Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Radu Stroe şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa de astăzi cu punctul intervenţii ale deputaţilor.

Vă reamintesc că data trecută au luat primii cuvântul membri ai Grupul parlamentar al PRM. Acum, prin alternanţă, dau cuvântul întâi Grupului parlamentar al PD, doamnei deputat Paula lvănescu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ceea ce doresc să spun astăzi în puţine cuvinte este o problemă care cred eu că în acest moment este de cea mai mare importanţă şi priveşte viitorul naţiunii noastre, ca să nu spunem cuvinte mari, totuşi, eternitatea ei, şi nu mă refer la stabilitatea economică, creşterea economică, ci mă refer la faptul că familia în România a căpătat un climat degradant în multe cazuri. Dovadă - copiii maltrataţi, copiii aruncaţi la lăzile de gunoi de propriii lor părinţi, copiii ucişi de aceştia şi, nu în ultimul rând, climatul de violenţă care se instaurează atât în locuri publice, cât şi în intimitatea căminului conjugal.

Este o problemă care, dincolo de patetismul unor cuvinte, este extrem de importantă. Familia a început să se degradeze încă dinainte de 1989, când oamenii erau obligaţi, oamenii legaţi prin cununie, erau obligaţi să facă mai mulţi copii decât şi-ar fi dorit, să-i facă când nu trebuie şi nu atunci când doresc ei, să-i părăsească pentru a le asigura existenţa, să-i părăsească în stradă şi, de atunci, climatul familial s-a tot deteriorat.

Deci, este o problemă destul de îndelungată ca să mai amânăm discutarea şi rezolvarea ei.

Realitatea este că societatea este de vină că s-a ajuns la acest grad de decădere a relaţiilor familiale, societatea trebuie să acţioneze. Desigur, am înţeles că doamna ministru al justiţiei va lua de urgenţă măsurile de pedeapsă necesară a violenţei în familie, dar, dincolo de aceste pedepse, noi va trebui să asigurăm o susţinere materială a familiei - noi, mă rog, statul acesta, din care facem parte şi noi -, o susţinere adecvată a familiei, o politică demografică în favoarea României, pentru că niciodată nu vom avea nici un fel de eficienţă economică, dacă nu avem şi eficienţă socială, nu vom avea niciodată coeziune naţională fără coeziune socială.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cred că a venit momentul, sigur că acestea sunt lucruri evocate de mai multe ori, nu numai de mine, ci şi de alţii, a venit momentul ca, pe lângă sutele de ordonanţe de urgenţă pe care le tot parcurgem în goană, să ne gândim la politici în favoarea familiei. Este un lucru care priveşte nu numai prezentul, dar şi viitorul României.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Emil Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea vizează raporturile dintre Parlament şi Guvern din perspectiva Programului de guvernare.

Pentru aceasta, am adus cu mine Programul de guvernare acceptat de Parlament care, în Capitolul VII.2 menţionează în privinţa raporturilor dintre Parlament şi Guvern următoarele lucruri: pentru repunerea Parlamentului în rolul său constituţional de reprezentant suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare, Guvernul va acţiona pentru restabilirea raporturilor constituţionale între Parlament şi Guvern; şi respectarea cu stricteţe a dispoziţiilor constituţionale legate de adoptarea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă.

Prin urmare, dacă este să ne uităm la textul constituţional, vom observa că în art.58 din Constituţie se menţionează faptul că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, iar Guvernul Năstase şi-a asumat să respecte acest lucru, inclusiv în practica adoptării ordonanţelor de urgenţă.

Ordonanţele de urgenţă, potrivit Constituţiei, se adoptă în situaţii excepţionale, iar Curtea Constituţională, în multiple decizii, a menţionat faptul că ordonanţa de urgenţă se legitimează pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Menţionez Decizia nr.65/1995 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr.15/2000 a Curţii Constituţionale. Acestea sunt cadrele legale.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Faţă de aceste date, vă invit să luăm la întâmplare două zile din activitatea Guvernului reflectată în Monitorul Oficial. Şi am ales, la întâmplare, pentru că acestea au sosit, zilele de 6 şi 7 februarie, monitoarele oficiale, unde, la o simplă citire, am putut observa că în două zile există opt ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Năstase, adoptate după declanşarea sesiunii parlamentare, care a fost în 5 februarie.

Prin urmare, după ce a scăpat de luna ianuarie, când nu se puteau adopta ordonanţe de urgenţă întrucât Parlamentul nu era în sesiune, imediat această practică a ordonanţelor de urgenţă şi-a reintrat într-o normalitate de-a dreptul ameţitoare în contradicţie flagrantă cu Programul de guvernare. Deci, repet: opt ordonanţe de urgenţă în două zile. Mai mult decât atât, aproape în nici o situaţie nu se justifică situaţia excepţională. Vă dau drept exemplu Ordonanţa de urgenţă pentru deşeurile reciclabile, deci "Ordonanţă de urgenţă privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile". Care o fi situaţia de urgenţă, rămâne să vedem.

Dar, dacă vom porni de la premisa că orice este în România situaţie excepţională, într-adevăr, întotdeauna vom reglementa prin ordonanţe de urgenţă. Şi crima se poate justifica, ştiţi bine romanul lui Dostoevski "Crimă şi pedeapsă", orice se poate justifica, inclusiv crima.

Prin urmare, vă mai dau încă un exemplu de inconsecvenţă a acestui Program de guvernare în aplicarea lui concretă. În aceeaşi zi, 6 februarie, când noi, în plenul Parlamentului, adoptam modificările la Codul penal, în aceeaşi zi, Guvernul publica în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă cu privire la modificarea Codului penal. Nu era normal ca acea modificare la Codul penal, apărută în 6 februarie, să fie depusă Comisiei juridice, analizată de către noi şi supusă aprobării Parlamentului în faţa dumneavoastră? Pentru că avem consecinţe aproape ireversibile. Regimul ordonanţelor de urgenţă îl cunoaştem: înseamnă adoptarea lor în procedură de urgenţă. Avem 48 de ore pentru depunerea de amendamente, trei zile pentru redactarea raportului. Practic, nu se poate discuta nimic în comisie.

Or, dacă vom continua la nesfârşit ca într-o zi când adoptăm în Parlament o modificare a Codului penal, în aceeaşi zi Guvernul modifică, atunci, într-adevăr, acest climat legislativ nu va avea niciodată o stabilitate coerentă, iar noi nu ne vom putea îndeplini mandatul şi rolul de unică autoritate legiuitoare a ţării.

Acestea au fost doar câteva elemente care au vizat raportul dintre Parlament şi Guvern în baza actualului Program de guvernare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Iulian Mincu, de la România Mare.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În intervenţia mea de astăzi mă voi referi la nivelul de trai din România în perioada de tranziţie 1990-2000.

După opinia Băncii Mondiale, pragul sărăciei este de minimum 2 dolari USA venit persoană/zi, ceea ce înseamnă 60 de dolari pe lună. În România, venitul unui şomer este, atunci când primeşte ajutor de şomaj, de 36 de dolari pe lună, adică 1,28 dolari pe zi. România avea la sfârşitul anului 2000 1.007.131 de şomeri, adică 10,5% din forţele de muncă, din care 255.220 de şomeri neindemnizaţi. Venitul unui ţăran este de 43,3 dolari pe lună, ceea ce înseamnă 1,44 dolari/zi/persoană; un pensionar are venit de 57,1 dolari pe lună (1,90 dolari/zi); un salariat are 65,3 dolari/lună (2,17 dolari/zi), iar un patron 103,2 dolari pe lună (3,44 dolari/zi).

Pe baza unui calcul efectuat de INSOMAR în perioada 16-18 septembrie 2000, 40% din populaţia ţării, adică 9 milioane de oameni câştigă mai puţin decât strictul necesar pentru subzistenţă, iar 39,4% câştigă atât cât să-şi poată asigura un trai la limită; numai 14,7% din populaţie îşi permite un trai decent, adică 3.400.000 de oameni.

La sfârşitul lui decembrie 2000, o evaluare a nivelului de trai, raport câştig/preţuri, ne pune în faţa unei situaţii de-a dreptul alarmante. Astfel, hrana, principala problemă a românilor, costă de 500 de ori mai mult în raport cu 1990, fapt care a deteriorat cantitativ şi calitativ alimentaţia populaţiei.

Întreţinerea locuinţei s-a scumpit de 2.970 de ori în raport cu preţurile din anul 1990 (de la 72 de lei lunar la 213.815 lei lunar).

Preţurile la apă rece şi canalizare au crescut de 5.671 de ori (de la 0,70 lei m.c. în 1990 la 3.970 m.c. în decembrie 2000).

Preţurile la apă caldă menajeră a crescut de 1.590 de ori, iar preţul la energia electrică de 1.727 ori.

Salariile, în schimb, au crescut de numai 618 ori, fără a lua aici în calcul celelalte grupe sociale defavorizate ca: pensionarii, ţăranii, şomerii.

Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a elaborat în luna octombrie 2000 un raport cutremurător: într-o familie de 4 persoane - mama, tata şi 2 copii - existenţa a două salarii medii nete nu acoperă decât 60% din necesităţi. Minimul de trai decent pentru o familie standard era de 6 milioane la acea vreme. Pentru subzistenţă erau necesare 3,5 milioane.

De aceea, alimentaţia s-a deteriorat în această perioadă, fapt care a alterat şi starea de sănătate.

Asistăm la o scădere a consumului de proteine animale sub 20 g/persoană/zi, la o creştere a consumului de grăsimi saturate, la o creştere a consumului de alcool de fabricaţie proprie, între 75 şi 218 g alcool/zi, la o creştere a fumatului, la o scădere a valorii calorice totale şi alterarea calitativă a acesteia.

Ţara noastră este în prezent unul dintre cei mai slabi membri ai grupului CEFTA. Ritmul mediu de dezvoltare anuală în perioada 1991-2000 a fost de 7,15%.

În 1970, Willy Brandt a avut o contribuţie decisivă la clasificarea statelor în: state dezvoltate, în curs de dezvoltare şi subdezvoltate. Singurul criteriu de apreciere era p.i.b./locuitor. România se înscrisese atunci în ţările în curs de dezvoltare.

Banca Mondială recurge astăzi la termenul "indicele dezvoltării umane". Cu excepţia anului 1996, indicele de dezvoltare umană a fost în continuă scădere faţă de 1989 şi ne situează astăzi la 81%. În 1996, ne situam la 93,6%.

Ţinând seamă de toate aceste considerente, organele mondiale ne-au introdus în rândul ţărilor slab dezvoltate.

Pentru a sublinia adevărata situaţie a României, daţi-mi voie să recurg la un articol publicat de "România liberă" la 7 mai 1993, în care se compară alimentaţia populaţiei din România în perioada 1933-1992 şi am continua mai departe perioada 1993-2000 pe baza documentelor publicate de Comisia Naţională de Statistică. Nu iau decât două sau trei elemente: carnea - în 1933, consumul era de 250 g, în 1982 consumul era de 165 g, în 1992 - 125 g, perioada 1993-1996 - 118 g, 1998-1999 - 101 g, în 2000 se situează la 98 g, iar zahărul era 33 g. în 1933, 60 g. în 1982, 67 g. în 1992, 1993-1996 - 65 g, 1998-1999 - 29 g, 2000 - 27 g.

În ţările CEFTA, comparativ: carnea - 179 g. Polonia, 161 g. Ungaria, 160 g. Cehia, 151 g. în Cehoslovacia. Calorii - la noi, 80% de origine vegetală, 20% de origine animală; ţările CEFTA - 65% de origine vegetală, 35% de origine animală; ţările vest-europene - 60% vegetale, 45% animale.

Este foarte grav, mai ales că asistăm în mediul rural, ca şi în mediul urban, la situaţia în care copiii nu-şi iau micul dejun, elevi - 11% dintre ei vin nemâncaţi la şcoală şi, din păcate, 20% dintre ei mănâncă o dată pe zi.

Concluziile le redau pe cele publicate în nr.86 din 1999, tot ziarul "România liberă", care nu poate fi bănuit de lipsă de obiectivitate în această perioadă. Şi iată ce spune: "O consecinţă a subnutriţiei este aspectul îngrijorător observat la majoritatea centrelor militare judeţene: în rândul tinerilor sunt tot mai frecvente afecţiunile cardio-vasculare, digestive şi neuropsihice....

Un alt motiv de îngrijorare - subliniază medicii - îl constituie scăderea drastică a coeficienţilor de inteligenţă, cu precădere la cei din mediul sătesc, ceea ce îi face inapţi pentru serviciul militar. (Cercetările efectuate de noi în mediul rural dau 60% scăderea coeficientului de inteligenţă la o populaţie a tinerilor de aproape 45% dintre cei cercetaţi.)

Oare faptul că tinerii sunt găsiţi cu ulcere ... datorită precarelor condiţii materiale în care trăiesc şi că, în urma stressului provocat de nesiguranţa zilei de mâine, au ajuns cardiaţi sau cu tulburări de comportament, nu dă de gândit nimănui?" (se întreabă "România liberă").

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Baban Ştefan, din acelaşi grup parlamentar.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "Noi, românii, am uitat de Dumnezeu?"

În ultima perioadă, indiferent de oră şi programul TV pe care-l urmăream, sau de presa pe care o citeam, cele mai importante ştiri se refereau la violenţa în familie sub diferite aspecte. Începând cu copiii maltrataţi de propriii părinţi, continuând cu uciderea nou-născuţilor sau părăsirea acestora în maternităţi şi terminând cu formele de brutalizare a femeilor, violenţa în familie a devenit o componentă a vieţii cotidiene.

Poate şi de aceea, marea majoritate dintre noi, fie nu mai suntem în stare să urmărim aceste evenimente, fie suntem pasivi la imaginile atroce prezentate. Rămâne totuşi o întrebare: ce se întâmplă cu acest popor, cu această ţară, acum, în pragul mileniului III?

Dintr-un popor cu o tradiţie creştină de 2000 de ani, cu principii morale sănătoase, am devenit ucigaşii propriilor copii, violatorii familiilor noastre, opinia publică tratând fie cu indiferenţă, fie cu vehemenţă aceste situaţii. Pedepsele sunt întotdeauna minore pentru suferinţele cauzate.

De la această tribună, fac un apel la forţele politice, la societatea civilă şi la toţi oamenii de bun-simţ de a ne uni pentru a încerca prin mijloace juridice şi sociale eliminarea acestor fenemene. Scuza că suntem într-o perioadă a societăţii de consum care ne consumă umanitatea şi înţelepciunea nu poate fi prezentată nimănui şi nicăieri.

Nu este corect şi drept ca să fim cunoscuţi doar ca o ţară a copiilor orfani, handicapaţi şi, mai recent, năpăstuiţi de propria familie. Nu este corect şi drept ca să fim condiţionaţi de organismele internaţionale până la rezolvarea acestor probleme şi să primim fonduri care, în loc să fie îndreptate spre retehnologizare şi dezvoltare, trebuie să fie orientate spre soluţionarea acestor cazuri.

Nu este destul ca interesul pentru maltratările fizice asupra copiilor şi familiilor să fie obiectivul activităţii asociaţiilor, fundaţiilor şi organismelor nonguvernamentale din ţară şi din străinătate.

Este de datoria noastră, a tuturor cetăţenilor oneşti din această ţară, de a ajuta la însănătoşirea societăţii şi la eliminarea acestor fenomene, dacă vrem ca peste 15-20 de ani să fim mândri de noi şi de ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Neacşu Ilie, din partea Grupului parlamentar al PRM.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urmă cu 4 ani, tot în februarie şi tot de la acest microfon avertizam fosta Putere că direcţia stabilită de cei 15 mii de specialişti este greşită şi ea este o construcţie lipsită de fundament, din moment ce toate promisiunile electorale au fost uitate cu desăvârşire.

Atrăgeam atenţia liderilor PNŢCD, dar şi fruntaşilor PNL, PD, PSDR şi UDMR că orice politică plămădită în modernele laboratoare occidentale şi vizate de arogantele cancelarii vestice este sortită eşecului dacă în aluatul acesteia nu-şi găsesc locul realitatea românească şi interesul naţional.

Şi tot atunci le-am spus reprezentanţilor algoritmului politic că beneficiarul acestui penibil joc de guvernare va fi Partidul România Mare.

Fireşte că au luat declaraţia mea drept o glumă şi şi-au văzut în continuare de împărţirea prăzii, convinşi fiind că, dacă-şi spun democraţi şi europeni, creştini şi liberali, dacă au alături un hibrid politico-cultural de sorginte maghiară, vor reuşi să se menţină cu sprijin extern zeci de ani în şareta rezervată guvernanţilor.

Rezultatul îl ştiţi şi nu este în intenţia mea să-l dezvolt astăzi aici, numai că mă văd nevoit să trag de mânecă şi actuala Putere. Structural, aceasta este aproape identică cu cea din 1996-2000, întrucât locul rămas vacant după pensionarea PNŢCD a fost ocupat rapid de PDSR. În rest, aceiaşi protagonişti: PNL, PD, PSDR, UDMR, formaţiuni care nu ţin cont nici de doctrină, nici de tradiţii politice, nici de înjurăturile propriilor simpatizanţi, ci doar de interesele meschine ale clientelei şi ale susţinătorilor acesteia.

Am senzaţia că PDSR a copiat multe din stilul de lucru al PNŢCD atât în plan parlamentar, cât şi guvernamental.

Diletantismul demonstrat în construcţia alianţelor, în negocierile bilaterale desfăşurate în mare taină cu demolatorii economiei româneşti, cu forţele restauratoare de dreapta, cu reprezentanţii unor organizaţii antiromâneşti, trecerea pe plan secundar a promisiunilor electorale, cedarea în probleme de interes naţional în favoarea UDMR, organizaţie care, în actuala formulă juridică, nu are ce căuta în Parlamentul României, abandonarea crezului social-democrat în favoarea unui liberalism confuz, intolerant şi agresiv, conceput după chipul şi asemănarea domnului Valeriu Stoica şi a unui creştinism catolic, totdeauna ostil românilor, susţinut de Budapesta, sunt doar câteva repere care mă determină să afirm că unii lideri ai PDSR doresc să transforme din temelii propriul partid şi să-l transfere pe alte meridiane politice şi doctrinare.

Sigur, este treaba conducerii PDSR să-şi modifice şi doctrina şi linia politică. În definitiv, fiecare pasăre pe limba ei piere, zice un proverb cu adânci înţelesuri, dar eu ştiu că acest partid dispune de oameni valoroşi, cu capetele pe umeri, care nu pot concepe ideea că se pot culca seara social-democraţi, iar dimineaţa să se trezească creştini liberali. Apoi, după 11 ani de prăbuşire generală, experimentele în politică trebuie să ia sfârşit. Populaţia nu mai poate accepta rolul de cobai. Politica nu trebuie concepută doar în favoarea unei clientele mai mult sau mai puţin fidele şi nici pentru satisfacerea propriilor orgolii. Politica modernă exclude politicianismul. Ea nu urmăreşte îmbogăţirea peste măsură a 5% din populaţie şi stabilirea unui trai mizerabil pentru 60-70% din cetăţenii ţării.

Nutresc speranţa că oamenii lucizi din PDSR vor reuşi să-i trezească din beţia puterii pe colegii lor care abordează o altă politică decât cea social-democrată după alegerile din noiembrie 2000. Ar fi în interesul României, dar şi al PDSR.

Vă mulţumesc.

(Aplauze în Grupul parlamentar al PRM)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Invit pe doamna deputat Leonida Lari Iorga, în ordinea înscrierii la cuvânt.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

În Parlamentul României, Camera Deputaţilor, a fost votată Legea administraţiei locale, din care se înţelege clar: în zonele cu 20% populaţie maghiară, şi în instituţiile de stat se va vorbi în această limbă.

Dacă luăm în considerare că în Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, oricât de mare ar fi procentul minorităţilor, totuşi, există o unică limbă oficială, te miră că acest fapt nu prea a deranjat majoritatea parlamentarilor noştri.

Dacă mai luăm în vedere ce se spune pe unele posturi româneşti de televiziune, în special PRO TV, apoi ai crede că limba română nu are nici o importanţă şi valoare la ea acasă, în România.

Iată doar un moment din 21 ianuarie 2001, înainte de Ziua Unirii Principatelor, când, un moderator, cu numele Mândruţă, în dialogul său cu vechiul tanchist bine cunoscut, Silviu Brucan, declară fără pic de jenă că în unele primării din Ardeal limba maghiară va fi ca şi o a doua limbă în stat. Şi mai întreabă: care-i necazul? Păi, care să fie necazul, când va trebui, ca moderator, să-şi ia şi translatori pentru o oarecare emisiune prin părţile vechii Românii. Şi când te gândeşti că românii sunt de milenii pe aceste teritorii, iar nu veniţi de altundeva de pe lângă Urali.

După acel incredibil vot, am primit zeci de întrebări din Basarabia şi Bucovina. Dar nu numai ele m-au determinat să declar fără ocolişuri. Pentru ce au luptat românii basarabeni şi bucovineni ca limba română să fie limbă de stat, ca să avem parte de grafia latină şi de istoria românilor în Basarabia? Pentru ce zace în puşcărie Ilie Ilaşcu, dacă nu pentru cauza naţională, pentru limba, istoria şi hotarele României? Oare chiar aşa mult sunt doritori de teroarea bilingvismului unii dintre conaţionalii noştri?

În toată această degringoladă socială, politică, economică, fiece naţiune trebuie să se sprijine de ceva, ca să nu alunece în neant. Unul din elementele de rezistenţă ale unui neam este limba. În fond, limba este naţiunea. Ne-a lăsat vorbă drept moştenire clasicul român Alecu Russo. Un bun român simte o durere la fel de mare pentru fratele său, pentru fiecare palmă de pământ românesc lăsată în voia soartei, indiferent de zona sa de origine.

Tocmai de aceea, Partidul România Mare a votat împotriva acelor articole din Legea administraţiei locale care uzurpă drepturile românilor, umilindu-i la ei acasă, care încălcă pur şi simplu Constituţia.

Acum, de exemplu, în Basarabia, după acest precedent creat în România, cu absconsa oficializare a limbii maghiare, s-a pus iar în discuţie de către comuniştii ruşi limba rusă, o a doua limbă oficială în stat.

Acesta este ajutorul pe care ni-l daţi, fraţilor? Creând un precedent şi mai cu seamă înainte de alegerile de acolo, favorizând câştigul de cauză al colonizatorilor străini şi al vânduţilor autohtoni?

E o mare eroare politică respectiva lege, consecinţele căreia însă nu vor întârzia în timp. Sau, poate, cu bună ştiinţă, unele cercuri oculte, după Basarabia şi Bucovina, mai vor o felie din Ţara Românească, şi anume, Ardealul, dar, de astă dată, cu acordul românilor. Este un joc cu focul a vota într-un asemenea mod iresponsabil, încât să-ţi distrugi ţara din interior. Ai putea spune că este o sfidare a înţelepciunii divine care a creat ţările, naţiunile şi limbile.

Vă mulţumesc.

(Aplauze în Grupul parlamentar al PRM)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Invit pe doamna deputat Mitzura Arghezi să intervină din partea aceluiaşi Grup parlamentar PRM.

Doamna Mitzura Domnica Arghezi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am rămas consternată citind în presa de ieri comunicatele sportive ale meciului Ligii Naţionale de Hochei de la Miercurea-Ciuc.

Prima remarcă. Cum a fost posibil ca pe tribunele patinoarului să fie abordat drapelul Ungariei. Unde ne aflăm? În ce ţară? Pe măsură ce echipa de hocheişti din Bucureşti a dovedit superioritate, altercaţiile verbale ale suporterilor din Miercurea Ciuc au tensionat atmosfera şi strigătele lor au depăşit limita bunului simţ, transformându-se într-o atitudine de xenofobie şi rasism şi s-a strigat: "ţiganii, ţiganii". Sportivii bucureşteni nu s-au coborât la nivelul suburban şi au replicat: "România, România". Huiduielile, fluierăturile, atmosfera duşmănoasă şi strigătele: "La anul o să veniţi cu paşapoartele aici!", au făcut ca sportivii bucureşteni să răspundă: "Afară cu ungurii din ţară".

Onorate autorităţi,

De ce nu s-au luat măsurile ce se cuveneau ca să nu se ajungă până aici. De ce poliţia, jandarmii, CSAT-ul, SRI-ul, Guvernul au lăsat în toţi aceşti ani ca situaţia să devină periculoasă şi să se deterioreze astfel? Noua lege a administraţiei locale poartă un sâmbure periculos de care autorităţile române nu-şi dau seama sau nu vor să-şi dea seama. Introducerea unei a doua limbi în relaţiile dintre autorităţi şi cetăţeni în regiunile unde acestea au o pondere de peste 20% nu este prevăzută de documentele internaţionale. În Cartea Europeană a limbilor regionale sau minoritare, pragul de 20% nu este nicăieri specificat, în introducerea unei limbi locale. Este imperios necesar ca toţi funcţionarii publici din România, fiind totodată şi cetăţeni români, să cunoască perfect limba română, scris şi citit, singura limbă oficială a ţării, conform art.126 din Constituţie.

Mă întreb dacă distinşii reprezentanţi ai UDMR nu ar fi cunoscut limba română cum s-ar fi exprimat ei în Parlamentul României. Şi recenta declaraţie a unui coleg parlamentar că nu găseşte anormal ca limba română să nu fie învăţată o socotesc ca o sfidare adusă ţării în care trăieşte. Ce s-a întâmplat la Miercurea Ciuc poate avea loc şi în alte părţi.

Fac apel la clemenţa autorităţilor româneşti să dovedească fermitate în stoparea definitivă a acestor manifestări. Şi, cum zice românul: "Nu întindeţi prea mult coarda, că se rupe!".

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Eugen Gheorghe Nicolaescu din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolaescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ridic o problemă cu totul şi cu totul aparte. Este cunoscută importanţa pieţei de capital pentru economie deschisă, liberă şi care trebuie să funcţioneze spre beneficul întregii societăţi.

Sunt bine cunoscute virtuţile pieţei de capital într-o finanţare corectă şi într-o finanţare eficientă şi performantă a economiei. Comisia Naţională de Valori Mobiliare este o instituţie care este sub controlul nostru, al Parlamentului. Ea este o autoritate de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital. Ştim bine şi sunt notorii disfuncţionalităţile CNVM din anul trecut, dar chiar dacă o parte se datorează oamenilor din conducerea instituţiei foarte multe probleme s-au manifestat datorită greutăţilor cu care se confruntă această instituţie. Întâmplător, anul trecutm am condus această instituţie, circa o săptămână, ca preşedinte interimar, ştiu bine ce este acolo. Vreau să vă spun că este o criză acută de spaţii în care dosarele zac, sunt maldăre, nu se poate face o organizare normală, dacă vreţi, a activităţii. Nici un serviciu nu poate fi organizat corespunzător. Dar asta, ce înseamnă? Însemnă că birocraţia este în floare, dar, mai ales, permite funcţionarilor să dea drumul aleatorului în activitatea lor. În concepţia noastră liberală de întărire a mecanismelor funcţionării pieţei, în general, şi a pieţei de capital, în special, credem că se cere rezolvată cu maximă urgenţă problema unui sediu corespunzător pentru Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

Dacă PDSR, ca partid la putere, vrea într-adevăr să consolideze economia de piaţă în România trebuie să demonstreze acest lucru şi prin fapte. Este necesară implicarea imediată a dumneavoastră, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că noi răspundem de Comisia Naţională de Valori Mobiliare, dar şi a Guvernului României, pentru soluţionarea spaţiului necesar pentru CNVM. Este clar că trebuie să înţelegem toţi că trebuie să sprijinim efectiv Comisia Naţională de Valori Mobiliare, ca aceasta să-şi facă datoria legală. Totodată, se impune să instituim un mecanism eficient parlamentar de supraveghere, de control, de monitorizare a întregii activităţi a CNVM. Avem şansa, prin comisiile de specialitate, economică şi buget finanţe, să realizăm subcomsii care să se ocupe în mod special de activitatea CNVM.

Reprezentanţii noştri, reprezentanţii PNL în comisiile de specialitate, ne arătăm disponibilitatea să participăm efectiv la această activitate. Spuneam că a venit vremea să trecem de la vorbe la fapte şi să se demonstreze concret angajamentele asumate privitoare la consolidarea economiei de piaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Cu aceasta declar închisă şedinţa destinată intervenţiilor. Reluăm lucrările în plen cu derularea ordinii de zi. Rog liderii grupurilor parlamentare să cheme toţi deputaţii care au semnat prezenţa să poftească în sală. Şi rog şi reprezentanţii Guvernului să ia loc. Reluăm lucrările după 5 minute.