Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Borbély László, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Propun să începem şedinţa de intervenţii. Sunt 26 de înscrieri. Reamintesc faptul că cele trei minute este bine să le respectăm.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Costache. Nu este.

Domnul Ioan Sonea. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc.

"România, între "if" şi "don’t"."

Nu este zi lăsată de Dumnezeu şi ziar, emisiune radio sau tv date de Guvern în care să nu auzim de NATO. Nu că nu ne-ar plăcea să auzim de americani şi de ruşi, de englezi şi de germani, de maghiari, de români şi de alţii, dar mereu se asociază promisiunea cu ameninţarea - Dacă nu încheiaţi Tratatul cu Ungaria, atunci nu intraţi în NATO. Dacă aveţi o populaţie săracă şi amărâtă, atunci sunteţi buni pentru Europa şi America. Dacă nu încheiaţi Tratatul cu Ucraina, atunci nu sunteţi vrednici de NATO. Dacă aveţi corupţie fără corupţi, atunci suntem buni pentru moralele Europa şi America.

Dacă nu lichidaţi toate întreprinderile construite de comunişti, atunci nu vedeţi NATO, ca şi când fierul şi betonul ar fi făcut politică.

Dacă aveţi legalizată homosexualitatea, atunci preacreştinele Europa şi America vă deschid porţile. Dacă nu lichidaţi agricultura românească, atunci nu intraţi în NATO.

Dacă vă mutilaţi şi vă uitaţi istoria, atunci Europa şi NATO vă primesc cu braţele deschise. Dacă nu vă dărâmaţi statuile, atunci nu sunteţi demni de NATO.

Dacă aţi lichidat flota civilă şi militară, atunci sunteţi buni pentru NATO. Dacă nu aveţi armată şi industrie de apărare, atunci sunteţi agreaţi de NATO.

Dacă copiii români sunt scoşi din şcoli prin protocoale politice, atunci suntem buni pentru NATO.

Dacă nu introduceţi t.v.a. pe lucrări de construcţii, atunci nu corespundeţi NATO.

Dacă ascultaţi glasurile de la Chişinău care strigă, din păcate în van, "Suntem români şi punctum, şi vrem unire cu Ţara mamă!", atunci nu suntem vrednici de NATO.

Dacă nu vă trimiteţi fiii şi fiicele în lume, atunci nu sunteţi apţi pentru NATO.

Dacă umpleţi găurile negre din economie cu bani de la buget, atunci primiţi paşaport pentru NATO.

Dacă nu inventaţi extremişti pe care să îi exterminaţi, atunci nu sunteţi actuali pentru NATO.

Dacă spunem că scutirile de datorii acordate unor infractori produc goluri la bugetul sănătăţii şi al învăţământului, devenim adversari ai capitalismului românesc şi, atunci, nu suntem compatibili cu NATO.

Dacă în România nu a existat holocaust, atunci nu vom vedea raiul din NATO.

Iată deci că schema este foarte simplă. Dacă "da" sau "ba", atunci "nu".

Mai putem spune adevărul, altul decât cel oficial produs şi vândut? Să fie o coincidenţă întâmplătoare dintre "Anul Caragiale" şi "Anul NATO"?

Aşteptăm cu sufletul la gură apariţia din noiembrie a "Moftului român", ieftin şi bun, zece bani numărul, apare când iese de sub tipar, gândindu-ne la vorbele zicalei "Dacă slugă eşti, atunci stăpân găseşti. Dacă stăpân îţi creşti, atunci în capul mesei îl pofteşti. Dacă stăpân eşti, atunci soarta îţi stăpâneşti."

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul deputat Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Minică Boajă.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Munca la negru, conlucrare între angajatori şi angajaţi.

Munca la negru este unul dintre cele mai grave fenomene care a apărut după 1990 şi care s-a dezvoltat an de an, atingând dimensiunile unui adevărat flagel.

Inspecţia muncii, instituţia îndrituită cu controalele în domeniu, nu se poate pronunţa asupra numărului de persoane care lucrează fără forme legale, deoarece fenomenul nu poate fi cuantificat. Adevărul este că, în penuria de locuri de muncă din România şi în condiţiile existenţei unei forţe de muncă ieftină şi calificată, mulţi salariaţi acceptă condiţiile patronilor de a se angaja fără forme legale.

Oamenii preferă să câştige câţiva bani în plus decât să se angajeze legal şi să piardă aceşti bani, contribuind la plata taxelor şi impozitelor către stat.

Patronii au învăţat destul de repede că este mai bine să rişte, fiindcă între plata unei amenzi de câteva milioane de lei şi plata unui sufocant sistem de dări către stat este o diferenţă semnificativă.

Ca urmare, oamenii de afaceri nu se mai sperie de controalele efectuate de Inspecţia muncii, nici de amenzile acordate, pentru că, în final, tot ei vor fi cei câştigaţi.

Chiar şi marile firme au învăţat repede cum să se descurce fără să-şi păteze numele. Ei angajează cu forme legale, la un salariu minim, sau, după caz, mediu, şi apoi plătesc diferenţa la negru. În această situaţie, nu există nici un risc pentru că atât salariaţii, cât şi angajatorii sunt mulţumiţi, păcălind statul într-o incredibilă conlucrare.

Realitatea este că lupta împotriva muncii la negru nu trebuie să înceapă de la controale şi amenzi sau nu numai de aici. În condiţiile în care România are cea mai mare fiscalitate pe forţa de muncă din Europa, circa 80% din valoarea salariului brut, amenzile nu vor mai putea rezolva această problemă şi, până la urmă, toată această activitate devine inutilă dacă un patron va fi amendat cu maximum, 100 de milioane de lei. Pentru un buticar sau o firmă cu maximum zece angajaţi, suma este imensă, dar pentru marea majoritate care are 200-300 de salariaţi, dintre care peste o treime lucrează la negru, amenda reprezintă o bagatelă.

Ca urmare, nu numai majorarea cuantumului amenzilor coroborate cu declanşarea unei campanii săptămânale sau lunare pot influenţa reducerea dimensiunilor acestui fenomen, ci şi stabilirea unui sistem de fiscalitate coerent şi realist, alături de măsuri reale de încurajare a folosirii legale a forţei de muncă care să stimuleze şi să cointereseze atât angajatorii, cât şi angajaţii şi să determine ambele categorii să nu mai practice eludarea legilor statului.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Minică Boajă. Se pregăteşte Marius Iriza.

Domnul Minică Boajă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În ultimele luni, din propria voinţă ori incitat de o parte a mass-media, primarul general al Capitalei, domnul Traian Băsescu, a ieşit la rampă de nenumărate ori, dar nu pentru a-i informa pe bucureşteni despre modul în care îşi onorează mandatul, ci pentru a ne demonstra cât de tare este dumnealui în exerciţiile de ofensivă-defensivă care l-au făcut celebru.

Din reacţiile sale la observaţiile critice şi chiar acuzele ce i se aduc în legătură cu activităţile girate fie ca ministru, fie ca primar general, se poate observa fără prea mare efort că, întotdeauna, actualul preşedinte al Partidului Democrat s-a considerat un favorizat al destinului, colegii de partid, electoratul, societatea civilă în general neavând altă şansă decât să-i accepte tacit nu atât reuşitele şi, deopotrivă, derapajele, arbitrariul ori bâzdâcurile, cât mai ales costurile acţiunilor pe care le-a iniţiat, ineficienţa şi risipa.

Prin uşurinţa cu care se derobează de la responsabilităţile ce i-au aparţinut, domnul Băsescu dovedeşte, fără să vrea, că a tratat fiecare funcţie care i-a fost încredinţată ca pe o sinecură. În această ipostază, preocupările sale au gravitat cu precădere în jurul a doi poli de interes: pe de o pare, grija de a nu se abate flagrant de la spiritul legilor, iar, pe de alta, strădania de a nu le pune în aplicare. Asemenea tendinţe ies pregnant în evidenţă şi în actuala postură sau, mai exact, cu deosebire în actuala postură în care se consideră un "autonom".

Legea administraţiei publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001 este în vigoare din 23 mai 2001. În mod firesc, prima grijă a titularului Primăriei Municipiului Bucureşti era de a pune în aplicare imediat şi ad litteram această lege, ceea ce nu s-a întâmplat.

Noua lege nu mai lasă la bunul plac al primarului problema delegării de competenţe viceprimarului sau, după caz, viceprimarilor, ci îl obligă pe acesta, potrivit art.70, să delege viceprimarilor, prin dispoziţie scrisă, exercitarea atribuţiilor ce îi revin, conform art.68. Primarul general al Capitalei nu a aplicat această prevedere de îndată ce Legea nr.215 din 2001 a intrat în vigoare, după cum nu a dus la îndeplinire nici alte dispoziţii ale legii. Iată câteva dintre acestea:

1) Supunerea spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Primăriei. Nu au fost elaborate noile regulamente, deşi se impunea acest lucru, deoarece organigrama şi statul de funcţiuni ale noii administraţii locale nu mai concordă cu vechiul Regulament de Organizare şi Funcţionare a Primăriei Municipiului Bucureşti.

2) Participarea la întâlnirile cu primarii sectoarelor (cel puţin odată pe lună sau în alte circumstanţe prevăzute de lege, potrivit art.100 alin.1 din Legea nr.215/2001). Primarul general Traian Băsescu nu se supune acestei prevederi legale. Dumnealui nu înţelege sau, mai grav, nu vrea să înţeleagă că, indiferent de apartenenţa lor politică, toţi primarii de pe raza Municipiului Bucureşti se află, cum se spune, "în aceeaşi barcă", misiunea lor primordială constând în aplicarea prevederilor legale, conform art.68 şi a art.69 din lege şi toate celelalte dispoziţii ale Legii nr.215 din 2001, care concură la buna administrare, gospodărire şi gestionare a bunului public, la protecţia cetăţenilor şi a mediului Capitalei României. Obstrucţiile practicate de primarul general au ca efect perpetuarea disfuncţionalităţilor existente care, după cum vom vedea, conduc la situaţii dintre cele mai bizare.

3) Participările la Comisia Consultativă a Municipiului Bucureşti şi la şedinţele săptămânale, de regulă în fiecare zi de luni, ale Comitetului operativ-consultativ, conform art.145 şi 148 din Legea nr.215 din 2001, este un gen de activitate care, de asemenea, nu-şi găseşte loc printre preocupările primarului general.

Voluntarismul teribilist al domnului Băsescu spune multe, atât în privinţa caracterului său, cât, mai cu seamă, în legătură cu capacitatea sa politică de a decanta, din amalgamul convingerilor sale doctrinare, ceea ce se impune cu necesitate. "Unde este o necesitate, trebuie să existe o posibilitate". Or, posibilitatea ca primarul general să se articuleze la exigenţele legii devine cu atât mai stringentă cu cât necesităţile privesc o comunitate cu peste două milioane de suflete.

4) Exercitarea corectă a funcţiei prevăzută de art.68 alin.1 lit.f), aceea de ordonator principal de credite. Acesta este un exerciţiu ratat de primarul general, sau cum ar spune-o chiar dumnealui cu obişnuitu-i umor "La lecţia asta am lipsit!" Altfel, nu se poate explica cum de s-a ajuns la o serie de probleme grave în activitatea unor regii aflate în subordinea Primăriei Capitalei, situaţia culminând cu o adresă din anul trecut prin care, în disperare de cauză, directorul general al RATB solicită sprijinul Guvernului pentru obţinerea sumelor necesare asigurării pieselor de schimb "legate de siguranţa circulaţiei". În demersul său, directorul general aprecia că "dacă blocarea eliberării fondurilor se menţine, vom fi obligaţi să reducem drastic parcul de vehicule în circulaţie, cu consecinţe sociale şi economice aferente".

Efectele "parcimoniei" nejustificate a primarului general nu a întârziat să apară: amânarea executării unor lucrări absolut necesare pentru întreţinerea căilor de rulare a produs deraieri de tramvaie, cu serioase blocări de circulaţie. Bineînţeles, au mai fost şi alte evenimente nedorite.

Nu putem afirma că domnul Băsescu gândeşte ca un puştan care afirmă cu nonşalanţă că "Legea este făcută pentru a fi încălcată". Nu, dumnealui nu o încalcă făţiş, ci este mai blând - o eludează acolo unde îi convine şi în cazurile în care ştie că iese de sub incidenţa sancţiunilor prevăzute expres de lege. Nici o instanţă nu l-ar putea culpabiliza pentru că lipseşte de la nişte şedinţe, chiar dacă nu ar merge la nici una, cu toate că, moralmente, este vorba despre o sfidare şi o batjocură năucitoare faţă de colegii din administraţie, faţă de autorul iniţiativei legislative, faţă de însuşi legiuitorul.

Pe de altă parte, ar fi nedrept să ocolim meritele primarului general. Să începem cu modul în care a aplicat prevederile de la lit.n) alin.1 al art.68 din Legea nr.215 din 2001 - "Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii". De fapt, domnul Traian Băsescu de aici a pornit în îndeplinirea mandatului său.

Neţinând seama de protestele unora, bătrânul "lup de mare" s-a năpustit voiniceşte asupra câinilor bucureşteni fără stăpân, acţiune pozitivă în sine, dar nu a reuşit să anihileze, prin castrare şi euthanasiere, decât unul din zece patrupede de acest soi. Să fim înţelegători şi zicem că atât s-a putut. E bine totuşi că s-a oprit aici, căci, dacă ar fi continuat, cine ştie de la ce ar mai fi fost privaţi cetăţenii Bucureştilor care, şi aşa, în calitatea lor de contribuabili, au suportat un cost uriaş - circa 16,7 miliarde de lei pentru castrarea a 2947 de câini şi euthanasierea altor 35916. Ca să eliminăm orice dubii, precizăm că, în medie, o sterilizare prin castrare a costat 1,6 milioane de lei, iar o injecţie letală 333600 de lei.

Actualul primar general nu are nici o vină în legătură cu afacerea delegării serviciului de iluminat public în Bucureşti, iluminatul public care înghite anual, începând din 1998, aproape de cinci ori mai mult decât până în 1997, respectiv circa 11 milioane de dolari, faţă de 2,3 milioane. A avut însă suficient timp în cei aproape doi ani de când a fost ales pentru a ordona o analiză a modului în care s-a făcut licitaţia şi a fost încheiat contractul de delegare, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal de deschidere a licitaţiei şi a ofertelor suferă de o lacună bătătoare la ochi - nu a fost semnat de şapte dintre cei paisprezece membri ai comisiei şi nici de preşedintele acesteia. Să admitem că nu i-a fost oferit prilejul de a o face. Totuşi, întorcându-ne la litera Legii nr.215 din 2001, observăm că primarul general respectă doar în parte dispoziţiile art.68 alin.1 lit.q), în speţă asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal, ceea ce presupune şi un iluminat corespunzător.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule deputat, îmi cer scuze. Încercaţi să finalizaţi. Am rugat trei minute, pentru că sunt foarte mulţi înscrişi la cuvânt.

Domnul Minică Boajă:

Cert este că domnul Traian Băsescu, primarul general al Capitalei, se află, sub multe aspecte, departe de imaginea pe care se străduieşte să o impună conştiinţei opiniei publice.

Consider că, pentru a fi adus cu picioarele pe pământ, este necesară o serioasă analiză de fond a activităţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, şi propun organelor îndrituite să o efectueze fără întârziere. Altfel, subiectivismul, arbitrariul, ineficienţa şi risipa vor grava asupra bunului mers al marelui oraş, fără ca locuitorii săi să aibă cunoştinţă de aceasta.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Marius Iriza. Se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

Insist asupra respectării celor trei minute.

Domnul Marius Iriza:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia politică de astăzi doresc să atrag atenţia încă odată asupra situaţiei de la Combinatul Siderurgic din Reşiţa.

Soluţia originală găsită de APAPS şi graba de a o pune în practică ne dau suficiente motive de a ne întreba ce se ascunde în spatele acestei acţiuni şi care este motivaţia APAPS, care propune acum un parteneriat cu Nobel Ventures, fiind acreditată ideea că proprietarii americani ne fac de fapt o mare favoare.

Încheiat pe data de 5 iunie 2000, în condiţiile în care partea română era net dezavantajată, nu am auzit ca până astăzi să fie cineva tras la răspundere. Contractului iniţial de privatizare i s-au adăugat mai multe acte adiţionale rămase necunoscute. Dacă am analiza însă contractul iniţial, ne-am putea da seama că el nu a fost nici pe departe respectat. De ce? Cu rezerva de a face cu altă ocazie o analiză mult mai complexă a derulării contractului de privatizare de la Combinatul Siderurgic Reşiţa, voi aminti câteva din clauzele nerespectate, cu consecinţe extrem de grave pentru cei peste 3000 de salariaţi şi implicit pentru municipiul Reşiţa.

Punctul 8.5.: "Cumpărătorul se obligă să menţină personalul existent la data semnării contractului, cu excepţia reducerilor normale de personal, pensionări, pe o perioadă de cel puţin cinci ani", obligaţie nerespectată.

Punctul 8.8: "Cumpărătorul se obligă să realizeze în etapa I, până la sfârşitul anului 2001, o producţie de 550000 de tone/an, cu un venit estimat de 170 de milioane de dolari; în etapa a doua, începând cu anul 2002, o producţie estimată la peste un miliard de dolari pe an", de asemenea obligaţie nerespectată.

Punctul 8.11: "Cumpărătorul se obligă să facă investiţii: a) majorarea capitalului social cu 5000000 de dolari până la data de 31 decembrie 2000". Nu s-a făcut. "Investiţii de modernizare în valoare de 52.000.000 de dolari şi investiţii de capital de lucru de 10.000.000 de dolari". Nu s-au făcut.

Afirmaţiile ministrului Ovidiu Muşetescu despre investitorul american, care a dat dovadă de rea-credinţă şi incapacitate managerială, sunt confirmate pe deplin şi de faptul că numai în perioada ianuarie - iunie 2001 societatea a înregistrat pierderi de 587 de miliarde.

În tot acest timp, statul român a acordat ajutoare de urgenţă în valoare totală de peste 50 de miliarde de lei. Dacă şi aceştia pot fi consideraţi investitori strategici, atunci nu este de mirare că se distruge cu bună ştiinţă o întreprindere, un oraş, o ţară.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop. Se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Drepturile omului, nediscriminarea, şansele egale, ca parte din setul de valori ale democraţiei, sunt, în acelaşi timp, şi valori liberale.

Independenţa şi libertatea individului, dreptul de a fi informat pentru a decide pentru el însuşi, ca fundamente ale unui sistem democratic, pun în evidenţă caracterul antreprenorial al fiinţei umane, îi stimulează iniţiativa şi inventivitatea.

Atunci, când şi de ce se desparte social-democraţia de liberalism, mai nou chiar de liberalismul social?

Răspunsul scurt la această întrebare rezidă în organizarea socială reprezentată de stat, în gradul de imixtiune a acestuia în acţiunea individului, care se crede liber şi independent.

După 50 de ani de un comunism dominat de autarhia statului ştiutor de toate şi grijuliu faţă de fiecare cetăţean în parte, astfel încât acesta ajunsese să se simtă ca într-o închisoare, tranziţia la economia de piaţă în România trebuia în mod necesar să ia o tentă social-democrată, iniţial o social-democraţie de tip socialism cu faţă umană, iar ulterior, când totuşi procesul spre o economie de piaţă a devenit ireversibil, o înclinaţie spre social-democraţia modernă, însă care mai are nevoie de perfecţiune.

Dependenţa individului faţă de stat a fost cultivată cu tenacitate în ultimii doisprezece ani ai tranziţiei, indiferent de alternanţa la putere. Cetăţeanul de rând, chiar liber, a înţeles că şi în democraţie tot statul poate să-i împartă ceva, este drept, ceva din ce în ce mai puţin la cât mai mulţi. A rămas din ce în ce mai puţin de împărţit cetăţenilor, pentru că de fiecare dată cei potenţaţi şi-au împărţit între ei partea cea mai bună dintr-o sărăcie în creştere sau bogăţie în scădere.

Iată pe scurt unde ne-a dus abordarea aproape exclusiv social-democratică a tranziţiei, indiferent de cei de la putere, într-o ţară în care nivelul de trai al cetăţeanului era şi aşa printre cele mai scăzute din Europa.

Spus pe şleau, originala social-democraţie românească moşteneşte un conservatorism care are la bază lipsa de încredere în ceea ce poate face cetăţeanul liber, descurajând în el iniţiativa şi spiritul întreprinzător.

Centralizarea deciziei şi sistemul de impozitare omoară deja spiritul antreprenorial al cetăţeanului liber, iar între a plăti impozite înalte muncind, nu este oare mai uşor să primeşti ajutor social stând degeaba?

Cetăţeanul, familia, comunitatea locală au ajuns la un grad de disperare care are nevoie de o soluţie la lipsa de încredere şi teama instaurată faţă de ziua de mâine. Această soluţie nu se poate baza decât pe abordarea liberală, care are ca fundament tocmai încrederea în oameni şi în ceea ce pot face aceştia. A-i da în proprietate, a-l pune să decidă, a putea să se bucure de roadele muncii sale impozitate corect sunt cele mai puternice motivaţii pentru cetăţeanul liber care să producă mai mult, mai bine, mai ieftin.

De acum încolo, pe trendul unei uşoare creşteri economice, dar fără impact la nivelul de trai al cetăţeanului, singura abordare corectă a continuării tranziţiei este cea liberală. A acorda încredere oamenilor, în sensul de a-şi putea modela singuri viaţa personală şi a comunităţii, înseamnă a-i responsabiliza să o poată face. Descentralizarea deciziei trebuie făcută şi cu mijloacele financiare necesare, dar, din păcate, acestea nu pot fi suficiente niciodată, dar şi continua lor redistribuire social-democratică le va epuiza prin simplă irosire.

Ce se uită mereu, inclusiv de actuala guvernare? Un lucru simplu, şi anume că tocmai libertatea, iniţiativa privată şi libertăţile civice sunt chiar instrumentele dezvoltării. De ce să le inhibăm prin reglementare excesivă, prin intervenţia statului atotştiutor, prin impozitele copleşitoare?

Uniunea Europeană şi SUA sunt exemplele vii ale abordării liberale iniţiale, care a dus dezvoltarea pe care toţi o admirăm, şi regula este valabilă numai în această ordine: libertatea duce la dezvoltare, iar o dezvoltare reală consolidează libertatea.

Prin acest raport de cauzalitate, liberalismul nu spune nimic grandios, dar este cert că tocmai drepturile considerate ca nevitale, cum sunt libertăţile civile fundamentale - libertatea de a vorbi, de a te asocia, de a te ruga unui Dumnezeu, libertatea economică şi politică - sunt tocmai acelea care asigură necesităţile vitale ale unei naţiuni: hrană, casă, educaţie, ordine publică, securitate.

Stimaţi colegi,

Prin această declaraţie politică, pledez ca Puterea să înţeleagă că are nevoie, pentru propriile sale obiective asumate politic, de o abordare liberală. Trebuie să crezi înainte de a putea să redistribui. Mă tem că simpla utilizare a sloganelor social-democrate de către Putere nu se mai pot duce economic prea departe.

Opoziţia PNL, la iniţiativele legislative de urgenţă ale Puterii, este, în principal, semnalul de alarmă că exact valorile în care, de principiu, cred şi Puterea şi Opoziţia nu sunt puse corect la muncă şi tocmai rezultatele de care această naţiune are nevoie se lasă prea mult aşteptate.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Codrin Ştefănescu. Urmează domnul Mircea Costache.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Convocare...", "revocare...", "suspendare...", "reprezentare...", "documentare..." şi, bineînţeles, veşnica "amânare".

În termeni foarte scurţi şi cât se poate de exact am definit, doamnelor şi domnilor colegi, haosul şi degringolada ce stăpânesc astăzi Partidul Naţional Liberal, cu sau fără voia Delegaţiei Reprezentanţilor săi Naţionali.

Doar sâsâitul incoerent, dar "curajos" adresat premierului şi intonat ca de obicei, în grup, aminteşte vag de existenţa unui ONG, în nici un caz partid politic, care, pe timp ce trece, este tot mai lipsit de substanţă. De aceea, trebuie să admiteţi, domnule preşedinte Stoica, că ar fi regretabilă situaţia în care Partidul Social Democrat ar rămâne nu fără o opoziţie contestatar-constructivă, ci pur şi simplu fără nici un fel de opoziţie.

Este ca într-un vis urât atunci când o filială, şi una care a reuşit "performanţa" de a-şi promova parlamentarul prin calculator, înaintează proiectul de rezoluţie privind necesitatea adoptării unor grabnice strategii, atunci lucrurile în PNL stau cu mult mai rău decât personal mi-am imaginat.

Şi, din tot acest tam-tam cu ecouri mult prea largi pentru o cauză atât de mică, nu-mi răsună provocator decât opinia de tip retoric-retrospectiv emisă de prea-tânărul Crin Antonescu, dacă nu cumva, chiar PNL, în timpul guvernării de odinioară, a adus în mod voit imense şi ireparabile prejudicii imaginii sale. Aş completa chiar: în general şi cetăţenilor români.

Prin urmare, dragi colegi, "revoluţia" liberală s-a încheiat cu mult timp înainte de a începe.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Costache. Se pregăteşte domnul Kelemen Hunor.

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aşa cum m-am străduit şi cu alte ocazii, voi încerca să fiu cât se poate de concis şi să nu repet lucruri pe care le anticipez că vor fi afirmate de colegii mei din judeţele transilvane, în legătură cu mai recentele strădanii de aplicare a prevederilor unui protocol în judeţul Mureş.

Vreau doar să mă refer la anacronismul şi ilegalitatea unui protocol infam care cultivă spiritul gregar, segregaţionist, antieuropean, veritabilă reactualizare a mitului cavernei.

Reprezentanţii PDSR-ului... Nu am să vorbesc niciodată despre PSD, până când electoratul nu se va pronunţa la urne în legătură cu viabilitatea sau nonvalabilitatea acestor iniţiale, până una alta, în faţa poporului, trebuie să răspundă, logic şi legic, PSDR pentru efectele guvernării sale. Numai la noi cred că se întâmplă ca nicăieri în lume să aleagă cetăţenii astăzi ILF şi mâine să fie conduşi de CFR.

Deci, reprezentanţii PDSR-ului au semnat un protocol în care au avut minuţia de a prevedea în detaliu separarea copiilor maghiari de cei români, refăcând atmosfera din martie ’90, în prag de integrare în NATO.

Pe aceia care susţin, într-un fel sau altul, mişcările legitime de la Chişinău, aceiaşi protocolari i-au etichetat drept anti-NATO. Cum să-i numim, însă, pe promotorii segregaţionismului târgumureşean.

Am venit, însă, la acest microfon, să le aduc la cunoştinţă semnatarilor primitivi ai Convenţiei că viaţa îi infirmă la tot pasul. Eu însumi mă autodenunţ, astăzi, ca sabotor din oficiu al armoniei păcii pedeseristo-udemeriste şi asta nu pentru că aş fi vreun diversionist de profesie, ci pentru simplul fapt că fiica mea, studentă în anul al doilea la Facultatea de Studii Europene este prietenă cu un anume Istvan, căruia noi îi spunem, ca şi mămicuţa şi tăticuţul lui maghiar, cu aceeaşi simpatie, Pisti. Să ne trăieşti Pisti, nu te lua după impostorii promotori ai fricţiunilor interetnice! Vorba poetei Maria Banuş: "Degeaba-i orice trudă, nu veţi putea lega în lanţuri primăvara!". Semnat: un extremist cu faţă umană.

Apropo de extremism, inutil să vă mai spunem unde creşte el viguros, la ce uşi. E suficient să-i asculţi: "suntem extrem de mulţumiţi de dialogul şi de poziţia copiilor, a elevilor şi a profesorilor maghiari!" "Suntem extrem de încântaţi de paşii pe care-i face România spre integrarea în structurile..." "Suntem extrem de..." Iată cine sunt extremiştii!

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Kelemen Hunor. Se pregăteşte domnul domnul Cristian Sandache.

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În dimineaţa asta vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Închipuiţi-vă o comună numită Cârţan, formată din 3 sate aflate la poalele Munţilor Harghitei, locuită de circa 4.000 de suflete, o comună ca oricare alta, cu o infrastructură care, în cel mai bun caz, este la nivelul de dezvoltare atins la mijlocul secolului trecut, datorită lipsei unei concepţii coerente de modernizare şi a resurselor financiare necesare, chiar pentru conservarea situaţiei existente. Până la acest punct, nimic senzaţional.

Această comună, până nu demult, avea, pe lângă staţia CFR Călători, şi o staţie de mărfuri. Aceasta din urmă a fost desfiinţată la începutul anilor '90, conservându-se, totuşi, platforma şi drumul de acces care lega staţia de drumul comunal, ambele acoperite cu piatră cubică. Fiind vorba de un spaţiu public aflat pe terenul din proprietatea publică a comunei, era folosit de către localnici, în drumul lor spre şi dinspre Staţia CFR. Situaţia părea a fi favorabilă tuturor.

Săptămâna trecută, însă, trecătorii au devenit martori ai unor intense lucrări ce se desfăşurau în aceeaşi zonă. Bucuroşi la început, crezând că urmează a se construi ceva în folosul lor, localnicii au trebuit să-şi dea seama cu groază că ceea ce se întâmplă nu era deloc favorabil comunităţii. Lucrătorii Regionalei CFR Braşov, la ordinul cuiva a cărui identitate a rămas învăluită în mister, smulgeau pietrele cubice şi le încărcau în nişte camioane, cu scopul de a le transporta altundeva. Localnicii au anunţat primarul care, sosind la faţa locului, s-a arătat la fel de surprins ca şi ei.

Nimeni nu a solicitat avizul obligatoriu al autorităţilor locale. Nimeni nu a cerut autorizaţia obligatorie, conform prevederilor Legii nr.50/1991 modificată, Legii nr.453/2001. Nimeni nu a anunţat, nu a notificat autorităţile locale despre o lucrare ce urma să se desfăşoare pe domeniul public.

Câţiva lucrători, la ordinul cuiva, s-au apucat să desfiinţeze un drum, pur şi simplu că aşa au vrut muşchii lor. Primarul a găsit de datoria sa să întrebe lucrătorii de ce şi pe ce bază distrug drumul. Răspunsul a fost năucitor: CFR-ul are nevoie de piatră cubică.

Oare unde avea nevoie CFR-ul de această piatră?! Veţi fi surprinşi: piatra era transportată în curtea mânăstirii de la Izvorul Mureşului, unde era necesară pentru înfrumuseţarea curţii! Cu alte cuvinte, Regionala CFR a decis, de la sine putere, că o curte la o mânăstire este mult mai importantă decât accesul călătorilor la una din staţiile de cale ferată. Adică cei care plătesc serviciile execrabile, îngheţul, mizeria şi lipsa totală de politeţe oferite de CFR nu au decât să înoate în noroi.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic împotriva sponsorizării cultelor, în general şi a sponsorizării mânăstirilor, în special. Dacă Regionala CFR Braşov şi Compania naţională au ajuns la nivelul la care serviciile oferite sunt la standarde europene şi nu mai au unde să investească banii contribuabililor, atunci da, sunt de acord şi mi se pare normal să sponsorizeze cultele religioase, dar, în ziua de azi, în condiţiile care, în mod sigur, vă sunt cunoscute, gestul Regionalei este cu totul deplasat. Mai mult decât atât, gestul este un afront împotriva bunului simţ. Să tragi drumul de sub picioarele celor care au plătit şi plătesc pentru a-l folosi zi de zi, pentru a-l transforma într-o decoraţie arhitectonică, în folosul unui număr extrem de restrâns de persoane, este un gest incalificabil. Şi, ca o ironie a soartei, exact în momentul în care muncitorii Regionalei CFR Braşov au început lucrarea, la nici 20 de kilometri, la Miercurea Ciuc, au început alte lucrări: acelea ale Seminarului "Dezvoltarea durabilă în mediul rural, în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană", sub înaltul patronaj al preşedintelui României. Halal dezvoltare durabilă, într-o ţară în care declaraţiile politice ale demnitarilor sunt flagrant contrazise de acţiunile unor amploaiaţi scăpaţi de sub controlul forurilor superioare!

Cred că o asemenea faptă ca cea prezentată mai sus poate fi îndreptată doar într-un singur fel: refacerea pavajului, prin repietruirea, de către Regionala CFR Braşov, a suprafeţei de circa 500 metri pătraţi distruşi şi sancţionarea exemplară a celui care a dat această dispoziţie abuzivă.

În acest sens, rog ministerul de resort să clarifice situaţia şi dispună măsurile reparatorii care se impun.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Sandache. Se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cursul anului 2001, în judeţul Iaşi, au fost privatizate 8 societăţi comerciale şi au fost perfectate 20 de contracte de privatizare, cumpărătorii fiind 12 persoane fizice şi 8 persoane juridice.

Procesul de privatizare a impus regândirea administrării acţiunilor şi participaţiilor statului, inclusiv în perioada de preprivatizare, angajarea unor proceduri de privatizare transparentă şi a unor clauze ferme, cu un accent mult mai complex asupra perioadei postprivatizare, inclusiv prin impunerea unor clauze asiguratorii pentru plata ratelor şi a realizării investiţiilor. Valoarea investiţiilor străine realizate în anul 2001, la nivelul judeţului Iaşi, a depăşit 4 milioane de dolari.

În cursul aceluiaşi an 2001, a fost dat în folosinţă un Complex comercial METRO, în comuna Miroslava, a fost modernizat Complexul comercial Hala centrală şi au fost modernizate pieţele agroalimentare din municipiul Iaşi. În anul 2001, au fost înmatriculate, la Registrul Comerţului Iaşi, 2078 de firme, din care 1940 cu capital integral românesc, iar în trimestrul I al acestui an au fost înmatriculate 463 de noi firme, din care 441 sunt cu capital integral românesc. În prezent, sunt înregistrate, la Iaşi, 26.988 de firme, din care 25.310 sunt cu capital privat integral românesc.

În ceea ce priveşte stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a cooperaţiei, a fost înfiinţat Biroul unic la nivelul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, pentru simplificarea formalităţilor administrative, pentru înregistrarea şi autorizarea comercianţilor şi a agenţilor economici, inclusiv prin participarea la programul simplu şi rapid, municipiul Iaşi primind distincţia "oraş cu un climat propice afacerilor", alături de alte 4 localităţi din ţară.

A fost amplificat fenomenul acordării de consultanţă de specialitate, în procesul de întocmire şi structurare de proiecte pentru întreprinderile mici şi mijlocii interesate în implicarea în programe economice cu finanţare externă. Totodată, a fost constituit consorţiul local pentru înfiinţarea parcului tehnologic "Tehnopolis", un proiect de mare anvergură, cu un puternic sprijin din partea Comunităţii Europene.

Patrimoniul turistic al municipiului şi judeţului Iaşi, care include importante obiective istorice, de artă, cultură, învăţământ, cercetare şi ştiinţă fundamentală argumentează o ofertă de 2.384 locuri de cazare în unităţile hoteliere specializate. Pentru exploatare, conform acestui patrimoniu turistic, au fost concepute strategii de dezvoltare a turismului pentru comunele cu un important potenţial din judeţ şi au fost inventariate principalele resurse turistice locale, elaborându-se proiecte de interes turistic cu finanţare externă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Adrian Moisoiu. Se pregăteşte doamna Constanţa Popa.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

"Învăţământul nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor promovate de partide sau de alte formaţiuni politice" se stipulează în art.11 alin.1 din Legea învăţământului nr.84/1995. De acest articol mi-am adus aminte în momentul în care am citit Protocolul local al filialelor PSD şi UDMR din judeţul Mureş, încheiat la Tg.Mureş în ziua de 2 aprilie şi semnat de prim-vicepreşedintele PSD, Ovidiu Natea, cel desemnat prefect în şedinţa de Guvern din 28 martie şi instalat în ziua de 3 aprilie, şi de preşedintele UDMR Mureş, deputatul Kelemen Attila: "Organizaţiile judeţene ale PSD şi UDMR din judeţul Mureş vor conlucra pentru aplicarea prevederilor punctului 3 din capitolul IV din Protocolul încheiat la nivel naţional, în sensul în care Colegiul naţional "Alexandru Papiu Ilarian" să revină la statutul de colegiu cu predare în limba română şi Colegiul naţional "Bolyai Farkas" să revină la statutul de colegiu cu predare în limba maghiară, începând cu anul şcolar 2002 - 2003. Pentru rezolvarea corectă a situaţiilor tuturor profesorilor şi a tuturor elevilor, se va efectua şi un schimb de 4 clase între colegiile "Unirea" şi "Bolyai".

Aceasta a fost scânteia care a declanşat mişcarea de protest a elevilor din cele 13 clase de la secţia română a Colegiului naţional "Bolyai Farkas" din Tg.Mureş care, nefiind de acord cu separarea etnică, l-au determinat pe preşedintele UDMR Tg.Mureş, Kelemen Attila, să descopere un nou tip de extremism: extremismul minorilor!

Acesta este motivul pentru care, în Tg.Mureş, s-a declanşat o mişcare românească "pro-Bolyai român", comparabilă cu cea din primăvara anului 1990 şi relevată în presa locală de sâmbătă, 13 aprilie.

Acesta este momentul în care un prefect este contestat a doua zi după numirea sa, pentru modul în care a apreciat că situaţia "Bolyai" se poate rezolva în două moduri: fie prin scoaterea progresivă a claselor de limbă română din liceu, prin neacordarea de cifră de şcolarizare, fie prin mutarea, din anul şcolar 2002 - 2003, a claselor de elevi, cu profesori cu tot, la colegiile "Papiu" şi "Unirea".

Întreg acest scenariu, care încalcă Constituţia României, Legea învăţământului, instrumentele internaţionale care configurează drepturile omului şi libertăţile sale fundamentale şi Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului este dirijat de cel pe care Guvernul l-a numit să urmărească aplicarea legilor pe teritoriul judeţului Mureş şi care, de altfel, a negociat Protocolul PSD - UDMR, în urma alegerilor locale din vara anului 2000, pentru ocuparea unor posturi de conducere în administraţia locală şi care, de altfel, a fost agreat şi dorit de UDMR, atunci când s-a observat că prefectul Ioan Togănel oscilează în semnarea protocolului.

Pentru că m-am referit la Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, aprobată la 20 noiembrie 1989, îmi voi permite să prezint câteva articole.

"Art.1: Copil înseamnă orice persoană din lume în vârstă de până la 18 ani.

Art.2: Toţi copiii au aceleaşi drepturi. Copiii nu trebuie să fie victimele vreunei discriminări...

Art.12-15: Orice copil are dreptul de a-şi exprima opinia în toate chestiunile care îl privesc. Când tribunalele şi autorităţile tratează cazuri în care sunt implicaţi copiii, copilul îşi exprimă opinia. Interesul superior al copilului trebuie luat în considerare cu prioritate. Dreptul de exprimare şi la asociere trebuie garantat oricărui copil...

Art.28-29: Orice copil are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să pregătească copilul pentru viaţă, să-i dezvolte respectul pentru drepturile omului şi să-l formeze în spiritul înţelegerii, păcii şi toleranţei..."

Am ţinut să menţionez toate acestea, ca să se înţeleagă că elevilor români de la Liceul "Bolyai Farkas" din Tg.Mureş, după cum chiar ei declară, în protestul adresat Ministerului Educaţiei şi Cercetării, le-a fost lezată demnitatea, că dreptul de a învăţa în această şcoală l-au obţinut în urma unui concurs de admitere, la care s-au prezentat ca urmare a unei opţiuni proprii, că ei nu sunt obiecte sau cifre care pot fi mutate oriunde şi oricum şi că doresc să convieţuiască armonios cu toţi concetăţenii lor din Tg.Mureş.

Noi, cetăţenii Tg.Mureşului, suntem conştienţi că înfiinţând azi universităţi şi separând licee, iar mâine gimnazii şi grădiniţe, vom crea lumi paralele, vom crea premise pentru ca să existe trotuare vopsite în roşu-alb-verde sau roşu-galben-albastru, vom crea un Kosovo în România.

De aceea, acuz UDMR-ul de duplicitate, care, prin preşedintele său, solicită insistent aplicarea Protocolului de colaborare central la nivel de judeţe.

Miercuri, 10 aprilie, în Parlamentul României, domnul Marko Bella exprima susţinerea României de a adera la NATO, iar, pe de altă parte, în teritoriu, inflamează populaţia Tg.Mureşului prin acţiuni destabilizatoare, de tipul celei de mai sus, pentru a crea o atmosferă de instabilitate în zonă, cu numai câteva luni înainte de Summitul de la Praga.

Atmosfera sumbră, încărcată cu zâmbete de circumstanţă şi presărată cu întrebări ale elevilor adresate profesorilor - Este adevărat că plecăm?, sau Când plecăm?- trebuie să înceteze! Ea vine în contradicţie cu tendinţele europene şi cu tradiţiile româneşti de bună convieţuire şi colaborare între toţi membrii unei comunităţi.

O decizie politică de separare ar duce la abandonarea ideii de cunoaştere şi apreciere reciprocă, absolut necesară într-o Europă unită. Interesele de partid nu pot fi puse înaintea intereselor naţionale. Între drepturi şi privilegii de orice tip trebuie făcută o delimitare clară.

Un prefect care nu intuieşte punctul de vedere al preşedintelui statului sau al premierului care l-a numit este în plus! Du-te înapoi în agricultură, pentru care ai absolvit o facultate, domnule Natea, şi vezi dacă, la toamnă, din livezile pe care le vei păstori, poate vei culege mere roşii, verzi sau, Doamne fereşte, cine mai ştie ce altă culoare!

Sunt mândru de modul în care nişte tineri, în majoritate minori, neimplicaţi politic, au ştiut să adopte o poziţie verticală, să nu răspundă la provocări, au dovedit o maturitate şi demnitate remarcabile şi surprinzătoare.

Cu asemenea tineri, Ardealul va fi veşnic românesc! Ora României Mari se apropie!

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Rog mai multă concentrare, ca să daţi posibilitatea tuturor colegilor înscrişi să-şi prezinte măcar ideile principale ale declaraţiei politice.

Doamna Constanţa Popa şi se pregăteşte domnul Nicolicea.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au încheiat joi, 11 aprilie 2002, un Protocol referitor la acordarea, în sistem gratuit, de medicamente pentru tratarea bolilor cu transmitere sexuală persoanelor care nu au statutul de asigurat.

Ca iniţiator al unei propuneri legislative privind controlul bolilor cu transmitere sexuală BTS şi SIDA, apreciez această acţiune din cel puţin două puncte de vedere.

În primul rând, cele două instituţii responsabile de sănătatea românilor şi a naţiunii române au înţeles că trebuie să controleze şi limiteze bolile transmisibile, în acest caz bolile cu transmitere sexuală. În acest fel, vor exista, în România, mai multe persoane sănătoase şi mai mulţi bani pentru sistemul sanitar.

În al doilea rând, apreciez faptul că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a dat curs unei întrebări pe care i-am adresat-o şi în care eu, ca deputat PRM, partid naţional preocupat şi de viitorul biologic al naţiunii române, semnalam faptul că persoanele neasigurate nu beneficiază, în cazul bolilor cu transmitere sexuală, de tratament gratuit, ceea ce poate determina atât răspândirea, cât şi agravarea acestor boli la persoane care nu au mijloace băneşti pentru a se trata. La această întrebare, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, sub semnătura doamnei ministru, mi-au răspuns, citez: "Întrucât bolile cu transmitere sexuală afectează, în mod îngrijorător, sănătatea persoanelor fără ocupaţie, care nu au statut de asigurat, Ministerul Sănătăţii şi Familiei va prezenta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate proiectul unui protocol care va avea ca obiectiv rezolvarea acestui aspect".

Este îmbucurătoare reacţia Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care a ţinut cont de semnalul tras de către un deputat al opoziţiei şi a acţionat pentru rezolvarea situaţiei. Dacă este în interesul României ca toate forţele politice să-şi unească eforturile pentru integrarea ţării în Uniunea Europeană şi în NATO, este în interesul poporului român, acest popor care trăieşte din ce în ce mai greu, să-şi unească puterile partea legislativă şi cea executivă, pentru a le rezolva situaţia. Aşa înţelegem noi, parlamentarii PRM, să facem politică, o opoziţie constructivă, în interesul cetăţenilor României.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Nicolicea. Se pregăteşte domnul Mircea Ifrim.

Domnul Eugen Nicolicea:

Votarea Legii dreptului la replică, cu unanimitate de voturi, în Camera Deputaţilor, a stârnit reacţii atât în rândul reprezentanţilor presei scrise, cât şi printre politicieni.

Protestez împotriva modului demagogic în care reprezentanţi ai PD şi PNL se erijează în apărători ai libertăţii presei, după ce ori au lipsit de la vot, ori au votat pentru această lege. Spre deosebire de aceştia, PSD consideră presa un partener de dialog şi este deschis la orice propuneri sau obiecţii corecte venite din partea reprezentanţilor săi.

În ceea ce mă priveşte, declar următoarele. Unu: îmi pare rău că principalii reprezentanţi ai presei nu au făcut, în timp util, cunoscute obiecţiile lor la Comisia pentru cultură, cu privire la Legea dreptului la replică. Doi: voi avea, în zilele următoare, discuţii cu reprezentanţii principalelor cotidiene şi, în funcţie de concluziile la care vom ajunge, voi susţine fie modificarea, la Senat, a legii, cu amendamente propuse de către reprezentanţii presei scrise, fie respingerea acesteia.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul deputat Mircea Ifrim şi urmează domnul Mihai Baciu.

Domnul Mircea Ifrim:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Voi fi foarte scurt, depunând scris materialul, expunând doar câteva idei.

Intervenţia mea de astăzi are ca obiect programul de restructurare pe care Compania REMIN Baia Mare îl preconizează. În acest program de restructurare, a cărui justificare, în fapt, nu există, deoarece minereurile neferoase sunt absolut necesare şi competitive pe piaţa chiar cea internaţională, nu mai vorbim de cea internă, se stipulează un program de prepensionare.

Programul de prepensionare înseamnă intrarea într-o modalitate de acordare a unui ajutor social până la vârsta pensionării, care, pentru mineri, este de 45 de ani, cu condiţia de a avea 20 de ani în subteran. Acest fapt face ca mulţi dintre cei incluşi în programul de prepensionare să nu aibă anii de subteran şi, deci, chiar dacă vor ajunge la vârsta de 45 de ani, să nu poată beneficia de o pensie corespunzătoare.

Aş sublinia faptul că, la ora actuală, suntem singura ţară din Europa în care există 4 milioane de cetăţeni care muncesc direct şi sunt salariaţi şi 6 milioane de pensionari. Întreaga politică din ultimul timp a dus la creşterea categoriei pensionarilor de diferite nuanţe, însă care, în esenţă, consumă banii statului fără a munci, de asemenea, programe în care s-au investit bani pentru a se trece în şomaj.

Toate aceste fapte trebuie să ne atragă atenţia că nu avem o economie şi o politică competitive şi stimulative. În loc aceşti bani să servească iniţiativelor personale şi să ajute tocmai această efervescenţă care poate duce la creşterea produsului intern brut, folosim aceşti bani fără nici un fel de finalitate, scoţând din circuitul muncii persoane care pot să muncească.

În acelaşi timp, revenind la această categorie socială de mineri, atrag atenţia asupra faptului că legat de bolile profesionale, în urma unor serii de alte instrucţiuni şi măsuri ale Ministerului Muncii, au rămas fără nici un fel de protecţie socială şi nu mai beneficiază de tot ceea ce trebuie să existe pentru prevenirea şi tratarea acestor boli profesionale.

Pun această intervenţie a mea în atenţia Ministerului Industriei şi în atenţia Ministerul Muncii, care, dacă vor continua această politică, vor adânci falimentul economic în care ne găsim.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, şi eu, pentru înţelegere.

Îl invit pe domnul deputat Mihai Baciu. Se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

Dacă toţi colegii ar proceda aşa, mai concentrat, cred că o să reuşească toată lumea să vorbească.

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi încerca să fiu scurt, deşi sunt singurul înscris la declaraţiile de astăzi din partea Partidului Democrat...

Domnul Corneliu Ciontu:

Sunteţi trei înscrişi, dar aţi venit doar dumneavoastră! Pentru adevăr.

Domnul Mihai Baciu:

E acelaşi lucru.

În ultimul timp, domnule preşedinte şi onoraţi colegi, Guvernul foloseşte argumente tot mai numeroase şi mai ingenioase să ne convingă că, în România, lucrurile merg bine şi vor merge şi mai bine.

Niciodată arsenalul propagandistic nu a fost mai amplu ca acum, pentru a acredita această teză. Realitatea infirmă, însă, cu brutalitate, imaginea roză promovată de propaganda guvernamentală şi ne arată că cele mai importante domenii ale vieţii noastre economico-sociale se află în criză profundă. Mă gândesc la învăţământ, la agricultură, la sistemul de pensii, la multe altele, dar mai ales la sănătate.

Fără îndoială că toate domeniile sistemului social se intercondiţionează, se determină reciproc, iar criza unuia influenţează profund negativ şi pe celelalte, dar parcă nici o criză nu este mai gravă şi mai dureroasă decât cea din sistemul sanitar şi spun acest lucru pentru că sănătatea nu este o valoare supremă numai pentru om, ca individ, dar şi pentru comunităţile umane de orice tip şi dimensiuni, până la cea numită naţiune.

Un Guvern care nu este în stare să asigure condiţii minime, ca să nu spun normale, de asigurare a sănătăţii oamenilor pune în pericol buna funcţionare a tuturor formelor de activitate umană, progresul societăţii şi însuşi echilibrul social. Or, în prezent, datorită unei politici guvernamentale bazate mai mult pe promisiuni şi propagandă zgomotoasă decât pe măsuri realiste, sistemul sanitar din România se află în comă.

Este cunoscută situaţia din spitale, în care bolnavii stau câte doi în pat, îşi aduc medicamentele de acasă, iar hrana lor este mai puţină şi de calitate mai proastă ca la deţinuţi. Este cunoscută criza medicinei de familie, precum şi criza medicamentelor compensate, în condiţiile în care contribuabilii, angajaţi şi angajatori, dau sume importante la bugetul sănătăţii, numai că o parte importantă a acestor sume, a acestor bani, aproximativ 9.000 de miliarde, după informaţiile noastre, au fost blocaţi sau au dispărut în Trezoreria statului, pentru a micşora deficitul bugetar sau a acoperi cine ştie ce alte găuri negre ale economiei româneşti, nemaivorbind de alte scopuri mai puţin creştine şi morale.

Acestea şi multe altele sunt binecunoscute de o parte importantă a opiniei publice şi de aceea mă voi referi, pe scurt, foarte pe scurt, doar la criza în care se zbate sistemul de sănătate din Iaşi. Mă voi baza, în acest demers al meu, pe date şi cifre furnizate de Casa judeţeană de asigurări sociale, într-un document intitulat "Probleme financiare în sistemul asigurărilor de sănătate din judeţul Iaşi".

Sumele alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru Casa judeţeană de asigurări din Iaşi, sunt cu totul insuficiente, mai ales că o mare parte a acestor bani sunt direcţionaţi spre achitarea datoriilor din anul trecut. Să apelăm la câteva cifre. Trec peste mai multe cifre pe care le am aici, pentru că nu avem timp.

Conform bugetului calculat de oameni din sistem, pentru spitale, la Iaşi, necesarul ar fi fost de 2.312 miliarde de lei. Fila de buget aprobată este doar de 800 de miliarde. Faceţi diferenţa şi vedeţi despre ce este vorba, vedeţi de ce, în spitalele ieşene, domneşte jalea.

În trimestrul I 2002, prevederea bugetară este de 462 de miliarde de lei, din care trebuie acoperite următoarele cheltuieli. Şi dau aici o mulţime, nu mai intru în detalii; asistenţă medicală, furnizori, datorii, datorii aferente lunii decembrie 2001, program de dializă, unităţi de primire urgenţe etc., etc., rezultă un deficit de 46 de miliarde numai pentru trimestrul I în condiţiile în care, în cheltuielile pe care le-am enumerat pe scurt nu sunt cuprinse cele minime pentru funcţionarea spitalelor, cum sunt cheltuielile pentru alimente şi medicamente.

Iată deci în ce stare se află sistemul de sănătate din Iaşi şi am aici, cu aceasta închei, câteva propuneri de eficientizare a îngrijirilor de sănătate la nivel de spital în judeţul Iaşi şi sper ca aceste propuneri făcute de oamenii de acolo să fie auzite şi de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

1 - asigurarea condiţiilor de dotare şi de încadrare cu personal de către proprietarul acestora, care este ministerul amintit, conform exigenţelor formulate de normativele naţionale pentru obţinerea de către acestea a autorizaţiei de funcţionare şi a acreditării;

2 - fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Casei de Asigurări de Sănătate judeţene după aceleaşi criterii, având în vedere normele de contractare a serviciului medical;

3 - renunţarea definitivă la criteriul istoric care dezavantajează, nu ştiu de ce, spitalele din Iaşi şi sistemul de sănătate din Moldova şi echilibrarea măcar parţial a cererii cu oferta de servicii medicale în urma evaluării corecte a necesarului de asistenţă medicală spitalicească în funcţie de morbiditate.

Sunt propuneri avansate, cum vă spuneam, de oameni de specialitate, care se lovesc în fiecare zi de problemele dureroase ale spitalelor şi ale altor aşezăminte de sănătate din judeţul Iaşi.

Vă rog să vă gândiţi în plus la faptul că spitalele ieşene sunt solicitate de bolnavi din toată Moldova, adică de câteva milioane de pacienţi potenţiali.

Adaug în încheiere următorul lucru. Am observat şi aţi observaţi şi dumneavoastră că atacurile la adresa lui Traian Băsescu din mass-media s-au mutat la microfonul Parlamentului. Începând de vreo săptămână - două, fel de fel de colegi vin şi atacă aici pe Traian Băsescu, aşa cum a făcut şi colegul nostru de mai înainte, al cărui nume nu l-am reţinut. Nu am reţinut nici tot ce a spus, întrucât a citit foarte împiedicat, probabil că nu a fost textul scris de domnia sa, probabil că a fost o comandă, iar dacă l-a scris domnia sa înseamnă că are oarece duşmănie, relaţii tensionate cu limba română. Vreau să vă spun că a invocat în ceea ce a spus mai înainte, aproape în totalitate, Legea 215, că nu ar fi respectată de primarul general.

Eu vă spun că Guvernul actual nu respectă Legea 215 în esenţa ei. Este vorba de art.30, lit.b) şi c), este vorba de regimul incompatibilităţilor, regim care, nefiind respectat duce în mare parte la corupţia generală, pe care o cunoaştem, din consiliile locale. Noi suntem cei care, în scurt timp, vom înainta acţiuni în contencios administrativ în toată ţara împotriva consilierilor, şi în mare parte aceştia sunt de la PSD, dar sunt şi de la alte partide, însă cea mai mare parte sunt de la PSD, înaintăm împotriva tuturor, indiferent de partid, iar dacă găsim un rătăcit de al nostru, înaintăm şi împotriva aceluia şi o să vedem ce înseamnă aplicarea corectă a Legii 215.

Am impresia că atacurile acestea de aici la adresa lui Băsescu au şi un alt scop. Unii colegi îşi închipuie că dacă îl atacă pe Traian Băsescu, presa o să-i popularizeze, iar Băsescu o să-i facă celebri, ieşind cu ei la nu ştiu ce talk-show-uri. Nu o să se mai întâmple treaba aceasta, să nu-şi facă iluzii, pentru că Băsescu nu va mai răspunde la talk-show-uri oricui şi la orice, să spunem, mijloc de informare în masă, pentru că nu are rost să răspundă la aceste atacuri care, după cum vedeţi, sunt formulate într-o limbă română aproximativă. De alminteri, nouă ne convin asemenea adversari. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bine, mulţumesc şi eu.

Domnul Damian Brudaşcu urmează, se pregăteşte domnul Anghel Stanciu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doresc, în declaraţia politică de astăzi, să mă refer la dreptate pentru veteranii armatei române.

Am avut prilejul de mai multe ori să subliniez meritele de necontestat ale actualei guvernări: pauperizarea accelerată a populaţiei României, distrugerea sistematică a economiei naţionale, încălcarea şi nesocotirea legilor, încurajarea şi protejarea corupţiei şi a intereselor mafiote. Aceste performanţe nu au scăpat nici observatorilor străini care au tras serioase semnale de alarmă, din păcate, nesocotite şi ele de Guvernul PSD-UDMR. În acest context nu mai este pentru nimeni de mirare faptul că autoritatea instituţiilor statului este într-un declin vizibil, iar populaţia, în ansamblul ei, este adusă la disperare de aceste operaţii de tip "Mengel" la care este supusă.

Deşi se laudă zgomotos cu măsurile de protecţie socială pe care le-ar fi adoptat, Guvernul PSD-UDMR este corijent atunci când este vorba de măsuri concrete. El este însă expert în nesocotirea legilor, în aplicarea lor trunchiată, după bunul plac. Un asemenea exemplu îl constituie atitudinea faţă de cadrele militare în rezervă şi în retragere, mai ales faţă de cele pensionate înainte de 1998. S-a ajuns astfel ca în România lui Iliescu şi Năstase, un general să aibă pensie mai mică decât un sergent major. Ca să le obţină votul, în timpul campaniei electorale, guvernanţii de azi s-au fălit cu dragostea şi preţuirea faţă de cei cărora le datorăm integritatea şi independenţa acestei ţări, celor care şi-au dăruit puterea şi competenţa slujirii tricolorului. Chiar dacă de la 1 aprilie 2001, în această materie a intrat în vigoare Legea nr.164, Guvernul Năstase a avut grijă ca, în scurtă vreme, prevederile acestea să rămână literă moartă.

După un obicei specific regimurilor de dictatură, prin hotărâri şi ordonanţe, Guvernul PSD-UDMR a anulat rând pe rând orice prevedere favorabilă pentru veteranii armatei române.

Încercând să-şi apere drepturile, să-şi asigure o bătrâneţe decentă, binemeritată în raport cu sacrificiile aduse patriei, pensionarii militari au contactat instituţiile statului român în încercarea de a le deschide ochii asupra realităţilor pe care le au de confruntat. Reprezentanţii lor s-au adresat ministrului Apărării Naţionale, primului-ministru, preşedintelui României, precum şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, dar, în afară de îmbrăţişări cordiale, de călduroase strângeri de mână şi de zâmbete calde, până în prezent, demersurile lor nu au fost încununate de succes. Aşa se face că reuniţi de curând la Cluj-Napoca, în conferinţa anuală a Uniunii Naţionale a cadrelor militare în rezervă şi retragere, participanţii şi-au manifestat deschis nu numai protestul faţă de tratamentul ce le este aplicat, ci şi hotărârea fermă de a trece la acţiuni concrete pentru a-şi apăra drepturile. Printre altele, ei sunt decişi să ceară sprijin financiar unor organisme internaţionale din ţările NATO şi UE, având în vedere că, la Bucureşti, guvernanţii rămân surzi şi indiferenţi.

Din intervenţiile participanţilor a reieşit cu claritate un lucru: toate cadrele militare în rezervă şi retragere sunt de acord cu intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, dar doresc să rămână în viaţă, având un trai decent pentru a se bucura şi ei de asemenea realizări. Sperăm ca cei în drept să-i audă, în sfârşit, şi mai ales să nu le mai treacă cu vederea şi să le nesocotească la nesfârşit doleanţele. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Anghel Stanciu şi se pregăteşte domnul Iulian Mincu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Vă adresez rugămintea de a-mi permite ca, de la înalta tribună a Parlamentului României, în calitatea mea de preşedinte al Comisiei de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport să adresez, în numele mai multor parlamentari, un apel excelenţei sale, domnul Ion Iliescu, preşedintele României.

Stimate domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art.80 din Constituţia României, preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării şi veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Având în vedere toate aceste prerogative ne adresăm excelenţei voastre cu următorul apel.

Şcoala românească este ameninţată astăzi de unul dintre cele mai grave pericole: introducerea în organizarea structurilor sale a criteriilor de separare şi purificare etnică a şcolilor, respectiv a elevilor, ca rezultat al înţelegerilor politice dintre organizaţiile locale ale PSD şi UDMR.

Pe baza celor convenite între organizaţiile locale din Târgu Mureş, începând cu viitorul an şcolar, cei 425 de elevi români de la Liceul "Bolyai-Farkas" vor fi transferaţi la liceele "Alexandru Pap Ilarian" şi "Unirea", iar elevii maghiari din aceste licee la "Bolyai-Farkas". O mişcare asemănătoare între cele trei licee va afecta şi cadre didactice titularizate de fapt prin concurs la fiecare dintre liceele menţionate.

Înţelegerea semnată de cele două organizaţii locale produce frustrări, tensiuni, nedreptăţi la nivelul elevilor, profesorilor, a părinţilor, greu de evaluat atât în prezent, cât şi în timp asupra relaţiilor interetnice, tulburând pacea şi ordinea comunităţii locale.

Se constată, încă o dată, că evenimentele din 1990, că amestecul politicului, mai ales al ideilor unor partide politice, afectează convieţuirea armonioasă interetnică. Marele noroc al poporului român şi maghiar este că ura se găseşte în straturile de sus, trăită prin cărţi. jos, oamenii îşi desfăşoară aceeaşi muncă, se înţeleg între dânşii, dacă nu sunt aţâţaţi, afirma, pe bună dreptate, istoricul Nicolae Iorga. Cu toate acestea, constatăm astăzi că unii lideri ai UDMR încearcă să-şi atingă propriile scopuri politice prin implicarea minorilor şi tinerilor în promovarea unor acţiuni de tip extremist, xenofob, contrar tuturor prevederilor legale, convenţiilor internaţionale, dar şi principiilor europene de toleranţă, înţelegere multi şi intercultural.

Constatăm astfel cu surprindere că organizaţiile locale ale PSD-UDMR încalcă Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, adoptată la 1 februarie 95, semnată de România la 1 februarie 95, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.82/95, care, la art.6, menţionează: "Părţile vor încuraja spiritul de toleranţă şi dialogul intercultural şi vor lua măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării între toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală, lingvistică ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare".

De asemenea, se încalcă grav art.11 alin.1, respectiv art.12 alin.2 din Legea învăţământului, lege organică, ce stipulează că: "învăţământul nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor politice promovate de partide sau alte formaţiuni politice, respectiv organizarea şi conţinutul învăţământului nu pot fi structurate după criterii exclusiviste şi discriminatorii de ordin ideologic, politic, religios sau etnic". Aceste prevederi sunt în deplină concordanţă cu Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului şi anume: Art.1: "termenul de discriminare cuprinde orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă care, întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, situaţie economică sau naştere are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţământul". alin.a): "înlăturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de învăţământ". Alin.c): "instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de învăţământ separate pentru persoane sau grupuri".

Ignorarea acestor prevederi legale interne şi internaţionale şi înlocuirea lor cu înţelegerile vremelnice ale organizaţiilor locale PSD-UDMR, constituie o ilegalitate, un abuz şi nu o pretinsă bază legală a înlăturării elevilor şi profesorilor români din liceu, încălcându-se dreptul acestora, câştigat prin concurs de admitere, respectiv titularizare.

Consternaţi de această situaţie incredibilă în care s-au trezit că fac obiectul unui troc politic, elevii români de la Liceul "Bolyai Farkas" au organizat demonstraţii în curtea şcolii, începând cu ziua de 8 aprilie a.c., cu banderole tricolore la mână, protestând împotriva instituirii, în mod discriminatoriu, dictatorial, fără a fi consultaţi, a unei unităţi de învăţământ pe criterii etnice, separatiste.

Considerăm, domnule preşedinte, îndreptăţit protestul elevilor, acesta fiind în conformitate cu Declaraţia Guvernului României din 1991, unde se afirma că "minorităţile etnice religioase şi lingvistice să nu ducă la separarea sau izolarea minorităţilor de restul populaţiei", cât şi a art.26 alin.2 din Declaraţia universală a drepturilor omului în care se specifică: "învăţământul trebuie să promoveze înţelegerea, toleranţa, prietenia între toate popoarele şi grupările rasiale, religioase etc."

În consecinţă, apreciem că înţelegerile politice stabilite în organizaţiile locale PSD şi UDMR, prin încălcarea prevederilor unei legi organice, ca şi a convenţiilor internaţionale amintite pot constitui sursele unor nedorite conflicte interetnice, situaţie ce ar dăuna stabilităţii politice şi sociale cu afectarea imaginii României în plan internaţional şi cu posibile implicaţii nefavorabile în procesul de integrare a României în structurile nord-atlantice şi Uniunii Europene.

Ca urmare a argumentelor prezentate, noi, parlamentarii, semnatarii acestui apel, în baza prerogativelor constituţionale care vă revin, vă solicităm să stopaţi alungarea celor 425 de elevi români de la Liceul "Bolyai-Farkas", liceu în care aceşti elevi şi-au câştigat dreptul de a învăţa prin concurs de admitere şi care, în mod legal, nu poate fi anulat de nici o înţelegere politică. Întronarea legalităţii, prin impunerea supremaţiei art.11 alin.1 şi a art.12 alin.2 din Legea învăţământului asupra înţelegerilor politice ale organizaţiilor locale PSD şi UDMR.

În conformitate cu raportul întrunirii CSCE a experţilor pe probleme naţionale, Geneva, 19 iunie 91, cap.III, să solicitaţi puterii executive implementarea unor măsuri ca în zonele locuite în majoritate de maghiari, drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru românii minoritari în acele zone să fie protejate în mod egal nediscriminatoriu.

Convinşi fiind, domnule preşedinte, că apelul nostru va fi primit cu înţelegerea şi responsabilitatea impusă de importanţa momentului actual, iar înfăptuirea lui va duce la menţinerea coeziunii în structurile învăţământului românesc fără crearea a două sisteme naţionale paralele de învăţământ, va elimina tendinţele de enclavizare şi bantustanizare pe criterii etnice, va favoriza înţelegerea, toleranţa şi prietenia între cetăţenii români de diferite naţionalităţi şi va asigura promovarea scopurilor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite, ale declaraţiilor Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare, ale Cartei Europene a limbilor minoritare sau regionale, ale Convenţiei privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, vă asigurăm de distinsele noastre sentimente.

Semnează, parlamentarii care susţin prezentul apel.

Vom înainta listele respective şi textul pentru stenogramă.

Vă mulţumim pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Iulian Mincu, se pregăteşte domnul Marian Ionescu. Încercaţi să prezentaţi principalele idei ca totuşi să finalizăm cu toţi cei care s-au înscris.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Perioada de tranziţie înseamnă trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă, un proces istoric fără precedent. Aceste afirmaţii aparţin Băncii Mondiale, publicate în tranziţia din primii 10 ani în Europa de Est.

Este România capabilă să depăşească acest moment al tranziţiei? Preventiv, de la 1 ianuarie 2002, Executivul a introdus în viaţa economică, cu scopul unei protecţii sociale a populaţiei, noţiunea de venit minim garantat, care fixează în mediul urban, ce reprezintă 54% din populaţia de 22,5 milioane oameni în România, suma sub care o familie trebuie ajutată de către stat. Acest ajutor variază de la 630.000 lei lunar, pentru o persoană, la 1.134.000 pentru o familie de două persoane, până la 2.330.000 pentru o familie de patru persoane. De asemenea, statul consideră că salariul minim pentru un salariat este în prezent, aprilie 2002, de 1.750.000.

În mediul rural, 46% din populaţie, nu există o asemenea garanţie. Cei 1.777.000 de pensionari din mediul rural au în prezent, în medie, o pensie de 365.000 lei lunar. Ceea ce trebuie să precizăm însă astăzi, aprilie 2002, este că în condiţiile economice în care se găseşte România, asistăm la o situaţie paradoxală. Din forţa activă de muncă a României, de 11 milioane persoane, numai 4,5 milioane sunt în prezent salariaţi. jumătate dintre acei salariaţi lucrează ca angajaţi ai statului, întreprinderile mari, parte falimentare, cu mari datorii la buget, în administrativ, în sănătate, în învăţământ, în armată, etc.

Dacă în 1989, la 6 milioane de salariaţi, existau 4 milioane de pensionari, în prezent, situaţia este aproape inversă: la 4 milioane şi jumătate de salariaţi există peste 6 milioane şi jumătate de pensionari, oameni care trăiesc dintr-o pensie de asigurări sociale, pensie de handicapat, pensie de urmaş, pensie de boală etc. Peste 51% dintre românii activi se găsesc în această situaţie de pensionare.

De asemenea, este un lucru cert că 3 din 10 cetăţeni din România, 31% din populaţie, trăiesc din alocaţiile primite ca ajutoare pentru copii sau din concediile de maternitate. Deci, 82% din populaţia ţării noastre sunt susţinuţi în prezent pentru traiul zilnic din munca celor 4 milioane şi jumătate de persoane active.

Un fapt care trebuie menţionat este că 4 din 10 români sunt salariaţi de stat, ceilalţi fiind salariaţi particulari sau membri de familie nesalariaţi.

Nivelul de trai al românilor s-a deteriorat nu din cauza inflaţiei, ci din cauza producţiei. Salariul mediu lunar nu a depăşit din 1989 bariera de 100 de dolari. Şomajul de 13,2% din martie 2002 este în creştere faţă de 8%, cât era în decembrie 2001, referindu-ne numai la şomerii înregistraţi. În prezent, şomajul a ajuns la cifra de 24% în Ialomiţa, 26% în Târgu Neamţ, 24% în Roman...

Peste 5 milioane de oameni ar dori să muncească dacă ar avea unde. În viitorul apropiat, numărul acestora, conform indicaţiilor FMI vor creşte. Mii de şomeri au dat năvală, din întreaga ţară, la 2 aprilie 2002, la sediile burselor de muncă organizate de Agenţia pentru Ocuparea şi Formarea Profesională, inclusiv în Bucureşti. Câteva sute de firme şi-au afişat ofertele. Pentru majoritatea ofertelor, salariile variau între 1.700.000-2.000.000 şi jumătate. Şi aceasta mai ales în domenii precum industria textilă, unde patronul solicită să lucreze pentru acest salariu circa 12 ore pe zi, industria pielăriei sau ca barman sau ca ospătar. Următoarea bursă de locuri de muncă urmează să aibă loc peste un an.

Scumpirile prezente şi cele anunţate pentru viitorul apropiat devin insuportabile; de la 16 aprilie, tarifele la telefoane vor creşte cu 10,5%, preţul energiei electrice a crescut de la 10 aprilie cu 14%, cel al benzinei cu 300 de lei la litru şi cel al motorinei cu 150 lei la litru, ultima scumpire având loc la 1 ianuarie 2002.

În ceea ce priveşte raportul salariu-cheltuieli, preţul poate cel mai reprezentativ este pentru o gigacalorie. Dacă în 1991, salariul mediu net a fost de 9.824 de lei, în anul 2000, salariul mediu net era de 2.357.201 lei. Gigacaloria era în octombrie 1991 - 220 de lei, iar în octombrie 2000 a ajuns la 350.000 de lei, adică a crescut de 1.590 de ori. În prezent, gigacaloria costă 550.000 de lei, fiind de 2600 de ori mai mult ca în 1991, iar salariul în luna martie este de 3.468.356 de lei, deci cu 352 de ori mai mare decât în 1991.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule profesor, poate mergeţi spre final, vă rog frumos.

Domnul Iulian Mincu:

În ce priveşte preţul alimentelor, carnea s-a scumpit cu 40-60%. Dacă la sfârşitul anului 2001, un kg de pui costa 30.000 de lei, acum costă 40.000 de lei, preţul a crescut cu 2.000 de lei, cu 5.000 de lei la litru de ulei, pâinea s-a scumpit cu peste 20%. Şi aceasta este situaţia salariatului. Dar a pensionarului care are pensia de 1.204.031 lunar care este?!

Din analiza situaţiei economice actuale rezultă că avem salarii mici, fiscalitate mare, pensii de mizerie. La 44% din salariaţi nu le ajung banii de la avans la lichidare şi totuşi cum se plătesc taxele către stat, banii necesari pentru menţinerea funcţionalităţii acestuia? Fără doar şi poate, cea mai importantă sursă de venit este t.v.a.-ul, a doua sursă importantă de venit sunt impozitele şi taxele directe, a treia sursă de venit este impozitul pe profit.

Guvernul vrea să aducă preţurile la utilităţi la cel mondial, fără să ia nici o măsură economică de restructurare şi privatizare a sectorului de utilităţi, ceea ce face ca tarifele să fie insuportabile, acestea regăsindu-se în factorii de întreţinere şi în creşterea preţului tuturor produselor economice.

Fără reforme autentice, fără eliminarea corupţiei şi depolitizarea administraţiei publice locale nu se vor obţine rezultate pozitive pentru populaţia din România. Escaladarea preţurilor atinge buzunarele tuturor şi se regăseşte la originea scăderii nivelului de trai. Consecinţele, apar în sondajul IRSOP din decembrie 2001: 56% dintre tineri vor să emigreze, pentru că 62% nu îşi văd viitorul aici. De asemenea, mortalitatea prin boli cardiovasculare şi TBC, ca şi mortalitatea generală se numără printre cele mai crescute din Europa, în timp ce media de viaţă şi natalitatea se menţin printre cele mai scăzute.

Faţă de situaţia sumbră prezentată aici, repet, este România capabilă să depăşească acest moment greu, istoric al tranziţiei? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Îl invit la microfon pe domnul Marian Ionescu, se pregăteşte domnul Călin Popescu Tăriceanu.

Domnul Marian Costel Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În scopul eficientizării activităţii noastre de astăzi, o să exprim câteva gânduri cu privire la declaraţia mea politică care se intitulează "Fenomenul draculării este similar cu batjocorirea conştientă a României". Acest material are acest titlu deoarece lansarea proiectului "Dracula Park" considerăm noi, cei de la Partidul România Mare, că nu reprezintă o prioritate naţională, deoarece adevărata prioritate este înlăturarea pauperizării tot mai accentuate a poporului, care produce degradarea continuă a vieţii.

De asemenea, Partidul România Mare nu este de acord ca un parc de distracţii să poarte porecla sau pseudonimul unor personalităţi istorice ale poporului nostru, în cazul de faţă, cel care se asimilează cu personalitatea voievodului Vlad Ţepeş.

Personalitatea marelui nostru voievod a fost întinată prin minciuni fabricate de diferiţi autori, de romani în afara ţării şi care îl asemănau cu un adevărat vampir. În acest fel, mitul Dracula, în afara graniţelor ţării noastre a generat o imagine total falsă atât asupra României, cât şi asupra poporului român. Este foarte important de amintit luările de poziţie şi condamnare a proiectului "Dracula Park" de către Biserica ortodoxă şi Biserica catolică din România.

De asemenea, este interesant de amintit faptul că în străinătate au apărut foarte multe articole care nu sunt de acord cu această titulatură şi cu plasarea acestui mare proiect de anvergură şi care incumbă valori foarte mari în apropierea Sighişoarei.

Partidul România Mare consideră că însăşi alegerea locului de amplasare al viitorului parc este fundamental greşită. De asemenea, arăt mai departe că acesta este chiar împotriva Legii 152 din 2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului, secţiunea III, iar regimul zonelor naturale de interes naţional este reglementat prin Legea 236. De asemenea, cetatea Sighişoarei este, de altfel, monument protejat de către UNESCO.

În final, ca urmare a acestor considerente, Partidul România Mare consideră că recenta iniţiativă a grupului adaugă încă o piatră la procesul vizibil de scufundare căreia încearcă să-i facă faţă fără succes. Eu lucrez în continuare şi la un proiect de lege în acest sens, deci, acesta a fost un preambul în ceea ce priveşte pregătirea unui proiect de lege privind interzicerea utilizării, deci, a pseudonimelor şi poreclelor personalităţilor noastre istorice.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu pentru înţelegere.

Dau cuvântul domnului deputat Călin Popescu Tăriceanu, se pregăteşte domnul László Borbély.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pregătirea Tratatului cu Rusia durează de mulţi ani. Faptul că negocierea tratatului reprezintă o prioritate a actualului Guvern este un lucru benefic în vederea fundamentării solide a aranjamentelor regionale de securitate ale României.

Intenţia preşedintelui României de a se consulta cu partidele politice parlamentare asupra proiectului acestui tratat are o încărcătură simbolică şi marchează necesitatea coordonării eforturilor forţelor politice interne pentru a asigura atingerea obiectivelor fixate de opinia publică pentru politica externă românească. Pentru a garanta atingerea acestui scop, ar fi fost însă mult mai oportun ca domnul Ion Iliescu să invite la Cotroceni doar reprezentanţii partidelor politice democratice.

Din păcate, reuniunea de vineri, 12 aprilie 2002, ameninţă să marcheze un regres pentru dezvoltarea politică democratică a României, din cauza invitării la aceste discuţii a Partidului România Mare şi a liderului său, Corneliu Vadim Tudor. Această invitaţie reprezintă un pas înapoi făcut de Preşedintele României.

Anterior, acesta luase decizia corectă de a nu mai accepta dialogul politic cu persoane cărora le este străină minima decenţă, atât în acţiunea politică, cât şi în exprimare, şi care contestă însăşi democraţia şi procesul de integrare euro-atlantică.

Faptul că Preşedintele Ion Iliescu hotărâse anterior să nu mai accepte prezenţa lui Corneliu Vadim Tudor la dezbaterile politice de la Palatul Cotroceni, a reprezentat o binevenită acţiune de curăţire a scenei politice. Acest gest a marcat decizia politică a Preşedintelui României de a se disocia public de limbajul politic violent şi ideile politice susţinute de Partidul România Mare.

Semnalul dat de Preşedintele României a fost în consonanţă cu deciziile partidelor politice. Unele dintre acestea, cum ar fi PNL, nu au întreţinut niciodată legături de cooperare politică cu PRM, iar, după alegerile din anul 2000, au respins ideea colaborării politice cu acest partid din opoziţie. Şi PSD a întrerupt dialogul politic cu PRM şi cu liderul său, după noiembrie 2000. Partidul România Mare nu a mai fost integrat în majoritatea parlamentară, aşa cum s-a întâmplat între ’92 şi ’96.

PNL a salutat această decizie a PSD, deşi aceasta a venit destul de târziu. Acum constatăm, însă, că are loc o revenire asupra ei, iar PRM ameninţă să devină din nou un actor politic luat în calcul de partidul de guvernământ.

Ameninţarea reprezentată de PRM la adresa democraţiei este cu atât mai mare cu cât, dincolo de transformarea demagogiei în mesaj politic, şi dincolo de folosirea unui limbaj violent şi vulgar, Corneliu Vadim Tudor şi colaboratorii săi s-au transformat în promotorii cei mai perseverenţi ai unor teze politice contrare interesului naţional. În plus, Partidul România Mare a devenit o citadelă a fostei elite a Securităţii, care încearcă să folosească acest partid pentru a-şi atinge obiectivele politice şi economice şi pentru a menţine influenţa centrelor de putere din perioada comunistă.

Din aceste motive, decizia Preşedintelui României de a invita Partidul România Mare şi pe Corneliu Vadim Tudor la întâlnirea de la Cotroceni este regretabilă. Ne exprimăm temerea că aceasta ar putea fi interpretată ca un gest politic de natură să deschidă calea reintegrării acestui partid, după o scurtă absenţă, în sferele cele mai înalte ale deciziei politice de la Bucureşti.

Prin invitaţia adresată lui Corneliu Vadim Tudor de a fi prezent la Palatul Cotroceni, Preşedintele României l-a transformat pe acesta într-un interlocutor nedorit atât pentru domnia sa, cât şi pentru ceilalţi invitaţi - primul-ministru şi partidele politice democratice.

Apreciez că o soluţie potrivită ar putea fi impunerea de către întreaga clasă politică şi de către opinia publică un embargou politic pentru Partidul România Mare şi Corneliu Vadim Tudor. La acest embargou …

(Domnul deputat Marcu Tudor comentează din bancă.)

Aveţi un limbaj foarte elegant, am remarcat!

… ar trebui să adere toate forţele politice, dar şi Preşedintele României, primul-ministru şi ceilalţi membri ai Guvernului. Partidul România Mare, din acest motiv, nu poate fi un interlocutor politic până când nu va dovedi că susţine interesele naţionale şi până când nu va adera la valorile şi principiile democraţiei. Angajamentele recente ale liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, de renunţare la pamflet ca mijloc de exprimare politică, reprezintă prea puţin, şi, oricum, el trebuie să facă mai întâi în timp dovada acestei renunţări. În plus, până când Corneliu Vadim Tudor nu va rezolva problema proceselor de calomnie cu care se confruntă, nu mai poate fi un partener credibil pentru dialogul politic, iar acest lucru apare cu şi mai multă claritate în situaţia în care acest dialog are ca subiect chestiuni atât de importante, precum politica externă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. După originala democraţie liberală, cele trei milioane de români trebuie să stea deoparte.

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Borbély László. Se pregăteşte domnul Ştefan Păşcuţ.

Poftiţi.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aş vrea să fac câteva remarci în urma luării de cuvânt, în legătură cu situaţia creată la Tg.-Mureş în legătură cu Liceul "Bolyai Farkas" şi vreau să vă dau câteva informaţii, eu zic pertinente, care sper că vă vor duce la clarificarea de fapt a situaţiei din Tg.-Mureş. Şi îmi face deosebită plăcere că acel coleg care a luat cuvântul adineauri şi s-a referit la acele convenţii internaţionale sau legi care au fost promovate sau sprijinite de Uniunea Democrată Maghiară din România - Cartea europeană a limbilor regionale şi minoritare, sau Legea împotriva tuturor discriminărilor -, pentru că eu sper că ceea ce vă voi demonstra în alocuţiunea mea, de fapt, această carte, aceste legi vin în sprijinul a ceea ce se doreşte în Tg.-Mureş. Şi trebuie să sprijinim aceste convenţii internaţionale.

Dar, totodată, vreau să vă atrag atenţia că este o capcană fluturarea falsă a unei convieţuiri bazată pe inexistenţa unor instituţii de sine stătătoare ale minorităţilor naţionale.

Aceste instituţii funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi vreau să vă spun că funcţionează licee nu numai în limba maghiară, şi funcţionează licee de sine stătătoare şi în limba germană, şi în limba ucraineană şi, de fapt, din păcate, prin acest apel se doreşte chiar desfiinţarea acestor instituţii care există în momentul actual în România.

Dacă acest lucru este intenţia majorităţii din România, atunci să se spună foarte clar. Deocamdată, eu cred că aceste instituţii funcţionează pe baza Legii învăţământului şi colegul nu a citit art.119 alin.1 din Legea nr.84, care spune foarte clar: "În funcţie de necesităţile locale, se pot organiza, la cerere şi în condiţiile legii, grupe, clase, secţii sau şcoli cu predare în limbile minorităţilor naţionale". Deci este clar, este o dorinţă a Liceului "Bolyai Farkas" din Tg.-Mureş şi este o dorinţă nu de azi, de ieri, ci este o dorinţă exprimată şi în ’90 şi este o dorinţă legitimă care, evident, poate fi dusă la capăt, evident, cu mijloace politice, mijloace guvernamentale. Şi aici, normal, trebuie să intervină inspectoratul şi ministerul, pentru a rezolva problema.

Vreau să vă împărtăşesc câteva gânduri în legătură cu această problemă şi vreau să precizez câteva elemente, care mi se par esenţiale pentru a cunoaşte mai bine situaţia de fapt.

Liceul "Bolyai Farkas" este una dintre cele mai vechi şcoli tradiţionale maghiare din Transilvania, cu o vechime de peste 450 de ani. Tg.-Mureş, de-a lungul secolelor, a fost un oraş care, prin excelenţă, a reprezentat un spirit transilvănean de convieţuire între diferite etnii şi religii. Această convieţuire nu a împiedicat locuitorii acestei urbe să-şi păstreze cultura, tradiţiile proprii prin instituţii de sine stătătoare. Aşa a luat fiinţă Liceul "Papiu Ilarian", care a fost considerat totdeauna un liceu românesc, cum Liceul "Bolyai Farkas" a fost totdeauna un liceul maghiar.

Din păcate, aceste şcoli nu au scăpat de intervenţia statului comunist, care în 1960, tot în spiritul aşa-zisei mixări a şcolilor române şi maghiare, a procedat la înfiinţarea unor clase româneşti în Liceul "Bolyai Farkas", dar care, de-a lungul anilor, a însemnat de fapt reducerea drastică a claselor maghiare.

După decembrie 1989, în mod firesc, în mai multe oraşe din Transilvania s-au înfiinţat licee, şcoli cu predare în limba maghiară. La Tg.-Mureş, unde populaţia maghiară are o pondere de circa 53%, a fost o cerinţă firească reînfiinţarea Liceelor "Papiu Ilarian", cu predare în limba română, şi a Liceului "Bolyai Farcas", cu predare în limba maghiară.

Din păcate, unele forţe ostile noului regim democratic au început provocările care au culminat cu evenimentele sângeroase din martie 1990.

De atunci, au trecut 12 ani, dragi colegi. Perioadă în care, atât democraţia, cât şi relaţiile interetnice, de fapt o componentă importantă a unei democraţii stabile, au făcut paşi importanţi în normalizarea acestor relaţii. Au fost înfiinţate un număr de peste 50 de licee de sine stătătoare, cu predare în limba maghiară, în mai mult de 15 oraşe din România.

În domeniul administraţiei publice locale, au fost votate legi care rezolvă unele probleme în domeniul utilizării limbii materne din administraţia locală şi aplicarea acestor prevederi începe să fie o componentă a vieţii de zi cu zi a intrării societăţii româneşti în normalitate.

Deci, consider că cererea comunităţii maghiare din Tg.-Mureş de a avea un liceu cu predare în limba maghiară nu este nici deplasată, nici dovada unei segregări, ci o dorinţă legitimă. Dar, evident, pentru a duce la îndeplinire această cerere, este nevoie de voinţă politică care, din păcate, nu a existat până acum.

Prin Protocolul încheiat în ianuarie, la nivel central, cu partidul de guvernământ, şi, la nivel local, a fost precizată voinţa politică a formaţiunilor politice semnatare, de a rezolva această problemă, în acest an.

Este foarte trist că unele partide politice din opoziţie vor din nou să-şi facă capital politic, influenţând şi implicând elevii într-un joc politic care nu are nimic de-a face cu cererea legitimă ca, din toamna anului 2002, câteva clase româneşti să treacă la Liceul "Papiu Ilarian" şi clasele maghiare să treacă la Liceul "Bolyai Farcas", fără perturbarea învăţământului. Sper că apele se vor linişti în curând, şi, prin această decizie, se va intra în normalitate, parafrând o cerinţă justificată şi legitimă a comunităţii maghiare din Tg.-Mureş.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Ştefan Păşcuţ. Nu ştiu o să mai avem la dispoziţie. Foarte pe scurt, până vine domnul preşedinte. Se pregăteşte domnul Ludovic Mardare.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Nu ştiu cât rost mai au încercările noastre de a dialoga cu acest Guvern al domnului Adrian Năstase, despre guvernarea care ar trebui să fie asigurată de dânşii, pentru că fiecare nou efort al nostru, de a-i arăta unde greşeşte şi ce ar avea de fapt de făcut, par a fi doar un nou episod al unei poveşti vechi despre câini şi caravane.

De altfel, apropierea Paştelui sugerează încă o dată că putem sta aşa, la nesfârşit, fiecare cu adevărul său în braţe, neluând seama de ceilalţi. Dacă în felul aceluiaşi creştinism, au loc două Învieri diferite, două Naşteri diferite ale Mântuitorului, de ce în sânul aceleiaşi naţiuni nu ar încăpea două realităţi diferite? - una a premierului şi a aparatului său de imagine, în care ne merge cum nu se poate mai bine, şi alta a cetăţeanului de rând, care nu mai ştie cum să achite din veniturile sale amărâte facturile la apă, gaze, electricitate, ce cresc mereu, proporţional cu neputinţa de a găsi soluţii a celor despre care se presupune că ar guverna astăzi România.

Vor reuşi, oare, datele recensământului recent încheiat să-i lămurească domnului Năstase adevărul că 78% din populaţie se zbate în sărăcie şi că din situaţia aceasta nu se poate ieşi cu noi valuri de scumpiri, ale căror singure efecte palpabile sunt că golesc trenurile, lasă oamenii fără apă, gaz şi curent electric şi se reorientează regimul alimentar înspre lobodă şi urzici?

Poate că nici măcar despre o necesitate economică reală a acestor noi scumpiri nu se poate vorbi, câtă vreme, în timp ce benzina suportă trei scumpiri pe săptămână, preţul tonei de cărbune românesc stă pe loc, pregătind, probabil, noi analize savante despre ineficienţa mineritului în Valea Jiului şi noi prilejuri de a-i arăta cu degetul pe minerii de acolo - şi ei doar nişte oameni săraci care muncesc din greu şi nu apar în viziunile roz ale echipei premierului.

Vorbind de aceste noi scumpiri, să remarcăm totuşi că măcar primul Paşte - cel catolic - a apucat să se petreacă înaintea lor şi ar fi bine să putem socoti că acesta este un efect al Pactului PSD-UDMR, pentru că ar fi singurul său efect benefic, măcar pentru o mică parte a populaţiei. Celelalte efecte ale acestei învoieli sunt mai degrabă de plâns şi iată ce se petrece acum la Tg.-Mureş: nu lasă elevii să înveţe nici măcar când profesorii nu sunt în grevă! Am putea să înţelegem însă că întreaga acţiune a Guvernului este concentrată în acest secol asupra integrării în NATO şi Uniunea Europeană şi nu disperarea pensionarilor este acum de luat în seamă, ci luminoasele perspective ce se vor deschide României la Bruxelles şi la Praga, unde auzim din ce în ce mai des: "vor conta aspectele militare şi cele de politică externă, iar nu cele sociale", pe care le tot aducem noi în discuţie, plictisind fără rost şi pierzând fără sens timpul glorioasei echipe Năstase, care tocmai are un tren de prins - al integrării. Şi-l va prinde, noi o dorim.

Va mai conta, oare, atunci că vagonul pe care România îl ataşează trenului NATO are tapiţeria canapelelor ruptă, că geamurile nu se închid, că pe jos e plin de coji de seminţe şi "naşul" ia bani de la blatişti? Vor observa, oare, pasagerii guvernamentali că pe linia 2 tocmai trece un marfar care duce România în sens invers, înspre Evul Mediu?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl rog pe domnul deputat Mardari. Doamna Apostolescu Maria urmează.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică pe care o prezint în cele ce urmează ar putea fi intitulată "PSD subminează relansarea economiei naţionale".

Acest titlu mi-a fot inspirat de intenţia Guvernului de a mări fiscalitatea, datorită acordurilor pe care le-a semnat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială. Nu trebuie să fii economist, ca să ştii că în perioada în care economia unei ţări se află în criză, este necesar să se intervină cu măsuri de reducere a fiscalităţii. Aşa a procedat Guvernul lui Isărescu în anul 2000. Se cunoaşte că atunci impozitul pe profit a scăzut de la 38% la 25%, iar în cazul exportului, de la 38% la 5%. Consecinţa a fost că, după 3 ani de recesiune, din guvernarea cederistă, în anul 2000 s-a realizat o creştere economică de 1%.

La această moştenire preluată de la Isărescu, Guvernul Năstase a venit cu altă măsură, care să întărească procesul de relansare economică, şi anume: în prima sa lună de guvernare, în decembrie 2000, a fost repusă în aplicare Legea nr.133/1999 cu privire la stimularea întreprinzătorilor mici şi mijlocii. Legea cuprinde o serie de facilităţi, dintre care cele mai importante sunt: scutirea de impozite în cazul profitului reinvestit, scutirea de taxe vamale şi TVA la importul de tehnică şi tehnologie, diminuarea impozitului pe profit în cazul creşterii numărului locurilor de muncă. Aceste măsuri de relaxare fiscală, luate de Isărescu şi continuate de Năstase, au dus la o creştere economică de aproape 5% în anul 2001. Poate că această creştere ar fi fost şi mai mare, dacă impozitarea aferentă salariilor în acel an, nu ar fi ajuns la aproape 80%. Spre comparaţie, în SUA impozitarea salariilor este aproximativ 30%.

Iată că Guvernul Năstase abandonează stimularea economică, pentru a satisface exclusiv cerinţele Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale în dauna intereselor ţării, periclitând atingerea obiectivului de creştere a nivelului de trai în România şi chiar integrarea în structurile euro-atlantice. Afirm acest lucru datorită unor măsuri care se preconizează a fi aplicate începând cu 1 iulie acest an, după publicarea în Monitorul oficial a noilor legi privind impozitul pe profit şi tva-ul - legi la care se lucrează în prezent.

Trei dintre aceste măsuri sunt următoarele:

1) creşterea impozitului pe profit, în cazul activităţilor de export, de la 5% în 2001 la 6% în 2002, la 12,5% în 2003 şi la 25% în 2004;

2) anularea facilităţilor prevăzute la Legea nr.133/1999 pentru întreprinderile mici şi mijlocii;

3) introducerea tva pentru construcţia de locuinţe. Adăugaţi la aceste măsuri neinspirate şi taxele nepermis de mari pe care trebuie să le plătească un întreprinzător, atunci când demarează o investiţie, precum şi creşterea preţului la combustibilii auto, la gazul metan şi energia electrică, şi veţi constata că relansarea economică promisă de Guvern pentru anul 2002 şi anii următori va rămâne o simplă poveste.

În consecinţă, tot poveste va fi şi sporirea numărului locurilor de muncă, respectiv creşterea nivelului de trai al populaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit pe doamna Maria Apostolescu. Urmează domnul Vlad Hogea.

Doamna Maria Apostolescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nici o iniţiativă benefică, de natură să ajute la mersul înainte al societăţii româneşti, nu este luată în seamă de către partidul de guvernământ. Toate proiectele de legi redactate de parlamentarii Partidului România Mare şi înaintate spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, se lovesc de încăpăţânarea absurdă cu care PSD-ul respinge toate propunerile legislative care nu aparţin deputaţilor Puterii.

În urmă cu mai bine de un an, am avut naivitatea să cred că Proiectul de Lege nr.145 din 1 martie 2001 privind acordarea de locuinţe tinerilor care au fost instituţionalizaţi şi care au împlinit 18 ani, ar putea avea şanse de a fi luat în considerare.

Din păcate, buna-credinţă a celor 11 deputaţi PRM care au vrut să-i ajute pe nişte năpăstuiţi ai soartei a fost tratată cu o aroganţă inexplicabilă. S-a încercat acreditarea ideii că, vezi Doamne, Puterea are toată disponibilitatea de a găsi o rezolvare legală problemelor şi tocmai de aceea Guvernul va înainta un proiect mai amplu pentru reglementarea deplin satisfăcătoare a situaţiei disperate în care se găsesc orfanii ajunşi la majorat, care şi azi continuă să-şi găsească adăpost prin canale, prin casele scărilor la blocuri, sau chiar pe străzi. Am aşteptat mult şi degeaba ca partidul de guvernământ să-şi respecte promisiunile făcute şi să se ţină de cuvânt, însă nimic nu pare să-i fi înduioşat pe cei din fruntea statului.

Deşi în demersurile de integrare a României în NATO şi Uniunea Europeană se subliniază obligativitatea rezolvării problematicii complexe pe care o ridică regimul juridic al copiilor din instituţiile de ocrotire socială şi situaţia tinerilor proveniţi din acestea, Partidul Social Democrat dă dovadă de indiferenţă şi inerţie. Ar cam fi timpul ca guvernanţii noştri să dea ei înşişi dovadă de omenie şi bunătate, înainte de a cere altora respectarea unor norme de moralitate şi legalitate. Puterea exemplului este uneori foarte eficientă.

Premierul Adrian Năstase, aflat într-o permanentă preocupare pentru promovarea propriei imagini, ar putea face un gest creştinesc şi filantropic, care să dovedească că tot ceea ce spune despre copiii orfani nu sunt numai vorbe şi să facă un gest deosebit să înfieze un copil orfan, că, slavă Domnului, nu se pune problema nici a spaţiului şi cu atât mai puţin a părţii materiale, întrucât, unde cresc doi copii creşte şi al treilea. Şi exemplul domniei sale ar putea fi urmat de mulţi alţi demnitari care au situaţii materiale similare. Poate chiar nu au nici copii. De-a lungul istoriei, mulţi demnitari au procedat similar şi numele lor este consemnat corespunzător. Bineînţeles, premierul ar putea alege şi o altă modalitate de îmbunătăţire a imaginii. Tot este continuu agasat de opinia publică în legătură cu blocul cu cele 6 nivele din Str.Zambaccian din Bucureşti. Acesta care, încă nefinisat, poate fi amenajat uşor ca spaţiu de locuit pentru copiii, tinerii orfani de prin canale. Gestul ar fi magnific, iar efectul - pe măsură. Dumnezeu să-i dea gândul cel bun primului-ministru, al cărui gest generos noi îl aşteptăm cu optimism şi nerăbdare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul deputat Vlad Hogea şi ultimul vorbitor, domnul Emil Boc. Încercaţi în 4 minute, atât mai avem la dispoziţie.

Domnul Vlad Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În judeţul pe care am onoarea să-l reprezint în Parlamentul României, populaţia plăteşte pentru o gigacalorie nu mai puţin de 1.136.700 de lei, sumă imensă, care depăşeşte cu mult posibilităţile materiale ale majorităţii ieşenilor. În plus, Sucursala ELECTROCENTRALE Iaşi a fost transferată din domeniul privat al statului şi din patrimoniul S.C. TERMOELECTRICA S.A. în domeniul public al municipiului Iaşi şi în administrarea consiliului local. Nu ştim ce şi cum va putea face această din urmă instituţie pentru redresarea financiară a societăţii care se ocupă de producerea energiei termice, dar pe anul 2001 s-a înregistrat un deficit uriaş care se ridică la aproape 563 de miliarde lei. Mai exact, cheltuielile de 1.478 de miliarde lei eclipsează veniturile totale de numai 915 miliarde lei.

Una dintre găurile negre este fondul de salarii botezat birocratic "cheltuieli cu munca vie", care se cuantifică la peste 121 de miliarde lei, greu de justificat în faţa populaţiei.

Totodată, inutile ni se par sumele alocate pentru protocol, reclame şi publicitate - 153 milioane lei, deplasări, detaşări şi transferuri - 487 milioane lei, poştă şi telecomunicaţii - 642 milioane lei.

Primăria cere preluare de către Guvern a creditului de 15 milioane de dolari folosit la reabilitarea CET 2, precum şi ajutorul Executivului pentru a garanta un împrumut care să permită investirea în modernizarea sistemului de transport al energiei termice.

De asemenea, se solicită anularea datoriilor pe care le are Sucursala ELECTROCENTRALE Iaşi la bugetul statului şi la bugetele fondurilor CAS, CASS, şomaj, dar şi anularea majorărilor şi penalităţilor datorate de Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice către ELECTROCENTRALE Iaşi.

Pentru ieşeni, dezastrul este iminent, dacă luăm în considerare pierderile imense înregistrate la sfârşitul anului trecut.

În aceeaşi ordine de idei, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la preluarea de către Consiliul Municipal Iaşi a Complexului World Trade Center care cuprinde şi Hotelul de 5 stele Europa, construit pe un teren aflat în proprietatea primăriei. După asocierea în participaţiune realizată în 1995 între primărie şi Firma IMPROIECT, urma ca, ulterior finalizării edificiului, primul asociat să încaseze minim 54 de mii de dolari pe an de la cel de al doilea, indiferent dacă s-ar fi realizat sau nu profit. Anul acesta, contractul a fost reziliat. Primăria pretinde că are de plată pentru a deveni proprietar al clădirii numai 1,5 milioane dolari, adică valoarea construcţiei ca atare, însă IMPROIECT susţine că trebuie să primească 18,3 milioane dolari, reprezentând valoarea actualizată la costurile din 2002, invocând în acest sens şi o clauză contractuală.

Cert este că municipalitatea se găseşte într-o situaţie extrem de delicată, incapacitatea de plată fiind expresia ce caracterizează cel mai bine situaţia financiară a Primăriei ieşene. Proaspăt proprietara unui adevărat muzeu, unde nu intră decât cei foarte puţin dispuşi să plătească 195 de dolari pentru o cameră la Hotelul Europa. Toate acestea, cu bună ştiinţă şi cu încuviinţarea Partidului Social-Democrat, care-şi demonstrează încă o dată apetitul pentru afaceri veroase.

Domnul Corneliu Ciontu:

Ultimul vorbitor - domnul Emil Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică va fi foarte scurtă şi concisă şi îl vizează pe domnul Adrian Năstase, în dubla calitate a domniei sale de premier şi preşedinte al PSD.

Încă de la început aş dori să-i adresez domniei sale o întrebare.

Domnule prim-ministru, dacă nu credeţi în arestări de vineri seara, atunci credeţi în sinucideri de miercuri seara?

Declaraţia politică, aşa cum aţi putut observa, vizează implicaţiile celor două cazuri care au zguduit Ministerul Public, în special, şi justiţia din România, în general. Este vorba de cazul anchetării procurorului Lele de la Bihor şi de cazul sinuciderii procurorului Panait din cadrul Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Domnule prim-ministru,

În ambele cazuri s-a vorbit şi se vorbeşte de amestecul politicului în anchetele judiciare. Până în acest moment, nu am observat nici un fel de poziţie din partea dumneavoastră prin care să confirmaţi sau să negaţi aceste influenţe ale politicului. Nu vorbim de conţinutul juridic al anchetelor, specific procedurilor judiciare, ne referim aici la implicaţiile politice ale celor două cazuri. Partidul Democrat a solicitat audierea dumneavoastră la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Partidul Democrat a pus o interpelare prin care v-a solicitat prezenţa în Parlament pentru a răspunde la aceste alegaţii cu privire la influenţele politicului în anchetele judiciare. Nimic nu s-a întâmplat. Poate, dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat, dacă procedurile instituţionale şi constituţionale ar fi fost respectate, poate, poate spun, procurorul Panait ar fi fost astăzi în viaţă, poate am fi reuşit să descâlcim puţin din firele întortocheate ale anchetelor judiciare din România.

Domnule prim-ministru, cine ar mai trebui să se sinucidă în această ţară pentru a demara o anchetă cu privire la influenţele politicului în anchetele judiciare?

De aceea, domnule prim-ministru, vă solicităm, prin dubla calitate pe care o aveţi, de preşedinte al PSD, în special de această dată, şi de prim ministru, să demaraţi constituirea unei comisii de anchetă în cazurile Lele-Panait.

Nu vizează această comisie de anchetă rezolvarea pe fond a problemelor de anchetă judiciară, noi dorim ca prin această anchetă să se elucideze, în primul rând, condiţiile suspecte în care a decedat procurorul Panait şi să nu uităm că procurorul Panait este un doctorand al Ministrului Justiţiei, o persoană cu o integritate recunoscută şi, în al doilea rând, această comisie de anchetă paritară să se pronunţe cu privire la influenţele politicului în actul de justiţie şi, mai ales, în anchetele judiciare. De ce putem face acest lucru? Ministerul Public, potrivit Constituţiei şi Deciziei Curţii Constituţionale nr.339/1997 face parte din puterea executivă. De ce? Pentru prea simplul motiv că, potrivit Constituţiei, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Ministrul Justiţiei este om politic şi membru al Guvernului. De asemenea, ministrul Justiţiei are dreptul să dea dispoziţie scrisă, în mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent să înceapă, în condiţiile legii, procedura de urmărire penală pentru infracţiunea despre care are cunoştinţă şi să promoveze în faţa instanţelor judecătoreşti acţiuni şi căi de atac necesare apărării interesului public.

Domnule prim-ministru,

Ne adresăm dumneavoastră în acest moment, pentru că, fără sprijinul politic al PSD-ului, o asemenea comisie de anchetă nu va putea fi demarată niciodată. Cred că este în interesul României ca influenţele politicului în anchetele judiciare să fie limitate o dată pentru totdeauna. Este cunoscut faptul că în toate rapoartele de ţară, imixtiunile politicului în România sunt medatizate şi ne fac mult rău. Ca să demonstrăm că dorim o stopare a influenţei politicului în Justiţie, vă solicităm, domnule prim-ministru, să demaraţi de urgenţă constituirea prin grupul dumneavoastră parlamentar de la Camera Deputaţilor a unei comisii de anchetă pentru elucidarea influenţelor politicului în actul de justiţie. Iar această comisie, după audierile pe care le va efectua, va putea face propuneri viabile de modificare, pe de o parte, a Constituţiei şi de reformare a sistemului judiciar din România, pe de altă parte, pentru a elimina şi a stopa, cu alte cuvinte, influenţa, repet, nebenefică a politicului în actul de justiţie, în achetele judiciare, în general.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi dumneavoastră şi vă urez în continuare o zi bună.

Prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat.