Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Ioan Mihai Năstase şi Constantin Niţă, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Începem intervenţiile cu domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Bună dimineaţa!

Intervenţia mea de astăzi are un titlu cât se poate la modă "Sărăcia, singurul lucru care prosperă la români!"

Singurul lucru care are o dinamică foarte certă în ultimii 12 ani în România este sărăcia. Pe seama acestei sărăcii, instituţiile internaţionale de prestigiu se întrec în a întocmi tot felul de rapoarte şi a patrona simpozioane care se rezumă la a reflecta starea de fapt din România şi a emite tot felul de recomandări pentru oficialităţi.

Dimensiunea sărăciei în România a atins cote alarmante. În ultimii zece ani, numărul românilor săraci a crescut de 8 ori, rata sărăciei reprezentând 44% din populaţia ţării, în timp ce numai puţin de 17% din populaţie se zbate într-o sărăcie extremă. Mai săraci decât noi în Europa sunt doar albanezii, ruşii şi moldovenii de peste Prut. Grav este că această sărăcie se accentuează pe fondul raportării unor date statistice economice tot mai roz sau cel puţin dătătoare de mari speranţe. Cauzele înrăutăţirii vieţii românilor sunt reprezentate de starea de decădere a economiei, lipsa unor programe autentice pe planul protecţiei sociale, slaba activitate a organismelor locale care, deşi au la dispoziţie fonduri importante, au fost incapabile să rezolve problemele sociale ale populaţiei.

Preocuparea guvernanţilor pentru diminuarea până la eradicare a sărăciei în România constituie un act temerar. Rău este că în România s-a creat un fel de psihoză a sărăciei, iar toată lumea plânge de starea celor flămânzi. Combaterea sărăciei în această ţară nu se rezolvă prin adoptarea unor programe care să stimuleze nemunca, lenea. România este prea săracă pentru a-şi permite să dea bani de pomană persoanelor în putere de muncă, or, se încurajează legea venitului minim global nu atât pentru cei amărâţi şi fără putere de muncă, pentru aceştia din urmă statul având obligaţia să le asigure cu adevărat un trai decent. Nu aşa trebuie procedat şi în cazul celor ce trândăvesc. Ei trebuie obligaţi să muncească, nu apelând la metode adiministrative sau opresive, ci punând în aplicare programe de investiţii care să scoată satele din sărăcie, să ofere locuri de muncă pentru sutele de mii de oameni daţi afară din serviciu.

Desigur, nu este uşor să se rezolve în câteva luni sau într-un an ceea ce s-a stricat până acum. Ceea ce îmi permit să sugerez actualilor guvernanţi este să coboare cu picioarele pe pământ şi să nu-i mai amăgească pe cei nevoiaşi cu tot felul de acte caritabile. Astfel de acte au fost abandonate chiar şi de acele state care au experimentat tot felul de metode cu uz filantropic.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Nicolae Leonăchescu. Se pregăteşte doamna Mona Muscă.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

În ziua de 26 iulie 1969, în cătunul Slatina din oraşul Crasna, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi din Ucraina, a fost ucis, în mod bestial, poetul român Ilie Motrescu. Tatăl său fusese deportat de ocupanţii ruşi în Finlanda, în anul 1944, şi n-a mai ştiut nimeni de el. Bunicul său a fost împuşcat de aceiaşi ocupanţi la Crasna Putnei pentru că a protestat împotriva deportărilor.

Poetul şi scriitorul Ilie Motrescu a lucrat ca ziarist la "Zorile Bucovinei", urmărit îndeaproape de ideologul Mihai Brofman. Împotriva lui s-a închegat rapid frontul veneticilor: primarul din Crasna, Ilcenko, preşedintele colhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Janos, miliţianul din Crasna etc. Ilie Motrescu a fost ridicat de acasă, dus în pădure şi ucis în chinuri groaznice. Pentru că nu a murit imediat ce a fost împuşcat, veneticii l-au zdrobit cu patul armelor. Bătrânul pădurar care a văzut scena a fost omorât şi el la puţin timp. Cadavrul lui Ilie Motrescu a fost pus în portbagajul unei limuzine Gaz 21 Volga de culoare albă. Maşina s-a împotmolit şi un căruţaş i-a dat ajutorul solicitat de asasini ca să o scoată din noroi. În timpul acestor manevre, capacul portbagajului s-a desfăcut şi căruţaşul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Evident, în stilul ocupanţilor ruşi, căruţaşul a fost băgat la puşcărie. Acelaşi tratament a fost aplicat şi lui Ştefan Motrescu, profesor de fizică, fratele poetului asasinat.

Uciderea bestială a ziaristului Ilie Motrescu de către veneticii ruşi cutremură şi azi conştiinţele. Rudele mortului au încercat să afle adevărul aruncând o mare provocare aşa-zisei justiţii sovietice. Drept răspuns, autorităţile de ocupaţie au declanşat prigoana contra familiei. În stilul clasic al terorii, au organizat în aprilie 1970, în Crasna, o şedinţă de condamnare a naţionaliştilor români care se interesau de cazul Ilie Motrescu. Atunci, s-au găsit, chipurile, intelectuali care să acuze rudele ilustrului decedat că ştirbesc autoritatea ireproşabilă a organelor de stat, în loc să se ocupe de obţinerea unor rezultate bune în muncă. Lugubru scenariu! Dezgustător socialism de provenienţă rusă! Degradantă justiţie de ocupaţie!

O administraţie locală şi centrală asasină, coruptă până în măduva oaselor, a căutat să impună cu ajutorul armei un model politic sortit eşecului. O administraţie locală impusă oamenilor prin fraude electorale şi abuz de putere, care a operat în favoarea ocupanţilor străini, a reuşit să distrugă vieţi, să mintă şi să fure cu neruşinare, afirmând că o face spre binele poporului şi împreună cu acesta.

Când administraţia locală neglijează legile scrise şi nescrise ale bunelor relaţii dintre oameni, ale progresului general, devine imorală şi eşuează în abuzuri şi crime. În perspectiva timpului, martirajul la care a fost supus poetul român Ilie Motrescu reprezintă un semnal de alarmă pentru cei de astăzi.

Monştrii care operează încă şi la noi în administraţia publică locală nu s-au dezbărat de practicile lor de dinainte de 1989 şi chinuie încă populaţia. Oamenii necăjiţi bat degeaba la porţile unei justiţii incapabile să vadă adevărul. Poliţiştii şi membrii gărzilor financiare apără infractorii cu prioritate în loc să asigure domnia legii. Gheorghe Bercea, orb din Piteşti, este aruncat în stradă de un hoţ ordinar şi justiţia nu vede. Contes N.Ioan din Piteşti îşi cere în zadar banii depuşi la C.E.C. pentru că această instituţie nu mai este ce-a fost.

Ţăranii din Gliganu de Sus, comuna Rociu din judeţul Argeş sunt furaţi cu neobrăzare de administraţie. Islazul lor, pe care l-au plătit cândva cu bani grei, a fost arondat satului Şerbăneşti şi 40 de hectare din el au fost împărţite la salariaţi ai primăriei. Ştergerea hotarelor pentru a-i deposeda pe oameni de dreptul lor este o tristă relicvă a politicii de ocupaţie rusă.

Unde începe abuzul şi crima? Acolo unde legea este călcată în picioare şi este interpretată după bunul plac. De aceea, rămân uimit de fariseismul celor care au apărat statul de drept sovietic şi al celor care se străduie să ne demonstreze nouă că apără statul de drept pe care-l construim.

Daţi-mi voie să constat că este o iluzie: administraţia locală apără aşa-zisul drept al celor aflaţi temporar la putere de a înăbuşi strigătele de durere şi protestele celor nedreptăţiţi. Cazul Ilie Motrescu ne arată unde se poate ajunge printr-un şir de abuzuri politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul doamna Mona Muscă. Se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

Doamna Mona Octavia Muscă:

Votul negativ dat rapoartelor de activitate pe anul 2000, rapoarte de activitate ale Societăţii Române de Radio şi Societăţii Române de Televiziune reprezintă un atentat asupra dreptului cetăţeanului la corecta şi libera informare.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt instituţii publice de media aflate sub control parlamentar. Ele trebuie să prezinte anual un raport de activitate în faţa Comisiilor de cultură ale celor două Camere. Acestea, la rândul lor, redactează un raport care este prezentat în plenul Camerelor reunite.

Rapoartele Societăţii Române de Radio şi Societăţii Române de Televiziune pe anul 2000 au fost superioare la toţi indicatorii, atât financiari, cât şi editoriali, celor din anii precedenţi. Din punct de vedere financiar, Societatea Română de Radio a obţinut în anul 2000 un profit brut de 59,5 miliarde lei, faţă de numai 3,3 miliarde lei în anul 1999. Este cel mai mare profit din cei 11 ani de tranziţie. Societatea Română de Radio a realizat în anul 2000 investiţii şi lucrări de modernizare în valoare de 81,7 miliarde lei, faţă de circa 28 miliarde lei, în anul 1999. Anul 2000 a fost pentru Televiziune primul an în care nu s-au înregistrat datorii. În anul 2000, veniturile realizate de televiziunea publică au crescut cu 77% faţă de anul precedent, iar profitul a fost de 295 de miliarde lei.

La nivelul credibilităţii, toate sondajele de opinie indică faptul că postul public de radio se situează pe locul trei, după biserică şi armată.

De asemenea, un sondaj IMAS demonstrează că emisiunea de ştiri a TVR a câştigat la indicatorul credibilitate competiţia cu posturile private, coeficientul de încredere fiind 33%.

În privinţa obiectivităţii şi imparţialităţii, raportul SRR a fost însoţit de o mapă cu scrisori de mulţumire pentru obiectivitatea şi imparţialitatea instituţiei, semnate de toţi liderii partidelor politice, inclusiv de preşedintele P.D.S.R., la vremea respectivă, Ion Iliescu.

În privinţa televiziunii publice, toate monitorizările indică un echilibru corect între apariţiile pe post ale partidelor din arcul guvernamental şi cele ale opoziţiei. Calitatea de serviciu public al TVR este demonstrată de faptul că în anul 2000 programele educaţionale şi culturale au avut o pondere cu 70% mai mare decât cea existentă în structura postului public italian şi cu 60% mai mare decât cea a televiziunii publice din Franţa.

În pofida acestor evidenţe, în condiţiile în care scandalizaţi şi de impunerea procedurii de vot secret pentru ascunderea responsabilităţii personale, parlamentarii Partidul Naţional Liberal şi P.D. au părăsit sala, reprzentanţii P.D.S.R., P.R.M. şi U.D.M.R. au votat împotriva rapoartelor celor două instituţii. S-a ajuns astfel ca în cel mai bun an din istoria postdecembristă a posturilor publice de radio şi televiziune, în contradicţie flagrantă cu interesele cetăţenilor români care plasează aceste instituţii în topul încrederii, parlamentarii P.D.S.R., P.R.M. şi U.D.M.R. să dea în premieră un vot negativ rapoartelor de activitate a celor două instituţii.

Reamintim doar faptul că după preluarea puterii în 1996, vechea majoritate a avut înţelepciunea de a lăsa consiliile de administraţie ale SRR şi SRTV să-şi ducă la capăt mandatele. Procedura şi rezultatul votului din Comisiile de cultură, respingerea cu nervozitate a oricăror argumente şi cecitatea parlamentarilor P.D.S.R., P.R.M. şi U.D.M.R. în faţa unor probe limpezi ca lumina zilei demonstrează acumularea unor frustrări politice şi personale.

Având în vedere că nici unul din parametrii acestor rapoarte nu justifică un vot negativ, concluzia e dorinţa de subordonare politică a celor două instituţii publice de media şi de mobilizare a viitoarelor consilii de administraţie privind un management performant. Va fi suficient din punctul domniilor lor de vedere să fie de partea puterii. Această mineriadă parlamentară face parte dintr-un program mai larg de confiscare a unor instituţii publice. Să nu uităm că nu de mult, actualul Guvern a emis o ordonanţă de urgenţă prin care se prevedea acordarea licenţelor de emisie pentru posturile de radio şi televiziune, acordarea acestora să treacă în atribuţiile unui minister controlat politic, de la CNA unde se află în prezent. Doar intervenţia energică a P.N.L. a dus la retragerea acelei hotărâri de Guvern.

Aceeaşi majoritate parlamentară a respins şi raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului neştiind însă că această respingere nu duce automat la dizolvarea consiliului şi, printr-o altă hotărâre de Guvern, a confiscat Agenţia Naţională de Ştiri ROMPRES care în acest moment este în subordinea Ministerului Informaţiilor Publice.

P.N.L. protestează energic în faţa acestor tentative de impunere a unui control politic total asupra mass-media publice prin care drepturi fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul cetăţenilor de a fi corect informaţi, devin nişte formule fără acoperire în realitate.

Partidul Naţional Liberal nu poate să rămână indiferent la acţiunile puterii P.D.S.R.-P.R.M.-U.D.M.R. prin care se încalcă regulile de bază ale democraţiei şi, de aceea, anunţă pe această cale că va duce aceste abuzuri la cunoştinţa tuturor forurilor şi organizaţiilor internaţionale preocupate de felul în care se respectă libertatea de expresie în diversele ţări ale lumii.

Mulţumesc frumos.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Damian Brudaşca. Urmează după aceea domnul Napoleon Pop.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să vă aduc la cunoştinţă un fapt mai puţin obişnuit, neîntâlnit în statele în care există democraţie autentică şi în care parlamentele sunt instituţii cu adevărat respectate. Este vorba despre atitudinea greu de calificat a reprezentanţilor actualului Executiv faţă de întrebările şi interpelările adresate de deputaţi unor miniştri. Pretutindeni, acestea sunt analizate cu maximă responsabilitate şi nu o dată rspunsurile date constituie chiar soluţii concrete la problemele semnalate de parlamentari. Dar ce e valabil în altă parte, la Bucureşti este bagatelizat până la caricatură.

Pentru miniştrii Cabinetului Năstase, întrebările şi interpelările parlamentarilor sunt o chestiune minoră, fără nici un fel de importanţă, fără obligaţie sau angajament din partea acestora.

Vorbesc din experienţă personală. ca deputat al P.R.M., partid de opoziţie, am considerat că este obligaţia mea să aduc la cunoştinţa Executivului unele aspecte critice ale activităţii economico-sociale din judeţul Cluj, abuzuri şi ilegalităţi săvârşite de unii funcţionari publici, inclusiv reprezentanţi ai P.D.S.R.-ului, dar cu prioritate cerinţe imperioase ale cetăţenilor. Am crezut că în felul acesta pot ajuta Executivul să-şi îndeplinească mandatul asumat dar mai ales să rezolve problemele urgente ridicate de cetăţeni.

Trebuie să mărturisesc însă că m-am înşelat foarte tare. Pentru actualul Executiv, aceste căi de acţiune parlamentară nu reprezintă mare lucru. Aş putea spune că ele sunt percepute doar ca o corvoadă anostă şi de aici abordarea şocantă de care se bucură. Cele mai multe dintre problemele ridicate primesc un răspuns, numai că de cele mai multe ori acestea sunt eludate cu intenţie, problemele reale, răspunsurile sunt vagi, n-au legătură cu cazul expus sau sunt redactate într-un de-a dreptul stupefiant neolimbaj de lemn. Pînă acum, performanţa absolută în materie înregistrează răspunsurile primite de la APAPS. Mi se oferă de regulă cifre, argumente pioniereşti şi aşa mai departe pe multe pagini dar la nici unul dintre cazurile semnalate nu s-au dat soluţiile pe care le-am aşteptat eu şi pe care le aşteaptă şi cetăţenii în cauză.

În aceeaşi notă sunt răspunsurile primite de la Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Clulturii şi Cultelor, Ministerul Sănătăţii şi Familiei; răspunsurile redactate de Ministerul Finanţelor sunt de o inutilitate ce frizează ridicolul, ca să nu mai amintesc că nu odată sunt pasate altor ministere pentru rezolvare.

Sunt şi cazuri destul de numeroase când apelurile adresate Ministerului Industriilor şi Resurselor sau Ministerului Transporturilor rămân, contrar legii, fără absolut nici un răspuns. Nici chiar primul-ministru nu tratează diferit problemele ce-i sunt semnalate. Astfel, pentru exemplificare, precizez că la o problemă ridicată la începutul lunii ianuarie referitoare la asigurarea de fonduri pentru finalizarea procesului de electrificare în unele din localităţile judeţului Cluj, mi s-a răspuns abia la 22 mai, anul curent, dar nu de către primul-ministru. semnatarul răspunsului este ministrul de finanţe, care în loc de soluţie îmi recomandă să mă adresez ministrului industriei şi resurselor. Cu alte cuvinte, nu ştie stânga ce face dreapta în Guvernul Adrian Năstase.

După patru luni, în Guvernul Năstase, răspunderea concretă este pur şi simplu pasată de la un minister la altul, în scopul clar de a nu se rezolva problemele semnalate. De altfel, trebuie să precizez că absolut nici unul dintre cazurile în care am cerut intervenţia Executivului nu a fost rezolvat până acum. De şase luni de zile, Guvernul Năstase consideră sistematic intervenţiile parlamentare făcute cu bună credinţă în scopul sprijinirii Executivului pentru a-şi aplica programul de guvernare, ca fiind inutile şi ca nemeritând atenţia sa.

Pot trage concluzia că premierul Adrian Năstase dă semnalul neechivoc, fie că nu are nevoie de sprijinul celorlalte partide politice, fie că cu premeditare urmăreşte excluderea lor din viaţa socială, politică şi economică a ţării. Deşi P.D.S.R. se declară în vorbe ataşat valorilor democraţiei şi pluripartidismului, deputaţii partidelor de opoziţie îşi văd astfel inutile eforturile. În schimb, se văd puşi în situaţia de a stârni furia puterii şi de a-şi atrage răzbunarea ei. Un caz concret este cel al subsemnatului, sancţionat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, dominat de P.D.S.R., poate pentru îndrăzneala de a semnala de la această tribună, nu o dată, aspecte critice din activitatea puterii.

Mai concret, deşi am primit invitaţia unui senator al Statelor Unite ale Americii, mi s-a refuzat aprobarea unei deplasări la Washington. E o răzbunare care nu face de loc cinste celor ce au pus-o în operă. Mă întreb ce mai urmează. Oricum, anunţ pe această cale că, cu orice prilej, voi face cunoscut tratamentul aplicat de putere deputaţilor opoziţiei. Aceasta, spre a preîntâmpina, dacă nu cumva deja este prea târziu, ca de aici să se treacă hotărât la o nouă dictatură prin nimic deosebită de cea de dinainte de 1989.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop. Se pregăteşte domnul Vlad Gabriel.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Asistăm, mai mult decât oricând, la un fenomen pervers prin care cetăţeanul şi statul se fură reciproc în loc să fie parteneri pentru un ideal comun: creşterea nivelului de trai ca bază a progresului naţional. Am ajuns aici ca urmare a inconsistenţei politicii economice, practică constantă a ultimului deceniu, şi sărăciei tot mai generalizate.

Dacă pe un plan general ne putem exprima de această manieră, mai mult sau mai puţin metaforică, din punct de vedere practic suntem confruntaţi cu un exces de impozitare din partea statului, încercări de eschivare a contribuabilului faţă de acest exces şi mai ales comportament abuziv din partea amândurora în execuţia obligaţiilor fiscale: evaziune şi control.

Totuşi, dincolo de dimensiunile îngrijorătoare ale economiei subterane şi ale evaziunii fiscale, există contribuabili, care cu toate excesele şi abuzurile care-i înconjoară, îşi îndeplinesc datoria de a-şi plăti la timp toate taxele şi impozitele, înţelegând că statul nu poate funcţiona şi, implicit, proteja pe cetăţeni fără a da curs acestei îndatoriri.

Vă vorbesc în numele acestor contribuabili corecţi care, înţelegându-şi datoria, s-au unit recent într-o asociaţie pentru a proteja şi susţine în egală măsură interesele cetăţeanului şi ale statului în domeniul fiscalităţii.

Numai echilibrul şi neutralitatea fiscalităţii promovată de stat poate conduce la parteneriatul necesar între contribuabili şi autoritate, astfel încât primul să-şi onoreze obligaţiile fiscale ca o îndatorire de onoare, în interesul tuturor şi, evident, al lor, iar al doilea, să întoarcă banii colectaţi în servicii de educaţie, cultură, sănătate, justiţie, ordine şi apărare naţională, cât mai multe, de calitate şi accesibile tuturor cetăţenilor fără nici o restricţie.

Contribuabilii corecţi înţeleg că datoria de a-ţi plăti taxele şi impozitele trebuie să fie asumată corect şi onest din ce în ce de cât mai mulţi, iar ca acest lucru să se întâmple, statul, pe lângă eficienţa menţionată, trebuie să dea dovadă că nu abuzează în ceea ce priveşte nici povara fiscalităţii şi nici colectarea selectivă a taxelor şi impozitelor.

Atitudinea statului de a impune taxe şi impozite cât mai mari, care să fie plătite numai de cine doreşte, trebuie să înceteze.

Asociaţia plătitorilor de taxe şi impozite din România îşi propune să restabilească un parteneriat între contribuabil şi stat bazat pe respect, încredere şi sprijin reciproc, nelăsând nici un loc exceselor şi abuzurilor de orice natură şi din orice parte.

Protejând interesele contribuabililor, asociaţia amintită înţelege să sprijine şi efortul statului în colectarea corectă şi la timp a taxelor şi impozitelor de la toţi plătitorii, întrucât numai prin asumarea îndatoririlor reciproce din cadrul unui sistem fiscal, acesta devine funcţionabil şi-şi poate atinge obiectivele pe termen mediu şi lung: creşterea reală a bazei de impozitare; restructurarea şi reducerea fiscalităţii; creşterea interesului pentru economisire, capitalizare şi investiţii; aplecarea spre muncă, creşterea productivităţii muncii şi competitivităţii ofertei naţionale de produse şi servicii; transparenţa şi eficienţa veniturilor şi cheltuielilor administraţiei publice locale şi centrale; asigurarea unei creşteri economice durabile, principalul sens al colectării taxelor şi impozitelor.

În acest context, sunt aşteptate cu interes propunerile Guvernului privind restructurarea sistemului fiscal pentru anul 2002 anunţat recent de primul-ministru Adrian Năstase, precum şi proiectul de buget pe anul 2002, propus a se dezbate în toamna acestui an.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Vlad Gabriel Hogea. Se pregăteşte domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi îmbracă forma unei scrisori deschise adresate domnilor miniştri Rodica Stănoiu şi Octav Cosmâncă.

Domnilor miniştri,

Destulă vreme am crezut şi noi ca orice oameni naivi şi de bună credinţă că legea fundamentală a României a fost scrisă pentru a fi respectată. Gravitatea încălcării ei de către unii oameni care aparţin puterii jurisdicţionale, respectiv aparatului administraţiei publice locale, ne demonstrează că ne-am înşelat.

Duminică, 17 iunie, vor avea loc alegeri privind funcţia de primar al oraşului Târgu Frumos din judeţul Iaşi. În dispreţ total faţă de lege şi moralitate, Judecătoria Paşcani a respins marţi, 5 iunie, toate candidaturile adversarilor reprezentantului pedeserist.

Partidul România Mare, Alianţa pentru România, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat s-au văzut în situaţia de a admira de pe margine o cursă electorală în care mai concura un singur competitor, cel aparţinând partidului de guvernământ. Motivaţia invocată în cazul P.R.M. nu are o bază legală întrucât incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public şi cea de primar intervine numai după validarea mandatului, potrivit art.62 lit.a) coroborat cu art.30 pct.2 din Legea administraţiei publice locale.

Şi, atunci, cum rămâne cu textul constituţional de la art.123 care consacră două principii nesocotite de P.D.S.R.? Unu - justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi, doi, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Pentru ca marşul P.D.S.R. către victoria autocraţiei asupra democraţiei să fie triumfal, a fost nevoie de încălcarea art.8 pct.1 din Legea fundamentală: "Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei consituţionale."

Şi când stăteau cetăţenii judeţului Iaşi mai liniştiţi că drepturile lor sunt consacrate şi apărate prin Constituţie, vine şi Ordinul premierului Adrian Năstase către prefectul Corneliu Rusubanu, să se implice în campania electorală de la Târgu-Frumos pentru a asigura victoria candidatului P.D.S.R. Or, noi ştiam că, potrivit art.122 pct.2 din aceeaşi Constituţie încălcată, "prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale".

Nici vorbă, deci, de prigonirea adversarilor politici sau de presiuni asupra instanţelor judecătoreşti. Dar P.D.S.R., pe care cu onoare îl reprezentaţi şi dumneavoastră, domnilor miniştri, e mai preocupat de alianţa cu extremiştii maghiari şi de pedepsirea generalilor patrioţi decât de respectarea legilor României. A fost nevoie de nişte magistraţi imparţiali de la Tribunalul Iaşi care au casat în ultimul moment hotărârea aberantă a Judecătoriei Paşcani pentru ca dreptatea să fie reinstaurată. Dar oare pentru câtă vreme?

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul Mircea Ifrim.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul lunii mai 2001, preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a vizitat judeţele Covasna şi Harghita pentru a cunoaşte mai bine problemele celor două judeţe, pentru a se întâlni cu acei oameni care, la alegerile prezidenţiale, şi-au dat votul lor pentru a-l întări pe fostul preşedinte al P.D.S.R.-ului în demnitatea cea mai înaltă a ţării. Eu nu am putut să fiu prezent la primirea oficială a primului demnitar al ţării în judeţul Harghita datorită lucrărilor Parlamentului.

Însă, spre stupoarea mea, preşedintele ţării, cu ocazia acestei vizite, a vorbit despre limitarea terenurilor retrocedabile composesoratelor care, după părerea domniei sale, nu ar reprezenta o formă de proprietate.

Pentru a fi mai punctual aş cita declaraţia domniei sale, apărută în ziua de 30 mai 2001 pe paginile revistei "Adevărul Harghitei": "Composesoratele nu erau o formă de proprietate. Pădurile erau în proprietate de stat, proprietatea Coroanei. Ele au fost date în folosinţă, nu în posesia unor comunităţi. De aceea s-au născut confuzii, de aceea Legea Lupu comportă anumite precizări, pentru a elimina abordarea deformată şi periculoasă pentru soarta unei avuţii naţionale, foarte importante şi pentru exploatarea raţională a acestuia".

Eu înţeleg că preşedintele ţării nu ne iubeşte şi nu vrea ca Legea domnului Lupu să fie aplicată în secuime, însă domnia sa nu are dreptul să-şi bată joc de interesele poporului român şi a naţionalităţilor conlocuitoare din mediul rural, în special a celor care locuiesc în zonele de deal şi de munte.

Cunoaşterea datelor istorice nu este obligatorie pentru un preşedinte, dar dacă face declaraţii referitoare la trecut, atunci ar trebui să citească şi istoria maselor de rând, nu numai istoria tagmei jefuitorilor.

Pentru a veni în ajutorul lărgirii cunoştinţelor domniei sale trebuie să vă înştiinţez că dreptul de proprietate a obştilor de moşneni şi răzeşi a fost stabilit în scris cu peste 600 de ani în urmă, fiind reînonit periodic prin hrisoave, ofisuri domneşti, deciziuni şi sentinţe civile.

Nici unul dintre domnitorii autohtoni sau fanarioţi nu au fărâmiţat aceste comunităţi, asigurându-le inalienabilitatea perpetuă, bunurile neputând fi sustrase de la destinaţia lor, neputând fi înstrăinate. Stăpânirea în devălmăşie a proprietarilor s-a efectuat după aşezăminte, corp de reguli de sine stătătoare, privitoare la drepturi şi obligaţii, conţinând şi sancţiuni.

Continuitatea şi menţinerea proprietarilor obştilor s-au realizat printr-o permanentă evoluţie istorică, a fost un progres imens ale cărui beneficii nu trebuie să le pierdem nici măcar din vedere.

Composesoratele moderne din Transilvania s-au constituit, conform legislaţiei liberale din secolul al XIX-lea, mai concret, prin legile de delimitare a devălmăşiilor din anii 1836 şi 1848 şi a patentelor imperiale din 1853 – 1854, iar în anul 1871 prin Legea segregării lor.

Nici în vechiul regat, nici în Ardeal nu au fost contestate aceste forme de proprietate. Mai mult chiar, Constituţia din anul 1923 şi Legea nr. 21 din 1924 a consfinţit continuitatea personalităţii juridice a obştilor şi composesoratelor. Această formă de proprietate privată în România a fost desfiinţată de către puterea comunistă în vara şi toamna anului 1948.

Denaturarea datelor istorice nu contribuie la reconcilierea româno-maghiară şi afectează în special proprietarii de etnie română, care ar trebui să fie reîmproprietăriţi cu peste 1 milion de hectare, conform art. 26 a Legii Lupu, faţă de cele în jur de 200.000 de hectare a comunităţilor din judeţele Harghita şi Covasna, printre care mai sunt şi foarte mulţi români.

Eu cred că declaraţia domnului preşedinte a fost doar o scăpare necontrolată şi sper că P.D.S.R.-ul, ca partid social-democrat, să susţină interesele populaţiei de pe zonele de deal şi de munte, indiferent de etnie, care sunt interesate în aplicarea cât mai grabnică a Legii nr. 1 din 2000.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Mircea Ifrim, se pregăteşte domnul Marian Ionescu.

Domnul Mircea Ifrim:

Obiectul declaraţiei mele de astăzi este un eseu privind politicul, profesionalismul şi suficienţa.

Problema poluării este o problemă esenţială, gradul de poluare devenind tot mai ridicat şi punând în pericol sănătatea oamenilor pe tot globul şi, bineînţeles, la noi în ţară, cu atât mai mult.

În acest context, zona Baia Mare este o zonă cu risc înalt de poluare, în care cuprul, plumbul, stibiul, cianurile ating valori mult peste limitele admise, morbiditatea şi indicatorii de sănătate demonstrând acest fapt, cu atât mai mult în ultima perioadă de timp.

Timp de ani, înainte de ’89 şi după aceea, 10 ani după 1989, nu s-au luat măsuri reale pentru oprirea acestui pericol mare care afectează sănătatea populaţiei.

În acest context, Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor a sesizat Autoritatea Naţională a Mediului în urmă cu 3 luni, fără a primi până la ora actuală nici un răspuns.

La rândul ei, această comisie a fost sesizată de către comunitatea civilă din Baia Mare, există multiple fundaţii care se ocupă cu problema poluării mediului şi mai mult decât atât, de către forurile internaţionale, respectiv de către Organizaţia Mondială pentru ştiinţă, învăţământ şi cultură, UNESCO Paris.

Pornind de la aceste realităţi, comisia a demarat o acţiune, s-a deplasat la faţa locului, a făcut o evaluare ştiinţifică a factorilor de poluare, a fost însoţită de experţi în domeniu, de specialiştii Institutului de sănătate publică "Iuliu Haţegan", care au făcut dozări cu aparatură de înaltă specialitate, demarând această acţiune ştiinţifică, pe baza căreia urmează să se stabilească măsuri de retehnologizare, măsuri de depoluare a mediului.

Mai mult decât atât, acţiunea a fost corelată cu Congresul naţional, cu participare internaţională, de biologie celulară, iar la masa rotundă asupra acestor factori poluanţi şi a modului în care ei afectează celula, au fost personalităţi marcante ale comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Societatea civilă a apreciat acţiunea. Este în acelaşi timp trist, reacţia unor personalităţi cu funcţii publice, cu calitate de demnitari, atât ale puterii cât şi ale opoziţiei, care s-au simţit ofuscaţi de faptul că nu au fost invitaţi. Invitaţi pentru ce? Care le era specialitatea pentru a se implica între această acţiune strict profesională? Invitaţi, probabil, pentru a face declaraţii şi a aduna capital politic.

Cred că trebuie să reflectăm adânc care este balanţa între politic, profesionalism şi suficienţă. Comisiile permanente ale Parlamentului trebuie să fie foruri de specialitate, în care, dacă este posibil, să fie autorităţile în domeniu, care să facă o muncă, în primul rând pentru naţiunea română. Şi aşa cum face Partidul România Mare, opoziţia să fie constructivă, în sensul de a sprijini orice lucru care este bun pentru naţiune.

Eu fac un apel la toţi cei care au funcţii în această ţară, inclusiv la noi, parlamentarii, să reflectăm dacă este moral să adunăm capital politic pe seama sănătăţii, pe seama traiului oamenilor din această ţară. Ne-au ales aici ca să trăiască mai bine, nu ca să ne facem speculaţiile politice de partid.

Şi aş încheia intervenţia mea, rugând conducerea Camerei Deputaţilor, pe distinsul domn vicepreşedinte, ca aceste declaraţii ale noastre să aibă o rezonanţă şi să nu fie ca un Hyde Park, ci să fie realmente eficiente, să fie presa prezentă, să fie făcute publice, iar noi toţi să reflectăm la faptul că orice idee este un ajutor. Aristotel spunea: "Trebuie să fii foarte deştept ca să-ţi dai seama cât de prost eşti".

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu. Am rugămintea la colegii noştri să se concentreze în prezentare, să nu depăşim trei minute, ca să putem să ne încadrăm cu toţi cei înscrişi.

Pofitiţi, domnule Marian Ionescu. Se pregăteşte doamna Mihaela Ionescu.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule preşedinte,

V-aş ruga în primul rând să-mi aprobaţi să depăşesc, eu ştiu, cu aproximativ un minut, deoarece declaraţia mea politică poartă titulatura "Aspecte concrete privind privatizarea secolului" şi cred că acest aspect ne interesează pe toţi foarte mult, deoarece jaful care s-a făcut în economie privind privatizarea economiei româneşti de conducerea trecută, de alianţa trecută, se reflectă şi astăzi foarte intens deci în nivelul de trai.

Strategia actuală de privatizare a economiei româneşti constă, în mare măsură, în rezultatul concret al vânzării Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi, deoarece reprezintă întreprinderea cu cel mai mare capital social, de circa 6,387 miliarde lei, faţă de cele 81.297 miliarde lei, capital social total, repartizat în cele 8.472 de unităţi economice, ceea ce reprezintă circa 7,85% din patrimoniul economic naţional. Capitalul social înregistrat al SIDEX reprezintă însă numai circa 215 milioane dolari, în timp ce doar modernizările puse în funcţiune în ultimii 5 ani depăşesc 400 milioane dolari.

Importanţa deosebită a acestei întreprinderi este dată şi de aspectul social, deoarece în acest combinat lucrează peste 27.000 salariaţi iar producţia obţinută se utilizează, ca semifabricate şi finite, în producţia pe orizontală, în aproape 1.000 întreprinderi. Furnizori ai SIDEX-ului sunt ale 1.500 întreprinderi.

Din aceste informaţii totuşi sumare, rezultă foarte clar că vânzarea acestei întreprinderi reprezintă privatizarea secolului, motiv pentru care Partidul România Mare monitorizează şi urmăreşte responsabilizarea Guvernului, precum şi credibilitatea şi bonitatea societăţii cumpărătoare.

Strategia economică a Partidului România Mare se bazează pe privatizarea economiei, dar nu ca un scop în sine, ci ca un mijloc de redresare coerentă şi concretă a industriei.

Luând act de o serie de privatizări frauduloase realizate de vechea guvernare, suntem datori să atragem atenţia asupra corectitudinii şi importanţei deosebite privind privatizarea celei mai mari întreprinderi din România. Din datele publicate în străinătate şi în ţară, referitoare la grupul LNM Holding-ISPAT Internaţional, vă prezentăm câteva date de referinţă: o mică oţelărie în India, cu un potenţial de fabricaţie redus, s-a stabilit în Indonezia în anul 1970, din motive de natură financiară. Prima extindere a fost făcută prin cumpărarea oţelăriei din Trinidad-Tobago, dar din lipsă de personal calificat, precum şi managementului indian, compania a fost încredinţată unui grup de tehnicieni din Germania – Grupul Hamburger-Stahl Werke. Totuşi, profilul de fabricaţie reprezenta o puternică ameninţare în faţa unor pieţe ce cereau produse plate şi oţeluri de calitate. În iunie 1991, ISPAT-Internaţional cumpără cel mai nou şi mai modern complex de producere a oţelului din Mexic-Sicartsa – în care statul mexican investise peste 2 miliarde dolari. Valoarea de piaţă a complexului a fost stabilită de statul şi Parlamentul mexican la circa 500 milioane de dolari, din care ISPAT-Internaţional a achitat cash numai 50 milioane dolari – restul fiind datorii faţă de statul mexican, achitate în 5 ani de la preluare; tactică pe care doreşte să o implementeze şi în cazul cumpărării SIDEX, prin transformarea datoriilor acestei întreprinderi în acţiuni cu diferite procente, către Ministerul Finanţelor, Ministerul Industriei, care vor intra toate în preţul de vânzare.

După preluarea combinatului siderurgic mexican, ISPAT-Internaţional a vândut laminorul în China, pe o sumă ce a depăşit valoarea efectivă a depozitului achitat cash la cumpărarea combinatului. Se remarcă faptul că ISPAT-Internaţional nu a făcut investiţii în cei 10 ani de la preluarea combinatului mexican, iar politica de personal a fost impusă, în sensul diminuării continue.

Ultima achiziţie este combinatul din Kazahstan, cu probleme tehnice şi economice foarte mari.

Grupul de firme ISPAT-Internaţional şi-a stabilit cartierul general în Londra, dar contribuţia britanică în grupul de firme este aproape zero, motiv pentu care este cel puţin curioasă denumirea anglo-indiană.

Politica generală a grupului de afaceri poate fi astfel caracterizată: "cumpără portocale aproape stoarse, chiar dacă vânzătorul este convins că nu mai au suc, iar apoi, prin reorganizare, prin minim de cheltuieli şi mai ales minim de investiţii, le stoarce bine şi apoi obţine profit sau le abandonează", spre exemplu, uzina din Trinidad-Tobago.

În concluzie, politica grupului ISPAT-Internaţional este de maximă profitabilitate, dar nu prin investiţii directe, aşa cum declară, deoarece de la înfiinţare până în prezent, nu a construit nici o uzină siderurgică.

Compania ISPAT-Internaţional a anunţat că a înregistrat pierderi de 57 milioane dolari în urma exerciţiului financiar aferent primelor trei luni ale acestui an, iar vânzările companiei au fost cu circa 300 milioane dolari mai puţin decât în perioada similară a anului trecut.

În aceste condiţii, este necesar de accentuat o responsabilitate foarte mare a Guvernului României de a realiza o privatizare transparentă, nu pentru un grup de interese, aşa cum a procedat vechea guvernare în multe cazuri, ci pentru interesul naţional.

Deoarece această tranzacţie reprezintă privatizarea secolului, considerăm că este necesară, în afară de responsabilitatea Guvernului, şi aprobarea Parlamentului.

Atragem atenţia că strategia de privatizare şi documentele caietului de sarcini au fost elaborate de vechea guvernare, reflectând mentalitatea şi competenţa acesteia.

Întrebări:

1. Este adevărat că firma ofertantă nu este ISPAT-Internaţional – capital britanic-american, aşa cum se vehiculează în mass-media într-un proces clasic de intoxicare – ci LMN Holding N.V. înregistrată în Curaçao, Antilele Olandeze, Caraibe?

2. Este adevărat că scrisoarea de garanţie de circa 40 milioane dolari, solicitată prin caietul de sarcini potenţialilor ofertanţi, astfel încât să se poată asigura că, după efectuarea investigaţiilor, vor depune o ofertă (condiţie absolut originală care a îndepărtat alţi potenţiali ofertanţi), a fost în fapt înlocuită cu o scrisoare de garanţie tip "bid bond" care obligă la menţinerea ofertei depuse pe perioada negocierilor?

3. Care este motivaţia entuziasmului afişat constant de domnul ministru Ovidiu Muşetescu faţă de o ofertă de 17 milioane dolari pentru întregul pachet de acţiuni SIDEX?

Doamnelor şi domnilor,

Eu am mai adresat o interpelare domnului prim-ministru Adrian Năstase, săptămâna trecută, ieri trebuia să mi se dea răspunsul. Vă anunţ că din partea Autorităţii pentru Administrarea Participaţiunilor Statului a venit domnul ministru secretar de stat. Câteva întebări au fost: stadiul actual al tranzacţiei, cum se numeşte ofertantul, ce sumă a depus în garanţie, dacă este cunoscută situaţia economico-financiară, dacă se cunoaşte previzionarea sumei ce va fi plătită şi în concluzie mi-a spus că nu a putut să facă această lucrare şi mă roagă, deci, pentru încă o săptămână să-i dăm răgaz.

Faţă de această declaraţie şi interpelare aşteptăm răspunsuri prompte, clare şi dorim ca această privatizare să fie foarte transparentă şi coordonată de către Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna deputat Mihaela Ionescu, se pregăteşte domnul Vasile Moiş. Încercaţi să concentraţi puţin.

Doamna Mihaela Ionescu:

Pentru că suntem în luna iunie, lună care este cunoscută ca fiind sărbătoarea copiilor, intervenţia mea se numeşte "Atenţie la copii!".

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Copiii sunt viitorul ţării. Ei sunt bucuria şi speranţa părinţilor. Ei sunt oglinda în care se reflectă realizările noastre. Ei sunt mai nou, etalonul cu care suntem măsuraţi atunci când vrem să intrăm în organizaţiile europene. Nu numărul maşinilor de lux abia semnalate în cataloage, maşini care sfidează trecătorii oraşelor, nu vilele somptuoase ale noilor îmbogăţiţi, nici privatizările frauduloase de dragul privatizării dovedesc că am atins standardele europene.

Ne supărăm, reacţionăm atunci când o baroneasă ne vorbeşte despre copii instituţionalizaţi. Se vorbeşte mult despre copiii aceştia, precum se vorbeşte şi ici şi colo despre copii superdotaţi, pentru că ei sunt exemple, prima categorie, copiii instituţionalizaţi, de disfuncţionalitate a instituţiilor sau respectiv, cei superdotaţi, de atenţie deosebită a unor şcoli de artă sau a unor profesori eminenţi.

Nimeni nu vorbeşte despre ceilalţi copii, cei care sunt în pragul de a deveni copii ai străzii. Ei nu pot intra în categoria copiilor cu rezultate excepţionale, pentru că drumul le este barat de sărăcie.

Audienţele în cadrul birourilor parlamentare, vizitele în teritoriu, ne pun faţă în faţă cu tot mai multe cazuri de familii numeroase, ai căror susţinători au devenit şomeri, independent de voinţa lor.

Este vorba de famili cu 5-7 copii, care până în 1989 au locuit în apartamente de bloc repartizate de întreprinderi. Aceste familii au reuşit, în multe cazuri, să-şi cumpere apartamentele în perioada 1990 – 1995.

Pe aceşti oameni nu i-a întrebat nimeni atunci când s-a devalorizat dolarul sau s-a scumpit energia electrică, căldura, apa, taxele comunale. Aceşti oameni şi copiii lor abia dacă mai pot mânca dar nu pot, de circa 3 ani, să-şi mai achite datoriile. Nimănui nu-i pasă; s-au făcut promisiuni electorale de ştergere sau de uşurare a datoriilor. Rezultatul: tot mai mulţi sunt obligaţi să-şi vândă apartamentele, pentru că pot avea până la 50 de milioane lei datorii la întreţinere.

Dar copiii ce vină au? Ce vor face aceste familii cu copiii lor? Nu există altă soluţie decât instituţionalizarea lor sau scoaterea lor în stradă, la cerşit.

Am văzut la Iaşi, acum trei zile, o fetiţă provenită dintr-o familie de şomeri leşinând în public la un spectacol, pentru că nu mâncase de câteva zile. A fost dusă de urgenţă cu salvarea la spital, unde poate va primi o cană de lapte.

Posturile de televiziune ne arată, aproape zilnic, cazuri de maltratare a copiilor de către părinţii lor, exasperaţi că pruncii plâng de foame, cazuri de copii care mor de inaniţie şi anemie. Nu spectacolele festiviste cu ocazia Zilei copilului, ci măsuri ferme şi imediate pentru ajutorarea familiilor cu mulţi copii sunt necesare pentru a intra în Europa.

Este suficient să ne reamintim că în perioada de tranziţie de la starea de război la pace din 1945-1947 se oferea tuturor copiilor la şcoală sau grădiniţă un pahar de lapte şi o lingură de untură de peşte.

România traversează în prezent o nouă perioadă de tranziţie ce pare fără sfârşit, ce face absolut necesară luarea unor măsuri urgente care să evite periclitarea sănătăţii generaţiilor de mâine.

Dragi colegi, nu uitaţi: copiii sunt viitorul ţării.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Vasile Moiş, se pregăteşte doamna Smaranda Ionescu şi apoi mai avem un vorbitor şi încheiem prima parte.

Domnul Vasile Moiş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia politică a subsemnatului vizează Legea nr. 215/2001 şi mai ales aplicarea acesteia.

Pe parcursul elaborării Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, subsemnatul am ridicat numeroase obiecţii, atât în nume propriu, cât şi în numele Grupului parlamentar din care fac parte. Aceste obiecţii vizau probleme constituţionale, dar şi probleme de aplicare a legii.

Din nefericire, grupul parlamentar majoritar şi aliaţii săi din acel moment nu au ţinut cont de observaţiile, criticile şi amendamentele noastre, astfel că în final a ieşit o lege şchioapă.

Am făcut o ultimă tentativă de corijare a acestui act normativ, dar sesizarea grupului nostru adresată Curţii Constituţionale a fost respinsă şi legea promulgată cu mult tam tam, fiind prezentată ca o mare realizare democratică.

Din păcate, previziunile noastre sumbre s-au adeverit şi aplicarea în practică a acestui hibrid legislativ, născut prematur, ridică numeroase probleme insurmontabile, dintre care amintim:

1) Legea nr. 215/2001 a intrat în vigoare la data de 23 mai 2001, dată la care vechiul act normativ, Legea nr. 69/1991 a fost abrogată.

Guvernul susţine că prevederile art. 30 din lege, referitoare la incompatibilităţile consilierilor, primarilor şi viceprimarilor vor fi aplicate numai din anul 2004, cu toate că nu există nici un text legal în acest sens.

Guvernul nu putea să dea o astfel de interpretare, de a exclude cadrul legii, deoarece intrarea în vigoare a unor texte, la alte termene decât actul normativ în care sunt cuprinse, este de strictă interpretare şi trebuie să fie expres stipulată.

2) Prin interpretarea Guvernului se creează două categorii de consilieri, primari şi viceprimari, dintre cei desemnaţi la alegerile locale din anul 2000.

O categorie: primari şi viceprimari, dintre cei aleşi, care sunt validaţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 215/2001, cărora nu li se aplică prevederile referitoare la incompatibilităţi. Şi a doua categorie de consilieri: primari şi viceprimari, validaţi după intrarea în vigoare a legii, cărora li se aplică in extenso prevederile legale respective.

În acest fel se încalcă în mod grosolan prevederile art. 16, alin. 1 din Constituţie, care prevede că: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Iar alineatul 2: "Nimeni nu este mai presus de lege".

Prin intrarea şi prin interpretarea abuzivă a Legii nr. 215/2001 s-au creat două categorii de aleşi, cu toate că au acelaşi mandat, ceea ce evident nu este admisibil într-o ţară civilizată.

3) Pentru a-şi mulţumi clientela politică, Guvernul a comis o eroare gravă de interpretare a Legii nr. 215/2001 privind art. 60, care reglementează încetarea de drept a mandatului aleşilor locali.

Din oportunism, Guvernul nu este dispus să aplice prevederile acestui articol, apreciind că toate textele legale incidente, art. 30, 41, 47, 53, 57, 58, 60, 62, 103, 131, 132, 134, 137, 156 şi 157 vor intra în vigoare numai după anul 2004.

O astfel de interpretare nu este acceptabilă, ea se situează în afara cadrului legal. Acolo unde intervin incompatibilităţile prevăzute de lege, mandatul încetează de drept, iar dacă structurile administrative devin nefuncţionale, trebuie organizate alegeri locale.

Guvernul trebuia să prevadă efectele unui astfel de act normativ pe care l-a promovat şi susţinut cu vehemenţă, fără să accepte modificările propuse de noi, care ar fi dus la evitarea tuturor acestor consecinţe nedorite.

Considerăm că Guvernul are la dispoziţie două alternative: să aplice legea în spiritul şi litera ei, ori să o modifice pe căi legale.

Soluţia interpretării actului normativ după ureche sau după interesul clientelei politice este soluţia cea mai nefericită şi denotă că art. 16 din Constituţia României este doar un element de decor legislativ.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Smaranda Ionescu şi apoi ultimul vorbitor, domnul Ion Năstase.

Doamna Smaranda Ionescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

După 1989 România a hotărât să-şi schimbe destinul şi să-şi recapete statutul de ţară europeană.

Deşi timp de 11 ani s-au făcut eforturi pentru atingerea celor două obiective prioritare propuse: admiterea în NATO şi integrarea europeană, succesul se pare, însă, că este foarte departe.

Sprijinul unor altor ţări, declarat, dar mai puţin acordat în fapt, incapacitatea noastră prelungită de a nu putea atinge parametrii ceruţi de organismele internaţionale ne declasează sistematic, făcându-ne să coborâm de la prima categorie de negocieri pentru aderare la a doua, apoi probabil la a treia şi cine ştie ce poate va mai urma.

Ţări vecine cu noi: Polonia, Ungaria şi fosta Cehoslovacie ne-au luat-o cu mult înainte şi probabil că în foarte scurt timp vor face din nou parte cu drepturi depline din marea familie europeană.

Pentru România a existat un sistem ciudat de popularizare a situaţiei de după 1989: imagini cutremurătoare cu copii şi bătrâni abandonaţi, înfometaţi, bolnavi, prezentate permanent de către diverse posturi de televiziune şi ziare din Occident, emigranţi, infractori, prinşi şi readuşi în ţară cu cătuşele la mâini etc.

Deşi probabil că şi în alte ţări, care s-au eliberat ca şi noi de sistemul totalitar comunist, au existat situaţii asemănătoare, ele nu au fost mediatizate atât de puternic şi în acelaşi mod pe plan internaţional.

Deşi există pretutindeni în lume corupţie, droguri şi copii ai străzii, se pare că aceasta este doar problema actuală a României.

Cel mai recent impediment de continuare a negocierilor ţării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană este acum, după cum spune o baroneasă, situaţia nerezolvată a copiilor instituţionalizaţi şi a adopţiilor internaţionale care sunt de multe ori adevărate vânzări de carne vie, de pe urma cărora se câştigă foarte bine şi de care statul nu este străin.

Întrucât aceste afirmaţii au luat o deosebită amploare pe plan internaţional şi întrucât problema socială a copiilor instituţionalizaţi, mult ameliorată în ultimii ani, dar insuficient ca performanţă europeană, depăşeşte ca dimensiune şi responsabilitate domeniul Executivului, care, implicându-se mai mult sau mai puţin, în funcţie de culoarea politică şi de campania electorală, acţionează pe baza unor legi devenite necorespunzătoare, vă propun, domnule preşedinte, să supuneţi spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor crearea unei comisii parlamentare speciale de investigare a tuturor adopţiilor internaţionale făcute după 1989, precum şi a modului în care organismele guvernamentale, dar, mai ales, cele neguvernamentale, însărcinate cu protecţia copilului, şi-au desfăşurat activitatea în cei 11 ani de existenţă. În felul acesta, vom afla poate adevărul despre toate fundaţiile şi asociaţiile care au fost învestite să facă adopţii internaţionale, ce sume s-au încasat, cum s-au folosit şi pentru cine, ce evidenţă şi ce informaţii au acestea despre copiii români adoptaţi de către persoane diverse, din diverse ţări.

Rezultatele cercetărilor acestei comisii parlamentare să fie făcute publice, ca să poată fi analizate, atât de cei din ţară, cât şi de cei din străinătate, pentru clarificarea unei probleme sociale deosebit de dureroase pentru România, ţară cu certă vocaţie europeană, care nu mai trebuie, prea multă vreme, să rămână în majoritatea statisticilor, constant, pe ultimul loc. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi vă rog să depuneţi în scris la Biroul Permanent această solicitare.

Are cuvântul domnul Ioan Năstase.

Domnul Ioan Mihai Năstase:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Lipsa de respect faţă de lege este una din cele mai grave abateri pe care le poate comite un om politic sau un partid. Legea nr. 215/2001, cu inadvertenţele sale, generează, zi de zi, noi valenţe de conflicte sociale. Interpretarea eronată a art. 30 şi 152 din această lege de către primii chemaţi să vegheze la respectarea legii a bulversat activitatea consiliilor locale şi a primăriilor, în care elemente contradictorii generează, pe de o parte, tolerarea unor abuzuri, iar, pe de altă parte, victime şi o stare tensionată, care se repercutează negativ asupra administraţiei locale din diferite localităţi.

Mai alarmant este faptul că deşi eroarea este recunoscută atât de cei de la guvernare, respectiv, ministrul Dan Ioan Popescu, cât şi de primari ai unor mari municipii, Traian Băsescu, Gheorghe Funar ş.a., ultimul atrăgând repetat şi în mod documenentat atenţia asupra multiplelor complicaţii pe care o lege, recunoscută ca imperfectă şi neaplicabilă, continuă să fie şi mai mult denaturată şi să amplifice inventarea de alte excepţii, aberante, care întreţin şi exacerbează un lanţ al nelegiuirilor sau al unor intrigi refulate.

Ca urmare a celor de mai sus, considerăm că prim-ministrul Adrian Năstase este chemat în regim de urgenţă să intervină pentru stoparea erorilor ce se ivesc la Ministerul Administraţiei Publice, prin interpretarea eronată a Legii nr. 215/2001 şi să dispună măsuri disciplinare ce se impun. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Peste câteva minute, vom relua şedinţa de vot.