Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de către domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de către domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa, o zi bună la toată lumea!

Începem secvenţa declaraţiilor. Mai avem puţin şi atingem suta la înscrieri pentru declaraţii!

Domnul Alexandru Octav Stănescu a depus la secretariat.

Domnul Pavel Târpescu şi va urma domnul Dan Brudaşcu.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Creşterea economică şi nivelul de trai".

Permiteţi-mi să abordez, în intervenţia mea, câteva aspecte ale politicii sociale promovate de Guvernul Adrian Năstase ca urmare a creşterii economice.

Încă de la începutul mandatului său, Executivul a considerat că revenirea la creşterea economică durabilă constituie singura cale prin care România poate deveni prosperă din punct de vedere economic şi social, capabilă să se integreze eficient în structurile europene şi euroatlantice. La preluarea mandatului, economia românească se afla într-o criză care a afectat nu numai bazele dezvoltării economice, ci şi, ceea ce a fost mai grav, nivelul de trai al populaţiei. Bilanţul primilor doi ani şi jumătate de guvernare demonstrează că printr-un program realist, dar şi prin preocuparea fermă de punere în aplicare a acestuia, se pot atinge obiectivele de dezvoltare şi îmbunătăţire a nivelului de trai.

Ca urmare a unei creşteri economice şi constante, Guvernul Adrian Năstase a promovat o politică socială fundamentată pe schimbarea radicală în abordarea problematicii sărăciei şi marginalizării, prin creşterea condiţiilor minime de trai, încât cetăţenii să poată participa efectiv la viaţa socială. Măsurile întreprinse în aceşti trei ani, conform celor mai recente estimări făcute de Banca Mondială, arată că nivelul de sărăcie al populaţiei a scăzut de la 35% în 2000 la 29% în 2002, ceea ce reprezintă corelaţia clară dintre creşterea economică şi protecţia socială, având ca scop precis scăderea continuă a sărăciei. Fondurile bugetare destinate asistenţei sociale, alocaţiile, pensiile, ajutoarele şi indemnizaţiile pentru diferite categorii defavorizate cresc cu peste 15% în perioada 2001-2004, faţă de perioada 1997-2000.

Sistemul de protecţie socială se adresează unui procent mare din populaţie, conform estimărilor Băncii Mondiale, dar măsurile active de ocupare a forţei de muncă reprezintă cea mai importantă modalitate de combatere a sărăciei şi de creştere a nivelului de trai. Prin implementarea Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă, în anul 2002, s-a realizat încadrarea în muncă a peste 240 de mii de persoane. În programul aprobat pentru anul 2003, s-a prevăzut încadrarea în muncă a 300 de mii de persoane, iar în primele 9 luni, fiind încadrate circa 400 de mii.

Efectul politicilor active de ocupare se reflectă în scăderea, an de an, a numărului şomerilor, rata şomajului scăzând de la 10,5% în anul 2000, la 6,5% la sfârşitul lunii septembrie 2003, concomitent cu creşterea câştigurilor salariale.

Prin realizarea programului de guvernare în domeniul social, rezultă că solidaritatea şi echitatea socială reprezintă obiective fundamentale pentru Guvernul Adrian Năstase.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnul Dan Brudaşcu.

Domnul Aurel Gubandru este? Nu. Domnul Petre Posea va urma.

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş dori să mă refer la apropiatele evenimente din istoria naţională. La 1 Decembrie, vom aniversa împlinirea a 85 de ani de la evenimentele de la 1 Decembrie 1918 şi, ceva, mai târziu, împlinirea a 14 ani de la evenimentele din decembrie 1989.

După cum aţi văzut, m-am abţinut de a mă referi la evenimentele din '89 şi de a le defini ca "revoluţie", pentru că în România nu putem despre aşa ceva. O revoluţie înseamnă progres, înseamnă dezvoltare, înseamnă, mai ales, renunţarea la dictatură şi practicile de tip dictatorial. Or, în România de după 1989 aceste lucruri nu au dispărut, ci, dimpotrivă, s-au intensificat.

În ciuda aparenţelor, treptat, treptat şi sigur, s-a revenit la situaţia de dinaintea anului 1989. Doar aparent, în ţara noastră putem vorbi de democraţie şi libertăţi democratice, de pluripartitism şi de respectul legilor.

În loc să ducă ţara spre progres şi civilizaţie, spre secolul al XXI-lea şi mileniul III, regimurile de după 1989 au aruncat-o în haos, au condamnat-o la subdezvoltare şi sărăcie. Ba, mai mult decât atât, au readus-o la perioada Evului Mediu, întrucât, în peisajul naţional au reapărut "ţinuturile", au apărut "baronii", instituţii şi titluri care au caracterizat Evul Mediu.

Principalele ramuri ale economiei naţionale au cunoscut un regres sistematic: mii de fabrici au fost închise, milioane de oameni au devenit şomeri, pierzându-şi locurile de muncă, nesiguranţa zilei de mâine a devenit o realitate dură în România. Mai grav este faptul că ţara este scoasă la mezat şi vândută pe nimic, în cel mai fericit caz, pe un euro sau pe un dolar.

În locul dictatorului şi al obiceiurilor sala faraonice au apărut zeci de minidictatori, pentru care se schimbă până şi orarele de tren sau de avion. Amintesc, în acest sens, practicile din ultima perioadă, în care, pentru ministrul de interne al României se schimbă totul, inclusiv orele de plecare ale trenurilor din Gara Cluj.

Democraţia "mercedesului cu girofar" e o realitate aspră, dură, dar şi o sfidare a sacrificiilor umane din decembrie 1989, a sângelui vărsat acum 14 ani de entuziaştii din tânăra generaţie.

În România lui Constantinescu şi Iliescu s-a reinstaurat teroarea, fosta securitate, chiar dacă acum i se spune altfel, e din nou la post, acţionând ca o poliţie politică, iar poliţia propriu-zisă a devenit braţul înarmat al PSD. Violarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor, presiunea, ameninţarea, şantajul sunt realităţi pe care nu le poate nimeni contesta.

Inclusiv parlamentarii, îndeosebi cei ai Opoziţiei, au devenit ţinta acţiunilor de intimidare din partea reprezentanţilor serviciilor secrete şi ai poliţiei. Un asemenea caz se află în faţa dumneavoastră. Personal, sâmbăta trecută, am fost urmărit de către un echipaj al poliţiei, nu ştiu din ce cauză, până la biroul meu parlamentar. De asemenea, mi se sesizează că se fac presiuni incredibile asupra persoanelor cu care intru în contact, în speranţa că, în felul acesta, mi se va închide gura. Vreau să vă informez, domnilor de la putere, că doar cu glonţul veţi reuşi să-mi închideţi gura!

Frauda, corupţia, ilegalităţile săvârşite cu seninătate de reprezentanţii actualei Puteri au devenit o realitate în România postdecembristă. Se pare că ne aflăm sub blestemul sintagmei: "Fă-te că lucrezi, Mircea!" Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petre Posea, va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Marea Unire".

Secole de-a rândul, poporul român a existat pe teritoriul Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, dezvoltarea conştiinţei de neam şi afirmarea conştiinţei naţionale dând un nou conţinut şi un puternic impuls luptei sale pentru făurirea statului naţional unitar român. Strânsele relaţii economice dintre ţările române, apariţia unei pieţe interne incipiente, precum şi lupta comună împotriva cotropitorilor străini au constituit elemente care au făcut posibile încercările de unificare politică a ţărilor române încă din sec. al XVI-lea.

Încercarea izbutită la 1600, a lui Mihai Viteazul, de unificare, deşi de scurtă durată, a avut o semnificaţie istorică deosebită, ea căpătând valoare de simbol pentru lupta ulterioară a poporului român: anul 1859, când cele două Ţări Româneşti aveau să se unească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza într-un singur stat naţional, România, precum şi câştigarea independenţei depline la 1877 devin momente de răscruce pe drumul realizării unirii noastre naţionale.

O România modernă, în graniţele sale fireşti, se va forma abia în 1918. Lupta poporului român pentru desăvârşirea unităţii sale statale se va desfăşura în forme diverse, atât în teritoriile aflate sub dominaţie străină: Basarabia, Bucovina şi Transilvania, cât şi în vechea Românie, statul român constituind forţa de susţinere a luptei naţionale, în jurul căruia se va realiza, la 1 Decembrie 1918, idealul unităţii noastre naţionale.

Un prim pas din drumul lung parcurs pentru desăvârşirea unităţii statale realizate acum 85 de ani a fost făcut de Basarabia, străvechi pământ românesc, rupt din trupul ţării în 1812, de către Rusia ţaristă. Aici, la Chişinău, în memorabila zi de 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organ reprezentativ democratic al întregii populaţii dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră: "A hotărât - şi pentru totdeauna - unirea cu Patria mamă".

La 25 noiembrie, acelaşi an, la Cernăuţi, Congresul Naţional al Românilor din Bucovina, provincie românească ce fusese ocupată de Habsburgi în anul 1775, avea să proclame unirea necondiţionată a acestei părţi a Moldovei de Nord cu România.

În Transilvania, convocarea pentru 1 Decembrie, la Alba Iulia, în numele Marelui Sfat al Naţiunii Române, a Marii Adunări Naţionale Constituante a fost primită cu mare entuziasm de toate cercurile româneşti, indiferent de vederile lor politice şi sociale. aici, în cetatea istorică a neamului românesc, în afară de cei 1228 de delegaţi aleşi, au venit din toate colţurile ţării, pe o vreme geroasă, lăsând pentru o zi grijile lor acasă, peste 100.000 de oameni, pentru a hotărî unirea Transilvaniei cu România.

"Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească - se preciza în primul punct al Rezoluţiei - adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tututor teritoriilor locuite de dânşii cu România."

A doua zi, Ion I. C. Brătianu, Preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul Afacerilor Străine ale României, avea să primească, la Bucureşti, delegaţia ardelenilor, care aducea Actul Unirii Transilvaniei cu Patria-mamă. "De o mie de ani vă aşteptăm şi aţi venit, ca să nu ne mai despărţim niciodată!", au fost cuvintele şefului Guvernului român, care a asigurat delegaţia ardeleană că în politica externă: "România va fi strâns legată de Aliaţi, acţionând pentru deplina realizare a drepturilor neamului, sprijinite ,pe atâtea jertfe şi exprimate cu hotărâre de toate ţinuturile locuite de români".

Marele patriot şi om politic român a glăsuit, testamentar: "Spuneţi tuturor fruntaşilor din Ardeal, aduceţi la cunoştinţa întregii suflări româneşti din Transilvania că /din/ graniţele României întregite, stabilite de comun acord cu Puterile Aliate şi consfinţite prin jertfirea a 800.000 de vieţi româneşti (...) nu înţeleg să cedez o palmă de pământ, căci este un drept al nostru (...) şi înţeleg să lupt din toate puterile mele ca drepturile noastre, care n-ar trebui să fie discutate, să nu fie câtuşi de puţin ştirbite".

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 avea să fie ratificată prin decrete ale statului român independent şi recunoscut de Tratatele de la Paris din anii 1919-1920, care ne-au făcut altceva decât să ia act de existenţa unui fapt împlinit: "Înfăptuirea marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 nu este, deci, un dar sau rodul unor conjuncturi interne sau internaţionale. Unirea a făcut-o naţiunea română."

Dar Marea noastră Unire, ce a configurat o Românie în graniţele sale fireşti, nu a fost "pentru totdeauna", cum hotărât declara Sfatul Ţării de la Chişinău la 27 martie 1918. Presiuni externe şi dictate odioase au luat românilor ceea ce, cu atâta trudă, făuriră.

Astăzi, la a 85-a aniversare a Marii noastre Uniri, să ne aducem aminte, mai mult ca oricând, de aceste momente memorabile ale istoriei Patriei şi să întâmpinăm marea noastră sărbătoare de la 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, cu încredere deplină că jertfele înaintaşilor noştri nu au fost zadarnice. Să păşim împreună în mileniul III, într-o România unită şi indivizibilă, democratică şi prosperă, demnă de a intra în rândurile civilizaţiei europene!

Domnule preşedinte, vreau să mai depun o declaraţie politică: "Alianţa PNL-PD, demagogie şi amatorism".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Dumitru Bentu.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Cultura românească în mediul rural."

Iarna, cu frig, ploaie, lapoviţă şi ninsoare, este sezonul de odihnă al ţăranilor, după o vară şi o toamnă încărcate de trudă şi oboseală, pentru obţinerea agoniselii zilnice pentru oameni şi animale. Liniştea şi pacea cadrului idilic aruncă aceste aşezări într-o izolare, în comparaţie cu oraşul, care este plin de viaţă şi în acest anotimp.

Cu ce-şi ocupă acum timpul ţăranii? Tradiţia milenară îşi spune cuvântul, prin organizarea de şezători, locul unde se manifestă o bogată viaţă spirituală şi artistică, de basme, balade şi terminând cu zicătorile populare.

Şi, totuşi, suntem în sec. XXI şi nu se mai poate practica această tradiţie arhaică, având în vedere că atât oamenii cât şi timpurile s-au schimbat: unele sate s-au depopulat, altele se caracterizează prin fenomenul îmbătrânirii, iar nu multe s-au umplut cu o populaţie tânără şi matură, care a lăsat oraşul şi s-a stabilit la ţară.

Ce le oferă statul românesc în materie de cultură? Mai nimic din ceea ce, în vest, dacă tot vorbim de fiecare dată şi la fiecare propoziţie de aderarea la U.E., se investeşte enorm, pentru a se putea păstra şi conserva tradiţia spirituală a satului.

Dreptul la cultură este garantat de Constituţie şi, dacă avem în vedere cifrele de la referendumul de adoptare a noii legi fundamentale, trebuie să recunoaştem că ţăranul român, indiferent de vârstă, aşezare geografică şi nivel de civilizaţie, a votat şi pentru acest drept şi doreşte să-i fie respectat.

În ultimii 13 ani, cultura tradiţională, mişcarea de amatori şi cultura de mase au fost asimilată cu faimosul festival "Cântarea României", astfel încât nimeni nu a mai fost interesat de activitatea culturală de la sate, dar nici de funcţionarea, vorba fie, a căminelor culturale. În aceste locuri, deşi se află sub autoritatea şi în subordinea autorităţilor locale, actul de cultură a fost total desfiinţat, acum desfăşurându-se activităţi mult mai practice: discoteci, nunţi şi... baruri, unele chiar non-stop.

Existenţa bibliotecilor comunale, altădată asaltate de cititori, a devenit peste noapte Fata Morgana, lipsa spaţiilor adecvate, a fondului de carte, dar, mai ales, a grijii faţă de necesităţile cetăţenilor din mediul rural au contribuit, toate, la golirea ultimelor lăcaşuri de civilizaţie rurală, astfel încât, la ora actuală, copiii care merg la şcoală se mulţumesc doar cu ce au sau, la şcoală, pot împrumuta unii de la alţii, iar tinerii preferă să ocupe scaunele din birturi şi crâşme, pentru a-şi umple timpul liber.

Reforma culturală la sate este doar un punct din programul actualului guvern şi o Cenuşăreasă pentru Ministerul Culturii şi Cultelor. Ţăranii nu trebuie să citească, nu au timp, trebuie să se uite doar la televizorul care prezintă numai emisiunile postului naţional, să facă politică pe banca din faţa casei şi să muncească de dimineaţă până seara, pentru recolte puţine şi de slabă calitate.

Uităm însă un lucru foarte important: spiritualitatea românească a fost marcată de ilustre persoane care-şi au originile în satul românesc şi care au militat, pe parcursul întregii lor vieţi, pentru păstrarea şi cultivarea spiritului arhaic şi tradiţionalist al acestui mediu. Avem o moştenire pe care trebuie să o păstrăm, dar, mai ales, să o îmbogăţim.

Ce facem noi? Dăm totul uitării, pentru că, fie nu sunt bani, fie nu este timp, fie satul românesc se umple de kitsch-uri. Pentru că, aşa cum am preluat din occident numai influenţe nefavorabile, aşa le-am preluat şi pe acestea.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Satul românesc, indiferent de anotimp, rămâne acelaşi izvor de sacralitate şi spiritualitate, dar, ca orice izvor, trebuie îngrijit. În stresul cotidian, să ne oprim o clipă şi să ne aducem aminte că fiecare dintre noi îşi are originile la sat şi, pentru ca să ni le păstrăm, trebuie să facem ceva şi pentru menţinerea neatinsă a comorilor sale. Pentru că, dacă ne pierdem originile, ne pierdem şi sufletul şi viaţa, şi părinţii şi străbunii, dar şi legătura cu acest pământ, înzestrat de Bunul Dumnezeu cu bogăţii.

Iar, pentru a nu pierde toate aceste lucruri, cred că a venit vremea ca şi satul românesc, cu toate privaţiunile actuale, începând de la aşezarea geografică şi terminând cu depopulările masive, să-şi aibă "cota" lui de cultură (şi nu mă refer numai la cea agricolă), pentru ca să ne putem alinia şi noi, din acest punct de vedere, la cerinţele bătrânei Europe.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dumitru Bentu, va urma domnul Iulian Mincu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Iluzia".

În ultima perioadă, judeţul Vaslui tinde să devină "polul" acţiunilor în teritoriu pentru partidele de Opoziţie - al "DA", în special. Valuri de politicieni de toate calibrele se abat asupra legendarelor plaiuri vasluiene, cu o frecvenţă, dacă nu uimitoare, cel puţin suspectă.

Au fost în judeţ şi doamna deputat Mona Muscă, şi domnul senator Gheorghe Flutur, şi domnul senator Paul Păcuraru, şi nu puteau să nu spună "DA" cei doi preşedinţi, domnii Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, ce asigură bicefalismul Alianţei, pentru, mă rog, "Adevărul şi Dreptatea" lor.

Pentru lideri, regia deplasărilor este aceeaşi: o baie de mulţime prin pieţele oraşelor vasluiene, care, după intensitatea dialogului, nu depăşeşte consistenţa unui simplu duş. O întâlnire în săli de cinematografe, semn că "uzina de vise" le marchează existenţa. Şi intervenţii televizate, la care membrii proprii adresează întrebări gândite cu premeditare şi-şi exprimă bucuria neţărmurită pentru prilejul oferit de a-i vedea, hai să admitem, "la lucru".

Evident, suntem atacaţi, criticaţi, denigraţi, cu argumentele fair-play-ului politic. Ulterior, suntem ameninţaţi cu revărsarea cornului abundenţei în judeţul nostru, atunci când, cred ei, vor reveni la putere. Am spus "vor reveni", pentru că, din nefericire, au mai fost, cu realizările bine cunoscute.

Nu identificăm, însă, în discursurile domniilor lor, soluţii; nu decelăm cunoaşterea problemelor reale din acest spaţiu, în care declară că, totuşi, se simt bine, deşi, aşteptările lor ar fi fost, poate, altele, din moment ce deplasarea îmbracă aspecte mentale exotice, demne de un episod din Discovery Travel.

Sunt surprinşi că locuitorii votează masiv cu PSD-ul, surpriză cu alură de reproş, uitând că elementul care aduce voturi este încrederea şi nu promisiunea generoasă, dar fără acoperire.

Şi, pentru a-şi completa cunoştinţele despre judeţul Vaslui, despre realizările Guvernării PSD, vom prezenta doar câteva dintre ele, pentru a le oferi răspunsul la întrebarea obsedantă: "De ce câştigă mereu PSD-ul alegerile?"

Le câştigă pentru că politica partidului nostru, sintetizată în, de acum, axioma: "Aproape de oameni, împreună cu ei!", a fost percepută nu ca un slogan, ci ca o dovadă în plus de responsabilitate şi implicare. În aceste condiţii, se realizează acel atât de dorit feed-back, oamenii, alegătorii fiind alături de partidul care îi înţelege cu adevărat şi se străduieşte să le rezolve multiplele probleme cu care se confruntă.

Cu toată glacialitatea lor, cifrele vorbesc de la sine: în perioada 2001-2003, investiţiile în judeţul Vaslui au crescut cu 21%, aproape în exclusivitate în sectorul privat; în aceeaşi perioadă, au fost privatizate 11 societăţi comerciale, cu un capital de peste 81 miliarde de lei; exporturile au însumat 248 de milioane de dolari, faţă de 182 de milioane, în perioada 1997-2000; au fost încadrate în muncă peste 9 mii de persoane, astfel că numărul şomerilor s-a redus, de la 27 de mii de persoane în 2000, la 18.500 în prezent; au fost alocate ajutoare sociale în sumă de 92 de miliarde de lei, iar pentru încălzire 13,2 miliarde; au fost reabilitate peste 200 de şcoli; s-au alocat în agricultură subvenţii şi alte forme de susţinere în valoare de 700 de miliarde de lei, iar pentru 2004 suma estimată depăşeşte 340 de miliarde şi exemplele ar putea continua.

Suntem obiectivi, suntem realişti: în judeţul Vaslui mai sunt multe de realizat, până la atingerea unui standard de viaţă, dacă nu ridicat, măcar decent. Sunt neîmpliniri care vin din amonte, sunt unele inconsecvenţe datorate insuficienţei fondurilor financiare, cunoaştem însă în profunzime aceste lucruri şi nu am adoptat culoarea roz ca un simbol cromatic al guvernării noastre. De aceea, dialogăm permanent cu oamenii, de aceea suntem în mijlocul lor, de aceea ei ne creditează conştient mandat de mandat.

Argumentele noastre? Realizările de până acum.

Argumentele domniilor lor? Tot "realizările" de până acum. Pentru ceea ce au făcut, la nivel naţional, dar şi în judeţul Vaslui, instanţa supremă, alegătorul, nu va promova recursul în anulare! În ceea ce priveşte răsturnarea raportului de forţe în plan politic, au un singur aliat: iluzia! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îmi pare rău, profesore, că îţi întrerup dialogul! Are cuvântul domnul deputat Iulian Mincu, va urma domnul Cristian Sandache.

Domnii deputaţi Codrin Ştefănescu, Aurel Daraban şi Emil Rădulescu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se referă la starea de corupţie din România.

John Fisher se exprima, nu demult, în "New York Times", despre "extraordinara mocirlă a corupţiei din România", considerată de unii ca fiind cea mai gravă din toate ţările ce doresc să adere la Europa.

Organizaţia "Transparency International" declara, pe 7 octombrie 2003, că România ocupă locul 3 în Europa şi locul 83 în lume în ceea ce priveşte corupţia. De asemenea, se clasează pe primul loc în topul corupţiei din rândul statelor europene membre şi candidate la Uniunea Europeană.

Valoarea indicelui de percepţie a corupţiei din ţara noastră a fost 2,6 puncte până în 2001 şi este de 2,8 puncte, începând din 2002, nivel apropiat de cel al corupţiei endemice. Acest punctaj s-a elaborat pe baza a 12 sondaje independente, realizate de organizaţii internaţionale ca: Banca Mondială, Open Society Institute, Comisia Europeană, Freedom House, Societatea Academică Română.

Indicele de corupţie porneşte de la valoarea 10, care este considerat maximum de integritate. Statele care au un scor mai mic de 2 sunt percepute ca fiind atinse de corupţie endemică.

Acesta este primul an când indicele României înregistrează creşterea uşoară pe care am remarcat-o, de 2,8, după ce, în ultimii 4 ani, valoarea era aşa de scăzută cum am spus.

Statele nordice sunt cele mai sigure. Cel mai mare punctaj îl are Finlanda, cu 9,7, urmată de Danemarca, Suedia, Olanda, Norvegia şi Germania, pe locul 9 toate, cu 9,2. După care urmează Franţa şi Spania, pe locul 12, Italia, pe locul 18.

Dintre statele candidate la Uniunea Europeană, cea mai bine plasată este Cipru, pe locul 15, cu 6,1 puncte. Bulgaria, la egalitate cu Cehia, este pe locul 22. Ca să urmeze, după aceea, Letonia, Slovenia, Polonia, Turcia.

România este cea din urmă ţară dintre cele candidate la Uniunea Europeană, iar locul pe care l-a obţinut este singurul mai puţin de 3 puncte! La nivel mondial, după noi urmează Bangladesh, cu 1,3 puncte, şi ţări din Asia şi America Latină.

Cât timp va exista corupţia la noi, şi şansele pentru Uniunea Europeană vor fi tot mai mici, oricât s-ar afirma acest lucru.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Sandache, va urma domnul Mircea Ifrim.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează: "Despre o altfel de bogăţie".

A făcut destul de mult şi, din punctul meu de vedere, inutil zgomot, publicarea celebrului top al celor 300 de bogătaşi din România. Presa i-a transformat pe unii dintre aceştia în VIP-uri sau, pur şi simplu, modele ad-hoc pentru mulţi români.

Semnificativă mi s-a părut reacţia unei telespectatoare care a considerat drept o impietate publicarea şi comentarea, pe alocuri, laudativă a topului celor 300, în condiţiile în care mai există încă pensionari ce caută un colţ de pâine printre gunoaie cu miros pestilenţial ori copii malnutriţi.

Am avut în istoria noastră boieri şi mari proprietari, a căror bogăţie a fost utilizată într-o anumită măsură nu numai pentru acte filantropice, ci şi pentru a sluji interesul naţional. Unii dintre aceşti aristocraţi prin naştere se remarcau printr-o vastă cultură, o surprinzătoare modestie şi o sinceră frică de Dumnezeu. Bogăţia lor nu era afişată obraznic şi ostentativ, după cum nici în democraţiile consolidate de astăzi marii potentaţi nu sunt defel agresivi sau snobi.

Nu pledez împotriva bogăţiei, ci pentru o bogăţie dobândită prin muncă onestă, într-un mediu concurenţial real. Poate că ar fi fost mult mai educativ un top al celor 300 de români de mare valoare intelectuală şi profesională care au făcut cel mai mult pentru ţara lor în ultimii 50 de ani. Sau o listă a unor tineri merituoşi, de mare potenţial creator, care nu au posibilităţi financiare pe măsura harului lor.

Într-o societate ca a noastră, care îşi caută încă adevăratele valori, este bine să nu uităm că nu numai averea materială constituie barometrul succesului ori valorii unui om.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru concizie.

Vă rog, domnule profesor.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi vizează bugetul sănătăţii pe anul 2004, care reprezintă un atentat fără precedent la existenţa biologică a populaţiei României şi, de asemenea, un pericol privind intrarea noastră în Uniunea Europeană.

Rezultă foarte clar, făcând comparaţie atât cu ţările candidate pentru a intra în Uniunea Europeană, cât şi cu ţările Uniunii Europene, că bugetul sănătăţii în România este bugetul cel mai mic. În realitate, este vorba de 0,8% din bugetul de stat şi de 3,2% din ceea ce se adună de la contribuabili, lucru care în alte ţări nici nu se ia în calcul, fiind în exclusivitate pentru tratamente medicale. Minimum de procent din p.i.b. în ţările europene este de 6%. Acest lucru este extrem de îngrijorător întrucât ne situăm în Europa printre ţările cele mai afectate din punct de vedere al stării de sănătate: mortalitatea infantilă este cea mai mare din întreaga Europă, cifrându-se la 18,4 la mie, în timp ce în ţările europene este între 4 şi 6, decesele materne sunt 0,34 la suta de mii, în timp ce în ţările europene sunt între 0,3 şi 0,08, şi pot să continuu.

Îngrijorător este faptul că acest buget este mai mic decât bugetul care s-a alocat sănătăţii în anii 1997-1998. Dacă aplicăm rata inflaţiei bugetului din 1997, care era în valoare de 4016, astăzi ar însemna 35180, şi dacă acest 35180 îl comparăm cu 14893, cât s-a alocat, rezultă evident faptul că lucrurile merg din ce în ce mai îngrijorător. Iar din acest 14893, dacă scoatem creditele nerambursabile şi datoriile pe care le avem de plătit pentru aparatură, rămân 6537.

Dacă luăm bugetul Casei, apare acelaşi lucru, aplicând rata inflaţiei faţă de anii 1999-2000.

Situaţia este îngrijorătoare şi sub raportul evaluării noastre la intrarea în Uniunea Europeană, având în vedere că ţările Uniunii Europene nu pot plăti costurile pentru repararea stării de sănătate a populaţiei, grav afectată în ultimul timp, iar, pe de altă parte, situaţia din sistemul sanitar este din ce în ce mai îngrijorătoare: salariile medicilor sunt sub limitele decenţei, iar posibilitatea de asigurare cu medicamente şi cu tratamente a oamenilor bolnavi este, de asemenea, sub orice nivel.

Aş spune că faptele pe care le-am prezentat reflectă din plin că bugetul pe anul 2004 pentru sănătate este total inadecvat şi nu se poate vorbi nicidecum de menţinerea sau de promovarea stării de sănătate a populaţiei. Şi dacă ne gândim că stare de sănătate înseamnă tot şi condiţionează tot...

(Domnul Ionel Marineci vociferează din bancă.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă rog frumos, lăsaţi-mă să conduc eu şedinţa. Eu nu obişnuiesc să întrerup pe cei care dau declaraţii. Este dreptul meu să conduc şedinţa. Nu interveniţi dumneavoastră din sală.

Nu are decât două minute. Poate vă deranjează ce spune.

Domnul Ionel Marineci (din bancă):

Nu.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îmi pare rău că fac un dialog cu dumneavoastră, când nu era cazul. Îmi cer eu scuze.

Domnul Ionel Marineci (din bancă):

Şi eu.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă rog, poftiţi, domnule profesor.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt lucruri deranjante, dar sunt realităţi care reflectă o stare de fapt mai mult decât îngrijorătoare, şi fac această declaraţie într-un moment în care poate se mai poate rezolva ceva.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Va urma doamna Minodora Cliveti.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am fost uimit când am citit textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/2003 privind unele măsuri de întărire a pazei pădurilor proprietate a persoanelor fizice şi pentru modificarea art.31 din Ordonanţa Guvernului nr.96 din 1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, în care s-a precizat că Regia Naţională a Pădurilor asigură paza pădurilor proprietate a persoanelor fizice care nu sunt administrate prin structuri silvice autorizate, în vedere menţinerii integrităţii acestora.

Nu pun la îndoială bunăvoinţa celor doi miniştri care au semnat şi au fundamentat această iniţiativă legislativă. Nu neg faptul că în multe cazuri defrişările în aceste păduri nu reprezintă un grad de pericol pentru menţinerea integrităţii fondului forestier naţional. Însă, după ce s-a modificat textul acestei ordonanţe de urgenţă în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor s-a ajuns la renaţionalizarea pădurilor aparţinând persoanelor fizice. Contractul de comodat neoneros impus de lege proprietarilor creează o stare de dependenţă faţă de Regia Naţională a Pădurilor în domeniul forestier.

Mai mult chiar, se impune prin lege ca asigurarea pazei pădurilor de către Regia Naţională a Pădurilor să fie suportată din bugetul de stat.

Mai concret, nu sunt bani pentru învăţământ, sănătate, protecţie socială, pentru cercetarea ştiinţifică, pentru agricultură, dar irosim banii contribuabililor pentru susţinerea celor care, prin setea lor de îmbogăţire, într-un deceniu au distrus vegetaţia forestieră aparţinând persoanelor fizice.

Controalele efectuate în acest an de către Autoritatea de Control a Statului, cât şi de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii din Camera Deputaţilor au dovedit că aceste păduri au fost distruse cu sprijinul personalului silvic aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor.

Nu înţeleg gândirea economică românească. Când suntem criticaţi la Bruxelles că nu avem o economie de piaţă, prin bugetul anului 2004 susţinem ineficienţa mastodonţilor în industrie, cu o creştere de la 260000 de miliarde de lei la 330000 de miliarde de lei.

În silvicultură, după apariţia structurilor proprii, care nu numai că sunt eficiente, dar nici nu impun obligaţii financiare din partea bugetului de stat, este sprijinită Regia Naţională a Pădurilor, care se bazează pe un sistem clientelar bazat pe promoţii speciale şi pe cunoştinţe, prin care, după cele constatate în judeţul Harghita, sunt susţinuţi cei care distrug fondul forestier naţional.

Dacă textul ordonanţei va fi votat în Senat în forma adoptată de Camera Deputaţilor, atunci ne vom putea mândri că am făcut un pas important spre distrugerea fondului forestier naţional.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnii deputaţi Ioan Sonea, Adrian Moisoiu, Doru Dumitru Palade şi Cristian Nechifor au depus la secretariat declaraţiile.

O invit la microfon pe doamna deputat Minodora Cliveti. Va urma domnul Gheorghe Dinu.

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O delegaţie a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, compusă algoritmic, răspunzând invitaţiei comisiei omoloage din Adunarea Naţională a Ungariei, a vizitat acum câteva zile Parlamentul ungar.

Scopul acestei acţiuni este cel care derivă din Protocolul semnat la începutul acestui an de către preşedintele Camerei Deputaţilor a României, domnul Valer Dorneanu, şi preşedintele Adunării Naţionale Ungare, doamna Katalin Szili, de colaborare la nivelul celor legislative, protocol care cuprinde la pct.5 menţionată expres colaborarea comisiilor juridice.

Interesul celor două ţări de a colabora în numeroase domenii este evident şi în principal legat de perspectiva comună de a accede la Uniunea Europeană, perspectivă extrem de apropiată pentru Ungaria - mai 2004, ceva mai îndepărtată pentru România - 2007, dar ambele reale.

Membrii acestei delegaţii s-au pregătit aşadar pentru o întâlnire de lucru la nivelul comisiilor de specialitate, aşteptând un schimb de experienţă cu juriştii parlamentari unguri.

Surpriza a venit de la începutul întâlnirii, când am fost onoraţi de prezenţa doamnei Katalin Szili. Preşedinta Parlamentului a deschis o reuniune de lucru a Comisiilor juridice şi a participat la discuţii mult mai mult timp decât am sperat.

Alături de această a doua personalitate a statului, au fost prezenţi la întâlnire: secretarul general al Adunării Naţionale, avocatul poporului pentru drepturile omului, ambasadorul României la Budapesta, preşedintele şi numeroşi membri ai Comisiei juridice.

Discuţiile au fost extrem de utile, colegii unguri prezentându-ne preocupările comisiilor lor legate de iminenta aderare la Uniunea Europeană, ceea ce presupune modificări radicale ale legislaţiei - prevederi noi legate de statutul europarlamentarilor unguri etc.

Delegaţia noastră a înfăţişat activitatea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, insistând pe actele normative adoptate în aceeaşi perspectivă a aderării, precum şi pe prevederile noii Constituţii a României.

Mass-media a fost copios reprezentată. O conferinţă de presă a fost organizată, şi cele mai importante cotidiene din Ungaria au dat ştiri despre întâlnire.

De ce am ţinut să vorbesc despre această acţiune:

1. deşi constituită algoritmic, delegaţia s-a manifestat unitar, interesul de a reprezenta bine comisia din care face parte, Camera Deputaţilor şi România fiind esenţial;

2. deşi formată în majoritate din simpli membri ai comisiei, doar unul dintre secretarii acesteia făcând parte din grup, delegaţia a fost primită într-o zi de vineri de însăşi preşedinta Parlamentului. Această împrejurare ne-a făcut să nu uităm că de fapt suntem membri ai Parlamentului României, calitate care presupune mai ales obligaţii, dar şi dreptul de a fi respectaţi cel puţin pentru apartenenţa noastră la această instituţie.

Sunt, oare, membrii Parlamentului Ungar demni de respect în totalitate? Cu siguranţă că există şi acolo persoane cu comportament criticabil, dar există şi oameni de ispravă, şi fiecare primeşte ceea ce merită - critici sau aprecieri.

În România, parlamentarii sunt doar criticaţi global.

Fac un apel la colegii mei parlamentari de a se bate pentru ameliorarea imaginii noastre globale.

Fac un apel la solidaritate, la seriozitate, la responsabilitate.

Parlamentul României trebuie să fie repus acolo unde îi este locul - între puterile fundamentale ale statului - şi, în această întreprindere, parlamentarii au rolul determinant.

Cred că putem să fim şi noi profeţi în ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dinu. Va urma domnul deputat Metin Cerchez.

Domnii deputaţi Vlad Hogea, Eugen Nicolăescu, Napoleon Pop şi Ion Mocioalcă au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Debranşaţii - la loc de cinste în topul celor mai săraci români".

Nu de mult, ziarele au consemnat cu satisfacţie, studiind un top al milionarilor în dolari alcătuit de revista "Capital", că cei mai bogaţi 300 de români au agonisit 12 miliarde de dolari. Făcând abstracţie de modul de dobândire a averilor, cât şi de trecutul respectivelor personaje, aparent lucrurile merg bine: oamenii acumulează bogăţii, mulţi oameni bogaţi înseamnă ţară bogată.

Dar o ţară bogată cu adevărat înseamnă cât mai puţini nevoiaşi, nu ca în România mileniului III, unde, pe lângă cele câteva sute de milionari în dolari, mai sunt vreo 20 de milioane de amărăşteni, din care aproape o treime abia au după ce bea apă. Milioane de oameni săraci, dar oneşti, preferă să stea în frig decât să întârzie la plata impozitelor - şi aceasta în condiţii umilitoare, de stat ore întregi la coadă.

Realitatea crudă ne arată, din păcate, o polarizare extremă, care la noi nu este generată de economia de piaţă, ci chiar de stat, care nu şi-a folosit cum trebuie pârghiile atât în privinţa săracilor, cât şi a bogaţilor. În România, spre deosebire de Occident, nu prea avem o "meritocraţie" a miliardarilor în lei autohtoni, adică a oamenilor care au dezvoltat o afacere numai cu muncă susţinută şi talent, fără să intre în relaţii de afaceri mai mult sau mai puţin dubioase cu statul. La fel, tot statul, adică conducătorii acestuia, în frunte cu Partidul Social Democrat, este vinovat de numărul mare de săraci existent la noi. În orice societate din lume există un segment de populaţie care a pierdut trenul şi trebuie ajutat de stat. dar în Vest este vorba de 4-5% din populaţie, nu de 30%, ca la noi. O cauză a sărăciei, de exemplu, este şi mituirea de către stat cu 20-30 de salarii a ortacilor şi muncitorilor pentru ca să fie scoşi din mine şi fabrici, în loc ca aceşti bani să fie folosiţi pentru reconversie profesională şi pentru alte măsuri de protecţie socială activă, pentru a evita marginalizarea socială a acestora.

Cu alte cuvinte, mulţi dintre cetăţenii României nu sunt bogaţi şi săraci "adevăraţi" prin merite sau lipsuri proprii, ca în orice economie capitalistă aşezată, funcţională, ci sunt creaţii ale "originalei" economii sociale de piaţă româneşti, a "reformelor" mimate de atâţia ani de zile încoace de cei care s-au perindat la guvernare.

Dar nici un studiu al stării materiale a populaţiei nu este complet dacă nu este alcătuit şi un top al săracilor României.

Şi, pentru că suntem în prag de iarnă, mă voi opri asupra unei categorii de săraci care ar putea să figureze pe un loc de cinste în acest top - debranşaţii. Nu este vorba de cei care s-au debranşat de la încălzirea centralizată pentru că şi-au montat centrale de bloc, de scară sau de apartament, ci de cei care, din cauza sărăciei, au renunţat la căldură total sau parţial, sau care au fost debranşaţi pentru neplată.

Într-adevăr, de câţiva ani, debranşarea a devenit un "sport naţional" la români, ce înfloreşte sub "conducerea tehnică" a Partidului Social Democrat, un adevărat fenomen de masă ce a cuprins întreaga ţară.

Oameni nevoiaşi, şomeri, pensionari, salariaţi, pe care creşterile succesive aproape lunare ale tarifelor la lumină, gaze, căldură i-au adus în pragul disperării, renunţă la apa caldă, la căldură, desfiinţează calorifere, cu toate măsurile cu caracter social-tehnic pe care Executivul se face că le ia, dar care nu sunt nici pe departe capabile să rezolve situaţia gravă a sărăcirii continue dată de preţurile care au luat-o razna.

Unele statistici arată că, la scara întregii Românii, peste un milion de calorifere sunt debranşate. La nivelul municipiului Braşov, printre ai cărui aleşi în acest for legislativ mă număr, au fost debranşate de la sistemul de termoficare peste 10000 de apartamente, ceea ce înseamnă că, la un calcul extrem de aproximativ, cel puţin 30 de mii de braşoveni se vor încălzi în această iarnă la aragaz sau "cu o haină în plus"! pentru că nu toţi cei debranşaţi au avut şi banii necesari pentru a-şi monta centrale termice proprii.

La cele peste 10000 de apartamente debranşate total se mai adaugă şi alte mii de calorifere demontate ca urmare a debranşărilor parţiale făcute de cei săraci pentru a mai scădea din costurile facturii la întreţinere.

Una peste alta, în această iarnă, care la Braşov ţine cel puţin şase luni, vor cunoaşte frigul cel puţin 15% din locuitorii Braşovului, ca una din "binefacerile" tranziţiei ce face ca acest oraş, mândru altă dată, să fie sufocat de sărăcie şi şomaj.

Putem concluziona că debranşarea a devenit o componentă a vieţii noastre, că face parte din existenţa noastră cotidiană. Este efectul sinistru al politicii "dregătorilor" incompetenţi de până acum, luptători aprigi când este vorba de apărarea intereselor lor meschine şi a agoniselii obţinute prin "inginerii financiare" şi alte "combinaţii" care de care mai frauduloase.

Debranşarea este, fără doar şi poate, singura certitudine şi dovadă a modului în care cei ce s-au perindat la putere au administrat ţara în răstimpul celor 13 ani de "democraţie originală", a aşa-ziselor "reforme" de pe meleagurile noastre.

Pe când şi "debranşarea" de la aer, apă, lumină, de la viaţă chiar, domnilor guvernanţi?!

Nu a venit, oare, timpul, să fiţi dumneavoastră "debranşaţi" de la Putere?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Metin Cerchez. Va urma domnul deputat Alexandru Raj Tunaru.

Domnul Andrei Chiliman a depus declaraţia la secretariat.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Metin Cerchez:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi, musulmanii din întreaga lume, turcii din România serbează bairamul, într-un context politic extrem de tensionat.

Pe această cale, le urez tuturor musulmanilor din România un "Bairam fericit!", dar nu putem uita că acest bairam este îndoliat de acte nesăbuite la câteva sute de kilometri de graniţa României.

Este un bairam poate puţin mai trist şi din punct de vedere social, pentru că am avut ocazia, săptămâna trecută, atunci când am fost în teritoriu, să văd mii de etnici musulmani care nu au ce să pună pe masă în aceste zile de sărbătoare, în aceste zile asimilate sărbătorilor dumneavoastră - Paşte şi Crăciunul.

Nici măcar ajutorul acela social, conform Legii nr.416, de 300 de mii de lei, cu care puteau să cumpere cel mult un pui şi câteva kilograme de zahăr sau de ulei, nu se dăduse în localităţile constănţene Castelu, Băneasa, Făurei, Dobromir, Văleni, Lespezi şi pot continua la nesfârşit.

În acest context politic, când lumea este în pragul unui război confesional, nu ştiu de cine pus la cale, când musulmanii sunt arătaţi cu degetul şi turcii din România devin de multe ori paria societăţii, fac un apel la pace, pentru ca, pe de o parte, musulmanii şi, pe de altă parte, creştinii să se aşeze, până nu este prea târziu, la masa tratativelor, şi îmi este tare teamă ca şi România să nu devină un scenariu trist al atentatelor teroriste. Spun acest lucru pentru că am semnale, şi nu ştiu de ce le am eu, şi nu le au serviciile secrete, că musulmani aparţinând organizaţiilor teroriste PKK sau "Lupii cenuşii" au pătruns în toate sferele sociale, economice şi chiar politice ale României, şi nu este exclus ca, după alegerile din 2005, să ne întâlnim cu teroriştii aici, în sala Parlamentului, pentru că unii dintre ei sunt vicepreşedinţi de partide din România.

De câte ori am spus despre Keser Fatih că este un pericol pentru siguranţa naţională, nimeni nu a luat nici o măsură; ba, mai mult, deşi are opt dosare penale extraordinar de grave la Parchet, Poliţie, nimeni nu îl arestează, dar poliţia arestează pe cel care fură un salam de foame.

L-au pus în libertate de câte ori l-au arestat pentru că este apărat de un avocat parlamentar, preşedinte al Comisiei juridice a Parlamentului.

Acest coleg parlamentar i-a mai apărat şi pe alţi terorişti membri PKK, membri de marcă ai unei organizaţii teroriste recunoscute de CIA, pentru sume mai mult decât oneroase.

Cine nu îşi dă seama de pericolul situaţiei trebuie să se gândească doar că aderarea noastră la NATO este pusă în pericol numai prin faptul că un membru PKK a privatizat "Nitramonia" Făgăraş, de unde au dispărut 3000 de tone de azotat de amoniu poros, care se poate folosi numai pentru atentate teroriste.

Cine va fi răspunzător dacă undeva în lume sau, Doamne fereşte, în România va fi un atentat şi se va dovedi clar că acel azotat de amoniu poros provine din România? Nimeni nu mişcă.

I-am informat pe toţi, începând de la preşedintele României, Ion Iliescu, continuând cu premierul Adrian Năstase, cu domnul Talpeş, cu Consiliul Suprem al Apărării, cu cine vreţi dumneavoastră. Ori sunt toţi mână în mână cu ei, şi îi protejează pe bani frumoşi, ori un lucru extraordinar de grav se coace în spatele acestei complicităţi.

Nu este posibil ca un musulman să nu aibă ce pune pe masă - un kilogram de zahăr sau un pui -, şi un turc membru PKK să i se returneze din bani publici 39 de milioane de dolari, returnări ilegale de t.v.a., şi nimeni să nu ia nici o măsură.

Este imposibil ca dosare să fie ascunse la Constanţa, cu turci, cu membri ai fracţiunilor teroriste, şi nimeni să nu ia nici o măsură. Sunt liberi, sunt aşa-zişii oameni de afaceri. Ba, mai mult, socrul lui Keser Fatih, Marcu, a lucrat în serviciile de informaţii.

Oare domnul Talpeş, când era şef SIE, nu avea cunoştinţă de penetrarea vieţii politice şi sociale de către aceşti terorişti?

Oare ce se aşteaptă?

Eu un lucru le spun, şi închei cu aceasta: dacă ei cred că păcălesc pe cineva, şi aceasta până la primii morţi din România în atentate teroriste, este treaba lor, dar vă spun eu că pe americani nu îi păcăleşte nimeni; ei cunosc toate situaţia reală, adevărată, crudă, aşa cum este ea, şi nu ne vor ierta.

"Bairam fericit!" pentru toţi turcii din România.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnii deputaţi Aurel Gubandru, Constantin Selagea, Tiberiu Sbârcea şi Adrian Ionel au depus declaraţiile la secretariat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Alexandru Raj Tunaru. Va urma domnul Nicolae Vasilescu.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Voi aborda în declaraţia mea politică trei probleme care par diferite ca speţă, dar care au ceva în comun - imaginea României în mileniul III.

Prima problemă pe care o supun atenţiei dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi, este una incredibilă, dar, din păcate, foarte adevărată. Este vorba de pensiile de mizerie care mai sunt în România secolului XXI, în special cele acordate foştilor salariaţi din agricultură, care, în multe cazuri, se scriu din maximum patru sau chiar din trei cifre, adică pensii mai mici de 100 de mii de lei sau chiar de râsul curcilor - mai mici decât cea mai mică monedă românească, cea de 500 de lei.

Un caz din multe altele a fost descris cu lux de amănunte de presa scrisă: cum un ţăran fără nici un fel de venit primeşte o pensie de urmaş de numai 400 de lei. Practic, el nu poate primi această pensie deoarece nu există monedă pentru a efectua plata, decât în cazul în care statul român dă dovadă de multă generozitate şi îi dă şpagă pensionarului din comuna Cladova 100 de lei.

"Oare nu ar trebui să ştergem cu buretele o formulă de calcul a pensiilor care este greoaie şi foarte complicată?" Citez din răspunsul primit de la doamna ministru al muncii la întrebarea unui coleg de grup parlamentar referitoare la pensii diferite pentru doi oameni care au muncit în acelaşi loc şi care au aceeaşi vechime. "Şi să acordăm pensii după o formulă nouă şi simplă, care să înceapă de la coşul zilnic şi să fie suplimentată în funcţie de costul taxelor localităţii în care îşi are domiciliul acea persoană, şi mă refer aici la plata utilităţilor care sunt diferite în capitala Bucureşti faţă de celelalte oraşe din provincie sau de sate?

În acest caz, ar exista cinci-şase categorii de pensii, dar nici una să nu fie mai mică decât valoarea coşului zilnic ori 30 de zile ale lunii".

Stimaţi colegi,

Domnilor guvernanţi,

Să rezolvăm această anomalie a secolului XXI înainte să intrăm în Uniunea Europeană cu pensii de câteva mii de lei, care nu ajung nici măcar pentru cumpărarea unei hârtii igienice.

O altă problemă ce trebuie rezolvată urgent este problema turismului românesc.

Am rămas stupefiat când am aflat din mass-media, cu ocazia vizitei preşedintelui României în Franţa, că Oficiul pentru Turism al României din Paris nu are decât un singur angajat, care nu face altceva decât să răspundă la telefon.

Îmi aduc aminte de anii '80, şi cred că şi dumneavoastră la fel, când litoralul românesc era invadat de turişti. Francezii veneau la noi vara pentru plajă, iar toamna şi primăvara pentru vestitele sanatorii balneare, în special la cele din Mangalia.

Pe lângă aceştia, ne mai vizitau foarte mulţi scandinavi, polonezi, ruşi, dar şi israelieni şi arabi.

Nu înţeleg cum după 1989, când turismul trebuia să fie ramura numărul 2, după agricultură, pentru bugetul României, am ajuns într-o situaţie dezastruoasă la acest capitol.

De exemplu, dacă egiptenii, care nu au decât Marea Roşie şi un singur fluviu, Nilul, atrag un număr năucitor de turişti, nu înţeleg de ce la noi turiştii mai sus-menţionaţi nu ne mai vizitează, în situaţia în care avem Marea Neagră, fluviul Dunărea, Delta Dunării, numită într-un interviu mai vechi "găina care face ouă de aur", dar şi alt mare şi real potenţial - turismul religios - atât de variat, de la Bucovina şi până în Oltenia, turismul sportiv şi de vânătoare şi, nu în ultimul rând, turismul istoric.

Ar trebui să scriu un roman în care să enumăr toate obiectivele turistice româneşti, iar noi avem, în ţara cu cel mai mare număr de potenţiali turişti pentru România, adică în Franţa, un oficiu de turism cu un singur angajat.

Nu ştim sau nu vrem să folosim această "Grădină a lui Isus", cum este numită într-un vechi proverb ţara noastră.

Cum vrem să creştem nivelul de trai dacă nu folosim acest potenţial la maximum, care, alături de agricultură şi zootehnie, ar trebui să aducă sumele cele mai importante în formarea p.i.b.-ului?

Dacă o să-mi răspundeţi că nu avem bani pentru oficii de turism cu mulţi angajaţi în alte ţări, care să promoveze turismul românesc într-un mod agresiv, eu vă spun, domnilor guvernanţi, că vă scumpiţi la tărâţe şi vă ieftiniţi la mălai, ca să rămânem în zona proverbelor româneşti. Şi încă un proverb: aşa ambasadori, aşa imagine şi promovare a României.

Ultima problemă pe care o voi aduce astăzi la cunoştinţa dumneavoastră, domnilor colegi, dar în special Executivului şi autorităţilor locale, indiferent de culoarea politică, este legată de ţăranul român, mai bine zis de igiena şi sănătatea ţăranului român. Am colindat multe sate din mai toate regiunile româneşti şi am rămas de fiecare dată cu un gust amar de viaţa pe care o duc aceşti oameni, de la copii şi până la bătrâni. Majoritatea o duc rău din punct de vedere al nivelului de trai.

În funcţie de regiunea geografică, să vă dau un exemplu: ardelenii o duc ceva mai bine decât oltenii, dar tuturor le lipsesc, aproape cu desăvârşire, două servicii - serviciile stomatologice şi băile comunale. Vă spun cu mâna pe inimă că, din cei cu care am stat de vorbă, de la elevi până la pensionari, nu am văzut pe cineva care să nu aibă cel puţin o carie, iar la cei peste 40 de ani dinţii lipsesc în proporţie aritmetică cu înaintarea în vârstă, până la dispariţia lor totală. Din cultura mea generală, ştiu că bolile dentare sunt catalogate ca al treilea flagel mondial, după bolile de inimă şi cele de cancer. De asemenea, i-am întrebat pe aceşti oameni ai satului de câte ori îşi fac baie pe săptămână. Majoritatea mi-au spus că nu au posibilităţi, iar satele mai izolate, mă refer la cele fără drum asfaltat sau fără cale ferată, o duc foarte greu şi mulţi dintre ei nu fac baie decât de Crăciun şi de Paşte, şi atunci în condiţii primitive.

Cred că, pentru mulţi dintre dumneavoastră, domnilor colegi, în special cei care aţi trăit copilăria la ţară, aceste probleme nu vă sunt străine, dar sunt sigur că mulţi dintre politicieni nu mă cred sau nici cel puţin nu-şi imaginează că spusele mele pot fi adevărate.

În atare situaţie, când vrem să intrăm în lumea civilizată, ar fi timpul să încercăm să remediem şi aceste probleme de nivel primitiv care generalizează satele româneşti. Ca soluţii, pentru că e uşor să critici sau să arăţi cu degetul şi e foarte greu să faci sau măcar să dai o soluţie, eu cred că trebuie înfiinţate puncte stomatologice fixe ori mobile, adică maşini-laborator care să ajungă măcar o zi pe săptămână în acele sate izolate şi înfiinţarea de urgenţă sau reînfiinţarea, acolo unde este cazul, a băilor comunale.

Domnilor colegi,

Este un an electoral şi decât să-i amăgim pe oameni cu 1 litru de ulei, 1 kg de zahăr ori cu plase colorate, pixuri, brichete şi calendare, să facem la sate, după posibilităţile fiecărui partid sau candidat, o baie comunală sau un punct stomatologic, măcar de tratat şi plombat cariile dentare. Vă garantez că efectul va fi mult mai mare, iar efectele sociale, în special gradul de dificultate şi rezistenţa organismului la boli a locuitorilor satelor româneşti vor fi mult mai ridicate.

Hai să facem o campanie electorală în care sloganul să fie: "fapte, nu vorbe".

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Vasilescu. Va urma doamna Liana Naum.

Domnul Florin Iordache a depus la secretariat declaraţia.

Mai avem doar 10 minute. Şi aşa am depăşit.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Doamnelor şi domnilor,

Remarcăm, din ce în ce mai des, intenţia partidului aflat la guvernare de a timora sau de a elimina reprezentanţii partidelor politice de opoziţie din administraţia publică locală. Chiar dacă aproape jumătate dintre aceştia nu au rezistat presiunilor şi şantajului şi au păşit în barca plină de avantaje a PSD, se pare că tot nu este suficient. Reprezentanţii de frunte ai partidului-stat din teritoriu doresc probabil ca, până la alegerile locale viitoare, să-i raporteze tovarăşului Cozmâncă încheierea campaniei de recoltare sau, mă rog, de racolare şi că situaţia e sub control, alegerile putând fi organizate fără privirile curioase ale opoziţiei.

Mass-media semnalează tot mai des cazuri concrete, în care primarilor sau viceprimarilor opoziţiei li se fabrică dosare sau sunt şantajaţi până când cedează în faţa presiunilor. În unele situaţii, însă, politrucii pesedişti nici măcar nu se mai sinchisesc pentru a demonstra o brumă de legalitate. Este şi cazul viceprimarului sectorului 5 al capitalei, domnul Mihai Coandă, care, sâmbătă, în cadrul unei şedinţe banale de consiliu local, la punctul "Diverse", a fost demis. Halal fapt divers!

Schimbarea a fost pitrocită în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe la ora 4 dimineaţa, oră de altfel foarte normală de lucru pentru primarul Vanghelie, un exponent de necontestat al inteligenţei pesediste, care i-a adunat pe supuşii săi consilieri şi i-a pus să semneze o hârtie prin care cereau eliberarea din funcţie a viceprimarului PRM, singurul reprezentant al opoziţiei din Executivul local care mai avea acces la nişte documente. Destituirea s-a produs fără nici un fel de notă explicativă, iar acuzele aduse verbal ţineau de domeniul science fiction, întrucât nici una dintre acestea nu puteau constitui argumente pentru demitere. Mai mult decât atât, viceprimarului i s-a reproşat neîndeplinirea unor sarcini care nu erau pe fişa sa de atribuţii, ci pe cea a viceprimarului PSD.

Dându-şi seama de penibilul situaţiei, primarul creieros Vanghelie a venit cu un argument imbatabil: îl schimbăm la cererea SRI! Să mori tu, coane Vanghelie, ca să parafrazez o celebră întrebare, ţi-a zis ţie SRI să-l schimbi pe viceprimarul PRM?

Sigur, realitatea este că el trebuia să fie schimbat, pentru că ştie prea multe. El ştie că s-au plătit în avans, în decembrie 2002, 886 miliarde de lei pentru reabilitarea a 27 de străzi, la care, nici până în ziua de azi, nu s-a reabilitat nimic. El ştie că Vanghelie şi oamenii săi drenează către buzunarele lor sau către puşculiţa partidului bani din bugetul local via Administraţia Domeniului Public, ultimul exemplu fiind amenajarea unor parcuri în care 3 WC-uri au costat 7 miliarde, un gazon 13 miliarde, iar pavelele 17 miliarde. El ştia multe şi de aceea trebuia să fie demis. Lui Vanghelie însă nu i-e frică de nimica, aşa cum afirmă, de altfel, des, în primărie, pentru că, spune el: sunt protejatul lui Adrian Năstase şi oricând am trecere şi la Cabinetul nr.2. Aşa o fi! Lui nu i-e frică, pentru că, aşa cum reiese şi din multe articole de presă, este protejat de mafia ţigănească şi de cei mai mari borfaşi din cartierele sectorului.

Mai nou, viceprimarul PRM a primit o depeşă în care i se aduce la cunoştinţă, ce-i drept, "cu respect", că nu mai are ce să caute în primărie, adică într-o instituţie publică, liberă pentru oricare cetăţean al României.

Partidul Social Democrat are, acum, prilejul să demonstreze că este într-adevăr democrat şi că respectă legea şi să dea de pământ cu ipochimenul din fruntea sectorului 5.

Reinstauraţi, domnilor, legalitatea şi lăsaţi în pace reprezentanţii opoziţiei, pentru că lumea vă vede şi s-ar putea ca, la alegerile viitoare, să vă ofere posibilitatea de a privi exerciţiul administraţiei locale din parcurile situate în faţa primăriilor, de pe gazoanele de miliarde de lei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna deputat Liana Naum. Va urma domnul deputat Ion Mocioi.

Domnul Ionel Marineci a depus la Secretariat declaraţia.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Dobrogea, la o nouă aniversare".

Dreptul de a ne uni toţi românii într-un singur stat nu ni l-au dat războaiele sau tratatele, ci realitatea cea mai vie. "Graniţele noastre nu au fost cuceriri, ci de restabilire a unui drept natural pe care toate popoarele europene l-au realizat, de la cele mai mari până la cele mai mici", afirma Lucian Blaga.

Fiecare naţiune e îndreptăţită să spere că va fi sortită să exprime, de la locul ei terestru, adevăruri de necontestat, precise, clare. În 1878, Dobrogea, prin mărimea unităţii sale de voinţă şi de înfăptuiri, şi-a ales acest destin, hotărând să meargă mai departe în istorie, alături de ţara care-i reprezintă eternităţile. Pentru dobrogeni, ziua de 23 noiembrie reprezintă începutul unei noi istorii, continuitatea generaţiilor care o alcătuiesc şi aprofundarea caracterului care-i stă la bază.

Locuit din cele mai îndepărtate vremuri ale existenţei omenirii pe aceste meleaguri de grupuri şi societăţi umane ascunse sub anonimat, pământul dobrogean a cuprins populaţii ce se înrudeau prin cultură şi forme de civilizaţie cu populaţiile ce trăiau pe teritoriile vecine cu el. Atunci când apar pentru prima dată în lumina istoriei scrise, pe la sfârşitul secolului VI înaintea lui Christos, locuitorii ţinutului dintre Dunăre şi Marea Neagră sunt identificaţi ca geţi, "cei mai curajoşi şi mai drepţi dintre traci", după cum spunea Herodot, adică de acelaşi neam cu dacii din Câmpia Dunării, din Moldova şi din Transilvania.

În decursul istoriei, pe pământul Dobrogei, s-a produs o adevărată sinteză etnică românească. Aici s-au amestecat românii autohtoni cu cei veniţi de pe malul stâng al Dunării, atât din Ţara Românească sau Muntenia, cât şi din Moldova şi cu păstorii transilvăneni sau moldoveni coborâţi cu turmele.

Dobrogea are o veche tradiţie istorică, ale cărui începuturi de locuire umană se manifestă odată cu procesul de antropogeneză, adică din epoca paleolitică. Perioada medievală se manifestă prin evoluţia civilizaţiei româneşti, integrată iniţial Ţării Româneşti, până la sfârşitul domniei lui Mircea cel Bătrân, după care Dobrogea, timp de 400 de ani, a fost sub administraţie otomană. Numeroase monumente de arhitectură relevă şi această amprentă specifică epocii medievale. Dobrogea se va afirma, de-a lungul secolelor, în indisolubilă legătură cu istoria românilor, cu interesele lor comerciale şi spirituale, ca o placă turnantă şi ca o punte de confluenţă a civilizaţiilor, nod important de comunicare, dar şi comercial între Orient şi Occident.

În urma războiului de independenţă din 1877, Dobrogea revine la patria-mamă, statul naţional român, iar prin Tratatul de la Berlin - 1878, se consacră cucerirea independenţei de stat a României. Acest moment constituie adevărata renaştere ce se va înfăptui după războiul de independenţă şi instalarea administraţiei româneşti, la 23 noiembrie 1878, în străvechea provincie a lui Burebista şi Mircea cel Bătrân. De atunci şi până astăzi, această dată este aniversată şi animată de sentimentul solidarităţii naţionale, anul acesta împlinindu-se 125 de ani de la marele eveniment istoric.

Revenirea Dobrogei în cadrul statal românesc a însemnat un prim moment important spre consolidarea statului naţional român şi spre unificarea celorlalte provincii aflate sub o dominaţie străină. Dobrogea reprezintă o zonă geografică specifică. De aici se deschid orizonturile de apă către toate colţurile lumii, de aici porneşte civilizaţia armonioasă a mai multor etnii, aici se intersectează culturi, religii, tradiţii şi obiceiuri. Totodată, însă, Dobrogea reprezintă şi o prioritate strategică din punct de vedere geopolitic. În prezent, staţionarea trupelor aliate pe parcursul războiului împotriva terorismului au constituit un moment forte în invitarea de aderare a ţării noastre la NATO. Acum, când lupta antiteroristă continuă, prin punerea la dispoziţie a bazelor militare aflate în judeţul Constanţa, spaţiul danubian pontic îşi demonstrează, încă o dată, importanţa care concordă cu aspiraţiile de integrare a României în structurile euroatlantice.

Această zonă a fost şi este mereu actuală, prin poziţionarea, dar şi prin atitudinile sale întotdeauna hotărâte şi certe şi reprezintă un model de convieţuire şi de armonie, fapt ce poate servi drept exemplu şi îndemn spre prosperitate şi stabilitate. România nu putea fi întreagă fără teritoriul pe care a propovăduit şi a vieţuit Sfântul apostol Andrei, cel care avea să devină ocrotitorul ţării noastre.

Dobrogea e unică în felul ei, e un loc care a găzduit culturi, a generat o vie şi frumoasă istorie, din cele mai vechi timpuri, a creat clădiri şi mai ales lăcaşuri de cult dintre cele mai diverse, iar dobrogenii se pot mândri că, încă din cele mai vechi timpuri, şi-au manifestat fermitatea caracterului şi a deciziilor, înfăptuind, astfel, un vis de aur al tuturor conaţionalilor noştri: formarea cadrului statal românesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ion Mocioi. Va urma doamna deputat Maria Lazăr.

Domnul Ion Bozgă a depus declaraţia la secretariat.

Domnul Ion Mocioi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Gânduri pentru Marea Unire".

Intervenţia mea de astăzi, la câteva zile până la sărbătorirea Marii Uniri din 1918, este evocarea pe scurt a unor preocupări ale marilor români bucovineni Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga, legate de acest eveniment istoric şi de judeţul meu, Gorj, pentru a conchide cu o constatare.

Cel care a mlădiat ca nimeni altul o poezie în limba română, Eminescu, a auzit, în copilăria sa, de Unirea din 1859 a Moldovei cu Ţara Românească. Ajuns elev la Cernăuţi, a fost apropiat de istoria patriei de către profesorul său, Aron Pumnul, care a educat tinerele generaţii în spiritul unirii tuturor românilor, a provinciilor cu ţara-mamă.

Entuziasmat de istorie, tânărul poet, aflat ca student la Viena, s-a preocupat, cu alţi colegi, de sărbătorirea Mânăstirii Putna la 400 de ani de la întemeierea ei de către Ştefan cel Mare, ceea ce a fost, cum s-a spus, un preludiu al Marii Uniri a românilor, care întârzia. Venit la Bucureşti, Eminescu a militat pentru independenţa ţării şi, desigur, pentru Marea Unire, dar nu a avut fericirea să trăiască şi momentul marelui eveniment naţional din 1918.

Aş vrea să subliniez, aici, că, la un an după războiul din 1877, care a adus independenţa României, Eminescu s-a aflat la odihnă la conacul junimistului Nicolae Mandrea din Floreşti, din comuna Ţânţăreni, judeţul Gorj. Acolo, poetul a tradus, în vara anului 1878, primul volum din istoria României, redactat de fraţii bucovineni Hurmuzachi, cărturari entuziaşti pe care îi admira.

Celălalt român bucovinean, marele istoric Nicolae Iorga, copleşit de victoria românilor unionişti de la Alba Iulia, a organizat, în 1921, sărbătoarea de la Tg.Jiu dedicată centenarului Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu. Eroul din Vladimirii Gorjului a fost recunoscut, de atunci, ca deschizător al unei noi ere în istoria românilor. Având model această festivitate, Tudor a fost sărbătorit anual, prin manifestări evocatoare, cum este aceea de la începutul fiecărei veri, desfăşurată pe locul taberei din Câmpia Soarelui de la Padeş, unde a citit Proclamaţia din ianuarie 1821.

Să constatăm împreună că avem nevoie, şi azi, de entuziasmul marilor români bucovineni Eminescu şi Iorga, pentru a regândi revenirea Bucovinei şi a celorlalte ţinuturi româneşti la ţara-mamă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Invit pe doamna deputat Maria Lazăr.

Domnii deputaţi Costache Mircea, Ioan Miclea şi Emil Boc au depus la secretariat declaraţiile.

Doamna Maria Lazăr:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi, totuşi, la buget. Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, instrumente fundamentale de punere în aplicare a programelor de reformă ale Guvernului pentru anul 2004, au fost adoptate de Camerele reunite ale Parlamentului.

Aşa cum sublinia în deschiderea dezbaterilor premierul Adrian Năstase, Guvernul PSD s-a încadrat strict în termenul legal de prezentare în Parlament a bugetelor, asigurând condiţiile necesare ale activităţii economice şi sociale pentru anul 2004.

Bugetul reprezintă un echilibru între resurse şi venituri, între necesitatea creşterii economice şi asigurarea nevoilor sociale. Totodată, el este menit să asigure resursele necesare programelor de dezvoltare a ţării, urgentând reformele structurale şi instituţionale, în vederea aderării ţării noastre la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană.

Opoziţia nu s-a dezminţit nici de această dată: prin votul negativ acordat bugetului de stat, motivând că acesta îndreptat împotriva intereselor naţionale şi acelaşi vot negativ pentru bugetul asigurărilor sociale, afirmând că acesta este nerealist, prin prevederile sale. Cum putem să interpretăm o asemenea atitudine, fără îndoială duplicitară şi demagogică, pentru că, în timp ce nu mai contenesc să facă declaraţii îngrijorătoare, sforăitoare aş zice eu, în care deplâng nivelul de trai scăzut al populaţiei, atunci când se pune problema adoptării unor măsuri certe, care să asigure rezolvarea acestor probleme, ei se opun.

Aş dori să le reamintesc colegilor din opoziţie că bugetul de stat, prin componenta sa, este pronunţat social, la fel şi bugetul de asigurări sociale, care se centrează pe problemele cele mai acute şi prioritare în domeniul social. aceasta este o dovadă că Guvernul nostru acordă o atenţie deosebită în ce priveşte problema nivelului de trai al populaţiei.

Vă asigur, stimaţi colegi, că Guvernul nostru este pregătit şi hotărât să înfăptuiască tot ceea ce s-a propus prin buget, nu aşa cum s-a întâmplat în perioada 1996 - 2000, când actuala opoziţie, din care a făcut parte PNL şi PD, s-a aflat la guvernare, perioadă în care s-a produs cel mai mare dezechilibru în ce priveşte situaţia şi nivelul de trai al populaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Adrian Mărăcineanu.

Domnul Nicolae Enescu depune la secretariat declaraţia.

Domnul Adrian Mărăcineanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Se împlinesc, peste câteva zile, 85 de ani de la formarea României Mari. Constat cu tristeţe că, în aşteptarea evenimentului, oficialitatea vorbeşte doar despre Unirea Transilvaniei şi Banatului la 1 decembrie 1918, însă, în acelaşi an, s-a unit cu Ţara şi Basarabia, la 27 martie, şi Bucovina la 28 noiembrie. Este evident faptul că Basarabia şi Bucovina nu sunt menţionate pentru a nu-i supăra pe ruşi, pe ucraineni sau pe comuniştii de la Chişinău.

Indiferent de atitudinea actualei puteri de la Bucureşti, în Parlamentul României trebuie să se spună adevărul întreg. Pentru neamul românesc, aceeaşi valoare o are fiecare din teritoriile naţionale, asupra fiecăruia avem aceleaşi drepturi istorice de posesiune, drepturi ce rămân intacte, indiferent de situaţia geopolitică, dintr-un moment sau altul. Se cuvine, de aceea, ca Parlamentul să îndrepte această eroare a guvernanţilor, aducând un omagiu tuturor acelora care au înfăptuit România Mare, din Basarabia, din Bucovina, din Transilvania, din Banat, din vechiul Regat.

Trebuie să învăţăm şi din atitudinea patriotică pe care, în momente cruciale, după 1989, a avut-o Parlamentul României. Unul din aceste momente a fost în toamna lui 1991. În contextul disoluţiei URSS, Ucraina a organizat un referendum pentru a-şi proclama independenţa. În acel moment, la 28 noiembrie 1991, Parlamentul României a adoptat o declaraţie ce trebuie reactualizată. Se menţiona: "Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei, Parlamentul României declară solemn că "aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar Pactul Ribbentrop - Molotov a fost declarat nul şi neavenit ab initio de URSS, la 24 decembrie 1989, şi de Parlamentul României, la 24 iunie 1991. Desigur este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sunt de drept ale României. Parlamentul României cere Parlamentelor şi Guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenţa Ucrainei să declare expres că această recunoaştere nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate". Această declaraţie fermă a fost adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor în unanimitate.

Comparaţi această atitudine patriotică, demnă, cu aceea a celor aflaţi la putere în 1997, în frunte cu nevolnicul preşedinte Emil Constantinescu, de trădare a interesului naţional prin încheierea Tratatului cu Ucraina, tratat care a consfinţit renunţarea la drepturile noastre istorice asupra Bucovinei de Nord. Atunci s-au opus acestui tratat reprezentanţii PRM, PUNR şi PDSR, actualul PSD, însă, ajuns la putere, în anul 2000, PSD-ul şi domnul Ion Iliescu au confirmat graniţa nedreaptă cu Ucraina, părăsindu-i pe românii de dincolo de ea.

Doamnelor şi domnilor,

La momentul de sărbătoare ce urmează, trebuie spus cu tărie că România Mare creată în 1918 a fost un act de dreptate istorică pentru toate regiunile unite cu ţara. Indiferent dacă le place sau nu conducătorilor de astăzi de la Bucureşti, omagiul nostru de recunoştinţă îl îndreptăm spre toţi cei ce au luptat pentru înfăptuirea acestui ţel major, inclusiv aceia care, prin jertfa lor, ne-au adus Basarabia şi Bucovina. Datoria noastră faţă de aceşti înaintaşi este aceea de a lupta pentru refacerea ţării, în graniţele pe care ei le-au dat. O asemenea luptă este dreaptă, iar aceia care nu acceptă justeţea dezideratului refacerii României Mari nu se pot numi români. Am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, România Mare va fi din nou o realitate, când numele partidului din care fac parte va coincide cu numele ţării noastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariat.)

Domnul Adrian Moisoiu: "Numai în Partidul România Mare puteţi avea încredere"

Nu a trebuit să treacă mai mult de o lună de la aprobarea referendumului de modificare a Constituţiei şi deja Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania a anunţat public existenţa unui pachet legislativ prin care se vizează regionalizarea României şi înfiinţarea regiunii cu statut special care deja este cunoscută prin denumirea de Ţara Secuilor, care ar trebui să cuprindă judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş şi autonomia acesteia. Pachetul de legi cuprinde şi o propunere ca limbile oficiale utilizate în acest areal să fie conform celor stipulate la articolele 120 şi 128 ale noii Constituţii, maghiara şi româna, locuitorii putându-se adresa autorităţilor de pe teritoriul regiunii în limba lor maternă, orice funcţionar public având obligaţia de a cunoaşte ambele limbi. Potrivit aceluiaşi proiect de lege, toate inscripţiile publice, atât indicatoarele geografice, cât şi denumirile de instituţii, cele comerciale, vor fi inscripţionate în mod obligatoriu bilingv. Conform proiectului, sistemul şcolar va fi bilingv, organizat de preferinţă în instituţii de învăţământ separate. Totodată şi justiţia se va exercita în mod bilingv.

Cred că nu este cazul să mai insist asupra tuturor amănuntelor prevăzute de pachetul legislativ amintit, dar este cazul să pun întrebarea:

"Cetăţeni ai României, atunci când Partidul România Mare v-a atras atenţia asupra capcanelor pe care le prezintă modificările privind Constituţia şi v-a propus să nu vă prezentaţi la votarea acestora, de ce aţi aplecat urechea la insistenţele pesediştilor, a primarilor, a premierului Adrian Năstase şi a preşedintelui Ion Iliescu, care v-au mai minţit şi în alte repetate rânduri cu fel de fel de promisiuni? Vedeţi cum ambalând nişte mărgele sclipitoare, cu palavre referitoare la faptul că numai astfel Uniunea Europeană ne va primi în rândurile sale peste nu se ştie câţi ani, aţi distrus viitorul copiilor dumneavoastră pe pământul nostru natal, aici unde au trăit moşii şi strămoşii noştri, unde o istorie de mii de ani vorbeşte şi trăieşte româneşte?"

De unde să ştie copilul lui Ion şi al lui Vasile şi a lui Gheorghe şi a lui Mihai şi al tuturor românilor să scrie şi să citească în limba maghiară, dacă nu va urma şcoala în limba maghiară?

Cum va ocupa un post în administraţia publică copilul dumneavoastră care va ajunge prin cine ştie ce împrejurare să trăiască în zonă? Dar un medic va putea să se înţeleagă cu pacienţii săi? Dar în poliţie sau în jandarmerie va avea acces?

Sunt întrebări dureroase la care trebuia să ne gândim înainte de a merge la votarea unui referendum despre care prea puţină lume ştia despre ce consecinţe va avea!

Şi dacă tot discutăm despre atitudinea unei minorităţi, care se dovedeşte deosebit de obraznică, cum apreciaţi faptul că aceasta nu permite mureşenilor în propria lor Patrie, în capitala de judeţ, municipiul Tg.Mureş, să ridice o statuie primului unificator de ŢARĂ, marelui domnitor Mihai Viteazul care la 1599 trecea prin Tg.Mureş. Ce vrea să se dovedească prin această poziţie? Că Transilvania este un spaţiu de complementaritate, după cum semna la Budapesta o declaraţie fostul rege Mihai şi o clică de inconştienţi?

Cetăţeni ai României, viitorul nostru, al tuturor care trăiesc pe aceste plaiuri indiferent de etnie este aici, la noi acasă, în bună înţelegere şi luând atitudine împotriva tuturor iredentiştilor, secesioniştilor, care dacă nu sunt mulţumiţi cu drepturile pe care le au, care nu sunt dispuşi să pună umărul la ridicare acestei Ţări din situaţia jalnică în care a ajuns, nu au decât să plece unde vor! Dar să se ştie clar, în România, românul este demn, stăpân şi îngăduitor cu cel care i se declară leal. Numai în Partidul România Mare şi conducătorul său se mai poate avea încredere. De aceea, în prag de zi aniversară, să urăm domnului senator Corneliu Vadim Tudor, preşedinte al acestui partid, multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea a tot ce şi-a propus şi doresc românii!

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

"Guvernare social-democrată ?"

La trei ani de la câştigarea puterii, preşedintele PSD, dar în primul rând primul ministru al României, a reuşit încă o dată să-şi trădeze adevăratele simţiri în ceea ce priveşte problemele cetăţenilor. Într-o guvernare social-democrată, care se declară de stânga, este aproape ilar, dar în acelaşi timp tragic să vezi cu câtă indiferenţă tratează, cele mai marcante figuri ale partidului, problemele cetăţenilor care i-au votat şi care au făcut greşeala să creadă într-o ameliorare a condiţiilor lor de trai, urmare a promisiunilor nefondate din campania electorală.

Într-o manifestare ce ne duce cu gândul înapoi la perioada comunistă şi la celebrele manifestări de pe 23 august, premierul Adrian Năstase a arătat că este încântat doar de faţadă şi că nu îl interesează în realitate ce se întâmplă cu adevărat în ţara pe care o guvernează. Astfel, la Timişoara, am asistat la o mascaradă, la o adevărată regie de teatru, în care oamenii au fost înşiraţi şi obligaţi să asiste la manifestare, în care au fost scoşi la lumină doar comercianţii cu produse frumoase, în care preţurile au scăzut simţitor. Şi toate astea pentru a-l face pe domnul prim ministru să se simtă bine, să creadă că totul în ţară merge perfect şi că lumea îl iubeşte ... parcă am mai trăit aşa ceva, şi gândul ne poartă fără ştire către o altă pată neagră din istoria românilor.

Toate bune şi frumoase, totul a mers bine, domnul prim ministru a fost încântat, până când oamenii nu au mai suportat această mascaradă şi au început să spună ce îi doare. Luat prin surprindere, şi fără să mai poată consulta vreun discurs scris înainte şi bine studiat, Adrian Năstase a spus, poate pentru prima dată, ceea ce gândeşte. Oamenii au rămas surprinşi de ignoranţa şi ironia cu care primul ministru a răspuns întrebărilor lor, în răspunsurile lui putând fi descifrate doar indiferenţa şi nepăsarea. Am aflat pe această cale că de duminică după-masă a început reforma, cam târziu, după trei ani de guvernare. La fel, am aflat că cei ce au soluţii în rezolvarea problemelor statului sunt aşteptaţi la guvern pentru ca acestea să fie discutate. Dacă guvernul nu are nici o idee de cum să rezolve problemele cetăţenilor, poate soluţia cea mai simplă ar fi retragerea guvernului în favoarea celor care pot să facă ceva pentru România. Pensionarii au aflat tot sâmbătă că nu trebuie să se mai plângă de condiţiile umilitoare de trai şi de lipsa banilor, pentru că, probabil, îl deranjează pe domnul prim ministru.

Problema cea mai gravă, este că, deşi guvernul este în criză de soluţii la problemele cetăţenilor, el nici nu acceptă soluţii care vin de la celelalte partide politice sau de la cetăţeni, chiar dacă o declară, formal, în spaţiile de dezbatere publică.

Se pare că miraculoasa reformă a eşuat în ultimul an al guvernării PSD. Problema acestui partid nu este una de formă, ce poate fi rezolvată prin remanieri succesive, ci una de substanţă, ce derivă din lipsă de rezolvări pentru problemele cetăţenilor.

După toată incoerenţa lăsată de Guvernul PSD în legătură cu modificarea legilor electorale, dar şi cu datele la care vor avea loc alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale s-a creat percepţia că Guvernul este în mare criză de identitate şi se agită cu fel de fel de propuneri.

După analize efectuate de analişti politici, ziarişti editorialişti, reprezentanţi ai clasei politice parlamentare s-a desprins concluzia că de fapt PSD-ul şi Adrian Năstase au mai multe probleme legate de cum să-şi perpetueze guvernarea coruptă şi să scape de braţul unei justiţii care păşeşte încet, dar sigur către independenţă.

PSD, prin reprezentanţii săi, s-au jucat cu cetăţenii, mizând pe faptul că politicienii şi presa se vor ocupa de demontarea prostiilor spuse şi astfel se vor putea întârzia adoptarea legislaţiei electorale, punând în dificultate partidele politice, acestea neputându-şi finaliza o strategie clară din lipsa finalizării legislaţiei.

În acelaşi timp, cu o legislaţie imperfectă şi permeabilă, PSD se gândeşte să exerseze frauda începută la referendumul pentru adoptarea revizuirii Constituţiei.

Am ferma convingere că PSD va utiliza cele mai josnice metode de intimidare şi murdărie a candidaţilor opoziţiei, va fabrica dosare, va intoxica opinia publică, va calomnia şi va folosi fondurile publice ca pe propriile resurse, având mentalitatea de partid-stat.

Domnul Simedru Dan Coriolan:

"Stagiul militar, de la prevederile constituţionale la Ioan Rus"

Noul proiect de lege privind satisfacerea stagiului militar, elaborat de ministrul administraţiei şi internelor, domnul Ioan Rus, ne dovedeşte încă o dată că este un drum lung de la vis la realitate şi că partidul din care face parte este duplicitar.

După ce toată luna octombrie reprezentanţii puterii ne-au bombardat pe toate canalele media cu mesajul "Noua Constituţie va elimina stagiul militar obligatoriu!", iată că la o lună de la intrarea în vigoare a noii legi fundamentale, ministrul Rus ne arată cum garantează Constituţia ceva în guvernarea PSD.

PNL afirmă răspicat că este imoral, ilegal şi aberant ca în locul satisfacerii stagiului militar, tinerii să fie obligaţi să plătească peste 40 de milioane de lei. Totodată, acest proiect, prin faptul că interzice tinerilor să fie membri ai unor formaţiuni politice pe timpul stagiului militar şi să fie asociaţi unici la societăţi comerciale, încalcă principiile constituţionale privind libertatea de asociere şi înteprindere.

PNL respinge cu fermitate această modalitate care induce discriminare între tinerii cu posibilităţi materiale şi cei fără aceste posibilităţi, celor din urmă fiindu-le răpită posibilitate de a opta în această privinţă, ei fiind condamnaţi, indubitabil, la satisfacerea stagiului militar. Când Raportul de ţară al Comisiei Europene atrage atenţia că, din totalul şomerilor, 24,2% sunt tineri sub 24 de ani şi îndeamnă Guvernul să propună măsuri de sprijinire a acestora, această propunere a ministrului Rus este de un cinism care aminteşte de societatea multilateral dezvoltată.

PNL reaminteşte guvernanţilor că încă din luna februarie a depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă care reglementa satisfacere stagiului militar, pe o perioadă tranzitorie 2004-2007. Această iniţiativă vorbeşte despre sprijinul acordat tinerilor care îşi satisfac stagiul militar (la sfârşitul perioadei de stagiu, tinerii ar fi primit in salariu mediu net pe economie), ca şi de posibilitatea de a plăti între două şi patru salarii medii nete pe economie pentru a nu merge în armată. De asemenea, în acest proiect se stabileşte că stagiul militar este redus doar la perioada necesară tânărului să îşi însuşească instrucţia de bază, încercând să prevină apariţia incidentelor din sistemul militar, incidente care, conform studiilor, apar după primele patru luni de viaţă cazonă.

PNL consideră că, prin fixarea acestei "taxe" pusă tinerilor pentru a fi scutiţi de satisfacerea îndatoririlor militare, Guvernul nu face decât să ridice stacheta şpăgilor care se dau de către tinerii speriaţi de armată pentru a fi declaraţi inapţi din punct de vedere medical şi, pe termen lung, nu va face decât să transforme România dintr-o ţară de asistaţi sociali într-o ţară de alienaţi şi debili mintal!

Domnul Ionel Marineci:

"Anul 2003 - Anul european al persoanelor cu handicap"

Înlăturarea discriminării plus acţiunea pozitivă conduc la incluziunea socială, reprezintă viziunea care a conferit cadrul conceptual pentru acţiunile din anul 2003, la nivelul Comunităţii Europene, pe plan naţional, regional şi local.

Reacţia clară la Agenda Socială Europeană, adoptată în decembrie 2000 la Nisa, o constituie tocmai această iniţiativă a Comisiei Europene de a organiza, în 2003, Anul persoanelor cu handicap.

A fost şi este oportunitatea României de a scoate la lumină barierele şi discriminările cu care se confruntă persoanele cu handicap şi de a le ameliora viaţa.

Vechile abordări bazate în mare măsură pe milă şi pe incapacitatea persoanelor cu handicap sunt, acum, considerate inacceptabile. Acţiunea cere modificarea atitudinii societăţii, astfel încât aceasta să poată face faţă nevoilor tuturor persoanelor, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi.

Declaraţia mea de astăzi doreşte să evidenţieze, în mod deosebit, preocuparea Guvernului PSD, a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru înlăturarea barierelor sociale care conduc la discriminare şi excludere socială. Stau mărturie, în primul rând, măsurile legislative - Legea nr.519/2002, ordinele ANPH şi hotărârile de Guvern acompaniate de participarea activă a persoanelor cu handicap, a ONG-urilor şi a societăţii în general în lupta împotriva prejudecăţilor şi astigmatizării care mai există încă.

Sunt demne de remarcat măsurile financiare cuprinse în Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale pe 2004, precum şi serviciile acordate persoanelor cu handicap care promovează viaţa independentă, în concordanţă cu modelul european al solidarităţii.

Este nevoie să se ajungă la educaţia inclusivă şi doresc să sensibilizez Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în abordarea mai îndrăzneaţă a acestui proiect, în şcolile, liceele şi universităţile noastre.

Este foarte important că România a învăţat Directivele Europene şi modul în care poate profita de procesul de aderare, de viitorul statut de membru al Uniunii Europene, pentru a ameliora situaţia persoanelor cu dizabilităţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Aş dori, cu permisiunea dumneavoastră, să spun câteva cuvinte despre adoptarea, în cursul săptămânii trecute, a Legii bugetului de stat pe anul 2004.

Faptul că această lege, extrem de importantă, a necesitat o dezbatere de numai două zile denotă, după părerea mea, muncă eficientă şi responsabilă la nivelul comisiilor şi, în egală măsură, conştientizarea, de către partidul de guvernământ, a faptului că ţara are nevoie, la timp, de Legea bugetului. Adoptarea de către Parlament a legilor bugetare va permite derularea, în condiţii de normalitate şi eficienţă, a vieţii economico-sociale în România. Mă bucur să constat - şi nu sunt singurul - că este pentru a treia oară consecutiv de când Executivul înaintează Parlamentului proiectul de buget, conform legii, astfel încât, de la 1 ianuarie, să avem un buget consolidat. Până la acea dată se pot pune la punct şi bugetele locale, astfel încât fiecare ordonator de credite va şti pe ce bani poate să conteze. Vă mai aduceţi aminte nebunia de acum câţiva ani, când bugetul se analiza în Parlament pe la mijlocul anului, încât nimeni nu mai ştia câţi bani are sau dacă are. Fără îndoială că, şi din acest punct de vedere, am intrat în normalitate.

Ar fi multe de spus despre discuţiile din Parlament pe marginea bugetului pe anul viitor. Ele s-au derulat extrem de rapid, poate şi din cauza faptului că mulţi dintre parlamentarii opoziţiei au absentat, renunţând, în acest fel, să-şi mai susţină amendamentele care fuseseră respinse în comisiile de specialitate.

Miercurea trecută, premierul a prezentat legislativului principalii indicatori ai bugetului, precizând că obiectivele pe care Guvernul le-a avut în vedere la elaborarea proiectului au fost continuarea reducerii fiscalităţii (îndeosebi a celei asupra forţei de muncă), alocarea resurselor publice în raport de priorităţile stabilite şi încadrarea într-un deficit bugetar pentru care sunt asigurate surse neinflaţioniste de finanţare.

Votul negativ a fost dat, firesc, de parlamentarii din opoziţie prezenţi la dezbateri, care şi-au explicat decizia prin faptul că proiectul bugetului de stat pe anul 2004 ar avea un puternic conţinut electoral, nefiind luate în calcul elementele critice cuprinse în Raportul de ţară al Comisiei Europene. În replică, domnul Adrian Năstase a arătat că "votul negativ al opoziţiei la buget este aproape o practică, pentru că a aproba bugetul în forma propusă de Guvern înseamnă, până la urmă, a accepta programul şi strategiile de guvernare". Evident că Opoziţia nu avea cum să accepte politica noastră în acest domeniu. Faptul că partidele de Opoziţie au votat împotriva adoptării bugetului nu este, în opinia mea, de condamnat. În fond, poziţia lor face parte din esenţa jocului democratic.

Nu doresc să intru în alte amănunte de ordin statistic, care îşi au, desigur, importanţa lor, dar semnalez, în încheierea declaraţiei mele politice de astăzi, că cea mai aprinsă discuţie pe tema bugetului a fost cea privind fondurile alocate unor proiecte de integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova. Parlamentul a acceptat un amendament prin care se elimină alineatul referitor la fondurile destinate special promovării unor proiecte de integrare cu Moldova, transferând suma de 135 de miliarde de lei alocată iniţial acestui scop, la Departamentul Românilor de Pretutindeni. Deşi unele voci au contestat acest demers, eu cred că reprezintă un punct de vedere just, dată fiind orientarea actuală a conducerii de la Chişinău.

Domnul Nicolae Enescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Modul în care s-au făcut privatizările de către puterea pesedistă denotă o manieră neglijentă, dezinteresată, grăbită şi la comandă a celor care conduc destinele ţării. Şi efectele acestora n-au întârziat să apară.

Mă refer la demonstraţia angajaţilor de la HIDROSIB Sibiu care au ieşit în curtea întreprinderii cerând drepturile salariale care nu le-au fost date de două luni. Noua conducere a întreprinderii a refuzat, până la intervenţia Guvernului şi autorităţilor locale, să discute cu oamenii aflaţi în stradă, zile în şir.

O altă situaţie, mai gravă a avut loc la fosta uzină Republica din Bucureşti, recent privatizată, soldată cu ieşirea oamenilor în stradă, care au blocat drumurile forţând autorităţile să anuleze contractul de privatizare, urmând să ia măsurile necesare, pe care le consider, în primă instanţă, ca o formă de "naţionalizare" mascată. Nu cred că doresc acelaşi lucru şi la HIDROSIB.

Am atras, în multe rânduri, atenţia asupra faptului că Autoritatea pentru Privatizare nu s-a implicat în procesul de post-privatizare, uitând deliberat că acesta presupune soarta miilor de oameni aruncaţi la discreţia unor investitori care iniţial promit marea cu sarea şi care, în final, rămâne doar sarea lacrimilor celor care se văd în prag de iarnă şi în apropierea sărbătorilor Crăciunului fără un ban în buzunar, care să le permită să pună ceva pe masa copiilor lor.

Domnilor guvernanţi, vă rog să vă revizuiţi modul în care luaţi hotărârile când este vorba de o problemă care implică responsabilitate, seriozitate şi profesionalism.

Renunţaţi, odată pentru totdeauna, să vă jucaţi cu soarta oamenilor!

Partidul România Mare este pentru privatizare, dar noi, peremiştii, considerăm că trebuie făcută în deplină cunoaştere a fiecărei situaţii şi în urma unor analize foarte serioase.

Domnul Emil Boc:

În toate declaraţiile şi programele politice ale partidului de guvernământ, turismul este pomenit ca una dintre priorităţi, ca domeniu prin sprijinirea căruia se speră la dezvoltarea ţării şi la creşterea nivelului de trai.

În afară de palmieri şi proiectul Dracula Land, mort încă dinainte de a se naşte, Guvernul Năstase nu contribuie cu nimic la concretizarea frumoaselor declaraţii ale reprezentanţilor săi şi la principiile enunţate în programul de guvernare.

Recent, şeful Biroului Român pentru Turism de la Londra şi-a dat demisia cu doar câteva zile înainte de începerea Târgului de Turism, manifestare de amploare pe piaţa turismului internaţional, la care participă anual aproape 5.000 de operatori de turism din 180 de ţări. Motivul demisiei reprezentantului României, domnul Dan Găman, a fost faptul că Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - struţo-cămilă ineficientă şi cu preocupări legate de cu totul alte domenii decât cele date în grijă - a organizat participarea la acest eveniment într-un mod neprofesionist, care nu punea în valoare nici unul dintre atuurile ţării noastre, cum ar fi turismul rural sau mănăstirile.

Situaţia nu este unică: în urmă cu nici o săptămână, oamenii de afaceri români din Franţa i-au atras atenţia preşedintelui Ion Iliescu asupra faptului că Biroul de Turism al României din Paris nu are decât un singur angajat, care nu face altceva decât să răspundă la telefoane şi nu este în măsură să ofere nici un fel de informaţii persoanelor interesate.

Doresc să citesc, în continuare, câteva fragmente din capitolul din programul de guvernare referitor la dezvoltarea turismului:

"Obiectivul strategic al Programului de guvernare în acest domeniu este relansarea rapidă şi durabilă, acordând o atenţie specială locului turismului în cadrul economiei naţionale, astfel încât să devină un sector prioritar prin acţiunea concertată a organismelor legislative, guvernamentale şi ale administraţiei publice locale".

Guvernul îşi mai propunea "realizarea proiectelor care pun în valoare turistică elementele patrimoniului naţional (situri şi monumente istorice, rezervaţii naturale, viaţa comunităţilor tradiţionale şi a comunităţilor de artizani, factori naturali cu potenţial balneo-climateric)", precum şi "susţinerea proiectelor care pun în valoare turistică obiective şi evenimente culturale şi spirituale româneşti" sau "iniţierea şi susţinerea proiectelor de dezvoltare şi modernizare a dotărilor de agrement din staţiunile turistice".

De asemenea, Guvernul se angaja, în anul 2000, să creeze "zone turistice "speciale": litoral, Delta Dunării, staţiuni balneoclimateric care vor beneficia de un regim special în ceea ce priveşte proiectele noi de investiţii şi facilităţile fiscale acordate agenţilor economici, care vor investi în dezvoltarea turismului din aceste zone".

Un alt angajament era cel potrivit căruia "promovarea proiectelor şi programelor de dezvoltare şi modernizare a bazei turistice se va realiza prin alocarea unor resurse financiare din fondul de dezvoltare şi promovare în turism, alte fonduri publice de investiţii sau fonduri private, din finanţări internaţionale, asistenţă şi consultanţă de specialitate".

Lecturând aceste angajamente şi comparându-le cu realităţile de la Londra şi Paris, putem trage concluzia fie că este vorba despre programul altui guvern, fie că se referă la altă ţară, fie, mult mai probabil, că Guvernul Năstase a uitat sau nu poate să facă ceea ce s-a angajat să facă.

Domnul Ion Bozgă:

Declaraţie cu privire la constituirea Consiliului Naţional al Secuilor

Îmi exprim îngrijorarea faţă de tendinţele unor cercuri extremiste de autonomizare a teritoriului ţării pe criterii etnice. O asemenea politică este total contrară documentelor şi practicilor europene în materie. De aceea resping şi condamn constituirea unui aşa-zis Consiliu Naţional al Secuilor. În plus, proiectul de autonomie teritorială şi administrativă a "Ţinutului Secuiesc" reprezintă o încălcare gravă a Constituţiei României, un atentat inadmisibil la adresa unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

În condiţiile în care România se pregăteşte pentru integrarea în Uniunea Europeană - structură economică şi politică modernă - reînvierea unor forme de organizare feudală din secolul al 13-lea este nu numai absurdă, dar şi contrară legii.

România a aderat, după Revoluţia din Decembrie 1989, la toate documentele internaţionale referitoare la protecţia drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Ţara noastră este considerată, pe bună dreptate, ca un model european atât pentru legislaţia în materie, cât şi pentru punerea acesteia în aplicare. Prin promovarea unei politici euro-conforme, se asigură identitatea culturală şi lingvistică a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv a minorităţii maghiare. Prevederile Constituţiei revizuite a României lărgesc şi garantează protecţia acestor drepturi.

România promovează o politică consecventă de descentralizare şi apropiere de cetăţeni, de autonomie locală, administrativă şi financiară, precum şi de dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor ţării. Din acest punct de vedere, crearea la iniţiativa Uniunii Europene a celor 8 regiuni de dezvoltare economică, având ca obiectiv gestionarea fondurilor comunitare, se înscrie în această politică de dezvoltare cu prioritate a unor zone rămase în urmă. această politică nu urmăreşte crearea de enclave teritorial-administrative pe criterii etnice. Ne îndreptăm spre europenizarea regiunilor, în sensul asigurării unei dezvoltări economico-sociale accelerate a acestora, şi nu spre regionalizarea Europei pe criterii etnice.

Este limpede că autonomia teritorială pe criterii etnice nu are nimic de a face cu principiul subsidiarităţii şi integrarea europeană, cu făurirea unei Europe Unite. Uniunea Europeană nu sprijină şi nu încurajează o asemenea politică, având în vedere că, la nivel european, există deja un set coerent de documente, care asigură protecţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Domnul Florin Iordache:

"1 Decembrie - sărbătoarea tuturor românilor"

La 1 Decembrie 1918, a prins viaţă un vis din totdeauna al românilor, acela de unitate.

În acest an, în toată ţara, se vor sărbători 85 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Este momentul ca noi, clasa politică, să dăm un semnal de unitate şi solidaritate, deoarece, în ultima perioadă, succesele pe care România le-a obţinut sub conducerea Guvernului Adrian Năstase, care este un Guvern PSD, colegii din Opoziţie au căutat sensuri noi ale cuvintelor, tocmai pentru a diminua rezultatele obţinute. Ar fi normal ca opoziţia să fie fair-play, pentru că şi dumnealor au fost la guvernare şi să recunoască starea de normalitate în care se află România din 2000 încoace.

După 1 Decembrie 2003, invit Opoziţia ca simbolul unităţii naţionale să fie mai presus de orice, deoarece, din 2004, ne aşteaptă o perioadă de recunoaştere a realizărilor noastre, ale tuturor, când vom accede în NATO şi UE.

Domnul Ionel Adrian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În pofida cooperării intense pe plan internaţional, în domeniul luptei antiteroriste, iată că membrii grupărilor criminale au încă forţa de a planifica şi lansa atacuri ucigaşe, chiar la porţile Europei.

Deşi în prezent terorismul internaţional se concentrează asupra lumii islamice, unde are drept ţinte cetăţenii occidentali şi guvernele considerate trădătoare, este vital să fim atenţi şi în ceea ce ne priveşte, ca o consecinţă a evenimentelor recente care au lovit Turcia.

Este nevoie de o strategie comună a statelor democratice, concretizată prin decizii curajoase şi prin deschiderea a cât mai multor punţi de legătură între toate guvernele, pentru a putea forma un front comun împotriva răului de acest gen. Evenimentele recente din Turcia demonstrează faptul că nu poate fi eradicat numai prin demonstraţii de forţă.

Războiul antiterorist este unul fără sfârşit, dacă va fi dus numai pe plan militar. Terorismul este, în mare parte, o consecinţă a discrepanţelor dintre societăţile moderne şi cele care au rămas la un nivel rudimentar.

De aici decurg toate neînţelegerile din care iau naştere intenţiile de pedepsire şi răzbunare, precum şi dorinţa teroriştilor de a-i judeca pe toţi într-un singur mod.

Războiul antiterorist a deschis era conflictelor asimetrice. Noul inamic este pretutindeni şi nicăieri, supermobil, transnaţional, nu este un stat anume, o naţiune, o ideologie sau o religie.

Din nefericire, terorismul a devenit un pol al noii ordini mondiale şi nici un stat nu mai poate fi socotit invulnerabil. Astfel, deşi concluziile desprinse în urma analizelor de ultimă oră conduc la aprecierea că gradul de ameninţare teroristă în România se menţine la un nivel scăzut, aceste riscuri şi ameninţări trebuie identificate din timp. În plus, România şi-a asumat, şi din acest punct de vedere, angajamente pe care trebuie să le respecte, din perspectiva realizării unor obiective majore de politică externă. Prin urmare, să fim atenţi la ceea ce se întâmplă între graniţele noastre şi să colaborăm strâns cu partenerii noştri externi, pentru a ţine cât mai departe de acest flagel monstruos al secolului 21.

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

"Potenţialul economic al agriculturii în creştere"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Potenţialul economic al agriculturii reprezintă complexul de resurse naturale, materiale, umane, ştiinţifice, tehnologice de care dispune, la un moment dat, şi care exprimă posibilităţile de dezvoltare şi progres ale acesteia.

În principal, potenţialul economic al agriculturii depinde de:

• mărimea suprafeţei agricole, calitatea solului, structura de folosinţă, configuraţia geografică, condiţiile climatice;
• populaţia ocupată în agricultură, structura ei pe grupe de vârstă, nivel de calificare, grade de ocupare;
• mărimea şi varietatea aparatului tehnic de producţie;
• calitatea materialului biologic;
• nivelul de dezvoltare a infrastructurii specifice;
• nivelul de dezvoltare a învăţământului şi cercetării de profil;
• condiţiile politice, sociale şi culturale.

Agricultura României dispune de un potenţial economic remarcabil, dacă avem în vedere faptul că suprafaţa agricolă reprezintă 14.857 mii hectare, din care 63,2% este teren arabil, iar populaţia ocupată în agricultură se ridică la peste 3,5 milioane persoane.

După anul 1989, în agricultură au apărut fenomene şi cerinţe noi, pe lângă cele existente la sfârşitul economiei de comandă, a apărut formarea unui nou sistem agrar compatibil cu economia de piaţă, prin decolectivizare, dezetatizare şi privatizare, în centrul căruia se situează proprietatea privată, formarea unui nou sistem de organizare economico-socială a producătorilor şi producţiei agricole; constituirea pieţelor agricole libere; schimbarea rolului statului şi al pieţei.

Datorită supraaprecierii rolului pieţei libere în reglarea activităţii economice, au existat momente când s-a instaurat haosul în economie, dar mai ales lipsa ţintelor raţional gândite şi cuprinse într-o politică adecvată pentru diferite orizonturi de timp. Ca urmare şi agricultura a fost marcată de o serie de procese macroeconomice: declinul produsului intern brut; nivelul înalt al şomajului; procesul inflaţionist; blocajul financiar.

Dezvoltarea agriculturii României este indisolubil şi condiţionată de dezvoltarea economiei naţionale. Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu, a pus pe prim plan asigurarea creşterii economice, astfel încât ritmurile medii anuale de creştere a PIB să se situeze, în perioada 2001 - 2005 între 4 şi 6%. Astfel, au urmat sporirea PIB-ului în 2001 cu 5,3%, în 2002 cu 5,7%, în 2003 cu 5,2%, iar în 2004 şi 2005 se prognozează o creştere a PIB-ului cu peste 5%.

Realizarea acestor ritmuri generează modificări în cererea şi oferta de produse, în ocuparea şi veniturile populaţiei, în rata şomajului şi inflaţiei, de care beneficiază şi va beneficia şi agricultura, în mod direct sau indirect.

Făcând abstracţie de acţiunea factorilor naturali, imprevizibili şi greu de contracarat, în agricultură şi în politica agrară, în mod deosebit după 2000, au apărut fenomene noi, favorabile relansării dezvoltării agriculturii atât în cultura mare, cât şi în creşterea animalelor şi în horticultură.

Hotărâtoare în creşterea potenţialului economic în agricultură este creşterea dimensiunii exploataţiilor agricole, prin concentrarea suprafeţelor de teren şi a efectivelor de animale în exploataţii mai mari, familiale şi nefamiliale, cu caracter comercial, capabile să folosească tehnici şi tehnologii performante şi să obţină randamente superioare. Există un cadru legislativ corespunzător.

Avem exploataţii agricole în toate judeţele ţării, şi multe dintre ele de succes şi provin atât din rândul exploataţiilor mari - asociaţii, societăţi agricole, exploataţii bazate pe arendarea sau concesionarea terenurilor - cât şi din rândul exploataţiilor familiale. Ele obţin randamente superioare, apropiate de cele din ţările Uniunii Europene, folosesc mijloace tehnice şi tehnologice avansate, realizează cifre de afaceri ridicate şi indicatori de performanţă, sunt capabile să facă faţă concurenţei produselor străine pe piaţa internă şi internaţională. Existenţa şi înmulţirea unor astfel de unităţi ne demonstrează, la modul cel mai concret, posibilităţile şi potenţialul economic de dezvoltare a agriculturii în viitor.

De asemenea, trebuie să nu uităm să nominalizăm factorii decisivi în creşterea potenţialului economic din agricultură, ca: reabilitarea sistemului de irigaţii, acordarea de sprijin producătorilor sub formă de alocaţii, subvenţii, despăgubiri pentru calamităţi, contracararea concurenţei neloiale care invadează piaţa internă, înfiinţarea Agenţiei SAPARD şi folosirea eficientă a fondurilor nerambursabile alocate României.

Aceste aspecte ne întăresc convingerea că agricultura este pe un drum bun şi că potenţialul ei economic este şi va urma creşterii.

Domnul Constantin Selagea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Peste câteva zile, ochii întregii naţiuni se vor îndrepta asupra unui oraş-simbol al românilor, în care fiecare piatră vorbeşte despre istorie: Alba Iulia.

An de an, de 1 Decembrie, această "capitală de suflet" a neamului românesc se îmbracă în straie de sărbătoare şi îşi deschide larg porţile pentru toţi cei care doresc să păşească pe un pământ sfânt, stropit cu sângele martirilor Horea, Cloşca şi Crişan sau să urce în cetatea medievală pe urmele marelui domn Mihai Viteazul, care, tot la Alba Iulia, şi-a împlinit "pohta ce-a pohtit-o", unind, pentru prima dată, cele trei provincii româneşti surori.

Alba Iulia este, aşa cum spune poetul", "Mecca noastră", a celor ce simţim româneşte, loc de închinăciune în catedrala spiritualităţii unui neam care a reuşit să-şi păstreze identitatea, în pofida vremurilor potrivnice ce au trecut peste el.

Făurirea României Mari, prin voinţa Marii Adunări de la Alba Iulia, în prima zi a lui decembrie 1918, este împlinirea unui vis, la care românii nu au renunţat niciodată. Este un act de reparaţie morală, dedicat celui care a fost răpus pe Câmpia Turzii, pentru îndrăzneala de a dori să-şi vadă neamul reîntregit.

Ziua de 1 Decembrie va rămâne mereu o zi sfântă pentru ţara noastră şi cred că, nu întâmplător, a fost aleasă ca zi naţională a României. Anul acesta se împlinesc 85 de ani de la Marea Unire şi de aceea sărbătoarea ce se pregăteşte la Alba Iulia în cinstea celor două importante evenimente va fi cu totul deosebită.

Pentru ca Alba Iulia să se prezinte aşa cum se cuvine în faţa naţiunii, Guvernul României a alocat 250 de miliarde de lei, din care cea mai mare parte au avut ca destinaţie reabilitarea unor importante obiective istorice. Deşi Partidul Social Democrat s-a implicat în organizarea acestui măreţ eveniment, considerăm că sărbătoarea de la Alba Iulia aparţine tuturor românilor, indiferent de opţiunea lor politică, iar membrii săi vor participa la manifestările dedicate Marii Uniri şi Zilei Naţionale a României, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni, având speranţa că şi celelalte partide vor face la fel.

Vă invit, aşadar, la Alba Iulia, pentru ca, împreună, să ne cinstim eroii, să-i omagiem pe făuritorii României Mari, să sărbătorim cei 85 de ani de "unire în cuget şi-n simţire" şi Ziua Naţională a României, prilej de reînnoire a legământului de credinţă faţă de ţară şi popor şi de valorile democraţiei pe care, cu toţii, trebuie să le respectăm şi să le apărăm. Le datorăm acest lucru atât înaintaşilor noştri, cât şi celor ce vor veni după noi.

Domnul Aurel Gubandru:

"Bugetul anului 2004 - un buget pentru fiecare cetăţean al României"

Este pentru a treia oară când Guvernul PSD condus de domnul Adrian Năstase reuşeşte să obţină votul bugetului în luna noiembrie, adică aşa cum trebuia s-o facă fiecare dintre guvernele anterioare.

Este rezultatul muncii, dar şi al inteligenţei unui Guvern responsabil, preocupat continuu pentru destinul României, pentru soarta fiecăruia dintre cetăţenii ei, este o probă evidentă a demersului permanent de a asigura o cheltuire raţională a banului public, cu rezultate favorabile atât în domeniul social, cât şi al eficienţei din sectorul economiei reale.

Evoluţiile pozitive la nivel macroeconomic în perioada 2001 - 2003 şi nivelul proiectat al creşterii economice în 2004 vor conduce la o creştere economică a produsului intern brut (PIB) de 24,5% în perioada 2001 - 2004.

În acest fel, se compensează descreşterea economică aferentă guvernării anterioare (CDR - PD - PNL), permiţând ţării noastre ca, la finele anului 2004 - începutul lui 2005, să realizeze un produs intern brut echivalent cu cel al anului 1989.

Consolidarea stabilităţii macroeconomice şi progresul important al reformei sectoriale vor asigura condiţiile ca, în anul 2004, rata inflaţiei să se situeze, pentru prima oară după 1989, la un nivel cu o singură cifră, adică 9%, reprezentând o scădere de 3,3 ori faţă de inflaţia anului 2000.

Prin bugetul anului 2004, se realizează reducerea presiunii fiscale, prin scăderea cotelor suportate de angajatori, ca 2,5% la fondul de pensii şi cu 0,5% la fondul de şomaj.

T.V.A.-ul se va reduce de la 19%, cât a fost stabilită de guvernarea de tristă amintire, la 9%, pentru medicamente şi serviciile de turism, asigurându-se creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, pe de o parte, dar şi dinamizarea activităţii în domeniul turismului şi al sectoarelor asociate acestuia.

Partidul Social Democrat îşi respectă angajamentele pe car eşi le-a luat prin programul de guvernare:

1. Cheltuielile pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii vor fi de 10,8% din P.I.B., astfel:
   1. recorelarea pensiilor 5.000 miliarde lei
   2. dublarea pensiilor pentru agricultori 7.000 miliarde lei
   3. alocaţii complementare pentru familiile cu mai mulţi copii şi alocaţii pentru familii monoparentale 5.000 miliarde lei
   4. majorarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în sistem centralizat 850 miliarde lei
   5. finanţarea suplimentară a persoanelor cu handicap şi susţinerea protecţiei copilului 2.000 miliarde lei
2. Cheltuieli pentru susţinerea agriculturii 2,1% din P.I.B. faţă de 1,1% în 2003 vor fi îndreptate către:
   1. acordarea a 2 milioane lei/ha până la suprafeţele până la 5 ha inclusiv
   2. prime pe produs la unele culturi vegetale importate şi în zootehnie
   3. ajutor pentru plata primelor de asigurare a culturilor agricole
   4. achiziţii de instalaţii de irigat din producţia internă
3. Bugetele locale vor avea în 2004, venituri totale de 147.000 miliarde lei, reprezentând 7% din p.i.b., în creştere semnificativă faţă de anul precedent.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin calitatea finanţelor publice şi coerenţa politicii fiscal-bugetare, PSD, prin Guvernul său, va realiza obiectivele generale ale dezvoltării economice pe termen mediu şi lung, contribuind în mod determinant la menţinerea unui ritm ridicat de creştere economică, un ritm care să permită României să reducă decalajele care o separă de ţările dezvoltate.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

"De la democraţie originală la economie nefuncţională de piaţă, dar originală"

În 1995, reprezentantul firmei IKEA, o corporaţie suedeză de talie mondială din domeniul mobilei, "făcea cunoştinţă" cu pumnii şi picioarele sindicaliştilor unei fabrici din Codlea. Pe atunci, dictonul "Nu ne vindem ţara!", lansat prin 1990 de comuniştii "democratizaţi" ai PDSR-ului, era politică de stat. Ca urmare, IKEA este astăzi prezentă în toate ţările foste comuniste, inclusiv la Moscova, mai puţin în România. A urmat, în perioada 1999 - 2001, cel mai mediatizat conflict între un investitor străin şi un sindicat din România, conflictul de la Tepro Iaşi, care s-a încheiat cu izgonirea firmei cehe "Zelezarny Veseli" şi anularea privatizării întreprinderii. În 2001, izbucnea conflictul de la Combinatul Siderurgic Reşiţa, între - cine altcineva!? - sindicatul de acolo şi patronul american, Societatea Noble Ventures Inc. Atunci, premierul Adrian Năstase îi avertiza pe sindicalişti că, în nici un caz, combinatul nu va reveni în proprietatea statului.

Astăzi, Combinatul se află din nou în portofoliul APAPS, urmând a fi scos din nou la privatizare, în vreme ce americanii de la Noble Ventures Inc. au ajuns să se plângă în Congresul american despre corupţia mediului de afaceri din România, şi în instanţă, unde cer nu mai puţin de 353 milioane de dolari americani ca despăgubiri statului român, acuzându-l că a încălcat Tratatul bilateral dintre România şi Statele Unite cu privire la garantarea reciprocă a investiţiilor.

În sfârşit, săptămâna trecută, un nou scandal a ţinut prima pagină a ziarelor, şi anume revolta violentă a sindicaliştilor de la "Republica" împotriva patronilor ruşi. Anunţată în momentul semnării contractului de privatizare ca o preluare solidă şi de succes de către un consorţiu de firme importante ruseşti, iată că astăzi sindicaliştii de la "Republica" au forţat Guvernul, prin APAPS, să renaţionalizeze "Republica". Mă întreb ce societate mai urmează: poate "Roman" Braşov?

Morala acestei poveşti este că România este încă foarte departe de a îndeplini criteriul unei economii de piaţă funcţionale. Ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaştem că, astăzi, România este mai degrabă un rai al sindicaliştilor, ai căror reprezentanţi de frunte au fost răsplătiţi de PSD, probabil pentru câştigarea bătăliilor cu Noble Ventures sau IKEA, cu funcţii în Guvern şi Parlament.

România este, astăzi, acuzată, într-o instanţă internaţională, de nerespectare a legilor internaţionale în materie de comerţ şi de tratament incorect acordat investitorilor străini. Această imagine doar şi este de ajuns pentru a izgoni definitiv orice potenţial investitor serios din România.

Aceasta este, din păcate, faţa economiei de piaţă "funcţionale" pe care PSD o arată Europei şi lumii, în care autorităţile statului nu intervin pentru apărarea proprietăţii private şi, în destule cazuri, chiar a integrităţii corporale a proprietarilor, făcând sluj în faţa sindicatelor, cu care au tot felul de pacte politice, care slujesc interesele liderilor sindicali şi, în nici un caz, nu apără interesele oamenilor muncii.

Sindicatele din România, spre deosebire de patronate, au pătruns puternic în Guvernul Năstase şi în majoritatea parlamentară, destabilizând complet trilaterala Guvern - sindicate - patronate în defavoarea patronatelor.

Cu o justiţie coruptă, greoaie şi aservită puterii, cu sindicatele alături, este evident că Guvernul Năstase nu va lua măsuri pentru un mediu normal şi corect de afaceri, pentru aplicarea corectă a legilor şi a tratatelor internaţionale la care România este parte, pentru apărarea proprietăţii private astăzi garantată şi de Constituţie. Şi mă întreb încă o dată: ce fel de economie de piaţă funcţională este aceea în care sindicatele fac legea? Cum îşi închipuie acest Guvern, care se pretinde social-democrat de tip european, că vor veni investitori străini serioşi în România, pentru ca sindicatele româneşti să le toace nervii şi banii? Când se va sesiza Ministerul de Interne, atunci când investitorii străini sunt bătuţi, violentaţi, sechestraţi sau ameninţaţi? Sunt curios ce măsuri va lua contra celor care l-au lipsit de libertate pe administratorul rus de la "Republica"?

Această variantă "surogat" de economie de piaţă funcţională, cu care se mândreşte PSD, este de tot plânsul. De la "democraţia originală" a domnului Preşedinte Iliescu, din anii '90, pe care PSD se străduie, şi astăzi, din greu, să o aplice, am ajuns la o economie nefuncţională de piaţă, însă la fel de originală, marca PSD. Chiar presupunând că, în raportul de ţară pe 2003, s-ar fi spus, fie şi voalat, că am avea o economie de piaţă funcţională, sunt convins că ar fi fost mai onorant ca Guvernul PSD, privind realitatea cu curaj, să nu recunoască acest statut şi să arate că mai sunt multe de făcut până a ajunge acolo. Însă onoarea nu este ceva cunoscut actualilor guvernanţi.

Domnul Napoleon Pop:

Timp de trei ani, Partidul Naţional Liberal a atras atenţia, de nenumărate ori, asupra politizării şi, în ultimul timp, a pesedizării fără precedent a majorităţii palierelor societăţii româneşti. Sectorul sindical a cunoscut poate cea mai negativă transformare, prin afilierea directă a unor reprezentanţi la politica guvernamentală.

Un exemplu în acest sens este acordul de colaborare între CNSLR Frăţia cu PSD şi Pactul pentru stabilitate socială în 2004. De altfel, putem spune că, de o manieră cel puţin îndoielnică, cele două părţi semnatare şi-au atins fiecare scopul: PSD-ul încearcă să îşi cumpere liniştea preelectorală, iar reprezentanţii CNSLR să-şi asigure eventualele poziţii politice, mai puternice, pentru viitoare negocieri.

Reacţia negativă a Confederaţiei Naţionale Sindicale - Cartel Alfa la acordul CNSLR Frăţia - PSD este demnă de luat în seamă, dar, din păcate, ea vine să demonstreze, cu o mare întârziere, adevărul manipulării.

Da, stimaţi cetăţeni, membri ai Cartel Alfa, protocolul CNSLR Frăţia - PSD este un afront la democraţia reală, la responsabilitatea unei reprezentări neutre şi benefice tuturor sindicaliştilor din România, iar acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără ascensiunea, deloc dezinteresată, a atâtor lideri sindicali, membri PSD, în ierarhia de partid.

Îngrijorător este însă faptul că CNSLR Frăţia a ales, în mod voluntar, abdicarea de la principiile tradiţionale sindicale care presupun apărarea şi promovarea intereselor lucrătorilor. În schimb, acceptându-se politizarea mişcării sindicale, interesele au devenit obiect de troc politic cu puterea. Iată cum se subminează din interior solidaritatea mişcării sindicale, care ar putea deveni cu adevărat un partener de dialog social.

Cum se poate explica contradicţia între cei doi semnatari ai acordului de colaborare în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim pe economie. În timp ce liderii CNSLR susţin majorarea salariului minim la 150 de Euro, probabil pentru a justifica în faţa propriilor membri trocul politic, Guvernul asigură un salariu minim mult mai mic, chiar şi decât cel actual, de numai 70 de Euro!!!

Partidul Naţional Liberal atrage din nou atenţia asupra faptului că interesele cetăţenilor, angajaţi ai unităţilor economice şi ai instituţiilor sunt mai bine reprezentate dacă în România se dezvoltă sindicate autentice, depolitizate.

Sindicatele autentice, nepolitizate ştiu că negocierile încep cu patronatele, şi nu cu Guvernul, iar ca urmare a acestui adevăr nici un act normativ care reglementează organizarea şi atribuţiile sindicatelor sau a patronatelor nu poate conţine obligaţii imperative pentru cealaltă parte, întrucât acest lucru limitează, de la bun început, libertatea de negociere. Singurele obligaţii asumate de către o organizaţie sindicală sau patronală, în raport cu cealaltă parte, în afara celor de respectare a legilor ţării, pot apărea doar din negocierea directă.

Domnul Ion Mocioalcă:

"Nevoia de consens naţional"

Sunt de actualitate (şi cu siguranţă vor mai dura încă) disputele politice în jurul datelor de desfăşurare a alegerilor din anul 2004.

Partidele care îşi doresc puterea, mai ales Alianţa PNL - PD, dar nici PRM nu face excepţie, au împins până la limite de bruiaj strident, supărător, atacurile politice la adresa partidului de guvernământ. Ca în campania electorală demnă de pana lui Caragiale.

Sigur, în orice democraţie, alternanţa la guvernare le dă acestor partide nu doar dreptul, ci şi speranţa la victorie în alegeri, dar la noi această speranţă a devenit o crâncenă obsesie, care întunecă adesea judecăţi elementare.

Se urmăreşte cu pumnii încleştaţi însemnarea cu bilă neagră a oricărui gest şi acţiune a actualei puteri, scopul fiind nu posibile corecţii şi găsirea de alternative mai bune, ci, evident, sporirea propriei imagini a Opoziţiei.

Apelez, în susţinerea acestei afirmaţii, la câteva recente "întâmplări" în politica noastră internă:

Când s-a băgat de seamă că Referendumul pentru noua Constituţie ar putea fi un câştig pentru imaginea PSD, Opoziţia, deşi coautoare a multor modificări validate de Referendum, a trecut la un atac demolator. Absurd, s-ar fi bucurat dacă oamenii Ţării n-ar fi validat acest act fundamental! Jenant şi meschin! Cu scuze pentru comparaţie, "..să moară capra PSD-ului!

A urmat, la mică distanţă, Raportul de ţară pe acest an al Comisiei Europene, un nou prilej de a acuza, a murdări, a minimaliza contribuţia actualei Puteri.

Tot Opoziţia conduce tirul aproape cu pietre spre bugetul ţării din 2004. Că ar fi un buget electoral, uitând că el este parte a Programului de Guvernare Social-Democrat, aprobat de Parlament la învestirea Guvernului.

Mai mult, reprezentantul PD al grupului parlamentar declară (jenant!) că "România este o societate de întreţinuţi", referitor la cei 10,8% din P.I.B. alocaţi protecţiei sociale. Judecaţi dumneavoastră, dacă social-democraţia înseamnă această insultă adresată celor în dificultate sau o alunecare spre remorca liberală?

În acest moment, miza integrării în Uniunea Europeană a devenit pentru PSD un pariu şi o provocare pe care noi, social-democraţii, nu avem voie, în numele ţării întregi, să o ratăm. Acest fapt am vrea să vă fie dumneavoastră, tuturor cetăţenilor, cât mai clar.

Dorim să opunem intervenţiilor pline de tupeu, suficienţă şi agresivitate ale Opoziţiei, argumente concrete, şi nu vorbe. Sigur, există pericolul ca PSD să fie atras de conducătorii Opoziţiei în dispute verbale, acide, adesea mitocăneşti.

Este cunoscută sintagma "cel mai deştept cedează". Este o filozofie a luptei. Nu vom ceda oricum, nu vom lăsa braţele jos. Această filozofie presupune continuarea luptei: "Cedez, pentru a învinge!" Cedez, deci ripostez, nu cu forţa - zic ca şi forţa vorbei acide, ci perseverând în demonstrarea adevărului nostru.

Acum, România are nevoie, mai mult ca oricând, nu de aruncarea anatemei de la un partid la altul, ci de dialog. România are nevoie de consens naţional, în acest an 2004, an electoral, dar şi an hotărâtor prin dimensiunile lui politice privind îndeplinirea condiţiilor de integrare în Uniunea Europeană Avem nevoie toţi de consens naţional, pentru soluţii realiste şi viabile.

Am dori sincer să renunţăm toţi la păgubitoarea politică a provocării, a atacurilor la persoană, a incriminărilor cu orice preţ. Să părăsim politica "anti-tot". Sigur, fără a anula sau îngrădi dreptul şi datoria morală de a denunţa ilegalităţi şi abuzuri.

Una este, să spunem, să negociezi, să discuţi cu Traian Băsescu, pozând în "miştocar" vulgarizator al oricărei teme, şi alta să discuţi cu Theodor Stolojan. Preferăm declaraţia celui din urmă care promite că va participa la discuţii cu Preşedintele României , dar: "Cu un ton mult mai ascuţit ca până acum". Să zic ascuţit, dar constructiv!

Dialogul şi consensul naţional în problemele majore ale ţării nu sunt uşoare, dar există exemplul anului 1995, acel "Spirit de la Snagov", când, în momentul crucial al admiterii ţării în NATO, consensul politic a fost posibil. În ce ne priveşte, avem hotărârea de a fi realişti, flexibili şi dinamici, toleranţi chiar, toleranţa fiind asociată oricărei politici înţelepte.

Nici în cel mai sumbru scenariu de viitor, nu putem accepta să ratăm şansa unică şi irevocabilă, în felul ei, aceea de a încheia negocierile cu UE înainte de sfârşitul lunii octombrie 2004, data expirării mandatului Comisiei Europene actuale, şi semnarea Tratatului de aderare în trimestrul I 2005.

Acesta este bilanţul care, avem convingerea, va reuşi, cu toate dificultăţile anului electoral viitor, să pună interesul naţional al nostru, al tuturor, înaintea intereselor partizane.

Să nu uităm că, totuşi, în UE se va integra România, şi nu un partid sau altul. Persistă încă multe disfuncţionalităţi, dar suntem mai aproape ca oricând de un real statut european.

Dacă, nici acum, partidele din Opoziţie nu vor dovedi, prin compromis necesar, separarea interesului electoral de cel general şi nu vor sta pe platformă comună în demersul nostru european, să ne judece pe toţi ţara.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

După 9 luni de la inaugurarea, la Senatul României, a Expoziţiei de autografe celebre - Colecţia Corneliu Vadim Tudor, probabil că a venit şi momentul unei scurte retrospective de ordin statistic. Periplul prin ţară, realizat în perioada februarie - noiembrie 2003, a inclus 37 de localităţi importante (municipiul Bucureşti şi 36 de municipii-reşedinţă de judeţ), fiecare dintre acestea găzduind expoziţia timp de o săptămână (singura excepţie: Cluj-Napoca, unde acţiunea s-a extins pe durata a două săptămâni, în perioada sărbătorilor de Paşti). După estimările noastre, peste 150.000 de vizitatori au "cercetat" exponatele, iar alte 8 - 9 milioane de persoane au luat cunoştinţă despre conţinutul şi importanţa colecţiei, în urma reportajelor Radio-TV şi a articolelor apărute în presa locală. Mass-media a dovedit o receptivitate ieşită din comun, contribuind, printr-o reflectare obiectivă (în mai multe rânduri chiar elogioasă!), la reuşita popularizării acestui eveniment cultural de excepţie.

La vernisajele organizate în ţară au participat, alături de parlamentarii, consilierii, membrii şi simpatizanţii PRM, şi o serie de notabilităţi locale de alte orientări politice: prefecţi, subprefecţi, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, parlamentari, primari şi consilieri aparţinând altor partide. Nu au lipsit nici personalităţile de marcă ale oraşelor respective: academicieni, profesori universitari, conducători de instituţii culturale, alţi intelectuali de elită.

La trei vernisaje (cele de la Bucureşti, Craiova şi Constanţa), prezentarea expoziţiei a fost făcută chiar de domnul Preşedinte Corneliu Vadim Tudor, la altele zece, de vicepreşedintele Senatului, prof.univ.dr.Gheorghe Buzatu, iar în celelalte 22 de oraşe, de subsemnatul şi de revoluţionarul Nica Leon, consilierul preşedintelui PRM.

Din punct de vedere logistic şi organizatoric, am primit sprijinul colegilor noştri de partid din filialele care au găzduit, succesiv, Expoziţia de autografe celebre.

De remarcat faptul că numărul pieselor a crescut permanent şi constant, în fiecare săptămână: au fost, iniţial, doar 82, ajungând, în prezent, la 213. Aceasta a determinat şi o modificare continuă, din punct de vedere cronologic şi tematic, a sistemului de expunere (care iniţial presupunea numai 10 vitrine, iar acum necesită peste 20 de vitrine şi 10 panouri), în conformitate cu recomandările domnului preşedinte. Cea mai veche piesă datează din 1558 - o cărticică în ediţie bilingvă (franceză şi latină) cuprinzând Psalmii regelui David şi Proverbele Regelui Solomon, iar cea mai nouă este din zilele noastre - o scrisoare de mulţumire adresată domnului senator Corneliu Vadim Tudor, Preşedintele Partidului România Mare, de către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Kofi Annan. Iată şi lista celor mai mediatizate exponate (Perlele Coroanei care au făcut deliciul presei şi al publicului), scrisorile lui Napoleon Bonaparte şi Victor Hugo, documentul purtând semnătura lui Robespierre, autograful lui Constantin Brâncoveanu, masca mortuară a Poetului Naţional, Mihai Eminescu, Cazania lui Varlaam, catalogul de învăţător al lui Ion Creangă, fragmentele păstrate din ultima lucrare a savantului Nicolae Iorga, protocolul de retrocedare a Bricului "Mircea", ultima scrisoare a Mareşalului Ion antonescu şi lucrarea omagială "Floarea Darurilor", dedicată lui Nicolae Ceauşescu.

Expoziţia a fost organizată în spaţii adecvate unei asemenea manifestări speciale: biblioteci municipale, judeţene şi universitare, muzee militare, de istorie sau de artă, teatre, case de cultură.

Pretutindeni, efectul a fost cel scontat, iar uneori a depăşit chiar aşteptările noastre, ceea ce dovedeşte că apetitul românilor pentru cultură nu a dispărut şi că, la semnalul cuvenit, compatrioţii noştri ştiu să reacţioneze ca atare. Entuziasmul unora dintre cei care au vizitat şi au admirat expoziţia a fost transcris şi pe hârtie, mărturie stând consemnările din cele câteva volume ale Cărţii de impresii.

Bineînţeles, încununarea acestei ample acţiuni de anvergură naţională, care s-a întins pe 38 de săptămâni, va fi dată de înfiinţarea în Bucureşti, cât de curând, a Muzeului Fundaţiei "România Mare", care va include atât autografele celebre, cât şi alte rarităţi aparţinând preşedintelui PRM (precum cele incluse în colecţia domniei sale de biblii şi în aceea de monede) şi a altor împătimiţi de cultură, care vor urma, poate, gestul domnului senator Corneliu Vadim Tudor, de o generozitate unică pentru societatea românească. Este pentru prima dată când o colecţie privată de asemenea dimensiuni, realizată cu mari eforturi de-a lungul unor decenii de căutări, a fost încredinţată publicului. Iată o iniţiativă nobilă care trebuie salutată aşa cum se cuvine.

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sistemul de termoficare al municipiului Bucureşti a fost gândit pentru a acoperi suprafeţe mari, în care erau înghesuite blocuri de locuinţe cu mii de apartamente, conductele prin care agentul termic primar era adus de la centrale la punctele termice de distribuţie, întinzându-se pe zeci de kilometri.

Realizate cu economii drastice, conductele de transport ale agentului termic nu au beneficiat de o proiectare corespunzătoare normelor tehnologice contemporane - tunel de vizitare, izolaţii termice - şi nici de o întreţinere care să ducă la pierderi minime de căldură pe traseu.

Rezultatul a fost că, după 10 - 15 ani de exploatare, pierderile de căldură în sistemul de transport al agentului termic să atingă cote de zeci de procente din cantitatea de căldură transportată, ceea ce face ca sistemul să devină neeconomic.

Criza acută din sistemul de termoficare din capitala ţării a început să fie percepută de populaţie cu mult înainte de 1989, lipsa de căldură inumană din apartamente era datorată nu numai livrării de agent termic la temperaturi sub limitele normale, dar şi pierderilor pe traseul conductelor de distribuţie. Mai mult, sistemul era proiectat cu alimentare pe verticală a apartamentelor din blocuri, şi nu pe scară, contorizarea cantităţii de căldură a agentului termic şi a apei calde menajere punând probleme de modificare majoră a reţelelor de distribuţie la nivelul subsolului şi a fiecărui etaj.

Este adevărat că statul socialist subvenţiona cu largheţe multe activităţi cu pierderi economice, deci nici termoficarea nu făcea excepţie.

Era normal ca, după 1989, sistemul de termoficare să fie contestat şi reevaluat după modelul practicat în ţările vest-europene, cu trecerea pe centrale de cvartal sau de bloc, cu menţiunea păstrării termoficării, doar în zonele învecinate cu centrale electrice echipate cu turbine cu abur, unde procesul tehnologic cere un transfer termic de acest tip.

Totodată, în noile condiţii, trebuia clarificată contribuţia statului la suportarea pierderilor pe traseele de distribuţie până la consumator şi problemele legate de investiţiile necesare introducerii contorizării consumului de căldură şi de apă caldă menajeră.

Nimeni nu s-a deranjat prea mult şi numai după explozia preţului la energia termică au început agitaţii în rândul populaţiei, privind posibilitatea de a nu mai suporta de către beneficiarii sistemului de termoficare a pierderilor pe reţelele de distribuţie. Politica de eliminare a subvenţiilor, impusă de organismele internaţionale care ne monitorizează tranziţia a dus la fenomenul negativ de imposibilitate a suportării cheltuielilor de plată a încălzirii locuinţelor pe timpul iernii, la sărăcia bugetelor majorităţii românilor, adăugându-se, cu pondere însemnată, şi acest capitol.

Ce a făcut administraţia centrală - Guvernul, ce a făcut administraţia locală - primăria? Mai nimic. ca de obicei, fenomenul a prins nepregătite cele două instituţii şi asistăm, în prezent, la un haos generalizat; la nivelul întregului Bucureşti, mii de cereri de debranşare urmate de cereri de rebranşare, instalări de centrale de apartament cu tot cortegiul de amenajări privind alimentarea cu gaz metan; noi reţele de ţevi, regulatoare de presiune, contoare, aceste ultime elemente mărind considerabil pericolul deflagraţiilor accidentale de care capitala nu duce lipsă.

Intervenţia Guvernului asupra unei regii din subordinea primăriei, decapitată de urmările unor afaceri ilicite, nu a dus la nici un rezultat; bătaia de joc cu ajutoarele de încălzire vis-a-vis de modul de majorare continuă a preţului la energie (cu cele mai negre estimări) au făcut din problema termoficării o posibilă bombă socială, mai periculoasă decât isteria posibilelor atentate teroriste.

Nu mai punem în discuţie problema contorizării căldurii la blocurile de locuinţe, la care nu am scăpat prilejul să ne facem de râs în faţa organismelor europene, lucrare mult întârziată şi la care societăţile care au câştigat licitaţiile nu prea sunt preocupate cu finalizarea, şpaga s-a dat şi primăria nu mai poate cere respectarea termenelor convenite prin contracte.

Este clar că actuala guvernare şi actuala administraţie a capitalei nu sunt în stare să stăpânească fenomenul, care a atins cote de haos generalizat.

În anul 2004, electoratul capitalei va trebui să pretindă forţelor politice angajate în competiţie rezolvarea acestei probleme printr-un program de reabilitare pe termen scurt şi mediu a sistemului de termoficare a municipiului Bucureşti.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Un studiu realizat de Consodata Marketing Intelligence (Germania) situează România pe ultimul loc în Europa în privinţa indicelui puterii de cumpărare (16), care este de aproape şase ori mai mic decât media europeană a indicelui (100) şi de peste 12 ori mai mic decât cel din Elveţia. Studiul arată că locuitorii din nord-estul ţării sunt cu 86% mai săraci comparativ cu europenii cu standardul mediu de viaţă. În această zonă a ţării se înregistrează cei mai mulţi şomeri şi persoane fără ocupaţie.

Conform datelor acestui studiu, salariul mediu, de 1,51 euro, primit de un angajat în România, pentru o oră de lucru, este de 15 ori mai mic decât media consemnată în statele din Uniunea Europeană, de 22,7 euro.

Potrivit celor de la Bruxelles, costul orei de muncă varia în Uniunea Europeană, în anul 2000, de la 8,15 euro, în Portugalia, la 28,56 euro, în Suedia.

Bulgarii iau mai puţin ca noi pe ora de lucru - doar 1,31 euro, dar ne depăşesc cu un punct la indicele privind puterea de cumpărare.

Prin puterea de cumpărare se înţeleg mijloacele băneşti care stau la dispoziţia unei persoane, iar calculul puterii de cumpărare se face luând în considerare datele statistice existente la nivelul terţilor privind veniturile şi consumul înregistrat în fiecare ţară în parte.

Dintre ţările candidate la UE, cel mai ridicat indice al puterii de cumpărare se înregistrează în Slovenia (74), unde, conform Eurostat, salariile se apropie cel mai mult de cele din Uniunea Europeană (slovenii primesc 8,98 euro/oră de muncă). După Slovenia, se situează Cehia (cu 56 indice al puterii de cumpărare), Ungaria (36), Polonia şi Estonia (ambele cu indice 36).

Dacă punem în balanţă momentul 1 ianuarie 1990 şi 1 ianuarie 2004, prezentul nu ne face deloc cinste. După 14 ani de construire a capitalismului, puterea de cumpărare a românului este la pământ. În momentul prăbuşirii comunismului, aveam un salariu mediu de 3.000 de lei, din care puteam cumpăra cam 1.500 franzele de 2,20 lei. În zilele noastre, însă, avem un salariu mediu de 4.250.000 lei, din care putem cumpăra doar vreo 800 de pâini.

Cât priveşte transportul în comun, cu 3.000 de lei puteam face aproape 2.480 de călătorii, la un preţ de 1,25 lei biletul, în vreme ce astăzi, la 8.000 de lei biletul, abia dacă ne permitem 530, din salariul mediu pe economie. Seria cumpărăturilor ar putea continua cu telefonul public, la care puteai vorbi cu 25 de bani, cu concediile la mare şi la munte, dar mai bine ne oprim aici, ca să nu murim de inimă rea.

Românii ar fi dus-o cu mult mai bine astăzi, dacă nu erau întârzierile în stârpirea găurilor negre din economie şi dacă nu s-ar fi furat milioane şi miliarde de dolari, prin tot felul de inginerii financiare.

Studiul amintit mai sus ne arată că, în special în ţările candidate la Uniunea Europeană, se înregistrează oarecare tendinţe de îmbunătăţire a puterii de cumpărare, însă ultimele analize economice din ţara noastră relevă faptul că, în România, puterea de cumpărare a oamenilor este în scădere.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dezbaterile şi discuţiile din ultima perioadă cu privire la organizarea şi stabilirea datei alegerilor - locale, parlamentare şi prezidenţiale - au generat o stare de spirit agresivă în zona opoziţiei, care nu înţelege, nici acum, că legile şi Constituţia României trebuie respectate.

Ce-i sperie cel mai mult pe domnii din opoziţie? data şi perioada de desfăşurare a campaniei electorale. Partidul Democrat a susţinut că sunt de preferat 45 de zile, în loc de 30, deoarece "partidele din opoziţie nu au la dispoziţie infrastructura locală a partidului de guvernământ".

Curios este ca partidele de opoziţie (mă refer aici, în special, la liberali şi democraţi) descoperă că nu au resurse interne reale doar în apropierea alegerilor. Mai rămâne să recunoască că nu deţin nici personalităţi politice credibile, care să poată prelua responsabilitatea formării unui Guvern. Aşa că PSD-ul ar trebui să-i mai aştepte încă puţin, pentru că ei se află încă în plină campanie de vânătoare a potenţialilor miniştri.

În ciuda atacurilor şi a criticilor virulente la adresa noastră, ca partid de guvernământ, PD şi PNL, luate ca entităţi separate, nu pot juca un rol important în viaţa politică a României. Iar asumarea de către aceste partide a unei curse electorale individuale s-ar solda cu un adevărat eşec. Le place sau nu, dar nici Alianţa PNL - PD nu este atât de solidă, aşa cum şi-ar fi dorit liderii celor două partide. Deşi sunt plini de entuziasm, atunci când e vorba de demontarea iniţiativelor noastre, entuziasmul este înlocuit de disperare atunci când e vorba de apropierea alegerilor. Şi asta deoarece domnii din opoziţie îşi dau seama, din ce în ce mai bine, că gălăgia nu poate ţine locul faptelor, la fel cum bătutul cu pumnul în piept nu ţine de foame şi nici de sete.

Toată această zarvă legată de data alegerilor nu e altceva decât un nou foc de paie al opoziţiei, care încearcă să facă din nisip bici, cu speranţa că acest bici o să mai şi pocnească!

Slabă nădejde! De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere... Să-i lăsăm, deci, în pace, pe stimaţii noştri creatori de zgomote, cu speranţa că, odată şi odată, vor ajunge, totuşi, la mintea de pe urmă a românului.

Domnul Aurel Daraban:

"Indiferenţa, ca un bumerang"

Doamnelor şi domnilor,

Suntem, aproape zilnic, martorii unor întâmplări neverosimile, în care violenţa în rândul tinerilor sau asupra lor se manifestă cu o nepermisă îngăduinţă. Stai şi te întrebi cum este posibil ca un elev de gimnaziu să fie agresat fizic, în plină zi, de un alt elev, ceva mai în vârstă? Cum este posibil ca un tânăr să mânuiască cu mare dexteritate un corp ascuţit şi să-şi înjunghie, cu sânge rece, prietenul? Numărul tot mai mare de asemenea fapte ar trebui obligatoriu să dea de gândit nu numai instituţiilor direct răspunzătoare de destinul tinerilor, cât mai ales opiniei publice, nouă, tuturor.

Din nefericire, una din bolile lungi ale tranziţiei noastre este indiferenţa. Ne este indiferent când unui semen de-al nostru - o cunoştinţă, un vecin, un coleg - i se face o nedreptate. Tratăm faptul respectiv cu îngăduinţă, ca şi când nu ne-ar privi şi pe noi.

Indiferenţa a devenit aproape maladivă şi ea îi afectează nu numai pe cei laşi, ci şi pe oamenii curajoşi. Aceştia din urmă, văzând că nimănui nu-i pasă, nu mai au, nici ei, putere de reacţie sau intră în conul indiferenţei. Nimeni nu vrea să mai aibă complicaţii, pentru că, din păcate, atunci când cineva a intervenit într-o situaţie s-a trezit cel puţin admonestat, dacă nu respins vehement... Din acel moment, intervine nepăsarea care, manifestându-se la nivelul opiniei publice, devine extrem de păguboasă pentru spaţiul social.

Din nefericire, zeci de tineri sunt agresaţi zilnic. S-a ajuns ca jandarmii să păzească porţile liceelor, să patruleze pe lângă curţile şcolilor, pentru a preveni fenomenele de agresivitate la adresa tinerilor. S-a ajuns ca parcurile să fie, şi ele, supravegheate, căci indivizi cu comportament ciudat, nu numai că smulg într-o fugă nebună geanta de pe umărul unor tinere, dar se dedau şi la periculoase scandaluri. Tocmai de aceea trebuie acţionat. Violenţa în spaţiul social naşte altă violenţă. Iar lipsa de curaj a oamenilor, apatia socială, faţă şi de un singur caz, sunt, repet, nu numai păguboase, dar pot avea efectul unui bumerang care se întoarce împotriva fiecăruia dintre noi, împotriva chiar a copiilor noştri.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Peste câteva zile, aniversăm 14 ani de libertate postcomunistă, 14 ani în care, din păcate, mai există persoane care ştirbesc, prin atitudinea lor, memoria celor care au murit pe baricadele din Decembrie 1989.

Care este motivul pentru care aceştia susţin cu înverşunare existenţa unei lovituri de stat nu îl cunoaştem, însă discursul lor neagă, practic, voinţa unui popor întreg, manifestarea lui, clar exprimată, din acele zile sângeroase ale lui Decembrie.

Şi dacă ar fi fost, într-adevăr, vorba de o lovitură de stat, cum se face că primul oraş liber din România a fost, şi nu fără vărsare de sânge, Timişoara? Dacă prin argumentele utopice pe care le aduc în susţinerea loviturii de stat, aceasta era prevăzută pentru începutul lui ianuarie 1990, putem deduce că în România a avut loc o lovitură de stat la o altă lovitură de stat?!

Este absurd şi jignitor un astfel de raţionament, într-un moment în care, la acea vreme, nimeni nu ştia nimic, în afară de faptul că ne doream cu toţii libertatea, fiind excluse, în nebunia şi furia de atunci, acţiuni planificate de înlăturare a cuplului conducător. Starea de nemulţumire a naţiunii a condus la Revoluţia Română, un act al poporului nostru, legitimat de voinţa generală şi intrat în cărţile de istorie, un act cu care ne mândrim la nivel internaţional.

Important este faptul că, în inimile noastre şi ale celor care au rămas fără cei dragi, în sufletele mamelor care au rămas fără copii, ale copiilor rămaşi fără părinţi sau ale răniţilor invalizi pe viaţă, în Decembrie 1989 s-a consumat Revoluţia Română anticomunistă, declanşată şi continuată din dorinţa de schimbare şi promovată de o naţiune întreagă, dovadă numărul mare de oraşe din ţară în care au avut loc mişcări revoluţionare.

Este păcat ca circul şi gălăgia create în jurul acestui subiect, în mod suspect reiterate abia acum, să întunece memoria celor care au plătit cu propria viaţă libertatea de care ne bucurăm acum, cu toţii.

Cert este că nu ne putem nega propria istorie, iar cei care fac acest lucru sunt, pur şi simplu, nişte detractori care pun într-o lumină nefavorabilă un fapt cunoscut şi demonstrat chiar la nivel internaţional.

Domnul Alexandru-Octavi Stănescu:

Intervenţie cu titlul "Demilitarizarea structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor"

Trecerea poliţiştilor şi a personalului din aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Internelor din rândul cadrelor militare în categoria funcţionarilor publici cu statut special a reprezentat una dintre principalele preocupări în planul managementului resurselor umane ale acestei instituţii, expresie a concepţiei actualei puteri executive, întemeiată pe Programul de guvernare 2001 - 2004, în care este prevăzut un asemenea obiectiv major, necesar a fi îndeplinit în contextul eforturilor globale de restructurare şi reformă a administraţiei publice în România.

Materializarea preocupărilor în această materie s-a realizat în intervalul 2002 - 2003, perioadă care a fost marcată, din acest punct de vedere, de două momente de referinţă, respectiv adoptarea Legii nr.360/2002 privind statutul poliţistului, intrată în vigoare la data de 24 august 2003, şi O.U.G. nr.179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului de Interne şi a structurilor subordonate acestuia, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.108/2003.

Adoptarea noului cadru normativ a fost urmată de un amplu proces de implementare, care a fost realizat cu succes, în primul rând sub aspectul conştientizării rolului şi responsabilităţilor poliţistului, funcţionar public cu statut special, în raporturile sale profesionale cu societatea civilă. Aceste noi raporturi dintre poliţistul funcţionar public cu statut special şi societatea civilă au fost axate pe trei mari coordonate care au constituit fundamentul îmbunătăţirii şi eficientizării activităţilor structurilor poliţieneşti.

Prima dintre aceste coordonate a vizat accentuarea aspectelor privitoare la caracterul de serviciu public al activităţii poliţieneşti. Astfel, poliţistul îşi desfăşoară activitatea în interesul şi în sprijinul persoanei/cetăţeanului, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii în exercitarea atribuţiilor profesionale.

Cea de-a doua coordonată a vizat creşterea profesionalismului acestei categorii de funcţionari publici cu statut special. În acest sens, au fost stabilite noi criterii privind recrutarea, selecţionarea, formarea, încadrarea, obţinerea gradelor profesionale, promovarea şi evoluţia în cariera profesională a poliţiştilor, criterii fundamentate pe principiile competenţei, eficienţei, profesionalismului şi specializării acestora.

A treia coordonată fundamentală a constituit-o instituirea obligaţiei poliţistului, funcţionar public cu statut special, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv a răspunderii acestuia, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu.

Referitor la acest proces de redefinire şi înţelegere a rolului şi responsabilităţilor poliţistului, în raporturile sale cu cetăţenii, trebuie subliniat faptul că a fost urmat de o reacţie pozitivă în conştiinţa publică. Astfel, s-a evidenţiat o schimbare progresivă de atitudine din partea societăţii civile, concretizată printr-o redimensionare a percepţiei rolului acestuia în continuare şi, implicit, printr-o disponibilitate mai mare de dialog şi o eficientizare a colaborării între membrii acesteia şi poliţist.

Nu în ultimul rând, trebuie evidenţiat faptul că extinderea procesului demilitarizării şi în rândul personalului din aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost determinată, în mod firesc, de necesitatea asigurării unei finalităţi reale a implementării acestei noi concepţii de reformă instituţională bazată pe asigurarea unui sistem ierarhic şi structural, care să fie maleabil şi eficient, precum şi a unui grad corespunzător de transparenţă, la nivelul standardelor existente în societăţile democratice ale statelor europene.

Domnul Ioan Sonea:

Declaraţie intitulată "România la...ţară"

În aşteptarea Zilelor Rebreanu, răsfoiam o biografie al lui scriitorului, de la a cărui naştere se împlinesc în curând, la 27 noiembrie, 118 ani (n.1885 - m.1944) şi reciteam discursul de primire în rândul Ťnemuritorilorť academicieni, alături de ceilalţi năsăudeni - ŤLaudă ţăranului românť.

Mă întrebam cum a evoluat viaţa acestui lucrător urmărit de Ťblestemul pământuluiť " Astăzi aproape 10 milioane de suflete constituie populaţia rurală a României şi mare parte dintre aceştia reprezintă o gravă problemă socială, a cărei rezolvare depăşeşte în dificultate problema pensionarilor şi a şomerilor " Situaţia se datorează lipsei unei politici coerente pentru agricultură şi pentru locuitorii satelor. Ţăranii au fost într-un război continuu începând din 1990. Superficialitatea studiată a legilor de retrocedare, creşterea intenţionată şi nejustificată a preţurilor la utilajele agricole şi combustibili, indiferenţa conducătorilor faţă de rezultatul muncii ţăranului, prin susţinerea importurilor şi lipsa unei minime protecţii a produselor agricole româneşti, reducerea dramatică a numărului de animale, subvenţionarea formală şi mai degrabă propagandistică în raport cu alte state vecine etc. au fost componente ale războiului dus de chiar ministerele agriculturii şi de guvernele de după 1990.

La toate relele omeneşti s-au mai adăugat şi urgiile naturii. Şi când natura a oferit ţăranilor condiţii climatice generoase, adversari au devenit căutătorii de comori, adică acei care, fără muncă, doreau obţinerea de profituri. Dezvoltarea serviciilor în mediul rural este strict dependentă de completarea şi modernizarea infrastructurii, domeniu vital pentru operaţiunile comerciale, cât şi în cel al atractivităţii investitorilor străini pentru noi obiective economice. Obiectivul principal pare a fi absorbţia uriaşului excedent de forţă de muncă de la sate. Dar de ce se vorbeşte de acest excedent din moment ce suprafeţe uriaşe rămân nelucrate, sau sunt exploatate sub potenţial? Toate piedicile puse în calea activităţii ţăranului au fost bine regizate şi puse în practică, exact cu scopul de a determina renunţarea la pământ în ultimă instanţă, pentru ca acesta să fie apoi acumulat la preţuri minime de viitorii latifundiari, care vor ajunge la reintroducerea şerbiei sau a proletariatului agricol,cu aceeaşi soartă ca şi cel muncitoresc.

Deocamdată se vorbeşte despre dezvoltarea activităţilor neagricole în mediul rural , tocmai pentru ca soarta populaţiei de la sate să depindă de mila demagogică a guvernului, de forma "milionul si pogonul", de comasarea, la ordin, a terenurilor agricole în asociaţii gen întovărăşire, de fondurile SAPARD. Indiscutabil, viaţa la ţară depinde de urbanizarea satelor, prin intrarea acestora în sfera producţiei de servicii şi industrie mică. Acest fapt nu se va produce prin simple promisiuni în campania electorală, ci prin declanşarea unui program politic sănătos şi ambiţios, care trebuie să cuprindă elemente ca : - facilităţi fiscale; facilităţi majore pentru investitori; reabilitarea învăţământului la sate; reducerea dependenţei faţă de cercurile politice judeţene, de baronii locali;redistribuirea alocaţiilor bugetare pentru agricultură din sfera consumului în sfera dezvoltării, dar nu trebuie să determine fuga de pământ, ci depăşirea etapei agriculturii de subzistenţă. Acesta va fi semnalul ieşirii ţării din marasmul economic al tranziţiei. Este clar că rezolvarea agriculturii, a problemei rurale, poate ajuta la rezolvarea situaţiei altor ramuri ale economiei româneşti aflate în colaps şi implicit la cea a asistaţilor sociali.

PRM, prin conducerile comisiilor pentru agricultură, deţine date privind erorile grosolane şi consecinţele lor pe termen lung pentru economia României. Totodată, prin Programul pentru agricultură, PRM propune o serie de soluţii practice, iar prin iniţiativele legislative se doreşte îmbunătăţirea cadrului juridic din domeniu. Chiar dacă au trecut 100 de ani de la "Răscoala" povestită de Rebreanu şi ţăranul are, în parte, o altă condiţie, la munca pământului se manifestă la fel şi este tratat la fel de guverne şi conducători. Tot mai mulţi copii abandonează şcoala, încep să se manifeste atitudini de tip rural, desigur, cele negative, se uită tradiţiile culturale, morala şi decenţa care constituiau odată emblema satului românesc. Nu se mai poate vorbi de o implicare a intelectualilor, câţi mai sunt, în viaţa satului.

Propuneam două iniţiative legislative prin care doream încadrarea învăţământului primar şi a cabinetelor medicale cu persoane calificate, provenite dintre tinerii localnici, prin acordarea de burse de către consiliul local, aceşti oameni având responsabilitate, s-ar fi simţit datori faţă de comunitate, dar nu am avut succes, în faţa avalanşei de binefaceri ale guvernului. Din păcate, mai degrabă se găsesc bani pentru deplasări şi afaceri decât pentru susţinerea unor domenii ca învăţământul şi sănătatea la ţară.

Dacă Rebreanu ar putea scrie un roman al ţăranului român de astăzi, Ion şi Ana s-ar cunoaşte la discotecă, Petre ar provoca revolta pentru prioritate la obţinerea de fonduri din străinătate, iar zestrea nu ar mai fi câteva hectare de pământ sau pădure, ci "făina" de import consumată cu seringa. Drama ar avea acelaşi final, prin secure, ştreang sau "glonţ". Şi, la urma urmei, finalul contează. Este clar că este nevoie de o altă normalitate în România.

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică intitulată: "Alianţa P.N.L - P.D. - D.A. = Demagogie şi amatorism"

Stimaţi colegi,

Vă rog să mă credeţi că nu-mi face nici măcar plăcere să redactez rândurile de faţă, dar sunt forţat de o împrejurare petrecută cu ceva timp în urmă pe meleagurile natale, iar pentru a-mi înţelege pledoaria v-aş ruga să aveţi răbdarea de a mă asculta câteva minute.

În apropierea anului electoral, partidele de opoziţie, care mai de care, concep strategii care să le maximizeze şansele de reuşită în alegeri. În acest context, PNL şi PD au realizat, pe 28 septembrie 2003, o alianţă preelectorală, considerând că astfel se creează o alternativă la actuala guvernare. Liberalii au comandat chiar şi un sondaj care să le arate ce poate însemna posibila alianţă cu PD pe scena politică românească.

Pentru beneficiari, rezultatele sunt considerate satisfăcătoare, 27% la alegeri i-a impulsionat pe liderii celor două formaţiuni politice să se aşeze la masa tratativelor.

În opinia cyborgilor Stolojan şi Băsescu, aceştia consideră că nu există o pereche mai potrivită şi amândoi au câte ceva extraterestru în minte şi în trup, amândoi fiind nesimţiţi când e vorba de educaţie, amândoi având experienţă în şmecheriile politice. Mai mult, amândoi sunt atât de previzibili - de unde şi certitudinea că sunt roboţi - şi vă asigurăm că ştim ce ar face dacă ar putea să se mai vadă măcar o singură dată la guvernare. A doua zi ar uita complet de electorat, s-ar pândi unul pe altul încă de la prima oră a dimineţii şi şi-ar lua gâtul.

Şi asta fiindcă nu sunt decât nişte persoane rătăcite printre oamenii politici, nişte poluatori care au viciat viaţa politică şi au dat societatea peste cap. La câte rele a făcut Băsescu în Bucureşti şi după cum s-a purtat odinioară cu foştii săi subordonaţi din marină, dar şi cu colegii din PD, nu suntem siguri dacă va avea măcar un loc de veci în capitală şi e posibil ca şi apele să refuze să-l înghită.

Celălalt, Teodor Stolojan, reprezentând aripa impusă de eminenţa cenuşie Valeriu Stoica - în urma schismei apărute în sânul liberalilor, a călcat la fel de strâmb printre oameni şi nu vedem de ce nu ar avea aceeaşi soartă. Dar să nu anticipăm, să-i lăsăm pe cei doi să-şi facă de cap, să-şi rupă gâtul, treaba lor, iar noi, la alegerile de anul viitor să le sărbătorim insuccesul. La ce altceva poţi să te aştepţi de la aşa ipochimeni.

Ceea ce refuză să priceapă, sau numai se fac a nu pricepe aceştia, este faptul că partidul aflat acum la guvernare a reuşit să echilibreze mersul ţării spre democraţie şi normalitate, după dezastrul din perioada 1996-2000, cei mai negri ani ai democraţiei româneşti postrevoluţionare.

Refuză să accepte că din 2000 încoace, România este tot mai bine văzută în politica europeană şi mondială, că actuala guvernare este credibilă şi eficientă. Demagogia, populismul ieftin, falsul şi minciuna fac din aceste personaje dornice de putere nişte "păcălici" fără vlagă, nişte Pinocchio în politica românească, victime sigure ale cutremurelor ce-i aşteaptă.

Este adevărat că în negurile istoriei, PNL a fost cotat ca un partid serios, dar ceea ce ni se înfăţişează astăzi este de tot râsul.

Eminenţa cenuşie, aşa cum îi place să i se spună, Valeriu Stoica, despre care se spun multe lucruri urâte (numai jumătate dacă sunt adevărate şi avem de-a face cu un monstru), vrea din nou preşedinţia PNL. Omul din spatele alianţei PNL-PD, DA, adică "Demagogie şi Amatorism", s-a retras din Parlament pentru a-şi pregăti temeinic preluarea efectivă a puterii în PNL, din perspectiva alegerilor locale şi generale, mai ales dacă prezidenţiabilul "Stolo" ar câştiga fotoliul de şef al statului.

Intenţia acestei figuri deloc vandabile electoral, este aceea de a controla listele electorale pentru Consiliile judeţene, baza locală pentru viitoarele alegeri, eventual şi a sa, din nou în fruntea partidului.

Dinu Patriciu sapă, nici el nu ştie la ce şi de ce, Cataramă, ăl mai tare din parcare, se visează preşedintele ţării, are ăsta faţă de preşedinte cum are Leana (Pârţag) chip de fată mare, Cerveni a dat bir cu fugiţii, iar Quintus îşi alină reumatismul cerebral, făcând ce ştie el mai bine, epigrame. Cu toate astea, liberalii fierb în suc propriu şi se visează din nou pe cai mari.

Cum spuneam la început, cândva liberalii au însemnat ceva. Astăzi, acest jalnic partid este alcătuit din oportunişti (care liberali, care aperişti), din carierişti fără scrupule şi din afacerişti de trei parale.

Alianţa celor două formaţiuni politice este în avantajul preşedintelui PD, partid care se dizolvă uşor în PNL, pierzându-şi ideologia, dar ai cărui conducători vor cu tot dinadinsul să mai ocupe un loc într-un posibil guvern. Astfel, prin formarea alianţei, Traian Băsescu nu mai trebuie să explice de ce nu şi-a atins procentul propus la alegerea sa ca preşedinte.

Revenind la planurile lui "Stolo" de a lărgi numeric rândurile PNL după algoritmii proprii de contabil, par de domeniu "science fiction", prestaţiile liberalilor, atât la guvernare, cât şi în opoziţie fiind lamentabile, fără un suport credibil.

Oricum, liberalii autentici abia aşteaptă ca "Stolo" să clacheze în demersurile sale pentru a crea o nouă imagine PNL-ului, săgeata putând deveni oricând un proţap la care urmează a fi perpelit. Aşa zisa charismă şi putere de tracţiune a sa este doar aceea de a-l trage în piept pe Băsescu.

Poate vă întrebaţi: "ce l-a apucat pe deputatul Posea să facă o radiografie a unei şubrede alianţe, atâta timp cât sunt chestiuni mai arzătoare la ordinea zilei?"

Domnilor colegi,

Rândurile de faţă nu s-ar fi născut niciodată dacă nu aveam de-a face cu neruşinarea unui personaj căruia nu-i mai ajunge "mapamondul politic" şi care cu ceva timp în urmă a avut tupeul să poposească în urbea mea natală, oraşul Nehoiu, fapt pentru care am considerat că acest lucru nu poate rămâne netaxat.

Personajul Teodor Meleşcanu - o altă nemulţumire a liberalilor seniori "istorici" care s-a pricopsit cu funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL - este o persoană puţin agreată în rândul membrilor partidului, un provenit dintr-o altă formaţiune politică.

Nefiind altceva decât cutia de rezonanţă a doamnei Felicia, care este atât soţia, cât şi soţul acestei familii şi care şi-a propus cu orice preţ să-şi vadă jumătatea, dacă nu şef al statului, măcar ceva mai "barosan." Urechilă-Meleşcanu le-a încercat pe toate, fiind succesiv, comunist-fesenist-aperist, iar acum liberal. Nu putem pune mâna în foc că se va opri aici degringolada stimabilului.

Tot mai multă lume a început să priceapă că marele câştig al PNL, după fuziunea cu ApR, nu rezidă în personalitatea blajin-competentă de colonel-pensionat a domnului Meleşcanu, ci într-o redutabilă resursă de cadre, rectific "viespi", cu care se va prezenta în debutul campaniei electorale de anul viitor.

În timp ce membrii PNL trudesc din greu la fel de fel de stratageme care să-i facă victorioşi şi lecturează liniştiţi diverse sondaje de opinie, "Mele" are grijă ca în rândurile partidului să fie infiltrată o aşa zisă echipă de campanie, numai a sa, de fapt, "acele" înveninate ale doamnei Felicia, şi nu putem trece peste nume ca Andra Râşnoveanu, George Scutaru, Victor Şraer şi alţii. Doar o neînsemnată menţiune - Andra a părăsi PD-tul în anul 1998, cei rămaşi în PD n-au reuşit nici până astăzi să dea de urma unor fonduri care au evadat tot pe atunci.

Multă cerneală ar trebui să curgă pentru a creiona cât mai fidel caracterul domnului "Mele", dar întrucât nu mi-am propus să fac aşa risipă în van, vreau să mai spun că sus-amintitul, la Nehoiu, a reuşit să capaciteze un auditoriu de câteva zeci de "tăietori de frunză la câini, de pe sub castani", plus câteva "opţiuni" cu care vrea să iasă la înaintare pentru alegerile locale de anul viitor, oricum personaje şterse pe plan local.

Cu promisiuni tentante pentru neiniţiaţi, dar fără nici un dram de acoperire, a reuşit ca într-un timp record (cam cât stă trenul în gară) să-şi facă numărul exersat şi impus sub cupola alianţei" Demagogie şi Amatorism", şi să plece satisfăcut că a mai câştigat o bătălie dintr-un război în care el şi cobeligeranţii oricum nu au sorţi de izbândă.

Ce nu ştie dumnealui despre comentariile pe care le-a stârnit, încerc să-i spun eu acum: Toţi, la unison, se întrebau cum se face că stimabilul, pe lângă alte aberaţii, s-a dovedit a fi cu totul amnezic, spunând că se află pentru prima dată în oraşul nostru, deşi a mai fost şi în anul 2000, când era un falnic aperist. "La aşa minte scurtă cum poţi avea încredere în tot ce ne-a îndrugat?"

Deci, domnilor, cam aceasta este impresia pe care o lasă unele fantome ale trecutului, pe unde acestea mai bântuie.

În încheiere, deşi cunoaşteţi foarte bine, mă simt obligat să repet că alianţa PNL-PD, decisă de forurile de conducere ale celor două partide, demonstrează eşecul acestor formaţiuni politice de a deveni prin forţe proprii o alternativă la guvernarea actuală a României.

Departe de a fi un succes, nou alianţă este certificatul unui eşec. Această decizie duce segmentul de dreapta al politicii româneşti înapoi în anii '90.

Vă mulţumesc.