Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de doamna Paula Maria Ivănescu, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Kovacs Csaba-Tiberiu şi Corneliu Ciontu, secretari.*

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Potrivit programului aprobat, urmează cele 50 de minute pentru diverse intervenţii ale deputaţilor.

Din partea Grupului parlamentar al P.D.S.R., domnul deputat Bejinariu Petru are cuvântul.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Există la români, de când ne ştim, frica de Dumnezeu, ca semn înalt de credinţă, nobleţe sufletească şi de educaţie; la copii, este cumintea teamă de părinţi, ca semn al bunei creşteri; există în familia tânără teama de soacră, ca semn al păstrării unor tradiţii de respect între familii înrudite prin alianţă; există la noi, românii, teama de omul rău, ca semn al prudenţei, şi alte temeri.

Iată că actuala putere a adus o nouă frică pentru români, dar una străină: frica de Fondul Monetar Internaţional şi frica de Banca Mondială, ca semn al nevredniciei guvernanţilor din România.

Micii funcţionari de la aceste organizaţii internaţionale, fie că se cheamă Poul Thomson, fie că cheamă Emanuel Zervoudakis, induc în opinia românească o mare frică: sacrificarea fermelor de animale şi moartea a circa un milion de porci, moarte prin înfometare, într-un peisaj îngrozitor, rozând şi lemnul şi fierul gardurilor sau devorându-se între ei; stabilirea taxelor care trebuie să crească, când la energia electrică, când la benzină, când la alte produse industriale; nominalizarea companiilor care urmează să fie închise sau lichidate; alegerea societăţilor care trebuie privatizate. toate au stat şi continuă să stea sub decizia acestor finanţişti internaţionali.

Dacă odată cu astfel de funcţionari au venit la noi, românii, distrugerea economiei, scumpirea vieţii, creşterea insecurităţii, nu au dreptate românii să le fie frică?

Destul de mulţi cetăţeni încep să simtă dictatura organismelor financiare internaţionale, ca pe un atentat la siguranţa lor. Recunoaşte asta până şi un ziar cu mare admiraţie faţă de actuala coaliţie guvernamentală.

De fiecare dată, preaplecaţii noştri guvernanţi din 1996 încoace au făcut din domnul Thomson mai mult decât un prim ministru şi actualul funcţionar negociator al F.M.I. are şanse egale.

Şi atunci, cea mai mare parte a populaţiei ţării, care mai are sentimente de apartenenţă la neam şi ţară, care constată că ne merge tot mai rău şi că binele mereu este amânat, când peste un an, când peste 6 luni, care vede că deciziile pentru această ţară le iau alţii, are dreptate să vorbească de un superguvern, de un superexecutiv sau despre un superprim ministru, dar, mai ales, are dreptul să evoce celebrul vers eminescian: "De la Nistru pân-la Tisa" şi de ce nu, versul din Scrisoarea a III-a: "Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?"

O să ajungem în curând să spunem în loc de acea veche expresie cu semnificaţie istorică, "Staţi, oameni buni, că nu vin tătarii!", expresia nouă, modernă: "Staţi, oameni buni, că nu vine încă F.M.I.-ul!"

Să fie oare în obştea românească numai chestiune de mentalitate, de educaţie, sau nostalgie?

Românii sunt oameni dotaţi, oameni bine instruiţi şi cu reală capacitate de înţelegere, inclusiv în problemele din sfera guvernării. Acum văd cât de augumentate au fost promisiunile şi cât de mare este dorinţa continuării guvernării în orice condiţii.

Noi încă mai solicităm Guvernului României să-şi redimensioneze demersurile şi deciziile economice şi politice în spiritul demnităţii naţionale, al dreptului şi capacităţii de guvernare autonomă şi să reprezinte cu adevărat interesele poporului român.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Bivolaru Ioan, de la Grupul parlamentar al P.D.S.R., are cuvântul.

Domnul Ioan Bivolaru:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Începând cu aplicarea unor măsuri aberante, care rezultă din prevederile Legii bugetului de stat pe anul 1999, activităţile administraţiilor locale şi judeţene traversează o profundă criză, alături de toate sectoarele socio-economice ale României.

Pe de o parte, prăbuşirea planificată a economiei naţionale, iar pe de altă parte, lipsa cadrului şi a condiţiilor de aplicare a Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, care creează o falsă autonomie a administraţiilor locale, în condiţiile proastei aplicabilităţi, coroborat cu disfuncţionalităţile deja cunoscute dintre prevederile Legii bugetului pe acest an şi Legea finanţelor publice locale, au dimensionat pentru Consiliul Judeţean Neamţ, ca de altfel pentru toate consiliile judeţene din ţară, deficite foarte mari, care în cazul Judeţului Neamţ se ridică la 117 miliarde lei.

În aceste condiţii, veniturile bugetare preconizate pentru anul 1999, prin care se va asigura funcţionalitatea serviciilor publice numai în raport de 50%, aceasta cifră fiind o cifră foarte optimistă, serviciile publice de interes judeţean, chiar în condiţiile reducerii drastice a numărului de personal existent, precum şi a reducerii totale a investiţiilor pe acest an, sunt într-o stare de incipienţă în colaps.

Nu există resurse financiare pentru asigurarea funcţionalităţii celor 6 cămine-spital din cadrul Judeţului Neamţ, în care se regăsesc 705 handicapaţi, cămine care se află în sarcina consiliilor locale şi care nu deţin fondurile necesare respective, în valoare de 24 miliarde lei.

Nu există resurse financiare în valoare de 28 miliarde lei necesare Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului, pentru a asigura protecţia celor 1.300 copii aflaţi în Judeţul Neamţ, direcţie judeţeană preluată în anul 1998 din subordinea Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi şi trecută sub autoritatea şi finanţarea consiliilor judeţene, fără a se preciza sursa de finanţare, amnezie guvernamentală transferată şi în prevederile bugetului pe acest an.

Nu există resurse de finanţare pentru întreţinerea drumurilor judeţene, pentru cultură, pentru cheltuielile legate de protecţia civilă, pentru paza şi stingerea incendiilor, pentru comandamentele militare.

Actuala guvernare a limitat sursele financiare ale consiliilor judeţene la 15% din impozitul pe salarii, în condiţiile în care acest impozit scade permanent prin măsurile de reducere a bazei de impozitare, în condiţiile în care, sub presiunea măsurilor guvernamentale privind aşa-zisa "reformă", dinamica privind creşterea numărului de salariaţi disponibilizaţi şi creşterea şomajului a atins cote îngrijorătoare - şomajul în Judeţul Neamţ este de 18,4% -, în condiţiile în care Guvernul nu mai poate controla creşterea alarmantă a evaziunii fiscale, materializată, în acest sens, prin creşterea numărului de salariaţi, ale căror salarii nu depăşesc salariul minim pe economie.

În aceste circumstanţe, dacă ţinem seama şi de cotele insignifiante, de multe ori tinzând către zero, ale sumelor stabilite pentru bugetele proprii ale consiliilor judeţene, sesizăm cu uşurinţă tentativa de descentralizare excesivă a administraţiei locale, prin minimalizarea rolului şi atribuţiilor consiliilor judeţene, până la desfiinţarea acestora.

În cadrul Consiliului Judeţean Neamţ s-a hotărât ca pe acest an să se închidă toate activităţile efectiv legate de cultură, activităţile legate de cele subliniate mai înainte, activităţi utile judeţului, dar nu se poate pune sub nici o formă problema închiderii căminelor de bătrâni şi a căminelor pentru copii.

Acest lucru este minimalizat de către factorii responsabili ai acestui Guvern, de către Ministerul Finanţelor şi, în acest sens, solicităm Guvernului ca singura sursă de finanţare rămasă în oarecare disponibilitate la nivelul bugetului pe anul 1999 să fie acele sume care sunt repartizate plăţilor restante şi a încurajării activităţii BANCOREX-ului, activitate care este foarte discutabilă la ora aceasta şi care, efectiv, nu reuşeşte să stârnească nici un entuziasm în rândul electoratului şi în rândul opiniei publice româneşti.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., doamna deputat Leonida Lari.

Doamna Leonida Lari iorga:

Stimaţi colegi,

Deşi s-au purtat discuţii despre scoaterea în afara legii a P.R.M., nu prea ne-am impacientat, cunoscând că legile ţării nu permit aşa ceva. Dar, după înfundarea la 18 ani de puşcărie a lui Miron Cosma, după măcelul săvârşit la Stoeneşti, după jenantul spectacol de la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin care se vrea anihilarea unui lider de partid, C.V. Tudor, şi apoi chiar şi a partidului ce deţine peste 20 procente din sufragiile electoratului, ne-am zis că avem parte de o dictatură a ciocoilor şi trebuie, pur şi simplu, să-i ajutăm să revadă legile pe care le-au votat ei înşişi, să se convingă, punct cu punct, că P.R.M. nu nimereşte sub incidenţa lor.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Constituţie, este interzisă orice discriminare în funcţie de apartenenţa politică - o reglementare care se aplică şi partidelor existente, că altfel s-ar crea un vacuum pentru un segment de populaţie şi, în consecinţă, haos în ţară.

Potrivit Legii partidelor politice, art. 3 alin. 1: "Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile constituite conform prevederilor prezentei legi şi care acţionează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale".

La acest articol, Curtea Constituţională ne mai oferă nişte lămuriri de rigoare, şi anume că este interzisă defăimarea ţării, a naţiunii române, îndemnul la război şi agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă, religioasă, incitarea la separatism teritorial sau la violenţă publică.

Deci, toate acestea prezintă un pericol deosebit pentru caracterul unitar şi naţional al statului român.

Şi acum, să le luăm pe toate la rând, cu grijă şi fără părtinire.

Ce ar putea periclita unitatea, integritatea teritorială a României? Recunoaşterea unor zone autonome în chiar sânul ei, cu semnarea unor acorduri de cedare ale unor teritorii strămoşeşti.

Care partide au votat şi au semnat Tratatul ruşinos cu Ucraina, de cedare a Bucovinei şi de dezintegrare teritorială? Partidul "România Mare"? Nu. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Partidul Nanţional Liberal, Partidul Democrat, U.D.M.R. Deci, au căzut sub securea legilor.

În ce priveşte criteriile rasiale şi de divizionare teritorială, ce afectează unitatea statului român, care partide s-au făcut vinovate, ba înaintând proiectul de autonomie a Odorheiului Secuiesc, ba la al treilea Forum al maghiarimii, revendicând Ardealul românesc de la români? Care este partidul în cauză? P.R.M.? Nu. U.D.M.R. Iarăşi cade sub incidenţa legilor.

Mergem mai departe. Care partide, într-un stat de drept, curmă manifestări paşnice, cele ale minerilor, nişte oameni necăjiţi, ce-şi cer dreptul la existenţă şi le curmă prin agresiune şi violenţă publică? P.R.M.? De unde! Când la unul dintre mitigurile de la Bucureşti, foarte calme de altfel, i-a înmânat şi flori Preşedintelui ţării. Deci nu P.R.M. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat şi Partidul Naţional Liberal, care, cu vărsările de sânge omenesc comise, au încălcat legile ţării până la Dumnezeu şi este necesară o dare de seamă minuţioasă asupra celor întâmplate, căci posturile de televiziune aservite puterii, TVR 1, PRIMA-TV, PRO-TV, muşamalizează faptele.

Iar, cât priveşte "defăimarea ţării şi a naţiunii", cine se potriveşte acum mai bine pe banca acuzaţilor? P.R.M.? Nu, nicidecum, ci un Sabin Gherman, care "s-a săturat de România" şi visează "separatism teritorial", membrii Grupului de Dialog Social, alde Brucan, care ne consideră "un neam de proşti", alde Patapievici, care a zis că "poporul român e un fund şi un morman de fecale". şi atunci, dacă P.R.M. nu încalcă nici o lege a Ţării Româneşti, cum se face că P.R.M. este cel mai învinuit partid dintre toate, cele cu adevărat vinovate, pe care le-am enumerat până acum?

Socoteala-i simplă: din întâmplare sau predestinare, în Revista "România Mare", condusă de preşedintele P.R.M., apar pamflete. Într-o ţară civilizată, orice politician s-ar întreba: "Ei, şi? Ce are pamfletul cu partidul?" Or, la noi, ca la nimeni!

Conform DEX-ului, democratic, editat în 1996, "pamfletul este un gen literar care satirizează anumite realităţi sociale, anumite persoane, aspecte negative ale societăţii", pe când "partidul este o grupare de oameni, uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologice...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Am să vă rog să încheiaţi.

Mai sunt foarte mulţi colegi, care doresc să ia cuvântul.

Doamna Leonida Lari:

Gata. Închei. Este ultima frază.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog... Vă mulţumesc.

Doamna Leonida Lari:

Da. Cu plăcere.

"... partidul este o grupare de oameni uniţi prin comunitate de idei sociale, ideologice, politice..."

Atunci, pe cine vreţi să scoateţi în afara legii, domnilor parlamentari şi judecători, pamfletul sau partidul?

Chiar doriţi să rămânem fără acest gen literar – pamfletul?

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Vă mulţumim.

Domnilor colegi,

Vă rugăm să vă limitaţi timpul de expunere la 3 minute. Sunt foarte mulţi înscrişi şi la ora 9,30 trebuie să închidem acest punct de pe ordinea de zi.

Din partea Grupului parlamentar P.U.N.R. are cuvântul domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul Lazăr Lădariu:

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Neinspirat, ca de obicei, hotărât să se arunce cu capul înainte, de bunăvoie, într-un bazin fără apă, deputatul U.D.M.R.-ist radical Kerekes Karoly se dedă, fără a-i pomeni măcar vreodată numele, la a treia replică, aşezându-se în penibila postură de avocat şi supus al satanei în sutană, Tokes Laszlo, navetistul permanent în trenul de Budapesta, cel care, recent, după gura lumii şi peniţa presei, a fost surprins, dacă ar fi să ne luăm după o sintagmă, "într-o poziţie nefirească" cu o şturlubatică şi focoasă enoriaşă, suită, se ştie din ce motive, tocmai pe scaunul şi biroul episcopal.

Identificându-se, se vede, până la contopire, cu dragii lui radicali iredentişti, pe numele lor Tokes Laszlo, Katona Adam, Solosi Sandor, Tokes Andras, Tibor Torro, Csapo Iozsef, Imre Rizbai, Borbely Zsolt, Csaba Bardoczi, Kolcsar Sandor, Santha Pal Vilmos, care ţin de fiecare dată să pună pe foc răbdarea românilor, jigniţi şi umiliţi în propria lor ţară, domnul Kerekes Karoly mă include printre "intervenienţii notorii" pe tema pericolului maghiar, considerat de el "imaginar".

Motivul esenţial al ofensării lui pare a fi poziţia mea absolut firească şi logică pentru un parlamentar P.U.N.R., animat de o doctrină naţională, în legătură cu Forumul cetăţenesc de la Miercurea Nirajului şi inepţiile pe acolo vehiculate.

Şi pentru că, la un moment dat, Kerekes Karoly foloseşte, falsificând realitatea, sintagma, "demonstraţii cu lumânări şi cărţi", pentru a sugera caracterul paşnic, atunci când se referă la mişcările lor revendicative, noi le spunem "privilegii", avem dreptul la recursul la istorie.

Cât de paşnici au fost, uneori, unii maghiari, noi ştim prea bine. Pe cine oare vrea să mintă domnul Kerekes Karoly, cel care de dragul radicalilor compromişi îi vrea orbi pe românii unei ţări întregi, confundându-i Guvernul cu Guvernul nepăsător antinaţional.

Imprudentul Kerekes Karoly, ca de obicei, îndatorat până peste cap şi peste urechi radicalilor, vrându-ne fără memorie, se face că nu pricepe că românii ardeleni pot ierta, dar nu şi uita nici pe cei 40.000 fraţi ucişi în 1848-1849, nici cele peste 250 sate, biserici şi mânăstiri arse şi distruse, nici crimele şi bestialităţile de la Sighiştel, Ip şi Treznea, Moisei şi Sărmaşu, Zetea şi Dealu, nici jignirile şi ofensa aduse românilor, prin separatismul şcolar şi universitar, nici tentativa de lovitură de stat şi de refacere a Regiunii Autonome Maghiare din 20 martie 1990, nici profanările de monumente, statui şi incendierea de case la Târgu Mureş şi Sovata, nici încercările de dezmembrare a României, prin enclave etnice, universitate maghiară, cerute la Cernatul de Jos, Valea lui Mihai şi Miercurea Nirajului, nici ca avocatul Kincses Elod, proaspătul preşedinte al Filialei Mureş a U.D.M.R., unul dintre principalii vinovaţi pentru cele întâmplate în 1990 în capitala suferinţei româneşti, nici că Peter Denes a vrut să-i taie capul lui Marian Munteanu cu securea în iunie 1990, nici că primarul Fodor Imre, creatorul de tensiuni, prin inscripţii bilingve, indicatoare rutiere, ecusoane stupide şi concursuri ilegale, tinzând să se substituie magistraţilor, vrea să scape de doamna secretar al primăriei, Iuliana Popa, pentru că, zice el, "dânsa are o atitudine negativă faţă de scopurile urmărite de noi".

Înţelegem şi admitem că domnul Kerekes Karoly nu mă poate suferi ca om, că-i stau ca spinul în ochi şi cuiul în pantof, dar să fie atât de lipsit de respect faţă de istoria unui neam, faţă de temerile românilor ardeleni, este cu totul altceva.

Cât despre grija faţă de "imaginea P.U.N.R.", la Mureş, mai ales, partid care în martie 1990, alături de "Vatra Românească" le-a stat în coastă, fiind nuca tare în care şi-au rupt dinţii udemerişti şi a fost stânca de care s-a spart valul iredentist, ce să-i mai spunem?

Să nu-şi fi apropiat nici măcar acea parte a înţelepciunii populare româneşti în legătură cu "Câinele care moare de drum lung şi personajul care piere de grija altuia"?

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Şi noi vă mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al P.D.S.R., domnul deputat Dan Matei Agaton are cuvântul.

Domnul Matei Agathon Dan:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Cred că sunteţi de acord cu mine că suntem aşa de mulţi, încât aş putea să-i salut personal pe toţi colegii noştri.

Am să încer să mă încadrez în cele 3 minute pe care mi le-aţi acordat.

Declaraţia mea este legată de politica externă a României, şi am găsit şi un titlu: "Politica externă a României - certitudini, speranţe, iluzii".

Eficienţa politicii externe româneşti poate fi analizată pornind de la obiectivele prioritate declarate şi anume: integrarea României în structurile europene şi euro-atlantice, raporturile de bună vecinătate şi colaborarea multilaterală.

Integrarea în Pactul Nord-Atlantic rămâne un subiect fierbinte, tratat sinusoidal de putere, prin tranziţie de la isterizarea populaţiei până la combaterea "psihozei NATO", cu unele momente non-NATO ca, în sfârşit, să se ajungă la conceputl de "aşteptare activă".

Ministrul de Externe, domnul Andrei Pleşu, declara recent că: "... în NATO nu trebuie să batem, gâfâind pe la uşi, nu trebuie să devenim prizonierii unei idei fixe". Este, în fond, recunoaşterea gafei diplomaţiei româneşti, care a bătut insistent la uşile cancelariilor europene, neglijând că, de fapt, NATO este o societate mixtă, în care Statele Unite ale Americii deţin 51% din acţiuni.

Primăvara acestui an nu ne va aduce la Washington decât celebrul "Madrid plus", care cred că reprezintă aceeaşi teorie "a uşilor deschise", fără însă a ni se spune direct că ele, fiind păzite atât de bine de bodiguarzi, nimeni nu va putea intra în NATO nici pe uşi, nici pe ferestre. O analiză lucidă, deci, a şanselor noastre reale privind nominalizarea în al doilea val de extindere a NATO, ne conduce la ideea că acest prim obiectiv prioritar a fost ratat cel puţin pentru 5-7 ani.

Condiţia decisivă la aderarea la Uniunea Europeană este dezvoltarea economiei durabile, cu un ritm mediu apropiat de al ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană. Aici, toată lumea ştie cât de bine stăm.

Prin eforturile nestăvilite ale guvernanţilor, România se află în coada Europei, cu o scădere dramatică a PIB-ului, în 3 ani consecutivi, aşa încât, conform studiului Băncii Mondiale, România va ajunge abia în anul 2001 la nivelul economic din 1996.

Analiştii consideră că primele ţări candidate se vor alătura Uniunii Europene între anii 2002-2005, iar procesul includerii tuturor candidatelor se va termina în anul 2010, ca ţel optimist, sau 2020 în cazul pesimist. Oricare din cele două variante posibile pentru România demonstrează că şi al doilea obiectiv al diplomaţiei noastre a fost ratat.

Raporturile de bună vecinătate. o rapidă trecere în revistă ne oferă elemente de analiză. Relaţiile cu Rusia sunt blocate în interminabile negocieri privind Tezaurul, Pactul Ribbentrop-Molotov, imobilele revendicate de Rusia şi concluzia de fond că Tratatul de bază este în impas.

Cu Ucraina, nu pot să nu remarc că, după o negociere "în viteză" şi cu speranţe deşarte, s-a lăsat o linişte nefirească şi o lipsă de transparenţă totală privind negocierile vizând platforma continentală, configuraţia graniţelor şi statutul Insulei Şerpilor.

O mutare ca la şah, îndrăzneaţă, efectuată la Kiev, privind declararea singurei insule aparţinând de drept României, ca un paradis ecologico-turistic, a fost urmată de o lipsă de reacţie din partea factorilor diriguitori ai diplomaţiei româneşti, considerând-o dacă nu absurdă, aproape nefirească.

Cu Moldova, se constată cu uşurinţă impasul negocierii Tratatului, care n-a putut trece nici măcar de titlu, discuţiile se poartă dacă va fi un tratat de fraternitate, sau un tratat de bază, în ciuda asigurărilor primite de actuala putere.

Relaţiile cu Cehia şi Polonia, în pofida nemăsuratelor promisiuni de la Cotroceni şi Piaţa Victoriei, sunt marcate de iminenţa introducerii vizelor turistice pentru români.

În privinţa relaţiilor cu Ungaria, eu remarc numai virulenţa de ultimă oră a cuplului Victor Orban - Laszlo Tokes, bâlbele repetate ale creatorilor şi discipolilor politicii externe româneşti privind o universitate, când mono, când poli-multiculturală...

Iugoslavia este până la urmă testul final al capacităţii diplomaţiei şi factorilor de putere de a înţelege trecutul, de a percepe prezentul şi de a prefigura viitorul. Ameninţând cu bombardarea Iugoslaviei, în cazul unui refuz al Belgradului de a accepta trupe aliate pe teritoriul sârb, occidentul riscă să determine un nou război mondial sau un alt fel de Vietnam.

În pofida unei propagande cel puţin alimentată de putere, poziţia P.D.S.R. faţă de evoluţia evenimentelor din Kosovo, în sensul menţinerii integrităţii teritoriale sârbe, acceptării drepturilor europene privind minorităţile şi a principiului că numai prin negocieri se pot rezolva conflicte, demonstrează cunoaşterea, prudenţa şi priceperea diplomatică.

Orice concentrări de trupe, declaraţii belicoase, chiar din partea unor factori de putere şi decizie din România, jocurile pe hărţi ale strategilor militari, prezentarea şi prezenţa aproape unilaterală a poziţiilor, demonstraţiile reciproce de forţă, toate, la un loc, sunt percepute ca elemente ale defunctului război rece.

Iată că declaraţiile premierului Orban Viktor, cu privire la restaurarea autonomiei în Voivodina, ne condamnă să prefigurăm că următoarea ţintă va fi Transilvania, iar poziţia vicepremierului sârb Vojslav Seczely, conform căreia cine ajută NATO intră în război cu Serbia, demonstrează cu prisosinţă neputinţa diplomaţiei româneşti în faţa testului-capcană Kosovo şi pierderea, pentru mult timp, a capacităţii şi disponibilităţii României de arbitraj internaţional. Cam aşa arată relaţiile de bună vecinătate, demonstrând, poate şi celor indecişi, că şi al treilea obiectiv diplomatic prioritar a fost pierdut.

Colaborarea multilaterală poate fi analizată numai în funcţie de rezultate şi, în acest sens, sunt obligat să remarc lipsa de reacţie privind recuperarea creanţelor României, prefigurată prin faptul că nici o delegaţie guvernamentală, parlamentară sau prezidenţială nu a vizitat Irakul, Libia, Sudanul, Marocul, în timp ce reprezentanţii marilor puteri îşi rezervă biletele de avion cu un an înainte, ca şi eşecul prezenţei României în operaţiunea petrol contra hrană şi medicamente.

În sfârşit, toate acestea ne fac să ajungem la concluzia că şi acest obiectiv, al realizării unei cooperări multilaterale, a rămas aproape intangibil. Iată că nici mult trâmbiţata apartenenţă la marile familii politice europene, nici telefonul roşu cu prietenii apropiaţi ai şefului statului, nici pleiada de simpozioane, recepţii, mese rotunde, seminarii nu au rezolvat problemele de fond ale politicii externe româneşti, demonstrând, o dată în plus, că în diplomaţie nu există prietenii efemere, ci numai interese.

Fără nici o plăcere, constat că, practic, toate obiectivele diplomaţiei româneşti au fost ratate, chiar şi numai pentru faptul că adevărata politică externă se bazează pe succesele politicii interne, iar acolo unde nu e, nici Dumnezeu chiar nu poate să pună în traistă.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Popa Nicolae, independent. Se pregăteşte doamna deputat Viorica Afrăsinei.

Domnul Nicolae Popa:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Astăzi, voi supune atenţiei dumneavoastră o problemă de stringentă actualitate, şi anume privatizarea băncilor României.

De la bun început, ţin neapărat să declar ferm un singur lucru: am fost, sunt şi rămân un partizan declarat al procesului de privatizare. Categoric, consider că, în mod obiectiv, patrimoniul statului trebuie privatizat, dar cu câteva rezerve de principiu şi de fond: ce se privatizează, când şi cum, iar finalmente la ce preţ.

Declaraţia mea de astăzi, cât şi subiectul ei, este motivată de o suită întreagă de acte de privatizare promovate de actualul Guvern, care mie, personal, şi nu numai mie, îmi ridică mari semne de întrebare asupra felului şi măsurii în care interesele naţionale ale României sunt apărate şi promovate prin politica de ansamblu consacrată privatizării. Mă refer, în mod special, la vânzarea monopolului naţional al telecomunicaţiilor "Romtelecom" către firma OTE, proprietatea statului grec, vânzarea marii rafinării Petromidia către o firmă din Turcia, competitor direct cu România în cursa pentru transportul petrolului caspic.

Nu uit perspectiva imediată a trecerii producătorului naţional de autoturisme "Dacia" în proprietatea firmei Renault, la care statul francez deţine o pondere decisivă. Sunt şi alte exemple, poate de o anvergură mai mică, care pot fi menţionate în această suită. Iată, Banca Română de Dezvoltare a fost vândută băncii Societe General din Franţa, iar Bancpost este pe cale să fie achiziţionată de o firmă americană, fie de una portugheză.

Vă mărturisesc deschis că mă alarmează, într-un grad cât se poate de acut, faptul că, sub umbrela privatizării, care nu înseamnă acum decât internaţionalizarea avuţiei publice naţionale, România riscă să-şi vadă interesele ajunse pe mâna unor persoane, instituţii, firme, state chiar, ale căror interese particulare, altfel fireşti, din perspectiva economiei de piaţă, vin sau vor veni în contradicţie flagrantă şi ireductibilă cu interesele economiei româneşti, ale românilor înşişi.

La acest moment, în România, piaţa bancară este marcată de prezenţa a 44 de instituţii financiare, bănci româneşti şi reprezentanţe străine. Prin privatizarea BRD-ului, statul român mai este acţionar principal la alte 4 bănci, respectiv Bancorex, Banca Agricolă, Banca Comercială Română şi Eximbank, cu menţiunea pentru Bancpost, aflată în curs de privatizare.

Este de observat faptul că, în esenţă, băncile şi reprezentanţele financiare internaţionale au ca obiect interesele comerciale şi economice ale unor persoane juridice integrate natural pe filiere din ţările de origine ori cu conexiuni de interese extrem de apropiate, ele exprimându-se ca nişte cluburi financiare închise pentru români.

Practic, în sistemul economiei româneşti, rămân implicate pe fond numai băncile în care statul este acţionar majoritar, cele private cu capital naţional având o pondere nesemnificativă.

Se impune, ca o realitate de necontestat, faptul că statul va rămâne, în continuare şi pentru destul de multă vreme, un factor de importanţă vitală pentru dezvoltarea economică a ţării. Procesul este istoric şi el nu poate fi bruscat, decât cu riscuri şi pagube imense. Se ştie că orice dezvoltare economică presupune finanţare şi resurse bancare. Dacă statul va abandona circuitele financiar-bancare naţionale, atunci mă întreb cum se vor asigura resursele necesare pentru susţinerea dezvoltării economiei româneşti. Se vor angaja băncile străine într-o asemenea operaţiune de interes naţional românesc? Mă îndoiesc, cel puţin şi întrucât concurenţa te obligă să-ţi aperi propriile interese şi să-ţi surclasezi adversarii economici şi comerciali.

Odată cu privatizarea integrală a băncilor româneşti, economia naţională va fi, practic, pusă la cheremul băncilor străine şi, ca urmare, la remorca intereselor promovate de acestea, şi, atunci, ideea de dezvoltare economică a României va apare ca o idee metafizică, un gest de platonism guvernamental, indiferent de culoarea politică a Guvernului României. Această perspectivă mă face să vin, în faţa dumneavoastră, cu unele sugestii de ordin politic şi legislativ.

Resping, fără nici o rezervă, opţiunea pentru investitorii strategici în privatizarea băncilor româneşti. În al doilea rând, consider că privatizarea trebuie să se realizeze de aşa manieră, încât minimum 51% din acţiuni să fie asigurate capitalului naţional. De asemenea, apreciez că o privatizare raţională şi la obiect, pentru situaţia în care ne găsim acum şi în perspectiva imediată, ar putea furniza, de la caz la caz, privatizarea managementului bancar, şi nu a capitalului social, către persoane juridice străine. Privatizarea fiecărei bănci trebuie să se facă prin licitaţie publică deschisă, pentru pachetul de acţiuni depus de Fondul Proprietăţii de Stat, de fapt rezervându-se procentul de 51% persoanelor fizice şi juridice româneşti, oricine şi fiecare în parte neputând depăşi, la nivelul achiziţiei, un procent, aşa cum s-a stabilit, de 5%.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule coleg, vă rog să vă pregătiţi să încheiaţi. Aţi vorbit 7 minute, deja.

Domnul Nicolae Popa:

Da. Deci era mai mult de spus, eu nu vreau ca românii...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Aveţi numai 3 minute.

Domnul Nicolae Popa:

Deci ultima frază. Eu nu vreau ca românii să rămână, până la sfârşitul lumii, nişte perdanţi. Tocmai de aceea mă declar împotriva privatizării băncilor României, aşa cum a fost iniţiat procesul, formulând propunerea de a fi oferite, cu prioritate, capitalului naţional şi în condiţiile severe de asigurare a dezvoltării noastre economice.

Visul meu cel mai negru, Doamne fereşte, este ca actualul Guvern să nu aibă, în secret, intenţia de a scoate la mezat şi Banca Naţională a României. Nu glumesc, interese sunt!

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim şi vă dorim vise plăcute!

Doamna deputat Viorica Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Am asistat, în ultimul timp, la diverse dialoguri televizate şi declaraţii, prin care actuala putere de dreapta, CDR-USD-UDMR, a dezorientat şi bulversat opinia publică, lansând tot felul de zvonuri confuze şi contradictorii. Iată că Guvernul Radu Vasile ne oferă un cinic mărţişor: majorarea cu peste 50% a accizelor la benzină şi motorină, ceea ce înseamnă o creştere a preţurilor cu mai mult de 7 ori faţă de anul 1996. Mai grav este însă faptul că această măsură reprezintă doar un prim pas dintr-un nou lanţ de scumpiri aberante ale preţurilor la principalele produse şi servicii, care, la rândul lor, vor avea ca efect imediat scăderea dramatică a nivelului de trai al populaţiei.

Avem, o dată în plus, prilejul să constatăm un adevăr dureros, pe care PDSR l-a susţinut cu tărie, pe toată perioada dezbaterii în Parlament a bugetului de stat pe anul 1999, şi anume că mult trâmbiţata reformă economică promovată de actuala putere nu urmăreşte, câtuşi de puţin, asigurarea unui nivel de trai demn şi decent, pentru majoritatea covârşitoare a cetăţenilor ţării, ci doar satisfacerea pretenţiilor şi condiţiilor tot mai împovărătoare puse de organismele financiare internaţionale. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât este bine ştiut că majoritatea accizelor la combustibili este una dintre condiţiile încheierii unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional. Devine tot mai evident că noile scumpiri accentuează inechitatea în repartizarea sarcinilor fiscale, în sensul că, prin taxele pe care le suportă, cei săraci contribuie la creşterea bunăstării celor bogaţi.

În aceste condiţii, PDSR atrage, în modul cel mai serios, atenţia actualei coaliţii de dreapta, CDR-USD-UDMR, asupra pericolului creşterii şi acutizării nemulţumirilor unor categorii tot mai largi ale populaţiei şi al escaladării tensiunilor sociale. Este din ce în ce mai clar faptul că regimul Constantinescu se joacă, în mod iresponsabil, cu focul şi actuala guvernare nu va mai putea să se mai folosească, la nesfârşit, de organismele represive şi de o justiţie politizată, pentru a stăvili nemulţumirile sociale crescânde ale cetăţenilor. Asemenea măsuri arbitrare şi abuzive pun, tot mai serios, sub semnul întrebării promisiunile mincinoase făcute, săptămâna trecută, de către primul ministru Radu Vasile, la TVR 1, de a relansa şi redresa economia naţională şi, pe această bază, de a stopa declinul alarmant al condiţiilor de trai ale unor categorii tot mai largi ale populaţiei.

PDSR cere clasei guvernante să facă dovada concretă că este conştientă de faptul că nu mai poate abuza, la nesfârşit, de răbdarea oamenilor. În realitate, singurul şi adevăratul calificativ îl acordă numai cei care au semnat contractul moral de a le asigura dreptul la muncă, dreptul la un trai demn şi civilizat.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar PRM, are cuvântul domnul deputat Tudor Marcu.

Vă rog 3 minute, domnule deputat.

Domnul Marcu Tudor:

Da, cât mai repede, pentru că, oricum, îl public integral.

Doamnelor şi domnilor,

Asistăm, în ultima perioadă, tot mai uluiţi şi tot mai neputincioşi, la o avalanşă de acţiuni ale actualei guvernări, care, din ce în ce mai pe faţă şi cu mai puţină reţinere sau ruşine, atentează, de-a dreptul, la fiinţa naţională, la poporul român, dorindu-i, parcă, o cât mai grabnică pieire.

Recentele scumpiri ale accizelor la carburanţi, impuse de organismele internaţionale, la care a apelat acest ministru al finanţelor de tristă amintire pentru ţara noastră, scumpiri care vor atrage după ele preţuri mai ridicate la absolut toate produsele şi serviciile din ţară, vor scădea neîndoios, la mai bine de jumătate, puterea de cumpărare a cetăţeanului care şi aşa era cea mai redusă din ultima jumătate de secol şi poate cea mai redusă din civilizata Europă, aceasta graţie celor doi ani de guvernare actuală.

În plan social, şomajul a atins cote inimaginabile, vorbesc de şomajul real, şi nu de cel etalat prin statistici mincinoase. mortalitatea infantilă, dar şi a adulţilor, în special a pensionarilor, a făcut să scadă numărul cetăţenilor români la nivelul la care era acum câteva zeci de ani. Pe acest fond, au apărut din ce în ce mai multe acţiuni greviste vânate şi înăbuşite de către statul actualei puteri, pentru că acesta nu este statul democrat al poporului român, care nu se sfieşte de la cele mai josnice, mai abominabile măsuri, pentru a demonstra că acele greve sunt acţiuni armate conduse de tot felul de servicii secrete, interne şi internaţionale, împotriva naţiunii române, împotriva Europei, împotriva păcii în zonă şi a păcii mondiale etc. etc.

În plan economic, este, de acum, aproape inutil să evoc ceea ce cunoaştem cu toţii, prin efecte directe asupra tuturor. Economia nu funcţionează aproape deloc. Trăim cu toţii din împrumuturi şi la mica ciupeală. Industria, acest morman de fiare vechi ceauşist, este aproape de distrugere totală. Agricultura este la nivelul de dinainte de primul război mondial, iar turismul a ajuns un fel de Fata morgana pentru cetăţeanul român şi aproape total dispreţuit şi ocolit de străinii care, până mai acum câţiva ani, se băteau pentru a obţine câteva zile la mare sau la munte în România.

În schimb, avem ceea ce ne oferă, din plin, actuala putere, prin înţelegerea cu totul specială pe care o dau democraţiei: ură, unii împotriva altora, individual sau în grup, certuri nesfârşite, dispreţul faţă de popor al celor care s-au îmbogăţit sau fac toate demersurile să se îmbogăţească cât mai repede, vânătoare de vrăjitoare, în care se inventează delicte, se creează legi speciale pentru anihilarea adversarilor, se merge până la absurdul inexistent în alte părţi ale lumii, chiar necivilizate, prin care se instrumentează acţiuni pentru desfiinţarea partidelor din opoziţie, incomode pentru mafia actuală, atât prin faptul că le dezvăluie hoţiile, cât şi prin certitudinea că la viitoarele alegeri vor fi la putere şi îi vor trage la răspundere.

În acest context, cetăţenii celui mai mare judeţ din ţară, Prahova, cu o populaţie de 900.000 de locuitori, suferă de aceleaşi spaime şi incertitudini pentru viitor, într-o totală şi inumană lipsă de perspectivă, oferită de actuala guvernare, este drept, votată, în bună măsură şi într-o veselie, de către o parte dintre ei, la alegerile trecute, încrezători în promisiunile şi minciunile oferite cu largheţe de către toţi cei care le râd, acum, în nas, din limuzinele şi vilele luxoase în care s-au cocoţat.

Industria extractivă şi de prelucrare a petrolului, aflată, până nu demult, pe locul patru în lume, nu produce decât la limita supravieţuirii, fiind vânată, pentru privatizarea cât mai ieftină, de către concurenţii noştri externi.

Industria de apărare este aproape în stare de faliment, dorit atât de către actualii guvernanţi, cât şi, mai ales, de către Ministerul Apărării Naţionale - Departamentul Înzestrării şi Logisticii Armatei, care, pe lângă dorinţa de a oferi, cât mai ieftin, stăpânilor lor, întreprinderile de producţie de tehnică militară, mai au şi frica exportului acestor produse. Am să explic, altădată, mai detaliat, de ce nu vor să exporte tehnică militară ofiţerii din Departamentul Înzestrării şi Logisticii Armatei. De aceea dau faliment întreprinderile de produse tehnică militară.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Minutele, domnule deputat, minutele!

Domnul Marcu Tudor:

Da, imediat, un minut.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog să încheiaţi.

Domnul Marcu Tudor:

Un minut.

Pe acest fundal al nefericitei noastre vieţi actuale, nu mai surprind din ce în ce mai desele drame ale oamenilor, pe care nimeni, din conducerea judeţelor sau a ţării, nu mai are timp să le rezolve. Iată o scrisoare disperată, pe care am primit-o de la o ploieşteancă, Neagu Maria, născută oarbă şi mamă a 2 copii minori, fără posibilităţi de întreţinere şi care, în urma unui proces nedrept şi nedemn al unei justiţii care face politica impusă de ministrul său, urmează a fi scoasă în stradă, împreună cu mama sa şi cu cei 2 copii minori, evacuând, astfel, casa lor, în care au locuit timp de peste 30 de ani.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

S-a rezolvat, între timp, situaţia doamnei.

Domnul Marcu Tudor:

În cel fel?!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

...când aţi primit dumneavoastră scrisoarea.

Domnul Marcu Tudor:

În cel fel? Pot să ştiu în ce fel?

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da.Vorbim amândoi. Vă rog încheiaţi, da?

Domnul Marcu Tudor:

Nu, dar să nu mai citesc, pentru că ea s-a adresat şi Preşedinţiei, şi Guvernului, şi Prefecurii, şi Consiliului judeţean, şi judecătorilor ş.a.m.d. şi, până acum, nimeni nu i-a dat nici un răspuns. Poate ştiţi mai mult. Bun. Să văd mai târziu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog să încheiaţi, domnule deputat.

Domnul Marcu Tudor:

Citez două proverbe româneşti, cu mare subtilitate actuală: "cum îţi aşterni, aşa vei dormi"; "cine sapă groapa altuia, cade singur în ea". Ajută, Doamne, pe români, să mai dovedească, o dată, valabilitatea acestor două proverbe, în viitorul apropiat!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar PUNR, are cuvântul domnul deputat Mihai Drecin.

Vă rog, limitaţi-vă la 3 minute. Mă puneţi în situaţia să întrerup microfonul. Deja a trecut foarte mult timp, trebuia să încheiem acest punct din ordinea de zi.

Domnul Mihai Drecin:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Se împlinesc două luni de zile de când premierul Radu Vasile l-a eliberat din funcţia de secretar de stat pentru învăţământul superior pe profesorul Mihai Korka, fostul său coleg şi şef de catedră de la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Tot în aceste zile, se împlinesc trei săptămâni de când profesorul Korka şi-a depus demisia, deşi ministrul Andrei Marga era mulţumit de activitatea sa, apreciindu-l pentru competenţa profesională, puterea de muncă, consecvenţa cu care apăra promovarea reformei în învăţământul românesc.

Timp de o lună şi jumătate, ministrul Marga s-a străduit să se opună unor interese politicianiste obscure şi să-l menţină pe profesorul Korka în echipa de conducere a Ministerului Educaţiei Naţionale, în pofida faptului că secretarul de stat nu era înregimentat politic.

Cântărindu-şi colaboratorii apropiaţi prin prisma valorii şi randamentului profesional, ministrul Marga reuşeşte să convingă conducerea PNŢCD să elibereze postul de secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar solicitat de Partidul Democrat. "Răzvrătirea" doamnei Floare Comşea contra propriului ministru, nu a avut nici un efect, nici măcar unul pe care o fustă mini, aşa cum poartă, de obicei, doamna în cauză, poate avea asupra unor bărbaţi, fie şi pentru o "clipită".

Discuţiile avute, se pare, cu liderii PNŢCD, PD, PNL şi cu premierul, cel puţin o scrisoare adresată aceloraşi, i-au dovedit ministrului Marga că "cineva, totuşi, şi-a băgat bine coada în această situaţie şi nu dă semne că ar dori să şi-o scoată" (cf "Adevărul", 27 I-1999, pg.12". Între timp, apar zvonuri potrivit cărora Andrei Marga ar putea fi nominalizat, cât de curând, ambasador în Germania sau SUA. Acesta este momentul în care ministrul educaţiei naţionale face un pas surprinzător, pentru unii, devenind membru al PNŢCD, deşi, încă la nominalizarea sa pe postul de ministru, nu a ascuns mass-mediei că a beneficiat de sprijinul politic al PNŢCD. În felul acesta, ministrul încerca - interpretarea îmi aparţine - să-şi apere nu numai colaboratorii fideli, ci însăşi munca sa de până acum, reforma în învăţământ. Din păcate, profesorul Korka, scârbit de maşinaţiunile politice, dornic să respecte şi nu să-şi apere funcţia, cum este astăzi la modă, îşi dă demisia. El lasă, pentru moment, un gol în viaţa Ministerului Educaţiei Naţionale, regretul multor colaboratori, aprecieri pozitive din partea celor cu care a dialogat, în interesul învăţământului românesc.

Dacă acesta este filmul care se derulează la vedere, în faţa ochilor noştri, ne întrebăm cine îl regizează şi de ce anume? cine şi de ce este sau sunt interesaţi să compromită reforma în Ministerul Educaţiei Naţionale şi pe cei care încearcă s-o impună, ţinând cont de standardele europene şi interesele naţionale.

Ministrul Marga şi ex-secretarul de stat Korka au lansat şi apărat ideea universităţii multiculturale, respingând modelul Universităţii "Petöffi-Schiller", susţinut cu fervoare de UDMR. În faţa argumentelor de tip european, cu care conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale a venit întru sprijinirea universităţii multiculturale în detrimentul exclusivismului celeilalte, UDMR nu putea răspunde decât lovind în românii europeni.

Pe de altă parte, succesele profesionale şi manageriale ale ministrului Marga pot incomoda o serie de oameni politici din partidele româneşti aflate în coaliţia de la putere. Nu este vorba de generaţia octogenarilor, pe care vârsta şi neputinţele îi vor obliga să părăsească curând scena politică militantă. Generaţia celor între 45 - 60 de ani, fie că aparţin ţărăniştilor, liberalilor sau pediştilor, se remarcă mai mult prin ambiţii şi meşteşugul sforăriilor decât prin cunoştinţe temeinice într-o anume profesiune, în stăpânirea perfectă a unor limbi de circulaţie universală, calităţi manageriale, echilibru şi putere de muncă, solide şi vechi relaţii de amiciţie cu personalităţi culturale şi politice din ţări ale Europei vestice.

Ca atare, poţi încerca oprirea ascensiunii politice şi profesionale a cuiva, aruncându-i în curte o "bombă" care să-i paralizeze activitatea, îndepărtându-i colaboratorii, semănând neîncredere şi suficienţă în domeniul pe care-l gestionează. Dar dacă bomba nu explodează sau este dezamorsată la timp? Atunci, domnilor de la putere, îl veţi nominaliza prim-ministru pe Andrei Marga? Îl veţi alege vicepreşedinte sau preşedinte al PNŢCD-ului şi propune candidat la Preşedinţia României?

Închei prin două scurte post-scriptum. Primul: prezenta declaraţie politică nu vizează intrarea Universităţii din Oradea, din care fac parte, pe care ex-secretarul de stat Mihai Korka şi ministrul Andrei Marga au sprijinit-o să se afirme, în limitele legalului, în graţiile Ministerului Educaţiei Naţionale. cu atât mai mult, eventuale interese personale, din partea subsemnatului. În al doilea rând, ceea ce am încercat acum este un exerciţiu de analiză politică a unui eveniment în derulare: criza la nivelul secretarilor de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale şi urmările ei posibile, făcute de un istoric ajuns, întâmplător, printre cei care fac politică.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Are cuvântul domnul deputat Sonea Ioan, independent.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

După 1989, în România s-au pus în circulaţie concepte ca: reformă economică, restructurare, privatizare. Starea actuală din economie, viaţa socială şi cea politică ne conduc, însă, la o concluzie dramatică. Toate aceste procese se confruntă şi se confundă cu o criză generalizată a societăţii româneşti, care se întreabă dacă astăzi există o strategie economică, dacă există coerenţă...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule deputat, vă rog, un moment, să mă scuzaţi.

Membrii Comisiei pentru integrare europeană sunt aşteptaţi la Sala Nicolae Iorga, unde, de o oră, ambasadorul Franţei aşteaptă membrii acestei comisii, acolo.

Vă rugăm foarte mult, aţi solicitat întâlnirea cu domnul ambasador şi nu vă prezentaţi acolo.

Domnule deputat, vă rog să mă scuzaţi. Continuaţi-vă expunerea.

Domnul Ilie Neacşu (din sală):

Noi aşteptăm de 10 ani integrarea europeană!

Domnul Ioan Sonea:

Deci societatea românească se întreabă, şi pe drept, dacă, astăzi, există o strategie economică, dacă există coerenţă, în măsurile preconizate, dacă există, de fapt, o finalitate. Şi pe drept, pentru că ultima perioadă se face remarcată printr-un declin economic atotcuprinzător, o scădere accentuată a nivelului de trai, deschizând porţile unui adevărat dezastru.

Iată că, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în 1998, au fost radiate din Registrul Camerei Comerţului 137 societăţi comerciale, iar peste 100 şi-au transferat activitatea în alte zone ale ţării, au fuzionat sau şi-au restrâns activitatea, dar nici despre cele rămase nu se poate spune că au o situaţie bună. În acest judeţ, la această dată, activitatea economică se bazează, în proporţie de 90%, pe întreprinzătorii mici şi mijlocii, care, în majoritatea lor, luptă pentru supravieţuire.

Cum rezultă din concluziile Consiliului Naţional al Întreprinzătorilor Privatizaţi Mici şi Mijlocii, Filiala Bistriţa, una dintre cauzele acestei situaţii o constituie sistemul fiscal care duce, în mod inevitabil, la decapitalizarea agenţilor economici. Această fiscalitate se face remarcată, de fapt, prin bătălia pentru buget, s-a făcut remarcată prin bătălia pentru bugetul pe 1999, şi nu amintesc decât Ordonanţa nr.92, Ordonanţa nr.50, la care se mai adaugă majorarea CAS-ului cu 7%, însoţită de creşterea penalităţilor pentru neplată, de la 1,5% pe zi la 5, ceea ce va conduce nu numai la o stagnare a noilor angajări, dar chiar la renunţarea la o parte din salariaţii actuali. În fapt, acest sistem fiscal se transformă, dintr-un instrument economic într-o povară grea, pe care operatorii economici şi populaţia trebuie s-o suporte.

O altă cauză importantă, care stă la baza nemulţumirilor, şi nu numai ale investitorilor şi operatorilor economici interni, dar şi ale celor străini, constă în sistemul legislativ instabil, cu transformări de la o zi la alta, făcând imposibilă previziunea, pe un termen cât de cât acceptabil, asupra activităţii societăţilor comerciale. Oricât de atenţi ar fi conducătorii unităţilor, cel puţin aşa spun ei, le scapă unele aspecte sau, pur şi simplu, le interpretează într-un mod diferit de cel al organelor de control. Acest aspect este speculat în cazul controalelor pentru constatarea unor încălcări ale legii, care neapărat sunt purtătoare de penalizări şi amenzi, ştiut fiind că 35% din acestea revine celor care le-au aplicat.

Apreciem, în acest sens, că ar trebui să se pună un accent mai mare pe latura preventivă a controlului, şi nu să se pornească de la ideea că operatorii economici sunt răufăcători.

Dacă se mai adaugă, la cele spuse, şi efectele unei dezastruoase birocraţii, avem un tablou complet al unei economii româneşti bolnave.

Cred că este momentul pentru un apel la raţiune şi găsirea de soluţii pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva în economia României.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Serac Florian de la Grupul PDSR.

Vă rog să vă limitaţi la 3 minute.

Domnul Florian Serac:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi la revendicările sociale ale minerilor, pretext de răfuială politică.

Starea economică a societăţii generează asupra individului o situaţie psiho-morală, care, în condiţii de criză îl mobilizează şi îl determină să se asocieze cu alţii de aceeaşi condiţie în tendinţa autoapărării şi asigurării stării de supravieţuire.

În această situaţie s-a găsit o anumită categorie socială în România, atât în perioada celor 50 de ani de dictatură, cât şi în aceşti ultimi 9 ani de democraţie. Cu toţii ne aducem aminte de mişcările sociale din 1977 şi 1987 ale minerilor şi constructorilor de maşini. Dacă imediat după 1989, minierii din Valea Jiului, precum şi alte categorii sociale, revendicau diferite drepturi salariale justificate de altfel, odată cu accentuarea crizei economice din 1997-98, când noul ministru al industriei şi comerţului îşi imita în perseverenţă şi aroganţă liderul de partid, ameninţând cu închiderea minelor, cererile minerilor se reduceau la păstrarea locurilor de muncă. Cine mai poate susţine că mişcarea sindicală nu a evoluat în România, când nevoile angajaţilor sunt tot mai greu acoperite de salarii, iar pretenţiile acestora se rezumă, ca în orice ţară dezvoltată, la locuri de muncă şi remunerare pe măsură. Dar provocarea trebuia dusă până la limita răbdării minerilor pentru a putea realiza răzbunarea pentru mineriada din 91 şi a găsi ţapi provocatori în rândurile partidelor de opoziţie.

Trebuie să recunoaştem că miza politică a mineriadelor este imensă şi va dicta în funcţie de modul în care va fi manipulată o nouă configuraţie politică.

PNŢCD a început un joc de zile mari, a cărui bătaie electorală este decisivă. Aflat la guvernare alături de PD, partidul domnului Diaconescu a acceptat mai mult de nevoie declanşarea cercetărilor în cazul mineriadei din 91, urmărind satisfacţia răzbunării partenerilor de guvernare pentru demisia Guvernului Roman, provocarea ultimei mineriade şi acuzarea implicării în ea a partidelor din actuala Opoziţie.

Raţiunea gândirii politicienilor tânguitori după strategiile desfăşurate de partidele politice înainte de dictatura regală, urmează principiul: "Ce am făcut noi, trebuie să facă şi ei!" Nu domnilor, ce aţi făcut dumneavoastră, să nu mai facă nimeni în România, pentru că nu vă face plăcere, vă voi aminti câtă reclamă aţi făcut ţării şi poporului român în toată această perioadă.

Sunt unul dintre parlamentarii care am văzut dezmăţul din Piaţa Universităţii, declanşatoare a nebuniei de la 13 iunie '90, manifestări care m-au făcut să cred că cele aflate de la bunici nu erau poveşti. I-am văzut pe mineri aşezaţi în faţa Guvernului la 25 septembrie '91, ca, după o mică provocare a organelor de ordine, să atace în valuri clădirea din Piaţa Victoriei.

Cineva le sugerase minerilor că Parlamentul reunit în şedinţă comună poate demite preşedintele ţării. Dar de unde venea acea sugestie? Nu m-am dumerit nici atunci când un venerabil coleg a contribuit la salvarea situaţiei, îndemnându-i pe mineri de la microfonul Camerei: "Plecaţi, plecaţi la Iliescu, plecaţi la Cotroceni!" Enigma nu a durat însă decât până a doua zi, când condamnatul de azi la 18 ani de puşcărie pentru acele acţiuni, lua cuvântul în Congresul PNŢCD. Să fie oare această condamnare pedeapsa pentru neputinţa ducerii la bun sfârşit a planului de cucerire şi a Cotrocenilor? Bazându-vă pe principiul că în politică totul este posibil, încercaţi acum să insinuaţi că evenimentele din ianuarie-februarie '99 ar fi puse la cale de unii lideri ai Opoziţiei. V-aţi grăbit, domnilor! Mai trebuia să aşteptaţi câteva luni sau să nu-i fi aruncat pe mineri în Olt, să-i fi lăsat să ajungă în capitală, aţi fi văzut cine făcea baie în Dâmboviţa.

Cât despre acuzele aduse liderilor PDSR, le puteţi aduce doar dacă în alegerile viitoare, prezidenţiale doriţi ca electoratul să aibă o singură alternativă, aceea de a alege singurul candidat, pe cel al dumneavoastră, dar şi acest unic candidat, cu tot efortul său propagandistic, s-ar putea să ajungă pe locul al doilea, fiindu-i necesară prezenţa la un nou tur de scrutin, pe care să-l câştige cu 99,9%.

Mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim.

Are cuvântul domnul deputat Ana Gheorghe, PDSR, se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Gheorghe Ana (HD):

Stimată doamnă preşedinte,

Distinse doamne deputate,

Distinşi domni deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

De-a lungul timpului, oamenii politici sau economiştii consacraţi au definit sistemul bancar ca fiind scheletul vieţii economice a unui stat, iar componentele acestui sistem, ca pe articulaţiile de cea mai mare fineţe, care asigură echilibrul şi verticalitatea societăţii umane. Aceste componente sunt asemuite de unii responsabili ai politicii actuale româneşti drept pietre preţioase, între care cele mai strălucitoare se pare că sunt B.C.R., BANCOREX, B.R.D. şi Banca Agricolă, adică tocmai cele care au suportat şi încă suportă toate vicisitudinile tranziţiei.

Nu pot să nu reamintesc celor care, evident, pot pricepe că bijuteriile la care m-am referit mai înainte, trebuiesc tratate drept "bijuterii autentice" şi nu "pietre ordinare", că orice suflare înveninată le face să-şi piardă din strălucire.

În România ultimilor ani, se petrec lucruri de-a dreptul ciudate, mai ales pentru mulţimea ignorantă; întreprinderi viabile, cu poziţie solidă în piaţa autohtonă şi în cea străină, sunt, peste noapte, puse pe lista neagră pentru aşa-zisa restructurare, însă, de fapt, pentru lichidare, pentru închidere.

Bănci care au asigurat pulsaţia lichidului hrănitor necesar fluxurilor financiare sunt, cu o inconştienţă de neimaginat, puse la stâlpul infamiei, stigmatizate, defăimate, desfigurate psihologic în faţa creditorilor şi chiar a debitorilor. Cu doi ani în urmă, unul din responsabilii guvernamentali ce dicta în finanţele ţării, prin declaraţii alarmiste, a creat o asemenea panică la Banca Agricolă, încât ne mirăm că aceasta încă mai există. Dar, ca şi întreprinderile ce formează osatura economiei reale a României, băncile continuă să fie cuprinse în aria calomniei, cântată conştient sau la comanda de afară de către actuala Putere.

La BANCOREX, cea mai puternică bancă până în anul 1996, diversiunile au început în bătălia algoritmică, când fostul preşedinte al Consiliului de administraţie a fost prezentat naţiei române cu cătuşe la mâini pentru vinovăţii ce n-au putut fi dovedite. Din acel moment, efectul psihologic s-a produs. Degeaba autorităţile abuzive şi-au cerut scuze pentru greşeala făcută şi lui Răzvan Temeşan i s-au scos atunci cătuşele de la mâini; Bancorex intrase pe tobogan, se eroda şi se degrada, mai ales sub noua conducere, cea algoritmic instalată, cea care, într-un an, a ajuns să prezinte chiar bilanţul contabil într-o aură ce l-a făcut pe Soare "să pălească" şi să ceară oficialilor să-l autorizeze să prezinte un bilanţ mai real.

În acest context, sau scenariul bine regizat, dacă vreţi, brusc şi deloc întâmplător, s-au făcut cunoscute public găurile negre, adică credite neperformante, nerambursabile care grevează BANCOREX. Ba, mai mult, planul de redresare al Consiliului de administraţie condus de Vladimir Soare nu a fosst în consonanţă cu viziunile oficialilor forurilor financiare mondiale, cărora le facem, după cum vedem, temenele, motiv pentru care a forţat demisia colectivă a conducerii acestei bănci. Şi tot acest bâlci politic, de ce? Fiindcă:

1. nu se respectă legile României. Consiliul de administraţie al BANCOREX a fost ales şi numit prin voinţa adunării generale a acţionarilor şi tot aceasta avea puterea de decizie de a aproba strategia financiară, inclusiv destituirea şi tragerea la răspundere a eventualilor vinovaţi;
2. fiindcă actuala Putere a introdus criteriul apartenenţei politice şi al clientelismului de la îngrijitorul de curăţenie până la preşedintele unei bănci, neputându-se face distincţie între o funcţie şi alta;
3. fiindcă şi BANCOREX, ca şi B.R.D., va trebui să fie vândută pe mai nimic. Surse autorizate au estimat că BANCOREX valorează în prezent minim 1,7 până la două miliarde de dolari, însă, datorită manevrelor făcute de oamenii Puterii în ultima vreme, se intenţionează vinderea acestei bijuterii bancare la un preţ de maximum 250 de milioane de dolari, adică de opt ori mai puţin decât valoarea sa;
4. fiindcă deşi se aminteşte cu obstinaţie efortul făcut de bugetul de stat pentru acoperirea unei găuri a BANCOREX-ului, de 4.500 de miliarde de lei, se evită să se spună că, în fapt, această sumă reprezintă creanţele, adică drepturile acestei bănci asupra unor companii petroliere, şi nu numai, creanţe ce împiedicau pe interesaţii iniţiaţi ce doreau privatizarea rafinăriilor româneşti cu orice preţ, adică şi ele pe sume derizorii. Ce reprezintă în fapt afacerea BANCOREX?

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule deputat, vă rog să încheiaţi!

Domnul Gheorghe Ana:

Răspunsul este simplu, dar ferm: o nouă fraudă de proporţii în patrimoniul poporului român, pe care trebuie să o evităm.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnul deputat Ilie Neacşu şi, penultimul vorbitor, domnul deputat Ioan Gavra.

Domnul Ilie Neacşu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru oricare stat din lume, relaţiile diplomatice joacă un rol deosebit de important şi ele determină în mare măsură nivelul de dezvoltare al oricărei ţări.

Din păcate, după 1996, politica externă este atât de confuză, de ineficientă şi de străină tradiţiilor şi demnităţii românilor, încât ţara noastră este pusă pe acelaş plan cu state fără nici o vocaţie internaţională. Mai direct, după mai bine de doi ani, România a eşuat în toate tentativele sale de a se integra în structurile euro-atlantice. Rând pe rând, uşile NATO şi uşile Uniunii Europene s-au închis şi toate promisiunile Occidentului s-au dovedit deşarte. Cert este că la o politică internă aberantă, datorită căreia scad investiţiile, producţia, exporturile, nivelul de trai, dar sporesc rândurile şomerilor, infractorilor, analfabeţilor, sinucigaşilor, bolnavilor este greu să învinovăţeşti vestul pentru tratamentul la care este supusă actuala Putere.

Distrusă din temelii, sufocată cu premeditare, economia românească nu poate convinge astăzi organismele internaţionale că România este un partener de nădejde. Pe plan militar, ţara noastră nu mai dispune de forţa de dinaninte de 1990 şi nici contextul internaţional şi poziţia geopolitică nu reprezintă argumente pentru a intra în calculele Occidentului. Cu toate acestea, demnitarii noştri, în frunte cu preşedintele Emil Constantinescu, au tocit covoarele din antecamerele cancelariilor din Vest, cheltuind zeci şi sute de milioane de dolari pe aceste vizite turistice de agrement, organizând zeci de simpozioane şi seminarii costisitoare, fără nici un rezultat.

Zadarnic se zbate şi se dă peste cap, la propriu, doamna consilier Zoe Petre, NATO nu a obţinut avizul Rusiei pentru ca România să-i treacă pragul.

Stimaţi colegi,

Cu toţii înţelegem că astăzi raportul de forţe la nivel planetar este diferit de cel de acum 10 ani, numai că profundele mutaţii din 1989 şi 1990 trebuiau să aducă mai multă linişte şi mai multă siguranţă în relaţiile dintre statele lumii.

Dintr-o ţară cu o politică externă apreciată şi de marile puteri şi de ţările mici şi mijlocii, bogate sau sărace, România a intrat într-un con de umbră inexplicabil pe planul iniţiativelor în relaţiile dintre state. Cu voia dumneavoastră, voi menţiona că România este ţara care în anii 80 a jucat un rol diplomatic determinant în realţiile dintre China şi SUA, SUA şi URSS, URSS şi China, Israel şi ţările arabe. Tot România este prima ţară comunistă care a încheiat relaţii diplomatice cu R.F.G., care nu a întrerupt relaţiile cu Israelul în 1967 şi care s-a opus ocupării Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia.

Astăzi, România se supune orbeşte deciziilor aberante ale Occidentului, iar cetăţenii ei sunt umiliţi şi batjocoriţi, chiar de cei care vor să ne dea lecţii de democraţie şi de libertăţi cetăţeneşti.

Cred că noua direcţie a politicii externe româneşti, cantonată pe o defensivă pe toate fronturile este şi păguboasă şi periculoasă. Cedările umilitoare în Tratatele cu Ucraina şi sprijinul acordat Ungariei pentru intrarea în NATO vor constitui motive pentru generaţiile viitoare de a nu fi deloc mândri de isprăvile diplomaţilor de azi.

Nu pot să închei însă fără a evidenţia strădaniile, mai mult sau mai puţin diplomatice, ale unor reprezentanţi ai actualei Puteri, susţinători înfocaţi ai domnului Emil Constantinescu, care n-au alt crez decât acela de a-l transforma pe generalul trădător Mihai Pacepa într-un erou anticomunist, ales pe sprânceană de Occidentul care ne întoarce spatele şi acceptat de şefii S.R.I. şi S.I.E., prieteni ai preşedintelui Emil Constantinescu. Autorii acestui act temerar sunt: Sorin Roşca Stănescu, de profesie turnător la Securitate, Dan Pavel, discipol al lui Soros şi abonat la Prima TV, PRO TV şi TVR, pentru a incita întreaga populaţie a României împotriva Puterii, şi Adrian Severin, fost şef al diplomaţiei, fost cărăuş de dolari spre "săraca Americă", pentru a îmbunătăţi imaginea României post-revoluţionare, unicul om de ştiinţă din cadrul PD, care a descoperit că apa potabilă din Bucureşti are o altă formulă chimică şi aceasta din vina Guvernului PDSR, actualmente coleg cu noi în Camera Deputaţilor.

Stimaţi colegi,

Astăzi, mai mult ca oricând, cred că politica externă nu este altceva decât o continuare a politicii interne; haos acasă, dezastru pe plan extern.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnul deputat Ioan Gavra şi se pregăteşte domnul deputat Kerekes Károly. Deci, vă rog să vă limitaţi la 3 minute.

Domnul Ioan Gavra:

Mulţumesc, doamna vicepreşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vreau să ridic, în plenul Camerei Deputaţilor, atât cât este el la ora actuală ca reprezentare din partea grupurilor parlamentare, o problemă de interes general pentru Parlamentul României. Ea se referă la regimul caselor naţionalizate, la dreptul cuvenit proprietarilor în legătură cu aceste case naţionalizate şi la protecţia firească pe care ne-am obligat noi, în Parlamentul României, prin două acte normative anterioare să o soluţionăm.

Din păcate, până acum, nu au fost elaborate nici de către Guvern, nici de către Parlament, actele normative cu o soluţie juridică definitivă din acest punct de vedere. Tocmai de aceea, aşa cum cred că aţi luat la cunoştinţă din mass-media, asociaţiile chiriaşilor se află din nou într-o anumită etapă a protestului social. Chiriaşii se află într-o situaţie dramatică disperată în unele localităţi urbane din ţară şi aceasta datorită faptului că Parlamentul României, cel care răspunde de elaborarea şi adoptarea unui act normativ definitiv sub aspect juridic la acest capitol, nu şi-a onorat angajamentul.

Mă bucur că în sală se află o bună parte a parlamentarilor din legislatura trecută, care au elaborat alternativ două acte normative prin care se rezolva parţial sub aspect juridic regimul imobilelor naţionalizate. Este vorba de Legea nr.17 din 1994 şi Legea 112 din 1995. Atunci am soluţionat un singur aspect: imobilele naţionalizate care au fost preluate de stat "cu titlu" şi în acea lege am specificat că va urma un alt act normativ special, care va soluţiona toate categoriile de imobile luate fără titlu sau în alte circumstanţe. Din păcate, Parlamentul a rămas dator la acest capitol, la fel cum a rămas datoare şi actuala Putere, actuala coaliţie guvernamentală, care a promis un act normativ la acest capitol. Din păcate, drama socială este în creştere.

Prin Legea 17 din '94 am fixat prelungirea contractelor de închiriere a unor asemenea imobile, timp de 5 ani de zile.

Iată că, în luna aprilie, în ziua de 18, conform Monitorului Oficial din 1994, expiră acest termen. Deci, termenul de decădere este luna aprilie, iar noi, Parlamentul, nu am rezolvat în nici un fel această problemă şi la acea dată chiriaşii pot să fie efectiv trimişi în stradă sau în altă parte.

De asemenea, primăriile n-au onorat prevederea legală prin care trebuiau să acorde la schimb sau la nivel similar apartamente acolo unde proprietarii şi-au redobândit dreptul lor firesc de proprietate.

De aceea, domnilor colegi, suntem obligaţi ca până la producerea, elaborarea şi adoptarea unui act normativ, care să reglementeze definitiv drepturile cuvenite proprietarilor şi protecţia socială a chiriaşilor, noi vom înainta, în regim de urgenţă, o iniţiativă legislativă prin care să prelungim contractele de închiriere până la data la care Parlamentul României va adopta un act normativ ca soluţie juridică definitivă la acest capitol. Este obligaţia noastră parlamentară şi politică.

De aceea, fac un apel tuturor grupurilor parlamentare să susţină iniţiativa pe care noi o introducem astăzi la nivelul Camerei Deputaţilor, în asemenea fel încât, după ce ea va fi aici dezbătută şi, sper, adoptată, să treacă la Senat şi până la 1 aprilie, să nu credeţi că este ziua păcăliciului, punem 31 martie, să avem o asemenea prevedere reglementată de Parlamentul României, pentru că aceşti chiriaşi să nu mărească rândurile celor care vor ieşi în stradă şi vor protesta la nivel naţional.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim.

Ultimul vorbitor de astăzi, domnul deputat Kerekes Károly.

Domnul Kerekes Károly:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

M-am aşteptat la atacul neprincipial de azi din partea domnului deputat Lazăr Lădariu la adresa persoanei mele, însă nu intru în polemie cu domnia sa...

Din sală (partea stângă a sălii):

Polemică, nu "polemie"!

Domnul Kerekes Károly:

Da? Mulţumesc. Acest tip de confruntare politică este nedemn pentru mine, însă sunt nevoit să reflectez asupra noului caz care îl preocupă pe domnul coleg şi pe care îl numeşte "cazul Popa Iuliana". Cum era de aşteptat, solicitarea eliberării din funcţia de secretar al Consiliului local municipal Târgu Mureş a persoanei sus-amintite, este calificată de PUNR ca o problemă etnică.

Politicianul îngrijorat pentru soarta acestui funcţionar public, contestat pentru lipsă de colaborare, comportament insuportabil, frânare de activitate, trece cu vederea că memoriul înaintat prefectului judeţului Mureş este semnat nu numai de către primarul UDMR şi consilierii UDMR, ci şi de către viceprimarul şi consilierii PNŢCD.

Este de-a dreptul ridicol a considera apărător al legalităţii pe acel funcţionar public care în data de 20 ianuarie, în momente extrem de grele pentru ţară, şi-a manifestat public dorinţa pentru venirea minerilor şi la Târgu Mureş, afirmând următoarele: "Vin în sfârşit minierii, vă aranjează ei pe voi, trădătorilor!"

Deci, acesta este felul de comportament pe care îl apără PUNR-ul. Din acest caz încearcă a face o problemă etnică şi a obţine capital politic. Consider că este prematur să se facă orice declaraţie politică în apărarea persoanei în discuţie până când prefectul judeţului Mureş nu ia vreo decizie în urma anchetei făcute.

Este interesant că nici persoana în cauză, Popa Iuliana, nu face declaraţii, dar nici alţii interesaţi în cauză, numai PUNR Mureş, prin reprezentantul lor în Parlamentul României, aduce în discuţie la nivel parlamentar această problemă care, în opinia mea, nu are aşa de mare importanţă ce îi acordă domnul deputat Lazăr Lădariu, însă nu avem ce face dacă cineva are obsedanţa de a ieşi în evidenţă cu orice preţ.

De altfel, mulţumesc că domnul coleg m-a numit radical. Dacă domnia sa aşa vede lucrurile, îmi face bucurie. Sper însă că domnia sa este conştient de faptul că a fi radical, nu înseamnă a fi şi extremist.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Trecem la ordinea de zi. (Domnul deputat Ţurlea doreşte să vină la microfon.) Vă rog, nu este drept la replică la intervenţiile politice.

Domnul Acsinte Gaspar (din bancă):

Am cerut permisiunea să fac o precizare.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog, domnule deputat. Vă rog, vă rog, domnule deputat, dumneavoastră v-am dat cuvântul. (Vociferări.)

Vă rog să păstraţi liniştea în sală!

Domnul Acsinte Gaspar:

Doamna preşedinte,

Vroiam ca să-i comunic domnului deputat Gavra, care ne-a prezentat preocuparea Grupului PUNR de a promova la Camera Deputaţilor astăzi o propunere legislativă legată de prelungirea contractelor de închiriere. O astfel de propunere a fost depusă de Grupul parlamentar al PDSR la Senat de două luni, am înţeles că mâine va intra în comisii, astfel încât cred că nu este bine să încărcăm agenda la Camerei Deputaţilor, din moment ce această propunere, cu acelaşi obiect, deja a declanşat procedura parlamentară.

Domnul Petre Ţurlea (din bancă):

Am o problemă de procedură.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, întâi va trebui să declar partea a doua a şedinţei şi pe urmă discutăm de procedură.

Pct.1 al zilei de marţi s-a încheiat, trebuia să fie încheiat de circa 40 de minute, am depăşit timpul din cauză că foarte mulţi nu-şi respectă cele 3 minute acordate. Intrăm în partea a doua a şedinţei de astăzi, marţi, şi vă anunţ că din totalul celor 342 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 303, sunt absenţi 39, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 27 de deputaţi.

Cvorumul prevăzut de art.128 din regulament este întrunit şi este de 145 de deputaţi.

Intrând în ordinea de zi, trebuie să reluăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi şi, desigur, Legea pensiilor, urmând ca de la ora 11.00 să facem ceea ce nu am reuşit în cursul săptămânii trecute, votul secret cu bile asupra ridicării imunităţii domnului deputat Gabriel Bivolaru.

Pentru procedură, domnul deputat Ţurlea aţi solicitat pentru procedură cuvântul, da?

Domnul Petre Ţurlea:

Stimată doamnă preşedinte,

Este o chestiune strict de procedură, nu este vorba de nici un fel de replică. Există o reglementare în regulamentul nostru, conform căreia cei care vorbesc dimineaţa de marţi trebuie să se înscrie cu o zi înainte pe o listă. De trei săptămâni, domnul Kerekes nu există pe această listă, nici astăzi, pentru a putea veni aici la tribună să vorbească ultimul, să nu i se poată da replica. Vă rog să intrăm în regulament şi cei care nu sunt înscrişi aici, să nu aibă dreptul să vorbească.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule deputat, eu l-am găsit scris pe listă. Mie îmi pare rău, n-am făcut eu lista.

Trecem la discutarea Legii pensiilor.

Vă reamintesc faptul că am rămas la pct.9 din raportul comisiei de specialitate, lucrăm numai pe acest raport şi invit pe domnul ministru în sală.

Domnul Ioan Gavra:

Doamnă preşedinte, mulţumesc.

Până vine domnul ministru, pentru domnul deputat Gaspar.

Sigur că suntem onoraţi că Grupul parlamentar al PDSR din Senat a depus o asemenea iniţiativă; ea nu a fost făcută publică, în Camera Deputaţilor nu s-a ştiut, dar, oricum, cele două Camere sunt independente ca funcţionare şi organizare şi, în al doilea rând, s-ar putea întâmpla ca la Senat să nu iasă iniţiativa, şi atunci să încercăm şi la Camera Deputaţilor.

Deci nu este vorba de nici de o suprapunere, nici de concurenţă, ci un demers pe care trebuie să-l facem. Iar, dacă dumneavoastră nu veţi susţine acest demers, eu vă mulţumesc anticipat.