Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.145/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2024

Aprobarea programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 17.38.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Marius Humelnicu, secretar al Senatului.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă invit, cu respect, să ascultăm imnul naţional al României.

(Se intonează imnul naţional al României.)

Stimaţi colegi şi colege,

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 450 de deputaţi şi senatori, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 306.

După cum ştiţi, şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru această şedinţă comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi.

Domnule Coleşa, vă rog.

 
 

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

În primul rând, domnule preşedinte, vreau să vă rog, conform regulamentului, să faceţi un vot de control, pentru a ne asigura că avem cvorum pentru această şedinţă reunită a Camerei şi Senatului.

Şi, în al doilea rând, vreau să vă propun eliminarea de pe ordinea de zi a Pl-x 70/2022 şi retrimiterea lui la comisie pentru raport suplimentar, pentru două săptămâni.

Mulţumesc.

Deci vot de control şi eliminarea de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule lider de grup,

Atât de departe de mine este gândul de a face o polemică pe marginea regulamentului cu dumneavoastră, dar totuşi simt nevoia să o fac, pentru că sunteţi lider de... sunteţi lider de grup.

Nu avem nevoie de cvorum de şedinţă decât la sesiunea de vot final. Prin urmare, prima intervenţie a dumneavoastră este lipsită de obiect şi e doar o mică încercare, aşa, politicianistă, că nu vreau să fac o dezbatere politică cu dumneavoastră.

Ca să vedeţi că eu, în schimb, cunosc regulamentul, a doua parte a intervenţiei dumneavoastră, şi aceea este puţin discutabilă, cereţi retrimiterea la comisii pentru două săptămâni, nu eliminarea. Este ori eliminare, ori retrimitere la comisii.

Dar, ca să vedeţi că sunt înţelegător, voi supune votului, pentru că este regulamentar s-o fac, retrimiterea la comisii a..., pentru două săptămâni, a proiectului pe care îl avem pe ordinea de zi.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele, iar colegii din online, tabletele.

Vot pentru retrimiterea la comisii.

Vot, vă rog.

 
 

177 de voturi contra, 35 pentru, 7 abţineri.

Propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul de voturi.

Aşadar, continuăm şedinţa.

Dacă în legătură cu programul de lucru sunt obiecţii. Nu.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Vot, vă rog.

 
 

204 voturi pentru, 13 contra şi 3 abţineri, 6 colegi care nu votează.

Programul de lucru a fost aprobat.

 
Dezbaterea şi respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. (L100/2022, Pl-x 70/2022)

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi avem înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. (Pl-x 70/2022, L100/22.02.2022)

Lege organică, procedură de urgenţă.

Raportul suplimentar al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Potrivit dispoziţiilor regulamentare, propunerea legislativă urmează a fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul.

Nu. Nu.

Pentru prezentarea raportului, dau cuvântul domnului deputat Eugen Bejinariu, din partea Comisiei pentru statut, iar la final, domnule preşedinte, vă rog să faceţi propuneri pentru timpii de dezbatere.

Vă rog.

 

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sunt preşedintele comisiei, ca să... pentru stenogramă.

Raport suplimentar asupra Proiectului de hotărâre a Parlamentului privind modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În conformitate cu prevederile art.21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de hotărâre a Parlamentului privind modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrat cu numărul PH CD 14/2022 (BP 86/2022).

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul diversificării şi înăspririi normelor referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionatorii prevăzute de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de Regulamentele celor două Camere.

Numai o secundă, că e o inadvertenţă.

Vă rog să mă scuzaţi, stimaţi colegi, s-a produs o eroare.

Deci vorbim de Pl-x nr.70/2022, legea 100/2022 - L100/2022.

Raport suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Deci, cum spuneam, în conformitate cu prevederile art.21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, înregistrată la Camera Deputaţilor cu numărul Pl-x 70/2022 şi la Senat, cu L100/2022.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor în sensul diversificării şi înăspririi dispoziţiilor legale referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionatorii prevăzute de Regulamentele celor două Camere.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, prin avizul transmis cu nr.186/28.02.2022.

Punctul de vedere al Guvernului, cu nr.2914/29.03.2022, precizează că Regulamentul va decide... că Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării acestei iniţiative legislative.

În şedinţa din 18 mai 2022, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis să retrimită comisiei raportul asupra propunerii legislative menţionate, adoptat în şedinţa din data de 28 februarie 2022, în vederea întocmirii unui raport suplimentar în acord cu Decizia Curţii Constituţionale a României nr.137 din 16 martie 2022.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 31.05.2022, la lucrările comisiei fiind prezenţi 7 din totalul de 9 membri.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi - 5 voturi pentru, un vot împotrivă -, să propună plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 70/2022; L100/2022), cu amendamentele admise prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, ce vizează modificarea unei legi organice, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit art.73 alin.(3) lit.c) din Constituţia României, republicată, şi urmează să fie dezbătută şi votată de cele două Camere ale Parlamentului, în şedinţă comună, conform dispoziţiilor art.65 alin.(2) lit.j) din Constituţia României, republicată.

Prezentul raport înlocuieşte integral raportul Pl-x nr.70/2022 din 28.02.2022.

Mulţumesc.

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Timpi de dezbatere?

 
 

Domnul Eugen Bejinariu:

Două minute timp de dezbatere.

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ce surpriză!

Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Colegii din online, tabletele.

Vot pentru...

Staţi să se aşeze toată lumea.

Domnule Merka, vă rog să luaţi loc.

Mulţumesc.

Vot pentru timpii de dezbatere.

Vot, vă rog.

 
 

Cu 236 de voturi pentru, 8 contra, două abţineri, un coleg nu votează, timpii de dezbatere au fost aprobaţi.

Intervenţii?

Domnul Muncaciu?

Vă rog.

 
 

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Am fost unul dintre cei sancţionaţi pentru Pl-x 145, pe care dumneavoastră l-aţi introdus samavolnic în lucrările de atunci.

Vă anunţ că, între timp, sancţiunea dumneavoastră a ajuns să fie discutată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde aţi pierdut. Pentru că, uitaţi ce se întâmplă, nu mai vă amăgiţi că veţi putea să introduceţi sancţiuni şi să judecaţi pe bază de vot partinic, pentru că nu se va întâmpla aşa ceva. Dumneavoastră trebuie să vă aduceţi aminte că acest Parlament a semnat Convenţia Drepturilor Omului... Europeană a Drepturilor Omului şi va trebui să ţineţi cont de această convenţie.

Această convenţie anunţă următorul lucru: că deputaţii, ca şi orice altă persoană, au dreptul la due process, adică au dreptul la un proces drept, or, dumneavoastră, în Comisia pentru justiţie, aţi votat prin vot, aţi condamnat pe vremea aceea deputaţii. Acest lucru nu-l veţi mai putea face. Să vă iasă din cap chestiunea asta! Pentru că sancţiunea este o sancţiune administrativă, or, dacă dumneavoastră daţi sancţiuni administrative, va trebui să urmaţi procedura administrativă, or, procedura administrativă nu se face prin vot partinic. E bine să ţineţi minte lucrul ăsta, că vă veţi lovi de asta.

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu o singură menţiune tehnică, este Comisia juridică, nu justiţie.

Domnule Coarnă, vă rog.

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi eu am fost sancţionat în 10 mai 2023, sigur, pentru cele trei Pl-x-uri: 143, 144 şi 145/2024, Pl-x-uri care, practic, afectează în tot o mare parte din drepturile şi libertăţile noastre fundamentale.

Ceea ce faceţi dumneavoastră acum, aici, este un atac direct la Constituţie. Vorbim de art.29 - Libertatea conştiinţei, art.30 - Libertatea de exprimare, art.31 - Dreptul la informare.

Dumneavoastră adăugaţi prin lege la Constituţie, încercaţi să transformaţi acest Parlament într-o instituţie amorfă, o instituţie care, practic, să n-aibă posibilitatea să reacţioneze. Nu puteţi şi n-aveţi dreptul prin Legea nr.24/2000 să adăugaţi la Constituţie printr-o lege organică.

Sigur că o să votăm contra, iar acele decizii de sancţionare au fost decizii politice, nicidecum juridice. Dumneavoastră aţi acordat un vot politic şi ne-aţi sancţionat neconstituţional. Şi sigur că o instanţă din lumea asta va trebui să se pronunţe împotriva acelor abuzuri. Nu încercaţi să duceţi abuzul într-o limită extremă, pentru că în ultima perioadă de timp...

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

... aţi demonstrat că faceţi atac la Constituţie şi încercaţi - acuma cu părere de rău o spun...

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

... revenirea la dictatură.

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La final, domnule Grosaru.

Lucrăm pe raportul suplimentar al comisiei. Comisia propune adoptarea cu amendamente.

Dacă la titlu sunt obiecţii sau comentarii. Nu.

Adoptat.

Dacă la punctul 2 sunt obiecţii sau comentarii. Nu.

Adoptat.

La punctul 3? Nu.

Adoptat.

La punctul 4? Nu.

Adoptat.

La punctul 5? Nu.

Adoptat.

La punctul 6? Nu.

Adoptat.

La punctul 7? Nu.

Adoptat.

La punctul 8? Nu.

Adoptat.

Am încheiat dezbaterile pe articole.

Urmează să trecem la vot.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele.

Supun aşadar votului propunerea comisiei de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele admise.

Să înceapă votul.

Vot, vă rog.

 
 

Cu 223 de voturi pentru, 7 contra, propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi. (Aplauze.)

Vă rog, domnule Grosaru.

Daţi-i microfonul domnului Grosaru.

 
 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Problema noastră este următoarea, reacţii ca urmare a ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale vin din toată lumea: Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa.

Problema noastră este faptul că toate problemele şi derapajele de la democraţie pleacă, de fapt, de aici, din mijlocul Parlamentului, din ceea ce s-a chemat mai deunăzi acest compus Grup parlamentar al minorităţilor naţionale.

Este interesant şi va fi interesant să vedem, domnule preşedinte, stimaţi colegi, cum vor fi validaţi deputaţii care reprezintă organizaţii care nu au organe de conducere, administrare şi control legal înregistrate la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Este interesant de văzut cum competitori electorali, care îmbracă trei forme de organizare şi au acelaşi nume, adică din punct de vedere juridic au trei forme de organizare, şi mă refer la organizaţii precum Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care are trei forme de organizare, trei numere de înregistrare, nu se ştie care este situaţia, vor fi validaţi aceşti deputaţi. Şi vă mai întrebaţi de ce lucrurile sunt în felul în care sunt. Pentru că derapajele de la democraţie pleacă exact tocmai de aici.

A modifica statutul...

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Grosaru, aş avea rugămintea nu să vă opriţi...

 
 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

... a modifica...

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... dar să finalizaţi.

 
 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

... a modifica statutul deputaţilor şi senatorilor...

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Zece secunde.

 
 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

... numai în sensul introducerii unor sancţiuni pentru chestiuni care s-au întâmplat şi se întâmplă de ani de zile este o chestiune minimală. Modificarea regulamentului... (Microfon întrerupt.)

 
 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc mult.

Stimaţi colegi senatori,

Întrucât este ultima şedinţă comună în această formulă, celor care nu mai continuă vă doresc tot binele din lume, "Sărbători fericite!", iar pentru toţi ceilalţi, ne revedem mâine la şedinţa de plen a Camerei, iar vineri şi sâmbătă, la constituirea noului Parlament.

Vă doresc tuturor o după-masă plăcută!

 
 

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.03.