Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2001

  1. Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 16,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Radu Stroe şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor,

Vă rog să vă aşezaţi la locurile dumneavoastră şi să îmi permiteţi să declar deschisă şedinţa noastră de astăzi.

Din totalul celor 345 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 234, sunt absenţi 111, 85 dintre aceştia participând la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor în ultimul timp, care urmează să fie transmise comisiilor permanente:

1) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Funcţiei Publice, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 205/2000 privind conversia în acţiuni a creanţelor cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondurilor speciale şi Fondului Proprietăţii de Stat la unele societăţi comerciale, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect a fost sesizată în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar pentru avize Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

3) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2001 pentru modificarea art. 44 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect a fost sesizată în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, iar pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

4) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2001 privind accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din turism, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru industrie şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

5) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2001 privind reglementarea rambursării ratelor scadente precum şi plata altor costuri aferente unor împrumuturi externe, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

6) Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 228/2000 privind protejarea monumentelor istorice, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

7) Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 266/2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

8) Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 123/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru sănătate; pentru aviz, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

9) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/1999 pentru modificarea art. 14 din Ordonanţa de urgenţă nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, respins de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrie şi servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

10) Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991 republicată, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, în vederea reexaminării, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

11) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 18 iunie 2001.

12) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 18 iunie 2001.

13) Proiectul de Lege privind completarea art. 2 din Decretul nr. 343/1970 pentru aderarea Republicii Socialiste România lla Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, adoptat de Senat în şedinţa din 24 mai 2001.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 18 iunie 2001.

14) Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, iniţiată de domnul deputat Nicu Cojocaru.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru sănătate; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 3 iulie 2001.

15) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2001 pentru modificarea art. 59 din Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, primit de la Guvern.

Cu acest proiect au fost sesizate: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 8 iunie 2001. În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.