Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2001
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2001
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,45. Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Ovidiu Cameliu Petrescu,vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora ş Nicolae Leonăchescu, secretari. |
||||
|
Bună dimineaţa! Sunteţi pe notă? Nu sunteţi? |
|
||
|
Doamna Paula Maria Ivănescu (din sală): Da. |
||||
|
Dacă vreţi, vă şi dau cuvântul, stenografă, avem, ca să scăpaţi de grijă. Şi pe urmă domnul Wittstock. Prea mulţi nu sunt înscrişi. |
||||
|
Oi fi numai eu. |
||||
|
Nu, nu. Mai sunt încă 5 6. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Sper că la cele ce voi spune astăzi, cu o asistenţă atât de subţire, să vă raliaţi şi dumneavoastră şi ceea ce am să solicit eu, din partea conducerii Camerei Deputaţilor, prin grija dumneavoastră, să ajungă la destinatar. Acum 7 ani, o fetiţă de 14 ani a murit de mâna unei doctoriţe ucigaşe. Nenorocirea a făcut ca acestei fetiţe să i se întâmple ce i se întâmplă oricărei femei în viaţă, dar într-o formă care a prezentat aspecte medicale. Acest copil de 14 ani, o fetiţă virgină, a fost chiuretată, în mod barbar, de doctoriţa Ştefania Ciucă, fost medic la Spitalul Cantacuzino. Fetiţa, cu o hemoragie puternică, a fost supusă din nou unui chiuretaj, deşi avea hemoglobina numai 3%. Copilul a murit şi, de atunci, părinţii îndureraţi ai Ceciliei Nicolescu nu pot să primească rezolvarea în instanţele judecătoreşti din România. Comisia Superioară Medico-Legală de la Institutul de Medicină Legală a stabilit clar mal praxisul. Moartea copilului, fetiţei de 14 ani, s-a datorat intervenţiei criminale a medicului. Deci cel mai avizat for de a stabili cauzele decesului s-a pronunţat, şi nu o dată, de mai multe ori. De 7 ani de zile, părinţii doresc să se stabilească vinovăţiile, nu atât dintr-o dorinţă de răzbunare, pentru că aceasta nu le aduce copilul înapoi în familie, ci pentru ca altor fetiţe, altor copii, altor oameni să nu li se mai întâmple la fel. Acest dosar care trece din mâna unui procuror în a altuia, în noiembrie anul acesta, va fi deja ieşit din termenul legal de cercetare. Deci se împlinesc 7 ani, după care se prescrie orice fel de vinovăţie de acest tip. Părinţii fetiţei Cecilia Nicolescu doresc ca justiţia din această ţară să condamne nu numai pe cei care au furat o găină, o ceapă, 1 litru de lapte să-şi hrănească copiii, ci doresc să condamne pe cei care sunt vinovaţi de omoruri, de evaziuni fiscale, de tâlhării, de violuri, de tot ce este îndreptat contra fiinţei omeneşti. Solicit Camerei Deputaţilor, prin Biroul permanent, să ia de urgenţă legătura cu ministrul Joiţa Tănase, care încă mai patronează Parchetul din această ţară şi, în această lună, când este pe cale de a se prescrie această faptă, să transmită dosarul spre dezbatere instanţelor judecătoreşti. Este inadmisibil ca, într-o ţară care a trecut în mileniul 3, să mori cu zile şi nimeni să nu păţească nimic. Este inadmisibil ca viaţa unui copil de 14 ani să fie curmată, în mod brutal, de o mână criminală de medic. Este inadmisibil ca părinţii să nu poată să-şi regăsească liniştea şi împăcarea, atâta timp, pentru că justiţia, Parchetul, organele de anchetă înţeleg să ocrotească criminalii, şi nu victimele. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu şi vă asigur că mâine avem şedinţă de Birou şi voi ridica această problemă în plenul şedinţei. |
||||
|
Dau cuvântul domnului Wittstock. Se pregăteşte domnul domnul deputat Ludovic Abiţei. |
|
||
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Mulţumesc, domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În ultimul timp, Forumul Democrat al Germanilor din România, organizaţie pe care am onoarea să o reprezint în Parlamentul României, a recepţionat o serie de manifestări de îngrijorare legate de perspectiva construirii Parcului de distracţii "Dracula-Land" în apropierea burgului transilvan Sighişoara. Acest proiect este susţinut atât de autorităţile locale sighişorene, cât şi de ministrul turismului, domnul Dan Matei Agathon. Permiteţi-mi să dau citire unuia din aceste apeluri pe care le-am primit. Se intitulează "Sighişoara creştină spune NU parcului tematic de distracţii <Dracula-Land>", autor fiind un tânăr intelectual din Sighişoara, de profesie preot luteran. Citez, în continuare, din acest apel: "Oraşul nostru, Sighişoara, numit "Perla Transilvaniei" sau Nürnbergul din Est, singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei, prima atestare datând din anul 1280, Castrum Sex, adică a şasea Cetate fortificată, în anul 1999 declarată patrimoniu mondial pe listele UNESCO, a fost aleasă, printr-o Hotărâre Guvernamentală din 6 iunie 2001, drept loc de amplasare a celui mai mare parc de distracţii din sud-estul Europei. Pe un platou din apropierea oraşului, pe întreaga suprafaţă de 120 de hectare a unei rezervaţii naturale unice din ţară, cu stejari de peste 400 de ani, se plănuie un <Dracula-Land> accesibil din oraşul vechi prin teleferic, cu parc de distracţii, teren pentru golf, tren fantomă etc. Cetăţenii oraşului nu au fost consultaţi. Firma Pullmann Marketing vrea să investească aici. Vampirul Dracula reprezintă caricatură şi amuzament în faţa ocultismului, cât şi în faţa beţiei după sânge şi sex. Credem că, acolo unde vampirismul va fi prezentat drept material didactic şi distractiv pentru preşcolari şi tineri şi va deveni un joc de societate de interes naţional, acolo s-au uitat valorile elementare creştine şi umane. Chemăm creştinii din oraş şi din ţară să se opună simbolurilor de glorificare a torturii şi a omuciderii din amuzament. Invităm la informare, rugăciune şi culegere de semnături. Apelăm la bisericile din oraş şi din ţară, la organizaţii naţionale şi internaţionale să acţioneze asupra autorităţilor locale şi guvernamentale, mai ales asupra ministrului pentru turism, domnul Dan Matei Agathon, ca să renunţe la acest proiect în favoarea unui turism de lungă durată, valorificând resursele naturale, culturale, istorice şi rurale". Acesta a fost apelul legat de această problemă delicată, pe care l-am primit din Sighişoara, apel la care subscriu fără rezerve. În încheiere, doresc să arăt că afirmaţiile apărute în presă, conform cărora Forumul Democrat al Germanilor din România ar sprijini acest proiect, nu corespund adevărului. În calitatea mea de preşedinte al acestei organizaţii, nu am cunoştinţă despre nici un gest din partea noastră care ar fi putut fi interpretat drept declaraţie de sprijin al acestui proiect megaloman, care consider că nici din punct de vedere economic nu are şanse de reuşită. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. |
||||
|
Domnul deputat Ludovic Abiţei. Se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu. |
|
||
|
Vă mulţumesc. Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Onoraţi colegi, Partidul România Mare, în Circumscripţia electorală nr.35 Suceava reprezintă a doua forţă politică după Partidul Social Democrat, păstrând configuraţia existentă la nivel naţional. La alegerile din anul 2000, la nivelul judeţului, Partidul România Mare a obţinut un număr de 86 de consilieri locali, un primar de comună care ulterior a fost convertit, cu ajutorul pârghiilor bugetare, la fostul PDSR, un viceprimar la municipiul reşedinţă de judeţ, un viceprimar la comuna Crucea, localitate cu activitate de minerit metale grele. La alegerile generale din toamna aceluiaşi an, am obţinut două mandate de deputat şi un mandat de senator. Susţinerea de care se bucură Partidul România Mare în rândul electoratului sucevean este reliefată şi de numărul considerabil de audienţe, scrisori şi sesizări cu care alegătorii s-au adresat la biroul parlamentar care funcţionează în municipiul reşedinţă de judeţ de la începutul mandatului până în prezent. Menţionez că majoritatea audienţelor, sesizărilor şi scrisorilor au avut ca obiect problemele legate de Legea nr.18/1991 a Fondului funciar, atât în forma sa iniţială, cât şi după modificările şi completările aduse prin Legea nr.169/1997. Este cunoscut faptul că această lege s-a dorit a fi un act reparatoriu. Or, despre ce acte reparatorii poate fi vorba, când, şi astăzi, după 10 ani de la intrarea sa în vigoare, există numeroase cazuri de proprietari care nu au posesia terenurilor ce le-au fost atribuite în proprietate, prin reconstituire sau constituirea dreptului, în conformitate cu legea. Se întâlnesc situaţii bizare când, pe aceeaşi suprafaţă de teren, există câte 3 4 proprietari cu titlu, unii dobândindu-şi dreptul de proprietate prin comisiile locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991, republicată, şi alţii prin hotărâri judecătoreşti. Asemenea situaţii au dat naştere la o serie de conflicte locale, ca în cazul comunelor Dolheşti şi Liteni, şi la o uriaşă risipă de timp, de energie nervoasă şi eforturi financiare din partea justiţiabililor. O situaţie aparte o constituie localităţile situate pe graniţa cu Ucraina, unde există familii care îşi au casa de locuit şi anexele gospodăreşti în România, iar grădinile din spatele acestora în Ucraina. Alegătorilor aflaţi în asemenea situaţii li s-a promis, cu prilejul celor patru campanii electorale, 1990, 1992, 1996 şi 2000, că vor primi terenuri în compensare, dar s-a rămas la faza de promisiuni atât din partea celor două guvernări pedeseriste, cât şi a celei cederiste. Această stare de fapt poate fi soluţionată numai prin voinţa politică din partea partidului de guvernământ, sub noua sa denumire de Partid Social Democrat, cu o singură condiţie însă: ca reprezentanţii Guvernului în teritoriu, "ţarii" locali, aşa cum i-a denumit însuşi primul-ministru Adrian Năstase pe prefecţi, să lase la o parte infatuarea şi să manifeste mai multă disponibilitate pentru colaborare cu toate forţele politice, în special cu cele parlamentare. Şi nu fac întâmplător asemenea afirmaţii, ci mă bazez pe fapte reale. Voi relata un caz, şi, cu asta, voi încheia, care s-a petrecut în primăvara acestui an, când reprezentanţii unui grup de alegători din comuna Bosanci, una dintre cele mai reprezentative unităţi administrativ teritoriale a judeţului, mi s-au adresat cu o problemă referitoare la aplicarea Legii nr.18/1991 care era de competenţa Comisiei judeţene pentru aplicarea Fondului funciar, al cărei preşedinte, după cum se ştie, este prefectul. Am încercat, prin intermediul şefului biroului meu parlamentar şi al şefului de cabinet al prefectului, să stabilim o întrevedere pentru analizarea problemei respective. Două zile la rând s-a intervenit telefonic, dar mereu s-a invocat faptul că domnul prefect este ocupat şi că, imediat ce va fi liber, vom fi sunaţi pentru a stabili întrevederea. Mărturisesc, cu părere de rău, că mai aştept, încă şi acum, apelul telefonic întru soluţionarea legală a acelei situaţii. Dacă un deputat al celui mai mare partid de opoziţie, ales de peste 26.000 de alegători şi trimis aici, în Parlamentul României, pentru a le reprezenta interesele, nu poate să ajungă la prefect pentru rezolvarea unor probleme ce ţin în exclusivitate de competenţa acestuia, atunci nu se mai poate vorbi de nici un fel de principii, principii la care se face mereu apel, atunci când actualii guvernanţi nu vor să se implice, principii care se dovedesc a fi doar coaja oului, căci substanţa nutritivă care ar trebui să ducă la apariţia noului nu este de găsit. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. |
||||
|
Are cuvântul domnul deputat Codrin Ştefănescu. Se pregăteşte doamna Mihaela Ionescu. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Supun din nou atenţiei dumneavoastră o problemă spinoasă, a cărei urgentă rezolvare este absolut necesară. Este vorba de situaţia Uzinei Cugir, unul dintre cele mai importante centre ale industriei de apărare din România. Am relatat, într-o intervenţie anterioară, starea de fapt a uzinei, dezastruoasă din toate punctele de vedere, stare accentuată de faptul că ea susţine pe plan economico-financiar un oraş întreg. În scopul redresării acestei situaţii, au fost înaintate de către Sindicatul Liber Cugir SA, prin liderul său, Herlea Crăciun, solicitări ce sunt în măsură să reabiliteze uzina ca centru de maximă importanţă al industriei în domeniu. Însă nu numai starea de fapt este pusă sub semnul întrebării, ci şi starea de drept. Motivez aceasta prin constatarea că, în procesul de restructurare, relansare şi transformare a Companiei Naţionale Romarm SA (companie din care face parte şi filiala Cugir), nu a fost respectată convenţia încheiată între Ministerul Industriilor şi cele patru federaţii sindicale din acest sector: Federaţia Avram Iancu, Federaţia Solidaritatea'90 şi Federaţia din Chimie şi Petrochimie. Convenţia, care stipulează consultări ale părţilor asupra măsurilor şi etapelor programelor de restructurare, colaborări în vederea identificării şi promovării celor mai bune soluţii legislative, economice şi sociale necesare relansării industriei de apărare româneşti, a fost redusă astfel la aspectul său formal, fără a avea, în planul real al vieţii cotidiene, nici un efect. Urmare a minimalizării, ba chiar a ignorării rolului sindicatelor, s-a recurs la pichetarea Prefecturii Alba, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă oraşul Cugir. Pe plan normativ, se solicită susţinerea proiectelor de legi referitoare la etapele de derulare a restructurării privind reorganizarea Companiei Naţionale Romarm SA, astfel încât toate unităţile să se transforme în filiale cu personalitate juridică proprie. Printre proiectele care oferă cadrul juridic favorabil redresării situaţiei precare a Cugirului se numără şi cele care privesc anularea penalităţilor şi a majorărilor de penalităţi, compensarea cheltuielilor cu întreţinerea capacităţilor militare care există în fiecare întreprindere, un proiect de ordonanţă privind investiţiile în sectorul de apărare şi includerea acestora în bugetul de stat. O problemă de actualitate şi de maximă importanţă, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii de apărare a ţării, cât şi extinderea relaţiilor cu exteriorul, cel puţin în acest domeniu, este reprezentată de adaptarea producţiei de armament la standardele euroatlantice. În acest sens, Sindicatul "Apărarea" Cugir intervine cu solicitări pertinente, cum ar fi definirea tipurilor de armament şi muniţie necesare sistemului naţional de apărare pe timp de pace şi război, pentru perioada 2002 2010 şi modelarea producţiei în scopul colaborării cu NATO. Aceasta presupune preluarea unor contracte ale acestuia capabile pe termen scurt să relanseze industria de apărare românească, iar pe termen lung să îmbunătăţească relaţiile cu exteriorul, dar şi, în acelaşi timp, să grăbească integrarea în structurile euroatlantice. Concluzia este clară: redresarea situaţiei interne, perfect posibilă în acest domeniu, prin oferirea de soluţii pertinente, conduce la stabilirea unor relaţii eficiente, de durată, cu statele civilizate, la al căror standard de viaţă accedem cu toţii. În susţinerea celor declarate mai sus, am formulat şi o interpelare ministerului de resort, care va lămuri dacă şi în ce mod sunt posibile solicitările menţionate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Are cuvântul doamna deputat Mihaela Ionescu. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Nimic nou, nimic bun despre şcoală. Au trecut aproape două luni şi jumătate de la începerea anului şcolar şi mai bine de o lună de la începerea celui universitar, dar veştile care ne vin din acest domeniu sunt alarmante. Multe şcoli primare din diferite judeţe ale ţării, cum ar fi Alba, şi-au deschis porţile abia pe 1 octombrie, deoarece imobilele în care funcţionează nu fuseseră pregătite pentru a-i primi în condiţii decente, de siguranţă şi igienă pe micuţii învăţăcei. În satul Dumbrava, comuna Unirea, preotul, fost duhovnic al echipei naţionale de fotbal, a fost cel care a construit o şcoală, şi nu cei care erau răspunzători să o facă. Furnizarea gratuită de rechizite elevilor sărmani a fost caracterizată de presă ca "o cacealma". Rechizitele promise până la 15 septembrie 2001 vor ajunge "în etape" până la Crăciun sau la Calende. În loc de 13 obiecte de pe listele Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru clasele primare, doar două caiete dictando şi două caiete de matematică, un creion şi două coperţi de plastic. Proiectul de lege pentru acordarea unor tichete de masă pentru elevii proveniţi din familiile sărace, propus de trei deputate, printre care şi subsemnata, ale Partidului România Mare, este propus pentru respingere, din lipsă de fonduri. Profesorii fac grevă, manifestând chiar aici, în faţa Parlamentului, ţinuţi însă la distanţă de forţele de ordine, undeva, vis-a-vis, într-un ţarc, pentru a nu se apropia de instituţie. Universităţile de stat nu sunt gata nici ele. Multe abia dacă termină acum eventualele cârpeli şi zugrăveli. La cămine, nimic nou, nimic bun. Au fost înregistrate 10.000 de cereri în Bucureşti Regie, din care dacă au putut fi satisfăcute 5.000. Condiţiile din Campusul Regie: 80 de studenţi folosesc 4 grupuri sanitare. Camerele sunt recondiţionate, adică revăruite de către studenţi, deoarece se pare că nu a fost aceasta sarcina administraţiei. Lupta cu gândacii e tot inegală, adică în favoarea gândacilor, pentru că, în timp ce studenţii slăbesc din lipsa hranei, gândacii se îngraşă şi se înmulţesc din lipsa de igienă şi de deparazitare periodică. Demnitarii statului participă la deschiderea anului universitar la instituţiile superioare de învăţământ particular, lăudându-le de circumstanţă, dar şi de bucurie că acestea au preluat povara de a susţine învăţământul gratuit şi au aruncat-o pe umărul gârbovit al părinţilor sau cel fraged al tinerilor care trebuie să se spetească muncind pentru a-şi putea plăti taxele. De împrumuturi, în condiţii avantajoase, de la bănci, pentru plata studiilor, nu se prea mai vorbeşte. Demnitarii puterii ridică în slavă învăţământul privat, dar intenţionează să-i mărească impozitele, în timp ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării, colac peste pupăză, respinge acreditarea multora dintre aceste instituţii, în total dezacord cu politicienii sau tocmai de aceea. În jurul instituţiilor de învăţământ roiesc corbii morţii albe - vânzătorii de droguri - pe care doar n-o să-i oprească numărul tot mai mare de bodyguarzi puşi să păzească şcolile, de cele mai multe ori pe banii părinţilor. Rezultat: un copil de 15 ani decedează din cauza consumului de droguri. Spitalul "Alexandru Obredjia" este excedat de numărul de tineri care nu îşi mai găsesc drogul şi intră în criză de sevraj. Nici o măsură profilactică, nici o campanie de educaţie sanitară, de conştientizare asupra pericolului drogurilor şi a capcanelor pe care vânzătorii de droguri le pot întinde studenţilor şi elevilor. Politica struţului în domeniul pătrunderii drogurilor în rândurile tinerilor este ucigătoare pe termen scurt şi lung. Lipsa de interes pentru folosirea massmedia în lupta împotriva extinderii consumului de droguri este regretabilă. Firav, o asociaţie a părinţilor copiilor toxicomani încearcă să atragă atenţia asupra situaţiei. Din când în când, unul, din cine ştie câte tiruri care ascund droguri, este prins în vamă. Nu se mai spune însă nimic despre distrugerea cantităţilor confiscate din această sursă a morţii albe şi nimeni nu vorbeşte de vreun studiu bazat pe experienţa altor ţări faţă de acest flagel care ne-a prins nepregătiţi şi fără posibilitatea de a reacţiona. Clipuri din cele mai nefericite reiterează tâmp, pe banii noştri, panseuri de Gâgă propunem a se schimba cu "respiră aerul, vezi cu ochii şi crede că e adevărată starea alarmantă în care a ajuns lipsa de interes faţă de tineret, faţă de educaţia şi sănătatea lor, într-un cuvânt faţă de viitorul ţării". Revenind la învăţământ, despre care ziarele se pronunţă după cum urmează: "Haosul a pus stăpânire pe învăţământul universitar", "Profesorii trăiesc mai prost decât în timpul războiului", "Peste 40% din posturile din învăţământul superior sunt vacante", s-a ajuns la situaţia paradoxală ca media de vârstă în învăţământul superior să fie de 53 de ani, ceea ce înseamnă că, în 10 15 ani, această meserie va dispărea, deoarece nu vor mai exista combatanţi, aşa cum spune Sindicatul ALMA MATER. Sindicatul ALMA MATER spune: "asistăm la pauperizarea întregului personal din învăţământ şi la neatractivitatea meseriei de dascăl sau cercetător". În ţările Uniunii Europene, salariul mediu anual calculat în dolari americani, per p.i.b., per capita, este de aproximativ 2% din p.i.b., în Ungaria este de numai 1%, în timp ce în România, pe ultimul loc, este de o,5% din p.i.b. Condiţia de Cenuşăreasă a dăscălimii se alătură problemei investiţiilor neraţional repartizate. Atunci când acestea există, precum este cazul sumei alocate Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, unde sunt dascăl, pentru construcţia unui nou cămin, acestea sunt insuficiente. Ca urmare, se încep lucrările care se sistează foarte repede, atunci când se termină banii, iar până anul următor lucrarea se degradează, întregul proiect asemănându-se cu "o muncă a lui Sisif". Iarna a venit iar pe nepregătite, deşi suntem în mijlocul lui noiembrie, iar elevii sunt scoşi să facă grevă în şcoală, pentru a obţine căldura şcolilor. Partidul România Mare cere guvernanţilor să-şi îndrepte faţa, cu responsabilitate, spre şcoală, spre profesori şi în special spre elevi, care sunt viitorul ţării. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Are cuvântul domnul deputat Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul doamna Mona Muscă. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Incurabila pasiune pentru program". Nu demult, în "Monitorul Oficial", a fost publicat, pe întinsul a 43 de pagini, un document clar şi simplu: "Politica industrială a României", prin Hotărâre de Guvern. Îţi sunt necesare 3 4 ceasuri pentru a parcurge, cu atenţia cuvenită, un asemenea document. Cu ce rămâi însă după acest efort aceasta este cu totul altă poveste. Aceasta se adaugă la anterioarele programe: Programul de guvernare, Programe sectoriale de industrie, agricultură, energetică, integrare europeană, transporturi, construcţii de locuinţe ş.a.m.d., toate acestea crescând, ca număr şi volum de pagini, precum ciupercile după ploaie. Nu aş vrea să mă pronunţ în general asupra conţinutului şi valorii pragmatice a acestui nou program. Găsim în el multe abordări interesante şi utile, din perspectiva managementului guvernamental, după cum găsim, din păcate, şi zone întregi de banalităţi şi fraze de umplutură sau evaluări aproximative şi fără rost. Ceea ce vreau să evidenţiez sunt, cred, câteva din întrebările fireşti pe care ni le punem mulţi dintre noi, după ce citim acest program: a fost necesară elaborarea lui, care nu face altceva decât să repete secvenţe din alte progame deja existente? Dacă a fost necesară această nouă producţie de strategie, de ce Guvernul nu a asigurat şi o minimă mediatizare, măcar la nivelul unei ştiri? Ce valoare practică are seria de segmente ale politicilor "industriale", care nu fac altceva decât să pună în circulaţie, într-o nouă redactare, informaţii generale prăfuite, nerelevante? Cine anume va urmări şi prin ce mijloace, cu ce forţă executivă implementarea măsurilor stabilite? Cu ce se va alege un manager dintr-un sector industrial abordat, după lecturarea programului? Are el mai multe informaţii pentru orientarea activităţii sale în perspectivă, are el mai multe certitudini privind evoluţiile viitoare? Prin ce pârghii se asigură înscrierea unor sectoare competitive din economie în politicile industriale ale Uniunii Europene sau în evoluţiile generale de globalizare? În locul celor 43 de pagini din "Monitorul Oficial", aş fi preferat să citesc doar 5 pagini sau mai puţine, din care să aflu doar câteva răspunsuri actuale acute: ce se va întâmpla, efectiv, în săptămânile următoare, în energetică, metalurgie, în industria de apărare etc.? Până la urmă, după lecturarea programului, constaţi că lipseşte din el ce era mai important: reforma. Este greu să răspunzi la întrebările directe de genul: ce se privatizează şi când, ce se lichidează şi când, ce se modernizează şi cum, ce se subvenţionează, de ce şi până când? Păcat că acest program, prin întinderea sa, sufocă şi bruma de informaţii utile, de real interes, conţinute întâmplător în evaluarea unor ramuri şi subramuri. Am impresia că, în faţa acestei supraproducţii de programe "minunate", Guvernul ar trebui să mai elaboreze de urgenţă un program special pentru aplicarea programelor adoptate. În acest fel, şi-ar ţine măcar o evidenţă la zi a programelor de guvernare care se înmulţesc cu o hărnicie demnă de o cauză mai nobilă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
||||
|
Invit pe doamna deputat Mona Muscă. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Este vorba de subminarea independenţei presei şi obstrucţionarea procesului legislativ de către putere. Actuala putere continuă războiul, pe toate fronturile, împotriva libertăţii de exprimare şi a independenţei presei scrise şi audiovizuale din România. Constat că, după aproape 12 ani de experienţă democratică, cabinetul actual şi majoritatea parlamentară pesedistă încă nu au înţeles că există o serie de principii fundamentale, de la care nu se poate face rabat, dacă vrem să construim o societate cu adevărat democratică. Reprezentanţii actualei puteri, prin actele normative emise şi prin acţiunile politice care vizează domeniul massmedia, se comportă ca şi cum libertatea de exprimare şi independenţa presei ar fi concesii făcute de un Guvern politic care poate să renunţe la ele oricând şi să le sacrifice, dacă interesul propriu o cere. Votul majorităţii PSD din Parlament, care ameninţă permanent instituţiile publice de media, radioul public şi televiziunea cu destituirea consiliilor de administraţie şi, implicit, a redacţiilor acestor instituţii, constrângerile financiare ale instituţiilor private de media cu datorii la bugetul de stat, în timp ce marii datornici din alte domenii industriale sunt iertaţi, hotărârile de guvern care subordonează administrativ, financiar şi politic instituţiile de media, nu pot rămâne fără urmări pentru libertatea de exprimare şi dreptul la informare, aceste două drepturi constituţionale fiind grav afectate. Dacă se mai îndoia cineva de faptul că Puterea duce o adevărată campanie de acaparare şi subordonare a mass-media, datele pe care vi le voi prezenta vor risipi orice urmă de îndoială. Rezultatele ultimei monitorizări, realizate de Centrul pentru monitorizare, analiză şi evaluare din cadrul ARLD de pe 5 posturi de televiziune, în perioada 24 septembrie 13 octombrie 2001, sunt şocante. Disproporţia dintre numărul de apariţii ale reprezentanţilor Guvernului şi partidului de guvernământ şi cele ale celorlalţi actori politici este fără precedent. Guvernul şi PSD au apărut de 304 ori, Preşedinţia de 62 de ori, în vreme ce PNL şi PD doar de 28, respectiv 20 de ori. Dacă însumăm şi apariţiile Preşedinţiei, constatăm că din totalul intervenţiilor publice ale diferiţilor actori politici la emisiunile de ştiri ale televiziunilor, nu mai puţin de 88% aparţin reprezentanţilor Puterii. Ca timp, reprezentanţii Puterii însumează 7 ore PSD în care intră Guvernul şi partidul şi Preşedinţia, şi doar 25 de minute PNL şi PD împreună. În plus, în cadrul Guvernului şi PSD, subiecte de importanţă extrem de redusă pentru public deschid emisiunile de ştiri şi acoperă o durată disproporţionat de mare faţă de importanţa lor pentru public. Pentru toate acestea, nu presa este cea care trebuie învinuită. Singura explicaţie logică este aceea că politica Guvernului de subminare a independenţei presei a început să dea roade. Acesta este rezultatul neîndoielnic al hărţuirii constante la care presa din România este supusă de către Putere pe cale legislativă, financiară şi prin voturile majorităţii parlamentare. Ţin să reamintesc Guvernului ce scrie în propriul său program de guvernare la cap.VI, pct.4 referitor la comunicarea publică şi relaţiile statului cu societatea civilă şi cetăţeanul. Se spune acolo, şi suntem asiguraţi, de garanţii şi dezvoltarea unor politici privind dreptul la comunicare şi libertatea cuvântului şi a presei. Libertatea presei, se spune acolo, nu trebuie să rămână un drept al celor care posedă o presă, ci să se transforme în dreptul tuturor de a comunica, adică în facilitarea accesului la mijloacele de comunicare în masă pentru toţi cetăţenii. În spatele acestor afirmaţii care se dovedesc acum a fi pură demagogie, stă de fapt intenţia PSD şi a Guvernului de a pune şeaua pe presă, pentru a o putea călări. Aroganţa actualilor guvernanţi şi comportamentului partidului-stat duc, încetul cu încetul, la restrângerea libertăţii de exprimare şi, implicit, la restrângerea dreptului la informare. În aceste condiţii, principiul pluralismului este o frumoasă amintire, iar dreptul la informare corectă a cetăţeanului este înlocuit cu propaganda unui singur partid. Asistăm la reînvierea cultului personalităţilor unui partid-stat PSD. Dacă unele instituţii de media îşi păstrează independenţa de jure, dar le este subminată cea de facto, în privinţa ROMPRESS, confiscarea s-a făcut cu acte în regulă prin Hotărârea de Guvern 886/2001, încălcând principiile democratice ale independenţei presei, precum şi recomandările Consiliului Europei. Prin Hotărârea de Guvern 886/2001, Agenţia Naţională de Presă Rompress devine ordonator secundar de credite, pierzându-şi autonomia de administrare a resurselor financiare şi în pregătirea şi executarea bugetului care intră în atribuţiile Ministerului Informaţiilor Publice (art.7 din hotărâre). Directorul general al Agenţiei de presă este numit secretar de stat în acelaşi minister (art.7), ziariştii agenţiei devin funcţionari publici (art.10), iar "difuzarea gratuită a unor fluxuri de informaţii va fi aprobată de ministrul informaţiilor publice" (art.3). Cu alte cuvinte, o agenţie de presă este subordonată financiar, administrativ şi politic, având în vedere că ministrul informaţiilor publice este un ministru politic. Doar în anul 1949, Agerpresul a fost trecut în subordinea Ministerului Informaţiilor Publice, condus atunci de Grigore Preoteasa. Dar, întrucât, chiar şi atunci trebuiau să se respecte nişte aparenţe, după un an şi ceva, s-a adoptat o Hotărâre a Consiliului de Miniştri, dându-i-se statutul de Agenţie de pe lângă Consiliul de Miniştri, deci de instituţie de sine stătătoare şi ordonator principal de credite. După 1949, în 2001 este prima dată când Agenţia Naţională de Presă este din nou subordonată Ministerului Informaţiilor Publice. Toate aceste prevederi din Hotărârea de Guvern amintită mai sus încalcă recomandări ale Consiliului Europei. Este vorba de Recomandarea 10 din 96 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind garantarea independenţei serviciului public de radiodifuziune care este valabilă şi pentru domeniul presei scrise, aşa cum se precizează în Memorandumul explicativ, solicită în mod expres această recomandare statelor membre să stipuleze clar în legislaţie autonomia instituţiilor de media, printre altele, în domenii precum managementul resurselor financiare, pregătirea şi executarea bugetului. La acestea se adaugă Recomandarea 13/94 privind măsurile de promovare a transparenţei mijloacelor de informare în masă, precum şi Recomandarea 1/99 privind măsurile de promovare a pluralismului în mass media. Nici Legea accesului la informaţiile de interes public nu a scăpat Guvernului, respectiv Ministerului Informaţiilor Publice. Spre stupoarea celor care au lucrat la această lege şi a iniţiatorului, prin cererea-tip care este anexată normelor de aplicare ale legii, pentru a obţine informaţii, petentul trebuie să spună pentru ce îi sunt necesare aceste informaţii şi să detalieze scopul pentru care îi trebuie documentele solicitate. Cu alte cuvinte, este vorba de intimidarea petentului şi, nu mai puţin, de obstrucţionarea dreptului la informare. Cu astfel de acte normative, precum Hotărârea de Guvern 886/2001 şi normele de aplicare ale Legii liberului acces la informaţii, Guvernul României riscă să compromită integrarea României în structurile Uniunii Europene şi să acţioneze împotriva interesului naţional, aşa cum este definit în Programul de guvernare. Îndârjirea cu care reprezentanţii PSD se opun scoaterii Agenţiei Naţionale de Presă din subordinea Ministerului Informaţiilor Publice, care este în realitate Ministerul Propagandei Guvernamentale, este cea mai elocventă dovadă. Proiectul de lege pe care l-am depus şi se află în dezbatere la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor şi care vizează scoaterea Rompresului din subordinea Ministerului Informaţiilor Publice şi, în acelaşi timp, transformarea lui într-o Agenţie Naţională de Presă publică autonomă şi independentă editorial sub controlul Parlamentului, deci, acest proiect de lege este obstrucţionat de majoritatea parlamentară PSD pe parcursul a 7 şedinţe ale comisiei, timp în care s-a votat doar titlul şi s-a respins primul articol, opoziţia majorităţii PSD culminând cu retragerea din comisie pentru a nu se întruni cvorumul. După tentativa eşuată de a respinge ab initio proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Rompress, au găsit de cuviinţă, majoritatea PSD şi Guvernul, să respingă o iniţiativă democratică, şi anume trecerea acestei agenţii de presă sub control parlamentar. Opoziţia Guvernului şi a Ministerului Informaţiilor Publice la acest proiect este în acelaşi timp o opoziţie la libertatea de exprimare şi dreptul la informare al publicului, dar, în acelaşi timp, şi o opoziţie faţă de principiile democratice ale acestui proiect de lege care prevede, după cum spuneam, că Agenţia Naţională de Presă Rompres să devină instituţie publică autonomă de interes naţional, independentă editorial, sub controlul Parlamentului. Este regretabil că unele reuşite ale Guvernului, pe care le recunoaştem, vorbesc de cele recente, care sunt de fapt ale premierului Adrian Năstase, sunt amendate de aceste acte nedemocratice care atrag atenţia europenilor. Domnul Iaşalanghe, secretarul general al Pactului de stabilitate, a declarat că este de nedorit a avea o agenţie de presă subordonată, fie Ministerului Informaţiilor Publice, fie primului ministru. Dacă o agenţie naţională de presă nu este privatizată, cel puţin ar trebui văzută ca un serviciu public şi de aceea trebuie distanţată de autorităţile guvernamentale cam în acelaşi fel ca serviciul public de radiodifuziune. Continuarea acestei atitudini nedemocratice de călărire a presei, cred că va duce mai devreme sau mai târziu la punerea sub semnul întrebării a înseşi legitimităţii acestei puteri. Nu aş vrea ca ceea ce prevăd să se întâmple, şi anume că la ora actuală Puterea actuală, cu majoritatea PSD din Parlament, împreună cu Guvernul pun şeaua pe presă pentru a o putea călări. Mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
| Cu aceasta, prima parte a lucrărilor noastre s-a încheiat, vă urez o zi bună în continuare. Mulţumesc. | ||||
![]() |





