Parliamentary debates

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Ioan Mihai Năstase, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Astăzi avem puţini clienţi înscrişi. Hai să începem, că or mai veni pe parcurs.

Domnul deputat Damian Brudaşca, se pregăteşte domnul deputat Cornel Popa.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Obiectul declaraţiei pe care o fac este recentul compromis istoric făcut de fostul monarh cu actuala Putere. Pentru a compensa faptul că, după preluarea puterii, în decembrie anul trecut, nici PDSR, nici Ion Iliescu nu au confirmat promisiunile făcute în timpul campaniei electorale sau în programul de guvernare, în ultima vreme, aceştia se întrec în a oferi populaţiei spectacole de circ politic, în principal, dar nu numai, de cea mai lamentabilă calitate. Preşedintele Ion Iliescu, neuitând că are studii la Moscova, unde, între altele, şi-a însuşit cu strălucire arta diversiunii şi manipulării, se întrece pe sine prin a distrage atenţia opiniei publice dezamăgită de eroarea de a-l fi reales pentru al treilea sau al patrulea mandat în fruntea statului.

Ion Iliescu este dornic de putere şi se prinde de ea cu disperarea înecatului, sacrificând principii, crez politic şi chiar şi interesele naţionale. Ultima sa găselniţă o reprezintă întâlnirea cu ex-regele Mihai. Acesta, preocupat, cu orice preţ şi prin orice mijloace, să recupereze cât mai mult din averea fostei familii regale, a acceptat un compromis nedemn de un fost suveran. Prin recenta sa întâlnire de la Cotroceni cu Ion Iliescu, Mihai de Hohenzollern a abdicat a doua oară, cel puţin moral, confirmând celor care odinioară se îndoiau că şi-a meritat pe deplin soarta, dar şi că nu este demn de înaltul rang pe care l-a deţinut cândva. Din păcate, bătrânul ex-rege s-a lăsat cu prea multă uşurinţă manipulat de ideologul regimului Ceauşescu, contribuind prin acest compromis la refacerea imaginii şifonate a lui Ion Iliescu şi a partidului său.

Loial valorilor republicane, consider că România ar trebui să adopte poziţia Italiei, care, pentru a evita orice fel de tulburări interne, a interzis pentru totdeauna accesul în ţară al tuturor membrilor familiei regale de Savoia ca şi al celor legaţi de fosta casă regală. Aş dori să atrag atenţia opiniei publice asupra acestei atitudini duplicitare a preşedintelui Ion Iliescu ca şi asupra posibilităţii ca acesta, pentru câştig de imagine şi de cunoaştere pe plan extern, să admită în final implicarea regelui Mihai în treburile interne ale ţării şi recuperarea de către acesta a tuturor averilor uriaşe deţinute cândva de Casa Regală.

Consider că prin acest compromis, PDSR şi-a încălcat propriul program ideologic şi de guvernare şi a preferat reîmproprietărirea fostului rege în locul rezolvării problemelor sociale deosebit de grave ale electoratului său ca şi al întregului popor român. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Cornel Popa:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În urma analizei situaţiei generate de intrarea în vigoare a Legii nr.189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945, din motive etnice, constatăm că:

1. Data de înregistrare a unui număr impresionant de cereri este posterioară termenului prevăzut de lege şi, în plus, sunt semnale din presa locală că mulţi cetăţeni nu ar avea nici acum cunoştinţă de această lege, conform căreia ei ar beneficia de un pachet minimal de drepturi reparatorii. Venind în întâmpinarea acestei situaţii, de fapt, propunerea noastră este de prelungire a termenului de depunere a cererilor stabilit prin art.7 alin.2, ca fiind până la 31 martie 2001. Trebuie luată în considerare imposibilitatea materială a numeroşi cetăţeni de a afla informaţia legislativă, mediul rural nu are contact direct nici cu textul Monitorului Oficial, nici cu Direcţia generală a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, aflat în oraşul reşedinţă de judeţ. Astfel, singura cale de informare rămâne presa locală şi naţională. Din formula titlului legii deducem că intenţia legiuitorului a fost de a acoperi cât mai bine sfera celor persecutaţi de regimuri extremiste. Ca urmare, stabilirea unui termen scurt pentru depunerea cererilor apare ca o modalitate formală de restrângere a accesului la drepturi.

Emiterea unui act normtiv se face tocmai în vederea optimei sale aplicări, în sensul producerii efectelor, iar nu în sens contrar. Termenele limitează producerea efectelor, dar nu în aşa fel încât să restrângă însuşi accesul la drepturi, iar în cazul de faţă, acordarea de drepturi reparatorii unor persoane care au suferit evenimente traumatizante, termenul procedural apare ca amoral.

2. Din analiza textului art.1 referitor la subiectele principale cărora li se adresează Legea nr.189/2000 şi coroborând cu situaţia istorică, observăm că sunt omise două categori:

a) Cetăţenii români de naţionalitate română din Ardealul ocupat în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, cărora li s-a pus în vedere de către regimul hortist ca, în termen de un an, fie să renunţe la cetăţenia română, fie să-şi părăsească domiciliul imediat şi să treacă graniţa nou trasată în partea românească. Armata hortistă a acţionat în sensul expulzării lor de pe teritoriul nou cucerit, ei obţinând statutul de refugiat în România astfel mutilată.

Din considerente de echitate solicităm înglobarea în textul art.1 al Legii 189/2000 şi a acestei categori de populaţie care a suferit, pe lângă dezrădăcinare uneori şi tratamente crude, inumane sau degradante.

Considerăm că este o situaţie similară celor enumerate în art.1 şi deci trebuie să primească o aceeaşi firească rezolvare.

b) Cetăţenii unguri de naţionalitate română care au suferit consecinţele regimului hortist şi a căror situaţie trebuie să facă obiectul unor negocieri bilaterale patronate de Ministerul Afacerilor Externe.

Supunem prezentul demers atenţiei domniilor voastre, doamnelor şi domnilor deputaţi, tocmai pentru că suntem convinşi că şi dumneavoastră, ca şi noi doriţi ca efectele reparatorii ale unui act legislativ să nu fie limitative, ci la îndemâna tuturor celor ce le merită cu prisosinţă. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Nicolae Doru Florescu:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

De la această tribună, vreau să aduc în atenţia dumneavoastră o problemă destul de delicată cu care se confruntă municipiul Slatina şi judeţul Olt datorită dorinţei cu orice preţ a Guvernului de a privatiza S.C.ALRO S.A.Slatina, întreprindere de al cărui destin depinde un număr de cel puţin 20.000 de locuitori ai judeţului Olt. Întreprinderea S.C.ALRO S.A. este cotată în clasamentul a patru agenţii de rating renumite pe locul 1 din 10 societăţi româneşti, cu o medie de 8,75 pe o scară de la 3 la 10. ALRO realizează în medie un milion de dolari profit pe săptămână şi plăteşte lunar taxe şi impozite la bugetul de stat de peste un milion o sută dolari. ALRO este cel mai mare producător din centrul şi sud-estul Europei, al 14-lea din lume şi al şaselea din Europa la nivelul anului 2000.

Întreprinderea ALRO este cea mai capitalizată societate din economia românească, având investiţii din resurse proprii în perioada 1995-2000 de peste 90 de milioane de dolari. Produce 175.000 de tone de aluminiu în 4 sortimente, din care exportă în peste 72% în ţări cum ar fi: Italia, Grecia, Franţa, China, Spania, Turcia.

ALRO are un profit net anual de aproximativ 60 de milioane de dolari la o cifră de afaceri de 320-350 milioane dolari şi o balanţă activă dintre export şi import de 250 de milioane de dolari. Prin mandatul nr.2530 din 14.05.2001 dat de domnul ministru Ovidiu Muşetescu se deleagă directorul general al societăţii, Gheorghe Dobra, să convoace adunarea generală a acţionarilor cu scopul de a face majorare de capital în valoare de 60 de milioane de dolari plătibili în lei la cursul şi data subscrierii. După cum se poate observa, 60 de milioane de dolari reprezintă beneficiul societăţii în situaţia în care, din surse proprii, se retehnologizează.

Este strigător la cer faptul că prin acest subterfugiu financiar se încearcă transferarea acţionarului principal care, până acum, era statul, în procent de 57% spre alţii, statul rămânând cu acţiuni de sub 20%.

Considerăm că s-ar impune mai degrabă păstrarea structurii acţionariatului în situaţia care este acum, dându-se posibilitatea întreprinderii să deruleze în continuare programul de investiţii pe care şi l-a propus, crescându-i valoarea acţiunilor, privatizarea făcându-se prin scoaterea acţiunilor la licitaţie, astfel încât statul să beneficieze de o sumă confortabilă de valută pe care o să o investească în alte programe. Pe această cale, vă rog şi pe dumneavoastră ca români de bună credinţă ce ne considerăm să stopăm această încercare de privatizare controversată, având în vedere implicaţiile socio-economice care pot să apară.

Deputat PRM de Olt, Nicolae Doru Florescu.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorată asistenţă,

Stimaţi colegi,

Domnilor deputaţi,

Am venit în faţa dumneavoastră cu o copie de pe un document public autentic. Aceasta este copia de care vă vorbesc. (Arată documentul.)

Înainte să vă spun despre ce este vorba, permiteţi-mi să trec în revistă, foarte pe scurt, momentele cheie prin care s-a ajuns la acest document public. Dacă ar fi să ne luăm după Wells şi celebra lui carte "Maşina timpului", am putea să mergem înapoi în timp şi să vedem că acest document a fost sprijinit în mod voit sau involuntar, în mod declarat sau tacit, de toate forţele parlamentare din România. A fost sprijinit în primul rând de Cabinetul domnului prim-ministru Victor Ciorbea, primul cabinet care a elaborat o normă juridică în acest sens şi a făcut primii paşi în direcţia de care o să vă vorbesc. După aceea a fost sprijinit de fosta coaliţie. Colegii noştri din PNL, colegii noştri din PD, colegii noştri care actualmente nu mai sunt în Parlament, de la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, dar şi colegii noştri de la PDSR, cel puţin după alegerile din 2000. Cel mai interesant lucru este că acest document public, în evoluţia sa, a fost sprijinit şi de Partidul România Mare, pe două stadii evolutive ale acestuia. Pe de o parte, în legislatura trecută, spre sfârşitul acesteia, în momentul în care, încă în stadiul de proiect, a ajuns pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Atunci, cu acordul tacit al Grupului parlamentar al Partidului România Mare, acest proiect de lege a putut să fie înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi dezbătut ulterior după alegeri. Tot dânşii, de această dată, involuntar au mai dat o mână de ajutor.

Prin atacarea acestui document public la Curtea Constituţională au demonstrat că retorica dânşilor cum că anumite prevederi ale acestuia ar fi neconstituţionale, nu îşi are nici un temei. Eu aş dori ca, de la tribuna Parlamentului, să aduc mulţumiri tuturor forţelor politice, care, în mod voit sau involuntar, declarat sau tacit, au sprijinit acest document public, această lege care mâine va intra în vigoare. Este vorba despre Legea administraţiei publice locale, lege care am convingerea că deschide o cu totul nouă perspectivă în privinţa administraţiei publice locale.

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

O ruşine naţională!

Domnul Ráduly Róbert Kálman:

În încheiere aş vrea să vă mai spun câteva idei. Ştim foarte bine că acest document public, această lege poate să rămână sub anumite aspecte doar declaraţie dacă nu ne asumăm Constituţia până la capăt şi nu credem că nimeni nu este mai presus de lege. Noi avem convingerea că Legea privind administraţia publică locală va fi aplicată, începând de mâine, în toate localităţile din România, fără excepţie, fără apartenenţă politică, ideologică, fără a se discuta dacă a fost cineva pentru sau contra. Aşa cum Uniunea noastră care, după cum foarte bine ştiţi, nu am votat Constituţia, dar o recunoaştem şi lucrăm în conformitate cu ea, aşa, toţi ceilalţi cetăţeni ai României trebuie, deopotrivă, să respecte această lege.

Eu cred că actualul Guvern este suficient de matur ca să şi aplice această lege şi cred că toate forţele politice din România, conştiente fiind de importanţa momentului în mod voit sau involuntar, declarat sau tacit, vor spijini această lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Urmare Hotărârii nr.3 din 10 ianuarie 2001 a Camerei Deputaţilor a fost înfiinţată Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, comisie permanentă având în componenţă un număr de 22 de deputaţi.

În prezent, activitatea acestei comisii se desfăşoară în condiţii improprii într-o unică încăpere situată în corpul C₄, etaj II, fără a beneficia de spaţii adecvate secretariatului, corpului de experţi, conducerii şi membrilor acestei comisii. În Palatul Parlamentului ocupă nejustificat spaţii instituţii care nu fac parte din structura Camerei, care nu au plătit chirie şi despre care suntem informaţi că ar avea atribuite de multă vreme spaţii în afara acestei clădiri. Comisia lucrează cu personal cu totul insuficient. Avem doar doi experţi colaboratori, fapt inacceptabil pentru importanţa lucrărilor acestei comisii, statul de funcţii nefiind aprobat nici până în prezent.

Această situaţie, precum şi dotarea tehnico-materială aproape inexistentă afectează grav desfăşurarea în condiţii normale a activităţii. În acest sens, chiar din ianuarie, conducerea comisiei a făcut numeroase adrese către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, solicitând soluţionarea cât mai urgentă a acestor probleme, dar nici după aproape jumătate de an nu s-a luat nici o măsură.

În condiţiile, cu totul improprii, amintite, am desfăşurat o activitate intensă şi fructuoasă, concretizată în acordarea a două avize şi redactarea raportului asupra proiectului de lege privind semnătura electronică, în procedură de urgenţă, precum şi numeroase procese-verbale, sinteze, note şi materiale documentare. În chiar săptămâna trecută, Biroul permanent a sesizat comisia cu proiectul de Lege privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor, care urmează a fi analizat în regim de urgenţă.

În paralel, în comisie se analizează un set de proiecte de legi necesare intrării într-un cadru legal unei economii armonizate legislaţiei Uniunii Europene.

Stimaţi colegi,

Îmi permit să vă atenţionez că nu este firesc ca Legea semnăturii electronice, Legea protecţiei datelor personale în domeniul telecomunicaţiilor, Legea-cadru a protecţiei datelor, Legea comerţului electronic, Legea notarului electronic etc., solicitate şi de Guvernul ţării să fie pregătite în vederea dezbaterii cu întocmirea rapoartelor aferente fără personal permanent de specialitate, fără spaţiu, fără dotări şi, mai ales, fără un minimum interes şi o minimă implicare şi din partea dumneavoastră pentru soluţionarea acestor probleme.

Personal, în calitate de secretar al acestei comisii permanente, îmi permit să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte interesul dumneavoastră în a vă implica cu toată răspunderea în susţinerea activităţii cele mai noi comisii permanente pentru buna şi fireasca desfăşurare a lucrărilor acesteia. Vă rog să ţineţi seama că domeniul de activitate al comisiei este de o importanţă vitală în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii româneşti, stimularea noii economii şi integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Cu speranţa că vom găsi la conducerea Camerei, ca şi la dumneavoastră, înţelegerea şi mai ales sprijinul concret în soluţionarea tuturor celor de mai sus, vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Ioan Mihai Năstase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am fost solicitat de Primăria Clujului pentru a vă face cunoscut că la Consiliul judeţean Cluj, în cursul zilei de ieri, când s-a dezbătut echilibrarea bugetelor locale pe anul 2000 din impozitul pe venit şi când din suma de 58,9 miliarde alocate judeţului Cluj, municipiului Cluj i s-a alocat numai suma de 7,6 miliarde, considerându-se că suprafaţa Clujului, la ora actuală, a municipiului Cluj este zero, că numărul elevilor din cursul preuniversitar este zero şi că funcţia de capacitate financiară a acestui municipiu este zero. Aceste date au fost înscrise în documentaţia prin care s-a alocat această sumă minoră. S-a ajuns la această situaţie, deoarece, spre deosebire de anii precedenţi, nu s-a procedat la consultarea dintre Comisia de buget şi finanţe a judeţului Cluj şi Comisia de buget şi finanţe a municipiului Cluj. Nu s-a procedat la un dialog între preşedintele Consiliului judeţean şi primarul Clujului. S-a ajuns la trista situaţie în care bugetul actual al primăriei nu poate satisface nici minimele acţiuni privind subvenţionarea transportului elevilor şi studenţilor în municipiu şi nici reparaţiile de urgenţă care se impun la şcoli, grădiniţe şi unităţi sanitare.

În ce priveşte aplicarea Legii administraţiei publice locale, apreciem că atâta timp cât nu s-a legiferat denumirea acestor localităţi, străzi, atât timp cât nu s-au publicat în Monitorul Oficial noile denumiri ale oraşelor şi străzilor, când nu s-au creat condiţiile pentru ca oamenii să-şi poată schimba actele de identitate, pentru că ei aparţin unor localităţi cu altă denumire, nu se poate aplica această Lege a administraţiei publice locale. Şi aşa cum este şi interpelarea de aseară, repet şi astăzi, este nevoie de amânarea aplicării acestei Legi a administraţiei publice locale şi soluţionarea aspectelor legale privind denumirea localităţilor, a străzilor şi refacerea documentelor de identitate personală.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Baciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onoraţi colegi,

În zilele de 18, 19 mai, săptămâna trecută, după cum ştiţi şi dumneavoastră, a avut loc Convenţia naţională extraordinară a Partidului Democrat, eveniment foarte important pentru viaţa politică actuală a României şi, în consecinţă, aşteptat cu nerăbdare de opinia publică, de partidele politice şi, fără îndoială, de mass-media. Mass-media româneşti reflectă pe larg – şi zilele trecute a reflectat şi azi în continuare – desfăşurarea lucrărilor, abordează în mod firesc din unghiuri foarte diverse convenţia şi rezultatele ei, iar reacţiile, din cele mai diferite medii sociale şi zone geografice ale ţării, nu au întârziat să apară.

De aceea, declaraţia mea nu se vrea şi nici nu poate fi o relatare detaliată a lucrărilor convenţiei şi nici un răspuns laborios la eventuale reacţii pe care nu le agreez. Vreau să subliniez doar câteva consecinţe în plan politic general ale Convenţiei naţionale extraordinare a Partidului Democrat şi eventual să încerc a desprinde câteva învăţăminte cu valoare mai generală din acest eveniment politic remarcabil. Înainte de toate, Convenţia a infirmat radical două zvonuri care circulau de mai multă vreme şi care se amplificaseră foarte mult în zilele premergătoare ei.

Întâi, diferiţi binevoitori, luându-şi aere de profeţi, vedeau ca sigură ruperea gravă a Partidului Democrat şi, în consecinţă, dispariţia lui de pe scena politică, evident.

Doi, "aceeaşi profeţi" evident, la care se adăugau şi alţii erau convinşi şi încercau să convingă şi pe alţii că dezbaterile vor lua o turnură dramatică, conflictele între adepţii celor trei candidaţi la preşedinţia partidului se vor manifesta deschis, se vor arunca invective şi acuzaţii, se vor face dezvăluiri grave despre unul şi altul, pentru ca, în final, să asistăm la prăbuşirea PD-ului. Spre marea dezamăgire a tuturor acestor "profeţi", nimic din toate acestea nu s-a confirmat.

Convenţia s-a desfăşurat într-o atmosferă civilizată, specifică evenimentelor politice de acest tip din Europa de azi. S-au confruntat în mod firesc poziţii, idei, principii, propuneri, argumente şi, bineînţeles, candidaţi. S-au confruntat cele trei moţiuni şi a câştigat cea care a fost apreciată de majoritatea delegaţilor ca fiind cea mai coerentă cu social-democraţia modernă şi cu nevoia de a relansa şi întări Partidul Democrat. Deci, nici vorbă de să corespundă aşteptărilor celor care ne vedeau deja dispăruţi, aşa încât parafrazând pe cineva, mai, în sfârşit, cu câţiva ani în urmă, îmi cer scuze faţă de cei care aşteptau ca noi să murim, îmi cer scuze că rămânem în viaţă şi avem de gând să rămânem aşa şi chiar să ne întărim.

Convenţia Partidului Democrat a dărâmat şi un tabu, între multe altele, care încă domină viaţa noastră politică, anume Partidul Democrat a arătat că scaunul de preşedinte al unui partid poate fi ocupat de altcineva, nu numai în situaţia în care el este liber prin decesul preşedintelui sau prin vacantarea lui din motive de vârstă, ci şi în situaţia absolut normală, după părerea noastră, a competiţiei democratice atunci când un partid trebuie revigorat.

Cred că multe din partidele politice din România de azi ar avea de câştigat, analizând cu atenţie cazul şi soluţia noastră. Aşadar, studiaţi această posibilitate şi sigur, după cum vedeţi, vă ofer această experienţă a noastră de schimbare a unui preşedinte pe cale democratică, în mod gratuit.

Partidul Democrat oferă celor interesaţi încă o experienţă foarte utilă, instituţia moţiunii. La noi, cel care doreşte să devină preşedinte al partidului trebuie să depună o moţiune, adică un adevărat crez politic, alcătuit din marile direcţii şi principii ale familiei politice din care face parte şi ale doctrinei social-democrate, plus propunerile de adaptare a lor la condiţiile României.

Moţiunea este o instituţie foarte utilă, pentru că barează calea spre vârful partidului a impostorilor, veleitarilor şi semidocţilor. Şi, în al doilea rând, ea devine, odată adoptată, un sistem de referinţă doctrinar clar şi stabil, la care se raportează acţiunile politice de orice fel ale partidului. Noi nu alegem în funcţia de preşedinte al partidului numai omul ca individ, ci şi pe autorul moţiunii pe care îl obligăm apoi să o respecte.

Convenţia Partidului Democrat a adoptat importante schimbări şi în statutul partidului, schimbări al căror spirit general se centrează pe democratizarea deciziilor şi pe o legătură permanentă cu organizaţiile din teritoriu şi cu cetăţenii.

În sfârşit, Convenţia a definit clar locul Partidului Democrat în spectrul politic. Este vorba de stânga acestui spectru, acolo unde se află toate partidele social-democrate din Europa civilizată.

În Parlament vom aparţine în continuare, în mod ferm, opoziţiei democrate, în sensul cel mai propriu al cuvântului.

Noul preşedinte al Partidului Democrat, domnul Traian Băsescu, a spus că ţinta Partidului Democrat pentru anul 2004 este procentajul de 15% din electorat. Dacă nu va fi atins acest obiectiv, atunci el se va gândi la demisie.

De aceea, cred că cei care-i fac fel de fel de şicanii – cu chioşcurile, câinii, salubritatea şi altele – ar fi bine să ţintească mai sus, adică să împiedice PD-ul ca în 2004 să obţină acel 25% şi atunci vor avea şi demisia domnului Băsescu. Numai că eu nu cred că cineva sau ceva va putea să împiedice PD-ul să atingă această ţintă, aşa cum nu s-a realizat nici dorinţa fierbinte a acelora care ne vedeau deja dispăruţi de pe scena politică.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc domnului deputat.

Vă rog să-mi permiteţi să prezint şi eu scurta mea declaraţie politică.

Între timp, sper să vină şi ceilalţi colegi care mai erau înscrişi, întrucât mai au timp până la 9,20.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă aflu aici pentru a clarifica o poziţie şi, pe această cale, pentru a da o replică necesară unui jurnalist care, într-un mod nu foarte elegant, a acuzat Partidul România Mare de ambiguitate faţă de revenirea fostului rege Mihai în România.

Aş dori, de la bun început, să înlătur ideea conform căreia poziţia partidului nostru a fost, în această privinţă, incoerentă şi, cu atât mai puţin, neconstructivă.

Partid de vocaţie republicană şi egalitară, aşadar partid prin excelenţă modern, Partidul România Mare respinge doctrinar orice privilegiu care are altă origine decât cea valorică. Şi, orice s-ar spune, prezenţa intermitentă a Regelui Mihai în fruntea României s-a datorat unei anacronice şi vetuste legi a sângelui. Iată un prim motiv pentru care poziţia PRM nu putea fi una incoerentă.

În al doilea rând, s-a contestat, pe bună dreptate, calitatea efectivă a fostului rege de conducător al României. Singurul lucru pe care Mihai I l-a condus, lăsându-se, de altfel, manipulat, a fost o conspiraţie – conspiraţia de la 23 august. Chiar dacă necesitatea istorică a acestui act poate fi discutată, nu este mai puţin adevărat că el rămâne unul dintre momentele istoriei noastre de care ar trebui să ne ruşinăm. Iată un al doilea motiv pentru care poziţia noastră nu poate fi suspectată de ambiguitate. Pentru că, domnilor colegi, un conducător nu poate fi conducător doar pe hârtie. El trebuie să se arate demn de acest titlu şi în fapt. Şi este o nedreptate istorică pe care o înfăptuim, oferindu-i onoruri Regelui Mihai, în timp ce Mareşalului Antonescu, victima acestuia, i-a fost oferit un pluton de execuţie.

Nu putem fi acuzaţi de ambiguitate şi pentru că noi înţelegem România de astăzi ca avându-şi momentul întemeietor în jertfa din decembrie 1989. Atunci ne-am găsit adevăratul drum. Şi, dacă am nega acest lucru, am nega renaşterea dureroasă a României, acceptând, precum alţii, o reconciliere neautentică dictată de obscure motive politicianiste.

Totuşi, nu trebuie să fim înţeleşi greşit. Nu respingem ideea unei reconcilieri istorice atât timp cât aceasta îşi păstrează caracterul simbolic şi efectiv istoric.

În condiţiile în care România trece printr-o criză profundă, în condiţiile în care mii de familii nu-şi permit o casă dintre cele mai modeste, considerăm excesiv, nedrept şi parcă sfidător gestul Guvernului de a ceda fostului rege nu unul, ci două palate. Deşi valoarea acestora nu este poate exorbitantă, deşi întreţinerea unui personal la dispoziţia fostului rege nu este foarte, foarte costisitoare, acestea rămân totuşi un efort bugetar substanţial. Asta, în timp ce acelaşi buget nu găseşte resurse pentru despăgubirea unor oameni înşelaţi prin chiar implicarea instituţiilor statului.

Aceasta este, aşadar, poziţia noastră, deloc ambiguă, deloc echivocă.

Credem că Guvernul a acţionat pripit şi imatur transformând o reconciliere istorică, poate necesară, într-un gest politic oportunist şi, prin asta, lipsit de relevanţă.

Vă mulţumesc.

Mai aşteptăm să vină şi ceilalţi colegi înscrişi.

Are cuvântul domnul deputat Ionel Olteanu, de la PDSR.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ziua de 20 mai ’90, de la care, iată, s-au împlinit 11 ani, a rămas în conştiinţa publică a românilor ca un reper fundamental pentru manifestarea liberă a opţiunilor electorale pentru însăşi revenirea României la valorile Europei contemporane – democraţia pluralistă, statul de drept şi drepturile omului.

Oricare ar fi această perspectivă din care am privi un asemenea eveniment major, nu-i putem nicidecum ignora consecinţele reprezentate de elaborarea şi adoptarea Constituţiei din 1991, de crearea instituţiilor specifice statului de drept, de conturarea cadrului legislativ necesar unei economii de piaţă, cum nu putem să nu-i recunoaştem cauza primordial㠖 Revoluţia română din decembrie 1989.

Chiar dacă această zi a fost doar un început care avea să fie urmat de opţiuni diferite aproape după fiecare ciclu electoral, primele alegeri democratice şi corecte pe care le-a cunoscut România modernă au însemnat, în primul rând, opţiunea populară pentru democraţie. Nici euforia învingătorilor, nici amărăciunea învinşilor, ambele determinate de rezultatul scrutinului din 20 mai 1990, nu au reuşit, în final, să împiedice maturitatea acceptării şi de către unii şi de către ceilalţi a deciziei cetăţenilor.

Aceasta, pentru că un adevăr, pe cât de simplu, pe atât de axiomatic, ne-a arătat atunci tuturor, de-a lungul a câtorva cicluri electorale, că alegătorii au întotdeauna dreptate. Un adevăr etern uman şi universal valabil, o lecţie care ne îndeamnă la maturitate şi înţelepciune.

Stimaţi colegi,

După un parcurs de 11 ani de construcţie democratică, parcurs caracterizat în acelaşi timp de o tranziţie care pare să devină pentru prea mulţi dintre români interminabilă şi mai ales insuportabilă, sunt convins că am reuşit cel puţin să conştientizăm că alegerile reprezintă mijlocul necesar al exprimării voinţei populare, că democraţia veritabilă reprezintă echilibrul necesităţii şi al solidarităţii, al Puterii şi Opoziţiei.

După aceşti 11 ani, nu trebuie să fim doar mai bătrâni, ci, iată, mai înţelepţi, semnificaţie care decurge în mod indiscutabil din alegerile din 20 mai 1990.

Un asemenea moment nu este doar un moment aniversar, ci un motiv de reflecţie profundă pentru o Românie profundă.

O asemenea reflecţie, chiar dacă este determinată de un trecut căruia unii îi contemplă rănile insuficient cicatrizate, iar alţii îi admiră strălucirea succeselor insuficient consolidate, în nici un caz nu poate să facă abstracţie de un prezent pe cât de acut, pe atât de dramatic.

Angajată într-un proces de integrare europeană şi euro-atlantică, România a reuşit contraperformanţa de a se plasa printre ultimele ţări aspirante la un loc într-o viitoare familie europeană integrată.

După 11 ani de tranziţie, aproape jumătate din populaţia ţării se află sub nivelul de sărăcie admisibil, în timp ce aici, in Parlament, iată, energiile se pierd în lupte sterile de cabinet, iar absenţele nejustificate de la lucrările în plen şi de la cele ale comisiilor permanente par să devină un fenomen cronic, conturând aparenţa unei abdicări de la mandatul alegătorilor.

Fără să uităm că democraţia presupune o vigilenţă permanentă faţă de manifestările totalitarismului, ale intoleranţei, xenofobiei şi antisemitismului, nu trebuie să ignorăm că democraţia şi statul de drept se manifestă şi se apără în fiecare zi.

Iată, deci, o altă semnificaţie a alegerilor democratice din 20 mai ’90.

Avem, aşadar, datoria de a evita atât erorile altora, cât şi propriile noastre erori. Avem obligaţia de a corecta injustiţia, de a sancţiona abuzul şi, îndeosebi, de a asigura dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării, fără de care alegerile libere din 20 mai 1990 nu ar mai avea nici un sens. Aceasta pentru că, fără o dimensiune socială, concretă, democraţia nu poate fi o democraţie adevărată, ignorarea drepturilor sociale fundamentale fiind de natură să ameninţe egalitatea juridică şi politică a cetăţenilor şi însuşi fundamentul democraţiei.

De aceea, profund implicat şi responsabil în devenirea democratică a ţării după 1989, în destinul României viitoare, PDSR nu concepe progresul drepturilor civile şi politice fără asigurarea drepturilor economice-sociale minime, libertatea fără solidaritate, pentru că Partidul Democraţiei Sociale din România nu este doar un partid democrat, el este un partid social-democrat. De aceea, aşa cum a promis şi în campania electorală, PDSR este condamnat să reuşească pentru simplul motiv că mai rău nu se mai poate şi nu mai trebuie să fie posibil.

Raportându-ne la primele alegeri cu adevărat democratice din România contemporană, noi, cei din PDSR afirmăm cu convingere că reforma statului nu înseamnă nici mai mult stat, nici mai puţin stat, ci un stat mai bun pentru toţi cetăţenii, un stat responsabil în faţa acestora, stat de care avem atâta nevoie acum şi pentru realizarea căruia solicităm tuturor solidaritate pentru un destin mai bun pe care-l merităm cu toţii.

Iată, deci, a treia semnificaţie pentru noi a primelor alegeri democratice din 20 mai 1990.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Şi ultimul înscris la cuvânt – domnul deputat Puiu Haşotti.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Democraţia ne oferă privilegiul de a avea păreri diferite şi totodată contradictorii. Şi cele ce vor urma vor fi în contradicţie cu cele spuse de antevorbitorul meu.

Şi am să încep prin a spune că, într-adevăr, PDSR-ul a descoperit un nou tip de stat – "statul pe loc". După părerea mea, alegerile din 20 mai au fost un moment nefast pentru istoria României.

Au fost alegeri democratice? Au fost alegeri libere? Nu. Nu au fost nici democratice, nici libere, de vreme ce a fost fraudată alegerea la urne, dar mai puţin …

Domnul Ionel Olteanu (din sală):

Există percepţia internaţională în materie, stimate coleg!

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule deputat Olteanu, am rugămintea: la declaraţii politice nu există nici drept la replică şi, hai, să respectăm vorbitorii. Îi daţi replica săptămâna viitoare, sau în presă. Vă rog frumos!

Poftiţi.

Domnul Puiu Haşotti:

Am scris chestia asta înainte de a-i auzi excelentul discurs şi rog să nu fiu întrerupt, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Puiu Haşotti:

Aşadar, acele alegeri nu au fost nici libere, nici democratice, pentru că au fost manipulate şi urmările acelor alegeri din 20 mai se văd şi astăzi: este starea României, este starea în care ne aflăm; urmările şi ale acelor alegeri, mai corect spus.

Rezultatul a fost consecinţa confiscării acelei revolte populare, cum bine a spus cineva, acelei "loviluţii". A fost consecinţa unor manipulări grosolane, a unei televiziuni cvasibolşevice, a unor diversiuni, a speculării unor mentalităţi pe care le aveau cetăţenii României, dar şi a practicii unor mentalităţi care existau în rândul multor oameni politici.

Alegerile de la 20 mai au urmat celor două mineriade, au urmat devastării sediilor partidelor politice, au urmat urcării lui Corneliu Coposu în tab, care Corneliu Coposu a fost după aceea glorificat şi lăudat de toată suflarea românească. Alegerile de la 20 mai au fost pentru colegii de la UDMR consecinţa manipulărilor şi a evenimentelor groteşti care s-au petrecut pe 23 martie; finalul unui start ratat. Pentru că alegerile de la 20 mai au însemnat finalul startului ratat pe 22 decembrie, când s-a început cu manipularea populaţiei, prin care ţara era informată că sunt 65 de mii de morţi. Şi nu acesta este cel mai important lucru.

Alegerile de la 20 mai sunt în fond şi consecinţa faptului că Majestatea Sa Regele Mihai a fost întors din drum ca un delincvent. Astăzi, când, pe bună dreptate, este primit aşa cum se cuvine, ar fi trebuit s-o facem atunci. Şi starea României este care este şi urmare acestui lucru şi urmare a alegerilor de la 20 mai.

Domnul Ionel Olteanu (din sală):

Ale guvernării dumneavoastră, domnule deputat!

Domnul Puiu Haşotti:

În sfârşit, alegerile de la 20 mai au demonstrat victoria deplină a Securităţii asupra poporului român.

În încheiere, spun încă o dată că a fost un moment nefast. Şi vreau să vă spun tuturor că alegeri aşa-zis democratice şi aşa-zis libere au mai fost, dar ele au fost aparent democrate şi aparent libere, pentru că poporul a fost manipulat. Din zecile de exemple, vă voi da unul: poporul lui Israel, când a fost să aleagă, l-a ales pe tâlharul de Barabas în locul lui Isus.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Am înţeles.

Cu aceasta s-a încheiat prima parte a programului din ziua de astăzi.

La ora 10,00 vom relua şedinţa cu voturi finale.

Vă mulţumesc.