Sittings of the Chamber of Deputies of November 28, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.192/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 28, 2005

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.88 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.34/25.10.2005.

 

Şedinţa a început la ora 17,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Titu Nicolae Gheorghiof şi Victor Viorel Ponta, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vestea bună este că se dau legitimaţiile, cardurile pentru votul electronic, vestea rea, vestea proastă este că nu vom putea să începem de astăzi să votăm electronic, pentru că, pe de o parte, nu s-au distribuit toate cardurile, pe de altă parte, va fi nevoie de un mic instructaj. Aşa că vă propun să începem aceste lucruri mai sofisticate de lunea viitoare, să ne pregătim mai bine şi, cu ocazia asta, poate liderii de grup le pot spune celor care sunt pe culoar şi care aşteaptă să-şi ia cardurile că pot face acest lucru şi în cursul zilei de mâine sau poimâine.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Vă anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 279. Sunt absenţi 52, din care 13 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.88 din regulament, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei nr.34/2005, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de luni, 28 noiembrie, programul de lucru pentru perioada 28 noiembrie - 3 decembrie, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Cameră şi care urmează a fi avizate de comisiile permanente, lista rapoartelor depuse în perioada 24-28 noiembrie 2005 de către comisiile permanente sesizate în fond.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi. Vă reamintesc că, la ora 17, va avea loc votul final la textele examinate deja de către Cameră.

rog liderii grupurilor dacă se poate, să invite în sală toţi deputaţii în aşa fel încât şi cei care sunt pe culoar şi care aşteaptă să-şi ridice cardurile ca să putem începe dezbaterea proiectelor legislative care sunt pe ordinea de zi.

La grupul P.S.D., domnule vicelider, acum zece minute erau 100 de oameni la şedinţa de grup. Pe parcursul unui singur etaj de coborâre au dispărut... spuneţi-mi şi mie unde dispar ca să putem trimite după ei acolo. (Din sală i se spune că sunt la preluarea cardurilor)

Nu mai sunt la cartele.