Sittings of the Chamber of Deputies of December 29, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of December 29, 1999

  1. Înscrierea pe ordinea de zi a raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Şedinţa a început la ora 9,37.

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile Lupu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Kónya Hamar Alexandru şi Vasile Miclăuş, secretari.

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Vă informez că a avut loc un Birou permanent şi acesta este motivul întârzierii noastre, nu altul!

Poftiţi, doamnă! Nu am deschis oficial şedinţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa Camerei de astăzi. În numele Biroului permanent îmi cer scuze că am întârziat începerea şedinţei. chestiuni de maximă urgenţă au determinat convocarea unui Birou permanent în această dimineaţă şi sunt în măsură să vă informez că în birou s-a apreciat necesitatea dezbaterii de urgenţă a raportului Comisiei de mediere la proiectul de Lege privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Este vorba de o finanţare externă pe structurile consacrate de această lege, care ar urma să intre imediat în vigoare în ianuarie, o amânare a legii pentru luna februarie ar însemna pierderea unei sume foarte importante din finanţarea externă.

Doamna deputat Puwak solicită cuvântul şi apoi domnul Zoner.

Doamna Hildegard-Carola Puwak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu toată toleranţa de care putem da dovadă cred că scuzele domnului vicepreşedinte, totuşi, de data aceasta, cel puţin din punctul meu de vedere, nu pot fi acceptate.

Şedinţa începe la ora 9,45 în loc de ora 8,30. Deci, cu o întârziere de o oră şi un sfert.

Nu am fi avut absolut nimic împotriva faptului că Biroul permanent trebuia să se întrunească, dar cred că era o chestiune de minim respect să fim anunţaţi la ora 8,30 că avem de aşteptat cel puţin o oră sau o oră şi jumătate.

În al doilea rând, domnule vicepreşedinte, ştiu că nu este calitatea mea, dar vă rog pe dumneavoastră să faceţi o comparaţie între numărul parlamentarilor din stânga şi din dreapta sălii şi să constataţi dacă această întârziere, plus prezenţa în sală ar permite desfăşurarea lucrărilor aşa cum Biroul permanent a stabilit.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Rădulescu Zoner.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

M-aş bucura dacă doamna deputat Puwak ar fi la fel de exigentă şi va fi de acord cu ceea ce voi spune eu acum. Şi anume, cu protestul meu că ieri, Comisia juridică care a audiat candidaţii privind colegiul viitoarei instituţii ce studiază arhivele securităţii a încălcat de două ori legea. O dată a încălcat un articol din lege, art. 8 şi, în al doilea rând, că şi-a depăşit competenţa pentru că în lege se prevede în mod expres ce trebuia să facă Comisia juridică. Comisia juridică trebuia să facă trei lucruri: 1) să verifice dacă candidaţii au antecedente penale; 2) să verifice dacă şi-au depus declaraţiile pe proprie răspundere, că au fost agenţi ai unor puteri străine sau agenţi ai fostei securităţi şi 3) dacă au fost sau nu membri ai vreunui partid politic.

Comisia juridică nu avea competenţa să judece dacă unul a scris o carte bună sau proastă, să dea note de purtare la dizidenţi şi să aprecieze în afara celor prevăzute de lege pe candidaţii depuşi de grupurile parlamentare. Pentru acestea, grupurile ar fi urmat să răspundă, dacă într-adevăr respectivii candidaţi nu erau buni, dar nu Comisia juridică. Este, după mine, foarte urât că, Comisia juridică, alcătuită din jurişti, încalcă legea!

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat,

Stimaţi colegi,

În această problemă sunt în măsură să vă informez că şi Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, şi de aceea s-au lungit discuţiile, a constatat în şedinţa de astăzi că cele două Comisii juridice şi-au depăşit atribuţiile, încălcând legea. La ora 13,00 se va convoca o şedinţă comună a celor două birouri, vor fi convocate, de asemenea, birourile celor două Comisii juridice de la Camera Deputaţilor şi de la Senat, care vor avea un mandat pe timpul vacanţei parlamentare, să intre în legalitate.

Eu vă rog să ne oprim aici cu discuţiile preliminare şi să vă anunţ că din totalul de 343 ... N-am deschis oficial şedinţa! Din numărul de 343 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 265, prezenţă foarte bună, sunt absenţi 75, iar 11 participă la alte acţiuni parlamentare.

Cvorumul prevăzut de art. 128 din Regulament este astfel întrunit.

Dacă distinşii noştri colegi n-au găsit de cuviinţă să se prezinte până la această oră în sală, vom recurge la un apel nominal, pentru a clarifica lucrurile şi cu aprobarea dumneavoastră vom trece la dezbaterea iniţiativelor legislative de pe ordinea de zi.

Poftiţi, domnule Stan.

Domnul Vasile Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

După părerea mea, cea mai importantă lege pe care o va vota Parlamentul României este această nouă lege privind sistemul public de pensii.

Am primit raportul Comisiei de mediere azi dimineaţă. Eu, care sunt membru al Comisiei de muncă şi protecţie socială şi care am participat efectiv la dezbaterea acestei legi în comisie, mă declar incompetent să particip astăzi cu păreri şi să ridic mâna pentru a vota articole din acest proces verbal de mediere.

Nu cunosc ce părere a avut Senatul, nu cunosc ce părere a avut Comisia de mediere. Nu este posibil ca un proces verbal de mediere cu 156 de puncte şi cu anexele respective să fie discutate de 80 – 90 persoane, câţi suntem în sală. Cred că se exagerează!

Eu pe dumneavoastră nu vă contrazic ce ne-aţi spus, dar trebuia cineva să gândească că acest proces verbal de mediere, măcar luni să fi ajuns în plenul celor două Camere. Deci, nu este posibil, domnule preşedinte, să discutăm acest proces verbal.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Dumneavoastră veţi hotărî. Dacă nu reuşim să dezbatem acest raport astăzi, se impune convocarea unei sesiuni extraordinare în luna ianuarie, probabil chiar în prima săptămână şi dumneavoastră sunteţi cei în măsură să hotărâţi. Ca să luăm o asemenea hotărâre este nevoie de cvorum, fără discuţie!

Catalogul, pentru apelul nominal, există?

Rog liderii grupurilor parlamentare şi chestorii să invite deputaţii în sală.

Cvorumul de lucru ar fi 161.

Catalogul, vă rog!

Domnul Kónya Hamar Alexandru:

Declanşăm apelul nominal.

Achimescu Victor Ştefan

absent

Aferăriţei Constantin

absent

Afrăsinei Viorica

absent

Albu Alexandru

prezent

Albu Gheorghe

prezent

Alecu Aurelian Paul

prezent

Ana Gheorghe (Dâmboviţa)

prezent

Ana Gheorghe (Hunedoara)

prezent

Andrei Gheorghe

prezent

Andronescu Ecaterina

prezent

Antal István

prezent

Antonescu George Crin Laurenţiu

absent

Antonescu Niculae Napoleon

absent

Argeşanu Valentin

absent

Arghezi Mitzura Domnica

prezentă

Ariton Gheorghe

absent

Asztalos Ferenc

prezent

Avramescu Constantin Gheorghe

prezent

Baban Ştefan

prezent

Babiaş Iohan Peter

absent

Babiuc Victor

absent

Baciu Mihai

absent

Badea Alexandru Ioan

prezent

Bara Radu Liviu

prezent

Bárányi Francisc

absent

Barbaresso Emanoil Dan

prezent

Barbăroşie Victor

prezent

Barde Tănase

prezent

Bartoş Daniela

prezentă

Băbălău Constantin

prezent

Bălan Marilena

absent

Bălăeţ Dumitru

prezent

Băsescu Traian

absent

Becsek Garda Dezideriu Coloman

prezent

Bejinariu Petru

prezent

Berceanu Radu Mircea

absent

Berci Vasile

prezent

Berciu Ion

prezent

Biriş Anamaria Mihaela

prezentă

Birtalan Ákos

prezent

Bivolaru Gabriel

absent

Bivolaru Ioan

prezent

Boda Iosif

prezent

Böndi Gyöngyike

absent

Boştinaru Victor

prezent

Bot Octavian

absent

Botescu Ion

prezent

Bran Vasile

absent

Brezniceanu Alexandru

prezent

Bud Nicolae

prezent

Buga Florea

prezent

Bujor Liviu

absent

Burlacu Viorel

prezent

Buruiană Aprodu Daniela

absent

Buzatu Dumitru

absent

Calimente Mihăiţă

prezent

Cazacu Vasile Mircea

prezent

Cazan Gheorghe Romeo Leonard

absent

Cândea Vasile

prezent

Ceauşescu Gheorghe Dan Nicolae

prezent

Chichişan Miron

prezent

Chiliman Andrei Ioan

prezent

Chiriac Mihai

prezent

Ciontu Corneliu

prezent

Ciumara Mircea

absent

Cîrstoiu Ion

absent

Cojocaru Radu Spiridon

absent

Constantinescu Dan

prezent

Corâci Ioan Cezar

absent

Corniţă Ion

prezent

Cosma Liviu Ovidiu

absent

Coşea Dumitru Gheorghe Mircea

absent

Cotrutz Constantin Eremia

prezent

Cristea Gheorghe

prezent

Cristea Marin

prezent

Cunescu Sergiu

prezent

Dan Marţian

prezent

Dan Matei Agathon

absent

Darie Simion

prezent

Dărămuş Nicolae Octavian

prezent

Dănilă Vasile

absent

Decuseară Jean

absent

Dejeu Gavril

prezent

Diaconescu Ion

prezent

Dimitriu Sorin Petre

prezent

Dîrstaru Dorin

absent

Dobre Traian

prezent

Dobrescu Smaranda

absent

Dorian Dorel

prezent

Dorin Mihai

prezent

Dragoş Iuliu Liviu

absent

Dragu George

absent

Drăgănescu Ovidiu Virgil

absent

Drecin Mihai Dorin

prezent

Drumen Constantin

prezent

Dugulescu Petru

prezent

Dumitraşcu Laurenţiu

absent

Dumitrean Bazil

prezent

Dumitrescu Paul Adrian

absent

Dumitriu (Hunea) Carmen

prezent

Duţu Ion

prezent

Elek Barna Matei

absent

Enache Marian

absent

Enescu Ion

prezent

Fenoghen Sevastian

prezent

Filipescu Ileana

prezent

Furo Iuliu Ioan

prezent

Galic Lia Andreia

absent

Gaspar Acsinte

prezent

Gavra Ioan

prezent

Gavrilaş Teodor

absent

Gazi Gherasim

prezent

Georgescu Florin

absent

Gheciu Radu Sever Cristian

prezent

Gheorghe Valeriu

absent

Gheorghiof Titu Nicolae

prezent

Gheorghiu Adrian

prezent

Gheorghiu Mihai

absent

Gherasim Ion Andrei

absent

Ghibernea Dan

absent

Ghidău Radu

absent

Ghiga Vasile

prezent

Giurescu Ion

prezent

Glăvan Ştefan

prezent

Godja Petru

absent

Grădinaru Nicolae

absent

Grigoraş Neculai

absent

Grigoriu Mihai

prezent

Groza Nicolae

prezent

Gvozdenovici Slavomir

absent

Haşotti Puiu

prezent

Hilote Eugen Gheorghe

prezent

Hlinschi Mihai

prezent

Honcescu Ion

prezent

Hrebenciuc Viorel

absent

Iacob Elena

prezent

Ianculescu Marian

prezent

Ifrim Dumitru

prezent

Igna Ioan

prezent

Ignat Ştefan

absent

Iliescu Valentin Adrian

prezent

Ionescu Alexandru

prezent

Ionescu Anton

absent

Ionescu Bogdan

prezent

Ionescu Constantin

absent

Ionescu-Galbeni Niculae-Vasile-Constantin

prezent

Ionescu Gheorghe

absent

Ionescu Marina

prezent

Ionescu Nicolae

prezent

Ioniţă Mihail Gabriel

prezent

Ioniţă Nicu

absent

Iorga Leonida Lari

prezent

Iorgulescu Adrian

absent

Irimescu Haralambie

prezent

Ivănescu Paula Maria

absent

Jurcan Dorel

absent

Jurcă Teodor

prezent

Kakasi Alexandru

absent

Kelemen Atila Bela Ladislau

prezent

Kerekes Károly

absent

Kónya Hamar Alexandru

prezent

Kovacs Carol Emil

prezent

Kovács Csaba Tiberiu

absent

Lazia Ion

absent

Lădariu Lazăr

prezent

Lăpuşan Alexandru

prezent

Leonăchescu Nicolae

prezent

Lepşa Sorin Victor

absent

Lixăndroiu Viorel

prezent

Lupu Vasile

prezent

Macarie Sergiu

prezent

Manole Odisei

absent

Manolescu Oana

absent

Marin Gheorghe

absent

Marineci Ionel

prezent

Marinescu Ioan Sorin

absent

Márton Árpád Francisc

absent

Matei Lucian Ion

prezent

Matei Vasile

prezent

Mátis Eugen

prezent

Mazăre Radu Ştefan

absent

Mândroviceanu Vasile

prezent

Mânea Radu

prezent

Mera Alexandru Liviu

prezent

Meşca Sever

prezent

Miclăuş Vasile

prezent

Micle Ulpiu Radu Sabin

prezent

Mihăilescu Petru Şerban

prezent

Mihu Victor Traian

prezent

Miloş Aurel

prezent

Mitrea Miron Tudor

prezent

Mogoş Ion

prezent

Moiceanu Constantin

prezent

Moldovan Petre

prezent

Moldoveanu Eugenia

prezent

Morariu Teodor Gheorghe

prezent

Moroianu Geaman Adrian Tudor

absent

Moucha Romulus Ion

prezent

Munteanu Ion

absent

Mureşan Ioan

absent

Musca Monica Octavia

absent

Nagy Ştefan

prezent

Naidin Petre

prezent

Nanu Romeo

absent

Năstase Adrian

prezent

Neacşu Ilie

absent

Neagu Romulus

absent

Neagu Victor

prezent

Negoiţă Gheorghe Liviu

prezent

Negrău Mircea

absent

Nica Dan

absent

Nică Mihail

prezent

Nichita Dan Gabriel

absent

Nicolae Jianu

prezent

Nicolaiciuc Vichentie

prezent

Nicolescu Mihai

absent

Nicolicea Eugen

absent

Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae

absent

Nistor Vasile

prezent

Noica Nicolae

absent

Oană Gheorghe

prezent

Oltean Ioan

prezent

Onaca Dorel Constantin

absent

Opriş Constantin Remus

absent

Osman Fedbi

absent

Palade Dan

prezent

Pambuccian Varujan

prezent

Paneş Iosif

prezent

Panteliuc Vasile

prezent

Pantiş Sorin

absent

Papuc Aurel Constantin

prezent

Partal Petre

absent

Paşcu Ioan Mircea

absent

Pavel Vasile

prezent

Pavelescu Claudiu Costel

prezent

Păcurariu Iuliu

prezent

Păunescu Costel

prezent

Pârgaru Ion

prezent

Pâslaru Dumitru

prezent

Pecsi Francisc

absent

Pereş Alexandru

prezent

Petrescu Ovidiu Cameliu

prezent

Petrescu Silviu

prezent

Petrescu Virgil

prezent

Petreu Liviu

absent

Pintea Ioan

absent

Piţigoi Barbu

prezent

Podaru Dumitru Teodor

prezent

Pop Iftene

prezent

Pop Leon Petru

prezent

Pop Viorel

absent

Popa Aron Ioan

absent

Popa Daniela

prezent

Popa Ioan Mihai

prezent

Popa Nicolae

absent

Popa Virgil

prezent

Popescu Bejat Ştefan Marian

prezent

Popescu Dumitru

prezent

Popescu Emil Teodor

absent

Popescu Ioan Dan

absent

Popescu Irineu

absent

Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton

absent

Priceputu Laurenţiu

absent

Protopopescu Cornel

prezent

Putin Emil Livius Nicolae

prezent

Puwak Hildegard Carola

prezent

Radu Alexandru Dumitru

absent

Radu Elena Cornelia Gabriela

prezent

Ráduly Róbert Kálmán

prezent

Raica Florica Rădiţa

prezent

Raicu Romulus

prezent

Rákoczi Ludovic

absent

Raţiu Ion

absent

Rădulescu Cristian

absent

Rădulescu-Zoner Constantin Şerban

prezent

Rânja Traian Neculaie

prezent

Remeş Decebal Traian

absent

Rizescu Sergiu George

prezent

Roman Ioan

prezent

Roşca Ioan

prezent

Ruse Corneliu Constantin

absent

Sabău Traian

prezent

Sandu Alecu

absent

Sandu Dumitru

prezent

Sandu Ion Florentin

absent

Sassu Alexandru

absent

Săndulescu Aureliu Emil

prezent

Sârbu Marian

absent

Secară Gheorghe

prezent

Serac Florian

absent

Severin Adrian

absent

Simedru Dan Coriolan

prezent

Simion Florea

prezent

Sireţeanu Mihail

absent

Sonea Ioan

absent

Spătaru Liviu

absent

Spiridon Didi

prezent

Stan Vasile

prezent

Stanca Teodor

prezent

Stanciu Anghel

absent

Stănescu Alexandru Octavi

prezent

Stănescu Mihai Sorin

absent

Stoica Valeria Mariana

prezent

Stoica Valeriu

absent

Sturza Popovici Cornel

prezent

Székely Ervin Zoltán

prezent

Szilágyi Zsolt

absent

Şaganai Nusfet

prezent

Şerban George

prezent

Ştefănoiu Luca

absent

Şteolea Petru

prezent

Tabără Valeriu

absent

Tamás Sándor

prezent

Tarna Gheorghe

prezent

Tăvală Tănase Pavel

prezent

Teculescu Constantin

prezent

Tokay Gheorghe

prezent

Trifu Romeo Marius

absent

Tudor Marcu

absent

Tudose Nicolae Florin

prezent

Ţepelea Gabriel

prezent

Ţocu Iulian Costel

absent

Ţurlea Petre

prezent

Udrea Florian

absent

Vaida Francisc Attila

prezent

Varga Attila

absent

Vasilescu Nicolae

absent

Vasilescu Valentin

prezent

Vataman Dorin

prezent

Văsioiu Horia

absent

Vâlceanu Gheorghe

prezent

Vâlcu Mircea

prezent

Vetişanu Vasile

prezent

Vida Iuliu

absent

Vida Simiti Ioan

prezent

Videanu Adriean

absent

Vilău Ioan Adrian

absent

Vintilă Dumitru Mugurel

absent

Vitcu Mihai

prezent

Viţelar Bogdan

absent

Voicu Mădălin

absent

Weber Ernest-Otto

prezent

Wittstock Eberhard-Wolfgang

prezent

Domnule preşedinte, continuăm sau nu? Recitesc?

Domnul Vasile Lupu:

Deci, doar absenţii care nu şi-au motivat absenţele vin la prezidiu şi şi le motivează şi trecem mai departe.

Domnul Alexandru Konya Hamar:

Bine, am terminat apelul nominal, atunci.

Domnul Vasile Lupu:

Suntem în covrum, acum putem lucra.

Stimaţi colegi,

Ocupaţi-vă, vă rog, locurile în bănci! Vă rog, ocupaţi-vă locurile în bănci şi păstraţi liniştea în sală! Imediat vom comunica cifra celor prezenţi.

Avem rezultatul, chiar acum, comunicat de domnul secretar: sunt 197 de deputaţi prezenţi în sală, putem trece la lucru.