Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem şedinţa noastră de astăzi cu intervenţiile deputaţilor.

Înţeleg că domnul Napoleon Pop a fost primul venit. De acord să începem cu primul venit?

Urmează domnul Bentu şi apoi domnul Baban.

Domnul Napoleon Pop:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la: "Conceptul de modernizare a României promovat de Ion I.C. Brătianu, la 140 de ani de la naştere".

A te apropia de personalitatea intelectuală a lui Ion I.C. Brătianu, mai ales la un moment dedicat operei sale politice, este un act de curaj, pe care nu-l poţi face decât cu emoţie şi cu reînnoită uimire. Ion I.C. Brătianu şi-a umit contemporanii, aflaţi pe cele mai diferite baricade, prin claritatea gândirii şi a mesajului său. Acest lucru, reflectând o organizare mintală aproape desăvârşită, a plăcut multora, a fost un factor puternic de atracţie pentru marile personalităţi ale vremii, în implicarea lor politică şi profesională la marile sale proiecte naţionale.

Constantin Stere, om de înaltă cultură şi cu vederi de stânga, după prima întâlnire avută cu Ion I.C. Brătianu, în casa lui Nicolae Gane, consemna în jurnalul său vorba simplă, fără înflorituri, şi francheţea cu care şi-a prezentat ideile şi proiectele, tocmai prin acest fel fiind convingător şi credibil.

Fostul prim-ministru I.G. Duca a reuşit să dezlege ecuaţia calităţii native de om politic a lui Ion I.C. Brătianu, afirmând că, chiar dacă acesta nu se hotăra repede, atunci când lua decizia, ea era extrem de judicioasă şi nici că nu putea servi mai bine momentelor cruciale sau situaţiilor critice cărora se adresa. De ce? Pentru că, aşa cum preciza acelaşi fost prim-ministru, Ion I.C. Brătianu era "înzestrat în cel mai înalt grad cu simţul contingentelor, din primul moment îi apăreau în minte toate repercusiunile probabile şi posibile ale unui act, examina, reexamina şi contraexamina toate urmările lui şi nu trecea de la intenţie la fapt decât după ce, cântărind toate argumentele favorabile şi nefavorabile, foloasele îi apăreau mai puternice, mai determinante decât neajunsurile".

De la bun început trebuie să observăm că modul în care a conceput Ion I.C. Brătianu modernizarea economică a României are o specificitate istorică, înţeleasă iniţial mai puţin chiar de liberali. O anumită "întoarcere în urmă" îl putea acuza de îmbrăţişarea unor idei socialiste şi, implicit, de a i se contesta calitatea de adevărat reformator liberal, însă nu i se poate nega faptul că a înţeles cu adevărat premisele fundamentale ale timpului său, pentru modernizarea ţării: respectiv, reforma agrară şi reforma electorală.

Ion I.C. Brătianu a dus o luptă extrem de rafinată în realizarea celor două reforme deschizătoare de reînnoirile necesare societăţii româneşti. Importanţa acestora l-au determinat să afirme că liberalii momentului nu sunt reprezentanţii unei clase sociale, ci ai tuturor claselor, reprezentând astfel interesele statului. Pe tărâm economic, a avut de luptat cu marii latifundiari, dar şi acestora li s-a adresat cu ideea că PNL nu întreprinde o operă care să genereze "lupte de clase", pentru că şi în cadrul acestui partid se regăseau foarte mulţi proprietari rurali.

Opoziţia conservatorilor l-a făcut să exprime totuşi cuvinte grele: "Cu câtă mâhnire trebuie să constatăm că în munca noastră de ridicare a economiei naţionale, în munca noastră de încurajare a muncii româneşti, am întâmpinat nu atâtea greutăţi, nu atâtea vrăjmăşii din partea străinătăţii, cât am întâmpinat din partea acelora care trebuiau să ne fie fraţi de luptă în elaborarea unei opere naţionale".

În martie 1905, în Adunarea Deputaţilor, Ion I.C. Brătianu a sintetizat perspectivele economice ale României într-un adevărat program: "Până când nu vom fi o ţară agricolă, industrială şi comercială, nu va fi dezvoltarea noastră economică completă şi desăvârşită. Când pe lângă bogăţia solului stau munţii noştri încă neexploataţi, când avem la dispoziţia noastră petrolul, când invenţiunile moderne fac din electricitate şi din forţele hidraulice motoare de mâna întâi, chemate să revoluţioneze condiţiile economice şi sociale ale industriei, şi când suntem în aşa favorabilă situaţiune în ceea ce priveşte căile fluviale şi căile maritime, a renunţa pentru totdeauna la o dezvoltare industrială ar fi a ne arăta oameni cu orizonturi scurte şi care nu-şi cunosc menirea pe lume".

Şi prin conceptul de dezvoltare economică pe care l-a dezvoltat, luând în considerare toţi factorii: munca, capitalul, resursele şi tehnologia, Ion I.C. Brătianu a desluşit înalta datorie a omului de stat, spunând că: "Cei mai mulţi îşi închipuie că politica este un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica este ceva grav, grav de tot! Ai în mână viaţa şi viitorul ţării tale!"

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Dumitru Bentu la microfon, va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi, pe care v-o prezint, se intitulează: "Noul PSD".

În ultima perioadă, s-a impus în conştiinţa clasei politice româneşti, dar şi a societăţii civile în ansamblul său, o sintagmă cu un real suport existenţial: "noul PSD". După alegerile locale, restructurarea partidului, regândirea modului de relaţionare cu cetăţenii, relansarea şi preluarea iniţiativei mediatice au fost pilonii complexei acţiuni de prezentare a PSD în această ipostază.

Unul din momentele determinante în propulsarea acestei noi imagini a fost congresul extraordinar din data de 27 august. Precedat de previziuni dintre cele mai "originale", acesta a fost sobru şi calm, o expresie a faptului că tensiunile care totuşi l-au generat au fost gestionate corect, ba, mai mult, s-au resorbit, şi reformarea profundă a formaţiunii aflate la guvernare s-a desfăşurat şi se desfăşoară conform proiectului politic aflat în derulare.

În acest context, electoratul a primit mesajele pe care de fapt le aştepta: creştere economică, protecţie socială amplificată şi eficientă, finalizarea negocierilor pentru aderarea în 2007 la Uniunea Europeană. A fost, de asemenea, trecută proba unităţii partidului, expresie a maturităţii acestuia, şi prin hotărârea unanimă a celor prezenţi de a susţine candidatura domnului Adrian Năstase la Preşedinţia României.

Nu au fost nici explozii, nici implozii, nici răfuieli interne, nici reacţii imprevizibile ale celor "eliminaţi" sau "autosuspendaţi". Luciditatea, calmul şi echilibrul s-au transferat şi în teritoriu, astfel că posibilul şi aşteptatul de Opoziţie lanţ cinematic al tensiunilor interne a rămas gripat.

Semnalul "reformare prin unitate" a fost urmat de imaginea noului PSD, imagine cu adevărat înnoită şi care repoziţionează partidul în competiţia politică dusă, firesc, în special cu Alianţa "Dreptate şi Adevăr". Oferta politică a PSD a fost lansată pentru o bună cunoaştere a ei de către alegători, apreciindu-se că soluţiile efective şi realiste sunt credibile şi aşteptate de populaţie.

Au urmat, zilele acestea, într-un adevărat regal mediatic, alegerile preliminare din interiorul Partidului Social Democrat, prefigurare a votul uninominal, pe care noi l-am propus în "Programul" partidului, dar care n-a fost acceptat de celelalte formaţiuni politice. A fost o decizie cu valoare de unicat, abordată responsabil şi, indiferent de modul în care a fost percepută, dar mai ales analizată, a demonstrat că "noul PSD" este o sintagmă cu acoperire şi în plan practic.

Apar oameni noi, se remarcă tinerii şi femeile, se valorifică forţa de decizie a membrilor de partid, se amplifică legăturile cu cetăţenii, se impun organisme noi, cum ar fi Consiliul de Integritate Morală. Îmbinând modernul cu experienţa, într-o formulă bazată pe reforma concretă şi readusă aproape de oameni, PSD a demonstrat încă o dată solidaritate şi spirit de echipă. Între "noul PSD" şi "noul CDR", opţiunea electoratului pentru prima variantă este decisivă pentru dezvoltarea acestui mare proiect politico-economic care este o "România europeană".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Ştefan Baban, va urma domnul Kerekes Karoly.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea se intitulează: "Canalul Bîstroe - rezultatul politicii româneşti".

Scandalul care a ţinut paginile ziarelor în ultimele două luni, şi anume, construirea de către Ucraina a unui canal navigabil care să-i permită ieşirea la Marea Neagră fără a tranzita apele teritoriale ale României, a reaprins şi redeschis vechi dispute politice, fiecare dintre părţi încercând să demonstreze, mai mult sau mai puţin convingător, că deţine dreptatea supremă.

Construirea Canalului Bîstroe a avut ca premisă fundamentală, din punct de vedere al politici româneşti, nepăsarea şi indolenţa autorităţilor de la Bucureşti. Dezinteresul manifestat de guvernările din 1998 (când serviciile secrete au prezentat informări pertinente autorităţilor româneşti) şi până în prezent au pus în pericol securitatea naţională şi au avut ca rezultat valorificarea acestor oportunităţi de către partea ucraineană.

Încă din acel an, autorităţile româneşti au fost informate că bunii noştri vecini ucraineni prezentau Braţul Chilia ca o posibilă cale de navigaţie care să le permită accesul navelor maritime în porturile lor de la Dunăre, fără a mai trece prin Canalul Sulina şi porturile româneşti. Această soluţie încălca flagrant prevederile Comisiei Dunării, dar Guvernul de la Bucureşti de la acea dată avea probleme mult mai importante de rezolvat, cum ar fi împărţirea rezultatelor privatizărilor faimoase, împroprietărirea cu terenuri şi case, obţinerea de favoruri financiare pentru firmele deţinute etc.

Conducerea Ucrainei nu s-a ferit niciodată să declare că doreşte să amenajeze Braţul Chilia, reluând astfel un proiect mai vechi, de la începutul anilor 1990, care a fost abandonat din cauza lipsei de fonduri, urmând fie să amenajeze vechi porturi, fie să construiască unele noi, care să permită ancorarea navelor de mare tonaj. Este de neînţeles cum statul român a rămas impasibil la toate aceste informaţii, având în vedere că prin reducerea sau chiar prin anularea traficului maritim cu Ucraina pe sectorul românesc al Dunării, pierderile financiare ce urmau a fi înregistrate erau imense. Cum tot la fel de neînţeles rămâne atitudinea şi politica României în acest domeniu, deşi se ştia că prin punerea în practică a acestui proiect Ucraina dobândea o poziţie privilegiată în transportul fluvial din acea zonă, consolidându-şi statutul de putere europeană şi obligându-ne la anumite concesii politice şi economice, care, în alte condiţii, nu ar fi putut fi obţinute.

Şi în perioadele care au urmat până la punerea în aplicare practică a proiectului autorităţile româneşti au fost informate de studiile făcute în zona Dunării de către Ucraina, de interesul manifestat pentru amenajările digurilor de pe Canalul Sulina, de unele intenţii şi pretenţii teritoriale ale acestei ţări care era susţinută din umbră de Rusia, faţă de care-şi arătase devotamentul şi susţinerea deplină. Nici în aceste cazuri statul român nu a reacţionat, deşi, la un moment dat, au fost negocieri între cele două părţi privind definitivarea Tratatului privind regimul frontierelor şi delimitarea platoului continental.

Abia acum, când Canalul Bîstroe a fost construit şi inaugurat, autorităţile româneşti au realizat că sunt puse în faţa faptului împlinit, că tratatele bilaterale sunt semnate pentru a fi încălcate şi că societatea civilă românească a avut dreptate când a atenţionat asupra pierderilor pe care le-ar putea suferi ţara noastră prin folosirea acestui canal. Dar sunt tardive atât acţiunile promovate de România pe plan internaţional, cât şi pe plan naţional, pentru că deja răul este făcut: transportul fluvial pe Dunăre al Ucrainei se desfăşoară fără a tranzita ţara noastră, asta însemnând pierderi importante; flora şi fauna din Rezervaţia "Delta Dunării" sunt supuse unei morţi lente, iar dacă ar fi să ne luăm după prognozele specialiştilor din domeniu, până în anul 2020, Delta Dunării s-ar putea să nu mai existe. Toate acestea, pentru că oficialii de la Bucureşti, indiferent de culoarea politică, din indiferenţă sau poate prostie, nu au vrut sau nu au fost capabili să-i oprească pe ucraineni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Kerekes Karoly, va urma domnul Metin Cerchez.

Domnii deputaţi Petre Posea, Florin Iordache şi Mihai Stănişoară au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Kerekes Karoly:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este cunoscut faptul că la nivel naţional, numărul bolnavilor de diabet este în continuă creştere. În mod evident, tratamentul acestora necesită din ce în ce mai multă atenţie şi nu în ultimul rând un efort financiar mai susţinut.

Numai la Târgu - Mureş, numărul persoanelor suferind de această boală înregistrate la Centrul de diabet depăşeşte şapte mii. Din păcate, necazurile lor nu sunt numai cele cauzate de diabet, ci au şi altele, de natură, mai degrabă, administrativă şi probabil că sunt la fel de mari. Astfel: cantitatea de medicamente distribuită judeţului Mureş nu acoperă necesarul; medicamentele prescrise lunar pot fi eliberate la o singură farmacie din municipiu, aflată în incinta Policlinicii nr. 2 şi numai la începutul fiecărei luni; modul în care bolnavii de diabet din Târgu - Mureş reuşesc să-şi achiziţioneze medicamentele aminteşte de atmosfera anilor '80, prin cozile imense create la ghişeul farmaciei, la fel cum se stătea atunci la alimentele de bază.

Cu toate că a mai fost deschis un ghişeu, această măsură nu a rezolvat nici pe departe problema persoanelor, cărora, în mod special, li se recomandă evitarea stresului. Şi tocmai accesul la medicaţie este, în mod paradoxal, procesul cel mai stresant de care au parte.

Dar nu numai bolnavii sunt cei afectaţi de acest sistem de eliberare a medicamentelor, ci şi farmaciştii, pentru care desfăşurarea activităţii a devenit un infern.

Originea acestei situaţii greu tolerabile o constituie o prevedere din Programul naţional de prevenţie şi control al diabetului, prin care se instituie măsura de distribuire a medicamentelor numai prin farmaciile aparţinând de spitale stabilite de Ministerul Sănătăţii.

Soluţiile care ar duce la rezolvarea acestei situaţii pot fi mai multe. Una, pe care o consider optimă, ar fi ca oricare dintre farmaciile care au încheiate contracte cu casele de asigurări de sănătate să poată distribui şi medicamentele necesare bolnavilor de diabet. O altă soluţie ar fi mutarea farmaciei şi a centrului de diabet într-o clădire special amenajată, cu posibilitatea de a servi bolnavii la multe mai ghişee, însă acesta este un deziderat care întârzie să se materializeze.

În data de 4 februarie a.c., am adresat ministerului de resort o întrebare parlamentară cu privire la toate aceste probleme, dar răspunsul primit a evitat tranşarea chestiunii, subliniind doar, în mod eronat, un cu totul alt aspect, diferit de fondul problemei, şi anume, solicitarea exagerată de medicamente din partea centrului de diabet.

Câteva luni mai târziu, în iunie, am încercat să conving ministerul despre gravitatea situaţiei, punându-i la dispoziţie fotografii publicate în presa locală, ale uriaşelor cozi formate în faţa ghişeului farmaciei. Am încercat să-l sensibilizez pe domnul ministru cu argumentul că situaţia de la Târgu - Mureş nu este în folosul Guvernului.

De data aceasta, reamintesc ministerului că este responsabil cu sănătatea publică, precum şi faptul că la integrarea României în Uniunea Europeană se pun anumite condiţii, printre care şi cea a îmbunătăţirii sistemului sanitar. Cu astfel de imagini, ca cea descrisă mai sus, este destul de greu de imaginat obţinerea aprobării intrării României în rândul ţărilor membre ale Uniunii.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Metin Cerchez, va urma domnul Filip Georgescu.

Domnul Metin Cerchez:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se numeşte: "Jos mafia, dar sus, cine?" Este structurată pe două capitole.

Am vrut să fac această declaraţie politică, în primul rând pentru că, pe 1 septembrie, în Palatul Parlamentului, cu părere de rău, democraţia a dispărut pentru câteva ore, iar noi, cei de aici..., cei mai mulţi dintre noi cei de aici, am jucat, din păcate, un rol, care, în ochii opiniei publice, a însemnat că aici nu se fac legi democratice, că aici se mimează democraţia şi că aici sunt aceiaşi vechi comunişti şi securişti, care aduc aminte, tot mai des, de Marea Adunare Naţională.

Ce se discuta? Se discuta Legea alegerilor generale, adică, embrionul democraţiei!

În 22 decembrie '89, ne-am bucurat, măcar pentru o clipă (după aceea ne-a trecut, în cei 14 ani), că democraţia îşi va spune cuvântul, că cetăţenii României vor alege în mod democratic. Şi iată că ne-am înşelat! Cel puţin, eu, unul, sigur m-am înşelat acum 4 ani, când am vrut să fiu deputat!

Să vii, preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi să întrerupi de trei ori un vot democratic, să apelezi la UDMR (ajutorul, acea remorcă, de 14 ani de zile, a oricărei Puteri) să te scoată din ceea ce se numeşte, mă scuzaţi, ceva urât mirositor, mi se pare înjositor pentru un preşedinte al Camerei Deputaţilor, mi se pare înjositor pentru Hrebenciuc Viorel, cel care, poate, în clipa aceea, în loc să-şi numere colegii din sală, îşi număra zerourile din conturile din Elveţia! Este inadmisibil să ceri să se strige apelul la un amendament! Tu, mare jurist, Valer Dorneanu!, pentru ce-ai mai făcut şcoală? ( Dar, bine, depinde care şcoală, poate aia de la Băneasa...) Este inadmisibil ca la 14 ani de la democraţie, la o lege organică, repet, să numeri voturile, astfel încât Opoziţia să piardă neapărat! Să se demonstreze lumii întregi că PSD-ul este o unitate de monolit, cu toate că în sală erau doar vreo 10-20 membri ai PSD-ului, restului tremurându-le izmenele pe ei, că nu vor mai fi pe listele alegerilor în viitorul mandat!

Lucru care s-a şi întâmplat! "Marele" Partid Social Democrat nu mai are grijă de membrii săi, şi atunci, cum să vină ei să voteze o lege organică, care se numeşte nici mai mult nici mai puţin decât "Legea alegerilor"? Este un nonsens!

Nu vreau să cred, este un coşmar să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat în materie de drept! În materie de drept, pe care cei care, mulţi de aici, l-am făcut! Şi acel ABC al dreptului! Nu spun de ABC-ul bunului - simţ, nu există la unii acest bun - simţ!

Şi atunci, stau şi mă gândesc, ce vor face cetăţenii României, cu cine vor vota în 28 noiembrie? Vor vota cu copiii de prefecţi, cu copiii de miniştri? Pentru că asta a făcut PSD-ul acum, duminică! Vă dau un exemplu, la Constanţa: într-adevăr, nici unul din colegii noştri deputaţi nu se mai regăseşte pe liste, dar se găseşte "eşalonul doi": copiii de prefecţi, colegul de bancă al domnului Talpeş, nu mai ştiu cine... Mi se pare absurd, aberant, dar e problema fiecărui partid cum îşi alege. Cum îşi aşterne, aşa doarme!

Dar social-democraţia nu se face cum se face în Constanţa, când preşedintele Partidului Social Democrat apasă pe telecomandă, pe buton, şi se ridică uşa garajului, dar nu mai intră jeep-ul şi maşina în garaj, ci vaporul! Vaporul, care se duce până în sufragerie! Şi, iată, e social-democraţie!

Lui Adrian Năstase i se spunea "patru case", până în 2000. Oare câte case vor mai fi de acum încolo?

Dacă aceşti colegi cred că social-democraţia înseamnă şi ce s-a întâmplat pe 1 septembrie şi ceea ce promovează dânşii, se înşeală amarnic! Cum şi noi ne înşelăm amarnic!

Pentru că probleme, într-adevăr, există în sânul tuturor partidelor, dar, dacă nici Camera Deputaţilor nu poate adopta legi pentru că sunt aceşti titani ai comunismului pe băncile Parlamentului, mi se pare că nu ne mai avem rostul! Doar să venim să ne luăm salariul, care, pentru un cetăţean de rând este o sumă astronomică? Sunt agricultori care n-au văzut un milion de lei în mână, iar alţii se joacă cu miliarde de dolari! Pentru ce toate acestea?

Şi cu părere de rău vă spun că întâlnesc cazuri nu numai la Partidul Social Democrat. Şi niciodată nu am vrut să critic Partidul România Mare, dar vreau să vă spun că, la Constanţa, am citit în ziarul "România Mare", despre afacerile necurate ale lui Kesser Fatih, cel care a ţepuit statul cu sute de milioane de dolari, or, vicepreşedinte la Constanţa este Sabit Danis asociatul de firmă al lui Kesser Fatih, în două societăţi: Bosfor Eurosteel şi MCS Imperial! Deci, trebuie o mare grijă, dacă vrem cu adevărat ca în 28 noiembrie să fim în continuare simboluri ale democraţiei.

Pentru că revin din nou la data de 1 septembrie. 1 septembrie a fost pentru Parlamentul României 11 septembrie în America!

Şi partea a doua a declaraţiei politice.

Sunt înnebunit, efectiv, nu mai ştiu ce să fac, ca deputat, uneori, chiar îmi vine să-mi dau şi demisia, pentru că sunt membru al unei comisii, am zis eu, importante, pentru siguranţă naţională, şi preşedinte al Subcomisiei de control al Direcţiei penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei şi membru al Comisiei de control a Ministerului de Interne. Vin oameni, oameni care nu mai ştiu ce să facă!

Vă dau câteva cazuri concrete de abuzuri: este bătut un individ, i se scoate creierul, moare în spital după 5 luni de comă, se dă scoatere de sub urmărire penală! În acelaşi timp, trei membri ai unei familii fură trei sacoşe de struguri - prejudiciu 960 de milioane, la Medgidia, şi sunt condamnaţi, fiecare, deci, fiecare membru al familiei, la 7 ani jumate de închisoare de către Judecătoria Medgidia!

Un complice la furtul unei vaci, din Iaşi, este închis 5 ani, doar pentru că a participat! Nu a furat vaca de foame, el era complice! Este omorât în bătaie în Penitenciarul Iaşi! Nu se ia nici o măsură!

Un tânăr, pentru o amendă de 200 de mii de lei, din judeţul Prahova, este închis, bătut de către gardieni şi scos în coşciug, din Penitenciarul Prahova!

La Constanţa, acum 2 zile, a fost bătut, de către trupele DIAS, un tânăr, bătut cu sălbăticie, azi-noapte, la ora 21,30, a decedat. Şeful Poliţiei Române, chestorul Sorescu, nu cunoştea nimic! Un lucru extraordinar de grav, să nu ştii ce fac subordonaţii tăi, cu toate că posturile de televiziune Antena 1, TVR 1 şi Naţional dăduseră această ştire!

Ce se întâmplă în această ţară?

Un tânăr din Brăila este bătut în sediul poliţiei până orbeşte! Un poliţist este împuşcat în cap de către colegii săi!

Sunt cazuri pe care mi le-au adus la cunoştinţă cetăţenii! Oare, mafia asta, până unde ajunge şi până când?

Nu pot să închei decât făcând un apel la conştiinţa, în primul rând, a dumneavoastră şi bineînţeles că a celorlalţi, dar nu mă aştept la ceva bun din partea lor, ca până în ultima zi cât suntem deputaţi să dăm dovadă măcar de frică de Dumnezeu. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Filip Georgescu, va urma domnul Nicolae Leonăchescu. Nu e domnul Filip Georgescu.

Atunci, domnul Nicolae Leonăchescu, şi se pregăteşte domnul Alexandru Mocanu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În Transnistria, şcolile şi-au redeschis porţile!

Asta, doar pentru unii elevi.

Şcolile cu predare în limba română şi cu grafie latină au fost închise printr-un inimaginabil şir de abuzuri şi decizii de tip stalinist.

Populaţia românească din zonă, care reprezintă 40% din total, cea mai numeroasă, este supusă unei agresiuni politico-administrative de tip fascist.

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a calificat drept fascist grupul de conducători ruşi instalat la Tiraspol cu ajutorul Armatei a 14-a a administraţiei de la Moscova.

Această apreciere exprimă o realitate: în Transnistria, la începutul mileniului al treilea, în Europa culturii şi a interacţiunilor culturale majore şi constructive, grupul de terorişti de la conducerea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene impune standarde fascisto-staliniste elevilor de etnie română.

După aprecierea lui Vladimir Voronin, "în existenţa acestei imense găuri negre şi corupte care este Transnistria, sunt interesate prea multe structuri ce nu au nici o legătură cu structurile guvernamentale oficiale ale Rusiei şi Ucrainei".

Prezenţa Armatei a 14-a, care, chipurile, are misiuni de pacificare, n-a făcut altceva decât să apere structurile mafiote şi de contrabandă generate sub oblăduirea celor de la Tiraspol.

Lumea civilizată constată cu stupoare dimensiunile aberante ale activităţii şi mentalităţii nostalgicilor comunişti ai defunctului Imperiu Sovietic, expresia cinică a Imperiului Ţarist.

Constatăm şi noi, a nu ştiu câta oară, catastrofa spirituală în care a fost aruncată o parte importantă a locuitorilor planetei PĂMÂNT de către ateismul de tip comunist.

Ne cutremură imobilismul aşa-zisului guvern de la Tiraspol care s-a cantonat în metodele Evului Mediu şi în ideologii defuncte spre a-şi conserva dreptul de a jefui o populaţie fără apărare.

Am cunoscut bine populaţia din Transnistria şi situaţia dramatică în care se zbate, cu raportare directă la satele româneşti de acolo.

Tiraspolul a înfiinţat Ţara lui niet:

- Nu sunt permise demonstraţiile şi grevele;

- Nu este permisă înfiinţarea sindicatelor;

- Nu este permisă exprimarea unei opinii diferite de a teroriştilor de la Tiraspol; cel care formulează o critică la adresa acestora este marginalizat, dat afară din serviciu şi silit să plece din casa lui;

- De la 1 septembrie 2004 au fost închise toate cele nouă şcoli cu grafie latină şi limbă română de predare. Nu se va mai permite grafia latină nici la cele 14 şcoli mixte.

Grafia latină nu mai este permisă în Transnistria!

Revolta populaţiei româneşti sărăcite din Transnistria mocneşte, iar protestul profesorilor, elevilor şi părinţilor acestora din cele nouă şcoli interzise a fost perceput de comunitatea internaţională.

Elevii Liceului "Evrica" din Râbniţa şi cei de la Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol au participat la deschiderea anului şcolar prin careuri organizate pe malul Nistrului. La alte şcoli, evenimentul a fost organizat în stradă. De altfel, elevii Liceului "Alexandru cel Bun" din Tighina sunt obişnuiţi cu lecţii făcute în stradă. Când au fost daţi afară din primul sediu al şcolii, directoarea Maria Roibu, pe care am cunoscut-o personal, a organizat un amplu protest prin lecţii făcute în stradă. În final, au primit spaţiu didactic la marginea oraşului Tighina în localul unui fost ocol silvic!

În perioada premergătoare deschiderii anului şcolar, au fost arestate, judecate şi pedepsite multe persoane, cadre didactice şi părinţi, care cereau dreptul la şcoli în grafie latină şi limbă română pentru elevii români.

Profesoara Vera M. Caprarenco de la Liceul "Evrica" din Râbniţa ne-a comunicat că Vasile Haluş, soţul directoarei Eugenia Haluş, a fost arestat de pe stradă în locul soţiei sale. Ca să iasă la număr, ca pe vremea lui Stalin şi a înfricoşătorului "Pohod na Sibir!" Vera M. Caprarenco ne-a anunţat cu durere în glas că se pregăteau să aniverseze împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea şcolii dar teroarea exercitată de grupul de la Tiraspol le-a anulat iniţiativa. Cei 630 de elevi români şi cele 38 de cadre didactice titulare nu au voie să intre în şcoală!

Joi, 29 iulie 2004, miliţia teroristului Igor Smirnov a intrat în şcoală şi i-a evacuat pe protestatari iar cinci cadre didactice au fost arestate.

Dorina Dubceac, preşedinta Comitetului de părinţi, este terorizată de autorităţile locale.

Internaţionalizarea problemei transnistrene demonstrează că jocul clicii lui Igor Smirnov şi a trăgătorilor de sfori din spatele ei trebuie să se termine pentru ca populaţia zonei să-şi construiască un destin democratic în cadrul Republicii Moldova, singurul subiect de drept internaţional recunoscut şi membru al Consiliului Europei.

Situaţia dramatică în care se află elevii de etnie română din Transnistria arată câtă dreptate au intelectualii basarabeni care au formulat Programul celor 3 D: democratizarea, demilitarizarea şi defederalizarea Transnistriei este singura soluţie viabilă. Numai aşa populaţia chinuită şi sărăcită de către clica teroristă de la Tiraspol îşi poate ocupa locul ei de drept într-o Moldovă indivizibilă.

Este timpul ca nostalgicii comunişti şi leninişti de la Tiraspol să iasă din scenă şi să-şi piardă urma în tenebrele istoriei; metodele primitive, de grotă, cu care terorizează populaţia îi demască ireversibil ca pe nişte incapabili de a intra în contemporaneitate, în rândul lumii civilizate.

Adio, triste figuri! Reîntoarceţi-vă în grotele Pactului Ribbentrop-Molotov de unde aţi apărut ca să închideţi şcolile şi să terorizaţi copiii!

Chinuiţi lumea degeaba şi nu produceţi decât crime!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Alexandru Mocanu. Va urma domnul Makkai Grigore.

Rog mai multă concizie pentru că la ora 9,20 şedinţa pentru declaraţii se încheie.

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "PSD legalizează frauda electorală".

În debutul ultimei sesiuni a actualei legislaturi, miercuri, 1 septembrie, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor s-a aflat Proiectul de Lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, lege organică pentru care competenţa decizională revine Camerei Deputaţilor.

Noi, parlamentarii Alianţei D.A. PNL-PD am depus la Comisia parlamentară specială pentru redactarea propunerilor privind legile electorale, un număr de 107 amendamente la propunerea legislativă privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Acestea vizează, în primul rând, respectarea strictă a limitelor Constituţiei revizuite, asigurarea unui proces electoral cât mai transparent şi corect, preîntâmpinarea şi sancţionarea oricăror operaţiuni de natură să perturbe ori să influenţeze organizarea şi desfăşurarea normală şi corectă a scrutinului, precum şi consemnarea şi validarea rezultatelor acestuia.

Din păcate, cele mai multe şi cele mai importante amendamente formulate de către noi au fost respinse. Mai mult, faţă de varianta adoptată de Senat, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a depus la comisie - şi a impus prin vot - o serie de amendamente care sunt mult în afara cadrului constituţional, demonstrând o dată în plus, că PSD se pregăteşte să fraudeze "legal" alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Iată câteva exemple:

1. PSD doreşte ca, prin excepţie de la regulă, Preşedintele României aflat în funcţie să poată candida ca "independent" pe lista unui partid pentru o funcţie de senator sau deputat şi totodată să participe activ în campania electorală, ceea ce înseamnă batjocorirea prevederilor constituţionale şi trimiterea în derizoriu a instituţiei prezidenţiale.

Alianţa D.A. PNL-PD, neavând nimic împotriva unei eventuale candidaturi de parlamentar a domnului Ion Iliescu, a propus acestuia ca şi PSD să opteze pentru una din următoarele 2 variante. Astfel, Preşedintele României aflat în funcţie:

1. poate candida ca orice candidat independent;
2. trebuie mai întâi să demisioneze din funcţia de şef al statului şi apoi să candideze pe lista unui partid politic.

Dar PSD nu se cramponează de respectarea Constituţiei, nici a oricăror alte norme legale sau morale! Năstase şi PSD sunt speriaţi de moarte de perspectiva pierderii alegerilor parlamentare şi prezidenţiale şi de aceea el şi camarila sa de baroni - s-a văzut la recentul congres - se agaţă cu disperare de imaginea lui Ion Iliescu, considerat ca fiind pe post de locomotivă, atâta timp cât este văzut încă de unii ca fiind "sărac şi cinstit".

Din punctul de vedere al Alianţei D.A., domnul Ion Iliescu poate veni, din nou, în fruntea celor care au instituţionalizat corupţia în România şi au întins-o peste ţară ca o molimă. Dacă astăzi "comunistul de omenie" doreşte să redevină "naşul" "capitaliştilor de cumetrie", putem să convenim că, în cea mai mare măsură, aceasta este problema sa şi a PSD. Dacă, însă, Preşedintele României aflat în funcţie doreşte să candideze, ca "independent", pe lista unui partid, în dispreţul Constituţiei, atunci acesta devine o problemă a poporului român care a votat această Constituţie prin referendum!

Dacă Preşedintele României, în calitate de garant al respectării cu sfinţenie a Constituţiei, nu va pregeta la încălcarea grosolană a prevederilor acesteia într-o problemă care îl priveşte şi în care este implicat direct şi personal, înseamnă că se depăşesc orice limite posibile. Ce putem pretinde cetăţenilor obişnuiţi dacă, în fapt, şeful statului nu se jenează să pună pe prim plan interesul personal şi de partid în detrimentul respectării regulii de bază a democraţiei într-un stat de drept?

2. Proiectul de lege prevede, de asemenea, ca în străinătate, să se organizeze secţii de votare nu numai în ambasade şi consulate dar şi în localităţile unde "se găsesc grupuri de cel puţin 50 de cetăţeni români cu drept de vot". Aparent, reglementarea pare a fi în spiritul asigurării drepturilor fundamentale ale omului. Numai că la alegerile care, spune legea, se desfăşoară pe teritoriul Regulamentului, nu se pot organiza secţii de votare pe teritoriul altor state, cu excepţia ambasadelor şi consulatelor care sunt teritoriu românesc! Dar PSD nu vrea să ştie de lege, nu ştie câte astfel de secţii vor fi, care sunt costurile pentru închiriere spaţii, nu vrea să ştie de nimic şi pace! El doreşte una şi bună: să poată organiza câteva mii de astfel de secţii, în care procesul de votare va fi absolut incontrolabil!

Pentru a nu fi acuzaţi că nu respectăm fie şi în parte, drepturile omului am depus un amendament conform căruia, în birourile acestor secţii să se includă şi câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, participarea acestora, urmând să se asigure exclusiv pe cheltuiala acestor partide. Dar PSD a respins amendament, acesta fiind cea mai elocventă democraţie că el doreşte să legifereze nişte reglementări la adăpostul cărora să fure "legal"!

3. În ceea ce priveşte "mita electorală", Alianţa D.A. a insistat să păstrăm prevederile recent adoptate la Legea alegerilor locale. Însă PSD care probabil doreşte încă de pe acum ca pentru parlamentarele din noiembrie candidaţii şi activiştii săi să îşi reia nestingheriţi practicile de mituire a electoratului a refuzat cu obstinaţie menţinerea în totalitate a acelor prevederi, aşa că le-a "tuns", încât să nu mai reprezinte un pericol.

4. Prin acest proiect de lege, PSD permite prefecţilor şi subprefecţilor să candideze pentru Parlament, fără a demisiona cu 6 luni înainte de data alegerilor (conform Legii nr.68/92, republicată în 1966), astfel încât ei să fie concomitent şi arbitri (adică prefecţi, subprefecţi) dar şi jucători (candidaţi pentru Senat sau Camera Deputaţilor).

La limită, prin amendamente, Alianţa D.A. a propus, pe de o parte, ca prefecţii care vor să candideze să demisioneze din funcţie cu minim 60 de zile înainte de data alegerilor, iar pe de altă parte, aceştia să nu poată participa la campania electorală din judeţele în care şi-au exercitat funcţiile în ultimele 3 luni anterioare datei scrutinului, prevedere aplicabilă inclusiv şefilor serviciilor ministeriale deconcentrate la nivelul judeţelor, întrucât, ca şi prefecţii şi subprefecţii, aceştia au la îndemână o întreagă reţea ierarhică şi o logistică importantă pe care le pot utiliza - aşa cum au demonstrat-o şi alegerile locale - în campania electorală.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Până la începerea efectivă a dezbaterilor la acest proiect de lege, puteam fi taxaţi că dintr-o teamă exagerată şi nejustificată, abuzăm în încercarea noastră de a suprareglementa, acolo unde nu este cazul.

Dar iată că, miercuri 1 septembrie, în chiar prima zi a acestei sesiuni, imediat după începerea dezbaterilor la acest proiect de lege, PSD îşi dă în petic în ce priveşte atitudinea sa faţă de legi şi regulamente. Iar aceasta nu s-a întâmplat într-o văgăună din pădurea de la Uţuţoaia unde nu te vede nimeni, ci în Parlamentul României, în faţa presei şi nu numai! Iar darea în petic a fost "comisă" nu de ... portarul de la sediul PNL, ci de ditamai vicepreşedintele PSD Valer Dorneanu - Preşedintele Camerei Deputaţilor.

Astfel, când s-a ajuns la votarea unui amendament al opoziţiei la art.4 al proiectului de lege (conform căruia "pot depune candidaturi toate organizaţiile, legal constituite, aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament"), domnul Dorneanu a constatat că opoziţia este .... "majoritară"! Din acest moment a început circul. Mai întâi, preţ de câteva minute, domnul preşedinte a încercat să ne convingă că 33 este mai mare decât 50 şi că, pe cale de consecinţă... amendamentul a fost respins!? Pe fondul rumorii generale care s-a creat, sesizând şi grotescul dar şi pericolul, reprezentantul UDMR se apropie de domnul preşedinte şi îi şuieră printre dinţi să facă prezenţa nominală. Chiar dacă era aşezat pe scaun, domnul Dorneanu ia poziţia de drepţi şi "ordonă" strigarea catalogului. Trec mai bine de 40 minute şi degeaba: 50 rămâne, indiscutabil, mai mare decât 33. Şi atunci, alb ca varul, gândindu-se la ceea ce se putea întâmpla, domnul Dorneanu dixit: "Suspend lucrările Camerei Deputaţilor. Ne revedem luni, 6 septembrie. La revedere!", după care se întoarce pe călcâie şi fuge din sală acompaniat de protestele liderilor grupurilor partidelor din opoziţie, de fluierături, de huiduieli, de un vacarm greu de descris în cuvinte. De ce toate acestea? Pentru că, în conformitate cu Regulamentului Camerei Deputaţilor, la dezbaterile proiectelor de lege pe articole nu se cere un anumit cvorum, adică strigarea catalogului a fost neregulamentară. Apoi, niciunde în Regulament nu scrie că dacă deputaţii PSD nu sunt prezenţi (ei fiind "ocupaţi" în teritoriu cu alegerile preliminare intere!?), lucrările Camerei trebuie suspendate! În fine, vacarmul final a fost generalizat şi chiar amplificat pentru că pentru că domnul Dorneanu nu a avut bărbăţia şi nici eleganţa necesare ca, înaintea "fugii", să recunoască, totuşi, că numărul 50 este superior lui 33! Dar oare de ce s-a speriat într-atât domnul Dorneanu? Personal, cred că s-a speriat că nu va trece acest amendament şi astfel UDMR e foarte posibil să nu mai intre în Parlament;...

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule Mocanu, aţi depăşit cu foarte mult cele trei minute. Vă rog frumos, am insistat la concizie.

Domnul Alexandru Mocanu:

Am terminat, domnule preşedinte.

S-a speriat că, imediat după acesta, urma să se voteze art.5, adică cel care va putea permite sau nu Preşedintelui României aflat în funcţie să candideze pe lista unui partid politic şi era previzibil că, în situaţia dată, articolul în forma propusă nu trecea la vot; s-a speriat pentru că precedentul creat cu votarea amendamentului de la art.4 s-ar fi putut menţine până la sfârşit prin coalizarea întregii opoziţii şi, în acest fel, aceasta ar fi "curăţat" legea de acele prevederi care "legalizează" frauda electorală a PSD. Iată de ce cred eu că domnul Dorneanu se făcuse alb ca varul.

În faţa tuturor alternativelor posibile, "onestul" şi "cinstitul" Valer Dorneanu, la fel ca în Caragiale, a ales.... "să suspandăm...." Şi a fugit!

Dacă domnul Dorneanu - pe care îl consider la polul opus baronilor locali şi centrali ai PSD - a putut proceda în acest fel, vă daţi seama ce şi, mai ales, câtă putreziciune e în PSD?!

Ceea ce trebuia demonstrat!

P.S. Miercuri 1 septembrie a.c., la Jurnalul de la ora 19.00, postul public de televiziune, TVR1, nu s-a dezminţit şi a prezentat absolut tendenţios incidentul petrecut în Camera Deputaţilor. Astfel, pe fondul unor imagini care nu spuneau nimic, redactorii de serviciu au citit un text din care rezultă că tot tămbălăul s-a produs datorită deputaţilor Alianţei, care au insistat ca Ion Iliescu să nu poată candida la alegerile din noiembrie.

Ruşine domnule Nicolau, Director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al TVR! Pentru astfel de dezinformări ordinare vi se permite să vă acordaţi salariul de 100 milioane lei pe lună?!

Ce poţi să-i faci unui astfel de individ? Să-i ceri demisia.... E prea puţin! Şi atunci? Rămâne ca telespectatorii plătitori de taxă tv să-l judece pe mercenar! Şi poate şi Clubul Român de Presă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Makkai Grigore.

Va urma doamna Liana Naum.

Deputaţii Mircea Costache, Ioan Miclea, Nicolae Vasilescu, Paul Magheru şi domnul Gheorghe Nicolăescu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Makkai Grigore:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Combinatul chimic Azo Mureş, o bombă temporizată".

Scăparea în atmosferă a numai 5 kilograme de substanţă nocivă în 1976 în localitatea italiană Seveso a cutremurat întreaga Europă occidentală.

Amploarea efectelor care s-au materializat în moarte a circa 3.000 de animale domestice, în primul rând ierbivore, a alertat factorii responsabili. A fost elaborată o directivă a Uniunii Europene, cunoscută astăzi generic şi sub denumirea de "Directiva Seveso".

Făcută în mare grabă, ea s-a dovedit în scurt timp neacoperitoare pentru toate tipurile de accidente industriale de proporţii, motiv pentru care în 1996 ea a fost îmbunătăţită şi republicată sub numele de "Directiva Seveso II".

Din acel moment, există deci un cadru juridic european privind reglementarea activităţilor industriale cu un grad ridicat de periculozitate pentru populaţie. În document se accentuează necesitatea asigurării tuturor condiţiile pentru evitarea avariilor sau a accidentelor din şi în preajma acestor tipuri de instalaţii. Pentru aceasta, este obligatorie implementarea unui sistem de monitorizare permanentă a proceselor şi a instalaţiilor în cauză. Trebuie să existe planuri de acţiune pentru diverse scenarii privind situaţii de alarmă în aceste instalaţii.

Cel mai important element, însă, îl constituie impunerea informării imediate a populaţiei în caz de alarmă şi aplicarea măsurilor de urgenţă.

În procesul de armonizare cu legislaţia Uniunii Europene, multe din aceste elemente sunt preluate şi în legislaţia noastră naţională. Şi cum, de obicei, ignorarea sau nerespectarea legii are consecinţe nedorite, în ultimele luni am asistat la cel puţin două evenimente în care nu s-au respectat prevederile legale privind regimul substanţelor chimice. Mă refer aici doar la banalele îngrăşăminte chimice care, acum circa trei luni, transportate necorespunzător, manipulate neprofesional, în urma unui incident aparent inofensiv pe o şosea lângă localitatea Mihăileşti, judeţul Argeş, s-au transformat într-un explozibil extrem de violent. Consecinţele au îngrozit o ţară întreagă: 18 morţi, mai mulţi răniţi, case distruse, un crater de câţiva metri diametru.

Joi, pe data de 26 august, se întâmplă un alt eveniment care s-a derulat la un pas extrem de mic de un dezastru de proporţii mondiale: două aparate de zbor militare MIG 21, la numai 20 de minute după decolare de la baza aeriană Târgu Mureş, se ciocnesc în aer şi se prăbuşesc în imediata vecinătate a Combinatului chimic "Azo Mureş" din Târgu Mureş. Una din bucăţile avioanelor aterizează chiar la 20 de metri de un rezervor, în care, în acel moment, se găseau depozitate peste 14 mii de tone de amoniac lichid.

Doamnelor şi domnilor, este greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat în caz de avarie sau în cazul explodării amoniacului.

Unii specialişti sunt de părere că ar fi fost ras totul de pe faţa pământului pe o rază de cel puţin 30 de kilometri. Însă, după experienţa de la Mihăileşti, eu personal înclin să cred că urmările ar fi fost mult mai mari. Cu siguranţă, la această oră, în mass-media mondială cap de afiş ar fi "sindromul Târgu Mureş", care ar fi depăşit tristul record al Hiroşimei, al lui Nagasaki sau a Cernobâlului.

Cei mai mulţi dintre noi conştientizăm prea puţin sau deloc faptul că trăim împreună cu pericole de asemenea proporţii, trăim împreună cu adevărate bombe temporizate gata oricând să declanşeze catastrofe.

Evenimentele aduse în discuţie sunt doar două din semnalele clare care ne arată necesitatea revizuirii atitudinii noastre faţă de aceste pericole potenţiale până nu este prea târziu.

În opinia mea, şi Parlamentului României îi revine un rol esenţial în acest proces, în primul rând prin asigurarea cadrului legislativ adecvat, însă, dincolo de activitatea legislativă, tot Parlamentul ar trebui să îmbrăţişeze şi activitatea de monitorizare a aplicării legilor.

Din aceste considerente, revin asupra ideii înfiinţării Comisiei permanente pentru problemele de mediu. Menţionez că în prezenta legislatură am depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în două rânduri materialele necesare, însoţite de un număr de peste 50 de semnături de susţinere. Până la această dată nu am primit nici un răspuns oficial.

Mă adresez din nou preşedintelui Camerei Deputaţilor, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să manifeste în sfârşit voinţă politică şi să accepte înfiinţarea acestei comisii, chiar dacă ea va începe să activeze din viitoarea legislatură.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna Liana Naum. Va urma domnul Ştefan Păşcuţ.

Doamna deputat Constanţa Popa şi domnii deputaţi Dan Brudaşcu, Ştefan Lăpădat şi Adrian Moisoiu au depus declaraţiile la secretariat.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Această declaraţie politică se doreşte a fi un strigăt de ajutor adresat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

În zilele de 28 şi 29 august 2004, Dumnezeu şi-a întors faţa de la noi. Aşa am crezut pentru un moment, când furia naturii s-a dezlănţuit asupra Dobrogei. Pierderile omeneşti nu au unitate de măsură. Ne-a durut pe toţi cum a pierit un micuţ de nouă ani salvându-şi frăţiorul. Dar, pe lângă această durere, mai sunt şi pierderile pe care le-au suferit oamenii. Astfel, pe raza judeţului Constanţa au căzut ploi torenţiale de durată, cu fenomene de băltire a apei, care au provocat căderea şi distrugerea unor însemnate suprafeţe de culturi agricole.

Fenomenul de calamitate a culturilor s-a manifestat cu o mai mare intensitate pe raza localităţilor Agigea, Techirghiol, Pecineaga, Tuzla, Cumpăna, Albeşti, Mircea Vodă, Cobadin, Gârliciu, Pantelimon, Horia, unde valoarea pagubelor provocate culturilor agricole depăşeşte 20 de miliarde de lei, fiind afectaţi peste 1.100 de producători agricoli. Totodată, trebuie să ne gândim că aceşti producători agricoli nu au avut asigurate culturile agricole calamitate.

De aceea, se impune urgent acordarea unui ajutor bănesc mai ales pentru producătorii de legume din localităţile sus-amintite.

În speranţa că acest strigăt de ajutor va fi auzit, vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Ioan Oltean.

Doamna Smaranda Ionescu şi domnul deputat Gheorghe Dinu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"După zece ani". Aşa se intitulează declaraţia mea politică de astăzi.

La 7 iulie s-au împlinit zece ani de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr.44 din 1994 privind veteranii de război. Această lege prevede la art.13 ca veteranii de război care au fost recompensaţi cu ordine şi medalii pentru faptele lor de arme să fie împroprietăriţi cu o suprafaţă de teren intravilan sau extravilan, iar acolo unde nu se pot face aceste împroprietăriri să se acorde sume de bani.

Până aici, toate bune şi frumoase, dar, din nefericire, timp de zece ani aceste prevederi ale legii nu au putut fi aplicate, respectiv sumele de bani nu au putut fi acordate, deoarece normele metodologice de aplicare a legii nu prevedeau modul de calcul a acestor sume de bani.

Pentru că în judeţul Hunedoara, de unde sunt şi eu, sunt încă 195 de cereri nesoluţionate din lipsă de teren disponibil, am adresat o interpelare ministrului administraţiei şi internelor prin care solicitam rezolvarea acestor cazuri dar, din nou, aceeaşi problemă: nu sunt normele metodologice.

În sfârşit, în 28 octombrie 2003 sunt publicate în Monitorul Oficial normele metodologice de aplicare a art.13 alin.3 şi 4 din Legea nr.44. Dar, stupoare! La art.7 al acestor norme stă scris: "Persoanele îndreptăţite conform legii primesc ca despăgubire o sumă ce reprezintă valoarea după caz a suprafeţei terenului agricol sau arabil cu care trebuie să fie împroprietăriţi, valoare care va fi determinată conform modului de evaluare a terenului stabilit printr-o hotărâre ulterioară a Guvernului." Deci, o nouă amânare.

În acest timp, sărmanii veterani de război devin mai bătrâni, mai bolnavi şi, din nefericire, mai puţini.

Neşansa lor este că alegerile parlamentare şi prezidenţiale sunt doar din patru în patru ani, iar o asemenea situaţie nu poate scăpa partidului de guvernământ pentru a o folosi în scopuri electorale. Astfel, abia în 20 august 2004 primul-ministru Adrian Năstase semnează hotărârea Guvernului prin care se acordă persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, suma de 15.640.000 de lei pentru un hectar.

În concluzie, o asemenea hotărâre se poate lua de către Guvernul Năstase numai într-un an electoral şi numai la aniversarea a 60 de ani de la evenimentele din 23 august 1944, chiar dacă beneficiarii sunt mult mai bătrâni să se mai poată bucura sau sunt mult mai puţini. Meschine calcule electorale!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Oltean. Va urma domnul Laszlo Borbely.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Înainte de a da citire propriei declaraţii politice, nu pot să nu remarc marea dificultate în care a ajuns actualul Guvern dacă chiar parlamentarii Puterii au ajuns la acest microfon pentru a adresa strigăte de ajutor pentru a încerca să sensibilizeze Executivul să rezolve problemele cu care se confruntă societatea românească.

Strigătul de ajutor pe care doamna deputat Naum, membru marcant al PSD-ului, partidul de guvernământ, l-a lansat acum câteva minute de la acest microfon este un exemplu elocvent că actuala Putere nu mai este capabilă să rezolve problemele cu care se confruntă societatea românească.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică este determinată de afirmaţiile foarte grave, periculoase de-a dreptul, pe care le-a făcut săptămâna trecută ministrul Autorităţii Naţionale de Control, domnul Blănculescu.

Este cunoscut faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64 din 2003 a fost înfiinţată pentru prima dată în România o autoritate distinctă de control, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, condusă de un ministru delegat pentru coordonarea Autorităţii de Control, pe numele său Ionel Blănculescu, ministru de bază al Cabinetului Năstase.

Autoritatea nou creată are drept obiectiv lupta deschisă împotriva corupţiei, diminuarea acestui flagel şi determinarea instituţiilor publice ale statului să folosească legal banul public.

Această instituţie, departe de a-şi îndeplini atribuţiile cu care a fost învestită, încălcându-şi şi ministrul propriul statut, dar şi deontologia profesională, s-a transformat peste noapte într-un veritabil inchizitor, transformând instituţia guvernamentală într-o unitate de poliţie politică, prin care a radiografiat nu cazurile de corupţie din România, nu persoanele corupte, ci a supravegheat adversarii politici ai partidului de guvernământ, întocmindu-le adevărate dosare, aşa cum domnul Ionel Blănculescu a afirmat zilele trecute.

Cu ocazia alegerilor preliminare din partidul de guvernământ, ministrul Blănculescu, pentru a-şi face o imagine pozitivă în rândul membrilor PSD şi pentru a-i determina pe aceştia să îl voteze pentru a ajunge în Parlamentul României şi a obţine imunitate parlamentară în mandatul 2004-2008, face o afirmaţie incredibilă. Domnia sa a afirmat că şi-a folosit funcţia şi aparatul pe care îl are în subordine pentru a-i supraveghea pe adversarii politici ai partidului de guvernământ, cărora le-a întocmit fişe pe care le va folosi în campania electorală, considerându-i nemernici care au prăduit această ţară.

Este o afirmaţie, stimaţi colegi, pe cât de gravă, pe atât de periculoasă. O afirmaţie care defineşte fără echivoc iresponsabilitatea acestui ministru.

Este inadmisibil ca într-un stat democrat să te foloseşti de funcţie, de o instituţie a statului în interesul partidului pe care îl reprezinţi, în interes politic, şi pot să spun fără nici un fel de reţinere că de-a lungul celor 15 ani de democraţie fragilă în România, nu am întâlnit un ministru care să facă o afirmaţie atât de gravă, care, fără jenă, să-şi folosească funcţia şi atribuţiile pentru a intimida adversarii politici.

Gestul domnului ministru Blănculescu nu ţine numai de moralitate, nu trebuie numai sancţionat de lege. O astfel de atitudine care este anormală ar trebui să dea de gândit partidului de guvernământ şi premierului Năstase.

Cu asemenea oameni, nu este de mirare că, în România, în ultimul timp, corupţia s-a dezvoltat fără precedent, că oamenii puterii sunt cei care o consolidează, ridicând-o la rang de activitate principală în statul românesc. Eu îmi exprim îndoiala că ministrul Ionel Blănculescu o să răspundă în faţa legii, că acest ministru va fi sancţionat de către partidul din care face parte, că acest ministru va fi sancţionat de către primul-ministru al României, Adrian Năstase. Cu toate acestea, Partidul Democrat, grupul parlamentar al acestei formaţiuni politice din Camera Deputaţilor, solicită premierului Adrian Năstase demiterea de îndată a acestui ministru, pentru folosirea instituţiei pe care o conduce în interes politic, încălcând nu numai normele constituţionale, dar şi statutul Autorităţii Naţionale de Control.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Borbély László şi ultimul vorbitor, Daniel Bogdan.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vă prezint o problemă mult discutată şi care a şi fost fetişizată de-a lungul anilor: problema regionalizării, a regiunilor de dezvoltare. După 1990, ani de-a rândul, a fost un domeniu tabu în viaţa politică din România. Dacă se vorbea de regionalizare, imediat s-a asociat cu federalizarea, dezmembrarea ţării etc., de parcă n-ar fi existat regiunile istorice care întotdeauna au fost - vezi stema ţării. Dar, evident, eu nu aş vrea să vorbesc despre aceste regiuni şi este grav cum confundă, şi acum, unii aceste regiuni, regiunile de dezvoltare.

În 1995, un preşedinte de consiliu judeţean a fost suspendat din funcţie, pentru că a avut îndrăzneala să se alăture euroregiunilor de dezvoltare. După 1996, şi datorită apropierii României de Uniunea Europeană, dezvoltarea regională a prins contur. A fost o primă împărţire pe regiuni de dezvoltare, 8 la număr, şi au luat fiinţă aceste structuri. De atunci, viaţa a arătat că, pe de o parte, aceste regiuni nu sunt funcţionale, sunt prea mari, între 2,5 şi 3,5 milioane de locuitori şi nu pot reprezenta interesele a 5 - 6 judeţe cu tradiţii diferite, mentalităţi şi dezvoltare economică diferită.

O altă lacună de care nu putem scăpa este centralizarea. Treptat, treptat, au luat fiinţă două structuri birocratice, una la nivelul centrelor de dezvoltare, alta la nivelul guvernamental, încercând să se centralizeze cât mai mult deciziile. Vă spun un singur exemplu elocvent. Preşedinţii consiliilor judeţene din regiunea de dezvoltare centru au decis, de circa 8 luni de zile, să mute de la Alba Iulia la Braşov biroul de coordonare, nefiind mulţumiţi de prestaţia celor de acolo. De atunci, nu s-a reuşit această mutare, Ministerul Integrării dând răspunsuri puerile şi blocând această iniţiativă.

Cealaltă latură a problemei este etnicizarea acestei chestiuni. Vreau să vă spun că noi, cei din Uniunea Democrată Maghiară din România reprezentăm, în primul rând, electoratul maghiar din România. Este normal ca eu să fiu preocupat de judeţele, zonele unde trăiesc maghiari şi îi las pe colegii din Moldova să-şi exprime punctul de vedere cum consideră alăturarea judeţului Vrancea de judeţul Constanţa, ca şi regiune de dezvoltare comună. Şi cred că este normal să spunem răspicat: da, dacă voinţa maghiarilor din judeţele Mureş, Harghita, Covasna este să facă parte dintr-o regiune de dezvoltare de sine stătătoare, cu tradiţii comune, mai flexibilă, de circa 900.000 de locuitori, în inima ţării, atunci care este problema? Vă întreb pe dumneavoastră, stimaţi colegi, ce pericole ne pasc în această situaţie? De aceea nu este nici un secret că noi dorim regiuni de dezvoltare mai mici, mai flexibile, pe toată zona ţării. Tot aşa, cred că nu este normal să nu fie pliante şi în limba maghiară, acolo unde regiunile de dezvoltare cuprind şi zone locuite şi de maghiari.

Am înţeles că România a trebuit să închidă capitolul privind dezvoltarea regională, dar va trebui să redeschidem discuţia, pentru ca fondurile Comunităţii Europene să fie accesate. În acest sens, vom veni cu o propunere de a înfiinţa regiuni de dezvoltare mai mici. Chiar dacă deranjează pe unii denumirea de Secuime, aşa cum este Oltenia, Banat, cred că putem vorbi şi trebuie să vorbim şi de Secuime şi de secui, care sunt maghiari, de fapt şi cetăţeni ai României, plătitori de impozite, care au dreptul să aspire la o Europă unită, în care fiecare îşi va găsi un loc, nerenunţând la tradiţii, dar privind spre viitor.

Eu nu doresc să-i separ pe secui de maghiari, cum au dorit-o unii de-a lungul istoriei sau o doresc chiar acum. În acest sens, vă rog să priviţi demersurile noastre care vor viza regiuni de dezvoltare eficiente, funcţionale, acceptate, evident, şi de Uniunea Europeană şi de majoritate, aşa cum au fost toate solicitările noastre de până acum.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Daniel Bogdan.

Domnul deputat Adrian Gurzău a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Daniel Bogdan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În calitate de membru al Alianţei "Dreptate şi Adevăr" PNL - PD şi în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat, am transmis astăzi o sesizare Parchetului Naţional Anticorupţie, sesizare al cărei conţinut doresc să-l supun atenţiei dumneavoastră:

Către Parchetul Naţional Anticorupţie

În atenţia domnului Procuror General Ioan Amariei

Stimate domnule Procuror General,

Doresc, în calitate de membru al Parlamentului României, să mă implic în combaterea fenomenului corupţiei ce constituie, în opinia mea, principala problemă cu care se confruntă România, în prezent.

Din acest motiv, vă transmit două copii ale declaraţiei de avere şi o copie a declaraţiei de interese aparţinând domnului Alexandru Popa - Preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine şi Consilier al Primului-ministru, documente ce mi-au parvenit în urma unei audienţe acordate zilele trecute la cabinetul meu parlamentar. Precizez că am verificat autenticitatea acestor documente, accesând site-ul Guvernului României.

După cum se poate observa, în cele două declaraţii de avere completate într-un interval de câteva săptămâni, există o sumă importantă de bani (5000 de dolari) acumulată de domnul Alexandru Popa într-un timp scurt, ce nu poate fi justificată prin activităţile menţionate în declaraţia de interese şi în cea de avere.

În aceste condiţii, există suspiciunea că domnul Alexandru Popa ar fi obţinut această sumă de bani folosindu-se de funcţiile deţinute (consilier al primului-ministru şi preşedinte al Agenţiei Române de Investiţii Străine).

Consider că persoanele aflate în funcţii de decizie din Guvern trebuie să fie în afara oricăror suspiciuni de corupţie. Din acest motiv, vă solicit să dispuneţi începerea unei investigaţii care să elucideze situaţia domnului Alexandru Popa. Altfel, există riscul să fie afectată credibilitatea României în relaţia cu investitorii străini, de care ţara noastră are atât de mare nevoie.

Cu speranţa că veţi face public rezultatul acestei investigaţii, vă asigur de întreaga mea consideraţie.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Solicit, în numele Grupului parlamentar PD, domnului Prim-ministru Adrian Năstase, demiterea imediată a domnului Alexandru Popa din funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.

Solicitarea noastră este fundamentată de faptul că asupra domnului Alexandru Popa există o suspiciune de corupţie şi că, după cum se poate observa în declaraţia de avere mai mult de jumătate din "economiile" domnului Alexandru Popa sunt depozitate în străinătate.

Considerăm că o persoană care nu este ea însăşi convinsă să investească în România nu poate fi capabilă să exercite o funcţie de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Iosif Armaş:

Mai multe evoluţii de pe scena politică, internă şi internaţională, merită o atenţie deosebită. Alegerile interne din interiorul PSD (o premieră în viaţa politică românească), ca şi reverberaţiile ultramediatizate ale amenajării de către Ucraina a canalului Bâstroe sunt doar două dintre acestea. Aş vrea să vă reţin atenţia, cu voia dumneavoastră, tot cu problema aderării României la Uniunea Europeană, extrem de importantă pentru viitorul acestei ţări.

După cum se poate lesne observa, presa din ultimele zile a acordat spaţii ample calendarului de aderare a României la Uniunea Europeană. Speculaţiile făcute în unele cotidiene privind o decuplare a aderării României la UE de cea a Bulgariei nu se confirmă în acest moment, dimpotrivă, semnalele de la Bruxelles anunţă că România a înregistrat progrese substanţiale în procesul de aderare şi că ţara noastră se încadrează în calendarul stabilit de către şefii de state şi guverne din cele 25 de state ale UE, respectiv, încheierea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de aderare în 2005 şi aderarea propriu-zisă în ianuarie 2007.

De altfel, acest calendar a fost subliniat şi de ministrul de externe Mircea Geoană, după întâlnirea cu şeful diplomaţiei olandeze, Bernard Bot, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a UE. Iată ce declara şeful diplomaţiei române: "Preşedintele în exerciţiu al UE a reconfirmat, aşa cum a făcut şi Comisia Europeană, că lucrurile merg conform calendarul stabilit. Vom avea, la 6 octombrie, raportul de ţară privind România, un document foarte important şi, în acelaşi timp, un document strategic de evaluare al Comisiei, care va propune Consiliului European de la sfârşitul anului încheierea negocierilor din punct de vedere politic."

Mircea Geoană a mai apreciat drept "speculaţie de presă" informaţia privind decuplarea aderării României la UE de cea a Bulgariei.

Acelaşi lucru a mai fost confirmat şi de ministrul Integrării Europene, Alexandru Fărcaş, care a subliniat că România şi Bulgaria au acelaşi calendar de aderare, iar acest calendar (2004, 2005, 2007), a fost confirmat încă din decembrie 2003 de Consiliul European de la Bruxelles, iar încheierea negocierilor în 2004 în cazul României depinde de continuarea cu hotărâre a reformelor şi pregătirilor necesare.

Precizările făcute de oficialii români au intervenit ca urmare a unor speculaţii făcute în acest sens de site-ul Euractiv şi preluate de presa română pe marginea unei consemnări a Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European din 31 august a.c., privind răspunsul comisarului european pentru extindere, Gunter Verheugen, la o întrebare a europarlamentarului socialist olandez Jan Wiersma. "În ceea ce priveşte încheierea negocierilor cu România, nu avem încă un răspuns final. După toate probabilităţile, negocierile pot fi încheiate până la sfârşitul anului curent. Acesta este obiectivul fixat de Consiliu, în special pentru a încuraja cele două ţări pentru implementarea reformelor. Dacă însă acest lucru nu se va realiza, nu este o catastrofă, semnarea tratatului de aderare şi ratificarea acestuia putând avea loc astfel încât să se respecte obiectivul 2007".

Partea română a prezentat, la discuţiile din 3 septembrie, de la Bruxelles, datele privind evoluţia economică, a prezentat de asemenea, raportul de doi ani de activitate a PNA - fiind făcută demonstraţia prin cazuistica din ultimele luni a PNA că acţiunea statului român vizează acum corupţia la nivel mediu şi ridicat. Au fost oferite, la fel, detalii privind activitatea Avocatului Poporului, finalizarea executării hotărârilor CEDO.

De asemenea, România a urmat pas cu pas calendarul de măsuri privind pregătirea aderării, la ora actuală negocierile la capitolul 3 - "Libera circulaţie a serviciilor" şi la capitolul 21-"Politici regionale şi instrumente regionale" sunt în faza finală. La capitolul 22 - "Mediu" a fost parcursă deja prima etapă, de adoptare a directivelor europene în domeniu.

La capitolele 24 - "Justiţie şi Afaceri Interne", precum şi la capitolul 6- "Concurenţă", România a intrat, în septembrie, în faza avansată a negocierilor. Aceasta este situaţia în momentul de faţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Costache Mircea:

Creditele neperformante ale alegătorului român

A ales românul partide care au format guverne şi conduceri ale administraţiei locale. A ales partide dar şi oameni dătători de şpăgi, promisiuni şi speranţă. S-au tot remaniat guvernele aceloraşi participanţi la guvernare până când nu mai ştiau nici deputaţii şi nici senatorii, cum nu ştiu nici acum, care mai sunt miniştrii. S-a ajuns cu buimăceala generală până acolo că partide aflate la guvernare, după alegerile din 2000, precum PUR, care a primit unul dintre cele mai importante ministere, cel al IMM-urilor, prin Silvia Ciornei, dar şi pe cel al Tineretului şi Sportului, prin Georgiu Gingăraş, să se prezinte la alegerile din iunie 2004 drept unul dintre cele mai zgomotoase, contestatare ale guvernării, ca şi când s-ar afla pe banca opoziţiei. Şi s-au găsit români, aburiţi de Antena1 şi Jurnalul antinaţional, care să voteze acest pseudo - partid, care cică e, culmea, concomitent, şi umanist, şi social, şi liberal. O aberaţie splendidă pentru mahmureala alegătorului nostru dezinvolt, care nu se omoară să ştie mai bine cui acordă credit. Dacă afaceriştii veroşi care îşi protejează averile făcându-şi partid, televiziune şi ziar, se autointitulează umanişti, socialişti şi liberali - toate deodată - de ce n-ar profita şi alţii de ceaţa de pe ochii alegătorului român şi nu i-ar oferi spre creditare orbească struţo-cămile politice, precum alianţa PNL-PD. Nu îl interesează pe alegătorul nostru năucit, intoxicat şi sărăcit, că PNL e membru al Internaţionalei liberale, iar PD - mândru că e component al Internaţionalei socialiste.

Salata asta ridicolă, liberalo-socialistă ori socialisto-şmecherească, a întrunit sufragiile voiosului nostru alegător în căutare de nou. N-a contat că PD a mai fost de vreo 4 ori la guvernare, că Băsescu a fost de 4 ori ministrul transporturilor, până când a reuşit vânzarea, la fier vechi, a sute de mii de vagoane şi a sute de kilometri de cale ferată, încununându-şi opera cu trimiterea flotei României să navigheze pe Apa Sâmbetei. N-a contat că Stolojan a fost prim-ministrul care s-a implicat în tenebroasele afaceri Megapower, Tofan Group, care şi-a favorizat soţia şi fiul deveniţi, peste noapte, bogătaşi, mari proprietari de firme şi de hoteluri.

Pentru aburiţii noşti alegători Alianţa D.A era ceva nou. O invenţie hiperabsurdă care izbuteşte să prostească un impresionant număr de cetăţeni.

Speculând legitima dorinţă de nou a alegătorului român, schimbându-şi mereu măştile pentru ca vechii borfaşi să poată stârni în mulţime speranţe noi. Aşa s-a făcut FSN-ul, FSN (PD), FDSN, PDSR, PSD etc.

Acum dl. Năstase le vorbeşte cetăţenilor despre "noul PSD". Cum de nu i-a găsit încă alte iniţiale? Criminalul, după primul colţ, îşi smulge peruca, mustaţa, haina pentru a scăpa de urmăritor. Pe PSD nu-l urmăreşte deocamdată nimeni, dar precaut, el se travesteşte mereu. Ei, nu chiar nimeni, dar cel puţin aşa pare.

Vorbesc finanţiştii despre creditele neperformante ale băncilor, vorbesc economiştii despre arieratele din economie, vorbesc juriştii despre erori judiciare. Însumate, ele dau imaginea şubrezeniei administraţiei româneşti, caracterizată prin lipsă de scrupule, acumulare de averi prin furt, crimă organizată, fraudă electorală, evazionism fiscal, favorizarea infractorului, complicităţi în drenarea fondurilor publice.

Cei ce se vaită că le este greu, fără locuri de muncă, fără surse se existenţă, fără medicamente, hrană, căldură, locuinţe, bani pentru şcoala ori hăinuţele copiilor, alegătorii români au fost aduşi, deliberat, în starea jalnică de a genera iraţionalele credite neperformante ale guvernărilor din ultimii 15 ani.

Autoturismele sunt dotate cu sisteme de dezaburire a parbrizelor, asigurând vizibilitatea clară. Cine va reuşi să lupte cu creaţia televiziunilor, radiourilor şi ziarelor, producătoare de ceaţă şi cine va inventa un sistem eficient de dezaburire a alegătorului român?

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică: "Alegerile preliminare din P.S.D."

Duminică, 5 septembrie 2004, în cadrul P.S.D. au avut loc alegeri preliminare pentru desemnarea reprezentanţilor în viitorul Parlament.

P.S.D. a fost cel care a susţinut necesitatea introducerii votului uninominal în Parlament, dar acest lucru nu a fost susţinut şi de Opoziţie.

Prin aceste alegeri preliminare, P.S.D. îşi desemnează democratic reprezentanţii.

În urma rezultatelor parţiale la aceste alegeri, reprezentanţii în viitorul Parlament vor fie şi tineri şi femei, dar foarte important vor fi oamenii care justifică legitimitatea desemnării lor prin numărul mare de voturi primite.

Numai aşa clasa politică se poate schimba, cetăţenii vor avea mai multă încredere în cei care îi reprezintă.

Eu consider că toate partidele şi formaţiunile politice ar trebui să-şi desemneze în acest mod reprezentanţii, pentru consolidarea democraţiei şi creşterea încrederii populaţiei.

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţie politică: "Nepăsarea şi politicianismul ieftin al guvernanţilor lasă ţara fără apărare în faţa calamităţilor naturale".

Din păcate, şi vara aceasta s-a adeverit zicala că "La omul sărac nici boii nu-i trag", astfel că, după ani de secetă, am fost bombardaţi de avertizări meteo, care au fost confirmate în cel mai neplăcut mod cu putinţă. Vijeliile de o putere şi intensitate neobişnuită, precipitaţiile în cantităţi impresionante, au făcut prăpăd, inundând oraşe, sate, terenuri cultivate, au provocat alunecări de teren, toate acestea producând însemnate pagube materiale în numeroase zone ale ţării. Case inundate, locuinţe avariate, persoane ucise, rănite sau dispărute, culturi agricole distruse, animale şi păsări înecate, kilometri întregi de drumuri afectate, circulaţia feroviară îngreunată, comune şi sate rămase fără energie electrică, cam aşa se poate descrie tabloul apocaliptic pe care-l prezintă multe judeţe.

A fost evident în aceste zile grele că preocupările Guvernului PSD şi ale primului-ministru nu au fost dictate de grija pentru bieţii oameni nepăstuiţi, ci de grija pentru propria imagine. Manifestările foarte zgomotoase ale domnului Adrian Năstase şi a altor membri ai Guvernului, promisiunile şi apelurile la solidaritate umană nu reprezintă decât vorbe goale menite să-i ademenească pe bieţii oameni, o propagandă electorală şi ieftină în favoarea PSD. Bineînţeles că nu au explicat acestor oameni de ce nu s-au alocat fonduri pentru sisteme de protecţie împotriva inundaţiilor, de ce în cei 15 ani de capitalism sălbatic nu au fost întreţinute măcar lucrările de regularizare a cursurilor de apă realizate sub vechiul regim, după marile inundaţii din 1970.

Chiar şi puţinii bani alocaţi pentru sistemele de protecţie împotriva inundaţiilor ar fi putut evita atâtea nenorociri, dacă nu ar fi ajuns în buzunarele "baronilor" şi altor mafioţi patronaţi de partidele ce s-au perindat la guvernare.

Dar, şi fără mari resurse financiare alocate lucrărilor de îndiguiri, regularizări de albii şi alte lucrări de prevenire a revărsării râurilor, tot se putea face ceva pentru diminuarea şi chiar înlăturarea efectelor precipitaţiilor abundente, dacă exista măcar voinţă politică. De ce nu s-a cerut autorităţilor să împiedice depunerea pe malurile apelor curgătoare a reziduurilor şi deşeurilor de tot felul, să mobilizeze populaţia la primirea avertizărilor meteorologice, la consolidarea digurilor, podurilor şi podeţelor existente, la ridicarea de noi baraje, aşa cum se proceda nu numai în vechiul regim, dar şi în alte perioade istorice când ţara sau comunitatea era ameninţată, indiferent din ce cauză? Inspectorii de mediu de la Ministerul Apelor, primarii, şefii posturilor de poliţie şi de la jandarmi ar trebui să fie traşi la răspundere pentru pasivitatea lor, ce pune în primejdie vieţile şi avutul oamenilor, să fie făcuţi răspunzători solidari pentru marile pagube materiale şi chiar pentru pierderile de vieţi omeneşti produse şi din vina lor, nu numai datorită stihiilor naturii.

Nu pot să nu semnalez un fapt cel puţin ciudat, remarcat de fapt şi de alţii. În 11 din cei 15 ani ce au trecut din Decembrie '89, ţara a fost condusă de un şef specialist în gospodărirea apelor. Este vorba de domnul Ion Iliescu. Ce a făcut domnia sa, nu numai ca preşedinte al ţării, dar şi ca specialist pentru prevenirea unor asemenea dezastre, chiar în domeniul său de formare profesională? Există un singur răspuns: nimic. Şi ne mai mirăm de nepăsarea şi indolenţa generalizată faţă de aceste probleme grave, lăsând ţara fără nici o apărare împotriva oricăror capricii ale naturii. Mai mult, sub ochii lui şi oblăduirea guvernanţilor PSD, s-a procedat la defrişările sălbatice de păduri şi chiar de perdele de protecţie de către bandele de mafioţi puşi pe căpătuială rapidă - fără muncă - şi de ţigani, la distrugerea sistemelor de îmbunătăţiri funciare de protecţie împotriva inundaţiilor. Ca un exemplu de politicianism în gestionarea sectorului de îmbunătăţiri funciare, prezint următorul fapt: fostul ministru al agriculturii, Ilie Sârbu, voia să mute sediul filialei zonale Mureş - Oltul superior al Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor funciare de la Braşov la Sf. Gheorghe, sub presiunea pretenţiilor UDMR, fără nici o justificare logică, fără să ţină cont că judeţul Braşov avea cea mai mare experienţă în acest gen de lucrări, avea cea mai mare suprafaţă amenajată în acest sens şi, în fine, aici a funcţionat întotdeauna o asemenea filială. S-a renunţat la această măsură numai în urma protestelor energice a salariaţilor, a sindicatului, la care m-am alăturat şi eu prin intervenţii în Camera Deputaţilor, inclusiv o interpelare adresată ministrului mai sus menţionat. Cum să mai meargă treburile bine în acest sector?

Văzând modul lamentabil în care s-a intervenit la recentele calamităţi, îmi revine obsedant în minte întrebarea: unde este armata, de ce nu intervine cu amfibii, bărci, elicoptere, pontoane, alte mijloace ce le deţine pentru salvarea oamenilor şi a avutului lor? În afară de câţiva jandarmi cu lopeţi, găleţi şi mături (şi alea probabil luate de la gospodarii inundaţi), nu s-au văzut alţi militari să intervină la aceste dezastre, care cred că sunt asemenea unor stări de necesitate. În 1970 toată armata a fost mobilizată la inundaţii. Acum de ce nu se mai poate? Cine ne apără în faţa dezlănţuirilor naturii şi, Doamne fereşte, poate fi şi mai rău?

PRM s-a alăturat efortului de ajutorare a sinistraţilor şi a manifestat ataşamentul faţă de populaţia greu încercată din zonele calamitate, trimiţând numeroase ajutoare.

Dar, este timpul ca o nouă guvernare să ofere soluţii imediate şi eficiente, să treacă la măsuri menite să pună capăt haosului criminal care se manifestă în prevenirea şi combaterea calamităţilor naturii, să protejeze populaţia împotriva dezastrelor.

Din păcate, actuala guvernare trâmbiţează în aceste zile pe toate canalele mass-media măsurile de ajutorare luate pentru refacerea gospodăriilor celor afectaţi de calamităţi, dar n-am sesizat în toate aceste laude nici o intenţie, sarcină sau promisiune, ca organele abilitate profesional cu problemele de îmbunătăţiri funciare, administraţiile locale etc., să fie puse la treabă şi să gândească pe timp scurt şi mediu, măsuri concrete şi specifice fiecărei zone, comune, sat, măcar pentru atenuarea problemelor cu care s-au confruntat la sfârşitul lunii august. Se procedează tot pompieristic, ca şi în cazul încălzirii locuinţelor, fără a se stabili măsuri de perspectivă, guvernanţii umblă tot la efect, fără să analizeze şi să ia măsuri pentru înlăturarea cauzelor.

Domnul Paul Magheru:

În numele Uniunii Judeţene a Pensionarilor din Bihor, Asociaţiei foştilor miliari - muncitori în detaşamentele de muncă 1950-1961, Asociaţiei Investitorilor FNI din Bihor şi Asociaţiei Şomerilor din Bihor mă adresez în Parlamentul României cu următoarea declaraţie politică:

După lovitura de stat din decembrie 1989 "botezată" de unii analişti drept revoluţie, oamenii politici care au ajuns să conducă destinele ţării mai mult au jefuit-o decât au condus-o, lăsând o mulţime de lucrători fără servicii, aruncându-i în şomaj, pensionându-i sub diferite motive, sărăcindu-i şi umilindu-i. Astăzi, numărul acestora se ridică la 7-8 milioane.

Trecerea bruscă, în mod anarhic, de la socialism la capitalism, fără o gândire şi un plan coerent şi etapizat, a scos la iveală toate tarele posibile care sălăşluiesc ascunse în sufletele unor concetăţeni: dorinţa de îmbogăţire rapidă, corupţia , plăcerea de a exploata şi a umili, aroganţa, impertinenţa. Ca urmare, sondajele de opinie reale arată că 80% din populaţie nu mai are încredere în actualii guvernanţi, poporul considerându-se înşelat prin promisiuni mincinoase, lansate pe toate canalele mass-media: zare, radio. TV.

Tot mai mulţi cetăţeni ai României, indiferent de naţionalitate, sunt convinşi că actualii guvernanţi nu mai au dreptul să conducă după alegerile din noiembrie 2004. Deşi se intitulează social-democraţi, în anii 1990-1996 şi 2000-2004 ei au transpus în practică o politică de dezindustrializare şi sărăcire a ţării, printr-o privatizare anarhică, care a favorizat doar îmbogăţirea unor potenţi ai noilor vremuri.

Ca urmare, au dispărut fabrici şi uzine care produceau până în 1989 bunuri competitive pe plan european şi mondial, făcând concurenţă unor industrii cu vechi tradiţii în ţările vestice, nucleul agriculturii moderne care se înfiripase în anii 1970-1980 ai secolului trecut (sere, irigaţii, livezi, institute de cercetare) a fost spulberat. O dată cu aceşti paşi înapoi a început să crească, în proporţie geometrică, numărul şomerilor, sărăcia şi disperarea.

În consecinţă, nu mai acceptăm să fim minţiţi, nu mai dorim să fim complici la jefuirea ţării şi sărăcirea marii majorităţi a poporului, anunţând actuala coaliţie de la putere şi pe şeful statului că nu îi vom mai vota în toamna anului curent.

Până în prezent nu s-a luat nici o măsură reală şi durabilă pentru îmbunătăţirea vieţii pensionarilor, şomerilor, bolnavilor în general şi a celor din generaţia noastră, în special. Deşi noi suntem cei care, aşa cum s-a putut şi cum am fost dirijaţi, trudind din greu şi sperând în mai bine pentru urmaşii noştri, în ultimii 50 de ani am ridicat ţara într-o nouă etapă de dezvoltare economică faţă de ceea ce s-a putut realiza în perioada interbelică. Măsurile luate de guvernanţi în ultimele luni, vizând creşterea pensiilor, gratuităţi pe mijloacele de transport, alte subvenţii pentru "coşul zilnic" - pe lângă că sunt infime, au fost rapid anulate de creşterea preţurilor la combustibilii folosiţi în procesul de producţie a bunurilor de consum zilnic. Propaganda nu ţine de foame şi nu asigură sănătatea cetăţeanului!

S-au dat uitării promisiunile PSD din preajma şi din timpul alegerilor locale şi generale din 2000. Mai ales Legea 19/2000, legea pensiilor, care la art.180 prevedea recalcularea acestora.

Considerăm că după 40-45 de ani de muncă ar trebui să avem o pensie decentă, care să ne asigure o viaţă în consecinţă, nu neapărat abundentă şi fără griji, pentru cei câţiva ani, mai mulţi sau mai puţini, pe care Dumnezeu ni-i va mai da de trăit.

Nu ne putem explica cum înainte de 1990 s-au construit zeci şi sute de blocuri în fiecare oraş, asigurându-se locuinţe în marea lor majoritate decente, pentru toţi solicitanţii, fără să se ţină cont de funcţie şi pregătirea profesională avută. Oamenii muncii şi pensionarii, atât din industrie cât şi din agricultură, administraţie, învăţământ şi cultură, au beneficiat de tratament spitalicesc şi în staţiuni balneo-climaterice aproape gratuit. Copiii "oamenilor muncii" puteau frecventa grădiniţele, şcolile şi universităţile fără cheltuieli deosebite. Se va spune că într-o economie strict centralizată şi dirijată, cum a fost cea dinainte de 1989, se puteau acoperi aceste nevoi din bugetul statului. Astăzi statul nu îşi constituie anual un astfel de buget? De ce nu este alimentat ritmic şi sigur? De ce se permite evaziunea fiscală a afacerilor "baronilor" pesedişti, udemerişti, pedişti sau liberali?

Ne adresăm ca ultimă speranţă Partidului România Mare, partid care, pe lângă criticile documentate făcute guvernanţilor şi Opoziţiei este consecvent în aplicarea programului şi statutului PRM puse în slujba cetăţenilor ţării.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Argumente pentru construirea unei săli de sport la clubul Sportiv Şcolar Drobeta Turnu-Severin.

Clubul Sportiv Şcolar din Municipiul Drobeta Turnu-Severin este unitate de învăţământ independentă cu personalitate juridică din anul 1972, având certificatul de identitate sportivă cu nr.0000210, eliberat în anul 2001.

Are secţii pentru următoarele ramuri de sport: atletism, fotbal, baschet, volei, handbal, lupte greco-romane, judo şi nataţie. Activitatea Clubului se desfăşoară într-o sală care nu corespunde normelor de omologare pentru desfăşurarea competiţiilor oficiale, fiind nevoit să apeleze la sălile de sport din judeţele limitrofe, plătind sume considerabile pentru chirii, deplasarea, cazarea şi masa sportivilor.

Clubul Sportiv Şcolar, conform adresei Federaţiei române de handbal cu nr.375 din 23 aprilie 2004 este o unitate cu rezultate de excepţie privind selecţia, pregătirea şi perfecţionarea elevilor sportivi, cât şi a rezultatelor foarte bune obţinute în campionatele naţionale de juniori, masculin şi feminin.

Astfel, la nivelul echipelor de juniori I, II şi III masculin şi feminin se poate remarca prezenţa echipelor în turneele semifinale şi finale din anii 1990 şi până în prezent, după cum urmează: masculin - prezenţă în opt turnee finale, cucerind medaliile de bronz în 1998 şi argint în 1999; feminin - prezenţă în 17 turnee finale şi semifinale, cucerind 3 medalii de bronz şi una de argint.

În ultima perioadă au fost promovaţi 6 jucători de handbal în loturile naţionale şi 25 de sportivi în Divizia A, iar la feminin au fost promovate 10 sportive în loturile naţionale.

Din ambele grupe s-au obţinut titluri de campioni şi campioane la nivel naţional, european, mondial şi olimpic. Clubul Sportiv Şcolar deţine teren în proprietate pe care poate fi construită o sală regulamentară pentru desfăşurarea competiţiilor.

Faţă de cele arătate, rog Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să ia în atenţie argumentele prezentate şi să includă în programul naţional intitulat "Săli de sport" acest obiectiv important care va contribui la realizarea de înalte performanţe.

Domnul Tudor Mohora:

Intervenţia mea de astăzi se intitulează : Este admisibil ca în Camera Deputaţilor un deputat să se comporte, aşa cum a apreciat presa, "ca-n Ferentari" ?

Presa a relatat pe larg că în ziua de 1 septembrie a.c., domnul deputat Eugen Nicolăescu într-un acces de furie şi ţipând, a numit-o în faţa reprezentanţilor presei "vagaboandă" pe doamna Rodica Avram, directoarea Direcţiei pentru Comunicare, Presă şi Relaţii Publice din Secretariatul general al Camerei Deputaţilor, deşi aceasta nu era de faţă, pe motiv că sala conferinţelor de presă era închisă.

Enervându-se, domnul deputat Nicolăescu a ameninţat că dacă "vagaboanda nu vine cu cheia în dinţi", va fi dată afară din serviciu peste 3 luni (deci după alegeri).

În faţa unor astfel de manifestări suburbane din partea unui deputat şi pentru caracterizarea obiectivă a acestora sunt necesare câteva precizări :

Conferinţa de presă a Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a fost convocată intempestiv, nefiind programată potrivit procedurilor în vigoare ; ca urmare, în momentul în care s-a anunţat evenimentul, sala pentru conferinţele de presă era închisă, cheia fiind adusă însă în circa 5-6 minute.

Domnul deputat Nicolăescu, deşi este purtătorul de cuvânt al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, nici măcar nu o cunoaşte pe directoarea Direcţiei de presă şi nici atribuţiile acesteia. În concepţia sa, acestea s-ar rezuma la aducerea " în dinţi " a cheii de la sala de conferinţe de presă. Domnia sa a omis faptul că aducerea cheii la sala respectivă intră în sarcinile serviciilor administrative, la sesizarea Direcţiei de presă, în urma solicitării în scris a unui grup parlamentar sau a altor structuri abilitate.

Acestea sunt faptele. Analiza lor impune exprimarea unei poziţii ferme de dezaprobare faţă de astfel de atitudini, care nu fac cinste Camerei Deputaţilor, precum şi pentru evitarea unor astfel de evenimente reprobabile în viitor. Ea se bazează pe următoarele elemente:

Jignirea în faţa reprezentanţilor presei, fără nici un motiv plauzibil a unei doamne onorabile, în exerciţiul funcţiunii, este, în sine, un act necivilizat, dezonorant şi incompatibil cu statutul de deputat al domnului Nicolăescu şi de reprezentant al unei circumscripţii electorale din inima Transilvaniei caracterizată printr-un grad ridicat de civilizaţie şi de respect faţă de femei.

Pe bună dreptate, presa a caracterizat jignirea proferată de domnul deputat, ca fiind uitarea celor "şapte ani de acasă" şi care reprezintă un comportament "ca-n Ferentari", respectiv de mahala.

Ameninţarea cu "datul afară din serviciu peste 3 luni" dovedeşte lipsă de respect faţă de Instituţia parlamentară şi a regulamentelor care o guvernează. Cu alte cuvinte, în această concepţie, în viitorul apropiat nu ne aşteaptă armonia şi pacea socială, ci răzbunarea.

În calitate de purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, partid care nu pierde nici o ocazie să afirme că reprezintă elitele, domnul Nicolăescu, prin comportamentul pe care l-a avut, compromite însăşi partidul pe care îl reprezintă. Este, de asemenea grav că nu s-a manifestat o desolidarizare faţă de acest comportament din partea colegilor săi de partid prezenţi la cele întâmplate: doamna deputat Monica Muscă şi domnii deputaţi Radu Berceanu şi Cătălin Popescu Tăriceanu.

Pentru un purtător de cuvânt al unui partid parlamentar cu pretenţii, respectiv pentru un intelectual şi cadru didactic este grav să nu cunoască semnificaţia cuvintelor pe care le foloseşte. În Dicţionarul explicativ al limbii române cuvântul "vagabond" înseamnă: om de nimic, fără căpătâi; om fără ocupaţie stabilă, fără domiciliu fix; om care rătăceşte fără rost pe drumuri. Aşa vede domnia sa calitatea unui funcţionar cu sarcini de răspundere din aparatul Camerei Deputaţilor?

În ceea ce priveşte ameninţarea cu "datul afară din serviciu" peste trei luni, cred că domnul deputat Nicolăescu nu ar trebui să-şi facă iluzii cu privire la câştigarea alegerilor, pentru a-şi pune în operă ameninţarea, ţinând seama de o veche zicală : " să nu îţi faci iluzii ca să nu ai deziluzii "

Deziluzia în cazul respectiv este mai mult decât probabilă.

Domnul Adrian Moisoiu:

Bine că România nu e Reghin!

Conform recensământului populaţiei din februarie 2002, în municipiul Reghin din judeţul Mureş trăiesc 36.023 de locuitori, din care 23.527 adică 65,31% s-au declarat români, iar 10.353 adică 28,74% - maghiari. Cu toate acestea, deşi până în prezent nu s-a remarcat prin nimic, la recentele alegeri locale, în funcţia de primar al localităţii a fost ales un maghiar! În condiţiile în care românii nu s-au prezentat la urne, votul etnic a funcţionat!

De aceste date statistice şi de acest fapt mi-am adus aminte sâmbătă, 4 septembrie, când la Târgu Mureş, Consiliul Reprezentanţilor Unionali ai U.D.M.R. a hotărât cu 109 voturi favorabile ca Markó Béla să reprezinte Uniunea în cursa prezidenţială. Cu alte cuvinte, o minoritate de maximum 6% are pretenţia să conducă România! Nu ar fi nimic rău în asta, fiindcă România a mai avut preşedinţi selectaţi din rândul minorităţilor, dar de data aceasta apreciez că se întrece măsura. "Programul meu electoral este cel al U.D.M.R. şi acceptând această dorinţă a filialelor de a candida la prezidenţiale, doresc să fac faţă provocărilor anului 2004, să satisfac toate provocările lansate de această candidatură" a declarat imediat noul candidat la preşedinţie. Iar conducerea U.D.M.R. a preluat, înainte de campania electorală, aproape în totalitate programul electoral al aripii reformiste, intitulat "Dialog pentru autonomie". Acesta, deoarece actualele regiuni de dezvoltare economică sunt apreciate nefuncţionale, cuprinde în mod explicit înfiinţarea Ţinutului Secuiesc - care ar urma să înglobeze judeţele Harghita, Covasna şi parţial Mureş, să înfăptuiască în următorii patru ani instituţii ale autonomiei, ceea ce presupune crearea cadrului juridic complet al autonomiei culturale, realizarea autonomiei administrativ-teritoriale, crearea de forme noi de colaborare regională între judeţele secuieşti, modificarea regiunilor de dezvoltare economică şi crearea de garanţii legale pentru reprezentarea proporţională a comunităţilor minoritare în organele decizionale şi executive, inclusiv în poliţie şi alte instituţii importante.

"Nu este nevoie de referendum, stimaţi colegi, pentru a afla dacă secuii vor sau nu autonomie. Noi putem spune tuturor şi fără referendum: vor, fireşte că vor, cum să nu vrea! Numai că asta nu se poate realiza printr-un referendum unilateral, ci printr-o luptă asiduă în continuare, care să se concretizeze în obiectivele enunţate"a precizat, în discursul său Markó Béla.

Care este diferenţa dintre "moderaţii" şi "radicalii" din U.D.M.R.? Credeţi că întâmplător în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Sălaj, Bihor sau Satu Mare aranjamentele şi protocolul P.S.D. - U.D.M.R. a funcţionat atât de bine încât au în fruntea lor preşedinţi sau cel puţin vicepreşedinţi de consilii judeţene maghiari?

M-am săturat de Transilvania Mică şi de Ungaria Mare! Vreau o Ţară normală, o ţară a tuturor celor care locuim pe aceste mirifice plaiuri şi se numeşte România! O Ţară, în care copiii noştri să dorească să-şi clădească un viitor demn, pe pământul unde sunt înmormântaţi moşii şi strămoşii lor!

Nu am nimic cu domnul Markó Béla, nu sunt xenofob, dar vreau ca preşedintele României să fie leal statului în fruntea căruia va fi ales. Formularea "ceea ce e bine comunităţii maghiare e bine şi pentru România", mă face să mă gândesc că dânsul pune căruţa înaintea boilor. Doresc ca preşedintele României să gândească şi să spună exact invers: "Ce e bun pentru România, e bun şi pentru UDMR!" Sper că românii se vor orienta şi la alegerile din 28 noiembrie, vor vota astfel încât să mă bucur că România nu e Reghin!

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Pe perioada vacanţei parlamentare, Guvernul, ajutat de un Parlament controlat şi lipsit de atribuţiile sale esenţiale, s-a jucat cu emiterea de ordonanţe, inclusiv în domeniul rectificării bugetare şi politicilor fiscale.

Deşi atributul de legiferare este numai al Parlamentului, potrivit Constituţiei şi normelor democratice, Guvernul PSD nu s-a reţinut să rectifice bugetul statului şi să aloce sume importante provenite din economii şi din încasări suplimentare.

Este de neînţeles de ce nu s-a aşteptat reluarea lucrărilor Parlamentului şi cu un proiect de lege a cărui dezbatere putea fi cerută cu prioritate, se putea ajunge la o dezbatere serioasă a adunării şi consumării banului public.

S-a preferat lipsa totală de transparenţă, ştiindu-se că ordonanţele referitoare la rectificarea bugetară vor fi luate în dezbatere la o dată când nu se mai poate corecta nimic, pentru că banii au fost cheltuiţi de cei cărora le-au fost alocaţi.

Este cunoscută criza din sistemul de sănătate, problemele cu care se confruntă educaţia şi nemulţumirile tot mai mari ale profesorilor, iar rectificarea bugetară nu a adus nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie soluţii pentru ieşirea din crize şi atenuarea dezechilibrelor majore din aceste două sectoare de activitate.

S-au anunţat programe cu impact social, măsuri strict electorale, cu impact negativ pe bugetul statului, care nu au susţinerea financiară pe o perioadă lungă de timp, ele fiind finanţate numai pentru ultima parte a acestui an.

Într-o asemenea manieră de lucru speră Guvernul PSD să mituiască populaţia, să manipuleze rezultatele alegerilor parlamentare şi prezidenţiale şi să mai câştige un mandat de patru ani.

Agresivitatea mediatică, inclusiv prin încălcarea legii cu ocazia alegerilor preliminare din PSD, va fi probabil bumerangul care va lovi iniţiatorii acestei campanii fără precedent de cult al personalităţii, de aroganţă faţă de oricine gândeşte altfel, iar cetăţenii se vor revolta aşa cum au făcut cu fostul primar pesedist Sechelariu.

Am speranţa că abuzul mediatic pe toate canalele de televiziune, radio şi aproape toată presa scrisă, zilnic şi de mai multe ori pe zi asupra telespectatorilor, radioascultătorilor şi cititorilor va avea efectul contrar: suprasaturarea şi dorinţa de a scăpa de cei care nu au decât preocuparea de a-şi face publicitate pe bani publici.

Societăţi şi companii naţionale cu capital de stat sau majoritar de stat, care au activitate de monopol, deci fără necesitatea de reclamă, plătesc sute de mii dolari pe publicitate la instituţiile de media pentru a face imagine acestui guvern corupt, incapabil să muncească cinstit, eficient şi corect pentru cetăţenii români.

Sper ca rectificarea bugetară electorală care exemplifică gândirea perversă a PSD să fie printre ultimele, urmând ca românii să-şi poată hotărî singuri viitorul prin intermediul parlamentarilor care sunt şi trebuie să fie în slujba cetăţeanului, care să le reprezinte interesele şi să controleze cum se aplică politicile guvernamentale.

Doamna Constanţa Popa:

Declaraţie politică: În sistemul sanitar, promisiuni neonorate de Guvernul PSD.

1. Salarizarea decentă a personalului din sistemul sanitar.

Premierul Adrian Năstase a prezentat în Parlamentul României pe data de 22 decembrie 2000 programul de guvernare al PSD, promiţând că: "Salarizarea personalului sanitar superior şi mediu, atât în medicina primară, cât şi în cea de specialitate se va face în funcţie de prestaţiile efectuate, de eficienţa şi calitatea actului medical, indiferent de statutul public sau privat al furnizorului. Se vor introduce sisteme de plată (plata per capita, per act sau combinarea celor două modalităţi) care să stimuleze furnizorii să ofere servicii sanitare de calitate."

Promisiuni ... promisiuni ...

În iunie 2004, conform Institutului Naţional de Statistică, salariile personalului din sistemul sanitar sunt cele mai mici din sectorul bugetar, salarii mai mici decât personalul din sistemul sanitar având doar lucrătorii din salubritate, după cum se poate observa:

Salariu mediu net

• Învăţământ - 5.892.397 lei
• Sănătate - 4.794.920 lei
• Administraţie publică - 7.725.207 lei
• Electricitate - 9.349.572 lei
• Minerit - 8.602.795 lei
• Salubritate - 4.209.478 lei

Constatând că după 4 ani de guvernare PSD, cei mai prost plătiţi bugetari sunt cei din sistemul sanitar, mai mulţi membri ai Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, comisie condusă de către prof. univ. dr. Mircea Ifrim, deputat PRM, au propus o "Lege privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile publice ale sectorului sanitar" (B. P. nr. 295/2004).

Această lege are ca obiect de reglementare salarizarea şi alte drepturi ale personalului de specialitate medico-sanitar, personalului auxiliar sanitar, precum şi a altor categorii de personal, încadrat în baza contractului individual de muncă, în unităţile sanitare din sectorul bugetar.

Salarizarea şi alte drepturi ale personalului din sectorul sanitar trebuie "să reflecte în mod real importanţa acestui sector, având drept scop final o asistenţă medicală eficientă şi de calitate care să conducă la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei".

Punctul de vedere al Guvernului PSD, transmis nouă, deputaţilor iniţiatori, este stupefiant. "Guvernul nu susţine adoptarea propunerii legislative".

Argumentele invocate sunt următoarele:

Elaborarea unor legi speciale de salarizare a personalului contractual pe sectoare de activitate nu se justifică.

Aprobarea măsurii propuse este vădit discriminatorie faţă de celelalte categorii de personal din afara sistemului medico-sanitar, ceea ce va conduce la inechităţi în salarizarea altor funcţii cu atribuţii similare în întreg sectorul bugetar.

2. Este nevoie de un efort financiar suplimentar în cuantum de 58.839,2 miliarde lei, sumă calculată pentru un număr de 315.000 de salariaţi din sectorul de sănătate şi asistenţă socială, conform datelor statistice din anul 2004, în această propunere legislativă propunându-se o creştere medie a salariului de bază faţă de iunie 2004 de 257,5% şi un salariu mediu brut propus pentru 2005 de 19.206.828 lei, faţă de un salariu mediu brut în martie 2004 de 7.036.757.

Argumentele Guvernului PSD "Nu sunt bani pentru sănătate" sunt cinice şi arată că nu-i pasă de sănătatea naţiunii române.

Oare nu cunoaşte Guvernul PSD că, aşa cum se poate observa, salariul mediu net în sectorul sanitar este puţin mai mare decât al unui lucrător din serviciile de salubritate?

Se spune că nu sunt bani pentru creşterea salariilor în sistemul sanitar, dar Curtea de Conturi a României, în Raportul pe anul 2004, constată că "în bugetul de venituri consolidat al Casei de Asigurări de Sănătate pe anul 2004, nu s-au luat în considerare disponibilităţile băneşti ale CNAS la 31.12.2003 (în sumă de 7.071 miliarde lei, din care fond de rezervă 3.009 miliarde lei).

Neconsiderarea acestor disponibilităţi ca sursă de finanţare a cheltuielilor a condus la propunerea de către CNAS a unui buget de venituri consolidat dezechilibrat, cu cheltuieli mai mari decât veniturile; aceasta a avut drept consecinţă propunerea de acoperire a deficitului de la bugetul de stat. Or, situaţia financiară reală a CNAS nu impunea solicitarea de subvenţii de la bugetul de stat.

Câte alte fonduri nu au fost cheltuite fie ineficient, fie în alte scopuri decât cele de a asigura asistenţa medicală? Cele 500 milioane de dolari cheltuiţi pe aparatura medicală, care fie nu a fost încă scoasă din vamă, fie nu au fost repartizaţi bani pentru a fi pusă în funcţiune, fie este deja uzată moral... Şi există şi alte exemple de proastă gestionare a fondurilor destinate sănătăţii, dar atunci când se solicită creşterea salariilor personalului din sistemul sanitar, Guvernul PSD răspunde că nu sunt bani.

Banii din aceste fonduri cheltuiţi ineficient sau în alte scopuri ar fi putut fi folosiţi pentru a creşte cu un anumit procent salariile în sistemul sanitar. Să nu se uite că în sistemul sanitar obiectul muncii este Omul, în cel mai critic moment din viaţa lui, atunci când sănătatea sau chiar viaţa îi este pusă în pericol. Nu se poate face performanţă, nu se pot salva vieţile pacienţilor, fără accesul personalului medico-sanitar la literatura de specialitate (şi cărţile de specialitate costă foarte mult), fără a te putea pregăti continuu şi fără a trăi decent.

PRM consideră că personalul din sistemul sanitar merită efortul de mărire a salariilor pentru că sănătatea este o prioritate naţională.

În ultimii 15 ani, procentul redus din p.i.b. alocat sănătăţii (de aproximativ 4%) şi neutilizarea fondului CNAS pentru sănătate, au condus, împreună cu alţi factori precum sărăcia, poluarea, la înrăutăţirea stării de sănătate a cetăţenilor României (reapariţia tuberculozei, creşterea explozivă a îmbolnăvirilor prin boli transmisibile (hepatite, SIDA, sifilis), a cancerelor, bolilor cardio-vasculare etc.

PRM va susţine propunerea legislativă de creştere a salariilor personalului din sistemul sanitar.

Domnul Dan Brudaşcu:

Declaraţie politică: Renaşterea neorevizionismului, neoanexionismului şi neohorthysmului unguresc.

În perioada 11-17 august a.c., la Kismaros, staţiune situată la circa 50 km de Budapesta, s-a desfăşurat cea de a VI-a ediţie a taberei intitulată Magyar Sziget (Insula maghiară), în realitate o acţiune neorevizionistă, neoanexionistă şi neohorthystă. În programul acesteia au fost înscrise conferinţe şi prelegeri care au încercat să demonstreze nedreptatea pe care ar fi suferit-o poporul maghiar în urma Tratatului de pace de la Trianon din 4 iunie 1920. Organizatorul manifestării a fost Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, nume care ilustrează structura administrativ-teritorială a Ungariei Mari.

Pe durata desfăşurării taberei au fost scandate sloganuri ca "Să piară Trianonul!", "Dreptate pentru Ungaria!" "Nu, nu, niciodată!", "Sunt maghiar, nu turist!". Fiecare participant a purtat tricouri albe sau negre pe care era imprimată una din lozincile de mai sus. Pretutindeni în tabără au fluturat steagurile Ungariei Mari şi cele ale armatei regale maghiare din perioada dualistă. Atmosfera ce a domnit în tabără a fost, mai degrabă, specifică regimului de teroare din timpul domniei lui Horthy, şi nu epocii în care Ungaria tocmai a devenit membră a NATO şi U.E.

Prin tabără au trecut circa 5.000 de participanţi, dintre care 600 au stat constant acolo.

În cadrul conferinţelor au luat cuvântul Fur Lajos, fost ministru al Apărării în perioada 1990-1992, Borbely Imre, fost deputat UDMR, Patrubany Nicolae (Miklos) din Cluj-Napoca, reprezentanţi ai Partidului Liber-Democrat, condus de David Ibolya, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Orban, ai Partidului Agricultorilor, condus de ultranaţionalistul Csurka.

De la data desfăşurării acestei manifestări fasciste şi antisemite, autorităţile de stat ale României nu au avut nici o reacţie, deşi la Kismaros s-au proferat ameninţări la adresa integrităţii naţional statale româneşti, inclusiv de cetăţenii români de origine maghiară prezenţi acolo.

Având în vedere această tăcere inexplicabilă, ca şi frecventele atacuri îndreptate cu acest prilej împotriva României, în calitate de deputat de Cluj şi secretar al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, am adresat o întrebare pe această temă ministrului de externe, domnul Mircea Dan Geoană solicitându-i:

1. Să ceară explicaţii Ministerului de Externe al Ungariei în legătură cu această acţiune neorevizionistă, neoanexionistă, antiromânească şi antisemită.
2. Să informeze organismele internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană, în legătură cu organizarea şi desfăşurarea într-un stat membru NATO şi UE a unor acţiuni îndreptate împotriva statelor vecine, care pun în pericol siguranţa şi liniştea cetăţenilor acestor ţări.
3. Să ceară Guvernului ungar interzicerea pe viitor a unor asemenea manifestări, scoaterea în afara legii a Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate şi sancţionarea participanţilor la această "tabără".

De asemenea, am solicitat domnului Marian Florian Săniuţă, ministru al Administraţiei şi Internelor:

1. Să acţioneze pentru scoaterea în afara legii a filialelor din România ale Mişcării Tinerilor din cele 64 de comitate, mişcare neorevizionistă, neoanexionistă şi neohorthystă, dar şi vădit antisemită, şi sancţionarea, conform legii, a promotorilor acesteia.
2. Să identifice toate persoanele, cetăţeni români, care au participat la tabăra din Staţiunea Kismaros şi să demareze acţiunile legale pentru deferirea lor în justiţie pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni îndreptate împotriva statului român, a integrităţii şi suveranităţii sale, a liniştii şi siguranţei locuitorilor din Ardeal.
3. Să interzică organizarea şi desfăşurarea pe teritoriul României a absolut orice fel de acţiuni cu caracter fascist, anexionist şi revizionist.
4. Să aducă la cunoştinţa opiniei publice poziţia M.A.I. faţă de această nouă acţiune ostilă României găzduită de Ungaria, tolerată de autorităţile acestui stat.

În acelaşi timp, consider că ar fi fost de datoria procurorului general al României, domnul Ilie Botoş, să se autosesizeze şi să dispună începerea urmăririi penale pentru trimiterea în justiţie a acelor cetăţeni români de origine maghiară care au participat la o astfel de manifestare fascistă şi antisemită, îndreptată împotriva României şi locuitorilor Ardealului.

Doamna Smaranda Ionescu:

Pretenţiile şi îndrăzneala Ucrainei în ceea ce priveşte accesul de la Dunăre la Marea Neagră pe o cale navigabilă proprie nu sunt nici noi, nici vechi. Ele datează de multă vreme, dar abia acum au reuşit să se concretizeze.

Poate că ele au început mai demult, pe când Ucraina era o republică unională sovietică, poate au început încă mai înainte sau poate mai târziu, după 1990. Cert este însă faptul că nici o acţiune în acest sens nu a fost întâmplătoare, ci, din contra, bine gândită în diverse variante posibile. Totul depindea de conjunctura, de neatenţia vecinilor sau a opiniei publice, de eventualul sprijin de la maica Rusia şi aşa mai departe.

După recăpătarea independenţei în cadrul C.S.I., Ucraina avea mai multă libertate ca înainte şi, deci, vechile pretenţii aveau mai mulţi sorţi de izbândă. Probabil că dintotdeauna Ucraina ar fi dorit să aibă supremaţia gurilor Dunării, dar acest lucru nu s-a putut obţine. După rişinosul şi condamnabilul Pact Ribbentrop-Molotov, au obţinut doar jumătate din şenalul Braţului Chilia, care, spre deosebire de celelalte două braţe ale Dunării, nu era navigabil.

Singura ţară care deţinea accesul direct din Marea Neagră pe Dunăre, deci, un imens avantaj economic, rămânea România, chiar după ce pierduse teritoriile învecinate cu Ţinutul Herţa şi Cetatea Albă. Construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră de către România, deci, un acces şi mai scurt şi mai direct către mare decât vechea cale de pe braţul Sulina, a stârnit din ce în ce mai multă invidie. Consecinţa a fost începutul diverselor acţiuni diplomatice sau mai puţin diplomatice, eventual, în forţă, pentru ca Ucraina să nu mai fie nevoită să urmeze traseul navigabil român, ci să-şi creeze unul propriu, care, din punct de vedere economic, reprezenta un avantaj considerabil.

Dacă discuţiile diplomatice de după 1990, despre care Parlamentul României nu ştie aproape nimic, nu au dat rezultate, în anii 1996-997 s-a recurs şi la calea parlamentară, ambasadorul Ucrainei din acea vreme solicitând Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor ca România să cedeze în totalitate Ucrainei Braţul Chilia şi nu numai un mal şi canalul navigabil aferent, aşa cum fuseseră stabilite graniţele între cele două ţări. Cei care l-au ascultat au râs, nu l-au luat în consideraţie, iar conducerea Ministerului de Externe de atunci, deşi a fost informată, a considerat probabil totul o glumă, fără a lua nici cea mai mică măsură de prevedere.

A urmat ruşinosul Tratat de bună vecinătate cu Ucraina, care nu spune nimic precis, dar care, şi astăzi, este considerat de către diplomaţi ca "fiind tot ceea ce s-a putut face", deşi statutul platoului continental şi al Insulei Şerpilor rămâne în continuare o nebuloasă. Venind la ratificare în actuala legislatură, parlamentarii am atras atenţia, în cadrul Comisiei pentru politică externă, că acest tratat, "summum-ul" performanţelor diplomatice româneşti la momentul încheierii lui, nu este suficient şi nici satisfăcător în ceea ne ce priveşte, fiind lipsit de conţinut şi neclar, fără a conţine prevederi precise în legătură cu problemele de interes major pentru ţara noastră. Dar, deşi am atras atenţia, nimic nu s-a schimbat, totul a rămas ca înainte, nemainegociindu-se nici un eventual protocol adiţional.

Dar, spre deosebire de noi, care eram fericiţi că am mai adăugat în palmaresul diplomatic un tratat care nu ne oferea nimic, ucrainenii au speculat ambiguitatea lui şi lipsa de conţinut şi au trecut la punerea în practică a visului pe care acum şi-l puteau realiza: independenţa transportului de pe mare spre Dunăre, în condiţiile unui canal propriu, aşa cum aveau şi romanii. Dar unde? Chiar în ecosistemul Deltei, monument natural european şi mondial, pe care îl sacrificau de dragul intereselor economice!

Cu puţin timp înainte de inaugurarea lui, după cum am auzit de la televizor, s-au adus laude privind protestele internaţionale tardive pe care România le-a făcut post factum la forurile internaţionale sau pe care acestea le-au făcut la rândul lor faţă de Ucraina. Şi ce dacă? N-a urmat nimic, cel puţin deocamdată.

De ce trebuie să acţionăm numai curativ şi nu şi preventiv? Dacă diplomaţia românească s-a complăcut în discuţii de catifea - garanţia evidentă a unor pacte de neagresiune - în perspectiva unei mari Uniuni Europene extinse de limitele continentului, ce au făcut serviciile de informaţii, cele care erau datoare să avertizeze şi să informeze despre pericolul distrugerii Deltei? Nu au avut specialişti, au considerat problema înaintării construcţiei Canalului Bîstroe nesemnificativă sau nerealizabilă sau, pur şi simplu, nu le-a păsat?

Ce facem acum? Aşteptăm verdictul Curţii Internaţionale de la Haga? Abandonăm de bună voie un perimetru unic în Europa, motivându-ne lipsa de vigilenţă şi nepăsarea, prin puterea încăpăţânării Ucrainei de a nu renunţa la proiectul său sau...?

Dacă problema în chestiune nu figurează pe lista priorităţilor statului român, tocmai în momentul în care este pe punctul de a finaliza şi negocierile ultimelor capitole privitoare la integrarea noastră în Uniunea Europeană, măcar să sperăm că noii stăpâni ai Deltei româneşti, aproape în întregime privatizată, vor şti, bineînţeles, să reuşească, prin prisma intereselor lor economice, care privesc direct multe personalităţi ale lumii noastre politice, vor reuşi să determine o amplificare a acţiunilor de protest oficiale, care, conjugate cu cele ale societăţii civile, care s-au manifestat deja, să reuşească a stopa acest viitor dezastru ecologic european.

Domnul Mihai Stănişoară:

"2004 - anul cadourilor electorale".

Mărinimia Guvernului Năstase în prag de alegeri nu mai cunoaşte margini. După tot felul de majorări, a pensiilor, a valorii tichetelor de masă, a gradului de compensare a medicamentelor, Executivul încearcă să-şi apropie electoral părinţii acum, la început de an şcolar, cu rechizite date gratis, bani şi calculatoare oferite elevilor fără posibilităţi. Încă de la jumătatea mandatului, ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu, a răspuns tranşant criticilor privind modul în care alocă banii publici: "Bugetul e un instrument financiar al partidului de guvernământ". De atunci, în afara proceselor fireşti de recorelare a pensiilor şi a unor aspecte legate de protecţia socială, Guvernul a alocat sume importante cu caracter vădit electoral. Ca măsură de protecţie socială şi de asigurare a accesului la educaţie, Guvernul a instituit programul rechizitelor şcolare gratuite pentru elevii care provin din familii cu venituri modeste. O altă metodă de atragere a voturilor: aproximativ 25.000 de elevi şi studenţi săraci vor primi în acest an echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator. Bugetul alocat în acest an este de cinci milioane de euro. Această măsură nu are încă aplicabilitate, deoarece normele metodologice nu sunt finalizate.

"Banii de liceu" se vor acorda elevilor săraci din clasele a IX-a şi a X-a, pentru a-i ajuta să-şi continue studiile obligatorii. De la 1 octombrie, toţi elevii care provin din familii cu venituri mici sub 1,5 milioane pe membru de familie, vor primi 1,8 milioane lei lunar. În acest moment, pentru aceste măsuri de suport social nu există reglementări clare de aplicabilitate, cu atât mai puţin reglementări legate de sursele din care vor proveni fondurile băneşti, întrucât în bugetul MEC ele nu există. Până acum, elevii îndreptăţiţi nu şi-au primit nici bursele sociale, aşa mici cum sunt ele.

În privinţa măririi salariilor profesorilor, Executivul nu dă nici un leu mai mult decât şi-a propus. Efortul financiar care ar trebui făcut acum pentru noua grilă este de 550 miliarde lunar, bani care nu se ştie de unde vor fi luaţi.

Fără îndoială orice măsură de protecţie socială este binevenită şi necesară, mai ales în condiţiile în care după 4 ani de guvernare P.S.D.-ul este departe de a-şi fi îndeplinit promisiunile electorale privind ridicarea calităţii vieţii în România. Toate aceste măsuri prezentate anterior, multe inaplicabile practic, nu reprezintă în fapt decât simple acţiuni de imagine cu scop electoral atât timp cât ele nu au ca suport strategii coerente şi viabile pe termen lung.

Domnul Ioan Miclea:

De la tribuna Parlamentului am condamnat de mai multe ori pretenţiile unor politicieni maghiari de a obţine autonomia pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc sau a Transilvaniei.

Mi s-a părut, şi lucrurile sunt evidente în acest sens, că asemenea pretenţii sunt anticonstituţionale şi jignesc grav poporul român, care ştie că are o ţară indivizibilă, însă jignesc şi memoria celor care au dat suprema jertfă ca noi, cei de astăzi, să trăim într-o ţară liberă, unitară, suverană şi independentă.

Când, prin Constituţie şi legi, în România, minorităţilor naţionale li se asigură reprezentare parlamentară, dreptul la instruire în limba maternă în şcoli de stat şi particulare, când minoritarilor le este asigurat dreptul de a-şi folosi limba maternă în administraţie şi justiţie, pretenţiile de autonomie teritorială pe criterii etnice sunt cel puţin absurde, dacă nu duşmănoase, şi sunt dezavuate de întreaga Europă.

În acest context mi se pare foarte curioasă şi, oarecum, hilară pretenţia unei noi minorităţi apărute peste noapte în România, de a-şi obţine autonomia teritorială. Este vorba despre minoritatea secuiască.

Am spus că este vorba despre o nouă minoritate, bazat pe faptul că la ultimul recensământ doar un număr neînsemnat de cetăţeni ai României s-au declarat a fi secui.

În ceea ce priveşte susţinerile unor conducători ai acestei etnii, lucrurile, din punct de vedere istoric, sunt exacte. Secuii nu sunt unguri şi de-a lungul istoriei au fost în conflicte grave cu aceştia.

În cazul în care, totuşi, secuii se constituie în minoritate naţională şi va fi recunoscută ca atare de către Statul Român, sunt primul care va milita pentru a fi reprezentaţi în Parlamentul României, ca oricare minoritate, voi cere pentru ei şcoli şi facilităţi culturale etc.

În ceea ce priveşte autonomia teritorială pe criterii etnice, îi sfătuiesc să stea liniştiţi, că aşa ceva în România nu se va realiza niciodată. Pare însă cusut cu aţă albă aşa-zisul conflict dintre această aşa-zisă minoritate secuiască şi UDMR, deoarece prea seamănă pretenţiile de autonomie teritorială ale secuilor cu cele ale UDMR-ului.

UDMR-ul a pierdut startul în pretenţiile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc şi atunci, brusc, apare o organizaţie a secuilor care, de fapt, nu există.

Toţi conducătorii secuilor sunt UDMR-işti şi nu i-am auzit, pe nici unul, dându-şi demisia din această uniune culturală.

Pe lângă absurditatea pretenţiei anticonstituţionale de autonomie teritorială peste trei judeţe din inima ţării ale acestei organizaţii secuieşti, ea invocă ceva ce în România nu există: dreptul la autodeterminare teritorială a minorităţilor.

Să fim serioşi. Acest aşa-zis drept de autodeterminare teritorială a minorităţilor până la desprinderea de către stat, a fost adus cândva în România pe turelele tancurilor sovietice şi a fost concretizat de către comunişti prin crearea Regiunii Autonome Maghiare şi tot ei au fost cei care au şi desfiinţat-o, dându-şi seama de gravul pericol al conceptului şi, mai ales, al materializării lui.

Îi invit şi pe aşa-zişii secui, precum şi pe conducătorii UDMR să-şi vadă de treabă, să se mai ocupe şi de bunăstarea economică şi socială a "supuşilor" lor, să îşi pună mintea la contribuţie, căutând soluţii pentru ca în ţara aceasta lucrurile să meargă mai bine, să fim bogaţi, să ne înţelegem mai bine şi să luptăm împreună împotriva sărăciei şi a corupţiei.

Îi asigur pe noii-născuţi secui că nu păcălesc pe nimeni. Ei sunt aceeaşi Mărie (a U.D.M.R.), dar cu altă pălărie (secuiască).

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică: "Ultima sesiune a actualei legislaturi, moment de referinţă pentru viitorul politicii româneşti!"

După cum prea bine se cunoaşte, anul 2004 a fost şi incontestabil mai este încă anul esenţial pentru finalizarea de către România a negocierilor cu Uniunea Europeană, pentru semnarea Acordului de preaderare în 2005 şi pentru ca ţara noastră să devină membră a Uniunii în ianuarie 2007. Tot în acest an România a devenit membru de drept al NATO. În concluzie, 2004 este anul cu o miză extrem de importantă din punct de vedere politic.

Pentru perioada rămasă de parcurs, respectiv ultima sesiune a actualei legislaturi, avem în faţă un calendar strâns şi încărcat de activităţi parlamentare din care rezultă pregnant şi cu claritate faptul că adoptarea actelor normative din agenda amintită reprezintă o prioritate absolută pentru Parlament, Preşedinţie şi Guvern.

De asemenea, este de subliniat că în această perioadă va trebui asigurat un proces legislativ fluid şi eficient care să permită finalizarea obiectivelor asumate, întrucât trebuie evitată înregistrarea unor restanţe atât în activitatea Executivului, cât şi în cea parlamentară.

Este necesar să amintesc că, în actuala legislatură, instituţia noastră a urmărit intensificarea ritmului activităţii de legiferare pentru adoptarea legilor necesare accelerării proceselor de reformă economico-socială, a consolidării, modernizării şi creşterii eficienţei instituţiilor statului, întărirea ordinii de drept şi a respectului faţă de lege, combaterea faptelor antisociale şi în special a fenomenului corupţiei, precum şi măsuri pentru sprijinirea persoanelor defavorizate.

De asemenea, în egală măsură s-a urmărit ridicarea calităţii actului de legiferare, îmbunătăţirea indicelului de stabilitate legislativă, a coerenţei acesteia, precum şi o mai bună funcţionare a raportului dintre Legislativ şi Executiv, creşterea substanţei şi a acţiunilor de control parlamentar.

Succint, dintre priorităţile legislative ale perioadei la care fac referire, aş enumera şi ratificarea unor tratate şi acorduri internaţionale pentru implementarea unor programe de finanţare externă, adoptarea unui pachet legislativ privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei privind demnităţile publice, funcţionarii publici şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi, nu în ultimul rând, realizarea Proiectului de revizuire a Constituţiei, dezbaterea şi adoptarea acestuia şi multe altele.

De asemenea, se poate sesiza ca un lucru notabil scăderea numărului de legi pentru aprobarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi ale ordonanţelor Guvernului în ponderea legilor adoptate, remarcându-se totodată o pondere a creşterii propunerilor legislative în totalul iniţiativelor votate la Cameră, ceea ce denotă o sporire a calităţii iniţiativelor legislative venite din partea deputaţilor.

Este de remarcat şi faptul că în fiecare sesiune a actualei legislaturi s-a urmărit în permanenţă definitivarea procedurilor legislative la proiectele de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului, dându-se prioritate proiectelor promovate de Guvern, dar şi propunerilor legislative care au vizat diverse capitole ale acquis-ului comunitar.

Revenind la anul 2004, printre alte priorităţi, acesta a fost şi este anul confruntărilor electorale pentru alegerile electorale (pentru alegerile locale), iar acum parlamentare şi prezidenţiale, dar şi anul ameliorării condiţiilor de viaţă şi al redării încrederii şi speranţei cetăţenilor.

Convins fiind că paginile de faţă nu îmi sunt suficiente pentru a pune în lumină tot ce mi-am propus, o să fac în continuare referire numai la cele mai stringente priorităţi ce stau în faţa Legislativului în ultima sesiune a actualei legislaturi.

Astfel, consider că în actuala sesiune vor avea prioritate atât lista proiectelor de lege aflate deja în procedură parlamentară, cât şi cea a proiectelor de lege aprobate de Guvern care urmează să fie înaintate Parlamentului.

În prima categorie intră proiectele de lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, funcţionarea poliţiei judiciare, aflate în procedură parlamentară la Senat, precum şi proiectele de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea poliţiei comunitare pentru ordine publică la unităţile administrativ-teritoriale, Statutul aleşilor locali, a siguranţei naţionale a României etc., aflate în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor.

Pentru a realiza obiectivele propuse, în strategia viitoare a Partidului Social Democrat se impune o schimbare radicală de comportament şi de responsabilitate în activitatea fiecărui parlamentar şi îndeosebi a celor care au funcţii de conducere.

De asemenea, în activitatea organelor de conducere ale Parlamentului trebuie manifestat spirit de echipă, autoritate şi solidaritate colegială.

Domnul Adrian Gurzău:

Declaraţie politică: "Deputatul Adrian Gurzău cere demisia premierului Adrian Năstase".

Deputatul Adrian Gurzău solicită premierului Adrian Năstase să demisioneze din fruntea Executivului întrucât în acest moment se află într-o situaţie de incompatibilitate instituţională inadmisibilă.

Ca şef al Guvernului României, domnia sa are în directa sa subordonare Ministerul Justiţiei şi, implicit, Parchetul Naţional Anticorupţie. După cum se ştie, în acest moment, premierul este cercetat de Parchetul Naţional Anticorupţie ca urmare a unei sesizări privind modul în care a achiziţionat un imobil în Bucureşti, prin intermediul Cabinetului individual de avocatură Adrian Năstase, la un preţ suspect de mic. Această tranzacţie are, potrivit denunţului făcut împotriva premierului, toate caracteristicile unui gest de mituire. Mai îngrijorător este faptul că cel care a vândut terenul în cauză este fostul deputat Gabriel Bivolaru, cel care a fost judecat şi condamnat pentru fraudarea Băncii Române pentru Dezvoltare.

În această situaţie, premierul Adrian Năstase are la îndemână toate mijloacele instituţionale pentru a influenţa ancheta PNA. Este greu de crezut că într-o Românie în care separaţia puterilor în stat reprezintă o problemă considerată nerezolvată chiar de către organismele internaţionale, ancheta în cazul Năstase va scăpa de sub influenţa premierului.

În consecinţă, premierul Adrian Năstase ar trebui să îşi depună demisia şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă. Reamintim că, în urmă cu câţiva ani, Traian Băsescu a renunţat la imunitatea parlamentară şi s-a pus la dispoziţia justiţiei în situaţia în care a fost anchetat în dosarul "Flota".

În acelaşi timp, premierul este şi candidatul oficial al Partidului Social Democrat la preşedinţia ţării. Pe linie de partid, Adrian Năstase este primul candidat PSD care încalcă regulile morale stabilite de propriul său partid, care a stabilit reguli de selecţie a candidaţilor la alegerile parlamentare din toamnă.

O serie de baroni locali ai PSD au fost excluşi de pe listele de candidaţi tocmai pentru că se aflau sub ancheta PNA. Ei bine, de data aceasta, chiar unul dintre cei care au făcut această regulă este şi primul care o încalcă. Ca atare, pentru a face dovada că este decis să contribuie la creşterea moralităţii partidului său şi a politicii româneşti, ar trebui să îşi retragă candidatura de la preşedinţia ţării. În acest mod, ar putea dovedi că apelul la moralitate făcut de partidul domniei sale nu este doar o simplă strategie preelectorală.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Salvaţi copiii! M.E.C.T oferă copiilor români o educaţie "strâmbă".

Necesitatea elaborării şi aplicării la nivel naţional a unui program de educaţie pentru sănătate este evidentă. Pretutindeni se fac eforturi pentru eradicarea consecinţelor lipsei de informare în domeniul educaţiei, pentru sănătatea proprie şi a semenilor, pentru stoparea irosirii de vieţi omeneşti din, s-ar putea spune, neştiinţă elementară.

La începutul unui nou secol, al unui nou mileniu, oamenilor nu li se aduce la cunoştinţă la timp sau deloc lucruri considerate de bază în ştiinţele biomedicale. Un asemenea efort presupune, pe lângă competenţă ştiinţifică, tact, răbdare, perseverenţă şi, nu în ultimul rând, priceperea de a oferi şcolarului, copil sau adolescent, informaţii care prezintă riscul de a nu fi bine percepute de acesta.

Exemplul cel mai grăitor este dificultatea de a aduce în atenţia adolescenţilor aspectele intime şi delicate ale sexualităţii, care, lipsite de fundamentul ce îl constituie dragostea, fac să prevaleze asupra universului uman o instinctualitate agresivă şi vulgară. Experienţa şi studiile efectuate de specialişti arată că tinerii îşi doresc acest fundament, dar nu ştiu şi cum să-l caute şi, mai ales, în ajutorul cui ar putea avea încredere, în căutarea identităţii lor.

Problema este, cu adevărat, extrem de dificilă şi de delicată, iar răspunderea aferentă incomensurabilă, de unde, probabil şi dificultatea de a antrena persoane în constituirea unei metode de educaţie pentru sănătate. Iniţiativa a revenit, în cele din urmă, celor două autorităţi competente, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Ministerului Sănătăţii. Dezvoltarea capacităţii de a rezolva situaţii-problemă, în ceea ce priveşte sănătatea şi mediul în care se formează şi trăiesc tinerii a fost luată în calcul de M.E.C.T fiind pusă în practică prin Ordinul Ministrului nr.4108/05.06.2003 sub forma unui "Program Naţional de Educaţie pentru Sănătate în Şcoala Românească". Din păcate, intenţia Ministerului şi punerea în practică a acestei idei nu-şi găsesc punctul de convergenţă, o întreagă generaţie de tineri fiind ţinta unor grave erori ştiinţifice dar şi a unor expresii groteşti expuse în lucrările "Educaţie pentru sănătate" prevăzute în programa şcolară. Evident, trebuie realizat un program pentru educaţie şi sănătate, cu respectarea legislaţiei şi a Constituţiei României, care să respecte valorile moralei creştine, tradiţia şi, nu în ultimul rând, bunul - simţ.

Educaţia sexuală este o temă consacrată prin capacitatea de a genera nemulţumiri, dispute, perspectivele contemporane găsindu-se nu neapărat în conflict, cât mai degrabă, într-o lipsă de complementaritate cu morala tradiţională. Or, o astfel de abordare pierde în faţa viitorului, care ajunge să cunoască aceleaşi şi aceleaşi drame ale tinerilor afectaţi de consecinţele unor concepţii imature despre sexualitate. De unde deducem necesitatea de a oferi tinerilor pe lângă cunoştinţele despre anatomie, fiziologie şi igienă, repere morale şi susţinere psihologică a personalităţii în formare a acestora.

Trăim momente în care nu avem dreptul să fim pasivi şi să privim cum generaţia pe care noi trebuie să o formăm, este zdrobită de neîndemânarea sau reaua credinţă a celor care au puterea de a lua decizii. Unele informaţii nesusţinute din punct de vedere ştiinţific, se dovedesc a fi nocive pentru evoluţia personalităţii umane.

Profesori universitari, medici şi jurişti, din dragoste pentru adevăr şi pentru copii noştri, au contribuit la realizarea unui studiu critic al acestui Program de Educaţie pentru Sănătate, susţinut de World Vision România, pe care vi-l relatez în următoarele rânduri.

Specialiştii a căror cercetare stă la baza prezentei atitudini critice susţin că tratarea temei, mai ales în pachetul informativ multimedia oferit ca suport pentru disciplina de educaţie pentru sănătate, necesită revizuiri sub aspect ştiinţific şi pedagogic. Acest lucru se va face, în paginile care urmează, prin sintetizarea argumentelor unor specialişti din diferite domenii (profesori universitari, asistenţi sociali, inspectori juridici, sociologi, medici etc.), argumente ce vor putea fi regăsite pe larg în studiile ce vor face obiectul unui simpozion naţional şi care, ulterior, vor fi publicate pentru a se găsi la dispoziţia oricărui partener de dialog. Prin aceasta dându-se curs chiar invitaţiei făcute de coordonatorii Programului care afirmă că materialele elaborate sunt "perfectibile şi adaptabile schimbărilor majore ale societăţii şi priorităţilor în educaţie" (vezi Ghid pentru cadre didactice, M.E.C.T 2003, Introducere)

Calitatea ştiinţifică şi pedagogică a materialelor elaborate şi aprobate în cadrul programului naţional de educaţie pentru sănătate este deficitară.

Se prezintă ca normale sau particulare aspecte ale comportamentului sexual care sunt considerate aberante nu doar prin tradiţie, prin prisma moralei creştine, ci şi din perspectiva ştiinţei.

Prezentarea eronată care nu se limitează doar la stângăcii de exprimare, poate determina punerea în practică cu consecinţe negative asupra dezvoltării armonioase a tinerilor. Modul complex de redare a informaţiei, cu utilizarea tuturor posibilităţilor - text, desene, fotografii, filme, face din pachetele informative multimedia o cale extrem de atractivă de obţinere a noţiunilor de către elevi. Ar putea fi folosite cu mare eficienţă, reprezentând un instrument performant al educaţiei, cu condiţia ca în conţinutul lor să nu apară grave erori ştiinţifice şi erori de concepţie pedagogică. O primă observaţie la kit-ul Educaţie pentru sănătate se referă la titlul secţiunii de educaţie sexuală, "Sănătatea reproducerii". În limba română s-a încetăţenit noţiunea de educaţie sexuală, care reuşeşte să acopere o arie mai vastă decât cea de sănătate a reproducerii, dat fiind că relaţiile sexuale nu au ca unic scop reproducerea, fapt admis ca valid din perspectiva diferitelor domenii care au în vedere umanitatea noastră, de la cel ştiinţific până la cel teologic. Termenul de reproducere comun şi animalelor, brutalizează prin exprimare, având în vedere că materialul se adresează unor persoane aflate la o vârstă când sensibilităţile de identitate, sunt mai pronunţate. În subcapitolul 1.1.Anatomia aparatului genital feminin, se afirmă despre vezica urinară: "aici se adună urina... (nu este parte directă a sistemului de reproducere)". Apar de asemenea informaţii hazardate de genul "himenul nu este un indiciu clar dacă o fată a avut contact sexual anterior, deoarece acesta se poate rupe din mai multe motive". Pe lângă construcţia neîngrijită a frazelor se creează şi erori în cunoaşterea părţilor anatomice şi fenomenelor acestora.

Orice persoană de sex feminin pusă într-o postură delicată în faţa soţului poate susţine că a fost victima unui simplu accident. În subcapitolul 1.3. Anatomia aparatului genital masculin, apar paragrafe contradictorii de genul: "Epididim: conduct întortocheat care face legătura între testicul şi canalul deferent (...)" iar în paragraful imediat următor se spune că epididimul se suprapune cu canalul deferent, "cale pentru transportul spermatozoizilor, care se întinde de la testicule şi se uneşte cu uretra", parcurgând, deci, pe o anumită porţiune, un traseu paralel cu cel al epididimului, ceea ce este fals. Subcapitolul 2.1.Ceasul organismului feminin, pune o serie de probleme ştiinţifice şi pedagogice, care denotă necesitatea unei atente aprofundări a psihologiei adolescentului. În paragraful II. Secvenţa schimbărilor, A. Înmugurirea sânilor, se spune că "O adolescentă poate fi îngrijorată de asimetria sânilor, în special dacă nu ştie că această asimetrie va dispărea până la sfârşitul perioadei de creştere". Din păcate, nu sunt singurele locuri în pachetul informativ unde se seamănă astfel de idei confuze în mintea adolescenţilor, preocupaţi, chiar obsesiv de schimbările care se petrec în organismul lor.

Există de asemenea, în material, alte generalizări periculoase, care ar putea induce tinerilor care nu corespund ideilor exprimate, că este ceva în neregulă cu ei. De exemplu, se spune că "prima menstruaţie apare invariabil după ce este atins punctul maxim de creştere în înălţime", ceea ce nu este universal valabil. Nu este indicat după cum îşi exprimă opinia specialiştii, să stabilim astfel de repere, de etapizări stricte, copii, tinerii la care modificările puberale decurg altfel de cît cele descrise ar putea ajunge la ideea că sunt anormali. Apar anume pleonasme ştiinţifice: "Glandele sebacee şi seboreice" (titlul de paragraf, în secţiunea Secvenţa schimbărilor), termeni care, de fapt, desemnează unul şi acelaşi lucru. "Mediul - ph-ul, vaginal care era alcalin la începutul pubertăţii devine mai acid în acest stadiu"- este inexact, ph-ul vaginal este constant alcalin. Unele paragrafe sunt de-a dreptul abracadabrante, sub aspect ştiinţific:"Imediat înaintea ovulaţiei începe dezvoltarea reducţională, în care dintr-un ovocit de gradul I 46XX rezultă un ovocit de ordinul II (23x) mai mare şi primul globul polar, mai mic. În această fază ovocitul de ordinul II este expulzat şi va suferi mitoza ecvaţională numai în momentul în care spermatozoidul ia contact cu ovulul. În această eventualitate, rezultă ovulul (23,X), apt pentru fecundaţie şi al II-lea globul polar". (Procesul de reproducere. Ovulul şi ovogeneza). Termenul dezvoltare reducţională, nu există în biologie. Cât despre mitoze sunt toate ecvaţionale, fenomen care mai poartă denumirea şi de diviziune ecvaţională, referire făcându-se la distribuţia echitabilă a materialului genetic între celulele fiice rezultate, aşadar construcţia este pleonastică. De asemenea, notaţiile cromozomilor sunt neuniformizate - 23, X/ 23x/ 23, X.

Un alt pericol al asumării dezinhibiţiei în educaţia relaţiilor dintre sexe este alunecarea în indelicat. Anumite materiale pe această temă impresionează neplăcut prin stilul în care este redată informaţia sec, cu unele note vulgare. Spre exemplu, în pachetul informativ multimedia se vorbeşte până la agasare despre pilozitatea corporală şi pubiană, numite în mod constant "păr". Un alt exemplu, "În zilele noastre populaţia globului deprinde încetul cu încetul ideea că preludiul este o etapă foarte importantă şi delicată în acelaşi timp, reprezentând pentru sex ceea ce reprezintă încălzirea pentru sport" (subcapitolul Comportamentul sexual normal. Heterosexualitatea).

Rigoarea stilului ştiinţific pretinde ca informaţia să fie clară şi pe cît posibil sintetică, nu şi să fie redată într-o formă inestetică care, denotă a anume lipsă de consideraţie faţă de interlocutor. Dezinhibarea în privinţa subiectelor legate de sexualitate ar trebui să nu şocheze pe cel care doreşte să fie eliberat de complexe.

Un program naţional de educaţie pentru sănătate nu poate şi nu trebuie să facă apologia anarhosexualismului, fenomen distructiv pentru societate.

Sociologi cunoscuţi definesc tentaţia de a oferii homosexualităţii statutul de comportament sexual normal ca un simptom al anarhosexualităţii, identificând, drept bază a acestei tendinţe, reaua înţelegere a noţiunii de multiculturalism şi încă şi mai inadecvata ei aplicare, către care pare să încline lumea contemporană. Concepţii conexe multiculturalismului prost receptat ajung să legitimeze ideea unei lumi îndrumată să renunţe la axiologia heterosexualităţii, la pudoare, la ruşine şi abţinere, la castitate şi la fireasca înclinaţie de a distinge genurile masculin şi feminin.

Anarho-sexualismul este un fel de anarhism coborât în practicile cotidiene legate de plăcerile trupeşti. Fac ce vreau cu trupul meu, spune adeptul anarhosexualismului. La care, spre exemplu şi pentru echitarea prezentării, creştinul opune, iar şi iar avertismentul Sfântului Apostol Pavel: Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl face omul este în afară de trup, dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său. Ce-ar însemna educaţie pentru viaţă? Ce anume trebuie să inducem copiilor pentru a obţine efecte provitaliste, care întăresc şansele vieţii, atât ale vieţii lor, cît şi ale vieţii colective. Care sunt acele elemente ziditoare pe care, dacă le afectezi, vei provoca ruinarea vieţii individuale şi a vieţii în comun? Ce înţelesuri capătă o chestiune ca aceea a anarhosexualităţii în viziunea sociologiei ca ştiinţă a vieţii în comun? Ce semnificaţie sociologică au fenomene precum cele socotite normale în unele dintre materialele oferite ca auxiliare pentru disciplina de educaţie pentru sănătate şi ca nefireşti de către morala tradiţională.

În opinia lui E. Durkeim, culturile care educă indivizii pentru familie cu copii îi protejează în faţa sinuciderii. Gradul de protecţie în faţa unor riscuri precum acela al sinuciderii, creşte spre familia cu copii şi scade spre familia fără copii şi indivizi singuri (celibatul). Autorul sugerează că situaţia afamilială induce un fenomen de subsocializare, care predispune apoi la sinucidere, violenţă, prăbuşirea "fericirii medii" (sociale) etc.

T. Parsons, la rândul său, ne avertizează că primejdia care ameninţă echilibrul social decurge într-o societate, fie din fenomenul carenţei funcţionale, fie din cel al incongruenţei funcţionale. El enunţă ideea unei diviziuni funcţionale nucleare care poate conduce la dezechilibrare, dacă cele două funcţii nu sunt reunite în unităţi funcţionale elementare numite familii. Cele două funcţii au o specializare sexuală, astfel că una, cea expresivă, este propagată în societate prin femei, iar cea instrumentală prin bărbaţi. Unificarea lor generează o funcţie nouă, fundamentală pentru orice societate, funcţia de menţinere a sistemului. Tot ceea ce atinge una dintre aceste funcţii atinge integritatea societăţii. Tot ceea ce aduce atingere familiei cu copii şi acelui tip de unificare sexuală a bărbatului cu femeia, este disfuncţional şi, prin consecinţe, antisocietal.

După A. Comte, societatea este compusă din trei specii de puteri: materială, morală şi intelectuală. Agentul propagării puterii morale în societate este, spune el, femeia.

Grupul social în care feminitatea este ignorată sau maltratată îşi pierde puterea morală, iar puterea intelectuală devine mediocră. În al doilea rând, insul nu poate învăţa lecţia unităţii decât în acea relaţie care-i permite să trăiască cu celălalt, ca opus al său, sexual şi potenţial. (ca sursă de putere). Un alt mare sociolog Tr. Brăileanu, demonstrează că singurul "loc" în care poate derula "gestaţia" spirituală a copilului este egoul maternal.

În viziunea sociologului german F. Tonnies, singurele vehicule de propagare a "voinţei organice" sunt: familia, prietenia spirituală şi vecinătatea (colectivitatea). Dacă acestea sunt afectate este afectat singurul suport energetic al vieţii în comunitate: voinţa organică.

Ilustrările teoretice ar putea continua. În toate expunerile nu se demonstrează că familia şi feminitatea sunt cele două condiţii elementare ale vieţii sociale, încât orice concepţie care aduce atingere acestora se trădează ca având orientare contrară vieţii şi nicidecum ca făcând parte dintr-o "educaţie pentru viaţă". Există materiale educative care prezintă valorile familiei într-un mod cu totul inadecvat, care ar putea avea urmări grave asupra formării tânărului, prima ilustrată între valorile familiei fiind individualitatea şi ultima cunoaşterea. Modul de redare a valorilor familiei printr-o listă care dă impresia de scară a respectivelor valori nu constituie o alegere câtuşi de puţin potrivită.

Materialele luate în studiu deturnează grav mesajul bioeticii. Problemele pe care le poate pune un material de educaţie pentru sănătate nu se limitează la clasicele ireconciliabile (aparent) legate de educaţia sexuală. Introducerea noţiunilor de bioetică în învăţământului preuniversitar se dovedeşte capabil să aducă noi capcane. Astfel, asistăm la prezentarea eutanasiei pasive ca fiind larg utilizată în toate spitalele şi unanim acceptată(capitolul Biotica, subcapitol Eutanasia), ceea ce este cât se poate de fals şi a eugenismului ştiinţific drept o chestiune de mare viitor, trecutul fiindu-i consacrat, prin lagărele de concentrare şi sterilizarea pe criterii etnice şi sociale practicată în ţările occidentale până în anii 1970, iar în China până în zilele noastre: "Eugenismul ştiinţific abia se conturează. Acum el se reduce la eliminarea feţilor anormali genetic". După opinia multor specialişti, eutanasia este contrară bunei practici medicale, dintr-o serie de motive - este contrară eticii medicale în aspectele ei fundamentale: datoria medicului este să lupte pentru viaţă; subminează temeiurile încrederii dintre medici şi pacienţi; interpretarea diagnosticului şi pronosticului este supusă greşelii; este întotdeauna posibilă apariţia unor tehnici şi medicamente noi, mai eficiente în tratarea bolilor; practicarea eutanasiei duce la riscul abuzurilor (forţarea diagnosticului, cereri mari de transplant, forţarea mâinii medicului de către familiile care vor să scape de bolnavi); marea suferinţă a bolnavului terminal îl face să ia decizii care nu au la bază un discernământ deplin.

Avem de a face cu un gen periculos de "scientificare" a empiricului, de ridicare la rangul de informaţie ştiinţifică bună de redat ca atare a unor opinii personale, şi chiar a unor date experimentale interpretate, însă, la modul subiectiv, neştiinţific, să nu spunem tendenţios şi cu generalizări periculoase. (capitol Comportament sexual. subcapitol Aspecte particulare ale raportului sexual. Masturbarea). Li se spune copiilor, e.g. că " peste 90% din bărbaţi şi aproape 60% din femei s-au masturbat până la orgasm cel puţin odată." Peste 90% din care bărbaţi şi peste 60% din care femei ? Nu se pot generaliza şi prezenta ca repere pentru ţara noastră rezultatele unor studii efectuate în Statele Unite sau în altă ţară occidentală, unde normele morale sunt cu totul altele, trendul general al societăţii în privinţa comportamentului sexual este altul ş.a.m.d. Aceeaşi observaţie pentru o afirmaţie încă şi mai gravă, ca potenţial de periculozitate, întâlnită în capitolul Comportament sexual, subcap. Aspecte particulare ale raportului sexual, Sex anal - "peste 25% din bărbaţi au practicat măcar o dată sexul anal, deşi nu toţi erau homosexuali". Se intră, adesea, în detalii gratuite, a căror redare nu ar fi absolut necesară pentru conturarea noţiunii la care se referă şi care ar putea avea, în schimb, efecte dăunătoare asupra tinerilor. Nu este totuşi, adecvat să redai, într-un material educativ destinat tinerilor, până şi ultimele şi cele mai vulgare detalii asupra activităţii sexuale. Folosirea unui ton "medical", "ştiinţific" nu scuză asemenea exagerări şi nici nu le scuteşte de posibilitatea de a avea un impact negativ asupra cititorului.

Amănuntele merg până la enumerarea produselor disponibile în sex-shopuri pentru satisfacerea unor "necesităţi" sexuale care ies din sfera firescului. (vezi pachetul informativ multimedia, capitolul Comportament sexual, subcapitolul Aspecte particulare ale comportamentului sexual,).

Considerăm că erorile şi neglijenţele strecurate în program sunt majore şi afirmăm cu toată responsabilitatea, că cititorul va dobândi noţiuni complet greşite despre anatomia şi fiziologia aparatului reproducător şi sănătatea sa. Totodată, secţiunile referitoare la contracepţie conţin informaţii inexacte asupra riscurilor pe care le presupune utilizarea diferitelor măsuri contraceptive, nefiind precizate unele urmări pe care utilizarea acestora le-ar putea avea asupra stării de sănătate, între care unele deosebit de grave. Mai mult, aducem observaţia conform căreia tinerii pot fi tentaţi să experimenteze ceea ce găsesc explicat în astfel de materiale, experimente care ar putea avea efecte nebănuite, mergând până la unele dezastruoase asupra integrităţii lor fizice şi psihice, de la rănire şi infecţii până la tulburări de personalitate. Nu ar fi de mirare ca un tânăr care se apucă să experimenteze anumite moduri de obţinere a plăcerii sexuale, aşa cum sunt ele prezentate în materialele educative să se rănească şi chiar să ajungă să-şi pună la îndoială propria identitate sexuală. Este binecunoscut faptul că pentru copii, pentru tineri, impactul elementelor referitoare la sexualitate este puternic şi că poate fii puternic negativ, şocant, traumatizant dacă întâlneşte aceste elemente într-un context inadecvat. În acest sens vă putem deja oferi exemple de copii care s-au prezentat în cabinetele noastre medicale sau în centrele de consiliere cu dezechilibru emoţional suferit după orele "experimentale" de "educaţie sexuală". Faptul rămâne valid, peste generaţii, iar a opune la această observaţie ideea că tinerii au, la ora actuală, cu mult mai multă siguranţă de sine, sunt mai lipsiţi de complexe şi de inhibiţii ne cantonează într-o cunoaştere superficială a problemei. Bunul simţ, sensibilitatea, nu sunt nici complexe, nici inhibiţii şi ele continuă să existe la tinerii noştri. Nu trebuie confundate bravadele cu conţinut mai mult sau mai puţin vulgar, determinate de anumiţi factori psihologici sau conjuncturali şi de gradul de permisivitate pe care o manifestă societatea în această direcţie, cu o lipsă veritabilă a bunului simţ.

Materiale de educaţie pentru sănătate luate în discuţie încadrează homosexualitatea în sfera normalului, în contradicţie cu ştiinţele biomedicale şi cu psihologia

Materialele preparate pentru secţiunea de educaţie sexuală ating, adesea, într-un mod care s-a vădit a fi complet inadecvat prin consecinţe anumite aspecte ale comportamentului sexual uman. Astfel, s-a putut constata, în kit-ul multimedia, alăturarea între heterosexualitate, bisexualitate ca tipuri de comportament sexual normal. (Comportament sexual normal: Heterosexualitatea. Homosexualitatea. Bisexualitatea). Acelaşi pachet informativ afirmă că "legiferarea căsătoriei între homosexuali în anumite state reprezintă un câştig cert". Se poate spune că prin aceste afirmaţii materialul se constituie într-o apologie pseudoştiinţifică a unor practici sexuale asupra cărora încă există controverse susţinute în lumea ştiinţifică, relativ la încadrarea lor în sfera firescului sexualităţii umane. Din acest punct de vedere, pachetul informativ multimedia conex Programului de educaţie pentru sănătate reuşeşte trista performanţă de a surclasa orice alt punt de vedere oficial exprimat în ţara noastră. Codul Penal (art. 201) precizează: Constituie perversiune sexuală orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele prevăzute în articolul 200 (anume, mult dezbătutului articol care prevede că relaţiile desfăşurate în public - sau, care au ca urmare scandalul public - între persoane de acelaşi sex constituie fapte penale). Aşadar homosexualitatea continuă să fie, în accepţia legilor noastre, un act nefiresc. Tresărire involuntară a conştiinţei legiuitorilor sau, dimpotrivă, construcţie elaborată în mod conştient şi asumat, articolul 201 Cod Penal, arată măsura societăţii noastre, nedispusă să includă anomalia în firescul cotidian. Articolul 200 este un exemplu de legislaţie orizontală legată de principiul constituţional al dreptului la intimitate, el nu discută naturalul sau nenaturalul relaţiilor homosexuale ci opreşte încălcarea intimităţii persoanelor adulte care desfăşoară de comun acord astfel de relaţii.

De-abia mai jos textul Codului Penal lămureşte care este, de fapt, atitudinea justiţiei autohtone faţă de actul homosexual, prin articolul 201, care dezvăluie faptul că homosexualitatea constituie, un "act nefiresc în legătură cu viaţa sexuală".

Spre deosebire de teologia morală, a cărei poziţie faţă de relaţiile sexuale nenaturale este bine precizată, ştiinţa nu a reuşit, până în prezent să emită o opinie coerentă relativ la această problemă. Dacă s-au adus, adesea, argumente pentru încadrarea homosexualităţii în sfera firescului, se cere să fie semnalate măcar şi argumentele care nu susţin această perspectivă. Este un fapt incontestabil că specialişti de renume, publicaţii de prestigiu, afirmă că homosexualitatea nu intră în sfera firescului uman.

Astfel, dicţionarele consacrate ştiinţei medicale definesc homosexualitatea masculină şi feminină ca fiind comportamente sexuale aberante sau perversiuni. Dăm câteva exemple: Tratate de psihologie consideră homosexualitatea feminină şi masculină perversiune a instinctului sexual alături de nimfomanie, satiriasis, exhibiţionism, fetişism, sadism, masochism, bestialitate, necrofilie, ferontofilie, pedofilie (C-tin Enăchescu, Tratat de psihologie, ed. A-II.a Ed. Tehnică, Bucureşti 2001, p. 155), vezi Larousse, Dicţionar de psihiatrie şi psihologie clinică - sub redacţia J. Postel, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 407; Dicţionar medical, Valeriu Rusu, Editura Medicală, Bucureşti, 2001; pag. 518 (Homosexualitate: deviere a instinctului sexual caracterizată prin afinitate sexuală pentru persoanele de acelaşi sex.), tratatul de etică psihiatrică al lui Bloch şi Chodoft face precizarea că Asociaţia Psihiatrică Americană numeşte homosexualitatea "tulburare de orientare sexuală" (Sydney Bloch, Paul Chodoft, Tratat de etică psihiatrică, Asociaţia Psihiatrilor Liberi, Geneva Initiative on Psychiatry, Bucureşti 2000, pag. 150).

Clasificarea etiologică a homosexualităţii arată că acest tip de comportament apare, adesea, ca o consecinţă a unuia sau mai multor factori posibili, putând fi secundară unor boli psihice grave (schizofrenia, epilepsia, alcoolismul, oligofrenia, demenţa); datorată unor cauze hormonale (hermafroditismul) sau unor tulburări ale identităţii de gen (transsexualismul). O altă serie de cauze sunt cele derivate de context, existînd homosexualitate de sorginte conjuncturală (lagăre, cămine, cazărmi), educaţională (structura deviată a comportamentului sexual în copilărie), datorată unor abuzuri; toxicomanie, beţii, orgii (*** Fuga din Sodoma şi Gomora, Ed. Agapis 2000, Dr. Rodica Năstase, Homosexualitatea privită din punct de vedere psihiatric). După cum se vede nici una din aceste cauze nu are un determinism genetic.

În acelaşi studiu doctor Rodica Năstase, citează o cercetare publicată în American Journal Psychiatry nr. 1, 1995, care a ajuns la următoarele concluzii: din 17000 de persoane excluse din armata SUA în perioada 1980-1990 din cauza homosexualităţii, 78% erau bărbaţi, cei mai mulţi albi, motivele excluderii fiind clasificate astfel: tulburări psihice care îi făceau să aibă un comportament instabil; moralitate îndoielnică pentru ceilalţi militari; nivel de securitate foarte scăzut putând fi uşor manevraţi prin şantaje sau putând fi uşor seduşi de alţii. Autorii au cercetat arhivele militare şi dosarele din instanţele de judecată şi au constatat că motivul excluderii din armată a homosexualilor nu a fost tulburările psihice, ci posibilitatea ca aceşti oameni să poată fi folosiţi în scopuri neloiale, ei fiind sclavii viciului lor. Doctor Rodica Năstase, concluzionează că homosexualitatea nu este o boală psihică, nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, ci este un viciu ca oricare alt viciu. Practica clinică dovedeşte, de altfel, că există foarte mulţi homosexuali care au renunţat la comportamentul lor, ceea ce susţine opinia autoarei.

Nu se consemnează consecinţele negative ale altor practici sexuale aşa cum au fost ele demonstrate de către medicină şi psihologie.

Pe lângă homosexualitate, materialele Programului prezintă şi alte tipuri de comportament dezavuat de normele morale admise în mod tradiţional în societatea noastră, sub titlul de aspecte particulare ale raportului sexual, între care se încadrează, spre exemplu, autoerotismul.

Autoerotismul este prezentat, la ora actuală drept inofensiv, dacă nu chiar benefic. Practica medicală arată, însă, că această inofensivitate nu este întru-totul valabilă. La copil, autoerotismul determină suprasolicitare, insomnie, irascibilitate, izolare, apatie, tulburări de memorie şi judecată, inapetenţă, cefalee, oboseală. La puber şi adolescent se poate solda cu sindrom nevrotic, impotenţă sexuală, perversiuni. Această practică predispune la izolare, timiditate, melancolie, înclinare spre ipohondrie. La adulţi, poate genera nevroze, impotenţă ipohondrie, ejaculare precoce, astenie, frigididate (Vasile Niţescu, Adolescenţa - Sexualitate între normal şi patologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1985).

În creştinism, se vorbeşte despre autoerotism ca despre un păcat întâlnit în copilărie uneori, dar mai cu seamă în adolescenţă, un fel de desfrâu săvârşit de unul singur, cu o conotaţie mai deosebită decât aceea a desfrânării propriu-zise. Practicarea autoerotismului, la orice vârstă, aduce cu sine un viciu impudic.

Nu se acordă nici un fel de atenţie consecinţelor dezastruoase ale contracepţiei şi avortului.

Considerăm de asemenea că în materialele Programului sunt minimalizate riscurile şi consecinţele metodelor contraceptive şi ale avortului. În afară de impactul psihologic şi spiritual de care vorbeşte tot mai mult literatura de specialitate merită să menţionăm că rata anuală a mortalităţii prin avort variază între 0,5 (15-19 ani) şi 1,9 (30-34 ani) la 100.000 de femei (Harrison's, Principiile medicinei interne vol.II, Editura Teora, 1996, pag. 2248).

Nu este singurul caz, de o prezentare insuficientă suferind şi secţiunea referitoare la contraceptive, ale cărui riscuri reale, constatate de medici nu sunt prezentate: tromboza venoasă profundă şi embolismul pulmonar sunt două dintre cele mai frecvente la femeile care iau contraceptive; riscul este crescut de la trei până la nouă ori pentru accidentul vascular tromboembolic şi de două ori pentru accidentul hemoragic. (Harrison- Principiile medicinii interne, vol. II, ed. Teora,1996,pag.2247).

Principiul precauţiei la mare modă în prezent, în domeniul bioeticii ar putea fi invocat, în corelaţie cu atitudinea ortodoxă, pentru a preveni acte precum avortul cu consecinţele sale tragice.

Cât despre eugenism (capitolul Bioetica, subcapitol Eugenism), se poate susţine cu probe clare că este o ideologie şi că sintagma "eugenism ştiinţific" poate fi la fel de controversată ca şi "creaţionismul ştiinţific". Eugenismul nu poate fi ştiinţific pentru că eugenia în sine este o pseudo-ştiinţă, căci nu face decât să extrapoleze forţat la om obiective şi teorii împrumutate din ameliorarea animalelor. Dacă s-ar conştientiza acest lucru orice om ar protesta, de aceea eugenia încearcă în ultima vreme să iasă în faţă mai mult cu spectaculoase tehnologii genetice decât cu fundamentarea sa în teorie, care este nu numai şubredă ştiinţific, ci şi monstruoasă din punct de vedere moral. Evidenţa adevărului din afirmaţia de mai sus, cu privire la lipsa de întemeiere ştiinţifică, este clară pentru geneticienii competenţi în domeniul genetici populaţiilor şi al geneticii cantitative. Chiar dacă se va ajunge la cunoaşterea desăvârşită a genotipului embrionului uman, dincolo de ea, se are în vedere o selecţie pe performanţă proprie, care în situaţiile descrise mai sus - şi cele mai frecvente de fapt pentru obiectivele eugeniei - va avea un efect neglijabil.

Inconştienţi sau incompetenţi, unii oameni insistă, totuşi, să impună în legislaţia statelor asemenea măsuri eugenice. Ca să inducă în eroare opinia publică, eugeniştii contemporani amestecă voit efectele cu mijloacele, pentru a putea numi demersul lor "eugenie pozitivă" şi să evite astfel blamul dat de omenire, eugeniei în general, dar limitat de ei la o latură numită "eugenie negativă".

Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi cercetării biomedicale afirmă, de altfel, că "Orice formă de discriminare împotriva unei persoane pe motivul patrimoniului său genetic este interzisă. (Cap. IV Genomul uman, Art.11, Nediscriminarea) şi că nu se poate proceda la teste predictive ale bolilor genetice sau care servesc fie spre a identifica subiectul drept purtător al unei gene răspunzătoare de o boală, fie spre a depista a predispoziţie sau o susceptibilitate genetică la o boală, decât în scopuri medicale sau pentru cercetarea ştiinţifică legată de scopurile medicale şi sub rezerva unui sfat genetic adecvat. (idem, Art.12, Testele genetice predictive).

Unele perspective legate de educaţia pentru o alimentaţie sănătoasă nu sunt îndeajuns de fundamentate ştiinţific.

Tendinţa de a oferi şcolarului cele mai noi şi necesare informaţii doar dintr-o singură perspectivă şi înainte să fie confirmată ştiinţific, o aflăm şi în secţiunea Programului referitoare la sănătatea alimentaţiei (vezi Ghid pentru cadre didactice, MECT 2003, capitolul Sănătatea alimentaţiei, tema Sarea iodată în alimentaţie).

Astfel, se pare că numeroase studii, garantate de numeroşi specialişti arată că o măsură precum iodarea universală a sării nu numai că nu este utilă sănătăţii ci, din contră, poate avea importante consecinţe negative.

Iată o parte dintre aceste efecte negative: hipertiroidii induse la eutiroidieni; creşterea ratei cancerelor tiroidiene (Drug Saf 2000 feb 22(2); 89-95) într-un studiu din Tasmania rata a crescut de trei ori la persoanele peste 49 de ani (clinică. Endocrinologie. Metabolism, 1973, 37(6); 901-909); creşterea volumului glandei tiroide, studiu publicat de European Journal 2000 Ana de Premawardhana LD şi de European Endocrinology Metabolism, 2000, Aug. 143 (2), 185-8; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei (Retina 200; 20(4); 378 - 83); creşterea constantă a Basedow-ului autoimun (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463 - 469); hipotiroidie indusă prin iod; tiroidită Hashimoto; creşterea incidenţei canderelor tiroidiene papilare.

După D.A.Koutras (Universitatea din Atena), iodarea alimentelor poate avea ca efect (Annales d'Endocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469) participarea la sinteza hormonilor tiroidieni; afirmaţia autorului se bazează pe observaţiile a trei studii din Anglia (12 oraşe "iodate"), (1984, 1985), Spania (1994) şi Zair (1996).

În toate aceste cazuri creşterea ratei hipertirodiilor s-a corelat cu iodarea compensatorie a alimentaţiei. La aceasta se adaugă scăderea în volum a tiroidei; influenţează numărul şi tipul concerelor tiroidiene - Haroch & Williams, după o iodare profilactică în Salta (Argentina) constată că numărul cancerelor papilare s-a dublat, numărul cancerelor nediferenţiate foliculare şi medulare a rămas acelaşi, iar numărul total de cancere a crescut. Singura consolare a autorilor este că tipul papilar este un cancer tratabil.

Inducerea fenomenului "thyroid cell necrosis" este o formă de "adaptare" scăpată de sub control, pentru a se bloca producţia de hormoni tiroidieni în exces; creşterea conflictului autoimun tiroidian; D.A. Kontras a efectuat o profilaxie cu iod într-un sat grecesc; înainte de administrarea iodului nici unul din subiecţi nu avea autoanticorpi tiroidieni. După câteva luni 50% din subiecţi aveau autoanticorpi antitireoglobulină sau antimicrosomal.

Iodarea universală a sării expune la un risc deosebit fătul putând induce guşa cu hipotiroidie la noul născut.

Cercetări vechi şi noi demonstrează că deficitul alimentar proteic (subnutriţia) este cel mai important factor etiopatogenic al hipotiroidiei şi nu deficitul de iod. Toţi autorii sunt de acord că factorul etiopatogenic major în declanşarea şi întreţinerea hipotiroidiei îl reprezintă conflictul imunologic răsfrânt asupra tiroidei şi nu deficienţa de iod.

O consecinţă dezastruoasă a iodării universale a sării o reprezintă manifestările alergice la iod. Alergicii nu vor avea scăpare, adică nu vor evita sub nici o formă expunerea, crescând riscul de sensibilizare şi de sindroame alergice (edem anginoneurotic, şi anafilactic); aceasta cu atât mai mult, cu cît populaţia are deja o mare expunere la iod prin numărul mare de investigaţii cu substanţe de contrast, prin folosirea medicamentelor şi a dezinfectantelor cu iod.

Un argument convingător împotriva iodării universale a sării este cel statistic - rata scăzută a cazurilor de hipotiroidie în România. Este ilogic ca pentru 7000-12000 cazuri noi de hipotiroidie/an, dintre care doar o mică parte sunt prin deficit de iod, să se convingă o ţară întreagă să consume iod.

Alte aspecte medicale sunt prezentate neglijent, în ciuda importanţei cunoaşterii avantajelor şi dezavantajelor conexe.

În materialele de educaţie pentru sănătate sunt prezentate şi beneficiile vaccinurilor. Pe lângă beneficiile vaccinurilor ar trebui, însă, prezentate şi riscurile lor, precum şi reacţiile adverse care le limitează indicaţiile. (Kitul multimedia).

Astfel, după opinia unor autori procentul enorm al copiilor americani cu afectarea dezvoltării (circa 20%) se datorează cu precădere encefalitelor post vaccinale (Coulter Harris L., Vaccination Social Violence and Criminality, The Medical Assault on the American Vrain, Washington, 1990).

După vaccinarea antihepatică B începută de Ministerul Sănătăţii în Franţa, în 1994 au apărut reacţii adverse 1 la 1000 din cazuri, practic 20.000 sunt victima unui accident post-vaccinal dintre care cel mai mare procent îl ocupă scleroza în plăci; merită să fie cunoscut faptul că bolnavii cu reacţii post-vaccinale ce-au constituit în Asociaţia pentru apărarea victimelor vaccinate antihepatită B şi sunt în proces cu statul francez. (P. Rossion Hepatite B: Les risques de la vaccination. Science, Vie nr. 967, avril 1998).

Scopul comun al eforturilor specialiştilor din învăţământ şi sănătate, al nostru, în strădania de a oferi aspecte complementare ale temelor care vor fi tratate în cadrul Programului naţional de educaţie pentru sănătate este unul cu bătaie lungă în viitorul unei naţii.

Copii, tinerii de azi sunt, printre noi, odată cu noi, adulţii, naţiunea de azi. De la noi ar trebui să înveţe cum să fie mâine în locul nostru, având printre ei pe proprii copii. Aşadar, de ceea ce îi învăţăm noi astăzi depind toate zilele de "mâine".

Oricât de independenţi şi de cutezători s-ar strădui să pară, copii rămân copii, având inerenta necesitate de a fi îndrumaţi, datorie care ne revine, într-un context delicat, între două lumi, una tradiţională, mai puţin alertă dar de departe mai echilibrată şi una cu orice preţ progresistă, aflată într-o goană în care nu mai contează că-şi pierde pasagerii pe drum. Natural este, însă, a gândi că nu avem dreptul să pierdem pe nimeni.

De aceea îndemnăm la apelarea, cu deplină încredere, la valori care nu şi-au pierdut eficienţa din moment ce generaţii în şir nu le-au abandonat, nu s-au dispensat de ele pentru a deveni "mai liberi", realizând, în chiar lumina acelor valori, că o astfel de libertate costă cu mult prea mult.

Să îndreptăm, aşadar, ceea ce se poate îndrepta şi să ajungem cu lucruri noi pentru a stabili un mod cinstit de comunicare cu tinerii, din care să tragem foloasele cunoaşterii reciproce.

Efectele unei asemenea dezbinări asupra adolescentului sunt bine cunoscute: respinge valorile noncoincidente, renunţă să încerce să le mai suprapună şi alege să trăiască în afara lor, ceea ce nu ne dorim nici unii dintre noi, fie că suntem profesori, părinţi sau preoţi.

Considerăm că viziunea propusă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este vulgarizantă, susceptibilă de producerea unor adânci traume emoţionale şi psihice la nivelul personalităţii tinerilor. În acest sens, cerem reconsiderarea programei "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească", în sensul fundamentării concepţiei asupra educaţiei sexuale a copiilor români din perspectiva moral-creştină.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu. Vă mulţumesc şi dumneavoastră, pentru participarea la şedinţa dedicată declaraţiilor politice.

Cei care nu au avut posibilitatea, datorită depăşirii timpului afectat, să prezinte declaraţia, o pot depune la Secretariatul tehnic.

O zi cât mai calmă pentru toţi!

Pauză