Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 14, 1998
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 14, 1998 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 14, 1998
| 1. | Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru pentru perioada 14-18 decembrie 1998. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 16.30. Lucrările au fost conduse de doamna Paula Maria Ivănescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Sorin Victor Lepşa şi Corneliu Ciontu, secretari. * |
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 343 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 257, participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 25, iar 86 sunt absenţi. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulament este întrunit şi este de 147 de deputaţi. Pentru început urmează să dezbatem proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru al Camerei Deputaţilor pentru această săptămână, care v-au fost difuzate. Dacă la ordinea de zi sunt observaţii sau comentarii? Din partea Grupului parlamentar al PNŢCD, domnul deputat Nică Mihail. |
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Pentru ziua de marţi, deci, la cap.II a) propun să se facă următoarele modificări: proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.52 privind planificarea apărării naţionale a României să fie trecut pe poziţia nr.3. |
|
De la ce poziţie la ce poziţie? |
|
De la poziţia 34 să treacă pe poziţia 3. De asemenea, proiectul de lege de la poziţia 27, deci, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr.93 privind înlocuirea unor produse petroliere din rezervele de mobilizare ale armatei, să treacă pe poziţia 4, deci, 27 să treacă pe 4, iar poziţia 28 să treacă pe poziţia 5, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului privind răspunderea materială a militarilor. |
|
Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PUNR, domnul deputat Petre Ţurlea. |
|
Mulţumesc. stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Ştiţi că există până acum o cutumă în activitatea noastră în ordonarea acestor probleme pe ordinea de zi. Chestiunile care vizează una şi aceeaşi instituţie sau aceeaşi problemă sunt grupate pentru a avea o privire mai largă şi a le putea rezolva mai uşor. Iată, la pct.8 aici, la pct.22 în acest proiect al ordinii de zi se află probleme legate de... |
|
La ziua de luni, domnule deputat, sau marţi? |
|
De luni, de luni. Se află probleme legate de aceeaşi instituţie, de Academia Română. De aceea, doamnă preşedinte, vă propun să aducem şi pct.22 privitor la Academia Română lângă celălalt punct,8, care priveşte tot Academia Română. Deci, să fie pe locul 9. Evident că nu o să se ajungă astăzi la aceste două puncte: 8 şi 9, dar să avem în perspectivă, săptămâna viitoare, să le urcăm tot împreună pe această ordine de zi, pentru că se tot amână. Pct.22 este din luna februarie şi este inadmisibil ca Academia Română, cea mai importantă instituţie culturală a statului nostru, avem şi reprezentanţi ai ei în această aulă, să o tratăm cu un aşa de mare dispreţ. Deci, vă propun ca pct.22 să ajungă pe locul 9, după altă problemă legată tot de Academia Română. Mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt alte propuneri sau comentarii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. O să încep prin a supune votului propunerile făcute de reprezentanţii celor două grupuri parlamentare. Deci, din partea Grupului parlamentar al PNŢCD am primit trei propuneri de modificare a ordinii de zi în sensul, de altfel, precizat şi de domnul deputat Ţurlea, de a grupa legile pe aceeaşi direcţie şi acelaşi minister, care se referă la un anumit domeniu, deci, pentru le grupa şi a fi discutate împreună. Domnul deputat Mihail Nică ne propune ca pe ordinea de zi de marţi, poziţia 34 din ordinea de zi să devină pct.3, poziţia 27 să devină pct.4 şi poziţia 28 să devină pct.5. Deci, propunerea am să o fac în pachet, pentru că sunt legi care se referă la aceeaşi instituţie şi care vizează acelaşi domeniu de activitate, cvasi acelaşi domeniu de activitate. Sunteţi de acord, domnule deputat, să le supun în pachet, da? Da. Cine este pentru modificarea anunţată? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? 3 abţineri. Deci, cu majoritate de voturi, propunerea făcută în numele Grupului parlamentar al PNŢCD a fost adoptată. Domnul deputat Petre Ţurlea, în numele Grupului parlamentar al PUNR, ne propune ca pe ordinea de zi de astăzi, punctul care se referă la Academia Română şi care este plasat pe locul 22 să devină pct.9 din ordinea de zi, urmând după ceva care este plasat la pct.8 şi care se referă la acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, în unanimitate, a fost adoptată şi propunerea Grupului parlamentar al PUNR. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi, cu modificările votate anterior. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, ordinea de zi a fost adoptată cu majoritate de voturi. În ceea ce priveşte programul de lucru, ţin să vă precizez că faţă de proiectul primit de dumneavoastră, în şedinţa Birourilor permanente ale Camerei şi Senatului, care a avut loc astăzi, s-a propus ca pentru ziua de miercuri, în cadrul şedinţei comune, programul să se termine la ora 20,00, deci, să înceapă la ora 14,00 şi să se termine la ora 20,00, urmând ca pentru joi, când avem din nou şedinţă comună, programul să fie acelaşi între ora 9,00 şi ora 13,00. Dacă sunt comentarii? Nu sunt comentarii. Cine este pentru? Mulţumesc. Este cineva împotrivă? Nimeni. Se abţine cineva? Nimeni. Deci, şi programul de lucru a fost adoptat în unanimitate. |

