Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2023

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.27.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ilie Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, înlocuit de doamna deputat Alexandra Presură, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deschidem prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 28 iunie, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Intrăm direct în procedură, ştiţi ordinea: 3 deputaţi - PSD, 3 - PNL, 2 - USR şi câte unul de la AUR, UDMR, Minorităţi naţionale şi neafiliaţi şi reluăm apoi, în funcţie de prezenţa colegilor în sală.

Începem cu Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Piper-Savu - declaraţie politică intitulată Generaţia 2023 - generaţia pandemiei şi a grevei;

Domnul deputat Florin Savu este?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul, aveţi 3 minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Piper-Savu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"Generaţia 2023 - generaţia pandemiei şi a grevei"

Absolvenţii de gimnaziu şi liceu sunt în faţa unui moment al adevărului - pentru elevii de gimnaziu, astăzi se afişează rezultatele Evaluării Naţionale, iar absolvenţii de liceu susţin, tot azi, ultima probă din aşa-numitul examen al maturităţii.

Generaţia 2023 a petrecut aproape doi ani în online sau în format hibrid, a trecut printr-o grevă a cadrelor didactice, exact înainte de examene, iar actualii absolvenţi de liceu au experimentat peste 100 de schimbări ale Legilor educaţiei.

Potrivit unei evaluări citate de site-ul Edupedu, în mai 2022, în primii doi ani de pandemie, elevii români au înregistrat întârzieri de învăţare de 4-6 luni, mai mult decât media pentru Europa şi Asia Centrală. Acelaşi studiu arată că timp de 108 zile elevii români nu au mers la şcoală - o perioadă cu mult peste media europeană pentru întreaga perioadă de doi ani.

Experţii în educaţie se aşteaptă la rezultate mai slabe la examenele naţionale în acest an.

Aceeaşi programă pentru examene ca înainte de pandemie, an şcolar mai scurt ca niciodată, semestre înlocuite cu module, multe zile libere, aducătoare de întreruperi şi scăderi de ritm - sunt realităţi care au determinat sincope în pregătirea elevilor.

România rămâne campioană în Uniunea Europeană la copiii care nu trec de gimnaziu, aproape 20% din elevii care au intrat în şcoala primară acum nouă ani nu au ajuns să susţină Evaluarea Naţională, iar din cei înscrişi în clasa a VIII-a, 12,7% din aceştia nu s-au prezentat.

Oportunităţile legate de educaţie, precum şi nemulţumirea sau neîncrederea faţă de condiţiile de viaţă din România fac ca peste jumătate dintre copiii români - 55,1% - să îşi dorească să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate.

România este ţara în care aproape unul din doi copii se află în risc de sărăcie severă/excluziune socială, asta ducând la abandon şcolar şi discriminare.

Este timpul ca România să nu mai fie fruntaşă în clasamentele negative ale Uniunii Europene şi să pună pe primul loc copiii, astfel încât niciunul să nu-şi mai dorească să plece din ţară. Dreptul la educaţie de calitate aparţine fiecărui copil, indiferent de locul şi familia în care se naşte.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ioan Vulpescu - declaraţie politică referitoare la Revoluţia de la 1848;

Domnul deputat Ioan Vulpescu.

Vă rog.

Se pregăteşte doamna Goleac. Dacă este?

Dacă nu, domnul Chirilă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

S-au împlinit recent, pe 11 iunie, 175 de ani de când Domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat Proclamaţia de la Islaz şi a recunoscut victoria revoluţionarilor români.

Anul acesta, în urma unui demers pe parcursul căruia am beneficiat de susţinerea profesorului Adrian Niculescu, istoric, specialist în ceea ce înseamnă paşoptismul românesc, am celebrat pentru întâia oară, pe 11 iunie, Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti, instituită prin Legea nr. 27 din 10 ianuarie 2023.

Revoluţia de la 1848 a fost un moment de cotitură în istoria noastră. Eroii acelei perioade au ridicat înalte steagurile libertăţii şi demnităţii umane, şi-au sacrificat vieţile pentru idealurile noastre comune şi au deschis drumul către o societate mai justă.

Astăzi, la 175 de ani de la acele momente glorioase, trebuie să ne amintim de curajul şi devotamentul celor care au luptat pentru libertate şi democraţie.

Revoluţia de la 1848 a fost un ceas astral în istoria noastră, în care dorinţa de libertate a fost însoţită de aspiraţia la unitate naţională. În acele momente din 1848, Marele Vis al Unirii a părut din nou posibil, după aproape două secole şi jumătate. Totodată, Proclamaţia de la Islaz, textul lui Nicolae Bălcescu rostit de Ion Heliade-Rădulescu, a devenit prima Constituţie democratică a ţării şi primul document care a recunoscut egalitatea drepturilor politice pentru toţi românii şi minorităţile de diferite religii.

Un moment istoric fundamental pentru crearea statului naţional unitar român, Revoluţia de la 1848 ne prezintă reţeta succesului, pe care o regăsim şi în alte mari momente ale istoriei naţionale, precum Unirea Principatelor Române, câştigarea Independenţei, Marea Unire din 1918, aderarea la NATO şi Uniunea Europeană - un obiectiv naţional şi o generaţie de politicieni dedicaţi pentru realizarea acestuia.

Astăzi, România nu mai are un asemenea obiectiv naţional, un obiectiv pe care societatea românească ar trebui să-l stabilească. Când ne vom decide asupra lui, în jurul său va apărea şi acea generaţie de politicieni comparabilă cu paşoptiştii, care să-l îndeplinească.

Să ne inspirăm din spiritul paşoptist şi să ne unim eforturile într-o direcţie comună, astfel încât să putem face faţă provocărilor şi să construim o ţară mai prosperă şi mai echitabilă pentru toţi românii!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Oana-Marciana Özmen - declaraţie politică având titlul Adoptarea Proiectului de Lege privind hidrogenul verde - un demers important pentru întărirea securităţii energetice;

Doamna Nicoleta Goleac este? Nu.

Virgil Chirilă? Nu.

Mergem, atunci, la Grupul PNL.

Dumitru Mărculescu?

Radu Moisin?

Doamna Özmen?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: "Adoptarea Proiectului de Lege privind hidrogenul verde - un demers important pentru întărirea securităţii energetice".

Proiectul de Lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon, în sectoarele industriei şi transporturilor, adoptat recent de Camera Deputaţilor, în calitate de For decizional, duce la creşterea capacităţii de producţie de energie şi la întărirea securităţii energetice a ţării noastre.

Prioritatea proiectului iniţiat de mine, împreună cu colegii din PNL şi din celelalte partide, este promovarea hidrogenului verde şi utilizarea hidrogenului low-carbon în perioada de tranziţie. Am elaborat acest proiect în beneficiul industriei şi în spiritul dezvoltării economice a ţării. Există o listă lungă de nevoi în domeniul politicilor publice, economice şi cerinţelor tehnologice, în vederea dezvoltării unui cadru sustenabil, bazat pe hidrogen. Industrii precum cea chimică, petrochimică şi siderurgia sunt sectoarele industriale vizate de acest proiect legislativ.

Când vorbim despre hidrogen, vorbim despre energia viitorului, vorbim despre faptul că România, prin acest proiect de lege, se înscrie în rândul primelor ţări europene care au înţeles să reglementeze piaţa hidrogenului.

Pe lângă utilizarea hidrogenului verde, care urmează să fie produs de către consumatorii industriali, se va produce hidrogen folosind energia nucleară, ceea ce reprezintă un demers extrem de important în contextul în care Ministerul Energiei a avut şi are în vedere dezvoltarea capacităţilor de producţie de la Cernavodă - şi vorbim despre reactoarele 3 şi 4.

Dezvoltarea sectorului energetic autohton depinde de crearea unei pieţe de hidrogen robuste, iar la nivel regional, România beneficiază de mai multe avantaje majore care reprezintă garanţia succesului utilizării hidrogenului curat, precum capacitatea de producere a energiei regenerabile, la costuri competitive, în comparaţie cu Europa Centrală şi de Est şi prezenţa unui număr mare de consumatori industriali şi sectoare care pot valorifica hidrogenul produs.

Europa ar putea ajunge cel mai mare producător de hidrogen verde, cu o pondere de 30%, datorită resurselor regenerabile de care dispune, iar România va putea juca un rol important în această industrie aflată în expansiune.

Vă mulţumesc.

Oana Özmen, deputat al PNL, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică: Dragii mei români din diaspora, România vă cheamă acasă!;

Mergem mai departe.

Domnul Valentin Făgărăşian?

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Dragii mei români din diaspora, România vă cheamă acasă!".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

La finalul acestei sesiuni parlamentare, voi depune în Parlament, aşa cum am anunţat deja, o propunere legislativă care va conţine un pachet de măsuri economice, menite să-i încurajeze pe românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă. După mai bine de 30 de ani, pe care eu, personal, i-am petrecut în străinătate, ştiu foarte bine că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. De asemenea, mai ştiu şi că nu-i uşor să iei o asemenea decizie, dacă nu eşti sprijinit, fie prin facilitarea unui loc de muncă, fie prin susţinerea demarării unei mici afaceri.

Stimaţi colegi,

Milioanele de români care trudesc astăzi în străinătate reprezintă o resursă deosebită pentru ţara noastră. Sunt oameni care au dobândit experienţă în cele mai competitive economii ale Europei şi care, dacă îi vom aduce acasă, pot contribui la prosperitatea ţării noastre. Este şi motivul pentru care, chiar în cursul acestei săptămâni, voi lansa în prima dezbatere publică, împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţara noastră, acest pachet de măsuri.

Concret, antreprenorii din România care vor angaja pe o perioadă nedeterminată români care se întorc în ţară vor beneficia pe o perioadă de 6 luni de un pachet de facilităţi fiscale. De asemenea, pentru că în acest proiect am reuşit să obţin şi parteneriatul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, românii care se întorc în ţară şi vor să înfiinţeze o întreprindere sau o fermă agricolă vor beneficia de granturi, asemănător proiectelor anterioare de tipul Start-up diaspora. Fondurile disponibile pot fi identificate pentru aceste măsuri, mai ales că, odată implementate, ele vor produce resurse financiare suplimentare pentru bugetul general consolidat al României.

Îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră să susţină acest demers, pentru că nu este un demers politic, ci unul despre români şi despre România.

Vă mulţumesc.

Valentin Făgărăşian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Gabriel-Ioan Avrămescu - declaraţie politică: Opriţi otrăvirea buzoienilor!;

Al treilea intervenient de la PNL, domnul Gabriel Avrămescu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Opriţi otrăvirea buzoienilor!".

În timp ce noi vorbim despre digitalizare, inteligenţă artificială şi alte progrese tehnologice, în judeţul Buzău, în comuna Cozieni, aflată la doar 150 de kilometri de Bucureşti, peste 2.000 de oameni sunt otrăviţi, zi de zi, picătură cu picătură, de apa pe care o beau de la robinet, apă pe care, bineînţeles, o credeau potabilă, dar care nu este conformă cu normele în vigoare, aşa cum ne arată ultimele verificări făcute de Direcţia de Sănătate Publică. Această informaţie, esenţială pentru sănătatea lor, nu a ajuns şi la consumatori, deşi sunt afectaţi direct.

Cum este posibil să vorbim despre apă nepotabilă, o bătaie de joc la adresa sănătăţii oamenilor, plătită chiar din banii lor? Totul porneşte de la Compania de Apă Buzău, cea care, nimic întâmplător, ocupă locul fruntaş pe ţară, atunci când analizăm tarifele practicate! Altfel spus, în România, o familie de buzoieni plăteşte cel mai mult pentru apa pe care o consumă.

Dar asta nu e tot. Pe lângă tarifele strigătoare la cer, compania a realizat, la nivelul judeţului Buzău, mai multe fapte... îndoielnice, pe care le reclamă cetăţenii, fapte favorizate de acapararea reţelelor de apă potabilă din zonă, fără să întâmpine nicio rezistenţă din partea autorităţilor judeţene. Unde a dus asta? La contracte în alb cu cetăţeni de bună-credinţă, care la final s-au trezit că plătesc costuri de trei ori mai mari faţă de cele promise, la investiţii zero în infrastructură, inclusiv în cele de întreţinere, ceea ce a dus ca astăzi bazinele de colectare a apei să fie un adevărat focar de infecţie. Cel mai grav? Oamenii au băut zilnic apă contaminată, mulţi dintre ei acuzând dureri de burtă şi stări de greaţă, fără să fi ştiut că vinovată de aceste neplăceri este chiar apa pe care o beau de la robinet.

Sigur vă întrebaţi, ce au făcut autorităţile în această situaţie? Iar răspunsul stârneşte o şi mai mare indignare - nimic! Oamenii din localităţile respective au fost lăsaţi de izbelişte şi nimeni nu a intervenit. Ce aşteptăm oare? Să moară oameni? Această situaţie trebuie remediată de urgenţă!

În astfel de condiţii, Programul "Anghel Saligny", iniţiat de Partidul National Liberal, este cu atât mai necesar! Ştiu că nu ne-am dori să fim în această situaţie, dar încă sunt multe zone în care nevoile de bază nu sunt acoperite. 57% din drumurile judeţene au nevoie de reabilitare, 70% din localităţi nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie de gaze, iar 29% din localităţi nu dispun de reţea de apă. Aceasta este imaginea reală a României în 2023, fie că ne place sau nu.

Mulţi veţi întreba, de ce s-a ajuns aici, dar eu prefer să mă întreb, cum putem remedia situaţia, şi să mă gândesc la soluţii. Iar soluţiile sunt doar investiţiile, în special în drumuri, în canalizare, în reţele de apă şi în infrastructura de gaze. Sunt peste 1.590 de contracte deja semnate în cadrul Programului "Anghel Saligny", valoarea totală a lor fiind de peste 17 miliarde de lei. Sunt extrem de bucuros că 10 localităţi din judeţul Buzău vor primi finanţări record pentru dezvoltarea reţelei de gaze naturale, şi, implicit, a comunităţilor.

De asta au nevoie oamenii, de proiecte pentru ei, de primari care să militeze pentru progres şi de autorităţi care să nu se ascundă, ci să apere şi să lupte pentru drepturile lor. Doar atunci vom ajunge să ne bucurăm de o viaţă mai bună şi mai aproape de ceea ce ar trebui să avem în 2023.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Ion-Marian Lazăr - declaraţie politică intitulată La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!;

Domnul Ilie Dan Barna:

Mergem mai departe, la Grupul parlamentar al USR.

Domnul Ion-Marian Lazăr?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!".

Stimaţi colegi,

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe numirile din actualul Cabinet, că avem parte de un nou scandal în domeniul transporturilor.

De data aceasta, protagoniştii sunt cei de la ROMATSA şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, proaspăt uns de PNL ministru la Dezvoltare, Lucrări Publice şi Administraţie.

Deşi, iniţial, am salutat construirea de la zero a acestui obiectiv de infrastructură, situaţia actuală este una extrem de îngrijorătoare, chiar dacă de la evenimentul siropos al aterizării pe Aeroportul Internaţional Braşov a primei aeronave de pasageri nu a lipsit omniprezentul Grindeanu, alături de alte oficialităţi dâmboviţene.

În acest sens, deşi lucrările la aeroport au început în 2013, cu edificarea pistei, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov nu au considerat că este necesar să se asigure că la momentul deschiderii aeroportului, ROMATSA are capacitatea de a pune la dispoziţie un număr suficient de controlori de trafic aerian necesar operării zborurilor în regim full-time. Demersul se impunea cu atât mai mult cu cât acest aerodrom funcţionează în premieră pentru sud-estul Europei cu un sistem Remote Tower ce presupune utilizarea unui turn de control operat cu ajutorul mai multor camere, de la distanţă, respectiv în acest caz de la Arad.

Evident, această situaţie a cauzat un disconfort major mai multor pasageri care au fost nevoiţi să fie aduşi la Braşov cu autocarele de la Otopeni, dat fiind faptul că, la momentul actual, aeroportul funcţionează în regim part-time, în intervalul orar 7.00-19.00.

Totuşi, acuzaţi fiind de unul dintre operatorii aerieni care activează pe acest aeroport, că vina pentru situaţia programului de operare este exclusiv a celor de la ROMATSA, această instituţie a precizat faptul că aeroportul nu a solicitat modificarea acestui interval orar, stabilit iniţial prin acordul încheiat în martie 2023.

Mai mult decât atât, săptămâna trecută, după ce o aeronavă a lovit o pasăre în timpul procedurilor de aterizare, s-a constatat, din nefericire, lipsa serviciilor de la sol de pe acest aeroport, fapt ce a impus solicitarea intervenţiei unor organizaţii de întreţinere din Bucureşti şi Craiova.

Dacă mai adăugăm la aspectele menţionate anterior şi numărul redus de zboruri operate de pe acest aeroport, deşi tarifele aeroportuare practicate sunt unele relativ mici, avem dimensiunea exactă a managementului cel puţin superficial al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

În final, îmi exprim speranţa că PNL-istul Adrian-Ioan Veştea va gestiona în mod eficient activitatea de la minister; evident, nu în regim part-time, aşa cum funcţionează la momentul actual Aeroportul Internaţional Braşov.

Vă mulţumesc.

Deputat Lazăr Ion-Marian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Radu Tudor Ciornei - declaraţie politică având titlul Radiografia unui stat eşuat;

Mergem mai departe, la domnul deputat Radu Ciornei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Tudor Ciornei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Radiografia unui stat eşuat".

În ciclul "Radiografia unui stat eşuat" voi prezenta "Apelul disperat al locuitorilor din Forăşti-Suceava".

De-a lungul celor cinci sesiuni parlamentare trăite de mine live în această sală, am ascultat un număr foarte mare de declaraţii politice. Unele legitime, substanţiale, altele lăudând deşănţat Guvernul şi miniştrii incompetenţi, altele frizând ridicolul şi chiar, pe alocuri, patologicul. Rareori am auzit parlamentari intervenind punctual în sprijinul oamenilor care i-au ales.

Apelul disperat al locuitorilor din Forăşti-Suceava, comuna natală a marelui corifeu PSD-ist, Ioan Stan, mă obligă să nu bat câmpii despre subiecte banale, aşa cum fac săptămânal unii conjudeţeni iubiţi de presă, ci să fiu vocea oamenilor care mi-au cerut ajutorul, aici, în Parlament.

Spicuiesc pe scurt din mesajul sfâşietor al doamnei Mihaela Ivlev, locuitoare a comunei Forăşti, care a avertizat de ani buni că dezastrul se apropie, dar a predicat în van. Balastierele toxice care au distrus pânza freatică, balastiere care alimentează puşculiţa PSD, nu au putut fi putut fi oprite nicicum. Controalele de la instituţiile statului au fost mimate, iar amenzile infime, comparativ cu profitul negru obţinut pe această cale.

"La Forăşti, judeţul Suceava, lucrurile merg din rău, în dezastru! Se pare că primarul comunei Forăşti a găsit soluţia salvatoare... Toate problemele comunităţii, legate de lipsa apei, de distrugerile provocate de balastiere, vor dispărea ca prin farmec, odată cu scoaterea la licitaţie a terenului neproductiv, cândva izlaz comunal, ce face legătura dintre satele Oniceni şi Roşiori, cu râul Moldova. Aşa speră el că vor dispărea problemele...

Motivează că are nevoie de bani pentru proiectele aflate în derulare. Fals! În fiecare an rămâne excedent bugetar, adică nu reuşesc să cheltuiască banii din buget...!

Frontul de captare a apei se află pe acest teren şi astfel se pune în pericol sursa de apă a întregii comune. Fântânile sunt secate.... situaţia este grea! Accesul la râul Moldova va fi restricţionat.

Este un dezastru total, ceea ce s-a întâmplat în Oniceni!

Lipsa apei, distrugerile provocate de balastiere, plângerile penale legate de fapte pe acelaşi subiect au determinat pe consilierii locali PSD în frunte cu primarul să vândă locul care le creează atâtea probleme!".

Constrângerile temporale mă împiedică să dezvolt acum acest subiect, dar o voi face, pe larg, într-o conferinţă de presă. Aici, însă, la tribuna celui mai înalt for politic al ţării, cer tuturor factorilor responsabili să ajute comuna Forăşti.

Prim-ministrului şi ministrului mediului le solicit să trimită de urgenţă Corpul de Control, pentru a decela sursa reală a dezastrului. Oamenii din Forăşti sunt efectiv sinistraţi din cauza lipsei apei şi sunt expuşi la boli, molime şi dezumanizare.

Factorilor locali, preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, prefectului Moldovan, parlamentarilor PSD şi PNL le recomand să se aplece asupra problemei şi să propună soluţii, nu să lase primarul cleptocrat din comună să mimeze că rezolvă problema prin angajamente vulpeşti, fără nicio valoare. Da, ştiu că e mai greu să ieşi în teren decât să vă daţi mâna ca să furaţi terenurile SCA Suceava, dar măcar încercaţi! Ceea ce faceţi acum e ca şi cum aţi lăsa un gardian bătăuş să rezolve reclamaţiile deţinuţilor sau lupul să rezolve problemele stânei jefuite. Am primit discuţii când oamenii aveau nevoie de soluţii.

Domnului prefect, căruia i-am mulţumit pentru promptitudine, ţin să îi reamintesc că de aproape o lună nu s-a rezolvat absolut nimic, problema persistă, iar mesajul dat cetăţenilor de către subprefectul Şologon, că primarul poate vinde pământul comunei, fără justificare, fără un studiu de oportunitate pentru fonduri suplimentare inutile, este o batjocură fără seamăn.

Grija pentru oameni, domnilor guvernanţi, se face prin fapte, nu prin vorbe, nu se mimează şi nu se exprimă doar in faţa presei aservite!

Rog presa independentă şi organizaţiile non-profit să popularizeze drama oamenilor din Forăşti şi să ajute sinistraţii.

Voi declanşa curând un plan de ajutorare a bieţilor oameni, dacă autorităţile nu îşi vor scoate foarte repede mâinile din... sân.

Dragi oameni din Forăşti, dacă voi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Încercaţi să încheiaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Tudor Ciornei:

...nu veţi ieşi să vă spuneţi păsurile, degeaba ne batem gura de pomană. Ieşiţi in drum şi poate la anul veţi avea un primar nou, iar Brăduţul se va împodobi la iarnă cu o pereche de binemeritate brăţări argintii...

Curaj şi Doamne ajută!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Flucuş - declaraţie politică referitoare la rotativa guvernamentală;

Mergem la Grupul AUR.

Domnul Dumitru Flucuş este?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Flucuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consider că, în urma rotativei din Guvern, de săptămâna trecută, s-au întâmplat şi două lucruri bune.

În primul rând, mă bucur că din Guvern nu mai face parte domnul Bogdan Aurescu, fostul ministru de externe. Domnul Aurescu a avut o activitate în care nu a reprezentat deloc interesele statului român. Dimpotrivă, prin acţiunile sale a adus deservicii şi prejudicii enorme intereselor naţionale.

Vă amintesc câteva dintre acţiunile sale necorespunzătoare:

1. A dat acordul la solicitarea Ucrainei să adâncească canalul Chilia-Reni, permiţând crearea unui canal navigabil concurent braţului Sulina, încălcând prevederile Tratatului Dunării de la Belgrad.

A ţinut secretă solicitarea Ucrainei şi a răspuns afirmativ tot în secret. Nici acum opinia publică nu cunoaşte termenii acordului emis de Ministerul de Externe sub conducerea lui Bogdan Aurescu.

Prejudiciile economice ale României sunt uriaşe;

2. Nu a intervenit deloc pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina, atunci când s-au închis şcolile de predare în limba română şi atunci când preoţilor li s-a interzis să folosească limba română în biserici.

Ucrainenii din România au toate drepturile la învăţământ, religie şi reprezentare în Parlament.

Românii din Ucraina nu au niciun drept şi sunt supuşi unui proces violent de deznaţionalizare.

De asemenea, nu a făcut absolut nimic pentru apărarea drepturilor românilor din Valea Timocului, Serbia, care nu au dreptul nici la educaţie, nici la servicii religioase în limba română;

3. La întâlnirea de la Kiev din august 2021, când a reprezentat România, împreună cu Florin Cîţu, premierul de atunci, nu a avut nicio reacţie la declaraţiile preşedintelui Ungariei, care a spus că înţelege pierderea Crimeii de către Ucraina, deoarece aşa a pierdut şi Ungaria Transilvania.

Condiţiile au fost total diferite în cazul Transilvaniei, existând documente juridice şi recunoaşterea tuturor părţilor, inclusiv a marilor puteri, după pierderea războiului de către Ungaria;

4. S-a alăturat unui grup de 9 ţări - toate fondatoare ale Uniunii Europene - solicitând renunţarea la dreptul de veto în luarea deciziilor privind securitatea şi relaţiile externe. Acest lucru aduce deservicii majore ţării noastre, renunţându-se practic la singurul mijloc de presiune pe care îl aveam şi noi;

5. A permis autorităţilor ucrainene ca, la reorganizarea administrativă, românii să fie împărţiţi în mai multe unităţi administrative, lucru care contravine Convenţiei-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale.

Spre exemplu, Bulgaria a contestat această reorganizare şi a forţat autorităţile ucrainene să lase toţi etnicii bulgari în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

Al doilea lucru bun în rotativa guvernamentală consider că este înlocuirea din postul de consilier al prim-ministrului pentru probleme de antisemitism al domnului Alexandru Muraru, preşedintele filialei PNL Iaşi.

Pe parcursul activităţii sale, domnul Muraru a adus deservicii majore României, exagerând în mod conştient aşa-zisul pericol antisemit în ţara noastră.

În România, nu există activităţi antisemite. Pot exista cel mult aspecte izolate de huliganism sau alte fapte care contravin liniştii publice, care sunt efectuate de indivizi izolaţi şi care deranjează pe toată lumea.

Sunt sigur că Serviciile Secrete Israeliene, care sunt foarte bine informate, cunosc realităţile din România.

Cred că românii sunt poate cel mai îngăduitor şi iertător popor; doar dacă amintim câteva nume dintre conducătorii celor mai importante instituţii ale statului, ne dăm seama că numărul reprezentanţilor minorităţilor în conducerea ţării este foarte mare:

- Klaus Iohannis - preşedintele ţării;

- Kelemen Hunor - până de curând prim viceprim-ministru;

- Edward Hellvig - şeful SRI;

- Codruţa Kövesi - fost procuror-şef;

- Raed Arafat - şef la Situaţii de Urgenţă;

- Clotilde Armand - primarul Sectorului 1;

- Dominic Fritz - primarul Timişoarei.

Şi lista poate continua.

Faptul că aceste două persoane nu mai fac parte din noul Guvern este un semn foarte bun.

Vă mulţumesc.

Dumitru Flucuş, deputat AUR, Circumscripţia nr. 8 Braşov.

 
Video in format Flash/IOS   Gheorghe Nacov - declaraţie politică intitulată Omul şi ursul;

Domnul Ilie Dan Barna:

Mergem mai departe.

Grupul UDMR a depus doar declaraţii în scris, prin doamna Rozália Biró.

Mergem la Grupul minorităţilor naţionale.

Domnul Gheorge Nacov? Este?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Nacov:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Omul şi ursul".

Doamnelor şi domnilor colegi,

Atât omul, cât şi ursul au dreptul la viaţă. Mai mult, omul poartă răspunderea şi pentru viaţa ursului brun, ca specie. Constituţia, în schimb, garantează cetăţenilor României dreptul la viaţă, la integritate fizică, precum şi la proprietate. Aceste garanţii sunt absolute şi necondiţionate, împotriva oricărui atac. Inclusiv împotriva atacurilor ursului brun.

Motivul acestei declaraţii politice îl constituie comunicatul Comisiei abilitate a Academiei Române, referitor la ordinul de ministru privind cotele la urs brun, care pe mine, ca parlamentar, m-a uimit.

Doamnelor şi domnilor, trataţi cu neseriozitate viaţa, integritatea fizică şi proprietatea cetăţenilor români! Pentru că ele nu pot fi un motiv de PR, ca să arate cineva ce "ecologist verde" este, punând în pericol viaţa omului, în timp ce stă în spatele unui birou! Nu numai că nu este uman, nu numai că nu este creştinesc, ci este şi neconstituţional!

Dacă invocaţi o lipsă de comunicare între dumneavoastră şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aceasta vi se datorează în egală măsură. Atâta timp cât aveţi competenţă în acest domeniu, o atitudine proactivă din partea dumneavoastră constituie o conduită obligatorie. Ar fi trebuit să fiţi familiarizaţi cu pachetul de măsuri care au vizat reducerea numărului de conflicte om-urs - intervenţia imediată, cota de prevenţie din anul 2022, programul de finanţare a gardurilor electrice. Acest pachet ar fi urmat să fie completat cu introducerea cotei de prevenţie în anul 2023.

Aţi ignorat studii ştiinţifice întocmite de entităţi calificate şi abilitate, în numele a ce? Cu ce argumente ştiinţifice? Cu ce calificări în domeniu?

Privind situaţia prin prisma ursului brun, ne aflăm în ceasul al doisprezecelea în ce priveşte oprirea transformării acestei specii într-una în care majoritatea o vor constitui exemplarele debile, periculoase, atât pentru om, cât şi pentru propria specie. Managementul cinegetic al populaţiei de urs brun din România constituie unica modalitate ştiinţifică de remediere a situaţiei create prin legislaţia şi atitudinea iresponsabilă de până acum.

În momentul de faţă, întreaga răspundere pentru vieţile umane ce ar fi curmate, precum şi pentru o populaţie sănătoasă de urs brun, vă revine. Vă recomand să lăsaţi emoţiile de o parte şi să luaţi unica decizie responsabilă, în baza datelor ştiinţifice şi a legii. La Academia Română ştiinţa ar trebui să fie la ea acasă. Dar există şi o altă variantă de soluţionare - cei care nu îşi pot îndeplini obligaţiile legale de a proteja viaţa semenilor lor s-ar putea retrage, ca să facă loc unora care pot.

Vânătoarea nu înseamnă "a ucide". Înseamnă "a proteja" şi "a conserva". Dacă în momentul de faţă aveţi de acordat un aviz, acest fapt se datorează doar vânătorului român, care a protejat şi conservat această specie. Mult mai bine decât alţi colegi europeni.

Respectaţi viaţa concetăţenilor noştri, respectaţi specia urs brun şi daţi posibilitatea vânătorului român să-i protejeze, cum o face de atâta timp!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae Roman - declaraţie politică având titlul Puterea noastră ca români - [Despre opţiuni];

Mergem la Grupul... deputaţilor neafiliaţi.

Doamna Anamaria Gavrilă este? Nu.

Domnul Nicolae Roman?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În ciclul "Puterea noastră ca români", astăzi voi vorbi - "Despre opţiuni".

"Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!". Acest lucru îl spunea Petre Ţuţea.

Sesiunea parlamentară care urmează a se încheia a fost marcată de viaţa socială, politică şi economică a ţării şi de situaţia încordată şi conflictuală din regiune.

Prin declaraţiile mele, am încercat să surprind aceste aspecte, pe care să le prezint atât puterii legislative, cât şi celei executive, pentru a adopta măsurile şi corecţiile ce se impun.

Am încercat să subliniez, pe plan extern, implicaţiile războiului ruso-ucrainean pentru populaţia afectată, inclusiv pentru partea poporului român implicată în ajutorarea refugiaţilor din ţara vecină, cât şi costurile ridicate suportate de România pentru această acţiune umanitară.

În plan intern, prin expunerile politice, am dezbătut şi susţinut problemele ridicate de alegătorii mei, despre relaţia dintre pensiile militare şi pensiile speciale, ca abordare eronată, ce creează curente de opinie şi atitudini destul de virulente în societatea noastră;

- Despre pauperizarea populaţiei din cauza inflaţiei şi subordonarea intereselor naţionale în faţa pretenţiilor corporatiste tot mai ridicate;

- Despre politica internă lipsită de verticalitatea suveranităţii şi dezarticularea măsurilor economico-sociale puţin favorabile populaţiei în plan intern, impuse de Uniunea Europeană;

- Despre disoluţia tradiţiilor şi a caracteristicilor istorice ale poporului român prin măsurile adoptate în domeniul şcolarizării, la toate nivelurile educaţionale, precum şi prin atacurile concertate asupra unor instituţii fundamentale ale statului - biserica, armata, şcoala;

- Despre afectarea independenţei individuale prin impunerea, din plan extern, a unor măsuri sociale, medicale, individuale, slăbirea familiei tradiţionale şi altele;

- Am făcut referiri la cedarea accentuată şi benevolă a suveranităţii naţionale, cu repercusiuni grave, atât asupra relaţiilor şi poziţiei României în plan internaţional, cât şi asupra politicii interne.

Prin demersurile mele politice, am dorit, la fel ca şi ceilalţi colegi şi colege deputaţi, să trezesc conştiinţa poporului român.

Închei acest demers politic, desfăşurat pe parcursul actualei sesiuni parlamentare, cu îndemnul pentru popor de a analiza cu atenţie activitatea aleşilor, pentru a nu fi dezamăgiţi de aceştia.

Popor român, aveţi grijă pe cine votaţi!

Semnez - deputat neafiliat în Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Eugen Terente - declaraţie politică: Liber la betoane;

Domnul Ilie Dan Barna:

Revenim la Grupul PSD.

Doamna Goleac a venit? Nu.

Domnul Alin Chirilă? Nu.

Grupul PNL.

Domnul deputat Mărculescu? Moisin? Nu.

Mergem la USR.

Domnul deputat Eugen Terente.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Terente:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Liber la betoane".

Aşa cum am atras atenţia şi pe pagina mea de socializare, ieri, în Comisia pentru mediu, am fost martor la un fapt fără precedent.

Monstruoasa Coaliţie PSD-PNL a măcelărit Legea spaţiilor verzi, avantajând rechinii imobiliari.

Practic, se dă liber la construcţii pe spaţiul verde.

La comanda acestor aşa-zişi dezvoltatori imobiliari, vor transforma oraşele în ghetouri aglomerate, sufocate de betoane şi fără spaţii verzi.

Cu o comisie convocată neregulamentar, cu numai două ore înainte de şedinţă, cu o ordine de zi primită cu numai 10 minute înainte de startul acestei şedinţe şi cu multe amendamente toxice marca PSD, aliaţii - PSD şi PNL - şi-au dat mâna şi au votat împreună acest dezastru urbanistic.

Practic, au legalizat corupţia din sectorul imobiliar şi au oferit pe tavă putere primarilor să construiască pe spaţiile verzi, indiferent unde se află acestea.

Această declaraţie politică este un semnal de alarmă pe care il trag şi le transmit parlamentarilor PSD şi PNL să nu voteze această lege toxică.

Vă mulţumesc.

Eugen Terente, deputat al USR, Circumscripţia nr. 38 Tulcea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Boris Volosatîi - declaraţie politică intitulată 28 iunie - zi de doliu pentru poporul şi statul român;

Revenim la Grupul AUR.

Domnul Boris Volosatîi?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Boris Volosatîi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acum 83 de ani, în neagra zi de 28 iunie 1940, aplicând prevederile Protocolului adiţional secret al odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, imperiul sovietic a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, sub pretextul că Basarabia ar fi fost populată în principal de ucraineni şi că ar fi fost în unitate seculară cu republica sovietică ucraineană.

4 milioane de români şi 50.000 de kilometri pătraţi, cuprinzând judeţele Bălţi, Cahul, Cernăuţi, Cetatea Albă, Hotin, Ismail, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Storojineţ şi Tighina, precum şi plasa Herţa a judeţului Dorohoi au fost incorporate de Moscova.

Sute de mii de români s-au refugiat în interiorul ţării, alte sute de mii au fost deportaţi în Gulag, transportaţi în vagoane de vite, pentru muncă silnică şi pe vecie în Siberia şi Asia Mijlocie. Ocupaţia sovietică a mai însemnat arestări şi execuţii, dezmembrarea teritoriilor româneşti, unele încorporate în Ucraina, altele formând aşa-zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, care avea să devină laborator al moldovenismului antiromânesc, dar şi colectivizare forţată, foamete organizată, colonizare dirijată, interzicerea Bisericii Ortodoxe Române, interzicerea alfabetului latin, ştergerea memoriei naţionale, mancurtizarea la scară largă şi tot ceea ce se numeşte un adevărat genocid.

Poporul nostru a plătit un preţ scump de sânge nevinovat. Aproape un milion de români au fost striviţi sub tăvălugul ocupaţiei sovietice. Această jertfă de sânge românesc nevinovat ne obligă nu doar la o reconsiderare a istoriei naţionale, ci şi la cinstirea memoriei victimelor.

Pentru mine, ca român basarabean, este de neînţeles faptul că 28 iunie nu este zi de doliu naţional în România şi Republica Moldova.

La fel de neînţeles este că nici Rada Supremă de la Kiev, nici Bundestagul german nu au condamnat niciodată oficial Pactul Ribbentrop-Molotov.

Este de neînţeles de ce nu avem în România niciun monument al victimelor ocupaţiei sovietice. Sau că Ministerul român al Justiţiei sabotează metodic consolidarea capacităţii administrative a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ceea ce ne împiedică să ne recuperăm milioanele de cetăţeni din teritoriile noastre ocupate de sovietici.

Există Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, poporul român îşi va redobândi unitatea naţională şi integritatea patriei. Numai aşa putem fi un popor liber şi demn, care a însuşit lecţia istorică a dezmembrării naţionale de la 28 iunie 1940, găsind forţă internă pentru refacerea propriei unităţi.

Vă mulţumesc.

Deputat Volosatîi, Circumscripţia nr. 43 Diaspora, Grupul parlamentar AUR.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălin-Zamfir Manea - declaraţie politică despre principalele măsuri iniţiate în sprijinul cetăţenilor români de etnie romă;

Domnul Ilie Dan Barna:

Mergem mai departe, la Grupul minorităţilor naţionale.

Domnul Cătălin-Zamfir Manea?

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pentru că ne apropiem de sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, consider că este extrem de important să le aduc la cunoştinţă cetăţenilor români de etnie romă din această ţară, cei pe care îi reprezint sau din partea cărora am fost ales, aici, în Parlamentul României, principalele măsuri pe care le-am iniţiat şi cu sprijinul dumneavoastră s-au transformat în legi.

În ceea ce priveşte educaţia, este bine de subliniat faptul că educaţia reprezintă pentru copiii romi din toată ţara o prioritate. Şi aici - mă bucur extrem de mult că în noua Lege a învăţământului preuniversitar avem o serie de măsuri incluse, măsuri pe care le-am iniţiat şi care vizează, printre altele:

- Încadrarea de noi mediatori şcolari şi în acele comunităţi în care există mame minore sau părinţi minori;

- Flexibilizarea condiţiilor de încadrare a acestor mediatori şcolari;

- Includerea în structura tuturor inspectoratelor şcolare judeţene a unui inspector şcolar pentru copiii romi;

- O altă măsură importantă vizează creşterea costului-standard pentru elevii din comunităţile defavorizate, cu 25%;

- Introducerea disciplinei distincte, ca disciplină opţională, în planurile-cadru şi în oferta educaţională, atât de la gimnaziu, cât şi de la liceu, a Istoriei Dezrobirii Romilor - este o disciplină distinctă;

- Nu în cele din urmă, aş menţiona, poate, în opinia mea, o realizare pe care noi, romii, o percepem ca fiind una istorică, respectiv înfiinţarea prin lege a primului Muzeu Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România. Este un vis pe care noi îl avem încă din 1990. Iată că, cu sprijinul dumneavoastră, acesta a devenit realitate.

Închei prin a puncta şi faptul că în actualul Program de guvernare, o serie de propuneri pe care le-am înaintat, în calitate de deputat din partea minorităţii rome şi din partea Organizaţiei Partida Romilor, au fost cuprinse. Şi, printre altele, e bine să amintesc că măsurile vizează încadrarea de noi mediatori sanitari la nivelul comunităţilor defavorizate, încadrarea unor consilieri de orientare în carieră, la nivelul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă.

Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin şi vă asigur în continuare de tot suportul meu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Liviu Toda - intervenţie referitoare la Armata Rusiei;

Revenim la grupul colegilor neafiliaţi.

Daniel-Liviu Toda?

Dumitru Focşa?

Domnule Toda, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Liviu Toda:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am asistat, în week-end, la o revoltă demnă de parodiile lui Charlie Chaplin. Nu vreau să analizez ce s-a întâmplat cu Prigojin ori cât a fost de speriat dictatorul de la Kremlin de bandele de mercenari Wagner. În schimb, doresc să subliniez cât de profund pot distruge un stat corupţia şi lipsa unor instituţii care să funcţioneze corect, pe sistemul checks and balances.

Armata Rusiei era, cândva, una redutabilă. Numai că o parte a banilor destinaţi înzestrării sale a ajuns în conturile ofiţerilor superiori, prin diferite modalităţi împrumutate şi la noi. Aşa că a ajuns de râsul lumii, făcând proba incompetenţei sale şi a dotărilor demne de lumea a treia pe câmpiile Ucrainei.

Dacă armata nu este capabilă şi, din motive de drept internaţional, nu poate conduce acţiuni criminale în străinătate, atunci sunt bune organizaţiile militare private, mai ales când în jurul "ţarului" sunt destui oameni de afaceri care ştiu să obţină profit din rapturi teritoriale sau furtul resurselor unor ţări din Africa. Iar când acestea acumulează bani şi putere, în detrimentul instituţiilor statului, însăşi existenţa acestuia este pusă în primejdie.

O armată privată care pune stăpânire pe oraşe importante sau înaintează înarmată sute de kilometri către capitală este dovada unor instituţii statale parazitate, măcinate de corupţie şi interese mafiote.

Acum s-a demonstrat câtă dreptate avea regretatul senator american John McCain. Vă amintiţi vorbele lui spuse în urmă cu un deceniu? "Rusia e o benzinărie condusă de nişte mafioţi, care aspiră să fie o ţară".

În ce mă priveşte, sunt fericit din două motive.

În primul rând, de această dată, suntem dincolo de cortina de bombe şi sărăcie pe care Moscova încearcă să o arunce iarăşi peste estul Europei.

În al doilea rând, niciun om de bun-simţ nu mai poate acum suspina după "puterea" şi "tradiţionalismul" Rusiei lui Putin. Pentru cel puţin o generaţie, Rusia a demonstrat că nu poate oferi decât moarte, corupţie şi dictatură.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

De la Grupul PSD văd că n-am mai venit nimeni.

Au depus declaraţii în scris: Eugen Bejinariu, Ioan Mang, Ilie Toma, Adrian Alda, Ştefan Muşoiu, Daniela Oteşanu, Romulus-Marius Damian, Dan-Constantin Şlincu, Vasilică Toma, Radu-Marcel Tuhuţ, Florian-Claudiu Neaga, Cristina Dinu, Daniel Ghiţă, Silviu Nicu Macovei, Ana-Loredana Predescu şi Alexandra Huţu.

De la Grupul PNL au depus declaraţii în scris: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Gabriel Andronache, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru, Elena Hărătău, Maria Stoian, Cristina Burciu, Vetuţa Stănescu, George-Cătălin Stângă, Bogdan-Iulian Huţucă, Ervin Molnar, Ioan Balan, Marian Cruşoveanu şi Cosmin Şandru.

 
Video in format Flash/IOS   Brian Cristian - declaraţie politică având ca obiect Dreptul la educaţie şi abandonul şcolar;

Revenim la Grupul USR.

Domnul deputat Brian Cristian.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Accesul la educaţie este un drept fundamental garantat de Constituţia României, dar guvernele noastre nu au reuşit să îl conserve şi să îl protejeze.

În prezent, România se află în coada Europei în ceea ce priveşte abandonul şcolar, cu o rată de 16%, ceea ce reprezintă mult peste media europeană. Zilele acestea, când tinerii noştri susţin examenul maturităţii, Bacalaureatul, este necesar să reflectăm puţin asupra cifrelor deja alarmante.

Un sfert dintre copiii care au început clasa I acum 12 ani n-au mai ajuns să dea Bacalaureatul. Practic, din cei 206.000 de copii care au început şcoala în urmă cu 12 ani, 50.000 nu au ajuns să dea Bacalaureatul, conform datelor oficiale ale Ministerului Educaţiei, citate de edupedu.ro. În plus, alţi 41.000 au urmat cursuri în şcoli profesionale. Aceste cifre dezolante ne arată că mulţi tineri sunt abandonaţi de sistemul nostru de educaţie şi rămân în urmă, fără şanse egale la un viitor promiţător.

Statul român a eşuat în misiunea sa de a asigura accesul la educaţie până la capăt pentru aceşti tineri. Problema abandonului şcolar nu se limitează doar la clasa a XII-a, pentru că de-a lungul timpului mai mulţi elevi au fost pierduţi pe drum, începând din clasa I şi până în prezent. Această realitate este inacceptabilă şi necesită acţiuni imediate şi eficiente din partea Ministerului Educaţiei, care are o responsabilitate majoră în rezolvarea acestei tragedii naţionale. Reducerea abandonului şcolar trebuie să fie un obiectiv prioritar şi asumat de către minister.

În plus, profesorii au organizat cea mai importantă grevă din istoria învăţământului românesc din ultimele două decenii, iar elevii şi părinţii, şi întreaga societate civilă, au criticat în mod insistent proiectele de lege privind educaţia. Astfel, tensiunile din sistemul de învăţământ persistă, iar aceasta nu este o situaţie pe care să o putem ignora.

Vedem că Proiectul de ţară al preşedintelui Iohannis, "România educată", nu se poate materializa, iar promisiunile făcute în urmă cu aproape 10 ani au fost toate încălcate.

Trebuie să înţelegem că educaţia este o investiţie pe termen lung şi că acţiunile de azi vor avea un impact major asupra viitorului nostru, ca naţiune. Nu trebuie să stăm deoparte şi să acceptăm sărăcia educaţională a tinerilor noştri. Fiecare decident are un rol important de jucat, fie că este vorba de parlamentari sau membrii ai Guvernului, şi trebuie să oferim şanse egale tuturor tinerilor noştri ca să putem să-i inspirăm să-şi atingă potenţialul maxim.

Este necesar să reducem abandonul şcolar şi trebuie să creăm o Românie în care niciun copil să nu fie lăsat în urmă. Doar prin educaţie putem construi un viitor mai prosper pentru viitoarele generaţii!

Vă mulţumesc.

Brian Cristian, deputat de Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Gianina Şerban - declaraţie politică intitulată Guvernele României, de 33 de ani, mereu glume proaste!;

Mergem mai departe, la Grupul AUR.

Gianina Şerban?

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Guvernele României, de 33 de ani, mereu glume proaste!".

Stimaţi colegi,

În aceşti 3 ani care au trecut din mandatul de deputat ales, la începutul şi la sfârşitul fiecărei sesiuni parlamentare v-am transmis gândurile mele cu privire la ce ar fi trebuit să faceţi în timpul sesiunilor parlamentare, cât şi în timpul vacanţelor. Suntem trimişi aici de ei, de români, în interesul lor, pentru ca ei să o ducă mai bine.

Astăzi nu am să fac asta, ci am să vă transmit un mesaj un pic mai dur, însă corect, cu privire la ceea ce se întâmplă în această Casă a Poporului, care doar a poporului nu e.

O perioadă am avut impresia că, reprezentând AUR şi spunând lucrurilor pe nume, eu şi colegii mei, pentru coaliţiile de guvernare, 4 deja la număr, suntem singurii care vor să facă lucrurile corecte pentru ţară. Din păcate pentru România, nu e doar o impresie, este deja o certitudine că guvernele României lucrează pentru ele şi nu pentru români.

Am trecut prin pandemie cu două Guverne, Orban şi Cîţu, guverne care ne-au închis în case şi au dat posibilitatea unor indivizi să facă averi impresionante pe timpul stărilor de urgenţă şi de alertă. Vinovaţii pentru tot acest jaf al ţării nu sunt nici astăzi pedepsiţi, iar pentru morţii din spitale s-au găsit diverşi ţapi ispăşitori şi nicidecum cei cu adevărat responsabili nu plătesc.

Coaliţiile de guvernare au supus România dezastrului administrativ prin luarea de decizii prin ordonanţe de urgenţă care, în loc să rezolve din problemele românilor, le-au adâncit sau au dat naştere altora. Iar vorba domnului Cîţu, care a spus de la bun început că: "Programul electoral nu este acelaşi cu Programul de guvernare", s-a adeverit şi s-a transmis din premier în premier.

Domnul prim-ministru Ciolacu ne spune că: "România trece de la fapte la vorbe". Gura acestor păcătoşi adevăr au grăit, şi o spun cu regret.

Am văzut cu toţii cum proiecte legislative nocive au fost trecute prin Parlament doar pentru a răspunde cu "prezent" în Guvern, iar vocea oamenilor din stradă nu a contat. Nu a contat pentru că voi, cei din coaliţiile de guvernare, nu aţi fost între ei, v-aţi făcut că nu-i vedeţi, nu îi auziţi, iar profesorii, sindicatele din sănătate, poliţiştii, i-aţi păcălit. I-aţi păcălit cu creşteri insuficiente, şi asta doar dacă vă veţi aduce aminte la anul de ei. Sau le-aţi mai dat vouchere, de parcă România ar fi un stat de asistaţi sociali.

Suntem în Europa, dar nu în Schengen. O altă politică păguboasă pentru ţară făcută de la înălţimea sa, domnul preşedinte Iohannis, până la reprezentanţii României care ar fi trebuit să aibă un obiectiv clar - integrarea României în spaţiul Schengen. La toate intrările şi ieşirile din ţară sunt cozi imense de camioane şi de autoturisme, fapt care pune economia ţării într-o situaţie de criză. Nu se poate dezvolta şi sunt generate pierderi imense, pierderi pe care tot românii le plătesc.

Ar mai fi de spus despre ceea ce s-a realizat în România condusă de PSD-PNL-UDMR-USR. Ce am putea spune? Nu s-a întâmplat mai nimic.

Dar eu nu eram astăzi aici, în faţa dumneavoastră, şi nici românii nu erau în stradă dacă în România îşi puteau permite un trai decent.

Concluzia este că, din păcate, la fel ca şi Guvernele precedente, şi acesta, sunt doar glume proaste, iar românii tot săraci sunt şi tot cu greutăţile zilnice se confruntă.

De patriotismul economic invocat de noul Guvern era nevoie de acum 33 de ani. Ceea ce a spus mereu AUR, patriotismul economic ar trebui să fie zilnic în gândurile noastre.

Ei bine, se plagiază Programul de guvernare al AUR, însă, dacă măcar 10% ar fi pus în practică de noii miniştri, s-ar realiza ceva şi pentru ei, pentru români.

Guvernul trebuie să lucreze pentru români, însă din înălţimea birourilor şi a funcţiilor nu va şti niciodată...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Să încercaţi să încheiaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

... câtă suferinţă este acolo jos, unde privirea lor nu ajunge, iar urechea lor nu aude.

Stimaţi colegi,

Cei care aţi fost la guvernare, cei care sunteţi astăzi, vă îndemn din nou la a vă apleca asupra nevoilor oamenilor, nu ale voastre personale.

Nu vă urez o vacanţă liniştită, nu e timp pentru aşa ceva.

Coborâţi între oameni!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Anamaria Gavrilă - declaraţie politică: Implicarea face schimbarea;

Mergem mai departe, la neafiliaţi.

Doamna Anamaria Gavrilă?

Vă rog, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Anamaria Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa!

De peste 33 de ani am stat departe de politică, departe de spaţiul civic şi consecinţele le vedem cu toţii. Oameni tupeişti, însă fără pregătire şi fără o viziune mare au intrat în politică şi politica a devenit, probabil, cel mai detestat domeniu din România, când politica este, de fapt, viaţa noastră! Politica este pretutindeni, de la ce punem pe masă, de la acoperişul pe care-l avem deasupra capului, până la sănătatea şi educaţia noastră.

Adesea suntem nemulţumiţi că nu ne este bine, că salariile sunt mici, că preţurile sunt mari, că sistemul de sănătate şi cel de educaţie sunt slabe, însă trebuie să ne întrebăm: cum am ajuns aici, cine a luat aceste decizii? Iar răspunsul este: politica, politicienii şi deciziile politice.

Aşadar, a sta departe de politică nu înseamnă că eşti un spectator al politicii, înseamnă că eşti un spectator al vieţii tale, pentru că ai lăsat în mâna altora soarta ta.

Atunci când noi stăm deoparte, ei fură banii muncii noastre, pe care noi îi plătim în taxe şi impozite. Atunci când noi stăm deoparte, justiţia nu ne mai dă dreptate. Atunci când noi stăm deoparte, copiii noştri trebuie să meargă la muncă în străinătate.

Ne place sau nu, adevărata schimbare vine din politică, pentru că doar politica poate schimba regulile jocului. Doar din politică vine o viziune mare, vine o implicare puternică şi vine cu adevărat schimbarea.

Dacă vrem salarii şi pensii decente, dacă vrem programe pentru tineri, inovare, cercetare, dezvoltare, dacă vrem infrastructură, educaţie, sănătate de calitate, dacă vrem respect şi demnitate în Europa, atunci noi, pentru noi, trebuie să ne implicăm cu toţii!

Nu putem să aşteptăm de la câţiva să facă totul pentru noi, să punem întreaga povară pe câţiva oameni şi mai apoi să fim dezamăgiţi pentru că ne-au înşelat aşteptările.

Haideţi să ne implicăm cu toţii, pentru că, dacă fiecare dintre noi face câte puţin, vom reuşi foarte mult!

Tinereţea, împlinirea, adevărata trăire a vieţii vine dintr-o misiune mare, vine din a fi parte din ceva mai mare decât tine. Iar atunci când faci lucrurile pe placul Lui, Dumnezeu va veni întotdeauna în întâmpinarea noastră.

Vă mulţumesc.

Anamaria Gavrilă, Partidul Oamenilor Tineri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

De la PSD n-a mai venit nimeni.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Marin Moisin - declaraţie politică având titlul Fondurile europene dezvoltă serviciile medicale în mediul rural;

De la Grupul PNL a venit domnul deputat Radu-Marin Moisin.

Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marin Moisin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia de astăzi are titlul - "Fondurile europene dezvoltă serviciile medicale în mediul rural".

Medicul de familie este primul contact al oricărui cetăţean cu sistemul sanitar, dar acest domeniu al medicinei de familie se confruntă cu un mare deficit de personal, în special în mediul rural.

Pandemia de COVID-19 ne-a angrenat într-un proces de transformare şi reformă fără precedent, care trebuie continuat prin Programul Operaţional Sănătate 2021-2027, tocmai pentru a creşte rezilienţa sistemului sanitar românesc.

La nivel european, "EU4Health" este un program care îşi doreşte să contribuie în domenii în care Uniunea Europeană îşi doreşte să exceleze şi să completeze politicile statelor membre în materie de sănătate publică. Pentru perioada 2021-2027, programul are ca obiectiv principal transformarea sistemelor medicale, pentru a deveni mai rezistente în cazuri de criză majoră.

Astfel, prin "EU4Health" se va crea o rezervă de provizii medicale, o strategie ce va rezolva problema sincopelor de aprovizionare, în special în cazul medicamentelor considerate esenţiale, dar vor fi alocate sume şi pentru prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii publice.

Mai mult, este sprijinită creşterea rezilienţei sistemelor medicale şi prin reţeaua "eHealth", prin crearea "Spaţiului European de Date privind Sănătatea", soluţie care îşi propune să realizeze interconectivitatea bazelor medicale europene şi să faciliteze accesul şi schimbul de date privind sănătatea populaţiei.

Dintre celelalte instrumente europene puse la dispoziţia ţării noaste, Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este un program deosebit de important care sprijină reformele necesare pentru a avea o Românie modernă şi europeană.

Fondurile europene acordate prin PNRR reprezintă instrumentul-cheie care ne asigură, în viitor, creşterea calităţii serviciilor de asistenţă medicală primară, servicii de spitalizare pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei, creşterea rezilienţei sistemului medical în domenii critice, investiţii în infrastructura spitalicească şi inovaţie în cercetarea medicală.

Recent, Ministerul Sănătăţii a anunţat faptul că a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul PNRR pentru construirea şi dotarea a 200 de Centre Comunitare Integrate în zonele în care accesul la servicii medicale este deficitar, precum mediul rural.

Investiţia totală are o valoare de 40 de milioane de euro şi cuprinde construcţia sau reabilitarea, precum şi dotarea cu echipamente medicale a acestor centre în care vor funcţiona cabinete pentru medicii de familie, laboratoare de tip "point of care" pentru analize uzuale, cabinete pentru medici specialişti, cabinete pentru moaşe, dar şi cabinete stomatologice.

Acest proiect creşte accesul echitabil al pacienţilor la servicii medicale adecvate, indiferent de zona în care locuiesc, prin urmare se va reduce şi nivelul ridicat al vizitelor la ambulatoriile de specialitate şi chiar la structurile de primire a urgenţelor din marile oraşe.

Toate aceste strategii de dezvoltare, fie că vorbim despre cele europene sau despre cele naţionale, au scopul de a redresa sistemul medical care a fost pus la grea încercare de pandemie şi să creeze o societate mai sigură, care să asigure servicii publice la standarde europene în materie de sănătate publică, atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

De la Grupul USR au mai depus declaraţii: doamna Oana Ţoiu, Ştefan-Iulian Lőrincz, Adrian Giurgiu, Alin-Gabriel Apostol şi Radu Panait.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Vicenţiu Grădinaru - declaraţie politică: Corupţie universitară;

Revenim la Grupul AUR.

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi: "Corupţie universitară".

Oameni buni,

Poate aţi auzit zilele acestea de protestul studenţilor medicinişti de la Iaşi.

Vin astăzi în faţa dumneavoastră să vă spun că susţin cu tărie revolta studenţească, pentru că este absolut întemeiată.

Toate facultăţile de medicină din ţară sunt înrobite politic. Peste jumătate dintre aceste facultăţi au devenit fabrici de diplome, iar studenţii sunt supuşi unui tratament mizerabil: cămine dezastroase, taxe foarte mari, care cresc de la an la an şi umflă buzunarele decanilor, prodecanilor şi rectorilor numiţi politic. Într-un cuvânt, mafie la nivel universitar.

Toate taxele pe care studenţii la medicină le plătesc, să nu mai vorbim despre studenţii străini, se reflectă în buzunarele conducerilor universităţilor.

Nu există aparatură pentru practică, condiţii de cazare moderne, absolut nimic! Tot ceea ce fac este să crească taxele din pix şi să spele banii prin investiţii inutile procesului didactic.

Ce i-a deranjat pe studenţi acum a fost o decizie de a face toate cursurile 100% obligatorii, asta însemnând o condamnare a acestora de a sta de dimineaţa până seară pe holurile universităţii, universităţi cu profesori care citesc cursurile de pe slide-uri, în loc să le predea, să le explice materia, universităţi care nu le oferă nici măcar condiţiile minime de igienă - lipsă de săpun, hârtie igienica în toalete etc.

Peste 500 de studenţi au ieşit în stradă la Iaşi şi au subliniat probleme grave care se întâmplă în toată ţara la facultăţile de medicină, nu doar la Iaşi!

Nicio organizaţie studenţească aparţinând U.M.F. nu a susţinut protestul! De ce? Pentru că liderii acelor organizaţii medicale studenţeşti fac jocul conducerii, care promit şi oferă locuri la bursă şi note umflate din pix.

Reprezentanţii aleşi de studenţi nu contează. Aşa promisiuni!

Singura organizaţie studenţească non-medicală care a susţinut protestul a fost Liga Studenţilor din Iaşi, organizaţie pe care o felicit pentru curaj şi iniţiativă!

Ce înţelegem de aici?

Că universităţile din România au devenit structuri de tip mafiot, corupte până în măduva oaselor - zeci de studenţi, cu zeci de probleme, toate din vina conducătorilor facultăţilor!

Da, trebuie să investim în spitale şi aparatură, dar pregătirea de medici buni în Romania este esenţială şi în astfel de condiţii nu este posibilă. Este necesară o reformă totală a universităţilor, numirea conducerilor să fie făcută meritocratic.

În România nu se mai face învăţământ superior de calitate!

Stop corupţiei universitare!

Trebuie să facem ceva până nu este prea târziu!

Vă mulţumesc.

Deputat AUR, Radu-Vicenţiu Grădinaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Giurgiu - declaraţie politică: PSD şi PNL, blestemul spaţiilor verzi!;

De la Grupul AUR au mai depus declaraţii în scris: Lilian Scripnic, Raisa Enachi, Silviu-Titus Păunescu şi Dănuţ Aelenei.

Revenim la Grupul neafiliaţilor.

Dumitru Focşa este? Nu.

Dragoş-Cătălin Teniţă? Nu.

Au mai depus declaraţii în scris: Bogdan-Alexandru Bola şi Vasile Nagy.

Să vedem dacă a mai venit vreun coleg de la Grupul USR.

Îl invit pe domnul deputat Alin-Gabriel Apostol.

Vă rog, domnule deputat.

A, pardon!

Adrian Giurgiu? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Vă mulţumesc.

"PSD şi PNL, blestemul spaţiilor verzi!"

Va intra la vot fără nicio dezbatere reală legea prin care ghivecele şi jardinierele devin spaţii verzi. Aţi înţeles corect, ghivece şi jardiniere, pentru că aşa vor PSD şi PNL. Este o soluţie din pix, prin care parlamentarii puterii vor să dea liber tăierii arborilor din parcuri şi betonării spaţiilor verzi.

După ce vor desfiinţa parcurile, vor veni şi vor umple trotuarele cu ghivece şi jardiniere cumpărate, cel mai probabil tot de la firme de casă afiliate politic. Sub pretextul că este nevoie iarăşi de spaţii verzi. Modificările legislative au fost propuse de PSD şi PNL pe repede-nainte. Au convocat şedinţa pentru dezbaterea modificărilor cu două ore înainte.

Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede clar: minimum 24 de ore de la convocare până la şedinţă. Ordinea de zi a şedinţei a fost comunicată cu 15 minute înainte de şedinţă, pentru că aşa fac PSD şi PNL legea, din pix, pe sub masă.

Vă spun doar două din cele mai toxice amendamente ale PSD, votate şi de PNL.

Dacă ai un ghiveci mai adânc de 50 de centimetri, îl contorizează ca fiind spaţiu verde.

Şi al doilea, dacă administraţia are 100 de metri spaţiu verde în centru, îl poate schimba cu 110 metri pătraţi altundeva, pe un câmp, la marginea oraşului.

Aşa arată legea spaţiilor verzi, care transformă oraşele în ghetouri de beton şi spaţiile verzi vor fi comasate departe de oameni, în zone ieftine, unde nu se poate bucura nimeni de ele.

Acesta este planul de ţară al PSD şi PNL. Asta vor pentru români: oraşe aglomerate, poluate, aride vara şi natură altundeva, pentru altcineva. Asta, în timp ce Uniunea Europeană recomandă 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor. Şi toate studiile arată efectul benefic pe care îl are natura din interiorul oraşelor asupra calităţii vieţii, confortului şi sănătăţii oamenilor.

Vă mulţumesc.

Adrian Giurgiu, deputat al USR de Mureş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
    Alin-Gabriel Apostol - declaraţie politică intitulată Azi, PSD şi PNL au dat [liber] la betonarea spaţiilor verzi;

Domnul Apostol?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Ieri PSD şi PNL au dat drumul la un proiect legislativ care betonează spaţiile verzi din oraşe.

După cum ştiţi, ieri PSD şi PNL au oprit pentru moment modificările la Codul urbanismului, dar ne-au făcut o surpriză amară: au convocat o şedinţă de urgenţă, de mediu, în Comisia pentru mediu, prin care au pus pe ordinea de zi Legea spaţiilor verzi.

Au mimat amânarea pentru la toamnă a votului pe Codul urbanismului, ce vizează tot Bucureştiul şi ţara. Au mimat şi au executat azi...ieri, de fapt, "ziua, ca hoţii", un dezastru şi mai grav, cu efecte în viitor. Azi golanii care ne guvernează au dat liber la betonarea spaţiilor verzi. Ieri, cu doar o oră înainte, au anunţat întrunirea Comisiei pentru mediu. Cu 15 minute înainte de şedinţă au trântit amendamentele sfidătoare. După, au trecut la treabă. Au dat cu barda în Legea spaţiilor verzi şi au măcelărit totul mişeleşte.

De astăzi, putem schimba foarte uşor destinaţia unui spaţiu verde privat şi să-l transformăm în construibil. Poţi betona un spaţiu verde central, cu promisiunea... - promisiunea, atenţie nu obligativitatea! Nu există niciun amendament care să oblige primăria! - să construieşti un spaţiu verde la marginea oraşului.

Trăim într-un oraş al maşinilor, înconjuraţi de betoane oriunde întorci privirea. Pentru o mână de arginţi, PSD şi PNL nu dau 2 bani pe sănătatea noastră, pe calitatea vieţii noastre.

Şi vreau să vă enumăr câteva dintre prevederile pe care le-au votat ieri PSD şi PNL.

PSD şi PNL permit construcţiile pe spaţiile verzi din centrul oraşului, cu o promisiune că primăriile vor crea spaţii verzi în alte locuri în 2 ani de zile.

În 12 luni, dacă primăriile nu fac exproprieri, orice spaţiu verde aflat în proprietate privată îşi pierde statutul de spaţiu verde. Asta înseamnă că primăriile au obligativitatea ca în 12 luni de la adoptarea acestei legi să exproprieze toate spaţiile verzi private.

Numai la Bucureşti este nevoie de 5-6 miliarde de euro pentru a expropria toate spaţiile verzi! Bugetul Bucureştiului pe anul 2023 este de 9 miliarde de lei! Deci nici măcar 3 ani consecutivi bugetul Bucureştiului nu-i permite să cumpere toate spaţiile private verzi.

Au redus standardul de spaţiul verde în construcţii, de la 30% la 20.

Şi a patra: obligaţia de a asigura accesul liber la spaţiile verzi se transformă în opţiune, adică cetăţenii oraşului nu mai au voie să intre pe spaţiile verzi decât cu permisiunea celui care deţine acest spaţiu verde. Dacă doreşte, atenţie!

Vă mulţumesc.

Alin Apostol, deputat al USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

De la Grupul PNL au mai depus declaraţii în scris şi domnul Ştefan Stoica, iar de la neafiliaţi Bogdan-Alexandru Bola şi Vasile Nagy.

În acest moment am epuizat lista colegilor care s-au înscris pentru şedinţa de astăzi.

Încheiem prima parte a şedinţei.

Ne revedem la ora 10.00.

O zi bună tuturor!

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Dănuţ Aelenei - declaraţie politică intitulată Ziua Naţiunilor Unite pentru administraţia publică!;

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Ziua Naţiunilor Unite pentru administraţia publică!"

Joia trecută, pe 23 iunie, au fost întrunite două evenimente în legătură cu administraţia publică.

Astfel, s-au împlinit 21 de ani de când Adunarea Generală a ONU a statuat, prin Rezoluţia 57/277, ca în data de 23 iunie să se marcheze în întreaga lume Ziua administraţiei publice. Iar un an mai târziu, acum 20 de ani, în 2003, a fost organizată ceremonia Premiilor ONU pentru Administraţie Publică - UNSPA, în semn de recunoaştere a excelenţei în exercitarea atribuţiilor în serviciul public.

Cu această ocazie, sunt recompensate realizările şi contribuţiile instituţiilor care furnizează servicii publice. Prin acest eveniment anual, Adunarea Generală a ONU este ca un for de consacrare, prin aceea că recunoaşte valoarea şi virtuţile serviciilor de administraţie publică, precum şi contribuţia acestor servicii, a personalului care le prestează în vederea dezvoltării şi desfăşurării vieţii zilnice a cetăţenilor. Competiţia anuală permite UNSPA să promoveze rolul, profesionalismul şi vizibilitatea serviciilor de administraţie publică.

"Sunt cinci categorii de servicii care pot fi înaintate pentru nominalizări:

  • Furnizarea de servicii echitabile şi incluzive;
  • Promovarea de mecanisme integrate pentru dezvoltare sustenabilă;
  • Dezvoltarea unor instituţii publice responsabile şi transparente;
  • Promovarea transformării digitale în sectorul public;
  • Promovarea serviciilor publice care să răspundă egalităţii de gen pentru atingerea «Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă»!".

Suntem informaţi că, în acest an, la douăzeci de ani de la lansarea programului, factorii implicaţi desfăşoară un demers de evaluare a acestui instrument şi de implementare a unor măsuri necesare de ajustare pentru o mai bună promovare şi diseminare a inovaţiilor în sectorul public.

Prin intermediul acestor evenimente şi trecând acum de la nivelul mondial la cel naţional, remarc atenţia şi importanţa care trebuie acordate administraţiei publice. Impresia mea este că noi nu am învăţat lecţia care se desprinde din felul în care naţiunile lumii abordează acest domeniu. Spun aceasta, deoarece administraţia publică din ţara noastră este una neperformantă, depăşită de progresele şi provocările din ultimele decenii, cu multe structuri şi reminiscenţe din epoca comunistă. Alegerile libere din perioada postdecembristă s-au suprapus acestor structuri şi reminiscenţe, au complicat lucrurile şi au suplimentat costurile cu administraţia publică.

Clasa politică actuală este datoare cu o reformă profundă a administraţiei publice centrale şi locale. După părerea mea, această nereformare este unul dintre factorii principali care determină ca România să se situeze în coada Europei.

Eu nu pot spera la un viitor mai prosper pentru cetăţenii români, atât timp cât structurile administrative ale statului rămân învechite şi bugetofage.

Nici Programul de guvernare al noului Executiv nu este încurajator în această direcţie. Partidele şi candidaţii care se vor înscrie anul viitor în cele patru rânduri de alegeri sunt chemaţi să dezbată şi să propună măsuri de simplificare şi reducere a costurilor administraţiei publice, pentru a permite noi impulsuri şi ritmuri de dezvoltare a comunităţilor şi naţiunii.

    Adrian Alda - declaraţie politică: Fie ca vacanţa profesorilor şi a elevilor să fie un sfetnic bun pentru întreg sistemul de învăţământ!;

Domnul Adrian Alda:

"Fie ca vacanţa profesorilor şi a elevilor să fie un sfetnic bun pentru întreg sistemul de învăţământ!"

Peste 7.000 de elevi au fost absenţi la proba scrisă de Limba română de la Evaluarea Naţională din iunie 2023, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei. Mai exact, au fost înscrişi în examen 161.654 de elevi, dar au fost prezenţi la proba de Limbă şi Literatura română 154.601, atingându-se un grad de participare de 95,63%, şi nu de 100%, aşa cum ar fi normal. Chiar dacă, în comparaţie cu nivelul de participare consemnat la proba de Limba şi Literatura română din sesiunea 2022, în acest an se constată o creştere cu peste 5.000 de participanţi, datele rămân îngrijorătoare. Le cataloghez aşa pentru că viitorul nostru depinde de pregătirea acestor generaţii! Iar analfabetismul funcţional continuă să devină un flagel din ce în ce mai răspândit. Şi fac aceste afirmaţii cu o deosebită îngrijorare, pentru că intru, mai tot timpul, în contact cu mulţi astfel de tineri, la fel ca oricare alt român, datorită socializării conjuncturale, pe stradă, sau în tot felul de alte situaţii specifice cursului vieţii.

Dincolo de faptul că activez în Comisia pentru învăţământ, sunt şi părintele unei eleve de şcoală generală, de asemenea şi unchi, şi aspectele acestea poate mă fac puţin mai conştient de realităţile conexe şi de profunzimile cu repercusiuni pe termen mediu şi lung ale anilor de coşmar prin care au trecut atât elevii, studenţii, cât şi profesorii şi familiile acestor copii. Pe lângă pandemia îndelungată, crizele suprapuse care i s-au succedat, trebuie să avem în vedere şi cumulul dezastruos de decizii care au fost chiar catalogate de unele voci radicale drept experimente pe copiii noştri. Probabil că se exagerează sau poate că nu.

Cert este că acum a venit cu adevărat momentul să punem punct tergiversărilor sine die ale transformării României realmente într-o Românie educată. Nu mai suportă amânare acest lucru şi nici nu mai servesc la nimic şi nimănui seriile nesfârşite de scuze sterile! Poate că răstimpul acesta, pe care îl oferă vacanţa mare a profesorilor şi a elevilor, trebuie exploatat la maximum, astfel încât să nu ne prindă iar începutul şcolii cu clădiri care stau să cadă peste elevi, fără apă potabilă curentă sau cu cadre didactice din nou extrem de nemulţumite şi pornite să declanşeze noi greve.

Nu-i critic nici profesorii şi nici autorităţile locale sau alţi factori de decizie care poate nu au resurse financiare suficiente. Înţeleg toate categoriile sociale implicate şi le sunt alături! Pur şi simplu lansez un apel, ce poate fi considerat chiar un strigăt îngrijorat al unui părinte care le doreşte tuturor copiilor români acces nemijlocit la un învăţământ de calitate, aşa cum am beneficiat şi eu şi alte generaţii mai din trecut!

De asemenea, consider că este vital ca toţi oamenii politici să înţeleagă că actul educaţional nu poate fi neglijat sau transformat de profesori şi sindicate într-o armă folosită în conflictele dintre ei şi autorităţi. Nu presiunea îi va ajuta pe copii să vorbească şi să scrie corect româneşte, ci dedicarea şi insistenţa îndrumătorilor lor responsabili din şcoli. Trebuie să admitem cu toţii că elevii sunt principalele victime ale unor astfel de situaţii. Dreptul acestora la o educaţie de calitate trebuie protejat şi respectat şi, sub nicio formă, călcat în picioare!

O mare parte din responsabilitatea pentru acest neajuns fireşte că ne revine şi nouă, tuturor politicienilor şi, în mod special, conducerii Ministerului Educaţiei. Ca oameni politici, noi avem obligaţia să conlucrăm, să găsim cele mai bune soluţii pentru şcolarii de azi, viitorul ţării de mâine, şi nu să ne războim absurd din cauza unor orgolii strict doctrinare!

Am militat şi militez, în continuare, ca nevoile elevilor şi cele ale profesorilor să fie puse în prim-plan, în mod egal. Ideea greşită de a sacrifica una dintre aceste două părţi în detrimentul celeilalte este premisa sigură de a accentua dezastrul. Ea trebuie combătură radical, astfel încât să lase locul unor decizii echilibrate şi etapizate care să conducă, poate mai lent, dar într-un ritm constant, către rezultatele mult dorite de toată lumea - învăţământ viabil. Altfel, cu jumătăţi de măsură şi cu cârpeli dictate din vârful oricăror pixuri, mai mari sau mai mici decizional, îmi declar temerea că toată lumea va pierde!

Sunt convins că sunt în asentimentul majorităţii dumneavoastră, dragi colegi şi dragi români, motiv pentru care am ţinut să reafirm şi să vă reamintesc de această mare responsabilitate pentru viitorul nostru ca naţiune, chiar înainte de vacanţa parlamentară şi de cea a copiilor, precum şi de concediile părinţilor. Aceste perioade de relaxare, indiferent cât de scurte sau mai lungi vor fi ele, pot constitui şi prilejuri de reflecţie şi pot determina noi soluţii salutare.

În aceeaşi proporţie considerabilă, mă bizui pe înţelepciunea cadrelor didactice, care reprezintă osatura sistemului nostru educaţional, să le ofere, pe viitor, copiilor, dăruirea, sprijinul şi îndrumarea necesare, ca să-şi recupereze pierderile educative, suferite în timpul ultimilor aproximativ trei ani. Dascălii joacă un rol crucial în recuperarea acestor deficienţe şi în pregătirea românilor pentru viitor.

De aceea, subfinanţarea cronică a sistemului de învăţământ şi atitudinile de nepăsare faţă de nevoile şi preocupările profesorilor trebuie să se mai regăsească doar în manualele de istorie, figurând ca tare decizionale ale anumitor factori decidenţi anteriori şi atât. Trebuie să închidem definitiv acest cerc vicios al sacrificiilor şi neglijenţelor faţă de profesori, şi nu doar să prăbuşim, metaforic sau hiperbolic, câte o curbă, ca să stingem vreo grevă sau vreun protest. Dincolo de orice proces de reformare a sistemului, este crucial să asigurăm, de acum încolo, resursele necesare care să le permită cadrelor didactice să îşi desfăşoare activitatea în condiţii optime şi beneficiind de venituri decente.

Nimic nu se dovedeşte mai responsabil acum decât trecerea la o regândire fundamentală a acestui domeniu şi de punerea ei în practică pe cât posibil mai repede!

    Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică privind Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Astăzi, doresc să vă aduc în atenţie o problemă urgentă care afectează grav sănătatea şi viaţa oamenilor din regiunea noastră. Este vorba despre situaţia precară în ceea ce priveşte capacitatea de tratament cardiovascular la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi. Aşteptarea pentru un tratament vital poate dura între două şi trei luni, iar acest lucru este inacceptabil.

Din păcate, regiunea Moldovei se confruntă cu o situaţie dezastruoasă în ceea ce priveşte raportul între numărul de locuitori şi paturile de spital disponibile. Avem un pat de spital la 45.000 de locuitori, în timp ce media naţională este de 13.000 de locuitori la un pat de spital. Aceasta este o realitate dură pentru cei 4,5 milioane de locuitori ai Moldovei.

Cu toate acestea, avem o oportunitate unică de a schimba această realitate. Prin realizarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, putem mări capacitatea actualului institut şi putem reduce timpul de aşteptare pentru pacienţi. Acest proiect major va aduce, de asemenea, 7 secţii care nu există în prezent, în România. Este o şansă de a aduce îngrijire de calitate şi speranţă în viaţa oamenilor noştri.

Recent, am adresat o interpelare ministrului sănătăţii, solicitându-i clarificări cu privire la declaraţiile incorecte făcute de domnia-sa în legătură cu bugetul alocat acestui proiect. Este absolut fals ceea ce afirmă domnul Rafila! Proiectul prezentat de Consiliul Judeţean Iaşi respectă în întregime ghidul de finanţare. Bugetul solicitat din PNRR reprezintă doar 60% din suma totală necesară investiţiei, iar investiţia totală pentru construirea şi dotarea spitalului este de 1.479.904.083,97 lei.

Este esenţial ca Ministerul Sănătăţii să ne prezinte măsurile pe care le intenţionează pentru a asigura realizarea acestui proiect vital pentru sănătatea populaţiei noastre. Trebuie să înţelegem cum va fi gestionată această investiţie şi cum putem colabora pentru a asigura succesul acestui proiect. Această investiţie nu se rezumă doar la clădiri şi echipamente medicale. Este despre a oferi oamenilor speranţă, îngrijire de calitate şi o şansă la o viaţă mai bună.

Haideţi să ne unim eforturile noastre, indiferent de apartenenţa politică, şi să facem din acest proiect o realitate. Este responsabilitatea noastră să ne angajăm faţă de sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor noştri!

Vă rog să sprijiniţi demersurile noastre în Parlament, pentru a obţine finanţarea necesară şi pentru a face din Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară un exemplu de excelenţă în tratamentul bolilor cardiovasculare în România!

    Biró Rozália-Ibolya - declaraţie politică având ca temă Parteneriat şi strânsă colaborare pentru eliminarea fenomenului traficului de persoane;

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

"Parteneriat şi strânsă colaborare pentru eliminarea fenomenului traficului de persoane"

Traficul de persoane este un afront la adresa valorilor noastre fundamentale - cu toţii suntem egali şi avem aceleaşi drepturi, drepturile inalienabile ale vieţii, la libertate şi căutarea fericirii. Sclavia modernă ne erodează comunităţile, slăbeşte statul de drept şi ne subminează securitatea naţională.

Traficul de persoane este un flagel global care se manifestă în cele mai nebănuite forme şi îi afectează pe cei mai vulnerabili dintre cetăţenii noştri, inclusiv un număr disproporţionat de mare de copii şi femei. Aproximativ 50 de milioane de persoane din întreaga lume sunt în prezent victime ale traficului de persoane, iar aceste cifre sunt doar date estimative globale despre un fenomen care generează anual câştiguri ilegale de peste 150 de miliarde de dolari. Traficul de persoane este văzut, adesea, ca o formă de sclavie modernă şi, din păcate, este una dintre formele de criminalitate cu creştere accelerată, inclusiv la nivel european, iar noile tehnologii, fluxurile migratorii, dar şi criza COVID-19 au generat riscuri şi provocări suplimentare la nivel european şi internaţional.

În fiecare an, milioane de oameni sunt exploataţi, fiind forţaţi să lucreze pentru un salariu de mizerie, în condiţii groaznice, fără protecţie socială în fabrici, la recoltarea culturilor, să trudească în mine, pe şantiere şi bărci de pescuit sau să presteze munci în case particulare.

Raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite privind traficul de persoane, din 16 iunie 2023, oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra stării traficului de persoane în lume, precum şi instrumentele pe care le putem folosim pentru a ne consolida răspunsul şi coordonarea privind eliminarea acestui flagel global.

Astfel, la nivelul Europei, constatăm o focalizare geografică şi o creştere a numărului de victime. În ultimii ani, peste 14.000 de victime au fost raportate la nivelul UE, dintre care 72% sunt femei şi fete, iar copiii reprezintă aproape un sfert, adică 22% dintre victimele înregistrate, iar marea lor majoritate au fost traficate în scopul exploatării sexuale şi aproape trei sferturi dintre traficanţii înregistraţi, puşi sub urmărire sau condamnaţi, sunt bărbaţi, în majoritate cetăţeni ai UE.

România nu îndeplineşte, per ansamblu, criteriile minime în vederea unei eliminări a traficului de persoane, însă depune eforturi "semnificative" în acest sens, având în vedere impactul pandemiei COVID-19 asupra capacităţii sale de luptă împotriva acestui flagel şi rămâne în continuare pe lista de supraveghere nivelul 2 ("Tier 2") al cincilea an la rând - se arată în Raportul Departamentului de Stat american din 2023.

Departamentul de Stat enumeră printre aceste eforturi un "nou NRM", prin care înfiinţează posturi de anchetatori financiari în întreaga ţară şi o unitate specială de anchetare financiară a infracţiunilor legate de traficul de persoane, în cadrul Direcţiei de Investigare a Crimei Organizate şi Terorismului (DIICOT).

Chiar dacă s-au înregistrat anumiţi paşi, Bucureştiul nu a îndeplinit criteriile minime "în mai multe domenii-cheie", subliniază Washingtonul. Astfel, "autorităţile (române) au anchetat, urmărit penal şi condamnat semnificativ mai puţini traficanţi" de persoane, se arată în raport.

Guvernul american reproşează celui român o persistenţă a "complicităţii în traficul de persoane", în cazul unor oficiali care exploatează copii aflaţi în case de copii guvernamentale sau centre de plasament - "Autorităţile (române) nu au căutat indicii ale traficului de persoane şi nu au identificat în mod proactiv victime în populaţiile vulnerabile, precum solicitanţi de azil, migranţi, lucrători sexuali sau copii instituţionalizaţi", critică Departamentul.

Guvernul român "nu a asigurat o finanţare suficientă ONG-urilor, în vederea unor servicii de asistenţă şi protecţie, lăsând majoritatea victimelor fără servicii şi expuse riscului de a fi din nou victime ale traficului de persoane", se arată în raport.

În fine, "modificări legislative au împiedicat urmărirea penală şi au condus la impunitatea unor oficiali complici în infracţiuni de trafic de persoane", conchide Departamentul de Stat, în acest raport.

Washingtonul face 11 recomandări, Bucureştiului, în lupta împotriva traficului de persoane, în Raportul din 2023. Astfel, recomandă o "anchetare şi urmărire penală viguroase ale infracţiunilor traficului de persoane şi pedepsirea adecvată a traficanţilor condamnaţi, inclusiv a oficialilor complici şi a traficanţilor de forţă de muncă, cu pedepse semnificative cu închisoarea", subliniază Departamentul de Stat american.

În al doilea rând, Washingtonul recomandă Bucureştiului să se asigure ca suspecţii de trafic de persoane să nu folosească prescrierea faptei şi să submineze "semnificativ" eforturile autorităţilor.

Este necesar ca victimele să primească asistenţă, inclusiv asistenţă medicală şi consiliere psihologică, dar şi consiliere juridică, pentru a-şi înţelege drepturile şi a "naviga" în sistemul de asistenţă, se recomandă în raport.

Departamentul recomandă, "identificarea proactivă a eventualelor victime" în populaţiile vulnerabile - solicitanţi de azil, migranţi, lucrători sexuali şi copii instituţionalizaţi.

Asigurarea unei susţineri financiare a ONG-urilor care oferă servicii victimelor prin intermediul unui mecanism, de exemplu un program de finanţare la nivel local şi sistemul de recuperare a bunurilor este, de asemenea, recomandată.

În opinia Departamentului de Stat, statul român ar trebui să aibă în vedere atât o suplimentare a poliţiştilor însărcinaţi cu anchetarea traficului de persoane, cât şi o sporire a eforturilor de implementare a legislaţiei privind munca minorilor în zone rurale şi acolo unde serviciile de asistenţă socială se confruntă cu penurii de personal şi nu au capacitatea de a aborda încălcări ale legislaţiei.

Sancţionarea "penală" a agenţiilor de recrutare de forţă de muncă, din cauza unor practici prin care contribuie la traficul de persoane - de exemplu perceperea unor "taxe de recrutare" - este cea de a opta recomandare.

Departamentul recomandă acordarea de consiliere juridică "competentă" şi protecţie în instanţe victimelor care asistă la urmăriri penale.

De asemenea, se recomandă, inspectorilor responsabili, autoritatea legală de a efectua inspecţii neanunţate pe toate şantierele.

În al 11-lea rând, Washingtonul recomandă Bucureştiului o lărgire a eforturilor de formare a anchetatorilor, procurorilor şi judecătorilor implicaţi în dosare de trafic de persoane şi cu victime ale acestui trafic, în vederea unei sensibilizări la probleme în acest domeniu şi înţelegerii tuturor formelor de trafic de persoane.

Statele Unite denunţă flagelul traficului de persoane - în creştere, trage un semnal de alarmă secretarul de stat american, Antony Blinken, în 188 de ţări, inclusiv în Statele Unite -, în acest raport privind munca forţată şi traficul de băieţi, un fenomen puţin cunoscut.

Din păcate, conform datelor statistice, ne confruntăm cu o realitate îngrozitoare, România aflându-se pe primul loc în Europa la traficul de copii, autorităţile fiind depăşite de situaţie, cauzele constând în lipsa de tehnologie şi personalului nepregătit.

De mai bine de 15 ani, România este ţara europeană cu cel mai mare număr de cetăţeni UE victime ale traficului de persoane şi cu grupări de infracţionalitate organizată în continuă creştere, care acţionează tot mai sofisticat, unele fiind conectate la reţele internaţionale puternice. Conform datelor Comisiei Europene, România are anual peste 2.880 de victime identificate ale traficului de persoane, dar nu există niciun adăpost pentru acestea în sistemul public, în pofida legilor adoptate şi a promisiunilor autorităţilor.

Vechile blocaje politice au făcut ca provocările cu care autorităţile române se confruntă de zeci de ani să rămână aceleaşi pe toate palierele principale - lipsa capacităţii autorităţilor de aplicare a legii să combată şi să monitorizeze fenomenul, lipsa asistenţei şi protecţiei victimelor traficului de persoane, lipsa unor programe eficiente de informare şi prevenire a acestui fenomen.

În România, nu se cunoaşte dimensiunea reală a acestui fenomen în creştere, a traficului de copii. Una din patru persoane traficate este copil şi 40% dintre minorii dispăruţi sunt copii orfani.

Există puţine proiecte care urmăresc îmbunătăţirea serviciilor de protecţie a victimelor traficului, în susţinerea şi informarea tinerilor asupra pericolelor traficului.

Fără o legislaţie care să apere drepturile victimelor, fără implicarea tuturor factorilor responsabili şi o conştientizare a întregii societăţi, nu vom putea lupta şi elimina această sclavie modernă.

Trebuie să ne îmbunătăţim şi să ne adaptăm eforturile de a combate această crimă şi să construim parteneriate mai puternice cu guvernele, factorii responsabili, supravieţuitorii şi ONG-uri. Împreună putem face din traficul de persoane o relicvă a trecutului, iar parteneriatele reprezintă fundamentul esenţial pentru o activitate durabilă şi de succes împotriva traficului.

Recunoaşterea rolului unor parteneriatele puternice care se înrădăcinează în întreaga lume pentru a aborda traficul de persoane este de o importanţă majoră. Fiecare nouă vulnerabilitate care apare, fie că este vorba despre conflicte sau schimbări climatice, mediul online sau site-uri de întâlniri, reprezintă o oportunitate pentru traficanţi de a-i exploata pe alţii. Realitatea dură a traficului de persoane constă în faptul că infractorii exploatează multe aspecte ale comunicaţiilor, finanţelor, transporturilor şi comerţului care sunt interconectate. Traficanţii îşi dezvoltă în mod constant reţelele pentru a profita de emergenţa tehnologii şi tendinţele migratorii.

Pentru a contracara acţiunile traficanţilor, se impune ca guvernele, societatea civilă, sectorul privat să consolideze noi relaţii de parteneriat în vederea valorificării instrumentelor avansate de informaţii şi tehnologie, transformării eforturilor antitrafic de la prevenire la protecţie, până la urmărire penală.

Astfel, băncile şi alte instituţii financiare ar trebui să colaboreze pentru a demonta motivaţia profitului traficanţilor prin identificarea şi raportarea spălării banilor, luării de mită, furtului de salarii şi plăţilor asociate cu traficul de persoane. Afacerile ar trebui să colaboreze cu ONG-urile, pentru a se asigura că munca forţată nu face parte din lanţurile lor globale de aprovizionare, iar consumatorii ar trebui să solicite firmelor să garanteze că produsele lor nu sunt realizate cu muncă forţată.

Guvernele ar trebui să colaboreze între ele, societatea civilă şi companiile tehnologice pentru a creşte gradul de conştientizare, pentru detectarea prădătorilor, a comportamentului acestora de pe platformele online, să identifice şi să ofere asistenţă în mod corespunzător victimelor. Escrocherii cibernetice - de la profiluri de întâlniri false la operaţiuni ilegale de jocuri de noroc - sunt din ce în ce mai perpetuate prin criminalitate forţată. Grupuri infracţionale organizate transnaţionale exploatează vulnerabilităţile scoase la iveală de pandemia de COVID-19, de la izolarea socială la prezenţa sporită online, la constrângerea lucrătorilor din întreaga lume, victimele care sunt reticente în a suna poliţia, care nu au acces la servicii şi programe de protecţie socială.

Traficul de persoane prosperă într-o lume inegală. Traficanţii de oameni vizează protecţie socială sau se simt excluşi sau ostracizaţi. Promovarea echităţii, a respectului faţă de rasă, etnie, identitate de gen, orientare sexuală, inclusiv pentru comunităţile marginalizate este obligatorie. Doar atunci când colaborăm pentru a sprijini categoriile de persoane cu risc accentuat, creăm o lume mai justă şi mai echitabilă, mai impermeabilă pentru traficanţii de persoane.

Abordarea unei probleme globale precum traficul de persoane necesită o coaliţie globală, una care transcende guvernele, afacerile şi societatea civilă. Prin partajarea resurselor şi informaţiilor, putem monitoriza şi răspunde mai eficient tendinţelor de trafic aflate în evoluţie. Prin parteneriatul cu supravieţuitorii, putem gestiona mai bine informaţiile despre traumă în adaptarea politicilor şi strategiilor antitrafic, pentru că aceştia aduc o perspectivă nepreţuită care poate să îmbunătăţească programele, politicile şi strategiile pentru a se asigura că toate eforturile sunt centrate pe victimă, posedând, de cele mai multe ori şi răspunsuri la trafic.

Avem datoria faţă de semenii noştri şi trebuie să ne asigurăm că supravieţuitorii traficului au acces la serviciile de care au nevoie pentru a-şi reconstrui viaţa. Prin valorificarea tehnologiei, putem aborda mai bine legătura dintre finanţare şi traficul de persoane, detectând şi prevenind mai bine exploatarea online.

Fundamentând pe principiile democraţiei, a respectării drepturilor omului, a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, principiile de bază ale UDMR, noi, femeile-lider, atât în dimensiunea naţională, cât şi în cea internaţională, prin organismele antitrafic din care facem parte şi cu sprijinul reţelei de femei-lider angajate plenar pentru promovarea valorilor democraţiei, a statului de drept, a drepturilor omului, a libertăţilor şi demnităţii individului, folosind diplomaţia, putem iniţia şi fundamenta o colaborare solidă şi eficientă care, prin avansarea parteneriatelor, să maximizăm lupta internaţională antitrafic.

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică intitulată 26 iunie - Ziua Drapelului Naţional;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"26 iunie - Ziua Drapelului Naţional"

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită prin lege, în 1998, pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, 14 iunie în calendarul pe stil vechi, când Guvernul Provizoriu revoluţionar a decretat că tricolorul - roşu, galben şi albastru - va reprezenta steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, iar orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea. Tricolorul a fost adoptat pentru prima oară în 1834, ca drapel de luptă, în Ţara Românească, iar cronicile amintesc de discursul Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, cu ocazia înmânării drapelelor către armată: "Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, această zi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre. Steagurile cele vechi aduceau aminte suvenire triste, de vreme ce ele înfăţişau Ţările despărţite. Astăzi, voi primiţi din mâinile Noastre steagul ce întruneşte culoarele Ţărilor-Surori, aşa precum voinţa unanimă a Românilor a unit pe capul Nostru coroanele ambelor Ţări. Steagurile voastre totuşi au fost marture de întâmplări care doresc a fi păstrate; ele vor împodobi dar arsenalul Român. Primind steagurile cele noi, aduceţi-vă pururea aminte că vă încredinţez onoarea Ţării. Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarele muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copii voştri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea! Steagul e tot de-odată, trecutul, prezentul şi viitorul Ţării - întreaga istorie a României! Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate datoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români, Onoare şi Patrie!"

Pentru mine, steagul ţării reprezintă unul dintre cele mai sacre lucruri. În calitatea noastră de români, avem câteva, dar, clar, obligaţii, şi anume, fidelitatea faţă de ţară şi dreptul şi obligaţia de a apăra România.

De aceea, gândul meu se îndreaptă către toţi cei care, de-a lungul istoriei noastre tumultoase, şi-au riscat şi dat viaţa pentru acest drapel tricolor, pentru ca noi să trăim astăzi în pace într-o ţară întreagă. Să sperăm că generaţiile actuale nu vor fi niciodată chemate să îndure ceea ce mulţi dintre înaintaşii noştri au avut de îndurat, în tranşee brăzdate de frig şi ploaie, dar vreau să cred că vom fi mereu pregătiţi să ne apărăm ceea ce e al nostru, să apărăm onoarea drapelului nostru.

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică: România - pilon al securităţii energetice din Europa;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"România - pilon al securităţii energetice din Europa"

Veste excelentă pentru România şi securitatea noastră energetică - OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, şi Romgaz, cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, au aprobat Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep. Acesta urmează să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pentru confirmare. După estimările preliminare, producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual, timp de circa 10 ani. Perimetrul Neptun Deep, cu o suprafaţă de 7.500 km2, reprezintă unul dintre proiectele strategice care duc către independenţa energetică a României. Începerea explorării de gaze naturale din Marea Neagră nu doar că va dubla producţia internă, dar va asigura şi un loc important României, pe plan european, în producţia de energie.

Pe lângă acest proiect, a fost semnat şi ordinul de începere a lucrărilor pentru Gazoductul Tuzla-Podişor, în lungime de 308,3 km, pentru ca astfel gazul natural din Marea Neagră să poată fi introdus în sistemul naţional. Acest obiectiv are un rol esenţial şi se află pe lista de proiecte de interes comun a Uniunii Europene. De aceea, pe lângă securitatea energetică, preocuparea Guvernului în perioada următoare ar trebui concentrată pe creşterea reţelei de gaze naturale, astfel încât acestea să ajungă la cât mai multe gospodării din România. Practic, din zăcământul exploatat din Marea Neagră ar trebui să beneficieze, în primul rând, românii, dar şi companiile din ţara noastră.

Urez succes companiilor, pentru a duce aceste proiecte la nivelul aşteptărilor românilor. În acelaşi timp, mă aştept ca proiectele din sectorul energetic din România să aducă investiţii substanţiale în judeţul Constanţa, cu beneficii, precum noi locuri de muncă bine plătite şi dezvoltare regională.

    Cristina Burciu - declaraţie politică având titlul Scăderea taxei trimestriale pentru distribuitorii de medicamente, un pas important în predictibilitatea pieţei farmaceutice;

Doamna Cristina Burciu:

"Scăderea taxei trimestriale pentru distribuitorii de medicamente, un pas important în predictibilitatea pieţei farmaceutice"

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2011, a fost creat cadrul legal în ceea ce priveşte stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, respectiv contribuţia trimestrială - clawback. Astfel, a fost instituită obligaţia plăţii unei contribuţii trimestriale în sarcina deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţilor legali ai acestora, pentru medicamentele suportate din fondurile asigurărilor de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Reprezentantul legal este persoana juridică română sau, după caz, dezmembrământul fără personalitate juridică al societăţii, care are administraţia centrală ori sediul principal în alte state membre ale Uniunii Europene sau în state aparţinând Spaţiului Economic European, împuternicită de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, care nu este persoană juridică română, pentru a duce la îndeplinire obligaţiile legale.

Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv persoanele juridice române sau străine, au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate datele de identificare ale reprezentanţilor legali, în vederea achitării contribuţiei trimestriale, şi, de asemenea, să se înregistreze la ANAF ca plătitori ai acesteia.

Taxa clawback a fost şi este asimilată unei obligaţii fiscale, iar administrarea acesteia se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Pentru a simplifica procedurile de achitare a contribuţiei trimestriale, Guvernul a decis recent modificarea metodologiei de calcul, în sensul aplicării unui regim unitar, în funcţie de clasificarea medicamentului şi nu de statul de provenienţă al acestuia, aşa cum era până acum. Noile reglementări se adresează atât medicamentelor produse în România, cât şi în alte state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, începând cu trimestrul III al anului în curs, contribuţia trimestrială se va calcula diferenţiat, pentru doar două tipuri de medicamente, faţă de cele trei existente în prezent.

În concluzie, taxa clawback va fi de 25% pentru medicamentele de tip I, respectiv cele originale pentru care nu există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un generic/biosimilar care să îndeplinească condiţiile de comercializare pe teritoriul României, şi de 15%, de la 20%, pentru cele de tip II, denumite medicamente generice, pentru care există în ultima lună din fiecare trimestru cel puţin un echivalent terapeutic care să îndeplinească condiţiile de comercializare.

Actul normativ emis de Executiv conformează România solicitărilor Comisiei Europene în ceea ce priveşte contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor.

Apreciez crearea unui regim juridic unitar, aplicabil atât deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă, persoane juridice române, cât şi din celelalte state membre ale UE, astfel încât să fie eliminate costurile suplimentare pe care aceştia din urmă le au cu desemnarea/împuternicirea unei persoane juridice române ca reprezentant legal, în raport cu cei autohtoni.

În consecinţă, soluţia oferită de autorităţile decidente ale statului elimină riscul pronunţării unei hotărâri ale organismelor europene în defavoarea României.

    Romulus-Marius Damian - intervenţie despre Comorile turistice ale Caraşului;

Domnul Romulus-Marius Damian:

"Comorile turistice ale Caraşului"

România este o ţară bogată în cultură, istorie şi cele mai frumoase atracţii turistice, deşi poate acest lucru nu este încă suficient de promovat în ţara noastră, care are multe de oferit, atât turiştilor români, cât şi străini.

Venind dintr-un loc deosebit de frumos şi fiind deputat de Caraş-Severin, în această vară doresc să vă invit să vizitaţi regiunea Banatului şi vă voi face o mică prezentare a celor mai frumoase atracţii turistice pe care Caraşul le găzduieşte.

Voi începe chiar cu reşedinţa judeţului Caraş-Severin, Reşiţa, unde putem vizita Muzeul Locomotivelor cu Abur, în incinta căruia vom vedea evoluţia de aproape un secol a mersului pe şine, dar şi prima locomotivă cu abur construită în zona central-estică a Europei.

La o distanţă foarte mică de Reşiţa, pe un drum plin de păduri, întâlnim Lacul Gozna din comuna Văliug, care este o adevărată atracţie turistică, în special pentru tineri, întrucât încă de la începutul verii acesta găzduieşte weekend de weekend petreceri în aer liber, pe lângă priveliştea desprinsă parcă din poveşti.

Îndepărtându-ne puţin, ajungem în comuna Brebu Nou, un alt loc de poveste, unde întâlnim Lacul Trei Ape, locul unde se adună 3 pâraie şi unde ne putem bucura de o plimbare cu barca, să respirăm aer curat de munte şi să admirăm frumuseţea naturii, fiind aflat pe raza administrativă a comunei Teregova. Un alt lac de o frumuseţe rară este Lacul Poiana Ruscă, la doar câţiva kilometri de satul Rusca, Teregova.

Tot în această parte a Caraşului, putem merge într-o drumeţie pe muntele Semenic, pe care într-o zi mi-ar plăcea să îl vad din nou în toată splendoarea de odinioară.

Vă invit şi la o plimbare cu trenul pe calea ferată Oraviţa-Anina, prima cale ferată de munte de pe teritoriul României, şi cea mai veche din sud-estul Europei, inaugurată la 15 decembrie 1863.

Ne îndepărtăm puţin şi ajungem în oraşul Băile Herculane, unde întâlnim cea mai frumoasă şi încărcată de istorie gară din România, construită în stil baroc, fiind concepută astfel încât să reproducă castelul de vânătoare al împărătesei Maria Tereza de lângă Viena, dar întreg oraşul este o adevărată atracţie turistică. Tot aici, întâlnim şi o zonă cu renume la nivel naţional, 7 Izvoare.

În topul celor mai frumoase locuri ce merită văzute din Caraş, vă recomand şi următoarele: Parcul Naţional Cheile Nerei Beuşniţa, Cascada Bigăr, aflată pe raza comunei Bozovici; Lacul Ochiul Beiului; Peştera Lacul Dracului; Parcul cu Mori de Apă; Cazanele Dunării - foarte aproape de locul unde fluviul intră pe teritoriul României Dunărea a întâlnit munţi, îngustându-se foarte mult, denumite de localnici cazane -, unde vedem şi Statuia Chipul lui Decebal, cea mai înaltă statuie din piatră din Europa; "Sfinxul Bănăţean", cunoscut şi sub denumirea de "Sfinxul de la Topleţ", Parcul Naţional Porţile de Fier, înfiinţat pentru protejarea speciilor de păsări, animale şi plante, dar şi pentru conservarea peisajului, cu scop de agrement; Peştera cu Oase, locul unde au fost descoperite cele mai vechi fosile osoase de Homo Sapiens din Europa.

Pe lângă aceste locuri deosebite, Caraşul are multe de arătat şi îmi doresc ca tot mai mulţi turişti să calce pragul judeţului nostru, dar nu numai, să promovăm toate atracţiile turistice ale ţării noastre.

România merită!

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică având ca temă Scăderea preţurilor alimentelor de bază, o prioritate pentru PSD;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Scăderea preţurilor alimentelor de bază, o prioritate pentru PSD"

Fidel angajamentului luat la învestirea în funcţia de prim-ministru, preşedintele PSD, domnul Marcel Ciolacu, a demarat de îndată demersurile promise românilor privind reducerea preţurilor la alimentele de bază. Pachetul vizat, în vederea reuşitei acestei acţiuni, se referă la pâine, ouă, lapte, făină, brânzeturi, mălai, carne, legume şi fructe proaspete.

În aceste sens, şeful Guvernului şi responsabilii ministeriali au avut un dialog promiţător, onest şi aplicat cu reprezentanţii marilor lanţuri comerciale, în vederea ajustării preţurilor finale ale produselor, respectiv cele achitate de consumatori. Executivul condus de PSD a abordat această idee după modelul francez, unde s-a reuşit reducerea preţurilor la alimentele de bază, în urma unui acord bilateral dintre stat şi agenţii economici.

Consecinţele discuţiilor iniţiate de prim-ministrul Marcel Ciolacu s-au materializat deja, marii comercianţi transmiţând Guvernului o primă listă cu propuneri de alimente cu preţuri diminuate, în acest sens urmând să fie reduse adaosurile comerciale, precum şi anumite taxe. În urma dezbaterilor, s-a convenit implementarea unui mecanism temporar de calcul al preţurilor, prin atenta limitare a marjelor comerciale pe întreg lanţul, de la fermierii producători până la preţul final de pe raft, astfel încât efectul rezultat să fie apariţia unor preţuri mai mici, suportabile pentru români.

Răspunsul pozitiv al comercianţilor este rezultatul susţinerii pe care statul român, la rândul său, a acordat-o mediului de afaceri în perioade dificile, precum recenta criză din energie, când Guvernul a decis plafonarea preţurilor la energie, atât pentru IMM-uri, cât şi pentru lanţurile de magazine.

Strategia PSD în vederea scăderii preţurilor mizează pe un efort conjugat al statului şi al industriei, astfel încât populaţia să fie susţinută şi să crească puterea de cumpărare, în condiţiile în care preţurile la alimente reprezintă principala sursă a inflaţiei.

Esenţa conducerii PSD a Guvernului este de a uşura viaţa oamenilor, componenta socială bazată pe echitate fiind una dintre priorităţile actualei guvernări.

În concluzie, se vor adopta măsuri concrete, astfel încât economia să lucreze în favoarea românilor, prin scăderea preţurilor, fapt ce va determina atât creşterea consumului intern, cât şi micşorarea inflaţiei şi revitalizarea nivelului de trai al românilor.

    Dragoş-Cătălin Teniţă - declaraţie politică despre protejarea copiilor de nocivitatea fumatului pasiv;

Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă:

Astăzi vreau să abordez o temă deosebit de importantă pentru sănătatea şi viitorul ţării noastre, protejarea copiilor de nocivitatea fumatului pasiv. Am promis de 1 iunie, de Ziua Copilului, că voi depune o lege care să limiteze fumatul în preajma copiilor. Iată că am onorat promisiunea.

Propunerea de lege, intitulată "Fără tutun lângă copii", este o schimbare crucială a Legii nr. 349 din 2002, destinată prevenirii şi combaterii efectelor consumului produselor din tutun. Ştim cu toţii că sănătatea este cel mai preţios, dar pe care îl putem oferi generaţiei viitoare, aşa că, acest demers este mai mult decât necesar.

Studiile ştiinţifice sunt clare şi de netăgăduit - fumatul pasiv ucide. American Lung Association a estimat că aproape 50.000 de nefumători mor anual în Statele Unite din cauza expunerii la fumul de tutun. Copiii noştri nu trebuie să facă parte din această statistică!

În România, deşi legislaţia actuală interzice fumatul în anumite spaţii publice, există locuri în care copiii şi adulţii nefumători sunt expuşi la fumul de tutun. Staţiile de transport, parcurile, autoturismele private, toate acestea devin, în momentul de faţă, potenţiale surse de expunere la fumatul pasiv.

Ţări precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Grecia, Finlanda, Suedia, Spania, Italia, Elveţia au luat deja măsuri semnificative pentru a proteja copiii şi tinerii de efectele dăunătoare ale fumatului pasiv. A sosit momentul ca şi România să se alăture acestui efort comun pentru protecţia generaţiilor viitoare.

De aceea, propunerea noastră de lege are ca scop extinderea zonelor unde fumatul este interzis, pentru a include şi parcurile, terenurile sportive, locurile de joacă pentru copii, staţiile de transport în comun, unităţile sanitare şi de învăţământ, precum şi interzicerea fumatului în autovehicule în prezenţa minorilor. În plus, introduce sancţiuni pentru aruncarea chiştoacelor de ţigări şi alte deşeuri de tutun în locurile publice. Este timpul să tratăm cu seriozitate şi responsabilitate atât sănătatea copiilor noştri, cât şi curăţenia şi aspectul comunităţilor noastre.

Vă invit, aşadar, să îmbunătăţim împreună legislaţia şi să protejăm astfel starea de sănătate a copiilor noştri. Pentru ei suntem aici!

    Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată România va fi un pilon de stabilitate energetică pentru Europa!;

Domnul Ervin Molnar:

"România va fi un pilon de stabilitate energetică pentru Europa!"

O veste extraordinară a venit pentru România, săptămâna trecută.

Concret, OMV Petrom şi Compania Naţională "Romgaz" şi-au anunţat decizia de a dezvolta perimetrul Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. Mai mult, cele două companii precizează că vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Se estimează că producţia de gaze naturale va începe în 2027, iar calculele arată că România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE. Această investiţie nu doar că ne va asigura necesarul pentru consumul intern, dar stabileşte şi premisele pentru ca ţara noastră să devină un jucător puternic pe acest palier. Vom contribui, astfel, la securitatea energetică a continentului european într-un mod susţinut şi, mai ales, predictibil pentru vecinii şi aliaţii noştri.

Ştim cu toţii că majoritatea ţărilor europene au fost puternic afectate de evoluţiile în plan internaţional din ultimul an, cauzate, în principal, de decizia debranşării de la furnizorul rus de produse energetice. Prin decizia aceasta, care nu a fost uşoară, ţările europene dependente de resursele naturale din Rusia s-au rupt, sperăm definitiv, de controlul şi şantajul practicat de Kremlin. Prin demararea acestei importante investiţii în perimetrul românesc din Marea Neagră, se va mai ridica presiunea de pe ţările europene, în special în cazul unor state precum Republica Moldova. Fraţii noştri de peste Prut au fost constant ameninţaţi şi şantajaţi de către agresorul de la est, lucru ce s-a tradus printr-o marjă de manevră redusă sau, cel puţin, alterată în politica externă.

De aceea, obiectivul statului român, de a fructifica bogăţiile subterane din Marea Neagră, este cu atât mai important cu cât nu doar progresul şi prosperitatea ţării noastre depind de exploatarea acestor zăcăminte, ci şi securitatea ţărilor din această regiune şi nu numai.

Unii dintre reprezentanţii companiilor implicate în proiect au precizat că producţia este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale, multiplicată de 30 de ori, ceea ce ne va pune la adăpost de fluctuaţii pe piaţă şi în evoluţia preţurilor asemănătoare celor prin care am trecut recent. Viitorul sună bine, ţine doar de noi să transformăm aceste planuri şi aspiraţii în realitate palpabilă.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având titlul Solidaritatea şi coeziunea naţiunii se realizează prin cinstirea simbolurilor naţionale;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Solidaritatea şi coeziunea naţiunii se realizează prin cinstirea simbolurilor naţionale"

Alături de Ziua Naţională a României, sărbătorită pe 1 decembrie, imnul naţional "Deşteaptă-te, române!", stema ţării şi sigiliul statului, drapelul tricolor este unul dintre simbolurile noastre naţionale principale. Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998 s-a instituit ziua de 26 iunie ca Ziua drapelului naţional, prilej cu care autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului pot organiza programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, în capitală şi în municipiile-reşedinţă de judeţ se organizează ceremoniale publice de înălţare a drapelului României. A fost aleasă această zi, deoarece, în gloriosul an 1848, Guvernul revoluţionar de atunci a decretat că steagul tricolor reprezintă steagul naţional al tuturor românilor, acesta fiind organizat în următoarea ordine cromatică: albastru-galben-roşu, semnificând "libertate, dreptate, frăţie".

Pentru un stat cum este România, steagul este un element catalizator al tuturor celor care se regăsesc sub el. El este reprezentarea grafică a ţării noastre ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Prin onorarea drapelului tricolor aducem un omagiu înaintaşilor noştri, cei care au construit de la temelie această ţară. Celebrarea simbolurilor naţionale este un lucru vital pentru orice stat. Acestea mijlocesc transferul de la individual către comunitate, sudează legăturile dintre oameni care, în aparenţă, nu se cunosc şi nu au nimic în comun. Însă nimic nu este mai departe de adevăr. Toţi cetăţenii României, indiferent de aspectele care îi separă în viaţa de zi cu zi, sunt indisolubil legaţi unii de ceilalţi prin apartenenţa la un trecut comun şi la simbolurile identitare comune.

Cu această ocazie aniversară, vreau să urez tuturor celor care se simt români, la mulţi ani!

Chiar dacă instituirea zilei de 26 iunie ne oferă ocazia de a celebra Drapelul Naţional prin diferite manifestaţii, trebuie să ştim că respectul şi cinstirea simbolurilor sacre ale naţiunii noastre se realizează zi de zi.

Dacă fiecare ne vom face datoria având în minte misiunea pe care o avem faţă de ţara noastră, în calitate de cetăţeni, atunci zilele care aniversează elementele de coeziune ale poporului nostru vor fi sărbătorite perpetuu.

    Gabriel Andronache - intervenţie având ca subiect Ia, simbol românesc care trece graniţele naţionale;

Domnul Gabriel Andronache:

"Ia, simbol românesc care trece graniţele naţionale"

Prin puritatea, dar şi prin mesajele transmise de simbolistica formelor, desenelor şi a culorilor, ia noastră a îmbrăcat, din vremuri străvechi, curatul spirit românesc, de la vrednicul ţăran, lucrător al ţarinei străbune, până la prinţesele şi reginele românilor.

Forma de cruce a iei, precum şi simbolurile creştine frumos cusute pe mâneci sau pe guler ne duc cu gândul la rugăciunile pe care fiecare mamă le spunea atunci când cosea un astfel de veşmânt sau la lacrimile soţiilor care, aşteptând să li se întoarcă soţul de la luptă, coseau cu fir de borangic sau cu mărgele colorate, bluza de ie.

Ia a reprezentat şi un suport material textil, pe care erau transmise, cu ajutorul culorilor şi al formelor, anumite mesaje despre viaţa cotidiană, horele, sau despre natura înconjurătoare care era parte intrinsecă a vieţii din mediul rural, de exemplu Soarele, stelele, spice de grâu, trandafiri, bujori, albăstrele, struguri, frunze ş.a.. În regiunile unde românii erau asupriţi de stăpâniri vremelnice, tricolorul se regăsea frumos reprezentat prin flori sau alte elemente geometrice specifice tradiţiei româneşti.

În toate momentele importante ale vieţii, adică la nuntă, la botez sau la înmormântare, dar şi la zile de sărbătoare, românii au purtat cu mare cinste ia. Cu timpul, acest splendid veşmânt a fost purtat, la evenimente speciale, chiar de către prinţesele şi reginele românilor. Ia a fost, de multe ori, un scut pe piepturile dezvelite ale oştenilor care şi-au apărat glia strămoşească. Chiar şi în unele biserici, Sfinţii români sunt pictaţi în straie tradiţionale româneşti.

Este foarte bine cunoscut faptul că ia românească a reprezentat un model de inspiraţie artistică atât pentru pictori români sau străini, de exemplu Henry Matisse, cu a sa lucrare "La blouse roumaine", dar şi pentru mari creatori din lumea modei.

Celebrarea iei, în data de 24 iunie, coincide cu alte sărbători importante - "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" şi "Ziua de Sânziene" sau "Drăgaica", sărbătoare străveche cu origini într-un cult solar; cu această ocazie femeile se îmbrăcau în ie şi culegeau flori de sânziene şi apoi dansau în hore.

Într-o lume a modernismului, considerăm că ia va continua să reprezinte un simbol al tradiţiei, al frumosului plin de puritate şi culoare, care va fi lăsat moştenire din generaţie în generaţie.

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică: România are toate şansele să devină cel mai mare producător de gaz din Uniunea Europeană!;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"România are toate şansele să devină cel mai mare producător de gaz din Uniunea Europeană!"

Românii au primit una dintre veştile mult aşteptate. OMV Petrom şi Romgaz au anunţat că au aprobat Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că în scurtă vreme va începe exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Astfel, România va exploata gazele din Marea Neagră şi va avea surplus de gaze naturale, ceea ce va duce la o dublare a producţiei proprii. Acest lucru reprezintă un pas important înainte pe care ţara noastră îl face pe calea securităţii energetice.

Tocmai de aceea, decizia OMV Petrom şi Romgaz de a investi în dezvoltarea perimetrului Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, reprezintă o veste extraordinară pentru România.

Această investiţie va transforma ţara noastră în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, asigurând independenţa energetică a ţării noastre. Exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, împreună cu măsurile şi proiectele adoptate de Guvernul condus de Nicolae Ciucă în ultimul an şi jumătate, dar şi prin iniţiativa privind hidrogenul şi proiectul finalizării reactoarelor de la Cernavodă, vor creşte capacitatea de producere a energiei electrice şi a gazelor.

Îmi doresc ca, în 2027, ţara noastră să poată anunţa că produce suficient gaz pentru a asigura nevoile interne, precum şi exportul către alte ţări din Uniunea Europeană. Acest lucru le va oferi românilor siguranţa că vor beneficia de un flux constant de gaz, pentru că de acest gaz vor beneficia cetăţenii, toate instituţiile din ţară.

    Nicoleta-Matilda Goleac - declaraţie politică intitulată Steagul este familia fiecăruia;

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

"Steagul este familia fiecăruia"

Drapelul naţional este unul dintre cele trei simboluri ale României, alături de Stemă şi de Imn.

Legea nr. 96/1998 a stabilit ca Ziua Drapelului Naţional să fie sărbătorită în ziua de 26 iunie. Potrivit reglementării, această zi este marcată de către autorităţile publice, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice.

În îndelungata istorie a ţării, drapelul României nu a suferit transformări majore, cu excepţia proporţiilor şi poziţiilor culorilor.

Potrivit unor mărturii istorice, împăratul bizantin Justinian a înfiinţat în anul 535 d.H. două cetăţi dunărene, Recidava şi Literatta, care erau locuite de luptători descendenţi ai dacilor şi care şi-au păstrat stindardul de luptă al strămoşilor, în culorile roşu, galben şi albastru.

O altă prezenţă a celor trei culori datează din anul 1185, când fraţii valahi Petru, Asan şi Caloian au condus o armată contra bizantinilor, ai cărei oşteni aveau pe suliţe flamuri cu cele trei culori.

Albastrul, galbenul şi roşul se regăsesc mai târziu şi pe diplomele de înnobilare emise de Mihai Viteazul, apoi, în anul 1821, cele trei culori se regăsesc pe drapelul de luptă al lui Tudor Vladimirescu.

În anul 1834, Domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Dimitrie Ghica, a obţinut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii", steagul fiind compus tot din cele trei culori.

Data Zilei Drapelului Naţional a fost aleasă special pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

După Unirea Principatelor, la 6 februarie 1859, în primul său drum către Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat la marginea oraşului Buzău de către comandantul dorobanţilor, care purta un steag tricolor.

În anul 1861, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite, afirmând: "Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri".

Am încheiat special declaraţia mea cu vorbele pline de patriotism ale Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu convingerea că şi noi, politicienii, moştenitorii acestuia în ceea ce priveşte administrarea destinelor României, vom arăta respect faţă de drapelul naţional, fiindcă el reprezintă atât familia noastră, cât şi glia din care ne naştem şi în care nădăjduim să ne întoarcem cu sentimentul că am apărat-o cu cinste şi onoare.

    Elena Hărătău - declaraţie politică: PNL se ţine de cuvânt: pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate!;

Doamna Elena Hărătău:

"PNL se ţine de cuvânt: pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate!"

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal în Parlamentul României au votat Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Acest fapt reprezintă o demonstraţie fără echivoc a respectării angajamentelor luate de PNL de-a lungul ultimei perioade şi, de asemenea, prin actualul Program de guvernare, referitoare la acest subiect delicat. Comportamentul PNL a fost statornic întotdeauna, fiind materializat prin demersuri repetate, iniţiate în vederea eradicării pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Potrivit actului normativ, Capitolul XI "Indemnizaţia pentru limită de vârstă", cu art. 49 şi art. 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. De asemenea, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.

PNL este conştient că reforma pensiilor din România trebuie să înceapă cu eliminarea pensiilor speciale, nu doar pentru că ele constituie un obiectiv necesar a fi îndeplinit în derularea corespunzătoare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a primirii fondurilor aferente acestuia. De altfel, liberalii au întreprins până acum toate demersurile necesar a fi îndeplinite pentru a rezolva toate jaloanele şi reformele prevăzute în document, astfel încât ţara noastră să nu piardă niciun euro din sumele pe care le are de încasat, pentru dezvoltare şi modernizare.

În mod fără echivoc, pensiile românilor trebuie reaşezate pe principiul consacrat şi corect al contributivităţii, eliminându-se astfel toate situaţiile de discriminare existente în prezent.

Sunt încrezătoare că societatea românească şi instituţiile statului trebuie să funcţioneze după legi unitare şi valori comune, care să fie respectate şi asumate de toată lumea, fără excepţii de la regulă.

    Alexandra Huţu - declaraţie politică având ca obiect Opt localităţi din judeţul Botoşani vor beneficia de centre comunitare medicale integrate;

Doamna Alexandra Huţu:

"Opt localităţi din judeţul Botoşani vor beneficia de centre comunitare medicale integrate"

Ministerul Sănătăţii a publicat lista centrelor comunitare medicale integrate care vor fi construite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în zonele defavorizate. Suma alocată pentru aceste investiţii este de 40 de milioane de euro şi cuprinde construcţia, reabilitarea şi dotarea cu echipamente medicale a 200 de centre comunitare integrate din zonele rurale.

Judeţul Botoşani va beneficia de 8 astfel de investiţii în localităţile: Mihălăşeni, Albeşti, Hilişeu Horia, Dângeni, Mitoc, Corni, Vorona şi Lunca.

Scopul principal al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea asistenţei medicale în zonele defavorizate, care să reducă nivelul actual ridicat al spitalizărilor la spitalele judeţene pentru majoritatea afecţiunilor, care nu necesită internare, ci doar investigaţii primare.

În acelaşi timp, prin înfiinţarea acestor centre, va fi asigurat accesul permanent, rapid şi neîngrădit, al tuturor cetăţenilor, la asistenţă sanitară primară, astfel că se va pune accent pe sistemul de prevenţie şi control medical la nivel local, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la spitalele de urgenţă, dacă nu este cazul. Fiecare centru va angaja şi va contracta servicii cu medici de familie, asistenţi medicali, moaşă, asistenţi comunitari şi sociali. Totodată, se vor dezvolta la nivelul acestor centre serviciile de telemedicină şi de medicină dentară, care în prezent sunt deficitare sau lipsesc cu totul în comunităţile din mediul rural.

Acest proiect al realizării de centre medicale comunitare face parte din Programul de guvernare şi este un obiectiv esenţial pentru identificarea anumitor afecţiuni medicale şi pentru monitorizarea şi tratamentul de bază al pacienţilor din mediul rural care nu pot ajunge la spitalele judeţene.

Anul trecut, în momentul lansării acestui proiect, ministrul sănătăţii, domnul Alexandru Rafila, s-a întâlnit şi a menţinut un dialog constant cu parlamentarii social-democraţi şi cu primarii comunelor selectate din judeţul Botoşani, fiind interesat de modul în care vor fi construite şi organizate centrele medicale comunitare la nivel local.

În toate comunele selectate din judeţul Botoşani este vorba despre comunităţi vulnerabile pentru care este necesară rezolvarea problemelor accesului la servicii de asistenţă medicală primară şi de asistenţă socială a persoanelor vulnerabile.

Alocările financiare vor fi pentru construcţia sau renovarea, depinde de fiecare comună în parte, precum şi pentru a dota cu echipamente şi mobilier noile centre comunitare integrate care vor acorda asistenţă medicală primară împreună cu servicii de asistenţă socială. Este un demers foarte important pentru creşterea nivelului asistenţei medico-sociale botoşănene, care a fost susţinut permanent de preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici. Sănătatea este un domeniu prioritar pentru echipa social-democrată din Botoşani.

PSD s-a ţinut de cuvânt de fiecare dată când a fost la guvernare, fie că a fost vorba despre majorarea veniturilor personalului medical sau despre modernizarea serviciului de urgenţă, a celui ambulatoriu sau a dotării unităţilor sanitare şi modernizarea secţiilor Spitalului Mavromati, achiziţia de ambulanţe noi şi amenajarea dispensarelor medicale din mediul rural.

    Ioan Balan - declaraţie politică: Avem nevoie de măsuri stimulative pentru asocierea fermierilor români!;

Domnul Ioan Balan:

"Avem nevoie de măsuri stimulative pentru asocierea fermierilor români!"

Cunoaşteţi foarte bine că sunt un puternic susţinător al prezenţei produselor alimentare româneşti în magazinele, pieţele şi târgurile din ţara noastră. Susţin produsele româneşti atât pentru calitatea şi gustul lor inegalabil, pentru modul sănătos în care sunt produse, dar şi pentru truda imensă pe care o depun fermierii din agricultura românească. Cu toate acestea, politicile agricole din ultimul timp nu au reuşit să facă loc produselor româneşti în raftul magazinelor, chiar dacă pentru unii comercianţi ar fi fost mai profitabil să cumpere de la fermierul român, de la câţiva kilometri, nu să importe de la distanţe de mii de kilometri.

O problemă majoră a agriculturii româneşti o reprezintă slaba asociere a producătorilor agricoli. În asociaţii, aceştia şi-ar putea uni forţele şi ar valorifica mult mai bine produsele, mai repede şi la preţuri mai bune. Nici marile magazine nu s-ar mai putea scuza că nu au nevoie de 100 de kilometri de mere, ci de 5 tone, pentru că, în asociere, fermierii români ar putea să le livreze cantităţile cerute, la standardele cerute. Aşadar, produsele româneşti ar apărea şi la raft.

Am aflat, cu deosebită satisfacţie, că, săptămâna trecută, mai mulţi producători de fructe din judeţul Suceava au decis să se asocieze într-o cooperativă agricolă, ca să poată să-şi vândă produsele în sistem integrat. Sunt acei fermieri care, în urmă cu un an, aruncau fructele, pentru că nu aveau unde şi cui să îşi vândă produsele de calitate superioară.

Curajul fermierilor suceveni trebuie apreciat, dar trebuie şi stimulat. Nu-i suficient să-i aplaudăm, ci trebuie să-i ajutăm să reuşească în demersul lor. Mi-aş fi dorit ca Ministerul Agriculturii să vină imediat cu măsuri concrete de sprijin pentru micii fermieri care îşi unesc forţele, să stimuleze logistic şi financiar creşterea puterii fermierilor români, prin asociere. Voi adresa noului ministru al agriculturii o interpelare pe acest subiect şi îmi doresc ca domnia-sa să aibă toată deschiderea faţă de fermierii mici şi mijlocii, baza agriculturii româneşti.

    Lilian Scripnic - declaraţie politică intitulată Ziua Drapelului Naţional, simbol al dăinuirii neamului românesc!;

Domnul Lilian Scripnic:

"Ziua Drapelului Naţional, simbol al dăinuirii neamului românesc!"

În existenţa sa, neamul nostru românesc a avut parte de multe obstacole şi situaţii împotrivitoare. Un neam unit sub un drapel naţional şi apărat de graniţele unei Românii întregite şi puternice a fost spaima imperiilor vecine care ne-au măcinat de-a lungul vremii cu tot felul de discordii şi lupte interne.

În ciuda tuturor duşmanilor externi şi interni, fibra, conştiinţa şi identitatea românească a condus acest popor spre adoptarea unui drapel sub stindardul căruia lupta pentru libertate şi unitate să adune la un loc tot ce este românesc.

Culorile drapelului naţional ne vorbesc despre trăsăturile caracteristice genei noastre româneşti. Albastrul ne conduce privirile spre cerul care ne aduce aminte de relaţia noastră ancestrală cu un Dumnezeu Creator care a iubit şi iubeşte atât de mult neamul nostru, galbenul ne încurajează să privim spre câmpurile mănoase, spre pământul bun şi roditor pe care l-am moştenit şi care ne asigură hrana necesară existenţei noastre, iar roşul ne obligă să nu uităm niciodată de jertfele martirilor români, străbunicii, bunicii şi părinţii noştri care au luptat până la ultima picătură de sânge, pentru ca acest neam să dăinuie şi să se bucure de o ţară. Aceste lucruri ne fac mai responsabili şi ne impun un devotament absolut faţă de legătura noastră cu România!

AUR a serbat anticipat această zi, printr-un marş organizat sâmbătă, 24 iunie, în municipiul Târgu Mureş.

Marşul dedicat drapelului naţional, la care au participat câteva mii de patrioţi, au făcut ca această sărbătoare să însufleţească spiritul românesc din această istorică zonă a Transilvaniei.

România va dăinui prin iubirea noastră faţă de neam şi faţă de ţară!

Dumnezeu să binecuvânteze România!

    Ana-Loredana Predescu - declaraţie politică având titlul Aeroportul Internaţional Braşov, un eşec neasumat;

Doamna Ana-Loredana Predescu:

"Aeroportul Internaţional Braşov, un eşec neasumat"

Ana-Loredana Predescu, deputat PUSL de Braşov, afiliat Grupului PSD, intervine în cazul HiSky (Braşov-Antalya), ai cărui pasageri au fost transportaţi cu autobuze până la aeroportul din Sibiu şi în cazul celor aduşi cu autobuzul de pe Aeroportul Otopeni la Braşov, cere explicaţii conducerii ROMATSA şi conducerii Aeroportului Internaţional Braşov pentru problemele cauzate prin interzicerea zborurilor după ora 19:00.

"Situaţia cursei HiSky şi tot ce se petrece sau, mai bine-zis, tot ce nu se petrece pe Aeroportul din Braşov, este ceva de nedescris, parcă este o operă a lui Caragiale! "Călătorii aterizează", în Braşov cu... autobuzul de la Bucureşti sau Sibiu, pentru că, după ora 19, gata, se închide la aeroport!

Conducerea ROMATSA, Consiliul de Administraţie al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi Consiliului Judeţean Braşov datorează scuze public pentru lipsa de profesionalism cu care au tratat deschiderea şi administrarea unui nou aeroport, inaugurat cu mult prea mult fast, având în vedere că se cunoşteau atât lipsa contractelor cu companiile aeriene, cât şi orarul de funcţionare care evident că anulează şansele de funcţionare ale oricărui aeroport.

Inclusiv Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Aeroporturi Bucureşti, pe care îl cunosc ca fiind un profesionist, i-a avertizat cu o lună în urmă: "...Tot cam de atunci le-am spus şi repetat prietenilor şi colegilor de acolo - de la Braşov adică - că abia odată cu inaugurarea aeroportului va veni şi greul, mai ales dacă nu-şi fac temele din timp. Despre ce teme nefăcute e vorba? - o să mă întrebaţi. Simplu! Despre aducerea operatorilor pe aeroport, despre semnarea unor contracte cu măcar câteva luni înainte de inaugurare, despre asigurarea că aeroportul este deschis când au nevoie operatorii, nu, de exemplu, între 9.00 şi 12.00, când nu zboară mai nimeni, pentru că la ora aia avioanele sunt în aer."

Iată, deci, un caz clasic de incompetenţă şi dezinteres aş adăuga, din partea Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Braşov!

Pentru că de la ctitorul aeroportului, domnul ministru Adrian Veştea, nu mai avem aşteptări, domnia-sa declarând că nu mai este responsabil de funcţionarea aeroportului, misiunea sa mesianică încheindu-se odată cu inaugurarea, poate pentru că este mai mult ministrul lui Ludovic Orban în Guvern, decât al PNL, am cerut un punct de vedere oficial din partea directorului ROMATSA, cât şi din partea conducerii aeroportului din Braşov, deoarece braşovenii trebuie să ştie ce măsuri se iau la nivelul instituţiilor responsabile, pentru a remedia problemele semnalate şi, mai ales, cine îşi asumă răspunderea? Cu atât mai mult cu cât ROMATSA a declarat că nu a primit nicio solicitare oficială în privinţa prelungirii programului de funcţionare", a declarat deputatul de Braşov, Ana-Loredana Predescu.

Solicitarea către Regia Autonomă a, Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav vizează şi procedura de atribuire a contractelor pentru asigurarea mentenanţei aeroportului şi care sunt firmele care le operează.

Pentru ROMATSA se plătesc 5.827.090 de lei, din totalul de 27.595.830 de lei necesari pentru acoperirea cheltuielilor generate de funcţionarea aeroportului, asiguraţi din subvenţii.

Compania aeriană Dan Air şi-a anunţat intenţia de a anula toate zborurile de pe aeroportul din Braşov. Decizia finală va fi luată astăzi şi, dacă următoarele 3 probleme importante nu sunt rezolvate, nici nu se mai întorc aici. Şi este greu de crezut că alte companii aeriene vor vrea să lucreze cu Braşovul, dacă cele 3 probleme scoase în evidenţă de Dan Air nu sunt rezolvate:

  • Miile de ciori care îşi fac veacul în zona aeroportului şi pentru care Consiliul Judeţean nu a prevăzut niciun fel de strategie, deşi aparatura de alungare a păsărilor se găseşte, costurile de achiziţie nu sunt astronomice, iar în lume nu prea există aeroporturi fără mijloace de luptă împotriva păsărilor, care sunt un pericol major pentru avioanele care aterizează sau decolează; reamintim că, vineri, o cursă Dan Air a lovit un stol de ciori care zbura, în linişte, deasupra aeroportului,
  • Serviciile tehnice la sol, la aeroportul din Braşov - nici aceste servicii nu au fost prevăzute de Consiliul Judeţean pentru aeronavele care decolează şi aterizează de la noul aeroport, astfel încât avioanele, deţinute de orice companie, trebuie să facă mentenanţa la sol, la Bucureşti, sau la destinaţiile din Europa sau să aştepte, în caz de nevoie, aşa cum s-a întâmplat vineri, echipe de intervenţie din ţară, pentru a rezolva probleme tehnice care apar la aeronavele care aterizează şi pleacă de la Braşov. Reamintim, cursa de Londra de vineri a stat mai bine de 6 ore la sol din cauză că la Braşov nu sunt tehnicieni care să scoată ciorile din motoare şi echipele de intervenţie au venit pe şosea, de la Craiova şi de la Bucureşti;
  • Flexibilizarea orelor la care ROMATSA dirijează zborurile spre şi de la Braşov şi "civilizarea" controlorilor de trafic ai ROMATSA, astfel încât orice companie aeriană care lucrează cu noul aeroport să primească ajutor şi nu blocaje de la Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian. Reamintim că sâmbătă, o cursă Dan Air a fost blocată în aer pentru 16 minute, pe o vreme mizerabilă, doar pentru ca un avion care era la sol să decoleze. Imediat după aterizare, aeroportul s-a închis, controlorii de trafic de la Arad au plecat acasă, iar pasagerii care trebuiau să ajungă cu avionul, la Bucureşti, au plecat cu autobuzul, de la Braşov, pentru că ROMATSA a întârziat aterizarea şi nu a mai permis decolarea după ora 19.00.

Şi ROMATSA este plătită, anual, cu peste un milion de euro, bani de la bugetul judeţului, ca să ghideze piloţii care aterizează şi decolează de la Braşov.

    Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică: Mirajul electoral poate duce acum la radicalizare!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Mirajul electoral poate duce acum la radicalizare!"

Încheiem această sesiune parlamentară sub semnul unei noi paradigme guvernamentale, rezultate în urma respectării protocolului de rotaţie a premierilor. În acest moment, cele mai mari şi mai importante partide parlamentare din România, PSD şi PNL, au înţeles că responsabilitatea guvernării ţării în momente dificile atât economic, cât şi geopolitic, trebuie să primeze în faţa intereselor unor indivizi sau grupuri de interese politice. Din acest motiv, partidele noastre trebuie să se înţeleagă pentru interesul superior al ţării şi al lumii în care trăim.

A fost evident şi vizibil pentru toată lumea că cel de-al treilea partener la guvernare, UDMR, a avut o relaţie civilizată, decentă şi echitabilă cu partidele de la guvernare. Din păcate, UDMR a ales să menţină un stil ferm de negociere, care nu le-a mai permis flexibilitatea necesară continuării guvernării în actuala formulă. Contăm, mai departe, pe înţelegerea din partea UDMR a necesităţilor actuale ale administraţiei centrale şi, prin urmare, pe sprijinul lor în continuarea proiectelor începute împreună.

În acelaşi timp, lumea din jurul nostru nu mai este, aşa cum ne-am obişnuit în ultimii 70 de ani, o lume a păcii şi prosperităţii. Sunt actori globali care, de dragul unor lideri cu fantezii absolutiste, aruncă în aer, uneori la propriu!, echilibrul economic, militar şi politic mondial. Iar ţara noastră se află tocmai la graniţa estică a civilizaţiei, democraţiei şi dialogului, în numele prosperităţii şi înţelegerii între popoare. Mult mai spre est, Federaţia Rusă alege calea întunecată.

Iluzia unui "lider atotputernic" care aduce "ordine şi disciplină" într-o ţară împinge chiar o parte dintre cetăţenii europeni către radicalism! Partide din ce în ce mai stridente în discurs le vând oamenilor minciuni frumos împachetate, ignorând constant realitatea complexă a relaţiilor internaţionale sau domestice.

Din păcate, există în toate partidele politice grupări care preferă conflictul în locul negocierii şi compromisului, pumnul în masă în locul ascultării şi strigătele în locul vorbelor înţelepte. Unele partide din ţara noastră aleg exagerarea acestor atitudini radicale până la niveluri care ajung să ridice îngrijorări chiar de securitate internă şi externă.

Este cazul, din nefericire, şi în România! Partidele mai mici încearcă să împingă discursul în zone radicale ale spectrului politic, atât înspre stânga, cât şi spre dreapta doctrinară. Mai rău, este că aceste stridenţe apar şi în discursul unor colegi din zona liberală, mai ales europarlamentară.

Stimaţi colegi, nu o dată am venit în faţa dumneavoastră cu un mesaj de înţelegere şi decenţă politică; nu o dată am avertizat asupra pericolului discursului urii, radicalismului sau chiar al dezinformării; nu o dată am încercat să vă arăt capcana electorală a discursului strident politic. Acum, acest pericol este din ce în ce mai prezent în societatea românească.

Dacă nu înţelegem că oamenii au nevoie de un mediu propice construirii unui viitor aici, în România Europeană şi Occidentală, riscăm să le lăsăm viitorul unor indivizi care vând iluzii şi minciuni sfruntate doar pentru propăşirea lor politică. Este uşor să strigi în gura mare nemulţumirile oamenilor simpli. Însă este extrem de greu să vii cu soluţii decente şi sustenabile.

Vă invit să priviţi cu atenţie la acei politicieni care preferă să strige în loc să gândească, să împrăştie ură şi vină în loc să vină cu soluţii. Priviţi şi gândiţi-vă că vocea raţiunii a împins omenirea spre progres, în timp ce ura a dus la război şi sărăcie.

Este de datoria noastră să arătăm oamenilor că soluţiile vin din dezbatere, compromis şi negociere, nu din strigăte, violenţă şi radicalism!

Astfel, oamenii vor înţelege cine se luptă cu adevărat pentru viitorul lor şi nu doar pentru voturile pe moment, pentru a câştiga o luptă electorală efemeră care să lase România să fumege pe rămăşiţele minciunii, urii şi dezbinării.

    Ioan Mang - declaraţie politică având ca temă Sprijinirea populaţiei afectate de calamităţi;

Domnul Ioan Mang:

"Sprijinirea populaţiei afectate de calamităţi"

Hotărârea de guvern privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2023, adoptată de Executiv în şedinţa din 22 iunie, reprezintă unul dintre exemplele concrete în ceea ce priveşte abordarea proactivă a Partidului Social Democrat faţă de problemele cu care se confruntă românii.

Din nefericire, inclusiv în judeţul Bihor există deja numeroase gospodării afectate de ploile abundente sau alte fenomene meteorologice deosebite şi am încredere că demersul Guvernului va fi benefic şi pentru ei şi va combate riscul de excluziune socială pentru cei năpăstuiţi. Este clar că aveam nevoie, în actul de guvernare, de o abordare orientată către oameni, mai ales către cei aflaţi fără vina lor în situaţii extreme, mai ales faţă de cei singuri sau neputincioşi şi sunt sigur că solidaritatea, una dintre valorile fundamentale ale social democraţiei, va fi un element definitoriu în activitatea Executivului condus de Marcel Ciolacu.

Salut, aşadar, această iniţiativă a Executivului, în primul rând pentru faptul că Hotărârea de Guvern adoptată se referă la întreaga durată a anului în curs, dat fiind că, din păcate, ne putem aştepta ca fenomene meteo extreme să mai aibă loc, ceea ce înseamnă că vom fi mai bine pregătiţi pentru a sări în ajutorul celor aflaţi în nevoie urgentă, aşa cum este cazul şi în Bihor.

De asemenea, salut decizia de a elimina bariere birocratice, precum completarea unei cereri, sau efectuarea unei anchete sociale, în condiţiile în care aceste aspecte nu ar face decât să întârzie ajutorul de care oamenii au extremă nevoie în acele momente.

    Dumitru Mărculescu - declaraţie politică intitulată Autostrada Sudului este o necesitate pentru Mehedinţi!;

Domnul Dumitru Mărculescu:

"Autostrada Sudului este o necesitate pentru Mehedinţi!"

Autostrăzile sau drumurile rapide reprezintă condiţia esenţială pentru dezvoltarea economică a regiunilor şi judeţelor pe care acestea le traversează. Cred că putem cu toţii să constatăm că în zonele în care au fost finalizate astfel de obiective de investiţii au apărut investiţii străine importante, locuri de muncă bine plătite, iar administraţiile publice locale se bucură de bugete mult mai consistente. Dimpotrivă, în judeţele în care reţeaua de transporturi este învechită, PIB-ul este mic, şomajul este mare şi standardul de viaţă al populaţiei nu a înregistrat salturi calitative semnificative. Veniturile bugetare ale municipiului Constanţa şi investiţiile s-au dublat după finalizarea Autostrăzii Soarelui. Aşadar, cunoaştem beneficiile acestor investiţii!

Proiectul Autostrăzii Sudului este o investiţie care va sprijini toate judeţele din regiunea de Sud-Vest. Recent, a fost atribuit un contract pentru studiul de fezabilitate pentru lotul 1, Filiaşi-Drobeta-Turnu Severin.

Este pas deosebit de important pentru asigurarea conexiunii cu Lugojul şi cu marea reţea de transport din Uniunea Europeană. Îmi exprim speranţa că, până la finalul acestui an, vom vedea progrese semnificative ale acestui proiect, prin atribuirea contractelor pentru toate loturile.

Actuala coaliţie de guvernare şi-a propus şi chiar a realizat cele mai importante ritmuri de investiţii publice din ultimele trei decenii. Mai mult decât atât, graţie eforturilor guvernamentale şi ale preşedintelui României, în perioada următoare avem la dispoziţie fonduri externe nerambursabile fără precedent, în mare parte pentru susţinerea investiţiilor.

Am încredere că Guvernul va găsi cele mai bune soluţii pentru ca lucrările la Drumul expres Craiova-Drobeta-Turnu Severin-Lugoj să înceapă cât mai curând. Mehedinţenii merită o infrastructură de calitate şi o viaţă mai bună!

    Marian Cruşoveanu - declaraţie politică: Eliminarea pensiilor speciale este prioritatea PNL pentru acest final de sesiune parlamentară!;

Domnul Marian Cruşoveanu:

"Eliminarea pensiilor speciale este prioritatea PNL pentru acest final de sesiune parlamentară!"

În cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din 26 iunie, am votat în favoarea eliminării pensiilor parlamentarilor, pentru că trebuie să creăm un sistem de pensii sustenabil, bazat pe principiul contributivităţii, sistem corect şi echitabil, care să fie aplicat tuturor celor care contribuie la pensie.

Partidul Naţional Liberal a fost principala forţă politică care a susţinut reforma pensiilor speciale, fapt demonstrat de iniţiativele legislative depuse de-a lungul timpului, care priveau eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Abrogarea dispoziţiilor capitolului XI din Legea nr. 96/2006, care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă, drept de care beneficiază deputaţii şi senatorii, a fost un test al întregii clase politice, prin intermediul căruia putem reclădi încrederea în clasa politică şi în instituţii.

PNL rămâne consecvent şi ferm pe acest subiect, tocmai de aceea toţi parlamentarii liberali vor vota întreg pachetul de legi de reformă a pensiilor până la finalul acestei sesiuni parlamentare. De asemenea, suntem ferm susţinători ai interzicerii cumulului pensie-salariu în instituţiile statului. Cu câteva excepţii care se vor regăsi în lege, este imoral ca cineva să iasă la pensie şi să se reangajeze, de multe ori chiar în acelaşi post, negând generaţiei tinere şansa de a-şi găsi un loc de muncă şi de a-şi folosi entuziasmul şi energia în interesul societăţii. Proiectul de lege va fi adoptat în această sesiune parlamentară, iar, după intrarea în vigoare a acestuia, cei care beneficiază de pensie şi de salariu de la stat vor trebui să aleagă.

Reforma pensiilor este un proiect asumat prin Programul de guvernare al coaliţiei, iar PNL rămâne consecvent pe acest subiect, ca şi până acum. Sper să terminăm cu această temă cât mai repede, pentru a ne putea ocupa şi de alte subiecte aflate pe agenda parlamentară. Cu cât mai repede trece această lege de toate Forurile, cu atât mai repede putem reclădi încrederea în clasa politică şi instituţiile statului.

În calitatea mea de deputat liberal de Constanţa, voi susţine toate demersurile care vor duce la o mai mare echitate între cetăţenii români.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică intitulată Cabinetul Ciolacu va da dovadă de responsabilitate şi fermitate pentru dezvoltarea României!;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Cabinetul Ciolacu va da dovadă de responsabilitate şi fermitate pentru dezvoltarea României!"

Ca de fiecare dată când a participat la guvernare, singur sau într-o coaliţie politică, PSD a dovedit performanţă prin intermediul tuturor miniştrilor săi, inclusiv prin al celor care au făcut parte şi din Cabinetul Ciucă. Cu toţii şi-au încheiat cu succes mandatele, prin plus valoarea adăugată exercitării tuturor atribuţiilor lor.

Pe acest fond, acum, activitatea noului Cabinet Ciolacu va reprezenta o adevărată etapă de dezvoltare şi modernizare a României. Miniştrii PSD, alături de premierul Marcel Ciolacu, precum şi de echipele social-democrate de parlamentari, europarlamentari şi aleşi locali şi-au propus, în ciuda climatului mondial complex şi deosebit de dificil, să redreseze cu adevărat ţara şi chiar să obţină o creştere economică apreciabilă, prin accelerarea reformelor în toate domeniile de activitate. Nu fac dezvăluiri fulminante, însă trebuie să subliniez că ne-am pregătit temeinic cu toţii, în ultimele luni, pentru preluarea conducerii Executivului şi a celorlalte ministere importante. Iar de aici a rezultat acest principiu al patriotismului economic care reprezintă, de fapt, noua viziune necesară totalităţii activităţilor şi interdependenţelor economice la nivel macroeconomic şi microeconomic, coordonate în plan naţional, prin mecanismele proprii de funcţionare. Şi am trecut deja la fapte.

Din prima zi de activitate la Palatul Victoria, miniştrii PSD au demarat şi consultările cu reprezentanţii marilor magazine şi au şi început lucrul la Ordonanţa de urgenţă care va fixa reducerea preţurilor pentru opt categorii de alimente de bază. Aşadar, vom restabili echitatea socială printr-o serie de noi măsuri salutare creşterii nivelului de trai şi pentru românii cu posibilităţi reduse. Această primă decizie are ca scop diminuarea cheltuielilor pentru coşul zilnic de cumpărături, ţinta noastră prioritară fiind, în principal, protejarea categoriilor sociale vulnerabile de efectele negative ale inflaţie.

Cu toate că în unele magazine de la nivel naţional vorbim despre un adaos comercial care depăşeşte 300%, am încredere în capacitatea de negociere a colegilor de la Palatul Victoria, astfel încât, până în toamnă, să se ajungă la un consens între toţi actorii implicaţi în lanţul de aprovizionare, iar românii să beneficieze de scăderile preţurilor, direct la raft.

Însă noul Guvern are şi alte obiective ambiţioase. Unul dintre acestea vizează echilibrarea balanţei comerciale prin stimularea producţiei interne.

După cum bine ştiţi, dragi colegi şi dragi români, ţara noastră are un potenţial uriaş în zona de producţie, în special în industria alimentară şi în cea a materialelor de construcţii. Investiţiile în companiile producătoare înseamnă automat crearea de noi locuri de muncă, reducerea şomajului, creşterea veniturilor populaţiei, dar şi a încasărilor la bugetul statului. Pe măsură ce vom spori veniturile publice, vom putea să micşorăm anumite taxe şi impozite; primele reduse vor fi cele aplicate pe muncă. Ne-am propus să le majorăm şi în acest fel veniturile tuturor românilor. De primordialitate decizională din partea PSD se va bucura şi transpunerea în practică a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Finalizarea reformelor aferente acestuia şi aplicarea lor concretă şi conformă reprezintă alte garanţii reale ale progresului ţării.

Alte obiective majore, care stau la baza Programului nostru de guvernare, sunt recalibrarea financiară a sistemelor de educaţie şi sănătate, precum şi creşterea investiţiilor publice şi private.

O altă ţintă asumată de către PSD are ca scop asigurarea stabilităţii politice interne, în contextul geopolitic complicat de războiul de la graniţa de Est. Dar şi pe acest plan este nevoie de noi eforturi şi demersuri care le revin partenerilor de la PNL, titularii acestui portofoliu, astfel încât România să-şi accentueze şi mai mult atributul de pol de stabilitate în estul Europei şi în regiunea Mării Negre. Atragerea înapoi acasă a diasporei este un alt deziderat al nostru, la fel de important ca şi obiectivul naţional privind integrarea României în spaţiul Schengen.

PSD se angajează să transpună în realitate toate ţelurile cuprinse în Programul politic, anunţat şi asumat în mod public, astfel încât efectele actului performant de guvernare să se regăsească în cea mai mare proporţie în protejarea traiului românilor şi în creşterea gradului de bunăstare a acestora.

În consecinţă, prin intermediul garniturii PSD de miniştri, avem garanţia că vom asista la rezolvarea reală a problemelor stringente ale populaţiei.

Dar obiectivul unei vieţi mai bune pentru toţi românii ar trebui să devină ţinta principală nu doar a noastră, a social-democraţilor, ci a tuturor parlamentarilor, indiferent de partidul pe care îl reprezintă fiecare în Camera Deputaţilor sau în Senat. Aşadar, este deosebit de important să fim cu adevărat solidari, în aceste circumstanţe externe mult prea imprevizibile sau chiar tulburi, şi să susţinem cu toţii acele măsuri necesare atingerii obiectivelor de ţară pe care PSD le-a expus deja. În plus, în acest răstimp care ne desparte de finalul actualului mandat, ar trebui ca şi opoziţia să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi unitate şi să lucreze cot la cot cu noi pentru dezvoltarea concretă a României, şi nu doar pentru păcălirea electoratului prin tot felul de jocuri imagologice.

    Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică: Semnal de alarmă al Colegiului Medicilor din România privind fenomenul de [burnout] şi exodul cadrelor medicale;

Domnul Florian-Claudiu Neaga:

"Semnal de alarmă al Colegiului Medicilor din România privind fenomenul de «burnout» şi exodul cadrelor medicale"

Încă de la începutul mandatului de deputat, am subliniat faptul că una dintre principalele cauze ale exodului cadrelor medicale este reprezentată şi de suprasolicitarea şi epuizarea profesională la care sunt supuse cadrele medicale în acest moment, în sistemul medical. Fenomenul de epuizare profesională nu a luat naştere, aşa cum suntem tentaţi să credem, odată cu pandemia de coronavirus şi supraaglomerarea spitalelor cu pacienţi, ci este un fenomen care s-a accentuat treptat, pe măsură ce tot mai mulţi medici au ales să părăsească România.

În cadrul unui studiu recent realizat de Colegiul Medicilor din România, analizele au relevat faptul că sindromul "burnout" este o problemă destul de răspândită în domeniul sanitar din România, cauzată în principiu de un cumul de factori precum volumul de muncă foarte mare, sarcini şi intervenţii multiple ce trebuie desfăşurate sub presiunea timpului, încărcătură emoţională şi decizii complexe pentru starea pacienţilor care trebuie luate în intervale foarte scurte de timp.

Astfel, potrivit studiului menţionat anterior, nu mai puţin de 32% din cadrele medicale din România au raportat un nivel al epuizării profesionale ridicat, 4% foarte ridicat, iar 58% resimt de asemenea efectele epuizării, fapt ce conduce în mod automat la afectarea realizării actului medical în ansamblul său. Potrivit studiului, specialităţile cu cea mai mare expunere la epuizare sunt ATI, medicina de urgenţă, oncologia şi hemato-oncologia, pediatria şi chirurgia.

În acest moment, în România îşi desfăşoară activitatea 55.600 de medici, o cifră ce ne apropie de media europeană privind numărul de medici raportat la mia de locuitori şi anume 2,9. Deşi suntem în apropierea mediei europene, care este cuprinsă între 3 şi 3,5, problema majoră a ţării noastre este faptul că majoritatea medicilor sunt comasaţi în marile centre urbane şi universitare precum Bucureşti, unde se înregistrează o medie de 7 medici la mia de locuitori, Dolj, Timiş, Cluj şi Iaşi care au o medie cuprinsă între 4 şi 6 medici la mia de locuitori, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Mureş, Constanţa care înregistrează o medie între 2 şi 4 medici la mia de locuitori şi alte 24 de judeţe unde înregistrăm un deficit acut de cadre medicale.

Aşa cum am subliniat şi în cadrul intervenţiilor precedente, consider că ţara noastră are nevoie în mod urgent de o strategie naţională eficientă pentru managementul resursei umane din domeniul sanitar, coroborată cu o strategie naţională de recuperare a decalajelor de dezvoltare dintre localităţi, judeţe şi regiuni, astfel încât să putem asigura condiţii moderne de viaţă şi de desfăşurare a activităţii medicale, indiferent de judeţ, oraş sau localitate.

Potrivit studiului Colegiului Medicilor din România, 57,5% dintre medicii cu vârste cuprinse sub 35 de ani şi-au manifestat intenţia probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a migra. Cea mai mare intenţie de a migra s-a înregistrat în rândul medicilor din regiunea Bucureşti-Ilfov (30,4%) şi regiunea Sud-Est (29,6%), apoi, cu cifre mai scăzute, dar similare, regiunea Nord-Vest (28,1%) şi regiunea Nord-Est (28,2%). Corpul profesional medical cel mai stabil, din perspectiva intenţiei declarate de a migra, se află în regiunea Vest, unde s-a înregistrat valoarea minimă a indicatorului - 22,2%.

Medicii cu vârste sub 35 de ani au indicat ca posibil motiv pentru care ar migra condiţiile directe de practică a activităţii profesionale, infrastructura sistemului sanitar românesc (24%), oportunităţile de formare profesională sau cercetare, infrastructură, facilităţi, tehnologie şi fonduri disponibile în străinătate (23%).

De asemenea, cadrele medicale cu vârste cuprinse între 36 şi 49 de ani susţin că motivele pentru care ar migra se referă la condiţiile directe de practică a activităţii profesionale, infrastructura sistemului sanitar românesc (18%), oportunităţile de formare profesională sau cercetare, facilităţilor, tehnologiei şi fondurilor disponibile în străinătate (15%), aspectele care ţin de condiţii de viaţă, familie, locuire şi oportunităţi educaţionale pentru copii (15%).

În acelaşi timp, cadrele medicale cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani au susţinut că ar migra pentru recunoaşterea meritelor profesionale, recunoaşterea socială şi respectul resimţit faţă de profesia medicală, acest din urmă aspect fiind cel mai important, alături de condiţiile salariale şi venituri.

În încheiere, salut demersul realizat de Colegiul Medicilor din România şi personal consider necesar ca astfel de analize şi studii privind starea personalului medical să fie realizate cât mai des şi mai în amănunt, astfel încât, ulterior, Ministerul Sănătăţii, precum şi celelalte instituţii care pot da curs solicitărilor să poată elabora măsuri şi politici publice adecvate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii medicale.

    Nicolae Giugea - declaraţie politică intitulată Legi bune avem destule. Cu implementarea stăm mai rău!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Legi bune avem destule. Cu implementarea stăm mai rău!"

Nu cred că poate contesta nimeni faptul că aderarea României la Uniunea Europeană a presat actorii politici din ţara noastră să modernizeze legislaţia naţională, nu doar ca o condiţie de aderare, ci şi ca o necesitate pentru dezvoltarea economiei, a agriculturii şi a marilor sisteme publice.

Deşi avem foarte multe lucruri de ameliorat şi actualizat la nivel legislativ, nu cred că este greşit să afirm faptul că avem o legislaţie bună, cuprinzătoare, care să protejeze cetăţenii români în toate acţiunile lor. Aşa cum este şi normal, cadrul legislativ se reflectă, într-o anumită măsură, în structura instituţională care să vegheze la aplicarea şi la respectarea legii. Din acest punct de vedere, perspectiva mea optimistă are mult de suferit. Realitatea ne demonstrează că avem instituţii supradimensionate cu personal, supradotate cu logistică, cu performanţe modeste, uneori chiar cu activitate profund deficitară. Avem, în acelaşi timp, instituţii subdimensionate sub aspectul numărului de personal şi al logisticii, pentru care nu a existat un interes particular pentru ca acestea să funcţioneze.

Vă dau un exemplu concret în acest sens. Începutul acestui an a fost marcat de mai multe cazuri în care produse agricole provenite din import sau chiar produse de fermieri români, prin calitatea lor inferioară şi substanţele chimice încorporate, încălcau în mod flagrant legislaţia şi puneau în real pericol sănătatea consumatorilor. Cazurile sunt cunoscute la nivel naţional, nefiind nici primele şi, fără acţiune, nu vor fi nici ultimele.

Au existat dezbateri, s-au făcut acuze, dar nimeni nu a vorbit despre incapacitatea logistică şi umană a Autorităţii Naţionale Fitosanitare de a putea să-şi îndeplinească misiunea legală. Nimeni nu a spus că această autoritate nu dispune decât de două laboratoare şi acelea sunt amplasate în mari oraşe în care nu se face agricultură. Pentru acest motiv, analizez realizarea unor intervenţii legislative care să eficientizeze activitatea Autorităţii Naţionale Fitosanitare, astfel încât incidente privind legume şi fructe care încorporează substanţe chimice peste limite sau substanţe interzise să fie de domeniul trecutului pentru România.

    Daniela Oteşanu - declaraţie politică având titlul Guvernul Ciolacu va promova echitatea socială şi economică, susţinerea producţiei româneşti şi investiţiilor în educaţie, sănătate şi infrastructură;

Doamna Daniela Oteşanu:

"Guvernul Ciolacu va promova echitatea socială şi economică, susţinerea producţiei româneşti şi investiţiilor în educaţie, sănătate şi infrastructură"

Săptămâna trecută, am votat, alături de colegii mei de la PSD, pentru învestirea Guvernului condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, care s-a angajat ca pe termen scurt să ia măsuri concrete pentru combaterea speculei din piaţa de alimente, direcţionarea investiţiilor şi fondurilor europene pentru dezvoltarea producţiei realizate în România şi creşterea veniturilor angajaţilor şi pensionarilor, în special pentru cei cu venituri mici şi medii.

Această guvernare va fi despre reforme şi economie cu măsuri şi programe concrete, cu alocări financiare şi termene clare.

Acest guvern va adopta cele mai bune soluţii pentru reformarea pensiilor de serviciu şi adoptarea noii Legi privind salarizarea unitară prin majorarea veniturilor şi instituirea echităţii sociale cu programe dedicate pentru crearea de locuri de muncă bine plătite.

În acelaşi timp, Guvernul condus de Marcel Ciolacu va implementa în cel mai scurt timp măsuri pentru stoparea creşterii preţurilor şi refacerea puterii de cumpărare.

Totodată, această guvernare va pune accent pe dezvoltarea sistemelor publice de educaţie şi sănătate prin alocări financiare suplimentare.

În ceea ce priveşte toate atacurile la adresa Programului de guvernare, după publicarea acestuia şi prezentarea în Parlament, am constatat un lucru foarte important atât pentru clasa politică, cât şi pentru dezbaterea din spaţiul public. Avem cu adevărat o dezbatere intensă despre soluţiile economice ale noului Guvern condus de PSD. Dacă sunt mai eficiente sau mai puţin eficiente măsurile, programele şi proiectele de legi, vom vedea în noua guvernare. Este un lucru bun faptul că soluţiile la problemele românilor au intrat în centrul atenţiei şi aici trebuie să rămână.

Până acum, luni de zile s-a vorbit doar despre problemele politicienilor, despre rotativa premierilor, despre ministere şi alte chestiuni politice, deci, doar despre politică, nimic despre români! Acum, s-a schimbat agenda! Discutăm despre combaterea speculei la alimente, despre creşterea veniturilor prin reducerea impozitării muncii şi prin creşterea salariului minim, despre cum să ajungem ca veniturile românilor să fie comparabile cu cele ale europenilor, astfel încât să nu mai fim "sclavii moderni" ai Europei. Asta îi interesează cu adevărat pe cetăţenii din fiecare judeţ, inclusiv pe vâlcenii pe care îi reprezint în Parlament!

Odată cu venirea lui Marcel Ciolacu la Palatul Victoria, avem o schimbare de viziune economică şi socială, avem o viziune pentru naţiune în actualul context socio-economic destul de complicat atât la nivel european, cât şi internaţional.

În calitate de membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, voi susţine toate proiectele legislative şi programele Guvernului Ciolacu pentru reducerea impozitării muncii, creşterea salariului minim şi măsuri de sprijin şi creşterea pensiilor, pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie din România, pentru a trece de la o economie bazată pe consumul bunurilor din import la una bazată pe producţie autohtonă.

De asemenea, voi susţine şi voi promova toate programele pe care le va lansa actualul Guvern, bazate pe cele două principii "Produce româneşte" şi "Cumpără româneşte". Doar aşa vom putea dezvolta o nouă strategie de patriotism economic, prin creşterea producţiei naţionale, atragerea de bani europeni şi alocări bugetare.

    Radu Panait - declaraţie politică: Copiii din România nu merită să fie victime ale falsei propagande!;

Domnul Radu Panait:

"Copiii din România nu merită să fie victime ale falsei propagande!"

Adevărul este limpede ca bună ziua - nu mai puţin de 500.000 de copii din România suferă o pierdere profundă prin absenţa părinţilor care s-au văzut nevoiţi să caute un trai mai bun în străinătate. Situaţia devine şi mai gravă când luăm în calcul statisticile alarmante care arată că aproape jumătate dintre copiii din ţara noastră trăiesc la limita sărăciei şi a excluziunii sociale.

În faţa acestui tablou dezolant, iniţiativa legislativă PL-x 145/2023 a fost concepută ca un balsam, o speranţă, un refugiu pentru acele familii care luptă cu disperarea. Totuşi, spre stupefacţia şi indignarea noastră, Alianţa pentru Unirea Românilor a interpretat această mişcare drept oportunitatea de a răspândi o frică paralizantă printre părinţi.

Am primit numeroase mesaje de la părinţi, plecaţi peste hotare, care mă asigură că, în ciuda distanţei, copiii lor sunt bine îngrijiţi de rude. Totuşi, ei sunt atât de îngrijoraţi de propaganda menită să îi intimideze, încât cred că Guvernul va interveni pentru a le lua copiii.

Tactica urii şi a fricii promovată de AUR a atins un punct de neglijenţă şi răutate inimaginabile. O iniţiativă care era menită să protejeze copiii şi familiile este acum târâtă în mocirla manipulării. Ceea ce au omis domnul Simion şi acoliţii săi să comunice sunt beneficiile concrete pe care legea le oferă familiilor - centre unde copiii pot avea acces la mâncare caldă, ajutor pentru teme şi îngrijire medicală într-un mediu sigur. Această lege nu doar că oferă suport copiilor, dar îşi propune şi să îmbunătăţească situaţia financiară a părinţilor şi condiţiile lor de locuit.

De asemenea, AUR pare să ignore că 250.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară, în România. Această lege reprezintă un prim pas în efortul de a reduce această cifră. A pretinde că Guvernul îşi propune să ia copiii de la părinţi este complet absurdă. Avem suficienţi copii abandonaţi în ţara noastră; scopul nu este să umplem centrele de tip familial sau să suprasolicităm asistenţii maternali, care deja sunt într-un număr insuficient.

Haideţi să onorăm voturile care ne-au adus în Parlament printr-o atitudine de responsabilitate! Copiii românilor nu trebuie să fie victime ale propagandei!

    Raisa Enachi - declaraţie politică despre Pensiile speciale;

Doamna Raisa Enachi:

"Pensiile speciale"

Opinez că pensiile speciale din România reprezintă o problemă serioasă şi trebuie eliminate în totalitate! Este inacceptabil ca anumite persoane să beneficieze de astfel de privilegii, în detrimentul cetăţenilor obişnuiţi! Pensiile speciale reprezintă un sistem discriminatoriu şi nedrept, care creează o discrepanţă imensă între clasele sociale. Acestea permit unora să primească beneficii financiare substanţiale şi să se bucure de un nivel de trai ridicat, în timp ce majoritatea pensionarilor trăiesc în condiţii precare. Ele nu sunt justificate din punct de vedere moral, social sau economic.

Pensiile speciale sunt acum doar o formalitate a celor care vor mai mulţi bani şi caută, prin orice mijloace, să îi obţină. Există în ţară mult mai multe locuri de muncă care necesită atenţie, multă muncă şi răbdare, cum este în cazul militarilor, cadrelor medicale, profesorilor care nu beneficiază de această pensie specială.

Există o nevoie urgentă de a reevalua sistemul de pensii şi de a asigura o distribuţie echitabilă a resurselor pentru toţi cetăţenii, în special pentru cei care au contribuit la sistemul de pensii pe parcursul vieţii lor active. Înlocuirea pensiilor speciale cu un sistem de pensii echitabil şi sustenabil ar fi un pas crucial în direcţia corectă şi ar demonstra angajamentul faţă de binele comun. Este responsabilitatea noastră, ca societate, să punem presiune asupra decidenţilor politici, pentru a scoate pensiile speciale şi a promova o reformă reală a sistemului de pensii în România. Doar astfel putem construi o societate mai echitabilă şi mai solidară, în care fiecare cetăţean să aibă acces la o pensie decentă şi demnă. Nu putem accepta ca unii să aibă o pensie uriaşă, atingând sume colosale, iar alţii, care au muncit o viaţă întreagă, să aibă o pensie minimă din care abia îşi pot face cumpărăturile. Să nu mai precizăm cazul în care ar avea nevoie de medicamente sau să vrea să iasă la un suc în parc, că, în aceste condiţii, cu siguranţă nu le vor ajunge banii.

Pentru a beneficia de această pensie specială, în cazul parlamentarilor, trebuie depusă o cerere la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor sau la Senat, după caz. Aşadar, pensiile speciale sunt o opţiune. Poţi alege să nu primeşti acei bani, însă acest lucru este mai rar văzut în ţara noastră. Fuga după bani depăşeşte cu mult limitele bunului simţ, iar mulţi dintre aceia care beneficiază de aceste pensii aleg să ignore situaţia financiară a majorităţii. De ce să îi intereseze că o mare parte dintre populaţia României abia rezistă de pe o lună pe alta, că sunt copii care se culcă flămânzi?

Pensionarii judeţului Vaslui au cea mai mică pensie din ţară, 1.440 de lei pe lună, ceea ce înseamnă aproximativ 48 de lei pe zi. Cum pot ei să trăiască din această sumă infimă de doar 48 de lei pe zi? Ce să facă mai întâi, să plătească utilităţile, să aibă grija de sănătatea lor sau să mănânce? Pentru că pensia asta nu le ajunge şi de una şi de alta.

AUR propune un proiect viabil şi constituţional pentru eliminarea pensiilor speciale, partidul nostru reprezentând singura formaţiune care abordează această problemă într-un mod corespunzător. Suntem singurii care au luat iniţiativa de a aborda această problemă şi am propus o soluţie concretă pentru a pune capăt privilegiilor excesive. Prin impozitarea cu 90% a pensiilor care nu sunt bazate pe contributivitate şi depăşesc salariul preşedintelui României, AUR îşi propune să asigure o distribuţie mai echitabilă a resurselor şi să aducă o corectitudine în sistemul de pensii.

Nu susţinem pensiile speciale şi noi, AUR, ne vom lupta să se facă dreptate! Noi suntem vocea românilor şi ne luptăm să le fie lor bine! Nu trebuie şi nu îi vom mai lăsa să îşi bată joc de sistemul de pensii din România! Împreună putem aduce schimbarea!

Haideţi să nu îi mai lăsăm să trăiască într-un lux pe care nu îl merită, iar alţii să depună eforturi să îşi cumpere mâncare!

    Cosmin Şandru - declaraţie politică referitoare la energia verde şi creşterea numărului prosumatorilor;

Domnul Cosmin Şandru:

Guvernarea liberală a sprijinit puternic energia verde şi continuă să o facă, iar acest fapt contribuie activ la creşterea masivă a numărului de prosumatori.

Conform celor mai recente date cu privire la monitorizarea situaţiei prosumatorilor, ANRE a constatat recent o creştere accentuată a numărului acestora şi a puterii instalate astfel că, în luna mai, anul curent, erau înregistraţi deja 63.162 de prosumatori. Este o creştere substanţială într-un timp extrem de scurt, având în vedere că, în decembrie 2022, erau înregistraţi 40.171 de prosumatori.

Prognoza ANRE este foarte optimistă pentru acest an, estimându-se un număr de 100.000 de prosumatori.

Trendul ascendent este rezultatul cadrului de reglementare în vederea accelerării conectării la reţea a prosumatorilor, dar şi a programelor liberale de susţinere privind promovarea producerii de energie electrică din surse regenerabile.

La finalul lunii martie, Guvernul a acordat un sprijin în valoare de 103 milioane de euro pentru dezvoltatorii de medii de stocare a energiei verzi, urmând ca proiectele calificate să fie selectate la finele anului.

Aceste investiţii făcute pentru energia verde vor aduce o mulţime de beneficii pe termen lung, de la reducerea semnificativă a facturilor la energie la impactul pozitiv asupra mediului prin eliminarea emisiilor de carbon.

Conform analizei Eurostat, România este plasată în top 10, din punctul de vedere al consumului de energie din surse alternative.

Potrivit analizei, peste 40% din consumul de energie din România este produs din surse regenerabile, fiind peste media europeană şi în faţa unor ţări mult mai dezvoltate din punct de vedere economic, cum ar fi Franţa, Italia sau Polonia.

De asemenea, estimările REI, grup de companii specializate în atragerea de fonduri europene sau ajutoare de stat, arată că peste 3000 MW proiecte de energie solară se vor instala în România, în următorii doi ani. Modul de lucru eficient, documentaţiile simplificate şi analiza energetică care a înlocuit studiile de fezabilitate par să fi făcut din programele de finanţare pentru energia verde un real succes.

Iată cum guvernarea liberală, bazată pe investiţii vizionare masive, contribuie semnificativ la modernizarea rapidă care conduce către dezvoltarea economică pe care Executivul liberal şi-a propus-o la începutul mandatului, deşi efectele apar, desigur, în timp.

    Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică având titlul Guvernul Ciolacu îşi respectă angajamentele şi a început să ia primele măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor la alimentele de bază;

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

"Guvernul Ciolacu îşi respectă angajamentele şi a început să ia primele măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor la alimentele de bază"

Ca de fiecare dată, PSD demonstrează că are soluţii economice pentru problemele românilor. În acelaşi timp, Guvernul condus de Marcel Ciolacu începe să îşi respecte angajamentele asumate şi a început cu măsura de combatere a creşterii preţurilor la alimente. Premierul, alături de echipa sa de miniştri, are în vedere acţiunea pe trei planuri, pentru a combate creşterea preţurilor la alimente: scăderea costurilor la fermieri; creşterea capacităţii interne de procesare şi combaterea speculei sau a profiturilor excesive pe tot lanţul comercial.

Guvernul a pregătit deja actul normativ pentru cea de-a treia componentă, respectiv acţiunea la nivelul lanţului comercial, unde preţurile de la raft ajung acum să fie mai mult decât duble faţă de costul de producţie. Decizia se va lua în perioada imediat următoare, în parteneriat cu asociaţiile comercianţilor. Întâlnirile dintre premier şi retaileri au avut loc şi acum se lucrează la finalizarea actului normativ. Este important ca această măsură, în momentul în care va ajunge în Parlament, să fie votată cât mai repede şi să nu fie atacată la Curtea Constituţională sau să se încerce blocarea proiectului de lege de către opoziţie, pe motive politicianiste.

Este important de precizat că Ordonanţa de urgenţă va interveni în două zone. Pe de o parte, se va limita adaosul comercial pe tot lanţul de la producător la raftul din magazin, iar pe de altă parte se vor suspenda pe o perioadă limitată taxele impuse producătorilor români de către marii retaileri.

Cel mai grav este faptul că, aşa cum am subliniat deja, în prezent multe dintre alimentele de bază ajung să se vândă cu un preţ mai mult decât dublul faţă de costul de producţie, astfel că, un produs care e fabricat cu 10 lei ajunge să se vândă pe raft cu 22 de lei! Populaţia trebuie să înţeleagă cum se compune în prezent preţul la un astfel de produs - 10 lei costul de producţie, 2 lei adaosul comercial al producătorului, 2,4 lei taxele impuse producătorului de către retailer, 5,76 lei adaosul comercial al retailerului, 1,81 lei TVA.

Ce va face de fapt actul normativ pregătit de Guvern? Acesta va limita adaosul comercial pe tot lanţul şi va suspenda taxele impuse de retailer producătorului. Efectul se va resimţi în preţul la raft care se va reduce cu mai mult de un sfert - 10 lei costul de producţie, 2 lei adaosul comerciantului, 2,4 lei adaosul producătorului, 1,29 lei TVA. Aşadar, costul final la raft va ajunge de la 22 de lei la aproximativ 16 lei.

Deşi inflaţia a scăzut, ca urmare a iniţiativei PSD de a se reveni la o reglementare a pieţei de energie, preţurile la alimente au continuat să crească. În prezent, creşterea preţurilor la alimente reprezintă principala sursă a inflaţiei, de aceea, trebuie acţionat cât mai rapid prin măsuri concrete. Alimentele au o pondere mai mare în cheltuielile curente ale celor cu venituri mici şi medii. De aceea, creşterea preţurilor la alimente îi afectează mai mult pe cei mai vulnerabili.

În final, vreau să subliniez că măsura propusă de Guvern nu interzice companiilor să facă profit. Măsura acţionează asupra profiturilor excesive, speculative. Deci, nu se intervine prin plafonarea preţului, ci prin limitarea adaosului comercial, care lasă o marjă de profit comercianţilor. Totodată, această măsură vizează doar produsele de bază indispensabile pentru o alimentaţie normală şi sănătoasă. În acelaşi timp, trebuie să avem în vedere că măsuri similare au fost luate în mai multe state din Uniunea Europeană. Cel mai apropiat model este cel din Franţa, în care Guvernul şi comercianţii au convenit un acord numit "Trimestrul anti-inflaţie", iar recent retailerii francezi au fost de acord să prelungească măsura încă un trimestru.

    Maria Stoian - declaraţie politică: România are oportunităţi îmbucurătoare pentru dezvoltarea proiectelor de energie verde;

Doamna Maria Stoian:

"România are oportunităţi îmbucurătoare pentru dezvoltarea proiectelor de energie verde"

România traversează o perioadă extrem de fastă sub aspectul perspectivei investiţiilor în domeniul energetic. Finanţările europene considerabile de care dispunem, decarbonizarea economiilor, precum şi tehnologiile de nişă, precum reactoarele nucleare modulare şi exploatarea hidrogenului, ne conferă oportunităţi uriaşe pentru viitor.

În acest context îmbucurător, dezvoltarea şi multiplicarea producţiilor de energie alternativă, energie verde, trebuie armonizată şi sincronizată cu provocările actuale ale pieţei interne, precum şi cu evoluţia consumului de energie.

Graţie eforturilor coaliţiei guvernamentale şi mediului privat, România ar putea dispune, în scurt timp, de 10.000 de MW energie verde suplimentară faţă de cantitatea produsă în prezent. În condiţiile scăderii cu 10% a cererii de energie de pe piaţa internă, în primele trei luni ale acestui an, specialiştii estimează că, în cazul continuării trendului existent, am putea deveni o ţară exportatoare, cu satisfacerea totală a consumului naţional.

Pe acest fond optimist, se impune însă dinamizarea atragerii fondurilor europene spre investiţii concludente în energia verde. Intrarea efectivă a banilor europeni trebuie să fie obligatoriu dublată de rezolvarea problemelor legate de formarea forţei de muncă, ca un element vital în realizarea potenţialului optim pe zona de energie verde. Aceste proiecte presupun un număr considerabil de oameni, cu pregătire şi capacitate specifică, iar procesul de instruire necesită, în primul rând, timp.

Într-o piaţă cu un grad ridicat de volatilitate, avem perspective pozitive în ceea ce priveşte semnarea noilor contracte ale proiectelor de energie verde. În ultima perioadă, s-a constatat creşterea gradului de securizare a energiei, prin contracte bilaterale, care le permit consumatorilor să-şi asigure o parte din necesarul de consum, la un preţ sustenabil.

Nu în ultimul rând, având în vedere cererile de racordare existente, precum şi accelerarea noilor contracte, România îşi poate atinge ţintele aferente Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, care prevede creşterea exponenţială a producţiei de energie, prin dezvoltarea de proiecte eoliene şi solare.

Sunt convinsă că dinamizarea proiectelor aferente producţiei de energii alternative va ridica exponenţial calitatea pieţei interne de energie, efectele sinergice ale acestei evoluţii urmând să conducă şi la mult aşteptata separare a investitorilor reali de cei speculativi.

    Ştefan-Bucur Stoica - declaraţie politică intitulată Oltenia continuă să fie ameninţată de secetă şi deşertificare!;

Doamna Ştefan-Bucur Stoica:

"Oltenia continuă să fie ameninţată de secetă şi deşertificare!"

Apreciez faptul că, în această perioadă, Guvernul României este preocupat de identificarea unor soluţii prin care preţul produselor alimentare să devină mult mai accesibil pentru populaţie. Sunt convins că, din dezbatere şi analiza soluţiilor propuse de partidele de guvernare, până la urmă se vor identifica cele mai bune soluţii pentru români.

În acest context, mi-aş permite să spun că agricultura românească are un potenţial enorm, care este departe de a fi valorificat pe deplin. De peste trei ani, culturile din întreaga Oltenie sunt afectate, parţial sau integral, de seceta severă, pedologică. Acest lucru s-ar fi întâmplat dacă investiţiile în sistemele principale şi secundare de irigaţii nu ar fi fost tratate marginal de miniştrii care au avut responsabilităţi în domeniu. Mai mult decât atât, numai la nivelul judeţului Dolj, pierdem anual sute de hectare de teren agricol, prin deşertificare accelerată, teren care nu mai produce nici legume şi nici cereale. Şi acest lucru ar fi fost evitat, dacă fostul ministru al mediului ar fi demarat construirea de perdele forestiere care să împiedice procesul de deşertificare.

Sunt economist de profesie şi ştiu că eventuale plafonări ale adaosurilor comerciale sau reduceri temporare de impozite şi taxe vor avea efecte pozitive limitate şi pe termen scurt. Dacă vrem într-adevăr mese îmbelşugate, cu produse de calitate şi la preţuri accesibile, atunci trebuie să investim şi să-i ajutăm pe fermierii de la Nord de Dunăre, să producă mai mult, mai eficient şi să aibă piaţă de desfacere. Abundenţa reduce preţurile mult mai eficace decât o decizie administrativă. Este păcat că o ţară cu un asemenea potenţial agricol îşi pune încă întrebări asupra securităţii alimentare şi asupra faptului că unele produse sunt mai scumpe la noi decât în state dezvoltate din Uniunea Europeană. Bani din fonduri europene avem.

Haideţi să facem din agricultură o adevărată prioritate naţională.

    Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică având ca obiect Datoriile către companiile de stat din România şi recuperarea lor;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Datoriile către companiile de stat din România şi recuperarea lor"

Cândva, ţara noastră deţinea o serie de companii de stat extrem de profitabile, atât în domeniul petrolier, în cel energetic, cât şi în producţia de armament. Astăzi, în urma marilor privatizări, dar mai ales din cauza managementului deficitar de stat, de după revoluţie, dintr-o ţară care aspira la o oarecare independenţă economică şi energetică, am devenit o ţară dependentă de importuri şi care, paradoxal, a ajuns să-şi cumpere propriile resurse prin intermediari străini, nemaifiind capabilă să le exploateze.

Întreg sistemul nu doar că a fost căpuşat şi adus la limita falimentului, cu deplina complicitate a absolut tuturor Guvernelor de după 1989, dar, şi astăzi, puţinul rămas este împânzit de sinecurişti şi de oameni care nu sunt capabili să îl facă profitabil în folosul nostru, al românilor.

Voi da câteva exemple edificatoare. CFR, a doua armată a României, după cum era cunoscut, în 1989 număra mii de vagoane, locomotive la standarde perfect valabile şi astăzi, construite sub licenţe suedeze sau elveţiene, iar timpii de deplasare surclasau cu mult realitatea din zilele noastre. Cu toate acestea, astăzi, CFR este un pacient ţinut în viaţă de perfuziile conectate la sacul fără fund al bugetului, având datorii de două miliarde de lei către stat şi, reţineţi, multe dintre ele şterse, anual, din pix, de către Fisc! Cine este de vină? Şefi numiţi politic, care habar nu au cu ce se mănâncă transporturile, fac rotaţia cadrelor la fiecare ciclu electoral. Niciun vinovat pentru cei 30 de ani în care CFR putea să devină o firmă românească fără concurenţă pe piaţă!

Un alt exemplu - Complexul Energetic Hunedoara sau ce-a mai rămas din el - peste un miliard de lei! Iar autorităţile vor, din nou "să spargă" compania între termocentrale şi minele de cărbune, mine care, oricum, vor fi închise! Iar exemplele pot continua cu: Moldomin, Societatea Naţională a Cărbunelui, Romaero, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Radet.

Cum ar fi arătat, astăzi, stimaţi colegi, România, dacă n-ar fi fost furată constant 33 de ani de toate partidele aflate la guvernare? Cum ar fi arătat România, dacă oamenii capabili n-ar fi emigrat scârbiţi şi ar fi rămas să muncească pentru ţara în care s-au născut şi pentru viitorul copiilor lor?

Iar ceea ce este cel mai tragic este că nimeni nu a fost condamnat cu adevărat pentru tot acest rău făcut României şi viitorului ei! Condamnările sunt simbolice, prejudiciile nu se recuperează niciodată, iar, mai nou, prescripţia scapă pe bandă rulantă jefuitorii banului public, adică jefuitorii noştri!

Dar, vă asigur că, din 2024, vom solicita ca toate prejudiciile făcute statului român să fie recuperate, inclusiv prin confiscare extinsă a averii, vom cere ca furtul banului public să devină imprescriptibil, pentru că nu poţi fura viitorul ţării şi apoi să trimiţi vederi din Belize şi rejudecarea tuturor proceselor prin care aceşti hoţi au fost "salvaţi" de o justiţie care şi-a uitat menirea!

    Ilie Toma - intervenţie intitulată Să ne apărăm portul popular, tradiţiile, obiceiurile şi identitatea românească!;

Domnul Ilie Toma:

"Să ne apărăm portul popular, tradiţiile, obiceiurile şi identitatea românească!"

Prezentul imprimă o stare de viteză în tot ceea ce întreprindem şi am deseori senzaţia că multe lucruri se întâmplă din inerţie, cu sau fără voia noastră. Cu siguranţă sunteţi de acord cu mine şi constataţi şi dumneavoastră succesiunea rapidă a evenimentelor şi a provocărilor! Pe nesimţite, în vieţile noastre şi-a făcut prezenţa inteligenţa artificială, utilizată la scară din ce în ce mai largă. Multe activităţi complexe care înainte necesitau contribuţia umană sunt şi vor fi înlocuite de aplicaţii de calculator care pot învăţa sau îşi îmbunătăţesc performanţele pe măsură ce procesează date oferite de noi, oamenii.

Setea noastră de cunoaştere şi evoluţie ne poate îndepărta fără să ne dăm seama de tot ceea ce avem mai valoros: spiritul uman, moştenirea strămoşească, tradiţia şi obiceiul strămoşesc, cultura care ne oferă identitatea sau istoria scrisă cu lacrimi şi sânge a poporului român.

Viaţa noastră se îndreaptă spre o lume care ne va stimula tot mai puţin simţurile cu care ne-am născut.

Chiar dacă inteligenţa artificială folosită de o maşină va şti cu precizie data sărbătorilor creştine, ritualurile născute din vechi tradiţii, datele de naştere ale marilor scriitori sau ziua de aniversare ale prietenilor noştri, aceasta nu va cunoaşte niciodată sentimentele pe care noi, oamenii, le trăim.

De curând, "Acasă, la Hunedoara", oraşul şi judeţul din care provin, am participat la evenimente desfăşurate cu ocazia sărbătorii Zilei Universale a Iei marcată în ziua sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută şi sub numele de "Sânzienele" sau "Drăgaica". Am participat şi la evenimentul cultural-comemorativ dedicat "Pionierului Aviaţiei Române" - inginerul Aurel Vlaicu, organizat de Primăria oraşului Geoagiu şi Zilele Comunei Hărău.

Particip la fiecare eveniment organizat în judeţul meu care promovează cultura, portul şi cântecul popular, tradiţiile sau obiceiurile strămoşeşti şi am un sentiment de linişte interioară, bucurie şi mândrie când văd semeni de toate vârstele că poartă portul popular, ascultă folclorul românesc, respectă tradiţia şi o promovează.

Să ne folosim de "maşinile inteligente", să ne promovăm moştenirea peste tot în lume şi tot ceea ce ne defineşte ca români! Să promovăm identitatea care a fost şi va fi mereu reprezentată de portul popular, folclor, tradiţii, obiceiuri, meşteşuguri! Le-am moştenit de la strămoşii noştri, şi ei dornici de evoluţie. Avem dovada că putem evolua şi, în acelaşi timp, apăra tot ce poartă amprenta identităţii noastre.

Ba mai mult, în spiritul ospitalier care ne defineşte, să-i invităm pe toţi să vadă satul românesc, dealurile noastre, câmpiile, munţii, marea, cetăţile, castelele!

De curând, anul 2024 a fost declarat "Anul Avram Iancu" şi, anul viitor, se vor organiza manifestări culturale, artistice sau educaţionale în memoria marelui erou al naţiunii.

Mă bucură astfel de iniţiative, născute din recunoştinţă, şi stă în puterea noastră, a tuturor, să transmitem generaţiilor viitoare comorile izvorâte din satul românesc şi din tradiţia românească!

    Vasilică Toma - declaraţie politică referitoare la protecţia consumatorilor;

Domnul Vasilică Toma:

Sănătatea fiecărei persoane este suma unei multitudini de factori, dintre care un loc important îl ocupă, cu certitudine, alimentaţia sănătoasă.

O alimentaţie sănătoasă înseamnă consumul unor alimente diferite, aparţinând grupurilor alimentare de bază: proteine, precum carnea şi ouăle; lactate; fructe si legume; dar şi cereale, precum pâinea şi pastele făinoase.

Deşi, la prima vedere pare simplu, în realitate, în mass-media există controverse privitoare la alimentele pe care le consumăm ceea ce creează în rândul populaţiei.

Deja bine cunoscutele scandaluri legate de carnea de cal vândută drept vită, laptele şi brânza contaminate cu aflatoxină, peştele infestat cu paraziţi, păsări infectate cu salmonella şi curcanul mustind de antibiotice, toate acestea au speriat populaţia care nu mai ştie ce să cumpere, ce să mănânce, ce să pună pe masa copiilor, astfel încât să nu le fie afectată sănătatea într-un mod grav.

Ca urmare, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ANSVSA, dar şi Ministerul Agriculturii ar fi trebuit să implementeze prompt măsuri viabile de dezvoltare a industriei zootehnice şi alimentare, în aşa fel încât să nu mai existe produse neconforme pe piaţă.

De atunci, lucrurile nu prea s-au schimbat. Dar trebuie să fim foarte atenţi la impactul influenţatorilor asupra publicităţii şi protecţiei consumatorilor pe piaţa unică. Trebuie să vedem în ce măsură influenţatorii sunt responsabili de difuzarea de informaţii înşelătoare şi de promovarea produselor nesigure. Sectorul marketingului influenţatorilor, care a crescut semnificativ în ultimii ani, utilizează adesea mesaje înşelătoare, pentru a atrage consumatorii vulnerabili. Acordurile politice provizorii recente, referitoare la Actul legislativ privind serviciile digitale şi Regulamentul privind pieţele digitale, se axează pe creşterea transparenţei şi, respectiv, pe reglementarea controlorilor fluxului de informaţie, platforme online, două domenii sensibile în sfera de activitate a influenţatorilor.

În acest sens, consider că ar trebui să ne mobilizăm pentru a reglementa această piaţă care vizează difuzarea de informaţii înşelătoare şi de promovarea produselor nesigure.

    Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică: România devine cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană!;

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

"România devine cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană!"

Ne apropiem cu paşi rapizi de momentul în care România va demara exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, fapt ce va transforma ţara noastră în cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, putând deveni independentă energetic. Iată că după ani de negocieri, compromisuri şi ajustări legislative, asocierea OMV-Romgaz au anunţat oficial, la Bursă, lansarea investiţiei gigant, de 4 miliarde de euro, care, în final, va permite exploatarea celui mai mare zăcământ de gazele naturale Marea Neagră.

Extracţia efectivă în regim comercial va începe din 2027, iar cea mai pesimistă estimare arată că producţia de gaz poate asigura necesarul de consum pentru 4,3 milioane de gospodării, timp de 30 de ani. Se deschide practic o serie nouă de oportunităţi, un nou capitol pentru sectorul energetic românesc şi de bună stare pentru cetăţenii României care vor putea beneficia de preţuri la energie la un nivel corect.

Cele două companii au aprobat Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul offshore Neptun Deep, care este înaintat spre confirmare Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Este un proiect de maximă importanţă naţională. Cele 100 de miliarde de metri cubi de gaz estimaţi ca resursă valorează, la preţurile de azi, 50 de miliarde de euro. Beneficiile se împart egal între OMV Petrom, unde statul român continuă să deţină 20% din acţiuni, şi Romgaz care este o companie deţinută majoritar de stat cu 70% din acţiuni. Prin urmare, statul român va încasa nu doar redevenţe şi taxe asociate exploatării Neptun Deep ci, proporţional, şi parte din profitul realizat.

De asemenea, România trebuie să fructifice acest zăcământ, dezvoltând sectorul industrial, să facă pasul de la o economie de consum la o economie producătoare, să creeze locuri de muncă, iar toate aceste beneficii să fie resimţite de fiecare român în parte, iar Guvernul Ciolacu va face tot ce este necesar pentru a susţine proiectul şi a contribui astfel, în cel mai concret mod, la dezvoltarea economică şi creşterea bunăstării românilor.

În acest sens, actualul Guvern a accelerat procesul de extindere a reţelei naţionale de gaze naturale, astfel încât, odată cu demararea extracţiei, numărul românilor care beneficiază de energie şi gaze naturale la preţuri corecte să fie cât mai mare.

De asemenea, îmi exprim convingerea că, odată cu operaţionalizarea acestui proiect strategic, gazele naturale vor ajunge şi în localităţile din Munţii Apuseni, acolo unde atât oamenii, cât şi instituţiile au nevoie de o alternativă la încălzirea cu biomasă forestieră.

    Vasile Nagy - declaraţie politică despre Comportamentul de consum al românilor, în domeniul medicamentelor;

Domnul Vasile Nagy:

"Comportamentul de consum al românilor, în domeniul medicamentelor"

Românii îşi pun în pericol viaţa, achiziţionând medicamente pe care le văd promovate în reclamele de televiziune. Lipsa de educaţie medicală şi de reglementare adecvate în domeniul suplimentelor alimentare contribuie la automedicaţie, iar aproximativ 70%-80% dintre reclamele televizate sunt despre aceste suplimente. Românii consumă medicamente în exces şi adesea nu mai solicită părerea unui specialist, ci solicită direct un anumit medicament pe care l-au văzut la televizor. Unele companii farmaceutice fac reclamă agresivă, ceea ce determină achiziţionarea în masă a suplimentelor, iar industria farmaceutică continuă să crească.

Unul dintre factorii care determină consumul excesiv de medicamente în rândul românilor este timpul îndelungat de aşteptare pentru o consultaţie medicală. De asemenea, costurile ridicate la clinicile private şi lipsa profesionalismului unor medici, care consultă superficial pacienţii, duc la o scădere a încrederii în personalul medical şi în sistemul medical în ansamblu. Există medici care au contracte cu companii care comercializează suplimente alimentare sau medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi le recomandă doar aceste produse pacienţilor.

Comportamentul de consum al românilor în ceea ce priveşte medicamentele este influenţat în mare măsură de publicitatea agresivă şi de lipsa educaţiei medicale adecvate. Automedicaţia şi achiziţionarea de medicamente pe baza reclamelor TV sau online pot pune în pericol sănătatea populaţiei, deoarece nu se acordă suficientă atenţie efectelor secundare şi interacţiunilor medicamentoase.

Este esenţial ca autorităţile să adopte reglementări mai stricte în ceea ce priveşte publicitatea medicamentelor şi suplimentelor alimentare, astfel încât să se asigure că informaţiile furnizate sunt corecte şi neexagerate. De asemenea, este nevoie de o mai mare implicare în educarea populaţiei cu privire la riscurile automedicaţiei şi necesitatea consultării medicale înainte de a lua orice tip de medicament.

Pe de altă parte, sistemul medical ar trebui să ofere acces mai rapid şi mai convenabil la servicii de sănătate, astfel încât oamenii să nu fie tentaţi să se bazeze exclusiv pe medicamentele eliberate fără prescripţie medicală. De asemenea, este important ca medicii să acorde atenţie şi timp adecvat fiecărui pacient, pentru a construi o relaţie de încredere şi a oferi sfaturi medicale personalizate.

În cele din urmă, educaţia în domeniul sănătăţii şi informarea corectă a publicului trebuie să fie priorităţi, astfel încât oamenii să aibă abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a face alegeri responsabile şi informate în ceea ce priveşte medicamentele şi suplimentele alimentare.

Prin promovarea unei abordări echilibrate şi bine fundamentate în sănătate, se poate reduce riscul automedicaţiei şi se poate contribui la îmbunătăţirea stării generale de sănătate a populaţiei.

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică intitulată România va primi 30 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"România va primi 30 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina"

O veste bună vine pentru agricultorii din România. Zilele trecute, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat a doua tranşă de sprijin pentru cele cinci ţări afectate de comerţul cu cereale din Ucraina, României revenindu-i suma de 29,73 milioane de euro. Astfel, valoarea totală a granturilor oferite României, Bulgariei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina ajunge la 100 de milioane de euro. Măsura îşi va produce efectele după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Alături de România, Bulgaria va primi 9,77 milioane euro, Ungaria - 15,93 milioane euro, Polonia - 39,33 milioane euro şi Slovacia - 5,24 milioane euro. Acest pachet de sprijin financiar ţinteşte compensarea parţială a celor mai afectaţi fermieri de importurile de cereale din Ucraina, pentru cele 5 state membre vecine conflictului. Cheia de alocare a avut în vedere nivelul plăţilor directe, nivelul comerţului cu cereale şi fluctuaţiile aferente.

În acest moment, Ministerul Agriculturii este responsabil direct de gestionarea ajutoarelor, el având obligaţia ca până pe 30 septembrie 2023, cel târziu, să notifice Comisia Europeană cu privire la descrierea măsurilor care trebuie luate, criteriile utilizate pentru a determina metodele de calcul al ajutorului şi justificarea repartizării ajutorului între fermieri, impactul preconizat al măsurilor în vederea compensării fermierilor pentru pierderile economice cauzate de importurile de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, acţiunile întreprinse pentru atingerea impactului preconizat al măsurilor, acţiunile întreprinse pentru evitarea denaturării concurenţei şi a supra compensării, prognoza pentru plăţile cheltuielilor Uniunii defalcate pe lună până la 31 decembrie 2023, nivelul sprijinului suplimentar acordat în temeiul art. 2 alin. (2) şi acţiunile întreprinse pentru a controla eligibilitatea fermierilor şi pentru a proteja interesele financiare ale UE.

Acest sprijin financiar din partea Uniunii Europene este foarte important pentru fermierii noştri. Este foarte important, de asemenea, să transmitem faptul că nu există un impas în relaţiile noastre cu statul ucrainean, România fiind, încă de la începutul agresiunii ruseşti, printre statele care au susţinut cel mai mult cauza vecinului nostru.

Vom continua să sprijinim Ucraina cu tot ceea ce putem, dar, în speţa cerealelor, ne aşteptăm la un efort comun, alături de Uniunea Europeană, lucru care se concretizează prin aceste granturi destinate fermierilor.

    Dumitru-Viorel Focşa - declaraţie politică: România şi-a bătut joc de industria de armament!;

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

"România şi-a bătut joc de industria de armament!"

Avem un război la graniţele noastre, conflict care poate escalada în orice moment, iar situaţia armatei române este una jalnică, oarecum asemănătoare situaţiei de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi vă reamintesc că şi atunci, ca acum, România era deficitară la nivel de înzestrare, deficitară la nivel de corp militar, iar puţinii ofiţeri capabili erau izolaţi de o castă extrem de coruptă compusă din oameni politici şi ofiţeri. Vă sună cunoscut? Oare oamenii capabili din Armata română sau din politica românească au loc de sinecurişti, astăzi?! Achiziţiile sunt făcute de specialişti sau de oameni pentru care comisioanele sunt mai importante decât siguranţa naţională?

Continui, cu câteva exemple - transportoarele Piranha 3 şi 5 achiziţionate pe repede înainte - primele nu pot efectua trageri cu chepengul de acces ridicat, iar celelalte nu dispun de capacităţi de flotabilitate, asta în contextul în care România este o ţară cu o bogată reţea hidrografică. Desigur, în anii ҆90 dispuneam de capacităţi majore de construire de transportoare blindate, dar au fost subfinanţate şi falimentate cu bună ştiinţă, pentru a scoate România de pe o piaţă a armamentului extrem de dinamică, unde ţara noastră se clasa în top 10 producători mondiali de armament. Astfel, din topul exportatorilor mondiali de armament, am ajuns acum dependenţi de materiile prime, produsele şi serviciile din alte părţi, iar acest lucru ne vulnerabilizează ca stat!

România a dat bani buni, în ultimii ani, Ministerului Apărării, dar aceşti bani nu s-au regăsit şi în investiţiile din industria românească! Responsabilii armatei au preferat să îşi facă achiziţiile pentru dotări din pieţe externe şi nu din ţară, unde se puteau satisface multe dintre nevoile forţelor armate.

Gândiţi-vă că, astăzi, ţara noastră nu mai dispune de capacităţi de produce a pulberilor şi importăm din Serbia, în contextul în care, în Ucraina, se trag zeci de mii de obuze zilnic! Oare cât am supravieţui unui conflict?

Avioanele IAR 99 Şoim trebuiau modernizate, fiind alocate fonduri importante, pentru a face trecerea către avioanele F-16. Nici măcar un singur avion n-a fost modernizat în ultimii trei ani! Salariaţii din industria de apărare, cei care mai sunt, pentru că mulţi dintre specialişti s-au pensionat ori au plecat din ţară, sunt plătiţi cu salariul minim pe economie!

Nu astfel vom putea apăra România, stimaţi colegi, nu astfel ne vom asigura un loc credibil şi o poziţie descurajatoare în faţa duşmanului nostru tradiţional, Rusia!

Închei cu o maximă latină ce îşi păstrează actualitatea - Si vis pacem, para bellum!- Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!

    Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică intitulată PSD are soluţii concrete pentru a scădea preţurile la alimentele de bază.

Domnul Virgil Alin Chirilă:

"PSD are soluţii concrete pentru a scădea preţurile la alimentele

de bază"

Astăzi, mă voi referi la cea mai mare problemă a românilor şi la soluţiile avansate de Guvern. Este vorba despre creşterea preţurilor la alimente din ultimul an şi măsurile pe care intenţionează să le ia Guvernul pentru a opri această creştere şi chiar pentru a determina o scădere a preţurilor pentru consumatorii finali.

Avem două soluţii - una asumată în Programul de guvernare, care vizează plafonarea adaosului pe lanţul comercial, de la producători până la raftul din magazine; a doua soluţie a fost avansată de ministrul finanţelor, domnul Marcel Boloş, care propune o scădere de TVA pentru anumite alimente de bază.

Există argumente pro şi contra pentru fiecare dintre ele. Însă ceea ce ne interesează pe noi, parlamentarii, pentru că noi vom aproba măsura finală decisă de Guvern, este să analizăm care dintre soluţii este mai favorabilă pentru cetăţeni, în special pentru cei cu venituri mici şi medii, pentru că la acest nivel, unde alimentele reprezintă mai mult de jumătate din venituri, creşterea preţurilor se resimte mult mai puternic.

În opinia mea, scopul măsurii guvernamentale este de a proteja puterea de cumpărare a românilor, fără însă a perturba piaţa de alimente, care ar putea duce la apariţia penuriei pentru produsele de bază. Este foarte important de subliniat aici că măsura asumată de premier nu acţionează prin plafonarea preţului final, cum s-a procedat în Ungaria, unde s-a şi ajuns la penurie, în anumite cazuri. Agenţii economici vor putea în continuare să-şi acopere costurile şi să obţină un profit decent. Nu este o măsură împotriva pieţei, ci o măsură care acţionează împotriva profitului excesiv, care se manifestă, de regulă, în situaţii de incertitudine economică şi politică.

Măsura premierului este direcţionată strict la produsele de bază, nu se intervine pentru ieftinirea produselor de lux, ci strict pentru acele alimente indispensabile pentru o alimentaţie normală şi sănătoasă. Nici producătorii, adică fermierii, nici procesatorii, nici distribuitorii şi nici comercianţii nu vor fi scoşi din piaţă. Fermierii îşi vor putea vinde produsele la preţul pe care îl pot practica în condiţii de concurenţă de piaţă. Plafonarea profitului va interveni de la procesatori şi, mai departe, la distribuitori şi comercianţi, până la preţul plătit de consumatorul final.

Din calculele mele, diminuarea preţurilor va fi cel puţin egală cu rata inflaţiei de anul trecut, ceea ce înseamnă o recâştigare a puterii de cumpărare care exista înainte de această perioadă.

De remarcat că, până în momentul de faţă, Guvernul a colaborat cu reprezentanţii comercianţilor, ai procesatorilor şi fermierilor, iar toţi şi-au exprimat acordul, iar unii dintre ei chiar susţinerea pentru măsura plafonării adaosului comercial.

În ceea ce priveşte a doua propunere, cu reducerea TVA la alimentele de bază, mă tem că sunt mai multe dezavantaje pe care trebuie să le luăm în considerare.

În primul rând, avem deja alimente cu TVA scăzut, de 9%. Măsura s-a dovedit bună când România era în expansiune economică. Mă tem, însă, că aplicarea unei noi scăderi, în aceste condiţii de incertitudini economice în Europa sau în lume, nu ar face decât să mute banii din bugetul de stat în buzunarele operatorilor economici. Chiar dacă ar avea loc o scădere iniţială, în scurt timp aceasta ar fi absorbită de variaţiile mari de preţuri care există peste tot în Europa. Iar peste o lună-două am fi exact în situaţia în care suntem acum, doar cu mai puţini bani în buget.

Deci, în final, în loc să lăsăm mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor cu venituri mici, vom sfârşi prin a lăsa mai mulţi bani în buzunarele comercianţilor.

Vă invit, deci, să reflectaţi la aceste aspecte. Chiar dacă, în ultimă instanţă, măsura Guvernului va ajunge pe masa Parlamentului, dezbaterea se poartă în aceste zile. Deci, este bine să luăm decizii şi să ne susţinem punctele de vedere în cunoştinţă de cauză!

  Păstrarea unui moment de reculegere în memoria fostului deputat Anghel Stanciu, parlamentar al judeţului Iaşi, timp de 10 ani preşedinte al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa!

Rog doi secretari să vină să mă însoţească în această şedinţă.

(Domnul deputat Cristian Buican şi domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ îşi ocupă locurile la prezidiu.)

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 142.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru - până la ora 12.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; la 12.30 - vot final; iar după - cele două şedinţe, şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Stimaţi colegi,

Înainte de a întreba liderii de grup dacă doresc să facă eventuale observaţii asupra ordinii de zi, am două solicitări pe procedură şi o să le iau în ordine.

Pe procedură, doamna Natalia Intotero, prima dată.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În condiţiile acestea, avem 3 intervenţii pe procedură.

Vă rog, doamnă preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Vă propun să ţinem un moment de reculegere în memoria celui care a fost colegul nostru, deputat Anghel Stanciu, parlamentar al judeţului Iaşi, timp de 10 ani preşedinte al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, cu o activitate legislativă, activitate didactică, de cercetare, activitate ştiinţifică impresionante.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.

Dumnezeu să-l odihnească!

 
Video in format Flash/IOS Informare privind unele modificări în componenţa conducerii Grupului parlamentar al PNL.  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Andronache, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

O chestiune de procedură, domnule preşedinte de şedinţă,

Vă mulţumesc mult, din partea Grupului parlamentar al PNL - în sensul în care s-a modificat structura Grupului pe funcţiile de conducere de vicelider şi, de aceea, potrivit Regulamentului, sunt obligat să fac un nou anunţ cu privire la componenţa conducerii Grupului PNL.

Referitor la vicelideri, Grupul PNL are următorii vicelideri, în urma şedinţei de astăzi a Grupului - Alexe Florin-Alexandru, Andrei Alexandru-Ioan, Avrămescu Gabriel-Ioan, Bîlcea Ovidiu-Sergiu, Cupşa Ioan, Fădor Angelica, Polak Tudor, Roman Florin-Claudiu, Roşca Mircea, Stroe Ionuţ-Marian, Trăilă Cristina şi Varga Glad-Aurel.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Evocarea începerii aplicării Pactului Ribbentrop-Molotov şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor care au căzut sub ocupaţia sovietică.  

Domnul Boris Volosatîi, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Boris Volosatîi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Suntem în Săptămâna Roşie. Acum 83 de ani, la 28 iunie, s-au pus în practică prevederile odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, după care circa un milion de români au suferit de tăvălugul sovietic. 50.000 km2 ai României au fost anexaţi la Uniunea Sovietică, împărţiţi între Ucraina şi aşa-numita Republică Sovietică Socialistă Moldovenească care a devenit o pepinieră a moldovenismului antiromânesc.

Amintirea acestei zile şi a acestor români nevinovaţi căzuţi sub tăvălugul ocupaţiei sovietice presupune o reconsiderare a istoriei noastre, dar şi readucerea în memorie a jertfelor acestora.

Vă rog foarte mult, un moment de reculegere în memoria celor care au căzut sub această ocupaţie sovietică.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc mult.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimei tragicului incident de la Craiova.  

Ultima intervenţie pe procedură, domnul Ringo Dămureanu.

Ştiţi... ştiţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ringo Dămureanu:

Doamnelor şi domnilor,

Craiova este într-o stare de şoc de ieri.

Pentru fetiţa de 14 ani, moartă, vă propun şi eu un moment de reculegere.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Intervenţii asupra ordinii de zi, liderul de grup Şerban Constantin, PSD, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am două modificări la ordinea de zi.

Prima. Vă rog să supuneţi votului scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 16, PL-x 668/2018 (Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor).

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Care?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

668.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Există acord al liderilor?

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Eu sunt de acord.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

UDMR?

PNL?

Minorităţi?

PSD?

AUR? Da.

USR? Da.

Poziţia 16 a ordinii de zi, şi anume PL-x 668/2018, a fost scoasă de pe ordinea de zi. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

A doua propunere. PL-x 55/2022, aflat pe punctul 144 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă - să fie mutat pe punctul 27.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Douăzeci şi...?

 
     

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

...şi şapte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Liderii?

OK.

Aşadar, poziţia 144 de pe ordinea de zi, PL-x 55/2022 va figura pe poziţia 27.

 
Video in format Flash/IOS Respingerea solicitării desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, sesizate cu dezbaterea Propunerii legislative pentru reducerea poverii fiscale pe muncă, în paralel cu plenul (Pl-x 740/2022).  

Alte intervenţii asupra ordinii de zi?

Doamna Prună, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Revin iarăşi către dumneavoastră cu aceeaşi cerere.

Ştim că vreţi să creşteţi taxele în vara aceasta. Şi ştiţi cum ştim? Pentru că de fiecare dată când aţi spus că nu creşteţi taxele, într-un final aţi ajuns să le creşteţi.

Şi v-aţi dat şi dreptul acesta, de a da ordonanţe în timpul verii, inclusiv pe creşterea taxelor. Nu aţi acceptat amendamentul USR care vă bloca să daţi ordonanţe pe creşterea taxelor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Propunerea...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Românii nu au...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...doamnă Prună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...nevoie de taxe noi, nu au nevoie să-i sărăciţi dumneavoastră, au nevoie de creşterea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să faceţi...

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...veniturilor...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...propunerea asupra...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...şi de aceea...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşa.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

..avem un proiect pe ordinea de zi, care îşi propune să reducă taxele pe muncă, care îşi propune să ferească primii 3.000 de lei din salariu de taxe, astfel încât nivelul de trai să crească.

Nu prin ordonanţe de urgenţă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...prin care vreţi să controlaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...nu vreau să am...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...preţurile în economie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...acelaşi dialog cu dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...veţi rezolva...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de fiecare dată...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...problema...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog să-mi indicaţi propunerea...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...ci prin creşterea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...pentru ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...veniturilor.

Şi, de aceea, domnule preşedinte de şedinţă,

Ştiu că nu vă place să auziţi lucruri reale, lucruri cu care se confruntă lumea în fiecare zi, dar, de aceea, eu vă cer ca cele două comisii, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă, să se întrunească şi să dea un raport pe Pl-x 740/2022, pe care îl blocaţi în mod intenţionat.

Este proiectul USR, care, cum vă spuneam, reduce...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...taxele pe muncă, astfel încât oamenilor...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vreau să supun votului...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...să le rămână mai mulţi bani...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...propunerea dumneavoastră.

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...în buzunar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Măcar acum, în ultima zi de plen din această...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...sesiune...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...doamnă Prună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...sper să daţi un vot pozitiv pe această cerere...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, doamnă...

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...a noastră.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...Prună.

Stimaţi colegi...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte,

Mai am 13 secunde în care mă pot exprima de la acest microfon şi vă rog să nu-mi tăiaţi cuvântul...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată colegă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...aşa cum o faceţi de fiecare...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...nu vă tai nimic, nu vă dau nimic...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...de fiecare dată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...în schimb. Haideţi să avem rigurozitate atunci când facem o propunere simplă asupra ordinii de zi, nu un întreg expozeu!

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Încuviinţarea plenului ca cele două comisii, Comisia pentru buget, finanţe şi Comisia pentru muncă, să lucreze în paralel cu plenul pentru Pl-x 740/2022.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 61 de voturi pentru, 119 abţineri, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul de voturi necesar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 456/2023) (rămas pentru votul final).  

Intrăm în ordinea de zi.

2. Proiectul de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România; PL-x 456/2023; procedură de urgenţă.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Popa (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ion Popa sunt, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte instituirea cadrului legal privind aplicarea tarifelor rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care sunt percepute de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, stabilite în funcţie de perioadă, cum este în prezent legiferat prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, precum şi tarifarea raportată la distanţa parcursă.

Tariful rutier stabilit în funcţie de perioada parcursă pe reţeaua de drumuri de interes naţional va fi reprezentat de rovinietă.

Tariful rutier stabilit în funcţie de distanţa parcursă pe reţeaua de drumuri de interes naţional va fi reprezentat de TollRO, care se va aplica pentru toate vehiculele înmatriculate.

Proiectul de lege cuprinde dispoziţii referitoare la transpunerea în legislaţia naţională a modificărilor aduse prin Directiva (UE) 2022/362 asupra Directivei (UE) 1999/62, precum şi obligaţiile asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în cadrul "Componentei C4 - Transport sustenabil" - decarbonizarea rutieră în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte". Este vorba de Jalonul 59.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţine forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru transporturi, vă rog, raportul.

Domnule Moşteanu, avem un preşedinte la Comisia pentru transporturi.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Da. Ce să facem cu el?

(Domnul deputat Benedek Zacharie vine la prezidiu să ia raportul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Avem şi un vicepreşedinte.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie:

Raport asupra Proiectului de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, transmis cu adresa PL-x 456/2023.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 26 iunie 2023.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat propunerea legislativă.

Consiliul Economic şi Social a avizat nefavorabil, motivat proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal privind aplicarea tarifelor rutiere.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Intervenţii? Nu sunt.

Nu avem nici amendamente.

Proiectul rămâne la votul final.

(Domnul deputat Gheorghe Adrian Miuţescu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Miuţescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Noi credem că atâta timp cât transportul rutier reprezintă aproape 8% din PIB, o creştere a tarifelor, a taxelor pe acest mod de transport nu ar face altceva decât să scadă efectiv o asemenea dorinţă de a putea să ne dezvoltăm în această zonă.

De aceea, noi, cei din Forţa Dreptei, considerăm că nu este cazul să mărim taxele pe acest considerent şi bănuim ce se va întâmpla după acest proiect, de aceea ne vom abţine la vot pentru acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Cum spuneam, nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier (PL-x 385/2023) (rămas pentru votul final).  

3. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier; PL-x 385/2023.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură, vă rog, raportul comun.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu au fost sesizate cu Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier, transmis cu adresa PL-x 385 din 6 iunie 2023.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 30 mai 2023.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Avem şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008, a Legii nr. 550/2004, precum şi a Legii nr. 171/2010, în sensul instituirii unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier.

În conformitate cu prevederile art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru agricultură şi ai Comisiei pentru mediu au examinat proiectul de lege în şedinţe separate, în data de 27 iunie 2023.

În consecinţă, în urma finalizării dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun de adoptare, cu amendamentele admise.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În ultimii ani de zile în România s-au introdus mai multe acte normative, au fost introduse, au fost adoptate mai multe legi care protejează fondul forestier din România.

Putem să fim cu toţii de acord că în acest moment se taie mult mai puţină pădure ilegal decât în urmă cu câţiva ani.

Cu toate acestea, în continuare încă se fură din pădurile României.

Această iniţiativă care implică Jandarmeria în controlul drumurilor forestiere, în controlul fondurilor forestiere - camere de luat vederi, instituirea unor măsuri prin care se vor pune camere de luat vederi pe fondurile forestiere, în drumurile forestiere, în puncte fixe de control la descărcarea de pe versanţi din fonduri forestiere, pentru a identifica acele camioane care vor veni şi vom putea identifica dacă lemnul este furat sau nu.

Faptul că până în acest moment singurii care puteau face control erau pădurarii.

Or, dacă pădurarul nu dorea, nu se putea face controlul.

După ce această lege va intra în vigoare, Jandarmeria poate descinde şi poate face controale în fondurile forestiere şi poate supraveghea, aşa cum vă spuneam, cu camere video, chiar va avea obligaţia de a supraveghea drumurile forestiere, iar unde vede activitate intensă, să meargă să facă controale.

Cred că este un pas înainte. Nu este ultimul. Cu siguranţă, va trebui să mai aducem modificări în perioada următoare, obiectivul final fiind acela de a opri sau de a limita cât de mult se poate furtul din pădurile patriei.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Giurgiu, Grupul USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Vă mulţumesc.

USR are un proiect similar de 2 ani de zile depus, care să dea mai multă putere Jandarmeriei pentru a se lupta cu hoţii de lemne.

E bine că într-un final PSD s-a trezit şi... (Vociferări.) ...votează şi susţine acest proiect.

Dar chiar dacă l-au făcut într-o formă a lor, este un proiect care sună bine.

Ar fi foarte bine să fie şi implementat până la capăt, aşa cum promite. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Rodeanu?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Putem spune că din pădurile României nu s-a furat doar în ultimii 30 de ani; din pădurile României se fură minut cu minut, oră cu oră, zi de zi.

Şi, da, puteaţi să opriţi furtul din pădurile României, pentru că un proiect de lege similar stă de 2 ani de zile la sertar. Şi a fost blocat prin voinţa ministrului afacerilor interne, a domnului Bode - punct de vedere negativ, încă un punct de vedere negativ la aceeaşi idee pe care în momentul de faţă o dezbatem aici, în plenul Camerei Deputaţilor, şi o vom avea la vot.

Puteaţi să opriţi furtul din pădurile României de mult timp, dar nu aţi vrut-o!

Şi asta nu înseamnă corectitudine politică, asta nu înseamnă grijă faţă de ţară, ci asta înseamnă rea-voinţă şi incompetenţă!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Gavrilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Anamaria Gavrilă:

Mare coincidenţă, mare - acum câteva săptămâni, Parlamentul, majoritatea dintre dumneavoastră aţi aprobat PL-x 143/2023, care înseamnă a facilita vânzarea proprietăţilor de stat, inclusiv pădurile, cât mai uşor, pentru că trebuie să ne aliniem OCDE-ului. Dacă nu este profitabil, dacă nu dă randament, atunci, trebuie vândută privaţilor.

E clar că noi, tot noi, politicienii, punem managementul acestor companii şi agenţii.

ROMSILVA este acoperită de acest PL-x 143/2023.

Şi dacă e să meargă la privaţi, păi, privaţii trebuie să se asigure că aceste păduri acum vor fi protejate, nu? Nu se va mai fura.

Până acum s-a putut fura, pentru că se fura de la stat; acum nu trebuie să se mai fure, pentru că se fură de la privaţi!

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

(Doamna deputat Diana-Anda Buzoianu solicită să ia cuvântul.)

Doamnă Buzoianu, cu drag v-aş da cuvântul, dar deja sunteţi al treilea vorbitor de la Grupul USR.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 9 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Dacă susţine cineva cele două amendamente respinse? Nu.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Eu, eu, eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Proiectul de lege rămâne la votul final.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A! (Vociferări.)

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Este pentru a proteja pădurile, domnule Simion.

Stimaţi colegi,

La marginal 2, art. 52, la amendamente respinse - "Articolul 52 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art.52. - (1) Unităţile de poliţie potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor»".

Practic se revine la... de la textul adoptat în comisie, care spunea că "Unităţile de poliţie şi jandarmerie... asigură sprijin...".

Or, corpul legii... iar legea în sine este pentru ca cei de la Jandarmerie să facă controlul în sine, nu să sprijine pe cineva.

Aşa era până acum, Jandarmeria putea sprijini.

Odată cu intrarea acestei legi în vigoare, Jandarmeria va putea face controale şi va putea cere sprijinul Poliţiei, dacă va dori, dar nu poate Jandarmeria să sprijine propriile acţiuni, pentru că e un nonsens.

Aşa că vă rog să supuneţi votului amendamentul de la marginal 2, de la secţiunea de respinse.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Amendamente respinse, marginal 2.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 146 de voturi pentru, 6 contra şi 50 de abţineri, amendamentul respins a fost admis.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Aţi mai zis asta o dată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 683/2022) (rămas pentru votul final).  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 683/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru politică economică, raportul comun.

Iar la final vă rog să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin-Ioan Bota:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate, prin adresa PL-x 683/2022 din 31 octombrie 2022, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO eTransport, completarea art. 10 din Legea nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, modificarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, cu amendamente admise, prevăzute în Anexa nr. 1, şi cu amendamente respinse, prevăzute în Anexa nr. 2.

Anexele fac parte integrantă din prezentul raport comun.

Timp de dezbatere propus - 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbateri - 3 minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 176 de voturi pentru, 8 contra, 4 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Dezbateri generale, domnul Năsui, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest proiect arată ipocrizia Guvernului PSD. În timp ce ne vorbeaţi despre reducerea numărului de sinecuri, strângerea curelei şi reducerea numărului de oameni în consiliile de administraţie, aţi dat o ordonanţă de urgenţă prin care ce făceaţi? Măreaţi numărul de oameni în Consiliul de administraţie al EXIMBANK, de la 7 la 9. De ce? (Vociferări.) Membri neexecutivi, oameni... (Vociferări.) ...care nu au un rol în... (Vociferări.) ...în bancă.

Aţi făcut lucrul acesta pentru a da două sinecuri suplimentare, pentru că Consiliul de administraţie de la EXIMBANK este plătit cu 5.000 de euro pe lună.

Neexecutivi, oameni care nu se implică în gestiunea băncii!

Noroc că am văzut lucrul acesta în comisie!

Şi îi mulţumesc domnului deputat Dan Vîlceanu şi Grupului PNL - nu fac asta des, dar o fac de data aceasta - că au susţinut amendamentul prin care am redus numărul acela, de la 9 la 7, cât erau înainte.

Şi 7 sunt mulţi, dar măcar nu s-a făcut această mojicie... (Vociferări.) ...să creştem sinecurile într-o bancă de stat. Sinecuri care sunt date exclusiv oamenilor... membrilor de partid, pe criterii pe care le ştiţi doar dumneavoastră.

Asta, în timp ce minţiţi poporul, în timp ce minţiţi românii că vreţi să reduceţi cheltuielile, că vreţi să reduceţi numărul de locuri din consiliile de administraţie, când, de fapt, faceţi taman opusul, aţi nenorocit bugetul şi acum pregătiţi noi creşteri de taxe, ca să vă plătiţi toate aceste sinecuri.

Mă bucur că acel amendament a trecut.

Şi vom fi vigilenţi, ca de fiecare dată când se mai încearcă genul acesta de hoţii - pentru că sunt hoţii -, să le atacăm şi să le picăm în comisie.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Simion, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

În Programul nostru de guvernare ne-am propus înfiinţarea a 3 noi bănci - una dintre ele este aprobată deja de Parlament şi nu este înfiinţată - Banca de Dezvoltare, Banca pentru Agricultori, pentru producţia în domeniul agricol şi Banca pentru Locuinţele Cetăţenilor.

Vedem ce faceţi cu EXIMBANK-ul. Au venit la Comisia economică reprezentanţii EXIMBANK, care ne-au minţit în faţă.

Din păcate, asta înseamnă EXIMBANK acum. Şi în felul acesta alegeţi să administraţi profesionist instituţii de interes din statul român.

Marian Neacşu a câştigat, de la EXIMBANK, 52.000 de euro, anul trecut, pentru că a fost într-un grup de lucru.

De asta nu merg lucrurile în România şi de asta e nevoie de o schimbare. De asta oamenii cu care voi nu interacţionaţi sunt tot mai nemulţumiţi.

V-am făcut o mică traducere, ca să înţelegeţi ce vă aşteaptă. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Benedek Zacharie, Grupul UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doresc să fac numai o simplă afirmaţie. Ieri, la Comisia pentru transporturi şi infrastructură, toţi membrii comisiei au votat pentru reducerea, de la 9 la 7, a personalului din Consiliul de administraţie al EXIMBANK, deci inclusiv PSD, PNL, AUR, UDMR.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la art. 31 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Dacă susţine cineva amendamentul respins?

Domnul Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Singurul amendament respins - o să-l susţin.

"Articolul 4 va avea următorul cuprins - la marginal 1: «Art. 4. Prin derogare de la dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, EXIMBANK - S.A. este condusă de un consiliu de administraţie numit de adunarea generală a acţionarilor, format din 9 membri, din care 5 administratori neexecutivi şi 4 administratori executivi, respectiv preşedintele executiv al băncii şi 3 vicepreşedinţi executivi. Preşedintele consiliului de administraţie este desemnat de către adunarea generală ordinară a acţionarilor dintre membrii neexecutivi. Structura şi componenţa consiliului de administraţie, respectiv procedura de selecţie, remunerarea preşedintelui executiv, a vicepreşedinţilor executivi şi a administratorilor neexecutivi se reglementează prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Finanţelor, cu respectarea prevederilor legislaţiei bancare specifice.»".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Amendament respins, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 119 voturi pentru, 13 contra, 65 de abţineri, amendamentul respins a fost admis.

Proiectul de lege rămâne la votul final. (Vociferări.)

 
     

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală):

Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Năsui.

Hai, că sunt curios de procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Deci, domnule preşedinte,

Ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat.

Aţi dat o ordonanţă de urgenţă prin care aţi mărit numărul de oameni în consiliul de administraţie; în comisie, alături de domnul Dan Vîlceanu şi de Grupul PNL, am reuşit să reducem numărul de membri în consiliul de administraţie, acel consiliu care vă ziceam că are 5.000 de euro pe lună - neexecutiv; şi acum aţi votat în plen, alături de PNL, v-aţi întors, acest amendament, şi aţi revenit... (Vociferări.) ...la a avea 9 membri în Consiliul de administraţie al EXIMBANK...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...adică aţi repus pe picioare această sinecură.

Să vă fie ruşine, oamenilor din...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

...Grupul PNL, pentru ce aţi votat în momentul acesta!

Să nu mai aveţi tupeul să spuneţi românilor că sunteţi împotriva sinecurilor şi împotriva risipei! Pentru că ce aţi făcut acum este exact asta - aţi pus încă două noi sinecuri în statul român, care vor fi plătite cu 5.000 de euro pe lună.

Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a Autorităţii pentru Digitalizarea României necesare implementării componentei C7 - Transformare digitală din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi alte categorii de măsuri (PL-x 226/2022) (rămas pentru votul final).  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a Autorităţii pentru Digitalizarea României necesare implementării componentei C7 - Transformare digitală din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi alte categorii de măsuri; PL-x 226/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru tehnologia informaţiei, raportul comun.

Iar la final, vă rog, timpii de dezbateri.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

3 minute - timp de dezbateri.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, 3 minute - timp de dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS    

168 de voturi pentru, 8 contra, două abţineri.

Timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Dezbateri generale? Nu.

Ba da. Domnul Miruţă Radu-Dinel, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La multe ministere aveţi problemă de competenţă, la multe ministere aveţi problemă de a pune oameni care au legătură cu domeniul, dar, domnilor, la Digitalizare, nu o nimeriţi niciodată. La Digitalizare, schimbaţi băiatul cuiva cu băiatul altcuiva. Şi, în tot acest timp, la Digitalizare aveţi 450 de milioane de euro pentru a crea o comunicaţie între instituţiile acestui stat.

De aceşti 450 de milioane de euro nu nimeriţi băiatul cuiva, care să înţeleagă ce trebuie să facă acolo. Şi, în tot acest timp, românii cară cu sacoşa documente şi sunt plimbaţi de la un birou la altul.

Ce aţi făcut acum? Aţi primit de la Guvern o solicitare de 17 oameni, într-un aşa numit "Task Force" care să se ocupe de această implementare.

Guvernul a cerut 17 oameni; Parlamentul a dat 30, a dublat ce a cerut Guvernul.

Şi, poate că nu ştiaţi, un astfel de om câştigă 10.080 de euro pe lună.

E bine să fie specialişti acolo, dar vă spun că vom urmări modul prin care vă veţi înghesui să duceţi acei nespecialişti acolo.

Pentru ca România să poată merge pe nişte autostrăzi digitale, trebuie să duceţi acolo nişte oameni care măcar să poată despărţi în silabe cuvântul "digitalizare". (Vociferări. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Alexandru Victoria-Violeta, din partea deputaţilor neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Nu pot să nu remarc faptul că votăm tot felul de documente pline de nişte cuvinte pompoase. Schimbăm - că nu mai putem să vorbim româneşte - denumirea Task Force-ului. Nu mai putem să vorbim româneşte, nu mai putem să spunem clar cu ce se ocupă acest tovarăş din structura centrală a ministerului, când, de fapt, în viaţa de zi cu zi a oamenilor nu se vede nicio schimbare.

Sunteţi de atâta vreme la guvernare, aţi avut pe la începutul guvernării şi nişte proiecte punctuale de... reducere a birocraţiei şi digitalizare...

E ridicol, sincer.

Terminaţi cu proiectele acestea în care plimbaţi nişte cuvinte de colo-colo, schimbaţi nişte denumiri, aduceţi nişte oameni în plan central, fără să vedeţi că în interacţiunea din instituţiile din prima linie cu cetăţenii lucrurile sunt praf! Stau oamenii la coadă noaptea, cu dosarul sub braţ, astăzi, când vă lăudaţi că aveţi un minister cu nişte oameni plătiţi. Îi înmulţiţi, le schimbaţi denumirea structurilor, îi ţineţi în şedinţe peste şedinţe, şi oamenii stau noaptea la coadă, cu dosarul sub braţ, să se înscrie, să-şi depună înscrierea pentru a accesa diferite servicii.

Sunteţi ridicoli!

Suntem ridicoli! Cumva, mă simt responsabilă faţă de cei care se uită la noi, deşi n-am nicio vină, să aducem la vot tot felul de vorbe goale, în timp ce, de fapt şi de drept, nu faceţi nicio simplificare în viaţa oamenilor, în ceea ce priveşte interacţiunea dintre instituţii, nicio debirocratizare, nicio digitalizare!

Am mai spus-o şi o spun - există o singură soluţie pentru ca digitalizarea în România să funcţioneze şi nu ne trebuie un minister - acces pentru toate structurile publice la baza de date cu codul numeric personal deţinută de Ministerul Afacerilor Interne.

Fiecare instituţie a statului român - că doar nu sunt nişte infractori acolo -, că este un muzeu, că este o primărie, că este...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...un DGASPC, trebuie să aibă acces...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată colegă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...la baza de date cu CNP-urile oamenilor...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...astfel încât să nu-i mai plimbe cu hârtiile de colo-colo.

Deci terminaţi cu "Task Force"-uri, vorbiţi româneşte şi faceţi treabă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Sabin Sărmaş, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan-Sabin Sărmaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi, prin această lege, avem de făcut o alegere - fie continuăm ca în trecut, să scriem caiete de sarcini, pe zeci de milioane de euro, prin birourile firmelor, pentru că statul român nu are capacitatea să facă acest lucru, fie creăm capacitate pentru statul român.

Acest Task Force este Unitatea de implementare pentru toţi banii din PNRR, pentru acele zeci, sute de milioane de euro. Doar proiectul de Cloud Guvernamental este un proiect de 500 de milioane de euro, care este scris cu sprijinul acestor oameni.

Dacă ne imaginăm că oameni plătiţi cu 7.000 de lei pot să scrie un proiect în valoare de 500 de milioane de euro, vă înşelaţi.

Este un plafon salarial maxim, e adevărat, brut, brut, de 9.600 de euro pe lună, dar acestea sunt salarii pe care în piaţă le găsim la nivel net.

Aşadar, n-am făcut astăzi altceva decât să ne asigurăm că punem statul român în poziţia în care are capacitatea să implementeze aceste proiecte şi să absorbim aceşti bani din PNRR într-un mod transparent şi corect. Repet, nu ca în trecut, cu caiete de sarcini scrise de specialişti prin birourile companiilor, în loc să fie făcute sub coordonarea specialiştilor statului român.

Nu trebuie să fie mulţi, trebuie să fie puţini. 30, pentru atâtea miliarde, nu sunt mulţi. Trebuie să fie puţini şi bine plătiţi. Şi care să-şi facă treaba.

Mulţumesc, domnule preşedinte. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 21 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare (PL-x 421/2021) (rămas pentru votul final).  

Stimaţi colegi,

Ne întoarcem la poziţia 1 a ordinii de zi.

1. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare; PL-x 421/2021; procedură de urgenţă.

Rog Comisia pentru muncă, pentru prezentarea raportului înlocuitor.

Şi, de asemenea, să faceţi propuneri pentru timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Raport de înlocuire al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială - PL-x 421.

Precizez că prezentul raport înlocuieşte raportul comisiei depus cu nr. 730 în data de 26 iunie 2023.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 27 septembrie 2021.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

3 minute - timp de dezbateri.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

3 minute - timp de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

142 de voturi pentru, 30 contra, 4 abţineri.

Timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Dezbateri generale.

Din partea Grupului USR, doamna Ţoiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Ceea ce începuse ca un demers corect, şi anume a nu mai lăsa cumulul mai multor surse de venit din bani publici la aceeaşi persoană, mai ales când vorbim de oameni care se pensionează la o vârstă când ar trebui să fie în vârful carierei şi a doua zi se întorc la birou, poate acelaşi, încasând de două ori bani publici, şi din pensie şi din salariu, a ajuns, de fapt, acum, la votul din plen, o listă de excepţii la excepţii. A ajuns acum, în plen, o completă incorectitudine, în care cei mai speciali, cei mai conectaţi politic, cei mai bine plătiţi vor fi exceptaţi de la regula care li se va aplica celorlalţi. (Vociferări.)

Astăzi a fost introdusă o excepţie de la interdicţia cumulului pensiei cu salariul pentru cei care au deja salarii de peste 9.000 de euro - ANRE, ANCOM, BNR.

Erau oricum excepţii acolo, puse pentru Academia Română.

Să clarificăm ceea ce este la vot astăzi în Legea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul.

Dacă o îngrijitoare dintr-o grădiniţă hotărăşte să continue să îngrijească copiii, va trebui să aleagă între o pensie de 1.250 RON şi un salariu net în mână de 1.900 RON. Nu va mai putea să aibă aceste două lucruri, chiar dacă a contribuit 35 de ani integral, în fiecare lună, la bugetul de stat.

Dar dacă eşti, mai ales un fost politician, ai 9.000 de euro salariu pe lună la una dintre aceste autorităţi, vei putea liniştit să primeşti în fiecare lună peste 9.000 de euro din banii aceştia şi pensia specială.

Şi, da, şi domnul Ciucă este excepţie, la fel ca toţi ceilalţi demnitari şi, şi după ce trece legea aceasta, astăzi, la vot, va putea în continuare să-şi păstreze şi pensia specială de 18.000 RON şi salariul de preşedinte al Senatului.

Asta este ceea ce a ajuns astăzi la vot, o lege care ar fi trebuit să oprească excesul de consum al banilor publici. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Polak Tudor, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Polak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Partidul Naţional Liberal a iniţiat acest proiect legislativ încă de acum 2 ani de zile. L-a iniţiat pentru că este un proiect care ar trebui normal să fie implementat într-o societate. El se referă la interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public.

Are câteva excepţii, după cum a spus colega dinaintea mea, în schimb, aceste excepţii, mare parte dintre ele, sunt cauzate de nişte probleme punctuale. Unele dintre ele sunt de ordin constituţional şi nu vreau acum să le repet.

Ce trebuie să vă spun este că acest proiect, după 2 ani de zile, timp în care s-a zbătut prin comisii ale Parlamentului, a ajuns astăzi la vot. El este susţinut, fireşte, şi va fi votat de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Şi mă bucur că măcar astăzi, 28 iunie 2023, în a treisprezecea zi de mandat al unui nou prim-ministru, după nenumărate întârzieri pe anumite reforme, care au survenit din partea Ministerului Muncii - şi trebuie să fim sinceri când spunem acest lucru - vom ajunge să dezbatem şi să votăm acest proiect de lege care este extrem de important.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Solomon Adrian, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Bun.

Stimaţi colegi,

Noi ne-am exprimat de fiecare dată, nu toate intenţiile bune au şi rezultate foarte bune.

Dintr-o intenţie bună, putem să stricăm nişte lucruri care merg în România.

Înţeleg că excepţiile sunt cei cu bani, prietenii noştri.

Adică asistenţii maternali erau oamenii cei mai bogaţi din ţara asta şi trebuiau să fie exceptaţi de la cumulul pensiei... (Vociferări.) ...cu salariul. Asta e în viziunea USR. (Vociferări.)

De asemenea, asistenţii persoanelor cu handicap.

Totodată, persoanele angajate de primării, la plata cu ora, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu.

Ce să vezi, poate sunt pensionari mai bine din punct de vedere fizic... (Vociferări.) ...psihic şi pot să facă un serviciu din acesta... (Vociferări.) ...până la o vârstă înaintată.

Ar trebui să-i disponibilizăm, pentru că nu putem să-i trecem ca excepţie la o lege care, până la urmă, va face curăţenie în administraţia publică locală şi centrală.

De asemenea, eu cred că un profesor pensionar este preferabil, acolo unde nu găseşti alte soluţii, unui suplinitor fără şcoală, fără modulul psihopedagogic. Pentru că cei care au puţină şcoală reuşesc să-şi găsească, în cadrul diverselor momente ale mişcării personalului didactic, să-şi găsească un loc, dar şi la finalul acelor etape, mai există şcoli în România, izolate, acolo unde nu merge nimeni, în care e de preferat să ajungă un profesor pensionar, decât să ajungă, ştiu eu, portarul de la primărie să predea engleză.

De asemenea, eu cred că şi personalul medical trebuie exceptat...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...pentru că există în România spitale cu mono-specialitate, la psihiatrie, la leprozerie şi aşa mai departe, unde dacă iese la pensie medicul...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

... în funcţie, nu o să mai aibă cine să meargă acolo. Şi e bine să prelungim activitatea celui care are drept de pensie, până când găsim pe cineva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Evident...

Domnule preşedinte,

O secundă, să finalizez...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, ultima...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...expunerea.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...propoziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Cât despre BNR, acolo nu e vina noastră că am trimis noi, Parlamentul, oameni care erau deja la pensie.

Mandatul este în curs. Amendamentul vorbeşte de neaplicarea interdicţiei până la finalizarea acestui mandat.

Dacă colegii de la USR ar fi venit...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...la comisie...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...domnule Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...ar fi văzut care a fost justificarea.

Restul - ANRE-ul, ANCOM-ul şi aşa mai departe - nu intră sub incidenţa...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Alexandru...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...amendamentului...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...Victoria-Violeta...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...pentru că nu au...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...pensionari în funcţii...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...de conducere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...domnule Solomon.

(Doamna deputat Oana-Silvia Ţoiu solicită să ia cuvântul.)

Doamnă Ţoiu, suntem în procedură de urgenţă, a fost deja... aţi vorbit deja, din partea Grupului USR, şi nu am niciun motiv regulamentar să vă mai dau cuvântul.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Îmi cer scuze în faţa dumneavoastră pentru că fac nişte observaţii pe un raport de ieri; n-am apucat să citesc acest raport.

Aşa înţelegeţi să puneţi la dispoziţie parlamentarilor care vor să-şi facă treaba cu seriozitate documentele de care este nevoie pentru a-şi exercita un vot în cunoştinţă de cauză.

Cunosc însă subiectul şi, în măsura în care nu s-au făcut nişte schimbări radicale, aş vrea să vă spun câteva lucruri.

În primul rând, aş fi de acord - şi am susţinut, de altminteri, acest principiu al curăţeniei în ceea ce priveşte revenirea în sistemul public, mai ales pe la 45, pe la 47 de ani, a pensionarilor care pleacă, se pensionează, beneficiind de un regim special, şi se întorc, unii dintre ei, exact pe aceeaşi funcţie, tot în sistemul public.

Deci sunt de acord cu acest principiu, l-am susţinut, am fost parte dintre cei care au iniţiat.

Nu s-a discutat însă suficient - şi o să vă dau câteva exemple, ca să vedeţi de ce, făcând lucrurile în grabă şi nefăcând lucrurile temeinic, riscaţi ca pe această lege să fie procese în instanţă şi să le câştige cei care iniţiază aceste procese.

În primul rând, nu este clarificat în corpul legii, ce se întâmplă, cum anume reintră aceşti oameni în sistem? Printr-o simplă depunere a renunţării la pensie? Pentru că aţi prevăzut acest lucru în lege, şi anume că prelungirea se face numai dacă persoana e de acord şi renunţă la pensie.

Deci, până la urmă, e decizia individuală, a fiecărui om, nu o puteţi face prin lege, să prelungiţi perioada lui de activitate, decât în măsura în care depune această cerere.

Nu aţi făcut lucrurile clar, cu privire la cei care ies din sistem şi reintră pe nişte poziţii pentru care, de fapt, n-au dat concurs. Sunt nişte pensionari speciali, marea majoritate dintre ei, pe care îi readuceţi în posturi fără să fi dat vreun concurs...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă rog...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...fără să fi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi pe dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...trecut prin filtru...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...şi îi aşezaţi acolo tocmai pentru a cumula pensia cu salariul.

Înţeleg pentru cei care sunt aleşi de popor, adică pentru primari - şi acolo am rezerve, pentru că nimic din Constituţie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...nu interzice acest lucru. Aş putea să înţeleg pentru cei care sunt aleşi de popor că ar putea, eventual, să cumuleze - deşi, subliniez, nimic în Constituţie nu sugerează că nu se poate lua o decizie şi acolo - dar nu înţeleg, pentru cei numiţi, care este problema?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...Pentru miniştrii...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...doamnă Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...secretari de stat, care este problema să nu poată cumula pensia cu salariul?

Deci este o lege făcută prost, atât vreau să vă spun.

Aţi mimat că vă mai consultaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pe ceea ce a fost depus cu ani în urmă, dar n-aţi făcut o treabă bună. Şi simt nevoia să vă subliniez...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...acest lucru.

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă, domnule Simion.

Stimaţi colegi,

Apreciez extrem de mult colegii care vin să vorbească la microfon, dar am o rugăminte mare. Suntem parlamentari de atâta amar de ani, unii, vă rog, încadraţi-vă în cele două minute.

Nu vreau să fiu nevoit să închid microfonul la două minute, dar vă anunţ respectuos că, începând din acest moment, când expiră cele două minute, indiferent de vorbitor, voi opri microfonul.

Mulţumesc.

Domnul Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

E o ipocrizie. Nu cu asistenţii maternali sau asistenţii personali e o problemă în această lege.

Nu o înţeleg inclusiv pe doamna Violeta Alexandru când spune că în cazul miniştrilor, în cazul parlamentarilor, al primarilor, al funcţiilor alese.

Aşa, candidezi la o funcţie aleasă, îţi suspenzi pensia pe perioada derulării mandatului, dacă vrem să facem o treabă. Dar aici e vorba de altceva - personalul Băncii Naţionale, ANCOM, ANRE, membrii Academiei Române, persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică. Despre asta e vorba.

Dacă facem o treabă, o facem până la capăt. Aşa, o facem cu jumătate de măsură - lasă, că noi suntem parlamentari; lasă, că noi suntem secretari de stat; lasă, că noi suntem primari; lasă, că noi lucrăm la Banca Naţională, la Academia Română, la ANCOM, la ANRE şi noi suntem speciali.

Deci ce am făcut ieri cu tăierea pensiilor speciale nu ducem până la capăt astăzi.

Sau reparaţi astăzi.

Felicitări! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 36 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă cineva susţine unul dintre cele şapte amendamente respinse?

Vă rog.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

La admise!

 
     

Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală):

Apăsasem!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Revenim la admise, dar am spus foarte clar.

Bun! Doamna Oana Ţoiu, vă rog să indicaţi marginalul de la amendamente admise.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

La amendamente admise, dacă vă uitaţi la pct. 8, unde, de altfel...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

8?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

OK.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Marginal punctul 8. O să ajung imediat!

... unde, de altfel, sunt, anterior de ceea ce voi susţine, şi asistenţii maternali, asistenţii profesionişti şi asistenţii personali.

Vreau să clarific acestui plen că faptul că acestora nu li se va interzice să primească şi pensia, şi salariul, este datorită USR-ului, pentru că este amendamentul nostru, (Aplauze.) depus la Senat, care a ajuns la Camera Deputaţilor. (Aplauze.) Nu se regăseşte în proiectul de lege depus de PNL şi nu se regăseşte în amendamentele PSD-ului.

Şi de ce această excepţie? Este pentru că asistenţii maternali, asistenţii personali şi asistenţii profesionişti nu au, de fapt, un loc de muncă tipic, nu au weekend, nu au vacanţe, au o formă de plată pentru a-şi îngriji membrii familiei care au nevoie de îngrijire non-stop sau copiii care sunt în proces ulterior de a fi adoptaţi.

Acestea fiind zise, ce voi susţine acum la vot este şansa voastră de a nu vă pune numele de parlamentar ales de cetăţeni în faţa acestor excepţii ale privilegiaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Şi anume, o să susţin la vot marginal 8, alin. (2), acea excepţie creată azi dimineaţă pentru BNR, ANRE, ASF.

Marginal 8, alin. (2): "Persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanţează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfăşurării de activităţi şi operaţiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi" - amendament al Grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL.

Vă propun să-l respingem astăzi, astfel încât să scoatem această excepţie din lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Amendamente admise, marginal 8 art. 4 alin. (2).

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 115 voturi pentru, 70 contra, o abţinere, 2 colegi care nu votează, amendamentul rămâne admis.

La amendamente admise mai este vreo intervenţie? Nu.

Trecem la amendamente respinse.

Domnule Seidler, vă rog. Un singur amendament veţi putea supune votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

De fapt, problema, în România, este cu cei care au pensii speciale. Şi după ce ne spun că trebuie să se pensioneze mai repede şi pe bani mai mulţi, pentru că sunt mai obosiţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginalul? Mai sunt 10 secunde. Am promis că opresc microfonul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Marginal 1, domnule preşedinte,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...ca să fie interzis cumulul pensiei speciale cu salariul, ca să nu se mai poată reangaja cei care...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

... au pensii speciale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Amendamente respinse, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

70 de voturi pentru, 117 contra, 3 abţineri.

Amendamentul rămâne respins.

Timpul dedicat dezbaterilor a expirat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea completării ordinii de zi.  

Ne întoarcem, de asemenea, la poziţia 5, dar înainte, daţi-mi voie, pe procedură, să-i dau cuvântul domnului Popa Ştefan.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În urma discuţiei cu toţi liderii de grup s-a hotărât introducerea pe ordinea de zi a PL-x 401/2023, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, pe poziţia 28.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acordul liderilor?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

PL-x 401/2023 va figura pe poziţia 29 a ordinii de zi.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnule Moşteanu, v-aş fi recunoscător dacă aţi şi apăsa, ca să vă văd când intenţionaţi să luaţi cuvântul.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Sigur!

Tot pe procedură, vă rog să cerem încuviinţarea plenului să mutăm, de pe 140 pe locul 29, PL-x 371/2023 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci, PL-x 371/2023 să-l mutăm pe poziţia...

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

29.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu putem pe poziţia 29. Tocmai pe poziţia 29 a fost mutat PL-x 401/2023.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Ovidiu, ai pus pe 28?

 
     

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

30.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

A pus pe 28!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci, PL-x...

Există acordul liderilor?

Voci din sală:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da? În regulă!

PL-x 371/2023 va figura pe poziţia 30 a ordinii de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energetic, precum şi pentru instituirea unor derogări (PL-x 374/2023) (rămas pentru votul final).  

5. Aşadar, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energetic, precum şi pentru instituirea unor derogări; PL-x 374/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii, Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică, raportul comun.

De asemenea, domnule preşedinte, timpii de dezbatere.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege PL-x 374/2023.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propun un timp de dezbatere de 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Trei minute timpi de dezbateri.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

177 de voturi pentru, 8 contra, 3 abţineri.

Timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu avem.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă de la 1 la...

(Domnul deputat Claudiu Manta solicită să ia cuvântul.)

Ba da!

Domnul Manta Claudiu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu Manta:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Voiam să vă subliniez că la acest PL-x 374/2023 am depus, împreună cu colegii mei parlamentari ai PSD de Gorj, un amendament care practic creează cadrul legislativ pentru salvarea a 1.800 de locuri de muncă la Complexul Energetic Oltenia.

Este un act de dreptate pe care îl facem astăzi, votând acest proiect legislativ, pentru că acest complex, Complexul Energetic Oltenia, trece printr-un program dur de restructurare şi aici putem să ne amintim că acest program de restructurare este opera guvernării PNL-USR şi astăzi, practic, prin votarea acestui amendament, creăm sau readucem dreptatea în ceea ce priveşte Complexul Energetic Oltenia.

Vă mulţumesc anticipat pentru susţinere.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Brian Cristian. (Vociferări.)

Domnul Popescu Virgil-Daniel, vă rog, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Nu aş fi luat cuvântul dacă colegul meu de la Gorj n-ar fi deschis această discuţie.

Să ne aducem aminte unde am găsit Complexul Energetic Oltenia, aproape în faliment. A fost ajutat, în 2020, de către Guvernul PNL cu 2.400.000.000 de euro ajutor de salvare, în 2021 de Guvernul PNL-USR - 2.400.000.000 ajutor, în continuare de salvare, şi de Guvernul PNL-PSD-UDMR, în 2022, cu 540 de milioane de euro.

Asta au făcut guvernele din care a făcut parte şi care au fost conduse de PNL, iar cele 1.800 de locuri de muncă au fost create de către Guvernul PNL-PSD, în 2022, prin angajarea pe perioadă determinată, pentru creşterea producţiei de cărbune pe perioada de criză.

Despre aceasta este vorba şi i-aş ruga pe toţi să ţină minte acest lucru.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Miruţă, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Să ne aducem aminte, dacă e vorba de aduceri aminte, cum v-aţi spart capul doar pe funcţii la Complexul Energetic Oltenia.

Domnule Popescu, le-aţi dat celor de la PSD directori şi acum vă critică. Dar vă critică şi pentru că au dreptate, în general.

Aţi dus acest Complex Energetic Oltenia în situaţia în care acum închideţi pe bandă rulantă capacităţi, şi e bine că recunoaşteţi că v-aţi ocupat şi unul şi altul de subiectul ăsta.

Da, e vorba acum de 1.800 de oameni care nu trebuie să plece acasă! Însă aceşti 1.800 de oameni nu plecau acasă dacă Ministerul Muncii - PSD şi preşedintele Casei Naţional de Pensii - PNL puneau în aplicare Legea nr. 197, care dădea posibilitatea oamenilor să meargă la pensie.

De doi ani de zile aţi ţinut-o blocată. Înalta Curte a dat decizie definitivă şi acum vă înghesuiţi să căutaţi altă soluţie pentru aceşti oameni, cât timp putea fi una naturală. Plecau la pensie şi rămâneau în activitate cei care s-au angajat pe perioadă determinată.

Aţi dus acest Complex Energetic Oltenia şi unii, şi alţii, pentru istorie, să ţineţi minte, încât acum îl închideţi! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Mitrea Dumitrina, vă rog, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Să ne amintim, domnule fost ministru, că CO Oltenia, în 33 de ani, trebuia să ajungă la cel mai înalt grad de dezvoltare.

Să ne amintim, domnule ministru, şi românii îşi vor aminti că am scos din producţie foarte mulţi megawaţi de energie şi în loc n-aţi pus nimic, deşi Comisiei Europene i-aţi spus că sunt noi tehnologii introduse în funcţiune, însă nu ne-aţi spus niciodată clar şi nu aţi venit niciodată la Comisia pentru industrii să ne spuneţi ce anume aţi băgat în loc, ce anume aţi introdus în loc, după ce aţi scos din funcţiune lignitul şi huila.

Deci, românii îşi vor aminti, domnule ministru, de orice chestie pe care aţi făcut-o, dar cel mai mult îşi vor aminti că în guvernele dumneavoastră aţi dat bani, aţi dat bani din buzunarele dumneavoastră. Românii îşi vor aminti că aţi dat bani din buzunarele lor şi nu aţi făcut tot ceea ce trebuia ca aceste întreprinderi să ajungă la cel mai înalt grad de dezvoltare, conform anilor 2023. CO Oltenia se află cu mult, mult departe.

Aşa că, românii îşi vor aminti, domnule fost ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Drept la replică, domnul Virgil Popescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Când vorbim de Complexul Energetic Oltenia nu trebuie să uităm niciodată de Cariera Roşia. Şi mă uit aici la un ipocrit care era cu pancarte să...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să nu generaţi un alt drept la replică! Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

... să închidă Cariera Roşia şi acum vorbeşte că salvează locuri de muncă.

Domnule deputat, - să nu vă pronunţ numele - aţi uitat ce aţi făcut cu Cariera Roşia? Că aţi închis-o!

Mulţumesc.

Noi am redeschis-o!

 
     

Domnul Radu-Dinel Miruţă (din sală):

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simonis, vă rog.

Nu am ce drept la replică să vă dau. Îmi pare rău! Simpla pronunţare a numelui - dar nu a făcut aşa ceva...

 
     

Domnul Radu-Dinel Miruţă (din sală):

A doua intervenţie! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Îmi pare rău!

Mulţumesc.

Nu există a doua intervenţie la procedură de urgenţă! Învăţaţi Regulamentul.

Mulţumesc.

 
     

Domnul Radu-Dinel Miruţă (din sală):

Şi dumneavoastră învăţaţi-l!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Observ această tentaţie de a încerca să ne asumăm individual, singuri, fiecare, atunci când facem ceva bun.

Vreau să-i felicit pe colegii mei de la PSD Gorj, parlamentari care au făcut acest amendament pentru a ajuta CO Oltenia, aşa cum îl felicit şi pe domnul ministru, şi pe colegii de la PNL, ori de câte ori au făcut lucruri bune pentru CO Oltenia şi în alte domenii importante. Nu cred că există guvern care a făcut numai rele. Există guverne care au făcut mai multe bune decât rele şi invers. Dar, pentru cele bune, trebuie să-i felicităm, indiferent de culoarea politică.

Am luat cuvântul la această iniţiativă pentru că m-am bucurat că am avut ocazia, prilejul, cel puţin să încerc să repar o nedreptate făcută în urmă cu ceva timp. Şi anume, "Timişoara - Capitală Culturală Europeană" este sau ar trebui să fie un program naţional. Nu este doar programul Timişoarei, nu este doar al Timişului, este un proiect naţional şi Timişoara nu doar că merită, are şi dreptul ca acest proiect să fie sprijinit de la nivel naţional.

Ordonanţa nr. 34/2023, ordonanţa austerităţii, a limitat cheltuielile pentru susţinerea culturii cu 10%, diminuarea cu 10%. Prin urmare, municipalitatea a fost obligată să reducă imediat, printr-o rectificare, sumele alocate culturii şi proiectului "Timişoara - Capitală Culturală Europeană" cu 8 milioane de lei, exact în anul în care se desfăşoară, derulează proiectul cu acest titlu.

Am depus la această iniţiativă - şi de aceea mă bucuram - un amendament care exceptează Timişoara, Programul "Timişoara - Capitală Culturală Europeană" de la prevederile O.U.G. nr. 34.

Aşa cum vă spuneam, Timişoara nu doar merită, are şi dreptul să fie sprijinită, iar atunci când vorbim de fonduri proprii să putem să desfăşurăm acel proiect aşa cum trebuie şi să putem...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

... să finalizăm ceea ce am angajat, ca şi program.

Vă mulţumesc.

Dacă această iniţiativă va trece...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

... Timişoara va avea o modificare de buget de urgenţă şi vom pune la loc cele 8 milioane de lei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Roman.

 
     

Domnul Iulian Bulai (din sală):

Am apăsat şi eu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Bulai.

V-am dat cuvântul, domnule Bulai!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Este foarte bine că PSD repară după greşeala PSD, dar pentru Timişoara ar trebui să facem mai mult, să faceţi mai mult, pentru că ipocrizia e mare în această sală.

Anul trecut, pe final de an, aţi dat un O.U.G. prin care se alocau fonduri pentru comunicarea publică cu privire la marele eveniment naţional, important, "Timişoara - Capitală Culturală Europeană". De atunci până acum banii pe comunicare n-au ajuns. N-au ajuns nici la CJ, nici la municipiu! Trebuiau să ajungă la asociaţia care ar trebui să gestioneze comunicarea asta!

Domnule Simonis,

Fiţi atent la dezbatere şi daţi banii pe comunicare, că merg pentru Timişoara! Nici acum n-au ajuns banii pentru comunicarea marelui eveniment! Aveţi toată guvernarea pe mână! N-aveţi nicio scuză! Au trecut patru luni şi jumătate de când a început evenimentul, mai trec 6-7 luni şi se termină! Faceţi un pustiu de bine şi daţi banii cât încă se desfăşoară evenimentul cultural, că după aceea înţeleg că începe campania electorală, dar nu pentru asta au fost meniţi banii respectivi, ci pentru comunicarea aferentă acestui program cultural! Există cadrul legal dat, O.U.G.-ul. Banii n-au ajuns!

Faceţi ceva, că acum trebuie acţionat, nu peste 8 luni, când începe campania preelectorală pentru 2024!

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă!

Stimaţi colegi, de la PNL, de această dată, a vorbit domnul Virgil Popescu, am făcut o excepţie, chiar dacă suntem în procedură de urgenţă. Să vorbească doi colegi, ori doamna Turcan, ori domnul Roman. Vă rog, care dintre dumneavoastră doreşte să ia cuvântul? Un singur vorbitor. Pentru că a vorbit deja domnul Popescu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Preiau ultima frază a colegului meu de la USR: "Faceţi ceva şi rezolvaţi problema!".

Am făcut ceva, domnule Bulai - vă rog să fiţi atent -...

(Domnul deputat Iulian Bulai stă în picioare, cu spatele spre tribună.)

Domnule Bulai, cu dumneavoastră vorbesc!

Aţi spus: "Faceţi ceva şi rezolvaţi problema!". Am făcut ceva şi am rezolvat problema. Când preiei un minister evident că-l preiei cu problemele pe care le are şi, evident, subfinanţarea generată de ordonanţa care a tăiat cheltuieli pentru bunuri şi servicii şi care a afectat evenimentele culturale, a creat o problemă pe evenimentul "Timişoara - Capitală Culturală Europeană". Încă din prima zi am realizat un transfer între "Alte cheltuieli" de la bugetul Ministerului Culturii şi am asigurat finanţarea pentru "Timişoara - Capitală Culturală", astfel încât orice obligaţie asumată să fie onorată. Aşa face bine unui minister care respectă domeniul cultural şi oamenii care creează cultură.

Aşadar, "Timişoara - Capitală Culturală" va fi finanţată.

Prin acest amendament făcut de domnul Simonis practic Ministerul Culturii va fi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă!

Domnule Bulai, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră! Vă rog! (Domnul deputat Iulian Bulai stă în picioare, cu faţa spre tribună.)

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Deci, prin acest...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Vă rog, luaţi loc! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... prin acest amendament făcut de domnul Simonis, practic Ministerul Culturii primeşte o gură de oxigen, întrucât ne vom acoperi alte cheltuieli care au fost direct afectate de tăierile de finanţări pentru componenta "Bunuri şi servicii". La Ministerul Culturii vorbim despre evenimente culturale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Orban.

Având o experienţă relativă împreună, domnule Orban, vă rog să vă încadraţi în două minute.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Nu vă îngrijoraţi!

Nu era destul de ghiveci ordonanţa de urgenţă, că ăsta e stilul, să băgăm şi muştar, şi miere, şi piper, eventual şi legume, acum s-a mai făcut ghiveci şi prin introducerea unui amendament.

Am ţinut, totuşi, să iau cuvântul că am văzut că e o competiţie pentru câştigarea simpatiei celor care sunt în judeţul Gorj. Şi am să spun răspicat un lucru: trebuie încetată această politică de alocare de sute şi sute de milioane care să acopere un management lipsit de profesionalism şi care, de fapt, să asigure resurse financiare pentru toate sugativele care au contracte cu Complexul Energetic Oltenia, pentru toate firmele-căpuşă ale clientelelor politice care au supt bani din aceste subvenţii şi care au dus până la urmă la dezastrul acestei companii.

Trebuie pusă într-o situaţie în care să nu mai fie necesară drenarea atâtor resurse publice de ordinul sutelor de milioane, pentru a menţine în activitate, practic, un complex energetic care a fost "muls", fără niciun pic de ruşine, de toată clientela politică.

Aş mai încheia intervenţia mea prin a atrage, totuşi, atenţia că nu înţeleg ce formă de recunoaştere a competenţei domnului Virgil Popescu în problemele de energie are Grupul PNL, atâta timp cât l-au luat din comisia în care şi-a desfăşurat activitatea şi acum l-au pus preşedinte la Comisia pentru mediu. Or fi nişte problemă de natură energetică la Comisia pentru mediu sau poate, odată cu pierderea capacităţii de reprezentare...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Orban!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

... a băieţilor deştepţi din energie... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă de la 1 la 13 mai există observaţii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (PL-x 377/2023) (rămas pentru votul final).  

8. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; PL-x 377/2023.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog, raportul.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 377/2023 din 6 iunie 2023, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 53/2003 cu un nou articol, în sensul ca, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani, să poată beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport de adoptare cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Mara Calista, din partea Grupului PNL.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Nu mai este pentru nimeni un secret că România este parte semnatară şi susţinătoare a strategiei pentru îmbinarea vieţii profesionale cu viaţa de familie, iar în această lume haotică în care trăim, în care scăderea natalităţii a devenit o problemă de interes naţional, trebuie să venim cu soluţii, trebuie să venim cu mecanisme prin care să ajutăm părinţii să împace viaţa personală cu viaţa profesională. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, stimaţi colegi, atunci când devii mamă sau devii tată nu înseamnă că viaţa s-a oprit în loc, ba chiar ar trebui încurajată activitatea din ce în ce mai intensă, din acest punct de vedere.

Şi atunci, a apărut acest proiect de lege prin care dăm posibilitatea părinţilor să lucreze în telemuncă sau în muncă la domiciliu, patru zile pe săptămână, pentru aceia dintre ei care au copii până în 11 ani de zile. Nu este ceva ce nu s-a mai făcut, este ceva care în timpul pandemiei s-a dovedit a fi chiar o soluţie şi vă îndemn, stimaţi colegi şi stimate colege, să votăm acest proiect de lege într-o majoritate cât mai mare, sper eu.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Cele 10 secunde pentru domnul Coleşa, din partea Grupului AUR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Este ceva ce s-a făcut, se face şi se va face.

Problema este, domnilor de la PNL şi PSD, să lăsaţi bani părinţilor care au copii! Scutiţi-i de ... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 4 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 57/2023) (rămas pentru votul final).  

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 57/2023; procedură de urgenţă.

Comisiile sesizate pentru raportul comun şi timpii de dezbatere.

Domnule preşedinte, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, transmis cu adresa PL-x 57/2023 din 13 februarie 2023.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă. Potrivit proiectului, obiectivele de investiţii stabilite în anexă, declarate ca fiind proiecte de interes public major, care utilizează energia regenerabilă sunt considerate situaţii excepţionale, respectiv proiecte de interes naţional/importanţă/securitate naţională, pentru a căror realizare este permisă scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi scoaterea definitivă a terenurilor din Fondul Forestier Naţional.

Având în vedere caracterul strategic al proiectelor de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice şi faptul că finanţarea europeană, prin planul de măsuri REPowerEU presupune o perioadă redusă de timp pentru evaluare, este necesară asigurarea posibilităţii realizării acestora până în anul 2026.

De asemenea, în conformitate cu angajamentele României, asumate prin PNRR, încetarea producţiei energiei electrice pe bază de lignit şi huilă se va realiza până la 31 decembrie 2032.

Proiectul de lege prevede completări şi modificări la O.U.G. nr. 108/2022 privind decarbonarea sectorului energetic. Vizează, în primul rând, implementarea observaţiilor Comisiei Europene cu privire la îndeplinirea Jalonului 114 din PNRR.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Potrivit prevederilor art. 62 şi ale art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, examinarea proiectului de lege a avut loc în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

Timp de dezbatere - 3 minute.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbateri - 3 minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

146 de voturi pentru, 22 contra, 6 abţineri.

(Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

Ar fi trebuit înainte să se facă această propunere, dar domnul Stelian are o propunere de scoatere de pe ordinea de zi, aşa că, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Domnule preşedinte,

O şi motivez...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu e neapărat nevoie, dar vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Nu era nevoie, dar cred că e important să se ştie.

După cum ştiţi, Regulamentul prevede un termen de 5 zile pentru depunerea raportului, astfel încât toţi deputaţii să aibă cunoştinţă de raport şi să dea un vot în cunoştinţă de cauză. S-au mai făcut exceptări de la această regulă, dar regula este foarte clară.

Pe de altă parte, ieri, Guvernul a publicat lista cu toate proiectele care ar trebui finanţate prin Programul REPowerEU. Printre aceste proiecte nu se regăsesc 8 dintre cele 9 proiecte la care făcea referire ordonanţa de urgenţă. Este o chestiune de noutate, este o chestiune pe care comisiile care au dat raport pentru acest proiect ar trebui să o ia în discuţie.

Şi, din acest motiv, solicit scoaterea de pe ordinea de zi, retrimiterea la comisii şi reanalizarea acestui proiect, prin prisma acestui argument esenţial care a stat la baza emiterii ordonanţei de urgenţă.

Este un proiect care are...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

... impact major asupra mediului...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Stelian, este în regulă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

... şi cred că trebuie...

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu retrimitere la comisie, pentru că asta trebuia să se facă... Scoaterea de pe ordinea de zi, asta trebuie să supun votului.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru scoaterea de pe ordinea de zi a PL-x 57/2023.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 62 de voturi pentru, 112 contra şi o abţinere, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul de voturi.

Dacă există intervenţii?

Domnule Stelian, vă rog, la dezbateri generale.

Vă reamintesc, suntem în procedură de urgenţă, un singur vorbitor de grup.

Aşadar, domnule Miruţă, nu veţi mai putea vorbi.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Aş vrea să trag un semnal de alarmă cu privire la acest PL-x, care aprobă o ordonanţă de urgenţă dată pentru a eluda legea, pentru a eluda nişte hotărâri judecătoreşti.

De fapt, se şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Sunt multe instanţe care au declarat ilegale nişte proiecte de amenajări, nişte proiecte hidroenergetice, în mod definitiv. Prin acest proiect care aprobă ordonanţa de urgenţă nu se face altceva decât să se eludeze acele hotărâri stabilite cu putere de lucru judecat.

Pe de altă parte, pentru un câştig foarte mic, pentru câţiva kilowaţi în plus nu se face altceva decât să se distrugă 20 de situri Natura 2000, se distrug foarte multe râuri, inclusiv râul Jiu, sunt nişte efecte care nu vor putea fi reparate în timp.

Este foarte important să nu distrugem ceea ce avem în prezent, să nu distrugem natura, pentru a obţine un plus foarte, foarte mic.

De asemenea, este foarte important să ţinem cont şi de faptul că, aşa cum spuneam mai devreme, dintre proiectele care se doreşte a fi continuate, din cele 9 proiecte, 8 nu se mai regăsesc pe lista celor care urmau a fi finanţate prin Programul REPowerEU. Este un argument care a stat la baza emiterii ordonanţei de urgenţă.

Deci acest argument a picat în momentul în care Guvernul a publicat lista cu aceste proiecte care pot fi finanţate prin acest program.

Proiectul este deosebit de toxic,...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

... este împotriva celor... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc mult.

Mulţumesc mult.

V-am avertizat de la bun început.

Ultima frază!

Ultima frază!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Dimpotrivă, Comisia Europeană ne-a spus foarte clar: "Aveţi grijă la râuri, aveţi grijă la natură, pentru că vom porni procedură de infringement".

Acest proiect...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Stelian-Cristian Ion:

... nu face decât să distrugă natura.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Popescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Săptămâna trecută, în Comisia pentru industrii, stăteam lângă colegul dumneavoastră de la USR - să nu-i mai pronunţ numele -, care era pentru a face aceste hidrocentrale.

Recunosc că nu mai înţeleg ce vrea Grupul USR. Să facem Bumbeşti-Jiu sau să nu mai facem Bumbeşti-Jiu?! Să facem Paşcaniul sau să nu-l mai facem?! Să facem Răstolniţa sau să nu le mai facem?!

Dragi colegi,

Toate aceste hidrocentrale trebuie făcute, trebuie finalizate! E vorba de securitatea energetică a României!

Lăsaţi site-urile pe care le-aţi făcut dumneavoastră peste lucrările în construcţii!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Muncaciu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

În Germania fermele eoliene sunt dezafectate şi noi le construim!

Nu este eficientă această metodă! Va trebui să puneţi bani după aceea ca să fie eficient!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă, din cele 19 amendamente respinse, se susţine vreunul?

Haideţi, domnule Miruţă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Marginal 3, domnule preşedinte, de la amendamente respinse, pentru că suntem astăzi în faţa unei minciuni care v-a explodat în faţă.

Suntem astăzi în faţa unei minciuni în care timp de un an de zile şi PSD şi PNL spun românilor că sunt interesaţi de sistemul energetic naţional. Atât de interesaţi au fost încât PNL a pus un ministru care a închis 25% din capacităţi şi atât de bun a fost la energie încât acum l-au pus la mediu.

Acest amendament propune să nu se poată închidă capacităţi până când nu există o altă capacitate care produce ceva echivalent pusă înainte în schimb.

Ceea ce dumneavoastră ne spuneţi este că închideţi acum şi veţi pune cândva în schimb. O poveste pe care România a mai văzut-o cu dumneavoastră în rolul de actor principal de vreo 30 de ani.

Închideţi şi nu puneţi nimic!

Haideţi să vă asumaţi prin lege că veţi închide doar după ce veţi pune în schimb, pentru că nu vă opreşte nici PNRR, nu vă opreşte nici planul de restructurare. Aţi închis acum trei săptămâni două grupuri la Turceni şi unul la Rovinari, ...

(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.)

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Amendamentul, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

... urmează să închideţi altele.

Haideţi să ne propunem să nu mai închideţi până nu puneţi înainte ceva în schimb, pentru că România va cumpăra energie din import!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aveţi un amendament respins pe care îl susţineţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Marginal 4.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Marginal 4. Staţi să mă uit un pic!

Aţi zis 3! Hotărâţi-vă! 3 sau 4?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

3, că sunt similare! Puteţi să-l consideraţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Deci, ori 3, ori 4! Aleg eu.

Bine, aleg 4. (Aplauze. Vociferări.)

Supun votului, din anexa de amendamente respinse, marginal 4.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 66 de voturi pentru, 114 împotrivă, două abţineri, un coleg care nu votează, amendamentul rămâne respins.

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Aţi votat împotriva propriului amendament! Era al vostru!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Bun!

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Vă rog, domnule Simion.

Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Cer mutarea de pe punctul 58, eu am aici Pl-x 471/2022 (Propunerea legislativă privind înfiinţarea Muzeului Regional "Memorialul Golgota Bucovinei") pe poziţia 31 şi prelungirea programului de lucru până se dezbate punctul 31 de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aveţi consens, domnule Simion? (Vociferări.)

Eu n-am de unde să ştiu că mai sunt susţinători ai amendamentelor dacă nu vă manifestaţi intenţia de a susţine amendamente!

V-am întrebat la ce articol spuneţi. Aţi spus 3 sau 4.

Cine?

După ce-am lăsat legea la votul final.

Dacă nu se mai susţin, timpii pot curge.

Am întrebat dacă mai susţin amendamente, mi s-a zis nu.

Am lăsat legea la votul final. Cum să mai pun amendamentele?!

(Consultări la prezidiu cu doamna deputat Cristina-Mădălina Prună.)

Domnule Simion, aveţi consens al liderilor grupurilor parlamentare?

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Nu-l văd pe domnul Moşteanu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu există consens.

Supun votului propunerea domnului Simion, din partea Grupului AUR.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 130 de voturi pentru, 15 împotrivă, 32 de abţineri şi un coleg care nu votează, propunerea domnului Simion a fost aprobată.

Mergem mai departe.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. ...

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Andronache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei.

Rugămintea mea este următoarea. Să fiţi de acord să aducem, de la punctul 17 din ordinea de zi, la punctul 11 în ordinea de zi, PL-x 351/2023, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, domnule Andronache, să faceţi o propunere şi de prelungire a programului de lucru, pentru că astfel...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

O realizase domnul Simion, ...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

S-a făcut?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

...dar fac şi eu aceeaşi propunere, să fie prelungit programul de lucru până la punctul pe care l-aţi acceptat pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

31, da?

 
     

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

OK.

Deci avem două propuneri.

Prima, făcută de domnul Andronache, cu aducerea punctului care se află la poziţia 17, pe 11. Da?

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 184 de voturi pentru, 3 împotrivă, 5 abţineri şi un coleg care nu votează, propunerea a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

A doua propunere, cea de prelungire a programului de lucru până la epuizarea dezbaterilor la punctul 31, inclusiv.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 181 de voturi pentru, 14 împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează, şi această propunere a fost aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 457/2023) (rămas pentru votul final).  

Mergem mai departe.

7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 457/2023; caracter organic; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul comisiei, pentru raport, Comisia juridică.

Vă rog, domnule Lungoci.

Sintetic! Sintetic!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru-Lucian Lungoci:

Sintetic.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Prin proiect se preconizează modificarea unor dispoziţii referitoare la stabilirea numărului zilelor-amendă, la determinarea cuantumului sumei unei zile-amendă, la individualizarea pedepsei, la procedura de aplicare a măsurii de internare medicală provizorie şi la procedura sechestrului.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Era vorba că o faceţi sintetic, domnule Lungoci!

Doamna Oana Murariu, dezbateri generale, vă rog.

Pe viitor, dacă se poate ca aceste rapoarte să cuprindă ceea ce este important, să fie expus ceea ce este important din ele.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Bine ziceţi, domnule preşedinte, sintetic!

Tot timpul când e vorba de Codul penal, Codul de procedură penală, e sintetic! Am ajuns în ultima şedinţă a Comisiei juridice să discutăm un minut pe modificări substanţiale ale codurilor şi ANABI. Astăzi vom discuta maximum 5 minute acum, în plen, pe aceste proiecte şi facem modificări substanţiale ale codurilor în ultima şedinţă din plen.

Cum ziceaţi şi dumneavoastră, sintetic!

Mi se pare absolut inadmisibil! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Era vorba de faptul că mai avem 30 de proiecte de dezbătut astăzi, doamna Murariu, şi n-aveţi niciun amendament la legea asta. Ce să dezbatem?

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare StudentInvest şi FamilyStart, precum şi pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 508/2022) (rămas pentru votul final).  

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" şi "FamilyStart", precum şi pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 508/2022.

Pentru raport, vă rog, reprezentantul comisiilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Raport comun al Comisiei pentru buget, al Comisiei pentru muncă şi al Comisiei pentru învăţământ; PL-x 508/2022.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 19 septembrie 2022.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii celor trei comisii au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care se propune adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dezbateri generale, doamna deputat Csép Éva-Andrea.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

E foarte bine că avem un Minister al Familiei.

E foarte bine că avem proiecte care sprijină familiile din România.

E foarte bine că avem programe care sprijină familiile din România. Problema mare este că se află doar la nivel de declaraţii.

Şi acel student sau acea familie care ajunge la o bancă şi vrea să se împrumute din fondul alocat acestor proiecte pur şi simplu nu poate fi eligibil şi nu primeşte acest credit.

Atrag atenţia asupra ministerului şi pe această cale de a facilita accesul tinerilor şi familiilor la aceste proiecte şi de a oferi posibilitatea dezvoltării familiilor din România.

Programele "StudentInvest" şi "FamilyStart" au fost iniţiate de către UDMR, deja în ante şi anteprogramul de guvernare, prin care foarte clar nu doar am declarat, ci chiar am adus măsuri prin care vrem să sprijinim şi să ajutăm familiile din România.

Totodată, vreau să le mulţumesc colegilor mei din Comisia pentru muncă şi din Comisia pentru buget şi finanţe pentru că au acceptat propunerea şi împreună am reuşit să mărim plafonul, de la 75.000 de lei la 150.000 de lei pentru familii, şi totodată am putut să introducem la cheltuielile deductibile o reparaţie la o casă a bunicilor, de exemplu, unde se mută noua familie, precum şi acele cheltuieli care privesc educaţia copiilor care urmează cursuri de formare vocaţională.

Eu consider că alocarea surselor financiare este foarte importantă pentru aceste programe şi cred în continuare că trebuie să continuăm acele măsuri de sprijin ale familiilor şi ale tinerilor din România, ca să-şi întemeieze o familie aici, acasă, şi să-şi întemeieze o familie numeroasă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La articole?

De la 1 la 29, amendamente admise? Nu sunt obiecţii.

Mulţumesc.

Legea rămâne la votul final.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Având în vedere faptul că a venit legea de la Senat, PL-x 244/2023, legea reformei pensiilor speciale, vă propun o pauză de 5 minute, timp în care vom face Biroul permanent pentru a distribui această lege la comisii. Nu mai mult de 5 minute.

Invit membrii Biroului permanent la şedinţa Biroului permanent.

Mulţumesc.

 
  Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 351/2023) (rămas pentru votul final).  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de doamna deputat Alexandra Presură, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Continuăm lucrările.

Rog liderii de grup să-şi reinvite colegii în sală.

Vă reamintesc că, potrivit deciziei Biroului permanent, membrii Comisiilor pentru buget, finanţe şi ai Comisiei pentru muncă, vor lucra în paralel cu plenul, adică începând de acum, vor trebui să se retragă pentru a dezbate Proiectul de Lege privind pensiile speciale şi pentru elaborarea raportului comun, astfel încât acest raport să figureze pe ordine de zi din şedinţa noastră de astăzi.

Rog preşedinţii celor două comisii să stabilească împreună dacă vor avea şedinţe separate sau comună.

Aşadar, invit membrii celor două comisii să ia legătura cu preşedinţii pentru şedinţe.

11. Continuăm cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; PL-x 351/2023.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, vă rog, raportul comun.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Iniţiatorul e aici!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dau cuvântul iniţiatorului, doamna Raluca Turcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de sprijin pentru copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate a plecat, pe de o parte, dintr-o nevoie reală de sprijin urgent şi, în acelaşi timp, de la un program-pilot de succes.

În momentul de faţă, cifrele sunt contradictorii în România şi avem date diferite, în funcţie de instituţiile care fac această evaluare. Dacă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ne spune că avem aproximativ 75.000 de copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, Ministerul Educaţiei Naţionale ne transmite o cifră de aproximativ 150.000. Inclusiv acest fapt, că nu avem o evidenţă exactă a numărului de copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, ar trebui să ne motiveze în susţinerea acestui proiect.

Copiii care fac parte din familii ai căror membri au plecat să muncească în străinătate se află fie fără ambii părinţi, fie cu unul dintre părinţi plecaţi la muncă în străinătate, şi de multe ori nici măcar situaţia de tutelă sau situaţia juridică nu este reglementată. Aceştia sunt copii care au nevoi deosebite, faţă de alţi copii din România aflaţi în situaţie de risc. Şi pentru aceştia există un program de sprijin, inclusiv prin Ministerul Familiei, de creare a unor instituţii de educare, pe parcursul zilei, şi alte programe de sprijin, însă copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... de multe ori nu se află în situaţie de deprivare materială, ci mai degrabă în situaţii de traumă psihică, de excese, se află şi în risc de marginalizare socială.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

O să aveţi ocazia să continuaţi la dezbateri generale!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Aş dori doar să...

Vreau doar să vă mai spun un lucru şi închei.

Practic, prin acest program am crescut numărul entităţilor care pot să acceseze 150 de milioane de euro, bani care se află în momentul de faţă în Fondul Social European...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... şi care pot să aibă această dedicaţie, iar activităţile sunt diferite şi le voi prezenta la dezbaterea generală.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Raportul comun, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 272/2004 cu un nou articol, art. 1081, astfel încât instituţiile publice locale şi centrale, alături de instituţiile/unităţile de învăţământ, medici de familie, spitalele, organizaţiile neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, organizaţiile şi cultele recunoscute, precum şi alte entităţi eligibile pentru finanţare europeană să aibă dreptul de a iniţia şi de a gestiona proiecte din fonduri europene, locale sau naţionale care să sprijine copiii pentru a traversa perioada dificilă în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Se întoarce, la dezbateri generale, doamna Raluca Turcan.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

În România, aşa cum vă spuneam, cifrele privind numărul de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate diferă şi unul din trei copii este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială.

Vă spuneam că nevoile şi pericolele asupra copiilor care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate acoperă o sferă largă şi aş puncta în primul rând că ei sunt supuşi abandonului şcolar, autoizolării, apariţiei tulburărilor emoţionale, au, de asemenea, riscul de a intra într-un anturaj negativ.

Proiectul-pilot de care vă spuneam, pe care l-am iniţiat în perioada în care am fost vicepremier, împreună cu ministrul fondurilor europene, a ţintit un număr redus de copii, şi proiectul acesta practic prevede generalizarea aplicării unei astfel de măsuri, iar rezultatele au fost extraordinar de încurajatoare: mai puţine absenţe la şcoală, o rată a abandonului şcolar mai mică, o integrare mai mare a copiilor în comunitatea şcolară, rezultate la învăţătură mai bune şi, de asemenea, au dezvoltat modalităţi şi abilităţi de a relaţiona mai bine cu cei din jur.

Concret, prin această iniţiativă, am oferit posibilitatea instituţiilor publice locale şi centrale, alături de instituţiile şi unităţile de învăţământ, medici, familii, spitale, organizaţii nonguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, unităţile de cult, de asemenea, precum şi alte entităţi, să poată să acceseze aceste proiecte...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... care, aşa cum am spus, au finanţare din Fondul Social European.

Aş dori doar foarte, foarte pe scurt să vă spun ce tipuri de servicii pot să fie puse la dispoziţia acestor copii: ...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O frază, doamna deputat, doamna ministru, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... servicii de suport educaţional şi psihologic, activităţi de evaluare şi consiliere vocaţională, suport material pentru a beneficia de servicii educaţionale de calitate, programe de educaţie parentală şi consiliere, precum şi crearea unor reţele locale de intervenţie pentru a fi aproape de aceşti copii.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ultima propoziţie, doamna ministru, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Am speranţa că, în ciuda faptului că plecăm de la premisa, să spunem, unei întâlniri politice cu viziuni diferite, să obţinem un vot pe acest program, pentru că el a fost asumat de foarte mulţi colegi deputaţi şi reprezintă un sprijin real pentru o categorie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

... dintre copiii României aflaţi într-o situaţie extraordinar de dificilă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă de la 1 la 6 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 153/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PL-x 763/2022/2023) (rămasă pentru votul final).  

13. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei...

Doamnă Prună, doreaţi să interveniţi? (Vociferări.)

Aţi apăsat. (Vociferări.)

A!

... la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 153/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei; PL-x 763/2022/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru muncă, vă rog, pentru prezentarea raportului comun.

De asemenea, timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport comun.

În temeiul art. 140 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate cu reexaminarea legii - PL-x 763/2022/2023.

În urma dezbaterilor, în temeiul art. 140 alin. (3), membrii celor 4 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să accepte, în parte, obiecţiile formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare şi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea legii cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

Propun un timp de dezbatere de 3 minute.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbatere - 3 minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 130 de voturi pentru, 4 contra, 6 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Dezbateri generale, doamna Prună, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

"Băieţii deştepţi" din energie, care de data asta se află în Guvernul României, au ajuns să facă din nou legea şi sabotează consumatorii şi industria românească, pentru că prin această lege care, culmea, a fost trimisă spre reexaminare de Preşedinte, stabiliţi în continuare plafoane la niveluri foarte mari, pentru energie, în România, şi consumatorii români suferă. Aţi omorât concurenţa din piaţă şi acum ce face Guvernul? Vine şi legiferează specula. Aţi auzit foarte bine, specula aceea despre care auzim, de altfel, pe toate canalele. Şi cum face asta?

Pe de o parte, a reglementat profitul furnizorilor, care este de 3 ori mai mare decât înainte de criză - şi acesta e un adevăr pe care ar trebui să-l audă toată lumea - şi asta se reflectă în preţurile mari pe care le plătesc consumatorii şi, de cealaltă parte, menţineţi monopolul OPCOM - Bursa românească de stat de energie -, şi OPCOM ia comisioane de fiecare dată când se vinde 1 MW de energie pe Bursă. Şi cam toată energia din România, aproximativ toată, se vinde prin această Bursă. Şi, până la urmă, toate acestea se regăsesc în facturi şi consumatorii suferă, dar voi ne spuneţi la televizor că uite ce mari lucruri aţi făcut să salvaţi piaţa de energie. În realitate, aţi distrus-o.

Şi nu pot să nu spun aici că avem un fost ministru al energiei care e aici, în sală, şi care de când s-a întors nu face decât să dea calificative către un coleg sau altul, că suntem nevorbiţi sau că suntem ipocriţi, dar până la urmă ce a făcut la minister a fost să distrugă piaţa de energie. Şi acum va distruge şi legislaţia de mediu, că, de!, piaţa de energie nu a fost suficientă!

Evident că vom vota împotriva acestui proiect legislativ. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la 22 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Legea rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice (PL-x 218/2023) (rămas pentru votul final).  

14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice; PL-x 218/2023.

Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei, vă rog, raportul comun.

Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Giorgiana Dumitrescu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, cu adresa PL-x 218/2023.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, în sensul instituirii obligaţiei, în sarcina administratorilor drumurilor, de a amplasa sub indicatoarele de intrare în localităţile aflate în zonele de risc de roaming involuntar a unor panouri conţinând mesaje de atenţionare cu privire la riscul menţionat.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, cu amendamentele admise.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc.

Intervenţii? Nu sunt.

Trecem la dezbateri.

Dacă la titlu există obiecţii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 23 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului (PL-x 442/2023) (rămas pentru votul final).  

19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului; PL-x 442/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică, vă rog, raportul comun.

Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică, pentru raportul comun.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Intervenţii? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare precum şi pentru modificarea Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice susţinerea mediului de afaceri, respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (PL-x 402/2023) (rămas pentru votul final).  

20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare precum şi pentru modificarea Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice susţinerea mediului de afaceri, respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional; PL-x 402/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii, vă rog, raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege 402/2023.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996.

La lucrările comisiei au fost prezenţi deputaţi conform listelor de prezenţă.

În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în şedinţa din 27 iunie 2023 şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Şi timp de dezbatere - propun un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu avem nevoie.

Intervenţii? Nu sunt.

Nici amendamente.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru (PL-x 268/2022) (rămas pentru votul final).  

21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor deoncesiune/acordurilor-cadru; PL-x 268/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru buget, vă rog, raportul comun.

Aici avem nevoie de timp de dezbatere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru-Lucian Lungoci:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu prezentul proiect de lege.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii celor 3 comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare cu amendamente admise cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Două minute - timp de dezbatere vă propun, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru două minute - timp de dezbatere.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 143 de voturi pentru, 10 contra, două abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu avem.

Avem. Doamna Alexandru Victoria-Violeta, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Nici măcar două minute, o să fiu mai scurtă decât credeţi.

Este o intervenţie cumva pe procedură.

Sincer, este de o superficialitate ce faceţi astăzi, trecând într-o fugă nişte proiecte care au nevoie şi de intervenţii din partea parlamentarilor care cunosc subiectul şi vor să îşi aducă o contribuţie şi de o eventuală contraargumentare din partea opoziţiei.

Aţi avut toată puterea în această sesiune, tot timpul din lume să vă faceţi temele şi, în această ultimă zi, ne cereţi, fără să aveţi rapoarte la toate proiectele, să ne exprimăm punctul de vedere şi urmează să ne cereţi să şi votăm.

Este de o superficialitate şi de o bătaie de joc ce faceţi astăzi... (Vociferări.) ...pentru care ar trebui să reflectaţi, apropo de calitatea proiectelor pe care le trecem în Parlament şi de seriozitatea pe care... neseriozitatea pe care o proiectăm în faţa celor cărora le cerem să-şi facă treaba cum trebuie la locul lor de muncă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau intervenţii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 15 există? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi pentru modificarea articolului 23 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 78/2023) (rămas pentru votul final).  

22. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi pentru modificarea articolului 23 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 78/2023.

Comisia juridică, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru-Lucian Lungoci:

Raport comun.

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au fost sesizate, prin adresa PL-x 78/2023, cu dezbaterea pe fond a prezentului proiect de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut proiectul de lege şi documentele conexe în şedinţa din 20 iunie 2023 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege cu amendamente.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Perfect!

Mulţumesc.

Intervenţii?

Domnul Florin Alexe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Dragi colegi,

Sunt şi iniţiator şi vorbesc şi din partea Grupului PNL.

Practic, intrăm într-o normalitate europeană.

Cei care au 16 ani aveau diferite piedici pentru a călători, inclusiv pentru a-şi vizita părinţii sau pentru studii. Acum intrăm în această logică în care uşurăm un pic birocraţia pentru ca aceşti tineri şi tinere să poată călători în spaţiul european.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Antonio Andruşceac, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Este un proiect pe care AUR, desigur, îl va vota.

Alături de colegii din Comisia pentru muncă, am dezbătut acest proiect care era necesar pentru a fi şi noi în aceeaşi logică cu alte ţări europene şi pentru a nu pune o povară suplimentară pentru acele familii, pentru acei copii care studiază în străinătate sau care îşi vizitează părinţii aflaţi peste hotare.

Trebuie, totodată, însă să avem mare grijă ca şi datoria acestora de a se asigura că copilul a ajuns la destinaţie să fie respectată şi, în cazul în care există probleme, autorităţile din ţara în care copilul călătoreşte, autorităţile române să fie imediat încunoştinţate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la 7 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru (PL-x 213/2023) (rămas pentru votul final).  

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru; PL-x 213/2023.

Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică, raportul comun.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, prin adresa PL-x 213 din 27 martie 2023, spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun prin care se propune adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise, prezentate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Intervenţii? Nu sunt.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 12 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern (PL-x 624/2022) (rămas pentru votul final).  

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern; PL-x 624/2022.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, vă rog, raportul comun. (Vociferări.)

Comisia pentru buget este în şedinţă.

O să o rog pe doamna secretar să dea citire raportului.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alexandra Presură:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul intern.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la şedinţă au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport prin care se propune adoptarea proiectului de lege.

Mulţumesc.

Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr. 2.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am nevoie ca să... trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii...

(Doamna deputat Alexandra Presură îi înmânează raportul.)

...sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 38 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Dacă susţine cineva amendamentele respinse? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii Şcoli sigure şi sănătoase (PL-x 268/2023) (rămas pentru votul final).  

26. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase"; PL-x 268/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru buget, vă rog, raportul comun.

Să nu uitaţi de timpii de dezbatere!

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase"

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase".

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei pentru tineret şi sport, avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

În conformitate cu prevederile art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cele două comisii sesizate în fond au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase" cu amendamente admise prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Timp de dezbatere - 3 minute.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbateri - 3 minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 181 de voturi pentru, 5 contra, două abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Dezbateri generale, domnul Florin-Claudiu Roman, vă rog, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doar voiam să mulţumesc colegilor din toate partidele politice, pentru că au susţinut amendamentul pe care l-am depus împreună cu domnul Simonis, prin care dăm posibilitatea tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică, să folosească creditele de la Trezorerie şi pentru cofinanţarea proiectelor obţinute pe PNRR şi pe POR.

Nu exista această posibilitate înainte, aveau o mare problemă în a-şi cofinanţa aceste proiecte. Ele sunt câştigate, dar trebuie şi terminate.

Astăzi, prin adoptarea acestui amendament, dăm şansa tuturor primarilor, vă repet, indiferent de culoarea politică, să finalizeze aceste proiecte şi pentru asta vreau să mulţumesc tuturor formaţiunilor politice, pentru că toţi reprezentanţii lor au votat, atât în Comisia pentru buget, finanţe, cât şi în Comisia pentru administraţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Alexandru Victoria-Violeta.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Vă spun direct, eu aş vrea să votez un proiect care se referă la consolidarea şcolilor aflate în risc seismic, dar nu îmi plac lucrurile neserioase.

A prezuma că în 2 ani de zile, deci din 2023 până în 2025, reţineţi, pentru cei care aveţi un pic de simţ practic şi ştiţi ce înseamnă, de la faza de proiectare până la ultima lucrare de reabilitare şi consolidare, dacă dumneavoastră credeţi că în 2 ani de zile...

De ce n-aţi făcut un lucru serios de la început?

De ce n-aţi vorbit cu specialiştii, să întrebaţi cam cât durează, ca să vă creadă cineva că într-adevăr faceţi un lucru serios?

Deci ziua de azi îmi arată câtă superficialitate există în a face treabă în această ţară. Şi totul pleacă de la politic. Dacă noi dăm un semnal că în 2 ani de zile se consolidează şcolile în risc seismic, din România, imaginaţi-vă cum ne tratează oamenii pe noi, văzând cum ne batem joc de nişte lucruri serioase, doar pentru a bifa că facem treabă.

Deci, în mod evident sunt pentru consolidare, dar daţi-mi să analizez şi să votez ceva serios, ceva care cu adevărat va duce la rezultate, nu mai faceţi aceste populisme, că ne facem de râs în faţa celor care ne privesc!

Iar astăzi a fost cireaşa de pe tort. Este totul neserios în ceea ce aţi propus astăzi la vot.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Antonio Andruşceac, vă rog, Grupul AUR.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.)

Domnule Grosaru, deja un coleg...

 
     

Domnul Antonio Andruşceac:

Stimaţi colegi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de la neafiliaţi a vorbit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Şi cei de la PSD şi cei de la PNL, aveţi primari în toată ţara.

Eu am făcut acest proiect, care a intrat în bugetare încă de acum 3-4 ani, la Sectorul 4, pentru reabilitarea tuturor unităţilor de învăţământ.

Asta este în mâna autorităţii publice locale.

Alocaţi bani, că nu o lege era necesară, ci bani şi voinţă politică, ca să puneţi în regulă toate unităţile de învăţământ!

Nu mai veniţi cu proiecte populiste!

Aţi avut şi aveţi în continuare toate pârghiile să faceţi aceste lucruri!

Haideţi să le facem, dar să le facem serios, şi nu doar pe hârtie şi doar într-un mod populist!

Ele se pot face şi în acest moment.

Haideţi să încercăm să o facem de acum mai bine!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Manea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Este rău că facem, este rău că nu facem. Nu înţeleg atitudinea unor colegi!

Peste 45% din unităţile de învăţământ din România se află în risc seismic şi eu cred că e foarte bun programul, cu atât mai mult cu cât se alocă bani de la bugetul de stat.

Haideţi să nu mai fim atât de populişti!

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 3 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă (PL-x 55/2022) (rămas pentru votul final).  

27. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă; PL-x 55/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget.

Sintetic, stimată colegă, vă rog.

Şi nu uitaţi de timpii de dezbatere!

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Gabriela Horga:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021.

Proiectul de lege vizează stabilirea cadrului financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă în perioada de programare 2021-2027, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe. Demersul normativ vizează consolidarea disciplinei financiare la nivelul beneficiarilor instituţiilor publice prin obligativitatea raportării lunare a redistribuirii de fonduri pentru implementarea proiectelor finanţate sau propuse la finanţare în cadrul titlului de clasificaţie bugetară referitor la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, precum şi virări de credite de la alte titluri ori capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure implementarea corespunzătoare a acestor proiecte şi/sau să se asigure finanţarea unor proiecte noi, către Ministerul Finanţelor. Ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sintetic.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Gabriela Horga:

...management sunt autorizaţi să efectueze virări de credite de angajament şi bugetare de la acelaşi titlu sau de la alte titluri sau capitole de cheltuieli, în condiţiile legii.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

A fost votat cu unanimitatea voturilor exprimate şi s-a transmis spre plen prezentul raport.

Timp de dezbatere - 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbatere - 3 minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 191 de voturi pentru, 11 contra, o abţinere, timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Nu avem intervenţii.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 17 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 401/2023) (rămas pentru votul final).  

28. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii; PL-x 401/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate.

Te rog. (Îi înmânează raportul domnului deputat Călin-Ioan Bota.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin-Ioan Bota:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, transmis cu adresa PL-x 401/2023.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun prin care propun adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nu avem intervenţii, nu există nici amendamente, rămâne la votul final.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice; PL-x 371/2023.

Comisia pentru tineret şi sport?

Vă rog, raportul. (Vociferări.)

Da, nu sună deloc bine. (Vociferări.)

Nu prea înţeleg - produsele agroalimentare ecologice cu Comisia pentru tineret şi sport? (Vociferări.)

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

E modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Dumitru-Lucian Lungoci.)

Întrucât au fost numeroase permutări, colegii noştri au mai trecut la un PL-x alte titluri.

O secundă, să lămuresc problemuţa.

Mulţumesc.

O să revenim la el.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea Muzeului Regional Memorialul Golgota Bucovinei (Pl-x 471/2022) (rămasă pentru votul final).  

30. Propunerea legislativă privind înfiinţarea Muzeului Regional "Memorialul Golgota Bucovinei"; Pl-x 471/2022.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Stimaţi colegi de la AUR?

Nu doriţi.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, raportul suplimentar, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Stimate domnule preşedinte,

Stimate doamne,

Stimaţi domni,

O să fiu foarte scurt.

Această propunere a fost respinsă la Senat, apoi a ajuns la Cameră, a fost respinsă şi la Cameră, numai că s-au înţeles PSD şi cu AUR şi o parte din PNL... (Vociferări.) ...şi apoi au dat un raport de adoptare.

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

O voce din sală:

Care e raportul?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

De adoptare, am spus. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu recunosc că încă n-am mai auzit aşa ceva. (Vociferări.)

Dezbateri generale.

 
     

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ţinând cont că s-au făcut foarte multe modificări la ordinea de zi, vreau să fac o clarificare.

Până a închide şedinţa mai avem de dezbătut PL-x 371/2023... (Vociferări.) ...şi PL-x 244/2023.

     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Pensiile speciale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Prelungim programul de lucru până la dezbaterea PL-x 371/2023 şi PL-x 244/2023.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 209 voturi pentru, 5 contra, două abţineri, programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea Muzeului Regional Memorialul Golgota Bucovinei (Pl-x 471/2022) (rămasă pentru votul final).  

Domnule Bulai, doreaţi să interveniţi?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Nu voi comenta pe marginea conţinutului acestui proiect legislativ, dincolo de faptul că bucovinenii sunt oameni mândri, care au nevoie de glorie, nu de o Golgotă, ci voi comenta pe chestiunile de coordonare a acestui muzeu.

Este un talmeş-balmeş. O să vă citez - se află în subordonarea Ministerului Culturii, dar nu se va realiza de către Ministerul Culturii, ci de către o entitate privată care va folosi un regulament intern pentru a dezvolta acest muzeu.

Dincolo de faptul că este nevoie de o decizie şi de o asumare a Guvernului şi de un aviz al Comisiei pentru Muzee, spun că este un talmeş-balmeş, dar şi că bucovinenii au nevoie de o glorie asumată, nu de o revendicare de la Golgotă.

Succes iniţiatorilor, gânduri bune, dar lăsaţi populismele la o parte, nu cu asta se guvernează România şi nici aşa nu veţi câştiga alegerile!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

O să fiu scurt, domnule preşedinte,

E necesar să ne aducem aminte şi de tragediile prin care au trecut românii.

Nu întâmplător suntem pe 28 iunie. Pe 28 iunie 1940, URSS finalizează invazia în nordul Bucovinei, Herţa şi Basarabia. A început calvarul României Mari, sub semnul regimurilor criminale şi totalitare - nazist şi bolşevic.

E un act de reparaţie istorică... (Aplauze.) ...iată, întâmplător, pe 28 iunie.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobat.

Dacă de la art. 1 la art. 7 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă doreşte cineva să susţină cele două amendamente respinse? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 (PL-x 371/2023) (rămas pentru votul final).  

Ne întoarcem la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; PL-x 371/2023.

Comisia pentru tineret şi sport, vă rog, raportul. (Vociferări.)

A, dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul?

Vă rog, domnul Brian.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Controlul financiar asupra banilor publici din sport este încă firav, cu toate că avem autorităţi publice care finanţează anual cluburi sportive, cu milioane de euro.

Ce vrem să spunem este faptul că cetăţenii se întreabă adesea ce se întâmplă cu banii lor, de ce din banii lor de taxe şi impozite sunt finanţate echipe fără rezultate, în timp ce investiţiile în baze sportive şi sportul comunitar, investiţiile acestea sunt aproape inexistente.

În plus, au fost documentate şi cazuri în care administratorii de cluburi au săvârşit fapte de corupţie cu banii publici din sport.

Această iniţiativă, îndelung aşteptată de întreaga societate civilă, obligă cluburile sportive publice, dar şi cele private finanţate preponderent din fonduri publice, să facă, să pună la vedere anual o serie de documente. Practic, toate documentele financiare, tot ce ţine de conducere, persoanele din conducere, grila de salarizare şi angajaţi, numărul de angajaţi, remuneraţiile provenite din contractele de activitate sportivă, numărul de antrenori şi numărul de sportivi. Şi, bineînţeles, pentru un management mai bun al acestor cluburi finanţate din bani publici, să facă anual un raport de activitate şi strategia de dezvoltare, pe care să o prezinte în faţa finanţatorului.

Practic, prin această iniţiativă legislativă, punem la vedere toţi banii publici din sport şi continuăm paşii către un sport mai transparent şi mai curat, dar şi spre un management mai profesionist.

Vă mulţumesc pentru raportul de adoptare şi pentru tot sprijinul.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru tineret şi sport.

Nu insist să fiţi... scurt... (Râsete.) ...luaţi-vă cât timp aveţi nevoie. (Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Rareş Tudor Pop:

Am înţeles. Bun. Schimbăm strategia.

Dacă doriţi, pot să citesc tot raportul, o pagină şi jumătate.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000, în vederea instituirii în sarcina cluburilor sportive de drept public a obligaţiei de a comunica anual, pe pagina de Internet proprie, o serie de informaţii, neîndeplinirea acestei obligaţii urmând a fi sancţionată contravenţional.

În conformitate cu prevederile art. 62, cu modificări şi completări, din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 31 mai 2023, în format fizic. La dezbateri, membrii Comisiei pentru tineret şi sport au fost prezenţi conform listei de prezenţă.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru tineret şi sport a hotărât, cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenţi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 - PL-x 371/2023, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Brian, dezbateri generale. (Vociferări.)

Credeam că... (Vociferări.)

 
     

Domnul Rareş Tudor Pop (din sală):

Nu mai...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 9 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Stimaţi colegi,

Ultimul punct din această sesiune.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 244/2023) (rămas pentru votul final).  

31. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 244/2023.

Vă reamintesc că suntem în procedură de urgenţă; aşadar, un singur vorbitor de fiecare grup.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru buget şi Comisiei pentru muncă, pentru prezentarea raportului comun.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Raportul este comun, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială - PL-x 244/2023.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat legea în şedinţa din data de 27 iunie 2023.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor organice.

În urma examinării legii şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun prin care propun adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Repet, un singur vorbitor pe grup.

Domnul Seidler Gabriel, Grupul USR, vă rog.

(Domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler vine la tribună cu două găleţi şi un pahar.)

Rog chestorii să înlăture cele două găleţi din faţa pupitrului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Sunt două găleţi şi un pahar, domnule preşedinte de şedinţă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Indiferent de ce este...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Lasă, să le vadă toată ţara... (Aplauze.)

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să ştiţi că...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Paharul este...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...trebuie să veniţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...paharul...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...cu plin, nu cu gol.

Rog chestorii să înlăture...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Paharul...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...materialele de recuzită...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...este de 1.125...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...din faţa pupitrului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...de lei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşteptaţi puţin, domnule Seidler.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Paharul este de 1.125 de lei...

(Domnul deputat George-Nicolae Simion aşază paharul în apropierea microfonului de la tribună.)

Nu, mulţumesc, se vede suficient. (Vociferări. Gălăgie.)

O voce de la AUR:

Băgaţi găleţile în Regulament!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rog cei 2 chestori...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

1,3 milioane de români...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să înlăture...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...încasează...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...cele două găleţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...1.125...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi recuzita.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...de lei pensie, lunar...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Este împotriva Regulamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...în timp ce pensionarul special de la PNL, domnul Ciucă...

(Domnul deputat George-Nicolae Simion vine şi ridică găleata galbenă pe care este lipită o etichetă pe care scrie: "N. Ciucă" şi "18.000 lei".)

...încasează peste 15.000 de lei.

Domnule Simion, vă rog să eliberaţi...

...iar domnul special...

(Domnul deputat George-Nicolae Simion ridică găleata roşie pe care este lipită o etichetă pe care scrie: "V. Dorneanu" şi "37.800 lei".)

...de la PSD, Dorneanu...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă, domnule Seidler...

 
     

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...încasează...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...numai o secundă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...peste 35.000 de lei...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion...

 
     

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...lunar.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog, mergeţi în bancă.

Am rugat chestorii, sunt 4 chestori în această sală şi trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile... (Vociferări. Gălăgie.) ...începând cu domnul Andruşceac... (Vociferări.)

 
     

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Domnul Andruşceac nu este chestor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...terminând cu domnul Seres Dénes!

Vă rog să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Sper că nu aţi vorbit pe timpul meu. (Vociferări.)

Vă rog să resetaţi timpul.

După cum spuneam, 1,3 milioane de români încasează lunar 1.125 de lei.

210.000 de pensionari speciali există astăzi în România şi 210.000 de pensionari speciali vor exista în România şi după adoptarea acestei legi.

Pentru faptul că aţi secretizat impactul bugetar al acestei legi, măcar şi pentru asta, făcând-o clar neconstituţional, domnul Marius Budăi, ministrul salvării pensiilor speciale, ar trebui să vină să-şi dea astăzi demisia. (Vociferări.)

Şi va rămâne, în schimb, domnul Dorneanu, cum spuneam, de la PSD, cu peste 35.000 de lei pensie specială, şi domnul Ciucă, de la PNL, cu peste 15.000 de lei pensie specială.

Peste 20 de ani vor exista în România pensii speciale în continuare şi nici atunci nu vor fi aduse pe contributivitate. Asta, ca să vă arate, chiar şi nepoţii voştri, nenăscuţi încă, atunci deja adulţi, cu degetul pe stradă, ca să vă fie veşnic ruşine pentru această nedreptate pe care o perpetuaţi încă cel puţin 20 de ani. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Csoma Botond, Grupul UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Csoma Botond:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vreau să vă spun, noi vom vota acest proiect de lege, dar nu pot să vă spun că suntem fericiţi avându-l pe ordinea de zi în această formă.

Eu am o consideraţie deosebită pentru magistraţi, puterea judecătorească reprezintă un pilon important în oricare societate democratică, dar trebuie să vă mărturisesc, să fiu sincer, m-au deranjat anumite poziţii, anumite atitudini care au venit din acea zonă şi care ne-au spus că orice veţi face voi în Parlament, orice veţi face să aduceţi o modificare actualului sistem, noi oricum vom ataca la Curtea Constituţională.

Nu cred că a fost o atitudine corectă, nici faţă de societate, dar nici faţă de puterea legislativă, care este Parlamentul.

Aş dori să vă spun, stimaţi colegi, ştiţi şi dumneavoastră, în timp ce pensia medie din sistemul contributiv este până la 2.000 de lei, în timp ce pensia medie pe care o încasează un magistrat după ce se pensionează este în jur de 21.000 de lei, aproape de 10 ori cât pensia medie în sistemul contributiv.

Nu mi se pare... nu mi se pare... perpetuarea acestui sistem nu mi se pare că ar fi corectă. Nu cred că prin acest lucru am înfăptui o justiţie socială.

Sigur, acest proiect de lege reprezintă un prim pas, să încercăm să modificăm acest sistem, să-l ducem către contributivitate, dar vă spun, stimaţi colegi şi colege, mai avem mult până acest sistem va ajunge la contributivitate.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Florin Roman, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vin de la comisia reunită, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget, finanţe, unde am dat un vot pe acest raport.

Noi am votat - cei din Coaliţie - pentru ceea ce ne-a cerut domnul Ghinea.

Domnul Ghinea, când a negociat PNRR-ul...

 
     

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz (din sală):

Nu înţelegeţi ce cere Ghinea!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

...a vorbit de reforma pensiilor speciale.

 
     

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz (din sală):

Nu sunteţi capabili să înţelegeţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Colegii domniei-sale astăzi au votat împotriva reformei pensiilor speciale, propusă de domnul Ghinea. (Aplauze.)

Eu nu mai înţeleg cum vine logic treaba asta. (Aplauze. Vociferări.)

Deci când le convine, vin şi ne spun că ei au salvat România prin PNRR, iar acum, când trebuie să voteze, USR-ul votează împotriva reformei pensiilor speciale care înseamnă că nu va mai fi acea inechitate de pensii de 40.000 şi de o mie şi ceva; practic, există o apropiere a acestor praguri.

O altă chestiune, pe care recunosc că n-am înţeles-o, dar poate reuşim să o înţelegem după acest vot..

O voce de la USR:

E greu, e mai greu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

...ei spun: tăiem pensiile speciale.

Păi, dacă vreţi să tăiaţi pensiile speciale, faceţi cum am făcut noi la parlamentari... (Vociferări.) ...veniţi cu un amendament... (Vociferări.) ...şi spuneţi: dorim să abrogăm capitolul din legea cutare, legea cutare, legea cutare, legea cutare. Nu! La comisie, astăzi, când am discutat acest lucru, nu aţi venit cu niciun amendament. (Vociferări.)

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Am venit cu amendament!

Aţi făcut doar... (Vociferări.)

 
     

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (din sală):

Citeşte raportul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Nu, vorbesc de şedinţa de astăzi, domnule Seidler, şi ştiţi foarte bine la ce mă refer!

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu dialogaţi cu sala!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Deci nu aţi făcut decât gargară, nu aţi depus niciun amendament.

Dacă depuneaţi un asemenea amendament, cred că mulţi colegi îl votau.

Dar asta arată că nu faceţi decât gargară, nu vreţi tăierea pensiilor speciale, ci le protejaţi!

Sunteţi singurii...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

...care aţi votat împotriva reformei propuse de Ghinea.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Ipocriţi până în măduva oaselor!

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Alexandru Victoria-Violeta, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Sunt pentru oprirea acordării peste pensia pe contributivitate.

Reţineţi acest lucru, nu amestec sistemul de apărare în această discuţie.

Şi greşit a fost că aţi plecat în această discuţie amestecând sistemul de apărare, unde pensia este formată dintr-o singură parte, pe lege specială, dar dintr-o singură parte, cu restul specialilor, care au pensia făcută din două bucăţi - una pe contributivitate şi una din bugetul de stat, peste prima.

Sunt pentru oprirea acestor indemnizaţii speciale pe care le numiţi "pensii speciale", până nu facem curăţenie în sistemul public, şi în privinţa incompatibilităţilor, şi în privinţa încadrării în grupe, şi, până la urmă, în privinţa indicatorilor de performanţă, pentru că nu poţi să premiezi pe cineva care a fost oricum slab în sistemul public, îi mai dai şi un premiu la pensie.

Nu aţi desfiinţat pensiile speciale! PSD le-a creat, PSD s-a dus la Bruxelles şi se zbate să le menţină. Le-aţi schimbat condiţiile, le daţi în continuare, nu aţi desfiinţat indemnizaţiile speciale, peste ceea ce primesc pe contributivitate, adică acest premiu, ci îl menţineţi în continuare!

Nu aveţi nicio viziune, amestecaţi. Este haos în capul PSD, cu privire la politicile publice pe pensii.

Această componentă specială n-are nicio legătură cu principiile aplicate în contributivitate. Ca să faceţi nişte scheme alambicate, lună la lună să crească stagiul - este un haos în capul PSD şi nu aveţi nicio politică publică coerentă cu privire la sistemul de pensii din România.

Cel mult, dacă ştiaţi ce să cereţi Băncii Mondiale pe milionul şi jumătate de euro pe care l-aţi plătit din bugetul contribuabilului european...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-aş fi recunoscător...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...că n-a venit nimeni cu banii de acasă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...dacă...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...dacă ştiaţi ce să cereţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...aţi finaliza.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pe...

Scuzaţi-mă, măcar o frază să-mi duc până la capăt.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Trebuia să aveţi o discuţie inclusiv despre opţiunea de pensii ocupaţionale, care înseamnă un sistem de economisire în care şi angajatul pune ceva şi angajatorul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pune ceva, se economiseşte şi, eventual, pe nişte criterii...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...se poate acorda...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...doamnă Violeta...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...mai departe...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Aţi făcut o... un amestec, o cacealma. Nici voi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...nu ştiţi ce-aţi făcut păstrând aceste pensii speciale, ca o palmă pe obrazul celor care muncesc în această ţară şi cărora nu le recunoaşteţi nici astăzi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pentru că mi-aţi blocat proiectul, toate adeverinţele şi toate... ( I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată doamnă, aţi intervenit astăzi de 7 ori; de 6 ori am fost nevoit să vă atrag atenţia.

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru (din sală):

Am avut multe de spus la fiecare proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc mult.

Domnul Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Da, este adevărat, există în România pensii speciale nesimţite.

Este la fel de adevărat faptul că de mâine, după ce săptămâna aceasta am eliminat pensiile parlamentarilor şi după ce astăzi vom vota această reformă a pensiilor, aceste pensii vor fi mai puţine - cele nesimţite - şi vor fi şi mai puţine simţite, în sensul că vor fi diminuate. Poate nu suficient. Poate că după ce facem această lege va trebui să mai avem o discuţie. Poate că putem împreună, cu toţii, să găsim o formulă constructivă prin care să aducem acea echitate socială pe care o sperăm cu toţii şi ne-o dorim.

În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem cu toţii, astăzi, trebuie să recunoaşteţi şi dumneavoastră, că astăzi acest Guvern, această majoritate parlamentară face pentru prima dată în 34 de ani, aproape, prima reformă a pensiilor din România. Prima reformă a pensiilor din România.

Indiferent că vorbim de creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani şi până la 60 de ani, gradual, pentru magistraţi, şi asta va însemna că nu vom mai avea pensionari speciali la 45 de ani, după ce va intra această lege în vigoare, indiferent că vorbim de modificarea conform căreia nu se va mai lua în calcul la baza de calcul ultima lună a venitului angajatului, magistratului, poliţistului sau... indiferent de categoria din care face parte, ci întreaga activitate.

Vom evita acele şmecherii care s-au făcut, cu deplasarea în afara domiciliului, locul de muncă - mutare, astfel încât să ai venituri foarte mari în ultima lună, astfel încât pensia să intre... pe baza ultimei luni, să fie foarte, foarte, foarte mare.

Vă place, nu vă place, astăzi, probabil că veţi vota împotriva propriei...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...reforme...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...pentru că aţi insistat să fie această reformă şi v-aţi dorit-o.

Sunteţi cei care, dacă veţi vota împotriva acestei legi, vă doriţi ca toate acele pensii nesimţite să rămână la fel de mari şi la fel de multe. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Andruşceac, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Stimaţi colegi,

AUR va vota cu reţinere acest proiect. Şi spun, cu reţinere, pentru că vom aştepta să vedem care vor fi şi concluziile CCR pe acest proiect.

Arată - proiectul pe care îl vom vota astăzi - ca o barieră pe care toţi specialii o vor trece şi se vor împiedica în ea doar acele persoane care nu au pensii speciale, care nu beneficiază de condiţii speciale - dar nu despre asta vreau să vorbesc.

Vreau să vă spun despre ceea ce am cerut în mod tehnic, ca să vedem ce poate aduce la bugetul de stat această lege. Şi am cerut în Comisia pentru muncă să ni se prezinte raportul cu impactul bugetar calculat de cei pe care îi plăteşte statul român, specialiştii de la Banca Mondială, asupra acestui proiect. Ştiţi ce ni s-a spus? Că acest raport este secret. Că noi, parlamentarii, că noi, românii, nu putem şti care este impactul bugetar. Adică de ce dăm această lege. Aduce un ban, economie la buget sau nu?

Părerea mea este că secretizarea pe bani publici a acestui proiect ascunde de fapt ineficienţa acestui proiect. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul... (Vociferări.)

Stimaţi colegi,

Raportul meu, ceea ce am eu în faţă, nu am... (Vociferări.) ...nu am amendamente, stimate coleg.

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler.)

Mulţumesc.

Avem nevoie de circa 20 de minute pentru a pregăti votul final.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

(Domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler solicită să ia cuvântul.)

Vă rog să-mi invocaţi procedura, domnule Seidler.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Este exact acelaşi PL-x, domnule preşedinte, care s-a discutat şi ieri, astăzi, dar pot să nu observ că aţi furat inclusiv amendamentele la legea de salvare a pensiilor speciale...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Seidler...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...şi le-aţi lăsat românilor doar 1.125...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Seidler...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...de lei...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...sunteţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...aţi furat...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...într-o atât de mare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...şi găleţile speciale.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi regretabilă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Furaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...eroare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...prin pensii speciale...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de necunoaştere a Regulamentului...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...chiar şi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi sunteţi la...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...texte de lege.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...al doilea mandat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Asta aţi făcut şi până acum, asta veţi face...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

...în continuare. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să-l rog pe domnul Andronache să vă explice, dacă aveţi urechi să auziţi exact, de ce vă înşelaţi.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Din păcate, colegii noştri nu citesc tot Regulamentul, citesc doar pe sărite Regulamentul.

Suntem în procedura prevăzută de Regulament, referitoare la principiul bicameralismului. Pentru lucrul acesta s-a dus la Senat proiectul, a fost votat de Senat şi a venit înapoi pe chestiunile care ţineau de bicameralism.

Dezbaterea în Comisia pentru buget şi în Comisia pentru muncă s-a desfăşurat exact pe acele texte care vizau bicameralismul.

Nu au fost înregistrate amendamente.

Asta este realitatea.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Ne revedem la ora 13.30, pentru votul final.

Vă mulţumesc.

 
  Intervenţii ale domnilor deputaţi Iusein Ibram şi Varol Amet prilejuite de sărbătoarea Kurban Bayram - Sărbătoarea Sacrificiului.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală.

O voce din sală:

Nu am primit lista de vot final!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

N-am spus că începem, am spus să invitaţi colegii în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă propun să începem şedinţa de vot final şi vă propun, de asemenea, să facem un vot de control pentru verificarea cvorumului.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Suntem în cvorum.

Îl invit la tribună pe domnul deputat Ibram Iusein, reprezentantul minorităţii turce.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iusein Ibram:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să urez tuturor musulmanilor din România sărbători fericite de Ziua Sacrificiului!

Kurban bayram mubarek olsun!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Are cuvântul domnul deputat Amet Varol, minoritatea tătară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varol Amet:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începând de astăzi, timp de 4 zile, credincioşii musulmani din România sărbătoresc timp de 4 zile sărbătoarea Kurban Bayram, denumită şi Sărbătoarea Sacrificiului.

Sărbătoarea Sacrificiului confirmă gestul profetului Ibrahim, prin care îşi jertfeşte propriul fiu.

Cu această ocazie, a Kurban Bayramului, tradiţia obligă pe toţi credincioşii musulmani să sacrifice un animal, fie ovină sau bovină, pe care o împarte familiilor nevoiaşe.

Cu acest prilej, doresc să transmit urări de pace, sănătate, prosperitate, iar această Sărbătoare a Sacrificiului să lumineze inimile şi sufletele celor care sărbătoresc.

Kurban Bayram Qayirli Bolsin!

Kurban Bayram Mübarek Olsun!

Eid Al-Adha Mubarak!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumim şi noi.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Intrăm în ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 38/2023) (adoptat);

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 38/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 259 de voturi pentru, 15 împotrivă şi o abţinere, proiectul de hotărâre a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2022 (PHCD 41/2023) (adoptat);

2. Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2022; PHCD 41/2023.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS    

Cu 220 de voturi pentru, 13 împotrivă, 42 de abţineri şi un coleg care nu votează, proiectul a fost aprobat.

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru (din sală):

Nu vă supăraţi, explicarea votului!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Explicarea votului la execuţia bugetului Camerei?

Vă rog, doamna Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

De la copilul meu, până la cei cu care am lucrat în toate funcţiile sau în tot ceea ce am făcut în viaţă, am încurajat oamenii să fie serioşi, să citească, să aibă puncte de vedere atunci când au ceva de spus.

Ca să-mi spună un preşedinte de Cameră PSD-ist că: "Prea mult vorbiţi!", eu fiind un om care citeşte şi având nişte puncte de vedere pe proiecte de acte normative, se numeşte aroganţă specifică PSD-ului, care a rămas acelaşi, indiferent cine îl conduce acum.

Am votat împotriva execuţiei bugetare a Camerei Deputaţilor uitându-mă la Capitolul "Asistenţă socială" - aşa se numeşte, dacă nu ştiaţi! -, din care s-au plătit indemnizaţiile pentru asistaţii - aşa i-aţi numit dumneavoastră -, foştii parlamentari; zeci de milioane de lei.

Dacă aveaţi de gând să faceţi ceva, opreaţi, după ce aţi văzut decizia Curţii Constituţionale, aceste indemnizaţii pentru parlamentari.

De un an şi ceva n-aţi oprit, aţi plătit, iar acum aţi venit ca să liniştiţi sistemul de justiţie şi să accepte şi dânşii nişte modificări la pensiile speciale, aţi venit cu un proiect depus de un singur om, fără să aveţi o discuţie în Coaliţie. Mai aveţi două depuse, şi de USR, şi de Forţa Dreptei, ceea ce pe procedură ridică nişte probleme la Curtea Constituţională, pentru că nu poţi să vii cu unul identic, ulterior, a două proiecte deja depuse.

Am votat împotrivă şi vă spun: nu este în regulă! Dacă dumneavoastră credeţi că veţi fi eterni la putere, nu este în regulă ce faceţi în acest moment, şi în Parlament, şi în modul în care acordaţi dreptul la cuvânt, inclusiv acordaţi parlamentarilor dreptul să folosească, fără să deranjeze pe nimeni, fără să bruieze, fără să deranjeze, fără să perturbe cu nimic,...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

... nu permiteţi nici măcar folosirea de mijloace vizuale, se numeşte să crezi că eşti şmecher,...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, doamna Alexandru!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

... dar nu va ţine la nesfârşit!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Iulian Bulai.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Din multe motive nu am votat bugetul acestei instituţii, dar fac un apel cu care noi am început prezenţa noastră în Parlament.

Redaţi spaţiul verde din jurul Parlamentului cetăţenilor!

Opriţi acest monopol pe investiţii în spaţii verzi, de care nu se bucură oamenii, în centrul Bucureştiului!

Nu mai investiţi bani în a întreţine ziduri care păzesc spaţii verzi, în care nu intră nimeni pentru a se bucura de această verdeaţă, în mijlocul Bucureştiului!

Încetaţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Are legătură cu explicarea votului pe acest proiect?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Da. (Vociferări.)

Pentru că investiţi nişte resurse în nişte spaţii care ar trebui redate cetăţenilor,...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aceasta este execuţia, nu e bugetul pe anul viitor, domnule...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

...nu folosite pentru bunul plac!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul George Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

În aceeaşi ordine de idei. Pentru domnul Bulai, redaţi spaţiile verzi, să pască caii! (Aplauze. Râsete.)

O voce din sală:

Bravo!

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2023 pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor (PL-x 237/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2023 pentru modificarea Legii...

     

Domnul Iulian Bulai (din sală):

Drept la replică!

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La explicarea votului n-avem drept la replică! Nu există la explicarea votului! (Gălăgie.)

... pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor; PL-x 237/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Cine vorbeşte pentru explicarea votului, la acest punct?

Domnule Bulai, consultaţi-vă cu liderul de grup, că înţeleg că e un alt vorbitor!

 
     

Domnul Iulian Bulai (fără microfon):

Lasă-mă să vorbesc! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu se poate drept la replică la explicarea votului!

Doamna Diana Stoica, luaţi cuvântul?

Vă rog.

Explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

260 de voturi pentru, 13 abţineri.

Proiectul a fost aprobat.

Doamna deputat Diana Stoica.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu chiar sunt bucuroasă când reuşim să facem lucruri bune împreună, cum am făcut astăzi şi am votat acest proiect de lege prin care salvăm vieţi, la propriu.

Sper să fie promulgat de urgenţă şi să nu mai pierdem timp, pentru că nu avem timp de pierdut, când vine vorba de pregătirea la cutremur, şi realitatea, pe cifre, din documente ale Guvernului României, este că suntem în top 10 ţări din lumea asta în ceea ce priveşte expunerea la cutremur.

75% din populaţie şi 60% din infrastructură sunt expuse la risc seismic. Mai pe româneşte, suntem nepregătiţi.

Doar în Bucureşti, capitală europeană, majoritatea clădirilor din infrastructura spitalicească sunt clădiri vechi, vulnerabile, care n-au fost niciodată reabilitate.

Cred că e sănătos să nu mai ascundem mizeria asta sub preş şi să facem treabă. Pentru asta sunt atât de importante amendamentele pe care le-am iniţiat împreună cu colegul nostru, Alfred Simonis, pentru că ne vor ajuta să fim pregătiţi pe partea de infrastructură. (Aplauze.)

Printre cele mai importante schimbări pe care le-am propus sunt şi unele care au blocat mult prea mult timp lucrări de reabilitare sau de consolidare.

Eliminăm această regulă absurdă a unanimităţii. De acum înainte, ca în orice democraţie, decizia de a locui într-o clădire protejată, adică de a începe acele lucrări de reabilitare sau de consolidare, se va lua cu jumătate plus unul dintre proprietari, pentru că nimeni nu are dreptul să pună în pericol viaţa cuiva.

Scădem la 5 ani perioada de la care poate fi înstrăinată o locuinţă reabilitată, pentru că nu contează cine e proprietar, atâta vreme cât acea locuinţă e mai pregătită pentru cutremur.

Sprijinim şi iniţiativele proprii, pentru că suntem conştienţi cu toţii că statul n-are capacitatea să facă tot ce trebuie să facă şi pentru asta introducem mecanismul de credite, de reabilitare seismică garantată de stat, la care pot aplica proprietarii din clădirile încadrate la risc seismic I şi risc seismic II.

Sprijinim şi autorităţile publice să efectueze toate acţiunile în justiţie necesare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

10 secunde!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

... pentru demararea lucrărilor, pentru că le scutim de orice taxă de timbru, tarife, comisioane sau cauţiuni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

Prin acest vot...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ultima frază!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

... am pus cu toţii umărul la protejarea în faţa cutremurului şi vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Szabó Ödön.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte

Stimaţi colegi,

Bineînţeles că au un merit şi cei care au depus amendamente la această iniţiativă legislativă, dar meritul primordial trebuie să-l aibă cel care a iniţiat legea, şi cred că şi acest lucru trebuie să se spună. Este o iniţiativă a Guvernului, promovată de domnul ministru Cseke Attila, la momentul respectiv, şi a dus la posibilitatea ca un proiect care a fost blocat ani de zile în Ministerul Dezvoltării să devină funcţional şi, după toate evenimentele pe care le-am avut în ultimul timp în Gorj şi în alte zone ale ţării, în zona Banatului şi aşa mai departe, inclusiv prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost alocate fonduri şi acestea pot fi folosite şi datorită acestor iniţiative legislative.

Îi mulţumesc şi pe această cale colegului nostru Cseke Attila.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind completarea art. 125 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 (PL-x 76/2023) (adoptat);

4. Proiectul de Lege privind completarea art. 125 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012; PL-x 76/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

     

Cu 227 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 44 de abţineri, proiectul a fost aprobat.

5...

 
     

Domnul Iulian Bulai (din sală):

Explicarea votului!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Iulian Bulai, vă rog, la obiectul de reglementare al legii! La explicarea votului.

Voi închide microfonul dacă e drept la replică, să ştiţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Vă mulţumesc.

Scurt şi elegant.

Mai bine cu caii şi căluţii, decât cu sluga lui Putin şi cu sclavii Rusiei! (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2021... (Vociferări.)

Doamna Dumitrache, la care, la 4 doriţi?

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice (PL-x 384/2022) (adoptat);

5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice; PL-x 384/2022; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, unanimitate.

Proiectul a fost aprobat.

Doamna Cristina Dumitrache, vă rog, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Va fi o intervenţie scurtă.

Mă uit cu recunoştinţă către toţi colegii. Avem un vot unanim pe acest proiect de lege.

În fapt, va debloca o lege promulgată în 2021, mai specific Legea nr. 4/2021, menită să acorde drepturi persoanelor suspectate sau diagnosticate cu boli şi afecţiuni alergice.

Aşadar, dragi colegi, vă mulţumesc din suflet.

Mă uit cu speranţă către domnul ministru al sănătăţii, să avem într-un timp cât mai scurt norme pentru această lege şi într-adevăr să garantăm drepturile persoanelor cu afecţiuni şi boli alergice, având în vedere că până în 2025 un procent impresionant de 50% din populaţie va avea un diagnostic de alergie.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Domnul deputat Emanuel Ungureanu, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Eu mă uit cu disperare la domnul Rafila şi cu ceva speranţă la domnul Ciolacu, că măcar în al doilea mandat îl veţi pune la treabă.

Sunt mai multe legi care nu au norme şi, exact cum spunea colega noastră, Dumitrache, pe care o felicit pentru acest plan foarte bun pentru pacienţii alergici, sunt alte norme, la foarte multe legi, inclusiv la Legea de combatere a infecţiilor nosocomial, un plan USR care este semnat de toată lumea.

La Planul Naţional de Combatere al Cancerului vă aduc aminte că i-aţi promis unui profesionist, domnului Achimaş, că-l veţi pune la treabă pe domnul Rafila şi nu-l veţi mai lăsa să meargă în Cuba, pentru că n-a venit de acolo cu niciun medicament, ci cu un bronz foarte sănătos de Marea Caraibelor.

Doamne, ajută! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PL-x 251/2022) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă; PL-x 251/2022; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru.

Unanimitate.

Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2022 privind prevenirea, verificarea şi constatarea neregulilor/dublei finanţări, a neregulilor grave apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi recuperarea creanţelor rezultate (PL-x 394/2022) (adoptat);

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2022 privind prevenirea, verificarea şi constatarea neregulilor/dublei finanţări, a neregulilor grave apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi recuperarea creanţelor rezultate; PL-x 394/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

276 de voturi pentru şi un vot împotrivă.

Aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 544/2022) (adoptată);

8. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 544/2022; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

238 de voturi pentru, 35 de abţineri, 2 colegi care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 (PL-x 685/2022) (adoptat);

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006; PL-x 685/2022; lege ordinară.

Vot!

Video in format Flash/IOS    

249 de voturi pentru şi 29 de abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (PL-x 328/2023) (adoptat);

10. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice; PL-x 328/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu unanimitate de voturi, adoptat.

Domnul Virgil Popescu, PNL. (Vociferări.) Retrageţi cuvântul.

Doamna deputat Oana Ţoiu, USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

De acum victimele violenţei domestice o să aibă dreptul la ordine de protecţie timp de 12 luni.

În primele trei luni ale acestui an au fost emise deja aproape 1.000 de ordine de protecţie, în fiecare lună. 1.000 de femei care au nevoie de protecţia statului împotriva partenerului lor, pentru că din familie este de cele mai multe ori agresorul.

Asistenţă juridică gratuită în apel, nu doar în prima înfăţişare, pentru că de multe ori accesul la resursele financiare este blocat. Şi este foarte important să le dăm dreptul acestei apărări.

Trebuie să menţionez că sunt organizaţii nonguvernamentale care au contribuit mult la asta: Reţeaua pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, Reţeaua ProTECT, dar în special victimele care au venit spre noi, aşa cum a fost Silvia, care a venit către doamna deputat Monica Berescu, din Iaşi, alături de care am pornit acest demers.

Trebuie să spun numele partenerelor noastre din celelalte partide politice: Mara Calista, Andrea-Éva Csép, Maya Teodoroiu. Pentru că, da, atunci când femeile îşi unesc forţele ca să apere alte femei, nu apartenenţa politică primează, ci soluţiile pe care le avem de dus la bun sfârşit. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului (PL-x 320/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului; PL-x 320/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

274 de voturi pentru, 3 abţineri.

Adoptat.

12...

(Domnul deputat Miklós Zoltán solicită să ia cuvântul.)

Domnul Miklós Zoltán, UDMR.

Domnul deputat Miklós Zoltán.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Miklós Zoltán:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am votat pentru adoptarea acestui PL-x, dar vrem să tragem un semnal asupra faptului că, chiar şi în cazul în care aceste plafoane au fost dublate, este posibil ca în cazul anumitor localităţi mici, în speţă oraşe mici, chiar şi acest plafon dublat să nu fie de ajuns.

În concluzie, poate ar fi util ca Guvernul să se gândească la o soluţie, ca în lunile de vară să vină cu altă iniţiativă, prin care aceste plafoane să fie majorate în continuare, astfel încât aceste localităţi mici să poată să finalizeze proiectele europene pe care le au în derulare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 456/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

12. Proiectul de Lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România; PL-x 456/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

203 voturi pentru, 28 împotrivă, 45 de abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 683/2022) (adoptat);

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 683/2022; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

180 de voturi pentru, 91 împotrivă, două abţineri.

Adoptat.

14...

(Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.)

Din partea Grupului USR, domnul deputat Claudiu Năsui, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Această lege care a trecut acum este emblematică pentru PSD şi PNL.

Aţi dat o ordonanţă de urgenţă prin care creşteţi numărul de locuri în Consiliul de administraţie al EximBank cu două - vorbim de locuri neexecutive remunerate cu 5.000 de euro pe lună -, asta în contextul în care promiteaţi şi ziceaţi că vreţi să reduceţi numărul acestor locuri în Consiliile de administraţie, deci aţi făcut fix opusul decât aţi spus, după care, în comisie, cu ajutorul PNL, am scos aceste locuri şi, ce să vezi?, în plen, acelaşi PNL a votat să le reintroducă.

Este o ruşine! E o ruşine că vorbiţi despre reducerea risipei şi continuaţi exact cu aceste măgării pe care le faceţi din bani publici. O să creşteţi taxele şi impozitele, ca să plătiţi toată această armată de bugetari de lux care trăiesc numai pe spatele contribuabililor!

Să vă fie ruşine! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energetic, precum şi pentru instituirea unor derogări (PL-x 374/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energetic, precum şi pentru instituirea unor derogări; PL-x 374/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

233 de voturi pentru, 6 împotrivă, 43 de abţineri.

Adoptat.

15...

(Domnul deputat Gheorghe Pecingină solicită să ia cuvântul.)

Domnul deputat Pecingină Gheorghe, de la PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Pecingină:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă mulţumesc tuturor colegilor care aţi votat această lege.

O ordonanţă care până acum a fost catalogată ordonanţa austerităţii a fost îmbrăţişată cu căldură astăzi chiar şi de unii care au denumit-o aşa. Şi, pe lângă amendamentul a cărui paternitate şi-o asumă toată lumea, cu privire la cei din Complexul Energetic Oltenia, aş vrea să amintesc că au mai fost amendamente destul de bune pentru comunitate, propuse de Florin Roman, de domnul Simonis, care au trecut nevăzute.

Eu le mulţumesc pentru că au îmbunătăţit această ordonanţă, în favoarea comunităţilor şi în favoarea cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de extracţii de huilă şi lignit în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public (PL-x 57/2023) (adoptat);

15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de extracţii de huilă şi lignit în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public; PL-x 57/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

203 voturi pentru, 66 împotrivă, 13 abţineri.

Adoptat.

De la USR, domnul deputat Miruţă Radu-Dinel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

E plină zona asta de verde. (Arată cu degetul.) Aţi votat pentru, dar ştiţi pentru ce aţi votat?

Aţi votat pentru ca două hidrocentrale pentru care costurile de finalizare sunt mai mici decât costurile de a fi abandonate, să fie abandonate, care nu sunt în arii naturale protejate, care sunt 7 kilometri mai jos decât cele pentru care discutaţi dumneavoastră.

Pentru aceste două hidrocentrale, PSD şi PNL, producând mai multă energie, aţi votat să fie abandonate. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 153/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, reexaminată, la cererea Preşedintelui României (PL-x 763/2022/2023) (adoptată);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

16. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 153/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, reexaminată, la cererea Preşedintelui României; PL-x 763/2022/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

236 de voturi pentru, 46 împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice (PL-x 218/2023) (adoptat);

17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice; PL-x 218/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 277 de voturi pentru, 2 colegi împotrivă şi un coleg care nu votează, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru (PL-x 213/2023) (adoptat);

18. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru; PL-x 213/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

242 de voturi pentru, 40 de abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului (PL-x 442/2023) (adoptat);

19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului; PL-x 442/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

270 de voturi pentru, 11 abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru (PL-x 268/2022) (adoptat);

20. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru; PL-x 268/2022; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

235 de voturi pentru, 5 contra, 42 de abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi pentru modificarea articolului 23 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 78/2023) (adoptat);

21. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi pentru modificarea articolului 23 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 78/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

277 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere.

Adoptat.

De la PNL, domnul deputat Bota Călin-Ioan.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Călin-Ioan Bota:

Domnule preşedinte,

Vreau să le mulţumesc colegilor care au înţeles importanţa faptului ca şi în România tinerii peste 16 ani să se poată deplasa în străinătate fără a fi însoţiţi de fiecare dată de către un adult, dar cu acceptul părinţilor şi al tutorelui legal.

Vă mulţumesc încă o dată şi vă asigur, pe această cale, că, din această perspectivă, am intrat în rândul ţărilor civilizate din Europa. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii Şcoli sigure şi sănătoase (PL-x 268/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Şcoli sigure şi sănătoase"; PL-x 268/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

269 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 10 abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern (PL-x 624/2022) (adoptat);

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern; PL-x 624/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

232 de voturi pentru, 44 de abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă (PL-x 55/2022) (adoptat);

24. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă; PL-x 55/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

274 de voturi pentru, o abţinere.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 401/2023) (adoptat);

25. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii; PL-x 401/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

249 de voturi pentru, 24 contra.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înfiinţarea Muzeului Regional Memorialul Golgota Bucovinei (Pl-x 471/2022) (adoptată);

26. Propunerea legislativă privind înfiinţarea Muzeului Regional "Memorialul Golgota Bucovinei"; Pl-x 471/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

216 voturi pentru, 4 împotrivă, 48 de abţineri, 2 colegi care nu votează. (Aplauze.)

Adoptat.

Domnul Puşcaşu Lucian-Florin, deputat AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc, dragi colegi, pentru vot.

În vremuri tulburi, când pare că ne-am pierdut busola şi am abandonat toate preceptele morale, resimţim acut nevoia unor repere clare şi sănătoase pe care, din fericire, le putem găsi în trecutul românesc.

Este datorie sfântă să aducem istoria neamului românesc în prezent, atât ca evocare, cât mai ales ca moştenire întru cinstire şi exemplu de urmat.

Este datorie sfântă să transmitem copiilor şi nepoţilor ceea ce am primit de la înaintaşi.

Când ai pierdut calea, e bine să te întorci de unde ai plecat.

Biserica noastră, maica neamului românesc, este cea mai îndreptăţită să fie piatră de temelie în această construcţie de recuperare a memoriei şi recunoştinţă pentru jertfă.

Aducem mulţumiri Preafericitului arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, iubitul nostru Calinic, pentru binecuvântarea pe care ne-a dat-o în acest demers, şi părintelui Mircea Bejenar, pentru toată stăruinţa şi osteneala în acest proiect.

Aducem mulţumiri tuturor susţinătorilor şi celor care cred în acest demers.

Vă mulţumesc.

Doamne, ajută!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
     

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

Referitor la...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

... afirmaţia unui coleg care a spus că ar exista o înţelegere între PNL şi PSD, alături de proiectul nostru, în demersul pe care l-am iniţiat, nu pot decât să interpretez această înţelegere ca fiind o pace pe care am reuşit s-o facem, în numele unei fapte bune pe care reuşim acum s-o legiferăm. Iar asta e dovada că atunci când sunt fapte bune la mijloc, în Parlament poate exista şi bună înţelegere.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 (PL-x 371/2023) (adoptat);

27. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; PL-x 371/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

274 de voturi pentru - unanimitate.

Adoptat.

Din partea Grupului USR, domnul Brian Cristian, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian Brian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În numele Grupului USR, vă mulţumesc pentru acest vot.

După federaţiile sportive, după Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, azi facem lumină în finanţele cluburilor sportive. Practic, punem toţi banii publici din sport la vedere.

Şi acum, că vom avea un sport mai curat şi mai transparent, vă anunţ că azi Grupul USR a depus un pachet de iniţiative legislative privind finanţarea şi sponsorizarea sportului românesc.

Toată lumea vorbeşte despre sponsorizare în sport. USR face ceva concret, în această privinţă, pornind de la exemplele de bună practică pe care le găsim în alte state europene care au avut rezultate.

Pachetul legislativ se concentrează pe sportul de copii şi juniori şi pe ce înseamnă investiţii în infrastructura sportivă.

Sper să vă pot mulţumi în sesiunile următoare şi pentru voturile favorabile pe acest pachet legislativ privind sponsorizarea şi finanţarea sportului.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice (PL-x 586/2021) (respins);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Legi ordinare. Respingeri.

Punctul 28. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice; PL-x 586/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

272 de voturi pentru, 2 colegi care nu votează.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023 (PL- x 245/2023) (adoptată);

Legi organice. Adoptări.

Punctul 29. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023; PL- x 245/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

266 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi 7 abţineri.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002 (PL-x 457/2022) (adoptat);

30. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002; lege organică; PL-x 457/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

267 de voturi pentru, 6 abţineri.

Adoptat.

Din partea deputaţilor neafiliaţi, doamna Cristina Rizea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Într-o Românie europeană, o Românie democrată, o Românie educată, am asistat neputincioşi la mai multe hotărâri şocante ale magistraţilor, care au spus că este absolut normal ca un bărbat de 52 de ani să întreţină relaţii sexuale cu un copil de 11 ani şi să nu se numească viol, să se numească sex cu minor.

Avem, în sfârşit, în legislaţie, explicat clar ce înseamnă acest consimţământ.

Avem, în sfârşit, în lege, clar scris şi nu vom mai avea astfel de surprize, nu vom mai citi despre aceste atrocităţi care s-au întâmplat de-a lungul anilor.

Traumele copiilor care au fost victimele unor astfel de atrocităţi nu dispar. Va dispărea însă, de astăzi, această aberaţie legislativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 284 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 6 iunie 2023 (PL-x 246/2023) (adoptată);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

31. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 284 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 6 iunie 2023; PL-x 246/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

208 voturi pentru, 25 împotrivă şi 46 de abţineri.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (Pl-x 90/2023) (adoptată);

32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români; Pl-x 90/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

237 de voturi pentru, 36 împotrivă, două abţineri.

Adoptată.

Domnul deputat Alin Apostol, din partea Grupului USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Din păcate, stimate colege de la PSD şi PNL, stimaţi colegi de la PSD şi PNL, aţi votat împotriva votului studenţilor din oraşele universitare.

Ştiu că nu vă ajută acest lucru, că studenţii nu vă votează, nu prea vă votează, şi de aceea aţi găsit o manieră astfel să îngrădiţi accesul lor liber la vot. (Vociferări.)

De aceea, nici nu ştiu dacă să vă mai cer să vă fie ruşine, să vă mai zic să vă fie, că nu vă este! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Păstraţi-vă remarcile, domnule!

Din partea Grupului PNL, domnul Florin Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Fake news, marca USR, manipulare şi minciună.

N-are nicio legătură cu ceea ce aţi afirmat dumneavoastră. Atunci când vă convin deciziile Comisiei de la Veneţia sunt bune, atunci când deciziile nu vă convin spuneţi că e hoţie.

Faceţi ordine, dacă puteţi, în capul dumneavoastră şi explicaţi-ne când ţineţi sau când nu ţineţi cont de deciziile Comisiei de la Veneţia.

Nu se interzice niciun drept, toată lumea poate să voteze!

Aberaţi, aberaţi şi din nou aberaţi!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Benga Tudor-Vlad.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Este foarte amuzant că taman cele două mari partide, PNL şi PSD, care v-aţi furat primarii unii altora, v-aţi transferat consilieri, parlamentari, de toate v-aţi transferat în ăştia 30 de ani, şi taman acum v-aţi trezit că: "Domnule, se mută populaţii, vin, pasăm votanţi de la unii la alţii şi afectează alegerile".

Oameni buni, dacă realmente vreţi să faceţi curăţenie în procesul electoral, dacă realmente vreţi să întăriţi democraţia, haideţi să votăm votul prin corespondenţă, haideţi să scădem pragul de semnături, haideţi să scădem pragul electoral, haideţi să revenim la alegerile pentru primari în două tururi, haideţi să facem reformă electorală cu adevărat şi atunci vom avea legitimitate! (Aplauze.)

Stilul ăsta de a restricţiona dreptul la vot şi a împinge votanţii cu vize de flotant şi cu toată participarea la 6 luni distanţă e un mod de a restricţiona accesul la vot şi face rău democraţiei româneşti.

Mersi frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1189 din 7 decembrie 2020 (PL-x 188/2020/2021) (adoptată);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

33. Legea pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1189 din 7 decembrie 2020; PL-x 188/2020/2021; lege organică.

Vot!

Video in format Flash/IOS    

198 de voturi pentru, 56 împotrivă, 15 abţineri şi un coleg care nu votează.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii (PL-x 760/2022) (adoptat);

34. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; PL-x 760/2022; lege organică.

Vot!

Video in format Flash/IOS    

209 voturi pentru, 31 împotrivă şi 38 de abţineri.

Adoptat.

Domnul deputat Emanuel Ungureanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Am văzut în acest interval de şase ani, de când sunt demnitar al statului român, multe ticăloşii, dar cel mai rău lucru pe care l-am văzut aici este modul în care sunt folosiţi bolnavii, pentru a introduce amendamente mişeleşti pentru clientela de partid - că e PSD, că e PNL, e cam acelaşi lucru.

Ce aţi făcut astăzi? Aţi amestecat nişte lucruri bune pentru pacienţii cu autism, cu nişte amendamente prin care permiteţi unor oameni care fac parte din nomenclatura sistemului medical să fie în funcţii până la 70 de ani.

Domnule Ciolacu,

Domnule Rafila,

Toţi cei care sunteţi în zona de decizie în zona de sănătate, trebuie să ştiţi că după 65 de ani sunt medici care merită stimulaţi să lucreze, pentru că sunt foarte buni. Deci în câmpul muncii este rezonabil să laşi nişte medici care îşi fac treaba foarte bine să-şi facă treaba în continuare, dar de ce în funcţii, care este logica? De ce am avea nevoie de oameni de 70 de ani să conducă servicii judeţene de ambulanţă, să conducă secţii sau să fie directori medicali?

V-aţi folosit de copiii cu autism pentru a introduce o mizerie; această - cum să vă zic? - veşnicie a unor dinozauri în sistemul medical, care nu ne ajută în niciun fel fiind în funcţii-cheie.

Împreună cu Forţa Dreptei vom ataca la Curtea...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

... Constituţională această lege, pentru că aţi amestecat lucruri bune pentru pacienţii cu autism cu lucruri nocive, care ţin de UMF-istanul de care nu mai scăpăm de 34 de ani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii zootehniei nr. 32/2019 (PL-x 353/2023) (adoptat);

35. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii zootehniei nr. 32/2019; PL-x 353/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

274 de voturi pentru, unanimitate.

Adoptat.

Din partea Grupului PNL, domnul Gudu Michael.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Michael Gudu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc pentru acest vot.

Prin prezentul proiect legislativ se face dreptate crescătorilor de animale din Delta Dunării.

Până la acest moment crescătorii de animale erau nevoiţi să se adreseze instanţelor de judecată pentru a primi teren arabil pentru animalele lor.

Prin urmare, ţin să vă mulţumesc, în numele lor, pentru acest vot şi, în acelaşi timp, să ştiţi că faceţi dreptate şi Consiliului judeţean, care era obligat să le dea teren, şi anume îi scutiţi de plata cheltuielilor de judecată, întrucât, crescătorii de animale, pentru a-şi obţine terenul, erau nevoiţi să dea în judecată Consiliul judeţean care, de regulă, pierdea.

Prin urmare, vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Feodor Silviu, Grupul minorităţilor naţionale, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Feodor:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a votat pentru adoptarea acestui PL-x.

Ştiţi bine că reprezint o etnie în acest areal al Rezervaţiei biosferei Delta Dunării şi acest PL-x simplifică semnificativ demersurile în zona aceasta a birocraţiei a acestor oameni crescători de animale, şi aşa năpăstuiţi de soartă.

Şi vreau să-i mulţumesc domnului deputat Michael Gudu pentru această iniţiativă.

Şi vă invit să vizitaţi acest loc minunat, Delta Dunării, binecuvântat de Dumnezeu pentru România, care a dat oameni ce au dat glorie ţării - ştiţi la cine mă refer, sportivul Ivan Patzaichin, - şi este nevoie să sprijinim acest loc binecuvântat, Delta Dunării, şi oamenii de acolo care au nevoie de sprijinul nostru.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal (PL-x 49/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

36. Proiectul de Lege pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal; PL-x 49/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

263 de voturi pentru, 6 împotrivă şi două abţineri.

Adoptat.

Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, de la neafiliaţi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Vă interesează foarte mult ce voi spune acum.

În primul rând, este vorba de faptul că art. 192 din Codul penal spune că: "Uciderea din culpă s-a produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii".

Vă spun aceste lucruri pentru că noi am votat împotrivă. Datorită faptului că o persoană care acum câţiva ani de zile era cercetată penal pentru ... (Vociferări.) şi era bănuită pentru ucidere, a fost fugită în Italia şi a încercat zilele trecute, împreună cu un alt grup de cetăţeni, destabilizarea comunităţii italiene.

Deci despre asta vorbim noi, despre aceste persoane, şi asta este moralitatea persoanelor care încearcă destabilizarea coeziunii comunităţii italiene.

Şi, în aceste condiţii, solicit continuarea cercetărilor în ceea ce priveşte această persoană, pentru a se lămuri exact împrejurările în care au dispărut...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...contabilele de la firmele dumnealui.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor (PL-x 182/2023) (adoptat);

37. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor; PL-x 182/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

205 voturi pentru, 30 împotrivă, 33 de abţineri, 3 colegi care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 148/2023) (adoptat);

38. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 148/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

223 de voturi pentru, 30 împotrivă, 16 abţineri şi 2 colegi care nu votează.

Adoptat.

Domnul deputat Ignat Ion-Alin-Dan, de la PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Alin-Dan Ignat:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Un amendament pe care l-am depus la acest proiect de lege, împreună cu colegul meu Florin Roman, face dreptate şi locuitorilor din oraşul Ocna Mureş, din judeţul Alba. Îi includem pe aceşti locuitori în lista celor care beneficiază de pensionarea anticipată cu 2 ani, fără penalizare.

Şi, pentru cei care cred că astfel de lucruri nu au rost, nu au argumente sau nu au sens, le dau doar o cifră, cel puţin legată de Ocna Mureş, şi vă stau şi la dispoziţie cu alte informaţii şi argumente. În fiecare an fostul combinat care producea sodă la Ocna Mureş elimina în aer 2.100.000 de kilograme de amoniac.

Dacă acesta nu e un argument suficient pentru a-i include pe aceşti oameni pe această listă şi pentru a-i compensa pentru poluarea remanentă din zonă, atunci nu ştiu ce argumente mai pot exista.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier (PL-x 385/2023) (adoptat);

39. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrităţii fondului forestier; PL-x 385/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

261 de voturi pentru, un vot împotrivă, 9 colegi care se abţin.

Adoptat.

Din partea Grupului USR, doamna deputat Buzoianu Diana.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Grupul USR a votat pentru acest proiect de lege pentru că monitorizarea video pe drumurile forestiere este o prioritate şi este o măsură esenţială pentru lupta împotriva infracţionalităţii silvice. De altfel, este şi o măsură prevăzută în PNRR, pentru care avem bani, trebuie doar să-i accesăm şi să implementăm această măsură.

Este foarte important de menţionat că, în 2019, din aproximativ 25.000 de cazuri sesizate pe lângă parchetele din România, despre infracţionalitatea silvică, sub 6.000 au fost şi soluţionate. Şi atenţie că atunci când zic soluţionate nu ne referim neapărat la cazuri care au fost condamnate.

În acest context, este important să înţelegem: avem nevoie nu doar de monitorizare - sigur, monitorizarea este un pas esenţial, dar nu este singurul care trebuie să fie luat -, avem nevoie de resurse reale date pentru această luptă, avem nevoie de o secţie specializată de luptă împotriva infracţionalităţii silvice, de procurori specializaţi, de poliţişti şi de personal auxiliar care să facă o prioritate din lupta împotriva mafiei lemnului.

USR a depus un proiect de lege - DNA-ul pădurilor. Dacă cu adevărat susţineţi lupta împotriva tăierii pădurilor,...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

...lupta împotriva mafiei, veţi vota şi acest instrument esenţial. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Domnul deputat Alin Prunean, de la neafiliaţi.

Mai cu talent...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Costel Prunean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O iniţiativă binevenită. Parlamentarii REPER au susţinut şi au votat această iniţiativă, doar că nu e suficient să avem iniţiative bune şi frumoase pe hârtie, trebuie să mai fie şi aplicate în practică.

Din păcate, în practică, lucrurile nu stau atât de bine şi aşteptările noastre sunt ca instituţiile îndreptăţite să fie mult mai ferme în ceea ce priveşte protecţia fondului forestier.

De asemenea, aş vrea să vă reamintesc faptul că la începutul sesiunii parlamentare am depus o iniţiativă parlamentară, o iniţiativă legislativă prin care vrem să reducem pragul infracţional pentru transportul ilegal de lemne.

Din păcate, această iniţiativă o mai ţineţi încă la sertar, cu toate că ea vine din societatea civilă şi la...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Costel Prunean:

... la solicitarea acesteia.

Poate în toamnă o puneţi pe ordinea de zi a comisiilor şi apoi la vot, în plen.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a Autorităţii pentru Digitalizarea României necesare implementării componentei C7-Transformare digitală din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi alte categorii de măsuri (PL-x 226/2022) (adoptat);

40. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a Autorităţii pentru Digitalizarea României necesare implementării componentei C7-Transformare digitală din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi alte categorii de măsuri; PL-x 226/2022; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

228 de voturi pentru, 11 contra şi 32 de abţineri.

Adoptat.

Domnul deputat Miruţă Radu-Dinel, USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Ne-am abţinut nu pentru că daţi 480 de euro pe zi unui specialist care să se ocupe de digitalizare, că specialiştii buni trebuie bine plătiţi. Ne-am abţinut pentru că Guvernul a cerut 17 posturi - atât avea nevoie pentru a face treabă! -, iar dumneavoastră, în Parlament, aţi dat 30 de posturi. Diferenţa de 13 este pentru cei care, probabil, sunt în activul de partid, cărora mă adresez acum.

Puneţi mâna pe telefoane şi înroşiţi-le, că sunt 480 de euro pe zi şi partidul vă poate angaja acolo!

Domnule premier, ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

... aveaţi un consilier, ION. Nu ştiu dacă vă mai ocupaţi de el sau dacă, după ce a plecat domnul Ciucă, aţi început să puneţi un alt consilier pe care-l cheamă Nicolae?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă aveţi explicarea votului, dacă aveţi ceva de spus?

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 421/2021) (adoptat);

41. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 421/2021; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

215 voturi pentru, 3 împotrivă, 49 de abţineri şi un coleg care nu votează.

Adoptat.

Din partea Grupului USR, domnul deputat Cătălin Drulă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Drulă:

Domnule premier Ciolacu,

Această lege este o lege de salvare a cumulului pensie cu salariu pentru speciali.

Domnul Ciucă poate sta liniştit. Nu trebuie să aleagă între pensia specială de 18.000 de lei şi indemnizaţia de preşedinte al Senatului, pentru că demnitarii sunt exceptaţi.

Mai mult de atât - şi deşi v-am rugat lucrul ăsta ultima dată când am vorbit - supăraţi-vă colegii, supăraţi-vă foştii colegi, aveţi curajul reformelor!

Ieri a mai venit un amendament şi nici domnul Florin Georgescu, viceguvernator BNR, nu mai trebuie să renunţe la pensia de la Casa de Pensii, de 12.000 de lei, şi să rămână doar cu cei 70.000 de lei, indemnizaţia de viceguvernator al BNR.

De ce? Pentru că dumneavoastră, cei care pretindeţi că vă pasă de oameni, de solidaritate, aţi introdus în ultimul moment un amendament prin care şi cei de la BNR, "săracii" ăştia de la ANRE, de la ASF şi care or mai fi, nu trebuie să aleagă între salariu şi pensie.

Ştiu că consultanţii vă spun că merge cu păcăleala. Numim legea de păstrare a pensiilor speciale - Lege de eliminare a pensiilor speciale. O să fie mai târziu, la punctul 47. În interesul timpului, o să vă spun de acum că vom vota împotrivă, pentru că este o lege care nu elimină, domnule Simonis, nicio pensie specială de a doua zi după adoptare.

La fel şi aici, unde era o măsură de bun-simţ eliminarea cumulului pensiei cu salariul. Pentru speciali rămâne acest cumul. Doarme liniştit şi domnul Ciucă, învârte banii cu lopata, banii pe care îi tipăreşte cu nemiluita şi domnul Georgescu, inflaţia continuă să bubuie, doar românii nu sunt nicăieri în această "poză".

Asta este realitatea guvernării dumneavoastră, domnule premier Ciolacu! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat şi prim-ministru Marcel Ciolacu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu (prim-ministrul Guvernului României):

Cu tot respectul pe care-l port unui coleg, vorbim de cumulul pensiei cu salariul.

Mi-aş dori mult să respectăm cu toţii, în primul rând, Constituţia României.

V-aţi referit şi aţi făcut o trimitere între demnitari şi aleşi. Nici eu, nici dumneavoastră, şi nimeni din această sală nu are dreptul de a lua unui om dreptul de a alege şi a fi ales, la fel cum sunteţi şi dumneavoastră, la fel cum suntem toţi din această sală.

Nu mai încercaţi să aruncăm lucrurile într-un ridicol şi întotdeauna să creăm o nouă ordine, pentru că ordinea există. Trebuie să respectăm Constituţia României.

Nu sunt cel mai îndreptăţit să iau apărarea domnului preşedinte al Senatului, Nicolae Ciucă, fostul prim-ministru al României, dar astăzi am s-o fac pentru că aşa este corect.

Totuşi, domnul preşedinte al Senatului, Nicolae Ciucă, a fost şeful Armatei Române. Mai avem un coleg, în Parlament, care a fost şeful Armatei Române.

Dacă vrem să călcăm absolut tot în picioare, să nu ne aşteptăm să fim respectaţi.

Pe de altă parte, există nişte oameni aleşi de Parlamentul României, în anumite mandate.

Dacă vrem să decapităm astăzi BNR-ul şi toate instituţiile care se află în subordinea Parlamentului, pentru că aşa avem noi chef, şi să luăm un drept unor oameni, greşim fundamental.

O voce din sală:

10 secunde! Timpul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Cred că rostul nostru este să aducem un echilibru şi un respect pentru fiecare unde a fost, în anumite funcţii, şi un echilibru în societatea românească.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Are cuvântul domnul deputat George Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Cu tot respectul, domnule prim-ministru, dar nu vorbeşte nimeni despre a lua dreptul de a alege şi de a fi ales.

Dacă premierul Ciucă, dacă mulţi alţii vor să fie senatori, deputaţi, preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri locali, trebuie să opteze: "Vreau salariu, vreau indemnizaţie sau rămân la pensia mea de şef al Armatei". Faci această opţiune, ca şi în celelalte domenii.

La fel, dacă vor aceşti oameni foarte calificaţi, care nu trebuie decapitaţi - eu mă îndoiesc că sunt foarte calificaţi, nu asta face subiectul discuţiei noastre de astăzi, ANCOM-ul şi aşa mai departe. Vrei neapărat să conduci ANCOM-ul, să conduci ANRE-ul, BNR-ul şi aşa mai departe, nu se poate fără tine, optează, cum optează toţi bugetarii de rând. Altfel, se creează impresia că avem pe unii mai speciali decât alţii. Despre asta este vorba.

Poate colegii mei din opoziţie nu au fost destul de hotărâţi, au spus că au vorbit cu dumneavoastră, nu v-au convins...

Sper noi să fim mai convingători şi să avem votul românilor! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Din partea Grupului PNL, domnul deputat Florin Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Continuaţi, stimaţi colegi de la USR, să atacaţi tot ce este sfânt (Râsete. Aplauze.) şi bun pentru România.

Aţi început să atacaţi Biserica (Vociferări.), pentru că voi ne spuneţi că e mai bine altfel decât ar fi în familia tradiţională, pe care o cer şi o iubesc, şi care este o tradiţie a poporului român! (Vociferări.)

Dumneavoastră, domnule lider, aţi atacat Armata, care este cu cea mai mare cotă de încredere, şi pe şeful Armatei! Pentru că dumneavoastră, sigur, vă este uşor, sunteţi parlamentarul care v-aţi îmbogăţit cel mai mult în timpul mandatului dumneavoastră de preşedinte şi de lider!

Nu toţi au noroc în viaţă! Mai sunt şi oameni ca domnul Ciucă, care este un om respectat, (Vociferări.) respectabil şi pe care voi îl murdăriţi cu toată ura pe care o revărsaţi.

Domnule Drulă, vreau să vă spun doar câteva lucruri. Nu puteţi demola tot ce este în ţara asta, nu puteţi demola Armata, nu puteţi demola Biserica, nu puteţi demola credinţa, nu puteţi demola familia tradiţională!

Dacă nu vă place, mergeţi în altă parte, acolo unde le place să nu le placă să fie puţin invers!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

O voce din sală:

Bravo! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Are cuvântul domnul deputat Ludovic Orban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Parlamentarii liberali din Forţa Dreptei nu au putut să voteze această lege, pentru că este o nouă lege care este făcută pentru căţei, dar nu se aplică dulăilor. Pentru că noi avem o altă mentalitate despre ceea ce înseamnă un om politic într-o democraţie, care trebuie să fie diferit de un nomenclaturist, aşa cum consideră cei de la PSD, cărora li de pare normal să aibă privilegii, li se pare normal ca pentru angajaţii obişnuiţi să se interzică cumulul, dar pentru parlamentari, miniştri, secretari de stat, sinecuriştii din toate entităţile din subordinea Parlamentului, să se permită în continuare cumulul de funcţii, deşi ei sunt nişte privilegiaţi, şi au şi pensie nesimţită, cei mai mulţi, şi indemnizaţie, leafă nesimţită!

Am rămas surprins să văd că preşedintele PSD, domnul Ciolacu, îl apără pe preşedintele PNL! În ce hal aţi ajuns, domnilor de la PNL!

Şi eu, în locul lui Ciolacu, l-aş apăra pe preşedintele PNL, pe numele lui Ciucă, pentru că nu cred că vreodată PSD-ul o să mai aibă un asemenea preşedinte al PNL care, în loc să fie adversarul preşedintelui PSD, a ajuns vasalul preşedintelui PSD, aproape o ordonanţă a preşedintelui PSD.

Şi, în fine, închei prin a vă spune că nu înţeleg de ce v-aţi trezit atât de târziu! Se încearcă interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public din 2009. O dată au atacat PNL-iştii, o dată au atacat PSD-iştii legile care au fost adoptate de Parlament pentru interzicerea cumulului, în 2009. După aceea, în 2020, Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul şi PSD a atacat legea pe care ne-am angajat răspunderea, exact pe motivul interzicerii cumulului pensiei cu salariul.

În timpul ăsta, în 12 ani, instituţiile publice s-au umplut de astfel de oameni care s-au pensionat pe nişte legi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să concluzionaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

... date tot de PSD şi în loc să intre în administraţie tineri bine pregătiţi, oameni care să intre prin concurs, s-a umplut administraţia...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să concluzionaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

... de aceşti indivizi care au fost..., de fapt au distrus calitatea administrativă şi nu au făcut altceva...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

...decât să deturneze sensul pe care trebuie să-l aibă administraţia publică,...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

... şi anume de a servi interesul public.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

 
     

Domnul Ludovic Orban:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 457/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

42. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 457/2023; lege organică.

Vot!

Video in format Flash/IOS    

221 de voturi pentru, 49 de abţineri.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (PL-x 377/2023) (adoptat);

43. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; PL-x 377/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

268 de voturi pentru - unanimitate.

Adoptat.

Din partea Grupului PNL, domnul Ignat Ion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Alin-Dan Ignat:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să mulţumesc, în numele iniţiatorilor, pentru votul pe care l-aţi dat pentru acest proiect de lege.

Şi trebuie să subliniez faptul... Sigur, se mai întâmplă şi alte lucruri în România, în afară de pensii speciale, cumulul pensiei cu salariul, sunt lucruri importante pentru familiile din România, pentru copiii şi părinţii din România.

E o abordare întreagă pe care Partidul Naţional Liberal o are pe acest subiect şi vor urma proiecte care vor ajunge în dezbaterea dumneavoastră privind priorităţile pe care familiile cu copii le au, la casele de marcat din România, privind creşterea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în România. Sunt lucruri prin care Partidul Naţional Liberal şi, iată, Coaliţia de guvernare, susţine familiile cu copii din România.

Vă rog, de pe acum, să susţineţi aceste proiecte când vor ajunge în atenţia dumneavoastră.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, de la Grupul AUR, pentru 10 secunde.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Să fie clar, nici PSD, nici PNL nu susţine familiile cu copii!

Reţineţi! Nici PSD, nici PNL nu susţine familiile cu copii!

Chestiunile acestea...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Susţin!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... e o frecţie la picior de lemn! (Gălăgie. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare StudentInvest şi FamilyStart, precum şi pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 508/2022) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

44. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" şi "FamilyStart", precum şi pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 508/2022; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

228 de voturi pentru, un vot împotrivă, 38 de abţineri şi un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 351/2023) (adoptat);

45. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; PL-x 351/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

268 de voturi pentru - unanimitate.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare precum şi pentru modificarea Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri, respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (PL-x 402/2023) (adoptat);

46. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare precum şi pentru modificarea Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri, respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional; PL-x 402/2023; lege organică.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

263 de voturi pentru, 6 abţineri şi un coleg care nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 244/2023) (adoptat).

47. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 244/2023; lege organică.

Vot, vă rog. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Cu 209 voturi pentru, 27 împotrivă, 17 abţineri şi 2 colegi care nu votează, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a legilor adoptate de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţele din data de 28 iunie 2023.  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 28 iunie 2023, s-au depus la Secretariatul general al Camerei, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale legile adoptate de ambele Camere ale Parlamentului. Aceste legi au fost adoptate de Cameră şi de Senat în şedinţele de astăzi, 28 iunie 2023.

Termenul pentru sesizare este de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun şi de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă, de la data depunerii, astăzi, 28 iunie 2023.

Termenele se calculează luând în considerare ziua anunţului, data de astăzi, 28 iunie 2023.

Lista legilor depuse la Secretariatul general, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, va fi afişată la avizier şi pe site-ul celor două Camere ale Parlamentului.

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă şi invit membrii Biroului permanent şi liderii grupurilor parlamentare la şedinţa Biroului permanent.

Mulţumesc.

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 14.54.