Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 1, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.113/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 1, 2024

  Notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra legilor depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Şedinţa a început la ora 15.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Virgil Guran, vicepreşedinte al Senatului, şi domnul Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Sorin Lavric, secretar al Senatului, şi doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc în bănci, o să începem şedinţa. (Discuţii.)

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă invit să ascultăm imnul naţionalul al României.

(Se intonează imnul naţional al României.)

Doamnelor şi domnilor senatori,

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să vă anunţ că, din totalul de 466 de senatori şi deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa până în acest moment 240.

O să dau citire listei legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 1 octombrie 2024, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi, adoptate în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului:

1. Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. (PL-x 71/2024; L29/2024)

2. Lege pentru majorarea capitalului autorizat deţinut de România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în conformitate cu Rezoluţia nr.265/2023 privind creşterea capitalului social autorizat şi subscrierea la acesta, adoptată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. (PL-x 381/2024; L319/2024)

3. Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.47/2024 privind abrogarea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny". (PL-x 358/2024; L285/2024)

4. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.159/2020 privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare "ELECTRIC UP". (PL-x 316/2024; L247/2024)

Termenele pentru sesizare sunt de două zile de la data depunerii - astăzi, 1 octombrie 2024.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi.

Domnule Andronache, vă rog.

Domnul deputat Andronache.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Avem o propunere de modificare în proiectul ordinii de zi, şi anume propunem ca punctul 16 din ordinea de zi, depunerea jurământului de către domnul Zamfirescu Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin, numit membru al Colegiului CNSAS, să devină punctul 1 în ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Deci punctul 16 propuneţi să devină punctul 1.

Vă rog să pregătiţi cartelele de vot.

Vă rog să luaţi loc, să pregătiţi cartelele pentru vot.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 237: pentru - 223, contra - 4, abţineri - 3, nu votează - 7.

Deci pe ordinea de zi se va face această modificare: punctul 16 devine punctul 1.

Nu sunt alte comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi.

Supun votului ordinea de zi în ansamblu.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 263: pentru - 246, contra - 9, abţineri - 3, nu votează - 5.

Ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii.

Nu sunt, supun votului programul de lucru.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 263: 251 pentru, 5 contra, 4 abţineri, 3 nu votează.

Programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Depunerea jurământului de către domnul Zamfirescu Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin, numit membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin Hotărârea Parlamentului României nr.6/2024.

Conform votului dinainte, vom trece la punctul 1, şi anume depunerea jurământului de către domnul Zamfirescu Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin, numit membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin Hotărârea Parlamentului României nr.6/2024.

Stimaţi colegi,

Îl invit la tribună pe domnul Zamfirescu Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin, care, cu mâna pe Constituţie şi Biblie, va rosti textul jurământului, îl va semna şi-l va depune la tribună.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin Zamfirescu:

Eu, Gabriel-Toma-Nicolae-Constantin Zamfirescu, numit membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii,

"Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să-mi îndeplinesc cu conştiinciozitate, onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în calitate de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Jur să păstrez secretul informaţiilor care privesc securitatea naţională, atât pe perioada exercitării mandatului, cât şi după încetarea acestuia.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumim, felicitări!

Vă rog să... (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind vacantarea funcţiei de membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

La punctul 2 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre privind vacantarea unei funcţii de membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În şedinţa Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului din data de 25 septembrie 2024 a fost prezentată demisia doamnei Aura Gabriela Socol din calitatea de membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Luăm act de această demisie şi urmează să supunem votului vacantarea acestui post de membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Sunt intervenţii de ordin general?

Nu sunt. Urmează dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic sunt obiecţii, comentarii?

Nu sunt. Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Stimaţi colegi, voi supune votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Începe votul, vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 272: pentru - 268, unul contra, o abţinere, doi nu votează.

Hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

La punctul 3 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.11/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sunt intervenţii de ordin general?

Nu sunt. Urmează dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt.

La articolul unic sunt obiecţii, comentarii?

Nu sunt. Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Stimaţi colegi, voi supune votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Începe votul, vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 281: pentru - 270, contra - 5, abţineri - unul, nu votează - 5.

Ca urmare a votului exprimat, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.7/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

La punctul 4 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.7/2021 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sunt intervenţii de ordin general?

Nu sunt. Urmează dezbaterile pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu. Adoptat.

La articolul unic sunt obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Supunem votului proiectul de hotărâre.

Vot, vă rog. (Discuţii.)

Video in format Flash/IOS  

Am înţeles, domnul senator Fenechiu şi doamna Nicoleta Pauliuc.

Prezenţi - 287: pentru - 278, contra - 5, abţineri - unul, 5 nu votează, cred... 3 nu votează.

Mi-aţi oprit prompterul.

Ca urmare a votului exprimat, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.23/2011 privind constituirea Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova.

La punctul 5 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.23/2011 privind constituirea Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova.

Proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sunt intervenţii de ordin general?

Nu sunt. Urmează dezbaterile pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt.

Domnule Tănase, aveţi obiecţii, comentarii?

(Replici neinteligibile din sală.)

De dumneavoastră avem nevoie întotdeauna.

(Replici neinteligibile din sală.)

Vă mulţumesc, poftiţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonel Tănase:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Virgil Guran:

Cu mult... cu mult calm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonel Tănase:

Nu vreau să spun... nu vreau... îmi cer scuze că vă deranjez, că merge şedinţa... trebuie să meargă pe repede înainte, să se termine şedinţa în 30 de secunde.

Voiam doar să spun că Basarabia e România, atâta tot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mai sunt alte obiecţii, comentarii?

Nu sunt.

Deci, repet, referitor la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

La articolul unic sunt obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Supunem votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 293: pentru - 288, contra - zero, abţineri - două, nu votează - 3.

Ca urmare a votului exprimat, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.25/2021 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie.

La punctul 6, Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.25/2021 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie.

Proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sunt intervenţii de ordin general?

Nu sunt. Urmează dezbaterile pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic sunt obiecţii, comentarii?

Nu sunt. Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Vot, vă rog, pe proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 293: pentru - 287, unul contra, două abţineri, 3 nu votează.

Ca urmare a votului exprimat, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.14/2023 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Bangladesh şi Republica Guatemala.

La punctul 7, Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.14/2023 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Bangladesh şi Republica Guatemala.

Proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sunt intervenţii de ordin general?

Nu sunt. Urmează dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt... domnul Dîrlău, deputat Dîrlău, doreşte să...

Nu, cred că din greşeală aţi apăsat.

Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic sunt obiecţii, comentarii?

Nu sunt. Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 290: pentru - 287, doi contra, unul nu votează.

Ca urmare a votului exprimat, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea solicitării Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a unei facilitaţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

La punctul 8, Solicitarea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a unei facilitaţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

Raportul comun al comisiilor şi proiectul de hotărâre sunt afişate pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru prezentarea raportului comun şi a proiectului de hotărâre.

Vă rog, domnule deputat Leoreanu Laurenţiu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport comun asupra Scrisorii domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care solicită Parlamentului României să aprobe înfiinţarea pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Parlamentului au fost sesizate de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu Scrisoarea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care se solicită Parlamentului României înfiinţarea pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

În urma dezbaterilor şi a votului exprimat, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate, aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a unor facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

"Hotărâre pentru aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

Având în vedere solicitarea ministrului apărării naţionale, avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi propunerea Preşedintelui României adresată Parlamentului României,

În temeiul prevederilor art.119 din Constituţia României, republicată, şi ale art.3 lit.b) din Legea nr.291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art.13 pct.30 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României, republicat, cu completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic - Se aprobă înfiinţarea pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 1 octombrie 2024, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată."

Încheiat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Sunt intervenţii de ordin general?

Da. Văd, din partea Grupului PSD, domnul Dîrlău Andrei-Emil, da? (Discuţii.)

Din partea AUR.

Numai puţin, nu cunosc toţi deputaţii.

Domnul Dîrlău Andrei-Emil, senator AUR.

Cine ştie, poate am anticipat ceva.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Emil Dîrlău:

Mulţumesc... mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi apărăm pacea. AUR va apăra pacea, siguranţa şi libertatea poporului român şi nu dorim război. E adevărat că poporul român asistă la un război la hotar, alimentat de clivaje geopolitice şi presiuni civilizaţionale. Nu suntem simpli spectatori şi aici constatăm că această implicare, care a fost de neevitat, sigur, este inevitabilă, întrucât suntem în NATO şi ne comportăm ca aliaţi loiali şi de încredere. Suntem pentru întărirea flancului estic şi colaborarea cu partenerii strategici.

Aici însă vedem că este vorba de instruirea unor militari infanterişti marini din Ucraina, adică în parteneriat cu Marea Britanie. E vorba de a instrui nişte Navy SEALs, nişte puşcaşi marini ucraineni, care vor intra în conflict, adică în linia întâia de luptă.

Din aceste motive, eu mă voi abţine.

Mulţumesc. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Deci vreau să vă reamintesc: un singur vorbitor de grup. Acesta este regulamentul. Deci vă rog să vă hotărâţi, pentru că văd că s-au înscris mai mulţi din acelaşi grup.

Iar la neafiliaţi - un singur vorbitor şi s-a înscris domnul Focşa Dumitru-Viorel.

Hotărâţi-vă în grupuri, hotărâţi-vă între neafiliaţi şi ne anunţaţi, ca să nu avem discuţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragilor,

Sunt puncte pe ordinea de zi unde nu trebuie să te abţii: ori eşti pentru, ori eşti contra.

Eu am ieşit să vorbesc în numele românilor care iubesc pacea, să cerem colegilor noştri, în calitate de deputat afiliat partidului Patrioţii Poporului Român: România trebuie să rămână credincioasă acelor prevederi din Acordul de afiliere NATO şi nu schimbăm regulile în timpul jocului.

Prin acordurile pe care le-a semnat domnul Zelenski cu 24 de state, ne împinge într-un conflict în această zonă, în care poporul român doreşte pacea. Nu putem să fim atât de inconştienţi, să nu realizăm că forţăm mâna unuia dintre cele mai... uneia dintre cele mai puternice armate din această lume. Iar pe noi nu ne interesează să intrăm în conflict cu nimeni.

Mulţi vor spune că sunt putinist, da? Dacă iubesc pacea, sunt putinist. Vedeţi bine ce ajutoare am dat Ucrainei - şi continuăm să ajutăm -, dar există o limită în care să ne asumăm riscuri sau nu. Eu consider că nu este normal să ne asumăm asemenea risc.

Nu învăţăm nimic din comportamentul vecinului nostru maghiar, care ne dă lecţii de diplomaţie. Putem rămâne membru NATO fără să facem jocurile globaliştilor care au împins Ucraina în acest conflict. Ştim cu toţii, dar nu recunoaştem: interesele economice ale globaliştilor în Ucraina au dus la acest conflict, prin această păpuşă numită Zelenski. Zelenski este un actor care joacă un rol după un scenariu scris de alţii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Pentru că a mai rămas la AUR puţin timp, s-a înscris şi domnul deputat Chelaru Mircia.

Vă rog, domnule deputat.

Vă rog, luaţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Chelaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezenţa mea în faţa dumneavoastră vine să confirme poziţia mea din dezbaterile din Comisia de apărare, unde am explicat, de detaliu, de ce toate aceste scrisori trebuiau discutate în pachet, pentru că ele sunt într-o legătură logică şi urmăresc un anumit curs al evenimentelor viitoare.

Faptul că Marea Britanie şi Norvegia s-au autointitulat, în numele grupului de sprijin, ca fiind iniţiatoarele pregătirii şi instruirii unui contingent de infanterie marină ucraineană pe teritoriul României este o acţiune, în opinia mea, unilaterală şi nu ţine cont de o altă scrisoare anterioară, prin care se cere coordonarea celor 24 de ţări, astfel încât - citez din următoarea scrisoare - "să nu ducă la angajarea NATO ca parte în conflict".

Este totuşi interesant şi apreciez mult ideea acestei, să-i spunem, măsuri protective din partea statului român, recte a Consiliului Suprem de Apărare, în care facilitatea n-are voie să funcţioneze mai mult de o perioadă de doi ani, urmând, citez, "ca România să-şi exprime dreptul de a înceta angajamentul în orice moment pe durata desfăşurării acestei acţiuni". Deci, din punct de vedere al predictibilităţii, s-a simţit mirosul de praf de puşcă şi, în consecinţă, România îşi rezervă dreptul acesta de a înceta această activitate.

Mai mult decât atât, şi o repet, aşa cum am spus-o în plenul Comisiei de apărare, Ucraina şi-a săpat adânc Canalul Bâstroe, are suficiente facilităţi navigabile şi maritime unde se poate face instruirea propriilor militari, cu ajutorul oricăruia, nu numai al Marii Britanii, pe teritoriul lor, şi nu pe teritoriul României.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Nu mai sunt intervenţii din partea celorlalte grupuri.

Urmează dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic - dacă sunt obiecţii, comentarii.

Nu sunt. Adoptat.

Stimaţi colegi, supunem votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 278: pentru - 233, 18 contra, abţineri - 25, nu votează - 2.

Ca urmare a votului exprimat, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea solicitării Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea participării Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO - NSATU.

La punctul 9 al ordinii de zi, Solicitarea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea participării Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO - NSATU.

Domnule Grosaru, aţi dorit să luaţi cuvântul sau e apăsat din greşeală? Nu.

Raportul comun al comisiilor şi proiectul de hotărâre sunt afişate pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru prezentarea raportului comun şi a proiectului de hotărâre.

Vă rog, doamna senator Pauliuc.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta Pauliuc:

Stimaţi colegi,

Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Parlamentului au fost sesizate de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu adresele nr.852 BP din 18 septembrie 2024, respectiv nr.1166 din 11 septembrie 2024, cu Scrisoarea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care se solicită Parlamentului României să aprobe participarea Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire.

Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, întregul raport este pe site-ul Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii şi a votului exprimat, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea participării Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire.

Dau citire hotărârii pentru aprobarea participării Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO.

Având în vedere solicitarea ministrului apărării naţionale, avizul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi propunerea Preşedintelui României adresată Parlamentului României,

În temeiul prevederilor art.119 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr.291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr.121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art.13 pct.30 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr.4/1992, republicat, cu completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre:

- Se aprobă participarea Armatei României la misiunea de Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO, începând din anul 2024, prin punerea la dispoziţie a infrastructurii şi echipamentelor necesare pentru găzduirea şi operarea, pe teritoriul naţional, a facilităţii Logistic Enabling Node în cadrul Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii şi a unui efectiv de până la 100 de militari - personal de stat major în cadrul comandamentelor misiunii, instructori în cadrul modulelor de instruire organizate în afara teritoriului naţional, precum şi detaşamente specializate pentru completarea centrului logistic care funcţionează pe teritoriul României.

- Reconfigurarea contribuţiei naţionale pe tipuri de categorii de personal şi a efectivului total participant la activităţi în afara sau pe teritoriul naţional în cadrul NSATU se execută cu aprobarea ministrului apărării naţionale, în funcţie de cerinţele operaţionale şi evoluţia misiunii, cu încadrarea în limitele numerice ale pachetului de forţe.

- Fondurile financiare necesare participării la misiuni sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc şi eu.

Intervenţii de ordin general văd.

Numai puţin... numai puţin... în ordinea în care s-au înscris.

Domnul Chelaru s-a retras, a rămas domnul Simion George-Nicolae văd, la AUR, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Foarte bine ar fi fost dacă reuneam Camera Deputaţilor şi Senatul pentru a vedea concret ce putem face pentru finalizarea barajului Suhurlui sau pentru sinistraţii din judeţele Galaţi şi Vaslui. În continuare, prima preocupare - şi a doua, şi a treia - a Parlamentului României este Ucraina.

Faptul că vă preocupă Ucraina, faptul că vă preocupă felul în care refugiaţii ucraineni sunt cazaţi în hoteluri, au parte de 3 700-4 000-4 500 de lei din partea statului român şi sinistraţii români - asta este problema, că sunt români - sunt batjocoriţi cu 10 000 lei ajutor, arată de fapt că nu vă pasă de poporul român, arată de fapt că nu vă pasă de oameni.

Mi-aţi spus mie că nu se pot construi apartamente la 35 000 de euro, dar voi vă aşteptaţi ca aceşti sinistraţi să-şi ridice casele cu 10 000 lei. Asta nu este drept, asta nu este politică naţională, asta este trădare naţională.

Aveţi aici solicitarea preşedintelui Iohannis pentru continuarea conflictului pe termen mediu şi lung. Orice conflict trebuie încheiat cât mai curând, pentru a curma pierderea de vieţi nevinovate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Domnul deputat Lasca Mihai Ioan.

Nu este? Atunci...

Domnule deputat Lasca, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc.

Toate aceste solicitări din partea Preşedintelui României nu sunt nimic altceva decât un pas înspre implicarea României în război. Se pare că suntem foarte puţini cei care ne opunem acestei implicări.

Tocmai AUR s-a declarat că se opune... se abţine. AUR, marele partid patriotic, se abţine de la implicarea României în război. Noi suntem împotrivă. Românii nu mai vor baze militare pe teritoriul României. Nu mai vor să plătim soldaţi străini pentru a ne pune în pericol, pentru a ne băga într-un război care nu are legătură cu România.

Repet pentru toţi cei care sunt pro Ucraina, toate slugile care sunt cu "Slava Ucraina!" din Parlamentul României şi din România întreagă: Ucraina nu este stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, România nu are nicio obligaţie faţă de acest conflict, de aceea trebuie să rămânem... la fel cum face Ungaria, să rămânem neutri, să nu ne mai implicăm. Nu mai suntem dispuşi să plătim din banii românilor toate antrenamentele soldaţilor străini. Nu mai suntem de acord să avem nicio implicare financiară faţă de Ucraina. Ne-am săturat!

Sinistraţii noştri sunt ţinuţi în corturi, iar ucrainenii sunt ţinuţi în pensiuni şi hoteluri de lux. Iohannis, pe sfârşit de mandat, face toate eforturile pentru a implica România în război. Nu putem permite ca românii să ajungă carne de tun într-un război care nu este al nostru - asta să vă intre bine în cap!

Fac apel la toţi parlamentarii din această sală să punem odată stop, pentru totdeauna, implicării României în acest conflict care nu ne aparţine.

Mulţumesc. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Vă repet: un singur neafiliat are dreptul să vorbească şi domnul Lasca s-a înscris înainte pentru cuvânt. (Discuţii.)

S-a înscris înainte de a începe şe...

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

Unde v-aţi înscris? Că aici...

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

Nu, nu, nu, a fost... a venit şi s-a înscris înainte să înceapă şedinţa. (Discuţii.)

Domnul Lasca a venit aici şi s-a înscris.

Haideţi, 30 de secunde, dacă doriţi, să facem excepţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc.

În primul rând, vreau să vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă în mandatele preşedintelui Iliescu.

După ce, în 2015, în primul an de mandat, dumnealui a instituit procesul electoral democratic, prin adoptarea cadrelor normative privind alegerile locale şi parlamentare, prin introducerea Camerei Deputaţilor în aceste cadre normative, a venit pandemia în care, în urma măsurilor luate de către Preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis, au decedat, în mod direct, 68 170 de persoane. Iar acum avem în faţă un proiect de lege în care... un proiect de hotărâre, pe care trebuie să îl adoptăm, pentru implicarea României în activităţi militare în ceea ce priveşte războiul din Ucraina.

Nu este o problemă că România îşi îndeplineşte în mod corect îndatoririle de membru în cadrul alianţei NATO...

 
   

Domnul Virgil Guran:

Vă rog să sintetizaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

... prin adoptarea acestei măsuri şi adoptarea acestei poziţii în ceea ce priveşte disponibilităţile militare, dar aceste aspecte care conduc în mod direct şi fac un pas către un conflict militar trebuie, în primul rând, stopate, iar preşedintele Iohannis trebuie să fie pus sub acuzare pentru înaltă trădare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Urmează dezbaterile pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

La art.1, obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

La art.2, obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

La art.3, obiecţii, comentarii?

Nu. Adoptat.

Stimaţi colegi, supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 270: pentru - 230, contra - 15, abţineri - 24, nu votează unul.

Ca urmare a votului, hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Numirea unor membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Stimaţi colegi,

Pe ordinea de zi de astăzi, la următoarele cinci puncte sunt înscrise numiri în funcţie pentru care exprimarea votului se face în conformitate cu prevederile legale şi regulamentare, folosind procedura votului secret cu buletine de vot.

Pentru celeritatea desfăşurării lucrărilor, vă propun să fie prezentate rapoartele comisiilor de specialitate asupra numirilor înscrise la cele cinci puncte ale ordinii de zi, iar voturile aferente acestora să se exprime în acelaşi timp.

Astfel, se va face un singur apel nominal şi veţi primi buletinele de vot pentru toate numirile înscrise pe ordinea de zi.

Dacă în legătură cu această propunere sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Supun votului propunerea... (Discuţii.)

Vă rog, domnul Simion, domnul deputat Simion.

Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Am dori discutarea fiecărui punct în parte.

Înţelegem că nu se mai respectă algoritmul parlamentar, ponderea parlamentară. Înţelegem că nu ţineţi cont în niciun fel de opoziţie şi împărţiţi toate funcţiile-cheie în statul român, de la CNA, care a cenzurat în mod abject opoziţia în ultimii trei ani şi în timpul pandemiei, până la felul în care Banca Naţională Română este stat în stat şi unii trebuie să iasă cu picioarele înainte de acolo, de la BNR.

Aşa că dorim discutarea fiecărui punct în parte şi votul aşijderea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Supun votului propunerea prezentată, prima propunere.

În cazul în care trece, cea de-a doua nu...

 
Video in format Flash/IOS  

Prezenţi - 221: pentru - 56, contra - 155, abţineri - 7, "nu votez" - 3.

Deci propunerea domnului Simion nu a trecut.

Nu are rost să trecem la a doua propunere, pentru că votul este evident.

În consecinţă, trecem la punctul 10 al ordinii de zi şi avem numirea unor membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Vă informez că avizul comun al Comisiilor economice şi Comisiilor pentru buget ale celor două Camere a fost afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Stimaţi colegi,

În conformitate cu prevederile art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, Parlamentul numeşte membrii Consiliului ASF în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea comună a comisiilor de specialitate prevăzute în actul normativ. (Discuţii.)

N-am înţeles, ce doriţi?

Pe procedură. Poftiţi.

Oricum, şi când este procedură, în momentul în care enunţ o lege sau o propunere, dintâi termină cel care enunţă şi după aceea intervine cel care doreşte să intervină pe procedură.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Înţeleg că nu vă puteţi lua ochii din foaie, dar trebuie să comunicaţi şi cu sala, şi cu plenul - era o intervenţie pe procedură.

Dumneavoastră încălcaţi normele, cutumele acestui plen comun al Camerei şi Senatului. Trebuia să avem dezbateri generale, pentru că au fost audiaţi anumiţi oameni în comisiile de specialitate, iar grupurile parlamentare au dreptul să ia cuvântul aici, în plen, pentru a-şi exprima opinia pe felul cum s-au desfăşurat dezbaterile în comisiile de specialitate, pe mandatul viitorilor membri din BNR, din Consiliul de administraţie al BNR.

Nu puteţi să treceţi aşa, ca gâsca prin apă. Poate vă grăbiţi, că nu ştiu ce aveţi pe agendă, dar totuşi haideţi să avem dezbateri aici, în Parlament.

Deci v-aş ruga să ne lăsaţi să luăm cuvântul atât pe numirile BNR, cât şi pe numirile ASF.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Am înţeles, doamna deputat.

Dacă aveaţi răbdare să lecturaţi documentele, vedeaţi că aşa se face, cum spuneţi dumneavoastră. Ne certaţi degeaba. Deci la fiecare punct există dezbatere şi aveţi dreptul să vă exprimaţi opinia.

Vă mulţumesc.

Tot pe procedură?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aţi făcut o propunere pe care aţi adresat-o plenului: ca fiecare... să dezbatem fiecare din următoarele câteva proiecte pe numiri şi după aceea, printr-un singur apel nominal, fiecărui parlamentar să-i fie înmânate mai multe buletine de vot.

Vă rog, supuneţi la vot această procedură, pentru că dumneavoastră aţi supus la vot doar procedura ridicată de celălalt coleg, dar varianta dumneavoastră nu a fost supusă plenului. Deci, ca să fim în continuare şi procedural... tehnic, trebuie să faceţi şi acest pas.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Deci s-a supus la vot propunerea domnului Simion şi era şi cealaltă propunere. Era logic că, în momentul în care a picat propunerea domnului Simion, se aplică cealaltă.

Dar, pentru satisfacţia dumneavoastră, supunem la vot, atunci, şi procedura.

Revenim, pentru liniştea poporului, ca să vadă că într-adevăr există această hotărâre în plenul reunit - da? -, că se dezbate pe fiecare punct, dar se face un singur apel şi se votează pe cinci buletine, cum este corect, da?

Cine este pentru votează, cine e împotrivă...

Vă rog, vot.

 
Video in format Flash/IOS  

281 - prezenţi: 258 pentru, 17 contra, 3 abţineri, 3 nu votează.

Domnule senator,

Aţi văzut că e în regulă, da? Este în regulă acum.

Mulţumesc. (Discuţii.)

Sau domnul deputat, da, corect.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei pentru prezentarea avizului comun.

Vă rog, cine prezintă raportul comun pentru numirea unui membru... numirea unor membri în Consiliul de administraţie al Autorităţii de Supraveghere Financiară?

Domnul deputat Dunava.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, precum şi Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe din cadrul Senatului, s-au întrunit în şedinţă comună la data de 1 octombrie 2024 şi au procedat la audierea candidaţilor pentru ocuparea a două funcţii vacante de membri neexecutivi ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

În urma audierii şi a votului exprimat, membrii celor patru comisii au hotărât să propună plenului Camerelor reunite următoarele:

Numirea domnului Niculae Ciprian-Dumitru, pentru rest de mandat, şi numirea doamnei Stănică Elena-Monica, pentru rest de mandat, în funcţia de membri neexecutivi ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, conform Anexei nr.3, care face parte integrantă din prezentul aviz comun.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Vă rog să vă înscrieţi.

Dau cuvântul domnului deputat Năsui Claudiu, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ar fi fost un lucru ca astăzi să ne reunim aici ca să votăm o lege bună pentru români, să rezolvăm problemele din piaţa asigurărilor, din piaţa RCA, care ştim că chinuie milioane de români care sunt nevoiţi să plătească tarife uriaşe din cauza incompetenţei unei instituţii care a ajuns infamă în România pentru nu doar lipsa ei de acţiune şi incompetenţă, ci şi salariile uriaşe pe care a avut grijă să le secretizeze şi să şi le crească. Pentru că această instituţie, denumită ASF, nu doar că îşi stabileşte singură salariile, într-o opacitate totală, dar s-a şi gândit că ar fi o idee bună să le secretizeze.

După un an şi jumătate de procese cu ei, am aflat că îşi dau 16 salarii de mii de euro/lună. 16 salarii: unu în plus de Crăciun, unu în plus de Paşte, unu în plus de vacanţa mare şi, evident, unu în plus de ziua ASF, pentru că au inventat o zi a ASF-ului ca să îşi mai dea încă un salariu.

Şi în cazul în care credeaţi că acumulăm acolo cei mai cunoscuţi, şi cei mai mari profesionişti, şi cei mai buni specialişti în finanţe, care să fie atenţi, să nu dea gherlele pe care le-au dat ei în economie, ei bine nu - oamenii care ajung acolo, în general, habar n-au domeniul lor. De altfel, ăsta este şi principalul motiv pentru care au funcţionat în România nu una, nu două, nu trei, ci patru imense scheme piramidale care şi-au zis companii de asigurări, pe care le plătim tot noi, ale căror pagube le plătesc românii, ale căror daune, de fapt, se plătesc într-un RCA mai mare decât peste tot în regiune.

Şi toate astea pentru ce? Pentru că vreţi să ţineţi acolo o mână de oameni care n-au nicio treabă cu domeniul pe care îl păstoresc în teorie? Dacă astăzi am fi numit aici măcar un specialist, atunci ar fi fost o zi bună pentru România. În schimb, ce faceţi acum este implementarea, încă o dată, a faimosului proverb: "Cine împarte, parte şi face!", pentru că d-aia au ajuns să aibă 16 salarii pe an, d-aia au mii de euro pe lună, mai mult decât BNR-ul care este aici, lângă noi, va fi votat şi el mai târziu.

Ştiu că puteţi să treceţi cu tancul majorităţi peste tot, dar e important pentru istorie şi pentru România să rămână scris pe stenogramă. Lucrurile nu s-au schimbat, ASF-ul va continua să funcţioneze fix cum a funcţionat şi până acum, noi scheme piramidale se vor afla în piaţă şi cine va plăti factura nu veţi fi voi, ci vor fi românii. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Nu mai sunt alte intervenţii.

Vă reamintesc că, în conformitate cu dispoziţiile art.100 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, votul pentru numirea unor membri ai Consiliului Autorităţi de Supraveghere Financiară este secret şi se exprimă prin buletine de vot.

Buletinul de vot va fi completat conform nominalizărilor din aviz.

 
Video in format Flash/IOS Numirea membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Vom trece la punctul 11, numirea membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Vă informez că raportul comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere a fost afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Stimaţi colegi,

Potrivit art.33 alin.(3) din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Parlamentul numeşte membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, cu nominalizarea conducerii executive, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului.

Numirile se fac pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor pentru prezentarea raportului comun.

Vă rog, raportul comun.

Domnul deputat Huţucă, da?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport comun cu privire la audierea candidaţilor pentru funcţia de membru în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.

În baza hotărârii Birourilor permanente reunite din data de 18 septembrie 2024, prin care s-a aprobat declanşarea procedurilor parlamentare pentru numirea noilor membri ai Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, şi în conformitate cu prevederile art.32 alin.(1) şi art.33 alin.(2) - (4) din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună în data de 1 octombrie 2024, au procedat la audierea candidaţilor pentru numirea membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru o perioadă de 5 ani, ca urmare a expirării mandatului membrilor Consiliului de administraţie numiţi la data de 11 octombrie 2019, prin Hotărârea Parlamentului României nr.19/2019 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.548/3 iulie 2019.

Lista candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţiei de membru în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României este prezentată în Anexa nr.1.

Lista candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţiei de membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, cu indicarea rezultatului votului obţinut pentru fiecare candidat, în urma audierilor, este prezentată în Anexa nr.2.

În urma audierii, comisiile reunite au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Parlamentului lista candidaţilor propuşi de comisiile reunite pentru ocuparea funcţiei de membru în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, cu nominalizarea conducerii executive a acesteia, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 11 octombrie 2024.

Anexăm CV-urile candidaţilor.

Dăm citire Anexei nr.3.
- Isărescu Mugur Constantin - preşedinte al Consiliului de administraţie şi guvernator al Băncii Naţionale a României;
- Badea Leonardo - vicepreşedinte al Consiliului de administraţie şi prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României;
- Georgescu Florin - membru al Consiliul de administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României;
- Marinescu Cosmin-Ştefan - membru al Consiliului de administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României;
- Socol Aura Gabriela - membru al Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României;
- Anastase Roberta-Alma - membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României;
- Nazare Alexandru - membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României;
- Csaba Bálint - membru al Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României;
- Popa Cristian - membru al Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României;

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc şi eu.

Din partea grupurilor parlamentare, intervenţii?

Domnul deputat Năsui Claudiu, din partea USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Avem în faţa noastră Consiliul de administraţie al BNR, un consiliu mai puţin bine remunerat decât ASF-ul, deşi are o sarcină mai importantă, dar haideţi să ne referim la sarcina lui.

La audierile acestea mie mi se pare că, domnule guvernator, aţi răspuns la toate întrebările, mai puţin una. Misiunea fundamentală, conform legii, a Băncii Naţionale a României ştiţi care este? Să menţină stabilitatea preţurilor. Este enunţat în lege că este menirea ei fundamentală. Şi ca să vedem dacă această menire a fost îndeplinită există şi un calcul matematic, şi un criteriu obiectiv după care ne putem ghida, şi anume: ţinta de 2,5% inflaţie, peste care e permisă o marjă de ą1%.

Uitaţi-vă, vă rog, la cum a evoluat inflaţia în România. România este campioană la inflaţie în Uniunea Europeană. În ultimele opt luni, şapte luni din aceste opt am fost pe locul întâi la inflaţie şi singura lună în care n-am fost pe locul 1 am fost pe locul 2. Chiar şi pentru anul acesta inflaţia, prognozată chiar de Banca Naţională a României, este de 4%, peste coridorul de inflaţie prognozat... ţintit sau care ar trebui îndeplinit.

Asta este o problemă. Şi este o problemă pentru că inflaţia, de fapt, este o taxă. Fiecare leu pe care îl aveţi în buzunar valorează din ce în ce mai puţin din cauza acestei taxe. Şi dacă un român munceşte 100% la negru, şi cumpără 100% la negru, şi nu dă niciun bon, nu ia niciun... nu face niciun act ca să nu plătească taxe, şi el este taxat de către inflaţie.

De ce avem această taxă atât de mare? Aici sunt multe motive tehnice, în care putem să intrăm sau să nu, dar cert este că avem nevoie de o bancă naţională care să aibă ca obiectiv fundamental efectiv stabilitatea preţurilor, nu să încerce să îndeplinească şi alte obiective, cum ar fi să ajute Guvernul în nişte momente-cheie, prin nişte dobânzi mai mici şi printr-o îndatorare mai uşoară. Ajungem să fim dependenţi de acest drog care este inflaţia, pe care foarte greu îl vom da înapoi, din cauza faptului că Banca Naţională a ţinut dobânzile prea mici prea mult timp. Şi lucrul acesta, deşi este... poate să fie o sărbătoare pe termen scurt, se plăteşte cu vârf şi îndesat pe termen lung. Toate ţările care au fost bolnave cu acest drog numit inflaţie au suferit pe termen lung.

Singura soluţie, ca astăzi să fiu împăcat sau să fim împăcaţi cu Consiliul de administraţie pe care îl votăm la BNR, era să auzim că vor să combată acest flagel numit inflaţie. În schimb, nu am auzit asta. Am auzit cuvinte...

 
   

Domnul Virgil Guran:

Vă rog să sintetizaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Da, domnule preşedinte.

Am auzit, de fapt, faptul că tolerăm în continuare acest drog, precum un drogat căruia îi spunem: "O să-ţi dăm în continuare doza, dar din ce în ce mai puţin, mai vedem noi în funcţie de imperativele politice." Ăsta este un lucru care nu e bun nici pentru România, nici pentru români, şi nici pentru economia României.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Vedeţi că aţi luat din timpul domnului Simion. Îl invit la microfon pe domnul deputat George Simion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Să aveţi grijă cu drogaţii, că nu e bine. Ar fi de râs dacă nu-i de plâns. Din păcate, până şi Consiliul de administraţie de la BNR s-a transformat într-un loc pentru dinozauri. De fapt şi BNR-ul, după experienţa cu doamna Dăncilă, tot aşa, un adăpost de vreme rea, acum, la locuri călduţe şi la sinecuri bine plătite ajung consilierii de la Cotroceni. Vă mai trimiteţi unii şi soţiile pe acolo, oameni cu înaltă calificare şi cu un trecut profesional excepţional. Exemplu, doamna Anastase a fost Miss România, doamna Anastase. Şi de fapt... nu, staţi, că o califică, da, doamna Ciorbu, o califică ceva pe doamna Anastase, are o facultate de sociologie, deci locul ei este exact la BNR, din păcate.

BNR-ul, acea instituţie care protejează cetăţenii de lăcomia băncilor străine. Aţi văzut ce dobânzi cămătăreşti practică băncile în România. Ceva este foarte putred la Banca Naţională şi începe să miroasă, din păcate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Domnul deputat Florin Roman.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă unii dintre colegi n-ar fi toată ziua absenţi de la serviciu, probabil că ar înţelege cum stau lucrurile. Astăzi am văzut o premieră: doi candidaţi de la partidul antevorbitorului. Unul care a fost consecvent, prima dată a venit pe partidul domniei sale, acum a venit din nou la audieri. Deşi şi prima dată şi a doua oară când i s-a pus o întrebare a spus: "Eu vă pot oferi acest răspuns dacă voi ajunge acolo." Apropo de calităţile candidaţilor propuşi de partide.

Al doilea candidat a fost un fost deputat PSD, tot din rândul colegilor de la acest partid, care nu a fost departe ca răspuns de ceea ce a spus primul vorbitor, că el nu ştie, dar că va spune dacă va ajunge acolo. Ce a propus astăzi Partidul Naţional Liberal? Un fost ministru de finanţe, un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, un fost, încă actual consilier prezidenţial.

Dacă dumneavoastră aţi fi avut propuneri corecte şi bune, eu nu cred că astăzi nu ar fi primit votul lor. Aşa că haideţi, totuşi, să lăsăm ipocrizia la o parte şi să mai venim şi la muncă, nu doar în campanie electorală.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

AUR-ul a vorbit deja, deci de la celelalte partide... (Discuţii.)

Nu e vorba că vă refuz, este regulamentul comun. (Discuţii.) E regulamentul comun. Vă prezentăm tot ce vreţi dumneavoastră, dar v-am rugat să vă hotărâţi cine vorbeşte. A vorbit preşedintele dumneavoastră, ştiţi că după preşedinte nu se mai vorbeşte de regulă într-un partid când e ordine.

În conformitate cu dispoziţiile art.100 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, votul pentru numirea membrilor Consiliului de administraţie al BNR, cu nominalizarea conducerii executive, este secret şi se exprimă prin buletine de vot. Buletinul de vot va fi completat conform nominalizării din raport.

 
Video in format Flash/IOS Numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Punctul 12, Numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului. Vă informez că avizul comun al comisiilor pentru cultură ale celor două Camere a fost afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Stimaţi colegi,

Potrivit prevederilor art.11 din Legea audiovizualului nr.504/2002, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului sunt numiţi de Parlament. Durata mandatului membrilor consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor de specialitate pentru prezentarea avizului cu privire la propunerea de numire a unor membri ai CNA.

Vă rog, domnule senator Pufu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad-Mircea Pufu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru cultură şi media din Senat şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor au eliberat următorul aviz comun asupra propunerilor Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Preşedintelui României pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Comisiile, întrunite în şedinţa comună din data de 1 octombrie, au audiat următorii candidaţi din partea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, trei locuri pentru Senat şi două locuri pentru Camera Deputaţilor, astfel:

Din partea Grupului parlamentar al PSD - Senat: pe domnul Lucian Dindirică şi domnul Georgică Severin (titulari, fără propuneri şi supleanţi);

Din partea Grupului parlamentar al PNL - Senat: doamna Oana Simona Dincă (titular, fără propunere de supleant);

Din partea Grupului parlamentar al PSD - Camera Deputaţilor: doamna Maria Monica Gubernat (titular, fără propunere de supleant);

Din partea Grupului parlamentar al UDMR - Camera Deputaţilor: doamna Borsos Orsolya Ėva (titular) şi doamna Tasnádi Zsuzsa-Márta (supleant).

Din partea Preşedintelui României, pentru un loc: doamna Daniela Bârsan (titular) şi doamna Cristiana-Narcisa Manciu (supleant);

Din partea Guvernului, pentru un loc: domnul Vasile Bănescu (titular) şi doamna Alexandra Florentina Marin (supleant).

În cursul audierilor s-a făcut prezentarea fiecărui candidat în parte, urmat de întrebările adresate de parlamentari.

Comisiile reunite au avizat, în cele din urmă, favorabil candidaturile propuse, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(4) din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.100 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Candidaţii urmează să fie supuşi votului plenului Parlamentului, care urmează să se pronunţe prin vot secret, cu buletine.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Domnul deputat Simion George.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Îmi pare rău, dar n-am auzit cum este reprezentată opoziţia în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Nu este reprezentată şi în felul ăsta ne punem şi noi o întrebare: cum ar trebui să funcţioneze democraţia în România, atâta timp cât actuala conducere a Consiliului Naţional al Audiovizualului a amendat în mod repetat posturi de televiziune pentru faptul că am fost în platoul respectivelor posturi, eu şi realizatorul. Ăsta a fost motivul. Alţi preşedinţi de partid au voie să facă astfel de interviuri, eu aparent nu am avut voie să particip în emisiuni de televiziune şi respectivele televiziuni au fost amendate pentru această "vină".

Nu funcţionează sistemul democratic şi algoritmul parlamentar şi ponderea parlamentară absolut deloc. Noi am făcut o propunere pentru Banca Naţională, domnul Dan Paul. Nu cred că a fost şi n-am propus nicăieri, nici la ASF vreun fost deputat PSD; mi-l arătaţi, domnule Roman dacă îl găsiţi, dar nu am făcut această propunere.

Domnul Dan Paul este un om calificat şi de aceea am înaintat această propunere pentru Banca Naţională, cum am înaintat propuneri şi pentru celelalte instituţii. Putem, dacă vreţi, să comparăm CV-urile celor propuşi la Banca Naţională de dumneavoastră şi să vedem dacă sunt sinecuri, dacă sunt locuri călduţe şi bine plătite sau respectivi au calificări în acel domeniu.

Mie mi se pare că e o prostie şi că am regresat din punct de vedere al calităţii oamenilor în aceste consilii de administraţie. Lăsăm la latitudinea opiniei publice să aprecieze. Nu fac atacuri, este situaţia de fapt.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Domnul deputat Năsui Claudiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

CNA-ul este o instituţie cu multe probleme, disfuncţională, incapabilă să combată fake news-ul şi în schimb foarte capabilă să atace posturi de televiziune, câteodată în mod nedrept şi niciodată în mod drept, aparent. Dar de data aceasta avem ocazia să votăm o persoană care a demonstrat cu prisosinţă şi competenţa şi etica şi profesionalismul în comunicare.

Şi o persoană pe care şi noi la USR, ca adevăraţi liberali, să o votăm şi să o susţinem. Mă bucur că avem opţiunea de a-l vota şi USR-ul îl va vota în integralitate pe domnul Vasile Bănescu pentru că exact genul acesta de oameni este nevoie să vină în tot statul român, mai ales în funcţiile de genul acesta, unde este nevoie de verticalitate şi de onoare.

Mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Domnul deputat Ciubuc Ciprian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă bucur că în sfârşit în ultima perioadă Parlamentul României este astăzi plin. Cu siguranţă toate partidele şi-au chemat deputaţii şi senatorii să voteze.

Bravo, vă felicit, domnilor. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră vă plictisiţi şi ce se doreşte astăzi să fie votat, pe lângă informările trădătoare a preşedintelui Iohannis, Consiliul Audiovizualului - CNA şi desigur şi Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale.

Haideţi să fim transparenţi, să fim corecţi cu românii. Că în toate instituţiile şi toate aceste comitete nu faceţi nimic altceva decât să puneţi marionetele şi puneţi sinecurile politice. Nu specialişti, nu oameni care să judece după propria conştiinţă. Vă puneţi nişte marionete în această instituţie, care vin o dată în două săptămâni la şedinţe, încasează 6 000-7 000 de euro pentru fiecare lună, iar statul român este căpuşat, iar instituţiile şi tot ce înseamnă puterea a treia, a patra în stat, presa, este cumpărată de partidele aflate la guvernare. Partidele care sunt în opoziţie, nu mai zic de neafiliaţi care sunt vreo 40 prin Parlamentul ăsta, n-au nicio propunere, nu sunt băgaţi în seamă.

OK, nicio problemă, dar haideţi să o dăm pe faţă. Haideţi să spuneţi la români că vă puneţi oamenii politic în aceste instituţii. Haideţi să spuneţi la români că presa o cumpăraţi din banul public a tuturor românilor atât PSD, cât şi PNL, cât şi UDMR, cât şi USR, din subvenţia publică, cât şi AUR, care plăteşte televiziunile. Haideţi să spunem, direct. Haideţi să scriem: "Televiziunea PSD", "Televiziunea AUR", "Televiziunea USR", "Televiziunea UDMR". Sunt lucrurile clare. Asta faceţi, domnilor.

Iar mă bucur că astăzi, în sfârşit, v-aţi onorat cu toţii prezenţa. Dar românii trebuie să ştie, pentru că urmează alegerile.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

În conformitate cu dispoziţiilor art.100 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, votul pentru numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului este secret şi se exprimă prin buletine de vot. Buletinul de vot va fi completat conform nominalizărilor din aviz.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.17/2021 privind alegerea membrilor şi a biroului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Punctul 13, Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.17/2021 privind alegerea membrilor şi a biroului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Stimaţi colegi,

Grupurile parlamentare PSD propun desemnarea domnului deputat Mitică-Marius Mărgărit în calitate de membru al Comisiei SRI, pe locul rămas vacant ca urmare a demisiei domnului deputat Hurduzeu Florin-Silviu. Totodată, acesta va ocupa şi funcţia de vicepreşedinte al comisiei.

În conformitate cu dispoziţiile art.100 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, votul pentru numirea unui membru în Comisia SRI este secret şi se exprimă prin buletine de vot. Buletinul de vot va fi completat conform nominalizării.

Vă reamintesc că după vot şi prezentarea procesului-verbal cu privire la rezultatul votului, în cazul numirii noului membru al Comisiei SRI, acesta va depune jurământul în faţa Parlamentului.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.18/2021 pentru alegerea membrilor şi a biroului Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Punctul 14, Proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.18/2021 pentru alegerea membrilor şi a biroului Comisiei speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Vă informez că proiectul de hotărâre este afişat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Stimaţi colegi,

Grupurile parlamentare PNL propun desemnarea domnului senator Septimiu-Sebastian Bourceanu în calitate de membru al Comisiei SIE, în locul domnului senator Liviu-Dumitru Voiculescu, care va deţine şi funcţia de secretar.

În conformitate cu dispoziţiile art.100 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, votul pentru numirea unui membru în Comisia SIE este secret şi se exprimă prin buletine de vot. Buletinul de vot va fi completat conform nominalizării.

Vă reamintesc că după vot şi prezentarea procesului-verbal cu privire la rezultatul votului, în cazul numirii noului membru al Comisiei SIE, acesta va depune jurământul în cadrul şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputati... (Discuţii.)

Pe procedură, domnule... Dacă aveţi ceva pe procedură, luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Tocmai aţi supus la vot o procedură, iar în cadrul procedurii aţi spus că se va lua cuvântul la fiecare proiect de hotărâre, chiar dacă se va face votul la pauşal.

Vă readuc aminte, că să înţelegeţi că nu am cerut cuvântul pe procedură, ci pe fond şi am cerut cuvântul pentru o temă gravă, o temă care, din păcate, nu stă pe buzele conducerii celor două Camere şi nu stă pe buzele liderilor politici din România, a mass-mediei şi a celor care trebuie să apere democraţia în ţara asta.

De un an şi trei luni, Preşedintele României, Klaus Iohannis, care a avut grijă să le ofere loc de muncă cu mâna PNL-ului pentru toţi consilierii prezidenţiali, nu îşi îndeplineşte obligaţiile constituţionale şi anume: obligaţia de a formula propunerea pentru un director al principalului serviciu de informaţii, respectiv Serviciul Român de Informaţii. De un an şi trei luni, Serviciul Român de Informaţii este în afara legii, este condus ilegal şi asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii nu există niciun control civil.

Vă tot schimbaţi oamenii între voi în aşa-zisa comisie de control a SRI-ului, dar n-am auzit niciodată de la Comisia de control a SRI-ului să vină solicitarea către preşedinţii celor două Camere, care să formuleze solicitarea către Preşedintele României, de a duce principalul Serviciu Român de Informaţii în legalitate. Este inadmisibil ca în an electoral, de un an şi trei luni, Serviciul Român de Informaţii să acţioneze în afara controlului civil şi să se poată implica în orice activităţi, fără niciun fel de control civil.

Şi doi, într-o situaţie de ameninţări externe severe, să ai un Serviciu Român de Informaţii care este principalul pilon în arhitectura de apărare a securităţii naţionale, lăsat fără cap, fără conducere legitimă, arată o crasă iresponsabilitate din partea Preşedintelui României, dar şi din partea celor care conduc acest Parlament, care trebuia să strige de un an şi trei luni: "Bă, Iohannis, fă-ţi datoria! Adu Serviciul Român de Informaţii în cadrul legal! Numeşte un conducător care să răspundă în faţa cetăţenilor şi Parlamentului, nu un militar care nu ascultă decât de ordinele preşedintelui şi care poate fi schimbat oricând, fără votul Parlamentului."

Vă mulţumesc.

Degeaba numiţi oameni în comisia fantomă de control a SRI, pentru că ei nu îşi fac treaba şi tac din gură pentru că, de fapt, sunt comisia controlată de SRI şi nu comisia care să controleze Serviciul Român de Informaţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Domnul deputat Simion.

Pe procedură? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Pe procedură, cum doriţi dumneavoastră.

Un mare adevăr spus de domnul Orban, îl felicit. Vine din sânul dumneavoastră, ştie toate adevărurile: comisia asta nu verifică SRI-ul, SRI-ul verifică comisia.

Cu un lucru mai lumesc voiam să intervin, domnule preşedinte. Puteţi să-l consideraţi pe procedură. Fac un apel pentru toţi deputaţii şi senatorii care sunt astăzi prezenţi, să îşi doneze, până la finalul mandatului, indemnizaţia de parlamentari pentru sinistraţii din judeţele Galaţi şi Vaslui. Fac acest apel către parlamentarii AUR, dar şi către parlamentarii celorlalte formaţiuni.

Din aceşti bănuţi, puteţi ridica o casă pentru cei care au rămas fără case şi sunt peste 1 000 de astfel de gospodării.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Domnule deputat Ciubuc, pe procedură, văd că aţi apăsat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În acest moment România are şi avem două fronturi deschise, două flancuri deschise: unul cu Rusia şi Iran care apără Libanul, iar Iohannis direct...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Vă rog, este vorba de procedură?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Vreau să fac legătură la Comisia de... a SRI.

Vă rog frumos, nu mă întrerupeţi, vă deranjează. Astăzi, SRI şi SIE în loc să apere interesul statului român, nu fac nimic altceva decât să facă ce le transmite Preşedintele Iohannis...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Deci, vă rog pe procedură dacă aveţi să ne spuneţi ceva.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Pe procedură... preşedintele Iohannis.

Iar dumneavoastră astăzi doriţi să votaţi în comisia SRI şi să faceţi o aşa-zisă comisie care nu face nimic altceva pentru România, pentru a proteja de implicarea României la război.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

La ce articol faceţi referire, domnule deputat?

Bun, vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, am finalizat dezbaterile, trecem la vot.

Urmează exercitarea votului secret cu buletine de vot. Reamintesc semnificaţia votului în cazul votului secret cu buletine de vot.

Potrivit dispoziţiilor regulamentare, senatorul şi deputatul votează pentru numire lăsând neatinse numele şi prenumele persoanei propuse a fi numită şi votează contra numirii tăind numele persoanei propuse.

Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control şi cele în care numărul candidaţilor ale căror nume nu au fost tăiate depăşesc numărul funcţiilor pentru care se face numirea.

Stimaţi colegi,

În faţa dumneavoastră sunt cinci urne de vot inscripţionate după cum urmează: o urnă pentru buletinele de vot pentru numirea unor membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, o urnă pentru buletine de vot pentru numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, o urnă pentru buletine de vot pentru numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, o urnă pentru buletinele de vot pentru alegerea unui membru al Comisiei SRI, o urnă pentru buletinele de vot pentru alegerea unui membru al Comisiei SIE.

Aşadar, fiecare parlamentar primeşte cinci buletine de vot. Cu aceste precizări trecem la exprimarea votului şi îi invit pe domnii chestori ai Senatului să ocupe locurile rezervate pentru înmânarea buletinelor pentru exprimarea votului.

Dau cuvântul domnului secretar al Senatului, Sorin Lavric, pentru citirea listei senatorilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Stimaţi senatori, vă rog, atenţie.

Domnule senator Cernic, vă rog, haideţi lângă mine ca să mergem mai repede, să urmărim senatorii prezenţi şi absenţi.
Achiţei Vasile-Cristian
Aelenei Evdochia

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Aelenei era...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Deci absentă, da? Achiţei, absentă, da?

Aelenei

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Absentă. Nu, prezentă, prezentă, prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Anastase Roberta, unde e? Prezentă.
Anisie Monica... Anisie - absentă
Antal István-Loránt - prezent
Antipa Adriana... Antipa Adriana - prezentă
Azamfirei Leonard... Azamfirei - absent
Banu Claudia... Banu Claudia - absentă, nu?
Berea Cristinel - prezent
Bica Dănuţ - prezent
Bîca Iulian

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Boancă Rodica

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Absentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Bob Virgil Marius

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Bob? Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Prezent?

Bodea Marius

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Ba parcă era. Bodea

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Nu. Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Bodog Florian - prezent
Bordei Cristian - prezent
Bourceanu Septimiu... Prezent? Bourceanu? Nu e.
Brătescu Liviu - absent
Breahnă-Pravăţ - absentă
Busuioc Andrei - prezent
Cadariu Constantin - absent, da?
Cazanciuc Robert - prezent
Cătană Gheorghe Adrian - prezent
Cernic - prezent
Chirteş Ioan-Cristian... Chirteş - prezent
Cionoiu Nicuşor... Cionoiu... (Discuţii.) Cionoiu - absent
Cioromelea Rică - prezent
Ciortea Răzvan... Ciortea - absent
Ciucă Nicolae - absent
Cîmpeanu Sorin - absent
Cîţu Florin - absent
Corlăţean Titus - absent
Cosma Dorinel - aici
Costea Adrian - absent
Creţu Gabriela

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezentă, Creţu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Ciortea, prezent, da? De acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Creţu - prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Prezentă.

Cristescu Ionel-Dănuţ

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Dănuţ - e prezent, e aici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Cristina Ioan... Cristina

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Absentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Császár Károly Zsolt - prezent
Cseke Attila - prezent
Cuc Alexandru-Răzvan - prezent
Darău Ambrozie

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

E prezent Darău?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Da, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Dăneasă Mircea... Dăneasă - prezent

Deneş Ioan

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Deneş era prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Dinică Silvia - absentă; e absentă.
Dîrlău Andrei... Dîrlău... Unde-i Dîrlău? Absent.
Dogariu Eugen - prezent
Dohotar Mihăiţă

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Dumitru Ionela-Alina

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Absentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Dunca Marius

Din sală: Prezent.

Fejér László-Ödön

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Fejér? Unde-i Fejér?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Nu e. Fejér, ba da, este.
Fenechiu Cătălin - prezent. Domnul Fenechiu - prezent
Firu Stela... (Discuţii.) Da, da. Firu Stela - absentă
Florean Ovidiu-Iosif - prezent
Genoiu Mihail
Din sală
: Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Prezent.

Georgescu Laura - prezentă

Ghica Cristian

 
   

Domnul Sebastian Cernic:

Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Gorghiu Alina - absentă; Gorghiu - absentă
Guran Virgil - prezent
Hangan Andrei... Hangan Andrei - prezent
Hatos Adrian - absent
Humelnicu Marius - prezent
Ioan Raluca-Gabriela - absentă
Iordache Ion

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Ion Iordache. Era prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Este?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Iordache!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Iordache Ion. Unde-i, domnule? Nu e.

Ivan Dan e absent, nu?

 
   

Domnul Sebastian Cernic:

E absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Kovács Irina - prezentă
László Attila - prezent
Lavric Sorin - prezent
Mateescu Sorin

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Sorin, unde e?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Uite-l acolo!

Matei Constantin... Matei Constantin

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent, e aici domnul ministru - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Matieş Călin - prezent

 
   

Domnul Sebastian Cernic:
Matieş era aici - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Matieş
Mazilu Liviu - prezent
Mihai Alfred-Laurenţiu... Mihai Alfred - absent
Mihail Radu Mihai - absent
Mircescu Ion - prezent
Mirea Siminica... Mirea Siminica - absentă
Mîndruţă Gheorghiţă - prezent
Moagher Laura - prezentă
Moş Patricia Simina - absentă, da? Nu v-am auzit. În regulă.
Muntean Lucica Dina... Muntean Lucica (Discuţii.) Poftim? Unde? Unde? Unde? Aici. Prezentă, gata. Prezentă.
Muntean Lucica Dina? Nu e, nu? Absentă.
Mureşan Claudiu

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Da, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Mutu Gabriel

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Nazare Alexandru... Nazare - prezent

Neagu Ionuţ... Neagu Ionuţ - absent (Discuţii.) Este? Unde e? Ionuţ Neagu, este?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Da, da, a ridicat mâna.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Neagu Nicolae - prezent
Negoi Eugen Remus... Negoi - absent
Niculescu-Ţâgârlaş - absent
Novak Levente - prezent
Oprea Ştefan-Radu - prezent
Oprinoiu Aurel - absent
Oros Nechita-Adrian
Oprinoiu - prezent
Oros Nechita-Adrian... Oros - absent
Pandea Ciprian... Pandea. Era pe aici, Pandea. Pandea - absent
Nicoleta Pauliuc - prezentă
Pălărie Ştefan - absent; absent, da?

 
   

Domnul Sebastian Cernic:

Da, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Petcu Toma-Florin - absent, da?
Pistru Eusebiu... Pistru Eusebiu - prezent
Pîrvulescu Eugen... Pîrvulescu era pe aici - absent
Popa Maricel

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Popa Maricel era. E aici. E aici Popa Maricel. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Popescu Dragoş... Popescu - prezent

Postică Andrei

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Potecă Vasilică... (Discuţii.) Da, da, da, pus, am pus.

Potecă... Potecă, nu e.

Poteraş Cosmin - prezent (Discuţii.)

A votat Potecă? Prezent.

Prioteasa Ion - prezent

Pufu Vlad - prezent, da? Pufu

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezent, prezent, prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Puiu Ovidiu - absent, da? Puiu

Purcărin Bianca

Din sală: Prezentă. (Discuţii.)

Răcuci Claudiu... Răcuci - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Puiu e la masă. Puiu e prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Răducanu Sebastian - prezent
Resmeriţă Cornel - prezent
Romaşcanu Lucian... Romaşcanu - absent, da? Ba da, a fost, dar nu e.
Rotaru Ion... Rotaru
Rujan Ion-Cristinel
Săniuţă Adina... Săniuţă - prezentă
Sbîrnea Liliana... Sbîrnea

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Prezentă, prezentă, prezentă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Scarlat George... Scarlat - absent
Spătaru Elena - prezentă
Stan Ioan... Stan... Stan - absent
Stănescu Paul - absent (Discuţii.) Da, da, da, prezent. Spătaru - prezentă
Stănescu Paul - absent
Stocheci Cristina - prezentă
Streinu Cercel... Da. Streinu

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Domn profesor - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Stroe Felix... Stroe - absent
Tánczos Barna - prezent
Tîlvăr Angel... Tîlvăr... Domn ministru, nu e - absent
Toanchină Marius... Toanchină... Toanchină
Torma Adrian Constantin... Torma - absent
Trifan Raoul-Adrian... Trifan - absent
Trufin Lucian... Trufin Lucian - absent
Turos Lóránd... Turos - prezent
Ţapu Nazare
Vela Ion... Vela... Vela Ion. Era aici Vela - absent.
Veştea Mihail... Veştea - absent
Vicol Costel... Vicol... Vicol - prezent
Veştea... deci prezent Veştea
Vicol - prezent
Vlad Sergiu

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Vela - prezent; a fost mai devreme.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Da?

Vlad Sergiu Cosmin - absent (Discuţii.)
Vlad - absent
Vlaşin Sorin - prezent
Voiculescu Liviu - prezent
Zamfir Daniel - prezent
Zob Alexandru-Robert

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Al doilea apel.
Achiţei Vasile-Cristian - absent
Anisie Monica - absentă
Azamfirei Leonard - absent
Boancă
Banu Claudia-Mihaela - absentă
Bun.
Boancă Rodica - absentă
Bodea Marius - absent
Bourceanu Septimiu - absent
Brătescu Liviu - absent
Breahnă-Pravăţ - absentă
Busuioc Andrei - a fost prezent
Cadariu Constantin... Cadariu - absent
Cionoiu Nicuşor - absent
Ciucă Nicolae - absent
Cîmpeanu Sorin - absent
Cîţu Florin - absent
Corlăţean Titus - absent
Costea Adrian - absent
Cristina Ioan - absent
Silvia Dinică, nu e, nu? Absentă.
Dîrlău Andrei... Andrei Dîrlău... Andrei Dîrlău... Vino, Andrei Dîrlău. Eşti absent, hai.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
A votat. Puneţi-l prezent. A votat. Puneţi-l prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Dumitru Ionela... Dumitru Ionela - absentă, da?
Firu Stela - nu; prezentă, Firu Stela

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Facem al doilea apel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Ghica Cristian... Ghica Cristian

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Absent. Rămâne absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Gorghiu Alina - absentă
Hatos Adrian

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Rămâne absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Iordache Ion

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Rămâne absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Ivan Dan

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:
Mihail Radu - absent
Moş Patricia Simina - absentă
Muntean Lucica Dina - absentă
Negoi Eugen... Eugen Negoi, absent, nu?
Niculescu-Ţâgârlaş - absent
Oros Nechita - absent
Pălărie Ştefan - absent
Pîrvulescu Eugen... Eugen Pîrvulescu - absent, da?
Răcuci Claudiu Vasile... Răcuci Claudiu - absent
Romaşcanu Lucian - absent
Scarlat George - absent
Stan Ioan - absent
Paul Stănescu - absent
Stroe Felix - absent
Tîlvăr Angel - absent
Torma Adrian Constantin - absent (Discuţii.)
Trifan Raoul-Adrian - absent
Trufin Lucian - absent
Vlad Sergiu Cosmin - absent
Zob Alexandru-Robert - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:
Pune Torma prezent, a votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Perfect. Bun. Am încheiat apelul la Senat, urmează Camera Deputaţilor. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Începem.
Ion-Marcel Ciolacu - absent
Marian-Cătălin Predoiu - absent
Sorin Mihai Grindeanu - absent
Raluca Turcan - absent
Alexandru Rafila - absent
Florin-Ionuţ Barbu - absent
Sebastian-Ioan Burduja - absent
Simona Bucura-Oprescu - prezentă

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Avem nevoie de chestori, chestorii Camerei.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:
Bogdan-Gruia Ivan - prezent
Natalia-Elena Intotero - prezentă
Mircea Fechet - prezent (Discuţii.) N-am ajuns, că am strigat lista cu membrii Guvernului.
Acatrinei Dorel - absent
Achimaş-Cadariu Patriciu - absent
Adomnicăi Mirela - absentă
Aelenei Dănuţ - prezent
Albişteanu Mihail - prezent
Albotă Emil-Florin - prezent
Alda Adrian - prezent
Alexandru Victoria-Violeta - prezentă
Alexe Florin - prezent
Amet Varol - absent
Andrei Alexandru-Ioan - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Andruşceac Antonio - prezent
Apjok Norbert - absent (Discuţii.)
Apostol Alin-Gabriel - prezent
Ardelean Ben-Oni

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Rog colegii să nu se mai înghesuie la buletine. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:
Ardelean Ben-Oni - absent
Atanasiu Onuţ Valeriu - prezent
Badea Iulian... Badea Iulian - prezent
Badea Mihai-Alexandru - absent; nu? Badea Mihai-Alexandru - prezent
Badiu Georgel - prezent
Balabaşciuc Călin-Constantin - absent
Balan Ioan - prezent
Balint Liviu-Ioan - prezent
Banias Mircea - prezent
Barbu Costel - prezent
Barbu Florin-Ionuţ - absent
Barcari Rodica - prezentă
Băcanu Cristian-Tudor - prezent
Bălăşoiu Aurel... Bălăşoiu Aurel - absent; este? Bălăşoiu - prezent
Băltăreţu Viorel - absent
Bejinariu Eugen - prezent
Benchescu-Pecingină Claudia - prezentă
Bende Sándor - prezent
Benedek Zacharie - prezent
Benga Tudor-Vlad - prezent
Berescu Monica... Berescu Monica - absentă
Biró Rozália - absentă
Bîlcea Ovidiu - absent
Bîrcă Constantin - prezent
Blaga Daniel-Codruţ - prezent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Bola Bogdan-Alexandru - absent
Borta Raluca-Maria - absentă
Bota Călin-Ioan - prezent
Botez Mihai-Cătălin - prezent
Budacă Vasile - prezent
Budăi Marius - prezent
Buican Cristian - absent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Bulai Iulian... Este prezent? Prezent.
Bulai Oana - absentă
Burciu Cristina - prezentă
Buzoianu Diana-Anda - prezentă
Calista Mara - absentă
Calotă Florică - absent
Cambera Oana-Alexandra - prezentă
Cazan Laurenţiu-Nicolae - prezent
Cătăniciu Steluţa - prezentă
Cătăuţă Ana-Maria - absentă
Chelaru Mircea... Este domnul - prezent. (Discuţii.)
Calista Mara - prezentă (Discuţii.)
Chesnoiu Adrian - prezent
Chichirău Cosette - absentă
Chira Claudiu - prezent
Chirilă Alin - prezent
Ciofu Cătălina - prezentă
Ciornei Radu Tudor... Ciornei Radu Tudor - absent
Ciubuc Ciprian - prezent
Cîtea Vasile - prezent
Coarnă Dumitru - prezent
Coleşa Ilie-Alin - prezent
Constantin Daniel - prezent
Cozma Adrian-Felician - prezent
Cozmanciuc Corneliu... Cozmanciuc Corneliu - absent
Cristea Andi-Lucian - absent
Cristescu Radu - prezent
Cristian Brian - prezent
Crîstici Ognean - prezent
Cruşoveanu Marian - absent
Csép Éva-Andrea - prezentă
Csoma Botond - absent
Cupşa Ioan - absent, prezent? Cupşa Ioan - prezent
Damian Romulus-Marius... Damian - absent
Dancă Ionel - prezent
Dămureanu Ringo - prezent
Dehelean Silviu - absent
Dinu Cristina - prezent
Drancă Andrei... Drancă Andrei - absent
Drulă Cătălin - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă, a votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Da, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:
Dumitrescu Raluca Giorgiana - prezentă
Dumitru Florian Emil - prezent
Dunavă Costel - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Am strigat Damian, dar n-aţi răspuns.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Am strigat, dar n-aţi răspuns.
Nu e nici o problemă, Damian Romulus - prezent.
Enachi Raisa - prezentă
Farago Petru - prezent
Fădor Angelica - absentă
Făgărăşian Valentin - prezent
Fălcoi Nicu - prezent
Feodor Silviu - prezent
Fifor Mihai-Viorel - prezent
Firczak Iulius Marian - prezent
Florea Daniel - prezent
Florea Oana Consuela - prezentă
Floroiu Ionel - prezent
Flucuş Dumitru - prezent
Focşa Dumitru - prezent
Folescu Cornel - prezent
Furtună Mirela - prezentă
Gál Károly - prezent
Ganţ Ovidiu Victor - prezent
Gavrilă Anamaria - absentă
Gavrilescu Graţiela - absentă
Georgescu Nicolae - absent
Gheba Daniel-Sorin - prezent
Gheorghe Andrei Daniel - prezent
Gheorghiu Bogdan - absent
Ghera Giureci-Slobodan - absent
Ghiţă Daniel - prezent
Giugea Nicolae - prezent
Giurgiu Adrian - prezent
Gîdei Laurenţiu-Viorel - prezent
Gliga Dumitriţa... Gliga Dumitriţa - absentă
Goleac Nicoleta - prezentă
Grădinaru Radu-Vicenţiu - prezent
Grecu Ion-Cătălin... Grecu Ion-Cătălin - absent
Grosaru Andi - prezent
Gudu Michael - prezent
Hajdu Gabor... Nu este, nu? (Discuţii.)
Hajdu Gabor - prezent
Hangan Pollyanna-Hanelore - nu este, absentă
Havârneanu Filip - absent
Hărătău Elena - absentă
Holban Georgeta-Carmen - prezentă
Hurduzeu Florin - prezent
Huţu Alexandra - prezentă
Huţucă Bogdan-Iulian - prezent
Iancu Marius - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ichim Cristian-Paul - prezent
Ignat Ion-Alin-Dan - prezent
Ilie Victor - prezent
Ion Stelian-Cristian - prezent
Ionescu George - prezent
Ivănuţă Cristian - prezent
Kelemen Atilla - prezent
Kelemen Hunor - prezent
Kiss János - prezent
Kocsis-Cristea Alexandru - absent
Kolcsár Károly - prezent
Könczei Csaba - prezent
Kulcsár-Terza József - prezent
Ladányi László - prezent
Lasca Mihai - prezent
Lazăr Ion - prezent

Lazăr Teodor - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Lazăr Teodor? Prezent.

Leoreanu Laurenţiu - prezent (Discuţii.)

Da, am strigat. Votaţi şi vă trec direct la...
Longher Ghervazen - prezent
Lőricz Ştefan... Lőricz Ştefan - absent
Lungoci Dumitru-Lucian - prezent
Lungu Romeo - prezent
Lupu Andrei-Răzvan... Lupu Andrei-Răzvan - absent
Macovei Silviu - prezent
Magyar Loránd - prezent
Manea Cătălin-Zamfir - prezent
Mang Ioan - prezent
Manole-Petre Florin - prezent
Manta Claudiu - prezent
Mareş Mara - absentă
Marin Laurenţiu - prezent
Marşalic Jaro Norbert - prezent
Mărculescu Dumitru - prezent
Mărgărit Mitică - prezent
Meclea Alina - prezentă
Merka Adrian - prezent
Miftode Marius - prezent
Mihalcea Remus - prezent
Miklós Zoltán - prezent
Mina Marian - prezent
Mircea Florin - prezent
Miruţă Radu - prezent
Mitrea Dumitrina - prezentă
Miuţescu Gheorghe - prezent
Moisin Radu - prezent
Moldovan Sorin - prezent
Molnar Ervin - prezent
Molnar Radu... Molnar Radu-Iulian - absent
Morar Olivia... Morar Olivia - absentă
Moşneanu Liviu... Moşteanu

 
   

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

E plecat, e în concediu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Concediu.
Muncaciu Sorin - prezent
Munteanu Remus - prezent
Murariu Oana - prezentă
Muraru Iulian - prezent
Nacov Gheorghe - absent
Nagy Szabolcs - prezent
Nagy Vasile - prezent
Nassar Rodica - prezentă

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Eu zic să ne oprim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

O să facem o pauză, da.

(Discuţii.)

Reluăm.
Năcuţă Sorin - prezent
Năsui Claudiu - prezent
Neaga Florian - prezent
Neagu Denisa... Neagu Denisa - absentă
Neaţă Eugen - prezent
Nechita Aurel - prezent
Niţă Nicu - prezent (Discuţii.)
Vă văd aici.
Orban Ludovic - prezent
Ostaficiuc Marius - prezent
Oteşanu Daniela - prezentă
Özmen Oana - prezentă
Paladi George - prezent
Pambuccian Varujan - absent
Panait Radu - prezent
Paraschiv Rodica - prezentă
Patrichi Liviu - prezent
Pavelescu Nicolae - absent
Păunescu Silviu... Păunescu Silviu - absent
Pecingină Gheorghe - prezent
Petreţchi Nicolae - prezent
Peţa-Ştefănescu - prezentă
Piper-Savu Florin - prezent
Pirtea Gabriel - absent
Plăiaşu Gabriel - prezent
Polak Tudor - absent
Poliţeanu Mihai - absent
Pop Darius - absent
Pop Rareş - prezent
Popa Alexandru - prezent
Popa Radu - absent
Popa Ştefan-Ovidiu - prezent
Popescu Dan-Cristian - prezent
Popescu Vlad - prezent
Popică Eduard - prezent
Predescu Ana-Loredana - prezentă
Presură Alexandra - prezentă
Prişcă Răzvan - prezent
Prună Cristina - prezentă
Prunean Alin-Costel - absent
Puşcaşu Lucian - prezent
Puşcaşu Petre - prezent
Rasaliu Marian - absent
Rizea Cristina - absentă
Rodeanu Bogdan-Ionel - prezent
Roman Florin - prezent
Roşca Mircea - absent
Rujan Dumitru - prezent
Rusu Daniel - prezent
Salan Viorel - prezent
Sandu Viorica - prezentă
Sas Lóránt - absent
Sărmaş Ioan - prezent
Scripnic Lilian - prezent
Seidler Cristian - absent
Seres Dénes - prezent
Sighiartău Robert - absent
Simion George-Nicolae - prezent
Simonis Alfred - prezent
Solomon Adrian - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stancu Paul - prezent
Stativă Irinel - prezent
Stănescu Vetuţa - prezentă
Stângă George - prezent
Stoian Maria - prezentă
Stoica Bogdan-Alin - prezent
Stoica Ciprian-Titi - prezent
Stoica Diana - absentă
Stoica Elena - prezentă
Stoica Ştefan-Bucur - absent
Stroe Ionuţ-Marian - prezent
Suciu Sebastian - prezent
Suciu Vasile-Daniel - prezent
Szabó Ödön - prezent
Şandru Cosmin... Şandru Cosmin - absent
Şerban Ciprian-Constantin - prezent
Şerban Gianina - prezentă
Şimon Gheorghe - prezent
Şişcu George - absent
Şlincu Dan-Constantin - prezent
Şoldan Gheorghe - prezent
Şoptică Costel - prezent
Şovăială Constantin - prezent
Ştefan Ion - absent
Tanasă Dan - prezent
Tănase Antonel - prezent
Tănăsescu Alina - prezentă
Tătaru Nelu - prezent
Teniţă Dragoş-Cătălin - absent
Teodoroiu Maya - absentă
Terente Eugen - prezent
Thellmann Christine - prezentă
Toader Bogdan-Andrei - prezent
Toda Daniel - absent
Todosiu Beniamin...

 
   

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

E aici, e aici.

Mă scuzaţi, mă uitam acolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:
Prezent. Mă scuzaţi! Toda Daniel, prezent.
Todosiu Beniamin - prezent
Toma Ilie - prezent
Toma Vasilică - prezent
Trăilă Cristina - prezentă
Trif Bogdan Gheorghe - prezent
Tudorache Daniel - prezent... Tudorache Daniel?

 
   

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Prezent, da.
Tuhuţ Radu - prezent
Tulbure Simina-Geanina - absentă
Tuşa Adriana Diana - prezentă
Tuţă George - prezent
Ţachianu Marian - absent
Ţepeluş Laurenţiu - prezent
Ţoiu Oana - prezentă
Ţuţuianu Marius - prezent
Udrişte Iuliu - absent
Ungureanu Emanuel - prezent
Varga Glad-Aurel - prezent
Vecerdi Cristina - prezentă
Vexler Silviu - prezent
Vicol Laura - prezentă
Vîlceanu Dan - prezent
Volosatîi Boris - prezent
Vulcan Marius - prezent... Vulcan Marius?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Absent.
Vulpescu Ioan - prezent
Weber Mihai - prezent
Wiener Adrian - absent
Zakarias Zoltán - prezent
Zetea Gabriel - absent
Şi Zisopol Dragoş Gabriel - prezent

 
   

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Pe doamna Vicol aţi pus-o prezentă?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Da, am pus-o, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Eu am epuizat lista, dar uzanţa e să mai citiţi o dată doar absenţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Am înţeles.

O să reluăm lista cu deputaţii absenţi.

Acatrinei Dorel - absent
Achimaş-Cadariu - absent
Adomnicăi Mirela - absentă
Amet Varol - absent
Apjok Norbert - absent
Ardelean Ben-Oni - absent
Badea Mihai-Alexandru - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

A votat, a votat. Prezent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

Iulian sau Mihai?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

USR. Badea, USR, a votat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:

USR? Badea Mihai-Alexandru - prezent

Balan Ioan

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Nu, nu, e prezent.

Balabaşciuc e absent.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu:
Balabaşciuc Călin... Balabaşciuc Călin - absent
Băltăreţu Viorel - absent
Berescu Monica - absentă
Biró Rozália - absentă
Bîlcea Ovidiu - absent (Discuţii.)
Bola Bogdan - absent
Borta Raluca - absentă
Buican Cristian - absent
Bulai Oana - absentă
Calista... nu, Calotă, mă scuzaţi!
Calotă Florică - absent
Cătăuţă Ana-Maria - absentă
Chichirău Cosette - absentă
Ciornei Radu - absent
Cristea Andi-Lucian - absent
Cruşoveanu Marian - absent
Csoma Botond - absent
Dehelean Silviu - absent
Drancă Andrei - absent
Fădor Angelica - absentă
Gavrilescu Graţiela - absentă
Gavrilă Anamaria - absentă
Georgescu Nicolae - absent
Gheorghiu Bogdan - absent
Ghera Giureci - absent
Gliga Dumitriţa - absentă
Grecu Ion-Cătălin - absent
Hangan Pollyanna - absentă
Havârneanu Filip - absent
Kocsis-Cristea Alexandru - absent
Lőrincz Ştefan - absent
Lupu Andrei-Răzvan - absent
Mareş Mara - absentă
Molnar Radu - absent
Morar Olivia - absentă
Nacov Gheorghe - absent
Neagu Denisa - absentă
Pambuccian Varujan - absent
Pavelescu Nicolae - absent
Păunescu Silviu - absent
Pirtea Marilen-Gabriel - absent
Polak Tudor - absent
Poliţeanu Mihai - absent
Pop Darius - absent
Popa Radu - absent
Prunean Alin - absent
Rasaliu Marian - absent
Rizea Cristina - absentă
Roşca Mircea - absent
Sas Lóránt - absent
Sighiartău Robert - absent
Stoica Diana - absentă
Stoica Ştefan-Bucur - absent
Şandru Cosmin - absent
Şişcu George - absent
Ştefan Ion - absent
Teniţă Dragoş - absent
Teodoroiu Maya - absentă
Tulbure Simina - absentă
Ţachianu Marian - absent
Udrişte Iulius - absent
Vulcan Marius - absent
Wiener Adrian - absent
Zetea Gabriel - absent

Mulţumesc.

 
  Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea tranzitării teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate Ucrainei de către Suedia şi, la solicitare, instruirea militarilor ucraineni.

După pauză

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

În conformitate cu prevederile art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, îi rog pe membrii Birourilor permanente să se reunească la sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru verificarea şi numărarea voturilor şi întocmirea proceselor-verbale cu privire la rezultatul votului.

Continuăm lucrările cu punctul 15 al ordinii de zi, unde avem Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea tranzitării teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate Ucrainei de către Suedia şi, la solicitare, instruirea militarilor ucraineni.

Stimaţi colegi,

Vă anunţ că informarea transmisă de Preşedintele României este afişată pe paginile de internet ale celor două Camere ale Senatului.

Luăm act de informarea transmisă de Preşedintele României.

 
Video in format Flash/IOS Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea desfăşurării de activităţi de instruire şi exerciţii cu partenerul american, inclusiv prepoziţionarea pe teritoriul României, pentru o perioadă de până la doi ani, a unui contingent american de forţe navale pentru operaţiuni speciale.

Şi punctul 16, Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea desfăşurării de activităţi de instruire şi exerciţii cu partenerul american, inclusiv prepoziţionarea pe teritoriul României, pentru o perioadă de până la doi ani, a unui contingent american de forţe navale pentru operaţiuni speciale.

Stimaţi colegi,

Vă anunţ că informarea transmisă de Preşedintele României este afişată pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Sunt intervenţii?

Nu sunt, nu sunt intervenţii.

Văd totuşi că sunt.

Vă rog.

Doriţi să vorbiţi? (Discuţii.)

Doriţi.

Domnul deputat Chelaru, da?

Vă rog.

Am văzut că aţi apăsat, de asta m-am şi oprit.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Chelaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am intervenit pentru că, studiind cu atenţie cele două informări, ele sunt, normal, post-factum. Ceea ce s-a aprobat se derulează deja într-un exerciţiu în teren.

Reţin însă, ca o chestiune de, să spunem, apreciere pozitivă, prezenţa parteneriatului strategic... partenerului strategic prin trupele desemnate din forţele speciale navale pe teritoriul nostru, pentru a se produce pe mai departe o pregătire comună cu forţele speciale române.

Spun treaba aceasta pentru că trebuie să se înţeleagă de ce este nevoie, chiar în condiţiile în care apare o anumită suspiciune, o anumită teamă în rândul masei publice, al persoanelor care trăiesc, foarte mult uneori, din discursul conspiraţionist, este nevoie de această prevenţie strategică prin prezenţa trupelor înaintate, predispoziţia acestora... predispunerea acestora pe spaţii astfel încât să producem ceea ce este cel mai important în asigurarea strategică a unei naţiuni şi, implicit, a prezervării stării de pace, prin descurajare defensivă.

Deci, din punctul acesta de vedere, am simţit nevoia să accentuez încă o dată că sunt aspecte de luat în considerare şi de apreciat în sensul pozitiv, că unele dintre ele sunt ca la gimnastică, unele sunt la impuse, şi ar trebui mai multă forţă de persuasiune din partea reprezentanţilor noştri, pentru ca România să fie parte intrinsecă din procesul de luare a deciziilor, nu numai parte executantă. Este doar o sugestie, pe care o spun de la tribuna acestui Parlament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumim.

Domnul deputat Ciubuc Ciprian, neafiliat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În Parlamentul European, Diana Iovanovici-Şoşoacă a reuşit să convingă europarlamentarii şi au votat o rezoluţie împotriva Israelului şi genocidului pe care îl face Statul Israel în Gaza.

Astăzi, în acest moment, avem deschise două flancuri, Rusia şi Iran, care apără Libanul, iar Iohannis şi Ciolacu ne-au băgat în două războaie, unul în Ucraina cu Rusia şi unul în Liban cu Iranul, pentru că scutul de la Deveselu a fost dat pentru a ne apăra de Iran, nu altceva. Aşa s-a semnat în acel acord când s-a construit Deveselu. În acest moment, Parlamentul României trebuie să voteze şi să declare doi mari trădători ai naţiunii române, Iohannis şi Ciolacu, care nu fac nimic altceva decât să bage poporul român într-un război şi... în două războaie, care nu sunt ale noastre.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Nu mai sunt alte intervenţii.

Luăm act de informarea transmisă de Preşedintele României.

Aşteptăm să vină rezultatul numărătorii votului şi vom continua lucrările în momentul în care vine comisia.

 
  Numirea membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

După pauză

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Reluăm lucrările.

Invit pe domnul senator Lavric pentru a prezenta rezultatele voturilor. (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Lavric:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă prezint rezultatele alegerilor de astăzi.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate, prin vot secret cu buletine de vot, de către deputaţi şi senatori asupra candidaţilor propuşi pentru a fi numiţi membri ai Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, cu nominalizarea conducerii executive.

S-au constatat următoarele:

- numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 466;

- numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 343;

- numărul total de voturi exprimate - 341;

- numărul de voturi anulate - 0;

- număr total de voturi valabil exprimate - 341.

Din verificarea şi numărarea voturilor, rezultă următoarele:

- Isărescu Mugur Constantin, preşedinte al Consiliului de administraţie şi guvernator al BNR, a primit 286 de voturi pentru şi 55 de voturi contra;

- Badea Leonardo, vicepreşedinte al Consiliului de administraţie şi prim-viceguvernator al BNR, a primit 289 de voturi pentru şi 52 împotrivă;

- Georgescu Florin, membru al Consiliului de administraţie şi viceguvernator al BNR, a primit 287 de voturi pentru, 54 contra;

- Marinescu Cosmin-Ştefan, membru al Consiliului de administraţie şi viceguvernator al BNR, a primit 288 de voturi pentru şi 53 împotrivă;

- Socol Aura Gabriela, membru al Consiliului de administraţie, a primit 289 de voturi pentru, 52 împotrivă;

- Anastase Roberta-Alma, membru al Consiliului de administraţie, a primit 286 de voturi pentru şi 55 contra;

- Nazare Alexandru, membru al Consiliului de administraţie - 301 voturi pentru, 40 contra;

- Bálint Csaba, membru al Consiliului de administraţie - 289 de voturi pentru, 52 contra;

- Popa Cristian, membru al Consiliului de administraţie - 290 de voturi pentru şi 51 contra.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat, Birourile permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru numirea în funcţiile în care au fost propuşi.

 
Video in format Flash/IOS Numirea unor membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Următorul proces-verbal, referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea a doi membri neexecutivi în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

În temeiul prevederilor art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, asupra candidaţilor propuşi pentru a fi numiţi în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

S-au constatat următoarele:

- numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 466;

- numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 343;

- numărul total de voturi exprimate - 334;

- număr de voturi anulate - 0;

- număr total de voturi valabil exprimate - 334, din care:

- Niculae Ciprian-Dumitru, membru în executiv, a primit 283 de voturi pentru şi 51 contra;

- iar Stănică Elena-Monica, membru în executiv, a primit 266 de voturi pentru şi 68 contra.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat, Birourile permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru numirea în funcţiile pentru care au fost propuşi.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.17/2021 privind alegerea membrilor şi a biroului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Următorul proces-verbal, pentru alegerea unui membru şi vicepreşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, asupra propunerii de alegere a domnului deputat Mărgărit Mitică-Marius în calitatea de membru şi vicepreşedinte al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, au constatat următoarele:

- număr total de deputaţi şi senatori - 466;

- numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 343;

- număr total de voturi exprimate - 331;

- număr de voturi anulate - 0;

- număr total de voturi exprimate valabile - 331.

Ca urmare a faptului că, din totalul de 466 de deputaţi şi senatori, au fost prezenţi 343, din care 283 au votat pentru numire, Birourile permanente au constatat că a fost întrunită majoritatea necesară pentru numirea domnului deputat Mărgărit Mitică-Marius în calitatea de membru şi vicepreşedinte al Comisiei parlamentare comune pentru controlul activităţii SRI.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.18/2021 pentru alegerea membrilor şi a biroului Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la alegerea unui membru şi secretar al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, asupra propunerii de alegere a domnului senator Bourceanu Septimiu-Sebastian în calitatea de membru şi secretar al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, au constatat următoarele:

- număr total de deputaţi şi senatori - 466;

- numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 343;

- numărul total de voturi exprimate - 338;

- numărul de voturi anulate - 0;

- număr total de voturi valabile - 338.

Ca urmare a faptului că, din totalul de 466 de deputaţi şi senatori, au fost prezenţi 343, din care 294 au votat pentru numire, Birourile permanente au constatat că a fost întrunită majoritatea necesară pentru numirea domnului senator Bourceanu Septimiu-Sebastian în calitatea de membru şi secretar al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Video in format Flash/IOS Numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Şi ultimul proces-verbal, referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la propunerile de numire a unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului şi au constatat următoarele:

- număr total al deputaţilor şi senatorilor - 466;

- numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 343;

- număr total de voturi exprimate - 325;

- număr de voturi anulate - 0;

- numărul total de voturi valabil exprimate - 325.

Din verificarea şi numărarea voturilor pentru fiecare candidat, rezultatul votului se prezintă astfel:

- Dindirică Lucian Costin, membru titular - 256 de voturi pentru, 69 de voturi contra;

- Severin Georgică, membru titular - 250 de voturi pentru, 75 împotrivă;

- Dincă Oana Simona, membru titular - 253 de voturi pentru, 72 împotrivă;

- Gubernat Maria Monica, membru titular - 249 de voturi pentru, 76 împotrivă;

- Borsos Orsolya Éva, membru titular - 254 de voturi pentru, 71 împotrivă;

- Tasnádi Zsuzsa-Márta, membru supleant - 253 de voturi pentru, 72 contra;

- Bârsan Daniela, membru titular - 251 de voturi pentru, 74 împotrivă;

- Manciu Cristiana-Narcisa, membru supleant - 251 de voturi pentru şi contra - 74;

- Bănescu Vasile, membru titular - 287 de voturi pentru, 38 contra.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat, Birourile permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru numirea în funcţiile pentru care au fost propuşi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc.

Aţi terminat, da?

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Parlamentul României a hotărât numirea în funcţii potrivit voturilor exprimate.

 
Video in format Flash/IOS Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea desfăşurării de activităţi de instruire şi exerciţii cu partenerul american, inclusiv prepoziţionarea pe teritoriul României, pentru o perioadă de până la doi ani, a unui contingent american de forţe navale pentru operaţiuni speciale.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Aşa cum am anunţat anterior, trecem la depunerea jurământului de către noul membru al Comisiei SRI. Colegul de la Comisia SIE este bolnav, va depune în următorul plen comun.

Cu mâna pe Constituţie şi Biblie, rostiţi textul jurământului, îl semnaţi şi îl depuneţi la preşedintele de şedinţă.

Îl invit la tribună pe domnul deputat Mitică-Marius Mărgărit, noul membru al Comisiei SRI.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

Eu, Mărgărit Mitică-Marius,

"Jur să păstrez secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor de care voi lua la cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor, atât pe timpul mandatului, cât şi după încetarea acestuia.

Jur pe propria răspundere că nu am făcut parte din structurile fostei Securităţi şi că nu fac parte din cadrele Serviciului Român de Informaţii sau ale altor servicii secrete de informaţii."

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Felicitări tuturor şi succes în activitate!

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

O zi frumoasă!

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.23.