Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Să aveţi o zi deosebită. Aţi fost foarte matinali!

Începem şedinţa dedicată intervenţiilor deputaţilor.

Dau cuvântul domnului Ioan Timiş. Va urma domnul Lucian Bolcaş.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică de astăzi are ca titlu "Raportul de ţară, între realitate şi interpretare".

Doamnelor şi domnilor,

Opoziţia românească, întocmai ca vechii filosofi, suferă de o meteahnă fără leac, cu iz metafizic. Ea interpretează politica, nu o face. Este o tipică pierdere de vară să aştepţi după orice colţ faptele unei puteri în ofensivă şi acţiune, pentru a o lovi cu târnăcoapele şi apoi să transferi dilema shakespeareană "A fi sau a nu fi!" fiecărui atom al realităţii româneşti.

Îngrijorarea metafizică a Opoziţiei, pentru soarta României, a atins limita metaforei de turn Babel. "Puterea a realizat în cascadă proiecte şi evenimente încât comentariile observatorilor filosofi nu se mai aud şi, mai ales, nu se înţeleg. Buimăceala acestora asupra ultimului eveniment de anvergură - Raportul de ţară al Comisiei Europene - se manifestă şi încurcă în zgomotoase traduceri. Şi fiecare traduce în limba lui.

Michael Guest afirmă că după standardele americane, România are o economie de piaţă funcţională. Americanii ne-au acordat acest statut acum doi ani.

Raportul de ţară al Comisiei Europene declară că România poate avea o economie funcţională de piaţă dacă..., şi totul este cunoscut.

Opoziţia, în schimb, traduce şi comentează în fel şi chip. Singura ei concluzie este că România nu are o economie de piaţă. În pofida realităţii şi aprecierilor europene şi internaţionale, Opoziţia se străduieşte metodic şi îndărătnic să demonstreze că România nu este competitivă cu Uniunea Europeană. Se pare că bucuria ei ar fi imensă dacă România nu ar fi angajată ferm şi iremediabil pe drumul integrării europene şi P.S.D. nu ar fi actorul principal.

Dincolo de comentarii, revenind la realitatea românească, este sigur că numai P.S.D. munceşte să o schimbe, pe când Opoziţia, filosofând şi cârcotind, se îndreaptă neîntârziat spre iremediabila ei înmormântare.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Bolcaş. Va urma domnul Petre Posea.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul România Mare propune înfiinţarea unei comisii interparlamentare pentru restituirea proprietăţilor evreieşti. Această comisie va fi formată din reprezentanţi ai Parlamentului României şi ai Knesset israelian şi va analiza solicitările cetăţenilor evrei originari din România pentru restituirea dreptului de proprietate.

Din partea Partidului România Mare au fost desemnaţi să fie membri ai acestei comisii profesor univ.dr.Radu Ciuceanu şi avocatul Nicolae Iorga, preşedinţii Comisiilor de abuzuri din Camera Deputaţilor şi, respectiv, din Senat.

Partidul România Mare este hotărât ca, în măsura posibilităţilor existente şi analizând probele prezentate de solicitanţi, de la caz la caz, să rezolve ceea ce n-au putut sau n-au vrut să facă regimurile Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Legile de retrocedare nr.112 şi nr.10 şi, mai ales, interpretările date acestora, departe de a crea un cadru egal şi echitabil pentru soluţionarea problemelor restituirilor, au deschis larg poarta abuzurilor şi escrocheriilor de toate felurile.

Faţă de această situaţie, Partidul România Mare consideră că evenimente istorice speciale determinate de cel de-al doilea război mondial şi consecinţele acestuia au creat situaţii de multe ori dramatice pentru minoritatea evreilor din România, situaţii deosebite care cer un tratament deosebit. Greutăţile inerente în procurarea actelor pentru restituire au fost speculate atât pentru împiedicarea unor restituiri echitabile, cât şi pentru a permite anumitor persoane să abuzeze de dispoziţii legale în detrimentul adevăraţilor proprietari.

Regimurile Iliescu şi Constantinescu s-au preocupat mai mult de restituirea unor bunuri ocupanţilor imperiali şi fascişti ai Transilvaniei, restituind etnicilor maghiari şi ceea ce a trebuit şi ceea ce ne-a trebuit, de multe ori împotriva tratatelor internaţionale.

P.R.M. se ocupă de acei care au avut într-adevăr de suferit, de acei care au dreptate şi care trebuie ajutaţi în promovarea dreptăţii lor. Aceasta este raţiunea pentru care se instituie o asemenea comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul deputat Petre Posea. Va urma domnul Dan Brudaşcu.

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "S.C. - Foresta - S.A. şi oraşul Nehoiu, două entităţi inseparabile".

Certificatul de naştere al aşezărilor care alcătuiesc azi oraşul Nehoiu se pierde în negura anilor, încrustat în slove sau păstrat în memoria pământului, el atestându-şi viaţa îndelungată.

Aşezat în zona de interferenţă cu muntele, unde spinările sure se arcuiesc asemenea unor curcubeie să soarbă apele Buzăului şi pârâului Nehoiu, oraşul de astăzi s-a rostuit în perimetrul unor vechi sălaşuri. Nehoiu s-a ridicat parcă spre vegherea veleaturilor sale, muntele Monteoru, Câmpenile, vârful Plopi şi vârful Strungilor, Cătiaşul, Pitica şi Ştevia.

Între aceşti străjeri de cremene, cu platoşe de fag şi de brad, avea să-şi făurească Nehoiu istoria existenţei sale. Chiar dacă săpăturile arheologice efectuate în împrejurimi au scos la suprafaţă obiecte preistorice, mărturii ale vechimii existenţei omului pe aceste meleaguri, totuşi numai o dată cu trecerea timpului Nehoiu apare mai frecvent în documentele vremii.

În anul 1476, Vlad Ţepeş înştiinţează pe braşoveni că a deschis drumul Buzăului, Teleajenului, prahovei şi Rucărului. se menţionează aşadar pentru prima oară existenţa drumului comercial de-a lungul văii Buzăului.

Din alte documente se desprinde faptul că Nehoiu apare în anul 1745 ca localitate care participă activ la negoţul dintre Ţara Românească şi Braşov, iar harta stolnicului C. Cantacuzino - 1700 - reprezintă primul document etnografic în care se menţionează existenţa localităţii Nehoiu.

Extinderea creşterii animalelor, intensificarea exploatării şi prelucrării lemnului, date fiind bogăţia în esenţe lemnoase şi forţa motrice a apelor, ca şi înscrierea în circuitul schimburilor economice cu zonele cerealiere din sud fac ca populaţia Nehoiului să crească necontenit, reflectând substanţialele transformări socio-economice petrecute în viaţa localităţii în acea vreme.

Departe de mine pretenţia de a vă ţine o lecţie de geografie sau de istorie, dar altfel îmi era imposibil să tratez un subiect în care am fost implicat 40 de ani, şi fac referire aici la Întreprinderea forestieră de exploatare şi transport Nehoiu (I.F.E.T.), în acest an împlinindu-se 96 de ani de la înfiinţarea acesteia.

Prezent în ansamblul economiei naţionale ca important centru forestier, Nehoiu se identifică cu sensul acestei industrii. înconjurat de munţi şi de dealuri împădurite, el se lasă în valea adâncită ca o căldare, în care aurul verde capătă dimensiuni şi i se caută întrebuinţări dintre cele mai nobile.

Aici, în această căldare, lemnul ascultă supus de mâna omului, se lasă măsurat cu rigle şi priviri, ascultându-şi liniştit destinul rostit în calcule şi în planuri. Pe locul acesta, unde lemnul îşi conturează forma şi destinul, fabrica a împlinit de curând 96 de ani, un fir de epopee, tors de atâtea generaţii din caierul timpului.

În anii 1907-1910, firma austriacă Goetz construia în această palmă verde pe care se întindea pământul Nehoiului, o firmă gigant pentru acele vremuri. Înzestrată cu 25 de gatere, avea să fie cotată drept cea mai mare fabrică de acest gen din Europa.

Acţionată de o maşină cu aburi de 1600 cai putere, deservită de specialişti străini şi de mâna de lucru necalificată a ţăranilor din împrejurimi, fabrica şi-a câştigat în scurt timp un renume. Paralel cu construcţia sa, înaintau atunci şi lucrările căii ferate Buzău-Nehoiaşu, finanţate de Marmorosch-Bank, care s-au terminat simultan, pentru a asigura transportul produselor spre pieţele de desfacere din ţară şi din străinătate.

Preţurile derizorii cu care societatea vieneză cumpăra pădurile proprietatea moşierului D.Maican sau chiar ale statului, înlesneau obţinerea de beneficii impresionante. Durata timpului de lucru era în fabrică de 10 ore, iar în pădure din zori şi până în noapte, salarizarea muncii rămânând pe seama antreprenorilor, care o făceau după criterii pur personale.

În anii ce au urmat primului război mondial, printr-o tranzacţie ilicită, capitalul firmei austriace Goetz a fost transferat unei firme elveţiene, pentru a fi ferit de blocare drept despăgubiri de război, ce urmau a ne fi date de către Austro-Ungaria. Cu timpul, locul acesteia a fost luat de către o altă societate străină, sub denumirea de Foresta-Italo-română.

În anul 1919, se semnalează primele încercări de organizare a proletariatului într-o organizaţie sindicală, dar acţiunea a eşuat şi abia peste doi ani se reuşeşte acest lucru, luând fiinţă primul sindicat, sub denumirea de sindicatul muncitorilor din Fabrica Nehoiu şi munţii Buzăului, care o bună perioadă de timp obţine anumite revendicări pentru muncitori.

Contradicţia dintre patronat şi sindicat se acutizează, culminând cu anul 1923, când administraţia, refuzând să mai facă concesii, incendiază fabrica, în scopul spargerii unităţii sindicale. Pericolul muncitoresc fusese înlăturat, iar incendiul constituise un mijloc specific de transformare a capitalului, prin răscumpărarea valorică a fabricii de la societăţile de asigurări.

Cu un potenţial mult mai scăzut, în anul 1924 fabrica se reface, pentru ca în anul 1929, pentru a sparge din nou unitatea muncitorilor, administraţia să incendieze casa maşinilor şi sala cazanelor, muncitorii fiind lăsaţi pe drumuri. După refacerea din anii 1924-1931, patronii instituie o serie de măsuri preventive, prin punerea unor condiţii la angajare, respectiv muncitorul trebuia să declare neparticiparea la activitatea sindicală.

Condiţiile de lucru devin din ce în ce mai inumane, se înmulţesc accidentele mortale de muncă, cele cu invaliditate rămân necompensate material, iar timpul de lucru creşte, cuprinzând şi copiii de la 10 - 12 ani în sus.

După 23 august 1944, un grup de muncitori luptă eroic sub ploaia gloanţelor fasciste, pentru stingerea incendiului declanşat la depozitul de cherestea, pentru salvarea fabricii. Peste 14.000 de metri cubi de cherestea s-au mistuit atunci în flăcări. Totuşi, au fost salvate maşinile prelucrătoare şi grupul energetic. Reutilarea şi reprofilarea fabricii în anii ce au urmat actului de la 11 iunie 1948 au crescut premisele creşterii producţiei în exploatări; s-au introdus mijloacele mecanizate de doborâre a arborilor, de scoatere şi apropiere a materialului lemnos.

Este evident că valorificarea superioară a masei lemnoase rezidă în ultimă instanţă în creşterea randamentului folosirii materiei prime. După anul 1989, activitatea I.F.E.T-Nehoiu s-a desfăşurat pe următoarele domenii de activitate: exploatarea pădurilor, transportul masei lemnoase şi prelucrarea şi valorificarea lemnului.

Din păcate, după privatizare, în anul 1997, obiectivul s-a divizat în mai multe societăţi, confruntându-se şi în prezent cu mari greutăţi financiare. Dar despre acestea, într-o viitoare declaraţie politică.

Cu speranţa că nu v-am plictisit, vă mulţumesc fiindcă m-aţi ascultat şi nu pot încheia fără a vă transmite salutul urbei mele natale, Nehoiu, care se arămeşte sub sărutul toamnei târzii, purtând pe umeri o mantie policromă şi unde se aude limpede cântecul stins al codrilor aşternut sub frunze.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Rog concentrare, că la ora 9,30 trebuie să încheiem şedinţa de declaraţii.

Domnul Dan Brudaşcu:

Intervenţia mea este intitulată "Subminarea democraţiei - prioritate absolută a Partidul Social Democrat."

Urmăresc, cu atenţie, evoluţia scenei politice după evenimentele din 1989. Aceasta pentru că am sperat, sincer, că sacrificiile de atunci nu au fost zadarnice şi că, în sfârşit, România va intra în rândul ţărilor democratice, că instituţiile statului de drept vor putea funcţiona corespunzător. Desigur, privind retrospectiv, m-am înşelat zadarnic. Şi asta pentru că în România nu s-a produs o revoluţie autentică, în pofida marilor pierderi de vieţi omeneşti, ci doar aducerea în prim-planul vieţii politice a eşaloanelor doi şi trei ale vechiului regim comunist. Spun toate aceste lucruri ca unul care a cunoscut din interior situaţia de dinainte de 1989. Nu mă refer doar la persoane, ci mai ales la practici şi mentalităţi. Cei care s-au instalat la Putere, furând Revoluţia cea adevărată, sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai democraţiei, ai reformării României în sensul valorilor democraţiei şi statului de drept. Din acest punct de vedere, din păcate pentru poporul român, cele întâmplate în decembrie 1989 nu s-au vrut o schimbare autentică, renunţarea definitivă la dictatură, abuz, încălcarea drepturilor omului etc. Dimpotrivă, prin menţinerea, vreme de 11 ani, ca şef al statului a uneia şi aceleiaşi persoane - legată profund de regimul comunist şi de practicile acestuia - avem dovada incontestabilă că nu s-a dorit şi nu se doreşte ca poporul român să scape, după aproape 60 de ani, de dictatura comunistă.

Aparent, cele spuse de mine pot fi contestate. Doar aparent. Căci viaţa politică a anului 2003 este, în linii mari, dominată de aceleaşi figuri, cu legături strânse cu perioada de dinainte de 1989. Prim-ministru al României este ginerele unui important aghiotant al lui Ceauşescu, iar preşedintele ţării este eternul secretar general al UTC-ului. Năpârlirea lor, politic vorbind, nu le va putea curăţa suficient biografiile cu pretenţii europeniste. În structura Guvernului, Parlamentului, Înaltei Curţi de Casaţie, a tuturor instituţiilor semnificative ale statului se găsesc inadmisibil de mulţi indivizi legaţi de trecut şi de racilele lui.

Atât până în 1996, PDSR, cât şi după 2000, PSD, a luptat pentru subminarea democraţiei şi a instituţiilor statului de drept. În acest sens, este de evidenţiat ofensiva împotriva Parlamentului României. Nu cred că există cetăţean al acestei ţări care să nu fi văzut un deputat sau senator dormind sau scobindu-se în nas. De asemenea, opinia publică românească a fost bombardată, la comandă guvernamentală, cu informaţii nenumărate privind atâtea şi atâtea costuri, inutile, în opinia sa, legate de Parlament.

Puterea a reuşit să compromită aproape total imaginea Parlamentului şi a parlamentarului român. Astăzi, cetăţeanul de rând consideră că Parlamentul - instituţia care garantează funcţionarea statului de drept, deci asigurarea drepturilor democratice - este o instituţie total inutilă, consumatoare doar de fonduri. Graţie concursului obedientei mass-media - mai ales a televiziunii - deputatul sau senatorul român este un dobitoc, un somnoros, un incompetent.

Despre parlamentarul român cetăţeanul român nu ştie altceva. În cel mai bun caz, doar că e un om corupt, incompetent, leneş. Care merită întregul dispreţ al contribuabilului sărman.

Dacă ar fi să insistăm, poate ar trebui să mai arătăm că Puterea nu a urmărit doar compromiterea Parlamentului şi a componenţilor lui, ci şi a activităţii sale. La fel au procedat toate regimurile dictatoriale. În viziunea acestora, parlamentarismul e o inutilitate costisitoare.

Nimeni, însă, n-a avut curiozitatea să compare parlamentarismul, sub aspectul costurilor, cu executivul. Îndrăznim noi să vă aducem în atenţie acest aspect.

Parlamentarul român, dispreţuit şi ridiculizat, se deplasează în interesul mandatului său, în maşinile marca Dacia. În cel mai bun caz, dispune de un birou parlamentar. Pretutindeni, în România, acest aspect este la cheremul Consiliilor locale. Dacă parlamentarul este membru al vreunui partid din Opoziţie, el nu beneficiază nici măcar de un spaţiu pentru birou parlamentar.

Deputatul sau senatorul român are la dispoziţie suma forfetară, din care trebuie să asigure salariile personalului angajat, plata chiriei, acoperirea tuturor costurilor de funcţionare. dacă are simţul datoriei, el trebuie să străbată, la sfârşitul fiecărei săptămâni, zeci şi chiar sute de kilometri pentru ca oamenii să mai aibă cui semnala viaţa grea pe care o au. Şi, totuşi, în viziunea guvernanţilor, parlamentarul român este inutil. Demn de dispreţ. Pentru că, în comparaţie cu un deputat sau senator, oricare reprezentant al executivului din teritoriu se deplasează cu maşini străine. Parlamentarul este privit cu dispreţ, la comanda actualei Puteri, şi pentru că el nu are ca mijloc de transport decât dispreţuita Dacie. Guvernul, Prefecturile sau Consiliile judeţene mai folosesc Dacii doar pentru transport de mărfuri. Orice subprefect sau vicepreşedinte de Consiliu judeţean, din acest punct de vedere, este mult superior oricărui parlamentar.

Dar când e vorba de necazurile unui judeţ, responsabil nu mai e prefectul, subprefectul, preşedintele sau vicepreşedinţii Consiliului judeţean, ci deputaţii sau senatorii judeţului respectiv.

Asta pentru că, în mod concret, Puterea trebuie să convingă că, în concepţia sa, capitalismul multilateral dezvoltat se poate realiza şi în lipsa Parlamentului.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Metin Cerchez:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia dezastruoasă în care a fost adusă ordinea publică în judeţul Constanţa, şi nu numai, şi nepăsarea ministrului administraţiei şi internelor, Ioan Rus, această nepăsare crasă care demonstrează încă o dată că domnul Rus este o păpuşă, o păpuşă malefică în mâinile altora.

De multe ori am făcut interpelări peste interpelări pentru a demonstra că, la Constanţa, mafia conduce întreg judeţul Constanţa. Am spus că se fură combustibil cu sute de tone şi, iată, acum două zile, s-a demonstrat din nou că mii de tone de motorină Euro 3 au dispărut şi nimeni nu a luat nici o măsură.

Am spus că sunt poliţişti care merg în faţa hoţilor, în faţa cisternelor hoţilor şi nimeni n-a luat nici o măsură.

Am spus că şeful crimei organizate stă la masă cu traficanţii de droguri şi nimeni n-a luat nici o măsură.

Am spus că dosarele sunt dosite şi, iată, 55 de dosare penale au fost dosite de un inspector, Beatrice Popescu, şi nimeni nu a luat nici o măsură, dosare foarte grave, care efectiv, în mod normal trebuiau să ducă la arestarea capilor poliţiei din judeţul Constanţa. Mai mult, chestorul Traian Jipa a declarat că nu sunt dosare grave şi, iată, stimaţi deputaţi, ce înseamnă dosare care nu sunt grave, erau dosare de crimă, de violuri.

La Constanţa, au fost cele mai mari returnări de t.v.a. Numai într-un singur caz, 39 de milioane de dolari.

Răspunsul pe care-l primesc de la domnul Rus: "Nu e nici o problemă!"

S-au spălat 69 milioane de dolari numai într-un caz: Keser Fatih, prin Banca "Miser Bank". Răspunsul ministrului de interne Rus: "Nu este nici o problemă!"

Cu aceşti bani, 100 milioane de dolari, adică 4000 de miliarde de lei, se puteau relua din nou plăţile reţetelor compensate pentru toţi cetăţenii României, nu numai pentru cei din judeţul Constanţa.

Am semnalizat, în calitate de preşedinte al Subcomisiei de control a Direcţiei penitenciarelor, că în penitenciarele din România sunt închişi numai amărâţii, numai cei care fură de foame. Îi întrebam: "Pentru ce sunteţi aici?" şi răspunsul era invariabil acelaşi: "O roată de rezervă, un casetofon".

Keser Fatih a furat 54 milioane de tone de carne, 94 tone de orez, 20.000 de perechi de blugi contrabandă. Răspunsul ministrului de interne Rus: "Nu se scoate de sub urmărire penală!"

Să vă mai spun că este apărat de avocatul Ion Neagu? Să vă mai spun că în casa avocatului Ion Neagu, din Str.Dragalina nr.14, a fost făcută firma SC"FleTcHer Group SRL", cea care a privatizat în mod fraudulos Nitramonia Făgăraş?

Până unde va merge nepăsarea, de fapt nu mai e nepăsare, sunt sigur, e deja complicitate. Să sperăm că într-o viitoare guvernare va veni cineva, asemeni domnului Blănculescu, care îi trage la răspundere pe cei care găuresc stratul de ozon cu acele frigidere amărâte, şi îi va aresta cu adevărat pe cei vinovaţi! Dacă acum se va întâmpla acest lucru, va trebui să se aresteze între ei, guvernanţii!

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop.

Va urma doamna Liana Naum.

Domnii deputaţi Aurel Gubandru, Cristian Nechifor, Emil Rădulescu, Victor Dobre, Gheorghe Valeriu şi Gheorghe Dinu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Realitatea ne obligă, până la urmă, la reforme liberale".

România, cu actualul guvern social-democrat, a realizat performanţa încheierii, în sens de finalizare, a unui acord stand-by cu FMI şi se pregăteşte să negocieze o nouă înţelegere cu această organizaţie financiară internaţională.

Mai mult, avem un recent raport de ţară, făcut de U.E., obiectiv şi îmbunătăţit pe baza îndeplinirii unor angajamente asumate la presiunea Bruxelles-ului. Criteriile dure şi angajamentele presante au fost îndeplinite, nu neapărat în limitele lor iniţiale, dar trebuie să consemnăm că tranşele de împrumut au fost eliberate, după cum suntem apreciaţi că ne aflăm pe drumul spre economia de piaţă funcţională.

Dincolo de încercarea unei abordări disciplinate şi relativ coerente a unui segment de tranziţie şi reformă, guvernul ar trebui să tragă unele concluzii valabile atât pentru el, cât şi pentru cetăţeni.

Astfel, succesul acordurilor cu FMI şi obţinerea unui raport de ţară obiectiv nu are nici o legătură cu monoculoarea lui social-democrată şi, cu atât mai puţin, cu politicile sociale promovate; acestea din urmă au fost măsurile de acompaniere a reformelor îndelung întârziate şi parţial îndeplinite.

Lucrurile bune realizate au legătură exclusiv cu reformele adevărate, făcute cu instrumente liberale. Privatizarea sectorului de stat, sinonimă cu retragerea statului din economie, restructurarea sectorului utilităţilor publice sinonimă cu nevoia unui management performant al statului sunt exemple care au asigurat acest succes la care am făcut referire.

Aprecierile bune sunt fundamentate pe reformele realizate exact acolo unde era nevoie de mult timp de schimbări profunde, acceptate, din păcate, numai sub presiunea externă, în timp ce politica socială a guvernului este mai puţin lăudabilă dacă avem în vedere situaţia din sistemul naţional de sănătate, cel al asigurărilor sociale, al învăţământului şi educaţiei, al salariului minim pe economie şi altele.

Numai o evaluare obiectivă a ceea ce se va face bine poate să consolideze pentru totdeauna - atât în mintea politicienilor, cât şi în cea a cetăţenilor - ideea că avem nevoie în primul rând de o economie generatoare de resurse, şi nu de pierderi, iar pierderile nu mai pot fi justificate nici de cele mai presante probleme sociale dacă pentru acestea nu există resurse regenerabile.

Aş vrea să cred că România este pe drumul corect, fără întoarcere, spre o societate mai deschisă, mai performantă în beneficiul cetăţenilor, iar Constituţia modificată să garanteze ireversibilitatea acestui drum.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Invit la microfon pe doamna Liana Naum. Va urma domnul Iulian Mincu.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "O a doua şansă pentru viaţă!"

Fiecare om merită o a doua şansă. Fiecare om merită un gest de omenie din partea semenilor săi. Cred în demnitatea umană şi ştiu că în imensitatea unui univers ostil sau indiferent, unica soluţia pentru om este de a rămâne cu înverşunare fidel lui însuşi, de a rezista fricii de abis, de a se bate împotriva necunoscutului şi de a câştiga teren pentru ordinea lui umană.

Pornind de la acest lucru, am iniţiat, împreună cu Oficiul judeţean de consultanţă agricolă din Constanţa, un program prin care tineri, actualmente deţinuţi în Penitenciarul de la Poarta-Albă, au urmat cursurile de legumicultori şi horticultori.

Astfel, pentru 21 de tineri, viitorul va arăta altfel. Ei vor avea un alt destin de acum înainte, căci în ciuda tuturor slăbiciunilor, trebuie să credem că există în noi ceva nobil, ceva care poate reuşi, care să poată trece peste complexele create de anumite perioade din viaţă.

De acum înainte, ei vor poseda un certificat de absolvire care, pe lângă faptul că le oferă posibilitatea de a se integra sau mai bine zis, reintegra, într-o societate pe care până nu de mult o considerau aproape străină, le redă şi încrederea în sine, sentimentul că sunt cineva şi că pot face ceva.

Mai mulţi oameni s-au gândit la ei în clipe în care se simţeau singuri şi cu toate că trebuie să ştim să stăm drepţi fără a ne sprijini pe cineva, uneori, în anumite momente din viaţă, un simplu gest, o mână întinsă la timp poate salva o viaţă. Sunt tineri, au tot viitorul în faţă, totuşi, pentru că soarta nu le-a zâmbit, printr-o direcţie greşită ar putea să le fie deturnat întreg sensul prezentului dar şi al viitorului.

Am decis să investesc încredere în tineri, mai ales în tinerii defavorizaţi. Fiecare merită să i se acorde o a doua şansă. Şi, precum justiţia română care prevede de drept reabilitarea, gesturile omeneşti trebuie să încerce mai mult şi ei să ajungă la acea satisfacţie deplină de a vedea că o persoană care a avut cândva nevoie de un cuvânt de încurajare, este acum pe deplin realizată şi integrată în propria-i viaţă.

Legumicultura este o meserie frumoasă şi aceşti tineri au arătat o adevărată pasiune pentru tot ceea ce înseamnă ea. Pentru aceşti tineri, deţinuţi pentru moment la Poarta-Albă, agricultura nu mai este o simplă profesie, iar acel certificat de absolvent al cursurilor de legumicultură şi horticultură nu este doar o mândrie sau un succes oarecare, ci este însăşi speranţa şi posibil împlinirea în ziua de mâine.

Sunt pe deplin convinsă că asemenea programe vor îmbunătăţi situaţia tinerilor defavorizaţi şi cred că vor contribui pe deplin la dezvoltarea unor societăţi civilizate.

Menţionez că nu este singura acţiune desfăşurată în judeţul Constanţa la Poarta-Albă şi, pe lângă pictură şi sculptură, agricultura şi-a găsit şi ea adepţi la fel de mult interesaţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte ...

Domnul Corneliu Ciontu:

O secundă, domnule profesor.

Domnii deputaţi Codrin Ştefănescu şi domnul Ştefan Giuglea au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Iulian Mincu:

Domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la corupţia din România, aşa cum este văzută ea din exterior.

John Fisher se exprima, nu demult, în New York Times despre extraordinara mocirlă a corupţiei din România, considerată de unii ca fiind cea mai gravă dintre toate ţările ce doresc să adere la Europa.

Organizaţia Transparency International declara, pe 7 octombrie 2003, că România ocupă locul 3 în Europa şi locul 83 în lume în ceea ce priveşte corupţia. De asemenea, se clasează pe primul loc în topul corupţiei din rândul statelor europene, membre şi candidate ale Uniunii Europene.

Valoarea indicelui de percepţie a corupţiei din ţara noastră a fost de 2,6 puncte în 2001 şi este de 2,8 în 2002, nivel apropiat de cel al corupţiei endemice.

Acest punctaj s-a elaborat pe baza a 12 sondaje independente, realizate de organizaţii internaţionale ca: Banca Mondială, Open Society Institute, Comisia Europeană, Headon House, Societatea Academică Română.

Indicele de corupţie porneşte de la valoarea 10, care este considerat maximum de integritate. Statele care au un scor mai mic de 2, sunt percepute ca fiind atinse de corupţie endemică.

Acesta este primul an când indicele României înregistrează o creştere uşoară, de la 2,6 la 2,8, după ce în ultimii 4 ani valoarea era aşa cum am menţionat-o. Dăm câteva exemple de corupţie din viaţa politică recentă a României: situaţia care a generat eliminarea din Guvern a celor 3 miniştri; referendumul pentru noua Constituţie; situaţia existentă la Constanţa (furtul de combustibil).

Dintre cele care sunt considerate cele mai corecte state sunt statele nordice. Cel mai mare punctaj îl are Finlanda, cu 9,7 puncte, urmată de Danemarca, Suedia, Olanda, Norvegia. Germania se află pe locul 9, la egalitate cu Franţa, Spania pe locul 12, Italia pe locul 18.

Printre statele candidate ale Uniunii Europene, ca să dăm exemple câteva, cel mai bine plasat este Ciprul, cu 6,1; Bulgaria la egalitate cu Cehia, pe locul 22; ultimele 5 sunt Letonia, Slovenia, Polonia, Turcia şi, bineînţeles, România.

România este sigurul stat dintre candidatele Uniunii Europene care a obţinut mai puţin de 3 puncte. La nivel mondial se află Bangladesh cu 1,3 puncte şi ţări din Asia şi America Latină.

Cât timp va exista corupţia la noi, şansele pentru Uniunea Europeană vor fi tot mai mici, aşa cum s-au exprimat, nu demult, oficialităţile Uniunii Europene. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Va urma domnul Tiberiu Sbârcea.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Declaraţia ea politică se numeşte "Un bizantin "sub acoperire" la Poarta Europei secolului 21".

Noiembrie 2003. 550 de ani de la căderea Constantinopolelui. O jumătate de mileniu s-a scurs din ziua ce marchează, în istorie, sfârşitul Evului Mediu, numit şi Evul Întunecat. Timpul a trecut, societatea omenească a evoluat, harta Europei s-a schimbat fundamental, statele lumii sunt sau, în general, tind a fi "democraţii".

Dar, pentru unii, o jumătate de mileniu nu poate schimba complet o mentalitate. Evoluţia civilizaţiei, cultura lumii, uneori doar şlefuiesc, poleiesc, îmbrăcând în costume moderne şi elegante un produs al îmbinării civilizaţiei bizantine cu cea orientală. Două civilizaţii ce s-au contopit, oferind unei zone a Asiei şi a Europei caracteristici distincte din punct de vedere al comportamentului social, politic sau economic, al culturii, al atitudinii faţă de viaţă în general. Această zonă culturală a fost numită Levant sau, dându-i-se o dimensiune geografică aproximativă, Balcani.

De 10 ani, România bate la porţile Europei. România vrea să devină membră a unei comunităţi ale cărei valori şi principii sunt diametral opuse celor ale Levantului, ale Balcanilor de acum câteva secole. Dar iată că există oameni a căror inerţie comportamentală îi face să păstreze şi să pună în aplicare valorile şi principiile Balcanilor bizantini. Şi astfel cel care a ajuns prin alegeri să conducă guvernul, partidul, tot ce mişcă în ţara asta este o minunată bijuterie levantină, ascunsă într-o poleială de Bruxelles. Un personaj aparent distins, îmbrăcat în costume elegante, europene ca preţ şi ca aspect, un profesor universitar la nenumărate facultăţi de drept, un colecţionar de artă de talie europeană, unul dintre cei mai mari vânători ai Europei (prin excelenţă o ocupaţie regală, nobilă).

România şi-a trimis primul ministru să bată la porţile Europei. L-am trimis la Bruxelles, la Paris, la Londra, la Berlin ...Dar unde nu l-am trimis?! Văzut zilnic la televizor, premierul-preşedinte de partid arăta bine lângă liderii europeni. Era îmbrăcat la fel cu aceştia, vorbea aceeaşi limbă, poate că le-au plăcut aceiaşi pictori, sau au împuşcat împreună mistreţi.

Dar a venit fatidica zi de 5 noiembrie 2003. Prietenii europeni şi-au prezentat raportul şi, în ciuda atâtor lucruri comune, care păreau că îi apropie de premierul-preşedinte PSD, i-au spus adevărul în faţă. Premierul, produs autentic al civilizaţiei levantine, a explodat. Poleiala a crăpat şi bizantinul de la periferia Constantinopolelui s-a arătat. Profesorul universitar a început să vorbească despre preşedinţi căutători în gunoaie, despre "idei stupide", despre adversari cu nivel de inteligenţă scăzut şi cu aplecări spre voyeurism după ce, cu câtva timp în urmă, distinsul colecţionar de artă a vorbit în Parlament despre anumite ouă şi despre asemănările dintre o femeie şi o relicvă. Mai recent, nobilul vânător s-a apucat să ia urma "mutanţilor politici".

Adrian Năstase şi-a dat jos costumul Armani pentru a regăsi caftanul neguţătorului marelui bazar din Stambul. Şi-a amintit de vremurile bune când erau suficiente pungile cu galbeni pentru a păstra domnia pe malurile Dâmboviţei. Dar şi-a adus aminte şi că, la un semn al sultanului, cădea capul bietului fanariot. Aşa s-a născut reacţia "domnului" Năstase, înspăimântat de invitaţia adresată de liberalii europeni preşedintelui PNL, Theodor Stolojan, la Parlamentul European. Se şi vedea mazilit sau, eventual, îmbătrânind în temniţele de la Edikule.

Treziţi-vă şi liniştiţi-vă, domnule Năstase! Trăim în 2003, secolul 21, iar Bruxelles nu este Stambul. Uniunea Europeană nu este Poarta haraciului şi bacşişului, bazarul unde totul se vinde şi se cumpără. Doar România condusă de PSD mai constituie azi un material de studiu pentru istoricii specializaţi în Bizanţ şi Levant.

Ziua de 5 noiembrie ne-a arătat tuturor românilor cum stăm. Raportul de ţară a făcut un tablou fidel al societăţii româneşti. Dar reacţiile ce au urmat ne-au arătat şi cine sunt cei ce conduc guvernul României. O privire asupra premierilor României şi Bulgariei ne arată şi care este principala deosebire între cele două guverne. Unul este condus de arogantul Adrian Năstase, celălalt de modestul rege Simeon de Saxa Coburg-Gotha. Levantul şi Occidentul. Pe cine ar prefera oare Occidentul?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

Intervenţia mea se numeşte "Producătorii de aur verde aniversează".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Silvicultura este disciplina forestieră care rânduieşte sistematic regulile care ne învaţă a folosi forţele naturii, în aşa fel ca pe o suprafaţă de teren să producem susţinut, cu cea mai mică cheltuială de timp, muncă, capital, cel mai mare venit în bani sau în materie, fără a degrada terenul, ba chiar ameliorându-l cu timpul.

Pe data de 2 noiembrie 2003, am participat la aniversarea a 110 ani de la organizarea învăţământului profesional de pădurari din Transilvania, respectiv la Gurghiu, în judeţul Mureş, în clădirile castelului Bornemisza, când la 9 aprilie 1893, în Principatele Române, a fost promulgată Legea pentru organizarea învăţământului profesional. "Şcoala de paznici de pădure" avea să funcţioneze până în anul 1914 şi se reia pe 15 noiembrie 1919, sub denumirea de Şcoala Silvică Inferioară, iar din anul 1920 devine Şcoala de Brigadieri Silvici. După terminarea celui de-al doilea război mondial, în iunie 1945, se reînfiinţează Şcoala de Brigadieri Silvici, după care trece prin următoarele reorganizări: 1947-1948 - Şcoala Forestieră Profesională; 1963 Centrul Şcolar Forestier; 1970 Liceul Silvic de 4 ani; 1990 Grupul Şcolar Silvic Gurghiu; 2003 Colegiul Silvic Gurghiu.

Specializările Colegiului Silvic Gurghiu: Liceu: 1. Silvicultură; 2. Matematică-informatică; Şcoala de arte şi meserii: Silvicultură; Şcoală postliceală: 1. Tehnician silvic.

Baza materială: 16 săli de clasă; 4 laboratoare; 5 cabinete; atelier mecanic; muzeu de vânătoare; bibliotecă cu 19.300 volume; sală de sport; internat şi cantină; bază sportivă; pepinieră didactică; parc dendrologic; fond de vânătoare; cadre didactice de înaltă profesionalitate.

Împreună cu cele încă 4 şcoli silvice de tradiţie din Brăneşti, Năsăud, Câmpulung Moldovenesc şi Timişoara se pot asigura cadrele necesare silviculturii pentru producerea aurului verde din România.

Din cuvântările şi discursurile de la această întâlnire a distinşilor participanţi, am reţinut două precepte:

1) Marii admiratori ai naturii şi forţelor ei zic: "natura are grijă să regenereze pădurile, mai curând sau mai târziu; vom avea acelaşi rezultat la care ajungem cultivându-le pe cale artificială". Insă, nu trebuie să uităm: timpul înseamnă bani, că natura lăsată să lucreze singură, lucrează arbitrar, leneş, şi de multe ori contra intereselor noastre. În aceste împrejurări trebuie să punem noi, silvicultorii, energic mâna şi să completăm şi să dirijăm opera ei.

2) O regulă de aur a silvicultorului spune: să recoltăm astfel un arboret, ca întotdeauna solul să se acopere din nou, din momentul exploatării şi, uneori, chiar anticipat, în tot cazul fără întârziere, cu arbori de valoare. Prin urmare, actului exploatării pădurii trebuie să-i urmeze, şi uneori chiar să-i preceadă actul regenerării ei.

Să urăm silvicultorilor sănătate, putere de muncă şi multe succese. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Una din temele care mă preocupă, ca şi cetăţean român, este ce tip de societate se construieşte în zilele noastre, ce tip de societate se edifică în România de astăzi. Şi pentru că am aflat prin intermediul televiziunilor, radiourilor şi ziarelor, care au prezentat ca pe un eveniment epocal intrarea Partidului Social Democrat din România în Internaţionala Socialistă, am încercat să pun în relaţie directă ceea ce se întâmplă prin alte ţări conduse de social-democraţii şi ceea ce se întâmplă în ţara noastră şi în viaţa noastră, a românilor.

Am încercat să văd care este diferenţa dintre doctrine şi ideologii, şi demersul practic al partidului de guvernământ din România.

Social-democraţiile care conduc prin alte ţări nu distrug muncitorimea, nu vând fabrici la fier-vechi.

Social-democraţii din alte ţări nu acordă ajutoare sociale şi venit minim garantat, cu condiţia de a nu avea cetăţeanul respectiv, ţăranul sărac nimic în jurul casei. Dacă un ţăran român, şi cu toţii mergem prin sate şi ne confruntăm cu această realitate, dacă are o capră sau o vacă şi dacă munceşte s-o hrănească, să-şi întreţină copiii, el este considerat nedemn de a primi venitul minim garantat. Dacă are o căruţă sau televizor, i se suspendă automat dosarul de venit minim garantat.

În această situaţie, pentru că celelalte mijloace, un animal, o căruţă, o frământare zilnică de a supravieţui, nu-i aduc echivalentul nici măcar a venitului minim, atunci tendinţa este de a abandona animalele, de a abandona mijlocul de transport, rudimentar şi aşa, de a abandona orice strădanie şi orice frământare, pentru că, oricum, nu ar câştiga mai mult. Şi atunci o importantă pătură socială reazemă primăriile, aşteptând venitul minim garantat, care în traducere românească nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin, decât o mită electorală. Oameni pe care îi avem la cherem, care nu pot trăi pe picioarele lor, pentru că acesta este mediul social care li s-a construit cu premeditare.

Întrebaţi fiind, oamenii îşi plâng amarul, dar în acelaşi timp sunt dispuşi să muncească pe proprietatea primarului, să meargă la praşilă la funcţionarii primăriei sau la cules porumbul, la culesul viei, ca să li se acorde venitul minim. Cu acest venit minim asigurat, din care îşi mai pot plăti şi micile datorii, se consideră eterni dependenţi de cei aflaţi la putere (cei care sunt aflaţi vremelnic la putere, prin alte părţi ale lumii).

Dacă această viziune asupra unei societăţi rurale, dacă viziunea actuală asupra societăţii urbane din care muncitorimea migrează, negăsindu-şi rostul, şi devine automat beneficiara venitului minim în mediul rural, dacă aceasta este o viziune despre social-democraţie şi dacă aşa se edifică o societate armonică, de la care avem pretenţia perspectivei viitorului pentru generaţiile de tineri de astăzi, cred că este cazul ca unii oameni cu pretenţii de normalitate să îşi pună serioase probleme despre ceea ce înseamnă demersul politic, ce înseamnă actul guvernării în România. Dacă societăţile conduse de social-democraţi pe mapamond nu cunosc discrepanţe uluitoare între proprietarii, deţinătorii de averi şi cetăţenii care îşi duc existenţa muncind pe proprietăţile altora, ceea ce se întâmplă la noi este strigător la cer. Din jeep-uri, din limuzine luxoase coboară cetăţence cu fuste creţe, care n-au plătit în viaţa lor un leu statului român; de bunuri şi de averi, de palate cu turnuri şi turnuleţe beneficiază cetăţeni cu pălării cu boruri largi şi mustăţi, care n-au plătit în viaţa lor nici energia electrică. Sunt astfel de palate şi de proprietăţi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu este cazul domnului Sandor.

Domnul Costache Mircea:

Dumneavoastră sunteţi o altă categorie: nu aveţi borurile largi.

Domnule Szilagyi Zsolt, cu dumneavoastră ...

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu este domnul Szilagyi Zsolt, este domnul Tamas.

Domnul Costache Mircea:

Domnule Tamas, este o discuţie pe care am putea s-o avem în alt context şi cu o altă temă decât cea profund socială.

În ţara noastră proprietarii unor palate cu turnuri şi turnuleţe care şi-au adus marmora din străinătate nu plătesc nici energia electrică. Sunt datori cu zecile de miliarde la curent electric. Ei nu ştiu să-şi ia bilet în autobuz pentru că nu au nevoie de autobuze. Ei merg în Mercedesuri să-şi ridice ajutorul de la primărie. Pentru ei este posibil orice. Pentru omul nevoiaş, care umblă cu pălăria în mână, din uşă în uşă, nu se prea găseşte dreptatea nicăieri.

O astfel de societate nu poate să poarte amprenta social-democraţiei, fără ca cineva să ne considere pe toţi inconştienţi, capabili să înghiţim orice. Îi rog pe cei care se ocupă de transpunerea în viaţă a doctrinei social-democrate să privească mai atent la societatea românească şi să ne creeze condiţii să mai putem dialoga cu cetăţenii satelor, cu lumpenii oraşelor, cu marea masă de cetăţeni dezmoşteniţi ai sorţii în România.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Va urma domnul Ioan Sonea. Concentraţi, ca la ora 9,30 încheiem.

Doamna deputat Daniela Bartoş, domnii deputaţi Cristian Sandache, Vlad Hogea şi Dan Coriolan Simedru au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Tamas Sandor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vinerea trecută, ca de obicei, am avut audienţă cu cetăţenii din circumscripţia mea, Covasna. Cu această ocazie am fost contactat de reprezentanţii locali şi judeţeni ai caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor. Împreună cu distinsele doamne reprezentante, am avut plăcerea să cunosc şi un reprezentant al World Council of Credit Unions' Corporation.

Spre mirarea mea, mi-a fost înmânată o serie de scrisori, o serie de proteste împotriva Ordonanţei de urgenţă nr.74/2003, şi mai ales împotriva variantei de proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunii acestora, proiect de lege votat de plenul Senatului, variantă deja intrată în Camera Deputaţilor.

Cu permisiunea dumneavoastră, aş vrea să subliniez că aceste amendamente nu promovează interesele membrilor CAR, şi nici a CAR-urilor. Astfel, posibilitatea democratică de asociere permisă, prin sintagma de "se pot asocia" este îngrădită prin înlocuirea sintagmei cu "se asociază", care este desigur imperativă şi totodată neconstituţională.

Este, cred eu, inacceptabilă această variantă, pentru că încalcă dreptul constituţional la libera asociere. Nemaivorbind că varianta votată de Senat nu permite retrageri de fonduri parţiale din depunerile proprii acumulate fără pierderea calităţii de membru. Ca urmare, membrii CAR se vor retrage dacă nu au acces la banii lor proprii, atunci când au nevoie.

Este clar că sunt în faţa unui act legislativ al cărui scop este altul decât cel declarat. Se doreşte, de fapt, anularea sistemului CAR funcţional şi atragerea fondurilor la alte instituţii de credit. Să nu mă înţelegeţi greşit: personal nu am nici o legătură cu CAR şi nici nu doresc să fiu purtător de cuvânt al instituţiei, dar nu putem să trecem cu vederea distrugerea unui sistem funcţional.

Mi-a fost înmânat un set de proteste, nu numai din judeţul Covasna, ci şi din alte localităţi şi judeţe cum ar fi: Cluj, Bucureşti, Bistriţa, Dej, Braşov, Moineşti, Tg.-Mureş, Comăneşti ş.a.

Aş vrea să menţionez că 26 de CAR-uri din sistemul CAR din România au fost monitorizate timp de 4 ani de către Consiliul Mondial al Uniunilor de Credit, şi pregătite pentru a îndeplini condiţiile impuse de directivele europene pentru instituţiile de credit. Aceste CAR-uri îndeplinesc deja aceste condiţii şi sunt capabile să devină instituţii de credit.

Permiţând acestor CAR-uri să funcţioneze în continuare trebuie să creăm posibilitatea ca membrii CAR să aibă acces la cele mai bune servicii financiare. Am totodată încrederea în dezbaterile din Camera Deputaţilor pentru a ajuta crearea unui sistem de creditare eficient şi, desigur, pentru ajutarea membrilor lui. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Ioan Sonea:

Mulţumesc.

Am intitulat declaraţia "Abuzuri de limbaj".

Nu ne bucurăm de refuzul îmbrăcat în fraze diplomatice frumos meşteşugite şi tradus liber, la voia Puterii, zilele trecute. Este tot un act de respingere. Din nefericire, acest act pune România într-o lumină confuză, mai degrabă într-o umbră, şi derutează un popor care va percepe ceea ce s-a întâmplat ca o mare victorie a Guvernului României, pentru că aşa este prezentat totul de către agenţii de propagandă ai Puterii de la Bucureşti.

Formularea cu folosirea lui Ťpoateť reflectă mai degrabă batjocorirea limbii române şi a realităţii. De ce s-ar mai angaja românul într-o luptă dacă, la fel ca în fotbal, victoria îi este refuzată atunci când o obţine, iar pentru înfrângeri se acordă premii. Cum se traduce în engleză o formulare de forma Ťeste dacă va fiť; ne-o pot spune demagogii politici. Totul este de domeniul farselor proaste făcute de şefi subalternilor, care trebuie să râdă.

Adevărul este că ceea ce se întâmplă este un eşec al Puterii şi nu al României, dar cum Guvernul nu poate râde singur, trebuie să râdă şi contribuabilii, şi bine fac, că doar pe banii lor o fac. Este suprema satisfacţie. De ce nu ni s-a spus adevărul pe care îl ştim cu toţii: că ţara este în criză, că realitatea este prezentată trucat, că putem exporta corupţie, că polarizarea socială este catastrofală etc? Dacă acest calificativ tot nu ar fi influenţat procesul de aderare, de ce trebuia să fie mincinos? De ce trebuie consideraţi tâmpiţi românii?

Două atitudini, citez: "Au fost făcute progrese şi în alte domenii, precum reforma economică, iar în altele, precum reforma justiţiei, şi administraţiei publice, progresele sunt de abia la început, deci multe eforturi trebuie depuse aici. Primirea statutului de economie de piaţă funcţională mai poate fi amânată, dar reformele trebuie să continue. " - Martin King - negociator. Alt citat: "Toată clasa politică este vinovată, şi toată clasa politică trebuie să şi-l asume, deoarece aceasta trebuie văzută ca o întreagă evoluţie a Romaniei până azi", spune un lider PSD.

La laude doar PSD, la critici cu toţii. Este stilul cunoscut clasic. Din glumă în glumă, minciuna este la ordinea zilei, devine forma Ťnormalăť de exprimare. S-a minţit în campanie, s-a minţit după, s-a minţit asupra Constituţiei, asupra calificativului privind statutul de ţară cu economie de piaţă funcţională. De ce nu s-ar minţi şi în ce priveşte preşedintele Partidului România Mare? Din nou falsuri, invenţii, acuzaţii. Toate acestea reflectă teama, dar şi paleta nelimitată pe care o pot folosi partidele puterii (PSD şi UDMR) pentru a intimida, înspăimânta şi teroriza un partid sau altul, pe conducătorii acestuia.

Am văzut de ce sunt în stare cu prilejul referendumului, de parcă nu era destul pentru acest popor. Trei sute de mii de dolari, reprezentând costul deplasării la Reuniunea Internaţionalei Socialiste, vor fi plătiţi şi de Guvern şi de partid, după ce a fost prins cu mâţa în sac. Dar nu toţi au simţit ghearele, aşa că de bucurie dăm dolarii. Nu ne putem dumiri cum poate omul nostru să râdă, uitându-se în ochii celui care râde, când îl arde cu ţigara? O enigmă a adaptării la formele viitorului? Se pare că ne apropiem cu paşi repezi de statutul unei ţări sub control militar, în care pe lângă militarizarea instituţiilor civile din subordinea guvernului, este adevărat, prin numirea în funcţii importante a foşti militari,apare armata preşedintelui în loc de armata ţării. După ce administraţia locală a fost Ťcuplatăť cu fostul minister de interne, iată că acum un om poate dispune de soldaţi ţării ca de propria lui gardă personală. Pentru ce o mai fi fost nevoie de revoluţie, numai Dumnezeu poate să ştie. Sperăm că ţara va trece cu bine peste aceste hopuri, dându-şi seama de jocurile politice interne şi internaţionale, de sulemenire cu vopsele scump plătite, şi că singura şansă de a intra în Uniunea Europeană este de a avea o conducere care să refuze minciuna şi laudele fără suport real, dar care să se angajeze cu răspundere pentru eradicarea tuturor relelor care sunt motive serioase pentru refuzul de ieri. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ion Bozgă. Va urma domnul Emil Rus. Domnul Victor Bercăroiu a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Ion Bozgă:

Declaraţie politică privind strategia de dezvoltare sectorială a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului privind agricultura ecologică.

Având în vedere faptul că România este printre puţinele ţări din Europa care are pe teritoriul ei lanţul Carpatic, cu munţi şi suficiente dealuri, această ţară se pretează foarte bine pentru dezvoltarea agriculturii ecologice.

În România, în ultimii doi ani, s-au făcut primii paşi concreţi în stimularea şi susţinerea oficială de către Guvernul României a agriculturii ecologice prin programe speciale. Numai o unitate de management a proiectului prin sprijinirea serviciilor din agricultură a susţinut financiar 7 proiecte din domeniul agriculturii ecologice.

Începând cu anul 2004, subvenţia pe produs acordată pentru produsele certificate ecologic este suficient de stimulativă, faţă de subvenţia pentru produsele convenţionale.

Sprijinirea pentru înfiinţarea de organisme de inspecţie şi certificare româneşti este un alt efort pe care-l face Ministerul Agriculturii, în aşa fel încât statul va suporta contravaloarea taxei de certificare ecologică.

Începând cu anul 2001 şi până în prezent s-au emis 5 acte normative, la propunerea Ministerului Agriculturii privind reglementarea agriculturii ecologice. În urma acestor eforturi, s-au înregistrat la Ministerul Agriculturii un număr de 129 de producători din agricultura ecologică, din care 65 în producţia vegetală, 19 în producţia animalieră, 41 în apicultură, 4 procesatori şi 1 importator. Deci, se poate. Salut pe toţi aceia care se implică în dezvoltarea agriculturii ecologice în România, având în vedere implicaţiile sociale foarte mari. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezenta declaraţie politică vizează trei probleme pe care le aduc la cunoştinţa ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, domnul profesor Alexandru Athanasiu şi cer rezolvarea lor prin aplicarea programului de guvernare pe 2001 - 2004 al echipei ministeriale social-democrate, condusă de domnul profesor Adrian Năstase, în care se decretează, după noua, dar şi vechea Constituţie a ţării că "sistemul de învăţământ este apreciat de Guvernul P.D.S.R." - aşa era atunci - "ca o prioritate naţională".

Cele trei probleme din învăţământul preuniversitar în cauză, constatate în teren, se referă la mult cântatele autorizaţii de funcţionare a şcolilor: prima, reforma şi sănătatea elevilor; a doua a tineretului. Şi a treia se referă la existenţa şcolilor de arte şi meserii.

Să luăm cele trei probleme pe rând, cu o exemplificare din judeţul Bistriţa Năsăud, pe care cu uşurinţă o putem extinde la nivel de ţară. Astfel, în judeţul Bistriţa Năsăud sunt peste 400 de şcoli, dintre care circa 100 nu au autorizaţie de funcţionare, fapt confirmat de Direcţia judeţeană de sănătate publică şi cele mai multe pe motivul condiţiilor igienico-sanitare necorespunzătoare: la Colibiţa, Ciceu Poieni, Cuiza, Coşbuc sau Zagra şi aş putea continua lista cu şcoli din Bistriţa sau grădiniţe cu orar prelungit.

Iată numai în localitatea Ardaf, comuna Şieu, o şcoală mică, s-au îmbolnăvit în ultima vreme peste 50 de elevi de hepatită, dar în judeţ şi în ţară, la tineretul şcolar sunt semnalate şi boli pulmonare, hipertensiune, afecţiuni ale sângelui sau digestive, boli care dau deficienţe grave de vedere.

O a doua cauză cu repercusiuni în sănătatea elevilor este această reformă modernă care aplică forma săptămânii de lucru reduse la 5 zile, înghesuind în ea întreaga instruire şi educaţie. Astfel, zilele se încarcă, după cum urmează: luni este o zi grea, marţi plusează, miercuri şi joi solicită o pregătire independentă a elevilor de 8 - 10 ore în afara cursurilor, vinerea revine la ceea ce se întâmplă luni, iar zilele de sfârşit ale săptămânii sunt de refacere. Tot o formă dăunătoare sănătăţii şi randamentului şcolar este împărţirea anului, potrivit reformei, în semestre, pentru cei mici fragmentate prin vacanţe mărunte, fără eficienţă în planul învăţământului, iar pentru cei din clasele liceale prea lungi, peste puterile lor şi stresul este atât de prezent, cu cele mai diversificate forme şi consecinţe ale lui.

Şi ultima problemă, cea a şcolilor de arte şi meserii este la fel de dureroasă sub aspectul lipsei de orientare şi de orizont.

Şi din nou revin la judeţul pe care-l reprezint şi la fel precizez că situaţia este identică în întreg învăţământul preuniversitar. La nivelul judeţului avem circa 40 de şcoli de arte şi meserii care nu au nici bază materială, nici încadrare corespunzătoare şi nici o logistică în procesul instructiv-educativ.

Nimeni nu ştie care sunt planurile de învăţământ, nimeni nu ştie ce se face şi ce se cere. Unii profesori mai folosesc timpul pentru consolidarea cunoştinţelor de cultură generală, repetând materiile parcurse în clasele gimnaziale. Sigur, vor fi fiind şi lucruri bune, dar cu o floare nu se intră în Uniunea Europeană. În rest, speranţe şi bani de la buget pentru învăţământ nemaipomenit de puţin.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Virgil Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică are ca subiect "Raportul de ţară întocmit de Comisia Europeană. Atitudini politice".

România a devenit, începând din 2001, un partener serios, responsabil, ale cărei realizări, recunoscute şi apreciate demonstrează dinamica pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, capacitatea autorităţilor publice române de a acţiona ferm şi eficient în domeniul politic, economic şi al îndeplinirii criteriilor de ţară membră.

Nici n-ar putea fi alte aprecieri pentru o ţară care are o creştere economică foarte ridicată pe ultimii trei ani, de aproximativ 5%, care a reuşit să scadă nivelul de sărăcie de la 35% la 29%, a redus rata inflaţiei considerabil, care a finalizat cu succes acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi a încheiat negocierea a 20 dintre cele 30 capitole care marchează alinierea la Uniunea Europeană.

Deşi este oficial recunoscută de către însăşi Comisia Europeană, este o etapă niciodată atinsă în guvernările anterioare, deoarece aceasta s-a înscris imediat în obiectivele de atacat şi de negat din partea Asociaţiei Partidului Democrat şi Partidului Naţional Liberal, grabă care i-a propulsat liderii la Bruxelles, în speranţa constatării în primă audiţie a unui raport defavorabil.

Întoarcerea fiilor risipitori a avut loc fără lauri, demonstrând încă o dată că cele două partide nu pot fi parteneri în susţinerea intereselor naţionale.

Apetitul Partidului Democrat şi Partidul Naţional Liberal pentru negarea rezultatelor obţinute prin efortul a trei ani de guvernare de către ţară defineşte opţiunea acestora pentru o luptă politică lipsită de principii, pentru care interesul naţional este o declaraţie propagandistică, demonstrează electoratului un derapaj moral ireversibil.

În fapt, Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal şi-au făcut publică dorinţa ascunsă ca România să nu fi înregistrat progrese, să nu fi înaintat în efortul de integrare europeană, să nu fim recunoscuţi şi încurajaţi ca viitori membri ai Uniunii Europene.

Această atitudine - să acceptăm denumirea de atitudine politică - este identică cu cea adoptată cu ocazia Referendumului de aprobare a noii Constituţii. Miza votului la referendum fiind chiar integrarea europeană, toată strategia opoziţiei s-a construit pe provocarea unui absenteism majoritar, pentru a împiedica, practic, accesul României în familia democraţiilor occidentale.

Cu toate eforturile şi mobilizările opoziţiei, populaţia a înţeles caracterul duplicitar al atitudinii politice a opoziţiei, demonstrându-şi clar poziţia, prin vot.

Dispreţul faţă de voinţa exprimată de cetăţenii care s-au prezentat la urne s-a materializat prin acuzaţii aberante privind fraude şi falsificarea de voturi, prin pretenţia de a se constitui comisii de anchetă care să demonstreze cu orice preţ altceva decât au vrut oamenii cinstiţi care s-au prezentat la vot.

În aceste condiţii, este din ce în ce mai clar că Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal una spun şi alta fac, duc o politică internă ambiguă, de ascundere a adevăratelor intenţii şi o politică externă declarativă în folosul ţării, dar încearcă cu fiecare prilej să ne denigreze tot ceea ce se realizează cu eforturi apreciabile de către noi toţi, de către ţara noastră, urmărind falsificarea interpretării evenimentelor istoriei, pentru creşterea procentului lor electoral.

Mai este foarte puţin timp, însă, până când această politică duplicitară va fi apreciată just de către supremul judecător: electoratul. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raportul anual pentru România al Comisiei Europene, publicat joi, 5 noiembrie 2003, reprezintă o evaluare corectă a demersurilor de integrare ale României în Uniunea Europeană, conţinând în acelaşi timp necesarele elemente pentru o agendă îmbunătăţită a eforturilor noastre de aliniere la standardele europene, sub aspectul economic, social şi politic.

Acest raport atestă cel mai substanţial progres înregistrat în perioada de când Comisia Europeană monitorizează anual România.

Comisia a recunoscut deplin faptul că România a înregistrat progrese importante şi că economia românească poate fi considerată ca o economie de piaţă funcţională, odată ce progresele semnificative înregistrate în ultimii ani, sub aspect economic, vor continua.

De aceea, este greu de acceptat înverşunarea cu care reprezentanţi ai opoziţiei au încercat, după publicarea raportului de ţară pe 2003 să nege realizări importante obţinute de Guvernul României pe acest parcurs dificil al integrării europene.

Sigur, înţelegem nemulţumirea celor care, în perioada 1997 - 2000, au gestionat lamentabil treburile ţării, iar aceste lucruri au fost aspru sancţionate în rapoartele de ţară.

"În 1998 doar România nu a făcut progrese privind îndeplinirea acestui criteriu".

1999: "Situaţia din România este foarte îngrijorătoare, cu al treilea an consecutiv de recesiune, continuarea instabilităţii macro-economice şi o lipsă persistentă a unui cadru legal şi instituţional care trenează şi reformele economice".

Pentru a aşeza lucrurile în matca lor firească aş vrea să menţionez precizarea făcută de purtătorul de cuvânt al comisarului Verheugen în 6 noiembrie 2003. Răspunzând la o întrebare a presei privind acest calificativ, a spus următoarele: "În primul rând aş dori să subliniez că raportul de ţară din acest an este foarte pozitiv pentru România. Recunoaşte eforturile considerabile şi de succes pe care România le-a făcut în plan economic, evidenţiază faptul că rata de creştere a economiei româneşti este impresionantă. Evidenţiază că rata inflaţiei a fost redusă considerabil. Urmare a eforturilor României, ţara dumneavoastră poate fi considerată o economie de piaţă funcţională, odată ce progresul semnificativ la care m-am referit anterior continuă decisiv, iar comisia a recunoscut eforturile exemplare întreprinse de Guvernul dumneavoastră în ultimele 12 luni şi bineînţeles suntem foarte încrezători că statutul României de economie de piaţă funcţională poate fi confirmat în viitorul apropiat, pe baza eforturilor continue şi a unui parcurs pozitiv şi în final nu mai este nevoie să spun - România se află pe drumul cel bun, către îndeplinirea obiectivului aderării în 2007".

Oricum am privi problema, este evident că raportul de ţară certifică faptul că direcţia adoptată de Guvernul Năstase pentru dezvoltarea României este bună, astfel încât obiectivele propuse, finalizarea negocierilor de aderare în 2004 şi atingerea ţintei de aderare în 2007 să devină realitate.

Raportul de ţară, în concluzie, evidenţiază o serie de evoluţii pozitive ale României, precum şi angajamentele pe care ţara noastră trebuie să şi le asume pentru viitor. Pe ansamblu, evoluţia României este considerată bună, iar obiectivele de integrare realizabile, sub rezerva continuării reformelor derulate în ritmurile actuale.

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă).

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

"Cel mai mare duşman al românilor - natura"

Mult aşteptatul raport de ţară a venit într-un final de la Comisia Europeană, însă, odată cu el a venit încă o veste proastă pentru români - frigul. Dacă prima situaţie a fost uşor rezolvată de criticii literari şi analiştii gramaticali din PSD, cea de a doua, cea care îi doare cu adevărat pe români, nu are nici o şansă de a fi rezolvată nici în această iarnă. Asta, poate, din cauza faptului că natura este printre puţinele lucruri pe care PSD-ul nu a reuşit să le controleze în această ţară.

Paradoxal este faptul că, într-o ţară cu o guvernare social-democrată, populaţia se confruntă cu mai multe probleme de ordin social decât în orice altă perioadă din existenţa sa postdecembristă. Acum nu mai este vorba de interpretarea cuvântului "poate", din limba engleză; aceasta este o problema pe care o trăiesc direct milioane de români, care nu mai pot fi minţiţi prin nici un mijloc, deoarece frigul din apartamente sau case a început să îi facă imuni la astfel de minciuni sau promisiuni. Pe român nu îl mai interesează în mod direct ce se va întâmpla cu România în 2007, sau mai nou în 2009, ci mai degrabă cum va rezista el şi familia lui şi în această iarnă care se anunţă a fi una din cele mai grele cu care s-a confruntat România în ultimii ani. Acum, rezultatul promisiunilor din campania electorală trebuie să se vadă, rezultatul lor este tangibil şi astfel oamenii sunt mai greu manipulaţi.

Datele statistice sunt înfiorătoare. Acestea arată că în pragul iernii 2003, din cele 2,4 milioane de familii de români care locuiesc la bloc, 640.000 de familii s-au debranşat deja de la sistemul central de încălzire. Dintre cele care încă nu au luat această decizie, peste un sfert, se bucură de ajutoare guvernamentale pentru încălzire, care de cele mai multe ori sunt însă inutile. Probabil în viitorul cel mai apropiat aceştia vor îngroşa rândurile celor debranşaţi. Dintre aceştia, doar o parte îşi vor permite o sursă alternativă de încălzire. Soluţiile posibile, ar fi instalarea unei centrale proprii de apartament, soluţie inaplicabilă pentru cei care au acumulat datorii de milioane la întreţinere, datorită costului foarte ridicat al acestora. O alta o reprezintă încălzirea electrică, care însă duce cu siguranţă consumul unei familii la peste 60 kWh cât permite tariful social. Preţul ridicat al gazelor naturale mai elimină din calcul încă o soluţie. Deoarece stau la bloc, aceşti oameni nu se pot bucura nici de ajutorul pentru lemne, dat locuitorilor de la sate.

În aceste condiţii, peste un milion două sute de mii de români au avut o singură alternativă - să stea în frig. Probabil, în viitor, ei se vor transforma tot în date statistice şi în material pentru campania electorală a partidului de guvernământ. Oricum, cred că celor de la putere trebuie să li se aducă aminte două lucruri: în iarna anului trecut în judeţul Bacău au murit din cauza condiţiilor improprii de trai, de două ori mai mulţi pensionari decât în anul precedent.

Guvernul trebuie să ştie că niciodată nu te vei putea bucura de recunoaşterea celor din exterior, înainte de a fi recunoscut de cei pe care îi conduci. Am putea spune chiar că a doua o condiţionează pe prima.

Domnul Valeriu Gheorghe:

Săptămâna trecută a fost votat, la Camera Deputaţilor, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2003 privind acordarea în anul agricol 2003-2004 a unui sprijin direct al statului producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha. Guvernul a cerut dezbaterea în procedură de urgenţă, motivând că agricultura României trebuie să fie finanţată astfel încât să fie sporită eficienţa activităţii în acest domeniu, dar, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Ceea ce nu spune PSD-ul este faptul că numai anumiţi agricultori vor beneficia de aceste sume prevăzute în ordonanţă, introducând astfel o discriminare. Să mă explic: această ordonanţă angrenează un efort bugetar de 13.600 de miliarde de lei.

Deşi toţi membrii Comisiei pentru agricultură au hotărât cu majoritate de voturi ca art.14 din Ordonanţa nr.72/2003 să fie eliminat, oferind astfel posibilitatea tuturor agricultorilor din România, indiferent de mărimea suprafeţei terenurilor pe care le deţin, să cumpere motorină mai ieftină, cu 3.600 de lei pe litru, acest articol a fost menţinut în plenul Camerei Deputaţilor cu ajutorul celebrei maşini de vot pesediste.

Păstrarea acestui articol care anulează returnarea celor 3.600 de lei pe litru de motorină, va însemna o lovitură puternică pentru agricultură, dat fiind faptul că motorina are o pondere de 30% din totalul cheltuielilor aferente lucrărilor agricole.

Asistăm practic la un furt legiferat de Guvernul PSD, în condiţiile în care această anulare a noţiunii de taxă de drum nu a însemnat şi reducerea corespunzătoare a preţului motorinei pentru toate categoriile de utilizatori.

Dacă se doreşte într-adevăr sprijinirea tuturor agricultorilor, ar trebui să revenim la discutarea proiectului de lege care a fost abandonat anul trecut, conform căruia motorina pentru agricultură va fi colorată, mai ieftină şi se va găsi la oricare staţie de distribuţie a produselor petroliere, putând fi cumpărată de agricultori fără nici un fel de declaraţie sau documentaţii.

Consider că agricultorii nu beneficiază de nici un fel de sprijin. Întotdeauna am solicitat să fie eliminată taxa de drum de la agricultură. Atunci când a apărut Legea nr.264, modificând Legea nr.118 a fondului special al drumurilor, am demonstrat că nu este corectă introducerea acestei cote în combustibil pentru agricultură, mai ales că modul de recuperare al acestei taxe este greoi. Dacă facem un simplu calcul, observăm că pentru această subvenţie se găsesc 13 mii de miliarde, costul pentru cele 300 de mii de tone de motorină, respectiv consumul pentru agricultură în terenul arabil este de o mie şi ceva de miliarde de lei.

Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă a fost eliminată o facilitate câştigată anterior de către agricultorii din România.

Stimaţi colegi din PSD, vă asumaţi o mare răspundere în faţa ţăranilor noştri practicând o politică ce nu are nici o legătură cu realităţile din ţară, pe care nu le cunoaşteţi, folosindu-vă de privilegiile puterii numai pentru a o păstra în continuare!

Domnul Victor Dobre:

Partidul Naţional Liberal, filiala Galaţi, atrage atenţia autorităţilor competente asupra greutăţilor cu care se confruntă mai mulţi locuitori din municipiul Galaţi, în prag de iarnă.

Deşi frigul din apartamente se face simţit din ce în ce mai mult, asistăm la o statistică uluitoare, publicată în presa locală, în care se spune că un număr de 128 de blocuri nu beneficiază de căldură din cauza defecţiunilor apărute la instalaţiile de furnizare a agentului termic. Conform aceleiaşi declaraţii, un număr de "40 de blocuri nu sunt alimentate cu căldură datorită defecţiunilor existente în sistemul de termoficare, ale căror remedieri trebuie făcute de Apaterm", aflată în subordinea Primăriei.

În aceste condiţii, ne întrebăm de ce această declaraţie survine în momentul furnizării căldurii şi de ce nu au fost luate măsurile necesare pe parcursul verii?

Probabil că, pentru autorităţile din Galaţi a devenit o obişnuinţă să se confrunte cu plângerile contribuabililor, fără a căuta şi un răspuns pentru rezolvarea problemelor.

Iată că locuitorii municipiului Galaţi nu trebuie doar să găsească o metodă de a supravieţui în confruntarea cu preţurile tot mai mari, cu indiferenţa autorităţilor, ci trebuie să se "călească" înfruntând şi frigul din locuinţe.

Mai mult decât atât, un număr de 66 de blocuri au solicitat sistarea furnizării de agent termic, probabil pentru că venitul familial nu le permite plata facturilor de întreţinere şi asigurarea coşului zilnic necesar, în acelaşi timp. Practic, Galaţiul se înscrie în statistica oficială care arată că aproape 640.000 de familii, de pe teritoriul întregii ţări s-au debranşat, 300.000 dintre acestea neavând alternativă la încălzire şi nici drept de subvenţie!

PNL solicită responsabililor Primăriei un răspuns public prin care să se menţioneze care este durata de rezolvare a problemelor la instalaţiile de furnizare a agentului termic pentru locatarii celor 40 de blocuri afectate de indiferenţa autorităţilor.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

"Reforma administraţiei publice - un eşec anunţat".

În anul 2001, Guvernul Năstase, din exces de zel propagandistic, lansează "Cartea Albă a guvernării PSD" ce se dorea un opus magna al intenţiilor de reformare a societăţii româneşti.

Capitolul 9 era dedicat reformei în administraţia publică centrală/locală şi dezvoltării regionale. Au fost definite o serie de obiective fundamentale dintre care amintim: descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei administrative şi financiare, depolitizarea structurilor administraţiei publice, armonizarea cadrului legislativ cu acquis-ul comunitar.

Acestea au rămas simple afirmaţii demagogice dintr-o recuzită cu care PSD, partidul-stat, ne-a obişnuit deja.

În realitate, din 2957 de primari aleşi în anul 2000, până la această dată au migrat 1107, adică 37,2% dintre care 30% spre PSD. Motive? Multiple, dar, în primul rând, lipsa accesului la resursele financiare. Revizuita Lege a finanţelor publice locale a rămas în stadiul de proiect încă din 2002.

Şicanele la care sunt supuşi primarii din opoziţie au devenit practici curente, la ordinea zilei. Ieri, primarul municipiului Deva, domnul Mircia Muntean, era cât pe aici să fie arestat de procurorii PNA.

În timp ce miniştrii corupţi ai PSD umbresc imaginea României la Bruxelles, unui ales local harnic, inimos şi cinstit, dar aparţinând opoziţiei, i se redeschid dosare clasate pentru a-l compromite.

În ceea ce priveşte armonizarea cadrului legislativ cu cel al UE, Guvernul PSD a promis finalizarea în 2001 a codurilor administrative, de procedură administrativă, respectiv electoral.

În raportul de ţară pe anul 2003, la pagina 17, se afirmă explicit capacitatea limitată a autorităţilor administraţiei publice locale de a implementa responsabilităţile descentralizate. Sistemele de management ale resurselor umane sunt nedezvoltate, remuneraţia este foarte mică, iar recrutarea şi promovarea nu se fac pe bază de competenţă.

Unitatea Centrală pentru Reformă în Administraţia Publică nu are o autoritate reală asupra structurilor administraţiei publice, iar INA nu are resursele necesare pentru a susţine pregătirea performantă a funcţionarilor publici.

În decembrie 2002, Guvernul PSD a adoptat un memorandum prin care se angaja să antreneze 6000 de specialişti în cunoaşterea legislaţiei şi a instituţiilor UE. Trebuiau recrutaţi 500 de specialişti -consultanţi pentru problemele integrării în UE. Procedurile de detaşare a acestora pe lângă ministerele de linie au fost lipsite de transparenţă şi cu puternic iz clientelar.

Suntem în al treilea an de guvernare PSD şi din nou Raportul de ţară este defavorabil României la capitolul "administraţie publică."

Anul 2004 va fi un an electoral în care toate energiile politice vor fi canalizate spre campaniile electorale pentru alegerile locale, respectiv generale.

În patru ani de guvernare, actualul guvern, "emanaţie a partidului - stat", a demonstrat dezinteresul faţă de marile şi gravele probleme ale societăţii româneşti, cultivând în schimb o clientelă politică rapace, avidă de bani şi putere. Nu baroni, ci ciocoi locali, pe lângă care Dinu Păturică face palidă figură.

Eşuarea reformei în administraţie reprezintă încă un eşec al acestui guvern incapabil să se uite în ochii cetăţenilor care au dat votul PSD-ului şi care au fost astfel păcăliţi, dar care nu vor uita şi vor vota în 2004 pentru adevărata schimbare în bine a României.

Doamna Maria Lazăr:

"Bugetul pe anul 2004 îndreptat cu prioritate către grupurile sociale cele mai sărace".

Bugetul pe anul 2004, aflat încă în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, va fi direcţionat, cu prioritate, spre finalizarea politicilor sociale ale Guvernului. Astfel, pentru traversarea sezonului rece în condiţii mulţumitoare, sunt majorate ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor pentru care se vor aloca, la nivel naţional, 800 miliarde lei. Se va urmări finalizarea procesului de recorelare a pensiilor început în anul 2002, eliminarea inechităţilor între diferite generaţii de pensionari, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare de 5.167 miliarde lei.

De asemenea, se va continua indexarea pensiilor, trimestrial, precum şi a indemnizaţiilor acordate tuturor celor care au suferit persecuţii, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, dar şi persoanelor cu handicap. Nu în ultimul rând, vor fi dublate pensiile pentru agricultori, prin alocarea suplimentară a 7.000 miliarde lei.

Totodată, Guvernul va loca suplimentar aproximativ 5.000 miliarde lei pentru introducerea unei alocaţii complementare pentru familiile cu mai mulţi copii şi cele cu un venit mediu net pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei lunar. Pentru familiile monoparentale şi cele beneficiare de venit minim garantat se va acorda o alocaţie complementară majorată. Pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii, cheltuielile cuprinse în bugetul general deţin ponderea cea mai mare în produsul intern brut în anul 2004, şi anume de 10,8%.

Am venit la tribuna Camerei Deputaţilor pentru a sublinia grija deosebită pe care o acordă Guvernul Partidului Social Democrat condus de domnul Adrian Năstase, pentru a sprijini populaţia, mai ales persoanele cu greutăţi materiale şi financiare, pentru a face faţă cerinţelor unui trai decent, diminuând nivelul sărăciei care este în continuă scădere, chiar dacă în acest plan mai este mult de făcut.

Domnul Aurel Gubandru:

"Americanii la Buzău"

Visul bunicilor noştri care, odată cu finalul celui de-al doilea război mondial, s-a dorit mai bine de 50 de ani să devină realitate, s-a împlinit. Venirea americanilor pentru a ne elibera de povara comunismului s-a lăsat mult aşteptată dar, iată că, după 1989, acest lucru a devenit posibil.

La Buzău, acest lucru s-a întâmplat joi, 6 noiembrie 2003, când Excelenţa Sa, Michael Guest, ambasadorul SUA în România, era primit cu mare onoare de către primarul municipiului, preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul judeţului Buzău.

Venirea domniei sale nu a fost întâmplătoare, aici s-a inaugurat sosirea primului investitor american în judeţul nostru, iar investiţia nu a fost de 10$, ci pur şi simplu a cumpărat fabrica de pulberi de fier, una dintre cele mai mari investiţii de după Revoluţie.

Aşadar, vizita domnului preşedinte Ion Iliescu la această fabrică, în 1996, a fost de bun augur.

Buzoienii au motive de mândrie, în judeţul lor, după atâta timp, au sosit ".. americanii.

Pe cerul Buzăului a apărut curcubeul!

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Desigur că nu vă spun o noutate atunci când afirm că demisiile celor trei membri ai Guvernului, survenite săptămâna trecută, au generat un interes general, atât în presă, cât şi în mediile politice sau printre simplii cetăţeni. E un lucru explicabil şi, în cea mai mare parte, legitim. Atunci când trei miniştri îşi dau demisia, în aceeaşi zi, e normal ca oamenii să fie interesaţi de motivaţia acestor decizii, luate de demnitari de rang înalt ai statului.

Ceea ce mi se pare mai puţin corect este atitudinea unor reprezentanţi ai opoziţiei, care au construit o întreagă schelărie de scenarii în jurul deciziilor celor trei miniştri.

De ce acum şi nu alaltăieri, de ce lunea şi nu joia la prânz, de ce demisie şi nu harakiri? Cam acesta a fost registrul în care au comentat unii cele trei demisii, ocolind esenţa fenomenului, şi anume aceea că trei demnitari de rang înalt au pus imaginea Guvernului mai presus de interesele şi sentimentele personale.

Dacă nu mă înşel, Convenţia Democrată a avut nevoie de crize guvernamentale şi lovituri de teatru, pentru ca unii membri ai cabinetului să părăsească scena...

Cred că măcar aceste amintiri, nu prea îndepărtate, ar putea fi un bun motiv de moderaţie pentru cei care s-au transformat, săptămâna trecută, în procurori ai celor trei foşti miniştri.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dintre ţările candidate la Uniunea Europeană, România ocupă penultimul loc în privinţa Indicelui de Dezvoltare Umană (IDU), se arată în raportul realizat în cadrul Programului Naţiunilor Unite de Dezvoltare (PNUD) publicat în iulie 2003.

La alcătuirea clasamentului s-au luat în calcul, în primul rând venitul pe cap de locuitor, speranţa de viaţă şi nivelul educaţional al populaţiei, capitole la care România este codaşa Europei. În timp ce la nivel mondial, ţara noastră se situează abia pe locul 72, ţările din U.E. ocupă locuri fruntaşe: Suedia - 3, Olanda - 5, Belgia - 6, Danemarca - 11, Finlanda - 14, Luxemburg - 15, Franţa - 17.

Şi ţările în curs de aderare ocupă poziţii onorabile la nivel mondial, pe cele mai avantajoase locuri situându-se Cipru (25), Slovenia (26), Cehia (31). Ce-i drept, România se situează peste Ghana şi Botswana, dar mult sub Bulgaria (57) şi Trinidad Tobago (54). Primele locuri sunt ocupate de Norvegia, Islanda, Suedia, iar ultimele clasate sunt Bhutan, Sudan, Bangladesh, Congo. Raportându-se doar la conţinutul european, România rămâne în topul ţărilor codaşe din punct de vedere al veniturilor şi al puterii de cumpărare. Cu un venit mediu anual pe cap de locuitor de 986 euro, ţara noastră se situează înaintea Bulgariei, Rusiei, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Albaniei, Ucrainei şi Moldovei. Numai că banii câştigaţi de români se ridică la o treime din veniturile înregistrate de vecinii noştri din Ungaria, Republica Cehă sau Polonia, ţări care, în clasamentul privind dezvoltarea umană, ocupă poziţiile 54, 32, respectiv, 35.

Pensia medie din România, a cărei valoare nu depăşeşte 51,5 dolari, este de peste 30 de ori mai mică faţă de media pensiei din ţările Uniunii Europene, care variază între 1500 şi 2000 dolari.

De asemenea, ţara noastră are cel mai mic nivel al pensiilor dintre toate candidatele la integrare. La acest capitol, suntem devastaţi chiar şi de Bulgaria, unde media este de 56 dolari şi suntem la mare distanţă de Slovenia (464 dolari), Cipru (388 dolari) şi Polonia (250 dolari).

În ceea ce priveşte speranţa de viaţă şi educaţie, statisticile arată că românii trăiesc cu opt ani mai puţin decât cetăţenii Uniunii Europene. Speranţa medie de viaţă în Uniunea Europeană este de 75,3 ani pentru bărbaţi şi 81,4 pentru femei, în timp ce, în România, femeile trăiesc, în medie, 75 de ani, iar bărbaţii, doar 66.

De asemenea, România conduce în topul numărului de analfabeţi din Europa de Est cu 6%, în rândul persoanelor adulte, faţă de Bulgaria cu 5% sau Ungaria, care are doar 2% analfabetism.

În pofida progresului global, în multe ţări, Raportul de Dezvoltare Umană - 2003 indică o scădere drastică a nivelului de trai. Mai mult de un miliard de oameni luptă să supravieţuiască având un venit de mai puţin de un dolar pe zi. Aceştia nu au acces la serviciile de bază, de ocrotire a sănătăţii şi de aprovizionare cu apă potabilă.

În unele din ţările în curs de dezvoltare, SIDA continuă să se răspândească fără control. În ţările din Asia de Sud şi din Africa, din zona de jos a Saharei, doar unul din trei copii are şanse de a termina şcoala primară, iar în Asia de Sud, unul din patru copii nu are acces la educaţie. Din punctul de vedere al acestor aspecte, România nu se află chiar pe ultimele locuri.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi reprezintă, fără nici un fel de exagerare, un apel disperat către toţi parlamentarii, faţă de ceea ce reprezintă actuala generaţie tânără din România.

Stimaţi colegi, îndreptaţi-vă atenţia către tinerii noşti, copiii şi nepoţii care ne vor călca pe urme în viitorul apropiat, gândiţi-vă că ei reprezintă România de mâine, cea pe care, atât de mult, o dorim civilizată, democratică, europeană. Chiar nu vă interesează sondajele care-i prezintă pe tineri, următorii politicieni ai ţării, într-o situaţie fără ieşire, pentru care singura soluţie în construirea unui viitor mai bun, este emigrarea? Chiar nu vă mişcă faptul că există atât de mulţi tineri şomeri cu licenţă în România, ca să nu mai vorbim de faptul că eforturile acestora sunt răsplătite cum se cuvine de nişte străini, care se vor mândri mai târziu cu ei ca fiind "de-ai lor"?!

Cine are interes în România să boicoteze generaţia tânără şi să blocheze dezvoltarea profesională şi umană a acesteia, să saboteze, practic o naţiune întreagă?!

Aţi uitat, probabil, de perioada în care eraţi studenţi, tineri cu speranţe şi planuri realiste, nu imposibil de realizat pe vremea aceea, sau unii dintre dumneavoastră consideră că urmaşii vă sunt feriţi de grijile materiale pe care le au majoritatea covârşitoare a tinerilor de astăzi?

În acest sens, vă propun, stimaţi colegi ca, în următoarele 3 luni să fie dezbătute în regim de urgenţă toate iniţiativele legislative care au ca obiect sprijinul, de orice natură, acordat tinerilor, amintindu-vă, în acelaşi timp, că o întreagă generaţie de tineri stă cu ochii pe noi, aşteptând să se întâmple ceva bun şi pentru ei!

Ce sprijin oferiţi, în situaţia în care orgoliile politice sau de altă natură blochează cu nonşalanţă şi fără scrupule iniţiative legislative ale puţinilor tineri parlamentari sau ale personalităţilor importante ale politicii actuale care îşi dau acordul pentru propuneri pertinente de îmbunătăţire a situaţiei tinerilor? În acest caz este absolut inutil efortul pe care unii dintre noi îl depunem în sprijinul generaţiei tinere, iar susţinerea unor personalităţi pare ineficientă, ba, mai mult, ignorată şi dispreţuită. Exemplul cel mai concret îl constituie raportul de respingere în cadrul şedinţei Comisiei de buget şi finanţe a Propunerii legislative privind încurajarea tinerilor întreprinzători, prin acordarea de facilităţi în desfăşurarea actelor şi faptelor de comerţ, care, anterior, s-a bucurat de susţinerea premierului Adrian Năstase şi a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ. Vom face, însă, apel la domnul Florin Georgescu, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, ca propunerea să fie reexaminată, de această dată, în prezenţa sa.

Este inadmisibil ca soarta unei astfel de propuneri să depindă de 2,3,4 inşi care taie din rădăcină orice şansă a tinerilor de a construi ceva în această ţară, inşi pe care nu-i avantaja, probabil, cu nimic textul acestei iniţiative!

Riscăm ca, prin perpetuarea acestui gen de politică, să formăm o generaţie care nu mai crede în soluţionarea problemelor prin adevăr şi dreptate, forţându-i ca şi ei, la rândul lor, să promoveze atitudini neprincipiale, lipsite de orice etică profesională.

De aceea, mă întreb, cât trebuie să mai aştepte tinerii noştri până să li se ofere condiţiile necesare dezvoltării normale, într-un mediu neviciat, care să le formeze principii sănătoase, în care să-şi descopere şi să-şi folosească atributele specifice vârstei?

Domnul Cristian Sandache:

"Copiii din Hîrlău se luptă cu frigul..."

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aproximativ 3.000 de copii din oraşul Hîrlău îngheţau de frig în clase din cauza absenţei contoarelor de gaz, în ciuda faptului că lucrările de montare a centralelor termice au fost deja finalizate. Cel puţin aceasta era situaţia în cursul săptămânii trecute. Presa ieşeană a reliefat (nu o dată) acest lucru, iar realitatea conforma semnalul mediatic. Explicaţiile tehnice şi birocratico-balcanice au fost utilizate din belşug. E vorba (printre altele) de aşteptarea (ca-n teatrul absurdului), încă din 10 septembire a.c., a contoarelor de gaz, de la firma clujeană "Energobit". Nu se poate reproşa în acest sens aproape nimic autorităţilor locale care, în frunte cu primarul interimar Constantin Cernescu, fac diligenţe continue. Oraşul Hîrlău se confruntă şi cu un important procent al şomajului, paralel cu plecarea multor tineri spre alte zone economice mai atractive. Există şi cetăţeni de vârsta a treia, care se luptă concomitent cu frigul, bolile, sărăcia.

Nu e vorba de o viziune catastrofică, după cum nu putem afirma nici că oraşul Hîrlău e un fel de lagăr de exterminare. Rămâne însă frigul pătrunzător şi trebuie găsite cât mai repede soluţii, pentru ca aducţiunea de gaz, reuşită a regretatului primar Gheorghe Costache şi a echipei sale, să fie valorificată din punct de vedere tehnic integral, astfel încât iarna să nu constituie un coşmar pentru oamenii acestui oraş.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

Vă informez, pe această cale, că sâmbătă, 8 noiembrie, la Iaşi, în prezenţa a 200 de tineri peremişti ieşeni reuniţi pentru a participa la Conferinţa judeţeană extraordinară a Organizaţiei de Tineret "România Mare" (organizaţie pe care subsemnatul a condus-o timp de aproape un deceniu) a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie de solidaritate cu mişcările studenţeşti din ultima perioadă - mişcări care dovedesc, o dată în plus, că este absolut necesară realizarea unei reforme adevărate în sistemul de învăţământ.

Totodată, O.T.R.M. se declară dispusă, prin reprezentanţii săi în Parlament, dar şi prin colaborarea cu Departamentul de învăţământ al Partidului "România Mare", să susţină în forul legislativ al ţării revendicările tineretului studios. Trebuie să precizăm că în structura internă a O.T.R.M. există şi o puternică mişcare studenţească, bine organizată pe centre universitare, facultăţi şi campusuri - structură care monitorizează permanent şi eficient toate modificările intervenite în evoluţia evenimentelor, în ceea ce priveşte satisfacerea sau, dimpotrivă, mimarea "satisfacerii" doleanţelor noii generaţii. Să nu uităm că această rezoluţie a fost adoptată nu într-un orăşel minuscul, ci la Iaşi, un oraş cu o viaţă universitară de tradiţie, unde problemele grave ale ţării, în general, şi ale tineretului, în special, au fost luate întotdeauna în serios. Salutăm şi noi, aşadar, mişcările revendicative ca pe o soluţie a intrării în normalitate!

Doamna Daniela Bartoş:

"Şcoala mămicilor - o iniţiativă social-democrată."

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta un program iniţiat de Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat, un program pe care l-am demarat recent şi care se adresează tinerelor mame.

După cum am menţionat în numeroase intervenţii, Organizaţia de Femei a PSD acordă o atenţie deosebită sănătăţii mamei şi copilului şi manifestă o preocupare permanentă faţă de conceptul de familie. Întotdeauna, ne-am propus să ne implicăm în orice tip de acţiune care are drept scop promovarea drepturilor femeii şi familiei, pe de o parte, şi, pe de altă parte, protecţia sănătăţii gravidei, mamei şi copilului. În acest sens, am realizat şi vom continua să realizăm programe care se adresează femeilor şi care au, în centrul lor, grija pentru copil, mamă, familie.

Un astfel de program a fost lansat, recent, la Brăila, de Organizaţia Judeţeană de Femei a PSD, intitulat "Şcoala Mămicilor". Aici am inaugurat primul Centru de puericultură din judeţ, un centru specializat unde viitoarele şi proaspetele mămici primesc gratuit asistenţă de specialitate.

Am demarat acest proiect din dorinţa de a veni în sprijinul tinerelor mame, de a fi alături de ele, de a le încuraja şi a le oferi un sfat despre ceea ce înseamnă perioada de sarcină şi perioada post-natală, cum să facă faţă noilor responsabilităţi şi ce trebuie să ştie pentru a acorda cea mai bună îngrijire nou-născuţilor.

Practic, la "Şcoala Mămicilor", tinerele mame participă la cursuri de pregătire, susţinute săptămânal, în regim de voluntariat, de medici specialişti din municipiul Brăila şi din Bucureşti. La aceste cursuri, mamele primesc consiliere, sfaturi, sugestii privind alimentaţia corectă, igiena şi factorii care ar putea pune în pericol sănătatea mamei şi a fătului, sfaturi privind îngrijirea nou-născutului, importanţa şi avantajele alăptării, sănătatea copilului şi necesitatea vaccinărilor. Durata unui curs este de 8 săptămâni, iar la primul curs, care deja a debutat, s-au înscris peste 20 de mămici.

Trebuie să menţionez că am reuşit să demarăm acest program social în urma unei campanii de strângeri de fonduri, care au fost folosite pentru amenajarea şi dotarea centrului.

Deschiderea "Şcolii Mămicilor" s-a bucurat de o mare apreciere la nivel local şi mai ales în rândul mamelor. Faptul că multe tinere au ales să urmeze cursurile la "Şcoala Mămicilor" ne arată cât de necesară era deschiderea acestui centru şi sunt convinsă că lecţiile date de medici vor fi de bun augur, astfel încât tot mai multe mame să solicite sprijinul centrului. Ceea ce este foarte important este faptul că, prin derularea unor astfel de proiecte, sute de viitoare mame au posibilitatea de a învăţa cum să facă faţă cu uşurinţă problemelor zilnice, cum să răspundă nevoilor nou-născuţilor şi cum să asigure micuţilor o bună dezvoltare fizică şi psihică.

Noi sperăm să putem extinde pe viitor acest proiect, nu numai în judeţul Brăila, ci şi în alte judeţe, pentru a da în acest fel posibilitatea cât mai multor tinere mame să cunoască şi să înveţe lucruri legate de cea mai bună îngrijire pe care s-o ofere copiilor lor. Adresăm invitaţia tuturor celor care au responsabilităţi în domeniu să ni se alăture în acest demers extrem de important.

De altfel, Organizaţia de Femei a Partidul Social Democrat va mai iniţia astfel de programe destinate femeilor şi chiar avem în vedere, în viitorul apropiat, deschiderea unui nou centru de specialitate în Brăila. Acest lucru demonstrează dinamica şi seriozitatea cu care acţionează Organizaţia de Femei a Partidul Social Democrat în realizarea programelor adresate femeilor şi a acţiunilor ce au drept obiectiv susţinerea şi întărirea familiei ca entitate fundamentală a societăţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Miclea:

"Trădarea fratelui mai mic"

Nu odată de la tribuna Camerei Deputaţilor m-am pronunţat asupra coaliţiei PSD-UDMR că este una împotriva naturii. Orice partid politic care vine la putere are în vedere, neîndoielnic, nevoile ţării, ale cetăţenilor ei sau nevoilor alegătorilor lui. PSD, atunci când a câştigat alegerile, a găsit de cuviinţă să se alinieze în Parlament cu UDMR. Costurile acestei alianţe nu le-a ştiut decât UDMR.

Pe parcursul celor trei ani ce au trecut de la alegeri, doar UDMR a dat în vileag, sporadic, unele din condiţiile care au stat la baza acestei alianţe.

Din puţinul pe care l-am aflat, am putut trage concluzia că UDMR a urmărit interese mărunte, de grup, ipocrite, în totalitate îndreptate împotriva populaţiei majoritare româneşti. Că aceste interese au depăşit cadrul legal şi bunul simţ s-a dovedit încă de la început, dar cel mai mult au ieşit în evidenţă acum, cu ocazia scandalului amplasării statuii, zisă a "libertăţii", de la Arad şi a constituirii Consiliului Naţional Secuiesc.

Dacă PSD, la presiunea partidelor politice şi a societăţii civile, a făcut pasul înapoi în ce priveşte statuia criminalilor de la Arad şi a Consiliului Naţional Secuiesc, UDMR continua să ducă o politică vădit antiromânească în această privinţă, susţinându-şi cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună, părerile iniţiale.

Noi am atras atenţia PSD despre nocivitatea politicii UDMR şi despre substratul şovin, iredentist şi fascist al acestei politici. Dar şi PSD, cu o râvnă nejustificată, a făcut concesie după concesie, împotriva tuturor părerilor contrare şi a intereselor majorităţii populaţiei acestei ţări.

Ne menţinem părerea (care este şi a marii majorităţi a populaţiei româneşti) că instituţionalizarea unei a doua limbi în justiţie şi administraţie este profund dăunătoare şi neconforme cu normele legale interne şi internaţionale în materie.

Rămânem la părerea că segregarea în învăţământul preuniversitar, în cel universitar, că cedarea fără nici un temei legal a imobilelor din marile oraşe către comunităţile religioase maghiare, că plăcuţele bilingve, care au cuprins în frenezia lor şi transportul pe calea ferată etc. sunt tot atâtea lovituri aduse demnităţii naţionale, unităţii şi integrităţii ţării noastre.

Cu toată strădania noastră, PSD nu s-a lăsat convins nici de argumente şi nici de dovezi. Iată, însă, că acum culege roadele. Fratele mai mic, UDMR, îl trădează într-un moment greu, când Partidul Social Democrat doreşte o coagulare a forţelor politice în scopul elaborării unei strategii unice pentru a traversa această perioadă dificilă de integrare în UE.

Vreţi dovezi în acest sens? Iată-le:

Deşi UDMR s-a dezis de cei care au format aşa-zisul Comitet Naţional Secuiesc, în realitate mulţi dintre cei care-l compun fac parte din elita acestei uniuni, cu binecuvântarea acesteia.

Că lucrurile sau aşa, o dovedeşte şi poziţia dură luată de un senator, membru în conducerea Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, atunci când domnul Iorgovan a solicitat organelor abilitate să se autosesizeze în problema Consiliului Naţional Secuiesc. Senatorul în cauză a mers până la ameninţări cu ruperea protocolului UDMR-PSD şi cu pâra la organele europene.

UDMR a clamat pe toate drumurile că se dezice de regiunea secuiască şi de comitetul ei. Dar iată, un deputat UDMR de Cluj, vorbind despre o presupusă deviere a traseului autostrăzii Budapesta-Braşov spunea textual: "Regiunea judeţelor secuieşti a rămas... în afara drumurilor principale".

Iată că un alt membru marcant al UDMR vorbeşte despre "Regiunea judeţelor secuieşti", în condiţiile în care organizaţia sa a declarat că nu agreează aşa-zisa Regiune Secuiască sau Ţinut Secuiesc. De când sunt în România judeţe secuieşti şi ele sunt plasate într-o regiune secuiască?

Pentru ştiinţa acelui domn spun aici că scaunele secuieşti au fost desfiinţate de către strămoşii domniei sale încă la anul 1867, iar în România, astăzi, conform ultimului recensământ, nu mai există nici un secui declarat.

Dacă îi lăsăm pe aceşti iredentişti să vorbească şi să facă vrute şi nevrute, ne trezim azi, mâine, că şi judeţele Cluj, Bihor, Satu Mare şi altele în care sunt trăitori ce vorbesc ca limbă maternă maghiara, vor fi declarate secuieşti, apoi vor declara o parte a ţării drept Regiune Secuiască. Această parte a ţării se numeşte Transilvania. Acesta este visul, iar în termeni reali el se numeşte Ungaria Mare. Pentru realizarea lui Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a adoptat şi urmează tactica paşilor mărunţi.

Dar aliaţii PSD nu sunt nici măcar originali în înfăptuirea scopului lor. Ei urmează politica unui anume stat din Orientul Mijlociu, care a cumpărat pământurile băştinaşilor pentru a-i cuceri şi acum se găsesc cu ei într-un veşnic război.

Ştiţi dumneavoastră, stimaţi colegi, că în Transilvania, la ora actuală, 3/4 din suprafaţa ei se găseşte în mâna străinilor?

În încheiere aş dori să citez o altă declaraţie a unui senator UDMR: "...între PSD şi UDMR colaborarea nu mai este strânsă, fiecare parte fiind influenţată negativ din cauza neînţelegerilor în privinţa grupului statuar (de la Arad).

Nu mai avem încredere unul în celălalt, ceea ce se resimte şi acum când discutăm bugetul".

Iată, domnilor din PSD, cât a costat loialitatea UDMR pentru dumneavoastră. O statuie, care reprezintă simbolul a 13 călăi ai poporului român. Atât şi nimic mai mult.

Păcat, mare păcat!

Domnul Corneliu Ciontu:

"Vălul iluziei mediatice"

În aceste zile am avut cu toţii un contact acut cu acel văl al iluziei mediatice care se construieşte în ultimii ani în România. Scopul acestui văl al iluziei este înlocuirea realităţii dureroase, contondente, cu o ficţiune alternativă. În ultimă instanţă, România ultimilor ani cunoaşte o ruptură dramatică între ceea ce se trăieşte nemijlocit şi ceea ce se spune despre asta în discursul politic. Sondajele de opinie din România, de pildă, sunt construite nu pentru a măsura opiniile populaţiei, ci pentru a demonstra perpetua dezvoltare a unui singur partid. Statisticile despre creşterea economică, sărăcie şi şomaj sunt alcătuite prin veritabile fraude logice, atestând o stare de fapt pe care nimeni nu o trăieşte: românii sunt, pe hârtie, din ce în ce mai bogaţi şi au din ce în ce mai multe locuri de muncă. În timp ce în realitate sărăcia creşte, pe hârtie ea se diminuează cu nonşalanţă.

Subiectul central al ultimelor zile ar fi trebuit să fie Raportul de ţară al Comisiei Europene privind România. Acest raport de ţară este, indubitabil, un eşec pentru Guvernul PSD. El atestă toate acele probleme pe care Partidul România Mare le-a semnalat în ultimii ani: incapacitatea de a edifica o economie de piaţă funcţională, corupţia endemică, politizarea justiţiei, sărăcia extremă, iresponsabilitatea deciziei politice, incompetenţa şi sfidarea regulilor jocului democratic. În ciuda tuturor acestor constatări prezente în raportul de ţară, Executivul de la Bucureşti a adoptat un ton triumfal; a proclamat, în maniera dezarmantă a comunismului brejnevian, un remarcabil succes; a desfăcut sticlele de şampanie pentru sărbătorirea statutului de economie de piaţă funcţională. În mod evident, aceasta a fost doar o cosmetizare iluzorie a unei realităţi dramatice, care ne aşează în urma Bulgariei în cursa pentru integrarea europeană şi care arată faptul că jumătate dintre români trăiesc în pragul sărăciei, că 90% din casele din mediul rural nu sunt racordate la reţeaua de gaze şi canalizare, că aproape 100.000 de gospodării nu sunt electrificate. Ei bine - ne întrebăm retoric - cum pot crede liderii Uniunii Europene că fondurile destinate depăşirii acestor realităţi şi modernizării României vor fi folosiţi în mod judicios, atâta timp cât aceste fonduri ale Uniunii sunt deturnate chiar de miniştri, atâta timp cât banii necesari dezvoltării rurale sunt alocaţi cu obstinaţie spre localităţile protejaţilor puterii?

Una din strategiile cu care Partidul Social Democrat a încercat să întâmpine raportul de ţară al Comisiei Europene a fost dezlănţuirea unui atac disproporţionat şi vădit artificial la adresa principalelor forţe de opoziţie. Ca din senin, primarul general al Capitalei a fost atacat ieri violent pentru o aşa-zisă deturnare de fonduri, acuzaţie în mod vădit neîntemeiată. Ca din senin, a apărut un dosar dedicat de fosta Securitate lui Corneliu Vadim Tudor. Ca din senin, o ligă, fundaţie sau asociaţie anonimă a cerut, într-o manieră revoltătoare, nici mai mult nici mai puţin decât scoaterea PRM în afara legii. Cu câteva zile în urmă, partidul nostru atrăgea atenţia asupra declanşării acestor atacuri, născute din dorinţa de a pune în umbră raportul de ţară şi din panica declanşată de eşecul de fond al Referendumului pentru modificarea Constituţiei.

Deşi aceste acuzaţii sunt în mod evident ilare şi calomniatoare, le vom răspunde graţie responsabilităţii noastre în faţa electoratului şi graţie disponibilităţilor pentru un dialog politic real. În primul rând, chestiunea dosarelor de securitate ale liderilor politici este una deja epuizată. În anul 2000, CNSAS şi SRI au declarat în mod oficial: Corneliu Vadim Tudor nu a colaborat cu fosta Securitate şi nu are dosar de informator. Astăzi, ca din senin, este descoperit totuşi un dosar destinat lui Corneliu Vadim Tudor. Este acesta un dosar de informator? Nu! El este dosarul de urmărire al liderului PRM. El conţine denunţuri privind persoana lui Corneliu Vadim Tudor. El mai conţine note privind întâlnirile pe care Corneliu Vadim Tudor, în calitate de jurnalist Agerpres şi personalitate publică, le-a avut cu unii lideri ai serviciilor de siguranţă naţională. În cursul acestor întâlniri, de cele mai multe ori, aşa cum probele o demonstrează, Corneliu Vadim Tudor solicită repararea unor nedreptăţi, a unor abuzuri comise de regimul comunist. Atât! Încercarea de a sugera orice altă interpretare este abuzivă. Verdictul CNSAS şi SRI rămâne în picioare: senatorul Vadim nu a făcut niciodată poliţie politică.

În privinţa ridicolei solicitări a unei neştiute ligi privind scoaterea Partidului România Mare în afara legii, subiectul este demult perimat. În fond, o suită de fundaţii anonime, lipsite de legitimitate, par a se fi specializat în dobândirea de publicitate gratuită pe baza unei astfel de solicitări periodice. Ei bine, acestei solicitări i s-a mai răspuns de către forurile competente: Partidul România Mare este un partid democratic, constituţional, adept şi garant al pluripartidismului şi economiei de piaţă. Nu ne îndoim că şi acestei cereri a gălăgiosului domn Guşă i se va răspunde în aceeaşi manieră. Şi asta pentru că toate acuzaţiile acestuia reprezintă, efectiv, prostii. Toate documentele doctrinare ale Partidului România Mare sunt profund democratice. Partidul nostru a semnat documentele de aderare la UE şi NATO, partidul nostru militează pentru pluralism, toleranţă şi economie de piaţă. Încercările de a face din câteva fragmente de pamflet scoase din context un cap politic de acuzare împotriva PRM sunt ridicole. Şi este în acelaşi timp ridicol şi extrem de grav faptul că un personaj obscur, lipsit de orice legitimitate publică, poate pune la îndoială opţiunile politice democratice a peste patru milioane de români, electoratul Partidului România Mare.

Închei asigurându-i pe alegătorii noştri de faptul că, în ciuda tuturor acestor atacuri injuste care ţintesc chiar în demnitatea lor, Partidul România Mare rămâne un partid moral, democratic, aflat deasupra suspiciunilor de corupţie. Începând din anul 2004, în perspectiva guvernării, ne vom onora toate angajamentele politice, ducând România Mare în Uniunea Europeană.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

"Guvernarea fără suflet"

Recentul raport de ţară al Comisiei Europene, şi mai ales formula folosită pentru caracterizarea economiei româneşti, a făcut deja să curgă râuri de cerneală în privinţa traducerii exacte a frazei respective.

Pe de o parte, reprezentanţii Guvernului şi ai PSD ţipă pe tot spaţiul media din ţară că avem economie funcţională de piaţă, iar, pe de altă parte, reprezentanţii Uniunii Europene, în speţă Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, sau domnul Pasquarelli, negociatorul-şef cu România la UE, afirmă că acest statut nu a fost încă obţinut.

Nu putem fi de acord cu afirmaţiile aberante şi neserioase ale premierului care separă succesele şi împlinirile din acest raport de întârzieri şi puncte slabe, încercând, prin binecunoscuta tehnică a invocării "dezastruoasei moşteniri", să inducă ideea că primele sunt ale executivului şi ale Partidul Social Democrat, iar cele din urmă ale fostei guvernări şi ale opoziţiei democratice.

Totodată, nu putem să ne stăpânim zâmbetul văzând întreaga risipă de energie a domnului Adrian Năstase în susţinerea teoriei referitoare la "traducerea fără suflet" a raportului de ţară. Îi sugerăm preşedintelui PSD să apeleze la "specialişti" dovediţi în domeniul traducerilor şi să caute foarte aproape în ograda proprie, poate îl observă pe domnul Beuran ascuns prin vreun ungher întunecos.

Dincolo de această polemică legată de jumătatea plină sau goală a paharului, invităm Guvernul să vină în Parlament cât mai curând şi să-şi asume răspunderea pe un program serios cu privire la accelerarea reformelor în vederea integrării europene. Acest program trebuie să pornească în mod necesar de la punctele slabe identificate prin raportul de ţară şi trebuie să stabilească foarte clar modalităţile de adoptare şi implementare a cerinţelor UE. După ce şi-a asumat răspunderea pentru Codul muncii şi pentru pachetul anticorupţie considerăm că este imperios necesar ca Guvernul să dea un semnal clar că doreşte să încheie negocierile cu UE în toamna anului următor. Iar dacă acest program este cu adevărat bun, rezultat în urma consultărilor cu partidele politice parlamentare, cu partenerii sociali şi cu societatea civilă, Partidul Naţional Liberal îl va susţine.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

"Cine nu este cu noi, este împotriva noastră"

Acesta este principiul după care Partidul Social Democrat înţelege să facă politică în România.

În 18 şi 19 octombrie, electoratul român a fost chemat la urne să-şi spună părerea despre revizuirea Constituţiei. Au fost două zile de tristă amintire atât pentru Constituţie, care a fost revizuită prin fraudă, cât şi pentru P.S.D., care a fost aspru sancţionat de electorat prin absenteismul în masă de la urne. Şi dacă nu s-ar fi înregistrat un veritabil record, demn de Cartea recordurilor, acela care s-a petrecut între orele 18 - 20 ale zilei de 19 octombrie, când frecvenţa la vot a fost de un votant pe minut, atunci, sigur, revizuirea Constituţiei ar fi fost respinsă.

Intraţi în alertă de cel mai înalt grad, reprezentanţii partidului de guvernământ, asmuţiţi de conducerea superioară în frunte cu preşedintele Adrian Năstase, nu s-au sfiit să recurgă la o multitudine de ameninţări de genul: "Cine nu merge la vot nu va mai beneficia de ajutor social!", "Cine nu merge la vot nu va mai primi titlu de proprietate!". Au apelat la şantaj, la minciună, au mituit, au furat şi au reuşit să promoveze revizuirea Constituţiei.

Mare "succes", mare "bucurie". Remarcaţi vă rog ghilimelele!

Constituţia revizuită a fost publicată în Monitorul Oficial şi, odată cu aceasta, cetăţeanul de rând spera că se va aşterne liniştea şi viaţa va intra în normal.

Nimic mai fals! Conştienţi că au ieşit şifonaţi după referendum, în evidentă pierdere de imagine şi de procente în sondaje, Partidul Social Democrat a trecut la represalii. Aruncă cu noroi în partidele de opoziţie şi în special în PRM. Îl atacă personal pe preşedintele partidului, senatorul Corneliu Vadim Tudor, prin intermediul acelei părţi a presei aservite lor.

Şi ca să nu se lase mai prejos faţă de şefii săi, primarul P.S.D. al oraşului Lupeni face angajări de şomeri pe programul derulat prin A.J.O.F.M., dar cu condiţia: "Ai fost la vot, te angajez. Altfel nu".

Aţi depăşit orice limită a bunului simţ, este timpul să vă opriţi.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

S-au împlinit, la 9 noiembrie, 84 de ani de la primele alegeri parlamentare pe baza votului universal, la care, pentru prima oară, cetăţenii din toate provinciile româneşti aleg un singur Parlament al României Mari. Principalele partide politice ale vremii au obţinut următoarele rezultate: Partidul Naţional Român - 169 de deputaţi şi 76 de senatori; Partidul Naţional Liberal - 103 deputaţi şi 54 senatori; Partidul Ţărănesc - 61 de deputaţi şi 28 de senatori. Alte partide de pe listele electorale care au obţinut mandate au fost: Partidul Ţărănesc din Basarabia, Partidul Naţionalist Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, Partidul Conservator Progresist, Gruparea maghiarilor, Gruparea saşilor, Gruparea şvabilor, Liga Poporului, Partidul Socialist, Partidul Ţărănesc din Transilvania şi Uniunea Naţională din Banat.

Parlamentul rezultat în urma acestor alegeri a votat, la 29 decembrie 1919, legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

Din păcate, peste nici 30 de ani, istoria consemnează sfârşitul democraţiei în România. Se încheiase al doilea război mondial şi comuniştii au ajuns la putere falsificând grosolan alegerile.

La 19 noiembrie 1946, au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice. Ele au fost precedate de o susţinută campanie electorală a Blocului Partidelor Democrate - coaliţie în care se afla şi partidul comunist, care a necesitat cheltuirea a miliarde de lei din bugetul statului, în timp ce propaganda electorală a Opoziţiei a fost limitată, anihilată şi obstrucţionată de autorităţi. După încetarea numărării voturilor, în condiţiile prefigurării unei victorii categorice a Opoziţiei, la sugestia sovieticilor, guvernanţii recurg la forţă, alungând din centrele de votare pe reprezentanţii Opoziţiei. Se întocmesc cu totul alte liste cu rezultatele votării, iar buletinele de vot au fost arse în întreaga ţară, imediat după numărarea lor. Potrivit comunicatului oficial din 22 noiembrie 1946, rezultatul definitiv al alegerilor a fost următorul: din totalul de 414 mandate, Blocul Partidelor Democrate a obţinut 347, Partidul Naţional Ţărănesc 33, Uniunea Populară Maghiară 29, PNL 3,Partidul Ţărănesc Democrat 2.

Guvernele american şi englez au considerat rezultatul alegerilor "Complet fals"şi au acuzat guvernul român "de implicare frauduloasă în alegeri", în total dezacord cu promisiunile făcute anterior.

Cu toate protestele, alegerile au fost validate şi la 1 decembrie 1946 s-a deschis, la Bucureşti, prima Sesiune a primului Parlament postbelic. De o anulare a alegerilor nu putea fi vorba, în condiţiile controlului complet executat de Soviete în România.

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţie politică: "Cine plăteşte pentru dezastrul produs de privatizările păguboase şi interesate".

Atunci când a început procesul de privatizare al întreprinderilor industriale româneşti, au fost invocate "câteva cauze care au determinat necesitatea acestei acţiuni: nerentabilitatea, "găurile negre", determinate de acumularea de datorii către bugetul statului şi local, produse neperformante pe piaţa europeană sau chiar mondială, existenţa utilajelor energofage şi învechite şi enumerarea ar putea continua.

Prin intermediul APAPS, au fost scoase la privatizare toate întreprinderile, unele chiar fără să se ţină seama de necesităţile pieţei interne, şi aici aş exemplifica cu Uzina Tractorul Braşov. Întreb acum şi am întrebat şi la vremea respectivă, oare agricultura românească nu mai are nevoie de tractoare? Cum îi mai susţinem pe agricultorii autohtoni? Chiar vom importa toate produsele agricole necesare?

Modalitatea de privatizare a fost foarte diversă, unele întreprinderi au fost modulate pentru a putea fi vândute pe bucăţi, altele au fost vândute pe de-a-ntregul sau unele au fost întâi "curăţate" de tot ce se credea că ar fi "fier vechi" şi datorii şi apoi vândute etc.

În concluzie, APAPS, Guvernul şi toţi cei implicaţi în procesul de privatizare au făcut tot ce au crezut ca din aceste acţiuni să iasă cu nişte beneficii considerabile, nu întreprinderile, nu acestora li s-a vrut binele, ci "investitorilor" şi clientelei politice a momentului respectiv.

Privatizarea întreprinderilor industriale "zice-se" că s-a organizat conform legislaţiei în vigoare prin: licitaţii, oferte, analiza bonităţilor etc., dar în final au câştigat tot cei preferaţi. Numai aşa se explică eşecurile de la TEPRO Iaşi, Oţelul Roşu, Reşiţa, Hunedoara, INTFOR Galaţi, lista e mare, dar m-aş opri în special la cele 3 privatizări eşuate din judeţul Braşov, şi anume: Nitramonia Făgăraş, Colorom Codlea şi Hidromecanica Braşov.

• Nitramonia Făgăraş - producător de îngrăşăminte chimice, a fost cumpărată de Flechter Group LLC. În prezent revine în portofoliul APAPS. Aici mai trebuie menţionat că neregulile produse de investitor s-au coroborat cu scumpirile periodice ale gazului metan, care este materia primă de bază a întreprinderii.
• Colorom Codlea -unic producător de coloranţi şi pigmenţi organici din România, are un contract de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni de 69% tot cu Compania Flechter Group LLC, controlată tot de controversatul om de afaceri turc Fatih Kesser. În prezent revine în portofoliul APAPS, din aceleaşi motive ca şi Nitramonia - nereguli financiare, imposibilităţi de, plată etc.
• Hidromecanica Braşov - producător de subansamble şi transmisii hidraulice, a fost cumpărată de Alexandru Crişan, cu un an în urmă. Datorită nerespectării clauzelor din contractul de vânzare-cumpărare şi a datoriilor enorme către bugetul de stat şi local, şi aceasta revine în portofoliul APAPS.

Şi mai trebuie să menţionez că în cazul fiecărei întreprinderi privatizarea a fost făcută cu multe surle şi trâmbiţe şi considerată de APAPS ca una din "privatizările de succes"!

La fiecare din cele trei întreprinderi, după instalarea noilor administraţii, s-au aşteptat:

• mult promisa "relansare a activităţii", prin contracte benefice pentru întreprinderi, aduse de noii patroni;
• investiţii, dotarea cu utilaje şi linii tehnologice noi, deci promisa retehnologizare şi modernizare;
• rentabilizarea economică;
• crearea de noi locuri de muncă etc.

În realitate, nimic din acestea nu s-au realizat, ci:

• activitatea unităţilor a fost restrânsă de la an la an;
• forţa de muncă a fost diminuată simţitor prin concedieri colective sau au existat perioade de luni de zile când salariaţii au fost trimişi acasă cu salarii diminuate sau în concediu fără plată;
• utilaje, instalaţii - unele nu chiar de neglijat din punct de vedere tehnic - au fost dezmembrate şi vândute, ilegal, la fier vechi, fără aprobările cerute de legislaţia în vigoare;
• neplata datoriilor, pe care şi le asumaseră la data achiziţionării;
• şi, cel mai grav, acumularea de noi datorii la bugetul de stat şi local, de ordinul a sute de miliarde de lei.

Deci, cele trei întreprinderi (şi ca ele câte or mai fi în ţară), au fost aduse de aşa-zişii "investitori" într-o stare jalnică, dezastruoasă, şi tehnic şi financiar, pentru că aceştia nu au urmărit decât să le vandalizeze, să profite de pe urma lor, să-şi umple conturile personale, iar când nu a mai rămas aproape nimic din ele se întorc la APAPS.

În faţa acestei situaţii se pun câteva întrebări:

S-a făcut corect privatizarea acestor unităţi de către APAPS? A controlat şi verificat APAPS bonităţile, credibilitatea şi seriozitatea investitorilor doritori să cumpere unităţi economice în România? Nu a fost o grabă?

Ce face acum APAPS cu aceste întreprinderi, care sunt mai sărace, vandalizate tehnic, cu mai multe datorii? Cui le va vinde din nou? Şi pe câţi bani?

Cum se vor recupera prejudiciile aduse de aceşti "investitori" întreprinderilor administrate mult mai rău decât dacă rămâneau în proprietatea statului? În loc să micşorăm "găurile negre", ele s-au mărit!

Umflăm datoria publică cu sumele cu care şi-au umplut buzunarele "investitorii"?!

Aruncăm datoriile "investitorilor" în spatele contribuabilului român?

Ce se va întâmpla cu masa de disponibilizaţi după expirarea perioadei de salarii compensatorii şiş şomaj? Vor pleca "cu toţii la cules de căpşuni, roşii etc. sau vor trece să crească lipitori, melci, broaşte, prepeliţe etc.?

Domnilor guvernanţi,

Opriţi aceste privatizări frauduloase şi păguboase!

Ce măsuri intenţionaţi să luaţi în legătură cu dezastrul lăsat de privatizările interesate?

Cum veţi stabili răspunderile şi cum se va face recuperarea pagubelor aduse statului român?

Domnul Ştefan Giuglea:

"Sănătatea sănătăţii".

La fundamentarea opţiunilor de reformă în sectorul sanitar s-a pornit de la prevederile Constituţiei României, care garantează dreptul cetăţenilor la o viaţă sănătoasă şi condiţiile indispensabile igienei şi sănătăţii publice, asigurând acces neîngrădit la asistenţa medicală tuturor cetăţenilor ţării.

Cu toate că România are o veche tradiţie în organizarea şi fiinţarea îngrijirilor medicale, că dreptul la asistenţă medicală este garantat fiecărui cetăţean, sănătatea românilor este în prezent printre cele mai slabe, legislaţia financiară din domeniul medical nu a creat mecanismele operaţionale pentru atingerea obiectivelor propuse în vederea îmbunătăţirii sănătăţii publice.

Unităţile spitaliceşti din Constanţa, ca în mai toate judeţele ţării, au fost construite, după cum se ştie, înainte de Decembrie 1989, în condiţiile existenţei în Constanţa a unei populaţii mai reduse numeric. Spitalul clinic de urgenţă Constanţa, punctul forte al medicinii constănţene, a fost proiectat în anul 1963, după un proiect comun cu cel al spitalelor de la Craiova şi Baia Mare, stilul spitalului gigant, cu toate secţiile în aceeaşi locaţie, fiind una din puţinele unităţi sanitare din Europa de această dimensiune, rezultând un gigant dificil de administrat.

Acesta a fost proiectat iniţial pentru o capacitate normală de funcţionare de 900 de paturi, iar în prezent numărul de paturi a crescut, fiind de peste 1300, existând pacienţi internaţi peste numărul de paturi, pe canapele şi în paturile înghesuite în saloane, spitalul fiind în permanenţă supraaglomerat. Un număr semnificativ de paturi din Spitalul clinic de urgenţă sunt ocupate de copii abandonaţi, cazuri sociale, persoane fără adăpost, cu probleme grave medicale, gen amputaţii, cangrene, infecţii ale membrelor etc., are necesită îngrijiri speciale, numărul lor crescând în sezonul rece.

Dezvoltarea turismului, dar şi integrarea în Uniunea Europeană şi în NATO presupun alte standarde, mult mai ridicate, în asigurarea asistenţei medicale a populaţiei Constanţei şi, din păcate, Spitalul clinic judeţean de urgenţă nu le întruneşte, din cel puţin două motive: capacitate şi dotare. Pentru municipiul şi judeţul Constanţa, reforma sanitară, în viziunea DSPJ şi a fostului ministru al sănătăţii, a însemnat "desfiinţarea Spitalului clinic municipal Constanţa", alături de alte importante unităţi pe plan naţionale, unde managementul, probabil, era defectuos sau înregistrau importante pierderi.

În ceea ce priveşte Constanţa, când, în perioada sezonului estival, populaţia municipiului şi zonei staţiunilor, practic, se dublează, fără a lua în calcul cazaţii la particular, desfiinţarea Spitalului clinic municipal reprezintă o gravă eroare, care necesită o urgentă corecţie. Municipiul Constanţa are un singur spital, cel judeţean, iar fostul spital clinic municipal devine secţie exterioară a spitalului amintit.

Sezonul estival a fost nepregătit din punct de vedere al asigurării asistenţei medicale de urgenţă. Astfel, punctele de prim ajutor au fost extrem de puţine, prost dotate, amplasate în spaţii necorespunzătoare şi cu personal insuficient. Implicarea conducerii DSPJ Constanţa a constat în instalarea unor materiale de semnalizare pentru punctele de prim ajutor şi aşa insuficiente, ceea ce a dus la nerespectarea principiului conform căruia asistenţa medicală de urgenţă în România este gratuită, prin acordarea acesteia de către firme particulare.

Politica financiară din sistemul sanitar este, în continuare, principala problemă care conduce la situaţii deosebite în unele unităţi sanitare, lipsa acută a fondurilor la nivelul spitalelor se face simţită din ce în ce mai mult. Din acest motiv şi din altele, la Spitalul clinic judeţean de urgenţă secţia primire urgenţe, deşi are o bună organizare, are şi foarte multe lipsuri, ceea ce impune înfiinţarea unei linii de gardă separate, cu program 24 din 24, având medici cu specialitatea urgenţe medicale, care să realizeze selectarea competentă a cazurilor de internare în spital, pentru a elimina aglomerarea nejustificată a secţiilor.

Tot din acest motiv, cea mai mare unitate sanitară din judeţ se confruntă, pentru a doua oară într-o perioadă relativ scurtă, cu o criză acută de materiale consumabile, mai ales la secţia ortopedie. Mai mult decât atât, lipsa materialelor sanitare este cu atât mai gravă cu cât numărul pacienţilor din această secţie este mult mai mare decât numărul de paturi. Toate acestea determină scăderea calităţii actului medical în detrimentul pacienţilor.

Ca principiu, reducerea numărului de paturi din Spitalul clinic judeţean de urgenţă, imperios necesară pentru o bună desfăşurare a actului medical, nu trebuie făcută în detrimentul numărului de paturi pe ansamblul judeţului, ci prin crearea unor noi unităţi sanitare.

Acestea sunt câteva din realităţile de necontestat din municipiul şi judeţul Constanţa, motiv pentru care propun, în scopul soluţionării, următoarele:

1. Deoarece Spitalul clinic judeţean de urgenţe nu mai corespunde din punct de vedere al capacităţii, dotării şi condiţiilor necesare desfăşurării în bune condiţii a actului medical pentru populaţia Constanţei, propun alocarea de la bugetul de stat a sumei de 67 de miliarde lei, necesare renovării, dotării, redării funcţionalităţii acestuia, propunere susţinută de colegii mei în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.
2. Reînfiinţarea şi dezvoltarea Spitalului clinic municipal Constanţa şi dezvoltarea lui cu secţii de chirurgie, neurochirurgie, traumatologie, terapie intensivă, cardiologie, secţii prezente în orice spital municipal de talia municipiului Constanţa.
3. Construirea sau modernizarea unei clădiri existente, special pentru cazurile sociale, cu probleme medicale, acestea necesitând măsuri speciale de igienă şi tratament. Transformarea unor spitale în unităţi medico-sociale.
4. Construirea unui spital materno-infantil, cu secţii speciale de ginecologie, obstetrică, neonatologie şi pediatrie, calibrat pe noile necesităţi de număr de paturi şi standarde medicale. În felul acesta, secţiile din etajele 6, 7,8 şi 9 din actualul spital clinic judeţean vor funcţiona în noua clădire şi, atunci, secţii supraaglomerate din spitalul clinic judeţean de urgenţă, precum neurologie, neurochirurgie, cardiologie, ortopedie, urologie, O.R.L, vor putea să se extindă, pentru evitarea supraaglomerării şi să funcţioneze în parametrii normali, care asigură o bună igienă şi un act medical calitativ superior.
5. În vederea creşterii responsabilităţii în coordonarea activităţii sanitare din judeţul Constanţa, revin asupra propunerii mele adresate Ministerului Sănătăţii de a rezolva situaţia de interimat de la nivelul direcţiei de sănătate publică, prin organizarea unui concurs sub directa sa coordonare, la care să se prezinte echipe de directori şi directori adjuncţi, cu programe viabile de redresare a activităţii medicale.

Desigur, toate acestea necesită un mare efort financiar şi uman şi, de aceea, având în vedere mai ales suportul financiar, care nu poate fi suportat de o singură instituţie sau de bugetul local, fac apel la factorii responsabili din domeniul sănătăţii, în special Ministerul Sănătăţii, Guvernul României, în vederea acordării ajutorului financiar sănătăţii constănţene, pentru însănătoşirea acesteia.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Declaraţie politică "În România mileniului III încă nu a fost eradicată <<sclavia>>"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu îmi vine să cred că trăiesc astăzi în "România mileniului III" un coşmar care din păcate nu se întâmplă în visul meu, ci într-o realitate crudă şi nedreaptă.

După cum ştiţi cu toţii, unii din mass-media, alţii din teritoriu, în România încă mai sunt cumpăraţi oameni, în special tineret, (pentru că forţa lor de muncă este mai mare), dar spre stupefacţia mea şi copiii minori, până la vârsta de 15 ani, sunt folosiţi la munci brute, grele, precum animalele cumpărate din târgul de vite.

Cum este posibil aşa ceva, oameni buni?

Oare cum vrem să intrăm în Europa, cu sclavi cu tot?

Aş dori să-l întreb pe ministrul administraţiei şi internelor, domnul Ioan Rus, cum de este posibil ca aceşti minori să locuiască într-o localitate, la o anumită familie, pentru luni sau ani de zile, făcând munci de sclav, încălcându-se toate articolele Codului Muncii, Constituţiei veche şi ale celei noi, regulile de bun simţ ale omenirii încă de la Moise şi de acest lucru să ştie tot satul, numai tovarăşul miliţian şi tovarăşul de la Consiliul comunal sau tovarăşii de la Direcţia Muncii, împreună cu cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului, nu ştiau, până când nu a fost semnalat un caz din localitatea Gostinu-Giurgiu.

În România, munca la negru se pedepseşte, angajatorul putând să fie chiar cercetat penal, dar când este vorba de un minor care este exploatat 24 de ore din 24 de ore, asigurându-li-se în unele cazuri condiţii ca la animale, iar retribuţia constând în cele mai multe cazuri în două-trei mese şi câteva sute de mii de lei la părinţi.

Faptele sunt incalificabile şi, deşi presa a semnalat şi a oferit concret exemple de acest gen, nici până în prezent nu s-au luat măsuri pentru stoparea fenomenului de sclavie din România, ca de exemplu la Giurgiu, în comuna Gostinu, dar şi în multe sate şi oraşe ale ţării noastre.

Vă rog, vă implor, domnule ministru Ioan Rus, domnule Prim-ministru, domnule Preşedinte al României, opriţi acest fenomen care, pe lângă faptul că este ilegal, este şi un mare păcat, şi fiecare zi care trece peste aceşti copii în postura de "sclavi" îi va afecta toată viaţa.

Şi vă rog din tot sufletul meu să interveniţi în instituţiile statului de creştere a acestor copii pentru a se reface fizic şi psihic, pentru că părinţii care au acceptat să facă această tranzacţie primitivă nu mai merită să aibă bucuria de a-i mai vedea în casa lor.

În încheiere, condamn cu fermitate părinţii copiilor, pe care îi exploatează în regim de sclavie, dar în aceeaşi măsură şi pe cei care trebuiau să preîntâmpine acest fenomen şi pe cei care i-am enumerat mai sus, şi mă simt umilit că sunt contemporan cu ei.

Şi mă simt umilit că fac parte dintr-un Parlament care acceptă sclavia în secolul XXI.

Vă mulţumesc.

Domnul Victor Bercăroiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Vă voi prezenta astăzi un eveniment cultural petrecut în municipiul Câmpina în zilele de 7, 8 şi 9 noiembrie 2003, şi anume a cincea ediţie a zilelor APLER, manifestare de înaltă ţinută culturală.

Ediţia din acest an a zilelor Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România a reunit la Câmpina, judeţul Prahova, peste 80 de invitaţi, directori şi redactori şefi ai unor importante edituri şi reviste de cultură din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova, Arad, Oradea, Satu Mare, Piatra Neamţ, Botoşani, Focşani şi Galaţi.

Printre personalităţile prezente s-au numărat: academicianul Nicolae Breban, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, omul de afaceri Ovidiu Tender, preşedintele Confederaţiei patronale UGIR 1903, profesorul universitar Mircea Muthu de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, criticul literar Dan Cristea, directorul editurii "Cartea Românească", Dan Alexandru Condeescu, directorul editurii Muzeului Literaturii Române şi al revistei Manuscriptul Bucureşti, scriitorul Ion Vădan, directorul editurii Dacia, profesorul universitar Ion Tiţoiu, directorul revistei "Tomis Constanţa", Casian Maria Spiridon, directorul revistei "Convorbiri Literare Iaşi".

APLER a organizat sau susţinut de la înfiinţare importante manifestări de interes cultural naţional: Festivalul naţional de poezie şi interpretare artistică a operei eminesciene "Porni Luceafărul" Botoşani, Festivalul scriitori şi plasticieni pentru mileniul trei - Buciumeni şi Mraconia, program pe termen mediu care vizează formarea unei elite culturale din rândul elevilor talentaţi în domeniul literaturii şi al artelor plastice; Festivalul Internaţional de Poezie şi Salonul Internaţional de Carte Oradea; Zilele revistei "Convorbiri Literare Iaşi", Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş, organizate de Academia Orient - Occident.

Dezbaterile din acest an au vizat, într-o atmosferă de maximă responsabilitate, două teme importante - industria şi cultura scrisă şi Legea privind promovarea culturii, între intenţie şi realitate.

Trebuie să vă spun, stimaţi colegi, că sufletul acestei acţiuni de înaltă ţinută a fost preşedintele în exerciţiu al APLER, domnul Ioan Tomescu, iar marele absent al acestei manifestări a fost preşedintele de onoare al APLER, profesor universitar dr. Romul Munteanu, căruia îi urez multă sănătate, dânsul fiind bolnav în această perioadă.

Domnul Ion Mocioalcă:

Suntem de mult în mileniul III, dar mulţi combatanţi (politici, desigur) au rămas la practici de luptă perimate, purtând război în sunet de tam-tam şi la adăpostul perdelelor de fum. Tobe, pentru a-şi îndârji oştile de aderenţi, fum mult pentru a mări confuzia. Sub protecţia fumului se urzesc mai lesne diversiunile.

Culmea stupizeniei acestui inutil război este că se urmăreşte mascarea cu ceaţă densă a propriului nostru drum! Halucinant, este ca şi cum inamicul nostru suntem noi înşine!

Cu privirea cruntă, agitându-i buzduganele de butaforie şi râvnind amarnic la jilţuri voievodale, paşalele noastre politice - Stolojanii, Băseştii, Vadimii, iată, aleargă din urmă Constantineştii şi alţii, toţi vor să-şi repeadă soliile pe la Curţile bătrânei Europe, ca pe vremuri la Înalta Poartă. Cu intrigi, jalbe şi pâre, cu gândul tulburat doar de firman domnesc, gâtuindu-l pe cel dinaintea lor...

Le pasă lor de treburile fierbinţi ale Ţării şi ale celor mulţi?

Vede o lumea întreagă: Senatul SUA însuşi apreciază extraordinarul efort făcut de România pentru redresare, Comisia Europeană ne urmăreşte şi ne apreciază obiectiv, ca un adevărat partener, constată evoluţia constat pozitivă din ultimii trei ani în toate capitolele monitorizate pentru integrare. Ar fi de prisos să le punem la îndoială exigenţa, căci integrarea noastră în Uniunea Europeană nu este un gest de bunăvoinţă gratuită.

Opoziţia noastră este singura care vede invers. Nimic nu-i bun. Scrie negru pe alb: Comisia Europeană recunoaşte eforturile exemplare întreprinse de Guvern şi de România în ultimele 12 luni, confirmă că ţara este pe drumul cel bun în acţiunile pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar Opoziţia noastră numai că nu-i face mincinoşi pe cei din Comisia Europeană care ne susţin în această dramatică întrecere cu timpul şi cu noi înşine, ba cer chiar demisii de miniştri, chiar a întregului Guvern, care, vezi Doamne, s-a dovedit incompetent...

Jalnică constatare: un război al românilor contra României! Căci, ce alta înseamnă, atunci când, în momente cruciale pentru destinele ţării întregi, se caută febril şi se construiesc platforme şi alianţe politice doar pe criteriul aşa-zisului "duşman comun". Mai clar, "Cine este duşmanul PSD, este prietenul nostru!", aşa înţeleg politica domnii mari de la PNL şi PD. Nu o să ne mire (semnale sunt destule) dacă mâine-poimâine nu le vor deveni "prieteni apropiaţi" şi Vadim Tudor şi alţi reşapaţi politicieni.

În loc de criteriul meschin al "duşmanului comun", de ce nu s-ar căuta o platformă de înţelegere politică întemeiată pe dorinţa de a construi împreună? De a găsi soluţii de compromis pornind de la ce s-a realizat în aceşti ani, şi nu de la ce s-a realizat încă!

Aceasta aşteaptă oamenii obişnuiţi şi mulţi din partea noastră. Nu interese electorale, nu orgolii personale care n-au ce căuta în politica unei ţări întregi!

Sigur, sunt multe nemulţumiri întemeiate. În doar trei ani de guvernare, PSD n-a reuşit să facă tot, are el însuşi unele greşeli, ezitări pe care le recunoaşte, le ştie acum, doreşte să le corecteze rapid.

Cum ştiţi, de câţiva ani, Comisia Europeană întocmeşte anual "rapoarte de ţară" pentru fiecare stat care a solicitat aderarea la Uniunea Europeană. Un lucru firesc, pentru că exigenţele sunt mari şi statele respective trebuie ajutate să ştie unde se află în realizarea obiectivelor de integrare.

Vă cer permisiunea de a rezuma, încă odată, esenţa acestor "rapoarte de ţară" prezente România din ultimii cinci ani. Evident, esenţa o constituie criteriul de realizare a economiei de piaţă funcţională.

În 1998, raportul de ţară spune: "România nu a făcut progrese la acest criteriu".

În 1999, se constată "situaţia din România este foarte îngrijorătoare, fiind al treilea an consecutiv de recesiune".

În 2000, în raportul Comisiei Europene se spune: "România nu a realizat decât progrese prea limitate la acest criteriu". Tragem linie pentru că ne obligă la aceasta criticile nemeritate ale Opoziţiei.

În 2001 (primul an al guvernării PSD), "România nu îndeplineşte încă acest criteriu, dar pentru prima dată a făcut progrese decisive pentru realizarea acestui obiectiv".

În 2002, Comisia Europeană constată: "România a continuat să facă progrese iar perspectivele se vor îmbunătăţi".

În 5 noiembrie 2003, aceeaşi Comisie concluzionează: "România poate fi considerată economie funcţională de piaţă, odată cu continuarea decisivă a progreselor deosebite realizate."

Este cea mai bună cotaţie pe care România a avut-o până în prezent. Opoziţia noastră se îndoieşte, se joacă cu cuvintele, filosofează. "Este, dar nu este, sigur nu va fi cât la Putere este PSD"...

Raportul de ţară precizează clar că Uniunea Europeană sprijină România (şi nu PSD-ul) să finalizeze negocierile în 2004, să semneze Tratatul de aderare la Uniunea Europeană spre sfârşitul anului 2005, iar în 2007 să adere efectiv la Uniunea Europeană. În 2004, se propune şi un plan-cadru pentru cei trei ani (2004-2007) pentru acţiuni şi sprijin inclusiv financiar, pentru agricultura României, pentru dezvoltare regională etc.

Constatăm cu amărăciune că Opoziţia nu vede aceste aspecte evidente. Ea împrăştie fum... vedeţi dar cum merge alianţa "Dreptate şi Adevăr". Adevărul lor strâmb, dreptatea lor numai pentru căţei.

Aproape că nu mai este nevoie de alte comentarii. Într-un şir de repere majore de după alegerile din anul 2000, raportul de ţară din acest an este decisiv, şi oricât s-ar zbate Opoziţia, el nu poate fi separat de alte succese ale ţării sub guvernarea PSD, cum sunt admiterea în NATO, dreptul de liberă circulaţie în spaţiul european al tuturor românilor etc.

Aceste realizări ar trebui să ne unească, pentru că Raportul de Ţară stabileşte performanţele necesare pentru România, nu pentru Partidul Social Democrat.

Anul 2004 este an electoral. PSD este hotărât să aplice ferm prevederile acestui document nou, european, care presupune, ştim toţi, inclusiv măsuri care pot fi interpretate ca nepopulare, pe termen scurt, dar cu efecte pozitive majore în viaţa noastră viitoare. De fapt, aceasta aşteaptă Opoziţia: să sporească acest proces, pentru a compromite PSD.

Sperăm, credem sincer că electoratul va şti să aprecieze devotamentul pentru România a acestui Guvern, concret exprimat în măsurile ce vor urma în justiţie, în administraţie, în economie, dar şi ameliorarea în 2004 a nivelului general de trai.

Cum deja se ştie, bugetul pe 2004 are o foarte puternică componentă de protecţie socială, în special pentru categoriile defavorizate ale populaţiei, şi nu numai pentru acestea.

Opoziţia le critică şi pe acestea, dar acest buget social-democrat oglindeşte şi el faptul că economia românească este capabilă să-şi susţină mai mult cetăţenii.

Nu se poate însă să clădim şi să gândim cu pumnii încleştaţi!

Cerem doar să fim lăsaţi să lucrăm temeinic. Chiar împreună.

Nu alegerile şi ambiţiile politicianiste ale unora au prioritate, ci problemele României!

Iată pentru care motive am dorit, şi cu acest prilej, să vă rog să reflectaţi şi să ne judecaţi pe fiecare după fapte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc tuturor. Aici se încheie şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Vă doresc o zi bună în continuare!