|
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu, Borbély László şi Tudor Mohora, secretari.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Bună dimineaţa! Vă propun să începem intervenţiile.
|
|
|
Dăm cuvântul domnului deputat Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul deputat Valeriu Stoica.
|
|
|
|
Domnul Damian Brudaşca: Bună dimineaţa! Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor colegi, Îmi voi permite să mă refer astăzi la proiectul de investiţii de la Roşia Montană privind concesionarea şi exploatarea zăcămintelor de argint şi aur din această zonă. Această investiţie presupune exploatarea şi valorificarea celui mai important zăcământ auro-argintifer din România, principala sursă de existenţă a locuitorilor din zonă. O investiţie cu 80% capital străin şi cu tot atâtea procente care vor reveni părţii străine din profit, făcută pe o resursă naturală care aparţine în totalitate statului român nu poate fi benefică pentru România. Înainte de a se lua o decizie finală trebuie să se cîntărească bine interesul statului; pe de o parte, să se aprecieze valoarea patrimoniului istoric naţional, a zăcământului, a terenurilor şi construcţiilor aferente, impactul asupra mediului şi valoarea metalelor care ar reveni părţii străine, iar pe de altă parte valoarea netă a metalelor ce revin părţii române. Să vedem cine este firma investitoare, ce credibilitate are pe plan internaţional şi de ce potenţial economic dispune. Gabriel Resources Ltd. este înregistrată în Chanel Islands Oak Walk, zonă de tip off-shore, paradis fiscal. Înregistrarea ei ulterioară la alte adrese în Canada, Anglia ridică deja semne de întrebare. Preşedintele Vasile Frank Timiş a emigrat acum circa 20 de ani şi nu se bucură de credibilitate în lumea oamenilor de afaceri din marile companii miniere, fiind, între altele, arestat în Australia pentru trafic de droguri. Compania Gabriel Resources Ltd. nu dispune de fondurile băneşti necesare demarării investiţiei. Toate studiile de fezabilitate întocmite până acum - ale căror principali indicatori tehnico-economici sunt destul de atractivi sunt menite să atragă surse de finanţare de la bursele din Vancouver, Toronto sau Londra. Până în prezent, nici o mare companie minieră n-a fost atrasă, însă, de această investiţie. Cauzele principale le constituie conţinutul mic al zăcământului şi lipsa informaţiilor legate de costurile sociale şi de mediu. Toate aceste companii cunosc foarte bine legislaţia europeană în probleme de mediu şi nu riscă să-şi păteze imaginea. Şi Statul Român, dacă doreşte să între în Uniunea Europeană, ar trebui să respecte întru totul Directivele C.E.E. pe probleme de mediu şi să analizeze cu foarte multă precauţie acest proiect de investiţii. La solicitarea Asociaţiei Alburnus Major din Roşia Montană s-a primit răspuns din partea comisarului pe probleme de mediu de la Uniunea Europeană. Acesta recomandă multă prudenţă în abordarea investiţiilor cu impact major asupra mediului şi aminteşte catastrofa ecologică produsă de firma australiană "Esmeralda" la Baia Mare, în urma căreia Statul Român este obligat să plătească Ungariei despăgubiri de 104,1 milioane de dolari. Statul Român, prin Guvern şi instituţiile subordonate acestuia, reprezintă cel mai important sprijin pentru Gabriel Resources Ltd. Astfel se explică multitudinea de avize şi acorduri, mergând până la licenţa de exploatare pe care aceasta le-a obţinut cu rapiditate. Şi totul se petrece fără consultarea populaţiei, soarta acesteia fiind lăsată în mâinile firmei străine. Avem impresia că nimeni nu cunoaşte sau nu vrea să cunoască ce înseamnă o astfel de exploatare şi care sunt urmările ei în domeniile economic, social şi de mediu. Despre binele oferit oamenilor de această investiţie sunt puţine de spus. Chiar şi mult trâmbiţata lozincă a locurilor de muncă pică, pentru că o astfel de exploatare minieră, cu tehnologie de vârf şi complet automatizată, nu necesită mai mult de 350 până la 400 de angajaţi. Studiile de fezabilitate întocmite ascund informaţii privind numărul de personal necesar în timpul exploatării. Astfel, nu se vorbeşte nimic despre strămutarea a 900 de gospodării, respectiv 2000 de oameni, şi distrugerea a cel puţin 1.600 de hectare. Starea locuitorilor din zonă este tensionată. Nu se ştie când, cine, cu ce şi unde se mută. S-au întronat toate fenomenele caracteristice corupţiei: mita, traficul de influenţă, şantajul şi intimidarea populaţiei. Acţiunea are un impact major asupra stării de sănătate a oamenilor, impact deosebit de nociv de şi de lungă durată asupra tuturor factorilor de mediu. Pe lângă cele 1.600 de hectare selenizate, foarte multe alte zeci de hectare de terenuri agricole aflate în zona de influenţă a exploatării vor deveni slab productive, sau chiar neproductive. Se vorbeşte de asemenea despre praful cu suspensii de elemente nocive în atmosferă, rezultat în urma exploziilor din carieră şi a noxelor emise de uzina de preparare, uzina metalurgică şi iazul de decantare, poluarea apelor de la suprafaţă, atât cu depunerile de noxe din atmosferă, cât şi cu cianuri şi ioni de metale grele, devenind probabile accidente, ca şi acela de la iazul de decantare de la Baia Mare sau Roşia Poieni. Apoi, trebuie avute în vedere zgomotele şi vibraţiile produse peste limitele admisibile care se vor simţi şi vor tulbura liniştea locuitorilor din vecinătatea exploatării şi chiar din localităţile limitrofe. Un eventual accident produs la iazul de decantare ar putea duce la distrugerea oraşului Abrud şi a numeroase altor localităţi situate în aval de acesta. Astfel de exploatări, peste tot în lume, au mutilat relieful, au creat mari dezechilibre în viaţa faunei şi florei, fostele lor amplasamente fiind zone pustiite. Sper ca acest mesaj, care reprezintă expresia îndurerată a celor care nu sunt luaţi în considerare de către guvernanţi, să ajungă în sfârşit la urechile celor care sunt chemaţi să decidă în interesul poporului român şi al locuitorilor din zona Apusenilor, şi nu împotriva acestora. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Stoica. Se pregăteşte domnul Ioan Sonea.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Stoica: Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, În anul 1998, când Parlamentul României vota Legea privind acordarea tichetelor de masă, gălăgioşii parlamentari ai opoziţiei de atunci - PDSR - au clamat pe toate drumurile compasiunea lor faţă de salariaţii din sectorul bugetar, susţinând acordarea tichetelor de masă pentru aceştia. Iată că, la numai 3 ani de atunci, aceiaşi social-democraţi, care acum ocupă confortabilele fotolii guvernamentale, se transformă brusc în promotori ai capitalismului sălbatic, pe care-l atacau din băncile opoziţiei. Partidul veşnicei amnezii uită de promisiunile făcute de reprezentantul său la conducerea Ministerului Educaţiei, cu prilejul votării bugetului pe anul 2002, respingând acum cu tărie posibilitatea de acordare a tichetelor de masă pentru profesori. De fapt, acest lucru se înscrie în linia de omisiuni adoptată de către PSD, pentru care toate promisiunile şi sloganele electorale sunt acum doar o istorie fără urmări concrete. În condiţiile în care România este menţionată de fiecare dată drept una dintre ţările cu cele mai mari şi mai apăsătoare impozite din Europa, guvernanţii uită că cei afectaţi direct de sistemul haotic de taxe sunt în principal bugetarii. Astfel, actualul Guvern social-democrat găseşte soluţia creşterii veniturilor bugetare tot prin aplicarea unor metode care afectează categoriile de populaţie cu veniturile cele mai mici. Economisirea practicată de premierul Năstase nu a vizat reducerea vizitelor acestuia în străinătate, sau risipirea banilor de la buget în costisitoare campanii de imagine. În schimb, economiştii din actualul Guvern susţin rezolvarea problemei prin neacordarea tichetelor de masă celor din sistemul bugetar, în special cadrelor didactice. Pentru că Partidul Naţional Liberal a avertizat Guvernul că nu va putea susţine financiar acordarea tichetelor de masă, reprezentanţii PSD au acordat aceeaşi atitudine de nesocotire cu aroganţă a semnalelor opoziţiei. Acum, când promisiunile făcute trebuie respectate, premierul consideră că sistemul acestor tichete este împotriva oricăror abordări serioase. Iată că, din păcate, pentru o populaţie tot mai sărăcită, duplicitatea Guvernului Năstase atinge cote alarmante. În aceste condiţii, Partidul Naţional Liberal avertizează asupra pericolelor născute din limbajul dublu al guvernanţilor şi din lipsa unei strategii financiare coerente pe termen mediu şi lung. De asemenea, PNL cere Guvernului reluarea procesului de reformă fiscală începută în perioada 1999-2000, menit să elibereze cetăţenii României dintr-un hăţiş birocratic de taxe şi impozite tot mai apăsător. Atragem atenţia premierului Năstase şi Guvernului PSD că revigorarea bugetului şi creşterea economică nu pot fi fundamentate pe măsuri de tipul anulării tichetelor de masă, fără o reformă structurală a sistemului de taxe şi impozite. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Ioan Sonea. Se pregăteşte domnul Vlad Hogea.
|
|
|
|
Domnul Ioan Sonea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "Noi suntem români!", "Românii de dincolo de Prut sunt fraţii noştri", "Vrem să ne unim cu fraţii noştri!" - sunt cuvintele strigate sub tricolor de copiii din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Nu sunt cuvintele guvernanţilor României care se tem de Moscova, de Bruxelles, de Strasbourg, de Washington. Sunt cuvintele străbunicilor, bunicilor, părinţilor care au pribegit în Siberia şi au sângerat palmele construind meterezele unui imperiu sub biciul stalinismului, teroarea leninismului ori "democraţia comunismului"; desigur, părinţii, bunicii şi străbunicii copiilor din Piaţa din Chişinău. Moţiunea iniţiată de PRM la Camera Deputaţilor a fost respinsă, ca şi moţiunile pentru limba română şi istoria românilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Am retrăit, din păcate, momente încrâncenate şi încrâncenările revoluţionare din timpul dezbaterilor ideologice comuniste, prin care erau înfierate cu rigoare şi pragmatism deviaţiile, tezele despre românism şi ideea posibilităţii unirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului. De fapt, adversarii de azi ai unei astfel de idei sunt propagandiştii de ieri şi urmaşii acestora. Conform concepţiei lor, "nu este momentul", "nu este oportun", "se interpretează", "ce spune Vestul" sunt singurele argumente. Nici o grijă despre ce spun românii. Nici o vorbă despre dorinţa de a păşi în întâmpinarea istoriei, de a prefigura momente pentru istorie. Toată grija pentru alţii. De unde atâta umilinţă şi înjosire? Nu se vorbeşte despre o întâlnire cu fraţii, decât într-o Europă unită. Câtă demagogie! Ce mai poate un frate, pe care-l laşi slugă la ruşi? Un frate care, totuşi, nu şi-a uitat limba, neamul şi fratele mai mare. Se spune că primul pas peste punte trebuie să-l facă ei. Că orice gest al românilor din dreapta Prutului este considerat amestec în treburile altui stat. Dar cine nu se amestecă astăzi în treburile altora? Primii paşi i-au făcut copiii. Prin ei vorbesc românii din Basarabia de astăzi. Ne întrebăm: ce fac copiii noştri? Cine va conduce şi cine va învinge în cruciada copiilor de pe malurile Prutului pentru românism? Când Mama-Românie va ieşi în întâmpinarea şi a unora şi a altora, spunînd: "Lăsaţi copiii să vină la mine!" Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Are cuvântul domnul Vlad Hogea. Se pregăteşte domnul Napoleon Pop.
|
|
|
|
Domnul Vlad-Gabriel Hogea: Domnule preşedinte, Onorată adunare, Din păcate, pentru poporul român, alegerile din noiembrie 2000 nu au adus aşteptata schimbare în bine, ci doar o ploaie de promisiuni neacoperite în practică. Nici legile pe care sindicatele le-ar fi dorit să fie adoptate în Parlament, nici îndeplinirea aspiraţiilor cetăţenilor nu au căpătat o materializare concretă. Partidul Social-Democrat, colos cu picioare de lut al inepţiei postdecembriste, se comportă arogant şi ineficient, părând de la o lună la alta tot mai puţin capabil să rezolve problemele grave cu care se confruntă societatea românească. Românii nu mai au posibilitatea să-şi achite facturile către regiile autonome, drept pentru care contractează împrumuturi a căror rambursare nu mai pot ulterior să o realizeze. Pe cale de consecinţă, apartamentele cu care au fost garantate respectivele împrumuturi trec în proprietatea altor persoane, pe această filieră a disperării intervenind şi rechinii agenţiilor imobiliare, precum şi cămătarii veroşi care exploatează durerea şi suferinţa umană. Compatrioţii noştri nu-şi mai pot asigura pentru ei şi familiile lor coşul minim de cheltuieli zilnice absolut necesare unei existenţe la limita decenţei. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni devin rău-platnici, iar obţinerea venitului minim garantat devine şi ea, dintr-o chestiune ruşinoasă, o ocazie de a mai pune în puşculiţa familiei ceva mărunţiş, cu care se cârpesc găurile din bugetul părinţilor de copii subalimentaţi şi abrutizaţi de scăderea nivelului de trai. Se ajunge la situaţii tragicomice. Dacă anterior apariţiei normelor legale privind venitul minim garantat, puterea declarată în judeţul Iaşi există un procent de 8,5 până la 9% şomeri, acum se declară o cifră de 12%, pentru a se putea acorda aceste ajutoare sociale la un număr sporit de persoane. O situaţie gravă este cea din sectorul privat al economiei, unde o serie de societăţi comerciale şi nu puţine încalcă prevederile legilor româneşti, folosind abuziv forţa de muncă prin obligarea salariaţilor să lucreze peste programul de 8 ore, dar cu păstrarea scriptică a pontajului pentru un interval de timp lucrat de 6-8 ore. Am putea numi sclavie această practică des întâlnită, după cum înşelătorie ar fi numele corect al operaţiunii prin care mulţi patroni introduc aşa-zisa perioadă de probă, pentru a nu plăti munca unor persoane nou angajate. Să mai adăugăm că unităţi importante ale platformei industriale ieşene, precum FORDUS, SUPREM, ACMUS, TEROM, IAŞITEX, TOMIRIS ş.a. se află într-o situaţie disperată, sub ochii nepăsători ai guvernanţilor pesedişti, care nu sunt preocupaţi decât de interesele lor personale sau de grup. Strigătul disperat de ajutor al populaţiei pauperizate trebuie să fie auzit odată şi odată de către factorii de Putere din România, până nu va fi prea târziu. Partidul România Mare a sprijinit şi o va face şi în continuare orice demers menit să contribuie la redresarea economiei naţionale. Din păcate, suntem singurii care se gândesc din când în când şi la poporul umilit şi urgisit care ne-a trimis în Parlament.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop. Se pregăteşte domnul Ludovic Abiţei.
|
|
|
|
Domnul Napoleon Pop: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş vrea, în această declaraţie politică să mă refer la insecuritatea cetăţeanului. De câteva luni bune, România are, cel puţin pe hârtie, o nouă securitate naţională care, în măiestre cuvinte, ne vorbeşte de riscuri şi măsuri interne şi externe care ne pot afecta şi la care trebuie să ripostăm într-un fel sau în altul. Admiţând buna funcţionare a separaţiei puterilor, Preşedintele României a prezentat această nouă strategie de securitate naţională, Parlamentul României a aprobat-o, iar Executivul trebuie s-o aplice, evident în cadrul Programului de guvernare. În tradiţionala noastră originalitate, problematica securităţii interne continuă să fie sacrificată de cea externă, creându-se falsa impresie că în interior nimic nu ne poate zdruncina. În faţa riscurilor externe, discursurile elevate, pline de promisiuni neonorate, sunt mai puternice decât măsurile în sine, care ar fi trebuit să dea viaţă securităţii cetăţeanului pe plan intern. Nimeni nu neagă că anul 2002 este foarte important pentru decizii externe, care privesc România. Însă, acestea ne-ar fi în mod sigur mai favorabile dacă strategia securităţii naţionale şi-ar fi găsit aplicabilitatea prioritară pe plan intern prin măsuri economice şi sociale consistente. Stabilitatea socială internă este greu încercată de avalanşa greutăţilor care agresează cetăţenii obişnuiţi: peste 45% din aceştia trăiesc sub pragul sărăciei; această iarnă rămâne de pomină în ceea ce priveşte creşterea preţurilor la utilităţi şi hrană; sistemul sanitar se află în plină confuzie a unui posibil colaps; solicitările pentru venitul minim garantat scot la iveală faptul că rata reală a şomajului este mult mai mare decât cea pe care metodologia statistică o înregistrează. Una peste alta, atât întreţinerea cetăţeanului, - hrană, acces la medicamente şi asistenţă sanitară -, cât şi întreţinerea propriei sale locuinţe căldură, lumină, impozite sunt în pragul insecurităţii. În categoria generală a cetăţenilor defavorizaţi încep să alunece noi grupuri sociale, inclusiv cei care erau aproape de venituri individuale acoperitoare ale costurilor vieţii. Sacrificiul intern continuă în ciuda strădaniilor reformelor fără rezultat, iar un eventual nou eşec al Acordului încheisat cu FMI va veni să demonstreze, pentru a nu ştiu câta oară, inutilitatea acestui sacrificiu îndelungat, administrat cu linguriţa plină de pelinul promisiunilor electorale ale tuturor guvernelor care s-au succedat din 1990 încoace. Principala cauză a insecurităţii economice, biologice şi sociale a cetăţeanului este lipsa oportunităţilor de muncă salarizate corect, în contextul în care se stimulează prin toate mijloacele nemunca, renunţarea la muncă şi drastica penalizare prin impozite şi taxe aproape de limita insuportabilului a tuturor celor care încă mai muncesc sau asigură locuri de muncă. Guvernul şi-a propus multe priorităţi, uitând că cea mai sigură resursă de finanţare a propriilor proiecte este munca trecută şi prezentă corect remunerată a tuturor cetăţenilor, în baza căreia pot fi finanţate toate celelalte servicii sociale sănătatea, educaţia, ordinea publică şi justiţia şi se poate menţine în funcţiune o economie naţională. Ce constatăm? Numărul celor care muncesc oficial cu un salariu este de aproximativ 20% din populaţie. Din impozitarea muncii acestora şi a rezultatelor economice la limita profitabilităţii ale angajatorilor trebuie să trăiască 22,5 milioane de cetăţeni. Toate promisiunile guvernamentale de ameliorare a situaţiei economico-sociale a 22,5 milioane de cetăţeni se bazează în principal pe impozitele directe şi indirecte plătite de 4,5 milioane de angajaţi. Mai mult, viitorul acestora fie că devin şomeri, fie pensionari este sumbru; indiferent de contribuţie, toţi sunt aliniaţi la subzistenţă. Aşa ceva nu şi-a permis nici regimul de tristă amintire, de care speram să ne despărţim definitiv. Iată că nici munca de o viaţă nu ne duce spre clasa mijlocie, ci spre sărăcie, printr-o subtilă politică de pauperizare făcută în numele celor săraci, care au votat cu PSD. Tocmai de aceea nu pot să cred şi este inadmisibil ca strategia de securitate naţională să-şi atingă obiectivele pe plan intern. Sărăcia unei naţiuni, dintotdeauna, a dus la insecuritate internă, iar sărăcia românească nu poate deveni partener egal cu o Europă bogată şi civilizată. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Ludovic Abiţei. Se pregăteşte Ştefan Baban.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Abiţei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Recent a apărut în judeţul Suceava o carte intitulată "Problema ucraineană în Bucovina sudică punctul nostru de vedere", semnată de Adrian Şeiciuc şi prefaţată de colegul nostru, domnul deputat Ştefan Tcaciuc. Lucrarea a fost subvenţionată de Uniunea Ucrainenilor din România. Nimic rău până aici, dacă această carte nu ar fi difuzată aproape clandestin în unităţile administrativ-teritoriale, în care trăiesc etnicii ucrainieni şi n-ar fi apărut în preajma recensământului de la 18 martie a.c. De asemenea, lucrarea întinează memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt care a condus Moldova timp de 47 de ani şi pe care principii acelei epoci l-au recunoscut ca pe un mare conducător, iar Papa de la Roma l-a denumit atletul creştinătăţii. La noi în Bucovina, unde etniile trăiesc în pace şi armonie, unde populaţia majoritară este ortodoxă-română, această lucrare nu face altceva decât să învolbureze apele, denaturând adevăruri bine cunoscute. Harta care însoţeşte cartea amintită sugerează că de-a lungul Prutului au existat sate de etnici ucrainieni până la Galaţi şi care, cu timpul, au dispărut. Lucrarea bate şi spre anul 2004, când se va sărbători 500 de ani de la "apunerea Soarelui nostru", aşa cum l-a zugrăvit Barbu Ştefănescu Delavrancea în piesa sa "Apus de Soare". Răstălmăcirea cronicarilor, istoricilor români şi străini, denaturarea adevărului despre recensămintele din perioada anilor 1930-1977 cui foloseşte? Recensământul din anul 1930 s-a desfăşurat sub îndrumarea unor monştri sacri ca: Dimitrie Gusti, Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, iar cel din 1977 - Vladimir Trebici, cel care a reprezentat România la Naţiunile Unite şi a condus mulţi ani Secţiunea Demografică a ONU, ca o recunoaştere a valorii ştiinţelor de demografie şi statistică româneşti. Autorul cărţii, în cuvântul său către cititori, referindu-se la o dezbatere ce a avut loc în sala Muzeului Naţional al Bucovinei, la data de 28 octombrie 2000, cu tema "Contribuţia minorităţilor ucrainiene la viaţa culturală românească", printre altele a spus: "Suntem deschişi la orice confruntare de idei în contradictoriu, dar cu condiţia să ne dezbărăm de patimile naţionaliste, respectând în mod civilizat partenerul de dialog, bazându-ne pe argumente ştiinţifice, şi nu pe idei preconcepute, fără suport". Frumos spus, dar noi primim informaţii că în comunele unde românii şi ucrainienii trăiau în linişte şi pace, a fost domnul Ştefan Tcaciuc şi nu ştim ce le-a spus acestor etnici ucrainieni, că nu se mai poate înţelege aproape nimeni cu ei. Deţinem, de asemenea, informaţiile primite de la cetăţenii români din teritoriu că domnul Vladimir Hapenciuc, reprezentant al Departamentului pentru protecţia minorităţilor naţionale din Guvernul României pentru judeţul Suceava, desfăşoară o activitate sistematică în localităţile cu etnici ucrainieni, care nu se prea încadrează în cele afirmate de autorul cărţii. Şi atunci, se naşte întrebarea: cine se face răspunzător de aceste stări de fapt? Noi, cei de la Partidul România Mare, acuzaţi de naţionalism, sau instituţiile abilitate ale statului, care tolerează şi subvenţionează asociaţii care, în ultima vreme, manifestă în mod vădit un naţionalism antiromânesc. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Are cuvântul domnul Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Ştefan Păşcuţ.
|
|
|
|
Domnul Ştefan Baban: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Declaraţia mea politică de azi poartă şi un titlu: "S.O.S. monumentele istorice ale Botoşaniului". Umiditatea excesivă, ca şi repictările efectuate în ulei şi tempera, cu multe decenii în urmă, la baza şi acoperişurile Bisericii Sf.Nicolae-Popăuţi, lăcaş vechi de peste o jumătate de mileniu, situat în imediata apropiere a municipiului Botoşani, au favorizat dezvoltarea unei ciuperci care distruge pictura originală. Pe porţiuni mari, un strat de mucegai acoperă şi mănâncă pictura, fiind cel mai grav caz de degradare a unei picturi murale medievale din epoca lui Ştefan cel Mare. Aici se întâlnesc toate problemele posibile în cazul producerii unui asemenea fenomen: atac biologic, umiditate excesivă şi, în consecinţă, desprinderea picturii de pe zid, care cade fărâmiţată. Toate acestea au multiple cauze: acoperişul bisericii a fost ciuruit de gloanţe în timpul primului război mondial; zidurile groase de 1,5 m ale construcţiei placate cu piatră, nu permit eliminarea excesului de apă; lipsa unei izolaţii din bitum sau mortal special de ciment face ca apa din pământ să fie absorbită în zid; defectuoasa folosire a sistemului de încălzire cu calorifere, care sunt încălzite la maximum în timpul slujbelor şi care sunt răcite brusc la sfârşitul acestora. Experţii au calculat că pentru restaurarea picturii şi refacerea acoperişului monumentului sunt necesare circa 17 miliarde lei, deoarece materialele care urmează a fi utilizate pentru reabilitările din interiorul bisericii trebuie aduse toate din import, ele neexistând pe piaţa românească. Organele locale ale judeţului au solicitat ajutorul, au apelat şi la sponsori, dar suma este prea mare, iar posibilităţile judeţului sunt destul de puţine. Biserica Sf.Nicolae-Popăuţi-Botoşani a fost declarată monument istoric şi de artă în urmă cu 105 ani (în 1897) şi face parte dintre primele edificii din România, cărora li s-a conferit acest statut, fiind singura pictată în întregime pe vremea lui Ştefan cel Mare. Ar fi păcat ca în această ţară, leagăn al creştinătăţii, indiferenţa autorităţilor centrale, precum şi lipsurile materiale, să ne facă mai săraci, prin deteriorarea şi, de ce nu, prin dispariţia unui lăcaş de cult, vizitat de ortodocşi din toată ţara. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Păşcuţ. Se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.
|
|
|
|
Domnul Ştefan Păşcuţ: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Cu întristare, trebuie să observ că noua oare, a câta? cruciadă împotriva corupţiei, anunţată rituos de către premierul Adrian Năstase, s-a născut moartă. Mai întâi, pentru că de îndată ce apucase să declare că va începe lupta împotriva corupţiei, prin eliminarea corupţilor, prin propriul partid, domnul Năstase s-a şi repezit să ia apărarea colegului său de partid Nicolae Văcăroiu, omniprezent în afacerile şi pe ştatele de plată ale atât de controversatului Sorin Ovidiu Vântu. Şi pentru că nici vorbă să-şi aducă aminte primul ministru de implicarea lui Viorel Hrebenciuc în scandalul Adrian Costea - Eterna şi Fascinanta Românie, ca să nu mai pomenim de alţi fruntaşi pesedişti, nu la fel de scoşi în faţă, dar la fel de intangibili. Poate paiul din ochiul altuia să-i fie mai vizibil domnului Năstase decât bârna din ochiul propriu. Ori, poate, cantităţile enorme de farduri folosite pentru cosmetizarea guvernării PSD să se fi scurs din cauza căldurii emanate de reflectoarele TV şi să-i împiedice vederea. Apoi, pentru că manifestările puterii în această nouă trântă cu corupţia sunt cu totul contradictorii. În vreme ce poliţiştii care şi-au construit castele sunt scoşi basma curată, iar Guvernul se pregăteşte să acorde facilităţi tocmai investitorilor de la RAFO Oneşti şi Tutunul românesc pentru a-şi plăti probabil unele datorii din campania electorală, marii corupţi descoperiţi şi anchetaţi în vremea lui Năstase se arată a fi câţiva profesori de pe la ţară care ar fi încasat sporuri necuvenite pe care, să ne aducem aminte, ei nu puteau nici să le aprobe, nici să le înscrie pe statele de plată. A fost necesară intervenţia preşedintelui României pentru a stopa această comedie poliţistă şi, poate că preşedintele ar trebui să intervină mai des şi mai ferm, nu doar pentru apărarea cetăţenilor violentaţi de către autorităţile în goana lor după false realizări, ci şi/sau mai ales pentru a impune aplicarea legilor ţării în toate situaţiile şi tuturor persoanelor implicate, pentru a reconstrui adevărul, căci deasupra legii nu este numai Dumnezeu. Revenind la acţiunile şi inacţiunile premierului, trebuie să ne amintim că în drept buna credinţă se prezumă. Noi trebuie să-l credem pe domnul Năstase când ne spune că vrea să dea de pământ cu corupţia, doar că faptele infirmă aceste declaraţii. Dacă preşedintele PSD ar dori cu adevărat să descopere corupţia, ar trebui să înceapă de la vârfurile ei, bine instalate în structurile Puterii, ceea ce nu se întâmplă, ar trebui să şi înlăture din preajma sa pe cei dovediţi, şi chiar pe cei doar bănuiţi a avea legături cu crima organizată. Ceea ce iarăşi nu se întâmplă. ar trebui să ia atitudine şi nu numai în declaraţii, ci în fapte şi, nu numai în faţa camerelor TV, ci în fiecare moment al exerciţiului mandatului său, împotriva clienţilor puterii pe care averile indiferent cum au fost ele dobândite ori numai nesimţirea îi face să se considere mai presus de lege. O singură dată însă a reacţionat premierul şi ferm şi rapid, în cazul aşa-zisului raport ARMAGEDON II care nu era, de fapt, decât o colecţie de afirmaţii îndelung vehiculate în mass-media în ultimul deceniu. Poate că abia această reacţie ar trebui să ne pună şi să-l pună şi pe domnul Adrian Năstase pe gânduri. Pentru că nu iese fum de unde nu este foc, şi pentru că numai adevărurile neconvenabile pot să supere un înalt demnitar în asemenea măsură încât să-şi îndemne subordonaţii la abuz şi să rişte să se facă de râs nu doar în ţară, ci şi în străinătate. Şi, dacă aşa stau lucrurile, dacă acel aşa-zis raport conţine măcar o fărâmă de adevăr, poate că de aici ar trebui să înceapă primul ministru lupta împotriva corupţiei de la propria persoană. Trecând peste toate criticile, vă rog, domnule prim-ministru, vă implor, lăsaţi vorbele şi acţionaţi. Ne-am săturat de corupţie fără corupţi, precum la Revoluţie, terorism fără terorişti. Sunteţi prim-ministru şi aveţi sabia dreptăţii în mână. folosiţi-o! Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Îl invit pe domnul Adrian Moisoiu şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae Leonăchescu.
|
|
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi s-ar putea intitula "Salvaţi Teatrul Naţional din Tg.Mureş, salvaţi cultura!". Declar de la început: problema Teatrului Naţional din Tg.Mureş este o problemă etnică, un prim pas pe calea minimalizării culturii româneşti în Transilvania. Datorită inconştienţei noastre din data de 15 noiembrie 2001, când s-a discutat Legea bugetului de stat pe anul 2002, amendamentul meu prin care vă rugam să aprobaţi scoaterea Teatrului Naţional din Tg.Mureş de pe lista teatrelor ce urmau să fie descentralizate de către Ministerul Culturii (anexa nr.6) a fost respins de plen. Singurii care au înţeles atunci importanţa acestei solicitări au fost colegii mei de partid din PRM, care m-au susţinut în totalitate. Nu am declarat toate acestea pentru a câştiga capital electoral, ci pentru a arăta ce înseamnă implicarea politicului în cultură. Doresc să dovedesc că protocolul de colaborare PSD-UDMR semnat la 29 ianuarie 2002 era demult negociat între aceste partide. Palatul Culturii din Tg.Mureş a fost construit între anii 1911-1913 pe vremea când Transilvania aparţinea Ungariei. El este prevăzut cu o superbă sală de spectacole în care, după război, începând cu anul 1946 a activat Teatrul Secuiesc din Tg.Mureş. Încercările de înfiinţare a unui teatru românesc au fost zadarnice, motivaţia adusă în fosta Regiune Mureş Autonomă Maghiară fiind că Palatul Culturii fusese construit în timpul administraţiei austro-ungare. Se vede că separatismul a existat şi atunci, iar zicala românească - "ce e al tău e şi al meu, dar ce e al meu nu-i şi al tău" - este deosebit de actuală. Cu greu, abia în 1962 s-a înfiinţat în cadrul Teatrului Secuiesc secţia română, la care a fost repartizată o promoţie de excepţie, ca atâtea altele, ale IATC Bucureşti, din care îi amintesc pe Mihai Ginculescu, Vasile Vasiliu, Constantin Diplan, Alexandru Arşinel, Mihai Popescu, Anca Roşu, Camelia Zorlescu, Minodora Condur, la care trebuie adăugaţi mai experimentaţii Maia Indrieş, Eugen Mercus şi alţii. Construirea unei clădiri deosebite destinate, în special, slujitorilor Thaliei şi inaugurarea ei în 1973 a făcut posibilă transformarea Teatrului Secuiesc în Teatru Naţional. În această formulă secţia română a obţinut în decursul anilor succese de prim ordin, încununate cu premii prestigioase la diverse festivaluri. Acest lucru a constituit şi, se vede, constituie un ghimpe în ochii iredentiştilor UDMR-işti şi deoarece, pe faţă nu se putea reveni la vechiul Teatru Secuiesc, după 1990 s-a hotărât scindarea acestuia pe două companii. Una maghiară "Tompa Mikloş" care, în condiţiile unei autofinanţări insuficiente, ar putea fi subvenţionată prin intermediul UDMR-ului de către Guvernul Ungariei şi una română "Liviu Rebreanu" care, prin această subfinanţare descentralizată încet, încet va dispărea. La rândul său, PSD-ul a dat dovadă de inconştienţă atunci când a negociat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş pentru UDMR în persoana domnului Virag Gyorgy care, acum din fotoliul pe care îl ocupă se opune preluării Teatrului Naţional de către Consiliul Judeţean şi-l pasează mai departe spre Primăria Municipiului Tg.Mureş. La rândul său, primarul acesteia acţionează în contencios această hotărâre şi în acest fel salariaţii teatrului ajung să nu primească salariul timp de aproape 3 luni. A trebuit să se găsească un artificiu de către Direcţia financiară Mureş pentru a numi ca ordonator de credit Primăria comunei Ungheni. Şi iată cum, în decurs de 3 luni, un prestigios Teatru Naţional s-a transformat în Teatrul Comunal! Ce poate fi mai amar decât să auzi că liderul sindical al companiei "Liviu Rebreanu" declară că va cere permisiunea premierului Adrian Năstase pentru a solicita finanţarea secţiei române de către Guvernul Ungariei. Iată cum astăzi Teatrul Naţional din Tg.Mureş, un teatru a cărui secţie română în anul 2002 ar trebui să serbeze 40 de ani de la înfiinţare, a ajuns al nimănui, având patrimoniul la Ministerul Culturii şi ca atare, în anul 2003 acesta va trebui să susţină o reparaţie capitală de circa 150 miliarde lei, iar personalul plătit de o primărie comunală. Aceasta este, domnilor, istoria tristă a unui Teatru Naţional ajuns în baza unui protocol politic, secret, cu ajutorul unor parlamentari şi guvernanţi inconştienţi, teatru comunal în mai puţin de 3 luni. Va ajunge oare şi teatru de amatori? La Tg.Mureş, liderii Sindicatului Actorilor de la Teatrul Naţional sunt de patru zile în greva foamei, declanşată în semn de protest faţă de nesoluţionarea situaţiei juridice a acestei instituţii de cultură. Mingea este acum în terenul dumneavoastră, domnilor conducători teritoriali sau naţionali ai Partidului Social Democrat. Să vă vedem cum veţi acţiona şi nu uitaţi că va veni şi ziua scadenţei, când va trebui să daţi socoteală electoratului! Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Nicolae Leonăchescu.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Leonăchescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Onorat auditoriu, În ziua de 13 februarie 2002, plenul Camerei Deputaţilor a luat în dezbatere o moţiune simplă formulată de 68 de deputaţi ai Partidului România Mare pe tema perspectivelor politice ale relaţiilor ţării noastre cu Republica Moldova. Atmosfera tensionată în care au avut loc dezbaterile a fost marcată şi de situaţia explozivă din Basarabia, unde drepturile istorice ale românilor sunt contestate de către grupul politic aflat la conducerea Moldovei. Discuţiile purtate în plen pe tema moţiunii sus-menţionate se cunosc; este de notorietate publică şi filmul jocurilor politice dâmboviţene, aureolat, ca să zicem aşa, de votul final prin care clasa noastră politică şi-a dezvăluit limitele. Ceea ce reţine analistul de proces din dezbaterile respective este incapacitatea de a ne uni pentru apărarea interesului naţional. Imaginea că, în România, diversele clase şi segmente sociale, precum şi reprezentanţii lor politici se pot uni, îşi pot concerta eforturile pentru promovarea interesului naţional, este de domeniul trecutului. Toţi sunt intransigenţi, nimeni nu ascultă, toţi se vor profeţi. Sunt pesimist şi îmi e teamă că procesul de disoluţie este ireversibil. Deputaţi, cu credit moral, au făcut demonstraţii lingvistice pe textul moţiunii, arătând că dacă o anumită virgulă n-ar fi fost pusă, ar fi votat moţiunea, pentru că ei iubesc Basarabia. Alţi colegi au incriminat un titlu care, chipurile, ar conţine o repetiţie din cauza căreia nu pot vota restul. Nici unul n-a construit, toţi au aruncat cu noroi în moţiune din dragoste, chipurile, pentru Basarabia. Politicianismul a făcut ravagii printre noi! Ce rost mai are să apelezi la valoarea universitară a unor deputaţi dacă verdictul lor de "oportunism" condamnă din start pe fraţii noştri din Basarabia! Ignoranţa multora în problemele românilor aflaţi decenii în şir sub cizma ocupantului rus a condus la "postulate" care distrug orice iniţiativă constructivă. Ba mai mult, unii liber cugetători încearcă teoretizări savante şi propun modele pentru viitor: "Naţiunilor etnice, nu; viitorul este al naţiunilor civice!". Un politician român al zilei afirma la 18 septembrie 2001, la Bruxelles, apodictic, fără să i-o ceară nimeni: "Nu, naţiunilor etnice; da, naţiunilor culturale!". Ce erori dureroase şi ce mult ne costă! Capacităţile noastre limitate de înţelegere devin proiectile cu care unii bombardează tenace fundaţia edificiului naţional, pentru care generaţii în şir au trudit şi s-au sacrificat. Conceptul de naţiune este, în mod intenţionat, discreditat, apostrofat, pentru că aşa sună bine la naţiunile mici şi mijlocii. Conţinutul etnic al acestui concept este negat vehement de veleitarii şi teoreticienii de conjunctură, pentru că aşa le dictează interesele lor personale. Ei nu au nici o legătură cu poporul în numele căruia vorbesc şi pe care nu-l consultă când îi impun o evoluţie pe modele reducţioniste, incomplete, false din start, pentru că proiectează infracţional realităţile. Pentru ei, cultura nu este proiecţia în eternitate a unei realităţi concrete, ci un produs venit din cosmos, consumabil de toţi, peste tot. Aşa că, iată, poporul român a rămas în minoritate, părăsit în idealul său naţional de către reprezentanţii săi politici. "Pătura superpusă", cum o definea Mihai Eminescu, a mai trădat o dată. Iată de ce, tinerii trebuie să-şi hotărască singuri viitorul; nu mai pot aştepta soluţii de la oamenii puterii, preocupaţi de conservarea privilegiilor lor şi ale clientelei lor politice. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Lázsló Borbely.
|
|
|
|
Domnul Borbély László: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Vreau să vă prezint în câteva cuvinte situaţia gravă a Teatrului Naţional din Tg.Mureş. Aş vrea să încep cu puţină istorie. Teatrul din Tg.Mureş are tradiţii vechi, a funcţionat până în 1962 sub titulatura de Teatrul Secuiesc, iar din acel an s-a înfiinţat secţia română, pe lângă cea maghiară, având deci două secţii, de fapt, două teatre într-unul: în limba română şi maghiară care, ulterior, a primit statutul de teatru naţional prin decret prezidenţial. De-a lungul timpului acest teatru a fost lăcaşul multor spectacole memorabile. După 1990 Teatrul Naţional din Tg.Mureş a cunoscut o perioadă în care putea să prezinte spectacole necenzurate, fără nici un fel de oprelişti, dar, totodată, datorită bugetelor austere ale culturii, frumoasa clădire construită în 1973 a început să se degradeze. Totuşi colectivele celor două secţii au reuşit să menţină calitatea ridicată a spectacolelor prezentate. La discutarea bugetului pe anul 2002 parlamentarii mureşeni au susţinut rămânerea Teatrului Naţional la Ministerul Culturii. Din păcate, Guvernul şi majoritatea parlamentarilor au votat pentru o descentralizare forţată a câtorva teatre şi au decis trecerea acestora în finanţarea autorităţilor locale. Din transferul de la bugetul de stat nu a fost asigurată decât în jur de jumătate din suma necesară numai pentru salarii şi cheltuieli minime, necesare funcţionării. În această situaţie se află şi Teatrul Naţional din Craiova şi Timişoara. Totodată, alte teatre cum ar fi cel din Iaşi sau Cluj, care au acelaşi statut, au rămas în administrarea Ministerului Culturii. Inexplicabil. Este de neînţeles care au fost motivele acestei decizii, decizie care a provocat o serie de discuţii, care a provocat situaţia actuală, când de abia în 15 februarie 2002 au primit cei de la Teatrul Naţional Tg.Mureş salariile restante pe ultimele 2 luni. Nici acum nu se ştie de cine aparţine, pentru că şi consiliul judeţean mai are 10 instituţii în subordine, iar primăria, în speţă, primarul Tg.Mureşului, deşi are o decizie a consiliului local să preia finanţarea instituţiei, se împotriveşte şi nu a aprobat virarea banilor care, de două luni de zile erau la dispoziţia primăriei. Datorită acestei stări tensionate, doi actori ai teatrului Nicolae Cristache şi Siaş Ferenc au intrat în data de 15 februarie în greva foamei. Colectivul teatrului s-a solidarizat cu ei şi au cerut factorilor de răspundere să rezolve impasul. În acest sens, solicit, în urma demersurilor făcute de Teatrul Naţional, ca factorii de răspundere, Ministerul Culturii, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Finanţelor să rezolve măcar pe moment următoarele: 1. Plata facturilor restante din 2001, în valoare de circa 570 milioane lei. 2. Situaţia juridică a Teatrului Naţional din Tg.Mureş să fie clarificată, cărei autorităţi va fi subordonată această instituţie de prestigiu. 3. Alocarea de fonduri suficiente pentru a acoperi salariile până la sfârşitul anului şi pentru unele reparaţii curente care nu pot fi amânate. Solicit răspuns în scris. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
|
Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat. Vă mulţumesc pentru participare.
|
|
|
|
Pauză
|
|
| |
|
 |
