Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.63/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2025

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16.08.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 232.

Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 12, şi marţi, 13 mai 2025; programul de lucru pentru perioada 12 - 17 mai 2025; lista rapoartelor depuse în perioada 6 - 12 mai 2025 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, iar de la ora 17.00 vom continua lucrările cu primirea răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi prezentarea interpelărilor.

Stimaţi colegi,

Întreb liderii de grup dacă în legătură cu ordinea de zi sunt observaţii? Nu.

Intrăm în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2024 pentru modificarea art. 13 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului naţional Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 (PL-x 13/2025) (rămas pentru votul final).  

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2024 pentru modificarea art. 13 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023"; PL-x 13/2025; procedură de urgenţă.

Din partea Guvernului, vă rog, luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Demeter András István (secretar de stat, Ministerul Culturii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Capitalele culturale europene, de regulă, pe lângă programul cultural artistic, îşi propun să realizeze şi un program de investiţii, cu scopul de a lăsa moştenire construită generaţiilor care vor urma.

În cazul Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, acest program de investiţii conţine şi Proiectul reabilitării Sălii Studio a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara.

În acest sens, Guvernul a elaborat ordonanţa de urgenţă, prin care se prorogă termenul de la art. 13 alin. (4), până la sfârşitul acestui an, în vederea finalizării investiţiei începute.

Aprobarea proiectului de lege privind această ordonanţă de urgenţă vine ca un instrument necesar şi util pentru a termina această frumoasă poveste care a fost Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc şi eu.

Să rămâneţi după program, vă rog.

Am un sacou în plus, în birou! Am un sacou în plus, vi-l pot oferi!

Comisia pentru buget şi Comisia pentru cultură, vă rog, raportul.

Avem pe cineva de la Comisia pentru buget sau de la cultură?

Am raportul. Ţi-l dau?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2024

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 118 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a fost dezbătut prezentul Proiect de Lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Suntem Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (4) al art. 13, având ca scop asigurarea cadrului legal necesar continuării investiţiei derulate de către Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara.

Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au examinat proiectul de lege în şedinţa cu prezenţă fizică, în data de 25 februarie 2025.

În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită Comisiei pentru cultură un raport preliminar de adoptare.

Membrii Comisiei pentru cultură, în 4 martie 2025, au dezbătut acest proiect de lege şi au decis un raport comun de adoptare, în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc frumos.

Domnul deputat Popovici Florin-Cornel, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Cornel Popovici:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi, ne aflăm în faţa unei decizii care depăşeşte simpla dimensiune administrativă sau contabilă a unui proiect de investiţii.

Ne aflăm în faţa unui vot care are de-a face cu memoria unei identităţi culturale plurale, cu respectul faţă de patrimoniul artistic.

Timişoara nu este doar un oraş, este un simbol viu al coexistenţei între etnii, limbi şi confesiuni, un oraş în care, încă din secolul al XVIII-lea, ideile iluministe au pătruns, aducând modernitate, reforme şi cultură. Aici, teatrul a devenit o formă de educaţie civică şi artă comunitară. Primele spectacole în limba germană, apoi cele maghiare şi româneşti au făcut din scena timişoreană un model de dialog intercultural, în Europa Centrală.

În 1868, un tânăr pe nume Mihai Eminescu, sufleor şi copist de roluri, ajungea cu trupa Mihail Pascaly la Timişoara, nu întâmplător, aici existând deja un public pregătit, cititor de literatură europeană, interesat de piesele lui Schiller, Shakespeare sau Alecsandri.

Presa vremii, precum "Temesvarer Zeitung", relata cu pasiune spectacolele din oraş, confirmând că teatrul era, la Timişoara, o expresie firească a unei societăţi educate şi deschise.

După al Doilea Război Mondial, în Palatul Culturii din centrul oraşului, s-au născut trei instituţii teatrale, în limbile română, maghiară şi germană, care funcţionează şi astăzi, fiind rar exemple în Europa de coabitare artistică, sub acelaşi acoperiş.

Stimaţi colegi,

Proiectul de investiţii privind extinderea sălii studio a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara, reabilitarea faţadelor şi echiparea cu mecanisme de scenă este nu doar o chestiune de infrastructură, este un gest de responsabilitate faţă de un trecut viu şi un viitor pe care vrem să-l construim cu aceeaşi viziune europeană.

În lipsa prorogării termenului până la 31 decembrie 2025, riscăm să abandonăm acest simbol cultural, în plin proces de finalizare, subminând inclusiv angajamentele asumate de statul român, în cadrul Programului "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii".

Aşadar, vă chem, stimaţi colegi, să votăm pentru acest proiect legislativ, nu pentru o alocare bugetară, ci pentru o datorie morală, culturală şi europeană, pentru ca Timişoara să continue să inspire, aşa cum a făcut-o mereu.

Nu în ultimul rând, dar, în final, revin cu rugămintea faţă de colegii parlamentari de Timiş, şi nu numai, să sprijinim minunata echipă managerială a acestui edificiu cultural timişorean, în vederea dezvoltării şi finalizării acestui proiect.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Corcheş Codruţa-Maria, Grupul POT, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Codruţa-Maria Corcheş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Oamenilor Tineri este pentru adoptarea acestui proiect de lege, deoarece susţinem cultura, dar nu trebuie să uităm nici de Parcul Rozelor, un simbol al Timişoarei, lăsat în paragină, sub conducerea actualei primării.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ precum şi a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (Pl-x 85/2025) (rămasă pentru votul final).  

3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ precum şi a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă; Pl-x 85/2025; procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorilor, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ precum şi a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 118 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu propunerea legislativă mai sus amintită.

Suntem primă Cameră sesizată.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil propunerea legislativă.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ.

Comisia pentru tehnologia informaţiei a avizat favorabil, cu amendamente admise.

În conformitate cu prevederile art. 62, 64 şi 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, comisiile au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1 şi un amendament respins prezentat în Anexa nr.2, anexe care fac parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Timpi de dezbatere - vă rog să propuneţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

226 voturi pentru, un vot contra, un coleg care nu votează. Adoptat.

Domnule Andronache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi vorbi din partea Grupului PNL.

Ulterior, am un amendament la amendamente respinse, pe care voi veni să îl susţin.

Am iniţiat acest proiect de lege, ca urmare a unei situaţii existente în practică.

Am spus-o şi în Comisia juridică, o spun şi acum, că felicit Ministerul Afacerilor Interne pentru că a implementat sistemul online care generează, din online, certificatele de căsătorie, însă până la calibrarea acestui sistem, în practică apar unele deficienţe pe care, de asemenea, le-am discutat cu Ministerul Afacerilor Interne, şi anume, intervin situaţii în care, din cauza încărcării, sistemul nu emite în timp real certificatul de căsătorie, după ce se desfăşoară ceremonia de căsătorie în faţa ofiţerului de stare civilă.

Situaţia aceasta generează foarte multe probleme ulterioare, în sensul în care, fără certificatul de căsătorie, tinerii căsătoriţi nu pot merge la biserică, pentru a fi oficiată cununia religioasă şi generează foarte multe situaţii extrem de tensionate în serviciul de stare civilă, atunci când se oficiază aceste ceremonii, pentru că intervin decalări faţă de programările realizate de miri.

De aceea, am propus o procedură prin care, în situaţii excepţionale, când sistemul nu funcţionează, să poată fi încheiate, în continuare, în regim letric, certificatele de căsătorie, urmând ca acestea să fie încărcate în sistemul online imediat după ce ofiţerul de stare civilă îşi încheie activitatea.

Mai avem o situaţie pe care, de asemenea, acest proiect o reglementează, şi anume, ca urmare a ordonanţei date de Guvern, la sfârşitul anului, prin care se acordă...

Îmi cer scuze!

Domnule preşedinte, vă rog să mai îmi daţi un minut, pentru a explica acest proiect de lege.

Mulţumesc pentru înţelegere.

Deci, datorită situaţiei generate de ordonanţa despre care vă vorbeam, şi anume, compensarea cu timp liber a activităţii prestate suplimentar de către ofiţerul de stare civilă, aceşti funcţionari publici nu mai desfăşoară activităţi în timpul săptămânii, pentru că li se compensează cu timpul pe care l-au muncit în weekend şi atunci intervin alte probleme la nivelul direcţiilor de evidenţă a populaţiei. Fapt pentru care propunem, de asemenea, extinderea posibilităţii pentru primari de a delega această competenţă de stare civilă şi către funcţionarii care fac parte din direcţiile de evidenţă a populaţiei, dar nu sunt în serviciul de stare civilă.

Acestea sunt obiectivele propunerii legislative.

Voi avea şi un amendament dedus din discuţiile cu Ministerul Afacerilor Interne, şi anume, o completare la unul dintre articole. O să îl susţin după ce îşi exprimă punctele de vedere şi celelalte grupuri parlamentare.

Vă mulţumesc şi vă îndemn să susţineţi această propunere legislativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

În regulă.

Dacă nu mai sunt intervenţii, trecem la dezbaterea pe articole.

La titlu, dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

Articole admise?

(Domnul deputat Allen Coliban solicită să ia cuvântul.)

Domnule Coliban, la admise aveţi?

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

La respinse!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

La respinse, da?

 
     

Domnul Allen Coliban (din sală):

La dezbateri!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

N-am înţeles...

 
     

Domnul Allen Coliban (din sală):

La dezbateri!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Am trecut, domnule Coliban, de dezbatere.

Suntem la articole admise, respinse...

Vă rog, domnule Andronache, la respinse.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Am revenit la microfon pentru a vă prezenta amendamentul respins.

Doar din chestiuni de procedură am cerut să fie trecut la respinse, tocmai pentru a urgenta adoptarea acestei reglementări, fiind doar primă Cameră sesizată Camera Deputaţilor.

V-am spus, el este un amendament corelat cu susţinerile colegilor din Ministerul Afacerilor Interne.

Şi anume, am adăugat faptul că persoanele care fac parte din structura de evidenţă a populaţiei, dar nu au deocamdată competenţe de stare civilă, să urmeze toate procedurile prevăzute, normele de aplicare referitoare la dispoziţiile în materie de stare civilă.

Dau citire amendamentului, după care îndemn, de asemenea, toate grupurile parlamentare să susţină acest amendament.

Şi anume, la art. 3 alin. (2) lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul judeţelor: primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi personalul care are atribuţii de stare civilă şi de evidenţă a persoanelor". Acesta este textul în vigoare.

Se completează: "...în condiţiile stabilite în Normele Metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă...".

Vă mulţumesc şi vă rog, domnule preşedinte, să supuneţi votului plenului acest amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Vot, vă rog, pentru amendamentul respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 235 de voturi pentru, unul contra, 4 abţineri, un coleg care nu votează, amendamentul a fost adoptat.

Alte intervenţii, dacă sunt? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 541/2023) (rămas pentru votul final).  

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor; PL-x 541/2023.

Guvernul? Avem de la Guvern pe cineva? Nu. În regulă.

Comisia pentru agricultură, Comisia juridică, Comisia pentru mediu, Comisia pentru transporturi, raportul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Voi prezenta raportul comun al celor patru comisii anunţate de dumneavoastră privind Proiectul de Lege ce are în vedere aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Suntem Cameră decizională, în conformitate cu prevederile Constituţiei.

Precizez că Senatul a adoptat acest proiect de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Cele patru comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu amendamente admise şi amendamente respinse, prevăzute în Anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul raport comun.

Mai precizăm că face parte din categoria legilor ordinare.

Timpi de dezbatere - două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale, dacă sunt intervenţii?

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Am eu o intervenţie!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă rog.

Domnul Andronache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Am de citit un amendament de corelare, pe care nu îl regăsiţi în tabelul cu amendamente admise sau în tabelul cu amendamente respinse, dar este pe tehnică legislativă, aşa că suntem în limitele regulamentare.

În procedura de dezbatere a acestui proiect, în perioada în care proiectul se afla la comisie, a intervenit o nouă reglementare în materia silviculturii, respectiv a fost adoptat noul Cod silvic, şi atunci este necesară corelarea. Trimiterile din ordonanţa Guvernului, care se realizau la vechiul Cod silvic, trebuie să se realizeze către noul Cod silvic.

De aceea, textul la care se făcea raportarea din ordonanţă este următorul: "Prin derogare de la prevederile art. 62 şi 63 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic" - asta la art. 38 - se va înlocui cu următoarea sintagmă: "Prin derogare de la prevederile art. 101, 103 şi 104 din Legea nr. 331/2024 - Codul silvic", intrat în vigoare la data de 12.01.2025.

Deci aceasta este o modificare la alin. (15).

Acelaşi tip de modificare la alin. (16) şi la alin. (17).

Le dau citire.

La (16): "Prin derogare de la prevederile art. 62 şi art. 63 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic" - este textul din ordonanţă. Modificarea este: "Prin derogare de la prevederile art. 101, 103 şi 104 din Legea nr. 331/2024 - Codul silvic", intrat în vigoare de la data de 12.01.2025.

În fine, ultima modificare.

"Prin derogare de la prevederile..." (I se întrerupe microfonul.)

"Prin derogare de la prevederile ar. 60 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic...".

Modificarea este: "Prin derogare de la prevederile art. 108... (Vociferări.)... din Legea nr. 331/2024 - Codul silvic".

Mulţumesc pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnule Coliban, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Allen Coliban:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul nostru va vota abţinere, astăzi, la această iniţiativă, dintr-un motiv foarte simplu.

Avem nevoie de o creştere a siguranţei în privinţa drumurilor şi a aspectelor rutiere, doar că această siguranţă nu poate să facă derogare de la aspectele de mediu.

Dacă ne uităm foarte atent la prevederile legale, ce se întâmplă la art. 38 pct. (16), se instituie o derogare de la responsabilitatea autorităţii locale de a interveni pentru a toaleta vegetaţie din urban, arbori, o obligaţie pe care acum o au, să obţină un aviz de la autorităţile de mediu, şi care acum este eliminată.

În plus, cred că pentru aceste intervenţii este foarte important să spunem că toate aceste toaletări ar trebui să se facă în conformitate cu normele şi bunele practici definite de peisagişti şi de experţi în domeniu.

Există aceste ghiduri. Din păcate, la ora actuală, ele sunt facultative, la îndemâna fiecărui primar, în loc să fie un normativ care să se aplice unitar la nivel naţional.

Din aceste motive, considerăm că propunerea este incompletă şi vom vota abţinere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlu, dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

Articole admise? Nu. Adoptate.

Respinse?

Domnule Andronache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Promit că nu mai intervin astăzi.

Avem, la amendamente respinse, un amendament care vine să clarifice şi să pună în acord toate convenţiile de delegare temporară, atunci când un drum este transmis către administraţiile locale, pentru ca acestea să facă investiţii. Totodată, el vine şi clarifică şi situaţiile la care se referă obiectul de reglementare al ordonanţei, în sensul în care se va cunoaşte, pe perioada de administrare temporară, cine are competenţa de a face intervenţia la care se referă ordonanţa pe care o discutăm astăzi.

Amendamentul respins, pe care, de asemenea, vă rog să îl aprobaţi prin vot, este următorul.

"La articolul 222, după alin. (4) se introduce un nou aliniat, alin. (5), cu următorul cuprins:

"Pe perioada delegării temporare a dreptului de administrare în condiţiile art. 221 alin. (3), sectoarele de drum preluate în administrare de către autorităţile publice locale se pot clasifica şi în categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean sau de interes local, după caz, în raport cu autoritatea publică locală către care s-a realizat delegarea temporară. Ulterior încetării delegării, drumul revine la clasificarea de drum de interes naţional, prevedere care se înscrie în protocolul de delegare".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Vot, vă rog, pentru amendamentul respins.

 
Video in format Flash/IOS    

207 voturi pentru, 35 de abţineri, 2 colegi care nu votează.

Amendamentul a fost adoptat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti...

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Nu a citit raportul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Da, vă rog, pentru raport.

Nu-l am pe hârtie. (Vociferări.) Eu nu-l am aici.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, transmis pentru dezbatere şi examinare, pe fond, Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cu adresa PL-x 541 din 25 septembrie 2023

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 20 septembrie 2023.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Suntem Cameră decizională - Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997.

Intervenţiile legislative vizează introducerea unor serii de măsuri dispuse în sarcina administratorului drumurilor cu privire la riscul căderii arborilor pe partea carosabilă a drumurilor publice, precum şi o serie de măsuri privind creşterea gradului de conştientizare a utilizării drumurilor închise sau restricţionate.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Eu vă mulţumesc.

Asta a fost pentru cei care n-au fost atenţi la ceea ce a citit domnul preşedinte de la Comisia juridică.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti (PL-x 21/2025) (rămas pentru votul final).  

16. Mergem la PL-x 21/2025 (Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti).

Guvernul României. Avem? Nu.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Avem pe cineva?

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 16 decembrie 2024.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 16 mai ca Zi naţională a libertăţii religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti, cu acest prilej Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale putând să aloce fonduri din bugetele proprii pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar evenimente şi manifestări culturale, religioase şi educaţionale dedicate libertăţii religioase, relaţiilor dintre stat, culte şi celelalte organizaţii religioase, precum şi parteneriatul dintre stat şi culte şi contribuţiei cultelor la binele societăţii româneşti.

Cu majoritate de voturi - două abţineri - s-a propus un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti, în forma adoptată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Vârgă Mariana, SOS România, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mariana Vârgă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Partidul SOS România este de acord cu instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase, pentru o mai bună colaborare între cultele religioase şi promovarea libertăţii sociale şi a păcii sociale.

Expunerea de motive, însă, face referire la câteva chestiuni pe care vreau să le menţionez aici.

S-a considerat necesar a se institui această zi a libertăţii religioase pentru ascensiunea fundamentalismului, a extremismului, pentru renaşterea xenofobiei şi a tendinţelor izolaţioniste, orice ar însemna acest lucru.

Noi credem, însă, ca partid suveranist, ca partid naţionalist şi creştin, că este neapărat necesar să respectăm imperativul constituţional al separării Bisericii de politică. Şi când spun acest lucru, spun că misiunea Bisericii este alta. Misiunea Bisericii este aceea de a aduce progres social, de a ajuta la dezvoltarea personalităţii umane, la demnitate, la familie.

De asemenea, Biserica trebuie să contribuie spiritual la dezvoltarea tinerilor şi o bună colaborare între culte, cum spuneam la început.

Apelul meu şi apelul Partidului SOS România este către înalţii prelaţi din spatele partidelor politice.

Păstraţi neutralitatea Bisericii faţă de politică, respectaţi pe fiecare credincios şi opţiunea politică a fiecăruia.

Biserica are altă misiune. Biserica nu poate impune un candidat şi nu poate susţine niciun partid politic. La aceasta să rămânem.

Pentru că, dacă vorbim despre libertate religioasă, să ne ducem la constituţia religiei, la Sfânta Scriptură, care, în cartea lui Daniel spune că Dumnezeu este cel care pune... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Moş Patricia-Simina-Arina.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Mulţumesc frumos, stimate domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Ziua de 16 mai ar putea deveni, prin votul dumneavoastră, Ziua Naţională a Libertăţii Religioase.

Această iniţiativă legislativă recunoaşte un adevăr esenţial - libertatea religioasă este un drept fundamental, dar şi o componentă vitală a democraţiei, a stabilităţii şi a coeziunii sociale.

Într-o lume tot mai fragmentată, cu provocări complexe precum extremismul, radicalizarea şi chiar însingurarea, suntem datori să susţinem valorile care ne unesc.

Bihorul este un exemplu, din acest punct de vedere. Valorizăm contribuţia adusă, de-a lungul istoriei, de reprezentanţii tuturor cultelor religioase la dezvoltarea comunităţii noastre.

Oradea este un exemplu de convieţuire paşnică între diverse culturi şi religii. Aici, în Oradea, biserici ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice, reformate, baptiste, penticostale stau alături, demonstrând ce înseamnă respectul reciproc, demonstrând ce înseamnă înţelegerea reciprocă.

Pe 16 mai putem recunoaşte contribuţia acestor culte la educaţia, solidaritatea socială şi identitatea culturală a naţiunii noastre.

Grupul PNL va vota pentru această iniţiativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Gheorghe Andrei Daniel, PNL, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Libertatea religioasă este una dintre pietrele de temelie ale întreg edificiului democratic. Nu am putea înţelege democraţia de astăzi, lumea noastră, care se bazează pe drepturi şi libertăţi, fără a ţine cont de libertatea religioasă, iar dialogul dintre culte, dialogul interconfesional, interreligios, este esenţial pentru ceea ce reprezintă însăşi civilizaţia românească şi pentru ceea ce reprezintă, la nivel mondial, climatul de pace, cooperare, dialog şi progresul sănătos al umanităţii.

Până la urmă, libertatea religioasă a fost una dintre primele valori, primele libertăţi majore pe care umanitatea le-a descoperit în zorii modernităţii, având rădăcini chiar în antichitate, dacă ne gândim la Edictul de la Milano, din anul 313, al Împăratului Constantin cel Mare.

Deci, până la urmă, cred că există consens pe acest element, pentru că nimic nu ar putea fi înţeles sub aspectul drepturilor şi libertăţilor democratice, dacă noi, astăzi, am pune sub semnul întrebării, sub o formă sau alta, libertatea religioasă, dialogul dintre culte, respectul faţă de culte şi contribuţia fundamentală a cultelor la viaţa societăţii româneşti, la viaţa omenirii şi la viaţa lumii, în ansamblu, sub toate aspectele - cultural, identitar, spiritual, social, moral.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Bulai Iulian, USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege, colegi,

Noi vom susţine această iniţiativă legislativă. Este bine că vom avea o Zi naţională a libertăţii religioase. Este bine că a fost subliniat elementul de contribuţie a cultelor în societatea românească.

Ar mai trebui o componentă. O relaţie intrinsecă bună pentru această relaţie presupune şi contribuţia Uniunii Europene la infrastructura materială care desăvârşeşte libertatea religioasă.

Şi o să dau citire celor care pun sub semnul întrebării această componentă.

La 40 de kilometri de noi se află Mănăstirea Comana, o mănăstire istorică, o ctitorie a unui mare domnitor. A primit 5 milioane de euro pentru restaurare.

De la Moscova nu veneau niciodată banii ăştia, în România!

Este extraordinar! (Aplauze.)

O altă mănăstire este ctitoria Ştefaniană de la Tazlău, Neamţ. Alte 5 milioane de euro.

De la dictatorii din Est, de la Putin, Kremlin, nu venea nimic!

Ba, mai mult, ei violau femeile şi distrugeau patrimoniul nostru, când alţii aplaudau că vin ruşii în ţară.

Mai departe.

Catedrala Catolică din Iaşi - 5 milioane, cea din Satu Mare - două milioane şi jumătate.

Aşezăminte aparţinând Biserici Ortodoxe Române, finanţate prin PNRR.

De exemplu, Castelul de la Miclăuşeni - 4 milioane de euro.

O investiţie extraordinară, uriaşă în infrastructura cultelor din România, pentru a avea o mai bună desfăşurare a credinţelor intime ale fiecăruia.

Şi ţin să amintesc acest lucru, pentru că este esenţial ceea ce a fost menţionat în motivaţia care stă la baza acestei reglementări - lupta comună împotriva urii şi împotriva extremismelor.

Atunci când România a decis să fie parte a Uniunii Europene, a fost un consens naţional, unde cultele au fost implicate, iar bunăstarea şi pacea socială dintre stat şi culte se datorează acestui pact, consfinţit la Snagov, unde cultele... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

10 secunde, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Bulai:

Mai am două cuvinte şi spun de bine.

Cultele au fost esenţiale şi Uniunea Europeană a ajutat.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Coleşa Ilie-Alin, AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc.

Şi Grupul AUR susţine această zi a libertăţii religioase, a libertăţii de trăire a unei credinţe.

S-au spus lucruri grele, uneori, care nu trebuiau spuse. Ca trăitor în Biserica Ortodoxă Română, pot spune că Biserica Ortodoxă Română nu face politică de partid. Chiar nu face. Este un exemplu în acest sens.

Şi, da, suntem fericiţi atunci când primim fonduri pentru renovarea unor monumente istorice. Însă acest lucru nu ar trebui să însemne îngrădirea tocmai a libertăţii de exprimare; un exemplu foarte clasic fiind a spune că homosexualitatea este un păcat, iar nu o normalitate. Doar un exemplu.

Data de 16 mai, care este stabilită pentru a marca această zi, are ca sursă întâlnirea dintre reprezentanţii cultelor şi acordul lor pentru aderarea la Uniunea Europeană şi NATO.

Însă, după cum spunea şi un antevorbitor de-al meu, cred că o altă dată, cu o profundă semnificaţie, este data de 13 iunie, când, în 313, împăratul Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milano, prin care, pentru prima dată, creştinii au avut libertatea de a-şi trăi credinţa.

13 iunie este, cred, o dată cel puţin la fel de importantă pentru creştinătate şi pentru Europa, pentru că atunci s-au pus bazele culturii şi civilizaţiei creştine a Europei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Vedinaş Verginia, SOS, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte şi dragi colegi,

După atâta susţinere a uneia din cele mai tulburătoare libertăţi ale unui om, libertatea credinţelor religioase, nu vreau să mai adaug foarte mult.

Vreau să precizez însă câteva aspecte - faptul că, în Constituţie, nu se vorbeşte despre libertatea religioasă, ci despre libertatea credinţelor religioase.

În acest fel, Constituţia noastră a anticipat unul dintre postulatele care se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume că un stat de drept înseamnă, în egală măsură, un pluralism politic, dar şi un pluralism religios.

Este o teză cu valoare fundamentală. Este o teză care, în general, în România, se reflectă în sistemul normativ, dar şi în conduita dintre culte şi raporturile dintre acestea, astfel încât am simţit nevoia să spun acest lucru.

Spre deosebire de ceilalţi colegi care au fost foarte ataşaţi ideii că data de 16 mai are o semnificaţie deosebită, 16 mai 2000, şi că atunci cultele...

Sinceră să fiu - şi puteţi să mă condamnaţi -, m-aş fi aşteptat ca o altă dată, cu o semnificaţie fundamental şi profund religioasă, să determine celebrarea acestei libertăţi fundamentale. Dar nu este o problemă foarte gravă.

Evident, cum a spus şi colega mea, şi noi vom susţine acest proiect de lege.

Mihai Eminescu... Suntem un...

Cu tot pluralismul religios, este evident că preponderenţa, peste 90%, este cea a ortodocşilor.

Mihai Eminescu...

Mă opresc aici.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Botez Mihai-Cătălin, USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Poate ştiţi, poate vă amintiţi piesa "Take, Ianke şi Cadâr", care este scrisă de Victor Ion Popa - o piesă de teatru foarte bună. Ea este inspirată dintr-un loc frumos, de la Bârlad, din judeţul Vaslui. Dacă treceţi pe acolo, puteţi vedea şi acum locul.

"Take, Ianke şi Cadâr" spune povestea unui creştin, a unui musulman şi a unui evreu care trăiesc, cumva, împreună. Deşi sunt tot felul de provocări, oamenii ajung, în cele din urmă, să trăiască bine împreună datorită toleranţei, datorită bunei înţelegeri, datorită bunei-credinţe.

Trebuie să promovăm dialogul, trebuie să promovăm această idee de a dialoga unii cu alţii şi de a ne înţelege.

Aşa că, USR votează acest proiect de lege. Eu îl voi vota şi vă invit şi pe dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Vexler Silviu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Am ascultat cu mare atenţie toate discuţiile din jurul acestui proiect, care reprezintă o iniţiativă normală şi o iniţiativă demnă. S-au rostit cuvinte multe, s-au rostit multe cifre.

Chiar dacă nu înţeleg rostul cifrelor, atunci când este vorba despre credinţă, aş vrea să îmi permit să le reamintesc, la o parte dintre antevorbitorii mei, că, din păcate, sau, din fericire, în România mai există şi două culte cu un rol fundamental care nu sunt creştine. Este vorba despre evrei şi musulmani. Şi aceste culte au avut o contribuţie extraordinară la realizarea şi edificarea României, de care ne bucurăm cu toţii, astăzi.

Dar, separat de orice discuţie despre implicări politice, despre cifre şi numere, aş vrea să vă reamintesc şi un alt rol, mult mai puţin băgat în seamă, al cultelor din România, şi anume cel de factor al păcii sociale.

Este un fapt fundamental şi o situaţie aproape unică, în Europa, poate şi în lume, relaţia deosebit de apropiată şi de prietenie care există între aproape toate cultele din România şi felul în care cultele au înţeles să contribuie la dezvoltarea binelui tuturor cetăţenilor.

Nu înseamnă că acest lucru vine fără probleme şi aş vrea să subliniez aici suferinţa prin care a trecut numai în perioada comunistă Biserica Greco-Catolică, care a fost amintită aici şi care aşteaptă până în ziua de astăzi să îşi vadă lăcaşurile de cult retrocedate.

Aş vrea să menţionez că, de asemenea, există, în continuare, sinagogi care nu s-au întors la federaţia comunităţilor evreieşti din România, aşa cum ar fi normal.

Proiectul este un gest ... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

10 secunde, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Vexler:

Proiectul este un gest deosebit, dar va fi cu adevărat un act de normalitate doar atunci când este înţeles la adevărata valoare, de fiecare dintre noi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2024 pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (PL-x 357/2024) (rămas pentru votul final).  

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2024 pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; PL-x 357/2024; procedură de urgenţă.

Guvernul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Nicu Macovei (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin O.U.G. nr. 45/2024 se propune punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale - art. 14 alin. (1) lit. d) şi ale art. 57 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 78 din 14 februarie 2024, cu dispoziţiile Constituţiei, în sensul individualizării faptelor săvârşite cu intenţie de către inculpat, prin raportare la natura, gravitatea şi pericolul social al acestora, numai acele fapte urmând a atrage restrângerea unor drepturi aferente regimului armelor şi muniţiilor.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2024 pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Mulţumim frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Comisia pentru constituţionalitate, Comisia pentru apărare, Comisia juridică, pentru prezentarea raportului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte şi dragi colegi,

Cele trei comisii pe care le-a menţionat domnul preşedinte au dat un raport favorabil asupra adoptării acestui proiect de lege.

Cum a spus şi reprezentantul Guvernului, s-au pus în acord dispoziţiile din Legea nr. 295/2004 cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor, cu prevederile şi dispoziţiile unei decizii a Curţii Constituţionale.

Dar este interesant să vă amintesc faptul că motivul pentru care s-a declarat neconstituţională respectiva lege, de fapt două texte ale ei, a fost tocmai al încălcării principiului clarităţii legii, pe care noi nu o respectăm în activitatea noastră, şi poate că lucrul ăsta să ne dea de gândit.

Deci, pentru considerentele... şi constituţionale, fiindcă Constituţia ne obligă să punem în acord prevederile din lege cu cele are jurisprudenţei sale, cele trei comisii vă propun un raport favorabil.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, Andruşcă Lucian-Nicolae, Grupul POT, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Nicolae Andruşcă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Oamenilor Tineri votează pentru admitere, întrucât modificările aduse erau necesare pentru alinierea legislaţiei cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 78/2024.

Textul legal în vigoare, înainte de decizie, era prea general şi nu făcea diferenţa între faptele penale grave şi cele fără legătură cu siguranţa publică.

PL-x 357 repară acest lucru, introducând criterii clare şi obiective privind situaţiile în care se poate restrânge dreptul de a deţine arme.

Considerăm că este o intervenţie legislativă justificată, echilibrată şi formulată în mod responsabil.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Făget Mădălin-Laurenţiu? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mădălin-Laurenţiu Făget:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Încă o dată constat că în Parlament chiar nu întotdeauna ne facem treaba. Şi de ce spun acest lucru?

Decizia Curţii Constituţionale a fost în 19.03.2024.

Guvernul îşi face treaba, modifică actul legislativ în cele 45 de zile, trimite la Parlament în mai 2024. Şi, uitaţi, a trecut un an de zile, când avem o ordonanţă cu două articole foarte mici, ca să putem să le aprobăm şi să punem legea în regulă.

Nu mi se pare normal ca în Parlament să venim, să facem doar declaraţii şi să lăsăm câte un an de zile, să modificăm o simplă... legislaţie, un simplu articol.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 184 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum şi pentru modificarea art. 216 alin. (6) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023 (Pl-x 36/2025) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Iniţiativa legislativă înregistrată la Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, pentru care termenul de dezbatere şi vot final este depăşit:

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 184 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum şi pentru modificarea art. 216 alin. (6) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023; Pl-x 36/2025; legea organică.

Prima Cameră sesizată.

Data prezentări în Biroul permanent - 03.03.2025.

Data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 09.05.2025.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Stimaţi colegi,

Am finalizat dezbaterile.

Vă mulţumesc.

  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Bună seara, stimaţi colegi!

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Doamnă Dascălu Cristina-Emanuela, doriţi răspuns la interpelări? (Vociferări.)

Rămân... rămân... (Discuţii la prezidiu cu doamna deputat Cristina Emanuela Dascălu.)

Rămân să vă răspundă în scris reprezentanţii ministerelor pentru întrebările nr. 830A, 828A, 883A, 884A.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Munteanu Valeriu

Domnul Munteanu Valeriu?

Doriţi răspunsul în scris? (Vociferări.)

Citit.

Domnul secretar de stat Ionuţ-Cristian Săvoiu este în sală?

Domnul secretar de stat Ionuţ-Cristian Săvoiu?

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule secretar de stat, să-i răspundeţi domnului Munteanu Valeriu la întrebarea nr. 641A - "Stadiul proiectului rutier de mare viteză Tişiţa - Vama Albiţa, în perspectiva unei conexiuni moderne între Bucureşti şi Chişinău".

Aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ-Cristian Săvoiu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Răspunsul la întrebarea nr. 1:

În cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se află, în prezent, în implementare, contractul de servicii "Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Drum Expres Tişiţa - Albiţa".

În data de 13.03.2025 a fost avizat traseul drumului expres, urmând ca în perioada următoare să fie demarate investigaţiile de teren. Iar termenul contractual pentru finalizarea studiului de fezabilitate este septembrie 2025, însă, ţinând cont de lungimea traseului, 141 km., estimăm că studiul de fezabilitate va fi finalizat în a doua jumătate a anului 2026. Ulterior finalizării studiului de fezabilitate şi obţinerii indicatorilor tehnico-economici, va fi demarată procedura pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie lucrări. Astfel, la acest moment, având în vedere stadiul actual al proiectului, nu putem estima un termen pentru semnarea contractelor de proiectare şi execuţie.

Răspunsul la întrebarea nr. 2:

Aşa cum am menţionat anterior, având în vedere faptul că proiectul se află în elaborarea studiului de fezabilitate, nu putem estima un termen pentru punerea în circulaţie a Drumului Expres Tişiţa - Albiţa la acest moment.

Iar răspunsul la întrebarea nr. 3:

Viziunea strategică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii este dată de Programul Investiţional pentru dezvoltarea Infrastructurii de Transport în perioada 2021-2030, un document programatic de referinţă pentru politicile publice relevante în realizarea obiectivelor de infrastructură de transport naţională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1313/2021. Conform documentului programatic anterior menţionat, sectorul de drum "Drum expres Tişiţa - Albiţa" se suprapune reţelei rutiere secundare. Prioritizarea proiectelor reprezintă un pas important în definirea programului de investiţii, ţinând cont de faptul că investiţiile necesare identificate depăşesc semnificativ bugetul disponibil.

Astfel, este necesară ierarhizarea proiectelor, potrivit unui set de criterii de evaluare predefinite, care să asigure un proces de prioritizare corect şi neutru, elaborat pe baze independente şi ştiinţifice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Domnul deputat Emanuel Ungureanu. Este în sală? Nu.

Am rugămintea, domnule secretar de stat Ionuţ-Cristian Săvoiu, să-i răspundeţi la întrebarea nr. 668, în scris.

Şi la întrebarea nr. 669, de asemenea.

Doamna Dascălu Cristina-Emanuela? Nu este... (Vociferări.)

Vă rog să-i trimiteţi răspunsul în scris.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu? La întrebarea adresată Ministerului Afacerilor Interne? (Vociferări.)

Da.

Domnule secretar de stat Silviu Nicu Macovei, vă rog să-i răspundeţi domnului deputat la întrebarea "Încălcarea gravă a drepturilor sindicale ale poliţiştilor şi abuzuri comise împotriva liderului de sindicat Vitalie Josanu", cu nr. 644A.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor, având ca obiect "Încălcarea gravă a drepturilor sindicale ale poliţiştilor şi abuzuri comise împotriva liderului de sindicat Vitalie Josanu", vă comunicăm următoarele:

Din datele puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, rezultă faptul că la data de 17.04.2025 a fost finalizată procedura de soluţionare a contestaţiei formulate de persoana la care dumneavoastră faceţi referire împotriva dispoziţiei şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ privind sancţionarea disciplinară a acestuia cu destituirea din Poliţie. Astfel, prin decizia motivată a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, din data de 17.04.2025, s-a dispus respingerea contestaţiei în discuţie ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii disciplinare aplicate.

Prin urmare, în contextul informaţiilor anterior relevate, precizăm faptul că la acest moment instanţa de judecată reprezintă singura instituţie abilitată să se pronunţe cu privire la legalitatea actelor administrative de referinţă, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 354/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Mulţumim frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc şi eu, domnule secretar de stat.

Şi o să vă rog la întrebarea nr. 835A - "Frecvenţa seismelor din România", să-i răspundeţi în scris doamnei deputat Dascălu Cristina.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Nagy Vasile

Domnul Nagy Vasile?

Doriţi răspunsul în scris la întrebarea dumneavoastră nr. 632A sau în plen? (Vociferări.)

Doamna secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, Stela Firu?

Vă rog să-i răspundeţi domnului deputat.

Mulţumesc.

La întrebarea nr. 632A - "Regimul de lucru al personalului din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni» din Bucureşti şi plata drepturilor acestor lucrători".

Aveţi cuvântul, doamnă secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Stela Firu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebările dumneavoastră privind "Regimul de lucru al personalului din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni» din Bucureşti şi plata drepturilor acestor lucrători", vă comunicăm următoarele:

Întrucât - în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat... obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului".

Astfel, vă comunicăm răspunsul conducerii Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", după cum urmează:

"1. La stabilirea indemnizaţiei de concediu de odihnă au fost luate în calcul: salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent, în conformitate cu art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată.

2. Conform Capitolului II art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, Spitalul Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni» plăteşte munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar.

3. Contractele individuale de muncă sunt încheiate cu repartizarea programului de lucru inegal.

4. Personalul care lucrează în ture şi efectuează mai mult de 3 ture pe lună, începând cu a patra din aceeaşi lună, beneficiază de un spor de 15%, conform Capitolului II art. 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul Spitalului Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni», precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, se compensează numai cu timp liber corespunzător acestora, în următoarele 90 de zile după prestarea muncii suplimentare, conform art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 156/2024.

5. Potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, Spitalul Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni» plăteşte sporul pentru condiţiile de muncă medicilor şi asistenţilor medicali la nivelul anului 2023, conform art. II din O.U.G. nr. 115/2023. Potrivit art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, celelalte sporuri sunt plătite la nivelul anului... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă secretar de stat.

Am rugămintea, doamnă secretar de stat Stela Firu, pentru următoarele întrebări adresate de domnul deputat Ungureanu Emanuel-Dumitru, să-i răspundeţi în scris, nefiind în sală - 670A; 540A - a domnului deputat Brian Cristian; 592A - a domnului deputat Ungureanu; 593A - a domnului deputat Ungureanu; şi 380A - tot a domnului deputat Ungureanu.

Mulţumesc.

Domnul deputat Brian Cristian, nefiind în sală, am rugămintea, domnule Cosmin Gabriel Tabără, vicepreşedinte la Agenţia Naţională pentru Sport, să îi răspundeţi în scris domnului deputat.

Asemenea şi doamnei deputat Dascălu Cristina-Emanuela, pentru întrebarea nr. 880A.

Pentru celelalte întrebări, reprezentanţii ministerelor de resort solicită amânarea - pentru întrebările nr. 751A, 831A, 833A, 834A, 836A, 832A, 827A, 885A, 667A, 559A, 506A, 881A şi 882A.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Continuăm cu şedinţa prezentării interpelărilor adresate membrilor Guvernului şi voi da cuvântul colegilor deputaţi înscrişi pe listă, pentru a prezenta câte o singură interpelare din cele depuse, reamintind totodată că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute.

Doamna Veronica Grosu? Este în sală? Nu.

Domnul Valeriu Munteanu? Doriţi să citiţi interpelarea? (Vociferări.) Aţi depus-o în scris.

Domnul deputat Călin-Gheorghe Matieş?

Doamna deputat Ramona-Ioana Bruynseels?

Domnul deputat Lucian-Florin Puşcaşu?

Domnul deputat Alexandru-Iulian Muraru?

Domnul deputat Călin-Florin Groza?

Doamna deputat Maria Cernit?

Video in format Flash/IOS   Maricel Popa

Domnul deputat Maricel Popa?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Maricel Popa:

Bună ziua, doamnă preşedinte!

Stimaţi colegi,

Astăzi voi avea o interpelare adresată domnului ministru interimar al mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Obiectul interpelării - "Funcţionarea şi eficienţa platformei SUMAL în zona Moldovei".

Stimate domnule ministru,

În ultimii ani, gestionarea durabilă a pădurilor din România a devenit o temă de interes public major, pe fondul intensificării preocupărilor legate de defrişările ilegale, de pierderea biodiversităţii, de impactul asupra comunităţilor locale şi mediului înconjurător. Una dintre măsurile centrale asumate de autorităţile statului pentru a combate exploatările ilegale de lemn este implementarea şi utilizarea sistemului SUMAL 2.0, un instrument digital care ar trebui să asigure trasabilitatea materialului lemnos de la pădure până la procesator.

Având în vedere semnalele recurente privind disfuncţionalităţi în aplicarea SUMAL-ului, în special în zona Moldovei, vă rog să îmi comunicaţi următoarele aspecte:

1. Care este gradul de utilizare efectivă a Platformei SUMAL 2.0 în judeţele Moldovei?

2. Care a fost numărul de transporturi de material lemnos înregistrate prin SUMAL, în perioada ianuarie 2024 - aprilie 2025?

3. Câte sesizări privind transporturi suspecte au fost înregistrate şi ce măsuri s-au luat în urma acestora?

Solicit răspuns scris şi oral.

Cu stimă, deputat Maricel Popa.

Mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Mai am o interpelare scurtă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Vă rog, mai aveţi timp.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Maricel Popa:

Mai am o interpelare, adresată tot domnului ministru interimar al mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet - "Investiţiile realizate în echiparea pădurarilor pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de lemn".

Stimate domnule ministru,

În contextul preocupărilor continue legate de tăierile ilegale de pădure, este esenţial să fie sprijinită activitatea pădurarilor, prin investiţii concrete în dotări, echipamente şi formare profesională. Aceste măsuri sunt fundamentale pentru siguranţa lor şi pentru eficienţa în protejarea fondului forestier naţional.

Având în vedere acest context, vă rog să îmi comunicaţi următoarele:

1. Ce investiţii au fost realizate în ultimii 3 ani - 2022-2025 - pentru dotarea pădurarilor cu echipamente moderne, mijloace de comunicaţii, echipamente GPS, camere de corp, uniforme de protecţie etc.?

2. Ce sume au fost alocate din fonduri bugetare, europene sau alte surse pentru aceste investiţii?

3. Câţi pădurari au beneficiat de programe de instruire specializată în prevenirea infracţiunilor silvice sau în utilizarea echipamentelor digitale?

4. Aveţi în vedere investiţii suplimentare, în anul 2025, în acest domeniu?

Vă mulţumesc.

Solicit răspuns scris şi oral.

Cu stimă, deputat de Iaşi, Maricel Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumim, domnule deputat.

Domnul deputat Florin Caragaţă? Nu este în sală.

Domnul deputat Sorin-George Oltenaşu?

Doamna deputat Aurora-Tasica Simu?

Doamna deputat Dumitriţa Albu?

Doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu?

Doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş?

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi

Doamna deputat Raisa Enachi?

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Bună seara!

Interpelare adresată domnului ministru al sănătăţii, Alexandru Rafila.

Subiectul interpelării - "Spitalul Municipal Huşi, capturat de administraţia locală în detrimentul pacienţilor".

Stimate domnule ministru,

La Spitalul Municipal Huşi, deciziile medicale nu mai sunt luate de profesionişti, ci blocate şi dictate de primărie - o situaţie inacceptabilă într-o unitate sanitară publică. Personalul calificat este împiedicat să ia decizii rapide şi necesare pentru buna funcţionare a unităţii. În loc să primească sprijin, se vede nevoit să aştepte aşa-numitele aprobări politice, aprobări care nu au niciun temei legal, dar care se impun de facto prin presiune şi intimidare. Orice iniţiativă, inclusiv cele care privesc strict actul medical, sunt condiţionate de acordul administraţiei locale. Cu alte cuvinte, deciziile nu mai sunt luate în interesul pacienţilor, ci în funcţie de calculele de putere.

Este inacceptabil ca un spital public să funcţioneze după reguli dictate de persoane fără competenţă medicală şi fără vreo autoritate legală în organizarea sistemului sanitar.

Este şi mai grav că Ministerul Sănătăţii nu intervine pentru a restabili ordinea profesională şi autonomia managerială.

În acest context, domnule Rafila, vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Ce măsuri aţi luat sau aveţi în vedere pentru a verifica situaţia de la Spitalul Municipal Huşi, judeţul Vaslui?

2. Ce garanţii poate oferi Ministerul Sănătăţii că personalul de conducere a unităţii are libertatea de a decide în interesul pacienţilor, fără a fi influenţat de voinţa administraţiei locale?

3. Consideraţi că este acceptabil ca într-o unitate medicală publică deciziile privind personalul şi actul medical să fie blocate politic, în timp ce nevoile reale ale pacienţilor sunt ignorate?

Sănătatea huşenilor nu trebuie pusă în slujba intereselor politice locale. Un spital nu este un instrument de control administrativ, ci o instituţie care deserveşte nevoile reale ale românilor.

Ministerul Sănătăţii are responsabilitatea de a garanta independenţa profesională a conducerii medicale şi de a interveni acolo unde presiunile politice paralizează funcţionalitatea normală a unei unităţi sanitare.

Solicit răspuns în scris.

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Domnul deputat Brian Cristian?

Doamna deputat Andra-Claudia Constantinescu?

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi

Domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Interpelare adresată domnului Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat, Secretariatul de Stat pentru Culte.

Obiectul interpelării - "Stadiul implementării obiectivelor de investiţii privind lăcaşurile de cult finanţate prin amendamentele aduse Legii bugetului de stat".

Stimate domnule secretar de stat,

Fondurile naţionale alocate investiţiilor publice permit României să realizeze investiţii esenţiale în infrastructura primară şi secundară, precum şi pentru reabilitarea/consolidarea unor clădiri sau monumente istorice. Cooperarea organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale membre CMN cu Secretariatul de Stat pentru Culte, singura instituţie a Guvernului României care susţine relaţia socială dintre stat şi cultele religioase, este esenţială şi firească, libertatea religioasă fiind un drept fundamental al cetăţenilor unei societăţi democratice.

Biserica reprezintă un element fundamental în păstrarea limbii, culturii şi tradiţiilor ucrainene, şi nu numai, iar în ultimii ani s-a intensificat colaborarea dintre Uniunea Ucrainenilor din România şi Secretariatul de Stat pentru Culte, dezvoltându-se o bună relaţie de colaborare cu Departamentul Cultelor.

În cadrul întâlnirilor avute cu reprezentanţii Guvernului, inclusiv cu domnia-voastră, am prezentat nevoia de a sprijini finalizarea lucrărilor la bisericile din localităţile cu populaţie ucraineană din judeţele Arad, Bucureşti, Maramureş, Suceava, Timiş, Botoşani, Caraş-Severin, Tulcea şi Satu Mare. În numeroase cazuri, amendamentele introduse în etapa de consultare publică a Legii bugetului de stat constituie principala şansă pentru comunităţile restrânse de a obţine finanţare guvernamentală în vederea demarării de investiţii. Această cale de finanţare vine să compenseze bugetul limitat al lăcaşurilor de cult care nu reuşesc să colecteze suficiente fonduri pentru a implementa proiecte necesare dezvoltării întregii comunităţi.

În calitate de deputat al minorităţii ucrainene, am reuşit să obţin creşterea sprijinului financiar al statului pentru construcţii şi reparaţii şi am răspuns cu promptitudine solicitărilor cultelor religioase, contribuind la identificarea de soluţii în faţa provocărilor sociale care au impact asupra vieţii religioase din România.

De fiecare dată, am reiterat importanţa proiectelor menite să sprijine şi să consolideze oficierea slujbelor religioase în limba maternă ucraineană şi cele derulate de Uniunea Ucrainenilor din România în parteneriat cu lăcaşurile de cult ucrainene.

Prin amendamentele depuse şi aprobate prin Legea nr. 368/2022, precum şi prin Legea nr. 421/2023, au fost alocate fonduri pentru consolidarea/reabilitarea lăcaşelor de cult din Maramureş, Suceava, Botoşani, Arad, Satu Mare, Caraş-Severin, Tulcea, Timiş, Arad.

Din ultimele discuţii avute cu reprezentanţii cultelor mai sus menţionate, o parte dintre aceştia susţin că fondurile alocate prin legile bugetului de stat pentru anul 2023 şi 2024 nu au fost virate de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Având în vedere cele de mai sus, stimate domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi stadiul finanţării, precizând când au fost efectuate viramentele pentru obiectivele adoptate prin Legea bugetului de stat, precum şi dacă au fost respectate destinaţiile fondurilor alocate pentru proiectele... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ovidiu-Romulus Paraschivescu? Nu.

Nemaifiind colegi înscrişi la susţinerea interpelărilor, declar şedinţa închisă. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS   Brian Cristian

Mă scuzaţi, domnule Cristian Brian, vă rog, aveţi cuvântul, în susţinerea interpelării.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru interimar al României, domnul Cătălin Predoiu, şi are ca obiect "Lipsa unor discipline sportive din protocolul privind bursele de merit".

Stimate domnule prim-ministru interimar,

În urma mai multor sesizări primite din partea părinţilor, antrenorilor şi sportivilor juniori, am constatat o problemă serioasă legată de modul în care a fost concepută anexa protocolului prin care sunt acordate bursele de merit elevilor medaliaţi la campionatele naţionale.

Concret, în documentul semnat între Agenţia Naţională pentru Sport şi Ministerul Educaţiei, lipsesc mai multe discipline sportive, care, deşi sunt organizate în cadrul unor federaţii naţionale active şi au competiţii oficiale cu participare numeroasă, nu figurează printre cele eligibile pentru bursele de merit în anul şcolar 2024-2025.

Din cele 82 de federaţii sportive recunoscute oficial în România, doar 31 apar în protocol. Asta înseamnă că zeci de discipline sportive, printre care karate, patinaj şi altele au fost lăsate pe dinafară, chiar dacă sunt considerate sporturi olimpice. Această selecţie, cel puţin la prima vedere, pare arbitrară şi ridică mari semne de întrebare. Nu vorbim despre solicitări punctuale... ci despre realitatea unor ramuri sportive în care numeroşi copii concurează anual la nivel naţional. Pentru ei şi familiile lor, excluderea înseamnă nu doar pierderea unui sprijin financiar binemeritat, ci şi un semnal profund demotivant.

De aceea, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Care sunt criteriile exacte prin care ANS - Agenţia Naţională pentru Sport - a stabilit ce discipline sportive sunt eligibile pentru bursele de merit?

2. Ce sporturi sau federaţii au fost consultate în acest proces şi ce rol a avut ANS în formularea listei finale din anexă?

3. Aveţi în vedere revizuirea anexei, astfel încât să fie incluse şi disciplinele actualmente omise, dar care desfăşoară constant campionate naţionale pentru copii şi juniori?

Sper că veţi trata cu toată seriozitatea acest subiect care nu ţine doar de birocraţie, ci de un principiu simplu - toţi copiii care fac performanţă merită să fie respectaţi şi susţinuţi în mod echitabil.

Aştept răspunsul dumneavoastră în termenul legal prevăzut.

Cu aleasă consideraţie, Brian Cristian, deputat, USR Maramureş.

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Nemaiavând acum înscrieri, nici în online şi nici în sală, declar şedinţa închisă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.30.