Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 14, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.96/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 14, 2025

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 15.46.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Sorin-Mihai Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, asistaţi de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de doamna senator Niculina Stelea, secretar al Senatului.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Sorin-Mihai Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de doamna senator Niculina Stelea, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Petrică Lucian Rusu, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Vă invit să ascultăm Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Vă mulţumesc.

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din cadrul sesiunii extraordinare convocate în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) şi art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, şi anunţ că, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 346.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare descrise în Decizia de convocare a sesiunii extraordinare, au fost distribuite.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

360 prezenţi, 349 de voturi pentru, 0 abţineri, 0 contra, 11 "nu votez".

Ordinea de zi a fost aprobată.

Supun, de asemenea, votului dumneavoastră, programul de lucru.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

383 de prezenţi, 381 de voturi pentru, 0 contra, 0 abţineri, două voturi care nu au fost exprimate.

Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Vacantarea unei funcţii de consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei şi exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou preşedinte. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind vacantarea unei funcţii de consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei şi exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou preşedinte (adoptat).

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

La primul punct al ordinii de zi este înscrisă vacantarea unei funcţii de consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei şi exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou preşedinte; Proiectul de Hotărâre a Parlamentului.

La Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului a fost înregistrată demisia domnului Busuioc Mihai din funcţia de consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi.

Drept urmare, din partea Comisiilor pentru buget, dau cuvântul domnului vicepreşedinte Adrian Câciu, pentru prezentarea proiectului de hotărâre.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, ca urmare a demisiei domnului Mihai Busuioc din funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, a adoptat Proiectul de Hotărâre a Parlamentului privind vacantarea unei funcţii de consilier de conturi, preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei şi exercitarea atribuţiilor funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou preşedinte.

În acest sens, dau citire hotărârii care la art. 1 priveşte... "Se vacantează funcţia de consilier de conturi şi preşedinte al Curţii de Conturi, ca urmare a demisiei domnului Mihai Busuioc, din data de 13 iulie 2025".

La art. 2 - "Doamna Mirela Călugăreanu - consilier de conturi - exercită atribuţiile funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi până la numirea unui nou preşedinte".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat pe paginile de Internet ale celor două Camere.

Dacă sunt intervenţii la dezbaterile generale? Nu sunt.

Începem dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La preambul? Nu sunt.

La art. 1? Nu avem obiecţii.

La art. 2? Nu sunt.

Am încheiat dezbaterile.

Vă rog să vă pregătiţi pentru exprimarea votului.

Supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Cu 256 de voturi pentru, 6 împotrivă, 123 de abţineri şi două voturi "nu votez", hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Vacantarea unei funcţii de membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a demisiei. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind vacantarea unei funcţii de membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a demisiei (adoptat).

La punctul 2 al ordinii de zi avem vacantarea unei funcţii de membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a demisiei; Proiectul de Hotărâre a Parlamentului.

La Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului a fost înregistrată demisia domnului Asztalos Csaba-Ferenc din funcţia de membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Drept urmare, s-a întocmit un proiect de hotărâre care a fost distribuit şi afişat pe paginile de Internet ale celor două Camere.

Dacă sunt intervenţii la dezbaterile generale?

Domnule Tanasă, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Hajrá, Székelyföld!" - "Trăiască Ţinutul Secuiesc!" - acesta este personajul Csaba-Ferenc Asztalos, pe care l-aţi luat de la CNCD şi l-aţi dus la Curtea Constituţională a României.

Pur şi simplu nu mai aveţi absolut nicio limită, voi, cei de la PSD şi de la PNL!

Csaba Asztalos nu are absolut niciun fel de pregătire profesională care să-l recomande să ocupe o funcţie, vorba aia, la Curtea Constituţională a României.

Dincolo de faptul că nu are niciun fel de pregătire profesională, e un simplu politruc care a ajuns din jurist la un cabinet parlamentar, a ajuns preşedinte la CNCD, funcţie pe care a ocupat-o timp de peste 20 de ani, l-aţi luat acum, repet, dincolo de faptul că-i lipseşte experienţa profesională necesară, l-aţi luat şi l-aţi pus la Curtea Constituţională a României, în condiţiile în care individul este un promotor al autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului "Ţinut Secuiesc", o formă de organizare de guvernământ locală nerecunoscută de Constituţia României.

Practic, cu votul, cu mâna PSD şi a PNL şi a USR, aţi luat un individ care, practic, nu recunoaşte Constituţia României şi l-aţi pus la Curtea Constituţional a României.

Problema lui Csaba Asztalos nu e nici că e etnic maghiar, nici că e chiar membru UDMR. Problema lui Csaba Asztalos este că omul dispreţuieşte Constituţia României, poporul român şi, practic, România. Or, un astfel de personaj n-ar fi trebuit să fie nici portar la o şcoală în mediul rural în ţara asta, d-apoi judecător la Curtea Constituţională.

Constat, aşadar, că pur şi simplu nu aveţi absolut nicio limită, voi, la PSD, la PNL, la USR, nu aveţi absolut nicio limită atunci când trebuie să promovaţi politruci în funcţii publice. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Bun.

Aici vorbim de un proiect de hotărâre în care omul demisiona de undeva, nu de altceva.

Începem dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La preambul? Nu sunt.

La articolul unic? Nu sunt.

Am încheiat dezbaterile.

Vă rog să vă pregătiţi pentru exprimarea votului.

Supun votului proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

367 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 13 abţineri, un "nu votez".

Hotărârea a fost adoptată.

Stimaţi colegi,

Vă rog să ne permiteţi să facem o pauză de două minute, nu mai mult, pentru a permite continuarea lucrărilor exclusiv din sala de plen.

Vă rog.

 
  Dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură intitulate Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit, iniţiată de 131 de senatori şi deputaţi (respinsă) (vot secret cu bile).

După pauză

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Trecem la punctul 3 al ordinii de zi, dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 131 de deputaţi şi senatori, în temeiul art. 113 şi 114 din Constituţie şi al art. 94 din Regulamentul activităţilor comune, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Vă informez că după prezentarea moţiunii de cenzură în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de joi, 10 iulie 2025, nu au fost înregistrate cereri de retragere a semnăturii.

Întreb în plenul celor două Camere dacă există astfel de cerere.

Nu există.

Pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Birourile permanente, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, au hotărât să propună timpul maxim alocat, după cum urmează:

- Guvernului i se acordă 30 de minute, pe care le utilizează de la începutul până la încheierea dezbaterilor;

- Grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se acordă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu acelaşi calcul, timpul alocat deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, astfel:

PSD - 11 minute;

AUR - 7 minute;

PNL - 6 minute;

USR - 5 minute;

UDMR - 3 minute;

SOS - două minute;

Minorităţi - un minut;

POT - un minut;

Deputaţi şi senatori neafiliaţi - două minute.

În total - 38 de minute.

Supun votului aceste propuneri.

Să înceapă votul. (Vociferări.)

Voci de la SOS:

Nu funcţionează! Nu funcţionează consolele!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Repetăm votul.

Supun votului propunerile de mai devreme.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

326 de voturi pentru, 10 împotrivă, două abţineri, 2 - "nu votez".

Propunerile au fost aprobate.

Rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă lista cu numele deputaţilor şi senatorilor înscrişi la cuvânt pentru dezbaterea moţiunii.

În conformitate cu art. 95 din Regulamentul activităţilor comune, dau cuvântul doamnei deputat Ramona Bruynseels, pentru prezentarea moţiunii de cenzură.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ramona-Ioana Bruynseels:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Voi da citire moţiunii de cenzură iniţiate de parlamentari AUR, POT, SOS şi neafiliaţi, cu titlul: "Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu guvernul ipocrit". (Aplauze.)

Doamnelor şi domnilor,

Imaginaţi-vă următoarea scenă: la un separeu mare, într-un restaurant de lux, clienţii beau şi mănâncă, şampanie scumpă, vită Wagyu, caviar şi fumează trabucuri cubaneze. Afară, pe terasă, un alt grup mănâncă cartofi prăjiţi şi bea bere la PET. (Vociferări.) La final, după o petrecere lungă, vine nota de plată la separeu. E uriaşă. Mesenii simandicoşi se uită lung la notă şi îi spun chelnerului, fără să clipească, să o trimită la masa de pe terasă, să o plătească cei de acolo...

Aceasta a fost condiţia României în ultimii ani! Şi nouă, românilor de pe terasă, ne-a fost trimisă nota de plată uriaşă consumată de guvernanţii din separeu.

Istoria guvernărilor din ultimii ani, sub lupa cifrelor oficiale şi a faptelor prezentate fără niciun fel de părtinire arată astfel: deficitul bugetar, care a stat sub 3% între 2013 şi 2018, a explodat începând cu noiembrie 2019, ajungând în acel an la 4,3%, dublându-se în doar 6 săptămâni, ultimele din an. Motivaţia ministrului de finanţe de la acea vreme, Florin Cîţu, a fost "stimularea economiei", prin plata anticipată a tuturor datoriilor statului către firmele cu care avea contracte.

Totodată, prin modificările aduse O.U.G. nr. 114/2018, Guvernul a renunţat la impozitul pe cifra de afaceri pentru companiile din sectorul energetic şi telecomunicaţii. Mai apoi, sub pretextul pandemiei de COVID-19 au fost realizate cheltuieli care mai de care mai fanteziste, de la izolete la preţ de limuzină - multe zeci de mii de euro - până la cumpărarea unui număr de vaccinuri care depăşea numărul tuturor românilor de şase ori. Ca urmare a cheltuielilor deşănţate făcute de Guvernul Orban, inclusiv pentru prestaţii sociale şi scheme de ajutor pentru firme, care nu ar fi fost necesare dacă pandemia ar fi fost gestionată corespunzător, coaliţia formată din cele trei partide - PNL, UDMR şi USR - care au susţinut acest Guvern - a câştigat alegerile din 2020, formând un nou Guvern, condus de acelaşi Florin Cîţu, ministrul finanţelor în Guvernul Orban. Acest nou Guvern a adus ţării deficite astronomice - de 9,2% în 2020 şi de 7,1% în 2021. În paralel cu gestionarea frauduloasă şi dictatorială a crizei pandemice, care a indus costuri insuportabile pentru poporul român, Guvernul Cîţu a dublat rata inflaţiei în 2021, faţă de 2020, de la 2,6% la 5,1%, crescând brusc şi nemăsurat costul energiei electrice şi al gazelor naturale. Costurile produselor energetice au explodat cu motivaţia cinică a jertfirii competitivităţii economiei noastre pe altarul politicilor europene sinucigaşe.

Abordarea cinică a Guvernului "Superman" a fost una cu adevărat unică în istoria economiei. A liberalizat pieţele de energie simultan cu închiderea bruscă şi negândită a unei mari părţi din capacitatea de producţie a energiei, închidere motivată prin alinierea la politica de tip "Green Deal". În urma unor certuri pe ciolan, coaliţia de guvernare a îmbrăcat haine noi, înlocuind USR cu PSD. Se lăudau atunci guvernanţii că au format un guvern care cumula toate resursele de competenţă administrativă şi de "pro-europenism" din sărmana noastră ţară.

Deficitul energetic, combinat cu liberalizarea preţurilor, a declanşat o spirală inflaţionistă, inflaţia oficială escaladând la 13,8% în 2022 şi menţinându-se la 10,4% în 2023. Creşterea nemăsurată a inflaţiei nu a adus decât scăderea marginală a deficitului bugetar, la 6,3% în 2022. Însă aceasta a fost punctul de pornire a unor cheltuieli guvernamentale din ce în ce mai nebuneşti. Printre acestea se numără o schemă aberantă şi costisitoare de plafonare şi compensare a costurilor cu electricitatea şi gazele naturale. Această schemă va depăşi, probabil, până la finalul său, suma de 9 miliarde de euro. Banii s-au transferat de la stat atât către furnizori, cât şi către consumatori. Practic, Guvernul, în loc să permită funcţionarea în continuare a centralelor pe cărbune sau să finalizeze îndelung întârziata centrală de la Iernut, a preferat să subvenţioneze un mecanism bolnav al pieţei.

Mimarea reformei fiscale şi a luptei cu deficitul bugetar a debutat odată cu guvernarea PSD - PNL şi UDMR proptea în Parlament. Cu un deficit bugetar de 6,3% în 2022, Guvernul a ales să îi ciupească pe români, în loc să-şi pună ordine în cheltuieli.

La mijlocul anului, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2022, au lovit cu măsuri fiscale pe toate flancurile: cota pe dividende a sărit de la 5% la 8%, microîntreprinderile au fost penalizate cu impozite modificate, iar sectorul HoReCa sau industria ospitalităţii a fost taxat din plin - TVA-ul crescând de la 5% la 9%. Ca să nu fie nici aşa de ajuns, au inventat o cotă de TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr şi au mărit accizele la ţigări şi alcool. Cu toate acestea, în 2023, deficitul bugetar se îndrepta vertiginos spre 6,6%, iar "înţelepţii" - cu ghilimelele de rigoare - guvernanţi au lovit din nou.

Prin O.U.G. nr. 296/2023 au declanşat un nou val de jaf fiscal: impozit minim pe cifra de afaceri, impozit suplimentar pentru bănci şi o nouă penalizare a unor microîntreprinderi - 1% impozit pe cifra de afaceri, până la 60.000 de euro, iar apoi 3%, peste această sumă sau pentru anumite activităţi. Ca să nu rămână nimic neatins, au sărit cu TVA-ul, de la 9% la 19%, de la 5% la 9%, şi de la 5% direct la 19% pentru o sumedenie de produse şi servicii. Fireşte, au mai ciupit o dată şi printr-o majorare a accizei la tutun şi alcool.

Drept urmare, surpriză, în 2024 deficitul bugetar ajunge la 9,3%!

Guvernanţii îşi menţin cu sfinţenie consecvenţa: tocmai ne-au servit un nou pachet de creşteri fiscale. Totul, pentru un singur scop sacru - să-şi păstreze neatins dezmăţul cheltuielilor pe care ei înşişi le fac cu banii noştri.

Nu puteţi voi plăti cât putem noi cheltui - aceasta este deviza aşa-ziselor reforme ale statului începute sub regimul Ciucă şi continuate sub regimurile succesive ale lui Marcel Ciolacu! Taxele au crescut succesiv, s-au adunat la buget din ce în ce mai mulţi bani, dar s-au cheltuit toţi banii adunaţi, plus încă pe atât. Practic, guvernele Ciucă-Ciolacu au aplicat cu rigoare următoarea filosofie: indiferent cât de adânc sapă în buzunarele românilor, ei vor reuşi întotdeauna să irosească şi mai mult.

Pentru a avea o imagine cât de clară a performanţei coaliţiilor succesive PSD-PNL-UDMR-USR, iată cifrele "mari" ale perioadei analizate - 2018-2024: veniturile statului au crescut, de la 302 miliarde de lei la 574 de miliarde de lei, adică o creştere de 90%, cheltuielile au evoluat, de la 329 de miliarde de lei la 727 de miliarde de lei, majorându-se însă, aşadar, cu 121%. În tot acest timp, PIB-ul ţării a crescut, de la 940 de miliarde de lei în 2018, la 1.764 de miliarde de lei în 2024, adică o creştere de 87%.

Aici stă înţelegerea întregului amestec de neputinţă, nepricepere şi rea-voinţă a regimului coaliţiei care ne conduce din 2019 încoace: PIB-ul a crescut cu 87%, veniturile la buget au urmat aceeaşi traiectorie, crescând cu 90%, dar cheltuielile au crescut mult mai rapid, cu 121%.

Mesajul principal al Guvernului Nicuşor Dan - Ilie Bolojan este unul limpede: "Nu putem echilibra bugetul doar reducând cheltuielile. Trebuie să creştem şi taxele."

Păi, ce logică urmează guvernanţii? Veniturile la buget au crescut în acelaşi ritm cu economia. În 2018 trăiam cu taxe mult mai mici decât azi. Acum, brusc, nu mai ajung banii? Răspunsul însă este simplu: pentru a hrăni risipa guvernamentală.

Şi, ca şi cum nu era de ajuns că guvernele din 2019 - 2025 au stricat total echilibrul bugetar, iată că au şi triplat datoria publică: de la 315 de miliarde de lei în 2018, la peste 1.000 de miliarde de lei în aprilie 2025.

Doamnelor şi domnilor,

Un dezastru fără precedent! Cum o nenorocire nu vine, însă, niciodată singură, creşterea rapidă a datoriei a venit la pachet cu o altă contraperformanţă. Coaliţia PSD-PNL-UDMR-USR ne-a "dăruit" cea mai mare dobândă la împrumuturile pe termen lung din Uniunea Europeană. Aproximativ 7,5% pe an pentru obligaţiunile pe 10 ani. În 2018 era doar 4,5% pentru acelaşi produs. Creştere accelerată, bineînţeles.

Evident că măsurile de reprimare fiscală a contribuabililor, luate de guvernele Ciucă şi Ciolacu, au adus şi prăbuşirea creşterii economice, de la 6,1% în 2018, la 3,9% în 2019, apoi, după o evoluţie nespecifică în pandemie - minus 3,7% în 2020, şi minus 5,5% în 2021 -, venind dezastrul: 4,4% în 2022, 2,4% în 2023, 0,9% în 2024 şi stagnare pe primul trimestru din 2025.

Bravo! Bravo, Coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR! Aţi adus ţării o cvintă periculoasă a dezastrului economic: cel mai mare deficit bugetar din UE, cel mai mare deficit de cont curent din UE, cea mai mare inflaţie din UE, cel mai rapid ritm de creştere a datoriei publice din Uniune şi cea mai mare dobândă la obligaţiunile pe termen lung din Uniune! Felicitări, aţi reuşit să faceţi România de râsul Europei, pe toate fronturile economice, în acelaşi timp!

Dacă proasta guvernare ar fi sport olimpic, actualii guvernanţi ar fi ocupat, în totalitate, podiumul ruşinii. Iar aceşti olimpici la proba de proastă guvernare vin acum să ne ceară să plătim tot noi incompetenţa, excesele de risipă ale guvernărilor Orban, Cîţu, Ciucă şi Ciolacu. Zero moralitate, zero asumare pentru dezastrul pe care l-au produs! Niciunul dintre aceşti guvernanţi nu şi-a cerut scuze pentru anii de proastă guvernare. Nimeni nu a demisionat pentru recordurile ruşinoase pe care le-au adus ţării. Nimeni nu a plătit politic pentru că au transformat România în corigenta Europei la toate capitolele economice.

În schimb, au tupeul să ne ceară încrederea să "repare" mizeria pe care ei înşişi au făcut-o. Aceiaşi incompetenţi care ne-au băgat în prăpastie vor să ne scoată din ea. Aceiaşi oameni care au golit casa vor acum să ne păzească averea. Niciun fel de moralitate, nicio asumare pentru proasta guvernare de până acum.

Ca un exemplu de imoralitate extremă, unul dintre marii vinovaţi ai acestei situaţii, fostul ministru de finanţe Marcel Boloş, este trimis acasă şi în locul lui este adus patronul său politic, Ilie Bolojan, care este propulsat chiar la şefia Guvernului. L-o fi întrebat oare, vreodată, Ilie Bolojan, pe cel pe care l-a trimis ministru de finanţe, cum de a ajuns în această situaţie bugetul statului? Sau, cumva, domnul Bolojan stătea liniştit într-un castel de cleştar, la Oradea, în vreme ce pupilul său, Marcel Boloş, devaliza ţara?

Este profund iluzoriu să credem că cei care au realizat recordul de datorie publică, de deficite şi de inflaţie au fie şi cea mai mică calificare să încerce să repare acest dezastru. Cumva partidele PNL, PSD sau UDMR au mâncat jar şi s-au transformat peste noapte, din devoratori ai banului public, în eunuci care păzesc uşa trezoreriei?

Piromanii care au dat foc ţării vin să ne ceară acum şi bani pentru extinctor.

Haideţi să luăm pe rând măsurile cinice pe care le impune Executivul condus de Ilie Bolojan, prin actualul Proiect al Legii austerităţii, o creaţie apărută din neant, fără vreo minimă transparenţă, fără consultare reală, fără vreo urmă de ruşine sau de remuşcare.

Guvernul ne-a pregătit un adevărat şoc economic, impus peste noapte, în mijlocul verii, ignorând orice aparenţă de predictibilitate. Cota standard de TVA creşte, de la 19% la 21%, iar cotele reduse pentru alimente, medicamente, locuinţe şi servicii de bază ajung, de la 5% şi 9%, la 11%.

Ce înseamnă acest lucru pentru români? Preţuri mai mari la alimente şi la servicii. Medicamente mai scumpe, tratamente inaccesibile pentru pensionari şi pentru bolnavii cronici. Locuinţe mai scumpe, chirii mai mari. TVA la locuinţe urcă de la 5% la 21%, ceea ce va face ca preţul final al unei locuinţe accesibile să crească cu mai mult de 15 puncte procentuale.

Românii vor resimţi din plin aceste scumpiri în fiecare bon de cumpărături, în fiecare factură lunară. Şi toate acestea, în timp ce veniturile lor sunt îngheţate. Impozitul pe dividende creşte de la 10% la 16%. În cinci ani, acest impozit s-a triplat. În felul acesta dispare interesul antreprenorilor de a mai dezvolta afaceri în România. Cu un impozit pe profit de 16% deja în vigoare, înseamnă că orice antreprenor român va plăti aproape 30% din câştiguri la stat, dacă vrea să-şi retragă banii din firmă. Ce înseamnă asta? Lovitură directă pentru IMM-uri, pentru antreprenorii români, pentru cei care creează locuri de muncă, descurajarea investiţiilor, în acelaşi timp, şi a iniţiativei private.

În tot acest timp, însă, capitalul străin este favorizat, pentru că îşi poate muta imediat profiturile în afara ţării. Guvernul Bolojan nu îşi propune să taxeze corect multinaţionalele şi loveşte exact în clasa de mijloc, în românii care muncesc pe cont propriu, căci acest impozit nu afectează acţionarii străini ai marilor corporaţii, deoarece ei nu scot dividende, ci preferă externalizarea profiturilor, nu le declară aici, la noi în ţară.

Sănătatea şi educaţia - cele mai afectate domenii.

Se introduce CASS atât pentru părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului, cât şi pentru pensiile de peste 3.000 de lei. Adică românii care au muncit o viaţă şi au contribuit cinstit sunt efectiv jefuiţi de stat. Ilie Bolojan are tupeul acum să spună că aceste pensii sunt "mari", în timp ce dânsul încasează lunar peste 15.000 de lei net doar din funcţia de premier. Prim-ministrul a declarat, încă din 2 iulie, că primele nesimţite de 35.000 de euro pentru judecătorii CCR pensionari "sunt prevăzute de lege" şi vor fi plătite. Cu alte cuvinte, austeritatea e doar pentru cei mulţi şi necăjiţi, nu este pentru clientela de lux a statului. Iar ca bătaia de joc să fie completă, şi cei care se îmbolnăvesc sunt pedepsiţi: indemnizaţia de concediu medical scade, de la 75% la 55%. România muncitoare e pusă în genunchi, în timp ce castelor privilegiate li se face loc pe fotolii aurite.

Salariile şi pensiile rămân îngheţate şi în 2026 - doi ani consecutivi fără nicio majorare, în timp ce taxele cresc, iar preţurile explodează. Dar ce ne spune premierul Ilie Bolojan? Că veniturile au crescut "destul" în 2024, şi că nu mai e loc de altceva. Ce nu spune e că şi taxele au crescut în 2024. Şi, cu toate astea, ei acum le mai urcă o dată şi în 2025. La toate acestea se mai adaugă şi inflaţia. Care este adevărul? E vorba de o tăiere mascată a veniturilor. Puterea de cumpărare scade accelerat, iar românii se afundă în sărăcie lună după lună.

În acest timp, Guvernul cu cei mai mulţi vicepremieri loveşte în inima României - în educaţie!

Toate măsurile propuse de către Guvernul Bolojan în domeniul educaţiei reprezintă efectiv un atentat la calitatea actului educaţional, la echitatea sistemului de educaţie şi la statutul personalului didactic, în ciuda declarării acestui domeniu ca prioritate naţională.

Acest Guvern reduce posturile din învăţământ, prin creşterea normei profesorilor, taie bursele şcolare şi, pentru ca dezastrul să fie complet, elimină bursele olimpicilor. Halal, domnule premier! Aţi găsit reţeta perdantă perfectă: mai multe ore pentru profesori, cu acelaşi salariu, şi zero sprijin pentru elevii care ne fac cinste.

Eliminarea burselor de excelenţă, a celor de rezilienţă, limitarea numărului de elevi care pot primi bursă de merit la 15% dintr-o clasă, indiferent de numărul celor cu medii peste 9, precum şi modificarea anunţată a criteriilor şi cuantumului burselor şi propunerea ca bursele sociale să fie gestionate de către autorităţile locale, toate acestea sunt măsuri lipsite de orice fundament, măsuri care vor afecta masiv situaţia elevilor şi a familiilor dezavantajate socioeconomic, dar şi participarea la educaţie, motivaţia pentru învăţare, progresul şi performanţa şcolară ale tuturor elevilor.

Bursele şcolare erau adesea singurul sprijin real pentru elevii din familii modeste care se luptă să-şi continue studiile. Acum, acel sprijin dispare. Profesorii, deja suprasolicitaţi şi subplătiţi, vor fi forţaţi să predea mai multe ore cu salariile îngheţate. Austeritatea adusă de acest Guvern loveşte exact în copiii care ne fac cinste - olimpicii şi elevii cu rezultate excepţionale.

În timp ce miniştrii plimbă valizele prin magazinele din ţări exotice şi îşi dublează echipele de consilieri, şcolile pierd profesori, iar copiii pierd sprijinul de care au nevoie. Educaţia va suferi, elevii vor pierde, iar calitatea învăţământului va scădea dramatic. În loc să investească în generaţiile viitoare, Guvernul alege să lovească exact acolo unde doare cel mai tare - în şcoală. Aceasta este viziunea acestui Guvern despre educaţie: un cost de tăiat, nu o investiţie în viitor. Ei taie din bursele copiilor, dar nu taie din luxul şi risipa propriilor funcţii. Planul de distrugere a învăţământului românesc pare, în acest fel, să fie foarte bine pus la punct.

Accizele cresc cu 10% pentru băuturi alcoolice, ţigări, dar şi pentru carburant. Majorarea accizei la combustibil ce va însemna? Că, indirect, toate produsele care se transportă vor deveni şi ele mai scumpe. Scumpirea benzinei şi a motorinei se va resimţi în lanţ, în preţul alimentelor, produselor de larg consum şi transportului public. Este o lovitură pentru noi toţi.

În timp ce taie din veniturile cetăţenilor români, Bolojan a anunţat că va continua sprijinul financiar pentru războiul din Ucraina, dar şi pentru partidul antiunionist pe care îl susţine la Chişinău. Acest tip de politică poate fi simplu rezumat: zero reduceri pentru bugetele externe, zero ajustări în sprijinul dat altora. Doar românii suportă costurile crizei.

Toate aceste măsuri urmează să intre în vigoare din luna august, bineînţeles, fără consultare publică şi fără respectarea termenului legal de şase luni pentru modificări la Codul fiscal. Este o lovitură economică ilegală, dată cu cinism de aceleaşi partide pentru care, în ultimii 35 de ani, singura grijă a fost clientela de partid, nicidecum bunăstarea românilor.

Ni se spune că obiectivul politic este reducerea deficitului bugetar, de la 9,3% în 2024, la 7% în 2025. Aceasta ar însemna, la un PIB de 1.894 de miliarde de lei, o reducere de 43,5 de miliarde de lei. Doar că Guvernul ne propune pentru anul acesta o reducere de deficit de doar 20 de miliarde de lei, la jumătate faţă de angajamentul pe care şi l-a luat în faţa Comisiei Europene.

Zilele trecute, un ministru din echipă le sugera partenerilor de coaliţie din PSD să-şi răspundă în gând la întrebarea: "Cum s-a ajuns aici?". O invitaţie corectă, spunem noi, ba chiar terapeutică. Dar, dacă tot e momentul introspecţiei, îi invităm pe parlamentarii PSD să meargă puţin mai departe şi să-şi răspundă sincer, dar cu glas tare: cum este, domnilor, să-ţi trădezi, fără să clipeşti, tocmai propriul electorat? Pentru că măsurile acestui Guvern lovesc fără milă exact în cei mai vulnerabili, adică în oamenii care v-au trimis în Parlament.

Acelaşi exerciţiu de conştiinţă ar fi binevenit şi pentru miniştrii PNL. Să-şi ia o pauză de la tăieri, comasări şi comunicări seci şi să reflecteze: cum e să-ţi sabotezi propriul bazin electoral? Cum e să loveşti exact în antreprenorii care ţin economia în viaţă şi în oamenii activi care încă mai cred în munca cinstită? Răspunsul nu trebuie să-l rostiţi cu voce tare, dar poate că, totuşi, vă ajunge ruşinea propriilor fapte.

Aşa cum am mai spus, avem în Guvern partidele care au prăbuşit economia, au crescut taxele, au umilit antreprenorii şi acum le cer tot românilor să acopere nota de plată. Asta face acest Guvern, îşi protejează privilegiile, îşi răsplăteşte clientela politică şi ne cere tot nouă să plătim pentru dezastrul pe care aceleaşi partide l-au provocat.

Dar românii nu mai acceptă să fie folosiţi şi nici nu mai cred în promisiuni goale. Ei vor, în schimb, un stat care munceşte pentru ei, nu împotriva lor. A venit momentul să punem punct acestui spectacol cinic şi costisitor. Dacă un cetăţean simplu ar merge la bancă să ceară un nou împrumut, deşi este deja îngropat în datorii, ar fi întrebat imediat: ce ai făcut cu banii până acum şi cum îi vei returna pe toţi? Căci nimeni nu-ţi mai dă bani fără explicaţii. Dar statul român, deşi are o datorie publică uriaşă, vine în faţa noastră cu aroganţă, fără nicio justificare, şi cere mai mult.

Avem o datorie publică care a ajuns la un nivel insuportabil, peste 210 miliarde de euro, dar nimeni nu ne spune cum am ajuns aici. Unde s-au dus aceşti bani? Cât a fost ajutorul real oferit Ucrainei? Care sunt sumele exacte, cui au fost distribuite şi cu ce rezultate? Românii au dreptul să ştie pe ce s-au dus împrumuturile făcute în numele lor. Nu putem accepta ca nişte guvernanţi fără transparenţă şi fără asumare să continue să ne împovăreze fără explicaţii. Statul trebuie să dea socoteală, nu să ceară necondiţionat bani de la cetăţeni.

Noi, opoziţia, nu putem să acceptăm Legea austerităţii propusă de cabinetul condus de Ilie Bolojan, din următoarele motive:

- partidele actualei coaliţii guvernamentale sunt singurele vinovate de situaţia bugetară actuală şi este profund imoral să pretinzi că repari o ticăloşie cu aceiaşi oameni care au comis-o;

- măsurile cuprinse în această lege sunt menite a induce recesiune şi scăderea nivelului de trai;

- creşterea taxelor pe consum va produce creşterea necontrolată, la niveluri de peste 10%, a preţurilor de consum, având un caracter puternic inflaţionist;

- costul austerităţii este repartizat doar românilor - antreprenori, salariaţi şi pensionari -, în vreme ce marile corporaţii multinaţionale sunt scutite de orice creştere a fiscalităţii, iar administraţia este scutită de orice diminuare a risipei pe care o face;

- niciuna dintre măsurile propuse nu are ca obiectiv risipa sau furtul din banul public, reducerea acestora, iar cheltuielile exagerate de până acum sunt considerate justificate, suplimentarea preţului la contractele publice deja atribuite, bineînţeles, a depăşit anual 20 de miliarde de lei - vezi cazul Centralei Electrice de la Iernut, al cărei cost creşte de şase ani neîntrerupt, sau al Centurii de la Comarnic, care a beneficiat de o suplimentare de aproximativ o treime din costul la data semnării contractului, plus refacerea studiului de fezabilitate după execuţia a 48% din lucrare.

Iată de ce, stimaţi colegi, acest Guvern, provenit dintr-o fraudă care a uzurpat puterea legitimă şi a batjocorit voinţa de reprezentare a poporului român, trebuie să dispară, cu tot aparatul său de propagandă mincinos şi toxic.

Drept urmare, vă cerem, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, să votaţi în favoarea moţiunii de cenzură şi împotriva Proiectului de Lege al austerităţii!

Lăsaţi ţara să respire! Lăsaţi ţara să trăiască! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Invit la tribună pe domnul prim-ministru Ilie Bolojan, pentru prezentarea poziţiei Guvernului cu privire la moţiunea de cenzură.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Gavril Bolojan (prim-ministrul Guvernului României):

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului,

Atunci când am angajat răspunderea Guvernului, am explicat situaţia în care se află România şi de ce măsurile propuse sunt necesare şi urgente.

Am spus că îmi asum trei obiective de principiu: ordine în finanţele ţării, bună guvernare şi respectul pentru cetăţeni. Am spus românilor adevărul, chiar dacă este neplăcut.

În acelaşi timp, mi-am exprimat convingerea că, luând aceste măsuri, vom evita un scenariu de criză şi vom readuce echilibrul în economia românească. Dacă facem ce trebuie făcut, lucrurile se vor îndrepta. Este mai mult decât o speranţă, este convingerea şi promisiunea mea.

De atunci şi până acum, avem deja primele semnale pozitive. România începe să-şi recâştige încrederea pe pieţele internaţionale. Costurile la care ne împrumutăm au început să scadă. Ţara noastră a realizat, în data de 9 iulie, o emisiune de euro-obligaţiuni în trei tranşe, la dobânzi mai mici decât cele din urmă cu câteva luni. Interesul investitorilor pentru acestea, reducerile de cost şi reducerea riscului de ţară arată că suntem pe drumul cel bun. Doar din reducerea dobânzii, ţara noastră a economisit deja 200 de milioane de dolari pe care i-ar fi plătit în următorii 4 ani. E adevărat că va trebui să luăm în continuare împrumuturi, pentru că aceste deficite acumulate în timp nu pot fi reduse de pe o zi pe alta.

De asemenea, Agenţia de rating Moody’s consideră măsurile anunţate un pas important şi estimează că reducerea deficitului şi încetinirea creşterii datoriei publice se pot produce chiar mai repede decât anticipa anterior.

Aşa cum am spus atunci când am venit în faţa Parlamentului pentru a angaja aceste măsuri, ratingul de ţară al României afectează pe fiecare român în parte. Aceste semnale sunt de bun augur. Trebuie să continuăm, nu să ne oprim aici. Deci, îi întreb pe colegii din opoziţie: în afară de un exerciţiu politic, pe care l-au bifat şi pe care îl înţeleg, ce rost are această moţiune? Ar vrea dânşii să ne oprim şi să ne întoarcem de unde am plecat?

Doamnelor şi domnilor,

O bună parte din lucrurile pe care le semnalează colegii din opoziţie sunt ştiute, altele sunt exagerate sau greşit interpretate.

Ne spune moţiunea că România are un deficit mare, că au crescut cheltuielile statului. Ştim acest lucru. De aceea suntem aici, să corectăm aceste neajunsuri. Din acest motiv ne-am angajat răspunderea.

Dânşii au îmbrăcat aceste cifre într-un limbaj colorat, în slogane şi în acuze aduse Guvernului. Eu înţeleg critica pe care opoziţia o face Guvernului. Este rolul ei şi dreptul ei. Am făcut însă un apel la partidele din opoziţie să fie parte la soluţie, nu la problemă.

Înţeleg că dânşii nu sunt de acord cu ce propune Guvernul. Dar atunci, care sunt soluţiile? În această moţiune este o fractură logică. Pe de-o parte, ni se spune că problemele economiei sunt serioase; pe de altă parte, când venim cu un plan clar de rezolvare, dânşii ne spun să nu luăm aceste măsuri. Nu se poate şi una şi alta. De aceea, voi continua să fac apel la opoziţie să renunţe la dublul limbaj.

Stimaţi membri ai Parlamentului,

Vă rog să priviţi într-o perspectivă mai largă acest prim pachet legislativ pentru care ne-am angajat răspunderea.

Este doar prima etapă într-un proces mai amplu, la capătul căruia, cu sprijinul Parlamentului, punem ordine în finanţe, stopăm risipa banului public şi, mai ales, restabilim echitatea, dreptatea şi responsabilitatea în instituţiile statului. Toate acestea sunt necesare pentru a da românilor o bună guvernare, cu respect pentru oamenii care ne-au trimis aici.

Am explicat că am început cu măsurile care se pot lua rapid şi cu efect imediat. Şi după cum aţi văzut, am oferit deja detalii despre celelalte pachete de măsuri pe care le avem în pregătire.

Există deja un grup de lucru cu experţi din ministerele responsabile, care elaborează măsurile pentru reforma companiilor de stat. Aceasta este prioritatea majoră a următoarelor luni.

Chiar în perioada următoare, vom face publice datele cu privire la indicatorii companiilor la care statul este acţionar majoritar. Vom termina cu criteriile de performanţă de faţadă, în spatele cărora se ascunde lipsa de performanţă, vom reduce numărul de membri din structurile de conducere, vom plafona indemnizaţiile şi vom reduce numărul companiilor de stat cu pierderi.

Un alt grup lucrează deja la modificarea legislaţiei fiscale, în aşa fel încât statul să încaseze veniturile care se cuvin şi să recupereze datoriile.

În textul moţiunii se vorbeşte despre măsurile luate de Guvern şi efectele lor. Ştim că nu este o situaţie uşoară, dar exagerările nu ajută. Să fim responsabili, să nu ne jucăm cu vorbele şi să nu generăm panică printre români din motive politice! Eu cred că măsurile luate ne vor ajuta să stabilizăm economia, să devenim atrăgători pentru investiţii, să aducem mai mulţi bani europeni şi să ne menţinem pe calea dezvoltării.

Se mai spune în moţiune că nu avem ca obiectiv stoparea risipei din banii publici. S-au pripit cei din opoziţie cu asemenea concluzie. Nimic mai fals. Eu personal am spus şi declar război risipei de la buget şi celor care ar vrea să păstreze actuala stare de fapt din companiile de stat. Şi aţi văzut deja primele direcţii de acţiune. La finalul lunii iulie, vom reveni cu un pachet complet de măsuri.

Nu este adevărat nici că marile corporaţii multinaţionale vor fi scutite. Avem şi această temă pe agendă. Trebuie să ne asigurăm că toate companiile, inclusiv cele străine şi cele româneşti, plătesc taxe corecte statului român.

Sunt ferm hotărât să mergem înainte cu măsurile necesare.

Mulţumesc colegilor din Guvern pentru efortul de acţiune şi de comunicare din aceste zile.

Mulţumesc colegilor parlamentari care au înţeles să ne susţină în aceste demersuri deloc uşoare.

Şi, mai ales, le mulţumesc românilor.

Sper ca atunci când ne vom uita înapoi la aceste zile să putem spune că am făcut tot ceea ce a ţinut de noi pentru ţara noastră şi că nu i-am dezamăgit pe români.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Abrudean:

Mulţumesc, domnule prim-ministru.

Începem dezbaterile.

Dau cuvântul domnului preşedinte Sorin Grindeanu, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.

(Domnul deputat Sorin-Mihai Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, coboară la tribună.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

AUR nu vrea să pice Guvernul. Pentru că ei ştiu foarte bine că nu au nicio alternativă şi niciun plan coerent pentru România. Vor doar să marcheze electoral acest moment, vânzând cinic iluzii românilor.

Acesta este adevărul de la care pornim astăzi! Azi, România nu are nevoie de lozinci, ci de consistenţă şi luciditate!

Sunt ferm convins că românii, în marea lor majoritate, înţeleg momentul greu prin care trece ţara noastră! Şi sunt extrem de îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă.

De aceea, ei vor soluţii clare, asumate cu mult curaj, soluţii care să corecteze nedreptăţile existente, nu să le adâncească!

Doamnelor şi domnilor,

PSD nu va fi niciodată parte dintr-un scenariu iresponsabil!

Dar, pentru a restabili încrederea românilor în instituţiile statului, trebuie - cu toţii! - să înţelegem că instituţiile democratice nu sunt jucării.

Da, angajarea răspunderii Guvernului este o procedură legală şi constituţională. Dar trebuie să reprezinte excepţia, şi nu regula!

Parlamentul nu este o anexă a Guvernului.

Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cred că toate deciziile majore trebuie discutate în Coaliţie, dar şi în Parlament, transparent, în faţa oamenilor.

Stimaţi colegi,

PSD şi-a asumat pe deplin responsabilitatea guvernării. Aşa am făcut în pandemie, când mulţi dintre cei care astăzi se dau mari experţi au aruncat bugetul ţării în aer, fără ca banii să se regăsească măcar în investiţii sau în buzunarele oamenilor.

Nici atunci, şi nici acum, PSD nu a căutat vinovaţi. Am început să reparăm şi să restabilim un echilibru care a vizat creşterea nivelului de trai al românilor simpli!

Da, am protejat şi am crescut puterea de cumpărare a populaţiei. Da, am făcut dreptate pensionarilor. Da, am dat drumul la investiţii şi am început să unim ţara prin autostrăzi şi drumuri rapide, astfel încât nicio regiune să nu mai rămână în urmă din lipsa infrastructurii. Da, am început să construim spitale după 30 de ani. Şi, mai ales, da, am susţinut mediul de afaceri românesc!

Nici atunci, şi nici acum, noi, PSD, nu ne-am asumat şi nu ne vom asuma să girăm transformarea unei crize bugetare într-o criză economică profundă.

Nu putem repeta greşelile guvernării din 2010-2011, când austeritatea a distrus economia şi a aruncat milioane de români în sărăcie!

Doamnelor şi domnilor,

PSD nu poate înghiţi pe nemestecate această reţetă.

Primul pachet de măsuri a pus povara aproape exclusiv pe românii cu venituri mici.

Fuga după recuperarea deficitului nu trebuie să transforme România într-un stat fanariot.

Statul trebuie să-şi facă mai întâi curăţenie în propria ogradă, în propriile sisteme publice şi nu invers!

Am propus în Coaliţie - şi partenerii pot confirma acest lucru - o alternativă raţională la această creştere de taxe. O alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică, o alternativă care a fost validată de Banca Mondială, de Comisia Europeană şi de OECD.

Această alternativă simplă şi corectă este impozitul progresiv.

Nu mai era nevoie de creşterea TVA dacă acest principiu era corect aplicat. Cei cu venituri mici plăteau mai puţin, iar cei cu venituri mari plăteau mai mult, dar aveau posibilitatea de a-şi deduce cheltuielile cu sănătatea, educaţia copiilor sau investiţiile în propria dezvoltare. Aceasta era soluţia corectă şi echitabilă, cu care puteam depăşi această criză cu costuri mult mai reduse!

Doamnelor şi domnilor,

A-i cere cuiva să îşi taie de bunăvoie sinecura, salariul, este ca şi cum ai cânta la flaut într-o sală plină de băieţi de cartier. Şi să speri că aceştia vor lăcrima. Şi vor lăcrima de emoţie.

Acesta e semnul suprem de slăbiciune instituţională a statului pe care oamenii l-au sancţionat la vot. Asta i-a înfuriat cel mai tare. Şi pe bună dreptate! Reformele reale nu se fac cu sloganuri de "marketing", ci cu decizii ferme şi echitabile!

Dar dreptatea - pentru că românii vor dreptate! - trebuie să se facă acolo unde trebuie:

1. În consiliile de administraţie umflate.

2. În companiile de stat cu pierderi.

3. La "băieţii şmecheri" din Energie.

4. La evazioniştii de profesie, care secătuiesc bugetul şi râd în faţa legii.

Şi da - dreptatea şi echitatea trebuie să se facă de sus în jos, iar noi - întreaga clasă politică - trebuie să dăm semnalul.... începând cu noi!

E corect ca partidele să aibă subvenţii. Este o formă simplă de limitare a corupţiei! Dar şi aici s-a exagerat! Aceste sume sunt prea mari şi trebuie reduse urgent!

Marile partide sunt vinovate pentru că au lăsat lucrurile să scape de sub control, deci tot noi trebuie să le reparăm.

Jaful din banul public trebuie stopat. În lupta cu cartelurile de bugetari de lux, voi sta, alături de premierul Bolojan, în linia întâi!

Este un angajament ferm pe care mi-l iau astăzi!

Domnule prim-ministru,

Aţi spus zilele trecute că aţi înţeles mesajul PSD. Acest lucru ne bucură şi ne dă încredere! Pentru o susţinere politică solidă, în continuare, trebuie să corectăm rapid unele lucruri absurde care se regăsesc, de exemplu, în primul pachet de măsuri. Am putea începe cu veteranii de război sau cu deţinuţii politici (Aplauze.) sau cu mamele care îşi cresc copiii. (Aplauze.) Asta ar fi de bun-simţ... (Aplauze.) la primul pachet. (Aplauze.)

Apoi, să abordăm împreună, domnule prim-ministru, cu mult curaj, alte două seturi de măsuri esenţiale:

1. Un pachet pentru echitate fiscală.

Şi 2. Şi un pachet de măsuri pentru relansarea economiei româneşti!

Dincolo de nevoia de a face curăţenie în cheltuieli şi în risipa banului public, problema structurală a României este cea a veniturilor bugetare prea mici.

Aşadar, trebuie să discutăm aplicat despre veniturile bugetare pierdute: 10% din PIB anual doar prin evaziune. Şi apoi să ne uităm mai atent la companiile care au strâns datorii de peste 85 de miliarde de lei la buget.

Acesta este motivul pentru care am spus că vom evalua periodic performanţa noii conduceri ANAF. Vrem rezultate în acest domeniu, nu doar promisiuni!

Dacă ANAF ar reduce la jumătate evaziunea fiscală şi arieratele la buget, atunci România astăzi ar fi pe excedent bugetar!

Nu vrem generalităţi şi principii, ci măsuri concrete:

1. Modificarea rapidă a Legii insolvenţei publice.

2. Taxarea externalizării profiturilor de către multinaţionale.

3. Scăderea impozitării de la 1% la 0,5% pe cifra de afaceri, dar acest principiu să se aplice la toate companiile plătitoare de impozit pe profit.

4. Controale ITM ţintite care vizează cei 1,4 milioane de lucrători la negru şi gri.

5. Verificările ANAF să se facă după o matrice corectă şi clară de risc.

Toate aceste măsuri trebuie să se regăsească obligatoriu în pachetul 2. La fel cum ANAF trebuie să îşi accelereze digitalizarea şi să fie capabilă să poată face globalizarea veniturilor populaţiei. Aşa se va putea introduce impozitul progresiv, concomitent cu reducerea TVA.

Românii şi antreprenorii români s-au săturat să vadă că biciul se pune tot pe calul care trage - adică pe cei corecţi care îşi plătesc la timp taxele la stat.

De aceea, PSD va propune urgent în Coaliţie un pachet suplimentar de măsuri care să fie direcţionat strict spre relansarea economiei.

Vom veni în spaţiul public cu scheme de ajutor de stat, cu noi programe pentru IMM-uri şi cu sprijinirea producţiei de bunuri, pentru că România are nevoie de politici publice care să construiască!

Vreau să reţineţi că oricâte taxe s-ar pune, ele nu vor fi niciodată suficiente dacă unii vor risipi în continuare banii sau dacă economia va intra în recesiune.

Doamnelor şi domnilor,

Această moţiune va pica cu siguranţă, dar nu trebuie să ignorăm semnalele din societate. O pensie de 3.000 de lei pentru care s-a muncit o viaţă nu poate fi considerată o pensie mare!

Nu putem cere sacrificii de acest tip.

PSD îşi păstrează încrederea că vom depăşi rapid şi inteligent această criză bugetară dacă vom alege să tratăm România cu respect!

Eforturile bugetare din ultimii ani au transformat România şi doar nişte orbi populişti pot nega asta. Consolidarea fiscală prin care vom trece trebuie să aibă o singură misiune - să nu distrugă potenţialul economic al României!

Aşadar, vă invit să lăsăm populiştii să urle în gol, în timp ce noi vom continua să finalizăm autostrăzi şi spitale!

Vă mulţumesc. (Aplauze. Revine la prezidiu.)

Dau cuvântul domnului deputat George Simion. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Mă iertaţi, n-am auzit la final ce-aţi spus, că finalizaţi spitale? (Vociferări.) Cum?

Cât timp am la dispoziţie, domnule preşedinte de şedinţă?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mai aveţi 6,45 minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

O să încerc să mă încadrez.

Aveţi în acest Guvern care taie de la mame, care taie de la studenţi, care taie de la pensionari, 5 vicepremieri. 5 vicepremieri! Nu 1, nu 2, nu 3, nu 4, ci 5 vicepremieri! 5 vicepremieri! 5 vicepremieri! Aveţi 5 vicepremieri! 5! (Râsete. Aplauze. Vociferări.)

Şi voi faceţi un apel la austeritate când luaţi de la mame, când aveţi 5 vicepremieri?! Unul de la USR, unul de la UDMR, unul de la PNL, unul de la PSD şi unul de la ăla mic de la Cotroceni. 5! (Aplauze.)

Aveţi 5 vicepremieri! Şi aţi vrea să nu staţi aici, în bănci, să ascultaţi moţiunea opoziţiei.

Ar trebui să suporte toţi contribuabilii români nesimţirea voastră, când voi aveţi 5 vicepremieri!

Şi faceţi apeluri din astea, propagandistice, populiste, ca unii şi alţii să-şi reducă voluntar indemnizaţiile, când voi aveţi 5 vicepremieri, domnule Fenechiu! 5!

Câţi vicepremieri aveţi? (Vociferări.) Bravo, aţi înţeles! (Aplauze.)

Foarte mulţi dintre voi înţeleg absurdul situaţiei.

Poate chiar şi bietul premier, care stă acolo, în faţa voastră, şi clamează buna guvernare, austeritatea, deficitul, seriozitatea, ar vrea să nu existe 5 vicepremieri, dar nu poate, săracul. Stă acolo lipsit de pârghii, ameninţat, şantajat, ştiind că are şi el propriii scheleţi în dulap şi trebuie să stea la masă cu toţi 5, dintre care unul este în vacanţă acuma.

Uitaţi-vă la ei, par ei nişte oameni capabili, care să redreseze această ţară? Sunt 5. Au ei nişte feţe de... (Vociferări.) oameni care au soluţii pentru ţara noastră?

Voci din sală:

Au.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

"Au".

Câţi sunt, domnule Rodeanu, câţi sunt? Câţi vicepremieri aveţi? (Vociferări.) 5. Corect!

Şi acum, mâna dreaptă a lui Ciolacu, cu care făcea de toate, spune că este responsabil. Este responsabil tocmai când a numit cei 5 vicepremieri. Fiecare dintre aceşti 5 vicepremieri... au 5 secretare, 5 case de la RAAPPS, 5 maşini în faţa casei de la RAPPS, 5 precedente de cumul de indemnizaţie, domnule Rodeanu, de la USR, care nu ştiaţi câţi vicepremieri aveţi, dar vă repet eu - 5 vicepremieri. Voi aveţi unul şi ăilalţi mai au încă 4; 4 plus 1 fac 5 - că aveţi un preşedinte care, chipurile, s-ar pricepe la matematică.

5 vicepremieri - şi voi cereţi sacrificii de la români!

O să ne mai întâlnim şi luna viitoare, pentru o moţiune de cenzură, şi în luna septembrie, pentru o moţiune de cenzură.

Şi vom depune moţiuni, şi simple şi de cenzură, şi interpelări şi orice este nevoie până când veţi face şi voi unii paşi cu care vă lăudaţi - de exemplu, din cei 5 să rămână 1. Trageţi la sorţi! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) Cine trage paiul scurt. Pentru că n-o să terminaţi bine guvernarea asta. Aveţi 5 vicepremieri! 5 vicepremieri!

Când o să ajungeţi acasă, la soţi, la soţii, şi o să vă întrebe, dar ce-aţi făcut astăzi la Parlament, cu siguranţă, de câte ori v-am repetat, o să reţineţi acest număr.

L-a reţinut şi doamna Turcan, săraca! 5, doamnă Turcan, 5! 5 vicepremieri frumoşi! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Dau cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, domnului deputat Andronache Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi miniştri,

Moţiunea opoziţiei este o anecdotă sau mai pare o compilaţie a unor moţiuni simple ale unora care erau în opoziţie în 2019-2020.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, o anecdotă este o povestire hazlie cu final neaşteptat, adică o povestire de necrezut, exact atitudinea iniţiatorilor faţă de moţiune.

Aş fi putut trata moţiunea în aceeaşi notă glumeaţă, dar realitatea impune seriozitate şi responsabilitate. În această cheie realistă, oare cineva şi-a pus întrebarea dacă Guvernul României ar vrea să pară simpatic şi ar lăsa situaţia aşa cum este? Unde am putea ajunge? Gândiţi-vă la dobânzile în sarcina datoriei publice, care au ajuns, numai în primele cinci luni ale acestui an, la peste 22,8 miliarde de lei, adică aproximativ bugetul sistemului de educaţie din aceeaşi perioadă.

Şi-a pus cineva întrebarea unde am putea ajunge fără măsuri rapide şi credibile, cu un rating de ţară nerecomandat investitorilor şi mii de proiecte de investiţii din fonduri europene sistate, din cauza blocării fondurilor europene?

Cred că niciun român nu-şi doreşte nici măcar să-şi imagineze consecinţele pe care le-ar suporta inclusiv economia privată din ţara noastră, dacă Guvernul nu ar lua imediat măsuri de ajustare cu efecte rapide asupra bugetului.

Doamnelor şi domnilor,

Primul pachet legislativ pentru care, cu mult curaj, Guvernul şi-a angajat răspunderea şi împotriva căruia opoziţia a depus această moţiune de cenzură, conţine atât măsuri de stabilizare a cheltuielilor publice, cât şi măsuri de creştere a veniturilor, care vor determina o frânare a ritmului de creştere a cheltuielilor publice, precum şi o creştere substanţială a veniturilor fiscale în PIB, în condiţiile în care România are cea mai mică rată de colectare a veniturilor fiscale la nivelul Uniunii Europene.

În următorul pachet de reforme vom regăsi şi acele măsuri care să schimbe radical percepţia asupra capacităţii instituţiilor cu rol fiscal în a aplica legislaţia fiscală, prin reformarea structurală a acestora, instituţii cu rol esenţial în combaterea flagelului evaziunii fiscale.

Alte măsuri pentru care populaţia şi-a formulat o foarte mare aşteptare şi pe care premierul Ilie Bolojan le-a anunţat deja vor viza reformarea şi restructurarea instituţiilor publice, eliminarea risipei de resurse financiare publice, reorganizări instituţionale reale, nu de faţadă, orientate către eficienţă şi performanţă, prioritizări de investiţii publice, precum şi o reformă adâncă la nivelul companiilor de stat.

Este o misiune dificilă pentru actualul Guvern, dar nu imposibilă. Realitatea este aceea că România se va reforma din temelii, iar asemenea situaţii financiare limită nu se vor mai repeta în viitor doar prin măsurile asumate de Guvern pentru anul 2025.

Partidul Naţional Liberal susţine legea de ajustare bugetară şi respinge moţiunea de cenzură.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare ale USR, domnului senator Pălărie Ştefan.

Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Pălărie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colege,

Dragi colegi,

E un moment de clarificare pentru România dezbaterea acestei moţiuni de cenzură, e un moment în care încep să cadă măşti.

Am făcut şi noi, USR, opoziţie din plin, şi probabil că nu există cineva care să fi criticat mai tare şi mai aprig guvernările din ultimii ani. Dar am făcut-o profesionist, am făcut-o aducând bilanţuri la virgulă (Vociferări.) şi la zecimală asupra programelor de guvernare. Am avut sisteme de monitorizare, măsuri şi jaloane PNRR, am avut iniţiative legislative şi soluţii aduse în Parlamentul României. Am făcut-o mereu cu gândul că România are nevoie, până la măduvă, de o schimbare autentică. Iar când a venit ocazia să facem ceva pentru ţara asta, am pus osul la greu, asigurându-ne că toţi vor în mod serios să începem să schimbăm.

Şi iată, după mult timp, România are, în sfârşit, un plan, are un consens naţional pentru schimbare, votat pe data de 18 mai, că vă place sau nu vă place. Şi mai are, din fericire, un tandem format din doi lideri puternici - preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan -, oameni care pot transforma acest plan în realitate. Sunt într-adevăr şi costuri, sunt şi greutăţi, avem şi multe neputinţe strânse din trecut, dar avem un plan, şi este unul bun. De aceea, pot spune, cu siguranţă, că moţiunea dezbătută astăzi este doar o farsă şi un truc, un gest de rezistenţă şi de mare ipocrizie. Aş numi-o cea mai josnică farsă realizată de unii care pretind că suferă alături de cetăţenii români dar, de fapt, nu sunt decât nişte clovni.

Colegii de la partidele AUR, SOS şi POT, mai ţineţi minte că acum câteva luni eraţi în grevă parlamentară? (Vociferări.)

Simulaţi solidaritatea cu poporul român, dar aceleaşi semnături de pe moţiunea de cenzură au fost semnături de prezenţă, ca să vă luaţi indemnizaţiile şi diurnele de şedinţele din Parlament? Atunci eraţi fără milă cu cheltuielile statului, nu-i aşa?!

Vă mai aduceţi aminte când vă fotografiaţi şi filmaţi cu cozile la care românii cărora li se vânduseră iluzii aşteptau să cumpere o casă la 35.000 euro? (Vociferări. Gălăgie.) Stăteau în căldură şi le vindeaţi o hârtie care nici măcar nu valora cât o hârtie igienică. (Gălăgie.)

Şi mă uit şi la liderul dumneavoastră...

 
   

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă rog să faceţi linişte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Pălărie:

... la liderul... (Gălăgie.) domnul George Simion...

Ca om de învăţământ, spun că a ajuns la clasa pregătitoare, ştie să numere până la 5 - felicitări, bravo! - care se filma, acum un număr de ani, (Aplauze.) se filma, acum un număr de ani, la casieria Parlamentului, spunând că sunt cam mulţi bani în plic şi, cu toate astea, de atunci, şi dumnealui, şi colegii dumneavoastră, iau, ani de zile la rând şi luni de zile la rând, şi indemnizaţie, şi sume forfetare, fără să aducă nicio soluţie în Parlamentul României. (Vociferări. Gălăgie.) Doar circ!

Acum am lămurit-o şi cu aşa-zişii patrioţi de carton. În timp ce noi ne străduim să facem reforme, ei strigă şi fac zgomot.

Cine pare să protejeze sistemul acela de sinecuri de care vorbeam? Culmea, cei de la AUR!

Dragi colegi,

Avem Guvern de trei săptămâni. Este mai rău decât un sabotaj să depuneţi o moţiune împotriva Guvernului.

Şi o să închei spunând că, în timp ce dumneavoastră probabil vă frecaţi mâinile, cum veţi profita electoral de perioada aceasta grea din România, noi vă promitem că reformele vor funcţiona şi că nici dumneavoastră şi nici puterile din spatele dumneavoastră, care vor distrugerea României şi excluderea ei din Europa, nu veţi câştiga. În schimb, România, cu acest Guvern, va câştiga.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Dau cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, domnului deputat Csoma Botond.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Csoma Botond:

Doamnelor şi domnilor,

Domnule prim-ministru,

Domnule Simion,

Iar aţi dus discursul la un nivel foarte inferior. Aţi vorbit de feţe. Dacă aţi vorbit de feţe, permiteţi-mi şi mie să vă spun ceva despre feţe. Eu nu ştiu ce feţe sau ce faţă trebuie să aibă un vicepremier. Dar se pare că cetăţenii acestei ţări au ştiut ce faţă nu trebuie să aibă un preşedinte al ţării. (Aplauze.) Şi cred că mai ştiu un lucru cetăţenii acestei ţări, că, domnule Simion, dumneavoastră trebuie să aveţi o faţă care face moţiuni, şi nu o faţă care guvernează această ţară. (Aplauze.)

Să fie aşa, Doamne-ajută!, să rămână aşa, să faceţi numai moţiuni!

Doamnelor şi domnilor,

Acest prim pachet de măsuri - sunt de acord - conţine un set de măsuri dintre care unele sunt absolut dureroase.

Noi, de la UDMR, avem credinţa că aceste măsuri dureroase vor fi numai temporare. Şi în cazul în care vom ajunge să avem o situaţie bugetară mai bună, să renunţăm la aceste măsuri şi să revenim la impozitele pe care le avem acum. Eu sper că vom ajunge în această situaţie. Înţelegem necesitatea momentului, (Vociferări.) dar sperăm că aceste măsuri sunt numai măsuri temporare. (Vociferări. Gălăgie.)

Mă bucur...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă rog să faceţi linişte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Csoma Botond:

Mă bucur că în al doilea pachet - a vorbit domnul premier despre al doilea pachet - se pune accent pe justiţie socială şi pe echitate, pentru că fără justiţie socială şi echitate, cetăţenii acestei ţări nu vor avea încredere în măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a repara situaţia bugetară a acestei ţări.

UDMR - am spus-o şi la Congresul PNL - îşi va aduce contribuţia la activitatea acestui Guvern cu muncă şi cu seriozitate, cum am făcut întotdeauna. Vom fi solidari cu toate acele decizii ale Guvernului în legătură cu care vom fi consultaţi şi noi. Şi sperăm că aceste măsuri dure vor fi numai unele temporare.

Doamne-ajută şi să sperăm să avem o situaţie mai bună, cu o muncă eficientă în folosul ţării! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnului deputat Pambuccian Varujan.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

De la început vreau să subliniez că grupul nostru parlamentar nu va vota această moţiune.

În acelaşi timp, considerăm că este foarte important ca în coaliţie să existe consultare pe absolut toate măsurile, şi nu una de principiu. Un lucru în care credem foarte mult este că trebuie diminuată economia subterană. Fără a face lucrul acesta nu vom reuşi nimic. Şi asta nu se face nici cu înăsprirea legislaţiei, nici cu toporul, nici cu drujba. Asta se face inversând raportul dintre cash şi banii electronici. Dacă nu vom reuşi să facem lucrul acesta, tot efortul, toate chinurile la care sunt supuşi acum oamenii vor fi zadarnice.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare SOS România, domnului senator Manea Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Manea:

Două precizări înainte de toate.

SOS România nu a făcut niciodată, nicio oră, niciun minut grevă parlamentară.

Şi a doua precizare. Transmiteţi, vă rog, domnului ministru al culturii, András Demeter, că în secolul X getodacii se numeau români, iar cetăţile lui Gelu şi Menumorut erau cetăţile unor români.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Programul guvernamental de austeritate este o batjocură. Guvernul însuşi este o batjocură, dincolo de ilegalitatea şi ilegitimitatea lui. Sunt convins că ştiţi cu toţii că are zilele numărate, încă de la învestire. Acum aveţi posibilitatea, şansa, să vă recâştigaţi sau să vă reparaţi credibilitatea publică votând moţiunea de cenzură.

Programul de austeritate defineşte exact calitatea şi responsabilitatea acestui Guvern. În timp ce facem donaţii faraonice către Ucraina şi Republica Moldova pentru a le întreţine oligarhiile, cumpărăm de pe piaţă, la preţuri gigantice, toate pocnitorile militare expirate, în scopul unei aşa-zise înarmări.

În timpul ăsta, jocurile de noroc, păcănelele şi celelalte jocuri de noroc sunt taxate cu un TVA de 4%, în timp ce vânzarea de carte, de exemplu, producţia de carte este taxată cu 11%.

Aceasta este România onestă pe care ne-o promite domnul Bolojan?

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Nu vă încărcaţi conştiinţele cu ruşinea de a accepta un Guvern născut mort! Votaţi moţiunea de cenzură!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar POT, dau cuvântul doamnei Anamaria Gavrilă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Anamaria Gavrilă:

Partidul Oamenilor Tineri a semnat şi va vota această moţiune, pentru că nu susţinem măsurile unei ordonanţe care este o lovitură - o lovitură dată celor care muncesc, celor care contribuie şi care ţin România în picioare: tinerii, familiile şi antreprenorii.

Ce trebuia Guvernul să facă este să explice cum am ajuns la datoria de 200 de miliarde de euro, să explice care este cu adevărat ajutorul pentru Ucraina, care este ajutorul pentru Republica Moldova. De ce nu ne spuneţi, de ce ascundeţi asta? Este absolut cinic să veniţi şi să spuneţi că ţara trece printr-o situaţie dificilă, o situaţie creată nu de către ţară şi de către cetăţeni, creată de către politicienii PSD, PNL şi UDMR, şi nu de către opoziţie. Iar măsurile, măsurile sunt temporare doar pentru bănci, şi nu pentru cetăţeni. Iar PSD nu poate să spună că este cu poporul, când votezi împotriva poporului.

Această moţiune nu este doar un exerciţiu de bifat, este un exerciţiu de democraţie, doamnelor şi domnilor. De... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Pe timpul rămas de la AUR, dau cuvântul domnului senator Chelaru Mircia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Adrian Enache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă marele Constantin Tănase şi-ar fi scris cupletele în zilele noastre, astăzi ne-ar fi spus aşa: "De la Nistru pân-la Tisa/ tot românul plânsu-mi-s-a/ că sunt vremuri anormale/ şi că nu-s parale,/ dar de la Tisa pân-la Nistru,/ dacă ai ajuns ministru,/ ai scăpat de angarale:/ Sunt parale!.../

Pensionarii, azi se ştie/ că trăiesc în sărăcie" - 3.000 lei este pensie de supravieţuire - Să le faci pensia mai mare/ Zice domnul Bolojan că nu-s parale,/ Dar pentru pensii speciale?/ Sunt parale! (Aplauze.)

Să creezi, domnule premier, mai ieri, cinci posturi de vicepremier şi comisii speciale? Sunt parale!

Şi dacă ne-aţi ameninţat că începeţi să restructuraţi, să daţi funcţionari afară, vă spun eu, să începeţi cu partidul dumneavoastră care, ilegal, are mai mulţi angajaţi la Camera Deputaţilor decât îi permite legea. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, domnul senator Fenechiu Cătălin-Daniel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acum, eu cred că e uşor de spus că această moţiune e doar un exerciţiu de imagine, chiar dacă e sub o aparenţă democratică, pentru că poate doar în mitologie s-au întâmplat situaţii în care 30% să dărâme un Guvern susţinut de 70%. Dar important este nu faptul că e un exerciţiu de imagine sau de democraţie, important e cum îl susţii, ce spui, pentru că românii se uită să vadă ce dezbat oamenii ăia în Parlament. Şi am văzut trei reprezentanţi ai partidelor care au semnat moţiunea care m-au delectat.

Domnul Simion, cu un stand-up extrem de simpatic, cu cinci, arătându-ne cifra cinci, arătându-ne că e foarte consecvent, ne tot spunea: "Cinci.. şi unul acolo... şi cinci ... şi unul acolo".

Nu ştiu ce au înţeles românii, pentru că, totuşi, cabinetul nu este foarte supraponderal. (Vociferări.) Sunt 16 miniştri, doar 3 viceprim-miniştri... (Gălăgie.) Doar trei viceprim-miniştri, domnule Simion! Cu totul sunt 20.

Al doilea vorbitor ne confunda TVA-ul cu impozitul şi ne vorbea de un TVA de 4%. (Vociferări.)

E neplăcut să fii în Parlamentul României şi să faci confuzii de acest gen, în momentul în care critici programul economic al Guvernului.

În fine, a treia vorbitoare din partea celor care au semnat moţiunea, ne vorbea de o ordonanţă, că noi, practic, astăzi discutăm efectul unei ordonanţe.

E adevărat că e greu cu cartea, e greu cu angajarea răspunderii versus ordonanţă, dar, una peste alta, doamna e tânără şi poate să înveţe.

Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l înveţe cei care sunt foarte zgomotoşi, dar care sunt foarte buni la stand-up, care nu respectă pe nimeni şi care cred că se impun prin stand-up comedy pe care îl fac constant, este acela că politica necesită puţină responsabilitate. (Vociferări. Gălăgie.)

E uşor... (Vociferări.) E uşor... (Vociferări.) ... uşor, este uşor să stai şi să ţipi în momentul când vorbesc alţii, pentru că doar atâta ştiţi să faceţi: să ţipaţi. N-aveţi nicio soluţie! N-aveţi nimic! Nu vreţi să daţi jos Guvernul! Vreţi doar să vă vadă lumea că sunteţi zgomotoşi!

PNL, evident, nu va vota această moţiune.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, dau cuvântul domnului deputat Dimitriu Alexandru-Paul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Eram chiar foarte curios să aflu care este opinia lui Vladimir Putin despre măsurile pe care urmează să le ia Guvernul Bolojan. (Aplauze.)

Domnul Simion ne-a spus care este opinia domnului Putin. Anume, foarte, foarte, foarte mult nimic, zero propuneri, zero competenţe, absolut nimic!

Vorba lui Georgescu - dacă e să ne gândim aşa - nu putea să treacă acest eveniment fără să ne băgaţi pe gât nişte înţelepciune rusească.

Guvernul Bolojan, împreună cu miniştrii PSD, PNL, USR şi UDMR, vor face reformele de care România are nevoie. (Vociferări. Gălăgie.)

Dar dacă dumneavoastră vreţi să fiţi credibili trebuie să veniţi cu ceva să ne propuneţi. Nu ştiţi decât să ţipaţi! (Gălăgie. Vociferări.)

Şi, stimate domn, nu v-am furat eu zarzavaturile, nu eu sunt ăla! (Vociferări. Gălăgie. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă rog să faceţi linişte!

Din partea deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, domnul deputat Coarnă Dumitru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

La învestirea Guvernului Bolojan spuneam eu că domnul Bolojan este omul potrivit, la locul potrivit altuia. Şi o să vedeţi de ce. Criza din România nu se rezolvă prin creştere de taxe, impozite şi scăderi de salarii, venituri. Criza se rezolvă prin majorarea veniturilor la bugetul de stat.

Am enunţat în mod constat câteva din aceste soluţii, dar se pare că nu aveţi voie să le implementaţi.

Impozitaţi corect multinaţionalele, acele optimizări fiscale prin care România a fost şi este decapitalizată - circa 40 de miliarde de euro.

Redevenţe. România primeşte redevenţe între 4 şi 13 procente. Norvegia, de exemplu, are până la 45% redevenţe din resurse. Încă 100 şi ceva de miliarde de euro.

Stopaţi finanţarea războiului în Ucraina - 15 miliarde de euro.

TVA nerecuperat de la prietenii dumneavoastră - 10 miliarde de euro.

Sinecuri - partide politice. Opriţi acele subvenţii, desfiinţaţi acele agenţii prin care plătiţi zeci, sute de milioane de euro.

Astea sunt soluţii pe care, domnule premier, ar trebui să le aplicaţi şi am construi un buget foarte, foarte eficient, nu un buget bazat pe deficit.

Dar dumneavoastră nu sunteţi premierul României, sunteţi premierul Franţei, al Germaniei, al Austriei. Pentru că, dacă privim unde pleacă resursele din România, mie îmi creaţi clar această posibilitate pe care dumneavoastră o aveţi acum şi demonstraţi că aţi venit aici să distrugeţi România.

Nu vă uitaţi spre Costineşti, domnule de la interne, unde efectiv acolo se practică satanizarea tineretului din România.

Încercaţi să lucraţi pentru români şi pentru poporul român, nu împotriva românilor şi a poporului român.

Eu voi vota pentru moţiune, voi vota pentru... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

În încheierea dezbaterilor, dau cuvântul domnului prim-ministru Ilie Bolojan.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Gavril Bolojan:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Eu sunt parlamentar la primul mandat, dar nu m-am gândit, iertaţi-mă, că în faţa unei situaţii atât de dificile în care se găseşte ţara noastră facem spectacol şi facem moţiuni de formă. (Vociferări.)

Domnule Simion, eu nu voi jigni pe nimeni, voi respecta pe toată lumea, pentru că în spatele fiecărui vot din acest Parlament sunt speranţele unor oameni, a unor români care au votat cu nişte parlamentari care, într-adevăr, să facă ceea ce trebuie pentru ţara noastră.

Anii trecuţi, când am crescut cheltuieli pentru care, dacă eram atât de grijulii faţă de ţara noastră, (Vociferări. Gălăgie.) n-am auzit, cu tot respectul, vreo luare de cuvânt în care să se spună: "Mai uşor cu lucrurile, că ne ducem într-o zonă pe care n-o putem susţine", atunci aş fi respectat orice propunere. (Vociferări. Gălăgie.)

În această situaţie, în care, fără luarea unor măsuri rapide, ne ducem într-o fundătură, nu mă aştept la susţinere, dar mă aştept la nişte soluţii care, într-adevăr, să rezolve problemele. (Vociferări. Gălăgie.) Dar, în felul acesta, nu e de mirare, cum să vă spun, că nu suntem într-o stare bună.

Acest Guvern, sigur, va pleca, mai devreme sau mai târziu, când nu va mai avea sprijinul Parlamentului ţării noastre. Dar fiecare zi în care va sta pe funcţie, eu voi încerca, cel puţin, şi sunt convins că şi colegii mei, să ne facem datoria, să nu ne batem joc de această ţară, ceea ce spunem că vom face, să încercăm să facem, să nu promitem lucruri fără acoperire şi să-i respectăm, într-adevăr, pe români.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, domnule prim-ministru.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Trecem la exprimarea votului secret cu bile asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 131 de deputaţi şi senatori.

Permiteţi-mi să vă reamintesc că, potrivit art. 113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor - în prezent, minimum 233 de voturi pentru.

Votul este secret şi se exprimă cu bile, potrivit art. 47 şi 98 din Regulamentul activităţilor comune.

De asemenea, reamintesc dispoziţiile regulamentare referitoare la votul secret cu bile. Fiecare deputat şi senator primeşte de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru moţiunea de cenzură. Bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra moţiunii de cenzură.

Invit doi chestori ai Camerei Deputaţilor să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.

Vă rog, al doilea chestor!

Al doilea chestor de la Cameră?

Mulţumesc.

Începem votarea.

Dau cuvântul doamnei deputat Arina Moş, secretar al Camerei Deputaţilor, pentru citirea listei deputaţilor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Voi da citire listei deputaţilor membri ai Guvernului României şi am să-i invit să îşi exprime votul.

Domnul ministru Marian Neacşu
Domnul ministru Liviu-Ionuţ Moşteanu

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Vă rog să eliberaţi zona din jur! (Vociferări. Gălăgie.)

Vă rog, n-aveţi voie! (Vociferări.)

Doamnă deputat! (Se adresează doamnei deputat Anamaria Gavrilă, aflată lângă tribună. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Domnul ministru Liviu-Ionuţ Moşteanu

(Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Domnilor senatori şi deputaţi, vă rog să plecaţi de lângă tribună!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Domnul ministru Ciprian-Constantin Şerban, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu (de lângă tribună):

Prezent, nu votează.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Domnul ministru Radu Marinescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu (de lângă tribună):

Prezent, nu votează.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Domnul ministru Radu-Dinel Miruţă

 
   

Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu (de lângă tribună):

Prezent, nu votează.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Domnul ministru Alexandru-Florin Rogobete

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Să spuneţi dacă e absent, prezent sau nu votează.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Doamna ministru Oana-Silvia Ţoiu prezentă, nu votează

Doamna ministru Diana-Anda Buzoianu

 
   

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Dacă îmi permiteţi, doamnă secretar, acelaşi lucru a fost valabil şi până acum.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

...prezentă, nu votează.

 
   

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

La toţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Domnul ministru Florin-Ionuţ Barbu absent

Domnul ministru Petre-Florin Manole prezent, nu votează
Domnul ministru Bogdan-Gruia Ivan prezent, nu votează
Domnul deputat Popa Maricel prezent, nu votează
Domnul deputat Corendea Cosmin votează
Adomnicăi Mirela Elena prezentă, nu votează
Albu Dumitriţa prezentă, votează
Alecsandru Marius-Nicolae prezent, nu votează
Domnul Alecu Robert prezent, votează
Amet Varol prezent, nu votează
Andrei Alexandru-Ioan prezent, nu votează
Andrei Cosmin prezent, nu votează
Andronache Gabriel prezent, nu votează
Andruşcă Lucian-Nicolae absent
Artimon Dan-Cătălin prezent, votează
Atanasiu Corina prezentă, nu votează
Avrămescu Ştefăniţă-Alin prezent, votează
Baciu Romică-Andrei prezent, nu votează
Badea Nelu-Valentin prezent, votează

 
   

(Din acest moment, domnul senator Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, este înlocuit la prezidiu de domnul senator Petrică Lucian Rusu, vicepreşedinte al Senatului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Badiu Georgel prezent, votează

Balan Ioan prezent, nu votează
Bara Nicolae-Adrian absent
Barstan Tiberiu-Claudiu prezent, votează
Baş Ana-Marcela prezentă
Băişanu Ştefan-Alexandru prezent, nu votează
Becali George absent
Bejinariu Eugen prezent, nu votează
Bende Sándor prezent, nu votează
Berescu Monica-Elena prezentă, nu votează
Biro Daniel-Răzvan prezent, votează
Biró Rozália-Ibolya prezentă, nu votează
Blaga Daniel-Codruţ prezent, nu votează
Bode Lucian Nicolae prezent, nu votează
Bogdan Ionel-Ovidiu prezent, nu votează
Bogdănel Lucian-Gabriel prezent, nu votează
Bordian Alexandru prezent
Borş George-Mădălin prezent, nu votează
Boşutar Tiberiu-Nicolae prezent
Botez Mihai-Cătălin prezent, nu votează
Bouda Ştefan prezent, nu votează
Bruynseels Ramona-Ioana prezentă
Bucur Ariana-Oana prezentă, nu votează
Bucura-Oprescu Simona prezentă, nu votează
Budacă Vasile prezent, nu votează
Budăi Marius-Constantin prezent, nu votează
Buican Cristian prezent, nu votează
Bulai Iulian prezent, nu votează
Bulearcă Marius-Felix prezent, nu votează
Burduja Sebastian-Ioan prezent, nu votează
Butură Cristina-Irina prezentă
Cadar Răzvan-Olimpiu absent
Caragaţă Florin absent
Câciu Adrian prezent, nu votează
Cernit Maria prezentă
Doamna Chilat Crina-Fiorela prezentă, nu votează
Chirilă Virgil Alin prezent, nu votează
Chiriţă Răzvan-Mirel prezent
Ciobanu Adrian-Virgil prezent, nu votează
Ciobotaru Dragoş-Fănică prezent, nu votează
Ciocan Doiniţa prezentă, nu votează
Ciolacu Ion-Marcel absent
Ciornei Daniel-Cătălin prezent
Ciortea Răzvan-Iulian prezent, nu votează
Ciubuc Ciprian prezent
Ciucă Liviu-Bogdan prezent, nu votează
Ciunt Ionel absent
Cîmpan Cristian-Emanuel prezent
Cîmpean Ovidiu-Vasile absent
Cîmpianu Andreea-Petronela prezentă
Cîrligea Florin-Eugen prezent
Cîrligeanu Ariadna-Elena prezentă
Coarnă Dumitru prezent
Cojocaru Petru-Bogdan prezent, nu votează
Coleşa Ilie-Alin prezent
Coliban Allen prezent, nu votează
Coman Dragoş-Florin prezent
Constantinescu Andra-Claudia absentă
Constantinescu Sergiu-Mircea prezent, nu votează
Corcheş Codruţa-Maria prezentă
Enache Diana prezentă
Mitrea Dumitrina prezentă
Muşat Doru-Lucian prezent
Sandu Viorica prezent, nu votează
Corendea Cosmin-Ioan prezent
Cotinescu Ilie-Aurelian prezent, nu votează
Cotîrleţ Paul-Claudiu absent
Cozma Adrian-Felician prezent, nu votează
Cristian Brian prezent, nu votează
Crîstici Ognean prezent, nu votează
Cruşoveanu Marian prezent, nu votează
Csép Éva-Andrea absentă
Csillag Andrei absent
Csoma Botond prezent, nu votează
Culeafă Mihai prezent, nu votează
Dascălu Cristina-Emanuela prezentă
Dimitriu Alexandru-Paul prezent, nu votează
Doboş Elena prezentă
Dobre Ciprian-Minodor prezent, nu votează
Dolineaschi Andrei prezent, nu votează
Drăgoescu Cezar-Mihail prezent, nu votează
Drinceanu Vlad-Florentin prezent, nu votează
Drulă Cătălin absent
Dunava Costel Neculai absent
Echert Adrian absent
Enache Diana a votat, prezentă
Enache Mihai-Adrian prezent
Enachi Raisa prezentă
Ene Gabriela-Corina prezentă, nu votează
Făget Mădălin-Laurenţiu prezent
Fechet Mircea prezent, nu votează
Feodor Silviu prezent, nu votează
Fifor Mihai-Viorel prezent, nu votează
Firczak Iulius Marian prezent, nu votează
Florea Gabriel-Florinel prezent
Furtună Mirela absentă
Gal Călin-Graţian prezent, nu votează
Gál Károly prezent, nu votează
Ganţ Ovidiu Victor absent
Gavrilă Anamaria prezentă
Gavrilă Bianca-Eugenia prezentă
Gavrilescu Graţiela Leocadia prezentă, nu votează
Geamănu Aurora-Adela prezentă, nu votează
Georgescu Gheorghe-Daniel prezent, nu votează
Gheorghe Andrei Daniel prezent, nu votează
Gheorghe Ionel prezent
Gheorghe Mihai-Claudiu prezent
Gheorghiu Andrei-Florin prezent, nu votează
Ghera Giureci-Slobodan absent
Gherasim Laura prezentă
Ghigiu Alexandru-Mihai prezent, nu votează
Gima George prezent, nu votează
Giurgiu Adrian prezent, nu votează
Gliga Dumitriţa prezentă, nu votează
Goidescu Ionel prezent
Gorghiu Alina-Ştefania absentă
Govor Mircea-Vasile prezent, nu votează
Grindeanu Sorin-Mihai prezent, nu votează
Grofu Daniel prezent
Grosaru Ioana absentă
Grosu Veronica prezentă
Groza Călin-Florin prezent
Gurlui Silviu-Octavian prezent
Guşă Andrei-Cosmin absent
Hagiu Augustin-Florin prezent, nu votează
Hajdu Gábor prezent, nu votează
Hangan Pollyanna-Hanellore absentă
Holban Georgeta-Carmen absentă
Hristu Cosmin prezent
Huţucă Bogdan-Iulian prezent, nu votează
Iagăr Monica prezentă
Iancu Marius-Ionel absent
Intotero Natalia-Elena prezentă, nu votează
Ion Nicolae-Mirel prezent
Ion Stelian-Cristian prezent, nu votează
Ionescu Monica prezentă
Ionescu Radu-Mihail prezent
Ionescu Tudor prezent
Iordache Ion prezent, nu votează
Iosub Cosmin-Teodor prezent
Irimia Ancuţa-Florina prezentă
Isac Marius-Adrian prezent, nu votează
Jianu Iosif-Florin prezent, nu votează
Kántor Boglárka prezentă, nu votează
Kelemen Hunor absent
Kolcsár Anquetil-Károly prezent, nu votează
Koler Eduard-Virgil prezent
Könczei Csaba prezent, nu votează
Kroncsiş Sebastian-Andrei prezent
Kulcsár-Terza József-György absent
Ladányi László-Zsolt prezent, nu votează
Lazăr Teodor prezent, nu votează
Lăpuşan Remus-Gabriel absent
Lăzăroi Ioan prezent
Lipă Elisabeta prezentă, nu votează
Longher Ghervazen absent
Lőrincz Ştefan-Iulian prezent, nu votează
Lovin Ramona prezentă
Lungu Romeo-Daniel prezent, nu votează
Macovei Ilie Simona-Elena absentă
Magyar Loránd-Bálint prezent, nu votează
Manta Claudiu prezent, nu votează
Markó Attila-Gabor prezent, nu votează
Marussi George-Nicolae prezent, nu votează
Matei Aneta prezentă, nu votează
Matei Sergiu-Lucian prezent
Matichescu Mirela-Florenţa prezentă, nu votează
Matieş Călin-Gheorghe prezent
Mărgărit Mitică-Marius prezent, nu votează
Merka Adrian-Miroslav absent
Miclău Samuel-Virgil prezent
Mihaiu Radu-Nicolae prezent, nu votează
Mihalcea Ioan prezent, nu votează
Mihalcea Remus-Gabriel prezent, nu votează
Mihalcea Silvia-Claudia prezentă, nu votează
Mihăescu Mugur prezent
Mihuţi Bogdan-Florian prezent, nu votează
Miklós Zoltán absent
Mina Marian prezent, nu votează
Mircea Florin prezent, nu votează
Mititelu Eduard-Tatian prezent, nu votează
Mitrea Dumitrina a votat, prezentă
Mîndrescu Nicolae prezent
Mîndroc Cătălin-Viorel prezent, nu votează
Mocanu Adrian absent
Moiseev Alexandrin prezent, nu votează
Moisin Radu-Marin prezent, nu votează
Molnar Andrei prezent, nu votează
Morar Lucian-Ioan-Titus prezent, nu votează
Moş Arina prezentă, nu votez
Muncaciu Sorin-Titus prezent
Munteanu Valeriu prezent
Murad Mohammad prezent
Murariu Oana prezentă, nu votează
Muraru Iulian-Alexandru absent
Muşat Doru-Lucian a votat, prezent
Nacov Gheorghe prezent, nu votează
Nagy Szabolcs prezent, nu votează
Nagy Vasile prezent
Nassar Rodica prezentă, nu votează
Năcuţă Sorin prezent, nu votează
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril absent
Neacşu Andreea-Firuţa absentă
Neagu Petre-Emanoil prezent, nu votează
Neamţu George-Mihail prezent
Neaţă Eugen prezent, nu votează
Neculaescu Laurenţiu Adrian absent
Negoescu Mihai-Bogdan prezent
Negrea Petru-Gabriel prezent
Nicolae Dan-Mihai prezent
Oancea Silviu-Florin prezent
Oltenaşu Sorin-George prezent
Oprea Octavian prezent, nu votează
Pambuccian Varujan prezent, nu votează
Pandea Ciprian prezent, nu votează
Paraschiv Ciprian-Constantin prezent
Paraschivescu Ovidiu-Romulus absent
Pascalini Nini-Alexandru prezent
Pascariu Mihai-Cosmin prezent
Păun Nicolae absent
Păunescu Silviu-Titus prezent
Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent, nu votează
Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina prezentă, nu votează
Pirtea Marilen-Gabriel prezent, nu votează
Pistru-Popa Simona-Geanina prezentă, nu votează
Pîclişan Gheorghe-Petru absent

(Vociferări.)

Vă rog, stimaţi colegi, când vă auziţi numele, să răspundeţi.

Plopeanu Rodica

Pîclişan Gheorghe-Petru este prezent.

Mulţumesc.

Plopeanu Rodica prezentă
Plujar Andrei George prezent, nu votează
Ponta Victor-Viorel absent
Popa Alexandru absent
Popa Cristian-Alexandru prezent
Popa Dorin prezent, nu votează
Popa George-Adrian prezent, nu votează
Popa Maricel

A votat? (Vociferări.) OK. A fost prezent. L-am citit mai devreme - prezent, nu votează.
Popa Ştefan-Ovidiu prezent, nu votează
Popescu Antonio-Gabi prezent
Popovici Florin-Cornel prezent
Porumboiu Gabriela prezentă
Priescu Ionelia-Florenţa prezentă
Prişcă Răzvan Sorin prezent, nu votează
Prună Cristina-Mădălina prezentă, nu votează
Puşcaşu Lucian-Florin prezent
Puşcaşu Petre prezent
Radu Fabian-Cristian prezent
Rafila Alexandru prezent, nu votează
Răducanu Sebastian prezent, nu votează
Răducea Gheorghe-Valentin prezent
Rigman Ciprian-Doru absent
Rinder Ana-Smaranda prezentă, nu votează
Rodeanu Bogdan-Ionel prezent, nu votează
Roman Florin-Claudiu prezent, nu votează
Roşca Mircea prezent, nu votează
Rusu Sebastian-Mihai prezent, nu votează
Samoilă Ion prezent, nu votează
Sandu Viorica prezentă, nu votează
Scarlat George prezent, nu votează
Seres Dénes prezent, nu votează
Sighiartău Robert-Ionatan prezent, nu votează
Simion George-Nicolae prezent
Simu Aurora-Tasica prezentă
Solomon Adrian absent
Stancu Ionel prezent, nu votează
Stănescu Vetuţa prezentă, nu votează
Stoenică Irina-Florentina prezentă, nu votează
Stoica Alin-Bogdan prezent, nu votează
Stoica Bogdan-Alin absent
Stoica Diana prezentă, nu votează
Stoica Ştefan-Bucur absent
Stroe Ionuţ-Marian prezent, nu votează
Suciu Vasile-Daniel prezent, nu votează
Szabó Ödön prezent, nu votează
Szőke Ecaterina-Mariana prezentă, nu votează
Şendroiu Vlad-Ioan prezent, nu votează
Şerban George Cătălin absent
Şerban Gianina prezentă
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent, nu votează
Tanasă Dan prezent
Tanasă Ştefan prezent, nu votează
Teslariu Andrei-Ionuţ prezent, nu votează
Tilea Dumitru prezent
Tîlvăr Angel absent
Toader Bogdan-Andrei prezent, nu votează
Toader Elena-Laura prezentă
Toma Ilie prezent, nu votează
Tomoescu Ion-Alin absent
Trif Bogdan Gheorghe absent
Turcan Raluca prezentă, nu votează
Tuşa Adriana Diana absentă
Ţintă Ştefan prezent, nu votează
Ţiplea Dumitru prezent, nu votează
Ţiu Mihai-Adrian prezent
Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent, nu votează
Vadim-Tudor Lidia prezentă
Vass Levente prezent, nu votează
Văduva Dumitru prezent, nu votează
Vârgă Mariana prezentă
Vedinaş Verginia absentă
Vela Ion-Marcel prezent, nu votează
Velcescu Florin-Bogdan prezent
Vexler Silviu absent
Vidra Vlad-Andrei prezent
Vulpescu Ioan prezent, nu votează
Vulpoiu Dorel prezent
Vuşcan Voicu absent
Weber Mihai prezent, nu votează
Wiener Adrian prezent, nu votează
Zahoranszki Brigitta-Eva prezentă, nu votează
Zakarias Zoltán prezent, nu votează
Zisopol Dragoş Gabriel prezent, nu votează

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Invit cei doi chestori ai Senatului să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.

Vă rog, al doilea chestor.

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei senator Niculina Stelea, secretar al Senatului, pentru citirea listei senatorilor.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Niculina Stelea:

Bună ziua!

Mulţumesc.

Domnul Vela?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Vela (din sală):

Prezent, şi votez.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Niculina Stelea:

Prezent, votează.

Domnul Bolojan Ilie-Gavril? Prezent, nu votează.

Cseke Attila? Prezent, nu votează.

Predoiu? Prezent, nu votează.

Tánczos Barna? Prezent, nu votează.

Domnul Tasnadi? Prezent, nu votează.

Doamna Pauliuc?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Nicoleta Pauliuc (din sală):

Prezentă, nu votez.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Niculina Stelea:

Imediat!

Prezentă, nu votează.

Domnul Kovács Maté? Prezent, nu votează.

Domnul Ţepeluş? Prezent, nu votează.

Şi acum începem.

Domnul Abrudean Mircea prezent, nu votează
Doamna Aldea Mariana-Vali prezentă
Alexandru Victoria-Violeta prezentă, nu votează
Domnul Anghel Răzvan-Paul absent deocamdată
Doamna Anisie Monica-Cristina prezentă, nu votează
Antal István-Loránt prezent, nu votează
Doamna Barcari Dorina prezentă, votează
Bem Cristian prezent
Doamna Bică Andra prezentă, nu votează
Domnul Blaga Vasile prezent, nu votează
Domnul Bochileanu George-Cătălin prezent, nu votează
Domnul Bodea Marius prezent, nu votează
Domnul Bolojan Ilie-Gavril l-am spus, nu votează
Domnul Borţun Ştefan prezent
Domnul Bota Gheorghe-Ioan prezent, nu votează
Doamna Buzatu Oana-Constantina prezentă, nu votează
Domnul Carp Ionel prezent, nu votează
Domnul Caşcaval Dan prezent, nu votează
Domnul Novak Levente prezent, nu votează
Catana Claudiu-Daniel prezent, nu votează
Cazanciuc Robert-Marius prezent, nu votează
Cernic Sebastian prezent, nu votează
Cerva Nadia-Cosmina
Chelaru Mircia prezent
Domnul Chertif Costache prezent
Doamna Cibu Deaconu Ruxandra prezentă, nu votează
Domnul Ciuperceanu Ionuţ-Ciprian absent
Domnul Cîmpeanu Sorin-Mihai prezent, nu votează
Doamna Constantinescu Rodica prezentă
Domnul Corlăţean Titus absent
Coşa Silviu-Iulian prezent, nu votează
Domnul Coteţ Mihai prezent, nu votează
Császár Károly Zsolt prezent, nu votează
Doamna Cuşnir Rodica prezentă
Domnul Darău Ambrozie-Irineu prezent, nu votează
Dîrlău Andrei-Emil
Dobra Elena-Adelina prezentă, nu votează
Dogariu Eugen absent
Dumitrescu Cristina-Gabriella prezentă
Dunca Marius-Alexandru prezent, nu votează
Federovici Doina-Elena
Fejér László-Ődőn prezent, nu votează
Fenechiu Cătălin-Daniel prezent, nu votează
Floroiu Ionel prezent, nu votează
Domnul Flutur Gheorghe absent
Domnul Fodoca Liviu-Iulian absent
Geamănu Ştefan prezent
Gheorghe Daniel-Paul-Romeo prezent, nu votează
Ghinea Cristian prezent, nu votează
Ghiţă Robert-Daniel prezent
Domnul Graur Cătălin prezent, nu votează
Horga Maria-Gabriela prezentă, nu votează
Domnul Humelnicu Marius absent
Iacob Constantin-Ciprian prezent
Jianu Florin-Nicolae absent
Jitaru Ovidiu prezent, nu votează
Kondor Ágota prezent, nu votează
Kovács Maté prezent, nu votează
Lavric Sorin prezent
Manea Dumitru prezent
Marian Călin-Petru prezent, nu votează
Mazilu Liviu-Lucian absent
Mălăiescu Luca prezent, nu votează
Mărginean Lucian absent
Mihai Daniela absentă
Mircescu Ion-Narcis prezent, nu votează
Mîndru Cătălin-Emil prezent, nu votează
Mohan Aurel-George prezent, nu votează
Moise Sorin prezent, nu votează
Neagu Nicolae prezent, nu votează
Negoi Eugen-Remus prezent, nu votează
Negru Corneliu prezent
Nicula Mircea-Cristian absent
Niculescu-Ţâgârlaş Cristian-Augustin prezent, nu votează
Novak Levente prezent, nu votează
Doamna Onea Olga absentă
Oprinoiu Aurel prezent, nu votează
Doamna Orban Carmen prezentă, nu votează
Domnul Parasca Teofil prezent
Doamna Pauliuc Nicoleta prezentă, nu votează
Păduraru Răducu-Adrian prezent, nu votează
Pălărie Ştefan prezent, nu votează
Păsculescu Veta prezentă, nu votează
Păucean-Fernandes Luminiţa prezentă
Păun Ana-Cynthia-Ioana absentă
Peia Ninel prezent
Peiu Grigore-Adrian absent
Peiu Petrişor-Gabriel absent
Petre George-Cezar prezent
Petrea Dorin-Silviu absent
Domnul Pintea Paul-Ciprian
Votaţi, domnule Pintea? Prezent.
Domnul Plăeşu Laurenţiu prezent
Domnul Potecă Vasilică prezent
Domnul Predoiu Marian-Cătălin prezent, nu votează
Presură Alexandra prezentă, nu votează
Puiu Ovidiu prezent, nu votează
Răcuci Claudiu-Vasile absent
Resmeriţă Cornel-Cristian prezent, nu votează
Robe Liviu Sorin prezent
Roman Marius-Valentin prezent
Rujan Ion-Cristinel prezent, nu votează
Rus Vasile-Ciprian prezent, nu votează
Rusu Ioan-Cristian prezent, nu votează
Rusu Petrică Lucian prezent, nu votează
Sandu Mircea-Ionuţ prezent
Domnul Sava Clement nu e
Silegeanu Cătălin prezent
Domnul Spau Dumitru prezent
Spătaru Elena-Simona prezentă, nu votează
Domnul Stan Ioan absent
Stănescu Paul absent
Eu, Stelea Niculina prezentă
Domnul Stoica Ciprian-Titi prezent
Doamna Stoiciu Victoria prezentă, nu votează
Domnul Streinu Cercel Adrian prezent, nu votează
Domnul Stroe Felix prezent, nu votează
Domnul Şipoş Eugen-Cristian prezent
Şipoş Sorin-Gheorghe prezent, nu votează
Ştefănache Gheorghe prezent, nu votează
Ştefănescu Daniela prezentă
Tánczos Barna parcă a fost. Prezent, nu votează
Tasnadi Istvan-Szilard prezent, nu votează
Tănăsescu Alina-Elena prezentă, nu votează
Turos Lóránd prezent, nu votează
Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel prezent, nu votează
Domnul Varga Glad-Aurel prezent, nu votează
Domnul Vasile Marian prezent
Domnul Vântu Cristian prezent
Domnul Vela Gheorghe a votat
Domnul Veştea Mihail prezent, nu votează
Domnul Vlahu Nicolae prezent
Vlaşin Sorin prezent, nu votează
Vlăescu Virgiuliu-George prezent
Zamfir Daniel-Cătălin prezent, nu votează

Mai strig o dată absenţii, dacă nu vă supăraţi.

Corlăţean Titus?
Ciuperceanu Ionuţ?
Dogariu Eugen?
Flutur Gheorghe?
Fodoca Liviu?

Staţi, că şi noi două trebuie să votăm! Vă rog să ne mai aşteptaţi un pic!

Humelnicu?

Jianu?

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

În temeiul prevederilor art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune, îi invit pe membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească la sala de şedinţe a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru verificarea şi numărarea voturilor exprimate.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Vom relua lucrările în plen după constatarea rezultatului votului şi întocmirea procesului-verbal.

 
  Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare (PL-x 230/2025; L200/2025) (adoptată în procedură de urgenţă).

După pauză

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Reluăm lucrările.

O invit pe doamna deputat Arina Moş pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra moţiunii de cenzură.

Vă rog.

Mai întârziem câteva momente, să ajungă şi prim-ministrul.

De acord, doamnă secretar?

(Domnul Ilie-Gavril Bolojan, prim-ministrul Guvernului României, îşi ocupă locul în loja Guvernului.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Reluăm lucrările.

O invit pe doamna deputat Arina Moş pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra moţiunii de cenzură.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Stimaţi colegi,

Vă prezint procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 131 de deputaţi şi senatori.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 131 de deputaţi şi senatori, au constatat următoarele:

- Numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 464;

- Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 398;

- Numărul total de voturi exprimate: 138;

- Numărul de voturi anulate: 0;

- Numărul total de voturi valabil exprimate, din care:

- voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură: 134;

- voturi contra moţiunii de cenzură: 4.

Potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă, în prezent, minimum 233 de voturi pentru.

Astfel, din totalul de 464 de parlamentari, au fost prezenţi 398, din care 134 au votat pentru moţiunea de cenzură, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituţie, pentru adoptare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, constatat de Birourile permanente şi consemnat în procesul-verbal prezentat, moţiunea de cenzură nu a întrunit numărul de voturi necesar, prevăzut de art. 113 alin. (1) din Constituţie, pentru adoptare.

Moţiunea de cenzură fiind respinsă, potrivit art. 114 alin. (3) din Constituţie, Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare se consideră adoptată.

Ca urmare, legea este depusă la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Termenul pentru sesizare este de două zile, începând cu data depunerii, astăzi, 14 iulie 2025.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună.

Vă mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.54.