Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.43/2024
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2024
|
Şedinţa a început la ora 8.29. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi, în primele minute, de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, iar apoi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre dedicată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
Începem cu domnul Tuhuţ. Se pregăteşte domnul Chirilă. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. "Comunităţile din munţii Apuseni au nevoie de stimulente pentru crearea de noi locuri de muncă" Stimate domnule preşedinte, Dragi colegi, Am susţinut de foarte multe ori, de la această tribună, faptul că munţii Apuseni reprezintă o zonă pe cât de frumoasă, pe atât de văduvită de atenţia reală a celor care au condus judeţul zeci de ani şi care au ţinut toate aceste comunităţi locale la pragul subzistenţei şi dezvoltării rurale, privându-le de investiţii, motiv pentru care tinerii au ales treptat să migreze spre judeţe mai dezvoltate, depopulând, într-un final, toate aceste localităţi din judeţul Alba. Soluţii există, au existat şi fonduri la judeţ, însă a lipsit viziunea, voinţa şi respectul faţă de cetăţeni. Este inadmisibil pentru anul în care ne aflăm să vorbim încă de zone vaste neacoperite de utilităţi, fără drumuri de acces, fără acces la servicii medicale şi, poate cel mai trist, fără siguranţa unui loc de muncă plătit decent. Din acest punct de vedere, consider că zona munţilor Apuseni are nevoie de stimulente financiare care să atragă investitori, care să fie motivaţi să creeze locuri de muncă bine plătite şi care să pună frână depopulării acestei zone. De asemenea, consider că avem nevoie de un parteneriat solid între autorităţile locale şi sectorul privat, pentru a crea premisele unor iniţiative de succes. În acest sens, autorităţile locale pot asigura terenul necesar, precum şi utilităţi necesare pentru crearea unor zone industriale care să corespundă nevoilor antreprenorilor, infrastructura rutieră poate fi de asemenea modernizată, pentru a se asigura facil transportul mărfurilor, într-un mod eficientizat, Internet de mare viteză, şi nu în ultimul rând, autorităţile judeţene ar putea asigura accesul la gaze naturale, un element care ar putea reduce costurile în cadrul multor activităţi economice din zona munţilor Apuseni. Personal, consider că, pe lângă toate aceste facilităţi pe care autorităţile locale le pot pune la dispoziţia investitorilor, este nevoie de o măsură care să genereze rapid locuri de muncă, precum eliminarea impozitului pe venit şi a taxelor pe muncă pentru fiecare nou loc de muncă creat, pentru o perioadă de un an, până la maximum doi ani, în vederea asigurării stabilităţii activităţii economice în zonă, acolo unde sunt create minimum 5 locuri de muncă noi. O astfel de măsură consider că ar impulsiona atât activitatea turistică din zonă, cât mai ales industriile de prelucrare a materiilor prime, şi nu doar a serviciilor. Printr-o astfel de măsură tinerii s-ar putea reîntoarce pentru a începe afaceri de familie, profiturile ar putea fi reinvestite în comunităţile locale, iar satele de munte ar fi readuse treptat la viaţă. În contextul economic actual, al comunităţilor din zona de munte, crearea de noi locuri de muncă reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi, nicio comunitate nefăcând excepţie de la această necesitate. Un prim pas în acest sens a fost realizat de către ministrul economiei, prin lansarea proiectelor care încurajează tinerii să investească, dar sunt ferm convins că putem identifica soluţii care să extindă aceste iniţiative, cu precădere în zona munţilor Apuseni. Mulţumesc. Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ. |
|||||
|
|
|
Domnul Chirilă. Se pregăteşte domnul Blaga. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi parlamentari, Dragi colegi, Săptămâna trecută Institutul Naţional de Statistică a confirmat că preţurile alimentelor s-au redus în februarie, inflaţia la această categorie de produse fiind de 4,5%, cu mult sub rata generală a inflaţiei. Scăderile sunt mult mai mari, dacă ne uităm la alimentele de bază cu adaos limitat şi la momentul la care a fost introdusă măsura PSD. Acest lucru ne confirmă că toate programele noastre au fost întemeiate, dar este nevoie să le extindem şi să avem o predictibilitate mai mare. Premierul Marcel Ciolacu, alături de miniştrii social-democraţi vor propune o formulă îmbunătăţită care să pună în valoare şi să facă mai competitive produsele alimentare româneşti, astfel încât românii să aibă acces la hrană mai ieftină şi mai sănătoasă. Totodată, se vor căuta soluţii pentru a promova produsele româneşti, în favoarea celor de import. În acelaşi timp, trebuie să fim corecţi şi să spunem că există desigur şi produse la care preţurile sunt mai mari, din cauza unor influenţe sezoniere. Este firesc ca preţul legumelor şi al laptelui să fie mai mare iarna decât vara. Astfel de variaţii se manifestă în fiecare an, indiferent de nivelul inflaţiei. Însă cel mai important este faptul că datele ne indică o concluzie certă - a fost oprită specula, iar preţurile la alimente s-au stabilizat prin toate mecanismele şi pârghiile legislative susţinute şi implementate de parlamentarii şi miniştrii PSD. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Blaga. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Numiri explozive la Uzina Mecanică de la Mija" Am atras recent atenţia asupra unui subiect îngrijorător, în Dâmboviţa, mai precis la Uzina Mecanică de la Mija, unde - ce să vedeţi?! - şi aici politicul îşi bagă coada rău, rău de tot. Au ajuns domnii din partidele aflate la putere să îşi numească acoliţii. Nu vreun specialist sau vreo personalitate cu merite şi vreun CV bogat, ci nişte domni pe care îi recomandă strict partidul în funcţii-cheie. Aşa e în cazul unui distins domn care a făcut poze la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor şi a ajuns şef de secţie la muniţii. Dar, staţi aşa, se poate şi mai bine! Un apropiat al primarului PSD de la Crevedia, localitate unde mai mulţi oameni au murit, iar 10 au suferit arsuri în urma exploziilor de la fostul depozit GPL, a ajuns să fie numit în Consiliul de administraţie de la Uzina Mija. Morbidă idee! Iar în Consiliul de administraţie al Uzinei Mija sunt numiţi numai unul şi unul, bineînţeles, recomandaţi de familie şi, evident, de partid, pentru că - nu-i aşa? - partidul este în tot şi în toate. Trebuie să ne oprim cu politizarea excesivă. Gata, este prea mult! Să lăsăm specialiştii să ocupe funcţiile de responsabilitate, să se organizeze concursuri serioase, să renunţăm la interesele de partid şi la aceste numiri cu cântec şi cu multă dedicaţie. România se duce cu totul de râpă, şi în loc să o ajutăm să se menţină pe mal, îi dăm brânci şi mai tare. Până când şi de ce? La câte dezastre trebuie să mai asistăm ca să ne trezim la trista realitate? E vina tuturor că asistăm şi dăm din umeri văzând toată această mascaradă. Instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria onest, cu gândul şi cu grija la românul de rând, nu la ordinul lui nenea de la partid, numit politic, vremelnic, în vreo funcţie publică. Se pare că am uitat cu totul de responsabilitate. Numirile politice sunt în toi, concursurile par a fi doar de formă. Pentru că în cele mai multe dintre cazuri se ştie din timp cine este câştigătorul. Cu certitudine, însă, ştim cu siguranţă cine sunt marii perdanţi. Noi, românii de rând. E vremea să spunem stop acestor abuzuri, să ne oprim din batjocura continuă, de atâta amar de vreme, a politicienilor de la putere. Cum vă puteţi uita în ochii românilor după nenorociri gen Crevedia, iar ulterior să vă numiţi politruci în instituţii cu aşa mare responsabilitate, precum Uzina Mecanică de la Mija? Vă reamintesc, uzină care produce arme şi armament. Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne?! Mulţumesc. Daniel Blaga, deputat USR de Dâmboviţa. |
|||||
|
|
|
Domnul Lazăr? Domnul Giurgiu? Domnul Lőrincz? Domnul Apostol? Hai, domnule Apostol, nu sta după uşă, că te-am văzut! (Râsete.) |
|
|||
|
|
"PSD a călcat pe BEC" Partidule unic PSD-PNL, nici nu ştii cât de mic începi să fii! Partidul unic PSD-PNL este disperat. Ştie că, deşi PSD şi PNL s-au comasat în PCR - Partidul Comasat Român, pierde teren masiv. Electoratul realizează că ei s-au comasat doar ca să continue hoţia guvernamentală cu încă 4 ani. Le este frică de Alianţa Dreaptă Unită şi de aceea reprezentantul PSD din BEC a susţinut excluderea Alianţei Dreapta Unită de pe buletinele de vot. Cum AEP a devenit o instituţie politică care răspunde "Să trăiţi!" la apelul PSD-PNL, aşa s-au şi executat. Oricâte şicane mai pune Partidul unic PSD şi PNL, Alianţa Dreapta Unită, împreună cu românii, va învinge orice act antidemocratic. Partidul unic PSD-PNL îi sărăceşte pe români prin inflaţie, adică prin creşteri de preţuri. Rata inflaţiei a fost de peste 7%, de aproape 3 ori mai mare decât media europeană. Familii întregi trebuie să îşi strângă şi mai mult cureaua şi să facă sacrificii, în timp ce Nicolae Ciucă încasează în continuare o pensie specială de peste 19.000 de lei, iar ei nu opresc jaful public. Preţurile exorbitante la alimente, plătite de fiecare român, sunt din cauza incompetenţei şi hoţiei Partidului unic PSD-PNL Anul acesta îi vom putea opri, vom putea opri acest jaf. Împreună cu dumneavoastră vom putea tăia taxele şi vom putea lăsa banii în mâinile oamenilor cinstiţi, care muncesc cu greu în România. Nu-i lăsa să-ţi fure viitorul! Vreme de trei ani ţi-au luat banii prin scumpiri, dobânzi-record şi taxe mai mari. Vreme de trei ani ţi-au luat banii ca să-şi plătească ei pensiile speciale, salariile nesimţite şi contractele pentru oamenii de partid. Ne-am unit ca să îi oprim. Iată câteva dintre prevederile pe care Alianţa Dreapta Unită le susţine în aceste alegeri de pe 9 iunie. - Cerem organizarea unui referendum privind eliminarea pensiilor speciale, simultan cu alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie. - Susţinem reducerea numărului de parlamentari din Parlamentul României la 300, conform voinţei a 7,7 milioane de români. - Susţinem integrarea reală a României în spaţiul Schengen, sprijinind astfel libertatea de călătorie a cetăţenilor şi creşterea competitivităţii firmelor româneşti. Vă mulţumesc. Alin Apostol, deputat al USR de Bucureşti. |
|||||
|
|
|
Domnul Zisopol. A, nu, scuzaţi! Domnul Scripnic. Scuze! Se pregăteşte domnul Zisopol. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea se intitulează "«Roşia Montană», laude fără temei". Cu siguranţă am văzut cu toţii cum prim-ministrul României, domnul Marcel Ciolacu, se lăuda, cu puţin timp în urmă - şi îl citez pe dumnealui: "Am câştigat procesul cu Compania Gabriel Resources". Aceasta se întâmpla după ce o echipă de avocaţi de la Casa de avocatură românească Leaua Damcali Deaconu Păunescu şi firma elveţiană LALIVE SA a reuşit să obţină un rezultat corect şi favorabil României în procesul cu firma canadiană Gabriel Resources. Oare chiar nu mai există nicio urmă de onestitate şi bun-simţ printre guvernanţii României? Cum este posibil ca Marcel Ciolacu să uite atât de uşor că înainte de proces ne anunţa că vom pierde acest litigiu? Era sigur că vom fi obligaţi la plata unor datorii de miliarde de euro. Noi, românii, trebuia să fim iarăşi gata să strângem cureaua pentru mai mulţi ani. Şi, de ce? Doar pentru că toate guvernele PSD, PNL, PD şi USR din ultimii 20 de ani nu numai că au gestionat prost problema exploatării miniere de la "Roşia Montană", ci pur şi simplu şi-au bătut joc de resursele ţării şi de popor. Acum revine, fără ruşine, să se laude cu meritele unor oameni care au dat dovadă de profesionalism şi competenţă, şi care au făcut tot ce au putut pentru a salva România de pe marginea prăpastiei, unde au dus-o Ciolacu şi acoliţii lui. Ar fi trebuit să iasă în faţa ţării şi să se scuze pentru greşelile făcute, pentru panica produsă românilor şi să arate meritele adevăraţilor câştigători. Crede că printr-un zâmbet şi un buchet de flori arată un comportament corect? Se înşală! Dacă guvernanţii sunt atât de capabili, de ce nu au pus alături de echipa de avocaţi şi oameni din partid, de profesie jurişti, care să colaboreze cu aceştia? De ce nu i-a însoţit şi coordonat domnul Cătălin Predoiu? Ori dânsul nu ştie decât să se lamenteze că lupta cu drogurile este deja pierdută sau să masacreze Codurile civil şi penal ale României, care, de la intrarea în vigoare, au suferit zeci de modificări, şi mai puţin să facă ceva efectiv bun pentru ţară. Ne întrebăm de ce? Este foarte simplu! Pentru că oamenii competenţi din Guvern sau dintre colaboratorii acestuia lipsesc cu desăvârşire. Acolo găseşti doar clientelă politică ce trebuie răsplătită pentru eforturile de susţinere a partidului. Aşadar, să nu ne mai mirăm de lipsa de ruşine, onestitate şi bun-simţ ale guvernanţilor, pentru că şi de această dată Marcel Ciolacu a vrut doar să îşi pună pe el mantia albă de cavaler salvator al României, ca să îi acopere salopeta şi lopata de gropar al ţării, pe care nu ştie decât să o jupoaie. Vă mulţumesc. Deputat de Galaţi, Lilian Scripic. |
|||||
|
|
|
Domnul Zisopol. Se pregăteşte domnul Ichim. |
|
|||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Pentru grecii şi filoelenii de pretutindeni, ziua de 25 martie este una istorică. Este deopotrivă momentul rememorării începutului revoluţiei de eliberare a poporului grec de sub jugul otoman, o zi a izbăvirii care coincide, deloc întâmplător, cu marea sărbătoare religioasă a Bunei Vestiri, dar şi un prilej de a-i comemora pe cei care s-au sacrificat pe altarul libertăţii, în Grecia şi în afara ei. În anul 1821, în contextul spiritului revoluţionar balcanic, se declanşează sinergia ideilor iluministului grec Rigas Feraios Velestinlis cu acţiunile Societăţii secrete "Filiki Eteria" şi în Principatele Române, la Iaşi, se aprinde scânteia revoluţiei elene. Confruntările armatei de la Drăgăşani, Sculeni şi Secu, bătălii cu valoare de simbol al eroismului, determinării şi dragostei de neam, au contribuit, prin curaj şi sacrificiu de sine, la fundamentarea legăturilor multimilenare eleno-române. Din momentul declanşării, la 25 martie 1821, a revoluţiei antiotomane de către arhiepiscopul de Patras, Germanos, la Mănăstirea Agia Lavra, din Grecia, şi până la constituirea, în anul 1828, a Statului Grec, sub deviza "Libertate sau moarte în Grecia şi în afara ei!", au îndurat martiriul elenii şi filoelenii care au renăscut Elada, dar, mai presus de orice, au inspirat mişcările de emancipare ale popoarelor balcanice. La 203 ani de la începutul Revoluţiei elene din 1821, învăţămintele acestea rămân actuale. Eroii creatori de istorie sunt plămădiţi din demnitate, curaj, credinţă, dragoste de neam şi patrie. În contextul provocărilor şi dificultăţilor cu care ne confruntăm pe plan mondial, este datoria noastră să preţuim aceste virtuţi, să împărtăşim aceleaşi idealuri şi principii pentru care înaintaşii noştri au luptat până la sacrificiul suprem, să fim uniţi pentru binele umanităţii. Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Ziua de 25 martie, Ziua Bunei Vestiri, este Ziua Naţională a Republicii Elene, dar este deopotrivă şi un moment propice pentru popoarele grec şi român de a reflecta asupra legăturilor dintre cele două state, asupra prieteniei care a ghidat parcursul istoric al celor două ţări. În acest context, membrii Uniunii Elene din România trăiesc momente de mare încărcătură emoţională, cu gândul la curajul civic al celor care s-au jertfit pentru libertate, dar şi la cei care au contribuit şi contribuie la consolidarea elenismului pe plan mondial. Convins fiind de rolul Uniunii Elene în consolidarea identităţii culturale şi spirituale a elenismului, prin dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Grecia, vă rog să îmi permiteţi ca, în încheierea alocuţiunii, să urez grecilor, românilor şi filoelenilor de pretutindeni un călduros la mulţi ani. La mulţi ani, Grecia! La mulţi ani, România! La mulţi ani grecilor şi filoelenilor de pretutindeni! La mulţi ani prieteniei româno-elene! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Ichim. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Dragi români, "România are nevoie de o reformă profundă în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea şcolilor de şoferi" Educaţia pentru siguranţă rutieră devine o responsabilitate socială în momentul în care fiecare dintre noi se înscrie la o şcoală de şoferi pentru a obţine un permis auto. Această realitate face ca rolul şcolilor de şoferi să fie esenţial. Sistemul actual de pregătire a conducătorilor auto din România se confruntă cu numeroase probleme care au un impact negativ şi semnificativ asupra siguranţei rutiere, calităţii instruirii oferite şi integrităţii procesului pentru obţinerea permisului de conducere. România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o lege pentru şcolile de conducători auto. În toate ţările membre ale Uniunii Europene există o lege specifică pentru organizarea şi funcţionarea şcolilor de conducători auto şi regulamente sau norme de aplicare a acesteia. România face, din acest punct de vedere, o notă distinctă, în sensul în care organizarea şi funcţionarea şcolilor de conducători auto sunt prevăzute într-o lege a transportatorilor de marfă şi persoane. Pentru a răspunde nevoilor actuale care există în acest sector de activitate trebuie să facem schimbări legislative de substanţă, care să asigure în mod profesional predarea cunoştinţelor, a aptitudinilor şi a comportamentelor esenţiale pentru siguranţa circulaţiei oricărui solicitant de permis auto. Principalele argumente pentru care trebuie să începem acest proces sunt: - Creşterea siguranţei rutiere. Prin implementarea unor programe de instruire mai riguroase şi actualizate, şcolile de conducători auto pot contribui la formarea unor şoferi responsabili şi mai bine pregătiţi pentru a face faţă diverselor situaţii pe drumurile publice; - Modernizarea programelor de instruire. Prin adaptarea programelor de instruire la noile tehnologii şi la schimbările din mediul rutier, conducătorii auto vor fi mai bine pregătiţi pentru provocările din trafic; - Asigurarea calităţii instruirii. Prin standarde mai clare şi mai exigente pentru şcolile de conducători auto, se poate asigura o pregătire de calitate pentru toţi cursanţii; - Promovarea transparenţei şi responsabilităţii. Prin publicarea rezultatelor examenelor, a ratingurilor şcolilor de conducători auto şi a feedback-ului clienţilor se poate contribui la o concurenţă sănătoasă şi la îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite; - Şi nu în ultimul rând, combaterea practicilor frauduloase şi a corupţiei. O reformă legislativă ar putea include măsuri mai ferme pentru combaterea practicilor frauduloase şi corupte din industria şcolilor de conducători auto. La final, avem nevoie de o revizuire a legislaţiei în acest domeniu, care trebuie să înceapă acum şi trebuie să fie coordonată în mod responsabil. În calitate de legiuitori, aici, în Parlamentul României, avem responsabilitatea să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a seta cadrul legal în vederea... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...creşterii siguranţei rutiere şi salvării de vieţi omeneşti. Cristian-Paul Ichim, deputat REPER de Bacău. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Mihai Weber. |
|
|||
|
|
Declaraţie politică. "România a câştigat în dosarul «Roşia Montană», în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari!" În lumina victoriei juridice obţinute de statul român în procesul în care Gabriel Resources cerea României despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari, o victorie ce ne exonerează de o povară financiară greu de suportat... O secundă... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Pun pe altcineva până găsiţi? Pun pe altcineva până găsiţi textul? (Vociferări.) A! |
|||||
|
|
|
Domnul Lazăr. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Deşi nu aş fi vrut să discut despre prestaţia vremelnicului deţinător al portofoliului de la transporturi şi infrastructură, ultima declaraţie a ministrului Grindeanu, privind situaţia de la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", mi-a atras atenţia în mod neplăcut. Astfel, săptămâna trecută, acesta declara cu aplombul caracteristic că "Aeroportul din Bucureşti a ajuns la numărul de pasageri de dinainte de pandemie. Este un lucru, s-a recuperat acea perioadă. În patru-cinci ani ajunge la capacitate maximă, ceea ce înseamnă că trebuie să dăm drumul de acum la tot ce ţine de construirea unui nou terminal". Totuşi, domnul ministru a uitat să reitereze şi faptul că în luna mai 2023 declara - "În acest moment, astăzi, când vorbim, pe numărul de pasageri, pe toate studiile, şi avem studii şi de la Banca Mondială, şi vi le pot pune la dispoziţie, nu se justifică construcţia unui nou terminal". Ce omite, de asemenea, domnul Grindeanu să precizeze, dar o să spunem noi, cei din USR, este faptul că atât de la staţia de cale ferată "Henri Coandă" Bucureşti, cât şi de la viitoarea staţie de metrou de la aeroport nu se are în vedere asigurarea unei legături directe către noul terminal ce se va construi în zona de est a Aeroportului Internaţional "Henri Coandă̆". În acest sens, la data de 9.10.2023, Metrorex preciza că nu deţine informaţii privind amplasarea noului terminal din zona de est a Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", transbordarea pasagerilor între terminale fiind responsabilitatea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. În final, dragi cetăţeni, nu putem să nu constatăm faptul că, la momentul actual, ministrul Grindeanu este mai degrabă preocupat de buna derulare a anumitor investiţii din circumscripţia electorală din care provine, decât să se îngrijească de situaţia deplorabilă a Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" şi, respectiv, de condiţiile oferite cetăţenilor români care tranzitează principala poartă aeriană a ţării. Vă mulţumesc. Deputat Lazăr Ion-Marian, Circumscripţia nr. 40 Vâlcea. |
|||||
|
|
|
Domnul Weber. (Vociferări.) Se întâmplă. |
|
|||
|
|
"România a câştigat în dosarul «Roşia Montană», în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari!" În lumina victoriei juridice obţinute de statul român în procesul în care Gabriel Resources cerea României despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari, o victorie ce ne exonerează de o povară financiară greu de suportat, asistăm cu dezgust la atacurile opoziţiei, în special USR şi REPER, reprezentate de domnii Drulă şi Cioloş. Această critică surprinzătoare, în contextul unui succes naţional incontestabil, ridică semne de întrebare cu privire la intenţiile şi chiar integritatea morală a celor implicaţi în acest cor al disidenţei. Este, după cum bine ştim, o practică comună în arena politică să se identifice şi să se exploateze slăbiciunile adversarului, într-o încercare de a construi capital politic. Totuşi, când o astfel de strategie se desfăşoară pe fondul unei reuşite de proporţii pentru întreaga naţiune, trebuie să ne întrebăm - unde se termină responsabilitatea faţă de binele public şi unde începe jocul politic meschin? În acest context, acuzaţiile aduse premierului Ciolacu, care, în loc să fie felicitat pentru contribuţia sa la apărarea intereselor naţionale, se vede atacat într-un mod ce pare desprins dintr-un teatru al absurdului, devin nu doar nefondate, dar şi profund nedrepte. Ironia situaţiei este că, în timp ce opoziţia pare să se întreacă în inventivitatea atacurilor, realitatea juridică şi economică a României îşi urmează cursul într-un mod care ar trebui să ne unească, nicidecum să ne divizeze. Este, aşadar, o dovadă de ipocrizie fără margini să se critice un succes indubitabil, în numele unor interese politice de moment. Este o formă de negaţionism politic care slujeşte doar la subminarea încrederii publice în instituţiile statului şi în capacitatea acestora de a servi interesul general. În concluzie, apelul meu este unul la raţiune şi la depăşirea acestor jocuri de putere. Vă invit, pe toţi colegii parlamentari, să privim succesul României în faţa unei provocări de aproape 7 miliarde de dolari nu ca pe un prilej de discordie, ci ca pe o ocazie de a ne reafirma unitatea şi angajamentul faţă de prosperitatea şi stabilitatea ţării noastre. Orice altă abordare este pur şi simplu neproductivă şi contrară spiritului de solidaritate şi responsabilitate pe care ar trebui să-l promovăm în calitate de reprezentanţi ai poporului român. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată. |
|||||
|
|
|
Domnul Grădinaru. A mai venit cineva de la USR? |
|
|||
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea de astăzi - "Copiii cu dizabilităţi din România sunt copiii noştri!!". În România sunt mii de copii înregistraţi cu certificat de handicap. O parte dintre aceştia fie nu sunt şcolarizaţi, fie fac parte din sistemul de învăţământ special, separaţi de copiii normali. Despre aceşti copii se discută foarte puţin în spaţiul public, adesea doar când presa semnalează abuzurile la care sunt supuşi într-un sistem închis. Dacă nu ai pe cineva în spate, e foarte greu să te descurci pe cont propriu. La ce mă refer? Trebuie să cunoşti alţi părinţi care se confruntă cu aceleaşi probleme ca să îţi dea un sfat, pentru că autorităţile nu te ajută cu nimic. Dacă baţi la uşa lor, nimeni nu ştie nimic, nu îţi spun nimic, trebuie să caute în lege să îţi dea un răspuns, nu te îndrumă. Discriminarea nu le vine de la sine copiilor, e un comportament învăţat de la adulţi. Şcolile din România nu sunt pregătite pentru a primi elevii cu dizabilităţi. Copiii cu dizabilităţi au dreptul să înveţe. Un copil cu dizabilităţi, în ciuda faptului că reprezintă o provocare pentru familia sa, poate fi şi o sursă de bucurie şi satisfacţie. Un astfel de copil te poate învăţa cum să fii umil, răbdător, sensibil, empatic şi devotat. Copilul vă va răsplăti efortul depus cu dragoste şi afecţiune nelimitată. Nu uitaţi, copiii cu dizabilităţi sunt copiii României! Ţineţi minte, singura dizabilitate reală a omului nu vine cu limita de vârstă, nici cu boala, nici cu o oarecare formă de invaliditate. Singura dizabilitate reală a omului este incapacitatea de a simţi iubire pentru alţii. Vă mulţumesc. Radu-Vicenţiu Grădinaru, deputat AUR de Botoşani. |
|||||
|
|
|
Domnul Giurgiu. Se pregăteşte domnul Manea. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Românii trebuie să ştie cine se află în spatele politicienilor români care, de peste 20 de ani, au vrut să dea aurul României unei firme fantomă. Este nevoie de o investigaţie serioasă pentru a scoate la iveală adevărul legat de afacerea "Roşia Montană". Această investigaţie ar trebui să înceapă cu ministrul industriilor, între decembrie 1996 şi decembrie 1997, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, care a avizat asocierea dintre Gabriel Resources Barbados şi Regia Cuprului din Deva. Gabriel Resources era la vremea aceea o companie din Barbados, un paradis offshore, unde firmele sunt utilizate fie pentru spălarea banilor, fie pentru evitarea plăţii taxelor. Apoi, ar mai trebui luat la întrebări şi Victor-Viorel Ponta. Ştiţi de ce? Pentru că Guvernul Ponta şi parlamentarii PSD au dat contractul final către Gabriel Resources. Ei sunt cei care au vrut să vândă aurul de la "Roşia Montană". Ei sunt cei care au vrut să otrăvească pământul, apa şi aerul oamenilor de acolo, şi acum au tupeul să spună că nu au habar de această afacere sulfuroasă! Domnule Victor Ponta, nu vă e ruşine de tentativa de devalizare a statului român? Şi ultimul pe listă - Marcel Ciolacu, bufonul de serviciu al ţeparilor de la Bursă. Acesta a declarat că "s-a luptat" pentru ca România să nu plătească 6,7 miliarde de dolari către Gabriel Resources. Dar a declarat şi că România va pierde procesul, înainte ca sentinţa să fie pronunţată. Ca un adevărat antipatriot, el deja ştia că România va pierde. Dar, domnule Ciolacu, cu respect vă spun - nu numai că nu v-aţi luptat vreo secundă, dar aţi băgat capul în nisip de când sunteţi la guvernare. Şi mai mult decât atât, aţi folosit funcţia de premier al României ca să manipulaţi acţiunile companiei la Bursă. Aţi mers pe burtă în ceea ce priveşte procesul intentat de compania Gabriel Resources împotriva României şi aţi sperat că o să băgaţi pe gât românilor această amendă sau că o s-o puneţi în spatele USR-ului fix în an electoral. Domnule Ciolacu, cine este consilierul dumneavoastră onorific acum? Exact acel Viorel Ponta! Premierul care le întindea covorul roşu celor care au venit să ne fure aurul. Pardon, să îl ia aproape gratis, pe spatele sănătăţii românilor, a poluării şi a distrugerii. Omul care a vrut să dea cel mai mare tun din economia României - să dea aurul românilor pe nimic unei companii cu zero experienţă în minerit. Ştiţi cine a luptat cu adevărat pentru ca "Roşia Montană" să nu devină o afacere păguboasă pentru statul român? Societatea civilă! Ea este cea care a protestat vehement împotriva proiectului minier iniţiat de PSD. A fost ajutată apoi de un guvern de tehnocraţi şi, mai apoi, după înfiinţare, de USR. Faptul că ţara noastră nu va achita despăgubiri de miliarde de dolari se datorează acestor oameni care au ieşit în permanenţă în stradă! Mă bucur că am reuşit să oprim caracatiţa corupţiei din jurul afacerii "Roşia Montană". Însă cazul "Roşia Montană" nu trebuie să se oprească aici. Şi toţi cei care au fost implicaţi în această afacere dubioasă trebuie deconspiraţi şi pedepsiţi pentru că au luat decizii împotriva intereselor României. Domnule Ciolacu, treceţi la luptă cu mafia din spatele afacerii "Roşia Montană"! Vă mulţumesc. Adrian Giurgiu, deputat al USR de Mureş. |
|||||
|
|
|
Domnul Manea. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Astăzi voi trage un semnal de alarmă, de la tribuna Camerei Deputaţilor, în legătură cu cele peste 60.000 de locuinţe sau, după caz, aşa cum sunt denumite şi în legislaţia specifică, aşezări informale, care nu au încă acces la energia electrică. Cu puţin timp în urmă, am fost în judeţul Hunedoara şi vă spun sincer că am vizitat mai multe localităţi şi am identificat o serie de gospodării cu foarte mulţi copii care nu aveau acces la energie electrică. Evident că nu este un caz izolat, iar această situaţie o regăsim la nivel naţional, cu precădere în mediul rural. Trebuie să vă spun că cele mai multe dintre aceste locuinţe aparţin cetăţenilor români de etnie romă, iar unul dintre motivele pentru care aceste locuinţe nu sunt încă racordate la reţeaua de energie electrică este veşnica problemă că aceşti oameni nu pot face dovada proprietăţii, fie a terenului, fie a locuinţei în care trăiesc. Motiv pentru care, stimaţi colegi, vă invit să susţineţi un proiect de lege pe care îl voi iniţia alături de colegii din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, alături de colegii din cadrul Partidului Social Democrat şi din cadrul Partidului Naţional Liberal, pentru modificarea legislaţiei primare, de aşa manieră, încât această condiţionalitate de a face dovada proprietăţii asupra terenului sau a locuinţei să nu mai fie prezentă în actul normativ de bază. De asemenea, trebuie operate modificări şi în legislaţia secundară. Şi aici am în vedere ordinele emise de Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. După părerea mea, este inadmisibil ca în secolul al XXI-lea să avem peste 60.000 de gospodării care nu sunt încă racordate la energie electrică. Este la fel de necesar să avem un program naţional de electrificare, cum este imperios necesar să avem şi un registru, hai să-l numim electronic, de evidenţă a gospodăriilor care nu sunt racordate la energia electrică. Gândiţi-vă şi dumneavoastră, dacă punem, în medie, 5 persoane care trăiesc într-o astfel de gospodărie, înmulţim 60.000 de locuinţe care nu au acces la energie electrică ori 5 persoane, o medie, aşa, şi discutăm despre aproximativ 300.000 de cetăţeni ai acestei ţări care în secolul al XXI-lea sunt de fapt în Evul Mediu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Cozmanciuc. |
|
|||
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi va fi una scurtă, dar care va aduce în atenţia dumneavoastră şi a celor care ne urmăresc un eveniment pe care preşedintele Partidului Naţional Liberal, împreună cu alţi colegi, prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan şi secretarul general Lucian Bode, l-au desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute. Şi mă refer la vizita şi deplasarea pe care au avut-o atât în Spania, cât şi în Franţa, unde s-au întâlnit cu comunităţi de români. Consider şi considerăm că toţi cei care sunt plecaţi din ţară poartă România în suflet, indiferent de locul în care se află, iar rolul nostru, ca demnitari, ca oameni politici, este să le alocăm această atenţie în fiecare clipă, nu doar în perioada campaniilor electorale. De aceea, subliniez, ca un punct pozitiv şi un lucru care trebuie finalizat, demersul pe care l-au făcut colegii noştri pentru ca românii din Spania să aibă o dublă cetăţenie. Întâlnirile pe care le-au avut cu lideri politici din Spania, precum şi demersurile făcute ulterior vor duce la un aspect care va ajuta comunitatea românească de acolo, şi cred că acest lucru trebuie susţinut de întreaga clasă politică. Nu cred că trebuie omis nici faptul că au avut deplasări şi vizite atât la agenţi economici, cât şi în alte comunităţi, unde întâlnirile au avut ca impact, practic, apropierea tuturor de Patria mamă, România. Acest lucru trebuie să îl avem ca temei în fiecare moment în care suntem în funcţia publică şi cred că fiecare dintre noi ne dorim să avem o Românie cu adevărat a românilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Amet Varol. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Nawrezul -sărbătoarea sosirii primăverii în cadrul comunităţii turco-tătare din România". În fiecare an, începând cu data de 21 martie, musulmanii din întreaga lume celebrează sărbătoarea Nawrezului, o datină străveche ce îşi găseşte începuturile în urmă cu 5.000 de ani. Cuvântul "Nawrez" are provenienţă persană şi provine de la cuvântul "Nowüz", ce prezintă o dublă semnificaţie - în cultura iraniană, această sărbătoare simbolizează începutul unui nou an calendaristic, iar în alte culturi, Nawrezul prevesteşte venirea primăverii. La 25 noiembrie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind declararea acestei zile, arătându-se că "Sărbătoarea Nawrez şi a anului nou este asemănată cu Sărbătoarea de Paşte a creştinilor, prin prisma compatibilităţii legate de tradiţii şi obiceiuri". Cu ocazia acestei sărbători, se vopsesc ouă în patru culori - roşu, verde, galben şi albastru, iar acestea semnifică scăparea de greutăţi când cojile de ouă cad pe pământ. În zona Dobrogei, Nawrezul este o sărbătoare care se serbează în fiecare an, iar pentru tătari, primii vestitori ai primăverii sunt ghioceii, zambilele şi narcisele. În acest an, Nawrezul este în aceeaşi perioadă cu Luna Sfântă Ramazan, iar credincioşii musulmani vor marca acest eveniment în cadrul familiei, alături de prieteni, rude şi cei mai apropiaţi. Cu ocazia Lunii Ramazan, doresc să urez un post uşor tuturor credincioşilor musulmani! "Ramazan ayi qayirli bolsin!". Iar cu prilejul Nawrez bayram: "Nawrez bayram qayirli bolsin!". Vă mulţumesc. Deputat Amet Varol. |
|||||
|
|
Întrucât nu mai avem colegi prezenţi, declar şedinţa închisă. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Securitatea alimentară a României" Un studiu comandat de parlamentarii europeni arată că străinii au ajuns să controleze până la 40% din terenul arabil al României. Printre marii proprietari, sunt cetăţeni libanezi, conţi austrieci, bănci şi companii de asigurări. Efectele sunt negative atât asupra forţei de muncă, cât şi asupra mediului înconjurător - arată studiul. Informaţiile sugerează că România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia sunt, în mod particular, puncte fierbinţi ale acestei probleme, se arată în raport. Menţionez că, în România, potrivit negocierilor pentru aderarea la UE, liberalizarea pieţei funciare a avut loc începând cu 1 ianuarie 2014, moment în care cetăţenii străini au putut cumpăra teren în ţara noastră, şi ca persoană fizică. Mai mult, din datele Institutului, reiese că, în România, se găsesc şi cele mai numeroase ferme atipice deţinute de cetăţeni străini. "Cea mai mare fermă din România aparţine Companiei libaneze Maria Group şi se întinde pe 65.000 de hectare. Având propriul port şi depozit de cereale, grupul exportă carne şi cereale în special în Orientul Mijlociu şi Africa de Est" - se arată în raport. Studiul vorbeşte şi despre efectele acestui fenomen asupra economiei locale. Creşterea numărului de astfel de exploataţii duce la creşterea numărului de şomeri din agricultură, dar şi a celor care pleacă din ţară pentru a-şi găsi un loc de muncă. "Acest mod de a face agricultură se bazează pe monoculturi, folosirea intensivă a produselor chimice şi a medicamentelor (uz veterinar) în mod preventiv. Efectele apar nu doar asupra mediului şi animalelor, cât şi asupra ratei şomajului din mediul rural, pentru că în astfel de exploataţii se lucrează cu foarte puţini oameni. Spre exemplu, Genagricola, divizia pentru agricultură a Generali, care controlează 4.500 de hectare de teren în România, a generat doar 62 de locuri de muncă în 2016. În Europa există o corelaţie între scăderea numărului unităţilor de producţie şi numărul de angajaţi în agricultură. Noul val de investitori străini, coroborat cu fuziunile dintre marile corporaţii nu fac altceva decât să crească viteza cu care oamenii din mediul rural pleacă peste graniţe pentru a-şi găsi un loc de muncă" - se mai precizează în raport. Ce este de făcut? Care sunt soluţiile la această problemă? Niciun partid politic din România nu are vreo poziţie pe acest subiect. Este necesară o dezbatere interpartinică a subiectului, atât în cele două comisii pentru agricultură din Parlamentul României, cât şi prin discuţii cu fermieri şi specialişti din domeniu, pentru a găsi soluţii viabile în ceea priveşte asigurarea securităţii alimentare a României, pentru protecţia mediului şi pentru ca terenurile arabile să rămână în proprietatea fermierilor români. |
|
||||
|
"PSD modernizează agricultura împreună cu fermierii, şi nu împotriva lor!" Măsurile pe care Guvernul Ciolacu le-a agreat şi le-a implementat, până acum, pentru dezvoltarea, susţinerea şi modernizarea domeniului agricol sunt dovada clară că PSD nu a aruncat nici vorbe în vânt şi nici nu a fluturat doar principii în spaţiul public, ci a trecut cu seriozitate la treabă şi va continua să o facă atât timp cât se va afla la guvernare sau la conducerea acestui sector important de producţie. Şi eu, şi colegii mei social democraţi suntem convinşi şi decişi să contribuim la modernizarea agriculturii împreună cu fermierii, şi nu împotriva lor! Din aceste motive, i-am ascultat mereu cu atenţie şi le-am integrat în calculele noastre politice toate punctele de vedere. În completarea exigenţelor Uniunii Europene privind reducerea poluării mediului înconjurător, decizie cu care orice guvern din Europa este de acord, cât şi majoritatea investitorilor români în agricultură, noi am negociat cu ei măsurile şi politicile publice solide pe care le-am implementat, tocmai ca să nu blocăm dezvoltarea acestui sector ocupaţional prioritar. De asemenea, prin deschiderea manifestată constant de conducerea PSD şi de toţi titularii social democraţi ai portofoliului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ne propunem să le redăm oamenilor şi încrederea în capacitatea Uniunii Europene de a asigura condiţii optime de lucru în domeniul agrar, necesare profitului acestora. În opinia noastră unanimă, nu este doar normal, ci şi de bun-simţ să le ascultăm agricultorilor punctele de vedere, pentru că asupra lor vor avea efecte reformele pe care le adoptăm. Ascultând cu atenţie tot ceea ce au de spus aceşti oameni, ni s-a oferit importanta şansă să construim corect şi trainic premisele necesare creşterii afacerilor lor, mai mici sau mai mari. În plus, dragi fermieri, vă voi devoala faptul că toate hotărârile noastre au fost luate şi cunoscând impactul concret al lor. Da, vă confirm că s-au făcut şi continuă să se realizeze analize ample, studii de impact şi chiar unele proiecte pilot, după caz, de către specialiştii din domeniu, astfel încât orice nouă măsură să nu provoace nici măcar o altă povară suplimentară pentru agricultori. Iar în cazul în care legislaţia europeană este strictă, am oferit mereu o serie de compensaţii, pentru a evita atât pierderile de orice fel, cât şi încălcarea principiilor pieţei libere. În paralel, Cabinetul Ciolacu lucrează ca să-şi ducă la îndeplinire şi promisiunea ce vizează reducerea exponenţială a birocraţiei din acest domeniu. Noi, social democraţii, considerăm că şi timpul acestora este foarte important şi preţios şi nu trebuie irosit cu proceduri birocratice suplimentare. În acest sens, avem în plan simplificarea formularelor, respectând însă criteriile comunitare. Şi pentru că am adus în discuţie unele proceduri administrative naţionale încă exagerate, trebuie să explic că acestea mai există din cauza corelării cu cele externe. Legat de acest fond birocratic, dar şi din practică, cu toţii constatăm că este nevoie de o distribuţie a fondurilor europene pentru o agricultură cât mai echitabilă între ţările membre. PSD, prin parlamentarii şi europarlamentarii săi, alături de reprezentanţii familiei politice social democrate europene protejează activitatea fermierilor în Uniunea Europeană şi va continua să facă acest lucru şi în următorii 5 ani. În acest scop, vom întreprinde noi demersuri care să încurajeze dezvoltarea investiţiilor în mediul rural, în aşa fel încât nivelul de trai de la sate să crească şi să ajungă la fel ca cel din oraşe, iar tinerii fermieri să nu mai migreze către urban. Unul dintre aceste demersuri este crearea de posibilităţi necesare creşterii producţiei. Aceeaşi importanţă are, pe agenda noastră, şi modalitatea prin care putem asigura forme de sprijin pentru acest domeniu pe timpul oricărui tip de criză. Fie că vom mobiliza instrumentele interne, fie pe cele comunitare sau cumulul acestor două, PSD este pregătit să pună la dispoziţia fermierilor cele mai adecvate soluţii. Nu în ultimul rând, vrem să ne asigurăm că alocăm suficiente resurse pentru a sprijini investitorii din agrar în procesul pe care îl presupune tranziţia spre o economie cu emisii reduse de carbon. Prin această serie de propuneri, cu care ne prezentăm în faţa agricultorilor, şi mai ales că multe dintre ele îşi produc deja efectele, PSD demonstrează că este partidul faptelor, nu al vorbelor! Din aceste raţionamente, fermierii au început noul an agricol în cele mai bune condiţii. Mai mult, pentru că premierul Marcel Ciolacu şi ministrul social democrat al agriculturii, Florin Barbu, şi-au respectat toate angajamentele luate în faţa agricultorilor, aceştia au şanse crescute în competiţia cu cei europeni. În concluzie, retorica "votului util" pentru a câştiga suportul populaţiei se dovedeşte din nou că nu a fost niciodată o practică a social democraţiei, ci specifică opozanţilor noştri politici! Faceţi alegerile cele mai indicate, la următoarele tururi de scrutin, în deplină cunoştinţă de cauză şi, desigur, în favoarea dezvoltării ţării noastre, dragi români! |
|
||||
|
Caracteristica anului "cel mai electoral" dintre cei ai istoriei recente, dacă permiteţi această licenţă, pentru a descrie anul cu cele mai multe rânduri de alegeri, este aceea că abundă de ştiri. Este zgomotos, încărcat, tensionat, plin de întâmplări voite, autentice sau închipuite, plin de afişe, declaraţii, machete publicitare, promisiuni, laude şi critici, jurăminte şi injurii. Credinţa mea este aceea că oamenii ştiu exact ce vor şi, conştient sau nu, au optat deja pentru partidul pe a cărui siglă vor pune ştampila. Sigur că, acolo unde este vorba despre a alege un om, vor aştepta să vadă oferta concretă, dar nu mai pot fi amăgiţi cu lozinci sau truisme. Nu mai pot fi seduşi cu slogane bine ticluite, în spatele cărora stau candidaţi proaspeţi, dar incompetenţi sau veterani obosiţi în rele. La ce mai sunt bune, atunci, sondajele? La măsurarea unghiurilor mici, care înclină balanţa ofertei politice în funcţie de aşteptări punctuale ale publicului. La ce mai serveşte zgomotul asurzitor al eforturilor de campanie electorală? Unora, cum ar fi PSD, le serveşte pentru bună aducere aminte, căci mereu le demonstrăm oamenilor faptul ca am fost dintotdeauna singurul partid care a făcut lucruri concrete, multe, bune, pentru toate categoriile de public. Altor partide, campania propriu-zisă le serveşte ca pretext de a inunda spaţiul public cu minciuni, invective, acuzaţii, ameninţări şi multă mizerie. Nici n-a început propriu-zis campania electorală şi asistăm la furia înveninată a celor care şi-au demonstrat neputinţa de a guverna sau a celor care cred că pot transforma neajunsurile unor oameni în capital politic pentru partidul lor. Fake news-uri, minciuni grosolane, dezinformare cronică, altfel spus, abundă zilnic pe toate canalele. S-a trecut chiar la faza mai sofisticată, cea a deepfake-ului, a falsului sever, mai exact, la fabricarea de conţinuturi media care prezintă oameni în situaţii în care aceştia nu s-au aflat de fapt, la prezentarea de filme cu declaraţii ale unor oameni care nu au făcut acele declaraţii niciodată. Tehnologia este acum utilizată pentru a concepe şi a difuza aşa-zise ştiri care sunt, în fapt, ficţiuni, ipostaze imaginare, contrafaceri menite să compromită, să denigreze, să defăimeze oameni sau organizaţii. Sper ca legea pe care am iniţiat-o, referitoare la combaterea falsului sever, deepfake, să parcurgă cât mai curând procesul de revizuire în comisiile de specialitate şi astfel să putem înlătura efectele acestui fenomen extrem de periculos. Cred că este timpul să combatem mai energic şi să reglementăm activitatea care, din punct de vedere legal, poate fi socotită dezinformare - este timpul să definim atât noţiunea de dezinformare, cât şi pe cele de mis-informare şi mal-informare. Uneori este vorba despre erori involuntare în activitatea de a informa sau de a împărtăşi publicului noutăţi, evenimente, informaţii. Alteori însă, din ce în ce mai des, este vorba despre activităţi conştiente, programatice, rău-intenţionate, de a induce publicul în eroare, de a compromite, de a zădarnici un efort, de a înşela, de a vătăma un om sau o organizaţie. Intenţia, bună sau rea, este aceea care deosebeşte o greşeală de o faptă ce trebuie pedepsită aspru de lege. Nu toţi politicienii sau susţinătorii lor intră în campania electorală cu bune intenţii. Toţi îşi doresc victoria, negreşit, dar unii utilizează în luptă instrumente mârşave. Până acum au fost pedepsiţi de alegători. Vor fi în continuare, dar cred că trebuie să se adauge şi sancţiunile legii. |
|
||||
|
"Forţa Dreptei reuşeşte să extindă la 10 ani perioada de închiriere a suprafeţelor de mare teritorială" Acum o săptămână, atrăgeam atenţia Ministerului Mediului asupra faptului că statul român nu valorifică marea teritorială şi împiedică desfăşurarea unor activităţi economice valoroase, cum ar fi acvacultura, în timp ce vecinii bulgari fac acest lucru cu mare succes. În calitatea mea de deputat dobrogean, am atras de multe ori atenţia asupra oportunităţii de a creşte durata contractelor de închiriere a suprafeţelor de mare teritorială la 10 ani, pentru a oferi un sprijin real mediului de afaceri românesc şi pentru a creşte ponderea turismului în economia locală şi naţională. Am avut plăcerea, zilele trecute să văd că, în urma insistenţei noastre, Ministerul Mediului, condus de domnul Mircea Fechet, a anunţat că a publicat vineri, în consultare publică, pe site-ul instituţiei, Hotărârea pentru modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române". Astfel, se va extinde perioada de închiriere a sectoarelor de plajă la 10 ani, lucru care va da o mai mare predictibilitate şi stabilitate mediului de afaceri local. Cu sezonul estival la uşă, această măsură este una benefică şi mă bucur că la Ministerul Mediului a existat deschiderea şi înţelegerea pentru adoptarea unei astfel de măsuri. Noi, cei de la Forţa Dreptei Constanţa, vom căuta mereu să promovăm cele mai bune măsuri pentru judeţul nostru. Chiar dacă ne aflăm momentan în opoziţie, ca partid parlamentar, vom continua să depunem toate diligenţele necesare şi să-i persuadăm cu argumente raţionale şi de oportunitate pe cei care se află în poziţiile de putere la acest moment, totul pentru a urmări interesele legitime ale dobrogenilor şi a fi luate cele mai bune decizii. Nu mă voi opri din a reclama constant atunci când o măsură contravine intereselor dobrogenilor şi când ar fi nevoie de acţiune pentru promovarea acestor interese. |
|
||||
|
"PNL continuă digitalizarea serviciilor publice" Digitalizarea cât mai multor servicii oferite persoanelor fizice şi juridice trebuie să fie prioritatea numărul unu pentru această guvernare. Cu cât vom avea mai multe instituţii digitalizate, în special cele cu care interacţionează frecvent cetăţenii, cu atât vom observa cu timpul o creştere economică simţitoare, reducerea fraudelor şi ilegalităţilor, precum şi o serioasă reducere a timpilor alocaţi de cetăţeni pentru rezolvarea treburilor curente în relaţia cu statul, care sunt, ştim cu toţii, extrem de cronofage. Cea mai recentă măsură în domeniul digitalizării o reprezintă declaraţiile vamale de export, care nu se vor mai depune pe suport hârtie, ci în format electronic, prin sistemul AES RO. Este doar un pas din planul de acţiune pentru modernizarea sistemelor vamale, în sensul digitalizării formalităţilor vamale. Principalele beneficii sunt micşorarea timpilor de vămuire şi reducerea interacţiunii între operatori şi lucrătorii vamali, un avantaj pentru toate părţile implicate în acest proces. De asemenea, tot prin această platformă se trimit documentele justificative care însoţesc marfa şi se va purta şi dialogul cu operatorii vamali. Noile proceduri au intrat deja în vigoare, iar Autoritatea Vamală Română şi Ministerul Finanţelor lucrează şi la alte proiecte de digitalizare a serviciilor administrative, atât de necesare pentru bunul mers al ţării noastre. Partidul Naţional Liberal a fost întotdeauna motorul modernizării României şi continuă să fie şi în prezent. Din secolul al XIX-lea, PNL a căutat să racordeze România la cele mai moderne curente de gândire, dezvoltare şi administrare a ţării. Astăzi, continuăm această misiune, iar misiunea este digitalizarea tuturor relaţiilor dintre stat şi cetăţean. |
|
||||
|
"Infracţiunile din judeţul Vâlcea" Astăzi vă aduc în atenţie o gravă problemă care trebuie soluţionată de către instituţiile abilitate. Fac acest apel pentru că lucrurile din judeţul Vâlcea merg într-o direcţie total greşită, unde politicul şi economicul sunt controlate de un grup infracţional. Acest grup infracţional este compus din indivizi care se autointitulează politicieni, care în mod normal ar trebui să aibă menirea de a soluţiona problemele cetăţenilor, dar lucrurile sunt departe de acest adevăr. Nu trebuie să ne ascundem după deget, PNL şi PSD sunt inamici politici istorici. Aşa şi este firesc, pentru că fiecare dintre cele două partide are ideologie şi valori politice diferite. Noi, liberalii, aşa cum spune deviza noastră, prin noi înşine, urmărim o societate a bunăstării realizate prin investiţii, concurenţă loială şi împărţirea roadelor după merit. Social democraţii vor să împartă egalitar rezultatele unei economii coordonate de stat. La această diferenţă istorică, obiectivă, se adaugă zeci de ani de relaţii personale care au impietat asupra oricărui proiect politic pe care l-am avut în comun. Este evident că, în aceste condiţii, PSD şi PNL au format prezenta alianţă, nu din comuniune ideologică sau simpatii personale, ci pentru ca să pună pe primul loc interesele cetăţenilor, şi anume, să asigure o conducere competentă în folosul acestora, în condiţii care sunt mult mai dificile decât în ultimii zeci de ani. În ceea ce priveşte stabilirea regulilor de punere în comun a acelor aspecte ideologice care pot face ca alianţa să funcţioneze, conducătorii partidelor noastre, cu eforturi şi corecturi de parcurs, au stabilit regulile care trebuie urmate. Situaţia pe care vreau să v-o aduc în atenţie este aceea că, mai ales la nivel local, animozităţile personale, tentaţia de a folosi alegerile ca o rampă pentru interesul personal, acumularea de capital financiar, prin practici neortodoxe, pot vicia aplicarea regulilor înţelepte stabilite de la centru. Pentru ca nimeni să nu poată spune că arunc vina pe alţii, dau ca exemplu situaţia din judeţul Vâlcea, acolo unde sunt preşedintele Filialei PNL. Cu toate încercările făcute de-a lungul anilor, cu toată bunăvoinţa de a realiza aplicarea, la nivel local, a directivelor de la centru, trebuie să spun că domnul Rădulescu Constantin, preşedintele PSD Vâlcea şi, în acelaşi timp, al Consiliului Judeţean Vâlcea, a procedat şi continuă să o facă, tratând judeţul şi primăriile deţinute de PSD ca pe un feud personal. Acesta lucrează în interesele proprii cu ferocitate şi rapacitate, dar şi pentru interesele camarilei de partid, un adevărat grup infracţional. Instituţiile abilitate trebuie să acţioneze pentru a stopa această cangrenă care distruge instituţiile statului în plan local, instituţii care nu mai reprezintă interesele cetăţenilor, ci ale acestui grup infracţional care s-a extins necontenit de ani de zile. Din nefericire, a găsit chiar printre primarii şi consilierii PNL câteva persoane care îi seamănă şi vor să sporească numărul din cadrul grupului infracţional coordonat de acest ins, care conduce Consiliul Judeţean Vâlcea. De-a lungul vremii, i-am sprijinit şi i-am criticat deopotrivă pe aleşii liberali după meritul fiecăruia, aşa cum au făcut şi dumnealor cu mine. Înaintea acestor alegeri care pregătesc alţi patru ani de conducere la nivel local, vreau să-i asigur pe concetăţenii mei că, la fel ca până acum, voi critica cu aceeaşi tărie şi onestitate, nu doar pe social democraţi, ci şi pe cei din propriul partid. În acelaşi timp, vreau să-i asigur pe aleşii liberali de sprijinul nelimitat al meu şi al conducerii PNL Vâlcea pentru oricare dintre acţiunile lor puse în slujba cetăţenilor. În acest context, atrag atenţia că înainte de a ne prezenta la alegeri trebuie ca fiecare partid să-şi facă curăţenie în propria grădină. Solicit conducerii locale, a fiecăruia dintre partide, să respingă traseismul acelor persoane care din motive egoiste, personale, fug dintr-un partid în altul. În ceea ce mă priveşte, pentru PNL Vâlcea, promit că voi continua să am o atitudine critică, că voi face publice, ca şi până acum, orice fel de ilegalităţi, indiferent de tabăra din care vin. Concetăţenii mei din Vâlcea stau mărturie pentru soliditatea acestei afirmaţii - la Vâlcea, personaje ca Rădulescu Constantin sau Mircia Gutău, de ani de zile, fac de ruşine activitatea de politician. Aceştia trebuie să răspundă în faţa instanţelor de judecată pentru faptele lor, pentru modul cum înţeleg să conducă instituţiile publice şi care, până în prezent, ţin judeţul Vâlcea în sărăcie. Eu nu pot susţine în judeţul Vâlcea o alianţă cu un PSD condus de Constantin Rădulescu şi care-l numără printre membri săi pe Mircia Gutău. |
|
||||
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: "PNL este garantul marilor proiecte naţionale!" Partidul Naţional Liberal a reuşit luna aceasta să transforme Capitala României în Capitala Uniunii Europene şi în epicentrul deciziilor majore legate de viitorul Uniunii Europene şi al cetăţenilor săi. Angajamentele care s-au făcut la Bucureşti şi obiectivele care s-au înscris în documentul votat, în unanimitate, reprezintă direcţiile principale de acţiune ale Uniunii Europene pentru următorii cinci ani şi conturează cele mai importante politici europene în următoarea perioadă. Poate că unii au fost surprinşi că, în cadrul acestui Congres, s-a votat unanim ca România să adere cât mai rapid la spaţiul Schengen, şi cu frontierele terestre, aşa cum are dreptul legitim. Pentru noi, liberalii, votul favorabil nu a fost o surpriză, ci punctul final al unui efort politic şi diplomatic deosebit de intens, întins pe mai multe luni de zile. De istoria Partidului Naţional Liberal se leagă îndeplinirea tuturor proiectelor majore ale ţării, de la unitatea naţională şi formarea României Mari şi moderne, şi până la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, în timpul unei guvernări liberale. Aderarea la Schengen a fost şi este un alt proiect naţional major al PNL, pentru care am reuşit să obţinem o aderarea parţială, la nivelul frontierelor aeriene şi maritime, de la finalul lunii martie şi, de săptămâna trecută, am obţinut sprijinul şi angajamentul unanim al Partidului Popular European, cea mai puternică familie politică din Europa. Când vorbeşti despre PNL, vorbeşti despre garanţia că proiecte majore ale ţării nu sunt simple sloganuri politice, ci sunt obiectivele de la care PNL nu o să se abată niciodată. Când vorbeşti despre PNL, vorbeşti despre democraţie, liberate, prosperitate şi încredere deplină la nivelul partenerilor europeni şi euroatlantici. Aşadar, când vorbeşti despre PNL, vorbeşti despre un viitor sigur, european şi prosper pentru români şi România! |
|
||||
|
"Plafonarea preţurilor la energie şi gaze" Mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze va fi menţinut cel puţin până în primăvara anului 2025. Populaţia şi companiile vor fi astfel în continuare protejate de fluctuaţiile mari de preţ. În plus, Guvernul a aprobat suplimentarea limitei creditelor bugetare pe luna martie, în sumă de 500 de milioane de lei. Aceste fonduri vor fi alocate pentru compensarea costurilor aferente plafonării preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici. Guvernul condus de Marcel Ciolacu s-a preocupat mereu pentru a ajuta populaţia cu plata facturilor. Clienţii casnici beneficiază de plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, prin măsuri de sprijin prevăzute de O.U.G. nr. 27/2022, modificată şi completată prin Legea nr. 357/2022, prin O.U.G. nr. 119/2022 şi prin Legea nr. 206/2023. Valoarea preţului plafonat pentru gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh (TVA), iar acest lucru înseamnă că atunci când va fi emisă factura, furnizorul nu va putea depăşi această valoare. Valoarea preţului plafonat pentru energie electrică este de maximum 0,68 lei/ kWh (TVA inclus) pentru consumul realizat lunar de următoarele categorii de clienţi: - Clienţii casnici, al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv; - Clienţii casnici, la al căror loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate electric, necesare efectuării tratamentelor medicale; - Clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârstă de până la 18 ani; limita de vârstă se prelungeşte până la 26 de ani în cazul în care copilul major urmează o formă de învăţământ; - Clienţii casnici - familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârstă de până în 18 ani, la fel şi aici, limita de vârstă se prelungeşte până la 26 de ani, atât timp cât copilul urmează o formă de învăţământ. Mecanismul de plafonare trebuie menţinut până ce românii nu vor mai fi puşi în dificultate, în achitarea facturilor. Este o măsură necesară, pe care o susţin în continuare. |
|
||||
|
"România este ţara cea mai afectată de inflaţie din Uniunea Europeană!" Datele de la începutul anului arată că inflaţia anuală variază între 0,9% şi 7,3% în Uniunea Europeană, iar România a înregistrat cea mai mare rată, la 7,3%, urmată de Estonia (5%), Croaţia (4,8%) şi Polonia (4,5%). Acest lucru demonstrează, încă o dată şi fără a fi nevoie de dovezi suplimentare, că românii trăiesc din ce în ce mai prost, contrar afirmaţiilor distribuite bombastic pe toate palierele de presă, presă bine plătită din bani publici pentru a susţine, permiteţi-mi metafora, că hainele împăratului sunt minunate. Nu, stimaţi colegi, românii nu trăiesc mai bine, românii se luptă pentru supravieţuire, zi de zi! Românii se luptă pentru viaţa lor prin spitale, cumpărându-şi medicamente pe care statul ar fi trebuit să le ofere, mituind doctori care condiţionează actul medical, plătind facturi şi rate din ce în ce mai mari şi beneficiind de servicii din ce în ce mai proaste! Aceasta este realitatea pe care o poate constata oricine - ca stat, ne împrumutăm într-un ritm infernal, deja, datoria a ajuns la peste 9.000 de euro pe cap de locuitor, o sumă imensă raportată la veniturile românilor! Inflaţia nu poate fi cumpărată din banii publici, precum presa, iar românii văd clar asta şi vă vor sancţiona drastic în acest an electoral, pentru că s-au săturat de minciuni şi pentru că merită un viitor mai bun! |
|
||||
|
"Partidul Naţional Liberal duce România în Schengen!" Partidul Naţional Liberal a reuşit ca, de la sfârşitul lunii martie, cetăţenii români nu vor mai sta la cozi atunci când vor călători pe cale aeriană sau maritimă. Cei care au spus că nu-i mare lucru, îi invit să stea în continuare la cozi, să piardă timp şi bani, dacă nu cred că aceasta este o mare realizare. Este adevărat că Partidul Naţional Liberal s-a luptat constant, la nivelul Uniunii Europene, pentru a obţine o aderare completă, care să includă libertatea de circulaţie şi la nivelul frontierelor terestre. Ştim cu toţii cine s-a opus şi cred că am văzut cu toţii că PNL şi preşedintele României continuă toate demersurile politico-diplomatice, pentru a atinge acest obiectiv. De ce politic şi diplomatic? Pentru că, din punct de vedere tehnic, România este pregătită de peste 12 ani. În urmă cu mai bine de o săptămână, Partidul Naţional Liberal a adus la Bucureşti cea mai mare parte a conducerii Uniunii Europene, 2.000 de reprezentanţi de seamă din toate statele membre, în cadrul Congresului celei mai puternice familii politice din UE - Partidul Popular European. Cu acest prilej, Partidul Naţional Liberal a reuşit să impună la vot şi să obţină un vot favorabil în unanimitate, pentru aderarea completă a României la Schengen, în cel mai scurt timp. Chiar şi aceia care s-au opus în ultimii ani şi-au schimbat părerea în favoarea României. Îmi doresc cu putere ca votul istoric dat la Bucureşti pentru România, pentru intrarea completă în Schengen, să se concretizeze cât mai curând, pentru că economia noastră are nevoie de această libertate de circulaţie a persoanelor şi mai ales a mărfurilor, iar pentru agenţii economici români va fi gura de oxigen pe care o aşteaptă de atâţia ani şi după atâtea crize succesive şi suprapuse. |
|
||||
|
"Ministerul Mediului, condus de PNL, anunţă lansarea Programelor «Rabla Clasic» şi «Rabla Plus 2024»" Veste excelentă pentru românii care vor să scape de maşina veche şi să-şi achiziţioneze un autoturism nou - de săptămâna trecută, ministrul liberal al mediului a anunţat că ghidurile de finanţare pentru Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" au fost publicate în Monitorul Oficial al României. Astfel că, începând cu data de 19 martie 2024, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus", iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe. Bugetul alocat Programului "Rabla Clasic 2024" este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul "Rabla Plus", bugetul alocat este de un miliard de lei. În ceea ce priveşte Programul "Rabla Clasic", prima de casare se menţine la 7.000 de lei, respectiv 10.000 de lei în cazul predării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, a cărui valoare nu depăşeşte 60.000 de euro, cu TVA inclus. De asemenea, şi instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situaţia în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 de lei. În cadrul Programului "Rabla Plus", solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate. Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de 25.500 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta. Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. |
|
||||
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: "Păstrăm vie memoria lui Mircea Ionescu-Quintus!" S-au împlinit 107 ani de la naşterea lui Mircea Ionescu-Quintus, o personalitate care a contribuit enorm la reluarea activităţii democratice în România. Fiind crescut într-o familie cu tradiţie liberală, s-a înscris în PNL în anul 1936, fiind primit în partid de prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu. S-a implicat cu seriozitate în activitatea politică şi a condus Tineretul Liberal din Prahova. În al Doilea Război Mondial a luptat iniţial pe frontul de est, ajungând până la Cotul Donului, iar ulterior, după ce România a întors armele, a ajuns până în Cehoslovacia, în Munţii Tatra. A organizat manifestarea promonarhică de Ploieşti, din data de 8 noiembrie 1945, atunci când a fost arestat pentru prima dată. Pentru că nu s-a dezis de valorile liberale, a petrecut mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După 1990, a revenit pe scena politică. S-a înscris în PNL şi a devenit deputat. Din octombrie 1991 şi până în noiembrie 1992 a fost ministrul justiţiei. A fost preşedintele Senatului, în anul 2000. A devenit preşedintele Partidului Naţional Liberal, în anul 1993, funcţie pe care a ocupat-o cu demnitate până în anul 2001. "Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asigur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL", a transmis Mircea Ionescu-Quintus la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL din anul 2017. În cadrul ultimului eveniment politic la care a participat, la fel ca de fiecare dată, a dat dovadă de optimism şi ne-a oferit încredere în viitorul partidului. Cât timp am condus Tineretul Naţional Liberal, am avut privilegiul să mă pot baza pe sfaturile lui Mircea Ionescu-Quintus, un model de curaj, demnitate şi determinare. Păstrăm vie memoria lui Mircea Ionescu-Quintus! Promovăm valorile liberale! |
|
||||
|
"Administraţiile liberale din ţară sunt modele de bună gospodărire!" Administraţia publică locală liberală este cea mai performantă din România. Oriunde este o administraţie liberală, este dezvoltare, modernizare şi progres vizibil în calitatea vieţii locuitorilor. De fiecare dată am susţinut aceste afirmaţii cu exemple concrete de primari şi preşedinţi de consilii judeţene, liberali care fac cinste Partidului Naţional Liberal şi reprezintă un model de administraţie locală. De această dată, voi prezenta realizările autorităţilor locale din Aiud, judeţul Alba. Conducerea Primăriei municipiului Aiud a anunţat predarea amplasamentului în vederea realizării Proiectului de modernizare a DJ 107I - Transalpina de Apuseni - Municipiul Aiud - Partea de sud (străzile Ţiglăriei, Nicolae Bălcescu, Viilor, Zorilor, Plugarilor, Livezii, Fântânele, Păltiniş, situate la nord faţă de DJ107I şi Valea Aiudului, Dudului, Gheorghe Lazăr, situate la sud faţă de DJ107I). Investiţia are o valoare de 24.368.876 lei, iar fondurile sunt asigurate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", program de dezvoltare şi modernizare a României, promovat de Partidul Naţional Liberal. Lucrările vor debuta în cel mai scurt timp, conform graficului stabilit de executant, astfel încât locuitorii din zona Aiudului şi toţi cei din judeţul Alba să poată beneficia de drumuri la standarde moderne, civilizate. Investiţiile în infrastructură sunt vitale pentru dezvoltarea economică a ţării noastre şi pentru reducerea discrepanţelor dintre mediul rural şi mediul urban. Partidul Naţional Liberal s-a luptat constant pentru promovarea programelor de investiţii precum este "Anghel Saligny", care înseamnă peste 65 de miliarde de lei pentru o ţară aşa cum ne dorim cu toţii să fie. În ciuda opoziţiei şi criticilor întâmpinate din partea celor care în viaţa lor nu au făcut nimic pentru comunităţile în care trăiesc, Partidul Naţional Liberal a continuat cu planurile sale pentru dezvoltarea fiecărei localităţi din România şi va continua să facă acest lucru şi în viitor! |
|
||||
|
"Criza de personal medical din Galaţi, o urgenţă nerezolvată" În judeţul Galaţi, criza de personal medical a atins un nivel critic, punând în pericol sănătatea şi siguranţa pacienţilor. Spitalul Judeţean Galaţi se confruntă cu o criză profundă de resurse umane, care, din nefericire, a fost ignorată de toate nivelurile de responsabilitate, de la conducerea spitalului, la cea judeţeană şi chiar la Ministerul Sănătăţii. Pacienţii gălăţeni care au nevoie de un consult riscă să ajungă în situaţia în care merg la spital, dar nu există suficienţi medici. În ultimii doi ani, spitalul a suferit un exod semnificativ de cadre medicale, pierzând aproape 200 de angajaţi prin pensionare, demisie sau transfer. Această pierdere de cadre medicale lasă în urmă un gol uriaş în serviciile medicale esenţiale, de la radiologie la cardiologie, chirurgie internă, şi până la epidemiologie. Sunt secţii întregi care acum se zbat să ofere asistenţa necesară cetăţenilor, în ciuda resurselor limitate. Confruntată cu această criză, conducerea spitalului a solicitat deblocarea a 112 posturi, dar Ministerul Sănătăţii a aprobat doar 69 dintre acestea, o măsură care, departe de a fi suficientă, abia rezolvă o parte a problemei. În timp ce aceste noi posturi sunt un pas în direcţia corectă, procesul de organizare a concursurilor şi de transfer al personalului este unul care necesită timp, pe care pacienţii grav bolnavi nu îl au. Acest deficit de personal medical îi lasă pe mulţi dintre locuitorii judeţului Galaţi într-o situaţie disperată, fiind nevoiţi să aştepte luni de zile pentru o consultaţie sau un tratament sau să caute soluţii în alte judeţe sau chiar în capitală. Această realitate aruncă o lumină dură asupra sistemului nostru de sănătate, care ar trebui să fie echipat pentru a oferi îngrijiri prompte şi eficiente pentru toţi cetăţenii. Această criză ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorităţi, evidenţiind necesitatea urgentă de acţiune şi de investiţii în resursele umane din sănătate. Pentru cetăţenii din Galaţi şi din întreaga ţară, sănătatea nu poate şi nu trebuie să aştepte. Este responsabilitatea tuturor nivelurilor de guvernare să asigure că sistemul de sănătate este capabil să răspundă nevoilor pacienţilor, fără întârzieri şi fără compromisuri. Este timpul ca această criză să fie tratată cu seriozitatea şi prioritatea pe care le merită, pentru sănătatea şi siguranţa tuturor. |
|
||||
|
"România, la un pas de recesiune" România se confruntă cu multe probleme, de la un deficit bugetar foarte mare, la o economie în dificultate. Rapoartele Uniunii Europene arată că suntem codaşii Europei când vine vorba despre salarii, iar în condiţiile în care salariul mediu la noi este mult mai mic, comparativ cu alte state membre ale UE, românii cumpără produsele de bază la preţuri egale sau mult mai mari. Potrivit specialiştilor, ne aflăm într-o situaţie critică, datoria României a ajuns la aproape 9.000 de euro pe cap de locuitor. Datoria publică a devenit extrem de îngrijorătoare, iar singurul lucru care salvează ţara noastră de la recesiune este împrumutul fără încetare de la Uniunea Europeană. Aceasta este stabilitatea economică a României după aproape trei ani de la instaurarea actualei guvernări. Inflaţia a devenit coşmarul românilor, care pleacă în număr din ce în ce mai mare în străinătate, din cauza veniturilor mici, veşnic insuficiente pentru a-şi asigura traiul, România devenind astfel ţara cu cea mai mare scădere demografică din Uniunea Europeană. CAR-urile sunt pline de bătrâni care se împrumută să trăiască de la o lună la alta şi să achite facturile la utilităţi care depăşesc cu mult pensia acestora. Această situaţie economică a României îi face pe unii pensionari să treacă de bariera demnităţii şi să apeleze la milă devenind cerşetori de ocazie. În acest context economic dificil, evoluţiile României sunt în prezent atent monitorizate şi de instituţiile financiare internaţionale, FMI, pentru a vedea în ce direcţie ne îndreptăm. Aşadar, stimaţi colegi, v-aţi axat mai mult pe organizarea alegerilor şi păstrarea funcţiilor şi aţi uitat de poporul român! Majorări de pensii aţi promis în septembrie, o altă momeală în preajma alegerilor care vor avea loc în toamnă, poate-poate mai reuşiţi să îi mai păcăliţi odată pe seniorii noştri, cei care au clădit această ţară. Ei au clădit-o, voi, de 34 de ani distrugeţi sistematic tot ce-a avut România mai bun! Stimaţi colegi, stimată coaliţie comasată, stimate Nicu, stimate Marcel, v-aţi asumat să aveţi grijă de poporul român, de ce n-o faceţi? Bunăstarea românilor trebuie să fie prioritară pentru noi toţi, implicit pentru dumneavoastră! |
|
||||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Digitalizarea sistemului de sănătate, obiectiv primordial al PSD, va contribui esenţial la creşterea calităţii actului medical!" Transformarea digitală a sănătăţii prinde contur, după ce conducerea PSD a Ministerul Sănătăţii a aprobat finanţarea procedurii de digitalizare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, printr-un nou sistem ce înglobează componente avansate de securitate cibernetică. În vederea aplicării acestui proiect complex, Guvernul a decis suplimentarea finanţării iniţiale, în valoare de 70 de milioane de euro, cu încă 30 de milioane de euro, astfel încât digitalizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi optimizarea Platformei Informatice pentru Asigurările din Sănătate (PIAS) va fi realizată cu suma de 100 de milioane de euro. Operaţionalizarea investiţiei de digitalizare a CNAS va interconecta la noua platformă PIAS peste 25.000 de furnizori de servicii medicale, respectiv marea majoritate a spitalelor, ambulatoriilor de specialitate, laboratoarelor, medicilor de familie, precum şi farmaciile, furnizorii de dispozitive medicale şi cei de îngrijire la domiciliu. Intrarea în vigoare a noii platforme informatice nu va afecta funcţionarea actualului sistem, îmbunătăţirea PIAS urmărind asigurarea unui mediu simplificat, suplu, accesibil şi prietenos pentru toţi cei implicaţi în domeniul sănătăţii. Modificările efectuate vor da posibilitatea folosirii programului inclusiv de către persoanele cu dizabilităţi, permiţând, de asemenea, interconectarea şi interoperabilitatea sistemului, astfel încât serviciile de sănătate oferite românilor să fie exponenţial optimizate, atât din punct de vedere calitativ, cât şi din punctul de vedere al timpului destinat consultaţiilor, tratamentelor şi celorlalte proceduri complementare. Programul de finanţare va mai cuprinde introducerea unor noi funcţionalităţi, precum digitalizarea documentelor conexe actului medical, optimizarea fluxurilor de date, monitorizarea electronică a obiectivelor generale, obiectivelor specifice, activităţilor, precum şi a indicatorilor de performanţă asumaţi la nivelul CNAS/CAS/furnizori de servicii medicale. Printre obiectivele vizate de digitalizarea CNAS, se numără crearea interoperabilităţii sistemelor informatice la nivelul administraţiei publice, în mod interinstituţional, dar şi utilizarea judicioasă a datelor organizaţionale încrucişate şi a resurselor existente la nivel naţional, concomitent cu celelalte investiţii planificate. Până în prezent, Executivul a aprobat investirea a peste 400 de milioane de euro în digitalizarea sistemului de sănătate din România, atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi din fonduri europene. Majorarea la 100 de milioane euro a digitalizării CNAS creşte investiţiile directe în digitalizarea sănătăţii, prin Componenta 7 din PNRR, la 200 de milioane de euro, anterior Ministerul Sănătăţii aprobând obiectivele referitoare la digitalizarea instituţiilor în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi digitalizarea proprie a aparatului ministerial. Transformarea digitală a sistemului asigurărilor de sănătate va fi operaţională până cel târziu în trimestrul al treilea al anului viitor, consecinţele acestui proces urmând să pozitiveze substanţial conduita întregului domeniu al sănătăţii. |
|
||||
|
"Comisia Europeană a aprobat alocarea a 400 de milioane de euro pentru ediţia a patra a Programului «Start-up Nation»" Miniştrii PSD din Guvernul Ciolacu, Adrian Câciu de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ştefan-Radu Oprea de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, au reuşit să obţină o linie de finanţare pentru lansarea unei noi ediţii a Programului "Start up Nation", începând cu luna mai a acestui an. După ce, în actuala guvernare, în mai puţin de un an s-a reuşit să se recupereze decalajul în absorbţia fondurilor europene şi s-a ajuns la 92% din exerciţiul financiar 2014-2020, acum, Comisia Europeană a aprobat încă 400 de milioane de euro finanţare pentru derularea Programului "Start-up Nation 2024". Încurajez pe această cale toţi tinerii din România, care vor să devină antreprenori, şi mai ales din judeţul Botoşani pe care îl reprezint în Parlament, să se informeze şi să depună cât mai multe proiecte pentru a obţine granturi complet nerambursabile, printr-un Programul "Start-up Nation 2024". Ediţia a patra a Programului "Start-up Nation" se va deschide în trimestrul al doilea al anului 2024, prin conlucrarea celor două ministere de resort, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ca administrator de grant şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca finanţator. Programul "Start-up Nation", iniţiat de PSD, a fost organizat de trei ori până în prezent, iar microîntreprinderile şi firmele mici şi mijlocii care s-au calificat au obţinut finanţarea nerambursabilă de câte 200.000 de lei fiecare, pentru realizarea de investiţii. La Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului se vor lansa în perioada următoare mai multe linii de finanţare pentru antreprenori, cu fonduri europene, dar şi de la bugetul de stat, primul dintre acestea fiind Programul "Femeia Antreprenor 2024". Investiţiile au ajuns să reprezinte modelul de dezvoltare a României în mandatul premierului Marcel Ciolacu. |
|
||||
|
"Suceava a devenit model de administraţie publică, în ultimii ani!" Se apropie alegerile locale şi europarlamentare, iar minţile unor oameni politici, care nu au lăsat nimic util pentru oameni în urma lor, s-au înfierbântat deja. Am observat că unii politicieni suceveni îşi fac griji pentru viitorul PNL Suceava şi intuiesc ei, precum ghicitoarele, cum şi cu cine vor vota cetăţenii. Noi, liberalii, ne vedem de treabă şi de proiectele pe care le-am început şi pe care vrem să le ducem până la capăt, pentru că avem o responsabilitate enormă în faţa sucevenilor care şi-au pus încrederea în noi. La Suceava, contrastul între cum arătau perspectivele judeţului, până să vină Gheorghe Flutur la Consiliul Judeţean, şi cum s-a dezvoltat judeţul, după ce acesta şi-a pus în practică proiectele, este izbitor. Cum oare pot unii să creadă că sucevenii nu văd diferenţa sau să uite cât de subdezvoltat era judeţul nostru? Până să vină echipa liberală la conducerea administraţiei locale, şcoli moderne nu aveam, spitale nici atât, proiectele majore de infrastructură erau doar pe hârtie şi trâmbiţate în campanii electorale, proiectele de dezvoltare locală lipseau cu desăvârşire, utilităţi puţine, şomajul era cel mai mare din ţară şi salariile cele mai mici. Aceasta este realitatea! Astăzi, după ani de muncă şi dedicare a echipei liberale, avem aproape toate şcolile modernizate, un spital judeţean modern, dotat la standarde europene, sute de proiecte de investiţii încheiate şi alte sute de investiţii în derulare, miliarde de lei din fonduri europene aduse în judeţ, două autostrăzi care să ne lege de Capitală şi de Vestul ţării, prin Maramureş, şomaj în scădere şi un PIB al judeţului de două ori mai mare. Nu ne temem politic de niciun competitor, pentru că ştim că muncim în interesul oamenilor şi ei văd acest lucru. Mai mult decât atât, în Suceava, competitorii noştri propun oamenilor doar cuvinte şi promisiuni, pentru că proiecte nu au avut niciodată. Deviza cu care noi vom merge în faţa sucevenilor anul acesta că se le cerem încrederea va fi: "Vrem şi mai mult pentru Suceava, pentru că merităm!". |
|
||||
|
"Frustrarea istorică a Rusiei are efecte negative concrete asupra României!" Mă văd nevoit, încă o dată, să atrag atenţia Parlamentului României asupra importanţei pe care trebuie să o acordăm atacurilor de tip hibrid contra ţării noastre. Ultimele astfel de atacuri din partea unor entităţi ostile României au avut loc imediat după momentul istoric din Parlamentul European, referitor la Tezaurul nostru confiscat ilegal de Rusia. Parlamentul European a adoptat pe 14 martie 2024 o rezoluţie istorică pentru ţara noastră. Documentul, semnat de toţi europarlamentarii români şi susţinut de majoritatea membrilor Parlamentului European, cere Rusiei să înapoieze României tezaurul "însuşit ilegal". "Însuşirea ilicită" a tezaurului reprezintă un caz internaţional unic, în care rezervele de aur ale unui stat, împreună cu alte bunuri de valoare, au fost încredinţate altei ţări în temeiul unui acord, ale cărui obligaţii de returnare integrală nu au mai fost respectate - arată rezoluţia votată de europarlamentari. În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă Tezaurul naţional, pentru a fi protejat în cazul ocupaţiei. Tezaurul României cuprindea 91,5 tone de aur fin din rezervele de aur ale BNR, precum şi colecţii regale de bijuterii, de monede rare şi bunuri culturale, religioase şi de arhivă din patrimoniu. Rusia, atunci URSS, a returnat o mică parte, în 1935 şi 1956, sub formă de bunuri culturale, religioase şi de cultură, însă niciuna dintre cele 91 de tone de aur. Imediat după proclamarea acestei rezoluţii istorice din Parlamentul European, mai multe instituţii publice şi financiar-bancare din România au fost ţinta atacurilor cibernetice timp de două zile. Site-urile BCR, Băncii Transilvania şi Alpha Bank au picat, în urma unui atac DDoS. Informaţia a fost confirmată de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC). Mai mult, DNSC spune că datele analizate până la acest moment arată că gruparea prorusă de hackeri, NoName057, s-ar afla în spatele atacurilor. Această grupare a fost înfiinţată imediat după începerea invaziei Ucrainei de către Rusia, iar conform agenţiilor de securitate, NoName057 declanşează atacuri de fiecare dată când ţările occidentale iau măsuri care "nu sunt pe placul" Federaţiei Ruse. În ultimii doi ani au produs perturbări în activitatea a numeroase bănci, instituţii publice, aeroporturi şi porturi din ţări precum Italia, Germania, Spania, Polonia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Cehia, Lituania sau Bulgaria. Stimaţi colegi, după cum spuneam, am mai adus în discuţie aceste atacuri specifice tipului de război hibrid, iar multe atacuri informatice sunt efectuate de aceste entităţi ostile vizând infrastructura României. Consider că nu trebuie să tratăm cu superficialitate aceste atacuri şi nici să le considerăm ca fiind "minore", doar fiindcă sistemele noastre de securitate au prevenit efecte dezastruoase. Consider că reacţia agresivă a Moscovei contra Rezoluţiei UE ce menţionează necesitatea recuperării Tezaurului României este un semn că Federaţia Rusă este conştientă de ilegalitatea confiscării aurului românesc. Este un subiect deranjant şi sensibil pentru ei, pentru simplul motiv că este o dovadă a furtului şi abuzului contra resurselor României. De altfel, Rusia se foloseşte de tot felul de tehnici de manipulare pentru a nega dreptul României de a-şi recupera rezerva de aur de la Moscova. Fermele de trolli şi mecanismele de propagandă se activează de fiecare dată când România îşi cere aurul înapoi. Aproape concomitent cu discutarea Rezoluţiei din plenul Parlamentului European, au început să circule fake news-uri despre cum Tezaurul României nici nu se mai află la Moscova, ci este expus prin muzee din Occident - ultima versiune menţiona expunerea Tezaurului la Viena. Mai mult, serviciile de dezinformare şi manipulare ale Moscovei folosesc mecanisme tip "satele lui Potemkin", adică site-uri şi instituţii de presă false, construite doar pentru a redistribui ştiri false şi dezinformări, cu scopul de a le da credibilitate. Sute de site-uri, aşa-zise de ştiri sau de ştiinţă, nu au alt scop decât dezinformarea Europei şi implicit a României. Aceste ameninţări şi atacuri subtile şi tăcute la adresa României sunt la fel de periculoase precum obuzele şi rachetele lansate asupra infrastructurii. Vizarea sistemului bancar din România nu este întâmplătoare şi nici accidentală; blocarea plăţilor, furtul cardurilor şi a informaţiilor bancare pot provoca panică în populaţie, subminarea încrederii în autorităţi şi chiar blocarea multor operaţiuni economice. |
|
||||
|
"Despre ticăloşie în politică" În scurta mea intervenţie de azi, doresc să vă vorbesc despre ticăloşia în politică, dar mai ales despre ticăloşia practicată de partidul extremist, antijustiţie şi antistat de drept numit USR, un adevărat puroi al politicii româneşti. Este vorba despre acel partid care acuză Justiţia pentru că îşi face munca, atunci când există suspiciuni întemeiate asupra propriilor membri. Este vorba despre acel partid care, atunci când a putut, a trecut în PNRR finanţări cu dedicaţie pentru baştanii care îl conduc. Este vorba despre acel partid care, cu o ipocrizie nu monumentală, ci de moluşte, propune penali în fruntea listei pentru Parlamentul European. Este vorba despre acel partid care, în cel mai fascist mod posibil, a adus circul, hărţuirea celor aleşi de cetăţeni, dezordinea şi dispreţul pentru reguli în Parlamentul României. Este vorba despre acel partid care, după metodele staliniste care l-au creat şi care îl vor şi îngropa, lansează acuzaţii fantasmagorice, aşa cum a fost cazul după victoria României în cazul Roşia Montană - acuzaţii care spun multe despre frica cu care aşteptau verdictul şi despre nevoia de refulare, când el a fost favorabil ţării noastre! În fine, este vorba despre acel partid care a făcut tot ce a putut, ani de zile, pentru a alunga cât mai mulţi români din ţară cu minciuni şi manipulări care depăşesc până şi ticăloşia austriacului Nehammer, în vreme ce ei înşişi, aflaţi la guvernare, ne-au îngropat în datorii şi în ruşine cu incompetenţa lor, cu cinismul lor, cu trădarea ţării pe la diverse ambasade. Toate acestea - în vreme ce economia se dezvoltă, iar salariile cresc, toate acestea - în vreme ce PSD şi premierul Ciolacu şi coaliţia din care facem parte ne-au scos din groapa în care ne-a aruncat USR şi încă se luptă, zi de zi, cu efectele catastrofale ale imposturii neomarxiste USR-iste. De aceea, eu cred că ticăloşia, extremismul şi antiromânismul USR-ist trebuie numite cu subiect şi predicat, iar românii trebuie să aleagă în cunoştinţă de cauză între cei care, precum USR, cum necum, par că încearcă să obţină rezultate pentru Putin, şi cei care, precum PSD şi coaliţia de guvernare, fac tot ce pot, zi de zi, pentru români şi pentru România. |
|
||||
|
"Taxa pe soare va fi eliminată prin ordonanţă de urgenţă!" Celebra taxă pe soare va fi eliminată. Ministrul liberal al energiei a pus în consultare publică Proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este prevăzută eliminarea taxei pe soare pentru prosumatori şi reducerea costului la energie electrică şi gaze. Mai precis, se abrogă prevederile art. 21 alin. (3) din cuprinsul Ordonanţei nr. 163/2022, care instituiau posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice centrale şi ANRE să poată aplica taxe şi tarife nediscriminatorii şi proporţionale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceştia care rămâne în spaţiile lor. Astfel, dacă Ordonanţa de urgenţă va fi aprobată în această formă iniţială, ea va elimina incertitudinile şi potenţialele ameninţări ale dezvoltării prosumatorilor în România. Este foarte important de ştiut că de această măsură vor beneficia cei peste 120 de mii de prosumatori existenţi astăzi în România, dar şi cei care vor dori să-şi instaleze sisteme de producere a energiei verzi, decarbonizate. Totodată, ordonanţa prevede reducerea costului la energia electrică şi gazele naturale, ceea ce va duce, în condiţii normale, la facturi mai mici pentru români şi pentru companiile româneşti. Conform celor mai recente date publicate de Comisia Europeană, românii au al patrulea cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană, după preţurile efectiv plătite în urma plafonării tarifelor la energie. Măsurile anunţate de ministrul energiei au fost asumate în noua ordonanţă de urgenţă, în urma numeroaselor discuţii, întâlniri şi dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană. Vorbim, deci, despre un act normativ care ţine cont de opiniile exprimate de cetăţeni şi de societatea civilă, aşa cum este şi normal să fie. |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "Necesitatea urgentă a finalizării Autostrăzii A8, un imperativ pentru dezvoltarea Moldovei" În calitate de deputat al Partidului Naţional Liberal, reprezentând Circumscripţia electorală Nr. 24 Iaşi, aduc astăzi în discuţie un subiect de o importanţă vitală pentru dezvoltarea regională şi naţională - finalizarea Autostrăzii A8, cunoscută sub numele de Autostrada Unirii. În ultima perioadă, am fost martori la o serie de întârzieri şi obstacole birocratice care au afectat progresul acestui proiect esenţial. Aceste întârzieri nu doar că frânează dezvoltarea economică a Moldovei, dar pun în pericol şi legătura strategică pe care o reprezintă această autostradă între Romania şi Republica Moldova. Reprezentanţii Asociaţiilor proautostradă din Iaşi - "Împreună pentru A8", "Moldova Vrea Autostradă", "Hai că se poate!" şi "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei" - au subliniat cu fermitate necesitatea unei foi de parcurs clare şi a unui angajament ferm din partea autorităţilor pentru accelerarea lucrărilor la A8. Este de neacceptat ca acest proiect, de o asemenea importanţă, să devină victimă a amânărilor repetate şi a birocraţiei. În calitate de reprezentant al cetăţenilor, solicit Ministerului Transporturilor şi Companiei de Autostrăzi: - Transparenţă şi comunicare: Oferirea de informaţii actualizate şi precise despre stadiul proiectului şi provocările întâmpinate; - Acţiune imediată: Elaborarea şi publicarea unei foi de parcurs detaliate pentru finalizarea Autostrăzii A8, care să includă termene specifice şi realiste pentru fiecare etapă a proiectului; - Prioritizare: Recunoaşterea Autostrăzii A8 ca proiect de importanţă naţională şi alocarea resurselor necesare pentru accelerarea procesului de implementare. Este timpul să trecem de la promisiuni la acţiuni concrete! Autostrada A8 nu este doar o infrastructură rutieră; este un proiect care va genera creştere economică, va îmbunătăţi conectivitatea regională şi va deschide noi orizonturi pentru Moldova şi pentru întreaga Românie. În încheiere, doresc să subliniez că Moldova nu mai poate aştepta. Este datoria noastră, ca reprezentanţi ai poporului, să ne asigurăm că acest proiect vital devine realitate. Voi urmări îndeaproape progresul acestui proiect şi voi susţine orice iniţiativă care accelerează finalizarea Autostrăzii A8! Vă mulţumesc şi sper la o colaborare fructuoasă între toate părţile implicate, pentru binele Moldovei şi al României! |
|
||||
|
"Învăţământul nu trebuie să mai întâmpine piedici!" Întreg sistemul de educaţie din ţara noastră are nevoie de o transformare rapidă şi de o orientare spre cerinţele viitorului. Din nefericire, majoritatea elevilor nu înregistrează rezultate slabe doar la testele PISA şi la celelalte examene naţionale, prin care ajung să treacă, ci fac dovada că nu ştiu să aplice în viaţa de zi cu zi nici informaţiile şi nici deprinderile acumulate în anii de studiu. Plus că, în loc să folosească tehnologia pentru dezvoltarea culturii lor şi să poată face distincţia între conţinuturi redundante sau nocive şi cele necesare din online, ajung să fie prinşi şi coordonaţi de capcanele de tot soiul care se găsesc pe internet. De aceea, integrarea conformă a tehnologiei în sistemul de educaţie, începând cu cel primar, va conduce la transformarea fundamentală a învăţământului în favoarea copiilor. Iar de această ameliorare au nevoie, din ce în ce mai pregnant, generaţiile actuale de elevi. Desigur că despre aceste subiecte se poate vorbi la nesfârşit cu argumente pro sau contra modernizării, dar consider că utilitatea bazată pe o selecţie relevantă a informaţiilor ar depăşi ca efect orice fel de conţinut negativ, răspândit pe Internet. În baza acestui raţionament legitim, vă mărturisesc că mă bucură foarte mult că multe şcoli au adoptat tehnologia ca instrument nou de lucru, astfel încât să crească şi calitatea actului educaţional, dar şi relevanţa şi chiar atractivitatea acestuia. Şi îmi exprim speranţa ca aceste metode inovative să se generalizeze. De asemenea, îmi doresc ca tot mai multe unităţi de învăţământ de la nivel naţional să admită această nevoie de inovare a procesului educaţional şi să o integreze acestuia ca să poată să-i pregătească pe elevi pentru cerinţele pieţei muncii din acest secol XXI. Experienţa altor state din Uniunea Europeană, care au integrat tehnologia încă de la nivelul educaţiei primare, relevă deja că aceasta a fost o decizie foarte bună. Pe de o parte, a condus la îmbunătăţirea apreciabilă a rezultatelor academice, dar şi la implicarea părinţilor şi la un alt tip de adaptare a metodelor pedagogice. Cu alte cuvinte, acest mod de abordare proactivă demonstrează că tehnologia poate fi un catalizator puternic pentru schimbare şi pentru îmbunătăţirea întreg cadrului şcolar, adaptare utilă la cerinţele profesionale aflate într-o perpetuă metamorfozare. În paralel, un studiu recent de specialitate a relevat că două treimi dintre elevii aflaţi acum în băncile şcolii primare vor presta, la maturitate, meserii care nu există în prezent. În baza acestor argumente realiste, specialiştii în resurse umane atenţionează că sistemul autohton de învăţământ se va confrunta cu mari dificultăţi în ceea ce priveşte pregătirea viitorilor angajaţi. Situaţia ar putea fi cu atât mai complicată în contextul în care doar 35% dintre slujbele existente în acest moment ar urma să mai fie utile anii viitori. Dezvoltarea inteligenţei artificiale, ieftinirea automatizării şi creşterea numărului roboţilor industriali vor determina înlocuirea oamenilor, mai ales pentru executarea activităţilor repetitive din unităţile industriale. Din toate aceste motive, rezultă că este deosebit de important să înţelegem cu toţii că, în actualul context societal, dar şi în cel viitor, schimbările în cadrul oricărui mediu de lucru sunt pe cât de impredictibile, pe atât de inerente, motiv pentru care organizarea bună a învăţământului va configura şi chiar va scrie întreaga istorie ocupaţională. Fac aceste aprecieri pentru că mă preocupă foarte mult direcţia în care se îndreaptă acest domeniu fundamental pentru orice societate, nu doar pentru că şi eu sunt părinte. Mai mult, în majoritatea discuţiilor pe care le port atât în ţară, cu alţi părinţi, cu colegi parlamentari ori cu ambasadori, sau în delegaţiile în străinătate, indiferent de zona de pe mapamond în care se desfăşoară, ajunge să se insinueze printre problemele legate de politică externă şi geopolitică şi perspectivele învăţământului. Din toate aceste premise rezultă fără echivoc că şi învăţământul românesc trebuie să se armonizeze de urgenţă evoluţiilor dinamice de pe piaţa muncii. Iar această sarcină ne revine şi nouă, tuturor, ca deputaţi şi senatori, dar, în primul rând, îi revine conducerii educaţiei naţionale. Aceasta este cea care poate asigura creşterea gradului calităţii pregătirii tinerei generaţii, prin implementarea noilor legi care reglementează sistemul de educaţie. Pe fondul noilor coordonate şi provocări, trebuie ajustată constant strategia Ministerului Educaţiei, în vederea adaptării curriculumului şcolar la apariţia unor profesii inovative. În plus, trebuie permanent avute în vedere şi probleme majore privind reducerea fenomenului abandonului şcolar şi a numărului de elevi care nu trec de stadiul analfabetismului funcţional. Şi pentru că mi-am permis şi am nominalizat mai întâi principalii şi secundarii decidenţi care reprezintă spectrul politic în învăţământ, voi accentua că cel mai onorant loc în această ierarhie decizională îl ocupă dascălii, fiindcă educatorii, învăţătorii şi profesorii au fost şi vor rămâne pentru totdeauna arhitecţii viitorului nostru. Ei le modelează minţile şi inimile tinerilor, le oferă instrumentele ca să poată înţelege lumea, să poată realiza o selecţie a informaţiilor furnizate de utilizarea tehnologiei, astfel încât toţi copiii să ajungă ei stăpâni pe informaţie, şi nu invers. Tot aceştia sunt cei care îndrumă pe calea cea mai indicată spre atingerea succesului şi a înţelepciunii. De aceea, profesorii joacă un rol determinant şi în prefigurarea traiectului României şi al Europei, prin educarea adolescenţilor de astăzi. Pentru contribuţia şi participarea lor indirectă la proiectul european, trebuie să le redăm cadrelor didactice locul pe care îl merită în societăţile noastre şi să le oferim instrumentele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. Rolurile lor nu mai trebuie subestimate, iar condiţiile de muncă trebuie îmbunătăţite odată cu adoptarea noilor tehnologii auxiliare. În concluzie, este evident şi providenţial ca sistemul educaţional să suporte o schimbare fundamentală şi sustenabilă ca să facă faţă transformărilor rapide de pe piaţa muncii, dar şi celor dictate, indirect, de evoluţiile geopolitice şi geostrategice. |
|
||||
|
"Preţurile nu scad prin decizii administrative, din pix, ci prin producţie mai multă şi concurenţă loială reală!" De mai bine de doi ani, de când Rusia a invadat ilegal şi ilegitim Ucraina, toată populaţia din Europa este afectată de creşterea preţurilor şi de scăderea puterii de cumpărare a veniturilor. Statistica europeană ne spune că românii au fost cel mai greu încercaţi de această criză a preţurilor. Din păcate, cei chemaţi să ia decizii la nivel guvernamental, mai ales în privinţa produselor alimentare, care ocupă cel mai important loc în coşul de consum al românului, din vădită nepricepere, cred că pot micşora preţurile din pix, de la minister, sau pot interzice mărcile proprii ale magazinelor, adică acele mărci mai ieftine, cumpărate de consumatorii cu venituri mai mici. Este o logică falimentară pe care au încercat-o şi comuniştii şi au eşuat lamentabil, deşi comuniştii aveau statul prin în menghină şi piaţă liberă nu exista. Astăzi, când ne bucurăm de beneficiile pieţei libere, singurele pârghii economice care conduc la preţuri avantajoase şi calitate ridicată sunt cele consacrate de sute de ani de economiştii liberali: stimularea producţiei naţionale, susţinerea producătorilor locali şi asigurarea unei concurenţe corecte pe piaţa liberă. Pe lângă problema preţurilor, o asemenea abordare ar face foarte mult bine balanţei comerciale a României, adică am consuma cât mai multe produse româneşti şi am importa tot mai puţin. Mă bucur că unele măsuri pentru stimularea producţiei interne au fost luate, iar altele sunt pe cale să se pună în practică. Mă bucur, de asemenea, că se fac investiţii publice, însă, în sectorul agricol acestea sunt încă departe de ceea ce ne dorim. Ca să creştem producţia internă, iar românii să aibă acces la produse ieftine şi de calitate, trebuie investiţii şi ajutoare substanţiale, nu doar ceea ce ne dă Uniunea Europeană. De asemenea, cred că autorităţile care veghează ca în România să avem o concurenţă corectă, loială, ar trebui să fie mult mai active, pentru că în prea multe cazuri practicile neloiale te izbesc de la distanţă. |
|
||||
|
"Români pentru România - «Despre performanţe»" "O comisie numită pentru soluţionarea unei probleme nu va rezolva nimic" - Legile lui Murphy Conform datelor oficiale, în 2022, pe infrastructura feroviară aflată în proprietatea statului, de 10.600 de kilometri cale ferată, din care 4.000 de kilometri electrificată, trenurile româneşti au circulat: cele de marfă cu 15,6 km/h, iar cele de călători cu 44,83 km/h şi au totalizat cele de marfă 40,1 milioane minute, iar cele de călători 4,3 milioane minute întârziere. Printre cauze, în afară de indolenţă, se numără şi materialul rulant vechi, precum şi starea căilor de rulare. Materialul rulant, locomotive şi vagoane pentru căile ferate, chiar şi pentru metrou se produceau cu succes în România, până în 1989, fiind vândute în toată lumea. La Uzina "Electroputere" din Craiova, începând cu 1969, au fost produse 150 de locomotive diesel-electrice şi electrice/an, producţia până în 1989 însumând peste 1.400 de locomotive diesel-electrice şi 1.000 de locomotive electrice. La Uzina Reşiţa se produceau peste 170 de motoare diesel-electrice/an pentru Uzinele din Craiova, iar la Uzina "23 August" din Bucureşti s-au produs 80 de locomotive diesel şi 400 de motoare diesel tot pentru uzina craioveană. Tradiţia producerii ramelor de metrou a început în anii 1970 la "Astra" Arad. Din nefericire, prin politica de privatizare, în Craiova, Uzina Electroputere a devenit un mall. Tradiţia a fost preluată de S.C. Softronic S.R.L. care produce locomotive cu şase osii, iar în 2013 a produs primul tren electric cu destinaţie feroviară. Şi acum să analizăm "performanţele"! Prin forurile abilitate, Căile Ferate Române vor fi dotate cu trenuri şi locomotive electrice livrate de PESA - Polonia şi ALSTOM - Franţa, 62 de trenuri electrice livrate de polonezi până în 2026, iar 16 locomotive electrice livrate de francezi. Interesant este că şi locomotivele electrice sunt produse tot de polonezi. În timp ce România importă trenuri electrice şi locomotive din Polonia şi Franţa, producătorul român S.C. Softronic S.R.L. exportă locomotive în Suedia. Pentru transportul de marfă se utilizează locomotive cu şase osii, cum sunt şi cele produse în Craiova, iar trenurile de călători sunt tractate de locomotive cu patru osii. Nu există precizări dacă la Uzina din Craiova se pot produce locomotive cu patru osii şi nici care sunt dezavantajele folosirii locomotivelor cu şase osii pentru trenurile de călători. Însă performanţele în acest domeniu apar atunci când discutăm despre costuri. Chiar dacă banii de achiziţie, respectiv două miliarde de euro, vin de la Uniunea Europeană, preţul este foarte important, mai ales când ne referim la locomotivele electrice cu patru osii, livrate de francezi, deşi sunt produse în Polonia, care sunt estimate la 9 miliarde de euro/produs. În acelaşi timp, locomotivele româneşti cu şase osii sunt vândute cu 3 milioane de euro/unitate. Probabil că preţul de cost a determinat contractorul suedez să-şi anunţe intenţia de a cumpăra 100 de locomotive produse de români. O ultimă performanţă - Brazilia a cumpărat trenuri produse la "Astra" Arad, iar Metrorex a cumpărat vagoane de metrou din Brazilia care, conform caietului de sarcini, trebuiau să semene cu cele produse la Arad pentru păstrarea "liniei tradiţionale". Preţul de achiziţie pentru 13 trenuri de metrou va fi 100 de milioane de euro. Oare mai există soluţii care să oprească această spoliere? Nu mai există români pentru România? |
|
||||
|
"Asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare trebuie să fie o prioritate majoră pentru Guvern!" Prin adoptarea unor politici coerente şi integrate, guvernul poate juca un rol crucial în asigurarea securităţii alimentare şi în promovarea unui sistem agricol durabil şi echitabil. Siguranţa alimentară implică o supraveghere atentă a întreg lanţului alimentar, de la producţie şi procesare până la distribuţie şi consum. În România, în lanţurile de aprovizionare, preţurile alimentelor româneşti sunt în creştere din cauza războiului din Ucraina, iar clienţii români sunt îngrijoraţi. Pe de o parte, guvernările din ultimii ani nu au ajutat îndeajuns fermierii pentru a produce la standarde europene şi nici la nivelul producţiei europene. Nu au ştiut să negocieze sprijinul pentru fermele româneşti, la nivel european. Plăţile pe hectar, pe cap de animal sau pentru utilaje sunt mult mai mici decât ale celorlalţi fermieri din Uniunea Europeană, deci producţia românească nu poate concura cu ale altor ţări, dovadă fiind protestul fermierilor început în ianuarie şi care nu s-a încheiat nici acum. Avem o guvernare care tratează cu indiferenţă problemele fermierilor legate de politicile guvernului, accesul la resurse, preţurile scăzute ale produselor agricole, reglementările restrictive precum şi alte cauze care afectează direct viaţa şi sustenabilitatea activităţii lor. Fermierii au fost păcăliţi încă o dată de guvernanţi, cu promisiuni. În aceste condiţii, produsele româneşti care se găsesc la raft în magazine sunt din ce în ce mai puţine şi mai scumpe. Buzunarul cumpărătorului este afectat, al fermierului este afectat, doar marile lanţuri de magazine sunt în câştig fiindcă îşi externalizează profitul fără să plătească taxe şi impozite aici, unde câştigă mulţi bani. Pe de altă parte, industria alimentară se confruntă cu cele mai mari provocări din ultimii ani. În contextul aprovizionării incerte, al creşterii preţurilor determinate de inflaţie şi al unei stări de nelinişte în rândul consumatorilor, industria alimentară are o responsabilitate specială în ceea ce priveşte siguranţa alimentară. Opinia publică ar trebui să ia atitudine din cauza preţurilor crescute. Se fac economii în detrimentul siguranţei, se micşorează pachetele cu alimente pentru ai minţi pe cumpărători. Din păcate, în România, se importă masiv alimente, importând în acest fel inflaţia din ţările europene sau noneuropene. Şi aici doresc să evidenţiez faptul că multe alimente importate sunt de o calitate inferioară. Autorităţile din România susţin că efectele războiului din Ucraina sunt semnificative pentru aprovizionarea cu alimente, dar nu recunosc faptul că acest dublu standard al alimentelor importate de marile lanţuri de supermarketuri este o practică demult folosită, fiindcă s-a putut! Românii pot să circule liber în Uniunea Europeană, să muncească şi să trăiască în alte ţări europene şi cunosc acest adevăr al dublului standard al alimentelor, precum şi faptul că preţurile din supermarketurile aflate în România sunt mai mari decât cele din Germania sau alte ţări europene, iar salariile românilor sunt pe ultimul loc din Europa din cauza incompetenţei miniştrilor care s-au ocupat de politicile publice din acest domeniu. Este important să recunoaştem contribuţia crucială a fermierilor noştri şi să le oferim sprijinul necesar pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii juste, iar Coaliţia PSD-PNL să lase preocupările de comasare a alegerilor, de liste pentru toate tipurile de alegeri şi să guverneze eficient pentru români! |
|
||||
|
"Pentru Istoria Românilor" Am semnat şi susţin petiţia pentru introducerea în programa educaţională a obiectului de studiu cu numele explicit de "Istoria Românilor", bineînţeles şi cu un conţinut formativ românesc, în locul materiei devenite obligatorie - "Istoria evreilor. Holocaustul". La ora actuală, nu există niciun manual şcolar care să îndeplinească aceste condiţii. Fac acest demers deoarece sunt deputat independent în Parlamentul României şi reprezint în primul rând interesele poporului român. Sunt vocea celor care m-au ales, inclusiv a românilor din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului, parte dintre ei fiind urmaşi ai luptătorilor anticomunişti din munţi care s-au jertfit în bătălia pentru identitatea naţională, împotriva unui regim de ocupaţie străină. Consider că misiunea educaţiei naţionale este aceea de a conştientiza generaţiile tinere, de rolul pe care Naţiunea Română l-a avut de-a lungul mileniilor, ca factor de civilizaţie şi cultură la gurile Dunării, această conştientizare naţională fiind menită a da încredere de sine şi, totodată, repere generaţiilor tinere. Copiii noştri trebuie să aibă dreptul atât de firesc de a-şi cunoaşte înaintaşii, de a-şi cunoaşte familia mare a neamului, voievozii care au clădit o ţară, martirii, eroii şi sfinţii români, marii oameni de cultură care prin cărţile şi demersurile lor au scris istorie. Copiii noştri au dreptul să cunoască marile bătălii şi motivaţia acestora, şi anume, apărarea şi afirmarea moştenirii naţionale, adică a bogăţiilor pământului şi ale cerului, adică a resurselor naturale şi a celor spirituale. Este o motivaţie ca elevii să ducă mai departe acest rol, căci ceea ce am fost în stare ca naţiune să facem în trecut, vom putea face, fără îndoială, şi în viitor. De aceea, propunem ca tematica obiectului de studiu privitor la "Istoria românilor" să se concentreze pe acest specific identitar, fără ca acesta să fie trecut prin filtrul cenzurii corectitudinii politice dictate de anumite instituţii europene, asemănătoare celor bolşevice dintr-un trecut nefast. Ideologia globalistă de astăzi inventează o identitate şi o aşa-zisă istorie europeană comune, care să surpe identităţile specifice şi istoriile naţionale ale popoarelor. Istoria însă nu trebuie dictată de politic, ci doar de realitatea unui trecut. Ea nu este chemată să ideologizeze generaţii, ci să aducă în conştiinţa lor mărturisirea acelui trecut, pentru ca generaţiile să aibă resortul clădirii unui viitor continuator în aceeaşi paradigmă. Ministerul Educaţiei nu are opţiunea de a elabora sau nu un manual de Istorie a românilor, ci are datoria aceasta, prin simplul fapt că este al României şi că este susţinut bugetar de cetăţenii acestei ţări, respectiv şi de părinţii copiilor din şcoli şi licee. Eliminarea Istoriei românilor din programa şcolară reprezintă, pe lângă privarea elevilor de cunoaşterea propriii istorii naţionale, şi o imensă sfidare la adresa românilor plătitori de taxe şi impozite. Istoria evreilor se studiază oricum, în afara materiei distincte din clasa a XI-a, în toate celelalte manuale de istorie, având capitole alocate. În unităţile de învăţământ cu predare în limba maghiară, există "Istoria secuilor". De la anul, vom avea materia "Istoria romilor". În tot acest context, întreb retoric, cu amar şi revoltă: unde este Istoria românilor? |
|
||||
|
"Bunăstarea cetăţenilor şi stabilitatea României sunt linii roşii care nu trebuie depăşite!" România nu a fost pregătită pentru liberalizarea preţurilor la energie, iar semnalele în acest sens au început să apară imediat după ce a fost aplicată această măsură. Cetăţenii au început să plătească preţuri mai mari, iar instituţiile publice nu mai reuşeau să încheie contracte de furnizare pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că operatorii nu depuneau oferte. În primă fază, efectele liberalizării preţurilor la energie nu s-au simţit foarte tare, însă, în anul 2022, odată cu începerea războiului din Ucraina, lucrurile riscau să scape de sub control. Atunci, aveam în faţă două variante: să asistăm impasibili la explozia preţurilor şi la o creştere necontrolată a inflaţiei sau să găsim o formulă prin care să-i sprijinim pe consumatori, casnici sau persoane juridice. Decizia a fost logică - Partidul Social Democrat şi-a asumat atunci plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Pentru implementarea acestei măsuri a fost nevoie de alocarea unor sume de la bugetul de stat. Doar în ultima şedinţă de Guvern a fost alocată suma de 500 de milioane de lei, pentru a compensa costurile plafonării pentru clienţii casnici. Dar, repet, dacă nu ne asumam acele costuri, vedeam acum milioane de români care nu îşi puteau permite să plătească facturile la gaze şi electricitate şi care ar fi ajuns să stea în frig şi beznă. De asemenea, dacă nu am fi aplicat această măsură, multe firme mici s-ar fi închis şi numeroşi români ar fi rămas fără locuri de muncă. Altfel spus, aceste măsuri au menţinut în stare de funcţionare economia României. Această măsură va continua cel puţin până în primăvara anului 2025, cu posibilitate de prelungire până în anul 2026. Motivul este simplu - la nivel european, piaţa este încă instabilă şi nu sunt semnale că se va stabiliza, iar România nu este o insulă izolată în Europa. Vor fi operate, însă, şi unele modificări, iar acestea se vor afla şi pe masa noastră de lucru, pentru că va fi nevoie de actualizarea actelor normative care reglementează aceste măsuri. Va fi momentul în care fiecare dintre noi va trebui să dea dovadă de responsabilitate şi să se gândească la cetăţeni, nu la imagine şi procente electorale. În aceste condiţii, vă rog ca, în momentul în care se vor discuta aceste măsuri, să uitaţi că suntem în an electoral! Nu avem voie să-i lăsăm pe oameni neprotejaţi, nu avem voie să-i transformăm pe cetăţeni în victime colaterale într-un război politic! Bunăstarea cetăţenilor şi stabilitatea României sunt linii roşii pe care nu avem voie să le depăşim în competiţia electorală! |
|
||||
|
"Aurel Vlaicu - Erou al Naţiunii Române" De-a lungul istoriei, naţiunile s-au ridicat prin sacrificiu, curaj şi inovaţie. Eroii sunt cei care întruchipează aceste calităţi şi merită să fie recunoscuţi şi omagiaţi. Cinstirea eroilor nu este doar un act nostalgic, ci o investiţie vitală în viitorul unei naţiuni. În acest spirit, am promovat Legea pentru conferirea lui Aurel Vlaicu a titlului de Erou al Naţiunii Române. Prin această lege a fost desemnată data de 17 iunie a fiecărui an, ca ziua dedicată comemorării lui. Ştim cu toţii că Aurel Vlaicu este un nume sinonim cu aviaţia românească. Pasiunea să neclintită pentru zbor, împreună cu ingeniozitatea inginerească unică l-au aşezat în rândul pionierilor aviaţiei, nu doar în România, ci şi în toată Europa. Impactul pe care Aurel Vlaicu l-a avut asupra României depăşeşte cel al zborurilor sale de pionierat. Aurel Vlaicu a devenit un simbol al mândriei naţionale şi al progresului tehnologic. Dăruirea şi sacrificiul său au inspirat generaţii de români să urmeze cariere în aviaţie şi inginerie. Universităţile, aeroporturile şi străzile din România îi poartă numele, o amintire constantă a spiritului său temerar. Viaţa lui Vlaicu nu este doar despre ambiţia unui om, ci despre îndrăzneala şi determinarea necesare pentru a realiza ceea ce pare imposibil. El ne reaminteşte mereu că, prin pasiune, ingeniozitate şi îndrăzneală, chiar şi cele mai ambiţioase vise îşi pot lua zborul. Să nu uităm faptul că omagierea eroilor naţionali nu înseamnă doar rememorarea trecutului. Recunoscând sacrificiile făcute şi valorile susţinute prin sacrificiul lor, inspirăm generaţiile viitoare să-şi găsească propriul drum al realizării personale. Este o reamintire a faptului că în noi toţi există o şansă confirmată şi de destinele glorioase ale celor care ne-au precedat. Este o direcţie pe care trecutul o deschide către un viitor mai bun. Doresc să le mulţumesc colegilor parlamentari din toate partidele care m-au sprijinit cu votul lor! |
|
||||
|
"Comasarea ar putea deveni cel mai urât coşmar al PSD şi PNL" Dacă privim toate declaraţiile făcute în ultima săptămână, pare că toate planetele din coaliţia de guvernare s-au aliniat pentru comasarea alegerilor, pentru încălcarea Constituţiei. Să ne facem înţeleşi, comasarea mult dorită de coaliţia toxică, PSD-PNL, are un singur scop, izolarea AUR! Această strategie este concepută de către politicieni fricoşi, care simt pământul fugind de sub picioare. Ei sunt dispuşi să distrugă democraţia din ţară, să bage România în faliment, totul de frica noastră, a românilor care s-au trezit cu adevărat şi care sunt pregătiţi să măture cu ei la alegeri. Ce nu ştiu ei este că planul lor va eşua. Va eşua pentru că valul acesta pornit în societate nu mai poate să fie oprit de nimeni, nici de Ciolacu, nici de Ciucă. Românii sunt alături de noi şi nu mai fac niciun pas înapoi. A venit vremea să "debaronizăm" România, a venit momentul să scăpăm de aceşti corupţi care ne-au parazitat ţara, tot acest timp! |
|
||||
|
Guvernul Ciolacu a reuşit în doar 9 luni să mobilizeze resursele ţării pentru investiţii fără precedent în ultimii 5 ani, în pofida contextului general extrem de dificil. Aceste investiţii au antrenat mai multă forţă de muncă în economie, ceea ce a condus la o creştere semnificativă a numărului de angajaţi şi la o majorare a salariilor, ceea ce a generat resurse la buget pentru creşterea sănătoasă a pensiilor. Cel mai important este că statul şi mediul privat au avut o pondere relativ egală în totalul investiţiilor nete de 38,3 miliarde de euro, realizate în 2023, ceea ce denotă că România rămâne atractivă şi de încredere pentru investitori. Cifrele vorbesc de la sine - investiţiile totale nete de 38,3 miliarde de euro din 2023 au fost mai mari cu 26% faţă de cele din 2022 şi dublu, faţă de 2019. Aşadar, investiţiile au ajuns motor de creştere economică, aşa cum premierul Ciolacu a asumat în Programul de guvernare, arătând că este posibil şi necesar ca alocările financiare în proiectele publice, în România, să ajungă la 10% din PIB. Pe lângă marile investiţii publice în infrastructură, unde Ministerul Transporturilor condus de Sorin Grindeanu a reuşit performanţe fără precedent, în toate judeţele se investeşte în obiective care cresc standardul de viaţă: apă-canal, drumuri, parcuri, creşe, şcoli, sănătate etc. În următorii 5 ani, PSD îşi asumă investiţii publice de peste 150 de miliarde de euro, finanţate de bugetul naţional şi din fonduri europene. Odată cu această strategie, Guvernul Ciolacu face progrese şi în îndeplinirea unui obiectiv strategic al ţării în domeniul economic, şi anume, admiterea în OCDE. La Bucureşti, s-a lansat, zilele trecute, în prezenţa secretarului general al OCDE, Studiul Economic pentru România - 2024, un pas important în procedura de admitere a ţării noastre în acest for economic. Admiterea României în OCDE este un demers fundamental, de o importanţă comparabilă cu admiterea în NATO ori în UE. Practic, acest pas reprezintă intrarea ţării noastre într-o altă ligă economică la nivel mondial, cu semnificaţie, influenţă şi beneficii profunde. Este foarte importantă pentru România admiterea în OCDE, pentru că înseamnă o garanţie importantă pentru investitori, că România are o economie matură, corectă concurenţial, capabilă de performanţe. Odată cu admiterea în OCDE, va avea loc o îmbunătăţire semnificativă a percepţiei şi poziţiei ţării noastre pe pieţele internaţionale de capital, vom obţine dobânzi mai mici la împrumuturile contractate, prin reducerea riscurilor de ţară şi va scădea inflaţia, ca urmare a consolidării monedei naţionale. |
|
||||
|
"Infrastructura de calitate va aduce dezvoltare şi bunăstare în Oltenia!" După ce, la finalul anului 2019, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat responsabilitatea de a guverna România şi de a trece ţara prin crize fără precedent, situaţia proiectelor majore de infrastructură s-a schimbat şi ea. Din proiecte abandonate şi şantiere părăsite, miniştrii PNL au reuşit să schimbe imediat situaţia şi să avem astăzi peste 1.000 de kilometri de autostradă pe care se circulă şi alte sute de kilometri de drumuri rapide care se află în execuţie. La fel s-a întâmplat şi cu Drumul Expres Craiova-Piteşti, mult aşteptat, despre care nimeni nu mai avea încredere că se va realiza, iar astăzi avem o parte importantă pe care se circulă, un lot care se va da în folosinţă în viitorul apropiat şi o ultimă secţiune care se va finaliza anul viitor. Craiova şi Oltenia ar fi fost mult mai dezvoltate, mult mai prospere dacă am fi fost conectaţi cu celelalte provincii istorice şi cu Bucureştiul, prin infrastructură modernă de transporturi. Din fericire, pe lângă realizarea Drumului Expres Craiova-Piteşti, PNL a insistat şi a reuşit să obţină şi realizarea unui alt drum de mare viteză, de la Craiova la Târgu Jiu. În următoarele zile, Guvernul României va aproba indicatorii tehnico-economici şi va scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia acestui drum de mare viteză, deosebit de important pentru întreaga noastră regiune. Dacă lucrurile vor decurge cu aceeaşi viteză, avem toate şansele ca anul viitor să vedem şantierul deschis şi utilajele la treabă. Cu o infrastructură modernă, rapidă şi sigură de transport rutier, completată în viitor şi cu o reţea de căi ferate modernizate, sigure şi rapide, economia Olteniei are toate argumentele să se dezvolte economic, să atragă mari investitori precum Fabrica Ford, să genereze locuri de muncă de bună calitate, cu salarii competitive şi servicii de calitate. Modelul economic pe care PNL l-a adus la guvernare - dezvoltare şi prosperitate pe bază de investiţii utile şi de calitate - a dat deja rezultate oriunde s-au făcut investiţii şi îşi va arăta roadele şi pentru Oltenia şi pentru locuitorii săi. |
|
||||
|
"Societatea românească are nevoie de măsuri drastice de combatere şi prevenire a violenţei în şcoli!" Cazul elevului de zece ani, violat de două ori în ultima perioadă, în toaleta Şcolii Generale "Nicolae Titulescu" din capitală, a produs, pe bună dreptate, rumoare şi indignare. Grav este, în opinia mea, faptul că nicio instituţie a statului, de la conducerea acestei unităţi de învăţământ de prestigiu la responsabilii din Inspectoratul Şcolar şi din ministerul de resort, nu au ştiut despre aceste cazuri, timp de aproape doi ani. Acest fapt este, fără îndoială, îngrijorător şi alarmant, iar cuvintele sunt mult prea blânde faţă de amploarea fenomenului violenţei din şcolile româneşti. Scenele de violenţă depăşesc cadrul unor simple dispute între colegi, ajungându-se la adevărate reglări de conturi între elevi sau chiar între elevi şi profesori. Formele pe care le capătă violenţa juvenilă sunt extrem de variate, de la simpla violenţă verbală până la violenţa fizică gravă, tâlhării sau chiar atacuri la integritatea sexuală a unor copii cu vârste încă fragede. Un studiu de specialitate a relevat că violenţa în şcoli este un proces aproape cotidian, opt din zece unităţi de învăţământ confruntându-se cu diverse forme de violenţă: violenţă între elevi, violenţa elevilor împotriva profesorilor, violenţa profesorilor împotriva elevilor, violenţa unor tineri din afara şcolii faţă de elevi sau chiar faţă de profesori. Cercetarea arată că pe primul loc se află violenţa între elevi, urmată de violenţa elevilor faţă de profesori, iar pe ultimul loc se află violenţa profesorilor împotriva elevilor. Astfel, fenomenul violenţei este întâlnit în 73,3% din şcolile generale şi 80,6% din şcolile gimnaziale. În acest context, deosebit de sensibil şi delicat, consider neliniştitor faptul că în subordinea Ministerului Educaţiei funcţionează o instituţie special destinată combaterii şi prevenirii acestui fenomen, respectiv Consiliul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în mediul şcolar, înfiinţat încă din iunie 2012, al cărui principal scop este asumarea rolului unui Observator naţional anti-violenţă. Consiliul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în mediul şcolar are în atribuţii elaborarea metodologiilor de colectare a informaţiilor referitoare la violenţa şcolară şi monitorizarea atentă a acestui fenomen, prin coordonarea culegerii periodice de informaţii referitoare la problematica violenţei şcolare, de la nivel judeţean şi local. Totodată, în sfera de competenţă a Consiliului se înscrie şi iniţierea unor acţiuni de consultare cu diferite organizaţii şi instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale, cu privire la problema violenţei în cadrul sistemului educativ, propunerea şi iniţierea de forme de cooperare intra şi inter-instituţionale în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în mediul şcolar, iniţierea de programe şi campanii naţionale de prevenire şi combatere a violenţei în mediul şcolar, respectiv elaborarea unui raport naţional anual privind fenomenul violenţei în şcoală, pe baza setului de indicatori specifici. Îndatoririle Consiliului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în mediul şcolar sunt mult mai numeroase decât cele amintite, însă realitatea arată că speranţele de diminuare a fenomenului violenţei în şcoli prin contribuţia acestei instituţii a statului român sunt deşarte, având în vedere lipsa sa de activitate. |
|
||||
|
"Spitalele Regionale din România - liber la furat" În mai bine de trei decenii, statul român, condus majoritar, sub diverse forme, de FSN, PDSR, PSD - care au dat şi cei mai mulţi şi mai ineficienţi miniştri ai sănătăţii - nu a reuşit să construiască un singur spital regional, în schimb a reuşit să transforme sistemul medical românesc într-o adevărată capcană a morţii - infecţii nosocomiale, pacienţi arşi de vii, condiţii insalubre, meniuri demne de lagăre, acte medicale condiţionate de şpagă. Recent, au fost semnate contracte pentru Spitalele Regionale din Iaşi şi Cluj, chiar în prezenţa prim-ministrului Guvernului, domnul Marcel Ciolacu. Fondurile pentru spitale vin majoritar din împrumuturi şi de la bugetul statului, cu o componentă mică de fonduri UE. Poate vă întrebaţi, stimaţi colegi şi dragi români, de ce coaliţia de guvernare dominată copios de PSD nu a ales soluţia cea mai bună pentru cetăţeanul contribuabil, şi anume, accesarea fondurilor gratuite europene, inclusiv prin PNRR? Răspunsul este unul cât se poate de simplu - accesarea fondurilor gratuite europene, chiar şi prin PNRR, presupunea transparenţă în cheltuirea lor, ceea ce este de neconceput pentru o clasă politică obişnuită să se întreţină din fraudă, şperţ şi trafic de influenţă! Din acest motiv, i-am şi cerut premierului, printr-o nouă întrebare parlamentară, să îmi precizeze cât din fondurile pentru cele două spitale provin din împrumuturi, cât de la bugetul statului şi cât din fonduri UE - pentru a înţelege mai bine dimensiunea hoţiei PSD-iste! Vă reamintesc, totuşi, că anul acesta electoral poate deveni, rapid, un an al scadenţei, în care românii, prin vot, să se scuture de jugul acestei coaliţii corupte endemic şi să aleagă să-şi construiască un viitor pe o fundaţie solidă! |
|
||||
|
"Raportul privind Mecanismul de Alertă 2024" Textul Raportului privind Mecanismul de Alertă 2024 (RMA) şi implicaţiile sale pentru România reflectă cu acurateţe preocupările şi provocările cu care se confruntă ţara noastră, în acest moment crucial. Este imperativ să înţelegem pe deplin situaţia, pentru a putea lua măsurile adecvate şi pentru a asigura un viitor prosper pentru naţiunea noastră. După cum ne dezvăluie acest raport, avem de-a face cu o serie de provocări semnificative. Competitivitatea costurilor, sustenabilitatea externă şi deficitul bugetar rămân puncte sensibile în peisajul economic al României. Este evident că trebuie să acţionăm cu hotărâre şi inteligenţă pentru a adresa aceste probleme şi a ne asigura că ţara noastră rămâne pe drumul către creştere şi stabilitate. Unul dintre aspectele semnificative evidenţiate în Raport este creşterea deficitului de cont curent, care a ajuns la 9,1% în 2022. Această tendinţă trebuie abordată cu seriozitate şi responsabilitate, iar eforturile noastre trebuie concentrate în direcţia consolidării sustenabilităţii externe. Este vital să identificăm modalităţi de a reduce acest deficit şi de a îmbunătăţi balanţa bunurilor pentru a asigura o poziţie mai solidă în economia globală. De asemenea, este important să ne concentrăm pe menţinerea şi îmbunătăţirea competitivităţii costurilor. Creşterea puternică a salariilor nominale şi inflaţia ridicată ne determină să fim vigilenţi în gestionarea acestor aspecte. Este necesar să căutăm soluţii inovatoare pentru a gestiona aceste creşteri şi a ne menţine avantajul competitiv în cadrul pieţei europene şi internaţionale. Un alt punct de interes este sectorul bancar, care, potrivit raportului, rămâne stabil în general. Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi de provocările persistente legate de ratele creditelor neperformante şi de nivelul datoriei publice. Este esenţial să continuăm să monitorizăm aceste aspecte şi să acţionăm prompt pentru a preveni riscuri suplimentare şi pentru a asigura soliditatea sistemului nostru bancar. În lumina acestor provocări, trebuie să acţionăm cu hotărâre şi determinare. Este esenţial să ne unim eforturile şi resursele pentru a implementa politici şi strategii care să promoveze creşterea economică durabilă şi stabilitatea financiară. Trebuie să ne angajăm să sprijinim mediul de afaceri, inovarea şi antreprenoriatul, pentru a crea o bază solidă pentru dezvoltarea viitoare a României. În încheiere, vreau să subliniez importanţa colaborării şi a angajamentului nostru comun în faţa acestor provocări economice. Prin eforturi comune, suntem în măsură să depăşim obstacolele şi să construim un viitor mai bun pentru toţi românii. |
|
||||
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: "Problemele fermierilor europeni nu pot fi neglijate. România poate să transforme această situaţie într-o oportunitate!" Carburanţii scumpi, îngrăşămintele cu preţuri exorbitante, credite şi asigurări tot mai puţin accesibile şi costurile de producţie mai mari îi fac pe tot mai mulţi fermieri să producă scump şi să vândă marfa sub costul de producţie. În termeni economici, aceasta este definiţia falimentului. Am trăit aproape trei decenii în afara frontierelor ţării mamă şi, cu ani în urmă, nu găseam în magazinele din Occident legume din Asia şi Africa sau produse de origine animală. Astăzi, lanţurile de magazine sunt invadate de asemenea produse, mai ieftine, dar nu mai bune calitativ. Or, cum puterea de cumpărare a tuturor cetăţenilor europeni a scăzut, produsele ieftine care provin din importuri extracomunitare au tot mai mare căutare, iar producătorul european vinde tot mai puţin. Deci, suntem pe o cale greşită! Fermierii români nu o duc mai bine decât cei francezi, italieni, germani sau belgieni. Cu toate aceste, Guvernul României a identificat unele măsuri pentru a sprijini activitatea oamenilor care trudesc în agricultură, dar şi măsuri pentru dezvoltarea capacităţilor de procesare a alimentelor. Este un pas uriaş înainte! Cunoscând potenţialul agricol al României, cred cu putere că această criză, gestionată corespunzător, ar putea fi transformată într-o reală oportunitate pentru România. Avem un sol fertil, avem apă pentru irigaţii, avem oameni harnici şi pricepuţi, avem prestigiu în domeniu. Aşadar, ceea ce trebuie să susţinem cu toată forţa sunt investiţiile în sectorul agricol şi să stimulăm românii plecaţi în străinătate, care au activat o vreme în acest domeniu, să vină în ţară şi cu experienţa acumulată să demareze o microfermă în România. Am curajul să afirm că, dacă vom realiza aceste lucruri, România poate deveni o forţă agricolă reală în Uniunea Europeană, iar românii vor avea pe mese tot mai puţine produse de import. |
|
||||
|
"Construind solidaritatea" Conform legislaţiei româneşti, sindicatul se defineşte ca o uniune voluntară a angajaţilor, cu scopul de a proteja şi promova drepturile şi interesele lor profesionale, economice şi sociale în relaţia cu angajatorul. În această lumină, sindicatele din ţară sunt entităţi apolitice, create pentru a susţine şi avansa interesele membrilor în diverse domenii, de la aspectele profesionale şi economice până la cele culturale şi sportive, respectând prevederile legale şi contractele colective de muncă şi rămânând complet independente faţă de intervenţia organelor de stat sau a altor organizaţii politice sau civile. În ceea ce priveşte garantarea drepturilor angajaţilor, sindicatul a dovedit de-a lungul timpului că este cea mai eficientă formă de organizare. Principalul său rol constă în protejarea şi promovarea intereselor profesionale şi sociale ale angajaţilor, inclusiv prin negocierea condiţiilor de muncă şi salarizare atât la nivel individual, cât şi colectiv. Sindicatele pot oferi asistenţă în negocierea şi semnarea contractelor individuale de muncă, pot implica angajaţii în negocieri colective sau acţiuni de protest precum grevele şi pot reprezenta interesele angajaţilor în faţa autorităţilor publice sau a instanţelor de judecată. Pe lângă aceste activităţi, sindicatele au capacitatea de a desfăşura şi alte acţiuni, precum organizarea de evenimente ştiinţifice, culturale sau sportive, oferirea de programe de pregătire şi calificare profesională sau sprijinirea cluburilor şi asociaţiilor sportive. Unul dintre cele mai esenţiale aspecte ale sindicatului este reprezentarea salariaţilor şi garantarea libertăţii acestora de a acţiona conform legii, în vederea protejării intereselor lor. În ultimii ani, afilierea la sindicat în România a înregistrat o stagnare sau chiar o scădere, în parte din cauza dificultăţilor în atragerea unor membri mai tineri. Pentru a inversa această tendinţă, sindicatele trebuie să inoveze şi să îşi adapteze strategiile, să încurajeze implicarea membrilor existenţi şi să găsească modalităţi de a atrage noi aderenţi. Sindicatul a fost mereu un promotor al condiţiilor echitabile la locul de muncă şi este dedicat egalităţii. Cu sprijinul angajaţilor, poate crea un mediu de muncă corect şi echitabil. Afilierea la sindicat oferă angajaţilor încredere că interesele lor vor fi apărate şi că vor beneficia de sprijin în momentele dificile. Este esenţial ca sindicatele să se concentreze nu doar pe aspectele salariale, ci şi pe chestiuni legate de condiţiile de muncă, dezvoltarea profesională, şi echitatea în ceea ce priveşte promovarea şi tratamentul în cadrul organizaţiei. Promovarea unui mediu de lucru sigur şi sănătos, inclusiv măsuri pentru prevenirea şi gestionarea eficientă a situaţiilor de conflict sau discriminare, poate constitui o prioritate esenţială pentru sindicate. În plus, sindicatele ar trebui să investească în educaţia şi formarea membrilor lor, pentru a-i implica mai activ în procesele de negociere şi luare a deciziilor. Dezvoltarea de programe de mentorat şi consiliere pentru membrii mai tineri sau mai puţin experimentaţi poate contribui la creşterea încrederii şi angajamentului acestora faţă de sindicat şi faţă de cauza comună a drepturilor angajaţilor. De asemenea, sindicatele ar putea să-şi extindă influenţa şi să-şi consolideze poziţia prin colaborări cu alte organizaţii sindicale sau ONG-uri care susţin aceleaşi valori şi obiective. O abordare intersectorială şi cooperarea între diferitele ramuri şi sectoare ale economiei poate consolida solidaritatea şi influenţa colectivă a sindicatelor în faţa angajatorilor şi a autorităţilor. În final, este important ca sindicatele să comunice mai eficient cu membrii lor şi cu publicul larg, să-şi promoveze realizările şi să-şi prezinte viziunea şi planurile într-un mod accesibil şi atrăgător. Transparenţa şi responsabilitatea în administrarea resurselor şi în luarea deciziilor vor consolida încrederea membrilor în liderii lor sindicali şi vor spori atractivitatea şi relevanţa sindicatului în societatea contemporană. În concluzie, sindicatele din România au un rol vital în apărarea şi promovarea drepturilor angajaţilor, însă pentru a-şi menţine şi consolida influenţa într-un mediu economic şi social în continuă schimbare, acestea trebuie să adopte o abordare proactivă şi inovatoare, să se adapteze noilor realităţi şi să-şi intensifice eforturile pentru a atrage şi mobiliza un număr cât mai mare de membri în lupta pentru o muncă decentă şi condiţii de trai îmbunătăţite pentru toţi lucrătorii. |
|
||||
|
"Comuna Balşa se dezvoltă cu fondurile Programului liberal de investiţii «Anghel Saligny»" Partidul Naţional Liberal reprezintă principala forţă politică care are drept scop modernizarea tuturor localităţilor din România. Cea mai bună dovadă care să susţină această afirmaţie este operaţionalizarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny". Scopul acestui program este modernizarea comunităţilor locale, prin realizarea de investiţii în infrastructura locală, drumuri judeţene şi locale, infrastructura de apă şi canalizare, staţii de epurare a apei, extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale etc., astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale al întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate. Cu un buget de peste 65 de miliarde de lei, Programul "Anghel Saligny" stă mărturie pentru consecvenţa Partidului Naţional Liberal la guvernare. Încă din primul moment, investiţiile au fost cuvântul de ordine al nostru, iar dacă astăzi toate UAT-urile beneficiază de fonduri pentru a se dezvolta, acest lucru se datorează insistenţei PNL de a avea acest program. Pentru judeţul Hunedoara, Programul naţional "Anghel Saligny" este o şansă imensă de care trebuie să profite. Recent, ministrul liberal al dezvoltării, domnul Adrian Veştea, a anunţat semnarea a 40 de noi contracte de finanţare pentru proiecte de infrastructură - drumuri de interes local şi a infrastructurii stradale etc. Dintre aceste contracte noi semnate, comuna Balşa, reprezentată de primarul liberal Traian Felician Jude, va beneficia de 9,8 milioane de lei pentru modernizarea de drumuri de interes local. Pas cu pas, prin eforturile liberalilor de la nivel central şi local, România se va dezvolta organic şi armonios. Atât timp cât PNL se va afla la guvernare, iar cât mai multe localităţi şi judeţe vor avea administraţii PNL, Hunedoara va fi o prioritate şi va avea garantată dezvoltarea de care are atâta nevoie! |
|
||||
|
"România - o ţară la secret" Când este vorba despre cheltuirea discreţionară a banilor publici, România a devenit o ţară unde actele sunt clasificate, rapid, ca fiind secrete de stat - din ce în ce mai multe documente, memorandumuri şi alte acte guvernamentale sunt secretizate sau incluse de către autorităţi la secţiunea "Confidenţiale", pentru a masca, abil, sifonarea banilor publici către firme de partid şi pentru confortul exclusiv al noii nomenclaturi, dacă ne gândim la contractul care vizează renovarea cu 9 milioane de euro a unei vile care ar urma să fie destinată preşedintelui Klaus Iohannis, după terminarea mandatului. Desigur, nu există nicio notă de justificare care să stea în picioare, alta în afară de corupţia masivă care domneşte în toate structurile statului! Vă daţi seama, stimaţi colegi şi dragi români, până unde a ajuns aroganţa acestor impostori cu studii târzii şi obscure, dacă s-a ajuns să se secretizeze inclusiv Memorandumul pentru ocuparea a peste 2.200 de posturi în sănătate, aprobat la finalul lunii trecute de către Guvern!? Iniţial, actul era trecut la secţiunea "Documente Confidenţiale", în cadrul şedinţei de Guvern. Ulterior, memorandumul a fost făcut public, iar inclusiv premierul Marcel Ciolacu, cel care nu ştie încă dacă are Bacalaureatul sau nu, a anunţat cu emfază deblocarea posturilor "în urma discuţiilor cu sindicatele şi Ministerul Sănătăţii". Aşa am ajuns după 30 de ani, ca o clasă politică incompetentă, coruptă şi vândută intereselor străine să ajungă să ascundă propriilor cetăţeni modul în care le sunt cheltuiţi - a se înţelege furaţi - banii! Alegerile de anul acesta trebuie să reseteze întreg sistemul politic românesc - nu mai avem nevoie de politicieni, ci de oameni de caracter, care să pună interesele ţării mai presus de interesele de partid! Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
"România, hub cultural" Am urmărit cu bucurie, zilele trecute, un reportaj ce dă titlul acestei declaraţii politice, "România, hub cultural", realizat de cei de la "România, te iubesc!", pe care doresc să îi felicit cu această ocazie, pentru acest material. Reportajul prezintă, într-o notă optimistă, proiecte independente sau ale unor instituţii publice, care, prin calitate, reuşesc să atragă un public numeros într-o ţară în care consumul de cultură este în declin, dar care demonstrează că există totuşi un potenţial imens pe care îl avem. Acest reportaj nu doar că aduce în atenţia publicului larg frumuseţea şi profunzimea sectorului cultural, cât şi capacitatea acestuia de a aduce schimbări semnificative în societate, dar subliniază şi nevoia imperioasă de a face cultura accesibilă pentru toţi cetăţenii, indiferent de condiţia socială, economică sau geografică, Democratizarea accesului la cultură este un pilon fundamental pentru construirea unei societăţi echitabile şi incluzive. Cultura nu ar trebui să fie un lux, ci un drept universal, accesibil fiecărui individ, contribuind astfel la formarea unei conştiinţe colective bogate şi diversificate. Este imperativ ca instituţiile statului, sectorul privat şi societatea civilă să colaboreze în mod activ pentru eliminarea barierelor care împiedică accesul la cultură. Prin facilitarea accesului la evenimente culturale, ateliere, expoziţii şi proiecte educaţionale, putem asigura o participare mai largă şi o apreciere mai profundă a patrimoniului şi diversităţii noastre culturale. În acest context, trebuie să amintesc, din păcate, că ultima măsură importantă pentru susţinerea sectorului cultural independent a fost luată în 2015, pe când eram ministrul culturii, şi a constat în alocarea a 2% din încasările Loteriei Române către Fondul Cultural Naţional, pentru finanţarea de proiecte culturale. Această iniţiativă a fost concepută nu doar ca un mijloc de finanţare pentru sectorul cultural independent, dar şi ca un angajament faţă de valorificarea şi deschiderea culturii pentru toate segmentele societăţii. Cultura, în esenţa sa cea mai pură, este reflectarea spiritului uman, dar poate fi şi un motor al creşterii economice. Proiectele culturale inovative, restaurarea şi revitalizarea spaţiilor urbane prin prisma artei şi a patrimoniului, transformă oraşele noastre în locuri mai vii, mai atractive pentru locuitori şi turişti deopotrivă, stimulând astfel economia locală. Exemplele de regenerare urbană prin cultură, de la transformarea fostelor hale industriale în centre de artă şi creativitate până la revitalizarea clădirilor istorice pentru a găzdui evenimente culturale, sunt dovezi palpabile că investiţia în cultură este o investiţie în viitorul nostru economic şi social. Proiectele culturale transformă spaţii abandonate sau subutilizate în locuri vibrante, contribuind astfel la renaşterea urbană şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Este esenţial să continuăm să promovăm şi să sprijinim iniţiativele care asigură accesul egal la cultură, să investim în programe educaţionale care aduc arta şi istoria mai aproape de tineri, să facilităm proiecte culturale în zonele rurale şi în comunităţile defavorizate, şi să utilizăm tehnologia digitală pentru a extinde accesul la patrimoniul cultural. Aceste demersuri nu doar că îmbogăţesc peisajul cultural, dar contribuie la coeziunea socială, la înţelegere şi toleranţă, promovând dialogul şi respectul între diversele grupuri sociale. Democratizarea accesului la cultură reprezintă o investiţie în viitorul nostru colectiv, un angajament faţă de principiile egalităţii şi diversităţii. Prin eforturile noastre conjugate, putem asigura că fiecare cetăţean are posibilitatea de a participa şi de a se bucura de bogăţia culturală a României. Fac apel la autorităţi şi la toţi actorii sociali să continue să recunoască şi să valorifice cultura nu doar ca patrimoniu şi sursă de inspiraţie, ci şi ca motor al inovaţiei, creşterii economice şi regenerării urbane. Prin sprijinirea artiştilor, a proiectelor culturale şi a investiţiilor în infrastructura culturală, putem transforma comunităţile noastre în locuri mai prospere, mai incluzive şi mai vibrante. În încheiere, îmi reafirm angajamentul faţă de promovarea culturii şi a artelor ca elemente esenţiale pentru bunăstarea şi dezvoltarea societăţii noastre. Felicitări încă o dată tuturor celor care contribuie la îmbogăţirea vieţii culturale a României! |
|
||||
|
"Preţurile la energie vor rămâne plafonate" Am observat că foarte mulţi români îşi fac griji cu privire la eliminarea plafonării preţurilor la energie, ceea ce ar duce la o creştere semnificativă a facturilor şi la creşterea inflaţiei. Guvernul condus de domnul prim-ministru Marcel Ciolacu a decis să prelungească perioada de plafonare a preţului la energia electrică şi la gaz până în 2026, cu anumite ajustări, în conformitate cu evoluţia pieţei. Astfel, în noua formulă îmbunătăţită, care se va aplica de la 1 aprilie, scad plafoanele pentru producătorii şi furnizorii de energie, în acord cu evoluţia pieţei. În egală măsură, se ajustează şi nivelul compensărilor acordate de stat pentru diferenţa dintre preţul de achiziţie/distribuţie şi cel plafonat. Producătorii de gaz, de exemplu, vor putea vinde gazul cu maximum 120 de lei/MWh, faţă de 150 de lei/MWh, nivel pe care-l practică în prezent, pentru a-şi maximiza profiturile, deşi piaţa liberă a scăzut sub acest plafon. Prin urmare, un plafon mai scăzut va duce inevitabil la scăderea preţurilor, iar în cazul furnizorilor scade plafonul de decontare de la 900 lei/MWh la 700 lei/MWh. Costuri mai mici la energie înseamnă scăderea costurilor de producţie pentru firme şi, deci, preţuri mai competitive la produsele fabricate în România. Combatem, deci, inflaţia prin reducerea preţurilor la energie la producătorii români. În altă ordine de idei, am observat că unii decidenţi au început să elimine taxe care nu există, precum "taxa pe soare". Vreau să-i transmit pe această cale domnului ministru Burduja că o astfel de taxă nu se aplică, nimeni n-a plătit vreodată această "taxă pe soare!". În realitate, este vorba despre o recomandare a Uniunii Europene, în temeiul căreia ANRE a făcut anumite pregătiri, dar nu a fost implementat în niciun act normativ şi nici nu va fi. PSD luptă cu inflaţia inclusiv prin plafonarea preţurilor la energie! |
|
||||
|
"România eşuată - ministrul Barbu, noul Dănuţ Andruşcă" În declaraţiile politice din anii trecuţi, defineam idiocraţia ca fiind aşezarea fără concurs, prin puterea pixului magic al Dumnezeilor de partid, a unor oameni lipsiţi de valoare, de studii ori experienţă, care iau locul celor bine pregătiţi doar prin marele atu al obedienţei faţă de cei care i-au propulsat şi înţepenit în scaune. Odată puşi în funcţii, idiocraţii devin adevăraţi câini de pază ai protectorilor lor, fiind în stare de absolut orice josnicie pentru a-şi proteja poziţiile pe care, în mod normal, nu puteau să le ocupe. Declaraţia halucinantă a ministrului agriculturii, Barbu, care a afirmat nonşalant - "Nu vreau să exagerez, preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României" - m-a dus cu gândul la un alt corifeu al idiocraţiei dâmboviţene, tot ministru, Dănuţ Andruşcă, acel Dănuţ căruia după prima şi singura sa intervenţie în faţa microfoanelor, partidul i-a interzis să mai comunice. Când au sesizat că omul are un intelect de clasa a patra, l-au scos din lumina reflectoarelor, dar nu din funcţia de ministru. Nu m-a mai mirat deloc faptul că, în loc să fie admonestat de către colegii de partid care au fost făcuţi, inerent, de ruşine, unii, nişte lumini la rândul lor, precum marea doamnă Intotero, i-au luat, nonşalanţi, apărarea. Nu am cum să nu mă gândesc la poveştile bunicilor care ne ziceau cum, la venirea comuniştilor, prostul satului a ajuns primar şi a început să îşi arate incapacitatea crasă de a înţelege mersul lucrurilor. Pe undeva este de înţeles această imbecilizare a activului superior al partidelor de la putere, pentru că omul inteligent poate avea şi conştiinţă, ceea ce nu ar duce, pentru marii moguli, la nimic bun. Atâta vreme cât înalţii demnitari îşi flutură, precum neterminatul de la Vaslui, legitimaţiile de deputat prin shaormerii, ţara aceasta nu se va face bine. Oare dacă, printr-o minune, Ceauşescu ar candida din nou, oare câţi l-ar alege? Ei?! |
|
||||
|
"Alocarea bugetară pentru sănătate poate atinge media Uniunii Europene în viitoarele exerciţii bugetare" În cei trei ani de mandat pe care i-am parcurs până în prezent, am susţinut de fiecare dată faptul că avem nevoie de strategii integrate şi intercorelate, care să pună în centrul dezbaterilor din cadrul sistemului sanitar in principal pacientul, cât şi nevoile personalului sanitar, dar şi necesitatea dezvoltării si modernizării tuturor unităţilor sanitare, fie că vorbim despre marile centre medicale, despre spitale judeţene sau orăşeneşti, ambulatorii sau cabinete de medicină de familie. Recent, în cadrul dezbaterilor care au loc la nivelul actorilor implicaţi în dezvoltarea sistemului sanitar din ţara noastră, alături de reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai pacienţilor, manageri de spitale, medici, farmacişti şi reprezentanţi ai asociaţiilor industriei farmaceutice, s-a discutat pentru a se elabora o formulă prin care domeniul sănătăţii să beneficieze de o alocare bugetară viitoare de aproximativ 9% din PIB. Din postura de medic specialist cu o experienţă de peste 20 de ani, cunoscând provocările zilnice chiar de la nivelul unei secţii de spital, de la patul bolnavului, atât din punctul de vedere al cadrelor medicale, cât mai ales a pacienţilor pe care ii tratez, o astfel de alocare ce ar putea fi posibilă în viitor pentru activităţile din sănătate, ar reprezenta nu doar o acţiune istorică, ci garanţia faptului că medicii vor putea oferi servicii medicale la cele mai înalte standarde. Îndrăznesc să afirm faptul că o astfel de posibilitate ar conduce cu siguranţă şi la reducerea deficitului de personal medical, la reducerea migraţiei tinerilor medici care aleg să îşi finalizeze pregătirea în statele europene vestice şi ulterior profesează în străinătate. În prezent, alocarea bugetară pentru sănătate, la nivelul anului 2024, este de 4,5% din PIB, aproape egală cu nivelul din anul 2018, în condiţiile în care media europeană a ajuns la 9%. Din punctul de vedere al percepţiei publice, pentru români, domeniul sănătăţii este o prioritate, peste 95% dintre aceştia considerând serviciile medicale foarte importante. Raportat la nivelul considerabil al obiectivelor de investiţii bugetate în ultimul an, în domeniul sănătăţii, precum şi deschiderea Guvernului de a debloca peste 8.000 de posturi noi, în vederea angajării tinerilor, putem afirma că actualul Guvern răspunde pozitiv solicitărilor din sistem şi acordă importanţa cuvenită sistemului sanitar din România. |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi, în primele minute, de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, iar apoi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Am rugămintea la un distins secretar al Biroului permanent să mă însoţească. Doamna Gianina Şerban, dacă... Domnule Ganţ, vă rog, până vine doamna Şerban, să mă însoţiţi. (Domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor, îşi ocupă locul la prezidiu.) Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 107. Ordinea de zi a fost distribuită. Şi vă reamintesc programul zilei de astăzi - până la 11.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; la 11.30 - sesiunea de vot final; iar după - cele două şedinţe, şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor. Întreb liderii de grup, dacă există obiecţii sau observaţii în legătură cu ordinea de zi? Domnul Szabó Ödön, vă rog. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Vă rog ca să aducem în faţă PL-x 370 (Proiectul de Lege pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003) de pe ordinea de zi, pe poziţia 16. Am consensul liderilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Deci... există consens? Poziţia 370 sau PL-x 370? |
|||||
|
Domnul Szabó Ödön (din sală): PL-x 370. |
||||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): N-avem poziţia 370 pe ordinea de zi. |
||||||
|
|
Păi... PL-x 370/2023 va figura pe poziţia 16, având consens al liderilor de grup. Bine aţi venit, doamnă secretar! (Doamna deputat Gianina Şerban, secretar al Camerei Deputaţilor, îşi ocupă locul la prezidiu.) |
|||||
|
|
|
Nu mai sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi şi intrăm în dezbatere. 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 70/2024. Suntem în procedură de urgenţă. Iniţiatorul, Guvernul României, dacă...? Trecem mai departe. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, vă rog, raportul, iar la final să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere, vă rog. |
|
|||
|
|
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023, în vederea prelungirii măsurii cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare până la data de 31 martie 2024. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru agricultură au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu un amendament admis redat în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Timp de dezbatere - 3 minute. |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru 3 minute - timpi de dezbatere. |
|||||
|
|
Cu 98 de voturi pentru, două contra, 3 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Intervenţii? Domnule Năsui, Grupul USR, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui: Mulţumesc, domnule preşedinte. Această ordonanţă trebuia numită de fapt "Ordonanţa pentru a goni producătorii români din magazine". Practic, pentru a combate inflaţia, aţi intervenit zicând: "vom plafona marjele"; de parcă marjele fac preţurile să fie mari. Cererea şi oferta este singurul determinant asupra preţului; marja este ce rezultă; poate să fie pozitivă, poate să fie negativă. Ce se va întâmpla şi ce se întâmplă deja cu această lege când e pusă în practică? În primul rând că magazinele îşi mută marjele pe alte produse şi coşul de consum tot creşte, oamenii tot plătesc din ce în ce mai mult. Şi, în al doilea rând, magazinele, ca să-şi conserve marja, vor face propriile lor mărci, mărcile de distribuitor. Le-aţi văzut, e plin în magazine, de la hârtie igienică la brânză, toate au o variantă a distributorului, tocmai ca distributorul să aibă acea marjă plafonată, aşa cum zice legea, dar, în sine, practic, să cumpere produsul la un preţ mai mare şi să-şi păstreze marja în interiorul grupului. Analfabetismul economic naşte monştri. Şi ce e cel mai grav este că nici consumatorul nu iese mai câştigat. Consumatorul pierde, pentru că are o gamă sortimentală mai mică, deci poate să aleagă din mai puţine produse. Producătorul român, pe care ziceţi că vreţi să-l ajutaţi, este mai oropsit, pierde din nou, pentru că nu are cum să-şi vândă produsele, că aţi dat magazinelor un stimulent să nu mai cumpere de la producători români. Şi, în final, cine câştigă? Doar nişte politicieni care încă sunt nostalgici ai lui Ceauşescu şi care zic că vai, ce bine că au plafonat ei marjele. Dacă vreţi să scadă preţurile, trebuie să reduceţi deficitul, trebuie să tăiaţi cheltuielile. Acolo este sursa problemei. Nu ai cum să tipăreşti şi să pompezi mai mulţi bani în economie pe bunuri şi servicii din ce în ce mai puţine şi să te aştepţi să nu crească preţurile, e imposibil. Dar este o alegere politică să faceţi această inflaţie, pentru că prin inflaţie, de fapt, taxaţi românii. În fiecare zi, fiecare leu valorează din ce în ce mai puţin, din cauza acestor politici. Soluţia nu este plafonarea marjelor sau a preţurilor. Soluţia este să reduceţi cheltuielile. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul Prunean Alin-Costel. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Praf în ochi! S-a spus şi ieri acest lucru. Această ordonanţă este praf în ochi aruncat cetăţenilor în an electoral. Şi de ce spun asta? Simplu, dacă ne uităm pe statistici, vom vedea că am avut cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Şi mai vedem la produsele protejate de dumneavoastră, produsele la care limitaţi adaosul comercial, avem creşteri de 9% pentru cartofi, 9% la fructe, 9% la carnea de porc. Acesta este efectul ordonanţei pe care o propuneţi. Deci nici vorbă de a proteja persoanele vulnerabile şi de a menţine un preţ decent pentru produsele de bază. Între timp aţi ajuns să-l elogiaţi pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în speranţa că poate mai luaţi nişte voturi de la cei care sunt... au în amintire vechiul regim, într-un sens pozitiv. E trist că tot mai mulţi cetăţeni se gândesc pozitiv la vremurile trecute, dar ăsta este rezultatul politicilor pe care le faceţi de 34 de ani. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Titi Stoica, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Această limitare formală a adaosului comercial nu mai păcăleşte pe nimeni. Românii nu sunt proşti. Românii ştiu că dumneavoastră, cei de la PSD şi de la PNL, aţi dublat preţurile la mâncare, le-aţi dublat la haine, la medicamente, la motorină, iar la energie chiar le-aţi triplat. Ce adaosuri să limitezi să nu se tripleze preţurile? Şi unde? Tot în magazinele care sunt toate străine? Nu mai producem nimic, aţi închis toate fabricile, trăim pe datorie şi am ajuns la mila altora. PSD şi PNL sunt groparii economiei româneşti şi ai românilor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă reamintesc că suntem la dezbateri în procedură de urgenţă. De la USR a vorbit, iar de la deputaţii neafiliaţi a vorbit un coleg. Aşadar, intrăm în dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. De la art. 1 la 10 dacă există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. La anexă? Nu. Adoptată. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, precum şi pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România; PL-x 8/2024; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, Guvernul, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Florin-Sergiu Dobrescu (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor, Domnilor, Bună dimineaţa! Numele meu este Florin Dobrescu, sunt secretar de stat la Ministerul Muncii. Vă informez că a fost depus un efort considerabil, din partea Ministerului Muncii, Ministerului Familiei, altor ministere, partenerilor sociali, ONG-urilor, pentru a construi acest pachet legislativ care ca scop principal creşterea gradului de responsabilitate faţă de persoanele beneficiare de servicii sociale, din partea tuturor părţilor implicate în sistemul de asistenţă socială, respectiv - furnizori de servicii sociale, instituţii publice care efectuează controale şi societatea civilă. Prin acest proiect de lege se doreşte o modernizare a sistemului de asistenţă socială şi a modului de finanţare a serviciului social, pe principiul - finanţarea urmează beneficiarul. Astfel spus, beneficiarul îşi poate alege singur furnizorul de servicii sociale care să-i asigure o condiţie cât mai bună în centrele rezidenţiale. O altă modificare esenţială în acest proiect de lege - cu privire la licenţa provizorie - se reduce durata valabilităţii de la 12 luni la 3 luni, respectiv la 6 luni, pentru centrele rezidenţiale fără cazare. O să fie instituită obligativitatea controalelor în teren la furnizori înainte de a fi licenţiaţi sau acreditaţi. De asemenea, tot ce înseamnă control va fi inopinat, astfel încât inclusiv verificările dinainte de licenţiere şi acreditare, la fel, să fie făcute ca un control inopinat. Obligaţia de asigurare a transparenţei activităţii din partea furnizorilor de servicii sociale. Un exemplu pot da aici - că se înregistrează contractele de servicii sociale încheiate cu beneficiarii într-un registru unic al beneficiarilor de servicii sociale. Acest registru este creat la nivel naţional, face parte din sistemul informatic al asistenţei sociale. De asemenea, am prevăzut în acest proiect de lege şi obligativitatea UAT-urilor de a angaja asistenţi sociali la un număr de 300 de beneficiari şi 3.000 de locuitori. În cazul în care acest lucru nu este posibil... |
|||||
|
Mulţumim. |
||||||
|
|
Domnul Florin-Sergiu Dobrescu: ...se pot angaja tehnicieni de asistenţă socială. Aceştia îşi vor desfăşura activităţile sub coordonarea unui asistent social. |
|||||
|
Mulţumim. |
||||||
|
|
Domnul Florin-Sergiu Dobrescu: Nu în ultimul rând, vreau să vă informez că astăzi, 19 martie, este Ziua Mondială a Asistentului Social. Vă mulţumesc pentru atenţie. Cu respect! |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia pentru muncă şi protecţie socială, domnule Solomon, vă rog, iar la final să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale care vizează, în principal, creşterea gradului de profesionalizare a sistemului de asistenţă socială, îmbunătăţirea progresivă a calităţii serviciilor sociale licenţiate şi, implicit, a condiţiilor de trai al beneficiarilor de servicii sociale, precum şi reglementarea finanţării asistenţei sociale pe baza principiului - finanţarea este în interesul beneficiarului. Totodată, proiectul prevede crearea cadrului legal pentru asigurarea unor condiţii decente de viaţă în toate centrele în care sunt primite persoane vulnerabile, indiferent dacă este vorba despre vârstnici, copii sau persoane cu dizabilităţi, precum şi îmbunătăţirea cadrului legislativ care reglementează sistemul de asistenţă socială în România. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în 5 februarie 2024. Face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune plenului prezentul raport de adoptare a proiectului de lege cu amendamente, admise şi respinse, redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport. Timp de dezbatere - 5 minute. |
|||||
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Dacă am înţeles bine, timp de dezbateri - 5 minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
100 de voturi pentru, 26 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Intervenţii la dezbateri generale? Nu... Doamna Csép Éva-Andrea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Vorbim de o lege care are implicaţii în viaţa fiecăruia dintre noi, în viaţa fiecăreia dintre familiile noastre. Pentru că toţi cei care suntem aici, în sală, acum, dacă ne gândim un pic la familie, la familia extinsă, o să ne dăm seama că avem cel puţin o persoană care are nevoie de serviciu social. Acel serviciu social care nu se vede în viaţa de zi cu zi, dar se simte în calitatea vieţii acestor persoane aflate la nevoie - a persoanelor adulte, a persoanelor cu dizabilităţi, a copiilor, a copiilor din comunităţile vulnerabile, a femeilor care sunt victime ale violenţei domestice. Şi acum vorbim despre o nouă lege care regândeşte sistemul de servicii sociale şi finanţarea acestui sistem. În modificările votate în Comisia pentru muncă - mulţumesc colegilor pentru deschidere, pentru că am reuşit să specificăm câteva reglementări referitoare la situaţia în care avem numărul de angajaţi şi aceşti angajaţi încă nu prestează servicii. Pe de altă parte, autorizaţiile pe baza cărora vor să funcţioneze aceste centre. Dar totuşi trebuie să aduc în atenţia dumneavoastră acele costuri standard care nu sunt... şi nu acoperă realitatea vieţii de zi. Acele costuri standard care nu s-au modificat. Şi nu s-au luat în considerare ridicarea salariului minim pe economie, valoarea preţurilor - care au crescut deja, de la alimente până la electricitate şi restul - care trebuie să acopere aceste servicii, ca să avem calitate şi nu numai cantitate. Aşa că, în continuare, sper că vom putea lucra ca să îmbunătăţim cadrul legislativ privind, în primul rând, nu cantitatea, ci mai degrabă calitatea acestor servicii pentru aceste persoane care sunt la nevoie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Oana Ţoiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Sunt câteva lucruri bune în legea asta, ca principii. De exemplu, principiul în care finanţarea urmează beneficiarul şi creşterea nivelului criteriilor. E foarte important să celebrăm astăzi într-adevăr munca asistenţilor sociali care îşi fac treaba, munca organizaţilor nonguvernamentale care au grijă de beneficiari şi au fost nedrept puse în aceeaşi găleată cu alte organizaţii care au comis nenumărate abuzuri, dar este important şi să ne aducem aminte despre ce discutăm astăzi. Discutăm despre o lege care ar trebui să asigure reforma asistenţei sociale. O lege care a fost făcută, la început, teoretic, în sistem de urgenţă, împreună cu organizaţiile nonguvernamentale care au contribuit în lunile de după scandalul "azilelor groazei". Din păcate, această lege, aşa cum este acum, nu rezolvă nimic din problemele care au fost create din cârdăşiile de la nivelul judeţelor. Vă reamintesc că după ce cei 98 de bătrâni au fost descoperiţi maltrataţi în "azilele groazei", la vremea respectivă, directorul DGASPC Ilfov, care avea atribuţii în verificarea calităţii acelor servicii sociale, era exact aceeaşi persoană cercetată de DIICOT şi DNA că dăduse informaţii fostului primar PNL din Ştefăneştii de Jos, care violase o fetiţă de 13 ani, într-un dosar de trafic de persoane, fapte comise de două sau mai multe persoane în acelaşi timp, prin informaţii obţinute de la psihologul care participase la audierea fetiţei. Şi vă reamintesc că, la vremea respectivă, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a decis să-l păstreze în funcţie, pentru că nu i s-a părut asta o problemă. Vă reamintesc că Inspecţia Socială a fost cercetată pentru că fusese anunţată vizita către domnul Godei, care la vremea respectivă era angajatul senatoarei Gabriela Firea. În acest moment, Comisia pentru muncă a refuzat existenţa unor controale între judeţe, care ar fi spart aceste monopoluri de la nivelul judeţelor... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi. |
||||||
|
|
...cum a fost în Ilfov, care au permis şi au tolerat abuzarea bătrânilor. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Alexandru Victoria-Violeta. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Un lucru important care mă ţine în politică este că sper - şi aşa va fi - că într-o zi facem lucrurile serios în această ţară. Trei sferturi din aceste reglementări cuprinse în această lege se pot face şi astăzi, prin decizii administrative asumate de Ministerul Muncii. Nu este nevoie de o lege. Hai să ne mai şi asumăm administrativ, că de-aia suntem miniştri, să rezolvăm lucrurile fără să mai treacă nu ştiu câte luni prin Parlament nişte chestiuni care se pot rezolva managerial. Doi la mână - s-au organizat consultări, ştiu. Important este, când se fac aceste consultări, ca ministerul şi ministrul să imprime o viziune. Oamenii vin la minister că e interesant, dar când văd că nu există viziune, se pliază pe ce li se pune pe masă. Nu are legătură cu legea, ci cu voinţa de a face treabă şi cu o determinare de a face această activitate realmente controlabilă şi transparentă. Vă reamintesc că am semnat Protocolul cu Centrul de Resurse Juridice şi am fost linşată mediatic. Şi rămân în continuare la părerea că entităţile independente, nu acest caraghioslâc de "inopinat" - vine după ce îi dă un telefon şi îi zice: vezi că mâine mă fac că e inopinat şi vin până la tine în control -, nu această procedură, care va fi un fake în practică, va rezolva lucrurile. Trei la mână - se vorbeşte despre voluntariat. Nu aveţi o viziune. A lucra cu voluntari în sistemul de asistenţă socială este într-adevăr un principiu-cheie care modernizează sistemele în toată Europa civilizată. Dar în ce fel? Pentru aceşti voluntari, ca ei să fie încurajaţi să intre în centrele de îngrijire, trebuie venit cu măsuri fiscale temeinice care să facă... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...această activitate atractivă. Nu aveţi nicio viziune. Aţi încropit nişte discuţii şi aţi adunat nişte oameni la masă, de frică... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...să luaţi nişte decizii. Veniţi cu un proiect de lege care nu... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...va schimba fundamental lucrurile şi ne vom lovi în curând de o nouă criză pentru că nu vreţi să faceţi treabă. La mine această lege se numeşte... |
|||||
|
Mulţumesc, doamnă... |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...lene şi acoperit nişte probleme... |
|||||
|
...deputat. |
||||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...pe care nu vreţi să le rezolvaţi. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Solomon Adrian, Grupul PSD. Sau în calitate de preşedinte al Comisiei pentru...? Şi... şi..., în regulă. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi avea o intervenţie la dezbateri generale şi apoi o notă, pentru că s-a strecurat în raport o mică greşeală. Da, e bine că fiecare face şi politică de la tribuna Parlamentului, nu putem vorbi doar tehnic sau profesionist. Fiecare reprezintă anumite grupuri de interese politice şi trebuie să-şi facă simţită prezenţa şi aici. N-are rost, însă, să exagerăm cu personalizarea unor fapte, pentru că legea nu-şi propune să rezolve chestiuni punctuale, ci să dea rezolvări pentru tot sistemul de asistenţă socială. E clar, era nevoie de o modificare amplă a sistemului, prin legislaţie, pentru că ceea ce s-a întâmplat prin dezvăluirile din vară nu s-a întâmplat din cauza lipsei reglementării şi normei legale, ci din cauza încălcării acelor norme existente. Prin urmare, instituţiile de control aveau nevoie de noi instrumente prin care să poată interveni şi în cazurile în care, deşi legea are anumite prevederi, nişte cetăţeni, indivizi, antreprenori încalcă cu bună ştiinţă aceste reglementări, transformând ceea ce ar trebui să fie un act altruist, de ajutorare a semenilor, într-o afacere profitabilă, de multe ori încălcându-li-se drepturile beneficiarilor. De aceea, modificările cuprind o serie de înăspriri ale... ştiu eu, pedepselor, ale sancţiunilor, o întărire a cadrului de control al instituţiilor statului în astfel de situaţii. Mai mult, se modifică, zic eu... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...substanţial, şi posibilitatea finanţării de către... |
|||||
|
Mulţumesc... |
||||||
|
|
...minister, de către... |
|||||
|
...domnule Solomon. |
||||||
|
|
...bugetul de stat, către autorităţile locale, astfel încât să generalizăm în fiecare UAT prezenţa unui angajat asistent social... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...care să poată... |
|||||
|
Vă rog să faceţi şi corelarea. |
||||||
|
|
...percepe realitatea de la firul ierbii şi nu neapărat ulterior, în urma sesizărilor făcute de ONG-uri. Aş fi avut o replică şi la ceea ce a spus doamna ministru Alexandru... |
|||||
|
Nu, să nu aveţi, vă rog.. |
||||||
|
|
...dar o să mă duc să-i spun direct. Nota pe care trebuie să o citesc, cu privire la greşeala introdusă în raport. La articolul XII alin. (1) nr. crt. 198 de la amendamente admise, sintagma "intră în vigoare" se înlocuieşte cu sintagma "se aplică de". Având în vedere aplicarea etapizată a noului mecanism privind finanţarea serviciilor sociale este necesară această corectură. Astfel, textul alin. (1) va avea următorul cuprins: Art. XII alin. (1) - "Prevederile art. 134 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele aduse prin prezenta lege, se aplică de la data de 1 ianuarie 2026". La art. XIII, numărul din tabel 199, după "anul 2025", se adaugă sintagma - "prin excepţie de la prevederile art. XII alin. (1). Astfel, art. XIII va fi scris astfel - "Prevederile art. 134 alin. (2), (4), (8) şi (9) din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege se aplică din anul 2025, prin excepţie de la prevederile art. XII alin. (1), numai în unităţi sau subdiviziuni administrativ-teritoriale-pilot, stabilite prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, după consultarea structurilor asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale". Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Puşcaşu Lucian-Florin, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. N-aş fi luat cuvântul dacă nu sesizam că există tendinţa celor care încearcă să legifereze în acest fel de a minimiza sau de a duce în derizoriu toate criticile care sunt aduse. Precum s-a spus, există lege, ea a fost încălcată şi acum se încearcă să se supralegifereze modalităţile de control. Nu. Ar trebui în primul rând să se aplice legea, prin aplicarea de măsuri împotriva celor care au încălcat-o, nu prin supralegiferări care, în acelaşi spirit cu felul în care aplicaţi legea, nu vor face decât să protejeze şi mai mult pe cei care, politic fiind numiţi, greşesc, dar trebuie protejaţi de partid. Asta încercaţi să faceţi şi asta a avut de spus şi predecesorul meu la acest microfon, în discursul dumnealui. Nu este vorba de explicaţii, este vorba de scuze pe care le aduceţi aici, în sensul în care vă ţineţi discursurile. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. De la art. 1 la 50? Nu. Adoptate. (Doamna deputat Oana-Silvia Ţoiu solicită să ia cuvântul.) Doamna Ţoiu... (Vociferări.) Nu înţeleg ce doriţi, pentru că aţi vorbit la... |
|||||
|
Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală): Am amendament. |
||||||
|
|
La amendamente? De la 1 la 50? Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Acest amendament vizează responsabilitatea faţă de beneficiari... |
|||||
|
Care, doamnă Ţoiu? |
||||||
|
|
...în momentul în care un furnizor are licenţa suspendată sau retrasă. În corpul legii, această responsabilitate, prin implementarea Planului de urgenţă, rămâne la nivelul furnizorului, iar noi considerăm că statul trebuie să fie cel care e responsabil de transferul beneficiarilor într-un loc în care aceştia să fie în siguranţă, şi nu furnizorul, căruia i-a fost retrasă licenţa. La art. 12 alin. (4) se reformulează după cum urmează: "(4) Planul de urgenţă... este avizat şi asumat prin semnătură de serviciul public de asistenţă socială pe a cărui rază administrativ-teritorială urmează să funcţioneze serviciul social, precum şi de serviciul/serviciile publice de asistenţă socială de pe a cărui/căror rază administrativ-teritorială provin persoanele beneficiare, în funcţie de criteriile de admitere aprobate de furnizorul de servicii sociale potrivit standardului minim de calitate... |
|||||
|
Doamnă Ţoiu... |
||||||
|
|
...astfel ca în situaţia retragerii licenţei de funcţionare, planul de urgenţă să poată fi implementat într-un termen de maximum 30 de zile de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu sprijinul serviciilor publice de asistenţă socială care le-au avizat şi al furnizorului de servicii sociale". Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamnă Ţoiu... |
|||||
|
Da? |
||||||
|
|
..eram la articole... |
|||||
|
Şi acesta ce este? |
||||||
|
|
...nu la amendamente respinse. (Vociferări.) Nu. Eu eram de la 1 la 50, pe articole. Urma să ajung la amendamente respinse. Dumneavoastră ce aţi susţinut? |
|||||
|
|
Dar dumneavoastră aţi spus mai devreme, 1-50, dacă nu sunt obiecţii, se votează. |
|||||
|
Şi... |
||||||
|
|
Eu am amendament, de la 1 la 50, la art. 12. |
|||||
|
|
Bun. Vă rog să-mi indicaţi marginalul. |
|||||
|
|
Este marginal 2, art. I, art. 12. Nu dumneavoastră aţi spus, de la 1 la 50 dacă sunt obiecţii, dacă nu, se adoptă? |
|||||
|
|
Bun. Dar eu vă rog să-mi spuneţi ce supun la vot, un amendament admis? |
|||||
|
|
Nu, este un amendament respins care face parte din articolele de la 1 la 50. |
|||||
|
|
Mulţumesc. O să ţin cont şi o să supun votului amendamentul respins când vine rândul. |
|||||
|
Bine. |
||||||
|
|
Vă mulţumesc mult. Deci... de la 1 la 50, obiecţii, comentarii? Nu. De la 51 la 100? Nu. De la 101 la 150? Nu. De la 151 la 208? Nu. Bun. Înţeleg că doamna Ţoiu a avut de susţinut un amendament respins care se află la marginal 2. Este corect, doamnă Ţoiu? |
|||||
|
Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală): Da. |
||||||
|
|
Bun. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Anexa "Amendamente respinse", marginal 2. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 60 de voturi pentru, unul contra, 95 de abţineri, amendamentul rămâne respins. Mai doriţi, doamnă Ţoiu? |
|||||
|
Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală): Da. |
||||||
|
|
Vă rog. Vă rog. |
|||||
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): Tot la respinse. |
||||||
|
|
Suntem la amendamente respinse. Tocmai am votat marginal 2. Mai departe. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Marginal 4, art. I, art. 26. La art. 261 alin. (1) se introduc 3 litere noi, cu următorul cuprins: "r) să ofere acces beneficiarilor la servicii de telefonie mobilă sau fixă în incinta centrului cu cazare; s) de a permite accesul medicului de familie al beneficiarului în cadrul centrului cu cazare; ş) să asigure însoţirea beneficiarilor de către personalul centrelor cu cazare pentru efectuarea anuală a unui set de analize medicale". Considerăm că este de minimum bun-simţ dreptul la telefon şi la asistenţă medicală, alta decât a medicului angajat în centrele rezidenţiale, pentru a preveni ceea ce a fost descoperit în unele cazuri de control, şi anume dosare medicale false care vorbeau de bunăstarea pacienţilor care, de altfel, avuseseră rele tratamente aplicate în cadrul serviciilor sociale. |
|||||
|
|
Marginal 4, anexa cu amendamentele respinse. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 60 de voturi pentru, două contra, 95 de abţineri, amendamentul rămâne respins. Proiectul de lege... (Vociferări. Doamna deputat Oana-Silvia Ţoiu solicită să ia cuvântul.) Eu nu-mi permit să dau din umeri. Să ştiţi că au fost 5 minute timp de dezbateri, aţi susţinut deja două. Ultimul amendament, vă rog. V-a mai rămas un minut. Vă rog să indicaţi marginalul. |
|||||
|
|
Sigur. Mulţumesc frumos. Cred că e o diferenţă între timpul de dezbateri generale şi pe amendamente, dar o să prezint marginal 7, art. II, art. 6 alin. (7). Şi aici - amendamentul prevede, aşa cum sunt şi alte organe de control care au aceste responsabilităţi, să existe verificări între judeţe, astfel încât echipa inspectorilor sociali să nu fie întotdeauna din acelaşi judeţ de unde sunt furnizorii. Pentru că, repet, DNA-ul şi DIICOT-ul au descoperit inspectori sociali care au anunţat în prealabil furnizorii de vizite inopinate şi apoi au omis să sesizeze erorile de la faţa locului în "azilele groazei". "(7) Inspectorul social de la nivel teritorial efectuează misiuni de inspecţie interjudeţene şi pe întreg teritoriul ţării, în echipe interjudeţene de control, compuse din cel puţin 3 inspectori sociali". Şi mai am un amendament, ulterior... |
|||||
|
|
Mulţumesc mult, doamnă Ţoiu. Ca să puteţi să votaţi amendamentul, o să vă invit cu mare drag în bancă. Mulţumesc. Mulţumesc... mult. Marginal 7, amendamente respinse. Nu puteţi vota de acolo, doamnă. (Se adresează doamnei deputat Oana-Silvia Ţoiu, aflată la tribună.) Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 58 de voturi pentru, unul contra, 103 abţineri, un coleg care nu votează, amendamentul rămâne respins. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania; PL-x 173/2024. Şi îi dau cuvântul domnului deputat Ganţ, unul dintre iniţiatori. În acelaşi timp, daţi-mi voie să remarc prezenţa la balcon a domnului Christian Plate, adjunct al ambasadorului Republicii Federale Germania în România. Bine aţi venit! Vă rog, domnule Ganţ. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Împreună cu domnul deputat Silviu Vexler vă propunem instituirea zilei de 21 aprilie ca fiind Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania. În această zi, în 1992, a fost semnat la Bucureşti Tratatul între cele două ţări privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Semnatari - cei doi miniştri de externe ai momentului respectiv, Adrian Năstase şi Hans-Dietrich Genscher. Semnează acest tratat absolut vizionar, un tratat care pentru România reprezenta un pas extrem de important, fiind un tratat bilateral cu un stat membru al Uniunii Europene, în contextul în care nu eram la acea oră nici măcar membri ai Consiliului Europei. Un gest politic extrem de important, care şi-a dovedit valabilitatea în timp, dat fiind faptul că astăzi România şi Republica Federală Germania nu numai că au relaţii politice excepţionale, dovedite de vizita preşedintelui federal Frank-Walter Steinmeier şi a cancelarului federal Olaf Scholz, recent, în România sau vizita prim-ministrului Marcel Ciolacu la Berlin. Pot să vă spun cu convingere, asistând la aceste întâlniri, că relaţiile sunt mai bune ca niciodată. N-am să reiau argumentaţia din expunerea de motive. Totuşi, trebuie să spun că Germania este, după originea capitalului investit, de departe cel mai important investitor în România, generator de peste 250.000 de locuri de muncă în ţara noastră şi este, tot de departe, principalul partener comercial al României, volumul schimburilor comerciale depăşind anul trecut 40 de miliarde de euro. Este un demers al nostru, susţinut de realitate, nu este o ficţiune. Nu este nicio premieră, am mai aprobat asemenea, ştiu şi eu, momente importante legate de Polonia, legate de Statele Unite ale Americii. Avem convingerea că şi Germania se încadrează în rândul acestor state cu care România are relaţii privilegiate. Vreau să mulţumesc tuturor grupurilor parlamentare prezente la dezbaterile comisiei, pentru unanimitatea care a fost acordată acestui proiect. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru politică externă, vă rog, raportul. Domnule Andi Cristea, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am să dau citire raportului asupra Proiectului de Lege pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania. Şi am plăcerea să salut, la rândul meu, prezenţa reprezentantului Ambasadei Germaniei la Bucureşti. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică externă a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 11 martie 2024. La întocmirea prezentului raport, membrii Comisiei pentru politică externă au examinat proiectul de lege, expunerea de motive, avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri, al Consiliului Legislativ, transmis cu nr. 165/19.02.2024, avizul nefavorabil al Consiliului Economic şi Social şi punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania. Cu prilejul Zilei Prieteniei dintre cele două state pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale. În conformitate cu dispoziţiile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru politică externă a examinat proiectul de lege în şedinţa din 19 martie 2024, la care deputaţii au fost prezenţi conform listei de prezenţă. La dezbaterile din cadrul comisiei a participat, în calitate de invitat, doamna secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Janina Sitaru. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare asupra Proiectului de Lege pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania, cu amendamentele admise cuprinse în Anexa nr. 1. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Domnule Albişteanu, Grupul AUR, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Grupul AUR susţine acest proiect de lege. Am votat şi în comisie. Relaţiile dintre România şi Republica Federală Germania sunt cu adevărat deosebite. Şi aş aminti aici un moment din istorie. În anul 1967, în luna ianuarie, România a fost primul stat din Blocul socialist, după Uniunea Sovietică, care a recunoscut Republica Federală Germania şi a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania. În august 1967, prin vizita vicecancelarului german Willy Brandt - era şi ministru de externe - în România, în întâlnirea cu Corneliu Mănescu, a fost prima dată când Republica Federală Germania a recunoscut existenţa celui de-al doilea stat german de atunci, şi anume Republica Democrată Germania. România a avut relaţii bune cu ambele state germane. Susţinem acest proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Alfred Simonis, vă rog. |
|||||
|
|
Stimate colege, Stimaţi colegi, Stimate domnule adjunct al ambasadorului Republicii Federale Germania, Salutăm iniţiativa de instituire a zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania şi votarea astăzi, în plenul Camerei, a acestui proiect de lege. Data de 21 aprilie are o semnificaţie deosebită pentru relaţiile româno-germane, având în vedere faptul că în anul 1992, la această dată, România şi Republica Federală Germania au încheiat Tratatul privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, tratat care a stat la baza dezvoltării extraordinare a relaţiilor dintre cele două ţări, care astăzi au un caracter privilegiat, cu valenţe strategice. Cu siguranţă, prin activităţile şi evenimentele care vor fi dedicate, această iniţiativă va veni în susţinerea dinamicii ascendente a relaţiilor româno-germane, pe care le susţinem cu întreaga deschidere şi la nivel parlamentar. Vreau să felicit iniţiatorii acestei iniţiative şi ai următoarei sau uneia dintre cele care urmează pe ordinea de zi, domnul deputat Ovidiu Ganţ şi domnul deputat Silviu Vexler. Şi vreau să ne propunem ca în fiecare an, de acum înainte, să sărbătorim această prietenie dintre cele două state sau dintre cele trei state - România-Germania, România-Israel -, pentru că urmează şi proiectul cu Israel, şi să sărbătorim în plenul Camerei Deputaţilor, în plenul Parlamentului, de fiecare dată, această prietenie dintre statele noastre. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) A, domnul Andronache. Dar, vă rog, pe... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am ţinut să iau cuvântul în numele Grupului parlamentar al PNL şi să transmit faptul că susţinem această propunere legislativă, o considerăm binevenită. Şi, la rândul nostru, felicităm iniţiatorii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 4 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Pe procedură, domnule Ödön, vă rog. |
|
|||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să prelungim programul până la... ca să terminăm punctul 16 pe ordinea de zi. Tocmai am adus PL-x-ul 370/2023 (Proiectul de Lege pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr.85/2003) în faţă, pentru a-l discuta. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Prelungirea programului de lucru până la dezbaterea punctului 16 de pe ordinea de zi. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 161 de voturi pentru, 3 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează, adoptată. |
|||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel; PL-x 147/2024. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Vexler, vă rog. Domnule deputat Vexler, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Relaţia României cu Statul Israel are o importanţă unică, atât istoric, cât şi din punct de vedere simbolic. România şi poporul român fac parte cu adevărat integrantă din ADN-ul Statului Israel. Îndelungata colaborare între ţările noastre, între România şi Statul Israel, cel mai apropiat aliat al nostru în Orientul Mijlociu şi un partener de încredere la nivel global, se bucură de un succes constant, fiind bazată pe încredere, respect şi durabilitate. Statul Israel a sprijinit în permanenţă ţara noastră şi poporul român, aducând contribuţii majore care s-au concretizat în numeroase domenii de interes naţional. România este, de asemenea, singurul stat european cu care Israelul are relaţii diplomatice neîntrerupte. De-a lungul anilor, colaborarea dintre ţările noastre a transformat cele două societăţi şi a îmbunătăţit viaţa tuturor cetăţenilor. Acest proces continuă în fiecare clipă. În prezent, între noi există o cu totul altă legătură, o prietenie adevărată, testată şi validată din nou şi din nou, nu doar în momente aniversare, nu doar atunci când totul este bine, ci, mai ales, aşa cum s-a văzut, în momente grele. Cooperarea foarte bună dintre România şi Statul Israel în plan internaţional, în ceea ce priveşte priorităţile politicii externe ale României şi mai ales în cazul dosarelor sensibile pentru interesele naţionale, avut rezultate remarcabile. Cel mai recent a putut fi observată şi apreciată susţinerea acordată României pentru aderarea la spaţiul Schengen şi pentru susţinerea candidatorii noastre la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Relaţia specială dintre România şi Israel trece dincolo de raţiunile de stat, fiind o relaţie bazată pe tradiţie şi pe un profund sentiment de prietenie. În acelaşi fel pot spune, fără rezerve, că şi cultura şi istoria comunităţilor evreieşti reprezintă un reper important şi o parte integrantă din această realitate. Adoptarea prezentei propuneri legislative va institui un cadru excelent pentru a dezvolta relaţiile de prietenie cu Statul Israel, va reafirma caracterul special şi dinamic al parteneriatului nostru şi va pune în evidenţă valorile comune pe care cele două state le împărtăşesc. Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel va reprezenta atât un simbol pentru continuarea relaţiilor noastre, cât şi un îndemn pentru a dezvolta noi dimensiuni ale cooperării viitoare, fiind în acelaşi timp şi un gest emblematic, care va consolida prestigiul ţării noastre în plan internaţional. Vreau, în încheiere, să-mi exprim recunoştinţa faţă de toate grupurile parlamentare, pentru susţinerea acordată acestui proiect, şi să salut în mod special prezenţa alături de noi a Excelenţei Sale, domnul Reuven Azar, ambasadorul Statului Israel în România, unul dintre cei mai dedicaţi diplomaţi care au fost acreditaţi de-a lungul timpului în ţara noastră, şi să profit de ocazie pentru a-i mulţumi, alături de dumneavoastră, pentru tot ceea ce a făcut şi continuă să facă pentru România şi nu doar pentru Statul Israel. Domnule ambasador, vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Bine aţi revenit, Excelenţa Voastră, domnule ambasador, în Parlamentul României! Comisia pentru politică externă, vă rog, prezentarea raportului. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Salut, la rândul meu, prezenţa domnului ambasador al Statului Israel în plenul Camerei Deputaţilor. Comisia pentru politică externă a fost sesizată, spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel, transmis cu adresa PL-x 147 din 18 martie 2024. Camera decizională este Camera Deputaţilor, aşadar. Iar Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 11 martie 2024. Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. La lucrările şedinţei Comisiei pentru politică externă din data de 19 martie 2024 a participat, în calitate de invitat, doamna secretar de stat Janina Sitaru, din partea Ministerului Afacerilor Externe. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului un raport de adoptare asupra Proiectului de Lege pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Intervenţii. Şi începem cu domnul Albişteanu Mihail, Grupul AUR. Vă rog. |
|||||
|
|
Excelenţa Voastră, domnule ambasador al Statului Israel, Stimaţi colegi, Grupul AUR susţine acest proiect de lege. Am votat şi în comisie. România şi Statul Israel au relaţii privilegiate şi foarte vechi, care datează din 11 iunie 1948, când au fost stabilite relaţii diplomatice depline. De asemenea, România a fost singurul stat din Blocul estic care în anul 1967 nu a rupt legăturile cu Statul Israel în momentul Războiului de Şase Zile, ba, mai mult, 2 ani mai târziu, în 1969, a ridicat aceste relaţii la nivel de ambasadă. Aş aminti şi momentul recent, în 7 octombrie 2023, când România şi-a exprimat sprijinul deplin faţă de Statul Israel, în momentul acelui atac al grupării teroriste Hamas asupra cetăţenilor israelieni nevinovaţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Roman Florin-Claudiu, Grupul PNL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul Partidului Naţional Liberal va vota acest proiect de lege. Excelenţa Voastră, domnule ambasador, Doamnelor şi domnilor colegi, România şi Partidul Naţional Liberal şi forţele democratice vor fi întotdeauna alături de dorinţa de libertate, dorinţa de a trăi paşnic, de dorinţa de a ne opune răului. România este cel mai fidel şi cel mai bun prieten al Statului Israel, mai ales atunci când Israelul este la greu. Pentru că la bine sunt mulţi prieteni. Prietenii adevăraţi se văd atunci când este un moment greu. Vă rugăm să transmiteţi poporului evreu că nu există un aliat mai fidel la ora actuală decât România. Vom fi tot timpul alături de dumneavoastră. Vom fi tot timpul împotriva terorismului. Felicităm pe domnul deputat Vexler pentru iniţierea acestui proiect de lege care de astăzi devine literă de lege. Şi închei prin a mulţumi Statului Israel pentru modul în care protejează cetăţenii români, cetăţenii români cu dublă cetăţenie. Suntem alături de dumneavoastră şi vom fi mereu. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnule Csoma Botond, Grupul UDMR, vă rog. |
|||||
|
|
Excelenţa Voastră, domnule ambasador, Doamnelor şi domnilor, Uniunea Democrată Maghiară din România sprijină acest proiect şi salutăm această iniţiativă ca ziua de 14 mai să devină Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Recunoaştem şi noi dreptul Statului Israel de a se apăra. Am avut ocazia de a face parte din delegaţia României care a vizitat Statul Israel după atacurile oribile ale Hamas şi am văzut cu ochii mei şi eu ce s-a întâmplat în acea ţară atunci. Şi doresc, de asemenea, să transmit poporului evreu, domnule ambasador, că comunitatea maghiară din România are sentimente de prietenie faţă de statul evreu şi faţă de poporul evreu. În foarte multe ipostaze filosemite au fost menţionate aceste sentimente de prietenie. Vom vota, desigur, acest proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Varujan Pambuccian, din partea deputaţilor aparţinând minorităţilor naţionale. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Excelenţele Voastre, sigur, ar însemna să repet tot ce s-a spus aici şi n-am să fac asta. Pentru că s-a spus cam tot ce se putea spune pozitiv în ceea ce priveşte relaţiile României cu cele două state. Vorbesc şi la acest proiect de lege şi la cel de dinainte, mai ales că ele au fost făcute de doi colegi de-ai mei cu care grupul nostru se mândreşte şi care sunt foarte buni prieteni unul cu celălalt şi lucrează mult unul cu celălalt. Eu aş dori să vorbesc despre puterea simbolului, pentru că ceea ce au realizat colegii mei, aici îşi are, după părerea mea, cea mai mare importanţă. Simbolurile nu sunt doar lucruri la care să privim cu admiraţie, sunt lucruri care modelează viaţa de zi cu zi, şi, în momentul în care ai simboluri puternice, ele te călăuzesc. Cele două legi ne spun ceva despre apartenenţa noastră la un anumit tip de civilizaţie, la un anumit tip de cultură, pe care o afirmăm, iată, şi simbolic, şi acum. Şi lucrul acesta este un lucru pe care cred că cei doi colegi ai mei şi grupul parlamentar care i-a susţinut în toate aceste demersuri îl face pentru România, în primul rând, ... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
... pentru că această apartenenţă este o apartenenţă pe care noi o susţinem cu toată tăria. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Adrian Wiener, Grupul USR. |
|||||
|
|
Grupul USR susţine această iniţiativă, desigur o vom vota. Salut prezenţa domnului ambasador! Relaţiile dintre România şi statul evreu, la nivel instituţional, au fost întotdeauna puternice, dar la nivel individual au fost particulare, au fost întotdeauna construite pe... Avem foarte mulţi pelerini români care vizitează Israelul, români care lucrează în Israel. Există o relaţie specială a românilor, ca indivizi, cu statul evreu. Cred că orice român cunoaşte pe cineva care a fost în Israel, care a lucrat, are pe cineva în familie. Îl avem pe Raoul Şorban. Cu siguranţă suntem şi cu inima alături de acest proiect şi cu inima alături de Statul Israel. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Chelaru Mircia, al doilea vorbitor din partea Grupului AUR. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Spuneţi că recunoaşteţi Holocaustul în România şi votaţi cu inima curată, că altfel nu vă credem! (Se adresează domnului deputat Mircia Chelaru.) |
||||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Distinşi colegi, Am luat cuvântul fiind foarte atent atât la simbolistica pe care o invoca colegul nostru Pambuccian, dar mai ales la coincidenţele de excepţie care se produc şi cam nimic nu este întâmplător în existenţa noastră. Orice iniţiativă, din partea oricui ar fi, prin care se promovează prietenia, pacea, buna înţelegere este un dar pentru umanitate şi de aceea suntem întru totul de acord ca asemenea momente să se petreacă întruna. Am văzut, în schimb, având proprietatea termenilor şi adâncimea semantică, folosind în titlul legii cuvintele Statul Israel. Prieteniile între oameni şi instituţii sunt mai greu de rezolvat. Consider că în intenţia legiuitorului, aşa cum a spus domnul Vexler, este prietenia între naţiuni, între popoare, între oamenii vii care "îmbracă", care sunt substanţa existenţială a statelor. ADN-ul românesc din interiorul acestor state vibrează din toate punctele de vedere - a prieteniei, a înţelegere şi a foarte bună înţelegere. Şi mă surprinde, chiar în jocul sorţii, cum în aceeaşi zi, în Parlamentul României, se votează atât prietenia cu Israelul, cât şi cu Germania Federală. Poate că e un semn în care şi între Germania Federală şi Statul Israel să se stabilească o zi a prieteniei, a totalei concilieri în această lume. Mi-aş dori, domnule preşedinte, şi poate că colegii noştri să preia această idee şi să informeze, atât Bundestagul, cât şi Knessetul, asupra prezenţei acestei zile. Şi n-ar fi deloc lipsit de interes ca aceeaşi zi a prieteniei, pe care noi o votăm astăzi aici, să fie celebrată şi în parlamentele ţărilor pe care noi astăzi le-am invocat. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Miuţescu. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu: Domnule preşedinte, Domnule ambasador, Mă bucur că am ocazia să spun că atât eu, cât şi colegii mei din Partidul Forţa Dreptei putem spune că suntem întru totul de acord şi vom susţine cele două proiecte de lege. Astăzi, în zilele acestea, când se promovează ura, duşmănia, teroarea, cred că prietenia trebuie să reprezinte nu numai un simbol şi o dovadă că se poate şi altfel, o dovadă că există oameni care se pot iubi, care pot colabora şi care zic eu că vor demonstra, în perioada următoare, că aceasta este soluţia, prietenia între popoare, prietenia între ţările noastre. De aceea, vom vota cu mare bucurie cele două proiecte şi îi felicit pe cei doi colegi parlamentari, iniţiatorii acestor proiecte. Vă mulţumim. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Alfred Simonis. Vă rog, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Excelenţa Voastră, domnule ambasador al Statului Israel, Marcăm astăzi, la nivel parlamentar, o nouă ilustrare a ataşamentului profund faţă de relaţiile speciale româno-israeliene, prin votul în Camera Deputaţilor a Proiectului de Lege pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Este bine cunoscut faptul că România şi Statul Israel se bucură de relaţii puternice, neîntrerupte, de la stabilirea lor, în 1948. Totodată preţuim în mod deosebit marele potenţial al legăturilor umane reprezentate de cetăţenii israelieni originari din România şi respectiv de comunitatea evreiască din România. Delegaţia Parlamentului României, delegaţia Camerei Deputaţilor, care a fost în vizită, în luna noiembrie, în Israel, a fost una dintre primele delegaţii parlamentare care au vizitat Statul Israel după atacurile Hamas de anul trecut. Acolo, împreună cu colegii mei deputaţi, am vizitat, imediat după atacurile teroriste, un kibuţ. Am fost cuprinşi de emoţie şi de revoltă imediat ce am intrat în zona de graniţă cu Gaza. Ceea ce au făcut acei terorişti ai Hamas, în Israel, este de neînţeles. Spuneam, în discuţia cu prietenul şi colegul meu, preşedintele Knessetului, domnul Amir Ohana, că ceea ce au făcut acele "animale" este de neconceput. Iar domnul Ohana mi-a spus că nu sunt animale, pentru că animalele nu fac aşa ceva şi că ceea ce s-a întâmplat acolo este făcut de nişte monştri. Şi este adevărat, ceea ce au făcut acei monştri este de neînţeles, trebuie condamnat, trebuie urmăriţi cei care au comis astfel de atrocităţi şi trebuie pedepsiţi. În încheiere, pentru că vreau să închei într-o notă pozitivă, doresc să vă spun că ne dorim să construim pe mai departe o cooperare extinsă, spre beneficiu reciproc, şi, cu siguranţă, instituirea Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel va avea un aport determinant în avansarea acestui obiectiv şi, cu siguranţă, prin astfel de momente simbolice, împreună putem deveni cu toţii mai buni. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc. Domnul Bulai. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne, Stimaţi domni, Stimaţi ambasadori, S-au spus multe de la acest microfon, multe adevărate. Felicit iniţiatorul pentru acest proiect care pecetluieşte această prietenie între cele două state. Cu toate acestea, acest moment trebuie să fie şi un moment al adevărului, un moment în care, de la această tribună, se pot spune lucruri frumoase şi curate despre această prietenie, dar şi despre un mare elefant din cameră, anume că există un grup parlamentar şi există politicieni de la un partid extremist care neagă Holocaustul, care nu admit că au fost făcute crime împotriva unei minorităţi evreieşti, în România, şi care militează pentru asta. Lucrul acesta trebuie spus, dacă este un moment zero, şi trebuie asumat. Pentru că nu poţi să vii la acest microfon şi să susţii aceste cauze, dar să negi cele întâmplate, ca şi cum morţii nu ar conta. De aceea, trebuie asumare din partea dumneavoastră, stimaţi colegi de la dreapta extremistă, AUR, pentru a şti că, da, susţineţi, dar luaţi distanţă faţă de declaraţiile dumneavoastră care neagă Holocaustul în România. De asemenea, sunt membri ai Parlamentului şi sunt majorităţi în multe municipalităţi din toată România care păstrează mai departe persoane care au dat nume unor străzi, persoane care au fost membre ale unui guvern care au deportat evrei. Lucrul acesta este grav. Acestea fiind spuse, da, sărbătorim prietenia, celebrăm această relaţie istorică, dar avem nevoie şi de un moment în care cei care acum neagă Holocaustul să-şi pună cenuşă în cap, să-şi ceară scuze, să-şi ceară iertare şi să meargă mai departe. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Mai avem încă trei proiecte pe ordinea de zi de astăzi. Continuăm. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei; PL-x 169/2023. Comisia pentru muncă şi Comisia juridică, vă rog, raportul comun. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu PL-x 169/2023. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004, în sensul că absenţele determinate de desfăşurarea activităţilor specifice sectorului maritim, în baza contractelor de muncă ale navigatorilor, să nu fie considerate întreruperi ale termenului de 6 luni anterior depunerii cererii de atestare a adoptatorului. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege, cele două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule Antonio Andruşceac, vă rog, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Le mulţumesc şi colegilor din Comisia juridică, doamnei preşedinte, şi colegilor din Comisia pentru muncă. Prin adoptarea acestui proiect, în primul rând venim în ajutorul copiilor care sunt instituţionalizaţi şi reducem perioada pe care aceştia o petrec în instituţii ale statului, evitând ca ei să devină greu adoptabili, iar celor care vor să adopte copii le dăm o şansă în plus. Iată, dragi colegi, că la două zile după ce am intrat în Postul Paştelui şi a fost Ziua Iertării, chiar acest proiect este o dovadă a bunei colaborări, acolo unde există intenţii bune. Şi eu, şi domnul Vexler, şi ceilalţi colegi am lucrat împreună, am trecut acest proiect cu unanimitate şi îi mulţumesc şi colegului meu şi tuturor celor care au înţeles că toţi trebuie să tragem în aceeaşi direcţie, în direcţia de a-i servi pe cei care ne-au adus în Parlamentul României. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Focşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Ţin să mulţumesc şi eu, ca iniţiator, doamnei preşedinte a Comisiei juridice şi Comisiei pentru muncă, pentru că, prin acest proiect pe care l-am depus împreună cu colegii AUR şi cu suportul DGASPC Bucureşti, prin care am reuşit, cu ajutorul domnului Andruşceac, să găsim o soluţie cât mai bună pentru ca navigatorii, oamenii care stau pe mare şi unii nu pot avea copii, din cauza unor motive medicale, pot şi ei să adopte copii din sistemele şi centrele noastre care deţin foarte mulţi copii şi, mai nou, avem liber la înfieri în afara ţării. Sunt sigur că e un mesaj bun pentru foarte mulţi colegi de-ai mei din domeniul maritim care au dosare depuse. Şi, personal, eu am trecut prin această experienţă, că n-am putut să adopt o fetiţă pe care o am în plasament de la vârsta de două luni, iar acum, la vârsta de 11 ani, pe care îi va împlini pe 26 martie, pot şi eu să spun că am făcut ceva - barem atât - în Parlamentul României pentru copiii României, dacă mai multe n-am putut să facem în alte situaţii. Vă mulţumesc frumos pentru suport tuturor. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Rizea Cristina. |
|||||
|
|
Doamna Cristina Camelia Rizea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la ce a spus colegul mai devreme, două observaţii. Şi oamenii care pot avea copii aleg uneori să adopte. Aleg să adopte, pe lângă copiii pe care îi fac în mod natural, sau aleg să adopte înainte sau după ce au propriii copii făcuţi natural. Cât despre domnul deputat, eu n-aş fi de acord cu adopţia dumnealui, având în vedere situaţia sa familială. În fine, nu despre asta vorbim astăzi. Vorbim despre un proiect care este bun, dar care este doar un început. Problema aceasta cu cele 6 luni, pe care viitorii părinţi adoptivi trebuie să le stea acasă, o au foarte mulţi părinţi români, o au părinţii care muncesc în străinătate, părinţii care muncesc sezonier. Şi aceştia - am avut foarte multe întâlniri cu ei - se confruntă cu această problemă. Deci este un început, dar Legea adopţiei este încă perfectibilă şi trebuie să lucrăm mai mult, ca foarte multe categorii de români să poată adopta. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 3 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Încă două. 15. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; PL-x 657/2023. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru administraţie publică, vă rog, domnule Budăi, raportul. |
|
|||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 152/1998. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil. Guvernul susţine adoptarea iniţiativei legislative. În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 19 februarie 2024. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 152/1998 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii? Nu. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003; PL-x 370/2023. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Iniţiator, domnul Miklós Zoltán. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Codul administrativ şi Legea minelor prevăd că veniturile obţinute sub formă de redevenţă minieră datorată de titularul licenţei sau a permisului de exploatare a resurselor de suprafaţă şi a apelor minerale carbogazoase şi necarbogazoase se împart între bugetul de stat şi bugetul localităţilor. În aceeaşi categorie cu apele minerale carbogazoase şi necarbogazoase se încadrează şi apele minerale terapeutice, însă în cazul acestora nu se aplică această împărţire între bugetul de stat şi bugetele locale. Exploatarea acestor ape minerale terapeutice se realizează în cadrul staţiunilor balneare şi balneoclimaterice. Iniţiativa legislativă propune ca, asemănător apelor minerale carbogazoase şi necarbogazoase, o parte din redevenţa minieră achitată de titularii de licenţe să revină bugetelor comunităţilor unde se realizează activitatea de exploatare. Vă invit, aşadar, să mai facem un pas spre normalitate. De pe urma valorificării bogăţiilor naturale locale să beneficieze şi bugetele locale, nu doar bugetul de stat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii, vă rog, raportul. Domnule Bende, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003 În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege PL-x 370/2023. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrată din prezentul raport comun. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri, domnule Dan Tanasă, vă rog, Grupul AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Proiectul iniţiat de UDMR prevede - spunea colegul aici - că doar o parte. Nu! Ce vrea UDMR este ca 80% - 80%! - din redevenţa minieră achitată de titularii de licenţă de exploatare a apelor minerale terapeutice să revină bugetelor comunităţilor unde se desfăşoară activitatea. 35% la bugetul local al judeţului şi 45% la bugetul local al comunei, oraşului sau municipiului. Sigur, înţelegem, şi fără doar şi poate comunităţile locale trebuie să se dezvolte şi trebuie sprijinite. Considerăm însă că modalitatea actuală în care veniturile din redevenţe sunt împărţite între bugetul local şi bugetul central este o modalitate echitabilă pentru toată lumea. Ca să nu ne trezim că mâine cei care au exploatări petroliere să zică: "Domnule, nu mai îmi merge redevenţa din exploatare petrolieră, să nu mai meargă să se împartă egal între bugetul local şi bugetul central, ci să vină doar... 80% la comunităţile locale". Să nu ne trezim ca exploatarea de sare se face la fel, petrolieră... Da? Cred că cetăţenii României trebuie să beneficieze în mod echitabil, egal, de resursele prezente pe teritoriul naţional al României. Ideea ca unii cetăţeni ai României să beneficieze de mai mult, doar pentru că în anumite zone Dumnezeu ne-a binecuvântat cu anumite resurse este, în mod evident, strâmbă. Şi AUR nu are de gând să susţină o asemenea chestiune. Toţi cetăţenii României trebuie să beneficieze în mod egal de resursele, de beneficiile resurselor naturale pe care le are România. Nu unii, într-o parte, mai mult şi alţii, într-o parte, mai puţin. Nu au nicio vină românii din Giurgiu că nu au ape de genul acesta, termale, cu beneficii balneoclimaterice. Nu au nicio vină românii din Vrancea... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
...că nu au astfel de ape la ei în judeţ. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Roman Florin, Grupul PNL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt cel care a amendat Codul administrativ şi a introdus acest amendament, prin care 80% din redevenţele din exploatări de suprafaţă rămân la nivel local, pentru că înainte mergeau în proporţie de 100% la bugetul de stat. Şi a fost prima descentralizare din ultimii 32 de ani de fonduri de la Bucureşti către teritoriu şi nu invers, cum se obişnuia - ca totul să plece la Bucureşti şi puţin să se întoarcă în teritoriu. Vreau să spun că această lege a adus beneficii tuturor judeţelor, pentru că, odată cu amendarea Legii minelor, cea mai mare sau o parte din această redevenţă rămâne şi la Consiliul judeţean, iar consiliile judeţene sunt de toate culorile. Deci nu există judeţ din România care să nu fi primit bani din redevenţe. Există, într-adevăr, situaţii în care unele primării primesc această redevenţă şi este un lucru foarte bun, pentru că din momentul aplicării legii acele UAT-uri nu mai stau cu mâna întinsă la mâna Guvernului, la mâna Consiliului judeţean şi aşa mai departe. Sunt un mare susţinător al acestui proiect, pentru că, de exemplu, dacă avem cariere de piatră sau dacă avem balastiere, pagubele, în primul rând, se produc pe drumurile judeţene, şi acei bani trebuie să rămână la consiliile judeţene sau, dacă e vorba de drumuri comunale, la comune, pentru repararea acelor drumuri. Nu vine nimeni de la Bucureşti să le facă. Prin urmare, Grupul Partidului Naţional Liberal va susţine acest proiect de lege şi vom merge chiar mai departe, pentru că acolo unde se strică drumuri, se strică infrastructură şi toţi banii merg la Bucureşti... |
|||||
|
Mulţumesc. |
||||||
|
|
... nu e corect nici faţă de comunitate şi nici faţă de cei care locuiesc acolo. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Dancă. |
|||||
|
|
Da! Dragi colegi, în sfârşit o iniţiativă bună pentru autorităţile locale şi pentru comunităţile locale. Acest proiect de lege va fi susţinut şi de parlamentarii Forţa Dreptei, care, la vremea când eram în PNL, am susţinut această abordare în ceea ce priveşte întoarcerea redevenţelor la nivelul comunităţilor locale. Şi pentru că unul dintre antevorbitori a invocat judeţul Vrancea, spunând că nu are nicio vină că nu are o astfel de resursă, vreau să îl informez atât pe el, dar şi opinia publică, că în judeţul Vrancea, ca urmare a demersurilor făcute de mine, în calitate de şef al Cancelariei prim-ministrului, în 2020, alături de colegul meu Ion Ştefan, ministrul dezvoltării la acea vreme, în acest moment este aproape de finalizare cel mai mare complex balnear construit de la zero, în Moldova, în localitatea Vizantea-Livezi. Am deblocat, în 2020, licenţa pentru utilizarea apelor terapeutice de la Vizantea-Livezi şi astăzi judeţul Vrancea este aproape să dea în folosinţă cea mai mare staţiune balneară din Moldova, construită de la zero, în ultimii 34 de ani. Este normal şi susţinem ca redevenţele să se întoarcă la nivelul comunităţilor locale care exploatează aceste resurse. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 3 există obiecţii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Ne revedem în 10 minute pentru votul final. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de doamna deputat Gianina Şerban, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală. Stimate colege, Stimaţi colegi, Dacă sunt intervenţii pe procedură? Domnule Grosaru, vă rog. Mai câştigăm timp. Încă o dată, rog liderii grupurilor să invite colegii în sală. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Intervenţia pe procedură este tocmai ca urmare a punctului de vedere care a survenit în urma şedinţelor Comisiei juridice şi a Comisiei de statut, în ceea ce priveşte situaţia personală, pentru că, după cum bine ştiţi, încă nu s-a rezolvat situaţia personală cu privire la apartenenţa la Grupul minorităţilor naţionale. Eu nu pot, stimaţi colegi, să hărţuiesc tot Parlamentul României. Eu sunt singur, eu sunt cel care am fost nedreptăţit, sunt nedreptăţit în continuare şi menţinut în această stare de nelegalitate, care se tot perpetuează. Drept urmare, chestiunile astea trebuie să înceteze. Şi acesta este apelul pe care l-am făcut de-a lungul timpului şi îl fac în continuare. De 2 ani şi jumătate încercăm, noi, comunitatea italiană, să ne recâştigăm drepturile care ne-au fost încălcate. Şi, mai mult decât atât, vin comisiile Camerei Deputaţilor şi preşedinţii Camerei Deputaţilor care spun că eu îmi desfăşor activitatea în mod abuziv în Parlamentul României. Sunt singur, în faţa unui plen, a unei Camere a Deputaţilor, care trebuie să rezolve această situaţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Grosaru, nu sunteţi în faţa unei plen, a unei Camere a Deputaţilor, sunteţi în Camera Deputaţilor din Parlamentul României, nu o Cameră a Deputaţilor. |
|||||
|
Nu, este... (I se întrerupe microfonul.) |
||||||
|
|
În primul rând. În al doilea rând, dumneavoastră aţi spus că nu puteţi hărţui tot Parlamentul şi, deşi sunt de acord cu dumneavoastră, chiar faceţi asta şi la fiecare şedinţă de plen aveţi cel puţin cinci intervenţii care privesc situaţia dumneavoastră personală, pe care o puteţi rezolva oriunde, mai puţin în plenul Camerei, unde trebuie să facem legi. În al treilea rând, că tot am evitat să vă răspund, apartenenţa la un grup parlamentar presupune acceptul grupului parlamentar ca dumneavoastră sau ca parlamentarul să facă parte din respectivul grup parlamentar. Atunci când un parlamentar este exclus din cadrul unui grup, acesta pierde calitatea de membru al grupului respectiv. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a decis, în unanimitate, excluderea dumneavoastră din grupul parlamentar. Prin urmare, sunteţi deputat neafiliat şi aşa veţi rămâne până când acest grup sau un alt grup doreşte integrarea dumneavoastră... |
|||||
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Daţi-mi voie să răspund! |
||||||
|
|
Ultima intervenţie, vă rog. |
|||||
|
|
În ceea ce priveşte apartenenţa la Grupul minorităţilor naţionale este o apartenenţă câştigată ca urmare a sufragiului universal, este o apartenenţă câştigată în urma alegerii mele în acest grup. Acest grup nu este un partid politic, se formează prin efectul legii, al Regulamentului Camerei Deputaţilor, am mai spus, art. 13 alin. (1) teza a II-a din Regulament, art. 62 alin. (2) din Constituţia României şi, drept... (I se întrerupe microfonul.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele pentru un vot de control. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rog liderii grupurilor să confrunte lista şi să constate eventualele disfuncţionalităţi. |
|||||
|
|
|
Vă rog, domnule Ştefan Popa. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Vă propun să fiţi de acord să retragem de la votul final ultimul punct, punctul 15, de pe ordinea de zi, PL-x 8/2024 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, precum şi pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România şi a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului). |
|||||
|
|
Avem consens? N-avem consens? |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Nu! |
||||||
|
|
Nu e consens. Supun votului propunerea făcută de domnul vicelider Popa Ştefan-Ovidiu. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 150 de voturi pentru, 33 contra, 63 de abţineri, propunerea a fost adoptată. Punctul 15, şi anume PL-x 8/2024, se va regăsi pe o listă de vot final a unei şedinţe ulterioare. |
|||||
|
|
|
Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 18/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
241 de voturi pentru, 9 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare; PL-x 737/2023. Vot. |
|
|||
|
|
193 de voturi pentru, 46 conta, 12 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinată consumului uman; PL-x 190/2023. Vot. |
|
|||
|
|
249 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 162/2020. Vot. |
|
|||
|
|
195 de voturi pentru, 42 împotrivă, 11 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19; PL-x 102/2023. Vot. |
|
|||
|
|
246 de voturi pentru, două contra, două abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006; PL-x 239/2023. Vot. |
|
|||
|
|
249 de voturi pentru, o abţinere, doi colegi care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare; PL-x 148/2020. Vot. |
|
|||
|
|
207 voturi pentru, 37 contra, 6 abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului feroviar; PL-x 36/2024. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
249 de voturi pentru, unanimitate. Adoptat. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ; PL-x 70/2024. Vot. |
|
|||
|
|
194 de voturi pentru, 44 împotrivă, 10 abţineri. Adoptat. Domnul deputat Prunean Alin-Costel, explicarea votului. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O mai spun încă o dată azi - o măsură care şi-a dovedit ineficienţa şi asta arată lipsa dumneavoastră de pricepere. Dar, mai mult decât atât, arată dezinteresul faţă de categoriile vulnerabile. În schimb, anul trecut, în iunie, puneam pe masă o iniţiativă legislativă pentru a reduce TVA-ul la alimentele de bază, de la 9% la 5%. Aţi respins-o la Senat, iar la Camera Deputaţilor o ţineţi blocată. Dacă v-ar păsa de nivelul de trai al oamenilor, aţi supune această iniţiativă, aţi pune-o în dezbatere şi aţi vota pentru. Mai mult, încă o dovadă că nu vă pasă de oameni este faptul că aţi crescut TVA la produsele ecologice, de la 5% la 9%, şi-i lăsaţi pe români să mănânce legume pline de DTT. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania; PL-x 173/2024. Vot. |
|
|||
|
|
247 de voturi pentru, 3 contra şi un coleg care nu votează. Adoptat. |
|||||
|
Domnul Iulian Bulai (din sală): Explicarea votului! |
||||||
|
|
Domnul deputat Iulian Bulai, de la USR, explicarea votului. |
|||||
|
|
Este bine să pecetluim această prietenie istorică, dar este şi un moment oportun să spunem populiştilor să înceteze cu sloganuri ca: "Afară cu multinaţionalele din ţară!", "Să iasă duşmanii care ne cumpără pământurile!". Pentru că nu puteţi fi ipocriţi, acasă să spuneţi lucrul acesta, şi în Parlament să votaţi pentru asemenea legi. (Gălăgie.) De asemenea, sunt unii care sunt acum premieri ai ţării, care spun că nu mai vrem să fim sclavii Europei, adică să nu mai ai schimburi comerciale cu ţări importante pentru care dai zile ca drept de lege în toată ţara. (Vociferări.) Opriţi ipocrizia, susţineţi mediu de afaceri, susţineţi deschiderea, susţineţi acest dialog transparent şi cu multe beneficii pentru toţi! Dar fiţi coerenţi! Una votaţi în Parlament, alta spuneţi acasă! (Aplauze. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Sunteţi cam supărat, domnule Bulai! Domnul deputat George-Nicolae Simion. |
|||||
|
|
În completarea celor spuse de domnul Bulai mai devreme, în afară de sloganul "Afară cu duşmanii din ţară!", "Afară şi cu caii domnului Bulai din ţară!". Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna deputat Violeta-Victoria Alexandru, de la neafiliaţi. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Stimate doamne deputaţi şi stimaţi domni deputaţi, Sunt un produs al colaborării foarte bune dintre România şi Germania. M-am potrivit cu stilul lor serios de a lucra. Eram un om care se uita la cum gestionează sistemul public din Germania relaţia cu mediul privat şi m-am convins, în perioada pandemiei, în Guvernul Orban, ce diferenţă de abordare este între România şi Germania şi recunosc că m-am inspirat mult. Ţin să punctez acest lucru, pentru că nu sunt, în general, un fan şi nu am votat zile de prietenie de dragul de a avea zile de prietenie. În mod normal, relaţiile dintre două state se desfăşoară, dacă sunt serioase, în fiecare zi. Dar am simţit nevoia să susţină această iniţiativă, pentru că, într-adevăr, între Germania şi România, mai ales în ceea ce priveşte managementul situaţiilor neprevăzute de criză în relaţia dintre stat şi mediul privat, mai ales în acest domeniu Germania este într-adevăr un etalon. De la ei am preluat o serie de măsuri, printre care amintesc Kurzarbeit, sprijinirea programului flexibil şi redus de lucru, de la ei am preluat o serie de mecanisme care sunt cu adevărat serioase. Şi mai spun un lucru, care poate fi interesant pentru dumneavoastră, şi pe scurt, cum arată relaţia dintre stat şi mediul privat în ceea ce priveşte, de exemplu, reglementarea salariului minim, şi nu numai. Statul, în Germania, este ultima verigă şi ia act de ceea ce negociază patronatul cu sindicatele. Statul, în Germania, este doar ultimul pas că trebuie, totuşi, reglementat ceea ce, cele două părţi, privaţi şi sindicate, discută cât e nevoie pentru a ajunge la un numitor comun. Sunt un susţinător şi recunosc că mă potrivesc cu seriozitatea emblematică a Germaniei în ceea ce priveşte gestionarea relaţiilor între stat şi mediul privat şi am susţinut, alături de colegii mei din Forţa Dreptei, această iniţiativă, ca mesaj pentru nevoia de a ne uita mai strâns şi de a lucra, nu doar de a declara că iubim Germania, de a lucra cu Germania şi de a vedea cum putem câştiga din această relaţie, care sper să nu se rezume doar la un proiect în care aplaudăm şi avem o zi, ci el trebuie să ducă şi la mai multe relaţii şi acţiuni pe care să le facem în comun. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel; PL-x 147/2024. Vot. |
|
|||
|
|
241 de voturi pentru, 3 contra, o abţinere şi un coleg care nu votează. Adoptat. Domnule deputat Silviu Vexler, vă rog. |
|||||
|
|
Se spune foarte corect că îţi descoperi prietenii adevăraţi atunci când îţi este cel mai greu. Poate că, în acest caz, acum, această frază a căpătat o cu totul altă putere. Într-o perioadă în care atacarea Statului Israel a devenit o normă, într-o perioadă în care în numeroase parlamente din Uniunea Europeană se adoptă rezoluţii care atacă şi condamnă nediscriminat Statul Israel, Parlamentul României, prin dumneavoastră, a făcut cu adevărat un gest de prietenie şi demnitate, pentru care vă mulţumesc din tot sufletul. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumim. Domnul deputat Mihail Albişteanu, de la AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul AUR a votat, aşa cum am spus şi aşa cum am făcut şi în comisie, această lege. Ziua de 14 mai nu este aleasă întâmplător, este Ziua Independenţei Statului Israel, 14 mai 1948. Şi zic eu că este o zi oarecum solemnă şi îmi pare rău că într-o astfel de zi solemnă un coleg de la Grupul USR a înţeles să mintă în legătură cu noi, cei de la AUR, susţinând că Grupul AUR neagă Holocaustul. Asta este! Eu sunt profesor de istorie, am predat Istoria Holocaustului, am predat Istoria evreilor, ştiu ce înseamnă să spui adevărul şi noi spunem adevărul. Vrem ca adevărul să fie spus în totalitate. Colegului de la USR care a făcut acest lucru îi spunem acest fapt. A început Postul Paştelui şi, aşa extremişti cum ne consideraţi, noi o să vă iertăm. Dar tot pentru că a început Postul, vă rugăm să nu mai minţiţi. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe. 12. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 3 lit. a) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei; PL-x 169/2023. Vot. |
|
|||
|
|
248 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; PL-x 657/2023. Vot. |
|
|||
|
|
188 de voturi pentru, 58 de abţineri. Adoptat. |
|||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003; PL-x 370/2023. Vot. |
|
|||
|
|
219 voturi pentru, 27 contra, 4 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Dan Tanasă. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Sigur că da, AUR a votat împotriva acestui proiect de lege, care prevede că 80% din redevenţa minieră se va duce către autorităţile locale, în cazul exploatării apelor minerale terapeutice. Considerăm că toţi cetăţenii României trebuie să beneficieze, în egală măsură, de resursele naturale cu care Dumnezeu a binecuvântat această ţară. Dacă nu faceţi acest lucru şi la exploatarea petrolieră, şi la exploatarea de sare, atunci considerăm că nu e binevenit să faceţi acest lucru şi la exploatarea apelor minerale. Justificarea ar fi că, vezi Doamne, să se realizeze oferte adecvate pentru turişti, unităţi de cazare. Doar că, evident, asta e o prosteală de prostit proştii, pentru că puteţi să faceţi acest lucru prin programe guvernamentale, aveţi ministere, aveţi fonduri europene. Nu, asta este doar o mită dată UDMR de către PSD şi PNL! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Miklós Zoltán. |
|||||
|
|
Încă un atac marca Dan Tanasă la adresa UDMR. Domnule deputat, vă dau câteva localităţi: Băile Olăneşti -Vâlcea, Pucioasa Băi - Dâmboviţa, Slănic Moldova - Bacău, Jucu - Cluj, Ocna Şugatag - Maramureş, Călimăneşti - Vâlcea. Toate aceste localităţi vor beneficia de pe urma acestei iniţiative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 19 martie 2024, s-au depus la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului: 1. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 70/2024; adoptată în procedură de urgenţă; 2. Legea pentru instituirea zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel; PL-x 147/2024; adoptată în procedură de drept comun; 3. Legea pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România şi Republica Federală Germania; PL-x 173/2024; adoptată în procedură de drept comun. Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun, de la data de astăzi, 19 martie 2024. |
|
|||
|
|
|
Vă rog, domnule Grosaru, ultima intervenţie înainte să închidem şedinţa. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, pe procedură. A mai trecut o şedinţă în care tot nu s-a rezolvat, cum spuneam, situaţia apartenenţei la Grupul minorităţilor naţionale. Problema este că, odată cu excluderea mea din acest grup, grupul, din punct de vedere juridic, a fost desfiinţat. Ba, mai mult, procesul de alegeri, procesul electoral în ceea ce priveşte alegerile locale şi alegerile parlamentare este un proces nedemocratic, pentru că acest grup parlamentar nu poate să participe în numele unor competitori electorali. În acelaşi timp, este vorba despre un derapaj de la democraţie, este vorba despre aspecte de nelegalitate care se perpetuează, şi atunci când spunem că trebuie să scoatem România din toate aceste proceduri care nu fac altceva decât să ne tragă înapoi, acestea sunt nişte declaraţii care dau bine numai în anumite medii, dar, în realitate, situaţia este dezastruoasă, pentru că, în continuare... |
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule Grosaru. |
||||||
|
|
... avem de-a face cu un proces nedemocratic şi cu derapaje... |
|||||
|
Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
...de la democraţie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Declar şedinţa închisă. Membrii Biroului permanent, sunt invitaţi la sala de şedinţe. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.09.
|
||||||
![]() |



