Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.204/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2005
|
Şedinţa a început la ora 16,03. Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Eserghep Gelil şi Gheorghe Albu, secretari. |
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Este ora 16,00. Conform programului aprobat de Biroul Permanent, declar deschise dezbaterile în plenul Camerei Deputaţilor de astăzi, luni, 19 decembrie. Rog liderii grupurilor parlamentare, în primul rând, să se prezinte dânşii în sala plenului şi să invite grupurile parlamentare. Rog, de asemenea, pe cei doi secretari de şedinţă să se prezinte pentru a putea conduce şedinţa în condiţii regulamentare. Voi relua dezbaterile la ora 26,30. Vă mulţumesc. |
|
(Pauză între orele 16,05-16,37). |
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Îi invit pe domnii secretari să poftească pentru a putea începe dezbaterile! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Şedinţa, deschisă la ora prevăzută în program, a fost amânată pentru această oră. Vă anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 270, sunt absenţi 61, dintre care 28 participă la alte acţiuni parlamentare. Restul sunt prezenţi în sală. În conformitate cu prevederile art. 88 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni, 19, şi miercuri, 21 decembrie 2005; programul de lucru pentru perioada 19-24 decembrie 2005; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 15-19 decembrie de comisiile permanente sesizate în fond; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. |

