Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 1999

  1. Informare cu privire la proiectele de lege şi propunerile legislative înregistrate la biroul permanent şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente:

Şedinţa a început la ora 9.13.

Lucrările au fost conduse de doamna Paula Maria Ivănescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Tiberiu Csaba Kovács şi Corneliu Ciontu, secretari.

*

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul celor 342 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 183, participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 27, iar 132 sunt absenţi. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulament este întrunit şi este în valoare de 145 de deputaţi.

Pentru început vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente:

  • Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/1999 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/1997 privind regimul accizelor şi al altor impozite indirecte, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art.102, alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
  • Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.15/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr.27/1994 privind impozitele şi taxele locale, republicată cu modificările ulterioare, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru administraţie publică, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art.102, alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.87/1994, iniţiată de un număr de 6 deputaţi independenţi. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare şi siguranţă naţională; pentru avize: Comisia pentru drepturile omului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.48/1992, a audiovizualului, iniţiată de domnul deputat George Şerban de la PNŢCD, probabil însuşită de Grupul PNŢCD. Cu această propunere legislativă au fost sesizate: în fond, Comisia pentru cultură; pentru avize: Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
  • Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/1998 pentru ratificarea Protocolului de adaptare a aspectelor comerciale ale Acordului European dintre România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a ţine seama de aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda şi Regatului Suediei la Uniunea Europeană şi de rezultatele negocierilor agricole din Runda Uruguay, inclusiv îmbunătăţirile regimului preferenţial existent, semnat la Bruxelles la 13 octombrie 1998, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru agricultură; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art.102, alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
  • Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/1998 privind ratificarea Protocolului adiţional nr.7 la Acordul Central European de Comerţ Liber, semnat la Praga la 10 decembrie 1998, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al art.15 din protocol, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
  • Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/1998 privind aprobarea amendării Protocolului nr.4 la Acordul European, instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al art.15 din protocol, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru politică economică; pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art.102, alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
  • Proiectul de Lege pentru aderarea României la Tratatul de la Budapesta privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare, semnat la 28 aprilie 1977 şi modificat la 26 septembrie 1980, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii, pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
  • Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Portugheză pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi a protocolului anexat, semnate la Bucureşti la 16 septembrie 1997, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
  • Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei consulare dintre România şi Republica Kazahstan, semnată la Bucureşti, la 21 septembrie 1998, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru politică externă; pentru aviz: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

(Se poartă unele discuţii în loja Comisiei de muncă.)

Vă rog păstraţi liniştea! Domnilor colegi, vă rog! În banca Comisiei de muncă, vă rog păstraţi liniştea! Domnul deputat Gavra, vă rog să asiguraţi liniştea!

  • Proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Namibia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Windhock la 25 februarie 1998, adoptat de Senat în şedinţa din 1 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize: Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
  • Proiectul de lege pentru acceptarea amendamentelor aduse la art.24 şi 25 din Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prin Rezoluţia 51.23, adoptată la Geneva la 16 mai 1998 de către Adunarea Mondială a Sănătăţii, în cadrul celei de a 51-a sesiuni a acesteia, adoptat de Senat în şedinţa din 11 martie 1999. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, comisia pentru sănătate şi familie; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

În continuare, vă informez că la Biroul permanent al Camerei deputaţilor a fost înregistrată propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.17 din 8 aprilie 1994 pentru prelungirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, iniţiată de Grupul parlamentar al PUNR. Se solicită procedura de urgenţă de către liderul Grupului parlamentar PUNR.

Vă rog, domnule deputat Gavra. Vă rog să susţineţi în faţa colegilor de ce credeţi că este nevoie de procedură de urgenţă.

Domnul Ioan Gavra:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Deci, în cursul zilei de marţi, am prezentat un punct de vedere al nostru, al Camerei Deputaţilor, pentru prelungirea contractelor de închiriere la chiriaşii care locuiesc încă în imobile naţionalizate, prelungire care se referă la Legea nr.17/1994, care are termen de decădere luna aprilie. în momentul în care chiriaşii nu mai au contract de închiriere, pot să fie efectiv scoşi în stradă.

Am înţeles că un asemenea punct de vedere s-a exprimat şi ieri la întâlnirea între liderii celor două partide aflate la guvernare, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Democrat, şi că şi domniile lor solicită prelungirea, pentru rezolvarea situaţiei printr-un act normativ definitiv.

Deci, am cerut regim de urgenţă pentru dezbaterea acestui text, este o modificare numai de prelungire, întrucât în aprilie este termenul de decădere pentru aceste contracte de închiriere, respectiv cei 5 ani prevăzuţi prin Legea 17/94. De aceea, domnilor colegi, până la soluţia definitivă pe care tot noi trebuie să o dăm, Parlamentul României, trebuie să prelungim aceste contracte ca să nu creăm tensiuni artificiale în plus între chiriaşi şi proprietari.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Plenul Camerei Deputaţilor trebuie să accepte această solicitare a domnului deputat Gavra în numele Grupului parlamentar al PUNR.

Cine este pentru discutarea în procedură de urgenţă a acestei legi? Vă rog să număraţi, domnule secretar!

Din sală:

Nu este cvorum.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

50 de voturi pentru, faţă de prezenţa anunţată la începutul şedinţei sunt voturi insuficiente, deci, această lege se va discuta în procedură normală.

Din sală (partea stângă, în cor):

Nu, nu...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule deputat, nu v-am dat cuvântul. Vă rog!

Vă rog să faceţi linişte în sală, pentru ca să auziţi pe domnul deputat Gavra!

Domnul Ioan Gavra:

Doamna preşedinte, sigur că este vizibil care este cvorumul în sală, în mod real, la ora actuală. În numele grupului parlamentar, vă rog să verificaţi cvorumul în cadrul sistemului de vot pe care l-am cerut: voturi pentru, împotrivă şi abţineri. Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, domnule secretar Ciontu, vă rog să faceţi apelul nominal!

Domnul deputat Constantinescu, pe chestiuni de procedură, înainte de apel.

Domnul Dan Constantinescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ieri nu s-au încheiat audierile la Comisia comună pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a ne încadra în termenul limită de astăzi privind desemnarea propunerilor pentru membrii Curţii de Conturi. În consecinţă, ieri a fost convocată o nouă şedinţă comună astăzi la ora 10.00 şi pentru că o parte din colegi vor merge direct la Senat, vă rog să aveţi în vedere acest lucru chiar la apelul nominal. Deci, membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog domnule deputat, câţi deputaţi sunt în această comisie, ca să-i scădem din cvorum. 24, da? Da.

Domnul Corneliu Ciontu (începe apelul nominal):

Achimescu Victor Ştefan

absent

Aferăriţei Constantin

absent

Afrăsinei Viorica

absentă

Albu Gheorghe

absent

Ana Gheorghe

absent

Alecu Aurelian Paul

absent

Ana Gheorghe

absent

Andrei Gheorghe

absent

Andronescu Ecaterina

absentă

Antal István

absent

Antonescu Niculae Napoleon

absent

Argeşanu Valentin

prezent

Arghezi Mitzura Domnica

absentă

Ariton Gheorghe

prezent

Albu Alexandru

prezent

Asztalos Ferenc

absent

Avramescu Constantin Gheorghe

prezent

Baban Ştefan

absent

Babiaş Iohan Peter

absent

Baciu Mihai

absent

Badea Alexandru Ioan

absent

Bara Radu Liviu

prezent

Bárányi Francisc

absent

Barbaresso Emanoil Dan

absent

Barbăroşie Victor

absent

Barde Tănase

absent

Bartoş Daniela

absentă

Băbălău Constantin

prezent

Bălan Marilena

absentă

Bălăeţ Mitică

absent

Băsescu Traian

absent

Becsek Garda Dezideriu Coloman

prezent

Bejinariu Petru

prezent

Bercea Florian

prezent

Berci Vasile

absent

Berciu Ion

absent

Biriş Anamaria Mihaela

prezentă

Birtalan Ákos

absent

Bivolaru Gabriel

absent

Bivolaru Ioan

prezent

Boda Iosif

prezent

Böndi Gyöngyike

prezentă

Boştinaru Victor

absent

Bot Octavian

absent

Botescu Ion

absent

Bran Vasile

absent

Brezniceanu Alexandru

absent

Bud Nicolae

prezent

Buga Florea

prezent

Bujor Liviu

prezent

Burlacu Viorel

prezent

Buruiană Aprodu Daniela

absentă

Buzatu Dumitru

prezent

Calimente Mihăiţă

prezent

Cazacu Vasile Mircea

absent

Cazan Gheorghe Romeo Leonard

prezent

Cândea Vasile

absent

Ceauşescu Gheorghe Dan Nicolae

absent

Chichişan Miron

absent

Chiliman Andrei Ioan

prezent

Chiriac Mihai

absent

Ciontu Corneliu

prezent

Ciumara Mircea

absent

Cîrstoiu Ion

prezent

Cojocaru Radu Spiridon

absent

Constantinescu Dan

absent

Corâci Ioan Cezar

absent

Corniţă Ion

prezent

Cosma Liviu Ovidiu

absent

Coşea Dumitru Gheorghe Mircea

prezent

Cotrutz Constantin Eremia

prezent

Cristea Gheorghe

absent

Cristea Marin

absent

Croitoru Mircea Adrian

prezent

Cunescu Sergiu

absent

Dan Marţian

prezent

Dan Matei Agathon

prezent

Darie Simion

prezent

Dărămuş Nicolae Octavian

prezent

Decuseară Jean

prezent

Dejeu Gavril

prezent

Diaconescu Ion

absent

Dimitriu Sorin Petre

absent

Dîrstaru Dorin

prezent

Dobre Traian

absent

Dobrescu Smaranda

prezentă

Dorian Dorel

prezent

Dorin Mihai

absent

Dragoş Iuliu Liviu

absent

Dragu George

absent

Drăgănescu Ovidiu Virgil

absent

Drecin Mihai Dorin

prezent

Drumen Constantin

absent

Dugulescu Petru

absent

Dumitraşcu Laurenţiu

absent

Dumitrean Bazil

absent

Dumitrescu Paul Adrian

prezent

Dumitriu (Hunea) Carmen

absentă

Duţu Ion

prezent

Elek Barna

absent

Enache Marian

absent

Enescu Ion

prezent

Fenoghen Sevastian

absent

Filipescu Ileana

prezentă

Furo Iuliu Ioan

prezent

Galic Lia Andreia

absentă

Gaspar Acsinte

prezent

Gavra Ioan

prezent

Gavrilaş Teodor

absent

Gazi Gherasim

prezent

Georgescu Florin

absent

Gheciu Radu Sever Cristian

prezent

Gheorghe Valeriu

prezent

Gheorghiof Titu Nicolae

prezent

Gheorghiu Mihai

absent

Gherasim Ion Andrei

prezent

Ghibernea Dan

prezent

Ghidău Radu

absent

Ghiga Vasile

absent

Giurescu Ion

absent

Glăvan Ştefan

absent

Godja Petru

absent

Grădinaru Nicolae

prezent

Grigoraş Neculai

absent

Grigoriu Mihai

prezent

Groza Nicolae

prezent

Gvozdenovici Slavomir

absent

Haşotti Puiu

prezent

Hilote Eugen Gheorghe

prezent

Hlinschi Mihai

prezent

Honcescu Ion

absent

Hrebenciuc Viorel

absent

Iacob Elena

prezentă

Ianculescu Marian

prezent

Ifrim Dumitru

absent

Ignat Ştefan

absent

Iliescu Valentin Adrian

prezent

Ionescu Alexandru

prezent

Ionescu Anton

prezent

Ionescu Bogdan

absent

Ionescu Constantin

absent

Ionescu-Galbeni Niculae-Vasile-Constantin

absent

Ionescu Gheorghe

prezent

Ionescu Marina

prezentă

Ionescu Nicolae

prezent

Ioniţă Mihail Gabriel

prezent

Ioniţă Nicu

absent

Iorga Leonida Lari

absentă

Iorgulescu Adrian

absent

Irimescu Haralambie

prezent

Ivănescu Paula Maria

prezentă

Kakasi Alexandru

absent

Kelemen Atila Bela Ladislau

absent

Kerekes Károly

prezent

Kónya Hamar Alexandru

absent

Kovacs Carol Emil

prezent

Kovács Csaba Tiberiu

prezent

Lazia Ion

prezent

Lădariu Lazăr

prezent

Lăpuşan Alexandru

prezent

Leonăchescu Nicolae

prezent

Lepşa Sorin Victor

absent

Lixăndroiu Viorel

absent

Lupu Vasile

prezent

Macarie Sergiu

prezent

Manole Odisei

absent

Manolescu Oana

prezentă

Marin Gheorghe

prezent

Marineci Ionel

absent

Marinescu Ioan Sorin

prezent

Márton Árpád Francisc

prezent

Matei Lucian Ion

absent

Matei Vasile

prezent

Mátis Eugen

prezent

Mazăre Radu Ştefan

absent

Mândroviceanu Vasile

prezent

Mânea Radu

prezent

Mera Alexandru Liviu

prezent

Meşca Sever

absent

Miclăuş Vasile

prezent

Micle Ulpiu Radu Sabin

absent

Mihăilescu Petru Şerban

absent

Mihu Victor Traian

prezent

Miloş Aurel

prezent

Mitrea Miron Tudor

prezent

Mogoş Ion

prezent

Moiceanu Constantin

prezent

Moldovan Petre

absent

Moldoveanu Eugenia

prezentă

Morariu Teodor Gheorghe

absent

Moroianu Geaman Adrian Tudor

absent

Moucha Romulus Ion

prezent

Munteanu Ion

prezent

Mureşan Ioan

absent

Musca Monica Octavia

absentă

Nagy Ştefan

absent

Naidin Petre

prezent

Nanu Romeo

prezent

Năstase Adrian

absent

Neacşu Ilie

prezent

Neagu Romulus

prezent

Neagu Victor

prezent

Negoiţă Gheorghe Liviu

prezent

Negrău Mircea

absent

Nica Dan

prezent

Nică Mihail

prezent

Nichita Dan Gabriel

absent

Nicolae Jianu

prezent

Nicolaiciuc Vichentie

prezent

Nicolescu Mihai

prezent

Nicolicea Eugen

absent

Niculescu -Duvăz Bogdan Nicolae

prezent

Nistor Vasile

absent

Noica Nicolae

absent

Oană Gheorghe

absent

Oltean Ioan

prezent

Onaca Dorel Constantin

absent

Opriş Constantin Remus

absent

Osman Fedbi

absent

Palade Dan

prezent

Pambuccian Varujan

prezent

Paneş Iosif

prezent

Panteliuc Vasile

prezent

Pantiş Sorin

absent

Papuc Aurel Constantin

prezent

Partal Petre

absent

Paşcu Ioan Mircea

absent

Pavel Vasile

prezent

Pavelescu Claudiu Costel

prezent

Păcurariu Iuliu

absent

Păunescu Costel

prezent

Pârgaru Ion

absent

Pâslaru Dumitru

prezent

Pecsi Francisc

prezent

Pereş Alexandru

prezent

Petrescu Ovidiu Cameliu

prezent

Petrescu Silviu

prezent

Petrescu Virgil

prezent

Petreu Liviu

absent

Petrovici Silvia

absent

Pintea Ioan

prezent

Piţigoi Barbu

absent

Pop Iftene

prezent

Pop Leon Petru

prezent

Pop Viorel

prezent

Popa Aron Ioan

absent

Popa Daniela

prezent

Popa Ioan Mihai

prezent

Popa Nicolae

absent

Popa Virgil

prezent

Popescu Bejat Ştefan Marian

prezent

Popescu Dumitru

prezent

Popescu Emil Teodor

absent

Popescu Ioan Dan

absent

Popescu Irineu

absent

Popescu Tăriceanu Călin

absent

Priceputu Laurenţiu

absent

Protopopescu Cornel

prezent

Putin Emil Livius Nicolae

prezent

Puwak Hildegard-Carola

absentă

Radu Alexandru-Dumitru

prezent

Radu Elena Cornelia Gabriela

absentă

Ráduly Róbert-Kálmán

prezent

Raica Florica Rădiţa

prezentă

Raicu Romulus

prezent

Rákoczi Ludovic

prezent

Raţiu Ion

prezent

Rădulescu Cristian

absent

Rădulescu-Zoner Constantin Şerban

prezent

Rânja Traian Neculaie

prezent

Remeş Decebal Traian

absent

Rizescu Sergiu George

prezent

Roman Ioan

absent

Roşca Ioan

absent

Ruse Corneliu Constantin

prezent

Sabău Traian

prezent

Sandu Alecu

absent

Sandu Dumitru

absent

Sandu Ion Florentin

prezent

Sassu Alexandru

absent

Săndulescu Aureliu Emil

prezent

Sârbu Marian

absent

Secară Gheorghe

prezent

Serac Florian

absent

Severin Adrian

absent

Simedru Dan Coriolan

prezent

Simion Florea

absent

Sireţeanu Mihail

prezent

Sonea Ioan

absent

Spătaru Liviu

absent

Spiridon Didi

prezent

Stan Vasile

absent

Stanca Teodor

prezent

Stanciu Anghel

prezent

Stancov George-Iulian

prezent

Stănescu Alexandru-Octavi

prezent

Stănescu Mihai-Sorin

absent

Stoica Valeria Mariana

absentă

Stoica Valeriu

absent

Sturza Popovici Cornel

prezent

Székely Ervin-Zoltán

prezent

Szilágyi Zsolt

absent

Şaganai Nusfet

absent

Şerban George

prezent

Şincai Ovidiu

prezent

Ştefănoiu Luca

prezent

Şteolea Petru

absent

Tabără Valeriu

absent

Tamás Sándor

absent

Tarna Gheorghe

prezent

Tăvală Tănase-Pavel

prezent

Teculescu Constantin

prezent

Tokay Gheorghe

prezent

Trifu Romeo Marius

prezent

Tudor Marcu

absent

Tudose Nicolae-Florin

absent

Ţepelea Gabriel

prezent

Ţocu Iulian-Costel

absent

Ţurlea Petre

prezent

Udrea Florian

absent

Vaida Francisc-Atila

prezent

Varga Attila

absent

Vasilescu Nicolae

prezent

Vasilescu Valentin

prezent

Vataman Dorin

prezent

Văsioiu Horia

prezent

Vâlceanu Gheorghe

prezent

Vâlcu Mircea

absent

Vetişanu Vasile

prezent

Vida Iuliu

prezent

Vida Simiti Ioan

absent

Videanu Adriean

prezent

Vilău Ioan-Adrian

absent

Vintilă Dumitru Mugurel

absent

Vitcu Mihai

prezent

Viţelar Bogdan

absent

Voicu Mădălin

absent

Weber Ernest-Otto

prezent

Wittstock Eberhard-Wolfgang

prezent

(Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului îşi confirmă prezenţa la secretariatul de şedinţă.)

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog, domnii deputaţi care au venit după terminarea apelului nominal să meargă la domnul secretar Ciontu, pentru a-şi înscrie prezenţa.