Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem secvenţa destinată intervenţiilor.

Are cuvântul domnul Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Moisoiu.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Guvern nou, metode vechi. Un vechi proverb românesc spune că bunele obiceiuri se păstrează, iar noi, românii, indiferent de starea socială şi opţiunea politică, din spirit patriotic, facem tot posibilul să-l respectăm.

De la instaurarea tinerei democraţii, cu toate instituţiile şi organismele caracteristice, toate guvernele post-decembriste au folosit aceleaşi metode politice, indiferent de doctrina şi orientarea pe care le promovau.

Care sunt acestea? Metoda ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă în detrimentul legilor şi al instituţiei abilitate cu aprobarea lor, Parlamentul României.

Este un adevărat curaj să încerci să desluşeşti un temei legal în hăţişul de modificări, completări, abrogări etc., pe bază de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, a unei hotărâri de Guvern, sau chiar a unei legi care reglementează un sector privat, sau prioritar de activitate.

Răposata Ordonanţă de Guvern nr.3/1992 privind TVA-ul a doborât toate recordurile, fiind modificată numai până la aprobarea prin lege, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, chiar din primul an de aplicare. Să ne mai mirăm, atunci, că reeşalonările şi/sau scutirile de la plata TVA au constituit întotdeauna un punct de plecare în fenomenul de evaziune fiscală? Cred că nu.

Din păcate, acest exemplu nu este unic. Cine are răbdarea să consulte o agendă legislativă, pierde destul timp cu modificările, completările şi abrogările de rigoare.

Dintr-o statistică privind actele emise de Guvernul României, indiferent de culoarea politică, în perioada 1992-2002, reiese foarte clar că anii 1998-2001 au deţinut ponderea în ceea ce priveşte emiterea ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă.

La o primă vedere, un neavizat ar crede că în acea perioadă Parlamentul României n-a existat, sau că a fost într-o continuă vacanţă, lucru pe care-l ştim toţi că este neadevărat.

Să ne mai mire, atunci, că atât investitorii străini, cât şi cei autohtoni, au o mare reţinere în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei româneşti, pentru că niciodată nu ştiu după ce or fi verificat? După legea propriu-zisă, sau după noianul de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă.

Rezultatul este vizibil cu ochiul liber. Ponderea investiţiilor străine în totalul investiţiilor din România este cel mai scăzut din Europa de sud-est, iar investitorii autohtoni trebuie să aleagă între a deveni falimentari sau a practica evaziunea fiscală.

Pe vremea când actuala Putere era în opoziţie, critica vehement această stare de lucruri şi aceste modalităţi de acţiune. Odată, însă, ajunsă la conducere, nu s-a schimbat nimic în acest domeniu. Pe ce ne bazăm, când susţinem aceste afirmaţii? Pe aceeaşi statistică, care arată că în 2001 Guvernul a emis 88 de ordonanţe de Guvern şi 195 de ordonanţe de urgenţă. Nici anul 2002 nu face rabat de la acest stil de lucru, astfel că, în primele 6 luni, au fost emise 32 de ordonanţe şi 55 de ordonanţe de urgenţă.

Nici acum, când Parlamentul este controlat de aleşii Puterii, această instituţie nu există.

Având în vedere că vacanţa parlamentară se apropie, cred că Guvernul României nu face nici un rabat de la promovarea ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, conform dreptului abilitat de Parlament. Acum există.

Poate, totuşi, acest răgaz îi va face pe guvernanţi să înţeleagă că în această instituţie nu se vine numai pentru asumarea răspunderii şi acordarea votului de încredere, sau pentru obţinerea dreptului de a emite ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă pe perioade nelimitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Va urma domnul Gheorghe Firczak.

Domnul Adrian Moisoiu:

Motto: Virtus nobilitat homines, sapientia ditat, adică virtutea înnobilează oamenii, înţelepciunea îi îmbogăţeşte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Probabil, din cauza căldurii excesive, astă-noapte am visat o poveste, pe care aş dori să o cred poveste, de nu ar fi adevărată.

A fost odată ca niciodată…

A fost în Tg. Mureş un Trust de Construcţii (TCM), care în 1990 s-a divizat în mai multe societăţi, una dintre ele fiind Compania de Construcţii SC Holding SA Tg. Mureş, care a fost înzestrată cu un capital social de 3374940 mii lei, adică: 3374 940 acţiuni nominative de 1000 lei / acţiune, format dintr-o serie de active ca: hotel cu 88 locuri; cantină restaurant cu 2 săli: una de 150 de locuri, alta de 200 de locuri; depozite imense; 1 popicărie veche; 1 crescătorie de porci cu punct de sacrificare autorizat; 4 blocuri de nefamilişti în Tg. Mureş;2 centrale termice; 1 cabană în zona de agrement a municipiului; 1 laborator de încercări de materiale de construcţii amenajat după ultimele cerinţe; 1 piscină aptă pentru concursuri; 1 imobil cu 2 niveluri pentru cabinete medicale; 1 sală de sport mare, parchetată; 1 clădire - arhivă pe 2 niveluri; 1 complex sportiv cu mai multe săli de sport mari şi mici; 1 popicărie modernă; 1 vilă la Sovata cu 6 camere plus un apartament; 2 blocuri de nefamilişti tot la Sovata; peste 25000 m² în centrul municipiului Tg. Mureş, al comunei suburbane Sîngeorgiu de Mureş şi al oraşului Sovata, în care Statul Român deţine 61, 7379%.

Nu se putea ca o asemenea avere să nu-l atragă pe Făt Frumos - UDMR, care, prin reprezentantul său, Török şi echipa sa de la APAPS Braşov să nu încerce să o însuşească, după cum de altfel a încercat şi a reuşit şi cu staţiunea Sovata.

De aceea, deşi societatea a încheiat anul 2001 cu un profit de numai 300 milioane lei, dar totuşi un profit, APAPS sucursala Braşov o scoate la vânzare prin licitaţie cu strigare, anunţată cu surle şi trâmbiţe, adică în ziare în 16 mai a. c., cu termen de licitare la 17 iunie 2002 ora 11^oo.

Şi ofertele au început să curgă şi s-au înscris 5 solicitanţi la Bucureşti, 7 la Braşov, ba unul - Duo COMERCIAL LIMITY - a venit de peste mări şi ţări tocmai din Statele Unite ale Americii, oferind 3 milioane de verzişori, adică : 1 milion de dolari pentru cumpărare şi alţi 2 milioane de dolari pentru investiţii !

Dar ce să vezi: Făt Frumos - UDMR, îmbrăcat în hainele de SC Sapientia SRL, a pus ochii pe cele săli de sport, hotel, piscină, centrale termice, cămine de nefamilişti şi toate celelalte, care ar fi fost tocmai bune pentru campusul universitar al Universităţii Sapientia, ce se construieşte cu fonduri ale statului vecin şi prieten, Ungaria, pe teritoriul României ! Şi atunci, prin vrăji cunoscute de vestitul maestru iluzionist, Török, ba unii mai zic şi vestita maestră, doamna director Verestay, pentru derută au rebotezat societatea în SC SERACOM SA şi au blocat licitaţia în baza Legii 137 / 2002 de accelerare a privatizării, care permite conform art. 15 transmiterea cu titlu gratuit şi cu prioritate înstrăinarea unor active către autorităţile administrative publice locale.

Iar ca autorităţi publice au apărut din nori Primăria municipiului Tg. Mureş, care are 13 consilieri UDMR din 25 şi cea a oraşului Sovata, prin adresele de solicitare 1249 / 21. 05. 2002 şi respectiv 4343 / 23. 05. 2002.

Ce contează că acestea nu au nici tăciuni să-şi hrănească armăsarii, adică forţă financiară să-şi întreţină activele pe care le posedă, să se autoadministreze…, că doar nu le iau pentru ele…

Doar o majoritate de 2/3 cât trebuie pentru a trece o hotărâre organică, se obţine uşor cu ajutorul unor cozi de topor: la Tg. Mureş 13 consilieri UDMR + 4. Care sunt cei 4, vrăjitoarea cea rea nu mi-a spus, dar m-a asigurat că vor apărea ei la suprafaţă şi-i vom cunoaşte atunci când va fi cazul. Iar la Sovata - toţi ca unul şi unul mai brav ca toţi !

De unde ştiu toate acestea?

Dumneavoastră credeţi că degeaba s-a încheiat un protocol PSD - UDMR de colaborare la guvernare, că anumite persoane au fost până colea în Ungaria şi li s-a promis oarece vile la marea cea mare… Cum, ce mare ? Marea amiralului Horthy - lacul Balaton !

Şi Ion Iliescu, preşedintele României, şi Adrian Năstase, premierul ei, şi Ovidiu Muşetescu, ministrul privatizării, şi Ovidiu Natea, prefectul Mureşului, şi SRI-ul şi mulţi alţii, ce fac ?

Lor nu le trebuie 3 milioane de dolari, ci privatizează pe 1 euro.

Un tăciune şi-un cărbune

Taci Moisoiu, nu mai spune !

Fiţi liniştiţi, toţi speră că vor trăi ani mulţi până la adânci bătrâneţe şi nu va veni PRM-ul la putere ca să le confişte bunurile astfel însuşite. Le vor stăpâni în veci pururea, amin !

Doar UDMR-ul tace, face paşi mici, dar siguri şi ştie că încetul cu încetul va obţine totul !

Mă întreb şi vă întreb: există tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte ?

V-am prezentat o poveste de privatizare

Pentru a împiedeca o fraudă mare;

Şi-am încălecat pe-o roată

Şi v-am spus, din păcate, o poveste adevărată.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak. Va urma domnul deputat Mircea Ifrim.

Domnul Gheorghe Firczak:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Uniunea Culturală a Rutenilor este o organizaţie a unei minorităţi naţionale care consideră că membrii săi, în calitate de cetăţeni ai României, au datoria să participe nemijlocit la viaţa publică a ţării.

Sunt o serie de subiecte majore care necesită exprimarea prin democraţie participativă a unui număr cât mai mare de cetăţeni.

Un astfel de subiect îl reprezintă revizuirea Constituţiei, adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, intrată în vigoare în urma aprobării prin Referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Acest moment a fost hotărâtor, benefic pentru destinul României, al cetăţenilor ei, în efortul de consolidare a democraţiei în ţara noastră. Noua Constituţie a creat un cadru necesar pentru afirmarea României pe plan internaţional, dar şi pentru manifestarea pluralismului de idei şi opţiuni în societatea românească.

S-ar impune, atunci, o întrebare firească: de ce trebuie revizuită Constituţia? Răspunsurile sunt multiple: o societate, oricare ar fi ea, este în permanentă schimbare, iar legile, chiar şi cea fundamentală, trebuie adaptate realităţilor noi, ivite în decursul timpului. Apoi, sistemul democratic, prin însuşi structurile sale, necesită o perpetuă ameliorare a formelor de exprimare, în aşa fel încât valenţele sale fundamentale să nu suporte degradări ce ar determina chiar dispariţia sa.

Un al treilea argument, dar nu cel din urmă ca importanţă, îl reprezintă dorinţa noastră, a tuturor cetăţenilor României, de integrare în structurile euroatlantice, deziderat care necesită o serie de modificări care să pună în concordanţă Legea noastră fundamentală cu normele generale afirmate de organismele internaţionale. Dar aceste modificări trebuie făcute cu discernământ, pentru a fi benefice, nu cumva să anuleze principii sau prevederi care sunt deja un câştig.

În consecinţă, noi, Uniunea Culturală a Rutenilor, propunem revizuirea pe baza unor principii fundamentale, care au stat de fapt şi la baza redactării şi adoptării Constituţiei României.

1. Proprietatea privată trebuie garantată, şi nu doar ocrotită.

2. Consemnarea unor soluţii concrete pentru situaţiile în care statul nu asigură protecţia socială, în aşa fel încât cetăţenii României să aibă asigurat un nivel de trai decent.

3. Legea fundamentală să prevadă, expres, pe lângă obligativitatea achitării taxelor şi impozitelor, imposibilitatea scutirii totale a vreunei persoane juridice sau fizice de acestea.

4. Separarea atribuţiilor Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, în aşa fel încât procesul legislativ să fie fluidizat prin anularea competenţelor comisiilor de mediere şi imposibilitatea prezentării proiectelor de lege fie la Camera Deputaţilor, fie la Senat, în funcţie de opţiunea iniţiatorului.

5. Restrângerea imunităţii parlamentare la opiniile politice exprimate şi la votul acordat de senatori, sau deputaţi.

6. Adoptarea, fie a republicii prezidenţiale, fie a republicii parlamentare, ca formă de guvernământ, alternativă, care ar determina o consolidare semnificativă a democraţiei româneşti.

7. În cazul republicii prezidenţiale, şeful Guvernului este Preşedintele, care-şi alege echipa ministerială din afara Parlamentului, dar fiecare ministru trebuie confirmat de comisia de specialitate parlamentară.

În cazul republicii parlamentare, fiecare partid, încă din campania electorală, trebuie să-şi aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru, iar miniştrii trebuie să fie, cu necesitate, membri ai Camerei Deputaţilor, nefiind necesar decât votul de învestitură pentru Guvern, în ansamblul său, pe baza programului prezentat.

8. Curtea Supremă de Justiţie să se transforme în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii să fie aleşi de cetăţenii cu drept de vot de pe raza teritorială unde instanţa are competenţe, pentru cel mult două mandate de 4 ani succesive, sau nu.

Aceleaşi principii trebuie aplicate şi procurorilor.

9. Armonizarea deplină a legislaţiei româneşti privind minorităţile naţionale cu prevederile Uniunii Europene.

Noi credem că aplicarea acestor propuneri va determina o întărire a democraţiei româneşti, în folosul tuturor cetăţenilor, indiferent de etnia pe care o reprezintă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Ifrim. Va urma domnul deputat Iuliu Vida.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezenta declaraţie politică se adresează Guvernului, primului-ministru şi va face şi obiectul unei Scrisori deschise adresate şefului statului.

Dorim să atragem atenţia asupra gravităţii stării de sănătate a populaţiei şi asupra unor elemente care pot să ducă la o degringoladă şi mai mare a acestei stări de sănătate.

Aş dori doar să spun câteva cuvinte, exemplificând cele afirmate.

- mortalitatea infantilă se cifrează la 18,4⁰/₀₀, în timp ce ţările europene au acest indicator între 4-6,8⁰/₀₀;

- decesele materne 0,34⁰/₀₀ nou născuţi vii, în timp ce în ţările europene între 0,03-0,08⁰/_00;

- decesele prin boli ale aparatului circulator 710,6 la suta de mii de locuitori în timp ce în Europa indicatorul este cuprins între 70-190;

- mortalitatea este de 190,8 la suta de mii de locuitori în timp ce în Europa este cuprinsă între 120-140 la suta de mii de locuitori;

- tuberculoza este de 115,3 la suta de mii de locuitori, situându-ne pe ultimul loc în Europa;

- sifilisul este în creştere cu 56 la suta de mii de locuitori;

- cazurile de HIV/SIDA la copii sunt în număr de 6.445, reprezentând jumătate din numărul copiilor bolnavi de SIDA din Europa;

- durata medie a vieţii este de 66,3 ani la bărbaţi şi 73,8 la femei, în Europa indicatorul situându-se între 76 - 85 ani.

Faţă de ţările candidate la aderare în Uniunea Europeană, România se găseşte pe ultimul loc la indicatori, precum mortalitatea prin boli cardiovasculare, accidente cerebrale vasculare, cancere, accidente şi traumatisme, conform evaluării Biroului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa.

În ce privesc fondurile alocate pentru sănătate în anii 2001 şi 2002 menţionăm următoarele:

În anul 2001 s-au alocat pentru sănătate 42.409 mii miliarde lei din care 41.434 reprezintă venituri colectate la fondul de asigurări sociale de sănătate de la populaţie şi deci, un ban privat, iar 8.204 mii miliarde venituri de la bugetul de stat, astfel încât fondurile de la populaţie reprezintă 80,7% din buget, iar fondurile de la stat 19,3%.

În aceste condiţii, bugetul raportat pentru sănătate este de 4,1% din P.I.B., în fapt, din bugetul de stat este doar de 0,82% din P.I.B..

În anul 2002, s-au alocat sănătăţii 62.562 mii miliarde, din care 50.863 mii miliarde reprezintă venituri colectate de la populaţie, iar 11.699 venituri de la bugetul de stat, astfel încât 81,3% din buget este colectat de la populaţie iar 18,7 este de la bugetul de stat.

Valoarea P.I.B. a acestui buget este raportată drept 4,2 din P.I.B. dar în mod real ceea ce alocă statul este de 0,98% din P.I.B., restul fiind banul privat al populaţiei.

Mai mult decât atât, bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este structurat astfel încât veniturile să fie mai mari decât cheltuielile şi în aceste condiţii la sfârşitul anului 2001 soldul a fost de 9.000 miliarde lei, pe care sistemul de sănătate l-a colectat, dar nu a avut dreptul să le cheltuiască, iar spitalele au rămas cu datorii de 6.600 mii miliarde lei. Pentru anul în curs nivelul aprobat al cheltuielilor faţă de venituri este cu 2.431 miliarde lei mai mic decât venitul, spitalele având în prezent până la 31.05.2002, 5.300 miliarde lei datorii. Astfel, valorile din P.I.B. care sunt calculate pe baza cifrelor absolute de la buget, dar care nu pot fi cheltuite decât în limitele arătate, se situează sub 3,8% din P.I.B., din care cea mai mare parte o reprezintă banul privat.

În aceste condiţii, asistăm la un proces de distrugere continuă a sănătăţii naţiunii. Deşi anual se strâng de la populaţie aproape 2 miliarde dolari contribuţie pentru sănătate, această contribuţie nu se întoarce la populaţie. Astfel, nu se poate asigura tratamentul bolnavilor; medicamentele compensate, datorită limitării bugetelor medicilor de familie, nu ajung nici pentru copii care au gratuitate absolută, nemaivorbind de celelalte categorii, iar spitalele se confruntă cu dificultăţi imposibile dat fiind datoriile pe care le au iar furnizorii de echipamente şi medicamente nu mai pot elibera spitalelor ceea ce este absolut necesar pentru funcţionalitatea acestora.

În ceea ce priveşte programele de sănătate şi îndeosebi cele profilactice ele sunt total subfinanţate, astfel încât componenta profilactică din medicină ne situează pe unul din ultimele locuri în Europa şi în lume.

Deasemenea, programul de transplant complet subfinanţat face ca pe listele de aşteptare să existe sute de bolnavi care în ultimă instanţă îşi pierd viaţa, deşi medicina românească are posibilitatea, cu nimic mai prejos decât alte ţări, de a salva aceşti bolnavi.

A pune Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în situaţia de a nu fi autonomă şi a structura bugetul acesteia cu venituri mai mari decât cheltuielile, în condiţiile în care România se situează pe unul din ultimele locuri în Europa cheltuind sub 70 de dolari /locuitor/an pentru sănătate, în timp ce Ungaria cheltuieşte 180 de dolari/locuitor/an, Bulgaria peste 80 de dolari/locuitor/an, când morbiditatea generală este în creştere şi atinge cifre îngrijorătoare în comparaţie cu alte ţări, iar în materie de tuberculoză ne aflăm pe primul loc în Europa, deşi cu un deceniu în urmă era aproape eradicată, înseamnă a nu recunoaşte realităţile evidente care demonstrează degringolada stării de sănătate a naţiunii, care rezultă cu claritate din indicatorii prezentaţi şi din realităţile dramatice ale ţării.

La întâlnirea care s-a organizat la Snagov cu factorii de răspundere din sănătate, s-a promis că se vor plăti datoriile spitalelor. Din nefericire, datoria a rămas, iar la 31.05.2002 este de 5.300 miliarde lei, spitalele fiind în incapacitate de a-şi îndeplini misiunile.

Putem înţelege faptul că fonduri suficiente pentru sănătate nu se pot aloca de la bugetul de stat, deoarece P.I.B.-ul este cel existent şi are cauzalitatea lui complexă, dar este posibil să se modifice legislaţia, astfel încât 2 miliarde dolari adunaţi de la populaţie pentru sănătate şi care sunt bani privaţi să fie folosiţi exclusiv pentru sănătate, fără acţiuni coercitive ale statului care foloseşte o parte din aceşti bani în alte scopuri. Cu atât mai mult cu cât casele de asigurări de sănătate din ţările Uniunii Europene sunt real autonome având un control parlamentar asupra gestiunii legale a banilor care sunt folosiţi exclusiv pentru sănătate şi cu care, dacă există posibilitatea, se pot face diferite afaceri ce aduc, deasemenea, profit utilizat numai pentru acţiunile sanitare.

Menţionăm în acest context că raportul făcut de Banca Mondială în urmă cu o lună privind situaţia din România, la capitolul III intitulat "Îmbunătăţirea alocării resurselor în sectorul de sănătate" subliniază: Guvernul, în etapa de aprobare a bugetului, defineşte limitele de cheltuieli totale pentru fondul naţional al asigurărilor de sănătate. Acest lucru are ca scop prevenirea sistemului de sănătate de la cheltuirea întregului venit rezultat din contribuţiile la asigurările de sănătate, astfel încât surplusurile care rezultă să fie folosite pentru a stabili deficitele necesare pentru alte bugete de asigurări naţionale , şi anume, pentru fondul de pensii. Acest lucru a creat tensiuni în cadrul sistemului, slăbind răspunderea şi controlul financiar, deoarece practica de a avea cheltuielile încă definite de autoritatea centrală este inconsistentă cu modelul referitor la contribuţiile de asigurări sociale adoptat de România. Trebuie, de asemenea, clarificată responsabilitatea cu privire la veniturile din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a asigurat controlul asupra "surplusului" veniturilor pentru a ajuta la închiderea deficitului fiscal cronic guvernamental.

Aflăm cu stupoare că se doreşte înfiinţarea unui departament unic de colectare şi gestionare a fondurilor pentru şomaj, pensii şi sănătate în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, creând astfel ingerinţe şi mai mari în sistemul de sănătate, diminuând şi mai mult autonomia.

La ora actuală Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele judeţene subordonate şi-au creat un aparat şi un sistem de colectare a fondurilor.

Nu la capitolul strângerea fondurilor se găseşte cauza disfuncţionalităţilor sistemului de sănătate, ci la capitolul cheltuieli, la care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu are dreptul să cheltuie pentru sănătate şi să gestioneze favorabil în acelaşi scop fondurile pe care le colectează.

În condiţiile creării unui asemenea departament pendinte de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale se creează încă o structură centralizată, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îşi pierde chiar şi posibilitatea de a şti exact ce bani se strâng de la populaţie pentru sănătate, neasigurându-se transparenţa gestionării fondului de asigurări sociale de sănătate.

Un asemenea departament nu poate decât să încarce bugetul de stat prin cheltuielile de personal pe care în mod normal le va necesita. Totodată, un departament de această natură ar putea fi cel mult o agenţie autonomă sau pendinte de Parlament şi în nici un caz un instrument guvernamental care marchează cu certitudine apropierea şi mai mare de vechiul buget de stat care de astă dată se realizează şi prin colectarea banului privat de la populaţie. În plus, crearea acestui departament, în condiţiile în care se derulează Proiectul Consensus III de dezvoltare a capacităţii instituţionale a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în colaborare cu experţii Casei de Asigurări de Sănătate din Germania-AOK, poate duce la pierderea credibilităţii externe.

Dacă strategia politică şi situaţia economică de etapă fac imposibilă finanţarea sistemului de sănătate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate , aşa precum există în toate statele europene, inclusiv în fostele republici socialiste atunci cred, că soluţia ar putea fi revenirea la bugetul centralizat de stat şi repartizarea acestui buget prin Ministerul Sănătăţii şi Familiei, aşa cum era înainte de 1989.

Suntem conştienţi de faptul că situaţia economică, respectiv P.I.B.(produsul intern brut) nu este în măsură să asigure o creştere a bugetului sănătăţii, dar sunt convins de faptul că această contribuţie a populaţiei la fondul de sănătate se poate întoarce în întregime pentru cheltuieli de asistenţă medicală.

Mai mult, cred că există categorii sociale care ar fi dispuse să cotizeze chiar mai mult pentru sănătate şi am fi în măsură să realizăm ca în toate ţările civilizate şi un sistem complementar de asigurări de sănătate private aşa cum prevede iniţiativa legislativă ce se dezbate în prezent în Senat şi care cred că nu trebuie obstrucţionată numai pentru faptul că această iniţiativă aparţine unor prestigioşi reprezentanţi ai domeniului medical de culori politice diferite care au dat soluţii la problemele majore ale sănătăţii şi nu autorităţii guvernamentale.

Este surprinzător şi îngrijorător că în prezent când Senatul dezbate această iniţiativă legislativă, care are girul personalităţilor din domeniu, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi Familiei , Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale care lucrează la un proiect legislativ cu acelaşi scop şi care include şi înfiinţarea departamentului sus menţionat. Mi se pare firesc şi constructiv ca aceste trei organisme statale să colaboreze cu Parlamentul, care deja a elaborat pe baza unei largi consultări a celor mai reprezentative personalităţi din domeniul medical un proiect de lege a asigurărilor de sănătate şi nu să se facă o competiţie sterilă privind dreptul de autor asupra legilor necesare bunului mers al societăţii.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm faptul că actualmente, condiţia socială şi materială a personalului sanitar înregistrează o scădere căreia cu greu i se poate găsi un echivalent în întreaga comunitate internaţională. Salarizarea personalului sanitar este sub limita demnităţii umane. A crede că un medic primar şef de secţie poate să îşi păstreze profesionalitatea participând la congrese şi achiziţionând cărţi de specialitate se poate face cu suma de aproximativ 200 dolari/lună, iar un medic rezident poate trăi şi se dezvolta profesional din aproximativ 100 de dolari/lună, la care mai adăugăm aberaţia că un prof.univ.medic are salariul mai mic decât medicul primar este mai mult decât nociv şi subminează profund funcţionarea întregului sistem de sănătate.

Concluzionăm asupra faptului că tot ceea ce se întâmplă cu sănătatea populaţiei reprezintă din nefericire un program lent de distrugere a condiţiei umane în ţara noastră şi necesită o urgentă soluţionare care nu poate veni decât de la a înţelege că banul privat pe care contribuabilul îl dă pentru sănătate trebuie să se întoarcă exclusiv în acelaşi scop.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Iuliu Vida. Va urma domnul Ioan Sonea.

Domnul Iuliu Vida:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu o săptămână, deputatul PRM Damian Brudaşca a şocat Camera Deputaţilor cu nişte acuzaţii absurde, care, dacă ar conţine un minim de adevăr, ar fi de o gravitate deosebită.

Domnia sa a afirmat că Guvernul Adrian Năstase, şi personal primul-ministru al României duc o politică incompetentă, inconştientă, de sacrificare sistematică a interesului naţional şi a liniştii populaţiei prin concesii făcute ungurilor, concesii care miros a trădare de ţară.

Autorul de declaraţie emite o serie de aprecieri într-un ton suburban la adresa primului-ministru, concluzionând că faptele acestuia sunt grave, de neiertat şi afirmă că şeful Executivului ar acţiona împotriva unităţii şi integrităţii statale a României.

În declaraţia politică, deputatul Brudaşca face afirmaţii jignitoare şi pline de ură la adresa cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, afirmaţii care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de propagandă naţionalist-şovină prevăzută şi pedepsită de art.317 din Codul penal.

Acest deputat confuz a găsit de cuviinţă să nu se limiteze numai la atacurile împotriva Executivului, ci s-a năpustit şi asupra mea, cu atacuri furibunde, hilare şi mincinoase.

Vă asigur, domnule deputat, că UDMR-ul are potenţioalul politic şi capacitatea organizatorică necesară să respingă aceste atacuri murdare şi nefondate şi să asigure susţinerea totală a parlamentarilor săi.

În final, declaraţia politică a deputatului de Cluj conţine o afirmaţie de o gravitate imensă. A afirmat, textual, următoarele: de pe acum sunt pregătite locurile în care, în curând, vor fi pedepsiţi cei care cred că pot abuza la nesfârşit de omenia şi toleranţa românilor.

Această afirmaţie, cuplată cu cele făcute recent de senatorul PRM Mihai Lupoi în judeţul Sălaj, trebuie să tragă un serios semnal de alarmă instituţiilor abilitate ale statului de drept, instituţii pe care, cu această ocazie, le invit la modul cel mai serios să iniţieze o anchetă în ceea ce priveşte eventualul atentat la siguranţa naţională, prin diferite structuri ilegale tutelate de către PRM.

Închei în speranţa că instituţiile statului român, stat de drept şi democratic, vor avea forţa necesară pentru a preveni şi înăbuşi în faşă orice atentat împotriva democraţiei şi a procesului de integrare euro-atlantică.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Ioan Sonea. Va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pe diferite canale ne-au parvenit informaţii neliniştitoare cu privire la acţiunile concertate, iniţiate şi coordonate de Guvern, vizând destabilizarea actualei structuri cooperatiste.

Nu este suficient că în cadrul ministerului pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie o parte a personalului trudeşte din greu la elaborarea unor proiecte de ordonanţe de urgenţă care sfidează Constituţia şi bunul simţ economic, în timp ce proiecte de legi, atent elaborate, precum cea a cooperaţiei meşteşugăreşti, se pierd pe circuitul legislativ, sunt cheltuiţi inutil banii contribuabililor pentru rezultate iluzorii, fiind angrenate în aceste acţiuni importante resurse umane şi materiale, organe de control financiar, forţe politicieneşti şi aparţinând structurilor specializate în muncă informativă, în timp ce, la nivelul judeţelor, unii prefecţi mai zeloşi au trecut deja la implementarea măsurilor abuzive, de naţionalizare a unor spaţii din patrimoniul cooperatist.

Este de notorietate faptul că mişcarea cooperatistă are rădăcini istorice adânci în România, ceea ce nu a convenit regimului comunist şi nu convine nici astăzi anumitor persoane, ale căror interese sunt legate în primul rând de patrimoniul cooperatist.

În evoluţia sa, cooperaţia a trecut de la forme simple de asociere în mici ateliere meşteşugăreşti, la organizări de tip modern, în majoritatea judeţelor ţării găsindu-se platforme industriale, complexe de producţie şi prestări de servicii pentru populaţie, obiective create însă în exclusivitate din aportul micilor meşteşugari şi din fondurile proprii ale cooperativelor.

Să ne reamintim că, de-a lungul timpului, cooperaţia meşteşugărească a fost profund marcată de o serie de grave prejudicii generate de intervenţiile abuzive ale statului, care au constituit adevărate frâne în dezvoltarea ei: naţionalizarea în întregime a puternicului sector de construcţii, precum şi a celui de munci manuale şi expediţie în anii ‘52-’54; preluarea în întregime de către stat în anii ‘59-’62 prin patru hotărâri ale Consiliului de Miniştri cu caracter secret a circa 160 dintre cele mai puternice organizaţii cooperatiste şi a 1.500 de secţii de producţie şi unităţi de prestări de servicii, împreună cu un personal de peste 60 de mii de oameni, reprezentând peste 55% din valoarea mijloacelor fixe ale cooperaţiei meşteşugăreşti din acea perioadă, pentru care nu s-a obţinut niciodată o justă despăgubire.

Ne întrebăm de câte ori este necesar a fi învăţată democraţia? Doreşte, oare, domnul prim-ministru Adrian Năstase să fie reţinut de istorie ca un al doilea Chivu Stoica contra semnatarilor HCM-urilor mai sus-menţionate? Ne îndoim că minţile luminate de la Palatul Victoria, între care se află adevărate capacităţi în domeniul dreptului constituţional şi al relaţiilor internaţionale, nu intuiesc marele pericol pe care-l creează acţiunile agresive declanşate la comandă politică şi care atacă, în esenţă, proprietatea privată. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de curând, însuşi domnul Romano Prodi s-a declarat, la Bruxelles, în cadrul Convenţiei cooperativelor europene, un adept şi un partizan al ideii de cooperaţie. Iar, la aceeaşi manifestaţie, preşedintele Comitetului Economic şi Social European a insistat pe ideea că poziţia guvernelor faţă de cooperaţie va constitui unul dintre elementele luate în calcul în procesul de aderare al statelor aflate pe lista de accedere în structurile europene.

Se încearcă astăzi, prin mai multe căi, prezentarea cooperaţiei într-o lumină nefavorabilă, cu argumentaţie care, de cele mai multe ori, sfidează regulile economiei de piaţă, aceasta fiind legată cel puţin aparent tocmai de anumite interese manifestate în plan patrimonial de avocaţii acuzării.

Privită cu o minimă obiectivitate, problema se pune, însă, de cu totul altă manieră. La nivel microeconomic, proprietatea deplină asupra patrimoniului implică ceea ce se numeşte gestiunea financiară reală, ce cuprinde totalitatea elementelor începând cu decizia de a proceda într-un fel sau altul la procurarea capitalurilor şi terminând cu decizia de a folosi după propria cumpănire rezultatele financiare ale activităţii depuse.

Din câte se pare, cele peste 23 de mii de miliarde de lei constituite de cooperaţia meşteşugărească sub formă de impozite şi taxe, între 1991-2001, calculul la preţurile anului 2001 venite să alimenteze un buget al cărui austeritate a devenit deja obişnuită, nu sunt suficiente.

Managerilor din cooperaţie li se cere acum să justifice comportamentul decizional şi caracteristicile gestiunii financiare interne a organizaţiilor pe care le conduc în domenii pentru care, în fond, nu există criterii de evaluare sau chiar dacă acestea ar exista, s-a dovedit într-o manieră vădit discriminatorie că nu se doresc nici măcar a fi aplicate egal pentru toţi operatorii economici de pe piaţa românească.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Înainte de a-i da cuvântul domnului Mircea Costache, vreau să vă reţin atenţia că într-o jumătate de oră au fost doar 6 intervenţii. În ritmul acesta, doar 12 din cei 23 vor putea să-şi prezinte declaraţia, deci, mai multă concentrare în prezentarea declaraţiilor politice, vă rog.

Domnul Mircea Costache şi va urma domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu Coloman.

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte, mă voi conforma, de regulă respect timpul care mi-a fost acordat.

Vreau să mă refer astăzi la vara toridă cu care se confruntă ţara şi la absenţa totală sau la discreţia, dacă vreţi s-o denumim aşa, mai delicat, ministrului agriculturii, dar şi a întregului Guvern al României, din actul de guvernare a treburilor publice din ţară.

Aş fi început cu versurile lui Nicolae Labiş: "Seceta a ucis orice boare de vânt,/ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ./ A rămas cerul fierbinte şi gol/ Ciuturile scot din fântână nămol". Iar, pe alocuri, nici nămol.

Ai crede că gospodarii fondului funciar al României, al celei mai mari averi pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, este binecunoscut că fondul nostru funciar, după experţi FAO, poate să hrănească 80 de milioane de locuitori. Ori este vizibil pentru oricine că agricultura românească aproape că nu mai există, nici cea de subzistenţă, datorită condiţiilor agrometeorologice vitrege, nu mai existăm nici pe piaţa internă, darămite, acolo unde încă ne mai aşteaptă foştii noştri parteneri de schimburi comerciale.

Pe alocuri, actualul guvern mai mimează aşa zisa activitate a unor ministere. Ministrul Turismului mai are încă hotelurile de pe vremea regimului odios şi, acolo, este ceva mişcare. Pe la Ministerul Privatizării mai sunt, încă, nevalorificate resurse tot din regimul de tristă amintire, pentru unii, de duioasă amintire, pentru alţii. Mai este ceva activitate, pe acolo, pe unde şi un şef de cabinet încasează la lichidare 120 de milioane de lei, în timp ce poporul bombardat mediatic, dezinformat, întotdeauna, ştie că parlamentarii au salarii uriaşe, că au limuzine de lux. În ceea ce mă priveşte, nici una, nici alta nu e valabilă şi nu numai pe mine, ci şi pe mulţi dintre cei de faţă. Cui serveşte uriaşa minciună, grosolana dezinformare, bombardamentul mediatic al populaţiei României, adusă în stare de perplexitate în faţa unor realităţi dramatice, este lesne de înţeles, pentru că unii, într-adevăr, au cumulat averi uraşe în această perioadă.

Dacă unele ministere se mai mişcă, dacă unii mai mimează ceva, ministrul Ilie Sârbu, mă întorc şi zic: "Care va să zică că nu există", pentru că, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o secetă devastatoare care a pârjolit recolta de grâu, de orz, de cereale, în general, dar care continuă să distrugă şi culturile de porumb, de floarea-soarelui, de sfeclă, de tot ce se mai află pe ogoarele chinuite, stropite cu sudoare şi sânge ale acestei ţări, nu se vede demersul Ministerului Agriculturii.

O fi vreo politică agricolă mai subtilă pe care nu o poate pătrunde orice neavizat, care transformă cultura de care s-a ocupat şi se mai ocupă adăugându-i un prefix "agri", în pricepere la agricultură. Nu vreau să mă erijez în cunoscător, dar numai ordinul, văd că ţara este abandonată.

Ar trebui ca cineva să se trezească, dar acel cineva, într-o democraţie falsă, stupidă, ineficientă, sortită eşecului din faşă, nu pare să fie climatul cel mai bun pentru dinamizarea vieţii economico-sociale din ţară, pentru binele locuitorilor acestei ţări.

Personal, pot să închei şi cu o referire la adresa a ceea ce am înţeles eu din eficienţa legislativului în care ne zădărnicim eforturile şi competenţele.

Cutumă parlamentară: numele tău e zădărnicie!

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu Coloman şi se va pregăti domnul Damian Brudaşca.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Furturile, ilegalităţile, infracţiunile petrecute în pădurile din judeţul Harghita, botezate de către angajaţii personalului silvic, nu cunoaşte margini. Un exemplu concret îl reprezintă cazul de la Borsec din 30 aprilie 2002, orele 5,30, când maşina condusă de şoferul Laştum Dumitru, domiciliat în comuna Cornul Luncii, judeţul Suceava, a fost prins în flagrant de către reprezentanţii comisiei de cenzori a composesoratului Ditrău cu ajutorul poliţiei din Borsec, reprezentată prin cpt. Panaite Vasile.

S-a aflat că şoferul maşinii a transportat masa lemnoasă furată pentru angajatul Ocolului Silvic Borsec, Blaga Florin, care, se pare, că pe numele mamei sale are şi un gater. Deci, infracţiunea a avut loc în luna aprilie, nici la sfârşitul lunii iunie nu se încearcă pedepsirea infractorilor. Această atitudine prin care nu se intervine pentru stoparea avuţiei se încurajează infracţiunile.

Astfel, tot în oraşul Borsec, la data de 6 iunie, în jurul orei 17 a fost surprinsă autoremorca forestieră condusă de Holercă Viorel, transportând masă lemnoasă pentru Expolemn SRL. Însă, foaia de însoţire era întocmită pentru ziua de 7 iunie, în loc de 6 iunie, iar în zona de exploatare "groapa rotundă" s-a făcut un adevărat jaf. Deci, s-a depus plângere la prefectura judeţului Harghita, la poliţia oraşului Borsec. Nimeni nu a luat nici o măsură. Hoţia cea mai gravă se petrece însă la Remetea în pădurea Alsőerdo, pentru a înţelege situaţia critică aş citit câteva pasaje din scrisoarea unui simplu cetăţean din Lăzarea-Pegarfa: "Avem probleme în rezolvarea cărora sunteţi singurul în măsură să ne ajutaţi, pentru că am apelat la toate forurile locale şi judeţene. Peste tot ni s-au cerut dovezi, iar dovezile erau ascunse de lucrătorii Ocolului Silvic Gheorghieni. S-a distrus proprietatea noastră de nişte oameni fără de lege care acţionează cu un întreg arsenal de oameni şi maşini, cu susţinerea organelor competente care ar trebui să apere legea. Toate forurile locale îşi închid ochii asupra acestor fapte ilegale. Oare, cât va dura această nedreptate? Dacă acest caz ar ajunge în faţa justiţiei ar fi muşamalizat pentru că hoţii care ne-au defrişat pădurile sunt oameni cu influenţă. Domnule Becsek, hoţia este dovedită, însă reprezentantul Ministerului Agriculturii din judeţul Harghita, care, cu ocazia inspecţiilor silvice şi-a făcut datoria a fost ameninţat de către organele de poliţie şi de organele abilitate ale statutului şi se continuă acoperirea principalilor mafioţi răspunzători pentru distrugerea pădurilor harghitene".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Damian Brudaşca, va urma domnul deputat Vlad Hogea.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

De mai multă vreme, numeroşi consilieri locali, viceprimari şi primari din judeţul Cluj semnalează presiunile la care sunt supuşi, în principal, de către vicepreşedintele Liviu Medrea pentru a părăsi formaţiunile politice din care fac parte şi a se înscrie în PSD. Acţiunea vicepreşedintelui Medrea dedicată acestui scop include şi distribuirea de fonduri de la bugetul consiliului judeţean în mod arbitrar şi clientelar, ca şi cum banii respectivi ar fi exclusiv din bugetul partidului de guvernământ.

În ciuda palidelor negări, vicepreşedintele Medrea a trecut inclusiv la ameninţări, atât cu prilejul alegerilor de primari în municipiul Câmpia Turzii, cât şi la adunarea electorală desfăşurată în 16 iunie a.c. în localitatea Frata judeţul Cluj. Cu acest prilej, Liviu Medrea, secretar general al PSD Cluj, a spus clar şi răspicat: "Dacă nu-l votaţi pe candidatul nostru, judeţul Cluj se va termina la tabla de intrare în Frata şi nu veţi primi nici un ban pentru administrarea comunei".

Constatând că nu se iau nici un fel de măsuri împotriva abuzurilor pe care le face, conducerea consiliului judeţean Cluj a folosit banul public în interesul propagandei şi al partidului de guvernământ.

Astfel, deoarece la Frata au avut loc anul acesta alegeri electorale, Consiliul judeţean Cluj, tot la iniţiativa lui Liviu Medrea, cu o generozitate subită şi suspectă, a oferit elevilor, numai în acest an, premii în valoare de peste 30 de milioane de lei. Din verificările făcute rezultă că pentru nici o altă şcoală din judeţ, Consiliul judeţean Cluj nu a oferit premii la sfârşitul acestui an şcolar.

În calitate de deputat de Cluj, vă cer, domnule prim-ministru, să explicaţi în ce temei legal conducerea consiliului judeţean Cluj foloseşte banii publici pentru propaganda PSD şi de ce spre a-şi dovedi buna credinţă şi a nu dezavantaja celelalte şcoli din judeţ, nu au fost oferite de către acelaşi consiliu judeţean premii tuturor elevilor merituoşi de pe raza judeţului nostru.

În acelaşi timp, vă cer, domnule prim-ministru, să dispuneţi corpului dv de control verificarea activităţii infracţionale a lui Liviu Medrea, autor al cvasifalimentării Regiei autonome a domeniului public din Cluj-Napoca, iar ca vicepreşedinte al consiliului judeţean, autor a numeroase fapte de natură penală şi abuz în serviciu prin modul în care înţelege să folosească banul public în interes clientelar şi de partid.

Vă semnalez, în final, de asemenea, că Liviu Medrea, care este astăzi un membru marcant al filialei locale a PSD, conferă partidului dumneavoastră toate argumentele pentru a fi judecat drept extremist, xenofob şi naţionalist, ştiut fiind faptul că Liviu Medrea, şi nimeni altul, este autorul adevărat, atât al furtului drapelului Ungariei Mari de pe Consulatul din Cluj-Napoca, cât şi al ceremonialului de înmormântare cu prilejul semnării tratatului cu Ungaria.

Cu asemenea colegi de partid şi demnitari ai Puterii PSD-UDMR este greu, dacă nu imposibil, domnule prim-ministru, să identificaţi în România vreun alt partid xenofob extremist şi naţionalist decât propriul dumneavoastră partid.

Iar în final, daţi-mi voie să mă refer la intervenţia plină de curaj pe care a avut-o domnul Vida Iuliu care, însă, nu a făcut nici un fel de referire la acuzaţiile la adresa domniei sale, care, ca deputat al României, ca om care a semnat şi a votat, a jurat pe Biblie să respecte legile acestei ţări, deplânge existenţa României în structura teritorială actuală, datorită aniversării la 4 iunie a.c. a Tratatului de la Trianon, care ar fi trunchiat Ungaria spre care este îndreptat sufletul domniei sale.

Nu mă las intimidat de ameninţările pe care le-a formulat de la acest microfon, iar dacă este să judecăm pe text, declaraţia mea cred că ea este mai puţin nocivă pentru poporul român decât este de nocivă activitatea pe care domnia-sa o desfăşoară şi pentru care este plătit de poporul român când, în realitate, domnia-sa nu slujeşte decât interesele Budapestei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Vlad Hogea. Se pregăteşte domnul Ioan Miclea.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş fi dorit din tot sufletul să închei pe un ton optimist seria de discursuri parlamentare din actuala sesiune, dar, se pare că nu este posibil.

PSD face ce face şi revine în atenţia noastră prin greşelile grave pe care le comite. Săptămâna trecută atrăgeam atenţia asupra practicilor ilegale ale organelor PSD Iaşi, concretizate în ameninţarea şi manipularea electoratului din comuna Rediu, unde pe 23 iunie a avut loc primul tur al alegerilor de primar.

Mobilizând ca în vremurile de tristă amintire tot aparatul de partid şi de stat din comună, poliţie, preoţi, cadre didactice, funcţionari publici, etc., prefectul judeţului a reuşit să demonstreze o dată în plus că între regimul Iliescu-Năstase şi dictatura pe care actualii guvernanţi se laudă că au răsturnat-o în 1989, nu e nici o diferenţă fundamentală în ceea ce priveşte oprimarea gândirii. Cu observaţia că înainte se trăia mai bine, iar viitorul biologic al naţiunii nu era pus în pericol.

La alegerile din comuna ieşeană, menţionată anterior, bătrânii, bolnavii şi handicapaţii au fost căraţi la vot din toate cătunele şi uliţele mărginaşe şi, bineînţeles, îndoctrinaţi pe traseu cu maşinile de teren ale prefecturii IS-7-BIC, IS-09-SPJ, IS-13-CON, IS-01RJW, IS-01-YGJ şi IS-01-JZK.

Operaţiunea aceasta imorală şi abuzivă a fost coordonată personal la faţa locului de inspectorul şcolar judeţean Mihai Dumitriu, sub privirile binevoitoare ale prefectului Corneliu Rusu Banu şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Mihai Gabriel Popescu.

Dacă adăugăm şi faptul că alimentarea la reţeaua electrică şi la centrala telefonică a secţiilor de vot era întreruptă sistematic din oră în oră, avem o imagine concludentă a grosolăniei, primitivismului şi tupeului cu care s-a acţionat.

Îl întrebăm, mai mult retoric, desigur, pe domnul ministru Octav Cosmâncă, dacă are cunoştinţă de aceste aspecte şi ce măsuri concrete intenţionează să ia pentru sancţionarea vinovaţilor şi prevenirea repetării unor asemenea evenimente de neconceput într-o democraţie adevărată? PSD îşi duce la îndeplinire, cu o meticulozitate diabolică, planul de creare în România a unui sistem politic şchiop, cu un partid unic, totalitar la putere şi cu o Opoziţie redusă la tăcere în Parlament şi în administraţia publică locală, ca urmare a folosirii unor metode staliniste de intimidare. Ruşine celor care cred că România poate fi condusă cu biciul. Mai devreme decât cred ei se vor confrunta direct şi inevitabil cu aspra judecată a istoriei.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Ioan Miclea şi va urma domnul Nicolae Enescu.

Domnul Ioan Miclea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la neajunsurile Ministerului Administraţiei Publice, respectiv la măsurile pe care înţelege domnul Octav Cosmâncă să le ia vizavi de criza de la Cluj, în legătură cu dizolvarea Consiliului local.

Regret nespus de mult că trebuie să revin asupra interpelării mele anterioare, prin care vă întrebam despre modul cum înţelege Guvernul să gestioneze criza de la Cluj Napoca privitoare la dizolvarea de drept a Consiliului Local.

Sunt obligat să revin, deoarece răspunsul pe care l-am primit din partea dvs. este absolut în contradicţie cu faptele, dar, mai ales, cu legea.

Deoarece sunteţi total pe lîngă Legea nr. 215/2001, voi reda cîteva aberaţii din răspunsul dvs.

1. Afirmaţi că modul în care interpretează Guvernul anumite fapte şi le încadrează în textele de lege este un atribut exclusiv al acestuia. Prin aceasta dovediţi, d-le ministru, că Guvernul dvs. este abuziv şi incompetent. Interpretarea şi aplicarea legii se face în spiritul şi litera ei, aşa cum prevede un principiu de drept, deci, nu este un "atribut exclusiv al Guvernului".

2. Răspunsul pe care mi l-aţi dat dovedeşte faptul că interpretaţi legea după ureche sau cum vă dictează interesul momentului. Iată, afirmaţi că nu primarul, ci Consiliul Local este autoritatea competentă să stabilească dacă unui consilier i-a încetat mandatul. Dvs., în acest caz, scăpaţi din vedere esenţialul: cazul prezentat de către mine este reglementat în legea nr. 215/2001 de către art. 58 pct. (2) care stipulează că "...Situaţiile prevăzute la alin. (1) se comunică de către primar, viceprimar sau, în absenţa acestora, de către secretar, prefectului...".

În acelaşi aliniat al răspunsului dvs., mergeţi cu aberaţiile mai departe, afirmînd că nici măcar instanţa de judecată nu are o asemenea competenţă. Chiar aşa, d-le ministru ? Tot pe lîngă lege sau daţi o interpretare voluntaristă a acesteia. Iată ce spune alin. (3) din acelaşi articol: "Ordinul prefectului, prin care s-a luat act de dizolvarea Consiliului local, poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ..."

3. Dvs., d-le ministru, ca membru al Guvernului, daţi dovadă de o totală lipsă de respect faţă de mine, ca deputat, membru al Parlamentului României, atunci cînd vă permiteţi să insinuaţi, în răspunsul dvs. că dizolvarea de drept a Consiliului local Cluj Napoca este o "manoperă". Mergeţi cu lipsa de respect pînă acolo încît vă permiteţi să-mi adresaţi mie şi d-lui primar (care primar ?), cînd interpelarea v-am adresat-o eu, în calitatea mea de parlamentar, iar după cum ştiu eu, un primar nu poate să vă adreseze interpelări. S-ar putea să nu ştiţi acest lucru?

4. Numărarea de către Dvs. a şedinţelor ordinare care au avut loc la Consiliul local Cluj-Napoca este o altă dovadă a interpretării eronate a legii, în locul aplicării ei corecte. La art. 49 al. (1) se stipulează clar: "Consiliul Local se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe lună, la convocarea primarului ". Deci, nu primarul, ci legea stabileşte caracterul unei şedinţe. Apoi, o şedinţă nu este ordinară sau extraordinară, prin conţinutul şi prin hotărîrile ce le adoptă ci prin ceea ce stabileşte legea.

Domnule ministru, este jalnică prestaţia dvs. în analiza datelor şi modului cum s-au ţinut cele trei şedinţe ordinare consecutive la Cluj Napoca.

Interpelarea mea nu a fost făcută la cererea d-lui primar (în text nu precizaţi care primar) iar eu am discernămîntul, puterea, competenţa şi acoperirea legală să fac acest lucru. Aş dori să vă amintesc şi faptul că dl. deputat Ioan Olteanu, Preşedintele Comisiei de Administraţiei Publică a Camerei Deputaţilor, a răspuns, în scris, d-lui primar Gheorghe Funar, că, în condiţiile date, Consiliul local Cluj este dizolvat de drept.

Vă mai amintesc încă un text de lege, care mi se pare că vă scapă, intenţionat sau nu, privitor la competenţa Guvernului în această problemă. Iată ce stipulează ultima parte a art. 58 al.(2) "Prefectul propune Guvernului organizarea de noi alegeri". Apoi al.(5) din acelaşi articol: "Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de către Guvern, la propunerea prefectului...".

D-le ministru, dacă veţi citi corect şi complet legea, veţi vedea că strădania dvs., jignitoare şi insultătoare la adresa mea, privitoare la această interpelare, este absolut gratuită.

Deoarece prin răspunsul pe care mi l-aţi dat la interpelarea pe care v-am adresat-o, mi-aţi adus o gravă jignire mie şi întregului Parlament al României, vă solicit imperios să-mi cereţi scuze public, atît de la tribuna Parlamentului cît şi în presa centrală.

Vă mulţumesc !

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Enescu şi va urma Doamna deputat Constanţa Popa.

Domnul Nicolae Enescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Campania electorală a PDSR-ului este prematură şi primejdioasă". Şi se referă la rezultatele întâlnirilor mele cu cetăţenii din judeţul Sibiu.

Problemele cu care mă confrunt de fiecare dată când mă întâlnesc cu cetăţenii din judeţul Sibiu sunt legate de necazurile lor zilnice datorate modului strâmb şi defectuos al guvernării actuale, cât şi de presiunile pe care le exercită mai marii comunelor şi satelor asupra oamenilor în marea acţiune de pesederizare a electoratului. Nu o dată, oamenii mi-au relatat că dacă intră într-un partid de opoziţie, respectiv, Partidul România Mare, sunt pur şi simplu terorizaţi cu ameninţări zilnice. Plecând de la refuzul de a le da lemne de foc sau de a le elibera adeverinţele necesare până la un şantaj odios cu desfacerea contractului de muncă sau chiar cu restructurarea postului de care depinde, în ultimă instanţă, supravieţuirea lor şi a familiilor lor.

Aleşii lor, primarii în care au crezut şi de care sunt în prezent, mai mult decât dezamăgiţi, nu respectă Legile nr.18/1991 şi nr.1/2000, privind vechile amplasamente, nepunând în posesie pe cei îndreptăţiţi, anulând titlurile de proprietate, nu au decenţa necesară de a-i asculta, le vorbesc pe un ton incalificabil şi nu puţine sunt ocaziile când, pur şi simplu, îi dau afară din primării. Problemele primarului nu sunt legate de lipsa punctelor sanitare, a posturilor telefonice, de nepietruirea drumurilor de care se plâng locuitorii satelor, de neecologizarea rampelor de gunoi, adevărate bombe ecologice cu impact puternic asupra agriculturii, pomiculturii, a producţiei de lapte din satele arondate comunelor pe care domnesc în deplin dispreţ şi aroganţă.

Nu, ei sunt preocupaţi de a mări activul partidului din care fac parte, prin presiuni ce merg şi asupra tineretului, întrerupându-le activităţile lor din căminele culturale şi discoteci, intimidându-i prin prezenţa organelor de represalii mascaţi cu cagule.

Consilierii judeţeni care ar trebui să fie interesaţi, la rândul lor, în rezolvarea problemelor cu care se confruntă primarii din localităţile judeţului îşi alocă bani publici pe criterii politice, având grijă să satisfacă clientelara PDSR-ului.

Consider imperios necesară implicarea prefecţilor în acţiunea de punere în posesie, ţinând cont de faptul că până în prezent procentul de 76% este total nesatisfăcător, şi el se situează undeva, sub ceea ce a promis Guvernul prin programul care a fost validat în Camera Deputaţilor.

Pentru a aduce o undă de speranţă în sufletele mari ale acestor oameni năpăstuiţi de soartă şi de Putere am intervenit pentru introducerea unor posturi telefonice în comuna Tilişca şi în satul Aciliu.

De asemenea, am luat legătura cu o serie de consilieri pentru sprijinirea cu bani a comunelor care doresc să devină centre culturale în care se poate dezvolta un turism rural la dimensiuni acomodate cu puterile fiecăreia. Am intervenit la Direcţia sanitară judeţeană Sibiu pentru înfiinţarea unor puncte sanitare, deservite de către un cadru medical care să se deplaseze cel puţin o dată pe săptămână în comunele lipsite de asistenţă medicală.

Aceasta ar trebui să fie problema aleşilor neamului care, după opinia mea, ne fac neamul de râs şi nu teroarea şi fuga după ciubucuri, unele mai mari şi mai importante, contribuind la proliferarea corupţiei şi nicidecum la stoparea acesteia, aşa cum ne-au promis guvernanţii la început de drum, când imaginea lor era neşifonată.

Toate acţiunile pe care le-au întreprins şi le vor întreprinde, toate acţiunile pe care le-am întreprins şi le voi întreprinde sunt încă o dovadă că oamenii de la PRM ştiu să respecte promisiunile făcute în campania electorală, au capacitatea de a-i asculta şi de a-i sprijini în dezvoltarea problemelor multe şi deosebit de grave. Dacă nu vor ţine seama de semnalele noastre de alarmă, guvernanţii vor plăti scump, fapt demonstrat de declinul pe care îl arată ultimele sondaje.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna Constanţa Popa şi va urma domnul Emil Crişan.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este foarte mare căldură zilele acestea în ţară. Nu trebuie însă să ne mire. Specialiştii au avertizat de mai mult timp că la nivel planetar principala schimbare, ca urmare a efectului de seră, va fi creşterea temperaturii aerului cu până la 10,4^oC. Această creştere a temperaturii o simţim şi noi din plin în această vară. În aer avem aproximativ 40^oC şi aproximativ 60^oC la nivelul asfaltului. Nu s-ar fi ajuns în această situaţie dacă ne-am fi reconsiderat atitudinea faţă de problemele de mediu: cetăţeni, parlamentari, executiv, administraţie locală.

Parlamentul ţării a ratificat atât recomandările Agendei 21 stabilită la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediu şi dezvoltare durabilă de la Rio de Janeiro din 1992, cât şi prevederile Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice de la Kyoto din 1997. Ce măsuri s-au întrerpins însă şi se întreprind la nivel executiv şi al administraţiei publice locale?

În Bucureşti toţi primarii care au candidat la alegerile din 2000 au promis, printre alte atâtea lucruri, refacerea zonei verzi a capitalei prin plantarea chiar a milioane de arbori. S-a întreprins ceva? Nu numai că nu s-au plantat copacii promişi, dar este distrusă şi zona verde existentă. Datorită construcţiilor amplasate în locul zonelor verzi prin distrugerea acestora, unui bucureştean îi mai revin astăzi doar 2,5 metri pătraţi de zonă verde.

Să ne mai mirăm că aerul este irespirabil? Putem trăi cu iluzia că dacă nu avem zone verzi, avem ştranduri, fântâni arteziene şi apă potabilă cu care să se răcorească cetăţenii.

La 3 milioane de locuitori însă, Bucureştiul are doar 3 ştranduri autorizate, câteva fântâni arteziene, iar străzile sunt stropite sporadic cu apă şi asta doar pe străzile principale. Am putea crede că situaţia este singulară şi este vorba doar de oraşul Bucureşti, dar nu este aşa. 11% din râurile României sunt poluate, 7 milioane de ha de teren agricol sunt degradate în fiecare an, riscând să ajungem un adevărat deşert şi 80% din deşeurile din România sunt depozitate necorespunzător, devenind pe această căldură adevărate focare de infecţie.

Se aşteaptă să apară victime printre cetăţeni pentru a se lua măsuri?

Domnilor guvernanţi, şi din administraţia publică locală, poluarea mediului este una din problemele care afectează atât pe săraci, cât şi pe bogaţi. Nu cunoaşte frontiere şi acţionează fără discriminare. Este unul din motivele pentru care ţările bogate încep să investească în ţările sărace în programe legate de protecţia mediului. Cum au folosit aceste programe de până acum simţim din plin în această vară caniculară.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Emil Crişan şi va urma domnul deputat Emil Rădulescu.

Domnul Emil Crişan:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cugir, 1989, revoluţie şi crimă".

Numesc declaraţia mea politică de astăzi astfel deoarece ziua de 21 decembrie 1989 a adus în oraşul Cugir din judeţul Alba, pe lângă libertatea de acţiune şi exprimare, concepte specifice noii democraţii, care se instala în România la acea dată, şi ororile unor crime.

Studenta în drept, Pop Ioana Valentina, din Cugir, acum în vârstă de 20 de ani, avea pe atunci doar 7 anişori, iar evenimentele din decembrie 1989 aveau să-i lase marcată pentru tot restul vieţii amintirea macabră a despărţirii de ce avea mai drag pe lume un copil: tatăl său.

În data de 21 decembrie 1989, muncitorii de la Secţia sculărie a I.M.Cugir au ieşit în stradă scandând lozinci anticeauşiste şi de adeziune la revendicările demonstranţilor de la Timişoara. Până în jurul orelor 16, au manifestat pe străzi relativ paşnic, după care, lăsându-se întunericul, li s-au alăturat mai mulţi huligani aflaţi în stare de ebrietate, care au început să devasteze magazine, de unde s-au sustras băuturi alcoolice şi alimente.

În jurul orelor 17, un grup numeros de elemente turbulente au pornit spre sediul Miliţiei orăşeneşti îndemnaţi de voci care spuneau: "Mergem la miliţie să eliberăm arestaţii". Deşi cadrele de miliţie au precizat că în arest nu există nici o persoană, unele elemente turbulente au început să arunce cu pietre şi sticle incendiare, au tăiat legăturile telefonice şi au dat foc clădirii şi maşinilor care se aflau parcate în apropiere.

Încercările de dialog au fost de prisos, acţiunile de distrugere amplificându-se, fapt pentru care asediaţii, după ce incendiul a cuprins etajul întâi, au tras focuri de avertisment, după care au început să sară de la diferite etaje pentru a se salva. În aceste condiţii, au sărit din clădire, cu îmbrăcămintea cuprinsă de flăcări, şi căpitanul Pop Valentin, comandant al unităţii, şi subofiţerul Staicu Ilie.

A fost conform celor menţionate în cartea "Pledoarie pentru istorie" a profesorului Glofimir Alexandrescu, o nefericire pentru ei şi pentru ceea ce avea să urmeze, întinând pentru totdeauna imaginea unui oraş altminteri cunoscut pentru cetăţenii săi muncitori şi paşnici.

Prinşi de un grup de atacatori vizibil excitaţi de băutură şi cuprinşi de o furie ucigaşă, cei doi au fost supuşi unei ploi de lovituri de cuţit şi topor, care le-au transformat curând trupurile într-o masă de carne şi oase, din care sufletele îngrozite încercau, într-un ultim efort de eliberare, să-şi ia zborul. Apoi, stropiţi cu benzină, cei doi au fost transformaţi în făclii groteşti şi spectacolul acesta a continuat, victimelor fiindu-le tăiat urechile, nasul şi organele genitale, gurile fiindu-le umplute cu mizerii de nişte minţi bolnave de turbare şi ură.

Urmărirea penală împotriva celor patru criminali care au săvârşit astfel de orori, şi anume: Sivera Dumitru, Carica Achim Gheorghe, Mihu Aurel şi Muntean Petru, a început abia după 10 ani, în 1989, fiind găsiţi vinovaţi şi condamnaţi, dar se află şi astăzi în libertate, aşteptând rezultatul recursului pe care l-au înaintat la sentinţa dată pe data de 30 octombrie 2000. Vor mai rămâne încă zece ani sau poate definitiv în libertate, iar cei doi asasinaţi nu au fost nici măcar declaraţi martiri ai Revoluţiei din 1989, astfel încât familiile lor să poată beneficia de facilităţile Legii 42/1990?

Ioana Valentina Pop a ales facultatea de drept pentru a ajunge să descopere tainele justiţiei, care justiţie, în cazul tatălui său, nu a existat niciodată şi, de fapt, nu există nici acum.

Preşedinţia României, Guvernul şi Ministerul Justiţiei au obligaţia de a respecta valorile democraţiei făcând lumină în cazul de la Cugir, căci dacă există o limită până şi în rău şi o măsură a degradării până şi în moarte, să recunoaştem că la Cugir, în 21 decembrie 1989, aceste praguri au fost trecute.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deptuat Emil Rădulescu. Va urma domnul Mitică Bălăeţ.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Guvernul continuă să demonstreze că nu pierde nici o ocazie pentru a împovăra buzunarele cetăţeanului de rând prin adoptarea unor măsuri aberante şi, în acelaşi timp, originale în ceea ce priveşte fiscalitatea.

Scandalul iscat odată cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată la taxa de drum, aruncă în curtea Guvernului încă o bilă neagră vizavi de modul în care specialiştii finanţelor au înţeles să mai smulgă nişte bani pentru acoperirea găurilor bugetare.

Sub umbrela protectoare a umanizării sistemului legislativ fiscal cu acquisul comunitar, ministerul domnului Tănăsescu nu a ratat ocazia să profite de impozitarea taxei de drum, ajungându-se în final la un model care ne face mici în Europa, dubla impozitare pentru unul şi acelaşi produs sau serviciu.

Noua lege a TVA i-a luat prin surprindere pe agricultori care, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, tocmai au fost scutiţi de plata taxei de drum. Deocamdată, nu se ştie dacă aceştia urmează să plătească t.v.a. pentru o taxă care apoi le este returnată. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Petre Daea, declară teoretic, că dacă taxa de drum nu se plăteşte n-ar trebui plătit nici t.v.a. Numai că agricultorii achită taxa de drum, aceasta urmând să le fie returnată de către Ministerul Transporturilor în baza bonurilor valorice.

La ora actuală, nici Ministerul Finanţelor, nici SNP Petrom nu ştiu cum va fi plătită taxa pe valoarea adăugată pentru motorina destinată agriculturii.

Prins pe picior greşit, ministrul finanţelor pasează problema în curtea Ministerului Transporturilor care a inclus taxe de drum în preţul carburanţilor. Potrivit oficialilor de la finanţe, Uniunea Europeană a făcut recomandarea impozitării duble. În plus, introducerea taxei de drum în baza de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în noua lege a t.v.a. a fost decisă pentru ca legislaţia română să fie în conformitate cu acquisul comunitar. Specialiştii din finanţe explică această modificare prin faptul că România a deschis, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, capitolul 10 "Impozitarea, adaptarea Directivei a 6-a a Consiliului European referitoare la t.v.a.".

Potrivit acestei directive, baza de calcul este preţul care se obţine pentru bunurile livrate şi serviciile prestate şi cuprinde toate sumele care sunt obţinute de către furnizorul bunurilor de la cumpărător. Astfel, baza de impozitare include toate impozitele, drepturile, prelevările şi taxele, cu excepţia t.v.a.-ului în sine.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, doamna Maria Manolescu, a ţinut săl sublinieze favoarea care ni se face prin neincluderea t.v.a. şi pe sume de un cent pentru fiecare litru de carburant din care se constituie fondul petrolier în vederea acoperirii datoriei Companiei române de petrol, t.v.a către Bancorex. Aceasta pentru că nu cred că finanţele ar dori acest lucru, ci pentru că această taxă are o aplicabilitate limitată.

Un punct de vedere mai apropiat de realitate l-a exprimat premierul Adrian Năstase, care, voind adaptarea legislaţiei româneşti la cea europeană, s-a limitat să declare că ne aflăm într-un moment în care avem nevoie de mai mulţi bani la buget.

Afirmaţia vine să demonstreze că singurul motiv care a condus la punerea în practică a unei astfel de măsuri este acoperirea găurilor bugetare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Mitică Bălăeţ şi va urma domnişoara Lia Olguţa-Vasilescu.

Domnul Mitică Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Apariţia Legii bibliotecilor (nr.334/2002) ar fi trebuit să fie un prilej de adâncă bucurie pentru mine, ca iniţiator, pentru membrii comisiilor de cultură ale Parlamentului, care au lucrat foarte mult la elaborarea acestei legi, precum şi pentru miile de bibliotecari ai ţării, care o aşteaptă de multă vreme.

Dimpotrivă, apariţia Legii bibliotecilor se dovedeşte a fi însoţită, cel puţin pentru mine, de un adânc sentiment de amărăciune. Cu numai trei zile înainte de publicarea ei în Monitorul Oficial, Guvernul domnului Adrian Năstase a dat o hotărâre de Guvern (nr.578 din 13 - zi nefastă! - iunie 2002), prin care noul local al Bibliotecii Naţionale, construit anume în acest sens după norme intenaţionale de biblioteconomie, se preconizează a deveni sediu al Guvernului.

Această hotărâre abuzivă sfidează Legea bibliotecilor, care prin art.72 alin.1, prevede în mod expres că "Schimbarea destinaţiei imobilelor în care funcţionează biblioteci se poate face numai în cazul asigurării unor sedii care respectă standardele optime de funcţionare conform prezentei legi."

Hotărârea de Guvern citată mai sus pune în pericol chiar aplicarea Legii bibliotecilor, care are ca pivot central însăşi ideea de Bibliotecă Naţională şi funcţiile acesteia în cadrul informaţional al bibliotecilor. Or, fără un local modern de bibliotecă, conceput după normele internaţionale actuale, aceste funcţii nu pot fi îndeplinite. Cele peste 13 milioane de volume ale Bibliotecii Naţionale zac astăzi în cele mai grele condiţii. Şi asta, datorită comodităţii de gândire a membrilor Guvernului, în special cei din Ministerul Culturii, datorită cărora nu s-a finalizat încă această construcţie ca local de bibliotecă.

Şi, cu toate vicisitudinile şi inerţiile, cu toate furturile şi deturnările de fonduri acordate de Parlament construcţiei Bibliotecii Naţionale, noua construcţie a Bibliotecii Naţionale este finalzată în proporţie de peste 50%, depozitele sunt aproape terminate, aşteptând doar să se pună rafturile şi să se aducă în ele milioanele de cărţi ale bibliotecii. Peste un milion sunt deja aduse, urmând să se scoată afară datorită sus-menţionatei hotărâri guvernamentale.

Această hotărâre este cu totul abuzivă. Ea încalcă 3 legi deodată: Legea bibliotecilor, Legea bugetului de stat pe 2002, în care prin Anexa 3/28, Bibliotecii Naţionale i se prevede suma de 70 de miliarde de lei, sumă suficientă pentru darea parţială în folosinţă a bibliotecii, precum şi programul de guvernare pe 2002-2004 al domnului Adrian Năstase care, la Cap.6, pct.3, "Renaşterea culturii naţionale" prevede "construirea şi organizarea Bibliotecii Naţionale a României".

Doamne, fereşte-ne de asemenea "renaştere a culturii naţionale", cum se preconizează prin menţionata hotărâre de Guvern în care sediul celei mai mari şi mai importante biblioteci a ţării este transformat în aşezământ birocratic. Pentru cine? Pentru însuşi Guvernul nostru ipocrit.

Trebuie să arătăm că această transformare a clădirii Bibliotecii Naţionale în sediu pentru Guvern costă enorm. Închipuiţi-vă, depozitele celor 15-20 de milioane de cărţi ale Bibliotecii Naţionale terminate în proporţie de peste 90% ca depozite de bibliotecă, lungi şi late de sute şi sute de metri, cu luminatoare mici, să fie transformate în cabinete ale miniştrilor şi birouri ale birocraţilor guvernamentali. Zidurile lor trebuie sparte cel puţin pentru ferestre mai luminoase! Închipuiţi-vă scoaterea instalaţiilor, compartimentarea, reproiecţia tuturor serviciilor.

Închipuiţi-vă şi sălile de lectură ale bibliotecii, concepute pe înălţimi de câte două etaje, care trebuie renovate cu noi planşee pe fiecare etaj, cu compartimentări noi reproiectate şi reamenajate. Închipuiţi-vă serviciile şi laboratoarele bibliotecii reproiectate şi reamenajate ca birouri. Firmele agreate de domnul ministru Miron Mitrea vor avea mult de lucru! Pe banii cui? Ai bugetului de stat al ţării, care şi aşa este extrem de sărac pentru cultură, învăţământ, sănătate. Nu însă şi pentru cheltuieli exorbitante, făcute aiurea, cum este şi cea de faţă, despre ale cărei ponoase nu se şopteşte însă nici un cuvânt.

Se pare că însăşi alegerea noii construcţii a Bibliotecii Naţionale ca victimă a bunului plac guvernamental este expresia unei afaceri de proporţii tranzacţionate în culisele puterii. Altfel nu se poate explica de ce între cele 5-6 variante posibile de mutare a Guvernului din actualul sediu, supus pericolului în eventualitatea unui cutremur, s-a ales soluţia cea mai proastă şi cea mai păguboasă pentru ţară.

Doamne, şi ce speranţe ne pusesem în rapida modernizare a activităţii bibliotecilor din România, în aducerea lor la standarde europene, după atâtea eforturi, care nu datează de azi, de ieri.

Despre aceste eforturi, concentrate în istoria unei legi, care să ne protejeze cât de cât bibliotecile, încearcă să vorbească, din păcate, cu multă amărăciune, paginile care urmează.

Fie totuşi ca proverbul "Nu mor caii când vor câinii!" să se împlinească, iar Guvernul nostru să manifeste, până la urmă, un elementar bun-simţ şi respect faţă de spaţiul de cultură al Bibliotecii Naţionale, condiţie esenţială pentru punerea în aplicare a Legii bibliotecilor.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Distinşi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi un scurt intermezzo. Se află în vizită în România o delegaţie oficială a Conferinţei politice consultative a poporului chinez, condusă de domnul Cen Gin-Hoa, vicepreşedinte al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, vicepreşedinte al Conferinţei Politice Consultative şi preşedinte al Consiliului Economic şi Social.

Să-i adresăm "Bun venit!" şi un salut călduros din partea poporului român! (Aplauze)

O invităm pe domnişoara Lia Olguţa Vasilescu pentru o declaraţie politică.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Anul trecut, subsemnata, împreună cu doamnele deputat Mihaela Ionescu şi Mitzura Arghezi, am iniţiat un proiect de lege privind acordarea tichetelor de masă pentru elevii proveniţi din familiile defavorizate, al căror venit nu depăşeşte salariul minim pe economie.

În expunerea de motive precizam următoarele : "La ora actuală, în România, hrana costă de 500 de ori mai mult decât în 1990. În acelaşi timp, puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut, 40% dintre locuitorii ţării noastre trăind la limita sărăciei. În aceste condiţii, şi alimentaţia copiilor este deficitară calitativ şi cantitativ. Cum alocaţia pentru copii nu poate asigura hrana unui minor pentru mai mult de cinci zile, 11% dintre elevi merg la şcoală flămânzi, iar 20% au parte doar de o masă pe zi. Ca urmare, sunt foarte multe cazuri de abandon şcolar, iar analfabetismul se extinde."

Prin proiectul nostru de lege intenţionam să creăm cadrul prin care acestor copii săraci să li se acorde bonuri de masă şi să li se asigure zilnic un minimum de hrană constând în produse lactate, de panificaţie şi proteine de origine animală.

Inutil să precizez că această iniţiativă a fost respinsă, invocându-se motivul că ar fi trebuit să cerem modificarea Legii tichetelor de masă şi nu să formulăm un proiect nou.

De asemenea, ni s-a servit argumentul că nu există fonduri pentru achiziţionarea unor frigidere pentru fiecare şcoală în care să fie depozitate produsele lactate. La vremea respectivă am respins acuzele puerile ale parlmentarilor P.S.D., care probabil nu ştiuau că Legea tichetelor de masă se referea doar la salariaţi şi că bieţii copii nu puteau fi strecuraţi printre articolele ei.

Iată însă că, după un an, cel care susţine necesitatea unei astfel de iniţiative este chiar premierul României şi, printre altele, liderul partidului de guvernământ. Acesta a afirmat în urmă cu câteva zile că, începând cu anul şcolar 2002-2003, fiecare elev din învăţământul primar şi gimnazial din România va primi gratuit câte un corn şi un pahar cu lapte în fiecare zi. "Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie", a P.S.D.-ului, evident.

Astfel, o iniţiativă care a fost respinsă doar pentru că venea din partea unor deputaţi P.R.M., este preluată de campionul ordonanţelor de urgenţă, Adrian Năstase. Acest lucru mă determină să cred fie că, în pană de idei, se mai inspiră de la Opoziţia nedemocratică, fie că parlamentarii pe care cu onor îi conduce, nu sunt suficient de bine mobilaţi la intelect încât să depisteze o idee genială care, i-auzi ce chestie!, i-a venit dintr-o dată şi gânditorului de la Cornu.

Nu ştiu dacă sunt în asentimentul colegelor cu care am lucrat la proiectul respectiv, dar eu cel puţin îi solicit primului-ministru să-mi plătească drepturi de autor. Mi-e greu să cred că n-a mai rămas nimic de furat în ţara asta şi că domnul Năstase a ajuns să-şi însuşească acum şi proprietatea intelectuală. A altora!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Ultimul vorbitor, domnul secretar Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

La alegerile locale din ziua de 23 iunie 2002, care s-au desfăşurat în 13 localităţi pentru desemnarea primarilor, prezentarea la vot a alegătorilor a fost catastrofală. În general, absenteismul este de circa 50% şi acest test electoral evidenţiază valoarea activităţii clasei politice româneşti.

Indiferenţa alegătorului este forma de manifestare a unei democraţii bolnave. Omul simplu nu mai are nici un fel de încredere în actul de conducere profesat de organele administraţiei publice locale şi centrale. Cei care mai vin la vot sunt rudele candidaţilor şi cei plătiţi, într-un fel sau altul, să voteze, în fond, o anumită clientelă politică.

În toată această perioadă, ceva nu a mers, ceva nu este în ordine dacă, după atâţia ani de zbucium şi promisiuni, nimic nu se leagă! Ne-am dorit scurtarea tranziţiei prin reforme autentice, dar ea s-a lungit nepermis de mult din cauza guvernărilor deficitare care au susţinut reforme de faţadă, simple operaţii cosmetice, care n-au afectat decât prin efecte colaterale procesele de sistem.

Trebuie să înţelegem că actul de guvernare trebuie să fie o transpunere în practică a trei idei fundamentale, vectori politici: descătuşarea forţelor creatoare ale poporului; promovarea interesului naţional; proiecţia în eternitate.

Să nu ne facem iluzii că lucrurile s-ar fi putut derula altfel sau că se vor putea schimba rapid în viitorul apropiat!

Procesele au inerţia lor, iar mentalităţile se schimbă greu, şi numai prin schimbarea generaţiilor, adică lent!

Activităţile, metodele dar, mai ales, mentalităţile de tip comunist impuse cu forţa de către trupele ruseşti de ocupaţie n-au dispărut brusc. Ne izbim de ele zilnic, sub forme discrete, abil ascunse, fac parte din inventarul clasei politice care exercită puterea.

Datorită imposibilităţii de a radiografia corect realităţile, guvernanţii pun diagnosticul greşit şi dau soluţii care generează, constant şi la nivel generalizat, eşecul. Nimeni nu vrea reformă autentică, pentru că aceasta cere a se rezolva cu prioritate problema incompatibilităţilor.

În acest domeniu, am moştenit o zestre nenorocită care produce efecte întârziate. Prefecţii erau şi secretrii comitetelor judeţene ale Partidului Comunist Român şi deputaţi în Marea Adunare Naţională. Directorii din întreprinderi figurau în fel de fel de organe de conducere şi comitete de acţiune. Mulţi profesori universitari erau activişti de partid şi informatori ai serviciilor de securitate etc.

Foarte multe funcţii erau incompatibile pentru aceeaşi persoană. Sistemul incompatibilităţilor a fost dezvoltat şi perfecţionat după Revoluţia română din decembrie 1989.

avem miniştri deputaţi şi prim-ministru şef de partid şi parlamentar! noi decidem, noi executăm, noi controlăm! conducem deci pentru ai noştri, şi cât conducem trebuie să ne asigurăm că nu va ridica nimeni capul şi nu cumva să se întărească vreun alt partid. Indiferent de mijloace şi de metode, Puterea vrea să-şi perpetueze puterea, chiar dacă pentru asta sabotează democraţia şi-şi condamnă la sărăcie propriul popor.

Avem consilieri comunali, orăşeneşti şi judeţeni în situaţii de incompatibilitate şi aplicarea Legii nr.215/2001 se face strâmb.

Am legat poliţiştii de locul de muncă şi i-am transformat în unelte ale primarilor şi ale rudelor acestora! Cu fiecare nouă lege pe care Puterea ne-o impune, apar noi incompatibilităţi care creează alte situaţii blocante, alte noduri gordiene, alte blocaje financiare.

A reuşit cineva să strângă avere, şi nu analizăm prin ce metode, de ce să nu-l facem parlamentar, chit că nu-l duce mintea! Ba ar merita să-l facem şi ministru, şi am mai adăugat ceva la şirul incompatibilităţilor.

Priviţi în jur şi veţi identifica la tot pasul incompatibilităţi care ne blochează evoluţia rapidă spre progres, fie ca expresii ale vechiului sistem, fie ca soluţii cosmetice la o tot mai solicitată reformă de structură.

Alegerile locale din 23 iunie 2002 au scos în evidenţă fenomene specifice unei mentalităţi cancerigene pentru viitorul nostru politic: cumpărarea de voturi la colţ de stradă, ca în Alexandria; minciuna generalizată; ameninţarea cu retragerea subvenţiilor bugetare; ameninţarea cu represaliile asupra unor candidaţi mai buni şi asupra familiilor lor; condiţionări administrative şi proesionale; promisiuni clientelare etc.

S-a spus în multe locuri foarte clar: dacă va ieşi învingător alt primar decât cel propus de Putere, nu va primi nici un sprijin de la consiliul judeţean. va fi sabotat. Aceeaşi mentalitate şi aceleaşi apucături teroriste se întâlnesc şi la nivelul consiliilor judeţene şi chiar mai sus.

Până când vom tolera această situaţie?

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Aş ruga toţi colegii să poftească în sală pentru a putea începe şedinţa destinată dezbaterilor proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Stimaţi colegi, era înscris şi domnul deputat Boc. Fiţi de acord, faţă de faptul că este "foarte succint", cum v-a demonstrat-o de atâtea ori, şi să-i permiteţi să facă această declaraţie.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Cred că aţi observat ghilimelele de la "foarte succint".

Domnul Emil Boc:

Bineînţeles! Ele se vor concretiza şi în cele zece propoziţii pe care le voi spune.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc. Poftiţi!

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea de astăzi politică se referă la cele întâmplate la alegerile locale parţiale în ziua de duminică.

Din nefericire, trebuie să constatăm că practica exercitată de partidul de guvernământ, şi anume de a ridica furtul la rang de politică generală, este continuată de data aceasta şi în plan electoral, prin cumpărarea voturilor, în special la alegerile locale din Alexandria.

Acest fapt, dincolo de ineditul lui, constituie un gest şi un act fără precedent în România cînd, iată, democraţia atât de mult râvnită şi dorită de către toţi, este compromisă prin cumpărarea unui vot cu 50.000 lei în favoarea P.S.D.-ului.

De fapt, în Alexandria, duminică, P.S.D.-ul a trecut de la democraţia furtului la furtul democraţiei. Este cel mai mare pericol pe care-l avem în faţă în momentul de faţă. Riscăm să compromitem democraţia, riscăm să compromitem statul de drept, riscăm să compromitem încrederea oamenilor în principiile şi normele democratice. Sperăm că gestul de la Alexandria să rămână unul izolat, pentru că de câştigat nu va câştiga nimeni, dar de pierdut vom pierde toţi dacă, repet, democraţia furtului va fi continuată cu furtul democraţiei.

Vă mulţumesc.