Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2002

  1. Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 9,52.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Laszlo Borbely şi Constantin Niţă, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Îi invit pe domnii secretari de şedinţă să se prezinte la prezidiu.

Stimaţi colegi, vreau să vă spun că, din punct de vedere regulamentar… suntem în regulă. S-au adunat semnăturile necesare pentru începerea şedinţei. (Aplauze)

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din cei 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 274; absenţi sunt 70, din care 19 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă prezint, înainte de a trece la dezbaterea proiectului de lege la care am rămas, o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate în Camera Deputaţilor, care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Este vorba de Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2002 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii, precum şi a unor dispoziţii din Codul de procedură penală.

Cu acest proiect a fost sesizată Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, iar pentru aviz, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Termen pentru depunerea raportului: 5 iunie. Se aplică procedura de urgenţă.