Parliamentary debates

Lucrările şedinţei au fost conduse succesiv de către domnii Corneliu Ciontu şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Borbely Laszlo, secreari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem şedinţa noastră de astăzi cu intervenţiile deputaţilor, care sunt destul de numeroase. Sunt 39 de înscrişi.

Are cuvântul domnul Ioan Timiş. Urmează domnul Gheorghe Roşculeţ. Este? Domnul Florin Iordache.

Poftiţi, domnule Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Opoziţia citeşte Constituţia, nu o interpretează".

Constituţia nu este un roman de aventuri care să fie citită mai repede sau mai încet în funcţie de exerciţiul limbii. Ea este un sanctuar politico-juridic care trebuie în mod esenţial interpretat. Din cauza cititului pe litere sau pe sărite a textului constituţional, recenta remaniere a Cabinetului Adrian Năstase a stârnit un val nefiresc de critici la adresa constituţionalităţii acestei măsuri. Eroarea zgomotoasă a opoziţiei parlamentare pleacă de la imposibilitatea înţelegerii faptului că autoritatea publică denumită Guvern sau Cabinet intră în exercitarea atribuţiilor sale executive pentru un mandat de 4 ani, după acordarea votului de încredere de către Parlament şi numirea Guvernului de către preşedintele ţării. Dacă Opoziţia ar observa bine ar constata că nu există guverne universale sau permanente, există numai guverne aprobate de un anumit parlament, cu un anumit prim-ministru, cu anumită structură şi componenţă, cu un anumit program de guvernare.

Şi tot spre ştiinţa Opoziţiei, Guvernul nu înseamnă suma aritmetică a miniştrilor şi a ministerelor. Guvernul este un organ colegial condus de un prim-ministru care adoptă hotărâri şi ordonanţe într-un anumit forum şi cu responsabilitate politică şi juridică distinctă în faţa Parlamentului. Constituţional, numai primul ministru are responsabilitatea formării cabinetului şi a programului de guvernare. Tot primul ministru cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Cred că Opoziţia ar fi trebuit să ştie că numai prin actul de învestitură Guvernul primeşte deplinele puteri de la Parlament care, la rândul său, a dobândit exerciţiul suveranităţii naţionale prin actul alegerii direct de la poporul român.

Ceea ce nu a putut sau nu a vrut să înţeleagă opoziţia la recenta remaniere este faptul că o dată cu programul de guvernare primul ministru cere şi un vot de încredere asupra întregii liste a Guvernului. Lista Guvernului nu înseamnă numai numele şi prenumele miniştrilor, ci şi denumirea ministerelor şi structura cabinetului. Oricât ai fi de miop, nu poţi să nu constaţi că singura deosebire între guvernele Ciorbea, Vasile şi Isărescu a fost structura şi componenţa fiecărui cabinet.

Revenind la Cabinetul Adrian Năstase, este foarte clar că, prin actul de învestitură, Guvernul, programul său de guvernare, primul său ministru au fost aprobaţi pentru un mandat de 4 ani. În virtutea competenţelor constituţionale, primul ministru poate oricând, prin instituţia remanierii prevăzute de art.85 din Constituţie, să modifice atât componenţa, cât şi structura cabinetului. Singura cerinţă constituţională în acest caz este ca şeful executivului să se adreseze Parlamentului şi să solicite un vot de încredere asupra noii liste şi structuri a cabinetului în procedura prevăzută pentru învestitură.

Revocarea foştilor miniştri şi numirea noilor miniştri este atributul preşedintelui şi este un act procedural ulterior votului de încredere al Parlamentului.

Primul ministru este abilitat de Constituţie să ia orice măsuri pentru realizarea programului de guvernare aprobat de Parlament, atâta timp cât nu a fost emis printr-o procedură constituţională, nu s-a aflat în imposibilitate de a-şi exercita funcţia sau nu a prezentat demisia cabinetului.

În consecinţă, vă rog să primiţi, domnilor membri ai Opoziţiei, sfatul alegătorului: numai interpretarea Constituţiei vă limpezeşte, cititul şi silabisitul ei vă face să vă bâlbâiţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Am următoarea rugăminte la toţi cei înscrişi. Sunt 39 de înscrieri. Este ultima şedinţă din această sesiune. Încercaţi să prezentaţi sinteza declaraţiei, întrucât şi aşa le depuneţi la stenografă, ca să poată vorbi toţi colegii noştri. Eu peste o oră închei şedinţa.

Poftiţi, domnule Florin Iordache.

Urmează domnul profesor Leonăchescu. Acum are şedinţă de birou.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Summitul de la Porto Carras - o garanţie pentru România la integrarea în Uniunea Europeană în 2007".

La recenta întâlnire care a avut loc în Grecia la Porto Carras, delegaţiei României i s-au dat asigurări că există întreaga voinţă politică din partea Uniunii Europene pentru aderarea în 2007. Se recunosc astfel progresele semnificative obţinute de ţara noastră în perioada 2001-2003, închiderea a 19 capitole de negociere, progresele obţinute de către actuala conducere a Guvernului şi a ţării noastre.

Perioada următoare este esenţială pentru succesul pregătirilor de aderare, dar membrii executivului au demonstrat că ştiu ceea ce au de făcut în continuare, de la îndeplinirea criteriilor de economie funcţională, până la reformele în administraţie şi justiţie.

În continuare, toată clasa politică de la stânga la dreapta şi invers ar trebui să-şi dea mâna pentru binele României, pentru că numai cu efortul comun al tuturor, în 2007 vom fi în Uniunea Europeană. În schimb, dacă unii împing căruţa şi ceilalţi stau în ea sau pe lângă, efortul primilor va fi foarte mare. Am deplina încredere în echipa premierului Adrian Năstase că va găsi cele mai bune metode pentru ca visul nostru, al tuturor, de a fi în Uniunea Europeană în 2007 va deveni realitate. A demonstrat-o cu prisosinţă la aderarea în structurile NATO.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Nicolae Leonăchescu, apoi va urma domnul Ioan Mircea Paşcu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Ne aflăm în plină operaţie de modificare a unor prevederi ale Constituţiei şi de completare a acesteia, pentru ca documentul fundamental care stă la baza construcţiei politice şi sociale a României, ca stat de drept, să corespundă speranţelor noastre şi cerinţelor integrării în Europa modernă.

Cu acest prilej, acordăm o mare atenţie drepturilor omului şi cetăţeanului, precum şi minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice.

Aşa cum este normal, urmărim ca minorităţile să se bucure de drepturi egale ca şi românii şi să evolueze, neconvulsiv, dând dovadă de loialitate faţă de statul gazdă. Problema limbii minorităţilor lingvistice din România este soluţionată în limite acceptabile. Ne-am bucura dacă românii minoritari din alte state ar avea drepturile pe care noi le acordăm minorităţilor.

Este momentul să ne pronunţăm mai ferm cu privire la vlahii şi aromânii din Peninsula Balcanică, pentru că au fost uitaţi şi dreptul lor de a-şi folosi limba a fost şi este contestat şi ignorat.

Dialectele limbii române în care vorbesc vlahii şi aromânii fac parte din patrimoniul nostru naţional. Este cazul să menţionăm acest fapt lingvistic în noua Constituţie şi să acordăm acestor dialecte, în viitor, atenţia pe care realităţile istorico-demografice o impun.

Protecţia minorităţilor şi a limbilor pe care le folosesc trebuie aplicată şi vlahilor spre a le proteja dialectele pe care le vorbesc încă. Ultimul vorbitor de dalmată, Tone Udaima Burbur, ne-o cere, iar realităţile ne impun acest standard unitar.

Este şi interesul nostru naţional şi a venit timpul să luăm atitudine.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Mircea Paşcu:

Domnule preşedinte,

Îngăduiţi-mi prin a începe cu o autocritică: în ciuda faptului că realitatea m-a infirmat cu regularitate când venea vorba de Partidul România Mare şi revista cu acelaşi nume, am avut naivitatea să cred că, dacă nu voi răspunde neadevărurilor vehiculate în legătură cu mine, oamenii respectivi vor înţelege de ce nu o fac. Afirmaţiile sunt atât de neadevărate, încât nici nu merită să-ţi dai silinţa să le corectezi. Numai că, procedând aşa, am greşit încă o dată, aproape cu precizie matematică: tăcerea mea a fost interpretată greşit ca o recunoaştere tacită a minciunilor vehiculate în revista partidului, lucru dovedit de luarea de cuvânt a conducătorului partidului şi al revistei sale, petrecută în Senatul României săptămâna trecută.

Regret că sunt nevoit din nou, ca pe această cale să resping gravele acuzaţii aduse mie în articolul menţionat, apărut în revista "România Mare", precum şi în luarea de cuvânt menţionată.

Permiteţi-mi să le iau pe rând, începând cu începutul. "Materialul" preluat de revista menţionată a apărut prima dată pe internet în ziua de joi, 4 iunie, 2003, sub titlul "Reţeaua mafiotă patronată de Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării, drenează toţi banii publici din Ardealul de Nord în folos propriu", sub semnătura curajoasă "un grup de militari de bine" (vezi, chipurile, în Armată ar exista rezistenţă la Paşcu şi reformele sale?!) fiind adresat iniţial domnului Adrian Năstase care a doua zi urma să vină în judeţul Satu-Mare pentru activitate comună cu premierul Ungariei.

Întrucât "materialul" nu a stârnit interesul nimănui, în disperare de cauză, revista "România Mare" îl preia, ceea ce denotă coautoratul, şi îi schimbă "destinatarul": în locul premierului, de data aceasta este menţionat domnul Michael Guest, ambasadorul SUA la Bucureşti, probabil şi pentru că, în săptămâna respectivă, urma să mă aflu la Bruxelles, la câteva importante reuniuni NATO, trebuind, deci, să fiu "compromis".

"Tehnica" utilizată în "material" este obişnuită pentru asemenea situaţii: când nu poţi acuza direct, acuzi alte persoane cu care "ţinta" vine inevitabil în contact şi, prin ricoşeu, acuzi indirect "ţinta" vizată iniţial.

Numai că, şi într-un caz, respectiv când acuzi direct, cât şi în altul, adică atunci când o faci indirect, ca în materialul de faţă, trebuie să produci dovezi!

Or, şi în acest material, ca şi în celelalte materiale apărute la adresa mea în revista partidului, aceste dovezi sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire! Aşa că, în lipsa dovezilor, "materialul" este doar o tentativă de defăimare, bazată pe neadevăruri crase!

Primul dintre acestea este că pe tatăl meu l-ar fi chemat Pasko, ar fi fost ungur, şi chiar dacă ar fi fost, ce e rău în asta? şi ar fi fost agent al Securităţii! Las la o parte ca, în gura României Mari o asemenea acuzaţie suna ca vorbitul de funie în casa spânzuratului şi mă voi referi, însă, numai la cele declarate în legătură cu tatăl meu: este neadevărat, pe tatăl meu, care era român, l-a chemat de la început până la sfârşit, căci, în 2000, a trecut în lumea celor drepţi, Ion Mircea Pascu şi a fost toată viaţa lui jurist.

În ce priveşte bursele pe care le-am căpătat în străinătate, chipurile, pentru că aş fi fost membru al Securităţii, o întrebare rămâne fără răspuns: pentru ce să îmi dea occidentalii burse, ca să îi spionez? Căci bursele respective nu mi-au fost date de statul român, ci de statele respective?!

Nu am nici o cunoştinţă despre activitatea "ecologică" a firmelor domnului prefect Ciocan, cu atât mai puţin despre gropile ecologice menţionate cu atât aplomb în "material".

Domnul prefect Ciocan nu mi-a construit nici o vilă la Bucureşti - vezi şi declaraţia mea de avere care este publică, iar aranjamentul pentru casa de vacanţă, care este în construcţie, nu reprezintă un secret, fiind menţionat, de asemenea, în declaraţia respectivă, deşi nu aveam nici o obligaţie să îl fac public?! Iar faptul că l-am făcut, totuşi, indică tocmai că nu am nimic de ascuns!

Domnul prefect Bechis nu îmi asigură material lemnos pentru nimic, deci nici pentru vila care nu există.

Pe domnul Bura nu l-am cunoscut de la Ştefan Gheorghiu - şi chiar dacă l-aş fi cunoscut, ce era de condamnat în asta? -, ci în calitate de primar al Negreştilor, în anii când am primit misiunea să mă ocup de organizaţia PSD din judeţ.

Nu comentez afirmaţiile despre afacerile domnului Lohan - şi cu atât mai puţin pe cele legate de soţia sa -, deoarece îl privesc direct şi personal, tot aşa cum nu comentez afacerile domnului Copos, de pildă, pe care, de asemenea, se întâmpla să îl cunosc. Apropos, pe când un nou "material" care să mă incrimineze, ca urmare a afacerilor domnului Copos?

De asemenea, nu comentez nici invidia domnului primar Ghiriti din Negreşti faţă de succesul economic al domnului Lohan, după cum nu comentez nici supărarea unui adjunct al poliţiei locale că nu a fost promovat în local domnului Tibil şi că, în plus, va trebui să îşi şi achite marea datorie pe care o are faţă de sucursala locală a Băncii Comerciale.

Afirmaţia cu patronajul afacerilor cu limuzine furate este gravă şi, în cazul în care voi apela la instanţă, va trebui să fie susţinută de revistă. Oricum, nu pot fi decât recunoscător gazetei "România Mare" care, preluând un material anonim de pe internet, şi-l însuşeşte şi şi-l face astfel atribuibil! Ca să nu mai vorbesc despre intervenţia expresă a conducătorului partidului din Senatul României, la care mă voi referi îndată.

Nu am avut nici o contribuţie nici în numirea domnului Balogh - Dumnezeu să îl ierte - nici a domnului Tibil în funcţie de şef al Inspectoratului Judeţean al M.I. Ambele numiri au fost decise şi executate exclusiv de ministerul respectiv.

În sfârşit, nu văd cum mă pot implica în ancheta domnului Horea Anderco, fost primar al municipiului Satu Mare, din moment ce, o altă "şcoală locală de gândire" susţine contrariul, şi anume că arestarea sa s-ar fi datorat tocmai dorinţei autorităţilor de a ajunge astfel la mine, pornind de la teza contrară, tot falsă, că aş fi fost implicat în afaceri cu acesta.

Domnul coleg deputat al PRM, localnic bine informat cu privire la acţiunile mele din judeţ, ar fi trebuit să fie mai grijuliu cu preluarea afirmaţiilor de pe plan local.

Daţi-mi voie să îmi exprim amărăciunea, nu atât faţă de atacurile nejustificate ale României Mari, cu care toată lumea s-a obişnuit, cât, mai ales, faţă de superficialitatea unor oameni cu pregătire de specialitate în domeniul muncii informative din Partidul România Mare şi care se ocupă personal de mine. Cu atât mai mult cu cât suntem "colegi" de parlament. Le-aş cere totuşi un mic serviciu: anunţaţi-i pe autorii efectivi ai "materialului" prezentat iniţial că poliţia s-a demilitarizat şi, deci, nu se mai pot prezenta ca un "grup de militari de bine". Cu colegul dumneavoastră din zonă va fi, cred, mai uşor.

Să trecem acum la intervenţia conducătorului partidului rostită în Senatul României luni, 9 iunie 2003. În ea se vehiculează cu dezinvoltură alte informaţii false la adresa mea şi se întăreşte expres implicarea domniei sale în publicarea "materialului" preluat de pe internet în revista partidului.

În primul rând, toată lumea, inclusiv ambasadorul Guest şi suita domniei sale, ca şi cei care au fost de faţă la primirea sa în judeţul Maramureş, între care îl includ şi pe deputatul partidului România Mare din zonă, ştiu că eu nu am participat la aceasta vizită, cum afirmă conducătorul partidului.

În al doilea rând, cabana de pe Valea Vaserului, la care se face referire, nu aparţine Ministerului Apărării Naţionale.

Referitor la domnii Adrian Filip, Vasile Coman şi firma lor "CONREP Vasilică SRL" nu fac nici un comentariu, deoarece fiecare răspunde pentru acţiunile sale. Iar bârfele culese pe plan local de colegul Mihordea, în cadrul documentării pentru activitatea de parlamentar, desigur, nu mă interesează.

Afirmaţia că eu aş fi "băgat" - scuzaţi limbajul, dar aparţine domnului senator - 3 miliarde de lei din fondurile PHARE în firma domnilor Filip şi Coman, precum şi oferta de 50 de miliarde de lei pentru reconstrucţia blocurilor distruse de incendiul recent de la Baia Borşa, dincolo de faptul că este falsă, este şi deosebit de gravă şi va trebui susţinută cu dovezi irefutabile.

Afirmaţiile privind penalitatea acţiunilor celor doi prefecţi, deşi nu mă privesc, vor trebui şi ele dovedite de cei ce le-au făcut. Şi, încă o dată, de corturile pentru rotaţia contingentului american din KFOR de la Constanţa Sud/Agigea răspunde Armata Americană, nu domnul prefect Ciocan, a cărui fabrică tot tricotaje produce, nu corturi. Se aude?

În sfârşit, nu văd cum ar putea un om ca domnul senator să judece cum trebuie să mă comport eu când stau de vorbă cu domnul Robertson. Măcar cu mine, domnul Robertson stă de vorbă...

Iar despre numărul vilelor construite de aşa-zisa mafie din Transilvania de Nord, vă rog să citiţi încă o dată recenta declaraţie de avere pe care am publicat-o şi să mai număraţi o dată, domnule senator.

Domnul preşedinte,

Pemiteţi-mi ca, în închidere, să fac o referire la salutul amical şi cuvintele frumoase adresate de conducătorul Partidului România Mare atunci când m-a salutat la intrarea în sală pentru şedinţa de investire a noului cabinet: Domnule senator, mie nu îmi plac oamenii care te vorbesc de rău în public şi de bine în particular! Incercaţi invers, ar fi un mic progres!

Oricum, vă asigur că, nedispunând de gazeta partidului, aşa cum dispuneţi dumneavoastră, nu am unde să public actuala intervenţie care, în plus, nu este nici rostită "liber" şi, neavând nici talent poetic, precum domnul Coriolan Bunea, nu vă voi putea dedica vreo poezie, aşa cum aţi procedat cu mine!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mă văd nevoit să insist asupra conciziei intervenţiilor. Avem o înscriere record astăzi.

Domnul Adrian Moisoiu:

În primul rând, permiteţi-mi, domnule preşedinte, să vă spun bine aţi venit şi că v-am aşteptat de mult.

Suntem bucuroşi că sunteţi iarăşi la noi la Cameră.

În al doilea rând, aş dori ca domnul ministru, chiar dacă este ministru, să ne respecte, aşa după cum este şi Regulamentul Camerei, 3 minute sunt 3 minute şi pentru un deputat de rând şi pentru un deputat care, efemer, este ministru.

Intervenţia mea de astăzi de dimineaţă este "Pleacă ai noştri, vin ai noştri..."

Ascultându-l pe domnul prim ministru Adrian Năstase, joi, 19 iunie a.c., la şedinţa de învestire a unui cabinet restructurat şi auzind performanţele pe care le-a înregistrat guvernul în primele 900 de zile de guvernare, mi-am adus aminte că, în urmă cu câteva luni, la biroul meu parlamentar de la Tg.Mureş, s-a prezentat un cetăţean, al cărui nume nu am să-l dau, care s-a recomandat că a fost farmacist primar-director, iar în prezent este pensionar şi care după 40 de ani de serviciu are o pensie de 2.780.000 lei.

Domnia sa mi-a mărturisit că locuieşte singur într-un apartament de bloc compus din două camere, proprietate personală, şi are următoarele cheltuieli lunare: Întreţinere 1.700.000 lei; curent electric 200.000 lei; telefon 200.000 lei; televizor-cablu 150.000 lei; cotă lunară de impozit 120.000 lei; medicamente 300.000 lei; diverse cheltuieli casnice; (cosmetice, detergenţi) 200.000 lei, adică un total de 2.870.000 lei.

După cum se vede, fără a face referiri la cerinţe minime de ordin cultural, ca de exemplu un ziar, o carte, un spectacol etc., fiind vorba totuşi de un intelectual, cheltuielile de întreţinere specificate depăşesc pensia cu 90.000 lei.

Dar, unde sunt cheltuielile pentru hrană, pe care le putem aprecia la minim de 50.000 lei/zi şi care s-ar ridica la suma de 1.500.000 lei/lunar ?

Adică un farmacist-director timp de 26 de ani la un depozit sanitar de interes republican, după 40 de ani de serviciu, din care 2 ani inspector regional, posesor a 3 distincţii pentru merite pe linie sanitară, într-o Românie a secolului XXI este sortit să moară de foame, fiindcă din pensie nu poate să-şi acopere toate cheltuielile.

Totodată, domnia sa mi-a explicat că nu se justifică nici vânzarea apartamentului şi mutarea într-o garsonieră, fiindcă cu diferenţa de bani pe care i-ar încasa, abia ar acoperi cheltuielile de reparaţii a garsonierei şi al celor necesare pentru mutare.

În aceste condiţii, să ne mai mirăm că, în ultimii 10 ani, populaţia României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori, că se încalcă cu perseverenţă articolul 43 (1) din Constituţie: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent."

Susţinut fără rezerve de U.D.M.R., care îl şantajează fără nici o ruşine, guvernul Năstase devine din ce în ce mai surd la solicitările populaţiei. Acest lucru este foarte bine reflectat de sondajele realizate de diversele cotidiene pe străzile Capitalei în aceste zile, cetăţenii exprimându-şi neîncrederea şi scepticismul în proaspăta restructurare, făcută doar pentru salvarea imaginii compromise a Partidului Social Democrat, aspect subliniat de altfel de dl. senator Corneliu Vadim Tudor în intervenţia domniei sale: "Guvernul este incapabil să rezolve problemele Ţării şi vine cu o astfel de mascaradă".

Partidul România Mare susţine aderarea la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Spre deosebire de guvernanţi, el doreşte ca România să intre în aceste structuri cu o economie sănătoasă şi cu un popor robust. Partidul România Mare nu acceptă să ne prezentăm la porţile civilizaţiei cu o armată de fantome, măcinată de boli şi de subnutriţie, care întinde mâna, ca nişte milogi, spre masa încărcată de bucate.

Restructurarea realizată de dl. Adrian Năstase, cu votul P.S.D. şi al U.D.M.R. (celelalte partide părăsind sala şi retrăgându-se de la vot), se poate sintetiza prin titlul unui cântec la modă: "Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem ... tot ca proştii !"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da.

Domnul Alexandru Octavi Stănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică are ca mesaj "M.Ap.N. - prezent şi perspectivă".

Invitaţie adresată României la sfârşitul anului trecut de a adera la organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este, fără îndoială, rezultatul atât al demersurilor susţinute, întreprinse de diplomaţia românească, dar şi rodul eforturilor constante depuse de Armata României de a răspunde cât mai bine cerinţelor impuse de viitorii parteneri de coaliţie.

Trebuie remarcat, în acest sens, angajamentul ferm al conducerii Ministerului Apărării Naţionale de a transpune în practică, potrivit calendarului de reformă, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, toate măsurile care vizează restructurarea, redimensionarea şi modernizarea armatei, cu toate neajunsurile generate de insuficienţa fondurilor bugetare în raport cu obiectivele propuse, dar, mai ales, de rezultanta socială a procesului de desfiinţare a unui mare număr de unităţi militare. Pe fondul acestui proces dinamic, de reconsiderare a structurilor militare, armata a participat cu rezultate apreciate unanim de membrii NATO la misiunile de menţinere a păcii din Bosnia-Herţegovina şi Kosovo, precum şi alături de statele membre NATO la acţiunile de combatere a terorismului internaţional în Afganistan.

De asemenea, Armata Română este angajată cu personal în procesul de reconstrucţie a Irakului, precum şi a Afganistanului, inclusiv de operaţionalizarea armatei naţionale afgane. Percepţia pozitivă asupra contribuţiei armatei române la operaţiunea din Irak a fost întărită de promptitudinea şi profesionalismul cu care personalul bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu a asigurat logistic afluirea trupelor şi echipamentelor americane către teatrul de operaţii.

La baza procesului de compatibilizare a structurilor militare a armatei române cu cele a armatelor din statele membre NATO, sub toate aspectele, organizare, echipamente, tehnică, instrucţie, managementul personalului, protecţia informaţiilor, a stat în primul rând asigurarea cadrului legislativ.

Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2001 a fost amendat statutul cadrelor militare numai pentru Ministerul Apărării Naţionale în scopul creării cadrului legal pentru un management al personalului compatibil cu cel practicat de armatele moderne.

De asemenea, prin adoptarea ghidului carierei militare s-au trasat coordonate precise privind încadrarea şi promovarea cadrelor cu implicaţii evidente în realizarea unei piramide eficiente şi operaţionale a gradelor militare.

În prezent se definitivează statutul militarilor angajaţi pe bază de contract, segmentul profesional care devine tot mai important în procesul de profesionalizare a armatei în perspectiva renunţării la serviciul militar obligatoriu.

Ministerul Apărării Naţionale a contribuit cu o variantă însemnată în procesul de elaborare a propunerilor legislative de revizuire a Constituţiei, formulând amendamente pertinente în acord cu noile relaţii şi realităţi politice militare, cu respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte.

Cu mai puţin de un an înaintea aderării efective a României la NATO, armata se află într-un complex proces de implementare a standardelor alianţei, la nivelul tuturor dimensiunilor fenomenului militar, începând cu adaptarea doctrinelor, manualelor şi regulamentelor şi încheind cu tacticile şi proceduri de instruire.

Nu în ultimul rând, Ministerul Apărării Naţionale a avut permanent în atenţie şi adoptarea unor măsuri concrete de protecţie socială, în special a personalului disponibilizat ca urmare a desfiinţării unor unităţi militare.

Astfel, s-a legiferat recorelarea pensiilor militare cu veniturile celor care părăsesc la această dată serviciul militar activ, procesul fiind eşalonat în funcţie de alocaţiile asigurate. Se află în derulare un program complex de reconversie profesională în vederea reintegrării social-economice a personalului disponibilizat, adaptat la realităţile economiei de piaţă.

Nu trebuie uitat că toate progresele făcute de armată pe drumul către NATO s-au realizat pe fondul unor eforturi colective deosebite, dar şi a unor frustrări individuale, care ţin de nesiguranţa funcţiilor deţinute, de incertitudinea avansărilor în grad la termen, de diminuarea, în unele cazuri, a veniturilor salariale sau chiar de posibilitatea excluderii din sistemul militar.

Nu trebuie, aşadar, neglijat faptul că aderarea la NATO are ca principal pion armata, aşa cum a devenit ea pe parcursul procesului drastic de restructurare ai căror artizani, dar de multe ori şi victime au fost şi sunt în continuare cetăţenii care au vrut să stea sub arme pentru liniştea şi bunăstarea concetăţenilor lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Ladislau Borbely şi va urma domnul Ştefan Baban.

Vă rog să mă înţelegeţi că îmi este greu să întrerup pe cineva, haideţi, să încercăm să concentrăm puţin prezentarea declaraţiei.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

S-a vorbit foarte mult de reforma justiţiei în România, magistraţii au devenit inamovibili, sistemul care s-a creat asigură un cadru general de a separa puterile în stat şi este bine. Totuşi, câteodată, asistăm la un simulacru de judecată, la decizii care demonstrează că există încă mentalităţi evolute, atitudini arbitrare.

Mă refer, în speţă, la decizia Curţii de Apel Tg.Mureş, privind proprietatea unui imobil care a aparţinut Bisericii romano-catolice din Tg.Mureş, imobil care a fost naţionalizat abuziv de către statul român în 1948. Atunci, din cauza "neglijenţei" organelor statului, în evidenţa cadastrului edilitar nu a fost menţionată naţionalizarea.

Biserica catolică, după '90, a solicitat în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate care, după cadastru, le-a aparţinut dintotdeauna. După 8 ani de tergiversări a procesului prin decizia din februarie 2003, Tribunalul Mureş a admis cererea bisericii, ţinând cont şi de apariţia Legii nr.501/2002 privind retrocedarea clădirilor care au aparţinut cultelor religioase.

Faţă de această decizie justă, Curtea de Apel Mureş hotărăşte astfel: constatând că în 1948 a fost făcută o omisiune a statului, netrecând în cadastru în momentul naţionalizării prin această decizie de fapt consfinţeşte o nouă naţionalizare a clădirii care a aparţinut Bisericii catolice.

Situaţia este paradoxală şi tragi-comică, pentru că, chiar zilele acestea, Comisia pentru aplicarea Legii nr.501/2002 a început retrocedarea clădirilor care au aparţinut bisericilor. Sper că şi această clădire va fi în curând retrocedată Bisericii catolice, restabilindu-se dreptatea care n-a putut ieşi învingătoare în hăţişul deciziilor organelor judiciare timp de 8 ani de zile.

Şi dacă tot vorbim de decizii ale tribunalelor, aş vrea să mai exemplific cu o speţă şi anume, aplicarea Ordonanţei privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob sau promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

În urma adoptării acestei ordonanţe care este în vigoare, deci îşi produce efectele, în mai multe localităţi au fost schimbate denumiri de străzi sau au fost îndepărtate statui ale mareşalului Ion Antonescu.

La fel s-a procedat şi la Târgu-Mureş. Dar după hotărârea Consiliului local, organizaţia a dat în judecată Primăria Târgu-Mureş şi Judecătoria Târgu-Mureş în prima fază a dat dreptate celor care au contestat schimbarea denumirii Bulevardului Ion Antonescu în Bulevardul Cetăţii.

Iată cum o intenţie salutară a Guvernului, a voinţei politice, se împotmoleşte la tribunal. Şi atunci ne mirăm de ce este mult mai greu de convins Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi statele occidentale, de aplicarea corectă a legilor adoptat. A trecut vremea atitudinii duplicitare. Dacă vrem să ne integrăm urgent în Uniunea Europeană, va trebui să ne respectăm cuvântul dat, ceea ce înseamnă că legea trebuie respectată, trecutul istoric trebuie asumat şi acţiunile tuturor factorilor responsabili trebuie să fie clare, fără ambiguităţi, fără interpretări tendenţioase, conjuncturale. Numai astfel ne putem angaja în lupta pentru integrarea europeană şi euroatlantică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Pentru stenogramă, domnii deputaţi Cristian Sandache, Cristian Nechifor, Ioan Onisei şi Vasile Mândroviceanu au depus la secretariat.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Urmează doamna Paula Ivănescu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Taxa radio-tv între plată şi răsplată.

Aprobarea, fără nici o modificare majoră a ordonanţei ce instituie taxa radio-tv alături de o campanie publicitară a posturilor publice referitoare la necesitatea şi utilitatea acestei taxe, au reuşit să aducă la exasperare marea masă a contribuabililor români, care au sperat până în ultima clipă că ceva se va modifica sau chiar aberanta taxă va fi anulată.

Astfel încât "bombele" care au explodat săptămâna trecută, adică profitul de 182 miliarde lei înregistrat de TVR în anul 2002 şi, mai ales, salariul directorului instituţiei de 80 milioane de lei pe lună (chiar dacă a fost moştenit, după cum s-a scuzat) n-au făcut altceva decât să arunce gaz pe focul care deja ardea cu vâlvătăi.

Oricâte explicaţii, mai mult sau mai puţin convingătoare, au încercat să dea reprezentanţii TVR-ului faţă de aceste dezvăluiri, a devenit evident că o stare de anomalie, strigătoare la cer, guvernează televiziunea publică. Nu poţi să ceri subvenţii de la buget, nu poţi băga mâna în buzunarul cetăţeanului obligându-l să achite o taxă aberantă, dar la capitolul ofertă să îi umpli cea mai mare parte a spaţiului de emisie cu reclame şi spoturi publicitare, ca şi la televiziunile comerciale, iar emisiunile promovate să aibă la bază criteriul audienţei şi nu cel al bunului gust, culturii şi informaţiei.

În aceste condiţii, televiziunea naţională are de ales, atât cât mai poate face acest lucru: aceea de a fi o televiziune publică, care prezintă auditoriului său informaţii obiective, necenzurate, emisiuni culturale şi de divertisment de o bună calitate, talk-show-uri de înaltă ţinută morală, politică şi socială sau de a deveni o televiziune comercială aservită unui grup de interese politice şi financiare, precum şi unor imagini obositoare cu detergenţi, săpunuri sau cosmetice care fac minuni.

Suntem de acord să plătim taxa radio-tv pentru ca televiziunea să prezinte emisiuni ca "Teleenciclopedia", "Spectacolul lumii", "Atlas", "Cu ochii-n patru", "Lumea dansului", "Profesioniştii" etc, dar nu mai suntem de acord să scoatem bani din buzunar pentru emisiuni care fac din tragediile şi necazurile oamenilor audienţa serilor de sâmbătă şi luni, pentru emisiuni de divertisment care promovează vulgaritatea sau pentru filme care prezintă violenţa şi moartea ca lucruri fireşti şi cotidiene şi asta în condiţiile în care, conform unui studiu recent, copiii noştri, începând de la vârsta fragedă, devin dependenţi de televizor.

Fie televiziunea naţională renunţă la publicitate şi la emisiunile comerciale de prost gust, devenind o adevărată televiziune publică, fie ne vom revolta, ori de câte ori vom avea posibilitatea, împotriva aberantei taxe radio-tv.

Pentru că nicăieri în lumea aceasta, şi mai ales în mass-media, nimeni nu acceptă şi susţine un monstru care înghite bani, şi nu puţini, şi care aruncă praf în ochii beneficiarilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Paula Ivănescu. Va urma domnul deputat Gheorghe Roşculeţ. Domnul Emil Rădulescu a depus la secretariat declaraţia.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Sigur că noi ne spunem aici fel de fel de gânduri, de intenţii, atragem atenţia asupra unor nereguli din societatea noastră şi, din păcate, acestea nu au urmări. Eu am venit în faţa dumneavoastră să susţin ceea ce am făcut de multe ori, un deficit de democraţie, să susţin că există în societatea românească un deficit de democraţie în ceea ce priveşte situaţia celor două genuri umane, mai pe româneşte situaţia celor două sexe care, în România, sunt tratate diferit de societate, de legi şi, bineînţeles, şi de Guvernul României.

Deşi se intitulează social-democrat, nu face decât să poarte un titlu pe frunte; în fond, partidul de guvernământ nu este nici pe departe social-democrat şi a dovedit-o în nenumărate rânduri şi în nenumărate acţiuni.

Ce s-a întâmplat? săptămâna trecută, cu un nou guvern restructurat sub aceeaşi pălărie, Adrian Năstase a venit în faţa opiniei publice şi s-a prezentat. Din cele cinci femei care erau iniţial în guvern şi era de lăudat care reprezentau 25%, au mai rămas numai 3, ceea ce reprezintă 13% şi care înseamnă un mare regres în ceea ce priveşte angajamentele României, ale Partidului social-democrat de a reface echilibrul celor două genuri umane în luarea deciziei în politică, în social, în economie. Ca să nu mai vorbim că se comasează, se creează, se reorganizează, se restructurează fel de fel de ministere, agenţii, departamente, şi nu apare nici de această dată un departament, o agenţie, ceva acolo, care să poarte numele de egalitate de şanse, instituţie destinată egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Deci, una este când ne ducem la Internaţionala Socialistă, ne batem cu pumnul în piept cât de social-democraţi suntem, ne ducem la Consiliul Europei, vorbim acolo şi arătăm ce multe am făcut noi în domeniul egalităţii de şanse, dar când vine vremea să demonstrăm prin fapte, uităm aceste lucruri. Este prostul obicei pe care-l are partidul de guvernământ, Guvernul Adrian Năstase de a declara una în exterior şi a face alta în interior.

Sunt extrem de revoltată că deşi am adoptat o lege care prevede înfiinţarea unei agenţii, nici măcar în ceasul al 12-lea, acest guvern autointitulat social-democrat nu a creat această agenţie sau departament, sau cum o fi vrut să-i zică.

În Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi al Familiei există un mic serviciu care poartă această titulatură, un mic serviciu utilat cu două persoane. Am zis "utilat" pentru că chiar aşa se întâmplă. Două persoane, e drept, se respectă egalitatea de şanse, un bărbat şi o femeie. Chiar interesează pe cineva că în România există atât de multă inteligenţă, atât de multă energie în ceea ce numim jumătatea noastră, zic a noastră, pentru că Parlamentul e majoritar masculin, şi care ar putea să aducă un plus de echilibru şi de armonie în această societate?

Nu este cazul să ne gândim că dacă în România lucrurile nu merg bine, poate acest lucru se datorează şi faptului că femeile nu iau parte la decizia politică.

Sper să audă Guvernul Adrian Năstase şi să ia de îndată măsura punerii în pagină a egalităţii de şanse adevărate între bărbaţi şi femei.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Roşculeţ. Va urma domnul Ştefan Păşcuţ.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Starea învăţământului braşovean".

Nu puţine au fost referirile critice ale Opoziţiei referitoare la starea învăţământului românesc. Uitând dezastrul pe care l-au "gestionat" în perioada 1996-2000, reprezentanţii partidelor din Opoziţie critică, prezentând date şi informaţii false pentru a induce opinia publică în eroare, situaţia existentă în învăţământul românesc.

Spre corecta informare a domniilor lor, am să prezint în sinteză starea învăţământului braşovean şi în special din zona Făgăraşului, situaţie care se regăseşte de fapt la nivelul întregii ţări, cu speranţa că această informare le va fi de folos şi colegilor noştri din Opoziţie atunci când vor mai dori să vorbească despre învăţământul românesc.

Pornind de la strategia naţională promovată de Guvernul Năstase pentru reformarea acestui sector, la nivelul judeţului Braşov s-a avut în vedere eficientizarea procesului de învăţământ, asigurarea condiţiilor de educaţie, frecventarea şcolii, în special în învăţământul obligatoriu, şi încadrarea în funcţie de cerinţele pieţei forţei de muncă. S-au conturat profiluri, specializări şi meserii noi, în acest sens fiind restructurate unele instituţii din învăţământ secundar. Prin această restructurare, s-a reuşit cuprinderea tuturor elevilor într-o formă de pregătire. De asemenea, o politică coerentă a fost promovată şi în domeniul formării continue a cadrelor didactice.

În anii 2001-2002, învăţământul braşovean a beneficiat de resurse financiare cât nu a beneficiat în ultimii 10 ani. Am să dau doar două exemple: valoarea rechizitelor şcolare este de circa 10 miliarde de lei, familiile sărace beneficiind din plin de acest program; de asemenea, în judeţul Braşov au fost aduse 17 microbuze şcolare cu un impact deosebit asupra şcolii rurale.

Totodată, 14 unităţi şcolare au fost reabilitate, valoarea fondurilor alocate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ridicându-se la 4 milioane de dolari, iar din fondurile locale s-au cheltuit 20 miliarde lei. În faza următoare sunt cuprinse 18 unităţi care au întocmit documentaţia cerută de Banca Mondială. Alte unităţi au fost sau urmează să fie reabilitate prin alte programe (PHARE, RICOOP etc.), valoarea totală a investiţiilor fiind de peste 4 milioane de euro. În judeţ s-a încheiat procesul de informatizare a celor 66 de licee, prin program guvernamental, investiţia depăşind 1,8 milioane de dolari.

Şi în zona Făgăraşului, rezultatele derulării procesului de reformă iniţiat de Guvernul Năstase nu au întârziat să apară. Valoarea totală a investiţilor se cifrează la peste 20 miliare lei, 267.000 de dolari şi 200.000 de euro. Investiţiile se regăsesc în rechizite şcolare, microbuze şcolare (11), mobilier şcolar, calculatoare, produse de panificaţie şi lactate, fond de carte, finanţarea concursurilor şi olimpiadelor şcolare, formarea şi perfecţionarea cadrelor didactice, finanţarea examenelor şi a taberelor şcolare. Au fost sau urmează să fie reabilitate cinci şcoli generale, Grupul Şcolar de Arte şi Meserii din Făgăraş şi Colegiul Naţional "Radu Negru" din acelaşi municipiu.

Iată, aşadar, stimaţi colegi, câteva elemente care demonstrează, dacă mai era nevoie, eficienţa politicii promovate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca parte a strategiei guvernamentale.

Domnilor opozanţi, permiteţi-mi un sfat. Înainte de a vă apuca să criticaţi, că la altceva nu vă pricepeţi, verificaţi datele concrete din teren. Altfel, cădeţi în derizoriu şi riscaţi să vă faceţi de râs.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Doamnelor şi domnilor,

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea are drept titlu : "P.S.D. - mult prea departe de oameni".

În cursul anului 2002, la iniţiativa guvernului, Parlamentul a votat, iar Preşedintele ţării a promulgat Legea 116/2002. La vremea aceea s-a mediatizat puternic această lege care se dorea de combatere a marginalizării sociale. Astfel P.S.D.-ul vroia să arate că este alături de oameni, împreună cu ei.

Din nefericire, nici această lege, ca multe altele, nu se poate aplica. În judeţul Hunedoara şi mai cu seamă în Valea Jiului aceasta este inoperabilă. Am ajuns la această concluzie după ce am cerut mai multor consilii locale precizări referitoare la rezultatele anchetelor sociale prin care s-a stabilit numărul persoanelor care întrunesc condiţiile, conform legii, de a fi declarate marginalizate social.

Am aflat că în municipiul Petroşani sunt 635 persoane marginalizate social. În oraşul Lupeni 623 persoane, în oraşul Petrila 416 persoane, iar în oraşul Aninoasa peste 300 şi exemplele pot continua.

Conform prevederilor capitolului III din Legea 116/2002, consiliile locale au obligaţia de a o adopta, prin hotărâri proprii, măsuri de combatere a marginalizării sociale. Pot, conform legii, să încheie convenţii cu furnizorii de servicii prin care se obligă să suporte o parte din cheltuielile de întreţinere.

Astfel, consiliul municipal Petroşani a luat hotărârea de a suporta de la bugetul local contravaloarea a 3 m³ apă/lună/familie şi 60 Kwh/lună/familie energie electrică. La fel au procedat şi consiliile locale din Petrila, Lupeni, Aninoasa şi altele.

Până aici totul este aproape în regulă în sensul că deşi insuficiente, aceste ajutoare sunt binevenite. Dar problema cea mare este că bugetele locale nu pot suporta nici măcar aceste minime ajutoare pentru persoanele marginalizate. Cauza este sărăcia profundă în care se zbat aceste oraşe, blocajul financiar. Marele datornic către bugetele locale din Valea Jiului este Compania Naţională a Huilei Petroşani. Iar primăriile, la rândul lor, au datorii uriaşe către Regia Autonomă a Apelor Valea Jiului şi către S.C. Electrica S.A.

De fapt, Electrica S.A., sucursala Deva a somat primăriile că va întrerupe alimentarea cu energie electrică până la achitarea restanţelor care sunt de ordinul milioanelor.

Şi atunci cum să se aplice prevederile Legii 116 şi implicit ale hotărârilor adoptate de consiliile locale?

Încă o dată Guvernarea P.S.D. una declară, alta face. La promulgarea Legii 116/2002, guvernarea P.S.D. era alături de oameni. La aplicarea ei, este mult prea departe de aceştia.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman. Va urma doamna Maria Lazăr. Domnii deputaţi Ştefan Giuglea şi Eugen Nicolaescu au depus la secretariat. Mai avem un sfert de oră.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trăim într-o ţară unde legile prezintă doar un decor pentru cetăţenii ţării. De multe ori trebuie să constatăm că ordinele interioare sunt mai importante decât legile organice votate în Parlamentul României. Cazul cel mai concret s-a întâmplat ieri, în Camera Deputaţilor, cu ocazia răspunsului dat de domnul secretar de stat Radu Damian, în care Ordinul ministrului nr.3031 din 2002 care nici n-a apărut în Monitorul Oficial, era mai important decât art.59 alin.2 din Legea învăţământului.

Tot aşa, prin ordine interioare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a refuzat să recunoască diplomele acelor specialişti care lucrau de peste un deceniu în învăţământ, ca profesori de geografie, având gradul doi didactic, la specialitatea de geografie, şi examenele psiho-pedagogice numai pentru faptul că ei au terminat o disciplină înrudită, geologia. Deşi la începutul anilor'90, unii geologi au devenit profesori titulari de catedre de geografie, conducerea ministerului i-a asimilat pe aceştia cu profesorii necalificaţi, refuzând să permită acestora titularizarea pe o catedră de geografie.

Doamna ministru Andronescu a promis de mai multe ori rezolvarea cazului, nu s-a ţinut de cuvânt, fapt pentru care aceşti profesori au trebuit să caute dreptatea lor prin intermediul justiţiei.

Sentinţa nr.843 şi 844 a Tribunalului Harghita din Miercurea-Ciuc a admis acţiunea formulată de aceşti profesori. Pentru a fi mai explicit, aş cita din textul acestei sentinţe: "Constată că reclamantul este profesor calificat. Obligă pârâtul să încadreze pe reclamant ca profesor calificat pe perioada 1 septembrie 2002 până la 31 august 2003, cu plata drepturilor băneşti aferente. Obligă pârâtul să permită accesul reclamantului la titularizarea pe o catedră de specialitate, geografie, vacantă, în condiţiile legii."

Nu înţeleg atitudinea ministerului. De ce atâta rea-voinţă împotriva acelora care nu vor altceva decât respectarea legii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei Maria Lazăr. Va urma domnul Damian Brudaşca. Domnii deputaţi Nicolae Vasilescu, Ştefan Lăpădat şi domnul Pavel Târpescu au depus la secretariat declaraţiile. Şi domnul Andrei Chiliman şi domnul Sali Negiat.

Doamna Maria Lazăr:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Restructurarea Guvernului, validată de plenul Parlamentului care a reunit cele două Camere în ziua de 19 iunie anul curent, reprezintă un act de curaj şi un act eficient. Partidul Social-Democrat îşi asumă această responsabilitate, conştient fiind de faptul că perioada de guvernare care urmează are nevoie de o nouă angajare, de dinamism şi mai multă competenţă din partea membrilor Guvernului, cât şi o structură a acestuia mai suplă şi cu operaţionalitate crescută.

Etapa pe care ţara noastră va trebui s-o parcurgă în continuare este foarte importantă pentru actuala putere; pe plan intern, guvernul trebuie să ducă pînă la capăt măsurile de reformă pe care şi le-a asumat, iar în plan extern, să aşeze România în structurile europene, în Uniunea Europeană şi în NATO.

În ciuda multor obstacole şi greutăţi care s-au ivit şi care o să mai apară, noul guvern, aşa cum a fost restructurat, cât şi persoanele care îl compun au capacitatea să înfăptuiască programul asumat.

Este cu atât mai de neînţeles poziţia partidelor aflate în Opoziţie care s-au folosit de tribuna Parlamentului pentru a-şi face propagandă, iar când a fost vorba să-şi exprime votul de încredere pentru noul guvern, au părăsit sala.

Democraţia parlamentară le dă acest drept, dar să nu uităm faptul că până acum, tot ele au fost cele care, în nenumărate ocazii, au criticat guvernul şi au depus un număr important de moţiuni de cenzură şi moţiuni simple tocmai pentru a determina schimbarea Guvernului.

Acum, când acest fapt s-a petrecut, partidele din Opoziţie au dat dovadă de multă demagogie politică. În felul acesta, au dovedit încă o dată că nu sunt interesate pentru înfăptuirea reală a reformelor în România, că menirea lor de factor de echilibru şi constructiv, este doar o lozincă bună pentru câştig electoral şi capital politic.

P.S.D. apreciază că măsurile luate în procesul guvernării nu sunt de faţadă, noile schimbări dovedesc un nou examen de maturitate şi capacitate, tăria Guvernului de a recunoaşte că sunt anumite neajunsuri şi nemulţumiri şi că şi-a asumat această responsabilitate şi că recunoaşte că există o anumită stare de spirit a populaţiei care, sigur, trebuie alimentată prin noi soluţii şi noi propuneri de guvernare pentru a dinamiza procesul de reformă, în scopul asigurării unui nivel de trai decent pentru toţi cetăţenii ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Damian Brudaşca. Va urma domnul Traian Dobre.

Domnul Damian Brudaşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreme de câteva luni de zile m-am adresat mai multor instituţii ale statului, aducându-le la cunoştinţă cazul disperat al tânărului Dan Mihai Chirvai de 26 de ani din Turda, bolnav cu scleroză multiplă, aşa cum confirmă şi Comisia Naţională pentru Diagnostic din cadrul Ministerului Sănătăţii, până mai ieri, şi Familiei.

Din păcate, însă, nici cazul său, nici al altor zece bolnavi în stare gravă din judeţul Cluj nu a fost soluţionat şi nu s-au asigurat fondurile pentru oferirea în regim de urgenţă a tratamentului medicamentos gratuit. În disperare de cauză, m-am adresat şi primului-ministru al României cu interpelarea înregistrată cu nr.880 B/2003, la care însă am avut surpriza să constat, ca şi în alte cazuri, de fapt, superficialitatea răspunsurilor primului-ministru.

Ce-mi spune domnia sa? "Cazul prezentat de dumneavoastră având aprobare de tratament din anul 2002, trebuie să fie cuprins în cadrul subprogramului la unul din cele două centre universitare sus-menţionate, respectiv Bucureşti şi Târgu-Mureş.

Trebuie să vă spun că am fost într-o situaţie cu totul şi cu totul deosebită. Mă aşteptam că adresându-mă şefului Executivului, acesta să fie capabil să rezolve un asemenea caz deosebit de grav.

Se pare însă că indiferenţa domniei sale la interpelările directe ale celui în cauză şi ale mele în ultima perioadă sunt o confirmare că se aşteaptă agravarea bolii şi, eventual, decesul bolnavului.

Cu tot respectul pe care-l port primului-ministru, am dorit să-l atenţionez că am avut cunoştinţe de toate informaţiile cuprinse în răspunsul său şi doar disperat de birocratismul excesiv al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al Casei judeţene de asigurări de sănătate Cluj şi al celorlalte foruri cărora m-am adresat, i-am prezentat şi dânsului acest caz.

N-aş vrea să se creadă şi să se ajungă în situaţia ca vreodată primul-ministru al României să fie acuzat de indiferenţă faţă de problemele unor oameni disperaţi şi chiar de genocid, având în vedere starea gravă a acestui bolnav şi a celorlalte zece situaţii disperate, dar având în vedere şi precedentul creat, pentru că ţin să aduc la cunoştinţa plenului că în urmă cu doi ani de zile, m-am adresat tot primului-ministru solicitându-i sprijinul în vederea efectuării unei operaţii vitale pentru o studentă din Cluj. Am primit răspunsul domniei sale de-abia după 6 luni de zile, dată la care pacienta decedase.

Pentru liniştea domnului prim-ministru, fac precizarea că domnul Dan Mihai Chirvai nu este membru al Partidului România Mare ci doar un simplu şi anonim cetăţean al judeţului Cluj, pentru care, în calitate de deputat al acestui judeţ, sunt nevoit să fac demersurile respective.

Sper ca măcar de această dată să nu ajungă soluţia Guvernului condus de domnul Adrian Năstase prea târziu şi să înregistrăm, din indiferenţa crasă a Guvernului, încă un deces care putea fi evitat.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul deputat Traian Dobre. Va urma domnul Costache Mircea. Domnul Gheorghe Firczak a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În perioada 10-11 iunie anul curent, s-a desfăşurat la Bruxelles cea de-a 15-a reuniune a Comitetului parlamentar mixt, Uniunea Europeană-România.

Componentă parlamentară a dialogului instituţionalizat cu Uniunea Europeană şi instrument pentru urmărirea îndeplinirii prevederilor acordului european, Comitetul a analizat progresele României în procesul de pregătire a aderării, inclusiv urmăririle recomandărilor adoptate de către cea de-a 14-a reuniune a Comitetului parlamentar mixt care a avut loc la Bucureşti, în 5 noiembrie 2002, stadiul negocierilor de aderare, funcţionarea administraţiei publice şi a sistemului judiciar din România, politicile în domeniul energiei, cu referire specială la sectorul producţiei de energie.

Produs final al lucrărilor, recomandările adoptate corespund pe deplin obiectivelor delegaţiei noastre, în măsura în care raportul dintre activul succeselor înregistrate de la ultima reuniune şi pasivul domeniilor în care se menţine necesitatea intervenţiei autorităţilor publice române pentru îndeplinirea integrală a angajamentelor asumate, ne este net favorabil şi ne conferă un statut de partener viabil în acest amplu şi generos proiect de extindere a Uniunii Europene.

În acelaşi timp, mesajele lansate de la înalta tribună a Forumului parlamentar au consemnat recunoaşterea calităţii acţiunilor de gestionare a unor programe naţionale complexe şi încrederea în capacitatea ţării noastre de a realiza prevederile acordurilor.

Astfel, în discursul său, domnul Gunter Verheugen, comisar european pentru extindere, a arătat că ultimele 12 luni reprezintă pentru România o perioadă de progrese semnificative, conforme foii de parcurs adoptate de Comisia Europeană în decembrie 2002 şi a reiterat angajamentul comisiei de a sprijini ţara noastră în efortul său de aderare la Uniune în 2007.

Înaltul demnitar european a prezentat calendarul posibil al aderării României la Uniunea Europeană, stabilirea până la sfârşitul anului 2003 a unei date indicative privind încheierea negocierilor ţării noastre cu Uniunea Europeană în 2004, prezentarea de către comisie, la începutul anului 2004, de propuneri pentru pachetul financiar adresat României pentru perioada care va urma anului 2006, posibilitatea ca negocierile de aderare să se încheie în perioada mandatului actualei comisii, adică până la 1 noiembrie 2004, şi posibilitatea semnării Tratatului de aderare în primul semestru al anului 2005, rămânând suficient timp pentru ratificarea cu parlamentele naţionale ale celor 25 de ţări până în 2007. Totodată, comisarul european a ţinut să accentueze faptul că summitul de la Salonic va da un semnat pozitiv României.

După cum se ştie, această predicţie s-a realizat, documentul final, adoptat de Consiliul European la Salonic, confirmând încheierea negocierilor de aderare cu România şi Bulgaria în 2004, precum şi termenul aderării efective în 2007.

Doresc să remarc faptul că parlamentarii români au pregătit în mod exemplar reuniunea, atât sub aspect politic şi profesional, reuşind astfel să înscrie contribuţia colectivă a delegaţiei şi contribuţia personală în contextul general al unui succes semnificativ.

În şedinţele de pregătire din 27 mai şi 3 iunie a.c., la Bucureşti, şi respectiv din 2 iunie de la Bruxelles, s-a decis adoptarea unei poziţii comune, indiferent de unele diferenţe de abordare proprii diverselor orientări politice pentru promovarea interesului naţional.

A fost, de asemenea, realizat consensul reprezentanţilor partidelor politice din Comisia de Integrare privind poziţia părţii române asupra conţinutului documentelor reuniunii, al amendamentelor şi, în ultimă instanţă, pentru definitivarea proiectului de recomandări.

De asemenea, răspunsul la problemele ridicate de către parlamentarii europeni în cursul reuniunii a avut acelaşi caracter unitar. Aceasta denotă o intrare în normalitate. Politica externă a României, interesul naţional este unic. Deci trebuie remarcat un început de normalitate.

În final, doresc să-mi exprim convingerea că succesele menţionate dovedesc capacitatea actualei formule de organizare şi conducere a Comisiei pentru Integrare Europeană a Parlamentului României, de a spori substanţial aportul comisiei la susţinerea progresului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Costache Mircea. Va urma domnul deputat Sali Negiat.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă colegul nostru vorbea de normalitate, eu constat că există şi zone de anormalitate în societatea românească şi, de aceea, vă vorbesc acum despre "dictatura tăcerii".

"Cineva, că de-aş şti cine, aş da ochii lui cu mine", aşadar cineva are o grijă enormă să nu care cumva să răzbată spre marele public anumite veşti. Cum orice constrângere naşte reacţii, se ivise la un moment dat un post de televiziune care dădea liber la cuvânt tuturor celor ce doreau să se exprime, cu susţineri sau condamnări, fiecare după percepţii şi interese.

Cineva, marele anonim infernal, nu cel transcendental din filozofia blagiană, ci marele inchizitor, făuritor de beznă social-civică, l-a sugrumat şi gata. Au rămas să vorbească doar cei agreaţi de satana al informaţiilor publice. Deunăzi, un pistruiat, eminenţa cenuşie a corupţiei de partid şi de stat, a decretat cu un cinism inegalabil că tăcerea generală asupra unui partid naţional şi justiţiar ar fi în interesul acestuia din urmă.

Prin urmare, toate eforturile de reprimare a oricărui flux informaţional către cetăţeanul buimăcit de malaxorul intoxicării şi manipulării s-ar face de către cineva interesat de consolidarea şi de creşterea în ochii opiniei publice a acelor condamnaţi de moarte civilă.

În dreptul chinez exista o astfel de pedeapsă: condamnarea la moarte civilă. Unul dintre condamnaţii la moarte civilă este şi subsemnatul. Am susţinut în săptămânile trecute în plenul Camerei Deputaţilor două propuneri legislative: una privind înfiinţarea Institutului pentru românitate; şi alta privind acordarea tichetului de carte personalului didactic.

Bune, rele, iniţiativele reprezintă esenţa rostului nostru aici. Nu încălcasem nici o cutumă, nici un embargo. Se pune însă întrebarea: chiar nu interesa pe nimeni din această ţară nici una dintre cele două propuneri legislative? Întreb, pentru că nici un post de televiziune, nici cel public, şi nici cele private, nici un post de radio, nici o agenţie de ştiri, nici măcar Agenţia Română de Presă, nici un ziar nu a otrăvit conştiinţa publică cu această ştire. Nu cred să mai existe vreo societate democratică în care idei, proiecte ori iniţiative de interes larg cetăţenesc să fie oprite de a ajunge la cunoştinţa opiniei publice.

Ce fel de societate se edifică în România? Cine filtrează ce trebuie şi ce nu trebuie să afle cetăţeanul? Cine îl protejează de asemenea traume, cu atâta grijă părintească? Am participat şi eu la conferinţe de presă. S-au decupat de aşa natură ştirile respective, încât nimeni nu a luat cunoştinţă de cele amintite.

"Chinezii noştri" dovedesc o consecvenţă diabolică. În aceste condiţii, mie nu-mi mai rămâne decât să constat că cineva mă urăşte de moarte. Şi, de aceea, acel cineva, "că de-aş şti cine, aş da ochii lui cu mine", s-ar putea ca până la urmă să nu i se mai lumine într-o bună zi. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Sali Negiat. Va urma domnul deputat Ionel Adrian.

Domnul Sali Negiat:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea este în legătură cu o situaţie incredibilă la ora actuală în România, ca în plin centrul judeţului Constanţa, o localitate - de aproximativ o lună de zile - să fie complet lipsită de apă. Ca-n Evul mediu, la ora actuală în această localitate apa se aduce cu sacaua, cu cisterna.

Această localitate are şi o denumire, parcă predestinată. Este vorba de localitatea "Valea Dacilor", care se află la aproximativ 7-8 km de Medgidia şi aparţine chiar de municipiul Medgidia. Vina acestor locuitori este faptul că ei locuiesc în această localitate, indiferent de ce sunt, români sau tătari. Ei se află în mijlocul disputelor preelectorale, între conducerea actualului municipiu Medgidia şi conducerea judeţului Constanţa.

De această situaţie suferă locuitorii acestei localităţi, cu o populaţie de aproximativ 3.500 de locuitori. Vina lor este că această localitate este complet lipsită de apă, fiindcă sistemul de alimentare cu apă s-a defectat cu aproximativ o lună şi jumătate în urmă, iar acest sistem de alimentare nu este repus în funcţiune.

În cazul acestei situaţii, facem apel către intervenţia urgentă a Guvernului, dacă aceste organe locale nu-şi fac datoria pentru a reglementa această situaţie disperată a acestei localităţi. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, până în prezent, şi facem apel pentru această intervenţie urgentă. Vă mulţumim.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc. Sper ca apelul dumneavoastră să fie auzit de cine trebuie.

Dau cuvântul domnului deputat Ionel Adrian. Va urma domnul Ioan Sonea.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Actul guvernării reprezintă proba supremă a unui partid politic. Spre deosebire de starea de opoziţie, guvernarea presupune, în primul rând, luarea deciziilor care pot fi determinante pentru destinul colectivităţilor umane.

Conştienţi de complexitatea şi dificultatea unui asemenea rol, liderii Partidului Social Democrat şi-au asumat responsabilităţi multiple, tocmai în virtutea mandatelor cu care formaţiunea noastră politică a fost creditată în urma scrutinului popular din 26 noiembrie 2000.

Partidul Social Democrat are oamenii şi experienţa necesară pentru a asigura o tranziţie armonioasă şi inteligentă către o economie de piaţă, către o societate românească, angajat în mod iremediabil pe calea democraţiei funcţionale şi a normalităţii sociale.

Programul nostru politic îmbină în mod organic principiile moderne europene cu realităţile României. Nu avem nici pretenţia absurdă de a copia în mod necritic formele străine structurilor noastre perene, şi nici nu ne cantonăm în mod primitiv într-o viziune izolaţionistă, care respinge orice deschidere către valorile universale. Nu ne este teamă de provocările viitorului, pentru că avem certitudinea că acest viitor va fi unul benefic pentru neamul românesc. Noi credem în celebra frază a lui Nicolae Titulescu: "Prin naţional, spre Europa şi spre universalitate". Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Sonea. Va urma domnul deputat Eugen Pleşa.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea se intitulează "Tratate, netratate". Ni se vorbeşte mereu despre succesele Guvernului român în semnarea de tratate care de care mai grozave pentru imaginea României. Ce efect în viaţa oamenilor au aceste reclame? Două cazuri din realitate, şi nu din literatura politică, semnată de miniştrii de externe şi preşedinţi: cetăţeanul român Eugen Pătraş este născut în regiunea Cernăuţi - Ucraina, unde are familia. Şi-a făcut studiile de doctorat în drept în România cu teza "Statutul juridic al minorităţilor naţionale din Ucraina şi Republica Moldova" şi a devenit cetăţean român. A desfăşurat o bogată activitate în cadrul comunităţii româneşti din Ucraina, acordarea de ajutoare umanitare pentru români, în valoare de 50.000 dolari; contribuţii la construirea şi repararea de biserici, şcoli, donaţii de carte românească la o serie de şcoli (mii de volume). A fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" şi s-a manifestat ca un militant al păstrării şi dezvoltării culturii şi limbii româneşti în ţinutul din care provine. S-a preocupat întotdeauna pentru respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorităţilor naţionale, indiferent de ţara în care locuiesc.

Pentru toate activităţile sale se bucură de aprecierea românilor din zonă şi primeşte dovezi de apreciere de la reprezentanţi ai bisericilor, administraţiei locale, a cetăţenilor. Pentru aceleaşi fapte, este însă pedepsit de autorităţile ucrainene dur. I se interzice intrarea în Ucraina pentru o perioadă de 5 ani. Face demersuri la foruri administrative ucrainene, la instituţiile neguvernamentale ucrainene şi române, la ambasade, consulate, toate cu rezultat nul. Nu i se spune, exact, pentru ce este pedepsit. I se indică un articol de lege cu o mulţime de alineate, să-şi aleagă. Când nu ştii exact pentru ce eşti acuzat şi pedepsit, nu şti şi nu poţi să te aperi eficient. Nimic nu contează pentru cei puternici: români sau ucraineni. De unde atâtea drepturile omului?!

Măsuri similare de interdicţie privind intrarea în Ucraina s-au aplicat şi altul român, domnului Ion Beldeanu, scriitor şi publicist, preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Suceava. Nici în cazul acestuia nu se cunosc motivele faptice şi legale asociate măsurii aplicate.

Deşi au fost făcute demersuri către oficialităţile române şi ucrainene, totul rămâne în ceaţă. Ies la lumină doar propaganda şi falsul. De unde respectarea de tratate, semnate şi parafate cu fast şi tam-tam?! Cât valorează înţelegerile şi tratatele? Pentru cine şi pentru ce sunt acestea făcute, doar pentru momente festive şi de protocol între preşedinţi şi guverne? Ştiu guvernanţii români realităţile pe care le trăiesc românii din Ucraina? Sigur, dar nu cumva să jeneze pe cineva, de undeva, şi să ajute la clarificarea situaţiei unor români din afară, cu atât mai puţin pentru cetăţeni români, care, probabil, în opinia autorităţilor celor două ţări, fac prea multe pentru perpetuarea identităţii şi culturii româneşti la românii din afara graniţelor, raţiuni de ordin superior. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Eugen Pleşa. Va urma domnul deputat Radu Ciuceanu.

Domnul Lucian Eugen Pleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică începe cu o notă: Domnul Paul Florea, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, şi-a permis să se exprime ca avocat al Andreei Ciucă, apărător înaripat din fotoliul de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte de complet. Un abuz inadmisibil pentru orice ţară civilizată, care trebuie sancţionat exemplar. Nici măcar Paul Florea nu este mai presus de lege. Dar am convingerea că regizorul din umbră a întregii mascarade este "păpuşarul" Stoica Valeriu, care a tras sforile la vremea promovării lui Paul Florea şi a desăvârşit distrugerea justiţiei române, ajunsă (scuze) o prostituată şantajată de păpuşarul-şef, fost conducător al P.N.L. Deplasările lui Stoica în Mureş, din vremea ministeriatului său, au vizat în special încurajarea magistraţilor corupţi în atitudini abuzive, dispreţuitoare, conturarea sau proiectarea "averii justiţiei" din bunătăţile imobiliare oferite de Sovata, şi nu numai.

Andreea Ciucă a autorizat, sau mai bine-zis, a parafat direct sau prin sugestii, direct, multe ticăloşii instrumentate paralel cu legile în cadrul instanţelor judeţului Mureş, prin care s-au avantajat indivizii cu mai mulţi bani decât dreptate.

O reevaluare a actelor juridice din domeniul retrocedărilor imobiliare în judeţul Mureş, din ultimii 10 ani, va demasca măsura abuzurilor veroase din care au profitat impostorii, dar şi magistraţii din clanul model Ciucă. Teama de a nu se afla în boxa acuzaţilor prea curând, i-a făcut pe unii magistraţi-marionetă să voteze eliberarea unei acuzate cu flagrant, confirmând falimentul sistemului judiciar.

Dacă Andreea Ciucă va dispărea din ţară, locul ei ar trebui luat imediat în boxă de Paul Florea şi echipa care a votat joi, 19 iunie. Dacă va rămâne în ţară şi justiţia se va reconstitui ca autoritate obiectivă şi independentă, Andreea va trebui să plătească pentru toate relele, abuzurile, falsurile şi ilegalităţile pe care le are pe conştiinţă de când este şefă în justiţia mureşeană. Populaţia României va limpezi normalizarea vieţii la primele alegeri democratice, ce urmează în anul următor. Mă opresc aici. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Radu Ciuceanu. Va urma doamna deputat Leonida Lari Iorga.

Domnul Radu Ciuceanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Avem de câţiva ani o lege potrivit căreia fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte modul în care Securitatea, temuta instituţie a statului totalitar de până în 1989, i-a influenţat destinul. Mai mult, şi mai important, conform aceleiaşi legi, societatea românească poate şi trebuie să fie informată asupra legăturilor pe care le-au avut toţi demnitarii cu activitate de poliţie politică, activitate incompatibilă cu morala, cu sistemul de valori al unei democraţii autentice.

Pentru aplicarea acestei legi, a fost înfiinţată o instituţie pe care eu o consider de o importanţă capitală: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe care personal am iniţiat-o, încă din 1992.

Mi se pare evident că, după trauma pe care a suferit-o naţiunea română, timp de aproape o jumătate de secol, o astfel de lege şi o astfel de instituţie sunt absolut necesare. Fireşte, atât legea, cât şi organizarea CNSAS-ului reclamă unele modificări, pe care Parlamentul României este singurul ce le poate face.

Existenţa unor recente disfuncţii susţine această afirmaţie. Dar această realitate nu poate şi nu trebuie să pună la îndoială existenţa atât a legii, cât şi a instituţiei care o aplică. Iată, însă, că există grupuri de interese care sunt deranjate de efortul de clarificare şi de limpezire a numeroaselor suspiciuni şi îndoieli, care macină de aproape 13 ani societatea noastră. Printre alte forme de acţiune, aceasta se manifestă şi în presă, în toate mijloacele de mediatizare, ignorând în mod inadmisibil documentele emise de CNSAS.

De aceea, vă propun, stimaţi colegi, să susţineţi o viitoare propunere legislativă, prin care contestarea fără probe solide sau ignorarea fără dovezile corespunzătoare a documentelor emise de CNSAS să fie sancţionate penal. Vă întreb: ce-ar fi dacă o instituţie din România ar declara că nu recunoaşte diplomele emise de Universitatea din Bucureşti, sau dacă poliţiştii unei secţii oarecare ar decide să considere nevalabile buletinele de identitate ale cetăţenilor?

Se ştie că alegerile parlamentare din anul 2000 au obligat CNSAS-ul să studieze dosarele tuturor candidaţilor, şi nu numai, şi să prezinte documentele care precizau existenţa sau inexistenţa unei colaborări a acestora cu poliţia politică a regimului comunist.

Un astfel de document, emis în legătură cu persoana mea, a fost total desconsiderat de ziarul "România Liberă", precum şi de Revista română pentru drepturile omului, pe care ziarul menţionat o citează, făcând afirmaţii profund mincinoase, calomnioase şi evident dureroase la adresa mea. Bineînţeles, pe vinovaţi îi voi acţiona în justiţie. Vreau însă mai mult. Vreau ca în România să se instaleze, în sfârşit, legalitatea, vreau ca diversioniştii murdari să fie sancţionaţi.

Propunerea mea nu este originală. În Germania există o astfel de lege, şi este foarte severă. De altfel, oriunde în lume, documentele se impun a fi respectate. Sau dacă este cazul să fie contestate, se aduc dovezi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Leonida Lari Iorga. Urmează ultimul vorbitor, domnul deputat Costel Marian Ionescu.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Stau câteodată şi-mi zic: mare este răbdarea românului. Foarte mare, dacă poate răbda sau trece cu vederea atitudinea domnului Mircea Geoană, ministrul de externe al României, ba într-o emisiune la Cafeneaua "Capşa", în discuţie cu domnul moderator Horia Alexandrescu, ba într-o altă discuţie la "Tucă show", cu privire la Tratatul româno-rus, conţinutul căruia nu este cunoscut de populaţie.

De la încheierea Tratatului româno-ucrainean, nici un fel de tratate nu mai ajung nici chiar la parlamentari. Pesemne că şi Tratatul româno-rus o fi având vreo inconvenienţă vizavi de poporul român, altfel nu se explică o astfel de secretomanie.

Dar, să ne întoarcem la cele două emisiuni. Credeam, la un moment dat, că domnul Mircea Geoană, ministru de externe, glumeşte, pe când spunea că Tratatul româno-rus este mai reuşit decât tratatele încheiate între ţările baltice şi Rusia. Or, nu. Dânsul a vorbit la modul serios. Şi atunci, vrând-nevrând, trebuie şi noi, parlamentarii, să luăm o pauză de meditaţie. Păi, au pierdut ţările baltice măcar un centimetru de pământ? Pe când România a pierdut Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, Insula Şerpilor.

Pe domnul Mircea Geoană nu-l cunosc decât de la televizor. Dar mi-a fost prea destul să-l văd o dată, când a apărut cu nişte clişee prăfuite la acea Cafenea "Capşa", prezentată pe TVR 1, iar a doua oară la ANTENA 1, la "Tucă Show", când a pronunţat o altă frază, imposibil de înghiţit pentru orice român care încă se respectă: "Să nu uităm că România împreună cu Germania nazistă a atacat URSS-ul", frază, consider eu, defavorabilă şi poporului nostru, dar şi domniei sale, ca ministru de externe.

De unde, mă întreb, atâta solicitudine să încurce lucrurile, să facă din ţara sa un agresor, când de fapt este invers? România este prima care a suferit agresiunea sovietică în 1940. Şi asta după pactul nazisto-sovietic din 1939. Dar s-o luăm la modul drept: dacă ar fi cum spune domnul Mircea Geoană, apoi în 1939, când s-a încheiat pactul nazisto-sovietic "Molotov-Ribbentrop" şi protocolul adiţional la acest pact cu privire la ţările baltice şi Basarabia ce a fost?

Iar la 28 iunie 1940, când URSS, mai bine-zis Rusia, a declarat ultimatum României, hăcuind din trupul ei aceste părţi de ţară, enumerate mai sus, ce a fost? Nu mă pricep în dreptul internaţional, în care este priceput domnul Mircea Geoană. Dar un lucru atât de simplu, precum ar fi că acel care începe un război, acela este atacatorul, îl înţelege orice om, fie el ţăran sau intelectual. Noi, românii, nu am atacat pe nimeni niciodată. Noi, românii, am fost nevoiţi să răspundem unei agresiuni, pentru a revendica teritoriile pierdute în urma atacurilor. Şi acum am ajuns într-o situaţie de autocondamnare, domnul ministru de externe încercând să acopere cu declaraţii incorecte istoria şi drama poporului român, gropile cu var, drumurile semănate cu oase spre Siberia, calvarul celor băgaţi în vagoane pentru vite. În van se extaziază domnul Geoană de "beneficul" tratat româno-rus, în care pomeneşte de pactul Molotov-Ribbentrop şi de tezaurul României doar într-o anexă fără vreo valoare juridică.

Consider că nu ne avantajează deloc asemenea ieşiri lipsite de demnitate în plan politic. Consider că ne deteriorează, pur şi simplu, imaginea în lume ca naţiune.

Înţelegem că intrarea în structurile euro-atlantice este condiţionată şi de bunele relaţii ale României cu statele vecine. Totul este bine şi frumos, însă este un hotar, un adevăr, peste care nu se poate trece, după care strigă la cer sângele strămoşilor noştri ucişi, după care se văd chipurile lor disperate. Da, este un hotar şi un adevăr, peste care nu are voie să treacă nici chiar un temporar ministru de externe al României.

Este binecunoscută temeinicia poporului român, care se află de milenii pe aceste pământuri, care a trecut prin o Golgotă veacuri la rând, din cauza marilor imperii. Poporului român, de la daci încoace, am putea spune că este "leagănul originar" al mai noilor popoare, apărute după el. Poporul român are semne distinctive de nobleţe, prin marii săi oameni, recunoscuţi în toată lumea, în religie, literatură, filozofie, istorie, arte, politică.

Dat fiind faptul că mereu este atacat din exterior, prin diverse metode, cred că nu este cazul să mai fie atacat şi din interior, prin declaraţii umilitoare acest popor, şi mai cu seamă declaraţii rostite de ministrul său de externe, Mircea Geoană. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Costel Marian Ionescu.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată "Economia de piaţă românească, o caricatură sinistră".

Construcţia economiei de piaţă post-decembristă, prin mecanismele libertine, a provocat o derută totală asupra majorităţii populaţiei, care şi-a câştigat existenţa numai prin eforturi proprii. Rezultatele muncii acestei categorii s-au materializat în numeroase investiţii majore în întreaga lume şi au adus beneficiul uriaş atât pentru popoarele respective, cât mai ales pentru statul român.

Unele imperii astfel construite, estimate la miliarde de dolari, s-au prăbuşit atunci când s-a instalat un conducător cu un Guvern care nu a înţeles importanţa muncii, aspect de altfel specific şi ţării noastre.

Nu este vorba de nostalgie, pentru că se ştie că nu a fost nimeni răsfăţat de comunism. Însă, nu atunci majoritatea populaţiei noastre era săracă, nu atunci s-au strâns marile averi din furt şi înşelăciune în dauna poporului. Atunci, majoritatea populaţiei era mult mai avută decât astăzi, pentru că avea cele necesare unui trai civilizat. Economia centralizată de atunci, conform statisticilor, avea circa 11 milioane locuri de muncă, iar astăzi se ajunge la numai circa 4 milioane locuri de muncă.

Câteva aspecte, specifice acestei economii de piaţă, evidenţiază o adevărată tragedie a sărăciei. În sistemul sanitar, bugetarii din învăţământ, cultură, ştiinţă, considerat sector de prioritate naţională, sunt ridiculizate, prin salarizare, faţă de cei din justiţie, care ar trebui să promoveze justiţia şi echitatea socială. Firmele particulare, generatoare de venituri la bugetul centralizat al statului, sunt în mare regres, deoarece până la această dată, de la Registrul Comerţului s-au reînscris numai 40% dintre ele, deoarece în această ţară se inventează numai taxe şi impozite. România ocupă, de departe, primul loc în Europa cu cele 225 de taxe şi impozite. Toate întreprinderile din ţară trăiesc o adevărată tragedie, ce amplifică fenomenele sociale.

Şi în judeţul Dâmboviţa aceeaşi situaţie: Combinatul de oţeluri speciale - Târgovişte producea pentru intern, cât şi pentru 4 continente, oţeluri, carbon şi speciale; instalaţiile petroliere produse la Uzina de utilaj petrolier, foarte cunoscute şi apreciate în ţările producătoare de petrol. De asemenea, textile de bună calitate, fabricate la Bucegi şi Trainica-Pucioasa.

Partidul România Mare consideră că această economie de piaţă este o caricatură sinistră, deoarece a pus în evidenţă nemunca, a încurajat afacerile oneroase şi a lovit în toate categoriile de salariaţi, pensionari şi în special tineri.

Totuşi, Guvernul PSD-UDMR-PUR reuşeşte să deturneze atenţia opiniei publice prin jocuri politicianiste de imagine, bine coordonate de propagandişti, prin dezinformarea publică, foarte bine apreciaţi prin salarizare. Un exemplu de joc politicianist îl reprezintă Legea nr.519/12 iulie 2002, care obligă firmele să angajeze un număr de persoane cu handicap proporţional cu totalul angajaţilor. Partidul România Mare a susţinut această iniţiativă legislativă, dar acest Guvern nu rezolvă problema socială de fond a ţării, ci numai a persoanelor nehandicapate, în număr de circa 7 milioane, care şi-au pierdut locurile de muncă.

Partidul România Mare constată că acest stat, care soarbe şi cenuşa din vatra săracului, subordonează economia naţională intereselor proprii ale partidului-stat, în scopul asigurării de fonduri necesare pentru viitoarea campanie electorală.

Actuala taxă radio-TV, votată numai de către parlamentarii PSD-UDMR-PUR, evidenţiază că resursele financiare aprobate şi votate de către Parlamentul României pentru bugetul centralizat al statului, peste 1.200 miliarde lei, destinate televiziunii publice şi radioului, vor fi folosite numai pentru imaginea proprie a PSD-ului pentru campania electorală.

Din aceste considerente, economia de piaţă românească este o caricatură sinistră. Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Istorie şi memorie. Relaţiile dintre români şi evrei în timpul celui de-al doilea război mondial".

Aproximativ 6.000 de cetăţeni români de origine evreiască mai trăiesc astăzi în ţara noastră. Prin comparaţie, în anul 1930, procentul evreilor din România era de aproximativ 4%. Contribuţia evreilor autohtoni la cultura şi civilizaţia românească nu mai poate fi negată decât de ignoranţi sau rău-intenţionaţi. Pe de altă parte, relaţiile dintre români şi evrei s-au caracterizat prin normalitate şi respect reciproc. Poporul român a cultivat şi cultivă toleranţa, ospitalitatea, dragostea faţă de semeni. Evident, au existat şi episoade regretabile.

Perioada celui de-al doilea război mondial este semnificativă în acest sens. Din acest punct de vedere, prejudecăţile şi patimile nu au ce căuta într-o analiză istorică, oricât de greu ar fi. La sfârşitul acestei luni se comemorează 62 de ani de la pogromul derulat la Iaşi - capitala Moldovei - în urma căruia numeroşi evrei au fost ucişi. Dincolo de cifre şi statistici, faptele rămân.

Desigur, nu se poate afirma că întregul popor român se face vinovat de un asemenea masacru. Nu-i mai puţin adevărat însă că responsabilitatea politică şi istorică revine autorităţilor române ale vremii, regimul Antonescu, acelaşi regim care la 22 iunie 1941 a atacat URSS în scopul redobândirii Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa - teritorii româneşti anexate samavolnic de către statul sovietic la 28 iunie 1940. Pe lângă bravura sa militară, Ion Antonescu este şi responsabilul masacrelor din Transnistria şi de la Iaşi. Nu trebuie să ne fie ruşine a ne asuma istoria. Patriotismul înseamnă raţiune, echilibru şi luciditate. Normalitatea se bazează mai presus de toate pe forţa adevărului.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acţiunea Populară consideră că aşa-zisa restructurare a Guvernului Năstase este o simplă rotaţie a cadrelor după modelul comunist şi nu oferă o soluţie adevăratelor probleme ale ţării.

În timp ce, la Salonic, premierul Adrian Năstase se extazia în faţa unor încurajări primite din partea oficialilor Uniunii Europene, la Bucureşti, Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene, punea punctul pe "i". Sâmbătă, 21 iunie 2003, domnul Scheele declara: "Corupţia este un simptom al proastei administrări şi al unui sistem juridic slab. Aveţi nevoie de un sistem juridic consistent, şi Guvernul nu are un plan credibil de cum vrea să ajungă acolo. Sistemul juridic nu reprezintă o problemă doar în domeniul drepturilor omului, ci şi în dezvoltarea economiei. Numai rezolvarea problemelor din justiţie, a celor de corupţie şi din economie poate da României şansa de a deveni membru al Uniunii Europene în 2007."

Cerinţele la care se referea şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti nu se pot realiza printr-o simplă manevră de imagine care ne aminteşte de obiceiul lui Ceauşescu de a-şi plimba periodic cadrele de la Guvern la partid şi înapoi.

Pentru marea majoritate a membrilor cabinetului Năstase, privilegiaţi ai regimului comunist, rotaţia cadrelor e un lucru familiar, caracteristic propriilor lor cariere.

Actualul premier, Adrian Năstase, a reprezentat regimul Ceauşescu în instituţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, pledând, evident, pentru recunoaşterea modelului românesc de respectare a drepturilor omului sub dictatură. Şerban Mihăilescu, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, îndeplineşte şi astăzi funcţia pe care a deţinut-o în Guvernul Dăscălescu. Acolo a lucrat cu Octav Cozmâncă, şeful sectorului coordonare, şi cu Dan Ioan Popescu, inspector la cabinetul primului ministru Constantin Dăscălescu, pentru a se reuni apoi în cabinetul Adrian Năstase. Cunoştinţe şi colaboratori le-au fost atunci, şi le-au rămas până astăzi, Acsinte Gaspar, fost şef de sector la Consiliul de Stat şi, până de curând, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, şi domnul Leonard Cazan, fost director în Comitetul de Stat al Planificării din Republica Socialistă România, devenit nu doar expert, ci chiar ministru al dezvoltării şi prognozei în România liberă şi democratică. Rotaţiile nu au fost de natură să producă ameţeli nici domnilor Matei Agathon Dan, fost gospodar-şef la Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, şi Ioan Mircea Paşcu, fost cercetător şi profesor la Academia "Ştefan Gheorghiu", care pregătea cadrele de conducere ale Partidului Comunist Român. Patru dintre aceşti privilegiaţi ai regimului comunist au rezistat remanierii, figurând acum şi în "Cabinetul Năstase al doilea".

Ceea ce îngrijorează, în mod special, este totala ineficienţă a acestei remanieri în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană. Acest balet de cadre va ajuta integrării tot atât cât a ajutat ministrul Ilie Sârbu la salvarea agriculturii cârmuite de PSD sau ministrul Daniela Bartoş la marele succes al reformei în sănătate. Mai folositor pentru România ar fi fost ca toţi miniştrii care şi-au demonstrat incapacitatea să fie îndepărtaţi fără ezitare.

Un capitol care a creat probleme în negocierile cu Uniunea Europeană priveşte justiţia, tocmai pentru că ministerul condus de doamna Rodica Stănoiu s-a făcut remarcat prin consecvenţa controlului politic asupra magistraturii.

Incompetenţa echipei de negociatori cu Uniunea Europeană, condusă de ministrul delegat Vasile Puşcaş, şi dovedită de returnarea mai multor documente de poziţie şi de întârziere inacceptabilă a procesului de negociere, pune în pericol aderarea în 2007 şi ar fi trebuit să constituie un motiv suficient pentru înlocuirea ministrului Puşcaş. Cât priveşte agitaţia permanentă a doamnei ministru Hildegard Puwak, menită să arate românilor cât de ocupată este, ea s-a dovedit dăunătoare pentru ţară, ca şi reacţiile sale arogante în faţa criticilor venite de la oficiali europeni.

Pentru relansarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, Acţiunea Populară consideră necesară demiterea miniştrilor care şi-au demonstrat incapacitatea de a asigura încheierea în timp util a capitolelor aflate încă în negocieri.

Atât timp cât justiţia, administraţia şi economia nu vor suferi reforme profunde, incompatibilităţile dintre România şi ţările Uniunii Europene nu vor putea fi depăşite prin măsuri formale de cosmetizare a realităţii zilelor negre pe care le trăim.

Domnul Gheorghe Firczak:

"Învăţământul românesc între realitate şi reformă"

Adeseori s-a spus că minorităţile naţionale nu reuşesc să depăşească o condiţie minimală, cea a apartenenţei la etnia lor şi, în consecinţă, nu participă la dezbaterile privind starea de ansamblu a societăţii româneşti. Dar, acest gen de atitudine comportă şi unele riscuri, pentru că se poate interpreta că noi, minorităţile naţionale, ne implicăm partizan în dialogul politic, evident contradictoriu, al Puterii cu Opoziţia, ceea ce, cel puţin noi, rutenii, dorim să evităm. Precizăm că această declaraţie politică nu are nici o conotaţie, nici partizană, nici de adversitate, la adresa nici unui partid politic sau grup parlamentar.

Tocmai pentru că ne îngrijorează starea actuală şi, mai ales, de perspectivă, a învăţământului românesc, am ales această modalitate de a dialoga - de ce nu? - pe tema prezentată, cu toţi cei care cred că pot contribui la creşterea nivelului valoric al învăţământului românesc.

Cu mai mult timp în urmă, mai exact în anul 1992, înaintam o serie de propuneri în acest sens unor instituţii abilitate. Singura care ne-a răspuns a fost cea prezidenţială. Domnul Marius Guran, consilier prezidenţial, ne-a felicitat menţionând că propunerile sunt demne de luat în seamă şi a precizat că le înaintează ministerului de resort. Atunci, am menţionat că ar fi bine să se pornească de la modelul Spiru Haret, care trebuie adaptat noilor realităţi.

După mai bine de un deceniu, scurs de la Revoluţia din Decembrie 1989, trebuie să constatăm că reforma în domeniul învăţământului este sublimă, putem spune chiar admirabilă, dar lipseşte cu desăvârşire. Să argumentăm de ce.

Nu există nici o evaluare, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, a necesarului de forţă de muncă, în funcţie de profesiile solicitate de economia naţională. Astfel, profilurile învăţământului preuniversitar, cât şi cele ale celui universitar, pe lângă faptul că au fost stabilite aleatoriu, nu corespund nevoilor pragmatice ale realităţii social-economice româneşti. Este absolut necesar un studiu de evaluare, atât pentru stadiul actual, cât şi pentru cel de perspectivă, cu privire la necesarul de profesii pentru economia românească, iar profilurile liceal şi universitare să concorde cu aceste cerinţe.

A doua mare lacună este caracterul minimal pragmatic şi maximal teoretic al învăţământului românesc. În cel liceal, ar trebui să domine cu o pondere de 80% şcolile de arte şi meserii şi doar 20% cele cu profil teoretic. Pentru sporirea avuţiei naţionale, avem nevoie de specialişti cât mai mulţi, care să lucreze în sectorul productiv, unde - pe baza mărfurilor şi serviciilor - se obţin noile valori.

În funcţie de profilurile şcolilor, trebuie creată grila disciplinelor studiate (care să cuprindă şi numărul de ore necesar fiecărei discipline în parte), astfel încât elevii să studieze în conformitate cu profesia aleasă.

Pasul următor îl reprezintă elaborarea programelor disciplinelor studiate, în funcţie de profilul şcolii şi al profesiei alese, pe baza unui concurs organizat de ministerul de resort. În funcţie de programă, se trece la elaborarea manualelor, tot pe bază de concurs organizat de ministerul de resort.

Conform punctului nostru de vedere, în acest fel învăţământul românesc şi-ar câştiga pragmatismul de care are nevoie pentru a corespunde cerinţelor social-economice actuale şi, mai ales, de perspectivă. Altfel vom bate pasul pe loc mimând reforma, iar generaţiile viitoare ne vor judeca aspru.

Sperăm ca, prin dialog, poate chiar confruntări de idei, să consolidăm învăţământul românesc pentru binele societăţii româneşti, dar şi al fiecărui tânăr în parte.

Domnul Ioan Onisei:

Declaraţie politică: "Raport de monitorizare"

Recentul raport de monitorizare dat publicităţii de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) demonstrează, fără echivoc, faptul că, sub guvernarea P.S.D. şi a Cabinetului Năstase, dreptul constituţional al cetăţenilor la informare nu este decât literă moartă, cum literă moartă rămân şi dispoziţiile legale privind respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor de programe transmise de radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României.

Procentele privind pluralismul politic în serviciile de programe audiovizuale sunt concludente şi zdrobitoare. La principalele posturi de televiziune, în emisiunile de ştiri, P.S.D. a fost prezent într-un procent de 50,2%, în timp ce opoziţia parlamentară, într-o proporţie de doar 15,3%; în cele de dezbateri, partidul de guvernământ a avuto frecvenţă de 47,7%, iar cele din opoziţie de numai 13,8%.

Deşi, potrivit legii, Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.) şi Societatea Română de Televiziune (S.R.Tv.) sunt obligate să asigure, prin întreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, informarea corectă a opiniei publice, să prezinte în mod obiectiv şi imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice "Raportul de monitorizare" demonstrează că S.R.R. şi S.R.Tv. sunt doar oficine de propagandă a P.S.D. şi a Guvernului Năstase.

Taxa obligatorie radio - tv şi salariile de 80 milioane încasate de preşedinţii - directori generali ai celor două servicii, care ar trebui să fie autonome şi de interes naţional - sunt preţul pe care contribuabilul român îl plăteşte pentru ca "România - Actualităţi" şi "România 1" să devină servicii de partid şi de stat ale premierului - preşedinte Năstase Adrian şi ale pseudo - social - democraţilor din clanul P.S.D.

Într-un interval de 18 zile, Adrian Năstase a fost prezent la principalele televiziuni în emisiunile de ştiri, aproape 40 de minute, având peste 80 de intervenţii, în timp ce, de exemplu, Primarul General al Capitalei, cu 32 de intervenţii, a însumat cu puţin peste 10 minute. Aceste cifre demonstrează faptul că obsesiile domnului Năstase, care se plângea public de mesajele subliminare transmise de opoziţie prin intermediul TVR 1 şi 2, dau măsura ipocriziei, orgoliului şi aroganţei, fără limite, ale primului ministru care, în mod evident, ar dori ca televiziunea publică, ca şi celelalte televiziuni să devină posturi Adrian Năstase.

De altfel, cu prilejul dezbaterilor parlamentare dedicate restructurării Cabinetului Năstase, Televiziunea, aşa-zis publică, a dat o nouă dovadă jalnică a obedienţei faţă de PSD şi Adrian Năstase. Anunţând că va transmite integral dezbaterile parlamentare, "România 1" a dat legătura cu aula Parlamentului, la insistenţele deputaţilor şi senatorilor din opoziţie şi numai atunci când primul-ministru şi-a început discursul triumfalist.

Domnul Valentin Nicolau demonstrează - şi prin acest gest de penibilă subordonare - că a rămas ascultătorul, fost subordonat al lui Adrian Năstase, şi că nu este în stare să se ridice la verticalitatea morală şi profesională de preşedinte - Director general al Societăţii Române de Televiziune - la misiunea acesteia, consacrată prin lege, de serviciu public autonom, de interes naţional, independent editorial, obligat să asigure, prin întreaga sa activitate, informarea obiectivă, imparţială şi corectă a opiniei publice. Preţul subordonării a ajuns deja de notorietate: taxa obligatorie radio - tv; salariul de 80 de milioane de lei, pe care îl ridică lunar din bugetul S.R.Tv., domnul Nicolau.

Acest flagrant de obedienţă demonstrează consecvenţa subordonării, fără ruşine şi fără frică. El vine în prelungirea altui grav incident la dreptul cetăţenilor de a fi corect şi prompt informaţi: dezbaterile prilejuite de moţiunea de cenzură introdusă de partidele de opoziţie, ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pentru aşa-zisa Lege anticorupţie. Şi acele aşa-zise dezbateri au însemnat pentru telespectatorii S.R.Tv., doar urmărirea discursului, plin de aroganţă şi suficienţă, al domnului Adrian Năstase.

Raportul de monitorizare demonstrează, de asemenea, că C.N.A. nu este, încă, în stare să îşi îndeplinească rolul - atribuit de lege - de autoritate publică autonomă chemată să fie garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi, în această calitate, să asigure exprimarea pluralistă de idei şi de opinii de către televiziunile şi posturile de radio publice şi private.

De altfel, depăşindu-şi condiţia, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite de lege, domnul Ralu Filip, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi-a dat măsura parti - priului, precum şi a neputinţei în a asigura respectarea legii şi a recomandărilor C.N.A. privind pluralismul politic în serviciile de programe audiovizuale. Încercând să-şi mascheze neputinţele prin consideraţii care exprimă neadevăruri, domnul Ralu Filip a încercat să-şi găsească scuze, acreditând ideea că "felul în care este reprezentată opoziţia s-ar datora şi faptului că ea nu creează evenimente", iar unii reprezentanţi ai săi ar refuza, chipurile, să-şi spună părerea sau să participe la dezbateri. Prin asemenea afirmaţii false, domnul Ralu Filip pune sub semnul întrebării însăşi imparţialitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Partidul Democrat cere consiliului Naţional al Audiovizualului să-şi îndeplinească rolul şi atribuţiile prevăzute de lege, să emită o decizie care să reglementeze asigurarea unui real pluralism politic, de idei, opinii şi surse de informare, un raport echitabil între putere şi opoziţie în programele de ştiri, monitorizarea şi măsurile sancţionatorii necesare pentru respectarea principiilor şi normelor consacrate prin Legea audiovizualului.

Partidul Democrat cere, totodată, conducerilor S.R.R. şi S.R.Tv. să respecte legea şi să asigure, la rândul lor, un raport echitabil al prezenţei puterii şi opoziţiei în emisiunile de ştiri şi dezbateri, prezentarea periodică a opiniilor acestora în legătură cu starea naţiunii, cu toate iniţiativele legislative sau măsurile întreprinse de Guvern, care privesc gestionarea banilor publici sau care afectează importante categorii de cetăţeni.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum era de aşteptat, restructurarea Guvernului e una din principalele teme de discuţie, atât în presă, cât şi pe culoarele Parlamentului. Tot cum era de aşteptat, opoziţia încearcă să facă ceva valuri şi cu acest subiect, deşi e evident că o asemenea tentativă seamănă mai mult cu căutatul nodurilor în papură, decât cu o evaluare corectă a situaţiei. Iată şi un exemplu concret: ca vicepreşedinte al Partidului Democrat, domnul deputat Emil Boc a făcut agenţiei Mediafax următoarea declaraţie: "Nu ştiu de ce trebuie să ne bucurăm că intrăm în normalitate!"

Cu tot respectul pentru distinsul nostru coleg, cred că mirarea domniei sale merită analizată puţin şi plasată într-un context din care n-ar trebui să lipsească trecutele performanţe guvernamentale ale Partidului Democrat. Bunăoară, domnul Boc sugerează că, înainte de restructurare, activitatea Guvernului s-ar fi plasat în afara normalităţii.

Nostimă perspectivă! Unii dintre noi nu ne-am născut chiar ieri, şi - prin urmare - ne mai amintim de bunele şi normalele vremuri ale guvernelor care l-au încăput cu greu pe actualul şef al Partidului Democrat. Aia da normalitate: scandaluri la tot pasul, crize guvernamentale în fiecare anotimp, şuturi pe sub masă la ordinea zilei ş.a.m.d. Iar actorul principal al acelei normalităţi, după care - probabil - suspină domnul Boc, era nimeni altul decât şeful domniei sale, Traian Băsescu.

"Măsura trebuia luată încă de la început", ne mai spune domnul Boc. Probabil că multe ar fi trebuit făcute încă de la început, stimate coleg. Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr, dacă flota n-ar fi dispărut în ceaţă, dacă ancheta ar fi început mai devreme, dacă domnul Băsescu s-ar limita la marinărie, dacă Partidul Democrat nu ar lua apă la bord ... ş.a.m.d.

Până una-alta, lucrurile sunt aşa cum sunt, şi fiecare face ce poate: Guvernul ţine cont de semnalele societăţii şi încearcă să-şi eficientizeze activitatea, iar Partidul Democrat crede că-şi poate astupa găurile din barcă scoţând limba la vapor. Din păcate, pentru subalternii domnului Băsescu, astfel de scheme ţin doar în desenele animate cu Popeye Marinarul. Iar concluzia e una singură şi legată de acelaşi personaj: Spanac, domnilor, spanac!

Domnul Ştefan Giuglea:

Declaraţie politică - Dreptul la cultură.

Stimaţi colegi,

Pentru a se putea înscrie în noul orizont al civilizaţiei postindustriale, România trebuie să îşi reactiveze potenţialul creator de care dispune, forţa intelectuală şi resursele morale ale societăţii, dorinţa de afirmare şi spiritul de iniţiativă, sistemul de educaţie şi celelalte calităţi ale factorului uman. Componenta culturală este caracteristică unui standard calitativ ridicat al vieţii spirituale, individuale şi sociale, iar creşterea profesionalismului şi accesul la cultură, în general, conduce la un nivel calitativ superior al vieţii.

Ca urmare a funcţionării principiului descentralizării la nivelul tuturor instituţiilor statului, Ministerul Culturii şi Cultelor promovează o politică aptă să dea libera dezvoltare centrelor de cultură, teatrelor, muzeelor, caselor de cultură, căminelor culturale, bibliotecilor, creatorilor din toate domeniile artei. Mai mult, chiar, se merge pe o totală desprindere de zona ministerială, lăsând cale liberă consiliilor judeţene şi locale să formuleze propriile lor politici culturale, să distribuie banul public destinat actului cultural, după principii nevalorificabile, din partea ministerului de resort. Aspectul în cauză poate avea părţi favorabile, tot aşa cum poate angrena sisteme care să dăuneze grav profesionalismului creativ, valorilor autentice, să producă abateri de la principiile şi normele statuare ale creaţiei în general.

Când se emite o astfel de opinie, trebuie avut în vedere cine se ocupă de toate aceste instituţii de artă, muzeale, de spectacole; este vorba de acele structuri care se numesc "comisii de cultură" şi care îşi desfăşoară activitatea la nivelul local judeţean. În componenţa lor se regăsesc oameni cu diverse pregătiri, unii titraţi, alţii mai puţin sau deloc, persoane care ar putea avea chiar intenţii foarte bune şi motivări rezonabile atunci când iau o decizie în cultură.

Şi, totuşi, astfel de decizii pot fi nocive dacă nu sunt vizate de un for competent sau de o instanţă autorizată. Acest lucru nu se petrece pentru simplul fapt că legea nu o mai prevede, ci pentru că descentralizarea în cultură a fost confundată cu liberul arbitru şi pentru tragicul motiv că unii mai speră să fie acceptat statutul omului care se pricepe la toate. Din lipsa de competenţe, fiecare face ce doreşte cu banul public, nutrind convingerea că o va face avizat şi că în domeniul artei oricare se pricepe măcar un pic.

Concluzionând, teatrele au devenit feude ale unor directori care trăiesc cu convingerea că 4 ani sunt patroni.

Căminele culturale sunt lăsate în stare de năruire sau au devenit gropi de gunoi prin care pasc tot felul de animale.

Casele de cultură au alocat sume mici cu care nu pot face o viaţă culturală decentă pentru un număr reprezentativ de oameni, în condiţiile în care instituţiile profesioniste de spectacole nu le mai calcă de mult pragul.

Muzeele au o activitate prăfuită, statică, nerealizând necesitatea transformării lor în centre de cultură vii, în care să se desfăşoare tot felul de activităţi de promovare a creaţiei artistice şi interpretative.

Bibliotecile nu au un fond suficient de carte, motiv pentru care achiziţionează tot mai greu, din lipsă de bani.

Se promovează, la nivelul sălilor de spectacole, tot mai multe manifestări vulgare şi imorale, făcând din grădiniţele de vară de pe litoral un focar de anticultură, un soi rău de distracţie cu orice preţ, uitând cu desăvârşire că vara judeţul Constanţa devine scena culturii româneşti, un ambasador tacit al stării noastre culturale.

Nici o autoritate nu este abilitată legal să controleze în aceste condiţii manifestările culturale, nimeni nu poate interzice promovarea vulgului pe post de educaţie autentică.

Ministerul Culturii devine astfel o verigă fără rost, în condiţiile în care nimeni nu cere să îşi exercite autoritatea în planul cultural local, rămânând să se ocupe de patrimoniul cultural naţional prin prisma arheologiei.

Comisiile de cultură de la nivelul consiliilor judeţene şi locale ar trebui să nu ia nici o decizie fără avizul de specialitate al serviciului descentralizat al Ministerul Culturii şi Cultelor

Starea de autonomie ar fi astfel întărită şi nu eliminată, cum se doreşte a se interpreta. Lipsa oricărei forme de control autorizat duce inevitabil la haos, la prăbuşirea scării de valori, la impostură şi amatorism.

Dacă astăzi nimeni nu răspunde pentru starea culturii la nivel local şi judeţean, încercând să se câştige capital politic cu tot felul de realizări zornăitoare, mâine, generaţia care va veni va avea de ales din ce mai rămâne, fără aplicabilitatea unei politici culturale coerente şi competente la nivelul administraţiei locale.

Mai marii oraşelor vor continua să vorbească despre "teatrul lor", despre "muzeul lor", despre ce a realizat un preşedinte sau un primar, fără ca nimeni să le amintească despre investiţii făcute din banul public, despre obligativitatea lor de a se asigura tot ceea ce întreprind - e autentic sau nu, este necesar sau nu, este valoros sau nu.

Cultura costă mult, poate prea mult pentru o ţară cu atâtea probleme de existenţă; nu s-a întrebat nimeni însă care este costul inculturii care din nefericire stă să ne atingă ameninţător?

Nimeni nu are voie să decidă asupra dreptului copilului meu sau al dumneavoastră la o cultură românească autentică şi valoroasă. Statul român investeşte sume mari în susţinerea acestui sector vital al existenţei noastre, care în cele din urmă ne asigură identitatea în viitor, în faţa acelora care ne solicită tot mai insistent să îndeplinim tot felul de condiţii pentru a le sta alături. Or, prin cultura românească, noi putem oferi reţete multor civilizaţii occidentale, dacă vom şti ce să facem pe viitor cu ea.

De aceea, este necesară coordonarea programelor de importanţă naţională, care presupune, concomitent, descentralizare administrativă, decizională şi managerială, implicarea instituţiilor publice de cultură subordonate autorităţilor locale, aplicarea strategiilor sectoriale, diversificarea ofertei culturale şi satisfacerea cerinţelor exprimate de membrii comunităţilor rurale sau urbane.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia politică pe care o prezint în plenul Camerei voi încerca să vă reţin atenţia asupra câtorva aspecte privind rezultatele Guvernului Adrian Năstase obţinute în domeniul industriei şi resurselor.

În concepţia Programului de Guvernare în acest domeniu, Guvernul Adrian Năstase a pornit de la starea reală a industriei româneşti, la preluarea mandatului, la sfârşitul anului 2000, când producţia industrială era mai mică cu 16,3% faţă de 1996, cu 22% mai mică în industria extractivă şi cu 14,3% în industria prelucrătoare.

Reducerea volumului total de investiţii în anul 2000, pe ansamblul economiei cu 39,9% faţă de 1996, în condiţiile promovării unei politici fiscale defectuoase, nestimulative pentru producţie şi investiţii, a făcut să nu poată fi susţinute acţiunile de modernizare, de creştere a competitivităţii produselor industriale în condiţiile concurenţiale ale pieţei.

Ca urmare a implementării Programului de guvernare, producţia industrială a crescut cu 8,2% în 2001, faţă de 2000, şi cu 5,6% în 2002 faţă de 2001, concomitent cu sporirea veniturilor populaţiei prin creşterea salariului minim de la 700.000 lei la 2.500.000 lei în 2003. Acest lucru a fost posibil ca urmare a unor investiţii care se vor termina în următorii 2-3 ani, vizând îmbunătăţirea calităţii mediului, retehnologizării şi reducerii costurilor de producţie.

Prin Programul de guvernare, actualul executiv respectă principiile referitoare la adoptarea unor viziuni pragmatice, deschise spre economia reală şi nevoile cetăţenilor având ca priorităţi creşterea economică şi combaterea sărăciei.

Structura de conducere a Ministerului Economiei şi Comerţului reflectă importanţa pe care Guvernul Adrian Năstase o acordă integrării europene şi regionale, restructurării sistemului energetic, reorganizării domeniului minier, sectorul producţiei de apărare, dezvoltarea producţiei industriale şi de bunuri de consum, dar şi dezvoltarea relaţiilor cu partenerii sociali şi cu patronatele din domeniu.

Potrivit prevederilor Programului de guvernare pe perioada 2001 - 2004, Ministerului Economiei şi Comerţului îi revin sarcini deosebite în domeniul privatizării sau pregătirii pentru privatizare a unor agenţi economici din portofoliul său, activitate derulată prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea sa şi care urmăreşte atât prevederile Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, ale strategiei de dezvoltare energetică a României pe termen mediu, cât şi a strategiei proprii de privatizare.

Una din primele preocupări ale acestei instituţii a fost participarea la elaborarea şi promovarea legislaţiei specifice privatizării agenţilor economici de importanţă strategică. Astfel, prin Legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării au fost aduse câteva elemente cu caracter de noutate, cum ar fi diversificarea metodelor de diminuare a implicării statului în economie prin majorarea capitalului social, prin aport de capital, precum şi transferul cu plata sau cu titlu gratuit a activelor cu caracter social.

A fost deschis în premieră accesul investitorilor privaţi pe piaţa utilităţilor publice, atât prin finalizarea investiţiilor neterminate, cât şi prin reabilitarea şi modernizarea unor obiective specifice, îndeosebi în domeniul energetic.

În aplicarea strategiei Guvernului în procesul de privatizare se au în vedere o serie de principii, printre care asigurarea transparenţei şi corectitudinii procesului de privatizare, modernizarea managementului şi tehnologiilor, crearea de noi locuri de muncă, asigurarea protecţiei consumatorului prin creşterea calităţii serviciilor, mărirea siguranţei în exploatare şi modernizarea infrastructurilor.

Rezultatele obţinute până în prezent în implementarea Programului de guvernare demonstrează că numai o creştere economică durabilă, stabilă şi susţinută este singura cale prin care România poate deveni prosperă din punct de vedere economic şi social, capabilă să se integreze eficient în structurile europene şi euroatlantice.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Camera Deputaţilor adopta, la 10 martie 1998, Legea nr.96 privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional, sărbătorită, în fiecare an, la 26 iunie. Aceeaşi lege a fost adoptată şi de Senat, la 23 aprilie 1998.

Proiectul de lege privind "Ziua Drapelului Naţional" a fost iniţiat de patru parlamentari ai PSD - Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Acsinte Gaspar şi Ioan Bivolaru. Conform acesteia, Ziua Drapelului Naţional este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice. Se pot organiza, de asemenea, ceremoniale publice de înălţare a drapelului României. Este bine că am decis printr-o lege să sărbătorim acest eveniment fundamental pentru definirea identităţii noastre.

Legat de acest eveniment pe care îl vom marca peste două zile, permiteţi-mi, stimaţi colegi, câteva considerente de ordin istoric.

Revoluţia de la 1848 a lăsat naţiunii române nu numai un program politic, care a marcat profund devenirea noastră istorică, dar în egală măsură, ne-a transmis două simboluri fundamentale: drapelul naţional şi cântecul care îi va călăuzi pe români în lupta pentru reîntregirea neamului, imnul naţional.

În anul revoluţionar 1848, tricolorul românesc a fost înfăţişat public, mai întâi la Paris, la Hotel de Ville, în prezenţa lui Jules Michelet şi a lui Dumitru Brătianu, în chiar momentul începutului Revoluţiei franceze, în februarie, apoi consacrat ca steag naţional, în Transilvania, de către cea de-a doua Adunare Naţională de la Blaj. El a unit toţi românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania în lupta pentru unitate şi independenţă.

Drapelul naţional, albastru, galben, roşu, de la lance, a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 26 iunie 1848, dar istoria modernă consemnează faptul că aceste culori erau reunite în "Steagul cel mare" al Adunării norodului, în Revoluţia de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Constituţia României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn.

Chiar dacă nu întotdeauna faptele istoriei noastre sunt cunoscute ca atare, putem afirma acum, la 155 de ani de la Revoluţia din 1848, că Ţările Române au fost ultima frontieră a marii Revoluţii europene din acel an. Fie ca paşii, prin istoria înaintaşilor noştri, să ne ajute să depăşim ambiţiile mărunte, să mobilizăm marile virtuţi cetăţeneşti şi umane, pentru a înscrie România pe traiectoria visată de paşoptişti, cei care au lansat tricolorul în lume. Victoria lor nu a fost imediată, dar nimic din ce este greu şi măreţ nu se înfăptuieşte la comandă. Mesajul lor către noi rămâne extraordinar de actual, în spiritul racordării naţiunii române la modernitatea europeană. Istoria ne întăreşte prin exemplul celor care au fost.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Declaraţie politică: "Despre integrarea europeană a României".

Rareori le-a fost dat românilor, în ultimii 13 ani, să aibă motive de optimism. După momentul exploziv din Decembrie 1989, poate doar "Podul de flori" peste Prut, alegerile din noiembrie 1996 şi momentul intrării României în Alianţa Nord - Atlantică să fi fost ocazii de optimism naţional. Însă propaganda Guvernului PSD şi-a propus să câştige şi acest pariu în perspectiva alegerilor locale şi generale de anul viitor şi să ne transforme pe toţi în nişte optimişti iremediabili. Noul Guvern Adrian Năstase ar rezolva toate problemele ţării dintr-un foc, dacă ar reuşi să ne facă să credem în mirajul unei soluţii magice pentru tot: integrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Şi trebuie să recunoaştem că se străduieşte serios să ne convingă de acest lucru. Bunăoară, ultima restructurare guvernamentală nu a luat în seamă semnalele extrem de critice şi uneori dure în privinţa stadiului negocierilor de aderare ale României, a aplicării acquis-ului preluat şi, mai ales, privind nerezolvarea criticilor şi recomandărilor anterioare ale Uniunii Europene. Sunt analizate doar aprecierile pozitive ale oficialilor europeni, care sunt înflorite pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, doar, doar vor mai îmbunătăţi ratingurile PSD-ului în electorat. S-a vorbit pe larg, de exemplu, despre concluziile lucrărilor Consiliului european desfăşurat la Salonic, unde România ar fi primit din nou toate asigurările privind o eventuală aderare la începutul anului 2007. Domnul Năstase plutea printre norişori de optimism, însă nimeni nu a mai insistat pe repetarea angajamentelor oficialilor români, pentru a "n"-a oară, în privinţa îndeplinirii reformelor în economie, în administraţie şi în justiţie. Fără schimbarea percepţiei României, avansarea negocierilor şi prezentarea unui raport favorabil al Comisiei Europene, şansele României de a se alătura Europei în 2007 sunt compromise definitiv.

Recent, am participat la cea de-a 15-a reuniune a Comitetului Parlamentar mixt Uniunea Europeană-România, unde s-au analizat progresele făcute de România, de Parlamentul şi Guvernul român, în direcţia grăbirii reformelor pentru respectarea calendarului stabilit pentru aderare, stadiul preluării şi, mai ales, al aplicării acquis - ului comunitar şi, totodată, s-au conturat recomandările Comitetului adresate autorităţilor române pentru perioada următoare. Desigur că, din punctul vedere al delegaţiei române, formată atât din parlamentari ai puterii, cât şi ai opoziţiei, a fost unitar, mergându-se pe ideea unui front comun în vederea avansării cât mai rapide a României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, însă s-a dovedit că situaţia nu este nici pe departe atât de roză şi optimistă pe cât o prezintă pe toate posturile şi la toate orele primul-ministru şi alţi miniştri cetăţenilor României.

În intervenţia sa la acest Comitet, domnul Gunther Verheugen a subliniat că întregul calendar sau road-map-ul pentru integrarea României în anul 2007, este unul optimist şi că este nevoie de un efort deosebit al întregii clase politice din România pentru respectarea lui şi eliminarea tuturor întârzierilor care ar putea compromite acest termen. Domnia sa a criticat aspru justiţia, administraţia şi sectorul energetic (culmea ironiei, exact domeniile în care nu a fost restructurat Guvernul Năstase), a criticat de asemenea lentoarea în aplicarea fermă a legislaţiei provenind din acquis-ul comunitar. Mai ales în domeniul justiţiei, domnul Verheugen a subliniat că rezolvarea problemelor reprezintă o chestiune cheie pentru integrarea României.

Din păcate, pentru România şi pentru cetăţenii ei, aceasta este diferenţa dintre propaganda internă a Cabinetului Năstase, care împrăştie în continuare pe toate posturile iluzia soluţiilor miraculoase PSD şi transformă nerealizările crase în reformă şi restructurare, în motive de păstrare şi promovare în funcţii, şi situaţia României în plan extern, care nu este nici pe departe văzută ca acţionând ferm şi clar pentru reuşita integrării în Uniune în 2007.

Ar fi bine şi de dorit, ca cei care răspund în prezent de soarta României şi care sunt plătiţi din banii noştri, să înceteze să ne mai vândă pastile de optimism prin presă, radio şi televiziune, şi să stea mai mult alături de cei care monitorizează România, poate îi vor trezi realităţile României; doar aşa poate mai apucă până să le expire timpul în 2004 să şi facă ceva reformă în justiţie, administraţie, economie etc. Altfel, nici un Guvern nu ne va putea salva de perspectiva aderării la Uniunea Europeană odată cu ... Turcia.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Declaraţie politică: În aceste zile se vorbeşte de rezultatul deosebit obţinut de România la summitul de la Salonic, în sensul în care Uniunea Europeană aşteaptă un nou membru, respectiv ţara noastră.

Ar trebui să fim mândri şi să considerăm că mai avem foarte puţin până la integrarea noastră europeană, ceea ce ar îndreptăţi speranţele noastre.

Adevărul este că mai avem foarte multe de făcut şi, în primul rând, în domeniul economic, acela care nu poate fi păcălit, dar, mai ales, simţit de cetăţenii acestei ţări.

Românilor li se poate spune că Uniunea Europeană ne priveşte cu simpatie, că au făcut paşi importanţi pentru apropierea noastră de Europa, dar că trăiesc mai bine nu li se poate spune, ceea ce înseamnă că ne aflăm departe de cetăţenii europeni.

Integrarea europeană poate deveni reală şi atunci când cetăţenii români se vor apropia ca nivel de viaţă de cei din Uniunea Europeană.

Acest lucru ar trebui să-l înţeleagă guvernanţii şi să-şi reconsidere politicile economice, precum şi pe cele din domeniul administraţiei publice şi justiţiei.

Când se vor face reforme economice reale, când administraţia publică va respecta cetăţeanul, când justiţia va fi dreaptă şi neinfluenţată politic, atunci corupţia va scădea, se va diminua economia neagră şi se vor încasa suficiente impozite şi taxe, iar cetăţeanul va controla cum se cheltuiesc banii lui, atunci vom simţi că intrăm cu adevărat în Europa.

Până atunci, iluzii întreţinute de un Guvern incapabil să-şi depăşească condiţia de propagandist.

Domnul Emil Rus:

Declaraţie politică.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea de astăzi doresc să mă refer la unele neîmpliniri din domeniul învăţământului şi la pesederizarea cadrelor didactice.

Ştiu că în 2001, Comisiei de învăţământ, cercetare, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a înaintat domnului prim-ministru Adrian Năstase, o scrisoare deschisă prin care se solicita pentru oamenii şcolii salarii cât de cât decente. Scrisoarea a fost semnată de toţi membrii comisiei, dar a rămas fără răspuns.

Cert este faptul că, în discursul primului-ministru la deschiderea anului de învăţământ 2001/2002, recunoştea, chiar cu o oarecare înţelegere, că salariile cadrelor didactice sunt prea mici. De altfel, mulţi tineri absolvenţi ai învăţământului superior au refuzat să lucreze în învăţământul universitar sau preuniversitar în ultima vreme şi au preferat alte domenii de activitate sau au plecat să lucreze în străinătate.

Ca un făcut, în 2002, situaţia se repetă, aceeaşi comisie adresează o scrisoare primului-ministru cu aceleaşi cerinţe şi rămâne neluată în seamă de domnul Adrian Năstase, profesor şi domnia sa, de altfel, şi nu uită că la deschiderea anului şcolar2002/2003 de data aceasta să recunoască cu sinceritate că salarizarea în învăţământ este mai mică decât în alte domenii, dar lucrurile evoluează ca înainte.

În acest an, pe bună dreptate, Comisiei de învăţământ, cercetare, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a votat, în unanimitate, indiferent de culoarea politică a membrilor săi, redactarea unei scrisori, care să pornească de la Timişoara (nu întâmplător) unde a avut loc şedinţa de lucru a respectivei comisii, şi această scrisoare să fie adresată şefului Guvernului şi preşedintelui ţării, în care să se solicite mărirea salariilor cadrelor didactice din universităţi, aşa încât un profesor universitar la vârsta pensionării să nu rămână la salariul echivalent cu al unui magistrat la doi ani după absolvirea facultăţii.

Recent, PSD care "e în toate", a reuşit să adune la Palatul Parlamentului peste 500 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi superior, care i-au reprezentat pe cei 50.000 de profesori membri ai PSD-ului la Conferinţa naţională de constituire a Asociaţiei Profesorilor Social - Democraţi.

Şi primul-ministru i-a asigurat că acţiunea "nu e formă de pesederizare a învăţământului", dar ministrul, pe atunci d-na prof. Ecaterina Andronescu, a fost aleasă preşedinta asociaţiei şi aceasta nu este pesederizare; inspectorii generali (promovaţi, că veni vorba, pe criterii politice) rectorii, decanii aleşi în noul for de conducere a PSD, nu e pesedrizare; iar directorii de şcoli sosiţi ca delegaţi, fireşte, nici aceasta nu e pesederizare a învăţământului.

Şi atunci, întreb, cu tot respectul, pe domnul prim-ministru şi pe doamna preşedintă a Asociaţiei Profesorilor Social - Democraţi, mai are rost să cerem mărirea salariilor profesorilor, sau mai bine să devenim membri ai acestei asociaţii politice a învăţământului, pentru că, cine ştie, e posibil ca la intrarea în şcoală să ne oprească un secretar de partid, care să ne ceară, fie carnetul de membru al PSD, fie legitimaţia de membru al Asociaţiei Profesorilor Social - Democraţi din România.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Declaraţie politică: Protecţia socială.

Deşi cu mai mult timp în urmă hotărâsem să vorbim mai mult despre tineri şi viitorul lor, iată, partidul de guvernământ nu ne dă voie să ne ţinem făgăduiala. Anunţata majorare a pensiilor cu un procent de 2,7% este o cumplită bătaie de joc.

Ce înseamnă pentru o pensie de sub 2 milioane de lei, o sumă în jurul a 50.000 lei? Este uşor să dai fărâmituri, atunci când încasezi milioane, anual, de la bieţii oameni. Suntem ţara cu cele mai mari impozite, cea mai săracă populaţie, cea mai "întâmplătoare" (ca să nu zicem altfel) protecţie socială ...

Faptul că oamenii mor de foame, că se debranşează de la căldură şi apă caldă, că din cauza neplăţii facturilor sunt debranşaţi de la energia electrică nu mai impresionează pe nimeni din arealul Puterii. Oamenii s-au obişnuit doar să profite, să acumuleze, într-un dispreţ total faţă de legi şi de semenii lor. Raportăm date false privind şomajul, căutând să luăm în considerare doar pe cei care se mai află în scripte, cei care au ieşit din sfera plăţilor de orice fel, fiind radiaţi din rapoarte.

Sfidăm, în continuare, recomandările forurilor europene şi mondiale, asistăm la depistarea corupţiei din magistratură, citim despre declaraţii de avere pe care le ştim falsificate ... De toate acestea, vinovată este presa, nu pentru că ele se petrec, ci pentru că sunt demascate, pentru că sunt supuse disecţiei publice ...

Ne mor în vremea asta bătrânii, din lipsa medicamentelor şi alimentelor mult prea scumpe, din lipsa condiţiilor de trai decente; mor copiii ţării cu bărbile tremurânde după o coajă de pâine, cu sufletele îngheţate de iernile umede, lungi şi aspre.

Protecţia socială este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, aşa cum multe altele dintre cele necesare ne lipsesc. Despre alocaţiile copiilor aproape că nu se mai vorbeşte, despre majorări salariale nici atât; în schimb, se vorbeşte despre scumpiri, majorări şi creşteri ale taxelor şi impozitelor.

Cum se vor termina toate astea?

Probabil cu mărirea ratei de migrare a populaţiei tinere, cu ridicarea procentului de mortalitate infantilă şi cu sporirea numărului de boli produse de sărăcie.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Aflăm, din mijloacele de comunicare în masă, că mii de români mor singuri printre străini. Ei au acceptat condiţiile de muncă pe care nu le-ar fi acceptat nimeni. Au plecat capul şi au trudit pe salarii pe care le refuzaseră toţi. Au trecut şi au tras până într-o zi, când o clipă de neatenţie a fost de-ajuns pentru a termina cu cele pământeşti.

Numărul celor care, după 1990, fiind plecaţi la muncă în ţări străine, au decedat, este de peste 100, numai în judeţul Botoşani, după cum declară conducerea Serviciului judeţean de evidenţă informatizată a persoanei.

Poliţia susţine că numărul celor morţi pe alte meleaguri este mult mai mare, deoarece în multe cazuri autorităţile străine nu au mai făcut comunicările de rigoare şi autorităţilor române.

Cei mai mulţi munceau la negru, nu aveau nici echipament de protecţie şi ajunseseră pe meleaguri străine, mânaţi de sărăcie şi de mila copiilor, cărora nu le mai puteau cumpăra nici cărţi pentru şcoală.

Pentru repatrierea cadavrelor este nevoie ca rudele defunctului să meargă în străinătate şi să plătească diferite taxe de transport. Din cauza preţului foarte ridicat al transportului în coşciug de plumb, inaccesibil pentru românul de rând, de cele mai multe ori cadavrele românilor care au decedat în străinătate ajung cu greu în ţară sau, de ce mai multe ori, niciodată.

Un calcul elementar arată că, la 40 de judeţe, numărul lor poate fi estimat la câteva mii, fără frica de a greşi.

La 14 ani de la revoluţie, românii nu se bucură nici în viaţă, nici în moarte de vreo consideraţie din partea statului. Faptul că populaţia a scăzut de la 23 de milioane de suflete, la 20, nu pare, nici el, a îngrijora pe nimeni în mod deosebit. Noroc cu economia subterană, care merge cu motoarele în plin şi ţine pe umerii ei şi economia de suprafaţă, pardon, oficială.

Datorită acestui menaj fericit, tot mai mulţi dintre concetăţenii noştri au început să rămână acasă, mai ales dintre cei tineri şi foarte bine pregătiţi.

Firmele străine au realizat că este mult mai ieftin să exploatezi un român la el acasă şi să nu-l mai aduci în lumea civilizată unde va începe să facă imediat corporaţii între el şi oamenii locului. Pe când, odată rămas acasă, va avea şi românul unde sta, patronul îi va da un salariu mai mic decât i-ar da în străinătate, dar una peste alta, cel angajat va considera că este convenabil, deoarece viaţa este totuşi mai ieftină în România. Produsul muncii este exportat şi vândut în Uniunea Europeană sau pe aiurea la preţuri Vest, iar toată lumea e mulţumită.

Şi, uite-aşa s-a instituit capitalismul pe meleagurile noastre, de pe care pleacă tot mai puţini.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Declaraţie politică: Monumentul "libertăţii maghiarilor" amplasat în România.

Poate că intervenţia de astăzi nu ar mai fi avut sens dacă, pe de o parte, nu ar fi existat perseverenţa şi tenacitatea cu care Guvernul ungar, sprijinit nemijlocit de UDMR şi de guvernanţii români, continuă să ne impună amplasarea unor monumente cu semnificaţie antiromânească pe teritoriul Transilvaniei, iar, pe de altă parte, dacă nepăsarea autorităţilor faţă de însemnele şi simbolurile noastre naţionale, faţă de cinstirea înaintaşilor noştri, nu ar fi atât de evidentă.

În timp ce mareşalul Ion Antonescu, unul dintre eroii neamului românesc, care a luptat pentru întregirea patriei tuturor românilor, a fost înlăturat din muzee sau, în cel mai fericit caz, stă închis în "cutii de conserve" (precum bustul din curtea bisericii Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena) pentru a nu deranja privirile celor aflaţi pe "valul puterii", Guvernul Ungariei sprijină financiar lucrările pentru reinstalarea controversatului "monument al libertăţii" maghiarilor de la Arad.

Acest grup statuar are un anumit simbolism care nu îndeamnă la înţelegere şi care nu se înscrie în spiritul de cooperare şi de prietenie al mileniului trei între români şi unguri. Sub masca "reconcilierii şi a concordiei" între cele două ţări, UDMR ne impune amplasarea unor statui ale călăilor românilor din Transilvania, iar guvernanţii noştri actuali le continuă "opera", demolând monumentele eroilor români.

Aşa-zisul monument "al libertăţii maghiarilor" de la Arad, a fost dedicat memoriei eroilor unguri căzuţi în revoluţia de la 1848 şi a celor 13 generali conducători ai lor, executaţi de armata austriacă imperială.

Fără a intra în detalii istorice, vă reamintesc că în anul 1848, din ordinul Guvernului Ungariei, armata maghiară, având în frunte pe cei 13 generali, a pătruns în Transilvania şi a acţionat împotriva revoluţiei române şi a trupelor habsburgice staţionate aici. Luaţi prizonieri de către armata imperială, cei 13 generali au fost condamnaţi şi executaţi ca trădători, la Arad, din înalt ordin imperial, în data de 6 octombrie 1849.

Amplasarea la Arad ar fi o sfidare faţă de memoria românilor asasinaţi de gruparea armată maghiară şi o insultă pentru neamul românesc.

Începând cu luna iunie 1999, la solicitarea părţii ungare, între Guvernul român şi maghiar s-au purtat discuţii pentru ca amplasarea monumentului să fie în oraşul Arad. La 1 octombrie 1999, în urma HG nr.793/1999 a Cabinetului Radu Vasile, lăzile în care era ambalat monumentul "Hungaria" au fost transferate în curtea impozantului edificiu de la 1702 al bisericii catolice aparţinând Ordinului Minorităţilor din Arad. Potrivit aceleiaşi HG, monumentul urma să fie amplasat pe un teren în suprafaţă de 3701 mp pe care să se amenajeze "Parcul Prieteniei româno-ungare", teren ce fusese deja concesionat, în mod legal, pe 99 de ani, Liceului sportiv din Arad.

Alături de mitingurile de protest din acea vreme, PDSR (actual PSD) aflat pe atunci în opoziţie, a iniţiat o scrisoare de protest, în acord cu ideea că amplasarea "Hungariei" în "Parcul Prieteniei româno-ungare" este şi o "jignire profundă" la adresa poporului român şi a "luptei sale pentru eliberare".

De asemenea, P.D.S.R. vorbea de "abilitatea cu care se promovau interesele revizionismului maghiar şi de inconştienţa puterii de la Bucureşti şi avertiza că amplasarea monumentului va fi o dovadă a drepturilor istorice pe care Ungaria le-ar avea asupra Transilvaniei..."

Pe drept cuvânt, istoricul Mircea Dogaru, atenţiona într-un articol că: "La Arad a reînceput bătălia pentru monumentul Ungariei Mari"; "cum poate fi numit, în plină epocă de combatere a terorismului, monument al libertăţii, un ansamblu legat de amintirea a 13 generali care au lichidat, nu prin luptă, ci prin torturi şi execuţii, 40.000 de ţărani români, cca. 100 de preoţi români, iar 300 de sate complet distruse prin incendiere?!. " " Ar fi ca şi cum ai cere evreilor să găzduiască la Tel-Aviv, pe post de simbol al "reconcilierii", statuia lui Adolf Hitler.

În anul 2002, liderii UDMR au reuşit să convingă conducerea PSD (de astă dată fiind la guvernare) să insereze în protocolul de colaborare dintre cele două formaţiuni a prevederii prin care partidul de guvernământ se obliga să susţină demersurile de reamplasare a statuii - reamplasarea acesteia rămânând totuşi nefinalizată.

La reînnoirea protocolului, conducerile PSD şi UDMR s-au hotărât ca această problemă să fie rezolvată prin protocol, la nivel local. Anul acesta, după îndelungi dispute în Consiliul Local Arad, s-a decis amplasarea acestui monument în Piaţa Pompierilor.

Decizia a creat reacţii de nemulţumire în rândul populaţiei arădene, dar şi a întregii ţări. Monumentul "libertăţii maghiarilor" ar trebui ridicat în Ungaria, nu în România.

În încheiere, vă amintesc mesajul transmis de Kossuth (şeful guvernului ungar) lui Bălcescu: "Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate înseamnă că popoarele care împart teritoriile cu ungurii vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar".

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu aceasta, şedinţa dedicată declaraţiilor politice s-a încheiat.

Vă mulţumesc pentru participare şi vă urez în continuare o zi spornică la dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei, dorită atât de mult de unii colegi de-ai noştri.