Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.132/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2023

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Lucian Nicolae Bode, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 171.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 9, şi miercuri, 11 octombrie 2023; programul de lucru pentru perioada 9-14 octombrie 2023; lista rapoartelor depuse în perioada 3-9 octombrie 2023 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; de asemenea, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00 vom continua lucrările cu primirea răspunsurilor la întrebările adresate de deputaţi membrilor Guvernului şi prezentarea interpelărilor.

 
Video in format Flash/IOS Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist împotriva Statului Israel.  

Stimaţi colegi,

Înainte de a intra în ordinea de zi, vă propun să ţinem un moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist împotriva Statului Israel.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.

Întreb liderii grupurilor parlamentare, dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi?

Dacă la ordinea de zi sunt observaţii?

Dacă nu, domnul Andi Grosaru, procedură, bănuiesc, 10 secunde.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În primul rând, nu am jignit pe nimeni. Ceea ce s-a aplicat şi ceea ce se aplică este injust, pentru că a fost contestată această măsură.

Drept urmare, să pui înainte... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc, domnule Grosaru.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Începem dezbaterea iniţiativelor legislative.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 53/2023) (adoptat).  

- Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 53/2023.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Adoptat.

Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aderarea Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Francofonă a Consiliilor Judiciare (RFCMJ) şi pentru aprobarea plăţii anuale la aceasta, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 413/2023) (rămas pentru votul final).  

1. Proiectul de Lege pentru aderarea Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Francofonă a Consiliilor Judiciare (RFCMJ) şi pentru aprobarea plăţii anuale la aceasta, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte; PL-x 413/2023.

Din partea Guvernului, vă rog, în calitate de iniţiator.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Simona Momeu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Bună ziua!

Şi mulţumesc.

Susţinem adoptarea formei proiectului rezultat din dezbaterile Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din data de 25 septembrie 2023, dezbateri consemnate în raportul acestei comisii, prin care s-a propus adoptarea proiectului de lege. Respectiv, este vorba despre aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a CSM, în calitate de membru cu drepturi depline, în limita echivalentului în lei al sumei de 4.580 de euro/an.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Din partea Comisiei juridice, pentru raport, vă rog, domnul Popa Ştefan-Ovidiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere, în fond, cu proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aderarea Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Francofonă a Consiliilor Judiciare, ca membru cu drepturi şi obligaţii depline, aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare la aceasta, în limita echivalentului în lei al sumei de 4.580 de euro/an, precum şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Din partea grupurilor parlamentare, intervenţii? Nu sunt.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind unirea României cu Republica Moldova (Pl-x 360/2023) (rămasă pentru votul final).  

2. Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova; Pl-x 360/2023.

Are cuvântul reprezentantul comisiei sesizate, Comisia pentru politică externă.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Balan:

Raport asupra Propunerii legislative privind unirea României cu Republica Moldova

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru politică externă a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, transmisă cu adresa Pl-x 360 din 26 iunie 2023.

La întocmirea prezentului raport, membrii Comisiei pentru politică externă au examinat propunerea legislativă, expunerea de motive, avizul negativ al Consiliului Legislativ, avizul nefavorabil al Consiliului Economic şi Social şi avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere asupra propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul deputat Andi Grosaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi se cere să votez, în condiţiile în care sunt hărţuit, discriminat şi sancţionat injust.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nemaifiind intervenţii, propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina (Pl-x 317/2023) (rămasă pentru votul final).  

3. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina; Pl-x 317/2023.

Are cuvântul reprezentantul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru politică externă, pentru raport.

Comisia pentru politică externă, raportul?

Domnule Balan, Comisia pentru politică externă, raportul la cealaltă?

Ne scuzaţi că v-am deranjat! (Râsete.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Balan:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru politică externă a fost sesizată, spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, transmisă cu adresa Pl-x 317 din 12 iunie 2023.

La întocmirea prezentului raport, membrii Comisiei pentru politică externă au examinat propunerea legislativă, expunerea de motive, avizul negativ al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului şi avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere asupra propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Iniţiativa rămâne la votul final, nefiind intervenţii.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art. 72 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (PL-x 168/2023) (rămas pentru votul final).  

11. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 72 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; PL-x 168/2023.

Comisia pentru buget sau Comisia pentru administraţie, pentru raport.

Vă rog, domnule preşedinte Budăi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulţumesc frumos.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, prin adresa PL-x 168 din 20 martie 2023, spre dezbatere pe fond.

Potrivit prevederilor art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, examinarea proiectului de lege a avut loc în şedinţe separate.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art. 72 din Legea nr. 273/2006 privind finanţelor publice locale, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Intervenţii?

Nefiind amendamente, nici intervenţii, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi a Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică (PL-x 758/2022) (rămas pentru votul final).  

12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi a Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică; PL-x 758/2022; procedură de urgenţă.

Guvernul României?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Simona Momeu:

În esenţă, prin proiectul de lege se urmăreşte punerea în acord a legislaţiei interne cu legislaţia europeană în materie, prin simplificarea procedurii de recunoaştere a calificărilor profesionale, atât cu privire la forma documentelor cerute, cât şi cu privire la asigurarea posibilităţii efective de îndeplinire a procedurii prin mijloace electronice.

Astfel, prin intermediul Platformei "Punctul de contact unic electronic", care îndeplineşte rolul de ghişeu unic, aplicaţie în care Ministerul Justiţiei operează ca autoritate competentă, printre altele, şi pentru calificările profesionale de expert tehnic judiciar şi expert criminalist, se vor putea realiza următoarele:

- Documentele necesare recunoaşterii calificării profesionale vor putea fi depuse în fotocopie, fără a mai fi necesară trimiterea unei copii legalizate;

- Procedurile şi formalităţile îndeplinite pentru recunoaşterea calificărilor profesionale vor putea fi îndeplinite în totalitate online.

Susţinem adoptarea proiectului de lege în forma consemnată în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Comisia juridică, pentru prezentarea raportului.

Domnul preşedinte, vicelider al Grupului PSD, domnul Ştefan-Ovidiu Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000. Proiectul transpune art. 5 alin. (1) lit. b), art. 13 alin. (1) paragraful (1), art. 50 alin. (1) şi (2), art. 51 alin. ( 2), art. 53 alin. (3), art. 56 alin. (1) şi (2a), art. 57 alin. (1) şi art. 57a alin. (1) din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, precum şi art. 8 alin. (1) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să propuneţi şi timpul alocat dezbaterii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Supun votului şi propunerea pentru timpii de dezbatere.

Vă rog, vot.

 
Video in format Flash/IOS    

160 de voturi pentru, două împotrivă, 10 abţineri şi un coleg care nu votează.

Dacă din partea grupurilor parlamentare?

Da, domnul Dumitru Coarnă, de la AUR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin acest PL-x se încearcă introducerea în sistemul judiciar românesc a posibilităţii ca experţi judiciari şi experţi criminalişti din spaţiul european şi din Uniunea Europeană să efectueze expertize tehnice şi expertize criminalistice în România.

Este aceeaşi tehnică pe care încercaţi să o introduceţi prin PL-x 144/2003, aceea ca cetăţenii români să poată fi executaţi de către executori judecătoreşti din spaţiul european, Uniunea Europeană, chiar din Confederaţia Elveţiană.

Deci, repet, se modifică Ordonanţa nr. 2 şi se creează această posibilitate ca experţi judiciari şi experţi criminalişti din spaţiul european şi din Uniunea Europeană să poată efectua expertize judiciare în România.

Noi o să votăm contra acestei iniţiative legislative.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Nu mai sunt intervenţii.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La articole, de la 1 la 22? Nu. Adoptate.

Dacă se susţin amendamentele respinse? Nu.

Iniţiativa rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri (PL-x 294/2023) (rămas pentru votul final).  

14. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri; PL-x 294/2023; procedură de urgenţă.

Guvernul României, aveţi cuvântul, ca iniţiator.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Benchescu-Pecingină (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin proiectul de lege se propune modificarea Legii nr. 209/2020, după cum urmează:

- Stabilirea destinatarilor măsurilor stabilite prin Legea nr. 209/2020;

- Reglementarea posibilităţii încheierii unor acorduri bilaterale între statele de domiciliu, reşedinţă sau rezidenţă, în cuprinsul cărora să se stabilească aspectele legate, printre altele, de eliberarea certificatelor privind încadrarea în muncă a lucrătorilor frontalieri;

- Stabilirea faptului că, în punctele de trecere a frontierei de stat rutiere unde infrastructura o permite, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia de Frontieră Română, va deschide benzi speciale de trecere dedicate lucrătorilor frontalieri care posedă certificatul privind încadrarea în muncă.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Comisia pentru muncă sau Comisia pentru apărare, pentru prezentarea raportului.

Domnule deputat Dan Şlincu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, prin adresa PL-x 294/2023.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 24 aprilie 2023.

La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, de adoptare a proiectului de lege cu amendamente admise, redate în anexa care face parte integrantă din raportul comun.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să propuneţi şi cele două minute pentru dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Am înţeles.

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Supun votului propunerea de timp.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

155 de voturi pentru, 3 împotrivă, 7 abţineri, un coleg care nu votează.

Dezbateri generale.

Are cuvântul domnul deputat Szabó Ödön.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această iniţiativă legislativă vine să modifice o lege pe care noi am propus-o, eu am propus-o, anterior, în anul 2020, şi care ar fi fost un ajutor de seamă în perioada pandemiei, când lucrătorii transfrontalieri trebuiau să ajungă la lucru dintr-o ţară în alta şi ar fi avut nevoie de benzile speciale respective.

Şi au nevoie în continuare de aceste benzi speciale.

În zona transfrontalieră, cel puţin între România şi Ungaria sunt circa 60.000 de oameni care tranzitează graniţa şi care nu sunt doar lucrători transfrontalieri, ci sunt şi familiile acestora.

Această iniţiativă vine să reglementeze oarecum din perspectiva Ministerului de Interne această chestiune.

După părerea noastră, iniţiativa, cea care a fost votată şi care, se pare, va fi modificată acum, era funcţională.

Sper că, dacă acum se modifică după cum îşi doresc cei de la Ministerul de Interne, să o şi implementeze. Au trecut 3 ani şi nu a fost implementată.

Îmi pare rău că au scos din această iniţiativă legislativă familiile celor care sunt în zona de frontieră, pentru că un elev care vine la şcoală, stă în Ungaria cu părinţii, să spunem, şi vine înapoi la şcoală în România, în Oradea, Arad sau Timişoara, nu are cum să aibă o dovadă de la angajator, pentru că el nu este angajat. Şi, atunci, ei nu au posibilitatea să tranziteze aceste zone?

Eu cred că ar fi trebuit gândit.

Dar dacă aceasta este propunerea ministerului, sper măcar să o aplice aşa cum au gândit-o ei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Andi Grosaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege... şi el are legătură cu Legea nr. 53/2022, al cărei decret de promulgare nu respectă votul Parlamentului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La amendamentele admise, la articole, de la 1 la 7? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 25 mai 2023 (PL-x 498/2023) (rămas pentru votul final).  

15. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 25 mai 2023; PL-x 498/2023; procedură de urgenţă.

Din partea Guvernului României?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul György Attila (secretar de stat, Ministerul Finanţelor):

Vă mulţumesc frumos.

Vă rugăm să fiţi de acord cu adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare care vizează finanţarea adiţională de 92 de milioane de euro, în proporţie de 100% în cadrul acestui împrumut, pentru continuarea vechiului Acord de îmbunătăţire a managementului riscurilor de dezastre.

Precizez că Acordul a fost fundamentat pe mecanismul prevăzut în Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2007 privind datoria publică.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, pentru prezentarea raportului?

Comisia pentru buget?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Bogdan!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rugăm, domnule preşedinte Huţucă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 25 mai 2023

La dezbaterea proiectului de lege au participat, în calitate de invitaţi, doamna Diana Blîndu, şef serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor şi doamna Anda Camelia Balaci Miroiu, şef Direcţia Financiară şi adjunct manager de proiect în cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma dezbaterii proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Întrucât la momentul depunerii proiectului de lege spre dezbatere şi adoptare în Camera Deputaţilor, atât pe prima pagină a acordului de împrumut în limba română, cât şi pe prima pagină a acordului de împrumut în limba engleză, dintr-o eroare materială, a fost menţionată de mână sintagma "Anexa 1", respectiv "Anexa 2", cele două pagini au fost înlocuite ulterior şi se regăsesc, în original, ataşate la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare dacă sunt intervenţii? Dacă nu, nefiind amendamente...

Doamna deputat Mitrea Dumitrina, de la Grupul AUR.

Vă rog să apăsaţi mai devreme butonul.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Practic, acest acord de împrumut ar fi trebuit să fie pentru Proiectul privind îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre, însă e vorba despre 92 de milioane de euro, bani care vor fi daţi pe mâna domnului Arafat, care nu a avut nicio intenţie de a veni să spună ce a făcut cu banii în pandemie, cu împrumuturile pe care le-a avut în perioada pandemiei.

În altă ordine de idei, haideţi să vedem, aceşti bani ar fi trebuit să intre pentru reconstrucţia caselor aflate într-un grad mare de uzură sau de degradare, sau ar fi trebuit reconstruite, însă cea mai mare parte din aceste împrumuturi, sumele care au fost deja trase din acest împrumut vor merge pentru acoperirea împrumuturilor şi a dobânzilor din datoria publică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020 (PL-x 441/2020) (rămas pentru votul final).  

21. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020; PL-x 441/2020; procedură de urgenţă.

Din partea Guvernului?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Florin Păşcuţ (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene):

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În condiţiile necesităţii asigurării îmbunătăţirii cadrului de implementare a proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri europene şi, bineînţeles, a evitării dezangajării la nivelul Programului Operaţional Infrastructură Mare şi pentru a se asigura o implementare mai eficientă a acestuia, au fost reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2020 o serie de măsuri care privesc implementarea proiectelor de infrastructură rutieră sau feroviară finanţate din fonduri europene.

În sectorul rutier, ordonanţa de urgenţă a Guvernului priveşte acţiunile de implementare a proiectelor de infrastructură, respectiv execuţia lucrărilor, acţiunile de supervizare a lucrărilor şi alte acţiuni conexe pentru proiectele de infrastructură de transport rutier de natura variantelor ocolitoare, drumurilor de legătură la drumurile naţionale, autostrăzilor, a drumurilor expres ori a drumurilor alternative, ca soluţii pentru descongestionarea traficului rutier, inclusiv modernizarea sau reabilitarea acestora.

În prezent, sunt finanţate un număr de 7 proiecte aferente sectorului rutier, în valoare totală de aproximativ 974,2 milioane de lei, iar plăţi efective în cuantum de aproximativ 175,7 milioane de lei.

Pentru sectorul feroviar, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2020 prevede posibilitatea implementării de proiecte de infrastructură feroviară care vizează trenuri urbane sau trenuri metropolitane destinate serviciului public de transport în comun de călători de către unităţile administrativ-teritoriale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară în parteneriat cu CNCF "CFR" S.A.

Având în vedere cele prezentate, propunem adoptarea prezentei ordonanţe, în forma prezentată de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Comisia pentru buget, pentru prezentarea raportului?

Domnul preşedinte Huţucă, Comisia pentru buget.

Şi timpul alocat dezbaterilor, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri care să evite riscul de dezangajare, în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de infrastructură de transport, energie, mediu şi a proiectelor de dezvoltare regională, finanţate din fonduri europene, având în vedere că acţiunile derulate în cadrul pandemiei cauzate de coronavirus au afectat calendarul de implementare pe termen mediu şi lung.

În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu unanimitatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2020, cu amendamentul admis de tehnică legislativă, prezentat în anexă.

Două minute - timp de dezbatere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Supun votului propunerea pentru timpul de dezbatere.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

156 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 9 abţineri.

Timpul a fost aprobat.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La articole, de la 1 la 2, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind Prevenirea şi Reducerea Poluării din Spaţiul Rural din România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2023 (PL-x 499/2023) (rămas pentru votul final).  

16. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind Prevenirea şi Reducerea Poluării din Spaţiul Rural din România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2023; PL-x 499/2023; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Video in format Flash/IOS    

Domnul György Attila:

Vă mulţumesc frumos.

Vă rugăm să fiţi de acord cu ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind Prevenirea şi Reducerea Poluării din Spaţiul Rural din România) încheiat între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Proiectul va sprijini Guvernul în eforturile de conformare la cerinţele directivelor europene în domeniul schimbărilor climatice şi a Pactului Verde European, cât şi în creşterea absorbţiei fondurilor europene alocate proiectelor de mediu în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Comisia pentru buget, finanţe, pentru prezentarea raportului?

Domnule preşedinte Huţucă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind Prevenirea şi Reducerea Poluării din Spaţiul Rural din România) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2023

În urma dezbaterii proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul Alin Coleşa, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci, suntem puşi în faţa unui proiect legislativ privind ratificarea unui acord de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, 60 de milioane de euro, privind aşa-zisa prevenire şi reducere a poluării din spaţiul rural din România, legate de Pactul Verde European, reducerea încălzirii globale şi alte asemenea. Cum? Prin întărirea capacităţii instituţionale de reglementare, monitorizare şi control. Reglementare, monitorizare şi control!

Deci, facem împrumuturi externe foarte mari pentru reglementare, monitorizare şi control al aşa-zisei poluări de la sate.

De ce este nevoie, de fapt, la sate? Satul românesc are nevoie de măsuri urgente pentru salvarea lui, prin reducerea birocraţiei, reducerea reglementărilor, a monitorizării şi a controlului, tocmai pentru a creşte producţia agricolă şi gradul de procesare de către agricultorii români şi distribuţia directă a produselor către consumatorul final. Altfel spus, un lanţ - producător - procesator - vânzător, format doar de ţăranul român.

România trebuie transformată din grânar în depozit de hrană procesată.

Enumerăm doar câteva dintre efectele unor asemenea politici antinaţionale de suprareglementare şi supracontrol.

Ne-am confruntat cu un proiect legislativ având ca scop interzicerea creşterii porcilor în gospodării, tocmai prin suprareglementare şi supracontrol; există un proiect legislativ privind practic interzicerea transhumanţei - la fel, prin suprareglementare şi supracontrol.

Până la urmă, acest împrumut scrie clar că este destinat şi finanţării deficitului bugetar.

Ca atare, AUR va vota contra unor asemenea măsuri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Andi Grosaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din nelegiuire nu se poate naşte lege.

Cum îmi cereţi să votez un proiect de lege de ratificare a unui acord important, în condiţiile în care eu sunt discriminat, hărţuit şi sancţionat... ( I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 53/2023) (adoptat).  

Domnul Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL, procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am o rugăminte, de a supune votului Proiectul de Hotărâre privind modificarea componenţei unor comisii de specialitate.

Cred că sunt întrunite toate condiţiile pentru a putea discuta şi... a vota, că de discutat, l-am discutat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Este vorba despre primul punct de pe ordinea de zi, proiectul de hotărâre prin care se fac nişte modificări în comisii.

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc în bănci... (Vociferări.) ...pentru a vota Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 53/2023.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

171 de voturi pentru, 10 împotrivă, 7 abţineri. Adoptat.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2022 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata tarifelor rutiere (PL-x 577/2022) (rămas pentru votul final).  

20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2022 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata tarifelor rutiere; PL-x 577/2022; procedură de urgenţă.

Are cuvântul iniţiatorul, Guvernul României.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Benchescu-Pecingină:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa are ca obiect de reglementare modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2022, prin care se creează cadrul legal pentru transpunerea parţială a Directivei (UE)2022/362 a Parlamentului European şi a Consiliului, de modificare a dispoziţiilor Directivei (UE)2019/520 a Parlamentului European şi a Consiliului, privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii şi actelor delegate prevăzute de aceasta.

Vă rugăm să adoptaţi proiectul de act normativ, în forma propusă de Guvern.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Comisiile raportoare, Comisia pentru transporturi sau Comisia pentru tehnologia informaţiei, pentru raport?

Comisia pentru transporturi sau Comisia pentru tehnologia informaţiei, pentru raport?

Un reprezentant al Comisiei pentru transporturi sau al Comisiei pentru tehnologia informaţiei, pentru prezentarea raportului? (Vociferări.)

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Au plecat toţi.

(Domnul deputat Benedek Zacharie solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ca de obicei, un frate ungur ne salvează.

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Cel mai bun dintre fraţii unguri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Benedek Zacharie:

Raportul Comisiei asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2022 pentru modificarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de act normativ.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României.

Membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au examinat iniţiativa legislativă, în şedinţa din 23 noiembrie 2022.

La şedinţă, deputaţii au fost prezenţi conform listei de prezenţă.

Membrii Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au dezbătut proiectul de lege, în şedinţa din 14 februarie 2023.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Dezbateri generale.

Dacă din partea grupurilor? Nu.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (PL-x 515/2018) (rămas pentru votul final).  

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului; PL-x 515/2018; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Benchescu-Pecingină:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin O.U.G. nr. 53/2018 se reglementează, în principal, descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, reevaluarea mecanismului de numire în funcţie a poliţistului pus la dispoziţie, reevaluarea situaţiilor de punere la dispoziţie şi, implicit, de încetare a raporturilor de serviciu, respectiv reevaluarea condiţiilor în care se încheie angajamentul cu Ministerul Afacerilor Interne.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Comisia pentru apărare sau Comisia pentru muncă, pentru raport?

Domnule preşedinte Leoreanu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Guvernului.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au dezbătut proiectul de lege şi au hotărât, cu majoritate de voturi - o singură abţinere -, aprobarea proiectului de lege, în forma prezentată de Senat.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Dezbateri generale, domnul deputat Dumitru Coarnă, de la AUR.

Haideţi, domnule Coarnă, haideţi!

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Dar unde vă grăbiţi aşa?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Să lucrăm, domnule Simion, să avem cât mai multe legi adoptate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Da, este o iniţiativă legislativă pe care am dezvoltat-o când eram preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor; ministru era Carmen Dan; Ordonanţa nr. 53; erau nişte lucruri pe care le-am identificat în practică şi, atunci, am simţit nevoia să le reglementăm.

Aici, sigur, este vorba, în principal, despre trecerea în Corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie şi să fie acordat gradul în funcţie de vechime şi posibilitatea ocupării unei funcţii până la şef de birou.

Am mai discutat despre asistenţa juridică.

Poliţistul este şi parte vătămată în procesul penal, în calitate de... calitate specială de subiect de drept penal şi, atunci, statul, Ministerul de Interne ar fi trebuit şi ar trebui să-i asigure asistenţă juridică.

Din păcate, am reglementat prin această Ordonanţă nr. 53/2018 - o să o votăm miercuri, la votul final - dar problema cu asistenţa juridică nu a fost reglementată şi nu va fi reglementată, pentru că în executarea legii trebuia emis un ordin de ministru. Domnul Bode nu e în sală, n-a emis acel ordin şi, atunci, practic, poliţiştii care sunt părţi vătămate în infracţiunile de ultraj sunt obligaţi să se reprezinte singuri sau să-şi plătească avocaţii, pentru că onor Ministerul de Interne nu respectă legea.

Sigur că noi vom vota pentru această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Viorel Salan, PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Acest act normativ reprezintă răspunsul Guvernului în încercarea de a rezolva deficitul major de personal cu care se confruntă Ministerul Afacerilor Interne, care, în momentul de faţă, a ajuns undeva, cam la 20%, în toate componentele sale.

Deficitul s-a agravat mult pe trei căi:

- În primul rând, reducerea drastică a numărului de indicatori în plată;

- În al doilea rând, aprobarea unor cifre de şcolarizare inferioare nevoilor instituţionale;

- Şi, nu în ultimul rând, părăsirea benevolă a sistemului, de către unele cadre, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, doresc să scot în evidenţă că a devenit evident faptul că este necesară optimizarea cadrului legal în vigoare, astfel încât mecanismele create pentru a proteja poliţiştii aflaţi în situaţii juridice particulare să nu fie transformate în oportunităţi de încetare a raporturilor de serviciu şi accesarea dreptului la pensie anticipată, respectiv anticipată personal.

Din această perspectivă, principalele modificări, aşa cum a scos în evidenţă şi reprezentantul Guvernului, le reprezintă descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor, reevaluarea cadrelor aflate în diferite situaţii, reglementarea situaţiilor în care ocupă o funcţie de demnitate publică cu rang de demnitar.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat este de acord cu modificările propuse şi de aceea vom vota în favoarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Andi Grosaru, neafiliat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu înţeleg de ce trebuie să acordăm grade ofiţerilor de poliţie sau poliţiştilor care au probleme cu legea şi nu şi le-au rezolvat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate (PL-x 49/2022) (rămas pentru votul final).  

25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate; PL-x 49/2022; procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorului, Guvernul României, dacă se doreşte?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Ilie Stanciu (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect instituirea unor măsuri de protecţie socială în domeniul pensiilor din sistemul public, pentru anul 2022. Astfel, se preconizează modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, printre altele, în sensul stabilirii ca, începând cu data de 1 ianuarie 2022, să se aplice valoarea punctului de pensie de 1.586 de lei.

Ministerul Muncii susţine raportul Comisiei pentru muncă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Comisia pentru muncă, raportul, vă rog.

Domnul Şlincu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 49/2022.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 14 februarie 2022.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

În urma dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc şi eu.

Dezbateri generale, domnul deputat Claudiu Manta, de la PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu Manta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ca de fiecare dată, Partidul Social Democrat a iniţiat, susţinut şi adoptat decizii cu caracter social, pentru a sprijini semenii noştri, mai ales pe cei care au nevoie de acest lucru, fie că e vorba despre copii, despre persoane cu dizabilităţi ori vârstnici.

De-a lungul timpului, PSD a fost singurul partid care a crescut consistent cuantumul alocaţiilor de stat pentru copii, precum şi pensiile celor în drept de a beneficia de ele.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 125/2021, s-a decis practic modificarea unor acte normative aflate deja în vigoare, astfel încât să poată fi acordate unele creşteri pentru anumite categorii de pensionari, începând cu anul 2022 şi continuând seria creşterilor şi în 2023, în ceea ce-i priveşte pe beneficiarii unor pensii sociale minime garantate de statul român.

Indiferent de argumentele sau de contraargumentele aduse de unii sau de alţii, aceşti oameni sunt bunicii sau părinţii noştri, ajunşi la o anumită vârstă, cu probleme specifice generate de aceasta şi care, din nefericire, nu deţin, în majoritatea cazurilor, o stare materială deloc bună, ba chiar sub nivelul minim al unui trai decent.

Măsura creşterii punctului de pensie, cât şi a valorii minime a indemnizaţiei sociale pentru pensionari reprezintă un parcurs constant, pe care parlamentarii PSD l-au susţinut de-a lungul timpului, fie în perioadele în care au guvernat singuri, fie în diverse coaliţii.

De altfel, politicile cu o componentă socială continuă şi astăzi, Guvernul alocând fonduri pentru creşteri de alocaţii ori pensii pentru toţi cei care se află în drept de a beneficia de acestea.

În concluzie, Partidul Social Democrat va vota pentru adoptarea acestui PL-x.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Da.

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Eu voiam să-l întreb pe domnul Andronache ce părere are că primarul PNL din Moeciu, Mircea Ioniţă Manea, a fost condamnat definitiv la puşcărie pentru furt de lemne şi e primar în continuare la Moeciu, judeţul Braşov?

Dacă ne-aţi putea ajuta, domnule Andronache, cu părerea dumneavoastră, primarul PNL din Moeciu, condamnat definitiv pentru furt?

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul Andronache Gabriel, de la PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule Dan Tanasă, vă reamintesc că suntem în plenul Camerei Deputaţilor.

Ştiu că vă este dor de activitatea de ziarist, dar, dacă doriţi un interviu din partea mea, eu am oricând disponibilitatea să vi-l ofer, dar nu aici, în Camera Deputaţilor, unde discutăm despre propuneri legislative, despre actul de legiferare primară.

Repet, dacă vreţi să fiţi ziarist, vă stau la dispoziţie oricând, să vă acord un interviu.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Până la furatul de lemne, poate ne spuneţi cum e cu violul ăla de la Constanţa.

 
     

Domnul Georgel Badiu (din sală):

Portbagajul de bani, ăla era mai important! (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamna deputat Alexandru Victoria, de la neafiliaţi. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Domnule preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor,

Am rugămintea să conduceţi cu mare atenţie şedinţele de plen.

Mai devreme, a fost un speech politic al unui coleg de-al dumneavoastră din PSD care ne-a spus despre cum PSD, de ani de zile, ţine la bătrânii şi la seniorii...

O să vă rog să fiţi atent la dezbaterile noastre, noi discutăm aici proiecte de lege, nu facem declaraţii politice.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dumneavoastră ce faceţi acum?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Culmea este că noi avem de aprobat, că e o formalitate, o ordonanţă din 2021, cu creşterea punctului de pensie, deci este o chestiune tehnică, simplă.

Lăsaţi discursurile politice! Când o să le răspundeţi românilor de ce aţi crescut doar cu 12%, când noi am făcut-o cu 14% într-un an de pandemie...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamnă Alexandru...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...atunci o să vă mai ascult.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamnă Alexandru...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Aşa, să-mi ţină cineva lecţii, cum...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamnă Alexandru...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...vă îngrijiţi dumneavoastră de bătrâni...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...nu mă faceţi să vă opresc...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...e puţin cam mult.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...microfonul!

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă v-aş fi oprit microfonul, nu v-ar fi plăcut, dar asta aţi făcut şi dumneavoastră, o declaraţie politică.

(Doamna deputat Dumitrina Mitrea solicită să ia cuvântul.)

Doamnă Dumitrina Mitrea, tocmai a luat cuvântul un vorbitor de la Grupul AUR, şi în procedură de urgenţă avem un singur vorbitor pe grup.

Îmi cer scuze!

Şi vă mulţumesc.

Domnule deputat Toma Ilie, de asemenea, un singur vorbitor pe grup şi a vorbit domnul Manta.

Nemaifiind alte intervenţii, nefiind nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia (PL-x 348/2022) (rămas pentru votul final).  

Pentru că mai avem câteva minute, mergem mai departe.

26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia; PL-x 348/2022; procedură de urgenţă.

Guvernul României, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Florin Păşcuţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Ordonanţa de urgenţă are drept scop instituirea unor măsuri temporare denumite "Sprijin pentru România", până la data de 31 decembrie 2022, pentru sprijinul material al unor categorii de populaţie vulnerabile, respectiv - pensionarii sistemului public de pensii, pensionari aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei; persoane încadrate în gradul de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familiile monoparentale, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutor social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, şi persoanele fără adăpost.

Având în vedere aceste lucruri, vă rugăm să aprobaţi ordonanţa de urgenţă, în forma propusă de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pentru raport, Comisia pentru buget sau Comisia pentru muncă?

Domnule Şlincu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate prin adresa PL-x 348/2022.

La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului şi avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 7 iunie 2022.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul deputat Ilie Toma, PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Încă o dată, de la tribuna Forului suprem al statului român, auzim unele inepţii, cum că se fac declaraţii politice, cum că se iau măsuri populiste.

Nu! Partidul Social Democrat, întotdeauna când a fost la guvernare, a avut aplecarea faţă de omul de rând, a avut aplecarea pentru cel aflat în suferinţă şi, atunci, era normal să dea... (Vociferări.)

Comentaţi degeaba, că nu vă auziţi de acolo, din spate. Puteţi să luaţi cuvântul aici. (Vociferări.)

N-am nicio apăsare, staţi liniştit! (Vociferări.)

A reuşit să fie alături de omul acela care a suferit, nu de cei cu buzunarele pline.

Dumneavoastră, care comentaţi din fundul sălii, aflându-vă la guvernare de multe ori, cu vederi de dreapta, aţi tăiat pensii, aţi tăiat salarii, aţi închis şcoli, aţi închis spitale!

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc, domnule Toma.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

A fost nevoie întotdeauna să vină Partidul Social Democrat şi să îndrepte aceste lucruri. (Vociferări. Gălăgie.)

Să ştiţi, indemnizaţia socială minim garantată este pentru acel om aflat în suferinţă şi care are nevoie, nu este totuna cu pensia minimă. (Vociferări. Gălăgie.)

Luaţi un pic... uitaţi-vă pe Legea pensiilor, şi după aceea discutăm, când mai învăţaţi! (Vociferări. Gălăgie.)

Mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumim.

Domnul Simion George, de la Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Da, îl susţin pe domnul Toma... (Aplauze.) ...este tusea şi cu junghiul.

Aţi plecat cam devreme pe aplauzele alea.

Deci tusea şi cu junghiul, domnule Ilie Toma. Este PSD şi cu cei care, teoretic, sunt de dreapta.

Aţi devenit groparii României! Felicitări! (Aplauze. Vociferări.)

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Dreptul la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Timpul de lucru pentru prima parte a şedinţei a fost epuizat.

Urmează răspunsurile la întrebări şi interpelări.

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Jos cenzura!

Daţi-i, domnule, dreptul la replică lui Toma!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Îl invit pe domnul vicepreşedinte Lucian Bode la conducerea şedinţei.

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Lucian Nicolae Bode, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Bună ziua!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 9 octombrie 2023, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Prima întrebare: "Situaţia implementării la nivel de legislaţie naţională a măsurilor prevăzute prin Decizia-cadru nr. 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008".

O invit pe doamna Roxana Simona Momeu, secretar de stat, să răspundă întrebării adresate de Lazăr Ion-Marian, deputat al USR.

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Dar este în sală domnul?

Dacă nu este în sală, n-are rost!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mergem mai departe.

Va primi răspuns în scris.

Continuăm.

Cea de-a doua întrebare: "Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR".

Lazăr Ion-Marian, USR, nu este în sală.

Va primi răspuns în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Alin Chirilă

Cea de-a treia întrebare: "Numărul de spaţii în care se desfăşoară activităţi de jocuri de noroc", întrebare adresată de către domnul deputat Chirilă Virgil Alin, Grupul parlamentar al PSD.

Este în sală? Da, este în sală.

Din partea Ministerului Finanţelor, domnul Attila György, secretar de stat.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul György Attila:

Vă mulţumesc frumos.

În cele ce urmează, voi da citire răspunsului pe care l-am primit de la colegii noştri de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Autorizaţiile pentru activităţile de jocuri de noroc sunt acordate în funcţie de tipul de joc şi de tipul de activitate, iar numărul spaţiilor sau locaţiilor în care se desfăşoară activităţile de jocuri de noroc este supus unor variabile diverse, inclusiv dinamicii pieţei jocurilor de noroc.

Menţionăm că baza de date a ONJN este permanent actualizată, având în vedere dinamica extrem de activă a domeniului jocurilor de noroc, evidenţa fiind organizată în funcţie de licenţele şi autorizaţiile emise, nu de locaţiile în care se desfăşoară activitatea, acestea fiind obligatoriu înregistrate la Registrul Comerţului, ca puncte de lucru ale organizatorilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

În conformitate cu reglementările legale în vigoare, autorul întrebării, după audierea răspunsului, poate interveni cu precizări şi comentarii, fără a depăşi două minute.

Doriţi să interveniţi?

 
     

Domnul Virgil Alin Chirilă (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule secretar de stat, cred că ne ştim de foarte mult timp, nu ştiu dacă dumneavoastră vă mai amintiţi de mine; eu, de dumneavoastră, da. Şi, vă spun sincer, nu mă aşteptam la un asemenea răspuns!

Totuşi, veniţi în plenul Parlamentului şi, spuneţi-mi...

Eu vă întreb care este numărul de locaţii şi dumneavoastră ne spuneţi nouă că dinamica este atât de mare, încât nu o putem număra?!

Nu vă supăraţi pe mine, este ruşinos!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Voci de la PSD:

Bravo!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mergem mai departe.

Următoarele patru întrebări sunt adresate de colegul nostru, domnul deputat Lazăr Ion-Marian. Nu este în sală.

Aşadar, pentru toate cele patru întrebări înregistrate, conform desfăşurătorului nostru de astăzi, va primi răspuns în scris.

 
Video in format Flash/IOS   Filip Havârneanu

Următorul coleg, Havârneanu Filip.

     

Domnul Filip Havârneanu (din sală):

Da, prezent!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Este în sală.

Tema întrebării: "Situaţia manualelor şcolare, la începutul anului şcolar 2023-2024".

Din partea Ministerului Educaţiei, îl invit pe Cătălin Mihai Micu, secretar de stat, să răspundă întrebării domnului deputat.

Vă rog, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Mihai Micu (subsecretar de stat, Ministerul Educaţiei):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 10.390A/2023, având ca obiect "Situaţia manualelor şcolare, la începutul anului şcolar 2023-2024", vă comunicăm următoarele.

În ceea ce priveşte manualele şcolare pentru învăţământul primar şi gimnazial, cu un grad de uzură fizică ridicat, acestea sunt înlocuite cu manuale noi, în conformitate cu numărul solicitat de către unităţile şcolare.

La nivelul învăţământului primar şi gimnazial, nu există situaţii în care editurile să refuze retipărirea manualelor şcolare.

Pentru clasa I, retipăririle de manuale şcolare se realizează în proporţie de 100%, raportat la cifra de şcolarizare. Pentru clasele a II-a - a VIII-a, retipăririle s-au realizat:

- pentru manualele aflate în al doilea an de contractare, în procent de 10%;

- pentru manualele aflate în al treilea an, în procent de 20%;

- pentru cele aflate în al patrulea an procentul este de 15%;

- pentru manualele aflate în al cincilea an, acolo unde este cazul, procentul este de 10%.

Menţionăm faptul că în învăţământul primar şi gimnazial nu există manuale mai vechi de 5 ani.

Pentru învăţământul primar şi gimnazial, cele mai vechi manuale şcolare utilizate în anul şcolar 2023-2024 sunt cele aprobate în anul 2019.

Mulţumindu-vă pentru colaborare, vă asigurăm, stimate domnule deputat, de toată consideraţia noastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Îl invit pe domnul deputat Havârneanu Filip să ia cuvântul; două minute pentru intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Filip Havârneanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mi se pare foarte interesantă modalitatea în care se găseşte să se răspundă la o întrebare, spunând totuşi ceva la subiect, dar total pe lângă subiect.

Problema principală a manualelor şcolare nu este faptul că în anul 2013 a fost tipărit acel manual, problema este că noi învăţăm după manuale din 2004.

Informatica...

Noi, ca oameni, când vedem că învăţăm de pe un manual de acum 19 ani, cum se face informatica, şi vedem o dischetă care este pe manualul de informatică, ne aşteptăm ca cei de la minister să ne explice, odată la cât timp vin cu nişte noi manuale, nu retipărite aceleaşi manuale, ci alte manuale, cu alt conţinut. Conţinutul se schimbă; pe noi conţinutul ne interesează. Nu ne interesează când a fost tipărit; asta să fie ultima problemă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

Colegul nostru, Havârneanu Filip, din Grupul parlamentar al USR, adresează o întrebare ministrului educaţiei: "Situaţia Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în ceea ce priveşte componenta de educaţie".

Vă rog.

Dacă doriţi să vi se comunice în scris, sunt pregătiţi.

 
     

Domnul Filip Havârneanu (din sală):

Nu, vreau să aud!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vrea să audă, are dreptul legal.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Mihai Micu:

Mulţumesc încă dată, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 10.393A din 2023, având ca obiect "Situaţia Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în ceea ce priveşte componenta de educaţie", vă comunicăm următoarele.

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la modificările propuse de Ministerul Educaţiei, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional, pentru ajustarea unor ţinte şi jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 15 - Educaţie, facem următoarele precizări.

Propunerile de ajustare a ţintelor şi jaloanelor din Componenta 15 - Educaţie PNRR au fost transmise de către Ministerul Educaţiei, ca urmare a solicitării nr. 1.383 din 11 august 2023, din partea coordonatorului naţional, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Regulamentul Comisiei nu acceptă creşterea valorilor unor investiţii din PNRR, astfel că Ministerul Educaţiei nu poate cere o sumă mai mare pentru acoperirea ţintelor privind microbuzele şcolare, singurele modificări posibile fiind exclusiv cele din cadrul art. 18 şi art. 21 din Regulamentul nr. 241/2021 din aplicarea indicelui de creştere a costurilor.

De asemenea, în ceea ce priveşte ajustarea indicatorilor privind ţinta de 3.200 de microbuze şcolare, menţionăm că, la momentul depunerii PNRR-ului, au fost estimate 3.200 de microbuze, ale căror costuri au fost raportate la preţul microbuzului cu 8 plus 1 locuri, pentru 70.000 de elevi beneficiari. Valoarea investiţiei din PNRR este de 200 de milioane de euro.

Ajustarea indicatorilor privind unităţile de învăţământ beneficiare în cadrul Programului Naţional de Redresare a Abandonului Şcolar are la bază, de asemenea, aplicarea indicelui de creştere a preţurilor, fără a scădea valoarea investiţiei. Astfel, grantul pentru unităţile de învăţământ a fost mărit, de la 200.000 la 300.000 de euro, de la runda I la runda a II-a a programului, pentru ca unităţile de învăţământ beneficiare să-şi poată îndeplini activităţile din proiect.

Mulţumindu-vă pentru colaborare, vă asigurăm, stimate domnule deputat, de toată consideraţia noastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc, domnule secretar de stat.

Cred că acelaşi lucru o să-l transmită şi domnul deputat, ministrului educaţiei, acum.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Filip Havârneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă uitam, aşa, la ce se discută. Eu ştiu că domnul secretar de stat nu are nicio vină, problema este la minister, la doamna Ligia Deca. Dar mă uitam şi în sală, şi la acest răspuns foarte pe larg, în care practic nu se răspunde nimic.

În momentul în care noi ne uităm în România, în judeţul Covasna - vă dau un singur exemplu -, de două ori am primit, două zile la rând, filmuleţe cu elevi care sunt transportaţi cu un microbuz de 8 plus 1 locuri. Sunt câte 16-17, fără uşă la microbuz, cu nişte lanţuri, ca elevii să nu cadă când se îmbulzesc. Şi noi vorbim despre nişte cifre, ce se întâmplă în anumiţi ani.

Între timp, ce aşteptăm? O nouă Crevedia, un nou Caracal, să cadă copiii din mers? Ştiţi că, la sesizarea mea, a venit Poliţia, l-a oprit pe acel şofer... Ştiţi ce s-a întâmplat? Şi, mare surpriză, mai era şi beat! Beat, în microbuz, cu 19 elevi pe 8 locuri! Şi, ce s-a întâmplat? Nimic!

Problema e că nu este un singur caz, sunt multe, iar răspunsurile acestea pompoase, în care nu se spune nimic, le tot auzim. Am vrea să vedem ceva concret!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

Continuăm cu o întrebare adresată de colegul nostru, domnul deputat Havârneanu Filip.

Tema întrebării: "Situaţia demisiilor directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar".

Domnule secretar de stat, din partea Ministerului Educaţiei, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Mihai Micu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 10.418A din 2023, având ca obiect "Situaţia demisiilor directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar", vă comunicăm următoarele.

Conform datelor comunicate de inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, vă transmitem anexat situaţia statistică a directorilor şi a directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar care nu au mai optat pentru ocuparea funcţiilor de conducere de directori, respectiv directori adjuncţi, începând cu 1 septembrie 2023, defalcat pe judeţe.

La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, din cei 3 directori şi 7 directori adjuncţi care şi-au înaintat demisia din funcţia de conducere, un singur director a invocat motivul salarizării.

Dacă doriţi, vă pot detalia, din tabelul anexat, pe judeţe, numărul, sau vă pot preciza, din totalul de 95 de directori şi respectiv 48 de directori adjuncţi, au invocat motivul salarizării 59 de directori şi 22 de directori adjuncţi.

Mulţumindu-vă pentru colaborare, vă asigurăm de toată consideraţia noastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Filip Havârneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Deci, practic spunem că nu este o problemă; directorii ne pleacă. Nu este din cauza salarizării, pentru că doar undeva la 70 de directori, din 130, care şi-au dat demisia pe 1 septembrie, au plecat din cauza salarizării.

Peste 50% din directorii din România, care şi-au dat acum demisia, spun că este din cauza salarizării. Evident că şi la ceilalţi este din acelaşi motiv, dar nu au menţionat acest lucru.

Deci, haideţi să găsim o soluţie pentru profesori şi pentru directori!

Trebuie să le creştem salariile atât profesorilor, dar şi directorilor. Nu putem să avem şcoli acum şi fără directori! Am auzit şi de directori adjuncţi, şi de directori de şcoală care pleacă pentru că nu au bani. Iar ministerul spune că nu este, de fapt, o problemă.

Trist!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Continuăm.

Următoarea întrebare, din partea domnului deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe. Este prezent?

 
     

Doamna Raisa Enachi (din sală):

Nu, nu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nu este. Va primi răspuns în scris.

Următoarea întrebare, adresată de domnul deputat Puşcaşu Lucian-Florin. Este? Nu este. (Vociferări.)

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Nu mai este nimeni! Până la interpelări nu mai e nimeni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Dumneavoastră sunteţi nimeni? Cum, sunt cei care trebuie!

Următoarea întrebare, din partea domnului deputat Şlincu Dan-Constantin, Grupul PSD.

 
     

Domnul Adrian Alda (din sală):

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Florin Ghiţă

Din partea Grupului PSD, Ghiţă Daniel-Florin.

Tema întrebării: "Comunicarea instituţiilor de învăţământ în care aţi predat".

Ministerul Educaţiei.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Mihai Micu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 10.490A din 2023, având ca obiect "În ce instituţii de învăţământ, şcoli generale, licee, facultăţi/universităţi şi ce materii aţi predat după absolvirea studiilor superioare", vă comunicăm următoarele.

Informaţiile solicitate de dumneavoastră se regăsesc pe pagina Guvernului României, şi v-am precizat adresa, în scris, unde puteţi găsi aceste informaţii.

Mulţumindu-vă pentru colaborare, vă asigurăm, stimate domnule deputat, de toată consideraţia noastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Doriţi să interveniţi? Nu. A fost foarte, foarte clar.

Domnul deputat Lazăr Ion-Marian, Grupul USR, nu a revenit în sală.

Aşadar, închidem aici prima parte a şedinţei noastre, dedicată răspunsurilor la întrebări.

Menţionez faptul că toate celelalte întrebări care sunt înscrise pe ordinea de zi şi cu solicitare de amânare vor fi reprogramate pentru şedinţa următoare şi vor primi răspuns în scris, dacă acest lucru va fi solicitat.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Mergem mai departe.

Trecem la prezentarea interpelărilor.

Voi da cuvântul colegilor deputaţi înscrişi pe listă, pentru a prezenta câte o singură interpelare dintre cele depuse, reamintind totodată că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute.

Are cuvântul domnul deputat Alexandru Muraru, dacă se află în sală.

     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nu se află în sală.

Are cuvântul domnul Andrei Marius Miftode, Grupul USR.

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Nu e.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nu se află în sală.

Are cuvântul doamna Anda-Diana Buzoianu, Grupul USR. Nu.

Din partea colegilor neafiliaţi, Oana-Alexandra Cambera.

 
     

Domnul Ilie Toma (din sală):

Nu e.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie Toma

Din partea Grupului PSD - cum spuneam, contează că sunteţi prezenţi -, domnul deputat Ilie Toma.

Îl invit să adreseze o interpelare, din cele şase.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Întrebarea mea se adresează Ministerului Educaţiei, doamnei ministru Ligia Deca.

Aşa... că şi sună telefonul!

De-a lungul anilor, la fiecare început de an şcolar, se discută pe subiectul manualelor şcolare care nu au ajuns la elevi. Această situaţie face ca elevii noştri să fie privaţi de un instrument esenţial pentru a asimila cunoştinţele necesare într-un mod structurat şi coerent. Mai mult, lipsa manualelor şcolare, la începutul anului şcolar, generează frustrare şi stres atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi şi cadre didactice. Elevii şi cadrele didactice se simt încurajaţi să caute alternative nesigure, precum utilizarea resurselor online, care pot înlocui în totalitate manualele, dar poate că nu sunt cele corecte.

În ciuda faptului că data de 11 septembrie a fost stabilită ca termen pentru începerea anului şcolar, am constatat şi în acest an, cu regret, lipsa manualelor şcolare. Lipsa acestora, în combinaţie cu modificările legislative frecvente, generează un climat de haos şi incertitudine în sistemul de învăţământ românesc.

Prin urmare, doamnă ministru, vă rog să-mi comunicaţi punctual rezoluţiile la problemele semnalate.

Şi anume:

- Care este cauza întârzierii livrării manualelor şcolare pe data de 11 septembrie?

- Ce măsuri au fost luate pentru a remedia această situaţie şi a asigura că manualele vor fi livrate cât mai curând posibil?

- Cum vă veţi asigura că astfel de întârzieri nu se vor repeta în viitor şi că elevii vor avea acces la manualele şcolare necesare la începutul fiecărui an şcolar?

Solicit răspuns verbal şi în scris.

Cu deosebit respect, Toma Ilie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumim, domnule deputat.

Continuăm.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Florin Ghiţă

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Daniel-Florin Ghiţă, Grupul PSD.

Una dintre cele două interpelări, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelare adresată doamnei ministru al culturii, Raluca Turcan.

Obiectul: "Motivele schimbării inscripţiei de pe statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca".

Conform presei locale şi naţionale, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a decis recent eliminarea inscripţiei de pe statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca, situată lângă Bastionul Croitorilor, care avea următorul conţinut - "Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul, ucis în chinuri groaznice de către unguri, în data de 5 februarie 1601", cu o inscripţie nouă având următorul conţinut - "Baba Novac, Căpitan al lui Mihai Viteazul. Ars pe rug în ziua de 5 februarie 1601. S-a ridicat acest monument, spre cinstirea memoriei sale, în anul 1975".

Vă solicit să dispuneţi efectuarea de verificări şi să îmi comunicaţi care au fost motivele pentru care a fost schimbată inscripţia de pe statuia lui Baba Novac şi dacă a fost solicitat avizul Ministerului Culturii în acest sens, recte al Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj şi al Direcţiei Monumente Naţionale din cadrul ministerului.

Totodată, vă solicit să-mi precizaţi motivele pentru care a fost eliminat textul "de către unguri". Nu corespunde adevărului istoric sau limbajului "politicii corecte"?

Solicit răspuns scris şi oral.

Deputat al PSD, Daniel Ghiţă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

Mergem mai departe.

Domnul deputat Ionel Floroiu, Grupul PSD? Nu este în sală.

Din partea Grupului neafiliaţilor, Daniel-Liviu Toda? Nu e în sală.

Laurenţiu-Dan Leoreanu, Grupul PNL? Nu este în sală.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Alda

Din partea Grupului PSD, Adrian Alda.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Alda:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea este adresată doamnei ministru al educaţiei, Ligia Deca.

Obiectul interpelării: "Clarificări privind criteriile acordării burselor şcolare".

Doamnă ministru,

Proiectul de Metodologie-Cadru de acordare a burselor şcolare elimină pragul mediei necesare atribuirii burselor de merit la gimnaziu şi la liceu. Potrivit acestui document, primesc burse de merit primii 30% dintre elevii unei clase, indiferent de medie, în ordinea descrescătoare a acestora.

Mai concret, în Capitolul III - Acordarea burselor de merit, la art. 7 alin. (1) lit. a) se stipulează că bursele de merit se acordă pentru "30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, cu condiţia să nu fi acumulat mai mult de 20 de absenţe nemotivate în decursul unui an şcolar".

Vă rog să-mi explicaţi cum poate această prevedere legislativă să contribuie la stimularea elevilor ca să acumuleze şi mai multe cunoştinţe, precum şi la recompensarea meritelor şcolare ale acestora, în absenţa unui criteriu clar care să stabilească un prag pentru media anuală sub care nu se poate acorda bursa de merit.

Solicit răspuns în scris.

Adrian Alda, deputat al PSD de Arad.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi

Continuăm.

O invit la cuvânt pe doamna deputat Raisa Enachi, dacă este în sală?

Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelare adresată domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu.

Obiectul interpelării: "Care este miza pentru Schengen?"

Stimate domnule prim-ministru,

În momentul de faţă, după cum a declarat şi preşedintele Klaus Iohannis, s-au înregistrat progrese "destul de modeste" în ceea ce priveşte pactul de migraţie, singurul aspect pentru care Austria ar fi fost în opoziţie în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Cu toate acestea, tot Iohannis afirma că acest pact nu este suficient pentru ca această promisiune, făcută de ani de zile, să fie îndeplinită.

Avem nevoie de transparenţă şi de o abordare clară şi hotărâtă în ceea ce priveşte această chestiune. Este esenţial ca România să devină membru al spaţiului Schengen şi să beneficieze de avantajele pe care le aduce acest statut. Cetăţenii noştri au aşteptat suficient şi merită să ştie că liderii noştri politici acţionează cu hotărâre în interesul lor şi al ţării noastre.

Domnule prim-ministru,

Dumneavoastră vă revine misiunea de a proteja şi de a apăra interesele românilor şi, în această ordine de idei, vă rog să îmi precizaţi:

- Până în momentul de faţă, ce măsuri au fost luate ca România să adere la spaţiul Schengen? În condiţiile în care abia acum se văd progrese "destul de modeste", se subînţelege că măsurile luate sunt destul de recente.

- Cum putem aborda problema traficului de persoane şi a imigraţiei, care au fost aduse în discuţie în contextul aderării la spaţiul Schengen?

- Cum puteţi asigura că România îşi va putea controla eficient frontierele şi va aborda orice problemă legată de migraţie şi securitate, pentru a elimina orice justificare a refuzului constant al aderării la spaţiul Schengen?

Solicit răspuns în formă scrisă.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Continuăm.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Radu-Vicenţiu Grădinaru, Grupul AUR, dacă este? Nu este.

Domnul deputat Lucian-Florin Puşcaşu, Grupul AUR? Nu este.

Domnul deputat Dorel-Gheorghe Acatrinei, Grupul AUR?

 
     

Doamna Raisa Enachi (din sală):

Este doar Ringo Dămureanu, de la AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi

Din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Vă invit la cuvânt, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelare adresată domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu.

Obiectul interpelării: "Situaţia financiară a Radio România şi a SRTV".

Stimate domnule prim-ministru,

Prin prezenta interpelare vă aduc în atenţie situaţia financiară a Radio România, precum şi cea a Societăţii Române de Televiziune, vectori de propagare a mesajului european şi euroatlantic, care actualmente se confruntă cu o situaţie financiară complicată.

În ultimii 18 ani, deşi oferta de canale şi numărul studiourilor teritoriale au crescut, în deplin respect al misiunii publice şi cu acoperirea unor domenii vaste precum ştiri, educaţie, artă, cultură, minorităţi etnice, documentar/publicistică, sumele alocate au scăzut aproape de suma alocată în anul 2005, neputând susţine salariile unei părţi a personalului de execuţie care este plătit la minimul grilei, fără să mai menţionăm că acestea vor trebui majorate potrivit prevederilor legale.

Astfel, în cazul radioului public, s-a decis reducerea la jumătate, pe timpul nopţii, a puterii emiţătoarelor în unde medii, fiind afectate inclusiv programele în limbile de circulaţie internaţională, iar dacă vorbim despre bugetul alocat anual SRTV, acesta nu este ajustat la costurile suplimentare consistente, care apar pentru evenimente majore pe care TVR le transmite şi nu poate susţine cheltuielile corespunzătoare pentru dezvoltare şi investiţii.

Situaţia financiară actuală, prin care trec cele două instituţii, le califică pentru acordarea unui ajutor de urgenţă, înainte de aplicarea creşterii salariului minim pe economie.

Având în vedere aceste aspecte, stimate domnule prim-ministru, vă rog să-mi comunicaţi măsurile care vor fi adoptate de Guvern, pentru ca activitatea celor două instituţii publice extrem de importante într-un stat democratic şi modern, Televiziunea şi Radioul, să nu fie afectată.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă rog să dispuneţi ca răspunsul să-mi fie comunicat oral şi în scris.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ringo Dămureanu

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ringo Dămureanu, din partea Grupului AUR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ringo Dămureanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Interpelarea este adresată domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu.

Obiectul interpelării: "Reclamele impuse la Radio şi TV, pe tema actelor sexuale cu minori".

Domnule prim-ministru,

"Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol dacă diferenţa de vârstă este mai mare de 5 ani şi se pedepseşte cu închisoarea". Auzim asta zilnic, pe toate posturile de radio şi TV, la sfârşitul tuturor calupurilor publicitare, în intervalul orar 18.00-22.00, în mod regulat, ca aşa-zis mesaj de avertizare.

Indiferent dacă au sau nu studii juridice, românii înţeleg că se poate viola un copil, iar infractorii vor scăpa de pedepse dacă nu sunt cu 5 ani mai în vârstă decât victima.

Aceasta este interpretarea dată textului difuzat cu atâta insistenţă, ca mesaj de interes public, pe toate posturile de radio şi televiziune.

Recent, o adolescentă a fost violată în pădurea Dealul Pleşa din localitatea Sebiş, ademenită de trei băieţi, printre care unul de doar 13 ani, care nu a participat la agresiunea sexuală, fiind doar martor, în timp ce băieţii de 17 şi 18 ani, care se presupune că au întreţinut relaţii sexuale cu fata, vor fi exoneraţi de răspundere penală, fiind, cel mai probabil, ei înşişi influenţaţi de aceste reclame radio-TV.

Într-o Românie care şi-a propus să fie o "ţară educată" şi a ajuns să fie declarată "stat eşuat", legat de cele prezentate, prin această interpelare, vă rugăm să ne răspundeţi:

1. Care sunt valorile morale urmărite de mesajul de avertizare în interes public, referitor la actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani? Promovarea sau prevenţia?

2. Care este publicul-ţintă al mesajului de avertizare referitor la actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani? Potenţialii agresori, potenţialele victime sau publicul larg, spre informare?

3. Acceptaţi interpretarea per a contrario a mesajului mai sus menţionat, în sensul în care, dacă diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă este mai mică de 5 ani, actul sexual comis de major împotriva minorului sub 16 ani îl exonerează pe făptuitor de viol, respectiv de pedeapsa cu închisoarea?

4. Sunteţi dispuşi să solicitaţi Consiliului Naţional al Audiovizualului să înceteze impunerea către posturile de radio şi televiziune a mesajului referitor la actele sexuale cu minori?

Noi, AUR, asta vă cerem!

Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, secretar al Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

Ultimul coleg deputat înscris pe ordinea de zi de astăzi, din partea Grupului USR, Adrian Wiener, dacă este în sală? Nu este.

Aşadar, în final, dacă nu mai există niciun deputat înscris pe listă sau niciun deputat care nu s-a înscris pe listă, dar care doreşte să prezinte interpelările adresate Guvernului, declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.41.