Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 20, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.35/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 20, 2026

  Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026 (PL-x 184/2026; L 146/2026) (rămas pentru votul final).  

Şedinţa a început la ora 10.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, asistat de doamna senator Niculina Stelea, secretar al Senatului, şi de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu a făcut parte şi doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Continuăm lucrările.

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală; începem în două minute.

 
     

După o scurtă pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Stimaţi colegi,

Reluăm dezbaterile asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026.

Continuăm cu Anexa nr. 3/27 - Ministerul Culturii.

Nu există amendamente admise.

Există 76 de amendamente respinse.

Dacă susţine cineva amendamente respinse, de la poziţia 1 la poziţia 30?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen-Cristian Şipoş:

Marginal 22.

Se propune alocarea sumei de 500 de mii de lei Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru conservarea patrimoniului şi reabilitarea structurii muzeale. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului amendamentul respins, poziţia 22.

Vot, vă rog.

73 de voturi pentru, 207 contra, 4 abţineri, un coleg care nu votează.

Respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Marginal 10.

Se alocă suma de 500 de mii de lei pentru Muzeul Judeţean Argeş.

Nu ştiu dacă are sens să vă mai spun pentru ce sunt banii ăştia, oricum pentru voi nu contează, dar hai să facem gestul ăsta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Poziţia 10, amendament respins.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

Reluăm votul pentru amendamentul respins, poziţia 10.

Vot, vă rog.

84 de voturi pentru, 231 de voturi contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Amendamentul, respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte al Senatului.

Marginal 16.

Se alocă suma de 500 de mii de lei Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, municipiul Braşov, pentru conservarea patrimoniului şi reabilitarea structurii muzeale.

Şi la Braşov, ca de altfel în toată ţara, muzeele de istorie suferă, pentru că nu sunt finanţate.

Vă rog, aşadar, să sprijiniţi această alocare bugetară la judeţul Braşov.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Poziţia 16, amendament respins.

Vot, vă rog.

86 de voturi pentru, 232 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul, respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ariadna-Elena Cîrligeanu:

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să supuneţi la vot următorul amendament, marginal 15:

"Se alocă suma de 500 mii Memorialului Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii «Mihai Eminescu», comuna Ipoteşti, judeţul Botoşani, pentru conservarea patrimoniului şi reabilitarea structurii muzeale".

Cu toţii ne mândrim cu personalităţile botoşănene, dar când vine vorba de a face lucruri concrete şi de a susţine cu adevărat cultura, şovăim.

Să sperăm că votul pe acest amendament va trece, pentru că este pentru botoşăneni.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 15.

Vot, vă rog.

88 de voturi pentru, 237 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul, respins.

Continuăm.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Lavric:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Nu vă întreb câte ore aţi dormit, pentru că toţi suntem în aceeaşi situaţie.

Oricum, meritaţi felicitări, în ciuda adversităţilor politice dintre noi.

La obiect - marginal 35.

Se alocă suma de 500 de mii de lei pentru Complexul Muzeal Neamţ din Piatra Neamţ.

Vă amintesc că în acel complex muzeal, pe lângă un muzeu de istorie şi unul de artă, există Muzeul "Cucuteni", care este un muzeu unicat în România.

Dacă vreţi ca acel muzeu să fie renovat şi să primească o aparatură tehnică pentru ambianţă, adică pentru umiditate, pentru temperatură şi pentru luminozitate, atunci, vă rog, votaţi acest amendament. Altminteri, acele exponate inestimabile din Cucuteni s-ar putea să se degradeze.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 35.

Vot, vă rog.

89 de voturi pentru, 241 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul, respins.

Vă rog, dacă mai sunt amendamente respinse, de la poziţia 31 la 76.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Lidia Vadim-Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă supun atenţiei un amendament aflat la poziţia 52, prin care se alocă suma de 1.000 mii lei Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, pentru conservarea patrimoniului şi reabilitarea structurii muzeale.

Vă reamintesc faptul că aproape 17 milioane de exponate sunt acum în pericol.

Prin urmare, vă rog să votaţi acest amendament.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 52.

Vot, vă rog.

87 de voturi pentru, 242 de voturi contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul, respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Marginal 65.

Se alocă suma de 500 de mii de lei pentru Muzeul - Memorialul "Închisoarea Piteşti".

Ar trebui să nu uităm ceea ce au făcut comuniştii, NKVD-iştii şi KGB-iştii la un loc.

Vin dintr-o familie care a fost încercată în acest experiment. Am trăit, am copilărit şi am învăţat din poveştile străbunicului. Şi vă spun că trebuie să ştie toată lumea despre acest aspect, să nu mai ajungem niciodată acolo. Ar trebui să afle toţi nepoţii voştri ce-a fost la Piteşti. Că se pare că uităm repede. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 65.

Vot, vă rog.

101 voturi pentru, 57 contra, 184 de abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul, respins.

Dacă nu mai există amendamente de susţinut, supun votului, în bloc, amendamentele respinse care nu au fost susţinute în plen.

Vot, vă rog.

99 de voturi pentru, 239 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentele au fost respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/27, în integralitate.

Vă rog să votaţi.

251 de voturi pentru, 98 contra, un coleg care nu votează.

Anexa a fost adoptată în forma iniţiatorului.

Continuăm cu Anexa nr. 3/29 - Ministerul Public.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/29.

Vă rog să votaţi.

255 de voturi pentru, 105 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Continuăm cu Anexa nr. 3/30 - Agenţia Naţională de Integritate.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/30.

Vă rog să votaţi.

273 de voturi pentru, 84 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată în forma iniţiatorului.

Continuăm cu Anexa nr. 3/31 - Serviciul Român de Informaţii.

Nu există amendamente admise.

Există un amendament respins.

Îl susţine cineva?

Supun votului amendamentul respins.

Vot, vă rog.

107 voturi pentru, 237 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/31 în integralitate.

Vot, vă rog.

271 de voturi pentru, 87 contra, 4 abţineri, un coleg care nu votează.

Anexa a fost adoptată în forma iniţiatorului.

Continuăm cu Anexa nr. 3/32 - Serviciul de Informaţii Externe.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu există intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/32.

Vot, vă rog.

271 de voturi pentru, 89 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată în forma iniţiatorului.

Continuăm cu Anexa nr. 3/33 - Serviciul de Protecţie şi Pază.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/33, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

275 de voturi pentru, 91 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/34 - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/34.

Vot, vă rog.

280 de voturi pentru, 86 contra, 1 - "nu votez".

Adoptată în forma iniţiatorului.

Anexa nr. 3/35 - Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Nu există amendamente admise.

Există 9 amendamente respinse.

Dacă susţine cineva amendamente respinse, poziţia 1 - 9? Nu susţine.

Supun votului, în bloc, amendamentele respinse.

Vot, vă rog.

120 de voturi pentru, 243 contra, 2 colegi care nu votează.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/35 în integralitate.

Vot, vă rog.

286 de voturi pentru, 86 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată în forma iniţiatorului.

Continuăm cu Anexa nr. 3/36 - Ministerul Energiei.

Nu există amendamente admise.

Există 15 amendamente respinse.

Susţine cineva?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ionelia-Florenţa Priescu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să daţi un vot favorabil pe marginal 1, prin care propunem alocarea unei sume de 428.000 mii lei pentru Complexul Energetic Oltenia.

Nu cerem o favoare pentru Complexul Energetic Oltenia, ci cerem ca în acest moment statul român să se achite de o datorie faţă de Complexul Energetic Oltenia. O datorie pe care trebuia s-o plătească la nivelul anului trecut şi este vorba de achiziţia certificatelor de carbon.

Vă rog frumos.

Prin votul dumneavoastră, astăzi, puteţi să fiţi de partea populaţiei, de partea zecilor de mii de oameni din Gorj care riscă să rămână fără locuri de muncă sau veţi fi de partea unui guvern care, din păcate, se ascunde în faţa unor cifre bugetare care nu ţin cont de realităţile din judeţele noastre.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 1.

Vot, vă rog.

114 voturi pentru, 43 contra, 212 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Dacă mai susţine cineva?

Dacă nu, supun votului, în bloc, amendamentele respinse care n-au fost susţinute.

Vot, vă rog.

101 voturi pentru, 258 contra, 4 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/36, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

286 de voturi pentru, 93 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Continuăm cu Anexa nr. 3/37 - Academia Română.

Există un amendament respins.

Îl susţine cineva? Nu.

Supun votului amendamentul respins.

Vot, vă rog.

115 voturi pentru, 253 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului Anexa nr. 3/37, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

289 de voturi pentru, 94 contra, 1 - "nu votez".

Adoptată.

Anexa nr. 3/38 - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/38, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

279 de voturi pentru, 107 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/39 - Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/39, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

276 de voturi pentru, 93 contra, 11 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/40 - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale

Timp alocat - un minut.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/40, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

275 de voturi pentru, 94 contra, abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/41 - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/41, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

284 de voturi pentru, 92 de voturi contra, 2 colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/42 - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu există intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/42, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

287 de voturi pentru, 94 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/43 - Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/43, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

290 de voturi pentru, 90 contra, 2 colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/44 - Institutul Cultural Român

Există două amendamente respinse.

Le susţine cineva?

Supun votului, în bloc, amendamentele respinse.

Vot, vă rog.

118 voturi pentru, 259 contra, două abţineri, 2 colegi care nu votează.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/44, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

275 de voturi pentru, 109 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/45 - Societatea Română de Radiodifuziune

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/45, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

290 de voturi pentru, 94 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/46 - Societatea Română de Televiziune

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/46, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog. (Vociferări. Probleme tehnice.)

Stimaţi colegi,

A venit domnul Vela, trebuie să reluăm votul, pentru că n-a funcţionat sistemul. (Aplauze. Vociferări.) L-am aşteptat. (Aplauze.)

Reluăm votul.

Anexa nr. 3/46, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

265 de voturi pentru, 95 contra.

Adoptată.

Continuăm cu Anexa nr. 3/47 - Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/47, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

243 de voturi pentru, 99 contra, 11 abţineri.

Adoptată.

(Vociferări.)

Rog stafful tehnic să verifice consolele din partea dreaptă, din spate, înţeleg că există o defecţiune.

(Domnul deputat Florin-Bogdan Velcescu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnul...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Am o propunere pentru dumneavoastră.

Având în vedere că a fost o mică revoltă acolo, la UDMR, că nu merg cartelele, propun să votăm în sistem clasic, prin ridicarea mâinii.

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Stimaţi colegi,

A fost făcută o propunere din partea unui coleg vicelider.

Chiar dacă noi am adoptat sistemul de vot hibrid, deci, evident că nu merge cu ridicarea mâinii, supun votului propunerea colegului nostru.

Vot, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

O să reluăm sesiunea de vot imediat ce sistemul va funcţiona.

Puţină răbdare, stimaţi colegi!

 
     

După o scurtă pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Stimaţi colegi,

O să procedăm la efectuarea unui vot-test, pentru a vedea dacă situaţia a fost remediată.

Vot-test, vă rog.

Înţeleg că sistemul de vot funcţionează, nu mai sunt probleme.

Continuăm şi reluăm propunerea domnului deputat, privind sistemul de vot prin ridicarea mâinii.

Supun votului această propunere.

Vot, vă rog.

102 voturi pentru, 261 contra, 6 abţineri, un coleg care nu votează.

Propunerea a fost respinsă.

Continuăm cu Anexa nr. 3/48 - Autoritatea Electorală Permanentă.

Există un amendament admis.

Nu există amendamente respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/48, în forma iniţiatorului, cu amendamentul admis.

Vot, vă rog.

279 de voturi pentru, 96 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Continuăm cu Anexa nr. 3/49 - Secretariatul de Stat pentru Culte.

39 de amendamente admise, 367 amendamente respinse.

De la poziţia 1 la 50, susţine cineva?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Munteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte al Senatului.

Marginal 1.

Amendamentul prevede alocarea suplimentară a 10.200 mii lei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 323/2023 privind sprijinul acordat de statul român Mitropoliei Basarabiei, parte a sfintei Biserici Ortodoxe Române.

Mitropolia Basarabiei reprezintă cea mai importantă, reprezentativă şi activă instituţie românească din stânga Prutului, o veritabilă resursă geospirituală de prim rang pentru România.

În contextul războiului hibrid purtat de Federaţia Rusă, Mitropolia Basarabiei se află în prima linie a apărării identităţii româneşti, confruntându-se direct atât cu influenţa rusă, cât şi, în egală măsură, cu moldovenismul statalist de factură antiromânească, chiar dacă acesta zâmbeşte mieros şi este îmbrăcat în pantaloni sau, mai nou, în fuste proeuropene.

Mitropolia Basarabiei cuprinde astăzi peste o treime din corpul social al Republicii Moldova, cu tendinţă permanentă de creştere, în detrimentul jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse, susţinută puternic şi permanent de autorităţile de la Chişinău.

România trebuie să-i aducă cât mai repede pe fraţii basarabeni acasă, iar pentru asta avem obligaţia strategică să alocăm mai multă atenţie şi mai multe resurse pentru Biserica românească din stânga Prutului, pentru că Basarabia e România. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului amendamentul respins susţinut.

Vot, vă rog.

101 voturi pentru, 224 contra, 25 de abţineri, 2 colegi care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Vă rog, de la 1 la 50.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Marginal 3.

Se suplimentează cu suma de 7.000 mii lei pentru eroii de la...

"Matieş", ca să fac o glumă.

...Mateiaş.

Am o rugăminte la dumneavoastră - să luaţi în calcul acest amendament, pentru că sursa de finanţare este de la domnul preşedinte Nicuşor Dan, un om care sigur-sigur respectă eroii; sigur-sigur are şi el câteva rude prin Făgăraş, şi cred că au luptat şi ei pe-acolo.

Propun un vot.

Ştiu sigur că nu trece...

 
     

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului...

 
     

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

...dar vreau să vă văd. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

...amendamentul respins, poziţia 3.

Vot, vă rog.

112 voturi pentru, 234 contra, 4 abţineri, 1 - "nu votez".

Amendamentul rămâne respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Bordian:

Stimaţi colegi,

Vă rog să acordaţi un vot pentru.

E vorba de marginal 9.

Se propune suplimentarea cu suma de 100 mii lei a bugetului alocat Secretariatului de Stat pentru Culte, program destinat întreţinerii Bisericii "Sf. Nicolae", cultul ortodox, localitatea Bălăbăneşti, judeţul Galaţi. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Poziţia 9.

Vot, vă rog.

111 voturi pentru, 245 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

De la 51 la 100, dacă există?

De la 101 la 150?

De la 151 la 200?

Vă rog. (Vociferări.)

Deci, 101-150, avem amendamente respinse de susţinut sau nu?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Emil Dîrlău:

Stimaţi colegi,

Este vorba de o biserică...

Marginal 119.

Nu aţi votat pentru ca să ajutaţi familiile cu copii, nu aţi vrut să ajutaţi mamele cu copii, nu aţi vrut masă caldă pentru elevi, nici burse pentru elevi şi studenţi, nici să ajutaţi pensionarii cu pensii mici, nici veteranii, nici foştii deţinuţi politici, majoritatea poporului român; nu aţi vrut să-i ajutaţi; măcar votaţi pentru o biserică.

E vorba de Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din Baia de Arieş, judeţul Alba.

În inima Munţilor Apuseni, moţii vor să meargă la biserică.

Votaţi acest amendament pentru Biserica Română.

Măcar poate în acest fel Dumnezeu va mai ierta din păcatele pe care le-aţi comis.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 119.

Vot, vă rog.

113 voturi pentru, 244 contra, 6 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

De la 101 la 150 dacă mai există...?

De la 151 la 200?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Silegeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 170.

Stimaţi colegi,

Se propune suplimentarea cu suma de 100 mii lei a bugetului alocat Secretariatului de Stat pentru Culte, program destinat întreţinerii Bisericii Ortodoxe, cultul ortodox, localitatea Agafton, judeţul Botoşani.

Stimaţi colegi,

Vă propun să votaţi acest amendament pentru că la biserica ortodoxă menţionată s-au început deja unele lucrări de restaurare şi pictură. Investiţia realizată îşi pierde sensul şi folosinţa dacă parohia nu mai poate aduna enoriaşii la fiecare slujbă de duminică.

Suma este modică pentru bugetul de stat, dar înseamnă enorm pentru o comunitate mică, animată de viaţă religioasă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 170.

Vot, vă rog.

115 voturi pentru, 249 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

De la 201 la 250?

Dacă sunt... de la 251 la 300?

De la 301 la 367?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Veronica Grosu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Propunem suplimentarea cu suma de 100.000 lei a bugetului alocat Secretariatului de Stat pentru Culte, program destinat întreţinerii Mănăstirii Arbore, cultul ortodox, localitatea Arbore, judeţul Suceava.

Dragi colegi,

Ne aflăm în Postul Mare, ne aflăm în preajma celei mai mari sărbători din istoria creştinismului, Sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului Nostru Isus Hristos.

Aşadar, vă întreb pe toţi să votaţi cu inima, să votaţi pe măsura credinţei dumneavoastră.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului amendamentul susţinut.

Vot, vă rog.

124 de voturi pentru, 230 contra, 15 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Dacă mai sunt amendamente respinse, de la 301 la 367?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert Alecu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Poziţia 355.

Se propune alocarea sumei de 2 milioane pentru finalizarea Centrului social rezidenţial pentru persoane vârstnice din Deva, proiect aflat în derulare şi iniţiat de Episcopia Ortodoxă a Devei şi Hunedoarei.

Sunt tot mai mulţi bătrâni rămaşi singuri sau în nevoie, iar statul nu reuşeşte să acopere aceste situaţii.

Acest centru oferă o soluţie concretă, imediată pentru oamenii care au nevoie de îngrijire şi sprijin. În acelaşi timp, completează, acolo unde sistemul public nu face faţă, şi oferă condiţii decente pentru cei ajunşi la bătrâneţe fără sprijin.

Două milioane de lei - cam atât încasează onor Guvernul în plus, în aproximativ două zile, de când s-a scumpit carburantul.

Două milioane pentru bătrâni!

Astăzi ne cer ei ajutorul, mâine poate îl vom cere noi!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 355.

Vot, vă rog.

117 voturi pentru, 250 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului, în bloc, amendamentele respinse care nu au fost susţinute în plen.

Vot, vă rog.

113 voturi pentru, 257 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Amendamentele rămân respinse. (Aplauze.)

Supun votului Anexa nr. 3/49, cu amendamentele admise.

Vot, vă rog.

287 de voturi pentru, 86 contra, 13 abţineri, 2 - "nu votează".

Adoptată.

Anexa nr. 3/50 - Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/50.

Vot, vă rog.

291 de voturi pentru, 98 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată în forma iniţiatorului.

Anexa nr. 3/51 - Consiliul Economic şi Social

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/51, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 99 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/52 - Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/52, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

284 de voturi pentru, 97 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/53 - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/53, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 96 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/54 - Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/54, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

290 de voturi pentru, 96 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/55 - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

Nu există amendamente admise sau respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/55, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 90 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/56 - Academia Oamenilor de Ştiinţă din România

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/56, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

249 de voturi pentru, 84 contra, 49 de abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/58 - Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu există intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/58, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

280 de voturi pentru, 97 contra, 10 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale

Trei amendamente admise, trei amendamente respinse.

Dacă susţine cineva amendamentele respinse?

Supun votului amendamentele respinse, în bloc.

Vot, vă rog.

34 de voturi pentru, 332 contra, 12 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/65, cu amendamente admise.

Vot, vă rog.

287 de voturi pentru, 101 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 4 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pe anul 2026 şi estimări pe anii 2027-2029

Există un amendament admis, un amendament respins.

Îl susţine cineva?

Supun votului amendamentul respins.

Vot, vă rog.

109 voturi pentru, 271 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului Anexa nr. 4, cu amendamentul admis.

Vot, vă rog.

286 de voturi pentru, 103 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 5 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, pe anul 2026, şi estimări pe anii 2027-2029

Există un amendament admis, nu există amendamente respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 5, cu amendamentul admis.

Vot, vă rog.

294 de voturi pentru, 93 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 5/01 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea centrelor de zi licenţiate, destinate prevenirii separării copilului de familie, organizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) - (4) din Legea nr. 156/2023, pe anul 2026, şi estimări pe anii 2027-2029

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 5/01.

Vot, vă rog.

293 de voturi pentru, 95 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată în forma iniţiatorului.

Anexa nr. 5/02 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea centrelor de asistenţă socială pentru persoane adulte cu handicap aflate în subordinea/coordonarea direcţiilor de asistenţă socială organizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor şi a măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap, la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, pe anul 2026.

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Supun votului Anexa nr. 5/02, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

307 voturi pentru, 85 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 6 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru anul 2026 şi estimări pe anii 2027-2029

Nu există amendamente admise.

Există trei amendamente respinse.

Le susţine cineva? Nu le susţine.

Supun votului, în bloc, amendamentele respinse.

Vot, vă rog.

119 voturi pentru, 266 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 6, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

296 de voturi pentru, 94 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 7 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2026

Avem un amendament admis, 119 amendamente respinse.

De la poziţia 1 la 50, susţine cineva?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Paraschiv:

Marginal 38.

450.000 mii lei pentru noul stadion al Iaşiului.

Stimaţi colegi,

Dacă fiecare arenă sportivă din ţara asta ar fi o lumină puternică şi am privi în miezul nopţii, cam la ora la care votam noi ieri amendamente, Moldova ar fi în întuneric şi Iaşiul în beznă, pentru că Moldova este singura regiune şi provincie istorică care nu beneficiază de un stadion modern. Nu avem stadioane la Galaţi, în Vrancea, la Bacău, la Botoşani, la Vaslui, la Neamţ, nu avem nici în Suceava Bucovinei. Şi da, nu există stadion nici la Iaşi.

Stimaţi colegi,

Nu ne putem "broda" pe piept Iaşiul drept Capitală culturală, dacă acest oraş de mare tradiţie sportivă şi culturală are un stadion care aproape se prăbuşeşte, inaugurat în anul 1960 şi vechi de 66 de ani; pentru că în 2026 stadionul este un reper al comunităţii.

Haideţi, cu toţii, să facem un pas astăzi, dincolo de culorile politice, dincolo de contextele sociale şi economice. A trecut, suntem în prezent, putem fixa astăzi, aici, acum, viitorul.

Haideţi să daţi un vot, vă rog frumos! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 38.

Vot, vă rog.

122 de voturi pentru, 247 contra, 5 abţineri.

Amendamentul rămâne respins.

De la 1 la 50, vă rog, dacă mai sunt?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Fabian-Cristian Radu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Poziţia 49.

Propunem alocarea sumei de 65.000 mii lei pentru modernizarea drumului judeţean Marpod-Ilimbav-Chirpăr, din judeţul Sibiu, un drum care, odată modernizat, va putea permite accesul facil al turiştilor, scurtarea lanţului de aprovizionare, facilitarea navetei către municipiul Sibiu, scurtarea timpilor de intervenţie SMURD şi ar oferi o alternativă de trafic pentru Axa Est-Vest a judeţului Sibiu.

Vă propun să votaţi acest amendament, pentru dezvoltarea economică şi a infrastructurii rutiere judeţene.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 49.

Vot, vă rog.

113 voturi pentru, 249 contra, 5 abţineri.

Amendamentul rămâne respins.

De la 1 la 50 mai există?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Marginal 46.

Vă rog să acceptaţi şi să suplimentăm cu suma de 50.000 mii lei către Consiliul Judeţean Argeş, pentru minime reparaţii în ceea ce înseamnă infrastructura judeţeană de drumuri judeţene.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului amendamentul respins susţinut.

Vot, vă rog.

116 voturi pentru, 251 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

De la 51 la 119, vă rog.

Mai aveţi de la 1 la 50? (Vociferări.)

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Irina Butură:

Marginal 45.

Se alocă suma de 10.000 mii lei pentru realizarea obiectivului de investiţii "Executarea de foraje de mică şi medie adâncime pentru stabilirea reţelei de alimentare cu apă potabilă în municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş".

Propunem alocarea fondurilor necesare pentru realizarea unor foraje de mică şi medie adâncime, în vederea stabilirii şi suplimentării surselor de apă potabilă ale reţelei publice de alimentare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Poziţia 45, amendament respins.

Vot, vă rog.

116 voturi pentru, 252 contra, 4 abţineri, 1 - "nu votez".

Amendamentul rămâne respins.

De la 51 la 119, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

În felul în care a luat-o Guvernul ăsta cu preţurile la pompă, cred că o să trecem toţi pe biciclete. Dar cred că şi bicicletele au nevoie de drumuri fără gropi.

De aceea, la marginal 69 propunem alocarea sumei de 450 mii lei pentru judeţul Buzău, pentru achiziţionarea unui utilaj compact pentru reparaţii rapide ale drumurilor.

Vă rog să aveţi în vedere că ne rămân fuzetele în gropile din Buzău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, marginal 69.

Vot, vă rog.

109 voturi pentru, 253 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

De la 51 la 119, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu-Octavian Gurlui:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În Gura Humorului, în urma unei furtuni, bazinul de înot Club Sportiv Şcolar, al cărui acoperiş a fost smuls de vânt, clădirea este acum expusă şi se degradează pe zi ce trece, iar fără intervenţia rapidă costurile vor creşte şi mai mult.

Prin acest amendament, vă rog să alocăm suma de 5.487.790,13 lei pentru reabilitare şi pentru a reda copiilor un spaţiu sigur pentru a creşte sănătos.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului amendamentul susţinut, amendament respins.

Vot, vă rog.

115 voturi pentru, 256 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Doru-Lucian Muşat:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 75.

N-am nicio problemă să susţin un amendament al unui primar PNL, pentru că politică ar trebui să facem doar în campanie.

Aşadar, vă rog să alocăm suma de 4.975 mii lei pentru realizarea proiectului de investiţii de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Valcău de Jos, judeţul Sălaj.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Poziţia 75, amendament respins.

Vot, vă rog.

107 voturi pentru, 258 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Cătălin Artimon:

Marginal 76.

Doamnelor şi domnilor,

Domnule preşedinte,

Având în vedere contextul în care reforma administraţiei publice locale şi cea a administrării teritoriale reprezintă chei de boltă pentru dumneavoastră şi pentru Guvernul pe care îl susţineţi, cu siguranţă cunoaşteţi că problemele unei comunităţi, indiferent de dimensiunea ei, sunt cele mai importante pentru comunitatea respectivă.

De aceea, colegial, vă rog să susţineţi alocarea a 8.000 mii lei pentru comuna Şeitin - modernizare drum comunal nr. 239 -, ceea ce permite localităţii să extindă modernizarea urbanistică; atrage investitori şi face legătura cu DN... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Amendament respins, poziţia 76.

Vot, vă rog.

117 voturi pentru, 258 contra, 5 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului, în bloc, amendamentele respinse care nu au fost susţinute în plen.

Vot, vă rog.

114 voturi pentru, 260 contra, 5 abţineri.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 7, cu amendamentul admis.

Vot, vă rog.

283 de voturi pentru, 91 contra.

Adoptată.

Anexa nr. 7/01 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2026 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 7/01, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

282 de voturi pentru, 92 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 7/02 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate judeţului Suceava pe anul 2026, potrivit prevederilor art. XII alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu există intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 7/02, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 92 contra, 4 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 7/03...

Avem o intervenţie, domnul deputat Toma, o precizare, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Dragi colegi,

Vă rog să fiţi de acord cu îndreptarea unei erori materiale la Anexa nr. 7/03, numărul curent 610 - în loc de "Avram Iancu" să se noteze "Iancu de Hunedoara"; pentru că a fost o eroare materială şi e nevoie de...

Deci, "Avram Iancu", cu "Iancu de Hunedoara".

 
     

Domnul Mircea Abrudean:

Mulţumim pentru precizare...

 
     

Domnul Ilie Toma:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

...domnule deputat.

Avem un amendament admis.

Nu există amendamente respinse.

Dacă nu sunt alte intervenţii, supun votului Anexa nr. 7/03, cu amendamentul admis şi cu precizarea făcută.

Vot, vă rog.

309 voturi pentru, 7 contra, 64 de abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 8 - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2026 şi estimări pe anii 2027-2029, pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate şi a unităţilor de învăţământ autorizate să funcţioneze provizoriu şi care nu percep taxe

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 8.

Vot, vă rog.

280 de voturi pentru, 94 contra, 11 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 9 - Categoriile de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2026

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 9, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

289 de voturi pentru, 92 de voturi contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 10 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri pe anii 2024-2029

Un amendament admis, 21 de amendamente respinse.

Susţine cineva amendamente respinse? Nu.

Supun votului, în bloc, amendamentele respinse.

Vot, vă rog.

93 de voturi pentru, 281 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentele rămân respinse.

Supun votului Anexa nr. 10, cu amendamentul admis.

Vot, vă rog.

282 de voturi pentru, 97 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă reamintesc că votul asupra articolelor Proiectului de Lege şi al sintezelor de la Anexele nr. 1 şi 2, precum şi asupra Anexei nr. 7 a fost exprimat în principiu, urmând ca acum, după definitivarea cifrelor rezultate din dezbaterea şi votul asupra celorlalte anexe, să trecem la votul final asupra Anexelor nr. 1, 2 şi 7.

Supun votului Anexa nr. 1 - Sinteza.

Vot, vă rog.

282 de voturi pentru, 103 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Supun votului Anexa nr. 2 - Sinteza.

Vot, vă rog.

284 de voturi pentru, 98 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Supun votului Anexa nr. 7.

Vot, vă rog.

282 de voturi pentru, 102 voturi contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Dezbaterile fiind încheiate, proiectul de lege rămâne la votul final.

Continuăm cu... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 (PL-x 185/2026; L 147/2026) (rămas pentru votul final).  

Continuăm cu prezentarea raportului comun al comisiilor de specialitate pentru Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Vă rog, doamnă preşedinte, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria-Gabriela Horga:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor au fost sesizate, cu adresa L 147/2026, respectiv PL-x 185/2026, de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în vederea dezbaterii şi elaborării raportului comun asupra Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2026 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2026.

Principalele elemente care stau la baza elaborării bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2026 sunt:

- valoarea punctului de referinţă de 81 de lei;

- creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2026 la 9.192 de lei, faţă de 8.709 lei estimat pentru anul 2025 şi 8.061 de lei realizat în 2024;

- scăderea numărului de şomeri înregistraţi, preconizându-se pentru sfârşitul anului 2026 un număr de 265.000 de persoane, faţă de 266.000 de persoane la finalul anului 2025;

- menţinerea ratei şomajului înregistrat până la finele anului 2026 la acelaşi nivel ca la finele anului 2025, respectiv la 3,4%.

De asemenea, proiectul de lege cuprinde reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2026, respectiv:

- câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

- cuantumul ajutorului de deces în cazul asiguratului sau pensionarului, precum şi în cazul unui membru de familie al acestuia;

- coeficientul aplicat asupra sumelor plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat şi respectiv din bugetul asigurărilor pentru şomaj în funcţie de care se stabilesc cheltuielile pentru transmiterea şi plata drepturilor de asigurări sociale la domiciliul beneficiarilor;

- tariful pentru transmiterea taloanelor de plată la domiciliul beneficiarilor în situaţia în care aceştia optează pentru plata drepturilor de asigurări sociale în cont curent sau în cont de card;

- cota contribuţiei pentru persoanele care se asigură facultativ în sistemul asigurărilor pentru şomaj.

Totodată, în proiectul de act normativ sunt cuprinse dispoziţii referitoare la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

Comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor sesizate pentru avizarea proiectului de lege au transmis avize comune favorabile şi avize comune favorabile cu amendamente admise şi respinse.

În cadrul dezbaterilor desfăşurate în data de 19 martie 2026, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege şi anexele acestuia, avizele primite, precum şi amendamentele formulate de senatori şi deputaţi şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport comun de admitere asupra Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, cu amendamente respinse.

Amendamentele respinse sunt cuprinse în anexa la prezentul raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Am încheiat dezbaterile generale asupra Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Urmează dezbaterea pe articole şi anexe.

Birourile permanente şi liderii grupurilor parlamentare vă propun pentru dezbaterea pe articole alocarea a 10 minute. Dacă acest timp se epuizează, amendamentele se supun votului în bloc, fără a mai fi susţinute.

Dacă nu sunt comentarii cu privire la propunerea prezentată, supun votului această propunere.

Vot, vă rog.

356 de voturi pentru, 8 contra, un coleg care nu votează.

Propunerea a fost adoptată.

Începem dezbaterile.

Dacă la titlul proiectului de lege sunt observaţii?

Nu sunt.

Supun votului titlul proiectului de lege.

Vot, vă rog.

276 de voturi pentru, 87 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Adoptat.

Titlul Capitolului I.

Vot, vă rog.

281 de voturi pentru, 90 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptat.

Denumirea Secţiunii 1.

Vot, vă rog.

277 de voturi pentru, 91 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Articolul 1.

Dacă nu sunt observaţii, supun votului articolul 1.

Vot, vă rog.

274 de voturi pentru, 97 contra, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Avem un amendament respins, poziţia 3.

Susţine cineva?

Supun votului amendamentul respins, poziţia 3.

Vot, vă rog.

(Domnul senator Petrişor-Gabriel Peiu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Peiu, îmi cer scuze, susţineţi amendamentul respins, poziţia 3.

Anulăm votul; se susţine amendamentul respins de la poziţia 3.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petrişor-Gabriel Peiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă rugăm să votaţi asupra unei chestiuni de principiu, şi anume dacă este normal, principial şi moral să se aplice o lege în vigoare, Legea pensiilor, şi să se indexeze pensiile în acord cu prevederile legale sau dacă preferaţi să aplicaţi un şir de ajutoare ad-hoc, aşa cum aţi făcut-o prin amendamentele pe care le-aţi aprobat ieri.

Cu alte cuvinte, este un vot asupra ideii de normalitate într-un stat democratic, care ar trebui să fie guvernat de legi, legi care să fie valabile până în momentul în care sunt modificate sau anulate, şi nu legi care să fie suspendate după numai 4 luni de aplicare, pentru a fi înlocuite după bunul-plac al Guvernului.

Încă o dată vă spun, este vorba de a decide între aplicarea unei legi care înseamnă predictibilitate pentru 5 milioane de oameni şi între a oferi posibilitatea Guvernului de a face pomeni decise în fiecare an pe baze arbitrare.

Hazardul moral nu are ce căuta într-o societate democratică.

Vă rog să vă pronunţaţi asupra indexării pensiilor conform legii. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Supun votului amendamentul respins susţinut.

Vot, vă rog.

120 de voturi pentru, 20 contra, 235 de abţineri, 3 colegi care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului denumirea Secţiunii a 2-a.

Vot, vă rog.

278 de voturi pentru, 91 contra, 6 abţineri, 3 colegi care nu votează.

Adoptată.

Articolul 2 alin. (1) şi alin. (2).

Nu sunt intervenţii.

Adoptate.

Supun votului articolul 2, în integralitate.

Vot, vă rog.

276 de voturi pentru, 103 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 3, de la alin. (1) la alin. (4).

Nu sunt intervenţii.

Adoptate.

Supun votului articolul 3, în integralitate.

Vot, vă rog.

289 de voturi pentru, 100 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Supun votului denumirea Secţiunii a 3-a.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 92 de voturi contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Articolul 4 alin. (1), alin. (2).

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Supun votului articolul 4, în integralitate.

Vot, vă rog.

291 de voturi pentru, 100 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Adoptat.

Articolul 5, de la alin. (1) la alin. (5).

Nu sunt observaţii.

Adoptate.

Supun votului articolul 5, în integralitate.

Vot, vă rog.

289 de voturi pentru, 104 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Titlul Capitolului II.

Vot, vă rog.

301 voturi pentru, 102 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Denumirea Secţiunii 1.

Vot, vă rog.

295 de voturi pentru, 96 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Articolul 6 alin. (1), alin. (2).

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articolul 6, în integralitate

Vot, vă rog.

299 de voturi pentru, 105 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 7.

Vot, vă rog.

290 de voturi pentru, 104 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 8.

Vă rog să votaţi.

296 de voturi pentru, 101 contra, o abţinere.

Adoptat.

Articolul 9.

Vot, vă rog.

299 de voturi pentru, 104 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 10.

La alineatele (1), (2) sunt observaţii? Nu.

Adoptate.

Supun votului art. 10 integral.

Vot, vă rog.

298 de voturi pentru, 99 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Denumirea Secţiunii a 2-a.

Vot, vă rog.

300 de voturi pentru, 100 contra, 4 obţineri.

Adoptată.

Articolul 11.

Alineatele (1), (2), (3)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articolul 11 integral.

Vot, vă rog.

304 voturi pentru, 101 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 12.

Alineatele (1), (2), (3)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articolul 12 integral.

Vot, vă rog.

300 de voturi pentru, 103 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 13.

Alineatul (1), alineatul (2)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articolul 13 integral.

Vot, vă rog.

299 de voturi pentru, 105 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 14.

Alineatele (1), (2)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articol 14 integral.

Vot, vă rog.

298 de voturi pentru, 98 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptat.

Articolul 15 integral.

Vot, vă rog.

294 de voturi pentru, 99 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 16.

Alineatele (1), (2), (3)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptat.

Supun votului articol 16 integral.

Vot, vă rog.

296 de voturi pentru, 106 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 17.

Alineatele (1), (2)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Supun votului art. 17 integral.

Vot, vă rog.

296 de voturi pentru, 102 voturi contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 18.

De la alin. (1) la alin. (6)?

Nu sunt observaţii.

Adoptat.

Supun votului art. 18 integral.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 103 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Titlul Capitolului III.

Vot, vă rog.

300 de voturi pentru, 103 contra, două abţineri, 2 colegi care nu votează.

Adoptat.

Articolul 19 integral.

Vot, vă rog.

294 de voturi pentru, 104 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 20.

Literele a), b)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articolul 20 integral.

Vot, vă rog.

298 de voturi pentru, 105 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 21 integral.

Vot, vă rog.

289 de voturi pentru, 102 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 22.

Alineatele (1), (2) şi (3)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articolul 22 integral.

Vot, vă rog.

293 de voturi pentru, 103 contra, 11 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articol 23 integral.

Vot, vă rog.

281 de voturi pentru, 100 contra, 11 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 24.

De la alin. (1) la alin. (4)?

Nu sunt intervenţii.

Adoptate.

Articolul 24 integral.

Vot, vă rog.

294 de voturi pentru, 101 contra, două abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articol 25.

Alineatele (1), (2)?

Nu sunt obiecţii.

Adoptate.

Articol 25 integral.

Vot, vă rog.

294 de voturi pentru, 105 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptate.

Articolul 26.

Alineatele (1), (2), (3)?

Nu sunt intervenţii.

Adoptate.

Articolul 26 integral.

Vot, vă rog.

287 de voturi pentru, 102 voturi contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Articolul 27 integral.

Vot, vă rog.

295 de voturi pentru, 108 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptat.

Anexa nr. 1/03 - Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri pe anii 2024-2029

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 1...

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Doar 120 de colegi parlamentari au ales să respecte legea şi să indexeze pensiile cu inflaţia.

Aşa ar fi trebuit să ne comportăm faţă de pensionari.

Avem un amendament, marginal 1, şi avem un buget alternativ (Arată documentul.), pe care cred că ar trebui să-l vadă premierul Bolojan, pentru că respectăm aceeaşi ţintă de deficit bugetar. Şi respectăm, totodată, şi pensionarii, nu îi umilim cu ajutoare one-off şi respectăm persoanele cu dizabilităţi, cărora din 2024 nu li s-au mai actualizat cu rata inflaţiei acele indemnizaţii şi aşa batjocoritoare.

De aceea, propunem suplimentarea cu 160 de milioane de lei a bugetului pentru asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi.

160 de milioane de lei înseamnă mai puţin decât primesc în anul 2026 partidele politice.

Avem soluţii constructive în acest buget alternativ, pe care l-aţi primit şi dumneavoastră, şi ar fi bine să vă regândiţi soluţiile pe care le aveţi, pentru că foarte mulţi aţi vorbit despre un stat supraponderal.

Însă, în acest buget al austerităţii aţi ales să finanţaţi foarte multe agenţii şi instituţii care parazitează statul român.

Dacă vreţi să faceţi o reformă şi sunteţi un Guvern asumat, condus de un premier reformist, ar trebui să tăiaţi din aceste agenţii şi instituţii şi să reduceţi cheltuiala statului, pentru că este din ce în ce mai mare şi în bugetul din 2026 am văzut că luaţi numai de la cetăţeni şi de la antreprenori.

Vă rog, votaţi sprijinul pentru persoanele cu dizabilităţi!

Nu lăsaţi o persoană cu grad de handicap 1 să trăiască din 500 lei pe lună, pentru că este batjocoritor! Oricâte cupoane le daţi după aceea! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

La Anexa nr. 1/03 nu avem amendamente admise sau respinse.

Amendamentul susţinut de domnul deputat Simion este la Anexa nr. 2/03.

Dăm votul pe Anexa nr. 1/03, fără amendamente admise sau respinse.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 110 contra, 3 abţineri, un coleg care nu votează.

Anexa nr. 1/03, adoptată în forma iniţiatorului.

Anexa nr. 2/03 - Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2024-2029.

Nu există amendamente admise.

Există un singur amendament respins, poziţia 1, susţinut de domnul deputat Simion.

Supun votului amendamentul respins susţinut.

Vot, vă rog.

142 de voturi pentru, 10 contra, 237 de abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului Anexa nr. 2/03, integral.

Vot, vă rog.

274 de voturi pentru, 107 contra, 3 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Adoptată în forma iniţiatorului.

Anexa nr. 3/03 - Sinteza finanţării programelor

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/03, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 105 contra, o abţinere, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/03/01 - Fişa programului bugetar

Nu există amendamente admise, există un amendament respins, poziţia 2.

Îl susţine cineva?

Supun votului amendamentul respins de la poziţia 2.

Vot, vă rog.

134 de voturi pentru, 257 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Amendamentul rămâne respins.

Supun votului Anexa nr. 3/03/01, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

288 de voturi pentru, 106 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 4/03 - Programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 4/03, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

274 de voturi pentru, 124 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 4/03/01 - Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 4/03/01, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

292 de voturi pentru, 111 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 1/04 - Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri pe anii 2024-2029

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt alte intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 1/04, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

294 de voturi pentru, 108 contra, o abţinere, trei colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 2/04 - Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2024-2029 (sume alocate din Bugetul asigurărilor pentru şomaj)

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 2/04, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

280 de voturi pentru, 107 contra, 11 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/04 - Sinteza proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicilor Comune Agricole şi de Pescuit, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/04, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

284 de voturi pentru, 105 contra, 11 abţineri, 2 colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 3/04/01 - Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare cadrul programe aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, Politicilor Comune Agricole şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 3/04/01, forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

286 de voturi pentru, 108 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 4/04 - Sinteza finanţării programelor

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 4/04, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

284 de voturi pentru, 107 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 4/04/01 - Fişa programului bugetar

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 4/04/01, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

278 de voturi pentru, 108 contra, 10 abţineri, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 5/04 - Programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare

Nu sunt amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 5/04, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

289 de voturi pentru, 108 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 5/04/01 - Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 5/04/01, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

279 de voturi pentru, 100 contra, două abţineri, doi colegi care nu votează.

Adoptată.

Anexa nr. 6/04 - Sinteza sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2024-2029

Nu există amendamente admise sau respinse.

Nu sunt intervenţii.

Supun votului Anexa nr. 6/04, în forma iniţiatorului.

Vot, vă rog.

282 de voturi pentru, 110 contra, un coleg care nu votează.

Adoptată.

Dezbaterile fiind încheiate, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Stimaţi colegi,

Vă informez că votul final va avea loc la ora 12.45.

Ne revedem în sală la 12.45.

Mulţumesc.

 
  Supunerea la votul final a:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Stimaţi colegi,

Potrivit celor convenite anterior, urmează să procedăm la votul final.

Vă rog să vă reintroduceţi cartelele în console; urmează să derulăm un vot-test.

Reintroduceţi cartelele în console, vă rog.

 
     

După o scurtă pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Urmează să derulăm un vot-test.

Vot-test, vă rog.

Stimaţi colegi,

Reluăm votul-test.

Vot-test, vă rog.

Sistemul funcţionează.

Dacă există vreo neclaritate, vă rog să o semnalaţi.

Dacă nu, procedăm la un vot pentru verificarea prezenţei.

Vot pentru verificarea prezenţei, vă rog.

421 prezenţi.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026 (PL-x 184/2026 ; L 146/2026) (adoptat);

În consecinţă, supun votului Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026, în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

319 voturi pentru, 104 contra, o abţinere, doi colegi care nu votează.

Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată. (Aplauze. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 (PL-x 185/2026; L 147/2026) (adoptat).

Supun votului Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, în ansamblul său.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

314 voturi pentru, 105 contra, 12 abţineri, un coleg care nu votează.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 a fost adoptată. (Aplauze. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectului de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pe anul 2026 (adoptat).

Supun votului final Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pe anul 2026.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

298 de voturi pentru, 112 contra, 16 abţineri, un coleg nu votează.

Hotărârea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026 (PL-x 184/2026 ; L 146/2026) (adoptat);

Pentru explicarea votului avem o solicitare, domnul deputat Simion.

Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Am înţeles, n-aţi vrut să respectaţi legea, să indexaţi cu rata inflaţiei pensiile, n-aţi vrut să băgaţi în seamă elevii şi studenţii care merită burse de merit, n-aţi vrut să alocaţi înapoi CASS-urile pentru mame.

Vreau să vă zic că noi avem acest buget alternativ... (Arată documentul.) şi avem soluţii pentru România.

Cred că înţelegeţi şi dumneavoastră direcţia greşită în care merge ţara, în care merge guvernarea, prin care s-a creat acest buget. Nu avem direcţii strategice pentru România. Nu avem vreo cale de a ieşi din drumul lung, dar sigur spre faliment.

Este în sală, dacă va mai fi lăsat, ministrul energiei - nu investim în capacităţi noi de producţie şi stocare. Nu avem nicio viziune, ca ţară, ca guvernare, privind viitorul. Asta ar trebui să ne intereseze.

Orice formă de schimbare a statului supraponderal descris de un coleg senator va fi susţinută de noi dacă vizează reforma administrativă, dacă vizează reducerea cheltuielilor statului, dacă vizează 300 de parlamentari şi tăierea de instituţii şi agenţii care nu fac decât să taie frunză la câini.

Vom veni în acest sens, luni, cu o propunere de 10 puncte, către toţi parlamentarii, deopotrivă de la putere şi de la opoziţie, şi credem că în aceste momente grele, atât pe plan intern, cât şi internaţional, va trebui să discutăm mai mult noi, cei de aici, din Parlament, noi, reprezentanţii puterii. Nu putem să ne prefacem că ţara merge bine.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Domnul deputat Sighiartău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi nu am discutat şi votat un buget, deşi e unul foarte important; astăzi am discutat, în esenţă, despre direcţia României. (Rumoare.)

Este poate primul buget din ultimii ani care nu mai minte, nu mai cosmetizează şi nu mai amână adevărul. Este un buget care marchează începutul unei schimbări reale în modul în care statul român îşi gestionează finanţele.

Românii nu mai vor să se întoarcă în trecut, nu mai vor o Românie a baronilor, a unor grupări care au confundat bugetul statului cu propriul interes. Românii au văzut cine vrea reforme şi cine doar mimează responsabilitatea.

Cei care s-au gândit să doboare acest Guvern trebuie să înţeleagă un lucru - au primit deja un cartonaş galben... (Vociferări. Gălăgie.) să se gândească bine dacă vor să meargă mai departe pe acest drum al iresponsabilităţii... (Vociferări. Gălăgie.) pentru că nu vor face decât jocul celor care nu îşi doresc o Românie puternică.

România merge înainte, cu seriozitate şi cu determinare.

Doamne-ajută! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Doamna Cerva, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Nadia-Cosmina Cerva:

Grupul de la Senat, PACE - Întâi România, a votat împotriva acestui buget.

A fost o minciună. Aţi păcălit şi de data asta poporul, spunând că aţi luat banii din hotărârile magistraţilor pentru ajutoare sociale şi, de fapt, i-aţi dus la datoriile primăriilor.

Şi de data asta aţi minţit poporul.

Aţi făcut un circ şi aţi adoptat un buget care nu ajută nicio categorie socială. Uitaţi-vă, aşa cum am spus, toate categoriile sociale sunt nemulţumite de ceea ce aţi făcut cu acest buget. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Domnule Vela, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Vela:

Mulţumesc frumos.

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Domnul senator POT de Caraş-Severin, Gheorghe Vela, a votat împotrivă pentru ambele legi ale bugetelor, pentru următoarele considerente.

Nu s-au alocat pentru importante categorii de oameni suficiente fonduri.

Bătrânilor noştri nu li s-au mărit pensiile; nici măcar nu li s-au indexat.

Dar, cel mai important, la Legea bugetului asigurărilor sociale, să ne aducem aminte că anul trecut, prin Legea nr. 141/2025, Guvernul Bolojan a lăsat fără asigurare mai multe categorii de români. Prin actuala Lege a bugetului asigurărilor sociale nu s-au îndreptat lucrurile deloc. Acele persoane au rămas pe mai departe fără asigurare. Sunt oameni vulnerabili care nu beneficiază de nicio protecţie din partea statului şi noi aveam datoria, ca for legislativ, şi, mai ales, Guvernul - să îndrepte lucrurile. Iată că n-a făcut-o; a avut o oportunitate şi a ratat-o.

Pentru asta am votat împotrivă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Doamna Violeta Alexandru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Stimaţi colegi,

Sunt convinsă că echipa guvernamentală ia acest vot şi acest buget ca un semnal de responsabilitate şi ca un îndemn pentru o muncă accelerată în continuare, astfel încât, făcându-se lucrurile corect în România, oamenii să simtă că nivelul de trai va creşte în viitor, dar pe baze sănătoase, că ceea ce înseamnă aruncat cu bani de colo-colo se opreşte şi că cine este corect în această ţară, cine nu bagă gunoiul sub preş, cine ia deciziile sănătoase, şi pe termen scurt şi pe termen lung, va avea şi în Guvern, şi în echipa guvernamentală care se reflectă în Parlament, un aliat pentru tot ce înseamnă treabă şi seriozitate în România.

În acelaşi timp, aş spune colegilor care nu înţeleg că nu mai merge cu ajutoare, vouchere şi tot ce înseamnă această zonă care stimulează nemunca... (Vociferări. Gălăgie.) că e uşor... (Vociferări. Gălăgie.) e uşor de luat asemenea decizii când nu sunt banii tăi... (Vociferări. Gălăgie.) şi când împingi ţara către împrumuturi; este mai greu să întorci lucrurile la baza lor normală, să reduci aparatul public, să faci nişte măsuri de reformă pe care generaţia mea le-a aşteptat 30 de ani.

Acum este momentul să se ia deciziile curajoase.

La treabă!

Şi vom susţine ceea ce înseamnă reformarea, modernizarea şi aşezarea acestei ţări pe principii corecte. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Abrudean:

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Bolojan (prim-ministrul Guvernului României):

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi miniştri,

Vă mulţumesc tuturor parlamentarilor care aţi votat bugetul, un buget care prevede o nouă abordare, corectă faţă de cetăţeni.

Cu această ocazie, le spun românilor că toate reformele făcute până acum - reforma administraţiei, reforma pensiilor speciale, reducerile de cheltuieli din instituţiile publice - sunt reflectate în acest buget.

Bugetul reprezintă şi centura de siguranţă pe care o avem în faţa unor derapaje nedorite. Astfel, nimeni nu va putea arunca la coş efortul românilor făcut în ultimele luni şi risipi finanţele publice. Spunem adevărul şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a echilibra situaţia financiară. Avem forţa necesară să îndreptăm lucrurile şi să punem România pe baze corecte şi realiste. Trebuie să lucrăm în continuare pentru a întări România, pentru că vedem ce se întâmplă la nivel mondial, iar noi trebuie să avem capacitatea să răspundem oricărui şoc care poate veni din afară.

Mă adresez partenerilor instituţionali, agenţiilor de rating şi instituţiilor financiare, România dovedeşte prin acest buget, prin păstrarea ţintei de deficit de 6,2% că este un partener responsabil, corect, care respectă angajamentele asumate.

Mă adresez şi cetăţenilor României, cărora le mulţumesc pentru eforturile şi înţelegerea de care au dat dovadă în această perioadă şi îi asigur că acest buget asigură investiţiile necesare pentru continuarea lucrărilor publice mari şi a celor locale din România, că asigură fondurile necesare pentru funcţionarea instituţiilor publice, pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor formelor de sprijin pentru cei care au nevoie de asta.

Vă mulţumesc încă o dată.

Dumnezeu să aibă în pază România! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a: <BR>- Legii bugetului de stat pe anul 2026 (PL-x 184/2026; L 146/2026) (adoptată în procedură de urgenţă); <BR>- Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 (PL-x 185/2026; L 147/2026) (adoptată în procedură de urgenţă).  

Domnul Mircea Abrudean:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 20 martie 2026, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate, în procedură de urgenţă, de ambele Camere ale Parlamentului:

1. Legea bugetului de stat pe anul 2026; PL-x 184/2026; L 146/2026;

2. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026; PL-x 185/2026; L 147/2026.

Termenul pentru sesizare este de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă, de la data depunerii, astăzi, 20 martie 2026.

Ordinea de zi fiind epuizată, declară închisă şedinţa comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

     

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.08.