|
Domnul Adrian Năstase: Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Vreau să vă informez că, din cei 332 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 320. Cvorumul prevăzut de art.135 din Regulament este întrunit. Vreau să vă rog să acceptaţi scuze din partea noastră pentru întârziere, dar este vorba de o procedură mai greoaie care, la nivelul Comisiei juridice, a însemnat o discuţie amplă în legătură cu eventuale amendamente la Legea privind abilitarea. Doar acum putem să distribuim raportul comisiei. Am discutat cu câţiva dintre colegi şi fiind evident că dacă intrăm într-o discuţie amplă în legătură cu toate aceste amendamente, practic, s-ar ajunge la o întârziere semnificativă în ceea ce priveşte şedinţa comună şi înţeleg că unii dintre colegi au acceptat să revenim la textul iniţial sau în mare măsură la textul iniţial, în aşa fel încât cea mai mare parte din discuţii să nu aibă loc. Vreau să vă rog, de asemenea, să acceptaţi să mergem mai repede cu chestiunile de informare şi să ne concentrăm pe legea de abilitare. Vă informez că în şedinţa Biroului permanent a fost prezentată lista proiectelor de lege înregistrate la Cameră, după ultima şedinţă a Biroului permanent din legislatura precedentă şi care au fost repartizate la comisiile permanente pentru avizare. Această listă se găseşte pe suport electronic, pe site-ul Camerei Deputaţilor, şi este afişată la locurile destinate, unde poate să fie consultată. De aceea nu v-o prezint in extenso. La următorul punct al ordinii de zi avem Informare din partea Preşedintelui României privind participarea forţelor armate române la misiuni în afara teritoriului României. În conformitate cu prevederile Legii nr.42/15.03.2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, prin scrisoarea nr.SP/13 din 17.12.2004, preşedintele României a informat Parlamentul că a aprobat continuarea participării României cu forţe din cadrul SFOR la acţiuni în teatrul de operaţii din Balcani, în cadrul misiunii EUFOR, condusă de Uniunea Europeană în perioada 1 - 31 decembrie 2004. Prin scrisoarea nr.SP/14 din 7.12.2004, preşedintele României a informat Parlamentul că a aprobat continuarea participării cu forţe la acţiuni în afara teritoriului naţional, în teatrele de operaţiuni din Balcani, Afganistan şi Irak, precum şi la misiuni sub mandatul ONU şi al OSCE în anul 2005. Participarea la aceste operaţiuni va contribui la dezvoltarea cooperării dintre armata României şi armatele celorlalte state membre NATO şi ale Uniunii Europene, precum şi la asigurarea compatibilităţii şi interoperabilităţii cu unităţile aliaţilor. În legătură cu punctul 3 de pe ordinea de zi, Informare cu privire la proiectele de lege şi propunerile legislative care îşi continuă procedura în noua legislatură, reamintesc dispoziţiile art.63, alin.5 din Constituţie, potrivit cărora proiectele de lege şi propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament. În legătură cu aplicarea acestor dispoziţii, Biroul permanent a aprobat un memorandum pe diverse categorii de proiecte, în raport cu faza procesului legislativ în care se află. Acest memorandum poate fi consultat pe site-ul Camerei Deputaţilor.
|