Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Corneliu Ciontu şi Kovacs Csaba Tiberiu , secretari.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, 9 iunie 1998, a Camerei Deputaţilor, cu prima parte, cea destinată intervenţiilor deputaţilor.

Domnule deputat Petre Naidin, vă rog. Se pregăteşte domnul deputat Viorel Burlacu.

Domnul Petre Naidin:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aflat acolo unde nivelul de trai este bine hrănit, preşedintele tuturor românilor, câteva zile şi al americanilor bogaţi, domnul Constantinescu a primit de la Departamentul de informaţii publice al Guvernului mai multe C.D.-uri multimedia ce vor fi oferite şi omologului Clinton, în ideea creării unei imagini noi şi reale a României în lume, cu reflectarea în mod corespunzător a situaţiei economice şi a programului de reformă, spre ştiinţa tuturor, a celor care trăiesc bine şi respectiv a altora care privesc suspinând la seriale.

Sper că lansarea informaţională să se facă după primirea, aflată în program, a celui care a uitat să ne mai privească în ochi, tocmai pentru că a demonstrat "o viziune extraordinară, hotărâre şi integritate în timpul perioadei dificile de tranziţie în Europa centrală şi de est", celebrare oferită de Institutul pentru studii est - vest.

Dacă soft-ul ar fi pregătit serios cu date reale, cred eu că viitorii investitori strategici s-ar putea răzgândi să împartă bunăstarea cu noi, chiar dacă domnul preşedinte sigur ne va prezenta "ca o comunitate mai sigură, democrată, integrată şi prosperă", eradicată de corupţie, dar cu mai puţini români, mai singuri şi neliniştiţi".

Garantul respectării dreptului omului în fiecare cătun va trebui să angreneze economia naţională în Parteneriatul strategic bilateral, de la domnul Pleşu ştiut că "Washingtonul a relevat că loby-ul cel mai eficace în favoarea candidaturii noastre la NATO ar fi cel al marilor companii americane, care au putere şi interese în România".

Mai ales că până la creşterea economică durabilă, pe care tot o fredonăm, precum şlagărul electoral, vânzarea la preţul obţinut prin bursa de valori, al cărei indice a căzut săptămâna trecută ca după apocalipsă, nu le poate fi decât favorabil celor care obţin finanţarea în numele statului, prin Hotărârea Guvernului nr. 686 de anul trecut, privind achiziţionarea unor utilaje agricole şi pe care "New York Times" îi vede activând în zona de criminalitate economică, înşelând şi pe ucrainieni cu peste 70 de milioane de dolari. Sau celor care nu se prezintă la expoziţia de tehnică militară de la Le Burget, dar lansează un proiect extrem de costisitor, de peste 2 miliarde dolari, în afacerea elicopterelor şi pentru care fac loby congresmanii americani şi respectiv senatorii orbi ai puterii, insensibili, vorba cuiva: "Când eşti sărac nu trebuie să uiţi că eşti român".

Convingător este şi domnul prim-ministru, căruia i-au plăcut tractoarele, mai mult sau mai puţin româneşti, în experienţa sa utilă prin Turcia, acolo unde sunt oferite micilor agricultori de credite pe termen lung, de peste 20 de ani, în timp ce pentru producătorii noştri, agricoli şi de utilaje, promisiunile de redresare stau primate.

Întorcându-ne în ţara celor care nu dau nimic din oficiu, dar câştigă, de acolo de unde domnul preşedinte ne transmite că este cu noi, sunt curios de metafizica celor 72 de miliarde de dolari promişi prin contracte economice, cred eu, dezavantajoase pentru noi şi avantajoase numai pentru alţii.

Din păcate nu cred că vor fi ezitări şi se va semna orice, numai în ideea că suntem ca americanii, uitând că populaţia şi bugetul de stat nu sunt la mâna şi dispoziţia puterii şi că nu se mai poate accepta constatări de genul "am chinuit în fiecare an poporul degeaba".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Viorel Burlacu, se pregăteşte domnul deputat Nicolae Ionescu. Este aici? Vă cheamă Ionescu, domnule Lădariu?

Domnul Lazăr Lădariu (din sală):

Urmez eu.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Veniţi dumneavoastră la rând, bine.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Viorel Burlacu:

Onorat auditoriu,

Acum câteva luni, într-o declaraţie arătam onoraţilor colegi că autoritatea instrucţiunilor, precizărilor şi normelor o întrece pe cea a legilor şi a ordonanţelor. Ca exemplificare trimiteam la instrucţiunile, precizările şi normele emise de Ministerul de Finanţe.

Astăzi, vin să vă prezint aceeaşi constatare din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Prin Legea nr. 215 din 1997 s-a stabilit înfiinţarea Casei sociale a constructorilor, lege publicată în "Monitorul Oficial" nr. 372 din 22.12.1997.

Prin lege şi prin Ordinul nr. 674 din 15.12.1997 se stabilea, în vederea asigurării protecţiei sociale a salariaţilor, ca în perioada 1 decembrie 1997 - 31 martie 1997, nivelul retribuirii pe timpul nelucrat, obligaţiile la buget şi faptul că pe această perioadă salaritul nu pierde calitatea de salariat. Dar, minunea a ţinut doar o lună, deoarece, prin Minuta din 28.01.1998, semnată de Dorin Nicolae Pârvu, Anton Predescu, Irimie Catargiu, Anca Mărgineanu şi Dan Cristescu, se stabileşte: "Se anulează articolul nr. 8 din Normele interne 738/1/5 din 20.01.1998. Pe perioada 1 decembrie 1997 - 31.01.1998 nu există obligaţie la plată a asigurărilor sociale şi contribuţiei de şomaj. Perioada de întrerupere nu constituie vechime în muncă".

Iată că, peste instrucţiune, normă şi precizare apare şi minuta ca temei de drept.

Domnilor colegi,

Ne place sau nu, realitatea este următoarea: ţara este a nimănui, autoritatea a dispărut când un înscris denumit "minută" are autoritatea de a infirma o prevedere din lege.

Nu-mi exprim nici cea mai vagă speranţă că intervenţiile mele vor avea rezultate. Îmi exprim convingerea că, ajunse la cunoştinţa concetăţenilor mei şi ale alegătorilor noştri, aceştia vor realiza necesitatea introducerii ordinii în ţară.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Baciu.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Un adevăr tutelar, apăsător ca umbra unei prevestiri, dăinuie acum asupra existenţei fraţilor basarabeni, dincolo de Nistru, făcută ţăndări de războiul şi de politica secesionistă a lui Igor Smirnov. Liniştea s-a dus, iar Ilie Ilaşcu zace tot mai bolnav în temniţa de Hlinoaia. Iar oamenii sunt tot mai indiferenţi, adeverindu-se ceea ce cu toţii ştim prea bine: pe români îi adună doar furtunile, trăsnetele şi nenorocirea. Odată acestea trecute, ei uită totul, îngrijorător de repede.

Războiul transnistrean a lăsat răni adânci, a adus multă durere şi necurmate suferinţe în casele românilor basarabeni. Cei care atunci s-au aruncat cu mâinile goale în vâltoarea vremii au fost repede uitaţi şi ei. O constată cu justificată amărăciune acum Petru Burlacu, Viaceslav Varlaam, Ion Borş, Anatol Beşliu, alţi voluntari din Tighina, Cocieri şi Dubăsari, care ştiu că tocmai "Capul plecat sabia îl taie", iar când trec Nistrul constată că după conflictul fraticid întreţinut cu gazul aruncat de Armata a 14-a muscălească de ocupaţie, în casele lor s-au înstăpânit cazacii.

Multă apă a mai curs pe Nistru, iar Ilie Ilaşcu, singurul parlamentar al Republicii Moldova şi din Europa anului 1998, care pe perioada mandatului este reţinut şi condamnat, se află tot în închisoare. Şi azi avem înaintea ochilor pe rusoaica Olga Ivanovna, pronunţând cumplita sentinţă "a surzion crastrelu", adică mai pe înţelesul tuturor "Moarte prin împuşcare!".

Şi peste ameninţarea de gheaţă a morţii, glasul de tunet al lui Ilaşcu: "La revedere! Vă iubesc, popor român", îndemnat de măicuţa lui înstristată: "Fii mândru, cum ai fost odată!", Ilie Ilaşcu a rămas acelaşi dârz, neînfricat şi de neclintit luptător.

Deputat în două legislaturi succesive în Parlamentul de la Chişinău, Ilie Ilaşcu continuă să se afle în penitenciarul de la Hlinoaia, ca monedă de schimb pentru statutul teritoriului de dincolo de Nistru.

Este de datoria Parlamentului României, pentru a dovedi tocmai că suntem această insulă de onoare latină, să facă demersurile necesare pentru declanşarea procedurilor legale de eliberare a lui, mergându-se chiar până la rejudecarea procesului într-o altă ţară. În acest sens, forul legislativ român este îndemnat să se adreseze preşedinţilor României şi Republicii Moldova, liderilor Statelor Unite ale Americii şi Rusiei, ai altor ţări europene, secretarilor de stat americani, senatorilor congresului, miniştrilor de externe ai României şi Moldovei, Rusiei, să intervină pentru punerea lui în libertate.

Altfel, de la Nistru până la Tisa fraţii consângeni au tot dreptul să-şi cânte pe mai departe durerea, "că au luptat pentru sfânta libertate, de care noi n-avem parte".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Mihai Baciu, se pregăteşte domnul deputat Nicolae Popa.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Este cunoscu adevărul că poporul care nu-şi cunoaşte şi nu-şi respectă istoria este condamnat să o repete.

Monumentele istorice şi de artă sunt adevărate concentrate de memorie a unui popor, pentru că păstrează pentru decenii şi secole ceea ce are acesta mai preţios: talentul, inventivitatea, efortul creator şi amintirea evenimentelor care i-au marcat existenţa. De aceea, grija pentru conservarea acestor monumente, reflectă la modul cel mai semnificativ dragostea şi respectul unui popor pentru propria istorie şi pentru propriile valori.

Palatul culturii din Iaşi este un asemenea monument. El nu este recunoscut doar ca efigie a vechii capitale a Moldovei şi pentru scurt timp a României, dar prin stilul său neogotic este considerat ca una din ultimile expresii ale arhitecturii romantice, care prelungeşte în veacul nostru spiritul glorios al veacului trecut. În plus, el adăposteşte muzee de valoare naţională.

Deşi la terminarea lui, în 1925, palatul a beneficiat de instalaţii ultramoderne pentru acel timp, odată cu trecerea vremii, dar şi din cauză că ele ţin de activitatea omului, el s-a degradat continuu, ajungând azi într-o stare absolut critică, care necesită reparaţii capitale urgente. În caz contrar, spun specialiştii, el se va prăbuşi la primul cutremur de intensitate medie sau se va deteriora iremediabil din cauza intemperiilor şi a unor intervenţii necugetate ale oamenilor.

Specialiştii au tras demult semnalul de alarmă privind starea Palatului Culturii din Iaşi şi a muzeelor, toate de valoare naţională, care sunt adăpostite în el. Acoperişul este spart în multe locuri, astfel încât apa se infiltrează până la nivelurile inferioare, producând fisuri din ce în ce mai mari. Fundaţia vechii Curţi Domneşti, pe care este ridicat palatul, alcătuită din zidărie de piatră legată cu var hidraulic şi pământ galben, necesită intervenţii urgente cu mijloace moderne. Construcţiile masive ridicate în preajma lui, locuri de locuinţă şi hoteluri, au ridicat nivelul apelor subterane până spre suprafaţă, asecând în plus fundaţia şi pereţii palatului.

În efortul lor de a atrage atenţia asupra stării alarmante a edificiului, directorul şi Consiliul de administraţie au deschis recent o expoziţie de fisuri. A fost tipărit şi un pliant pe care l-aţi primit şi dumneavoastră, parlamentarii, cu fotografii foarte sugestive şi convingătoare ale acestor fisuri.

După calculele specialiştilor ar fi necesare cam 50 de miliarde de lei pentru restaurarea acestui monument.

Trebuie să atragem, de asemenea, atenţia că mai sunt necesare intervenţii urgente şi la alte monumente istorice de valoare naţională din Iaşi, cum ar fi: Biserica Bărboi a lui Ion Creangă, Teatrul Naţional, Casa Pogor a Junimii, unde mai trebuie doar un singur miliard de lei, pentru a fi încheiate lucrările care durează de câţiva ani şi altele.

În 1997, Ministerul Culturii a alocat pentru obiectivele culturale istorice din Iaşi o sumă de aproximativ 11 miliarde, din care pentru palat doar 2, sumă cu totul insuficientă pentru nevoile acestuia.

Facem un apel insistent către Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, către întregul Guvern, dar şi către dumneavoastră, membri ai Parlamentului României, să contribuiţi cu toţii, în limita tuturor posibilităţilor, la salvarea acestui inestimabil monument arhitectonic, istoric şi de artă, care este Palatul Culturii din Iaşi.

Ştim că nu sunt bani suficienţi, ştim că există nevoi peste tot, că sunt solicitate fonduri pe multe şantiere de restaurare din ţară, dar mai ştim şi că este nevoie de o ierarhizare atentă a acestor nevoi, iar nevoia de cultură şi de memorie istorică este pentru un popor cel puţin la fel de imperativă ca aceea economică.

Iată de ce, considerăm potrivit să încheiem cu două observaţii: salvarea monumentelor istorice şi de cultură din Iaşi nu este o favoare acordată Iaşiului, ci un act de recunoaştere a valorilor superlative ale pământului moldav, pentru întreaga istorie a poporului nostru şi a doua - a acorda prioritate absolută acestui obiectiv, simbol al culturii naţionale şi ieşene, credem a fi un imperativ al acestei etape istorice şi al programului naţional de restaurare a monumentelor.

Am folosit mereu pluralul în această declaraţie a mea, pentru că această declaraţie a fost susţinută ieri tot în această formă în plenul Senatului, de către colegul meu de la Iaşi, senatorul Dan Constantin Vasiliu.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Popa, se pregăteşte domnul deputat Ioan Bivolaru.

Domnul Neculai Popa:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am luat la cunoştinţă cu o plăcută surprindere recenta luare de poziţia a ministrului de finanţe, domnul Daniel Dăianu, privind afacerea "Bel Helicopters", care ne-a avertizat că este prea costisitoare pentru România anului 1998. Domnia sa ne-a spus verde în faţă că în acestă situaţie grea, România trebuie să aleagă între cumpărarea de tunuri sau a asigura pâinea ţării. Nu avem bani de tunuri, nu avem bani de elicoptere, care ne-au costat circa 2 miliarde de dolari, este clar, o spune cu toată autoritatea ministrul de finanţe, omul care ţine în mâinile lui puşculiţa naţională. Nenorocirea este că nu se găsesc bani nici pentru pâine. Iată că zilele acestea, chiar reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, respectiv ministrul Dinu Gavrilescu, a recunoscut că la sate, în hambarele ţăranului se află 2 milioane de tone de grâu, care nu se grăbeşte să-l achiziţioneze, reprezentând în momentul de faţă, în cele mai multe situaţii, hrană pentru şobolani şi şoareci.

Dacă ceilalţi reprezentanţi ai puterii se zbat din răsputeri pentru a îngloda şi mai mult România în datorii, de 2 miliarde de dolari, în schimb, un alt reprezentant al actualei puteri declară triumfalist că pentru achiziţionarea grâului, din producţia anului 1998, avem la dispoziţie 80 de miliarde de lei, în condiţiile în care, pentru a asigura pâinea ţării avem nevoie de cel puţin 5.000 de miliarde de lei. Este incredibil şi rămâi uimit de ceea ce se petrece în agricultura românească. Am lichidat şi falimentat complexele de porci şi păsări, taxele vamale impuse de Acordul criminal "Cefta" a descurajat şi a împins spre faliment floarea agriculturii româneşti. Am decimat efectivele de bovine, din cauza căreia importăm totul pentru consumul alimentar din această ţară: carne de porc şi vită din Polonia, Ungaria, Olanda, ouă, lapte din Olanda şi Polonia, legume, fructe din Olanda şi Turcia, ulei şi zahăr din Ungaria, Turcia, Spania şi Moldova. Şirul lung al produselor alimentare importate poate continua la nesfârşit. Aici ne-a adus politica agrară performantă a celor de la putere, adică, cum spune românul, la sapă de lemn.

Este imposibil, ca oameni ai acestui pământ binecuvântat, cunoscuţi din neamul nostru ca mari producători de hrană, să ajungem să ne hrănească alţii, în aceste condiţii.

Ce se întâmplă cu noi? Ce se întâmplă cu această ţară? Pur şi simplu suntem victimele unor interese oculte, dincolo de graniţele ţării, cu complicitarea unor reprezentanţi ai puterii. Şi toate acestea, în timp ce ministrul agriculturii, domnul Gavrilescu, flutură pe toate canalele mass-media steagul mincinos al succeselor agriculturii româneşti, minţind cu tupeu o ţară întreagă care vede cu propriii ochi dezastrul în care se găseşte agricultura românească.

În cabinetul ministrului Gavrilescu toate sunt de culoare roz bombon, dar pe tarlaua ţării lucrurile sunt foarte cenuşii, bat spre negru. Problema este cât o să ţină şandramaua? Personal cred, o scadenţă este foarte apropiată. Bate foamea în uşa românului de o să se audă inclusiv la uşa ministrului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Ioan Bivolaru, se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Asistăm în ultima vreme la un concurs naţional pe teme de reformă, în care se vrea a se dovedi opiniei publice că dintr-un capriciu selectiv, reformatorii se găsesc numai într-o anumită parte a Guvernului şi că tot ce emană de la aceştia este de incontestabilă valoare şi că nimeni nu trebuie să mai aibă îndoieli în această ţară.

Cazul Renel-ului, Romgaz-ului, S.N.C.F.R.-ului, sunt exemple de ultimă oră în care opinia publică este dirijată spre a încremeni în faza extazului incipient, în faţa bogăţiei de idei novatoare în materie de reformă şi restructurare, fără ca dirijorii vremelnici ai acestui demers să sesizeze că toate aceste măsuri, aşa-zis reformatoare, poartă pecetea voluntarismului şi au darul doar de a epata în acest concept general al neputinţei şi nepriceperii.

Una din ideile mediatizate în cele patru puncte cardinale ale României, în ultimile săptămâni, este aceea emanată de la ministrul transporturilor care încearcă să ne convingă de necesitatea spargerii S.N.C.F.R.-ului în alte trei distincte societăţi naţionale: cea a infrastructurii feroviare, cea a transportului feroviar de marfă şi cea a transportului de persoane.

Consistenţa, oportunitatea şi valoarea acestei idei generoase este măsura voluntarismului probat de atâtea ori de domnul ministru în cauză, aflat permanent sub zodia unui aventurism cotidian, la care busola nu mai constituie un remediu.

Trebuie să avem capacitatea de a desluşi ce se ascunde dincolo de cântecul de sirenă al domnului Băsescu şi să convenim de la început că restructurarea S.N.C.F.R. nu se poate limita la scopul în sine, ci trebuie să reflecte rolul pe care statul doreşte să şi-l acorde imediat şi în perspectiva operatorului naţional feroviar, precum şi capacitatea statului de a se implica financiar în programul de reformă al S.N.C.F.R.-ului. Or, sub această guvernare se recunoaşte plenar incapacitatea statului de a se implica într-o asemenea întreprindere, de o asemenea anvergură şi de mare necesitate şi de importanţă naţională.

Dezideratul principal al restructurării S.N.C.F.R. este acela de a satisface cerinţele pieţei interne şi internaţionale în transportul feroviar, corelat cu un program coerent şi realist de integrare europeană. În acest context, statul trebuie să contribuie corespunzător la susţinerea financiară a infrastructurii feroviare şi a serviciilor sociale în transportul de călători, după proceduri similare cu cele existente în Uniunea Europeană.

S.N.C.F.R., ca membră a unor organisme feroviare europene, trebuie să respecte acordurile şi convenţiile internaţionale la care suntem parte şi să-şi acordeze direcţia şi ritmul restructurării cu evoluţia europeană pe piaţa transporturilor.

Reforma transportului feroviar în statele europene a demarat cu trei decizii majore. În primul rând ştergerea datoriei căilor ferate naţionale, prin preluarea acesteia la datoria publică. În al doilea rând, introducerea conceptului de exploatare comercială a infrastructurii feroviare, prin introducerea tarifului de utilizare a infrastructurii. Şi în al treilea rând, acoperirea de către bugetele naţionale şi locale a costurilor serviciilor sociale ale transportului de persoane, în proporţie cuprinsă între 25 şi până la 55 % din totalul veniturilor sectorului de călători.

Este cunoscut faptul că România cheltuie pentru infrastructură de 30 până la 65 de ori mai puţin decât în ţările Uniunii Europene, că statul nostru contribuie doar cu 6,6 % pentru serviciile sociale, faţă de 28 până la 83 % ca în restul statelor, că tarifele pentru transportul de călători sunt mai scăzute cu de 3 ori până la 16 ori decât acestea, dar ridicate în corelaţie cu veniturile populaţiei.

În acest context, reforma S.N.C.F.R. înseamnă finanţarea infrastructurii şi a serviciilor sociale şi nu divizarea instituţională a S.N.C.F.R., după modele inexistente sau neverificare practic.

Separarea instituţională a tranportului feroviar de marfă şi de călători, faţă de infrastructură, nu există decât în Anglia, unde deja acest lucru a fost impus de existenţa celor 27 de operatori de transport, iar acum această ţară se confruntă cu probleme, în acest sector, sector care reprezintă doar 6 % din totalul transporturilor.

În Germania, Franţa, Italia şi Austria, separarea acestor activităţi s-a realizat numai în plan financiar, prin separarea gestiunilor respective.

Deşi în România transportul feroviar nu mai este un monopol, reprezentând doar 55 % din totalul transporturilor, acesta rămâne un transport de importanţă naţională şi strategică şi nu ne putem permite, prin inovaţii, eşecuri care vor afecta grav echilibrele economice şi sociale, şi aşa precare la această dată în România.

Ministrul transporturilor trebuie să înţeleagă că nu suntem în faza în care să ne permitem ca, avându-l pe domnia sa la cârmă, să pornim aiurea în descoperirea de noi pământuri, penrtu a smulge câteva aplauze în plus la vreun simpozion internaţional.

La această dată, în România, din partea puterii, nu are nimeni credibilitatea necesară asumării unui astfel de risc, ale cărui rezultate nu le poate garanta nimeni. Şi dacă opinia publică, după aproape doi ani de zile, nu oferă Guvernului dreptul de garant, firesc este să ne întrebăm cine preia această responsabilitate.

Comunitatea Europeană priveşte cu interes orice iniţiativă insolită a estului, pentru că indiferent de rezultate, aceasta are partea ei de câştig.

Restucturarea S.N.C.F.R. trebuie abordată folosind modelele şi tendinţele reţelelor feroviare europene, singurele cu care ne putem compara şi la care dorim să avem deschidere. Modelul general este acela în care infrastructura funcţionează în aceeaşi corporaţie cu operatorii majoritari în transportul feroviar, fiecare însă având gestiune separată.

Modelul românesc trebuie în această etapă să fie structurat în aceleaşi coordonate, altfel restructurarea va fi compromisă din start.

Separarea financiară a activităţilor de bază este în coordonatele unei evoluţii naturale, europene, care poate crea premisele şi unei separări instituţionale, dacă va fi cazul, în viitor.

Atât costurile, cât şi riscul unei astfel de abordări sunt mult mai reduse, aceasta constituind o componentă în plus a oportunităţii modelului.

Directivele consiliilor comunităţilor europene nu prevăd separarea instituţională, decât ca variantă teoretică, separarea financiară fiind modelul unanim acceptat.

Costurile acestor restructurări trebuie să primeze în opţiune şi aceste costuri se anunţă de la început ca fiind foarte mari, într-un sector căzut deja la linia de plutire, cu atât mai mult cu cât în opţiunea separării instituţionale nu există nici măcar garanţia consolidării acumulărilor şi a corectării cu costuri minime a erorilor inevitabile.

Problema esenţială a restructurării S.N.C.F.R. nu trebuie să o constituie separarea instituţională, ci ştergerea datoriei acestui sector, care odată separat financiar trebuie degrevat de acest balast, care trebuie preluat în administrare şi lichidare pe o perioadă de 20 - 25 de ani...

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnule deputat, aţi depăşit 9 minute de când vorbiţi. Vă rog frumos, aveţi timpul limitat la trei minute. Este vorba de respect faţă de ceilalţi colegi care mai urmează să vorbească.

Domnul Ioan Bivolaru:

Da, domnule preşedinte, încerc să închei.

Deci, ... preluat de către o instituţie special creată sau de la început de către F.P.S.

Datoria actuală a S.N.C.F.R., de circa 450 de milioane de dolari, comparată cu datoriile căilor ferate europene, reprezintă cote cuprinse între 0,1 până la 1 % din acestea, ceea ce denotă că transportul feroviar din România, în perioada 1990 - 1997, nu a constituit o presiune excesivă asupra bugetului, fiind departe de imaginea catastrofică croită propagandistic de către actuala putere.

În încheiere, trebuie să înţelegem că restructurarea SNCFR trebuie realizată în spirit european, că nimeni nu are dreptul să ipotecheze viitorul, că aceasta nu poate fi o iniţiativă personală datorată unor insomnii, că nu poate face obiectul parlmaresului personal al cuiva anume la vreo şuetă internaţională, că nu poate fi plasată sub semnul intereselor de grup, de partid sau de imagine sau să facă obiectul agreabilităţii datorită potenţialelor posturi care vor suplimenta schema Ministerului Transporturilor.

Restructurarea prin spargerea SNCFR şi nu prin adoptarea măsurilor de stringentă şi reală urgenţă reprezintă o gravă eroare, eroare pe care opinia publică este blocată să nu o descifreze şi care nu a făcut obiectul vreunei dezbateri publice de către mass-media, fie ea şi în limite de suficienţă. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Rugămintea mea este, pentru toţi cei care au vorbit sau urmează să vorbească, să îşi sintetizeze materialele la trei minute şi să încerce să se cronometreze. E un lucru pe care îl făceam în facultate când erau anumite examene, pentru că, uite, adineauri practic a fost o expunere care a atacat un domeniu, e adevărat, foarte complicat, foarte complex, dar ca să-l rezolve probabil că trebuia să mai urmeze încă ore şi ore de discuţii.

Domnul deputat Ilie Neacşu. Se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Au trecut aproape 20 de luni de când CDR, USD şi UDMR s-au aşezat în şaua puterii şi toate barometrele care măsoară nivelul de trai indică o situaţie catastrofală pentru majoritatea covârşitoare a românilor. Timpul scurs de la câştigarea prin minciună a alegerilor a fost folosit doar pentru satisfacerea unor interese personale sau de grup ale celor ce compun bizara coaliţie. Ţărăniştii şi liberalii au reuşit să reintre nelegal în posesia unor moşteniri, pediştii şi-au refăcut capitalul politic pe seama inocenţei partenerilor, iar udemeriştii şi-au plantat tăbliţe bilingve şi au împânzit Ardealul cu tot felul de monumente antiromâneşti, solicitând chiar autonomie teritorială şi universitate în limba maghiară.

Nici intransigentul lider al CDR de dinainte de alegeri, actualul preşedinte al României, nu s-a lăsat mai prejos în acest interval de timp. Din subsoluri murdare şi talciocuri întunecoase, domnul Emil Constantinescu a mutat sediul central al mafioţilor şi corupţilor aproape de jilţul său în chiar Palatul Cotroceni, încercând o acoperire a acestora sub uniforma SPP şi a consilierilor săi principali.

Dar nu în direcţia aceasta doresc să-mi continui declaraţia, stimaţi colegi.

De 20 de luni, eu încerc să aflu dacă în Parlament există cu adevărat ţărănişti şi liberali, adică urmaşi ai lui Mihalache, ai lui Maniu sau ai Brătienilor. Pentru a demonstra tuturor că sunt animat de cele mai bune intenţii, voi veni cu câteva declaraţii ale unor veritabili ţărănişti şi liberali din perioada interbelică, toate pe teme economice şi nu din resortul naţional pe care l-aţi abandonat cu totul.

În 1935, teoreticianul Gheorghe Zane spunea: "Dezvoltarea şi propăşirea ţărănimii şi a întregului popor român este inseparabil legată de evoluţia industrială. În mod special trebuie să asigurăm fabricarea în România a uneltelor şi maşinilor agricole, producerea îngrăşămintelor ghimice şi nici un efort nu trebuie evitat pentru producerea armamentului şi materialului necesare înzestrării armatei".

La rândul său, Virgil Madgearu declara: "Nu se poate vorbi de agrarianism contra industrialism. Dimpotrivă, se descoperă o întregire reciprocă între dezvoltarea agriculturii ţărăneşti şi întreprinderile industriale mari".

Cu voia dumneavoastră, voi prezenta câteva luări de poziţie ale unor teoreticieni liberali, care se dovedesc mult mai tranşanţi şi într-o contradicţie totală faţă de urmaşii lor de azi. Să le dau cuvântul.

Vintilă Brătianu: "Ţara noastră are toate condiţiile materiale pentru a fi un stat industrial complet".

Ştefan Zlătin: "Viitorul nostru e legat de această chestiune vitală pentru noi. Ne trebuie o mare industrie".

Mihail Manoilescu: "Productivitatea industrială este atât de covârşitor mai mare decât productivitatea agriculturii, încât renunţarea la politica de industrializare înseamnă pentru orice ţară renunţarea la orice viitor economic".

Victor Slăvescu: "Nu avem nici un interes ca economia noastră naţională să alimenteze anual centrele din apus cu însemnate venituri obţinute din exploatarea bogăţiilor noastre. Din contră, prin dezvoltarea industriei proprii, prin limitarea penetraţiei capitalului străin, se asigură menţinerea în ţară a acestor venituri, creşterea bogăţiei naţionale, consolidarea independenţei României".

Mă opresc aici, stimaţi colegi, asigurându-vă că cei pe care i-am citat n-au fost nici comunişti, nici socialişti, ci bravi români, ţărănişti şi liberali. Regret din suflet că de aproape 20 de luni n-am auzit nici o declaraţie a vreunui coleg ce-şi revendică obârşia politică într-unul din cele două partide interbelice, care să corespundă într-o cât de mică măsură liniilor trasate de adevăraţii ţărănişti şi liberali. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea. Se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari. Este aici? Nu este. Nefiind doamna Leonida Lari, o să urmeze domnul deputat Nicolae Ionescu. Vă rog.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi îngăduiţi să aplic aceeaşi metodă pe care, tot cu îngăduinţa dumneavoastră, am mai aplicat-o şi altă dată, având două materiale destul de întinse, să le pot prezenta doamnei stenografe pentru a fi cuprinse în stenogramă, eu doar parafrazându-le aici în cele trei minute pe care le am la dispoziţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Este foarte corect modul dumneavoastră de a vedea. Dumneavoastră, în trei minute, sintetizaţi materialele şi le daţi in extenso pentru stenogramă.

Domnul Petre Ţurlea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Iată cele două materiale.

Primul este un memoriu al Grupului Şcolar Economic nr.2 din Sfâtu Gheorghe. Este singurul grup economic românesc din tot judeţul Covasna. Mai există acolo un singur liceu teoretic românesc.

Acest memoriu mi-a fost dat mie, ca reprezentant al românilor din Covasna, şi l-am înaintat domnului ministru şi, de asemenea, celor două comisii de învăţământ, a Camerei şi a Senatului.

Este vorba de faptul că acest grup economic românesc din Sfâtul Gheorghe se vrea, exact în acest moment, de către conducerea locală a UDMR-ului, se pare cu nişte alianţe în cadrul Ministerului Învăţământului, să fie desfiinţat. Iată câteva fraze doar din acest strigăt de ajutor al personalului didactic din acest grup şcolar românesc din judeţul Covasna către Parlamentul României. Printre altele, se spune că adevăratul motiv al dorinţei de desfiinţare a acestui grup economic este dorinţa de a distruge această şcoală pentru că funcţionează numai cu clase cu limba de predare română. De asemenea se spune: "Considerăm că elevii pe care-i pregătim ca absolvenţi de şcoală profesională trebuie să cunoască în primul rând limba română, ei fiind cuprinşi în reţeaua de alimentaţie publică şi prestări servicii a judeţului Covasna, zonă cu un potenţial turistic ridicat, în care vin la odihnă şi tratament persoane din întreaga ţară şi care au pretenţie să li se vorbească corect româneşte".

Şi iată sintetizate, tot în acelaşi material, de către profesorii acestui liceu, cauzele dorinţei de desfiinţare a acestui liceu.

În primul rând, se urmăreşte desfiinţarea şcolii pentru că este unitate de învăţământ cu limba de predare română.

Doi, se urmăreşte recuperarea în perspectivă a clădirii şcolii situată chiar în centrul Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru a transforma această clădire într-o instituţie de învăţământ superior cu predare în limba maghiară.

Şi, trei, "unitatea noastră, datorită pregătirii pe care o oferă elevilor, este foarte căutată în judeţ şi chiar în judeţele limitrofe, constituind o reală concurenţă pentru Liceul economic maghiar, unitate şcolară care nu reuşeşte decât cu greu să-şi realizeze planul de şcolarizare".

Şi, în finalul acestui memoriu, iată şi fraza cea mai zguduitoare, zic eu, către Parlamentul României: "Dorinţa noastră, a întregului personal care deserveşte această şcoală, este ca soluţia pe care o veţi găsi să fie definitivă sau cel puţin pe o durată de 5-10 ani, întrucât ne-am săturat - ne-am săturat, spun profesorii aceştia români din Sfântu Gheorghe - ca anual să fim hărţuiţi, ameninţaţi cu desfiinţarea fie şi prin comansare, să fim la cheremul celor care fac politica UDMR-ului". Mai clar nici că se poate.

Am înaintat acest memoriu şi domnului ministru şi aştept să văd rezultatul, bazându-mă în continuare pe sentimentele domniei sale patriotice.

Un al doilea document, este vorba de un document fericit, zic eu. Pentru prima dată, diaspora românească s-a solidarizat în jurul unei probleme grave din interiorul ţării. Este vorba de problema aceea a orfelinatului condus de călugăriţele "Inimi neprihănite" din Odorheiul Românesc. S-a format la Paris, în primăvara aceasta, un comitet de susţinere morală a Congregaţiei Inimii Neprihănite, comitet care mi-a înaintat un memoriu. Din partea Camerei a fost înaintat către mine acest memoriu, iar la Senat domnului senator Pruteanu. De asemenea, s-a înaintat acest memoriu preşedintelui României şi domnului prim-ministru.

Memoriul are ataşat o listă cu semnături pentru susţinerea acţiunii acestui comitet internaţional cu sediul la Paris. O să vă rog, doamnelor şi domnilor colegi, care vreţi să citiţi acest memoriu şi care vreţi să semnaţi această listă de susţinere morală, să veniţi la mine. Până atunci, înaintez acest memoriu doamnei stenografe şi vreau, de la această tribună a Camerei Deputaţilor, să felicit, pentru prima dată am această ocazie, diaspora românească pentru faptul că a ştiut în sfârşit să se unească pentru rezolvarea unei probleme româneşti stringente. Mulţumesc.

(Prezentăm în continuare materialele depuse de domnul deputat Petre Ţurlea la secretariatul şedinţei:

"Grupul şcolar economic nr.2

Sfântu Gheorghe

Nr.408 din 22.05.1998

C ă t r e :

Ministerul Educaţiei Naţionale

D-lui ministru Andrei Marga

Prin prezentul memoriu, vă aducem la cunoştinţă situaţia critică în care se află Grupul Şcolar de Cooperaţie Sf.Gheorghe, Covasna, situat pe strada P-ţa Libertăţii nr.11, care în acest an şcolar funcţionează sub denumirea de Grupul Şcolar economic nr.2, Sf.Gheorghe.

Sub lozinca intrării în legalitate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna şi Consiliul Local şi-au dat mâna pentru desfiinţarea acestei unităţi şcolare. Adevăratul motiv este, de fapt, dorinţa de a distruge această şcoală pentru că funcţionează numai cu clase cu limba de predare română, conform Regulamentului de funcţionare a şcolilor de cooperaţie.

Grupul Şcolar de Cooperaţie din Sf.Gheorghe fiinţează din 1949 şi până în 1990 a fost susţinut financiar de către Centrocoop Bucureşti, care, prin Uniunile Judeţene, şcolariza elevi pe bază de contract pentru prpriul sistem cooperatist.

Situaţia şcolii a început să se deterioreze începând cu anul şcolar 1990, datorită problemelor financiare. Conform Legii Învăţământului din 1995 art.117(2) "Finanţarea învăţământului cooperatist se asigură din fonduri proprii ale asociaţiilor cooperatiste, din taxe şcolare şi din alte surse".

În câte unui protocol încheiat anual între Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna şi Centrocoop - Bucureşti, şcoala a fost finanţată începând cu anul 1994 de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru cheltuieli de salarizare a întregului personal şi de către Consiliul Local pentru cheltuielile de întreţinere.

în luna iunie 1997, am fost avertizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, prin persoana d-nei inspector general Keresztely Irma, că nu vom mai fi susţinuţi financiar de către cele două instituţii susmenţionate, propunându-ni-se comasarea cu Liceul Economic din localitate. Motivul invocat a fost din nou aşa-zisa "intrare în legalitate" ca şi când până acum am existat în afara legii.

În cele din urmă, la intervenţiile Prefecturii Judeţului Covasna, personal a d-lui prefect Tetu Gheorghe am reuşit ca pe 16 octombrie 1997 să primim din partea M.E.N. aprobarea de funcţionare pentru anul şcolar 1997-98 sub numele de Grupul Şcolar Economic nr.2. Considerăm că acesta este primul pas spre comasarea cu Liceul economic din localitate, intrucât într-un oraş ca Sf.Gheorghe nu au cum să funcţioneze două licee economice.

Menţionăm că între 1 septembrie 1997 şi 16 octombrie 1997 personalul nedidactic, cel auxiliar, maistrii instructori nu şi-au primit retribuţia, Inspectoratul Şcolar asigurând doar plata personalului didactic. Din nou s-a invocat mult îndrăgita formulă a "intrării în legalitate", conform Legii Învăţământului din 1995, art.117, alin.3.

Incepând cu 18 octombrie 1997, Inspectoratul şcolar a asigurat plata salariilor pentru întregul personal didactic şi nedidactic. În schimb, au început presiunile din partea Consiliului Local. Mai întâi nu am fost prinşi în procentul de suplimentare a bugetului şcolii pentru trim.IV/1997, lucru de care au beneficiat toate şcolile din judeţ. Apoi, începând cu luna ianuarie 1998, acelaşi Consiliu Local a refuzat să ne mai plătească integral cheltuielile de întreţinere, invocând motivul că ei nu întreţin clădirile "altora". La întrebarea mea, adresată d-lui primar, cum ne vom descurca, răspunsul a fost scurt: "Închideţi şcoala!".

În baza protocolului încheiat între Centrocoop - Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Consiliul Local este obligat să ne plătească cheltuielile de întreţinere, noi fiind cuprinşi, cu cele 19 clase, în planul de şcolarizare al judeţului Covasna.

În urma consultării unui jurist, conform legii, în temeiul prevederilor art.ş167 (2) din Legea Învăţământului, Consiliul Local are obligaţia asigurării din bugetul local a cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii a bazei didactico-materiale. În urma nerespectării protocolului încheiat, şcoala poate sesiza în instanţă de judecată, în condiţiile legii, Consiliul Local.

În prezent, datoriile şcolii către diverşi furnizori (RADET, ROMGAZ etc.) se ridică la cca 200 milioane lei. Începând cu 20 februarie a.c. ni s-a sistat furnizarea apei calde, deşi în internatul şcolii locuiesc cca 60 de elevi ce-şi achită lunar, cu mari sacrificii din partea părinţilor, taxele de întreţinere. De asemenea, lipsa apei calde se resimte şi în cantina şcolii, în laboratorul de cofetărie, în atelierul de frizerie-coafură şi în braseria şcolară, unde se desfăşoară zilnic, în două schimburi, activitatea de instruire practică a elevilor.

Pe data de 24 martie a.c. am primit din partea M.E.N. Circulara nr.22 referitoare la programujl de măsuri "Politica pentru sănătate în şcoli" care, la capitolul "Măsuri urgent minimale", pct.c, prevede: "aplicarea cu stricteţe a normelor igienico-sanitare în cantine şi internate şcolare". Noi nu putem răspunde acestei adrese întrucât toate demersurile făcute în acest sens la Consiliul Local nu au avut nici un rezultat, datorită înţelegerii între Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Local de a ne desfiinţa prin neplata datoriilor la diverşi furnizori.

Considerăm că motivul principal pentru care nici Inspectoratul Şcolar, nici Consiliul Local nu doreşte să ne mai finanţeze, ignorând protocolul semnat, este faptul că suntem şcoala cu limba de predare română, a doua din oraş după Liceul Teoretic "Mihai Viteazul" şi singurul grup şcolar românesc.

Menţionăm că la inspecţia frontală organizată la unitatea noastră de către Inspectoratul Şcolar între 6-14 februarie a.c. am obţinut rezultate foarte bune, lucru ce se poate verifica citind procesul verbal încheiat în registrul şcolii de către inspectorii de specialitate.

Şcoala se bucură de o bună reputaţie în oraş, lucru pe care îl puteţi afla de la un număr mare de persoane de bună credinţă. Aceasta datorită bunei instruiri a elevilor, cât si calităţii serviciilor prestate în atelierele şi laboratoarele noastre. Noi nu cerem eludarea legilor, ci găsirea unei posibilităţi de a ne menţine în forma actuală, ca grup şcolar independent, cu limba de predare română, fără comansarea cu altă şcoală. Putem exista ca unitate şcolară independentă cuprinsă în reţeaua M.E.N. ca "Şcoală de arte şi meserii", având în vedere profilurile existente (bucătari, ospătari, cofetari, frizer-coafor, croitor).

Considerăm că elevii pe care-i pregătim ca absolvenţi de şcoală profesională trebuie să cunoască în primul rând limba română, ei fiind cuprinşi în reţeaua de alimentaţie publică şi prestări servicii a judeţului covasna, zonă cu un potenţial turistic ridicat, în care vin la odihnă şi tratament persoane din întreaga ţară şi care au pretenţie să li se vorbească corect româneşte.

Există cel puţin 4 motive pentru care Inspectoratul Şcolar Covasna, împreună cu Consiliul Local doresc desfiinţarea acestei unităţi şcolare:

1. Desfiinţarea şcolii ca unitate de învăţământ cu limba de predare română.
2. Recuperarea, în perspectivă, a clădirii şcolii situată în centrul municipiului, pentru a o transforma în instituţie de învăţământ superior probabil cu limba de predare maghiară.
3. Este cunoscut faptul că se va face o reevaluare a bazei tehnico-materiale existente în şcoală în vedere obţinerii unei acreditări de funcţionare a unităţii. La o astfel de reevaluare, noi vom fi indiscutabil superiori Liceului Economic din localitate, care nu dispune de baza materiala corespunzătoare profilului de alimentaţie publică şi unde majoritatea procesului de învăţământ se desfăşoară în limba maghiară. Lucrul care deranjează este că şi elevii maghiari îşi manifestă dorinţa de a veni la şcoala noastră, chiar dacă studiază în limba română.
4. Unitatea noastră, datorită pregătirii pe care o oferă elevilor, este foarte căutată în judeţ şi chiar în judeţele limitrofe, constituind o reală concurenţă pentru Liceul Economic maghiar, unitate şcolară care nu reuşeşte decât cu greu să-şi realizeze planul de şcolarizare la profilul de alimentaţie publică.

O altă problemă pe care vă rugăm să o soluţionaţi este aceea a planului de şcolarizare pentru anul şcolar 1998/1999. Noi am înaintat la Inspectoratul Şcolar Covasna proiectul planului de şcolarizare în care am solicitat:

• 1 clasă liceu profil alimentaţie publică;
• 5 clase profesionale cu profilele deja existente în şcoală;
• 2 clase de ucenici.

Am fost informaţi verbal că nu ni s-a aprobat clasa de liceu şi că acele clase solicitate pentru şcoala profesională au fost cerute pentru Liceul economic cu care urmează să ne comasăm.

Vă rugăm ca, în cazul găsirii unei soluţii favorabile, planul de şcolarizare să apară separat pentru unitatea noastră.

Dorinţa noastră, a întregului personal care deserveşte această şcoală, este ca soluţia pe care o veţi găsi să fie, dacă se poate, definitivă sau cel puţin cu o durată de 5-10 ani, întrucât ne-am săturat ca anual să fim hărţuiţi şi ameninţaţi cu desfiinţarea, fie şi prin comasare, să fim la cheremul celor care fac politica UDMR.

Pentru soluţionarea acestei probleme, vă rugăm a lua legătura cu conducerea Centrocoop - Bucureşti.

Vă rugăm să ne ajutaţi în efortul disperat de a nu fi desfiinţaţi pentru că, în felul acesta, judeţul Covasna va pierde din nou o şcoală românească.

Pentru edificarea în legătură cu cele semnalate în prezentul memoriu, puteţi oricând face o descindere la faţa locului.

L.S. ss. Director,

Pârvan Rodica

22.05.1998"

"Comitetul de susţinere morală a congregaţiei inimii neprihănite a Mariei, constituit la Paris, la opt ianuarie 1998.

Paris, întâiu Mai, 1998.

DOMNIEI-SALE

DOMNULUI Petre Ţurlea,

Deputat

Domnule Deputat,

Pentru că drepturile omului, legile dreptului internaţional şi ale statului român sunt călcate în picioare de anumite organe administrative, care funcţionează sub autoritatea Preşedintelui şi Guvernului României, în oraşul Odorhei din judeţul Harghita,

Comitetul nostru vă adresează, în numele mai multor sute de semnatari ai chemării la susţinere morală a Congregaţiei inimii neprihănite a Mariei, cererea următoare:

El vă roagă să binevoiţi a lua fără întârziere indispensabilele măsuri pentru traducerea în faptă şi garantarea drepturilor legale şi legitime ale sus-zisei congregaţii, în opera de binefacere, pentru care ea şi-a luat răspunderea de a o duce la îndeplinire în proprietatea sa din oraşul Odorhei, judeţul Harghita.

Semnatarii, în numele cărora vă trimitem această cerere, speră că România a intrat în era democraţiei şi nu în cea a persecuţiilor exercitate împotriva locuitorilor ei de grupuri totalitare "descentralizate".

Prin Convenţiile şi Tratatele Internaţionale, semnate din 1990 încoace de către România, această ţară nu este obligată să creeze, în interiorul ei, autonomii locale bazate pe criterii etnice sau de altă natură.

Pentru toate aceste argumente şi pentru dragostea pe care ştim că o aveţi pentru restaurarea în viaţa cea de toate zilele a principiilor de dreptate şi omenie, noi vă rugăm să garantaţi, prin măsuri apropiate, respectarea celor şase puncte cerute de Comitetul nostru, la pagina a doua a prezentei petiţii, care privesc drepturile legale şi legitime ale congregaţiei pe care o sprijinim.

1. Deplina proprietate a clădirii, în curs de terminare, situată pe strada Dealul Stejarului, parcela cadastrală nr.1209/2/1, conform actului de donaţie făcut sus-zisei congregaţii, de către S.C."Aris Industrie" S.A., autentificat în Iunie 1996, la Biroul Notarului Public din Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.133, sectorul 5.

2. Deplina proprietate a terenului pe care clădirea, proprietate de drept a Congregaţiei inimii neprihănite a Mariei şi destinată a servi de Cămin pentru copiii fără familii, este ridicată în oraşul Odorhei, din judeţul Harghita, în virtutea unui act de cumpărare cu dreptul legal de preempţiune asupra vânzării.

3. Deplina libertate a sus-zisei congregaţii, persoană juridică, legal recunoscută atât de cele mai înalte Autorităţi Religioase, cât şi de legislaţia civilă a Statului Român, de a administra propriul său bun (vedeţi punctul 1), în conformitate cu legislaţia României şi cu Statutul său de persoană juridică.

4. Reinstaurarea respectului faţă de puterea judiciară, în oraşul Odorhei, din judeţul Harghita, prin punerea în aplicare, prin mijloacele prevăzute de legile României, a sentinţelor judecătoreşti, rămase definitive, care au fost pronunţate în favoarea donatoruluji şi, deci, şi a congregaţiei şi împotriva delicvenţilor.

5. Acordarea de reparaţii morale şi materiale Congregaţiei inimii neprihănite a Mariei de către toţi vinovaţii, fizici şi morali, de încălcare a legilor civile şi penale ale Statului Român, ca şi a dreptului internaţional (Tratate şi angajamente economice, garanţii date de Statul Român investitorilor străini), precum şi a drepturilor universale ale omului.

6. Înlăturarea din funcţii publice şi suprimarea dreptului de a prezenta candidatura la asemenea funcţii a vinovaţilor faţă de legile civile şi penale ale României, de dreptul internaţional şi de declaraţia universală a drepturilor omului, a căror semnatară este România.

Comitetul nostru speră că domnia-voastră, domnule deputat, nu veţi rămâne nesimţitor la cererea noastră, iar aceasta cu atât mai mult cu cât prestigiul înaltei funcţii de stat pe care o deţineţi prin vot liber şi democratic, cât şi demnitatea personală a domniei-voastre atârnă de simţul de justiţie pe care îl aveţi şi în acelaşi timp de cel de oameni.

Preşedintele Republicii Române a acordat la 25 decembrie 1996 graţia sa unui om vinovat de crimă bestială cu premeditare.

Oare ar pregeta acelaşi Preşedinte să garanteze drepturile legale şi legitime ale unei Congregaţii de Călugăriţe, femei care au suferit pentru convingerile lor şi care şi-au închinat viaţa rugăciunilor şi operelor de binefacere?

Comitetul nostru aşteaptă cu nerăbdare răspunsul, prin fapte, la întrebările şi cererile lui.

Fără să deznădăjduiască, el vă exprimă mulţumirile lui anticipate şi întreaga lui consideraţie.

Pentru Comitetul de Susţinere Morală a Congregaţiei Inimii Neprihănite a Mariei şi în numele celor aproape patru sute de semnatari ai Chemării sale:

Dr.Coriolan Brad

Dr.Cornelie Dragodanne

Post-Scriptum: Lista destinatarilor la pagina 4.

Post-Scriptum: Strângerea semnăturilor continuă în România şi în străinătate. Comitetul nostru se felicită de a fi primit alăturarea publică la acţiunile lui a: I.P.S.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopo Orthodox (Cluj, România) şi a: S.S.Dujmitru Gabor, Preot Romano-Catolic, Decanul Facultăţii de Theologie din Iaşi (Iaşi, România).

Destinatarii cererii noastre privind congregaţia pe care o sprijinim sunt Domniile-lor domnii:

- Emil Constantinescu, Preşedintele Republicii Române, bulevardul Geniului nr.1-3, Bucureşti, sectorul 6;

- Radu Vasile, Primul Ministru al Guvernului Republicii Române, Piaţa Victoriei nr.1, Bucureşti, sectorul 1.

Cererea comitetului nostru are un caracter public.

Ea este trimisă pentru informare la următoarele personalităţi publice pentru început (listă deschisă pentru România şi pentru străinătate):

Ministrul Justiţiei

Ministrul Afacerilor Străine

Ion Diaconescu, Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, Creştin şi Democrat.

Bela Marko, Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.

George Pruteanu, Senator

Petre Ţurlea, Deputat.

Doctor în Medicină Nicolae Constantinescu, Consilier al Preşedintelui Republicii Române.

Prefectul Judeţului Harghita.

Înaltele Feţe Bisericeşti: Prea-Fericitul Părinte Teoctist, Patriarchul Bisericii Orthodoxe Române, Prea Sfinţiei-Sale Alexandru Todea, CArdinalul Bisericii Greco-Catholice Române; Prea Sfinţiei Sale Ion Roibu, Mitropolitul Bisericii Romano-Catholice Române; Prea Sfinţiei Sale Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Orthodox al Clujului, Vadului şi Feleacului, Sfinţia Sa Preotul D.Gabor, Catholic.

Aristide Roibu, Avocat.

Adresa Poştală a Comitetului nostru în străinătate este:

Madame le Docteur Cornelie Dragodanne, nr.6, rue du Moulin de la Pointe, Paris, 13eme arrondissement, FRANCE, TELECOPIEUR (FAX): 33 1 45890412.

(cu rugămintea de a ierta imperfecţiunile de punere în pagină)".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Ionescu.

Domnul Nicolae Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Ca deputat PUNR şi ca istoric, îmi fac o datorie de onoare de a readuce în faţa Parlamentului o problematică care numai la noi, la români, ca la nimenea, putea să devină un motiv pentru ceea ce în presă s-a titrat: "Dispute politice în Parlamentul României", ca răspuns la întrebarea: "Două zile ale tricolorului?" Era vorba de 24 februarie, hotărârea Guvernului, conform ziarului "Naţional", titlu: "Astăzi, ziua tricolorului", din 24 februarie şi 26 iunie 1998, conform legii adoptate de Camera Deputaţilor în 27 aprilie, de Senat în 18 mai şi promulgată de preşedintele României la 25 mai 1998.

În mod normal, nu aş fi revenit în faţa dumneavoastră pentru a califica ceea ce credeam, ca orice român de bine, că nimeni nu va îndrăzni în această instituţie supremă, Parlamentul României, nici măcar Birourile permanente sau coaliţia majoritară, în care toate partidele îşi spun naţionale sau române, neomagierea Revoluţiei Române.

Ieri, 8 iunie, colegul meu, doctor în istorie, profesor Petre Ţurlea a reluat propunerea PUNR şi a altor colegi patrioţi de a se omagia şi în Parlament Revoluţia Română de la 1848, de acum 150 de ani. Stupefiant răspunsul doamnei preşedinte de şedinţă, doamna Paula Ivănescu, citez oarecum: "Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei şi Senatului este de a se omagia acest moment în 25 iunie". Ce înseamnă aceasta? Că numai noi, românii, puteam omagia începutul revoluţiei în niciuna din zilele când a izbucnit -la Iaşi, 27 martie, la Blaj, 3 mai, la Izlaz, 9 iunie -, ci în ziua pe care am proclamat-o aici "Ziua tricolorului", 26 iunie, care corespunde zilei de 14 iunie, decretul Guvernului provizoriu de la Bucureşti de instituire a steagului naţional, aşa cum am menţionat încă din declaraţia politică din 24 februarie 1998.

Proclamarea de către Guvernul Ciorbea a zilei de 24 februarie ca zi a tricolorului m-a surprins atunci ca istoric şi ca peunerist şi am cerut explicaţii, argumente, documente, Guvernului, primului ministru şi preşedintelui, crezând că s-a strecurat vreo eroare.

Oare cum poate fi catalogat refuzul Birourilor permanente şi a majorităţii coaliţiei de a nu omagia Revoluţia română la 3 mai sau 9 iunie aici, în Parlamentul reprezentând pe cei mulţi, care au reuşit, conform titrărilor din ziare, citez din nou: "Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, ţara a omagiat Revoluţia română de la '48".

Preşedintele Emil Constantinescu, în cuvântarea rostită, a readus în actualitate îndemnul lui Simion Bărnuţiu: "Adevărata libertate a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională". Aceasta a fost pe 17 mai, la 150 de ani de la Adunarea de la Blaj, începutul Revoluţiei române din Transilvania.

Noi, astăzi, în 9 iunie '98, la Bucureşti, nu putem omagia aşa cum se cuvine, la 150 de ani, Proclamaţia de la Izlaz, începutul revoluţiei în Ţara Românească. E o mare deziluzie. Oficialii români au fost gata şi s-au grăbit pe 15 martie '98 să felicite pe alţii, vecinii din vest, pentru începutul revoluţiei în Ungaria, iar UDMR-ul a şi sărăbătorit-o ca şi vecinii, aşa cum şi-au dorit-o.

Nimeni nu mai ştie ce şi cum să hotărască într-o chestiune atât de simplă, dar atât de importantă. Totul e şi aici, în forul suprem, în ceaţă şi fum, conform realizării coaliţiei de ţigaretă.

Ar fi trebuit să fie mai presus de toate ploconirile, cedările, lichidările, bâlbâielile, bramburelile, flagrantele neflagrante, crizele provocate, demnitatea naţiunii.

Cu mai bine o jumătate de secol în urmă, marele om de cultură, patriot şi istoric, Nicolae Iorga avertiza: "Dacă evenimentele mari se întâmplă şi vremea se închide asupra lor, datoria noastră este să nu le uităm". Şi, totuşi, la noi, majoritatea parlamentară, actuala coaliţie - CDR, PD, UDMR - a reuşit să ne impună să nu comemorăm nici 3 mai, nici 9 iunie sub această cupolă, unde toţi suntem reprezentanţii naţiunii. Bine că m-a ajutat Dumnezeu ca la Grupul parlamentar PUNR, sub cupola Parlamentului, să reuşesc să lansez două lucrări: "O flacără străbate veacurile - Revoluţia română de la '48", "Poezii şi cântece paşoptiste".

Îmi permit şi vă rog să-mi permiteţi, domnule preşedinte de şedinţă, să vă înmânez aceste lucrări, pentru că nu aţi putut participa la lansarea oficială. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc foarte mult.

Între timp, a venit şi doamna deputat Leonida Lari. Îi dau cuvântul. Este ultimul intervenient din prima parte a şedinţei noastre. Vă rog.

Doamna Leonida Iorga Lari:

Stimaţi colegi,

Trăim nişte timpuri grele. Dacă un savant, care se chinuie o viaţă pentru o invenţie, un poet care are nopţi de nesomn pentru un poem, un actor care pregăteşte în detaliu un rol, un pictor care pur şi simplu îşi scrijelează sufletul pe pânză este un nimic, un amărât sau sunt nişte amărâţi, nişte fiinţe inutile societăţii. De ce? Din cauza acestor mici ciocoi cu care s-a procopsit neamul românesc de la o vreme încoace. Acum, locul artelor frumoase şi eterne l-au luat exhibiţiile trucului trecător, prezentări de fotomodele, dansatoare şi alte minuni de astea, preferate de fanii banului care-şi zidesc mausolee încă în timpul vieţii. Ce să facă sărmanii marii artişti lângă aceşti bogaţi dar ciocoi foarte mici ca statură spirituală, în faţa cărora presa prostită pur şi simplu salivează de încântare. Şi toate astea în timp ce bătrâni şi copii nu au măcar pâinea cea de toate zilele. Şi ca să nu vorbesc în pustiu, am să vă ofer un exemplu la îndemâna tuturor.

Nu e om în România să nu ştie că Nichita Stănescu a fost şi este un mare poet al românilor, că opera sa a adăugat karate de aur la imaginea ţării, acasă şi dincolo de hotarele ei. Şi totuşi, puţini ştiu că, după moartea sa, au rămas de izbelişte două femei: mama, care a dat viaţă unui asemenea talent, şi sora. La fel, puţini ştiu că ambele femei sunt bolnave şi o duc foarte greu. Sunt momente când nu le ajung bani pentru medicamente şi alimente.

Mă întreb, oare nu e o enormă ruşine pentru statul român să nu întoarcă măcar un sfert din karatele de aur donate din inspiraţia divină a lui Nichita Stănescu? Dar aceste două femei nici măcar această milostenie nu cerşesc. Îşi cer pur şi simplu dreptul de a li se întoarce casa pe care au avut-o, casa familială de la Ploieşti. Această casă, conform dosarului 69, încă din 2 mai 1996 trebuia să le parvină posesorilor ei. În Decizia nr.488 a Consiliului Judeţean Ploieşti de aplicare a Legii 112, se confirmă că li se cuvine casa sau despăgubire pentru ea. Este un bun luat familiei Stănescu şi ultimul termen era data de 26 mai 1998.

După câte cunosc, actualul ministru al culturii, domnul Ion Caramitru, a fost nu numai un admirator al poeziei lui Nichita Stănescu, ci un apropiat al casei. În virtutea funcţiei ce o deţine, putea de mult să repare acest rău adus familiei Stănescu, mai cu seamă că a fost atenţionat de către mine la Comisia de cultură şi mass-media a Camerei Deputaţilor, ba chiar a făcut nişte promisiuni, stându-i în putere bineînţeles să rezolve problema, casa-muzeu Stănescu intrând în atribuţiile sale de ministru al culturii. Dar viaţa-i viaţă şi oamenii sunt cum sunt. Când poetul Nichita Stănescu era în aura gloriei sale, Caramitru şi alţi ciocoi erau lângă el. A fost destul să moară Nichita Stănescu, ca acest Caramitru şi toţi ciocoii de pe lângă el să dispară; pur şi simplu dispar în ceaţă. Ce le pasă lor că au mai rămas nişte suflete chinuite după moartea poetului pe pământ! Prost soi de oameni, ar fi zis cineva. Prost soi de oameni, care îşi închipuie că viaţa şi moartea sunt la distanţe magnifice. Între viaţă şi moarte e o distanţă cât un vârf de ac şi pe acest vârf de ac se face mare decizie şi cumplit va fi pentru ciocoii mici care-şi bat joc de artiştii mari şi după moartea lor.

Dar, deocamdată, trăim aceste triste timpuri. Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Cu aceasta, prima parte a şedinţei noastre s-a încheiat. O să rog Departamentul de pregătire a şedinţelor să-mi aducă prezenţa. Rog şi pe celălat secretar să vină, pe domnul secretar Ciontu, şi rog grupurile să vină în sală.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă anunţ că din totalul celor 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 244, sunt absenţi 99, din care participă la alte acţiuni parlamentare 95. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulamentul nostru este întrunit.

Totuşi, pentru ca să fie cuprins în stenogramă, cvorumul de lucru este de 172 minus 95, adică de 77. Deci, participă la alte acţiuni 14 membri ai Guvernului, 5 colegi sunt în misiuni în strinătate şi mai lucrează aşa: 5 colegi în Comisia parlamentară de anchetă pentru evaluarea situaţiei Societăţii Române de Televiziune; 11 la Comisia de anchetă privind situaţia economiei forestiere; 9 la Comisia specială pentru elaborarea şi completarea regulamentului; 29 la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; 22 la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În total 95 de deputaţi.

Eu o să rog Departamentul tehnic să informeze pe colegii care sunt în diverse comisii că la ora 11,30 s-au stabilit voturi finale şi la 11,15 să vină în sală pentru aceste voturi finale.

În acest moment, noi avem teoretic un cvorum de lucru asigurat. Rog să verificăm cvorumul de lucru, domnilor secretari, ca să putem trece mai departe.

Domnii secretari mă informează că suntem în cvorumul de lucru.