Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 9,05.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de către domnul Puiu Haşotti, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar în a doua parte de către domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu, în prima parte, iar în a doua parte de către domnii Tudor Mohora şi László Borbély, secretari.

Domnul Puiu Haşotti:

Bună dimineaţa. Nu sunt cu nimic vinovat de aceasta, nimeni nu mi-a spus nici ieri, nici măcar azi dimineaţă, nici domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, nici cineva de la Secretariatul General, nici staful tehnic că trebuie să conduc declaraţiile politice de astăzi. Prin urmare, cu scuzele din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, vă propun să începem şi vom ţine declaraţiile politice până la 10,30, pentru ca nimeni să nu aibă ceva de obiectat.

Domnul deputat Gheorghe Roşculeţ deja îşi depune declaraţia politică.

Îl rog pe domnul Alexandru Ştefănescu şi domnul Marin Anton. Aţi depus-o? Doamna deputat Eugenia Moldoveanu, vă rog, poftiţi. Şi domnul Vlad Hogea...

Doamna Eugenia Moldoveanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de muzician şi slujitor al scenei aş dori să aduc astăzi în discuţie o iniţiativă extrem de importantă care se situează în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, ediţia a XVI-a, ce se desfăşoară anul acesta în perioada 7 - 24 septembrie. Acest prestigios eveniment naţional şi internaţional care antrenează interpreţi, dirijori şi orchestre simfonice de renume, a fost organizat cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului care a alocat o sumă semnificativă, 154 de miliarde lei, implicându-se totodată şi în partea de strategie organizatorică alături de Ministerul Culturii şi Cultelor.

În programul festivalului sunt înscrise: London Symphony Orchestra, dirijor Sir Colin Davis şi Cristian Mandeal, Orchestra Filarmonică din Luxemburg, dirijor Bramwell Tovey, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonica dell Academia Nazionale di Santa Cecilia, dirijor Michel Plasson, cu care am avut bucuria să cânt în 1970, când am primit marele premiu la Toulouse, Royal Stockholm Philarmonic Orchestra, dirijor Alain Gilbert, Wiener Symphoniker Orchestra, dirijor Gerd Albrecht, Orchestra Filarmonică din Helsinki, dirijor Leif Segerstam, Orchestra Simfonică din Praga, dirijor Leos Svarovsky, Orchestra Filarmonicii din Moscova, dirijor Yuri Simonov, Orchestra del Maggio Fiorentino Festivals, dirijor Zubin Mehta. Dintre soliştii care vor evolua pe scena festivalului trebuie să îi numim pe: Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Ivo Pogorelich, Sara Chang, Cheryl Studer, Leontina Văduva, Jean Jacques Kantorov, Viktor Tretiakov, Misha Maiski, Valentin Gheorghiu şi alţii.

Concursul de anul acesta, de canto, a cărei laureată sunt şi eu în anii 1970, prin urmare, pot să înţeleg şi pot să ştiu, poate mai bine decât mulţi alţii ceea ce înseamnă acest concurs internaţional de canto, atât de important şi atât de dificil.

Spuneam că acest concurs s-a desfăşurat în perioada 7 - 13 septembrie, iar abundenţa de concurenţi este notabilă: 38 de candidaţi la secţia canto, 48 la secţia pian, 27 la secţia compoziţie. Juriile celor patru secţiuni sunt prezidate de mezzo-soprana Christa Ludwig, violonistul Dmitry Sitkovetsky, pianistul Lazăr Berman şi compozitorul Ştefan Niculescu. Şcoala românească de muzică a demonstrat din nou calitatea şi prestigiul, prin câştigătorii care acum sunt laureaţi ai acestui concurs.

Este remarcabil faptul că în prima parte a calendarului desfăşurării evenimentului, în paralel cu concursul internaţional, s-a organizat o scenă în aer liber, situată în perimetrul aflat în Piaţa Revoluţiei între Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară şi Muzeul Naţional de Artă, unde vor avea loc concerte, spectacole şi proiecţii de filme.

Este pentru prima oară, în afara concursului, când sunt prezentate tinere talente aflate în formare, elevi ai liceelor de specialitate, laureaţi ai unor concursuri naţionale şi internaţionale, câştigători ai Concursului Remember Enescu, organizat de fundaţia cu acelaşi nume, condusă de eminenţii profesori, familia Tomescu. Desigur ne este cunoscută această fundaţie care, de mai mulţi ani colaborează cu Comisia pentru Cultură a Camerei la organizarea stagiunii muzicale intitulată Muzicienii Mileniului III, oferind elevilor merituoşi prilejul să concerteze în sălile Palatului Parlamentului. Am ţinut foarte mult la organizarea acestei stagiuni, fiind iniţiată de mine, încă din legislatura trecută, în calitate de membru al aceleiaşi comisii, în ideea creării unei deschideri culturale a autorităţii legislative.

De această dată, pe scena special amenajată şi în cadrul Festivalului Enescu, tinerii se găsesc în faţa unui public avizat, printre care se află şi impresari străini. Este o ocazie deosebită de afirmare a valorii lor, constituind pentru ei un stimulent deosebit şi o posibilă rampă de lansare pentru scenele lumii.

Nu lipsit de interes este faptul că publicul este numeros şi foarte interesant, iar impresarii deja au început să lanseze invitaţii pentru organizarea unor turnee în străinătate şi pentru burse de studiu.

Doresc să salut această iniţiativă şi să remarc meritul organizatorilor care s-au gândit la tinerele talente în curs de afirmare, ce au acum prilejul să se confrunte cu o experienţă cu totul aparte, care va influenţa, cu siguranţă, viitoarea lor carieră artistică.

Festivalul este extins şi pe scene din ţară şi cuprinde o serie de manifestări adiacente. Pentru toate acestea consider că el este o reuşită care ne va reprezenta în lume aşa cum se cuvine şi care se va adăuga la noua imagine a României pe care dorim să o construim şi prin cultură.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Şi noi vă mulţumim, doamna deputat.

Am îndrăzni, cu tot respectul pe care vi-l datorăm, să vă rugăm ca, în mod regulamentar, declaraţiile dumneavoastră să nu depăşească trei minute.

Îl rog pe domnul deputat Dan Brudaşcu să poftească la microfon.

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

În primul rând aş dori să semnalez biroului modul defectuos de organizare a acestei activităţi - nu sunteţi dumneavoastră personal vinovat -, probabil că este o tentativă de a pune botniţă opoziţiei şi a nu-i da posibilitatea să-şi exprime entuziasmul faţă de realizările măreţe pe care România le înregistrează sub actuala putere.

Tocmai de aceea mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "România - ţara aparenţelor şi a oglinzilor deformante".

După pronunţarea în decembrie 1989 a nefericitei sintagme "fă-te că lucrezi, Mircea", asupra ţării noastre s-a abătut un blestem: România a devenit ţara aparenţelor. Din păcate, la noi nimic nu e ceea ce pare. Conducătorii României au învăţat, în cei 14 ani, o limbă care utilizează toate expresiile şi sintagmele specifice democraţiei, dar o folosesc doar atunci când dialoghează cu partenerii străini. În ţară, pentru români, aplică fie dictonul "ciocu' mic", fie recurg la momeli, menite a-i determina pe bieţii români să creadă că trăiesc ca în sânul lui Adam, deoarece are grijă Guvernul şi de veniturile lor, dintre cele mai mici din Europa şi din lume, dar şi de costurile astronomice ale încălzirii pe timpul iernii. În loc de salarii decente, care să permită fiecărui cetăţean demnitatea şi siguranţa de care are nevoie într-un stat democrat, puterea actuală aducându-şi aminte de studiile făcute la Moscova, a inventat subvenţiile, o găselniţă nefericită de inspiraţie stalinistă, repudiată chiar şi de Rusia postcomunistă.

Cine priveşte atent cele întâmplate în România poate fi frapat de declaraţiile ditirambice ale propagandei de partid şi de stat care afirmă o creştere a producţiei industriale anual cu 5%, aceasta în vreme ce tot anual sunt lichidate, nu privatizate zeci de societăţi comerciale, iar zeci de mii de oameni îşi pierd locurile de muncă şi devin milogii unui regim care le cumpără tăcerea şi disperarea cu subvenţii, cupoane şi alte găselniţe de tip stalinist.

Cel mai recent şi dubios caz este cel din CFR, unde - afirmă oficialităţile - lucrurile stau bine, dar dau afară tocmai de aceea, probabil, circa 19.000 de angajaţi. Recent, flaşneta propagandistică a Guvernului susţine că am înregistrat un nou record remarcabil: economia românească a fost decretată "economie de piaţă funcţională", aceasta în condiţiile în care economia subterană, corupţia, evaziunea fiscală, debilitarea sistemului financiar bancar, blocajele financiare de sute de mii de miliarde de lei, furturile de toate felurile sugrumă totul. Dar, ca înainte de 1989, totul e în ordine şi e bine, acesta fiind meritul conducătorilor noştri iubiţi.

Sute de mii de hectare de teren agricol au devenit pârloagă, am ajuns să importăm până şi sarea, deşi stăm pe munţi de sare. Am închis combinatele de păsări şi porci, am distrus saivanele şi fermele de animale, dar avem o agricultură înfloritoare. Pariul cu agricultura a fost câştigat, bieţii ţărani nu au nici după ce bea apă, dar în România se organizează serbări galante şi petreceri de toate felurile, chiolhane, în care mai marii actualei puteri fac dovada unor sume pe care nu ştiu cum şi când le vor putea justifica.

În mărinimia lor populistă, după modelul "mai dă-le 100, Nicule!", Guvernul Năstase mai dă, că nu-l doare gura, bani agricultorilor, nu pentru că îl doare soarta lor sau a ţării, ci pentru că îl sperie rezultatul sondajelor care dau câştigătoare alte partide decât cel de guvernământ.

Dă, chipurile, bani pentru lucrările agricole din această toamnă, dar întârzie cu câte o jumătate de an plata subvenţiilor pentru carne şi lapte, deşi există lege în acest sens.

Ultimul aspect la care vreau să mă refer este cel al aparentei lupte contra corupţiei, dar când e vorba de corupţii din Guvern, până şi P.N.A. îşi aduce aminte că "face parte din autoritatea judecătorească şi este independent în relaţiile cu celelalte autorităţi publice". Aşa a precizat recent domnul Ioan Amariei, la o întrebare ce i-am adresat ca parlamentar. Deci, dacă toate celelalte nu sunt ce trebuie şi ce par a fi, de ce să facă excepţie Parchetul Naţional Anticorupţie, o altă instituţie a imaginii privind onestitatea puterii, a imaginii, căci realitatea e hâdă rău, domnilor. Ca şi în cazul întrebărilor şi interpelărilor în Parlament, transformate recent de putere în prilej de a-şi etala strălucitele neîmpliniri economice şi sociale. La fel este şi cu declaraţiile politice, aparente analize critice asupra actului de guvernare, în realitate telegrame de recunoştinţă şi angajament faţă de politica P.S.D. şi străluciţii lui conducători.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Şi noi vă mulţumim.

Îl invit la microfon pe domnul Márton Arpád. Doresc să vă informez că doamnele şi domnii deputaţi Alexandru Stănescu, Gheorghe Roşculeţ, Gheorghe Popescu, Iriza Scarlat, Cristian Nechifor, Aurel Gubandru, Ion Rădoi, Vlad Hogea, Eugen Nicolăescu şi Marin Anton au depus declaraţiile politice la secretariat.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Márton Arpád Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Una din problemele majore ale judeţului Covasna este situaţia precară a infrastructurii edilitare. Printre acestea, la loc de frunte fiind starea de degradare avansată a sistemelor de alimentare cu apă, deoarece prezintă o situaţie de risc privind sănătatea populaţiei.

Din cauza costurilor foarte ridicate şi a bugetelor sărace, lucrările atât de necesare nu pot fi realizate însă din surse bugetare proprii.

Astfel, singura posibilitate reală de a rezolva această situaţie de risc major este apelarea la credite nerambursabile. România, ţară care şi-a exprimat dorinţa de aderare la structurile Uniunii Europene, beneficiază de fonduri de preaderare care, în parte, sunt destinate şi îmbunătăţirii infrastructurii edilitare.

Alocarea acestor fonduri, însă, este condiţionată de satisfacerea unor cerinţe, stabilite de Uniunea Europeană, în colaborare cu Guvernul României.

Programul SAMTIT a fost demarat pentru a ajuta oraşele care sunt prea mici să participe la Programul ISPA, dar prea mari pentru a beneficia de fondurile SAPARD.

Iată de ce judeţul Covasna a fost printre primele judeţe care a felicitat lansarea programului, prin care ar fi putut beneficia de un împrumut nerambursabil, de circa 6 milioane de EURO.

Prima condiţie de participare la program a fost constituirea unei asociaţii a oraşelor, asociaţie cu personalitate juridică, în numele căruia trebuia înaintată cererea de finanţare.

Deşi în alte judeţe s-au constituit aceste asociaţii, prefectura judeţului Covasna a considerat nelegală înfiinţarea ei, motivând că ceea ce nu este stipulat expres în lege nu este permis şi propunând adoptarea unui contract de asociere, din care nu rezultă o asociaţie cu personalitate juridică.

Cererea de finanţare a judeţului Covasna a fost depusă, în numele Consiliului judeţean Covasna, pe baza contractului de asociere propus de prefect.

Sesiunea de evaluare a luat sfârşit şi proiectul judeţului Covasna a fost respins, din motivul neeligibilităţi beneficiarului, aşa cum rezultă din scrisoarea nr. 6.358 din 11.09.2003, primită de la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 Centrum, asociaţie creată de către Consiliul judeţean şi Consiliile locale, partenere la acest proiect, nu a avut personalitate juridică.

Iată, deci, încă o mare izbândă a activităţii prefectului şi a secretarului general al prefecturii, care prefigurează totodată şi viitorul. Atâta timp cât acest tandem veghează la aplicarea legii în judeţul nostru, avem şanse de a pierde şi în alte asemenea situaţii, iar pierderea este a întregii populaţii.

Ca şi în alte dăţi, cei doi şi-au motivat comportamentul abuziv, prin apărarea intereselor românilor din judeţ, el însă loveşte chiar în majoritatea acestora. Pentru că, de data asta, a pierdut şi oraşul Covasna, oraş natal al deputatului P.S.D. Adrian Vlad Căşunean şi Întorsura Buzăului, oraş cu o populaţie de circa 99% românească.

Dacă nu se doreşte ca judeţul Covasna să fie în continuare privat de dreptul de accede la fondurile europene, ori trebuie să fie schimbată mentalitatea prefectului şi al secretarului său general, ori ei trebuie să fie schimbaţi cu alţii mai competenţi. Alegerea este a Guvernului. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumim şi noi.

Domnul deputat Cornel Ştirbeţ şi încă o dată vă rog să nu depăşiţi cele trei minute regulamentare, mai ales că trebuie să ne încadrăm în timpul regulamentar.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Fondurile europene şi campania electorală a P.S.D".

Partidul Naţional Liberal constată că, în ultimul timp, partidul de guvernământ nu iroseşte nici un eveniment de mare rezonanţă publică, pentru a-şi face campanie electorală pe banii contribuabililor.

Un asemenea eveniment a fost deschiderea anului şcolar, desfăşurată la Sibiu, în prezenţa ministrului Alexandru Athanasiu.

Domnul Athanasiu a anunţat că în această toamnă va demara un program de modernizare a reţelei şcolare din România, primul în opinia sa, după marea reformă a lui Spiru Haret, din vremea lui Carol I, program ce se va întinde pe o perioadă de 5 ani.

Este evident că ministrul Athanasiu a profitat de prezenţa sa, printre părinţi şi şcolari, pentru a face acest anunţ, visând la gloria de urmaş al lui Spiru Haret, în contextul lansării mascate a campaniei electorale.

Conform declaraţiei de la Sibiu a ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, programul de modernizare a reţelei şcolare româneşti va fi finanţat de Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială şi Guvernul României.

Din această perspectivă, rolul băncilor este fundamental, fiind expresia interesului major manifestat de comunitatea internaţională faţă de reforma generală din ţara noastră.

Pentru noi, însă, capătă relevanţă faptul că P.S.D. doreşte confiscarea acestui sprijin financiar, drept capital electoral.

P.S.D. nu se mulţumeşte doar cu cheltuirea banilor contribuabililor români, pentru a-şi asigura continuitate la putere, dar este dispus să transforme investiţiile străine de interes public în subiecte de atracţie pentru electorat.

În plan naţional, campania electorală a P.S.D. se poartă forţând, aşa cum am spus, confiscarea contribuţiilor străine la reforma generală a societăţii româneşti.

În plan local, principala problemă a reprezentanţilor partidului de guvernământ este atragerea de fonduri financiare, la limita legalităţii şi moralei, pentru susţinerea campaniei electorale.

Există firme la care acţionarii principali, direcţi sau prin interpuşi sunt reprezentanţi cotizanţi ai partidului. Firmele care refuză să cotizeze, spre zonele de influenţă P.S.D., riscă valuri de controale din partea instituţiilor abilitate ale statului.

Din păcate, controlul P.S.D. asupra acestor instituţii asigură protecţia politicienilor mafioţi, aşa numiţii baroni locali.

Dacă Alexandru Athanasiu a vorbit, din convingere, despre modelul Haret, în ce priveşte reforma învăţământului şi din oportunism electoral, despre creşterea salariilor cadrelor didactice, românii vor descoperi singuri că adevăratul model al oligarhiei P.S.D.-iste este celebrul Al Capone, cel care şi-a construit un imperiu financiar, prin mituirea şi şantajarea funcţionarilor statului american, într-o perioadă de recesiune economică, asemănătoare celei de astăzi, de la noi.

Nimeni, însă, nu va crede că acesta este modelul economiei de piaţă funcţionale, la care aspiră România în prezent.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Daraban. Domnul deputat Andrei Chiliman şi domnul deputat Costache Mircea au depus declaraţiile. Dacă sunt şi alţi amatori, o pot face. Şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

Domnul Aurel Daraban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea se referă la modificarea Constituţiei, votul democratic acordat în 18 septembrie.

Dezbaterile care au avut loc în data de 18 septembrie, separat în cele două Camere ale Parlamentului, pe marginea medierii unor articole din Constituţia României, reprezintă un act politic major ce va marca profund destinul social-economic, politic şi cultural al ţării noastre. Acum, când procesul de democratizare a societăţii româneşti a dobândit contururi din ce în ce mai clare şi mai ferme, revizuirea Constituţiei şi adoptarea unor articole esenţiale pentru destinul românesc reprezintă un corolar al unor eforturi politice deosebite pe care noi, ca parlamentari, ni l-am asumat la modul cel mai exigent, dar şi o racordare la noile realităţi, la noile sfidări ale viitorului.

Mă bucură faptul că dezbaterile au tratat chestiuni în discuţie cu maximă seriozitate şi că ele au fost şi sunt subsumate unor opţiuni strategice ale României, ale viitorului nostru, integrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi în structurile Uniunii Europene, imperative care au un puternic consens naţional şi faţă de care nu există alternative raţionale. Şi mai este un lucru, pe care, de la această tribună doresc să-l subliniez, legea fundamentală a României rămâne fidelă tradiţiilor democratice ale ţării noastre, dar prin aceste modificări dovedeşte şi expresia unei modernităţi foarte necesare.

Putem afirma că încă de la adoptarea ei, la 8 decembrie 1991, prin votul pozitiv a 77,3% dintre cetăţenii cu drept de vot, receptarea Constituţiei de către societatea românească a fost pozitivă. Democraţia constituţională din ţara noastră şi-a dovedit, prin proba urnelor şi alternanţe succesive la putere, viabilitatea, vigoare, dar şi spiritul modern al acesteia.

Cum este şi firesc, mutaţiile benefice intervenite în toate planurile societăţii româneşti din 1991 încoace, determinate de dezideratul major al accederii ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO, legitimează ideea revizuirii, dar şi a schimbării unor prevederi ale Constituţiei. Reglementarea constituţională a proprietăţii care să fie garantată şi nu ocrotită, dreptul cetăţenilor comunitari de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice locale, dreptul străinilor de a obţine terenuri în România, protecţia socială a salariaţilor, interzicerea naţionalizării sau a oricărei forme silite a trecerii proprietăţii private în proprietatea publică, acordarea prin Constituţie a alocaţiilor pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi sau cu handicap; clarificarea statutului unor instanţe ca Parchetul şi consiliul Superior al Magistraturii; acestea dovedesc în faţa partenerilor noştri de dialog că privim spre viitor, că suntem pregătiţi să răspundem imperativelor majore ale timpului.

Iată de ce consider că după 12 ani de Constituţie democratică am votat o Constituţie mai aproape de realităţile româneşti, o Constituţie care merge într-o direcţie constructivă, o Constituţie care serveşte interesele noastre fundamentale.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumim şi noi.

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu. Se pregăteşte domnul deputat Ioan Mogoş.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În zilele de 19 - 21 septembrie 2003, am făcut o deplasare în Basarabia, la solicitarea cadrelor didactice din localităţile: Râşcani, Chişinău, Micleşti, raionul Căinari, Pănăşeşti, raionul Străşeni şi Zârneşti, raionul Cahul. Le-am dus o substanţială donaţie de carte, didactică peste 11.500 exemplare, precum şi lucrări de metodică. Întrucât biblioteca Liceului teoretic "Liviu Damian" din Râşcani a ars aproape în întregime, am dăruit 7.500 cărţi acestei unităţi şcolare, spre a se putea onora procesul didactic.

Peste tot au avut loc întâlniri emoţionante cu elevi şi cadre didactice, precum şi cu reprezentanţi ai administraţiei locale. Am organizat la Micleşti lansarea monografiei localităţii, scrisă de un intelectual fiu al satului, Ioan Mardari, refugiat cândva şi stabilit la Piteşti.

Am fost primiţi peste tot cu încredere şi speranţă, iar semnalele privind evoluţia relaţiilor dintre locuitorii Basarabiei şi cei din România sunt încurajatoare. Mulţi basarabeni formulează critici la adresa politicii româneşti că nu dă mai mare atenţie proceselor profunde din Basarabia. Pe foarte mulţi îi interesează obţinerea cetăţeniei române şi solicitanţii se plâng de încetinirea cu care se analizează şi se soluţionează cererile lor în acest domeniu.

Într-adevăr, birocraţii noştri au un comportament blocant în relaţiile cu basarabenii: cer fel de fel de acte şi dovezi suplimentare spre a se lămuri lucruri evidente; amânările au luat amploare şi tensionează spiritele, lipsă de respect faţă de solicitanţi şi comportament suburban în cazul unor salariaţi din sistem; perceperea unor taxe mari pentru persoanele din Basarabia ale căror economii se consumă cu naveta Bucureşti - Chişinău etc.

Urmaşii celor care au avut cetăţenia română în perioada 1918 - 1944 cer dreptul la un regim accelerat de acordare a cetăţeniei române.

Scriitorii din Basarabia cer simplificarea formalităţilor şi urgentarea procedurilor. Organizatoric, deficienţele au devenit un factor descurajant.

Consider că a venit timpul să se rezolve rapid şi cu mai multă responsabilitate cererile basarabenilor, oricare ar fi ele. Cer salariaţilor desemnaţi să lucreze cu basarabenii să-şi facă datoria cu seriozitate şi responsabilitate.

Este momentul ca fiecare parlamentar să promoveze - prin acţiuni concrete - cartea şi cultura românească în chinuitul şi martirizatul spaţiu românesc dintre Prut şi Nistru.

Procesul de unire se construieşte zi de zi, ceas de ceas şi cere Executivului acţiuni hotărâte.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Domnul Ion Mogoş lipseşte. Domnul deputat Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul deputat Florin Iordache.

Doamna deputat Constanţa Popa şi domnul deputat Ioan Sonea au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ascultat cu deosebită atenţie strategia privind reforma în Ministerul Public, prezentată de noul procuror general al României.

Am fi aşteptat ca domnul Ilie Ion Botoş, în noua strategie a institutului pe care îl conduce, pe lângă cauzele penale din sfera criminalităţii economico-financiare şi privatizări frauduloase să facă referire şi la soluţionarea, în mod fraudulos, a unor dosare legate de comiterea unor infracţiuni silvice, care sunt înregistrate la "lucrări penale", "cu autori neidentificaţi", cu toate că se cunosc atât infractorii, cât şi infracţiunile comise de reprezentanţii mafiei lemnului.

Cazul cel mai concret îl reprezintă rezoluţia nr.155/2002 din 24 ianuarie 2003, când Parchetul de la lângă Tribunalul Harghita a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Sandor Pongratz, cu toate că învinuitul a săvârşit infracţiunea de instigare la tăiere de arbori fără drept, prevăzută şi pedepsită de art.97 din Codul silvic, şi infracţiunea de furt de arbori, prevăzută şi pedepsită de art.98 din Legea nr.26 din 1996.

Acelaşi procuror, în rezoluţia din 5 februarie 2001 nu ia în considerare raportul de expertiză tehnică întocmit de Biroul de expertize contabile şi tehnice judiciare Bucureşti, dispunând fără temei legal scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Denes Dominic.

Mai mult chiar, procurorul inspector Liviu Moica, procuror de pe lângă Curtea de apel Târgu-Mureş, în răspunsul său din 16 iunie 2003 precizează, cu un cinism nemaiîntâlnit, următoarele: "Deputatul UDMR, adică eu, din judeţul Harghita, care a depus reclamaţia, a vizat doar o problemă politică amplificată apoi de Corpul de control al Guvernului".

Mai concret, constatările unei comisii parlamentare, rezultatele cercetărilor efectuate de către Departamentul de control al Guvernului, raportul de expertiză tehnică, întocmit pe baza Ordonanţei din 1999, al Inspectoratului de Poliţie sunt considerate de către domnul procuror Liviu Moica ca o problemă politică, iar infracţiunile, abuzul în serviciu contra intereselor publice, nu se iau în considerare de către organele de cercetare penală.

Domnule procuror general al României, sper ca reforma din Ministerul Public să prevadă eliberarea din funcţie a procurorilor corupţi care susţin, prin rezoluţiile lor, mafia lemnului.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Florin Iordache. Va urma domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Miron Mitrea, un adevărat prieten al tinerilor".

Vizita efectuată la sfârşitul săptămânii trecute în municipiile Slatina şi Caracal din judeţul Olt de către domnul Miron Mitrea, ministrul transporturilor, locuinţei şi turismului, s-a constituit într-o nouă dovadă a interesului manifestat constant de către membrii Cabinetului Adrian Năstase faţă de oameni, în general, şi tineri, în special.

Aşteptat cu deosebit interes de către reprezentanţii organismelor judeţene şi ai celor două municipii cuprinse în programul vizitei de lucru, ministrul Miron Mitrea a revenit în Caracal pentru a constata personal ce s-a realizat din programul guvernamental cu privire la construirea de locuinţe pentru tineri şi locuinţe sociale, precum şi a sălilor de sport, obiective care, pe parcursul a numai doi ani şi jumătate, au fost finalizate şi date în folosinţă, excepţie făcând sala polivalentă a Liceului Mihai Viteazul, a cărei inaugurare se va face peste aproximativ două săptămâni.

Pe parcursul celor aproximativ trei ore cât a stat la Caracal, înaltul demnitar a inaugurat oficial cele 100 de apartamente pentru tineri şi în regim de închiriere, situate pe bulevardul Nicolae Titulescu şi strada Parângului, şi a vizitat şantierele de construcţii pentru locuinţe pentru tinerii căsătoriţi, situate pe strada Vasile Alecsandri, şi sala de sport polivalentă a Liceului Mihai Viteazul.

Peste tot, ca şi pe şantierului Teatrului Naţional, obiectiv simbol al acestei localităţi, a avut loc un dialog interesant între domnul ministru Miron Mitrea şi managerii societăţilor de construcţii, care au derulat în bune condiţii programul guvernamental respectiv, acest fapt fiind de altfel constatat şi de către reprezentanţii Inspecţiei de stat în construcţii.

Noii locatari ai celor 100 de apartamente predate la cheie în mod oficial s-au întreţinut minute bune cu ministrul Miron Mitrea, mulţumindu-i acestuia pentru sprijinul acordat în construcţia locuinţelor lor, iar pe parcursul străbătut între obiectivele vizitate, înaltul demnitar a fost oprit şi îmbrăţişat de caracalenii aflaţi pe traseu cu diferite treburi.

După vizitarea obiectivelor date în folosinţă şi a celor aflate în construcţie sau ultimele finisări, în sala de consiliu a primăriei municipale a avut loc o discuţie amplă cu oficialităţile locale şi judeţene, ocazie cu care primarul municipiului Caracal, domnul Gheorghe Anghel, a scos în evidenţă importantele realizări ale construcţiei de locuinţe pentru tineri, a celor două săli de sport, toate acestea cu sprijinul guvernamental, cuprinse în programul campaniei electorale pentru perioada 2000-2004, care prevede construirea unui număr de 38 de mii de apartamente şi a aproximativ 400 de săli de sport, iar în judeţul Olt - în oraşele şi municipiile sale - un număr total de 900 de apartamente şi 9 săli de sport.

În toate acestea, dar şi la modernizarea unor importante artere rutiere de interes naţional şi internaţional, un merit deosebit revenindu-i şi domnului ministru Miron Mitrea, angajat total în aceste activităţi pentru care municipiul Caracal l-a declarat şi cetăţean de onoare al localităţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Baban Ştefan. Lipseşte.

Domnul deputat Iosif Armaş. Lipseşte.

Domnul deputat Codrin Ştefănescu. Lipseşte.

Domnul deputat Adrian Moisoiu. Lipseşte.

Vă anunţ că domnul deputat Corneliu Ciontu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul deputat Emil Boc, liderul Grupului parlamentar al PD, au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul deputat Kovacs Zoltan. Va urma domnul deputat Ionel Adrian.

Domnul Kovacs Zoltan:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema pe care aş aborda-o este "Agricultura românească înainte de aderare şi înainte de faliment".

Anul agricol 2003 se termină în câteva zile. Producătorii agricoli sunt epuizaţi, necăjiţi, cu buzunarele goale. Au luptat exemplar cu seceta, cu lipsa de fonduri, exclamând "Nici Dumnezeu, nici Ministerul Agriculturii nu ne ajută!"

Parlamentul şi Guvernul au elaborat cu intenţii bune legi, ordonanţe care ar fi de folos producătorilor, dar care fără fonduri nu au nici un efect.

"În centrul atenţiei va sta înfiinţarea şi punerea în funcţiune a unor adevărate exploataţii agricole, care să producă şi să vândă produse agro-alimentare de cea mai bună calitate". Am citat din strategia agricolă şi rurală a ministerului.

Sunt idei frumoase, dar au rămas numai idei.

Să enumerăm câteva legi şi ordonanţe care au fost elaborate pentru salvarea agriculturii.

Chiar astăzi, 23 septembrie 2003, a expirat termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul de 2 milioane de lei/hectar, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2003. Suprafaţa estimată ar fi de 6,6 milioane hectare, iar suma se ridică la 13200 miliarde de lei, cu etapele aferente, în funcţie de cultură.

Prima tranşă ar sosi în lunile octombrie-noiembrie, din care producătorii, eventual vor cumpăra cadouri la copii, pentru că sperăm ca semănatul să se termine până în noiembrie.

Cererile de solicitare au fost depuse de aproximativ 50% dintre proprietari. Cauzele: producătorii nu au timp în perioada campaniei să se deplaseze şi să stea zile întregi la primării şi la direcţii agricole, lipsa evidenţelor la primării, lipsa actelor care fac dovada dreptului de proprietate, neîncrederea în acest ajutor şi, bineînţeles, indiferenţa.

Se pare că termenul se va prelungi în aceste zile.

Mai putem aminti: creditul agricol, care nu prea a avut efect, Legea nr.381/2002 referitoare la despăgubirile în caz de calamităţi. Pentru aceste legi au curs tone de hârtie, fără efect.

Producătorii nici până în prezent nu au intrat în posesia sumelor cuvenite pe baza acestei legi aprobate legal şi în funcţiune.

În ultimele luni, din cauza secetei cumplite, agricultura a traversat perioada cea mai critică din ultimii 100 de ani, iar ministrul agriculturii, prin declaraţiile sale, influenţează negativ, din punct de vedere al producătorilor, preţul la grâu şi la floarea-soarelui.

În toiul campaniei de recoltare a grâului, Ministerul Agriculturii era preocupat primordial de importarea unei cantităţi de un milion de tone de grâu, influenţând imediat preţul de piaţă al grâului de consum. Greşeala s-a repetat la cultura florii-soarelui, când excedentul anunţat de domnul ministru a influenţat negativ preţul, astfel că, la ora actuală, preţul seminţei de floarea-soarelui este cu 20% mai mic decât în anul 2002.

Vom putea importa mai departe grâu, făină, ulei, zahăr, fructe, legume, carne de porc, de pui şi altele.

Se iveşte o întrebare inevitabilă: oare Guvernul vrea să menţină forţat preţul cu amănuntul la pâine, la ulei, la preparatele de carne pe spinarea producătorilor?

Intervenţiile în economia de piaţă sunt periculoase şi au ca efect falimentarea producătorilor din exploataţiile agricole şi a producătorilor individuali.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ionel Adrian. Va urma domnul deputat Emil Rus.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea am intitulat-o "România, un model fericit de convieţuire etnică".

România contribuie, în cadrul dezbaterii europene privind noua arhitectură politică, într-o manieră proprie, care are în vedere asigurarea echilibrului între naţional şi regional.

Putem oferi Europei experienţa noastră, precum şi percepţia noastră pozitivă asupra celuilalt, diferit de noi.

Există la români un fond profund de toleranţă, o modalitate de a înţelege respectul pentru cel diferit ca limbă, religie şi obiceiuri. Din ea trebuie să facem pilon al integrării noastre şi pe ea o putem impune ca model de urmat în partea noastră de continent.

Avem convingerea că aceste valori vor completa noul edificiu al societăţii româneşti şi se vor împlini în România o dată cu aşezarea sa deplină în Europa unită, ca soluţie durabilă.

Reducerea acestei perspective la proiecţii regionale sau bazate pe criterii etnice nu are nici un sens în noua construcţie unitară a Europei.

Contribuţia noastră la proiectul Europei unite trebuie să aibă greutatea reprezentării curajoase a intereselor economice ale tuturor zonelor ţării. Să nu uităm nici o clipă însă că o asemenea platformă poate fi credibilă numai şi numai dacă se bazează pe regulile, valorile şi ritmul de funcţionare al economiei Europei.

O economie de piaţă funcţională, legi clare şi respectate, toleranţă zero faţă de corupţie, parteneriate solide şi de încredere cu mediul de afaceri şi investiţional sunt doar câteva dintre condiţiile pentru o reprezentare eficace.

Riscul actual pentru România nu constă în existenţa faliilor interetnice, ci în adâncirea polarizării sociale şi, mai mult, între elita socială în devenire şi o populaţie care sărăceşte.

Guvernul PSD caută să preîntâmpine un astfel de risc cu mari şanse de reuşită.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl rog pe domnul deputat Emil Rus să ia cuvântul.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea doresc să îmi exprim îngrijorarea pentru politica marilor noştri finanţişti, în frunte cu domnul Mihai Tănăsescu, ministrul finanţelor publice, şi, în egală măsură, îngrijorarea pentru starea precară a sănătăţii populaţiei, domeniu în care se cheltuieşte şi se investeşte din ce în ce mai puţin.

Întreaga propagandă bine dirijată de Putere anunţă că mierea, laptele şi cornul circulă pe toate drumurile democraţiei PSD-iste, că ajutoarele sociale - cele pentru întreţinere şi căldură - sporesc ca prin minune începând de la 1 ianuarie 2004.

Totul este o adiere a unui vânt mincinos. Nici măcar vânt de toamnă nu este, ci, mai repede, unul de primăvară uscată.

Roata vieţii sociale se învârte, aşa încât marii datornici la stat rămân mereu deasupra, şi micii producători, contribuabilii de rând, rămân dedesubt, până ce se îneacă în noroaie.

Finanţiştii Guvernului Năstase dansează pe muchie de cuţit. Nici să îi execute pe marii datornici, să îi decapiteze nu vor, dar nici să îi salveze nu se îndură. Destul că aceştia se complac în situaţia în care sunt.

Domnii vistiernici au lansat ideea îngheţării datoriilor până în 2007, anul hotărâtor pentru intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, după care începe dezgheţul. Faptul în sine ne duce la concluzia că este bine aşa şi că numai proştii respectă legea.

Jocul finanţist continuă cu introducerea cotei unice, care nu face altceva decât să confirme în plus că posibilitatea îmbogăţirii este mai mare prin evitarea obligaţiilor la bugetul de stat, iar Guvernul a apelat la această modalitate nerecunoscând că aplicarea impozitului pe venitul global s-a dovedit total neinspirată, de fapt un eşec, situaţia colectării banilor la bugetul de stat fiind la pământ.

Aşa se explică faptul că zeci de societăţi au datorii la stat de zeci de miliarde de lei, şi numărul lor, în loc să scadă, creşte mereu de la o zi la alta.

După cum se vede, interesul electoral primează. Social-democraţia lui Iliescu şi Năstase evită convulsiile sociale şi nu falimentează rău-platnicii. În consecinţă, regimul se pune bine cu firmele datoare, cu cei care pot cotiza substanţial la partid, dar şi cu cei care ar putea da voturi în favoarea partidului de guvernământ.

Jocul acesta la două capete încurajează cele mai sălbatice forme ale mafiei, consecinţele sunt dureroase, şi contribuabilul plăteşte până la ultimul leu toate obligaţiile la fisc, în timp ce finanţiştii, cu ingineriile lor, dau pe apa sâmbetei miile de miliarde de lei de la aşa-numiţii rău-platnici.

Pragul de sărăcie e la cota de avarie în Ţara Românească: învăţământul funcţionează cu greutate, spitalele rămân cu câte un medic şi un portar, iar bolile, apoi moartea se instalează asemenea zăpezilor, că şi moartea este tot un fel de iarnă fără de sfârşit.

Nu m-aş fi referit la toate acestea dacă nu le-aş fi reconstatat în teren în aceste zile.

Şi, pentru a nu da totul la modul general, iată, voi particulariza o situaţie: în localitatea bistriţeană Teaca, locuită de români, maghiari, germani şi ţigani, după Revoluţia din Decembrie, Crucea Roşie din Austria, cu sprijinul unor fundaţii din Germania, au construit un spital rural, modern şi unic în Europa, dotat cu aparatură performantă şi cu toate cele necesare, până la lenjeria de pat şi paharele pentru apă. La fel, au dăruit acestei unităţi, trei ambulanţe.

Sigur, reforma din sănătate a dat şi peste această unitate şi, cum nu a fost făcută de către comunişti, pentru a se putea privatiza, şi cum străinii nu au admis schimbarea destinaţiei, mai marii judeţului şi ai ţării au decis să îi lase un medic generalist, 14 paturi şi i-au fixat statutul acela de unitate medico-socială.

Acest spital, pe care cei care l-au construit şi l-au dăruit oamenilor l-au vrut exemplar, şi este exemplar, astăzi este ameninţat cu debranşarea, pentru restanţe la S.A. Electrica, şi cu închiderea, de către sucursala Petrom din Bistriţa, pentru datorii pe ansamblu de 400 de milioane de lei.

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule deputat,

Dacă sunteţi amabil să concluzionaţi.

Domnul Emil Rus:

Am terminat, domnule preşedinte.

Marii datornici la Casa judeţeană de asigurări pentru sănătate, la Casa de pensii Bistriţa Năsăud au datorii de peste 100 de miliarde.

Sistemul nostru financiar este paralizant şi, totuşi, vedeţi dumneavoastră, mierea, laptele şi cornul curg mereu la vale.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Şi noi vă mulţumim, domnule deputat.

Domnul deputat Eugen Pleşa. Lipseşte.

Domnii deputaţi Ştefan Baban, Ioan Sonea şi Mihai Baciu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul deputat Cristian Sandache.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Scurta mea intervenţie se intitulează "România şi Europa".

Afirmaţia potrivit căreia ţara noastră trebuie să intre în Europa este falsă, cel puţin sub aspect istorico-geografic.

Nu este mai puţin adevărat însă că îndeplinirea unui set de norme economico-legislative este mai mult decât necesară accederii în structurile Uniunii Europene.

Aici intervine eterna problemă a mentalităţii colective, în sensul că unii concetăţeni ai noştri, printre care şi politicieni, consideră aceste exigenţe drept forme de umilire naţională.

Între exigenţe, drepturi şi umilinţe nu există conexiuni decât în minţile celor mai înfierbântaţi şi mai zeloşi patriotarzi.

Să fim convinşi că nimeni nu ne doreşte nici îngenunchierea, nici căderea în starea de sclavie, şi să ne amintim de înaintaşi precum Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuil Micu, Aurel C. Popovici, care au văzut în Europa civilizată căminul firesc al românismului.

Vă mulţumesc

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, mai mult chiar decât v-aţi fi aşteptat, pentru concisa dumneavoastră declaraţie.

Îl rog pe domnul deputat Gheorghe Dinu să poftească la microfon.

Se pregăteşte domnul deputat Vekov Karoly.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul României a mai desfăcut sacul cu pomeni electorale".

Recent, Guvernul a anunţat populaţia, cu mare pompă, despre noile măsuri de protecţie socială, respectiv ajutoare pentru încălzire în iarna 2003/2004 şi introducerea alocaţiilor complementare pentru copii, de la 1 ianuarie 2004.

Numai aceste două măsuri vor necesita un efort financiar de 11000 miliarde de lei.

Dar, concomitent, domnul ministru Tănăsescu anunţă că 19 societăţi din minerit şi calea ferată vor fi scutite de datoriile bugetare, şi în 2004 vor primi fiecare câte 6000 miliarde de lei, precum şi trecerea la o cotă unică de impozitare de 23% pentru impozitarea veniturilor, care va mai costa bugetul aproximativ de 5000 miliarde lei.

La acestea ar mai trebui adăugate acţiuni ca: rechizite şcolare gratuite distribuite de Guvernul PSD în teritoriu cu mare pompă, cât şi "cornul şi laptele" extins la preşcolari.

Subvenţiile ce se vor acorda pentru încălzire au majorări de 200%. La acestea aş mai adăuga şi mărinimia de a da sarcina stabilirii celor ce vor primi subvenţiile primăriilor şi regiilor de termoficare, asigurând populaţia că va fi scutită de alergătură. Frumos de zis, dar mai greu de pus în practică. Să nu uităm că în primăvara anului 2003, tot la acţiunea de subvenţionare a căldurii, primăriile şi-au scos oamenii pe teren în detrimentul altor sarcini. Se vede că le-a picat bine celor din primării, dacă sunt dispuşi să ia acţiunea de la capăt!

Dacă stai şi analizezi, măsurile sunt bune - ţin de doctrina social-democrată şi pot contribui la creşterea nivelului de trai al populaţiei. Dar, pentru că sunt luate în preajma anului 2004, care este an electoral, te duci foarte repede cu gândul la faptul că ele au un iz electoral şi sunt menite să mituiască alegătorii.

După cum vezi că aruncă Guvernul cu miile de miliarde din bugetul statului, stai şi te întrebi:

• s-a transformat Guvernul într-un Moş Crăciun ce soseşte mai timpuriu?
• va pune în funcţiune Guvernul maşina de făcut bani?
• nu cumva această mărinimie se va resimţi în nota de plată de după alegeri?
• nu cumva Guvernul, ce dă azi cu o mână, va lua mâine cu două?
• ce se va întâmpla cu deficitul bugetar, dar cu acordurile cu Fondul Monetar Internaţional?
• cât va fi de mare nota de plată la căldură pentru cei ce nu primesc subvenţii, în condiţiile în care subvenţiile s-au majorat cu 200% şi ajung la familii unde venitul net pe membru de familie nu depăşeşte 90 de dolari? Vor mai fi ele suportabile?

Domnilor guvernanţi, întrebările de mai sus nu sunt întâmplătoare - populaţia a mai trecut o astfel de etapă la începutul anului 1996 şi a simţit consecinţele în anii următori, când guvernarea CDR-istă nu mai ştia ce şi cum să impoziteze ca să scoată banii. Se doreşte, de dragul capitalului electoral, o reeditare a acelei situaţii?

Afirmaţia făcută de unii membri ai Guvernului - că avem o creşterea economică care ne permite şi această investiţie socială - mi se pare puerilă, nefondată.

Recentele scumpiri la aproape toate cele necesare traiului sunt, oare, consecinţa acestei creşteri economice?

Domnilor guvernanţi, măsurile acestea nu vor creşte nivelul de trai real al populaţiei, ci vor duce şi mai mult la sărăcire, pentru că banii vor fi recuperaţi din taxele şi impozitele ce se vor plăti de contribuabilii cinstiţi, în primul rând de cetăţeni.

Ceea ce se face la ora actuală este o social-democraţie de faţadă, pompieristică, care se aplică de vreo 13-14 ani şi rezultatele se văd - creşte sărăcia de la zi la zi.

Nici noi şi nici populaţia nu suntem aşa de naivi cum crede PSD - să ne închipuim că Guvernul stă călare pe un sac cu bani, de unde tot împarte în dreapta şi în stânga tot felul de pomeni.

Izvoarele bogăţiei şi, deci, ale posibilităţii acordării de ajutoare şi subvenţii, sunt creşterea p.i.b.-ului, locuri de muncă reale şi reducerea şomajului, combaterea şi eliminarea corupţiei şi risipei de orice fel. În lipsa acestor izvoare, pomenile se întorc tot împotriva populaţiei şi a agenţilor economici, prin creşterea fiscalităţii şi a inflaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim.

Domnul deputat Vekov Karoly. Lipseşte.

Domnul deputat Dumitru Bentu.

Vă rog încă odată să fiţi cât se poate de concişi, având în vedere că suntem în întârziere. Vă mulţumesc.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea se intitulează "Între realism şi optimism".

Apropierea datei de 5 noiembrie 2003, dată la care Comisia Europeană va da publicităţii Raportul de ţară privind integrarea României în Uniunea Europeană, focalizează atât demersurile Executivului român, cât şi interesul opiniei publice pentru acest moment.

Este o perioadă decisivă pentru eforturile de integrare în Occident sau, dacă ar fi să adoptăm exprimarea domnului Mircea Geoană, ministrul de externe, este asaltul final în bătălia pentru integrare.

Îşi fac însă simţită prezenţa diverse abordări legate de criteriul economic şi obţinerea statutului de economie de piaţă funcţională. Unele dintre acestea aparţin celor care sunt ponderaţi prin excelenţă şi, în meticulozitatea lor, ar dori ca acest calificativ să provină din îndeplinirea la modul ideal a tuturor angajamentelor asumate. Alţii manifestă o anumită voluptate a pesimismului sau contrariului, fapt capabil să arunce spoturi de umbră asupra adevăratelor trăiri faţă de acest obiectiv major al politicii româneşti.

În ultimă instanţă, astfel de atitudini sunt explicabile. Certitudinea trebuie să se substituie dezideratului, inconsecvenţele trebuie anulate, iar peste toate tronează dreptul la opinie.

Nu ar trebui însă uitat nivelul de la care s-a plecat în derularea negocierilor de aderare în anul 2001, nivel care echivala cu o regretabilă întârziere şi care a reclamat un imens efort de recuplare şi recuperare a timpului pierdut.

Tonusul efortului respectiv se cere a fi menţinut, astfel încât integrarea în 2007 să fie realizabilă.

Sunt evidenţiate toate elementele care ne îndreptăţesc să fim optimişti pentru demersul României în acest context şi, transpusă în palierul politic, discuţia susţinută de demonstraţia de progres din ultimii patru ani arată că, din acest punct de vedere, România poate obţine statutul de economie funcţională de piaţă.

Raportul din 2003 va fi în mod cert mai bun decât raportul din 2002 şi, chiar dacă vor fi specificate şi anumite puncte sensibile, important este că, pe aceste puncte, evoluţia să fie pozitivă.

Iată de ce Guvernul Adrian Năstase va acţiona cu realism şi decizie pentru atingerea obiectivului fundamental al politicii româneşti - încheierea în 2004 a negocierilor de aderare şi integrare în Uniunea Europeană în 2007.

Mai mult optimism şi mai multă încredere, bazate pe bunul politic cel mai de preţ în acest moment - largul consens naţional -, pot oferi finalitatea dorită traseului ales de reinserţia României în ansamblul valorilor occidentale.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Miclea. Lipseşte.

Doamna deputat Liana Naum. Era în sală mai devreme. O vom aştepta.

Domnul deputat Petre Posea.

Domnul Petre Posea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Profesorul Emil Constantinescu vrea din nou la Putere".

Pentru cetăţeanul de rând, acest bip lansat la intervale mai mult sau mai puţin regulate poate trece neobservat, găsindu-şi locul în imensul ocean al banalităţilor.

Nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul celor care cunosc sau îşi amintesc, că de trăit am trăit-o cu toţii mai clar, de guvernarea 1996-2000, patronată de acelaşi strateg care acum a început să dea târcoale precum lupul la stână, sperând că va reuşi încă odată să ademenească pe cine a mai reuşit, cu cine ştie ce alte contacte - cu sprijinul călugărului Vasile şi, inevitabil, cu aceeaşi garnitură de vajnici specialişti.

În faţa unui asemenea tupeu exasperant, iar tu exasperat, nu poţi decât să răbufneşti: "Ne-a ajuns, domnule expreşedinte, experienţa celor 200 de zile şi a celor 15 mii de specialişti, sau, poate, de această dată, vrei să încerci invers - 200 de specialişti pentru 15 mii de zile!"

Lamentabilă încercarea dumneavoastră de această dată, şi înclin să cred că puteţi conta numai pe curiozitatea bolnăvicioasă a românului care, văzând noul blazon AP, de fapt altă Mărie dar cu aceeaşi pălărie, cu aceeaşi echipă din trecut, vrea să afle ce nobile idealuri vă mână în luptă, ce proiecte măreţe vă dau ghes şi pe ce culmi vreţi să ne mai cocoţaţi.

Omeneşte vorbind, într-o oarecare măsură, încercăm să vă înţelegem, având în vedere că este an preelectoral şi încercaţi să câştigaţi teren pentru a obţine un scor bun, pentru a înfrunta adversarul politic, dar, logic vorbind, ar trebui să fiţi conştient că nu se va realiza acest miracol, tot în campania unei echipe intrată de mult în anonimatul politic. Încă nu avem cunoştinţă că pe undeva mormolocii politici s-au metamorfozat în rechini.

În altă ordine de idei, mă întreb cum de nu observaţi cât de păguboasă şi de rău augur este păstrarea pe post de purtător de cuvânt a unui individ cu nume parcă predestinat să cânte prohodul formaţiunii politice pe care o conduceţi. Stau dovadă, în primul rând, aberaţiile debitate de acest cap pătrat cu mintea creaţă la adresa PSD, idei care numai ale unui om politic nu sunt, ci mai degrabă ale cuiva cu grave deficienţe de sănătate mintală, care neapărat are nevoie de consultaţiile unui medic psihiatru pentru expirarea limbajului suburban prin care suferă.

Chestia cu predestinaţia se explică simplu: în Ardeal, cuvântul ţiulică numeşte pasărea cunoscută ca fiind cucuveaua, deci asociind, ţiulică, ciuvică este lesne de înţeles că prezicerile purtătorului dumneavoastră de cuvânt se înscriu şi fac parte din menirile nevinovatei păsări de noapte.

O altă gafă monumentală care, în nici un caz, în politică nu face bine, este graba cu care aţi declarat că vă este scârbă de politică. Inutil încercaţi, acum, să faceţi o întoarcere "ca la Ploieşti", cum că v-aţi referit doar la divergenţele dintre PNL şi PNŢCD, la fricţiunile dintre acestea, în loc să-şi asume responsabilităţile pentru guvernarea 1996 - 2000, deci când au deţinut ministere economice.

Cu toate gafele, aveţi o biluţă albă cu referire la prezenţa, prin aceea că aveţi alianţa PD - PNL. De fapt, părerea e din ce în ce mai unanimă, ceea ce înseamnă că gura păcătosului mai grăieşte şi adevăr.

Revenind la oile noastre, iar trec la stilul inchiziţional, cu dorinţa de a satisface o nedumerire, o curiozitate. Cum vă argumentaţi recenta încercare politică, cine v-a sfătuit şi ce speranţă mai obţineţi în politică, atâta timp cât, în anul 2000, în mod laş, fiindu-vă frică de votul românilor, aţi fugit din faţa acestora. Chiar credeţi că alegătorii au devenit în totalitate amnezici, mai ales că aţi declarat că nu veţi mai conduce nici un partid existent sau care se va forma? Când aţi spus adevărul, atunci sau acum, când încercaţi din nou să intraţi în politică, dar, din păcate, pentru dumneavoastră şi din nefericire pentru noi aţi ales o intrare în nici un caz prin faţă.

Ceea ce spun acum nu se vrea un sfat. Nu am nici un interes să vi-l dau, dar este demn de reţinut că, odată cu trecerea timpului, deveniţi tot mai rupţi de realitate. Aveţi o vârstă şi o profesiune respectabilă, cum puteţi fi aşa de naiv să credeţi că, sub umbreluţa AP-ului, puteţi deveni din nou preşedintele României? Sigur, spuneţi că AP deranjează spectrul politic românesc de la stânga la dreapta şi viceversa, dar ce nu spuneţi sau nu vreţi să recunoaşteţi este că nimeni nu vă ia în seamă, nici măcar prietenii PNŢCD din guvernarea trecută, care vă acuză de plutire în derivă.

În aceste condiţii, părerea mea este că trebuie să vă liniştiţi în ceea ce priveşte politica şi să vă scuzaţi de deranj faţă de poporul român.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Doamnă deputat Liana Naum, vă rog poftiţi. Se pregăteşte domnul deputat Doru Dumitru Palade.

Doamna Elena Liana Naum:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea semnalează existenţa, la Constanţa, a Grupului de iniţiativă pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului, grup ce îşi propune să facă demersuri către forurile superioare, adică Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, Guvernul României, Preşedinţia României, pentru ca, în acest an, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la realipirea Dobrogei la cadrul statal românesc, să fie reactivată Mitropolia Tomisului.

În ziua de 10 septembrie 2003, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, a avut loc întrunirea unui colectiv de istorici, clerici şi oameni de cultură care fac parte din Grupul de iniţiativă pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului, cu scopul de a demonstra ştiinţific legitimitatea reactivării unei mitropolii în spaţiul dobrogean. Acest grup îşi propune să militeze pe căile puse la dispoziţie de mass- media, pentru a convinge Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de dorinţa dobrogenilor ortodocşi, ca pământul românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră să-şi afirme, şi pe această cale, identitatea sa, în cadrul unităţii în diversitatea civilizaţiei poporului român şi să-i pună în valoare moştenirea lui specifică şi semnificativă, în contextul efortului nostru de integrare în Europa unită.

Consider că înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române ar trebui să recunoască importanţa unei asemenea hotărâri care impune adevăruri ale istoriei şi să demonstreze solidaritatea faţă de iniţiativa creştinilor dobrogeni. "Dobrogea este provincia prin care a trecut şi a propovăduit Sfântul Apostol Andrei. Dobrogea este provincia cu cea mai mare densitate de bazilici şi de biserici de epocă romană şi pot să vă spun că, din acea perioadă, numai în Oltenia s-a mai găsit una singură. Dobrogea este îndreptăţită să aibă un mitropolit, o mitropolie, de vreme ce, în antichitate, mai exact la începutul secolului al VI-lea, au existat 14 eparhii, 14 episcopii, o episcopie la Pârjoaia, la Adamclisi, la Xiopolis, la Capidava, la Hârşova, la Isaccea şi în alte câteva locuri". Astfel îşi exprimă punctul de vedere profesor doctor Petre Diaconu, preşedintele Grupului de iniţiativă, privind prin prisma argumentelor istorice, fără de care baza acestei idei nu ar putea fi susţinută.

O semnificativă remarcă a făcut şi domnul prefect Gheorghe Martin care arată că: "Această mitropolie nu a fost desfiinţată, în fapt, nu există un fapt de desfiinţare a ei, cum nu a fost desfiinţată biserica, nici pe timpul ateismului, în perioada de aproximativ 50 de ani. Deci noi, practic, nu susţinem înfiinţarea, ci reactivarea".

Am convingerea că ideea reactivării Mitropoliei Tomisului este întemeiată, atât de dovezi istorice şi teologice de necontestat, cât şi de morala europeană care încurajează iniţiativele de asociere religioasă într-un cadru legal. "Dobrogea este o demonstraţie românească în Europa creştină. Am dat acestei civilizaţii a Europei creştine pe Dionisie Exigul, cu celebra sa cronologie, am dat pe Ioan Casian şi ne recomandăm ca cei mai vechi creştini, tocmai prin Dobrogea, actul nostru de identitate europeană în acelaşi timp", a afirmat domnul Dan Zanfirescu, membru al Grupului de iniţiativă pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului. De asemenea, domnul profesor doctor Mihai Eremia, decan al Facultăţii de istorie din Constanţa, este de părere că "Există o justificare morală, ştiinţifică, scrisă pentru a accepta ideea unei mitropolii".

Grupul de iniţiativă pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului va readuce în discuţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române argumentele lor susţinute de un amplu material documentar, în care va fi subliniat rolul pe care îl are reactivarea Mitropoliei Tomisului, în actualul context naţional şi internaţional, motivând printre altele că acum, la împlinirea a 125 de ani de la integrarea Dobrogei în cadrul statal românesc, este momentul prielnic pentru reafirmarea valorilor culturale dobrogene.

Dobrogea este un spaţiu românesc în care creştinismul a existat neîncetat de-a lungul secolelor. De aceea susţin ceea ce este dovedit istoric, susţin ortodoxia pe acest teritoriu, susţin în slujba adevărului, acordarea statutului meritat Bisericii Ortodoxe Române din Dobrogea.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Doru Dumitru Palade îşi va face săptămâna viitoare declaraţia politică. Domnul deputat Marinache Vişinescu. Ultimul înscris este domnul deputat Victor Bercăroiu.

Poftiţi.

Domnul Victor Bercăroiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să evoc astăzi un eveniment deosebit petrecut în comuna Brebu, judeţul Prahova, în perioada 11 - 14 septembrie 2003, şi anume Festivalul internaţional "Etnofair-play Balcanuralsport" eveniment patronat de Comitetul Olimpic Internaţional, Comisia "Sportul pentru toţi", care s-a desfăşurat la iniţiativa unui inimos profesor pe nume Nicolae Drăgan.

Pentru reuşita celor trei zile au contribuit, în egală măsură: Comitetul Olimpic Român, Agenţia Naţională pentru Sport, Federaţia Română "Sportul pentru toţi", Comisia Naţională pentru Promovarea Toleranţei şi Fairplay-ului prin Sport, Societatea Română de Radiodifuziune, Consiliul judeţean Prahova, Direcţia pentru sport a judeţului Prahova, Primăria municipiului Câmpina şi, nu în ultimul rând, Primăria comunei Brebu, gazda acestor manifestări. Au participat copii, tineri şi adulţi din Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Grecia, dar şi naţionalităţi din România: maghiarii de la Miercurea Ciuc, turco-tătarii de la Constanţa, romi de la Mărginenii de Jos, judeţul Prahova, precum şi din zonele geografice ale ţării, maramureşeni de la Baia Mare, bănăţeni din Brad - Hunedoara, ardeleni de la Cugir, moldoveni de la Piatra Neamţ, olteni de la Caracal.

Pe parcursul celor trei zile, într-o atmosferă greu de redat în cuvinte, s-au întrecut, atât pe terenul de sport din comună, cât şi pe scena amenajată în incinta Complexului muzeal Matei Basarab, aducându-ne aminte de jocuri sportive şi dansuri populare de mult uitate: ţurca, plinta, culea, din zona Cugirului; oina, săritura cu sacul, baba oarba, lapte gros din zona Piatra Neamţ; huna şi fuga din zona Maramureş, Baia Mare; nouă pietre, sport ritual ţigănesc, întreceri pe cilindri, întreceri pe papainoage din zona Brebu, Prahova; nunta la români, dansuri de curtoazie a tinerilor din zona continentală a Greciei, dansuri populare turco-dobrogene, dans ţigănesc stilizat.

Doamnelor şi domnilor, această manifestare, cu o încărcătură emoţională deosebită, a demonstrat, încă o dată, că prin sport şi cultură inimile tinere se unesc, trecând peste barierele de multe ori artificiale ale unor zone geografice româneşti şi că, prin aceşti minunaţi anonimi, sportul pentru toţi, dar şi jocurile populare româneşti nu vor muri niciodată.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, şi noi, domnule deputat.

Vă mulţumesc, încă o dată, pentru atenţia de care aţi dat dovadă şi, în aproximativ 10 minute, încep lucrările în plen cu ordinea de zi anunţată, dezbaterea unor proiecte de lege.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

"PSD- ul, Ataturk şi Brătianu"

PSD-ul a călcat din nou în străchini, încercând, prin repetate pusee de naţionalism fanfaronard, dedicat 100% opiniei publice interne, să îi ia faţa Vadim-ului PRM-ist pentru a-şi apropia electoratul acestui partid. Probabil că au început antrenamentele cu public pentru campania electorală în care candidatului PSD îi va fi imposibil să scape de atacurile lui Vadim Tudor. Însă tot mai mult, în aceşti trei ani de guvernare PSD-istă, se demonstrează că tricolorul prins obligatoriu la rever sau cravatele imprimate cu stema ţării pe care toţi oficialii PSD sunt obligaţi să le poarte, nu reprezintă decât o cale ieftină de a distrage atenţia populaţiei de la adevăratele ei probleme, ale căror soluţii partidul de guvernământ nu le are şi, în trufia sa suverană, nici nu le acceptă pe cele oferite de opoziţia democratică.

Este bine ştiut că singurele şi cele mai importante scopuri ale românilor, finalizate după 2001 sub Cabinetul Năstase şi cu care PSD-iştii se laudă peste tot, sunt intrarea României în NATO şi eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în spaţiul Schengen. Ambele performanţe ţin însă de munca şi eforturile concertate ale tuturor guvernelor României din ultimii 13-14 ani, pentru integrarea României în spaţiul euro-atlantic şi sunt reuşite clare ale politicii externe româneşti.

Paradoxal, cele mai virulente atacuri naţionaliste ale PSD-ului sunt orientate tocmai împotriva diplomaţilor occidentali care au dat credit guvernării PSD din ultimii trei ani. Când însă aceştia au început să critice stagnarea evidentă a procesului de reforme din justiţie, administraţie şi economie, când au catalogat România ca top-list al corupţiei europene şi au definit economia românească ca neatingând criteriile unei pieţe libere şi funcţionale, PSD-ul a lăsat manierele a la Titulescu, apelând la ironia grosieră. În loc să se războiască cu baronii săi, care au năpădit moşiile patriei psd-iste cu faptele lor de corupţie şi au vărsat din belşug sângele mass mediei locale, conducerea PSD preferă o întrecere în pilde patriotarde ieftine cu oficialii europeni şi americani, care însă nu mai prind nici măcar la publicul neavizat. Mai mult, acest public neavizat ştie mult mai bine care e realitatea din spatele vorbelor şi reacţionează adecvat: un ziar austriac raporta ieri circa 25.000 de români, cei mai mulţi fără acte în regulă, care îşi terminaseră "vacanţa" acasă şi se întorceau în Occident la muncă, semnificaţia cuvântului mergând de la furat şi cerşit, până la angajatul la negru în construcţii, servicii şi agricultură. Aceşti români, unii dintre ei romi fără nici o şansă de integrare în comunitate, au simţit din plin "binefacerile" reformei psd-iste, eşecul luptei anticorupţie, respectarea selectivă a drepturilor minorităţilor sau "creşterea" nivelului de trai în iarna ce vine până într-atât, încât au preferat să beneficieze de corupţia întreţinută la graniţe de mai marii PSD, pentru a evada din... România păstorită de păvălachi şi priboi. Ministrul de Interne al Austriei, Ernst Strasser, este hotărât să ceară Uniunii Europene reintroducerea vizelor obligatorii pentru cetăţenii români, lucru care reflectă pe deplin situaţia reală a "realizărilor" Cabinetului Năstase.

Guvernarea PSD doreşte a mai bifa în campania electorală ca realizare proprie şi votarea modificărilor la noua Constituţie, uitând că făcut totul ca să amâne acest proces cu aproape doi ani. Dacă pe romi îi "exportă" în Occident, sau îi mituiesc cu o sumă fixă per copil sau cu câteva conserve expirate oferite ca ajutoare sociale, pentru comunitatea maghiară, parteneră la guvernare, s-au găsit soluţii de compromis pe care nici CDR, atât de hulită de PDSR între 1996 şi 2000 pentru alianţa cu UDMR, nu a avut puterea să le aplice. De data asta, naţionalismul PSD-ist a pălit in faţa intereselor UDMR, făcându-se că nu aude protestele minorităţii româneşti din Har-Cov, care acuză segregarea promovată făţiş de comunitatea maghiară.

Cea mai recentă dovadă a naţionalismului ieftin al PSD: zilele trecute treceam prin faţa teatrului Odeon, acolo unde se află statuia părintelui Turciei moderne; pentru Kemal Ataturk s-a găsit un loc fermecător din centrul Bucureştiului. Nu pot însă să uit că actuala conducere PSD-istă a Camerei Deputaţilor a atârnat, în ciuda protestelor noastre, portretul torţionarului comunist Alexandru Drăghici, în vreme ce nicăieri în capitală, în centru sau la periferie, nu poţi găsi măcar un simplu bust cât de mic, al părintelui României moderne, făuritorul României Mari şi al Constituţiei de la 1923, marele om de stat Ion I.C. Brătianu.

Domnul Alexandru Stănescu:

"Situaţia trupelor militare româneşti din Afganistan"

Probabil că nu este, acum, momentul bilanţurilor, dar o evaluare globală a contribuţiei României la eforturile internaţionale de a impune şi menţine pacea în lume este de natură să ne întărească convingerea că viitoarea integrare în structurile euro-atlantice nu este un cadou, ci o măsură pe deplin justificată şi meritată.

România a participat, până în prezent, cu peste 9000 militari la 8 operaţii în sprijinul păcii sub conducerea NATO, 13 misiuni de pace sub egida ONU, 1 misiune sub egida Uniunii Europene, 3 misiuni sub egida OSCE, precum şi la alte două coaliţii internaţionale (una împotriva terorismului în Afganistan, respectiv una împotriva Irakului) în teatre situate atât în spaţiul european, cât şi pe alte continente. Aceasta a însemnat un efort financiar considerabil şi noi responsabilităţi la nivelul Ministerului Apărării Naţionale pentru comanda şi controlul forţelor şi mijloacelor dislocate în afara teritoriului naţional.

Cu câteva zile în urmă, am comemorat tragedia care a lovit poporul american, în urmă cu doi ani, consecinţă a escaladării fenomenului terorist la nivel mondial.

Parlamentul României s-a angajat atunci, prin Hotărârea nr.21 din 19 septembrie 2001, că România, în calitate de partener strategic al Statelor Unite ale Americii şi de membru al Parteneriatului pentru Pace, va participa, ca aliat de facto al NATO, împreună cu statele membre ale NATO şi cu ceilalţi parteneri şi aliaţi ai acestora, la combaterea terorismului internaţional prin toate mijloacele, inclusiv militare.

Consecvent acestor angajamente, prin Hotărârea nr.15 din aprilie 2002, Parlamentul României a aprobat participarea la Operaţia "Enduring Freedom" din Afganistan, în cadrul căreia Ministerul Apărării Naţionale a deplasat, la data de 1 iulie 2002, un contingent de 425 de militari împreună cu tehnica de luptă necesară. Finanţarea misiunii este asigurată până la sfârşitul anului 2004, efectivele fiind rotite din 6 în 6 luni.

În prezent, în Afganistan acţionează Batalionul 151 Infanterie din Iaşi, dislocat la Kandahar, cu un efectiv de 405 militari, având următoarele misiuni: asigurarea pazei şi securităţii aeroportului Kandahar; patrulare, ziua şi noaptea, în munţii din apropierea Kandaharului, în scopul realizării unui dispozitiv de blocare a zonei unde se distruge muniţia colectată; organizarea de puncte de control fixe şi mobile; asigurarea securităţii unor operaţiuni.

De asemenea, dislocat la Kabul, acţionează un pluton de poliţie militară, cu un efectiv de 25 de militari, având ca misiune patrularea, recunoaşterea şi marcarea prezenţei în zonă, controlul traficului, escortarea unor delegaţii, controlul antitero şi monitorizarea activităţilor criminale în Kabul. Totodată, în cadrul Comandamentului forţei multinaţionale, activează, în prezent, 6 ofiţeri români de stat major.

Misiunile executate au demonstrat că militarii români pot face faţă cu succes multitudinii de obstacole şi situaţii neprevăzute din Afganistan, în pofida condiţiilor vitrege de climă şi relief. Pe perioada derulării conflictului din Afganistan, comunitatea internaţională a acţionat ferm în identificarea celor mai viabile căi pentru stoparea ostilităţilor şi a acţiunilor teroriste. Una dintre soluţiile adoptate în sprijinul păcii în zonă o reprezintă constituirea şi operaţionalizarea noii armate afgane, cu rol important în menţinerea stabilităţii regionale.

România s-a implicat activ şi în această iniţiativă, participând cu 10 ofiţeri şi 15 maiştri militari şi subofiţeri la procesul de organizare şi instruire a armatei afgane, în perioada mai 2003 - iulie 2004. De asemenea, conducerea Comandamentului Central American pentru coordonarea acţiunilor militare în cadrul Coaliţiei internaţionale de combatere a terorismului a aprobat conceptul Echipe pentru reconstrucţia provinciilor din Afganistan, care se bazează pe constituirea unei structuri predominant militare, fără a fi exclusă prezenţa civililor.

Şi, pentru acest program, Parlamentul României a aprobat participarea cu 6 ofiţeri specialişti în domeniul cooperării civili - militari şi 10 specialişti în construcţii din Ministerul Apărării Naţionale. Aşa cum arătam şi la începutul intervenţiei mele, după ce Afganistanul a reprezentat o primă provocare adresată militarilor români, asumată şi, până acum, trecută cu brio, profesionalismul şi competenţa acestora i-a recomandat şi pentru participarea la alte misiuni. Ca urmare, la această dată, contribuţia României se materializează în participarea simultană la misiuni în mai multe teatre de operaţii: Irak, Afganistan, Bosnia-Herţegovina, Kosovo.

Efortul considerabil pe care îl presupune o angajare de asemenea amploare este apreciat pe măsură de comunitatea internaţională. Suntem datori, la rândul nostru, să recunoaştem meritele Ministerului Apărării Naţionale, ca unul dintre principalii artizani ai integrării României în structurile euroatlantice. Iar recunoaşterea noastră se poate materializa cel mai bine prin adoptarea unor legi care, pe de o parte, să permită armatei urgentarea procesului de compatibilizare cu armatele statelor membre NATO iar, pe de altă parte, să ofere militarilor o motivaţie corespunzătoare îndeplinirii, şi pe mai departe, a sarcinilor deosebite care îi aşteaptă.

*Notă: până în prezent, personalul menţionat nu a fost solicitat de partenerul de coaliţie.

Domnul Ion Rădoi:

Vă supunem atenţiei situaţia creată în sistemul feroviar din România, prin iniţierea unui proces de disponibilizare haotică a personalului, la presiunea Fondului Monetar Internaţional, fără a se ţine cont de condiţiile obligatorii necesare funcţionării în condiţii de siguranţă a căii ferate.

În decursul timpului, calea ferată a pierdut mai mult de jumătate din personal. Astfel, în 1991, SNCFR număra circa 215.000 de angajaţi din care, în prezent, în sistemul feroviar se mai regăsesc 83.470 de salariaţi implicaţi în activităţi specifice feroviare (marfă, călători, infrastructură). Dintre aceştia, după 15 septembrie 2003, vor mai rămâne 73.000 de salariaţi. Este un greu sacrificiu făcut de feroviari, în speranţa ameliorării situaţiei căilor ferate şi implicit a condiţiilor de muncă şi viaţă, lucru care nu a avut loc, ci din contră veniturile reale ale feroviarilor au scăzut continuu, ajungând la ora actuală la circa 60% din valoarea din 1991.

După 1998, când 27.000 de salariaţi au părăsit sistemul, personalul feroviar este suprasolicitat datorită faptului că tehnologia folosită la căile ferate are o vechime de 40 de ani sau chiar mai mult. Concedierea suplimentară a încă 19.000 de salariaţi de la calea ferată şi metrou ameninţă să afecteze siguranţa circulaţiei feroviare sau chiar să provoace un colaps al întregului sistem.

Sistemul feroviar este guvernat de reguli stricte privind siguranţa circulaţiei, reguli impuse pe parcursul a 130 de ani de evoluţie a acestei industrii. Metroul funcţionează după aceleaşi principii şi se supune aceloraşi reglementări, fiind de fapt o cale ferată la scară mai redusă şi funcţionând în subteran. Diminuarea la nesfârşit a personalului nu se poate face fără a afecta grav siguranţa circulaţiei în condiţiile în care aportul de tehnologie modernă este insesizabil.

Administraţiile feroviare europene pun un accent deosebit pe îmbunătăţirea siguranţei feroviare, investind continuu atât în echipamente şi material rulant noi şi performante, cât şi în perfecţionarea personalului. Astfel s-a ajuns ca transportul pe calea ferată să fie pe locul întâi în Europa, din punct de vedere al siguranţei integrităţii călătorilor şi mărfurilor transportate, comparativ cu celelalte moduri de transport. Un transport sigur este un real barometru al prestigiului şi încrederii publice şi, evident, al succesului într-un mediu competiţional.

Astfel, în contrast total cu solicitările FMI de restructurare a sistemului feroviar din România, Johannes Ludewig, specialist feroviar de notorietate, directorul executiv al Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate (UIC), recomandă să nu se urmeze tendinţa generală europeană de reducere a activităţii feroviare, ci să continue dezvoltarea căilor ferate din România, prin efectuarea de investiţii masive.

În sistemul nostru feroviar, unde majoritatea echipamentelor şi materialul rulant au o vechime între 40 şi 70 de ani (de exemplu instalaţiile de centralizare mecanică sunt din anul 1950), este clar că operarea în condiţii de siguranţă este posibilă graţie măiestriei profesionale a feroviarilor şi a reglementărilor stricte în domeniul siguranţei circulaţiei. Aceste reglementări pot fi modificate numai ca urmare a introducerii de noi tehnologii şi nicidecum pentru a justifica nevoia de a reduce personalul. Neglijarea reglementărilor de siguranţă va determina, în timp, producerea de accidente feroviare care pot fi de mai mică importanţă, dar pot fi şi catastrofale. O diminuare nesăbuită a personalului implicat în siguranţa circulaţiei este echivalentă cu încălcarea reglementărilor de siguranţă şi va avea aceleaşi efecte. Având în vedere că pe calea ferată se transportă zilnic milioane de călători, iar la metrou în perioadele de vârf traficul este de un milion de călători zilnic este foarte clar că nimeni nu are dreptul să se joace cu vieţile şi sănătatea oamenilor, indiferent dacă aceasta se întâmplă intenţionat sau nu consecinţele fiind la fel de grave.

În spiritul celor arătate mai sus, se impune în mod evident o altă abordare a negocierilor pe care Guvernul României le poartă cu FMI referitor la sistemul feroviar. Nu trebuie să fim împotriva acordurilor cu această instituţie financiară, dar trebuie să combatem categoric acceptarea de către autorităţile române a unor condiţionări privind numărul personalului din societăţile feroviare, impuse fără a exista nici cea mai mică analiză tehnică a impactului reducerii personalului asupra siguranţei circulaţiei feroviare şi a bunului mers al sistemului.

Având în vedere cota ridicată de piaţă, semn că poziţia căii ferate în transporturile din ţara noastră este solidă şi de viitor, este de datoria statului român şi a instituţiilor sale să se implice în mod responsabil în vederea susţinerii şi dezvoltării unei activităţi care a fost motorul dezvoltării industriei în întreaga Europă şi care este în prezent sprijinită puternic în statele de pe vechiul continent.

Domnul Marin Anton:

Din rapoartele organizaţiilor internaţionale realizate în ultimii trei ani, a reieşit faptul că s-au acordat subvenţii de cca 372 milioane de dolari pentru sistemul de termoficare şi agent termic.

În această toamnă, Guvernul României ne anunţă că va creşte ajutoarele acordate ca subvenţie pentru încălzirea locuinţelor, ceea ce, la prima vedere, pare un lucru bun şi menit să scadă îngrijorarea oamenilor legată de plata întreţinerii pe timpul iernii.

Numai că, adevărata problemă este cu totul alta: creşterea ajutoarelor semnifică lipsa de restructurare şi blocajul existent la nivelul sistemului energetic. Felul defectuos în care lucrează regiile din acest domeniu, nu mai trebuie ocrotit de stat. Eficienţa subvenţiilor este nulă, atâta timp cât oamenii plătesc de multe ori un serviciu pe care nu-l primesc.

De doi ani de zile, Guvernul tot încearcă să găsească un mecanism sau să instituie un sistem prin care să se acorde aceste ajutoare dar, din nefericire, nu a reuşit să găsească o modalitate eficientă şi transparentă în ceea ce priveşte atribuirea subvenţiilor, indiferent cărui sector social sau de activitate i se adresează.

Nu trebuie să uităm nici o clipă că aceste ajutoare constituite, e adevărat, din solidaritate socială, reprezintă bani publici, iar cei care au rolul de a distribui aceste subvenţii şi ajutoare trebuie să ne informeze pe noi toţi cum sunt acestea distribuite: căldura, pensionari, familii aflate în dificultate, ţărani...

Din punctul nostru de vedere, este necesară crearea unui mecanism riguros capabil să asigure eficienţa distribuirii ajutoarelor, precum şi o mai mare transparenţă în derularea acestor programe sociale, pentru că deja există multe situaţii şi s-a creat impresia că banii se dau cu nemiluita şi că încurajează nemunca. Realizarea unui sistem coerent de ajutorare a persoanelor aflate în nevoie este mai mult decât utilă, pentru că s-a ajuns în situaţia ca banii publici să fie cheltuiţi prea uşor şi orice ajutor a ajuns cu un vot politic pentru PSD.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Zilele trecute, Mihai Giubernea, directorul SC Autobuzul SA (Societatea publică de transport în comun) a fost surprins de către ziariştii din presa locală într-un Internet Cafe din centrul oraşului jucând Counter Strike pe computer în timpul serviciului, la orele 14,45. Pentru cine nu este familiarizat cu jocurile de acest gen (mărturisesc că şi eu sunt un novice în domeniu, preferând să folosesc calculatorul la alte activităţi mai folositoare!), Counter Strike este dominat de violenţă, terorişti, explozii, împuşcături, cadavre, adică tot felul de aiureli care zdruncină nervii.

Pe scurt, Giubernea (unul dintre ciracii primarului Constantin Simirad), în loc să-şi facă treaba pentru care e plătit din buzunarul ieşenilor cu vreo 18.000.000 pe lună (ca să nu mai punem alte sporuri, prime, facilităţi etc.), se distra de minune, ca un copil, cu căştile pe urechi, în faţa unui ecran de calculator. Cu timpul său liber, orice om poate face ce vrea, însă directorul de la Autobuzul era în timpul programului de lucru!

A doua zi după izbucnirea scandalului în mass media ieşeană, el şi-a luat un binemeritat concediu de odihnă, fiind, probabil, epuizat de eforturile depuse pentru a trece de nivelul I al jocului tâmpit cu care-şi mânca timpul. Viceprimarului Vasile Munteanu nu i s-a părut defel un lucru grav, întrebându-i pe ziarişti, vizibil deranjat: "De ce atâta hăituială pe Mihai Giubernea?". Chiar, de ce atâta zgomot pentru irosirea banului public, pentru bătaia de joc la adresa plătitorilor de taxe şi impozite, că tot face Simirad ce vrea! De altfel, primarul le-a spus cinic redactorilor publicaţiei care şi-a "permis" să insiste asupra acestui subiect: "Nu voi lua măsuri. De ce? Pentru că aşa vor muşchii mei. Eu nu ţin cont de ceea ce scrie în ziarul vostru. Pe cei care îi critică ziarul vostru, eu îi avansez" (sic!).

Ne lămurisem, de multă vreme, ce primar avem, nefiind prima oară când debitează asemenea inepţii. Fotografia cu directorul Giubernea jucându-se pe computer există şi a fost redată în presă. Mai mult, se vede clar pe ecran numele jocului, dar, cu toate acestea, Simirad nu-l destituie, în secunda imediat următoare, pe superficialul său colaborator, care are pe mână, între altele, executarea unui contract dubios în valoare de peste un milion de euro (închirierea unor autobuze de la SC Bursa Moldovei SA, problemă asupra căreia am zăbovit acum câteva săptămâni)...

Tot aşa, senatorul Solcanu îl ţine în braţe pe deputatul Paul Neamţu, câştigător, prin firmele din Grupul Moldrom, a numeroase licitaţii de construcţii şi consolidări de şcoli, proiecte finanţate de Banca Mondială. Un ziar central s-a oprit numai asupra banilor tocaţi în judeţul Iaşi. Ramificaţiile sunt, de fapt, mult mai profunde, pentru că Neamţu şi-a extins tentaculele şi în judeţul Bacău, unde a călcat teritoriul controlat de fraţii Sechelariu. Consecinţa: presa locală din Iaşi şi Bacău a scris, acum două - trei luni, despre nerespectarea condiţiilor contractuale privind repararea unităţilor de învăţământ respective. Că firmele lui Paul Neamţu, în ciuda milioanelor de dolari primite de la Banca Mondială, se pretează să emită cecuri sub acoperire e foarte grav, dar cel puţin la fel de gravă este folosirea unei metode de tip mafiot pentru a stoarce bani nemeritaţi din ţară şi din străinătate: Moldrom se prezintă la licitaţie, câştigă în mod dubios o lucrare şi, la scurt timp, încheie un contract de antrepriză cu o altă firmă, căreia, în schimbul unui comision de 10%, îi dă pe mâini executarea proiectului. Cel puţin aşa susţin gurile rele.

Şi dacă stăpânul Solcanul ("ieminentul derector" de filială de partid!) e străin de toate aceste manevre murdare, atunci înseamnă că degeaba ne batem gura de ani de zile. Totul e atât de simplu: "Îmi dai, îţi dau! - Cât costă o imunitate parlamentară, cât costă nişte facilităţi fiscale, cât costă un liber la licitaţii? - Atât. - Bine, s-a făcut!" Şi PSD merge înainte, iar maestrul Solcanu îşi primeneşte echipa de afacerişti o dată la patru ani. Nu de alta, dar intră în monotonie, ce Dumnezeu, oameni suntem, chiar nu se înţelege atâta lucru?! Parcă-l vedem, peste vreo două luni, ambasador în Mexic, că în Cuba nu se poate, postul s-a ocupat deja...

Domnul Corneliu Ciontu:

"Implicaţiile politice ale unui cumplit asasinat"

Tragicul eveniment petrecut la sfârşitul săptămânii trecute - când un jandarm şi-a omorât patru colegi şi şi-a pus capăt zilelor folosind armele şi muniţia din dotare - a adus în atenţia opiniei publice o problemă cu ample semnificaţii şi consecinţe: reforma armatei, a poliţiei şi a jandarmeriei.

Ca părţi integrante ale societăţii româneşti, aceste instituţii nu pot evita criza economică si morală a societăţii româneşti; nu pot evolua în disonanţă cu durerosul proces de tranziţie pe care ţara noastră îl cunoaşte. În fond, drama petrecutăla Baia Mare nu face decât să reflecte drama unui popor debusolat, frustrat, rupt de valori, care resimte dureros disoluţia autorităţii şi a ordinii sociale. Totuşi, menirea forţelor armate este tocmai capacitatea de a-şi păstra coeziunea şi organizarea în momentele de criză. Clasa politică şi societatea civilă pot face posibile şi traversa momente de anomie, de dezorganizare. Dar este misiunea forţelor care asigură securitatea publică sa rămână lucide în astfel de momente. In anul 1917, de pildă, jumătate din România era ocupată de forţele Puterilor Centrale; Bucureştiul era pierdut, bolile făceau ravagii şi instituţiile statului se prăbuşeau; ei bine, tocmai în acele clipe, Armata României a ştiut să rămână ferm în picioare, evitând disoluţia, respectând ierarhiile si organizând rezistenţa de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Desigur, comparaţia este forţată; România anului 2003 nu trece printr-o situaţie similară celei din 1917; totuşi, ne aflăm în epicentrul unei crize profunde, şi, din acest motiv, atenţia pe care o acordăm forţelor armate trebuie să se afle la cote ridicate. Din acest motiv, putem spune cu deplină îndreptăţire că modul în care a fost efectuată reforma în armată, poliţie şi jandarmerie este lipsit de responsabilitate. Politicienii români au ezitat îndelung asupra noii formule de organizare a forţelor armate; au pendulat la nesfârşit între formula armatei de profesionişti si cea a recrutării. În această privinţă, punctele de vedere sunt împărţite, existând argumente de ambele parţi. Însuşi Partidul România Mare a acordat parlamentarilor săilibertatea de a-şi exprima puncte de vedere proprii, chiar şi contradictorii, pe această temă, considerând că o dezbatere ideatică este necesară. Dar guvernele de după 1989, liderii Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne, conducătorii Jandarmeriei nu puteau rămâne la stadiul simplei dezbateri de idei. Ei erau mandataţi de electorat să ia decizii şi să aleagă în mod tranşant care este cea mai oportună formă de organizare a armatei române: profesionistă sau "de mase". Ei bine, în locul unei decizii clare şi operaţionale au existat doar ezitări şi amânări. De-a lungul a treisprezece ani s-a perpetuat refuzul de a răspunde la întrebarea: îşi permite România o armată modernă, cu tehnologie avansată, cu oameni puţini şi perfect instruiţi? Sau procesul de reformă trebuie sa aibă loc în interiorul unei armate bazate pe serviciul militar obligatoriu? Putem să preconizăm o Jandarmerie profesionistă? În cazul în care am fi găsit la timp un răspuns responsabil, reforma armatei şi jandarmeriei ar fi luat o formă mult mai definită, s-ar fi aflat intr-un stadiu mult mai avansat. Şi daca admiterea in Alianţa Nord-Atlantică i-a obligat pe politicienii români să opteze, în perspectivă, pentru armata de profesionişti, ezitările privind organizarea jandarmeriei continuă. Iar aceste ezitări fac posibile tragedii precum cele de la Baia Mare.

Flaviu Pop, jandarmul care şi-a împuşcat colegii, este un produs al deficienţelor sistemului de recrutare din Jandarmeria Română. El nu este un simplu accident, atâta timp cât numeroşi soldaţi şi jandarmi dezertează cu arma în mână sau îşi iau viaţa în mod sângeros. Numai un sistem prost organizat poate pune o puşcă în mâinile unui bolnav psihic. Şi numai o instrucţie iresponsabilă, efectuată de persoane lipsite de vocaţia autorităţii, poate transforma un tânăr de 20 de ani, abia ieşit din copilărie, într-un nebun sângeros. Adevărul este acesta, în cruda lui nuditate: mulţi tineri care ajung în armată normali din punct de vedere psihic devin, în urma prostului tratament la care sunt supuşi, vulnerabili în faţa afecţiunilor nervoase. Există, în armata şi jandarmerie, corupţie, favoritism, comandanţi brutali şi incompetenţi, abuzuri de putere, pedepse nedrepte. Aceste vicii nu sunt caracteristice militarului român; dar, din pricina crizei sociale generalizate, ele există. Ori, în faţa unui astfel de sistem nedrept, un tânăr sensibil, cu carenţe emoţionale, îşi poate pierde luciditatea. Se poate transforma, pentru câteva fatidice ore, într-un monstru înarmat. Iată motivul pentru care jandarmeria română trebuia sa aibă deja pus la punct un corp perfect organizat de psihologi şi psihiatri. Atunci când optezi pentru serviciul militar obligatoriu, psihologii capătă o importanta covârşitoare, deoarece posibilitatea unor afecţiuni nervoase ale recruţilor e mult mai mare decât în cazul militarilor profesionişti. Or, ne întrebăm legitim, de câţi psihologi de valoare beneficiază Jandarmeria română? Cum sunt ei plătiţi şi motivaţi pentru a nu trece în sistemul privat? Cu câţi jandarmi este obligat să lucreze un singur psiholog? Poate el sa facă faţă la câteva sute de dosare? Nu cumva munca sa se transformă într-o formalitate lipsită de orice conţinut?

Iată doar câteva întrebări la care conducătorii Ministerului de Interne trebuiau deja să răspundă. Nu era necesar un cvadruplu asasinat pentru ca şefii Jandarmeriei şi cei ai Ministerului de Interne să discute în contradictoriu despre neajunsurile procesului de recrutare. Această situaţie demonstrează, în fond, faptul că, în România actuală, o problemă nu există decât în momentul în care creează victime, afectând astfel imaginea partidului de guvernământ. Dar, o astfel de gestionare a Interesului Naţional este, în ultimă instanţă, iresponsabilă. Din punctul de vedere al Partidului România Mare, procesul de reformă din armată, poliţie şi jandarmerie trebuie efectuat grabnic si ferm. Partidul nostru militează pentru necesitatea unui aparat de păstrare a ordinii publice profesionist şi organizat strict, pe baza unor regulamente care să traseze responsabilităţi clare şi imediate. Atâta timp cât există voinţa politică în acest sens, pot fi identificate fonduri şi surse de finanţare pentru dotarea armatei, poliţiei şi jandarmeriei cu tehnologie avansată. În plus, este imperativa, măcar în al doisprezecelea ceas, formarea unui corp de psihologi de elită, care să prevină derapajele oamenilor care, fiind înarmaţi în numele ordinii publice, au misiunea de a ne asigura liniştea. Insă numai cu responsabilitate, luciditate şi pragmatism astfel de reforme pot fi întreprinse.

Domnul Costache Mircea:

Declaraţie politică: "Legendarul Domn Năstase"

Asaltat şi vizibil iritat de tot mai desele referiri ale unor înalţi demnitari europeni dar şi de unele condeie gazetăreşti autohtone pe tema incomodă a flagelului corupţiei, care paralizează întreaga viaţă economico-socială a ţării, periclitând şansele de integrare în lumea civilizată, domnul prim-ministru parează în stil personal: "legende. S-a extins mult legenda corupţiei din România." Aşadar, legenda s-a extins, nu corupţia! Că românii au talent la mituri şi legende e drept, dar să-i acuzi pe pragmaticii funcţionari europeni de exces de ficţiune şi taifas pe tema fraudării fondurilor publice şi, în general, a hoţiei generalizate este o afirmaţie cel puţin riscantă. Străinii aceştia s-au săturat până peste cap de statul de tip mafiot, urcat pe culmi nebănuite de actualul executiv şi consolidat în timp de toate guvernările post-decembriste. Unde s-a mai văzut şi unde s-a mai auzit să-ţi dai cetăţenii nevoiaşi pe drumuri, scoţându-le cu forţa apartamentele la licitaţie pentru acumularea unor datorii la întreţinere, de 20-30 milioane de lei, în timp ce mii de societăţi sunt scutite de datorii la buget, cu zecile de mii de miliarde? Legendă o fi, domnule prim-ministru, scutirea, amnistierea ori reeşalonarea unor sume fabuloase? Sau vreţi să spuneţi că iertarea de datorii se face gratis? Asta da legendă! Apropo, ştiţi ce spun puţinii investitori străini care, în virtutea obiceiurilor de acasă, îşi mai plătesc datoriile? "Domnilor, dacă în ţara dvs. îşi plătesc dările la stat numai proştii, nici noi nu mai înţelegem să le plătim. Vom plăti când va plăti toată lumea", a spus administratorul Trustului Kvaerner, cumpărătorul IMGB.

Există firme care ar mai vrea să-şi achite din datorii, măcar de ochii lumii, dar vine gheara neagră şi uscată a mafiei care-i opreşte, cerându-şi, bineînţeles, partea pentru serviciile aduse. Legenda creată de dvs. şi de predecesorii dvs. i-a stricat şi pe cei mai cinstiţi oameni din ţară, şi chiar şi pe străini. Au luat şi ei năravurile de pe aici, fiindcă le erau favorabile. Nu cred că aţi putea să ne replicaţi că şi pe la ei se practică evazionismul fiscal. Ştiu şi copiii că pe acolo faci puşcărie chiar dacă te numeşti Loren sau Graff. Ori este şi aceasta o legendă? Averile acumulate în cei 13 ani "legendari" ai României de după 1989, pădurile de vile, limuzinele şi conturile stau mărturie că nici o ţară din lume nu cunoaşte un asemenea ritm al investiţiilor în mijloace de huzur în locul mijloacelor de producţie, generatoare de locuri de muncă şi creştere economică reală.

Dacă vreţi să cunoaşteţi adevărata legendă a îmbogăţirii prin fraudă, publicaţi, în locul eternei şi fascinantei Românii fictive, atlasul averilor şi titularilor lor reali, precum şi lista datornicilor către bugetul statului. Atunci s-ar vedea de ce au ajuns unii datori la întreţinere şi aruncaţi pe drumuri, iar cheful de vânătoare, de libaţii, de emisiuni de divertisment cu Teo şi Leana lu`Pârţag, de băşcălie ieftină şi de legende cinice poate vi s-ar mai domoli. Eu, unul, vă doresc sincer o trezire la realitate fără incidente majore în planul imaginaţiei şi al spiritului ludic, care vă leagănă visele. Şi pentru că toate acestea trebuiau puse la adăpost, şi să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus, simplu, "garantare de către stat" a averilor realizate prin rapt în cei 13 ani apocaliptici, prin modificarea Constituţiei.

Domnul Ioan Sonea:

Preşedintele Iliescu - un romantic?

În urmă cu o săptămână avea loc întâlnirea în Ungaria a parlamentarilor maghiari din state vecine Ungariei, prilej de abordare a problemelor de interes pentru minoritatea maghiară, şi în ce priveşte România, susţinerea de către Ungaria a unor proiecte pentru învăţământul în limba maghiară.

Chiar dacă de multe ori se depăşesc limitele acordurilor între state şi dacă se abuzează de ospitalitatea românească, acţiunile ungare nu pot fi decât lăudabile şi posibile exemple pentru alte state " În acest timp reprezentanţii noştri, musafiri printre românii din afara graniţelor, iau note, fac rapoarte şi se plâng. Nimeni altul decât domnul preşedinte Ion Iliescu spune " Noi n-am procedat foarte bine, pentru că am fost într-un fel de defensivă. Tot trebuia să răspundem la revendicările şi solicitările părţii maghiare sau ale UDMR. Despre soarta românilor din Ungaria noi nu prea am vorbit şi e bine să vedem lucrurile in oglindă". Domnia Sa îşi aminteşte de "bombardamentul" la care era supus Bucureştiul, începând cu anii 90, de către Budapesta, cu probleme ce ţineau de viaţa internă a României, în condiţiile în care "românii din Ungaria o duc prost. Ei studiază limba maternă o oră pe săptămână, iar orele de istorie şi literatura României sunt o dată la trei săptămâni. Biserica română o duce "mult mai greu" decât cele maghiare din România."Acestea după recenta vizită la Budapesta. S-a vorbit din nou despre Statuia Libertaţii din Arad: "Ei spun că amplasarea statuii va linişti comunitatea maghiară ". Dar domnul Iliescu a discutat problema monumentului "Libertatea" de la Arad şi cu Marko Bela, care declara agenţiei ungare de presă MTI, că "nici în continuare nu există şanse ca în zilele următoare să continuie lucrările pentru reamplasarea monumentului "Libertatea" ridicat în memoriamartirilor de la Arad, lucrări sistate recent"

Dar preşedintele statului a declarat că "trebuie găsită o soluţie pozitivă şi constructivă care să corespundă, deopotrivă, şi românilor şi maghiarilor". existând ideea premierului Năstase ca monumentul "Libertatea" să fie reamplasat într-un Parc al Reconcilierii, în Arad. Totul spre liniştea maghiarilor şi a PSD, pentru că din nou este pus în joc viitorul colaborării dintre organizaţia politică a maghiarilor şi PSD aflat la guvernare. Marko Bela, considerând că s-a creat o situaţie de criză şi dacă problema nu va fi rezolvată în cadrul convorbirilor lui Iliescu la Budapesta, atunci va fi abordată în cadrul vizitei la Bucureşti, la 23 septembrie, a premierului Medgyessy Peter. Cunoscutul Tokes Laszlo, a declarat că"soarta frământată a grupului statuar "Libertatea" de la Arad arată, cu putere de exemplu, că în România nu există libertate. Această tărăgănare fără sfârşit, împreună cu alte cazuri, demonstrează că libertăţile democratice, drepturile minorităţilor sunt numai probleme politice conjuncturale în slujba politicii naţionaliste române care continuă neabătut". Cam aşa vorbesc "aliaţii" neliniştiţi despre cei pe care îi susţin.

Cine linişteşte comunitatea română din Budapesta, căreia i se refuză Casa Gojdu din Budapesta, comunitate a cărei capelă ortodoxă este pe cale să se surpe, planul de reconstrucţie necesitând 1 milion de euro. Oricum preşedintele poate vorbi cu liderii Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Uşor se lasă unii păcăliţi. Pentru că, nu-i aşa, şi în România " autonomia trebuie înfăptuită încă înainte de aderarea la Uniunea Europeană" după cum se pronunţă liderii UDMR. Acest obiectiv şi-l propune Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, în curs de formare, care vrea " săcucerească autonomia culturală pentru maghiarimea dispersată şi autonomia regională pentru maghiarimea care trăieşte în bloc compact." Din nou ni se spune că în Comisia Europeană se vorbeşte despre autonomie ca despre cel mai potrivit mod dea trata situaţiile conflictuale locale. Deci, este nevoie de provocări, de conflicte locale, care trebuie "tratate". Dar cine aude şi cine vrea să înţeleagă aceste lucruri în România, din partea Puterii, a cărei aliat principal este tocmai UDMR?

Nu ne bucurăm de situaţia în care au intrat PSD şi UDMR. Credem că marea majoritate a maghiarilor din România se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi românii, şi că îşi dă seama de acţiunile provocatoare ale unor lideri UDMR. Dacă ţara ar fi bine condusă ar exista pentru toţi locuri de muncă şi condiţii decente de viaţă. Nu este cazul ca lupta pentru o existenţă mai bună să capete conotaţii etnice şi manifestări sau intenţii de separare, exclusivism, discriminare.

Domnule Preşedinte, după cele spuse de domnia voastră, logica elementară ne conduce spre un raţionament diplomatic. Pornind chiar de la motivul romantic al "oglinzii", de ce elemente mai consideraţi că dispuneţi în arsenalul politicii româneşti pentru a influenţa, de acum încolo, schimbarea în bine, a situaţiei românilor din Ungaria? Le veţi acorda maghiarilor din România condiţii de folosire a limbii maghiare în învăţământ, în administraţie, în justiţie, în biserici? Le veţi accepta reprezentanţi în legislativ, în executiv, în administraţia locală, în conducerea unor instituţii? Le veţi da pe mână păduri, exportul de masă lemnoasă, IAS-uri, benzinării, staţiuni de odihnă, poliţie, armată, diplomaţie?

Cu ce credeţi să mai determinaţi, la Budapesta, o schimbare de tratament pentru români?

O politică şi o diplomaţie care au epuizat toate mijloacele de influenţare a partenerului de dialog, dacă nu cumva mai aveţi ce să cedaţi, ne arată adevărata statură a oamenilor politici ai momentului istoric pe care îl trăim. Tare am dori să ştim cu ce veţi restabili echilibrul de şanse pentru minoritatea română din Ungaria. Ar fi de dorit să spuneţi societăţii româneşti ce veţi întreprinde pentru a determina predarea limbii române, în limba română de către profesori români, ca istoria românilor să fie predată măcar o oră pe săptămână în şcolile zise româneşti din Ungaria. În final, d-le Preşedinte, cu multă tristeţe, mă tem să nu rămâneţi eternul agent constatator care observă pasiv că în ţară unii practic profesează capitalismul de cumetrie, afişează o opulenţă sfidătoare în faţa celor ce sărăcesc tot mai mult cu fiecare zi, fraudează fonduri publice, devalizează bănci, şi că românii din Ungaria o duc prost.

Partidul România Mare o spune din nou: instaurarea puterii binelui se va realiza o dată cu instaurarea puterii legii în România.

Domnul Gheorghe Popescu:

"Sistemul Educaţional Informatizat în liceele vocaţionale"

În anul şcolar care abia a început, Sistemul Educaţional Informatizat şi-a găsit continuarea încă din primele zile.

Acest program a fost făcut în acest mandat de către actualul Guvern şi el a permis dotarea a 1.100 de licee cu platforme informatice şi cu programe educaţionale informatizate.

Nu numai locaţia informatică, hardul este o reuşită, ci şi programul educaţional este extraordinar.

În acest an programul a continuat prin pregătirea tuturor cadrelor didactice pentru utilizarea AEL-ului, iar Guvernul a adoptat şi o hotărâre de Guvern în acest sens.

Se va continua sprijinirea acestui program în cele 200 de licee pentru acest an şi se vor acoperi şi toate liceele vocaţionale.

Acest program este de 10 milioane de dolari.

Costul celor două faze ale programului a fost de 57 milioane de dolari.

În anul şcolar următor există posibilitatea ca beneficiari ai programului "Sistemul Educaţional Informatizat" să fie şi şcolile de gimnaziu.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Schimbarea sistemului de impozitare prin introducerea cotei unice de 23% a provocat, încă de la început, discuţii aprinse, susţinute de argumente pro şi contra, menite să convingă asupra necesităţii sau, dimpotrivă, a inutilităţii acesteia.

Din păcate, acestea nu au lămurit nici pe departe pe chiar beneficiarii noului sistem de impozitare, în legătură cu avantajele, dezavantajele sau raţiunea pentru care s-a optat în acest sens.

De aceea, trebuie menţionat aspectul absolut necesar al alinierii legislaţiei fiscale la standardele europene, legislaţie care prevede cote cu mult reduse faţă de cele prevăzute de legea românească.

Impozitarea veniturilor la cote mai mici nu poate aduce decât beneficii la nivelul tuturor păturilor sociale. Este un fapt constatat de specialişti că impozitarea cu sume mai mici a veniturilor salariale, conduce în mod automat la o mai bună valorificare a economiilor, reinvestirea acestora constituind sursă de profit la nivel micro şi macroeconomic. În acest fel, datoriile către stat nu vor mai reprezenta o problemă pentru cetăţean, iar gradul de colectare a veniturilor bugetare se va îmbunătăţi considerabil.

În aceeaşi ordine de idei, introducerea unui sistem simplificat de impozitare poate conduce, după cum a subliniat însuşi premierul Adrian Năstase, şi la "scoaterea la suprafaţă a economiei subterane", această adevărată maşină de spălat bani, de dezavantajare a acelora care nu beneficiază de contracte de muncă sau de furt de la bugetul de stat prin neplata impozitelor şi a celorlalte taxe de către angajatori.

Utilitatea introducerii cotei unice se regăseşte astfel, atât la aspectul trecerii în legalitate a zonei "negre" a economiei şi reducerea evaziunii fiscale, cât, mai ales, la cel al stimulării muncii şi a creşterilor veniturilor la bugetul de stat.

În acest sens, trebuie să susţinem, stimaţi colegi, schimbarea sistemului de impozitare actual, introducerea cotei unice reprezentând garanţia constituirii unui sistem fiscal modern, adaptat legislaţiei europene, menit şi capabil să îmbunătăţească nivelul de trai al tuturor românilor, nu aşa cum în mod greşit s-a preconizat, doar al unora.

Doamna Constanţa Popa:

Sănătatea constituie bunul cel mai de preţ pentru fiecare om, dar şi pentru societate, deoarece costurile redobândirii ei sunt foarte mari.

Este motivul pentru care, indiferent de regimul politic şi situaţia economică, fiecare ţară investeşte în sistemul sanitar pe care doreşte să-l facă cât mai performant.

De 14 ani, factorii de decizie din România experimentează modele şi propun soluţii pentru a asigura sănătatea naţiunii române. În realizarea ei doi factori sunt extrem de importanţi: specialişti bine pregătiţi şi aparatura medicală performantă.

Care este situaţia din România de azi?

În ceea ce priveşte specialiştii, salariile foarte mici, nemotivante, îi îndepărtează pe elevi de facultăţile de medicină, ceea ce a făcut ca în ultimii ani să scadă continuu numărul de candidaţi la admitere, dar şi dorinţa de învăţare a celor care se pregătesc să devină medici.

În ceea ce priveşte aparatura medicală, în perioada 1997-2000, în condiţiile blocării finanţării externe pentru economia reală, s-au contractat credite în valoare de 500 de milioane de dolari, din care, până la sfârşitul anului 2000 au fost semnate contracte în valoare de 280 milioane de dolari.

Nimeni nu contestă nevoia de modernizare şi dotare a sectorului sanitar cu aparatura performantă, dar aceasta trebuie făcută în condiţii de fundamentare realistă pentru fiecare unitate sanitară.

Considerând achiziţiile făcute în anul 2000 de Guvernul CDR insuficiente, noua conducere PSD a mai semnat în anul 2001 două contracte de finanţare cu două bănci (Deutsche Bank din SUA şi ABN Amro), în valoare totală de 63,2 milioane de dolari pentru dotarea spitalelor cu aparatura medicală. Creditul a fost semnat pe o perioadă de 5 ani cu o rambursare în 10 rate.

Multe unităţi sanitare din Bucureşti şi din ţară nu au fost pregătite să primească aparatele medicale şi nu au nici în momentul de faţă condiţiile de punere în funcţiune (lipsesc fie spaţiile adecvate, fie fondurile necesare punerii în funcţiune, fie specialiştii care să le folosească).

În multe unităţi sanitare aparate medicale achiziţionate şi plătite cu bani grei din buzunarul cetăţenilor, s-au degradat fizic şi moral, au ieşit din perioada de garanţie, transformându-se în aparate bune de aruncat la gunoi, toate datorându-se unei proaste planificări. Cine plăteşte pentru risipirea banului public? Ministerul Sănătăţii şi Familiei a promis de 2 ani că va realiza o situaţie centralizată a acestei aparaturi medicale pentru a le putea redistribui în funcţie de posibilităţile unităţilor sanitare de amenajare şi folosire eficientă a acestora.

Această redistribuire a aparaturii nu s-a realizat până azi, deşi ar fi trebuit să fie o prioritate; spitale care au posibilitatea să utilizeze în condiţii de performanţă această aparatură nu o au, în timp ce ea zace în spitale care nu au posibilitatea să o utilizeze.

Cine are de pierdut în această situaţie? Cetăţeanul, care este de două ori păgubit: când se risipesc banii proveniţi din credite rambursate cu greu şi când nu poate beneficia de servicii medicale performante.

Domnul Mihai Baciu:

O ţară fără tradiţii şi instituţii culturale solide şi, mai ales, fără un sistem educaţional stabil, modern şi finanţat corespunzător nu poate pretinde că aparţine lumii civilizate şi nici nu poate cere să fie primită în rândul ţărilor acestei lumi.

Acest gând mi-a revenit în minte cu ocazia studierii şi dezbaterii recentei Ordonanţe a Guvernului nr.87/2003 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2003.

Să privim mai întâi Capitolul "Educaţie" din Programul de guvernare al PSD. Este un capitol mare, întins pe multe pagini, în care obiectivele, ţintele, scopurile şi promisiunile copleşesc prin numărul lor, iar partea pe care am putea-o numi ideologic doctrinară are chiar însuşiri poetice; să privim apoi Capitolul "Educaţie" din Cartea Albă a guvernării PSD-UDMR-PUR, după doi ani de la învestire, şi ne vom veseli de multele şi grozavele succese ale PSD şi mărunţilor săi aliaţi în câmpul învăţământului şi cercetării.

De asemenea, deschiderea anului şcolar de la 15 septembrie a fost, de fapt, un prilej pentru PSD de a acoperi ţara cu adunări festiviste şi cuvântări înălţătoare despre succesele învăţământului românesc.

Privind însă spre educaţia şi cercetarea ştiinţifică din România reală, nu mai avem nici un motiv să fim veseli, ba dimpotrivă.

Multe, mari şi grave sunt durerile învăţământului românesc. Nu este nici locul şi nu am nici timpul necesar să prezint în faţa dumneavoastră fişa de observaţie completă a acestui bolnav, cu anamneză, diagnosticul, bolile şi cauzele lor.

Găsiţi această fişă - deşi incompletă - în Cartea Neagră a guvernării PSD, redactată şi editată de către un grup de specialişti ai PD.

Deocamdată, să ne îndreptăm atenţia spre O.G. nr.87/2003 privind rectificarea bugetului de stat, pentru a vedea atenţia reală de care se bucură educaţia din partea Guvernului actual, cel care o declară în Programul său "prioritate naţională".

Cel mai vitregit dintre toate marile sisteme sociale ale României în Ordonanţa de rectificare a Bugetului este tocmai învăţământul. Lui i se acordă o sumă de doar 446,4 miliarde de lei, adică mult mai puţin decât nevoile sale reale; şi când spun nevoi reale nu mă refer la acele cerinţe care, odată realizate, ar face din învăţământul nostru unul european, ci la acele cerinţe minime care să asigure supravieţuirea atât a infrastructurii sale, cât şi a slujitorilor săi.

Ordonanţa a fost respinsă în Comisiile de învăţământ ale Senatului şi Camerei Deputaţilor tocmai pentru că ignoră nevoile reale ale sistemului nostru educativ. Nu avem nimic împotriva acordării unor sume importante agriculturii, sau asigurărilor sociale - dimpotrivă - vrem ca acestea să fie şi mai mari decât apar în ordonanţă, dar nu putem lăsa nesancţionat Dispreţul cu care Guvernul tratează învăţământul şi pe slujitorii săi.

De altfel, O.G. nr.87/2003 încalcă şi Legea, în speţă, art.44 din Legea nr.631/2002 (Legea bugetului de stat) care prevede în mod explicit că la o posibilă rectificare a Bugetului se vor aloca cu prioritate fonduri pentru finanţarea învăţământului.

PD a declanşat deja campania intitulată "Recursul educaţiei", iar la Consiliul Naţional de Coordonare din 28.09.2003, se va adopta o rezoluţie pe tema educaţiei. La rândul său, Organizaţia Cadrelor Didactice a PD a iniţiat încă de săptămâna trecută dezbateri în toată ţara - la care participă elevi, profesori şi părinţi - pe tema crizei grave care afectează, în prezent, sistemul educaţiei din România.

Domnul Emil Boc:

Doresc să atrag atenţia asupra unui fenomen deosebit de grav, devenit practică curentă a partidului de guvernământ: transformarea bugetului de stat şi a bugetelor locale în bugete de campanie electorală proprii. Banii publici sunt folosiţi, practică curentă a PSD, doar în beneficiu personal.

În toată ţara, PSD, aflat în campanie electorală, se străduieşte să repare greşelile guvernării şi inabilităţile în actul de administraţie prin alocări financiare dirijate, pe criterii exclusiv politice, numai către localităţile conduse de reprezentanţii săi.

De exemplu, în judeţul Cluj, sumele destinate implementării unui sistem informatic judeţean, a căror valoare se ridică la peste 7 miliarde de lei, au fost împărţite între 12 comune conduse de PSD şi 4 comune conduse de UDMR, fără a exista vreun criteriu obiectiv de repartizare.

Lista a fost întocmită efectiv după bunul plac al consilierilor PSD şi UDMR, fără a se ţine cont de priorităţile populaţiei, în fond ale alegătorilor.

Nici o comună condusă de un reprezentant al opoziţiei sau de un primar independent nu a fost inclusă pe lista întocmită de consiliul judeţean. Comune importante, precum Apahida, Gilău, Cojocna, Vultureni, Mărgău, Călăţele, Sănduleşti şi aşa mai departe au fost excluse din start, pentru simplul fapt că sunt administrate de primari ai opoziţiei.

Alocarea fondurilor pe criterii strict politice este un nărav mai vechi al PSD, care nu conştientizează că prin această atitudine nu îi "pedepseşte" pe reprezentanţii opoziţiei, ci pe contribuabili, care plătesc taxe şi impozite indiferent de opţiunile lor politice.

Din aceste impozite, până la urmă, vor fi achiziţionate cele 16 sisteme informatice performante, în valoare de 6.000 de euro fiecare, pe care PSD le face, de fapt, cadou primarilor săi şi nu alegătorilor, toate acestea fiind făcute din bani publici şi nu din bugetul de campanie al partidului de guvernământ.

PSD este darnic doar pe banul public, doar când este vorba despre banii contribuabililor, iar confuzia permanentă dintre buzunarul public şi buzunarul partidului este din ce în ce mai emblematică pentru acest partid.

Partidul Democrat solicită Guvernului să renunţe la această politică a mitei electorale, pe care o practică sfidând ţara şi cetăţenii ei. De asemenea, PD solicită Guvernului să acorde mai multă atenţie priorităţilor cetăţeanului, şi nu priorităţilor sale politice şi celor ale clientelei sale.

Din respect faţă de cetăţean, Guvernul trebuie să renunţe la împărţirea fondurilor publice pe criterii politice, pe criterii de cumetrie.

Domnul Scarlat Iriza:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Mi-am intitulat intervenţia de astăzi "O contribuţie pentru dezbaterea publică a cotei unice de 23% privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice".

Guvernul Adrian Năstase a adoptat o hotărâre de principiu privind introducerea unei cote unice de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice de 23%, în locul treptelor de impozitare în vigoare în prezent de 18%, 23%, 34% şi 40%.

Introducerea cotei unice de impozitare are câteva avantaje evidente: reducerea birocraţiei şi simplificarea metodelor de calcul; o mai bună bază de colectare şi verificare a impozitelor pe salarii, respectiv creşterea veniturilor Bugetului de stat; încurajarea unei munci mai intensive pentru obţinerea unor salarii mai mari şi a cumulului de locuri de muncă; se combate evaziunea fiscală şi piaţa neagră a forţei de muncă.

În convorbirile pe care le-am avut cu cetăţenii din judeţul Gorj, am putut constata că în foarte multe cazuri unii au înţeles că prin sistemul propus se vor reduce veniturile, întrucât cei care în prezent au o cotă de impozitare de 18% vor trece la cota de 23%.

Cauza acestor neînţelegeri provine din insuficienta explicare a sistemului de deduceri personale, pentru cei cu venituri salariale mici sau modeste. Măsurile prevăzute au în vedere ca nimeni să nu piardă din salariu, ci, dimpotrivă, să aibă un anumit câştig.

Important este, de asemenea, să se înţeleagă că numărul celor ce realizează venituri salariale de 30, 50 sau 100 milioane de lei reprezintă o pondere foarte redusă în numărul total al salariaţilor, sub 1%. Impozitarea progresivă a acestor venituri nu ar fi în măsură să aducă venituri semnificative la buget, care să contribuie la ameliorarea nivelului mediu al salariilor.

Cred că măsura luată de Guvernul României de a pune în discuţie publică introducerea cotei unice de impozitare este binevenită. Practica dovedeşte că în momentul în care am explicat cetăţenilor cu care am venit în contact conţinutul real al unei astfel de decizii, aceştia au înţeles şi s-au declarat de acord cu iniţiativa Guvernului.

Totodată, ar fi în interesul adoptării unei hotărâri cât mai fundamentate în această privinţă ca parlamentarii, în circumscripţiile lor electorale, să-şi aducă o contribuţie notabilă pentru dezbaterea publică a cotei unice de impozitare prin explicarea conţinutului real al acestei iniţiative.

Pe baza propunerilor reţinute din astfel de dezbateri îmi propun să formulez unele elemente de îmbunătăţire a conţinutului acestei iniţiative.

Domnul Iosif Armaş:

După cum se ştie, procedurile parlamentare de revizuire a Legii fundamentale - Constituţia - s-au încheiat de curând, iar referendumul ce se va organiza la mijlocul lunii viitoare ar trebui să valideze, fără doar şi poate, adoptarea unei Constituţii moderne, europene, o lege care garantează libertăţile fundamentale ale omului.

Dar nu despre modernitatea şi actualitatea acestui demers politic vreau să vă vorbesc acum. Îmi permit să subliniez că astăzi se împlinesc 51 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1952.

Să ne reamintim, chiar dacă nu ne face plăcere.

La 23 septembrie 1952, Sesiunea Marii Adunări Naţionale adoptă noua Constituţie, caracterizată ca "reprezentând bilanţul cuceririlor istorice dobândite până în pragul adoptării ei de poporul muncitor din ţara noastră, pe calea construirii socialismului".

Constituţia din 1952, prima de la preluarea puterii de către comunişti, statuează la art.1 că "Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate", iar la art.3 că "Republica Populară Română s-a născut şi s-a întărit ca rezultat al eliberării ţării de către forţele armate ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului şi de sub dominaţia imperialistă, ca rezultat al doborârii puterii moşierilor şi capitaliştilor de către masele populare de la oraşe şi sate, în frunte cu clasa muncitoare, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român".

De asemenea, în Constituţia din 1952 este înscris pentru prima dată rolul partidului comunist ca forţă conducătoare în viaţa politică şi de stat a ţării. Constituţia din 1952 exprimă etapa de maximă sovietizare a ţării.

Peste 13 ani, într-o altă Sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale, la 21 august 1965, se adoptă în unanimitate o nouă Constituţie, care consfinţeşte pe plan juridico-statal victoria deplină şi definitivă a socialismului şi proclamă Republica Socialistă România ca "stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar". La fel, Constituţia din 1965 consacră rolul clasei muncitoare, de clasă conducătoare în societate, şi proclamă rolul conducător al partidului în viaţa întregii societăţi.

Ca redactare, Constituţia din 1965 revine la unele formulări mai tradiţionale. În fond, se consacră monopolul puterii politice, preponderenţa absolută a proprietăţii statului şi a colectivizării agriculturii.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Declaraţia mea are ca temă "Adoptarea noii Constituţii".

Săptămâna trecută s-a consemnat un eveniment politic important pentru evoluţia viitoare a societăţii româneşti. Parlamentul României a adoptat Proiectul de revizuire a Constituţiei. Este o victorie a democraţiei parlamentare, o victorie bazată pe consensul politic, dacă nu luăm în calcul votul PRM, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi divergenţe apărute de-a lungul dezbaterilor. Consens realizat de partidele politice, ce a dus la clarificarea unor probleme dezbătute de-a lungul ultimilor ani.

Nu trebuie uitat faptul că iniţiativa de revizuire a Constituţiei a fost lansată în urmă cu doi ani de PSD. Această iniţiativă a apărut ca o necesitate, mai ales în perspectiva integrării României în structurile euro-atlantice. Trebuie precizat însă că nu numai integrarea României în structurile euro-atlantice a stat la baza acestui important demers politic. Pe fondul schimbărilor profunde din societatea românească, la care se adaugă evoluţiile apărute pe plan european, Constituţia României, adoptată în anul 1991, trebuia să suporte anumite modificări. Modificări care, prin votul dat în plenul celor două Camere ale Parlamentului, au fost incluse în noua formă a celui mai important act legislativ.

Sigur că şi această nouă formă a Constituţiei mai poate fi îmbunătăţită. Tot eşichierul politic este conştient de acest lucru. Dar, ţinând cont de situaţia actuală, credem că s-a ajuns la o formulă care va contribui la evoluţia pozitivă a societăţii româneşti.

Atât adversarii politici ai revizuirii Constituţiei, dar şi populaţia se întreabă pentru ce a fost necesar acest demers politic. Deşi de-a lungul timpului au clamat pentru modificarea Constituţiei, dând dovadă de fariseism politic, adversarii revizuirii Legii fundamentale se fac că uită că această iniţiativă s-a bazat pe cererile provenite atât din interiorul societăţii româneşti, dar şi din exteriorul ei. Cert este că în ultimii ani s-a conturat necesitatea modificării Constituţiei, ca un pas înainte pe scara transformărilor profunde prin care trece ţara noastră.

Practic, ce aduce nou acest Proiect de revizuire a Constituţiei? În primul rând, este vorba despre garantarea proprietăţii. Este o precizare necesară care întăreşte statutul de proprietate privată. La fel de importantă este şi prevederea prin care se consacră principiul separaţiei puterilor în stat. Este enunţat principiul egalităţii de şanse şi al accesului egal al femeilor şi bărbaţilor pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice. De asemenea, trebuie amintit şi textul din lege în care se prevede principiul egalităţii de şanse a persoanelor cu handicap. Alte prevederi importante se referă la reformarea Consiliului Superior al Magistraturii şi întărirea independenţei puterii judecătoreşti, restrângerea imunităţii parlamentare, posibilitatea cetăţenilor români cu dublă cetăţenie de a candida la funcţii şi demnităţi publice în România, eliminarea stagiului militar obligatoriu, restrângerea practicii ordonanţelor de urgenţă.

Am amintit doar câteva modificări adoptate prin proiectul de revizuire a Constituţiei. Ţinând cont de importanţa acestui act politic, avem datoria de a depune toate eforturile necesare pentru a convinge populaţia să participe la referendum şi să voteze, în cunoştinţă de cauză, noua formă a Constituţiei.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Introducerea cotei unice de impozitare pe venit şi a preconizatului Cod Fiscal a trezit interesul analiştilor, mediului de afaceri, patronatelor şi sindicatelor, dar şi clasei politice. Interesant este faptul că de peste două săptămâni reprezentanţii Guvernului au anunţat această măsură, însuşi Guvernul a analizat şi adoptat o poziţie de acceptare a acestei noi modalităţi de impozitare a venitului personal. Cu toate acestea, de-abia acum PSD a anunţat că va lua o decizie politică cu privire la cota unică de impozitare a veniturilor.

Asta înseamnă că ori Guvernul nu a consultat partidul, ori Guvernul ia decizii politice fără să aibă acceptul partidului care-l susţine în Parlament. Adrian Năstase, preşedintele PSD şi premier, se pare că are dileme şi probabil de aceea lipsă de fermitate în discutarea şi adoptarea unei decizii politice pe această temă; este dansul pe sârmă, exersat şi în alte situaţii, aşa că nu trebuie să mire pe nimeni această atitudine marcată de incoerenţă.

Secretarul general al PSD a anunţat că departamentul de specialitate al partidului va începe o analiză asupra intenţiei de a introduce cota unică de impozitare, ceea ce ne arată că măsura, deşi de apreciat din punct de vedere economic, nu are gir politic.

Ca să nu mai vorbim că din nou intervenţiile populiste ale Preşedintelui Iliescu blochează şi de această dată o modificare fundamentală în legislaţia românească şi introduce controverse politicianiste care întârzie orice tentativă de reformă reală.
Este o dovadă că în PSD deciziile se află după ce au fost discutate în Guvern, că partidul reacţionează şi el ulterior şi-şi aduce aminte că este responsabil pentru un guvern, de aceea propaganda guvernamentală pentru nimic nu are cum să fie altceva decât nimic.

Domnul Cristian Nechifor:

Mă voi adresa astăzi celor care nu vor vota şi vor îndemna în teritoriu populaţia să nu se prezinte la vot şi care în plenul Parlamentului au votat împotriva modificărilor la Constituţie.

La nivel declarativ sunteţi pro-europeni şi pro NATO, dar faptic, modificările aduse Constituţiei care ne apropie de aceştia, dumneavoastră le blamaţi.

Voi exemplifica doar cu măsura arestării preventive care în noua Constituţie se specifică clar că o ia judecătorul, în ce condiţii şi doar pentru o perioadă limitată. Poate deranja pe cineva? Există oare nostalgici pentru vremurile când miliţia aresta, ancheta şi, metaforic spus, "judeca"? când oamenii stăteau ani de zile în închisorile comuniste după care cei care scăpau cu viaţă părăseau penitenciarul sau lagărul de muncă fără să fi fost văzuţi de vreun judecător?

Nevotarea Constituţiei este echivalentă cu un vot de blam dat democraţiei, aşa că, stimaţi colegi, mai sunt câteva săptămâni de reflecţie şi nutresc speranţa că veţi reveni la sentimente mai bune.

Domnul Aurel Gubandru:

Declaraţia politică se intitulează "Administrând de pe tuşă".

În data de 8 septembrie 2003, domnul deputat PRM Mircea Costache adresează o interpelare ministrului administraţiei şi internelor, cu aspect de telenovelă.

Despre ce este vorba? Un amalgam de probleme la care a primit deja răspunsul de la organele abilitate, altele la care a participat direct, dar şi probleme pe care le înţelege în stil propriu.
Cum să soliciţi date despre "manevra vânzării" CET Buzău de către Agrana Zuccker şi cumpărarea acesteia de la aceeaşi firmă, când: vânzarea de către FPS s-a făcut în 1999 în timpul altei guvernări, iar atunci, PSD Buzău a protestat prin mitinguri de stradă ca CET-ul să nu fie vândut odată cu Fabrica de Zahăr (unde erai, domnule Mircea Costache?); răscumpărarea s-a realizat în anul 2000 prin hotărârea Consiliului local municipal Buzău, din care şi dumneavoastră făceaţi parte.

Cum să te face "frate" cu "comercianţii care ni s-au adresat cu scrisoare", când Primăria Buzău doreşte modernizarea Pieţei Centrale, cheltuind 25 miliarde lei, întrucât actualele dughene nu mai corespund, neavând canalizare, instalaţii sanitare şi altele?

Cum să soliciţi PSD-ului relaţii despre "scurgeri de bani publici" la cantina de ajutor social, când directorul acesteia are dosar penal şi va răspunde pentru neregulile care au existat acolo?

Sigur, alegerile locale "bat la uşă", actuala administraţie trebuie compromisă "cu orice preţ", dar nu uitaţi, stimaţi colegi, că lipsa argumentelor va fi un handicap sever pentru cei care râvnesc la conducerea obştei.

Edilii care au realizări în favoarea cetăţenilor, cumpărarea CET-ului, modernizarea pieţelor, modernizarea reţelei de canalizare, asfaltarea străzilor etc., vor obţine, din nou, votul alegătorilor.

Domnule deputat, nu mai regizaţi telenovele, ştiţi că ele au un final fericit pentru personaje şi acest lucru nu v-ar fi pe placul dumneavoastră.