Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2002

  1. Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 9.35.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tudor Mohora şi Borbély László, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă luaţi locurile pentru a putea deschide şedinţa de astăzi a plenului Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 232, absenţi 112, din care 48 participă la alte acţiuni parlamentare. Presupun că se lucrează foarte intens în comisie, după numărul celor prezenţi din sală.

Înainte de a intra în dezbaterea proiectelor care sunt înscrise pe ordinea de zi, permiteţi-mi să prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor.

1. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 161/2001 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale, adoptat de Senat în şedinţa din 11 aprilie 2002. A fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru aviz: Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, termen, potrivit regulamentului, 25 aprilie.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr.314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, adoptat de Senat în şedinţa din 11 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru aviz, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termen tot 25 aprilie, tot procedură de urgenţă.

3. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, proiect care a fost respins de Senat în şedinţa din 11 aprilie 2002. Este venit în vederea reexaminării. A fost sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, termen de depunere a raportului: 3 iunie 2002.

4. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Negreni, judeţul Cluj, iniţiată de domnul deputat Emil Boc. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritorului şi echilibru ecologic iar pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 15 mai 2002.

5. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate, semnat la Bruxelles, la 18 decembrie 2001, adoptat de Senat în şedinţa din 11 aprilie 2002. Cu acest proiect a fost sesizată, în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru avize: Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 8 mai 2002.

6. Proiectul de Lege privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, adoptat de Senat în şedinţa din 11 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate: în fond, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii, iar pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică de disciplină şi imunităţi.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Termenul de depunere a raportului: 25 aprilie 2002.