Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 18, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2002
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 18, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 18, 2002
| 1. | Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 16,32. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Ladislau Borbely, secretari. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 254. Participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 41 de deputaţi, iar 91 sunt absenţi. Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2001 pentru aprobarea modificării denumirii şi clasificării mărfurilor din tariful vamal de import al României, precum şi a taxelor vamale de bază aferente acestora, adoptat de Senat în şedinţa din 7 februarie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget-finanţe, bănci; pentru avize Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrie şi servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 25 februarie 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2001 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la Viena la 28 noiembrie 2001, precum şi a Protocolului pentru aplicarea acordului între Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la Viena la 28 noiembrie 2001, adoptat de Senat în şedinţa din 7 februarie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize Comisia pentru buget-finanţe, bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului 25 februarie 2002. Acest proiect urmează să fie dezbătut, de asemenea, în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2002 privind unele măsuri de ajutor pentru asigurarea condiţiilor minime de subzistenţă a echipajelor ambarcate la bordul unor nave maritime de transport şi pentru menţinerea în siguranţă a unor nave aflate în patrimoniul C.N.M. ROMLINE S.A., precum şi alocarea unui fond special pentru Şantierul Naval Constanţa, în vederea achiziţionării de echipamente individuale de protecţie a muncii, adoptat de Senat în şedinţa din 7 februarie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrie şi servicii; pentru avize Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 25 februarie 2002. Se va dezbate în procedură de urgenţă. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2002 privind amînarea plăţii în vamă a taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate de Firma Bombardier Transportation Sweden AB, precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestări de servicii efectuate de persoane juridice române către această firmă pentru asamblarea a 18 trenuri noi de metrou, adoptat de Senat în şedinţa din 7 februarie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize Comisia pentru industrie şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 25 februarie 2002. Se va dezbate în procedură de urgenţă. Propunerea legislativă pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică din unităţile administrative teritoriale, iniţiată de domnul deputat Petre Naidin. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul depunere al raportului: 5 aprilie 2002. Propunerea legislativă pentru combaterea, completarea şi modificarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, iniţiată de domnul deputat Pavel Cherescu. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului 5 aprilie 2002. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.189 din 2 noiembrie 2000 privind Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persectuate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, iniţiată de domnul deputat Pavel Cherescu. Aceasta este altă propunere. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 5 aprilie 2002. Propunerea legislativă privind garantarea plăţilor, produselor şi serviciilor pentru companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, iniţiată de domnul deputat Mircea Nicu Toader. Cu această propunerea legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru industrie şi servicii; pentru avize Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 5 aprilie 2002. Propunerea legislativă privind modificarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată şi instituirea cotei TVA de 2% la unele produse alimentare, industriale şi servicii prestate pentru producătorii agricoli, iniţiată de un număr de 7 deputaţi PRM. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget-finanţe, bănci; pentru avize Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 5 aprilie 2002. Propunerea legislativă pentru susţinerea editării, comercializării, difuzării şi promovării cărţii româneşti, iniţiată de un număr de 3 deputaţi PRM. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget-finanţe, bănci; pentru avize Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 5 aprilie 2002. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington, la 30 octombrie 2001, primit de la Administraţia prezidenţială. Cu acest proiect de lege se propune a fi sesizate, în vederea avizării, următoarele comisii: în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize Comisia pentru buget-finanţe, bănci, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere al raportului: 25 februarie 2002. Procedură de urgenţă. |

