Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor,Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchesc şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem şedinţa de astăzi cu secvenţa intervenţiilor deputaţilor.

Îl invit la microfon pe domnul Pavel Târpescu. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia politică pe care o prezint doresc să vă reţin atenţia asupra unor rezultate obţinute de Guvernul Adrian Năstase în domeniul economic.

Spulberând scepticismul multora încă de la preluarea mandatului, în conformitate cu oferta electorală, actualul Executiv şi-a propus realizarea unei creşteri economice durabile, bazată pe o reală reformă economică, orientată spre modernizarea sistemului economic naţional şi construirea unei economii de piaţă funcţionale, concomitent cu îmbunătăţirea nivelului de trai.

Pentru realizarea obiectivelor asumate, Executivul şi-a propus evaluarea periodică a rezultatelor guvernării, prin analize pertinente în corelaţie cu realitatea în continuă schimbare, stabilind cele mai adecvate măsuri de ajustare a activităţii şi ancorare a acesteia în realitate.

Transparenţa actului de guvernare şi dezbaterea publică a măsurilor propuse şi a rezultatelor acestora au devenit constante ale Guvernului Adrian Năstase. Acest guvern a instituit pentru prima dată în societatea românească modalităţi inedite de lucru, cum ar fi: actualizarea anuală, în raport cu realităţile, a planului de acţiuni pentru implementarea programului de guvernare, cu menţionarea nerealizărilor şi reeşalonarea acestora, precum şi dezbaterea permanentă cu partenerii sociali a măsurilor de politică economică în foruri instituţionalizate, atunci când apar noi probleme cu impact negativ asupra activităţii economico-sociale.

Un astfel de mod de lucru reprezintă un act de guvernare simplu şi eficient, iar rezultatele economico-sociale obţinute de Guvernul Adrian Năstase demonstrează cu prisosinţă acest lucru.

Actualul Executiv a reuşit relansarea economică în ritmuri care au plasat România pe unul dintre primele locuri între ţările central şi est-europene, concomitent cu punerea în practică a unui program viabil de reformă, care dă certitudine în continuare procesului de creştere economică.

Rezultatele obţinute sunt cu atât mai importante cu cât creşterea economică din ultimii ani s-a realizat într-un context internaţional de încetinire a creşterii economice a ţărilor dezvoltate.

În anul 2002, produsul intern brut a crescut cu 4,9%, comparativ cu 4,5%, cât s-a prevăzut în programul guvernamental.

Actualul Executiv a reuşit ca, în perioada 2001-2002, creşterea produsului intern brut să fie de circa 11%, faţă de anul 2000, susţinută de sporirea cu 16% a valorii adăugate în industrie, cu 21% în agricultură şi aproape 13% în activitatea de construcţii.

Datorită reformelor structurale promovate de Guvernul Adrian Năstase, economia românească are în prezent capacitatea de a răspunde rapid la cerinţele pieţei, valorificând în timp real oportunităţile mediului economic internaţional.

În anul 2002, exporturile s-au situat la cel mai înalt nivel după 1990 - circa 14 miliarde de dolari, mai mare cu 34%, comparativ cu exportul din anul 2000.

Datorită performanţelor economice obţinute de Guvernul Adrian Năstase, România este, în prezent, un partener credibil în procesele ample ale construcţiei unei Europe unite şi ale consolidării noii solidarităţi euro-altlantice, continuând să facă progrese către o economie de piaţă funcţională.

În perioada 2001-2002, cele mai importante agenţii internaţionale de rating au îmbunătăţit de trei ori cotaţia României, atingându-se situaţia anului 1996, sub aspectul aprecierilor legate de condiţiile de investire în România.

Guvernul Adrian Năstase este hotărât să aplice cu aceeaşi fermitate programul de guvernare astfel încât, la momentul bilanţului final, în anul 2004, să vorbească faptele, în locul promisiunilor fără acoperire promovate încă de pe acum de către adversarii noştri politici.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Adrian Moisoiu. Va urma domnul Adrian Ionel.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Permiteţi-mi să pun o întrebare: "Miniştri sau specialişti pentru erbicidat şi plivit gazonul?"

Legea nr.69/2000 reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România. În temeiul art.17 alin.1, Ministerul Tineretului şi Sportului este organul administraţiei publice centrale de specialitate care coordonează activitatea din domeniul educaţiei fizice şi sportului, care are, printre atribuţiile sale principale, conform art.18 alin.1 lit.a), elaborarea şi susţinerea strategiei generale a organizării şi dezvoltării activităţii sportive şi reprezintă interesele statului în raport cu federaţiile de specialitate.

El este acela care avizează înfiinţarea federaţiilor sportive naţionale, potrivit art.36 alin.1, şi care supraveghează şi controlează activitatea desfăşurată de acestea, potrivit art.49 alin.1. Ca atare, ministrul, adică managerul căruia îi este încredinţată conducerea unui minister, are răspunderea a tot ce mişcă în domeniul respectiv. El este cel care se află în vârful unei piramide a unui anumit domeniu, iar dacă domeniul se numeşte sport, răspunderea modului în care se gestionează sportul cade în seama ministrului tineretului şi sportului.

Dureros este atunci când ministrul respectiv nu realizează daunele pe care le aduce Ţării atunci când nu se ating obiectivele propuse; nu are vedere de ansamblu! Un exemplu în această privinţă, prin implicaţiile pe care le are, ar putea fi pierderea calificării la Campionatul de fotbal al Europei, după înfrângerea ruşinoasă pe teren propriu, deja mediatizată, în faţa Danemarcei. Chiar dacă prin jocul rezultatelor, cu ajutorul neprecupeţit al proniei cereşti, calificarea s-ar putea totuşi obţine, problema însă rămâne.

Prin necalificare la Campionatul Europei, atât industria fotbalului, cât şi o serie de industrii şi sectoare economice conexe, ca: televiziunea, presa, publicitatea, băuturile, turismul etc., ar putea pierde în jur de 50 de milioane dolari. Mai explicit: prin creşterea tirajului pentru publicitate în presa scrisă: cca. 1 milion de dolari; prin publicitate la televiziune: cca. 1 milion de dolari; prin alte diverse companii şi firme de publicitate: cca. 3-4 milioane de dolari; prin creşterea consumului de bere şi sucuri cu peste 10% în perioada de vară: cca. 10 milioane de dolari; prin scăderea veniturilor barurilor şi restaurantelor unde se urmăresc meciurile : cca. 2 milioane de dolari; prin pierderi ale agenţiilor de turism, ca urmare a scăderii interesului pentru competiţie: cca. 8-10 milioane de dolari; Federaţia Română de Fotbal - pentru neparticiparea în faza finală: cca. 4,5 milioane de dolari; diverse sponsorizări, fonduri suplimentare care ar fi intrat în bugetele cluburilor, scăderea interesului spectatorilor etc.: cca. 3-4 milioane de dolari; înjumătăţirea preţului jucătorilor români transferaţi în străinătate, ca urmare a ratării calificării, adică în loc de 2-2,5 milioane de dolari/jucător, la doar circa 1 milion de dolari/jucător.

Trăgând linie şi adunând toate aceste componente amintite mai sus se ajunge la suma de cca. 50 de milioane de dolari.

Acesta este aspectul pe care domnul ministru Georgiu Gingăraş nu l-a înţeles!

Este necesar să adaug modul în care nu s-a pregătit terenul de joc, adică modul în care s-au făcut cadou 20000 de dolari unei firme fără experienţă în domeniu, dar care are legături strânse cu PSD, deci de implicare a politicului.

Domnul prim-ministru Adrian Năstase trebuie să fie conştient că în fruntea oricărui minister trebuie să aibă manageri care să înţeleagă şi să aplice toate principiile unui management eficient. Şi, cum domnul Georgiu Gingăraş nu prea le are cu manageriatul, întreb:

Domnule prim-ministru, câţi miniştri asemenea domnului Georgiu Gingăraş aveţi în echipa guvernamentală şi cât mai aveţi de gând să-i ţineţi? Nu credeţi că demult trebuia să-i trimiteţi la locurile de muncă de unde i-aţi racolat şi să lase scaunul unor oameni capabili care să înţeleagă problemele complexe ale activităţilor din cadrul unui minister?

Pentru erbicidarea gazonului şi plivirea trifoiului de pe stadioanele Ţării avem specialişti de valoare, care nu trebuie să fie remuneraţi cu salarii de miniştri!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Adrian Ionel. Va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Locul României în viitoarea Europă deja îl întrevedem. El se află într-un raport de deplină continuitate cu rolul pe care ţara noastră l-a jucat vreme de mai multe secole în istoria ei europeană.

Ţările Române au fost prin excelenţă bastionul estic al creştinătăţii, au fost zidurile care nu odată au apărat Europa de năvălitorii veniţi dinspre Răsărit.

Am fost mai mult decât nişte simpli străjeri de frontieră. Am fost protectorii de nădejde ai unei civilizaţii cu tot ce reprezintă ea, cu toate valorile ei.

Am făcut multe sacrificii în numele acestor valori pe care le împărtăşim ca români, ca popor creştin şi ca popor european. Cu alte cuvinte, există o vocaţie istorică a stabilităţii regionale pe care ţara noastră trebuie să şi-o asume şi să o continue.

Misiunea noastră va fi aceea de a genera stabilitate, de a răspândi valorile în care credem dincolo de hotarele ţării, spre est şi spre Balcani.

România va fi un vector de iradiere a valorilor democratice vest-europene către aceste regiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului Costache Mircea. Va urma domnul Victor Bercăroiu.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În ultima vreme sunt atât de tare luat în atenţie că primesc de mai multe ori pe zi, chiar de la primele ore ale dimineţii, hârtii pe care să le completez şi prin care să îmi arăt disponibilitatea în legătură cu lupta împotriva corupţiei şi să îmi spovedesc averile, incompatibilităţile, interesele şi alte isteţe născociri ale celor care vor să prostească o lume întreagă.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată: Hoţia, ca blazon al stirpei nobiliare.

După cum se vede treaba, se prea poate ca majoritatea celor ce revendică astăzi proprietăţi imobiliare şi alte bunuri rostuite de părinţi ori de bunici în alte vremuri să revendice de fapt bunuri furate ori adunate prin furt ori făcute pe spinarea oprimaţilor de atunci.

Aşa cum fac unii aşa-zişi baroni averi de vreo 14 ani încoace, prin devalizarea de bănci şi a fondurilor de investiţii, prin exportul de buşteni şi de fier vechi, prin jefuirea banului public, tot aşa le vor fi făcut probabil şi ciocoii altor vremuri.

Dacă aceasta ne-o fi tradiţia în constituirea proprietăţii private - hoţia, furtul, neomenia, exploatarea nefericirii şi a suferinţelor altora, dar mai ales a cinstei şi a trudei altora, jaful de azi şi modul cum apar conacele, vilele, limuzinele, reprezintă un trist şi dramatic fenomen de continuitate. Doar aşa s-ar explica maimuţăreala celor ce joacă azi comedia luptei anticorupţie, printr-o lege cretină care scoate ochii mulţumii cu unii parlamentari incompatibili doar pentru faptul că au zece stupi sau o revistă. O mai mare bătaie de joc la adresa românilor sărăciţi şi dezumanizaţi prin mizerie şi lipsă de sens existenţial nici că se putea!

Aceasta era corupţia care a prăduit ţara, care a demolat sistemul bancar, care a spulberat flota, care a nenorocit industria, agricultura, comunicaţiile, cercetarea, armata, pădurea, zootehnia şi întreg patrimoniul public?!

Din cauza proprietarilor de reviste şi de edituri, care mai aduc în faţa cetăţeanului o pagină de cultură naţională, a sărăcit ţara şi au ajuns românii pe drumuri, străini în propria ţară şi muritori de foame la ei acasă?!

Stimaţi înalţi demnitari ai instituţiilor internaţionale care ne-aţi bătut mereu obrazul în discursurile dumneavoastră anticorupţie, fiţi mulţumiţi: Puterea de la Bucureşti v-a respectat profund şi a luat măsura stăvilirii fenomenului degradant al hoţiei de stat.

Domnilor Verheugen, Cox, Schieder, Robertson, Guest şi ceilalţi, fiţi mulţumiţi: lupta hoţilor cu oamenii cinstiţi continuă. Demersurile dumneavoastră au fost încununate de succes. Deputatul Mircea Costache şi colegii lui completează în fiecare zi declaraţii de avere, de interese, de incompatibilitate, în timp ce mafioţii îşi râd în barbă şi îi tăvălesc în presa cu bani de furat.

Lupta hoţilor cu corupţia se află în plin avânt. Patrimoniul de vile, de conace, conturile dinăuntru şi din afară cresc, limuzinele sclipesc în mâinele adolescenţilor. Ciocoiul nou, lacom, apatrid şi genial de perfid râde de o lume întreagă.

Trăiască lupta hoţilor împotriva oamenilor cinstiţi şi patrioţi din patria noastră! Distinşi şi inteligenţi guvernanţi, aţi făcut-o şi pe asta! Pregătiţi-vă tinerii să aibă documentele gata pregătite din timp să-şi redobândească averile făcute de voi acum, în vremurile care vor veni!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Victor Bercăroiu. Va urma domnul Marton Arpad.

Domnul Victor Bercăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se va intitula "Semnificaţia Zilei de 9 mai la români".

Destinul a făcut ca poporul nostru să aniverseze la 9 mai două evenimente importante pentru existenţa sa, produse în ani diferinţi, dar ambele fiind legate de acţiuni militare de o importanţă deosebită pe plan mondial şi la care România a participat la începutul sau la sfârşitul acestora.

9 mai 1877 este ziua în care România şi-a proclamat Independenţa Naţională, ideal ce devenise o necesitate imperioasă pentru poporul român, impusă de mersul înainte al societăţii româneşti. Acest eveniment a avut loc în urma votării de către Adunarea Deputaţilor a unei moţiuni prin care se lua act că "Ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială".

Proclamaţia Independenţei a trebuit consimţită, întărită şi apărată pe câmpul de luptă. În anii 1877 şi 1878 a fost dus războiul de independenţă împotriva Turciei, în care armata României, alături de armata rusă, a învins Turcia, participând totodată şi la eliberarea popoarelor din Balcani. Ea s-a acoperit de glorie în bătăliile purtate la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei - la Vidin, Griviţa, Rahova, Plevna şi Smârdan.

Pictorul nostru naţional Nicolae Grigorescu a imortalizat numeroase scene de luptă ale ostaşilor români participanţi la război, printre aceste lucrări putându-se aminti: "Dorobanţul", "Alarma", "Bivuac" şi "Atacul de la Smârdan".

Peste ani, la 9 mai 1945, poporul român, alături de popoarele Naţiunilor Unite, sărbătoreşte victoria asupra Germaniei hitleriste.

Lungul şi costisitorul război împotriva fascismului a însemnat o perioadă de grea încercare, când acţiunile imperialismului hitlerist ameninţau libertatea şi independenţa multor naţii. Împotriva acestuia s-a crea o puternică alianţă între statele supuse tăvălugului german.

În războiul încheiat la 9 mai 1945, locul şi rolul forţelor armatelor româneşti nu puteau fi decât cele rezultate din intensa concentrare de forţe care s-a produs în cadrul şi din cauza acestui război.

Încordatele eforturi militare depuse în condiţii dramatice de poporul român au dus la rezultate eficiente obţinute în înfruntarea maşinii de război naziste, alături de cele ale altor state din coaliţia antihitleristă. România a reuşit, astfel, să îşi legitimeze dezideratul de libertate şi independenţă.

La 9 mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, marca un moment istoric, prezentând ideea creării unei comunităţi de interese paşnice. Se ofereau astfel premisele cooperării între Germania şi Franţa, declarându-se totodată un proces nou în relaţiile internaţionale de exercitare comună a suveranităţii.

Principiile afirmate în Declaraţie sunt enunţate sub impulsul covârşitor ca importanţă şi garanţie a succesului Uniunii Europene, conţinut în chiar prima frază a proclamaţiei: "Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţau".

Ideea la care a aderat şi Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg a stat la baza celei dintâi dintre comunităţile europene, cunoscute în 1993 sub numele de Uniunea Europeană. Succesul acestui proiect rezidă nu numai în armonizarea aspiraţiilor tuturor statelor membre, ci şi în afirmarea valorilor comune de pace, progres şi solidaritate.

În prezent, obiectivul major al Uniunii este să construiască o Europă care să respecte libertatea şi demnitatea tuturor popoarelor care o alcătuiesc.

Ca o continuare firească, aspiraţia României de a se integra în Uniunea Europeană, o prioritate absolută a politicii româneşti, este expresia identităţii de idealuri, valori şi principii, a vocaţiei sale de ţară democrată profund ancorată în tradiţii, cultură şi civilizaţie, în spaţiul unic european.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Marton Arpad. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnul ministru Octav Cozmâncă a declarat că acordările de derogare de la prevederile Legii privind incompatibilităţile parlamentarilor vor fi foarte puţine. Sper să fie aşa. Totuşi, îmi pun întrebarea: ce se va întâmpla la nivelul judeţelor, unde legea va fi interpretată şi aplicată de prefecţi, cu ajutorul secretarilor generali ai prefecturilor?

Mai concret: ce se va întâmpla în judeţul Covasna, unde tandemul prefect - secretar aplică cel puţin interesant legile? Am putut să constatăm asta la modul cum se aplică, de fapt - se îngreunează aplicarea legilor de retrocedare, modul cum sunt interpretate prevederile referitoare la dreptul de folosire a limbii minorităţilor naţionale sau la asociere între consiliile diferitelor localităţi, din Legea administraţiei publice locale, sau chiar la soluţionarea situaţiilor de incompatibilitate prevăzute de legile care există deja.

În judeţul nostru există o intransigenţă ieşită din comun pentru majoritatea populaţiei, căutându-se şi găsindu-se incompatibilităţi şi acolo unde ele nu există şi uitând de cele existente atunci când ele vizează persoane care aparţin cercurilor de interese pe care le reprezintă sau de care sunt apropiaţi reprezentanţii Guvernului din judeţ.

Îmi pun întrebarea dacă şi în cazul acestei legi vom putea asista la o astfel de dublă măsură sau dacă ea se va aplica întocmai şi pentru toţi şi, dacă nu, vor fi demişi, în sfârşit, cei doi sau vor continua să fericească judeţul nostru?

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Gheorghe Firczak.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Bătrâneţe, haine grele..."

Azilurile de bătrâni sunt, după cum ştim cu toţii, supraaglomerate şi prost întreţinute, numărul lor fiind prea mic în raport cu cerinţele manifestate, iar în cele care există, nu întotdeauna ordinea, curăţenia şi cinstea angajaţilor sunt elemente primordiale.

A obţine un loc în aceste cămine este o performanţă care, dacă este realizată, poate fi considerată demnă de Cartea Recordurilor.

Ştim sau am aflat cu toţii din diverse surse că, pentru a locui într-un cămin de bătrâni, sunt necesare pile şi sume importante de bani. În multe situaţii, bătrânii şi întreţinătorii lor pândesc pur şi simplu dispariţia fizică a unuia dintre locatarii azilurilor pentru a putea obţine un loc. Dacă la toate acestea adăugăm şi faptul că sunt bătrâni neputincioşi rămaşi singuri pe lume sau uitaţi pur şi simplu de rude şi a căror existenţă a devenit, în lipsa unui sprijin, un adevărat calvar, avem radiografia vieţii de pensionar sau bătrân cu care se confruntă o parte din concetăţenii noştri aflaţi la vârsta a treia.

Sunt şi situaţii limită - când semeni de-aşi noştri pe care un destin tragic sau o întâmplare nefericită îi aduce la limita supravieţuirii, singura lor şansă fiind azilele sau căminele de bătrâni. Poate de aceea sunt de acord cu acest aspect, singurul de altfel care este punctat cu realitatea, al reformei sanitare din România, şi anume că acele spitale şi policlinici care urmează să fie desfiinţate să se transforme şi să devină unităţi de asistenţă medico-socială.

În conformitate cu măsurile stabilite, aceste unităţi se vor constitui ca instituţii publice specializate, cu personalitate juridică, care se vor afla în subordinea administraţiei publice locale, unităţi care vor acorda servicii de îngrijire, servicii medicale şi servicii sociale pentru persoanele aflate în dificultate.

Cei care vor beneficia de prestaţiile unităţilor nou înfiinţate provin din rândul persoanelor cu nevoi speciale şi care necesită supraveghere, asistare, îngrijire şi tratament, alături de servicii de inserţie şi reinserţie socială.

A venit timpul şi rândul ca să facem ceva şi pentru aceste persoane. Nu se mai poate trăi cu fraze pompoase şi cuvinte goale, care să nu le asigure nici măcar minimul în supravieţuire.

Este vremea să încercăm să le oferim şi lor, măcar pentru ultima parte a vieţii, liniştea şi căldura unui cămin pe care, poate, nu le-au avut niciodată sau le-au pierdut datorită vitregiilor sorţii.

Nu trebuie să-i marginalizăm, considerându-i paria societăţii, nu trebuie să-i abandonăm sau să-i uităm prin spitale, nu trebuie să-i judecăm pentru viaţa dusă sau drumul ales. Trebuie doar să le acordăm puţină grijă şi atenţie şi să sperăm că şi noi, la rândul nostru, când vom ajunge la anii lor, vom fi răsplătiţi prin aceeaşi bunătate şi căldură sufletească.

Bătrâneţea, doamnelor şi domnilor, ne ajunge odată şi odată pe toţi, indiferent dacă vrem sau nu...

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Firczak. Va urma domnul Florin Iordache.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează "Zilele culturii rutene".

În perioada 9-11 mai 2003, s-au desfăşurat la Suceava "Zilele culturii rutene".

Am ales această dată şi această perioadă pentru că, la 10 mai 1848, Consiliul Naţional Rutean şi-a declarat la Moncacevo independenţa faţă de Imperiul Habsburgic, declanşând astfel lupta de afirmare naţională a rutenilor.

Astăzi, continuăm idealul Revoluţiei de la 1848 prin manifestări spirituale care să permită revitalizarea tradiţiilor, culturii şi limbii rutene.

La manifestările de la Suceava au participat ruteni din Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria şi Ucraina, în frunte cu distinsul preşedinte al Uniunii Mondiale a Rutenilor Alexander Zuzuleac, pictor şi ziarist.

A fost prezentat un program cultural-artistic cu aportul rutenilor din Slovacia, Ungaria şi România. De asemenea, a fost lansat primul volum al romanului "Apocalipsa rusină" de Francisc Oscar Gall, o excelentă frescă literară a istoriei noastre, începând cu Evul Mediu.

În final, oaspeţii de peste hotare şi din ţară au vizitat o comunitate locală ruteană, poposind la familia Bejenaru Dumitru şi Emilia din Dărmăneşti, judeţul Suceava.

Acţiunea noastră nu putea reuşi fără sprijinul consistent al Ministerului Informaţiilor Publice, Departamentului pentru relaţii interetnice şi, nu în ultimul rând, al Consiliului judeţean Suceava.

Noi vom continua să reafirmăm identitatea ruteană prin cât mai multe acţiuni şi publicaţii, aducând pe această cale mulţumirile noastre Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României pentru atenţia acordată minorităţilor, factor esenţial în efortul de afirmare a identităţii noastre etnice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Iordache. Va urma domnul Mircea Ifrim.

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi din faţa dumneavoastră a fost determinată de evenimentele care au avut loc în ţară la data de 9 mai.

Aşa cum ştim cu toţii, la data de 9 mai, sărbătorim trei evenimente importante: independenţa de stat a României, victoria Naţiunilor Unite din 1945 împotriva fascismului german şi Ziua Europei.

Ziua Europei este ziua în care, cu 53 de ani în urmă, se lansau ideile care se realizează astăzi sub ochii noştri, iar România a sărbătorit pentru a noua oară consecutiv această dată.

Integrarea europeană, cu toate greutăţile inerente unui asemenea proces complex, reprezintă o alternativă fără de care nu se mai poate concepe un viitor viabil.

Parcursul de până acum al României pe calea integrării europene ne încurajează că vom avea capacitatea de a gestiona schimbările necesare, iar progresele înregistrate de România sunt apreciate de reprezentanţii Uniunii Europene, care sunt de acord că, în ultimul an, România a produs fapte şi rezultate concrete.

Şi locuitorii Oltului au sărbătorit Ziua Europei atât în municipiul reşedinţă de judeţ, Slatina, dar şi, în premieră, la Caracal, unde, cu o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive, fiecare cetăţean şi-a asumat faptul că poate contribui la integrarea României în Uniunea Europeană şi recâştigarea locului pe care îl merităm în rândul naţiunilor europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Ifrim. Va urma doamna Mihaela Muraru Mândrea.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi se referă la o situaţie deosebit de gravă, respectiv aprovizionarea cu medicamente a populaţiei.

Deşi, conform Legii asigurărilor sociale de sănătate, populaţia beneficiază de medicamente compensate şi gratuite, acest fapt a rămas un deziderat, întrucât doar 43% din consumul de medicamente compensate este acoperit financiar de către fondul asigurărilor sociale de sănătate, 57% fiind plătit integral de pacienţi, ceea ce rezultă dintr-un sondaj realizat de Centrul de Politici de Sănătate.

Accesul la medicamente este îngrădit de preţurile excesiv de mari, în comparaţie cu ţările Uniunii Europene.

În farmaciile din România, un medicament este cu 21% mai scump decât în Franţa, cu 42% mai scump decât în Suedia, cu 62% mai scump decât în Anglia. Acest lucru se datorează în principal taxei pe valoarea adăugată, care este de 19% în România, egală pentru medicamente şi pentru produsele de uz comun, ceea ce nu se întâmplă în ţările Uniunii Europene, unde t.v.a.-ul la medicamente este zero, cum este în Austria, Anglia, Suedia, sau de maximum 3-5% în Franţa şi Italia.

Alte marje de adaos sunt: pentru importatori - 17%, pentru devalorizare - 9%; menţionăm că acestea nu există în Uniunea Europeană; de distribuţie - între 3 şi 7%. Rezultă, per total, marjă în valoare de 30% faţă de preţul de fabrică al medicamentului, în afară de t.v.a.

În România, pentru medicamentele care provin din afara Uniunii Europene se percep în plus taxe vamale de 10,5%, ceea ce nu se întâmplă în Europa, astfel încât 49% din preţul medicamentului este, de fapt, alcătuit din taxe şi adaosuri arbitrare care pot fi comentate legat de individualizarea fiecărui medicament.

Aş sublinia, de asemenea, faptul că, în ultima perioadă, prin lista de medicamente compensate care încă nu este definitivată, s-a redus această compensare şi boli grave precum sunt epilepsia, Parkinson-ul sau Alzheimer-ul nu mai beneficiază de medicamente corespunzătoare acestora.

Aş mai dori să subliniez faptul că un alt element negativ care s-a repercutat asupra aprovizionării cu medicamente poate fi considerat interesul de grup, ceea ce este cel mai bine reflectat de faptul că, în ultimii ani, licitaţiile pentru medicamentele din programele naţionale de sănătate sunt câştigate, în mod constant, de aceleaşi firme. Exemplificăm aici licitaţiile pentru achiziţionare de medicamente anti-SIDA, precum şi faptul că firmele declarate câştigătoare practică preţuri mai mari cu 50% decât în Statele Unite, deşi în anul 2001 firma "Merck Sharp", conform unui protocol încheiat cu Ministerul Sănătăţii, a efectuat o reducere de 83% a preţului la medicamente anti-SIDA, iar în ianuarie 2002 Firma "Glakso" anunţa o reducere de 30 până la 87% la produsele destinate tratamentului SIDA. Referitor la această grupă de medicamente, ar trebui analizate de către profesionişti schemele terapeutice în comparaţie cu ghidurile internaţionale, deoarece, în România, medicamentele folosite direct în prima linie terapeutică sunt de 10 ori mai scumpe decât în statele occidentale. Faptul a atras atenţia şi forurilor internaţionale şi doresc să exprim mulţumiri ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, care a ridicat şi a arătat această problemă.

Problema medicamentelor este deosebit de gravă şi îmi permit să atrag atenţia Guvernului că această problemă pune în pericol însăşi existenţa noastră şi distruge, pe zi ce trece, posibilitatea unei asistenţe medicale corespunzătoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Muraru-Mândrea. Va urma domnul Nicolae Enescu.

Doamna Mihaela Muraru-Mândrea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este cu privire la amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului.

"Iniţiativa construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului este de o mare importanţă, astfel încât găsirea locului cel mai potrivit pentru construirea acesteia constituie un pelerinaj de căutare" declară IPS Teofan.

Sunt întru totul de acord cu această declaraţie şi de aceea nu pot să nu-mi exprim uimirea faţă de hotărârea prin care acest sfânt lăcaş trebuie înghesuit pe 52.700 mp, pe vârful unui deal teşit şi strâmt, înconjurat de locuinţe vechi, insalubre, pe care oricum nu ne permitem să le demolăm în acest moment al istoriei sărăciei noastre.

Catedrala Mântuirii Neamului, la care visăm de mai bine de un secol şi care, ca orice monument, trebuie să fie un simbol al esenţei spiritului religios creştin românesc, a fost gândită deja într-un proiect realizat ca un ansamblu ce "a fost conceput unitar, într-o succesiune simbolică de natură să pună în operă conjugat atât semnificaţia propusă de cele două hramuri, respectiv simbolistica tradiţională a unui locaş de cult ortodox, poziţia obiectului în cadrul oraşului şi a vecinătăţilor imediate, dar şi în societatea românească în ansamblul ei".

Catedrala Mântuirii Neamului are nevoie de un spaţiu întins, orizontal, pentru că ea va deveni un spaţiu de pelerinaj pentru zeci de mii de oameni, o Mecca a creştinătăţii, şi nu o Golgotă sau un munte Sisific cum va fi pentru bătrânii sau defavorizaţii sorţii care vor avea de urcat 96 până la 120 de trepte. Avem nevoie de şes pentru mulţimea de credincioşi, nu de o Meteoră pentru alpiniştii spiritului care probabil îşi doresc un monument arhitectural impunător şi prin autoritatea reliefului.

Catedrala Mântuirii Neamului ar putea fi foarte bine amplasată cap de perspectivă al magistralei Nord - Sud cu axul longitudinal perpendicular pe aceasta (în cruce), ţinând cont că altarul se amplasează la est (spre Cartierul Tineretului). Acest amplasament, situat în Parcul Tineretului, ar permite un acces uşor persoanelor de vârsta a treia, bolnavilor, handicapaţilor, copiilor mici sau a mamelor cu copii în braţe, categorii care vin şi acum într-un număr mare în acest parc, şi care vin şi la biserică frecvent. Privind într-un viitor ecumenic în care schisma creştină va înceta, ne putem imagina o ceremonie fastuoasă a tuturor creştinilor. La o participare a 200.000 de credincioşi veniţi în pelerinaj din toată Ţara, ţinând cont că o persoană în palton (în cazul ceremoniilor de iarnă) ocupă jumătate de metru pătrat avem nevoie de 100.000 mp, adică 10 ha teren fără construcţie. Unde vor fi parcările, de ce spaţiu va fi nevoie pentru utilităţile specifice?

Catedrala Mântuirii Neamului aşteptată de poporul român de atâtea generaţii nu trebuie dimensionată la realitatea zilei de azi. Ea va servi unui viitor aşezat şi din acest motiv are nevoie de spaţiu şi mai ales de înţelegerea celor care hotărăsc acum.

Amplasarea Catedralei în Parcul Carol este o eroare!

Dacă marile oraşe ale lumii sunt celebre şi vizitate continuu de turişti, este şi pentru faptul că generaţii şi-au păstrat evenimentele în arta şi arhitectura specifică timpurilor pe care le-au trăit, acumulând şi nu demolând.

Parcul Carol are istoria lui care trebuie respectată, Monumentul Eroilor Comunişti este un Mausoleu care poate căpăta altă întrebuinţare. Valoarea arhitecturală ţine de timpul în care a fost conceput. Vegetaţia este matură, iar atmosfera parcului ţine de istorie. Cine ne dă dreptul să o distrugem? Cu ce impuls talibanic trebuie să fim de acord? Trama stradală din zonă este complet nepotrivită şi nu ar suporta cu succes un amplasament de o asemenea anvergură. Iar de spaţiile pentru parcare ce să mai vorbim.

Doresc să vă reamintesc, dragi colegi deputaţi, că, în toamna lui 2002, noi am alocat, pentru început, o sumă de două miliarde de lei, pentru susţinerea unui proiect privind înfiinţarea unui Memorial al celor patru dictaturi prin care a trecut România, amplasat în Parcul Carol. Proiectul a fost studiat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Trebuie să considerăm că decizia privind amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului nu este luată. Ar mai fi şi varianta, care de altfel ar veni ca o reparaţie, a amplasării Catedralei pe locul Mănăstirii Văcăreştilor, loc sacru de altfel pentru oraşul Bucureşti.

Consider ca un gest obligatoriu, de referinţă pentru proaspăta noastră democraţie, consultarea largă a populaţiei şi specialiştilor, punctul de vedere al Comisiei monumentelor istorice a Ministerului Culturii, dezbateri ale comisiilor de cultură şi de drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din cele două Camere ale Parlamentului cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor şi ai Bisericii Ortodoxe Române privind amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Mulţumesc şi pentru tema abordată, cu care personal sunt întru totul de acord.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Enescu. Va urma domnul deputat Dorin Popescu.

Domnul Nicolae Enescu:

Doamne3lor şi domnilor parlamentari,

Declaraţia politică de astăzi se doreşte a fi un protest energic privind modul în care Partidul România Mare este desconsiderat în acţiunile întreprinse pe plan local de către reprezentanţii Guvernului.

Cu ocazia unor festivităţi deosebit de importante pentru neamul nostru, aceştia nu iau în considerare faptul că partidul nostru reprezintă un sfert din electoratul român, că tot mai mulţi oameni ni se alătură, ceea ce face ca forţa noastră să crească.

În ciuda obstacolelor şi a denigrărilor venite atât din partea puterii cât şi a "opoziţiei democrate", concret, protestez asupra modului în care, în Sibiu, în ziua de 9 mai, Ziua Eroilor Neamului, s-a stabilit ordinea prezentării şi a depunerilor coroanelor de flori. La festivitatea închinată acestui eveniment, soldată cu nerespectarea algoritmului politic decis prin votul electoral, consider că era normal ca delegaţia noastră să depună ofranda adusă eroilor neamului după cea a PSD-ului, şi nicidecum după partidele din opoziţie, formaţiuni ale minorităţilor naţionale etc., cărora le corespund, în sondajele de opinie, procente inferioare celor de care se bucură partidul nostru.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă asigur că nu este vorba de un orgoliu, ci de respectarea celor care ne-au votat, cred în noi şi care ne susţin, punându-şi speranţele în politica dreaptă şi plină de bună-credinţă a Partidului România Mare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Dorin Popescu. Va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Dorin Popescu:

Domnule preşedinte,

Una dintre principalele probleme pe care România trebuie să o rezolve în contextul integrării europene este infrastructura. În campania electorală din 2000, actualul partid de guvernământ şi-a făcut din această problemă o temă electorală, împărţind în stânga şi în dreapta declaraţii hazardate despre cum va arăta harta României, cu drumuri şi infrastructură de bună calitate.

Mai mult, în paginile programului de guvernare prezentat la învestitură de Guvernul Adrian Năstase în decembrie 2000, se regăsesc fraze pompoase despre cum va rezolva PSD problema infrastructurii, care a rămas însă la stadiul de intenţii.

După aproape doi ani şi jumătate de guvernare PSD, drumurile din România arată mai rău decât bombardamentele din Irak sau infrastructura din Afganistan. Investiţiile în infrastructură, promise de atâtea ori pe micile ecrane de ministrul Mitrea, nu se regăsesc nici măcar pe hârtie. În schimb, reparaţiile la drumurile existente s-au făcut prost, expresia indiferenţei actualilor guvernanţi la modul în care se risipesc banii publici. Iar astfel de situaţii sunt nenumărate în România de astăzi.

Am să vă dau un singur exemplu din judeţul Bistriţa-Năsăud. În nord-estul judeţului, în apropierea oraşului Rodna, la o distanţă de câţiva kilometri, se află localitatea Şanţ. La 15 kilometri de drum neasfaltat, această zonă este legată de Moldova. În zona Năsăud - Şanţ este o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori. Mulţi dintre aceştia au lucrat sau lucrează la exploataţiile miniere din zona Rodna - Şanţ, unde, din păcate, se fac disponibilizări masive. În plus, această zonă beneficiază de un potenţial turistic deosebit, datorită prezenţei Parcului Naţional Munţii Rodnei, lacuri glaciare şi vârfuri care se apropie de 2300 m înălţime.

Asfaltarea celor 15 km de drum ar reprezenta o gură de oxigen pentru locuitorii acestei zone. Locurile de muncă pentru mineri ar însemna şi o sursă de venit pentru dezvoltarea agroturismului local şi pentru atragerea turiştilor români şi străini. Alocarea de fonduri pentru acest drum ar debloca situaţia grea a locuitorilor din zonă şi ar aduce un trai mai bun şi prosperitate zonei respective.

Ca atare, vă rog, domnule ministru Mitrea, să vă coborâţi privirea şi spre zonă, să urgentaţi măsurile de asfaltare a drumului care leagă localitatea Şanţ de Moldova şi să vă îndepliniţi astfel, prin măsuri concrete, promisiunile programului de guvernare.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Cristian Sandache. Va urma domnul Dumitru Bălăeţ.

Domnul Cristian Sandache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Scurta mea intervenţie este intitulată "O şansă pentru romi".

Raporturile dintre etnicii români majoritari şi cetăţenii români de origine etnică romă constituie una dintre cele mai complexe aspecte ale societăţii româneşti contemporane. Chiar dacă unii dintre concetăţenii noştri împărtăşesc anumite prejudecăţi sau rezerve faţă de romi, în parte datorate unor derapaje comportamentale ale unor indivizi aparţinând acestei etnii, este esenţial să ne gândim că aceşti oameni nu pot şi nici nu trebuie să fie eliminaţi ori discriminaţi, întrucât sunt tot cetăţeni ai ţării noastre.

Robi vreme de mai multe veacuri, lipsiţi de cultură şi de infrastructuri adecvate, ţiganii nu pot fi socializaţi decât prin educaţie. Probabil că unii vor socoti afirmaţia aceasta drept o utopie. În ceea ce-l priveşte, Partidul Social Democrat încearcă să rezolve această delicată problemă într-o manieră modernă, echilibrată şi europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Bălăeţ. Va urma domnul Dan Coriolan Simedru.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Mă văd obligat să trag aici, în Camera Deputaţilor, un grav semnal de alarmă asupra irigaţiilor. Sfârşitul săptămânii trecute m-a determinat, în cadrul obligaţiilor mele de parlamentar, să străbat o seamă de comune ale judeţului Călăraşi, să merg pe câmpuri ale căror recolte abia incipiente sunt pe cale a fi compromise datorită trecerii bruşte de la iarnă la vară, cu temperaturi mari şi secetă grea.

În drumul meu peste câmpuri, am mers pe zeci şi zeci de kilometri, paralel cu canale de irigaţii goale de apă şi jefuite de instalaţiile de irigat necesare. Oameni cu privirile disperate mi-au atras atenţia că dacă aceste canale de irigaţii ar funcţiona ar putea fi salvate de la distrugere recoltele acestei primăveri, căci cele puse în toamnă sunt deja distruse de vicisitudinile iernii care a trecut: orzul - 100%, rapiţa - peste 90%, grâul aproape în totalitate.

După câte suntem informaţi, situaţia este aceeaşi şi-n celelalte judeţe ale ţării. Ne aflăm în faliment aproape total cu agricultura, mai ales în judeţele de sud, unde se află baza cerealieră a ţării.

Dacă nu se iau măsuri urgente în domeniul irigaţiilor, totul va fi pierdut.

În aceste condiţii, se pune întrebarea: ce a făcut şi ce face Guvernul pe această linie?

Se ştie că în Programul de Guvernare al domnului Adrian Năstase, refacerea irigaţiilor figura la loc de cinste. Au trecut deja 3 ani de zile de la adoptarea acestui program şi constatăm, din păcate, pe teren, caracterul iluzoriu al programului respectiv, lipsa lui de eficienţă practică.

După cum se ştie, România dispunea de peste 3 milioane de hectare irigate, mai ales în partea de sud a ţării, cea mai ameninţată acum de secetă. De ce au fost distruse instalaţiile de irigaţii? De ce nu s-au luat măsuri adecvate de protejare, refacere şi perfecţionare a sistemelor de irigat?

Sunt peste 13 ani care au trecut de la evenimentele din 1989. În toată această perioadă, cu o mică întrerupere de 4 ani, guvernarea ţării a fost în întregime PSD-distă, culminând cu Guvernul actual al domnului Adrian Năstase. Mergând pe firul acestei continuităţi, putem identifica şi vinovaţii principali de situaţia în care ne aflăm în domeniul irigaţiilor.

Pentru o asemenea situaţie de importanţă strategică, pe alte meridiane ale lumii, se schimbă programe politice, cad guverne, se iau măsuri urgente.

Nouă ce ne rămâne de făcut? Deocamdată să atragem atenţia Guvernului asupra situaţiei grave în care ne aflăm pentru a se lua măsurile de urgenţă care se impun în domeniul irigaţiilor.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dan Coriolan Simedru. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu depune la secretariat. Au mai depus la secretariat domnii deputaţi Emil Rădulescu şi Puiu Haşotti.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi fac o declaraţie politică referitoare la acţiunile din ultima vreme ale prefectului Capitalei.

Dacă în cazul inspectorului Piedone care, de câteva ori pe săptămână, ne umplea ecranele televizoarelor cu tot felul de vizite prin pieţe, deja regretăm că nu ne-am cumpărat un televizor cu ecran cu diagonală mai mare şi mai ales extraplat, de ceva vreme, asistăm la un extraordinar atac mediatic avându-l ca principal actor pe generalul magistrat profesor universitar doctor şi pe deasupra şi prefect al Capitalei, domnul Gabriel Oprea.

Domnul prefect Oprea dovedeşte că nu este obosit deloc, spre deosebire de şeful domniei sale de partid, de vreme ce, însoţit de primarii de sector, de ministrul Industriei şi Resurselor - apropo, care dintre cei doi conducea suita? -, de o cohortă de specialişti şi, nu în ultimul rând de presă, descinde prin pieţele bucureştene la fel ca în vizitele oficiale ale primilor secretari de partid ai regimului comunist, criticând deopotrivă administrarea pieţelor şi comercianţii, acuzând mafia preţurilor şi părând că deplânge situaţia critică a pensionarilor bucureşteni.

Domnul general de justiţie Oprea ne asigură, de pe pagina de Internet a Prefecturii Capitalei, citez: "Cariera mea de magistrat şi-a pus amprenta pe felul meu de a fi. Cred cu tărie în puterea legii şi această credinţă conţine coordonatele principale după care îmi conduc activitatea". Dacă este aşa, l-am ruga să ne spună în conformitate cu ce act normativ prefectul stabileşte mercurialul în pieţe.

De asemenea, domnul profesor universitar Oprea ne prezintă cu fast programul de asfaltare a 970 de străzi ale Bucureştiului, în stil stahanovist, cu raportări la telefon în direct la TV, reţete de asfalt şi şedinţe de lucru cu primarii de sector, verificări la faţa locului şi alte acţiuni menite să inducă cetăţenilor ideea că prefectul este un bun gospodar şi va rezolva în mod operativ calvarul şoferilor bucureşteni. Nimic mai fals! În toată această agitaţie, prefectul mimează, de fapt, ce ar fi trebuit să facă un primar general al Capitalei, vrând parcă să arate că fotoliul de primar i se potriveşte ca o mănuşă.

Domnul prefect, intrat prematur în campanie electorală, uită care este menirea domniei sale de numit al Guvernului şi se crede deja ales al bucureştenilor. Nu cred că domnul general magistrat profesor nu cunoaşte atribuţiile pe care le are în calitate de prefect prevăzute în art.134 din Legea nr.215/2001 şi mai ales în art.122, alin.2 din Constituţie care stabileşte că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Tot acest amalgam de şicane, contre politicianiste, abuz de putere şi atribuţii închipuite fac parte dintr-un obsedant exerciţiu de imagine devenit un scop în sine pentru reprezentanţii Guvernului Năstase, pentru care legea, atribuţiile de serviciu, norma şi morala au devenit facultative.

Totodată, domnule prefect, calitatea dumneavoastră de apărător al legii, dar şi de luptător "cu birocraţia, cu corupţia, cu reaua-voinţă", câte acte administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale aţi atacat în contencios administrativ de când sunteţi în funcţie, în condiţiile în care conflictul de interese în care se află majoritatea consilierilor din Consiliul General a devenit de notorietate. Dincolo de spectacolele de imagine pe care le oferiţi bucureştenilor, aceştia au nevoie de respectarea legii, iar dumneavoastră ar trebui să vă preocupaţi mai mult de acest aspect. Dumneavoastră nu trebuie să faceţi administrarea Bucureştiului, pentru că nu aţi fost ales nici primar general, nici primar de sector, nici consilier. Dumneavoastră sunteţi numit, trebuie să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu şi să asiguraţi respectarea legii. Dacă însă simţiţi că doriţi să faceţi mai mult decât în prezent pentru cetăţenii Bucureştiului, veniţi în faţa lor la următoarele alegeri şi cereţi-le votul. Dar, până atunci, ar trebui să vă resemnaţi cu postura de numit, şi nu de ales.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Timiş. Va urma domnul Gheorghe Dinu.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În România, opoziţia politică are toate drepturile şi garanţiile legale să se apere împotriva abuzurilor puterii, cu o singură condiţie, ca aceste abuzuri să existe. Nu orice strigăt al opoziţiei este ecoul neapărat al unui abuz al puterii. Nu orice interpretare a unui fapt sau eveniment este o încălcare a legii. Nu tot ce se comentează în public este şi adevărat.

Eu cred că, numai în acest context, putem aborda declaraţiile domnilor Traian Băsescu şi Emil Boc cu privire la continuarea procedurilor în dosarul "Flota". Nu poate nimeni să creadă ideea unei răfuieli politice cu complicitatea Guvernului şi a Preşedinţiei, idee pusă cu zgomot pe tapet de către Partidul Democrat. De asemenea, nu poate nimeni să creadă că primarul liberal al
Devei ar fi putut fi agresat de o femeie PSD-istă. Asupra acestei tulburătoare scene de luptă politică, aş dori să insist puţin.

În data de 9 aprilie 2003, primarul municipiului Deva, domnul Mircia Muntean, a fost invitat să medieze conflictul de la S.C. CALOR Deva, izbucnit între sindicate şi administraţie. Pe fondul de nervozitate a participanţilor la negocieri, creat în perspectiva disponibilizării a aproximativ 20% din salariaţi, s-au lansat injurii, reproşuri şi huiduieli. Acestea fiind, pe scurt, faptele, să vedeţi ce a urmat. Primarul Mircia Muntean declară, în faţa presei locale, că la S.C. CALOR Deva a fost sechestrat şi lipsit de libertate timp de 40 de minute, că a fost lovit cu pumnii şi picioarele, dar nu cu brutalitate. Ca incertitudinea şi confuzia mintală a cititorului de gazete să fie cât mai mare, Mircia Muntean afirmă că le-a spus oamenilor care l-au sechestrat două propoziţii celebre: "Îmi e frică de populaţia Devei, dar nu îmi este frică de cei de la PSD, care s-au infiltrat în mijlocul dumneavoastră".

Vârtejul scandalului PNL - PSD de la Deva a intrat în circuitul presei locale pentru o vreme, primarul a făcut plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi lipsire de libertate. Atât de puternice au fost valurile primarului Devei, încât deputatul liberal Dan Radu Ruşanu a numit-o, de la tribuna Parlamentului pe PSD-ista Cristina Chiriac, conducătoare a grupului de agresori, "Ana Pauker din Deva".

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Michael Guest, i-a trimis primarului a scrisoare de îngrijorare cu următorul conţinut: "Mi-a părut rău să aud că, recent, aţi fost asaltat după plecarea dintr-o fabrică. Sper că nu sunteţi rănit serios şi că, în curând, vă veţi reveni". În replică, primarul Devei declară că nu-l cunoaşte personal pe domnul ambasador, dar probabil că domnia sa a aflat că: "Eu, aici, la Deva, lupt împotriva corupţiei".

Elucubraţiile primarului Devei şi ale PNL poate ar fi continuat, dacă nu ar fi ajuns în faţa legii. Ar fi urmat probabil o conferinţă extraordinară a primarilor opoziţiei, s-ar fi blocat şosele, s-ar fi iscat greve spontane, însă, în faţa legii, toate tobele tac.

Iată, pe scurt, concluzia Parchetului de pe lângă Tribunalul judeţean Hunedoara şi a Poliţiei Deva în cauză: "Din completarea plângerii, din declaraţiile persoanelor audiate, a rezultat că, după părăsirea clădirii în care s-au purtat negocierile, domnul Mircia Muntean s-a angajat în discuţii contradictorii cu muncitorii care manifestau o stare de nervozitate, intrând în dispută directă cu unii dintre aceştia şi adresând injurii la modul general membrilor PSD. În timpul acestor discuţii, unii muncitori i-au adresat reproşuri, l-au huiduit, dar i-au permis să părăsească incinta unităţii. Întrucât nu s-a confirmat comiterea unor acte de violenţă, insultă sau ameninţare directă împotriva domnului primar, ci doar proteste generale specifice mitingurilor sindicale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art.239, alin.1 şi 3 Cod penal".

Morala acestor depeşe decupate parcă din lumea lui Nenea Iancu Caragiale este una extrem de simplă. Aceasta o voi exprima într-un limbaj plastic, dar nu prea academic. O parte a membrilor opoziţiei actuale a învăţat bine un lucru, şi anume: dacă eşti atacat, strigă; dacă nu eşti atacat, strigă; dacă poţi să urli, urlă; dacă poţi ameninţa cu străinătatea, ameninţă. Totul este permis, suntem liberi!

În loc de concluzie. În bătălia mediatică de la Deva, în acest vacarm, nu se mai ştie dacă lui Mircia Muntean i s-a furat o bicicletă sau Mircia Muntean a furat o bicicletă! Rămâne numele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dinu, va urma domnul Mihai Baciu.

Domnul Gheorghe Dinu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Mai este Parlamentul legiuitorul ţării?" Iată o întrebare pe care şi-o pun tot mai des alegătorii şi clasa politică din ţara noastră. În spatele acestei întrebări stă activitatea intensă de legiferare pe care şi-o asumă Guvernul, tot mai des, prin ordonanţe de urgenţă sau simple, ori legi adoptate prin asumarea răspunderii sale.

Aspectul cel mai grav însă sesizat de opinia publică şi mass media în această activitate este că, de regulă, obiectul reglementat de ordonanţele de urgenţă sau de legile adoptate în procedură sumară a asumării răspunderii Guvernului nu prezintă caracterul de urgenţă determinat de un caz excepţional care să justifice, conform Constituţiei, o asemenea modalitate specială de legiferare. Din grabă, din lipsă de analiză temeinică şi de profesionalism, din neprevederea tuturor punctelor de impact în viaţa socială a OUG-urilor sau a legilor respective s-a ajuns în situaţia că de exemplu la începutul anului şi până în prezent, să asistăm la ieşiri în stradă ale diverselor categorii sociale, la mari nemulţumiri ale populaţiei generate de OG-urile, sau OUG-urile sau legile elaborate şi asumate de Guvern. Nici cei puşi să aplice aceste acte normative nu sunt scutiţi de munca inutilă, de nelămuriri şi alte aspecte generate de haosul legislativ.

Recent, Guvernul şi-a făcut o analiză a numărului de OG-uri sau OUG-uri emise în anii 2001-2003, perioada ianuarie-martie, şi a constatat că numărul acestora a scăzut de la an la an, dar asupra confuziilor şi nemulţumirilor create de acestea nu a suflat nici un cuvânt. Deci, în viziunea Guvernului, totul s-a îmbunătăţit în activitatea sa legislativă. Cum însă? Să vedem în exemplele care urmează.

Normele metodologice de aplicare a OG 36 din 2002 se corectează cu HG 149 din 2003 şi se stabilesc nişte termeni imposibil de respectat nici dacă fiecare cetăţean ar fi primit acasă Monitorul Oficial, l-ar fi consultat cu mare atenţie şi a doua zi s-ar fi grăbit să-şi achite taxele, dar nu este aşa şi oamenii plătesc amenzi fără nici o vină. Ordonanţa 6 din 2003 anulată la scurt timp de OG 5 din 2003 a dat mai mult de furcă salariaţilor din primări care şi-au închis locul de muncă şi au plecat pe teren să facă anchete sociale.

Ordonanţa 8 din 2003, elaborată fără o analiză temeinică şi neaprofundată cu sindicatele, a scos pe cei vizaţi de disponibilizările în masă în stradă.

Ordonanţa 9 din 2003 a provocat protestele viitoarelor mame şi a cerut Guvernului să amâne aplicarea plafonării indemnizaţiei pentru îngrijirea şi creşterea copilului în data de 1.I.2004. Impozitul agricol când este, când se amână sau se aplică numai terenurilor din intravilan şi la final să nu mai vorbim de Codul Muncii adoptat în maniera heirupistă cunoscută şi a cărei aplicare nu generează decât haos şi nemulţumiri.

Faţă de toate aceste aspecte care afectează direct sau indirect pe cetăţeni stai şi te întrebi: mai este nevoie de Parlament în România dacă Guvernul le legiferează pe toate? Nu cumva ne întoarcem la dictatură, o dictatură impusă de cei ce au câştigat alegerile? Unde este democraţia? Parlamentul a devenit un fel de Marea Adunare Naţională cu un rol doar decorativ care votează şi aplaudă doar legile elaborate de Guvern indiferent de forma în care se prezintă.

Proiecte legislative majore nu beneficiază însă de o dezbatere în Parlament, de o confruntare cu tendinţele, ideologiile partidelor politice reprezentate aici.

Guvernul şi partidul de guvernământ se întrec în lansarea pe bandă rulantă a tot felul de acte normative, poate necesare în fond, dar forma de adoptare este profund nedemocratică fără dezbateri parlamentare, ceea ce justifică acuzaţia de conducere autoritară.

Se ajunge astfel ca legile adoptate în această manieră să nu beneficieze de o analiză şi documentare prealabilă meticuloasă, de o confruntare şi cu alte viziuni şi puncte de vedere, să aibă o puternică tentă electorală, să inducă riscul unor situaţii de criză extrem de gravă.

Consecinţele acestei politici antidemocratice de legiferare se văd: instabilitate legislativă, nesiguranţă, corupţie, birocraţie cât cuprinde, nivel de trai extrem de scăzut, viitor incert. Cel mai rău este că nici nu apar semnele unei ieşiri din această criză privind legiferarea şi din haosul legislativ existent.

Veţi invoca probabil mutaţiile permanente care există în societate şi în economia românească, unele determinate de aspiraţiile necesităţii integrării României în Uniunea Europeană sau NATO, dar aceasta nu trebuie să ne determine să facem lucruri pripite, incomplete să reglementăm cu eroare. Sunt necesităţi, sunt urgenţe determinate de conjunctura internaţională sau cerute de organismele în care vrem să ne integrăm, dar toate pot fi rezolvate de Parlament.

Parlamentul ca principal for legiuitor, bazat pe deliberare şi confruntarea tuturor ideilor politice este expresia cea mai pură şi, în final, măsura democraţiei.

Parlamentul are toate comisiile competente necesare efectuării analizelor, funcţionează ca un adevărat laborator, plenul şedinţelor poate emite idei foarte autorizate şi ne putem mobiliza ca să se facă faţă urgenţelor.

Domnilor guvernanţi, declarativ sunteţi promotorii democraţiei, dar ignoraţi rolul dezbaterilor parlamentare şi adoptaţi stilul de conducere specific unui regim totalitar. Până când această duplicitate? Când Parlamentul îşi va intra în atribuţiile sale fireşti, iar în România va avea loc o autentică separaţie a puterilor în stat? Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Rog ultimii trei vorbitori să concentreze. Dau cuvântul domnului Mihai Baciu, va urma domnul Ştefan Lăpădat. Poftiţi domnule Baciu. Haideţi, că am depăşit ora şi sunt somat să închei şedinţa.

Domnul Mihai Baciu:

Da, domnule preşedinte, profit de prezenţa colegilor de la PSD.

Domnul Corneliu Ciontu:

Poate vor să vă convingă să treceţi la PSD!

Domnul Mihai Baciu:

Da, cine ştie, dar eu nu ştiu ce s-a petrecut la Deva, domnul Timiş, nu ştiu ce s-a petrecut la Deva, habar n-am, dar mă bucur că întâmplările de acolo au stârnit fantezia filosofică şi un adevărat talent de meditaţie şi o succesiune interesantă de proporţii filosofice la domnul Timiş, după care, sigur că, a mers domnia sa şi pe unele fapte, pe care, sigur, o să le aflăm noi.

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Fuziune prin şantaj". Or, fuzionaţi cu noi, ori intraţi în puşcărie! a spus-o verde în faţă preşedintele PSD, domnul Năstase, preşedintelui PD, domnul Băsescu.

Fuziunea visată de PSD este înghiţirea PD-ului de către actualul partid-stat, iar dacă nu se poate, distrugerea acestuia pe orice altă cale, iar ameninţarea cu puşcăria, dată ca alternativă, face trimitere la prăfuitul dosar al flotei cu care este şantajat periodic, de câţiva ani, Traian Băsescu ori de câte ori devine prea incomod pentru puterea în exerciţiu.

Visul PD-ului de a înghiţi sau de a destructura, după expresia considerată mai elegantă a domnului Năstase, PD-ul se întemeiază pe două motive total diferite.

Primul - obsesia PSD-ului de a creşte permanent, de a deveni partid unic, obsesie caracteristică celor din conducerea partidului care, în majoritatea ei, este alcătuită din nomenclaturişti ai vechiului regim, crescuţi şi educaţi în religia forţei politice conducătoare şi a cârmaciului care nu greşeşte.

Al doilea motiv este frica. Treburile în ţară merg prost, toate marile sisteme sociale ale României sunt în criză profundă, iar alegerile se apropie.

PD-ul s-a dovedit a fi adversarul cel mai radical şi mai consecvent şi, ca atare, cel mai periculos al PSD-ului. Ideea pierderii alegerilor şi a plecării de la masa plină cu bunătăţi a Puterii se transformă, pe zi ce trece, într-un coşmar pentru partidul de guvernământ, iar PD-ul este cauza politică principală a acestui coşmar şi atunci raţionează conducerea PSD, prin absorbirea PD sau măcar prin distrugerea lui, împuşcăm mai mulţi iepuri dintr-o dată. Ne mărim, scăpăm de un coşmar, câştigăm alegerile fără probleme şi guvernăm singuri. Ar fi sistemul sud-american; democratic în formă, dar cu un partid dominant care guvernează dictatorial decenii în şir.

Ce argumente la lumina zilei aduce PSD-ul în sprijinul fuziunii?

Zice aşa: ambele partide ar fi social-democrate, unul este iar celălalt va fi membru al Internaţionalei Socialiste, partidele cu aceeaşi doctrină şi care reprezintă acelaşi segment social trebuie să se unească şi altele asemenea argumente, care sigur că pot influenţa între anumite limite opinia publică.

Ce răspundem noi, cei din PD, la aceste argumente? Răspundem aşa: în doctrină, în programe, adică în vorbe, PSD-ul are elemente social-democrate, ba chiar programul de guvernare şi cărţile albe ale PSD, au şi virtuţi literare, uneori, de-a dreptul poetice, dar în practica politică sau în politica practică, spuneţi-ii cum vreţi, PSD se dovedeşte a fi departe de un partid social-democrat autentic de esenţă europeană.

Criza gravă a sistemelor sociale majore, corupţia, subordonarea justiţiei, racolarea prin mijloace profund imorale a personalităţilor din alte partide, generalizarea sărăciei, clientelismul de tip tribal şi altele asemenea, fac din PSD un partid care se poate revendica de la orice, numai de la social-democraţie nu. Şi atunci, cum să acceptăm fuziunea propusă. Ar însemna să fim de acord cu dispariţia noastră, dar şi cu perpetuarea la putere a PSD-ului cu consecinţe pentru ţară pe care le ştim cu toţii.

Ştiind aceste lucruri, PSD-ul recurge acum la ameninţare şi şantaj. Ori vii cu noi şi, eventual, dar nu sigur, îţi asigurăm un loc călduţ, iar pe popor îl aburim noi, ori mergi într-un loc şi mai sigur, răcoros dar fără verdeaţă.

Şi pentru că partidele politice româneşti au rămas, din păcate, într-o mare măsură, partide de lideri, iar liderul PD se dovedeşte cel mai incomod în acest moment pentru puterea actuală, s-a recurs la soluţia dezgropării aşa-numitului "dosar al flotei". Eu nu ştiu ce conţine în detaliu acest dosar, ştiu doar că el a mai fost folosit ca pe post de sperietoare, dar efectul a fost invers celui aşteptat de cei care l-au dezgropat.

Sunt convins că noua dezgropare a acestui dosar va crea rezultate mai grave pentru PSD, dat fiind contextul social şi politic în care are loc această încercare disperată de a-l elimina pe Băsescu, dat fiind faptul că este vorba de cel mai temut adversar politic şi, nu în ultimul rând, oricât s-ar chinui domnul Iosif Dâncu, gauleiterul informaţiilor, să demonstreze contrariul, opinia publică este deja convinsă că este vorba despre un proces politic.

În orice ţară democratică, dacă un şef de partid, cu probe irefutabile, ar fi dovedit că a încălcat grav legea, ca în cazul acesta, să zicem, atunci acel partid ar avea, fără îndoială, serioase probleme politice şi de imagine şi în afara, dar şi înăuntrul său. Dar să fie aşa!

În cazul de faţă însă, nu s-a dovedit nimic, dar dezgroparea acestui dosar spune multe despre moravurile politice româneşti.

Eu vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Lăpădat şi va urma domnul Emil Boc, ultimul vorbitor, dar de marcă.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

În cadrul politicilor de îmbunătăţiri funciare, Guvernul României şi-a propus pentru anii 2003-2004 realizarea unui plan de acţiuni cu scopul de a relansa sistemul de irigaţii pe o suprafaţă de 900.000 ha din care 75.000 ha pe teritoriul judeţului Mehedinţi.

Este foarte trist faptul că pe lângă dezastrele naturale care au afectat agricultura României în ultimii ani, cu repercusiuni negative asupra producţiei, a mai apărut un factor destabilizator care afectează în modul cel mai serios "sistemele de irigaţii" Crivina-Vânju Mare, Izvoarele Cujmir din Mehedinţi, şi anume hoţii de obiecte feroase are organizează expediţii nocturne şi chiar zilnice de "smulgere a hidranţilor", cu ajutorul tractoarelor şi animalelor de muncă.

Această categorie de oameni iresponsabili profită de faptul că Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, sucursala Mehedinţi, nu are angajaţi paznici la ferme şi la asociaţii. Hidranţii sunt valorificaţi la centrele de colectare a fierului vechi, înfiinţate de REMAT SA în aproape toate comunele. De asemenea situaţii s-au plâns autorităţile din localităţile Dîrvari, Obârşia de Câmp, Gogoşu, Jiana, Salcia, Cujmir, Izvoarele şi Burila Mare.

La insistenţele Direcţiei judeţene a agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, s-au iniţiat controale de către consiliile locale şi organele de poliţie, recuperându-se o parte importantă de hidranţi, dar pe de altă parte fenomenul continuă.

Se află în pericol şi cele 35.000 ha amenajate cu irigaţii în cadrul celor două sisteme dar paradoxul problemei este că "administratorii centrelor" de colectare a materialelor feroase nu solicită un act de provenienţă a acestora.

Fenomenul se desfăşoară în unele comune cu ştirea poliţiei şi chiar a primarului. Sesizez Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice să ia măsurile necesare pentru stoparea "hoţiei din sistemul de irigaţii" dacă se vrea aderarea la Uniunea Europeană. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

În încheierea şedinţei de astăzi dau cuvântul domnului deputat Emil Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Un reprezentant al PSD-ului declara, în recenta campanie electorală pentru alegerile locale din comuna Scoarţa, că PSD este un partid malefic care ne îndeplineşte toate dorinţele.

Trebuie să recunosc faptul că au trecut doi, aproape trei ani de când suntem în Opoziţie şi nu am putut să găsim o mai bună definiţie a partidului de guvernământ, definiţie care a fost impecabil găsită de un reprezentant al partidului de guvernământ cu privire la propriul partid.

Candidatul PSD a surprins, fără să vrea sau poate tocmai cunoscând mai bine realităţile, esenţa actualului partid de guvernământ: un partid malefic.

Dicţionarul explicativ al limbii române oferă pentru cuvântul malefic următoarea definiţie: "care are o influenţă nefastă, fatală". Aşa este.

Iată de ce PSD este un partid malefic: pentru că PSD-ul joacă la ruleta rusească sănătatea românilor, aducând medicii în situaţia de a decide în fiecare zi, în spitale, cine trăieşte şi cine moare datorită insuficienţei cronice de medicamente şi a infrastructurii necesare. Pentru că interesele cetăţenilor sunt sistematic subordonate celor ale politicienilor aflaţi la putere şi ciocoilor din jurul lor, prea puţin preocupaţi de dezastrul din sănătate sau sărăcia din jurul lor, pentru că impozitarea fără milă a oricărui venit al cetăţenilor este compensată de luxul şi risipa din instituţiile statului care au depăşit orice măsură, iar clienţilor politici li se împart eşalonări şi facilităţi în privinţa datoriilor către stat.

De ce este malefic? pentru că PSD a dublat costul vieţii pentru a evita restructurarea unor domenii ale economiei care aduc beneficii mafiei PSD, aruncând cetăţenilor ajutoare sociale de parcă le-ar oferi pomană din propriul buzunar.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că practică o democraţie de propagandă, o democraţie de vitrină, folosind în realitate un mod de conducere dictatorial, pentru că duce cu primarii Opoziţiei un război ale cărui victime sunt în realitate cetăţenii, pentru că practică înscenarea politică, farsa judiciară şi şantajul, pentru că Guvernul tratează cu dispreţ instituţiile statului de drept, ignorând Parlamentul şi transformându-l într-un fel de Mare Adunare Naţională în faţa căreia primul-ministru vine şi citeşte discursuri kilometrice, pentru că baronii locali au un comportament de fanarioţi în judeţele pe care le controlează, unde merg până la a cere "taxe de protecţie" firmelor particulare.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că patrulează corupţia şi a creat şi sprijină un sistem de tip mafiot care sufocă România, păgubeşte grav economia naţională şi îi sărăceşte pe cetăţeni. Cel mai recent exemplu în acest sens ar fi cadoul primit de primarul Bacăului, Dumitru Sechelariu, căruia Guvernul i-a dat pe tavă Întreprinderea Letea cu toate datoriile şterse pe care o promisese încă dinainte de a se pronunţa şi de a se publica anunţul de vânzare, pentru că se joacă de-a anticorupţia, precizând că poate să soluţioneze această problemă printr-o lege care transformă declararea averilor într-o formalitate lipsită de eficienţă, actuala formă reprezentând un regres faţă de cea anterioară.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că România a devenit ţara proiectelor megalomane pe bani publici cu care liderii de astăzi speră să rămână în istorie sau să-şi trateze complexele. Un astfel de proiect este aşa-zisul Muzeu de Artă Contemporană pe care domnul Năstase doreşte să-l construiască într-o aripă a Casei Poporului, cu preţul a sute de miliarde de lei.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că Guvernul PSD foloseşte bugetul public ca pe propriul buzunar, pentru că liderii PSD sfidează cetăţenii, pentru că a transformat ţara într-un parc de vânătoare pentru domnul Adrian Năstase, pe măsura pretenţiilor cinegetice ale lui Nicolae Ceauşescu.

De ce PSD este un partid malefic? Pentru că justiţia a devenit o anexă a puterii politice în care rezultatele proceselor sunt previzibile în funcţie de părţile implicate şi instrucţiunile pe linie de partid care se dau în scris cu ştampilă la lumina zilei, pentru că în continuare menţinem procurorul de tip sovietic obişnuit să aresteze oameni care l-au criticat pe primul-ministru.

Iată doar câteva argumente în baza cărora apreciem că declaraţiile liderului politic local din comuna Scoarţa cu ocazia alegerilor potrivit cărora PSD este un partid malefic reprezintă cea mai bună şi realistă constatare emisă în România cu privire la partidul de guvernământ şi este cu atât mai importantă cu cât ea provine din interiorul acestui partid.

Conţinutul acestei declaraţii politice, argumentele pentru care PSD este un partid malefic vor fi transmise candidatului PSD, nu ştiu dacă a fost ales sau nu, în comuna Scoarţa, pentru a înţelege conţinutul declaraţiei pe care a făcut-o.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul şedinţei)

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Declaraţie politică referitoare la generaţia '73 de la Drept, privatizarea Fabricii Letea, alegerile parţiale şi presa internaţională.

Mai zilele trecute, preşedintele României, încurajat probabil de prezenţa unor mult mai tradiţionale şi agreabile cunoştinţe venite de la Moscova, a căzut brusc în nostalgia tinereţii sale marxist-leniniste şi i-a explicat frontal cum stă treaba cu "amestecul în treburile noastre interne" reprezentantului celui mai puternic aliat al României din toată istoria sa, ambasadorului Statelor Unite. Domnul preşedinte Iliescu se referea la problema corupţiei din România, sfătuindu-l pe trimisul poporului american la noi să nu se amestece în probleme care nu îl privesc şi pe care noi (adică guvernarea PSD) ştim să le administrăm şi singuri. Cum ştim noi să le administrăm? Păi să luăm din întâmplare câteva rânduri din presă, la voia întâmplării: "Soţiile aleşilor locali, angajate la Gold Corporation", "Derogările, doar în interesul Guvernului", "PSD se plimbă cu corupţia în gură", "PSD - acuzat de mită electorală", "Administraţia publică - focarul corupţiei din România pesedistă". O adevărată mostră de contorsionare verbală a fost explicaţia domnului Cozmin Guşă de ieri seara referitoare la îndemnurile electorale ilegale ale celebrului baron Mischie pentru care stăm în loc, ne facem cruce şi spunem: "Piei drace!"

La Bacău, după incendiile de la Letea, monopolul hârtiei de ziar din România a ajuns PSD-ist şi presa poate în sfârşit să răsufle uşurată: e liberă să tipărească psd-ist! Sau, ca să-l parafrazăm pe domnul Guşă, managerii de ziar PSD vor putea să obţină mai repede hârtie pentru că se vor putea mai repede... informa (sic!) prin telefon la colegii de partid despre producţia de la Letea! Despre legea anticorupţie, vorba unui celebru jurnalist, numai de bine, avem doi demisionari, ambii din opoziţie, iar pentru parlamentarii PSD se pregătesc derogările sau, cum mai normal i se părea cuiva, trecerea afacerilor pe numele soţiei, copiilor sau al finilor. Declaraţiile ameninţătoare şi categorice, apărute în toată mass-media, ale ministrului Cozmâncă referitoare la raritatea derogărilor, care se vor acorda doar în interesul Guvernului, nu fac decât să încerce (zadarnic) să stopeze avalanşa de cereri de derogări ale baronilor pesedişti către conducerea de partid şi de stat pe care o vor copleşi făcând praf astfel şi puţina imagine anticorupţie construită cu atâta trudă de domnul Dâncu. Între timp, dacă citim cazul Roşia Montană sau declaraţia domnului Vadim Tudor care-şi lasă fiţuica fetiţelor domniei sale, ne lămurim de efectul zero al legii anticorupţie PSD, care abundă în incompatibilităţi pentru o parte dintre demnitarii şi funcţionarii statului, unele dintre ele creând discriminări perverse între indivizii societăţii, dar lăsând complet descoperit aspectul conflictului de interese, mult mai important de reglementat. Cât despre sancţiuni şi pedepse în cazul încălcării în vreun fel a legii anticorupţie de demnitari, alt mogul din PSD spunea: "Dumnezeu să-i pedepsească!"

Între timp, Slavă Domnului, domnul Igor Ivanov a semnat tratatul şi a plecat vesel şi cu tezaurul bine mersi în buzunar; ca un făcut, brusc, domnul Preşedinte s-a împăcat cu domnul Guest, ba a mai şi acceptat criticile senatorilor americani din Comisia de politici externe şi s-a năpustit încă odată, desigur doar într-un discurs ţinut pe la Suceava, asupra baronilor corupţi. Prea târziu însă: ziarul Le Monde anunţa "Corupţia din România, obsesie naţională" şi concluziona că: în absenţa unei perspective europene, România riscă să sucombe din nou în faţa tentaţiei unui regim de mână forte, care ar putea anula fragilul progres democratic al ţării. La asta să se fi referit oare şi ziarul Financiar atunci când titra "Generaţia '73 de la Drept a preluat puterea în stat"? Văzându-l pe domnul Dâncu cum raporta destins şi surâzător câştigarea în proporţie de 100% a alegerilor parţiale de către PSD, aş zice că da.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Declaraţie politică

România este ultima din Europa în ceea ce priveşte integrarea europeană în îndeplinirea condiţiilor impuse şi cerute de ţările membre ale Uniunii Europeane.

Guvernul lui Adrian Năstase este incapabil să înţeleagă că procesul de integrare europeană înseamnă, printre altele, renunţarea la năravurile partidului - stat: corupţia şi încurajarea unui sistem mafiot de conducere a ţării, funcţionarea corectă a instituţiilor statului, independenţa politică a magistraţilor şi absenţa imixtiunilor politicului în activitatea justiţiei.

Faptul că acest Guvern este neputincios, dar mai ales neserios în lupta împotriva corupţiei a ajuns să îngrijoreze oficialităţile internaţionale, care se chinuie să convingă guvernanţii că trebuie să adopte măsuri reale şi să nu mai mimeze acţiuni sterile.

Ce poate aştepta cetăţeanul român de la un guvern care nu face nimic din ceea ce trebuie?

Acest Guvern ia apărarea baronilor locali şi este incapabil să dispună măsuri de îndepărtare din rândurile sale a celor pe care presa şi populaţia îi reclamă ca fiind corupţi şi clienţi politici.

Guvernul lui Adrian Năstase este incapabil să producă programe şi proiecte realiste, care să aducă în viaţa României o reformă efectivă, o schimbare structurală a economiei şi care să ne garanteze că putem spera într-o economie de piaţă funcţională.

Adevărul este că posibilitatea de a avea un drum economico-social eficient este din ce în ce mai mult un vis, o iluzie şi Guvernul nu dă dovadă de responsabilitate, răspundere şi competenţă.

*

Declaraţie politică

Problema facturilor de întreţinere trebuie să stea de acum în atenţia autorităţilor locale şi centrale, după două ierni care au semănat panică în rândul cetăţenilor, unii dintre ei fiind şi astăzi datori.

Numai că modalitatea de a privi rezolvarea are nevoie de competenţă, de răspundere şi de acceptare a schimbării mentalităţii.

Nu se mai poate asigura energia termică în regimul centralizat cultivat de comunism pentru a ne pune pe toţi în aceleaşi condiţii de disperare a egalitarismului stupid.

Soluţionarea furnizării energiei termice în regim de centrală de bloc, de scară sau de apartament trebuie să fie principala alternativă la actualul sistem ineficient, generator de pierderi şi de tarife foarte mari.

Constatăm că Ministerul Administraţiei Publice Locale, alături de alte ministere, a propus Executivului o hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari la fel de comunistă precum sunt conducătorii ministerului.

Ministrul Cozmâncă nu poate uita că statul-partid trebuie să controleze tot, să intre în viaţa intimă a oamenilor, să ia din buzunarul oamenilor fără discernământ, să violeze dreptul de proprietate.

Exemplul cras este acela prin care cetăţenilor care s-au debranşat şi au centrale proprii sunt obligaţi să plătească cote părţi din căldura pe care o fac ţevile din sistemul centralizat. O aberaţie care urmăreşte descurajarea obţinerii libertăţii individuale în asigurarea agentului termic şi manipularea pentru a rămâne într-un sistem centralizat.

Minţi bolnave puteau închipui o asemenea interpretare a realităţii şi de aceea este nevoie ca imediat normele să fie retrase şi să se elaboreze o altă hotărâre de guvern.

Apreciez că se impune o dezbatere publică cu organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile de proprietari şi locatari, cu specialişti şi organisme care apără drepturile cetăţenilor.

Primul ministru trebuie să ia o atitudine fermă împotriva îngrădirii drepturilor de proprietate, a celor de iniţiativă şi opţiune personală în legătură cu asigurarea propriilor condiţii de viaţă.

Domnul Puiu Haşotti:

Declaraţie politică "Romanul promisiunilor nerespectate de Adrian Năstase, Capitolul al treilea: hemoragia ordonanţelor de urgenţă".

În campania electorală din anul 2000, una dintre "gogoşile" electorale ale actualului partid de guvernământ a fost reducerea ordonanţelor de urgenţă. Discursurile PDSR de atunci însoţeau îngrijorarea arătată de liderul său, Adrian Năstase, timp de patru ani de opoziţie, faţă de numărul prea mare de ordonanţe de urgenţă emise de fosta putere.

Pentru a remedia această anomalie a sistemului legislativ românesc, domnul Adrian Năstase, proaspăt "uns" în funcţia de prim-ministru al României, se angaja în plenul reunit al Parlamentului şi în faţa cetăţenilor că se va face toate eforturile pentru a respecta "rolul Parlamentului de centru fundamental al vieţii politice şi al democraţiei constituţionale" şi pentru a elimina "imixtiunile din partea puterii executive".

Ca şi cum intenţiile premierului nu ar fi fost suficiente, avalanşa promisiunilor pesediste a continuat: în programul de guvernare, actualul Cabinet promitea "restabilirea raporturilor constituţionale între Parlament şi Guvern şi respectarea cu stricteţe a dispoziţiilor constituţionale referitoare la competenţa Executivului de a adopta ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă".

Cu toate că au avut la îndemână toate pârghiile şi mijloacele pentru diminuarea numărului de ordonanţe de urgenţă, actualii guvernanţi şi în special premierul nu s-au ţinut de cuvânt. Ca şi în alte domenii, intenţiile premierului au fost false: cu girul domniei sale, Guvernul pe care îl conduce a emis până în aprilie 2003 un număr de 435 de ordonanţe de urgenţă, ceea ce reprezintă un adevărat record negativ în istoria constituţională şi parlamentară a României, şi oricum de două ori mai mult decât numărul de ordonanţe de urgenţă emise de fosta putere în doi ani şi patru luni de guvernare! Mă întreb oare la ce cifră va ajunge inflaţia ordonanţelor de urgenţă până în 2004?

Actualul Guvern a folosit şi foloseşte abuziv delegarea legislativă, transformând-o în boala cronică a sistemului parlamentar românesc, cu toate că primul-ministru Adrian Năstase ne asigura în discursul de învestitură că "instituţia delegării legislative va fi folosită de Guvern în limitele stricte ale prevederilor constituţionale".

Aţi vrut, domnule prim-ministru, să vindecaţi doar la nivel declarativ rana provocată de numărul mare de ordonanţe de urgenţă ale fostei puteri şi aţi provocat, în schimb, o adevărată hemoragie care destabilizează raporturile constituţionale dintre puterile statului.

Aţi avut o nouă şansă să vă respectaţi promisiunile pe care aţi ratat-o, aşa cum vă doresc să se întâmple în 2004, tocmai pentru a nu mai promite în faţa cetăţenilor ceea ce nu puteţi face.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea de astăzi, vreau să vă aduc la cunoştinţă despre umilinţa ce o suportă românii şi starea de nervozitate de la porţile ambasadelor.

Românii care vor să câştige un ban cinstit în străinătate trebuie să se obişnuiască să stea la cozi pentru procurarea vizei de muncă sau pentru autentificarea diverselor acte.

În ultima vreme, înghesuiala cea mai mare este la Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă OMFM şi la ambasadele ţărilor de unde fericiţii selecţionaţi trebuie să primească permisul de muncă. Într-un clasament al celor mai căutate ambasade străine din Bucureşti, primul loc este ocupat de cea a Spaniei, urmând Italia, Portugalia şi Germania.

Anunţarea selecţiilor şi preselecţiilor pentru muncă în străinătate sfârşeşte adesea cu busculade în faţa OMFM. Oamenii se plâng de umilinţele la care sunt supuşi în nesfârşitele aşteptări în faţa ambasadelor şi consulatelor străine.

Obţinerea acestei vize a devenit un calvar, programul cu publicul este foarte scurt, formalităţile sunt greoaie şi oamenii trebuie să vină multe zile la rând - deşi sunt sosiţi în Bucureşti din toate colţurile ţării. La 35-40 grade C, la umbră, asfaltul începe să frigă, dar funcţionarii din interiorul consulatelor nu dau nici un semn că le-ar păsa cât de cât de cei de afară şi-şi văd lento-lento de treabă. Nu contează că la coadă sunt asistenţi medicali, oameni cu carte. Toată lumea trebuie să plătească pentru păcatul de a fi român.

Ca atare, nu se înmulţesc nici ghişeele, nici funcţionarii. Cei de la coadă spun că singurul lucru care te poate salva din supliciul funcţionarilor este un ban bun dat unde trebuie.

Nimeni nu riscă să facă o anchetă ce ar putea da naştere unui incident diplomatic.

Nici prin cap nu-i trece cuiva să reclame. La asemenea îndemnuri, de regulă ţi se răspunde: Cui să te plângi? Unde să te duci? Nu vedeţi ce-i aici, că toţi sunt mână-n mână?

Statul român nu-i protejează în nici un fel, nimeni nu se sesizează de nimic, iar românii continuă să fie umiliţi şi trataţi ca oameni de categoria a doua - chit că nu sunt cu nimic mai proşti sau mai puţin învăţaţi decât cei din ţara în care vor să ajungă.

Oricâte asigurări se dau la nivel diplomatic şi oricâte promisiuni s-ar face, există temerea că şi după ce vom intra în U.E., situaţia nu se va schimba o bună bucată de vreme.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să trec în revistă câteva evenimente, desfăşurate la mijlocul lunii mai, în ani diferiţi, care, de-a lungul timpului, ne-au marcat, într-un fel sau altul, istoria.

La 12 mai 1848, acum 155 de ani, sub puternica impresie a Adunării de la Blaj, revoluţionarii moldoveni emigraţi l-au însărcinat pe Mihail Kogălniceanu să redacteze un program-legământ, la Braşov, intitulat "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei". Programul, alcătuit în şase puncte, cuprindea, printre altele, dezideratul unirii Moldovei cu Ţara Românească "într-un singur stat neatârnat românesc". Documentul purta 14 semnături, iar ideile cuprinse aici şi-au găsit continuarea în "Proiectul de Constituţiune pentru Moldova", redactat tot de Mihail Kogălniceanu.

La 12 mai 1945, acum 58 de ani, armata română îşi încheia, după 260 de zile de luptă, participarea, alături de Naţiunile Unite, la obţinerea victoriei finale asupra Germaniei naziste. În cele nouă luni, efectivele militare angajate în lupte s-au ridicat la aproape 540.000 de combatanţi, pierderile armatei române ridicându-se la aproximativ 169.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi. Cu toate acestea, după cum se ştie, României i s-a refuzat statutul de ţară victorioasă, participantă la războiul antihitlerist, fiind obligă să plătească importante despăgubiri de război.

La 13 mai 1955, acum 48 de ani, are loc, la Varşovia Conferinţa statelor socialiste europene, cu participarea primilor miniştri, miniştrilor de externe şi ai apărării din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS. China a avut, la această conferinţă, statutul de observator. Semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală (Tratatul de la Varşovia) s-a făcut pe 20 de ani, iar documentul prevedea crearea unui Comandament unificat al forţelor armate ale statelor semnatare şi a unui Comitet Politic Consultativ. Ultima dată a fost reînnoit, tot la Varşovia, la 26 aprilie 1985. La Praga, la 1 iulie 1991, preşedintele Ion Iliescu semnează, din partea României, Protocolul de încetare a valabilităţii Tratatului de la Varşovia.

La 14 mai 1968 are loc vizita oficială în România a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită a unui şef de stat vest-european în ţara noastră.

Cu permisiunea dumneavoastră voi încheia acest periplu istoric prin a vă reaminti că, la 12 mai 1943, acum 60 de ani, au fost finalizate lucrările de construcţie ale Pentagonului, cea mai mare clădire administrativă din lume, fără îndoială una din clădirile emblematice ale omenirii. Primele planuri de construcţie a Departamentului Apărării SUA au apărut în 1941, proiectul iniţial prevedea construirea unei clădiri cu cinci laturi şi cinci niveluri, cu acces la cinci magistrale auto, cu o suprafaţă utilă de aproximativ cinci milioane de metri pătraţi. Planurile au fost apoi modificate, după atacul japonez de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, suprafaţa utilă fiind sporită.

La construirea acestei clădiri s-au dislocat cinci milioane de metri cubi de pământ şi s-au folosit 680.000 de tone de nisip, peste 41.000 de stâlpi de beton, şi 435.000 de metri cubi de beton, costul total al lucrărilor ridicându-se la aproximativ 83 de milioane de dolari. Lucrările au fost finalizate la 12 ianuarie 1943, iar personalul administrativ s-a mutat în noul sediu la 12 mai 1943, când a avut loc inaugurarea oficială a clădirii. În 1992, clădirea Pentagonului a fost declarată monument istoric şi a beneficiat de un amplu proces de renovare. O parte a Pentagonului a fost puternic avariată în urma atacului terorist din 11 septembrie 2001, când au fost ucişi 189 de funcţionari ai Departamentului Apărării.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Miclea:

Declaraţie politică

"Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese! (Folclor chiulangiu)"

Poate că intervenţia mea de astăzi va şoca pe mulţi dintre dumneavoastră, dar mă văd silit să o fac, deoarece problemele ce urmează să vi le prezint ţin de bunăstarea prezentă şi viitoare a naţiunii noastre.

Concret, vreau să mă refer la aceste vacanţe forţate, lungi şi păguboase pe care Guvernul P.S.D. ni le tot acordă.

Aparent, nu ar fi nimic rău în ele, dacă scopul lor nu ar fi unul meschin, ascuns. Săptămânile acestea de concediu forţat, de primăvară, apoi de vară şi de iarnă, aduc mari pagube economiei ţării şi, mai ales, veniturilor populaţiei.

Convingerea mea fermă este că aceste concedii au o tentă populistă. Guvernul vrea să facă "pace" cu masa de salariaţi cărora, neputându-le mări salariile, le dă zile libere.

Consecinţa acestui fapt este aceea că, pe timpul acestor vacanţe, nu se produce, economia stagnează contractele, mai ales cele cu străinătatea se derulează greu, angajaţilor nu li se poate asigura o creştere reală a salariilor, etc.

Fenomenul concediilor inutile în ţara noastră a început, de fapt, prin anii '90, când F.S.N. (predecesorul PDSR), printr-un guvern absolut iresponsabil, a decretat ziua de sâmbătă ca zi nelucrătoare. Noi ieşeam atunci dintr-o economie sărăcită şi vlăguită, iar pentru a ne redresa trebuia, în primul rând, multă muncă. Şi un guvern iresponsabil nu găseşte o altă modalitate de a ne redresa, decât scurtând săptămâna de lucru. Scurtarea săptămânii de lucru este, într-adevăr, un fenomen specific societăţii capitaliste, dar el este folosit ca o supapă economică pentru a diminua ceea ce, îndeobşte, denumim supraproducţia de mărfuri. Noi avem nevoie de scurtarea săptămânii de lucru? Nicidecum! Ba dimpotrivă.

Grav mi se pare faptul că guvernele ce l-au succedat pe cel din anii '90, au păstrat acest anacronism economic, ajungând ca actualul guvern să ne tot scurteze timpul afectat muncii, iar apoi să se plângă că a moştenit o situaţie economică dramatică şi că redresarea ei nu se poate face decât în timp. Prin menţinerea săptămânii de lucru scurte, prin acordarea de vacanţe forţate, Guvernul nu face altceva decât să prelungească o tranziţie dureroasă şi grea, pe care o resimt, în primul rând, cei care ar vrea să lucreze, dar nu sunt lăsaţi.

Şi acum aş dori să mă refer, concret, la acest 1 Mai, ziua internaţională a muncii. Fără doar şi poate că are o anumită semnificaţie internaţională. Fără doar şi poate că această sărbătoare este a celor mulţi şi, de ce să nu o spunem, a celor nevoiaşi. Dar nu înţeleg de ce, dacă este o sărbătoare în care cinstim munca, trebuie să stagnăm nu una, ci două zile. Păi nu este şi o zi mondială a mediului, a persoanelor în vârstă, a sănătăţii, a luptei împotriva cancerului, a ecologiei, a copilului, a învăţătorului etc., etc. Dacă ar trebui să le sărbătorim pe fiecare, nu ne-ar ajunge zilele dintr-un an. Şi atunci, se pune fireasca întrebare, cine mai munceşte?

Dacă, de exemplu, un patron, care are în derulare un important contract de furnizare, ar fi vrut să-şi aducă oamenii la lucru (bineînţeles de comun acord cu ei sau cu sindicatul) de 1 Mai, pentru a-şi putea respecta angajamentele asumate, riscă să plătească o amendă de 100.000.000 lei sau să acorde liber salariaţilor într-o altă zi. Grozavă afacere! Grozav mod de a dezvolta şi redresa această şubredă economie românească!

Dacă analizăm atent substratul acordării acestor vacanţe forţate, vom descoperi, uşor, că de ele profită doar salariaţii bugetari. Vorba aceea, ei muncesc sau stau, salariul le merge! Tragedia este că aceşti bugetari nu produc PIB, nu produc bunuri cu valoare adăugată, nu satisfac material, comensurabil, necesităţile economiei.

Cei care fac însă acest lucru, salariaţii din societăţile productive, în loc să producă, să dezvolte economia, să devină competitivi pe piaţă, stau forţat. Datorită acestor concedii forţate, patronii nu îşi pot respecta, într-o măsură mai mică sau mai mare, angajamentele de mărire a salariilor, lucru ce va duce, mai devreme sau mai târziu, la convulsii sociale.

Şi, în sfârşit, aceste concedii forţate aduc o mare pagubă comerţului şi, pe această cale, consumatorilor. În zilele în care întreaga economie românească este paralizată, datorită unei decizii guvernamentale absolut iresponsabilă, omul de rând nu are de unde cumpăra bunurile de strictă necesitate, deoarece brutăriile, fabricile de lapte, abatoarele şi aşa mai departe, nu lucrează.

În ţări serioase, cu economie bine aşezată, dezvoltată şi structurată, cu guverne responsabile, oprirea producţiei numai pentru o oră, produce tragedii. Guvernul care nu a putut gestiona un conflict care a declanşat un asemenea fenomen demisionează, se fac noi alegeri, etc., etc.

Dar la noi? Guvernul este bine mersi, dă vacanţe într-o veselie, economia noastră se prăbuşeşte cu fiecare zi ce trece, iar partidul de guvernământ are îndrăzneala să clameze, pe toate canalele mass-media, că în România este mult mai bine, că populaţia ţării este mult mai satisfăcută, că salariul creşte (adevărat, creşte artificial, deoarece orice măsură de creştere a salariului atrage, automat, după sine, creşterea impozitelor, taxelor şi a preţurilor pe piaţă), că lumea este mai fericită şi că ei vor fi votaţi, musai, neapărat, şi în 2004, deoarece Poporul Român nu-şi mai încape în piele de atâta fericire pesederistă!

Concluzia mea este că economia, ca multe alte sectoare de activitate din România, este prost gestionată şi condusă. Măsurile sunt prost concepute, dovada este şi acest fapt al promovării nemuncii ca politică de stat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.