Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Radu Stroe, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Vă propun să începem.

Dăm cuvântul domnului Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Băncile continuă să finanţeze cu prioritate statul" – aşa se intitulează declaraţia mea politică de astăzi.

Deficitul bugetar înregistrat în luna ianuarie 2001 a fost de 3.062 miliarde de lei.

Aparent, suma nu spune mare lucru. Dacă este s-o comparăm cu sumele alocate tot în acea lună unor ministere, realizăm adevărata dimensiune a deficitului bugetar de stat.

Cine finanţează acest deficit? Care este costul finanţării? Ce influenţe exercită aceste finanţări pe piaţa financiar-bancară?

În ianuarie 2001, deficitul reprezenta deja o pătrime din nivelul veniturilor colectate la buget. Trebuie remarcat costul aferent acestei luni, cu dobânzi la titlurile de stat care se ridică la suma de 4.911 miliarde de lei. În câteva cuvinte, se poate spune că bugetul continuă şi va continua să suporte un cost foarte ridicat al dobânzilor la finanţările anterioare cu titluri de stat.

Dar, pentru ca acest fenomen să aibă o continuitate, statul a revenit în forţă la începutul acestui an cu noi emisiuni de Certificate de trezorerie, depăşind deja suma de 14 mii miliarde de lei, ceea ce denotă că fenomenul de rostogolire a datoriei publice continuă, fiind chiar uşor amplificat în această perioadă.

Pentru a realiza şi mai bine dimensiunea fenomenului în România, în luna ianuarie, dintr-un total al creditelor interne de 83,039 miliarde de lei, 26% reprezintă creditul guvernamental, în timp ce 31,21 este reprezentat de creditul neguvernamental. Nu cred că mai există o altă ţară europeană, în care acele elemente ale creditului să aibă valori atât de apropiate.

În aceste condiţii, multe bănci au optat pentru creditarea în valută, protejându-se astfel de riscul deprecierii monedei naţionale. În aceste condiţii, este foarte greu de crezut că actualul Guvern îşi va îndeplini obiectivul inflaţionist de 25-27%.

Cele mai optimiste previziuni din mediul financiar bancar prevăd o inflaţie de 30-35%, ceea ce ar putea desemna refuzul temporar al băncilor de a-şi mai plasa banii în titluri de stat.

Atitudinea BNR faţă de această problemă continuă să fie aceeaşi. Nu este nimic anormal ca băncile comerciale să trăiască pe seama finanţării consumului public la un cost extrem de ridicat, cost care, în cele din urmă, se răsfrânge tot la buget.

Sigur că dobânzile pentru Certificatele de trezorerie sunt prea atractive pentru bănci, dar nu prea sunt interesate de economia reală. Viaţa trebuie să hotărască scăderea, respectiv creşterea dobânzii pentru diferitele tipuri de credite. Dar asta se poate întâmpla într-o economie de piaţă cât de cât funcţională.

Totuşi, există şi un pericol. Rostogolirea datoriei publice la costuri ridicate poate genera o puternică criză financiară de sistem, aşa cum s-a petrecut în 1998 în Rusia, sau în prezent în Turcia. Iar la aceste tragice cazuri atât economia reală, cât şi investiţiile în titluri de stat ale băncilor ar avea acelaşi destin – falimentul.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

De nenumărate ori, prin comunicate de presă, intervenţii şi declaraţii politice, Partidul România Mare a atenţionat opinia publică internă şi internaţională, precum şi mass-media asupra pericolului declanşării unui nou conflict în Europa Centrală şi de Sud-Est, dartorită acţiunii forţelor politice revizioniste ungureşti care, recurgând la tertipuri de ordin legislativ şi diplomatic, încearcă să-şi pună în operă procesul de maghiarizare a locuitorilor din teritoriile pe care doresc să le readucă între hotarele himericei Ungarii Mari.

Confirmarea apelurilor iredentiste, prin care se urmăreşte între altele şi desprinderea treptată a Transilvaniei de România şi anexarea ei ulterioară la Ungaria, este ilustrată de proiectul Legii statutului maghiarilor din afara graniţelor, aflat în dezbaterea Parlamentului de la Budapesta, prin care autorităţile ungureşti intenţionează să elibereze legitimaţii de cetăţean al naţiunii maghiare.

Partidul România Mare consideră adoptarea unei asemenea legi de către forul legislativ al Ungariei drept un act de sfidare şi ostilitate împotriva statelor vecine, iar punerea ei în practică, o încălcare gravă a independenţei şi suveranităţii acestora, a acordurilor internaţionale în vigoare.

Apreciem că un asemenea demers duce la discriminare şi subminează autoritatea statelor ai căror cetăţeni de etnie maghiară ar urma să beneficieze de prevederile lui, întrucât, fără excepţie, aceştia se bucură de drepturi egale cu restul populaţiei, având în plus posibilităţi concrete de a-şi folosi limba maternă, de a-şi păstra şi conserva obiceiurile şi tradiţiile, cultura specifică.

Este cu atât mai inexplicabilă o asemenea iniţiativă din partea autorităţilor de la Budapesta, de a sări în sprijinul minorităţii maghiare neameninţate în niciunul din statele în care trăieşte, în timp ce în Ungaria continuă procesul de deznaţionalizare şi asimilare a minorităţilor etnice.

Cel mai grăitor exemplu este cel al minorităţii române din Ungaria, pe cale de dispariţie, în ciuda angajamentelor Guvernului maghiar de respectare a obligaţiilor asumate prin declaraţiile ONU privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice şi religioase, documentele aferente OSCE, precum şi prin Convenţia-cadru a Consiliului Europei pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritate şi Acordul privind colaborarea transfrontalieră.

Prin politica promovată faţă de minorităţi, între care cel mai mult au de suferit românii, Ungaria nesocoteşte sistematic şi cu bună ştiinţă principiul Convenţiei-cadru de apărare a minorităţilor care stabileşte libertatea opţiunii identitare. Nici un alt stat pe teritoriul căruia trăiesc cetăţeni de etnie maghiară nu procedează la deznaţionalizarea şi asimilarea lor şi nu acţionează perfid şi duplicitar pentru exterminarea spirituală şi lingvistică a minorităţilor lor etnice.

Budapesta, prin măsurile întreprinse şi prin legea preconizată, încalcă şi nesocoteşte încă o dată valorile europene în materie de protecţie a minorităţilor, întrucât, în realitate, scopul ei este cu totul altul, respectiv destabilizarea situaţiei geo-politice din zonă, crearea de tensiuni şi confruntări care să permită, după modelul Kosovo, intervenţia unor forţe militare străine iar, în final, recreionarea hărţii Europei, inclusiv reapariţia odiosului hibrid al Ungariei Mari.

Prin urmare, Partidul România Mare apreciază că adoptara şi aplicarea acestei legi nu ar însemna numai o intervenţie grosolană în treburile interne ale altor state, ci ar putea încuraja noi tensiuni şi confruntări pe motive etnice în zona Balcanilor.

Privită din altă perspectivă, acţiunea autorităţilor maghiare urmăreşte manipularea prin mijloace administrative şi financiare a unor mase de cetăţeni aparţinând altor ţări, inclusiv folosirea lor la acţiuni de subminare şi destabilizare a situaţiei politice şi economice a ţărilor respective.

În aceeaşi ordine de idei, autorităţile ungare urmăresc crearea unei baze de date despre cetăţenii de etnie maghiară sau despre cei care, din motive materiale, s-ar declara maghiari, pe care s-o poată folosi în scopuri informative şi de spionaj.

Nu în ultimul rând, proiectul legislativ maghiar urmăreşte amestecul direct al politicienilor budapestani în treburile interne ale statelor vecine.

De aceea, P.R.M. cere Preşedinţiei şi primului-ministru, ca şi celorlalţi factori de decizie, să se opună categoric acceptării şi aplicării legii respective pe teritoriul României, precum şi oricăror ameninţări şi tentative de şantaj politico-diplomatic venite din partea premierului Viktor Orban, sau a altor demnitari ai Budapestei.

Partidul România Mare cere, de asemenea, autorităţilor române să sesizeze forurile internaţionale asupra acţiunilor destabilizatoare ale autorităţilor de la Budapesta şi să le ceară să treacă la sancţionarea imediată a acestora, pentru a evita din timp convulsii şi confruntări nedorite în această regiune.

Acordarea unor facilităţi minorităţilor etnice de către un alt stat ar însemna încurajarea apariţiei unor tendinţe secesioniste şi a sprijini astfel acţiunile de separatism şi autonomie pe criterii exclusiv etnice.

Trebuie să rezulte clar şi neechivoc că, în cazul în care tolerează asemenea acţiuni subversive şi agresive ale Ungariei la adresa vecinilor săi şi mai ales a statelor succesoare, cancelariile occidentale se fac vinovate şi-şi asumă riscurile extinderii stării conflictuate în afara spaţiului iugoslav, cu consecinţe greu de precizat.

Partidul România Mare se pronunţă categoric cu privire la necesitatea ca primul-ministru şi ministrul de externe al României să acţioneze cu fermitate, prin toate căile şi mijloacele legale şi diplomatice, pentru ca Ungaria să respecte documentele internaţionale în vigoare. Altfel, obsesia clasei politice din Budapesta de a reveni la mai vechiul lor vis de refacere a Ungariei Mari poate compromite procesul de extindere şi cooperare în Europa, afectând, în egală măsură, pe toţi cetăţenii României, inclusiv pe etnicii minoritari.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Adrian Moisoiu. Se pregăteşte doamna Leonida Lari.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Fantasma Imperiului Ungar străbate azi toate proiectele de lucru ale politicii maghiare. Culorile politice care s-au schimbat în timp n-au modificat doctrina ungarismului care-şi arată esenţa atunci când îmbracă haina Casei europene.

Pe frontul politic din Ungaria se vehiculează o teză bine concepută, prin care se spune că intrarea României în Europa ar trece prin Budapesta. Aceasta, însă, nu se referă la faptul că Ungaria este situată geografic la vest de România.

Ţara noastră se află în Europa şi poporul român este stăpân pe aceste meleaguri româneşti şi europene, în acelaşi timp, de peste 2000 de ani, când strămoşii actualilor maghiari europeni se aflau încă în pustietatea stepelor asiatice.

Noi ştim că cei care au inventat această teză şi o vehiculează cu obstinaţie nu se referă la geografie sau istorie. Ei ţintesc către scopuri cunoscute azi de către toată lumea. Sub masca interesului faţă de propriii conaţionali trăitori în ţara noastră, unde li s-au creat condiţii de viaţă şi de dezvoltare, uneori mai bune decât românilor, adică majorităţii, ei vizează scopuri revizioniste notorii, parte a obiectivului final al ungarismului, realizarea Ungariei Mari, sau a Ungariei Sfântului Ştefan.

Actualmente, suntem martorii unei ofensive de mari proporţii a propagandei maghiare împotriva statelor vecine. Pretextul este soarta grea a minorităţii maghiare din aceste state ameninţate - chipurile - cu deznaţionalizarea şi cu asimilarea. Minciuna şi calomnia, amestecul grosolan în treburile interne ale altor state, inclusiv desfăşurarea unor activităţi ilegale de incitare şi tensionare a relaţiilor interetnice şi de aţâţare a războiului civil, cum s-a întâmplat de curând în Iugoslavia, cum sunt şi în prezent, cu reverberaţii în întreaga lume, sunt folosite din plin în atingerea obiectivului programat, dar, deocamdată, încă bine mascat – revizionismul.

Ofensiva continuă şi în forţă susţinută de elementele extremiste din Ungaria, de unii reprezentanţi ai organismelor internaţionale, de forţe oculte ale diasporei ungare mondiale în ceea ce priveşte revendicările şi drepturile minorităţii maghiare la autoguvernare, drepturi colective, autonomie teritorială pe criterii etnice, contacte multiple la zonele de frontieră, reclamaţii nu numai în România, ci şi în celelalte ţări vecine cu Ungaria, nu vizează o mai mare deschidere sau accesibilitate a frontierelor ci, de fapt, anularea frontierelor cu statele vecine şi, prin aceasta, dispersarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale acestora prin crearea pe teritoriul lor, aşa cum spuneam, a unei Ungarii Mici, preludii ale unei Ungarii Mari, ce se inoculează tenace şi cu grijă prin educaţia familială, religioasă şi şcolară a fiecărui maghiar.

Este deosebit de semnificativ faptul că miniştrii de externe sau alţi înalţi demnitari maghiari, în diverse luări de poziţie, referindu-se la atitudinea Ungariei faţă de România, şi-au exprimat pretenţia absurdă ca pentru îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare, România trebuie să-şi înscrie în propria Constituţie prevederea că este un stat multinaţional, o idee absurdă atâta timp cât ponderea minorităţilor în ansamblul populaţiei statului nostru este în jur de 10%.

Ne-am obişnuit cu acuzele prin care se arată că minoritatea maghiară din România nu are drepturi, în acest sens publicându-se în Ungaria anual sute de cărţi, studii sau articole. Ne-am obişnuit cu ideea că Ungaria cheltuie anual sute de milioane de dolari pentru propagandă antiromânească. Ne-am obişnuit cu organizarea unor manifestări ştiinţifice de către foruri particulare sau oficiale, la care se vehiculează teze şi idei revizioniste sub masca iredentismului faţă de conaţionalii minoritari trăitori în ţările vecine. Ne-am obişnuit cu organizarea de fundaţii şi centre culturale etc., finanţate direct de statul maghiar sau prin intermediari din diaspora maghiară care desfăşoară de fapt activităţi directe de propagandă revizionistă şi iredentistă. Ne-am obişnuit chiar cu amestecul grosolan în treburile interne ale României. Dar vine o vreme când te întrebi: până când se vor permite toate acestea?

"Niciodată o cetate n-a fost cucerită cu un plan sau cu viclenie, ci cu vitejia celor din afară, sau cu prostia celor dinăuntru", spunea marele Nicolae Iorga.

Conducătorii UDMR ne dispreţuiesc. Şi au de ce. De 11 ani, ei au obţinut orice de la diversele guvernări. UDMR-ul încearcă - şi uneori reuşeşte – să exploateze timiditatea, inconsecvenţa şi lipsa de fermitate a românilor, a guvernanţilor noştri. Prin demersurile lor legislative, a căror substanţă se află dincolo, în Ungaria, ei urmăresc cantonizarea României după modelul Elveţiei, federalizarea ei, transformarea ei într-un stat multinaţional, iniţial creând un stat în statul românesc, ca apoi să-l alipească Ungariei.

Am ocazia să mă adresez celor care au avut şansa vieţii lor de a conduce astăzi România, care, venind la conducere în urmă cu 11 ani, au lansat un program prin care românul a fost tot mai oropsit. S-a uitat, din păcate, de Mihăilă Cofariu, s-a uitat de modul în care au fost prezentate lumii evenimentele din 20 martie 1990 de la Tg.Mureş, s-a uitat de raportul Harghita-Covasna şi de crimele de acolo, s-a uitat de războiul plăcuţelor bilingve, s-a uitat de românii din Harghita şi Covasna care, în mod continuu, sunt supuşi deznaţionalizării.

În regimul de dinainte de 1989, nu s-a abătut vreo prigoană deosebită asupra minorităţilor din ţara noastră. Ba, mai mult, ei au fost chiar privilegiaţi, ocupând locuri cheie în partid şi administraţie. Să nu uităm, sau se ne amintim, doar, de Vasile Luca, de Alexandru Moghioroş, de Ianos Fazekas, de Kiraly Karoly sau Domokos Geza, care toţi erau maghiari, dar şi de Ana Pauker, Teohari Georgescu, Constanţa Crăciun şi atâţia alţi evrei. În Comitetul Central şi în Marea Adunare Naţională, în Guvern, minorităţile erau reprezentate corespunzător cu ponderea lor.

În toată ţara, românii şi maghiarii, saşii, sârbii, sau ţiganii trăiau, munceau, sărbătoreau şi duceau lipsuri împreună. Ion, Ianos, Iohan, ca vecini şi săteni, au muncit şi au împărtăşit bucuriile şi necazurile vieţii fără să ţină seama de declaraţiile celor de sus. Acest cod de comportare, bazat pe cele mai simple şi sincere reguli, solide, a asigurat liniştea de viaţă şi de muncă atât a românilor, cât şi a celorlalţi minoritari.

Judeţele cu populaţie mixtă au primit fonduri pentru investiţii, s-au construit obiective industriale puternice, centre urbane, culturale şi universitare.

În perioada 1952-1968, la indicaţia şi sub auspiciile lui Stalin, a funcţionat Regiunea Autonomă Maghiară, care avea un statut de stat în stat, românii fiind asimilaţi şi marginalizaţi. Desfiinţată în 1968, prin reorganizarea administrativ-teritorială şi revenirea la judeţe, măsura a produs nemulţumire în rândul maghiarilor. Dovadă că, imediat după 1989, s-a încercat imediat să se reînfiinţeze Regiunea Autonomă Maghiar㠖 o mică Ungarie plasată în centrul unei mici Românii.

Devastările, crimele, actele bestiale de la Tg.Mureş, din judeţele Harghita şi Covasna sunt mărturii ale acestor proiecte. Acesta este contextul, doamnelor şi domnilor, în care consiliile judeţene Harghita şi Covasna au devansat cu acte în regulă intrarea în funcţiune a Legii administraţiei publice, cu câteva săptămâni mai repede, pe care dumneavoastră aţi votat-o.

Astfel, se înfiinţează regiunea pământului secuiesc şi care, prin extindere spre judeţul Mureş, va deveni probabil Ţara Secuilor. Întrebarea este: a căror secui? De îndată ce la ultimul recensământ – cel din ianuarie 1992 – s-au înregistrat doar 831 de secui. Astfel, se loveşte în art.1 al Constituţiei, care spune că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Astfel, se încalcă Legea administraţiei publice locale în ansamblu şi mai ales în art.4 şi art.104 d), în ceea ce priveşte atribuţiile consiliilor judeţene. Astfel, se încalcă Legea siguranţei naţionale. Astfel, se încalcă Legea împărţirii teritorial-administrative a României. Astfel, se creează un precedent deosebit de periculos, care riscă să se întindă la nivelul întregului Ardeal. Astfel, se creează un Kosovo în chiar centrul României şi care astfel riscă să declanşeze probleme de o deosebită gravitate.

Logica elementară presupune un echilibru în toate. De aceea, unor exagerări privind drepturile, precum autoguvernarea, drepturi colective, limba oficială a statului, confortul minorităţii, emise în mod absurd de liderii radicali ai UDMR-ului, trebuie să li se opună problema obligaţiilor, a responsabilităţii şi mai ales a loialităţii faţă de Guvern şi ţara care-i găzduieşte.

Într-o abordare consecvent democratică, drepturile cele mai veritabile sunt drepturile omului. De ele trebuie să se bucure toţi cetăţenii unei comunităţi, indiferent de etnie sau religie. De aceea, se doreşte astăzi ca Declaraţia universală a drepturilor omului să fie completată cu Declaraţia universală a datoriilor şi responsabilităţilor omului. În nici o ţară a Europei nu s-ar fi votat o asemenea Lege a administraţiei publice locale şi a batjocoririi sentimentului naţional.

Stimaţi colegi, care aţi votat legea, nici neprietenii nu cred că vă apreciază! Care a fost şi care este preţul puterii, domnule Iliescu? Domnule Roman? Domnule Stoica? Domnule Constantinescu? Odată va trebui să răspundeţi, să daţi socoteala! Sunt informat că deja sunteţi traşi la răspundere de către electorat.

Închei, transmiţându-vă urarea unui bătrân ţăran ardelean: Vă doresc atâta bine dumneavoastră şi familiei, cât aţi făcut şi faceţi şi dumneavoastră acestei ţări. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Şi vă rog, pe viitor, să aveţi în vedere că există un timp limită stabilit. Aţi depăşit cu foarte mult acest timp. Deci, am rugămintea la ceilalţi colegi să-şi revadă textele în aşa fel încât să poată vorbi toţi cei înscrişi până la ora pe care o avem în program.

Se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

După 9 ani de zile, marele patriot român Ilie Ilaşcu a fost, în sfârşit, eliberat. Toţi românii de bună-credinţă din toate partidele politice din România, şi chiar din Basarabia, s-au bucurat, întrevăzând în această eliberare o victorie a poporului român. Şi ar fi păcat să-i luăm această bucurie poporului nostru după atâtea pierderi pe care le-a suferit.

Totuşi, bucuria a fost întrucâtva întunecată de comentariile unor ziarişti români, precum C.T.Popescu, care a depăşit orice normă a bunei-cuviinţe cu declaraţii de genul: că mai bine ar fi fost ca Ilie Ilaşcu să rămână între zidurile puşcăriei transnistrene ca erou naţional, decât să intre în mlaştina politicii bucureştene.

Tot pe 7 mai şi la Antena 1 şi la TVR 1 s-au perindat iarăşi diverşi ziarişti şi politicieni, dându-şi cu părerea că "vedeţi dumneavoastră ce se va întâmpla oare cu Ilie Ilaşcu în mediul P.R.M.? ce se va întâmpla în genere cu Republica Moldova mai departe, după gestul politic, cică, al lui Vladimir Voronin?

Păi, mlaştina, de fapt, o fac chiar ziariştii, incurabili în erorile lor. Şi anume de o asemenea zumzăială nu are nevoie acum Ilie Ilaşcu. Chiar am vorbit zilele acestea cu el şi mi-a spus verde în ochi că anume despre foloasele politice n-ar avea nevoie.

Citeam ziarele, priveam emisiunile şi mă miram de memoria scurtă a compatrioţilor noştri pe malurile Dâmboviţei. Să facem un succint expozeu al evenimentelor de la ’89 încoace:

1. În decembrie 1989, fosta URSS a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop şi Actul adiţional în care era avizată Basarabia şi ţările baltice.

2. Urma ca România, imediat după Revoluţie, să ia act de rezoluţia referitoare la această condamnare şi să-şi revendice ceea ce îi aparţinea de drept – Basarabia.

3. A trecut, însă, mai bine de un an, şi în 1991 România recunoaşte un stat în stat, Republica Moldova, dar, în fond, statutul Basarabiei de colonie a Rusiei în continuare.

4. După această pripită recunoaştere, are loc solidificarea unor structuri statale, încep provocările organizate la Chişinău, apoi la Tiraspol de către serviciile secrete ruseşti.

5. În 1992 începe războiul cu Federaţia Rusă prin mijlocirea Transnistriei. Este arestat patriotul Ilie Ilaşcu şi grupul său, este o pată în mişcarea de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia.

6. După război, cu toată aşa-zisa colaborare de la guvern la guvern, între România şi Republica Moldova, are loc exodul unei bune părţi din populaţia românească din Basarabia, în urma genocidului prin foame, organizat pe cale paşnică, cât şi o teroare asupra liderilor mişcării.

7. Între anii ‘92-’96, ‘96-2000, nici o putere politică aflată la conducerea României nu a întreprins nimic la modul practic pentru ajutorarea populaţiei româneşti în Basarabia şi pentru eliberarea lui Ilie Ilaşcu şi a grupului său.

8. În 2000, Partidul România Mare s-a angajat în acţiunea de salvare a patriotului român închis la Tiraspol, ocupându-se, la concret, cu actele necesare, ca el să devină parlamentar român şi membru în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

9. În 2001, Partidul România Mare a adresat o scrisoare Preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, iar senatorul Corneliu Vadim Tudor a iniţiat Moţiunea pentru eliberarea lui Ilie Ilaşcu în Parlamentul European, moţiune semnată de mai mulţi parlamentari europeni.

Întrebarea mea ar suna cam aşa: aceste lucruri, nu se puteau face în toţi aceşti ani, de către factorii decizionali din România? Oare nu este limpede ca "Bună ziua!" că acum, abia în ultimă instanţă, era absolut firesc să se implice şi partidul de guvernământ şi organismele europene, Ilie Ilaşcu fiind membru cu drepturi depline şi în Senatul României şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Şi este foarte bine că au făcut-o, bravo lor! Dar asta nu înseamnă să fie diminuate eforturile unui partid profund naţional, precum e P.R.M., să se arunce în umbră, anume oamenii care au muncit la concret pentru acest moment de bucurie şi demnitate a întregii naţiuni române.

Iată de exemplu, noi, cei de la P.R.M., nu negăm nicidecum demersurile diplomatice întreprinse de domnii Ion Iliescu, Mircea Geoană, Adrian Năstase, nici chiar tratativele între serviciile secrete române şi cele ruse. Tot se au ei de bine încă de prin ’89!

Dimpotrivă, salutăm faptul că toate forţele politice ale ţării s-au unit într-un scop comun: eliberarea marelui patriot Ilie Ilaşcu şi a camarazilor săi.

Am saluta şi mai mult dacă s-ar mai face un program coerent şi viabil pentru încă 3 milioane de români basarabeni care aşteaptă de 10 ani braţul nostru de sprijin şi de apărare pentru a reveni la ţara-mamă.

Pentru că, vedeţi dumneavoastră, dacă Basarabia nu era lăsată de izbelişte, pe mîna străinilor, nu avea loc războiul din Transnistria, nu era arestat Ilie Ilaşcu, nu se stingea Mişcarea de eliberare naţională, nu avea loc genocidul şi nu eram împinşi în braţele imperiului colonizator rus.

Sper că ziariştii bucureşteni care nu au mirosit încă praful de puşcă, să înţeleagă odată şi odată că orice faptă îşi are consecinţele ei. Să nu-şi mai pună unul altuia întrebări pe înţelesul oricărui basarabean sau bucovinean trecut prin ghearele morţii.

Iar în ce priveşte milosteniile creştineşti ale lui Voronin sau Simirnov nu-i credeţi pe cuvânt, precum Moscova nu crede lacrimilor. Şi unul şi altul sunt conduşi de această Moscovă. Dacă ar fi fost să fie altfel, Ilaşcu şi grupul său erau demult liberi. A fost la mijloc o conjunctură politică internaţională în care a intrat mai clar şi partea română, Ilie Ilaşcu fiind senator de România, iar Federaţia Rusă a voit să pară mai blajină în ochii opiniei publice mondiale. Să vedem însă dacă va fi la fel de blajină şi în continuare în legătură cu ceea ce mai are de făcut şi anume, precum spun profeţii, să ne întoarcă Basarabia şi Nordul Bucovinei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Napoleon Pop şi se pregăteşte doamna deputat Mândrea Muraru Mihaela.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Preocuparea Guvernului pentru restructurarea economică, în general, este lăudabilă şi ea trebuie susţinută numai în măsura în care, conform principiilor de democraţie economică, aduce şanse egale tuturor întreprinderilor din România. Statul nu poate să fie însă bun cu unii, puţini, şi nepăsători cu alţii, cei mai mulţi, cu atât mai mult cu cât resursele restructurării provin de la buget, adică de la noi toţi. Există o practică a tuturor guvernelor de până acum şi a celui actual care trebuie stopată cu rapiditate. Ea constă, vorbind pe şleau, în deturnarea fondurilor obţinute prin privatizare, în susţinerea repetată şi fără efect a aşa-ziselor programe de restructurare numai a unor societăţi la care statul este acţionar majoritar, cele mai recente cazuri fiind Sidex, Tarom, Tractorul, Roman, Avicola, Baloteşti şi altele.

Este păcat că această reţetă falimentară este repetată cu obstinaţie creându-se impresia chiar din interiorul Guvernului că acesta nu este capabil de soluţii de fond, respectiv atragerea unor investitori şi debarasarea prin privatizări profesioniste de ghiulele grele care atârnă de un executiv care trebuie să acorde mai multă atenţie regulilor de joc bune pentru toată lumea şi nu administrării preferenţiale a unor active în detrimentul tuturor cetăţenilor.

Constatăm următoarele: - derogări administrative puse în responsabilitatea unui întreg Parlament în ceea ce priveşte redestinarea unor fonduri publice, rezultate din privatizare, numărul acestor excepţii depăşind regula; - mecanismul redestinării acestor fonduri duce la scăderea valorii în timp a sumelor de recuperat, statul acceptând ab initio o pierdere de care se face singur responsabil. În timp ce titlurile de stat pentru acoperirea deficitului bugetar sunt emise cu dobânzi de 30-50% creditele de recuperat sunt acordate cu dobândă de 3-5%; - de regulă, sumele acordate pentru programele de restructurare nu se întorc, acestea majorând datoria publică care trebuie redusă tocmai prin sumele obţinute din privatizare; - atribuţiile financiare ale APAPS sunt deturnate, creânduse sisteme de creditare, garantare şi asigurare în afara celor legal constituite; - se pun în pericol fragilele mecanisme de piaţă care pot şi trebuie să contribuie şi ele la restructurarea activelor aflate în proprietatea privată a statului; - statul trebuie să dea primul exemplu în aplicarea corectă a legilor şi să recurgă cât mai puţin la derogări în beneficiul unora, a căror selectare continuă să se facă după criterii obscure. Nu cred că liniştirea pe moment a situaţiei unei societăţi comerciale poate echilibra frustrările de viitor ale tuturor cetăţenilor, care pot fi exacerbate prin acest comportament preferenţial.

Sunt convins, atât eu cât şi mulţi alţi deputaţi din această Cameră, asupra corectitudinii în ceea ce priveşte scrierea în clar, în legea bugetului de stat pe anul 2001, a modului de utilizare a sumelor provenite din privatizare şi mai ales a destinaţiei subvenţiilor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu şi pentru încadrarea în timp.

Are cuvîntul doamna Mândrea Muraru şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Sonea.

Doamna Mihaela Mândrea-Muraru:

Mâine de Ziua Independenţei, de Ziua Victoriei împotriva Fascismului, de Ziua Europei, ne vom sărbători eroii. Coroane, parăzi, discursuri. Pentru ca totul să capete un aspect consistent, ne a fost dat un erou în carne şi oase: Ilie Ilaşcu.

Eroul, simbolul uniunii forţelor celeste cu cele pământeşti, poate fi un zeu decăzut sau un om divinizat. Oricum, el câştigă nemurirea. Însă, cea mai mare victorie a unui erou este cea repurtată asupra lui însuşi.

Va reuşi Ilie Ilaşcu, eroul eliberat prin stăruinţele României şi demersurile Comunităţii internaţionale, să devină simbolul primei victorii a aplicării filozofiei drepturilor omului în răsăritul înceţoşat european?

Venind alături de noi în Parlamentul României, eroul viu Ilie Ilaşcu va trebui să-şi suporte propria popularitate în libertate, devenind un moment important în istoria românilor, un succes al politicii externe româneşti, un rezultat al colaborării dintre instituţii şi persoane, implicate deopotrivă în eliberarea sa. Tot el, eroul viu Ilie Ilaşcu, va trebui să se adapteze jocurilor politice de la Bucureşti. Forţa lăuntrică şi caracterul îl vor obliga să facă faţă demersurilor de toate genurile şi îl vor determina la un moment dat să-şi dorească o temniţă a tăcerii. Astfel, cu toţii vom avea un exemplu care ne va arăta cât este de greu să fii erou viu.

Dragi colegi prezenţi şi absenţi,

Stă în puterea noastră de înţelegere şi de acţiune să nu transformăm simbolul naţional al luptei pentru unitatea românilor în derizoriu. El nu ne-a fost dat întâmplător, acum, în plin proces de globalizare şi mondializare. Să nu-l hărţuim cu idealurile sau interesele noastre pe Ilie Ilaşcu, să nu-l obligăm să-şi construiască o închisoare din retrageri şi dezamăgiri, pe ai cărei pereţi senatoriali să-şi scrijelească adânc şi dureros dezgustul pentru politica românească din acest timp al încercărilor majore. Să-l primim pe colegul Ilie Ilaşcu, alături de noi în bancă, să rămânem împreună cu el şi să învăţăm răbdarea de a sta locului şi de a gândi în folosul românilor care ne-au învestit cu speranţele lor de bine, crezând în înţelepciunea şi statornicia noastră.

Să-i spunem cu toţii: Bine ai venit Ilie Ilaşcu! (Aplauze)

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumim.

Are cuvântul domnul Ioan Sonea şi se pregăteşte domnul Ionel Olteanu.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

După cum se ştie, sistemul energetic naţional se constituie din totalitatea instalaţiilor de producţie, transport, distribuţie şi utilizarea energiei electrice pe teritoriul României, având regim de funcţionare comun.

Sistemul funcţionează interconectat cu cele ale altor ţări, conform unor convenţii şi acorduri. Cuprins în ansamblul transformărilor de după anul 1990, sistemul energetic naţional, a ajuns astăzi, după o nouă fază a restructurărilor decise politic, să se compună din 5 societăţi comerciale independente organizatoric şi patrimonial: S.C.Termoelectrica SA, S.C. - Hidrotehnica SA, S.C.- Electrica SA, S.C.-Nuclearoelectrica SA şi S.C.-Transelectrica SA.

Consecinţele spargerii pe verticală a CONEL a fost pierderea bonităţilor financiare, reducerea credibilităţii pe piaţa financiară, presiuni asupra garanţiilor guvernamentale pentru importurile curente de combustibili, criza energetică din iarna anului 2000-2001, care a impus costuri suplimentare mari. Deşi între aceste societăţi comerciale relaţiile se desfăşoară conform unor contracte supervizate de o agenţie naţională de reglementare în domeniul energetic, nu s-a clarificat încă situaţia patrimoniului, separarea clară între proprietatea privată şi proprietatea publică a statului, nu au fost reglementate contractele de concesiune pentru proprietatea publică între aceste societăţi şi Ministerul Industriei şi Resurselor, iar circulaţia financiară a societăţilor a fost, aproape tot timpul, încordată, acumulând creanţe şi arierate din cauza blocajului financiar, cu consecinţe, sigur, asupra agenţilor economici care beneficiază de energie.

În acest fel, plata obligaţiilor către stat, finanţarea investiţiilor şi a importurilor de combustibili au acutizat situaţia în domeniu, cu consecinţe pentru siguranţa sistemului energetic naţional şi la urma urmei, siguranţa României. În ţările Europei de Vest sunt în curs de formare mari companii integrate, de tip holding, care se impun pe piaţă, a se vedea Directiva nr 96 din 1992 care, de altfel, prevede că în statele membre există diferenţe structurale şi de reglementare, permiţându-i-se fiecăruia să opteze pentru regimul care corespunde cel mai bine situaţiei sale specifice. Iată că directiva Uniunii Europene nu impune un model sau o schemă rigidă, atunci de ce programele de restructurare româneşti ale sistemului energetic naţional au dus la fărâmiţarea şi se discută tot mai mult de privatizarea unor activităţi şi, în special, a celei profitabile, distribuţia de energie electrică. Dacă la început intenţiile erau doar enunţate, astăzi acest lucru este componentă a programului de guvernare. Sunt prevăzute privatizări în zona producţiei şi în zona distribuţiei. Dacă acest proces va avea loc şi în ce măsură industria energetică din România va reuşi să reziste în faţa megacompaniilor şi holdingurilor internanţionale, rămâne să trăim noi această luptă. Însă, ne punem întrebarea cum vor mai putea fi protejaţi consumatorii naţionali, având în vedere alte experienţe de acest gen în România.

Ce se urmăreşte, în fapt, conform strategiei energetice? Se prevede că unele centrale electrice şi de termoficare pot fi vândute, ca şi instalaţii din domeniul energiei termice, intenţionându-se privatizarea a două societăţi de producţie pe an şi concesionarea unor hidrocentrale. În domeniul reţelelor se urmăreşte ca societatea Electrica să fie divizată la rândul ei în 8 societăţi regionale de distribuţie şi privatizarea a două pe an. Deci, în câţiva ani statul, va depinde de bunăvoinţa distribuitorilor, cu consecinţe imprevizibile în componenta socială a reformei, asupra sistemului energetic naţional şi asupra economiei naţionale.

În acest fel, sistemul energetic îşi pierde caracterul de serviciu public naţional, ajungându-se la preţuri discriminatorii şi neegale după zone şi categorii de consumatori, la lipsa de interes pentru extindere în zone izolate datorită costurilor mari, import de energie, reducerea investiţiilor şi altele.

Acestea, în România, când în toate ţările din Europa s-au construit sisteme, după cum spuneam, energetice puternice, integrate vertical şi orizontal, capabile să domine piaţa: EDF în Franţa, ENL în Italia - sunt cele mai puternice din Europa şi sunt de stat.

Consecinţele privatizării în Marea Britanie, deci modelul britanic de gestionare a sistemului energetic, nu este agreat în multe state, consecinţele restructurării şi privatizării în Marea Britanie sunt: consumatorii au pierdut între 1,3 şi 4,4 miliarde lire sterline, Guvernul a câştigat între 0,4-1,2 miliarde de lire sterline, acţionarii au câştigat între 8,1 şi 9,7 miliarde lire sterline. De remarcat că şi câştigurile acţionarilor au avut loc pe fondul pierderilor la consumatori, dar şi a 42% din locurile de muncă. Sursa informaţiilor – Banca Mondială, PPIS, Nota nr.124.

Desigur că şi în alte ţări problema se pune la fel, Mexicul a abandonat sistemul privatizării încă din 1999, Brazilia în 1998, în Australia - 4 state au abandonat sistemul. În Germania, chiar dacă există un sistem separat, este foarte puternic, nu ne putem compara cu această ţară în ceea ce priveşte sistemul energetic. Companiile proprietate de stat din Franţa, Italia, Norvegia, Suedia, Finlanda sunt în ascensiune, comparativ cu cele privatizate din Anglia, Spania, Ungaria. În Ungaria, de fapt, sistemul abia dacă mai emite licenţe, a ieşit de pe piaţa energetică europeană.

Aşa cum spun specialiştii din domeniu şi cei implicaţi permanent în procesul de restructurare şi reorganizare a sectorului de electricitate din România, - dau un exemplu, Federaţia Sindicatelor "Univers" a prezentat Ministerului Industriilor şi Resurselor o variantă de lucru care ţine seamă de interesul şi specificul economiei naţionale în acest domeniu - se impune o mai mare transparenţă şi transformările din acest domeniu strategic să fie cunoscute în integralitatea lor, pentru menţinerea integrităţii sistemului şi ca o garanţie de echilibru energetic, economic şi social.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Ionel Olteanu şi se pregăteşte domnul deputat Anghel Stanciu.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul parlamentar PDSR(social-democrat şi umanist) din Camera Deputaţilor, în numele căruia am onoarea să mă exprim astăzi, salută cu satisfacţie nedisimulată eliberarea patriotului român Ilie Ilaşcu exprimându-şi totodată speranţa legitimă că şi ceilalţi membri ai grupului Ilaşcu vor fi de asemenea puşi în libertate.

După 9 ani de detenţie inumană şi degradantă, la care a fost obligat de către autointitulatele autorităţi transnistrene de la Tiraspol, în urma unei farse judiciare sinistre, demne de inchiziţia evului mediu, iată, Ilie Ilaşcu va fi, în sfârşit, în aceste zile printre noi. Condamnat la moarte, datorită convingerilor sale naţionale şi politice, doar pentru faptul că este român, Ilie Ilaşcu a devenit un simbol al dârzeniei şi verticalităţii, un simbol al solidarităţii noastre, al solidarităţii internaţionale pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Contextul presiunii internaţionale exercitat în ultimul timp de Consiliul Europei şi OSCE, ca urmare a iniţiativelor promovate de membrii delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în care sens amintim propunerea de rezoluţie depusă de senatorul PDSR Gheorghi Prisăcaru, propunerea de directivă depusă de mine însumi, în aprilie a.c., toate vizând eliberarea patriotului român Ilie Ilaşcu, au creat un context necesar.

Cu toate acestea, doamnelor şi domnilor deputaţi, este incontestabil că fără să minimalizăm eforturile mass-media, eforturile întregii societăţi civile româneşti, eliberarea lui Ilie Ilaşcu se datorează demersurilor făcute de Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, apelurilor şi mesajelor formulate la Strasbourg de primul ministru al României, domnul Adrian Năstase, şi, nu în ultimul rînd, de demersurile diplomaţiei româneşti conduse de domnul Mircea Geoană, a diplomaţiei OSCE, conduse de preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, domnul Adrian Severin.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest eveniment major, dincolo de toate semnificaţiile eliberării patriotului român Ilie Ilaşcu, acest eveniment înseamnă mai mult decât salvarea unui om şi a unui destin marcat de momente emoţionale sau pline de dramatism. Acest eveniment este un simbol al solidarităţii noastre, al solidarităţii naţionale, din păcate, prea puţin manifestate în ultimii ani. Un bun exemplu pe care mi-l amintesc este în 1994, când toţi liderii organizaţiilor de tineret, ai tuturor partidelor reprezentate în Parlamentul României, inclusiv UDMR, au semnat un Memorandum adresat Parlamentului European de la Strasbourg, pe care l-am depus instanţei europene. Acesta este un simbol că putem fi solidari în acţiunile noastre cu privire la respectarea valorilor democratice, la respectarea democraţiei pluraliste, la respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Iată de ce PDSR susţine că aceste valori trebuie să facă cât mai des obiectul solidarităţii noastre, iată de ce susţinem că, chiar dacă eliberarea lui Ilie Ilaşcu a fost posibilă doar astăzi, în timpul acestei guvernări, demersurile noastre ale PDSR, ale celorlalte partide politice sunt din anii care au urmat detenţiei lui Ilie Ilaşcu. Numai aşa vom putea, prin solidaritate, să ne afirmăm pe scena integrării europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Anghel Stanciu şi se pregăteşte domnul Emil Rus.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deşi actualul partid de guvernământ a promis în campania electorală intervenţia sa în forţă pentru îmbunătăţirea cât de cât a vieţii oamenilor, constatăm acum, cu stupoare, că efectele benefice ale guvernării asupra nivelului de trai, nu numai că nu se văd, dar ele adâncesc sărăcia şi mizeria. Urmând, cu perseverenţă, tradiţia nerespectării promisiunilor, ultima măsură de a opri livrarea apei calde către consumatorii datornici arată, fără putinţă de tăgadă, cât de socială este o asemenea măsură, care sfidează satisfacerea nevoilor de minimă igienă ale oamenilor, îndeosebi ale celor săraci.

În municipiul Iaşi, au fost debranşaţi de la reţea peste 400 de mii de locuitori, pe motiv că nu au achitat consumurile. Datorită acestei situaţii, Regia Autonomă de Termoficare a acumulat datorii către sucursala Electrocentrale de peste 42 de miliarde lei, fapt pentru care sucursala Electrocentrale opreşte furnizarea curentului electric necesar producerii agentului termic. Măsura de a opri furnizarea apei calde o considerăm însă abuzivă, deoarece între cei care suportă consecinţele sunt şi foarte mulţi oameni care şi-au achitat cu regularitate consumurile.

În al doilea rând, măsura este ilegală, deoarece, în prealabil, nu au fost luate măsuri tehnologice care să dea posibilitatea separării datornicilor de oameni de bună credinţă.

În al treilea rând, Guvernul impune această măsură barbară fără a vedea că bugetul de stat datorează Regiei de Termoficare Iaşi 55 de miliarde de lei subvenţii pentru lunile ianuarie şi martie.

Considerăm că aplicarea acestei măsuri în municipiul Iaşi are un caracter samavolnic, deoarece din cele 45 de puncte termice îşi au achitate consumurile la zi 30 şi numai 15 sunt restanţiere. Efectul imediat va fi acela că oamenii nemulţumiţi nu vor mai plăti facturile şi dimpotrivă vor chema în judecată furnizorul pentru a cere despăgubiri. Oprirea apei calde menajere va duce şi la afectarea a 1000 de locuri de muncă, deoarece oamenii din centralele şi punctele termice vor fi trecuţi într-o formă de şomaj până în octombrie cu plata de numai 50% din salariu.

Având în vedere atmosfera creată în rândurile populaţiei, de măsurile luate de un Guvern care a promis un trai decent pentru toţi locuitorii ţării, solicităm, domnule prim-ministru Adrian Năstase, să interveniţi în forţă pentru soluţionarea acestei probleme, nu numai pentru municipiul Iaşi, ci pentru întreaga ţară. Aveţi în vedere, domnule prim-ministru, că lumea este tot mai săracă, numărul şomerilor nu scade, pentru că nu şi-au găsit locuri de muncă şi pentru că au ieşit din plata ajutorului de şomaj.

Consecinţele cele mai grave vor fi pentru locuitorii oraşelor, pentru şomeri, pensionari şi alte categorii defavorizate care încep să nu mai aibă nici o altă surse de venit.

Având în vedere această situaţie dramatică, solicităm domnului prim-ministru să informeze când şi în ce mod se va rezolva situaţia nemaiîntâlnită până acum, creată prin sistarea furnizării agentului termic către populaţie.

Totodată, cerem domnului prim-ministru să aducă la cunoştinţă publică când vor fi achitate subvenţiile către regiile termice datorate bugetului de stat, în vederea stingerii datoriilor către furnizorii de energie electrică. Solicităm, de asemenea, Guvernului să informeze opinia publică dacă este dispusă să subvenţioneze în continuare căldura pentru oamenii nevoiaşi.

Ci convingerea că suferinţa oamenilor săraci va fi auzită de dumneavoastră, domnule prim-ministru, şi că veţi căuta cu grijă cuvenită soluţiile cele mai potrivite, vă asigurăm de toată stima şi consideraţia noastră.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, vă mulţumesc şi pentru concizia intervenţiei.

Are cuvântul domnul Emil Rus şi ultimul vorbitor, domnul Valentin Vasilescu care se va pregăti.

Domnul Emil Rus nu este?

Domnul Emil Rus (din sală) :

Nu ştiam că sunt pe listă şi nu sunt pregătit încă, domnule preşedinte. Voi lua cuvântul după domnul Vasilescu.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule Vasilescu, colegul nostru vă roagă să luaţi dumneavoastră cuvântul.

Domnul Valentin Vasilescu:

Eliberarea lui Ilie Ilaşcu după 9 ani de detenţie mi se pare o minune dumnezeiască şi e bine s-o respectăm ca atare. Ea a umplut tuturor românilor inimile de bucurie, chiar dacă involuntar a eclipsat un eveniment dinainte anunţat: sosirea în ţară a fostului suveran Mihai de Hohenzollern.

Societatea românească navighează de 11 ani ca o corabie în derivă şi cu toţii simţim că este foarte aproape de a eşua în absenţa unor repere solide. Una din cărţile scrise de Geo Bogza poartă numele de "Paznic de far". Şi metaforic vorbind, farul ar putea simboliza setul de valori morale ale poporului român, abandonat cu bună ştiinţă în ultima vreme. Aceste valori au constituit coloana vertebrală a statorniciei de veacuri a poporului român pe aceste meleaguri.

De aceea, eu îl consider pe Ilie Ilaşcu "un paznic de far al vremurilor noastre". Nimeni nu poate afirma că stăpâneşte legile care guvernează dinamica adevărului şi, în consecinţă, nu poate spune că îl va influenţa vreodată. Aşa că este inutil să continuăm să căutăm merite în eliberarea lui Ilie Ilaşcu pentru că, probabil, aici la Bucureşti, ele nu prea există. Există ceva cu mult mai important pe care îl simţim. Există un simbol naţional, viu, există un model de forţă morală pe care alte popoare nu-l au. I-aş ruga pe toţi românii, înainte de a mânji pe fratele Ilaşcu cu diverse culori politice, să-şi amintească faptul că printre gratiile cuştii în care a fost judecat, el agita în permanenţă tricolorul românesc, repetând de fiecare dată aceleaşi cuvinte: "Vă iubesc, fraţi români!".

Mi-aş dori ca victoria condamnatului la moarte Ilie Ilaşcu să ajute la risipirea vrajbei care ne-a orbit. Mi-aş dori ca acest eveniment să ne ajute să redescoperim împreună solidaritatea şi mândria de a fi român, pe care mizeria ni le-a gonit într-un tainic ungher al sufletului.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Ultimul vorbitor domnul Emil Rus.

Domnul Emil Rus:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să aduc în faţa dumneavoastră cazul de nemulţumire şi revoltă a 350 de cetăţeni, respectiv 114 familii pe care Primăria Municipiului Bistriţa şi Prefectura judeţului au făcut eforturi şi au reuşit să nu-i înţeleagă şi să nu le respecte drepturile.

Este vorba de amplasarea unei staţii de alimentare cu carburanţi auto de către S.C. OMV România Mineral-Oil SRL Bucureşti în Municipiul Bistriţa, str.Calea Moldovei, în faţa Spitalului judeţean, pe suprafaţa unui spaţiu verde, cu fântâna arteziană, în mijlocul unei zone dens locuite, fapt pe care cetăţenii nu-l acceptă, întrucât le deranjează condiţiile de viaţă, dar lor nu li s-a cerut acordul, potrivit legii.

Precizez că la o distanţă de aprox.250 m spre Vatra Dornei se află în construcţie o altă staţie PECO, iar la încă aprox.100-150 m în aceeaşi direcţie se află în funcţiune o altă staţie PECO. O tentativă de realizare a acestui obiectiv pe acelaşi amplasament a eşuat prin opoziţia consilierilor locali în 1999, dar ceea ce nu s-a reuşit a se înfăptui atunci se împlineşte acum cu concursul Inspectoratului de mediu – Direcţiei sanitare judeţene şi Muzeului Judeţean care avea în administrare această zonă istorică ce ascunde un vechi cimitir românesc.

Pe vremea comunismului, din biserici am făcut restaurante şi din cimitire, parcuri, iar acum, din parcurile atât de necesare oamenilor, facem benzinării moderne, cu baruri de lux. În prezent, există o hotărâre a Consiliului municipal Bistriţa, nr.183/20 decembrie 2000, prin care se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenului respectiv, în suprafaţă de 2080 metri pătraţi din strada Calea Moldovei în scopul asocierii în participaţiune cu S.C.O.M.V. România Mineral oil Bucureşti, pentru amenajarea staţiei prevăzută cu ateliere, spălătorie, parcare şi baruri.

Cetăţenii vecini în prezent asistă neputincioşi cum excavatoarele distrug parcul şi sapă pământul sub paza gardienilor publici dotaţi cu bastoane şi pistoale, ca dovadă că legea într-un stat de drept trebuie respectată, iar reprezentanţii municipalităţii îi asigură că societatea întreprinzătoare le va planta pomi în alte locuri ale oraşului.

Cerem, prin urmare, oprirea acestor demersuri care se fac în detrimentul cetăţenilor din cartierul respectiv bistriţean.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu. Mulţumesc tuturor.

După o scurtă pauză vor fi reluate lucrările conform programului de astăzi.