Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Corneliu Ciontu şi Kovacs Csaba tiberiu, secretari.*

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi, 15 decembrie 1998, a Camerei Deputaţilor.

În prima parte a şedinţei noastre, dedicată intervenţiilor deputaţilor, voi începe cu domnul deputat Ioan Bivolaru, se pregăteşte domnul deputat Viorel Burlacu. este aici? Bun.

Vă rog.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Până în octombrie 1998, operaţiunile de vânzare-cumpărare a masei lemnoase s-au realizat conform prevederilor regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 342/1995, regulament care, dovedindu-se incomplet, depăşit şi nerespectat în multe cazuri, a constituit o sursă principală de afaceri de tip mafiot în zona relaţiilor Romsilva, agenţi economici interesaţi.

Noul regulament privind vânzarea de către Regia naţională a pădurilor a masei lemnoase, nu este decât o perfecţionare a escrocheriei, denumită vânzarea masei lemnoase pe picior, în care se dovedeşte că regia, în simbioză cu interesele formaţiunii politice care conduce algoritmic Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, rămâne capul hidrei mafiote în domeniul forestier şi care blochează toate iniţiativele menite să spargă monopolul consolidat, asupra administrării, exploatării şi valorificării pădurilor.

Practica mondială demonstrează că principalele probleme ale economiei forestiere, respectiv administrarea, exploatarea şi valorificarea pădurilor, trebuie tratate într-un concept unitar, care este posibil doar prin trecerea la sistemul vinderii masei lemnoase pe sortimente, din depozite stabilite la marginea pădurii.

Noul regulament consacră, însă, pe termen lung, vânzarea masei lemnoase pe picior către agenţii economici interesaţi.

Acest mod de vânzare include şi acoperă mult mai facil afacerile ilicite, precum şi costurile imputabile, realizate de Romsilva, cu exploatarea şi vânzarea masei lemnoase pe picior.

Refuzul de a oferi masa lemnoasă spre vânzare prin licitare, în depozitele de la marginea pădurii, este menţinută în continuare, ceea ce contribuie la creşterea artificială a preţului acestei mase, industrializarea lemnului realizându-se în multe cazuri neeconomic, conducând la falimentarea unor societăţi comerciale pe profil.

Nu se doreşte ca masa lemnoasă recoltată, sortată şi depozitată să fie supusă tranzacţionării prin sistem bursier, pentru a nu fi respectat principiul accesului egal al ofertantului la masa lemnoasă recoltată şi a fluctuaţiei limitate a preţului pentru lemnul recoltat din partizi echivalente, aceste disfuncţionalităţi majore constituind principalele criterii de negociere a comisioanelor de către organizatorii de licitaţii ai Romsilva şi care, se vede treaba, că nu trebuie ratate.

Regulamentul introduce o nouă măsură care aparent pare benefică sistemului, dar în realitate nu face decât să perfecţioneze procedura de a obţine avantaje ilicite suplimentare. Se introduce o nouă categorie de intermediari între Romsilva şi beneficiarii finali ai masei lemnoase. Aceşti noi intermediari sunt agenţi economici atestaţi, pentru exploatarea şi transportul tehnologic, care vor constitui clientela cu drept consacrat de a participa la licitaţii. Aceşti intermediari devin adevăraţii vânzători ai lemnului recoltat de ei înşişi.

Prin acest nou regulament, Regia naţională a pădurilor cedează piaţa lemnului brut intermediarilor, în general, şi mai puţin agenţilor economici din industrializare, care sunt supuşi discriminării faţă de primii, în acest caz.

S-a găsit, astfel, o nouă soluţie de transfer a beneficiului statului în proprietate privată a unor intermediari, al căror singur merit este acela că realizează eficient şi convingător redistribuirea profitului.

Aici îşi rezolvă problemele financiare şi formaţiunea politică care are în custodie pădurea românească.

Practica mondială arată că procedura de vânzare este compusă din două licitaţii realizate de administratorul pădurii: una ca agent de exploatare care scoate masa lemnoasă din pădure şi a doua cu agenţii care au oferte pentru această masă lemnoasă depozitată.

Prin sistemul actual, Romsilva îşi menţine monopolul asupra vânzării masei lemnoase prin licitaţii care limitează excesiv accesul ofertanţilor reali la informaţiile necesare şi blochează intenţionat transparenţa tranzacţiilor.

Sistemul se bazează pe licitaţii succesive pe partizi, ceea ce dezavantajează, dar şi descurajează ofertanţii, prin fluctuaţia mare a preţurilor realizate de la partidă la alta.

Substratul acestui mod de licitare asigură avantajarea selectivă a unor ofertanţi după criterii clientelare.

Prin acest sistem se menţine intenţionat anonimatul informaţiilor privind tranzacţiile ce vor avea loc, informaţiile nefiind transmise unitar, transparent şi centralizat, către toţi agenţii comerciali potenţiali, ofertanţi la nivel naţional.

Regulamentul respectiv menţine cu stricteţe întregul sistem de valorificare a masei lemnoase departe de piaţa bursieră, ceea ce reprezintă o dovadă în plus a intenţiilor mafiote ale acelora care sunt implicaţi în economia de piaţă a silviculturii româneşti. Mai sunt şi alte reglementări referitoare la partizi neadjudecate sau negociere directă, care în cazul licitării masei lemnoase pe picior completează tabloul posibilităţilor ilicite în raport cu licitul.

Prin prevederile art. 27 alin. 1 din acest regulament, lucrările de înfiinţare, întreţinere sau reparare a drumurilor forestiere, realizate de către agenţii economici, de exploatare şi transport, se stipulează că se plătesc, prin compensare, cu masă lemnoasă, ocolindu-se, astfel, prevederile legale cu privire la realizarea investiţiilor, ocolindu-se şi regulile ţinând de cheltuiala sumelor dedicate bugetului de stat.

Este şi aceasta o formă de deturnare a fondurilor obţinute din vânzarea masei lemnoase pe lucrări de investiţii, cu statut discutabil, insuficient de clar reglementate.

Dreptul de contestaţie al cumpărătorilor nedreptăţiţi de către unitatea silvică, este formal asigurat, deoarece, conform acestui regulament, aceste contestaţii vor fi adresate tot conducerii Romsilva. Deci, acest regulament este un cadru perfecţionat de realizare a unor surse de venituri ilicite.

Ca un corolar, ultimul articol al regulamentului stabileşte că: "Unităţile silvice pot organiza licitaţii şi pentru alţi deţinători de masă lemnoasă". Nici o prevedere legală care să dirijeze licitaţiile spre piaţa bursieră.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Viorel Burlacu, se pregăteşte domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul Viorel Burlacu:

Onorat auditoriu,

Am primit, din partea Sindicatului "Petrotub" din Roman, următorul protest, pe care am însărcinarea de a-l prezenta de la această înaltă tribună:

"Colectivul de salariaţi ai S.C. "Petrotub" S.A. Roman, luând cunoştinţă, cu ocazia Adunării generale a acţionarilor, de structura membrilor Consiliului de administraţie, propusă de F.P.S, îşi exprimă totala dezaprobare şi se înaintează acest protest ferm, care este motivat, în principal, de următoarele: nominalizarea celor cinci propuneri este clar orientată, funcţie de apartenenţa politică; proporţia distribuţiei propunerilor - 4 membri din exteriorul societăţii şi un singur membru din cadrul societăţii - nu prezintă certitudinea unei activităţi lucrative curente, pe baza cunoaşterii exacte a realităţii economico-financiare a firmei şi a creării posibilităţii de intervenţie şi analiză operativă şi eficientă asupra fenomenelor apărute; structura propusă - 4 exterior, unul interior - nu asigură garanţia adoptării celor mai realiste decizii, ce ţin de competenţa Consiliului de administraţie.

Apreciem că propunerile s-au făcut prin totala lipsă de transparenţă.

În interiorul celor cinci propuneri se află un "personaj", care fiind încadrat la UMARO Roman, unitate economică ce nu suportă comparabilitate din punct de vedere al dimensiunii şi complexităţii, în activitate cu "Petrotub"-ul, a realizat contraperformanţa de a fi fost şi a se menţine ca un celebru anonim, iar firma în care îşi desfăşoară activitatea are o situaţie economică foarte precară.

Acest domn Anghel nu s-a remarcat prin absolut nimic, nici măcar pe planul organizaţiilor profesionale sau patronale existente în plan teritorial.

Este acest specialist apt profesional şi credibil managerial de a se implica în conducerea destinului unei unităţi precum "Petrotub"-ul?

Nu considerăm democratică alegerea unor membri ai unui Consiliu de administraţie, fără a fi prezenţi la lucrările AGA şi fără a exista măcar curriculum vitae al fiecăruia. S-a prezentat doar parţial curriculum vitae al profesorului Cazimirovici.

Domnul Andrei Dimitriu s-a pronunţat prin mijloace mass-media în repetate rânduri, precum că "Petrotub"-ul nu are şanse de a obţine performanţe economice, iar FPS-ul acum îl propune ca membru în Consiliul de administraţie.

Este, oare, posibilă o transformare radicală de optică şi mentalitate a persoanei Andrei Dimitriu, într-o perioadă de câteva zeci de zile, privind perspectiva "Petrotub"?

Domnule preşedinte,

"Petrotub"-ul este o firmă al cărui loc şi rol în economia naţională, precum şi prestigiul pe plan internaţional sunt clare şi bine definite. Acestea au fost cucerite prin eforturi asidue şi prin rezultate. Traiectoria, mereu ascendentă - comparaţi realizările - înregistrarea de firmă a fost posibilă, pentru că în ultimii 7 ani managementul firmei a fost asigurat prin competenţă şi înalt profesionalism de inginerul Toader Dumitrache. Cei peste 6.000 de metalurgişti romaşcani sunt hotărâţi să nu accepte înlocuirea domnului inginer Toader Dumitrache din funcţia de conducător, director general al unităţii.

Vă rugăm, cu deosebit respect, să luaţi act de agrementul colectivului ca din Consiliul de administraţie să facă parte domnii Cazimirovici şi Abrudan, despre care deţinem informaţii că întrunesc calităţi de rezolvator de probleme.

Reconsideraţi, vă rog, celelalte două propuneri contestate: Anghel plus Dimitriu.

Reanalizaţi cu maximă obiectivitate inoportunitatea, injusteţea şi totala lipstă de fundamentare a înlocuirii actualului manager, cu atât mai mult cu cât, în etapa următoare, firma este angajată într-o complexă şi vastă activitate de restructurare, retehnologizare, iniţiată şi proiectată de actualul manager, procesul fiind în desfăşurare curentă.

Cu deosebit respect, vă rugăm să ne informaţi, cât mai operativ posibil, anterior datei şedinţei Consiliului de administraţie, asupra deciziilor dumneavoastră, pentru a fi eliminate foarte posibilele fenomene imprevizibile.

Aşteptând răspunsul dumneavoastră, ne exprimăm stima şi consideraţia ce v-o purtăm".

Semnează: în numele colectivului de metalurgişti - inginer Marius Cornenco, lider sindical "Petrotub", inginer Petrovici Constantin, lider sindical "Romantub", maistru Epure Florin, lider sindical "Liga calităţii", specialist Popa Constantin, lider Sindicatul "Liga muncitorilor energeticieni".

Vă mulţumesc pentru atenţie. ...care m-au ascultat cu atenţie. Şi colegilor care fac gălăgie acolo, la fel am să le fac şi eu.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu, se pregăteşte domnul deputat Popa Nicolae.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La Târgu Mureş, la o trecută şedinţă a Consiliului reprezentanţilor teritoriali ai U.D.M.R., Kolcsar Sandor, preşedintele filialei judeţene a organizaţiei iredentiste, care este şi preot, al cărui loc este printre cele sfinte, nu în spurcăturile politicii, afirma, fără pic de jenă, că în Ardeal "...fără o mentalitate de tip Kosovo nu vom obţine nici un rezultat!".

Mai pe şleau spus, el afirma tocmai ceea ce, recent, la Forumul cetăţenesc de la Casa de cultură din Lugoj, Kolcsar Sandor şi alţi câţiva lideri radicali aveau să reitereze. Adică, aceleaşi idei despre autonomie şi autoguvernare pe criterii etnice, despre retrocedarea Universităţii Bolyai din Cluj Napoca.

La Valea lui Mihai, un alt UDMR-ist de frunte, româno-canadianul Simon Trempfli, devenit şi el discipol al diavolului, nu se sfieşte, câtuşi de puţin, măcar pentru că a mâncat pâinea ţării în care s-a născut, să afirme, referitor la art. 1 din Constituţia, pe care UDMR-ul o invocă mereu, dar pe care nu a votat-o, "România nu are decât să fie stat naţional unitar, dar fără Ardeal".

La Cluj Napoca, unul, pe numele Gyenge Csaba, autointitulându-se "comandant operativ al armatei de eliberare a Ardealului", nu oboseşte să împrăştie prin biserici şi cartiere manifeste antiromâneşti insultătoare de-a dreptul la originea şi continuitatea poporului român, încheindu-şi scuipatul aruncat în obrazul celor dintotdeauna acasă, astfel: "Va veni ziua sfântă când poporul ungar din Ardeal va câştiga lupta de eliberare socială şi naţională împotriva armatei de ocupaţie române şi va deveni parte integrantă a Ungariei mari".

Puterea antinaţională de la Bucureşti doarme dusă sau nu aude şi nu vede nimic!

ca şi cum toate aceste jigniri şi sfidări grosolane la adresa românilo, în propria lor ţară, nu ar fi suficiente, iată că prin mâna UDMR-iştilor consilieri mureşeni, ni se oferă o surpriză acordată perfect acţiunilor antiromâneşti. O "comisie specială", cu sarcina de a revizui denumirile de străzi ale Târgu Mureşului, în locul celei denumite Ilie Pintilie, n-a găsit altceva mai bun decât să propună rebotezarea ei cu numele de Bem Iosif, adică, generalul vinovat, alături de alţi comandanţi, de asasinarea a 40 de români ardeleni şi de arderea a 300 de sate româneşti în 1848 - 1849.

Nu ar fi fost, oare, mai potrivit ca această comisie să se fi gândit să redea străzilor numele personalităţilor, avut în perioada dintre cele războaie, schimbate după instaurarea administaţie hortiste, după răpirea Ardealului de nord, prin Diktatul de la Viena, Brătianu, Generalul Dragalina, Doamna Stanca, Ovidiu, Neagoe Basarab, Mareşal Averescu, General Măzărescu, Vasile Lucaciu, Timotei Cipariu, Axente Sever, Aurel Vlaicu, înlocuite cu Bicazului, Tîrgului, Piatra de moară, Bulgarilor, Caraimanului, Furtunii, Gării, Petrila, Nucului, Motrului, Rosmarinului şi aşa mai departe.

Aşezând interesele de partid şi de gaşcă mai presus decât cele naţionale, acceptând acţiunea sistematică denigratoare şi destabilizatoare a U.D.M.R., veritabilă Coloană a 5-a în România a iredentismului maghiar, puterea indiferentă ne obligă să-i amintim avertismentul poetului în legătură cu cei care acceptă povara umilitoare a jugului neputinţei, spre ruşinea lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Popa şi pregăteşte domnul deputat Traian Rânja.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Supun atenţiei domniilor voastre situaţia confuză, dacă nu chiar şi suspectă a privatizării şi vânzării "Romtelecom", către firma grecească O.T.E.

Aşa cum s-a anunţat, cu surle şi trâmbiţe, firma grecească şi-a adjudecat un pachet de 21 % din numărul de acţiuni, cu 370 de milioane de dolari, urmând ca până la adjudecarea pachetului final de 35 % să fie întrunit, prin investiţii, până la procentul respectiv.

Potrivit contractului încheiat, până la sfârşitul lunii decembrie, firma grecească trebuie să vireze suma de 373 de milioane de dolari în contul acţiunilor dobândite. O parte însemnată din această sumă a fost luată în calculul veniturilor bugetare din acest an, circa 300 de milioane de dolari.

Deocamdată nu există nici un semnal că partea grecească ar fi dispusă să se ţină de cuvânt. Întârzierea plăţii este pusă, fie pe seama neprimirii avizului din partea Consiliului Concurenţei, fie pe seama demisiei directorului general al OTE, George Crisoloris.

Mai nou, s-a acreditat chiar ideea că Grecia ar fi făcut deja o plată, dar banii ar fi blocaţi de un membru marcant al P.D.S.R.-ului, într-o bancă. În realitate, lucrurile nu stau aşa, iar vinovaţii trebuie căutaţi în altă parte.

Astfel, aşa cum s-a anunţat şi în presă, firma O.T.E. se află la ea acasă în Grecia, în miezul unui scandal de proporţii, în legătură cu care se aşteaptă intervenţia Parchetului General din Atena.

Pe scurt, firma este acuzată că a oferit comisioane de milioane de dolari, neoficial, americanilor de la G.T.E., pentru a participa la preluarea acţiunilor din România. Presa din Grecia avansează chiar ideea că unele comisioane ar fi fost oferite şi oficialilor din Bucureşti pentru a favoriza O.T.E., în detrimentul altor competitori, prestigioase firme de faimă internaţională din Franţa şi Germania.

Învăluit în ceaţă este şi un alt aspect. După cum se ştie, Ministerul Comunicaţiilor şi "Romtelecom" au încheiat, în vederea privatizării "Romtelecom", un contract de asistenţă cu firma de consultanţa "Goldman Sax".

Conform înţelegerii, consultantul se obligă, contra unui comision, să elaboreze strategia de privatizare, să facă o evaluare a Romtelecom, să întocmească raportul de prezentare şi să coordoneze întreaga activitate de privatizare.

De la bun început se remarcă faptul că "Goldman Sax" trebuia, în premieră pentru privatizarea din România, să facă nişte operaţiuni care ţin strict de competenţa unor structuri guvernamentale, în speţă, Fondul Proprietăţii de Stat ori Ministerul Privatizării.

Tot acest consultant a fost abilitat să întocmească şi caietul de sarcini şi, mai mult, să contacteze partenerii externi interesaţi să preia controlul şi managementul "Romtelecom".

Este de notorietate deja declaraţia fostului ministru al privatizării, Sorin Dimitriu, conform căreia, anunţurile de licitaţie nu s-au publicat în presa internaţională, "Goldman Sax" contactându-i pe doritori prin telefon. Mai mult, unele condiţii impuse de firma de consultanţă - o amintim doar pe aceea referitoare la neimplicarea prealabilă a participanţilor în industria telefoniei din România - i-au îndepărtat pe unii dintre potenţialii concurenţi cu nume, ştiute fiind retragerile "Deutsch Telecom" şi "France Telecom", încă de la începutul cursei.

Pentru tot acest deranj, răsplata "Goldman Sax" urma să fie un comision de 0,9 % din preţul de adjudecare a pachetului de acţiuni, dar nu mai puţin de 9 milioane de dolari, în condiţiile unei evaluări cuprinse în plaja de 600 de milioane de dolari minim şi 1,4 miliarde de dolari maxim. Aici apare, de fapt, blocajul celor peste 370 de milioane de dolari, care ar trebui să acopere contravaloarea pachetului adjudecat de acţiunile "Romtelecom". "Goldman Sax", deşi nu s-a comunicat oficial acest lucru, a participat şi la negocierile propriu zise cu cei doi operatori rămaşi în cursă, O.T.E. din Grecia şi "Stet", Italia.

Surse apropiate negociatorilor ne-au declarat că firma "Stet", care împreună cu O.T.E. controlează Telecom-ul din Serbia, ar fi trebuit descalificată din start, deoarece oferta ei cuprindea doar o enumerare de principii generale, fără menţionarea unei sume şi, în acelaşi timp, şi o cerere de amânare cu 6 luni a licitaţiei.

Dacă "Stet" ar fi fost descalificată, atunci ar fi rămas un singur competitor, O.T.E., iar adjudecarea ar fi trebuit să se facă la un preţ cel puţin egal cu evaluarea minimă, atunci măcar 600 de milioane de dolari.

La presiunile "Goldman Sax", susţin aceleaşi surse, ambii competitori au rămas în cursă, oferta aleasă fiind singura care conţinea şi o sumă, cea a O.T.E. numai că, prin această şmecherie, preţul obţinut a fost cu mult sub cel minim de evaluare, pentru că banii destinaţi retehnologizării şi dezvoltării "Romtelecom"-ului, nu vor ajunge la bugetul de stat.

Cu toate că a reuşit performanţa de a convinge autorităţile de la Bucureşti să accepte un preţ ridicol, "Goldman Sax" tot nu se mulţumeşte. Un calcul aritmetic simplu arată că accest 0,9%, valoarea comisionului, nu depăşeşte 3,5 milioane dolari, iar protocolul încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor prevede minim 9 milioane de dolari, drept care, consultantul a bătut la poarta O.T.E. cerând şi diferenţa până la 9 milioane de dolari, adică 5,5 milioane dolari.

Diriguitorii campaniei elene, mai puţin sensibili decât autorităţile române, i-au arătat, însă, uşa, nu înainte de a specifica faptul că în caietul de sarcini, întocmit tot de această firmă, nu apare această prevedere.

Urmarea este foarte simplă: Consiliul de administraţie a Fondului Proprietăţii de Stat se va întruni pentru a aproba plata celor 5,5 milioane de dolari, operaţiune menită să închidă gura marelui consultant, "Goldman Sax", şi să convingă Compania O.T.E. să vireze contravaloarea pachetului adjudecat de acţiunile "Romtelecom".

Iată de ce, domnilor colegi, în faţa acestor fapte care anunţă o stare confuză în privatizarea "Romtelecom", solicit ca procurorul general, preşedintele Curţii de Conturi, comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Corpul de Control al primului-ministru, să se autosesizeze şi cerem imperativ să se declanşeze o anchetă pentru a se elucida condiţiile în care s-a făcut privatizarea "Romtelecom".

Cerem acest lucru pentru motivul major că nu am vrea ca ceea ce ar fi putut să devină afacerea secolului, pentru privatizarea în România, să devină escrocheria secolului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Traian Rânja, se pregăteşte domnul deputat Petre Naidin. Este aici?

Domnul Traian Rânja:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Asistăm, în ultimile săptămâni, la o agravare exasperantă şi alarmantă a situaţiei politice datorită jocului cinic practicat de unele partide din opoziţie. Mă refer, în primul rând, la Partidul Democraţiei Sociale din România şi Partidul România Mare, principalii exponenţi ai vechiului sistem.

Nu ne făceam iluzii, în noiembrie 1996, că opoziţia pe care o vor face va fi una loială. Ne aşteptam la şicane şi la lovituri ascunse, exact în momentul în care Guvernul încearcă să introducă o serie de reforme absolut vitale şi când consensul naţional este indispensabil.

Nu ne aşteptam, însă - şi aici trebuie să ne recunoaştem greşeala - ca faţa antidemocratică a acestor partide să iasă la iveală atât de repede.

S-au întâmplat lucruri grave în ultimul timp. Avem, din păcate, toate motivele să credem că în România terorismul politic trece de la vorbe la bombe.

Nu ştim cine a încercat să perturbe ceremoniile prilejuite de Ziua Naţională - organele de resort o vor afla, fără îndoială. Ştim însă că terorismul politic îşi găseşte un mediu din ce în ce mai propice, prin agitaţia continuă a opoziţiei extremiste.

Partidul România Mare proferează ameninţări deschise împotriva tuturor celor care se opun sau nu sunt pe placul "patriotului naţionale". Ostilitatea liderului acestui partid împotriva democraţiei parlamentare răzbate neîncetat.

Pe de altă parte, domnul Ion Iliescu, după o analiză marxistă, fără cusur, ajunge la concluzia că România se află în pragul unei situaţii prerevoluţionare de genul celei din 1917 şi ni se înfăţişează drept salvator în chip de Lenin.

Aceste forţe politice încearcă să ducă ţara înspre criza politică prin retrageri teatrale din Parlament şi prin moţiuni care i-ar face pe cei mai mari demagogi să pălească de invidie.

Ele fac eforturi demne de o cauză mai bună, pentru a submina autoritatea insituţiilor statului, speculând greutăţile prin care trec oamenii de rând şi încercând să manipuleze sindicatele şi alte grupări din societatea civilă.

Oamenii de bun simţ sunt, însă, prea puţin receptivi la această propagandă, mai ales că au putut experimenta şapte ani de regim neocomunist, de pe urma căruia nu au rămas decât sărăcia şi deznădejdea. Dar şi marile averi ale miliardarilor de carton, strânse prin escrocarea sistematică a cetăţeanului.

Oameni ca Iacubov, Temeşan sau Bivolaru sunt emblemele guvernării stângii în România.

Mă tem că domnul Iliescu va rămâne în istorie nu ca artizanul democraţiei româneşti (cum îi place atât de mult să se considere), ci ca un lider a cărui guvernare le face pe cele fanariote să pară modele de cinste şi corectitudine.

Acestea sunt forţele care doresc să preia puterea. Nu vrem să ne facem şi nici ei nu-şi fac iluzii că ar putea reveni la putere pe cale constituţională. Singura lor şansă este minciuna şi violenţa. Dispreţuiesc Constituţia pe care ei înşişi au elaborat-o şi pe care noi o respectăm şi o apărăm, aşa cum ne vom apăra ideile, principiile şi oamenii care au primit din partea electoratului legitimitatea supremă într-un regim democratic: aceea a votului popular.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Petre Naidin, se pregăteşte domnul deputat Dumitru Bălăeţ.

Domnul Petre Naidin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule coleg, ar trebui să ştiţi nu ce afirmăm noi, cei din opoziţie, ci ceea ce afirmă Clubul de la Roma, în actul de sinteză, "capacitatea de a guverna", acolo unde proiectează arhitectura actului politic şi de guvernare, în condiţiile în care decizia devine din ce în ce mai superficială: "Avem nevoie de această redefinire pentru ca guvernarea să devină cel puţin mai morală, mai energică, mai pluralistă, mai fermă, mai mult legată pe consens şi pe o gândire mai profundă, mai fermă"- Clubul de la Roma, în care dumneavoastră credeţi.

În ceasul "şi timpul nu mai era" Radu Vasile şi ai lui par mai conştienţi, citind sau nu radiografia prezentată de noi, că asaltul final asupra naţiunii trebuie dat. Se restructurează Guvernul, se cere un moratoriu de 6 luni, se vinde la preţuri care sfidează orice concurenţă, se pregătesc listele închiderilor transcedentale, se merge la Cotroceni pentru binecuvântare şi mângâiere, cu ceva cenuşă se speră. Se speră că testamentul guvernării nu-l va scrie nimeni, cu atât mai puţin noi, printr-o moţiune de cenzură.

Se mai crede că promisiunile, precum Banu Ghica, mai pot salva, iar cruciada împotriva sărăciei, să se mai poarte cu vorbele lui Emil Constantinescu: "În aceste momente la ei trebuie să ne gândim, la cei bolnavi, la cei handicapaţi, la cei aflaţi în nevoie şi să încercăm, în primul rând, pe ei să-i ajutăm". Adică pe cei care, răbdători şi umili, suferid pre pământ, sunt printre cei mai deprimaţi oameni din lume - locul 46 dintr-un top al fericirii care cuprinde 50 de ţări. Nu făcut de noi, cei din Opoziţie, ci de un sondaj internaţional credibil.

Oricât de binevoitori sau oricât şi-ar dori sau şi-ar imagina existenţa în braţele Eutherpei, românii nu au cum să fetişizeze bogăţia! Cu o subţire putere de cumpărare şi precară calitate a vieţii, cu o pensie reprezentând numai 35% din salariul mediu pe economie, cu preţuri în spirală, pentru ca românul să se poată sacrifica mai bine, căderea la datorie a poporului român este garantată de Guvernul Radu Vasile.

Exact cum îi îndeamnă Clubul de la Roma: "mai energici şi mai fermi"! Domniile lor înţelegând că trebuie să fie "mai rigizi la exportul de bunuri şi servicii, redus credibil la eforturile de accelerare a privatizării, cu precare intrări de capital extern prin investiţii directe şi de portofoliu; cu deteriorări ale plafoanelor de credite ale băncilor, nu cu speranţa, ci cu spectrul prăbuşirii lor; mai volatili la obligaţiile în valută ale debitorilor la o depreciere a leului; în realitatea căderii pieţelor de capital; cu extinderea indisciplinei financiare la întreprinderile profitabile; cu drastica cădere a producţiei; cu implozia schimbului monetar şi explozia schimbului în valută; cu neputinţa BNR de a-şi proteja rezervele valutare oficiale actuale ale României." Şi mai citez de undeva, este raportul Centrului pentru Studii Politice şi Analiză Comparativă, deci, nu al opoziţiei.

Şi se mai recomandă ceva atotştiutorilor reformei, guvernanţi ai României. Nu de a fi crucificaţi, ci de a evita "natura elitistă a conducătorilor". "Din nefericire, mulţi dintre politicienii de primă mână nu au nici cunoştinţele şi nici măcar priceperea necesară pentru îndeplinirea funcţiilor cu care au fost învestiţi."

Şi am să dau un singur exemplu, numirea ministrului agriculturii, ca un conflict între interesele de a pune în aplicare Programul ASAL şi superficialitate, între raţional şi metafizică, între disponibilul celor 15 mii de specialişti şi cacealmaua trasă de către unii.

Oricât am fi asiguraţi că ştim, cunoaştem, avem soluţii, la laitmotivul: "Şi părerea mea contează!", de la Radio Actualităţi, nu mai răspunde nimeni, cel mult, dezamăgirea.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Bălăeţ, se pregăteşte domnul deputat Nicolae Ionescu.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Din păcate, astăzi, la noi, mulţi fac o dihotomie păguboasă pentru ţară, între naţionalism şi democraţie. Din păcate, o asemenea dihotomie am văzut-o chiar la această tribună, la un coleg care a vorbit înaintea noastră şi care a adus acuze cu totul şi cu totul nejustificate Partidului România Mare şi preşedintelui său, partid şi preşedinte, care, după câte ştiţi, acceptă - şi nu numai că acceptă, dar practică întru totul democraţia parlamentară, schimbul de opinii, replicile directe şi viaţa parlamentară democratică a ţării. Ceea ce înseamnă că avem de a face cu acuze ipocrite şi necinstite, păguboase pentru noi toţi, pentru ţară.

Am putea pune această dihotomie între democraţie şi naţionalism pe seama moştenirilor comuniste, dacă ea nu ar fi chiar sâmburele putred al politicii oficiale a regimului CDR-USD-UDMR, instaurat după 1996, regim care s-a lăudat atât de mult în faţa electoratului cu slogane anticomuniste. Lauda de sine nu miroase-a bine! spune, pe bună dreptate, un vechi proverb şi ceea ce se întâmplă astăzi, la noi, miroase chiar a trădare naţională.

Faptul se constată uşor şi pe toate drumurile: de la vinderea pe nimic, la străini a întreprinderilor româneşti, până la umilitorul Tratat cu Ucraina, prin care drepturile istorice ale poporului român asupra unei părţi din teritoriul său sunt anulate într-un mod cu totul şi cu totul iresponsabil.

Paralel cu actele care duc, într-o veselie nebună, la disoluţia internă a ţării, politicienii actualei puteri acuză de extremism tot ceea ce încearcă să fie mai calat pe nevoile noastre naţionale. Ei fac un caz enorm de democraţie şi urlă că aceasta ar fi ameninţată de naţionalism. Culmea! Chiar recent, de Ziua Constituţiei, preşedintele Emil Constantinescu, al cărui partid nici nu a votat Constituţia actuală, dă tonul unor astfel de acuze, cu totul şi cu totul nejustificate!

Căci, în realitate, democraţia, dacă vrea să fie cu adevărat democraţie - adică, a poporului - (demos - popor) nici nu poate, în principiu, să nu fie naţională - naţionalistă, dacă vreţi, adică, a unui anumit popor. Fiecare popor îşi are interesele şi demnităţile lui şi a renunţa la ele de dragul de a te pretinde democrat e o mare înşelătorie.

Jos masca domnilor! Recunoaşteţi adevărurile aşa cum sunt, minciunile nu mai ţin de cald nimănui! Democraţia şi naţionalismul se susţin reciproc şi fac casă bună împreună! În cadrul războiului economic actual este singura soluţie valabilă. uitaţi-vă la ţările din jurul nostru care ştiu să-şi apere mai bine decât noi interesele! Uitaţi-vă la occident, care pune bariere de netrecut la cei ce i-ar putea periclita bunăstarea! Uitaţi-vă la statul Israel, care-şi urmăreşte cu atâta consecvenţă naţionalistă principiile!

Putem noi să spunem că la cei citaţi mai sus nu există democraţie? Evident, nu! Atunci când este vorba de apărarea interesului fiecărui popor în parte, respectarea legilor democraţiei solicită o coloratură naţională, adică, de respectarea a drepturilor popoarelor la existenţă.

Or, cum poporul nostru este ameninţat astăzi în drepturile lui la existenţă (economică, politică, biologică), legile celei mai cinstite şi curate democraţii ne cer să fim cu el, adică, naţionalişti. Fără a discredita pe alţii trebuie să fim noi înşine. Condiţia este de a nu ne lăsa discreditaţi din drepturile care ni se cuvin.

Naţionalismul mai este bun şi absolut necesar pentru noi, astăzi, pentru că el cultivă încrederea poporului în el însuşi. Or, aceasta este esenţială pentru învigorarea stării sale morale, pentru a putea ieşi din criza nenorocită în care am fost târâţi.

Fiţi încrezători, români! Fiţi demni şi cinstiţi cu voi înşivă! Şi, cu siguranţă, democraţia voastră va învinge, păstrunsă de un naţionalism luminat, statornic, mlădios şi consecvent cu el însuşi ca oţelul!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Urmează domnul deputat Nicolae Ionescu, se pregăteşte domnul deputat Octavian Bot. Domnul deputat Aron Popa nu este în sală, deci, îşi pierde dreptul astăzi.

Domnul Nicolae Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aproape toţi oamenii din judeţul Argeş cu care am stat de vorbă în zilele de după sărbătorirea a 80 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, dar şi oamenii de presă au remarcat discrepanţa extraordinară dintre lipsurile şi sărăcia ce au cuprins ţara, dintre suferinţele celor loviţi de inundaţii, care au rămas săraci lipiţi pământului, care mor de frig şi de foame, şi costurile în bani şi în materiale impuse de desfăşurarea grandioasei parade militare din Bucureşti şi din multe alte capitale de judeţe; discrepanţa dintre lipsurile şi greutăţile în care se zbat, fără nici o speranţă spre mai bine, sutele şi miile de confraţi de ai noştri, în special cei loviţi de stihiile naturi, dar nu numai ei, şi cele peste 25 de miliarde de lei, sumă anunţată oficial (dar ce se mai ascunde în spatele ei, nu ştim), ziceam, deci, discrepanţa dintre aceşti oameni năpăstuiţi de soartă şi miliardele de lei cheltuite în scopul ca timp de circa 30 de minute cei din fruntea coaliţiei guvernamentale să primească onorul armatei, ca să ne exprimăm aşa, este mai mult decât evidentă şi va fi foarte greu de explicat de către mai marii zilei, dar şi mai greu de înţeles de către popor, de către oamenii care se zbat în greutăţi, în lipsuri, în frig etc.

Un calcul simplu, pe care îl poate face orice contabil de la o primărie comunală, nu neapărat de la armată, de la Guvern sau de la Preşedinţie, poate pune în evidenţă cu uşurinţă că numai o parte din cele peste 25 de miliarde de lei, bani curaţi, ar fi fost de ajuns pentru a se fi curăţat Bucureştiul de munţii de zăpadă îngheţată, de gunoaiele pline de câini şi şobolani, pentru a se putea astupa gropile de pe bulevardele capitalei şi din ţară. Şi nu în ultimul rând, pentru a putea fi ajutaţi cu ceva mai substanţial, nu cu praful în ochi, cei care n-au nici un fel de adăpost, n-au cu ce să-şi hrănească familiile, n-au nici un ban pentru a-şi cumpăra un medicament şi în multe cazuri nici o bucată de pâine.

Pentru orice om cinstit şi curat la suflet, cu capul pe umeri, se vede de departe că în vreme ce marea majoritate a populaţiei se zbate în lipsuri şi greutăţi, unii în mizerie de nedescris, murind de inaniţie şi de frig, mai marii puterii, cei din fruntea coaliţiei guvernamentale, ai Guvernului şi ai Preşedinţiei, au făcut tot ce a depins de domniile lor pentru a găsi bani din banii contribuabililor, pentru a organiza parade militare cât mai fastuoase, pentru a organiza festivităţi, simpozioane cât mai somptuoase, pentru a face vizite şi plimbări, în special în Transilvania şi Banat, în zonele de nord ale ţării. Pe banii cui, toate acestea? Pe banii noştri!

Iar acum, în miezul unei ierni timpurii şi dure, guvernanţii au ales momentul restructurării dure, al reformei prin lichidare, stârnind indignarea şi neliniştea celor mulţi, chiar ieşirea masivă în stradă, ca la Borş, Brad sau Câmpulung Muscel în săptămâna trecută. Atenţie, domnilor guvernanţi! Cât de potrivită mi se pare a fi astăzi pentru noi, românii, străvechea zicală: Ţara arde şi baba se piaptănă!

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Octavian Bot, se pregăteşte domnul deputat Radu Liviu Bara.

Domnul Octavian Bot:

Înainte de a susţine intervenţia, permiteţi-mi să anunţ de la această tribună înscrierea mea în Partidul Alternativa României.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Indecizia şi inconsecvenţa au fost, fără putinţă de tăgadă, caracteristicile dominante ale guvernării din ultimii 2 ani. Lipsa voinţei politice şi şovăielile în aplicarea măsurilor de reformă au condus la accentuarea deteriorării situaţiei economico-sociale, spectrul lichidării pândind multe societăţi comerciale care ar fi putut avea o altă soartă, dacă se acţiona la timp.

După 2 ani de gâlcevi interminabile, legate de împărţirea puterii, Guvernul îşi propune luarea unor măsuri radicale, printre care şi închiderea unităţilor economice nerentabile. Ca reprezentant al unui partid de dreapata - Alternativa României, nu contest oportunitatea unei asemenea soluţii, când nu există o altă variantă, dar, din păcate, există numeroase societăţi comerciale, care, datorită unor interese obscure sau unei neglijenţe crase, au fost lăsate sau aduse în pragul falimentului.

Îngrijorător mi se pare faptul că, în timp ce Guvernul vrea să lichideze societăţile cu capital de stat care înregistrează pierderi, întreprinderile mici şi mijlocii private înregistrează la rândul lor pierderi comparabile sau chiar mai mari decât ale unităţilor de stat. Am putea spune că, datorită unei politici greşite, Guvernul va determina în curând şi închiderea multor întreprinderi mici şi mijlocii particulare.

Doresc să aduc în discuţie cazul Societăţii comerciale "Alor" S.A. din Oradea, producătoare de alumină, care, datorită pierderilor înregistrate, este ameninţată cu lichidarea. În calitate de deputat de Bihor, am semnalat de câteva ori, atât la Ministerul Industriilor, cât şi la FPS, pericolul care ameninţă societatea, dacă nu se găseşte soluţia potrivită. O asemenea soluţie nu putea fi decât privatizarea.

În general, FPS motivează nerealizarea privatizării prin absenţa investitorilor interesaţi. Nu acesta este, însă, cazul societăţii amintite. Este cunoscut că Firma Toyota a depus la FPS câteva scrisori de intenţie, în vederea cumpărării Societăţii comerciale "Alor" S.A., însă FPS a rămas surd la aceste cereri. Se pare că există interese obscure, ce vizează eliminarea prin lichidare a societăţii, care este o concurentă a celei cu profil similar din Tulcea, proprietatea Firmei Balli.

Solicit, pe această cale, primului-ministru, domnului Radu Vasile, cât şi preşedintelui FPS, Radu Sârbu, care a moştenit această stare de fapt de la Sorin Dimitriu, un apropiat al Firmei Balli, să cerceteze de urgenţă cazul şi să se treacă, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, la privatizarea societăţii. Datorită faptului că Societatea comercială "Alor" S.A. este o parte dintr-un sistem ce cuprinde CET 1 şi Minele de bauxită de la Dobreşti, închiderea sa ar avea consecinţe dezastruoase.

Lipsa de interes a filialelor locale ale partidelor aflate la guvernare faţă de problemele judeţului îi face în parte responsabili pe liderii şi reprezentanţii acestor partide pentru soarta Societăţii comerciale "Alor" S.A. După modelul central, coaliţia de guvernare a fost preocupată şi pe plan local numai de obţinerea de posturi şi avantaje personale, neavând nici o strategie de susţinere a judeţului Bihor. Întâlnirile locale, sub formulele COCOCO sau COCOPO, au fost iniţiate doar pentru a se împărţi posturi, de regulă, date incompetenţilor, sau ca prilej de mediatizare pentru politicieni obscuri.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Radu Liviu Bara, se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Radu Liviu Bara:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Zilele trecute, fiind în circumscripţie cu primarul şi secretarul unei comune am discutat şi comentat Hotărârea Guvernului nr. 505/1998 privind vânzarea spaţiilor comerciale construite din fondurile statului. Comentarii deloc favorabile! Fiind vorba de un primar mai şcolit, iar secretarul având studii juridice, au fost făcute mai multe comentarii extrem de nefavorabile, privitoare la forma hotărârii.

Vă spun drept, nu am avut argumente să-i combat, întrucât hotărârea este redactată sub orice critică. Eu ştiam, bunăoară, că în ţara noastră există reguli de tehnică legislativă clare şi precise, intrate deja în cutumă. Cândva, acestea au format obiectul unui decret. Noi le respectăm zilnic la proiectele de lege, Guvernul ar trebui să facă la fel, la adoptarea hotărârilor. Iată, însă, că Guvernul are alte reguli, total diferite de ale Parlamentului!

Hotărârea nr. 505/1998 justifică din plin afirmaţiile de mai sus, întrucât, după modul de redactare, s-ar părea că este o modificare totală a Hotărârii nr. 389/1996 emisă de Guvernul Văcăroiu. În realitate este, practic, o altă hotărâre, un alt act normativ. Că aşa stau lucrurile, rezultă din faptul că autoriţile locale nici nu mai fac referire la Hotărârea nr. 389/1996, ci numai la Hotărârea nr. 505/1998. După părerea mea, situaţia se numeşte haos legislativ.

Zău, domnule prim-ministru, cum v-aţi putut pune semnătura pe un asemenea act normativ, deplorabil ca formă? Oare nici un membru al Guvernului, nici măcar domnul Stoica, nu a sesizat forma de tot râsul a acestei hotărâri? Îmi spunea primarul că inspectorii guvernamentali veniţi în control îi fac o tevatură de toată frumuseţea pentru acte proprii, care au vicii de formă mult mai mărunte decât Hotărârea nr. 505/1998.

Printre altele, se pune întrebarea: cum de a fost posibil ca prin aceeaşi hotărâre să se aprobe şi normele metodologice de aplicare a ei? Ştiau elaboratorii normelor că proiectul de hotărâre nu va suferi nici o modificare în Guvern? Rămâne un mister. Eu trag concluzia că cei care au redactat normele ştiau că hotărârea va fi aprobată de Guvern, fără ca cineva să se uite la ea. Dacă aşa stau lucrurile - şi se pare că aşa este - situaţia este foarte tristă! Tristă pentru reformă, pentru privatizare, pentru ţară şi locuitorii ei! Primul-ministru nu are voie să semneze astfel de parodii legislative!

Intrând pe fondul hotărârii, lucrurile mi se par şi mai grave. La art. 2 alin. 2, se spune că: "Terenul aferent spaţiului comercial se poate vinde o dată cu acesta." Deci, vânzarea nu este obligatorie! Nu se spune ce se întâmplă dacă terenul face parte din domeniul public, se pare că Guvernul nu a auzit de concesionare. Mi s-a relatat că, întrebaţi fiind la telefon, unii aşa-zis specialişti din aparatul Guvernului, ar fi răspuns că aceste spaţii nu se vând... Deci, iată că, dacă un consiliu local nu vrea să vândă un spaţiu, declară că terenul aferent este domeniu public şi, potrivit isteţului de la Guvern, a rezolvat problema: a blocat vânzarea, a blocat privatizarea, a blocat iniţiativa lăudabilă a Guvernului.

Vă sfătuiesc, domnule prim-ministru, să vă trimiteţi specialiştii la şcoală, astfel încât hotărârile lor să fie conform gândirii Guvernului. Altfel, vă sapă, vă sapă din interior, din prostie sau din rea credinţă, şi asta este foarte grav!

Art. 4 alin. 4 din norme este într-o ceaţă totală, textele se bat cap în cap, nimeni nu ştie din câţi membri se compun comisiile de negociere: din 5 sau din 3. textul e de-a dreptul înebunitor! Din norme nu rezultă cine semnează, în calitate de vânzător, contractul de vânzare-cumpărare. Potrivit unor texte, vânzătorul este consiliul local sau regia autonomă, deci, ar trebui să semneze consiliul, în calitate de vânzător. Consiliul este format însă din 11, 13 sau 15 membri şi nu are, potrivit legii, un organ de conducere, un reprezentant care poate semna în numele lui. Primarul este o altă autoritate, el nu poate semna în numele consiliului. Zău, domnule prim-ministru, ne spuneţi cine semnează sau poate ne spune unul din cei 15 mii de specialişti?

Sunt doar câteva întrebare la care nu pot răspunde specialiştii aduşi la Guvern după noiembrie 1996. Săracii, nu pot răspunde, întrucât se pare că singurele criterii avute în vedere la punerea lor în funcţii au fost legate de gradul de nepricepere şi de îndemânarea cu care au lipit afişele electorale.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ilie Neacşu, se pregăteşte domnul deputat Petru Şteolea.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ultimele declaraţii ale primului-ministru Radu Vasile privind intenţiile de a închide alte zeci sau sute de întreprinderi, motivând că numai aşa reforma concepută de CDR-USD-UDMR va avea succes, au generat, cum era şi firesc, noi proteste din partea celor vizaţi a rămâne pe drumuri. Este lipede că actuala putere testează, din nou, răbdarea românilor, inconştientă asupra consecinţelor.

Guvernul actual, alcătuit pe baze algoritmice, şi nu pe criterii de competenţă, se află de la început într-o penibilă penurie de soluţii, de idei care să relanseze economia, el acţionând ca un robot, doar la indicaţiile FMI şi ale Băncii Mondiale. Culmea este că aceste organisme financiare îşi aleg clienţii în funcţie de competenţă şi de demnitate! În urmă cu 25-30 de ani, România primea, pentru dezvoltare, şi nu pentru demolare, 7-8 miliarde de dolari; iar astăzi, ţara noastră, condusă de Emil Constantinescu şi de forţe politice care numai binele românilor nu-l vor, cerşesc aceloraşi creditori bani pentru a distruge din temelii industria, agricultura, comerţul, transporturile, cercetarea, învăţământul, cultura şi sănătatea, lăsând un popor întreg fără mijloace de existenţă, periclitând viitorul tineretului şi al neamului nostru.

Stimaţi colegi,

Minerii de la Brad au încetat lucrul acum 5 zile. Lor li s-au alăturat câteva mii de locuitori ai municipiului Brad, conştienţi că închiderea minei de aur va însemna şi moartea urbei lor. De 5 zile, nici un reprezentant al autorităţilor centrale şi locale (exceptându-l pe omniprezentul subprefect Pavel Segesvari, nu a binevoit să stea de vorbă cu protestatarii. Minerii de la Barza nu pricep cum politicienii aleşi de ei în 1996 îşi bat pur şi simplu joc de viaţa lor! Ei nu-şi pot explica cinismul unor guvernanţi care vor să-i arunce în stradă, care vor să le lase copiii fără pită şi fără carte, sub pretextul că doar aşa reforma prinde contur! Este normal ca ei să refuze astfel de soluţii, să protesteze, să ceară demisia Guvernului, a preşedintelui care i-a minţit şi să solicite alegeri anticipate.

Partidul România Mare este alături de minerii de la Brad, aşa cum împărtăşeşte poziţiile muncitorilor de la "Republica" şi din alte unităţi economice. Preşedintele Emil Constantinescu declara acum câteva zile că: "Se teme de unele forţe politice", care nu se împacă în nici un mod cu democraţia demolatoare instaurată de CDR şi UDMR.

Eu consider că temerile dumneavoastră, domnule preşedinte Emil Constantinescu, sunt întemeiate! Mai întâi, că ceea ce faceţi de 2 ani încoace nu se cheamă nici democraţie, nici reformă, nici capitalism! Dumneavoastră, domnule preşedinte, şi cei 15 mii de specialişti în demolări înfometaţi de 2 ani poporul român, transformaţi România dintr-o ţară industrial-agrară într-o piaţă de desfacere pentru bişniţarii ocidentului şi orientului! Dumneavoastră, şi forţele politice care încă vă mai susţin, periclitaţi, prin aceste soluţii demente, viitorul neamului românesc! Dumneavoastră, domnule preşedinte, conduceţi programul reformator care pune ţara pe butuci! Ca atare, aveţi motive de îngrijorare, domnule Emil Constantinescu, domnule Radu Vasile şi domnilor colegi care confundaţi ţara cu propria moşie!

Stimaţi colegi,

Este cert că România se află de 2 ani în întuneric şi nimic nu ne determină să credem că zorii sunt pe aproape! Dintr-un foc, au fost compromise două doctrine politice: creştin-democraţia şi liberalismul. întreaga coaliţie, de altfel, este compromisă!

Şi, pentru că reuşita reformei economice depinde, în viziunea puterii, de lăsarea pe drum a zeci de mii de salariaţi, recomand Guvernului să înceapă procesul de disponibilizare cu cei 15 mii de specialişti ţărănişti, liberali şi ecologişti care ne-au adus atâta bunăstare! Poate, în urma acestei măsuri, se va vedea şi luminiţa domnului Ciorbea de la capătul peşterii...

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea, se pregăteşte domnul deputat Petru Bejinariu.

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul României, Ministerul Industriei şi Comerţului ne anunţă: vor avea loc reforme dure, vom trece la faza dură a reformei! Ne întrebăm: până acum, în curs de 2 ani de zile, din 1996, reforma la care a fost supus poporul român, industria românească, agricultura românească au fost altfel decât dure? E de-a dreptul cinică această afirmaţie!

Pe această linie se înscrie şi declaraţia ministrului industriei şi comerţului, domnul Radu Berceanu, că, la fel, va supune unor măsuri dure de restructurare (şi nu înţelegem de ce se referă acestea numai la anumite unităţi economice, şi nu la toate cele pe care dânsul le gestionează) două unităţi puternice din judeţul Hunedoara: Regia autonomă a cuprului Deva şi fosta Regie a huilei Petroşani.

"Vom fi mai drastici!" ne anunţă dânsul. De ce vom fi mai drastici? În ce vom fi mai drastici? Se anunţă cu voioşie un nou val de disponibilizări. A fost unul şi a fost destul de drastic! De unde această încrâncenare?

Se pare că măsura şi dimensiunea acestei acţiuni guvernamentale este direct proporţională cu fermitatea şi intransigenţa cu care, în mod logic şi normal, diversele acţiuni revendicative ale salariaţilor din unităţile miniere (atâţi câţi au mai rămas aceştia) îşi apără locul de muncă, dreptul de a munci. Or, aceasta deranjează!

De fapt, pe această linie s-au situat şi manifestaţiile ajunse la culmea disperării ale salariaţilor de la Sucursala minieră Gura Barza-Brad. Ei au constat pe proprie piele că singura valenţă a politicii de restructurare dusă de actualul Guvern este aceea a disponibilizărilor de personal.

În mod logic şi normal, ei consideră că în momentul de faţă, în minerit, inclusiv în unităţile Sucursalei miniere Brad-Gura Barza, politica de restructurare trebuie să continue, dar pe o altă valenţă. Este acea a doua valenţă a ceea ce înseamnă investiţiile în dotare şi retehnologizare, în dotarea abatajelor, asigurarea materialelor pentru locurile de muncă şi renunţarea totală la disponibilizări. Trebuie să fie un angajament ferm al Guvernului pe această linie, o reformă în care prima şi unica valenţă este numai disponibilizarea de personal nu este reformă!

Şi, fiind că ieri am fost invitat de către salariaţii-locuitori ai municipiului Brad la această acţiune, spun eu de protest, care a atins cote dramatice, este o datorie de conştiinţă de a da citire notei de protest a acestora.

"1. Salariaţii Sucursalei miniere Brad îşi exprimă nemulţumirea faţă de intenţia evidentă a actualei puteri de închidere a acestei sucursale miniere, declarată public de Ministerul Industriilor în data de 10.12.1998 şi solicită revenirea la această decizie.

2. Îngrijorarea celor peste 30 de mii de locuitori ai zonei Brad, în ceea ce priveşte evoluţia economică şi socială a municipiului Brad, în cazul sistării activităţii acestei sucursale miniere.

3. Neplata salariilor la termenele convenite cu administraţia şi incertitudinea în ceea ce priveşte acordarea acestora în viitor.

Se solicită prezenţa la faţa locului, pentru o analiză transparentă, justificată şi temeinică, cel puţin a ministrului Industriei şi Comerţului".

A avut loc ieri la Brad un marş al disperării, după câte am spus. Este marşul disperării, la care au fost aduşi aceşti oameni ai munţilor, aceşti oameni, moţi din Ţara Zarandului, a căror calitate este una singură: munca cinstită. Această muncă cinstită, pe care salariaţii de la această minieră au depus-o, nu a fost plătită. Sunt restanţe în plata salariilor, începând din luna noiembrie anul curent, când, după o altă acţiune grevistă s-a reuşit o plată doar de 60% din drepturile cuvenite, sarcinile de muncă fiind îndeplinte, ca să se ajungă în momentul de faţă la un blocaj total în ceea ce înseamnă plata drepturilor băneşti.

Se pune fireasca întrebare şi justificată, şi s-a pus ieri acolo, când minele se declară nerentabile, când repunerea în circulaţie a căii ferate Deva-Brad, singura din zonă, este nerentabilă, când nu s-a realizat nimic din ceea ce înseamnă crearea unei alternative de ocupare a forţei de muncă disponibilizate din minerit, în primul val - circa 1.500 de persoane, când rata şomajului în Ţara Zarandului a ajuns la peste 25%, s-a pus fireasca întrebare: oare mai este rentabil să trăieşti?

Şi atunci, plăcuţele montate ieri la intrările în municipiul Brad, pe care scria..., plăcuţe unilingve: "Genocid!", nu pot să fie decât o acţiune justificată.

Se impune o analiză urgentă, aşa cum spuneam, de către aceşti factori, poate, cu răspundere sau fără răspundere - cum or fi ei, la faţa locului, transparenţă şi măsuri concrete în relansarea producţiei miniere din Ţara Zarandului.

Genocidul social în Ţara Zarandului trebuie să înceteze, domnilor guvernanţi!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Bejinariu.

Se pregăteşte domnul deputat Mihai Drecin.

O să am o rugăminte: să vă limitaţi la cele 3 minute, pentru că mai sunt încă 4 vorbitori şi aş vrea, totuşi, să parcurg toată lista astăzi.

Vă rog.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Oameni de cultură, intelectuali, ţărani sau angajaţi ai unor societăţi culturale din Bucovina istorică mi-au cerut să spun în Parlament că Televiziunea Română aduce şi mari deservicii poporului român. Fireasca întrebare: Cum anume?

Menţionăm, cu îngăduinţa dumneavoastră, acum, doar 3 căi, prin care lucrează Televiziunea, în sensul deserviciilor:

1. Subaprecierea sau ignorarea evenimentelor istoriei naţionale.

Exemple: În ziua de 9 mai - Ziua Independenţei României, în acest an am sărbătorit Ziua Europei. Ziua Revoluţiei Maghiare din 1848 s-a sărbătorit în Transilvania cu mare fast şi cu o amplă componentă antiromânească, iar aniversarea a 150 de ani de la Adunarea de la Blaj a fost nepermis de diminuată. Sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, acum, la 80 de ani de la Marea Unire, a fost translată neinspirat şi extrem de costisitor la Bucureşti. Iată o formă a deromânizării. Ea se încadrează în recentul curent de contestare a istoriei, a graniţelor şi a statelor naţionale şi de promovare a ideii mondializării, adică a formării, în locul, probabil, a "omului nou", a "omului nimănui", a "omului internaţional".

Apărarea identităţii minorităţilor etnice a devenit la noi unul din imperativele politice ale actualei puteri şi, paradoxal, respectarea identităţii şi demnităţii naţionale a majorităţii româneşti este ori "naţionalism", ori "naţional-comunism", ori "separatism" - aşa cum am fost numiţi noi, recent, după misiunea din regiunea Cernăuţi.

Cei care vorbesc de "sacrificiul istoric", de "patriotismul cu discreţie", şi pe care uneori îi prinde scârba de ţară, ori "... m-am săturat de România", n-au înţeles că sentimentul naţional reprezintă o stare aleasă, profundă şi gravă în devenirea unui popor, mai presus de algoritm, de discursul politic găunos şi de pretextul integrării în Europa.

Oare trebuie să intrăm în Europa fără buletin de identitate sau cu unul fals, precum infractorii?

2. Se urmăreşte crearea unui mod şi stil de viaţă, de gândire şi simţire neromânesc, prin conţinutul programelor de televiziune, care cuprind: prea multe filme străine, cu crimă, ură, teoare şi pro-violenţă; reclamă oricărui mod de viaţă occidental; muzică străină, cu 60-70% deşeuri; un limbaj suprapopulat cu cuvinte străine - toate în dauna valorilor culturii spirituale româneşti.

3. Prea numeroasele, neobositele şi înflăcăratele transmisiuni TV, de genul: "Concursuri şi reclame", cu îndemnurile: "Te uiţi şi câştigi!", "Suni şi câştigi!", "Priveşti şi câştigi!", "Sună Acasă, pentru o casă!", "Roata norocului" şi alte lozuri ale câştigului (care) induc pasivitate şi nemuncă. Îndemnul "Munceşti şi câştigi!" este prea comunist şi nu se spune nicăieri.

Oare nemţii, francezii, englezii şi alte naţiuni tot aşa s-au uitat şi au câştigat actualul lor nivel de viaţă?

Alte căi, cu îngăduinţa dumneavoastră - le vom spune în altă intervenţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin.

Se pregăteşte domnul deputat Acsinte Gaspar.

Şi, se pregăteşte şi domnul deputat Romulus Raicu, care este ultimul pe listă.

Vă rog...

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

S-a discutat mult în jurul protestului politic al opoziţiei, desfăşurat între 24 noiembrie şi 8 decembrie anul curent.

Lideri şi parlamentari ai partidelor de la putere, o parte a presei, au acuzat greviştii că subminează aşezarea ţării pe făgaşul normalului, al democraţiei, că prin refuzul de a participa la lucrările Camerei Deputaţilor, oferă o mostră de trândăvie, doresc să fie plătiţi pentru nemuncă.

Evident, astfel de acuze vizau răstignirea opoziţiei în faţa electoratului, ascunderea cauzelor reale ale gestului acesteia. Este vorba de refuzul puterii de a colabora cu opoziţia, în plan legislativ, din moment ce, datorită ghilotinei votului majorităţii, nici un amendament al P.D.S.R., P.U.N.R. şi P.R.M. nu avea şansa să fie acceptat, oricât de util ar fi fost intereselor naţionale.

Când acuzele, în bloc, se păreau că-şi pierd efectul, cel puţin în ochii parlamentarilor, puterea a declanşat, prin unii dintre aleşii ei, atacuri împotriva unor lideri ai opoziţiei. În acest context, de o atenţie deosebită s-a bucurat domnul senator Ion Iliescu. Cu ocazia declaraţiilor politice din Camera Deputaţilor, din ziua de 8 decembrie anul curent, domnul deputat P.N.Ţ.C.D. Radu Mânea a rostit o adevărată filipică împotriva liderului P.D.S.R. În capul acestuia s-au aruncat toate păcatele posibile şi imposibile, folosindu-se expresii de o duritate încă neauzită la adresa unui parlamentar, fie el şi din opoziţie. Senatorul Ion Iliescu a fost literalmente sfâşiat de verbiajul înflăcăratului preopinent creştin-democrat.

Prin intervenţia mea, nu doresc să-l apăr pe domnul Ion Iliescu. Sunt convins că se poate apăra singur. Ca orice cetăţean, domnia sa are calităţi şi defecte. Depinde de echilibrul cu care stăruim asupra lor, le cântărim şi apreciem pentru momentul istoric dat.

De altfel, acum câteva luni, când un coleg pedeserist a procedat aproape la fel cu memoria lui Iuliu Maniu, am intervenit, cerându-i să lase specialiştilor, istoricilor să se pronunţe.

Colegului Radu Mânea aş vrea să-i povestesc, ceea ce, sub formă de banc sau glumă, se vorbeşte despre P.N.Ţ.C.D. în marea masă a poporului român. Povestea este plasată în secolele I-II după Hristos, când creştinii erau oprimaţi în Imperiul Roman. Consideraţi periculoşi pentru unitatea Imperiului Roman, creştinii erau persecutaţi în forme dintre cele mai crude posibile. Printre altele, nu o dată erau aruncaţi în arene, pradă animalelor sălbatice. Plebea romană, avidă "de pâine şi circ", asista la reprezentaţii sângeroase, crezând că ele sunt o mostră a forţei imperiului.

Într-o reprezentaţie de excepţie, un imperator a dorit să-şi impresioneze plebea romană, oferindu-i un spectacol ieşit din comun. La semnul său, în arenă au fost aruncate câteva zeci de creştini: copii, tineri, bătrâni - femei şi bărbaţi. De frică, aceştia s-au strâns într-un colţ, aşteptându-şi sfârşitul. La un alt semn al imperatorului, în aceeaşi arenă au fost sloboziţi lei fioroşi şi flămânzi. Tribuna fremăta de nerăbdare. Aştepta cu sadism desfăşurarea sângerosului spectacol. În momentul în care oameni şi animale s-au încăierat în lupta pe viaţă şi pe moarte, în strigătele isterizante ale spectatorilor, urletele victimelor şi răgetele animalelor, un nor de praf a acoperit arena. După câteva zeci de minute, în spatele norului de praf s-a aşternut liniştea. Spectatorii nerăbdători aşteaptă limpezirea câmpului vizual. Stupoare! Când praful se risipeşte deasupra arenei, spectatorii văd înmărmuriţi o scenă incredibilă: oamenii, grupaţi în acelaşi colţ al arenei erau vii, nevătămaţi, chiar dacă sângerânzi şi cu hainele rupte. Leii, însă, zăceau sfâşiaţi, în diferite părţi ale arenei. Plebea spectatoare nu ştia ce să-şi mai creadă ochilor. În acest moment de stupefacţie şi derută, imperatorul se simte nevoit să intervină, întrebând grupul de creştini, care, în loc să fie sfâşiat de animalele sălbatice, a sfâşiat sălbăticiunile: "Ce creştini sunteţi voi?" se răsti imperatorul. Răspunsul trimis din masa condamnaţilor la moarte, care şi-au învins condiţia, are mai mult valoare contemporană decât antică: "Suntem creştini-democraţi!", răspunseră în cor morţii-învingători.

În final, o întrebare: oare creştinii-democraţi pot fi lăsaţi să sfâşie România? Evident, o întrebare retorică.

Şi, în final, două post-scriptum:

1. Colegul care mi-a povestit scena, fără s-o interpreteze, îmi cere drept de autor?

Şi al doilea: iată o dovadă că opoziţia, chiar în grevă parlamentară fiind, a urmărit lucrările Camerei Deputaţilor şi este în măsură să le aprecieze fie şi post-festum.

Vă mulţumesc. (Vociferări în partea dreaptă a sălii de şedinţă).

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog frumos, păstraţi liniştea!

Domnul deputat Acsinte Gaspar şi, urmează domnul deputat Romulus Raicu. (Vociferările continuă).

Vă rog, păstraţi liniştea în sală.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Constituţia adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991, a avut un rol decisiv în ordonarea cadrului legal de exercitare a puterii şi în instituţionalizarea cadrului şi a mecanismelor propriu-zise de guvernare.

Ea a marcat încheierea, în linii generale, a tranziţiei societăţii de la statul totalitar la statul de drept, fiind, totodată, prin votul exprimat în referendumul naţional pentru aprobarea sa, o confirmare a hotărârii suverane a poporului român de a stabili forme şi modalităţi democratice de conducere statală şi a ataşamentului său faţă de valorile democraţiei constituţionale.

În concordanţă cu noua Constituţie a ţării, alegerile din 1992 au marcat, între altele, în societatea românească, consacrarea definitivă a instituţiilor politice şi a mecanismelor de guvernare specifice statului de drept şi a standardelor generale ale democraţiei constituţionale occidentale.

Parlamentul rezultat din alegerile din 1992 a repus în drepturi fireşti principiile pluralismului politic şi ale reprezentării.

Grupurile politice constituite în forul reprezentativ al poporului român şi care şi-au desfăşurat activitatea în legislatura 1992-1996 au instituit structuri, mecanisme şi proceduri parlamentare, întemeiate pe raporturile normale între majoritatea parlamentară şi opoziţie.

În funcţie de algoritmul politic al fiecărei Camere, expresie a configuraţiei politice a acestora, partidele parlamentare au constituit progresiv şi au îmbunătăţit de la o sesiune la alta un ansamblu de norme, prevederi regulamentare, care, fără a exclude regula strictă a ponderii votului majorităţii, au permis dialogul, compromisul politic, consensul asupra unor proiecte legislative de interes general, cum a fost de pildă privatizarea, recensământul, reforma sistemului judiciar, modificarea procedurilor civile şi penale ca şi a legislaţiei materiale, civile şi penale ş.a.m.d.

O suită numeroasă de proiecte ale unor acte normative au fost adoptate prin contribuţia comună, deloc contradictorie, a tuturor partidelor parlamentare, indiferent dacă făceau sau nu parte din majoritatea parlamentară sau din opoziţie.

Nu am intenţia să afirm prin aceasta că, în legislatura 1992-1996, a fost întotdeauna o armonie perfectă între majoritate şi opoziţie.

Ceea ce vreau să subliniez însă, este că partidele care au constituit în precedenta legislatură majoritatea parlamentară şi-au declarat făţiş disponibilitatea pentru dialog şi au acceptat fără rezerve punctele de vedere ale opoziţiei, care nu erau vădit incompatibile propriilor programe politice.

În legislaltura 1992-1996, opoziţiei i s-a asigurat, în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare, un cadru legal de afirmare, atât în procesul legislativ propriu-zis, cât şi, mai ales, în domeniul controlului parlamentar. Inclusiv şeful statului, ales în 1992, a fost supus procedurilor parlamentare de control, declanşate de partidele aflate în opoziţie.

Unui număr însemnat de legi, adoptate de Parlament, i s-a contestat constituţionalitatea în faţa Curţii Constituţionale de către reprezentanţi ai opoziţiei.

Toate acestea dovedesc în mod clar că, beneficiind de facilităţile conferite prin cele două regulamente parlamentare, partidele aflate în opoziţie, la acea vreme, au avut posibilitatea să exprime în forul reprezentativ suprem al poporului, cerinţele şi aşteptările propriului electorat.

Acest lucru ni se pare extrem de important de remarcat, pentru că reflectă o realitate nouă a vieţii politice româneşti, respectarea poziţiilor şi opiniilor politice ale adversarului, dialogul cu acesta şi chiar consensul şi acţiunea comună în probleme fundamentale, de interes naţional au triumfat, înlocuind politica forţei cu comportamentul democratic al forţelor politice.

Chiar alegerile parlamentare din toamna anului 1996 au evidenţiat maturitatea politică a unui număr însemnat de partide, înţelegerea clară a regulilor jocului politic democratic, în care ponderea unui partid sau a altuia depinde de legitimitatea acestuia, cu alte cuvinte, de sprijinul primit din partea electoratului.

Chiar formarea unei anumite baze sociale a partidelor parlamentare care se încadrează în fluctuaţiile normale ale numărului de membri, aderenţi sau de simpatizanţi, arată cu prisosinţă că sistemul politic românesc a căpătat substanţă şi se conduce după regulile generale ale competiţiei parlamentare democratice.

O dovadă în acest sens sunt şi alegerile legislative din 1996, când s-a produs alternanţa la guvernare.

Statul de drept are la baza funcţionării sale principiile democratice, pluralismul politic, cu corolarul său - alternanţa la guvernare.

În operarea acestor imperative democratice, alternanţa la guvernare este o legitate a exprimării voinţei suverane a naţiunii, în virtutea căreia, elementele politice ale Legislativului şi Executivului sunt înlocuite.

Partidul Democraţiei Sociale din România a înţeles perfect aceste reguli, strict ale democraţiei, iar atitudinea postelectorală a fost apreciată atât în ţară, cât şi în străinătate.

Încă de la începutul legislaturii, P.D.S.R.-ul a afirmat că va milita, ca partid de opoziţie, pentru transpunerea în practică a programului său electoral, pentru care a votat un segment semnificativ din populaţia ţării. Deşi a pierdut alegerile, P.D.S.R.-ul este, prin numărul de mandate de deputaţi şi senatori, cel mai mare partid din opoziţie.

Cu toate acestea, nu numai P.D.S.R.-ul, ci şi celelalte partide aflate în opoziţie, se află, practic, izolate de procesul legislaltiv, datorită unor procedee nedemocratice, la care a recurs actuala coaliţie majoritară din Parlament şi Guvernul.

Sunt edificatoare în acest sens practica Ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern, ca şi respingerea prin votul majorităţii a amendamentelor de conţinut, prezentate de parlamentarii opoziţiei în procesul de adoptare a legilor.

Respingând iniţiative legislative ale opoziţiei cu un pronunţat caracter social, actualul Guvern nesocoteşte grav voinţa electoratului, de voturile căruia nu s-a bucurat, pretinzând, în consecinţă, că este reprezentantul unic al naţiunii. Se încalcă în acest fel una dintre regulile de bază ale parlamentarismului, adevărat principiu fondator al instituţiei reprezentative, afirmarea rolului opoziţiei ca alternativă la guvernare, electoratului rămânându-i dreptul suveran de a decide la viitoarele alegeri cui să-i acorde încrederea sa.

Prin comportamentul său politic, actuala majoritate parlamentară şi Guvernul, care se află la putere, inversează însă rolurile şi se străduiesc să arate că "ceea ce este bine pentru ei este bine şi pentru populaţie".

În repetate rânduri, P.D.S.R.-ul şi celelalte partide din opoziţie au atras atenţia asupra acestei tendinţe a puterii, care devine din ce în ce mai accentuată.

Acesta este şi motivul pentru care Partidul Democraţiei Sociale din România susţine adoptarea unui "Cod de raporturi între majoritatea parlamentară şi opoziţie", conceput ca un ansamblu de reguli şi practici parlamentare, bazate pe următoarele principii generale:

a) opoziţia este un factor instituţional şi un element esenţial al democraţiei parlamentare;

b) opoziţia are rolul de a exprima în mod oficializat şi într-un cadru special instituţionalizat şi organizat critica de ansamblu şi punctuală a programului de guvernare;

c) opoziţia constituie prin esenţa sa o alternativă politică la majoritatea parlamentară.

d) atât majoritatea parlamentară şi guvernamentală aflată la putere, cât şi opoziţia, trebuie să aibă în vedere că spiritul concilierii, al dialogului şi compromisului este mult mai productiv şi de preferat atitudinilor autoritariste, bazate pe puterea votului.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Romulus Raicu.

Domnul Romulus Raicu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După ce a vegetat timp de aproape 8 luni, fără să facă aproape nimic pentru înfăptuirea reformei economice în România, Guvernul "Radu Vasile" s-a decis ca, de Sfintele Sărbători, să accelereze, chipurile, acest proces.

Speriat ca nu cumva reprezentanţii F.M.I. să găsească economia românească în aceeaşi stare nefericită, domnia sa şi partidele aflate la putere s-au gândit că economia s-ar însănătoşi dacă ar mai lichida ceva din unităţile economice.

Domniilor lor li s-ar potrivi dictonul: "Numai lichidarea ne asigură salvarea!"

Dar, în locul unei liste care să cuprindă, într-adevăr, întreprinderile cu pierderi mari, Fondul Proprietăţii de Stat a dat publicităţii o listă în care figurează şi o serie de unităţi economice care obţin rezultate bune în activitatea de producţie.

Acesta este şi cazul întreprinderii mehedinţene SEVERNAV S.A. - Drobeta Turnu Severin, care, în ultimii ani a reuşit să achite cea mai mare parte a datoriilor făcute de precedenta conducere şi să încheie contracte cu parteneri externi din Germania, Olanda, Scoţia, Norvegia. Contractele încheiate se vor derula până în anul 2001, iar valoarea acestora se ridică la circa 40 milioane de mărci, 20 milioane de dolari şi 9 milioane de guldeni olandezi. Numai în ultimele două săptămâni au intrat în conturile întreprinderii 1,9 milioane dolari şi aproape 600 mii de mărci.

Cifrele menţionate arată că Şantierul Naval este cel mai căutat şantier de construcţii navale din ţară, vasele construite aici întrunind aprecierea unanimă a partenerilor externi. Nu întâmplător, cel mai pretenţios partener din Germania a conferit "certificatul de calitate IZO 9.001", care înseamnă recunoaşterea calităţii deosebite a produselor realizate aici. Este de-a dreptul incredibil ca o unitate care obţine asemenea performanţe să nu-şi poată continua activitatea şi să se treacă la lichidarea ei.

Toţi cei care au trudit şi trudesc la realizarea acestor nave au rămas consternaţi când au aflat că întreprinderea lor figurează pe o asemenea listă. Oamenii sunt desnădăjduiţi şi revoltaţi pe cei care-şi permit să ia asemenea decizii capitale, fără ca F.P.S.-ul să facă o evaluare a situaţiei întreprinderii la faţa locului.

Domnilor guvernanţi,

Dumneavoastră cereţi românilor "să mai aibă răbdare" şi să accepte măsurile pe care Guvernul intenţionează să le ia.

Pot oare românii să mai aibă răbdare faţă de un Guvern care, timp de doi ani, nu a făcut altceva decât să promoveze interesele unui partid sau altulia din coaliţie? Pot să mai aibă răbdare faţă de cei care au încurajat corupţia, faţă de cei care au adus poporul român într-o profundă stare de sărăcie?Până unde cred actualii guvernanţi că poate merge răbdarea românului? Era oare cazul ca, tocmai acum, de Sfintele Sărbători, când tot românul îşi doreşte câteva ceasuri de linişte, să apară această nefericită listă?

Se vede cât de creştini şi democraţi sunt cei de la P.N.Ţ.C.D. dacă, chiar de sărbători au venit cu asemenea măsuri...

Ca partid care apără interesele naţionale ale ţării, P.U.N.R. nu va accepta niciodată politica de lichidare a întreprinderilor, politică ce echivalează cu distrugerea unei importante părţi din avuţia naţională.

Ca parlamentar de Mehedinţi, solicit Guvernului României să analizeze situaţia economico-financiară a Întreprinderii SEVERNAV şi să dispună scoaterea acesteia de pe lista întreprinderilor ce urmează a fi lichidate.

Nu reaprindeţi, domnilor, mişcările greviste în străvechiul nostru oraş, pentru că navaliştii nu vor ceda în faţa presiunilor guvernanţilor şi nu uitaţi că spiritul de sacrificiu, întâlnit în timpul grevei de la CELROM, se poate regăsi şi la angajaţii Şantierului Naval.

Dumnezeu să vă dea gândul cel bun!

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu aceasta, prima parte a şedinţei noastre de astăzi, cea dedicată intervenţiilor, s-a încheiat.

O să rog liderii de grupuri să-i roage pe colegi să vină în sală, pentru a trece la partea a doua a şedinţei, cea destinată iniţiativelor legislative.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, din totalul celor 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 262, un număr de 81 deputaţi fiind absenţi, din care 77 participă la alte acţiuni parlamentare.

Cvorumul prevăzut de art. 128 din Regulamentul nostru este întrunit.