Parliamentary debates

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Ioan Mihai Năstase şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

A venit toată lumea şi cu voia dumneavoastră să începem declaraţiile politice.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Nicăieri nu se simt mai acut şi mai dramatic efectele crizei nesfârşite cu care se confruntă economia şi societatea românească sau celelalte domenii de activitate ca în Munţii Apuseni. Cu fiecare zi ce trece, sărăcia şi disperarea pun tot mai mult stăpânire pe moţii şi mocanii din această zonă a ţării. Puţinele societăţi comerciale care funcţionau aici şi-au încetat de mult activitatea sau sunt pe punctul de a fi lichidate complet în contextul oferit de această dubioasă privatizare promovată de guvernanţii ultimului deceniu. Doar minele n-au fost închise complet, deşi, ca să li se respecte drepturile, adeseori, minierii Apusenilor sunt nevoiţi să recurgă la gesturi disperate, la diverse forme de protest, inclusiv la rămânerea lor în adâncuri, izolaţi şi ameninţaţi să-şi piardă viaţa sau să-şi ruineze sănătatea. Până în prezent, nici o autoritate publică centrală nu a făcut din Munţii Apuseni o temă de analiză profundă, serioasă şi responsabilă.

Iată de ce, Partidul România Mare, conştient că lucrurile nu mai pot continua astfel, a înaintat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor două proiecte de lege care propun soluţii concrete, posibile, necesare şi viabile. Aceste proiecte legislative pornesc de la realitatea tulburătoare a condiţiilor de trai mizere ale populaţiei din Apuseni, constatând lipsa unor programe unitare pentru problemele complexe ale acestei zone. Să nu se uite că Apusenii deţin performanţa tristă de a avea cel mai mare număr de şomeri. Zeci de mii de persoane sunt fără locuri de muncă, situaţia este cu atât mai gravă şi trebuie să dea de gândit guvernanţilor cu cât lipsesc orice alte surse alternative de venit, de procurare a celor necesare traiului de zi cu zi, căci, cu foarte puţine excepţii şi spre deosebire de alte zone ale ţării, aici terenul şi clima aspră nu fac posibile recolte care să asigure produsele agroalimentare necesare. Pe fondul procesului accentuat de pauperizare, locuitorii din Apuseni nu mai sunt astăzi în stare nici să crească animale, nivelul şeptelului reducându-se dramatic de la an la an.

În aceste condiţii, singura scăpare ar fi constituit-o ca de atâtea alte ori, codrul, numai că şi aici, în loc să dea posibilitatea unor soluţii adecvate, statul s-a gândit doar cum să mai tragă o piele de pe nenorociţii de moţi. În loc să aplice prevederile Legii nr.33/1996, aşa-zisa lege a moţilor, Guvernul a găsit de cuviinţă să înăsprească amenzile pentru cei pe care foamea şi nevoile de tot felul i-au împins să taie un lemn din codrul străbun. Azi, sute de moţi au întocmite dosare penale pentru pretinse infracţiuni comise. Deci, pentru guvernanţi este mult mai uşor să le ofere temniţa decât să găsească şi pentru ei soluţii practice şi imediate ca să nu moară de foame.

Aceste stări de lucruri, în opina Partidului România Mare, nu mai pot continua. Disperarea de azi s-ar putea transforma în vâlvătaia urii şi mâniei care, o dată pornite, se vor opri cu mult mai multă dificultate.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Ştefan Baban, se pregăteşte doamna Paula Ivănescu.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "Pensionarii actuali, excluşi de la recorelare". De câte ori se vorbeşte de pensii, în mod sigur, se aminteşte de recorelarea pensiilor. Majoritatea pensionarilor înţeleg prin recorelare asigurarea unor legături cât mai strânse între cuantumul pensiei şi munca prestată, reflectată prin nivelul veniturilor realizate, pentru care s-a plătit contribuţia pentru asigurări sociale şi prin vechimea în muncă. În schimb, pentru Executiv, prin recorelare se înţelege o corecţie a nivelului pensiilor, prin aplicarea unor majorări diferenţiate, care să contribuie la reducerea discrepanţelor apărute între pensii în urma calculării acestor drepturi pe baza unor acte normative neadaptate situaţiei din economie.

Pentru a vedea dacă măsurile luate de Guvern cu privire la pensii conduc la îndeplinirea dorinţei pensionarilor, iată pe scurt cauzele care au condus la apariţia discrepanţelor şi ce s-a făcut până în prezent pentru reducerea lor.

Până la data de 01.04.2001, calculul pensiilor s-a făcut în baza Legii 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, lege concepută într-un regim la care nivelul preţurilor, ca şi al veniturilor, era controlat de stat, astfel încât nu se punea problema unei inflaţii puternice. Această lege a fost aplicată însă după liberalizarea preţurilor, fără a mai fi adaptată pentru a face faţă noii situaţii. Cum baza de calcul a pensiei o reprezintă venitul mediu realizat în 5 ani din ultimii 10, era absolut necesar să se acţioneze pentru a face comparabile veniturile realizate în această perioadă, dacă ţinem seama că între anii 1991-2001, ultimul salariu nominal, din cei 5 ani aleşi pentru stabilirea pensiei era de 10 ori mai mare decât primul salariu, ajungând între anii 1991-1996, la de 50 de ori, cu toate că puterea de cumpărare a salariilor nu a variat prea mult în aceşti 10 ani.

În anul 1996, când nu s-a mai putut utiliza pentru calcularea pensiilor numai salarii din perioada anterioară liberalizării preţurilor, s-a găsit o soluţie de moment prin H.G. 565/1966, de a face comparabile salariile acordate după data de 1.08.1991 cu cele acordate anterior acestei date. Pentru aceasta, din salariile pentru lunile următoare datei de 1.08.1991 trebuia să se deducă sumele reprezentând rezultatele indexărilor şi compensărilor efectiv acordate conform hotărârilor Guvernului. În aceste condiţii, cei pensionaţi după data de 1.08.1996 şi care îşi alegeau ca bază de calcul primii 5 ani din ultimii 10, puteau beneficia şi de majorările substanţiale acordate la 1.08.1991 atât la pensia de asigurări sociale, cât şi la cea suplimentară.

H.G nr.565/1966 nu a prevăzut însă că din salariile cuprinse în baza de calcul a pensiei să fie deduse şi sumele corespunzătoare majorărilor de salarii acordate peste indexări şi compensări după data de 01.08.1991. Datorită acestei scăpări, noile pensii au cuprins două majorări, una din salarii şi alta de la pensii, ceea ce a făcut ca acestea să fie din ce în ce mai mari faţă de cele de care beneficiau ceilalţi pensionari care au prestat aceeaşi muncă.

Aceste disproporţii ar fi trebuit să dispară odată cu aplicarea noului sistem de stabilire a pensiilor. Acest act normativ, care urmăreşte alinierea legislaţiei din ţara noastră la cea europeană, în afară că măreşte vârsta medie de pensionare şi restricţionarea încadrării în grupele de muncă, introduce un sistem de calcul al pensiei, care ia în considerare veniturile realizate în întreaga peroadă de contribuţie şi elimină, în mare măsură, efectul pe care l-a avut inflaţia asupra acestor venituri.

Legea menţionată a prevăzut că la data intrării în vigoare, pensiile aflate în plată se stabilesc în acelaşi mod ca şi pentru cei ce se pensionează după data de 01.04.2001, pentru a nu mai exista diferenţe. Pentru aceasta trebuie să se stabilească, pentru fiecare pensionar, punctajul mediu anual, calculat prin raportarea salariilor brute realizate, inclusiv sporurile şi adaosurile, la salariul brut lunar pe economie, precum şi prin aplicarea unei majorări a punctajului, pentru cei ce au contribuit la pensia suplimentară.

Speranţa pensionarilor de a li se stabili o pensie în concordanţă cu munca depusă a fost spulberată însă de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001, prin care s-a prevăzut că pentru pensiile aflate în plată, punctajul mediu anual se calculează prin raportarea cuantumului pensiilor cuvenite până în 01.04.2001 la valoarea punctului stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale. După cum se constată, această ordonanţă de urgenţă a Guvernului elimină pe cei ce s-au pensionat înainte de 01.04.2001 de la dreptul de a li se recalcula pensia în concordanţă cu munca depusă. Aceştia pierd şi dreptul la diferenţa de majorare a pensiei pentru anii lucraţi în plus peste stagiul complet de cotizare ce apare între noua şi vechea reglementare.

Prin măsura luată de Guvern se face o mare nedreptate unui însemnat număr de pensionari care, prin nemodificarea pensiei, pierd câteva sute de mii de lei, la care ar fi avut dreptul potrivit legii, sumă ce ar fi acoperit o parte din lipsurile curente cu care se confruntă pensionarii. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul doamna deputat Paula Ivănescu, se pregăteşte domnul Mircea Ifrim.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Astăzi, nu numai la Bucureşti, dar în toată lumea, este o zi frumoasă care ne reaminteşte la toţi că suntem oameni, că avem părinţi, că avem copii, că avem o familie. Astăzi este Ziua mondială a familiei şi este bine să ne amintim că avem o datorie în faţa celor care ne-au trimis în Parlament, de a veghea ca familiile lor să trăiască în bună stare, să trăiască în linişte şi armonie, să aducă naţiunii nişte fii sănătoşi, educaţi, nişte buni urmaşi ai neamului românesc.

Sigur, cuvintele pot fi şi mai frumoase şi mai calde şi mai emoţionante, dar noi suntem aici pentru a veghea prin legile pe care le dăm, prin actele normative pe care le punem în vigoare şi prin hotărârile pe care le luăm ca, în România, tradiţia familiară să meargă mai departe, familia să rămână nucleul de bază al societăţii, pentru că nicăieri şi niciunde pe lumea aceasta, oamenii nu cresc şi nu trăiesc şi nu se dezvoltă mai armonios decât într-o familie. Avem multe de făcut, avem şi în acest moment pe rol anumite legi care se referă la condiţia familiei din România, eu zic că trebuie să ne aplecăm cu mai mare atenţie asupra acestora pentru că prea mult ne interesează numai reformele economice, finanţe, bănci ş.a.m.d. şi prea puţin vedem oamenii din spatele acestora.

Chiar în aceste zile se va dezbate un proiect de lege care se referă la coşul minim garantat. Este foarte bine să ne aplecăm asupra acestei propuneri guvernamentale să vedem dacă un om sau o familie poate să-şi regenereze fibra biologică cu ceea ce ne propune Guvernul României. Este bine să reflectăm şi la situaţia copiilor care nu mai pot trăi într-o familie care se dezmembrează din lipsa nevoilor materiale. Este foarte bine să vedem dacă educaţia din această ţară urmează cursul favorabil tuturor membrilor societăţii şi dacă există într-adevăr egalitate de şansă între familiile care vieţuiesc la sate şi cele care locuiesc la oraşe.

De la constatare şi privirea aruncată asupra situaţiei, trebuie să trecem la fapte. Astăzi, de Ziua mondială a familiei, rog toţi colegii şi colegele din Camera Deputaţilor să facem un efort de voinţă şi de conştiinţă, să ne aplecăm cu mai mare tenacitate şi dăruire către situaţia familiei din România.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Mircea Ifrim, se pregăteşte domnul Becsek Garda Dezideriu.

Domnul Mircea Ifrim:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori să supun atenţiei o problemă de principiu. Parlamentul este expresia cea mai elocventă a democraţiei şi, ca urmare, realizează echilibrul şi obiectivitatea întregului proces de conducere şi reglare a societăţii, fapt pentru care este şi cea mai stabilă instituţie privită atât individual (parlamentarii), cât şi în ansamblul său funcţional.

În această foarte corectă viziune, după părerea mea, Parlamentul trebuie să conştientizeze pe deplin faptul că are răspunderea şi capacitatea de a se implica în toate aspectele esenţiale ale societăţii, care necesită gândire profundă, schimb de idei şi eliminarea pasivă.

Am să mă refer la două aspecte concrete. Precum ştim, mass-media este a patra putere în stat. Prin acţiunile întreprinse a dus lupta anticorupţie şi a fost o bună carte de vizită în exterior prin faptul că a fost liberă. Asistăm acum la o acţiune care dă impresia represiunii şi, în acelaşi timp, tulbură imaginea externă a ţării noastre în aceste momente în care ne luptăm pentru a intra în structurile europene. Un post de televiziune, "Oglinda TV", este împiedicat să funcţioneze fără nici o motivaţie. Are lungime de undă de emisie, are contracte cu televiziunile cu cablu, are oameni de mare ţinută, precum domnul Dan Diaconescu şi alţii, este fondată de către oameni din mass-media care, punând mână de la mână, vor să facă un post de televiziune, realmente, independent. Cine se teme? Cine dă ordine pentru ca această instituţie să nu fie lăsată să funcţioneze în virtutea libertăţii presei? Cred că Parlamentul trebuie să se implice, cred că audierile parlamentare trebuie să fie realmente audieri în care să punem, aşa cum trebuie, aceste probleme şi să lăsăm ca societatea să fie democratică şi să meargă pe un drum bun.

A doua problemă, politica externă, este o problemă esenţială. De politica externă, în fapt, depinde toată dezvoltarea economică. Degeaba dezvolţi economia dacă nu ai piaţă de desfacere, dacă nu realizezi o cooperare internaţională, iar aceasta o jalonează politica externă. Aş dori să subliniez, Parlamentul trebuie să se implice major în numirea ambasadorilor. Audierea în faţa Comisiei parlamentare pentru politică externă nu trebuie să se producă după semnarea unor decrete de numire şi nu trebuie să aibă un rol consultativ. S-ar evita situaţii delicate. Vorbeam în urmă cu un timp despre ambasadorul Dan Hăulică, pus în situaţia de a fi destituit, şi împotriva acestui act ridicându-se întreaga comunitate internaţională, nume de mare prestigiu. De atunci încoace, lucrurile au evoluat, mai multe personalităţi şi-au exprimat punctul de vedere. Voi înainta Ministerului de Externe aceste lucruri dacă nu le cunoaşte.

Ei bine, semnarea unui document de numire pentru o persoană cu trei cetăţenii care, în prezent, are o demnitate publică şi în acelaşi timp se dovedeşte a fi lipsit de sistemele de inhibiţie prin care, de fapt, s-a perfecţionat sistemul nervos, ar fi putut fi evitat. Este un fapt care trebuie să ne facă să gândim, să elaborăm legi care să implice Parlamentul în domeniile în care este nevoie să se impună un consens naţional, în domeniile de care depinde evoluţia ţării noastre. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Becsek Garda Dezideriu, se pregăteşte domnul deputat Simedru.

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor, prin votul său, şi-a dovedit responsabilitatea faţă de o gospodărire eficientă a pădurilor, grija sa faţă de patrimoniul forestier al ţării. Se cere însă ca şi personalul silvic să aibă o ţinută morală. Ei socotesc că pădurile validate de comisiile judeţene reprezintă proprietatea lor, pe care o valorifică prin negocieri sau licitaţii aranjate. Această strategie de a amâna aplicarea Legii fondului funciar creează o stare de nesiguranţă pentru mulţimea de proprietari care sunt dezavantajaţi prin tăieri rase, cunoscute sub denumirea de igienizare a pădurilor. Însă, această stare este dăunătoare şi pentru pădurile ţării, unde, datorită acestei tranziţii, nu se pot opri abuzurile.

Înainte de schimbările din 1989, direcţiile silvice îşi făceau datoria, prin lucrările de pază şi protecţie, lucrări de plantaţii, tăieri de îngrijire şi păstrare a integrităţii fondului forestier. Însă, în ultimii ani, Regia Naţională a Pădurilor a devenit agent economic, principala sa activitate fiind legată de obţinerea de profituri cât mai mari şi nu îngrijirea fondului forestier. Prin vânzarea de produse debitate în gater se produce o concurenţă neloială pe piaţă prin atribuirea unei valori simbolice a buştenilor obţinuţi din exploatare, punându-se ca valoare numai taxă forestieră.

Pe de altă parte, direcţiile fac exploatări cu prioritate din pădurile ce urmează să fie retrocedate proprietarilor, fără ca aceştia să beneficieze de avantajele materiale ce s-ar cuveni normal. Trebuie să menţionăm faptul că la noi, spre deosebire de celelalte ţări fost comuniste, se menţine în continuare o mentalitate etatistă, imprimată foarte adânc în mentalitatea personalului silvic. Aceste simptome ale comunismului de tip răsăritean se concretizează prin acele contracte monstruoase, impuse de Regia Naţională a Pădurilor, proprietarilor unde costurile sunt duble faţă de cele reale datorită cheltuielilor suplimentare neeconomicoase ce se fac din partea managerilor. Ne bucură faptul că iniţiativa partidului de guvernământ promovează măcar în lege posibilitatea înfiinţării structurilor private. Este nevoie însă ca aceste structuri să existe în realitate. Ştim că există o legislaţie bine întocmită în acest sens. Ştim că cererile depuse pentru aprobare în trecut au fost refuzate din partea ministerului de specialitate din cauza lipsei voinţei politice în acest sens, dar ceea ce se face cu inspecţiile teritoriale silvice subordonate Ministerului Agriculturii întrece orice măsură. Ministerul de resort, prin Ordinul nr.41002 din 23 aprilie 2001 dispune reducerea personalului şi a fondurilor aferente cu circa 30%, iar prin Ordinul nr.41094 din 2 mai 2001 se cere reducerea personalului de la 1065 de posturi, aprobate în anul 2000, la nivelul de 300, începând cu data de 1 iunie 2001, ceea ce reprezintă un procent de 71,8%. Aceste măsuri de diminuare masivă a personalului se răsfrânge negativ în ceea ce priveşte exercitarea controlului autorităţii publice centrale, care răspunde de silvicultură, iar inspectoratele teritoriale silvice vor deveni un simplu element decorativ nefuncţional ce contravine eforturilor deosebite pe linia dezvoltării silviculturii.

Această măsură contravine votului nostru din săptămâna trecută şi face posibilă continuarea abuzurilor, distrugerea fondului forestier de către reprezentanţii direcţiilor silvice şi a ocoalelor silvice. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Înainte de a da cuvântul domnului deputat Nicolaescu, întreb dacă domnul Sali Negiat este în sală. Nu este. Poftiţi, domnule deputat. S-a înscris din America la declaraţii.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolaescu:

Domnule preşedinte de şedinţă, în urma aplicării prevederilor Legii 18/1991, în perioada 1991-1996 s-au retrocedat aproximativ 360.000 de hectare de pădure. Dintre acestea, aproximtiv 50.000 au fost supuse furtului sau au fost distruse în totalitate, fapt care a provocat inundaţii şi dezastre economice, cu precădere în ultimii 2 ani. Cauzele distrugerii zecilor de mii de hectare arătate anterior s-au datorat, pe de o parte, faptului că reconstituirea dreptului de proprietate, conform prevederilor legale, s-a făcut în lipsa reglementărilor privind administrarea şi gospodărirea în regim silvic a acestor suprafeţe de pădure, dar mai ales din cauza inexistenţei la nivel central şi teritorial a unor structuri silvice care să controleze modul cum au fost gospodărite şi administrate aceste păduri.

În toamna anului 1998 s-a elaborat şi aprobat Ordonanţa Guvernului nr.96 privind reglementarea şi administrarea fondului forestier naţional, act normativ aprobat prin Legea 141/1999 de Parlamentul României, inclusiv de PDSR. La cap.IV din legea anterior menţionată se arată foarte clar: controlul respectării reglementărilor pentru întregul fond forestier naţional se exercită de către autoritatea publică centrală, care răspunde de silvicultură, şi prin inspectoratele silvice teritoriale aflate în subordinea acesteia. Art.21 alin.2 şi 3 precizează: "Personalul de specialitate din inspectoratele silvice teritoriale se va asigura în raport cu suprafeţele pădurilor şi cu numărul de hectare, astfel încât pentru o suprafaţă medie de 20.000 de hectare să fie arondat un inspector inginer silvic, iar pentru lucrările de teren şi pentru executarea controalelor se va asigura un inginer silvic sau un tehnician pentru o suprafaţă mai mare de 10.000 de hectare". În deplină concordanţă cu aceste prevederi legale, la nivel central s-a înfiinţat în primăvara anului 1999 direcţia de regim silvic, iar în teritoriu, începând cu luna ianuare a anului 2000 au luat fiinţă 7 inspectorate silvice teritoriale, unităţi cu personalitate juridică. Având în vedere că suprafaţa totală a fondului forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional este de 6,7 milioane hectare şi ţinând cont de prevederile legale arătate anterior, rezultă că în cadrul inspectoratelor silvice teritoriale ar trebui să fie angajaţi aproximativ 1000 de specialişti silvici.

Din datele pe care le deţinem, constatăm că până la 31 decembrie 2000 au fost angajaţi aproximativ 550 de oameni, ingineri şi tehnicieni silvici, şi s-a cheltuit suma de aproximativ 16,5 miliarde lei necesară dotărilor: maşini, mobilier, birotică etc. în vederea desfăşurării unei activităţi eficiente. Din păcate, imediat după instalarea în portofoliile puterii, actualul Guvern, nu numai că nu a făcut nimic pentru îmbunăţirea şi eficientizarea acestor culturi teritoriale (este vorba despre inspectoratele silvice pentru controlul aplicării regimului silvic) dar, mai grav, procedează la disponibilizarea personalului tehnic silvic din cadrul acestor structuri deja insuficiente faţă de prevederile legale, aşa cum am arătat.

Este cunoscut faptul că, prin reorganizarea ministerială din acest an, activitatea de păduri a trecut la Ministerul Agriculturii. Din informaţiile primite din teritoriu, se pare că, un ordin recent al ministrului agriculturii, Ilie Sârbu, ar duce la diminuarea cu aproximativ 70% a aparatului tehnic din inspectoratele silvice teritoriale. Este curios şi ciudat. Ne întrebăm şi întrebăm Puterea dacă nu cumva recenta măsură nu înseamnă tocmai întărirea monopolului ROMSILVA, care este şi agent economic şi proprietar în numele statului şi acum devine, dacă vreţi, puterea nr.1 în domeniul pădurilor, de asemenea, diminuarea controlului, lăsarea acţionării hazardului sau, mai grav, credem noi că, de fapt nu se doreşte retrocedarea şi ca atare, nu mai este nevoie nici de control sau, în această situaţie, lăsăm hazardul să-şi spună cuvântul. Chiar nu interesează pe nimeni şi mai ales Puterea dacă legea este aplicată corect, dacă această bogăţie care înseamnă pădurile României este exploatată şi menţinută în condiţii legale?

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul deputat Sali Negiat şi ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu, cu voia dumneavoastră.

Domnul Sali Negiat:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vreau să fac o intervenţie cu referire la genocidul tătarilor din Crimeea, genocid care a avut loc în cursul anilor, în timpul cât un stat naţional care a fost al tătarilor din Crimeea, Hanatul tătar al Crimeii a fost ocupat de către imperiul rus ţarist şi în decurs de ani întregi până în 18 mai 1944, pe fondul reocupării sovietice a teritoriului Peninsulei Crimeea, un popor întreg a fost deportat şi surghiunit din propria patrie.

După cum se ştie, Hanatul tătar al Crimeii, în 1472, devine vasal al Imperiului otoman. În cadrul Imperiului otoman, Hanatul tătar al Crimeii a făcut parte integrantă din relaţiile internaţionale interstatale, având un rol bine stabilit în partea europeană a Nordului Mării Negre, contribuind la echilibrul geostrategic al acestei zone, fiind o frână în calea expansiunii imperialismului rus.

O dată cu slăbirea Imperiului otoman şi urmare a numeroaselor războaie ruso-otomane, după pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1774, Hanatul tătar al Crimeii este scos de sub suzeranitatea otomană şi devine stat independent. Acest lucru era doar o etapă în calea expansiunii imperialismul rus, urmând ca Imperiul Rus Ţarist, prin 1783, să ocupe ce mai rămăsese din acest stat independent, Peninsula Crimeea, stat care, la un moment dat, avea peste 5 milioane de locuitori.

După 1783, încep deportări, strămutări repetate, surghiuniri, încât acest popor cunoscut în istorie prin existenţa sa şi prin rolul său în această parte a Europei, să cunoască ceea ce au cunoscut şi alte popoare sub ocupaţia Imperiului Rus Ţarist.

În 1917, ca urmare a Revoluţiei care a avut loc în acest Imperiu, şi tătarii din Crimeea au reuşit să-şi proclame propriul stat naţional – Republica Tătarilor din Crimeea, dar acest lucru a durat câteva luni, ca, prin diferite tertipuri, noua putere bolşevică a reuşit ca prin chemarea la negocieri a reprezentanţilor noii republici, aceştia să fie arestaţi şi ucişi.

După 1917, urmează ocupaţia sovietică. Se proclamă o aşa-zisă Republică Autonomă a Tătarilor din Crimeea, în care se instaurează puterea sovietică. Şi cei care au trecut de partea sovietică, intelectualitatea acestui popor – al tătarilor din Crimeea – au fost, la rândul lor, în 1928, decimaţi, deportaţi şi surghiuniţi în cele mai neprielnice zone ale Imperiului Rus din Siberia, Ural şi alte zone neprielnice.

Dar, dacă aceste strămutări, deportări şi acest genocid permanent al tătarilor din Crimeea, începând din 1783, nu ar fi fost suficient, pe fondul celui de al doilea război mondial, în timp ce marea parte a acestui popor al tătarilor, peste 80 de mii de tătari crimeeni luptau în cadrul armatei sovietice, soţiile lor, părinţii lor, copiii lor, bătrânii, care încă mai erau în număr de 420 de mii de tătari în Peninsula Crimeea, într-o singură noapte, pe data de 18 mai 1944, au fost chemaţi în locuri bine stabilite, în gări şi zone precis stabilite şi încărcaţi în vagoane pentru animale şi deportaţi în cele mai neprielnice zone din Uniunea Sovietic㠖 în Ural, Siberia, Asia Centrală şi alte locuri neprielnice, cum am mai spus.

Deci, genocidul tătarilor din Crimeea este un fapt mai puţin cunoscut dar, pe fondul destrămării Uniunii Sovietice, acest lucru a ieşit la iveală, cu întreaga sa monstruozitate, în momentul în care motivaţia acestei surghiuniri totale, fapt necunoscut de alte popoare, când o întreagă populaţie este surghiunită din propria patrie, în totalitate, sub sloganul "Crimeea fără tătari", patria lor binecunoscută de secole.

Noi, tătarii din România, ca diasporă a acestei populaţii din Crimeea, suntem alături de această populaţie care a reuşit, prin lupta sa, în ultimii ani ai existenţei Uniunii Sovietice, prin lupta lui Mustafa Gemilef, care a făcut parte din grupul Saharov, şi generalul Grigorenko, în prezent, o parte din această populaţie, chiar în condiţii vitrege, să se reîntoarcă în propria patrie, în Peninsula Crimeea, şi facem apel către guvernele întregii lumi, către parlamentele întregii lumi civilizate ca această problemă să fie cunoscută şi dacă putem să fim în ajutorul acestei populaţii rău încercate de-a lungul istoriei.

Vă mulţumim.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Să-mi permiteţi să-mi prezint şi eu declaraţia politică.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Conform pildei creştine, niciodată nu este prea târziu să apuci calea cea dreaptă.

Capacitatea de a-ţi asuma propriile erori şi de a reveni la luciditate reprezintă calităţi lăudabile. Din acest punct de vedere, îmi face plăcere să salut ultima metamorfoză a domnului Valeriu Stoica. Domnia sa, după o perioadă în care, susţinând globalismul, a combătut constant şi avântat ideile naţionale, face acum o întoarcere de 180^o şi se înscrie, la fel de avântat, în rândul forţelor naţionale. Din acest motiv, daţi-mi voie să-l felicit.

Din nefericire, atunci când cineva păşeşte pe un teritoriu pe care nu-l cunoaşte, greşelile începutului sunt inerente. De aceea, ca vechi adept al doctrinei naţionale, îl rog pe domnul Stoica să accepte câteva sfaturi de care, se pare, are nevoie.

Definiţia "naţiunii", pe care o propune domnul Stoica, este următoarea: "Naţiunea este un proiect politic al cetăţenilor uniţi în mod liber într-o comunitate democratică".

Să ne aplecăm un moment asupra acestei viziuni, pentru a o corija. În primul rând, definiţia domnului Stoica nu este a domnului Stoica şi ea nu aparţine, aşa cum crede dânsul, liberalismului modern, ci celui clasic. Este, în fapt, teoria contractualistă a secolelor XVII şi XVIII. Numai că domnul Stoica, fie nu i-a citit până la capăt pe contractualişti, fie că nu i-a înţeles, pentru că nu naţiunea este un proiect politic al cetăţenilor liberi, ci statul. Între stat şi naţiune nu este doar o diferenţă de nuanţă, ci una de fond. Dacă mâine cetăţenii Europei ar consimţi liber să se unească, ei ar forma un stat, nicidecum o naţiune.

Fiind o definiţie ideologică, şi nu una efectivă, accepţiunea "naţiunii" oferită de domnul Valeriu Stoica are şi un grav viciu formal. Domnia sa spune – repet – că naţiunea este un proiect politic al cetăţenilor uniţi în mod liber într-o – atenţie! – comunitate democratică.

Desigur, acest fapt este unul dezirabil. Sunt atâtea naţiuni unite în comunităţi nedemocratice, care rămân totuşi naţiuni. Plecând de pe astfel de baze teoretice eronate, atacurile domnului Stoica la adresa Partidului România Mare nu pot fi, la rândul lor, decât nefundamentate.

Am înţeles că domnul Stoica nu a descoperit nici o diferenţă între PRM şi UDMR, ambele fiind, în concepţia domniei sale, partide etnice. Prin aceasta, domnul deputat îşi trădează intenţiile în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei.

Dacă în România, Partidul România Mare, promotorul doctrinei naţionale, este un partid etnic, atunci, în viziunea domnului Stoica, România este un stat multietnic. Dar trebuie să amintesc distinsului coleg că art.1 alin.1 din Constituţie nu a fost încă modificat şi, atât timp cât Partidul România Mare va avea un cuvânt de spus în Parlament, această prevedere va rămâne imuabilă.

Nu, domnule Stoica, PRM nu-i reprezintă doar pe români, unguri, ţigani, armeni, turci, sau evrei. Partidul România Mare îi reprezintă pe toţi cetăţenii români, indiferent de etnie. În statul naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, România, românii nu sunt o etnie. Românii sunt însăşi naţiunea.

Din aceste considerente, Partidul România Mare este un partid naţional, este un partid românesc, iar caracterul românesc este obligatoriu pentru orice formaţiune politică prezentă în acest for legislativ. Clasificând Partidul România Mare drept un partid etnic, domnul Stoica nu a prejudiciat doar partidul nostru, ci a adus o ofensă gravă naţiunii române.

Domnule Stoica, la Budapeste, Tel-Aviv, sau Belgrad, se poate vorbi de etnia română. La Bucureşti, însă, românii sunt naţiunea.

În ciuda acestei stângăcii politice a liderului liberal, trebuie să salut o revelaţie tardivă a acestuia. Domnul Stoica a înţeles subit că UDMR-ul este o formaţiune politică ilegală. Observaţia este corectă şi PRM o susţine de 10 ani. Însă, faptul că Partidul Naţional Liberal a acceptat să guverneze 4 ani alături de o formaţiune aflată în afara legii, dă măsura justă a onorabilităţii acestui partid.

Începeam prin a-l felicita de domnul Stoica prin convertirea sa bruscă la doctrina naţională.

Sfârşesc prin a mă îndoi de autenticitatea acesteia. După atâtea roluri jucate cu graţie şi talent actoricesc, cel de patriot se dovedeşte prea serios şi prea dificil pentru posibilităţile domnului Stoica.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea deputaţilor PRM.)

În aproximativ 30 de minute vom relua lucrările cu voturile finale.

Vă mulţumesc.

pauză