Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 4, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.103/2025
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 4, 2025 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 4, 2025
|
Şedinţa a început la ora 11.02. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Sorin-Mihai Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de doamna senator Niculina Stelea, secretar al Senatului. Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Mircea Abrudean, preşedintele Senatului. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă invit să ascultăm Imnul naţional al României. (Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".) Vă mulţumesc. Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi anunţ că din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 172. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 4 septembrie 2025, s-a depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu - PL-x 242/2025; L209/2025. Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra acestei legi în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 1 septembrie 2025, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României. Cu privire la această lege nu a fost depusă moţiune de cenzură în termenul prevăzut de art. 114 alin. (2) din Constituţia României. Ca urmare, legea se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie. Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 4 septembrie 2025. |
||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Vă rog să vă pregătiţi de vot. Supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi. Să înceapă votul! |
|
||
|
|
166 de voturi pentru, un vot împotrivă, un vot "nu votez". Ordinea de zi a fost aprobată. Supun, de asemenea, votului dumneavoastră programul de lucru. Vă rog să vă pregătiţi de vot. Să înceapă votul! |
||||
|
|
191 de voturi pentru, o abţinere, două voturi "nu votez". Programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, La primul punct al ordinii de zi a şedinţei de astăzi avem prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 126 de deputaţi şi senatori - 3 MC/2025, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii - PL-x 243/2025, în şedinţă comună, în data de 1 septembrie 2025. Drept urmare, dau cuvântul, pentru prezentarea moţiunii, reprezentantului Grupului AUR. Vă rog. |
|
||
|
|
"Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar şi pentru România" Un sistem de sănătate solid se fundamentează pe trei piloni: accesul echitabil al pacienţilor la servicii medicale, stabilitatea şi predictibilitatea veniturilor pentru furnizorii de servicii şi respectarea independenţei profesionale a medicilor. "Pachetul 2" al Guvernului Bolojan este prezentat ca o reformă necesară pentru eficientizarea sistemului, dar analiza conţinutului său arată că avem de-a face cu măsuri de austeritate, mascate printr-un discurs axat pe "grija pentru pacient" şi "respectul pentru medici". În realitate, aceste prevederi reduc accesul pacienţilor la servicii esenţiale, creează instabilitate financiară pentru cabinetele de medicină de familie, împovărează spitalele şi limitează autonomia profesională a medicilor. Acest tip de intervenţie nu constituie o reformă, ci o ajustare bugetară mascată, abruptă şi nedreaptă, care compromite stabilitatea sistemului şi agravează problemele structurale deja existente. Măsurile generale pe care le contestăm şi impactul asupra pacienţilor Limitarea accesului la investigaţii Bolile cronice, în special cele oncologice, cardiovasculare, neurologice, necesită monitorizare repetată prin diverse investigaţii specifice. Conform ghidurilor clinice internaţionale, evaluarea periodică este indispensabilă pentru prevenirea complicaţiilor şi ajustarea tratamentului. Limitarea decontării la o singură investigaţie de înaltă performanţă pe an contrazice aceste standarde. Consecinţa directă este că pacienţii nu vor mai beneficia de supravegherea medicală necesară, vor fi diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii şi vor avea şanse reduse la un tratament eficient. Din perspectiva costurilor publice, această măsură nu produce economii reale, ci dimpotrivă, determină cheltuieli suplimentare, prin spitalizări frecvente şi/sau tardive şi tratamente complexe. Introducerea de dezechilibre între furnizori şi creşterea listelor de aşteptare În numeroase judeţe, peste jumătate din serviciile de laborator şi imagistică sunt furnizate de operatori privaţi. Prin acordarea unui "coeficient pozitiv" exclusiv pentru unităţile publice, Pachetul 2 introduce o discriminare evidentă între furnizori. Această măsură reduce capacitatea totală de efectuare a investigaţiilor şi generează creşterea timpilor de aşteptare. Într-un sistem deja marcat de inegalităţi teritoriale, accentuarea diferenţelor dintre public şi privat contravine principiului echităţii în sănătate. Riscul retragerii medicamentelor generice Taxa clawback, menţinută la niveluri ridicate şi chiar majorată, afectează disproporţionat producătorii de medicamente generice. Aceste produse au preţuri reduse şi marje comerciale foarte mici. În condiţiile unei fiscalităţi suplimentare, ele devin nerentabile pentru importatori, care, în consecinţă, se vor feri să le mai introducă pe piaţa românească. Industria farmaceutică a semnalat deja retrageri succesive de medicamente ieftine de pe piaţă. Aceasta înseamnă că pacienţii cu venituri mici, în special pensionarii şi bolnavii cronici, vor rămâne fără tratamente accesibile. Sistemul de sănătate va fi forţat să compenseze cu variante mai scumpe, ceea ce contrazice obiectivul declarat al economisirii resurselor. Măsuri care vor împovăra medicina de familie Medicina de familie este coloana vertebrală a oricărui sistem sanitar modern, iar declarativ, prin actualele măsuri propuse de Ministerul Sănătăţii, va primi responsabilităţi suplimentare tocmai în acest context. Modificarea raportului capitaţie/servicii Dacă noua formulă de finanţare, cu 20% capitaţie şi 80% servicii, este introdusă fără creşterea valorii punctului pe serviciu şi fără majorarea plafonului maxim de servicii decontate zilnic, cabinetele nu vor avea posibilitatea de a compensa reducerea veniturilor prin raportarea volumului real de muncă, care, în cazul listelor mari de pacienţi, cum sunt cele din rural şi urbanul mic, în realitate este mult mai mare decât o arată statistica CNAS. Organizaţiile profesionale au estimat o scădere de până la 20% a veniturilor cabinetelor de medicină de familie, în condiţiile noilor reglementări propuse de Ministerul Sănătăţii. Aceasta echivalează, în multe cazuri, cu imposibilitatea de a acoperiri cheltuielile de funcţionare - chirii, utilităţi, personal auxiliar -, ceea ce va duce la închiderea multor cabinete. Consecinţe asupra accesului populaţiei În numeroase localităţi, în special din mediul rural, cabinetul medicului de familie este singura formă de acces la servicii medicale. Reducerea veniturilor şi închiderea acestor unităţi înseamnă pierderea completă a accesului la îngrijiri primare pentru mii de persoane. Intensificarea exodului profesional România se confruntă deja cu un deficit acut de resursă umană medicală. Politicile introduse prin Pachetul 2 vor agrava acest fenomen. Medici de familie cu experienţă se vor retrage din contractele cu CNAS sau vor alege să profeseze în străinătate, iar tinerii vor evita în continuare această specialitate. Consecinţa va fi reducerea capacităţii sistemului de a asigura prevenţia şi monitorizarea pacienţilor cronici, cu efecte directe asupra stării generale de sănătate a populaţiei. Măsurile care vizează medicii specialişti şi spitalele Obligaţii suplimentare Obligarea medicilor din spitale de a dedica zilnic cel puţin o oră activităţii în ambulatoriu nu are fundament practic. În absenţa resurselor suplimentare, această prevedere nu face decât să fragmenteze programul şi să reducă timpul disponibil pentru alte activităţi medicale. Efectul nu este creşterea capacităţii sistemului, ci scăderea eficienţei şi accentuarea birocraţiei. Reinternarea în termen de 48 de ore Prevederea potrivit căreia spitalele private trebuie să suporte costurile cazurilor reinternate în spitalele publice în termen de 48 de ore de la externarea din unitatea privată ridică probleme de aplicabilitate, în condiţiile lipsei criteriilor obiective pentru stabilirea responsabilităţii. În practică, această regulă poate genera litigii şi va descuraja spitalele private să preia cazurile complexe, diminuând opţiunile de tratament ale pacienţilor şi încărcând suplimentar spitalele publice. Subfinanţarea ambulatoriului Deşi ambulatoriul este indicat drept soluţie pentru degrevarea spitalelor, resursele alocate sunt insuficiente. Punctul pe serviciu a rămas la valoarea de 5 lei, fără aplicarea creşterii la 6,5 lei şi cu o amânare a majorării la 8 lei până în 2026 sau 2027. În aceste condiţii, ambulatoriul nu va putea prelua volumul suplimentar de pacienţi şi nu va putea asigura o calitate corespunzătoare a serviciilor. Limitarea independenţei profesionale a medicilor Independenţa deciziei clinice este esenţială pentru calitatea actului medical. Introducerea art. 381 alin. (4), care obligă medicii să prescrie medicaţie doar din lista medicamentelor compensate, reprezintă o încălcare directă a art. 381 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Această prevedere transformă actul medical într-un exerciţiu de conformare administrativă şi bugetară, nu într-o decizie fundamentată pe necesităţile clinice ale pacientului. Colegiul Medicilor din România a semnalat clar că această reglementare afectează autonomia profesională şi subminează relaţia de încredere dintre medic şi pacient. Independenţa profesională nu este un privilegiu al medicilor, ci o garanţie pentru pacient că tratamentul de care beneficiază este ales exclusiv în funcţie de criterii medicale. De ce trebuie respins acest proiect de lege? Sunt şapte puncte esenţiale care fac acest proiect de lege incompatibil cu statutul de ţară cu indice ridicat de dezvoltare umană şi care, în contextul în care România este "campioană europeană" la decese din cauze tratabile şi/sau prevenibile vor agrava starea generală de sănătate a populaţiei: Eliminarea limitării la o singură investigaţie de înaltă performanţă pe an pentru pacienţii cronici. Abrogarea art. 381 alin. (4), care încalcă independenţa profesională a medicilor. Etapizarea corectă a trecerii la 20% capitaţie şi 80% servicii, prin creşterea imediată a valorii punctului pe serviciu şi a numărului de servicii decontate. Majorarea imediată a valorii punctului pe serviciu în ambulatoriu la un nivel realist. Politică diferenţiată de clawback, care să protejeze medicamentele generice esenţiale. Eliminarea prevederilor privind reinternarea în 48 de ore, în forma actuală. Renunţarea la obligaţiile suplimentare pentru medicii specialişti, care nu adaugă valoare reală sistemului. Concluzie Componenta de politici din Pachetul 2 pe sănătate nu reprezintă o reformă, ci un set de măsuri restrictive, orientate exclusiv spre reducerea imediată a cheltuielilor, mascate sub sloganuri despre "eficientizare" şi "grija pentru pacient". Consecinţele sale sunt clare şi previzibile: pacienţii pierd acces la investigaţii şi medicamente, medicina de familie este destabilizată financiar, ambulatoriul rămâne subfinanţat, iar independenţa medicilor este limitată prin lege. Este austeritatea îmbrăcată în mantaua reformei - o strategie veche cât politica însăşi. Guvernul Bolojan demonstrează astfel că poate să împace "capra şi varza": să promită reforma sănătăţii, în timp ce o sabotează sistematic, să vorbească despre respectul pentru medici, în timp ce le reduce veniturile, să declare grija pentru pacient, în timp ce le limitează accesul la tratament. Este o performanţă politică remarcabilă - să reuşeşti să faci exact opusul a ceea ce declari, cu convingerea celui care crede că salvează lumea. Aceste politici nu aduc echilibru sistemului, ci îl fragilizează pe cel aflat deja sub presiune, transformându-l dintr-un sistem de sănătate într-un exerciţiu de supravieţuire. România are nevoie de o reformă reală, construită pe dialog cu organizaţiile profesionale, pe sprijinirea medicinei primare şi a ambulatoriului, pe protejarea pacienţilor vulnerabili şi pe consolidarea statutului profesional al medicului - nu pe improvizaţiile contabile ale unei guvernări care confundă reforma cu reducerea. Prin urmare, apelăm la toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să trateze această moţiune de cenzură ca pe un act de salvare a sistemului medical românesc, dar şi ca pe un act de însănătoşire a societăţii. Un vot pozitiv înseamnă căderea unui guvern slab, care confundă guvernarea cu experimentele pe pielea bolnavilor. Sănătatea naţiunii nu poate fi lăsată ostatică incompetenţei guvernamentale! (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Birourile permanente ale celor două Camere au stabilit ca dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură să aibă loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de duminică, 7 septembrie 2025, ora 13.00, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 94 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune. |
||||
|
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Trecem la punctul 2 al ordinii de zi, prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 125 de deputaţi şi senatori - 4 MC/2025, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice - PL-x 244/2025, în şedinţă comună, în data de 1 septembrie 2025. Dau cuvântul, pentru prezentarea moţiunii de cenzură, reprezentantului AUR. Vă mulţumesc. |
|
||
|
|
Domnilor preşedinţi ai celor două Camere, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Moţiunea de cenzură este intitulată "Opriţi politizarea companiilor publice! Opriţi batjocorirea proprietăţii statului!". Consideraţii generale "Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune" este o zicală care i-a fost atribuită lui Bernard de Clairvaux - Sfântul Bernard. În cazul Guvernului Bolojan, o putem adapta şi să spunem: "Drumul spre iad este pavat cu simularea bunelor intenţii". Căci despre asta este vorba în Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 a fost emisă şi utilizată tot în vederea atingerii unor obiective anunţate ca nobile: depolitizarea administrării companiilor deţinute majoritar de către stat şi eficientizarea administrării acestora. Rezultatul, însă, este o politizare totală şi o deprofesionalizare maximă a administrării întreprinderilor publice. Tot ceea ce vedem şi auzim în ultimii ani: salarii exorbitante, apartamente de lux în Dubai sau în Monaco, cumpărate de către politrucii care administrează bunurile statului, decizii catastrofale de management, pierderea unor sume publice colosale, toate acestea sunt rezultatul aplicării aşa-zisei "guvernanţe corporative" în varianta PSD-PNL-UDMR. Rămâne în istorie ca un apogeu al ipocriziei corporatiste practicate de PSD numirea lui Marius-Dănuţ Caraşol în calitate de şef al Directoratului Transelectrica, în baza unui CV în care strălucea o diplomă de inginer falsă, conform căreia omul ar fi terminat în 2005 Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. Vârful absolut, însă, al eficienţei malefice a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 este atins în cazul celui mai longeviv şef de companie de stat din România, celebrul Ion Sterian, care conduce transportatorul naţional de gaze Transgaz, subinginer de petrol şi gaze, dar inginer absolvent - în numai doi ani - al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară şi al unui master al aceleiaşi universităţi, în specializările "management şi dezvoltare rurală" şi "alimentaţie publică şi agroturism". Probabil că guvernanţa corporativă în cazul celebrului Ion Sterian este întărită puternic de absolvirea Colegiului Naţional de Afaceri Interne de la Academia de Poliţie. Unde mai pui şi locul de obârşie al reputatului specialist, acelaşi cu al unui mare - la stat - om politic, întâmplător premier în funcţie la data primei numiri a lui Sterian la cârma Transgaz. Ei bine, Proiectul de Lege privind "îmbunătăţirea guvernanţei corporative" face parte dintr-un act de terorism legislativ fără precedent în Europa democratică, comparabil doar cu practici autoritare. De ce vorbim despre un veritabil "terorism legislativ"? Pentru că, niciodată, în istoria democraţiilor europene, un guvern nu a sfidat logica democratică şi separaţia puterilor în stat în asemenea măsură, asumându-şi răspunderea în Parlament pe cinci proiecte de lege într-o singură zi. Poate că tehnica legislativă respectă strict textul constituţional, dar, în mod sigur, acesta este un abuz pe care nu şi l-au permis faţă de parlamentele naţionale decât regimurile dictatoriale. Până la urmă, mergând pe logica Guvernului de coaliţie PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi naţionale, oricine are majoritatea în Parlament poate să îşi asume răspunderea pe oricâte proiecte de lege doreşte, pe 50, pe 10 sau pe 5.000. Şi astfel este total eludată practica elaborării legilor de către Parlament, practică fundamentală pentru o societate democratică. Pentru ca grotescul abuzului guvernamental să fie şi mai mare, să nu uităm să menţionăm şi faptul că actuala Coaliţie de guvernare deţine o majoritate ultraconfortabilă în Parlament, de peste 70%! În al doilea rând, poate nu ar fi lipsit de interes să vedem cine şi cum a prezentat public proiectul de lege pe care noi îl combatem prin prezenta moţiune de cenzură: nimeni altul decât domnul Ştefan-Radu Oprea, secretarul general al Guvernului. Pentru a justifica demersul coaliţiei pe care o reprezintă, domnul Oprea a spus pe 29 august 2025 că astfel se va îmbunătăţi performanţa companiilor deţinute de stat, aşa cum s-a angajat Guvernul domniei-sale prin PNRR. Poate nu ştiaţi, dragi colegi, dar domnul Ştefan-Radu Oprea este acelaşi fin autor care, cu doar o lună în urmă, pe 26 iulie 2025, ne comunica rezultatul unei cercetări, probabil riguroase, întreprinse de domnia-sa, conform căreia, din primele 30 de companii după criteriul cifrei de afaceri, "companiile private au o cifră de afaceri de peste 5 ori mai mare decât cele de stat; cu toate acestea, profitul net este aproape egal. Rata profitului: 15,58% la companiile de stat, faţă de doar 3,04% la cele private. Sunt managerii companiilor de stat mai performanţi decât cei din sectorul privat? Sau, dimpotrivă, firmele private sunt doar mai «creative» în ceea ce priveşte optimizările fiscale?", se întreba atunci, filosofic, domnul Oprea. Cu alte cuvinte, fie doar persoana domnului Oprea, fie întregul Guvern suferă de dedublare de personalitate: astăzi este convenabil să laude performanţa managerilor companiilor de stat, iar peste o lună trebuie să legiferăm pe repede înainte schimbarea modului de administrare a aceloraşi companii, ocolind dezbaterile parlamentare. Când o fi spus, oare, domnul Oprea, adevărul, în iulie sau în august? Sau: când are Guvernul dreptate? Atunci când laudă performanţa companiilor de stat sau atunci când simte nevoia să o corecteze dramatic? Fondul problemei Trecând la fondul prezentului proiect de lege, trebuie să notăm punctele esenţiale care îl fac de neadoptat, cel puţin în forma actuală. 1. Proiectul de lege se concentrează exclusiv asupra modului de administrare a companiilor cu capital majoritar de stat, fără a aborda situaţiile în care statul deţine o pondere semnificativă în acţionariat. În acelaşi timp, proiectul nu prevede mecanisme eficiente pentru a corecta deciziile adoptate de administratorii majoritari, care pot fi dăunătoare României. Şi, ca să nu se creadă că vorbim despre cazuri ipotetice, precizăm că este vorba de exemple cât se poate de concrete, cum ar fi SNP Petrom sau Rompetrol Rafinare. În mod deloc întâmplător, Guvernul Bolojan oferă acţionarilor privaţi minoritari în companiile publice şansa unei interpretări favorabile a votului cumulativ - în cazul administrării dualiste -, şansă pe care, însă, o refuză acţionarilor români din companiile deţinute majoritar de investitori străini. Să fie, oare, doar reflexul de a nedreptăţi acţionarii români, specific acestui Guvern? 2. În al doilea rând, prezentul proiect de lege investeşte cu o superputere Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor întreprinderilor Publice - AMEPIP, instituţie care capătă drept de viaţă şi de moarte asupra numirilor - inclusiv din partea acţionarilor privaţi - în funcţiile de administrare a companiilor de stat. Or, AMEPIP este un instrument eminamente politic, la discreţia Guvernului. Este, deci, cât se poate de evident că această agenţie va acţiona la comandă politică, numind doar fideli ai partidelor de guvernare în toate aceste funcţii, lucru total incompatibil cu noţiunea de "guvernanţă corporativă". 3. De altfel, în toate posturile de administrare a companiilor, prin prezentul proiect de lege se impune numirea cel puţin a unui funcţionar public, desemnat de conducerea autorităţii publice care are în subordonare compania respectivă. Mai mult, respectivului funcţionar public i se solicită şi experienţă de minimum trei ani în administrarea companiilor - evident, publice, că la cele private nu ar fi avut voie, conform legii. Ei bine, arătaţi-ne măcar un singur funcţionar public care a administrat companii de stat şi care să nu facă parte dintre fidelii partidelor care conduc ţara de aproape 36 de ani! Nu-i aşa că nu există vreun astfel de caz? 4. Se mai face mare caz de limitarea veniturilor directorilor la trei salarii medii brute - partea fixă şi două salarii medii brute - partea variabilă, o singură dată pe an aceasta. Aici avem de-a face cu un mecanism profund nociv, care va conduce la creşterea salariilor medii pe ramuri de activitate. De exemplu, în domeniul feroviar sau energetic, companiile de stat deţin peste două treimi din piaţă şi pot determina cu uşurinţă creşterea salariului mediu brut pe ramură. Mai mult, este regretabil să constatăm populismul specific celor eternizaţi la guvernare, populism prin care se anunţă plafonări de salarii, dar mai apoi se anunţă şi căutarea de manageri competenţi. Oameni buni, în ce economie de piaţă s-a pomenit ca o persoană competentă să accepte un salariu doar triplu faţă de media pe ramură pentru a conduce un mamut? Hai să revenim la domeniul feroviar, cu salarii mici: cine va dori să fie administrator la CFR cu un salariu net de sub 2.500 de euro? Credeţi că e cineva în afara şoşonarilor de partid care ştiu că adevărata recompensă nu este salariul anunţat? 5. În fine, o altă chestiune aberantă este acordarea unei ponderi de 50-75% indicatorilor de performanţă financiari în evaluarea administrării. Să nu uităm, totuşi, că, în general, întreprinderile publice funcţionează în pieţe unde au poziţii fie monopoliste, fie dominante. De exemplu, ce semnificaţie are performanţa financiară a Transelectrica sau Transgaz, companii cărora statul, prin ANRE, le aprobă majorări halucinante de tarife? De exemplu, PNL-iştii din ANRE au stabilit prin Ordinul nr. 21/2025 tariful pentru serviciul de sistem de 7 lei/MWh de la 1 iunie 2025. După doar 3 luni, acesta a fost aproape dublat - la 12,79 lei/MWh! Ce analize fac ei? Ce metodologii au ei? Cum să se ajungă la asemenea variaţii? De la 1 iunie 2023, conform Ordinului nr. 67/2023, tariful era 6,64 lei/MWh. La 1 ianuarie 2024, după şapte luni, era 9,17 lei/MWh. Peste cinci luni devine 12,84 lei/MWh, după alte trei luni este 11,51 lei/MWh. Apoi, la 1 iunie 2025, devine 7,04 - aşa, de alegeri -, doar pentru trei luni, ca apoi să fie dublat de la 1 septembrie! Ce indicatori financiari, despre ce vorbim? Sau o fi, oare, corect să legăm performanţa directorilor de la Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Complexul Energetic Oltenia doar de indicatorii financiari? Păi, oamenii aceştia produc, împreună, două treimi din energia ţării. Nu ne vom trezi, oare, cu preţuri urcate la cer? 6. În fine, o ultimă mare laudă şi-o fac guvernanţii cadou, pentru că vor să reducă numărul celor din conducere de la şapte la cinci, de la cinci la trei şi de la trei la doi. Ceea ce uită să ne spună este faptul că, indiferent câţi oameni sunt formal puşi să ridice mâna la un vot în consiliile de administrare sau în comitetele de supraveghere, decizia aparţine de fapt unui singur om: ministrului, primarului sau preşedintelui de consiliu judeţean. Aşa că, orice număr mai mare decât 1 în respectivele consilii şi comitete reprezintă doar o exagerare. 7. Nu trebuie uitat nici impactul devastator pe care deciziile administraţiilor politizate ale companiilor publice îl au asupra generaţiilor tinere, cărora le blochează oportunitatea de dezvoltare, în dauna inovaţiei şi dezvoltării durabile. Turismul balnear şi programele sportive pentru tineri ar fi în mod special afectate de politizarea conducerii întreprinderilor publice, în cazul adoptării proiectului de lege propus de Guvern. Concluzie Pentru toate considerentele expuse mai sus, vă cerem, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, să votaţi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan şi să respingeţi, astfel, acest proiect de lege fanfaronard, dăunător şi inutil. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule senator. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Birourile permanente ale celor două Camere au stabilit ca dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură să aibă loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de duminică, 7 septembrie 2025, ora 13.00, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 94 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune. |
||||
|
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Continuăm cu punctul 3 al ordinii de zi, prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 125 de deputaţi şi senatori - 5 MC/2025, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de Lege privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome - PL-x 245/2025, în şedinţă comună, în data de 1 septembrie 2025. Dau cuvântul reprezentantului AUR, pentru prezentarea moţiunii de cenzură. Vă rog. Doamnă secretar, vă rog. |
|
||
|
|
Domnilor preşedinţi ai celor două Camere, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Titlul moţiunii de cenzură: "Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi răuvoitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă". Consideraţii generale Atunci când actualul Guvern s-a instalat la Palatul Victoria, premierul a încercat să mimeze celebrul discurs al lui Churchill în care acesta le spunea cetăţenilor că urmează o perioadă de "sânge, trudă, lacrimi şi sudoare". La schimb, românilor puşi să strângă cureaua, li s-a promis că instituţiile vor fi reformate, că ele vor funcţiona spre binele public, că vor fi eliminate sinecurile, că salariile aberante vor fi limitate şi că se va instala domnia legii. Ceea ce vedem însă în pachetul de modificări legislative care vizează autorităţile administrative autonome este exact opusul angajamentelor asumate de către Executiv. Sinecurile rămân. Salariile colosale sunt atinse marginal. Nu se face niciun efort pentru reforma instituţiilor autonome de verificare şi control care gestionează pieţe esenţiale - asigurări, energie, telecomunicaţii. Nu există şi nici nu se intenţionează a se introduce criterii de performanţă sau standarde de calitate. Instituţiile în cauză - ASF, ANRE şi ANCOM - rămân, contrar spiritului O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, raiul politrucilor la toate nivelurile: de la conducere numită pe criterii de algoritm politic, până la funcţii de middle management sau chiar de execuţie unde domină fauna de partid specifică PSD, PNL, USR şi UDMR. Acest pachet privind prezumtiva eficientizare a activităţii autorităţilor administrative autonome nu este o oportunitate ratată. Din contră, cu bună ştiinţă, Guvernul Bolojan lansează o perdea de fum într-un stil propagandistic pentru a acoperi faptul că, în esenţă, nu se schimbă nimic. Sectoarele economice arbitrate de aceste instituţii vor rămâne în continuare profund disfuncţionale, pentru că toate măsurile propuse în acest pachet de acte normative sunt superficiale şi fără un impact real în funcţionarea economiei. Se vorbeşte în actul normativ despre o reducere cu 30% a salariilor de bază. Preşedintele ANRE are venituri de aproximativ 15.000 de euro pe lună. Deci, ar urma să rămână cu 11.500 de euro net. Preşedintele ASF câştigă 12.400 de euro pe lună. Urmare a reducerii, ar putea să obţină 8.700 de euro pe lună. Preşedintele ANCOM obţine venituri de 13.000 de euro pe lună. Deci, dacă s-ar opera această amputare de 30%, ar rămâne cu 9.100 de euro pe lună net. Aceste venituri sunt în continuare de cel puţin două ori mai mari decât cele ale preşedintelui României. În ceea ce priveşte reducerea posturilor, este inacceptabil faptul că se doreşte desfiinţarea posturilor tocmai din zona de verificare şi control, afectând capacitatea de supraveghere a pieţelor de asigurări şi pensii, telecomunicaţii şi energie. Nu sunt eliminate posturile politice, ci tocmai acelea care incomodează marile companii. Limitarea drastică a funcţiilor suport la un plafon arbitrar - mult sub nevoile reale în unele cazuri -, nu ţine cont de distribuţia teritorială şi competenţele diverse ale acestor autorităţi. ANCOM, spre exemplu, operează la nivel naţional cu structuri regionale, laboratoare şi echipe de teren care necesită suport logistic şi administrativ consistent. ASF şi ANRE gestionează volume masive de date şi relaţii cu zeci de entităţi supravegheate - un volum de lucru administrativ considerabil. O restrângere uniformă riscă să creeze "gâtuiri" organizaţionale, unde anumite procese nu mai pot continua normal, din lipsă de personal. Consecinţa poate fi o creştere a riscului de neconformitate la nivel internaţional, precum şi vulnerabilităţi pe pieţele supravegheate, cauzate de reducerea capacităţii de monitorizare. Este o formă de slăbire instituţională a statului cu bună ştiinţă pentru a instaura o lege a junglei la nivelul acestor domenii economice cheie. Această abordare este în logica avantajării marilor companii, care abuzează constant de cetăţenii români. Astfel, ASF, ANRE şi ANCOM sunt instituţii disfuncţionale care trebuie reformate din temelii, cu oameni noi. Arhitectura acestor instituţii de verificare şi control a fost concepută voit într-un mod fragmentat, ceea ce a generat: - dificultăţi majore de cooperare şi schimb de informaţii între ele; - politizare prin numiri pe criterii clientelare; - limitarea capacităţii de supraveghere şi responsabilizare. În acest context, o soluţie necesară şi pragmatică ar fi analizarea oportunităţii unei fuziuni între anumite structuri, în vederea creşterii coerenţei şi eficienţei instituţionale. În cazul ASF, prezumtiva economie făcută este liliputană prin comparaţie cu pierderile uriaşe pe care le generează faptul că instituţia nu-şi face datoria. Spre exemplu, în cazul poliţelor de răspundere civilă pentru autoturisme, în ultimii ani, au existat patru falimente răsunătoare, în urma cărora au rămas găuri financiare uriaşe pe care le-au suportat fie clienţii păgubiţi, fie statul român. Avem falimentul Astra Asigurări, care a adus pierderi de 557 de milioane de lei. Falimentul Carpatica Asigurări a adus pierderi de 502 milioane de lei. Falimentul City Insurance a generat pierderi de 740 de milioane de lei. Falimentul Euroins a condus la cereri de plată de aproximativ 2,19 miliarde de lei. În total, în 10 ani, Fondul de Garantare a Asigurărilor a trebuit să plătească aproape un miliard de euro pentru a acoperi incompetenţa crasă sau corupţia conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară. Şi, în loc ca instituţiile din Justiţie să verifice această realitate brutală, unii dintre responsabili au fost chiar promovaţi în funcţii pe mai departe. În acest moment, piaţa asigurărilor RCA este în pragul unui nou colaps. Pe de o parte, au intrat companii europene care nu au nici măcar birouri în România. Axeria Iard, Hellas Direct, Eazy sau DallBogg se îndreaptă spre 50% din piaţă, dar nu au infrastructură fizică în România. Mai mult, service-urile se plâng că nu îşi primesc banii pentru reparaţii. Suntem în situaţia în care o piaţă de două miliarde de euro, anual, este, pur şi simplu, lăsată de izbelişte. Pe de altă parte, tarifele RCA au crescut cam cu 30% de la momentul eliminării aşa-zisei plafonări decise în guvernarea catastrofală Ciolacu - PSD - PNL. Am ajuns în situaţia în care poliţa RCA este mai scumpă în România decât în Germania, Italia sau Franţa. ASF este o instituţie care joacă după regulile scrise de companii şi în cazul pensiilor private. Legea scrisă de administratorii de pensii Pilon II şi Pilon III, prin care se limitează accesul românilor la banii cu care au contribuit la fonduri, este un motiv suficient pentru care actuala conducere a ASF ar trebui demisă şi instituţia deparazitată. În continuare nu există nicio limitare a comisioanelor percepute de administratori sau un target privind performanţa investiţiilor realizate de aceste fonduri. ASF a avut aproximativ 20 de ani la dispoziţie să construiască aceste mecanisme, dar a refuzat cu obstinaţie, ceea ce trădează reaua-credinţă a celor numiţi în aceste funcţii de PSD, PNL, USR şi UDMR la conducerea instituţiilor, în acest timp. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în timp ce salariul mediu net în cadrul ASF a ajuns la 13.562 de lei net, echivalentul a 2,44 salarii medii nete pe economie, aferente lunii iunie 2025. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei este dovada supremă că, uneori, instituţiile statului român subminează în mod deschis economia naţională. România produce mai multă energie electrică decât consumă şi este aproape independentă din perspectiva consumului de gaze naturale, devenind, în anul 2024, cel mai mare producător din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, avem al patrulea cel mai ridicat preţ la energie electrică din Uniune. În anumite momente, chiar cel mai mare. De la momentul liberalizării facturilor la energie electrică, atunci când s-a renunţat la sistemul subvenţionat menit să asigure perpetuarea la putere a partidelor vechi, facturile au crescut de peste două ori: de la 0,68 lei per kWh la 1,5 lei per kWh. În cazul gazelor naturale, în luna februarie 2025, s-a plătit cu 44% mai mult decât media Uniunii Europene. Deşi este evident că există distorsiuni grave pe piaţa energetică şi că participarea României la Piaţa Unică Europeană a generat costuri majore, iar exporturile către Republica Moldova şi Ucraina, la preţuri mici, au generat dezechilibre, ANRE susţine, în poziţiile oficiale, că este normal ca lucrurile să se întâmple aşa. S-a ajuns aici şi din cauza unui mix energetic toxic, nu doar tolerat, ci chiar încurajat de la nivelul ANRE. Renunţarea la termocentrale şi încurajarea aproape exclusiv a surselor regenerabile a condus la situaţia în care plătim uneori pentru a exporta energie electrică în momentele cu soare sau când bate vântul, pentru ca noaptea şi iarna să importăm la preţuri şi de o mie de ori mai mari decât cel la care exportăm. În cazul gazelor naturale, în 2024, s-au produs 7,56 milioane tone echivalent petrol. Ceea ce indică o scădere a producţiei cu aproximativ 7% faţă de 2019, când România a produs 8,07 milioane tone echivalent petrol. Aşa se face că, în iarna anului trecut, ţara noastră a fost chiar pe punctul de a rămâne fără gaze naturale - motiv pentru care au fost formulate plângeri penale privind raportările false - dosare care, însă, nu s-au finalizat nici până în acest moment. În ultimii doi ani, tariful de distribuţie a gazelor naturale a crescut de la 32 lei/MWh la 69 lei/MWh. Din iunie 2024 şi până acum, tariful pentru serviciul de sistem a urcat de la 3,67 lei/MWh la 12,79 lei/MWh, devenind, practic, de patru ori mai mare. Depozitele de gaze autohtone sunt, în prezent, pline doar în proporţie de 71%, un volum cu 15 puncte procentuale mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când gradul de umplere era de 86%, în condiţiile în care Transgaz estimează o creştere a consumului cu 14% iarna aceasta. Experţii semnalează că, foarte probabil, în iarna 2025 - 2026, România va fi nevoită să importe gaze inclusiv din Ungaria, o ţară care nu dispune de astfel de zăcăminte. Mai grav este că, la nivelul ANRE, nu există nicio strategie de gestionare a momentului în care se va renunţa la plafonarea preţului la gaze naturale, prevăzută pentru 1 aprilie 2026. Perspectiva este ca facturile să se tripleze, ajungându-se, astfel, la situaţii similare precum la sfârşitul anului 2021 şi începutul anului 2022. În aceste condiţii, soluţia normală şi firească în cazul ANRE ar fi fost înlocuirea întregii conduceri şi organizarea unor concursuri în care să fie numiţi oameni exclusiv pe criterii valorice, aşa cum, de altfel, se precizează în O.U.G. nr. 109/2011. Nu există nicio justificare a eşecurilor repetate ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, câtă vreme salariul mediu net la nivelul instituţiei este de 18.635 de lei, de trei ori şi ceva mai mare decât media pe economie. În ceea ce priveşte Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, după episodul controversat al vânzării licenţelor 5G, instituţia şi-a modificat substanţial scopul. ANCOM funcţionează total în afara regulilor de guvernanţă corporativă, cu personal supradimensionat, aproape în exclusivitate capturat politic şi atribuţii folosite tot mai des pentru limitarea libertăţii de exprimare. Pe de o parte, s-a întărit percepţia de "sat de vacanţă" pentru pile, cunoştinţe şi relaţii. Pe de altă parte, instituţia a fost implicată în mai toate momentele derivei autoritariste ale actualei puteri. ANCOM a devenit astfel unul dintre departamentele esenţiale ale "Ministerului Adevărului", aşa cum este descris în Romanul "1984" al lui George Orwell. Nu degeaba au fost proţăpiţi acolo Valeriu Zgonea, pe filiera PSD, şi Pavel Popescu, pe relaţia PNL. Astăzi, ANCOM tinde să devină un fel de "Poliţie" atât a spaţiului audiovizual, cât şi a internetului. Oferindu-i-se tot mai multe pârghii de control, a ceea ce se discută în mass-media sau online, autoritatea este transformată, de la o instituţie tehnică, al cărui atribut principal este ca piaţa telecom să funcţioneze normal şi să avem o infrastructură sănătoasă, într-un braţ armat al cenzurii şi al limitării libertăţii de exprimare. Toate acestea se petrec pe mulţi bani, în timp ce salariul mediu net în instituţie a ajuns la 12.934 de lei, adică mai mult decât dublul salariului mediu net pe economie. Concluzie Am arătat, fără putinţă de tăgadă, că aceste instituţii, menţionate în Proiectul de Lege privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, nu îşi respectă obiectivele pentru care au fost create. Ba chiar, în cele mai multe cazuri, acţionează cu rea-credinţă împotriva interesului public, distorsionând pieţele pe care ar trebui să le arbitreze. Prezentul proiect de lege nu repară nimic din efectele negative produse asupra tinerilor antreprenori din turism şi sport, cauzate de tarifele exorbitante ale energiei şi costurile exagerate ale RCA-ului. Din această perspectivă, modificările propuse de Guvernul Bolojan sunt o tentativă disperată de a perpetua acest modus operandi profund nociv pentru România. Executivul nu vrea să reformeze ASF, ANRE şi ANCOM. Din contră, Guvernul vrea să le salveze, încercând să creeze senzaţia publică falsă că lucrurile se schimbă în cele trei structuri. Ne aflăm în faţa unei epidemii de incompetenţă şi corupţie la nivelul arbitrilor din sectoarele asigurărilor, pensiilor private, Telecom şi energie. În locul unor schimbări de substanţă care să ofere încredere românilor că sunt apăraţi, puterea politică merge pe logica business as usual, sperând să salveze privilegiile propriei clientele. Tocmai pentru că, nici în al treisprezecelea ceas, Guvernul Bolojan nu înţelege necesitatea reformelor şi cât de importantă este deparazitarea acestor instituţii de politruci corupţi şi incompetenţi, acest Executiv trebuie să fie demis. Românii au fost înşelaţi prin promisiuni de echitate şi reformă, dar au primit în realitate menţinerea privilegiilor pentru aceleaşi personaje, şi doar o simulare a schimbării. De aceea avem cele mai mari preţuri la energie din Europa. De aceea avem cele mai mari preţuri la poliţele RCA din Uniunea Europeană. De aceea se dau legi de confiscare a pensiilor Pilonul II şi Pilonul III. De aceea vor să-şi construiască propria poliţie a Internetului. Având în vedere aceste aspecte, considerăm absolut necesară demiterea actualului Guvern prin moţiunea de cenzură! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au stabilit ca dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură să aibă loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de duminică, 7 septembrie 2025, ora 13.00, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 94 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. |
||||
|
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, La punctul patru al ordinii de zi este înscrisă prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de 126 de deputaţi şi senatori - 5MC/2925, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de Lege pentru stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - PL-x 246/2025, în şedinţă comună, în data de 1 septembrie 2025. Dau cuvântul, pentru prezentarea moţiunii, doamnei deputat Ramona Bruynseels. |
|
||
|
|
Doamna Ramona-Ioana Bruynseels: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Voi citi, în continuare, moţiunea de cenzură intitulată "Opriţi sărăcirea românilor! Tăiaţi de la voi, nu de la ei!". Guvernul Coaliţiei PSD-PNL-USR-UDMR-Minorităţi a dovedit că şi-a epuizat toate resursele politice, a rămas fără soluţii şi a ajuns la capătul drumului. Trebuie demis astăzi, pentru a evita ca acesta să producă în continuare daune iremediabile României. Coaliţia Bolojan - Mandate obţinute prin minciună electorală Cabinetul Bolojan implementează măsuri care nu au fost niciodată prezentate românilor - nici în campania electorală, nici la învestirea Guvernului. Această situaţie reprezintă cea mai amplă operaţiune de înşelătorie electorală din istoria modernă a României. Programele, pe baza cărora alegătorii au votat partidele Coaliţiei, nu conţineau niciuna dintre măsurile devastatoare adoptate ulterior: reducerea cu 70% a sumelor retrase din Pilonul II la pensionare, majorarea TVA şi a accizelor, impunerea CASS pentru coasiguraţi şi pensionari, reducerea plafonului pentru microîntreprinderi, supraîncărcarea cadrelor didactice, scăderea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, creşterea de 500 de ori a capitalului minim pentru societăţile comerciale, majorarea impozitelor pe dividende şi pe proprietate. În loc să anunţe onest aceste măsuri, când au mers în faţa românilor să le ceară votul, partidele Coaliţiei au făcut promisiuni demagogice pe care nu intenţionau să le respecte: menţinerea cotei de TVA la 19%, plafonarea preţurilor la alimente şi energie, scutirea de CASS pentru familiile cu copii, reducerea CAS pentru activităţi independente, scăderea impozitării salariilor. Paradoxul este tragic: patru partide care promiteau reduceri de taxe au generat în schimb creşteri masive. Coaliţia reinventează matematica - pentru prima dată în istorie, patru scăderi dau o sumă mai mare! Din aceste motive, Guvernul Bolojan duce lipsă, cu desăvârşire, de legitimitate pentru a pune în aplicare măsurile propuse. Impunerea măsurilor antipopulare prin asumarea răspunderii Guvernului, fără dezbatere parlamentară, este un act samavolnic şi antidemocratic Asumarea răspunderii pe cinci proiecte odată este un record european, dar nu unul de care să ne mândrim. Guvernul a "reinventat" democraţia: parlamentarii aplaudă, iar Executivul legiferează. Rămân întrebările: dacă Guvernul face legile, ce mai fac parlamentarii? Şi când se mai ocupă Guvernul de administrarea ţării? Separarea puterilor în stat, principiul fundamental al democraţiei, a fost înmormântată de Coaliţie. Parlamentarii au fost aleşi să facă legi, nu să fie figuranţi. Ironia situaţiei: Guvernul are majoritate parlamentară confortabilă, deci îşi poate adopta proiectele prin proceduri normale. Totuşi, de două ori în două luni recurge la angajarea răspunderii. Explicaţia? Teama de dezbateri, frica de propriii cetăţeni care ar putea descoperi adevărul despre măsurile absurde şi antipopulare. Vârful iresponsabilităţii: Bolojan ameninţă că România intră în incapacitate de plată dacă nu se adoptă pachetul fiscal. Declaraţia făcută la Bloomberg - cea mai mare agenţie economică din lume - a subminat bonitatea ţării, a speriat investitorii şi a crescut dobânzile la titlurile de stat în doar câteva zile. Premierul nostru face marketing negativ pentru România, pe plan internaţional. Un adevărat patriot! Dar al cărei ţări? Astăzi sunt şase, mâine sunt cinci. Bâjbâială şi haos - noile strategii de guvernare Guvernul Bolojan navighează prin ceaţă fiscală fără busolă. Ar avea cineva încredere într-un şofer care nu ştie unde merge, dar insistă că va ajunge la timp? Principiile fiscale? Inexistente. Cu cât cresc veniturile? Cu cât se reduc cheltuielile? Care este proporţia? Mister! Pare că miniştrii aruncă cu săgeţi în tabloul bugetar şi speră să nimerească ţinta. Este oare acesta un cadru pentru dezvoltare şi reducerea decalajului faţă de Uniunea Europeană? Sau doar expresia unei derute administrative şi a unei panici de proporţii? Răspunsul pare evident. Întrebarea esenţială: cum am ajuns aici? Cine sunt responsabilii pentru supracontractarea proiectelor, pentru pierderea banilor din PNRR şi pentru supraevaluarea fantezistă a veniturilor bugetare? Cine sunt arhitecţii bugetelor nerealiste şi ai strategiei fiscale dezastruoase? Cine a propus Comisiei Europene corecţia pe şapte ani a deficitului - un plan care seamănă cu o pedeapsă pentru incompetenţă cronică? Să iasă în faţă şi să dea explicaţii în faţa românilor! Fiscalitate pe repede înainte: românii plătesc, multinaţionalele mulţumesc Noi, partidele de opoziţie, ne opunem măsurii de mărire a taxelor prin taxarea vehiculelor grele după distanţele parcurse şi geolocalizarea lor sub acest pretext. Guvernul insistă să crească taxele pe spatele românilor, mascând sub pretexte "verzi" o nouă povară fiscală. Se propune taxarea vehiculelor grele pe baza distanţelor parcurse şi a geolocalizării, lovind direct transportatorii români - un sector care aduce peste cinci miliarde de euro anual economiei. Ca şi cum RCA-ul, deja împins la cote insuportabile de falimentele companiilor de asigurări tolerate de Guvern, nu ar fi fost suficient. Taxarea după kilometri parcurşi şi invocarea principiului "poluatorul plăteşte" pare o glumă neinspirată: directivele europene sunt aplicate selectiv, doar când încurcă firmele româneşti. Tot cu aceeaşi lipsă de logică, Guvernul vrea să majoreze taxele şi impozitele locale, încălcând autonomia şi subsidiaritatea. În Italia, spre exemplu, deţinerea unei locuinţe este considerată un drept fundamental, de aceea impozitul este zero. La noi, Guvernul vede casa românului ca pe o "vacă de muls" pentru buget. Iar "consolidarea bugetelor locale" e doar un pretext: adevărata problemă este incompetenţa Guvernului, care a renunţat la şapte miliarde de euro din PNRR. În schimb, impozitele persoanelor fizice cresc, dar marile reţele comerciale scapă basma curată, deşi sufocă micile afaceri şi comunităţile. Susţinem principiul egalităţii în materie fiscală şi condamnăm favorizarea de către Guvern a marilor corporaţii Guvernul Bolojan pretinde că adoptă aceste măsuri fiscale, cu scopul reducerii deficitului bugetar excesiv, însă, în fapt, acţionează în sens contrar, reducând veniturile colectate la buget prin favorizarea marilor corporaţii străine. Dând dovadă de cinism şi lipsă de respect faţă de români, pe care îi impozitează nemilos, Guvernul a hotărât să menţină impozitul minim pe cifra de afaceri pentru firmele cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane euro, dar să permită companiilor multinaţionale să deducă o sumă de până la 1% din cifra de afaceri din profitul impozabil, prin tranzacţii cu terţi afiliaţi. Practic, astfel se legalizează "optimizarea fiscală" în limita a 1% din veniturile companiilor multinaţionale. În schimb, companiile româneşti cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro vor rămâne să suporte integral povara IMCA, neavând cum să practice şi ele "optimizarea fiscală". Se creează, astfel, o discriminare a patronatului român în favoarea patronatului străin! Practic, Guvernul Bolojan propune o măsură nemaiîntâlnită în lumea civilizată: legalizarea evaziunii fiscale. Executivul va permite corporaţiilor străine să ascundă profitul, să recurgă la optimizarea fiscală pentru până la 1% din cheltuieli. Vor fi scutite de controlul fiscului cheltuieli precum consultanţa, managementul şi drepturile de proprietate intelectuală. Este doar praf în ochi şi încă o dovadă că proiectele Guvernului sunt scrise în birourile corporaţiilor, iar Guvernul Bolojan nu joacă decât rolul de livrator, livrator care aduce comenzile direct în Parlament. Mai mult, dintre metodele prin care se realizează optimizarea fiscală, Guvernul a omis şmechereşte tocmai cheltuielile cu dobânzile, care reprezintă 65% din totalul sumelor optimizate. Firmele-mamă "împrumută" filialele din România cu dobânzi exagerate, fără legătură cu nivelul pieţei, iar aceste dobânzi sunt considerate cheltuieli şi deduse din profit. Se susţine că aceasta "este o măsură de combatere a abuzurilor", însă, fără includerea cheltuielilor cu dobânzile, măsura devine pur decorativă. În acelaşi context, menţionăm că practica împrumuturilor intra-grup, nefastă pentru economia naţională, îşi va continua efectele distructive din cauza Guvernului care o ignoră. Se distorsionează grav piaţa bancară din România, prin concurenţa neloială a creditelor de la firma-mamă şi, tocmai de aceea, avem un nivel de capitalizare a pieţei demn de o ţară subdezvoltată. Noi vrem ca aceste mari companii străine să se finanţeze de pe piaţa românească, nu prin credite intra-grup, ci vrem să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti, din moment ce fac mari profituri în România. Măsurile menţionate mai sus, cosmetizarea optimizării fiscale, încalcă un principiu fundamental al fiscalităţii, prevăzut în Codul fiscal, şi anume "neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin". De asemenea, se încalcă un principiu fundamental al Pieţei Unice Europene, şi anume nediscriminarea firmelor după ţara de origine a capitalurilor. Este evident că este favorizat capitalul străin, în dauna celui românesc. În Austria, deductibilitatea este condiţionată de audit fiscal extern. În Finlanda, plafonul este, într-adevăr, de 2%, dar cu un regim compensatoriu pentru companiile locale. În România, însă, se creează un avantaj competitiv nejustificat, încălcându-se principiul neutralităţii fiscale, prevăzut de Pactul de stabilitate şi creştere. Mentalitatea Guvernului Bolojan, dar şi a celor care l-au precedat, în privinţa tratamentului diferit aplicat firmelor româneşti, respectiv corporaţiilor străine, este ilustrată perfect de modul de aplicare a impozitului pe cifra de afaceri. Pe de o parte, guvernanţii au susţinut că este prea mic impozitul de 1% pe cifra de afaceri, aplicat microîntreprinderilor româneşti, şi l-au majorat la 3%, respectiv l-au transformat în impozit pe profit de 16%. În acelaşi timp însă, consideră că acelaşi impozit de 1% pe cifra de afaceri aplicat corporaţiilor străine este prea mare şi vor să îl elimine. Susţinem mediul privat de afaceri, microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii supuse atacului guvernamental Considerăm că măsurile de reglementare în domeniul societăţilor comerciale nu au legătură cu obiectivul declarat al Guvernului, de reducere a deficitului bugetar excesiv, ci reflectă lipsa de grijă şi chiar ostilitatea Guvernului faţă de mediul privat, şi mai ales faţă de mediul românesc. Considerăm că majorarea, de la 1 leu la 500 de lei, a capitalului social minim al unei societăţi comerciale nu are nicio raţiune economică şi vizează, în realitate, îngreunarea înfiinţării de noi firme româneşti, respectiv desfiinţarea a numeroase firme deja înregistrate. Iniţiatorii susţin absolut greşit şi fără temei că "măsura profesionalizează antreprenoriatul". Le recomandăm să se pună la punct cu tendinţele de la nivel european, unde capitalul minim de înfiinţare a unei societăţi este unul simbolic, de un euro sau chiar zero. Şi asta pentru că profesionalismul vine din formarea adecvată şi din buna reglementare, nicidecum din barierele financiare artificiale. Şi, că tot vorbim de profesionalism, în prima formă anunţată de ministrul de finanţe toate societăţile comerciale trebuiau să-şi majoreze capitalul social până la minim 8.000 de lei, după care, în proiectul legislativ, se prevede creşterea capitalului social pe praguri. Câtă coerenţă, nu? În cazul acestei propuneri aberante nu putem decât să credem că ea v-a fost recomandată de băncile cu capital străin, ea neavând nicio legătură cu combaterea evaziunii fiscale, aşa cum pretinde Guvernul. Altfel, nu vedem cine altcineva beneficiază din aplicarea ei! Acelaşi scop este vizat şi de propunerea de conversie obligatorie în acţiuni a creanţelor deţinute asupra societăţii de asociaţi/acţionari la societăţile unde activele nete sunt mai mici de jumătate decât valoarea capitalului social subscris. Digitalizare cu forţa, folosind bâta fiscală Suntem împotriva obligativităţii plăţii cu cardul pentru toţi comercianţii, indiferent de cifra de afaceri. Această măsură nu înseamnă modernizare, ci restrângerea drepturilor românilor şi un pas spre control total asupra populaţiei. Pentru micile magazine, mai ales cele din sate, instalarea unui POS nu este progres, ci este o cheltuială inutilă şi o şicană birocratică. Argumentul că se combate evaziunea este fals: firmele vizate au cifre mici de afaceri, plătesc impozit pe microîntreprindere şi nici nu colectează TVA sau plătesc accize. Cinismul Guvernului este şi mai evident, acolo unde nici nu există infrastructură bancară sau bani pe carduri - iar oamenii încă mai cumpără "pe caiet". Digitalizarea, da, este necesară, dar se face prin infrastructură şi educaţie, nu prin amenzi şi impuneri. În Polonia, POS-ul devine obligatoriu doar după un anumit prag, iar extinderea vine natural, ca avantaj competitiv, nu ca intruziune fiscală. În schimb, Guvernul Bolojan merge pe principiul "toţi românii sunt evazionişti până la proba contrară" şi vrea cont bancar obligatoriu pentru orice PFA sau mică afacere. O viziune nedemocratică, care dovedeşte nu grija faţă de cetăţeni, ci dispreţul faţă de cei mai săraci dintre ei. Măsura obligativităţii contului bancar arată nu doar lipsă de respect faţă de cetăţeni, ci şi necunoaşterea realităţii. Ministrul Finanţelor a jonglat cu cifre aberante - de la 700.000 de firme fără cont, la "doar" 462.000, majoritatea inactive. Rezultatul? Niciun ban în plus la buget, doar noi şicane pentru românii care muncesc cinstit. Un meseriaş dintr-o zonă fără infrastructură bancară va fi pus pe drumuri doar pentru a-şi deschide cont. Şi mai ridicol, prestatorii casnici - cei care, conform Legii nr. 111/2022, sunt plătiţi prin tichete deja fiscalizate - ar trebui să îşi facă şi ei cont bancar ca să poată să spargă lemne, să spele geamuri sau să plimbe câinii. Digitalizare marca Guvernul Bolojan: adică birocratică, inutilă şi departe de viaţa reală. Problema CASS-ului: când jaful e protejat, plătesc independenţii Respingem majorarea plafonului pentru plata CASS la veniturile din activităţi independente, de la 60 la 72 de salarii minime. Dacă banii lipsesc la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, soluţia nu este impozitarea excesivă a celor care muncesc pe cont propriu, ci oprirea jafului. Cheltuielile instituţiei au crescut de la 10 miliarde de euro, în 2021, la aproape 18 miliarde, în 2025, fără ca cineva să închidă robinetele prin care se scurg banii. Peste 380.000 de profesionişti - medici, avocaţi, arhitecţi, antreprenori - vor fi loviţi direct. Pentru un venit anual de aproximativ 300.000 de lei, contribuţia creşte, de la 24.000 de lei, la aproape 30.000 de lei. Fără deduceri, fără facilităţi, fără compensaţii. Practic, Guvernul cere mai mult, dar oferă exact nimic. Ne-am obişnuit să auzim lozinca "toţi trebuie să contribuie egal". Numai că echitate nu înseamnă uniformitate. În Franţa şi Germania, contribuţiile sunt plafonate rezonabil, proporţional cu activitatea. În România, Guvernul preferă să penalizeze conformarea voluntară şi să lovească tocmai în clasa de mijloc. Există şi o explicaţie mai puţin declarată: marile firme internaţionale de consultanţă şi avocatură îşi doresc eliminarea concurenţei locale. Iar Guvernul Bolojan le face treaba mai uşoară, punând presiune fiscală pe profesioniştii independenţi români. Deficitul bugetar e doar un pretext, adevărata "gaură neagră" rămân miliardele pierdute în sistemul de sănătate. Reintroducerea taxelor pentru serviciile consulare - pedeapsă pentru votul românilor din diaspora Introducerea de taxe pentru serviciile consulare este o pedeapsă aplicată românilor din diaspora. Înscrierea unui certificat de naştere emis de autorităţi străine va costa 90 de euro. Întrebarea e simplă: ce face un părinte din Italia sau Spania care nu are această sumă? Îşi lasă copilul doar cu cetăţenie străină, pentru că România îl taxează înainte de a-1 recunoaşte? Cât valorează un nou cetăţean român pentru statul român? Se pare că mai puţin decât taxa de la consulat. Oricum, Guvernul Bolojan pare mai preocupat să aducă "cetăţeni noi", prin Pactul pentru migraţie şi azil, decât să păstreze legătura cu propriii români. Aceeaşi atitudine punitivă se regăseşte şi în Pachetul fiscal 2, care loveşte firmele inactive - multe având ca asociaţi români plecaţi la muncă peste hotare. Procedurile accelerate de radiere, obligaţia retroactivă de a depune 500 de lei sau 5.000 de lei pentru capitalul social şi amenzile aplicate pentru "încălcări" inexistente la momentul respectiv sunt încă o formă de persecuţie. Practic, Guvernul nu îi aşteaptă acasă pe românii plecaţi, ci le închide firmele şi le lasă facturi la întoarcere. O altă măsură contraproductivă: majorarea impozitelor pe autoturismele vechi Creşterea taxării autoturismelor vechi este o măsură eminamente antisocială, care ignoră faptul că oamenii nu au nicio perspectivă de a achiziţiona maşini noi, în condiţiile ostile ale creditării bancare şi ale îngheţării veniturilor, şi aşa limitate şi insuficiente. Aceste măsuri sunt prezentate ca fiind motivate de "nevoia de eficienţă", dar se ignoră adevărul că eficienţa nu înseamnă excludere. Reforma nu se face prin eliminare, ci prin susţinere. Avizul Consiliului Economic şi Social exprimă rezerve majore şi este puternic influenţat de participarea unor entităţi corporatiste aflate în conflict de interese, fiind, în schimb, complet exclusă de la consultări Camera de Comerţ a României, fiind ignorate opiniile Consiliului Fiscal, ale sindicatelor şi ale mediului academic. Se afirmă că "a fost realizată consultarea", însă consultarea nu înseamnă bifarea unei întâlniri, înseamnă ascultarea, analiza temeinică, integrarea opiniilor şi respectarea expertizei. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Această moţiune nu este despre un partid sau vreo doctrină. Este despre o viziune. Viziunea noastră este alternativă la cea pe care o criticăm azi, nu este despre un stat care taie, demolează, ci despre unul care construieşte, care caută şi ajută succesul celor ce vor cu onestitate să-l atingă. Este despre o fiscalitate care nu pedepseşte, ci echilibrează. Despre o reformă care nu exclude, ci consultă, implică şi responsabilizează. Guvernul Bolojan promovează, din păcate, un proiect de lege care penalizează munca şi iniţiativa economică, favorizează optimizarea fiscală corporatistă, ignoră angajamentele europene, principiile constituţionale şi legile naţionale, subminează încrederea în sistemul de pensii şi în capacitatea statului de a se finanţa. Nefiind mandatat de nimeni să aplice aceste măsuri, ele nu au fost supuse dezbaterii parlamentare, nu au fost consultaţi partenerii sociali şi nu au fost respectate principiile constituţionale ale statului de drept. Da, unele măsuri sunt urgente şi necesare, dar urgenţa nu justifică abuzul de procedură. O reformă fiscală nu se face prin angajare, ci prin dezbatere, cu grijă şi responsabilitate faţă de efectele ei multiple şi majore. Chiar şi prevederile Codului fiscal privind predictibilitatea sunt flagrant încălcate, precum şi obligaţiile europene: art. 4 din Directiva nr. 2011/85/UE - transparenţă şi consultare; art. 17 din Carta drepturilor fundamentale privind dreptul de proprietate; Pactul de stabilitate, cu deficit de sub 3% din PIB. Comisia cere consolidare fiscală graduală, nu prociclicitate şi penalizare socială. Vă cer ca, înainte de a vă exercita votul, să vă proiectaţi imaginea alegătorilor care aşteaptă cu disperare de la noi, şi de la nimeni altcineva, soluţia salvatoare. Oameni care poate mai au o ultimă speranţă legată de ce vom vota noi, aleşii lor, aici. Astăzi, şi ca urmare a guvernărilor iresponsabile de până acum, doar doi din zece români aşteaptă liniştiţi venirea iernii, având asigurate lumina şi căldura propriei locuinţe, hrană destulă şi sănătoasă pentru copiii şi vârstnicii din familiile lor, o şcoală, un spital şi un loc de muncă stabil şi bine plătit. Alte câteva milioane aşteaptă să pună capăt pribegiei lor, întorcându-se în ţara în care s-au născut. Ceilalţi se uită cu stropul de speranţă care le-a mai rămas la ce vom vota noi, aleşii lor, acum şi aici. Proiectul de lege, care sperăm să fie respins, este unul care nu aduce nicio urmă de speranţă, care nu rezolvă nimic, nici măcar neajunsurile contabil-bugetare ale Guvernului, şi este un proiect care este aşteptat cu groază de cei care ne-au trimis aici. Va fi întâmpinat doar cu revoltă şi cu ură, va fi imprevizibil, ca amploare şi efecte, şi va aduce dezbinare în societate. Vă cerem, aşadar, să votaţi în favoarea moţiunii de cenzură! Pentru echitate şi pentru prosperitate! Pentru democraţie! Pentru ţara noastră, doamnelor şi domnilor! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au stabilit ca dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură să aibă loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de duminică, 7 septembrie 2025, ora 13.00, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 94 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă mulţumesc. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.26. |
|||||
![]() |



