Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora, Borbely Laszlo şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem secvenţa intervenţiilor personale. Îl invit pe domnul Traian Dobre la microfon, că este hotărât să ne declare ceva deosebit. Urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să încerc să fac un comentariu pe Legea accesului la informaţii.

Ne derulăm viaţa şi activitatea într-o societate care depinde nemijlocit de informaţii şi, ca atare, un om informat este în acelaşi timp şi unul câştigat.

Cu certitudine, aţi putut deduce din fraza rostită anterior că în intervenţia de astăzi voi încerca să fac o pledoarie pentru informare, prin intermediul Legii accesului la informaţie, Legea nr. 544/2001 şi pentru a fi mai exact mă voi referi la sprijinul oferit prin intermediul legii amintite asociaţiilor de afaceri, dar şi cetăţeanului contribuabil.

Promulgată în octombrie 2001 legea consfinţeşte un drept fundamental prevăzut prin Constituţie, dar care, până acum, nu a avut şi un aparat legislativ. Să mai spunem că este o lege eminamente nouă, constituindu-se în liantul întregului progres de privatizare.

Legea vizează toate categoriile de persoane, cu sau fără cetăţenie, cu statut juridic şi este definită de funcţionalitatea banului public, respectiv tot ceea ce funcţionează pe teritoriul României, cu bani publici, de la Guvernul României şi până la şcoala din ultimul cătun, se supun acesteia.

Din păcate, ea nu include şi domeniul serviciilor publice derulate de firmele private, însă niciodată perfectibilitatea legii nu este tardivă.

Adesea contestată şi adesea supusă dezbaterilor publice, legea creează obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a garanta accesul liber la informaţii de interes public, fie din oficiu, fie la cerere. Din acest cadru definitoriu pentru accesul către informaţie, daţi-mi voie să spun, cu tristeţe, că lipseşte implicarea categoriilor de persoane vizate de lege, care deşi s-ar putea constitui într-un al doilea "câine de pază" aidoma presei, preferă să aştepte într-un con de umbră ieşirea pe piaţă a unor informaţii de care, de altfel, au nevoie.

Mai trebuie menţionat că informaţiile care ascund încălcări ale legii nu pot fi considerate secrete, iar de aici se poate deduce faptul că vrând, nevrând, fiecare dintre noi devenim părtaşi la unele infracţiuni, prin nesolicitarea lor la momente oportune.

Citeam zilele trecute o frază, de altfel, interesantă: "Beneficiile ar putea fi imense dacă legea s-ar transforma dintr-un text pe hârtie într-o practică curentă".

Firesc, m-am întrebat cine stă în calea celui care a afirmat inexistenţa practicii? Oare nu ţine mai întâi de toate de manifestarea civismului nostru, a responsabilităţii fiecăruia dintre noi pentru banul public şi, de ce nu, pentru cei pe care i-am desemnat în anumite posturi?

Textul legii pus în discuţie prevede termene limită pentru eliberarea informaţiilor de 10 zile, de regulă, dar în cazul în care informaţia nu se găseşte în posesia imediată a autorităţii, termenul este de 30 de zile.

De asemenea, jurnaliştii pot primi informaţiile solicitate în termen de 24 de ore, iar refuzul eliberării se comunică în 5 zile. Dacă mai precizăm că legea are menirea de a implica orice cetăţean la actul de guvernare, căruia să-i creeze reflexul de a-şi controla autorităţile care îl servesc, se figurează imaginea, fie a unei lipse de interes din partea membrilor societăţii de a se implica în bunul mers al acesteia sau pur şi simplu este o gravă lipsă de cunoaştere a drepturilor contribuabililor.

Concluziile, dar şi măsurile ce se cuvin a fi luate, în ideea de a nu mai fi considerată o lege fără aplicabilitate este, eventual, populistă, vă aparţine.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu, va urma domnul Ioan Oltean.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de azi dimineaţă este intitulată "Dracula Park nu era numai al Sighişoarei !"

Dracula Park era şi al aeroporturilor internaţionale unde trebuiau să aterizeze turiştii din întreaga lume care ar fi venit în vizită şi al micilor producători de produse de artizanat care îşi desfac mica lor producţie la margine de drum şi al drumarilor care ar fi avut sarcina să asigure şosele cât mai bune în întreaga zonă şi al managerilor în turism din staţiunea Sovata care astfel ar fi trebuit să se străduiască ca staţiunea să arate ca o bijuterie şi al locuitorilor din municipiile capitale de judeţe - Tg.Mureş şi Sibiu. Dracula Park ar fi fost gura de oxigen de care aveau nevoie şi o aşteptau miile de cetăţeni din zonă, naivii optimişti care mai credeau într-o relansare economică reală.

Să încercăm să rememorăm principalele momente prin care a evoluat acest proiect: din suma subscrisă de 105.231.630.000 de lei - la data de 3 aprilie 2002, data de închidere a ofertei publice primare de vânzare de acţiuni de către S.C. Fondul pentru Dezvoltare Turistică Sighişoara S.A., adică 67,87 % din suma totală de 155 miliarde de lei, la care s-au mai adăugat 7.251.557.416 lei dobânzi bancare, adică dintr-un total de 112.483.187.416 lei s-au cheltuit pentru elaborarea unor studii şi documentaţii, cât şi pentru obţinerea unor avize şi autorizaţii necesare pentru începerea lucrărilor de construcţie a parcului tematic, salarii şi indemnizaţii, deplasări, protocol, publicitate, taxe poştale, un calculator cu imprimantă, etc., suma de 43.704.469.205 lei, adică aproape 39 %, rămânând în puşculiţa Fondului de Dezvoltare Turistică Sighişoara suma de 68.778.718.211 lei la data de 25 ianuarie 2003.

Deci, au fost necesare aproape 10 luni de frământări pentru a afla că rata profitului brut în cazul amplasării parcului la Bucureşti ar fi de 37 % faţă de 35 % la Sighişoara, că ponderea turiştilor străini ar fi de 19 % faţă de 16 % şi că numărul anual de vizitatori ar fi aproape dublu la Bucureşti, că Bucureştiul are o capacitate de cazare mai mare decât Sighişoara, că locaţia propusă de consultant este Bucureşti, care are un grad mai mare de atractivitate faţă de Sighişoara sau Constanţa şi că mai ales există un conflict de interese între voinţa politică declarată de a realiza un proiect de interes naţional - dezvoltarea zonei turistice Sighişoara şi interesul firesc al acţionarilor - alţii decât cei din zonă, care urmăresc obţinerea unui profit maxim. Cu alte cuvinte a fost necesară cheltuirea a aproape 44 miliarde de lei, pentru a afla că nu se poate pune căruţa înaintea boilor, că Bucureşti este capitala Ţării, că Sighişoara este în Transilvania şi că de fapt pe nimeni nu-l interesează dacă mitul Dracula este legat direct de Bran, Sighişoara sau Tihuţa şi ce se va întâmpla cu cetatea medievală a Sighişoarei! În ţările în care democraţia funcţionează de zeci şi sute de ani, există obiceiul ca marile proiecte să se supună aprobării prealabile ale colectivităţilor unde urmează să se realizeze, pentru ca nimeni să nu poată să-şi bată joc de banul public sau al acţionarilor.

La noi ca la nimenea: guvernanţii iau hotărâri fără a consulta în prealabil specialiştii şi cei interesaţi în realizarea unor investiţii importante dând dovadă de un zel nătâng. Apropo, domnule ministru Dan Matei Agaton şi domnule prim ministru Adrian Năstase, cine şi câte ore a analizat proiectul de prefezabilitate, cine va suporta costurile prezentate mai sus? Oare trebuia să se cheltuiască o sumă egală cu cea de vânzare a întregii staţiuni Sovata pentru a afla toate acestea? Dar cu micii acţionari pe care i-aţi păcălit şi au investit pentru zona Sighişoara zeci şi chiar sute de milioane de lei şi care acum constată că investiţia lor nu concordă cu interesul iniţial, ce faceţi? Răspunsul, cum că oamenii îşi vor recupera acţiunile la bursă, nu soluţionează întrebarea: cine poate aprecia valoarea de vânzare a acţiunilor la bursă? Sau poate va apare un nou SAFI sau FNI? Şi la urma urmelor şi de fapt în primul rând, ce se va întâmpla cu Sighişoara, pentru că iniţial se declarase că proiectul reprezenta o modalitate de salvare a cetăţii, de reabilitare şi de revitalizare a acesteia. În ce să mai aibă încredere românii, când pentru a stimula vânzarea de acţiuni pentru Dracula Park Sighişoara, o persoană deosebit de importantă, apreciată ca fiind prima în statul român şi mult mediatizată, a cumpărat primele acţiuni.

Oare cine ar putea fi, domnule prim-ministru?

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se doreşte a fi un nou semnal de alarmă prin care atenţionăm Guvernul că Justiţia română este tot mai mult încălecată, că Justiţia română devine tot mai mult un instrument în mâna actualei puteri.

Este cunoscut faptul că prima hotărâre pe care Guvernul a luat-o în anul 2002 era cea de dizolvare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, luând în considerare propunerea motivată a prefectului Municipiului Bucureşti, bazată pe cele opt hotărâri ale Tribunalului Bucureşti prin care au fost anulate tot atâtea hotărâri adoptate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Este în acelaşi timp de menţionat şi raportul Corpului de Control al primului-ministru, întocmit în urma unei verificări de fond la Primăria Generală a Capitalei, raport ce a scos în evidenţă faptul că 38 dintre consilierii generali erau acţionari sau asociaţi la diferite societăţi comerciale, unii dintre aceştia derulând afaceri cu Primăria Generală a Capitalei.

De altfel, primul-ministru a şi menţionat că motivul principal pentru luarea măsurii de dizolvare a Consiliului General au fost actele de corupţie în care erau implicaţi marea majoritate a consilierilor.

Hotărârea Guvernului este contestată, iar Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel au respins acţiunea. În urma recursului pe care consilierii l-au depus la Curtea de Apel, Curtea Supremă de Justiţie trimite cauza la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa, legat de excepţia de neconstituţionalitate a art. 57 din Legea administraţiei publice locale nr. 205/2001.

În data de 6 iunie 2002 dosarul este înaintat Curţii Constituţionale, care prin Decizia din 26 noiembrie 2002 respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 57. Trei luni au trebuit să mai treacă pentru ca această decizie a Curţii Constituţionale să fie publicată în Monitorul Oficial din februarie 2003.

Cauza este reluată la 20 februarie, când toată lumea se aştepta ca instanţa supremă să judece pe fond cauza, judecătorii instanţei supreme au plasat sau au dat o ruşinoasă lovitură sub centură originalei democraţii româneşti şi nu în ultimul rând bucureştenilor, amânând cauza pe 26 iunie anul acesta.

Oare mai era nevoie de încă un act al justiţiei pentru a se confirma prevederile din rapoartele de ţară ale organismelor internaţionale, potrivit cărora justiţia este un instrument al puterii? Curtea Supremă rămâne ceea ce este în acest moment: un instrument politic, sperietoarea, refuzul şi deopotrivă coşul de gunoi al actualilor guvernanţi, locul unde decizia politică se ascunde în spatele unor chichiţe avocăţeşti.

Considerând că justiţia este mai presus decât legea, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au menţinut în funcţie consilierii corupţi din Consiliul General bătându-şi joc de bucureştenii care asistă neputincioşi la o dispută ce a paralizat întreaga activitate edilitară a Capitalei.

Hotărârea supremei instanţe de amânare a cauzei pentru luna iunie a tranşat definitiv subiectul alegerilor anticipate pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrucât nu mai există posibilitatea legală ale organizării acestora, în condiţiile în care alegerile la termen ar avea loc anul viitor.

În mod firesc ne întrebăm: cui îi era teamă de alegeri anticipate în Bucureşti? Este limpede pentru toată lumea că actuala Putere a vrut să evite o confruntare electorală anticipată în Bucureşti, sondaje de opinie dezavantajând-o.

Depăşind subiectul alegerilor anticipate, nu putem să nu remarcăm raportul de rudenie sau familial existent între unii membri ai Guvernului, pe care nu doresc să-i nominalizez, despre care presa a scris suficient de mult şi unii judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, raportul graţie căruia justiţia probează aservirea şi dependenţa sa politică. Rolul de instrument forte în mâna partidului de guvernământ, pentru care justiţia este o anexă a sa şi un debuşeu la nevoie, marea familie pesedistă ţinând locul sălilor de judecată.

Pe această cale, solicit doamnei ministru Rodica Stănoiu, demararea procedurilor legale pentru demiterea acelor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie aflaţi în raportul de rudenie sau de familie cu membri ai Excutivului sau ai structurilor centrale ale acestuia, înregimentaţi politic, pentru a se respecta un text constituţional.

Nimeni nu este mai presus de lege!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Sandache. Va urma domnul Damian Brudaşca. Vă informez că sunt 36 de înscrieri, deci, vă rog, maximă concentrare!

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Parlamentarii sunt reprezentanţii cetăţenilor, iar nu stăpânii acestora".

Restrângerea imunităţii parlamentarilor doar la conţinutul declaraţiilor politice va reprezenta, fără îndoială, un pas important în ceea ce priveşte reformarea sistemului democratic românesc post- decembrist.

Din păcate, unii reprezentanţi ai legislativului au contribuit prin conduita lor la o erodare a imaginii Parlamentului, în percepţia opiniei publice din România. Au sfidat cu cinism legile ţării şi s-au comportat faţă de cetăţeni cu brutalitatea ciobăiască a neamului prost, considerându-i pe aceştia simplii pioni care mai mult iritau şi enervau. Alţii au văzut în Parlament un loc al căpătuielii, prin trafic de influenţă sau un fel de staţiune de odihnă, vegetând în umbra zidurilor, precum lichenii.

Aceşti oameni nu au ce căuta nici măcar pe liste electorale, darămite în Parlament! Din cauza lor conceptul de democraţie este identificat de cetăţeni cu căpătuiala, chiulul sau sfidarea, iar în timp, pe acest fundal înfloreşte nostalgia după regimurile de mână forte, acelea în care Parlamentul fie este desfiinţat, fie este transformat într-o adunare formală. În istorie s-au mai văzut situaţii similare, iar cine uită lecţiile istoriei va fi sortit a-i retrăi efectele.

În acest sens, iniţiativa Partidului Social Democrat este mai mult decât lăudabilă. Cetăţenii nu trebuie să mai fie socotiţi de către unii doar o masă de manevră, curtată din patru în patru ani, ci o forţă reală care merită şi trebuie a fi respectată. Nu mai avem nevoie de exemplare precum Agamiţă Dandanache, aceşti parlamentari nefaşti veniţi de nicăieri, care în optica noului cinism al timpurilor actuale se cred mici dumnezei, mustind de dispreţul faţă de semeni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului Damian Brudaşca. Va urma domnul Ioan Onisei.

Domnul Damian Brudaşca:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică am intitulat-o: "Cercetarea ştiinţifică românească în derivă".

În lumea civilizată cercetarea ştiinţifică este o activitate de bază, beneficiind de întregul sprijin al autorităţilor, inclusiv în ceea ce priveşte finanţarea şi o serie de facilităţi de ordin fiscal şi nu numai.

În schimb, cercetarea românească, mai ales după 1989, este aproape total neglijată şi se îndreaptă cu paşi repezi spre o rezolvare naturală, adică spre încheierea acestei activităţi ca urmare a dispariţiei fizice a cercetătorilor.

Argumentarea acestei afirmaţii este dată de dinamica negativă care s-a înregistrat în acest domeniu. Astfel, în anul 1989, în România erau 170.000 de angajaţi, iar 60.000 erau personal atestat de cercetare. În 2002 au mai rămas 20.000 de angajaţi, din care numai 7.000 de cercetători atestaţi. După cum se vede, domeniul cercetării şi-a redus efectivele, în doar 12 ani, cu aproape 90%. Dacă mai adăugăm faptul că vârsta medie a cercetătorilor români este în jur de 50 ani, iar venitul salarial realizat în cercetare este cu aproape un milion sub salariul mediu pe economie, constatăm că afirmaţia făcută este departe de a fi gratuită, ea fiind o reflectare a gravităţii deosebite cu care se confruntă acest domeniu de vârf al raţiunii umane. Acest regres nu poate fi pus doar pe seama unei singure guvernări. Responsabile de dezastrul cercetării ştiinţifice şi tehnologice sunt deopotrivă toate guvernele aflate la conducerea ţării după anul 1989. Am subliniat acest fapt tocmai pentru ca Guvernul PSD-UDMR să nu mai poată da vina, cum are obiceiul, pe "greaua moştenire" a guvernării precedente.

Din păcate, situaţia nu s-a schimbat, cum ar fi fost de aşteptat, după preluarea puterii de PSD şi UDMR. Dimpotrivă, după anul 2000 "principalele realizări" ale actualei guvernări constă în: eliminarea previziunilor favorabile la constituirea bugetului alocat cercetării (respectiv 0,8% din pib, conform Constituţiei României) şi înlocuirea lor cu sintagma: "în limitele prevederilor bugetare". Aceste prevederi bugetare, în ultimii trei ani, au avut următoarea dinamică: în anul 2001 s-a prevăzut 0,21% din pib, în 2002 alocarea s-a redus la 0,19% din pib, iar pentru 2003 s-a votat abia 0,118% din pib. Este demn de remarcat că, în ultimii doi ani, pentru cercetare a avut loc o rectificare de buget negativă.

Participarea cercetării româneşti la Programul Cadru VI de Cercetare al Uniunii Europene este greu de realizat în condiţiile în care avem nişte unităţi de cercetare învechite, îmbătrânite, subdotate şi cu aparatură depăşită şi ineficientă. Aceasta este şi consecinţa "concubinajului" deloc fericit al cercetării cu învăţământul, care îşi creează organe paralele de cercetare, iar acestea sunt singurele care au acces la fonduri internaţionale pentru dotare.

Pe lângă cele amintite deja, mai adăugăm şi faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în a cărui coordonare sunt Institutele de cercetare, tolerează, în numeroase cazuri, un management şi o gospodărire a patrimoniului uman şi material cu totul defectuoasă, fapt care a dus la distrugerea unor institute prin privatizări frauduloase, în care interesante au fost doar clădirile şi restul patrimoniului imobiliar, înstrăinat pe aproape nimic, cu consecinţă directă: dispariţia din preocupările cercetării româneşti a unor domenii întregi.

Pe de altă parte, institute care nu au putut fi privatizate deoarece au devenit institute naţionale, printr-o subfinanţare şi management defectuos sunt în situaţia de a propune o reducere cu cel puţin o treime a personalului din cercetare, fără alt temei decât acela de a profita de patromoniul rămas în urma desfiinţării altor institute. Acesta este şi cazul unicului institut naţional din Transilvania, Institutul Naţional de Cecetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) din Cluj Napoca.

Situaţia puţinelor institute naţionale din afara Bucureştiului este şi mai grea deoarece, cu prilejul participării lor la licitaţiile pentru Programele Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ele sunt de-a dreptul ridiculizate prin numărul mic de proiecte care le sunt acceptate la contractare. Exemplificăm prin situaţia următoare: la unica competiţie de proiecte din 2002 (deşi legea prevede două anual) din 33 de propuneri ale INCDTIM, s-au contractat abia 3, spre deosebire de unele institute din Bucureşti unde, din 30 de propuneri, s-au contractat 27.

Sper ca acest mesaj disperat al cercetătorilor clujeni să fie auzit acolo unde trebuie.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Onisei. Va urma domnul Napoleon Pop. Domnul Eugen Nicolăescu va depune la secretariat, ca şi domnul Emil Rădulescu.

Domnul Ioan Onisei:

Declaraţia mea politică se aşează sub întrebarea, din păcate, retorică: "Vor fi duşi copii cu arcanul la şcoală sau cine nu are cei şapte ani de acasă?!".

Sub guvernarea PSD - Năstase şi sub directa îndrumare a doamnei Ecaterina Andronescu, învăţământul românesc traversează o perioadă nefastă. Confuziile, măsurile contradictorii, iniţiativele intempestive care au dominat situaţia din învăţământ în anul 2002 continuă şi în acest an.

Având idei puţine doamna ministru pare să le aibă şi fixe. Ea nu este dubitativă, este mai degravă obsesivă! Una dintre aceste idei obsesive care par să o bântuie pe doamna Andronescu este coborârea vârstei de înscriere a copiilor la şcoală. Ideea, dacă o putem numi aşa, a părut sub forma clasei zero în primăvara lui 2002 şi a fost prezentată de însăşi susţinătoarea ei, ca o dovadă a marilor preocupări reformatoare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Cabinetului Năstase.

Clasa zero, idee aruncată pe piaţă fără nici un fel de pregătire ca an pregătitor pentru şcoală, a fost, însă, imediat contestată de numeroşi psihologi şi pedagogi.

De asemenea, medicii au susţinut, la rândul lor, inoportunitatea acestei măsuri, având în vedere tocmai condiţiile, situaţia concretă din ţara noastră.

A urmat o perioadă de tăcere, doamna ministru părând că s-a repliat, până în toamna lui 2002, când a formulat o nouă ofertă a începerii şcolii la şase ani, motivând cerinţa ca decurgând din procesul de integrare a României în Uniunea Europeană. Fără a propune specialiştilor şi opiniei publice o dezbatere pe această temă, doamna ministru Andronescu a bântuit televiziunile, repetând, în aceeaşi manieră obsesivă, două argumente şi atât. Copilul de şase ani de azi nu mai seamănă cu cel de acum 15 - 20 de ani, 80% dintre ţările Europei au învăţământul care începe de la 6 ani.

Ianuarie 2003 a însemnat o perioadă de acţiuni desfăşurate de inspectoratele şcolare care "au testat" dacă părinţii copiilor de şase ani acceptă sau resping ideea.

În unele judeţe s-a încercat chiar obligarea părinţilor; acţiunile au avut un caracter de intimidare, atât a părinţilor, cât şi a educatorilor şi învăţătorilor, obligat, sub spectrul de a-şi pierde locul de muncă, să meargă din casă în casă şi să strângă semnături. Rezultatul a fost însă categoric. Marea majoritate a părinţilor care sunt în cunoştinţă de cauză nu au fost de acord cu ideea de a-şi trimite copiii la şcoală la vârsta de 6 ani.

Cu toate acestea, doamna ministru Andronescu insistă. Insistă cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună.

În ultimile săptămâni doamna Andronescu şi-a reluat apariţiile pe ecranele televizoarelor, ba, mai mult, chiar în absenţa unui cadru legal, a emis ordinul 3.213 din 31 ianuarie 2003.

Se cere prin acest ordin inspectorilor şcolari, indiferent de specialitate, să efectueze un studiu care are ca obiectiv: "Generalizarea învăţământului obligatoriu, prin cuprinderea în clasa I a tuturor copiilor care vor împlini vârsta de 6 ani şi respectiv 7 ani".

Ordinul prevede, ce-i drept, faptul că vor fi exceptaţi, cu avizul medicului, copiii a căror dezvoltare psiho-somatică nu este corespunzătoare.

Cum intervine însă medicul în acest "studiu", în această recenzare, mi-e greu să realizez.

Doamna ministru, însă, este hotărâtă. Nu o interesează reacţiile părinţilor, nu contează semnalele potrivnice ale opiniei publice, luările de poziţie în presa scrisă şi audiovizuală. Doamna ministru monologhează. Ne anunţă o nouă lege a învăţământului preuniversitar şi prevederi dure, constrângătoare.

Cine nu-şi va da copilul de şase ani la şcoală va primi amendă penală, ba chiar ar putea să fie decăzut şi din drepturile părinteşti.

Doamna Andronescu vrea, probabil, să transforme inspectoratele şcolare în poliţie şi în instanţe de judecată. Asta da reformă a sistemului educaţional!

Să fi uitat doamna ministru cei şapte ani de acasă? dacă i-a avut! Şi dacă nu, să ne lase copiii să dobândească cei şapte ani de acasă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop. Va urma domnul Kovacs Csaba-Tiberiu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am să mă refer la costurile la utilităţi, întrebări noi care au răspunsuri vechi.

Ministrul administraţiei publice şi ministrul industriei şi resurselor a emis recent un ordin comun privind constituirea unui alt colectiv de lucru pentru analizarea situaţiei costurilor de producere, transport şi distribuţie a energiei termice şi a modului de facturare a acesteia.

Colectivul cuprinde reprezentanţi ai celor două ministere şi ai autorităţilor guvernamentale de reglementare din domeniul energiei şi serviciilor publice de gospodărire comunală, cât şi ale protecţiei consumatorilor.

Observând tema de analiză şi particianţii în ea ne punem în mod firesc întrebarea de ce mai era nevoie de o nouă comisie care să se ocupe cu atribuţiile ce revin de drept reprezentanţilor autorităţilor implicate. Oare până acum chiar pe nimeni cu astfel de atribuţii nu a intrigat creşterea explozivă a preţurilor la utilităţi pentru populaţie?

În această situaţie apare şi a doua întrebare: ce se doreşte, în fapt, cu această comisie, cu atât mai mult cu cât la tema ei de analiză există deja răspunsuri.

Unul din aceste răspunsuri este acela că asistăm la o luptă politică aproape fără sfârşit între putere şi opoziţie în Municipiul Bucureşti, pereclitând situaţia cetăţenilor şi care s-a soldat cu blocarea activităţii de contorizare de către reprezentanţi ai PSD, pentru simplul motiv că ar fi fost o reuşită a unui primar din opoziţie.

Iată o mentalitate prin care puterea nu se apropie de oameni aşa cum a promis în campania electorală şi foloseşte lupta politică în defavoarea acestora.

Alte răspunsuri de fond, însă, le găsim în Strategia Naţională de Dezvoltare a Domeniului Nuclear în România, elaborată de Ministerul Industriei şi Resurselor, aprobată de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 851/26.11.2002. Cităm din Cap. II pct. 1: "În domeniul generării energiei electrice în România se constată existenţa unui preţ de vânzare greu suportabil de către consumatori, simultan cu existenţa unui număr semnificativ de termocentrale vechi, care au depăşit timpul de viaţă de 30 de ani. De asemenea, în sistemul clasic de generare a energiei electrice există unităţi mai vechi sau mai noi care au avut şi au în continuare o slabă eficienţă".

Cauzele esenţiale ce au dus la această stare de insuportabilitate a costurilor energiei termice de către cetăţeni sunt: menţinerea unui monopol de stat, lipsa concurenţei, lipsa de restructurare, neprivatizarea a nici unui obiectiv din domeniul producerii energiei şi netransferarea în municipiul Bucureşti către autorităţile locale a nici unei centrale termoenergetice, din consideraţii politice.

Credem că această preocupare a Guvernului faţă de problemele din domeniul energiei termice, pusă în grija unei noi comisii, nu este decât un truc vechi de a tergiversa soluţiile economice reale. Constatăm însă că numirea unei noi comisii, pe lângă grija parternalistă a puterii, are menirea tocmai de a subjuga din nou cetăţeanul faţă de bunăvoinţa statului, fiind preferabile ajutoarele, decât veniturile decente sau stimularea investiţiilor noi în domeniul energetic. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, şi pentru operativitate.

Îi dau cuvântul domnului deputat Kovacs Csaba Tiberiu, va urma domnul Marian Ianculescu.

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aş vrea să fac câteva remarci şi să vă dau câteva informaţii privind situaţia creată în legătură cu Liceul "Áprily Lajos" şi Şcoala generală nr. 6 din Braşov, în urma difuzării şi mediatizării unor neadevăruri sau ştiri tendenţioase.

Comunitatea maghiară braşoveană a posedat nu mai puţin de cinci licee confesionale, din care 2 romano-catolice, iar restul protestante. Subliniez caracterul confesional, care înseamnă că aceste şcoli nu au fost construite de stat, ci din contribuţia enoriaşilor maghiari, care au adunat bănuţ lângă bănuţ, ca, punând cărămidă peste cărămidă, ţiglă lângă ţiglă, să poate edifica aceste şcoli.

Clădirea în discuţie a adăpostit gimnaziul principal romano-catolic din anul 1837 şi a funcţionat aşa până în anul 1948, când a fost naţionalizat de regimul totalitar. Până în anul 1960, a fost menţinut ca liceu maghiar, după care, în urma intervenţiei statului comunist, în spiritul aşa-zisei mixări a şcolilor române şi maghiare, a fost transformat în şcoală generală, iar clasele maghiare de liceu au fost mutate în clădirea Liceului Unirea.

După decembrie 1989, în mod firesc, s-a solicitat reînfiinţarea liceului de sine-stătător cu limbă de predare maghiară, înţelegerea la nivel local, aprobată şi de Ministerul Învăţământului în 1990, fiind ca în această clădire să se reînfiinţeze Liceul "Áprily Lajos", prin readucerea claselor maghiare IX- XII de la Liceul Unirea, şi mutarea claselor I-VIII de limbă română la Unirea. Liceul "Apriliy" a respectat înţelegerea, dar Şcoala generală nr. 6, nu.

Aceasta a însemnat că timp de peste 10 ani aici a fost o lipsă acută de spaţiu, elevii noştri fiind în număr de 900, faţă de 400, cei din clasele româneşti, noi, în toată această perioadă, a trebuit să funcţionăm în trei schimburi, a trebuit să renunţăm la existenţa laboratoarelor, a dotărilor, evident, toate acestea în detrimentul calităţii procesului de învăţământ.

Faţă de cele de mai sus, cererea comunităţii maghiare din Braşov, deposedată de cinci şcoli confesionale maghiare, de a primi înapoi una din aceste clădiri, şi nu doar o jumătate, pentru a avea un liceu cu predare în limba maghiară, care să poată funcţiona în condiţii normale, aşa cum funcţionează Colegiile Naţionale "Andrei Şaguna", "Ion Meşotă" sau Liceul german "Honterus", nu este o cerere nici deplasată, nici segregaţionistă, nici discriminatorie, ci una legitimă.

Prin Protocolul încheiat cu partidul de guvernământ, atât la nivel central, cât şi local, a fost precizată voinţa politică a formaţiunilor politice semnatare de a rezolva această problemă într-un mod elegant, prin construirea unei noi clădiri în apropiere, pentru Şcoala generală nr. 6, pentru care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a asigurat fondurile necesare, iar procedurile au fost demarate încă la mijlocul anului trecut. A fost aprobat PUD-ul, s-a eliberat certificatul de urbanism şi de demolare, există proiectul şi avizele pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.

Mai este de ştiut că în urma reparaţiilor de la corpul A, finanţate de Banca Mondială, s-a realizat o nouă compartimentare, inclusiv cu laboratoare şi dotări, care face imposibilă funcţionarea a două şcoli în această clădire, motiv pentru care ministrul educaţiei şi cercetării, doamna Ecaterina Andronescu, a precizat, la vizita din 29 ianuarie, a. c., că după terminarea reparaţiilor aici vor reveni elevii Liceului "Áprily Lajos", iar elevii de la Şcoala generală nr. 6 vor intra în noua şcoală, care va fi terminată cel târziu la 1 septembrie a. c., suma alocată fiind de 450 000 USD.

Este foarte trist că unele partide politice din opoziţie vor din nou să-şi facă capital politic, influenţând şi implicând elevii într-un joc politic dăunător, îndemnând părinţii să recurgă la forţă şi violenţă pentru a reocupa o aşa-zisă "veche şcoală românească", să lupte împotriva aşa-zisei "separaţii etnice", ceea ce nu are nimic cu spiritul tradiţional tolerant al Braşovului, rezultat din convieţuirea multiseculară a trei culturi specifice acestei zone a Transilvaniei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul Marian Ianculescu, va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi-aş intitula declaraţia mea politică de astăzi: "Impostorul general al Capitalei". M-aş referi la definiţia dată în Dicţionarul explicativ al limbii române: "Impostor = persoană care caută prin minciuni şi prefăcătorie să treacă drept altcineva sau amăgitor".

Este evident pentru orice observator cinstit că Partidul Democrat şi-a epuizat rolul istoric pe scena politică, între altele, şi pentru că elementele esenţiale din oferta sa sunt astăzi realizate de partidul aflat la guvernare, în jurul căruia, place sau nu, se desfăşoară glorioasă unificarea social-democraţiei româneşti. Lipsit, astfel, de originalitate şi susţinut de tot mai puţine personalităţi de calibru, Partidul Democrat ar trebui să-şi facă toaleta pentru istorie, sperând în dreapta judecată a acesteia, pe măsura meritelor pe care partidul uneori chiar le-a avut.

Din păcate, sfârşitul epocilor, amurgul imperiilor şi regimurilor produc, din ultimele resurse proteice, creaturi teratologice, rezultate din vechi consangvinităţi incestuoase, emblematice pentru vremuri de prăbuşire - dezaxaţi, incendiatori, demolatori, asfaltatori.

Slugarnic faţă de şefi, tiran cu subordonaţii, trădător cu asociaţii şi violent din slăbiciune, scarabeul pedist îşi rostogoleşte, iată, de 2 ani, ţeasta dezmiriştită de ticăloşii prin penele şi gropile metropolei. Când, uneori, focalizează realitatea politico-administrativă, cu un ochi la făină şi altul la slănină, cu unul la Steaua Nordului şi celălalt la Crucea Sudului, pletele îi sunt înfiorate de vântul răcoros al serii. Dinspre Glina, dinspre Pantelimon, din Prelungirea Ferentari, miasmele nopţii îi amintesc de Noile Hebride, de Baleare, de Insulele Capului: "Aici sunt banii dumneavoastră!"

În fond, cugetă adânc primarul, munca în echipă este esenţială, îţi oferă posibilitatea să dai vina pe alţii - de exemplu, pe primarii de sector şi pe vicepreşedinţii de partid. Un lucru, dacă e prost făcut, dar de suficiente ori, va sfârşi prin a fi bun. Şi, apoi, de ce să fie lucrurile normale, când normalitatea trece întotdeauna neobservată? De ce să nu ofer eu circ populaţiei, pentru a mă face observat?

Circul n-are cum să mai dureze, domnule primar general, pentru că populaţia Capitalei s-a săturat de haosul pe care l-aţi generat şi îl generaţi în continuare!

De pe pereţi îl privesc sever portretele înaintaşilor săi, Crin Halaicu şi Viorel Lis, parcă spunând: "Ce urecheală ai mai merita, în ce hal ai putut aduce splendoarea de capitală pe care ţi-am lăsat-o noi!"

Când, rar, descinde în parcurile oraşului, făcându-se că inspectează, câinii urlă, repezindu-se în lese, păsările decolează brusc din copaci, iar mamele, grăbind pasul, îşi ameninţă copii: "Fii cuminte, că te ia Băsescu!"

Uneori, ros de invidie, piratul visează... Visează la gloria balenei albe, balena-stat cripto-cetacee, atât de mare şi totuşi crescătoare în sondaje. Cum ar mai eutanasia-o! Mai ales acum, când a intrat în apele Internaţionalei Roşii şi, cu siguranţă, va câştiga şi întrecerea din 2004.

Ajuns preşedinte prin trădare, ca orice slugă devenită stăpân, impostorul general îşi alungă binefăcătorul, iar celor care l-au ajutat, unelte profesionale, le dă ca răsplată câte un picior în burtă. Trist, cu dinţii strânşi, ilustrul Don Pedro priveşte fix decăderea casei sale, cotropită acum de alţii, foşti subalterni pe linie de partid.

De curând, sacul şi-a găsit petecul, printr-o alianţă uimitoare. În România, se ştie, liberalii au comis totdeauna numai greşeli spectaculoase, demne de un partid de individualităţi puternice: regele-preşedinte, Remeş la finanţe, reunificări liberale după formula: "Când se unesc două partide, rezultă totdeauna patru!" Şi acum, tocmai pe ei i-a găsit impostorul naţional, să-şi împartă eczemele reformiste!

Nu întâmplător, în aceste zile, oamenii proaspetei cumetrii politice, sub pretextul unui referendum, umblă din uşă în uşă, din spectacol în spectacol, deranjând spectatorii - de pildă, aşa cum s-a întâmplat chiar duminica trecută, 23 februarie a.c., la concertul de la Sala Radio -, să agaţe noi membri de partid. Este o formă ultimă, disperată, a Partidului Democrat şi a Partidului Liberal de a-şi îngroşa cu ceva rândurile: colecta publică.

De aceea: "Ionescu sau Popescu, nu-i deschide lui Băsescu,/ Nu semna angajamentul,/ Fiindcă pierzi apartamentul!"

Mi-aş mai permite şi un post-scriptum: "Domnule Primar General al Capitalei, Traian Băsescu, vă implor, în calitate de locuitor al acestui oraş, în numele bucureştenilor, opriţi pentru totdeauna circul şi faceţi, dacă sunteţi în stare, ceea ce trebuie şi cu ce v-aţi angajat în campania electorală, şi anume, administraţi Capitala!"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Ştefan Baban, va urma domnul deputat Puiu Haşotti.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Blocajul financiar, ghilotina economiei româneşti."

Blocajul financiar, ale cărui origini nu mai are rost să le enumerăm şi apoi să le comentăm, reprezintă un pericol imens, datorită dimensiunilor la care a ajuns. Cunoaştem cauzele, cunoaştem efectele, stabilim strategii şi politici de eliminare a acestui fenomen, dar nimic nu pare a se constitui în soluţia ideală pentru înlăturarea lui.

Deblocarea relaţiilor financiare dintre creditori şi debitori, încercată de câteva ori în ultimii ani, se dovedeşte a fi o misiune sinucigaşă, dacă nu sunt luate în calcul toate consecinţele posibile ce ar rezulta în urma acestui demers. Nu este vorba de un blocaj financiar la nivel macroeconomic, ci de un blocaj financiar rezultat ca asumare a tuturor blocajelor existente în domeniile economice şi sociale.

Iar cel mai recent exemplu îl reprezintă sănătatea, unde, deşi experţii consideră că sunt destui bani strânşi de la contribuabili, spitalele şi serviciile auxiliare sunt de 2-3 ani într-un colaps total. Şi nu cred că măsurile dure pe care le-a prezentat ministrul de finanţe pot rezolva rapid şi eficient această problemă spinoasă a sănătăţii.

Cel mai sensibil domeniu în care blocajul financiar este inoperabil îl reprezintă sistemul energetic. Peste 200 de societăţi mari consumatoare de energie electrică au o datorie imensă faţă de Electrica, datorie care provine din mai multe exerciţii financiare anterioare şi care are o structură destul de complexă: datorie principală, majorări de tarif, penalităţi şi litigii juridice pentru obţinerea banilor datoraţi. O treime din aceste societăţi sunt încă în proprietatea statului, ele având o datorie de aproape 32% din total.

În consecinţă, iată cea mai dificilă parte a blocajului financiar în care au intrat furnizorii de servicii şi energia în general. Din capul locului se exclude executarea silită sau transformarea în acţiuni a datoriilor pe care le au aceste societăţi faţă de Electrica, deoarece, prin aceste proceduri, s-ar muta hârtiile de la un birou la altul.

De fapt, la ora actuală nu există decât două soluţii: ori se închide imediat robinetul energiei electrice şi se bagă în faliment unităţile respective, ori se merge până la capăt cu analiza, pentru a se vedea ce urmări ar avea o asemenea decizie, după care să se aleagă soluţia cea mai bună.

Indiferent de cifrele care vor fi vehiculate prin aplicarea celor două metode, cifre care se referă la costul social, la încasările Societăţii Electrica, la efortul investiţional pentru crearea de noi locuri de muncă, statul român are datoria şi obligaţia de a convinge societăţile din portofoliul său că sunt viabile, bine gestionate şi rentabile, având perspective certe de a-şi plăti datoriile. În caz contrar, şi acest ultim pas în politica ofensivă de eliminare a blocajului financiar va fi sortit din start eşecului.

Şi dacă nu reuşim măcar într-un domeniu economic să stopăm răspândirea vertiginoasă a acestui flagel, nu mai avem timp şi nici şansa de a mai putea face ceva şi pentru celelalte, care aşteaptă eliberarea. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Puiu Haşotti, va urma domnul deputat Becsek Garda Dezideriu.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

În ultimele două săptămâni, opinia publică din România a urmărit penibila telenovelă "Corupţia PSD", avându-l în rolul principal pe preşedintele Adrian Năstase şi în roluri secundare pe baronii locali ai partidului, chemaţi, chipurile, să dea socoteală pentru actele de corupţie din teritoriu.

Am crezut că sesizările mass-media şi ale Opoziţiei privind afacerile dubioase ale liderilor locali ai PSD îşi vor găsi, parţial fie, un răspuns şi că vom asista la măsuri pentru stoparea corupţiei pesediste. Concluziile acestor întâlniri au fost, însă, altele. Potrivit declaraţiilor de presă, filialele PSD au mai degrabă probleme cu cotizaţiile, şi mai puţin cu corupţia, deşi aproape simultan se derulau, întâmplător sau nu, arestarea vicepreşedintelui PSD Arad, Gheorghe Medinţu, sub acuzaţiile de luare şi dare de mită, arestarea vicepreşedintelui Organizaţiei de tineret PSD Constanţa, Marian Manta, pentru rambursări ilegale de t.v.a., precum şi anchetarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, pentru multe fapte de corupţie.

Presa a fost din nou găsită vinoată de aşa-numita "născocire a baronilor", cu toate că aceştia există din abundenţă şi parazitează viaţa economică, socială şi politică a ţării.

Din contră, în aşa-zisa confruntare cu domnul prim-ministru şi cu preşedintele PSD Adrian Năstase baronii locali s-au dovedit a fi "voievozi", ca să folosesc o denumire adecvată tradiţiei istorice româneşti. Aşa-numita "chemare la ordine" s-a transformat într-o campanie de fardare şi înfrumuseţare a voievozilor PSD.

Această acţiune având, însă, o miză cu un dublu scop: conservarea capitalului politic al Premierului Năstase în partid, pentru o eventuală confruntare cu Preşedintele Ion Iliescu şi acreditarea ideii că în PSD nu sunt corupţi, prin tehnica ascunderii gunoiului sub preş. O falsă realitate, în care nu mai cred nici cel puţin pesediştii..., cei inteligenţi.

După muşamalizarea corupţiei PSD, premierul Adrian Năstase anunţă nonşalant "Proiectul României curate", într-o falsă dimensiune de trasparenţă şi de atitudine anticorupţie.

Am dubii serioase în ceea ce priveşte derularea acestui proiect. N-ar fi mai degrabă vorba despre o continuare a campaniei de spălare a imaginii, despre o continuare a campaniei de spălare a banilor, despre o continuare a campaniei de spălare şi de ascundere a voievozilor PSD din teritoriu? Nu cumva asumarea răspunderii pe un pachet de legi anticorupţie vizează reprezentanţii opoziţiei, mai ales în condiţiile în care voievozii PSD sunt ţinuţi în braţe, de cele mai multe ori, de un procuror şef al PNA, aflat între preşedintele Iliescu şi premierul Năstase?

Cert este că partitura anticorupţie, interpretată cu sârg de primul-ministru pe micile ecrane, nu mai impresionează şi nu mai convinge pe nimeni. După 2 ani de aşteptări, speranţele românilor nu mai pot fi înşelate.

În acest decor, "curat-murdar", extins de PSD la scară naţională, asumarea răspunderii guvernamentale pe un pachet de legi anticorupţie va reprezenta, ca de obicei, doar un exerciţiu de imagine, fără efecte în combaterea fenomenului corupţiei în România. Guvernul riscă astfel să ajungă aidoma unui ateu ce propovăduieşte misticismul sau a unei femei de moravuri foarte îndoielnice care elogiază fecioria. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu, se pregăteşte domnul Kanty Cătălin Popescu.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cursul săptămânii trecute, un oficial al Prefecturii din judeţul Harghita a declarat că se vor accelera punerile în posesie, chiar prin folosirea forţei, prin intervenţia Jandarmeriei şi a Poliţiei. Declaraţii asemănătoare am perceput şi din partea primarului din Gheorgheni.

Am rămas stupefiat, pentru că ştiu că mare parte din aceste păduri au fost defrişate de către clientela subprefectului, a primarului şi a şefului de ocol. Când am intervenit, însă, pentru stoparea furturilor organizate, eu şi alţi membri ai Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, am fost împiedicaţi de către organele de poliţie, iar Parchetul a împiedicat punerea în mişcare a acţiunilor penale.

Aceste furturi continuă şi astăzi, sub privirile îngăduitoare ale organelor locale. Tot aceste organe locale accelerează retrocedarea drept păduri a terenurilor defrişate, deşi legea prevede că la predarea efectivă a terenurilor cu vegetaţie forestieră din comisie trebuie să facă parte reprezentantul comisiei locale, reprezentantul inspectoratului teritorial silvic şi cinegetic, precum şi reprezentantul ocolului silvic sau al direcţiei silvice. Măsurătorile pe teren şi inspecţia de fond se vor face în prezenţa viitorilor proprietari.

Comisiile locale de fond funciar, însă, nu respectă legislaţia în vigaore, nu iau în considerare vechile amplasamente. În acest sens, aş cita doar o plângere a unui cetăţean din Gheorgheni, Orosz Laszlo, depusă la Camera Deputaţilor: "În ziua de 26 august 2002, Comisia locală de fond funciar m-a pus în posesie fără inspecţia de fond cerută de lege. Menţionez că în pădurea respectivă atunci existau peste 150 de cioate nemarcate".

Eu sunt de acord cu accelerarea retrocedării terenurilor cu vegetaţie forestieră, dar fără folosirea forţei şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Kanty Cătălin Popescu, va urma domnul Emil Rus.

Domnul Kanty Cătălin Popescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte: "Dictatura Opoziţiei".

Fac această declaraţie politică în urma întâlnirii organizate de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic cu reprezentanţii Asociaţiei primarilor din marile oraşe, întâlnire ce a avut loc miercuri, 19 februarie, în sala de şedinţe a comisiei.

Încă de la început vreau să subliniez faptul că, după opinia mea şi a preşedintelui comisiei, deputatul PD Ioan Oltean, numele acestei asociaţii ar trebui să fie acela de "Asociaţia primarilor din marile oraşe din Opoziţie", dat fiind apartenenţa politică a respectivilor primari. Curios, de asemenea, mi s-a părut şi apartenenţa la această asociaţie a primarului de Giurgiu, oraş care nicidecum nu poate fi considerat oraş mare, dar care, dat fiind apartenenţa politică a primarului, în ideea schimbării denumirii asociaţiei, ar justifica astfel apartenenţa la această asociaţie.

În prelegerea lor, primarii au justificat înfiinţarea acestei asociaţii prin blocajele existente în Asociaţia oraşelor din România, şi mă bucur că s-au deblocat, având astfel posibilitatea să plângă unul pe umărul altuia, după pierderea puterii politice de către partidele pe care le reprezintă, la alegerile generale din anul 2000 "

Noi am înţeles, domnilor primari, că nu sunteţi de acord cu multe, cu ordonanţe şi legi, dar nu aveţi ce face, regula de bază a democraţiei este aceea că minoritatea se supune majorităţii, şi nu invers. Aţi fost la putere, tot poporul a văzut ce aţi făcut, mai conduceţi câteva unităţi administrativ-teritoriale, încă, şi vreţi să politizaţi o relaţie şi o situaţie care nu vă convine. Înţelegem că vă deranjează faptul că nu aveţi control în consiliile locale şi trebuie să vă subordonaţi acestora, dar aceasta este legea şi chiar dacă nu vreţi şi nu vă convine nu aveţi ce face.

Dar, una peste alta, cred că interesul întâlnirii a fost atins şi că timpul acordat nu a fost în zadar. Astfel: noi, deputaţii PSD, am înţeles ceea ce locuitorii din marile oraşe pe care le păstoriţi ştiu de mult, şi anume, că nu sunteţi în stare să rezolvaţi problemele cetăţenilor; presa a înţeles că sunteţi "interesaţi" - şi vă rog să vedeţi ghilimelele - de rezolvarea problemelor cetăţenilor, dar că, dacă am desfiinţa forma de conducere colectivă democratică, respectiv, consiliul local, şi aţi rămâne singurii conducători ai localităţilor, nemaidând socoteală consilierilor, ar fi mult mai bine pentru voi; ceilalţi deputaţi, colegi de partid, au avut posibilitatea să-şi arate totala adeziune faţă de şefii lor de partid, deocamdată, încă, primari ai marilor oraşe din Opoziţie. Toată lumea prezentă la întâlnire a înţeles ce greu e să fii primar de mare oraş, în Opoziţie, în opoziţie cu toată lumea, cu Puterea, cu consiliul local, cu legea, cu ai tăi, cu cetăţenii.

Dar asta e viaţa: "Primăria nu-i ca barca!"

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Emil Rus, va urma domnul Dorin Popescu.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează modul cum puterea social-democrată îşi asumă cu uşurinţă şi nonşalanţă confruntările cu Opoziţia. Mă refer, în mod concret, la interpelările şi declaraţiile politice - forme de luptă democratică la îndemâna opoziţiei -, de care Puterea ar trebui să ţină seama, pentru că, în fond, acestea nu sunt altceva decât o critică ale cărei scopuri sunt constructive, întrucât ele sunt născute din preocupările şi dorinţele maselor largi de cetăţeni.

Sigur, unei Puteri atente şi grăbite în a se menţine la putere aceste activităţi ale Opoziţiei nu convin, pentru că ele exprimă o realitate dură şi, în consecinţă, Puterea recurge la contracararea acestora: s-a acţionat şi se acţionează în direcţia restrângerii timpului afectat prin regulament pentru declaraţii şi interpelări, programate la ore nepotrivite; s-a făcut apel la parlamentarii Puterii ca să dezvolte şi ei declaraţii şi interpelări pro-pesediste, prin care să se evidenţieze realizările şi bunele intenţii ale regimului, grija acestuia pentru interesul naţional, toate acestea pe îndelete, depăşind fiecare participant timpul cuvenit, şi astfel, numărul vorbitorilor, în special al celor din Opoziţie, va fi mai mic, şi problemele dezvăluite vor fi mai puţine.

Şi mai nedrept mi se pare demersul puterii pentru a bloca interpelările şi de a le trage pe linie moartă. Şi iată cum se desfăşoară faptele. Electoratul ridică în faţa parlamentarilor - şi mai ales a celor din opoziţie - probleme deosebit de grave de corupţie şi abuzuri, de nedreptăţi felurite, spre a le face cunoscute miniştrilor, Guvernului în general, primului-ministru, şi cer cu hotărâre îndreptarea stărilor grave din economie şi viaţa socială, prin înlăturarea abuzurilor şi inegalităţilor. Parlamentarii îşi formulează subiectele punctual, îşi fixează întrebările pentru miniştrii şi îi solicită pe aceştia, potrivit Constituţiei şi legilor ţării, să se prezinte în Parlament şi să răspundă după prevederile stabilite prin regulament.

Dar atât prim-ministrul, cât şi miniştrii săi evită să ia în serios solicitările parlamentarilor, prin a nu se prezenta personal şi a trimite locţiitori fără a avea mandatul de-a lămuri răspunsul şi problemele ridicate, şi această practică a devenit obicei.

Miniştrii, în viziunea Guvernului, au misiunea de a lua legătura cu prefecţii, şi aceştia ridică problemele judeţelor, şi, astfel, treburile se conduc pe principiile comunismului, care sunt atât de bine cunoscute. Ce Opoziţie, ce interpelări, "doar noi conducem ţara" - îşi zic ei!

Noi, cei din opoziţie, am avut răbdarea şi înţelegerea de a-i aştepta pe domnii miniştri, dar din "a nu veni şi a trimite pe alţii" nu pot fi scoşi, ba chiar, dacă treburile merg în acest sens, o să ajungă parlamentarii Opoziţiei să se întâlnească ori cu secretarele tehnice, ori cu portarii ministerelor, pentru că altceva nu a mai rămas.

Nu de puţine ori, cazurile ilegale sesizate de către parlamentari sunt date în cercetare tocmai celor incriminaţi, celor care au fost vizaţi de corupţie sau nerespectarea legilor pentru a le cerceta şi soluţiona.

Punctul lor de vedere, unul care nu corespunde adevărului, este însuşit şi de ministru şi este înaintat ca răspuns la problemele ridicate de către parlamentari şi, în acest hal, lucrurile evoluează din ce în ce mai rău.

Iată unul din cazurile recente: personal, am făcut o interpelare adresată domnului Miron Tudor Mitrea, ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.597.B în data de 25 noiembrie 2002, în care semnalam abuzuri şi ilegalităţi ale Serviciului Resurse Umane şi Organizare din cadrul Regionalei de Transport Feroviar Cluj.

În răspunsul pe care l-am primit se face o demonstraţie în sens invers celor sesizate - de cinste, corectitudine, responsabilitate, toate cusute cu aţă roşie, iar, în final, am întâlnit îndemnul: "Toţi angajaţii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători Cluj au posibilitatea de a sesiza eventualele probleme de inechităţi direct conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A. la audienţele ce se desfăşoară săptămânal la sediul societăţii, existând întreaga disponibilitate a acesteia de a cerceta toate posibilele practici abuzive sau acte de corupţie".

În această situaţie, nu-mi rămâne decât să închei şi eu cu: "Trăiască lupta pentru pace!"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Dorin Popescu. Va urma domnul Valeriu Zgonea.

Domnul Grigore Dorin Popescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prin cele ce urmează, aş dori să îl informez pe domnul ministru Mircea Geoană de faptul că de promovarea imaginii externe a României se ocupă revista "Balcanii".

Întrucât nu există semnătura excelenţei sale, domnul ministru de externe, pe Hotărârea Guvernului nr.138 din 6 februarie 2003, m-am decis să îl atenţionez că Guvernul României a aprobat finanţarea proiectului "Revista Balcanii" cu suma de 984 milioane de lei din bugetul Secretariatului general al Guvernului de la cap.72.01 "Alte acţiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare şi prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".

Toate aceste referiri la capitolele bugetului de stat al României îmi amintesc de amendamentele pe care Grupul parlamentar al PNL le-a depus în Camera Deputaţilor şi Senat, şi maşina de vot PSD a reuşit să le respingă fără nici un fel de probleme.

Această sumă de aproape un miliard de lei va finanţa o revistă cvasinecunoscută, o revistă care este editată în limba română şi care se adresează ambasadelor române din ţările balcanice.

Consider că banii publici, bani care ar fi trebuit să creeze o adevărată imagine externă a României, sunt deturnaţi, prin textul acestei hotărâri de guvern, în visteria unei societăţi comerciale a clientelei politice a PSD.

Dintre acţionarii acestei reviste face parte domnul Ştefan Mitroi, consilier al ministrului de interne, Ioan Rus, şi fost director al revistei "Dimineaţa".

O altă ilegalitate constatată ar fi aceea că în paginile revistei sus-menţionate există publicitate contractată cu societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, cum ar fi Imprimeria Naţională, societăţi care deţin monopol în România, deci nu au nevoie de publicitate.

Ce părere aveţi, domnule ministru de externe şi domnule ministru al Integrării Europene? Ce se întâmplă, de fapt, cu cei 30 de mii de eurofinanţare pentru revista "Balcanii" editată în exclusivitate în limba română?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Valeriu Zgonea. Se pregăteşte domnul Costache Mircea.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Sigur sunt un visător mereu, un idealist corupt de posibilitatea transformării visurilor în realitate. Este, oare, neplăcut să crezi în realitatea idealurilor? Este neserios gândul accepţiunii despre un ideal al realităţii?

René Descartes scria cu înţelepciune: "Scopul studiilor trebuie să fie îndrumarea spiritului către exprimarea de judecăţi întemeiate şi adevărate asupra tuturor obiectelor sale".

Am încercat să studiez în ultima perioadă starea naţiunii române, constatând, mai presus de orice, că am ajuns în ceea ce, pricepuţi în ale ştiinţelor, numesc starea finală a tranziţiei, o stare normală a românilor înaintea anului de graţie 1989.

Astăzi constatăm că toate mecanismele democraţiei legale funcţionează. Mai mult, în numele aceleiaşi stări, societatea modelându-se, transformându-se, formele sale de manifestare şi activităţile fiind într-un proces continuu de adaptare.

Anul 2003 este un an cu un destin aparte pentru noua generaţie de politicieni, ingineri, economişti, patroni, acţionari, muncitori, tineri investitori, funcţionari publici etc.

Este un an al unei noi comunicări interindividuale şi intercomunitare. Este anul în care trebuie să învăţăm să fim transparenţi atât ca persoană, cât şi ca activitate. Este anul în care trebuie să limităm tentaţia personală şi de grup în favoarea comunităţii. Este anul în care statul trebuie să îşi reeduce şi să îşi profesionalizeze ceea ce numim "frâna înaintării noastre", corpul de funcţionari publici.

Trebuie să învăţăm să dezbatem în cadrul societăţii, inclusiv în comunităţile închise, despre temele noastre viitoare: NATO, Uniunea Europeană, locul de muncă instabil, războiul, familia, etc.

Este anul schimbării de mentalitate în abordarea gândirii personale raportate la etica comunităţii în care trăim, a înţelegerii responsabilităţii şi obligativităţilor existente ca cetăţeni activi sau, poate, pasivi ai României.

Este un an în care toate forţele politice trebuie să depună eforturi pentru a conştientiza modalităţile de transformare a câştigurilor externe din ultimii ani în avantaj pe plan intern - muncă, solidaritate şi profesionalism.

Reducerea polarizării sociale, a excluziunii sunt dezideratele tuturor forţelor politice democratice. Trebuie să acceptăm ideea că pentru a consuma mai mult trebuie să muncim mai mult.

Este un an în care trebuie transformată cantitatea modificată în calitatea modificărilor structurale benefice pentru categoriile de populaţie care nu au suportat bine anii tranziţiei.

Este anul în care atitudini manifestate ca luni, 17 februarie, în Senatul României, să fie sancţionate de comunitate.

Este anul în care românii trebuie să înceapă să vadă că pun mai mult pe masă, că au bani pentru întreţinere, pentru şcoală, pentru sănătate, pentru ei.

Este anul normalităţii controlate prin spiritul conducătorilor ce sondează constant dorinţa cetăţenilor care îşi crează pârghii de autocontrol şi reglaj asemeni stării finale a tranziţiei.

Este anul în care mentalitatea tranziţiei, bazată pe o gândire şi o reacţie profund pavloviană, a se citi "materialistă", să sufere transformări calitative. Este momentul în care tranziţia mentalităţii, cea mai dificilă perioadă a acestor ultimi 13 ani, să îşi înceteze ciclul.

Este anul în care, altfel spus, românilor să nu le mai fi străine confortul şi stabilitatea, anul renunţării la intoleranţă şi superficialitate, la materialism injurios lipsit de moralitate.

Datoria generaţiei mele este, poate, mai mare şi mai provocatoare decât a tuturor generaţiilor secolului trecut. Este obligativitatea identificării şi aplicării politicii publice privind păstrarea spiritului latinităţii şi al poporului român, material în esenţa gândirii aplicative şi bulversat structural în ultimii ani.

Probabil că, din acest motiv, anul 2003 trebuie să fie anul normalităţii româneşti, pentru a ne mai putea identifica în Europa peste câteva decenii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Costache Mircea. Va urma domnul Dumitru Chiriţă.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Un stimat coleg de-al nostru a vorbit mai înainte despre dictatura Opoziţiei; eu mă voi referi la un alt tip de dictatură, şi anume la dictatura cleptocraţiei, o noţiune de strictă actualitate, nou apărută în vocabularul limbii române.

O întrebare gravă răzbate tot mai insistent prin negura tranziţiei: ce tip de societate edifică în România bolnavii de avere şi de putere, căpuşele vorace înfipte în grumazul naţiunii?

După societatea socialistă multilateral dezvoltată, s-a înlocuit brusc dictatura de dezvoltare cu cleptocraţia de demolare, cea mai cumplită formă de totalitarism din istoria umanităţii.

Sub alte tipuri de dictaturi, omul de jos îşi mai găsea dreptatea pe la uşile înalţilor demnitari, pe la vreo instanţă, uneori chiar în pagina unei reviste care sensibiliza autorităţile pentru că, de bine, de rău, avea pe cine. Sunt astăzi oameni care nu mai au cui se mai plânge.

Cleptocratul nu poate fi sensibil la durerile înnăbuşite ale celui năpăstuit. El aleargă în goana mare după un chilipir, după un tun, după vreo fabrică de tăiat cu sudura şi de vândut la fier vechi, după vreun codru de făcut buşteni la export, după vreo bancă de devalizat, după vreun comerţ la negru fără dări la stat, după licitaţii trucate, după aprovizionări cu corn mucegăit şi lapte searbăd, după tranzacţii cu alcool, ţigări, droguri, arme şi alte cele. Aleargă să îşi facă vile, palate, castele, să-şi mai îndoape conturile de prin străinătate.

Se adresează unii mai creduli către Preşedinţie şi Guvern, iar scrisorile ajung tot la ciocoii judeţeni care abia aşteaptă să le dea cu tifla: "Dar ce aţi crezut, că vă fac dreptate Iliescu şi Năstase? Uite, tot la mine aţi ajuns."

Se plâng sărmanii ţării cu căciulile în mâini pe la judecătorii, unde li se mai iau şi ultimii bănuţi din palmele crăpate, ca, până la urmă, dreptate să aibe numai cei cu bani mulţi, îmbogăţiţii din Revoluţie, vorba cântecului din folclorul nou - "Cobori, Doamne, pe pământ/ să vezi Revoluţia ce-a făcut! A făcut din cal măgar/ din măgar miliardar!"

Mai vin amărâţii cu plângeri pe la Parlament, de unde comisiile se adresează forurilor competente care, dacă vor, răspund în doi peri prin adrese făcute de funcţionari obscuri şi semnate de şefi care nu le citesc; dacă nu, nu.

Vin oropsiţii vieţii şi la birourile parlamentare unde, dacă au noroc, bagă cineva mâna în buzunar să îi scape de datorii la întreţinere, să achite reţetele de medicamente, să îşi repare acoperişul pe unde plouă. Aici află, însă, că există şi deputaţi la fel de năpăstuiţi ca ei, care trăiesc tot la bloc, nedreptăţiţi prin instanţe, călcaţi în picioare, umiliţi de anumite organe de presă pentru că se află în Opoziţie, iar Opoziţia la banditism costă.

În România de astăzi, cine este rezistent la hoţii, la tentaţii ariviste, la combinaţii mafiote este vai de capul lui. Până mai ieri circula o vorbă: "Să te ferească Dumnezeu de burghezia comunistă!" Astăzi este şi mai rău: "Să te ferească Hristos, Allah, Iehova, Budha, Mahomed şi toţi Dumnezeii de protipendada fripturistă a canaliilor puterii cleptocrate!"

Cine vrea să trăiască cinstit şi nepătat în România de azi este vai de mama care l-a făcut. Prezumţia de cinste, omenie şi patriotism nu figurează în codul etic al puternicilor zilei.

Totalitarismul cleptocrat, corupt, descreierat al apatrizilor care au prăduit resursele naturale, financiare, materiale şi umane ale ţării în cei 13 ani apocaliptici nu are precedent în istorie.

Deşteptaţi-vă, români!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Dumitru Chiriţă. Va urma domnul Ştefan Păşcuţ.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În perioada 17-18 februarie 2003 a avut loc la Geneva Reuniunea parlamentarilor din ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ocazie cu care s-au dezbătut teme de maximă importanţă pentru România. Printre subiectele abordate la această conferinţă se numără: "Accesul la pieţe şi necesitatea unor politici coerente de asistenţă tehnică şi de refacere a capacităţilor de producţie pentru ţările sărace", precum şi "Opţiuni pentru o dimensiune parlamentară a Organizaţiei Mondiale a Comerţului".

În privinţa accesului la pieţe, în contextul globalizării şi mondializării, vreau să subliniez faptul că, după 2000, o dată cu instalarea Guvernului Adrian Năstase, există o strânsă corelare în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor în cadrul OMC şi procesul de negociere pentru aderare la Uniunea Europeană.

Discuţiile din cadrul conferinţei de la Geneva au pus încă o dată în evidenţă faptul că decalajul dintre ţările bogate şi ţările în curs de dezvoltare se va accentua dacă nu există un program coerent de asistenţă tehnică şi financiară pentru cei săraci, în condiţiile liberalizării pieţelor pentru produse şi servicii. În acelaşi timp, s-a insistat pentru o concurenţă loială, astfel încât toţi producătorii de bunuri şi servicii să beneficieze de un cadru de reglementare unitar, inclusiv în domeniul proprietăţii intelectuale şi al subvenţiilor.

Un subiect deosebit de sensibil, dezbătut la Reuniunea parlamentară din ţările membre ale OMC, l-a reprezentat agricultura.

Pentru că România dispune de un potenţial agricol important şi pentru că, în momentul de faţă, 46% din populaţia ţării trăieşte şi lucrează în zona rurală, în special în agricultură, vreau să subliniez şi cu această ocazie măsurile adoptate pentru stimularea dezvoltării agriculturii şi a zonelor rurale.

După alegerile din 2000, Guvernul României a acţionat pentru reconstituirea dreptului de proprietate în problemele fondului funciar şi forestier. În aceeaşi perioadă s-a acţionat pentru crearea cadrului juridic şi instituţional compatibil cu cel existent în ţările membre ale Uniunii Europene, prin care a fost stimulată exploatarea terenurilor agricole, condiţie pentru asigurarea consumului intern şi a exportului.

Pentru că România este o ţară în curs de dezvoltare, dar şi o ţară în tranziţie, vreau să remarc încă o dată faptul că Guvernul Adrian Năstase a întărit capacitatea administrativă pentru a asimila programele de asistenţă tehnică şi financiară, inclusiv în ceea ce priveşte capitolul agricol, din această dublă perspectivă de viitor membru al Uniunii Europe şi de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Vreau să apreciez faptul că Programul SAPARD este funcţional datorită fermităţii cu care s-a acţionat după alegerile din 2000 şi că bugetul consolidat pentru anul 2003 asigură finanţarea necesară pentru a dezvolta agricultura şi zona rurală.

Sunt convins că, dacă vom acţiona ca şi până acum, cu fermitate şi coerenţă, procesul de aderare la Uniunea Europeană şi acţiunile în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului vor produce efecte pozitive pentru producătorii de bunuri şi servicii din România, în perspectiva liberalizării pieţelor.

Pentru a da o mai mare coerenţă şi pentru ca măsurile adoptate să fie susţinute de popoarele lumii, delegaţia noastră a insistat ca, pe lângă dimensiunea guvernamentală a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, să existe şi o dimensiune parlamentară.

Sunt convins că Organizaţia Mondială a Comerţului va adopta soluţii mai bune în favoarea cetăţenilor dacă dezbaterile specifice vor fi făcute şi în cadrul unor reuniuni parlamentare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Păşcuţ. Urmează Ştefan Lăpădat.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

"Ţara arde şi baba se piaptănă". Aşa se intitulează declaraţia mea politică de azi.

Sistemul sanitar din România este în mare criză. Putem să spunem că a izbucnit un adevărat incendiu. În fiecare zi aflăm, atât din presă, cât şi prin contact direct cu sistemul sanitar, că medicii protestează, că asistentele protestează, că directorii de spitale nu mai au cu ce să aprovizioneze spitalele, că se închid sau se vor închide spitale, că pacienţii mor cu zile.

Toate aceste fapte au dus la iniţierea de către Grupul parlamentar al Partidului România Mare din Camera Deputaţilor a unei moţiuni simplă numită "Sănătatea". La dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, prilejuite de această moţiune, a luat cuvântul şi domnul deputat PSD, Ovidiu Brânzan. La începutul cuvântulului său, domnul deputat care este şi medic, din câte ştiu eu, a pus un diagnostic colegilor de la PRM, spunând că sunt bolnăvicioşi şi că au o abordare halucinantă a problemelor sănătăţii din România.

Dacă reprezentanţii partidului de guvernământ cred că situaţia actuală din sistemul de sănătate este pe calea cea bună, dacă Ministerul Sănătăţii, în loc să găsească soluţii de a conduce acest sistem, caută ţapi ispăşitori, şi această cale este calea cea bună, dacă lipsa medicamentelor, a reactivilor din laboratoare este un succes, dacă datoriile spitalelor care au ajuns la cifre uriaşe din cauza managementului prost este tot un succes, atunci daţi-mi voie să nu doresc să aveţi asemenea succese şi să nu vă urez să aveţi un asemenea drum bun pentru că exact aceste contraperformanţe sunt de-a dreptul halucinante, iar nu abordarea realistă pe care a adoptat-o Partidul România Mare.

Aşa cum îi stă bine unui partid de Opoziţie serios, Partidul România Mare a venit în faţa Parlamentului să critice, pe drept, nerealizările şi erorile actualei guvernări şi să propună măsuri concrete, soluţii viabile.

Aşadar, săriţi şi stingeţi incendiul din sistemul de sănătate, în loc să vă pieptănaţi răsunătoarele realizări.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Lăpădat. Va urma doamna Lia Olguţa Vasilescu.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţie politică: "Spitalul T.B.C din municipiul Drobeta Turnu Severin, de 20 de ani în continuă degradare".

Spitalul T.B.C. din municipiul Drobeta Turnu Severin îţi atrage atenţia prin starea deplorabilă a clădirii care, de aproape 20 de ani, nu a suportat nici o reparaţie curentă sau capitală.

Tencuiala pereţilor cade pe zi ce trece, precipitaţiile străpung acoperişul şi se preling spre parter şi subsol, favorizând extinderea igrasiei şi a pericolului de incendiu dacă este atinsă reţeaua electrică.

Aflându-mă într-o discuţie cu conducerea spitalului, în persoana doamnei directoare Maria Mihărtescu, după un strigăt de disperare, a pătruns în birou doamna asistentă Jeana Penteşescu, care a anunţat incendiu la tabolul electric, şi nu era pentru prima dată. Curentul s-a întrerupt şi, o dată cu el, şi instalaţiile improvizate (radiatoare) din saloanele bolnavilor, neexistând combustibil pentru centrala termică proprie. Instalaţiile de apă şi sanitare sunt vechi şi deteriorate.

Repetatele memorii şi rugăminţi ale conducerii către forul tutelar, adică spitalul judeţean şi administraţia publică locală, au rămas neonorate. De fapt, spitalul judeţean este lipsit de resursele financiare necesare, iar datoriile mari de 72 de miliarde de lei pentru întreţinere, hrană (22 de miliarde de lei) şi medicamente (50 de miliarde de lei) nu dau nici o şansă de supravieţuire. În mai puţin de o săptămână, stocul de medicamente va fi zero.

Prin punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern nr.867/2000 şi a ordinului ministrului Sănătăţii şi Familiei nr.505/2002 de preluare a spitalelor cu toate anexele (secţiile) acestora de către administraţiile publice, spitalul judeţean central a fost preluat de către Consiliul judeţean Mehedinţi, dar fără secţiile aferente, acestea rămânând în aer, deci, şi Spitalul T.B.C.

Apelez Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Administraţiei Publice Locale să clarifice situaţia nou creată, spre salvarea secţiilor şi, implicit, a vieţii bolnavilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu. Urmează domnul Gheorghe Dinu.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Dacă mai aveam dubii în privinţa modului în care Ralu Filip, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, interpretează legile din România după cum îi cade lui bine, situaţia pe care acesta a provocat-o în cadrul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor mi-a îndepărtat orice urmă de îndoială.

Enervat peste măsură că mi-am permis să fac public documentul cu nr.9640 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi să fac referiri la Legea audiovizualului pe un post naţional de televiziune, acesta a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât sancţionarea mea de către comisia din care fac parte.

Individul a cărui neruşinare nu mai cunoaşte limite şi-a închipuit probabil că, dacă nimeni nu i-a dat peste ochi atunci când a călcat în picioare Constituţia României şi a suprimat un post de televiziune, are puteri nelimitate şi poate cere orice îi trece prin creieraşul lui mic şi atrofiat, chiar şi măsuri punitive faţă de un parlamentar, deşi, întâmplător, în calitate de membru şi preşedinte CNA, îi este subordonat.

Şi fiindcă nu a învăţat să citească decât literele care compun articolele referitoare la retragerea unei licenţe, îi spunem noi că art.10 alin.1 din Legea audiovizualului prevede că CNA-ul se află sub control parlamentar, astfel că proporţiile sunt puţin inversate faţă de cum credea el, iar parlamentarii sunt cei care pot cere sancţionarea lui, şi nu viceversa.

Întrucât unii membri ai comisiei au încercat să îi explice că un deputat îşi asumă propriile declaraţii politice şi că are imunitate, potrivit Constituţiei României, onor preşedintele CNA a afirmat printre dinţi că va cere postului care m-a găzduit să facă o, atenţie, rectificare la declaraţia mea sau, dacă acest lucru nu se va întâmpla, va cere sancţionarea postului.

Cu alte cuvinte, cineva trebuie să plătească pentru indispoziţia creată preşedintelui CNA şi, dacă în cazul unui parlamentar, procedura este de-a dreptul imposibilă, de ce să nu se răzbune pe cei care se află pe tarlaua lui şi care pot fi cenzuraţi şi sancţionaţi după bunul să plac.

De fapt, care era declaraţia care l-a usturat atât de tare pe Ralu Filip încât să îi producă leziuni serioase în locul unde ar fi trebuit să se afle cerebelul? În luna ianuarie a anului curent, finlandeza Titia Sulma, raportorul Comisiei de cultură, ştiinţe şi educaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a dat publicităţii un document referitor la libertatea de exprimare în mass-media din Europa. În acesta, la pct.76 şi 77 se ridica problema postului de televiziune "Omega TV", iar România era urecheată pentru că CNA-ul a violat dreptul la libera exprimare, suprimând postul respectiv.

Minţinâd cu o nonşalanţă care pe noi ne face să roşim, Ralu Filip invocă lipsa unei rezoluţii pentru a lua măsuri, uitând că documentele APCE au rang de lege pentru ţările candidate la Uniunea Europeană, iar apariţia unei asemenea rezoluţii ar demonstra că jurnaliştii şi opoziţia nu se pot exprima liber şi sunt la cheremul unor indivizi de teapa lui Radu Filip, care nu ţin seama de regulile democratice întrucât sunt obedienţi puterii.

Vrea Ralu Filip o rezoluţie în acest sens? De ce nu? Ne vom ocupa să o primească în cel mai scurt timp şi vom fi curioşi să auzim atunci cum o comentează.

Preşedintele CNA îşi închipuie că este singurul care poate aprecia cât de important este un document al Consiliului Europei şi dacă acesta trebuie sau nu luat în seamă, că este stăpânul absolut al pieţei audiovizualului şi că nimeni nu îl poate lua la întrebări, nici măcar forurile europene. La nevoie, poate chiar dispune sancţiuni la adresa unor parlamentari aleşi de câteva zeci de mii de oameni.

Halal individ! De unde l-o fi găsit Adrian Năstase?

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Gheorghe Dinu. Urmează domnul Iulian Mincu.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este legată de separatismul etnic în învăţământul braşovean.

Luni, 17 februarie 2003, iată, în secolul XXI, a avut loc la Braşov un miting de protest prezentat pe larg de toate mijloacele media locale. La miting au participat elevii români ai Şcolii generale nr.6 împreună cu părinţii lor, nemulţumiţi că se tergiversează decizia de a-i reprimi în sediul renovat al şcolii.

Protestatarii susţin pe deplin întemeiat că motivul invocat de autorităţi, şi anume nefinalizarea lucrărilor de reabilitare a construcţiei imobilului, care adăpostea două instituţii de învăţământ - Şcoala generală nr.6, în care învaţă doar elevi români, şi Liceul Aprily Lazos, cu limba de predare maghiară, este doar un pretext pentru desfiinţarea prin evacuare a şcolii româneşti şi adâncirea unui separatism educaţional pe criterii exclusiv etnice.

Derularea evenimentelor legate de renovarea construcţiei şcolii în cauză arată cu claritate că, imediat după negocierea şi semnarea Protocolului de colaborare PSD-UDMR pe plan central şi local, această formaţiune etnică şi conducerea liceului maghiar Aprily Lazos înţeleg să exploateze momentul pentru a-şi pune pretenţiile separatiste, chiar dacă acestea sunt în contradicţie flagrandă cu tendinţele de integrare şi metodele educaţionale din Europa.

Dacă într-un municipiu ca Braşovul, cu o populaţie maghiară de numai 9% faţă de totalul locuitorilor, cei care se consideră reprezentanţii acestei etnii, în primul rând UDMR-ul, sunt aşa de virulenţi şi afişează o atitudine intolerantă, restrictivă faţă de majoritatea românească, ce se întâmplă în zonele şi localităţile unde etnia maghiară este majoritară iar populaţia românească este minoritară?

Dar dacă şi celelalte etnii ar adopta aceeaşi atitudine de boicotare şi de separatism etnic, inclusiv faţă de populaţia maghiară, unde am ajunge? La enclavizarea României pe criterii etnice?

Nu înţelegem atitudinea de toleranţă a autorităţilor faţă de aceste presiuni pentru evacuarea unei şcoli româneşti care a funcţionat în aceeaşi clădire, spun istoricii, chiar şi în condiţiile vitrege impuse de regimul austro-ungar, ce a avut ca obiect deznaţionalizarea şi asimilarea românismului în Ţara Bârsei.

Ca reprezentant al locuitorilor din Braşov, cer intervenţia imediată a autorităţilor competente ale statului, în special a Preşedinţiei şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, unde părinţii elevilor în cauză s-au adresat cu numeroase memorii, să se pună capăt discriminării etnice a românilor chiar în ţara lor. Să se pună capăt tot felului de încercări de dezbinare etnică, cum ar fi cea de faţă, unde, sub pretextul reabilitării unor construcţii, se renovează nu numai clădirea, dar şi compoziţia etnică a elevilor şcolii, bineînţeles, în defavoarea românilor.

Cer, de asemenea, reprezentanţilor UDMR de la vârf, la nivel judeţean şi local, cu care am avut şi sper să mai am un dialog civilizat, să renunţe la pretenţiile absurde de separatism şi să se comporte ca nişte adevăraţi europeni, aducându-le aminte de vechiu proverb "Cine seamănă vânt nu culege decât furtună".

Cer, de asemenea, factorilor de decizie politică din cadrul PSD să ia măsuri şi atitudine şi să oprească fenomenul de enclavizare pe criterii etnice a şcolilor din Braşov, pentru că, pe lângă multe alte neajunsuri ale populaţiei, urmare a politicilor eronate pe care le duce în gesionarea problemelor ţării, să nu i se mai adauge încă unul şi foarte grav. Să se înveţe din experienţa altui partid care a guvernat dezastruos destinele ţării şi care acum nu se mai regăseşte pe nicăieri.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Iulian Mincu. Va urma domnul deputat Emil Boc.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi colegi,

Problema pe care o voi ataca astăzi este legată de modificările pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării vrea să le introducă în învăţământ prin introducerea învăţământului obligatoriu de la 6 ani.

Aş vrea să vă spun că aceste probleme le voi ataca din două puncte de vedere - din punctul de vedere al şcolilor care există mai ales în mediul rural şi din punctul de vedere al cadrelor didactice.

În anul acesta sunt 3850639 de copii între clasele I şi a XII-a, de la 7 ani în sus, iar ca unităţi şcolare sunt 22656. Dintre acestea, 12.287 sunt în mediul rural.

Să le analizăm. 48,4% funcţionează în clădiri care au o vechime de peste 50 de ani, 12,7% dintre acestea au depăşit 100 de ani. Doar 15% dintre ele sunt în stare acceptabilă pentru învăţământ, restul necesitând fie o intervenţie majoră urgentă - 35%, fie reparaţii care să le facă acceptabile. Peste 90% dintre aceste şcoli nu au, în prezent, resursele financiare necesare. 2,1% din şcolile respective sunt lipsite de curent electric - 258, 1,7% nu au WC - 209, 94,7% nu au instalaţii sanitare. Unităţile de încălzire folosite - numai 10,2% au gaze, restul au lemne sau cărbuni. Materialele pe care le au la dispoziţie, calculatoarele sunt numai în 10% din cazuri - 1.229 de şcoli, mai bine de 50% dintre ele însă nu sunt folosite pentru că nu are cine să le folosească. Televiziunea, ca să nu mai vorbim, nu există decât în 85,7%.

Am prezentat pe scurt această problemă, înainte de a trece la ceea ce este legat de ce se va întâmpla dacă vin copiii de 6 ani şi se adaugă celor de 7 ani. În acest an, sunt 248.789 de copii. La anul, se vor adăuga 230.000 de copii, dintre care jumătate vor fi din mediul rural care, din păcate, nu este dotat. Aceşti copii de 6 ani vor trebui să facă faţă unui învăţământ în care nici profesorii pe care-i au la dispoziţie nu sunt suficienţi.

Cu această situaţie pe care o introduce Ministerul Educaţiei şi Cercetării brutal, fără a se pregăti, se pierd peste 16.000 de educatoare care vor rămâne şomere. Dintre acestea, numai 8.000 au o dublă specializare şi pot fi folosite în învăţământ ca învăţătoare. Restul vor trebui să-şi caute alt loc de muncă.

Problema care se pune este că, într-adevăr, aşa cum spune Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în unele ţări, învăţământul începe la 5 ani, în altele, majoritatea, începe la 6 ani, dar să ne gândim că, în mediul rural, în România, nu există aceste posibilităţi şi nu există aceste posibilităţi pentru că nu avem nici cadrele necesare şi nici clădirile necesare pe care să le punem la dispoziţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Emil Boc. Va urma domnul Octavian Sadici.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Înainte de a prezenta conţinutul declaraţiei, vreau să-mi exprim mâhnirea că, astăzi, am asistat, de la această tribună, la proferarea unor insulte şi calomnii fără precedent la adresa unui partid politic, o declaraţie politică făcută de domnul deputat Ianculescu, fără precedent, după părerea mea, în istoria parlamentară din România, un atac pe care nu l-am mai întâlnit la adresa unui partid politic şi la adresa unui lider de partid politic.

Domnia sa demonstrează că art.70 din Constituţie este insuficient şi că acela ar trebui completat cu următoarea formulă, că "Deputaţii şi senatorii nu răspund pentru voturile şi opiniile politice responsabile formulate în exerciţiul mandatului", pentru că cele formulate de domnia sa nu intră nici într-un caz în categoria celor responsabile. Pe de altă parte, ieri, domnul Adrian Severin spunea că, după eliberarea Irakului, politicienii români vor fi trimişi în Irak să-i înveţe democraţia. Eu cred, acum, că politicienii ca domnul Ianculescu ar trebui trimişi acum în Irak, pentru că, prin modul de gândire şi de raportare, acolo se potrivesc cel mai bine pentru a practica o mentalitate totalitară, pentru a sfida regulile democraţiei, regulile dialogului civilizat; locul argumentului este luat de calomnii, locul dezbaterilor este luat de afirmaţii fără nici un fel de acoperire legală şi politică.

Iată de ce credem că locul politicienilor, precum domnul Ianculescu, nu este într-un stat de drept, ci este într-un stat totalitar şi este bine să plece mai repede în Irak, înainte de a cădea regimul condus de Saddam Hussein.

Acum, în privinţa declaraţiei politice pe care doresc s-o prezint astăzi, ea are ca obiect faptul că România a rămas în urma talibanilor la promovarea imaginii externe şi mă refer la faptul că, în perioada 13 - 16 februarie, a avut loc la Nürnberg, în Germania, Târgul internaţional de produse bio-ecologice - 2003. La această manifestare au luat parte 1.971 de firme reprezentând 62 de ţări din întreaga lume şi, în condiţiile în care, pe de o parte, pe site-ul Ministerul Agriculturii, găsim fraze sforăitoare de genul "Agricultura românească se află la un nou început" sau, în Programul de guvernare, se menţionează "valorificarea potenţialului productiv anual şi promovarea unor sisteme de agricultură ecologică" sau, în raportul întocmit de Ministerul Agriculturii, la 600 de zile de guvernare, se arată foarte mult interes pentru promovarea agriculturii ecologice sau, prin Legea nr.38/2001, s-au înfiinţat birouri pentru produse ecologice, s-a constituit Institutul de Bio-resurse Agroalimentare, - iată instituţii şi birouri înfiinţate pentru promovarea agriculturii bioecologice în România -, dar, când a fost vorba de a promova produsele româneşti, România s-a remarcat printr-o admirabilă absenţă.

Târgul de care vorbeam, de la Nürenberg, a fost vizitat, în cele 3 zile, de peste 29.500 de reprezentanţi ai unor firme de comerţ interesate în produsele expuse. De asemenea, în cadrul acestui târg, a avut loc un Simpozion est-vest pe produse ecologice, cu participanţi din Europa centrală şi de est. Una din temele discutate în cadrul acestui seminar a fost chiar "Agricultura organică, oportunităţi şi provocări pentru statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană". România nu a participat la acest târg, în ciuda potenţialului deosebit pe care-l prezintă în domeniul produselor agricole ecologice.

În schimb, manifestarea s-a bucurat de prezenţa Bulgariei, care a expus produse de miere de albine şi nuci, sau chiar a unor ţări ca Afganistanul, a cărui delegaţie a expus mocasini din piele obţinuţi prin tehnici nepoluante. Iată că România nu a găsit timpul şi momentul să participe la un asemenea târg şi nu ne putem reprima întrebarea - să-l întrebăm şi să-i solicităm domnului ministru explicaţii - de ce România, cu atâtea instituţii, comitete şi comiţii înfiinţate pentru dezvoltarea produselor agroecologice, nu a participat la acest târg şi, de asemenea, să ne prezinte explicaţii şi să informeze opinia publică cu privire la câţi bani cheltuiesc aceste comitete şi comiţii pentru promovarea produselor agroecologice în momentul de faţă. De asemenea, solicităm public domnului ministru să explice de ce România nu a participat la acest important târg mondial de produse bioecologice.

Până în prezent, Ministerul Agriculturii nu a dovedit deloc că este capabil să umple, aşa cum declara domnul ministru, hambarele ţăranilor şi ale ţării, iar în loc să demonstreze că agricultura românească se află la un nou început, a demonstrat că aceasta se apropie cu paşi repezi de obştescul sfârşit.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Octavian Sadici. Va urma domnul Dumitru Bălăeţ.

Domnul Octavian Sadici:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea are titlul:

"Degradarea în mod permanent a sistemului de asigurări sociale de sănătate şi "cota de alarmă" în care se distruge, în mod constant, sistemul de sănătate, ce duce la o nemulţumire generală în rândul populaţiei din România".

Înfiinţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate din România a însemnat, pentru întreaga societate, semnalul unei reforme cu principii fundamentale de organizare, în a căror aplicabilitate populaţia şi-a pus mari speranţe.

Cu toate că au trecut 5 ani de când sistemul de asigurări sociale de sănătate a fost introdus în România, în loc să schimbe în bine situaţia de la an la an, aceasta s-a degradat permanent, făcându-ne să asistăm, în prezent, la nemulţumirea totală, atât în rândul asiguraţilor, cât şi a furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice.

De notorietate este nemulţumirea generală în rândul populaţiei, datorată lipsei de medicamente, a hranei şi a unor condiţii decente de spitalizare. În spitale, iarna domneşte frigul, iar în timpul verii căldurile sunt sufocante, saloanele nezugrăvite şi lifturile cad în timpul funcţionării. Să nu mai pomenim de cei care dorm cu haine aduse de acasă, surse de căldură improvizate. Şi mai dorim şi igienizare! De unde, dacă lipseşte şi elementarul săpun?!

Dacă această situaţie este generală, imaginaţi-vă ce se întâmplă în judeţul Vaslui, unde sărăcia este lucie şi o mare parte din populaţie nu mai are bani nici pentru banalele tablete de aspirină şi paracetamol.

În opinia noastră, a PRM, organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate constituie o problemă cu adevărat de importanţă naţională.

Actualul Guvern, care atinge aceeaşi "cotă de alarmă" la capitolul "Sănătatea guvernării", nu a făcut altceva, prin acţiunile guvernamentale, decât să se limiteze la adoptarea unor măsuri de pseudoreformă şi chiar de antireformă, care au reuşit să demonteze, în punctele esenţiale, tot ce se realizase bun.

Mai mult, actuala guvernare, în loc să înlocuiască sistemul centralizat şi de comandă printr-un sistem descentralizat şi eficient, în favoarea cetăţeanului, promovează un sistem supracentralizat, sub comandă unică - cea a Ministerului Sănătăţii şi Familiei -, în felul acesta politizând până şi viaţa, ce este strâns legată de sănătate.

PRM cere autonomia Caselor de asigurări de sănătate, autonomie fundamentată pe faptul că resursele financiare ale sistemului sunt contribuţii ale cetăţenilor, şi nu fonduri bugetare. Subfinanţarea cronică făcută de actualul Guvern, prin nivelul fondurilor alocate sănătăţii, plasează România pe ultimul loc în Europa şi continuă, în mod inacceptabil şi imoral, practica de deturnare de fonduri ce trebuie să asigure asistenţă medicală în caz de boală. Cu alte cuvinte, deşi fiecare dintre noi este obligat să plătească o sumă de bani pentru a-şi asigura sănătatea, această sumă nu este folosită, în totalitate, pentru acoperirea nevoii de servicii medicale şi farmaceutice, ci numai parţial - restul în scopuri ce nu au fost avute în vedere de plătitor.

PRM apreciază ca fiind inacceptabilă actuala stare în care se găseşte sănătatea acestui popor şi condamnă dispreţul generalizat faţă de suferinţa şi nevoile cetăţeanului, aplicat de actuala putere, şi cerem de urgenţă o revenire la normalitate.

Este strigătul de disperare al celor în suferinţă, rostit de la tribuna Parlamentului de opoziţia PRM, care veghează şi atrage atenţia, în modul cel mai ferm, că cetăţeanul a ajuns la limita disperării.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Bălăeţ şi va urma ultimul vorbitor, domnul Ciontu.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi domni deputaţi,

Mi-a ajuns, şi mie, în mână, "Protocolul privind colaborarea între Partidul Social Democrat şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România pe 2003" (Rumoare în Grupul PSD). Le-am citit, la vremea lor, şi pe cele din 2002 şi 2001 şi am vorbit despre ele chiar de la această tribună.

Din păcate, nici unul dintre aceste protocoale de colaborare nu s-au făcut publice, pentru a se putea vedea pe viu, "pe docoment", cum ar zice "cetăţeanul turmentat" (alegătorul) gradul de degradare naţională şi morală a partidului de guvernământ, pe de o parte, cât şi caracterul punctual, precis şi sistematic, în care UDMR-ul îşi urmăreşte interesele străine ţării şi poporului nostru şi chiar ale etniei maghiare din România, căci ce interes ar putea avea această etnie în segregarea în continuare a învăţământului din ţara noastră, când peste tot, în lume, respectul pentru naţionalităţi merge mână în mână cu unirea acestora în vederea construirii unei temelii comune, armonioase a viitorului, prin cunoaşterea reciprocă şi convieţuire fără ziduri despărţitoare între şcolile în care învaţă copiii şi nepoţii noştri, ai tuturor, inclusiv ai etniei maghiare.

A separa şcolile pe etnii, cum prevăd, an de an, protocoalele PSD - UDMR, înseamnă a picura, în sufletele nevinovate ale copiilor şi tineretului, otrava şovinismului cultivat cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună de către UDMR.

Noi ştim că, în Transilvania, sunt probleme speciale în acest sens, că îndelungata dominaţie maghiară de acolo a creat aceste probleme. Le-am constatat la faţa locului, în cadrul unei delegaţii parlamentare condusă chiar de domnul Adrian Năstase, actualul prim-ministru şi preşedinte al partidului de guvernământ. Împreună cu domnul Adrian Năstase şi grupul parlamentar al partidului său, am semnat şi susţinut şi o moţiune, în Camera Deputaţilor, împotriva segregării învăţământului în judeţele Covasna şi Harghita, moţiune bazată pe constatările făcute la faţa locului. Pe atunci, domnul Adrian Năstase şi PSD-ul se aflau în opoziţie, iar UDMR-ul tot la putere, în cadrul unei alte structuri politice.

Lăsăm la o parte că, de vreo 10 ani, UDMR-ul se află mereu la putere, după principiul "pleacă ai noştri, vin ai noştri", revenim pe terenul faptelor, unde UDMR-ul promovează, cu o perseverenţă de-a dreptul diabolică, segregaţionismul învăţământului. Cităm, în acest sens, câteva prevederi din actualul protocol PSD - UDMR:

"Se va acţiona pentru înfiinţarea, începând din anul universitar 2003 - 2004, a încă două facultăţi: una de ştiinţe umaniste şi alta de ştiinţe naturale şi exacte, cu predare în limba maghiară.

Se vor stabili cifre de şcolarizare pentru Secţia maghiară de la Institutul de medicină şi farmacie din Tg. Mureş, inclusiv pentru Colegiul medical (asta cu termen - 30 aprilie 2003).

la Academia de muzică "Gheorghe Dima" şi Institutul agronomic din Cluj-Napoca şi la Universitatea tehnică din Tg. Mureş, vor exista grupe cu predare în limba maghiară.

schimb de clădiri între Liceul teologic "Ham Janos" şi Liceul teoretic nr.7 din Satu Mare, ceva asemănător şi la Liceul "Áprily Lajos" şi Şcoala generală nr.6 din Braşov".

Evident că, în ultimele două cazuri, se va continua scandalul care a avut loc anul trecut la Târgu Mureş şi aceasta ca să se vadă până unde coboară pretenţiile U.D.M.R. - iste de segregare a învăţământului şi cât de mult este dispus partidul de guvernământ să le accepte, în dauna intereselor majore, de perspectivă, atât ale poporului român, cât şi ale etniei maghiare din România.

Nu avem timpul să stăruim aici asupra altor aspecte ale Protocolului PSD - UDMR pe 2003, dar poate vom reveni, pentru a se vedea cât de temeinic şi sistematic sapă UDMR-ul la temelia statului naţional şi cât de obedient, faţă de UDMR, este partidul de guvernământ. şi pentru ce? pentru câteva voturi în Parlament, pe care PSD-ul le-ar putea obţine şi pe alte căi, mai puţin umilitoare decât le prevede acest nefericit protocol.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Vă rog să-mi permiteţi să prezint, şi eu, declaraţia, în încheiere. (Coboară la tribună)

Ca deputat de Bucureşti, dar şi ca locuitor al Capitalei, prezint următoarea declaraţie.

Stimaţi colegi,

Când Executivul a lansat ideea decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale, am adus câteva argumente împotriva acestei idei. Printre acestea, poate cel mai puternic contraargument vizează incapacitatea clasei politice româneşti de a-şi asuma coabitarea.

Având în vedere cultura politică insuficientă şi conflictuală a politicienilor noştri, perspectiva colaborării dintre un preşedinte şi un grup de orientări politice diferite pare sumbră. Cea mai lămuritoare ilustrare a acestei idei este chiar singura experienţă a coabitării de care România are parte în acest moment, cea care există pe plan local. Pe scurt, aceasta poate fi rezumată astfel. Principalul partid de guvernământ controlează consiliile locale şi prefecturile, în timp ce, în câteva mari oraşe, primarii sunt de altă orientare politică. Cunoaştem cu toţii rezultatul acestei amare coabitări: un blocaj total, echivalent cu colapsul sistemului administrativ local.

Voi evita să vorbesc, cu acest prilej, despre oraşul Cluj, pentru că aş putea fi acuzat de partizanat politic, însă despre veritabila tragicomedie a capitalei cred că trebuie să vorbim cu toţii, lucid şi obiectiv. În fond, în discuţie se află cel mai populat şi cel mai reprezentativ oraş al ţării, în felul lui o vitrină sau o oglindă a fiecăruia dintre noi. Cum se răsfrânge politicianul român în această oglindă? Ei bine, desfigurat de partizanat politic şi incapabil de responsabilitate faţă de alegători.

Din pricina conflictului intoleraibil dintre cele două formaţiuni politice social-democrate, PSD şi PD, fondurile externe destinate dezvoltării infrastructurii bucureştene au fost irosite. În locul sistematizării fireşti a capitalei, gestionarii politici ai acesteia au preferat o luptă care nu foloseşte nimănui.

În fond, lucrurile sunt dezarmant de simple: străinii sunt dispuşi să ne ofere nişte bani, însă cele două partide se luptă pentru dreptul de a dispune de aceştia. Decât să ofere celeilalte tabere această profitabilă satisfacţie, PD şi PSD au preferat să lipsească Bucureştiul de capital. În această manieră, procedează câteodată unele state africane, care, incapabile să asigure împărţirea hranei între triburi, preferă să renunţe la mâncare.

Războiul dintre cele două partide presupune şi alte manifestări caraghioase. Frustrat de posibilitatea de a dispune de Bucureşti, după bunul plac, Executivul a început o acţiune fără precedent: trecerea atribuţiilor primarului capitalei către sectoare, astfel încât funcţia acestuia să devină una ornamentală. Totuşi, şi aici e cazul să-i dăm dreptate lui Traian Băsescu: populaţia a oferit acestuia voturile sale, făcându-l responsabil de lucruri pe care deja nu le mai poate controla şi îndeplini.

Într-o ţară care şi-a însuşit lecţia democraţiei, ar fi de neconceput schimbarea legilor şi a atribuţiilor unor instituţii doar pentru că reprezentanţii partidelor din opoziţie, aleşi de populaţie, nu sunt pe placul puterii. Din păcate, PSD are tendinţa să iubească poporul doar dacă acesta îl votează.

Situaţia în care se găseşte Consiliul General al municipiului Bucureşti a pus Primăria capitalei în postura unei autorităţi locale incapabile să facă faţă problemelor administrative curente. Această instituţie, deşi aleasă din fonduri publice şi prin pronunţare populară, a devenit un pion în lupta pentru puterea social-democrată. Dizolvat în condiţii legale discutabile pe rând şi din motive de imagine, Consiliul General continuă să existe şi să blocheze dezvoltarea capitalei.

Conflictul este atât de acut şi atât de revoltător, încât preşedintele Iliescu, însuşi, a încercat să se implice, fără prea mult succes. Hotărârile primarului general şi cele ale Consiliului General continuă să fie declarate ilegale de către diferite instanţe de judecată. Afacerile consilierilor cu utilităţile primăriei continuă.

Cele două partide adverse au ajuns să iasă în stradă pentru a strânge semnături pentru a susţine proiectele diferite. În toată această dispută, nimeni nu se mai gândeşte la cetăţenii capitalei. Aceştia sunt utili pentru a semna liste de adeziuni şi pentru a se prezenta la urne, când le va veni mai util unor politicieni. În rest, nu au decât să se descurce!

Aspectul jalnic, de oraş bombardat, al Bucureştiului nu are decât să se perpetueze, în timp ce primăriile de sector şi Primăria Generală se amendează reciproc, în batjocură, pentru că nici una dintre ele nu se sinchiseşte să cureţe zăpada din faţa propriilor sedii.

În fiecare zi, mii de maşini sunt nevoite să suporte capriciile gropilor uriaşe care inundă străzile, iar proprietarii trebuie să acopere cheltuieli suplimentare pentru repararea autoturismelor. Dar cui îi pasă? În fiecare zi, din pricina inexistenţei unor pasaje subterane sau supraterane, mii de maşini aşteaptă zeci de minute la semafoare, înghesuindu-se pe liniile de tramvai şi blocând circulaţia acestora. Dar cui îi pasă? Din cauza tehnologiei învechite a utilităţilor primăriei, facturile de plată la energie au fost şi mai încărcate. Dar cui îi pasă? Le pasă politicienilor români de bucureşteni? Nu! Se pare că au interese mai importante.

Totuşi, nu mă pot împiedica să fac în final un apel la maturitate şi responsabilitate şi solicit Guvernului, primului-ministru Adrian Năstase, implicarea grabnică, cel puţin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie în Bucureşti.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Camera Deputaţilor a fost pusă şi în această săptămână în situaţia de a nu discuta proiectul de lege privind declararea averii demnitarilor, proiectul fiind înscris pe ordinea de zi la o poziţie la care nu se va ajunge.

Cu toate insistenţele noastre, ale deputaţilor PNL prezenţi în Biroul Permanent şi în Comitetul ordinii de zi ale Camerei Deputaţilor, reprezentanţii PSD s-au împotrivit cu înverşunare, ceea ce a permis includerea pe ordinea de zi a proiectului respectiv, însă la un punct care nu se va discuta nici în această săptămână.

Preşedintele PSD anunţă după unanimităţi de voturi că PSD-ul s-a hotărât să combată corupţia şi că sunt prioritare legile privind declararea averii demnitarilor şi conflictul de interese.

Oamenii PSD din conducerea Camerei Deputaţilor, fruntaşi ai acestui partid, sunt neascultători şi nu vor să se discute cele două legi în Parlament, amânând dezbaterea şi adoptarea acestora.

Înţelegem că unii nu îndeplinesc hotărârile partidului şi disciplina acestuia, punând în pericol lupta împotriva corupţiei din România sau că aceştia nu pun preţ pe deciziile partidului.

Ne putem întrebarea de ce sunt menţinuţi în funcţii importante ale Parlamentului cei care nu îndeplinesc hotărârile conducerii PSD sau de ce nu sunt sancţionaţi pentru neîndeplinirea unor decizii mediatizate de care depinde imaginea PSD.

Răspunsul este simplu: PSD chiar nu doreşte acest lucru, dar pentru cetăţeni este bine să te faci că faci, asta nu deranjează baronii şi susţinătorii PSD, aşa cum s-a văzut la analizele efectuate de primul - ministru cu organizaţiile teritoriale.

Demagogia, propaganda, minciuna nu mai pot salva un partid care se automacină, autodevorează ca urmare a neputinţei de a depăşi etapa de partid condus de comuniştii din nomenclatura a doua care construiesc astăzi capitalismul de cumetrie în România.

Domnul Emil Grigore Rădulescu:

Observăm în ultima perioadă cum înalţi funcţionari, care deşi ani la rând au fost "bombardaţi" cu date verificabile în teren, îşi manifestă "surprinderea" asupra privatizării unor obiective, că "investitorul strategic" nu mai este la fel de strategic ca la început şi că nu mai este nimic de făcut.

TEPRO, IMGB, REŞIŢA, MOBEST, SIDERCA, Societatea Naţională Tutunul Românesc sau fabricile de zahăr nu au fost accidente, cum se vrea să se acrediteze ideea. Avem de a face cu o regulă adânc "implementată" în sistem. Al doilea om într-unul din cele trei regiuni instaurate la F.P.S. este studiu de caz.

Taman în perioada în care şeful său direct era plecat cu treburi prin Germania, tratând posibilitatea venirii în România, pe piaţa asigurărilor, a unui puternic grup financiar, personajul rămas acasă semnează repede nişte hârtii şi aşa îşi scapă şeful de o grijă.

Adică scapă de ASIROM printr-o metodă originală (majorare de capital, ceva care cam seamănă cu recenta privatizare a ALROM-Slatina fără nici un fel de aprobare. E drept, persoana (directorul Gheorghe Ionescu, alias Bebe) în speţă, a doua zi şi-a dat demisia. Fără remuşcări şi fără regrete, nici nu avea de ce, pentru că a ajuns, după aceea, direct la beneficiarul privatizării ASIROM.

Să luăm alt caz, cel al IMGB. Şi această societate, nici nu mai contează acum importanţa ei în industria autohtonă, a fost un experiment. De data aceasta mai elevat. Ea a deschis calea privatizării pe un dolar, etapa incipientă a vânzării pe un euro. Ideea era ca, într-o societate importantă, unicul producător român de utilaje nucleare, printre altele, dar care are serioase probleme financiare, se aduce un investitor de calibru, un concern de talie mondială. Investitorul respectiv plăteşte o sumă modică, statul şterge toate datoriile, iar societatea redevine rentabilă. Ce s-a dorit şi ce-a ieşit? Statul, prin fostul Fond al Proprietăţii de Stat, a identificat salvarea pentru IMGB prin aducerea la Bucureşti a concernului norvegian Kwaerner. S-a bătut palma. Norvegienii au plătit un preţ simbolic, de 500.000 de dolari şi s-au apucat de treabă. Dar nu de cea dorită de Fondul Proprietăţii de Stat. Retehnologizarea a fost amânată sine die, producţia a fost menţinută sub linia de plutire, iar activele IMGB au fost repede vândute. Numai pentru Casa de Cultură s-au încasat aproximativ 1,5 milioane dolari, adică de trei ori preţul plătit pentru IMGB. De la utilajul greu s-a ajuns la depozitarea de cafea. Şi asta tocmai în hala în care se producea utilaj nuclear. Povestea este de la începutul anului 1998, dar nu s-a luat nici o măsură.

Au trecut cinci ani şi iată că acum Curtea de Conturi descoperă ceea ce presa tot a prezentat în ultimii ani, şi anume că nu au fost respectate clauzele contractuale şi că societatea înregistrează imense pierderi. Desigur, cei de la Fondul Proprietăţii de Stat care au girat această tranzacţie nu au nici o vină. Şi cu acest lucru ne-am obişnuit.

Pentru că tot vorbim despre privatizări originale, privatizări pentru relansare, cum li se spune acum, nu putem să nu încheiem cu "strategia" de restructurare şi relansare a Societăţii Naţionale a Tutunului Românesc. Şi aici s-a căutat un investitor strategic. A fost găsit de două ori. De fiecare dată, aceeaşi persoană. S-a plătit puţin pentru acţiunile SNTR, s-au şters datorii în veselie, de ordinul a zeci de milioane de dolari, şi producătorul naţional de ţigarete a rămas în eterna stare de faliment.

Acum, când lucrurile s-au complicat, SNTR este plasată de la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, care a redevenit tot pentru a doua oară acţionar în contul unor datorii ascunse în "fum" către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului care să facă din SNTR o "bijuterie" a industriei tutunului. Se poate spune liniştit că încâlcite mai sunt căile privatizării pentru relansare.

Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, vorbind despre privatizările în cascadă nereuşite pentru SNTR în favoarea aceluiaşi investitor strategic recunoaşte unele greşeli ale funcţionarilor din minister legate de evaluarea unor terenuri aparţinând SNTR.

În mai 2002, terenurile din incinta societăţii au fost incluse în capitalul social, dar nu au fost evaluate corect. După ce acestea vor fi reevaluate, Ministerul Agriculturii va deveni acţionar majoritar.

Tranzacţia cu acţiunile SNTR, referindu-ne la a doua, s-a făcut prin subevaluare. Acest lucru era cunoscut de la semnarea documentelor de privatizare, mai corect de reprivatizare şi nu trebuie să treacă atâta timp încât să se recunoască deschis şi SNTR să fie în pragul dezintegrării. S-a pierdut timp şi s-au pierdut enorm de mulţi bani pentru bugetul de stat.

Din păcate şi Tutunul Românesc a ajuns în panoplia privatizărilor generatoare de pierderi.

Ministerul Finanţelor eşalonează, reeşalonează sau chiar strânge datoriile unor societăţi care se privatizează. Aceste facilităţi fiscale sunt acordate pentru ca societăţile în speţă să se relanseze economic.

Numai că tocmai cei puşi să urmărească procesul preprivatizare, postprivatizare au reuşit să provoace dezastrul.

Şi ei acuză acum, aruncând pisica moartă în ograda vecinului de minister.

Când va plăti cineva pentru simulacrul de privatizare?

Domnul Marinache Vişinescu:

Doamnelor şi domnilor,

În discursul din 12 februarie 2003, liderul PSD şi în acelaşi timp primul-ministru al Guvernului în exerciţiu, Adrian Năstase, deşi recunoaşte rolul prioritar al agriculturii, tratează această importantă ramură a economiei naţionale cu suficienţă. Problemele deosebit de complexe şi în acelaşi timp de importanţă deosebită pentru agricultură şi zona rurală, unde trăieşte 45% din populaţia ţării, sunt tratate în trecere, în câteva pagini, mesajul cuprinzând câteva generalităţi şi concluzii, toate la nivel laudativ.

Realitatea este cu totul alta, agricultura României trece printr-o criză profundă, gravă.

PSD trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia gravă în care se află agricultura României astăzi.

PSD este responsabil, în primul rând, că, în restructurarea agriculturii de după 1990, în promovarea legilor ce au vizat acest sector economic, precum şi în aplicarea lor (Legea nr.18/1991 şi Legea nr.169/1997) nu a ţinut cont de realităţile momentului şi nu a prevăzut nimic pentru protejarea marilor investiţii tehnice făcute în agricultură din banii ţărănimii (organizarea teritoriului, sisteme de irigaţii, construcţii zootehnice) şi nici sancţiuni pentru cei ce le-au distrus.

Aceste erori au condus trecerea sistemului de agricultură practicat, de la unul modern bazat pe exploataţii agricole dimensionate optim, tehnologie agricolă bazată pe mecanizare, chimizare, sisteme de producţie de tip industrial la un sistem agricol practicat înainte de 1948, fărâmiţarea excesivă a proprietăţii funciare în exploataţii mici în medie de 2,2 ha formate, la rândul lor, din mai multe parcele, în fapt exploataţii mici de subzistenţă; dispariţia practic a exploataţiilor zootehnice, legumicole, viticole, de tip industrial intensiv.

În plan social, cei doi ani de guvernare a domnului Adrian Năstase s-au materializat prin:

• scăderea accentuată a nivelului de trai, 60% din populaţia satelor trăieşte într-o sărăcie lucie;
• locurile de muncă s-au redus drastic;
• corupţia face ravagii;
• criza din sistemul sanitar are urmări grave pentru populaţia din mediul rural, veniturile scăzute ale ţăranilor nu le permit acestora să-şi procure medicamentele necesare, ceea ce a condus, alături de hrana insuficientă, la situaţia ca mortalitatea să fie foarte ridicată;
• sărăcirea tot mai accentuată a populaţiei din mediul rural duce la o creştere, pe an ce trece, a numărului copiilor ce nu sunt cuprinşi în procesul de învăţământ, abandonul şcolar fiind în creştere;
• lipsa oricărei speranţe pentru tinerii din mediul rural este evidentă, lipsa locurilor de muncă, suprafeţele de pământ, în majoritatea cazurilor, abia dacă asigură familiilor minimul de hrană necesară;

La acestea se adaugă faptul că micii proprietari de pământ ce îşi dau în arendă pământul, neavând mijloacele necesare pentru a-l lucra singuri, sunt lăsaţi la cheremul arendaşilor, care nu respectă contractele şi drept arendă le dau mai nimic, Guvernul, în ciuda tuturor sesizărilor, nu ia nici o măsură.

La toate acestea, ca şi cum nu ar fi de ajuns pentru populaţia din mediul rural necazurile în care se zbate, producătorii agricoli au mai primit o lovitură din partea Guvernului Năstase, din 2003 fiind obligaţi să plătească impozit pe terenul agricol, probabil pentru a-i face să renunţe la pământ şi să-l vândă pe nimic baronilor PSD.

Trebuie să menţionăm că producătorii agricoli fac cu greu faţă cheltuielilor necesare înfiinţării culturilor agricole, dacă mai adăugăm că, în fapt, recent promovata lege a exploataţiilor agricole face ca subvenţiile şi facilităţile prevăzute pentru producătorii agricoli să meargă numai spre exploataţiile agricole cu dimensiuni însemnate, atunci este evident, pentru toată lumea, cât de socială şi democrată este politica economică a Guvernului Năstase şi câtă atenţie este acordată gospodăriilor ţărăneşti şi populaţiei satelor.

Partidul România Mare consideră că o astfel de abordare a problemelor rurale şi ale agriculturii nu este în interesul României. Asigurarea securităţii alimentare a populaţiei presupune o abordare responsabilă a problemelor agriculturii, creşterea alocaţiilor bugetare pentru agricultură este absolut o necesitate, pregătirea acestui important sector economic pentru aderarea la Uniunea Europeană nu mai permite tratarea acestui domeniu cu suficienţă. Programul PRM pentru agricultură constituie o alternativă viabilă în acest sens, punerea lui în practică va rezolva securitatea alimentară a populaţiei, concomitent cu creşterea nivelului de trai al cetăţenilor de la sate şi oraşe.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Ieri, 24 februarie 2003, Eugen Nicolăescu a adresat premierului Adrian Năstase un set de 10 întrebări la adresa politicii pe care Guvernul o practică. Din păcate pentru domnul Nicolăescu, acestea nu pot face referiri decât la presupuse "grave acte de corupţie", care nu au fost dovedite de organele abilitate, dar reprezintă o sursă de acuzaţii şi, se pare, singura preocupare a opoziţiei, în general.

Însă, cu o aroganţă greu de imaginat, Eugen Nicolăescu adresează întrebări de genul: "Şi totuşi, chiar nu există corupţi în P.S.D.?!, eu vreau să fie...". Cam la aceasta se rezumă politica domnului Nicolăescu, care dă dovadă de o obrăznicie fără margini, limitată poate doar de lipsa de imaginaţie. De aceea, consider că iniţiativa sa se delimitează de cea a Partidului Naţional Liberal, întrebările sale constituind doar un prilej de a se face cunoscut în rândul opiniei publice şi evidenţiat în cadrul partidului din care face parte.

Cu foarte mare uşurinţă, i-aş putea pune şi eu întrebări domnului Nicolăescu în legătură cu aspectele negative ale guvernării Stolojan sau în ceea ce priveşte naţionalizarea valutei românilor, la fel cum i-aş cere lămuriri privitoare la haosul pe care Valeriu Stoica l-a lăsat moştenire în sistemul juridic românesc.

Vă scutesc însă, domnule Eugen Nicolăescu, de situaţia jenantă în care v-aş pune, precum şi de imposibilitatea de a răspunde la aceste întrebări, transmiţându-vă doar că noi, spre deosebire de vechea guvernare, care a făcut abstracţie de orice critică pertinentă venită din presă, suntem receptivi la orice sesizări venite pe această cale, aspectele respective fiind discutate la nivel de partid, iar deciziile luate în unanimitate.

Vă înştiinţez, domnule Nicolăescu, că PSD este singurul partid din România care a declanşat o campanie de combatere a corupţiei şi singurul care îşi asumă răspunderea pe un pachet de legi pentru eradicarea acestui fenomen. Toate celelalte partide care s-au perindat vremelnic la putere au fost acuzate de presă că adăpostesc lideri corupţi, care îşi motivează acţiunile exclusiv prin crearea de avantaje, iar acestea nu numai că nu şi-au asumat problemele reale pe care presa le semnala, dar nu au avut nici o reacţie.

Excelaţi în demagogie, domnule Nicolăescu, şi cred că acesta este atributul pentru care aţi fost desemnat purtător de cuvânt.

Această poziţie ar trebui să vă oblige la un minim discernământ în declaraţiile pe care le faceţi.

Aşadar, având în vedere opiniile pe care le împărtăşiţi, v-aş întreba, destul de politicos: "Care este, domnule Nicolăescu, rolul dumneavoastră în PNL, mai exact, cine sunteţi dumneavoastră sau, mai degrabă, existaţi dumneavoastră, ca personaj, pe scena politică românească?!"

Domnul Valeriu Gheorghe:

În luna octombrie a anului trecut, am depus o întrebare ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, domnul Ilie Sârbu, cu tema: concurenţa neloială la care sunt supuşi producătorii interni de carne în comparaţie cu importatorii din zonele defavorizate. Întrebarea se referea la Protocolul semnat în iulie 2002 între Ministerul Agriculturii, pe de o parte, şi producătorii interni şi crescătorii de animale, de cealaltă parte. La data aceea, vă atenţionam că nu aţi respectat acest protocol şi vă aminteam angajamentul MAAP că, de la 1 octombrie 2002, vor dispărea facilităţile acordate investitorilor din zonele defavorizate. Aceste facilităţi au creat o concurenţă neloială faţă de producătorii interni de carne de porc. Răspunsul domnului ministru a făcut referire la modificarea unui articol din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate.

În luna februarie a acestui an, constatăm că situaţia cu care se confruntă societăţile crescătoare de porcine este foarte gravă, întrucât stocurile de capete de porci vii nevalorificaţi a depăşit cifra de 100.000.

În România, s-a importat masiv carne de porc din Cehia şi Polonia, dezavantajând, cum am spus, producătorii interni, deoarece ţările susmenţionate acordă subvenţii directe şi indirecte pentru aceste produse.

Producătorii interni de carne au menţinut în anul 2002 preţul de livrare la poarta complexelor sub nivelul anului 2001, scăderea de preţ fiind suportată de către crescătorii de animale. Dar în acest moment, după creşterea monedei Euro şi creşterea preţului cerealelor cu ianuarie 2003, producătorii interni nu-şi mai pot continua activitatea în lipsa unor măsuri hotărâte şi urgente din partea MAAP.

Susţin, în calitatea mea de deputat al Partidului Naţional Liberal, măsurile declarate de Patronatul Român al Cărnii de Porc care pot conduce la menţinerea acestui sector: revenirea, începând cu 1 ianuarie 2003, la taxa vamală de 45% pentru importurile de animale vii şi carne de porc, aşa cum a fost negociată cu forurile europene; mărirea subvenţiei la porc viu de la 4000 până la 9000 lei/kg; plata subvenţiei pentru porc viu în maxim 30 de zile de la depunerea documentelor la direcţiile agricole judeţene; aprobarea unui import de 200.000 tone de cereale fără taxe vamale şi TVA pentru hrana animalelor.

Fac apel la înţelegerea, acceptarea şi rezolvarea acestor grave probleme din zootehnia românească. Guvernul României este compus din oameni, şi ca orice român, mari consumatori de carne de porc. Vă doriţi, domnilor guvernanţi să mâncaţi o friptură de porc din import sau una cu adevărat românească?

Domnul Ion Luchian:

Vineri a avut loc la Snagov o întâlnire interministerială care a analizat sistemul sanitar din România. Şerban Mihăilescu, ministrul pentru Secretariatul General al Guvernului, şi Ministrul Finanţelor Publice Mihai Tănăsescu au criticat în termeni foarte duri situaţia actuală din sănătate şi activitatea ministrului Sănătăţii, dr. Daniela Bartoş.

Acum o săptămână s-a discutat şi s-a respins în Camera Deputaţilor o moţiune simplă "Sănătatea" depusă de Grupul parlamentar al PRM, pe care PNL-ul a susţinut-o prin vot, întrucât viza dezinteresul manifestat de actuala guvernare referitor la starea de sănătate a populaţiei României.

Atunci, domnilor miniştri-deputaţi, aţi susţinut poziţia Ministerului Sănătăţii, aţi închis ochii la problemele ridicate în moţiune, v-aţi coalizat la vot, deşi situaţia este atât de gravă încât a necesitat această analiză dură din partea Guvernului PSD la numai câteva zile distanţă.

În cuvântul pe care l-am avut în faţa plenului Camerei Deputaţilor am evidenţiat faptul că sănătatea populaţiei nu are culoare politică.

Ministrul Şerban Mihăilescu şi-a manifestat nemulţumirea faţă de gestionarea banilor pe care i-a primit Ministerul Sănătăţii şi de întârzierea reformei din sistemul sanitar. "Incompetenţa managerilor de spital faţă de nerespectarea prevederilor bugetare a dus la haosul din sistem", a declarat ministrul. Iată că acum Guvernul a realizat cine sunt adevăraţii vinovaţi: directorii de spitale, medicii de familie sau funcţionarii caselor de asigurări de sănătate. Concluzia ministrului Mihăilescu se rezumă la desfiinţarea unităţilor sanitare: "Avem spitale care stau să cadă, care nu mai oferă siguranţă pacienţilor şi trebuie desfiinţate". Atunci când am ridicat această problemă în cadrul Comisiei de sănătate şi cu ocazia celor două moţiuni depuse privind criza sănătăţii din România, niciodată nu au fost luate în calcul amendamentele din partea partidelor din opoziţie. Acum, domnilor guvernanţi, realizaţi că nu a fost demagogie, ci analiză concretă a realităţii româneşti.

Pe de altă parte, ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu, a apreciat că în sistemul sanitar domneşte o "indisciplină financiară crasă". Doamna ministru, ce părere aveţi despre asemenea acuzaţii pe care vi le aduce un coleg de Guvern?

Faceţi cumva parte dintre "responsabilii din sănătate care se joacă cu banul public"? tot ministrul Tănăsescu, dar şi ministrul Dan Nica, la unison, au acuzat directorii de spitale că nu au respectat Legea achiziţiilor publice şi şi-au permis să cheltuiască în plus faţă de plafoanele stabilite. S-a constatat că aproximativ 5000 de miliarde de lei din datoriile spitalelor nu se justifică şi nu au acoperire legală, astfel încât vor trebui plătite de directorii unităţilor sanitare care au făcut risipă. Dacă soluţia responsabilizării directorilor s-a stabilit că este aceasta, dumneavoastră, doamna ministru, ce responsabilităţi mai aveţi în ministerul pe care-l conduceţi?

Din anul 2004, contribuţia la fondul de sănătate va fi colectată de către Ministerul Finanţelor Publice astfel încât banii să fie la îndemâna găurilor negre din economie. Anul viitor, Casa Naţională de Sănătate va putea să fie direct subordonată Ministerului Finanţelor.

Ca să se apere, doamna ministru Daniela Bartoş a găsit alţi vinovaţi: autorităţile sanitare locale. În sfârşit, ministerul a catadicsit să lucreze la un proiect pe care noi îl solicităm demult: o lege prin care medicii de familie şi specialiştii din policlinici îşi vor putea cumpăra cabinetele în care lucrează.

Urmează negocieri şi cu furnizorii de materiale sanitare. Aceştia nu vor să accepte achitarea eşalonată a banilor datoraţi încă de anul trecut pentru marfa livrată. Pentru a evita colapsul unităţilor sanitare, MSF va pune la dispoziţia spitalelor toate materialele din rezerva de stat.

În concluzie, dacă propriul dumneavoastră Guvern ar fi scris o moţiune cu tema "Sănătatea", cei care v-au criticat Ministerul Sănătăţii atât de aprig, vineri la Snagov, ar fi conceput-o mult mai dur decât noi, cei din Opoziţie! Este posibil să fiu acuzat de politicianism, făcând parte din Opoziţia parlamentară, dar ce părere aveţi legat de faptul că în Spitalul de urgenţă Galaţi nu s-a operat din cauza lipsei de anestezice şi nu s-au efectuat analize de laborator din lipsă de reactivi?

Domnul Pavel Târpescu:

Astăzi doresc să vă reţin atenţia, prezentându-vă câteva realizări din învăţământul preuniversitar ieşean.

Constituţia României stabileşte că educaţia este o prioritate naţională.

Principalele coordonate ale Planului Naţional de Dezvoltare în noua etapă a reformei educaţiei, Reforma asumată, vizează creşterea calităţii actului educaţional, dezvoltarea personală a elevilor şi a coeziunii sociale.

Pentru fiecare domeniu funcţional al învăţământului preuniversitar se urmăresc în continuare obiective specifice, care derivă din obiectivele generale ale Programului de guvernare. Astfel un prim obiectiv îl constituie:

1. Dezvoltarea învăţământului rural.

Una din priorităţile Guvernului Năstase este crearea în mediul rural a unor Centre şcolare zonale, care continuă să fie dezvoltate la nivel european. Acestea sunt dotate deja cu 12 microbuze care asigură transportul copiilor din zone izolate, determinând astfel eficientizarea învăţământului gimnazial şi reducerea neşcolarităţii în zonele respective.

De asemenea, având în vedere reducerea cheltuielilor de şcolarizare suportate de familiile copiilor care doresc să continue studiile după învăţământul obligatoriu, în perioada 2002-2003, au fost înfiinţate 3 grupuri şcolare în comunele Vlădeni, Belceşti şi Ţibăneşti, pe lângă liceele teoretice deja existente în Răducăneni şi Hălăuceşti.

Începând cu anul acesta în judeţul Iaşi se derulează Programul "Relansarea învăţământului rural". Un prim pas în acest sens a fost alocarea, prin hotărâre de guvern, a 6 miliarde lei pentru finalizarea lucrărilor sistate anterior din lipsă de fonduri la şcolile Feredeni - Deleni, Runcu - Ţibana, Rediu - Ruginoasa, Borosoaia - Plugari, Liteni - Belceşti.

2. Programe neguvernamentale de susţinere şi protecţie educaţională. Pentru anul şcolar 2002-2003 s-au alocat:

• rechizite gratuite în valoare de 12,88 miliarde lei;
• manuale gratuite pentru învăţământul gimnazial în valoare de peste 5 miliarde lei;
• burse şcolare în valoare de peste 9 miliarde lei;
• locuri gratuite în tabere pentru copiii din medii defavorizate şi pentru copiii supradotaţi;
• premii acordate elevilor olimpici de către Organizaţia judeţeană PSD, Consiliul judeţean şi Prefectura Iaşi.

Judeţul Iaşi a lansat în premieră pe ţară programul "Şanse egale" care se află în prezent în al doilea an de derulare. Acest program îşi propune şcolarizarea elevilor supradotaţi din mediul rural şi care provin din familii defavorizate, prin burse alocate de PSD, de fundaţii şi oameni de afaceri din Iaşi.

La iniţiativa Guvernului a fost înfiinţat la Iaşi un Centru de Excelenţă unde elevii sunt pregătiţi pentru performanţe naţionale şi internaţionale.

3. Asigurarea bazei materiale a învăţământului preuniversitar. În judeţul Iaşi majoritatea şcolilor au fost construite în anii 60 şi puţine au beneficiat de reparaţii majore.

În ultimii 2 ani, Guvernul Năstase a iniţiat o serie de programe de reabilitare a şcolilor, cofinanţate de Banca Mondială, cu o valoare totală pentru judeţul Iaşi, de 1,036 mil. dolari.

Astfel au fost redate învăţământului, până la 15 septembrie 2002, un număr de 10 unităţi şcolare având clădiri modernizate şi dotate la nivel european.

În prezent se derulează Tranşa a V-a a Programului de reabilitare a şcolilor, în care sunt cuprinse alte 20 de şcoli şi va demara tranşa a VI-a (etapa a II-a), în care au fost expertizate şi supuse atenţiei Guvernului, MEC şi consiliului judeţean 52 de clădiri din chirpici, 32 de clădiri din cărămidă şi 8 clădiri monumente istorice pentru a fi reabilitate prin Banca Mondială.

Un alt program naţional aflat în derulare este "Săli de sport pentru gimnaziu". Judeţul Iaşi beneficiază prin hotărâre de guvern de construirea unui număr de 9 săli de sport, până la sfârşitul anului 2003.

În programul MEC de informatizare a învăţământului preuniversitar, 40 de licee din judeţul Iaşi au primit câte o reţea de 25 de calculatoare şi soft educaţional, în valoare de peste 52 miliarde lei.

În consens cu "Cartea albă asupra educaţiei şi formării" elaborată de Uniunea Europeană, Programul Guvernului Năstase situează pe un loc important realizarea societăţii educaţionale, care valorifică eficient resursele umane prin educaţie permanentă, creşterea motivaţiei individuale pentru învăţare, participare civică şi responsabilitate socială. Mereu alături de comunitatea şi autorităţile locale, şcoala ieşeană şi-a asumat rolul său în pregătirea societăţii de mâine prin ample acţiuni de descentralizare şi creştere a autonomiei şi iniţiativei administrative, asigurând o pregătire profesională de calitate, dar şi diversificată, în funcţie de cerinţele de dezvoltare economico-sociale ale fiecărei zone şi în concordanţă cu standardele educaţionale europene.