Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,20.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Constantin Niţă, viceperşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Ovidiu Cameliu Petrescu şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa şi o zi bună!

Începem şedinţa de astăzi cu intervenţiile deputaţilor.

Domnul Liviu Bara. Urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Radu Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La intervenţia mea de astăzi i-am dat titlul: "Alianţa d.a. moare de grija altuia".

În vederea definitivării listelor de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat, P.S.D. a hotărât să permită membrilor săi de partid să-şi stabilească singuri candidaţii şi respectiv ordinea acestora pe liste.

În acest scop s-au stabilit unele criterii generale şi fiecare organizaţie locală a primit propuneri de candidaţi, fără nici o altă restricţie. Astfel, s-a putut înscrie în competiţie orice membru de partid, tânăr sau mai în vârstă, bărbat sau femeie, care îndeplineau acele criterii general valabile.

Această acţiune a fost apreciată de membrii P.S.D. şi criticată vehement de opoziţie, cu precădere de cei din Alianţa P.N.L.-P.D. Cu toate perfecţiunile inerente unei acţiuni desfăşurate în premieră naţională, alegerile au avut loc, organizaţiile stabilindu-şi candidaţii doriţi.

Înaintea alegerilor preliminare din P.S.D., nişte tineri democraţi şi liberali, care, aşa cum zicea poetul, "La Paris învaţă la gât cravata cum să facă nodul/ şi vin apoi de fericesc norodul cu chipul lor lăieţ de oaie creaţă".

Împreună cu Mama Omida şi cu Oracolul de la Dămăroaia, au căutat ei prin casa Cruelei De Vil şi au găsit, ce credeţi? 101 dalmaţieni! Gândind ei, dacă a putea să-i ia pe fiecare pe rând, au spus că de pe listele ce se vor alcătui nu pot să lipsească cei denumiţi de ei 101 dalmaţieni din ograda P.S.D. şi au făcut o listă, iar după alegeri s-au bătut cu cărămida în piept, zicând că n-au greşit decât cu 30%.

După părerea mea, au greşit mult. Având în vedere bibliografia pe care au studiat-o şi îndrumătorii lor, probabil unii dintre ei cei mai corupţi, aşa zişi politicieni de înaltă clasă.

Lăsând pamfletul la o parte şi vorbind clar, răspicat şi dur la adresa lor, întreb: cum credeţi că înaintea unor lupte sportive militare sau politice, o echipă îşi debarcă liderii sau generalii, pentru că aşa vor cei din echipa adversă? Şi, apoi, de ce nu vă vedeţi voi bârna din ochiul vostru şi vedeţi doar paiul din ochiul altora?

Vă întreb, totodată, în spirit sportiv: cum credeţi că ar arăta o echipă de fotbal a României fără Mutu şi Chivu, care, după mintea voastră bolnavă, îmi place să cred că este aşa şi nu frica de gheaţă care v-a cuprins înaintea bătăliei, ar putea fi şi ei catalogaţi dalmaţieni?

În acea listă puerilă şi abjectă, în care sunt ferm convins că din greşeală am fost catalogat "baron local", probabil v-aţi referit la numărul de voturi pe care le-am obţinut în 1996 şi în 2000! Da, într-adevăr, candidaţii dumneavoastră P.D. şi P.N.L., împreună nu au reuşit să obţină nici jumătate din voturile pe care le-am obţinut eu. Da, în acest caz, sunt baron!

Privind legătura cu mafioţii dovediţi, veniţi, o să vi-i arăt eu pe adevăraţii mafioţi, care sunt ai dumneavoastră şi dumneavoastră îi ştiţi foarte bine! Aşa că îmi pare rău, la Sălaj, cum cred că şi în alte judeţe, aţi dat în bară!

Ca să fiţi credibili, luptaţi-vă în partidele voastre şi faceţi în aşa fel încât, pe listele ce le veţi alcătui, să nu mai apară cel cu afacerea "flota", cel cu afacerea "megapower", cel cu autoturismele introduse ilegal în ţară, căruia îi miros mâinile a petrol şi alte afaceri murdare din timpul guvernării P.D.-P.N.L., cel ce a dăruit pe şpagă terenurile armatei române, cei care împreună, ştiţi foarte bine unde sunt banii noştri, cel care s-a îmbogăţit din afacerea F.N.I., cel care recunoaşte că are afaceri şi iese din Parlament, dar vrea să fie prim-ministru, regele datornicilor la stat, tatăl adopţiilor ilegale, cel care nu mai ştie interesele cărui partid să apere, fiind şeful traseiştilor politici şi, nu în ultimul rând, tatăl dalmaţienilor.

Expres nu am spus nume, fiindcă fiecare dintre dumneavoastră cred că îi cunoaşteţi şi mai ales dumneavoastră, cei din D.A.

Când aceştia vor ieşi din viaţa politică, vom mai vorbi. Până atunci, să auzim numai de bine şi, văr rog, chiar dacă nu puteţi, fiţi serioşi şi cu picioarele pe pământ.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Va urma domnul Makai Grigore.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Pentru lămurirea şi liniştirea domnului deputat Borbély László".

Ticăloase mai pot fi unele declaraţii, pe care le fac deputaţii de la microfonul Camerei Deputaţilor!

Credeţi că discuţiile legate de înfiinţarea Ţinutului Secuiesc s-au încheiat?

În dimineaţa zilei de 7 septembrie, am avut ocazia să audiez o scurtă, dar parşivă declaraţie a domnului deputat U.D.M.R., Borbély László, care a reluat problema autonomiei zonelor locuite de maghiari. De această dată, intervenţia viza înfiinţarea de regiuni de dezvoltare mai mici, care astfel ar fi mai flexibile. În acest sens vă citez: "dacă voinţa maghiarilor din judeţele Mureş, Harghita, Covasna este să facă parte dintr-o regiune de dezvoltare de sine stătătoare, cu tradiţii comune, mai flexibilă, de circa 900.000 de locuitori, în inima ţării, atunci care este problema? Vă întreb pe dumneavoastră, stimaţi colegi, ce pericole ne pasc în această situaţie? De aceea nu este nici un secret că noi dorim regiuni de dezvoltare mai mici, mai flexibile, pe toată zona ţării."

Şi pentru că, un deputat chiar din judeţul de unde dânsul a fost ales, adică din judeţul Mureş, era prezent şi pe fază, mă simt dator să răspund.

În primul rând, conform recensământului populaţiei României din februarie 2002, în cele 3 judeţe specificate trăiesc 668.052 maghiari, doar 243 de secui, dar şi 406.890 români, care nu sunt de acord cu fantasmele dumneavoastră, oricum ar fi ambalate.

În al doilea rând, problema, domnule Borbély, este că după ce în martie a.c., U.D.M.R.-ul a înaintat o propunere legislativă privind Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, care a fost respinsă cu succes, la mijlocul lunii iunie, a înaintat o altă propunere legislativă, de astă dată privind Statutul autonomiei personale a comunităţii maghiare din România, care încă nu a fost discutată, dar care este de fapt aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie! Iar dumneavoastră încercaţi acum din nou marea cu degetul! Pe de o parte urmăriţi câştigare de capital electoral, să vadă şi colegii din Consiliul Naţional Secuiesc ce "mare ungur" sunteţi, pe de alta să pregătiţi discutarea Statutului autonomiei personale a comunităţii maghiare din România, şi, în sfârşit, să testaţi dacă românii mai sunt pe "fază" şi dacă ce nu a fost posibil în mai, nu cumva este posibil în septembrie! Bineînţeles, căutând o altă motivaţie, mai subtilă, mai bine ascunsă.

Din lipsă de timp, am să vă prezint câteva din considerentele pentru care cele ce le doriţi nu pot fi admise de Parlamentul României, fiindcă oricât aţi fi la guvernare, având şi un protocol de colaborare cu partidul de guvernământ şi înţelegeri ascunse cu Alianţa D.A., trăim totuşi într-o Ţară care se cheamă România!

Din punct de vedere al dreptului comunitar, organismele europene nu promovează crearea unor entităţi infrastatale de tipul regiunilor autonome.

Din punct de vedere al dreptului internaţional,"Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale",adoptată la Strasbourg la 1 februarie 1995 şi ratificată de România, nu conferă drepturi colective minorităţilor naţionale, ci doar garantează egalitatea deplină şi efectivă a persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale cu cele aparţinând majorităţii. În acest sens, minorităţile naţionale pot să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor (religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul cultural), cât şi să se bucure de o serie de drepturi specifice (de folosire a numelui în limba minoritară, de a folosi neîngrădit şi învăţa această limbă, de a beneficia de însemne, inscripţii şi informaţii în limba respectivă, etc.). Dar atenţie, măsurile speciale care se iau trebuie să fie adecvate, conforme cu principiul proporţionalităţii, evitându-se încălcarea drepturilor ori discriminarea cetăţenilor majorităţii. Iar aşa ceva, nu este posibil atunci când dreptul de autoadministrare se bazează pe structuri politico-administrative fundamentate şi constituite exclusiv pe criteriul etnic. În acest fel se încalcă flagrant atât normele dreptului internaţional în materie, cât şi prevederile constituţionale.

Din punct de vedere al dreptului intern,se încalcă ordinea constituţională a statului român, care nu recunoaşte un nou subiect de drept public, comunitate naţională maghiară, definită prin autonomie personală, prin înfiinţarea autoguvernării maghiare locale şi naţionale, investită cu prerogative de putere publică, dotată cu competenţe specifice, patrimoniu, buget, respectiv cu structuri politico-administrative proprii.

Totodată, propunerea legislativă depăşeşte limitele constituţionale prin atribuirea aceluiaşi rang limbii maghiare cu limba oficială a statului, asigurându-se posibilitatea utilizării în aceleaşi condiţii a ambelor limbi în scris şi oral. Iar art. 13 din Constituţie este cât se poate de clar: "În România, limba oficială este limba română." Dreptul de exprimare în limba maternă a minorităţilor naţionale în faţa instanţelor de judecată, consacrat prin art.128 din Constituţie, nu are voie să împiedice buna administrare a justiţiei. După cum nici principiile care reglementează administraţia publică locală prevăzute în art.120 din Constituţia României nu pot fi încălcate.

În alte articole din proiectul legislativ înaintat, se încalcă art.1 alin. 1 din Constituţie - care defineşte "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", art.3- privitor la organizarea teritoriului Ţării, art.12 şi art.14, - privitoare la simbolurile naţionale şi capitală, în timp ce art.117 este înţeles şi aplicat în mod greşit.

Domnule Borbély, doresc să vă reamintesc art. 4 şi art. 6 din Constituţia României:

Art.4 alin. 2: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială."

Art.6 alin. 1: "Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Alineatul 2: "Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români".

În altă ordine de idei, este bine să ştiţi că potrivit unor ultime cercetări, secuii nu sunt maghiari, ci o populaţie (ce se trage din neamul geto-dacic) care a fost maghiarizată forţat, în decursul secolelor, cel mai ilustru luptător pentru libertate a poporului secuiesc fiind Gheorghe Doja, martirul care a fost ars pe un tron de fier înroşit în anul 1514, chiar de către ... maghiari!

Fiţi liniştit, domnule Borbély, Uniunea Europeană ne va accepta cu regiunile de dezvoltare pe care le avem. Cele pe criterii etnice nu sunt dorite!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Makkai Grigore. Va urma domnul Ghervazen Longher. Deputaţii Petre Posea, Dan Brudaşcu, Ştefan Lăpădat şi Lia Olguţa Vasilescu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Makkai Grigore:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Pentru un management sustenabil al fondului cinegetic".

România se numără printre puţinele ţări din Europa care mai dispune de un fond cinegetic autentic.

Varietatea şi valoarea speciilor de vânat constituie o comoară de o valoare inestimabilă, iar trofeele de vânat unicat ne fac cunoscuţi şi apreciaţi pe toate meridianele lumii.

Problema majoră, în opinia mea, cu care se confruntă toţi cei care sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în gestionarea acestui fond este responsabilitatea lor pentru a găsi cele mai adecvate modalităţi, pentru o gestionare optimă a numărului de specii şi a numărului de exemplare, în acord cu potenţialul de întreţinere particularizată a fiecărui fond de vânătoare.

Acest deziderat, bazat pe logica relaţiilor ecologice, pare a fi perturbat serios de cel puţin trei cauze majore.

Prima cauză: inexistenţa unor metode riguros ştiinţifice, de stabilire a cotelor de vânat.

Îndrăznesc să afirm acest lucru, în baza vehementelor proteste lansate de numeroase organizaţii civice din domeniul protecţiei naturii, în legătură cu recenta ordonanţă a Guvernului privind numărul de exemplare din speciile: urs, pisică sălbatică şi lup, care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2004 - 2005.

Cea de-a doua cauză: amplificarea într-un mod inadmisibil a pagubelor produse de vânat în culturile agricole.

Anual, valuri noi de agricultori disperaţi abandonează terenurile agricole frecventate de vânat, din cauza pagubelor irecuperabile produse de aceştia.

Neînţelegerile dintre vânători şi agriculturi privind reglarea efectivelor optime de vânat, se soldează, de regulă, cu diminuarea suprafeţelor cultivate şi creşterea revoltei oamenilor împotriva animalelor sălbatice care, în fond, şi ele urmăresc calea lor pentru supravieţuire.

Şi cea de-a treia cauză: înflorirea braconajului, dar nu la nivelul omului simplu care recurge la acest mijloc pentru completarea hranei sale zilnice, ci la un nivel performant, sportiv, cu arme şi maşini sofisticate şi nu din nevoi, ci din ambiţii.

Vânătorii adevăraţi care practică această preocupare, din dragoste faţă de natură, povestesc lucruri cutremurătoare. Spre exemplu: din lipsă de cointeresare a vânătorilor faţă de perioadele de altădată, coloniile de ciori, de coţofane şi de gaiţe s-au înmulţit într-un mod incredibil şi distrug populaţiile de păsări şi animale mici reducând, astfel, ameninţător biodiversitatea faunistică.

La fel, înmulţirea peste măsură a uliului şoricar, de altfel ocrotit de lege, ar trebui reanalizat, întrucât, din cauza lui, azi, mâine nu vom mai avea iepuri, fazani, potârnichi şi alte specii din categoria vânatului mic.

Desigur, în această declaraţie politică nu pot şi nici nu vreau să fac o analiză a unui domeniu atât de vast şi complicat, cum este managementul fondului cinegetic. Scopul meu este atragerea atenţiei asupra riscurilor care se pot deriva dintr-o tratare necorespunzătoare, dirijată de interese imediate, aceste bogăţii naturale din ţara noastră.

Cu alte cuvinte, vremea pentru elaborarea şi implementarea unei strategii sustenabile a fondului cinegetic, bazat pe principiul dezvoltării durabile a sosit de mult. Acest amplu proces se poate urni din loc numai printr-un efort comun al tuturor factorilor interesaţi.

În opinia mea, Parlamentului României îi revine un rol esenţial în acest proces, în primul rând prin elaborarea cadrului legislativ necesar operaţiunii.

Din acest punct de vedere, cred că instituţia noastră este pe un drum bun. Însă, dincolo de activitatea legislativă, tot Parlamentul ar trebui să îmbrăţişeze şi activitatea de îndrumare şi de monitorizare a întregului proces.

Consider, deci, că în Parlamentul României ar trebui, în sfârşit, înfiinţată Comisia permanentă pentru problemele de mediu.

Menţionez că, în acest sens, în perioada legislaturii prezente, am depus la Biroul permanent, în două rânduri, materialele necesare, însoţite de un număr de peste 50 de semnături de susţinere.

Până la această dată nu am primit nici un răspuns oficial. Nu mai departe decât ziua de ieri, am depus din nou acest material, care a fost înregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu nr. 508 din 20 septembrie 2004.

Iar dumneavoastră, domnule preşedinte Ciontu, aţi rămas pe prima poziţie, pe lista susţinătorilor, ca şi până acum.

Mă adresez preşedintelui Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, să manifeste, în sfârşit, voinţă politică în problema ridicată, căci natura nu aşteaptă. Ea se conformează legilor stricte şi logice din natură şi nu după comportamentul partidelor dictate de conjunctura politică actuală.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ghervazen Longher. Va urma domnul Dumitru Bentu.

Domnul Ghervazen Longher:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În zilele de 10 - 12 septembrie, Uniunea Polonezilor din România a organizat a şasea ediţie a zilelor culturii polone.

Această manifestare a fost deschisă la Consiliul Judeţean Suceava, în prezenţa domnului prefect Ioan Cuşmir, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Suceava, a înalţilor oaspeţi din partea ambasadei polone la Bucureşti, a domnului consul Boris Sekala, şi a invitaţilor din Polonia, vicemareşalul Voievodatului Silezia şi vicemareşalul Voievodatului Lubuskie, precum şi a participanţilor la zilele culturii polone.

Conferinţa, parte a zilelor culturii polone, este una din cele mai importante manifestări realizate de către Uniunea Polonezilor din România.

Ea este, înainte de toate, o manifestare ciclică, de 5 ani, ea îi reuneşte pe cei interesaţi de problematica relaţiilor româno-polone, înţelese în sens larg în numeroase domenii.

Prima conferinţă din anul 1999 a fost dedicată în exclusivitate evenimentelor anului 1939 şi aspectelor relaţiilor româno-polone din perioada celui de-al doilea război mondial. Următoarele trei sesiuni: "Contacte româno-polone de-a lungul timpului", "Polonia şi România pe drumul cunoaşterii reciproce" şi "Mai aproape unii de alţii - relaţii polono-române".

Aşa cum arată motivul lor dominant, au reunit referenţi şi persoane interesate de o tematică diversă din numeroase domenii: istorie, filologie, etnografie, sociologie, cercetarea comunităţii polone din România.

Zilele culturii polone şi conferinţa din 2003 au reprezentat una din etapele sărbătoririi pe parcursul întregului an a 200 de ani de la venirea muntenilor din Ceaţa în Bucovina. Din acest considerent, acestei problematici i-a fost dedicată o parte separată a sesiunii.

Simpozionul din acest an a reunit cadre didactice universitare, oameni de ştiinţă, specialişti în mai multe domenii din Polonia şi România.

O mare parte a conferinţei din acest an a fost dedicată bazilicii Minor din Cacica, cu hramul Adormirii Maicii Domnului.

Printre manifestările din anul acesta, pe lângă sesiunile de comunicări, a avut loc tradiţionalul spectacol al formaţiilor folclorice din Polonia şi România, expoziţia de pictură şi de afiş polonez şi, ca în fiecare an, o zi petrecută într-un sat de polonezi din localitatea Pleşa. Cu această ocazie, s-a sărbătorit şi centenarul bisericii din localitate.

Zilele culturii polone, deci şi sesiunile de comunicări, se desfăşoară sub deviza comună: "Mai aproape unii de alţii".

Cea mai potrivită definire a caracterului întâlnirii, în afară de prezentările ştiinţifice din timpul conferinţelor, organizatorii sunt interesaţi de ceva în plus: vor să dea tocmai oportunitatea întâlnirii unor oameni care gândesc la fel, contaminaţi de ideea aprofundării cunoaşterii particularităţilor Poloniei sau României, care vor să-şi aducă propriul lor aport ştiinţific la cercetarea relaţiilor româno-polone sau care doresc apropierea între români şi poloni.

Uniunea polonezilor din România, în calitate de organizator, prin zilele culturii polone şi prin conferinţe, vrea nu doar să popularizeze cultura polonă în România, să se prezinte pe sine, adică polonezii din România, şi să adauge o cărămidă la construirea în zilele noastre o unor relaţii româno-polone, caracterizată în reciproca curiozitate, respect şi cunoaştere a moştenirii culturale.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Bentu. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi are un titlu aniversar: "Bucureşti - 545".

În preajma echinocţiului de toamnă, ar trebui să rezervăm câteva clipe de reflecţie asupra a ceea ce reprezintă pentru noi, românii, destinul oraşului-capitală Bucureşti. Şi aceasta, pentru că, tot mai puţini dintre noi, inclusiv primari ai sectoarelor componente, îşi fac un titlu de glorie din a reţine data primei atestări documentare a cetăţii lui Bucur, 20 septembrie 1459.

Astfel, într-un document emis de cancelaria domnitorului Vlad Ţepeş, cel care s-a aflat pe tronul ţării româneşti de trei ori, 1448, 1456-1462 şi puţin timp în 1476, document redactat în limba slavonă, se întărea proprietata lui Andrei şi a fiilor săi Iova şi Draga asupra cetăţii. Hrisovul dat acestor boieri mehedinţeni a traversat timpul şi abia în anii '30 importanţa sa a fost sesizată de istoricul George Florescu.

Tot Vlad Ţepeş a ridicat prima construcţie cu ziduri de piatră, dărâmată ulterior de Mircea Ciobanu, care a edificat un adevărat palat cu pivniţe vaste.

Numele oraşului, puternic ancorat în legendă, ar proveni de la ciobanul Bucur, cel care ar fi avut inspiraţia să întemeieze aşezarea, în acest loc aflat la jumătatea distanţei dintre Subcarpaţi şi Dunăre.

Trebuie luată în calcul, însă, şi vechea denumire Helis, cetatea bucuriei, din perioada lui Dromihetes.

Cert este că în 1465, tot într-o zi de toamnă, la 14 octombrie, Radu Cel Frumos conferă un nou statut oraşului, acela de reşedinţă domnească temporară. Devine capitală permanentă în 1659, în timpul lui Gheorghe Ghica.

După Unirea Principatelor Române, la 1859, trei ani mai târziu, în 1862, devine Capitala României. Evoluţia urbană şi demografică ulterioară îl aduc la stadiul de cel mai mare şi mai important oraş al României.

Iubit şi detestat, cântat şi denigrat, Bucureştiul este pentru ai săi şi pentru cei veniţi din zările spaţiului românesc, prima casă, a doua sau una temporară.

Are multe neîmpliniri încă: străzi anormale, construcţii neterminate, parcuri puţine şi adesea neîngrijite, curăţenia şi liniştea, în multe cazuri doar deziderate.

Are, însă, şi valori perene, dar toate se amestecă, inclusiv politica în ceea ce s-a impus ca fiind stilul dâmboviţean.

Cu toate acestea, chiar şi periodic, ne amintim că direct sau indirect face parte din viaţa noastră şi va fi şi de aici încolo "Civitas nostra".

Vivat, crescat, floreat!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Ştefan Baban are cuvântul. Va urma domnul Ioan Oltean.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"România second hand".

Revolta din 1989 a adus şi în ţara noastră, pe lângă alte binefaceri, şi sistemul second hand, începând de la produsele electrocasnice şi terminând cu îmbrăcămintea pentru toate anotimpurile. Dacă la început a fost euforia mărfurilor care erau destul de acceptabile pentru punga oricărui român, odată cu trecerea timpului şi deci a anilor, ne-am trezit că mulţimea de magazine second hand sunt pline de resturi de cârpe şi piese ale cetăţenilor occidentali care probabil au confundat ţara noastră cu vreun stat african, aflat sub pragul subdezvoltării.

Adevăraţii comercianţi şi-au respectat clientela fidelă, pentru că trebuie să recunoaştem că în 4-5 ani de la importul de produse second hand s-a format şi un segment de cumpărători care de care mai constanţi, astfel că nu au permis ca în spaţiile lor să se găsească reziduurile industriale ale civilizaţiei europene, urmărind ca produsele expuse să poată îndeplini condiţiile stabilite de lege pentru a se putea încadra în categoria second hand. Astfel că azi putem întâlni în aceste magazine de la oameni sărmani, pentru care second hand-ul reprezintă unica şansă, până la persoane destul de bine îmbrăcate şi care deja şi-au format o relaţie specială cu patronii, punând mâna pe haine şi produse electrocasnice care sunt puţin "obosite" şi care mai pot fi folosite încă cel puţin 3-5 ani de acum înainte.

Totuşi, "traiul bun şi viaţa prosperă" a românilor din ziua de azi au afectat şi această afacere profitabilă, astfel că în această perioadă, comparativ cu alţi ani, vânzările au scăzut, iar pentru valori mai mari, oamenii au ajuns să negocieze pentru a plăti şi în rate.

Cel mai bun exemplu îl constituie perioada dinaintea anului şcolar, când mamele caută pentru copiii lor în special blugi şi tricouri. Şi pentru că au dat destui bani pentru rechizitele şcolare, se târguiesc cu proprietarii de astfel de magazine pentru a putea achita mărfurile cumpărate în 2-3 rate.

Astfel, odată cu toamna, trebuie completată şi garderoba de sezon. Şi se completează de la bluze şi până la blugi, de provenienţă în special din Anglia şi Germania şi care au preţuri modice, cuprinse între 10.000 şi 60.000 lei, preţuri care sunt la îndemâna oricui.

Acest lucru este valabil şi pentru produsele electrocasnice second-hand. Ratele sunt cele care salvează populaţia cu venituri modeste, fără avans şi fără girant, se pot achiziţiona televizoare, frigidere, maşini de spălat, calculatoare etc., chiar dacă sunt ceva mai uzate. Totul este posibil în această ţară, chiar să plătim cu bani frumoşi ceea ce alţii aruncă la gunoi.

Românul nu se mai uită la faptul că marfa nu este nouă. Se bucură, pentru că poate vedea filme în culori, chiar dacă acestea sunt mai şterse, poate spăla rufele automat, chiar dacă trebuie înlocuite piesele etc. Esenţial este că achiziţionarea acestor produse a devenit posibilă în baza unei adeverinţe cu un venit mediu şi că pe deasupra li se mai oferă şi garanţie timp de un an de la achiziţionare.

Concluzia este foarte tristă: după 14 ani de democraţie, românii au ajuns să nu-şi mai poată permite să cumpere cu banii jos nici marfă la mâna a doua. Sunt nevoiţi doar să muncească pe bani puţini sau departe de casă, în străinătate, să trăiască din pensii mici sau ajutoare sociale minuscule, dar să se bucure când mai pot încropi ceva bani, fie suma întreagă sau în rate, pentru a-şi cumpăra de la second-hand.

Oare vom deveni şi noi o ţară second-hand pe harta Europei?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Oltean. Va urma domnul Kerekes Karoly.

Doamna Leonida Lari a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică este determinată de votul pe care Camera Deputaţilor, prin intermediul majorităţii pesediste, l-a dat săptămâna trecută Legii privind statutul alesului local, prin care un articol distinct, prin care se interzicea migraţia politică a alesului local, a fost eliminat din corpul acestei legi.

Solidaritatea unui stat democrat şi afirmarea unei democraţii funcţionale depinde, printre altele, şi de crearea unui cadru legislativ care să favorizeze consolidarea valorilor existente, paralel cu înlăturarea acelor elemente legislative care pot influenţa negativ un parcurs democratic.

Politicul, componentă importantă a vieţii sociale şi cel care dă dimensiune democratică unei societăţi are şi o latură legislativă cu care interacţionează voinţa politică, reflectându-se în voinţa legislativă, o politică sănătoasă găsindu-şi pe deplin expresia într-o legislaţie capabilă să o susţină.

Nu mai târziu de săptămâna trecută, forul legislativ a avut posibilitatea îmbunătăţirii mediului nostru politic, cu prilejul dezbaterii Legii privind statutul aleşilor locali.

Articolul de lege care a născut vii controverse între Opoziţie şi reprezentanţii Puterii a fost cel referitor la stoparea migraţiei politice, despre care domnul prim-ministru Adrian Năstase a spus, în expunerea de motive la Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru combaterea migraţiei politice, că: "Se impune promovarea unor măsuri în scopul eliminării situaţiilor de oportunism politic fundamentate de dorinţa de obţinere sau menţinere a unei anumite calităţii, iar nu de existenţa unei reale convingeri politice. În aceste condiţii, rolul legiuitorului este de a oferi alegătorului măsurile care îi pot oferi siguranţa că finalitatea votului exprimat nu va fi deturnată prin renunţarea de către cel ales, în acord cu propriile sale convingeri, la orientarea politică care i-a permis obţinerea mandatului".

Acelaşi domn preşedinte al partidului de guvernământ afirma la sfârşitul lunii martie, cu prilejul reuniunii tinerilor din PSD, "Din păcate, nu am avut până acum curajul de a ne adresa direct în această problemă - migraţiei politice, subliniem noi -, dar este timpul să cerem tuturor celor care se prezintă în faţa alegătorilor să-şi păstreze responsabilitatea personală faţă de cei care i-au ales. Este momentul să nu-i mai lăsăm să se ascundă de propria lor responsabilitate, trecând sub diferite drapele de împrumut".

Dacă afirmaţiile domnului prim-ministru sunt pe deplin reale şi în concordanţă cu ceea ce opinia publică a exprimat în diverse cazuri, în schimb, este greu de înţeles îngrijorarea domniei sale, şi asta pentru simplul motiv că la data celor scrise sau afirmate migraţia aleşilor locali sau parlamentari se desfăşura într-un singur sens: de la Opoziţie spre partidul de guvernământ, şi nu invers.

Deşi opinia publică din România condamnă fenomenul migraţiei politice, iar reprezentanţii Partidului Democrat şi ai Partidului Naţional Liberal au susţinut interzicerea şi sancţionarea sa prin cuprinderea unor prevederi adecvate în Proiectul Legii statutul aleşilor locali, majoritatea psd-istă din Camera Deputaţilor, dar şi din Senat, şi-a impus din nou punctul de vedere cu prilejul votului final, dând frâu liber migraţiei politice, fenomen de pe urma căruia partidul de guvernământ şi-a dublat numărul de primari şi de consilieri în legislatura trecută.

Cum faptele sunt cele care exprimă cel mai bine ceea ce gândeşti, îl întreb pe domnul Adrian Năstase când a fost domnia sa sincer, atunci când s-a pronunţat împotriva migraţiei politice sau atunci când, pus în postura de a incrimina acest fenomen, s-a dezis de cele afirmate, folosindu-se de votul majorităţii pe care o păstoreşte? Acest joc duplicitar al puterii, prin care a fost dat frâu liber migraţiei politice, deturnează voinţa politică a electoratului, afectează încrederea cetăţeanului în instituţiile locale şi generează totodată instabilitate politică. Mai grav este faptul că orice program democratic de reformă reală este compromis, slăbind încrederea diferitelor organisme internaţionale în mediul politic românesc, iar pentru acesta, răspunzător, în nici un caz nu poate fi cetăţeanul de rând.

Neputând tolera un asemenea comportament, cel puţin imoral, Alianţa dintre Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal va milita în continuare pentru stoparea flagelului migraţiei politice, a cărui eliminare are ca primă consecinţă asiguararea unui stabilităţi politice, favorabilă demarării reformelor reale în administraţia publică centrală şi locală, atât de necesare tuturor românilor. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Kerekes Karoly, va urma doamna Liana Naum.

Domnul Kerekes Karoly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Obiectul intervenţiei mele este legat de problematica acordării despăgubirilor în cazul terenurilor agricole şi forestiere ce nu au putut fi retrocedate.

Reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere a fost una dintre măsurile reparatorii luate de noul regim politic postrevoluţionar, garantând acest drept şi în Constituţie. Dacă trecem în revistă actele normative adoptate într-o perioadă de peste zece ani, menite să concretizeze voinţa politică de reconstituire a dreptului de proprietate, începând cu Legea nr. 18/1991 şi terminând cu Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, putem constata că procesul de legiferare nu a fost deloc uşor. Dacă ţinem cont şi de greutăţile întâmpinate în aplicarea acestora, greutăţi datorate nepriceperii, abuzurilor, tergiversărilor în eliberarea titlurilor de proprietate şi în punerea în posesie a proprietarilor, se conturează tabloul complet al reconstituirii dreptului de proprietate privată, ca parte a procesului de restabilire a dreptăţii sociale.

Din întreaga problematică, de această dată, aş atrage atenţia mai mult asupra acelor dispoziţii care fac posibilă acordarea despăgubirilor în cazurile în care terenurile agricole şi forestiere nu au putut fi retrocedate. Legea nr. 1/2000 dispune ca Guvernul, prin hotărâre adoptată în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să stabilească valoarea terenurilor arabile şi forestiere, sursele financiare necesare şi modalităţile de plată către foştii proprietari.

Nu este greu de constatat că acest termen de 45 de zile a expirat demult. Se pare că proiectul hotărârii de Guvern există, dar se plimbă pe undeva, pe circuitul încurcat al ministerelor avizatoare, lăsând în incertitudine foştii proprietari îndreptăţiţi la despăgubiri, contribuind la creşterea nemulţumirilor legate de aplicarea, şi aşa, anevoioasă, a acestor legi.

În condiţiile acestei tergiversări penibile, surpriza deloc neglijabilă o constituie apariţia hotărârilor de Guvern nr. 1239 şi nr.1301 din luna august a.c., pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor în cazul imposibilităţii de împroprietărire cu teren agricol a persoanelor refugiate din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, precum şi a veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă. De remarcat faptul că veteranii de război îndreptăţiţi la împroprietărirea cu un lot de 5 ha sau, după caz, a unui ha de teren agricol, în caz de imposibilitate de împroprietărire, primesc ca despăgubire suma de 15.640.000 de lei, de fiecare ha de teren la care au dreptul.

Nu vreau să fiu greşit înţeles, nu obiectez cu privire la dreptul de despăgubire, nici al veteranilor de război, nici al refugiaţilor, însă consider că este inechitabil şi discriminatoriu modul în care este tratată problema despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru foştii proprietari de terenuri agricole şi forestiere. Mă aşteptam ca stabilirea cuantumului şi a modalităţii de despăgubire a foştilor proprietari de terenuri să fie tratate ca prioritate, ţinând cont nu numai de însemnătatea politică a problemei, ci şi de impactul economico-social al acesteia. Sau, dacă soluţia a fost amânată atâta amar de vreme, măcar să fie tratată împreună cu despăgubirile acordate categoriilor de persoane sus-amintite.

Este greu de imaginat că până la alegeri Guvernul actual va fi dispus să facă ceva în acest sens. Aşadar, este mai mult ca sigur că despăgubirile în discuţie vor constitui un element al pachetului de promisiuni electorale. oricum, pretendenţii la putere vor trebui să spună ceva oamenilor şi în legătură cu această chestiune, ea nu mai poate fi ocolită la nesfârşit. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

O invit la microfon pe doamna Liana Naum, va urma domnul Iulian Mincu.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Dezastrul, caracteristica noilor şi vechilor liberalo-democraţi".

Partidul Social Democrat este, fără îndoială, cel mai puternic şi cel mai mare partid din România, la ora actuală. Ce înseamnă acest lucru pentru ţară, pentru poporul român şi ce înseamnă pentru Alianţa PNL-PD?

Pentru ţară, Partidul Social Democrat înseamnă stabilitate, siguranţă, încredere, înseamnă şansa de a lăsa în urmă mizeria, resemnarea şi sărăcia, înseamnă respect, membru NATO, reuşite în aproprierea de integrare europeană, progres pe plan intern, model de politic şi economic în slujba socialului, înseamnă speranţă.

Şi pentru Alianţa PNL-PD, partidul de guvernământ este un partid puternic, fapt constatat cu uşurinţă din afirmaţiile lipsite de temei şi făcute în totală disperare de cauză de către membrii acestei Alianţe, de mult apuse pe plan politic, care încearcă din răsputeri să-şi schimbe haina politică, sperând că românii vor uita sărăcia, instabilitatea economică, ratările politice, corupţia intensă şi de masivele disponibilizări din perioada 1997-2000. PNL-PD, dar şi PNŢCD, au reuşit să alunge tinerii din ţară prin necrearea locurilor de muncă pentru ei, prin sărăcirea şi disperarea la care i-au adus.

Acum, însă, încearcă să mintă electoratul, că vor promova tinerii în structurile lor politice. Despre care tineri este vorba, când pe listele lor electorale au avut loc numai vechii baroni, cei care au fost înlăturaţi total de la conducerea ţării de către populaţie, ca să nu-i amintim aici şi pe cei care au nenorocit viitorul ţării noastre pentru o perioadă îndelungată de timp.

Dezastru! Acesta este cuvântul potrivit pentru situaţia în care au adus ţara actualii membri PNL-PD. Dezastru! Acesta este şi cuvântul care li se potriveşte azi, acum, în 2004, Alianţa "Dezastru şi Anarhie!"

Ei nu au stabilit un program politic, ei nu au un trecut pe care să-l remarce, ei nu au tinerii pe care să-i înainteze la conducere, nu au un viitor şi nici realizări, iată de ce discursul lor se bazează mai întotdeauna pe a critica Partidul Social Democrat, pe un ton mereu invidios, răutăcios şi uneori chiar caraghios. Vechiul sistem falimentar, format din politicieni care ar fi trebuit de mult să se retragă, dacă ar avea minimă conştiinţă şi ruşine pentru situaţia în care au adus ţara după ce au condus-o până în anul 2000.

Interesele personale ale Alianţei sunt cât se poate de evidente, mesajul stângaci şi acuzator pe care îl promovează nu mai are relevanţă, oamenii aşteaptă de fapt realizări concrete, aşteaptă să vadă o stabilitate economică, politică şi socială. nimeni nu mai vrea să se întoarcă la egoismul şi aventurismul unei guvernări de dreapta, care să pună iar în pericol modernizarea statului şi a societăţii româneşti. Politica liberalo-democrată nu va mai funcţiona, pentru că aceasta este sinonimă cu fuga de responsabilitate, cu orgoliile şi interesele antagonice a două structuri paralele, cu ideologii diferite care s-au adunat fără să existe un coagulant, fără să existe un element de legătură, din punctul de vedere al valorilor, al principiilor.

O ţară condusă de fosta Convenţie, actuala Alianţă, va fi o ţară slabă, pentru că va avea o conducere slabă, cu lideri diferiţi, în spatele cărora se ascund două grupuri adverse de indivizi dubioşi. Aceştia vor duce o luptă încrâncenată şi fără scrupule, din care cel mai mult vor pierde românii.

Dezastru şi anarhie! Acestea ar fi motivele de ordine interioară ale Alianţei PNL-PD, pentru care nu este în stare să se uite în propria sa organizare şi să se mai uite, totuşi, la realitate, lucid, pentru a vedea ceea ce vede un popor întreg, popor pe care mai şi pretinde că vrea să-l conducă. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Eugen Nicolăescu a depus la secretariat declaraţia. Urmează domnul deputat Iulian Mincu, se pregăteşte domnul Mircea Costache.

Domnul Iulian Mincu:

Stimate domnule preşedinte,

În România, o problemă care rămâne gravă în continuare este starea de sănătate a populaţiei. O ţară în care sănătatea, învăţământul şi cultura sunt desconsiderate îşi condamnă propriul viitor.

Într-o declaraţie politică anterioară, pe data de 14 septembrie 2004, am atenţionat în legătură cu situaţia creată prin exodul asistenţilor sanitari din România, din cauza salarizării. Am ridicat atunci problema că salariul unei asistente medicale la cabinetul medicului de familie este acelaşi cu salariul minim pe economie.

Doresc să atenţionez astăzi, ca parlamentar, organele guvernamentale, că jumătate din populaţia ţării locuieşte în mediul rural. Dintre cele 2.686 localităţi rurale, un număr de 299 n-au medic de familie, iar 319 localităţi nu dispun de asistenţă medicală, datorită faptului că sunt greu accesibile, n-au drumuri de acces şi nu pot apela la nici o unitate sanitară, acestea fiind situate la mari distanţe.

În România există în prezent 11.600 medici de familie. Dintre aceştia, mai puţin de 40%, circa 4.200 de medici, lucrează în mediul rural, dar sunt foarte puţini care locuiesc în comunele respective. Venitul mic al unui medic de familie, de circa 4-5 milioane de lei lunar, nu-i încurajează pentru această activitate. promisiunile recente ale Ministerului Sănătăţii, că va acorda 2.500 de euro unui medic de familie la instalarea în mediul rural, nu se bucură de o mare atractivitate, având în vedere condiţiile de trai.

Ministerul Sănătăţii promite, de asemenea, că, din anul 2005, pe baza unui împrumut primit de la Banca Mondială, de 15 milioane de dolari, se vor reabilita o serie de cabinete medicale, se va achiziţiona echipamentul necesar, se va creşte pregătirea profesională ş.a. Poate, în parte, se va ameliora situaţia existentă, dar să luăm în considerare promisiunea compensării cu 90% a medicamentelor pentru pensionarii cu o pensie mai mică de 6 milioane de lei. Medicamentele sunt, toate sau majoritatea, româneşti, totuşi, o treime din fondurile alocate s-au cheltuit în prima lună de la aplicare deciziei.

La începutul anului 2004, datoriile înregistrate de Ministerul Sănătăţii la furnizorii de medicamente utilizate în ambulatoriu depăşeau 3.604 miliarde de lei, la nivelul întregii ţări. Situaţia rămâne gravă, pentru că medicamentele, practic, nu pot fi cumpărate.

Posibilităţile de diagnostic şi terapeutică ale medicilor de familie, chiar acolo unde aceştia activează, mai ales în mediul rural, sunt extrem de limitate, şi consecinţele stării de sănătate a populaţiei se resimt: cea mai mare mortalitate generală şi mortalitate infantilă, cea mai scurtă medie de viaţă din Europa. Acestea, ca şi sărăcia şi corupţia, caracterizează situaţia actuală din România. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Mircea Costache, va urma domnul Emil Rus. Domnii deputaţi Alexandru Stănescu şi Filip Georgescu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Mircea Costache:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Constat, ca şi foarte mulţi dintre noi, că societatea românească este o societate bolnavă şi, bineînţeles, o societate bolnavă nu poate avea reacţie normală. Nu a putut avea societatea românească o reacţie normală în faţa urnelor nici la referendumul pentru votarea Constituţiei, unde unii s-au dus să-l voteze pe Ion Iliescu, să le mai mărească pensiile, alţii s-au dus să nu mai facă feciorii lor armată, alţii, ca să intrăm mai repede în Europa. Ei nu ştiu, sărmanii, despre ce e vorba, nu li s-au explicat, nu li s-a prezentat în detaliu condiţiile procesului de aderare şi că e posibil să meargă după alimente pe la Tiraspol. Or, vorba lui Marin Preda, "să-şi cumpere brânză din Kamciatka".

Toate aceste anomalii se petrec datorită unei mari mistificări, pusă în operă cu artă, cu măiestrie şi cu cerebralitate surprinzătoare de forţe obscure. Ce citeşte românul în ziare, ce vede la televiziune, mijloace care au o forţă de influenţare decisivă asupra conştiinţei publice româneşti, din păcate, fără discernământ, încă? Află că parlamentarii au mercedesuri, toţi! că parlamentarii au salarii uriaşe, unii le şi publică: "Adevărul", un ziar central respectabil, a publicat în repetate rânduri ştirea conform căreia subsemnatul ar avea salariul de 80 de milioane sau de 140!

Din marea mistificare fac parte toate intoxicările, toate diversiunile şi toate manipulările care au adus cetăţeanul în stare să nu mai creadă pe nimeni, să nu mai crediteze pe nimeni, şi cred că rostul fundamental al acestei uriaşe dezinformări în masă este acela de a nu mai avea nimeni curajul, după 15 ani apocaliptici, de dezastru, de ruină naţională, de pulverizare a patrimoniului public sub orice formă, sub denumirea ticăloasă de "privatizare contra cronometru", de "restructurare", de "reformare". În termeni militari, "darea la reformă însemna "la topit", "la ars", "la dezintegrat". Aşa s-a întâmplat şi cu economia românească.

La umbra acestei mari diversiuni se urmăreşte probabil ca cetăţeanul, năucit, bombardat mediatic, intoxicat perpetuu, să nu mai aibă încredere în nimeni. Şi dacă sunt aproape să reuşească, mă întreb, cine va mai înghiţi, în scurt timp, gulgutele, bolboroselile televiziunilor ticăloase şi ale mass-mediei manipulate din umbră de oameni cu bani foarte mulţi şi de o culoare foarte întunecată, cui li se vor mai adresa? Pentru că, în momentul de faţă, cine se confruntă în mod serios cu păturile largi ale populaţiei constată că oamenii îi iau la grămadă pe toţi! Parlamentarii, toţi, sunt infractori! Parlamentarii, toţi au averi nemăsurate, au afaceri murdare, au conturi în străinătate, au vile de lux!

Eu sunt un parlamentar român care face excepţie de la această uriaşă minciună, difuzată pe toate lungimile de undă! Şi mă întreb, nu există, chiar şi într-o societate bolnavă, vreun organism care să poată, de la nivelul respectiv: al Preşedinţiei, al Guvernului, al altor instituţii ale societăţii civile, să facă lumină şi în această direcţie?

Pentru că, încet-încet, societatea românească s-ar putea să intre sub gheara mafiei, ca să nu dau nume de persoane care se află acum în stare de anchetă, s-ar putea să intre în cuşca leilor unor potentaţi postrevoluţionari şi să nu mai iasă de acolo o sută de ani! Eu doresc societăţii româneşti, şi celor care au puterea de a o face să revină la normalitate, însănătoşire grabnică! Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Emil Rus, urmează domnul Ioan Miclea. Domnul Eugen Pleşa a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea doresc să mă adresez domnului prim-ministru Adrian Năstase, domnilor miniştri - Alexandru Athanasiu, al educaţiei şi cercetării, Răzvan Theodorescu, al culturii şi cultelor, domnului Traian Băsescu, primarul general al Capitalei, primarilor de sectoare - referitor la uşurinţa cu care s-a trecut peste două evenimente majore din viaţa cetăţenilor României.

Primul eveniment este cel al împlinirii a 545 de ani de la atestarea documentară a Bucureştiului, capitala ţării noastre, fapt deloc minor, ci unul deosebit pentru întreg neamul românesc. Bucureştiul este centrul vital al României, în jurul lui pulsează întreaga viaţă economică, politică, ştiinţifică şi culturală a ţării. Nimeni nu a dorit festivism şi parade militare, nu a dorit mici şi bere la iarbă verde în parcuri, ci doar să cinstim ceea ce avem de la înaintaşi, - prin posturile de radio şi televiziune, prin ziare şi reviste, pentru că lumea a ajuns la saturaţie de politică şi promisiuni şi iar politică şi iar promisiuni.

Fără îndoială că, dacă în acest sens venea un imbold din partea Americii sau Occidentului am fi văzut noi mese rotunde, simpozioane, megaspectacole şi altele din astea, dar n-a fost să fie aşa, totul a trecut în cenuşiu, ca şi viaţa celor 50-60 % dintre cetăţenii României aflaţi sub pragul de sărăcie.

Al doilea eveniment, normal, cu o încărcătură sentimentală de mari proporţii, ce rămâne în memoria generaţiilor, este începerea şcolii, prima zi de şcoală, la care au fost prezenţi politicieni, copiii, pentru clasele mici - părinţii lor, dar au lipsit în mod protestatar dascălii care sunt duşi cu vorba de aproape 15 ani, că li se vor da salarii decente cât de cât, dar sunt înconjuraţi de acordarea acestui drept cu cea mai bună ştiinţă şi diplomaţie, ca să nu zic minciună sau viclenie.

Bani sunt, ţara are pentru orice altceva, numai pentru învăţământ nu sunt. Cadrele didactice - titulare sau suplinitoare -, care au mai rămas, sunt aduse într-o stare de umilinţă fără precedent. De la întâlnirile cu cetăţenii, aduc în Parlament aceste semnale, pe care şi presa le-a consemnat : " la şcoala noastră, în afară de câţiva părinţi şi elevi au mai fost directorul şi primarul "; o profesoară îşi arăta cei 30.000 lei cu care trebuie să trăiască până la 8 octombrie când va lua salariul; un tătic era contrariat că în fiecare an copilul său a avut altă învăţătoare şi că în prezent nici măcar nu ştie dacă vine învăţătoarea de anul trecut sau alta nouă.

Domnule prim-ministru,

Domule ministru al educaţiei - aşa nu prea mai merge, drumul nostru nu e înspre civilizaţia europeană, ci mai degrabă înspre haos şi nimic.

Dacă tot e o creştere economică de 7,5 % - cum afirmaţi -, faceţi ca acest progres să se resimtă şi în educaţie, învăţământ, în viaţa slujitorilor şcolii.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ioan Miclea, va urma domnul Raj Tunaru.

Domnul Ioan Miclea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Huiduielile nu sunt politică, dar exprimă un sentiment legat de aceasta".

Domnul preşedinte Ion Iliescu şi domnul prim-ministru Adrian Năstase au avut parte, la comemorarea de la Ţebea din acest an, de un cor de huiduieli din partea unui grup de participanţi la eveniment. Mass-media, dar şi domnul preşedinte Ion Iliescu, au atribuit acest lucru unor membri ai Partidului România Mare.

Ca membru al acestui partid şi ca participant la manifestările de la Ţebea de mai mulţi ani, pot să afirm cu certitudine în faţa dumneavoastră că majoritatea participanţilor la comemorarea Crăişorului au fost membri sau simpatizanţi ai partidului nostru. Comemorarea de la Ţebea, dar şi alte manifestări de acest fel, ne dau prilejul să ne manifestăm plenar naţionalismul nostru luminat. Dar la Ţebea şi în acel grup de huiduitori au fost şi mulţi oameni care nu sunt membri ai Partidului România Mare şi nici simpatizanţi ai acestui partid, însă pentru ei Avram Iancu este o icoană la care vin să se închine cel puţin de două ori pe an, iar Ţebea este altarul pe care este aşezată această icoană.

Huiduielile, sau, mai bine zis, nemulţumirea grupului de la Ţebea au avut o cauză precisă: situaţia socială a românilor sub guvernarea PSD şi, în primul rând, trădarea de către PSD a idealurilor pentru care au luptat Crăişorul Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan şi miile de moţi ce le-au fost fideli. Trădarea despre care vorbesc s-a referit, în strigătele celor de la Ţebea, la cedările partidului de guvernământ în faţa pretenţiilor absurde şi neconstituţionale ale UDMR. Mă refer aici la segregarea şcolilor pe criterii etnice, la oficializarea limbii maghiare în administraţie şi justiţie, la neluarea de măsuri împotriva celor ce se manifestă făţiş şi insistent pentru dezmembrarea ţării, la acceptarea amplasării statuii, aşa-zisă "a libertăţii", ce reprezintă de fapt pe cei 13 călăi habsburgi ai populaţiei române din Ardeal, din anul 1848. Iată doar câteva din nemulţumirile acelui grup de la Ţebea.

Sunt de acord cu domnul preşedinte Ion Iliescu că manifestarea de la Ţebea trebuia să se desfăşoare într-o atmosferă solemnă, de reculegere şi rugăciune, însă, respectând un principiu democratic, fiecare cetăţean are drept nemărginit la opinie. Şi, acolo, prin acele huiduieli, s-a exprimat o opinie.

Dovada? Şi în Canada, cu ocazia recentei vizite pe care domnul preşedinte Ion Iliescu a făcut-o în această ţară, un grup de români s-a manifestat zgomotos şi chiar violent, condamnând în acest fel politica PSD de trădare a intereselor naţionale.

M-aş opri, în încheierea acestei declaraţii politice, asupra acceptului Guvernului de a se amplasa statuia aşa-zisă "a libertăţii" la Arad.

Ştiţi foarte bine că, iniţial, Consiliul local Arad şi cetăţenii acestui municipiu au fost împotriva acestei amplasări. Între cele două războaie mondiale, un luminat politician liberal şi mare patriot a dispus, în calitatea lui de prim-ministru, demontarea acestei statui, dând astfel satisfacţie cerinţelor insistente ale românilor ardeleni. Precizez că membrii PNL de astăzi nu sunt nici pe departe succesori ai acestui ilustru politician din perioada interbelică.

Fostul primar PSD al Aradului, domnul Popa, a pus în mişcare maşina de presiune a partidului său şi, cu ajutorul consilierilor PSD şi UDMR, a hotărât, în cele din urmă, amplasarea acestei statui în Piaţa Pompierilor. Domnul Popa şi-a primit răsplata: la recentele alegeri nu a mai fost ales primar de către locuitorii Aradului. De acelaşi tratament se va bucura şi PSD la viitoarele alegeri generale dacă va persevera în această trădare.

Guvernul, prin vocea autorizată a domnului Adrian Năstase, a subscris cu mare bucurie la acest act de trădare naţională şi, ca să dreagă busuiocul şi să dea o tentă naţionalistă trădării lor, a hotărât ca în acea piaţă să fie amplasat şi un arc de triumf, sau aşa ceva, care să reprezinte figurile conducătorilor români din Revoluţia de la 1848.

Nu înţelegem şi nu vom înţelege niciodată ce legătură poate să fie între figurile luminate ale lui Avram Iancu, Nicolae Bălcescu şi ale altor iluştri bărbaţi români care au condus Revoluţia de la 1848 şi figurile sinistre ale celor 13 generali habsburgi care au omorât 40.000 de oameni pentru singura lor vină de a fi fost români şi de a fi dorit libertate pentru ei şi ţara lor!

Nu vi se pare, domnilor guvernanţi, că alăturarea la care vă gândiţi este una nefirească şi blasfematoare?

Noi vă propunem, domnilor guvernanţi, să lăsaţi acea statuie a trădării şi crimei, dacă tot aţi ridicat-o, singură, acolo, în Piaţa Pompierilor din Arad. Nu-i alăturaţi nici un fel de simbol românesc pentru că jigniţi demnitatea urmaşilor celor care au murit pentru o cauză nobilă pe care dumneavoastră nu o înţelegeţi şi o trădaţi.

Noi, cei care simţim româneşte şi vrem să ne perpetuăm cultul eroilor, al martirilor neamului, aşa cum facem şi la Ţebea, la Marisel, la Ip şi Treznea, nu vom uita, ca în fiecare an, în ziua de 15 martie, să depunem la picioarele acestei statui a ruşinii şi a crimei o coroană în memoria celor 40.000 de români ucişi de cei pe care îi reprezintă această statuie, dar şi ca o mărturie, peste ani, a trădării dumneavoastră. Astfel credem noi că se vor reconcilia lucrurile.

Numai asumându-ne greşelile trecutului putem croi un viitor drept şi cinstit. Dar, domnilor guvernanţi, nu ne cereţi să ne recunoaştem greşeli pe care nu le-am făcut. A reconcilia înseamnă a-ţi asuma greşelile. Singura greşeală a celor ucişi la 1848 de către cei 13 generali criminali pe care îi adulaţi prin această statuie a fost aceea de a fi fost români. Şi, atunci, ce şi cu cine să ne reconciliem?

Repet ceea ce am mai spus: locul statuii criminalilor este în Ungaria sau nicăieri; nici într-un caz în casa victimelor.

Înţelegeţi acest lucru, domnilor guvernanţi, şi nu veţi mai fi huiduiţi.

Dacă nu veţi înţelege, pedeapsa pentru fărădelegi de genul celor de la Arad veţi primi-o de la electorat. Cazul fostului dumneavoastră primar de la Arad nu trebuie să îl uitaţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Raj Tunaru. Va urma domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Ciuceanu a depus declaraţia la secretariat.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Mă numescu Raj-Alexandru Tunaru şi, începând de astăzi, îmi dau demisia din Grupul parlamentar al PSD. Acest lucru îl fac dintr-un singur motiv: din iulie 2004 sunt fondatorul şi preşedintele Partidului Tineretului Democrat. Acest partid va candida în alegerile generale şi la preşedinţie şi cred că nu ar fi fair-play din partea mea să merg la şedinţele de grup alături de PSD, să discutăm probleme de strategie şi, după aceea, când ies afară, să ne criticăm sau să avem păreri divergente.

Atât am avut de spus. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Nicolae Leonăchescu. Va urma domnul Emil Crişan.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Un specialist argeşean în domeniul ecosistemelor mi-a descris situaţia dezastruoasă în care se află rezervaţia montană Piatra Craiului. Aici, şi nu numai, pădurea este ţinta tuturor agresiunilor; infractorii îşi fac de cap pe tot întinsul ţării.

Într-o economie forestieră durabilă, exploatarea pădurii este monitorizată cu maximă atenţie; astăzi, tăierea copacilor se face la ras, fără oprelişti.

Am stat de vorbă cu mulţi factori locali responsabili cu supravegherea sectorului silvic.

Pădurarii se plâng de faptul că nu mai au curajul să înfrunte infractorii care taie copaci în păduri fără teamă. Unii dintre aceştia vin cu cagule pe faţă şi ameninţă pădurarii, ba chiar îi bat.

În acelaşi timp, numărul instalaţiilor mecanice pentru prelucrarea lemnului care funcţionează clandestin a crescut. Unii poliţişti sunt acţionari în S.R.L.-uri care se ocupă cu procurarea şi transportul materialului lemnos, în beneficiul lor şi al unor şefi de-ai lor.

La nivelul Camerei Deputaţilor, au fost timide încercări, în legislatura trecută, de a analiza problema fundamentală a pădurii.

După un spectacol trist, două comisii au făcut constatări la faţa locului; când au identificat situaţii dincolo de limitele legii, au fost imediat chemate la ordin.

Buna intenţie de a stopa jefuirea nemiloasă a pădurii româneşti nu s-a finalizat în acţiuni concrete; comisiile au eşuat în rapoarte formale, aprobate de plen, problema fiind astfel înmormântată.

Suntem în faţa unui amplu proces de distrugere a fondului silvic, cu efecte neplăcute pe timp îndelungat. Dincolo de aspectele ecologice, pădurea reprezintă o bogăţie naţională a cărei exploatare raţională este absolut necesară.

Nu ne mai putem permite luxul unei exploatări barbare, în beneficiul câtorva şmecheri iresponsabili.

Nu ne putem permite epuizarea unei resurse de viaţă din spaţiul de geneză al poporului nostru pentru că nu avem caracteristicile unui popor migrator.

Nu ne mai putem permite să ne consumăm esenţele prin acţiunile nefaste, scăpate de sub control, ale unor infractori.

De aceea, consider că lucrătorii domeniului silvic, cei angajaţi la ocoalele silvice, în mod deosebit, dar şi ceilalţi factori de putere au datoria de a stopa acest proces de jefuire necontrolată a pădurii.

Dacă Guvernul nu vede sau nu poate opri distrugerea pădurii înseamnă că nu ştie ce să facă cu puterea.

Salvarea pădurii nu este o vorbă goală; este un element al Interesului Naţional!

Ar fi dramatic să ne dăm seama doar atunci când deşertul se va întinde peste locurile în care pădurea ne-a oferit şansa vieţii şi a istoriei milenii în şir.

Stopaţi jaful din domeniul silvic! Salvaţi pădurea şi vă veţi salva viitorul!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Emil Crişan. Va urma domnul Gheorghe Pribeanu.

Domnul Emil Crişan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Sălciua, 19 septembrie 2004, comemorarea a 60 de ani de la luptele moţilor împotriva armatelor horthysto-fasciste de pe Valea Arieşului."

Cu deosebită plăcere am primit invitaţia preşedintelui Societăţii cultural-patriotice "Avram Iancu", Filiala judeţeană Alba, domnul profesor Emil Jurcă, de a participa pe data de 19 septembrie 2004 în comuna Sălciua la comemorarea a 60 de ani de la luptele moţilor şi a vânătorilor de munte împotriva armatelor horthysto-fasciste de pe Valea Arieşului.

Din oraşul Abrud, acolo unde sunt născut şi locuiesc în prezent, a plecat în lunga bătălie pentru libertate până în masivul Tatra din Cehoslovacia de atunci Batalionul 5 Vânători de munte, numit şi Batalionul de moţi "Avram Iancu".

Pus la dispoziţia Diviziei 3 Vânători de munte, comandată de către legendarul general Mociulschi, batalionul de moţi a purtat lupte crâncene, consemnând multe reuşite şi victorii, dar şi agonie şi suferinţă în operaţiunile militare pentru eliberarea Ardealului de nord de sub ocupaţie străină, luptând până dincolo de hotarele ţării pentru înfrângerea definitivă a fascismului.

Din Batalionul de moţi "Avram Iancu", pornit din Abrud în lungul drum spre libertate, a făcut parte şi unchiul meu din partea mamei, tânărul locotenent Anca Virgil, căzut pe câmpul de luptă pentru eliberarea Ungariei. În semn de omagiu, o stradă din oraşul Abrud îi poartă astăzi numele.

Ca un continuator al tradiţiilor Batalionului de moţi "Avram Iancu", la data de 1 octombrie 1982 s-a înfiinţat la Abrud Divizionul 86 artilerie Detunata, care peste câteva zile aniversează 22 de ani de existenţă.

Spre deosebire de Batalionul de moţi "Avram Iancu", Divizionul 86 artilerie Detunata se prezintă ca o structură bine definită, aptă să răspundă misiunilor ce îi sunt încredinţate, în consens cu atributele războiului modern şi în concordanţă cu dorinţa poporului român de a fi parte integrantă din Alianţa Nord-Atlantică.

"Două lucruri sunt preţioase în Munţii Apuseni şi au făcut faimă: oamenii şi aurul.", spunea Geo Bogza după vizita sa în oraşul Abrud.

Atracţie şi respingere, patimă, strălucire, zbucium, oameni prinşi ca într-un liant într-o disperată bătălie cu viaţa. Aceştia sunt moţii.

Generaţia noastră şi cele următoare au datoria morală de a aduce prinos de recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan, de cei care acum 85 de ani au înălţat la Alba Iulia steagul roş, galben şi albastru de înfăptuire a Marii Uniri, ca şi tuturor acelora care au luptat şi s-au jertfit pentru apărarea patriei şi a ţării moţilor.

De asemenea, avem datoria de a proteja şi păstra, pe lângă memoria eroilor noştri, valorile materiale şi spirituale ale Munţilor Apuseni, aici aflându-se şi monumente ale naturii unice în Europa şi chiar în lume: Detunatele, Poiana Narciselor de la Negrileasa, Gheţarul de la Scărişoara, Huda lui Papară, Peştera Urşilor, precum şi localitatea binecuvântată de Dumnezeu cu un tezaur al naturii şi vistieriei naţionale, niciodată secătuit de 2000 de ani încoace, Roşia Montană.

Investiţia care se preconizează a se dezvolta aici de către o firmă româno-canadiană se face în detrimentul statului român şi al comunităţilor locale, depopulând zona şi amputând sufletele moţilor.

Cu prilejul acestei acţiuni cultural-patriotice, comemorând 60 de ani de la luptele moţilor şi a vânătorilor de munte împotriva armatelor horthysto-fasciste de pe Valea Arieşului, în numele Filialei Alba a Partidului România Mare, doresc să transmit de la această tribună a Parlamentului României tuturor veteranilor de război şi familiilor acestora sănătate, prosperitate şi îndeplinirea tuturor dorinţelor.

Doamne, ocroteşte şi ajută pretutindeni brava Armată Română!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Gheorghe Pribeanu. Va urma doamna Amalia Bălăşoiu.

Domnul Gheorghe Pribeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează: "Respectarea identităţii naţionale".

Etapele parcurse de cetăţeanul român în evoluţia lui firească şi într-o sincronizare normală între educaţia în familie şi educaţia în şcoală, au menirea să îl pregătească pentru solicitările cerute de viaţă şi societate. Astfel, cetăţeanul român devine prestator de muncă, pentru care este retribuit.

Obligativitatea societăţii de a-i asigura loc de muncă potrivit pregătirii s-a diluat mult odată cu reformele economice impuse în mod arbitrar şi amatoristic de autorii privatizării şi trecerii la economia de piaţă. În acest context, siguranţa zilei de mâine pentru salariaţi devine tot mai incertă.

Această situaţie s-a agravat atât de mult după 15 ani de la Revoluţie încât cei aproape 4,7 milioane de salariaţi nu mai reprezintă nimic pentru nimeni chiar dacă au legea de partea lor. Spre exemplu, Legea nr.53/2003, Codul Muncii. Dar cine să o respecte? patronii? Aceştia sunt nevoiţi să nu respecte legea. De ce? Păi, dacă ar respecta-o, cine ar mai face bani pentru Garda Financiară, Direcţia Generală a Finanţelor, instanţele judecătoreşti, prefectură şi câte alte instituţii ale statului? "..ale statului... degeaba în aceste instituţii.

Guvernanţii nu este suficient că aprobă acte normative de multe ori ilegale; trebuie să le şi respecte. Bineînţeles că mai respectă pe ici, pe colo, şi anume ordonanţe de urgenţă prin care îi scutesc de datorii enorme pe patronii care se achită de obligaţii, dar nu de cele datorate bugetului de stat, ci de cele datorate guvernanţilor pentru alimentarea puşculiţelor de partid şi a conturilor personale. Şi, uite aşa, în relaţia Guvern şi anumiţi patroni, a se citi baroni, nu este loc şi pentru salariaţi, relaţia fiind foarte strânsă şi contra naturii şi interesele nu coincid.

Trebuie eradicată umilirea celor ce caută disperaţi un loc de muncă atât în ţară, cât şi în alte state. Aici sunt nevoiţi să presteze munci necalificate, iar pentru cei mai mulţi vârsta şi chiar sexul devin obstacole de nepăşit în lupta pentru angajare.

Unde ne sunt salariaţii? Ştiu foarte bine atât Guvernul, cât şi Preşedinţia, pe al cărei site se regăseşte îndemnul adresat tinerilor să-şi caute un loc de muncă în străinătate, chiar dacă au atâtea exemple de tineri salariaţi care au murit în trenul din Madrid pentru o bucată de pâine.

Nu este, oare, timpul să creăm posibilitatea tinerilor de a munci la ei acasă, în loc să înfiinţăm Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă?

Să le oferim demnitatea naţională la parametri europeni aici, acasă, în România mileniului III, şi să nu îi trimitem ca posibile victime ale terorismului pe alte meleaguri.

Ce să mai înţeleagă oamenii când primul-ministru dimineaţa înfiinţează un minister pentru exportul de forţă de muncă, iar seara, pe posturile de televiziune, afirmă teatral că se străduieşte să creeze locuri de muncă în ţară, căutând să îi liniştească pe tineri că vor putea trăi demni în ţara lor? Asta, numai dacă el va fi preşedinte; altminteri, ba.

În situaţia dată, să nu se mai mire Guvernul şi Preşedinţia României că poporul "îi aplaudă şi îi premiază" cu "urări de bine", al căror ecou a răsunat de la Ţebea şi până la Montreal, în Canada.

Miile de români veniţi la Ţebea pentru a onora spiritul Iancului nu s-au intimidat nici de desfăşurarea de forţe SPP-iste şi nici de onorabilii guvernanţi care, în graba de a nu întârzia, nu şi-au mai pus cravatele pentru a trata cu respectul cuvenit o asemenea manifestare istorică. Şi, totuşi, au întârziat, chiar fără cravate. Care o fi adevăratul motiv de nu şi le-au pus? Oare le-a fost teamă ca moţii să nu-i sufoce cu dragostea şi iubirea pe care le merită?

Oricum, domnilor guvernanţi, indiferent de ifosele dumneavoastră, să ştiţi că moţii iartă dar nu uită, aşa cum nici un român adevărat nu uită, indiferent de locul unde se află - în ţară sau pe alte meleaguri -, nici de mineriade şi nici de instalarea statuii de la Arad.

Nu vă mai jucaţi cu demnitatea poporului român!

Adevăraţii români doresc o integrare demnă, cu fruntea sus, în civilizaţia europeană şi mondială.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei Amalia Bălăşoiu. Şi, cu voia dumneavoastră, ultimul vorbitor, Corneliu Ciontu.

Doamna Amalia Bălăşoiu:

Domnule preşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un nou an şcolar".

La 15 septembrie, ca în fiecare an, porţile şcolilor s-au deschis din nou pentru a-i primi pe elevi, care au păşit cu emoţie, cu timiditate sau cu îndrăzneală, unii pentru primul lor an şcolar, alţii pentru ultimul.

Conştient şi responsabil atât pentru cei mai mici, cât şi pentru cei mai mari, Guvernul Partidului Social Democrat a acordat şi acordă în continuare o importanţă deosebită întregului învăţământ preuniversitar deoarece ei, şcolarii de astăzi, vor fi cei care vor trebui, la finalul formării lor şcolare şi profesionale, să contribuie, prin cunoştinţele acumulate în timpul şcolii, dar şi cu entuziasmul, priceperea şi curajul lor, la dezvoltarea ţării, atât din punct de vedere economic şi social, cât şi cultural, alături de ceilalţi români, pentru ca într-un viitor cât mai apropiat să reuşim să fim o naţiune demnă, respectată şi puternică, alături de celelalte naţiuni europene.

Pentru că, dacă neşansa a făcut ca noi, România, alături de alte ţări la fel de nenorocoase să fim captive timp de 45 de ani, după cortina de fier, ale influenţei comuniste, rămânând din această cauză din punct de vedere economic şi al dezvoltării în urma altor ţări europene, şcoala românească, prin mulţi reprezentanţi ai săi, a reuşit, şi nu de puţin ori şi nu în puţine domenii, să ducă faima României nu numai în Europa, dar în toată lumea.

Este, poate, prea puţin dacă de la acest microfon îi elogiem pe olimpicii care au demonstrat că sunt cei mai buni din lume în domenii precum: matematică, informatică, chimie, fizică şi altele şi aceştia au fost şi sunt cei mai buni pentru că, trebuie să recunoaştem, am avut şi avem deopotrivă şcoală bună şi profesori de excepţie, chiar dacă, de asemenea trebuie să recunoaştem că atât şcoala, cât şi profesorii au avut şi mai au încă nu tocmai cele mai bune sau optime condiţii din punct de vedere material.

De aceea, Guvernul Partidului Social Democrat, de peste trei ani, a pus în practică numeroase măsuri menite să îmbunătăţească prin programe concrete şi coerente atât infrastructura din învăţământ, mărirea veniturilor profesorilor şi învăţătorilor, cât şi crearea de diverse facilităţi elevilor, toate menite să îmbunătăţească performanţele deopotrivă ale şcolarilor şi dascălilor.

Ar trebui amintite aici Programul "Cornul şi laptele", de care beneficiază peste un milion de şcolari din clasele I-IV, Programul "Calculatoare pentru şcoli", Programul de construire a sălilor de sport", Programul "Autobuze şcolare", programul de reabilitare a şcolilor, de toate aceste programe beneficiind sute de şcoli şi licee şi zeci de mii de elevi din mediul urban şi rural.

De asemenea, trebuie amintite: mărirea alocaţiilor pentru şcolari, acordarea de manuale gratuite, acordarea de rechizite pentru şcolarii proveniţi din familii nevoiaşe, acordarea de premii în bani pentru olimpici, acordarea de gratuităţi şi reduceri pentru toţi elevii pentru transportul în comun şi pe calea ferată, reduceri pentru biletele la spectacole pentru elevi, cât şi măriri salariale pentru profesori şi învăţători, toate acestea şi multe altele însemnând eforturi bugetare însemnate pe care Guvernul Adrian Năstase a înţeles să le facă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi procesului de învăţământ.

Preocuparea Guvernului faţă de evoluţia învăţământului din ţara noastră este continuă. În acest sens, primul-ministru, în urma negocierilor recent purtate cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, a insistat asupra măririi procentului din produsul intern brut ce urmează a fi repartizat învăţământului în momentul aprobării bugetului pe anul următor, ceea ce mă face să afirm că Partidul Social Democrat are şi va avea o preocupare deosebită faţă de acest sector, cere este de o importanţă deosebită pentru viitorul României, fiind formatorul capitalului uman, cel mai important capital pe care, fără să spun lucruri mari, îl are ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Întâmplător sau nu, voi aborda aceeaşi temă pe care a abordat-o şi un coleg de la Partidul Democrat.

Mi-am intitulat declaraţia: "Barbarii politici", şi veţi vedea de ce.

În aceste zile a fost consfinţit statutul moral al omului politic din România, un om politic pe care nici o lege nu îl împiedică să îşi trădeze electoratul, să îşi înşele colegii, să îşi ajusteze ideile în funcţie de nevoi.

De mai bine de opt ani, Partidul România Mare a militat împotriva migraţiei politice a parlamentarilor şi aleşilor locali. Am încercat să ne impunem punctul de vedere cu ocazia revizuirii Constituţiei, atunci când, din păcate, a fost considerată mai importantă vânzarea pământului către străini decât responsabilizarea politicienilor români.

În consecinţă, şi în viitorul mandat, parlamentarii şi aleşii locali vor fi liberi să devină peste noapte din liberali socialişti, din naţionalişti globalişti, din umanişti democraţi.

După momentul trist al Referendumului pentru Constituţie, la presiunile Opoziţiei, partidul de guvernământ a declarat că blocarea migraţiei politice este o prioritate. În ciuda acestui fapt, Parlamentul României a renunţat recent la articolul care interzice aleşilor locali să treacă de la un partid la altul în timpul mandatului.

Consecinţele acestei hotărâri a parlamentarilor PSD nu se vor lăsa aşteptate. Vor exista şi în mandatul 2004-2008 presiuni politice din partea puterii centrale asupra aleşilor locali. Aceştia nu vor primi fonduri dacă nu vor accepta să treacă în rândurile partidului de guvernământ. Vor fi şantajaţi, boicotaţi, ameninţaţi şi nu vor putea să-şi îndeplinească programul asumat în faţa cetăţenilor.

Guvernul va prefera să priveze oraşele şi comunele de drepturi legitime decât să tolereze un primar de o altă culoare politică. Şi toate aceste turpitudini, precum şi efectele lor antidemocratice, vor fi suportate de cetăţeni, care vor continua să trăiască în oraşe mohorâte, insalubre, în care investiţiile de dezvoltare lipsesc.

Este suficient să amintesc că, înaintea alegerilor locale, PSD reuşise aproape să-şi dubleze numărul reprezentanţilor locali - primari, consilieri - prin intermediul migraţiilor din rândul altor partide. Cu alte cuvinte, este posibil în teorie ca, în România zilelor noastre, cetăţenii să ofere majoritatea voturilor unui anumit partid, iar aceste voturi, peste noapte, să facă pasul spre partidul advers. Ce sens mai are, în acest caz, suveranitatea populară? Ce sens mai are votul? De ce să iasă alegătorii din case? ca să dea un vot împotriva PSD şi să înţeleagă peste o lună că acesta era de fapt un vot pentru PSD?

Care mai este, în aceste condiţii, valoarea democraţiei?

În anul 2000, Partidul România Mare a introdus pe listele sale în Parlamentul României reprezentanţii unei asociaţii de revoluţionari. Făcând asta, nu am avut de câştigat voturi; am considerat însă că este o formă de responsabilitate în raport cu Revoluţia din 1989. La câteva luni după ce au ajuns în Parlament, reprezentanţii acestei asociaţii, care în campania electorală erau cei mai mari admiratori ai noştri, au devenit din senin adversari. Au demisionat din rândurile partidului, au trecut în băncile PSD şi vorbesc despre noi în termeni precum "talibani", "comunişti", "bolşevici", "extremişti". Nu eram aşa şi atunci când ni s-au alăturat? sau au suferit în decurs de câteva săptămâni o spontană revelaţie, o maturizare pripită?

Marea problemă pe care o ridică astfel de oameni nu este trădarea politică. În fond, câteva locuri de parlamentar sau consilier local nu afectează un partid solid. Grav este însă că astfel de personaje impun comportamente pe scena politică şi socială românească. Ei probează prin propriul exemplu faptul că bunul simţ poate fi trecut cu vederea, că poţi răzbi oricum dacă ţi-o doreşti cu adevărat. Astfel de oameni, izolaţi în fond, impun imaginea parlamentarului român - aventurier, imatur, coruptibil. Din acest motiv Parlamentul României este în acest moment cea mai dispreţuită instituţie naţională.

Propunerile Partidului România Mare pentru blocarea migraţiei politice au fost ferme, incluzând două posibilităţi. Prima, mai radicală, prevedea ca demisia unui parlamentar sau ales local dintr-un partid să atragă după sine şi demisia acestuia din postul public. Motivul este evident: demisionarul a fost ales tocmai în calitatea sa de reprezentant al unui partid; în momentul în care decide să îl părăsească el nu mai are legitimitate populară. Totuşi, o astfel de propunere ar intra în conflict parţial cu principiul libertăţii de conştiinţă.

A doua propunere sugera ca un demisionar să rămână până la sfârşitul mandatului independent, fără a putea face pasul spre un alt partid.

Cu toate că nu am reuşit să ne impunem punctul de vedere, lupta noastră a rămas în memoria opiniei publice. Din acest motiv, încercarea unor gazetari de a sugera că Partidul România Mare a susţinut migraţia politică este ridicolă şi descalificantă.

În condiţii normale, nu ar trebui să ne preocupe o astfel de temă. Trecerea de la un partid la altul ar trebui să fie liberă, în consonanţă cu libertatea de conştiinţă. Problema este că multor politicieni români le lipseşte această conştiinţă, că pendularea lor între partide nu are nicidecum cauze ideologice, ci raţiuni personale. Din acest motiv, legea trebuie să dispună acolo unde bunul simţ tace.

În fond, incapacitatea de a te stabili în interiorul unui spaţiu familiar, neputinţa de a te ataşa unor credinţe şi unor oameni, nevoia de vagabondaj este o trăsătură tipic barbară. Din acest motiv, barbarii Evului Mediu au fost numiţi, ca şi politicienii noştri, migratori. Şi nu vom putea aspira la civilizaţie până când barbarii politici nu se vor resorbi din mijlocul nostru.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Uniunea Naţională PSD+PUR reprezintă, fără doar şi poate, un eveniment politic remarcabil prin amploare şi importanţă. Această Alianţă a fost creată în spiritul bunelor relaţii existente între cele două partide şi este soluţia optimă pentru câştigarea alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

Realizarea acestei alianţe aduce avantaje majore pentru ambele partide şi constituie, fără îndoială, cel mai important moment politic al lunii septembrie. Această mişcare politică de excepţie a produs panică în rândurile Alianţei PNL-PD, care şi-a văzut astfel năruite şansele de a putea reveni la guvernare, după catastrofala prestaţie pe care au avut-o în perioada 1996-2000 alături de PNŢCD.

Alăturarea celor două forţe politice importante prin realizarea Uniunii Naţionale PSD+PUR va duce la o creştere spectaculoasă a opţiunii de vot în rândul potenţialilor electori ai celor două partide şi va face ca scorul obţinut prin însumarea procentelor să se apropie de 50%. Accederea la guvernare în condiţiile obţinerii unui procent atât de ridicat este firească, logică şi necesară pentru realizarea acţiunilor de interes naţional. Continuitatea la guvernare şi la conducerea instituţiilor statului este deosebit de utilă şi în relaţia noastră cu partenerii externi, şi în primul rând cu Uniunea Europeană, faţă de care avem obligaţii ferme, trasate prin calendarul de aderare şi prin convenţiile semnate.

Nu putem lăsa o problemă atât de importantă, cum este aderarea la Uniunea Europeană, pe mâinile unor diletanţi şi oportunişti politici. Suntem obligaţi să câştigăm alegerile, iar cu sprijinul prietenilor noştri umanişti suntem acum mult mai aproape de o victorie zdrobitoare.

În acelaşi timp, sprijinul politic pe care Partidul Umanist îl oferă domnului Adrian Năstase în cursa pentru Preşedinţia României este deosebit de important şi poate face ca victoria să survină încă din primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Prin realizarea Uniunii Naţionale PSD+PUR, partenerul nostru de alianţă îşi va realiza întocmai obiectivele pe care şi le-a propus: grupuri parlamentare stabile în ambele Camere ale Parlamentului şi participarea la guvernare într-un moment de maximă importanţă pentru viitorul României.

Domnul Endre Bereczki:

"Alianţa P.N.L.-P.D. şi iluzia programului politic"

Anunţatul program-alternativă al Alianţei P.N.L.-P.D. nu reprezintă decât o nouă tentativă a opoziţiei de a arunca praf în ochii electoratului. În criză de soluţii concrete, liberalii şi democraţii recurg la tot soiul de tertipuri psihologice, crezând că vor devenit astfel mai interesanţi.

În realitatea, totul se rezumă la acuze continue îndreptate împotriva P.S.D. pe acelaşi fundal monocord dominat de exhibiţionismele domnului Traian Băsescu şi de privirile rigid-încruntate "marca" Teodor Stolojan.

În ceea ce îl priveşte, P.S.D. consideră că electoratul din România a ajuns la un suficient grad de maturitate politică pentru a discerne în mod responsabil faptele de zgomote.

Avem de partea noastră patru ani de incontestabile realizări certificate de toate forurile internaţionale reprezentative. Aceasta, în condiţiile unei situaţii economico-sociale dificile pe care ne-am străduit (şi în mare măsură am reuşit) s-o remediem. Focurile bengale ale liberalilor şi democraţilor nu înseamnă în acest sens nimic.

Suntem convinşi că, la 28 noiembrie 2004, poporul român va reînvesti P.S.D cu un nou mandat de guvernare, iar candidatul nostru pentru Cotroceni, domnul Adrian Năstase, va câştiga cursa într-o manieră categorică, aşa cum, de altfel, îl şi recomandă valoarea sa moral-politică de excepţie.

Domnul Filip Georgescu:

Aş dori să aduc în atenţia dumneavoastră o luate de poziţie recentă a domnului preşedinte Ion Iliescu, care declara recent, într-o comună din judeţul Bacău, grav afectată de inundaţii, că retrocedarea pădurilor a fost o greşeală care ne costă şi ne va costa încă mult timp de acum înainte.

Poziţia domnului preşedinte Iliescu a fost taxată şi criticată de foarte mulţi neaveniţi, fără nici un fel de cunoştinţe în domeniu şi care s-au grăbit s-o exploateze politicianist într-un mod iresponsabil.

Ca silvicultor cu experienţă şi cu dragoste de pădure, ca unul care deţine o poziţie din care poate să înţeleagă mult mai exact consecinţele acestui fenomen şi poziţia exprimată de domnul preşedinte Iliescu, doresc să amintesc doar câteva dintre consecinţele şi argumentele care au stat la baza poziţiei domnului preşedinte faţă de această problemă.

Aprecierea că a fost o greşeală retrocedarea pădurilor nu are nici o legătură cu dreptul de proprietate; se puteau găsi şi alte soluţii pentru a se recunoaşte şi răsplăti acest drept.

Numai că prin restituirea fizică a pădurilor suntem complet împotriva curentului european.

Vedem cu toţii acum doar începutul efectelor acestor restituiri. Proprietarii de păduri nu au nici banii, nici cunoştinţele necesare administrării suprafeţelor forestiere şi la această oră, doar Regia Naţională a Pădurilor este capabilă să administreze pădurea.

Singura cale de a stăvili efectele negative ale acestor retrocedări este punerea la punct a unei legislaţii foarte stricte şi încurajarea prin pârghii legislative a transferului de proprietate forestieră către cei capabili să administreze pădurea în conformitate cu reglementările specifice.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Consumul de droguri este, în prezent, una din problemele majore cu care se confruntă întreaga omenire, fenomenul fiind cu atât mai grav cu cât acesta a luat o amploare deosebită în rândul tinerilor.

România nu mai este demult doar o ţară de tranzit a stupefiantelor, ci o veritabilă ţintă a pieţei de desfacere, în care elevii şi studenţii sunt principala categorie a populaţiei vulnerabilă la astfel de substanţe. Problema drogurilor în şcoli, efectele distrugătoare, directe şi indirecte, pe care le presupune consumul acestora, reprezintă un semnal de alarmă, care reclamă instituirea unor măsuri de prevenţie urgente, chiar de natură legislativă.

Stimaţi colegi parlamentari, este obligaţia noastră să acţionăm în acest sens, să oferim soluţii normative, care să vină în sprijinul autorităţilor competente, deja suprasolicitate, unele chiar depăşite de rapiditatea cu care se răspândeşte fenomenul consumului de droguri. Acesta este cu atât mai îngrijorător, cu cât vârsta medie a consumatorilor de stupefiante a scăzut dramatic, iar dependenţa de droguri în rândurile adolescenţilor este din ce în ce mai des întâlnită.

În condiţiile în care efectele sale pun în pericol nu numai sănătatea individului, dar şi viitorul copiilor noştri, este foarte clar că acţiunile instituţiilor abilitate să ţină sub control şi să reducă fenomenul consumului de droguri trebuie susţinute de o legislaţie adecvată, deocamdată deficitară în acest domeniu, care să diminueze, pe cât posibil, acest adevărat flagel.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Declaraţie politică: "Nivelul de trai scăzut al românilor - obstacol serios în cursa pentru Uniunea Europeană".

Creşterile substanţiale de preţuri la energia electrică, termică, la gazele naturale şi combustibili au determinat implicit şi creşterea preţurilor la produsele alimentare principale (pâine, carne, produse din lapte, zahăr, ulei), scopul fiind alinierea la standardele U.E. Numai că, populaţia suportă cu multă greutate acest fenomen, având în vedere că salariile şi pensiile nu au acelaşi ritm.

Promisiunile electorale, deocamdată, nu sunt onorate, dându-se termene pe viitor, chiar 2005, fără a se cunoaşte cine va mai guverna. Veniturile reale trebuie să crească.

Cu un PIB pe locuitor de sub 10% din media U.E., cât are România în prezent, este imposibil de a intra în rândul statelor membre. Ritmul lent al privatizărilor determinat de corupţie şi fraudă a dus la o contribuţie doar de 0,1% din PIB, şi la scăderea numărului locurilor de muncă. Nu se poate discuta despre o economie puternică şi un nivel de trai ridicat atât timp cât 10% din populaţie consumă cât restul de 90%.

Munca românilor fiind plătită de 15 ori mai puţin faţă de media U.E., este retribuită cu 151 euro salariul mediu, şi 67% salariu minim, ceea ce duce la scăderea puterii de cumpărare. Un studiu al Institutului GFK, consideră că 87% dintre români apreciază că trăiesc într-un stat corupt în care "mita" tinde să devină un instrument social în dezvoltare continuă şi periculoasă.

În acest context de situaţii, s-a extins flagelul depresiei care a devenit cea mai frecventă cauză de îmbolnăvire a populaţiei active din România, cuprinsă între 25-45 de ani, care tinde spre cote maxime la finele anului 2004.

După datele Asociaţiei Române de Psihiatrie şi a Asociaţiei de Psihofarmacologie, în ţară sunt 2,5 milioane de depresivi care îşi pun capăt zilelor datorită factorilor economici, financiari, sociali, instabilitatea profesională, stresul şi lipsa de perspectivă; suicidul devine tot mai frecvent, indiferent de sex.

Datorită perturbărilor care apar în mediul familial, neînţelegerile, neajunsurile, lipsa de comunicare, lipsa de bani, acesta devine tot mai tensionat generând crizele de cuplu. Studiourile de radio, de T.V., şi publicaţiile prin mediatizarea excesivă nu fac decât să amplifice fenomenul.

Pentru a scoate populaţia din această situaţie, Guvernul României are datoria morală de a efectua o analiză a întregii societăţi şi să elaboreze un plan naţional de prevenire şi de combatere a cazurilor de depresie şi social, asemenea Angliei, Olandei, Danemarcei, Suediei, Finlandei, Germaniei şi nu numai.

Să dea Dumnezeu ca prognozarea de către domnul Adrian Năstase, premierul României, şi a domnului Mihai Tănăsescu, ministrul Finanţelor, a cotei de creştere economică între 6,5 şi 7,5 la finele anului 2004, să se realizeze într-adevăr, că societatea va trebui salvată de acest fenomen îngrijorător cu profunde consecinţe sociale.

Doamna Leonida Lari Iorga:

"România doar prin Dumnezeu mai poate fi"

În ultimul timp, se apropie de mine diverşi ziarişti cu întrebarea: ce se întâmplă în Republica Moldova, zona Transnistria? Ce să le spui în trei cuvinte despre problemele istorice care ţin din adâncul vremurilor şi până acum? Ce-ar trebui să le explic eu sau oricare altcineva despre ce este vorba, când e nevoie de un adevărat compendiu istoric asupra acestor teritorii?

Aceste teritorii au aparţinunt din totdeauna românilor. Iată câteva argumente. Transnistria a fost zestrea Mariei de mangop, atunci când s-a căsătorit cu Ştefan cel Mare. Dar, până la asta, să nu uităm că Dacia Romană se întindea de la Bug, iar Tirasul (astăzi, Tiraspol) era un simplu port de importare şi exportare a mărfurilor într-un ţinut locuit total de daco-romani, iar nu de slavi. Rând pe rând şi râu cu râu, Imperiul rus ţarist, apoi, cel sovietic, actualmente, iarăşi rus, ne-au cam mânat şi îndepărtat pe noi, românii, dintr-un început, de la Bug, pe unde avem chiar oraşul Nanu, ceea ce însemnează "naş", apoi, de la Nistru, pe unde avem cetăţile noastre de rezistenţă, până s-a ajuns la Prut. Nici o Ţară nu-şi construieşte cetăţile de apărare înlăuntrul său, dar cu lăsarea în afară.

Plus de asta, uitaţi-vă cu atenţie la harta României, cu Basarabia şi Bucovina, ea seamănă cu o inimă. fără ele, seamănă cu un peşte.

Pe placul Domnului sunt toate vieţuitoarele, dar mai cu seamă omul, care e după chipul şi asemănarea sa. Domnului, născătorului sufletelor noastre, primul nostru părinte înaintea părinţilor care ne-au născut în materie, nu-i este pe plac mândria, viclenia, minciuna, trădarea, uciderea, amorţirea în patimi. Tocmai de aceea, ţinând cont de aceste cuvinte ale Domnului, consider că nu România, ci conducătorii săi de la 1989 încoace au încălcat orice prescripţii ale Domnului şi o spun fără înconjur: România doar prin Dumnezeu mai poate fi!

În încheiere, o strofă, una biblică, a scriitorului Efim Tarlapan: "După ce a primit o labă/ peste faţa Basarabă,/ România mea, creştină/ A întors şi Bucovina!"

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică: "Grija faţă de pensionari, o problemă prioritară a Guvernului Adrian Năstase".

O prioritate a actualului Guvern a constituit-o încă din anul 2001 corelarea pensiilor, indexarea lor, pentru ca cei de vârsta a treia să aibe o viaţă liniştită şi decentă.

Prin hotărâri ale Guvernului au fost adoptate măsuri de indexare şi majorare a pensiilor cu un procent de până la 9,5% pentru pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat şi cu un procent de până la 8,3% pentru pensionarii agricultori.

În ultima perioadă, pensionarilor din agricultură li s-au dublat pensiile, iar începând cu luna septembrie 2004 toate categoriile de pensii din sistemul public se indexează cu un procent de 4%.

În urma acestor măsuri, pensia medie reală de asigurări sociale de stat, luând ca reper anul 1990, va ajunge la 59,3%, depăşind pentru prima oară nivelul atins în decembrie 1996.

Se demonstrează încă odată că numai un guvern social-democrat poate rezolva problemele sociale, iar alegerile din noiembrie 2004 vor consimţi voinţa populaţiei faţă de tot ceea ce s-a întreprins în perioada 2000-2004, votând PSD şi candidatul său la Preşedinţie, domnul Adrian Năstase.

Domnul Dan Brudaşcu:

Declaraţie politică: "Iliescu - un produs politic cu valabilitate expirată".

Întreaga mass-medie din ţară şi numeroase agenţii de presă internaţionale au semnalat, recent, nu numai ostilitatea făţişă arătată lui Ion Iliescu, preşedintele României, la Montreal, cu prilejul festivităţilor de dezvelire a statuii Poetului Naţional Mihai Eminescu. Numeroşi români alfaţi la faţa locului au huiduit minute în şir pe acest ultim reprezentant al stalinismului din Europa, care, după cum se vede, nu este dezavuat şi contestat numai în ţară, ci şi cu prilajul numeroaselor sale deplasări nejustificate peste hotare.

Personal, nu agreez nici un fel de formă de agresivitate şi, de aceea, nu mă bucură lovirea lui Ion Iliescu de către emigrantul român Cristian Păvălucă. Ţin, însă, să-i felicit pe toţi protestatarii din Piaţa României din Montreal care au spus un "Nu" hotărât prezenţei acolo a politrucului kominternist. Este tot mai evident - şi acest lucru ar trebui să-l conştientizeze şi reprezentanţii PSD - că Ion Iliescu este un produs politic cu valabilitate expirată. Mai mult decât atât, apreciez că Ion Iliescu ar trebui să dea dovadă de demnitate şi să-şi prezinte demisia din funcţia de şef al Statului Român. Din câte cunosc, nici un alt conducători al României nu a ajuns în asemenea situaţii umilitoare şi jenante, cu toate că nu este pentru prima dată când emigranţii români din diverse ţări ale lumii au dezavuat politica de la Bucureşti şi pe reprezentanţii Puterii.

Ca secretar al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, mă simt personal insultat de faptul că poporul român este reprezentat peste hotare de o asemenea persoană, fluierată şi huiduită la o manifestare, care ar fi trebuit să fie şi să rămână un omagiu adus marelui nostru Poet Naţional, culturii române şi să constituie un moment deosebit de important în cronica relaţiilor româno-canadiene.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

"Rectificări bugetare electorale"

Cele două rectificări bugetare făcute de Guvern în interval de numai câteva luni, precum şi anunţarea unei a treia rectificări de buget în lunile septembrie-octombrie, demască dorinţa partidului de guvernământ de a-şi plăti facturile electorale şi graba de a recurge încă o dată la momirea electoratului cu pomeni făcute înainte de alegeri.

Insăşi analiza destinaţiilor fondurilor bugetare realocate prin aceste rectificări arată foarte clar că este vorba de cheltuieli electorale, afectând în primul rând acele categorii care reprezintă electoratul vizat de PSD:

• ţăranii: pentru votul lor, Ministerul Agriculturii a primit suplimentar 850 miliarde lei pentru subvenţionarea producătorilor agricoli pentru o agricultură care nu-i lasă pe ţărani să moară de foame;
• pensionarii: pentru votul acestora, Ministerul Sănătăţii primeşte 665 miliarde lei pentru compensarea cu 90% a medicamentelor, care s-a dovedit a fi mai mult o măsură propagandistică;
• veterani, invalizi etc.: 200 miliarde lei alocaţi pentru finanţarea gratuităţilor şi reducerilor la transportul CFR, metrou, auto, ca urmare a scumpirilor tarifelor şi nicidecum a sporirii unor facilităţi acordate acestor oameni cu venituri foarte mici;
• sectorul minier: 800 miliarde lei alocate Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru subvenţionarea sectorului minier;
• salariaţi bugetari: Ministerul Administraţiei şi Internelor primeşte 500 miliarde lei pentru plata salariilor fără să se spună ca urmare căror influenţe.

De asemenea, sperând să atragă şi o parte din voturile tineretului, guvernul PSD alocă sute de miliarde pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor pentru achiziţionarea de calculatoare, construcţia sălilor de sport etc. În multe localităţi sunt săli de sport care se degradează din lipsa resurselor financiare necesare întreţinerii. dar ce contează dacă s-a făcut reclamă privind grija guvernului pentru sport dacă peste câteva luni aceste săli vor deveni impracticabile pentru că vor fi neîncălzite, fără lumină, neîngrădite?

Cea mai mare parte a fondurilor alocate de la buget prin cele două rectificări sunt destinate autorităţilor locale, care vor beneficia de o suplimentare de fonduri şi la cea de-a treia rectificare, fonduri care oricum vor fi insuficiente ţinând cont de câte sarcini li s-au repartizat; însă autorităţile locale vor fi vinovate, iar guvernul pervers va veni şi va rezolva problemele.

Pe de altă parte însă, fondurile bugetare sunt insuficiente pentru asigurarea unui nivel decent al salariilor cadrelor didactice: să înţelegem că PSD-ul consideră că intelectualii oricum nu-i vor vota şi de aceea au fost mai "zgârciţi" cu această categorie?

Ministrul finanţelor susţine că resursele suplimentare din care se realizează aceste rectificări au fost economiile realizate la cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice şi cele rezultate din bugetele unor ordonatori principali de credite. La acestea se adaugă veniturile suplimentare rezultate din o mai bună colectare a impozitelor, în urma întăririi disciplinei financiare: realitatea este că marii datornici nu se sinchisesc să-şi plătească datoriile către buget, volumul total al arieratelor din economie reprezentând mai mult de o treime din PIB.

O altă resursă care a făcut posibilă aceste rectificări bugetare, resursă neamintită însă de ministrul Tănăsescu, sunt banii obţinuţi din vânzarea a 25% din acţiunile Băncii Comerciale române (peste 9000 miliarde lei), care au fost utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar. Şi asta în timp ce, pentru marii datornici, Guvernul tot găseşte formule de scutiri de plată sau reeşalonare pentru impozitele datorate bugetului. De ce Guvernul PSD nu înţelege să întărească disciplina financiară şi pentru aceştia?

Guvernul susţine că o parte din resursele suplimentare identificate şi care au făcut posibile aceste rectificări bugetare nu se vor reflecta în cheltuieli publice suplimentare, ci se vor păstra în contul rezervelor, tocmai pentru a nu da peste cap ţinta de inflaţie propusă pentru acest an. Dar devine tot mai clar că această măsură nu este suficientă pentru a menţine inflaţia în limitele propuse, din moment ce Guvernul Năstase încearcă să dicteze administrativ preţurile la pâine, carne şi alte alimente, riscând astfel ca România să nu obţină statutul de economie de piaţă funcţională nici în Raportul de ţară al Comisiei Europene, care se aşteaptă pentru octombrie. Şi cum ar putea fi considerată o economie de piaţă funcţională o economie în care nivelul preţurilor este influenţat administrativ, iar populaţia este încurajată să tot aştepte umilitoarele ajutoare de la stat?

Ca urmare, ne aşteptăm ca şi în cea de-a treia rectificare bugetară să se constituie tot într-o potenţială "mită electorală". Şi mai grav este încă că aceste rectificări prin ordonanţe de guvern repetate, în interval de numai câteva luni, scapă unei dezbateri parlamentare serioase tocmai datorită frecvenţei lor şi momentului ales pentru acestea: în preajma începerii campaniei electorale pentru alegerile generale, permiţând astfel partidului de guvernământ ca din bani publici să facă cheltuieli electorale şi să influenţeze voturile unor categorii ale populaţiei.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Partidul România Mare consideră că acceptarea migraţiei aleşilor locali de la o formaţiune la alta, fără sancţiunea pierderii funcţiei publice deţinute, reprezintă o sfidare a electoratului şi o nefastă încurajare a oportunismului politic. Instituind această regulă, Statutul aleşilor locali perpetuează una dintre cele mai grave disfuncţii ale sistemului politic românesc.

Din nefericire, toate formaţiunile aflate la guvernare din 1990 până în prezent au susţinut o agresivă politică de recrutare prin orice mijloace a reprezentanţilor partidelor de opoziţie. Doar în perioada 2000-2004, peste 50% dintre aleşii locali au părăsit formaţiunile pe listele cărora au fost aleşi. Acest veritabil fenomen de masă a fost determinat de constrângeri şi presiuni politice şi economice care, de cele mai multe ori, încălcau flagrant cadrul legal.

Acţionându-se astfel a fost nesocotită voinţa liber exprimată a electoratului, care în mod firesc şi-a pierdut încrederea în instituţiile şi clasa plitică din România. Din aceste considerente, PRM a susţinut încă din anul 2000 că este imperativ ca aleşii locali care părăsesc formaţiunea politică pe listele căreia au fost aleşi să-şi piardă, în mod automat, funcţia publică.

Mai mult decât atât, noi am susţinut chiar de la începutul actualei legislaturi parlamentare că este absolut firesc ca şi deputaţii şi senatorii care migrează la alte formaţiuni politice să-şi piardă mandatul de parlamentar. În ciuda poziţiei noastre susţinute public în repetate rânduri, mai sunt încă publicaţii care, greşit informate sau rău intenţionate, susţin că PRM s-ar fi opus unei astfel de propuneri.

Partidul România Mare îşi reafirmă sprijinul său necondiţionat pentru orice proiect legislativ care ar interzice migraţia aleşilor locali şi a parlamentarilor, această veritabilă "transhumanţă oportunistă" care compromite principiile fundamentale ale democraţiei şi ale statutului de drept.

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică: "Poluarea - serios semnal de alarmă pentru viitorul omenirii!"

Poluarea excesivă a aerului în marile oraşe, şi nu numai, ar trebui să creeze stare de alertă în ceea ce priveşte calitatea aerului atât în conştiinţa publică, cât şi în atenţia autorităţilor de resort. Nici măcar parcurile şi zonele verzi ale oraşelor, atâtea câte sunt ele, nu mai fac faţă asaltului noxelor aruncate în aer de către zonele industriale şi automobilele care circulă practic 24 de ore din 24 şi având de suferit în primul rând persoanele în vârstă şi copiii.

Tot mai mult, pătura de ozon este atacată de către tot ceea ce se aruncă cu maximă inconştienţă în aer. Soare strălucitor deasupra autovehiculelor care emană oxid de azot şi compuşi organici volatili ai hidrocarburilor (COV) - iată combinaţia mortală pentru oameni, după cum afirmă specialiştii. Căldura şi lumina transformă gazele arse într-o componentă nocivă a ozonului, complet diferită de cea a ozonului care protejează pământul de radiaţiile periculoase ale soarelui.

Consecinţele nu pot decât să ne neliniştească. Inodor, incolor, ozonul nu poate fi perceput, dar compusul care rezultă din combinaţia gazelor emanate + soare nu are decât darul de a ne nelinişti, iar pentru cei care au datoria de a monitoriza calitatea aerului, numărul celor care acuză grave afecţiuni respiratorii, ale văzului etc. aceste fenomene să constituie un serios semnal de alarmă.

Sunt necesare măsuri dintre cele mai drastice împotriva oricui atentează pe mai departe la sănătatea publică, situaţia nefiind dintre cele mai fericite, dovadă stând imensul număr de oameni care ajung pacienţii policlinicilor, al celor care suferă de afecţiuni generate tocmai de marea cantitate de noxe din aer. Numai că la noi nimeni nu prea pare dispus să dea publicităţii adevărata stare de sănătate şi cauzele apariţiei unor afecţiuni legate de aerul pe care-l respirăm.

Dacă situaţia ar fi sub control, dacă gazele toxice emanate dinspre marile platforme industriale şi de către autovehiculele care circulă pe şoselele din România, mai ales în zona oraşelor, ar afecta doar aceste arii poate că situaţia n-ar fi tocmai rea. Numai că factorii de climă (umiditate, temperatură, direcţia dominantă a vântului etc.) nu cunosc bariere şi afectează zonele care din fericire nu au prea mult de suferit, de unde ar putea veni o oarecare salvare.

Numai că în România, din păcate, tot mai puţine zone sunt scutite de efectele poluării aerului. Ideea că o casă la ţară, o cabană sau un loc al fiecăruia cât mai departe de aglomeraţiile urbane ne puteau duce la sfârşit de săptămână sau în vacanţă într-o zonă ferită începe să nu prea mai aibă mare substanţă.

Prea puţine au mai rămas locurile şi zonele care să nu mai fie afectate direct sau indirect de factorii de poluare, iar dacă nu sunt cei ai aerului aşa cum am numit mai sus, sunt alţii care duc la consecinţe tot la fel de neplăcute. Zonele rurale au început să fie şi ele atinse de marca poluării, fie prin folosirea unui instrumentar agricol mecanizat, fie prin extinderea unor ocupaţii ce ţin de domeniul industriei sau microindustriei, adică alţi factori de poluare.

Tot mai multe din lacurile naturale sau artificiale, chiar şi unele ocrotite de lege au devenit baze de agrement pe care întâlneşti bărci cu motor sau alte mijloace de distracţie, iar cele mai multe râuri arată pete de hidrocarburi, purtând cu ele mizerii de tot felul. Faţă de toate acestea consider că este timpul să punem problema soluţiilor pentru stoparea nocivităţii, ele există dar sunt după cât se pare costisitoare.

Sistemele de limitare a eliberării gazelor de eşapament există şi în România, dar câte autovehicule dispun însă de ele? Cine îi obligă pe posesorii de autovehicule, fie ele automobile personale sau autovehicule aparţinând firmelor, să le folosească şi mai ales cine verifică şi ce sancţiuni sunt aplicate pentru nerespectarea acestor norme.

Unde este legislaţia care să impună un anumit comportament tuturor participanţilor la traficul rutier, din punct de vedere al emanaţiilor de gaze toxice, unde este legislaţia care impune un anume comportament pentru industria cu un înalt grad de poluare?

Ca atare, limitarea efectelor nocive pe care cei amintiţi le aruncă asupra populaţiei nu ţine de o atitudine negativistă, ci de una de responsabilitate faţă de fiinţa umană şi totodată faţă de mediul înconjurător. Nu poate fi vorba de reflexe ale unor persoane ultrasensibile ci de atitudine responsabilă faţă de semenii noştri şi apoi nu cred că în aceste condiţii dosarul despre protejarea mediului va trece aşa de uşor de faza negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule preşedinte, domnilor deputaţi,

Întrucât, în cursul acestei săptămâni, urmează să schimbăm, în sfârşit, echipa politică de la BNR, care a funcţionat sub denumirea de Consiliu de administraţie, declaraţia mea politică se va numi "Banca Naţională a României va mai continua să rămână stat în stat" ?

Domnilor deputaţi,

Timp de 15 ani, aceeaşi "eternă" şi "prea înţeleaptă" conducere a Băncii Naţionale, obligată prin lege să asigure stabilitatea monedei naţionale şi, prin aceasta, stabilitatea preţurilor, a tot lansat în ultimii ani idei şi teze, arătând cu degetul spre alţii, ce ar fi vinovaţi de dificultăţile în care se zbate economia ţării, deşi vinovatul principal şi, în primul rând, era chiar ea, Banca Naţională, datorită politicii totalmente antinaţională, dusă de către aceasta "

Se ştie că actualul Consiliu de administraţie al BNR are în componenţa sa trei viceguvernatori şi toţi ceilalţi membri ai acestui consiliu aparţin partidelor din fosta coaliţie (PNŢCD, PNL, PD, UDMR). aceasta a continuat şi continuă, practic, să facă politica monetară a României, cu gravele sale influenţe în economia reală a ţării "

Şi atunci, trebuie să recunoaştem, că la putere, în ultimii 4 ani, s-a aflat nu numai PSD-ul, ci şi fosta Convenţie Democrată, prin conducerea sa de la Banca Naţională pentru că, se ştie, conduci şi controlezi numai atunci când ai controlul asupra monedei ţării "

Or, controlul asupra monedei naţionale şi politica monetară în România s-a aflat şi se află încă - sperăm, numai pentru această săptămână - în mâinile fostei puteri 1996 - 2000, adică a CDR-ului " Amintiţi-vă ce spunea cu secole în urmă Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei care-i poartă numele:"lasă-mă numai să am controlul asupra monedei unei ţări şi nu-mi mai pasă cine-i sunt legiuitorii " "

Este de neînţeles cum oamenii politici, noi, cei din Parlamentul ţării, nu am înţeles să luăm act de faptul că situaţia dificilă din economia românească după 15 ani, de aşa zisă tranziţie, se datorează în primul rând Băncii Naţionale, politicii antinaţionale dusă de echipa politică a acesteia.

Este incredibil cum politicienii ce s-au perindat la conducerea ţării, guvernele României în toată această perioadă, nu au înţeles că cheia relansării economiei româneşti se află în seiful Băncii Naţionale şi că, numai fiind în posesia acestei chei, se pot face reforme economice şi se poate relansa economia.

"Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea stabilităţii monedei naţionale, pentru a contribui la stabilitatea preţurilor". Am citat pct.1 al articolului 2 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României. În prezent, Statutul BNR este reglementat prin Legea nr. 312/2004.

La pct. 2 al aceluiaşi articol se menţionează că "pentru atingerea obiectivului său fundamental, Banca Naţională a României elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar ".." "

Cu stabilitatea monedei naţionale, ştim foarte bine cum stau lucrurile. Dovadă că, în cei 15 ani în care "prea înţeleapta" conducere a BNR, care a tot adăugat zerouri în coada leului românesc, propune acum, ca patru dintre acestea să fie tăiate, urmând ca "leul greu" să circule începând cu sfârşitul anului 2005, în paralel cu actualul leu, cu coada lungă de zerouri "

Bine, bine, să zicem că putem să tăiem cele patru zerouri din coada leului românesc, dar cum să uităm faptul că tot conducerea de la BNR i le-a adăugat?

România se pregăteşte asiduu pentru integrarea în Uniunea Europeană şi românii speră ca acest deziderat să aibă loc în 2007 " Si, bineînţeles, dacă acest fapt se va realiza, va urma şi integrarea monetară, "euro" luând locul leului românesc.

Atunci, care ar mai fi raţiunea acestei operaţiuni de tăiere a celor patru zerouri din coada leului românesc, pe care domnul Adrian Vasilescu, răsfăţatul, acelaşi "etern" şi "vajnic" consilier al guvernatorului, al fostului prim-ministru şi al candidatului la preşedinţie, Mugur Isărescu, tot încearcă s-o propovăduiască, pentru a-l face pe omul de rând să înţeleagă ce este "dezinflaţia", " deflaţia ", "denominalizarea" şi " denominarea" ?

Omul de rând vrea să cunoască termenii de mai sus, sau el ar vrea să ştie ce mai poate cumpăra cu un leu sau cu o sută sau cu o mie de lei?

El ştie săracul, de multă vreme, că nu mai poate cumpăra nimic, absolut nimic, nici cu un leu, nici cu o sută de lei şi nici cu o mie.

Deci, după cum vedeţi, în legătură cu stabilitatea preţurilor, consecinţă directă a stabilităţii monedei naţionale, nu mai avem comentarii. Comentariile pe această temă, le lăsăm în grija batalioanelor de amărâţi, pensionari şi şomeri care pleacă de-acasă cu sacoşele goale, privesc oftând prin vitrine şi pe tarabele din pieţe, şi se întorc acasă, aşa precum au plecat, cu sacoşele tot aproape goale.

Domnilor deputaţi,

Cât despre funcţionarea normală prin supravegherea făcută de BNR asupra sistemului bancar şi despre politica de credit ce să mai vorbim?

Politica unor membri ai echipei din str. Lipscani, (viceguvernatorii Emil Iota Ghizari şi Mihai Bogza), în complicitate cu un grup notoriu de escroci sub acoperirea unei firme de lichidatori, avându-l în frunte pe un anume Arin Stănescu - protejat încă de autorităţile actualei puteri - a fost aceea de a aplica un plan precis de lichidare a băncilor româneşti şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea politicii de credit "

Tocmai acele bănci româneşti care se creaseră şi care se "aventurase" să crediteze economia reală a ţării, mai ales pe micii întreprinzători, au fost "ajutate" în mod deliberat, de către cei de mai sus, prin regii şi scenarii, să intre în faliment. Pentru care motiv ascunde şi PSD-ul acest adevăr?

Analizând, cercetând, verificând, timp de peste 3 ani această problemă, ne-am pus întrebarea : oare chiar era necesar ca băncile respective să fie distruse? În mod sigur nu! Acestea îşi puteau continua existenţa şi activitatea prin sprijin, tocmai de la Banca centrală, aşa cum prevedea legea nr. 101/1998, care conţinea prevederi ce permiteau Băncii Naţionale să sprijine băncile pentru a se evita falimentele. Aşa au procedat toate ţările. Falimentele băncilor româneşti erau însă programate.

Iată ce stipula art. 20 al acestei legi ". Banca Naţională a României poate acorda băncilor credite pe termene ce nu pot depăşi 90 de zile "...", iar art. 27, referindu-se la protejarea contra riscului de sistem bancar, prevedea posibilitatea că " Banca Naţională a României să poată acorda băncilor şi alte credite chiar negarantate sau garantate cu alte active decât cele prevăzute la art.20 ".

Motivele pentru care BNR, prin viceguvernatorii săi Emil Iota Ghizari şi Mihai Bogza, nu au procedat de această manieră, rămăsese, până mai ieri, un mister. De curând, lucrurile s-au limpezit. Se pierdeau afaceri de sute de miliarde, afaceri planificate cu sprijinul sus-numiţilor, de " caracatiţa falimentelor bancare". Firma "Reconversie şi valorificare active" / "Moore Stephens (RVA)", a avocaţilor Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu în complicitate cu aceşti capi ai BNR, reuşind să racoleze magistraţi, motivaţi prin şpagă, şi-a însuşit sute de miliarde de lei de la fiecare bancă falimentată deliberat, bani ce puteau fi utilizaţi pentru relansarea acestora.

Dar oare, câţi s-au înfruptat din aceste sute de miliarde şi acum ezită să ia măsurile legale ?

Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei a clarificat lucrurile punând la dispoziţia autorităţilor competente probe, dovezi clare, indubitabile, în cazul unei singure bănci : Banca Internaţională a Religiilor "

În acest caz este certamente vorba de o acţiune de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată. Vinovaţii sunt cunoscuţi. Modul de operare a fost demonstrat în mod clar şi explicit de către noi.

Cine nu dă dezlegare sau cine interzice să se ia măsuri în acest caz ? "Caracatiţa falimentelor bancare", cu ramificaţii în BNR, în justiţie, în avocatură şi în alte medii a fost dezvăluită presei. Sunt cazuri notorii de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată, dovedită cu probe clare.

Se puteau - dacă se dorea - să fie luate cele mai răsunătoare măsuri pentru a demonstra că eradicarea corupţiei nu constituie vorbe goale.

Din grupul vinovat de distrugerea băncilor româneşti fac parte Arin Stănescu, Călin Zamfirescu, Flavius Baias, Emil Iota Ghizari, Mihai Bogza si alţii.

Deci, ei sunt cunoscuţi. Pentru care motiv nu se iau măsuri ?

Actuala putere avea obligaţia şi trebuia să ia măsuri împotriva acestora. Care este motivul pentru care nu a făcut-o sau nu o face ?

Care este motivul pentru care nu se doreşte să se pună capăt "mafiei falimentelor bancare"?

Pentru care motiv, actuala putere acoperă această caracatiţă? pentru care motiv autorităţile abilitate, care au fost sesizate, nu aplică urgent legea? Cine anume interzice Parchetului Naţional Anticorupţie să aplice legea ?

După o muncă asiduă de peste 3 ani, Comisia noastră a elaborat lucrarea-document intitulată "Război total împotriva corupţiei". Am demonstrat că băncile româneşti au fost distruse de " grupul de interese", în realitate un adevărat grup de tâlhari, cu ramificaţii - unde ? chiar în BNR, în rândul unor magistraţi şi avocaţi care şi-au organizat o foarte mare afacere din distrugerea şi lichidarea acestor bănci.

Bănci româneşti ce puteau să funcţioneze şi astăzi au fost distruse prin adevărate scenarii, prin aranjamente şi manipulări. S-a purces la falimentul acestora şi apoi au fost lichidate prin tâlhărie, jefuitorii acoperindu-se prin acte normative emise peste noapte, în cele mai ciudate şi bizare condiţii, iar cu sprijinul unor magistraţi, manipulaţi ca simple marionete, au reuşit să încaseze sute de miliarde de lei "

Studiaţi dosarele de faliment aflate la Tribunalul Bucureşti, ale BIR, Bankcoop, ale altor bănci, veţi rămâne fără grai şi vă veţi îngrozi de sutele de miliarde cheltuite şi încasate de aşa zişii lichidatori sub forma unor "onorarii", " bonusuri de performanţă" , salarii etc. din fondurile acestor bănci "

Conducerea BNR avea obligaţia să evite falimentele băncilor, falimente "provocate ", regizate şi puse în scenă chiar de Emil Ghizari şi Mihai Bogza, viceguvernatorii de resort, cu partenerii lor, Arin Stănescu, Călin Zamfirescu şi alţii. Această mare afacere, ai căror beneficiari sunt escroci notorii, a costat mii de miliarde de lei, plătiţi prin Fondul de garantare a depozitelor bancare.

Nu este aceasta marea şi instituţionalizata corupţie în care sunt implicaţi cei nominalizaţi din conducerea Băncii Naţionale a României ?

Nu sunt aceştia marii peşti şi rechini pe care îi tot cere Uniunea Europeană ?

Actuala putere cunoaşte toate acestea. De ce nu a luat măsuri timp de 4 ani ? Ne aflăm în faţa celei mai mari acţiuni de corupţie prin care s-a distrus sistemul bancar românesc, iar statul român a pierdut mii de miliarde de lei pentru ca o gaşcă de escroci să obţină, fără nici o investiţie, un profit de sute de miliarde.

În ceea ce priveşte justiţia? Se ştie doar că hotărârile judecătoreşti în cazul falimentelor bancare erau luate prin apartamente, prin restaurante, prin vile de la Snagov, la indicaţia celor doi avocaţi, Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, şi a acoliţilor lor, Emil Ghizari şi Mihai Bogza de la BNR.

În ce priveşte politica BNR referitoare la credit, prin care se putea relansa economia românească, ce comentarii se mai pot face ? Creditul a fost complet desfiinţat chiar de BNR "

Dar nu numai rata dobânzilor a constituit cauza desfiinţării creditului, ci şi lansarea şi clamarea permanentă de către BNR a leit-motivului aşa ziselor credite, devenite neperformante la băncile ce avusese curajul de a sprijini economia reală.

Şi se ştie, credite în economia reală, micilor întreprinzători şi ţăranilor au acordat numai băncile româneşti. Probabil, acesta a fost şi motivul pentru care Banca Naţională, prin cei numiţi mai sus, a ucis aceste bănci româneşti.

Să nu tragem de aici concluzia că prin distrugerea băncilor româneşti s-a acţionat împotriva interesului naţional ?

În concluzie, domnilor deputaţi , trebuie să recunoaştem că vinovaţi suntem şi noi : noi, Parlamentul României, am permis "Statului in Stat" din Bucuresti, str. Lipscani nr. 25, să-şi bată joc de-o ţară şi de un întreg popor "

De aceea, nu numai că sunt de acord cu schimbarea cât mai urgentă a echipei politice care a condus Banca Naţională, dar cer cu insistenţă Parlamentului ca acest lucru să se facă cât mai operativ, iar în noul Consiliu de administraţie al BNR să fie numiţi adevăraţi specialişti care au lucrat sau creat cel puţin o bancă, care ştiu să gândească şi să simtă şi româneşte.

Acest nou Consiliu de administraţie al Băncii Naţionale trebuie să fie obligat, de către noi, să reanalizeze, în modul cel mai operativ, situaţia fiecărei bănci româneşti ce a fost distrusă de către "mafia falimentelor bancare" şi să ia măsuri, cel puţin acolo unde încă mai este posibil, ca acestea să fie redate sistemului bancar românesc, sistem în care, astăzi, aproape că nu mai există bănci româneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Alexandru Stănescu:

Momentul istoric al aderării depline a României la structurile de securitate nord-atlantică a fost precedat de importante transformări în plan legislativ-militar, menite a alinia sistemul normativ românesc la exigenţele de apărare colectivă.

În acest sens, s-au încadrat şi dispoziţiile cu implicaţii în domeniul militar de revizuire a Constituţiei. Dacă înainte de amendare, legea fundamentală a ridicat în legătură cu articolul referitor la forţele armate cele mai controversate interpretări, clarificate, parţial, prin norme de modificare a unor reglementări speciale, totuşi, o dată cu intrarea în vigoare a noii Constituţii, aspectele legate de intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau trecerea trupelor străine pe teritoriul României au lărgit aria de acoperire conceptuală şi normativă.

Modificarea operată prin norma de revizuire, instrument eficient de limpezire a interpretării juridice, a fost în concordanţă cu stipulaţiile inserate în constituţiile statelor membre NATO, cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord, constituind o expresie a deschiderii ţării noastre spre adaptarea legislaţiei la cerinţele impuse de includerea în Alianţă.

Proiectul de lege având ca obiect de reglementare tocmai problematica prezenţei trupelor străine pe teritoriul României a fost deja definitivat de către Ministerul Apărării Naţionale, atât ca urmare a necesităţii unei normări unitare şi actuale, cât şi în ideea îndeplinirii, cu prioritate, a sarcinilor legislative ce-i revin prin Constituţie, instituţiei militare.

Prin noul proiect, Ministerul Apărării Naţionale urmăreşte reglementarea din punct de vedere juridic a condiţiilor minimale ce trebuie respectate de membrii forţelor armate străine care se află la un moment dat pe teritoriul României în scopul îndeplinirii unor misiuni oficiale. Cu privire la statutul forţelor respective, proiectul cuprinde numai completări ori transpune prevederi ale tratatelor internaţionale la care este parte şi România.

Intensificarea colaborării cu forţele armate ale Alianţei, precum şi cu cele ale ţărilor partenere, în contextul includerii României în sistemul de cooperare militară al Alianţei nord-atlantice, impune luarea rapidă şi flexibilă a deciziei în scopul îndeplinirii operative a misiunilor.

În acest sens, Ministerul Apărării Naţionale propune ca în situaţia în care prezenţa unor forţe armate străine pe teritoriul României se impune în temeiul unor tratate ratificate de Parlament, aprobarea intrării, staţionării ori tranzitării teritoriului naţional de către acestea să fie de competenţa Preşedintelui României. În lipsa unui tratat internaţional este firesc ca voinţa poporului exprimată de Legislativ să fie autoritatea competentă care aprobă, la propunerea Preşedintelui României, condiţiile în care forţele armate străine vor intra pe teritoriul României.

Proiectul, iniţiat de Ministerul Apărării Naţionale, urmăreşte reglementarea de principiu şi a unor aspecte pe care Legea apărării naţionale nr.45/1994 nu le-a prevăzut.

În acest sens, a fost introdusă o dispoziţie referitoare la facilităţile oferite de Ministerul Apărării Naţionale în cadrul activităţilor specifice forţelor armate străine constând în utilizarea sau achiziţionarea de bunuri în aceleaşi condiţii ca autoritatea militară.

Instituţiei răspunderii civile delictuale îi este consacrată o întreagă secţiune care cuprinde descrierea faptei ilicite, a legăturii cauzale între faptă şi prejudiciu, precum şi situaţiile limitative şi exprese exoneratoare de plata daunelor de către membrii forţelor armate străine.

Cu toate că normele instituite prin acest proiect poartă amprenta tipic militară, totuşi inflexiunile operaţiunilor desfăşurate în viaţă civilă şi economia de piaţă sunt multiple şi de orientare modernă, atât prin sistemul de negociere a cuantumului despăgubirilor, cât şi prin posibilitatea oferită contestatorului de a se adresa instanţelor judecătoreşti.

Pentru respectarea prevederilor tratatelor care reglementează statutul forţelor armate şi pentru soluţionarea rapidă a tuturor problemelor ce ar putea apărea în relaţiile acestora cu propriile forţe sau cetăţenii români. Este instituită o comisie interministerială, alcătuită din reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor implicate în astfel de activităţi.

Un alt aspect de noutate, introdus prin transpunerea noii concepţii de apărare colectivă îl reprezintă îmbinarea implicaţiilor interne cu cele internaţionale în domeniul priorităţilor de jurisdicţie. Au fost reglementate, astfel, şi posibilele situaţii ale concursului de competenţe, în funcţie de circumstanţe.

Asistenţa militară şi civilă ce va fi astfel acordată de România, ca naţiune gazdă, forţelor aliate staţionate, desfăşurate ori aflate în tranzit pe teritoriul ţării noastre reprezintă o iniţiativă legislativă salutară, o noutate necesară pentru armonizarea legislaţiei româneşti cu principiile de cooperare occidentale, care are nevoie de sprijin guvernamental şi parlamentar pentru implementarea, cu celeritate, a valorilor promovate prin aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord.

Constituindu-se într-o noutate legislativă în domeniu, compatibilă cu reglementări similare ale statelor membre NATO, apreciez că proiectul Ministerului Apărării Naţionale trebuie susţinut atât de către instituţiile avizatoare, cât şi de către Guvern în etapa aprobării sale, astfel încât, această iniţiativă, absolut necesară legislaţiei militare româneşti să poată fi dezbătută, chiar în procedură de urgenţă, în cadrul Parlamentului.

Afirm astfel necesitatea acordării atenţiei cuvenite, precum şi a suportului de rigoare din partea colegilor parlamentari demersului normativ al Ministrului Apărării Naţionale pentru ca proiectul să transpună în practică ideea alinierii României în rândul membrilor alianţei nord-atlantice.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Atenţie sporită la proliferarea cancerului terorist"

Recentele evenimente tragice din Osetia de Nord şi Jakarta şi cele aproape zilnice din Irak, precum şi comemorarea a trei ani de la atentatele teroriste comise la New York şi Washington, m-au determinat să exprim, pe lângă întreaga şi profunda mea compasiune pentru victimele nevinovate care au pierit în aceste atrocităţi, îngrijorarea că la ora actuală terorismul a devenit o uriaşă stafie ucigaşă care bântuie lumea.

Este uimitor de mare numărul actelor teroriste comise în ultima vreme de către organizaţiile teroriste.

Astfel, în anul 2002, au fost 5 atentate majore în care au murit 256 persoane, în 2003 alte 5 atentate soldate cu 167 morţi, iar până în luna septembrie, în anul 2004 au fost 11 atentate în cadrul cărora au murit 655 persoane dintre care numai în Osetia de Nord au decedat 335 persoane, în majoritatea lor copii.

Fără a fi adeptul promovării unor poziţii alarmiste, catastrofice asupra evoluţiei societăţii contemporane, nu pot să nu constat cu îngrijorare creşterea alarmantă în ultimii ani a numărului atentatelor, a persoanelor decedate sau rănite, a pagubelor materiale. Evoluţia evenimentelor de sorginte teroristă produse în ultimele săptămâni evidenţiază riscul izbucnirii într-un viitor apropiat a unui adevărat cutremur de natură socială, etnică şi religioasă, cu reverberaţii planetare indiferent în ce zonă geografică va avea loc epicentrul. Căci aşa cum arăta într-un articol recent, E.S., domnul J. D. Crouch, ambasadorul S.U.A. la Bucureşti, "... nu trebuie să uităm că terorismul internaţional este o ameninţare la scară globală la adresa modului nostru de viaţă"

Deşi seamănă cu jocul unor copii ţâfnoşi, faptul că doar la câteva ore după ce Serviciile Federale de Securitate au anunţat, în ziua de miercuri, 8 septembrie a.c., că vor oferi până la 300 milioane de ruble, respectiv 10 milioane de dolari, în schimbul oricărei informaţii corecte care ar conduce la neutralizarea rebelilor ceceni Şamil Basaev şi Aslan Mashadov, teroriştii ceceni la rândul lor au comunicat că orice ţară, organizaţie sau individ care va ajuta autorităţile din Republica Cecenă să-l aresteze pe "criminalul de război" Vladimir Putin, va primi o recompensă de 20 milioane de dolari, dublu faţă de cât oferise Putin.

Astfel de sfidări sunt de natură să ne reţină atenţia pentru consecinţele grave pe care le poate genera atât în cadrul Federaţiei Ruse, cât şi pe un plan internaţional mai larg.

Terorismul nu poate fi justificat în nici un fel. Dar aceasta nu înseamnă că nu se încearcă motivarea unor asemenea acte reprobabile. Oricine poate constata, doar din informaţiile din mass-media, că sunt dominante considerentele din sfera contradicţiei dintre adepţii unităţii statale şi cei ce susţin o politică de independenţă sau autonomie, fundamentată foarte adesea pe criterii etnice, religioase, dar şi rasiale.

Am dorit să vă reţin atenţia câteva minute cu pericolul crescând pe care îl reprezintă terorismul la ora actuală, prin atentatele soldate cu numeroşi morţi şi răniţi, inclusiv copii, şi răpirile de persoane, întrucât Camera Deputaţilor are pe rol, în luna septembrie, discutarea şi adoptarea unui program de măsuri referitoare tocmai la acest fenomen şi la contracararea lui.

În acest context, consider că elaborarea unor studii cu privire la cauzele şi la modalităţile cele mai eficace de prevenire şi combatere a acestui flagel, de cea mai mare importanţă trebuie să fie informarea sistematică a populaţiei şi creşterea vigilenţei acesteia, precum şi sesizarea organelor competente ale statului despre orice persoană, grupuri sau fenomene, cu manifestări nefireşti.

Să nu uităm vorba românului : "Paza bună trece primejdia rea!"

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi a luat sfârşit.

Vă urez o zi deosebită.