Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de către domnul Puiu Haşotti, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de către domnul Valer Dorneanu, preşedintele camerei deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Borbely Laszlo, secretari.

Domnul Puiu Haşotti:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor,

Vă doresc o zi bună. Începem şedinţa consacrată intervenţiilor deputaţilor.

Pentru a nu pierde vremea, sunt foarte multe declaraţii politice, ca de obicei, intrăm în obiectul acestora.

Domnul Pavel Târpescu. Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "România şi Uniunea Europeană".

Societatea românească parcurge o etapă de profunde transformări pentru a fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin în calitate de viitori membri ai Uniunii Europene pentru trecerea la o etapă calitativ superioară de dezvoltare economico-socială, asigurarea unui trai decent pentru poporul român. Încă de la începutul mandatului, Guvernul Adrian Năstase şi-a înscris în agenda de priorităţi problematica integrării europene, prin accelerarea pregătirilor pentru aderare, concentrându-se asupra definitivării documentelor de poziţie.

La sfârşitul anului 2002, România avea deschise negocieri la toate cele 30 de capitole, dintre care 16 au fost închise provizoriu. În anul 2003, s-au înregistrat progrese semnificative în pregătirea internă privind criteriile economice de aderare, oferindu-se argumente pentru obţinerea statutului de economie de piaţă funcţională. De altfel, rezultatele Raportului de ţară din 5 noiembrie 2003 recunoaşte, pentru prima dată, că România poate fi considerată o economie de piaţă funcţională, recomandându-se continuarea reformelor pentru consolidarea acestui important criteriu de aderare. Tot în acest raport se precizează că Uniunea Europeană sprijină România să semneze Tratatul de aderare cel mai târziu la sfârşitul anului 2005, negocierile finalizându-se înainte de acest termen.

Efectele de reformă internă, precum şi aprecierile pozitive înregistrate din partea Uniunii Europene, reprezintă un semnal încurajator că finalizarea negocierilor în 2004 şi aderarea la Uniunea Europeană în 2007 sunt obiective fezabile.

Aceste obiective pot fi atinse numai prin continuarea efortului de pregătire internă, prin realizarea reformelor necesare în vederea atingerii convergenţei pieţei româneşti cu cea a Uniunii Europene. De aceea, Guvernul Adrian Năstase consideră că este necesară responsabilizarea tuturor factorilor de decizie cu privire la soluţiile identificate şi urmărirea interesului naţional.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, şi noi, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Dan Brudaşcu să poftească la microfon. Se pregăteşte domnul Cristian Dumitrescu, sau domnul Iosif Armaş, sau domnul Cristian Nechifor.

Domnul Dan Brudaşcu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Declaraţie politică "Un buget nociv, al subdezvoltării".

Miercuri, 19 noiembrie a.c., vor începe în Parlament dezbaterile pe marginea proiectelor Legii bugetului de stat pe 2004 şi Legii asigurărilor de stat pe 2004. Până în prezent, comisiile buget, finanţe, bănci ale celor două Camere au luat în dezbatere 465 de amendamente depuse de partidele politice, din care PRM - 211, PD - 85, P.N.L. - 75, P.S.D. - 64, UDMR - 28 şi Minorităţi - 2. Din păcate, nici în acest an, partidul de guvernământ nu a vrut să ţină cont de solicitările, justificate şi realiste, ale parlamentarilor. De altfel, acest proiect de buget neglijează, dar nu pentru prima dată, o serie de acte normative. Executivul ar fi trebuit să prevadă, în mod explicit, resursele financiare necesare aplicării Legii moţilor, Legii creditului agricol, Legii 9 privind despăgubirile în bani pentru persoanele ce s-au refugiat din judeţele Cadrilater, Caliacra şi Durostor etc.

PSD a preferat să elaboreze o lege care încurajează consumul şi care asigură resurse deosebit de mari pentru campania electorală pentru promovarea imaginii guvernanţilor. Aceasta cu preţul sacrificării deliberate a interesului naţional. Bugetul de stat pe anul 2004 neglijează investiţiile şi condamnă ţara la stagnare şi subdezvoltare. Cu toate că, prin continuarea politicii nocive pe care o promovează, şi în 2004 zeci de mii de oameni îşi vor pierde locurile de muncă datorită modului defectuos în care este concepută şi realizată reforma, nu se prevede crearea altora noi. Cel puţin la nivelul celor sacrificate la comanda unor organisme externe.

La întâlnirile avute cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi ai altor ministere a reieşit clar că actualii guvernanţi nu sunt conştienţi care sunt, în diverse domenii de activitate, priorităţile reale ale României în anul viitor nici la nivel naţional, nici al judeţelor. Aceasta pentru că nici chiar ministrul Mihai Nicolae Tănăsescu nu a reuşit să demonstreze că acest buget este rezultatul unei fundamentări credibile, serioase şi responsabile.

În locul argumentelor, la fel ca şi în anii precedenţi, s-a preferat să se invoce sărăcia. Din păcate, trebuie să constatăm că avem de-a face cu o sărăcie dirijată şi încurajată prin politica de stat promovată de actualul partid de guvernământ. Să fie clar, sărăcia invocată este chiar rezultatul nemijlocit al proastei gestionări a treburilor publice de către alianţa PSD-UDMR.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2004 se doreşte impus, pe cât posibil, fără absolut nici o modificare. PSD este hotărât să excludă dialogul politic între partidele parlamentare care se văd astfel în imposibilitatea de a sluji interesul general.

Spre cinstea lor, înşişi parlamentarii partidului majoritar subliniază imperfecţiunile bugetului pe anul viitor. Cele 64 amendamente depuse de aceştia scot în evidenţă modul superficial, excesiv birocratic, de fundamentare a proiectului de lege aflat în dezbatere.

Dacă PSD ar lucra cu adevărat în interesul ţării şi n-ar fi angajat într-un proces propagandistic de tip hei-rupist, de imagine, proiectul Legii bugetului de stat pe 2004 şi proiectul Legii asigurărilor de stat pe 2004 ar trebui retrase, iar cele 465 de amendamente depuse de parlamentari analizate nu în raport de culoarea politică a autorilor lor, ci de semnificaţia şi importanţa lor pentru nevoile reale ale dezvoltării economico-sociale a ţării într-un an decisiv pentru destinul ei european.

Cu un buget cum este cel actual, un buget nociv, al subdezvoltării planificate, se periclitează însuşi procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, neasigurându-se condiţii minime pentru surmontarea decalajelor ce separă România de viitorii săi parteneri vest-europeni.

Bugetul ce urmează a fi dezbătut de plenul Parlamentului este bugetul unei colonii, al unui stat ce şi-a pierdut demnitatea, independenţa şi suveranitatea, bugetul unei ţări ce-şi sacrifică, deliberat şi conştient, viitorul, condamnată la stagnare şi anchilozare. Cu un asemenea buget, al sărăciei şi umilinţei, România se va distanţa şi mai mult, periculos de mult, de aspiraţiile justificate ale întregului popor român, după trei ani de nefericită şi neinspirată guvernare social-democrato-udemeristă.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumim şi noi.

Domnule deputat Iosif Armaş, vă rog.

Aş îndrăzni să vă reamintesc, stimaşi şi distinşi colegi, că o declaraţie politică nu trebuie să depăşească 3 minute.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Raportul de ţară adoptat recent la Bruxelles, la nivelul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, a fost analizat, din toate punctele de vedere, atât de către clasa politică, cât şi de către presă.

Premierul Adrian Năstase a precizat, imediat după ce acest document a fost dat publicităţii, că Raportul de ţară este, pentru Uniune, o veritabilă prezentare a naţiunii, surprinzând corect evoluţia în principalele domenii ale societăţii româneşti, dinamica pregătirilor pentru aderare şi capacitatea autorităţilor române de a acţiona eficient în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Dacă Raportul de ţară s-a aflat în centrul atenţiei, nu acelaşi lucru se poate spune despre Documentul de strategie care a însoţit Raportul de ţară, mult mai important, în opinia mea, întrucât aici se spune clar ce mai are de făcut România pentru a adera la Uniunea Europeană în 2007. În Documentul de strategie apar, pentru prima dată, şi consider acest lucru extrem de important, precizări privitoare la obiectivele financiare ale României.

Este, desigur, îmbucurător faptul că Uniunea Europeană, aşa cum a promis summit-ul de la Tesalonic, se află deja în faza pregătirii acestui scenariu financiar pentru România. Reamintesc faptul că scenariul financiar pentru statele care vor adera anul viitor a fost elaborat în 1999. Deci aceste ţări au avut o perioadă mai lungă decât vom avea noi la dispoziţie de abordare a politicilor referitoare la capacitatea administrativă legată de buget şi de finanţare. Dincolo de acest aspect, mult mai important mi se pare faptul că, în actuala strategie, se spune clar că României i se vor aplica aceleaşi principii şi metode de evaluare care s-au aplicat şi altor 10 state. Este un lucru pe care noi l-am susţinut tot timpul. Întotdeauna am dorit ca modelul Copenhaga să fie aplicat şi ţării noastre. De data aceasta, documentul o spune foarte clar, iar faptul că Uniunea Europeană lucrează deja la pachetul financiar-bugetar ce va fi aplicat României reprezintă pentru noi o încurajare. Concret, Uniunea Europeană ne trasează paşii pe care trebuie să-i facem în perioada imediat următoare.

Aş mai vrea să atrag atenţia asupra faptului că cel ce va reprezenta cu adevărat decizia Uniunii Europene în privinţa României este Consiliul European de la Bruxelles din 12 decembrie a.c. Acolo este o miză politică a acestui an. Raportul de ţară a fost, evident, un moment important, dar miza politică reală o reprezintă concluziile cu privire la România din Comunicatul final al Consiliului European. Din această cauză, cred că sunt necesare măsuri radicale de lobby politic, imediat şi în perioada imediat următoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumim şi noi.

Îl invit la microfon pe domnul Cristian Nechifor. Urmează domnul Paul Magheru. Nu este, urmează domnul Ştefan Păşcuţ.

Poftiţi dumneavoastră, domnule deputat.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

De mâine încep dezbaterile în plenul Camerelor reunite a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2004.

Ca în fiecare an, proiectul de buget naşte vii dispute. Fiecare parlamentar doreşte să aducă bani de la bugetele de stat pentru judeţele de unde provin. De o atenţie specială a avut parte, în acest an, judeţul Hunedoara, şi, în special, Valea Jiului. Această zonă, puternic industrializată până în anul 1989, a devenit o zonă puternic defavorizată. Restructurarea şi apoi reducerea drastică în domeniul extracţiei de cărbune, fără dezvoltarea unor alternative de ocupare a forţei de muncă disponibilizată din minerit, a aruncat Valea Jiului într-o sărăcie lucie. Ei, minerii, care scoteau cărbune pentru a produce lumină şi căldură, au ajuns să trăiască în frig. Peste 14.000 de locuinţe au fost debranşate de alimentarea cu energie electrică, foarte multe apartamente au fost debranşate de la sistemul de încălzire centrală. Motivul: oamenii nu au bani să plătească aceste servicii de strictă necesitate, care au devenit un mare lux.

Blocajul financiar, în această zonă, loveşte puternic şi administraţiile locale care şi-au fundamentat bugetul pe baza impozitelor şi taxelor preconizate a fi încasate de la Compania naţională a huilei, precum şi pe baza cotei defalcate din impozitul pe salariu al angajaţilor companiei, care trebuia virată de la bugetul de stat în conturile primăriilor. Or, aceşti bani nu au mai ajuns la primării, astfel încât acestea au rămas cu mari datorii, în special către Societatea comercială "Electrica" SA, ajungând în situaţii penibile, precum decuplarea lor de la alimentarea cu energie electrică, debranşarea iluminatului stradal, blocarea conturilor.

Spuneam că această zonă a beneficiat de o atenţie "specială". S-a întocmit un plan de relansare economică şi socială a Văii Jiului, pentru implementarea căruia s-a numit un guvernator cu rang de ministru secretar de stat şi lansată de însuşi primul-ministru Adrian Năstase, în vara anului trecut. În vara acestui an, a venit personal în Valea Jiului, ca să inaugureze Uzina de preparare Coroieşti. Valea Jiului a mai fost vizitată de o serie de miniştri ai Cabinetului Năstase, iar la începutul acestei toamne de chiar preşedintele ţării. Rezultatul atenţiei speciale: trei primării sunt din nou în situaţia de a fi decuplate de la reţeaua de alimentare cu energie electrică - Primăria Uricani, Primăria Petrila şi Primăria Aninoasa.

Acel program de relansare economico-socială a Văii Jiului nu a reuşit să se lanseze nici măcar de pe hârtie, darmite să relanseze această zonă. Marele datornic este Compania Naţională a Huilei, companie care a fost restructurată, redimensionată, retehnologizată şi încă mulţi astfel de "re", dar rezultatul este că, în afară de producţia mare de şomeri, altceva nu a reuşit.

Politica bugetară pentru Valea Jiului este deficitară, iar anul 2004, prin Legea bugetului de stat, nu aduce nimic nou. Deşi zona a fost declarată zonă defavorizată, investitorii nu se înghesuie să vină. Locuri de muncă nu apar, doar acele locuri de muncă pe perioadă determinată şi prost plătite create de Agenţia judeţeană de ocupare a forţei de muncă pentru efectuarea unor lucrări comunitare nu au cum să rezolve problemele grave create de lipsa locurilor de muncă sigure şi bine plătite.

Singurul efect urmărit este cel electoral. Scopul vizitelor din Valea Jiului, atât ale premierului cât şi preşedintelui ţării, nu au decât un scop propagandistic, că doar suntem în an preelectoral.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumim şi noi.

Înţeleg că domnul deputat Cristian Nechifor nu este. Domnul Adrian Ionel nu este. Domnul deputat Aurel Gubandru nu este.

Domnul Ştefan Baban nu este. Domnul Costache Mircea nu este. Domnul Ioan Sonea nu este. Atunci, domnul deputat Garda Dezideriu, după domnul deputat Posea.

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de azi am intitulat-o "Nicolae Iorga, un erou martir".

Cu 63 de ani în urmă, în noaptea zilei de 27 noiembrie 1940, o bandă de legionari l-a ridicat, de la domiciliul său, pe istoricul de renume mondial Nicolae Iorga, sub pretextul unor cercetări. A doua zi, cadavrul său a fost găsit aruncat pe o mirişte de lângă localitatea Strejnic din judeţul Prahova.

Asasinând pe autorul unei opere ştiinţifice de mari proporţii şi de o excepţională valoare, pe profesorul şi savantul care a avut o contribuţie masivă şi decisivă la cunoaşterea trecutului neamului său, pe unul dintre cei mai remarcabili îndrumători ai vieţii spirituale şi culturale româneşti, Garda de Fier şi-a vădit, încă o dată, adevăratul ei chip, ca organizaţie teroristă de tip fascist, opusă intereselor şi aspiraţiilor poporului român.

După cum afirmă doctorul Florin Constantiniu, organizaţia legionară a fost o buruiană crescută din sămânţa urii şi cultivată de fascismul internaţional, în primul rând de nazism, pentru a-i folosi roadele otrăvite împotriva României.

Viaţa lui Nicolae Iorga se înscrie între două date: 5 iunie 1871, când s-a născut, şi 27 noiembrie 1940, când a fost asasinat. Viaţa sa nu este însă ca oricare altă viaţă umană, ci cuprinde o copilărie tristă, o adolescenţă severă, cu maturitate precoce şi o jumătate de secol de cea mai ilustră incursiune ştiinţifică, nelipsind din nici un sector al zbuciumului intelectual, politic şi moral. În întreaga sa activitate, oglindită în cele 1.300 de volume şi broşuri şi peste 25.000 de articole, intelectual şi politic el a strălucit minunat. A adus contribuţii fundamentale în toate domeniile studierii trecutului societăţii umane: istorie, economie politică, militară, instituţională, culturală, fapt ce l-a determinat pe George Călinescu să-l numească pe Iorga un specialist total, un istoric care a sorbit apa tuturor.

Nicolae Iorga a fost un gânditor şi un spirit uman, un mare patriot, corect şi drept cu neamul său, care a luptat pentru progresul, înălţarea şi încadrarea poporului român în idealurile mari ale omenirii, fără a călca sau umbri măcar interesele juste şi demnitatea oricărui alt popor. Viaţa lui închinată omului şi opera sa multilaterală dedicată înţelegerii faptelor omeneşti nu pot fi cuprinse astăzi de o altă minte omenească oricât de sclipitoare ar fi.

La 1 noiembrie 1894, când foarte tânărul profesor de istorie universală îşi începe cursul la Universitatea din Bucureşti, dădea studenţilor următoarea definiţie: "Istoria e expunerea sistematică, fără scopuri străine de dânsa, a faptelor de orice natură dobândite metodic, prin care s-a manifestat, indiferent de timp şi loc, activitatea omenirii".

Mai târziu, Nicolae Iorga va vorbi, în diferite împrejurări şi către auditori deosebiţi, şi despre necesitatea cunoştinţelor istorice. Niciodată nu a făcut-o însă mai clar şi mai sintetic decât cu prilejul celei dintâi lecţii la Şcoala de Război, actuala Academie Militară.

"Istoria nu dă reţete pentru viaţa practică, ea preface sufletele celor ce se pătrund de învăţămintele ei. Ea dă simbolul realităţii lucrurilor şi ajută cu judecăţi drepte. Ea priveşte azi pe oricine, căci oricine participă la viaţa publică şi o determină".

Bun cunoscător al trecutului poporului român, Nicolae Iorga a ştiut, mai bine decât oricine altul, că istoria nu este numai un trecut care se reconstituie de către istorie, ci şi un prezent care devine istorie şi că, în plămada ei, istoricul poate şi trebuie să joace un rol de seamă ca educator al poporului, ca stimulator al patriotismului său, ca militant politic. Marele exemple ale înaintaşilor au dobândit o forţă mobilizatoare, în zilele de restrişte din timpul primului război mondial, când duşmanul bătea la porţile Moldovei, singurul colţ de ţară rămas liber.

Nicolae Iorga a rostit în Parlament cuvintele lui Petru Rareş: "Vom fi ce am fost şi mai mult decât atât!", expresie în resorturile profunde ale unui popor care, aşezat în calea răutăţilor, nu s-a temut de ele, ci le-a înfruntat cu bărbăţie.

Apărarea integrităţii României a fost, pentru marele cărturar, o îndatorire sacră, căreia i-a consacrat întreaga sa forţă intelectuală. Neastâmpărul ştiinţei l-a adus pe cele mai variate domenii şi lucrări. În ultima sa lecţie de deschidere a cursului universitar din 1940, intitulată "Istoria, marea judecată, în sens moral, a statelor şi naţiunilor", ajunge la concluzia că "istoria este o necesitate pentru conştiinţa umană". Este folositoare pentru sensul ei moral şi este una din marile metode pe care le poate întrebuinţa spiritul uman pentru a ajunge la adevăr. E îngrozit de eforturile depuse de unele naţiuni ostile, afirmând că "popoarele care se încordează nu trăiesc mult. Sunt ca atleţii de circ". Peste tot, în această ultimă lecţie, sunt aluzii la forţele ostile care au provocat al doilea război mondial şi la setea sa neştirbită de pace şi umanitate.

Această viaţă de intensă trăire intelectuală, acest suflet atât de uman şi iubitor de adevăr, acest intelectual, savant în sensul cel mai pur al noţiunii, rar întâlnit în cultura universală, a fost curmată prin 9 gloanţe trase de criminalii reprezentanţi ai organizaţiei legionare.

În Garda de Fier, Nicolae Iorga a văzut maimuţăreala periculoasă a lucrurilor din afară, care nu puteau fi introduse la noi şi care nu se puteau aclimatiza aici. El nu s-a lăsat înşelat de agitaţia gălăgioasă din baze şi localuri, care se încrâncenau să acrediteze ideologia fascistă profund iresponsabilă.

Nicolae Iorga a smuls veşmântul patriotard al legionarilor şi l-a arătat în toată goliciunea lui: un biet papagal repetând frânturi de idei, vorbe înălţate la şcoala nazismului. Totodată, el a avertizat asupra caracterului nefast al politicii de expansiune a Germaniei hitleriste care, invocând un pretins spaţiu vital, pregătea un măcel mondial pentru a-şi instaura hegemonia.

Lupta curajoasă a lui Nicolae Iorga împotriva hitlerismului şi fascismului român i-a atras ura înverşunată a căpeteniilor naziste şi a adepţilor lor în România. Ilustrul învăţat a fost ţinta unor numeroase atacuri injurioase şi ameninţări care nu l-au intimidat, nu l-au putut abate de la ceea ce considera a fi de datoria unui patriot. Ca urmare, viaţa marelui luptător naţional şi savant de faimă mondială a fost curmată printr-o crimă abjectă care ne umple de aceeaşi oroare şi astăzi, la peste 6 decenii de la săvârşirea ei.

Nicolae Iorga a fost martirizat pentru că a luptat pentru demnitatea şi libertatea omului, pentru libertatea şi demnitatea naţiunilor. După cum declara C.Rădulescu Motru, preşedintele Academiei Române, în anul 1941: "Profesorul Nicolae Iorga a fost o figură de legendă, încă din timpul vieţii, care, odată cu trecerea timpului, va creşte în grandoare".

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul deputat Iulian Mincu.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ne-am obişnuit, în ultima vreme, că, la Regia Naţională a Pădurilor, abuzurile în serviciu, nerespectarea legislaţiei în vigoare, implicarea personalului silvic în protejarea furturilor de mase lemnoase, să fie cercetate în mod selectiv, în favoarea acelora care sunt implicaţi în afaceri ilegale legate de distrugerea fondului forestier naţional. Cu toate acestea, este curios că la Regia Naţională a Pădurilor referitor la Hotărârea de Guvern nr.1105/25 septembrie 2003 privind concurenţa neloială a personalului silvic angajat se cer declaraţii în conformitate cu Codul penal, potrivit art.292. După completarea declaraţiilor, am observat cu stupoare că, la Ocolul Silvic Gheorgheni, există un număr de 3 firme sub denumirea de asociaţii, unde personalul silvic al Ocolului Silvic Gheorgheni desfăşoară, în timpul programului de muncă, o activitate paralelă legată de silvicultură. Astfel, firma SC Compos Exim Sa pentru care se organizează licitaţii false, prin cumpărarea masei lemnoase la un preţ redus, din pădurea statului sau din fondul forestier naţional, care face obiectul Legii nr.400/2002.

În cadrul SC Compos Exim SA, îşi desfăşoară activitatea, în frunte cu domnul tehnician Szakács István, responsabil cu resurse umane de la Ocolul Silvic Gheorgheni şi sprijinit din umbră de domnul inginer Melles Elöd, FSC România, care a făcut împăduriri pe terenurile forestiere ale Ocolului Silvic Gheorgheni şi cumpără terenuri forestiere de la composesoratele din zonă, care este contrar atât Statutului personalului silvic, cât şi legislaţiei în vigoare referitor la composesorate.

Domnişoara directoare inginer Laczkó Terézia, figură proeminentă a promoţiei de aur, împreună cu domnul inginer Melles Elöd, au înfiinţat Asociaţia Pro Silva, al cărui preşedinte este tatăl decedat al domnişoarei directoare, de 46 de ani a Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc şi domnul Melles Géza, tatăl şefului de Ocol Gheorgheni. Asociaţia Pro Silva cumpără terenuri forestiere pentru exploatarea, debitarea şi comercializarea masei lemnoase. Cele 3 firme căpuşe concurează pentru ca personalul silvic să-şi poată desfăşura o activitate în cadrul activităţilor silvice.

Domnule Director General Ion Dumitru,

Până când veţi tolera acest mod de încălcare a legislaţiei în vigoare referitoare la concurenţa neloială a personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor?!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Şi noi vă mulţumim.

Domnul deputat Iulian Mincu. Se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În declaraţia mea politică de astăzi mă voi referi la analfabetismul din România anilor 2000 - 2003.

La începutul anului 2000, existau 778.000 de analfabeţi având peste vârsta de 10 ani, care reprezentau circa 4% din populaţie. Bazele de date sunt cuprinse în raportul autorităţilor române către UNESCO pentru Conferinţa "Educaţia pentru toţi în Europa şi America de Nord" ce a avut loc la Varşovia, în perioada 6 - 8 februarie 2000.

Cea mai mare rată a adulţilor care nu ştiu să scrie şi să citească se înregistrează în cazul femeilor, 75% din totalul femeilor şi a persoanelor având vârsta peste 65 de ani, peste 52% din totalul analfabeţilor la acea dată. La grupa de vârstă sub 34 de ani, rata cea mai mare se întâlneşte la cei cu vârstele de 15 - 19 ani.

Abandonul şcolar era, la acea dată, de 0,9%, de la 0,6% cât era în 1993. Datorită, în primul rând, sărăciei, peste 70% din abandonul şcolar se înregistrează mai ales în mediul rural.

În 2003, Ministerul Învăţământului nu cunoaşte cu exactitate numărul analfabeţilor. Din statisticile recensământului din martie 2002, reiese că numărul acestora se ridică la 1.083.935 persoane, dintre care 688.803 sunt femei. Cei mai mulţi analfabeţi provin din mediul rural - 760.432 de cazuri, faţă de 323.503 în mediul urban.

Numărul cazurilor de abandon şcolar a crescut. Mai ales după clasele II şi IV, în raport cu 1993, în anul 2003, se găseşte peste 10%. Motivele abandonului: starea precară a familiei, folosirea copiilor la munci diverse, printre care muncile agricole primează, localităţi îndepărtate de şcoală.

Ceea ce trebuie însă reţinut este că, la nivel naţional, nu există un program al Ministerului Învăţământului, al inspectoratelor judeţene privind combaterea analfabetismului. Astfel de măsuri s-au luat numai în penitenciare. De remarcat şi rapoartele comisiilor de recrutare, care atrag atenţia că foarte mulţi recruţi sunt respinşi din cauza intelectului scăzut şi a analfabetismului.

Se cunoaşte, de asemenea, Ordinul nr.3510/29 martie 2003 de eradicare a analfabetismului, prin care se cere inspectoratelor judeţene şi Ministerului Învăţământului numărul de analfabeţi din fiecare localitate, adresele şi vârstele acestora. Din păcate, acestea nu există.

Lipsa de preocupare în acest sens este de fapt deosebit de grav într-un moment ca acesta când dorim să intrăm în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Domnul deputat Napoleon Pop, se pregăteşte domnul deputat Cristian Sandache.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mă refer la bugetul de asigurări sociale de stat pe anul 2004.

Din nou, pentru o mare parte a cetăţenilor acestei ţări, Bugetul asigurărilor sociale de stat urmează să le distribuie o sărăcie puţin ameliorată sub impactul creşterii PIB-ului, reducerii inflaţiei şi puţinei relaxări fiscale în zona contribuţiilor care alimentează acest buget.

Din păcate, tot ce este bun la nivel macroeconomic, încă nu se răsfrânge imediat şi direct asupra pensionarilor şi asistaţilor sociali, ceea ce înseamnă că performanţele prezente, bune propagandistic, nu afectează şi în bine pe cei implicaţi.

Ceea ce este curios este că deşi acest buget are în vedere tocmai unii indicatori de performanţă, transferul efectului benefic al acestora nu se produce decât cu ţârâita, iar timpul pensionarilor noştri şi celor asistaţi sub alte forme este numărat.

Problema de fond a asigurărilor sociale de stat, mai ales în materie de pensii şi indemnizaţii de şomaj, este una structurală, profundă şi veche pe care tocmai politicile de protecţie socială abuzive şi cu scopuri electorale o conservă, iar predilecţia exclusivă a acestora de a consuma fonduri nu este acompaniată cu măsuri suficiente de stimulare a economiei, singura resursă de alimentare neinflaţionistă şi mai îndestulătoare a unui buget al asigurărilor sociale de stat.

Corelaţii simple ne demonstrează că o creştere economică reală de 5% nu pare să fie reflectarea unor profunde modificări în mediul economic, dacă numărul salariaţilor creşte de abia cu 81.000 de persoane în 3 ani fără să răstoarne raportul subunitar între contribuabilii activi şi beneficiarii acestuia. Chiar cu estimarea unei creşteri a numărului de salariaţi în 2004 cu peste 120.000, numărul pensionarilor depăşeşte cu 1,2 milioane persoane pe cei care alimentează fondul de asigurări sociale de stat, ceea ce înseamnă că în problema ineficienţei veniturilor pensionarilor are bătaie lungă, în timp ce din urmă vine tăvălugul unor greşeli care privesc întreaga clasă politică. Iată numai câteva:

• completa etatizare a bugetului de asigurări sociale de stat, deşi ar fi trebuit administrat ca un fond privat al cetăţenilor, cu efecte aproape devastatoare constând, în principal, în devalorizarea acestui fond contrar intereselor contribuabililor;
• amestecarea acestui fond în trezoreria statului fără nici un randament pentru beneficiar;
• deturnarea excedentelor din anii anteriori către alte destinaţii, în mod indirect către găuri negre;
• anihilarea efectelor reformelor în domeniul sistemului de pensii de către excesul costurilor preocupărilor pur administrative (sedii, autoturisme, salarii mari etc.)
• pensionarea în avans haotică şi preferarea plăţilor compensatorii în schimbul unei politici ferme de creare de locuri de muncă stabile şi de stimulare a oportunităţilor economice.

S-a ajuns în situaţia în care un fond de natură privată să nu poată asigura o pensie medie măcar cât valoarea unui punct de pensie, în ciuda unor decizii bune că atât cât se colectează să fie distribuit, şi că acest fond trebuie ajutat cu ceva transferuri de la bugetul de stat.

Rămânem tributari însă bucuriei meschine că bugetul de stat este alimentat la venituri cu 10% din contribuţiile de asigurări sociale (pe departe cel mai mare procent în impozitarea directă), când nici n-ar trebui să fie evidenţiate acolo, în timp ce ne lăudăm că cele 5% creştere a PIB-ului aduce impozite pe profit reprezentând abia 1,6% (realizări în 2003) în veniturile bugetare.

Ne punem întrebarea: când structurile executive care se ocupă de sistemul asigurărilor sociale o să fie în măsură să dezvolte un concept nou de stimulare şi susţinere a unui sistem de pensii naţional, stabil şi remuneratoriu, fără să se ascundă în spatele viitorului încă incert al schemelor private de pensii, care să asigure un nivel decent de trai pensionarilor acestei ţări?

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Un proiect antinaţional şi antieuropean, aşa-zisul Ţinut secuiesc autonom". Un grup de rătăciţi, de pescuitori în ape tulburi a avut iniţiativa de a propune apariţia unei fantasmagorii, a unei imposibilităţi juridico-istorice, numită "Ţinut secuiesc autonom", în numele principiilor europene ale descentralizării, dar mai ales invocându-se nişte tradiţii istorice zonale care aparţin Evului Mediu timpuriu, o perioadă care nu poate fi în nici un fel considerată drept model de democraţie interetnică.

Aberaţia iniţiatorilor porneşte din chiar titulatura organismului lor de conducere: Consiliul Naţional al Secuilor. Ne întrebăm însă, pe drept cuvânt, există naţiunea secuiască? Nici un cercetător serios nu a reuşit până acum să răspundă tranşant la o asemenea întrebare, iar numeroşi istorici din Ungaria îi consideră pe secui parte a naţiunii maghiare, având anumite caracteristice lingvistico-etnografice proprii. Mai mult chiar, fondul originar, lexical al secuilor este suficient de sărac, doar câteva sute de cuvinte actualmente, restul pierzându-se în masa limbii maghiare. Ce-i drept, originea apariţiei secuilor este discutabilă, dar ei au fost utilizaţi drept avangarda trupelor maghiare invadatoare în Transilvania, istoria lor împletindu-se cu istoria maghiarimii în ciuda unor episoade în care reprezentanţi ai secuimii s-au alăturat românilor.

Terra siculorum, în traducere latină "ţara sau pământul secuilor" apare într-adevăr în documente oficiale de cancelarie ale feudalismului transilvănean, dar aceasta nu echivalează în nici un fel cu un certificat veşnic, conform cu realitatea. Chiar dacă în zonele actualelor judeţe Harghita şi Covasna au fost colonizaţi de către regii Ungariei, cei mai numeroşi secui, caracterul originar, etnic al acestor regiuni a fost şi este unul românesc. Mai mult decât atât, în epoca dualismului austro-ungar, cercetătorii au relevat faptul că limba română, obiceiurile fundamentale şi, nu în ultimul rând, tradiţiile românilor au influenţat semnificativ pe secui. A invoca astăzi, în anul 2003, principii juridice medievale în numele principiilor europene reprezintă o gravă eroare şi un gest inamical faţă de România.

De ce nu se cere, după aceeaşi logică, şi reinstituirea vechilor legiuiri ungureşti din Transilvania, "Codul lui Verböczi", cel scris cu sânge de român, după cum se exprimau cei din vremea respectivă, "Aprobatele" sau "Compilatele"? De ce nu doresc domnii iniţiatori ai Ţinutului secuiesc şi reapariţia principiului celor trei naţiuni privilegiate, ungurii, saşii, secuii, principiul parafat printr-un document oficial la 1437?

În anul în care se împlinesc 85 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei româneşti cu patria mamă, un astfel de proiect mi se pare revoltător şi incalificabil. Nu astfel se realizează armonia interetnică, prin recursul la realităţi ale feudalismului din vremuri în care cei mai umiliţi şi mai urgisiţi erau românii transilvăneni, înaintaşii celor care au cunoscut temniţele de la Buda şi Pesta, ori, ulterior, au semănat cu neaua osemintelor proprii câmpul de luptă ale primului război mondial. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Ceea ce am să vă spun eu, pe românii adevăraţi o să-i întristeze, pe falşii români nicidecum. A început marea ofensivă slavă. Probabil că aţi auzit toţi comunicatul: "Tovarăşul Vladimir Putin despre federalizarea Basarabiei". Deci, se va numi de acum încolo, nu Republica Moldova, ci Republica Federativă Moldova, cu limba rusă limbă de stat şi limba română sau cum o numesc ei, aşa-zisă "limbă moldovenească", la bucătărie sau la coada vacii.

Toate aceste atacuri aberante ale imperiului rus asupra acestei palme înlăcrimate de pământ, se întâmplă şi din cauză că România a pornit cu paşi clari şi buni către NATO şi Uniunea Europeană. Ce şi-au zis cei de la Kremlin: acu-i acu, până în 2007, să fărâmiţăm această bucată de pământ, să măcinăm moral şi chiar să distrugem liderii Mişcării de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia, precum au făcut şi în 1992, în timpul războiului transnistrean, şi în felul acesta, Basarabia - pământ românesc - va fi pentru totdeauna al Rusiei. Deci, aceasta este voinţa şi dorinţa lor. Acum, dacă în 1940, Basarabia a fost cotropită cu trupele sovietice, precum vedem cu toţii, în 2003, se face pe cale paşnică. Cu acordul acestor garanţi, Rusia, Ucraina, OSCE, România a fost scoasă din joc. Aşadar, ne pomenim cu un tablou foarte interesant; lupii sunt paznici la oi. Adversarii României pentru reunificarea Basarabiei şi a Bucovinei cu ţara mamă, anume adversarii României sunt garanţii Republicii Moldova.

Mai mult ca atât, şeful OSCE, Hill, şi toţi membri OSCE sunt la fel de partea Rusiei şi a Ucrainei, deci, împotriva intereselor României. Hai să ne amintim. Cu câţiva ani în urmă, cum şeful contraspionajului american a fost cumpărat de agentura rusă din America, cine mai garantează că şi membrii OSCE nu au fost la fel cumpăraţi? Altfel, nu se explică poziţia OSCE în acest caz. Ce face ţara mamă, România? Aşteptam ca după aceste anunţuri repetate şi ieri şi azi, o reacţie cât de mică din partea Ministerului de Externe, în frunte cu Mircea Geoană, din partea Preşedinţiei, din partea partidelor politice. Nimic, tăcere mormântală! Aşteptam măcar presa, poate scrie ceva în legătură cu acest eveniment, pentru România foarte grav. Presa nimic, nici "Naţionalul", nici "Evenimentul", nici un ziar din ţara aceasta, nimic, parcă s-au sfătuit cu toţii să păstreze o tăcere mormântală.

Întrebarea mea ar suna aşa: De ce? De ce? Poate şi în Bucureşti avem vreo agentură rusească care apasă pe butoane şi dă porunci şi "Naţionalului" şi "Evenimentului Zilei" şi altor ziare, dar sigur ceva este, pentru că dacă au ajuns ruşii în America, de ce nu ar ajunge în România care este la o aruncătură de băţ.

În 1990, stimaţi colegi, şi în 1991, de când România nu mai avea hotar cu URSS, dar cu Republica Moldova se putea face, foarte simplu şi foarte frumos, unirea, pentru că majoritatea parlamentarilor din Parlamentul Republicii Moldova erau unionişti, am fost şi eu în audienţă şi la domnul Iliescu, au fost delegaţii şi la domnul Roman, am trimis delegaţii peste delegaţii. Ni se spunea mereu, e prea devreme, e prea devreme, e prea devreme, iar acum, precum vedem noi toţi, devine târziu. Eu vă spun cu mâna pe suflet şi cu raţiunea destul de lucidă că ceea ce se întâmplă acum este de o gravitate excepţională pentru România, excepţională pentru că dacă în 1940-41 a venit cu trupele şi se vedea clar ca bună ziua că este un sistem de ocupaţie, acum, din păcate, se merge cu hârtiile şi aceste hârtii sunt semnate de factorii de decizie români şi ce este scris cu peniţa nu tai cu bărdiţa.

Domnul Puiu Haşotti:

Dacă sunteţi amabilă să concluzionaţi, doamna deputat.

Doamna Leonida Lari Iorga:

De ce să fiu amabilă cu dumneavoastră? Nu am înţeles.

Vă rog, repetaţi!

Domnul Puiu Haşotti:

Dacă sunteţi amabilă să concluzionaţi, pentru că aţi depăşit cu mult timpul de 3 minute.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Poate mă mai răbdaţi o leacă. Mai am un minut.

Domnul Puiu Haşotti:

Eu rabd, colegii sunt nerăbdători, poate.

Doamna Iorga Leonida Lari:

Şi ei sunt foarte răbdători.

Deci, procesul de îndepărtare a Basarabiei de către ţara mamă a ţinut din 1989 şi până acum, încununându-se în sfârşit cu succes pentru Rusia şi în defavoarea României, dar în văzul tuturor românilor de bună-credinţă are loc un eveniment de ucigătoare tristeţe, reocuparea Basarabiei de către imperiul rus. Deocamdată, statul român nu a avut nici o reacţie, Parlamentul la fel.

Eu consider că măcar Parlamentul României trebuie să ia o atitudine normală românească. Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, doamna deputat.

Domnul Romeo Raicu:

Intervenţia mea se numeşte "De ce pleacă tinerii din România".

Potrivit statisticilor oficiale, la începutul anului 2003, în România, 250.000 de şomeri - dintre cei 850.000 în total - sunt tineri. Aproape 60% dintre cei care pleacă să muncească în străinătate au vârsta sub 30 de ani, iar aproape jumătate dintre ei au studii superioare.

De ce pleacă tinerii din România? Iată o întrebare gravă dar cu un răspuns relativ uşor, aproape comandat: în orice caz, nu de prea mult bine îşi iau lumea-n cap. Dacă preşedinţii României post-ceauşiste, (atât Emil Constantinescu, cât şi Ion Iliescu), au declarat, cu diferite ocazii, că nu-i nici o tragedie în exodul tinerilor, considerăm că amploarea fenomenului trebuie să ne îngrijoreze, dacă ne gândim la viitorul acestei ţări. Pentru a veni în sprijinul tinerilor am depus o propunere legislativă cu soluţii concrete pentru a limita acest fenomen grav cu care se confruntă societatea românească, emigraţia în rândul tinerilor, cât şi stoparea creşterii numărului şomerilor în rândurile lor.

Prin propunerea de respingere a acestui proiect de lege, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, având în componenţă reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare, ne demonstrează că în România nu se poate face nimic pentru tineri.

Îşi permite România, o ţară sărăcită şi rămasă în urmă, să piardă tinerii instruiţi în ţară, cu multe cheltuieli de la bugetul de stat, pentru ca alţii să le folosească aptitudinile şi talentul?

Oricât de gravă este situaţia, se pare că nu alarmează pe marea majoritate a politicienilor acestei ţări.

Cu toate că Guvernul susţine promovarea acestui proiect de lege, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci justifică respingerea acestei propuneri legislative, invocând politica Comisiei Europene privind schemele de eliminare a ajutoarelor de stat acordate sub formă de facilităţi fiscale, neluând în calcul că, aceleaşi scheme ale politicii Comisiei Europene sunt încălcate prin uriaşele sume de bani aruncate în "găurile negre" din economie, în toţi cei 14 ani de la Revoluţia tinerilor din Decembrie 1989. Numai datoriile societăţilor comerciale mari, inclusiv reeşalonările, însumează 192.000 miliarde lei, adică 60% din veniturile totale ale bugetului de stat pentru 2004 (!!!).

Mulţi datornici, toţi clienţi politici ai partidelor aflate vremelnic la guvernare, au avut "şansa" să scape de executarea obligaţiilor faţă de stat prin bunăvoinţa politicului care a emis o serie de reglementări ulterior constatării debitelor, pentru scutiri de plată, neţinând cont de politica Comisiei Europene.

Multe din subvenţiile, reeşalonările, amânările de la plata datoriilor către bugetul de stat, "nu reprezintă nici un impediment în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană şi nici nu sunt un pericol în implementare a acquis-ului comunitar şi a finalizării procesului de aderare". Acestea sunt concluziile pe care le putem trage din raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra propunerii legislative privind încurajarea tinerilor întreprinzători, prin acordarea de facilităţi în desfăşurarea actelor şi faptelor de comerţ.

Tineretul României trebuie privit ca aport enorm de forţă în construcţia naţională şi europeană şi nu ca o problemă suplimentară ce trebuie gestionată, aşa cum se întâmplă acum. Tinerii trebuiesc priviţi ca un interes naţional.

Numai o politică naţională pentru tineret, de sprijinire efectivă a tinerilor întreprinzători, poate fi o demonstraţie practică a priorităţilor şi direcţiilor pe care România le înţelege să şi le asume. Această politică trebuie să stimuleze şi să provoace tineretul în acţiunile pe termen mediu şi lung care asigură dezvoltarea economiei naţionale.

Proiectele referitoare la dezvoltarea României sunt sortite eşecului dacă nu au ingredientul numit "entuziasmul tinerilor", inclusiv adeziunea lor la ansamblul valorilor pe care le promovează aceste proiecte şi pe care se bazează.

Acum când nu este prea târziu, trebuie să elaborăm, să susţinem şi să promovăm un pachet de legi care să ofere - în mod real - o totală susţinere pentru tineri, indiferent de preocupările lor, pentru cei întreprinzători - în scopul potenţării creativităţii, puterii lor de muncă şi de creare de noi locuri de muncă, pentru tinerii care muncesc - prin impozitare diferenţiată, pentru familiile tinere - în scopul obţinerii de locuinţe, facilităţi acordate în desfăşurarea actelor şi faptelor de comerţ etc.

Nu putem continua să scoatem de pe băncile şcolii tineri bine pregătiţi pentru care statul alocă sume importante pregătirii lor, fără a le acorda o şansă de realizare în ţară.

Ceea ce vă solicit este o vedere de ansamblu, care este calitatea politicului, pentru schimbarea controlată în sensul dorit şi hotărârea ca voinţa politică, pentru a utiliza cu efecte benefice maxime potenţialul uman reprezentat de tineret.

Sper ca această declaraţie să dea de gândit tuturor celor care acceptă să nu facă nimic, doar pentru a nu sprijini iniţiativele altora pentru tineri. Tinerii vor fi şi mai dezamăgiţi, şi mai asociali şi mai dornici să plece, lăsând în urmă gustul amar al unei oportunităţi promise, dar niciodată oferite de cei care au puterea. Aceştia vor lăsa România pradă crahului sistemului de asigurări sociale, senilităţii şi acelor politicieni care vor puterea numai pentru ei, pentru familiile lor şi pentru acei tineri care consimt să fie ai lor.

Într-o dimineaţă, tinerii vor pleca definitiv, la propriu şi la figurat, părăsind somnoroasa şi îngheţata Românie în proiectul tranziţiei către un obiectiv deja uitat. Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează "Siguranţa cetăţeanului în atenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării".

Personal, aşa cum toţi cetăţenii României s-au bucurat de mesajul dat de recenta şedinţă a CSAT-ului cu privire la infracţiunile ce afectează siguranţa cetăţeanului, îl consider binevenit. La această şedinţă, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi celorlalte instituţii responsabile, să-şi intensifice eforturile şi să continue prin măsuri ferme pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor care afectează siguranţa cetăţeanului, inclusiv prin cooperarea eficientă cu instituţiile specializate internaţionale şi din ţările vecine şi membre ale Uniunii Europene.

În cadrul şedinţei, ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus, a prezentat concepţia de organizare şi acţiune a ministerului în situaţie de criză şi a informat despre stadiul reorganizării poliţiei, activităţile pentru prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni care afectează siguranţa cetăţeanului, activităţile pe linia descoperirii şi cercetării abuzurilor şi a altor ilegalităţi comise în domeniul privatizării, producerii şi comercializării alcoolului, precum şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.

De asemenea, ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu, a prezentat misiunile specifice armatei adaptate la cerinţele viitoarelor armate ale statelor membre NATO. CSAT a apreciat că acestea sunt elaborate în conformitate cu direcţiile prioritare de acţiune, recomandările şi cerinţele statuate în directiva ministerială NATO. La fel s-a aprobat concepţia privind apărarea aeriană integrată a României şi măsurile ce trebuie întreprinse până la integrarea în Alianţa Nord-Atlantică, precum şi după acest moment.

Activitatea instituţiei ataşaţilor de afaceri interne şi a ofiţerilor de legătură aflaţi în misiune în afara ţării în unele state europene a fost apreciată de către CSAT ca fiind bună, impunându-se necesitatea acesteia şi în statele vecine României.

De asemenea, membrii Consiliului, miniştri şi şefi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul aplicării prevederilor strategiei de securitate naţională a României, au prezentat informări şi rapoarte cu privire la activitatea pentru urmărirea aplicării Rezoluţiei nr.1373/2001 a Consiliului de Securitate a ONU privind combaterea terorismului internaţional, aplicarea Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, exporturile de arme convenţionale, eficienţa folosirii fondurilor alocate de organismele financiare internaţionale pentru dezvoltarea programelor economice, sociale şi de infrastructură.

Impactul nerespectării normelor de mediu, efectele negative ale procesului de degradare a acestuia asupra securităţii naţionale, starea agriculturii, efectele negative în domeniul securităţii alimentaţiei populaţiei, precum şi starea locurilor de detenţie a persoanelor aflate în penitenciare. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul Kanty Cătălin Popescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea este legată de atitudinea domnului primar general al Bucureştiului şi preşedinte al Partidului Democrat Traian Băsescu faţă de modul în care domnia sa înţelege să respecte Legea privind publicarea declaraţiei de avere.

Am citit cu interes acum câtva timp un reportaj în mass-media despre vila domnului Băsescu şi am fost surprins să constat că primarul general se lăuda cu faptul că achiziţia acesteia îl costase suma de 280.000 de dolari şi asta în condiţiile în care ştim cu toţii salariile aleşilor locali.

Doresc însă să atrag atenţia asupra unui fapt de o mare gravitate. Vila domnului Traian Băsescu nu figurează în declaraţia acestuia de avere, aşa cum este ea prezentată pe pagina de internet a Primăriei Capitalei. Domnul primar cunoaşte acest lucru, deoarece Partidul Social Democrat i-a atras deja atenţia în mod repetat că nu respectă legea. Iată însă că la 10 zile de când a devenit publică nerespectarea legii de către domnul Băsescu, acesta nu a schimbat nimic în declaraţie. Am aici declaraţia domniei sale din pagina de internet, aşa cum apărea ea în dimineaţa zilei de ieri, nici o schimbare.

Domnul Băsescu ar trebui să ştie că legea îl obligă să le arate celor care l-au votat proprietăţile imobiliare pe care le deţine, cu atât mai mult cu cât vila şi-a cumpărat-o în timpul mandatului de primar, lucru care ridică o serie de întrebări cel puţin cu privire la legalitatea obţinerii sumei de 280.000 de dolari. Mă întreb dacă domnia sa a strâns banii din profitul Fabricii de îngheţată ori din salariul de primar şi dacă are o explicaţie sunt sigur că toată lumea ar dori să o audă pentru a putea să profite de experienţa domnului Băsescu în domeniul tranzacţiilor imobiliare.

În condiţiile în care primarul general sfidează legea şi pe bucureştenii care l-au votat, nu cred că-i rămâne decât un singur lucru de făcut, să demisioneze. O demisie deşi tardivă i-ar aduce domnului Băsescu puţină onoare de care pare a avea atâta nevoie. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.

Stimaţi colegi, mai avem 12-13 minute şi sunt încă destui colegi care ar trebui să vorbească, v-aş ruga să ne încadrăm în cele 3 minute.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Vă mulţumesc. O să încerc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Una din ştirile calde preluate de mass-media cu notă de ironie este cea potrivit căreia importanţi lideri ai Opoziţiei au intrat în tagma prezicătoarelor sau mai precis a proorocilor, mama Omida şi alte asemenea ei, fără să mai vorbim despre profesorul Brucan, au rămas în urma capacităţilor unor astfel de politicieni de a anticipa evenimentele şi nu orice fel de evenimente, ci doar acelea care sunt esenţiale pentru perioada care urmează.

Trec peste previziunea de-a dreptul patriotică referitoare la faptul că statul român va pierde procesul cu firma americană Noble Venture şi mă refer exclusiv la afirmaţia potrivit căreia vom avea de-a face cu o campanie electorală murdară.

Singurul exemplu la care s-a recurs în susţinerea acestei afirmaţii este trecerea unui număr important de primari, este adevărat, de la alte partide la PSD.

Ce este murdar aici? aş întreba eu. Am putea să amintim că mulţi membri, spre exemplu ai PNL-ului, au făcut parte din alte numeroase formaţiuni politice, iar faptul, cel puţin mie, nu mi se pare a fi imputabil.

Viaţa noastră politică, din păcate, nu s-a stabilizat încă într-o asemenea măsură încât să nu existe un flux continuu migratoriu între partide.

Sigur că aş putea să dau şi o serie de alte exemple şi nu este în intenţia mea să recurg la procese de intenţie, dar, aşa cum se desfăşoară lucrurile, elementele unei campanii nu tocmai curate apar chiar în rândurile unor personalităţi ale opoziţiei când fac tot felul de afirmaţii nefondate, multe din ele procese de intenţie cum ar fi catalogarea bugetului pe anul viitor drept un buget electoral.

În ceea ce ne priveşte pe noi, social-democraţii, considerăm că ţara noastră nu are nevoie de o campanie electorală nici prematură şi nici murdară şi nu vom cădea în capcana care ni se întinde. Nu vom răspunde cu vulgarităţi, cu acuzaţii nefondate, cu manevre oculte. Ne vom susţine propriile programe în cei mai riguroşi termeni cu putinţă.

Nu vă considerăm, stimaţi colegi din Opoziţie, nici duşmani, nici adversari, ci competitori. Să respectăm regulile jocului democratic, ale comportamentului civilizat, să evităm tot ceea ce ar putea duce la o campanie electorală murdară.

Iată, acesta este mesajul meu şi poate că nu aş fi făcut această declaraţie dacă nu ar fi fost acesta cel mai bun prilej de a ne aminti că a existat în Parlamentul României un mare om politic în perioada post-decembristă, senatorul Ionel Stoica, care, cu adevărată previziune politică, a lansat încă din 1993 Codul deontologic al parlamentarului, adevărată cartă a comportamentului omului politic în viaţa politică post-decembristă care, de atunci şi până acum, nu încetează iată, să devină extrem de actuală. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Dumitru Bentu. Urmează domnul deputat Radu Ciuceanu.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează "Dimitrie Cantemir".

Până la sfârşitul său, anul 2003 rămâne, printre altele, pentru noi, românii, şi "Anul Cantemir". Se împlinesc 330 de ani de la naştere şi 280 de ani de la moartea sa.

S-a născut la 26 octombrie 1673, al doilea fiu al viitorului Domn Constantin Cantemir şi al Anei Bantaş, tatăl trăgându-se dintr-o familie de răzeşi din ţinutul Fălciului, actualmente judeţul Vaslui.

Studiază din copilărie limbile greacă, latină şi slavonă, iar în 1688 este trimis ca ostatec la Istanbul, la cererea sultanului. În capitala Imperiului Otoman, are prilejul de a studia la Academia Patriarhiei Ortodoxe, cu renumiţi cărturari ai timpului: Alexandru Mavrocordat, Hrisant Nottara şi alţii.

Alături de studiile clasice greco-latine, îşi însuşeşte cunoştinţe de filozofie, geografie, medicină, istorie, folclor, muzică, limbi orientale, devenind un adevărat erudit.

Decesul tatălui său, survenit la 13 aprilie 1693, îi determină pe boieri să-l urce pe Dimitrie pe tronul Moldovei. Domnia a fost însă de scurtă durată, deoarece turcii n-au trimis firmanul de recunoaştere, iar intrigile boiereşti au contribuit şi ele la insuccesul acestei prime domnii.

Revine la Constantinopol şi-şi continuă studiile. Preocupările sale filozofice se concretizează prin publicarea lucrării "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul".

În perioada 1700-1705, după mazilirea fratelui său Antioh Cantemir, Dimitrie revine la Constantinopol şi elaborează lucrări de o mare valoare ştiinţifică: Imaginea ştiinţei sacre cu neputinţă de zugrăvit, Compendiu despre sistemul logicii generale, Învăţătura generală despre fizica lui Johannes Baptista Van Helmond, Explicarea muzicii teoretice pe scurt, Istoria hieroglifică.

Această ultimă lucrare subliniază în mod satiric rivalităţile dramatice dintre partida brâncovenilor şi cea a cantemireştilor, venalitatea marii boierimi şi racilele semilunii otomane.

Victoria lui Petru cel Mare, ţarul Rusiei, la Poltava asupra lui Carol al XII-lea, regele Suediei, determină pe turci să-l mazilească pe Mihail Racoviţă şi să pună pe tronul Moldovei un om de credinţă. Astfel, la 14 noiembrie 1710, Dimitrie Cantemir este numit domn de către sultan, până în iulie 1711.

Prin intense acţiuni diplomatice, se ajunge la semnarea Tratatului cu Rusia, în localitatea Lutk din Volenia, la 13 aprilie 1711, în care se stipulau: sprijin militar din partea ţarului în lupta antiotomană, autonomia Moldovei, domnie ereditară pentru familia Cantemir şi, premoniţie, azil politic în Rusia, în cazul unei înfrângeri.

Această ultimă prevedere avea să fie transpusă în fapt în urma Bătăliei de la Stălineşti pe Prut, de la 18-22 iulie 1711. Împreună cu familia şi cu câţiva boieri fideli, printre care şi cronicarul Ion Neculce, s-au exilat în Rusia. În cei 12 ani de exil, a desfăşurat o bogată activitate politică şi culturală, bucurându-se de aprecierile ţarului, care i-a dăruit moşii în Ţinutul Harcovului şi l-a numit principele serenisim al Rusiei.

Între 1714 şi 1716, a elaborat lucrările: Interpretarea naturală a monarhiilor, Descrierea Moldovei, Creşterea şi descreşterea Curţii Otomane, Viaţa lui Constantin Cantemir. În 1717 începe Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor, care integra istoria poporului român în contextul european.

Descrierea Moldovei a fost scrisă la cererea Academiei din Berlin şi, pe lângă informaţii geografice, istorice şi lingvistice, exprimă şi idealul său politic de domnie autoritară, sprijinirea pe păturile mijlocii ale populaţiei şi dobândirea independenţei ţării.

Lucrarea a fost tradusă în limbile greacă, germană, rusă şi română în 1825 de către Banul Vasile Vârnav, sub titlul Scrisoarea Moldovei.

În această perioadă, Dimitrie Cantemir a participat intens şi la viaţa politică din Rusia, sprijinind reformele lui Petru cel Mare, drept recompensă, ţarul numindu-l consilier secret şi membru al Senatului. Însă, boala de care suferea - diabetul - se agravează şi, la 21 august 1723, se stinge din viaţă, la vârsta de 50 de ani.

La împlinirea a 330 de ani de la naştere şi a 280 de ani de la trecerea în nefiinţă, aprecierile făcute de criticul Pompiliu Constantinescu sunt cât se poate de relevante: "Prin scrisul său, Cantemir a adus neamului o glorie mai mare şi mai durabilă decât a armelor: conştiinţa europeană românească". Scriind cu predilecţie în latineşte, limba universală a savanţilor, s-a adresat tuturor oamenilor de ştiinţă din vremea lui, membrilor Academiei din Berlin, organizatorilor Academiei Ruseşti. Cantemir este primul român tradus şi citit în Europa.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Ciuceanu. Urmează domnul deputat Aurel Daraban.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule prezident,

Stimaţi colegi,

Hotărârea Guvernului nr.922/2003 a dispus înfiinţarea Secţiei de Memorialistică a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, urmând ca, în cadrul acestei secţii, să fie inclus şi ansamblul fostului "Monument al Eroilor Comunişti". Acesta s-a decis să fie transferat din Parcul Carol I, unde se află acum, în Parcul Tineretului, pe viitoarea locaţie a sus-zisei secţii de memorialistică.

Reamplasarea menţionată este exprimată fără echivoc în art.2 al hotărârii de Guvern, care precizează că această operaţie este necesară pentru a se elibera terenul în vederea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, precum şi a conservării ansamblului considerat de hotărârea de Guvern ca având o remarcabilă valoare artistică.

Precizăm totodată că monumentul este necesar a fi conservat şi pentru importanţa sa muzeistică, în care context vă informez cu privire la faptul că, prin adresa nr.541, anul acesta, am stabilit cu Consiliul Local al sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, ca, după predarea în totalitate a monumentului, acesta să fie transferat în administrarea spre folosinţă pentru a se afla acolo unde îi este locul, potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr.922, art.3, care prevede integrarea monumentului în cadrul unui viitor ansamblu ce să constituie Secţia de Memorialistică a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Suntem informaţi, însă, că există intenţia de a nu se respecta hotărârea de Guvern mai sus citată, avansându-se varianta potrivit căreia ansamblul ar trebui dezasamblat şi, eventual, reasamblat în Parcul Tineretului.

Motivaţia adusă de susţinătorii acestei acţiuni contrare hotărârii de Guvern constă în aceea că această modalitate preconizată ar fi mai puţin costisitoare.

Argumentul este totalmente fals. Se poate demonstra, după cum s-au exprimat specialiştii consultaţi de noi, că prin desfacerea marmurei placate pe monument, demolarea structurii de beton armat a celor cinci coloane de 51 m înălţime şi a soclului circular nucleu înalt de 10 m - mai corect 12,10 m -, dezafectarea fundaţiei, precum şi transportul materialului recuperat, la care se mai adaugă reconstruirea integrală a ansamblului de aceleaşi dimensiuni şi cu materiale noi de calitate identică, toate aceste operaţiuni vor ridica costurile la sume care depăşesc substanţial pe cele estimate a fi necesare operaţiunii de translaţie. Precizez faptul că, din informaţiile pe care le avem, placajul monumentului este realizat din marmură procurată din Suedia. Calitatea acestui placaj, dimensiunile mari ale fiecărei plăci, precum şi locul de procesare constituie argumente serioase în legătură cu viitoarele costuri ale unei replici a monumentului.

Aceste observaţii ale noastre ar putea fi suficiente pentru a demonstra că este categoric de preferat soluţia de translaţie a monumentului, chiar şi în ipoteza că operaţiunea de dezafectare, recuperarea marmurei, se vor desfăşura într-o manieră ideală, fără nici o pierdere, ceea ce este o imposibilitate tehnică, după cum pot confirma specialiştii în domeniu.

În concluzie, în faţa acestor argumente, se cuvine să se analizeze, de urgenţă şi cu obiectivitatea de care noi nu ne îndoim, necesitatea respectării Hotărârii Guvernului nr.922/2003, precum şi natura propunerilor de a nu fi respectată această hotărâre.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Daraban şi apoi urmează doamna deputat Liana Naum.

Domnul Aurel Daraban:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din fericire, în aceste luni premergătoare unei campanii electorale care se anunţă destul de electrizantă, sunt locuri în ţara noastră unde faptele oamenilor încununează în plan economic eforturi materiale şi financiare deosebite, cu implicaţii sociale din cele mai serioase.

După ce în plan politic România şi-a adjudecat o recunoaştere regională şi internaţională pe deplin meritată, lucrurile încep să se mişte foarte serios şi în plan economic, iar recent, un Raport de ţară al Comunităţii Europene argumentează că suntem pe drumul cel bun al unei economii de piaţă funcţionale.

Din păcate, nu ştim îndeajuns să facem cunoscute nouă, dar şi partenerilor externi, succesele şi izbânzile noastre. Nu ştim să mediatizăm în mod corect şi onest eforturile ce le depunem.

La ce vreau să mă refer în mod deosebit? Ieri, în Constanţa, la Administraţia Portuară, s-a consumat un fapt cu semnificaţii deosebite pentru economia constănţeană, dar şi pentru economia ţării: a fost inaugurat cel mai mare terminal de conteinere de la Marea Neagră, cea mai mare investiţie din '90 încoace, care s-a realizat într-un an şi jumătate.

Evenimentul are o importanţă deosebită pentru ambiţiile României, care doreşte să joace rolul de placă turnantă pentru fluxurile de mărfuri dintre Asia şi Europa.

Terminalul de pe Molul II creează premisele ca Portul Constanţa să devină platforma de distribuţie a mărfurilor containerizate pentru piaţa Mării Negre şi pentru tranzitul pe Canal şi Dunăre.

La potenţialul actual de circa 200 de mii de conteinere pe an al portului, noua investiţie adaugă o capacitate de 325 de mii de conteinere. Terminalul va permite operarea navelor per conteiner de 3.000-5.000 de conteinere.

Pentru realizarea obiectivului, Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională a venit cu o participaţie de 104,6 milioane de dolari, restul de 25% din valoarea acesteia fiind contribuţia Guvernului României. Investiţia se ridică la circa 92 de milioane de dolari, din circa 50 de milioane reprezintă lucrările de construcţii-montaj realizate de Compania Penta Ocean Construction, iar restul echipamentelor furnizate de Consorţiul Mitsubishi Heavy Industries Corporation.

Această realizare economică reprezintă indubitabil o recunoaştere a staturii, dar şi a credibilităţii pe scena internaţională pe care o are România la ora actuală.

De altfel, procesul decizional şi strategiile regionale sunt greu de conceput fără aportul României de azi în sud-estul european, vecinătatea Uniunii Europene şi NATO extinse, bazinul Mării Negre şi ansamblul geopolitic al Orientului Mijlociu.

Dar, odată dobândit acest statut, el solicită din partea noastră o atitudine de conştientizare a responsabilităţii ce o avem în plan economic şi politic.

Consider că ar fi imperios necesar ca întreaga clasă politică, societatea civilă, mijloacele mass-media să facă binecunoscute şi asemenea realizări, pentru că, la urma urmei, este vorba de interesul naţional al României.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Doamna deputat Liana Naum. Urmează domnul deputat Emil Rus.

Doamna Liana Elena Naum:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Teatrul Ovidius din Constanţa, pur şi simplu teatru, sau teatru naţional?"

"Cultura este al doilea şi cel mai solid teritoriu al patriei", afirma George Călinescu - şi avea deplină dreptate, dacă privim situaţia din unghiul Teatrului Ovidius din Constanţa, un teatru extrem de apreciat, care nu poartă încă numele de teatru naţional, deşi aspiră şi merită acest calificativ, de mai multă vreme.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Constanţa, la iniţiativa omului de cultură şi animator de teatru, Petru Vulcan, ia fiinţă prima Societate de Cultură Dobrogeană Ovidius, principala formă de manifestare a acestei societăţi culturale fiind teatrul.

Motivaţia amatorilor a fost extrem de profundă şi, cu timpul, activităţile societăţii au fost încununate de mari succese.

În acest fel, la Constanţa ia fiinţă Teatrul profesionist Ovidius. De atunci şi până în prezent, aici au loc 310 premiere, piesele aparţinând unor mari scriitori clasici, atât români, cât şi străini.

Teatrul constănţean a efectuat numeroase turnee şi a participat la importante festivaluri internaţionale, unde s-a bucurat de largi aprecieri.

De asemenea, a întreprins diferite schimburi culturale în ţări europene, precum: Anglia, Spania, Turcia, Bulgaria şi Iugoslavia, promovând astfel cultura românească.

Prin creaţia culturală, un individ îşi prelungeşte personalitatea, prin operele create pătrunde în viaţa umanităţii, iar un teatru care le afirmă, constituie şi creează spiritualitatea. De aici, de pe scena dobrogeană, au îmbogăţit viaţa culturală nume celebre, precum: Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Melania Cârje, Daniela Anencov, Petre Lupu, George Bănică, Remus Mărgineanu şi mulţi alţii, Teatrul din Constanţa consolidându-le astfel debutul în teatrul românesc.

Am făcut această introducere pentru a vă prezenta succint câteva din extraordinarele realizări ale Teatrului Ovidius din Constanţa şi, totodată, pentru a-mi exprima deplina solidaritate pentru împlinirea unui vechi deziderat al dobrogenilor, şi anume acordarea statutului de teatru naţional Teatrului Ovidius.

Luna aceasta, Dobrogea împlineşte 125 de ani de la alipirea la patria-mamă şi acesta este un prilej de remarcabile manifestări şi importantă sărbătoare la Constanţa. Dar, dincolo de raţiuni administrative şi politice, teatrul constănţean îşi justifică aspiraţia atât prin prestaţia sa artistică, cât şi prin pasiunea şi dăruirea cu care slujitorii ei au făcut pionierat, aducând teatrul românesc pe aceste meleaguri încă de pe vremea eliberării de sub stăpânirea otomană.

Având în vedere că Dobrogea este singura provincie istorică românească în care nu există un teatru naţional, consider pe deplin justificat demersul conducerii Teatrului Ovidius şi nu cred că există un prilej mai bun decât acela de a acorda, cu ocazia aniversării a 125 de ani de la revenirea Dobrogei în cadrul statal românesc, acest statut de teatru naţional.

Un teatru naţional la Constanţa ar însemna un plus de imagine pentru dimensiunea culturală a oraşului care reprezintă într-o oarecare măsură imaginea ţării noastre pe perioada estivală. Orice cultură adevărată este prospectivă. Prin urmare, ea nu trebuie să fie o evocare sterilă a unor lucruri moarte, ci trebuie să continue să descopere un elan creator şi inovator, totodată, care să se transmită din generaţie în generaţie şi să încălzească în acelaşi timp.

Teatrul Ovidius a emanat destulă luminozitate pentru a primi un titlu pe care, numai prin realizări apreciate şi pline de succes, l-ar merita. Se aspiră către ceva meritoriu, către ceva demn de toată măreţia anilor, pieselor şi numelor adunate într-un premiu, cu siguranţă câştigat: "Teatrul Naţional". Căci, prin urmare, scopul final al tuturor disciplinelor spirituale este, fără îndoială, acelaşi: desăvârşirea şi valoarea omului. Toţi cei care au debutat, au muncit şi au creat, în cadrul Teatrului Ovidius, în mod cert, au sperat la momentul când meritele lor vor fi remarcate, apreciate şi răsplătite. Cultura merită uneori mai multă atenţie şi chiar un loc de frunte pe lista priorităţilor, deoarece, după cum spunea Simion Bărnuţiu, "Cultura unui popor e măsura fericirii şi securităţii lui".

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, doamnă deputat.

Domnul deputat Emil Rus. Urmează domnul deputat Mihai Baltă.

Vă rog foarte mult să vă restrângeţi cât se poate declaraţiile, pentru că am depăşit timpul.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea se referă la un aspect care ar trebui să dea de gândit tuturor parlamentarilor asupra necesităţii de a acţiona cu responsabilitate maximă pentru prevenirea adoptării de reglementări, al căror conţinut ridică semne de întrebare cu privire la constituţionalitatea lor.

Oare sunt posibile asemenea situaţii?

Din păcate, da. Am în vedere un exemplu recent, mai precis Legea bancară nr.58/1998, ale cărei modificări şi completări aprobate de curând în Parlament menţin şi dezvoltă chiar reglementări care, cel puţin teoretic, suscită discuţii cu privire la respectarea prevederilor constituţionale.

Concret, este vorba de prevederile art. 71, art. 83, art. 83 alin. 1 şi art. 83 alin. 2 din lege. Astfel, art.71 prevede că aplicarea sancţiunilor prevăzute la art.69, alin.2, lit.d) şi lit.e), respectiv "retragerea aprobării date conducătorilor şi/sau administratorilor băncii" - lit.d) - şi "retragerea autorizaţiei băncii" - lit.e) -, este de competenţa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Nimic de zis, numai că art.83 din aceeaşi lege prevede că aceste sancţiuni pot fi contestate, în termen de 15 zile de la comunicarea lor, - unde credeţi? Tot la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data contestării.

Deci, legea reglementează (caz unic în legislaţia românească) judecarea contestaţiei unei sancţiuni de către acelaşi organism - care a şi aplicat-o.

La acelaşi articol se prevede că hotărârea Consiliului de administraţie poate fi atacată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.

Dar, la art.83 apare o nouă surpriză, prevăzându-se expres că: "Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale. În cazul contestării în instanţă a actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se va pronunţa asupra legalităţii acestor acte".

Cu alte cuvinte, nimeni - nici chiar instanţa supremă - nu poate să se pronunţe asupra justeţei măsurilor şi hotărârilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate doar să se pronunţe asupra legalităţii actelor Băncii Naţionale a României, mai direct spus, să confirme dacă banca avea sau nu competenţa de a lua deciziile respective.

Este, cred, evident că prevederile menţionate sunt cel puţin în situaţia de a ridica serioase semne de întrebare cu privire la respectarea art.24 din Constituţia României, pe care îmi permit să-l reproduc în întregime: "Dreptul la apărare este garantat". "În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu".

Aceeaşi lege conţine prevederi care dau dreptul Băncii Naţionale a României de "a stabili, prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii, activităţii şi experienţei persoanelor desemnate în calitate de conducător sau administrator al unei bănci, precum şi alte reguli şi norme etice şi profesionale pentru personalul bancar" (art.25 alin.2) sau "de a stabili prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii acţionariatului unei bănci" (art.25 alin. 3), decât cele prevăzute de lege.

Deci, Banca Naţională a României are dreptul să emită norme pentru completarea legii, nu numai pentru aplicarea ei.

Consider că avem de-a face cu o situaţie destul de periculoasă, care generează şi încurajează arbitrariul, deschide larg poarta abuzurilor, săvârşirii de ilegalităţi, se poate spune chiar stimulării actelor de corupţie.

Nu neg necesitatea unor legi ferme, clare, eficiente pentru întărirea ordinii şi disciplinei în activitatea bancară.

Sub acest aspect, Legea bancară nr.58/1998, cu modificările şi completările aduse, poate fi apreciată ca un act normativ reuşit, conţinând măsuri salutare pentru asigurarea respectării legalităţii, precum şi a prevenirii şi combaterii corupţiei.

Dar, carenţele subliniate pot conduce la efecte perverse, imprevizibile, cu consecinţe total opuse dezideratelor care au stat la baza filosofiei legii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în România există precedente care cer o deosebită atenţie pentru prevenirea unor astfel de cazuri, inclusiv în mediul bancar.

Desigur, în combaterea punctului de vedere expus mai înainte se poate invoca alinierea legislaţiei naţionale la legislaţia comunitară.

Dar, atrag atenţia că o motivaţie de această natură trebuie demonstrată concret, ceea ce îmi permit să spun că este imposibil de realizat, pentru simplul motiv că în ţările comunitare este exclusă o astfel de contradicţie între prevederile unei legi, oricare ar fi ea, şi prevederile constituţionale.

Chiar dacă ar exista poarta spre arbitrariu, abuzuri, corupţie nu s-ar putea deschide atât de uşor ca în România zilelor noastre.

De asemenea, s-ar mai putea invoca şi faptul că, parte din reglementările la care m-am referit au fost aprobate în trecut de Parlament.

Este adevărat, numai că precedentele constatate pun în lumină, o dată mai mult, eroarea făcută, dezvăluind atât nefirescul procedurilor aprobate, cât şi, mai ales, efectul lor nefast. Nu pot fi sub nici o formă adeptul menţinerii unei erori vecine cu reaua-credinţă şi de aceea, susţin cu tărie necesitatea de a urmări cu deosebită atenţie aplicarea acestor reglementări, singura modalitate care ne permite prevenirea unor situaţii extrem de neplăcute, de neînţeles şi de neacceptat.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Mihai Baltă. Urmează domnul deputat Bozgă Ion.

Domnul Mihai Baltă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "România şi implementarea programelor UNESCO".

În luna octombrie, în cadrul Conferinţei Generale UNESCO de la Paris, a fost lansată Reţeaua I.P.U. (Uniunea Interparlamentară) de parlamentari reprezentanţi (Focal Points) pentru UNESCO.

Instituirea Reţelei I.P.U., formată din parlamentari reprezentanţi pentru UNESCO, a fost aprobată de Consiliul de Cooperare I.P.U. în aprilie 2003, iar Conferinţa de la Ottawa din iunie 2003 a oferit ocazia examinării modalităţilor de cooperare între UNESCO şi grupurile parlamentare, având ca document de analiză "Priorităţi strategice pe termen mediu ale UNESCO".

Scopul principal al reţelei propuse este încurajarea parlamentarilor de a adăuga Strategia UNESCO pe termen mediu la agenda lor şi de a include câteva din componentele sale în programul lor normal de lucru. Aceasta ar implica o relaţie în două sensuri, pentru care UNESCO speră să dobândească sprijin de la parlamentele naţionale pentru programele şi acţiunile sale, dar în acelaşi timp poate spera ca activităţile sale să fie examinate în Parlament.

La rândul său, UNESCO poate oferi expertiză internaţională pentru diverse domenii, parlamentarii urmând să elaboreze legi şi să ratifice convenţii în domenii-cheie, cum ar fi: educaţie, etică în cunoaştere, diversitate culturală, apă şi ecosisteme, bioetică etc.

Rolul esenţial al persoanelor desemnate (Focal Points) este acela de a face schimb de informaţie şi de a oferi consiliere între parlamente, birouri pe domenii ale UNESCO, comisii naţionale UNESCO şi I.P.U., pentru iniţiative parlamentare naţionale şi internaţionale ce includ activităţi şi programe UNESCO şi pentru consecinţele pe plan mondial ale implementării Strategiei pe termen mediu a UNESCO.

Persoanele desemnate au următoarele responsabilităţi: disiminarea datelor despre UNESCO în Parlament şi sporirea gradului de înţelegere a metodelor de funcţionare şi lucru al organizaţiei; schimb de informaţie între participanţii-cheie din cadrul parlamentelor, comisiilor naţionale şi UNESCO privind legislaţia în domeniile educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicare; menţinerea legăturilor cu guverne, universităţi, mass-media, ONG-uri în scopul de a obţine sprijin pentru implementarea Strategiei UNESCO pe termen mediu; promovarea unui dialog între parlamentari şi UNESCO; informarea Uniunii Interparlamentare asupra punerii în aplicare a rezoluţiilor şi iniţiativelor din sfera şi competenţa UNESCO şi, în acelaşi timp, informarea parlamentelor asupra activităţilor conduse de I.P.U. în domenii de interes pentru UNESCO, sau realizate în parteneriat cu UNESCO.

La reuniune au participat parlamentari, reprezentanţi ai 144 de ţări, membri ai consiliilor naţionale UNESCO, reprezentanţi ai Consiliului Europei, ai Uniunii Interparlamentare.

În cadrul reuniunii au rostit alocuţiuni: Koichiro Matsuura, director general UNESCO, Sergio Paez Verdugo, preşedintele Uniunii Interparlamentare.

Au fost supuse atenţiei participanţilor (auditoriului) următoarele două teme: "Priorităţi UNESCO pe termen mediu" de către domnul M.Ahmed Sayyed, director general pentru relaţii externe şi cooperare UNESCO, şi "Parteneriat între UNESCO şi parlamentari în cadrul reţelei viitoare de cooperare UNESCO/I.P.U.", de către domnii M.Sayyed şi Anders M. Johnsson, secretar general al Uniunii Interparlamentare.

La Conferinţa Generală UNESCO de la Paris, dezbaterile pe secţiuni au confirmat încă o dată că România este angajată major în susţinerea Programului UNESCO, acţiunile sale în acest plan consolidând statutul României de membru al Uniunii Europene din anul 2007.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Ion Bozgă. Urmează domnul deputat Nicolae Leonăchescu, ultimul vorbitor, dar nu cel din urmă, bineînţeles.

Domnul Ion Bozgă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "INTAGRA 2003, cea mai mare expoziţie internaţională de echipamente şi produse din domeniul agriculturii, zootehniei şi industriei alimentare".

Complexul expoziţional ROMEXPO a găzduit în perioada 12-16 noiembrie 2003 cea de-a VIII-a ediţie a INDAGRA- expoziţie internaţională de echipamente şi produse din domeniul agriculturii, zootehniei şi industriei alimentare, a VII-a ediţie a EXPO-DRINK, expoziţie internaţională de vinuri, băuturi alcoolice, răcoritoare şi echipamente de producţie, şi a V-a ediţie a ALPAG - expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice. Au fost unite în acelaşi pachet 3 expoziţii la o sărbătoare de toamnă. Eveniment important în etalarea realizărilor şi proiectarea viitorului agriculturii româneşti, a zootehniei şi industriei alimentare.

Actuala ediţie a reunit un număr de 450 de firme, dintre care 290 româneşti şi 160 străine. Au participat firme din 24 de ţări, din Europa şi America. Un aspect de noutate l-a constituit Salonul de Eco-agricultură, organizat sub patronajul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. Pentru prima dată au fost expuse produsele obţinute din agricultura ecologică, certificată a României. Aceasta înseamnă atenţia foarte mare pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului o acordă acestui sector de activitate prin ceea ce a făcut şi a ceea va întreprinde în viitor pentru agricultura ecologică. Prezenţa primului ministru, respectiv a domnului Adrian Năstase, la aceste evenimente evidenţiază modul cum se implică Guvernul României pentru dezvoltarea agriculturii în România. Felicit Ministerul Agriculturii şi Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti pentru această reuşită.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Urmează domnul deputat Nicolae Leonăchescu, dar, doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi ca înaintea alocuţiunii domnului deputat Nicolae Leonăchescu să anunţ, aşa cum se cuvine, că următorii colegi au depus declaraţiile la secretariat: Alexandru Octavi Stănescu, Cristian Nechifor, Adrian Ionel, Aurel Gubandru, Ştefan Giuglea, Gheorghe Roşculeţ, Codrin Stefănescu, Florin Iordache, Paul Magheru, Costache Mircea, Ioan Sonea, Eugen Pleşa, Ştefan Lăpădat, Emil Rădulescu, Vlad Hogea, Eugen Nicolăescu şi Andrei Chiliman.

Vă mulţumesc.

Poftiţi, vă rog, domnule deputat Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să dau citire unei scrisori pe care o trimit către Reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, OSCE, 1-2 decembrie 2003, Maastricht - Olanda.

Mandatul misiunii O.S.C.E. din Republica Moldova, stabilit în anul 1993, este acela de a promova "reglementarea politică a conflictului prin consolidarea independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi, în acelaşi timp, o înţelegere referitoare la un statut special al regiuniitransnistrene".

Din informaţiile care au apărut în presa internaţională rezultă că acest mandat n-a fost onorat pentru că, în prezenţa Armatei a XIV-a a Federaţiei Ruse, independenţa, suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova nu pot fi promovate.

O.S.C.E. şi Federaţia Rusă pun astăzi în discuţie nu statutul Transnistriei, ci statutul Republicii Moldova.

Domnul William Hill, şeful misiunii, discută cu diferiţi reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei un proiect de federalizare a Republicii Moldova fără să-i întrebe şi pe moldoveni. Nu dorim o nouă ediţie a pactului Stalin - Hitler (Ribbentrop - Molotov)!

Cunoaşte O.S.C.E. comportamentul antidemocratic al grupării de la Tiraspol? Cunoaşte O.S.C.E. acţiunile violente şi discreţionare la adresa populaţiei româneşti care reprezintă 40% din totalul populaţiei din zona transnistreană aflată sub controlul ilegal al Tiraspolului!? Pentru populaţia română din Transnistria, promovează O.S.C.E. o etnoregiune?

Ştie O.S.C.E. că militarii ruşi din Armata a XIV-a se integrează în trupele administraţiei de la Tiraspol?

Cunoaşte O.S.C.E. că Şcoala Românească Nr. 19 din Tighina a fost izolată într-o pădure şi este subvenţionată de autorităţile de la Chişinău?

Ştie O.S.C.E. că reprezentanţii administraţiei din zona ocupată de Armata a XIV-a şi-au făcut 1400 vile în Varniţa, ocupând prin forţă terenul acestei localităţi?!

Ştie O.S.C.E. că în zona disidenţilor de la Tiraspol se prelucrează materiale radioactive aduse din zona Cernobâl?!

Permanentizarea prezenţei în Republica Moldova a trupelor ruseşti de ocupaţie elimină şansele unei evoluţii democratice, stabile, în zonă şi încurajează acţiunile antistatale ale unor elemente declasate.

Din această perspectivă, federalizarea Republicii Moldova reprezintă un proces contrar tendinţelor istorice de unificare a Europei, promovate de Uniunea Europeană şi de Consiliul Europei.

O.S.C.E. sprijină, oare, procesele de fărâmiţare a statelor europene pentru ca nostalgicii comunişti să-şi refacă imperiul, cu preţul altor milioane de victime?

În calitatea mea de universitar şi deputat, am cunoscut foarte bine realităţile din Republica Moldova şi din Transnistria; cunosc starea de spirit a populaţiei adusă la sărăcie şi disperare.

Îmi fac o datorie de cetăţean al Europei în a vă atrage atenţia că federalizarea, ca model exportat şi impus cu armele, nu este o soluţie pentru Republica Moldova. Susţine O.S.C.E. modelul comuniştilor ruşi al existenţei poporului moldovean şi al limbii moldoveneşti, model clasificat de lumea ştiinţifică drept "cea mai mare mistificare culturală a secolului al XX-lea"?!

Respectaţi mandatul din 1993 şi nu terorizaţi populaţia română majoritară prin acceptarea cererilor aberante ale unor nostalgici comunişti puternic sprijiniţi de Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse!

În Europa de mâine, modelele impuse cu tunul sunt contraproductive şi condamnă locuitorii Republicii Moldova la sărăcie şi sclavie.

Din aceste motive, cer să publicaţi urgent proiectul de acord stabilit în diferite cercuri spre a-l cunoaşte şi populaţia Republicii Moldova.

Nu hotărâţi soarta apelor Nistrului fără să-i întrebaţi şi pe locuitorii de pe malurile lui!

Semnează, prof. univ. dr. ing. Nicolae Leonăchescu, deputat,Secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Bucureşti, România.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, domnule deputat, domnule profesor.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Guvernul Adrian Năstase a continuat seria abuzurilor legislative şi activităţii antidemocratice prin emiterea Ordonanţei de Urgenţă nr.111 din 24 octombrie 2003 pe care am considerat-o neconstituţională, fapt dovedit prin încălcarea a patru articole din Constituţie. Am crezut că Guvernul nu se va grăbi şi va avea un dram de decenţă, însă ne-am înşelat şi, în 14 noiembrie 2003, în Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea de guvern în aplicarea ordonanţei respective.

Astfel, fondurile existente în conturile Trezoreriei statului la data publicării hotărârii de guvern se vor folosi pentru achitarea datoriilor câtorva societăţi: USG Govora, "Republica" Bucureşti, "Nitramonia" Făgăraş, Chimcomplex Borzeşti, "Fortus" Iaşi către furnizorii de utilităţi care au devenit acţionari la societăţile menţionate în contul datoriilor existente. Prin acest act normativ, miniştrii finanţelor publice, economiei şi comerţului şi preşedintele APAPS vor stabili în următoarele 15 zile modalitatea de decontare a sumelor prevăzute.

De altfel o serie din aceste societăţi mai beneficiază şi de o altă prevedere legală înscrisă în legea bugetului ds stat pe anul 2004, adică anulări, eşalonări şi reeşalonări de impozite şi taxe.

Se poate înţelege clar că anumite societăţi sunt sprijinite cu bani publici pentru că sunt în sfera de influenţă a PSD, că au acţionari din aceeaşi zonă politică sau se aşteaptă curăţarea acestor societăţi pentru a fi oferite clientelei politice.

De aceea şi pentru alte aspecte imorale am solicitat retragerea ordonanţei din cauza arbitrariului pe care-l introduce, primele măsuri demonstrând că banii publici sunt folosiţi în scop clientelar şi electoral, promovând posibile acte de corupţie guvernamentală în viaţa publică, lucru inacceptabil pentru o societate democratică.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

"După Revoluţia furată, democraţia furată!"

Mult timp după 1989, opoziţia şi reprezentanţii societăţii civile l-au acuzat pe actualul preşedinte şi tovarăşii domniei sale de partid, că au furat Revoluţia Română, înţelegând prin aceasta că au deturnat-o de la ţelurile ei şi au monopolizat-o strict în folosul lor. Iată că, acum, după 14 ani, expresia "Revoluţia furată", atât de adevărată şi frustrantă totodată, este pe cale să se schimbe în democraţia furată. În loc să se apropie, pe măsura aspiraţiilor naţionale, de valorile şi modelele democraţiei occidentale, de democraţia liberală aşa cum este definită de politologi, cea din ţările occidentale, PSD în frunte cu preşedintele său de partid şi cu al său preşedinte de ţară, au hotărât, la ceas de taină, că României i s-ar potrivi mai degrabă, o "democraţie" tip Azerbaidjan, Turkmenistan, Uzbekistan sau Kirghizstan. Teza preşedintelui Iliescu, rostită încă de la referendumul pentru Constituţie, că "statul n-ar mai trebui să cheltuiască de-acum înainte banii publici decât pentru cei care vin la vot şi singurii care ar trebui să conteze la votare sunt cei care vin", a dat aripi PSD-ului, care se teme din ce în ce mai tare de pierderea alegerilor în 2004. Ca atare, la şedinţa de taină de la Cotroceni din 10 noiembrie 2003, liderii PSD au hotărât deja, doar în favoarea lor, modul cum se vor desfăşura alegerile locale şi generale de acum încolo şi, prin urmare, cum va arăta democraţia românească, varianta originală Iliescu-Năstase.

Deşi nemulţumit de prezenţa la vot a românilor, distinşii şefi ai PSD-ului şi-au dat totuşi seama că nehotărâţii nu vor vota în nici un caz pentru liota de baroni locali ai PSD şi "le-au mai dat o şansă să meargă la vot": alegerile generale vor fi în 12 decembrie, în plină iarnă şi când toată lumea se pregăteşte de Crăciun şi de o vacanţă lungă pe care, fără îndoială, că şi la anul, guvernul le-o va dărui salariaţilor.

Cum nu mai e nevoie de campanie electorală, chipurile pentru că astfel s-ar mai reduce din cheltuielile pe care le-ar face partidele, campania electorală se va reduce, pentru a doua oară, de data asta de la 45 zile la 30 zile. Chiar aşa: ce nevoie mai au cetăţenii să cunoască oferta altor partide, când PSD îşi urlă de trei ani propaganda deşănţată în ziare, la radio şi pe ecranele televizoarelor !? Cum spunea o lozincă din anul 2000: "Votăm PDSR !", azi PSD, cu toţii !

Cea mai interesantă propunere a PSD este de departe şi cea mai stupidă, ca să repet chiar declaraţia domnului premier referitoare la aceasta. Până şi pe vremea comuniştilor, când se alegea şeful pionierilor şi erau mai mulţi candidaţi, se organiza al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi; este o normă universal stabilită pretutindeni când se organizează alegeri serioase. Domnul Năstase a dus însă "raţionamentul" până la capăt, cum s-a exprimat şi a demontat ca stupidă această normă democratică a turului II între primii doi cei mai bine clasaţi candidaţi. Cu aceasta, democraţia tip PSD va înlocui democraţia occidentală ! Pretextul că, astfel, s-ar cheltui nejustificat mai mulţi bani publici pentru cetăţenii care nu se prezintă la vot este periculos: pe aceleaşi criterii, începând de mâine, primarii nu vor mai consulta prin referendum cetăţenii pentru cheltuirea banilor comunităţii că tot nu se prezintă la vot, de poimâine se va sătura şi Guvernul de referendum-uri cetăţeneşti de care se teme şi "dacă ducem raţionamentul până la capăt" cum zice domnul premier, urmează ca şi schimbarea guvernului şi a Parlamentului să se facă fără alegeri şi fără campanie, din economie ! Îi punem pe domnul Iliescu Preşedinte pe viaţă şi pe domnul Năstase prim-ministru pe viaţă şi am rezolvat ieftin şi repede problema alegerilor !

În afara faptului că este profund nedemocratică, această idee a eliminării turului II generează şi un alt gen de probleme specifice României. Eliminarea turului II nu ajută în fapt decât două partide în alegerile care vor urma: PSD, care va fi ajutat în aspiraţiile sale de a deveni partid unic, şi UDMR, care, profitând de dezbinarea românilor la urne, va câştiga alegeri în unele oraşe ca Satu Mare prin votul bloc al comunităţii maghiare, posibil şi cu 20 % în unele localităţi ! Se va ajunge ca, paradoxal, localităţi din Ardeal care nu au mai cunoscut dinainte de Marea Unire primari aparţinând minorităţii maghiare, să aibă parte acum, graţie politicii PSD, de această incredibilă şansă. PNL nu are nimic împotriva primarilor UDMR, însă lucrurile trebuie privite dintr-o altă perspectivă, care se prefigurează ameninţătoare la orizont: accentele naţionaliste tot mai pregnante din Ardeal, abia de acum înainte vor fi copios alimentate de PRM. Mai trebuie să continui pentru ca PSD să înţeleagă cât de mult este în stare să pericliteze interesul naţional pentru a şi-l satisface pe cel propriu ?

Nu pot să nu reiau înainte de final o frază des repetată de domnul Adrian Năstase în perioada 1996-2000, când conducea opoziţia în Parlament: "Democraţia are un cost şi trebuie să ne asumăm acest lucru."

În final, adresez o cerere oficială Uniunii Europene. Dacă principalul motiv pentru care PSD vrea să atenteze la valorile democraţiei de tip occidental este costul prea mare din bani publici, solicit oficial, pe această cale, reprezentanţilor Uniunii Europene în România, ca din banii pe care controalele oficialilor europeni au cerut să fie returnaţi, să se acorde României sumele necesare pentru organizarea turului II de scrutin, pentru că altfel, democraţia românească este în pericol şi integrarea sa europeană pusă sub semnul întrebării.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

"În curtea PSD, corupţia a ajuns cât casa. Trăiască Internaţionala Socialistă !"

Domnul prim-ministru nu a prididit în toate declaraţiile făcute în faţa Parlamentului României cu ocazia diferitelor moţiuni sau asumări ale răspunderii Guvernului (căci cu alte ocazii nu binevoieşte să apară în faţa Parlamentului ţării), să atace corupţia miniştrilor Convenţiei Democrate; cu toate acestea, interesul pentru dezvăluirea corupţiei regimului Constantinescu l-a ocupat atât de mult, încât abia în 19 aprilie 2003 îşi asuma răspunderea pentru aşa-zisul pachet anti-corupţie. Cât de util este acesta ? Tot pe atât de util ca şi Parchetul Naţional Anticorupţie; pericolul atunci când vrei să prinzi corupţii altora este că rişti să ajungi şi la corupţii tăi - şi când ai tăi reprezintă grosul capturii... faci cum a făcut premierul; devii brusc amnezic şi îi trimiţi pe oficialii străini la căutat corupţi prin ţară. Ce contează că raportul oficial al CIA-ului prezintă o situaţie din ce în ce mai îngrijorătoare a corupţiei în România? Ce contează că, în Congresul american, sindicalişti români prezintă cazuri de corupţie care înrăutăţesc şi mai mult imaginea ţării? Dacă nu sunt prinşi, corupţii... nu există. Şi corupţii nu sunt prinşi din mai multe motive: baronii locali sunt lăsaţi să-şi facă de cap pentru a strânge, pe lângă bani pentru ei şi banii necesari PSD-ului; justiţia română, ajunsă o cvasi-afacere de familie (de conflictul de interese în care se află câteva familii de demnitari PSD-işti, inclusiv doamna ministru a Justiţiei s-a uitat), este manevrată politic sau i se dă intenţionat mână liberă.

În ultima vreme a devenit evident - corupţia porneşte din chiar birourile ministeriale. Cât despre Legea 161/2003, arma de luptă contra corupţiei a Guvernului Năstase, s-a dovedit până acum pe deplin că este doar un surogat de lege anticorupţie, bună pentru incompatibili, dar complet inofensivă pentru cei aflaţi în situaţii de conflict de interese.

Acum o lună de zile, după "aranjarea" Referendumului, demisia celor trei miniştri demişi nu a făcut decât să dezvăluie cangrena corupţiei din Guvernul Năstase, unde zilnic apar noi dezvăluiri la Ministerul Administraţiei şi Internelor, la Ministerul Transporturilor, al Industriilor şi al Justiţiei. Presa nu a încetat să le dezvăluie. Ce a făcut domnul prim-ministru, când presa i-a nominalizat, aşa cum domnia sa ceruse, pe corupţi? S-a înscris, de data asta cu ajutorul prietenilor socialişti, în Internaţional Socialistă, lucru care îi permite să-şi mai facă puţină imagine pe banii publici. PSD-ul ar trebui să le mulţumească şi să scandeze într-un glas: trăiască Internaţionala Socialistă !

Cât despre lupta Guvernului Năstase contra corupţiei şi completarea Legii 161/2003 cu prevederi clare şi drastice în privinţa conflictului de interese, cred că va trebui să aştept demisia actualului guvern, cu toate că nu cred în miracole...socialiste.

Asta nu mă împiedică însă să cer din nou conducerii PSD să accepte completarea Legii 161/2003 cu prevederi clare privind conflictul de interese şi să îi pun la dispoziţie setul de amendamente pe care l-am înregistrat la Camera Deputaţilor sub nr. 388 din 18 iulie 2002.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Ineficienţa Cabinetului condus de Adrian Năstase nu mai este o noutate, viaţa de zi cu zi a cetăţenilor este tot mai grea, iar economia suferă dezechilibre impuse de incoerenţa măsurilor guvernamentale. Cu atât mai gravă este lipsa de reforme şi menţinerea în funcţii a celor care au demonstrat că fie nu ştiu ce au de făcut, fie se ocupă de rezolvarea unor probleme personale în detrimentul celor pentru care sunt plătiţi.

De fiecare dată, primul ministru şi-a exprimat încrederea în competenţa profesională, în integritatea morală şi în modul în care o serie de miniştri au soluţionat aspectele din domeniile lor de activitate. Au fost revocaţi în vară mai mulţi miniştri, ulterior au fost demişi trei miniştri, iar în prezent alţi miniştri sunt în atenţia opiniei publice şi a organelor abilitate ale statului.

Cu o aroganţă de nedescris, domnul Adrian Năstase îşi apără miniştrii suspecţi de corupţie, de conflict de interese, de trafic de influenţă, precum şi de o gestionare necorespunzătoare a domeniilor în care activează. De ce oare primul - ministru se situează pe o poziţie dură, contrară celor care critică cu argumente, cu dovezi şi nu înţelege că prestaţia domniei sale trebuie pusă în slujba cetăţeanului şi nu a propriilor colegi de partid ?

Este o atitudine de neacceptat pentru un prim - ministru şi pentru un şef de partid, care prin această abordare se pune în afara cerinţelor statului de drept, a independenţei şi obiectivităţii şi se include în categoria celor care nu mai au încrederea populaţiei şi care pune sub semnul întrebării dorinţa de a lupta împotriva corupţiei.

În această situaţie, demisia primului - ministru este singura cale prin care îşi poate arăta solidaritatea cu cei compromişi, membrii PSD care guvernează pentru ei înşişi şi nu pentru o Românie mai prosperă şi în interesul tuturor românilor.

Domnul Ioan Sonea:

"Ce ştie toată lumea..."

În timpul dialogului dintre cei ce nu pot sau nu vor să se audă, colaboratorii de bază ai PSD la guvernare, adică UDMR, se poartă în audienţe la Sfântul Scaun. Trimite UDMR prin ambasadorii săi şi ai preşedintelui Marko Bela ştiri despre victoria limbii maghiare asupra limbii române în sate locuite de ceangăi "ca urmare a introducerii învăţământului în limba maghiară în două sate, statul român recunoscând dreptul folosirii limbii materne de către ceangăii maghiari". S-a supus atenţiei Sfântului Părinte şi scrisoareaAsociaţiei Regele Sfântul Ştefan din Pustina, însoţită de cele 200.000 de semnături strânse de ceangăi, privind folosirea limbii materne , adică a limbii maghiare, în biserici, lucru cu care episcopia din Iaşi nu este de acord şi de aceea trebuie anatemizată de către Sfântul Scaun. Dar de ce trebuie să înveţe ceangăii ungureşte dacă ei susţin că sunt români, nu ne spune nimeni, nici măcar Statul Român, care ar trebui să-i apere de agresiunea maghiară. Halal Stat. O fi vrând Papa războaie lingvisto - religioase în Moldova ? Credem că Vaticanul se bucură că pacea s-a reinstaurat în sânul Uniunii. Conducerea Uniunii s-a împăcat cu reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc după ce şi-a amintit că încă la congresul de la Braşov, din 1992, UDMR a inclus în programul său diferitele forme ale autonomiei. Preşedintele organizaţiei UDMR din sudul judeţului Trei Scaune (?), a asigurat că UDMR nu va lua nici o măsură împotriva membrilor UDMR - işti ai Consiliului Naţional Secuiesc, "atâta timp cât această structură nu acţionează împotriva UDMR". Că lucrează mână în mână este sigur , dar nu ştiam că există judeţul Trei Scaune, terminologie utilizată de presa maghiară.

Dar înţelegerea şi colaborarea este perfectă între toţi ungurii din lume. Mai ales că se vor întâlni în curând la Oradea la conferinţa intitulată "Maghiarimea în societatea informaţională" "Obiectivulacţiunii este unificarea maghiarimii din Bazinul Carpatic, deocamdată pe criterii ştiinţifice. Se anunţă participarea unor persoane importante: Kovacs Kalman, ministrul ungar al Informaticii şi Comunicaţiilor , Adriana Ţicău, secretar de stat la ministerul român al Comunicaţiilor si Tehnologiei Informaţiei, Marko Bela, preşedintele UDMR, Kovacs Laszlo, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Szabo Vilmos, secretar de stat cu probleme politice la Oficiul Primului Ministru, reprezentanţi din Voivodina, Slovacia, Moravia, Austria, Ucraina Subcarpatică, precum şi Hamos Laszlo, preşedintele Fundaţiei Maghiare pentru Drepturile Omului din SUA. Se va vorbi despre birourile informaţionale maghiare de peste hotare. Lume bună şi multe informaţii. Puţini români. Şi vorbind de informaţii, "Maghiarii din Voivodinanu mai cer, ci pretind dubla cetăţenie, pentru că revendicarea lor este legitima". Au ocazia unui schimb de experienţă la Oradea mai ales că, tot la Oradea, a avut loc începutul campaniei electorale a cercurilor civicedin Ardeal cu sloganuri ca "Forza Ungaria, Forza maghiari!", "Forza Ardeal, forza Oradea!". S-a intonat vechiul imn secuiesc, s-a amintit si Horthy Miklos. Pastorul Tokes Laszlo a fost ovaţionat.

Şi cum politica ungară se face şi în Ardeal, Nemeth Zsolt, preşedintele Comisiei de politica externa a parlamentului ungar, a expus la Zalău "Despre relaţiile între Ungaria şi comunitatea maghiară din Ardeal" şi a subliniat că prin Legea statutului, s-a încercat asigurarea fundalului juridic al unificării, în acest sens punându-se şi problema dublei cetăţenii. A salutat constituirea Consiliului Naţional Maghiar din Voivodina siaConsiliului Naţional Secuiesc din Ardeal spunând că Ťdacă obiectivele sunt identice, este numai o problemă de timp ca si condiţiile colaborării să fie createť. Că nu este nici o diferenţă semnificativă o confirmă Marko Bela la Timişoara,unde s-a întâlnit cu funcţionarii autoguvernărilor judeţene si locale: ŤAutoguvernările puternice înseamnă primul pas în atingerea obiectivului pentru care UDMR a acţionat şi până acum şi va acţiona şi în viitor, acesta fiind autodeterminarea comunităţii maghiare din Ardealť. Deja se folosesc termeni specifici separatismului. Şi ca nu cumva cineva din România să se gândească să se manifeste împotriva acţiunilor UDMR, ni se spune că Mişcarea Tineretului celor 64 de Comitate, cu sediul la Budapesta,"urmăreşte cu îngrijorare cum puterea română ameninţă şi atacă tot mai brutal Consiliul Naţional Secuiesc, respectivmembrii şi activitatea acestuia"şi că dacă "persoanele care acţionează pentru autodeterminarevor fi supuse atrocităţilor", Mişcarea va apela la opinia publică internaţională şi "va da un răspuns dur Bucureşti-ului" prin Reţeaua Maghiară de Asistenţă Juridică din SUA şi Canada. Şi ca lucrurile să fie clare , vor organiza o mişcare de protest în faţa Consulatului general român din oraşul Seghedin şi vor înmâna o petiţie şefului reprezentanţei externe. În acest timp, după răsunătorul succes de la Bruxelles, Puterea de la Bucureşti se odihneşte şi ne spune că putem dormi şi noi liniştiţi că totul este sub control. Adevărat, dar sub controlul celorlalţi.

Domnul Ionel Adrian:

Recent, românii au putut constata că Partidul Democrat a fost singurul partid care a votat împotriva admiterii partidului Social Democrat în Internaţionala Socialistă. Nimic nou.

Domnii de la Partidul Democrat au încercat în permanenţă să instituie un monopol al social-democraţiei în România, însă ceea ce nu au învăţat aceşti domni, aşa-zişi sociali democraţi, este faptul că, în ultimă instanţă, caracterul social-democrat al unui partid este decis de concordanţa dintre acţiunea politică şi principiile afirmate.

Partidul Social Democrat a dovedit prin tot ceea ce a făcut, că a acţionat de pe poziţii social-democrate, urmărind prin politica sa o tranziţie cât mai suportabilă pentru cetăţeni, respingând acel gen de reformă care generează sărăcie, prin care se distrug locuri de muncă, şi care duce implicit la polarizare socială.

Partidul Democrat afirmă că este mai social-democrat decât noi, dar a avut întotdeauna o politică duplicitară. Să ne aducem aminte că, în 1996, prin asocierea sa la guvernare cu partidele de dreapta adunate sub sigla CDR, a subscris fără rezerve la un program de guvernare bazat pe formula "terapiei de şoc".

Ne aflăm în 2003, şi corabia democraţilor, sub conducerea marinarului Băsescu, nu-şi găseşte nici acum direcţia, umblând în derivă şi punând la cale tot felul de alianţe, amintind de "monstruoasa coaliţie" CDR. Se pare însă că Partidul Democrat este un partid de stânga doar când este vorba de admiterea Partidului Social Democrat în Internaţionala Socialistă.

Faptul că liderii PD au declarat că, după regulile Internaţionalei Socialiste, PSD nu va fi admis, chiar dacă un singur membru al Internaţionalei se va opune, s-a dovedit a fi un semn de infantilism politic, imprimat chiar de liderul "folcloric" al PD, Traian Băsescu.

Partidul Social Democrat a considerat întotdeauna că disputele politice şi diferenţele de idei reprezintă esenţa oricărei democraţii. Totuşi, aceste dezbateri nu trebuie să afecteze interesele naţionale, iar admiterea partidului nostru în Internaţionala Socialistă nu reprezintă doar un succes al partidului, ci şi o decizie care serveşte interesului naţional: din 2000 până în prezent, PSD a obţinut aderarea României la NATO, iar integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană nu mai reprezintă un miraj, întrucât României i s-a fixat deja o dată de integrare.

Toate acestea arată că marea familie social democrată ştie să discearnă între membrii ei serioşi şi fiii rătăcitori, care bat pe la toate uşile, dar numai pentru a mai face puţină gălăgie.

Domnul Cristian Nechifor:

Publicarea raportului de ţară a generat numeroase reacţii critice din partea opoziţiei, la adresa guvernului şi a partidului nostru.

Pe bună dreptate, domnul prim-ministru Adrian Năstase i-a numit pe liberali şi democraţi "forţe hibride care nu au la activ decât dezastrul naţional din guvernarea 1996-2000" şi care "mizează pe o amnezie publică".

Într-adevăr, cetăţenii României nu ar trebui să uite că actuala opoziţie, liberalii şi democraţii, au preluat în 1996 o Românie cel puţin stabilă, şi au lăsat, în 2000, o Românie a haosului şi a vidului de autoritate. În guvernarea anterioară s-au înregistrat eşecuri, pe toate fronturile: Fondul Monetar Internaţional, eliminarea vizelor, NATO, aderarea la Uniunea Europeană.

Cât de prost a stat România în perioada în care liberalii şi democraţii au fost la putere nu o supunem numai noi, ci şi Economic Survey of Europe, 2002, nr.2, o lucrare a Comisiei economice pentru Europa a ONU, din care îmi permit să citez: "România a ajuns în 2000 pe unul dintre ultimele locuri între ţările candidate. În 1999, România avea un produs intern brut la nivelul a 78% faţă de cel din 1989, situându-se pe penultima poziţie, în faţa Bulgariei cu 76,4%". La capitolul inflaţie găsim aceleaşi rezultate dezastruoase: 40,6 la sută în 1998 şi 54,8 la sută în 1999 (cel mai mare procent posibil din ţările fostului lagăr comunist!).

Guvernul Năstase a reuşit însă într-un timp scurt, 2001-2002, să promoveze o creştere a produsului intern brut cu circa 11% faţă de anul 2000, susţinută în special de sporirea cu 16% a valorii adăugate în industrie, cu peste 21% în agricultură şi aproape 13% în construcţii.

Fără modernizarea economiei româneşti şi fără o reformă cu adevărat reală, nu era posibilă creşterea exporturilor cu peste 15% în fiecare an, reducerea inflaţiei de la 40,7% în 2000, la 17,8% în 2002, sau majorarea investiţiilor cu circa 9% anual.

Atunci când ne critică, domnii din opoziţie, şi în special liberalii, ar trebui să-şi amintească faptul că Guvernul Năstase a orientat pregătirile negocierilor spre capitolele esenţiale legate de cele patru libertăţi fundamentale: Libera circulaţie a mărfurilor, Libera circulaţie a persoanelor, Libera circulaţie a capitalului, Libera circulaţie a serviciilor, capitole care nu au fost abordate deloc de guvernarea anterioară, cu componenţă liberală.

Din păcate, cei care încearcă să ne dea lecţii astăzi o fac pe sfinţii în opoziţie şi nu au nimic ce să-şi reproşeze. Până nu-i vor cere public scuze şi nu-şi vor asuma responsabilitatea pentru prostiile programelor guvernamentale care au adus în 2000 România în lumea a treia, a subdezvoltării, până atunci nu au dreptul să ne critice.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

România este cea mai nevoiaşă ţară dintre toate candidatele la integrare în Uniunea Europeană, se arată în raportul Băncii Mondiale, prezentat la Bucureşti, în 4 noiembrie 2003.

Cu o rată a sărăciei de 29% (6,5 milioane de persoane), iar neoficial de 60%, ţara noastră este surclasată de Bulgaria (26%), Lituania (23%), Polonia (18%) şi Ungaria (8%). În această categorie a săracilor intră etnicii rromi, familiile monoparentale, cele cu un nivel scăzut de educaţie, şomeri şi majoritatea celor care trăiesc în mediul rural. Capitolele la care ţara noastră stă foarte prost, în comparaţie cu celelalte state, sunt venitul mic pe cap de locuitori şi puterea scăzută de cumpărare.

La ora actuală, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, populaţia României numără 21,6 milioane de persoane. Dintre acestea, doar 4,5 milioane sunt active.

Cei mai mulţi săraci locuiesc în zona de nord-est a ţării (Moldova), majoritatea nu beneficiază de servicii sociale şi medicale, raportul Băncii Mondiale remarcând şi diferenţa dintre săracii mediului urban şi cei de la sate.

Deplasarea resurselor către sectoarele relativ neproductive, în special agricultura, reprezintă o problemă importantă pentru România, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, se arată în raportul Băncii Mondiale.

România a urmat o evoluţie unde ponderea ocupării forţei de muncă în industrie şi agricultură a scăzut semnificativ după 1990. "În România, în schimb, ponderea industriei în totalul ocupării s-a redus masiv, de la 38% la 23%, în timp ce a agriculturii a crescut nu mai puţin spectaculos, de la 29% la 41%" se precizează în Raport.

Potrivit datelor Comisiei Europene, media populaţiei ocupate în agricultură în ţările membre, se situa, la sfârşitul anului 2001, la 4,2%.

Autorii documentului amintesc şi faptul că "ruralizarea" mai accentuată a forţei de muncă a avut loc în aceeaşi perioadă în care a fost înregistrată şi îmbunătăţirea populaţiei.

Domnul Florin Iordache:

"Raportul de ţară - motiv de dispute politice".

Raportul de ţară prezentat de curând la Bruxelles în faţa Parlamentului European atestă progresul înregistrat de România de când Comisia Europeană monitorizează România anual.

În acest raport se precizează paşii importanţi care s-au făcut, dar şi ceea ce trebuie să întreprindem în viitor.

Nemulţumirea colegilor din opoziţie este evidentă, când încearcă să schimbe sensul cuvintelor "poate" cu "nu poate" şi "considerăm" cu "nu considerăm".

Raportul surprinde evoluţiile din economia noastră, dinamica pregătirilor pentru aderare, capacitatea de a acţiona eficient pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Este important pentru toţi, indiferent de partid sau de orientarea politică, să ne concentrăm şi să facem totul pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Adversarii noştri politici ar trebui să uite cărei formaţiuni politice aparţin şi să-şi dea mâna într-un demers comun de susţinere a României în exterior, pentru ca visul nostru în 2007 să devină realitate ca membri ai marii familii europene.

Domnul Ştefan Giuglea:

"Dobrogea - ţinut al istoriei"

Integrând istoria Dobrogei la istoria României, se revarsă aceleaşi elemente de cultura materială şi spirituală, cuprinzând toate perioadele de dezvoltare a societăţii omeneşti. Teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut de-a lungul timpului numeroase perioade de înflorire economică şi comercială care au alternat cu perioade de asupriri şi distrugeri violente. Acesta a fost locuit din cele mai vechi timpuri şi a reprezentat prin poziţia sa geo-strategică o zonă aprig disputata de marile puteri antice şi medievale, care căutau să-şi exercite influenţa şi să controleze bazinul Mării Negre şi gurile Dunării.

Primele informaţii despre spaţiul Dunăreano - Pontic sunt relatate de autori greci (începând cu sec. VIII-VII a. Hr.). Grecii au fost atraşi de bogăţia naturală a zonei şi de eficienţa schimburilor comerciale cu autohtonii (traco-geţii), fapt ce a determinat colonizarea ţărmului vestic al Pontului Euxin începând cu a doua jumătate a sec. VII. a. Hr., moment ce coincide cu fondarea Histriei, cel mai vechi oraş de pe teritoriul României. Cultura materială şi spirituală a geţilor a fost influenţată în mare măsură de elini.

Odată cu ocuparea, anexarea şi integrarea Dobrogei la imperiul roman, între anii 29-27 a. Hr., această provincie românească cunoaşte o perioadă de mari prefaceri în plan economic, politici şi religios. În urma unei noi reforme administrative a provinciilor romane, spaţiul getic aparţine începând cu anul 46 p. Hr. provinciei Moesia; începe opera oficială de romanizare a Dunării de Jos.

Formarea poporului roman şi a limbii române constituie o parte a unui proces istoric complex şi îndelungat desfăşurat pe întreg continentul european la graniţa dintre epoca antică şi cea de mijloc.

Romanizarea spaţiului daco - moesian, fundamentat încă din primele secole ale erei creştine, se consolidează datorită continuării stăpânirii romano-bizantine până în secolul VII p. Hr., când pe baza omogenizării etnice şi lingvistice se va desăvârşi procesul de formare a limbii române şi a poporului român.

În ultimele secole ale primului mileniu creştin şi la începutul celui de-al doilea, românii făuresc o civilizaţie unitară pe întreg teritoriul carpato - danubiano - pontic.

Având o viaţă socială tradiţională, locuitorii Dobrogei se ocupau cu activităţi economice specifice unei populaţii sedentare: agricultura, creşterea animalelor, olăritul, torsul, ţesutul, negoţul etc.

În sec. XI-XII se cristalizează primele formaţiunii politice, iar două veacuri mai târziu între Varna şi Mangalia exista o formaţiune politică cunoscută sub denumirea de Ţara Carvunei, recunoscută de Imperiul Bizantin. Mircea cel Bătrân este primul domnitor român care îşi dă seama de importanţa strategică şi comercială a Dobrogei şi o alipeşte Ţării Româneşti în anul 1389, creând în acest mod ieşirea la Marea Neagră. În decursul sec. al XV-lea, stăpânirea otomană îşi face simţită prezenta pe aceste meleaguri, devenind o provincie distinctă de posesiunile balcanice.

S-a urmărit transformarea ei într-o bază de ofensivă împotriva statelor creştine de la nordul Dunării, de supraveghere a Ţărilor române şi totodată a fost folosită ca teatru de operaţiuni militare în conflictele care au izbucnit între Marile Puteri de-a lungul timpului şi mă refer aici mai ales la războaiele ruso-turce.

Pe toată perioada dominaţiei otomane, locuitorii au fost crunt exploataţi şi asupriţi, Dobrogea reprezentând alături de celelalte principate româneşti "chelarul" Imperiului otoman.

În urma războiului de independenţă din 1877-1878, străvechea provincie este alipită României preluându-se administraţia Dobrogei la 14/26 noiembrie 1878. De acum, se trece hotărât la redresarea economică, politică şi socială.

Se construiesc drumuri, căi ferate, podul de la Cernavodă, au loc lucrări de extindere şi dezvoltare a infrastructurii portuare maritime, se înfiinţează Serviciul maritim român, se revigorează comerţul maritim, iar şcolilor şi bisericilor, foste principale instituţii în lupta pentru drepturi naţionale în perioada de asuprire otomană, li se acordă o importanţă deosebită. În drumul spre integrarea europeană, Dobrogea reprezintă unul din "motoarele" economiei româneşti şi poate fi dată exemplu în ceea ce priveşte toleranţa relaţiilor interetnice.

Domnul Aurel Gubandru:

"Mai aproape de America, prin cultura"

Teatrul "George Ciprian" din Buzău, înfiinţat la 05.04.1995 este unicul teatru de proiecte din România.

În acest an a realizat primul spectacol de music-hall profesionist din Europa Centrală şi de Sud - Est.

Tânărul sau director, Răzvan Ioan Dinică, un om dedicat în totalitate profesiei pe care o slujeşte cu mult drag a reuşit, împreună cu regizorul american Calvin Mc Clinton, în coregrafia lui Edie Cowan, să monteze "GODSPELL", reunind în distribuţie artişti de renume, printre aceştia nelipsind: Aurelian Cornel Temişan, Adrian Enache, Rocsana Marcu, Luminiţa Anghel sau Laura Stoica.

Realizată în stil "Broadway" dar căutând specificul României, music-hall-ul "Godspell" îşi propune să ofere publicului roman o formulă de spectacol de mare succes peste ocean, cu certitudine, un eveniment de mare clasă.

Premiera oficială a avut loc la Palatul Cotroceni în prezenţa Preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, la eveniment participând, de asemenea, Răzvan Theodorescu, ministrul culturii şi cultelor, conducerea Judeţului Buzău, personalităţi marcante ale culturii româneşti.

Spectacolul reprezintă o formulă noua în România, un cadou oferit iubitorilor de teatru, o punte între două culturi, română şi americană, rareori tangente.

Aşadar, România se apropie de America şi viceversa, nu numai prin integrarea în NATO, prin recunoaşterea de către partenerul de peste ocean ca la noi, "există economie de piaţă funcţională", prin creşterea tot mai accentuată a schimburilor economice dar, ceea ce este foarte important, şi "prin cultura".

Domnul Paul Magheru:

"Regrete... post mortem,"

De câteva zile, două oraşele din judeţul Bihor, Aleşd şi Beiuş, au devenit un loc al durerii, tristeţii şi lacrimilor după morţii noştri, ai românilor pe frontul din Afganistan. Un lunetist taliban, fanatic şi absurd, a secerat două vieţi tinere la întoarcerea dintr-o misiune militară pentru "Libertatea durabilă" în Afganistan. Un destin nefericit a făcut ca primul tribut de sânge al participării României la o operaţiune internaţională de menţinere a păcii să-l fi dat doi militari din judeţul Bihor: Iosif-Silviu Fogoraşi şi Mihai Anton Samuilă. Pentru noi, bihorenii, Afganistan şi Kandahar de-acum înseamnă moarte. Iosif-Silviu Fogoraşi este primul soldat căzut pe câmpul de luptă sub culorile drapelului naţional după 58 de ani, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Ca o ironie a sorţii, cei doi luptători au fost ucişi în preajma zilei lor de naştere: Iosif-Silviu Fogoraşi mai avea 4 zile până la împlinirea vârstei de 33 de ani, iar Mihai Anton Samuilă şi-a sărbătorit cu 5 zile în urmă 35 de ani de viaţă. Cei doi eroi lasă în urmă familii îndoliate, soţii, copii, părinţi, fraţi, rude, prieteni. Despărţirea de colegii de luptă, în sicrie înfăşurate în drapelul naţional, şi primirea pe pământul natal, s-a făcut cu onoruri militare şi ceremonii religioase. Ambii sergenţi-majori, colegi şi prieteni, au fost înaintaţi post-mortem la gradul de sublocotenent.

Partidul România Mare, alături de toate partidele politice parlamentare şi-a asumat răspunderea politică a trimiterii unor contingente româneşti în Afganistan pentru menţinerea păcii şi statornicirea unei libertăţi durabile în această încercată ţară. Dreptul la pace, libertate, securitate creează obligaţii de luptă împotriva terorismului mondial, oriunde s-ar manifesta el, care, din păcate, face şi victime.

Înmormântarea lui Iosif-Silviu Fogoraşi s-a făcut vineri, la Aleşd, iar a lui Mihai Anton Samuilă, duminică, în Cimitirul Eroilor din Beiuş, cu aceleaşi onoruri militare şi cuvenitele ceremonii religioase. Au participat reprezentanţi din partea M.Ap.N., a Statului Major General, ataşatul militar al Statelor Unite la Bucureşti, oficialităţi locale, familia, rude, colegi, prieteni.

Ministrul Ioan Mircea Paşcu a prezentat mesaje de condoleanţe din partea preşedintelui României, Ion Iliescu, şi din partea Preşedintelui SUA, George W. Bush. Preşedintele Republicii, Ion Iliescu, le-a conferit post-mortem celor doi sublocotenenţi Ordinul "Virtutea Militară", în grad de cavaler, cu însemne de război, cea mai înaltă distincţie militară din România. Mii de locuitori ai celor două oraşe, ai satelor şi comunelor învecinate au umplut străzile, bisericile şi cimitirul, au participat, ca semn de impresionantă solidaritate omenească, cu durere şi capetele aplecate la înmormântarea militarilor români. Prezentă la ceremonie, o delegaţie a filialei PRM-Bihor a depus coroane de flori, cu tricolorul, şi a prezentat familiei îndoliate condoleanţe din partea lui Corneliu Vadim Tudor.

Dar nici o compasiune, nici un regret, nici un onor sau consolare creştină, nici cele mai înalte distincţii nu pot anihila durerea unor familii cu capurile secerate. Ne rugăm ca cestea să fie ultimele victime, iar celor plecaţi dinte noi un pios omagiu şi Dumnezeu să-i odihnească-n pace!

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

"România în contextul extinderii europene - 2007"

Publicarea rapoartelor Comisiei Europene privind România şi Bulgaria a prilejuit, în ultimele zile, dezbateri controversate în legătură cu ritmul diferit de desfăşurare a renegocierilor de aderare pentru fiecare dintre cele două ţări. În ceea ce priveşte România "s-a bătut monedă" pe faptul că ţara noastră, mai bine zis Guvernul, nu şi-ar fi respectat angajamentele asumate faţă de instituţiile europene, încercându-se a se acredita ideea că, spre deosebire de Bulgaria, paşii făcuţi pe drumul integrării în Uniunea Europeană sunt nesemnificativi. Mai mult, s-a afirmat că programul de aderare al celor două ţări se va modifica, vecinii de la sud de sud de Dunăre având, în opinia criticilor de ocazie, un avans considerabil faţă de noi.

Pentru a nu lăsa loc de speculaţii, înalţi oficiali ai Uniunii Europene au ţinut să sublinieze că România şi Bulgaria vor avea un parcurs comun în vederea integrării în Uniunea Europeană. De altfel, lucrurile erau tranşate încă din iunie 2003, când Consiliul European de la Salonic stabilise că "Bulgaria şi România fac parte din acelaşi proces de lărgire inclusiv şi ireversibil. Uniunea îşi fixează ca obiectiv să primească Bulgaria şi România ca noi state membre ale Uniunii Europene în 2007".

În acest context aş dori să fac referire la întâlnirea dintre primul ministru al României, Adrian Năstase, şi omologul său bulgar, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, întâlnire care a prilejuit precizarea, din nou, a poziţiei comune a României şi Bulgariei faţă de acest subiect.

S-a reafirmat faptul că aderarea împreună a României şi Bulgariei în 2007 este un obiectiv aprobat de Uniunea Europeană şi susţinut de cele două ţări.

** De asemenea, a fost reconfirmată dorinţa celor două ţări de a semna, cât mai curând posibil, tratatul de aderare. Trebuie să amintim faptul că în documentul de strategie publicat în acelaşi timp cu cele două rapoarte de ţară, Comisia Europeană precizează: "Pentru ca aderările să poată avea loc în 2007, un tratat de aderare comun pentru România şi Bulgaria trebuie să fie semnat cel mai târziu până în toamna lui 2005, ceea ce implică ca negocierile să fie încheiate cu suficient timp înainte".

Este important de reţinut că guvernele celor două ţări susţin ferm principiul semnării unui tratat de aderare comun încă din primul semestru al anului 2005, ţinând seama de progresele înregistrate de cele două ţări la toate capitolele de integrare.

Aşa cum s-a precizat şi în iunie, la Salonic, fiecare ţară va fi evaluată conform meritelor proprii. Tocmai de aceea, negocierile de aderare ale României şi Bulgariei se pot desfăşura şi încheia în ritmuri diferite.

În acelaşi spirit s-a pronunţat şi comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen, care, la Forumul European de la Berlin, a declarat că "dacă România şi Bulgaria vor continua pregătirile de aderare în acelaşi ritm ca şi până acum, cele două ţări vor adera în 2007. Actualul proces de extindere nu va fi încheiat decât după aderarea României şi Bulgariei". Oficialul european a mai adăugat că este foarte important ca România şi Bulgaria să semneze tratatul comun de aderare până la sfârşitul anului 2005.

Aşa cum a afirmat şi premierul Adrian Năstase, ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă din punctul de vedere al respectării calendarului de aderare. Tocmai de aceea, ar fi necesar ca disputele sterile să fie lăsate deoparte, toate eforturile trebuind să fie concentrate pentru îndeplinirea unui deziderat al României, şi anume integrarea în Uniunea Europeană.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"O Românie curată înseamnă şi o Românie fără violenţă".

Violenţa în familie este astăzi, unul dintre fenomenele care, prin gravitatea, amploarea şi consecinţele sale, poate fi foarte bine comparat cu cel al consumului de droguri, al vânzărilor de copii sau al prostituţiei.

Nu trebuie ignorat, stimaţi colegi, un fenomen cu care se confruntă zilnic mii sau chiar sute de mii de femei şi care afectează în mod dezastruos nu numai individual, ci şi familia sau o întreagă comunitate. Este absolut inimaginabil, cum aflăm, în fiecare zi, prin scrisorile, petiţiile sau plângerile acestor femei primite la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, la Guvern, chiar şi la sediile noastre de partid, de adevărate maltratări, umilinţe, grave abuzuri fizice şi psihice la care au fost supuse fiice, soţii sau mame.

În analizarea cauzelor violenţei în familie, s-a obişnuit ca vina să fie aruncată dintr-o parte în alta, sau, în cel mai bun caz, împărţită, fărâmiţată în aşa fel încât răspunderea nu mai aparţinea în final, nimănui.

La ce mai folosesc centrele de tratament şi adăposturile pentru femeile cu astfel de probleme, deschise de către Guvernul actual în toată ţara, dacă noi, parlamentarii, nu acordăm atenţia cuvenită solicitărilor venite în judeţe de la diferite ONG care au ca obiect de activitate combaterea violenţei în familie?

Vina ne aparţine în întregime, stimaţi colegi parlamentari, din opoziţie sau nu, pentru că avem posibilitatea, mijloacele, puterea şi forţa să punem în aplicare programe de combatere şi prevenire a fenomenului, dar nu acţionăm proporţional cu gravitatea acestuia.

Stimaţi colegi,

Consider că este momentul să ne implicăm prin toate mijloacele legale de care dispunem, să colaborăm la modul cât mai serios şi eficient posibil, cu toate instituţiile abilitate, pentru a contracara această maladie a societăţii, ale cărei efecte, în plan fizic şi mai ales psihic, depăşesc cu mult imaginaţia oricărui individ.

În acest sens, se impun cu necesitate organizarea de forumuri, seminarii şi dezbateri publice, editarea de broşuri, cursuri de pregătire a personalului specializat în tratarea cauzelor, atât în plan fizic, cât şi psihic, atât pentru informarea publicului, cât şi pentru formarea unui spirit civic şi crearea unei educaţii familiale sănătoase.

Asistăm, de ceva vreme, la o intensificare fără precedent a violenţei domestice, fără să ne dăm seama că ea este nu numai cauză a anumitor conjuncturi, dar, mai ales, sursă imediată pentru declanşarea şi dezvoltarea altor fenomene grave ale societăţii româneşti, multe dintre ele generând în infracţionalitate: copii care fug de acasă şi ajung pe străzi sau în mâinile traficanţilor de carne vie, prostituţie, vagabondaj. Trebuie menţionat însă aspectul, poate cel mai dureros al acestui fenomen, şi anume efectele inevitabile, pe termen lung, chiar pentru toată viaţa, care se răsfrâng asupra femeilor abuzate: traumele psihice care desfiinţează, practic, latura umană a acestora.

În acest sens, este în mod cu totul greşit culpabilizată mass-media, pentru că ar prezenta constant, la un nivel cât se poate de realist, de altfel, uneori chiar înfricoşător, filme cu tente violente sau consecinţele violenţei în familie, cazuri, mărturii, declaraţii ale unor femei care au avut curajul să se destăinuie. Prezentarea lor nu face altceva decât să conştientizeze publicul asupra gravităţii fenomenului.

În altă ordine de idei, este o realitate tristă faptul că multe dintre persoanele supuse acestui regim de viaţă refuză să ceară sprijin în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, din varii motive, însă acest lucru ne face să ne punem întrebarea: oare care este adevărata amploare a violenţei în familie în România, dacă cifrele cunoscute, oficiale, sunt, oricum, alarmante?!

Domnul Eugen Pleşa:

În ultima perioadă de timp, mai ales după referendumul din 18-19 octombrie 2003 se observă o intensificare a atacurilor împotriva PRM ca partid în viaţă şi mai ales a liderului său, senatorul Corneliu Vadim Tudor.

Este o revărsare de activitate demonstrativă a ceea ce înseamnă curajul turmei în care indivizi copleşiţi de infantilism simt că le fuge pământul de sub picioare, cauză din care se coalizează peste tot în presă, televiziune, radio, făcând cea mai elocventă demonstraţie a disperării din teamă.

Degradarea vieţii sociale pentru tot mai mulţi români îi sperie că vor fi tot mai mulţi aceia care îşi vor lega speranţa supravieţuirii de doctrina PRM şi a liderului său.

Dar ceea ce-i sperie cel mai mult nu-i corectarea abuzurilor, stoparea degradării vieţii românilor, ci teama de a fi puşi să restituie tot ce au jefuit din această ţară şi şi-au burduşit averi nicicând visate, pe seama dezordinii şi infatuării celor care vremelnic au condus în România, a toleranţei faţă de infractori şi mai ales prin mutilarea justiţiei de către "Experţi în Dreptul Infractorilor", susţinuţi de naivi şi proşti ce se cred personalităţi creatoare ale justiţiei române.

Comisia de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi petiţii trebuie să analizeze această campanie ce trebuie demascată şi desfiinţată, în spiritul încurajării democraţiei autentice, singura cale de salvare a majorităţii covârşitoare a cetăţenilor din România.

Dar proverbul "De ce ţi-e frică de aia nu scapi" se va materializa şi la noi, dezvăluind adevăratele intenţii şi acţiuni antisociale cu care sunt striviţi românii!!

Acestei ruşinoase coaliţii, renăscute după 3 ani de conservare de la ultimele alegeri prezidenţiale, va trebui să-i demonstrăm că PRM nu este numai un partid cu un lider ce trebuie respectat pentru calităţile sale, dar a devenit un val al supravieţuirii.

Cu cât vor face mai multe mese rotunde, simpozioane şi conspiraţii cu atât poporul se va lumina şi va avea o vizibilitate reală asupra celor care-l umilesc şi-l exploatează nemilos!

Iar când cineva nu mai are nimic de pierdut va fi imposibil să mai fie stăpânit!

Renunţaţi la conspiraţia ruşinoasă şi cultivaţi calea toleranţei, a cooperării pentru îndreptarea condiţiilor de viaţă şi normalitate în România!!

Nu PRM este vinovat de degradarea vieţii sociale, de scumpirea nejustificată a energiei de orice fel de la noi, de jefuirea bunurilor acumulate în România, ci nepăsarea şi uneori complicitatea oamenilor aflaţi la putere, care au asigurat dezvoltarea accelerată a jafului ca stare predominantă. În nici o ţară din lume nu este atâta nepăsare pentru bunurile statului ca în România, în paralel cu tolerarea cu complicitate a existenţei justiţiei corupte! Aici căutaţi adevărul!

Domnul Ştefan Lăpădat:

"Între poate şi trebuie să avem o economie de piaţă funcţională".

Contrar speranţelor descătuşate după Revoluţia din decembrie 1989, România, un stat cu economie prosperă şi concurenţială, cu datoria externă "0" şi cu un surplus valutar considerabil, cu o rată de ocupare a forţei de muncă de 100%, cu sănătate, învăţământ şi cultură stabile şi gratuite în care delicvenţa era ridicolă şi corupţia insignifiantă, drogurile inexistente şi fraudele drastic sancţionate, a cărui unitate, independenţă şi suveranitate erau respectate de întreaga lume, a ajuns în coada statelor candidate pentru Uniunea Europeană.

Au adus-o aici corupţia, hoţia, impostura, jaful economic şi evaziunea fiscală, minciuna şi manipularea, sărăcia şi birocraţia, toate ridicate la rang de hoţie de stat prin implicarea unor grupuri din guvernările postdecembriste, mânate numai de interese acaparatoare de putere, avere, parvenitism. În beneficiul unor aventurieri din ţară şi de peste hotare cu haine de politicieni şi investitori strategici, românii au ajuns să se mănânce între ei şi să se culpabilizeze reciproc, uitând interesele majore ale naţiunii.

Actuala putere politico-administrativă a partidului - stat, care vrea să se eternizeze la conducerea, jefuirea, vânzarea şi ruinarea României, face şi desface scenarii, confecţionează dosare compromiţătoare pentru oamenii politici incomozi. Diversiunea puterii de abatere a atenţiei electoratului este declanşată prin atacuri, atât asupra PRM şi a preşedintelui domnul senator Corneliu Vadim Tudor, cât şi a Coaliţiei PD-PNL.

Probabil, la comanda politică, domnii Bogdan Niculescu Duvăz, Cosmin Guşă, Dinescu şi Patapievici se străduiesc, fără succes, să înlăture din confruntarea pentru câştigarea viitoarelor alegeri a candidaţilor redutabili, între care un loc special în revine domnului senator C.V. Tudor. Unii analişti politici, la emisiunile TV şi Radio, manifestă aceeaşi ostilitate incriminând entitatea triumfală a PRM în scopul izolării acestuia de electorat. Să fie clar, PRM-ul nu are nici o vină pentru nerecunoaşterea economiei de piaţă funcţională exprimată în Raportul de Ţară pentru România, având ca argument neparticiparea la actul de guvernare în perioada celor 14 ani postdecembrişti, iar iniţiativele legislative ale parlamentarilor PRM-işti, au fost blocate în întregime de "maşina totalitară de vot" PSD -UDMR...

În sfârşit, ţin să apreciez sinceritatea afirmaţiei domnului Vasile Puşcaş, ministrul integrării europene şi negociator şef pentru România în relaţia cu Uniunea Europeană, precum şi că acesteia nu i s-a acordat statutul de economie de piaţă funcţională, după un timp de explicaţii confuze ale unor oficiali ai guvernării, dezamorsate şi de agenţiile de presă internaţionale, în special cele din SUA şi Franţa. Iniţiativa domnului preşedinte Ion Iliescu de a avea întâlniri cu toate partidele eşichierului politic actual este oportună şi favorabilă îndeplinirii criteriilor de aderare a României la Uniunea Europeană în 2004 şi de încheiere a negocierilor în 2005, numai că iniţiativa să devină realitate.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

În ţara vecină şi neprietenă, poliţiştii umblă pe străzi în uniforme leit celor sovietice din vremea lui Stalin şi mai au şi pistoalele la vedere, bălăngănind la centură, dar nimeni nu s-a gândit să interpreteze aceste amănunte sinistre ca pe o piedică în drumul Ungariei către Uniunea Europeană.

Dimpotrivă, ni se cere nouă, românilor, să demilitarizăm structurile Ministerului de Interne (lucru pe care, de altfel, l-am şi făcut), fără ca aceleaşi standarde şi criterii să fie valabile pentru toate statele fostului Tratat de la Varşovia. Şi, în timp ce, în România, statuile Mareşalului Ion Antonescu sunt făcute praf cu barosul, în capitala Ungariei sunt comercializate, fără opoziţia autorităţilor (ba, îndrăznesc să afirm, cu largul concurs al acestora!) obiecte de propagandă totalitară, şovină, revizionistă. Nu mă folosesc de surse livreşti, ci mă raportez chiar la experienţa proprie. În buricul Budapestei, pe strada Iozsef Attila (colţ cu Petöfi Sandor), am intrat într-un magazin care comercializa exclusiv produse de propagandă extremist-revanşardă (obiectele descrise mai jos se găsesc şi în multe alte locuri din capitala ungară; pentru concizia relatării, voi apela doar la acest caz, care poate fi lesne generalizat).

Am găsit acolo cărţi, broşuri şi reviste care condamnau consecinţele Tratatului de la Trianon şi îndemnau la restabilirea situaţiei anterioare - scrierile erau în limba maghiară, inaccesibilă mie; totuşi, din titluri şi din grafica de pe coperţi am dedus despre ce era vorba.

Celelalte "suveniruri" erau, însă, mai pe înţelesul turiştilor străini, grupul-ţintă căruia îi erau destinate, în principal, mesajele otrăvite (după vechea tehnică de manipulare: "Nu ştii istorie? Lasă, că te învăţăm noi!"). Se găseau, la preţuri modice, autocolante cu harta "Ungariei Mari", pe fond roş - alb - verde şi cu un "H" mare (de la "Hungary") în mijloc, dar şi multe insigne bine imprimate, cu forma dată de acelaşi contur al graniţelor statale din vremea dualismului (1867-1918), în care aşa-zisă "Ungarie - Mică" din zilele noastre era marcată diferit, cu alb sau cu gri foarte deschis, în schimb provinciile considerate "sub ocupaţie străină" aveau parte de culori vii, pentru a ieşi cât mai mult în evidenţă.

Amintesc, în context, că jocul acesta ciudat (dar eficient!) al colorării diferite, în funcţie de interes, a fost folosit de unguri şi înainte de Diktatul de la Viena, când aglomerările etnice româneşti din Ardeal aveau nuanţe pale, iar centrele maghiare aveau culori aprinse, ceea ce a dus, alături de alte "argumente", la manipularea unor factori de decizie, în sensul luării unei hotărâri dezastruoase pentru români, dar care, la urma urmei, s-a dovedit păguboasă şi pentru cei care realizaseră nedemnul "arbitraj"!

Să revenim la insigne. Pe aceeaşi... obsedantă hartă (acum decupată) a "Ungariei Mari" - vulturul regal, cu aripile desfăşurate, în semn de renaştere şi de biruinţă, dar şi sloganuri incitatoare de tipul "Igy volt, igy lesz!". Una dintre cele mai interesante insigne are "eterna" hartă aşezată pe o cruce, sub care se găseşte "Sacra Corona" - "Coroana Sfântă" a maghiarimii, cea expusă în Parlamentul de la Budapesta, în aceeaşi sală cu statuile celor 12 mari bărbaţi de stat ai "Ungariei milenare"; cel puţin 3 dinte ei sunt de origine română: Ştefan cel Sfânt (pe care îl chemase Vaic, adică Voicu), Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin.

Sub reprezentarea miniaturală, de pe insignă, a coroanei regale, stă scris: "Nem, nem, soha!" ("Nu, nu, niciodată!" - în sensul că ungurii nu acceptă "îngroparea" Imperiului şi, ca atare, nu vor renunţa nicicând la visul retrocedării, pe orice cale, a tuturor provinciilor asupra cărora pretind că ar avea "drepturi istorice"). La vânzare erau şi tricouri (nu puţine la număr!) cu aceleaşi însemne ca acelea de pe insigne; de asemenea, o sumedenie de hărţi vechi, retipărite, având o "legendă" comună ("A Magyar Szent Orszagai 1914! - partea maghiară a Imperiului Austro-Ungar) şi descriind cu precizie - localitate cu localitate, ţinut cu ţinut, comitat cu comitat - teritoriile aflate, la acea dată, sub autoritate ungurească, ca şi cum s-ar referi la o realitate incontestabilă şi oricând uşor de refăcut!

O carte poştală comercializată în tiraje de masă îl are, în centrul ei ("Ungaria Mică" de azi) pe un "chinuit" soldat ungur, în uniformă de husar (cizmele spun totul!), pecetluit în lanţuri, care înalţă, neputincios, pumnul către duşmanii fioroşi care vin târâş, "hoţeşte", dinspre România, Ceho-Slovacia şi Iugoslavia.

Acestora li se adaugă... o pasăre de pradă (apar pe hartă nişte gheare) simbolizând Austria şi un urs (!) în care recunoaştem Imperiul Rus. Ţinta mesajului propagandistic este, în mod clar, "nedreptatea" făcută prin ajustarea hotarelor Ungariei după primul război mondial, ca rezultat al urzirii unei "conspiraţii oculte"!.

O altă carte poştală se raportează nu la trecutul neguros, ci la un presupus viitor: cătanele maghiare vizibil satisfăcute le dau picioare în fund vecinilor, gonindu-i din provinciile, "vremelnic" ocupate; spre România fug doi ţărani (dovada urii purtate "valahilor", dar şi, deopotrivă, dovada însemnătăţii noastre ca popor!), ambii cu desagii în spate: unul, cu ochii holbaţi de groază, goneşte spre Bucureşti, iar celălalt, călare pe un ţap (?!), trece munţii, în Moldova.

În centrul "Ungariei Mari", eliberate de "cotropitori", străluceşte "Sfânta Coroană" bătută cu pietre scumpe - fetişul unor descreieraţi isterici, care au dat în mintea copiilor...

A treia carte poştală este dublă ca mărime şi dă amănunte asupra provinciilor pierdute în 1920: 102.181 km şi 1.704.000 de etnici unguri în Ardealul românesc, 63.497 km şi 563.000 de unguri în Iugoslavia, 63.004 km şi 1.084.000 de unguri în Cehoslovacia, respectiv 4.026 km şi 64.000 de unguri în Austria. Cu litere de-o şchioapă, scrie în engleză şi maghiară: "Dreptate pentru Ungaria!", adică, altfel spus, retrocedarea acestor uriaşe suprafeţe la care nostalgicii tânjesc de peste 80 de ani!

Am lăsat special la urmă două brelocuri cu conţinut revanşist. Primul are, pe o parte, acelaşi contur al "Ungariei Mici" în centrul "Ungariei Mari", iar pe verso statistica pierderilor din 4 iunie 1920 (Trianon), dar, de această dată, socotindu-se toţi locuitorii din provinciile cu pricina (nu numai locuitorii de origine maghiară), ceea ce duce la umflarea numărului celor "părăsiţi" la... 13.321.000 de persoane!!!

În fine, al doilea breloc este, de fapt, copia unei monede de 5 pengo, din 1943, cu figura dictatorului şovin Miklos Horthy. Da, în Ungaria de azi, în ţara care, din 2004, va fi membru de drept al Uniunii Europene, o baborniţă de 80 de ani (de-o vârstă cu Trianonul!) vinde, în centrul capitalei, porcării fascistoide de extracţie extremist-totalitară şi nimeni n-o bagă la închisoare.

În România, care mai că nu merge de-a-buşilea (ca ţăranii din cărţile poştale ungureşti!) ca să adere la Uniunea Europeană, Antonescu (care nici nu se compară cu Horhy, din toate punctele de vedere!) este prigonit de peste tot: din cimitire, din biserici, din şcoli şi, mai rău, din manualele de istorie.

În librăriile "Ungariei europene" se găsesc puţine, foarte puţine cărţi în limbi străine (prăpastie civilizaţională şi culturală imposibil de acoperit în timp scurt!), dar nu lipsesc traducerile infamei cărţi a lui Salman Rushdie, "Versetele satanice", în engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă şi rusă! Chiar trebuia popularizată în toate limbile de circulaţie internaţională o astfel de tipăritură submediocră care defăimează o religie în ansamblu?

Ca român şi ca ortodox, cred că e la fel de ticăloasă atacarea Islamului (de către un ins cu nume morbid: rush = grabă, to die = a muri) ca şi atacarea, de către unii exaltaţi, a creştinismului, în numele dezlănţuirii unor "războaie sfinte contra necredincioşilor". Ura naşte, din păcate, ură, iar bătaia de joc mai rău incită spiritele. Şi toate acestea la Budapesta, "capitală europeană", "pol al civilizaţiei"... Ce bine mă simt că sunt român şi că nu mă fac părtaş la asemenea mişelii, unele săvârşite în numele "Ungariei mari", altele în numele "Cruciadei împotriva terorismului"...

Domnul Alexandru Stănescu:

Concretizarea eforturilor României în domeniul securizării frontierelor, cu relevanţă deosebită sub aspectul eliminării regimului obligativităţii vizelor Schengen pentru cetăţenii români.

Justiţia şi Afacerile Interne reprezintă unul dintre cele mai importante domenii în care ţara noastră a făcut eforturi deosebite de implementare a valorilor europene, în contextul derulării negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, pe segmentul Capitolului XXIV, în perioada cuprinsă între anul 2001 şi sfârşitul anului curent.

Una dintre direcţiile primordiale pe care s-au axat aceste eforturi în domeniul JAI îl constituie securizarea frontierelor, ca segment de referinţă în domeniul controlului fenomenului migrator, cu relevanţă deosebită pentru ţara noastră în contextul în care graniţa de vest a României urmează să devină, de la data aderării, frontieră externă a Uniunii Europene.

De asemenea, demersurile întreprinse de ţara noastră pe acest segment au fost destinate, în egală măsură, eficientizării controlului pe întreaga frontieră română, în vederea prevenirii şi combaterii manifestării fluxurilor migratorii ilegale care ar putea traversa ţara noastră, având ca destinaţie statele membre ale Uniunii Europene.

Acest proces complex de securizare a frontierelor naţionale a cunoscut progrese semnificative şi constante în decursul perioadei de referinţă, progrese fundamentale pe asigurarea prealabilă a unui cadru legislativ corespunzător, concretizat prin adaptarea de către Parlament şi de către Guvernul României a unor acte normative definitorii:

• O.U.G. nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră române (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.81/2002);
• O.U.G. nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (aprobată prin Legea nr.2143/2003, cu modificările şi completările ulterioare);
• Modificările succesive aduse la O.G.nr.65.1997 privind regimul paşapoartelor în România (aprobată prin Legea nr.216/1998);
• O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.357/2003);
• H.G.nr.943/2001 privind înfiinţarea Grupului Interministerial pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat, cu modificările şi completările ulterioare;
• H.G.nr.482/2003 pentru aprobarea Strategiei managementul integrat al frontierei de stat în perioada 2003-2006.

De asemenea, ţara noastră a încheiat acorduri de readmisie cu toate statele membre ale Uniunii Europene şi cu majoritatea statelor a căror populaţie manifestă o pronunţată tendinţă de emigrare, astfel cum au fost acestea identificate de structurile specializate din cadrul Uniunii Europene (instrument juridic a cărui eficienţă a fost demonstrată prin scăderea semnificativă a cazurilor de cetăţeni români care rămân în mod ilegal pe teritoriile statelor europene, respectiv a străinilor pe teritoriul României), precum şi acorduri privind regimul vizelor şi circulaţia persoanelor, cu statele vecine României şi cu alte state, conform angajamentelor asumate de ţara noastră prin documentul de poziţie la Capitolul XXIV.

O realizare deosebit de importantă în acest context o constituie şi punerea în circulaţie a unor noi paşapoarte româneşti, precum şi a unor documente de călătorie care se eliberează străinilor de către autorităţile române, având un grad de securitate, potrivit standardelor europene în această materie.

Profesionalizarea personalului operativ din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, precum şi asigurarea tehnico-materială corespunzătoare în punctele de trecere a frontierei şi a unităţilor având ca misiune paza frontierei de stat, constituie un alt domeniu în care progresele înregistrate s-au materializat în realizarea unei diminuări certe şi semnificative a migraţiei în România.

Procesul securizării graniţelor, potrivit condiţiilor impuse de forurile europene, urmează să fie definitivat în cursul anului viitor şi până la data aderării la Uniunea Europeană, prin finalizarea demersurilor de informatizare a tuturor punctelor de trecere a frontierei (sistemul SIF), precum şi de implementare a sistemului "Viza on-line" care va putea fi interconectat, după aderare, la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS - sistem de urmărire internaţional asistat pe calculator).

Garanţia concretizării în mod eficient şi conform cu condiţiile impuse ţării noastre în această materie o constituie Uniunea Europeană la aceste demersuri. Astfel, Consiliul miniştrilor de justiţie şi ai afacerilor interne din Uniunea Europeană (Consiliu JAI), reunit la Bruxelles la data de 7 decembrie 2001, a votat în unanimitate ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români.

Această decizie (denumită oficial "Regulamentul conform căruia solicitanţii români vor putea, începând cu 2 ianuarie 2002, să călătorească fără viză în spaţiul Schengen pentru perioade de până la trei luni") nu a fost însoţită de nici un fel de restricţii şi nici de perioade de probă, aşa cum s-a întâmplat în cazul Bulgariei.

Hotărârea Consiliului JAI a fost, de altfel, confirmată de către Consiliul European reunit la Laeken în perioada 13-14 decembrie. Demersurile constatate întreprinse de autorităţile române pentru menţinerea acestei facilităţi şi-au manifestat, până în prezent, eficienţa, decizia Consiliului JAI fiind precedată, pe plan intern, de adoptarea a două reglementări menite să asigure exercitarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în spaţiul Schengen, respectiv O.U.G. nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii românilor, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.177/2002) şi Ordinul Ministrului de interne nr.177/2001 pentru stabilirea cuantumului sumei minime în valută liber convertibilă pe care cetăţenii români trebuie să o deţină la ieşirea din ţară, când călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state.

Aprecierile pozitive ale forurilor europene cu privire la progresele României în domeniul de referinţă, au fost de curând confirmate şi prin concluziile Delegaţiei Comisiei Europene, cuprinse în Raportul de ţară pentru anul 2003, în conţinutul cărora, la secţiunea "Acquis", se precizează că "s-au înregistrat progrese legislative în cele mai multe sectoare din domeniul justiţiei şi afacerilor interne, în special în ceea ce priveşte migraţia, combaterea crimei organizate... etc".

Domnul Costache Mircea:

Guvernările postdecembriste, politica falimentului total al Naţiunii Române sau Triumful antiromânismului.

Toţi cei preocupaţi de preluarea puterii cunoşteau bine economia şi societatea românească în general. Cu toţii cunoşteau componentele de conducere şi de management care aveau nevoie de corecţii. Ştiau bine ce ar fi menţinut economia în funcţiune, cum am fi păstrat pieţele pentru producţia industrială şi agricolă, ştiau ce trebuie făcut pentru progresul ştiinţei, cercetării, învăţământului, sănătăţii, pentru optimizarea justiţiei, internelor şi apărării. Şi cu toate astea, Ţara a luat-o pe alt drum.

Cu ajutorul mijloacelor moderne de intoxicare şi manipulare a opiniei publice s-a reuşit aducerea la cârma treburilor publice a unor oameni dispuşi să facă abstracţie de realitatea românească, de potenţialul economic, cultural şi uman deosebit şi să împingă societatea românească pe panta declinului plenar. Tirul dezinformărilor şi diversiunilor plăsmuite în laboratoarele antiromânismului au transformat Naţiunea Română într-o populaţie în stare să înghită orice samavolnicie, într-o masă de manevră orbită de minciunile cu lustru doct al ciocoiului nou lacom şi apatrid. Aşa au fost înstrăinate importante obiective precum Romtelecom-ul, Sidex-ul, Romcim-ul, Roman Braşov, Tractorul.

Au existat şi români lucizi care vedeau că vânzarea la fier vechi, dezindustrializarea forţată nu sunt o soluţie în favoarea României. Astfel de oameni au fost eliminaţi prin mijloace, aşa-zis democratice, cu presa, cu şantajul, sau au fost ucişi precum VIRGIL SĂHLEANU, liderul sindical de la Tepro Iaşi.

Ţara a fost adusă în pragul falimentului total. Pulverizarea patrimoniului public către oricine şi pe mai nimic, tehnica preluării arieratelor la datoria publică, devalizarea băncilor, defrişarea pădurilor, falimentarea complexelor zootehnice, i-au îmbogăţit pe unii şi i-au dezmoştenit pe alţii. Culmea ironiei, acum încep, încet-încet, să ni se prezinte drept reuşite ale politicii falimentului total, drept o mare realizare faptul că ar exista în România 300 de milionari în dolari. Diversiune deşteaptă până la un punct. Parte a uriaşei manipulări care a năucit şi sărăcit cetăţeanul, care a distrus o ţară cu un potenţial apreciat de toţi observatorii oneşti. Aşteptăm lista celor 3000 de multimiliardari în lei, a celor 300 de mii de mari proprietari de palate vile, hoteluri, limuzine, pontoane, iahturi etc. şi a celor 3 milioane de şpăgari, de magistraţi, poliţişti, cămătari, proxeneţi, traficanţi de alcool, funcţionari guvernamentali, patroni de cazinouri, şi în general, de infractori care acumulează averi mobiliare şi imobiliare colosale care repatriază valuta, sau o ţin în locuri tăinuite şi nu plătesc un leu la Statul Român, nici măcar curentul electric.

Pe acest fundal al mizerie, sărăciei şi debusolării, vin unii să ne convingă că Ţara suferă un proces de modernizare.

Poate de demolare şi de înstrăinare! Hoţia fără margini, nesimţirea revoltătoare au făcut din români un popor de asistaţi: Lăsaţi fără muncă, fără satisfacţii profesionale şi fără speranţă în viitorul copiilor, mulţi îşi pun capăt zilelor.

Aceasta e Ţara reală şi aceasta e "lista" reală a celor ce suportă cinismul oligarhiei îmbogăţite peste noapte în dauna celor mulţi şi umiliţi. Terorismul mediatic a produs cu succes o mare VICTIMĂ: Poporul Român în pragul dispariţiei, federalizării, neputinţei unificării şi supravieţuirii în Istorie.

Cine ne-a urât atât de mult şi cum a reuşit aşa de uşor să se răzbune rămân întrebări, deocamdată, fără răspuns.

Succes în alegeri, stimaţi terminatori ai Destinului Naţional!

În alegeri, în faţa gloatelor care aşteaptă să le aruncaţi cârnaţi în praful drumului şi alcool din sfeclă din zona Cernobâl. Cât despre reacţia autorităţilor la recentele Comunicate privind federalizarea Republici Moldova, cu limbă oficială rusa şi transformarea ei în gubernie demilitarizată, izolată de lumea civilizată, ce să mai zicem ? La ce ne-am putea aştepta când însăşi gureşa presă a Minciunii Naţionale tace ca mormântul !

"Oh, oh, vai de Ţară" se căina cronicarul. Am ajuns din nou acele vremi.

Doamne apără şi ocroteşte Poporul Român !

Notă: Anexez o solicitare a unei familii de români cinstiţi aduşi în pragul disperării de actuala stare de lucruri din Ţară.

"Domnului deputat PRM de Buzău - prof. Mircea Costache.

Subsemnaţii Nicolae Mara - Luminiţa, ingineră şi Nicolae Emil - subinginer, domiciliaţi în Municipiul Buzău, Aleea Industriei nr.1, bloc I, Et.10, Ap.50, oficiul poştal nr.7 Buzău, cod poştal 120224, prin prezenta vă aducem la cunoştinţă cele de mai jos, spre competenta şi urgenta soluţionare din partea dumneavoastră personal.

Situaţia noastră este tragică şi numai o intervenţie rapidă din partea dumneavoastră ne mai poate salva. De mult timp, nu avem serviciu, nu avem alte surse de venituri, nu deţinem pământ în proprietate şi suntem muritori de foame.

Suntem căsătoriţi din anul 1991, nu avem copii, nu avem antecedente penale. Suntem cinstiţi, corecţi, inteligenţi, intransigenţi şi perseverenţi.

1. Subsemnatul Nicolae Emil am vârsta de 44 ani, sunt absolvent al Liceului Industrial "Unirea" - Bucureşti, în anul 1978, cu specializarea Electronist pentru automatizări. Am efectuat stagiul militar. Sunt absolvent al Facultăţii de Elctronică şi Telecomunicaţii Bucureşti, secţia subingineri zi. Din 23 octombrie 1984 şi până în data de 1 octombrie 1991 am lucrat în industrie ca subinginer electronist. După 1 octombrie 1991, am predat în învăţământ. Pentru activitatea desfăşurată în învăţământ am obţinut calificative de "foarte bine".

2. Subsemnata Nicolae Mara-Luminiţa, sunt născută în anul 1958 (am împlinit vârsta de 45 ani), în oraşul Buzău. Mama mea Anghel D. Elena a fost profesoară emerită de fizică şi a predat fizica la liceul Pedagogic Buzău. (unde a fost şi directoare) şi a predat peste 25 de ani la Liceul de Matematică - fizică "B. P. Haşdeu" Buzău (unde a fost mulţi ani şefa Catedrei de fizică-chimie).

Subsemnata Nicolae Mara-Luminiţa am absolvit Liceul de matematică-fizică a Liceului "B. P. Haşdeu" - Buzău. Sunt absolventă a Facultăţii de Mecanică Bucureşti, secţia Utilaj Tehnologic (chimie), ingineri-zi). În perioada 1985-1992 subsemnata am lucrat ca inginer mecanic (utilaj tehnologic chimic) în proiectare-tehnologie şi am obţinut calificative de "foarte bine". După aceea, am lucrat ca educatoare în învăţământ şi am obţinut calificative de "foarte bine" şi recomandări de continuitate în învăţământ. Am fost membră a Partidului Socialist al Muncii - Buzău până în luna septembrie 2003 (după care, PSM-Buzău a fuzionat cu PSD-Buzău.)

3. Pentru a obţine un loc de muncă, subsemnaţii am depus sute de cereri de angajare, am depus sute de CV-uri, dar totul a fost în zadar. Prin efortul nostru financiar, atât eu cât şi soţul meu am urmat cursurile de calificare în meseriile: manager comercial-conducători unităţi comerciale, ospătar, barman, bucătar, operator pc, administrator de condominiu şi am obţinut diplomele respective numai cu calificative de "foarte bine".

4. Subsemnatul Nicolae N. Emil subinginer, consider că aş putea să desfăşor şi următoarele activităţi:

• administrator la o Asociaţie de Proprietari (bloc) - am diploma de "administrator condominiu" nr. 1154/22.09.2003 emisă de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău;
• funcţionar într-o instituţie de stat (posed cunoştinţe PC, am diplomă de manager comercial emisă de Grupul Şcolar Economic - Buzău şi am diplomă de subinginer electronist);
• Factor poştal la "C.N. Poşta Română" (am cunoştinţe PC, am diplomă de subinginer electronist);
• agent vânzări (am cunoştinţe PC şi am diplomă de manager comercial);
• Vânzător produse electronice şi tehnică de calcul (am diplomă de subinginer electronişti curs de manager comercial);
• agent de pază şi protecţie (am 1,80 m, am statură atletică);
• bibliotecar - am lucrat în învăţământ, am cunoştinţe de pedagog, psihopedagogie şi am obţinut calificative de "foarte bine" în învăţământ;
• arhivar (am cunoştinţe PC, am lucrat la Rodipet - Buzău, îmi place ordinea şi disciplina);
• ospătar, barman (posed diplomă de alimentaţie publică);
• bucătar sau ajutor de bucătar (posed diplomă de alimentaţie publică);
• operator calculator (certificat nr.52/27 august 2003 care atestă că posed cunoştinţe de Word, Excel, Explorer, Tehnoredactare);
• asistent social (sunt înscris la un curs de asistenţi sociali);
• funcţionar civil în cadrul Inspectoratului de Poliţie Buzău (deja sunt luat în evidenţă din luna iunie 2003);
• încasator pe mijloace de transport local sau de Renel sau la RAM sau la Distrigaz sau la un post de televiziune prin cablu);
• încasator la Administraţia financiară Buzău;
• încasator la Direcţia Economică de pe lângă Primăria Buzău;

5. Subsemnata Nicolae Mara-Luminiţa, consider că aş putea să desfăşor următoarele activităţi:

• bucătăreasă la o cantină şcolară sau la un spital;
• administrator la o Asociaţie de Proprietari (bloc) - posed diplomă de "administrator de condominiu" nr.1153/22.09.2003 emisă de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău şi am lucrat ca vânzător gestionar la Rodipet - Buzău);
• asistent social (sunt înscrisă la un curs de asistent social);
• asistent maternal;
• funcţie tehnică (am diploma de inginer);
• secretară (posed cunoştinţe PC);
• operator calculator (am certificat nr.53/27.august 2003 care atestă că posed cunoştinţe de Word, Excel, Explorer, Tehnoredactare);
• arhivar (am cunoştinţe PC, am lucrat la Rodipet - Buzău);
• bibliotecară - pedagog, sunt fiică de cadre didactice, am lucrat pe învăţământ şi am obţinut calificative de "foarte bine";
• infirmieră;
• încasatoare pe mijloace de transport local sau la Renel sau la RAM sau la Distrigaz sau la un post de televiziune prin cablu);
• încasatoare la Administraţia financiară - Buzău;
• încasatoare la Direcţia Economică de pe lângă Primăria Buzău;
• funcţionară într-o instituţie de stat (am diplomă de inginer, am cunoştinţe de PC, am scris caligrafic şi îngrijit);
• factor poştal al "CN Poşta Română" (am diplomă de inginer şi am cunoştinţe PC);
• oficiantă la "CN Poşta Română" (am cunoştinţe PC);
• agent ghişeu CEC;
• funcţionar civil în cadrul Inspectoratului de Poliţie Buzău sau funcţionar civil la Serviciul Român de Informaţii Buzău;
• vânzătoare (exclus tarabă) - am cunoştinţe PC şi am lucrat ca vânzător - gestionar la Rodipet Buzău.

6. În consecinţă, vă solicităm următoarele:

6.1. Să analizaţi foarte atent prezenta cerere;

6.2. Să găsiţi o soluţie umanitară (ştim că daţi dovadă de multă înţelegere, înţelepciune şi spirit de dreptate) şi vă rugăm să ne sprijiniţi pentru a ne găsi un loc de muncă; la cpt. 4. şi 5 ale prezentei cereri v-am expus ce activităţi am putea desfăşura.

Prin bunăvoinţa dumneavoastră, aşteptăm un răspuns scris prin scrisoare recomandată.

Vă mulţumim anticipat 14 (paisprezece) noiembrie 2003. Semnături...

Vă mulţumesc.