Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.71/2025
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2025
|
Şedinţa a început la ora 16.01. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Am rugămintea la dumneavoastră să ocupaţi locurile, să începem şedinţa noastră. Aşadar, stimaţi colegi, declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 270. În conformitate cu prevederile Regulamentului, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni şi miercuri, 26, respectiv 28 mai; programul de lucru pentru perioada 26-31 mai 2025; lista rapoartelor depuse în perioada 21-26 mai de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru, astăzi dezbatem iniţiativele înscrise pe ordinea de zi, iar de la ora 17.00 vom continua lucrările cu primirea de răspunsuri la interpelări. Stimaţi colegi, Permiteţi-mi să salut prezenţa, în loja oficială, a Excelenţei Sale domnul Radko Vlaykov, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Bulgaria în România. Bine aţi venit, domnule ambasador! (Aplauze.) Prezenţa domniei-sale nu este întâmplătoare, pentru că în momentele următoare îl invit la tribună pe domnul deputat Gheorghe Nacov, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru o scurtă alocuţiune consacrată sărbătoririi Zilei Limbii Bulgare în România. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Excelenţa Voastră domnule ambasador, Astăzi marcăm un moment de profundă însemnătate pentru minoritatea bulgară şi, considerăm noi, şi pentru societatea românească - împlinirea a zece ani de la adoptarea, la iniţiativa regretatului Niculae Mircovici, deputatul minorităţii bulgare, la acea dată, a Legii nr. 100/2015. Această lege reprezintă încă un moment de referinţă pentru minoritatea bulgară din ţara noastră, România, care este lider în respectarea diversităţii culturale şi în garantarea drepturilor minorităţilor naţionale. Pentru comunitatea bulgară, pe care o reprezint cu onoare în Parlamentul României, această lege a însemnat mai mult decât un simplu act normativ - a fost o recunoaştere instituţională a valorilor noastre comune, a contribuţiei istorice a bulgarilor din România şi a dorinţei noastre de a ne păstra identitatea în deplină armonie cu valorile europene ale statului român. În aceşti 10 ani, am văzut cum, şi datorită acestui cadru legal, minoritatea bulgară a avut încă un sprijin în păstrarea tradiţiilor şi a putut contribui şi mai activ la viaţa politică, socială, economică şi culturală a ţării noastre. Legea nr. 100/2015 a constituit încă un cadru coerent şi aplicabil în domenii esenţiale, precum: - protejarea limbii materne în educaţie şi administraţie; - sprijinirea instituţiilor culturale ale minorităţii bulgare; - promovarea mass-mediei în limba maternă; - şi consolidarea dialogului interetnic şi a respectului reciproc. România a dovedit şi prin această lege că este nu doar un stat european, ci şi un model de bune practici în materie de protecţie a minorităţilor naţionale. Avem datoria de a păstra şi dezvolta acest model, de a nu ne opri din drumul nostru spre o societate cu adevărat incluzivă. Permiteţi-mi, aşadar, să adresez mulţumiri tuturor celor care, în urmă cu un deceniu, au contribuit la elaborarea şi adoptarea acestei legi. Mulţumesc şi celor care zi de zi o aplică cu bună-credinţă în administraţii locale, în instituţii de învăţământ, în mass-media şi în societatea civilă. Mulţumim, România! Mulţumim, dragi compatrioţi români! (Excelenţa Voastră, dragi conaţionali "Felicitări cu ocazia Sărbătorii Literelor"!) Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi? Domnule Miklós Zoltán, vă rog. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să propun două modificări pe ordinea de zi: Pe de o parte, PL-x 520/2024 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2024 pentru modificarea art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale), care figurează pe poziţia 13, să-l mutăm la poziţia 38. Şi un alt PL-x, PL-x 100/2025 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2025 pentru modificarea şi completarea art. 462 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal), să-l mutăm de pe poziţia 34 pe poziţia 10. Nu am apucat să agreez cu toţi liderii de grup această propunere. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Facem un tur de lideri de grup sau supun la vot? O voce din sală: Supuneţi la vot! |
|||||
|
|
Bun. Le luăm pe rând. Aşadar, vă rog, stimaţi colegi, să vă pregătiţi cartelele. Poziţia 13 de pe ordinea de zi, PL-x 520/2024, dacă bine am reţinut, să se mute pe poziţia 38. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Era acord. (Vociferări.) 241 de voturi pentru, o abţinere. PL-x 520/2024 se mută pe poziţia 38. De asemenea, PL-x 100/2025, de pe poziţia 34, pe poziţia 10. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 208 voturi pentru, 37 de abţineri, un coleg care nu votează, PL-x 100/2025 se mută pe poziţia 10. (Domnul deputat Dan Tanasă solicită să ia cuvântul.) Observaţii, propuneri, pe ordinea de zi, domnule Tanasă? |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Da, da. |
||||||
|
|
Vă rog. |
|||||
|
|
Da, tot la ordinea de zi. Dorim să o modificăm, să permitem colegei noastre, din Grupul parlamentar AUR, deputat de diaspora, să transmită plenului un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Vă rog să supuneţi la vot propunerea mea. |
|||||
|
|
Cu tot dragul, acest subiect a fost dezbătut şi tranşat în Biroul permanent şi în Comitetul liderilor. Domnul... |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Păi, da, şi ordinea de zi a fost în BP, domnule preşedinte de şedinţă... |
||||||
|
|
Domnul Georgescu... |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): ...şi a fost modificată în plen. |
||||||
|
|
Permutări. Domnul Georgescu Gheorghe-Daniel... (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Supuneţi la vot... |
||||||
|
|
...aţi apăsat din greşeală? |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): ...propunerea din partea unui vicelider de grup. Supuneţi la vot... |
||||||
|
|
Mulţumesc, domnule Tanasă. Intrăm în ordinea de zi. Domnule Georgescu, cred că aţi apăsat... din greşeală? Georgescu Gheorghe-Daniel? (Vociferări.) Mă rog. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2024 privind modificarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, a art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 8/2025; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, Guvernul României, dacă doreşte să intervină? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Aurel-Dragoş Drăghescu (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin prezenta ordonanţă se instituie prevederea potrivit căreia monitorizarea utilizării fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny" se realizează în mod coordonat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. Măsurile propuse asigură îmbunătăţirea cadrului instituţional şi organizatoric al sistemului de control intern, asigurând astfel utilizarea eficientă şi transparentă a fondurilor publice alocate investiţiilor în infrastructură. Propunem să susţineţi adoptarea prezentului proiect de lege. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Comisia pentru industrii, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru sănătate, raportul comun. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2024 privind modificarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, a art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 118 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege nr. 8/2025. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2022. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu doreşte nimeni să ia cuvântul. Ba da, doamna Mitrea Dumitrina. Vă rog. |
|||||
|
|
Bineînţeles că vom fi de acord cu toţi banii care ar trebui să intre, atât din fonduri europene, cât şi din bugetul naţional. Din păcate, observăm că foarte multe proiecte stagnează, din incompetenţă, din cauza faptului că se anulează, se stopează, se blochează, de parcă instituţiile statului nu ar fi aceleaşi, de parcă aceste proiecte nu sunt pentru statul român, nu sunt pentru binele societăţii noastre. Şi aceste instituţii sunt conduse de dumneavoastră, cei care aţi condus, de 35 de ani, România. Se blochează foarte multe proiecte şi e mare păcat, pentru că veniţi aici şi cereţi, prin ordonanţe de urgenţă... (Vociferări.) da, da, e o urgenţă! Este o urgenţă că trebuie să finalizăm aceste proiecte pentru poporul român; şi veniţi aici cu nonşalanţă şi cereţi să votăm tot ce înseamnă ordonanţe de urgenţă, date de un Guvern incompetent, un Guvern care nu a făcut altceva decât să ţină Parlamentul în ordonanţe de urgenţă, iar noi să venim să votăm după aceea ordonanţele de urgenţă şi modificările la ordonanţele de urgenţă, date de acest Guvern toxic care a distrus România. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Toma Ilie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Eu vă spun doar cuvinte frumoase, indiferent de la ce partid sunteţi şi din ce formaţiune politică aţi ajuns în Forul suprem al statului român, şi indiferent cum vă veţi comporta, bine sau mai puţin bine. Trebuie să recunoaştem şi să nu fim ipocriţi că PNDL 1, PNDL 2, "Anghel Saligny", fondurile europene au fost cele care au dezvoltat România. Haideţi să privim în urmă cu 10 ani şi o să vedeţi progrese pe care poate nu ni le închipuiam! Şi, vrem, nu vrem, singura cale este Europa, că ne convine, că nu, chiar dacă dumneavoastră trageţi... (Vociferări.) Ştiţi cum spunea Tudor Vladimirescu, în Câmpia de la Padeş? "Fraţi români, veri de ce neam veţi fi, e momentul să ne unim cu toţii." Indiferent că ne place, că nu ne place, haideţi să recunoaştem performanţele! Şi ca să vă dau un exemplu de bune practici - până în 2016, judeţul Hunedoara şchiopăta sau bătea pasul pe loc. Veniţi să vedeţi cum s-a dezvoltat prin fondurile europene şi prin acele programe pe care le-am reamintit mai înainte. Un alt exemplu de bune practici - municipiul Hunedoara, care are cele mai multe proiecte pe cap de locuitor din ţară. Veniţi, vă rog, şi o să vedeţi cum s-a schimbat faţa unui oraş care era monoindustrial, care nu reuşea nicicum până în 2016 să ţină pasul cu celelalte oraşe, iar acum, după 8 ani şi un pic, indiferent cine vine în Hunedoara, spune, domnule, nu mai recunosc oraşul ăsta - de bine, evident. Deci, se poate. Dacă cu toţii ne vom uni, şi Dumnezeu ne va ajuta, şi dezvoltăm România. Vă mulţumesc mult. Doamne-ajută! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Cozma Felician-Adrian. Vă reamintesc, stimaţi colegi, mă văd nevoit să repet - atunci când un proiect se dezbate în procedură de urgenţă, fiecare grup parlamentar are un singur vorbitor. Pentru că doamna Mitrea Dumitrina a vorbit din partea Grupului AUR, prin urmare, nu poate vorbi alt coleg din partea aceluiaşi grup. Mulţumesc. Vă rog, domnule Cozma. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Atunci când se fac lucruri bune, pentru români, pentru că ei ne-au trimis aici şi pe ei îi reprezentăm, cel mai important este să recunoaştem şi să punem toţi osul pentru acele demersuri bune. Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny" au fost două programe care au venit să modernizeze comunităţile. Asfalt, reţele de gaze, apă, canal - toate acestea au fost posibile unui demers liberal, "Anghel Saligny", o procedură şi o acţiune liberală care, uite, a venit să dezvolte comunităţile, un program de care a avut nevoie România, un program de care au nevoie românii în continuare. Pentru că asta trebuie să facem fiecare dintre noi, să facem bine. Mă uit la comunităţile din judeţul Satu Mare - 98% din comunităţi s-au dezvoltat ca urmare a acestui plan naţional de investiţii. Şi da, pentru că astăzi am fost la un moment solemn, un moment de resetare, ce s-a întâmplat astăzi în Parlament, depunerea jurământului de către noul preşedinte, este un moment de resetare, la care s-au uitat cu interes românii, şi toţi trebuie să înţelegem că astfel de programe trebuie să continue. Românii au nevoie de apă, canal, au nevoie de reţele de gaze, au nevoie de reţele de drumuri şi să ne modernizăm comunităţile. Asta înseamnă cu adevărat patriotism, să ştiţi! Suveranism asta este, să îţi dezvolţi comunităţile, să investeşti, să-i respecţi pe români. Satul românesc... să-l facem modern şi să-l facem locuibil şi plăcut pentru fiecare dintre noi, ăsta e adevăratul patriotism. Haideţi să facem şi să punem mâna cu toţii să dezvoltăm România frumoasă, România de la ţară, de la sate! Doamne-ajută! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamnă Vedinaş, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte şi dragi colegi, Iniţial nu mă gândisem să vorbesc, dar m-au inspirat colegii cu exemplele acestea extraordinare care au fost spuse şi deja mă simţeam că mă teleportez de la un capăt la altul al ţării, dacă n-aş fi avut în vedere o călătorie pe care am făcut-o la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact, joi. De la Bucureşti la Sibiu, pe Valea Oltului, s-au făcut, de către un grup de prieteni, nici mai mult, nici mai puţin, 9 ore şi jumătate, iar eu, vrând să evit, aşa cum am fost îndrumată, am făcut două ore... o oră şi 45 de minute pe 4,5 kilometri. Eu nu zic că nu s-au făcut nişte lucruri în România, dar haideţi să nu uităm ceea ce încă trebuie făcut în România. Şi, evident, indiferent că suntem la putere sau în opoziţie, sprijinim lucrurile bune, cum va fi şi acest proiect de lege. Ce vreau să mai spun însă în legătură cu el este că el reprezintă un experiment, ca şi altele, de altfel, în materie de legiferare, pentru că se alătură... un proiect care vizează... un obiect de reglementare care vizează Proiectul "Anghel Saligny" cu reforme în domeniul sănătăţii. Ce are una cu alta nu ştiu şi, mai ales, în ce măsură concordă o asemenea tehnică de reglementare cu principiul unităţii, care este consacrat de "Biblia" normelor de tehnică legislativă, care este şi trebuie să rămână Legea nr. 24/2000. Atât am avut să vă spun. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Merka. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aşa, ca o glumă, să ştiţi că dezvoltarea locală nu ar trebui să aibă culoare politică, nici locaţie, nici etnie. Ar trebui să ne uităm, într-adevăr, că trebuie să punem mână de la mână, să dezvoltăm România în continuare. Cei care nu văd că această etapă a început - mă bucur că doamna colegă a spus, mai sunt multe de făcut. Foarte mulţi dintre noi vă putem da nenumărate exemple de necesităţi. O localitate, o comună, Şinteu, mai are nevoie de 35 de kilometri de asfalt. Dacă nu vom avea parte de aceste proiecte de dezvoltare, pe care un Guvern, care va fi el, să le poată demara - să ştiţi că şi acum diferenţa dintre comunitatea slovacă din România şi cea din Slovacia va rămâne enormă. Pentru că ei, în Slovacia, în '90 asfaltau drumurile de pământ, cum le spunem acum noi, drumuri agricole, iar noi abia acum încercăm, în localităţi, să facem acea infrastructură necesară. De aceea, nu noi suntem vinovaţi, la un moment dat, dacă ceva, un proiect s-a desfăşurat sub alte auspicii, cineva a greşit; noi să fim liniştiţi că am făcut acel proiect pentru ţară, iar mai departe, autorităţile locale, judeţene să-şi facă datoria, şi instituţiile de control, la fel, să-şi facă datoria. Haideţi să fim toţi, cum s-ar spune, români. Vine o solicitare din partea unui etnic, dar un cetăţean loial. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Cîmpan Cristian, Grupul POT. (Vociferări. Domnul deputat Călin-Gheorghe Matieş solicită să ia cuvântul.) Domnul Cîmpan Cristian, Grupul POT. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan: Mulţumesc domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am fost şi eu inspirat de prelegerile dinaintea mea. Se vorbeşte despre PNDL, se vorbeşte despre "Anghel Saligny", s-au făcut lucruri bune la Bihor, dar vreau să vă spun de ce nu se dezvoltă absorbţia fondurilor europene. Avem absorbţie de doar 10%. Şi se vorbea despre suveranism şi patriotism. Vreau să întreb - să mergeţi pe la sate, şi în Bihor sunt destule sate, şi să vedeţi cum se descurcă ţăranul român: nu mai are dreptul să-şi facă o mini-fermă, să crească porci, să ţină vaci sau să-şi dezvolte singur gospodăria. Mai mult decât atât, se aude şi se vehiculează în presă, nu va mai avea voie nici măcar să-şi tragă apă din fântână şi inclusiv apa pe care ne-a dat-o Dumnezeu va trebui să o plătească... către cine? Pe lângă acestea, unde este agricultura din România? Unde este ţăranul român? Sau ne convine să mâncăm doar banane? Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Dimitriu, USR. |
|||||
|
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Se pare că ţăranii români cred toţi că pământul este plat, aşa cum credeţi dumneavoastră? Stimate domn, am trecut peste alegeri... (Vociferări.) nu mai are niciun sens să dezinformaţi. Nu este nicio problemă, fiecare ţăran are dreptul să facă ce doreşte dumnealui, în limitele legale - poate să tragă apă din fântână, poate să-şi facă o fermă. Pentru numele lui Dumnezeu, opriţi-vă, nu este momentul în care să continuăm dezbinarea asta! Care este logica dumneavoastră, dragi colegi de la POT, să băgaţi frica în români? Pentru că asta aţi făcut timp de atâţia ani de zile şi la asta ne-a adus punctul acesta. (Vociferări.) Şi, ca dovadă, majoritatea românilor nu l-au vrut pe Simion, nu v-au vrut pe dumneavoastră. (Vociferări.) Haideţi să punem stop, vă rog frumos, pentru numele lui Dumnezeu, opriţi-vă! Nu e despre dumneavoastră, nu este despre mine, nu e despre noi, este despre România. Şi patriotism înseamnă să respecţi cetăţenii. Majoritatea cetăţenilor din România au spus ceva, ascultaţi-i şi dumneavoastră! Mergem mai departe. Staţi în opoziţie, dacă doriţi, dar faceţi lucruri constructive. Opriţi-vă cu distrugerea, n-ajungem nicăieri! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2025 pentru modificarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate; PL-x 74/2025. Comisia pentru sănătate şi familie? (Vociferări.) Iniţiatorul a ratat. (Vociferări.) E în regulă, stimată doamnă. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru-Florin Rogobete: Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 185/2017, astfel încât modalitatea de calcul a taxei de acreditare, a taxei de reevaluare, precum şi a celei de reacreditare să fie aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui ANMCS, la propunerea fundamentată a ANMCS, iar din Colegiul director al ANMCS să facă parte şi un reprezentant al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, un reprezentant al Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, precum şi un reprezentant desemnat de cea mai reprezentativă asociaţie legal constituită a spitalelor publice. În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2025 pentru modificarea Legii nr. 185/2017, cu amendamente admise, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii? Domnul Muncaciu. |
|||||
|
Domnul Marian Mina (din sală): Mai aveţi curaj să vorbiţi? |
||||||
|
|
O să vă dăm noi curaj! Stimaţi colegi, Noi suntem de acord cu acest proiect de lege. Există, însă, câteva discuţii, pe care le-am avut în comisie, despre acest proiect. Unul dintre ele este, totuşi, dacă stăm să ne uităm la starea spitalelor, pe diferite categorii, în diferite judeţe, constatăm că există o mare varietate şi o mare diferenţă între ele, ceea ce standardizarea nu a reuşit să le aducă la acelaşi numitor. Acesta este un aspect al chestiunii. Al doilea aspect al chestiunii este faptul că, în această comisie, deşi spitalele particulare sunt obligate să plătească taxele respective, ei, totuşi, nu participă la calcularea acestor taxe. Iar al treilea aspect, pe care vreau să-l remarc, este faptul că nu ştiu ce se întâmplă, dar, atunci când e vorba despre standardizare, noi ar trebui, totuşi, să învăţăm de la asociaţii din acestea profesionale, cum e OSHA, cea din Statele Unite ale Americii, şi standardizarea să fie pe nişte criterii obiective, pentru ca spitalele să nu poată să ignore anumite părţi şi totuşi să primească certificare. Atât am avut de spus. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat... |
|||||
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): Nu, la amendamente! |
||||||
|
|
La admise? |
|||||
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală): Da. |
||||||
|
|
Dacă de la art. 1 la art. 9 există obiecţii sau comentarii? Există, de la domnul Coleşa. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Avem nişte obiecţii, da. Ele se referă la taxele acestea de acreditare, de reevaluare şi de reacreditare pentru unităţile sanitare, în general. Avem o întreagă structură stufoasă de reglementări, de standarde, de evaluări, de protocoale, care îngreunează activitatea tuturor pe piaţa sanitară, dar în special a celor mici, care, în cazul serviciilor stomatologice, de exemplu, ajung să îndeplinească aceleaşi reglementări ca spitalele cu sute de paturi. Şi la Senat, la acest proiect de lege, au fost introduse câteva amendamente foarte bune, care cred că ar mai tempera ministerul în a suprareglementa. Şi ele ce spun? Ele spun că aceste taxe de acreditare, de reevaluare, de reacreditare pentru unităţile sanitare publice să se asigure din bugetele ordonatorilor principali de credite, Ministerul Sănătăţii şi ceilalţi. Asta i-ar mai tempera, dacă ar şti că ei trebuie să le plătească. Au fost adoptate de Senat. Din păcate, la Camera Deputaţilor, după ce la Senat şi-au făcut publicitate, au fost eliminate, deci ele n-au avut niciun efect. Şi doresc ca următoarele marginale să fie supuse la vot compact, pentru că ele au legătură: marginal 4, marginal 5, marginal 6, marginal 7, 8 şi 9. Da. Toate acestea, repet, fac ca ordonatorii de credite, Ministerul Sănătăţii, să plătească pentru unităţile sanitare de stat aceste taxe. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Deci, rog liderii de grup... (Domnul deputat Vass Levente solicită să ia cuvântul.) Vă rog. Domnul Vass Levente. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte să votăm această propunere, venită din partea domnului Coleşa, permiteţi-mi să vă spun că este o ordonanţă de urgenţă care nu reglementează absolut nimic. Deci, este făcută numai şi numai de dragul ordonanţei de urgenţă. N-are rost să intervenim, domnule Coleşa! Nu are rost, pentru că, în situaţia financiară actuală a ţării, oricum nu pot primăriile să plătească; poate ministerul ar putea să plătească această taxă. Nu este momentul să facem ceea ce senatorii, colegii noştri, au propus pe jumătate corect. De aceea, propun, contrar ziselor dumneavoastră, să nu votăm propunerea senatorilor şi să lăsăm forma finală, dată de Camera Deputaţilor în Comisia pentru sănătate. (Discuţii la prezidiu cu liderii de grupuri.) |
|||||
|
|
Supun votului dumneavoastră marginal 4, amendamente admise. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
151 de voturi pentru, 64 contra, 22 de abţineri. Propunerea dumneavoastră a fost respinsă. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul concurenţei; PL-x 494/2024; procedură de urgenţă. Iniţiatorul, dacă doreşte să intervină? Nu. Comisia pentru industrii şi Comisia juridică. Vă rog, domnule preşedinte Ciucă, raportul comun. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Voi prezenta raportul comun al celor două comisii - Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - asupra acestui Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul concurenţei. Am fost sesizaţi conform prevederilor legale. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege, în forma adoptată şi aprobată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, în conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţie şi a Regulamentului - art. 92 alin. (9) pct. 2. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii? Domnul Corendea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, AUR va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege. Însă ceea ce vrem să scoatem în evidenţă este eficienţa Guvernului, care reglementează acea Lege a concurenţei din 1996, prin diverse ordonanţe de urgenţă; o ordonanţă de urgenţă referitoare şi la Legea nr. 71/2024, care implementează - atenţie! - o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din 2017. Deci, trebuie să semnalăm aici că acestui Guvern i-au luat 7 ani să se notifice faţă de o decizie a Curţii Europene de Justiţie şi a Comisiei Europene, la punctul 59. Deci, despre asta vorbim, despre legi bine făcute în această ţară! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; PL-x 270/2023; procedură de urgenţă. Iniţiatorul? Doamnă, de data asta, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Stela Firu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Mulţumesc, domnule preşedinte. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost emisă cu scopul de a reglementa, în mod nediscriminatoriu, unele măsuri care să conducă la echilibrarea între veniturile alocate bugetului din FNUASS şi costurile reale suportate de fond pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. Actul normativ are în vedere, pe de o parte, aplicarea unei reglementări unitare şi echitabile în ceea ce priveşte stabilirea şi plata indemnizaţiilor de maternitate pentru femei, indiferent de statutul acestora, salariate sau femei care se asigură opţional, iar pe de altă parte protecţia asiguraţilor, prin gestionarea eficientă a bugetului FNUASS. În acest context, Ministerul Sănătăţii susţine proiectul de lege şi vă rugăm să votaţi favorabil. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă. Domnule Neaţă, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, în procedură de urgenţă, cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, prin adresa PL-x 270/2023. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2023, urmărindu-se ca toate persoanele fizice care nu realizează venituri din salarii să se poată asigura opţional, în sistem pe bază de contract, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii numai în limita sumei cuprinse în declaraţia fiscală depusă în vederea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, care să nu poată depăşi valoarea de trei ori a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Totodată, sunt preconizate soluţii normative tranzitorii privind modificarea unor contracte de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 11 aprilie 2023. La întocmirea prezentului raport comun, cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au dezbătut proiectul de lege şi documentele conexe în şedinţa desfăşurată, cu prezenţa fizică şi online, în data de 11 martie 2025, şi au hotărât, cu majoritate de voturi, aprobarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au dezbătut proiectul de lege şi documentele conexe, cu prezenţă fizică şi online, în şedinţa din 25 martie 2025, şi au hotărât, cu majoritate de voturi, aprobarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege, membrii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care propun adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Rusu Sebastian, PNL. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Înainte de adoptarea acestei ordonanţe, sistemul de asigurări sociale de sănătate se confrunta cu o problemă majoră de echitate şi sustenabilitate, totodată, în special în ceea ce priveşte concediile de maternitate. Practica permitea ca persoanele care nu erau salariate să se asigure facultativ pentru indemnizaţii de maternitate, alegând o bază de calcul mult mai mare decât contribuţia lor reală. De exemplu, o persoană putea contribui, la un salariu minim brut lunar pentru asigurările de sănătate, dar să opteze pentru o bază de calcul de 12 salarii minime pentru indemnizaţia de maternitate. Asta însemna că, pentru o contribuţie lunară de doar 1% din această sumă, respectiv 360 lei pe lună, se puteau obţine indemnizaţii lunare de aproape 30.600 lei, timp de patru luni, însumând peste 122.000 lei. Această situaţie crea o inegalitate flagrantă. Pe de o parte, avea majoritatea salariaţilor, care contribuiau cu 1% din întreg venitul, la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, dar nu aveau opţiunea de a-şi creşte baza de calcul. Pe de altă parte, persoanele nesalariate, prin asigurarea facultativă, puteau beneficia de indemnizaţii mult mai mari, generând un dezechilibru major. Această discrepanţă nu era doar inechitabilă, ci şi o formă de discriminare, afectând principiul egalităţii între cetăţeni. Prin adoptarea acestei legi, am intervenit pentru a corecta aceste dezechilibre. Modificarea esenţială constă în alinierea bazei de calcul pentru toate concediile medicale, inclusiv cele de maternitate, la un plafon de trei salarii minim brute pe ţară pentru persoanele asigurate opţional. Această măsură asigură o corespondenţă justă între contribuţii şi beneficii, eliminând abuzurile şi inechităţile. Astfel, ne asigurăm că FNUASS, un fond vital pentru sănătatea publică, este gestionat eficient şi drepturile angajaţilor sunt respectate echitabil. PNL va vota pentru acest proiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Vedinaş. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte şi dragi colegi, Pe conţinut, ordonanţa are nişte prevederi care au gradul lor de rezonabilitate şi soluţionează nişte probleme. Însă eu vreau să discut două chestiuni. În primul rând, de ce era nevoie de ordonanţă de urgenţă? Unde este situaţia extraordinară, împrejurarea extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, prevăzută de Constituţie în art. 115? De altfel, se semnalează şi în avizele care au fost emise, că nu se justifică şi nu se motivează urgenţa în conţinutul ordonanţei. Şi a doua problemă. Nu înţeleg cum s-a ajuns la caracterul de lege ordinară, atâta vreme cât art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie prevede că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială sunt de domeniul legilor organice. Dacă nici asigurările sociale nu sunt o componentă a protecţiei sociale, atunci nu ştiu ce mai intră în această sintagmă. Punctul nostru de vedere este că trebuia să fie o lege organică, este în sensul că, în mod nelegal şi neconstituţional, s-a votat ca lege ordinară, şi soluţia corectă este să primească încadrarea juridică de lege organică. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2023 privind modalitatea de operare a sistemelor de aeronave fără pilot la bord în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru desemnarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia centralizată de sisteme de aeronave fără pilot la bord; PL-x 29/2024; procedură de urgenţă. Iniţiatorul? Domnule secretar de stat Macovei, vă rog. V-am scutit şi de a vă prezenta. |
|
|||
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei(secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ordonanţa de urgenţă nr. 110/2023 reglementează organizarea capabilităţilor operaţionale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a utiliza sisteme de aeronave fără pilot la bord, în scopul de a capta informaţii de interes pentru desfăşurarea activităţilor proprii, precum şi pentru desfăşurarea activităţii ministerelor şi organelor centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor. O.U.G. nr. 110/2023 propune un mecanism de garantare a păstrării limitării accesului, astfel încât informaţiile de interes să fie captate, cu respectarea actelor normative privind protecţia informaţiilor clasificate. Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2023 privind modalitatea de operare a sistemelor de aeronave fără pilot la bord în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru desemnarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerul Afacerilor Interne, ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia centralizată de sisteme de aeronave fără pilot la bord, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Mulţumim frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare, vă rog, raportul comun. Domnule Bode, la final să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbateri. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2023 privind modalitatea de operare a sistemelor de aeronavă fără pilot la bord în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru desemnarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia centralizată de sisteme de aeronave fără pilot la bord, trimis Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru dezbaterea pe fond, cu adresa PL-x 29/2024 Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 12 februarie 2024. În raport cu obiectul şi conţinutul său, face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare organizarea capabilităţilor operaţionale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a putea utiliza sisteme de aeronavă fără pilot la bord, în scopul de a capta informaţii de interes pentru desfăşurarea activităţilor proprii, precum şi pentru desfăşurarea activităţii ministerelor şi organelor centrale de specialitate subordonate Guvernului şi ministerelor, dar şi pentru desemnarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, ca unitate de achiziţii centralizată de sisteme de aeronave fără pilot la bord. În urma finalizării dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege, în forma transmisă de Senat, cu amendamente respinse. Domnule preşedinte de şedinţe, Stimaţi colegi, Solicităm îndreptarea unei erori materiale, în sensul înlocuirii sintagmei "lege ordinară", cu "lege organică". Timp de dezbateri - două minute. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele. Vot pentru timpii de dezbatere - două minute. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
În unanimitate, timpii de dezbateri au fost aprobaţi. Domnul Munteanu Valeriu, vă rog, Grupul AUR. |
|||||
|
Domnul Valeriu Munteanu (din sală): Procedură. |
||||||
|
|
Rectific. O chestiune de procedură. |
|||||
|
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar AUR propune prelungirea timpului de lucru până la punctul 30 de pe ordinea de zi. Alegerile au trecut, s-au acumulat foarte multe puncte pe ordinea de zi şi propunem să lucrăm asiduu. Mulţumesc. (Aplauze. Râsete.) |
|
|||
|
|
Stimate coleg, Vă reamintesc că cei din stânga mea, dreapta dumneavoastră, sunt reprezentanţii Guvernului, care, de la ora 17.00, trebuie să dea răspunsuri la întrebări şi interpelări, pe care tot dumneavoastră le-aţi făcut. Dar, eu sunt un om care respectă Regulamentul şi trebuie să supun prelungirea programului de lucru, cu o singură menţiune - vă rog să-mi menţionaţi dacă sunteţi lider sau vicelider de grup parlamentar. (Vociferări.) Sunteţi vicelider. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele. Vot pentru prelungirea programului de lucru. Vot, vă rog. O voce din sală: Sunteţi leneşi! |
|||||
|
|
Vai de mine, aud un cuvânt care se referă la lene şi-mi aduc aminte că unii au fost în grevă parlamentară şi nu au venit deloc. (Aplauze. Râsete.) Totuşi, asta cu lenea s-o lăsăm! Pentru - 79 de voturi, 156 - contra, 5 abţineri. De la ora 17.00 vor fi răspunsurile la întrebări şi interpelări. |
|||||
|
|
|
Domnul Radu Moisin, vă rog, Grupul PNL. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Trăim o perioadă de transformări tehnologice profunde, care influenţează major modul în care autorităţile acţionează în serviciul cetăţenilor. Realităţile operaţionale actuale arată faptul că rolul aeronavelor fără pilot în gestionarea unor riscuri complexe este unul fundamental. Fie că vorbim despre crize umanitare, fenomene meteorologice şi hidrologice extreme, migraţie, crize de ordine şi siguranţă publică şi chiar ameninţări hibride, răspunsul autorităţilor trebuie să fie nu doar eficient, ci şi unul inteligent. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2023 a răspuns acestei nevoi, prin crearea cadrului legal care să permită Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile sale, să opereze sisteme de aeronave fără pilot la bord, în misiuni de zbor, pentru îndeplinirea atribuţiilor proprii, precum şi pentru sprijinirea altor instituţii centrale. În practică, atât costurile ridicate, cât şi necesarul logistic complex pentru a utiliza astfel de sisteme impun necesitatea desemnării unei singure autorităţi care să deservească toate instituţiile solicitante, mai ales că experienţele nefaste ale altor state europene au arătat faptul că este total nefezabil ca fiecare autoritate centrală se deţină întreaga infrastructură necesară operării unor aeronave fără pilot. Utilizarea acestor tehnologii va genera avantaje operaţionale semnificative, ca urmare a intervenţiei mai rapide şi mai sigure, în caz de pericol, că fiecare minut contează. Mai mult decât atât, supravegherea ariană în timp real, mai ales în zonele greu accesibile, este esenţială pentru misiunile de ordine publică pentru combaterea ameninţărilor de criminalitate transfrontalieră, a contrabandei, a traficului de stupefiante sau de persoane, cu respectarea strictă a legislaţiei privind protecţia drepturilor fundamentale şi a vieţii private. Prin acest proiect, prin care România se adaptează responsabil şi profesionist la realităţile lumii actuale, noi, ca Parlament, răspundem nevoilor lumii actuale şi Grupul parlamentar al PNL susţine adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Trecem la dezbaterea pe articole. Vă reamintesc că raportul conţine două amendamente respinse. Se susţin? Nu. Proiectul rămâne la votul final. Îl invit pe domnul vicepreşedinte Drulă pentru a treia parte a zilei. Eu vă spun la revedere şi să ne revedem miercuri. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm cu partea a treia a şedinţei de astăzi, 26 mai 2025. Această parte este consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate membrilor Guvernului. Începem cu doamna deputat Cîmpianu, de la SOS. Dacă este în sală? Da. Şi are o întrebare pentru Ministerul Afacerilor Externe. Din partea Ministerului Afacerilor Externe este doamna secretar de stat, Janina Sitaru. Tema interpelării este "Mai aveţi controlul ambasadelor româneşti din diaspora?", interpelarea cu numărul 190B. Doamnă secretar de stat, aveţi 3 minute pentru a răspunde. Îmi cer scuze! Dacă doamna deputat doreşte să reia, într-un minut, tema întrebării? Dacă nu, trecem direct la răspuns. |
|||||
|
Doamna Andreea-Petronela Cîmpianu (din sală): Direct răspunsul! |
||||||
|
|
Trecem direct la răspuns. |
|||||
|
|
|
Doamnă secretar de stat, aveţi cuvântul, în trei minute să daţi răspunsul. |
|
|||
|
|
Doamna Janina-Mirela Sitaru (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru început o să precizez - nu cred că mă pot încadra şi o să fac un rezumat, în cele trei minute, răspunsul la întrebare având aproximativ şase pagini. Stimată doamnă deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră cu numărul 190B. Cu titlu general, precizăm că Ministerul Afacerilor Externe are ca obiectiv prioritar protejarea drepturilor cetăţenilor români în străinătate, prin oferirea de servicii consulare de calitate, precum şi prin acordarea de protecţie şi asistenţă consulară la standarde maxime de eficienţă şi profesionalism. În acest context, îmbunătăţirea, diversificarea şi modernizarea serviciilor consulare oferite cetăţenilor români din străinătate, care să răspundă cât mai bine nevoilor comunităţilor româneşti, reprezintă o preocupare constantă la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Digitalizarea activităţii Ministerului Afacerilor Externe în domeniul consular, demarată în anul 2011, a reprezentant o componentă esenţială a procesului de modernizare şi regândire a serviciului consular. Informatizarea serviciilor consulare a permis reducerea aglomeraţiei şi a deplasărilor repetate la ghişeul consular şi a contribuit la organizarea în parametri normali a activităţii de lucru cu publicul în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, prin furnizarea posibilităţii de programare online, pe portarul econsulat.ro. La nivelul Ministerului Afacerilor Externe au fost dezvoltate mai multe mecanisme corelate care permit monitorizarea nemijlocită şi constantă a activităţii ambasadelor şi oficiilor consulare, printre care: - Verificarea activităţii prin intermediul sistemelor informatice consulare; - Organizarea de misiuni de evaluare şi îndrumare a misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare; - Gestionarea şi soluţionarea petiţiilor. Din datele disponibile la nivelul Ministerul Afacerilor Externe, la majoritatea activitatea consulară se desfăşoară în parametri normali, iar cetăţenii care au nevoie... (Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
|
Staţi puţin, doamnă secretar de stat! Rog colegii care sunt în sală să păstreze liniştea şi ordinea acestei şedinţe. Este o şedinţă parlamentară, avem nevoie de puţin respect. Vă rog să continuaţi. |
|||||
|
|
Doamna Janina-Mirela Sitaru: Deci, există câteva ambasade şi oficii consulare la care timpul de aşteptare pentru obţinerea unei programări este mai îndelungat. Această situaţie este cauzată nu de nefuncţionarea sistemului informatic, ci de faptul că, în anumite perioade, cererea de servicii consulare din partea cetăţenilor români depăşeşte capacitatea de procesare a personalului consular existent, în ciuda eforturilor permanente ale ministerului de a asigura necesarul de resurse umane în întreaga reţea consulară. În ceea ce priveşte funcţionarea Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni, prin intermediul căruia sunt procesate serviciile consulare, precum şi a portalului extern econsulat.ro, prin intermediul căruia cetăţenii români îşi pot programa online vizita la consulat, este monitorizată permanent de către structurile de specialitate din cadrul ministerului. În acest sens, în cadrul Departamentului Consular îşi desfăşoară activitatea un centru de asistenţă, care preia şi tratează orice disfuncţionalitate a sistemului informatic semnalată de personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare. După cum am menţionat anterior... (I se întrerupe microfonul.) |
|||||
|
|
Vă rog să-i lăsaţi microfonul doamnei secretar de stat! (Se adresează staffului tehnic.) |
|||||
|
|
Doamna Janina-Mirela Sitaru: După cum am spus şi la început, este o întrebare cu un răspuns mai complex, pe care doamna deputat l-a primit deja. Dacă consideraţi că mă pot opri aici... |
|||||
|
|
Da, vă rog să vă opriţi. Şi dacă doamna deputat doreşte să ceară lămuriri suplimentare, are un minut la dispoziţie, după care dumneavoastră îi puteţi da dreptul la replică, în acelaşi interval de un minut. Doriţi să... |
|||||
|
Doamna Andreea-Petronela Cîmpianu (din sală): Vă mulţumesc frumos. |
||||||
|
|
Deci, nu doriţi să... |
|||||
|
Doamna Andreea-Petronela Cîmpianu (din sală): Nu, e OK! |
||||||
|
|
Nu. Bun. Trecem la următoarea interpelare. Tot din partea Grupului SOS, domnul deputat Ţiu, dacă este în sală? |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Ţiu (din sală): Da. |
||||||
|
|
Bun. Sunteţi în sală. Aveţi o întrebare către Ministerul Culturii, cu tema "S.O.S. Patrimoniul istoric al judeţului Olt". Din partea Ministerului Culturii este prezentă doamna subsecretar de stat, Irina Sanda Marin Cajal. Domnule deputat, Sunteţi de acord să vă dea răspunsul, fără să mai reluaţi încă o dată întrebarea de la microfon? |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Ţiu (din sală): Desigur! |
||||||
|
|
În regulă! Vă rog să daţi răspunsul. Să vă aranjaţi puţin microfonul, să fie către gură şi să vă auziţi clar, în sală. Şi să ţinem linişte pe durata intervenţiei. |
|||||
|
Vă rog. |
|
||||
|
|
Doamna Irina Sanda Marin Cajal (subsecretar de stat, Ministerul Culturii): Mulţumesc. Stimate domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu numărul 154B/25 martie 2025, având ca obiect "S.O.S. Patrimoniul istoric al judeţului Olt", vă comunicăm următoarele. Obiectivele de importanţă naţională menţionate de către dumneavoastră şi aflate pe teritoriul administrativ al judeţului Olt sunt cuprinse în lista monumentelor istorice din anul 2015 aferente judeţului Olt. Aşa cum există un decalaj istoric, din toate punctele de vedere, între Marea Britanie şi România, de la economie la educaţie şi cultură, există un decalaj istoric între judeţul Olt şi celelalte judeţe, în domeniul arheologiei. Cercetările arheologice în judeţul Olt au început mai târziu, în anul 1936 la Sucidava, şi abia în anul 1965 la Romula, faţă de secolul al XIX-lea, la Sarmizegetusa şi 1913 la Histria. Numărul redus de arheologi la muzeele din judeţul Olt, faţă de cel din ţară, a fost şi rămâne şi el un impediment pentru cercetarea arheologică sistematică de amploare în siturile de epoca romană menţionată. Comisia Naţională Limes susţine cu expertiza de specialitate şi îşi exprimă susţinerea pentru cercetarea şi valorizarea patrimoniului arheologic de epocă romană din Lista UNESCO din judeţul Olt şi invită autorităţile locale la implicare, prin realizarea unor proiecte de conservare, restaurare şi valorificare turistică a acestuia, din fonduri europene, singurul în măsură să atingă acest obiectiv. Vă mulţumesc. Semnează doamna ministru Intotero. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat Ţiu, doriţi să faceţi comentarii suplimentare? |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Ţiu (din sală): Nu, mulţumesc! Voi reveni în scris către minister. |
||||||
|
|
În regulă, veţi reveni în scris către minister. Bun. Atunci, trecem la Ministerul Sănătăţii. Dacă de la Grupul USR, domnul Andrei Gheorghiu este prezent? Nu. Domnul deputat Ţiu, din nou. Aveţi o întrebare adresată Ministerului Sănătăţii, cu tema "Criza de resursă umană din spitalele publice din România". Întrebarea are nr. 86B. Şi, din partea ministerului, este aici, pentru a vă răspunde, doamna secretar de stat Stela Firu. Vă rog, doamnă secretar de stat. |
|||||
|
Domnul Mihai-Adrian Ţiu (din sală): Îmi cer scuze, trebuie să merg la comisie! Voi primi răspunsul în scris. |
||||||
|
|
Bun, atunci trecem peste întrebarea aceasta. Domnul deputat, ca să se audă, a dorit răspunsul în scris, pentru că trebuie să meargă la comisie. Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna Enachi Raisa este în sală. Este vorba despre întrebarea: "Sănătatea vasluienilor nu poate fi ignorată", 167B. Aveţi posibilitatea de a relua tema întrebării. De obicei nu se uzează de aceasta, pentru că e clar. |
|||||
|
|
|
Atunci, doamnă secretar de stat, aveţi trei minute pentru a răspunde la întrebarea nr. 167B. |
|
|||
|
|
Doamna Stela Firu: Mulţumesc. Voi încerca, aşa cum m-a rugat doamna deputat, să mă încadrez. Răspunsul este unul foarte lung. Stimată doamnă deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind "Sănătatea vasluienilor nu poate fi ignorată", vă comunicăm următoarele. Legat de măsurile reale şi concrete pentru înlocuirea medicilor de familie care vor ieşi la pensie, vă informăm că, în vederea unei acoperiri adecvate cu resurse umane de medicină de familie, Ministerul Sănătăţii a organizat, în anul 2022, un grup tehnic de lucru pentru elaborarea planului de măsuri, necesar reformării asistenţei medicale primare, fiind întreprinse demersuri pentru: - Organizarea de concursuri pentru îndrumătorii de stagiu pentru medicii rezidenţi în medicina de familie; - Creşterea numărului de locuri pentru rezidenţiatul în medicina de familie; - Asigurarea coordonării metodologice a îndrumătorilor de rezidenţiat, precum şi a procedurilor de implementare şi selecţie a îndrumătorilor acestora. Astfel, în anul 2023, la concursul de rezidenţiat a fost alocat cel mai mare număr de locuri de medicină de familie, obiectivul fiind ca în 3-4 ani, pe măsură ce numărul medicilor de familie se va reduce, prin pensionare, să existe posibilitatea înlocuirii acestora. Politica privind medicina primară este de debirocratizare şi asigurarea serviciilor medicale de diagnostic, evaluare, tratament şi monitorizare a pacientului. Încărcarea administrativă a medicinei primare se doreşte a fi diminuată, prin digitalizare şi debirocratizare. Printre preocupările Ministerului Sănătăţii se numără şi insuficienţa medicilor de familie, lipsa atractivităţii unei cariere în medicina primară, distribuţia inechitabilă a resursei umane din acest domeniu, precum şi vârsta înaintată a medicilor de familie, aproximativ 40% din numărul total de medici de familie fiind în pragul pensionării sau depăşind deja vârsta de pensionare, ceea ce va accentua şi mai mult deficitul în următorii ani. În spirit de colaborare şi responsabilitate, în funcţie de competenţele care-i sunt atribuite, prin lege, Ministerul Sănătăţii reiterează angajamentul de a continua dialogul constructiv cu autorităţile competente şi de a depune toate eforturile necesare pentru a menţine şi a îmbunătăţi sistemul de sănătate. În prezent, condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România sunt reglementate prin Legea nr. 95/2006, Hotărârea de Guvern nr. 521/2023, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.857/2023. Hotărârea Guvernului nr. 521... |
|||||
|
|
Pregătiţi-vă să finalizaţi! |
|||||
|
|
Doamna Stela Firu: Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 are în vedere asigurarea accesului la medicina primară pentru populaţia defavorizată, indiferent de zonă. Pentru mediul rural, medicii de familie intră în relaţie cu Casa de Asigurări de Sănătate, indiferent de numărul de persoane asigurate înscrise pe lista proprie. De asemenea, medicul de familie nou-venit într-o unitate administrativ-teritorială din mediul rural beneficiază lunar, în baza convenţiei de furnizare de servicii medicale, pentru o perioadă de maximum 6 luni, de un venit care este format din sumele de care beneficiază medicul nou-venit, la care se adaugă un spor de 50%. |
|||||
|
|
Bun. Dacă se poate să finalizaţi, că aţi depăşit timpul destul de mult, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Stela Firu: Da. De asemenea, numărul redus de persoane asigurate înscrise pe lista medicilor de familie din mediul rural şi din mediul urban pentru oraşele unităţi administrativ-teritoriale cu număr de până la 1.200 de locuitori s-a schimbat şi, astfel, permite medicilor de familie să primească venituri substanţiale, şi nu sunt calculate numai per capita. De asemenea, pot să vă spun că, acum 2 ani, s-a schimbat Legea nr. 95 privind accesul medicilor în mediul rural, dându-le posibilitatea ca şi celor care sunt în urban să poată deschide puncte secundare în mediul rural, lucru care nu era prevăzut în Legea nr. 95, până acum 2 ani. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamnă deputat Enachi, doriţi o completare? |
|||||
|
Doamna Raisa Enachi (din sală): Da, da! |
||||||
|
|
Aveţi un minut. |
|||||
|
|
Bună seara! Mulţumesc frumos. Nu ştiu cum se face că, la aceste interpelări, răspunde un secretar de stat, iar aici, în faţă, vine cu totul altcineva să ne răspundă. Dar nu asta este problema cea mai mare. Problema cea mai mare este că în judeţul Vaslui avem două oraşe, Murgeni şi Negreşti, care nu dispun de spital. Bine, în Negreşti a fost spital construit, după care s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu fondurile, au rămas doar pereţii goi şi mucegai, inclusiv şi tehnica - de fapt, spitalul a fost dotat cu toată tehnica, aparatura care trebuia, dar nu ştiu ce s-a întâmplat - şi sunt fonduri care sunt de pe spatele românilor. De aceea, spun că toate modificările care s-au făcut, nu s-au făcut... De fapt, doamna spune că s-a modificat legea şi s-a creat o punte, dar nimeni, din oraşe, nu se duce în localităţi - mă refer la doctorii de familie - pentru a acorda serviciile medicale. Şi aici chiar este o problemă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamnă secretar de stat, doriţi să oferiţi o replică? Doamnă secretar de stat Firu, doriţi să oferiţi un răspuns, o replică sau nu? |
|||||
|
Doamna Stela Firu (din loja Guvernului): Nu. |
||||||
|
|
Nu. Bun. Trecem la următoarea interpelare. Dacă în sală se află domnul deputat Lăzăroi? Nu. Dacă în sală se află domnul deputat Ciubuc Ciprian? Nu. Am terminat cu Ministerul Sănătăţii. Mulţumim. Trecem la Ministerul Afacerilor Interne. Dacă în sală se află domnul deputat Koler? |
|||||
|
Domnul Eduard-Virgil Koler (din sală): Da, prezent! |
||||||
|
|
Bun. Aveţi o interpelare cu tema "Situaţia capacităţii de intervenţie subacvatică în judeţul Mehedinţi şi lipsa dotărilor moderne pentru salvări de urgenţă", cu nr. 330B. |
|||||
|
Domnul Ciprian Ciubuc (din sală): Domnule preşedinte, Ciprian Ciubuc, prezent! |
||||||
|
|
Da, v-am strigat numele, dar cred că eraţi implicat într-o conversaţie cu colegul. Atunci, revenim puţin la Ministerul Sănătăţii. Interpelarea cu tema "Fenomenul adicţiilor". Doriţi să o adresăm, da, ministerul ? Bun. Este interpelarea nr. 172B. Nu cred că doriţi să mai reluaţi încă o dată întrebarea de la microfon, deşi aţi fi avut posibilitatea. Dar, pentru eficienţă, o rog pe doamna secretar de stat, Stela Firu, să vă răspundă la această interpelare. |
|||||
|
|
|
Cu rugămintea, doamnă secretar de stat, să vă încadraţi în 3 minute. |
|
|||
|
|
Doamna Stela Firu: Stimate domnule deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră privind "Fenomenul adicţiilor", vă comunicăm următoarele: Toate Centrele de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea adicţiilor furnizează servicii în ambulator pentru persoanele care suferă de adicţii şi sunt 82 în toată ţara, 82 la număr, sunt în curs de reorganizare ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2025, dar sunt funcţionale. În judeţul Neamţ există un singur Centru de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea Adicţiilor, care aparţine de Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, care are profesioniştii necesari pentru a oferi servicii de specialitate persoanelor care suferă de adicţie. La nivelul Cancelariei Prim-Ministrului se derulează Planul naţional de acţiune în sănătate mintală care are printre obiectivele sale acela de a creşte cu 23 de centre numărul Centrelor de Sănătate Mintală la nivel naţional, plan care a început să fie implementat din noiembrie 2024. În acest plan sunt prevăzute sursele bugetare pentru dezvoltarea acestor centre. În 2025, prin Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică, sunt prevăzute fonduri pentru aceste Centre de Sănătate Mintală, pentru activităţi de testare la substanţe psihoactive, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2025 s-au extins atribuţiile şi serviciile acestor centre, ele asigurând activităţi şi servicii de prevenire a consumului de substanţe şi tratament în ambulator pentru persoanele dependente. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă domnul deputat doreşte să ceară lămuri suplimentare? Aveţi un minut, domnule deputat Ciubuc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Deci, Ministerul Sănătăţii, prin doamna secretar de stat, îmi răspunde la interpelare şi confirmă că în judeţul Neamţ nu avem un centru de prevenire a adicţiilor, atât la tineri care sunt consumatori de droguri, cât şi la persoane adulte. În acest sens, vreau să ridic atenţia atât Ministerului Afacerilor Interne, şi Ministerului Sănătăţii, cât şi DGA, că în jurul Liceului Economic din Piatra Neamţ sunt unii tineri care vând droguri copiilor de clasa a VII-a, a VIII-a. Rog ca Ministerul Afacerilor Interne să se autosesizeze şi Poliţia din Piatra Neamţ să-şi facă treaba. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Sper că domnul Macovei şi-a notat această chestiune, cum e firesc. Doamnă secretar de stat, doriţi să...? Nu mai aveţi un drept la replică aici. Atunci, trecem la Ministerul Afacerilor Interne. |
|||||
|
|
|
Din partea domnului deputat Koler, cum spuneam, este acea interpelare legată de "Situaţia capacităţii de intervenţie subacvatică în judeţul Mehedinţi", şi îl rog pe domnul secretar de stat Macovei să dea răspunsul în 3 minute. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei: Vă mulţumesc domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor, având ca obiect "Situaţia capacităţii de intervenţie subacvatică în judeţul Mehedinţi şi lipsa dotărilor moderne pentru salvări de urgenţă", potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precizăm următoarele: Dotările efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta al judeţului Mehedinţi, la momentul actual, pentru a interveni în medii acvatice sunt şase ambarcaţiuni pentru intervenţie şi o autospecială de intervenţie destinată scafandrilor. De asemenea, la nivel ISUJ Mehedinţi sunt încadrate două posturi de scafandru autonom cu personal certificat, subofiţer operativ principal şi scafandru autonom pentru intervenţiile de căutare-salvare în/din domeniul acvatic. Totodată, menţionăm că la evenimentul produs în judeţul Mehedinţi, în momentul în care s-a primit informaţia că unul dintre autovehicule a căzut în Dunăre, ISUJ Mehedinţi a solicitat în sprijin intervenţia echipajului de scafandri din cadrul ISUJ Caraş-Severin, pentru executarea misiunilor de căutare-salvare victime în mediul acvatic. Pentru operativitate, a fost luată măsura preluării echipajului de scafandri de la ISUJ Caraş-Severin cu elicopterul aflat în acel moment pe heliportul Drobeta-Turnu Severin şi transportul acestora la locul intervenţiei. Au mai fost trimise, în sprijin, la locul intervenţiei, o automacara aflată în dotarea aceleiaşi structuri, în vederea ridicării autovehiculului aflat în submersiune şi o dronă subacvatică aflată în dotarea Salvamont Gorj, pentru recunoaşterea şi cercetarea mediului subacval. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, doriţi să cereţi lămuriri suplimentare? Vă rog, la microfon. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc, domnule secretar de stat, pentru răspunsul pe care mi l-aţi dat. Constatăm încă o dată că suntem puţin anacronici, în ceea ce priveşte dotările pe care ar trebui să le aibă un judeţ care are atât de multă deschidere la Dunăre, cum are judeţul Mehedinţi. Înţeleg că există o dronă subacvatică, dar aceasta aparţine judeţului Gorj şi că a fost nevoie să vină din Gorj cineva pentru un accident în Mehedinţi. La fel de mult înţeleg că cea mai mare parte a dotărilor este din judeţul Caraş-Severin. Deci, a fost nevoie să vină cineva din Caraş-Severin ca să intervină pe teritoriul judeţului Mehedinţi. Totuşi, domnule secretar de stat, v-aş ruga să reconsideraţi dotările pentru judeţul Mehedinţi, pentru că eu nu cred că este Dunăre în judeţul Gorj, dar văd că drona subacvatică era acolo. Adică mi se pare că suntem puţin într-o situaţie kafkiană. Vă mulţumesc încă o dată pentru răspuns. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule secretar de stat Macovei, doriţi să exercitaţi un drept la replică? |
|||||
|
Domnul Silviu Nicu Macovei (din sală): Am notat. |
||||||
|
|
Bun. |
|||||
|
Domnul Silviu Nicu Macovei (din sală): Am luat la cunoştinţă. |
||||||
|
|
În regulă. Vă mulţumesc. Pentru Ministerul Afacerilor Interne mai aveau interpelări, dar întâi întreb dacă sunt în sală şi doresc să primească răspunsurile. Doamna deputat Enachi mai este? Da, sunteţi. "Combaterea flagelului drogurilor în rândul tinerilor" - doriţi răspunsul în scris? |
|||||
|
Doamna Raisa Enachi (din sală): În scris. |
||||||
|
|
În scris. Bun. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ionescu? Doriţi răspunsul acum, da? |
|
|||
|
Domnul Tudor Ionescu (din sală): Da. |
||||||
|
|
Este vorba despre interpelarea "«Importul» unor populaţii străine în România, în scop de muncă vs. încurajarea repatrierii cetăţenilor români emigranţi, care pot fi reintegraţi pe piaţa forţei de muncă din România" - 324B. Vă rog să daţi răspunsul, domnule secretar de stat, 324B. |
|||||
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei: Mulţumesc, domnule preşedinte. În legătură cu interpelarea dumneavoastră având ca obiect "«Importul» unor populaţii străine în România, în scop de muncă vs. încurajarea repatrierii cetăţenilor români emigranţi, care pot fi reintegraţi pe piaţa forţei de muncă din România", prin rapoarte la aspectele ce vizează competenţele Ministerului Afacerilor Interne, precizăm următoarele: Avizul de angajare este documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin, pe o anumită funcţie, vizele eliberate străinilor ulterior pentru intrarea pe teritoriul României în scop de angajare în muncă fiind de resortul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, arătăm că, ulterior intrării străinilor pe teritoriul României, aceştia depun cereri pentru prelungirea dreptului de şedere, la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. De asemenea, datele statistice privind numărul avizelor de angajare şi numărul străinilor cu drept de şedere temporară în scop de muncă pe teritoriul României, precum şi numărul total al deciziilor de returnare emise pe numele străinilor proveniţi din state asiatice şi africane, în intervalul de referinţă pentru care nu au fost obţinute în prealabil avize de angajare de către angajatorii români, în funcţie de ţara de origine a acestora, puse la dispoziţia Inspectoratului General pentru Imigrări, sunt prezentate în anexă. Totodată, precizăm faptul că decizia de returnare este actul administrativ emis de Inspectoratul General pentru Imigrări prin care se constată că şederea unui străin este ilegală şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat, doriţi să cereţi lămuriri suplimentare? Da? |
|||||
|
Domnul Tudor Ionescu (din sală): Sigur. |
||||||
|
|
Vă rog, aveţi un minut. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dar eu am formulat nişte întrebări precise, clare, concise. Răspunsul pe care dumneavoastră l-aţi dat astăzi aici este cât se poate de evaziv şi deloc la obiect. Pe cale de consecinţă, voi face o reiterare, dacă nu aveţi datele pe care vi le-am furnizat, defalcate pe fiecare stat de origine, defalcate pe fiecare an al perioadei 2020-2024. De asemenea, întrebarea foarte punctuală şi clară, cu privire la acele misiuni itinerante în diferite state asiatice cu surplus de populaţie activă - Nepal, Sri Lanka, Bangladesh şi aşa mai departe. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Dacă doriţi să daţi un drept la replică, domnule secretar de stat? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei: Domnule deputat, Dacă îmi permiteţi... Domnule preşedinte, Mulţumesc frumos. Eu v-am precizat, la momentul potrivit, că aceste răspunsuri sunt prezentate şi în anexe, pe care vi le pun la dispoziţie. Deci, am răspuns exact formulării pe care dumneavoastră aţi adresat-o Ministerului Afacerilor Interne. Nu înţeleg unde spuneţi dumneavoastră că nu am răspuns. Asta e problema mea. Deci, punctual şi la obiect, am răspuns exact la ce aţi solicitat dumneavoastră. |
|||||
|
Domnul Tudor Ionescu (din sală): Punctual, eu nu am citit anexele. |
||||||
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei: Păi, vedeţi? Eu v-am spus. Dacă m-aţi fi ascultat cu atenţie... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Bun... (Domnul deputat Tudor Ionescu solicită să ia cuvântul.) Îmi pare rău, nu mai e o procedură regulamentară pentru încă o intervenţie. Poate vă lămuriţi separat. Pentru... pentru bandă a rămas... |
|||||
|
Domnul Silviu Nicu Macovei (din sală): Ne clarificăm imediat. |
||||||
|
|
Aveţi un dialog, căci este foarte normal să aveţi un dialog între parlamentari şi reprezentanţii Guvernului, separat. Am terminat cu Ministerul Afacerilor Interne. În interesul economisirii timpului, pentru ceilalţi colegi care sunt aici, vă spun că, de la Ministerul Educaţiei, doamna Corina Atanasiu, nu este prezentă, deci nu mai este nevoie să aşteptaţi. De la Ministerul Finanţelor dacă este cineva? Domnul Andrieş? (Vociferări.) Nu mai e nevoie să aşteptaţi, pentru că domnul Georgescu a cerut răspuns în scris. De la Ministerul Agriculturii, domnul Ţiu a cerut răspunsuri în scris. Şi, atunci, ministerele care rămân. Ministerul Apărării Naţionale. Dacă domnul Pascalini este în sală? Nu este. Deci, acea interpelare a domnului Pascalini - răspuns în scris. Domnul Bachide va da răspuns în scris sau... Şi, mai avem, cred că ultima interpelare, tot de la domnul deputat Ionescu, pentru care se dă răspuns astăzi - Ministerul Transporturilor; este vorba despre "Stabilirea traseului autostrăzii Bucureşti -Alexandria prin sudul satelor Popeşti şi Novaci pentru protejarea sitului arheologic/monumentului istoric «Popeşti - Cetatea geto-dacică Argedava» (cod LMI GR-I-s-A-14816; cod RAN 104172,01). Domnule secretar de stat Săvoiu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Ionuţ-Cristian Săvoiu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii): Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule deputat, Aşa cum am precizat, noi, pe data de 9 mai, v-am transmis răspunsul detaliat la toate întrebările dumneavoastră. Pe scurt, o să spicuiesc câteva elemente esenţiale. În primul rând, faptul că proiectul se află în faza finală a Studiului de Fezabilitate, studiile de teren fiind finalizate, urmează ca în perioada imediat următoare să fie obţinut Acordul de Mediu. După obţinerea acestui acord, urmează aprobarea în Comitetul Tehnico-Economic al ministerului, aprobarea în Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrurilor Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, urmând să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici în Guvern, după care se poate demara procedura de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor. Referitor la Analiza Multicriterială, a fost parcursă Etapa întâi, cu studierea a patru opţiuni tehnico-economice de traseu, care au fost comparate, s-a ţinut cont de toate constrângerile întâlnite din punctul de vedere al impactului asupra mediului şi s-a trecut la faza a doua, la Etapa a doua a Analizei Multicriteriale, unde au fost dezvoltate opţiunile tehnico-economice de traseu clasate pe locul 1 şi 2. Analiza Multicriterială a stat la baza variantei pe care s-a pornit la elaborarea Studiului de Fezabilitate. În cazul Etapei de Analiză Multicriterială 2, s-au avut în vedere şi aspecte legate de patrimoniul cultural şi a rezultat că au fost identificate toate siturile arheologice şi monumentele istorice din ampriza proiectului şi din proximitatea acestuia. Trebuie subliniat că lucrările de construcţie a drumului nu sunt de natură să afecteze integritatea monumentului istoric - care se vor derula în zona de protecţie a acestuia, în lunca Argeşului, şi nu la nivelul promotoriului pe care se află localizat monumentul. Au fost efectuate toate demersurile în vederea aprobării şi avizării acestui traseu al proiectului de infrastructură rutieră; au fost respectate întocmai legislaţia şi procedurile în vigoare în domeniul patrimoniului cultural; au fost obţinute autorizaţiile aferente cercetării; au fost realizate investigaţii de teren complete; raportul arheologic a fost analizat şi aprobat în cadrul Comisiei Naţionale de Arheologie şi ulterior a fost emis avizul nr. 11 din 9 februarie 2024 de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Giurgiu. Conform celor menţionate mai sus, s-a constatat că proiectul deţine toate aprobările şi avizele Ministerului Culturii, care, la momentul verificării raportului arheologic, nu a avut nicio obiecţie sau o recomandare cu privire la modificarea traseului. În final, dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte... |
|||||
|
|
Sigur, sigur, continuaţi. |
|||||
|
|
Domnul Ionuţ-Cristian Săvoiu: ...vreau doar să accentuez faptul că, în conformitate cu stadiul proiectului prezentat de CNAIR în acest răspuns, nu rezultă încălcări, de către beneficiar, ale prevederilor legale privind avizarea variantei de traseu. Totodată, considerăm că orice situaţie ulterioară emiterii avizelor Ministerului Culturii poate fi discutată şi analizată, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii arătându-şi întotdeauna disponibilitatea pentru un dialog deschis şi constructiv cu toate părţile implicate, având însă în vedere şi angajamentele asumate în ceea ce priveşte realizarea proiectelor majore, de importanţă europeană, care beneficiază de finanţare nerambursabilă. Vă mulţumim pentru interesul manifestat, domnule deputat, şi înţelegem să dovedim, la rândul nostru, o preocupare dedicată pentru subiectele adresate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doriţi să cereţi lămuriri suplimentare? Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. La un dialog deschis şi constructiv am invitat şi eu, în această fază a proiectului, respectiv faza premergătoare finalizării Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Bucureşti - Alexandria, tocmai în ideea de a salva ce mai poate fi salvat înainte să se întâmple un dezastru ireparabil, da? Discutăm despre o autostradă care va trece la 8 metri de acest sit arheologic de importanţă naţională. Şi nu spun eu că e de importanţă naţională, ci aşa este clasificat prin lege. Deci, spuneţi că se vor desfăşura lucrările în lunca Argeşului, nu pe promotoriu, dar totuşi discutăm de o distanţă de doar 8 metri de această cetate, una din cele mai importante şi vechi din sudul României; a fost chiar capitala statului dac sub Burebista; deci, până la urmă, discutăm de patrimoniul nostru cultural identitar. Am înţeles că în Analiza Multicriterială s-au avut în vedere impactul asupra mediului şi aşa mai departe şi s-a avut grijă la acest aspect, dar ce facem cu impactul asupra patrimoniului nostru cultural? Nu mi-aţi oferit un răspuns liniştitor cu privire la viitorul acestui proiect; de aceea, voi face o reiterare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doriţi să...? (Se adresează domnului secretar de stat Ionuţ-Cristian Săvoiu.) Nu. Bun. Acestea fiind spuse, constat că am epuizat lista interpelărilor pentru care există răspuns astăzi, aşa că declar şedinţa închisă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17.35. |
||||||
![]() |



