Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 23, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.154/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 23, 2022 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 23, 2022
|
Şedinţa a început la ora 13.34. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului, asistată de domnul senator Ion-Narcis Mircescu, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Stimate doamne şi domni deputaţi şi senatori, Declar şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului deschisă. Vă anunţ că, din cei 465 de senatori şi deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 284. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Întreb colegii parlamentari dacă există comentarii cu privire la proiectul ordinii de zi. Dacă nu există, supun votului... |
||||
|
Domnul Antonio Andruşceac (din sală): Da, da! |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Există? V-aş ruga să vă aşezaţi în sală, ca să putem să ştim cine vrea să ia cuvântul, cine nu. Domnule Seidler, aveţi cuvântul, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Aş fi vrut să vă rog să supuneţi la vot suplimentarea ordinii de zi cu ceea ce astăzi se numeşte doar BP 307/2022, este Legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, depusă de noi, şi care e de competenţa plenului comun spre adoptare, dar e un bun motiv pentru a spune ţării întregi încă o dată faptul că această coaliţie blochează legea de abrogare, de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, pe care nici măcar nu a trimis-o la comisie pentru raport, pentru că vă e frică de ea, pentru că dă în clienţii voştri politici direct. Deci ceea ce vă rog, stimaţi membri ai coaliţiei sărăciei, poate veţi dori totuşi să eliminaţi pensiile speciale ale parlamentarilor. În orice caz, trimiteţi acest proiect de lege, depus din 6 mai, la comisii. Este inadmisibil să nu trimiţi un proiect de lege nici măcar la comisie. Asta arată foarte clar ceea ce vă doriţi politic: menţinerea pensiilor speciale şi extinderea lor, pentru că ele au reintrat în plată. Apropo, poate află cu ocazia asta şi domnul Budăi! Pensiile speciale ale parlamentarilor au reintrat în plată şi se plătesc bine-mersi. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc. Tot pe ordinea de zi văd că s-a înscris la cuvânt domnul Andruşceac Antonio, din partea Grupului AUR. |
||||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler (din sală): Supuneţi votului suplimentarea ordinii de zi! |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Eu nu ştiu cum e la Cameră, dar aş prefera să nu ţipăm! S-a făcut o propunere, dar fac observaţia imediat după. Orice propunere, conform Regulamentului, dacă are raport, poate fi introdusă pe ordinea de zi. Fiind vorba de un proiect care nu are raport de la comisii, nu poate fi introdus pe ordinea de zi şi nici măcar supusă votului această propunere. Îl rog pe domnul Andruşceac să ia cuvântul. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Cer suplimentarea ordinii de zi a Birourilor permanente reunite cu o solicitare pe care o facem de mai bine de trei luni, în baza art. 25 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor. Această solicitare are în vedere convocarea unei şedinţe de plen reunit, în vederea adoptării unei hotărâri sau supunerii la vot a Hotărârii Parlamentului României cu privire la demararea procedurilor legale de verificare a averii preşedintelui. Vă mulţumesc. O voce din sală: Care preşedinte? (Vociferări.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Eu vă mărturisesc că aproape n-am înţeles ce mi-aţi solicitat, dar o să vă rog să vă adresaţi Birourilor permanente reunite, astfel încât să putem să decriptăm această solicitare. Vă mulţumesc. Domnul Rodeanu Bogdan-Ionel, înţeleg că tot pe procedură şi... (Domnul senator Radu-Mihai Mihail solicită să ia cuvântul.) A, în regulă! Liderul grupului USR de la Senat n-are cartelă, dar doreşte să vorbească. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Voi completa ce a spus colegul meu, Cristi Seidler. Cererea noastră este ca acest plen reunit, care este suveran, să demonstreze ţării ce interes are faţă de subiectul pensiilor speciale ale parlamentarilor şi vă solicităm să supuneţi la vot dacă să punem pe ordinea de zi acest punct. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc. Eu nu pot să... (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Îl invit pe liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor, domnul Alfred Simonis, la cuvânt. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Da, aţi specificat foarte clar şi foarte bine faptul că neexistând raport nu putem vota o astfel de iniţiativă. Ce mi-a atras atenţia, însă, dincolo de faptul că până la urmă va trebui, ori în proiectul pe care Ministerul Muncii îl elaborează acum, împreună cu actualul Guvern, ori într-o lege ulterioară, indiferent de cine o iniţiază, să eliminăm aceste pensii ale parlamentarilor, asta e clar, însă mi-a atras atenţia următorul aspect, şi chiar dacă e un detaliu, e foarte important. Cei care cer introducerea pe ordinea de zi a unui proiect pentru a fi votat fără raport, fără amendamente, fără nimic, votată eliminarea pensiilor speciale, vin la tribună spunând că n-au cartela la ei. Păi, domnule lider al grupului de la Senat, cum aţi fi votat, domnule, eliminarea pensiilor, dacă n-aveţi cartelă, că nu vă înţeleg?! (Râsete. Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Îl invit la microfon pe domnul deputat Simion. Vă rog. |
||||
|
|
Nu cred că mesajul liderului de grup Antonio Andruşceac a fost criptic, dar vă ajutăm să decriptaţi, doamnă preşedinte de şedinţă, mesajul. Solicităm de peste trei luni de zile ca averea preşedintelui Klaus Iohannis să poată fi verificată. Este nevoie de un vot în plenul reunit al celor două Camere. În acest sens, vă rugăm să supuneţi la vot controlul asupra averii preşedintelui Klaus Iohannis. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Neavând nimic de supus la vot, dat fiind faptul că prima propunere venită din partea Grupului USR nu are raport, motiv pentru care vom aştepta acest raport şi apoi vom introduce pe ordinea de zi, iar solicitarea domnului Simion şi a Grupului AUR nu este practic o solicitare nici de competenţa plenului reunit şi nici a Parlamentului, în general, ci de competenţa altor instituţii, revin la ordinea de zi şi supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi... |
||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Eram şi eu înscrisă! |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă rog! Scuze! Doamna senator Şoşoacă doreşte, de asemenea, să ia cuvântul pe procedură. |
||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: Mulţumesc frumos. Deci rămân pensiile speciale! Perfect! Problema e ordinea de zi. Nu ştiu dacă aţi deschis PDF-urile cu privire la informările preşedintelui României. Cu tot respectul, vă rog să vă uitaţi la date. Preşedintele României a transmis din data de 29 august 2022 informări, a transmis... (Vociferări.) E o greşeală, într-adevăr! ... din 5 septembrie 2022, a transmis din 24 octombrie 2022 şi din 13 septembrie 2022. Ne aflăm în data de 23 noiembrie 2022! Oare nu trebuia în cinci zile să ni se aducă la cunoştinţă că România a trimis 150 de militari în Bosnia şi Herţegovina, ca urmare a referendumului din Lugansk şi Doneţk?! Oare nu trebuia să ştim de atunci, imediat, la începutul sesiunii parlamentare, să se facă acest plen comun în care să ni se aducă la cunoştinţă că 3.050 de soldaţi americani, cu Divizia 101, sunt pe teritoriul României?! Oare ce a ajuns Parlamentul României? O anexă de care ne putem oricând delimita ca preşedinte, inclusiv conducerea celor două Camere?! Oare nu ar fi fost normal să respectăm şi lege, şi regulament, şi mai ales Constituţie, şi să informaţi Parlamentul României la timp, astfel încât să nu aflăm din ziare şi din ce mai lasă SRI şi SIE să se afle?! Şi, mai mult decât atât, cu tot respectul, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului, nu există preşedinte interimar al Senatului! Interimatul durează de foarte mult timp şi era obligatoriu să fie condusă şedinţa de un vicepreşedinte, or, în acest caz avem un preşedinte interimar, funcţie inexistentă în Regulament şi în lege pentru Senatul României. Drept pentru care conducerea plenului, în acest moment, este în ilegalitate din partea Senatului României. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: În regulă! Voi supune votului dumneavoastră ordinea de zi. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
Cu 133 de voturi pentru, 26 împotrivă, 38 de abţineri, ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru are cineva comentarii dintre domniile dumneavoastră? Dacă nu, supun votului programul de lucru. Vă rog să votaţi. (Problemă tehnică la sistemul de vot.) Bun. Înţeleg de la secretariat că este o problemă tehnică şi o să vă rog să reluăm votul pentru programul de lucru. Putem să dăm drumul acum la vot? Da. Vă rog să votaţi, stimaţi colegi. |
||||
|
|
Cu 199 de voturi pentru, 7 împotrivă, 4 abţineri, şi programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
La punctul 1 al ordinii de zi avem o informare din partea Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, cu privire la aprobarea creşterii participării României la operaţia EUFOR Althea, în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina, începând cu luna octombrie 2022. Vă anunţ că această informare transmisă de preşedintele României este afişată pe paginile de Internet ale celor două Camere ale Parlamentului. Dacă sunt intervenţii din partea dumneavoastră, vă rog să le faceţi. Nefiind înscrieri la cuvânt, voi lua act, împreună cu dumneavoastră, de această informare. |
|
||
|
|
|
La punctul 2 avem o informare tot din partea Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, cu privire la aprobarea dislocării suplimentare a unor structuri aliate în România, mandatarea ministrului apărării naţionale de a întreprinde demersurile în vederea suplimentării efectivelor de militari şi prepoziţionării de echipamente, precum şi pentru iniţierea măsurilor necesare pentru staţionarea, extinderea şi dezvoltarea facilităţilor de instruire şi dispunere a trupelor pe teritoriul naţional. Stimaţi colegi, Această informare, de asemenea, transmisă de preşedintele României, este afişată pe paginile de Internet ale celor două Camere. Dacă aveţi intervenţii? Nefiind, vom lua act şi de această informare. |
|
||
|
|
|
La punctul 3, Informare din partea Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, cu privire la aprobarea dislocării pe teritoriul României a două radare, în scopul îndeplinirii misiunilor specifice. Şi această informare este pe pagina de Internet a Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Există intervenţii din partea senatorilor sau a deputaţilor? Nefiind, vom lua act de această informare. |
|
||
|
|
|
La punctul 4, Solicitarea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei. Vă informez că această solicitare, cu raportul comun al comisiilor şi proiectul de hotărâre, au fost afişate pe paginile de Internet ale celor două Camere. O să vă rog să-mi daţi permisiunea să îl invit la cuvânt pe domnul preşedinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, pentru a prezenta raportul comun şi proiectul de hotărâre. Domnule deputat Leoreanu, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Raport comun Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţionale ale Parlamentului au fost sesizate de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu scrisoarea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care solicită Parlamentului României să aprobe constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei, transmisă cu nr. DSN1/889 din 4 iulie 2022, în vederea întocmirii documentaţiei necesare. În contextul declanşării invaziei armate a Ucrainei de către Federaţia Rusă şi a generării unei situaţii de securitate deosebite în regiune, ca parte a măsurilor aliate de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe termen mediu şi lung la Summitul extraordinar al NATO de la Bruxelles din martie 2022 a fost anunţată intenţia de a înfiinţa patru noi Grupuri de Luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria. Ca urmare a acestei decizii, Franţa şi-a exprimat intenţia de a prelua rolul de naţiune-cadru a structurii de pe teritoriul României. În conformitate cu prevederile art. 119 din Constituţia României şi ale art. 3 lit. b) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, la solicitarea ministrului apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, domnul Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, a transmis Parlamentului României solicitarea de aprobare a constituirii Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei. Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor şi Senat au dezbătut solicitarea Preşedintelui României în data de 13 septembrie 2022. În urma dezbaterilor şi a votului exprimat, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate, aprobarea constituirii Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei. Prezint Hotărârea pentru aprobarea constituirii Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei. Având în vedere solicitarea ministrului apărării naţionale, avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi propunerea Preşedintelui României adresată Parlamentului României, în temeiul art. 3 lit. b) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 pct. 30 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. - Se aprobă constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc, domnule preşedinte Leoreanu. Dacă sunt intervenţii de ordin general cu privire la acest punct? La dezbaterea pe articole? Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt comentarii, obiecţiuni? |
||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Sunt înscrişi! Uitaţi-vă pe listă! |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Din partea PNL, domnul Moisin Radu-Marin este invitat la cuvânt. Dacă s-au înscris îi invităm. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Sunt convins că ceea ce urmează să spun este împărtăşit şi de ceilalţi membri ai Grupului de prietenie dintre România şi Franţa, la nivel de Camera Deputaţilor, şi de către prietenii noştri din Senat. Preşedinte Franţei, Emmanuel Macron, în vizita sa din România, în luna iunie a acestui an, spunea faptul că alianţa dintre România şi Franţa se bazează pe o prietenie de peste două secole. Iată că şi în acest moment Franţa..., în aceste momente grele pentru zona de sud-est a Europei, Franţa este alături de România şi întotdeauna va fi aşa. Le mulţumim încă o dată de la această tribună! Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc. Îl invit pe domnul deputat Fălcoi, din partea Grupului USR. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. În sfârşit, intrăm în normalitate! După invazia Crimeei de către Rusia, NATO a decis că e nevoie să întărească flancul estic al Alianţei, dar întărirea aceasta a avut loc mai mult pe flancul nord-estic, unde am avut enhanced Forward Presence. Pe flancul sud-estic am avut tailored Forward Presence. În acest moment, lucrurile s-au egalizat, iar înfiinţarea acestui battlegroup pe teritoriul României nu face altceva decât să întărească postura defensivă a NATO şi să ne dea mai mare siguranţă pe viitor. Faptul că Franţa s-a implicat în conducerea acestui grup este o veste bună. Este o veste bună, pentru că Franţa este o putere militară a Europei. Cu siguranţă, Grupul USR va susţine şi va vota pentru prezenţa acestui grup de luptă pe teritoriul României. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc. Îl invit la microfon pe domnul deputat din partea Grupului AUR, Chelaru Mircia. Doreşte să vorbească sau s-a înscris din greşeală? Doriţi să vorbiţi, domnule deputat? |
||||
|
Domnul Mircia Chelaru (din sală): Da, da, da! |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă invit la microfon, da! |
||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Daţi sonorul mai tare, că nu se aude în spate! |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Rog stafful tehnic să încerce să dea sonorizarea mai tare; colegii ne spun că în spate nu se aude. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, distinsă doamnă preşedinte de şedinţă. Distinşi colegi, Intervin pentru că am studiat foarte atent scrisorile preşedintelui, inclusiv observaţiile făcute, anterioare, legate de momentul în care preşedintele a făcut informarea Parlamentului. Pentru domnia-sa înseamnă cele cinci zile de la luarea deciziei. Scrisorile au ajuns la Parlament, la preşedinţii Camerelor. Buba este în interiorul modelului de lucru birocratic în cadrul Parlamentului. Nu este vinovat preşedintele că Parlamentul a decis, sau Biroul permanent a decis ca să pună în discuţie de-abia astăzi. Asta este o chestiune de bucătărie internă. Problema pe fond aici - sunt două decizii majore - este una luată de către NATO, în martie, pe 24 martie 2022, la Bruxelles, când Franţa se oferă să genereze, de fapt NATO generează patru grupuri de luptă, din care unul este pe teritoriul României, şi Franţa se oferă să fie naţiune-cadru pentru conducerea tuturor forţelor "donatarilor" acestui grup de lucru. Un singur lucru, din punct de vedere al staturii noastre, în scrisoarea domnului preşedinte, citez chiar, că acest grup care va lucra sau va fi desfăşurat pe teritoriul României, "va întări parteneriatul strategic cu Franţa" - şi a se reţine, ca un obiectiv - "va îmbunătăţi relaţiile României cu Belgia şi Ţările de Jos". Citiţi dumneavoastră printre rânduri! Ce este încă neclar, pentru că această scrisoare obligă Parlamentul să dea un vot, cealaltă, de informare, doamnă preşedinte, intră în subsidiaritatea celei din urmă. Este vorba de dislocarea pe teritoriul României a unor structuri de comandă şi control, de nivel brigadă, din cadrul forţelor Statelor Unite, de până la 3.050 de oameni. Problema trebuie împreună, atenţie!, votăm aceste două elemente în concept cumulat, pentru că Grupul de Luptă înseamnă trecerea la stadiul doi, de descurajare strategică, prin prezenţă. Sunt trei forme de descurajare pe care dumneavoastră trebuie să le ştiţi. Cea care se practică în România este stadiul al doilea, descurajarea prin prezenţa activă a trupelor faţă de o eventuală - aşa spune - tentaţie a agresorului de a produce un atac asupra teritorialităţii NATO. Din acest punct de vedere, faptul că s-a ajuns la această formulă, bine gestionată, spunem noi, de către Ministerul Apărării şi Consiliul Suprem de Apărare, mai puţin din punct de vedere al rapidităţii validării sale politice, este un pas bun pentru care grupul din care fac parte, al Alianţei pentru Unirea Românilor, va vota pentru acest proiect. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc. Îl invit la microfon pe domnul deputat Pavel Popescu. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Mă bucur enorm să văd că pe astfel de subiecte există unanimitate, şi aşa ar trebui să existe tot timpul. Este o oportunitate să ne aducem aminte de constanţa cu care statul român a promovat astfel de măsuri pe flancul estic al Europei. Timp de ani de zile preşedintele Klaus Iohannis, premierii României, Guvernul României, Parlamentul României, membri, colegi ai mei din Delegaţia parlamentară la APNATO au promovat ideea întăririi flancului estic. România se află astăzi pe un trend geopolitic nemaiîntâlnit, şi spun asta într-un mod extrem de pozitiv, ne aflăm într-o situaţie în care am reuşit să fructificăm geopolitic ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi mă bucur enorm, din nou, că toate aceste eforturi, conduse de preşedinte, au dat astăzi roade. Vreau să le mulţumesc prietenilor noştri şi partenerilor noştri strategici din Franţa pentru că au făcut acest efort de a prelua acest grup şi vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care înţeleg că pe aceste subiecte nu trebuie să existe o opinie diferită decât cea comună, a noastră, a tuturor. România este pe un trend pozitiv din punct de vedere geopolitic şi ar trebui să ne bucurăm cu toţii. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc, domnule deputat. Ultima înscrisă la cuvânt este doamna senator Şoşoacă. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: Mulţumesc. Nu există unanimitate! Mai există încă oameni care nu s-au vândut nici Bruxellesului, nici Washingtonului, nici Moscovei, nici NATO, nimănui! Mai există oameni care încă mai cred şi respectă suveranitatea României! Niciuna dintre ţările la care v-aţi referit că ar trebui s-o apăraţi nu este membră NATO! Nici Federaţia Rusă, nici Ucraina! Şi dacă vă referiţi la Moldova, nici măcar ea! Aşa că, unde este pericolul? Sau cumva acceptăm nişte trupe care vor instiga la război doar pentru că există nişte mari puteri care doresc un război mondial din care să iasă banul? Follow the money! În acest context, vreau să vă spun că nu există unanimitate! Încă mai există neafiliaţi care vor vota împotrivă. De ce? De când România a ajuns să fie teritoriu unde alte trupe ale altor state fac ce vor? De când România a ajuns să fie slugă? De când e sclavă şi reprezentanţii României stau în poziţia ghiocelul în faţa tuturor?! Este inacceptabil ceea ce face şi preşedintele Iohannis, ceea ce fac şi conducerile Parlamentului, şi dumneavoastră toţi! De 33 de ani nu faceţi decât să vindeţi România! Pentru ce?! Pentru intrare în Schengen?! Şi-au bătut joc de noi! Ei au nevoie... |
||||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumim, doamna senator. |
|||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: ...de noi în Schengen, nu noi de ei! Este un act de înaltă trădare şi toţi cei care vor vota pentru aceste lucruri, unde noi plătim 1.000 de euro pe zi pentru fiecare soldat, că de la noi vin banii, ... |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Doamna senator, v-a expirat timpul! Vă mulţumim. |
||||
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă: ... nu din altă parte, ar trebui să stea în puşcărie. |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Nefiind comentarii... La titlul proiectului de hotărâre există? Pe procedură, îl invit pe domnul lider al Grupului PSD, al deputaţilor, Simonis. |
||||
|
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Am să vă rog să cereţi acordul plenului reunit al celor două Camere ca votul secret cu buletine de vot, pe care ar trebui să le dăm la punctele 10 şi 11 de pe ordinea de zi, să fie retrase aceste proiecte şi să fie date într-o şedinţă ulterioară a plenului celor două Camere reunite. |
|
||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: O să supun la vot solicitarea Grupului PSD, formulată prin liderul de grup. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
Cu 138 de voturi... O să vă rog să mai lăsaţi un pic afişajul, să pot să citesc şi voturile împotrivă. Cu 138 de voturi pentru, 25 împotrivă, 47 de abţineri, propunerea formulată de domnul Simonis a trecut. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Mai aveţi ceva de... |
||||
|
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. De asemenea, vă solicit ca votul pe proiectul pe care l-am dezbătut acum să fie dat la finalul şedinţei noastre, un soi de vot final de la Camera Deputaţilor, după dezbateri să votăm, la vot final, toate voturile necesare. |
|
||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: În regulă! Înţeleg că domnul lider Simion are de comentat la această propunere? Vă rog. |
||||
|
|
Aş vrea să liniştesc un pic românii care se uită la activitatea parlamentară, la anumite declaraţii belicoase. Nu va fi implicată România în niciun război. Din fericire, într-adevăr, faţă de Ucraina, România este membră NATO. Din nefericire pentru fraţii noştri de peste Prut, pentru al doilea stat cu o populaţie majoritar românească, Republica Moldova nu este parte a NATO. Nu se pune problema intrării noastre în război sau implicării în vreun conflict al structurii NATO, după cum au încercat unii şi alţii şi s-au agitat când au văzut acele rachete provenite din Polonia. Şi nu sunt de acord cu domnul Pavel Popescu, pentru că în nicio democraţie nu e bine să ai unanimităţi! Nu e bine! Există întotdeauna opinii divergente, e bine să le dezbatem. Sigur, direcţia noastră euroatlantică şi faptul că în momentul ăsta, fără protecţie din partea structurii NATO, am fi total descoperiţi, din cauza politicilor dăunătoare care au dus la ajungerea ca în 2022 România să nu aibă protecţie militară. Din păcate, e regretabil că am ajuns aici! Dar suntem aici şi suntem sub umbrela NATO şi nu va fi niciun război în care România să fie implicată. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Stimaţi colegi, Văd că mai sunt încă înscrieri la cuvânt. Domnul Ciubuc Ciprian. |
||||
|
|
Da. "Declaraţii belicoase", ne spune unul din liderii principalului partid de opoziţie, se declară, care ne spune că România nu va intra în război. Stimaţi colegi, AUR este partidul care face opoziţie în Parlamentul României şi astăzi ne spune că vrea ca România să aibă sub comandamentul NATO, sub comandamentul Franţei, trupe de luptă pe teritoriul României. Asta este, dragi români! Asta este AUR şi conducerea AUR care vă reprezintă interesele împotriva PSD, PNL şi aşa mai departe. Aţi făcut blat cu PSD, PNL, domnilor de la AUR? |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă rog, domnule Popescu, că văd că insistaţi să luaţi cuvântul! |
||||
|
|
Mulţumesc. Pentru că e o luptă aici, de ideologii, aş vrea să se consemneze faptul că doamna care a luat cuvântul aici, în plenul Parlamentului, dacă nu mă înşel, purta exact aceeaşi îmbrăcăminte, aceeaşi rochie, acum două săptămâni, în Ambasada Rusiei, la un eveniment. Şi trebuie să vă spun, domnule lider, că mă bucură de fiecare dată faptul că atunci când există câte o săptămână în care vi se dă permisiunea de către şefii dumneavoastră să votaţi o astfel de lege de importanţă naţională, o faceţi. Şi vă felicit că astăzi votaţi în unanimitate! Aveţi permisiunea. Mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Bun. Voi supune votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul Simonis, şi anume aceea de a lăsa punctul 4 la finalul ordinii de zi pentru a fi votat. Rog, vot! |
||||
|
|
Cu 195 de voturi pentru, 9 împotrivă, o singură abţinere, propunerea a fost aprobată. |
||||
|
|
|
La punctul 5 avem Proiectul Declaraţiei Parlamentului României referitoare la comemorarea foametei deliberate din anii 1932-1933 din Ucraina, Holodomor. Proiectul declaraţiei este afişat pe paginile de Internet ale celor două Camere ale Parlamentului. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă rog să-mi permiteţi să dau cuvântul domnului deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi pentru prezentarea textului acestei declaraţii. Este chiar reprezentantul Comunităţii ucrainene din Parlamentul României. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţie politică referitoare la comemorarea foametei deliberate din anii 1932-1933 din Ucraina, Holodomor. - având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, - având în vedere Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, - având vedere Declaraţia comună din cadrul celei de-a 58-a şedinţe plenare a Adunării Generale a ONU cu privire la a 70-a comemorare a Holodomorului din Ucraina, declaraţie la care au subscris 63 de state, printre care şi toate cele 25, la acea vreme, de state membre ale Uniunii Europene; - având în vedere legea ucraineană privind "Holodomorul din 1932-1933 din Ucraina", adoptată la 28 noiembrie 2006; - având în vedere declaraţia Preşedintelui Parlamentului European din 21 noiembrie 2007, prin care s-a marcat începerea celei de-a 75-a comemorări a foametei Holodomor din Ucraina; - având în vedere declaraţia finală şi recomandările adoptate la 27 februarie 2008, în urma celei de-a zecea reuniuni a Comisiei parlamentare de cooperare UE Ucraina; - având în vedere Rezoluţia Parlamentului European din 23 octombrie 2008 referitoare la comemorarea foametei deliberate - Holodomor din Ucraina (1932- 1933); - având în vedere Rezoluţia 1096(1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei "Măsuri privind destructurarea moştenirii fostelor regimuri comuniste totalitare"; - întrucât respectul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale reprezintă principiile de bază ale României, precum şi ale Uniunii Europene în ansamblul său; - întrucât foametea deliberată - Holodomor din 1932-1933, care a cauzat moartea a milioane de ucraineni, a fost în mod cinic şi crud plănuită de către regimul stalinist cu scopul de a impune prin forţă politicile Uniunii Sovietice de colectivizare a agriculturii împotriva voinţei populaţiei rurale din Ucraina; - ţinând cont de necesitatea de a aduce laolaltă poporul român cu cel ucrainean în demersul de comemorare a atrocităţilor suferite atât de poporul ucrainean, precum şi de românii din Basarabia în prima parte a secolului XX; - întrucât comemorarea tragediilor din istoria Europei ar trebui să ajute la prevenirea apariţiei unor circumstanţe sau evenimente similare în viitor; - întrucât integrarea europeană s-a bazat pe disponibilitatea reconcilierii şi asumării tragicelor momente din istoria secolului XX, precum şi pe recunoaşterea faptului că reconcilierea cu un trecut dificil nu echivalează cu o vină colectivă, ci formează o bază stabilă pentru construcţia unui viitor european comun, fondat pe valori şi principii larg împărtăşite, Parlamentul României adoptă următoarea Declaraţie cu privire la foametea deliberată - Holodomor din 1932 - 1933: - recunoaşte Holodomorul - foametea deliberată, artificială, din 1932-1933 din Ucraina - drept crimă comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanităţii; - condamnă ferm acest act îndreptat împotriva poporului ucrainean, soldat cu milioane de victime, marcat de masive încălcări ale celor mai elementare drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum şi de o imensă suferinţă; - exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, care a suferit în această tragedie, aducând un omagiu milioanelor de victime ale foametei artificiale din 1932-1933; - condamnă ferm modalitatea criminală similară prin care românii din Basarabia au fost supuşi unei foamete deliberate, artificiale, pentru forţarea colectivizării din 1946-1947; - exprimă sprijinul ferm pentru protejarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc frumos, domnule deputat. Din partea Grupului PNL s-a înscris la cuvânt domnul Muraru Alexandru. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Excelenţele Voastre, membri ai Corpului diplomatic, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Distinşi invitaţi, România se alătură astăzi, printr-o decizie istorică, statelor din lumea întreagă, democratice, libere şi demne care recunosc şi asumă solemn nu doar comemorarea foametei deliberate din anii 1932-1933, cunoscută drept Holodomor, dar mai ales recunoaşterea acţiunilor genocidale, sistematice, directe, cinice, criminale ale Uniunii Sovietice şi a liderilor ei de a distruge fizic naţiunea ucraineană. Holodomorul a reprezentat un asasinat unic pe teritoriul Uniunii Sovietice, prin dimensiunea, ritmul şi natura crimelor săvârşite de către liderii şi instituţiile Uniunii Sovietice. La începutul anilor '30 curajul şi îndârjirea ucrainenilor de a se opune colectivizării au declanşat ura dezlănţuită a sistemului totalitar. Istoricii estimează că peste 4.000 de rebeliuni şi revolte locale au avut loc împotriva colectivizării, impozitării, terorii şi violenţei din partea autorităţilor sovietice, la începutul anilor 1930. Poliţia secretă sovietică şi Armata Roşie au înăbuşit aceste proteste, zeci de mii de fermieri fiind arestaţi pentru participarea la activităţi antisovietice, împuşcaţi sau deportaţi în lagăre de muncă. Criminalul Iosif Vissarionovici Stalin, părintele crimelor sovietice şi idolul actualului preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, alături de alte persoane de la vârful regimului comunist sovietic, printre care Molotov sau Kaganovici, au jucat un rol esenţial în comiterea crimei şi au întocmit un plan sistematic de exterminare prin înfometare şi confiscare, care viza eliminarea completă a tuturor stocurilor de cereale şi alimente, precum şi furtul proprietăţilor. Oraşe întregi au fost izolate şi condamnate la pieire, căile de comunicaţie au fost blocate, 22,4 milioane de ucraineni, mai mult decât populaţia întregii Românii de astăzi, fiind blocaţi fizic într-un teritoriu fără hrană, un tărâm al exterminării. Acţiunea genocidală a URSS a dus la episoade apocaliptice de teroare în masă, canibalism şi epidemii. Numărul victimelor acestei sinistre campanii l-a depăşit pe cel al morţilor din Primul Război Mondial, din toate ţările participante. Pierderile de vieţi omeneşti a fost de ordinul a 10 milioane de victime. Cifrele reale nu vor fi cunoscute niciodată, pentru că autorităţile sovietice şi NKVD nu doar că au şters urmele şi datele acestei crime în masă, dar au şi negat existenţa ei. În Holodomor au pierit şapte milioane de persoane în Republica Socialistă Sovietică Ucraineană şi trei milioane de ucraineni în alte regiuni ale URSS. Doamnelor şi domnilor, Este foarte adevărat că naţiunile nu pot fi învinovăţite astăzi de ceea ce s-a produs în trecutul lor, dar refuzul de a recunoaşte crimele istoriei este o crimă a memoriei şi o tăinuire a asasinatului. În perioada Holodomorului autorităţile sovietice au negat existenţa foametei şi au refuzat orice ajutor extern, iar politica guvernelor sovietice care s-au succedat a urmat aceeaşi linie, negarea Holodomorului, astfel că până la sfârşitul anilor '80, în Ucraina a fost imposibil să se discute public sau să se predea în şcoli despre Holodomor, dar în prezent autorităţile din Federaţia Rusă recunosc doar foametea din anii '30, din Ucraina, însă nu recunosc natura deliberată a acesteia, ceea ce este evident că reprezintă o parte a tăinuirii adevărului. Probele aduse de istorici astăzi sunt imbatabile şi ele oferă o imagine a genocidului. Peste 850 de gropi comune, 3.500 de probe documentare ale Guvernului şi ale Partidului Comunist, 3.200 de registre cu decese, 1.730 de mărturii ale martorilor şi victimelor actelor criminale ale regimului totalitar, 400 de documente ale Arhivei de Stat SSU, 735 de localităţi, ferme, consilii săteşti şi regiuni ale Ucrainei închise şi complet izolate, documente de arhivă şi ale misiunilor diplomatice şi sute de fotografii, toate demonstrează ştiinţific foametea artificială de factură genocidală produsă de autorităţile staliniste asupra populaţiei ucrainene. Doamnelor şi domnilor, Asistăm astăzi la crime împotriva umanităţii la graniţa României. Invazia ilegală, neprovocată, barbară şi criminală a Federaţiei Ruse în Ucraina a produs cel mai mare rapt teritorial şi cea mai mare criză a refugiaţilor în Europa, după al Doilea Război Mondial. Astăzi, peste 14 milioane de ucraineni au fost forţaţi să-şi părăsească casele, iar atacurile sistematice, gropile comune şi asasinatele au întors continentul în urmă cu 90 de ani. Distrugerea deliberată a infrastructurii energetice, a alimentării cu apă şi gaz a Ucrainei are o ţintă deliberată de a înfometa, de a provoca suferinţă şi o moarte lentă a poporului ucrainean şi de a determina un exod în masă fără precedent. Toate aceste metode ne demonstrează că Vladimir Putin şi elita militară şi politică de la Kremlin au reluat, de fapt, planul lui Stalin de a distruge naţiunea ucraineană şi acest lucru trebuie să provoace nu doar revolta, ci şi solidaritatea umanităţii. Doamnelor şi domnilor, Nu multe state au cunoscut teroarea sovietică, torturile, crimele, deciziile arbitrare care au mutilat destine, au rupt teritorii, au separat familii şi comunităţi. Jaful făcut de Uniunea Sovietică naţiunilor din estul Europei este incomensurabil în termeni materiali, umani şi de demnitate naţională. România a fost una dintre aceste ţări asupra cărora prigoana sovietică s-a năpustit. Începând cu invazia samavolnică asupra Basarabiei,... |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Să vă apropiaţi de final, vă rog! |
||||
|
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: ... în 1940,... Mulţumesc. ... Uniunea Sovietică a început în 1944, în România, cea mai lungă ocupaţie pe care a suportat-o ţara noastră în ultimii 300 de ani şi care s-a încheiat în 1958. De aceea, Parlamentul face astăzi un pas decisiv, solidar şi solemn în a se alătura popoarelor democratice şi curajoase care prin reprezentanţii lor naţionali decid astfel să se solidarizeze cu suferinţa, tragedia şi cu dorinţa de libertate a Ucrainei. În numele Partidului Naţional Liberal, al colegilor mei deputaţi şi senatori, aduc astăzi un pios omagiu victimelor Holodomorului. Mă aplec în amintirea victimelor acestei supreme tragedii. Să ne amintim de toţi cei care au pierit atunci şi să ne rugăm în fiecare zi pentru ca memoria lor să rămână neştearsă. Dumnezeu să-i ierte! Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului PSD este domnul deputat Adrian Solomon. Aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Da, este interesant cum Parlamentul României încearcă prin rezoluţii să schimbe istoria sau s-o confirme. Cred că istoricii şi-au făcut datoria de atâtea ori, dar noi încă mai avem să ne facem datoria faţă de cei de azi sau cei de ieri, de la noi de acasă. Mi-ar fi plăcut să vorbim şi despre o rezoluţie a Răscoalei de la 1907 sau despre ţăranii care mureau de foame în anii '30, în România, înglodaţi în datorii şi trimişi de multe ori la moarte de un stat la fel de nepăsător ca şi alte regimuri criminale. Dar nu a fost cazul. Probabil că iniţiatorii au avut interesul, mai degrabă, să se uite cu atenţie către suferinţele vecinilor noştri, şi bine fac. Ceea ce s-a întâmplat în anii '32, '33, în Uniunea Sovietică, depăşeşte graniţele Ucrainei, dar se pare că cel mai mult au avut de suferit ucrainenii. Ucrainenii care, în anii '21, '30, recăpătaseră dreptul de a ocupa funcţii politice în administraţia Republicii Sovietice Ucraina, recăpătaseră dreptul să crească o conştiinţă aproape naţională, iar acest lucru, dublat de creşterea numărului culacilor, acei ţărani înstăriţi care ieşiseră cu bine din NEP-ul leninist, făceau mari probleme politicii de cooperativizare a autorităţilor centrale de la Moscova. Seceta şi timpul friguros din primăvara anului '32 au creat condiţiile perfecte pentru declanşarea unei penurii de alimente cauzate de recoltele slabe şi de cotele tot mai mari pe care erau obligaţi ţăranii să le plătească către autoritatea sovietică. Deşi ţăranii nu mai aveau cu ce să se hrănească, cotele erau smulse cu forţa din gospodăriile acestora, iar la nivelul Uniunii Sovietice creştea exportul de cereale. Toate acestea, dublate de nişte decizii criminale ale autorităţilor din Republica Sovietică Ucraina, legate de aprovizionarea selectivă a unor comunităţi şi pedepsirea celor care se opuneau colectivizării au dus, spun istoricii, la moartea a peste 10 milioane de oameni, cu tot cu deportaţii din Siberia. Acest tip de politică criminală a unui stat, fie el comunist, sau nazist, sau de orice altă natură, trebuie condamnat şi trebuie să o facem cu tărie. Dar să nu ne uităm şi istoria noastră, că încă avem multe de condamnat şi în trecutul nostru şi aş fi vrut să-i văd pe colegii din toată lumea la ONU, condamnând deportările din Bărăgan, condamnând, ştiu eu, arestările politice din anii '50 şi condamnând, până la urmă, nepăsarea criminală, de multe ori, a statului faţă de cei săraci şi aflaţi în nevoie. Vom vota această rezoluţie cu credinţa că ne vom întoarce cu ochii mari deschişi şi către istoria noastră, nu pentru a da rezoluţii sau a încerca să o schimbăm printr-un vot în Parlament, ci pentru a nu o repeta niciodată. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Îl invit la microfon pe liderul Grupului AUR, George Simion. Viceliderul. |
||||
|
|
Mă bucură faptul că astăzi, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României, condamnăm o tragedie a omenirii, foamea indusă, Holodomorul, fenomen la care au fost victime în marea lor majoritate ucraineni, dar şi români. Şi îi amintesc aici pe etnicii români care erau în componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cu capitala la Balta, şi apoi la Tiraspol. Aceste fenomene trebuie condamnate. Mă bucur că în sfârşit Kievul are puterea suficientă pentru a condamna crimele comise de acest "imperiu al răului", cum l-a numit Aleksandr Soljeniţîn în "Arhipelagul Gulag", aceste crime ale sovieticilor şi, în general, activitatea criminală a Uniunii Sovietice. Nu trebuie să uităm nici de deportările, de foametea care a urmat după al Doilea Război Mondial în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Basarabia, iar toate aceste fenomene din secolul al XIX-lea şi secolul al XX-lea trebuie condamnate şi chestiuni care n-au ajuns încă la vot, în Parlamentul României, cum ar fi genocidul armenilor, trebuie, printr-o rezoluţie a forurilor internaţionale, să ajungă să fie condamnate de toate parlamentele din lumea liberă. Să nu uităm niciodată aceste tragedii ale umanităţii şi să nu le repetăm, indiferent de ce forme de regimuri totalitare ajung să conducă unele popoare. Ceea ce a însemnat Uniunea Sovietică, ceea ce a însemnat Germania nazistă, "închisoarea popoarelor", numită Uniunea Sovietică, nu mai trebuie să se replice în lumea de astăzi. Agresiunea rusească asupra Ucrainei, fenomene care trebuie condamnate, cum este antisemitismul în lumea liberă, democrată, de astăzi, nu au ce căuta. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Îl invit la microfon pe domnul deputat Dan Barna, din partea Grupului USR, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Astăzi este momentul în care Parlamentul României recunoaşte Holodomorul, foametea deliberată de acum nouă decenii, suferinţa poporului ucrainean drept ceea ce este, un genocid. Totodată transmitem susţinerea faţă de Ucraina, într-un moment în care tot Moscova, sub umbra altui regim, sub un alt Stalin, la fel de criminal, comite crime împotriva umanităţii chiar în aceste zile şi pe parcursul întregului an, începând cu februarie. După normele dreptului internaţional, Holodomorul se încadrează dureros de precis în definiţia genocidului, dată în art. 2 al Convenţiei privind prevenirea şi pedepsirea crimelor de genocid, adoptată de Naţiunile Unite în 1948, şi anume: "crime comise cu intenţia de a distruge parţial sau integral un grup etnic, naţional, religios sau rasial". Cifrele legate de numărul victimelor variază foarte mult, între 5 milioane, până la 10 milioane, dar chiar să luăm şi cea mai mică dintre ele, să spunem 5 sau 7 milioane de oameni care au murit între 1932 şi 1933 ca şi consecinţă directă a foametei induse şi orchestrate de Moscova, au avut un impact dramatic pentru naţiunea ucraineană atunci, aşa cum are şi războiul din aceste zile. Şi este cumva o reţetă pe care guvernele totalitare din Rusia au aplicat-o şi în ceea ce a însemnat masacrul de la Katyn, cei peste 20.000 de militari şi intelectuali polonezi, este reţeta prin care terorismul guvernamental din Rusia încearcă să distrugă naţiuni. Şi o să vă citesc o bucată de text din jurnalul lui Gareth Jones, un jurnalist galez ajuns în Ucraina exact în acele zile, un citat din jurnalul său, din gara de la Sevastopol: "Am discutat cu femei din gară. Mi-au spus că sunt înfometate şi că nu au văzut o bucată de pâine de două luni de zile. Încercau să plece din Ucraina sau măcar în nord, spre Harkov, dar nu pot găsi bilete de tren şi văd oameni morţi în gări. Alţi oameni spuneau că nici dacă au bani nu pot face rost de pâine. Apoi, în tren, am scăpat o coajă de portocală pe care a ridicat-o imediat un copil şi a mâncat-o. Imediat! Un om care vorbea germana mi-a cerut să le spun celor din Anglia că sunt ucişi pe capete prin înfometare.". În România, aproximativ trei milioane de ţărani au fost deposedaţi de pământuri în timpul colectivizării impuse de comunişti, fiind aplicat la indigo modelul impus de Uniunea Sovietică în ţările comuniste. Ţăranii înstăriţi au fost deportaţi în Bărăgan pentru a fi izolaţi de restul populaţiei, fiind văzuţi drept elemente subversive, un termen folosit şi după anii 90. Milioane de români au trăit în condiţiile impuse de agricultura socialistă, au fost abuzaţi, înjosiţi, supuşi traumelor, iar reprimarea revoltelor anticolectiviste a fost şi aici, şi în Ucraina, de o teribilă brutalitate. Istoria noastră recentă nu trebuie uitată şi de aceea acest moment este unul important. Şi aici vreau să menţionez că avem, în România de astăzi, un muzeu al colectivizării finalizat, în Tămăşeşti, în judeţul Neamţ, iniţiat în 2019, pentru a ne confrunta cu trecutul dureros pe care unii preferă să-l uite şi pentru a învăţa din lecţiile importante ale trecutului. Este una din instituţiile memoriei noastre şi vă încurajez să-l vizitaţi şi să-l susţineţi. Împărţim astfel suferinţa colectivizărilor cu naţiunea ucraineană, care a dus la sărăcirea populaţiei şi trimiterea resurselor, cum ştiţi foarte bine, la Bucureşti, pentru ţăranii români, sau în Ucraina, la Moscova, pentru ucraineni. Condamnăm astăzi, şi e un lucru extraordinar, Holodomorul din Ucraina, soldat cu milioane de victime ucise deliberat şi cinic, dar şi modalitatea criminală similară prin care românii din Basarabia au fost supuşi unei foamete deliberate, artificiale pentru forţarea colectivizării în anii ʼ46 şi ʼ47. Acestea sunt încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului care sunt crime împotriva umanităţii făcute de regimurile comuniste. Astăzi vedem din nou crime comise de Rusia, în urma invadării Ucrainei. Vorbim despre bombardarea infrastructurii civile, despre asedierea spitalelor, despre camere de tortură ori gropi comune pe care oamenii lui Putin le-au folosit pentru a ascunde atrocităţile începute în luna februarie. Bucea, Izium, Mariupol, Balaklia, Lyman, Borodyanka, toate aceste localităţi sunt exemple de cruzimi prin care se încearcă distrugerea spiritului ucrainean. Exact acum câteva minute Parlamentul European a votat cu o largă majoritate că Rusia este un stat care susţine terorismul. Este o realitate cu care ne confruntăm în aceste zile. Holodomorul, cele două războaie mondiale, persecuţiile sovietice nu au reuşit să îngenuncheze naţiunea ucraineană, la fel cum nici invazia rusă din aceste zile nu o va face. Ucraina luptă, ca de fiecare dată,... |
||||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă rog să vă apropiaţi de final, domnule deputat! |
|||||
|
|
... pentru a supravieţui. Este datoria noastră să o susţinem atât simbolic, cât şi material. Suntem alături de poporul ucrainean, suntem alături de Ucraina şi de Republica Moldova. Viitorul comun al acestei bucăţi de Europă este în Uniunea Europeană! Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Îl invit la microfon, din partea Grupului UDMR, pe domnul deputat Szabó Ödön. |
||||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Domnule preşedinte, Dragi colegi, Secolul al XX-lea a fost nu doar un secol al celor două războaie mondiale, ci şi perioada în care umanitatea a trăit experienţa aplicării unor extremisme ideologice. Extremismul de dreapta şi-a dorit exterminarea unor semeni de-ai noştri, în principal datorită apartenenţei la o anumită rasă, etnie, religie sau cultură. Extremismul de stânga a vrut să şteargă de pe faţa pământului, prin lupta de clasă, acea parte a societăţii care era mai performantă, mai cultă, mai înstărită. Rezultatul acestor politici statale promovate în numele unor ideologii este printre cele mai negre pagini din istoria omenirii. Regiunea noastră, Europa centrală şi de est, din păcate a avut neşansa ca ambele mişcări extremiste să-şi pună în practică ideologiile distrugătoare. Când la noi se adoptau legile antievreieşti, mişcarea legionară înflorea şi dictatura antonesciană organiza pogromuri împotriva propriilor cetăţeni, în Ucraina, parte a URSS, conducătorii comunişti, prin politici opresive, au dezumanizat milioane de oameni. Unii au fost deportaţi, alţii au fost deposedaţi de proprietăţi, fiind constrânşi să intre în colhozurile sovietice şi, în final, enorm de mulţi au fost lăsaţi în mod deliberat să moară de foame. Stimaţi colegi, Este ceva de neimaginat ca în poate cea mai fertilă zonă a continentului nostru, datorită unor politici promovate de un stat şi conducerea sa, extrem, extrem de mulţi cetăţeni să fie împinşi într-o zonă în care nu mai există demnitate umană şi supravieţuirea să fie posibilă în multe situaţii doar prin canibalism. Politica de "dechiaburizare" a societăţii, a colectivizării forţate, a impunerii cotelor fixe de produse agricole, de multe ori peste producţie, realizarea de liste negre cu colhozurile, satele care nu au atins ţintele de predare dinainte stabilite, oprirea migraţiei din zonele afectate de foamete spre alte zone, oraşe, exportarea de produse agricole când milioane de cetăţeni proprii suferă şi mor de foame pentru a dezvolta într-un ritm forţat industria, inclusiv cea de armament, deportarea sutelor de mii de persoane, inclusiv minorităţi etnice, dezinformarea tuturor, pentru a nu arăta dezastrul umanitar creat, este ceea ce a făcut Stalin şi regimul sovietic. În aceeaşi perioadă, de aceeaşi soartă au avut parte şi cei din regiunea Volga, şi cei din Kazahstan. Teroarea, incompetenţa, răutatea, dezechilibrarea totală a valorilor au făcut ca regimului şi conducătorilor săi să nu le pese de câţi oameni mor, doar lupta să continue şi ideologia să triumfe. Peste câţiva ani, comuniştii din ţările blocului estic au aplicat o bună parte din aceste metode pentru a forţa colectivizarea şi impunerea regimului comunist şi aici. Dictaturile, ideologiile extremiste susţinute de politici populiste practic au aruncat la coşul de gunoi drepturile omului: dreptul la proprietate, dreptul la identitate etnică, religioasă, dreptul la învăţătură, la muncă şi în final chiar dreptul la demnitate umană sau la viaţă. Condamnăm ferm aceste politici, aceste acţiuni. Stimaţi colegi, Istoria trebuie scrisă conform lui Tacitus, sine ira et studio, deci fără ură şi părtinire, dar aşa trebuie scrisă. Cei de azi nu suntem răspunzători pentru ce a fost acum 90 de ani, dar suntem răspunzători pentru ce este azi şi ce va fi mâine. Cel puternic deseori are tentaţia de a se crede veşnic puternic şi din când în când nu rezistă şi-şi demonstrează inutil forţa, sfidând demnitatea, interesele, drepturile celui minoritar, mai mic, mai slab, dar niciodată din această cauză mai puţin valoros. Azi, când condamnăm Holodomorul din Ucraina de acum 90 de ani, trebuie să continuăm să condamnăm nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte orice încercări care ar putea să readucă chiar o fărâmitură din răul produs comunităţilor noastre de extremismele ideologice ale secolului trecut. UDMR a fost, este şi va rămâne un partener în acest demers pentru a nu face niciun pas înapoi spre şi în aceste direcţii greşite. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului minorităţilor, îl invit la cuvânt pe domnul Petreţchi Miroslav-Nicolae. Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Stimată doamnă preşedinte, Stimate domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Distinşi invitaţi, În a patra sâmbătă a lunii noiembrie, ucrainenii din întreaga lume, inclusiv cei din România, comemorează Holodomorul sau "Marea foamete din Ucraina", una dintre cele mai cumplite perioade pe care poporul ucrainean a fost nevoit să le traverseze de-a lungul istoriei contemporane. Tragicul eveniment petrecut în 1932-1933, însăşi denumirea acestuia reflectă, etimologic, dimensiunile genocidului, "holod" - foamete şi "mor" - pierire în masă. În contextul colectivizării forţate, prin campaniile agresive de colectare masivă, pe scară largă, inclusiv a grânelor de sămânţă, ajungând până la pedeapsa cu moartea pentru tăinuirea micilor provizii, esenţiale pentru supravieţuire, într-o perioadă scurtă de timp au murit aproximativ 10 milioane de ucraineni. Toate aceste măsuri au fost parte a unei politici de ştergere a identităţii naţionale ucrainene şi de distrugere a elitelor ucrainene. Vârful acestui genocid a fost atins în iarna anilor 1932-1933, când grupuri organizate de comunişti au jefuit casele ţăranilor şi au luat tot ceea ce era comestibil, de la recolte până la furaje pentru animale, cu intenţia clară de a suprima populaţia ucraineană prin înfometare, în cele mai groaznice chinuri, încercând totodată să acopere vasta campanie de persecuţie şi represiune a Partidului Comunist, lansată împotriva oamenilor de cultură, pentru ştergerea culturii şi identităţii ucrainene. În ultimele două decenii, peste 20 de state precum: Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Portugalia, Cehia şi organizaţii internaţionale precum Organizaţia Naţiunilor Unite, Parlamentul European şi UNESCO au iniţiat procese de recunoaştere a Holodomorului şi de comemorare a victimelor acestuia, înţelegând pe deplin faptul că amintirea unor astfel de fapte trebuie păstrată vie în amintirea colectivă, pentru ca ororile trecutului să nu se mai repete niciodată. Din păcate, ceea ce am văzut în teribila tragedie de la începutul anilor ʼ30 ai secolului trecut, un atac nemilos la dreptul la viaţă al poporului ucrainean, vedem şi acum, în 2022, când se împlinesc 90 de ani de la cumplitul genocid, când Ucraina este atacată de către Federaţia Rusă în cel mai brutal mod cu putinţă, fiind afectate, din nou, vieţile a milioane de ucraineni nevinovaţi, prin acţiuni îndreptate cu predilecţie împotriva populaţiei civile, inclusiv prin crearea şi susţinerea crizei energetice, alimentare, economice şi umanitare. Parlamentul României s-a numărat printre primele legislative care, prin Declaraţia de susţinere a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, a condamnat în cei mai duri termeni agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Astăzi, adoptarea acestei declaraţii, în contextul comemorării a 90 de ani de la Holodomor, din 1932-1933, reprezintă încă un semnal puternic de susţinere şi solidaritate din partea României faţă de Ucraina şi poporul ucrainean, precum şi un gest firesc de omagiere a milioanelor de vieţi nevinovate, curmate brutal în acea perioadă. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Stimaţi invitaţi, În încheiere, permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru susţinerea fermă acordată Ucrainei şi poporului ucrainean în această grea perioadă, inclusiv pentru posibilitatea dezbaterii unei teme importante precum Holodomorul, însă în mod deosebit doresc să mulţumesc preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, preşedinţilor Comisiilor pentru politică externă, secretarului general al Camerei Deputaţilor, liderilor grupurilor parlamentare, Ministerului de Externe şi nu în ultimul rând colegilor parlamentari din cadrul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale pentru tot sprijinul acordat. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc, domnule deputat. O invit la microfon, din partea parlamentarilor neafiliaţi, pe doamna deputat Rizea Cristina, ultimul vorbitor pe această declaraţie. Vă rog. |
||||
|
|
Doamna Cristina Camelia Rizea: Mulţumesc, doamnă preşedintă. În data de 11 aprilie 2022 am depus la Biroul permanent solicitarea cu nr. 2/3.226 care, dacă-mi permiteţi, conţine următoarele lucruri. (Vociferări.) "Foametea ucraineană din 1932-1933, cunoscută şi ca Holodomor, a fost una dintre cele mai grave catastrofe naţionale ale ucrainenilor din istoria modernă. O estimare care se bazează pe datele demografice din arhivele sovietice recent desecretizate dă o cifră a pierderilor între 3 şi 7 milioane de vieţi omeneşti. La 28 noiembrie 2006, Parlamentul ucrainean a aprobat o rezoluţie care afirmă că foametea forţată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean. Alte 24 de state au recunoscut că foametea din 1932-1933 a fost un act de genocid. O declaraţie comună a ONU din 2003 a definit foametea ca rezultat al politicilor şi acţiunilor crude care au dus la moartea a milioane de oameni. Pe 23 octombrie 2008 Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care a recunoscut Holodomorul ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Dat fiind faptul că un viitor temeinic nu se poate construi fără cunoaşterea şi acceptarea adevărului istoric, fără condamnarea fără echivoc a crimelor împotriva fiinţei umane şi a popoarelor, astfel acestea să nu se mai repete, cunoscând şi experienţa tragică a poporului român, care a suferit efectele politicii de stat a regimului comunist, bazate pe teroare şi distrugere fizică a ţărănimii şi a intelectualilor români, căreia i-au căzut victime milioane de români nevinovaţi, în solidaritate cu poporul ucrainean, vă solicit să iniţiaţi redactarea şi votarea unei declaraţii a Parlamentului României privind recunoaşterea Holodomorului drept genocid." Repet, în aprilie 2022! Deci pentru mine este astăzi o mare bucurie să văd că, în sfârşit, această solicitare a ajuns la plen, sub solicitarea colegilor de la minorităţi, dar nu are asta niciun fel de importanţă, important este că în sfârşit ne aliniem şi noi celorlalte ţări. În sprijinul acestei declaraţii am depus deja o iniţiativă legislativă, tot în aprilie, prin care, în fiecare an, cea de-a patra sâmbătă a lunii noiembrie să fie declarată drept Ziua memorială a Holodomorului. Această iniţiativă a trecut deja de Senat, unde a fost totuşi schimbată în comisie această a patra sâmbătă din noiembrie cu a treia sâmbătă din aprilie. Nu înţeleg de ce, pentru că, exact cum spunea şi colegul de la minorităţi, totuşi se comemorează în noiembrie. Dar aştept susţinerea din partea tuturor colegilor pentru proiectul legislativ. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc pentru intervenţie tuturor celor care astăzi aţi avut intervenţie pe această hotărâre. Daţi-mi voie, înainte de a trece la votul pe acest proiect de declaraţie a Parlamentului României, să facem un vot test, pentru că tehnicul ne spune că există încă posibilitatea să fie probleme. O să vă rog să vă pregătiţi cartelele, să intraţi în sală. Stimaţi colegi, E un moment important al acestui plen al Parlamentului; măcar în bănci să stăm şi să votăm! (Vociferări.) Vot de control, vă rog! Dat fiind faptul că au fost probleme tehnice, aş vrea să excludem această posibilitate. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Intervenţie. Vă rog, aveţi, domnule Simonis, cuvântul! |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedintă. Da, se pare că în continuare problemele tehnice persistă. Mai mulţi colegi senatori ne-au reclamat faptul că nu le funcţionează consolele. Prin urmare, având în vedere importanţa momentului, aş vrea să cer acordul dumneavoastră şi al tuturor colegilor pentru a vota următoarele proiecte cu mâna sus, vot deschis. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: O să vă rog să-mi permiteţi să supun această propunere a liderului PSD votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă rog, vot! Mulţumesc. O să rog secretarii de şedinţă să ne informeze care este rezultatul votului. (Vociferări.) Dacă nu merge cartela, să ştiţi că altă modalitate de numărare nu avem. Bun. Din păcate, informaţiile de la secretariat sunt acestea: nu merg cartelele. Vă confirm problema tehnică. Cartelele senatorilor se pare că nu s-au compatibilizat astăzi cu sistemul de vot electronic. (Vociferări.) O să vă rog să ajutaţi secretarii de şedinţă pentru a face numărarea voturilor şi o să vă rog să fiţi puţin atenţi. Cine este pentru propunerea făcută? Dar o să vă rog să ridicaţi mâinile, pentru că nu putem utiliza sistemul electronic. Mulţumesc. Secretariatul mă informează că sunt 242 la momentul acesta "pentru". Abţineri? Vă rog să ridicaţi mâna. Nu avem abţineri. Împotrivă? 6 voturi împotrivă. Vă mulţumesc. Atunci vom trece la vot... (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) Pe procedură, îl rog pe domnul George Simion să ia cuvântul. |
||||
|
|
De dragul adevărului doar. Merge sistemul, problema e că sunt prea puţini parlamentari în sală. (Aplauze.) |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Voi supune votului dumneavoastră acum Declaraţia Parlamentului României. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Sunt informată cu sunt 248 de voturi pentru. Vă rog, abţineri? O abţinere. Voturi împotrivă? Doamna Şoşoacă, aţi ridicat şi la "abţinere" şi la "împotrivă"! Trebuie să vă hotărâţi un pic! |
||||
|
|
Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală): Am votat "abţinere"! |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Am trecut la "împotrivă", de-aia vă spun. Am reţinut abţinerea, am comunicat-o! Împotrivă sunt? Nu sunt voturi împotrivă. Urmare a votului exprimat, Declaraţia Parlamentului României referitoare la comemorarea foametei deliberate din anii 1932-1933 din Ucraina, Holodomor, a fost adoptată. (Aplauze.) Vă mulţumesc tuturor pentru vot. Îl invit la microfon pe domnul Simion... pe domnul Simonis. Iertaţi-mă! (Rumoare.) După ce m-aţi făcut "preşedintă"... "preşedinte"... "preşedinte", nu-mi e clar acum Simion, Simonis?! |
||||
|
|
O meritam, doamna preşedintă! |
||||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Da. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Pentru a nu exista dubii şi speculaţii de genul celor care au fost făcute mai devreme, fără niciun fel de sens într-un astfel de context, şi pentru a nu exista dubii că merge, nu merge sistemul, că sunt parlamentari - după cum vedeţi, sala este plină -, dar pentru a nu exista niciun fel de suspiciuni, vă cer suspendarea lucrărilor şedinţei, iar celelalte proiecte să fie dezbătute şi votate într-un un plen ulterior. |
|
||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Mulţumesc frumos pentru propunere. Mi se pare firesc să facem aşa. Trebuie să supun votului plenului propunerea făcută de liderul PSD. Rog, vot! Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Şi abţineri? Cu două voturi împotrivă, şedinţa a fost suspendată. |
||||
|
|
Rog membrii Biroului permanent de la Camera Deputaţilor să vină în sala de şedinţe. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 14.56. |
|||||
![]() |



