Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2025

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.33.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa! Declar deschisă şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice. Ca să fim foarte operativi, domnul Remus Lăpuşan.

 
Video in format Flash/IOS   Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică intitulată România europeană nu este un slogan, este o promisiune pentru fiecare generaţie;

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "România europeană nu este un slogan, este o promisiune pentru fiecare generaţie". Rezultatul recent al alegerilor prezidenţiale transmite un mesaj ferm din partea cetăţenilor: România trebuie să rămână pe un drum european, al decenţei, al dezvoltării şi al continuităţii. Victoria domnului Nicuşor Dan nu este victoria USR, nici a PNL sau a unei părţi din PSD, este victoria celor care cred în reguli, în valori, în respect şi în construcţie. Este victoria românilor care resping radicalismul, agresivitatea verbală şi spectacolul politic de faţadă. Oamenii au votat pentru predictibilitate, pentru stabilitate şi pentru o direcţie clară, lipsită de excese şi improvizaţii. Le mulţumim tuturor celor care au participat la vot. Ei sunt garanţia că România rămâne o democraţie vie şi au demonstrat că vocea cetăţeanului este auzită şi că proiectele majore trebuie să continue, indiferent de ciclurile electorale. România are nevoie de seriozitate, de parteneriate solide şi de angajamente respectate. Nu este momentul schimbărilor artificiale, al blocajelor sau al resetărilor forţate. Este timpul să ducem mai departe ceea ce am început: autostrăzi care unesc regiunile istorice, spitale regionale care aduc medicina modernă mai aproape de oameni, investiţii în infrastructura educaţională, culturală şi digitală. În judeţul Cluj, proiectele esenţiale precum Spitalul Regional de Urgenţă, centura metropolitană, conectarea rapidă la reţelele de transport europene trebuie susţinute şi accelerate. Acestea nu sunt promisiuni, ci angajamente asumate faţă de comunităţi care aşteaptă rezultate concrete. România trebuie să rămână un stat care ştie să-şi valorifice resursele, să colaboreze eficient cu instituţiile europene şi să pună în centrul activităţii sale cetăţeanul. Valorile europene nu sunt simple lozinci: ele înseamnă respect pentru lege, egalitate de şanse şi de tratament, echitate, investiţii strategice, politici publice echilibrate şi transparente. Tot mai mulţi tineri români îşi doresc să trăiască într-o ţară în care meritocraţia contează, în care munca este apreciată şi în care statul funcţionează în mod predictibil. Tocmai de aceea, direcţia europeană nu este un ideal politic, ci o necesitate practică pentru modernizarea României. În faţa noilor provocări internaţionale şi economice, România are nevoie de stabilitate, dialog şi consecvenţă. Nu ne permitem paşi înapoi, pentru că miza este uriaşă: păstrarea încrederii cetăţenilor în democraţie şi capacitatea statului de a livra rezultate concrete. Stimaţi colegi, avem datoria să păstrăm această direcţie. Să arătăm că putem trece peste diferenţele politice atunci când este vorba de viitorul României. România europeană nu este un slogan. Este un ideal, o viziune şi o promisiune pentru fiecare copil, fiecare familie şi fiecare comunitate. Vă mulţumesc. Remus Lăpuşan, deputat al PSD de Cluj.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cum v-aţi încadrat! Fix în două minute. Domnul Ţiplea.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Ţiplea - declaraţie politică: Românii au ales un preşedinte pro-european. Acum avem nevoie de o guvernare credibilă şi reformatoare;

Domnul Dumitru Ţiplea:

"Românii au ales un preşedinte pro-european. Acum avem nevoie de o guvernare credibilă şi reformatoare" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin votul lor, românii, din ţară şi din diaspora, au scris o nouă pagină din istoria europeană a României. Data de 18 mai 2025, fără îndoială, va rămâne în memoria noastră colectivă drept ziua în care democraţia, libertatea, toleranţa, dorinţa de modernizare şi de apartenenţă a României la UE şi NATO au înregistrat o victorie uriaşă în faţa încercărilor de destabilizare a ţării, în faţa populismului, extremismului şi a campaniilor bazate pe ură şi pe dezbinarea societăţii româneşti. Stimaţi colegi, Alegerile s-au încheiat şi vom avea, în câteva zile, un preşedinte ferm ataşat valorilor occidentale, cu intenţii declarate de a susţine procesele de reformă de care România are nevoie. Aşadar, de acum înainte, cea mai mare responsabilitate cade în sarcina Parlamentului, care trebuie să învestească, rapid şi cu o susţinere largă, un Guvern cu puteri depline, cu încredere mare în rândul oamenilor, cu miniştri profesionişti şi cu un prim-ministru care a demonstrat în cariera sa că poate reforma instituţiile în beneficiul oamenilor! În acest context, nu pot să nu remarc faptul că, ani de zile, Bihorul şi Oradea au fost date ca cele mai performante administraţii din ţară, ca modele veritabile de reformă şi ca etalon pentru standardul de viaţă al locuitorilor. În spatele acestui succes s-au aflat Ilie Bolojan şi echipa sa liberală, iar secretul performanţei a constat în foarte multă muncă, în parteneriate reale cu cetăţenii, în respectarea legii, în seriozitate şi în multă responsabilitate. Aşa ne explicăm de ce foarte mulţi români îl susţin pe Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru, pentru că îşi doresc ca succesul de la Bihor să se multiplice în toată ţara. Mai mult decât atât, România are nevoie de un prim-ministru ca Ilie Bolojan, pentru că ţara noastră nu îşi mai poate permite să mai aibă nicio ezitare în realizarea reformelor reale, aşteptate de foarte mulţi ani de români, şi doar un om ca Ilie Bolojan ne poate da garanţia că reformele chiar se vor face. Îmi exprim speranţa ca fiecare parlamentar să înţeleagă mesajul dat de români prin votul lor şi, în scurt timp, Parlamentul să învestească cel mai credibil şi mai performant guvern, condus de Ilie Bolojan. Vă mulţumesc. Dumitru Ţiplea, deputat al PNL de Bihor.

Video in format Flash/IOS   Alexandru-Paul Dimitriu - declaraţie politică cu titlul Cei care au otrăvit minţile românilor nu trebuie iertaţi!;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Poftiţi, domnule Dimitriu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Cei care au otrăvit minţile românilor trebuie să răspundă. Şi trebuie să răspundă din perspectivă politică. Este de datoria noastră să explicăm românilor, celor 5,3 milioane de români, că modul în care au decurs toate aceste evenimente, care au bântuit această campanie electorală, nu este un mod normal, nu este un mod democratic. George Simion, din nefericire, s-a transformat într-o oală sub presiune, plină de ură şi vedem că - inclusiv în aceste momente post-alegeri, în care trebuie să ne adunăm noi, ca naţiune, şi să găsim drumul ăla bun, drumul ăla care să aducă prosperitate şi care să regleze toate decalajele şi toate derapajele de natură fiscală -, vedem că avem de-a face, zilnic, cu ţâşnete de ură din această oală sub presiune. Şi să mă ierte Dumnezeu, dar nu înţeleg cum un om, care îşi afirmă atât de mult credinţa şi spune că este creştin, poate să desconsidere în aşa hal doamnele şi domnişoarele din naţiunea noastră frumoasă. Aceste cadouri, pe care le avem zi de zi lângă noi, sunt terfelite de un om care afirmă că este creştin. Şi s-a văzut lucrul acesta în alegeri. S-a văzut, pentru că doamnele sunt cele care i-au dat o palmă politică domnului Simion şi l-au făcut pe Nicuşor Dan preşedinte. Şi stau şi mă întreb în felul următor: cum puteţi vorbi, domnule Simion, acum, post-factum, despre vărsare de sânge? Inclusiv amicul dumneavoastră, Becali, s-a arătat scandalizat de modul în care puneţi problema. Dumneavoastră, care sunteţi creştin declarat, dar, din păcate, se pare că sunteţi doar un simplu fariseu, vorbiţi despre vărsare de sânge? Care este modul creştinesc în care dumneavoastră vă mărturisiţi credinţa, făcând asemenea afirmaţii? Este momentul să ne regrupăm. Este momentul ca românii să fie uniţi, pentru că avem de traversat 1-2 ani foarte dificili din punct de vedere fiscal, şi lucrul acesta se poate face doar împreună. Iar în momentul în care vom învăţa cu toţii, de la PSD, USR, PNL, AUR, toate partidele, în momentul în care vom învăţa că nu este despre noi, ci este despre România, că avem o responsabilitate enormă în acest Parlament, când am declarat şi am hotărât că vrem să fim politicieni, doar atunci vom reuşi să le arătăm şi românilor, oamenilor care ne-au votat, că aceasta este calea. De aceea, vă îndemn, stimaţi colegi, îi îndemn inclusiv pe colegii mei din USR, dar repet, toate partidele, de la PSD, AUR, PNL, să fim uniţi, să încercăm să dăm o guvernare cât mai bună în următorii doi ani, să lăsăm politica la o parte, astfel încât România să reintre pe făgaşul normal al prosperităţii.

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi - declaraţie politică având ca subiect România - între iluzii şi adevăruri. O campanie electorală care a dezbinat;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Raisa Enachi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Hristos a Înviat! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Subiectul declaraţiei politice: "România - între iluzii şi adevăruri. O campanie electorală care a dezbinat". Stimaţi colegi, Alegerile s-au încheiat, dar au lăsat în urmă nu o speranţă, ci diviziune. A fost o campanie construită nu pe idei, ci pe frică şi manipulare, în care românii au fost întorşi unii împotriva altora - părinţi contra copii, prieteni contra prieteni. S-a vorbit zgomotos despre neam, tradiţie şi suveranitate, dar, în tăcere, s-a ocolit esenţialul - spitale care se închid, şcoli neglijate, copii flămânzi, sate uitate. În locul soluţiilor reale am primit promisiuni fanteziste şi un discurs populist care ne izolează şi ne întoarce în trecut. Adevăratul patriotism nu stă în urlete şi acuze, ci în respect, construcţie şi demnitate. Nu închizi graniţe, ci aduci apă şi lumină acolo unde nu au fost niciodată. Nu ataci Europa, ci negociezi, cu fruntea sus, pentru viitorul ţării tale. Nu pedepseşti "trădători", ci creezi şanse reale pentru cei rămaşi. România are nevoie de lideri care ştiu ce înseamnă administraţie, economie, diplomaţie. Nu de scandalagii, ci de oameni care să unească, nu să dezbine. Nu mai putem fi păcăliţi de promisiuni goale când viaţa reală e marcată de datorii, pensii insuficiente şi drumuri impracticabile. România nu se cere înapoi; România se ţine dreaptă, prin noi. De azi înainte, întrebarea nu mai este: "Cine strigă mai tare?", ci "Cine construieşte cu adevărat?". Dacă nu învăţăm această lecţie, riscăm să pierdem nu doar alegerile, ci direcţia, ca naţiune. Suntem urmaşii celor care şi-au apărat pământul cu braţul gol şi sufletul plin. N-am plecat capul nici în faţa sabiei, nici în faţa foametei, nici în faţa trădării. Libertatea noastră nu a fost un dar, ci o moştenire câştigată prin sânge şi jertfă. Avem datoria să nu o batjocorim cu minciuni, haos şi lozinci. România nu este de vânzare. Nici pământul, nici limba, nici demnitatea. Vom merge mai departe liberi şi verticali. Nu pentru că ni se permite, ci pentru că aşa ne-au crescut strămoşii noştri. România nu se revendică, se trăieşte cu demnitate, prin fapte şi adevăr, prin noi. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS   Maria Cernit - intervenţie intitulată Constanţa - oraş creştin, nu decor mitologic;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Maria Cernit.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Constanţa - oraş creştin, nu decor mitologic". Stimaţi colegi, Astăzi este 21 mai - o zi cu dublă semnificaţie: prăznuirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi, totodată, Ziua Constanţei - oraşul meu de suflet, locul pe care l-am ales pentru a trăi, a munci şi a-mi întemeia o familie. Un oraş cu o istorie milenară, dar cu o administraţie care, din păcate, nu îi face întotdeauna cinste. Aş putea vorbi despre străzile pline de gropi, despre şantierele începute şi abandonate sau despre ruinele care, din nefericire, au ajuns să fie imaginea Constanţei. Dar despre toate acestea s-a vorbit şi se tot vorbeşte de ani buni. Constănţenii, dar şi turiştii, le văd şi le simt la fiecare pas. Astăzi, însă, vreau să atrag atenţia asupra unei alte probleme - una mai puţin discutată, dar cu un impact profund asupra identităţii locale. Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat modelul oficial al steagului municipiului Constanţa. Un drapel alb, pe care apare reprezentată zeiţa Fortuna - divinitatea norocului în mitologia romană, ţinând în mână Cornul Abundenţei. Timp de aproape trei decenii, însă, întreaga comunitate a adoptat în mod neoficial un alt simbol: un drapel care îi înfăţişa pe Sfinţii Constantin şi Elena. Nu era un simbol impus prin hotărâri de consiliu şi nici aprobat prin vreun act administrativ, ci unul asumat de constănţeni - purtat cu mândrie în procesiuni religioase, arborat la balcoane în zile de sărbătoare şi utilizat chiar de primărie. Deşi nereglementat, el avea viaţă, sens şi memorie. Astăzi, în schimb, ni se propune un nou steag: rece, abstract şi fără legătură reală cu identitatea oraşului. Oare de ce? Care este motivul pentru care alegem altceva decât ceea ce ne reprezintă? Oraşul nostru poartă numele marelui împărat Constantin, care întruchipează începutul creştinării Imperiului Roman şi proclamarea libertăţii religioase - două repere esenţiale în devenirea Europei creştine şi culturale de astăzi. Cred cu toată convingerea că Tomisul, poarta de răsărit a creştinătăţii româneşti, nu trăieşte prin zeiţa norocului. Trăieşte prin credinţă, prin memorie şi prin legătura dintre oameni. Constanţa respiră, încă, prin sfinţii ei protectori. Nu putem şterge chipurile ocrotitorilor noştri de... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

Cred cu toată convingerea că Tomisul, poarta de răsărit a creştinătăţii româneşti, nu trăieşte prin zeiţa norocului. Trăieşte prin credinţă, prin memorie şi prin legătura dintre oameni. Constanţa respiră, încă, prin sfinţii ei protectori. Nu putem şterge chipurile ocrotitorilor noştri de pe steag, aşa cum nu putem şterge identitatea acestui oraş din sufletele celor care îl iubesc. Un drapel nu este o simplă bucată de pânză, este o mărturisire. Iar noi, constănţenii, alegem să ne mărturisim rădăcinile, credinţa şi memoria vie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Cernit:

...în cinstea celor care ne-au dăruit acest oraş. Mulţumesc frumos. Maria Cernit, deputat de Constanţa.

 
Video in format Flash/IOS   Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având subiectul Atingerea tuturor obiectivelor din PNRR este o necesitate de primă importanţă;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Vetuţa Stănescu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Vetuţa Stănescu:

Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Atingerea tuturor obiectivelor din PNRR este o necesitate de primă importanţă". Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, În contextul eforturilor continue pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Partidul Naţional Liberal reafirmă angajamentul său de a asigura stabilitatea politică necesară pentru a atinge cât mai repede şi cât mai complet jaloanele şi ţintele acestui program esenţial pentru dezvoltarea României, o şansă unică pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării noastre. Discuţiile recente din cadrul Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR au evidenţiat necesitatea urgentării unor măsuri esenţiale pentru deblocarea integrală a Cererii de plată nr. 3 şi pentru implementarea reformelor şi investiţiilor prevăzute în Cererea de plată nr. 4. România are nevoie de stabilitate politică şi de coordonare eficientă pentru a finaliza etapa de renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În acest context, Partidul Naţional Liberal va căuta să colaboreze strâns cu preşedintele ales, Nicuşor Dan, pentru atinge toate obiectivele statului român de primă urgenţă şi pentru a menţine România pe calea sa europeană şi euroatlantică. Suntem determinaţi şi ne reafirmăm angajamentul de a maximiza absorbţia fondurilor din PNRR, până la jumătatea anului 2026, data limită, şi de a direcţiona aceste resurse către dezvoltarea reală a României. România a beneficiat deja de 9,2 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde de euro alocate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Din această sumă, 13,6 miliarde de euro reprezintă granturi nerambursabile, iar 14,9 miliarde de euro sunt împrumuturi pe termen lung, menite să menţină şi să susţină investiţiile strategice. Trebuie depuse toate eforturile pentru ca aceste sume să fie utilizate în mod eficient, pentru proiecte care să contribuie la modernizarea infrastructurii, digitalizarea economiei, tranziţia verde şi creşterea calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii. Prin stabilitate politică, transparenţă şi printr-un dialog permanent cu partenerii europeni, România poate transforma PNRR într-un real motor al dezvoltării naţionale a României. Partidul Naţional Liberal îşi reafirmă responsabilitatea de a susţine acest obiectiv alături de preşedintele ales, Nicuşor Dan, şi de toţi cei care cred în viitorul european al României. A eşua nu este o opţiune! Vom continua să asigurăm o implementare corectă şi transparentă a reformelor şi investiţiilor, în beneficiul tuturor românilor, cu un accent deosebit pe dezvoltarea sustenabilă şi reducerea disparităţilor regionale. Vă mulţumesc. Vetuţa Stănescu, deputat, PNL, Hunedoara.

 
Video in format Flash/IOS   Giureci-Slobodan Ghera - intervenţie intitulată Olimpiada Naţională de Limba Croată şi Limba Rusă Maternă - un nou prilej de afirmare a identităţii culturale şi lingvistice;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ghera.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Mulţumesc frumos, stimate domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Olimpiada Naţională de Limba Croată şi Limba Rusă Maternă - un nou prilej de afirmare a identităţii culturale şi lingvistice". Stimate colege şi stimaţi colegi, În perioada 22 - 25 mai 2025, Uniunea Croaţilor din România, municipiul Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin au onoarea de a organiza şi găzdui Olimpiada Naţională de Limba Croată Maternă şi Rusă Maternă - un eveniment de referinţă, care depăşeşte graniţele unei simple competiţii şcolare şi devine un veritabil omagiu adus identităţii etnice, patrimoniului lingvistic şi diversităţii culturale din România. Organizată sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu Uniunea Croaţilor din România şi Comunitatea Ruşilor-Lipoveni din România, olimpiada este găzduită de Colegiul Naţional "Diaconovici Tietz" din Reşiţa şi reuneşte peste 80 de elevi, profesori, însoţitori şi membri ai comisiilor naţionale, reprezentând judeţele Botoşani, Iaşi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Caraş-Severin, precum şi municipiul Bucureşti. Această diversitate geografică reflectă fidel mozaicul cultural şi etnic al României moderne şi oferă un cadru ideal pentru interacţiune, schimb de idei şi consolidarea sentimentului de apartenenţă. Elevii participanţi sunt nu doar purtători ai unui patrimoniu lingvistic valoros, ci şi veritabili ambasadori ai dialogului intercultural şi ai unei Românii pluraliste şi incluzive. Programul Olimpiadei îmbină exigenţele academice cu descoperirea patrimoniului local. După festivitatea de deschidere, de joi, 22 mai, ce va avea loc în sala "Aula Magna" a Centrului Universitar "Babeş-Bolyai" din Reşiţa, ziua de vineri va fi dedicată competiţiei propriu-zise, incluzând proba scrisă şi proba orală pentru participanţi. Ziua de sâmbătă aduce o dimensiune cultural-identitară prin vizita la Caraşova, centrul istoric al comunităţii croate din Banat şi sediul Uniunii Croaţilor din România. Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere de sâmbătă seara, organizat la sediul UCR, unde vor fi celebrate performanţa, efortul şi dragostea elevilor pentru limba maternă. Stimaţi colegi, Astfel de manifestări educaţionale şi culturale reprezintă o investiţie în coeziunea socială, în respectul pentru diferenţă şi în cultivarea valorilor europene. Încurajez autorităţile centrale şi locale să sprijine constant educaţia în limbile minorităţilor naţionale, ca expresie a unui angajament ferm pentru diversitate, egalitate de şanse şi convieţuire armonioasă. Mulţumesc tuturor. Felicit toţi organizatorii, cadrele didactice şi elevii implicaţi în acest eveniment, care, prin dăruire şi perseverenţă, dau sens sintagmei: "Unitate prin diversitate". Vă mulţumesc. Deputat al UCR, Ghera Giureci-Slobodan.

 
Video in format Flash/IOS   Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică având titlul Un nou început pentru România - stabilitate, unitate şi guvernare responsabilă;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Szőke?

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi este despre "Un nou început pentru România - prin stabilitate, unitate şi guvernare responsabilă". Alegerile prezidenţiale tocmai încheiate au demonstrat, încă o dată, forţa democraţiei româneşti şi ataşamentul cetăţenilor faţă de valorile civice. Rezultatul exprimat la urne, precum şi prezenţa record la vot, ne arată că românii şi-au asumat responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. Rezultatul alegerilor prezidenţiale reprezintă un nou început, un început care nu înseamnă doar sfârşitul unei competiţii politice, ci începutul unei responsabilităţi comune - aceea de a guverna cu echilibru, maturitate şi claritate, în vremuri complicate. România are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate. Cetăţenii aşteaptă un Guvern funcţional, un Parlament eficient şi o clasă politică dispusă să lase deoparte confruntările sterile şi să răspundă real nevoilor ţării. Nu avem timp de euforie, ci de asumare, de răbdare şi de reconstrucţie. Societatea românească este încă marcată de divizare, de neîncredere şi de o polarizare accentuată. Rolul nostru, ca aleşi ai poporului, este să dăm un semnal de unitate. Să punem capăt discursului urii şi să începem, în mod real, vindecarea. România are nevoie de coeziune, de dialog autentic şi de o direcţie clară. Trăim într-un context regional tensionat, cu provocări economice şi de securitate care nu mai pot fi ignorate. De la graniţele noastre, până în relaţia cu Uniunea Europeană şi partenerii strategici, România trebuie să fie o voce responsabilă, coerentă şi respectată. Pentru asta, guvernarea trebuie să fie una profesionistă, fermă şi orientată către viitor. Românii şi-au exprimat în proporţie covârşitoare năzuinţele şi aşteptările. Îşi doresc un stat european sigur şi funcţional, cu instituţii care lucrează în folosul, şi nu împotriva lor. Pentru asta a venit momentul ca noi, în calitate de reprezentanţi aleşi, să ducem la îndeplinire aceste năzuinţe, aceste aşteptări şi împreună să construim România de azi, pentru mâine. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Sebastian-Andrei Kroncsiş - declaraţie politică având ca temă protestul artiştilor Filarmonicii de Stat din Sibiu;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Domnul Kroncsiş. Am zis bine?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sebastian-Andrei Kroncsiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Protestul artiştilor Filarmonicii de Stat din Sibiu este un gest extrem, născut din disperare şi demnitate, după doi ani de promisiuni încălcate, abuzuri şi tăcere instituţională. Imaginea simbolică a artistului căruia i-a cedat corpul, după 117 ore de grevă a foamei, ne cutremură. Nu e doar suferinţă, ci hotărârea de a lupta până la capăt pentru dreptate. Aceşti oameni nu cer privilegii. Cer ceea ce este firesc într-un stat care pretinde că respectă cultura: un contract colectiv de muncă echitabil, respect la locul de muncă, oprirea abuzurilor şi protejarea valorilor artistice. În faţa unui asemenea sacrificiu, adresez un apel ferm Consiliului Judeţean Sibiu: semnaţi imediat contractul colectiv de muncă! Nu răspundeţi cu jandarmi şi notificări, ci cu respect şi soluţii! Fac apel şi la Parlament, şi la întreaga societate: să nu lăsăm ca vocile Filarmonicii să fie înlocuite cu tăcerea. Când muzica se opreşte, e timpul să vorbim noi. Să fim vocea celor care dau viaţă sufletului acestei ţări. Vă mulţumesc. Kroncsiş Sebastian, deputat POT de Sibiu.

 
Video in format Flash/IOS   Gabriela Porumboiu - declaraţie politică intitulată Un apel la conştiinţă. Unde sunt cele 300 de miliarde de euro?;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Porumboiu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Gabriela Porumboiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un apel la conştiinţă. Unde sunt cele 300 de miliarde de euro?". Astăzi nu vorbesc doar în calitate de deputat ales, astăzi vorbesc în numele a milioane de români care îşi pun o întrebare simplă, dar dureroasă: unde sunt banii noştri? România a avut, în ultimii 3 ani, la dispoziţie peste 300 de miliarde de euro - din taxele oamenilor, din fonduri europene, din împrumuturi internaţionale pe care tot noi şi copiii noştri le vom plăti. Dar ce am primit în schimb? Unde sunt autostrăzile care trebuiau să lege regiunile ţării? Toate regiunile ţării. Unde sunt spitalele regionale anunţate electoral, dar niciodată ridicate? De ce, în 2025, avem copii care învaţă în şcoli cu toalete în curte, avem copii care adorm nemâncaţi seara şi pacienţi care mor în secţii infectate? Ne-aţi vorbit despre "investiţii strategice". Dar realitatea arată total altceva: risipă, corupţie, contracte cu dedicaţie, proiecte abandonate şi costuri de 10 ori mai mari decât în alte ţări europene. România are acum o mare lipsă de bani. Dar adevărul este că România a ajuns aici pentru că duce lipsă de:

- bună-credinţă în administraţie;

- transparenţă în guvernare;

- viziune în investiţii. Dar, mai ales, lipsă de respect faţă de cetăţenii ei. Aţi avut bani, aţi avut putere, dar nu aţi avut niciodată voinţa şi nici măcar preocuparea reală de a construi ceva. Acum a venit timpul să vă întrebăm răspicat: unde sunt cele 300 de miliarde de euro? Ce aţi făcut cu ei? Cine răspunde pentru fiecare proiect eşuat, pentru fiecare spital neterminat, pentru fiecare kilometru de autostradă care costă de trei ori mai mult decât în orice altă ţară? România are nevoie de mai mult, are nevoie de o schimbare profundă de mentalitate a clasei politice. Nu mai vrem lideri care mint şi se îmbogăţesc pe banii noştri, vrem lideri care răspund, care lucrează, care dau socoteală. Aceasta este direcţia în care mergem noi, POT: cu transparenţă, nu cu opacitate; cu muncă cinstită, nu cu privilegii mascate; cu dragoste faţă de oameni, nu cu aroganţă instituţională; cu educaţie, responsabilitate şi conştiinţă civică. România a devenit o ţară săracă, pentru că România a fost furată. Şi e timpul ca fiecare leu cheltuit din buget să vină cu o întrebare. A folosit cuiva? A schimbat ceva? Sau a hrănit doar aceeaşi reţea de interese? Dragi români, Noi nu ne vom opri doar la a întreba. Noi vom monitoriza, vom trage semnale de alarmă, vom propune, vom construi transparenţă şi responsabilitate. Pentru că România se poate reconstrui. Dar nu cu tăcere, ci cu oameni treji, conştienţi şi drepţi! Vă mulţumesc. Gabriela Porumboiu, deputat, Dolj.

 
Video in format Flash/IOS   Robert Alecu - declaraţie politică având ca subiect politica monumentelor de for public în municipiul Oradea;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Alecu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert Alecu:

Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aduc astăzi în atenţia Camerei Deputaţilor o situaţie revoltătoare. În municipiul Oradea, identitatea românească este marginalizată printr-o politică a monumentelor de for public extrem de dezechilibrată. Conform răspunsului primit de curând de la Ministerul Culturii, în urma unei întrebări parlamentare adresate încă din ianuarie, în Oradea au fost instalate, după 1990, 18 monumente dedicate personalităţilor româneşti şi 14 personalităţilor ungureşti. Pe hârtie, diferenţa pare mică. Dar, în realitate, pentru cei 70% de etnici români - doar 18 monumente, iar pentru cei 18% maghiari - 14 monumente. Această proporţie nu reflectă structura demografică reală şi este o formă de dezechilibru simbolic, inacceptabil într-un oraş românesc. Şi mai gravă este încălcarea legii. Din cele 14 monumente maghiare, 5 sunt inscripţionate exclusiv în limba maghiară, unul în limba latină, iar pentru alte 3 nu există informaţii clare, ceea ce înseamnă că nu sunt conforme cu Legea nr. 500/2004 privind utilizarea limbii române în spaţiul public. Conform legii, orice inscripţie de interes public trebuie să fie însoţită de traducere în limba română, cu caractere de aceeaşi dimensiune. De ce permite Primăria Oradea asemenea abateri? Şi de ce Ministerul Culturii le tolerează? Conţinutul acestor monumente ridică şi alte semne de întrebare. Avem statuia regelui Ladislau al Ungariei, instalată aproape în secret, în 2023, un monarh care a interzis dreptul de proprietate al românilor în Transilvania. Statuia contelui Rhédey, finanţată din Ungaria, îl glorifică pe guvernatorul care a ţinut românii în iobăgie. Cenotafurile regilor Sigismund şi Ladislau, amplasate în Cetatea Oradei, falsifică istoria - rămăşiţele lor nu se află în România. Grupul statuar Holnaposok reinstalează simboluri imperialiste austro-ungare într-un oraş românesc. Iar statuia lui József Attila, poet care cerea revenirea Transilvaniei la Ungaria, nu reprezintă nimic altceva decât o insultă la adresa românilor. În paralel, simbolurile româneşti sunt eliminate sau marginalizate. Sub conducerea lui Ilie Bolojan, Primăria Oradea a mutat statuia lui Mihai Viteazul într-o locaţie secundară şi a instalat falnic pe clădirea primăriei "Vulturul Ungariei". Nu, nu vorbim de o simplă coincidenţă, ci de o politică sistematică de remaghiarizare simbolică a oraşului românesc Oradea. Cer Ministerului Culturii să verifice legalitatea tuturor monumentelor instalate după 1990, să se asigure că toate inscripţiile sunt conforme legii şi să sancţioneze administraţia locală pentru abuzurile comise. Oradea este un oraş românesc. Monumentele de for public trebuie să reflecte acest adevăr, nu să-l falsifice. Vă mulţumesc. Robert Alecu, deputat neafiliat, ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian-Emanuel Cîmpan - declaraţie politică intitulată Apel la responsabilitate şi unitate.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Haideţi! Întrucât nu sunteţi înscris, vă rog să vă spuneţi şi numele, ca să rămână pe stenogramă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este intitulată "Apel la responsabilitate şi unitate". Stimaţi colegi, Duminică, 18 mai, am asistat la un exerciţiu democratic remarcabil. Prezenţa semnificativă la urne reflectă dorinţa cetăţenilor de a se implica activ în viaţa democratică a ţării. În primul rând, doresc să îmi exprim recunoştinţa faţă de cetăţenii care şi-au exprimat votul. Este responsabilitatea noastră să consolidăm această încredere şi să lucrăm pentru a menţine şi a creşte participarea civică în viitor. De exemplu, în Germania, prezenţa la vot a fost de 82,5%, un obiectiv pe care îl putem atinge şi noi, prin politici publice serioase şi constructive. Este momentul să ne unim eforturile, indiferent de apartenenţa politică, pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor care ne-au mandatat să îi reprezentăm. Votul lor este un semnal clar că trebuie să colaborăm pentru binele comun. În contextul provocărilor actuale, cum ar fi deficitul bugetar, este esenţial să demonstrăm maturitate politică şi să găsim soluţii eficiente pentru dezvoltarea ţării. Trebuie să valorificăm potenţialul României ca reper cultural, turistic şi actor regional important. Parcursul euro-atlantic rămâne o prioritate, dar este la fel de important să promovăm identitatea noastră naţională, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional. Stimaţi colegi, Fac apel la unitate şi responsabilitate în faţa provocărilor viitoare. Trebuie să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor celor care ne-au încredinţat acest mandat. Împreună putem transforma provocările de astăzi în reuşitele de mâine. Să lucrăm pentru o Românie prosperă, unită şi respectată pe scena internaţională. Viitorul nostru este în mâinile noastre. Să fim demni de el! Deputat, Cîmpan Cristian-Emanuel, de Bihor. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc. Întrucât nu mai există colegi înscrişi prezenţi în sală, declar şedinţa închisă.

 
  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

După pauză

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, pe dumneavoastră, dragi colegi, să vă ocupaţi locurile, să putem începe şedinţa noastră. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm şedinţa noastră de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de colegi şi colege, şi-au înregistrat prezenţa 161. Vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi; programul de lucru pentru perioada 19-24 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 12-20 mai de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Reamintesc că dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi până la ora 11.00; la ora 11.30 votul final, iar după şedinţa Biroului permanent şi a Comitetului liderilor.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind activarea domnului deputat Andrei-Ionuţ Teslariu în cadrul Grupului parlamentar al PNL.   Vă prezint şi o informare scrisă, din partea domnului deputat Teslariu Andrei-Ionuţ, care ne aduce la cunoştinţă că îşi încetează activitatea ca deputat neafiliat şi va activa în cadrul Grupului parlamentar al PNL. (Aplauze.) Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi. Nu. Pe procedură, doamna Simu Aurora-Tasica. Vă rog.
Video in format Flash/IOS Informare privind demisia deputaţilor Dumitriţa Albu, Lucian-Nicolae Andruşcă, Andrei Csillag, Călin-Florin Groza, Gheorghe-Petru Pîclişan şi Aurora-Tasica Simu din Partidul Oamenilor Tineri şi din Grupul parlamentar POT.  

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Bună dimineaţa! Hristos a Înviat! Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dragi români, Cu părere de rău, dar cu încredere că ne vom duce misiunea până la capăt, noi: Albu Dumitriţa, Andruşcă Lucian, Csillag Andrei, Groza Călin, Pîclişan Gheorghe şi subsemnata, Simu Aurora-Tasica, ne-am depus astăzi demisiile din Partidul Oamenilor Tineri şi implicit din Grupul parlamentar POT, (Aplauze.) din următoarele motive. Ne-am alăturat acestei mişcări suveraniste, convinşi de o idee în care am crezut cu toată sinceritatea, aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil şi cu adevărat dedicat cetăţenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum, iar valorile care au stat la baza proiectului nu au fost respectate. Direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale. Am încercat cu bună-credinţă să salvăm acest proiect, dar, din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate. Acest gest este un semnal pentru toată mişcarea suveranistă şi un semnal către ţară că mişcarea conservatoare din România şi noi, oamenii politici care ne-am angajat să reprezentăm România cu demnitate în Europa, (Aplauze.) şi nu pentru a deraia parcursul european al României, înţelegem că românii doresc în Europa, dar într-o Europă alt fel, cu fruntea sus, cu politicieni care au ca unică agendă interesul acestei ţări. Prin urmare, noi, politicienii noi, ne desprindem de partidele politice sechestrate de lideri absoluţi, aflaţi, din păcate, în competiţii de cult al personalităţii şi începem un alt proiect democratic. Sfada, isteria, poziţiile şi declaraţiile extremiste reprezintă exact ceea ce dezgustă şi dezamăgeşte electoratul de dreapta conservator-suveranist, un electorat format în principal din oameni decenţi, credincioşi şi muncitori, care nu îşi mai doresc ca ţara să fie secătuită de un stat supradimensionat şi corupt. Mişcarea politică pe care gestul nostru o iniţiază vine ca un răspuns şi va reprezenta alternativa, noua casă democratică pentru o politică conservatoare-suveranistă, decentă... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc. Cu rugămintea să depuneţi şi la biroul preşedintelui documentele persoanelor menţionate de către dumneavoastră. Aşadar, intrăm în ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru trecerea unui imobil din proprietatea privată a statului şi administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale a comunei Moara, judeţul Suceava (PL-x 18/2024) (rămas pentru votul final).   1. Proiectul de Lege pentru trecerea unui imobil din proprietatea privată a statului şi administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale a comunei Moara, judeţul Suceava; PL-x 18/2024. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Domnule Zisopol, vă rog, raportul Comisiei pentru agricultură, pentru ştiinţă şi juridică.
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Permiteţi-mi, pentru început, să le urez un călduros la mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Constantin şi Elena. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru trecerea unui imobil din proprietatea privată a statului şi administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale a comunei Moara, judeţul Suceava. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 5 februarie 2024. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Economic şi Social a avizat nefavorabil proiectul de act normativ. Consiliul Legislativ a avizat negativ propunerea legislativă. Guvernul României nu susţine adoptarea proiectului de lege. Comisia pentru învăţământ a avizat favorabil, sub rezerva însuşirii observaţiilor şi propunerilor Consiliului Legislativ şi din punctul de vedere al Guvernului, proiectul de lege, conform adresei cu numărul specificat, din aprilie 2024. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea trecerii din domeniul privat al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava, judeţul Suceava, în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale a comunei Moara, judeţul Suceava, a bunului imobil teren în suprafaţă de 2,24 ha, situat în intravilanul localităţii Bulai, comuna Moara, în vederea realizării obiectivului de investiţie Grădiniţă program normal Bulai, comuna Moara, judeţul Suceava. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege. Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi cei din Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport de adoptare a proiectului de lege. În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care se propune adoptarea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc. Doamna Vedinaş Verginia, vă rog, Grupul SOS.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte, Dragi colegi, Acest proiect de lege încalcă atât de multe prevederi şi principii constituţionale şi legale, încât eu mă întreb ce respectă, cu ce este conform. Probabil cu interesele celor care au preferat ca, în loc să respecte Constituţia, legea fundamentală a administraţiei publice, care este Codul administrativ, au preferat să renunţe la procedura legală, care este una administrativă. Art. 358 din Codul administrativ se exprimă clar că o asemenea operaţiune administrativă se realizează prin hotărâre a Guvernului sau hotărâre a Consiliului judeţean sau local. În al doilea rând, după cum se observă şi din punctul de vedere al Guvernului - şi m-am bucurat să-l citesc, sincer, că rar vezi atâta obiectivitate şi chiar onestitate, aş putea să spun, într-un document emanând de la autorităţile centrale - de regulă, se raliază altor considerente. Nici măcar nu este solicitare din partea comunei. Încălcându-se, astfel, pe de o parte, principiul autonomiei locale, nu poţi să-i impui; încălcându-se unei autorităţi sau unităţi administrativ-teritoriale şi autorităţi publice, să primească ceea ce n-a solicitat. În al treilea rând, se încalcă art. 44 din Constituţie, coroborat cu art. 136, care garantează proprietatea privată, indiferent de titular. Şi dacă e să ne uităm la obiectul acestei reglementări observăm că se consideră că sunt necesare două virgulă... nu ştiu cât hectare, să se facă o grădiniţă. Pentru aceste considerente... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Să ştiţi că nu am făcut nimic cu mouse-ul şi nu am oprit microfonul. Se opreşte aproape automat după expirarea timpului. Înainte de a-i da cuvântul domnului Marussi, daţi-mi voie să le urez tuturor colegilor noştri care astăzi sunt aniversaţi, Constantin şi Elena, toate cele bune, multă sănătate, precum şi tuturor românilor care poartă aceste nume sfinte. La mulţi ani tuturor! Domnule Marussi, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Marussi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum s-a menţionat, se doreşte transferul a 2,2 hectare de teren din cadrul Staţiunii de Cercetare Agricolă, în domeniul privat al unui UAT, pentru a realiza o grădiniţă. Probabil că aceasta va fi cea mai mare grădiniţă din ţară, cu această suprafaţă de teren. În expunerea de motive se vorbeşte despre urgenţă, dar se face referire la un contract din anul 2020. Acest proiect de lege a trecut de Senat, prin adoptare tacită, în 2023, iar astăzi suntem în anul 2025 şi în termen de o săptămână această iniţiativă a trecut prin comisie şi, iată, este pe primul loc în plen pentru a fi aprobată. Considerăm că s-a folosit acest moment de alegeri pentru a putea trece la urgenţă această iniţiativă. De asemenea, vedem că avem avizul negativ al Consiliului Social şi Economic. De asemenea, avem un aviz negativ din partea Guvernului, care numeşte această iniţiativă ca demers legislativ incoerent şi se face referire la procedura legală, prin care trebuie să existe o solicitare din partea UAT-ului şi se poate face acest transfer prin hotărâre de Guvern. Bineînţeles, nu avem această solicitare şi avem doar iniţiativa unor parlamentari care doresc să treacă această suprafaţă. Dacă ne uităm în spaţiile publicitare, costul unui metru pătrat de teren în acea zonă este de 50 de euro. Deci, ceea ce ni se propune să aprobăm noi, astăzi, este o tranzacţie de peste un milion de euro. Cel mai probabil vorbim despre o nouă afacere imobiliară, acest teren va deveni spaţiu imobiliar. USR... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Radu Mihaiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Nicolae Mihaiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor, tuturor Elenelor, tuturor Constantinilor! Ca să continui ceea ce începuse colegul meu, USR nu va vota, va vota împotriva acestui proiect de lege care este vădit neconstituţional şi aproape sigur este un şmen imobiliar, de fapt. Este imposibil să spui că vrei să faci o grădiniţă pe 2,25 de hectare, în condiţiile în care - nu ştiu - eu, ca fost primar, ştiu că e nevoie de... de 10 ori mai puţin acel spaţiu. A fost un şmen de la bun început. S-a trecut din proprietatea publică a statului clădirea acelui institut de cercetare, după care s-a trecut şi terenul din proprietatea publică în proprietate privată, aşa încât acum să se dea către o primărie, care - atenţie! - primăria nici măcar nu a cerut acel teren. Deci noi nu ştim dacă primăria vrea acel teren pentru a face o grădiniţă. Un deputat vrea acest lucru şi a depus acest proiect de lege. Parcursul legal este ca primăria, prin consiliul local, să ceară acel teren; după ce îl cere se transferă, prin hotărâre de Guvern. Nu are ce să caute aşa ceva în Parlament. Acest proiect de lege este vădit neconstituţional şi va fi riscant pentru oricine să facă orice acolo, pe motiv că poate fi contestată în instanţă şi apoi declarată această lege neconstituţională. Din acest motiv, USR va vota împotrivă. Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ciubuc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul SOS România va vota împotriva acestui proiect de lege şi explic de ce. Într-adevăr, se doreşte a fi construită o grădiniţă. Probabil sub acest slogan, că construim o grădiniţă pentru copii, se doreşte a fi deposedat un teren de 2,2 hectare, din care 1,7 hectare este intravilan şi construibil. Sunt curios şi eu, pe 1,7 hectare construcţie, ce fel de grădiniţă mastodont se poate construi la Suceava?! Deci, din punctul nostru de vedere, acest proiect de lege este doar o afacere imobiliară şi consider că nu trebuie să folosim copiii şi motivaţia de grădiniţă pentru a deposeda şi a trece, din proprietatea publică şi privată a statului, în proprietatea privată a unui consiliu local, unde, practic, consiliul local nu ştim ce va face cu acest teren. Din punctul nostru de vedere se putea face şi printr-o hotărâre de Guvern şi nu de scos castanele cu acest teren, prin votul Parlamentului. Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Grofu Daniel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Grofu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar POT va vota împotriva acestui proiect, din motivele expuse de antevorbitorii noştri. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 140/2025) (rămas pentru votul final).   3. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 140/2025. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru sănătate şi familie. Iniţiatorul?
     

Domnul Ovidiu-Vasile Cîmpean (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar de ce nu apăsaţi butonul? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Vasile Cîmpean:

Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Astăzi vă vorbesc nu doar ca deputat şi iniţiator al acestui proiect de lege, ci şi ca părinte şi cetăţean al unei ţări care are nevoie ca prevenţia să devină o prioritate şi în centrul politicilor de sănătate publică. Iniţiativa legislativă pe care o supunem astăzi votului prevede extinderea vaccinării anti-HPV gratuite pentru tinerii între 11 şi 26 de ani. Este un pas simplu, dar cu un impact enorm. Putem preveni cancerul de col uterin şi alte boli asociate HPV, putem salva vieţi şi putem reduce suferinţa. România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancerul de col uterin din Uniunea Europeană, asta deşi este un tip de cancer aproape 100% prevenibil. Şi, totuşi, anual, peste 1.800 de femei îşi pierd viaţa din această cauză. Iniţiativa are sprijin larg, peste 85 de deputaţi şi senatori au semnat această iniţiativă legislativă, şi este momentul să ne alăturăm şi Strategiei europene de prevenţie şi combatere a cancerului sau Planului naţional de combatere a cancerului, votat în acest Parlament. Cred că trebuie să trecem peste diferenţele politice şi să înlocuim dezinformarea cu educaţia, să dăm voce medicilor, părinţilor, profesorilor şi tinerilor care ştiu că ştiinţa salvează vieţi. Tocmai de aceea, vă propun să votăm, în unanimitate, acest proiect de lege, pentru a ne asigura un viitor mai sănătos. Rugămintea este să nu transformăm acest subiect într-un nou front al polarizării politice, pentru că această iniţiativă nu este despre ideologie, ci despre date medicale clare, despre consens internaţional, despre vieţi care pot fi salvate. Când rata mortalităţii din România este de trei ori mai mare decât media UE, nu putem rămâne... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ca să intercalăm grupurile politice, doamna Stoica Diana.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu cred că asta e una dintre cele mai importante legi pe care le adoptăm şi îl felicit pe colegul nostru Ovidiu Cîmpean. Am semnat şi eu, şi colegi de la mai multe partide această iniţiativă legislativă. În timp ce unii încearcă să condamne românii la moarte, prin cuvinte şi moţiuni împotriva sănătăţii publice, uitaţi că există, totuşi, oameni de bună-credinţă, în Parlamentul ăsta, care se luptă pentru sănătatea românilor. Şi ştim cu toţii deja că România are cea mai mare mortalitate evitabilă pentru cancerul de col uterin. În fiecare zi, în România, cinci femei mor din cauza cancerului de col uterin. Şi singurele modalităţi prin care poţi să previi acest lucru sunt screeningul şi vaccinarea, screening care a fost, de asemenea, implementat de mai multe primării. Avem Primăria Municipiului Bucureşti, care finanţează şi testarea, de câţiva ani de zile, condusă de Nicuşor Dan, avem şi Primăria Sectorului 2, care a făcut acest lucru pe vremea în care era condusă de colegul meu Radu Mihaiu, şi avem, de asemenea, o extindere făcută în vremea în care USR a fost la Ministerul Sănătăţii, pe segmentul 14-18 ani. Astăzi venim şi extindem, de la 18 la 26 de ani, gratuitatea vaccinului, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Sper să voteze toată lumea pentru, sper că toată lumea vrea să protejeze sănătatea românilor din ţara asta şi îl felicit încă o dată pe colegul nostru pentru această iniţiativă. Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Luat de val fiind, mai devreme, am omis să invit reprezentantul Comisiei pentru sănătate pentru a prezenta raportul. Voi îndrepta această eroare nematerială. Domnule Rogobete, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru-Florin Rogobete:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 48 şi a art. 225 din Legea nr. 95/2006, în sensul extinderii accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Centrul Naţional de Vaccinologie, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidenţei cancerului de col uterin. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 7 mai 2025. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport de aprobare a proiectului de lege, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Şi, pe această cale, doresc să mulţumesc tuturor colegilor care au fost coiniţiatori ai acestui proiect, dar şi colegilor din Comisia pentru sănătate, care au înţeles importanţa. Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Simona-Geanina Pistru-Popa.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Simona-Geanina Pistru-Popa:

Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În faţa unui pericol cunoscut nu putem să rămânem indiferenţi. România are una dintre cele mai mari incidenţe şi mortalităţi din Europa cauzate de cancerul de col uterin. Este o boală care continuă să răpească vieţi, tocmai pentru că prevenţia nu a fost o prioritate până acum. Extinderea vaccinării anti-HPV şi compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenţi şi tineri între 11 şi 26 de ani reprezintă un pas concret spre o Românie mai sănătoasă, mai responsabilă şi mai bine informată. Conform Barometrului de Sănătate Publică, 78% dintre cei cărora li s-a recomandat screeningul au mers să-l facă. Dintre aceştia, 23,7% au descoperit o boală în stadiu incipient, iar peste 10,2% în stadiu avansat. Aceste cifre arată că tocmai prevenţia funcţionează, poate salva vieţi, iar când ajungem târziu preţul este prea mare - emoţional, fizic şi financiar. Costurile tratării cancerului de col uterin sunt uriaşe pentru sistemul de sănătate. Dar, dincolo de bani, vorbim despre durere, despre familii destrămate, despre viitor curmat prea devreme. Susţin cu toată convingerea această iniţiativă legislativă. Este un semnal clar că România îşi asumă prevenţia ca politică publică, nu doar ca intenţie, că sănătatea femeilor şi a tinerilor devine o prioritate, nu o opţiune. Această lege ne apropie de standarde europene, dar mai ales de ceea ce ar trebui să fie firesc într-o ţară care îşi respectă cetăţenii - acces la informaţie, la prevenţie şi la tratament. Dragi colegi, Fac un apel sincer şi responsabil - haideţi să dăm un vot pentru viitor, un vot pentru sănătate, un vot care înseamnă mai puţine lacrimi, mai puţină suferinţă şi mai multă viaţă! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Alături de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, adresez un îndemn către toate grupurile politice să acorde un vot, să adopte prezenta iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc. Mulţumesc... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Oana Murariu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc iniţiatorilor proiectului, mulţumesc domnului preşedinte al Comisiei pentru sănătate pentru celeritatea cu care a pus pe ordinea de zi proiectul şi pe care sper să-l adoptăm astăzi, în Parlament. Mi-ar plăcea ca toate proiectele să aibă acest ritm şi, drept urmare, voi face un scurt istoric a ceea ce înseamnă vaccinarea HPV, în România. Până în 2021 se puteau vaccina gratuit doar fetele între 11 şi 14 ani. În 2021, la Ministerul Sănătăţii, condus de USR, s-a extins până la 18 ani limita de vârstă pentru vaccinare gratuită. Ulterior - personal am avut această experienţă - studenţi în practică, la Biroul parlamentar, au venit şi au spus că nu este suficient până la 18 ani. De ce? Pentru că pe mulţi, din păcate, nu-i lasă părinţii să se vaccineze până la 18 ani. După ce merg la facultate şi pot să ia ei înşişi decizia aceasta, după 18 ani, trebuiau să plătească şi nu aveau de unde. Aşa că am făcut amendamente în Parlament pentru alocarea de fonduri şi pentru ridicarea acestei vârste. În negocieri, la Ministerul Sănătăţii, s-a extins până la 19 ani gratuitatea, dar tot nu este suficient. După 19 ani era compensat cu 50%. Repet, tot nu este suficient. Aşa că astăzi, în sfârşit, ajungem până la extinderea vârstei până la 26 de ani, ceea ce trebuia să facem de mult. Nu atât de greu, nu treptat, ci dintr-o dată. Măcar pentru aceste proiecte pentru prevenţie. Şi aş vrea ca aşa să procedăm pentru viitor şi să adoptăm cât mai multe proiecte în prevenţie, pentru sănătate. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Csép Andrea.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

Stimaţi colegi, Pentru a schimba mentalitatea şi pentru a avea grijă de mamele, bunicile, fetele noastre, trebuie să adoptăm acest proiect de lege. Pentru că viitorul României este în aceste femei, femei sănătoase, care nasc copii sănătoşi şi trăiesc într-o familie sănătoasă. Cancerul de col uterin este un cancer care poate fi prevenit cu screening-ul la timp. Screening-ul făcut gratuit şi accesibil pentru toate categoriile de persoane. Trebuie să lucrăm ca screening-ul să nu fie o chestiune de bani, ci să fie o chestiune... un program care este foarte, foarte accesibil şi acelor persoane, acelor femei care trăiesc în mediul urban şi în mediul rural, totodată. Pe de altă parte, să facem şi campanii de informare, pentru că da, aşa cum şi colegele mele, antevorbitorii mei au zis, acest vaccin trebuie să fie accesibil pentru toată lumea, la toate vârstele, pentru că prin această vaccinare putem să prevenim, şi prevenţia este cea în care trebuie să investim mult mai mult în perioada următoare. UDMR va sprijini în continuare aceste demersuri şi credem că sănătatea femeii este mai presus de toate. Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? (Vociferări. Doamna deputat Raluca Turcan solicită să ia cuvântul.)

Vai, iertaţi-mă! Vă rog, doamna Turcan.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Dragi colegi, Sunt convinsă că acest proiect de lege va primi astăzi votul dumneavoastră şi sper să treacă cât se poate de repede şi de Senat. Ca atare, o să vă rog să daţi această veste bună mai departe şi să vorbiţi despre acest proiect de lege, pentru că, pe fond, el poate conduce la salvarea de vieţi. Aşa cum spuneau şi colegii mei, vaccinul anti-HPV va fi gratuit acum, între 11 şi 26 de ani, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Eu sunt mamă de băiat care va face în curând 18 ani şi alegem acest vaccin. În jurul lui a fost foarte multă dezinformare, mai ales din partea extremiştilor, aşa că este nevoie ca informaţiile să ajungă în mod corect la fiecare om care poate contribui la reducerea mortalităţii femeilor care se îmbolnăvesc de diferite forme de cancer, printre care cancerul de col - este în momentul de faţă afecţiunea cea mai des întâlnită. Anual, peste 3.500 de femei se îmbolnăvesc şi, din păcate, aproape jumătate dintre ele pierd această luptă. De aceea, vă rog să vorbiţi despre acest proiect de lege şi să punem cu toţii umărul la creşterea vaccinării şi la salvarea vieţilor. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc. Cum spuneam, dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 5 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta (PL-x 93/2025) (rămas pentru votul final).   5. Proiectul de Lege privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta; PL-x 93/2025. Iniţiatorul, Guvernul României, dacă doreşte să intervină? Nu. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, vă rog.
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Voi prezenta acest raport care vizează Proiectul de Lege privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta. Comisia juridică a fost sesizată în conformitate cu Regulamentul şi legea în vigoare şi în materie. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a vizat favorabil proiectul de lege. Consiliul Superior al Magistraturii a vizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil acest proiect de lege. Iar în urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei adoptarea Proiectului de Lege privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta, cu amendamentele admise, în prezenta anexă. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Două minute - timp pentru... propunem pentru amendamente. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acuma, domnule Ciucă, sincer să fiu, nu e nevoie de timp pentru amendamente; data viitoare. Domnul Alexandru Dimitriu, Grupul USR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Grupul USR va vota acest proiect de lege. Este un bun început pentru reorganizarea justiţiei. România are nevoie de o reaşezare a modului în care se face justiţie, din perspectivă logistică. Sunt foarte multe instanţe care sunt hiperaglomerate şi altele care sunt, să spunem aşa, un loc în care justiţia se face foarte rar. Lucrul acesta trebuie să înceteze şi să ducem toate resursele acolo unde este nevoie. Doi la mână - investiţiile în infrastructură trebuie să continue, iar noul Guvern, noul ministru al justiţiei trebuie să-şi asume acest lucru. Trebuie ca bani din bugetul României să fie alocaţi, astfel încât justiţia să se facă cât mai rapid. Avem judecători, trebuie să avem şi grefieri mai mulţi şi avem nevoie de o infrastructură serioasă, şi din perspectiva IT, şi din perspectivă logistică. Sunt foarte multe sedii de instanţe care nu sunt proprii pentru înfăptuirea justiţiei. Pe viitor trebuie să ne gândim şi la acest lucru. Iar noul Guvern trebuie să aibă printre priorităţile sale justiţia, care să se înfăptuiască în condiţii de bun-simţ. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ciucă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Voiam doar să precizez că şi noi, Grupul PSD, vom susţine proiectul de lege. Lucrurile sunt simple - desfiinţarea acestei judecătorii face parte dintr-un proiect amplu şi foarte... cu multă istorie, adică vechi. A rămas, practic, ultima judecătorie care să îşi găsească soluţia prin desfiinţare. La ora actuală nu există angajaţi, nu sunt judecători la această judecătorie, toată lumea a migrat către judecătoriile mari, inclusiv Brăila, motiv pentru care, aşa cum precizează şi CSM-ul, aşa cum precizează şi un raport, cumva, prin 2010, făcut de un expert internaţional, soluţia este desfiinţarea. E o soluţie administrativă, aşa că o vom susţine. Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Murariu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Stimaţi colegi, E nevoie să luăm măsuri curajoase în justiţie. Desfiinţarea unei instanţe nu este o măsură curajoasă şi totuşi atât de greu am ajuns până la desfiinţarea acestei prime judecătorii. În 2022 am avut comisie specială pentru legile justiţiei, iar instanţele sunt anexă la legile justiţiei. Nici măcar la o instanţă nu am reuşit atunci să ajungem la un acord pentru desfiinţare. Au mai trecut 2 ani şi ceva până să ajungem să desfiinţăm prima instanţă. Aceasta nu este o măsură curajoasă. În justiţie e nevoie de reforme şi trebuie să ne asumăm cu toţii.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Câciu Adrian?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Voiam doar să adaug la ceea ce spun colegii noştri - este nevoie de reformă în justiţie, dar, dincolo de investiţii în justiţie, care se fac din taxele românilor, cred că este nevoie să avem curajul să aşezăm veniturile justiţiabililor într-o zonă rezonabilă. Pentru că o să facem clădiri din taxele săracilor, pentru bunăstarea unora care împart echitatea în România. România nu cred că-şi mai permite - am văzut o decizie a CCR care a spus că nu se poate supraimpozita un venit al magistraţilor. Pentru asta nici n-am încasat banii din PNRR. Dacă sunteţi de acord să avem o reformă, eu zic să avem o reformă şi pe partea aceasta, a veniturilor magistraţilor, raportate la eficienţa soluţiilor date de aceştia, în perspectiva unui echilibru civic. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la 10 există obiecţii sau comentarii? Nu. Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune (PL-x 49/2025) (rămas pentru votul final).   8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune; PL-x 49/2025; procedură de urgenţă. Iniţiatorul dacă doreşte să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură. Domnule Huţucă, vă rog.
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune, şi anume: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014. Proiectul vizează corelarea cadrului legislativ naţional necesar pentru buna gestionare financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, alocate României, precum şi a fondurilor de la bugetul de stat cu prevederile regulamentelor europene incidente atât pentru perioada de programare 2014-2020, inclusiv tranziţie 2021-2022, cât şi pentru perioada de programare 2023-2027. În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun prin care se propune adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc. Domnul Ţiplea, PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Ţiplea:

Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, România traversează o perioadă decisivă în aplicarea politicii agricole comune 2023-2027, în care eficienţa şi flexibilitatea financiară sunt vitale pentru absorbţia integrală a fondurilor europene, pentru sprijinirea fermierilor şi pentru evitarea riscului de dezangajare sau corecţii financiare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 149/2024 vizează modificarea şi completarea unor acte normative esenţiale pentru gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - FEADR şi fondurile aferente politicii agricole comune alocate de la bugetul de stat. Concret, ordonanţa îmbunătăţeşte mecanismul de plată şi decontare pentru intervenţiile financiare din FEGA şi FEADR; introduce proceduri şi simplificarea unor fluxuri financiare dintre Ministerul Agriculturii, AFIR, APIA şi Trezorerie; clarifică regimul juridic al corecţiilor financiare şi al creanţelor bugetare în caz de nereguli; asigură cadrul legal pentru plăţi rapide şi sigure către beneficiari, în special în perioadele critice din anul agricol. Acestea sunt doar câteva beneficii evidente ale actului normativ supus aprobării. Stimaţi colegi, Adoptarea acestui proiect de lege este nu doar un gest de responsabilitate administrativă, ci şi un act de susţinere directă a agriculturii româneşti şi a dezvoltării rurale. Vă invit să acordăm un vot favorabil acestui proiect legislativ, pentru a întări cadrul legal al gestionării fondurilor europene, în interesul statului român, al fermierilor noştri şi al comunităţilor din mediul rural. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nefiind intervenţii şi nici amendamente, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 663/2024) (rămas pentru votul final).   9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 663/2024; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, vă rog.
Video in format Flash/IOS    

Domnul György Attila (secretar de stat, Ministerul Finanţelor):

Vă mulţumesc. Ca urmare a aplicării cadrului normativ vizând Sistemul RO e-Transport şi a numeroaselor solicitări ale operatorilor economici, adresate Ministerului Finanţelor şi ANAF, s-a constatat necesitatea modificării Ordonanţei de urgenţă nr. 41/2022. În acest context, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă nr. 129/2024, pentru care vă rugăm să fiţi de acord cu legea de aprobare. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget. Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 118 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu PL-x 663/2024. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. În conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera decizională este Camera Deputaţilor. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii? Nu. Nici amendamente. Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii (PL-x 780/2022) (rămas pentru votul final).   10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii; PL-x 780/2022; procedură de urgenţă. Iniţiatorul dacă doreşte? Doreşte? (Vociferări.)

Bine.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Irina Danielescu (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Vă mulţumesc. Bună ziua! Acest act normativ de transpunere va contribui la facilitarea accesului la activităţi profesionale pe teritoriul României şi a exercitării acestora în baza unor calificări obţinute în România sau în alt stat membru, precum şi furnizarea de servicii profesionale de calitate. Autorităţile publice, autorităţile competente pentru profesiile reglementate şi Coordonatorul Naţional pentru Recunoaşterea Calificărilor Profesionale din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor fi obligate să-şi asume competenţa de a evalua conformitatea unei noi reglementări cu principiul proporţionalităţii, în baza criteriilor prevăzute de Directiva (UE) 2018/958. Având în vedere cele de mai sus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării propune adoptarea proiectului de lege. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ, vă rog, raportul comun. Iar la final, domnule Neaţă, vă rog să faceţi şi propuneri pentru cele, evident, două minute - timpi de dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Neaţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru învăţământ au fost sesizate, prin adresa PL-x 780/2022 din 19 decembrie 2022, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2022, prin care se instituie modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020, în vederea transpunerii unor prevederi din Directiva (UE) 2018/958 privind efectuarea unui test de proporţionalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii. La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei juridice; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Comisia pentru învăţământ a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din data de 21 februarie 2023. În urma dezbaterilor, Comisia pentru învăţământ a hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, aprobarea proiectului de lege cu amendamente admise, transmise printr-un raport preliminar Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din data de 20 martie 2023. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege cu amendamente, respectiv cele transmise de către Comisia pentru învăţământ prin raportul preliminar. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 12 decembrie 2022. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. Propun timp de dezbatere două minute. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru două minute - timpi de dezbatere. Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS     Am vorbit puţin mai tare? (Vociferări.)

Voi remedia acest lucru. Cu 174 de voturi pentru, un coleg care nu votează, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul, din partea grupurilor parlamentare? Doamna Raluca Turcan, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Acesta este un proiect de lege delicat, însă trebuie votat. Şi ordonanţa a fost adoptată pentru transpunerea unei directive europene - Directiva (UE) 2018/958 privind efectuarea testului de proporţionalitate înainte de adoptarea oricărei reglementări referitoare la profesii. România a avut reţineri în preluarea acestor solicitări din directiva europeană, dar am primit o sesizare de infringement, a fost deschisă procedura de infringement şi a trebuit, într-un final, să ne racordăm la cadrul legal european. Ce înseamnă această lege? Înseamnă că, înainte de iniţierea oricărui proiect care reglementează profesiile, este nevoie să se realizeze un test de proporţionalitate, astfel încât măsura respectivă, referitoare la profesii, să nu fie nici împovărătoare, să nu fie birocratică, restrictivă şi să nu restricţioneze accesul la anumite profesii sau exercitarea acestora de către persoane calificate - aviz amatorilor de apel la astfel de subterfugii! Testul acesta al proporţionalităţii are la bază patru condiţii: 1. Modificarea legislativă să fie aplicată nediscriminatoriu; 2. Să fie justificată de obiective de interes public; 3. Să fie adecvată, pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit;

- Şi, de asemenea, să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv. Am încredere că odată... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă reamintesc, pentru a elimina orice subiectivism de care aş putea fi acuzat, mâinile mele sunt la vedere, automat se opreşte microfonul... (Vociferări.) aproape la 5 secunde după expirarea timpului. (Vociferări.)

Nu. Vă mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 22 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. Şi ultimul proiect pentru astăzi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (PL-x 228/2024) (rămas pentru votul final).   11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate; PL-x 228/2024. Vă reamintesc că este procedură de urgenţă. Ca să ne încadrăm în timp, să ştiţi că nu este nevoie neapărat de intervenţia iniţiatorului. Comisia juridică, Comisia pentru industrii, Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate, vă rog, raportul comun.
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gabriela-Corina Ene:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul comun asupra acestui proiect.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe... scurt.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Gabriela-Corina Ene:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, transmis cu adresa PL-x 228/2024. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 2 aprilie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018. Proiectul vizează stabilirea rolurilor, responsabilităţilor şi obligaţiilor entităţilor implicate în procesul de achiziţie centralizată a produselor medicale destinate Sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat - Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ONAC, entităţile din cadrul SNAMUPAC - UPU/CPU din cadrul spitalelor, serviciile de ambulanţă, stabilirea unui mod unitar de utilizare a sistemului de achiziţii centralizate al ONAC pentru achiziţia de produse medicale necesare pentru activităţile entităţilor din cadrul SNAMUPAC, cu scopul de a se procura produse cu aceleaşi caracteristici tehnice, având în vedere că răspund unor necesităţi identice. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 20/2024 în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc. Având în vedere că timpul alocat sesiunii de astăzi a expirat, proiectul de lege rămâne la votul final. Ne revedem la 11.30, la votul final. Declar şedinţa închisă.

 
  Supunerea la votul final a:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi, Teoretic şi practic vă invit să vă ocupaţi locurile. Pe liderii de grup îi rog să-şi contacteze colegii din online. Imediat vom face un vot pentru verificarea cvorumului, astfel încât să putem ţine şedinţa şi sesiunea de vot final. Stimaţi colegi, Domnule Coarnă, Dragi colegi neafiliaţi din stânga sălii... Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele; colegii care sunt conectaţi, tabletele. Vot pentru verificarea cvorumului. Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS     225 de colegi prezenţi. Putem începe.  
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 140/2025) (adoptat); Capitolul I. Legi ordinare. Adoptări 1. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 140/2025. Vot, vă rog.
Video in format Flash/IOS     213 voturi pentru, 3 contra, 18 abţineri. Adoptat. Domnul Ungureanu. Dar, de fapt, domnul Cîmpean, pentru că e... Vă rog, vă rog, vă rog! Sunteţi şi iniţiator şi aveţi întâietate.  
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Vasile Cîmpean:

Dragi colegi, Vă mulţumesc pentru votul cu o largă majoritate acordat acestui proiect de lege. Cred că astăzi România a votat pentru prevenţie. Este un mesaj politic puternic pe care îl dăm şi Guvernului actual, şi guvernelor care urmează, să construim aceste "autostrăzi" ale sănătăţii, pentru că sunt investiţii în viitorul tinerilor noştri şi în sănătatea publică. Urmează, cred că, de acum, implementarea acestui proiect de lege, campanii importante de informare, de educaţie pentru sănătate, colaborarea cu medicii de familie, unităţile şcolare, astfel încât avem această veste că avem vaccin anti-HPV gratuit pentru tinerii cu vârste cuprinse între 11 şi 26 de ani, proiect de lege care a fost adoptat astăzi în Parlament. Vă mulţumesc încă o dată. Multă sănătate şi să avem cât mai multe astfel de legi bune pentru români. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Ungureanu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Aş vrea să-l felicit pe colegul meu Cîmpean pentru această iniţiativă şi pentru votul foarte larg pentru ea. Am văzut că voturile au venit şi din partea SOS (pronunţă "sos"), POT şi AUR şi este foarte bine.

Voci din sală:

SOS!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

SOS... Vreau să vă spun un lucru. Într-un text de moţiune simplă, care a şi creat foarte multă emoţie negativă în societate, unii colegi de la AUR, SOS şi POT s-au declarat împotriva ştiinţei. Vreau să am un mesaj special pentru voi. Cred că 10 ani de zile am fost profesor de "Istoria Bisericii universale creştine". Şi de acolo o să vă dau un citat din Sfântul Vasile cel Mare: "Este o nebunie să respingi ştiinţa, când ea nu este împotriva credinţei, ci în slujba vieţii". Deci, nu există un conflict real între oamenii care înţeleg ce înseamnă adevărata credinţă, adevărata religie şi ştiinţa. E important ca atunci când vă exprimaţi împotriva unui demers ştiinţific să vă informaţi în mod corect, pentru că dezinformând foarte multă lume cu privire la beneficiile vaccinării în general, şi beneficiile acestui foarte bun şi foarte bine testat vaccin anti-HPV, efectiv puneţi în pericol vieţi. Nu vă jucaţi cu vorbele! Dumnezeu şi ştiinţa sunt mână în mână. Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doar o mică menţiune tehnică şi neutră. Voturi de la un anumit grup parlamentar n-au putut să vină, pentru că nu sunt, iar ultimul grup parlamentar menţionat s-a abţinut. Fiind aici, mai sus, văd foarte bine cum se votează; de aceea am făcut această menţiune.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune (PL-x 49/2025) (adoptat); 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune; PL-x 49/2025. Vot, vă rog.
Video in format Flash/IOS     Este foarte linişte. 242 de voturi pentru, un vot contra, 3 abţineri, 3 colegi care nu votează. Adoptat.  
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 663/2024) (adoptat); 3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 663/2024. Vot, vă rog.
Video in format Flash/IOS     200 de voturi pentru, unul contra, 43 de abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat.  
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii (PL-x 780/2022) (adoptat); 4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii; PL-x 780/2022. Vot, vă rog.
Video in format Flash/IOS     238 de voturi pentru, două contra, 3 abţineri, 3 colegi care nu votează. Adoptat.  
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (PL-x 228/2024) (adoptat); 5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate; PL-x 228/2024. Vot, vă rog.
Video in format Flash/IOS     217 voturi pentru, 21 contra, 5 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat.  
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Lege privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta (PL-x 93/2025) (adoptat). Capitolul II. Legi organice. Adoptări

6. Proiectul de Lege privind desfiinţarea unei judecătorii şi a parchetului de pe lângă aceasta; PL-x 93/2025. Vot, vă rog.

      247 de voturi pentru, unul contra, două abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Declar această şedinţă închisă. Rog membrii Biroului permanent să vină în sala de şedinţă. Tuturor vă doresc o zi minunată.

 
Video in format Flash/IOS     Şedinţa s-a încheiat la ora 11.41.