Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 9, 2001
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 9,09. Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari. |
||||
|
Stimaţi colegi, Deschidem şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, dând cuvântul domnului doctor Moraru Constantin Florentin, din partea Grupului PRM. |
|
||
|
Domnul Constantin Florentin Moraru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am luat cunoştinţă cu indignare de ameninţările pe care doamna Sabine Haberzach, reprezentanta Fundaţiei "Konrad Adenauer" în ţara noastră, le-a proferat la adresa Partidului România Mare. În mod concret, aceasta a afirmat că toate ambasadele ţărilor membre ale Uniunii Europene, precum şi fundaţiile acestora, ar fi rupt orice legătură cu Partidul România Mare şi că va avea ea grijă de acest partid şi pe viitor. Este de-a dreptul stupefiantă inconştienţa cu care o propagandistă măruntă, care pe site-ul de pe Internet figurează ca simplă secretară a fundaţiei respective, îşi permite să vorbească în numele tuturor celor 15 ţări ale Uniunii Europene, insultând cel mai mare partid de opoziţie al ţării care are reprezentanţi în toate structurile Europei. Nu este prima oară când această femeie abuzivă bate câmpii şi îşi atribuie o importanţă mai mare decât are, ea manifestând o atitudine la fel de condamnabilă şi cu prilejul seminarului cu tema "Tinerii români, speranţe pentru Europa", desfăşurat la Casa Armatei din Braşov în perioada 12-19 august 2001. Comportamentul doamnei Sabine Haberzach este de-a dreptul iresponsabil şi contravine flagrant chiar statutului fundaţiei pe care dânsa pretinde că o reprezintă, statut care impune acesteia să contribuie activ şi eficient la cea mai bună colaborare internaţională şi înţelegere între popoare. Până acum, din păcate, persoana respectivă nu a făcut altceva decât să încalce legile ospitalităţii româneşti, să pozeze în femeie comisar şi să se amestece cu brutalitate în viaţa politică a României. În ceea ce priveşte participarea domnului profesor universitar Radu Ciuceanu la simpozionul cu tema "Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă", organizat la Neptun în perioada 4-6 octombrie 2001 de CNSAS şi Fundaţia "Konrad Adenauer", atitudinea doamnei Sabine Haberzach a fost la fel de stupidă şi de provocatoare din mai multe motive. 1) Deputatul PRM Radu Ciuceanu a fost invitat telefonic de către cei doi şefi CNSAS, domnii Gheorghe Onişoru şi Constantin Buchet. 2) Este de-a dreptul imoral ca un om ca Radu Ciuceanu să fie denunţat ca extremist de către o secretară care habar n-are de istoria României, din moment ce el a zăcut în închisorile staliniste nu mai puţin de 15 ani, fiind condamnat apoi şi la doi ani de domiciliu forţat. 3) Nu ştim care sunt meritele ce o recomandă pe doamna Sabine Haberzach să se tot lupte cu totalitarismul pe la şuete ieftine şi inutile, dar profesorul Radu Ciuceanu este chiar directorul Institutului pentru studiul totalitarismului de pe lângă Academia Română, sub egida căruia a publicat lucrări şi studii fundamentale. Am aflat că doamna în cauză a fost adusă în România de aripa talibană a PNŢCD, mai exact de Dudu Ionescu, cel care, în calitate de ministru de Interne, a înnăbuşit în sânge protestele minerilor din februarie 1999 la Stoeneşti. De asemenea, ştim că ea întreţine relaţii privilegiate cu Alianţa Civică şi cu gruparea fundamentalistă şi antiromânească din CNSAS compusă din Andrei Pleşu, Mircea Dinescu şi Horia Patapievici. Nu ne mai trebuie alte dovezi pentru a înţelege cine o îndoctrinează şi cine are interes ca ea să întreţină un climat de vrajbă în societatea românească. În aceste condiţii, PRM solicită organelor statului declararea numitei Sabine Haberzach ca persona non grata şi expulzarea ei din România, aşa cum s-a procedat şi în cazul provocatoarei maghiare Eva Maria Barki. În acelaşi timp, formaţiunea noastră politică se va adresa domnului Helmut Kohl, preşedintele Uniunii Creştin Democrate din Germania, pentru a-l informa despre activitatea periculoasă pe care o desfăşoară în România fundaţia "Konrad Adenauer" care, prin asemenea manifestări, este contrară spiritului care trebuie să guverneze Europa unită şi promovării valorilor creştinismului şi ale democraţiei în estul bătrânului continent. Ne exprimăm speranţa că această fundaţie, care are un buget anual de circa 200 de milioane de mărci şi despre care există suspiciuni serioase cu privire la relaţiile cu unele servicii secrete, va lăsa poporul român să-şi urmeze destinul istoric şi se va ocupa eventual de recrudescenţa fascismului în Germania. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule Moraru. |
||||
|
Are cuvântul domnul Baban Ştefan. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Partidul România Mare este atât împotriva terorismului, cât şi împotriva războiului. Este declaraţia Biroului de presă al Partidului România Mare din 8 octombrie 2001. Partidul România Mare s-a pronunţat întotdeauna cu fermitate împotriva terorismului. Mai mult decât atât, recent, senatorii şi deputaţii PRM au votat în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului pentru acordarea de către ţara noastră a unui sprijin total în lupta comunităţii internaţionale cu forţele răului, pentru eradicarea acelor grupări şi reţele care au îndoliat umanitatea. Am adoptat această atitudine în conformiate cu filozofia noastră de viaţă, care ne determină să promovăm valorile binelui, ale adevărului, ale iubirii de oameni. În virtutea aceleiaşi filozofii de viaţă, membrii şi simpatizanţii PRM, care reprezintă 25% dintre cetăţenii cu drept de vot ai României, se declară împotriva războiului, pentru că niciodată în istorie războiul nu a reprezentat o soluţie, nu a rezolvat nici una dintre problemele ţărilor şi popoarelor. A răzbuna moartea unor civili nevinovaţi prin uciderea altor civili nevinovaţi la celălalt capăt al lumii, iată un experiment politic şi militar care nu poate avea acordul lui Dumnezeu. Acea zonă de conflict de la porţile Asiei este extrem de problematică, fiind vorba de mai multe puteri nucleare, iar situaţia ar putea degenera în conflicte cu mult mai grave. În tensiunea internaţională generată de declanşarea celui dintâi război din mileniul III, Partidul România Mare face apel la înţelepciune, la identificarea altor căi şi mijloace de combatere a adevăraţilor vinovaţi. Nutrim speranţa că preşedintele George Bush, pe care îl asigurăm de toată stima noastră, nu va repeta erorile predecesorului său şi va găsi în inima lui cele mai nobile îndemnuri creştineşti de a ajuta nefericitul popor afgan nu cu rachete şi bombe devastatoare, ci cu toate cele necesare unei vieţi civilizate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule Baban Ştefan. |
||||
|
Domnul Merce Ilie. Se pregăteşte domnul Brudaşca Damian. |
|
||
|
Doamna Mitzura Domnica Arghezi (din sală): Nu este aici. |
||||
|
Domnul Brudaşca. |
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Înainte de a da citire declaraţiei politice de astăzi, daţi-mi voie să-mi exprim insatisfacţia pentru felul în care este tratată această activitate a Parlamentului, prin întârzierile sistematice cu care aceasta începe, semn că, cel puţin pentru prezidiul acestei şedinţe, declaraţiile politice nu înseamnă nimic, sunt tratate cu dispreţ, cu lipsă de consideraţie. Întrucât programul stabilit este de la ora 8,30, cei care suntem pe liste aşteptăm, indiferent de partidul politic, aici, iar dumneavoastră veniţi la ora 9,05. Vă mulţumim pentru respectul pe care îl arătaţi deputaţilor prezenţi în sală. Şi, acum, daţi-mi voie să prezint declaraţia politică. Este cunoscut faptul că judeţul Cluj se situează pe unul dintre primele locuri în ţară în ceea ce priveşte contribuţia la bugetul de stat. Este de asemenea ştiut că în Guvernul României activează trei miniştri clujeni şi mai mulţi secretari de stat. Cu toate acestea, în proiectul de buget pe anul 2002, pregătit de Guvern şi care urmează să fie depus curând în Parlament, judeţul nostru se află printre ultimele în ţară din punct de vedere al redistribuirii sumelor către autorităţile locale. Astfel, la sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe 2002, judeţul Cluj are prevăzute 215 miliarde, în timp ce pentru judeţul Suceava sunt prevăzute 397 de miliarde, pentru Municipiul Bucureşti 428 de miliarde, pentru judeţul Iaşi 367 de miliarde, pentru judeţul Dolj 303 de miliarde, pentru judeţul Botoşani 302 de miliarde, pentru Bacău 296 de miliarde, Bihor 234 de miliarde, Buzău 249 de miliarde, Dâmboviţa 248 de miliarde, Hunedoara 226 de miliarde, Maramureş 276 de miliarde, Neamţ 312 miliarde, iar Prahova 254 de miliarde. La sume defalcate din impozitul pe venit, pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei, pentru judeţul Cluj ar urma să fie alocate doar 35 de miliarde de lei, în timp ce judeţul Timiş, cu un potenţial aproape identic în ce priveşte numărul de populaţie, ar urma să primească 94 de miliarde, adică aproape de trei ori mai mult, Constanţa 113 miliarde, Prahova 87 de miliarde, Iaşi 88 de miliarde, judeţele Bacău şi Botoşani câte 93 de miliarde, Argeş 65 de miliarde, Bihor 63 de miliarde, Dolj 52 de miliarde, Vâlcea 36 de miliarde, Teleorman 39 de miliarde, iar Harghita 36 de miliarde. La sume defalcate din t.v.a., pentru finanţarea cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe anul 2002, judeţul Cluj are prevăzute 859 de miliarde. Comparativ, pentru judeţul Bacău sunt prevăzute 959 de miliarde, deşi în acest judeţ lucrează cu circa 500 de dascăli mai puţin decât în judeţul nostru. Aceeaşi anomalie apare, de pildă, şi în cazul sumelor repartizate judeţelor Dolj şi Prahova unde, cu toate că activează cu circa 1000, respectiv 800 de dascăli mai puţin decât în judeţul Cluj, au fost repartizate 973, respectiv 904 miliarde de lei. La capitolul referitor la sumele prevăzute pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, judeţul Cluj ar urma să primească 48 de miliarde, în timp ce judeţul Iaşi să beneficieze de 104 miliarde, Bihor, Prahova şi Buzău câte 52 de miliarde, Suceava 51 de miliarde, Timiş 60 de miliarde, iar Vâlcea 50 de miliarde. În ceea ce priveşte sumele destinate susţinerii sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, judeţul Cluj are prevăzute doar 31 de miliarde, mult mai puţin decât Suceava 80 de miliarde, Prahova 76 de miliarde, Neamţ 75 de miliarde, Mureş 64 de miliarde, Bacău 71 de miliarde, Iaşi 52 de miliarde, Dolj 47 de miliarde, Botoşani 51 de miliarde sau judeţul Buzău 37 de miliarde. În calitate de deputat de Cluj, solicit atât primului-ministru, cât şi ministrului Finanţelor Publice explicaţii în legătură cu motivele reale care justifică dezavantajarea judeţului nostru comparativ cu alte judeţe ale ţării. De asemenea, având în vedere concluziile ministrului Dezvoltării şi Prognozei privind situarea judeţului Cluj pe ultimele locuri în ceea ce priveşte nivelul producţiei industriale, fac un apel la miniştrii şi secretarii de stat clujeni, precum şi la toţi parlamentarii judeţului Cluj, indiferent de partidul sau culoarea lor politică, să facă demersurile ce se impun pentru ca, în proiectul de buget pe anul 2002, sumele repartizate judeţului nostru să fie conforme cu realitatea din teritoriu. Mulţumesc. |
||||
|
Da, mulţumesc, domnule Brudaşca. |
||||
|
Domnul Merce Ilie. Se pregăteşte domnul Lăpădat Ştefan. |
|
||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, deşi adoptată în numele unor comandamente ce urmăreau restabilirea adevărului în legătură cu mecanismele represiunii politice ale statului totalitar comunist, concomitent cu înlăturarea falsurilor şi erorilor în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de persoanele care au fost victimele acestei represiuni, în condiţiile unei documentări incomplete asupra obiectului reglementării, s-a dovedit a fi inadecvată scopului propus. Profund lacunară în ceea ce priveşte detalierea scopului, şi fără a defini complet şi corect instituţiile, conceptele şi noţiunile utilizate, legea a devenit un instrument al vendetelor cu caracter politic, iar în procesul aplicării ei au fost posibile erori repetate care au lezat dreptul la propria imagine a unor persoane. Lipsa definiţiei Securităţii ca poliţie politică, neprecizarea structurilor care au îndeplinit asemenea funcţii, precum şi a activităţilor de această natură, au îngreunat operaţiunile de triere şi de selectare a dosarelor şi, totodată, au facilitat interpretări ce au culpabilizat chiar şi victime ale represiunii. Mai mult chiar, în elaborarea legii, au fost ignorate consecinţele ce pot decurge dintr-o aplicare incorectă, nefiind prevăzute mecanisme şi proceduri de control care să permită reparaţii în cazul încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Iniţiatorii legii au omis luarea în consideraţie a legilor externe similare care, cu excepţia Germaniei, a cărei situaţie este cu totul specială, au prevăzut că arhivele fostelor servicii de informaţii rămân în custodia actualelor structuri de informaţii, pentru a li se asigura protecţie faţă de desconspirări neautorizate şi pentru apărarea intereselor persoanelor împotriva oricăror lezări ale vieţii lor intime, prin folosirea informaţiilor în alte scopuri decât cele expres şi detaliat prevăzute de lege. De asemenea, componenţa neadecvată a colegiului din care lipsesc magistraţii în măsură să aprecieze corect şi independent de influenţă sau angajamente politice ori alţi factori de dependenţă, conţinutul şi relevanţa dosarelor studiate, a făcut ca legea în vigoare să fie aplicată incorect. Trebuie de asemenea observat că singurul efect palpabil al aplicării legii este doar deconspirarea colaborării cu fostele organe ale Securităţii, fără a se face deosebirea dintre colaborarea ca drept al persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri (Constituţia României, art.26 alin.2), şi colaborarea materializată în denunţuri calomnioase, mărturii mincinoase, delaţiuni şi alte asemenea. În fond, dacă astăzi foştii opozanţi ai regimurilor dictatoriale au o recunoaştere a activităţii lor de rezistenţă anticomunistă, acest fapt este posibil numai ca urmare a reflectării corecte a datelor şi faptelor lor în informaţiile şi documentele fostului organ al Securităţii. Aşadar, nu colaborarea în sine constituie problema de fond ce se cere soluţionată, cât mai cu seamă faptul dacă prin aceasta s-au încălcat drepturi sau libertăţi fundamentale în sistemul de reglementare şi garantare specific momentului respectiv şi, în acelaşi timp, s-a denaturat adevărul, fiindcă activitatea unor oameni nu poate fi judecată după legile prezentului. Erorile repetate care au fost posibile în aplicarea Legii nr.187/1999, precum şi celelalte considerente expuse impun, în spiritul dreptăţii şi al justiţiei, al respectului demnităţii omului, valori constituţionale supreme garantate, suspendarea aplicării legii până va fi adoptată o nouă lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule Merce. |
||||
|
Domnul Lăpădat Ştefan. Se pregăteşte doamna Mitzura Arghezi. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În România, învăţământul constituie prioritate naţională (art.2 din Legea nr.84/1995 modificată şi completată). Articolul respectiv să găseşte în programul de guvernare pe perioada 2001-2004. Pornind de la aceste documente, în scopul ralierii la cerinţele moderne europene, relansarea educaţiei în mediul rural şi în zonele defavorizate presupun unele măsuri administrative care la prima vedere par simple, dar cu urmări destul de grave pentru sănătatea elevilor, a personalului didactic, nedidactic şi, implicit, a locuitorilor. Pe teritoriul judeţului Mehedinţi, din totalul de 122 de unităţi şcolare, 49 dintre acestea nu dispun de fântâni sau instalaţii de apă. Procentul de 31% este destul de elocvent pentru a marca pericolul de izbucnire a unor epidemii grave pentru comunitatea locală. Vrem, nu vrem, se încalcă Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.102/1993 şi Hotărârea de Guvern nr.460/1994, prin care se acordă autorizaţie sanitară de funcţionare a unităţilor şcolare. Ordonanţa de urgenţă nr.32 din 26 februarie 2001 pentru reglementarea unor probleme financiare în învăţământ şi nr.206/2001 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului obligă autorităţile administrative locale la o implicare promptă şi practică în rezolvarea problemelor vitale ale şcolilor. Absenţa condiţiilor de bază pentru desfăşurarea optimă a procesului instructiv-educativ nu poate stopa fenomenul de migraţie a elevilor către mediul urban, şi nici al asigurării necesarului de cadre didactice, din punct de vedere al ocupării posturilor şi al calificării. Devine tot mai oportună o colaborare mai eficientă a celor trei ministere, respectiv Ministerul Administraţiei Publice Locale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin încheierea şi funcţionarea de parteneriate locale care trebuie să devină o realitate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Da, vă mulţumesc. |
||||
|
Doamna Mitzura Arghezi. Se pregăteşte domnul Paul Şnaider. |
|
||
|
Doamna Mitzura Domnica Arghezi: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În perioada 7 11 iulie 2001, a avut loc la Quebec cea de-a 27-a sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei. În cadrul lucrărilor Comisiei pentru învăţământ, comunicaţii şi probleme de cultură a acestei organizaţii, s-a hotărât înlocuirea raportorului şi a coraportorului la tema "Subcomisii pentru educaţie. Predarea limbii franceze, limbă însuşită nematernă", urmând ca ulterior să se precizeze data şi locul unde urma să se organizeze o reuniune de lucru a noilor raportori. Ca membră a comisiei respective, am fost numită coraportor, în locul parlamentarului bulgar Eduard Klein, a cărui formaţiune politică nu a mai intrat în componenţa noului Parlament după recentele alegeri din Bulgaria, iar raportorul Nataniel Bach din Republica Africană Benin a fost numit în locul parlamentarului Teofil Tuba din Republica Centrafricană, ucis în timpul unor incidente din zonă. Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, comunicaţii şi probleme de cultură a Adunării Parlamentare a Francofoniei mi-a comunicat, în calitatea mea de preşedintă a delegaţiei parlamentare române la această structură, că reuniunea de lucru a raportorilor Subcomisiei pentru educaţie urmează să aibă loc la Osta, în ziua de 30 septembrie 2001, ceea ce s-a întâmplat. În introducerea la proiectul de raport despre învăţământul în limba franceză, limbă însuşită nematernă, este citat lingvistul Claude Hajej care, în anul 1987, constata: "Adevărul este că astăzi nu limba franceză este în retragere, ci limba engleză câştigă teren mai repede ca ea". Această constatare, mai mult ca oricând de actualitate, ne-a pus în situaţia să examinăm problematica învăţării limbii franceze în forme instituţionalizate în ţările francofoniei, mai ales în ţările din Africa, din Europa Occidentală, Centrală şi Orientală, din ţările Magrebului şi a acelora din Orientul Mijlociu. Acum, când lumea tehnologică în continuă perfecţionare se caracterizează prin utilizarea masivă a limbii engleze, este de strictă urgenţă să fie luate măsuri care să favorizeze folosirea limbii franceze în noile tehnologii. Înainte de a aborda tema ce ne preocupă, nu este inutil a preciza locul pe care îl ocupă limba franceză în lume. Înaltul Consiliu al Francofoniei estimează între 300 şi 400 de milioane numărul persoanelor care vorbesc sau care învaţă limba franceză. Regresul înregistrat de limba franceză după Tratatul de la Versailles din 1919 nu o împiedică să fie, alături de engleză şi spaniolă, o limbă cu statut mondial. După engleză, franceza rămâne a doua limbă străină cea mai solicitată în lume. Ţările Europei Centrale şi Orientale formează un grup specific printre ţările francofone. În aceste ţări, franceza n-a fost niciodată limbă oficială, regională, a unei minorităţi sau de dominare. Ea reprezintă, mai cu seamă, o limbă tradiţională privilegiată ca, de exemplu, în România şi Moldova. Prăbuşirea regimurilor comuniste a provocat o liberalizare a ofertei lingvistice, însoţită de o reformă progresivă a sistemului educaţiei. În mod categoric, engleza este câştigătoarea acestei conjuncturi, dar şi limba franceză a progresat foarte mult. Astăzi, cele 10% din cele 55 de milioane de elevi şi studenţi din afara Franţei, care studiază în limba franceză, locuiesc în ţările Europei Centrale şi Orientale, ceea ce explică importanţa lor pentru francofonie. Motivul alăturării de familia francofonă a acestor ţări este evident: franceza constituie o limbă importantă a Uniunii Europene, la care toţi doresc să adere. În anul 1995, demersurile preşedinţiei franceze la Uniunea Europeană au reuşit adoptarea unei rezoluţii în favoarea generalizării progresive în ce priveşte învăţarea a două limbi de circulaţie universală în sistemul educativ, precum şi a unui memorandum care reprezintă un prim text comunitar ce abordează de manieră globală diversitatea lingvistică a Uniunii Europene. Multilingvismul trebuie să-şi facă apariţia în sistemul de învăţământ din fragedă copilărie în toate aceste ţări. Obiectivul principal al francofoniei este de a garanta diversitatea şi dialogul culturilor, fundamentul unui umanism democratic şi al promovării statului de drept. Se cuvine să fie luate toate măsurile de menţinere a limbii franceze ca limbă oficială şi limbă de lucru pe picior de egalitate cu engleza în organizaţiile şi instituţiile internaţionale: Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. De asemenea, este de dorit o dezvoltare mai rapidă a TV5, pentru a deveni un vector esenţial în învăţarea şi perfecţionarea limbii franceze în afara sferei şcolare, un ajutor de netăgăduit. Întocmai celorlalte instituţii internaţionale, francofonia este preocupată de concordanţa cu politicile europene ale acestor instituţii. Actualmente, Europa, la fel cu alte regiuni ale lumii, este confruntată cu riscul mare al uniformizării culturale, datorită dezvoltării tehnologiilor care favorizează mondializarea schimburilor. De aceea, urmările generalizării unei singure limbi de comunicaţie în spaţiul european pot fi dezastruoase. În căutarea unei politici lingvistice la nivel instituţional, Europa a înţeles că realizarea obiectivului său economic implică respectul diversităţii culturale a celor ce o compun. Este de aşteptat ca Franţa, prietena noastră de totdeauna, să furnizeze şi să înfiinţeze noi filiere şi programe în limba franceză şi să ajute la dezvoltarea învăţământului francez în ţara noastră, totodată şi în ţările centrale şi orientale ale Europei. Franţa are o responsabilitate particulară în prezervarea plurilingvismului la nivel mondial, unde tendinţa monolingvismului anglofon se consolidează. În ceea ce priveşte România, pe lângă cele 2100000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 7 şi 19 ani care studiază limba franceză în diverse forme de învăţământ, este ţara cea mai deschisă limbii franceze din această parte a Europei. În încheiere, aş cita tot pe Claude Hajej: "Dacă astăzi Franţa are capacitatea de a fi convingătoare, punând în serviciul lumii întregi limba sa, nu este mai puţin adevărat că ea, alături de Spania şi Portugalia, este una din puţinele ţări a căror limbă a cunoscut perioadă de strălucită afirmare internaţională". Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, doamna Mitzura Arghezi. |
||||
|
Domnul Şnaider Paul. Se pregăteşte domnul Sali Negiat. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Deschiderea anului de învăţământ 2001 2002 a fost marcată, după cum am văzut, de prezenţe la nivel înalt, într-o manieră care se vrea aducătoare de înnoiri şi schimbări radicale, de esenţă, atât în ceea ce priveşte conţinutul procesului de învăţământ în România, cât referitor la rolul educaţiei în momentul actual. Deşi s-a susţinut cu acest prilej necesitatea unor schimbări profunde în domeniul educaţiei tinerilor, ţinându-se cont de cerinţele reale ale societăţii şi fără construirea unor curicule fantasmagorice, constatăm cu stupoare că acestea sunt doar lozinci spuse pentru cine vrea să audă, după zicala "Câinii latră, caravana trece". Am fost sesizaţi că în şcoli sunt menţinute practicile prin care educaţia civică şi patriotică este lăsată la voia întâmplării. Deşi manualele la disciplina "Istorie" au fost dezbătute public şi aspru criticate, în licee se recomandă şi se folosesc în continuare, fără discernământ, 11 manuale de "Istoria românilor". Ce cunoştinţe să aibe elevii absolvenţi de liceu despre marii noştri voievozi şi faptele lor istorice, dacă într-un manual cum este acela pentru clasa a XII-a, ediţia 1999, tipărită de editura ALL, sub semnătura autorilor Ovidiu Bozgan, Liviu Lazăr, Mihai Stamatescu şi Bogdan Teodorescu, nici măcar nu sunt menţionaţi?! La o emisiune tv, se remarca faptul că în Turcia au fost întrebaţi pe stradă trecătorii cine a fost Ştefan cel Mare, şi aceştia ştiau că este un domnitor român care i-a bătut pe turci. Cum să ştie ceva tânărul român, dacă în cartea lui de istorie, despre domnitorul care, pentru faptele sale, în cei 47 de ani de domnie, a fost sanctificat, nu este redată decât o mică fotografie?! Ce să ştie liceanul român despre Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara ori despre gloriosul Mihai Viteazul, când în manual nu i se spune absolut nimic?! În schimb, aproximativ o treime din carte este consacrată perioadei de după 1947, un capitol întreg din cele 12 fiind intitulat "Massmedia postdecembristă". Ce justifică includerea printre personalităţile istorice a Anei Blandiana, Silviu Brucan, Doina Cornea şi alţii? În acest context, se poate spune că existenţa şi mai ales folosirea manualelor alternative este pălăria acoperitoare pentru deformarea şi politizarea predării istoriei. Ce fac inspectorii metodişti, inspectorul de specialitate şi mai ales conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării care trâmbiţează măsuri radicale asupra procesului instructiv-educativ, dar lasă ca predarea să se facă după manuale diferite, chiar de la o clasă la alta, de la un liceu la altul? Să terminăm cu festivismul sforăitor, să vorbim mai puţin, să gândim şi să acţionăm cu responsabilitate civică, pentru că roadele educaţiei se culeg în prezent şi mai ales se judecă în viitor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Sali Negiat. Se pregăteşte doamna Lari Iorga Leonida. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, După cum se ştie, relaţiile de secole dintre România şi Turcia, aceste relaţii au fost foarte bune şi înainte de 1989, dar după 1989, după cum toată lumea ştie, Turcia, ca ţară capitalistă, a fost singura ţară care nu a cerut vize cetăţenilor români. A avut graniţele deschise şi astfel milioane de cetăţeni români au luat contact cu capitalismul, chiar dacă capitalismul din Turcia nu era dintre cele mai avansate. A fost o şcoală bună pentru foarte mulţi oameni, actualmente oameni de afaceri din România şi comercianţi de mai înaltă anvergură sau mai mică. dintre vecinii României, relaţiile cele mai bune, România le are cu Turcia, relaţii atât politice, cât şi comerciale. Ţinând cont că Turcia este o membră importantă a NATO, este avocatul numărul 1 al României pentru integrarea României în structurile NATO. Nivelul ridicat al schimburilor comerciale, la ora actuală, se apropie de 1 miliard de dolari pe an, apoi investiţiile foarte importante care au venit din partea investitorilor din Turcia se cifrează la sute de milioane de dolari. Deci, în aceşti 11 ani, aproximativ 8.000 de firme cu capital turcesc sunt înregistrate în România. La ora actuală, aceşti oameni care, de ani de zile, au investit în România şi există firme mai mari sau mai mici cu capital de zeci de mii de dolari, de sute de mii de dolari sau de milioane de dolari, aceşti oameni de afaceri au mari probleme la intrările şi ieşirile din ţară, au mari probleme pentru obţinerea vizelor de şedere în România. Aceşti oameni de afaceri, la intrarea în ţară, după ce au plecat în scop de afaceri, trebuie să arate că au 1.500 de dolari în buzunar. Este o reglementare bună, dar, în acelaşi timp, foarte mulţi oameni de afaceri, ca oameni serioşi, nu umblă cu numerar în buzunar şi, în momentul când arată, la graniţă, că au cărţi de credit, aceste cărţi de credit nu sunt luate în considerare. Apoi cei care sunt asociaţi ai unor firme româneşti, au, deci, firme româneşti înfiinţate în România, trebuie să demonstreze, pentru obţinerea vizei de şedere, că au 500 de dolari profit pe lună. În momentul când sunt mai mulţi asociaţi, fiecare dintre ei trebuie să arate că are câte 500 de dolari profit lunar. Or, după cum se ştie, în economie, nu întotdeauna o firmă este în stare să aibă profit în fiecare lună. O firmă poate să aibă şi pierderi. Firme mari, mondiale au, anual, pierderi de sute de milioane ş.a.m.d. Deci o întreprindere, o firmă care are investiţii de milioane de dolari poate să aibă pierdere într-o lună sau în următoarele luni. Această intervenţie a mea are loc în momentul în care aceşti oameni de afaceri şi-au exprimat dorinţa ca cineva să aducă la cunoştinţa organelor competente această stare de lucruri. Vizele de şedere care se atribuie, de câte 3 luni sau 6 luni, ar trebui analizate în mod temeinic, fiindcă ar trebui ca aceşti oameni de afaceri să aibă un tratament diferenţiat, în funcţie de anvergura investiţiilor lor în România şi ei, care au investiţii de zeci de mii de dolari, de sute de mii de dolari sau de milioane de dolari, nu trebuie puşi pe aceeaşi linie cu unul care a venit recent în România, vrea să intre în România şi să obţină viză de intrare sau viză de şedere în România, care vine direct din junglă. Aceşti oameni de afaceri din Turcia majoritatea sunt patroni, deci sunt oameni care dau de lucru cetăţenilor din România, firmele lor au zeci de angajaţi sau sute de angajaţi. Nu trebuie să uităm că, la ora actuală, în Turcia, conform statisticilor oficiale din Turcia, trăiesc peste 450.000 de români. 450.000 de cetăţeni români locuiesc, muncesc şi trăiesc în Turcia, la ora actuală. Aceşti 450.000 de cetăţeni români sunt din cei aproximativ 1 milion de cetăţeni români care nu mai sunt în România. Aceasta este situaţia de bază care trebuie luată în analiză, pentru continuarea relaţiilor foarte bune între cele două ţări şi popoare, între Turcia şi România. În această direcţie, vă aduc la cunoştiinţă că, în perioada 14 18 octombrie, Grupul de prietenie parlamentară dintre Turcia şi România se va deplasa la Ankara, ca invitat din partea Parlamentului Turciei, iar pe data de 27 octombrie, la Istanbul, va avea loc meciul de fotbal dintre reprezentativele Parlamentelor celor două ţări, dintre Parlamentul României şi al Turciei. Vă mulţumesc. (Aplauze şi amuzament) |
||||
|
Da. Mulţumesc, domnule Negiat. Ne-aţi adus vestea cea mai importantă. |
||||
|
Doamna Lari Leonida. Se pregăteşte domnul Radu Ciuceanu. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Evenimentele din ultimul timp, prin gravitatea lor, anunţă că s-ar putea să avem a face cu un al treilea război mondial. România, în urma deciziei politice a Parlamentului, decizie sprijinită de toate partidele parlamentare, inclusiv PRM, s-a angajat deja în lupta împotriva terorismului, oferind spaţiul aerian, terestru şi maritim. Şi aceasta când nici o ţară din actuala alianţă nu a ajutat România, în momentele sale de grea cumpănă, în al doilea război mondial. Nu ştim cât va dura acest război, dar ştim că americanii din SUA sunt solidari, fiind un conglomerat din diverse etnii, pe când românii nu sunt solidari, constituind o majoritate naţională. În toată această degringoladă la nivel planetar, iată că Rusia, prin vânduţii autohtoni şi colonizatori, încearcă să prindă peşte în ape tulburi şi voieşte să întoarcă Basarabia la realităţile social-politice ale anului 1940, când imperiul sovietic i-a declarat ultimatum României, săvârşind abominabilele rapturi teritoriale: Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa. Chiar să credem noi că un oarecare judecător Morei sau liderul comuniştilor din Basarabia, Voronin, ar fi cutezat să acuze România de expansionism în cazul Mitropoliei Basarabiei, dacă nu aveau în spate Rusia, cu Armata a 14-a din Transnistria?! În acuzele iraţionale de "expansionism românesc", conducătorii filoruşi ai Basarabiei scot din timp cei 50 de ani de doliu ai întregii românităţi, cu atrocităţile, deportările, cu gropile de var, cu distrugerea destinelor a peste 1 milion de români basarabeni şi bucovineni, a limbii, culturii şi istoriei lor. Ba, mai mult, se fac a uita de Hotărârea Congresului Deputaţilor URSS din 24 decembrie 1989, când şi Rusia şi Ucraina şi toate celelalte delegaţii din fostele colonii ale Uniunii Sovietice au condamnat Pactul Ribbentrop Molotov, Protocolul secret la acest pact, rapturile teritoriale săvârşite, precum şi statele artificiale fondate în aceste teritorii. Şi, atunci, se întreabă: de unde "expansionism românesc" pe teritoriul Basarabiei şi încă în chestiuni religioase?! Nici nu poate fi vorba de aşa ceva, e vorba de cel mai veritabil expansionism rusesc, mai ales că e un moment propice în conflictul dintre SUA şi Afganistan să se implice şi Rusia care, 10 ani la rând, s-a străduit să colonizeze pe afganezi. O simplă intuiţie politică mă determină să cred că ruşii, cu timpul, vor cere libertate de acţiune în Cecenia şi în Basarabia, în urma ajutorului oferit Americii. Iar România, cine ştie, poate va proceda ca de obicei: va ceda, a nu ştiu câta oară, dreptul său imprescriptibil la un teritoriu strămoşesc. Aşadar, actualmente, nu e cazul ca unii lideri ai PSD să se mire de impertinenţa conducerii filoruse din Basarabia. Ce să-i faci: acesta-i rodul recunoaşterii unui stat în stat, de către România, pe când domniile lor erau la conducere! A venit, pur şi simplu, momentul scadenţei plăţilor. După destrămarea URSS, în 1991, România, ca parte succesoare, trebuia să-şi revendice teritoriile răpite, în urma odiosului pact şi a protocolului secret. Ori ce a făcut România? a recunoscut Republica Moldova, a făcut tratat cu Ucraina, lăsându-i de izbelişte pe românii din aceste teritorii şi oferind toate posibilităţile colonizatorilor să-şi facă de cap cum le venea lor, ajungându-se la teroare şi chiar la crimă. În urma recunoaşterii independenţei Republicii Moldova, a început o defectuoasă colaborare Guvern de la Guvern, a fost înăbuşită mişcarea de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia, a început vânătoarea liderilor mişcării, s-a declanşat războiul din Transnistria, a fost arestat Grupul Ilaşcu. Şi se mai încumetă stalinistul notoriu Silviu Brucan, la Pro-TV, să propună dezicerea de moldoveni?! Apoi cum vine asta: după ce că ţara-mamă s-a dezis, de acum, de teritoriile sale cu peste 67,5 populaţie românească, tot bieţii ostatici sunt vinovaţi?! Nu, vina nu aparţine românilor basarabeni şi nici românilor bucovineni. Şi recunoaşterea Republicii Moldova şi Tratatul cu Ucraina le-a făcut partea română de la Bucureşti, temându-se de un eventual război, dar războiul, oricum, a avut loc în Transnistria şi încă nu s-a încheiat, în privinţa apartenenţei şi spiritualităţii noastre româneşti. Ruşii sunt creştini de 1.000 de ani, românii sunt creştini de 2.000 de ani. Şi, atunci, de ce, mă rog, şi care e explicaţia că vor să-i ţină pe românii basarabeni sub oblăduirea Patriarhiei ruse? Se împlineşte vorba proverbului: când un nebun aruncă o piatră în apă, zece înţelepţi nu o pot scoate! Tocmai de aceea, măcar acum, după 10 ani de tristă experienţă de la recunoaşterea unui stat în stat, pe pământul României, partea română, dacă vrea, cu adevărat, reunificarea, trebuie să colaboreze cu organizaţiile politice, asociaţiile, publicaţiile de orientare pro-românească, iar nu cu vânduţii şi colonizatorii autohtoni. Într-un război care nu este al nostru, dar în care ne aducem obolul, trebuie să fim vigilenţi faţă de interesele datornicilor noştri din al doilea război mondial, care ar vrea să se folosească acum şi de al treilea. Mulţumesc. |
||||
|
Da, mulţumesc, doamnă Lari. |
||||
|
Domnul Radu Ciuceanu. Se pregăteşte doamna Mona Muscă. Nefiind doamna Mona Muscă, se pregăteşte domnul Simedru. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Domnilor miniştri, Am considerat, dintotdeauna, că apariţia fundaţiilor şi dezvoltarea lor pe teritoriul României, după 1989, este un fapt benefic menit să ne aducă, odată cu stabilirea unor legături directe cu Occidentul, şi prezenţa unor personalităţi cu percepţii de stimă şi încredere în poporul român. Nu mi-am închipuit niciodată că o fundaţie care are, prin însăşi actul ei de naştere, o echidistanţă obligatorie şi constantă faţă de partide şi curente politice în Ţara românească, unde funcţionează, ar putea să devină canale de influenţă politică directă sau indirectă. Este cazul Fundaţiei Konrad Adenauer, îmbătrânită pe teritoriul României şi cunoscută pentru sentimentele şi atitudinea sa făţişe faţă de PNŢCD. Dacă respectiva fundaţie şi-a luat, din tinereţe, în România ca partener PNŢCD-ul şi dacă acest partid istoric, cândva glorios, a ajuns în cimitirul elefanţilor, evident că nu-i putem reproşa respectivei asociaţii derapajul acestei formaţii politice. Ceea ce putem însă să-i aducem ca o gravă acuză este faptul că domniile lor, prin comportament şi declaraţii, ne confundă cu o ţară din zona platourilor africane, fără un teritoriu fix şi fără o populaţie stabilă. Recunoaştem că suntem săraci, după 45 de ani de domnie a bunului plac şi a unei economii deficitare. Din păcate, însă, acum suntem mai săraci şi, ce e mai rău, am uitat să mai muncim. Înţelegem că nu de plăcere conducerea CNSAS-ului, şi nu e nevoie să dezvolt, poate numai dacă au fost indicaţii subversive a făcut apel la un condominiu cu Fundaţia Konrad Adenauer, în vederea organizării unui simpozion cu tema "Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă", temă grea şi gravă, mai ales acum, când a apărut şi posibilitatea de control asupra personalităţilor politice şi nu numai. Târgul care presupunem că s-a încheiat suna cam aşa: noi, Fundaţia, vă dăm 70 de milioane pentru organizare, voi veniţi cu comunicările şi oamenii. A mai existat, cu siguranţă, şi un codicil secret pe care, însă, domnul Gheorghe Onişoru, directorul Colegiului CNSAS, l-a înghiţit, bănuim, cu greutate. E o presupunere a mea şi eu îl onorez cu această prezumţie de nevinovăţie. Noi, Fundaţia, vă atragem atenţia, în mod categoric, să invitaţi numai personalităţile agreate, şi, în nici un caz, membri ai PRM-ului. Greşeală fundamentală, pentru cei care au acceptat asemenea troc, cu atât mai mult cu cât simpozionul urma să dezbată teme de ordin ştiinţific, şi nu părelnice opinii politice. Încă un fapt care mă determină să credem că suntem blestemaţi să facem sluj mereu străinilor bogaţi este că şi CNSAS-ul a contribuit cu o sumă modică la desfăşurarea simpozionului de la Neptun. Deci, dintru început, sesiunea de comunicări a început cu stângul şi ne-a adus nouă, bătrânilor, gustul amar al directivelor secrete de partid care ordonau şi controlau, nu departe de momentul acesta, orice manifestaţie ştiinţifică, fie ea şi o şedinţă de seminar studenţesc. Vineri, 5 octombrie, m-am deplasat la Neptun, fără a şti, însă, dedesubturile ignobile ale pseudosimpozionului organizat, din păcate, de o instituţie căreia personal i-am pus bazele, teoretice şi legale, în primul Parlament al României. De ce să nu o spun în public, m-am dus ca acasă, având, printre tinerii cercetători, foşti studenţi, la a căror temă Institutul naţional pentru studiul totalitarismului al Academiei Române a contribuit prin zecile de volume editate de noi. Am ascultat cu atenţie, ba chiar cu emoţie, comunicările tinerilor cercetători, băieţi şi fete, fundate pe o cercetare meritorie. După prânz, s-a făcut cunoscută prezenţa a două personaje care au o contigenţă relativă cu domeniul cercetării istorice. După o excelentă analiză multidisciplinară a celei mai puternice organizaţii paramilitare anticomuniste a cercetătorilor Laura Stancu şi Liviu Burlacu, s-au ridicat obiecţii de către cele două personaje cantonate în zona insuficienţei documentare, dar şi a unei tendinţe ajunsă în modă în ultimul an, de minimalizare şi terifizare a rezistenţei anticomuniste române împotriva ocupanţilor sovietici şi a năimiţilor săi. Pseudoargumentele erau atât de hilare, încât, într-o atmosferă de profesionalism, s-ar fi râs de s-ar fi spart geamurile. Pentru amuzament şi informaţie, se incrimina rezistenţa română, care ştim în ce condiţii cumplite s-a dezvoltat, că nu a ajuns la înălţimea rezistenţei franceze, în timpul celui de al doilea război mondial, sau sârbe, ignorându-se că, numai într-o singură zi, franctirorii francezi primeau material de război, muniţie şi armament pentru un batalion întreg. Celălalt literator în istorie, partizan, şi el, al epurării rezistenţei române, îşi aduce aminte de traiul suficient al său pe plaiurile Sloboziei, prin '52, când urechile sale erau ferite de zvonuri, cum că la Canal mor zeci de mii de oameni, au murit 70000, şi în munţi sunt sute de luptători. În replică, mi-am manifestat nedumerirea faţă de ignoranţa totală, voită, o spun acum, a antevorbitorilor. Cândva, cu câţiva ani înainte, la Varşovia, asistasem la o temă asemănătoare, dar câtă deosebire! cu câtă smerenie şi respect se cinsteau cei care, cândva, au luptat pentru Polonia. Ei nu mai erau categorisiţi ca fiind patetici şi faptele lor o deriziune. În final, le-am spus tinerilor că această minoră rezistenţă românească a fost în stare, fără ajutor străin, să înfăptuiască o adevărată revoltă în capitala banilor, la Craiova, în '44, unde şi-au pierdut viaţa atât de mulţi ocupanţi sovietici, încât a fost necesară intervenţia unei divizii de NKVD comandată chiar de locţiitorul lui Beria, generalul Serov, după ce, în aceeaşi toamnă, fusese aruncat în aer, vă rog să reţineţi, Comandamentul sovietic la Braşov. Şi poate am mai spus şi despre cele peste 150 de formaţii paramilitare din Banat şi Bucovina. În sprijinul afirmaţiilor mele, a venit, ce-i drept, după ce am plecat eu, fata martirului profesor Gheorghe Brătianu, care a luat cuvântul scurt şi la obiect: "Se poate nega o revoluţie, dar nu se poate nega existenţa morţilor". Totul a fost în zadar, întrucât lipsea înţelegerea şi mai ales, zic eu acum, buna-credinţă. Am plecat cu senzaţia că am trăit un sacrilegiu. Ce popor îşi poate permite ca să-şi ignore propria istorie şi să-şi îngroape eroii în rigolele rizibilului?! Şedinţa a continuat după plecarea mea şi atunci doamna Sabina Haberzach, din partea Fundaţiei Adenauer, a comunicat asistenţei un lucru uluitor şi de domeniul inconştienţei: ambasadele ţărilor Uniunii Europene la Bucureşti şi fundaţiile europene din România au hotărât să nu mai colaboreze cu membrii PRM şi să nu-i mai invite la diverse manifestări. nici mai mult, nici mai puţin! Ea a mai adăugat faptul că deputatul PRM Radu Ciuceanu a fost invitat să părăsească sala în care se desfăşurau lucrările simpozionului. Mai mult decât atât, doamna Haberzach a afirmat că s-a împotrivit, de la început, ca Radu Ciuceanu să ajungă la simpozion. Senin, preşedintele CNSAS-ului a spus că domnul Radu Ciuceanu nu s-a aflat pe lista de invitaţi şi a venit după ce a auzit din presă despre simpozion. Şi, ca să fie bomboana pe colivă, doamna juristă de care am pomenit a adăugat: noi colaborăm foarte bine cu partidele democratice şi mai ales cu cele care au dus România, cuvintele noastre, "în fundul prăpastiei". Şi acum să le luăm la rând. De unde până unde, ambasadele Uniunii Europene, în cor, i-au dat mandatul doamnei Haberzach? Domnia sa nu cunoaşte alfabetul elementar diplomatic, nu ştie că o ambasadă este reprezentată, în ţara acreditată, numai de şeful ambasadei sau de purtătorul de cuvânt abilitat. Cât despre fundaţiile europene din România, au căzut chiar toate de acord s-o aibă ca port-parole pe domnia sa? Chiar nu i-a şoptit nimeni la ureche că Partidul România Mare este un partid parlamentar şi, din întâmplare şi spre mâhnirea multora, este a doua forţă, ca număr, în România? Cât despre invitaţia de a părăsi sala, poate a făcut-o când eu traversam Dunărea! De ce domnia sa nu a avut curajul să mi-o spună în faţă, dacă tot ne aflăm şi chiar afirmăm că suntem seduşi de democraţie? În ceea ce priveşte împotrivirea sa de a participa la simpozion, ar fi bine să se pună de acord cu celălalt organizator care afirma că eu nu m-am aflat pe lista de invitaţi şi, din întâmplare, auzind din presă, m-a dus vântul la Neptun, ca să fac parte din cei care au avut comunicări. Pe cât de multe minciuni, pe atât de mare nesăbuinţa: cum poate să-şi imagineze doamna Haberzach că ar putea da afară dintr-o sesiune de comunicări ştiinţifice pe un luptător din rezistenţa armată antibolşevică şi vicepreşedinte al Fundaţiei luptătorilor din rezistenţa armată anticomunistă din România şi umil director al unui institut al Academiei Române?! Poate că domnia sa nu a înţeles poporul român, în demnitatea care i-a mai rămas. Am, aici, poate şi un îndemn cu semn de întrebare: oare Ministerul Public nu se poate autosesiza, atunci când este insultat un cetăţean de rând al României? Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule Ciuceanu. |
||||
|
Domnul Simedru Dan Coriolan. Se pregăteşte domnul Dobre Traian. |
|
||
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Joi, 4 octombrie a.c., industria românească a avut parte de un eveniment important: realizarea în premieră, pentru Europa de Est, a unei firme mixte româno-germane al cărei acţionar majoritar va fi celebrul Concern european Diamant Kreisler, printre altele producătorul celebrelor automobile Mercedes. Partenerul celebrului concern german este vestita uzină din oraşul Cugir care, prin tradiţie şi profesionalism (acum 2 ani au fost aniversaţi 200 de ani de la înfiinţarea uzinei) a reuşit să convingă firma germană că este cea mai bună alegere de parteneriat. Sunt convins că noua firmă, "Start Transmision", inaugurată joi la Cugir va fi un nume de rezonanţă în industria românească şi europeană, având în vedere că reprezintă îngemănarea elitei industriale germane cu cea română. Noua firmă este rezultatul unei colaborări de 4 ani între uzina din Cugir şi Mercedes şi va avea un capital social de aproximativ 10 milioane de Euro, va crea peste 500 de noi locuri de muncă şi va avea o cifră de afaceri de peste 23 de milioane de Euro anual. Totuşi, acestui eveniment i-au lipsit măreţia pe care o merita, datorită absenţei VIP-urilor care ar fi trebuit să arate astfel interesul României faţă de astfel de colaborări cu firme prestigioase. Este greu de înţeles, în condiţiile în care România aleargă după investitori şi capital străin, cum un asemenea eveniment să fie lipsit de prezenţa primului-ministru, a ministrului industriilor şi a ministrului cercetării şi dezvoltării, cu atât mai mult cu cât prezenţa lor s-a făcut simţită la toate inaugurările posibile de şantiere, şcoli, bănci şi alte asemenea edificii, unde se tăiau panglici electorale. În loc să se ocupe doar de anunţat măriri de preţuri la energie şi carburanţi, la fel ca un crainic TV, ministrul Dan Ioan Popescu ar fi trebuit să monitorizeze astfel de evenimente şi să participe la construcţia noii industrii de performanţă româneşti. Refuz să cred că teama de a se întâlni cu sindicatele din industria de apărare, ai cărei salariaţi nu o perspectivă prea fericită, a fost motivul lipsei VIP-urilor de la eveniment, pentru că noua firmă reprezintă tocmai o alternativă pentru astfel de oraşe monoindustriale. Prezenţa domnului secretar de stat Decebal Ilina, care s-a străduit din răsputeri să salveze situaţia şi să scuze neparticiparea şefilor, nu a reuşit, din păcate, să risipească speculaţiile răutăcioase făcute de grupuri de interese oculte care au împânzit oraşul de manifeste care încercau să împroaşte cu noroi importantul eveniment. Dacă astfel înţelege actualul Guvern să acorde atenţie investiţiilor străine de răsunet, atunci să nu ne mire că în România investesc doar ruşii, indienii şi, în cele mai bune cazuri, grecii. În final, vreau să-mi exprim nemulţumirea faţă de comportamentul actualei conduceri de la ROMARM şi Cugir SA care, printr-o lipsă de eleganţă întâlnită doar la Kabul, a omis să invite la eveniment pe domnii deputaţi Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, foşti miniştri ai industriilor, care au pus bazele acestei colaborări, realizând, practic, toate condiţiile pentru a se realiza noua firmă, precum şi pe fostul director general RADMIL, deputatul Eugen Nicolaescu, care, şi domnia sa, a a vut o activitate determinantă în acest sens. Domnilor guvernanţi, România are nevoie ca realizările importante să aibă continuitate, să transceadă guvernelor. nu putem anula contribuţia celor care au început, profitând de faptul că panglica se taie acuma. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule Simedru. |
||||
|
Domnul Dobre Traian are cuvântul, se pregăteşte domnul Giuglea. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Aprecierea şi recunoaşterea unei naţiuni, deci identitatea acesteia, vin prin intermediul calităţii şi a numărului oamenilor de cultură şi nu în ultimul rând, prin modalităţile prin care reuşeşte să-şi facă cunoscute valorile în plan internaţional mai cu seamă. Pornind de la această regulă de bază, majoritatea statelor civilizate au reuşit să penetreze toate spaţiile geografice, creându-şi astfel o imagine la nivel mondial. Deşi, din acest punct de vedere, în anii postdecembrişti ne-am situat aproape de polul opus al acestei reguli, etapă nefastă pentru cultura şi arta poporului român, tinde să devină de domeniul trecutului. În condiţii normale, primii ambasadori ai unei naţiuni sunt oamenii de cultură. Din nefericire pentru noi, cei care au adus "faima" României peste hotare nu aveau nimic comun cu arta şi cultura naţională. Printre altele, acesta este şi motivul pentru care România a fost omisă la începutul acestui an de pe lista ţărilor care beneficiază de undă verde în spaţiul Uniunii Europene. Pornind de la această constatare, consider că analizarea situaţiei ca atare trebuie să vizeze în special situaţia internă şi mai puţin ceea ce se întâmplă la nivel european. Vă propun aşadar, să constatăm împreună ceea ce se întâmplă în ograda noastră culturală, căci de la cultură şi civilizaţie, într-un fel, porneşte totul. Supravegherea şi îndrumarea destinelor culturii naţionale a fost şi este, cum este şi firesc, activitatea ministerului de resort, respectiv ministrul culturii şi cultelor. Este drept că situaţia financiară a ţării nu a permis promovarea valorilor româneşti aşa cum ar fi trebuit, dar la aceste deficienţe s-a mai adăugat şi deserviciile aduse de unii conaţionali, în special în exterior, toate acestea conducând la o percepţie deformată despre România, poporul român şi valorile sale. Suntem cu toţii conştienţi de faptul că până şi în vremurile atât de hulite de unii am avut acces la valorile culturale incontestabile ale ţării şi lumii, dar ceea ce s-a petrecut pe parcursul a peste un deceniu cu tradiţia şi cultura românească nu poate fi denumit altfel decât nepăsare şi dezinteres. Rolul şi valoarea omului de cultură au fost atât de minimalizate încât şi-a făcut loc în societate subcultura. Mulţi oameni de cultură s-au văzut nevoiţi să-şi găsească recunoaşterea valorii peste hotare, iar cei rămaşi în ţară şi-au direcţionat creaţiile către categoriile sociale cu potenţial financiar, accesul majorităţii populaţiei fiind practic redus la minim. Acţiunile de factură culturală atât în mediul urban cât şi în cel rural s-au diminuat astfel încât pentru a reporni acest mecanism numit cultură şi pentru a readuce în conştiinţa semenilor rolul şi importanţa actului cultural este nevoie de implicare şi timp. Folclorişti, muzicanţi şi muzicologi, sculptori şi pictori trebuie readuşi în prim planul vieţii culturale şi artistice. De altfel, numai la nivelul judeţului Iaşi, urmează să-şi reia activitatea ansamblul folcloric "Doina Moldovei", ansamblu ce va fi reînfiinţat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţilor locale. Un alt aspect de neconceput pentru un început de secol XXI, îl constituie starea deplorabilă în care se află bibliotecile, atât din oraşe, dar mai cu seamă, cele de la sate. Conştientizăm faptul că remedierea stării ca atare va implica nemijlocit sprijinul statului român, dar la fel de bine, fără a ne găsi circumstanţe atenuante, realizăm că situaţia economico-financiară nu permite redresarea situaţiei într-un timp record. Dacă după decembrie 89 ne-am grăbit cu toţii să casăm cărţile şi periodicele care aveau legătură cu perioada comunistă, ca şi cum aceasta nu ar face parte din istoria poporului român, iată că locul lor a fost luat, din nefericire, de pânzele de paianjen, întrucât nimeni nu s-a mai preocupat de înnoirea titlurilor de carte. Şi în acest context, după cum este uşor de sesizat, va fi nevoie de un răgaz semnificativ pentru reabilitarea acestui segment al culturii. Toate deficienţele din cultura noastră, ce mi-am îngăduit să le expun, au menirea să ne îngrijoreze, întrucât consecinţa în timp este lesne de anticipat: apariţia unei categorii sociale limitate din punct de vedere al gradului de cultură, uşor de manipulat în vederea utilizării acesteia în scopuri ce nu au nimic în comun cu nevoia de recunoaştere a identităţii unei naţiuni de independenţă şi evoluţie. De aceea, din postura de partid social democrat şi aflat la guvernare, Partidul Social Democrat are ca prioritate, alături de economie şi readucerea pe scara valorilor culturale, universale, a tradiţiei şi culturii poporului român. Este nevoie în aceste condiţii de unirea tuturor eforturilor pentru a scoate din uitare şi anonimat creaţiile specifice şi simbolice pentru naţiunea română, pentru a le face cunoscute la nivel mondial. Fără o recunoaştere a rolului şi valorii oamenilor de cultură din ţară şi diasporă, fără conceperea şi promovarea unui sistem de programe culturale şi fără o stimulare a expresiei culturale, suntem sortiţi dispariţiei ca entitate naţională. Doar uzând de prestigiul şi influenţa oamenilor de cultură asupra celorlalte categorii sociale, avem şansa de a renaşte în plan cultural şi implicit, în celelalte domenii. Şi toate acestea sunt posibile prin stabilirea clară a rolului Ministerului Culturii, ca şi autoritate de coordonare a programelor culturale de importanţă naţională, prin descentralizarea deciziei la acest nivel şi printr-un management cultural capabil să răspundă cerinţelor din domeniile educaţiei şi creaţiei. Coroborate cu un cadru legal adecvat şi cu o susţinere corespunzătoare activităţii culturale la nivel local, dăm şanse culturii româneşti să recupereze ceea ce a pierdut până acum şi să se dezvolte în continuare conform potenţialului existent. Numai în aceste condiţii şi cu astfel de eforturi ne vom putea păstra identitatea naţională şi culturală şi vom putea păşi spre civilizaţie, integrându-ne cu demnitate în statele Uniunii Europene şi firesc, vom reuşi să anihilăm subcultura şi incultura ce şi-a făcut loc în ultima vreme în societarea românească. Vă mulţumesc. |
||||
|
Are cuvântul domnul Giuglea, se pregăteşte domnul Olteanu Ionel. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Vă rog să-mi permiteţi să supun atenţiei dumneavoastră o problemă deosebită cu care se confruntă una din unităţile reprezentative ale judeţului Constanţa, Şantierul Naval, cu implicaţii majore generate în plan economic şi social. După cum, fără îndoială, cunoaşteţi, în data de 05.06.2001, la bordul navei Anopolis, aflată în reparaţie la Şantierul Naval Constanţa, a avut loc un grav accident, soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale. Lucrări de reparaţii, angajate cu şantierul, incluzând curăţirea tancurilor şi reparaţii, conform cerinţelor societăţii de clasificare a navei, au fost contractate în februarie 2001, nava intrând în şantier în aprilie 2001. Selectarea de către armator a unui contractant român a fost motivată de relaţiile tradiţionale cu România, de dorinţa dezvoltării relaţiilor de afaceri, cât şi de reputaţia Şantierului Naval Constanţa, una din cele mai bune alternative pentru reparaţii nave în regiunea Mării Negre. În conformitate cu legislaţia internaţională şi cea românească, începerea unei astfel de lucrări este condiţionată de obţinerea de către armatorul navei a certificatului de "gas free". În documentele şi expertizele MMPS şi ISEMEX, certificatul de "gas free" cu nr.10583 din 3.5.2001 este declarat nul ca urmare a stării de curăţenie necorespunzătoare a tancului, constatată în prezent la nava în discuţie. Or, starea necorespunzătoare a tancului este cea dinaintea introducerii navei în şantierul naval, moment în care a fost eliberat certificatul de "gas free" de către un expert autorizat. În prezent, nava Anopolis se află andocată în Şantierul naval Constanţa, au fost finalizate toate lucrările a căror execuţie nu era condiţionată de obţinerea unui certificat "gas free", iar după eliberarea acestuia, celelate lucrări pot fi terminate în 10-20 de zile. Ca urmare, Şantierul naval Constanţa a solicitat agentului şi armatorului Black sea Coast Trading să facă demersuri necesare la căpitănia portului în vederea desemnării unui expert pentru obţinerea unui nou certificat, dar solicitarea aceasta a fost retrasă. Toate intervenţiile întreprinse către agentul Black sea, armatorul şi brokerul Dovanco maritime Inc. pireu au rămas fără rezultat, cu toate că în toate convenţiile internaţionale maritime sunt măsuri categorice în ceea ce priveşte procedura de lucru în aceste situaţii. De asemenea, în timp ce la şantierul naval toate cadrele de conducere sunt cercetate penal, armatorul care avea obligaţia să obţină un certificat valid de începere a lucrărilor a preferat să păstreze tăcere, încercând să evite implicarea sa directă în tragedia din 5.06.2001. Mai mult, cu toate că la şantierul naval s-a atras atenţia asupra pericolului ca statului român să i se ceară despăgubiri de un milion de dolari, de vreme ce nava nu a fost implicată oficial în acest accident, armatorul a declanşat acţiune la Curtea de la Londra şi s-a adresat domnului prim-ministru Adrian Năstase, cerând urgentarea reparaţiilor la nava Anopolis, care, după părerea domniei sale, sunt "blocate fără un motiv aparent de conducerea şantierului". Ca urmare a situaţiei create la Şantierul Naval Constanţa, am transmis brokerului un fax prin care se revine asupra obligaţiei armatorului în astfel de situaţii, dar şi asupra faptului că Şantierul Naval Constanţa pierde în fiecare zi suma de 3 mii de dolari reprezentând costuri de andocare a navei şi este pus în imposibilitatea de a executa lucrările programate în lipsa certificatului "gas free". Cazul prezentat poate fi extrem de grav pentru Şantierul Naval Constanţa şi pentru imaginea României, deoarece la finalizarea anchetei, armatorul, neimplicat legal în producerea tragicului accident, poate cere statului român despăgubiri de 8 milioane de dolari pentru întârzierea reparaţiilor contractate. Refuzul armatorului de a solicita expertizarea în vederea eliberării unui nou certificat "gas free" pune Şantierul Naval din Constanţa în situaţia de a nu respecta clauzele contractuale dar şi de a înregistra pierderi economice importante datorită faptului că nava Anopolis este andocată în docul de reparaţii navale. Pentru rezolvarea acestei situaţii, solicit pentru Şantierul Naval Constanţa, următoarele: sprijin din partea tuturor organelor şi organismelor interne şi internaţionale abilitate în domeniul navigaţiei pentru aducerea armatorului în situaţia de a răspunde solidar cu partea română pentru evenimentele din 05.06.2001; implicarea APAPS şi AVAB în găsirea celor mai bune asistenţe juridice de specialitate în vederea soluţionării amiabile a cazului. Deoarece comisia guvernamentală care a analizat accidentul de pe nava Anopolis, a interzis o serie de lucrări din cauza condiţiilor proaste de muncă, solicit din partea APAPS alocarea sumei de 20 de miliarde lei pentru echipamente de protecţie, instalaţie de ventilaţie, schele speciale care lipsesc din dotarea şantierului. realizarea măsurilor propuse dar şi acelea aflate pe lista de priorităţi, vor permite aplicarea în practică a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.84/2001 privind privatizarea în condiţii avantajoase a şantierului naval, probleme dezbătute şi în Comisia economică şi de privatizarea Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc, domnule Giuglea, mulţumim Constanţei. |
||||
|
Domnul Ionel Olteanu. Vă rog. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Prin Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pronunţată la 7 iunie 2001, această jurisdicţie europeană a hotărât în unanimitate admisibilitatea plângerii formulată de Înalt Preasfinţia sa Petru Păduraru, arhiepiscop de Chişinău, mitropolitul Basarabiei şi alţi 11 petenţi împotriva Republicii Moldova. Petenţii au invocat refuzul statului moldovenesc de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei ca biserică creştină ortodoxă şi autonomă, înfiinţată la 14 septembrie 1992 sub jurisdicţia Patriarhiei române, ca succesoare din punct de vedere canonic a Mitropoliei Basarabiei, desfiinţată în 1940 după aplicarea Pactului Molotov-Ribbentrop. De asemenea, petenţii s-au plâns în faţa jurisdicţiei europene de încălcarea evidentă a dreptului la libertatea de a-şi manifesta religia creştină tradiţională, de discriminarea pe motive religioase în raport de recunoaşterea ulterioară a Mitropoliei Moldovei şi a Bisericii ortodoxe ruse a Moldovei, dependente de Patriarhia Moscovei, precum şi de violarea dreptului de a avea acces la un tribunal de plină jurisdicţie, drepturi garantate de dispoziţiile art.6, 9, 11, 13 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Deşi cuprinde 117 comunităţi, peste 160 de preoţi şi mai bine de un milion de credincioşi, în Republica Moldova şi comunităţi în alte state, Mitropolia Basarabiei este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe cu excepţia celei de la Moscova, dar nu şi de autorităţile de la Chişinău, iar credincioşii şi clerul sunt persecutaţi şi au devenit victime ale unor violenţe ca urmare a absenţei protecţiei juridice necesare. Iată de ce, petenţii au fost nevoiţi să ajungă la Strasbourg. Cu prilejul admiterii Republicii Moldova în Consiliul Europei, autorităţile s-au angajat să respecte o serie de angajamente, îndeosebi obligaţia de a asigura, citez: "o libertate completă a religiei pentru toţi cetăţenii săi, fără discriminare şi să găsească o soluţie paşnică a conflictului dintre Biserica ortodoxă moldovenească şi Biserica ortodoxă a Basarabiei. În raportul Federaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului, Comitetul Helsinki, Guvernul de la Chişinău este acuzat datorită refuzului său de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei şi pentru că a permis transferul bunurilor şi lăcaşurilor de cult ale acesteia în patrimoniul Mitropoliei Moldovei, aflată sub autoritatea Patriarhiei Moscovei. Într-un asemenea context, declaraţiile ministrului justiţiei de la Chişinău, domnul Ion Morei, făcute la 2 octombrie 2001 în cursul dezbaterii publice a judecării pe fond a acestui litigiu în faţa Curţii de la Strasbourg, prin care se acuză un pretins expansionism românesc în legătură cu dreptul fundamental al Mitropoliei Basarabiei la recunoaşterea juridică, nu este doar nejustificată şi pe cale de consecinţă, inacceptabilă, ci contrară chiar spiritului bunelor relaţii existente între cele două state româneşti. Aceste declaraţii nu par să ignore doar adevărul unor realităţi istorice incontestabile, dar contrazic chiar propriile angajamente asumate de Republica Moldova la admiterea sa ca stat membru al Consiliului Europei, atunci când aceasta s-a obligat să recunoască jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului şi deciziile acestei instanţe europene cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. De asemenea, declaraţiile potrivit cărora Guvernul Republicii Moldova nu ar intenţiona să pună în aplicare viitoarea decizie pe fond pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să o pronunţe curând în soluţionarea cererii Mitropoliei Basarabiei, este de natură să îngrijoreze nu doar statele vecine, ci comunitatea statelor membre ale Consiliului Europei. Aceasta pentru că, aşa cum se pronunţă Curtea de la Strasbourg în decizia pronunţată în cazul Austria contra Italiei în 1961, "ratificând Convenţia, statele contractante nu au dorit să-şi recunoască drepturi reciproce utile în urmărirea intereselor naţionale respective, ci să realizeze obiectivele şi idealurile Consiliului Europei, astfel cum sunt ele enunţate în statut, şi să inaugureze o ordine publică unitară a democraţiilor libere ale Europei". Având în vedere mecanismul de solidaritate presupus de aplicarea Convenţiei ca, de altfel, şi rezoluţia 1226/2000, potrivit căreia, neexecutarea deciziilor Curţii de la Strasbourg este imputabilă statelor, iar parlamentarii tuturor statelor europene, inclusiv cei din România şi din Republica Moldova trebuie să prevină o asemenea situaţie, facem apel la o atitudine solidară din partea tuturor membrilor Parlamentului român, indiferent de apartenenţa politică pentru ca Republica Moldova să aplice în practică valorile europene consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ca social-democrat care nu poate concepe libertatea fără solidaritate, democraţia formală fără democraţie reală şi asumarea valorilor europene fără respectarea lor în practică, salut hotărârea primului-ministru al României, domnul Adrian Năstase, de a-şi amâna vizita la Chişinău şi îmi exprim totodată convingerea că această vizită nu ar trebui să aibă loc până ce autorităţile Moldovei nu îşi cer scuze în legătură cu jignirea adusă cu privire la un pretins expansionism românesc. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule Olteanu Ionel. |
||||
![]() |





