Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Ovidiu Cameliu Petrescu şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţu şi Ladislau Borbely, secretari.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa de astăzi dedicată intervenţiilor. Pentru început, dau cuvântul domnului deputat Victor Bercăroiu.

Domnul Victor Bercăroiu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În cadrul manifestărilor organizate de Primăria Municipiului Câmpina, cu prilejul aniversării a 500 de ani de atestare documentară a municipiului, vineri, 22 noiembrie 2002, a avut loc simpozionul "Un secol de istorie a industriei energetice în zona municipiului Câmpina."

Se poate afirma, cu deplină îndreptăţire, că zona Câmpina, prin tradiţia sa, de un secol, în domeniul energetic, face parte din istoria acestei activităţi. Era firesc ca bogăţia resurselor naturale să atragă o dezvoltare a industriei de exploatare şi prelucrare a acestora. Zorii industriei româneşti, ce se arătau la sfârşitul secolului XIX, determinau apariţia zorilor activităţilor energetice. Pentru Câmpina, un rol important l-a avut apariţia Societăţii Române pentru Întreprinderi Electrice şi Industriale, al cărui statut a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr.75/19 iulie 1898, considerat act constitutiv, dată ce reprezintă începutul activităţii electroenergetice în zonă cu durată permanentă.

Societatea nou înfiinţată a întrevăzut posibilităţile majore de producere şi utilizare a energiei electrice în zona Văii Prahovei, astfel că, în anul 1901, în acord cu Societatea "Steaua Română", construieşte o linie electrică de interconexiune, de 10 KW, între CTE- Sinaia, nou pusă în funcţiune, şi CTE-Doftana, urmând traseul Sinaia-Comarnic-Câmpina-Doftana.

Odată cu realizarea acestei linii, s-au continuat şi s-au realizat premiere energetice, cum sunt: primul sistem zonal de interconexiune din ţară; cea mai lungă linie electrică din ţară (41 km) şi cu tensiunea de lucru cea mai înaltă (10 kw); prima legătură de telecomunicaţii, în scop de coordonare energetică, montată pe stâlpi LEA, de 10kw; utilizarea energiei electrice la forajul sondelor, ca o continuare a premierei mondiale din anul 1897.

Pe data de 11 mai 1902, Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice şi Industriale îşi schimbă denumirea în "Electrica - Societate română pe acţiuni". Deoarece puterea furnizată de către CTE-Sinaia şi CTE-Doftana nu mai putea acoperi solicitarea schelelor petroliere Buştenari şi Bucea, "Electrica" a construit o nouă centrală electrică la Câmpina, în anul 1906, echipată iniţial cu trei maşini cu aburi, de 700 CP. Puterea era evacuată prin linii de 10kw pe schelele petroliere.

Uzina Câmpina devine un obiectiv economic important, mai ales după amplificările din 1908, 1909 şi 1910, fiind considerată cea mai mare din ţară. Aici s-au realizat prima staţie de transformare de interior, în sistem multicelular, etajat, şi primul sistem de transport şi distribuţie la tensiunea de 25 kw. Tot ca premiere, la CTE-Câmpina s-au efectuat reparaţii locale, de înaltă performanţă, la echipamentele energetice, fără ca acestea să mai fie transportate la producător.

La acest moment, datorită multitudinii şi importanţei instalaţiilor de distribuţie şi producerii energiei electrice în zonă, centrul activităţii Societăţii "Electrica" a devenit Câmpina, chiar dacă sediul social a rămas în Bucureşti. Primăria oraşului Câmpina cunoştea lucrările Societăţii "Electrica", mai ales prin viitorul principal consumator, Societatea pentru Industria Petrolului "Steaua Română", constituită în 1895, cu centrul activităţii în Câmpina.

Oraşul avea o situaţie economică prosperă şi în plină dezvoltare, astfel că se ia hotărârea elaborării planurilor de realizare a iluminatului electric, lucrare finalizată în anul 1909, când, la cererea Administraţiei generale a judeţului Prahova, Primăria Câmpina informează că oraşul Câmpina este iluminat public.

Între anii 1910 - 1937, Societatea "Electrica" dezvoltă în zonele petroliere instalaţii de distribuţie, la tensiuni din ce în ce mai ridicate, şi măreşte capacitatea de producţie a centralelor electrice, printre care şi cea de la Câmpina. În anul 1931, în timpul recesiunii economice, apare ideea transferării direcţiei din Bucureşti a Societăţii "Electrica" la Câmpina. În Bucureşti va rămâne un birou pentru relaţii cu autorităţile şi cu clienţii de la centru.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Sintetizaţi, vă rog.

Domnul Victor Bercăroiu:

De-a lungul a peste 50 de ani, societatea a parcurs mai multe etape şi forme de dezvoltare, iar ca o recunoaştere a tradiţiei, la Câmpina se înfiinţează, în anul 1993, Centrul propriu de instruire a personalului la nivel de ţară.

Printre cei care au servit cu deosebită distincţie dezvoltarea energeticii pe aceste meleaguri regăsim nume importante din panteonul ştiinţific naţional: acad.dr.ing. Cristea Mateescu; acad.prof.arh. Duiliu Marcu; ing. Constantin Budeanu; ing. Elie Radu; dr.ing. Vasilescu Karpen; prof.dr.ing. Dorin Pavel; ing. Constantin Dinculescu; ing. Titus Bungărdeanu.

Municipiul Câmpina de astăzi, ca unul din leagănele activităţii energetice, care a format specialişti de înaltă ţinută profesională, prin unităţile sale de profil pentru exploatare, mentenanţă, activităţi conexe, instalaţii de distribuţie şi interconexiune, constituie o verigă în lanţul mereu dinamic al sistemului energetic naţional. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Are cuvântul domnul deputat Damian Brudaşca.

Vă reamintesc că durata intervenţiei este de 3 minute, şi 3 minute înseamnă o pagină A4.

Domnul Damian Brudaşca:

Este adevărat, domnule preşedinte. Să se consemneze, aş dori, că s-a început cu 10 minute mai târziu, iar antevorbitorul a vorbit 7 minute.

România trăieşte încă euforia unui remarcabil succes de politică externă: decizia summit-ului de la Praga de a adresa invitaţia de a începe negocierile în vederea intrării în NATO. La aceasta se adaugă recenta vizită a preşedintelui George Bush şi cuvintele deosebit de calde, măgulitoare şi încurajatoare, rostite la adresa României şi a poporului român.

Deşi lordul George Robertson a precizat cu claritate, în auzul unei întregi ţări, că invitaţia este adresată României, nu vreunui partid politic, PSD şi UDMR încep acţiuni de intoxicare şi diversiune, moştenite de la înaintaşii lor comunişti, şi prezintă totul ca pe un succes personal, ca pe o recunoaştere internaţională a politicii pe care o promovează. Însuşi primul-ministru Adrian Năstase, în discursul său, sec şi neconvingător, rostit ieri în faţa celor două Camere ale Parlamentului, a adresat mulţumiri, în primul rând, membrilor propriului Cabinet, ca şi cum rezoluţia de la Praga li s-ar fi datorat, în primul rând şi exclusiv, acestora.

Am certitudinea că, nu peste mult timp, actuala Putere va renunţa total la orice reţinere, şi prin aparatul de diversiune de sub comanda ministrului Dâncu, îşi va aduce elogii şi osanale ditirambice, care vor confirma, încă o dată, dacă mai era nevoie, că istoria se repetă, că spiritul triumfalist ceauşist nu a murit încă în România.

P.R.M. a salutat şi salută acest eveniment major. P.R.M. recunoaşte contribuţia de excepţie pe care şi-a adus-o preşedintele George Bush, care astfel răsplăteşte sacrificiile şi martiriul poporului român, şi constituie un act de autentică reparaţie istorică pentru România, abandonată de marile puteri la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, şi lăsată pradă, vreme de aproape 50 de ani, ravagiilor comunismului.

Ca deputat al P.R.M., nu pot să nu deplâng că autorităţile de la Bucureşti au răsplătit ajutorul excepţional al preşedintelui Bush, dezinformându-l. De această situaţie se face vinovată şi Ambasada S.U.A. de la Bucureşti, care şi-a dat girul pentru transformarea şefului statului nord-american în agent electoral al celui mai corupt regim politic din România post-decembristă. Cu certitudine, domnului George Bush nu i s-au adus la cunoştinţă numeroase şi grave fapte legate nu doar de corupţie, ci şi de restaurarea partidului-stat, a partidului unic, de tip totalitar.

Foarte puţine sunt instituţiile publice din România care nu sunt complet peserizate. Politrucii judeţeni ai PSD practică pe faţă teroarea şi ameninţările împotriva şefilor de instituţii publice care n-au acceptat să devină membrii acestui partid. Directorii PSD de instituţii şi regii acordă creşteri sau alte drepturi salariale nu în raport cu pregătirea, competenţa sau experienţa profesională ale angajaţilor, ci exclusiv pe criterii politice. Teroarea cea mai sistematică poate fi întâlnită în şcoli şi în instituţiile de cultură, la Radio şi Televiziunea Română, instituţii unde, la fel ca înainte de 1989, a fost reintrodusă cenzura.

Un alt lucru ascuns cu grijă preşedintelui Bush, este legat de modul în care PSD şi UDMR au câştigat "recentele alegeri de primari şi consilieri locali", de folosirea sistematică a banilor publici în scopuri de propagandă de partid. A fost în realitate un exerciţiu, un test pentru fraudele de proporţii puse la cale de PSD pentru viitoarele alegeri electorale.

Poate că domnului preşedinte Bush ar fi trebuit să i se vorbească şi despre corupţia îngrijorătoare din justiţie, poliţie şi armată, din alte sectoare cheie, despre transformarea acestor instituţii peserizate, ca şi a serviciilor secrete în instrumente obediente, la dispoziţia Puterii, pentru descurajarea, compromiterea şi marginalizarea Opoziţiei, implicit pentru subminarea conştientă şi premeditată a instituţiilor specifice statului de drept.

Pentru mine, este de neînţeles şi suspectă pactizarea Ambasadei S.U.A. de la Bucureşti şi susţinerea regimului corupt şi mafiot al P.S.D. de la Putere.

Ca român, doresc să-i cer scuze domnului George Bush pentru această situaţie, ce nu face deloc cinste actualei Puteri. Din păcate, domnule preşedinte Bush, o ţară încăpută pe mâna unor indivizi ca Adrian Năstase, Miron Mitrea, "Miki Şpagă" sau Viorel Hrebenciuc, este departe de a întruni condiţiile minime, formulate de dumneavoastră, pentru primirea în rândurile lumii civilizate şi democrate. Am certitudinea că foarte curând veţi constata şi dumneavoastră acest lucru şi veţi admite că, pentru a corespunde criteriilor exigente ce stau în faţa sa, poporul român are nevoie de un partid responsabil şi justiţiar, hotărât şi capabil să eradicheze corupţia şi clanurile mafiote, un partid politic aşa cum este Partidul România Mare. Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Apropo de întârzierea la care făceaţi referire, o să acord 10 minute în plus, nu este nici o problemă. Dar, îmi reamintesc că ieri aţi pus vreo 15 întrebări şi aţi lipsit. Adică, aţi lipsit nemotivat, şi miniştrii n-au putut să vă răspundă.

Doamna Paula Ivănescu, vă rog.

Doamna Maria Paula Ivănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

S-a întâmplat în România, în luna noiembrie, ziua 19, anul de graţie 2002. Gheorghe Filofteia, o femeie amărâtă, cu puţină carte, din comuna Drajna, judeţul Prahova, ducându-se cu pachet la concubinul ei, aflat în arestul Poliţiei judeţene, este invitată în Biroul comandantului Ilie Ion, unde a fost insultată şi bătută, pentru a depune mărturia dorită de acest comandant într-un dosar cu cântec, în care reclamat este primarul comunei Drajna, Ion Călinoiu.

Această gravă încălcare a drepturilor omului a fost precedată şi de altele, care ne conduc la concluzia că este greu să fii cetăţean în România de astăzi, că unii dintre lucrătorii Poliţiei sunt departe de a folosi mijloacele legale, pentru a dovedi vinovăţia unor persoane bănuite sau reclamate în diverse cauze.

În cazul de faţă, pornind de la o ceartă cu "năbădăi" între doi foşti soţi, având în vedere că persoana reclamată era un primar, şi nu oricare, unul al Partidului Democrat, s-a utilizat toate metodele de a obţine neapărat dovezi incriminatorii, care merg de la sustragerea din dosar a unor probe, obţinerea de mărturii prin constrângere de la persoane aflate în detenţie, arestarea abuzivă a primarului Călinoiu pentru 24 de ore, dar nu oricum, cu o largă mediatizare, trimiterea în beciul Poliţiei a femeii Gheorghe Filofteia, însoţită de ameninţări, insultări, loviri, numai pentru că era concubina unuia din cei cercetaţi în această cauză.

Atenţionez opinia publică asupra acestor fapte, care ne arată că modul de lucru al unora dintre anchetatorii Poliţiei, nu pleacă de la prezumţia de nevinovăţie, ci de la cea de vinovăţie, construind dosarele după verdictul stabilit apriori, care ne reîntorc la metodele de tristă amintire, dinainte de 1989.

Sunt revoltată că, în mileniul trei, o femeie dintr-un sat din România este bătută, ameninţată, intimidată, reţinută ilegal de un poliţist, pentru a da mărturie despre fapte pe care ea nu le cunoaşte. Oare unde ajungem în acest fel? Cât de aproape suntem de momentul când frica va fi iar sentimentul dominant? Când legea este aplicată după bunul plac al unora? Când dreptatea se împarte la mica învoială?

Solicit poliţiştilor să înţeleagă că sunt în slujba cetăţenilor şi nu sunt stăpânii lor. Că legea este obligatorie pentru toţi, inclusiv pentru ei, şi că trebuie să se debaraseze de aceia dintre ei, care încă mai uzează de bătăi, de ameninţări, de intimidări şi de constrângeri.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna deputată Liana Naum.

Doamna Liana Elena Naum:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Oraşul Strasbourg urează bun venit României", şi se referă la vizita pe care am efectuat-o alături de alţi colegi parlamentari la Strasbourg, pentru a reprezenta România în cadrul lucrărilor Parlamentului European, pentru prima dată, cu reprezentanţi ai ţărilor candidate.

Apreciind în mod deosebit atât importanţa evenimentului în sine, cât şi deosebita atenţie de care s-a bucurat delegaţia parlamentarilor români, ţin să remarc progresele recunoscute pe plan extern, pe care ţara noastră le-a făcut şi le face în mod consecvent, pentru a-şi aduce contribuţia la dezvoltarea spaţiului comun, european, căruia îi aparţinem ca popor.

În continuare, doresc să vă aduc la cunoştinţă conţinutul scrisorii pe care am primit-o din partea reprezentanţilor oraşului Strasbourg, doamna primar Fabian Keller şi domnul preşedinte al Consiliului orăşenesc, Robert Grossman, pe care am avut onoarea să-i cunoaştem pe perioada vizitei.

"Între 18 şi 24 noiembrie, Parlamentul European de la Strasbourg va găzdui o delegaţie din România, ţară care se numără printre cele 13 candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Cu această ocazie, dorim să le urăm românilor bun venit şi să le spunem că îşi au locul lor în Europa unită, care se consolidează la Strasbourg. Oraşul nostru a fost pentru mult timp simbolul tuturor sciziunilor fratricide care au zguduit Europa de-a lungul secolelor. De 50 de ani, el este simbolul păcii şi al reconcilierii între popoarele europene. Oraş de frontieră între Franţa şi Germania, pentru mult timp acum oraş al reconcilierii franco-germane, Strasbourg devine odată cu lărgirea, oraşul reconcilierii pentru întreaga Europă de est şi de vest, de nord şi de sud, oraşul tuturor speranţelor. Este un eveniment a cărui importanţă istorică dorim să o subliniem. Niciodată în istoria lumii nu s-au unit ţări şi popoare atât de diferite ca ale noastre, pentru a-şi crea un destin comun. Timp de aproape 50 de ani, Europa s-a consolidat în vest. Începând cu anii ’90, odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, s-au creat toate condiţiile pentru ca Europa să se unească la nivel continental şi pentru ca Vestul şi Estul să înceapă să scrie împreună o nouă pagină de istorie europeană.

Intrarea României în Consiliul Europei a fost o primă etapă. Aderarea ei la Uniunea Europeană va reprezenta o a doua etapă. Este un eveniment important pentru români, ca pentru toţi europenii, căci în această Europă mare, acum în pregătire la Strasbourg, România îşi ocupă propriul loc. Prin cultura, literatura, arta sa, România este unul din centrele cele mai prolifice ale culturii europene, receptivă faţă de diverse tradiţii culturale şi spirituale, ţară latină în Centrul Europei. În istoria ei se reflectă istoria europeană în ansamblu, precum şi ambiţii care ne-au însângerat continentul. Dunărea care scaldă pământul românesc, nu este oare fluviul geamăn al Rinului, cealaltă coloană vertebrală a Europei umaniste, de care suntem profund legaţi? Mai ales, între Franţa şi România există vechi legături puternice şi reciproce. Români iluştri au dat ţării noastre ceea ce au avut mai bun: Brâncuşi, Ionescu, Cioran, Eliade.

Acum, când Parlamentul de la Strasbourg se pregăteşte să întâmpine România şi pe reprezentanţii celorlalte 12 ţări candidate la aderare, dorim să ne subliniem ataşamentul faţă de construirea acestei Mari Europe, care se anunţă, prin lărgire, o Europă sub semnul democraţiei, al păcii şi progresului. Dorim, mai ales, să le spunem românilor şi reprezentanţilor lor, că de acum înainte vrem să construim împreună cu ei această Europă. Vă urăm de pe acum bun venit la Strasbourg." Semnează: Fabien Keller, primarul oraşului Strasbourg.

Doresc să închei, prin a afirma, că acest document - căruia i-am dat citire - reflectă încă o dată, dacă mai era nevoie, eforturile partenerilor noştri europeni de a susţine România în drumul ei de aderare, eforturi care ne onorează şi ne obligă să acţionăm cât mai ferm, pentru a realiza acest deziderat. Vă mulţumesc

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Eugen Nicolăescu.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă rog să luaţi act că declaraţia politică pe care ar trebui s-o citesc o depun la stenogramă, ca să las loc colegilor mei să poată să facă declaraţii.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Asupra acestei probleme va trebui totuşi să modificăm Regulamentul, pentru că nu este normal, totuşi, ca lucruri care nu se rostesc în incinta aceasta, să fie consemnate în stenogramă. Mai mult decât atât, la stenogramă, cineva dintre dumneavoastră, vorbesc prin absurd, dar nu este totuşi imposibil, ar putea depune 540 de pagini, nu? Spun, este posibil aşa ceva! Adică, vom vedea în viitor.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Declaraţie politică.

Progresul unei ţări este legat indiscutabil de dezvoltarea democraţiei, de aplicarea principiilor economiei de piaţă, de descentralizarea serviciilor. Naţionalizarea unor instituţii autonome, specifice unui stat de drept poate dărâma tot ceea ce s-a construit timp de 12 ani.

Partidul Naţional Liberal a tras nenumărate semnale de alarmă, dar vocea sa a fost tot de atâtea ori ignorată.

Iată că, trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei începe să îşi producă efectele. În prag de iarnă, când gripa atinge pe cei deja istoviţi de foame şi mizerie, rezultate ale politicii de protecţie socială a Guvernului PSD, spitalele nu pot să mai ofere servicii minime.

Şi aceasta pentru că spitalele nu au mai beneficiat de fondurile pe care trebuia să le aloce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru cumpărarea substanţelor necesare realizării analizelor medicale. Mai mult decât atât, am fost surprinşi în mod neplăcut de declaraţia preşedintelui Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Robert Şerban, care nu numai că nu încearcă să găsească o soluţie, dar tratează cu indiferenţă şi dispreţ problema cu care se confruntă acum spitalele din România. Iar pentru aceasta, românii - în marea lor majoritate pensionari - vor fi nevoiţi să bage adânc mâna în buzunarul şi aşa golit de prea multe taxe şi impozite pentru a beneficia de serviciile unor laboratoare particulare, cu care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a uitat să încheie contracte.

Stimată doamnă ministru, care este rezolvarea acestei dureroase probleme pentru cetăţenii României, în condiţiile în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este acum total şi exclusiv în responsabilitatea dumneavoastră?

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

În intervenţia mea este vorba despre structurarea sistemului termic şi căldura românilor. Mai multe oraşe ale ţării care primesc energie termică de la centralele electrotermice scoase din Termoelectrica au toate şansele să rămână în frig. Azi, în oraşe ca Iaşi, Suceava, Giurgiu, Braşov ş.a., centralele n-au asigurate stocurile de combustibil, situaţia cea mai grea fiind la Iaşi, unde stocurile sunt la jumătate din necesar.

După cum se observă, marea majoritate a oraşelor cu probleme sunt situate fie în nordul ţării, fie în zonele de munte, adică acolo unde temperaturile sunt cele mai scăzute, iar iernile cele mai grele. La toate acestea se adaugă şi faptul că împrumutul pe care a mizat Ministerul Industriilor pentru importul de combustibil nu a fost încă semnat, deşi iarna ne-a încercat deja la începutul lunii noiembrie. Totuşi, acelaşi minister ne linişteşte, spunând că pentru această iarnă stocurile sunt importante şi consistente, reprezentând cam 75% din capacitatea depozitată existentă, la care se adaugă şi gradul de umplere al lacurilor de acumulare în proporţie de 75%. Acest lucru ar trebui să ne bucure. Dar, cum românul a devenit pe an ce trece mai sceptic, s-ar putea ca şi anul acesta să înainteze în cifre, transmise de responsabilii Ministerului Industriilor, să fie întemeiat.

Având în vedere sărăcia lucie în care trăieşte cea mai mare parte a populaţiei ţării, fapt care duce la mari restanţe în achitarea datoriilor la apă caldă şi căldură, coroborat cu imposibilitatea organelor locale (care au în subordine centralele electrotermice) de a asigura stocurile necesare, ca urmare a lipsei fondurilor financiare, nu este de mirare dacă, şi în acest an, frigul va pătrunde în casele românilor.

Nu cred că ajutoarele şi subvenţiile acordate de Guvern vor soluţiona problema acestor oraşe, pentru că limitele financiare impuse pentru acordarea lor sunt ireale, mulţi mai mulţi români sunt în imposibilitatea achitării lunare a datoriilor la furnizorii de agent termic, lucru confirmat şi de mulţimea debranşărilor solicitate în cursul acestui an, şi în special la începutul acestei toamne.

Deşi trecerea centralelor termoelectrice din subordinea Ministerului Industriilor în subordinea organelor locale a fost considerată, de marea majoritate a analiştilor economici, drept o catastrofă, Guvernul s-a încăpăţânat să continue această acţiune cu rezultate dezastruoase pentru cetăţeni. Nu este de mirare că la prima răcire mai accentuată a vremii, spitalele au fost confruntate cu epidemii de gripă, de pneumonii, pacienţii fiind de la bebeluşi şi până la cei mai în vârstă. Dar, poate că asta face parte tot din politica socială a actualului partid de guvernământ, conform orientării sale "social-democrate". Nu ştiu cum îşi vor rezolva problema asigurării furnizării agentului termic oraşelor cu mari probleme. Ceea ce ştiu - şi vă garantez că se va întâmpla - ne va aduce aminte de epoca pe care am blamat-o cu toţii pentru sfatul pe care-l primeam pentru a ne încălzi, şi anume acela de a mai pune o haină. Indiferent dacă vor fi racordaţi sau nu la sistemul termic, lipsa sau insuficienţa stocului de combustibil îi va face pe aceşti cetăţeni să tremure la fel din cauza frigului, cât şi din cauza facturilor de plată. Le-ar mai rămâne doar să se roage la Bunul Dumnezeu pentru ca iarna să nu fie prea lungă sau prea grea. Dar, după cum şi-a anunţat prezenţa, nu prea sunt şanse să se întâmple aşa. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna deputată Oana Manolescu.

Doamna Oana Manolescu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi colegi,

Am devansat cu două zile informarea mea, pentru că, peste două zile, Republica Albania împlineşte 90 de ani şi doresc să vă fac o informare în această privinţă.

Ca deputat al minorităţii albaneze din România şi preşedintă a Asociaţiei "Liga Albanezilor" din România, doresc să vă spun că prezenţa albanezilor pe pământ românesc este atestată documentar încă de la sfârşitul secolului XVI, dar între cele două popoare au fost în permanenţă legături, chiar dacă în perioada prea lungă a asupririi otomane ele s-au diminuat. Cei ce veneau aici aduceau cu ei tradiţiile, cultura, obiceiurile şi uneori acestea erau deosebit de asemănătoare cu cele româneşti, datorită marilor grupuri de aromâni din Albania, dintre care mulţi s-au stabilit în România, şi cu toţii au găsit în România un adăpost cald şi o primire frăţească. S-au distins aici ca foarte buni bijutieri, constructori, armurieri, cofetari, negustori, trupe de pază, oameni de cultură, îmbogăţind patrimoniul cultural al României, devenită singura lor patrie, şi căreia ca cetăţeni români i-au fost totdeauna loiali.

Deşi lupta împotriva jugului otoman, care în orice ţară din Balcani, a fost continuă, şi formarea Ligii albaneze a lui Skanderbeg, în 1444, este una din dovezi, mişcarea de renaştere naţională pentru obţinerea independenţei şi suveranităţii Albaniei a fost pregătită în special de către diasporă, şi un rol important moral, şi în special material, în această privinţă, l-a avut diaspora albaneză, la care în 5 noiembrie 1912 soseşte deputatul de Berat, Ismail Kemali, şi pune problema în faţa albanezilor din Bucureşti, pune problema independenţei Albaniei. Lucrul acesta s-a întâmplat. La 28 noiembrie 1912, în oraşul său natal Vlora, Ismail Kemali, împreună cu un grup mare de albanezi din România, soseşte la Vlora şi în faţa unei mari adunări populare ridică steagul independenţei. Dar, ca stat, această ultimă venită pe harta Europei, Albania, după al doilea război balcanic, a fost recunoscută abia în iulie 1913 de către marile puteri.

Colaborarea culturală româno-albaneză întăreşte civilizaţia europeană în Balcani. În prezent nu sunt probleme în litigiu între cele două ţări. Stadiul relaţiilor politice este foarte bun. Cel al relaţiilor economice este mai modest, dar creşte constant, existând programe de colaborare în multe domenii.

Daţi-mi voie, domnule preşedinte, să mai adaug ceva, şi anume că ascultând sau vorbind despre Ziua Naţională a Albaniei, bineînţeles gândul şi vorba noastră se îndreaptă spre Ziua Naţională a României. Doar trei zile le despart. 1 Decembrie este sărbătoarea Marii noastre Uniri, a poporului al cărui spirit de ospitalitate şi toleranţă, în credinţa adevărată în Dumnezeu, a făcut posibilă în sute de ani conlocuirea în pace între graniţele ţării noastre, singura patrie pentru minoritarii albanezi, ţară care prin drepturile acordate minoritarilor a dat un superb exemplu lumii întregi. Cetăţenii români de origine albaneză au luptat şi ei în războaie. Au suferit şi s-au sacrificat pentru această ţară. România s-a ridicat şi cu mâinile lor, a înflorit şi cu ajutorul gândirii lor, a devenit şi a rămas puternică prin toţi locuitorii ei, indiferent de etnie.

Să urăm Albaniei, ţară ce a privit mereu cu speranţă spre cea pe care o consideră mereu "sora ei mai mare", România, să-i urăm "La mulţi ani", cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la declararea independenţei sale, şi fie ca legătura între cele două popoare să ducă la întărirea păcii în Balcani şi în lume. Să aibă prosperitate şi iubire. Şi, în cazul în care nu am cumva prilejul să vorbesc şi peste două zile, întregului popor român, albanezii din România îi dorim, la împlinirea a 84 de ani de la Marea Unire, putere de muncă în bucurie pentru anii care vor veni. Întregului popor român îi dorim aceasta: "La Mulţi Ani" României noastre, căreia pacea, lumina, dragostea, prosperitatea să-i fie salbă şi cunună veşnică. Vă mulţumesc.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Afirmaţiile lui Dan Drosu Şaguna, preşedintele Curţii de Conturi, date publicităţii săptămâna trecută, sunt pur şi simplu năucitoare.

Şaguna spune că, în cadrul controalelor la mai multe instituţii de primă mărime în stat - Ministerul Finanţelor Publice, CNAS şi APAPS - a constatat mari nereguli. Cel mai grav fapt semnalat de preşedintele Curţii de Conturi este dispariţia de la Ministerul Finanţelor Publice a documentelor referitoare la creanţele externe ale României, de dinainte de ’90.

Toată lumea ştie că "specialiştii" în comerţ exterior "cu ochi albaştri" au inventat imediat după Revoluţie sute de IMPEX-uri, prin intermediul cărora se vindeau săpunurile, bananele şi jelibonurile primite din Egipt. În acest mod, unii au pus bani în bancă şi au început afaceri prospere, iar azi au vile de lux şi 4x4-uri, care sfidează trecătorii.

Ne amintim că în urmă cu câţiva ani, Guvernul a emis o hotărâre care viza recuperarea creanţelor ce se ridicau la peste patru miliarde de dolari. Între datornici se afla Irakul, cu 1,7 miliarde de dolari, Sudanul, Siria, Mozambicul, Libia, Angola, Guineea, Cluba, Coreea de Nord şi Mongolia. În vederea recuperării banilor, s-au încheiat convenţii cu întreprinderile de comerţ exterior. S-au recuperat şi au intrat în ţară 2,2 miliarde de dolari şi un milion de ruble.

După 1995, când s-au privatizat întreprinderile de comerţ exterior, banii au ajuns în posesia firmelor respective. Este incredibil, dar Ministerul Finanţelor Publice nu ştie dacă miliardele de dolari s-au colectat la buget sau au rămas la IMPEX-uri. Este clar pentru oricine că aici este vorba de o escrocherie de proporţii. Sumele sunt astronomice, atât timp cât s-au vehiculat miliarde de dolari.

Desigur că toate manevrele s-au petrecut cu voia şi cu ştiinţa autorităţilor. Cineva trebuie să răspundă pentru această crimă financiară.

Presiunile care se exercită în prezent asupra lui Dan Drossu Şaguna sunt extreme. Reprezentanţi ai unui partid care a fost la guvernare până în 2000, au cerut chiar demiterea preşedintelui Curţii de Conturi, pe motiv că şi-ar fi depăşit competenţa şi mandatul, permiţându-şi să facă controale asupra unei perioade în care "ceea ce a mâncat lupul trebuie să rămână bun mâncat".

Ministerul de Interne, Parchetul Naţional Anticorupţie, SRI şi celelalte instituţii în drept au obligaţia de a interveni cât mai repede pentru a lămuri acest caz extrem de grav. Altfel, s-ar putea înţelege că este vorba despre o complicitate la jaful generalizat, început cu SAFI, Bancorex, etc. şi terminat cu FNI.

Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Iliescu.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sesiunea solemnă comună a Camerelor reunite ale Parlamentului României şi adoptarea unei Declaraţii privind invitarea României de a adera la Alianţa Nord-Atlantică reprezintă un moment de referinţă în istoria postdecembristă a României. Istoria se scrie însă nu numai cu declaraţii, cu aspiraţii, cu teze, cu principii şi opţiuni extrem de generoase, istoria se scrie, în special, cu fapte. Fiindcă suntem la începutul unui nou drum, este momentul ca Parlamentul României, partidele politice şi liderii lor să facă dovada unei puternice metamorfoze, a unei schimbări de substanţă a comportamentului şi gândirii politice, a adoptării unor măsuri şi legi care să schimbe din temelii percepţia şi interesul faţă de clasa politică românească.

Invitarea României de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, moment consemnat în urmă cu câteva zile la summit-ul de la Praga, poate fi considerat finalul unei etape începute acum aproape 13 ani, etapă care îşi propunea ruperea de regimul totalitar comunist, deschiderea spre marile valori ale democraţiei şi, implicit, parcurgerea unor importanţi paşi ai drumului spre reformă care să aducă României stabilitate, performanţă şi prosperitate şi, totodată, începutul unui nou drum. Este foarte important faptul că, astăzi, românii, au fost, după foarte multe decenii de abandon şi uitare, băgaţi în seamă, apreciaţi şi implicaţi în cea mai importantă structură politică şi militară a lumii: NATO - alianţa celor puternici. Mă bucur că românii conştientizează perfect că NATO pentru România este un pas absolut obligatoriu pentru prosperitatea şi securitatea ţării, elementele cele mai sfinte şi mai dragi oricărui popor.

Vizita preşedintelui american George W. Bush în România, imediat după summit-ul de la Praga, moment care consfinţea concretizarea unui important obiectiv al politicii noastre externe, mi-a oferit prilejul de a constata mai multe motive de bucurie şi speranţă pentru toţi românii.

În primul rând, preşedintele american a constatat atitudinea puternic proamericană a majorităţii românilor (oficialităţi, lideri ai partidelor politice şi majoritatea cetăţenilor), mult mai favorabilă decât în unele ţări vest europene, membre mai vechi ale Alianţei Nord-Atlantice. Această percepţie poate însemna în viitorul apropiat o şi mai mare apropiere a Statelor Unite ale Americii faţă de România şi o puternică colaborare pe programe în cadrul alianţei, lucru de care România ar putea beneficia foarte consistent.

În al doilea rând, decizia americană de lărgire masivă a Alianţei Nord-Atlantice şi includerea României în acest val reprezintă în mod sigur intenţia acestora de a extinde influenţa diplomatică americană în Est şi de a deschide noi perspective investiţiilor americane externe, inclusiv în România.

În al treilea rând, mai mult ca niciodată până acum, oamenii politici români, indiferent de convingerile şi de orientarea lor politică, s-au comportat cu decenţă, cu maturitate politică, cu responsabilitate şi cu demnitate, ca membrii aceleiaşi echipe. Şi nu întâmplător, marile democraţii ale lumii au sesizat şi au apreciat acest lucru, oferindu-ne suficiente motive să sperăm că, în viitor, România are toate şansele să se bucure de o susţinere şi de o percepţie deosebite în exterior. Învăţând din lecţia trecutului, putem spune că marile momente ale istoriei neamului (câştigarea independenţei de stat a României în 1877, Marea Unire a tuturor românilor la 1 decembrie 1918, scuturarea de regimul totalitar comunist în decembrie 1989) s-au realizat prin coagularea şi unitatea de gândire şi acţiune a tuturor românilor, prin detaşarea de interese politice a liderilor de partide şi, nu în ultimul rând, datorită unei importante susţineri internaţionale. România şi clasa politică actuală, mult mai matură şi mai responsabilă decât în ultimul deceniu, pot şi trebuie să facă dovada capacităţii de acţiune în folosul interesului naţional.

În al patrulea rând, două dintre motivele cele mai des şi mai serios invocate de investitorii străini în privinţa rezervei cu care privesc cadrul investiţional din România au fost şi sunt birocraţia şi corupţia. Nu întâmplător, după discuţiile bilaterale purtate la Palatul Cotroceni, preşedintele României, domnul Ion Iliescu, chiar în timpul vizitei preşedintelui american, formula cu multă fermitate principalele obiective ale activităţii şi preocupărilor sale imediate, respectiv combaterea cu fermitate a corupţiei şi birocraţiei.

Nu întâmplător, în urmă cu trei zile, cu prilejul vizitei preşedintelui american George Bush, preşedintele României, domnul Ion Iliescu spunea că este momentul unui nou început pentru România. Aş completa spunând că este momentul unui nou început şi pentru clasa politică românească, în ideea de a se detaşa total, prin cei care înţeleg rostul unei schimbări de esenţă în gândirea şi acţiunea oamenilor politici români, de tot ceea ce a fost rău în politica noastră în ultimii 13 ani. Există câteva momente importante, adevărate examene de conştiinţă politică ale fiecărui deputat şi senator care nu pot şi nu trebuie să fie ocolite. Or, aceste examene sunt chiar legile extrem de importante pentru România pe care trebuie să le votăm, pentru bunul mers şi pentru o percepţie mult mai pozitivă. Şi aş menţiona câteva dintre ele: Legea declarării şi controlului provenienţei averii demnitarilor, magistraţilor, procurorilor şi poliţiştilor. În al doilea rând, Legea privind restrângerea imunităţii parlamentare doar asupra declaraţiilor politice. În al treilea rând, Legea privind promovarea unui nou cod electoral şi respectiv reducerea numărului de mandate de parlamentar, introducerea votului uninominal, transparenţa fondurilor utilizate de partidele politice în campania electorală. Nu în ultimul rând, Legea privind regimul incompatibilităţii unor activităţi cu calitatea de demnitar.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ştefan Lăpădat. Este? Poftiţi.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea se intitulează: "Sviniţa - o comună specială a judeţului Mehedinţi".

Aşezată în partea de vest a judeţului Mehedinţi, mai exact în Defileul Dunării, la o distanţă de 20 de Km de municipiul Drobeta- Turnu-Severin, comuna Sviniţa (alcătuită dintr-un sat) se confruntă cu o serie de probleme care sunt vitale pentru existenţa şi continuitatea acesteia.

Cei 1260 de locuitori, dintre care 96% sunt de etnie sârbi suportă unele consecinţe ale amenajării lacului de acumulare Porţile de Fier I. Astfel, inundarea terenurilor comunei de apele Dunării, a determinat strămutarea localităţii pe versanţii Munţilor Almăjului, care sunt improprii unei convieţuiri normale. Plata terenurilor expropriate în perioada 1964 - 1972 a fost numai simbolică, doar de 18 bani/metru pătrat, iar statul român nu şi-a onorat angajamentele luate faţă de cetăţenii afectaţi, privind alocarea unei cote de energie electrică gratuită. Staţia şi reţeauna de alimentare cu apă potabilă nu asigură resursele necesare, deoarece este veche, datând din anul 1970. Suma de 2 miliarde lei alocată de Guvern în acest an pentru înlocuirea ţevilor de metal cu cele de polietilenă nu a dus la finalizarea investiţiei. Panta mare a terenurilor pe care se află gospodăriile, favorizează frecventele alunecări precum şi torenţii de eroziune care periclitează reţeaua stradală şi aşa aflată în degradare.

Practicarea culturilor agricole este aproape exclusă, iar lipsa păşunilor nu încurajează creşterea animalelor. Nu există centre pentru achiziţii şi desfacere, ceea ce determină comerţul la negru cu produsele agricole. Localităţile de unde se mai poate face aprovizionarea sunt doar două Orşova şi Moldova Nouă, ambele situate la 50 Km distanţă. Mulţi tineri s-au întors în sat, nereuşind să se angajeze, iar mina de huilă de la Baia Nouă, cu toate disponibilizările celor mai vârstnici, nu-i primeşte pentru că nu au experienţă în minerit. Singura ocupaţie care mai dă speranţă de viaţă locuitorilor din Sviniţa o constituie pescuitul, numai că taxele percepute pentru închirierea suprafeţelor de apă sunt costisitoare, variind între 7 şi 20.000.000. Şi aici apare problema depozitării şi valorificării produsului. La aceste neajunsuri se adaugă izolarea informaţională a comunei, neexistând o continuitate a emisiunilor TV, releul fiind învechit, iar comunicaţiile radio şi iluminatul electric sunt perturbate datorită cablului de alimentare care este uzat şi traversează o zonă forestieră neamenajată. Centrala telefonică este veche şi nu mai corespunde solicitărilor pentru extinderea reţelei. În aceste condiţii multe din valorile materiale şi spirituale sunt ameninţate cu dispariţia.

Mă adresez cu tot respectul domnului Adrian Năstase, primul-ministru al României şi întregului Executiv, să acorde un loc special comunei Sviniţa în cadrul programului de guvernare, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii rurale şi a relansării agriculturii, spre salvarea acesteia.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Petre Moldovan.

Domnul Petre Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Fac de la bun început precizarea că această declaraţie vroiam să o fac acum două săptămâni, însă din motive obiective sunt în măsură să o prezint doar astăzi. Ea se intitulează: "Comitetul parlamentar mixt Uniunea Europeană - România, opoziţia românească şi interesul naţional".

Recenta reuniune a Comitetului parlamentar mixt Uniunea Europeană - România, organizată la începutul lunii noiembrie la Bucureşti, a avut ca obiect dezbaterea şi aprobarea proiectului de recomandări privind stadiul în care se află România în procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană.

În mod surprinzător, proiectul de recomandări pus în dezbaterea comitetului a avut de această dată o tentă pronunţat negativistă, fiind evidentă tendinţa de a trece sub tăcere sau de a bagateliza unele din progresele realizate de România, de a omite unele evoluţii pozitive, de a hiperboliza sau generaliza nerealizările sau disfuncţiile, de altfel, reale, care se manifestă în unele domenii ale vieţii economice şi sociale din România.

Tenta negativistă a proiectului de recomandări a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât raportul Comisiei europene, abordând în general aceeaşi problematică conţine, pe lângă critici, şi obiecţii juste şi aprecieri, fie mai pozitive, fie mai nuanţat formulate vizavi de aceleaşi subiecte.

Cum să accepţi recomandarea ca: "Guvernul să creeze instituţiile de bază ale economiei de piaţă", când acestea există în totalitate şi funcţionează în mod adecvat?

Cum să accepţi recomandarea ca: "Guvernul să fixeze un termen pentru încheierea retrocedării proprietăţii care să nu depăşească data probabilă a încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană"? Este, oare, posibil să ceri ca în doi ani, până în 2004 să închei acest proces, când probabil şi generaţiile viitoare vor trebui să continue să plătească despăgubiri?

Cum să accepţi formularea: "FMI este preocupat de rata înaltă a inflaţiei prevăzută a atinge 22% la sfârşitul anului 2002, care evidenţiază în mod nefericit slăbiciunile structurale ale economiei româneşti"?

Sigur, constatarea este corectă, inflaţia progonozată este de 22% şi economia noastră îşi are slăbiciunile ei, dar chiar nu vrea nimeni să vadă că inflaţia descreşte de la an la an, că în 2001 mai aveam o inflaţie de 42% şi că pentru 2003 ne propunem o rată de 14%? Şi astfel de exemple ar putea continua.

În aceste condiţii, delegaţia parlamentară română, compusă din membri ai Comisiei pentru integrare europeană, a avut dificila sarcină de a încerca să introducă în proiectul de recomandări al CPM amendamente care să restabilească un raport corect între aprecierile pozitive şi cele negative, să elimine subiectivismul unor formulări, astfel încât realitatea românească să fie mai obiectiv prezentată.

Am rămas însă consternat să constat că în multe cazuri parlamentarii români, reprezentanţi ai unor partide de opoziţie, partide care, cel puţin la nivel declarativ, sunt susţinătoare ale demersurilor de integrare europeană a României, nu numai că nu au susţinut bătălia dusă de parlamentarii PSD pentru îmbunătăţirea proiectului de recomandări, ci chiar au folosit prilejul de a se plânge la "Înalta Poartă" europeană, atribuind intenţii sau vine imaginare Guvernului.

Astfel, o şedinţă de dezbatere în care parlamentarii români ar fi trebuit să apere şi să susţină interesul naţional, prin reflectarea corectă în documentul CPM a realităţilor româneşti, aşa cum sunt ele, cu plusuri, cu minusuri, cu realizări şi neîmpliniri, s-a transformat într-o ocazie de a ataca Guvernul şi partidul de guvernământ, de a formula plângeri ne - sau parţial justificate, de a oferi europarlamentarilor o jalnică imagine a luptelor politicianiste interne, "supapa" unor frustrări care nu au putut fi soluţionate prin forţa argumentelor în confruntarea politică internă.

Şi îmi pun, oare a câta oară, întrebarea: oare când opoziţia va înţelege că integrarea europeană pe care clamează că o susţine este a României şi nu numai a Guvernului a cărui acţiune o blamează, că interesul naţional prevalează asupra intereselor politice partizane, că apartenenţa ţării noastre la uniune este idealul marii majorităţi a cetăţenilor ţării, pe care am promis să-i reprezentăm şi să-i servim.

Când vom înţelege că problemele reale cu care se confruntă România nu se rezolvă prin reclamaţii la "înalta poartă", ci prin funcţionarea mecanismelor democraţiei interne româneşti?

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

La 21 noiembrie 2002, şapte ţări: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia au fost invitate să adere, ca membre cu drepturi depline, la NATO.

Pentru România, această zi reprezintă un moment de o copleşitoare importanţă, un moment cu adevărat istoric.

În această zi, a dispărut cortina de fier şi pentru ţara noastră; a luat sfârşit cel de-al doilea război mondial!

Pericolul perpetuării sub diferite forme a ocupaţiei sovietice, forma cinică a ocupaţiilor ruse, a dispărut. Pericolul deznaţionalizării şi al rusificării cu mijloace faraonice a românilor a dispărut. Pericolul generării unor popoare hibride, mancurtizate, în cele şapte state a fost înlăturat definitiv.

Ieşim din cea mai neagră noapte a relaţiilor noastre geopolitice şi avem certitudinea integrării în spaţiul cultural şi civilizat al Europei şi perspectiva progresului şi colaborării paşnice.

În Europa mileniului al treilea, poporul român îşi găseşte rostul şi dăinuirea pe magistrala prosperităţii viitoare, care leagă Oceanul Atlantic de Marea Neagră prin calea navigabilă Rin - Main - Dunăre.

Prin Marea Neagră, popoarele Europei vor avea fluxurile asigurate spre şi dinspre Asia şi Orientul Mijlociu.

Din această perspectivă, securitatea pe care o oferă NATO reprezintă o certitudine a stabilităţii şi progresului.

În mod sigur şi ultimele sechele ale ruşinosului pact Ribbentrop-Molotov vor fi înlăturate, ca anacronice, condamnate de istorie şi de guverne.

Existenţa Republicii Mol-Ribb-Sta se apropie de sfârşit. Pentru locuitorii ei, cel de-al doilea război mondial se va termina în curând prin retragerea trupelor de ocupaţie şi eliminarea cortinei de fier de pe Prut!

Din perspectiva zilei de 21 noiembrie 2002, ceasul istoriei se aude puternic, marcând ireversibilitatea proceselor şi victoria forţelor active şi creatoare ale istoriei.

România îşi scutură fruntea şi priveşte încrezătoare spre curcubeul viitorului său, în construcţia căruia ne-am angajat cu toţii, fără reţineri şi prejudecăţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Haosul creat de incompetenţa şi rea-voinţa celor care au obligaţia să aplice Legea fondului funciar contribuie la deposedarea sutelor de proprietari îndreptăţiţi care trebuiau de mult să fie puşi în posesie.

Pentru susţinerea afirmaţiilor mele, aş aminti doar câteva exemple din oraşul Gheorghieni, unde primăria locală a preluat de la ocolul silvic din localitate terenurile cu vegetaţia forestieră încă în anii 1995 - 1997 pe care, conform Legii nr. 18 din 1991, trebuia să le retrocedeze proprietarilor de drept.

Membrii comisiei, însă, în frunte cu primarul, au uitat să pună în posesie pe cei îndreptăţiţi, făcând posibil furtul şi vânzarea pădurilor care trebuiau retrocedate.

Astfel, în unitatea de amenajament 207 şi 208, pe un teren de 14 hectare, comisia locală, fără ştirea celor îndreptăţiţi, cu acte false, prin contracte nelegale a vândut terenul şi a defrişat pădurea, declarând că era doborâtură de vânt.

Din cele 20 de familii nedreptăţite numai unul singur avea curajul să lupte pentru drepturile sale, însă organele de poliţie, procuratura şi prefectura au muşamalizat cazul, susţinând ilegalităţile şi hoţia.

În alte cazuri, celor îndreptăţiţi li s-au retrocedat cioate în loc de pădure, cum era cazul renumitului sculptor din Gheorghieni, Burján Gál Emil, care conform Legii nr. 18, trebuia să fie reîmproprietărit pe postata Várbück. Dar pentru că aici pădurea încă nu era defrişată a fost pus în posesie la postata Magasbück, unde hoţii de pădure şi-au făcut datoria, lăsând în urma lor cioate, în loc de pădure.

La insistenţele lui, subprefectul i-a răspuns că nu se amestecă în probleme de amplasamente ale terenurilor revendicate. Actualmente comisia locală de fond funciar din Gheorgheni este condusă de secretarul oraşului, care, în loc să respecte legalitatea, favorizează ilegalităţile.

Eu am cerut, în repetate rânduri, intervenţia domnului ministru Octav Cozmâncă, însă controalele din partea Ministerului Administraţiei Publice au fost muşamalizate de către domnul director general Cristian Ilie.

Domnule ministru Octav Cozmâncă, eu am cerut anchetarea mafioţilor locali şi nu susţinerea lor de către domnul Cristian Ilie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Iosif Armaş.

Domnul Iosif Armaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există în istoria fiecărei ţări momente decisive care marchează evoluţia ulterioară. Un asemenea moment l-a constituit pentru România ziua de 21 noiembrie 2002, când la Praga, acolo unde în urmă cu 11 ani se dizolva Tratatul de la Varşovia, România a fost invitată să adere la Organizaţia Atlanticului de Nord.

Primul pas extrem de important a fost făcut. El marchează reîntoarcerea României în marea familie a valorilor şi democraţiilor europene, de unde, cu brutalitate, istoria ne-a izgonit în urmă cu mai bine de o jumătate de veac.

O dată cu decizia de la Praga se încheie un ciclu istoric al tranziţiei de la lumea confruntării către cea a solidarităţii, de la războiul rece la cooperare, iar rolul geostrategic pe care îl are România devine din ce în ce mai important, ca legătură necesară între nordul, centrul şi sud-estul Europei, cu acces la Marea Neagră şi la rutele comerciale din Caucaz şi Asia Centrală.

Urmează, desigur, procesul dificil de ratificare a deciziilor de la Praga de către parlamentele statelor membre NATO.

Din acest punct de vedere ţin să precizez că reformele necesare pentru asigurarea deplinei compatibilităţi cu standardele NATO sunt prioritare şi ele nu se încheie o dată cu decizia de la Praga.

Summit-ul de la Praga de săptămâna trecută nu reprezintă o linie de sosire şi nici chiar momentul deplinei aderări nu va însemna încetinirea dinamicii de stabilire a locului nostru ca partener egal şi respectat în comunitatea euro-atlantică.

Intrarea noastră în alianţă constituie, fără îndoială, un demers de integrare în civilizaţia bazată pe valorile euro-atlantice. Din această perspectivă trebuie înţeleasă aserţiunea potrivit căreia nu facem reformă pentru că aşa cere NATO sau Uniunea Europeană, ci pentru că reforma este necesară unei Românii democratice, stabile şi prospere, după cum nu combatem corupţia în virtutea recomandărilor, ci pentru că dorim o Românie civilizată, cu un mediu de afaceri sănătos.

România trebuie să demonstreze că este un sistem democratic stabil, cu o evoluţie predictibilă şi ireversibilă. A fi europeni şi a ne sincroniza la ritmul de dezvoltare a Europei înseamnă reguli, înseamnă respectul legii, seriozitatea în îndeplinirea angajamentelor asumate, ştiinţa de a negocia în interesul cetăţenilor, perseverenţă pentru a ne duce la îndeplinire obiectivele.

Personal, sunt convins că România poate duce la bun sfârşit rigorile şi condiţionările solicitate de NATO. Momentul Praga este o confirmare în acest sens, pentru ca procesul de aderare să fie complet.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Dan Coriolan Simedru.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se referă la modul în care Executivul înţelege să se supună controlului parlamentar.

Acum patru săptămâni am adresat trei întrebări unor membri ai cabinetului Năstase, în baza art. 111 din Constituţia României şi a art. 158 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la care până astăzi nu am primit nici un răspuns, mai ales în scris, aşa cum am solicitat.

Domnule prim-ministru, înţeleg că ministrul educaţiei şi cercetării, al sănătăţii şi familiei, ca şi preşedintele Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici au fost prea ocupaţi în ultima săptămână cu fotografiile şi cupele de şampanie, la Praga şi Bucureşti, pentru a se apleca asupra măruntelor obligaţii constituţionale, cum ar fi aceea de a se supune controlului parlamentar. Dar cohorta de secretari de stat, în număr de peste 170, mai mulţi decât numărul deputaţilor din Grupul PSD, cu ce s-a ocupat timp de 28 de zile?

Domnule Adrian Năstase, la baza democraţiei stă controlul legislativului, ca reprezentant ales al poporului suveran, unic deţinător al puterii asupra executivului.

În toată această legislatură, atât dumneavoastră personal, cât şi membrii Guvernului care vă poartă numele aţi ignorat acest principiu de bază al statului de drept. Sunt nenumărate exemplele pe care le-am putea aduce în susţinerea acestei afirmaţii, de la multitudinea de ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă, până la modul cum înţelegeţi să daţi socoteală pentru deciziile dumneavoastră şi ale Guvernului în faţa Parlamentului.

În luna mai a acestui an v-am adresat, domnule prim-ministru, interpelarea nr. 430 B referitor la modul de stabilire a operatorului sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Am primit în data de 6 iunie un răspuns din partea domnului ministru Dan Nica, un răspuns nesemnat, fără antet şi fără ştampilă. Deşi preşedintele de şedinţă, care prezidează şi astăzi, domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, la solicitarea mea de a fi reprogramat pentru răspuns, a solicitat reprezentanţilor Ministerului pentru relaţia cu Parlamentul să trimită secvenţa respectivă din stenogramă părţilor interesate, nici până la această dată Executivul nu a catadicsit să răspundă, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Iată, domnule prim-ministru, pentru edificarea dumneavoastră, câteva date statistice la nivelul anului 2002, în ceea ce priveşte situaţia întrebărilor şi interpelărilor. Din totalul de 786 de interpelări şi întrebări, la numai 86% s-a găsit de cuviinţă să se răspundă la timp şi doar în 55% din cazuri răspunsul a fost la obiect, concret şi complet.

Vă întreb, domnule Adrian Năstase, ce măsuri veţi lua în dubla dumneavoastră calitate de prim-ministru şi preşedinte al partidului de guvernământ, pentru a repune Parlamentul în locul pe care ar trebui să-l aibă într-o democraţie autentică şi pentru a înceta practica de a-l folosi în continuare ca pe o anexă a Executivului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Marian Ianculescu.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează astfel: "Adio discursului politicianist ieftin naţionalist, şovin şi extremist!".

Invitarea României de aderare la NATO reprezintă un moment dintre cele mai semnificative din istoria poporului nostru. Momentul Praga înseamnă ruperea definitivă cu trecutul comunist şi sfârşitul războiului rece.

România a ales calea libertăţii şi a valorilor occidentale. Meritul este al întregului popor, iar începutul acestui proces, care a contribuit decisiv la realizarea năzuinţei poporului român, l-a constituit Revoluţia din decembrie 1989.

Toate forţele politice responsabile existente pe scena politică după decembrie 1989 şi-au adus fiecare în felul ei contribuţia la realizarea acestui ideal.

Faptul că invitarea ţării noastre să adere la Alianţa Nord-Atlantică s-a realizat în perioada guvernării Partidului Social Democrat nu este deloc întâmplătoare.

Etichetat odinioară de către forţele politice aflate acum în opoziţie ca o formaţiune politică criptocomunistă, Partidul Social Democrat s-a dovedit a fi un partid social democrat modern, ancorat pe deplin la valorile democraţiei occidentale.

Politica internă şi externă dusă până în prezent de Guvernul Adrian Năstase a contribuit la luarea deciziei majore, la recentul summit de la Praga, de invitarea României să adere la NATO. Acest lucru a devenit o realitate şi un factor pozitiv, în sensul că s-au îmbunătăţit percepţia şi imaginea României în lume.

În concepţia Partidul Social Democrat, aderarea la NATO trebuie să se reflecte în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului, să însemne mai multă încredere în viitor, mai multă prosperitate şi siguranţă. Toate acestea se pot înfăptui prin realizarea de investiţii străine, cu investitori serioşi, de parteneriate externe în folosul ţării, de competitivitate la standarde europene. Pe această linie este angrenat Guvernul Adrian Năstase, pentru care invitarea României la NATO înseamnă o mare provocare, prin continuarea reformelor începute.

Un indiciu foarte clar că economia românească a obţinut progrese importante, care trebuie continuate post-Praga, îl constituie acordarea de către Fondul Monetar Internaţional, pentru prima dată în istoria ţării, a celei de-a treia tranşe de împrumut.

Stimaţi colegi,

Invitarea României de aderare la NATO mai înseamnă un alt lucru deosebit de important, şi anume, că vor avea loc modificări structurale în politica românească. Se va spune adio discursurilor politicianiste de tip naţionalist, şovin şi extremist, care, uneori, au reuşit să prindă la o parte din electoratul ţării. Inflamaţiile naţionaliste în legătură cu Transilvania nu mai au nici un suport într-o Românie şi Ungarie legate ambele de NATO.

Tot legat de acest lucru, citez din discursul Preşeditnelui George W. Bush, rostit în faţa a peste 100 de mii de români, în Piaţa Revoluţiei, sâmbătă, 23 noiembrie a.c.: "Dacă cineva, vreodată, va ataca România, dacă cineva, vreodată, va ameninţa România, NATO şi Statele Unite ale Americii vor fi alături de dumneavoastră. Ca un aliat al NATO, puteţi avea această încredere, nimeni nu va putea să vă ia libertatea acestei ţări, apartenenţa la NATO creşte siguranţa României şi România va contribui la puterea Alianţei NATO", am încheiat citatul.

Ca urmare a acestui suport, politicienii care s-au hrănit ani la rând din demagogia urii, din antiromânism şi antimaghiarism, mai devreme sau mai târziu vor părăsi scena politică a ţării, prin dispariţia obiectului muncii lor. Este momentul discursului politic serios, legat de dezvoltarea economică a ţării, cu implicaţii directe în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Partidul Social Democrat a fost şi este adeptul acestui tip de discurs politic.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc. Dimineaţa, optimismul face foarte bine...

Domnul deputat Metin Cerchez.

Domnul Metin Cerchez:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Obiectul declaraţiei politice este unul care ţine de o problemă internă, şi anume, cer demiterea doamnei ministru al sănătăţii Daniela Bartoş. Luaţi de valul acesta al aderării la NATO s-a trecut prea uşor cu vederea că în ultimele săptămâni zeci de oameni, poate, au decedat pentru că nu au putut să îşi ia acele medicamente compensate. Pe Ceauşescu l-am omorât pentru genocid, dar se pare că nimeni nu este interesat în această ţară de politica internă, de Programul de guvernare al Partidului Social Democrat.

Şi nu numai această vină este a doamnei ministru al sănătăţii. Pe 17.11 a avut loc examenul de rezidenţiat, 7 mii de absolvenţi ai facultăţii de medicină au crezut că, măcar anul acesta, acest examen va fi cinstit şi corect, s-au înşelat din nou. Dacă anul trecut au fost arestaţi 10 indivizi, pentru că au făcut trafic de influenţă, iar rezultatele anchetei, nici astăzi, după un an de zile, nu au fost date publicităţii, iată că, pe 17.11., Ministerul Sănătăţii "a comis-o" din nou. Despre ce este vorba? După ieşirea din sală, toţi absolvenţii au primit imediat, în 5 minute, rezultatele pe calculator, era un subiect grilă. Nici la 4 zile, rezultatele nu au fost afişate şi anumiţi absolvenţi, aceia care trebuia să absolve neapărat acest examen de rezidenţiat, deşi nu erau rezultatele afişate, au fost obligaţi să depună contestaţii. Contestaţii la ce? Se ştia de ce se depun aceste contestaţii, dumneavoastră, stimaţi colegi, ştiţi ce înseamnă un examen de rezidenţiat, deci, s-au dat 200 de puncte în plus. Cum ar veni, cineva care a luat nota 6, a luat nota 8, pentru că, vezi Doamne, calculatorul nu a citit. Şi astfel, zeci de absolvenţii ai facultăţii de medicină, o facultate serioasă, care îşi puseseră mari speranţe în absolvirea acestui examen, deşi reuşiseră în prima fază, s-au trezit ulterior respinşi.

Şi pentru faptul că nu este prima dată, pentru faptul că l-am informat şi personal pe domnul premier Adrian Năstase, pentru faptul că am semnalat şi Procuraturii acest caz (dar, bineînţeles că rezultatele nu vor fi cele aşteptate), pentru faptul că pensionarii nu îşi primesc medicamentele în România şi mor cu zile, fără ca ministra sănătăţii să intervină, cer demiterea doamnei ministru Daniela Bartoş. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Florin Iordache.

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ziua de 21 noiembrie 2002 va rămâne pentru totdeauna o zi istorică pentru naţiunea română, o zi în care la Praga, oraşul de aur, România a primit mult aşteptata invitaţie de aderare la NATO, ziua în care ţara noastră a încetat în mod oficial să mai fie o ţară comunistă. Deşi am primit această invitaţie mult prea târziu, o invitaţie pe care o merităm cu prisosinţă, datorită calităţilor şi acţiunilor de excepţie dovedite în decursul ultimilor 50 de ani, pot afirma că această zi istorică ne-a dat undă verde pentru lumea liberă, mult dorită de multe generaţii de români. O spun şi acum, după această istorică zi, că merităm să fim alături de ceilalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice, calităţile şi talentul în arta militară ne dau acest drept.

Invitaţia de aderare şi vizita imediată la Bucureşti a preşedintelui american constituie o recunoaştere a progreselor înregistrate pe calea democraţiei şi economiei de piaţă, deşi mai avem multe de înfăptuit. Prezenţa delegaţiei ţării noastre la Praga, convorbirile avute cu acest prilej cu şefi de stat şi de guvern de Preşedintele Ion Iliescu şi Premierul Adrian Năstase, aprecierile la adresa României şi poporului român, dar şi discursul rostit în Piaţa Revoluţiei de preşedintele american constituie un imbold şi mari speranţe pentru viitorul ţării noastre, dar şi mari obligaţii pentru politica actuală şi viitoare a ţării.

Ca membru al Parlamentului, dar şi cetăţean al acestei ţări, sunt fericit de această mare izbândă, datată 21 noiembrie, şi am ferma convingere că drumul început în această zi, deşi nu va fi uşor, va fi unul de siguranţă şi pace, de prosperitate şi revigorare a economiei, artei şi culturii, acela obţinut prin munca noastră, a tuturor românilor, sprijiniţi de poporul american şi aliaţii din NATO.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Emil Rus.

Şi fac apel la secretarii de şedinţă să îşi ia locurile la prezidiu, ca să putem începe şedinţa.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Discursul Preşedintelui ţării, al domnului Ion Iliescu, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului României, ieri, 25 noiembrie 2002, cu prilejul declaraţiei de susţinere a ţării noastre în NATO de către Forul legislativ al României, a fost rezultatul unei analize reale şi obiective a direcţiilor şi tendinţelor vieţii economice, sociale şi politice a ţării noastre, în momentul de faţă. Astfel, domnul Iliescu a scos în evidenţă dârzenia şi hotărârea românilor de a se integra în NATO, a vorbit de luciditatea politicienilor, a dat importanţa cuvenită interesului naţional, a relevat importanţa sensurilor pozitive în evoluţia administraţiei, s-a referit la mijloacele constituţionale de conducere a ţării, la necesitatea respectării legilor, la eradicarea corupţiei, la conştiinţa democratică şi necesitatea demnităţii oamenilor politici.

Personal, îi sunt recunoscător, ca orice om ce îşi iubeşte ţara, pentru cuvintele cinstite la adresa eforturilor comune în această direcţie, pentru recunoaşterea României ca ţară europeană şi pentru primirea ei în structurile elitei militare ale lumii moderne. De asemenea, am apreciat faptul că Preşedintele ţării a coborât în sală şi a strâns mâna parlamentarilor la fel, ale celor din partea Puterii, cât şi ale celor din Opoziţie.

Doamnelor şi domnilor,

Partidul România Mare a fost în toate împrejurările pentru intrarea României în structurile euroatlantice, şi, în acest sens, pe toate planurile s-au făcut declaraţii, pecetluite de semnătura preşedintelui partidului nostru, domnul Corneliu Vadim Tudor, senator al României. La audierea discursului preşedintelui în Parlamentul ţării, subliniat cu sincere aplauze în câteva rânduri, am avut convingerea că trece în revistă problemele pe care Partidul România Mare şi liderul său le-a declarat cu perseverenţă în discursuri, uneori, ce-i drept, mai vehemente, sau le-a făcut cunoscute maselor largi de cititori, prin Revista "România Mare".

Cu adevărat, am rămas uimit când am văzut liderii politici ai Opoziţiei în tribuna festivă din Piaţa Revoluţiei la întâlnirea cu George Bush Jr., Preşedintele Statelor Unite ale Americii, şi am înregistrat dureros că noi, Partidul România Mare, am fost ca şi inexistenţi, întrucât au lipsit invitaţiile pentru parlamentarii acestui partid. Aşadar, noi, în acele momente solemne, nu ne-am bucurat de atenţia cuvenită.

Înseamnă că Partidul România Mare continuă să fie boicotat şi marginalizat pentru aceleaşi vini, fabricate şi aplicate nouă: naţionalism, xenofobism, extremism şi alte rele ale pământului, deşi noi nu dorim altceva decât o România mare, prosperă, într-o Europă unită şi milităm pentru aceasta cu cele mai paşnice mijloace.

Suntem, domnule preşedinte şi domnilor parlamentari, membri ai clasei politice româneşti. Şi noi suntem aici pentru că am fost aleşi fără să cumpărăm voturi şi fără să înşelăm pe nimeni. Avem puterea să ne asumăm răspunderea pentru toate faptele noastre în faţa ţării, de ce nu ni se lasă locul care ni se cuvine între celelalte partide?

Noi nu ne umilim, nu ne plângem, nu cerşim, dar fiţi siguri că timpul lucrează, realitatea va confirma adevărul şi viitorul îşi va spune cuvântul. Ne va da dreptate, ca şi acum, şi oamenii ne apreciază. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Cristian Sandache.

Încă o dată, fac apel la secretarii de şedinţă, să se prezinte la prezidiu, ca să putem începe procesul de legiferare.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La 26 noiembrie 2000, poporul român şi-a exprimat în mod democratic opţiunea politică în cadrul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Partidul Democraţiei Sociale din România, actual Partidul Social Democrat, a fost creditat cu prima poziţie, în vreme ce domnul Ion Iliescu a intrat în finala prezidenţialelor, pe care, în turul al doilea, şi-a adjudecat-o la un scor categoric. Indiferent de comentariile mai mult sau mai puţin subiective ale unor politicieni sau analişti politici, victoria stângii democratice în scrutinul din 2000 a fost o victorie a maturităţii şi a normalităţii asupra amatorismului şi populismului agresiv.

La 2 ani de la alegerile din 26 noiembrie 2000, România a fost invitată să adere în cadrul structurilor NATO, iar acuzaţiile mai vechi sau mai recente, vizând aşa-zisul antioccidentalism sau filorusism al PDSR, respectiv, PSD, apar deplasate şi chiar groteşti. Corul de Cassandre care şi-au făcut o profesiune de credinţă din a suspecta Partidul Social Democrat de toate relele posibile pare că şi-a eupuizat temele principale iar ariile sale sună tot mai fals.

Noi credem că eforturile şi munca inteligentă, solidaritatea şi lupta împotriva corupţiei reprezintă exemple de patriotism autentic, mai puternice şi mai vii decât orice discurs. Nimic nu se poate clădi prin discordie şi ură, iar a fi european se conjugă cu sentimentul curat al iubirii de patrie.

Partidul Social Democrat îşi continuă actul guvernării, având de partea sa argumentele faptelor. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Ştefan Păşcuţ. Nu este.

Domnul deputat Iulian Mincu. Poftiţi.

Şi o să încheiem aici secvenţa dedicată intervenţiilor.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din datele publicate foarte recent de Institutul de statistică reiese că în România consumul limită necesită un venit, pentru o persoană, de 1,7 milioane de lei pe lună în mediul urban şi 1-1,1 milioane de lei în mediul rural; de 3,2 milioane de lei pentru 2 persoane în urban şi 2,3 milioane de lei la sate; de 3,9 milioane de lei pentru 3 persoane în urban şi 2,4 milioane de lei în rural; 4,1 milioane de lei în urban pentru 4 persoane şi 2,8 milioane de lei în mediul rural. În România există astăzi 815.505 şomeri.

Care este situaţia pensionarilor? La sfârşitul lunii septembrie 2002, existau în România în jur de 6,2 milioane de pensionari, dintre care 4,54 milioane de pensionari de stat şi 1,65 milioane de pensionari agricoli. Dintre aceştia, 4,15 milioane de pensionari primesc între câteva sute de mii de lei, pensionarii agricoli 385 de mii de lei în medie şi 2 milioane de lei pensionarii de stat.

Pentru a fi mai exact, 844.641 de pensionari au o pensie sub 1 milion de lei. O situaţie disperată o au 13 mii de pensionari, cu pensii sub 400 de mii de lei, şi 36 de mii de pensionari, cu pensii între 400 de mii de lei şi 500 de mii de lei. Pensia medie pentru restul de pensionari este, în prezent, de 1,5 milioane de lei.

42% dintre ei suferă de boli cardiovasculare, 18% dintre ei sunt bolnavi neuropsihici, 10% dintre ei sunt bolnavi de cancer. Mulţi dintre ei au nevoie de medicamente. Plafonul de 1,8 milioane de lei medicamente compensate este total insuficient. Dispariţia a 35% dintre titlurile de medicamente compensate, începând de la 1 ianuarie 2003, face ca mulţi dintre pensionari să renunţe la medicaţia necesară sau la hrană şi la întreţinere şi aceasta va duce la creşterea mortalităţii printre ei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Declaraţia următoare s-a depus la secretariatul de şedinţă:

Domnul Gheorghe Popescu:

"Principalele politici agricole avute în vedere în perioada viitoare".

În anul 2003, obiectivele generale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în domeniul vegetal, zootehnie şi pescuit sunt: creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole; asigurarea securităţii alimentare a populaţiei cu produse agricole şi alimentare în cantităţi suficiente şi la preţuri rezonabile; creşterea veniturilor proprii şi a capacităţii de capitalizare a producătorilor agricoli; dezvoltarea agriculturii în concordanţă cu protejarea mediului înconjurător; redresarea şi dezvoltarea zootehniei, pisciculturii, în contextul dezvoltării durabile a zonei rurale; atingerea parametrilor minimali de performanţă, în vederea integrării în Uniunea Europeană; în anul 2003, România va practica o agricultură intensivă, bazată pe dezvoltarea pieţelor şi exploataţiilor agricole, urmărindu-se creşterea producţiilor medii pe unitatea de suprafaţă, mărirea randamentelor, restructurarea culturilor tradiţionale şi creşterea producţiei de plante tehnice şi textile; suprafeţele ocupate cu cereale vor scădea în medie cu 2-3%, în favoarea unor suprafeţe ce se vor cultiva cu culturi tehnice, textile, stabilite prin programe speciale de reabilitare (exemplu: sfecla de zahăr, in şi cânepă pentru fibră, plante oleaginoase destinate exportului etc.); creşterea suprafeţelor irigate cu 300 mii ha, astfel ca în anul 2003 să fie irigată o suprafaţă de 1,5 milioane ha şi asigurarea, pe această bază, a unor producţii medii pe ha şi cu indici de calitate competitivi superioari la cereale, plante oleaginoase, la legume, fructe şi struguri; crearea condiţiilor tehnice pentru realizarea unor producţii stabile în sectorul vegetal şi horticultură, prin susţinerea unei părţi din preţul îngrăşămintelor chimice, motorinei şi a instalaţiilor de irigat; realizarea unei producţii de cereale, leguminoase boabe, cartof, legume, fructe şi struguri care să asigure în totalitate necesarul intern pentru consumul uman şi furaje şi să creeze suficiente resurse de materii prime pentru industria alimentară şi industriile adiacente; programe speciale de reabilitare a culturii de sfeclă de zahăr, in şi cânepă pentru fibră, tutun, pepinierelor pomicole şi viticole; reducerea suprafeţelor cu vii hibride; aplicarea tratamentelor fitosanitare la culturile horticole, în vederea obţinerii unor produse sănătoase, cu aspect comercial; dezvoltarea unui sistem de gross pentru produse horticole şi agricole.