|
|
Şedinţa a început la ora 8,00. Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnulValer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Constantin Niţă, secretari .
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Bună dimineaţa! Să începem şedinţa de intervenţii.
|
|
|
Îl invităm pe domnul Enescu. Se pregăteşte domnul Brudaşca Damian. Sunt 15 înscrieri, care apucă, apucă! Până la ora 9 fără 5 trebuie să terminăm.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Enescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Plecările care au avut loc în ultima perioadă a unor personalităţi marcante din Partidul România Mare demonstrează că aceşti oameni sunt de minimă rezistenţă, ei au preferat un drum mai uşor decât cel pe care-l are partidul nostru în guvernare faţă de programul electoral al P.S.D.-ului, plin de ezitări şi neconcordanţe şi o politică a aşa-zisei opoziţii democratice condusă de partide politice care-şi regăsesc cu greu adeziunea propriului electorat cât şi a celui care susţine partide extraparlamentare. Fiecare în parte reprezintă un caz cu toate particularităţile lui ce trebuie analizate cu responsabilitate, atât în cadrul şedinţelor Grupului parlamentar al P.R.M. cât şi la nivelul întregului partid. Intervenţia televizată a domnului Neacşu mi s-a părut prezentată la un moment de încordare maximă a domniei sale, cu accente care denotă o derapare de la normele statutare. Afirm acest fapt deoarece domnul Ilie Neacşu trebuia iniţial să-şi prezinte opţiunea domniei sale în cadrul Grupului parlamentar al P.R.M. unde ar fi fost analizată cu multă atenţie, deoarece programul partidului prevede tragerea la răspundere a tuturor celor care se fac vinovaţi de prejudicierea economiei româneşti, inclusiv a S.C.N. "Tutunul românesc", a cărei datorie de 3.000 de miliarde lei a fost eşalonată la propunerea Comisiei pentru agricultură. Putem considera că depunerea la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a moţiunii "Criza agriculturii" nu a fost deloc întâmplătoare, ci ea a reprezentat un efect al modului în care domnul Ilie Neacşu a condus Comisia pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură. Este posibil ca domnul Ilie Neacşu să adere la un partid care a generat corupţia, indiferenţa şi incompetenţa. În ceea ce îl priveşte pe domnul deputat Sever Meşca, consider că iniţiativa domniei sale este pripită, influenţată de demisia domnului Ilie Neacşu. Partidul România Mare nu cred că va eşua într-o dictatură penibilă, periculoasă, aşa cum exprimă domnia sa. Consider că fiecare membru, înainte de a lua o hotărâre în cadrul comisiilor, trebuie să consulte Biroul permanent, Comitetul director sau să-şi expună poziţia faţă de anumite legi în cadrul Grupului parlamentar, conform regulamentului care le statutează acest drept. Presupun că hotărârea domnului deputat Ştefan Păşcuţ de a-şi prezenta demisia am considerat-o ca nepotrivită ţinând cont de ataşamentul domniei sale faţă de P.R.M., fapt confirmat şi de revenirea domniei sale asupra acestei iniţiative. Cred că fiind la început de carieră politică, a cedat posibil unor presiuni din interiorul deputaţilor din Filiala Hunedoara, reprezentaţi posibil prin domnul Ilie Neacşu, cât şi a unora din exteriorul partidului nostru, dezminţând cele vehiculate. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
Domnul Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul Vlad Hogea. E bine dacă aveţi subiectele concentrate pentru că sunt 15 înscrişi şi la 9 fără 5 trebuie să terminăm.
|
|
|
|
Domnul Damian Brudaşca: Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor colegi, Între paradoxurile ce definesc regimul Iliescu-Năstase se întâlneşte unul mai puţin sesizat de mass-media şi opinia publică: pe de o parte, un servilism descalificabil şi o generozitate suspectă faţă de pretenţiile de orice natură ale minorităţii maghiare, iar pe de alta, o crasă indiferenţă faţă de recuperarea de valori culturale, mobile şi imobile, acte şi documente ce aparţin de drept poporului român. Nu este vorba doar despre celebrul caz al restituirii de către autorităţile de la Budapesta a patrimoniului Fundaţiei Gojdu, faţă de care nici actualul premier, nici eternul preşedinte Iliescu nu dau vreun semn că pretind un tratament similar cu cel de care se bucură asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii ale minorităţii ungureşti din Ardeal. Un alt caz, la fel de vechi şi mult mai grav prin implicaţiile lui, îl reprezintă arhivele Transilvaniei istorice, rămase la Budapesta şi încă nereturnate proprietarilor de drept. Încerc azi să reîmprospătez memoria reprezentanţilor puterii actuale, oferindu-le succint câteva date despre aceste arhive, pentru recuperarea cărora au luptat cu îndârjire, între alţii, marii istorici români Ştefan Meteş, Ştefan Pascu şi David Prodan. În baza art.175-177 ale Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, României îi revenea dreptul de proprietate asupra tezaurului istoric al arhivelor principalelor instituţii politico-administrative şi juridice ale Transilvaniei. Aceste arhive cuprind documente din perioada anilor 1109-1872. Cum au ajuns ele în capitala Ungariei? în 1875, înfiinţându-se Arhivele Naţionale ungare cu sediul la Budapesta, au fost concentrate aici cele mai importante arhive din provincie, deci şi din Transilvania, care nu de mult, în 1867, fusese anexată forţat Ungariei. Cu toate demersurile făcute de statul român în perioada interbelică, nici până astăzi acest tezaur românesc nu a ajuns în proprietatea României. Care sunt marile fonduri şi colecţii de documente ale acestor importante arhive, bun istoric de drept al României? 1. Arhiva Guberniului transilvan. Guberniul transilvan a funcţionat în perioada 1690-1872. Arhiva acestei instituţii cuprinde documente foarte importante pentru istoria poporului român, pentru reconstituirea vieţii politico-administrative a Transilvaniei: respectiv, actele marilor domenii fiscale, agricole şi miniere, convenţii de stat, tratate de pace, procese-verbale originale ale dietelor ardelene, ordine ale Cancelariei aulice din Viena, arhiva Revoluţiei de la 1848-1849, arhiva publico-politică din 1701-1872, arhiva judecătorească şi altele. 2. Arhiva Conventului din Cluj-Mănăştur. Conventul Mânăstirii Fericitei Fecioare Maria din Cluj-Mănăştur a fost un loc de adeverire a documentelor, diplomelor Evului Mediu şi în întreaga perioadă medie a istoriei Transilvaniei. Arhiva sa cuprinde documente importante despre voievozii şi nobilii români din Districtul Călatei în Evul Mediu şi despre românii din zona Clujului şi mai ales a Apusenilor. Fac parte din această arhivă: protocoalele Conventului în număr de 69, din 1416 până în secolul al XIX-lea, aşa-numitele cărţi regeşti din timpul reginei Isabela şi a fiului ei, Ioan Sigismund Bathori (documente din perioada 1549-1598 în care se află şi diplomele de înnobilare a unor români-cneji, voievozi, crainici), articole dietale, registre cu conscripţii ale proprietăţilor fiscale şi cele privind arendarea acestora, conscripţii ale capilor de familie (nobili şi iobagi) din districtul cetăţii de piatră şi din Comitatul Cluj (sec.XVI-XVIII), genealogii şi înnobilări, documente ale comitatelor transilvănene şi altele. 3. Arhiva Capitlului Alba-Iulia. Capitlul Episcopiei catolice din Alba-Iulia a fost, de asemenea, un loc de adeverire, ca şi instituţia similară din Cluj-Mănăştur. Arhiva sa cuprinde: 28 de volume de cărţi regeşti (cu înregistrarea diplomelor de înnobilare şi punere în stăpânire date de principii Transilvaniei, în perioada 1580-1689, 43 de volume de protocoale ale Arhivei Capitlului din perioada 1526-1836, preţioasa conscripţie urbarială a circa 916 localităţi transilvănene din anii 1818-1820, socoteli ale Oficiilor de sare, ale comitatelor şi scaunelor, corespondenţa Capitlului şi multe altele. 4. Arhiva Cancelariei aulice transilvane. instituţia şi-a avut sediul la Viena şi a funcţionat din 1694 până la 1867, cu o întrerupere de 12 ani după Revoluţia de la 1848. În perioada interbelică ea cuprindea: 2305 pachete de corespondenţă şi 190 de volume de registre şi indici, protocoalele de şedinţă ale Cancelariei şi ale Consiliului Cancelariei, diplome de înnobilare şi privilegii, patente imperiale, socoteli ale Transilvaniei, protocoalele de şedinţă ale Dietelor Transilvaniei, petiţii adresate Cancelariei, petiţii şi memorii către împărat, 17 volume de cărţi regeşti din perioada habsburgică, hotărâri ale tablei regeşti transilvănene, corespondenţa Cancelariei cu Guberniul Transilvan, 56 de volume de protocoale prezidiale de şedinţe ale Cancelariei, rapoarte ale Poliţiei austriece despre stările politice din Imperiu, inclusiv din Transilvania, acte ale Ministerelor de Interne, de Justiţie şi de Comerţ ale Austriei, referitoare la Transilvania, planurile primei căi ferate transilvănene (1864-1866), rapoarte ale Cancelariei către Împărat ect. 5. Arhiva fiscului din Transilvania. 6. Urbarii şi conscripţii: colecţii de peste 100 de fascicule de urbarii şi conscripţii din secolele XVI-XVIII cu date dosebit de importante din punct de vedere economic şi demografic privind sutele de sate româneşti aparţinând cetăţilor fiscale (Făgăraş, Deva, Hunedoara, Gilău, Chioar, Cehu Silvaniei, Şimleul Silvaniei, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Şiria etc). Trei secole de viaţă ale iobăgimii române se oglindesc în acest tezaur de documente. colecţii de diverse documente: acte camerale, cuprinzând plăţile dijmelor în Bihor, Satu-Mare, Maramureş, în secolele XVI-XVIII: conscripţii privind plata dării de "porţi" sau sesii iobăgeşti în Comitatele Bihor, Crasna, Zarand, Solnocul de Mijloc, în secolele XVI-XVII; acte ale arhivei Capitlului din Oradea; arhiva Tablei regeşti a Transilvanie; colecţia de diplome (acte medievale de înnobilare, punere în stăpânire a unor moşii, ordine regeşti) din perioada 1109-1526 ect. În tot acest tezaur documentar se află imense şi valoroase informaţii, încă neexplorate, referitoare la trecutul românilor transilvăneni. Actualilor guvernanţi, ca să poată dovedi că reprezintă şi apără cu adevărat interesele naţionale ale poporului român, le cer, de la tribuna Parlamentului României, să asigure recuperarea integrală şi neîntârziată a arhivelor Transilvaniei, săvârşind astfel un act de justiţie istorică pe care românii îl aşteaptă de peste 80 de ani. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc şi eu.
|
|
|
Are cuvântul domnul Vlad Hogea. Se pregăteşte domnul Emil Rus. Insist asupra timpului ca să dăm posibilitatea tuturor colegilor să nu depăşim trei minute.
|
|
|
|
Domnul Vlad Gabriel Hogea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prăbuşirea economiei naţionale se concretizează inclusiv sau în primul rând în rata ascendentă a sărăciei populaţiei. După ocupaţia capului familiei, cele mai afectate familii sunt cele tinere, cu mai mulţi copii, indiferent dacă este vorba despre şomeri, 60% se găsesc sub pragul minim de subzistenţă, agricultori 58%, liber-profesionişti 57%, angajaţi 30%, pensionari 25% sau întreprinzători particulari 10%. Zonele cu cele mai ridicate rate ale şomajului sunt Hunedoara, 14.5%, Neamţ, 13,6 %, Vîlcea, 13,1% şi Vaslui, 12,8%. Analiza acestor parametrii economici prin comparaţia cifrelor de acum câţiva ani cu cele din prezent, ne conduce la aceeaşi concluzie tulburătoare: nivelul de trai al românilor a înregistrat o scădere dramatică sub regimul aşa-zis democratic de după 1989. Dacă în anii prăbuşirii comunismului, pensia medie de asigurări sociale reprezenta 46,4% din salariul mediu, în anul 2000, aceasta a scăzut la numai 34,4%. Alocaţia pentru copii, de la 19,5% din salariu în 1989, a ajuns la infimul procent de 3,2% în anul 2000. Alocaţia suplimentară pentru al doilea copil introdusă în 1997 pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii a înregistrat o scădere semnificativă, de la 13,7% la 5,5% din salariu. Ajutorul social a scăzut şi el de la 21,3% în 1995 la 7,7% în 2000. Alocaţia de sprijin, un beneficiu post şomaj a ajuns de la 20% din salariu în 1992 la numai 12,9% în anul 2000. Subvenţia pentru un loc de muncă reprezenta 24,7% în 1994 şi doar 17,4% în anul 2000. Toate aceste comparaţii bazate pe statistica economică nu fac decât să întărească ideea că România are nevoie de o schimbare adevărată, de o schimbare în bine, de o schimbare care să favorizeze interesele marii majorităţi a naţiunii, nu pe cele ale unei restrânse clici clientelare. Propaganda integraţionistă pentru Uniunea Europeană şi NATO nu ţine loc de foame. Românii au nevoie de locuri de muncă retribuite în mod corespunzător şi de un cadru social propice unei existente decente. Nu prin sondaje de opinie mincinoasă şi prin emisiuni radio-tv otrăvite cu stricnină internaţionalistă va ajunge România în rândul ţărilor civilizate, ci printr-o guvernare naţională, justiţiară, coerentă, pragmatică a ţării, printr-o eficientizare a actului de administrare a treburilor publice şi prin eradicarea reală nu numai declarată demagogic a fenomenului corupţiei din toate structurile statului. Iar această schimbare radicală de mentalitate şi de sistem care vizează protejarea interesului naţional şi democratizarea reală a României, în vederea integrării ei în concertul european, nu o poate face decât Partidul România Mare, singura formaţiune politică care nu a pactizat cu mafia care deţine controlul tuturor pârghiilor de putere economică, financiară şi mediatică. Iată de ce se încearcă cu eforturi disperate, neîncununate de succes, spargerea partidului nostru. Pentru că noi suntem veriga lipsă din lanţul înrobirii României. Existenţa noastră deranjează, iar adevărurile rostite de liderul nostru supără cercurile implicate în declinul ţării. P.R.M. continuă să fie principala forţă de opoziţie în ciuda tuturor provocărilor şi răutăţilor.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Emil Rus. Se pregăteşte domnul Valeriu Stoica.
|
|
|
|
Domnul Emil Rus: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Vreau să arăt în această declaraţie consecinţele aplicării greşite sau neaplicării voite a legilor ţării şi mă refer cu adresă directă la Institutul de cercetări agricole şi silvice Bucureşti, care dispune de un ocol silvic în localitatea Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a reuşit să exaspereze locuitorii comunelor din zonă, locuitori ce beneficiază de păduri proprietate personală, comunală sau composesorat. Vin întru exemplificare cu satele Pintic, Ocniţa, Archiud, Teaca, Moruţ, Bidiu, Corvineşti, Chiraleşti, Matei, Fântânele şi Chiochis încă multe altele, toate din judeţul Bistriţa-Năsăud. Astăzi, oamenii nedreptăţiţi în legătură cu punerea în posesie, cu legea în mână umplu tribunalele, sălile de audienţă ale prefecturii, primăriilor, publicaţiilor locale şi nu în ultimul rând cabinetele parlamentarilor care n-au altă alternativă decât să constate de la petenţi abuzurile agresive şi haiduceşti ale reprezentanţilor ocolului care, în disperare că pierd terenul, jefuiesc ei în numele dreptului pe care nu-l au pădurile oamenilor şi unii dintre aceşti oameni asistă neputicioşi cu lacrimile în ochi, cum s-a întâmplat în satul Ocniţa. Ca să fiu mai concret, voi prezenta cazul satului Pintic din comuna Teaca, care a fost făcut cunoscut opiniei publice chiar de către postul de televiziune PRO-TV într-o emisiune de ştiri din luna ianuarie anul curent. Pe scurt, oamenii s-au organizat în Composesoratul Constantin Roman Vinu, au completat formalităţile legale şi au cerut dreptul la moştenire a 216,22 hectare de pădure pe fostul amplasament. Ei au respectat legea, au acceptat hotărârile comisiei judeţene nr.274 şi 650 din 2000, prin care se acceptă retrocedarea cu excepţia a 44,06 hectare care, prin legislaţia în vigoare de până acum, rămâne ICAS-ului Bucureşti. Oamenii au înţeles că această instituţie este o necesitate, dacă vreţi, vitală, a zonei Ardealului şi a ţării. Ocolul Lechinţa a atacat în instanţă ambele hotărâri ale comisiei judeţene, iar procesele au durat aproape doi ani de zile. Prin sentinţa civilă nr.268/2001 şi prin sentinţa 1074/2001 au câştigat procesele cu sentinţă definitivă. Comisia comunală Teaca a chemat ambele părţi, respectiv Ocolul Silvic Lechinţa şi reprezentanţii Composesoratului Constantin Roman Vinu pentru predarea suprafeţei de pădure în drept şi punere în posesie. Ocolul silvic a refuzat cedarea terenului pentru punerea în posesie a sătenilor, motivând că pădurea respectivă aparţine ICAS-ului Bucureşti, fără însă să deţină acte doveditoare. Comisia comunală prin protocolul din 10 noiembrie 2001 a procedat normal la punerea în drepturi a ţăranilor. S-a recurs din nou la judecată, alţi bani, altă distracţie pentru a obliga prin executori judecătoreşti Ocolul din Lechinţa să predea suprafaţa de pădure în cauză. Precizăm că ICAS Bucureşti nu a făcut nici un fel de investiţii în această pădure şi numai a exploatat-o de-a lungul vremii, iar în perioada desfăşurării proceselor de judecată şi ulterior, a recurs la tăieri şi vinderi masive la diferiţi beneficiari. A venit sezonul rece, sătenii s-au organizat şi, cu sprijinul tacit al unor specialişti, au exploatat raţional o porţiune de pădure pentru necesităţile încălzirii. Ei nu mai aveau cum să aştepte alte negocieri şi alte procese. Ei au exploatat lemnul de foc, ei au cărăuşit şi ei au primit procesele-verbale de constatare a contravenţiilor silvice, fără să se facă vorbire de valoarea lemnelor sustrase sau conturbarea cercetării silvice şi fiecare cetăţean a primit acasă amenda de la unu la 160 de milioane lei. În ansamblu, contravenţiile s-au ridicat la 1000 metri cubi masă lemnoasă, ceea ce, conform aprecierilor domnilor de la ICAS, se ridică la 8,6 miliarde lei, ceea ce este o exagerare pentru intimidarea oamenilor din cele 280 de gospodării cât are satul şi care evaluate cu tot ceea ce dispun, bunuri mobile şi imobile, nu acoperă această sumă. Satul este unul mic, dar când e vorba de verticalitatea oamenilor devine mare şi unit, demn de voinţa dovedită de marele străbun Constantin Roman Vinu, care a inspirat numele composesoratului. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc.
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Valeriu Stoica. Se pregăteşte domnul Ilie Merce.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Stoica: Domnule preşedinte, Doamnă deputat, domnilor deputaţi, Anii ce au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989 au însemnat pentru România o luptă perpetuă pentru consolidarea unor valori fundamentale: economia de piaţă, libertatea de exprimare, de asociere şi protecţia vieţii private. Dacă în ceea ce priveşte reforma economică, se ridică numeroase semne de întrebare asupra succesului aşteptat, România a parcurs paşi importanţi în reglementarea corectă a drepturilor cetăţenilor, ale minorităţilor şi în ceea ce priveşte libertatea ca spaţiu de afirmare a individului. Iată că, acum, când au trecut 12 ani de la dictatura comunistă, unul dintre cei mai prestigioşi editorialişti, domnul Cornel Nistorescu, dezvăluie încălcarea de către organele de anchetă a unor norme juridice sau morale prin ascultarea telefoanelor ziariştilor, fapt tolerat de către guvernanţii de la Palatul Victoria. Dacă faptele semnalate s-au întâmplat cu adevărat, ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai grave încălcări ale legii. Dacă acum cei afectaţi direct sunt ziariştii, nu va mai trece mult timp până când cetăţenii României vor retrăi experienţele traumatizante impuse de metodele securităţii. După ce au abandonat denumirea de Guvern al României în favoarea aceleia de Guvernul Adrian Năstase, semn de maximă vanitate a actualului premier, demnitarii de la Palatul Victoria instituie un comportament fără precedent într-o ţară democratică: arestări abuzive şi nerespectarea vieţii private a cetăţenilor acestei ţări. Ca reacţie la semnalele presei, actuala Putere aruncă praf în ochii cetăţenilor, prin demiterea unor procurori din eşalonul secund al conducerii procuraturii, sperând ca acesta va fi punctul final al unui scandal ce se încearcă a fi muşamalizat. De altfel, demiterea adjuncţilor procurorului general nu face altceva decât să confirme că cele dezvăluite de Cornel Nistorescu se bazează pe fapte reale. În faţa acestor abuzuri de o mare gravitate, Partidul Naţional Liberal consideră inacceptabilă atitudinea Preşedintelui României care, în urma sesizărilor din partea noastră, refuză să ia o atitudine corespunzătoare în baza competenţelor pe care le deţine. Liberalii solicită domnului Adrian Năstase, primul-ministru, ca prin intermediul unei intervenţii publice, să-şi prezinte poziţia faţă de acest caz, care incriminează Guvernul pe care-l conduce. De asemenea, P.N.L. cere primului ministru deschiderea unei anchete oficiale care să aducă lumină asupra faptelor dezvăluite de către editorialistul Cornel Nistorescu. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu, inclusiv pentru operativitate.
|
|
|
Îl invit pe domnul Ilie Merce. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban.
|
|
|
|
Domnul Ilie Merce: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De curând, s-a petrecut un fapt greu de imaginat. Preşedintele României, Ion Iliescu, a mers în Statele Unite ale Americii, unde a decorat un trădător dovedit şi condamnat, pe Mircea Răceanu. Faptul este unicat, de o gravitate nemaiîntâlnită în istoria României moderne. Ce l-a determinat pe domnul Ion Iliescu să comită o asemenea mârşăvie? Ce resorturi intime au declanşat acest act infamant, care înjoseşte o ţară întreagă în numele căreia a acţionat preşedintele? Trebuie să recunoaştem că este un unicat în analele istoriei când un trădător este decorat şi transformat în erou. Domnul Ion Iliescu şi-a dovedit încă o dată consecvenţa sa reprobabilă de politician aflat la remorca unor interese străine, dispus să sară dintr-o barcă în alta, pentru a-şi sulemeni propria imagine. Ieri, în tabăra Kremlinului, astăzi, în cea a Casei Albe. Nu este de mirare cât de uşor a trecut dintr-o tabără în alta, cunoscându-i labilitatea principiilor şi crezurilor sale de viaţă. Aşa cum ieri, potentaţilor de la Moscova le repugna comportamentul acestui om, astăzi îşi râd în barbă şi politicienii americani şi se crucesc ce preşedinte are România. Poate că mai există cineva în afara domnului Iliescu care să aprecieze activitatea trădătoare a lui Mircea Răceanu drept un act patriotic care a adus foloase României şi nu daune uriaşe. Vreau să le spun acestora că se înşală. Trădarea de ţară nu are puncte cardinale, iar mârşăvia nu poate fi spălată cu dero şi transformată în alb imaculat. Dicţionarul limbii române defineşte trădarea ca fiind "acţiunea de a înşela în mod perfid încrederea cuiva săvârşind acte care-i sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul." Actele lui Răceanu se înscriu perfect în această definiţie. El a înşelat în mod perfid încrederea instituţiei în care s-a angajat şi faţă de care a depus jurământ de credinţă, Ministerul de Externe şi Ambasada României la Washington, trecând cu arme şi bagaje în tabăra duşmană pentru că la vremea aceea aşa dictau Statele Unite ale Americii faţă de ţara noastră pe care Răceanu o reprezenta. Timp de zece ani, profitând de poziţia sa, a vândut pe un pumn de arginţi interesele României şi secretele ei, devenind un odios trădător de ţară intrând astfel sub incidenţa legii penale. Nu a trădat pe Ceauşescu şi nici dictatura, ci ţara, România, interesele ei. De altfel, însuşi Răceanu recunoaşte nu numai la anchetă şi la proces, ci şi în cartea scrisă după 1990 că a dat serviciului de spionaj american toate informaţiile secrete despre sectoarele care i-au căzut în mână, iar la arestarea sa, aici, în Bucureşti, avea asupra lui documentele secrete pregătite să fie predate unui ofiţer CIA acoperit ca diplomat la ambasada SUA din Bucureşti. Decorarea lui Răceanu de către Ion Iliescu are şi o altă explicaţie: atât părinţii lui Mircea Răceanu cât şi ai actualului preşedinte al României au fost internaţionalist-cominternişti, s-au cunoscut bine şi au activat împreună în folosul Internaţionalei a III-a, a se înţelege Kremlin. De altfel, tatăl adevărat al lui Mircea Răceanu, anume Bernard Andrei, cât şi mama lui, Elena Bernard, devenită ulterior Răceanu, au fost arestaţi şi condamnaţi pentru activităţi împotriva României în folosul Moscovei. Bernard Andrei a şi fost executat pentru acte de înaltă trădare. Iată deci că familia lui Ion Iliescu şi cea a lui Mircea Răceanu s-au găsit permanent pe aceeaşi baricadă, iar descendenţii acestor familii, Ion şi Mircea, s-au aflat şi ei şi au mers pe aceeaşi parte a baricadei. Decoraţia nu a obţinut-o unul oarecare, ci tovarăşul său de luptă. Faptul că domnul Ion Iliescu acţionează în conformitate cu vechile sale simpatii cominterniste, îl priveşte. Dar când o face în calitate de preşedinte al ţării, ne priveşte pe toţi. O decoraţie se conferă în numele ţării şi nici o ţară nu-şi poate decora trădătorul. Domnul Iliescu a făcut-o în numele României, iar prin gestul său a întinat grav demnitatea ţării. Înfierez, cu toată energia, comportamentul antipatriotic al domnului Ion Iliescu şi cer să-i retragă decoraţia trădătorului Mircea Răceanu. altfel, ne putem aştepta ca la proxima vizită a lui Ion Iliescu în America să-l decoreze şi pe un alt trădător infam, Ion Mihai Pacepa. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc şi eu.
|
|
|
Îl invit pe domnul Ştefan Baban, se pregăteşte doamna deputat Mona Muscă.
|
|
|
|
Domnul Ştefan Baban: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Declaraţia mea de astăzi poartă titlul "Săraca ţară bogată". N-am fost noi niciodată prea bogaţi, cel puţin nu material şi nu la nivel individual. Dar o sărăcie ca în aceste timpuri n-am mai îndurat noi de multă vreme. Degeaba am avut o ţară bogată, degeaba a intrat atâta bănet pe meleagurile noastre, sărăcia a reuşit să ne biruie de tot. Ne-a spălat conştiinţele, ne-a şters spiritul de ospitalitate şi întrajutorare, iar din toată mândria şi faima poporului român, dobândite prin sacrificii de-a lungul secolelor, nu au mai rămas decât strădaniile şi încercările de supravieţuire a celor mulţi, săraci dar oneşti, şi interesele demogogice a celor puţini, care au reuşit să smulgă din bogăţia ţării, pentru a-şi hrăni gurile lacome. Aşa că, în timp ce pentru unii lupta a devenit doar o fărâmitură la ospăţul bogăţiei, pentru alţii sărăcia a devenit reperul de zi cu zi. Unii, puţini la număr, îşi înalţă măreţe case, dotate cu ultimele descoperiri în domeniul bunurilor de folosinţă casnică, obiecte de artă şi mobilier, alţii, în marea majoritate, îşi numără zilele şi lipsurile, care nu sunt puţine. Din 1995 şi până în 2001, rata sărăciei extreme în România s-a dublat de la 8% la 16,6%. Singurele ţări din Europa Centrală şi de Est, cu o situaţie mai dificilă decât România, sunt: Albania, Moldova şi Rusia. Cele mai afectate familii sunt cele tinere, cu mai mulţi copii, fie că este vorba despre şomeri, agricultori, liberprofesionişti sau chiar şi persoane care au un loc de muncă. Peste 80% din familiile cu 4 sau mai mulţi copii trăiesc în sărăcie, ca şi familiile cu un singur părinte. Rata sărăciei este cu atât mai mare, cu cât capul familiei are mai puţine studii. Persoanele care au cel mult 8 clase sunt cele mai sărace, în timp ce printre licenţiaţi, doar 6% sunt sub pragul de subzistenţă. Sărăcia românului se vede bine în invazia de bunuri şi de magazine second-hand. Cârciumi de tot felul, prăfuite şi afumate, taverne de mahala, dar nu la periferii, ci şi în plin centru, bodegi rău mirositoare şi rău famate, localuri mizerabile, dar mereu aglomerate, căci pentru otrăvirea minţii şi a sufletului, orice loc este bun. Nu trebuie să aibă ştaif, nu trebuie să fie civilizat, trebuie doar să aibă băutură ieftină, chiar şi puturoasă, pentru că într-un loc mai select şi cu o băutură mai bună, românul s-ar putea trezi din beţia alcoolului şi mai ales din cea a minciunilor. De aceea, pe lângă miile de cârciumi, sărăcia românului a fost alimentată cu sute de magazine second-hand, omul de rând neavând posibilitatea de a cumpăra la prima mână. De aceea, achiziţionaţi de la fraţii europeni, care aruncă tone de deşeuri cu sclipici: pantofi, confecţii, televizoare, aparate electrocasnice. Şi în loc să ne ridice nivelul de trai, ele reuşesc să ne afunde şi mai abitir în mizerie. Ne-am putea trezi într-o zi cu magazii alimentare second-hand, pline cu produse fermentate, expirate, putrezite etc., care trebuiau să ajungă şi ele în lăzile de gunoi ale altcuiva. Aşadar, second-hand în pieţele noastre, second-hand în magazinele noastre, second-hand peste tot. În fond, avem şi noi acces la bunurile Europei, adică la resturile aruncate care ne transformă pe toţi în second-handuri. Ce este mai trist este că guvernanţii, cel puţin cei din 1996 încoace, nu par alarmaţi că, scoţându-şi practic sărăcia la mezat, mii de români părăsesc anual ţara. Ei nu par impresionaţi nici de dorinţa a aproape jumătate din copiii noştri de a pleca unde văd cu ochii, nu reacţionează nici la exodul absolvenţilor cu studii superioare, nici la acela al meseriaşilor care, lăsând baltă priceperea şi învăţăturile primite în anii de ucenicie, se bat pentru a prinde un loc la muncile umile ale Occidentului. De fapt, inconştient, guvernanţii nu-şi pun o întrebare banală: dacă pleacă toată floarea ţării, pe cine o să mai guverneze, pentru că aici nu vor mai rămâne decât pensionarii şi sugarii sau poate vor pleca şi ei în bejenie. Pentru a avea ce să guverneze? Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc şi eu.
|
|
|
O invit pe doamna Mona Muscă, se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.
|
|
|
|
Doamna Monica Octavia Muscă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ca mulţi dintre dumneavoastră, sunt sigură, m-am aflat şi eu în aceste zile din urmă în Muzeul Satului. Am putut vedea cu ochii mei cum au dispărut ireparabil bunuri culturale care ar fi putut face, fără îndoială, parte din patrimoniul cultural naţional. Ar fi putut, dar n-au făcut, pentru că legea pe care Parlamentul României a votat-o în 2000, privind protejarea patrimoniului cultural, naţional, mobil, nu este aplicată nici astăzi, la aproape 2 ani de la promulgare. Zeci de mii de obiecte, care, după oricare criterii din lume, ar fi trebuit să fie incluse în inventarul patrimoniului cultural naţional, nu au fost înscrise, pentru că funcţionarii şi demnitarii din Ministerul Culturii şi Cultelor nu au fost capabili să definitiveze procesul de clasare a acestor obiecte în patrimoniu, iar o parte din aceste obiecte au dispărut pentru totdeauna, în incendiul de săptămâna trecută. Şi aşa cum s-a întâmplat în privinţa clasării, adică la fel cum nu a fost aplicată legea, în ceea ce priveşte clasarea acelor bunuri culturale în patrimoniul cultural naţional, la fel s-au petrecut lucrurile şi în multe alte privinţe, în Ministerul Culturii. După incendiul din 1997, ministrul de atunci al culturii, Ion Caramitru, a dispus, ca urmare a unei anchete efectuate de corpul său de control, luarea unor măsuri urgente pentru ca asemenea catastrofe să nu mai fie posibile. Cu alte cuvinte, s-a făcut un raport de prevenţie. În loc să se treacă la treabă, în loc să se asigure, înainte de orice altceva, integritatea fizică a bunurilor culturale, aflăm astăzi că 5 ani au trecut în zadar. Niciunul dintre cei trei directori generali şi dintre nenumăraţii directori adjuncţi care s-au perindat pe la conducerea muzeului în aceşti ani nu a reuşit să pună în aplicare câteva măsuri simple şi eficiente. Am avut parte de tot felul de acţiuni culturale, dar nu s-a gândit nimeni să pregătească o cale de acces pentru maşinile pompierilor în caz de incendiu, astfel încât, la 20 februarie, a fost nevoie să se dărâme un zid de incintă, pentru a permite accesul autospecialelor. Nu s-a gândit nimeni să ia în serios necesitatea construirii unui bazin cu apă pentru alimentarea pompierilor, aşa încât la 20 februarie nu exista apă suficientă şi nici hidranţi nu erau prin apropiere, tot aşa, cum nu existau nici extinctoare suficiente, iar puţinele care erau funcţionale păreau să aibă termenul de garanţie depăşit. Toţi acei directori amintiţi s-au acoperit ani de zile cu hârtii, aruncând acum răspunderea unul asupra altuia, de parcă prima lor grijă ar fi să se susţină între ei, să susţină că nu sunt vinovaţi pentru acest dezastru, tot aşa cum şi demnitarii ministerului îşi susţin nevinovăţia. Aflăm acum că nimic din ceea ce trebuia să se facă în muzeu în aceşti 5 ani nu s-a făcut, fie pentru că nu s-au alocat bani de la buget, fie pentru că au fost cheltuiţi aiurea. Vă amintesc, domnule ministru, Răzvan Theodorescu, că la discuţiile asupra bugetului v-am îndemnat să fiţi solidari cu noi, membrii Comisiei de cultură, pentru un buget care să permită să supravieţuiască. Aţi declarat atunci, divorţând de cultură, că bugetul este îndestulător. Dacă era îndestulător, domnule ministru, de ce nu aţi făcut nimic pentru a pune în practică programul de prevenţie a incendiilor, care zace la ministerul pe care-l conduceţi? Ca deputat, mă simt jignită pentru felul în care am fost minţită, cu tot felul de programe de dezvoltare, de protejare, de conservare, de recondiţionare, de salvare, de revitalizarea patrimoniului cultural naţional. La ce bun toate aceste programe, dacă atunci când ia foc o bârnă în muzeu, tot ce pot să mai facă muzeografii este să încerce salvarea cu mâna a ulcelelor şi catrinţelor din casă. Domnul ministru Răzvan Theodorescu ne-a asigurat că o parte din construcţiile mistuite de flăcări pot fi reconstruite. Eu cred că cea mai mare parte, din păcate, rămâne pierdută pentru totdeauna. Unul dintre monumentele distruse pentru vecie, fusese adus în muzeu de întemeietorul său, Dimitrie Gusti. Paguba estimată în total se ridică, se pare, la 4 miliarde lei. Din păcate, o parte din aceste pagube nu pot fi plătite, nici în lei, nici în dolari. Aflăm acum că nici unul dintre cele 18 muzee în aer liber din România nu şi-a asigurat patrimoniul, din cauza primelor de asigurare, prea mari, pentru prea micile bugete de care aceste muzee dispun. Desigur, nu este niciodată o consolare să încasezi asigurări, după ce ai pierdut asemenea valori, dar să rămâi şi fără patrimoniu cultural şi fără banii cuveniţi drept despăgubire, mi se pare de-a dreptul revoltător, pentru un popor care atât de mult îşi clamează apartenenţa spirituală la Europa, apartenenţă pe care, în ritmul acesta de distrugere, nici nu prea vom mai avea cu ce s-o dovedim. Nici nu vreau să mă gândesc la posibilitatea ca valorile din tezaurul istoric naţional sau din galeriile de artă naţională şi universală ale celor mai mari muzee naţionale bucureşte, de artă şi de istorie, să nu fie asigurate, aşa cum nu au fost şi nu sunt asigurate monumentele din muzeele în aer liber. Anual se organizează o mulţime de simpozioane şi conferinţe despre frumuseţea spiritului românesc şi a tradiţiilor strămoşeşti. Nu ar fi mai bine, cu banii cheltuiţi astfel, să ne asigurăm la propriu patrimoniul cultural? Este o întrebare la care aştept un răspuns, prin strategia Ministerului Culturii şi Cultelor, strategie pe care domnul ministru ne-a promis-o încă de la învestitura sa şi pe care nu o avem nici astăzi. Dacă vom mai întârzia mult, s-ar putea ca atunci când vom avea strategia să nu mai avem ce apăra cu ea. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
Îl invit pe domnul Adrian Moisoiu, se pregăteşte domnul Radu Stroe.
|
|
|
|
Domnul Adrian Moisoiu: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Legea nr. 215 din anul 2001 a administraţiei publice locale, cât şi normele metodologice prin care ea se aplică, continuă şi va continua să genereze discuţii, fiindcă ea este aceea care într-un final nu prea îndepărtat va crea în România două lumi paralele. Iar prin două lumi paralele înţeleg crearea pe teritoriul ţării a unei zone în care nu există nici un fel de interferenţe, a unor cantoane care, de fapt, înseamnă federalizare. Acesta este adevăratul motiv pentru care UDMR a semnat cu Partidul Social Democrat un protocol de colaborare la 29 ianuarie şi care este concretizat prin: măsuri de schimbare de denumiri de străzi, pieţe şi obiective de interes public; modificarea competenţelor autorităţilor publice locale; atribuirea sau schimbarea denumirii instituţiilor de învăţământ preuniversitar; înfiinţarea cu precădere a unor parcuri industriale în judeţele locuite de minorităţi naţionale; înfiinţarea unor facultăţi şi secţii în limba maghiară; reînfiinţarea unui studiou teritorial de televiziune în limba maghiară; retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase; ratificarea Cartei limbilor regionale şi minoritare; adoptarea simbolurilor minorităţilor etnice; prevederi privind aplicarea protocolului pe plan local, evaluare periodică a prevederilor protocolului. După cum se vede, nimic nu a scăpat din ceea ce este necesar pentru desprinderea judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna, din trupul României şi crearea unui canton care să justifice modificarea art. 1 din Constituţie privind statul naţional, suveran, unitar şi indivizibil. Ofensiva continuă, şi în forţă, în ce priveşte revendicările şi drepturile minorităţii maghiare de autogovernare, drepturi colective, autonomie teritorială pe criterii etnice, contacte multiple la zonele de frontiere, care nu vizează o mai mare deschidere sau accesibilitate a frontierelor ci, de fapt, anularea practică a frontierelor statelor vecine şi odată cu aceasta dispersarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, prin crearea unei mici Ungarii, preludiu al fantasmei Ungariei mari a Sfântului Ştefan. În acest fel se creează o lume paralelă, o lume a românilor în România, o lume a maghiarilor în România. Separând copiii din grădiniţă şi continuând această separare în şcoli generale, licee, facultăţi, se realizează separarea în viaţă, în familie şi societate. Viitorii cetăţeni ai României nu vor cunoaşte limba română nici măcar cât o cunoşteau până acum, ştiind că în România se poate trăi foarte bine, chiar dacă nu cunosc limba oficială a statului. Nu vor cunoaşte cultura românească, la care nu vor avea acces şi în care nimeni nu-i va iniţia. În interiorul firmelor proprii, la magazine sau în administraţie vor folosi numai limba maghiară. Folosindu-se de acest protocol, în paşi mărunţi, UDMR-ul îşi va atinge absolut toate scopurile. Mârşăvia constă în faptul că, deşi încheiat între Partidul Social Democrat şi UDMR, pentru acest protocol este acuzat Partidul România Mare, pentru că acesta şi prea vehementul său preşedinte, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, demască toate gândurile ascunse ale UDMR-ului, motiv pentru care, chipurile, PSD-ul nu poate încheia o alianţă cu el. Dar ce va spune Europa dacă PSD-ul ar fi sprijinit la guvernare de un partid naţionalist, adică de Partidul România Mare? Oare concluzia să fie: jos cu simbolurile naţionale şi să ne fie călcate în picioare demnitatea? Cu asemenea concepţie, bravi români şi stimaţi colegi din Partidul Social Democrat, cum aveţi curajul să vă întoarceţi la birourile parlamentare de dincolo de Carpaţi? Ce le spuneţi celor care v-au votat şi v-au trimis să-i reprezentaţi la Bucureşti? Este un proverb: "fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea". Acesta ar trebui să vă fie permanent în minte. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc.
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Radu Stroe, se pregăteşte domnul Toró Tiberiu.
|
|
|
|
Domnul Radu Stroe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu-mi face nici o plăcere şi nu mă onorează a vă reaminti faptul că, la data de 21.02.2002, încă un ofiţer, pilot al armatei române, unul dintre cei mai buni, şi-a pierdut viaţa în sicriele zburătoare MIG, de fabricaţie sovieto-rusească şi îmbunătăţite de industria aviatică românească. Încă un om tânăr, de numai 41 de ani, a părăsit viaţa aceasta, dar şi pe soţia şi copilul său pe care, evident nu-i va ajuta nici şeful aviaţiei, nici dumneavoastră, domnule ministru al apărării naţionale, despre ajutorul societăţii româneşti falimentare, să nu mai vorbim. Nu ştiu în ce măsură, domnule ministru Paşcu, v-a zguduit tragedia familiei Săvulescu şi nici nu ştiu ce gânduri vă frământă în aceste clipe groaznice pentru această familie, dar şi pentru aviaţia română. Ştiu sigur, însă, domnule ministru, că aşa nu se mai poate! Trebuie să opriţi acest măcel al piloţilor români, dacă tot nu sunteţi în stare dumneavoastră şi guvernul din care faceţi parte, să alocaţi sumele de bani necesare pentru piloţi, pentru ameliorarea substanţială a calităţii aparatelor de zbor. Este momentul să terminaţi odată, domnule ministru, şi subalternii dumneavoastră, cu afirmaţiile demagogice potrivit cărora: "Avem avioane MIG", "Pe cerul patriei zboară avioane militare", "Industria românească modernizează MIG-urile" etc. Şi pentru că nu puteţi nega, domnule ministru Paşcu, faptul că nu aţi putut lua de la Guvern sumele de care ar fi avut nevoie armata, în general, şi aviaţia, în special, vă mai rămâne la dispoziţie o singură măsură: demisia de onoare. Aceasta nu este de natură să-l readucă la viaţă pe eroul pilot Săvulescu, nici să aducă mai mulţi bani în contul aviaţiei române. Este, însă, un gest de onoare, de natură să atragă atenţia Guvernului Năstase, majorităţii parlamentare PSD-iste, pentru ca pe viitor astfel de domenii de activitate să nu mai fie tratate cu indiferenţă. Din această perspectivă, cu tot respectul ce vi-l port, domnule ministru, sunt obligat să vă atrag atenţia că vă aflaţi în situaţia de a plăti oalele sparte ale actualei puteri. Recunosc, este numai o chestiune de onoare.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Toró Tiberiu, se pregăteşte doamna Paula Ivănescu.
|
|
|
|
Domnul Toró Tiberiu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi deputaţi, Subiectul luării mele de cuvânt este problematica recensământului populaţiei şi a locuinţelor din România. Cred că există consens în societatea română privind importanţa acestui subiect, subiect de importanţă naţională, pentru că este baza unor strategii sectoriale şi globale, strategii pe termen mediu şi pe termen lung. Şi, prin urmare, desfăşurarea recensământului în condiţii optime satisface categoria de interes naţional. Guvernul a încercat să reglementeze organizarea şi desfăşurarea recensământului în mai multe acte normative, prin Hotărârea Guvernului nr. 680/2001, respectiv corectează şi aduce o serie de modificări prin Hotărârea Guvernului nr. 69/2002 din 24 ianuarie. Este regretabil că finanţarea cheltuielilor necesare desfăşurării în bune condiţii a recensământului nu este rezolvată în mod satisfăcător. În mod normal ar fi trebuit alocat un fond special din bugetul de stat şi inclus în Legea bugetului de stat şi obligate prin lege, administraţiile publice locale, respectiv serviciile descentralizate, de a desfăşura, a organiza acest recensământ. În Hotărârea Guvernului nr. 680, în art. 19 se prevede bugetul necesar organizării recensământului, şi anume: "majoritatea cheltuielilor se suportă din sumele defalcate din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale şi repartizarea acestora pe localităţi se face prin Hotărârea Consiliului judeţean". Din păcate, Legea bugetului nu prevede obligativitatea includerii în bugetele administraţiei publice locale judeţene, respectiv a localităţilor, a acestor sume, prin urmare aceste sume nici nu au fost incluse în bugetele locale. Respectiv, acea majorare de 1% din cota de impozit pe venit necesar echilibrării, deci acest fond de echilibrare, a fost proiectat în bugetele locale pentru alte probleme. Se cunoaşte că administraţiile locale au mari greutăţi pentru a face faţă atribuţiilor ce îi revin în procesul de descentralizare a unor serii de servicii. Ministerul Finanţelor Publice, respectiv Ministerul Administraţiei Publice Locale încearcă să redreseze această situaţie, printr-o adresă comună, nr. 120 din 22 ianuarie, pentru Ministerul Finanţelor Publice, respectiv 237/22 ianuarie, a Ministerului Administraţiei Publice Locale şi prin această adresă comună dispune de rectificarea bugetelor locale, adică alocarea acestor sume necesare, tocmai pe contul acelei majorări de 1% din fondul de echilibrare. Astfel, bugetele administraţiei publice locale sunt nevoite să-şi bulverseze bugetele locale, să facă rectificare de buget, la numai nici o lună după aprobarea acestora, pentru a acoperi cheltuielile necesare procesului de recensământ subliniez încă o dată, o problemă eminamente naţională şi nu locală. În concluzie, rugăm Guvernul, respectiv Ministerul Administrării Publice să corecteze această situaţie nefericită cât mai urgent şi printr-o hotărâre să aloce suma respectiv necesară pentru recensământ, din fondul de rezervă bugetară şi să aloce eşalonat în lunile ce urmează şi să transfere către bugetele locale ca administraţiile publice locale să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale până la sfârşitul anului. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc şi eu.
|
|
|
O invit pe doamna Paula Ivănescu şi urmează domnul Dumitru Bălăeţ.
|
|
|
|
Doamna Maria Paula Ivănescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În judeţul pe care-l reprezint, judeţul Prahova, din nou, oamenii, nemulţumiţi, supăraţi, amărâţi, au ieşit în stradă şi au blocat, în buna tradiţie postrevoluţionară, un drum naţional. Este vorba despre muncitorii de la Sinteref Azuga, unitate care a suferit un proces de privatizare în toamna anului trecut. Această unitate, cu tehnologie învechită, care produce material refractar, are o mare calitate: are vreo 40 de hectare de pădure, drept care a fost privatizată pe 1 miliard de lei, foarte repede, foarte frumos, foarte uşor şi, desigur, nu obiectul de activitate Sinteref era interesul. Totuşi, în prevederile oricărui contract de privatizare făcut în România trebuiau să existe şi nişte clauze sociale, ce se întâmplă cu perpetuarea producţiei, cu investiţiile, cu forţa de muncă. Din octombrie şi până acum, nici unul din angajaţii Sinteref-ului, care nu au fost disponibilizaţi, dar nici unul nu a primit nici un fel de leu drept salariu, este foarte adevărat că nici nu au muncit, noul patron spunând că nu are comenzi şi nu dă salarii. Ce doresc prin această intervenţie, nu să relatez un fapt, de altfel obişnuit în privatizările din România, toate sau majoritatea cu cântec, că nimeni nu informează, cu privire la clauzele ce privesc muncitorii, prevalându-se de confidenţialitate şi de secretul contractului de privatizare. Intervenţia mea, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, de fapt, este o rugăminte, o solicitare către Comisia economică şi de privatizare a Camerei Deputaţilor, să solicite contractul de privatizare al Societăţii Sinteref Azuga, în aşa fel încât cineva să le spună muncitorilor care este viitorul lor, care este rostul lor şi totodată să vedem dacă investitorul, noul patron, respectă contractul pentru că, de obicei cred că pe 1 miliard de lei vrei să iei 40 de hectare de pădure în Azuga, care va deveni unul din cele mai importante puncte turistice din România şi din Europa. Cred că vrei să iei pe bani puţini pădure, dar, probabil că în contract erau prevăzute şi sper că aşa este , totuşi, clauze privitoare la soarta muncitorilor. Deci, prin intermediul plenului Camerei Deputaţilor, solicit Comisiei economice să ceară să se ridice perdeaua de pe secretul privatizării Societăţii Sinteref Azuga şi să lămurim opinia publică şi oamenii care au mâncat o pâine şi care nu o mai pot mânca de câteva luni în acea localitate, de pe urma activităţii acestei societăţi. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
Îl invit pe domnul Dumitru Bălăeţ, se pregăteşte domnul Coriolan Simedru.
|
|
|
|
Domnul Dumitru Bălăeţ: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În după-amiaza zilei de miercuri, 13 februarie 2002, s-a discutat în Camera Deputaţilor "Moţiunea cu privire la sprijinul statului pentru românii de dincolo de Prut în perspectiva unei conjuncturi internaţionale favorabile reîntregirii neamului românesc", semnată de 68 de deputaţi PRM. Am redat titlul în întregime, spre a se vedea că nu s-a formulat ceva excesiv, cum s-a pretins în timpul dezbaterilor, pornind chiar de la titlu. Nu s-a cerut nici căderea Guvernului sau a primului-ministru sau a celui de externe. Măcar acesta din urmă ar fi putut onora dezbaterile cu prezenţa sa. Nu a făcut-o! În locul domniei sale, poziţia Guvernului a prezentat-o domnul Dâncu, ministrul informaţiilor publice. Este greu de presupus ce ar putea să aibă dânsul cu politica externă a României, cu ceea ce ar trebui să facă aceasta pentru sprijinirea într-o mai mare măsură, în condiţii optime, a românilor de peste Prut, respectiv din Republica Moldova şi din Ucraina. Aici, dezbaterea ar fi trebuit să fie punctuală, pe probleme concrete, actuale, diferenţiate de la o ţară la alta. Ca, de pildă, în cazul Ucrainei, problema euro-regiunilor. Teoretic, acestea pot fi extrem de avantajoase, câtă vreme ele ar putea ajuta la fluidizarea relaţiilor dintre populaţia românească aflată pe ambele maluri ale Prutului, atât în zona Prutului de jos şi a gurilor Dunării, cât şi în zona Prutului de sus şi a Bucovinei. În această privinţă, doamna Viorica Afrăsinei, care a luat cuvântul din partea PSD, a încercat să prezinte câte ceva pe această linie. Din păcate, discuţiile nu au permis adâncirea unor concluzii, absolut necesare pentru politica noastră în domeniul euro-regiunilor cu Ucraina. Tot în această privinţă, relaţiile cu Ucraina şi cu populaţia românească de acolo depind foarte mult de înmulţirea punctelor vamale. În momentul de faţă, nu sunt decât două, pe o graniţă care se întinde pe mii de kilometri, de la Chilia şi Insula Şerpilor, din Marea Neagră, până la graniţa cu Ungaria. O asemenea iniţiativă din partea Guvernului nostru este necesară ca oxigenul, mai ales pentru românii rămaşi în Maramureşul nostru istoric, aflat în dreapta Tisei, actuala Transcarpatie ucraineană, unde sunt supuşi unei deznaţionalizări de-a dreptul sălbatice. Pentru mai buna sprijinire a românilor de peste Prut, aflaţi în Republica Moldova, problemele se pun întrucâtva diferenţiat. Aici, avem de a face cu o conştiinţă naţională mult mai activă şi cu posibilităţi mai mari pentru afirmarea acesteia. Ca dovadă, statornicele şi marile mişcări de stradă, ajungând în ultima vreme până la 70 de mii de oameni, în apărarea limbii române şi a predării istoriei naţionale în cadrul larg al românismului integral. Faptul că la aceste ample mişcări participă în primul rând intelectualitatea basarabeană, studenţimea şi elevii din şcoli ne arată că învăţământul românesc a produs roade în această privinţă, roade care trebuie apărate şi consolidate printr-o politică a noastră mai adecvată realităţilor de acolo. De pildă, se ştie că România cheltuieşte anual peste 130 de miliarde de lei pentru sprijinirea tinerilor din Republica Moldova, care vor să studieze la noi. Este un efort financiar deosebit. El se îndeplineşte în ultimii ani în condiţiile unui protocol cu oficialităţile filo-ruse de la Chişinău. Or, tocmai aici e buba, chiar materialul uman care ni se trimite nu îndeplineşte condiţiile filo-românismului de care avem atâta nevoie. Iar în privinţa reîntoarcerii şi promovării lui, nu dispunem de nici o reglementare necesară. Din această situaţie, rezultă faptul că noi am neglijat foarte mult, în relaţiile cu Republica Moldova, societatea civilă, acele societăţi şi fundaţii filo-româneşti, care au existat cu ani în urmă şi au dat roade foarte bune. În această privinţă, se cere neapărat revigorarea acestora şi nu numai în domeniul învăţământului şi culturii, ci în toate celelalte domenii, în special în cele economice. Este o condiţie sine qua non a momentului actual, pentru depăşirea răcelilor oficialităţilor filo-ruse de la Chişinău în privinţa relaţiilor româno-moldovene. Pe această linie ar putea face mai mult chiar şi Parlamentul nostru, care n-a binevoit să realizeze până în prezent nici măcar un grup de prietenie cu Parlamentul moldovean, aşa cum avem cu toate celelalte Parlamente ale lumii. Ne pare rău să observăm, dar aceasta este trista realitate. La ea se adaugă şi un fapt mai recent: eliminarea vizelor pentru călătorii români în Spaţiul Schengen al Uniunii Europene. După cum s-a văzut, această eliminare a vizelor, în loc să uşureze, a creat noi dificultăţi pentru călătoriile românilor în occident. Aceasta se datorează, evident, sărăciei noastre. În condiţiile unei sărăcii şi mai mari pentru cetăţenii moldoveni care vor să vină în România, devine evident că aplicarea pentru ei a eliminării vizelor în aceleaşi condiţii creează dificultăţi şi mai mari, ceea ce va face din Prut un râu al despărţirii şi nu al unirii între fraţii români. Ce măsuri complementare ia Guvernul nostru pentru a depăşi această situaţie, în condiţiile unor puncte vamale foarte corupte şi care acţionează adesea împotriva intereselor noastre naţionale? După cum ştim, românii moldoveni vor să realizeze şi ei împreună cu noi intrarea în Uniunea Europeană şi, dacă s-ar putea, chiar şi în NATO, ceea ce depinde foarte mult de ameliorarea relaţiilor pe toate planurile cu Rusia, ceea ce ar fi şi în concordanţă cu interesele noastre naţionale majore. A acţiona în acest sens, a inaugura o politică flexibilă şi de lungă durată, atentă în acelaşi timp la nuanţe, iată o problemă dintre cele mai importante ale momentului actual. Să nu uităm că Bucureştiul poate fi pentru Chişinău o poartă spre Europa, tot astfel, Chişinăul poate fi o poartă pentru Bucureşti spre imensa piaţă a Rusiei, românii moldoveni putând juca un rol de intermediere foarte activ în acest sens. În ciuda tuturor dificultăţilor care pot apărea, aceste obiective strategice ale politicii noastre naţionale nu trebuie uitate, ci, dimpotrivă, trebuie urmărite cu îndârjire în orice caz. Moţiunea Basarabia-Bucovina le conţine şi e de mirare că în Camera Deputaţilor nu s-au găsit termenii necesari pentru o discuţie constructivă în acest sens, discuţie care să ofere Guvernului puncte de reper şi obligaţii, care se cer imperios îndeplinite. Din păcate, cei ce au luat cuvântul în susţinerea moţiunii s-au păstrat într-o terminologie mult prea generală a problemei, cei care au combătut-o au procedat şi ei la fel, adăugând la text tot felul de invective, care nici nu merită să fie scoase aici în evidenţă. S-a realizat, ca şi alte dăţi, un dialog al surzilor perfect, dar păgubos pentru toată lumea. După o astfel de confruntare stupidă şi penibilă, ne vine greu să ne mai uităm unii în ochii celorlalţi, în actualul nostru Parlament, dacă avem puţină conştiinţă naţională cu toţii, cum este de presupus, pentru toate partidele. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Vă mulţumesc.
|
|
|
Domnul Dan Coriolan şi, ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu.
|
|
|
|
Domnul Dan Coriolan Simedru: Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru amabilitatea de a-mi da posibilitatea să am astăzi o declaraţie politică. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu aş fi apelat la această formulă a declaraţiei politice, dacă, printr-o atitudine vădit plasată în afara ordinii de drept, un reprezentant al Guvernului, cu bună ştiinţă, nu ar fi făcut demonstraţia că actuala putere acţionează deliberat, discriminatoriu, în aplicarea dispoziţiilor imperative ale legii. Astfel, în octombrie anul trecut, am sesizat ministrul administraţiei publice locale, pe domnul Octav Cozmâncă, prin faptul că prefectul judeţului Alba aplică diferenţiat textul de lege privind stabilirea incompatibilităţii între calitatea de consilier judeţean sau local şi cea de reprezentant al autorităţii publice în consiliul de administraţie al societăţilor la care acesta este acţionar majoritar, promovând acţiune în justiţie numai împotriva Consiliului local al oraşului Cugir, nu şi împotriva Consiliului judeţean Alba, autoritate aflată sub incidenţa aceloraşi dispoziţii imperative ale legii. Ocolind în mod vădit tema analizei şi fără a proceda la verificarea situaţiei deosebit de grave sesizate, atât la prima, cât şi la a doua interpelare, mi se răspunde cu motivarea unor texte de lege, care nu îşi au aplicabilitate în speţa supusă controlului. Motivul ce m-a determinat să nu mă limitez numai la interpelarea primului ministru al Guvernului şi să vin în faţa dumneavoastră cu această declaraţie politică este atitudinea fermă pe care Parlamentul este obligat să o adoptate faţă de executiv. Intenţia ministrului administraţiei publice locale, de a crea un deosebit de periculos precedent în modul de respectare a ordinii de drept, fiind cât se poate de clară. Iată de ce nu trebuie să ne mai mire aprecierile preluate de mass-media referitoare la "preocupările" primului ministru pentru eradicarea corupţiei. În spaţiul ce a dat spiritualităţii universale pe creatorul teatrului absurd, Eugen Ionescu, actualii guvernanţi au construit un geopolitic, în care se pot mândri cu demonstraţia absurdului. Chiar ei, cei care trebuie supuşi controlului, lansează teme şi formule de ocntrol, pe cât de artificiale, pe atât de false. Doamnelor şi domnilor colegi, Oprindu-mă aici cu prezenta mea intervenţie, atrag în modul cel mai hotărât atenţia asupra obligaţiei pe care o avem cu toţii de a acţiona ori de câte ori ordinea de drept este, nu numai pusă în pericol, ci chiar încălcată. Consider că, nu numai de principiu, trebuie să ne exercităm atributul de control parlamentar asupra activităţii Executivului, fiecare caz asemeni celui de faţă constituind pentru noi exemplul puterii de a demonstra locul şi rolul pe care îl avem. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc şi eu.
|
|
|
Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Tema declaraţiei mele politice este: "Algoritmul politic, criteriu de bază al economiei româneşti". În ultimul timp, România a avut privilegiul, mai mult sau mai puţin fericit, de a cunoaşte toate tipurile de sistem economic. A cunoscut, până în 1945, capitalismul clasic; după 1945, a trăit falimentul economiei centralizate; odată cu revoluţia din 1989, românii au revenit la economia de piaţă, dar la o economie de piaţă care a suferit revizuiri şi îmbunătăţiri necesare, pe care o putem numi, deocamdată, economie mixtă. În această formă mediată de organizare economică, statul intervine numai în sectoarele strategice şi în acele sectoare ce nu pot fi întreţinute de societatea civilă: învăţământul, sănătatea, asistenţa socială. În rest, ar trebui să cunoaştem economia de piaţă, adică, acel spaţiu în care particularii se află în competiţie, sub semnul legalităţii. Din păcate, însă, România nu cunoaşte o educaţie a competiţiei economice, iar oamenii politici români nu şi-au însuşit încă principiul unei intervenţii în economia privată. După cum ştiţi, majoritatea covârşitoare a marilor averi postdecembriste au fost create pe seama statului şi, implicit, pe spinarea contribuabililor. Nenumărate întreprinderi sau obiective turistice au trecut peste noapte din proprietate publică în proprietate privată, prin intermediul unor ordine ministeriale obscure şi pe mai nimic. După cum ştiţi, oameni politici sunt cel mai adesea şi mari capitalişti, pentru că în calitatea lor de reprezentanţi ai statului angajează serviciile propriilor firme. Cei care organizează licitaţii, le şi câştigă, nimic mai simplu. Aici avem de a face cu o economie politică, pentru că singura şansă de a reuşi cu adevărat în afaceri este să fii implicat în politică sau să ai legături puternice în mediul politic. Mai mult, prin intermediul imbatabilei instituţii naţionale a corupţiei, statul român a devenit partener şi garant al unor escrocherii, precum garantarea Fondului Naţional de Investiţii de către CEC, şi exemplele .pot continua la infinit. Mulţi dintre dumneavoastră au încercat, poate, să devină întreprinzători privaţi şi cunosc nenumăratele obstacole legislative, birocratice şi economice, care le-au stat în cale. În acest timp, pentru unii politicieni ai puterii sau pentru persoane. apropiate acestora se fac reeşalonări, se anulează creanţe, se acordă credite preferenţiale. Aceasta nu mai este economie de piaţă, căci, într-o astfel de economie, toţi pornesc cu şanse egale. În România, avem de a face cu o ciudată sinteză de capitalism, socialism şi feudalism. Feudalism, pentru că numai vasalii seniorilor politici reuşesc; socialism, pentru că statul intervine în favoarea acestora şi capitalism, pentru restul, care rămâne să se întreacă cinstit, cu puţine şanse de reuşită. Cu alte cuvinte, în România, sub toate guvernările postdecembriste, economia funcţionează pe bază de algoritm politic şi nu pe fundamentul interesului naţional. Acesta este şi motivul pentru care asistăm la o avalanşă de ordonanţe, care să satisfacă acest algoritm politic. Doamnelor şi domnilor, Partidul România Mare rămâne un partid de stânga, un partid al celor mulţi şi greu încercaţi în zilele noastre, dar, în acelaşi timp, el este singurul partid care şi-a făcut din intransingenţa faţă de corupţie un imperativ programatic şi un capitol ideologic. Dorim un stat sănătos, care să poată interveni în favoarea celor bătrâni, bolnavi, neajutoraţi, dar ştim că un stat sănătos nu se poate edifica decât pe un mediu de afaceri sănătos, în care se impun cei mai competitivi. Din nefericire, în România actuală nu întâlnim nici unul dintre aceste lucruri. Şi statul este bolnav, pentru că nu se sprijină pe un sector privat trainic, nici mediul de afaceri nu este sănătos, pentru că nu este lăsat să se dezvolte, din cauza intervenţiilor statale străine spiritului dreptăţii şi legalităţii. Mi-aş dori să închei optimist, dar nu pot să sfârşesc decât cu un regret: o astfel de economie slabă şi incoerentă nu are deocamdată loc în Uniunea Europeană. În zadar ne arată guvernanţii tentante perspective europene, ei vor fi primii vinovaţi pentru ratarea lor. Vă mulţumesc. (Segmentul intervenţiilor politice s-a încheiat la ora 9,15.)
|
|
| |
|
 |