Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în doua parte, de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Eserghep Gelil, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice cu Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Ioan Ghişe.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Cuvântul meu se intitulează "Apel către tinerii din România - semnificaţia unei alegeri".

Până ieri seară, media de vârstă a preşedinţilor de Cameră a Deputaţilor era de 57 de ani. Media de vârstă a preşedinţilor Senatului este, încă, de 63 de ani.

Ieri seară, într-un moment important, Camera Deputaţilor a avut de făcut o alegere de preşedinte dintre trei persoane cât se poate de respectabile: un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, jurist de marcă, o distinsă doamnă şi un tânăr de 34 de ani, jurist. În mod semnificativ, tânărul jurist a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, a treia funcţie în statul român.

Valoarea de semnificaţie a acestei alegeri constă în aceea că, în 1989, acest tânăr era încă elev de liceu.

Valoarea de semnificaţie a acestei alegeri constă în aceea că tinerii din România au şansă de a construi aici, pentru ei şi pentru viitor.

Plecăm de la premisa că drumul pe care îl va avea de parcurs în postura de preşedinte al Camerei Deputaţilor domnul Bogdan Olteanu va fi plin şi cu greutăţi, ca şi cu reuşite. Datoria noastră morală, a membrilor Camerei Deputaţilor, este să sprijinim pe noul preşedinte al Camerei, pentru ca reuşita lui să reprezinte reuşita tinerilor din România.

Nu întâmplător Partidul Naţional Liberal, în cei 16 ani parcurşi după '89, şi-a schimbat cel mai des conducerea, a avut nu mai puţin de 5 preşedinţi.

Nu întâmplător Partidul Naţional Liberal a propus pentru a treia funcţie în stat un tânăr. Înseamnă că se poate.

Apelul meu se adresează tinerilor din România, specialişti în oricare domeniu ar fi, de a dezvolta speranţa că aici, cu ajutorul nostru, al Parlamentului, în particular, al Camerei Deputaţilor, se creează şi se vor crea condiţiile de afirmare a valorii autentice pentru un viitor mai bun al României.

Fie ca această alegere în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a domnului deputat Bogdan Olteanu să fie un semn de normalitate şi civilitate.

Fie ca să vină cât mai curând vremea când, fără nici un fel de complexe, vom alege ca preşedinţi de Cameră sau şefi de state, indiferent de condiţie, femei, tineri, maturi, bărbaţi, dar să fie valori care să servească ţara, pe cetăţenii României.

Dorim domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu un mandat plin de reuşite, vom fi alături de el şi sperăm ca să câştige Camera Deputaţilor prestigiul pe care l-a mai avut, pentru binele ţării româneşti.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ioan Munteanu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează "Vânătorii au şi obligaţii"

Proiectul legii protecţiei fondului cinegetic şi a vânătorii vizează armonizarea legislaţiei din ţara noastră cu cea comunitară, reglementarea noilor raporturi juridice dintre proprietarii de terenuri şi gestionarii fondurilor de vânătoare, dar, în acelaşi timp, protejarea factorilor de mediu şi a faunei cinegetice.

Deşi nu practic vânătoarea, pot spune că în judeţul Neamţ există o puternică asociaţie a vânătorilor şi un foarte bun fond cinegetic, care trebuie conservat şi exploatat cu grijă. Din păcate, la nivel naţional, sunt multe asociaţii private de vânătoare care nu urmăresc decât profitul material şi care gestionează după bunul lor plac fondul de vânătoare, ignorând prevederile legale. De aceea, aş dori ca legea ce va fi adoptată în Parlamentul României să fie una a vânătorii ca activitate de recreere şi ca indicator al nivelului de civilizaţie şi nu una care creează avantaje doar pentru un grup restrâns de persoane, în speţă, vânătorii.

Pentru o mai bună cunoaştere a fondului acestei prevederi, am studiat unele dintre legile cinegetice din ţările Uniunii Europene şi am reţinut diverse aspecte, care duc spre ceea ce ne interesează pe noi, românii. Consider că principalele aspecte de care trebuie să se ţină seama în elaborarea acestei legi sunt următoarele: dreptul de proprietate a vânatului, dreptul la vânătoare, gestionarea fondului cinegetic, autoritatea de coordonare şi control în ceea ce priveşte reglementarea dreptului la vânătoare, condiţiile de drept al exercitării vânătorii, normele privind deţinerea armelor, legătura dintre vânătoare şi alte domenii, evaluarea şi compensarea pagubelor produse de către vânat.

România deţine cea mai bogată biodiversitate faunistică din Europa, conservată destul de bine, chiar şi prin aceste legi care nu sunt atât de bune, mă refer la cele anterioare, iar veniturile obţinute nu sunt neglijabile (în 2005 au fost de aproximativ 6 milioane euro, puţin, faţă de ceea ce putem avea).

Avem în jur de 60.000 de vânători, putem ajunge la 80.000 - 100.000, în condiţiile în care în Europa sunt aproape 7 milioane. Deosebirea constă în faptul că în ţările europene vânatul este protejat ca un bun de mare preţ şi exploatat cu grijă, iar, în cea mai mare parte a timpului, vânătorii ochesc talere şi nu orice fel de animal. E un exemplu de urmat pentru conservarea diversităţii speciilor şi pentru a nu se ajunge la regrete târzii (spre exemplu, în Elveţia, unde lupii au ajuns exemplare extrem de rare).

De asemenea, va trebui să stabilim exact raportul dintre proprietar şi gestionar, ţinând seama de faptul că peste 70% din fondul de vânătoare arendat pe 10 ani a fost distrus ca urmare a nepriceperii, a lăcomiei, a abuzurilor de tot felul. De aceea, propun ca statul să-şi exercite controlul şi paza şi asupra gestionarilor privaţi, aplicând măsuri drastice în cazul încălcării legii.

Doresc să ne implicăm cu responsabilitate şi seriozitate în elaborarea acestei legi de care depinde echilibrul în natură şi, în acelaşi timp, să răspundem în mod convenabil nevilor şi solicitărilor celor pasionaţi de vânătoare.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Adrian Moisoiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi are titul: "Grofii Markó Béla şi Frunda György să-şi dea demisia!"

Perioada pe care o trăim este o perioadă deosebită în ceea ce priveşte clarificările. În sfârşit, Markó Béla a recunoscut că este un politician cu convingeri radicale, care poate să-şi permită să fie moderat şi care şi-a propus obiective clare: obţinerea diverselor forme de autonomie, autonomia economică, obţinută prin retrocedarea bunurilor către culte, fiind un pas important în eforturile pentru dobândirea autonomiei viitoare. Şi odată cu el, de fapt prin modul cum a acţionat în ultima săptămână, UDMR, în tot întregul său, a recunoscut tot ceea ce noi o spunem de şaisprezece ani: indiferent de felul sau natura ambalajului, indiferent de mărimea paşilor, ţelul final al UDMR-ului este sfârtecarea României şi crearea unui stat unguresc autonom.

Întrebarea care se pune imediat este: într-un stat european membru NATO şi pe cale de aderare la Uniunea Europeană, un grup de fanatici, animaţi de visuri anacronice medievale de dominaţie în pământ străin, este posibil ca să tulbure viaţa unei naţiuni? Şi cine anume? Nişte bieţi oameni, care în fapt nici nu ştiu ce sunt: în majoritate foşti români, care îşi zic secui, acţionează ca unguri şi care vor să fie consideraţi maghiari. În timp ce pentru viceprim-ministrul Guvernului României, domnul Markó Béla, intrarea în Uniunea Europeană are o singură semnificaţie, aceea că vor fi din nou împreună cu Ungaria.

Acesta să fie preţul eforturilor - de multe ori dramatice - ale poporului român pentru intrarea în Uniunea Europeană?

În acelaşi context, afirmaţia făcută în 15 martie a.c. la Târgu Secuiesc, "Desigur, pe cei care vin ca musafiri, îi primim cu dragă inimă ...", ne face să apreciem că viceprim-ministrul Guvernului României (?!) îi pregăteşte pe români să accepte cu seninătate că nu va trece mult şi vor ajunge să fie musafiri în propria lor ţară.

De fapt, prin întreg otrăvitorul său discurs, Markó Béla a somat oficialităţile statului român, pe un ton de grof care porunceşte slugilor, să accepte ca în mult doritul Ţinut Secuiesc (judeţele Harghita, Covasna şi jumătate din judeţul Mureş) să se vorbească ungureşte, fiindcă acolo se mănâncă pâinea maghiarilor. Şi, în acelaşi timp, nu ezită să amintească că, "Am redobândit multe şcoli şi clădiri, dar mai avem multe de reprimit", uitând însă faptul că toate acestea au fost clădite de săracii români oprimaţi.

Pentru Markó Béla, istoria începe cu ocuparea teritoriilor de către secui şi maghiari în urmă cu 1000 de ani, nedorind să ştie că, pe aceste teritorii, strămoşii noştri dacii, şi înaintea lor tracii şi mai înaintea lor pelasgii, trăiau de mii de ani, iar naţiunea română s-a născut creştină aici, şi nu ca ungurii, care au venit din fundul Asiei şi au fost creştinaţi de un rege român!

Obrăznicia viceprimministrului nu cunoaşte însă margini, fiindcă a doua zi a declarat: "În judeţele secuieşti cred că ar fi normal ca toţi funcţionarii, pentru că toţi au relaţii cu populaţia, să cunoască limba maghiară, inclusiv prefecţii. În Mureş, prefectul va decide dacă are nevoie să cunoască limba maghiară. După părerea mea, ar avea nevoie." Se aude, domnule prefect de Mureş, Ciprian Dobre?

Un mare adevăr l-a rostit Szász Jenö, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc şi lider UCM: "Între noi, maghiarii, nu sunt radicali şi moderaţi. Suntem noi, moderaţii, şi oportuniştii care au intrat la guvernare pentru o universitate în limba maghiară şi au ieşit cu licenţa de export pentru lemne". Cu alte cuvinte, adevăratele acţiuni ale liderilor maghiari sunt de natură economică, slujind unele grupuri de interese (a se vedea în special senatorul Verestoy), care vor să aibă, printr-un monopol politic, un monopol economic, care să transforme masa secuilor într-o masă de sclavi aserviţi lor.

Este foarte important de amintit aici distincţiile pe care Budapesta le-a acordat, la 20 august 2004, senatorului Frunda György, şeful delegaţiei române la Consiliul Europei, "Ordinul Marea Cruce a Republicii Ungare", pentru recunoaşterea activităţii deosebite desfăşurate în interesul maghiarilor din România şi, respectiv, la 17 noiembrie 2005, vice-premierului român Markó Béla, "Marea Cruce a Ordinului Fidelitate pentru Patrie", pentru acţiunile ce atestă fidelitatea sa faţă de patrie şi exemplarul său sentiment naţional. Având în vedere poziţiile pe care aceştia le ocupă în cele mai înalte structuri ale statutului român, este cazul să ne mai îndoim de fidelitatea lor faţă interesele României?

Dar, 15 martie 2006 trebuia să aibă şi un capac! Acesta i-a aparţinut lui Csapó Joszef, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, care a declarat că: "România, definită ca stat naţional unitar, trebuie să dispară. Sintagma aceasta nu îşi mai are acoperire în realitate. Nu a avut niciodată. Această expresie trebuie scoasă din Constituţie".

Fapt pentru care, în 16 martie, preşedintele Traian Băsescu, într-o vizită fulger făcută tot la Odorheiu Secuiesc, i-a răspuns într-o formă ironică: "Dar, vedeţi, este un cuvânt în Constituţie - "unitar", care defineşte statul român".

Faţă de toate acestea, vice-premierul Markó Béla, cât şi senatorul Frunda György, este necesar să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a da socoteală pentru gravele jigniri pe care le-a adus întregului popor român, a cărui pâine o mănâncă, şi să facă un gest care a început să fie la modă: demisia!

Este inadmisibil ca România să fie reprezentat la vârf de trădători. Curăţenia de primăvară!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Sergiu Andon. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Sergiu Andon:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea este intitulată "Mâine va fi prea târziu!"

În circumscripţia pe care o reprezint, nr.16, Dâmboviţa, am participat, de un an încoace, la trei întâlniri între reprezentanţii sindicatelor, pe de o parte, şi prefect şi conducerea consiliului judeţean, pe de alta. Au asistat şi câte 2-3 parlamentari, dintr-un total de 11, câţi şi-au găsit timp să vină.

La fiecare întâlnire mi-a fost dat să aud un adevărat strigăt de deznădejde din partea reprezentanţilor muncitorimii şi să observ o anumită stare placidă, o incapacitate de a da răspuns din partea reprezentanţilor puterii. De la o întâlnire la alta, strigătul salariaţilor a devenit tot mai disperat, iar fâstâceala oamenilor politici tot mai jenantă.

Acum, evoluţiile par să ajungă într-un punct de ruptură. Dramatica demonstraţie a pensionarilor de la Galaţi, murmurele sociale pe marginea costului vieţii, tot mai ameninţătoare, anunţă o primăvară cu posibile ample mişcări sociale. Parcă se aude vuietul mâniei crescânde. Judeţul Dâmboviţa, Târgovişte şi Moreni se înroşesc ca posibil focare de revoltă. Este posibil ca această stare de spirit să se manifeste şi în alte foste centre industriale ruinate în tranziţie. Pentru că adevărata specificitate de pericol, endemică în judeţul Dâmboviţa, e faptul că un judeţ, fost industrial, a ajuns în ruină.

La sfârşitul săptămânii trecute, liderii Alianţei Intersindicale Dâmboviţa au abandonat căile tradiţionale de comunicare cu oficialităţile şi cu patronatul şi s-au adresat presei. Iată, ţin în mână principalul cotidian local, "Jurnal de Dâmboviţa", ce reproduce integral scrisoarea deschisă a Alianţei Intersindicale. Titlul spune totul: "Jaf, corupţie şi indiferenţă". Un sever, tăios, necruţător rechizitoriu la adresa întregii clase politice de după 1990 şi a întregului management economic "asigurat" de politicieni. Cuvintele celor ce suferă, cuvintele celor ce asigurau odinioară viaţa economiei româneşti, iar acum tremură de frica zilei de mâine sunt adevărate lovituri de bici. Le merităm.

Acest mesaj crispat din partea sărăciei conţine trei idei principale: privatizarea a fost un jaf general şi programat; industria naţională, câtă mai e, este supusă, în continuare, concurenţei neloiale, cu concursul unor oficiali; sărăcirea va fi ca o reacţie în lanţ, puterea de cumpărare şi bugetul trăgându-se în jos reciproc.

Declinul şi mizeria pot compromite bucuria integrării. Lucrurile pot degenera într-atât încât să nu le mai putem cuprinde. Întorsul privirii, astuparea urechilor nu constituie o soluţie. Să începem prin a ne curăţa zgura nepăsării. Să ieşim din placiditate şi resemnare. Ca membri ai acestui Parlament compromis, şi pe drept şi pe nedrept, să ne dovedim capacitatea de revigorare, să renunţăm la interesele meschine şi la orgoliile mărunte, să ne aplecăm urechea la murmurul celor mulţi şi necăjiţi.

Cuprinsul scrisorii deschise a sindicaliştilor din judeţul Dâmboviţa nu se referă la un partid sau la altul. Toate sunt considerate vinovate. Şi toţi suntem sau, dacă nu am fost, devenim vinovaţi.

Încă nu ştiu cu ce să începem. Poate vom iniţia întocmirea unei ample Cărţi negre a privatizării, ca să avem sub ochi harta dezastrului şi vinovăţiilor. Dar, până vom lua o hotărâre strategică, să ne îndreptăm imediat, în mod real şi receptiv, privirea şi auzul spre oamenii năpăstuiţi. Să nu refuzăm nici un dialog, oricât de incomod, să nu parăm nici o critică şi să nu căutăm scuze şi explicaţii, ci remedii. Să considerăm că am intrat în campanie şi să luăm aminte la rechizitoriul populaţiei. Mâine va fi prea târziu!

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Garda Dezideriu.

Domnul Becsek-Garda Dezső-Kalman:

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În toamna anului 2005, am solicitat domnului ministru Gheorghe Flutur stoparea fenomenului infracţional, controale, prin indicarea precisă a unor ilegalităţi ale personalului silvic care a încălcat grav legislaţia în vigoare. Echipa de control, condusă de către domnul Biro Karoly, datorită unor presiuni din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vănătoare Braşov, în special prin persoana domnului Constantin Iordache, care răspunde pentru modul de aplicare a regimului silvic, a iniţiat un control formal, protejând pe infractori.

Cu toate acesta, nu s-au putut trece în vedere unele infracţiuni, cum ar fi: modul de vânzare a Uscătoriei de seminţe din Borzont, comuna Joseni, depăşirea cotelor de către inginerul Mihăilă Florin, din cadrul Partizei nr. 2760, 2707, şi angajarea personalului silvic cu activitate intermediară de comerţ cu material lemnos. Cu această ocazie, s-a constatat neexecutarea unor lucrări de plantaţii din UP I. u.a. 21c, 22d, de către şeful de district, Gal Pal Laszlo, ale cărui lucrări au fost decontate.

Totodată, la Composesoratul Ciumani, având contract de administrare cu Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni, documentele de însoţire au fost folosite în mod ilegal de către preşedintele Composesoratului Ciumani, Benedek Imre. Totodată, Direcţia Teritorială de Regim Silvic şi Vănâtoare Braşov a emis în mod ilegal autorizaţie cu referire la confecţionarea dispozitivului dreptunghiular de marcat. În continuare, aş aminti modul de eliberare a documentelor de însoţire pentru persoane fizice, fără autorizaţie de exploatare, de către şeful de district Benedek Arpad.

O altă infracţiune o reprezintă masa lemnoasă pusă în valoare în UP VII. Remetea, u.a. 134a, Partida nr. 1407, tratament progresiv de racordare pentru Firma SC Blumen SRL din Joseni, fără licitaţie, de către fostul şef de ocol Melles Elod şi fosta directoarea tehnică Laczko Terezia. Masa lemnoasă a fost vândută cu mult sub preţul real, în valoare de 468.000 lei m.c., când preţul pieţei erau de 1.200.000 lei m.c.

Stimate domnule ministru Gheorghe Flutur,

Cum puteţi afirma că în urma acestui control au fost constatate deficienţe nesemnificative? Eu înţeleg tendinţa de muşamalizare a ilegalităţilor silvice din partea reprezentanţilor "promoţiei de aur" şi a altor funcţionari publici implicaţi în susţinerea mafiei lemnului. Totuşi, cred că ar trebui să voi uitaţi la materialele pe care le semnaţi, pentru că altfel dumneavoastră veţi purta răspunderea pentru generalizarea fenomenului infracţional, susţinut oficial de către Departamentul Pădurilor şi unii angajaţi ai direcţiilor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar PSD, domnul deputat Vasile Mocanu. Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi are tema: "O victorie a democraţiei".

Recent, domnul Bogan Olteanu a promis că Guvernul nu va mai recurge la ordonanţe de urgenţă pentru a-şi exercita actul de guvernare. Considerăm acest anunţ o mare victorie a democraţiei româneşti.

De luni de zile, atragem atenţia guvernanţilor şi opiniei publice că rolul Parlamentului este desconsiderat de către actuala Putere. În loc să elaborăm legi, noi, parlamentarii, am devenit simple maşini de vot, buni doar la ridicat mâna, în opinia Guvernului. Aşa au fost promovate legi dintre cele mai importante, deşi tocmai însemnătatea lor presupunea dezbateri din partea celor pe care cetăţenii i-au trimis în forul legislativ să le apere interesele.

Acum, o dată cu declaraţia domnului Bogdan Olteanu, se pare că guvernanţii au înţeles, în sfârşit, că au greşit. E foarte bine că-şi recunosc una dintre multele greşeli comise de când sunt la guvernare. Numai că apare o problemă. Când domnul Olteanu a afirmat că epoca ordonanţelor de urgenţă s-a terminat, era ministru pentru relaţia cu Parlamentului. Azi, nu mai îndeplineşte această funcţie şi, în locul său, PNL se pregăteşte să nominalizeze alt politician.

Ar fi culmea ca noul ministru, care mediază relaţia Executivului cu Parlamentul, să o ia de la capăt! Pentru că, nu-i aşa?, intrăm într-o altă epocă. Pentru o ordonanţă de urgenţă este întotdeauna nevoie de semnătura acestuia, dar şi de docilitatea sa.

Cerem viitorului ministru pentru relaţia cu Parlamentul să respecte promisiunile Guvernului din care face parte. În oferta electorală portocalie a Alianţei DA se spunea clar: Guvernul îşi ia angajamentul să consolideze statul de drept şi democraţia în România.

E bine că guvernanţii au recunoscut că au greşit. A greşi este omeneşte, dar a persevera în greşeală este diavolesc. Respectaţi-ne, domnilor guvernanţi, şi veţi fi respectaţi!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul deputat Dumitru Ioan Puchianu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Tractorul Braşov pierde milioane de euro şi produce lunar sute de disponibilizaţi".

Anunţata încă de vara trecută de însuşi primul ministru, drept "finalizarea privatizării până cel târziu în liuna septembrie", privatizarea Uzinei Tractorul Braşov în favoarea Companiei indiene Mahindra & Mahindra bate şi acum pasul pe loc şi nu se întrevăd semne ca situaţia să fie rezolvată prea curând. Mai mult chiar, reprezentanţii firmei indiene au intrat de câteva luni bune într-o aşteptare pasivă, negocierile fiind practic sistate până la decizia Comisiei Europene privind legalitatea gestului Guvernului de a şterge datoriile societăţii.

Între timp, conducerea societăţii, beneficiind de girul AVAS, a început un nou program de restructurare a activităţii, primul pas al acestei strategii fiind disponibilizarea a circa 40% din numărul angajaţilor. Metaforic vorbind, Tractorul Braşov a început să producă, în loc de tractoare, şomeri, primii 800 de disponibilizaţi fiind deja "livraţi" şi alţi 150 urmând a avea aceeaşi soartă în cel mai scurt timp.

Oficial, uzina are comenzi ferme pentru acest an de 5.000 de tractoare, dar la acest nivel al producţiei nu poate suporta cheltuielile de producţie şi, fără o restructurare tehnologică, continuă să înregistreze pierderi lunare de aproximativ 2.000.000 euro.

Având în vedere importanţa societăţii Tractorul, precum şi impactul economic şi social asupra întregii regiuni, solicit AVAS-ului să dispună măsuri concrete pentru obţinerea celei mai bune soluţii pentru societatea braşoveană şi salariaţii acesteia.

Actualii şi foştii salariaţi ai uzinei, locuitorii Braşovului, nu vor accepta ca o uzină cu tradiţie de zeci de ani, nu numai la nivel naţional, dar şi internaţional, să fie, practic, vândută pe bucăţi, demolată şi ştearsă de pe harta oraşului. Este vorba de specialişti, de oameni calificaţi şi, nu în ultimul rând, de tehnologie în care au fost investite sume importante.

Termenul este scurt, privatizarea bate pasul pe loc, salariaţii sunt disponibilizaţi iar cei rămaşi trăiesc cu sentimentul nesiguranţei. Este momentul ca Guvernul şi AVAS-ul să treacă la măsuri ferme şi concrete, până nu va fi prea târziu şi, din nou, o altă uzină simbol a industriei româneşti să fie ştearsă de pe hartă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Aledin Amet.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pentru o Românie puternic culturală".

O naţiune îşi defineşte existenţa, în primul rând, prin harul şi puterea de a-şi crea o cultură care să conteze, prin raportarea la spiritualitatea universală. La baza fiinţei unui popor, un loc aparte îl ocupă cartea şi preocuparea pentru lectură. În acest sens, biblioteca, muzeul, şcoala, teatrul reprezintă instituţii fundamentale, pe care orice autoritate statală are datoria de a le sprijini constant.

România este o ţară cu o bogată tradiţie culturală. Aderarea la Uniunea Europeană va însemna, într-o primă etapă, cea mai importantă, impunerea cunoaşterii, mult mai bune, din partea altor naţiuni, a valorilor şi tradiţiilor culturii româneşti. Pentru acest fapt, trebuie aplicată, însă, o mai conturată strategie, care să ofere instituţiilor de cultură, sistemului cultural, posibilităţi de dezvoltare.

În condiţiile în care, astăzi, cartea este atât de scumpă, biblioteca a căpătat un rol esenţial. Sălile de lectură au devenit neîncăpătoare, iar, din păcate, numărul personalului de specialitate, care lucrează într-o bibliotecă, este mult prea mic.

Situaţia muzeelor, teatrelor nu poate fi îndepărtată prea mult de cea a bibliotecilor. Consolidarea monumentelor istorice, dezvoltarea colecţiilor, renovarea clădirilor constituie teme pe care autorităţile responsabile sunt menite să le rezolve.

În aceeaşi ordine de idei, trebuie acordate facilităţi pentru apariţia revistelor de cultură şi a cărţilor de valoare, dar şi pentru sprijinirea actului teatral. Numai astfel, aspiraţiile ne vor fi pe deplin justificate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ştefan Baban:

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Reforma justiţiei în anul preaderării României"

Diluarea autorităţii instituţiilor statului, în condiţiile schimbărilor politice la patru ani sau chiar mai repede, scot la suprafaţă indivizi care au o singură calitate: flexibilitatea fizică, morală şi psihică, persoane care identifică şi detectează, într-un ritm alert, pârghiile ilicite de îmbogăţire dar, în acelaşi timp, şi căile optime de căţărare pe scara socială, politică, economică etc. Până când opinia publică se trezeşte la realitatea cotidiană, aceste persoane deja şi-au vândut sufletul pentru ceva arginţi, setea de îmbogăţire şi preamărire aducându-i în pragul renegării celor apropiaţi sau, mai rău, chiar a celor care le-au stat de multe ori alături şi i-au ajutat din plin.

Mass-media, dar şi omul de rând, descoperă treptat ilegalităţile flagrante, înşelăciunile, speculaţiile şi încurcăturile de clan mafiot şi le caracterizează printr-o singură expresie "grup de interese".

Faţă de aceste grupuri de interese, prejudiciaţii se revoltă mai mult sau mai puţin dar, în ultimul timp, numărul nemulţumiţilor este din ce în ce mai mare. şi cred că au dreptate, în condiţiile în care neajunsurile cotidiene tind să atingă limita maximă a suportabilităţii pentru cei mai mulţi români, în timp ce doar o mică parte dintre cetăţenii acestei ţări afişează o opulenţă patriciană, explicând, cu o supremă satisfacţie, celor mulţi şi proşti - din punctul lor de vedere, că reuşita lor se datorează fie unei munci susţinute şi laborioase, fie unor moşteniri neaşteptate sau a unor înrudiri cu persoane foarte avute (soţie, socri, cumnaţi etc.). Nimeni nu are curajul să recunoască că totul se datorează informaţiilor confidenţiale, bine ştiute de împricinaţi şi de fisurile sistemului democratic şi, mai ales, a celui fost comunist.

În aceste condiţii, nu este de mirare că tot mai mulţi dintre noi dorim aflarea adevărului, şi anume: cum au reuşit doar o mână de oameni să devină putrezi de bogaţi în doar patru-cinci ani, în timp ce majoritatea populaţiei, şi aici mă refer doar la cei ce muncesc şi-şi folosesc inteligenţa, cât şi cunoştinţele în domeniu, să trăiască la nivel mediu sau puţin peste mediu. Şi cea mai uşoară cale de aflare a adevărului o reprezintă justiţia, mă refer din punct de vedere teoretic.

Unul din principiile fundamentale ce stă la baza desfăşurării procesului penal îl reprezintă aflarea adevărului, pentru ca orice persoană vinovată să fie trasă la răspundere pentru faptele comise, în timp ce orice persoană nevinovată să fie exonerată de răspunderea penală. Acest principiu este înfăptuit de către una dintre cele mai controversate puteri ale statului român de drept: justiţia.

Să nu uităm că procesul justiţiar îl realizează pentru oameni, semeni de ai noştri, care pot greşi voluntar sau involuntar. Magistraţii, bine pregătiţi profesional şi intangibili, nu prea îşi găsesc locul în acest sistem, chiar dacă la momentul judecării unor reprezentanţi ai grupurilor de interese sunt supuşi unor presiuni imense, atât din partea clasei politice, cât şi a mass-mediei. Orice cuvânt, gest sau chiar tăcerea le sunt interpretabile, le sunt disecate, astfel încât bieţii oameni nu mai pot reda concis ceea ce au gândit la vremea respectivă.

De partea cealaltă, magistraţii, care au doar un scop în viaţă, şi anume îmbogăţirea rapidă, nu vor face altceva decât să judece conform intereselor proprii şi culmea, chiar a celor de grup.

Nu este de mirare, deci, că încrederea românilor în actul de justiţie autohton este aproape zero, sau chiar mai rău, începe să nu mai existe. Aşadar, triumfătoare iese din nou clasa politică, clanul mafiot, grupul de interese, care privesc cu satisfacţie cum poporul are şi pâine şi circ dar, în acelaşi timp, au reuşit să infesteze atât cu imagini, cât şi cu declaraţii incendiare care au otrăvit imaginea şi aşa destul de şifonată a justiţiei româneşti.

Cum poate percepe Europa că în ţara noastră actul de justiţie este corect şi legal, atunci când apar imagini cu descinderile mascaţilor în casele unor proxeneţi mărunţi, descinderi filmate şi comentare la ore de audienţă maximă, ale alaiurilor de însoţitori la sediile Parchetului General sau DNA pentru a constata nevinovăţia nedemonstrată a celor care se consideră intangibili sau, mai rău, a celor care, indiferent de argumentele aduse şi verificate, se consideră mai presus de orice lege.

Şi nu este de mirare că reforma justiţiei se poticneşte de la o zi la alta, atâta timp cât tocmai cei care trebuie să judece şi să împartă dreptatea nu pot trece de un test psihologic care să le confere atestarea aptitudinilor de magistrat. Cum este posibil ca trei justiţiari, cu vechi state de serviciu în sistem, să nu poată trece un examen psihologic, motivând că vina aparţine calculatorului. Cum pot fi cetăţenii din judeţul Botoşani convinşi că sentinţele sunt corecte şi legale, atâta timp cât cei puşi să coordoneze şi să conducă actul justiţiar au căzut cu brio la un concurs de atestare pe post şi asta după ce, ani îndelungaţi, au fost judecători importanţi în viaţa comunităţii.

Pentru ca justiţia să se poată integra în Uniunea Europeană, este nevoie de profesionişti. Aceştia nu sunt cei care au absolvit o facultate pe bani, care au obţinut posturi cheie prin favoruri politice sau intervenţii pe linia rudelor, ci acei puţini, este adevărat, care pun mai presus de orice interese perfecţionarea profesională şi interesul societăţii, alături de speranţa că, într-o zi, dreptatea se va împărţi, în mod egal, atât pentru bogaţi, cât şi pentru cei de rând.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Emil Strungă.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice pe care o susţin în faţa dumneavoastră este "Poligonul de tir."

Companiile denigratoare dezvoltate cu asiduitate la adresa Parlamentului, Guvernului şi mai recent asupra Justiţiei, produc impresia că România a devenit un imens poligon de tir, în care ţintele sunt puterile statului. Pe lângă mai vechile ţinte fixe, identificate şi lovite cu precizie de către mass-media şi Preşedinţie, putem adăuga a doua categorie, mai greu de lovit, dar la fel de vulnerabilă, cea a grupurilor de interese: partide politice, sindicate, patronate, asociaţii socio-profesionale, cam tot ce mişcă într-un stat democratic.

În bună parte, acest "campionat naţional de tir" a fost determinat de evoluţia lentă şi cu sincope a societăţii şi economiei româneşti, dar flacăra denigratoare este autoîntreţinută din goana după senzaţional a presei, de a banaliza şi ridiculiza, pe de o parte, şi din tendinţa Preşedintelui de a deveni un lider maxim.

Presa nu constituie o ameninţare, pentru că reprezintă o pseudoputere extrem de vulnerabilă, a cărei gură poate fi închisă cu uşurinţă, şi istoria a demonstrat cu prisosinţă acest lucru.

Preşedinţia, care, din punct de vedere constituţional nu reprezintă o putere în stat, tinde să devină o instituţie dominantă şi consistentă. Acel "tătuc" atotputernic în care Iliescu a încercat să se identifice, dar nu a reuşit decât în foarte mică măsură, a devenit, acum, obsesia actualului preşedinte.

Astfel, preşedintele se implică în acţiuni care nu ţin de competenţa sa, negociază conflicte care nu ar fi existat dacă nu le-ar fi generat, manipulează informaţiile cele mai confidenţiale (de aici derivă probabil slăbiciunea domniei sale pentru CSAT şi servicii secrete), ştiut fiind că între caracterul secret al unei informaţii şi valoarea ei politică sau economică există un raport de directă proporţionalitate. Concentrarea informaţiilor secrete poate aduce avantaje considerabile în lupta pentru influenţă şi putere, pentru că, nu-i aşa, în lumea de azi, controlul informaţiei înseamnă putere.

Tendinţele dominatoare pot fi controlate numai de puterile statului, şi aceasta este una din cauzele pentru care ele sunt criticate şi contestate din ce în ce mai vehement. Într-o societate în care interesele sunt atât de difuze, cu atât mai mult ar fi necesar ca puterile statului să fie instituţii solide şi credibile.

Diferenţa dintre un sistem coordonat şi unul în care se trage din toate poziţiile marchează raportul dintre progres şi regres. În astfel de situaţii, când eşti pus în situaţia de a răspunde monosilabic, prin "da" sau "nu" la întrebarea: "Sunt oare într-adevăr puse în dificultate în România timpurilor noastre fundamentele democraţiei?" - prima variantă este cea care se impune.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Zilele acestea, Parlamentul României găzduieşte Comitetul Afacerilor Economice, Comerciale, Tehnologice şi Mediu al Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre, având o temă de foarte mare actualitate: cooperarea în combaterea criminalităţii economice în regiunea Mării Negre.

De aceea, titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: "Criminalitatea economică la Marea Neagră."

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi parlamentari,

Criminalitatea financiar-economică la Marea Neagră a devenit, în ultimii ani, un fenomen complex, de o severitate extremă, ale cărui valenţe negative contribuie la fraude economice cu o soluţionare dificilă şi creează, în final, un dezechilibru macroeconomic care conduce la destabilizarea ţării noastre şi, implicit, la scăderea nivelului de trai al românilor.

Promovarea colaborării regionale şi subregionale, strategiile de politică externă şi cooperarea în combaterea ameninţărilor neconvenţionale la adresa securităţii trebuie să reflecte premisele luptei împotriva criminalităţii economice la Marea Neagră!

Astăzi există ameninţări demne de luat în considerare, ameninţări care vin dinspre zona Mării Negre. Nu doresc să enumăr decât câteva: traficul de droguri, arme şi fiinţe umane afectează stabilitatea României şi a vecinilor ei, aceste probleme subminând direct securitatea Europei Occidentale.

Consider că, în anul preaderării ţării noastre la Uniunea Europeană, aceste handicapuri majore trebuie să dispară. Se estimează de către specialiştii în domeniu, spre exemplu, că 80% din heroina care ajunge astăzi pe străzile din Marea Britanie este traficată prin zona Mării Negre.

Nu doresc să mă repet, însă doresc să fie foarte clar pentru toată lumea că sinonimul perfect al criminalităţii financiar-economice la Marea Neagră este instabilitatea, ce determină o gaură neagră, care atrage după sine dezinteresul Uniunii Europene, şi nu numai de a lucra cu o ţară iresponsabilă, în care crima organizată, traficul de droguri, arme şi fiinţe umane se regăsesc într-un proces prolific şi continuu.

România lucrează deja pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu vecinii săi, fiind angajată activ, politic, economic şi militar în Sud-Estul Europei în general şi în Sudul Balcanilor în special, şi având un rol important în menţinerea stabilităţii regiunii.

Date fiind aceste afirmaţii, consider că este impetuos necesar ca ţara noastră să joace un rol stabilizator în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine, găsirea de parteneri strategici de dezvoltare economică şi practicarea comerţului legal, nu ilicit. Toate acestea vor fi, însă, realităţi, o dată cu demararea unei politici pozitive care să stopeze criminalitatea economică, indiferent de forma pe care o îmbracă.

În România de azi, criminalitatea financiar-economică a atins un nivel îngrijorător din cauza multiplilor factori socio-economico-politici, care determină un factor crescut de risc nu doar pentru aderarea României la Uniunea Europeană, ci şi pentru dezvoltarea economică a ţării noastre şi creşterea nivelului de trai al românilor.

Relaţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de proliferare a corupţiei, traficului de droguri şi de fiinţe umane, criminalitate economică şi electronică anticipează o destabilizare majoră pe care România la ora actuală nu şi-o poate permite!

Toate acestea sunt premise pentru care, doamnelor şi domnilor, în calitate de aleşi în Parlamentul României, trebuie să gândim un cadru legislativ eficient, de combatere a criminalităţii financiar-economice, responsabilitate care ne aparţine în totalitate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Manuela Mitrea.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Manuela Mitrea:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Mehedinţi - un judeţ afectat de inundaţii, lăsat baltă de prefect!"

Mehedinţi-ul este unul dintre judeţele României, care, în ultima perioadă, s-a confruntat cu mai multe valuri de inundaţii şi alunecări de teren - consecinţă a fenomenelor meteorologice extreme.

Datorită inundaţiilor, numeroase alunecări de teren au afectat o serie de gospodării din mediul rural, apa care sapă la temelia caselor din chirpici mărind dezastrul din zonele calamitate.

În prezent, există riscul ca pământul să cunoască noi transformări în momentul încălzirii vremii, iar situaţia se complică cu fiecare zi.

Din păcate, sprijinul pentru cei sinistraţi se mai lasă aşteptat!

Conform statisticilor autorităţilor locale, situaţia a cuprins 37 de localităţi, 502 gospodării fiind inundate; aceeaşi soartă au avut-o anexele şi fântânile, ca să nu mai vorbim de animalele şi păsările moarte.

În 26 de localităţi din judeţ, pământul a luat-o la vale, agoniseala de-o viaţă a mehedinţenilor dispărând în câteva clipe.

Pe lângă gospodării, au fost afectate reţelele electrice, 2664 de hectare de terenuri agricole, trei poduri, 37 de drumuri comunale, 11 drumuri judeţene şi două naţionale. În plus, trei sate, Menţii din Faţă, Budăneşti şi Bâlvăneştiul de Jos, au rămas izolate, o staţie CFR a fost inundată, iar conducta ce alimenta cu apă satul Peri din comuna Huşnicioara a fost distrusă. Pompierii şi jandarmii au evacuat sute de persoane, care au rămas fără un acoperiş deasupra capului, furia apelor luându-le totul.

Contrar celor afirmate de reprezentanţii guvernului în teritoriu, la Mehedinţi mai întâi s-a mobilizat Crucea Roşie, apoi Prefectura; în timp ce conducerea Apelor Române Mehedinţi caută vinovaţii acolo unde nu există, susţinând că primarii nu şi-au făcut datoria şi nu au consolidat digurile.

În timp ce inundaţiile fac ravagii în Mehedinţi, prefectul e plecat în concediu. Criza generată de inundaţiile catastrofale de la Recea, Corlăţel, Cujmir, Broşteni şi Butoieşti l-au prins încă o dată plecat pe Lazar Madaras, prefectul judeţului, care nu a putut fi contactat nici măcar telefonic.

Mai contează pentru un prefect UDMR-ist că Dunărea a inundat localităţile Căzăneşti, Ghelmegioaia şi Salcia? Probabil că nici nu ştie unde se află toate acestea pe hartă!

Debitul Dunării a ajuns la 13.280 mc/s, afectând suprafeţe mari de pe raza judeţului Mehedinţi. În consecinţă, pe DN 67D, tronsonul rutier Orşova-Şviniţa, şi pe DN 57, tronsonul rutier Băile Herculane - Baia de Aramă, circulaţia a fost întreruptă ca urmare a căderilor de pietre şi copaci de pe versanţi.

Locuitorii din sud-vestul ţării trebuie să fie ajutaţi de stat pentru cel puţin două-trei luni, din cauză că viitura le-a distrus, pe lângă case, şi culturile.

De vină pentru această situaţie este tot sărăcia românilor, domnilor guvernanţi! Majoritatea nu-şi asigură bunurile şi culturile, din lipsa banilor, astfel încât, după inundaţii, aceştia nu beneficiază decât de ajutoarele de la stat.

Pagubele sunt imense, iar fără sprijin guvernamental, şansele ca aceştia să-şi poată reface gospodăriile sunt minime, cu atât mai mult cu cât reconstrucţia acestor gospodării nu mai poate avea loc pe aceleaşi amplasamente, ele aflându-se în zone cu risc ridicat.

Este nespus de greu să lupţi contra naturii dezlănţuite!

În astfel de situaţii nu ar mai trebui să conteze culoarea politică, deoarece sinistraţii se confruntă toţi cu aceeaşi problemă: necazurile provocate de inundaţii.

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, unii politicieni uită să fie şi oameni, transformând durerea românilor în capital de imagine.

Să nu uităm că fiecare dintre noi ar fi putut fi în situaţia mehedinţenilor şi nu numai, şi nu e deloc uşor ca în câteva ore să rămâi fără nimic!

Azi, mai mult ca oricând, consider că sentimentul de solidaritate trebuie să primeze!

Acum, trebuie să demonstrăm cu toţii că ne pasă cu adevărat de suferinţele oamenilor şi că numai alături de ei putem să reconstruim ceea ce natura a distrus.

Trebuie să ne ajutăm cu adevărat semenii aflaţi în suferinţă! mehedinţenii au nevoie de ajutor!

Va veni timpul şi pentru "promisiuni"...electorale!

Dar, până atunci, solicit Guvernului României să declare aceste localităţi zone calamitate şi să aloce fondurile necesare pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din judeţul Mehedinţi.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Gheorghe Firczak.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Firczak:

Mulţumesc.

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează "Revoluţie şi politică."

În anul 1990, Parlamentul României a considerat că ar fi bine să emită o lege prin care societatea românească să recunoască meritele celor care au participat la înlăturarea dictaturii comuniste, a cuplului conducător, a tuturor structurilor care asigurau supremaţia acestora. Ca o consecinţă a acesteia, s-au constituit asociaţii, ligi şi fundaţii ale celor care au participat direct la Revoluţia Română Anticomunistă din Decembrie 1989. Pentru că democraţia are ca formă de exprimare şi libertatea de asociere, timp de un deceniu şi jumătate aceste entităţi ale revoluţionarilor s-au constituit în blocuri, uniuni, federaţii etc.

Şi acum urmează partea negativă a situaţiei. De-a lungul timpului, acestea, direct sau indirect, au fost la remorca a diverse forţe sau personalităţi politice. Nu au fost lăsate să fie ceea ce ar fi trebuit să fie: o voce a societăţii civile care să promoveze permanent şi cu consecvenţă concretizarea idealurilor Revoluţiei Române Anticomuniste din Decembrie 1989.

La Braşov, la 3 martie 2006, a avut loc Congresul Extraordinar al Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989, care a afirmat ca principiu de existenţă al acestuia continuarea promovării idealurilor de atunci, pentru a contribui în România la consolidarea valorilor democraţiei, a unei egalităţi de şanse pentru toţi cetăţenii ţării noastre. Orice acţiune, credem noi, în favoarea sau în defavoarea unor forţe politice, este contrară valorilor pe care trebuie să le promovăm. În acelaşi timp, ar fi minunat dacă şi partidele politice, oricare ar fi ele, ar ajunge la concluzia că nu ar mai trebui să intervină în viaţa acestor asociaţii. Societatea românească nu ar avea decât de câştigat dacă Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 se manifestă ca o voce fermă şi distinctă a societăţii civile.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, dacă este cineva în sală pentru declaraţie? Nu. Grupul parlamentar al PD, doamna deputat Roberta Anastase.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea politică se referă la "Ziua internaţională a copiilor străzii."

Începând cu anul 1998, la data de 21 martie se marchează (pentru că, în acest caz nu se poate spune "se sărbătoreşte") ziua internaţională a copiilor străzii, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative.

Ce înseamnă, de fapt, această zi? Este o întrebare asupra căreia avem datoria să reflectăm fiecare dintre noi.

Instituirea unei astfel de zile a apărut, probabil, ca un demers necesar pentru a readuce, an de an, în conştiinţa comunităţii internaţionale, responsabilitatea fiecărei naţiuni şi, în ultimă instanţă, a fiecăruia dintre noi de a respecta şi promova drepturile fundamentale ale copiilor şi, mai ales, ale copiilor străzii. Chiar dacă, de multe ori, discriminarea pozitivă este privită ca fiind la fel de inacceptabilă ca orice discriminare, în cazul copiilor străzii, chiar se impune o astfel de atitudine, datorită gravităţii situaţiei în care se găsesc aceştia atât din punct de vedere material, cât şi medical şi psihologic.

În România, copii străzii fac parte din realitatea noastră de zi cu zi, reprezentând o nefericită carte de vizită în Europa şi în întreaga lume. Din păcate, ne-am obişnuit cu ei ca parte a peisajului citadin, spălând parbrize în intersecţii sau cerşind la metrou. În prezent, se apreciază că, în România, sunt aproximativ 2000 de copii ai străzii, provenind din familii dezorganizate, caracterizate prin sărăcie, violenţă şi alcoolism, a căror stare de sănătate este serios periclitată de condiţiile în care trăiesc, fiind totodată potenţiale victime ale exploatării sexuale şi traficului de fiinţe umane.

Deşi există o strategie guvernamentală de reformare a sistemului de protecţie a copilului, implementată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, şi au fost iniţiate şi desfăşurate o serie de proiecte atât de către instituţiile statului, cât şi de organizaţii non-guvernamentale, problema copiilor străzii este încă departe de a fi soluţionată, fenomenul luând chiar amploare, din cauza sărăciei, şomajului, lipsei de educaţie înregistrate la nivelul unei largi categorii a populaţiei.

În aceste condiţii, ziua de 21 martie ar trebui să reprezinte, pentru noi toţi, un moment de reflecţie asupra realităţii dramatice reprezentată de "copiii străzii", care să conducă la o atitudine responsabilă şi constructivă a actorilor politici şi sociali, transpusă în eforturi concertate în vederea recuperării sociale a acestor copii, precum şi în vederea limitării fenomenului în sine.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Doamnelor colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Cloaca maxima" şi se referă la iniţiativa Guvernului României, despre care aflăm din presa ultimelor zile că intenţionează să-l propună pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe Ticu Dumitrescu.

Ticu Dumitrescu care, abordat de presă, susţine că deocamdată nu vrea să scoată nici un cuvânt despre ce va face când va ajunge şef al CNSAS, pentru că asta ar însemna să le dea apă la moară celor care se tem de venirea lui acolo. Probabil că el ştie că unii chiar se tem de acela care atunci când a avut acces în arhivele Securităţii le-a folosit în modul cel mai ordinar şi barbar.

Aşa se face că gura păcătosului, cum se spune, adevăr grăieşte, că dacă n-ar fi fost el un şantajist ordinar şi dacă n-ar fi folosit arhivele Securităţii în folos propriu şi dacă n-ar fi sustras documente secrete şi dacă nu le-ar fi xerocopiat, nu ar fi avut cu ce să-i şantajeze pe actualii membri ai Guvernului României, să-l propună pe acest personaj ridicol şi meschin, de un comic irezistibil, Ticu Dumitrescu, în fruntea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Punctul meu de vedere despre non-viabilitatea CNSAS, instituţie parazitară şi bugetivoră care nu-şi mai justifică existenţa în societatea românească la aproape două decenii de la revoluţie, l-am exprimat tranşant, în repetate rânduri, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Mai mult, am în pregătire două propuneri legislative referitoare la acest subiect:

1. Pentru desfiinţarea CNSAS.

2. În caz că primul va fi respins la vot, pentru trecerea CNSAS în subordinea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. doar aşa, dând arhivele Securităţii pe mâna unor cercetători, oameni de ştiinţă autentici, putem contribui la asanarea societăţii româneşti şi la construirea unui viitor mai sigur în care întoarcerea la ororile trecutului să fie imposibilă.

A da însă această arhivă pe mâna unui Nichipercea şantajist şi şantajat la rândul său, ca Ticu Dumitrescu, înseamnă a face un act iresponsabil cu urmări dintre cele mai grave pentru români.

Am o dovadă că Ticu Dumitrescu a sustras deja documente din arhivele securităţii, folosindu-le pentru a-şi elimina mai întâi contracandidaţii la conducerea Asociaţiei foştilor deţinuţi politici şi mai apoi pentru a şantaja diverse persoane în folos propriu şi, pentru edificare, am să citesc o notă din care rezultă cum a folosit el arhivele secrete împotriva venerabilului Radu Ciuceanu, profesor universitar, arheolog, fost deputat, fost deţinut politic cu 15 ani de puşcărie, şi nu numai cu Radu Ciuceanu ci şi cu Ion Puiu şi cu foarte mulţi alţi oameni, unii dintre ei forţaţi astăzi să-l impună în fruntea CNSAS nu din partea vreunui partid, nu din partea societăţii civile, ci chiar din partea Guvernului României.

Se înţelege că personajul îi are la mână pe mulţi din perioada când avea acces liber în arhivele Securităţii şi, având în vedere aceste stări de lucruri, mai credeţi, oameni buni, că acest Guvern, aşa zis anticorupţie, e compus cumva din oameni curaţi şi neşantajaţi dacă-l propun pe analfabetul Ticu Dumitrescu preşedinte al CNSAS? Când şi cum credeţi, stimaţi cetăţeni, că se va mai însănătoşi atmosfera de minimă solidaritate şi coeziune socială în această ţară? Rău a mai ajuns România dacă e condusă de oameni şantajaţi cu dosare din arhivele secrete de către nişte personaje ridicole, meschine şi dureros de comice, precum şantieristul turnător Ticu Dumitrescu.

Şi iată cum arată o notă de la Serviciile speciale, bineînţeles, după caracterul cu care este redactată se poate repede înţelege de unde provine:

Cu adresa nr. 416 din 25 iunie 1993, Direcţia Instanţelor Militare din Ministerul Justiţiei ne-a solicitat pentru consultare dosarele FP 27464 şi FP 4214 privind pe Cârlonţ Iancu, în care se află şi o serie de materiale referitoare la domnul Radu Ciuceanu.

La data de 9 iulie 1993, dosarele au fost predate căpitanului Tănase Jan din Direcţia instanţelor militare care mi le-a restituit pe 30 iunie a.c.

Acţiunea se înscrie în prevederile protocolului 136 din 4 decembrie 1991, încheiat între Serviciul Român de Informaţii, Procuratura României şi Ministerul Justiţiei.

Ulterior am aflat că aceste dosare au fost solicitate pentru a fi consultate de domnul senator Ticu Dumitrescu şi nu pentru nevoile de serviciu ale Direcţiei Instanţelor Militare.

Procedând în acest mod, Direcţia Instanţelor Militare a încălcat prevederile articolului din protocol în care se stipulează că pentru dosarele penale menţinute în conservare de S.R.I., darea spre consultare se realizează prin Ministerul Justiţiei sau Procuratura României în urma acordului scris al Serviciului Român de Informaţii.

Întrebând pe domnul general maior de justiţie, George Mihail Şerbănescu, de ce a dat dosarele în cauză spre consultare fără avizul nostru, domnia sa mi-a spus că nu a putut proceda altfel deoarece, cu ani în urmă, a făcut parte din completul de judecată care l-a condamnat pe domnul senator Ticu Dumitrescu şi, din această cauză, nu l-a putut refuza.

Şi ultima frază, şi cea mai importantă. Totodată, mi-a spus că i-a dat voie domnului senator Ticu Dumitrescu să facă copii xerox după unele documente aflate în dosare.

Aşa ajung oamenii să-şi piardă libertatea şi chiar membri ai Guvernului României să propună un personaj vetust, anacronic şi în afară de orice chestiune privind moralitatea, să fie propus pentru zilele următoare la funcţia de preşedinte al CNSAS.

Deşteaptă-te române!

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Clinicile de medicina muncii au rămas fără finanţare de 3 luni."

Ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2005, finanţarea unităţilor de medicina muncii se face începând cu 1 ianuarie 2006 din fondul de boli profesionale şi accidente de muncă, gestionat de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru cazurile confirmate cu boli profesionale.

Nici până la această dată, deşi au trecut 3 luni, Casa judeţeană pentru Asigurări de Sănătate Cluj nu a încheiat contract de furnizare de servicii medicale cu Secţia clinică de medicina muncii din cadrul Spitalului clinic judeţean de urgenţă Cluj, având în vedere faptul că în această secţie, până la stabilirea diagnosticului sunt internaţi şi pacienţi cu suspiciuni de boli profesionale sau boli legate de profesie. Iată, aşadar, un fapt care se petrece în întreaga ţară.

Cu toate că există un act normativ, au trecut mai bine de trei luni, iar Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Sănătăţii nu au ajuns la un acord pentru a găsi şi a pune în aplicare o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi ca urmare clinicile de medicina muncii din întreaga ţară nu sunt nici în acest moment finanţate. atât bolnavii pacienţi, cât şi salariaţii de acolo suferă, nu mai au nici materiale pentru a funcţiona în cele mai bune condiţii, dar nu există nici un ban nici pentru salarii.

Solicit celor două ministere, al sănătăţii şi muncii, solidarităţii sociale şi familiei, să facă cât mai urgent un protocol, să-l încheie şi să pună în aplicare o prevedere legală.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Mihai Dumitriu.

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În spiritul unei opoziţii constructive consider să vă aduc în atenţie felul cum guvernarea Alianţei D.A. traduce în practică principiile mincinoase cu care şi-a atras electoratul, cu referire la cei peste 5 milioane de pensionari.

Drama pensionarilor a început după 1990 cu o bulversare teribilă a întregii economii naţionale, cu inflaţii galopante, cu falimentare de bănci, cu apariţia societăţilor private, cu disponibilizări, cu şomeri care au îngroşat rândul pensionarilor, cu dublări, triplări, cvatriplări de salarii, deteriorând complet raportul dintre pensii şi salarii.

S-a produs în domeniul pensiilor un haos de nedescris, dezvoltându-se inechităţi grave între pensionari.

Recalcularea pensiilor în baza Legii 18/2000, a H.G. 1550 din 2004 şi OUG nr. 4 din 2005 a creat în sistem mari nedreptăţi, necazuri şi nemulţumiri.

În primul rând, vechea lege a pensiilor prevedea că se iau în calcul primii sau ultimii 5 ani din ultima decadă a activităţii persoanei, reglementare care a avut drept urmare că la întocmirea cărţilor de muncă să nu se treacă în coloana salar tarifar retribuţia avută pentru anumite perioade.

În al doilea rând, în baza actelor normative eliberate la recalcularea şi calcularea pensiilor se ia întreaga perioadă de activitate a pensionarului încorporând în ea şi anii de facultate, situaţie care a generat multe nemulţumiri, nedreptăţi.

Astfel:

• aplicarea Legii 19/2000 s-a făcut iniţial numai celor pensionaţi după 1 aprilie 2001;
• recalcularea pensiilor celor pensionaţi înainte de 2001 în baza aceleiaşi legi s-a făcut cu 4 ani mai târziu în anul 2005, aspect ce a determinat noi decalaje între pensii. Deci este pură demagogie portocalie principiul enunţat în OUG nr. 4 din 2005 după care la "condiţii egale de pensionare", pensii egale indiferent de anul de pensionare;
• referitor la anii de facultate, un absolvent cu 4 ani din 1951-1955 a primit în plus 132.000 lei, iar altul care a asolvit mai târziu, 250.000 lei, ceea ce este absurd;
• sunt pensionari care nu au reuşit să-şi întregească cartea de muncă deoarece multe intreprinderi, instituţii au dispărut sau au fost restructurate şi reorganizate fără a transmite actele la arhivele naţionale;
• nu sunt luate în calcul de către Casa de Pensii documentele autentice oficiale (care există): decizii, ordine, adrese de înştiinţare prin care se atestă salarizarea pe economie, pe motiv că nu sunt stipulate în lege;
• salariul tarifar pe economie dezavantajează pensionarii care au avut calificări superioare şi pe cei care au avut funcţii de răspundere (inginer, inginer-şef, medic-şef de secţie, muncitor cu înaltă calificare, etc) atribuindu-li-se pensia unui necalificat;
• sunt persoane care au beneficiat de 2, 3, 5, 6 sporuri pentru anumite condiţii de muncă, depăşind de 2-4 salariul minim şi pentru care nu există acte.

Stimaţi colegi parlamentari,

Consider că cele câteva aspecte grave semnalate de pensionari, cunoscute de guvernarea PNL-PD şi trimiterea la salariul minim pe economie pentru ultimii 50 ani sunt grave erori care au adâncit inechităţile şi au produs discrepanţe în rândul pensionarilor şi vin în contradicţie cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Constituţia României.

De asemenea, complexitatea excesivă a algoritmului de calcul a pensiilor, generalitatea lui a condus la o marjă de eroare foarte mare în aprecierea pensiei şi a produs o inadmisibilă decădere privind specificul categoriilor de pensionari (funcţie, rol, responsabilităţi sociale).

Peste 60% din pensionari după un efort deosebit în colectarea documentelor au fost dezamăgiţi şi frustraţi când au constatat că nu au primit nimic în plus, ba li s-a redus pensia sau au primit o sumă ce nu merita efortul şi speranţa. Foarte mulţi au fost contrariaţi de valoarea acordată punctului de pensie.

Dacă în anul 2003, majoritatea pensionarilor puteau plăti din pensie întreţinerea pe luna ianuarie de 4 ori, în ianuarie 2006 pot plăti întreţinerea de 1,5 ori.

Nimeni din conducerea ţării, preşedinte şi Guvern Portocaliu nu-şi pun întrebarea ce manâncă, ce îmbracă, ce încalţă un pensionar după ce îşi plăteşte datoriile la întreţinere, gaze, energie electrică, încălzire termică.

Cazul Galaţi este elocvent privind "întoarcerea la popor" pentru rezolvarea problemelor fundamentale sociale.

Pensionările "privilegiate" sfidează Legea 19/2000, ajungându-se pentru anumite categorii sociale la pensii de zeci de milioane. Exemplu: un şef de protocol de la Ministerul Justiţiei are o pensie de 15 milioane lei vechi, iar procurorii şi magistraţii de peste 60 milioane lei vechi, iar cei în activitate indemnizaţii lunare de şedinţe de 300-400 milioane.

Domnilor colegi, de la Puterea Portocalie sau din Opoziţie, după cele de mai sus vă cer amendarea legii 19/2000 şi a Normelor metodologice de aplicare a ei, cu următoarele prevederi:

• casele judeţene de pensii, la recalcularea pensiilor, vor lua în considerare actele doveditoare prezentate de pensionari, în care se specifică încadrarea salarială avută pe economie în perioada prevăzută în cartea de muncă;
• salariul tarifar neprevăzut în coloana salarii din cartea de muncă va fi cel din actele autentice prezentate (decizii, ordine, adrese de comunicare) cu încadrarea avută pe economie, inclusiv sporurile avute;
• pentru perioadele din cartea de muncă în care lipsesc acte din arhivă (conf. pct. 2-3) se va lua la recalcularea pensiilor salariul mediu pe economie, inclusiv sporurile, ţinând seama de funcţia prevăzută în cartea de muncă;
• pentru personalul, indiferent de ramură sau instituţie, la pensionare, calculul pensiilor se va face conform prevederilor Legii 19/2000, amendată.

Având în vedere că recalcularea pensiilor s-a încheiat, iar pentru actele de recalculare se prevede o perioadă de 3 ani necesară completării de acte şi cum din cele arătate rezultă numeroase inechităţi, nereguli, abuzuri, etc., prin amendarea Legii 19/2000 şi a Normelor metodologice de aplicare a ei, se vor crea posibilităţi de rezolvare dreaptă a recalculării pensiilor astfel ca toţi pensionarii să poată beneficia de drepturile câştigate prin muncă cinstită.

De asemenea, cer să insistaţi ca pensiile tuturor pensionarilor cu o valoare sub 10 milioane lei vechi să fie indexate în anul 2006 cu cel puţin 30%. În speranţa că veţi sprijini doleanţele pensionarilor, vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PNL nu mai este nimeni cu declaraţii politice.

Din partea Grupului parlamentar al PD, nu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD domnul deputat Emil Radu Moldovan.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Educaţia, temă electorală şi atât."

Se vorbeşte tot mai puţin în România despre educaţie şi se pare că a ieşit total de pe agenda guvernanţilor acest subiect.

În timpul grevei aţi ignorat săptămâni în şir cererile pertinente ale profesorilor fără a vă gândi la consecinţele acestui tip de comportament asupra elevilor şi performanţelor şcolare ale acestora.

Învăţământul românesc a fost unul dintre cele mai performante în Europa şi am ajuns acum, în 2006, să avem, conform rezultatelor simulării la testele naţionale, cea mai slab pregătită generaţie a ultimilor zece ani.

Aţi pus în fruntea ministerului un pion care nu deranjează, nu face gălăgie şi asta vă face să vă simţiţi confortabili faţă de un domeniu tras tot mai mult pe linie moartă.

Mai nou, am aflat că nici nu există banii promişi pentru proiecte şi salariile profesorilor, situaţie care nu îl deranjează pe ministrul de paie care conduce Ministerul Educaţiei.

Mă întreb cine va plăti pentru o generaţie compromisă sub indiferenţa unor guvernanţi lipsiţi de perspectivă.

Nu am auzit nici o poziţie oficială care să îşi exprime îngrijorarea faţă de rezultatele dezastruoase pe care le-au avut elevii la simularea testelor naţionale, nici soluţii de remediere ale acestei situaţii.

Pe umerii acestei generaţii se va construi societatea, educaţia fiind cea care deschide orizonturi sau lipsa ei va pune bariere în dezvoltare. Nu vreau ca peste ani să vină specialişti din Uniunea Europeană să lucreze pentru noi, când avem o generaţie de tineri cu mult potenţial care pot fi pregătiţi pentru a ne reprezenta cu cinste.

Voi, care vă lăudaţi în campania electorală că veţi reforma sistemul, vă dovediţi astăzi indiferenţi şi lăsaţi la voia întâmplării un domeniu crucial pentru viitorul României.

Dacă, într-adevăr, vă pasă, vreau să ieşiţi cu proiecte constructive şi o soluţie prin care să ridicaţi procentul de promovare al elevilor de clasa a VIII-a care, repet, în acest an au avut la simulare cele mai mici note din ultimii zece ani.

Mă îndoiesc că e vina lor sau a profesorilor care de ani de zile pregătesc elevii pentru examene şi singura explicaţie pentru eşecul din acest an sunt cele trei săptămâni în care aţi obligat profesorii la grevă.

Nu cred că e normal să vă jucaţi cu viitorul elevilor, ci e momentul să veniţi în faţa lor cu proiecte prin care să faceţi învăţământul mai atractiv şi implicit performant.

Când voi auzi că aveţi o soluţie pentru asta, voi crede cu adevărat în intenţiile de reformare, dar mă îndoiesc că prinşi în vâltoarea jocurilor de culise veţi reuşi să vă amintiţi de adevăratele priorităţi ale românilor.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Antal Árpád-András.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Antal Árpád-András:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "Nu aduce anul ce aduce ceasul."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ieri am ales noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Eu cred că am reuşit să schimbăm ceva în mersul istoriei, am votat pentru reformarea clasei politice. Cred astăzi - şi sper că nu mă va dezamăgi - că Bogdan Olteanu reprezintă vârful nostru de lance, al tinerilor care vrem să-i reprezentăm pe cei născuţi liberi după 1989. Sper să devină pe lângă un bun preşedinte al Camerei Deputaţilor şi un lider al noii clase politice. Pentru că înainte de toate, noi, cei tineri, avem nevoie de o schimbare a percepţiei asupra faptului cum se conduce această ţară.

Contez de azi încolo pe al treilea om în stat, pentru a da semnalul către generaţia ce astăzi nu ştie nimic despre viaţa dinainte de '89, că există câţiva oameni, chiar şi în huiduitul Parlament al României, care cred în viitorul lor, în viitorul nostru.

Contez pe tinereţea şi curajul lui, curajul de a fi un formator de opinie, un om care nu se lasă luat de valul extremiştilor, comuniştilor, securiştilor.

Dar, totodată, ţin să îl şi avertizez pe noul preşedinte că, odată cu susţinerea noastră, îi transferăm şi o parte din responsabilitatea schimbării percepţiei asupra a ceea ce este în stare Parlamentul acestei ţări, respectiv Camera Deputaţilor.

Nu trebuie să uităm că, în 16 ani, mulţi s-au săturat de democraţie şi de instituţiile ei. De aceea, unii ar dori să desfiinţeze o Cameră a Parlamentului sau, poate, pe amândouă, lăsând ţara pe mâna unui singur om.

Nu trebuie să uităm că mulţi tineri pleacă din ţară pentru că nu mai cred în "Să trăiţi bine!" şi în şansa de a avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte viitorul acestei ţări.

Nu trebuie să uităm că sunt prea mulţi cei care încă mai profită de structurile vechiului regim şi care ne sunt duşmani.

Stimaţi colegi,

Noi, tinerii, nu suntem neapărat mai buni sau mai răi, ci suntem diferiţi şi poate un pic mai norocoşi decât părinţii şi bunicii noştri. Avem capacitatea de a ne raporta nu la măreţele realizări ale epocii ceauşiste, ci la viaţa semenilor noştri din Occident.

Domnule preşedinte, Bogdane, noi avem încredere în tine. Ai tot sprijinul nostru pentru a demonstra că această Cameră nu este o adunare de corupţi cu interese personale. Şi, ai grijă, cea mai mică greşeală va fi o dezamăgire uriaşă pentru noi, dar mai ales pentru tinerii care poate ieri seară şi-au golit bagajele şi au decis să mai rămână în această ţară.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian.

Domnul Petru Călian (din sală):

Am depus în scris declaraţia mea.

Doamna Daniela Popa:

Aţi depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PNL nu mai e nimeni cu declaraţie politică.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ion Mocioalcă. Nu este.

Domnul deputat Florin Iordache. Nu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD mai e cineva cu declaraţie politică? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică se intitulează "Munciţi bine, cu bani puţini!"

În ultima vreme s-a tot vehiculat faptul că românii muncesc puţin şi prost. Cei care nu ştiu că românii muncesc peste 40 de ore săptămânal (locul doi în Europa) spun aberaţii despre lenea muncitorilor români. Acelaşi muncitor trebuie să fie supus, fără probleme personale şi familiale, fără pretenţii de a urma cursuri de perfecţionare profesională, mereu disponibil pentru o muncă suplimentară voluntară. Românii muncesc anual cu aproximativ 500 de ore mai mult decât angajaţii din ţările membre ale Uniunii Europene. Şi asta nu pentru că noi am avea o poftă de muncă mai mare decât în alte ţări, ci pentru că avem o industrie slab dezvoltată, iar România este codaşă la capitolul productivitatea muncii. Angajaţii români trebuie să compenseze, prin ore de muncă, lipsa tehnologiilor şi a capitalului. La noi, încă nu s-a înţeles că munca bine făcută este cel mai mare avantaj competitiv pe care îl poate avea o naţiune.

Deşi se spune că muncim mult, nu se prea vede, iar salariile sunt mici. Este al doilea motiv al emigrării forţei de muncă din România spre Uniunea Europeană. Cetăţenii de rând au un venit net situat între 270 şi 800 de lei şi constată că, de la o zi la alta, acest salariu nu mai ajunge pentru acoperirea cheltuielilor curente: întreţinerea casei, masă şi serviciile de bază (şcoală şi sănătate). Şi dacă nici nu-i plătim pe români, nici nu-i respectăm. Trei sferturi dintre românii care au plecat la muncă în Uniunea Europeană au făcut acest lucru pentru că în ţară nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare, se arată într-un studiu recent realizat.

Toate speranţele celor care muncesc în România sunt în integrarea europeană. Românii aşteaptă ca, după 1 ianuarie 2007, salariul mediu să se dubleze. Sondajul Agenţiei pentru studii guvernamentale arată că românii speră ca venitul lunar net să fie de 482 de euro după ce România va deveni membră a Uniunii Europene.

Marea familie europeană a fost prezentată într-o tentă atât de roz încât românii nu realizează că planurile de la Bucureşti nu se potrivesc cu cele de la Bruxelles.

Domnilor guvernanţi, pe când o campanie publică serioasă care să lămurească pe tot cetăţeanul ce se va întâmpla cu adevărat după 1 ianuarie 2007?

În paralel, dacă tot v-aţi asumat o guvernare mult prea mare pe umerii portocalii, căutaţi soluţii pentru că nu se poate intra în Europa doar cu munca prost plătită. Trebuie ca salariile să se apropie de cele din Uniunea Europeană prin creşterea competitivităţii, a eficienţei, a gradului de pregătire, a calităţii. În ultimii ani, învăţământul a produs prea mulţi specialişti în ştiinţele sociale şi prea puţini tehnicieni, de care este mare nevoie.

La mai puţin de un an de momentul integrării, România se confruntă cu o situaţie extrem de gravă. Aproximativ jumătate din populaţia activă desfăşoară activităţi doar în aşa numitele gospodării agricole de subzistenţă, iar muncitorimea, atât cât a mai rămas, câştigă doar pentru supravieţuire.

Domnilor guvernanţi, introduceţi pe lista de priorităţi a anului 2006 şi problema muncii decente, urmărind, în primul rând, dezvoltarea economică care poate asigura un loc de muncă pentru fiecare cetăţean şi un trai decent pentru fiecare familie. Munca decentă nu este decupată doar din social-democraţie. Acest apel nu vine doar din partea cetăţenilor ce v-au dat un vot de încredere, el a fost întărit recent şi de directorul Biroului Internaţional al Muncii.

Domnilor guvernanţi, gândiţi şi munciţi bine, ca şi românilor să le fie bine.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă anunţ că din partea Grupului parlamentar al PSD au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi Mihai Apostolache, Costică Macaleţi, Claudiu Pop, Dumitru Bentu, Aurel Gubandru, Vasile Puşcaş, Gheorghe Chiper, Nicolae Bădălău, Vasile Filip Soporan, Aurel Vlădoiu şi domnul deputat Tărniceru.

Din partea Grupului parlamentar PNL, domnul deputat Claudiu Zaharia.

Din partea Grupului parlamentar PD au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi Aurel Olărean, doamna deputat Anca Constantinescu, Traian Constantin Igaş, Marius Rogin şi Daniel Buda.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Bogdan Liviu Ciucă.

Cu aceasta am încheiat primul tronson al şedinţei noastre de astăzi.

În 5 minute, maximum, cred că va începe şi şedinţa în plen.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Aurel Gubandru:

În finalul săptămânii care s-a încheiat, în judeţul Buzău, la Şcoala de Aplicaţie pentru Maiştri Militari "Traian Vuia" au avut loc o serie de manifestări cultural-educative, dedicate marelui savant.

La 18 martie sărbătorim 100 de ani de când, la Montesson, în Franţa, Traian Vuia a efectuat primul zbor din lume realizat exclusiv cu mijloacele proprii de bord ale aparatului.

Născut în comuna Surducu Mic din judetul Timiş, Traian Vuia a absolvit studiile liceale în 1892 la Lugoj, remarcându-se în studiul ştiinţelor exacte: Matematica, Fizica, Tehnici. Acest lucru l-a determinat să urmeze studiile la Facultatea de Mecanică a Universităţii din Budapesta, pe care, însă, datorită problemelor financiare, nu a reuşit să o continue. Se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, având şi posibilitatea să lucreze în acelaşi timp, pentru a se întreţine. Termină studiile juridice şi obţine doctoratul în Drept în anul 1901 cu teza "Militarism şi industrialism, regimul de Stat şi de Contract".

În anul 1903, prezintă în faţa Academiei de Ştiinţe din Paris, un memoriu asupra invenţiei sale, "Proiect de aeroplan-automobil", care reuşeşte să atragă atenţia specialiştilor vremii. Obţine brevetul francez de invenţie pentru aeroplanul-automobil. În anul 1906, Traian Vuia realizează primul zbor autonom, cu avionul 'Vuia I', la Montesson, lângă Paris, decolând şi aterizând folosind doar mijloacele proprii de bord, grupul motor propulsor şi trenul de aterizare cu roţi. Era vorba despre un avion monoplan cu cadru din ţevi de oţel, cu aripi din pânză de in impermeabilă, întinsă pe un schelet metalic şi având forma aripilor liliacului, echipat cu motor cu anhidridă carbonică, cu o singură elice şi cu tren de aterizare prevăzut cu roţi pneumatice.

Au urmat apoi o serie de invenţii şi realizări deosebite în domeniul aviaţiei. La 30 aprilie 1918 a constituit Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania, fiind preşedinte de onoare. Între anii 1918 - 1921 realizează două elicoptere experimentale, aducând o contributie majoră la zborul vertical.

Putem afirma cu mândrie că o vocaţie providenţială a românilor a determinat producerea unor evenimente, apariţia unor nume de care sunt legate soluţii tehnice remarcabile în istoria locomoţiei aeriene, printre aceştia numărându-se şi românul Traian Vuia.

Domnul Aurel Olărean:

"Pentru curăţenia morală a clasei politice româneşti"

Prezenta declaraţie politică reprezintă un apel la curăţirea clasei politice româneşti de anumite năravuri şi apucături formate în timpul guvernării pesediste. Ieşirea lui Adrian Năstase de pe scena politică românească reprezintă un moment important pentru viitorul nostru politic. În oraşele şi localităţile mici au rămas o serie de lideri, formaţi după chipul şi asemănarea lui Adrian Năstase. Printre aceştia se numără şi Mihai Frunză, primarul municipiului Rădăuţi, personaj provenit din fosta nomenclatură comunistă, unul dintre aprigii susţinători ai lui Adrian Năstase.

În timpul campaniei pentru alegerile locale din 2004, Mihai Frunză s-a folosit intens de relaţia sa cu Adrian Năstase, fotografia zâmbitoare a preşedintelui PSD fiind strategic plasată în vitrinelor instituţiilor publice aflate în subordinea directă a Primăriei municipiului Rădăuţi. Faptul că legea interzicea acest lucru a contat atunci mai puţin, la putere aflându-se PSD-ul. În 2004 imaginea lui Adrian Năstase a contribuit la un plus de voturi pentru Mihai Frunză, înscris în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Rădăuţi. În toamna anului 2005, Mihai Frunză s-a afişat în public cu Adrian Năstase, acesta din urmă purtând chiar o jachetă portocalie. Astăzi lucrurile s-au schimbat radical, iar opinia publică a aflat că Adrian Năstase reprezintă un personaj politic corupt, compromis.

Prin urmare, Mihai Frunză, primarul PSD al municipiului Rădăuţi, ar trebui să le explice public alegătorilor săi că, în 2004, s-a folosit de imaginea unui lider politic corupt. Românul are o vorbă:"spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti", care funcţionează foarte bine în cazul lui Mihai Frunză. Plasarea în structurile aflate în subordinea Primăriei Rădăuţi a oamenilor săi, plătiţi din banii rădăuţenilor, reprezintă doar o parte, a unui mic aisberg care, sperăm, într-o zi se va sparge. În fond, dacă a căzut Adrian Năstase, va trebui să cadă şi Mihai Frunză. În felul acesta, rădăuţenii vor afla că, de fapt, PSD le-a manipulat voturile şi înşelat aşteptările.

Asemenea lucruri se întâmplă, din păcate, şi în alte localităţi, unde cetăţenii, fiind dezinformaţi, au ales oameni înscrişi pe listele PSD-ului, tocmai în virtutea unor promisiuni, care, în realitate, s-au dovedit a fi vorbe goale. Prin urmare, cum afirmam la început, este nevoie de o reformă morală a clasei politice româneşti, corespunzător aşteptărilor alegătorilor noştri. Cazul Adrian Năstase reprezintă doar începutul.

Domnul Daniel Buda:

Recenta vizită la Bucureşti a Comisarului european pentru probleme de justiţie, Franco Frattini, a confirmat încă o dată - dacă mai era nevoie - faptul că lupta anticorupţie depinde de voinţa Parlamentului şi a clasei politice, care trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să fie conştientă că soarta ţării se află în mâinile ei.

Declaraţiile Comisarului European sunt un adevărat duş rece pentru cei care au trântit în Senat Ordonanţa DNA, dar şi pentru cei care au respins la vot cererea de percheziţie a locuinţelor lui Adrian Năstase. Declaraţiile lui Franco Frattini nu fac decât să confirme justeţea demersurilor Alianţei şi a ministrului justiţiei Monica Macovei şi cred că oficialul european nu poate fi acuzat de partizanat politic, nici că ar fi membru al PNL sau al PD.

Referitor la rolul DNA, Comisarul a fost explicit, arătând că această instituţie trebuie lăsată să lucreze în mod transparent şi să continue să deschidă cazuri de corupţie acolo unde se justifică. Asta am spus şi noi în permanenţă şi a spus-o şi ministrul Macovei. Pe de altă parte, acelaşi comisar a subliniat că este important să se evite schimbarea regulilor DNA, fapt care este de natură să-i sune doamnei Rodica Stănoiu et comp.

Argumentul suprem al lui Adrian Năstase şi al colegilor săi din PSD a fost acela că ancheta în dosarul Zambaccian este una politică, iar percheziţia locuinţelor preşedintelui Camerei ar fi un abuz. Iată că -din păcate pentru Dl. Adrian Năstase- percheziţia şi blocul din Zambaccian s-au văzut de la Bruxelles cu totul altfel. Domnul Adrian Năstase nu a înţeles că nici DNA-ul şi nici oficialii de la Bruxelles nu au nimic cu persoana sa, ci cu prezumtivele sale fapte de corupţie, care trebuiesc cercetate de procurori în deplină libertate, adică fără piedici procedurale.

Declaraţiile Comisarului Frattini n-au făcut decât să mute greutatea reformelor pe umerii Parlamentului. Şi nu sunt declaraţii singulare. Aproape simultan cu acestea, şeful grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Hans Gert Pottering nu s-a sfiit să afirme că reprezentanţii unor partide din Parlamentul României, mai ales ex-comuniştii joacă un rol important în blocarea reformei justiţiei. Nici că se putea mai corect.

Coroborând declaraţiile lui Frattini cu cele ale lui Pottering ne putem pune întrebarea firească dacă actualul Parlament al României se poate ridica la dimensiune misiunii care-i stă în faţă. Greu de crezut. În primul rând, pentru că instituţia Parlamentului nu se bucură de prea multă încredere în ochii electoratului şi aceasta nu din motive subiective. De fiecare dată când s-a pus problema votării salariilor sau a privilegiilor, Parlamentul a uitat de ţară şi de nevoile ei. De fiecare dată când a fost vorba de judecarea corupţilor din rândurile lor, aleşii s-au ascuns după proceduri ori i-au însoţit pe cei cercetaţi la Parchet.

În al doilea rând, pentru că în calitate de fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Adrian Năstase a pus piedici justiţiei. Declaraţiile oficialilor europeni au risipit şi bruma de legitimitate pe care o mai avea Adrian Năstase pentru şefia Camerei şi au contribuit la demisia acestuia. Ce credibilitate mai putea avea Parlamentul în ochii cetăţenilor şi a oficialilor de la Bruxelles că ar fi capabil să lupte împotriva corupţiei, din moment ce preşedintele uneia dintre Camere a băgat beţe în roate justiţiei într-un caz de corupţie care-l privea tocmai pe el? «Graţie» Mătuşii Tamara -Dumnezeu să o ierte!- şi a scandalului omonim, ruşinea României şi a Parlamentului ei au făcut ocolul Pământului, din Parlamentul olandez până în ziarul Washington Post. La început a existat demersul Alianţei de revocare a domnului Năstase, apoi demisia i-a fost sugerată de declaraţiile oficialilor de la Bruxelles, iar în cele din urmă problema demisiei i-a fost pusă chiar de colegii din PSD. Inclusiv membri ca Vanghelie şi Oprişan, până mai ieri «oile negre» ale partidului şi etalon pentru matrapazlâcurile în funcţiile publice, i-au cerut şi ei acelaşi lucru. Iată că aceşti oameni ajunseseră să aibă mai multă demnitate şi mai mult bun simţ decât fostul lor lider. Fusese totuşi prea de tot! La început, răspunsul domnului Năstase a fost că nu va demisiona. Apoi, după ce a văzut că i-a fugit pământul de sub picioare, că filialele nu-l mai susţin, n-a avut încotro şi-a anunţat demisia atât din funcţia de preşedinte executiv al PSD cât şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Gestul PSD a fost salutar, atât pentru sine, dar, de ce să nu recunoaştem, şi pentru imaginea Camerei Deputaţilor. Altminteri, cum ar mai fi putut spune PSD-ul că doreşte integrarea României la 1 ianuarie 2007, când unul dintre liderii săi -în cârdăşie cu deputaţii partidului- punea beţe în roate justiţiei şi luptei anticorupţie? Cum s-ar mai fi putut lăuda PSD-ul că este un partid european, membru al Internaţionalei Socialiste, când în acest partid corupţia este la vârf ?

Demisia lui Adrian Năstase este un semn că reforma justiţiei şi lupta anticorupţie au început să funcţioneze şi am convingerea că ele vor merge mai departe. În fond asta îi spuneau, răutăcios, şi aleşii PSD ministrului Macovei: "Monica, keep walking !".

Pentru a fi în ton cu sloganurile publicitare, atitudinea de «onoare» a lui Adrian Năstase de a-şi fi dat demisia mă face să-i spunacestuia : «Eşti genial, Ursule!».

Domnul Claudiu Adrian Pop:

Prin prezenta declaraţie politică solicit ministrului Gheorghe Dobre să-şi dea demisia de onoare de la conducerea Ministerului Transporturilor, atât i-a mai rămas de făcut.

De la instalarea sa ca ministru, domnul Dobre a reuşit incredibila performanţă să construiască zero kilometri de autostradă.

Cu toţii ne aducem bine aminte de vociferările Alianţei Bada Banu din campania electorală în legătură cu contractul pe care Guvernul României l-a încheiat cu firma Bechtel pentru construirea autostrăzii Borş-Braşov.

s-a spus atunci că preţul pe care urma să-l plătim era prea mare. În urma unui raport finanţat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi realizat de către compania de consultanţă Hyder Consulting Ltd, s-a dovedit contrariul. Urmarea o ştim cu toţii.

Orice persoană responsabilă ar fi demarat lucrările, dar în acest caz nu discutăm despre o persoană responsabilă. Domnul ministru a început renegocierea contractului, pe motiv că anexele nu sunt corect făcute. După un an de "renegocieri intense" însă, surpriză: contractul şi toate clauzele au fost secretizate.

După ce s-au lăudat pe toate gardurile cu deschiderea şi transparenţa pe care o vor promova când vor ajunge la guvernare, portocalii şi-au dat în petec - opacitate totală.

Dar la ce altceva te poţi aştepta din partea unor oameni al căror lider declara sus şi tare că România nu are nevoie de autostrăzi.

Pe tot parcursul acestei pseudo-comedii, ministrul Dobre se face remarcat printr-un singur lucru: continuă tradiţia miniştrilor P.D. pentru care prioritară este refacerea autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Traian Băsescu a refăcut-o, Anca Boagiu a refăcut-o, iar ministrul Dobre continuă tradiţia.

Cu atâtea refaceri inutile, nu ar mai trebui să ne mire faptul că actualul guvern nu a reuşit să construiască nici măcar un kilometru de autostradă.

Revenind la problema secretizării contractului cu Bechetel, de ce îi este frică domnului ministru? Că vom afla imensele sume de bani pe care Guvernul trebuie să le plătească firmei Bechtel pentru conservarea punctelor de lucru? Bani de la buget care, în mod normal, ar fi trebuit alocaţi pentru executarea lucrărilor. Sau despre ajutoarele de şomaj pe care statul român a fost nevoit să le plătească persoanelor care au rămas fără loc de muncă mulţumită tergiversării lucrărilor?

Datorită acestor lucruri, cer de aici, de la tribuna Camerei Deputaţilor, demisia domnului ministru Dobre.

Domnul Mircea Ciopraga:

"Reuniunea Comisiei Economice, Comerciale, Tehnologice şi de Mediu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră."

Stimaţi colegi,

În calitate de preşedinte al Delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, vă aduc la cunoştinţă un important eveniment legat de problematica Mării Negre care se va desfăşura mâine, 22 martie 2006, şi a cărui gazdă este Parlamentul României.

Este vorba de cea de-a 26-a Reuniune a Comisiei Comerciale, Tehnologice şi de Mediu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, care are pe agenda de lucru două importante subiecte de actualitate, respectiv "Combaterea criminalităţii economice în zona Mării Negre" şi "Măsuri de prevenire a unei posibile pandemii de gripă aviară".

Pentru cele două tematici în discuţie vor participa la reuniune reprezentanţi ai unora dintre cele mai relevante instituţii internaţionale, alături de reprezentanţi ai Preşedinţiei României, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Poliţiei de Frontieră, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Agriculturii, Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

Precizez că această conferinţă de la Bucureşti are loc în perioada în care România deţine preşedinţia Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN, 1 septembrie 2005-30 aprilie 2006), organizaţie din care fac parte 12 state din zona Mării Negre.

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră APCEMN (APCEMN) a fost creată în 1993 ca dimensiune parlamentară a OCEMN şi are ca scop promovarea cooperării economice, politice şi culturale între popoarele din zonă, contribuind la transformarea Mării Negre într-o zonă de stabilitate, prosperitate şi pace, ca parte a noii arhitecturi europene.

Prin urmare, Parlamentul României a avut nu numai plăcerea dar şi interesul obiectiv de a fi gazda acestei întruniri, dată fiind mai ales apropierea dintre subiectele aflate pe agenda acestui eveniment, respectiv criminalitatea economică şi pericolele gripei aviare - şi priorităţile de actualitate şi pentru politica internă şi externă a României. Mă refer aici în primul rând la aderarea României la Uniunea Europeană, obiectiv fundamental pentru care ţara noastră a trebuit să depună un îndelungat efort de reformă politică, economică şi socială.

Este deja binecunoscut faptul că, ajunsă la acest prag al dezvoltării politice şi economice, România şi-a făcut publică intenţia, atât pe plan intern cât şi internaţional, de a-şi valorifica regional experienţa şi realizările acumulate pe parcursul eforturilor de aderare la Uniunea Europeană şi la Organizaţia Atlanticului de Nord.

În acest sens, şi-a asumat o implicare mult mai hotărâtă şi mai activă în procesul de dezvoltare politică şi economică a regiunii Mării Negre, care să aducă mai multă stabilitate şi prosperitate în această zonă.

Date fiind aceste condiţii, desigur că disponibilitatea politică, economică şi chiar financiară a României de cooperare şi susţinere a ţărilor vecine din regiunea Mării Negre a devenit superioară.

Prin urmare, evenimente ca această reuniune a Comisiei Economice a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră nu pot constitui decât oportunităţi de concretizare a interesului ţării noastre faţă de dezvoltarea regiunii Mării Negre.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

În goana sa nebună după bani, Guvernul Tăriceanu nu uită şi nu iartă nimic. Iată, acum a venit şi rândul terenurilor din extravilan! Sub pretextul realizării reformei în agricultură, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică procedura de impozitare a suprafeţelor extravilane.

În fapt, măsura dublează impozitele pe care românii le datorează statului pentru proprietăţile deţinute.

Potrivit acesteia, impozitele pentru suprafeţele din extravilan se calculează în funcţie de zona şi de rangul localităţii pe raza căreia se află terenul.

Astfel, impozitul pe terenul arabil va urca de la 15 lei pe hectar la 36 de lei, iar impozitul pentru păşuni se majorează de la 25 la 40 de lei pe hectar.

"O nimica toată" îşi vor fi spus mai marii Palatului Victoria, obişnuiţi, se vede treaba, cu milioane de dolari când e vorba de "valorificat oportunităţile" agriculturii.

"Vai de viaţa noastră!" le-ar răspunde amărâţii de ţărani, care încă îşi mai ară ogorul cu plugul tras de cal şi îl îngraşă cu bălegar, nu pentru că ar fi auzit de agricultura ecologică europeană, ci pentru că nu au bani de utilaje şi îngrăşăminte...

Cu respect, le amintesc guvernanţilor noştri că anul 2005 a fost unul îngrozitor pentru ţăranul român.

Că au fost ploi şi inundaţii, că virusul gripei aviare le-a golit ogrăzile de orătănii, că preţul grâului a fost prea mic, iar toate, dar absolut toate cheltuielile obligatorii au crescut incredibil: de la litrul de ulei şi kilul de zahăr, la preţul aratului şi al seminţelor, de la caietul de şcoală al copilului...şi până la perechea de gumari...

Cum s-au scumpit şi curentul electric, butelia, lemnul de foc...şi toate câte mai fac viaţa omului de la ţară, de la care politicienii cer voturi la schimb pe frumoase minciuni...

"În 2005, în agricultura românească, profitul mediu pe hectar în cazul producţiei vegetale a fost de 100.000-200.000 lei (vechi). Doar atât. Pe de altă parte, este adevărat că a fost şi un an agricol foarte prost din cauza inundaţiilor", a declarat recent Adrian Rădulescu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor din Agricultura Românească". "În 2006, va trebui să ne aşteptăm la inundaţii mai importante chiar decât cele din 2005", sună prognozele meteorologice.

Oare Guvernul care a decis majorarea impozitelor vede alt film? Trăieşte în altă ţară?

Iar dacă nu, atunci de ce atâta grabă şi atâta foame de bani?

Ori poate să fi rămas Programul Renta Viageră fără finanţare?

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

"Despre necesitatea prevenirii calamităţilor naturale"

Iată că prognozele meteorologice din ultima perioadă ne anunţă că în scurt timp un val important de precipitaţii se va abate asupra ţării noastre aducând cu el ameninţarea producerii unei noi runde de daune materiale însemnate atât domeniului public cât şi celui privat.

Cu toate că anul trecut criza a fost gestionată profesionist - conform aprecierilor liderilor Uniunii Europene - de Guvern, sub permanenta coordonare a primului-ministru, consider că anul acesta este important ca lupta împotriva calamităţilor să treacă într-o fază avansată şi anume completarea acţiunilor de combatere cu cele de prevenire.

În urma catastrofelor naturale de anul trecut, Ministerul Mediului a elaborat strategii şi măsuri de combatere şi prevenire a calamităţilor naturale, domnul prim ministru Tăriceanu a asigurat transmiterea acestor directive către prefecţi, iar aceştia le-au transmis mai departe către autorităţile locale. Ca urmare, din punct de vedere instituţional, toate măsurile au fost cu siguranţă luate la nivel teoretic şi, într-un procent ridicat, şi implementate la nivel practic.

Aceste directive referitoare la implementarea strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii transmise de Guvern conţin şi două capitole care nu se rezolvă la nivel instituţional şi anume: atribuţiile şi responsabilităţile comunităţilor locale şi ale cetăţenilor în implementarea acestei strategii naţionale.

Cu siguranţă, autorităţile publice au obligaţia de a se ocupa de informarea cetăţenilor, iar datoria fiecărui român este de a-şi cunoaşte atât drepturile cât şi obligaţiile, însă bugetele locale insuficiente, reformele iniţiate de Guvernul Tăriceanu şi numărul mare de proiecte care sunt în atenţia autorităţilor locale şi centrale determină poziţionarea acestor acţiuni de informare pe locuri codaşe în lista de priorităţi ale instituţiilor publice.

De asemenea, conform rezultatelor cercetărilor sociologice, românii sunt destul de puţin interesaţi de problema inundaţiilor şi consideră că numai autorităţile au responsabilităţi în combaterea calamităţilor naturale. Această percepţie greşită a românilor a fost dovedită şi de imaginile surprinse de mass-media din timpul inundaţiilor de anul trecut - imagini care prezentau situaţii în care armata şi jandarmeria nu erau ajutate de localnici în înlăturarea efectelor acestora.

Pentru că situaţia prezentată anterior este una reală, consider că:

• în primul rând, este de datoria noastră, a parlamentarilor, în activitatea pe care o desfăşurăm în teritoriu să urmărim activitatea autorităţilor în prevenirea calamităţilor naturale şi să ne asigurăm de faptul că fiecare român cunoaşte care sunt îndatoririle lui în aceste situaţii;
• iar în al doilea rând, solicit Guvernului să ceară reprezentanţilor în teritoriu realizarea unui număr minim de proiecte privind îmbunătăţirea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi a proiectelor care să asigure minimalizarea sau chiar înlăturarea efectelor nefaste produse de eventualele calamităţi naturale.

Consider că este important ca fiecare ales şi fiecare înalt funcţionar public să fie preocupat de identificarea celor mai bune soluţii prin care banul public să fie investit în construcţii şi nu în reconstrucţii, în dezvoltare şi nu în refacere, iar pentru aceasta este nevoie de o acţiune unitară a tuturor cetăţenilor şi instituţiilor României; cadru normativ există.

Doamna Cornelia Ardelean:

Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de declaraţiile total deplasate şi ameninţătoare ale liderului UDMR, Marko Bela. Ignorând cu desăvârşire calitatea sa de viceprim-ministru al României, liderul maghiar şi-a schimbat radical discursul dinainte de 15 martie, înlocuind apelurile la calm şi moderaţie adresate reprezentanţilor Consiliului Naţional Secuiesc, care cereau autonomia teritorială a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, cu un mesaj ultranaţionalist, de natură să arunce în aer buna convieţuire dintre români şi maghiari din aşa-zisul Ţinut Secuiesc.

Consider că, prin mesajul transmis de ziua maghiarilor, Marko Bela a făcut deliberat şi conştient o serie de greşeli de neiertat pentru întreaga societate românească. În primul rând, s-a dezis de apelul iniţial la organizarea liniştită a manifestărilor de la 15 martie, lansându-se total nejustificat în atacuri la adresa românilor şi la îndemnuri extrem de transparente pro-autonomie.

Solicit public domnului Marko Bela să explice sensul expresiei-îndemn lansate la Târgul Secuiesc pentru autonomia secuilor. Vicepremierul Marko trebuie să facă lumină în această privinţă, pentru a nu exista îndoieli şi a risipi semnele de întrebare pe care şi le pune acum opinia publică şi clasa politică, inclusiv în interiorul coaliţiei de guvernământ din care Uniunea face parte. Partidul Conservator cere imperativ UDMR să prezinte în mod explicit care sunt "mijloacele politice" ce vor fi folosite de Uniune pentru declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Nu aş dori ca declaraţia pe care o susţin astăzi să fie etichetată ca o reacţie naţionalistă, exagerată. Dimpotrivă, doresc să treacă drept un apel la deschidere şi comunicare raţională cu minorităţile naţionale. Susţinerea proiectelor de autonomie pe bază etnică sunt anacronice, depăşite. România se află în pragul integrării în Uniunea Europeană, un spaţiu deschis, care susţine unitatea în diversitate, nu izolarea pe criterii etnice. Declaraţiile au fost făcute într-un context sensibil, care putea să genereze tensiuni sociale. Sunt total surprinsă de faptul că liderii UDMR se întorc la un discurs pe care îl credeam demult depăşit, pentru că am văzut în partenerii noştri de guvernare ca pe un partid modern, serios, european. Consider că UDMR, ca participant la guvernare, trebuie să dea dovadă de mai mult echilibru şi discernământ. Îl invităm cu tot respectul faţă de marea majoritate a cetăţenilor români pe domnul preşedinte MARKO BELA să reflecteze asupra declaraţiilor făcute la Târgul Secuiesc şi să iasă public să dea explicaţiile de rigoare. În caz contrar, nu are decât şansa unei demisii de onoare.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Marginalizarea persoanelor cu dizabilităţi"

După 1990, în România, au fost adoptate mai multe acte normative care reglementează cadrul legal privind protecţia socială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, printre acestea amintim Legea nr.53/1992 şi Legea 57/1992, care au avut un impact pozitiv asupra subiecţilor cărora li se adresează.

Legislaţia actuală nu este comprehensivă, ea nu intervine în toate etapele de la apariţia şi depistarea deficienţei şi nici în domeniile vieţii sociale, pentru a favoriza egalitatea şanselor pentru persoanelor cu dizabilităţi şi includerea lor în societate. Măsurile de protecţie specială: prevenirea, tratamentul, readaptarea, învăţământul, instruirea şi integrarea socială sunt doar enunţate şi nu se creează mecanismele necesare pentru ca acestea să devină funcţionale. Politica în domeniu handicapului nu este coerentă, fiind bazată încă pe un model medical al handicapului şi nu se concentrează asupra egalităţii şanselor prin crearea independenţei şi autodeterminării persoanelor cu handicap.

Opţiunea politică fundamentală pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum şi procesul complex pentru îndeplinirea acestui obiectiv se bucură de sprijinul marii majorităţi a societăţii româneşti.

În această perspectivă, este necesară o nouă legislaţie, care să sprijine persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de oportunităţile care se ivesc ca urmare a acestor schimbări.

În acest moment, în România, au loc de muncă doar 3-4% din totalul persoanelor cu dizabilităţi, situaţie care este foarte gravă şi se datorează mai multor condiţii, inclusiv faptului că în Capitolul "Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap" din Legea nr.519/2002 nu există referiri în orientare şi formare profesională, la educaţie incluzivă, care să implice o susţinere educativă, ajutor tehnic şi sprijin individualizat, pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată cere o meserie. Legea actuală nu-l face interesat pe angajator, ci-l determină să plătească o amendă şi să refuze angajarea.

Trebuie intervenit imediat în stoparea marginalizării persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea acestora în dorinţa lor de a fi egali cu toţi cetăţenii acestei ţări.

Domnul Petru Lakatos:

"15 martie, Ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni"

Am utilizat această sintagmă care în sfârşit apare şi în majoritatea mijloacelor de comunicare în masă din România în locul expresiei "Ziua naţională a Ungariei", întrucât atât din punct de vedere istoric cât şi al realităţii contemporane este mai atotcuprinzătoare.

15 Martie, ziua izbucnirii revoluţiei din 1848 la Pesta a devenit simbolul libertăţii. Maghiarimea de la Los Angeles la Sidney, de la Stokholm la Cape Town consideră şi trăieşte această zi ca sărbătoare naţională începând cu anul 1860, dar numai din 1991, în baza Hotărârii Parlamentului Ungar devine oficial Ziua Naţională a Republicii Ungare. În regimurile comuniste din Ungaria şi din România, de multe ori, istoria a fost trunchiată, falsificată, iar sfintele idealuri ale zilei de 15 martie denaturate sau utilizate în scopuri politicianiste.

Din păcate, în anul de graţie 2006, asistăm din nou la încercări de acest gen, care seamănă cu practica des utilizată în regimul ceauşist. Atunci mulţi care doreau să călătorească în occident au fost obligaţi să semneze un angajament la securitate sau ca să poată cumpăra un kilogram de carne de porc trebuiau să plătească un o borcan cu ghiveci.

Recunosc, pentru traseiştii politici, pentru aşa-zişii lideri ai partidelor de buzunar, fără o doctrină coerentă sau pentru unicul conducător al PRM, Ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni este un prilej minunat de a ieşi în public în speranţa acumulării de capital politic. Dacă la această categorie a demagogilor s-ar face nominalizări ca la premiile Oscar, de la József la Cosmin, de la Jenö la Vadim, mulţi ar aştepta cu sufletul la gură premierea.

Aşa cum oameni cu bun simţ din această ţară nu ar fi de acord ca la slujba de înviere o înaltă faţă bisericească să revendice un imobil neretrocedat, sau ca la 1 Decembrie sindicatele să organizeze marşuri de protest pentru majorări de salarii, altminteri necesare şi îndreptăţite, eu nu pot fi de acord nici cu următoarele: transformarea sărbătorii Zilei naţionale a maghiarilor de pretutindeni în acţiuni revendicative; ameninţarea cu contrademonstraţii; răspândirea de zvonuri alarmiste privind concentrarea de tancuri şi blindate, pe de o parte, şi fluturarea pericolului iminent la adresa integrităţii statale, de pe altă parte; expresii de genul: "să-şi serbeze Ziua naţională maghiari, sârbii, şvabii în casele lor, cu homosexualii, nu în locuri publice.

În schimb, sunt de acord cum se respectă între ei românii şi maghiarii în Bihor şi pe 15 martie îl invit, ca să se convingă, pe preşedintele ţării Traian Băsescu, mâine, la Oradea. Sunt de acord şi voi milita în Parlamentul României pentru legiferarea dreptului minorităţilor la autonomie culturală, pentru o reală autonomie a administraţiilor publice locale, pentru şanse egale tuturor cetăţenilor acestei ţări.

Aşa să mă ajute Dumnezeu!

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Vânătoarea de primari în judeţul Vâlcea"

La Vâlcea, la fel ca în întreaga ţară, partidele aflate la putere au declanşat o acţiune de-a dreptul diabolică de racolare a primarilor P.S.D. Liderii P.D., P.N.L. şi P.C. au declanşat o adevărată vânătoare de primari. Cât e ziulica de mare, oamenii Alianţei şi conservatorii aleargă prin tot judeţul pentru a-şi mări artificial numărul de edili şi de membri. Competiţia este acerbă, pe primul loc aflându-se momentan Partidul Democrat, urmat de Partidul Naţional Liberal şi de Partidul Conservator.

Oamenii sunt îmbrobodiţi de cei trei preşedinţi de partide, că dacă vor sări în barca lor, va începe să curgă numai lapte şi miere în respectivele localităţi. Pentru a-şi atinge scopurile, le promit câte-n lună şi-n stele: de la fonduri pentru comunităţile sărace, până la avantaje de natură personală. Nebunia este totală, oamenii Puterii de la Vâlcea au mers până acolo, încât se faultează între ei în teritoriu, în dorinţa de a racola cât mai mulţi primari. Până acum, prin presiuni de orice natură şi promisiuni irealizabile, în cea mai mare parte, Coaliţia P.D.-P.N.L.-P.C. a reuşit să-i înregimenteze pe primarii P.S.D. mai "slabi de înger" din localităţile: Berislăveşti, Berbeşti, Roeşti, Sălătrucel, ca să dau doar câteva exemple.

Coaliţia Dezastru şi Amar nu se opreşte aici! Şi-a îndreptat privirile "hămesite" şi către consilierii locali şi judeţeni, pe care-i ademeneşte cu funcţii şi favoruri de tot felul. Grav este faptul că, în această acţiune de racolare a aleşilor locali ai P.S.D., sunt implicate şi anumite instituţii ale statului, care joacă după cum le cântă mai-marii politici. Fiecare conducător de instituţie descentralizată îşi susţine, în această campanie furibundă, preşedintele de partid şi joacă un rol esenţial în acţiunea de intimidare a aleşilor noştri.

Conducerea P.S.D. Vâlcea i-a avertizat pe primari şi pe ceilalţi aleşi ai săi din teritoriu să se gândească de două ori înainte de a face pasul spre un alt partid, deoarece s-ar putea să nu mai existe cale de întors!

Domnul Gheorghe Dragomir:

Schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost un deziderat al nostru încă de la formarea actualei majorităţi parlamentare.

Atunci, datorită unor circumstanţe ce ţin de componenţa politică a Camerei, dar şi de prevederile regulamentului, opoziţia a obţinut postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Prin demisia domnului Adrian Năstase, postul de preşedinte a rămas vacant, din partea Alianţei P.N.L.-P.D. existând candidatura domnului ministru delegat cu relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu.

Victoria sa a reprezentat nu numai o revenire la normalitate, dar mai ales o întinerire absolut necesară vieţii politice româneşti.

Tinereţea lui Bogdan Olteanu poate reprezenta pentru unii dintre colegii mei un dezavantaj, dar credem că tocmai acesta este atuul care va duce la descongestionarea lucrărilor din Cameră, atât de necesară înaintea aderării. În schimb, în privinţa experinţei politice, atât la nivelul Legislativului, cât şi al Executivului, nu cred să existe obiecţii.

Bogdan Olteanu a dovedit că tinerii implicaţi în viaţa politică, şi aici mă refer în special la colegii mei din Partidul Naţional Liberal, reprezintă o alt fel de gândire politică, o gândire europeană care poate face mai uşoară tranziţia către instituţiile europene şi - de ce nu? - poate schimba chiar percepţia electoratului român despre clasa politică actuală.

Domnul Florin Iordache:

"Minorităţile naţionale, parte componentă a poporului român".

De-a lungul istoriei sale, statul naţional a luat fiinţă din participarea comună la toate evenimentele a cetăţenilor care convieţuiau pe teritoriul său.

Minorităţile naţionale, parte componentă a poporului român, au dreptul la păstratarea identităţii lor etno-culturale la standardele Uniunii Europene. Acest lucru este evidenţiat şi în Recomandarea APCE 1735/2006, potrivit căreia "minorităţile sau comunităţile naţionale sunt părţi constitutive şi entităţi cofondatoare ale statelor naţionale ai căror cetăţeni membrii lor sunt".

Trebuie continuat procesul care vizează descentralizarea administrativă şi autonomia locală, dar fără ca acest proces să se facă pe criterii etnice.

Orice cetăţean român are dreptul să-şi exprime liber opţiunile şi aspiraţiile, dar cu respectarea ordinii constituţionale în vigoare.

În România există în problema minorităţilor naţionale un cadru legislativ coerent, care permite dezvoltarea activităţii politice, culturale şi economice a minorităţilor.

De aceea, statutul minorităţilor naţionale care se află în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor trebuie să reprezinte un pas înainte în legislaţia noasrtă, dar trebuie să fie în concordanţă cu etapa actuală în care ne aflăm foarte aproape de intrarea în Uniunea Europeană.

Domnul Ioan Oltean:

"Adrian Năstase trebuie să renunţe la calitatea de deputat"

Nu este suficient faptul că domnul Adrian Năstase a demisionat, de altfel obligat şi nu de bună voie, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Adrian Năstase trebuie să renunţe, totodată, şi la calitatea de deputat, dovedind astfel că nu doreşte să obstrucţioneze justiţia, ci, din contră, că doreşte să-şi demonstreze nevinovăţia.

Demisia sa ar contribui substanţial la refacerea imaginii, deja şifonate a Parlamentului României, astfel încât aceasta din urmă să nu fie, în continuare, umbrită de suspiciuni ce planează asupra onestităţii, moralităţii, corectitudinii şi decenţei, calităţi pe care un parlamentar trebuie să le întrunească pentru a-şi îndeplini corespunzător atribuţiile ce-i revin, ca urmare a votului obţinut din partea electoratului.

Electoratul este cel care, în urma voturilor acordate demnitarilor, are dreptul de a fi reprezentat de oameni integri, a căror imagine publică să nu fie afectată de existenţa unor anchete, cu atât mai puţin de natură penală, de cercetări referitoare la implicaţii în activităţi de corupţie la nivel înalt.

Demisia reprezintă un gest onorabil, în astfel de circumstaţe, cu atât mai mult cu cât aceasta survine din proprie iniţiativă, şi nu în urma presiunilor exercitate în acest sens.

Când o demisie este prezentată în condiţii de presiune justificate, ea este binevenită dar în nici un caz onorabilă.

Onorabil a fost gestul actualului preşedinte al României, Traian Băsescu, care, pentru a-şi dovedi nevinovăţia, şi-a dat demisia, de bună voie şi nesilit de nimeni, din funcţia de ministru şi a renunţat la calitatea de demnitar pentru a putea fi cercetat de justiţie, gest unic între demnitarii istoriei postdecembriste a României.

Nu numai Adrian Năstase, ci şi toţi acei parlamentari care se află sau se vor afla pe viitor într-o situaţie similară trebuie să-şi prezinte demisia din calitatea pe care o deţin şi să-şi demonstreze în faţa justiţiei nevinovăţia.

Domnul Niculae Bădălău:

"Cabala bigoţilor"

E greu de spus cine a vrut ca Adrian Năstase să fie înlăturat din funcţia de preşedinte executiv al PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În mod clar, cineva din afara social-democraţiei, deoarece este limpede, ex-premierul a reprezentat multă vreme farul călăuzitor nu numai al PSD-ului, dar şi al României. Un politicianism ieftin a făcut ca, amplificând nefast declaraţia de avere, cineva să-l ponegrească pe conducătorul celui mai performant Guvern postdecembrist.

Este normal ca un om inteligent să fie bogat. Talleyrand spunea că politicianul ce nu îşi poate îmbogăţi familia, nu va reuşi să îşi îmbogăţească ţara. Ne este greu să acceptăm că Adrian Năstase are o soţie bogată, Dana Năstase.

Există oameni cu pedigree financiar, oameni care, cum spune britanicul, se nasc pentru a fi botezaţi cu linguriţa de aur.

Într-o ţară sfârtecată vreme de decenii de comunism, sentinţa lui Antoine de Saint-Exupery e greu de acceptat. "Oamenii nu trebuie să fie egali. Dacă perla s-ar împărţi la toţi, nu ar mai coborî nimeni în adâncuri pentru a o culege".

Egalitate nu înseamnă prosperitate.

Era normal ca unul dintre cei mai importanţi oameni ai istoriei recente a României să fie deţinătorul unei averi importante.

Nimeni, însă, nu şi-a pus întrebarea: oare Adrian Năstase nu ar fi putut să-şi depoziteze averile în conturi secrete în străinătate? Faptul că nu a realizat acest demers, dezvăluie sinceritatea lui Adrian Năstase. Nu s-a temut de presă, Parchet, autosuspendare din funcţie.

Suntem suspicioşi când cineva moşteneşte averi colosale, dar ne plac romanele în care Dickens descrie această practică în Anglia altor secole.

Prin sinceritate am ajuns să înţelegem doar etalarea fesului şi a cizmelor de cauciuc de către actualul preşedinte. Nu cumva aceasta este adevărata manipulare a opiniei publice, pozarea în cumătru de Galaţi, şantierist pe Valea Oltului şi de(z)gustător în capitală de revelion?

Din nou avem preşedintele pe care îl merităm. Iar un adevărat om politic, Adrian Năstase, este ostracizat fiindcă este prea bogat şi nu corespunde standardelor unei societăţi în tranziţie.

Dar reprezentarea diplomatică de excepţie la nivel internaţional, realizarea dezideratelor aderării în U.E. şi NATO, desfiinţarea vizelor, revitalizarea politicilor sociale, toate purtând amprenta Adrian Năstase, pot fi decapate ca o plagă de pe un trup al României ce va sângera etern?

Ne permitem riscul de a pierde un om politic providenţial doar pentru a face prin intermediul mass-media jocul celor ce vor a se eterniza la conducerea ţării?

Adrian Năstase a făcut un pas înapoi.

Ceea ce nu ştie Alianţa D.A. este că acesta este gestul firesc pentru a-şi lua elan şi a-i depăşi astfel pe toţi bigoţii unei cabale demne de Moliere şi Bulgakov.

Domnul Romeo Marius Raicu:

"Necesitatea corelării politicilor privitoare la securitatea energetică naţională cu cele ale Uniunii Europene"

Energia şi politicile energetice ale unui stat reprezintă o componentă strategică a securităţii naţionale. Orice tip de disfuncţionalitate afectează grav toate mecanismele vitale ale statului şi, derulate pe o perioadă mai lungă de timp, pot să arunce statul în colaps. Recentele evenimente pe plan regional au provocat grave disfuncţionalităţi statelor europene şi din zona bazinului Mării Negre, forţându-le să recurgă la resurse alternative de energie, mult mai costisitoare şi dezavantajoase în plan politico-diplomatic.

Politica energetică este vitală din perspectiva securităţii naţionale a unui stat. Sectorul energetic reprezintă infrastructura strategică de bază a economiei naţionale, pe care se bazează întreaga dezvoltare a ţării. În acest context, securitatea energetică este indubitabil o componentă strategică a securităţii naţionale. Nu trebuie însă să ignorăm cele trei dimensiuni ale securităţii energetice: asigurarea unor surse alternative de energie, identificarea unor trasee energetice alternative şi securizarea traseelor deja existente.

Avertizările emise la nivel european arată că noile zone de manifestare a terorismului se vor concretiza prin atacuri asupra infrastructurii energetice, în special asupra celei de susţinere a unor sisteme vitale. Nu trebuie să ignorăm nici avertizările recente, când prin acte de sabotaj asupra reţelelor de energie electrică concomitente cu scurtcircuitări ale furnizării de gaz, state vecine au fost aduse în pragul colapsului. Aceste tipuri de atacuri pot prejudicia grav activităţile economice din România, dar şi încrederea cetăţenilor în capacitatea statului de a-i proteja.

În contextul recentei crize energetice, declanşată de refuzul Ucrainei de a plăti preţul cerut de companiile ruseşti, Uniunea Europeană a adoptat, la data de 8 martie o nouă strategie energetică europeană, respectiv Strategia Europeană pentru Energie Sustenabilă, Competitivă şi Sigură.

Cele şase direcţii de acţiune vizate de Uniunea Europeană în vederea asigurării sustenabilităţii, competitivităţii şi securităţii energetice sunt:

• asigurarea integrităţii pieţei interne de gaz şi curent electric, prin adoptarea unor standarde şi reguli comune, dar prin construirea unor reţele comune sau interconectarea celor deja existente;
• garantarea securităţii fluxului energetic şi consolidarea în acest sens a solidarităţii între statele membre, prin revizuirea legislaţiei privitoare la stocurile naţionale de gaz şi petrol;
• diversificarea surselor de energie;
• protecţia mediului şi promovarea unor politici de economisire a acesteia, într-o manieră compatibilă cu obiectivele de la Lisabona;
• crearea unui plan tehnologic strategic în privinţa energiei;
• formularea unei politici externe comune pentru toate statele Uniunii Europene care să identifice priorităţile Uniunii Europene pentru construirea unei noi infrastructuri de protecţie a sistemului energetic, adoptarea unui Tratat Energetic European, adoptarea unui nou parteneriat energetic cu Rusia, crearea unui mecanism de reacţie în cazul unor crize determinate de scurtcircuitări ale aprovizionării energetice a Europei.

În acest context, consider că este necesară o ajustare a strategiilor în domeniul securităţii naţionale, în componenta securităţii energetice, care să ţină seama de politicile Uniunii Europene, prin implicarea României în eforturile de formulare a unei politici energetice a Uniunii Europene, astfel încât să reprezentăm o verigă viabilă a unei structuri unitare.

Iniţiativa României şi respectiv a preşedintelui Traian Băsescu, de a organiza la Bucureşti Forumul Mării Negre, ar putea reprezenta un cadru mai mult decât prolific, în vederea conturării unor politici de securitate energetică regională care să respecte liniile trasate de Uniunea Europeană, dar care să vină şi cu soluţii concrete, în vederea implementării politicilor şi strategiilor formulate.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

Duminică seara, am asistat pe toate posturile de televiziune la văicărelile unui oficial al unui club de fotbal care, supărat că echipa sa nu a câştigat meciul, aducea acuzaţii tuturor. Respectivul nu găsea însă nici o vină propriilor jucători. La fel se întâmplă şi în politică. Cei care pierd - şi mă refer la cei care pierd pe mâna lor - acuză adversarii politici, presa, societatea civilă etc.

PSD se află la ora actuală într-o situaţie extrem de critică. În nici un caz din vina PNL sau a Alianţei DA. Ci din vina exclusivă a propriilor cadre. Şi a structurii de partid clientelar, structură extrem de eterogenă. Dar, liderii PSD - nu chiar toţi, este adevărat - aduc acuzaţii partidelor aflate la Putere.

Iată, ieri, domnul Mircea Geoană a afirmat într-o conferinţă de presă că îi va comunica astăzi comisarului european pentru extindere, Oli Rehn, ceea ce a calificat ca fiind hărţuirea social-democraţilor la nivel central şi local. Ce înseamnă hărţuire în opinia domnului Geoană? Audierea ca martori a unor foşti ministri într-unul din dosarele aflate pe rolul Parchetului General. Mai înseamnă şi presiunile asupra aleşilor locali ai PSD. " Niciodată nu s-a exercitat un plan mai diabolic de presiune şi şantaj asupra aleşilor PSD", a mai spus ieri domnul Geoană. Aici liderul PSD are parţial dreptate, pentru că în perioadele în care PSD s-a aflat la putere, nimeni nu s-a atins de aleşii locali ai acestui partid. S-a atins însă, prin PRESIUNI şi ŞANTAJ, în special în anii 2001 şi 2002, PSD de aleşii locali ai PNL şi PD. Mai mult, liderii PSD îi solicită preşedintelui Traian Băsescu să intervină şi să-şi exprime mai rapid un punct de vedere cu privire la Legea aleşilor locali, care reglementează migraţia politică. Şi aici PSD a cam dat-o în bară. Timp de patru ani, PNL, PD şi reprezentanţi ai societăţii civile au cerut o lege împotriva migraţiei politice. S-a mai încercat în 2003 stoparea migraţiei printr-un articol plasat în Legea alegerilor locale. Toate aceste tentative au fost sortite eşecului. Cine a spus NU, evident că PSD-ul autovictimizat acum de către Mircea Geoană & Co. Şi, la urma urmei, nici acum parlamentarii PSD nu se numără printre autorii Legii aleşilor locali.

Tot luni, s-a făcut dreptate şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, obţinută în decembrie 2004 de Adrian Năstase în urma circului provocat de votul secret la vedere, a fost câştigată de PNL. S-a găsit însă o voce a unui coleg din PSD, domnul Ion Stan, care a afirmat în faţa camerelor de luat vederi că "am făcut un cadou actualei puteri (...) Nu ştiu dacă motivele acestui cadou sunt unele ascunse, pe care le vom afla în viitor, sau unele la vedere, ca urmare a unei înţelegeri de care încă nu avem cunoştinţă". Iată cum justifică PSD o altă înfrângere. Nici un cuvânt privind păcatele domnului Adrian Năstase, nici un cuvânt la deficitul de imagine adus Camerei Deputaţilor, tot din cauza fostului preşedinte. Credeam că în ceasul al 12-lea, PSD va trage învăţăminte din eşecurile repetate din ultima vreme. Se pare însă că m-am înşelat.

PS. Am aflat că în timp ce noului preşedinte al Camerei i s-a adus în cabinet mobilierul vechi şi nefuncţional din perioada 1996 -2000 a preşedinţiei venerabilului Ion Diaconescu, domnul Adrian Năstase beneficiază de un birou personal al său.

Solicit să se verifice informaţiile apărute anul trecut în presă, care afirmau că domnului Adrian Năstase i s-au alocat pe la diferite etaje ale Camerei Deputaţilor mai multe birouri decât ar fi avut dreptul pentru o serie de consilieri personali.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Un semnal de intrare în normalitate"

Deşi nu vreau să fiu patetic, consider că în aceste zile trecem printr-un moment istoric al Parlamentului României. Ştim cu toţii că această instituţie este, în mentalul colectiv al românului anului 2006, o instituţie a degradării, a cheltuirii cu nesăbuinţă a banului public; un loc în care se doarme, se călătoreşte şi se pierde vremea. Dincolo de sondajele de opinie care relevă opiniile oamenilor despre noi, mai sunt şi reacţiile pe care le primim cu toţii, sunt convins, de la persoanele cu care ne întâlnim în teritoriu, în judeţele pe care le reprezentăm aici. Episodul Zambaccian din acest film realist a fost, fără îndoială, picătura care a umplut paharul. Ne-am trezit că însuşi şeful Camerei Deputaţilor duce o viaţă de huzur care sfidează orice noţiune a moralei şi a social-democraţiei al cărei exponent se considera şi orice argument cum că nu toţi suntem corupţi şi dezinteresaţi a pierit. Am fost, astfel, victimele zicalei conform căreia "peştele de la cap se-mpute".

În urmă cu un an şi două luni, Partidul Naţional Liberal alegea să desemneze pentru fotoliul de ministru pentru relaţia cu Parlamentul pe tânărul şi neexperimentatul (după părerea unor cârcotaşi) Bogdan Olteanu. În ciuda neîncrederii afişate de cei care condiţionează profesionalismul de vârsta înaintată, ministrul Olteanu şi-a dovedit în scurt timp eficienţa în îndeplinirea prerogativelor ce i-au impus eficientizarea contactului dintre Guvern şi Parlament. A demonstrat că discursul politic nu trebuie neapărat să fie sforăitor pentru a ocupa un rang înalt, ci din contră - scurt, hotărât, energic şi la obiect.

Majoritatea partidelor aflate astăzi în Parlamentul României şi-au arătat disponibilitatea şi susţinerea, cel puţin la nivel declarativ, pentru înnoirea şi întinerirea clasei politice. Simţim cu toţii că, pentru a redeveni legitimi, trebuie să avem credibilitate. Iar pentru a dobândi credibilitate, trebuie să ne onorăm promisiunile. E o ecuaţie simplă, cu puţine variabile, dar greu de pus în practică.

Prin alegerea lui Bogdan Olteanu în fruntea Camerei Deputaţilor, am dat un semn de normalizare a instituţiei Parlamentului. Am demonstrat că şi noi ne dorim să fim mai energici, mai receptivi şi, de ce nu, mai tineri. Am acceptat că pe scena politică trebuie să apară figuri noi, personalităţi echilibrate şi, mai ales, nepătate. Pot spune cu siguranţă că trăim cu toţii un nou început nu numai pentru Camera Deputaţilor, ci pentru întreaga clasă politică.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Dacă tu nu te respecţi, poţi să te aştepţi să te respecte alţii? Iată o întrebare la care răspunsul de bun simţ ar fi: nu!

Pe fondul lipsei de încredere al cetăţenilor în clasa politică, în Parlament, în particular, a contribui cu bună ştiinţă la erodarea şi mai mult a imaginii Parlamentului este un demers cel puţin condamnabil. Ieri, am asistat la o situaţie inedită: Camera Deputaţilor s-a exprimat prin vot într-o chestiune care n-ar fi trebuit să fie supusă votului. Dar despre ce este vorba? Aşa cum aminteam anterior, ieri în Camera Deputaţilor, pe fondul discuţiilor privind alegerea preşedintelui Camerei, reprezentanţii Partidului Social Democrat, invocând "drepturi" doar de ei ştiute, au pretins ocuparea postului doar de către un reprezentant propus de grupul lor parlamentar... În ciuda faptului că prevederile Regulamentului sunt cât se poate de clare, în ciuda faptului că pe parcursul luărilor de cuvânt chiar şi preşedintele de şedinţă a constatat ca nelegitimă şi neregulamentară pretenţia PSD-ului, totuşi a supus la vot pretenţia acestora ca pentru alegerea preşedintelui să existe o singură propunere, anume aceea a grupului parlamentar PSD. Cu alte cuvinte, s-a supus la vot dacă alegerea preşedintelui se va face conform procedurilor prevăzute în Regulament sau se va adopta o cale "originală", la fel de originală precum democraţia pe care o dorea domnul Ion Iliescu pentru România. Simptomatic, este şi modul în care s-a votat: adepţii soluţiei neregulamentare fiind reprezentanţii PSD şi PC, în majoritate... Nu mă miră! Şi spun că nu mă miră pentru că de-a lungul timpului cele două partide au dat măsura gradului în care sunt adepţi ai sistemului de principii şi valori ale democraţiei... Practica lor politică ne-a convins că sistemul democratic nu intră în preocupările dumnealor, principiile şi valorile democraţiei fiindu-le, dacă nu străine, cel puţin neimportante... Alte comentarii sunt de prisos, atâta vreme cât răul a fost deja făcut!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Dacă demagogia ar avea o unitate de măsură, ea ar trebui să se numească Geoană. De la numele actualului preşedinte al PSD. De ce? Răspunsul este simplu. Numărul unul din PSD, în loc să-şi vadă de problemele interne din formaţiunea pe care o conduce, nu are altceva de făcut decât să atace Puterea. Este dreptul Opoziţiei să cenzureze activitatea Puterii. Dar, din păcate, domnul Geoană şi alţi colegi de-ai săi de partid o atacă în mod gratuit pe probleme de care nu aceasta este responsabilă.

În cadrul unui aşa-zis program denumit "Turul României" - nu ştiu dacă PSD a obţinut încuviinţarea din partea Federaţiei Române de Ciclism pentru a utiliza acest nume - în municipiul Bârlad, după ce a acuzat lipsa locurilor de muncă, preţurile mari la medicamente, creşterea tarifelor la energie electrică, gaze naturale şi alte utilităţi, domnul Geoană a afirmat: "Actuala putere portocalie apelează la toate mijloacele posibile, inclusiv prin intermediul mass-media, pentru a ne ţine departe de problemele reale ale oamenilor".

În faţa unor astfel de afirmaţii, orice român rămâne siderat. Lipsa locurilor de muncă, preţurile mari la medicamente şi la utilităţi, reprezintă o stare de ieri sau de azi? Sau mai precis de când PSD a pierdut guvernarea? Nu, domnilor. Aceste probleme datează din perioada guvernării PSD. Numai că reprezentanţii social-democraţiei româneşti au uitat acest lucru. Dacă în timpul guvernării PSD ar fi curs laptele şi mierea, partidul domnului Geoană nu ar fi pierdut primării importante în Moldova, cum ar fi Suceava sau Botoşaniul şi ar fi obţinut mult mai multe procente la alegerile parlamentare din noiembrie 2004. Dar, parcă este mai uşor să-i acuzi pe alţii pentru ceea ce tu nu ai fost în stare să faci.

În ceea ce priveşte împiedicarea PSD, inclusiv prin mass-media, de a se apropia de "problemele reale ale oamenilor", ne aflăm în faţa unei aberaţii de zile mari. Trecând peste faptul că despre aceste declaraţii am aflat chiar din mass-media, ce vină are "puterea portocalie" pentru faptul că ziarele sunt pline de dezvăluiri privind diverse mătuşi şi soacre de partid în loc să publice soluţiile pentru cetăţeni propuse de social-democraţii din Kiseleff. Soluţii care nu au existat, nu există şi nu vor exista.

PS. Afirmaţia domnului Geoană "PSD are puterea să redevină acea forţă de stânga care să apere interesele românilor", este de asemenea pur demagogică. PSD a avut timp de patru ani posibilitatea să apere interesele românilor. De ce nu a făcut-o? Nu cred că domnul Geoană sau altcineva din PSD va putea da un răspuns la această întrebare.

Vă mulţumesc,

Domnul Ioan Aurel Rus:

Declaraţie politică intitulată "A înnebunit lupul..."

Mi-a fost dat să aud şi să văd în ţara în care m-am născut că un vicepremier încalcă Constituţia, dispreţuind poporul român.

Prezentă la Târgul Secuiesc, "stafia lui Lenin" varsă foc iredentist şovin, atentând la Constituţie, în speţă la art. 13, care spune: "În România, limba oficiala este limba română"

Iată încă o dată se dovedeşte, dacă mai era nevoie, că noi, cei de la P.R.M, am avut dreptate şi n-am votat nenorocita de Lege nr.215/2001, a administraţiei publice locale, care acordă un privilegiu ungurilor ce depaşesc nenorocitul procent de 20% din populaţie, prin folosirea limbii materne în justiţie şi administraţie.

Plecând de la acest lucru, iată marea nesimţire a preşedintelui formaţiunii de tip terorist, U.D.M.R, Marko Bela, care spunea: "Funcţionarii de la ghişee care nu cunosc limba maghiară trebuie să-i punem să înveţe. Şi poliţistul şi poştaşul, toţi cei ce mănâncă pâinea noastră. Fiindcă de acum aşa trebuie sa vedem lucrurile. Cel care e funcţionar aici, in ţinutul secuiesc, mănâncă pâinea noastră. Îşi ia salariul din impozitul nostru, al secuilor, atunci ar trebui sa inveţe limba noastră sfântă maghiară, dacă nu, să părăsească ţinutul nostru. Trebuie să trecem la fapte pentru a ne câştiga libertatea şi pământul nostru".

Pentru această parte a discursului, cer procurorului general al României să se sesizeze şi să demareze acţiunea de punere sub urmărire şi cercetare penală a vicepremierului, pe care-l acuz de înaltă trădare, de instigare la revoltă şi ură naţională, precum şi pentru tentativă de sfârtecare a teritoriului sfânt al României.

Acest ungur uită sau nu vrea să recunoască ţara în care trăieşte. Din contribuţia cetăţenilor României este retribuit. El mănâncă pâine românească, nu "Kener" din pusta ungară. Acest intrus trebuie băgat urgent după gratii. El şi celălalt şovin, Csapa Iosif.

Ce face acum doamna ministru de justiţie? Ce lege apară? Pe a cui constituţie a depus jurământul la învestitură? Halal justiţie!

P.R.M işi exprimă regretul că autorităţile române au favorizat astfel de manifestări. Preşedintele Traian Băsescu, mai bine renunţa la paharul de ţuică băut cu primarul şovin din Odorheiul Secuiesc şi aplica legea.

Cărui popor ii sunteţi dator a-i apăra drepturile domnule preşedinte al României? De ce sfidaţi constituţia si populaţia României?

Pentru a nu crea tensiuni interetnice, noi nu am organizat miting de protest în 15 martie. Am crezut că Statul român este apărat de cei ce vremelnic îl conduc. Ne-am înşelat! Honvezii în căruţe, pe cai sau pe jos au sfidat Sfânta Ţară, România.

"O rugăciune către ceruri zboară" din piepturile milioanelor de români care-şi doresc liniştea şi prosperitatea mult promisă dar neînfăptuită. Trăind zilnic cu mincinosul slogan "să traiţi bine!", românii aşteaptă schimbarea adevarată a României, prin venirea la putere a singurului partid naţionalist curat, P.R.M.

Doamne ocroteşte-i pe români!

Domnul Cristian Stănescu:

Declaraţie politică intitulată "Extremă urgenţă. Indexarea şi majorarea pensiilor !"

Recent, trecând peste culoarea politică, am susţinut, alături de alţi 7 parlamentari braşoveni, indiferent de partid, o audienţă comună în scopul preluării problemelor locuitorilor Braşovului. Majoritatea cetăţenilor care au venit la această întâlnire au fost persoane vârstnice care au dorit să atragă atenţia asupra multor aspecte ce îi afectează. Cea mai des semnalată a fost problema nivelului mult prea scăzut de trai al acestei categorii, poate cea mai oropsită dintre români, după o viaţă de muncă în condiţiile grele ale regimului comunist.

Ascultându-le plângerile, mi-a trecut din nou prin faţa ochilor ceea ce se întâmplase nu demult la Galaţi, când am văzut transmise pe micile ecrane, scenele confruntării dintre pensionari şi jandarmi, scene care ar trebui să provoace insomnii guvernanţilor, foşti şi actuali. Şi aici doleanţa cea mai puternică a bătrânilor manifestanţi este majorarea urgentă a pensiilor, incapabile să asigure uneori nici supravieţuirea.

Preluând cererile insistente ale pensionarilor şi aducându-le în atenţia dumneavoastră, dar mai ales a Guvernului, doresc ca mai întâi să scot în evidenţă modul cum în ultimii doi ani Puterea de ieri şi de azi a declanşat şi a continuat o adevărată ofensivă împotriva pensiilor şi aşa mult prea scăzute ale părinţilor şi bunicilor noştri, aducându-i în starea intolerabilă de astăzi şi forţându-i să iasă în stradă şi să se lupte cu forţele de ordine. Astfel:

1. În a doua parte a anului 2004, Guvernul de atunci a emis, mai mult sau mai puţin pe "şest", două ordonanţe cu implicaţii deosebite asupra veniturilor pensionarilor.

În primul rând este vorba de Ordonanţa de urgenţă nr. 99 din 26 august 2004, publicată în Monitorul Oficial nr.804 din 31 august 2004, prin care se modifică articolele 80 şi 81 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Modificarea constă, în principal, la renunţarea la indexarea tridimensională a pensiilor şi trecerea la o nouă procedură de indexare, respective la cea "o dată pe an", prin care valoarea punctului de pensie este stabilită anual, între limitele 30-50% din salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prin adăugarea la valoarea punctului de pensie din luna decembrie a ratei inflaţiei prognoze pentru anul următor, de referinţă. Alineatul (2), modificat, al art.80 dădea posibilitatea - spun "dădea posibilitatea" şi o să explic mai departe de ce - ca valoarea punctului de pensie astfel stabilită, să fie majorată, la rectificările bugetului de asigurări sociale de stat.

Se părea că noua reglementare va fi favorabilă pensionarilor, înrucât procentele de indexare cuvenite pentru întregul an urmau să fie acordate nu cu ţârâita, ca până acum, ci toate odată, încă de la începutul anului, urmând ca pe parcurs să fie majorate, la rectificările bugetare, în funcţie de rata inflaţiei realizată în mod real.

Nu trec însă nici trei săptămâni şi Guvernul de atunci emite cu aceeaşi mare discreţie o nouă ordonanţă de urgenţă, respective OUG nr. 67 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr.855/2004, prin care alineatul (2) al art.80 din Legea pensiilor este din nou modificat. Se elimină dispoziţia cu privire la majorarea valorii punctului de pensie la rectificările bugetare şi în locul ei se introduce reglementarea potrivit căreia valoarea punctului de pensie pentru anul 2005(pentru tot anul !!) va fi de 295592 lei !?!. Această măsură a spulberat orice urmă de încredere în bunele intenţii ale guvernanţilor, deoarece la o analiză cât de sumară se constată că în ultima parte a anului 2004 şi în cursul anului 2005 pensiile nu au mai ţinut pasul cu inflaţia, ci au scăzut în valori reale. Pensionarii care s-au bucurat că, în sfârşit, vor primi toţi banii în avans, şi nu cu ţârâita, după ce au suportat deja creşterea preţurilor, au rămas cu buzele umflate şi iată cum:

• în primul rând, prin OUG nr.67/2004 Puterea de atunci a legiferat să nu mai dea indexarea din decembrie 2004, respectiv cea aferentă trimestrului IV 2004, ceea ce constituie o primă diminuare a puterii de cumpărare a pensiilor;
• în al doilea rând indexarea pentru anul 2005 a fost de doar 3%!? cu toate că inflaţia raportată statistic a fost de 8,6%, deci iată o nouă diminuare a valorii reale a pensiilor, de 5,6%. Speranţa că Puterea actuală va face ceva şi va indexa pensiile cel puţin cu rata inflaţiei a fost spulberată, deoarece în cursul anului trecut pensionarii nu au mai primit alţi bani în afară de procentul de 3% deja încasat în luna decembrie.

2. Ca şi cum neindexarea pensiilor cu rata inflaţiei nu ar fi de ajuns, şi măsurile fiscale luate de Puterea actuală au înrăutăţit şi mai mult viaţa grea a pensionarilor.

Dacă reducerea cotei de impozitare pe venit şi pe profit aduce beneficii mai mari sau mai mici populaţiei active (salariaţi, liber profesionişti, patroni etc.), pensionarilor nu le aduce nici un beneficiu. În schimb, majorarea impozitelor indirecte, chiar şi de zece ori, este de natură să-i afecteze cel puţin în aceeaşi măsură ca şi pe cei ce beneficiază de majorarea veniturilor prin introducerea cotei unice de impozitare. Cu alte cuvinte, imensa majoritate a pensionarilor nu-şi văd pensia cu nimic mărită ca urmare a reducerii cotei de impozitare, dar sunt obligaţi să contribuie, fără nici o compensaţie, la acoperirea găurilor din buget create prin noua politică fiscală.

3. S-a vehiculat ideea că pensionarii vor fi compensaţi prin recalcularea pensiilor. Dar cei mai mulţi, la terminarea acestei operaţiuni au constatat că nu au primit nimic sau au primit doar câţiva lei în plus.

Nici indexarea punctului de pensie cu 9,3% de la 1 ianuarie 2006 nu este acoperitoare a deficitelor astfel create şi a creşterilor continue de preţuri, mai ales la utilităţi.

Cei vârstnici, astăzi nu au nevoie de explicaţii pentru neputinţa celor ce guvernează de a face ceva pentru ameliorarea bătrâneţilor lor nenorocite.

Iată de ce susţin cu tărie ca fiind de maximă urgenţă revenirea la indexarea tridimensională a pensiilor şi majorarea punctului de pensie la o valoare care să reprezinte cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie, aşa cum cer cu disperare pensionarii, nu numai de la Galaţi şi Braşov, ci şi cei din toată ţara, care încă nu au ieşit în stradă.

Este imperios necesar ca cei responsabili de soarta României să le ofere nişte decizii rapide şi coerente, menite să le îmbunătăţească situaţia, să corecteze erorile guvernărilor anterioare.

Domnul Relu Fenechiu:

Nu de puţine ori, unii acuză gratuit de populism actuala Putere, atunci când ia o măsură normală şi necesară pentru populaţie. La sfârşitul săptămânii trecute însă românii au putut să facă diferenţa şi să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat populismul. Campion absolut, PSD şi preşedintele acestui partid, domnul Mircea Geoană. Domnia sa a declarat, fără să clipească, cu ocazia unei vizite având caracter electoral în Moldova că: "PSD va introduce un program de reformare totală a sistemului de pensii din România. Printre măsurile care vor fi luate se numără introducerea unei pensii minim garantate, sau transferul pensiei unei persoane care decedează către soţul supravieţuitor, astfel încât pensionarul care rămâne în viaţă să poată să-şi achite facturile şi să nu fie nevoit să depindă de copiii săi. Conform calculului nostru, pentru coşul zilnic al unui pensionar e nevoie de şapte-opt milioane de lei", a mai afirmat domnul Geoană.

Nu mai vreau să-mi pun întrebarea de ce PSD nu a avut un program de reformă a sistemului de pensii în perioada cât s-a aflat la guvernare. Foarte mulţi colegi de-ai mei au pus, pentru diferite domenii, astfel de întrebări. Presa a taxat imediat puseul de populism al PSD şi al domnului Geoană. Un ziar central a calculat că domnul Geoană ar vrea ca pensia minimă să crească, pentru cei din sistemul de asigurări sociale de stat, o dată şi jumătate, şi pentru agricultori, de aproape opt ori, şi a ajuns la concluzia că bugetul Casei de Pensii ar trebui suplimentat cu 276.000 de miliarde de lei vechi, pentru prima categorie de pensionari, iar la agricultori ar fi nevoie în plus de 84.000 de miliarde de lei vechi, ceea ce ar fi echivalentul a 13% din PIB-ul Romaniei. Ziarul respectiv demonstrează că "în cazul, extrem de puţin probabil, în care această promisiune populistă s-ar şi materializa, efortul ar trebui suportat de cei patru milioane de salariaţi - cam 2.500 de euro anual pentru fiecare". Numai şi numai din aceste calcule rezultă caracterul aberant al declaraţiilor populiste proferate de liderul PSD. Declaraţii care descalifică orice politician şi orice partid politic. În mod normal, ar fi trebuit să nu fiu îngrijorat de autogolurile pe care şi le dau unii dintre adversarii noştri politici. Sunt îngrijorat însă de faptul că un număr infim de români ar putea să fie amăgiţi de acest exces de populism. Şi este mare păcat că mai există politicieni care îşi bat joc de speranţele oamenilor.

Domnul Dan Mihai Marian:

"Alegerea noului preşedinte al Camerei Deputaţilor este legată de speranţa relansării imaginii Parlamentului"

În declaraţia de săptămâna trecută m-am referit la cât de hulită a ajuns instituţia Parlamentului, argumentând cu datele sondajelor de opinie cu privire la "încrederea cetăţenilor în Parlament" şi cu modul în care se reflectă activitatea parlamentarilor în mass-media. Un lucru era evident pentru toată lumea: cu Adrian Năstase la conducerea Camerei Deputaţilor nu se mai putea continua decât cu riscul decredibilizării definitive a imaginii Parlamentului în opinia publică.

Alegerea noului preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu o largă majoritate parlamentară, în persoana tânărului Bogdan Olteanu, ex-ministru pentru relaţia cu Parlamentul, este legată de speranţa tuturor celor care l-au votat în posibilitatea relansării imaginii Parlamentului şi creşterea încrederii cetăţenilor în această instituţie fundamentală pentru funcţionare oricărei democraţii.

Bogdan Olteanu s-a lansat în politica de vârf din România pe valul noii generaţii de tineri liberali de performanţa căreia depinde nu numai buna guvernare a acestei ţări, ci şi un nou mod de a face politică.

Am certitudinea că preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Bogdan Olteanu, va genera un nou model de preşedinte al acestei instituţii. Orice deputat şi orice grup parlamentar va descoperi în noul preşedinte un interlocutor agreabil şi echilibrat.

Pe parcursul mandatului său de preşedinte al Camerei, Bogdan Olteanu şi-a propus implementarea unei adevărate reforme instituţionale şi morale a Parlamentului. La baza reformei instituţionale va sta promovarea unui cod electoral care să reglementeze corect şi transparent desfăşurarea alegerilor locale, generale, prezidenţiale şi cele pentru Parlamentul European. De asemenea, pentru noul preşedinte, votul uninominal reprezintă singura cale prin care parlamentarul şi cetăţeanul pot să împartă în egală măsură responsabilitatea guvernării acestei ţări.

Preşedintele Bogdan Olteanu are dreptate când susţine că reforma morală a Parlamentului trebuie să pornească de la Legea lustraţiei, deoarece generaţia de tineri care s-au afirmat acum în politica românească nu mai poate purta povara trecutului comunist şi neo-comunist fără a delegitima viitorul generaţiilor care ne urmează.

Imaginea Parlamentului nu este un concept abstract şi, deşi depinde de imaginea fiecăruia dintre noi, este mai mult decât atât. Am speranţa că, în perioada următoare, preşedintele Camerei Deputaţilor va demara un proiect de relansare a imaginii Parlamentului la care să achieseze majoritatea deputaţilor.

Sunt convins că domnul Bogdan Olteanu va aduce instituţia Parlamentului în mijlocul cetăţenilor şi va avea un dialog permanent cu societatea civilă. Împreună va trebui să lucrăm pentru a aduce Parlamentul în mijlocul cetăţenilor.

Domnul Gabriel Sandu:

De mai multe ori am atras atenţia, pe parcursul acestei legislaturi, asupra necesităţii reformării instituţiei Parlamentului, ca o condiţie a eficientizării vieţii politice şi a sistemului democratic românesc, în contextul integrării în Uniunea Europeană.

De la această tribună am subliniat faptul că Parlamentul trebuie să-şi recâştige rolul şi forţa legiuitoare în sistemul politic românesc, ceea ce s-a şi întâmplat, începând din februarie 2005.

Din păcate însă, procesul de reformă internă a Camerei Deputaţilor a întâmpinat serioase probleme prin alegerea preşedintelui Adrian Năstase, situată la limita regulamentului, şi prin modul arbitrar în care Adrian Năstase a condus de nenumărate ori şedinţele din plen.

Mai mult, Adrian Năstase s-a folosit de instituţia legislativă şi de procedurile parlamentare pentru a-şi apăra funcţiile şi averea atunci când DNA a cerut percheziţionarea unor imobile aflate în proprietatea sa. Imaginea sa - şifonată de scandalurile de corupţie şi de cele de partid - s-a transpus negativ asupra imaginii Parlamentului şi au trebuit să treacă luni bune ca Adrian Năstase să-şi prezinte demisia, în urma unor răfuieli de partid cu Mircea Geoană. Disputele de partid din cadrul PSD şi lupta de putere dintre liderii şi baronii PSD au afectat imaginea şi funcţionarea normală a celor două Camere ale Parlamentului.

Iată de ce, desemnarea prin vot a domnului Bogdan Olteanu în fruntea acestei instituţii reprezintă o gură de oxigen pentru instituţia noastră, aflată ani buni la cheremul PSD. Faptul că fostul ministru pentru relaţia cu Parlamentul a renunţat de bunăvoie la o funcţie guvernamentală, pentru a nu antrena Guvernul într-o dispută aflată pe rolul Parlamentului, este dovada modului în care noul şef al deputaţilor înţelege şi aplică principiul separaţiei puterilor în stat şi este dovada respectului fostului ministru faţă de instituţia legislativă.

Am convingerea că prin tinereţea, experienţa, profesionalismul şi competenţa dovedite în funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Bogdan Olteanu este alegerea potrivită pentru şefia Camerei Deputaţilor. Noi, deputaţii, instituţia ca atare, şi nu în ultimul rând, alegătorii noştri, am câştigat cu toţii un preşedinte al cărui program ambiţios va da transparenţă şi eficienţă Camerei Deputaţilor.

Domnul Iulian Iancu:

"Protestele sindicale - ultimatum dat actualului executiv pentru falimentarea industriei producătoare de îngrăşaminte chimice"

Producătorii de îngrăşăminte chimice din România utilizează gazul natural ca materie primă pentru producţia de amoniac. Aceştia sunt aprovizionaţi fie de cei doi mari distribuitori, Distrigaz Sud - Gaz de France şi Distrigaz Nord - Ruhr Gas, fie au încheiat contract direct cu unul din furnizorii autorizaţi la nivelul anului 2005.

Aceste unităţi industriale sunt deosebit de importante pentru economia naţională, în primul rând, pentru că sunt furnizorii de îngrăşăminte pentru agricultura românească, şi în al doilea rând, pentru că mare parte din producţia acestora este exportată, în sumă totală de peste 150 milioane dolari S.U.A. anual. În contextul actual, când la nivelul anului 2005, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, deficitul de balanţă comercială a României se ridică la un nivel record de circa 10 miliarde Euro, încetarea exportului producţiei acestor fabrici ar greva în plus acest deficit, cu consecinţe grave asupra economiei, implicit asupra populaţiei.

La începutul anilor '90, industria de îngrăşăminte chimice putea să asigure o fertilizare de peste 200 kg substanţă activă la hectar. Astăzi, consumul de îngrăşăminte este de aproximativ 30 kg la hectar, ceea ce obligă combinatele chimice să exporte o bună parte din producţie. Din păcate însă, atât pentru agricultura naţională, cât şi pentru producătorii români de îngrăşăminte, preţul la export este mai mic decât la intern. Practic, în condiţiile în care un combinat plătea circa 110 dolari la 1.000 de metri cubi de gaz consumat şi vindea tona de uree la circa 200 dolari, reuşea să-şi acopere costurile de producţie şi să mai ramână şi cu un profit. În condiţiile în care preţul la gazul metan s-a majorat din nou, începând cu 01 ianuarie 2006, urmând să se mai majoreze, producţia înseamnă pierdere.

Atunci când s-a negociat cu Uniunea Europeană Capitolul 14- "Energie", s-a avut în vedere în mod expres gradul de suportabilitate al populaţiei şi un preţ la consumatorul final de 180 USD/1000 Nmc la 01 ianuarie 2007.

Datele luate în calcul, inclusiv în documentul complementar de poziţie, au fost: un preţ al gazelor din producţia internă de 60 USD/1000 Nmc; un preţ estimat al gazelor naturale din import de 160 USD/1000 Nmc (în 2004, media preţului gazelor naturale din import a fost 140 USD/1000Nmc).

Preţul gazului de pe piaţa internă este aproape la jumatatea celui din import, ceea ce lasă furnizorilor o anumită marjă de manevră. Din această marjă s-a reuşit, în urma negocierilor, o creştere ponderată a tarifelor, astfel încât combinatele să mai poată fi rentabile.

În condiţiile actuale, preţul la aceşti consumatori depăşeşte în prezent 200 USD/1000 Nmc, cu mult peste obiectivul ţintă de 180 USD/1000 Nmc, asumat în cadrul negocierilor. Nici una din condiţiile iniţiale nu se mai respectă în prezent, cu alte cuvinte, combinatele de îngrăşăminte sunt ameninţate cu falimentul.

Industria de îngrăşăminte se bucura în ţările Uniunii Europene de protecţie din partea guvernelor, necesarul agriculturii fiind asigurat în proporţie de 80% de către producătorii locali. La noi, după cum evoluează lucrurile, agricultorii români vor fi in curând aprovizionaţi cu îngrăşăminte chimice provenite în principal din import, contribuind astfel la majorarea deficitului comercial al României.

Situaţia în care au ajuns producătorii de îngrăşăminte chimice nu poate fi pusă exclusiv pe seama jocului pieţei libere, atâta timp cât vorbim de preţuri stabilite administrativ.

Producătorii români solicită o abordare similară cu a majorităţii ţărilor din Uniunea Europeană, în care tarifarea la utilităţi se face în funcţie de consum, ceea ce înseamnă că societăţile mari consumatoare de gaz natural au o poziţie privilegiată în comparaţie cu alţi consumatori.

Guvernul susţine că liberalizarea pieţei a ajuns la 50%, fiind acreditaţi până în momentul de faţă 125 de consumatori eligibili. Cu toate acestea, gradul de liberalizare este discutabil, în prezenţa unui relativ monopol al furnizorilor, deoarece marja de negociere la care au dreptul consumatorii eligibili este infimă şi de aici şi şansa de a-şi schimba furnizorii este egală cu zero.

Consecinţele acestei situaţii nu se regăsesc doar în ameninţarea cu falimentul a acestei industrii. Marele perdant este şi sectorul agricol, ale cărui "producţii-record" au concurat în anul 2005 recoltele din Evul Mediu.

Fertilizarea agriculturii la nivelul anilor '90 ar duce la situaţia în care capacităţile actuale de producţie să nu poată face faţă cererii consumului. Farâmiţarea terenurilor agricole, lipsa de cunoştinţe a noilor proprietari în domeniul tehnologiilor agricole, lipsa banilor au facut însă ca nivelul de fertilizare să se reducă cu peste 80%. Cererea de îngrăşăminte pentru agricultură, în perspectiva anilor 2004-2010, ar fi astfel de 2,1 milioane tone/an, necesar care ar putea fi importat în totalitate, în condiţiile politicii actuale privind preţul gazelor naturale.

O altă problemă în prespectiva integrării în Europa o reprezintă ecologizarea instalaţiilor la cele opt combinate de îngrăşăminte, operaţiune care necesită şi ea sume de ordinul a zeci de milioane de dolari. Astfel, spre deosebire de utilizarea gazelor la încalzire şi la producţia de energie, unde bioxidul de carbon rezultat din procesul de ardere contribuie la poluare, prin chimizare, atât hidrogenul, cât şi carbonul din gazele naturale, se consumă. Faptul că acestea sunt procese nepoluante ar trebui să aibă un cuvânt de spus în formarea preţului. Unele tehnologii de chimizare pot folosi, de asemenea, gaze sărace, având putere calorică mică, improprii pentru încălzire.

Din păcate, în momentul de faţă, actualul executiv nu are nici o strategie în domeniul energetic, şi cu atât mai puţin în industria îngrăşămintelor chimice.

În consecinţă, creşterea spre "zero" a producţiei industriale, precum şi scăderea dramatică a producţiei agricole sunt factorii principali ai căderii economice din anul 2005.

Faptul că în cursul anului 2005 am importat de 4 ori mai multe produse agroalimentare decât în 2004 şi că vom ajunge să importăm de la îngrăşăminte chimice până la carne de porc nu mai poate fi o surpriză. Surpriza însă va fi seria de manifestări sindicale şi protestele cetăţenilor, care au început deja, iată, astăzi pensionarii din Galaţi şi producătorii de îngrăşăminte chimice la Târgu Mureş, Bacău şi Făgăraş, precum şi cei de la Victoria, care nu mai sunt dispuşi şi nu mai pot suporta neprofesionalismul şi iresponsabilitatea actualului executiv.

Solicităm primului-ministru, ministrului economiei şi comerţului, precum şi ministrului agriculturii să-şi facă datoria şi să intervină pentru a salva, până nu e prea târziu, industria îngrăşămintelor chimice din Romania şi implicit agricultura romanească, prin: protecţia producţiei proprii în acelaşi mod şi cu aceleaşi mijloace ca şi cele utilizate de ţările membre ale U.E.; aplicarea unui sistem de subvenţii pentru agricultori identic cu cel din ţarile U.E..

Domnul George Adrian Scutaru:

În această perioadă se împlinesc şase ani de la înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, organism autonom, supus controlului Parlamentului.

Aşteptările şi eforturile susţinute de societatea civilă de la acea vreme în asanarea mediului politic şi economic din punct de vedere moral s-au dovedit doar parţial împlinite, pe de o parte, din cauza inconsecvenţei manifestate în gestionarea arhivelor fostei Securităţi de către Guvernarea 2000-2004, în consonanţă cu serviciile deţinătoare ale acestor arhive, şi, pe de altă parte, de permanentele contradicţii între membrii Colegiului C.N.S.A.S.

Astfel, nu s-a putut realiza obiectivul major al acestei instituţii, precursor necesar al unui mediu legislativ adecvat lustraţiei, de acces la propriul dosar şi deconspirare a securităţii ca poliţie politică, fapt evidenţiat atât de ineficienţa activităţii C.N.S.A.S., cât şi de desele interpelări ale membrilor Parlamentului.

Efortul PNL, concretizat în modificarea şi completarea legii ce reglementează activitatea C.N.S.A.S., a condus la o efervescenţă deosebită în societatea civilă, materializată prin observaţii pertinente la textul de lege propus, ajungându-se astfel la o congruenţă cu forma iniţială.

Prin implicarea, în numele Guvernului şi al primului-ministru, a iniţiatorului legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, coroborată cu o nouă formă, mult îmbunătăţită, a legii şi susţinerea acestuia pentru funcţia de preşedinte al Colegiului C.N.S.A.S., se dovedeşte atât dorinţa de eficientizare a actului managerial în sine, cât şi importanţa pe care actuala putere o acordă activităţii acestei instituţii aflate în serviciul public.

Faţă de noua componenţă a Colegiului C.N.S.A.S., ce urmează a funcţiona pe un mandat de şase ani, cu un cadru legislativ adecvat momentului actual, înţeleg să solicit sprijinirea pe mai departe a Alianţei D.A. în promovarea unui climat şi unei clase politice la standarde europene, în deplină concordanţă cu valorile şi idealurile statuate de Revoluţia din 1989.

Domnul Ion Luchian:

Urmare a acţiunilor şi declaraţiilor unor grupuri şi partide politice din ultima perioadă, pe subiectul autonomiei unor anumite regiuni, s-a creat o anumită reticenţă la nivel public în ceea ce priveşte ideea de autonomie administrativă în România.

Eu nu pot fi de acord cu ideea unei autonomii administrative pe criterii etnice, pentru că, o asemenea iniţiativă separatistă din partea unei etnii, nu poate decât să dea naştere la tensiuni, însă susţin ideea creşterii nivelului de descentralizare, aşa încât principalele decizii care privesc administrarea unei anumite comunităţi să revină membrilor comunităţii respective.

Nu mă refer aici neapărat la sporirea atribuţiilor autorităţilor politice locale, ci mai mult la crearea unor structuri comunitare care să ducă la o implicare directă a cât mai multor cetăţeni din respectivele comunităţi în luarea deciziilor.

Numai aşa putem progresa în mod real pe calea democraţiei, educându-ne cetăţenii în sensul implicării lor în rezolvarea problemelor societăţii, şi nu în aşteptarea de soluţii venite de undeva de la centru - indiferent cine reprezintă acel centru-, acest lucru nefăcând decât să perpetueze la infinit situaţia civică a românilor de dinainte de 1989.

Este evident faptul că acest lucru nu se poate realiza decât în timp, fiind nevoie de legi bune - aşa cum încearcă actualul guvern prin legile administraţiei locale -, fiind nevoie de o educaţie civică în acest sens şi poate chiar de o reformare a sistemului electoral la nivel local.

De asemenea, aşa cum o demonstrează şi experienţa unor ţări europene, precum Marea Britanie, Belgia, Elveţia, în care există diferite clivaje etnice, religioase sau lingvistice, o autonomie sporită acordată comunităţilor locale nu duce la separatism ci, dimpotrivă, duce la întărirea sentimentului apartenenţei la o naţiune tolerantă.

În acest sens, vreau să remarc faptul că, aşa cum au demonstrat-o evenimentele prilejuite de sărbătoarea naţională a maghiarilor, relaţiile dintre etnicii maghiari şi români sunt unele normale, de respect şi toleranţă a culturii şi simbolurilor fiecăruia, în ciuda retoricii provocatoare pe care o proliferează anumite grupuri, şi de-o parte şi de alta.

Domnul Ionel Palăr:

Declaraţie politică intitulată "De la podul de flori la certitudini europene"

În urmă cu 16 ani, Republica Moldova era legată de România printr-un "pod de flori", rămas, de atunci, antologic în conştiinţa ambelor naţii. Cei 16 ani au însemnat multiple transformări politice, economice şi structurale atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru România. Acum, în pragul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, a venit momentul ca România să privească înspre Republica Moldova cu pragmatism, depăşind limitele emoţionale între care ne-am manifestat până acum faţă de vecinul nostru. Republica Moldova poate deveni un partener solid al României în proiecte economice de anvergură, asigurându-se, astfel, stabilitate întregului mediu economic regional.

Săptămâna trecută a avut loc la Chişinău, Forumul de Afaceri Moldo-Român, la iniţiativa Alteţei Sale, Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, la care am participat, alături de oameni de afaceri şi alţi reprezentanţi ai administraţiei române. Întâlnirile cu omologii moldoveni şi cu potenţialii parteneri de afaceri de peste Prut au confirmat necesitatea consolidării unor relaţii economice dintre cele două ţări.

Am putut observa determinarea moldovenilor de a deveni partenerii noştri de afaceri, posibilitate care ar trebui analizată cu atenţie de oficialii români şi de cei în măsură să iniţieze astfel de colaborări. Este de datoria clasei politice să susţină asemenea proiecte, iar Ministerul Comerţului român, în parteneriat cu Ministerul omolog din Republica Moldova trebuie, de asmenea, să continue demersul Alteţei Sale, Principele Radu de Hohenzollern-Veringen.

Ca o notă personală, vreau să adaug un fapt care mi-a atras atenţia în timpul vizitei la Chişinău. Acela că, deopotrivă oficialii moldoveni, cât şi oamenii de afaceri din Moldova îşi pun toate speranţele în dezvoltarea acestor relaţii, cu atât mai mult cu cât România va deveni, în scurt timp, membru al Uniunii Europene. Sunt aşteptări pe care vecinii noştri le au de la noi, aşteptări pe care trebuie să le concretizăm, inclusiv în beneficiul nostru.

Vreme de 16 ani, România şi Republica Moldova au crescut în paralel, fiecare croindu-şi drumul propriu. Dacă, în 1990, cele două ţări erau legate mai curând de sentimente, printr-un pod de flori, decât de necesităţi economice şi politice pragmatice, a venit momentul ca România să privească obiectiv înspre Republica Moldova şi să depăşească stadiul declaraţiilor pur afective vizavi de ţara vecină. Va găsi, peste Prut, un partener viabil şi de încredere.

Doamna Anca Constantinescu:

Declaraţie politică intitulată "Simptomele unui partid mincinos care se destramă"

Asistăm astăzi, pentru a nu ştiu câta oară, la o nouă demonstraţie de ipocrizie şi cinism cu care ne-au obişnuit deja colegii noştri din opoziţia distructivă. De mai bine de un an se folosesc de orice prilej fie pentru a bloca lucrările Parlamentului, fie pentru a distrage atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme ale economiei şi societăţii româneşti, fie pentru a acoperi criza de imagine pe care o traversează propriul partid.

Cine nu ar cunoaşte realitatea românească, ar crede că semnatarii acestei moţiuni au condus România pe culmile prosperităţii cât timp au fost domniile lor la guvernare, în vreme ce actuala putere ar avea ca principal obiectiv distrugerea economiei naţionale şi degradarea nivelului de trai al populaţiei.

Stimaţi colegi din opoziţie, îmi pare rau că trebuie să vă amintesc însă că v-aţi pierdut de mult timp credibilitatea în ochii oricărui cetăţean din ţara aceasta. Este şi firesc să se întâmple aşa, atâta timp cât fiecare dintre noi îşi doreşte acum mai mult ca niciodată să scape cât mai repede de termeni precum: mită, şpagă, corupţie, trafic de influenţă şi minciună, care sub guvernarea domniilor voastre au devenit cultură naţională. Prin moţiunea dezbătută astăzi nu faceţi decât să ne reconfirmaţi că obiceiurile se pierd greu şi că sunteţi într-o criză totală de idei, iar ca lumea să ştie că mai existaţi faceţi apel la moţiuni mincinoase şi care dezinformează.

Acuzaţi actuala putere că ar fi responbilă de regresul relativ al creşterii economice pe anul 2005 în România, în comparaţie cu anul 2004. Stimaţi colegi, aveaţi în rândurile partidului dumneavoastră reputaţi economişti, care, dacă nu cumva i-aţi exclus deja din partid sau au demisionat de bunăvoie, v-ar fi explicat imediat că o creştere economică dintr-un an este influenţată în mod decisiv de măsurile întreprinse cu unul, doi sau chiar trei ani înainte ca aceasta să se producă. V-ar mai fi explicat domniile lor că inundaţiile devastatoare de anul trecut, care au afectat cea mai mare parte a producţiei agricole şi nu numai, nu aveau cum să nu influenţeze negativ procesul creşterii economice. În plus, dacă tot citaţi în textul moţiunii dumneavostră Raportul din toamnă al Comisiei Europene în privinţa creşterii economice, vă rog să o faceţi corect şi să nu rupeţi propoziţiile din context. Raportul afirmă clar că deşi în anul 2004 s-a raportat o creştere de 8,3 %, variaţiile mai multor indicatori economici au demonstrat că nu a fost nicidecum o creştere economică sănătoasă, stabilă şi pe termen lung.

Doamnelor şi domnilor, reforma fiscală fără precedent demarată anul trecut de Alianţa "Dreptate şi Adevăr", a urmărit şi urmăreşte ca scop să scoată la suprafaţă acea parte a economiei subterane condamnată de fosta guvenare la neplata taxelor şi impozitelor şi, pe de altă parte, aceste reforme sunt menite să stimuleze real munca şi investiţiile private în economie. Vă dezamăgesc şi de această dată, stimaţi colegi, informându-vă că aceaste măsuri sunt un adevărat succes. A fost greu să ducem la capăt o astfel de reformă, modernă şi ambiţioasă, deşi la tot pasul am întâmpinat rezistenţa "caracatiţei" PSD. Vremurile în care se lua de la boieri şi se împărţea la săraci au apus de mult, aşa că, vă recomand să vă adaptaţi şi să ţineţi pasul cu secolul XXI.

Stimaţi semnatari ai moţiunii "Simptomele unui partid mincinos care se destramă", vă întreb pentru a nu ştiu câta oară, sub ce guvernare au fost conduse şi negociate capitolele de aderare la Uniunea Europeană? Cine a stabilit nivelul angajamentelor şi calendarul de implementare al acestora?

Ştiu! Adevărul doare. Însă, sper să fie pentru ultima dată când utilizaţi forul legislativ al ţării ca loc de propagare a minciunii şi a dezinformării.

Domnul Vasile Puşcaş:

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Datorită contextului general european, precum şi a multiplelor semnale externe alarmante privind pregătirea internă pentru aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, mă văd nevoit să reiterez - pentru a câta oară?! - necesitatea şi urgenţa realizării şi adoptării Principiilor Agendei Lisabona.

Deşi am atenţionat actualul Executiv, că, o dată preluate frâiele guvernării, accentul trebuie pus pe implementarea calitativă a angajamentelor asumate în cursul negocierilor de aderare, patrulaterul portocaliu a preferat întârzierea procesului de pregătire pentru aderare - punând astfel sub semnul întrebării însăşi aderarea României la Uniunea Europeană la termenul stabilit.

O nouă dovadă în acest sens - de parcă ar mai fi fost nevoie de încă una! - este şi concluzia cercetării Centrului pentru Reforme Europene (CER, Marea Britanie) privind stadiul în care se află statele membre UE şi cele candidate în procesul de implementare a reformelor stabilite în cadrul Agendei Lisabona.

Astfel, conform acestui studiu recent, România se află pe locul 25 din 27 în ceea ce priveşte implementarea reformelor prevăzute de Agenda Lisabona.

Desigur, unii sceptici ar spune că priorităţile stabilite prin Agenda Lisabona constituie un lux pentru România, în condiţiile în care economia românească se află în regres, datorită măsurilor populiste ale Guvernului - dar, din păcate, dezastruoase pentru populaţie.

Agenda Lisabona este foarte complexă şi priorităţile sale pot fi interpretate în mod diferit de fiecare ţară: în timp ce Uniunea Europeană este mai preocupată de coeziunea socială, crearea de locuri de muncă, în condiţiile necesităţii atenuării efectelor globalizării, sprijin pentru cercetare-dezvoltare, România mai are de lucru la capitolul desfiinţare de locuri de muncă (prin aşa-zisa restructurare), scăderea inflaţiei, ridicarea indicatorului PIB etc.

În condiţiile în care tot mai multe voci de la Bruxelles (Comisia Europeană, Parlamentul European, membri ai partidelor politice europene etc.) semnalează calitatea scăzută şi în scădere constantă a nivelului de pregătire a României pentru aderarea la Uniunea Europeană, este necesară reiterarea accentului şi, mai ales, a priorităţii elaborării unui Plan Naţional realist de transpunere a obiectivelor Agendei Lisabona, chiar şi acum, la peste un an de la exercitarea guvernării de către actuala coaliţie, când constatăm că mai mult ne îndepărtăm de standardele spre care se îndreaptă Uniunea Europeană.

Domnul Gheorghe Firczak:

De obicei, la reuniunea consacrată declaraţiilor politice, parlamentarii îşi exprimă nemulţumirea faţă de ceva, atunci când sunt în opoziţie, critică instituţiile statului că nu îşi fac datoria.

Cred că ar trebui să venim aici, la tribună, să prezentăm şi realizări, nu ale noastre, ci ale cetăţenilor. Ale acelora care se străduiesc să scoată apă din piatră seacă.

La Orăştie, în 19 martie a.c., o asociaţia culturală, Florema Design, a organizat o ceremonie deosebită de înmânare a unor premii pentru un concurs de beletristică. Nimic mai banal, ar spune mulţi. Poate au dreptate. Dar viaţa noastră este compusă dintr-un şir infinit de "banalităţi" care, de multe ori, au darul de a bucura eforturile unor oameni care sunt talentaţi şi, pe deasupra, se şi străduiesc.

Concursul a avut ecou. Datele lui au fost făcute cunoscute prin internet. Au trimis plicuri 113 autori dintr-un număr impresionant de localităţi, chiar din Republica Moldova. Asociaţia culturală, condusă de doamna Ileana Floran, a constituit un juriu prezidat de binecunoscuta poetă din Deva, Mariana Pândaru. S-au acordat premii şi menţiuni speciale pentru: epigrame, eseuri, poezii, povestiri şi teatru. S-a acordat şi un mare premiu. Orăştia, un oraş cu totul provincial, şi-a depăşit condiţia anonimă prin această manifestare, onorată şi de primarul urbei, domnul Veniamin Blaga. Autorii, de vârste diferite, de la 12 la 82 de ani, s-au bucurat de atenţie, efortul tuturor fiind răsplătit. A surprins plăcut prezenţa numeroasă a tinerilor liceeni, din rândul cărora, cu siguranţă, se va forma unul sau mai mulţi scriitori consacraţi.

Totul a fost frumos, minunat, mai ales că întregul concurs a avut un generic superb: "Visul".

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Deocamdată, listarea la bursă a Fondului "Proprietatea" nu funcţionează. În cea mai bună situaţie, listarea se va face în al doilea semestru al anului acesta, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale; deocamdată se aşteaptă modificarea legislaţiei privitoare la înfiinţarea fondului. Se vorbeşte cu trâmbiţe despre acest fond, s-au înmânat certificate de acţionar dar, trebuie să mai aşteptăm modificarea legislaţiei. Deocamdată distribuirea, cu atât de mare fast, a certificatelor de acţionar, reprezintă doar o hârtie pentru acei oameni care au fost atât de încântaţi de înmânarea acestora chiar de primul-ministru al României.

Fondul "Proprietatea" reuneşte, printre altele, active ale societăţilor comerciale încă neprivatizate. Alături de companii profitabile se regăsesc pe listă şi întreprinderi care nu vor putea niciodată să obţină profit.

Pe lângă aceasta, deşi s-a înfiinţat doar de două luni, Fondul "Proprietatea" este deja în instanţă, în procese cu acţionarii majoritari ai unor societăţi ale căror acţiuni intră în componenţa fondului. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că o parte din titlurile deţinute de stat au fost transferate la fond, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aceştia nu sunt de acord să li se auditeze întreprinderile.

Până se vor rezolva aceste probleme, timpul "tace şi trece", că doar oamenii interesaţi, odată şi odată tot vor beneficia de strategia politicii portocalii în această privinţă.

Domnul Filonaş Chiş:

Prin declaraţia mea politică de astăzi, de la tribuna Parlamentului, doresc să atrag atenţia Guvernului României că poartă principala responsabilitate în legătură cu viaţa românilor şi, în mod deosebit, a celor peste 6 milioane de pensionari cărora le-a promis pensii mai mari şi o viaţă decentă.

Ceea ce constată marea majoritate a românilor, la un an şi trei luni de la preluarea guvernării de către alianţa portocalie, este că viaţa lor nu numai că nu s-a îmbunătăţit, dar s-a deteriorat continuu. Preţurile, în mod deosebi în sfera utilităţilor, gaze, energie, medicamente şi produse de consum au crescut semnificativ, iar nivelul pensiilor a scăzut, ajungându-se la o situaţie greu de imaginat şi de acceptat, aceea că puterea de cumpărare cu o pensie medie să reprezinte numai 58,5 % faţă de decembrie 1990.

Este îngrijorător faptul că peste 3 milioane de pensionari din sistemul asigurărilor sociale de stat au pensii mai mici decât salariul minim pe economie, în tip ce valoarea "coşului minim de consum" pentru o familie de doi pensionari din mediul urban depăşeşte 650 lei (ron) - deci cu mult peste nivelul pensiilor pe care aceştia le primesc.

Aşa cum se cunoaşte, procesul de recalculare a pensiilor n-a rezolvat problemele de fond care privesc viaţa pensionarilor, aproape 50% din aceştia necâştigând nimic în urma acestei operaţiuni mult trâmbiţate şi, mai mult de atât, nu s-a făcut nimic în acest an pentru creşterea reală a punctului de pensie, măcar ca acesta să acopere rata inflaţiei, renunţându-se, de asemenea, la indexările trimestriale care erau atât de bine primite de pensionari.

Cer Guvernului României să analizeze de urgenţă situaţia creată în sistemul de pensii şi asigurări sociale, dar şi situaţia dramatică cu care pensionarii se confruntă pentru procurarea medicamentelor compensate şi gratuite.

Propun Guvernului României ca tratarea problemelor pensionarilor să fie declarată prioritate naţională şi să fie identificate resurse pentru creşterea reală a pensiilor şi rezolvarea marilor dificultăţi cu care se confruntă în plan social - altfel se prevăd la orizont noi şi noi episoade gen Galaţi, care vor tensiona şi mai mult climatul general din ţară şi vor crea noi şi noi probleme şi dificultăţi în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană.

Personal, sunt de părere că Bruxelles-ul şi, în general, ţările Uniunii Europene ne cer, desigur, performanţe în domeniul justiţiei, combaterii corupţiei, securizării frontierelor, dar, mai presus de toate, ne cer să gestionăm bine problemele economice şi sociale ale românilor, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate ale Europei.

Dacă Guvernul României va uita de români şi problemele lor, aşa cum a demonstrat în această perioadă de timp scursă de la preluarea puterii, vom spune şi noi, tot mai clar, oamenilor, tuturor românilor, iar ei vor înţelege, desigur, că sloganul "să trăiţi bine!" a fost o minciună sfruntată cu care au câştigat nişte voturi şi care a fost adresat, în esenţă, "oligarhiei portocalii" şi, poate, cercurilor de interese care stau la masa Guvernului, aşa cum recunoaşte preşedintele Traian Băsescu.

Domnul Florin Aurelian Popescu:

În momentul de faţă, infrastrucutura din mediul rural lasă încă de dorit. România se află la poarta Uniunii Europene, fapt pentru care toţi reprezentanţii actualei clase politice ar trebui sa îşi unească forţele pentru ca statul nostru să se ridice la standarde occidentale. În aceste condiţii, proiectul "Poduri şi podeţe", care, precizez, a fost lansat la iniţiativa mea, va contribui decisiv la dezvoltarea infrastructurii în mediul rural. Nu puţine sunt cazurile în care numeroase persoane din diferite localităţi ale ţării au fost şi încă mai sunt nevoite sa ocolescă zeci de kilometri, atunci când vremea este nefavorabila, pentru a ajunge la şcoală, serviciu, spital sau chiar la biserică. Proiectul "Poduri şi podeţe" reprezintă un program pe termen lung, iar efectele investiţiilor de acum se vor face simţite cel puţin 40-50 de ani de acum înainte.

De asemenea, vreau să vă precizez şi faptul că acesta este doar primul proiect dintr-un şir de alte iniţiative legislative pe care le voi avea, ce vor viza dezvoltarea infrastructurii la sate şi oraşe.

Programul "Poduri şi podeţe" se derulează cu fonduri de la buget, dar şi cu finanţare de la Uniunea Europeană. Iată aşadar că Uniunea Europeană este interesată să ne acorde importante resurse financiare, pentru dezvoltarea întrgii infrastructuri din România. Aceasta reprezinta de altfel şi una dintre condiţiile esenţiale pe care statul român trebuie să le îndeplinească pentru a se integra în cadrul Uniunii Europene, în termenele stabilite.

Am mai spus-o în nenumărate rânduri, beneficiarii acestui proiect vor fi locuitorii din mediul rural, care au dreptul să se bucure de o infrastructură demnă de anul în care ne aflăm. De aceea, suntem datori să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a dezvolta întreaga infrastructura din România. Prin programul "Poduri şi podeţe" s-a făcut deja un important pas în materializarea acestui demers.

Domnul Gheorghe Chiper:

Declaraţie politică: "Despre agricultură şi creşterea noastră economică ...".

S-au finalizat în aceste zile calculele privind bilanţul economiei noastre naţionale pe anul 2005, şi situaţia definitivă reconfirmă ceea ce se ştia de mult, chiar înainte de sfârşitul anului, şi anume că: avem o creştere economică slabă, că suntem într-un regres evident la acest indicator şi că o serie de efecte negative ale acestui fenomen se vor resimţi în acest an şi în continuare.

Sunt şi comentarii optimiste, mai ales cele venite din partea propagandiştilor guvernamentali, ale purtătorilor de imagine şi ale simbriaşilor din presa aservită, care se întrec în autoaprecieri: "Avem o creştere peste aşteptări; a crescut comerţul exterior (pe seama importurilor, bineînţeles); sunt mai multe locuri de muncă; a scăzut şomajul, au crescut investiţiile".

Cei mai inventivi au găsit, însă, un indicator şi mai original de ilustrare a "măreţelor" realizări din primul an portocaliu. Au recalculat creşterea economică fără să ţină seama de rezultatele din agricultură, concluzionând că dinamica economică faţă de anul 2004 s-ar apropia de şase procente.

Ca o ironie, aş spune că au procedat corect. În anul trecut, chiar că nu s-a ţinut seama de problemele din agricultură, aşa că, de ce s-ar include în calculul creşterilor economice? De ce să ne mai preocupe rezultatele din acest sector, când avem tot mai multe produse alimentare din import (circa. 70% din totalul consumului de bază)?

De ce să mai punem accent (a se citi: subvenţii, ajutoare) pe agricultură, când acest sector este slab performant, când obţinem totul cu costuri mari şi la preţuri necompetitive?

Sunt, toate acestea, supoziţii - sau chiar consideraţii certe - care exprimă situaţii reale din agricultură, care sunt puse, într-un fel, firesc şi cu justificare.

Ce nu este firesc este faptul că ele se constituie ca o premisă, ca un punct de plecare în stabilirea programelor şi măsurilor ce le însoţesc. Mai grav este şi faptul că ele sunt folosite ca motivaţii pentru eşecurile din sector, pentru abandonarea unor forme de sprijin financiar şi material. Şi aceasta este foarte grav. Pentru că nu inundaţiile au fost determinante în scăderea producţiei agricole (au fost afectate doar 7% din suprafeţe), cât mai ales lipsa subvenţiilor şi ignorarea reorganizării sistemului de preluare a produselor agricole. Probleme care, din păcate, nu se arată a fi rezolvate nici în acest an.

Domnul Gelil Eserghep:

Nu trebuie să fii expert pentru a realiza un lucru elementar: cultura romani este o "cultură a supravieţuirii". Un întreg arsenal de argumente istorice te poate strivi într-o clipită, dacă ai încerca să susţii contrariul. Toleraţi sau izgoniţi, mutilaţi sau prigoniţi, romii au supravieţuit propriei lor istorii.

Cu siguranţă, determinarea istorică face posibilă punerea semnului egalităţii între cultura romani şi voluptatea infinită de a supravieţui. Cred, în acelaşi timp, că nu trebuie uitat nici faptul că istoria romilor este, totodată, o "sub-istorie" a multora dintre popoarele cu care aceştia au convieţuit.

În mod normal, când cineva face o relatare, începe cu începutul. Într-adevăr, tentaţia de a proceda în acest fel este mare, de asemenea, când vorbim despre istoria oamenilor. Pentru popoarele sedentare, pentru cei care deţinerea pământului este o valoare centrală a culturii lor, este foarte important să ştie de unde vin şi ce pământ au stăpânit la origini.

Romii au fost - şi o dovedesc şi astăzi că sunt - un popor nomad, fără un teritoriu la care să viseze, fără un teritoriu originar pe care să-l reclame. Ce îi face atât de speciali este faptul ca ei se împacă destul de bine cu această idee. Acelaşi lucru nu poate fi spus despre aceia care îi studiază. Este un lucru destul de curios faptul că, observatorii neromi au fost interesaţi, cel puţin începând cu secolul al XVIII- lea, în cea mai mare măsura de originea "obscură" a romilor.

În 1753, un teolog ungur, Istvan Wali, a descoperit că vocabularul a trei studenţi indieni din Malabar, pe care i-a întâlnit în Leiden, era comprehensibil nativilor romi. Dar abia în 1783, când H.M. Grellmann a publicat cartea "Ţiganii", descoperirea teologului ungur a devenit cunoscută.

Încă din perioada feudală, de la primele atestări ale romilor în România, ei erau servitori şi aparţineau moşierilor, mânăstirilor şi curţilor domneşti. Mulţi erau ţinuţi din cauza meseriilor specifice pe care le aveau. Până la abolirea sclaviei, în secolul al XIX- lea, noi grupe de sclavi au fost aduse cu Imperiul Otoman. Este cunoscută deja o perspectivă asupra tuturor tipurilor de sclavi care existau, în funcţie de tipul de proprietar, profesie, felul de tribut pe care romii trebuiau să îl plătească stăpânilor lor, şi în funcţie de sedentarismul sau nomadismul lor.
Acesta era un nomadism în care oamenii trăiau în sferturi fixe de iarnă, iar vara călătoreau pe aceleaşi drumuri, vizitând aceleaşi locuri în fiecare an, având un permis de la proprietarul lor. Din punctul de vedere al nomazilor, aceste permise ofereau chiar şi protecţie: a le face lor rău însemna a îi face rău puternicului lor proprietar. Fără asemenea documente ei ar fi fost priviţi ca sclavi fugiţi, iar aceasta era privită ca o crimă. Acesta era un sistem bine controlat şi, în zile determinate ale anului, ei trebuiau să plătească tribut proprietarului lor. Oriunde în lume greşeli şi deprecieri au intervenit în relaţia dintre nomazi şi sedentari. Pentru sedentari, pământul şi clădirile erau şi sunt bunurile cele mai importante, în care investesc şi pe care vor să le lase generaţiei viitoare. Nomazii nu pot vedea valoarea acestor bunuri: "nu le poţi lua cu tine". Ei au preferat să investească în lucruri cum ar fi: căruţe, aur, cirezi mari de vite.

Mai mult decât atât, în acele vremuri nimeni nu era egal faţă de altcineva. Această egalitate este un principiu destul de recent al dreptăţii. Fiecare grup, în concordanţă cu clasa, religia, limba, descendenţa, chiar şi din acelaşi imperiu sau provincie, avea statutul său, era guvernat de un set de legi diferit şi cădea sub jurisdicţia unor judecători diferiţi. Din cauza acestor statute diferite, culturile, cu seturile lor de norme şi valori, activităţile economice tipice, limbile s-au menţinut pentru secole.

Mai târziu, ca parte a politicii de asimilare a romilor, membrii diferitelor grupuri au fost obligaţi să se căsătorească între ei. Un exemplu al unei astfel de politici a fost Legea proclamată în 1783 de Joseph al II-lea, împăratul Imperiului Austriac, care organiza viaţa romilor din Transilvania în detaliu. Ei erau obligaţi la asimilare totală cu cei din jur: nu aveau voie să vorbească în propria limbă sau să îmbrace portul tradiţional, li se interzicea căsătoria în cadrul etniei, nu erau lăsaţi să dreseze cai, iar numărul lăutarilor a fost redus pe cât de mult posibil. Copiii lor au fost nevoiţi să meargă la şcoală, fiind sub responsabilitatea preotului local. Moşierul trebuia să le acorde terenuri mici de pământ, astfel încât aceştia să fie implicaţi în agricultură. Oricine îşi abandona casa sau locul de muncă era tratat ca vagabond şi era adus înapoi pe locul unde era înregistrat. Implementarea acestei legi depindea, în orice caz, de condiţiile locale şi de aceea variau foarte mult de la o provincie la alta.

Abolirea sclaviei s-a produs sub influenţa mişcării internaţionale, în ciuda rezistenţei dârze opuse de nobilime. La mijlocul secolului al XIX-lea, grupuri de sclavi, incluzând grupuri de romi, au fost eliberate în Valahia şi în Moldova. Aceste măsuri au avut ca obiectiv obligaţia ca romii să fie legaţi de satele în care urmau să lucreze în agricultură pe aceleaşi baze ca şi alţi ţărani.

Mulţi romi au refuzat loturile de pământ ce li se acordaseră şi au ales să îşi menţină profesiile lor. Pentru ei abolirea însemna o agravare a exploatării lor. O mare parte dintre ei s-au mutat la marginea oraşelor sau satelor, ocupându-se cu prelucrarea de metale şi lemn, precum şi de alte mesteşugării.

În timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi la începutul celui de-al XX-lea, abolirea sclaviei a iscat un puternic val migrator spre alte părţi ale Europei şi spre America.

Perioada dintre cele două războaie mondiale se caracterizează pe de-o parte printr-o mai mare asimilare a romilor, iar pe de altă parte prin apariţia unei mişcări proprii de emancipare a acestora. Au fost fondate organizaţii cum ar fi Uniunea Generală a Romilor din România. După instalarea dictaturii regale şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial, aceste organizaţii au fost dizolvate. În acea perioadă, progresul industrial a făcut ca multe din bunurile lor manufacturiere să devină demodate şi non-competitive. Artizanatul lor era în declin; unele meserii au dispărut pur şi simplu.

Primul război mondial şi tratatele de pace încheiate în urma lui au dus la creşterea populaţiei minoritare din România cu peste 18% (de la 10% înainte de război la peste 28% după), dintre acestia, 133.000 erau de etnie romă, reprezentând 0,8% din populaţia totală a ţării.

În schimb a apărut rasismul în perioada interbelică. Pentru că este ştiut faptul că rasismul nu a fost inventat de către germani. Istoria lumii este, din păcate, plină de astfel de izbucniri ale rasismului. Strategiile variau de la reducerea grupurilor mari la un statut marginal al unei cetăţenii de categoria a doua, sclavie, la epurare etnică şi genocid total. În 1942, cam 25000 de romi au fost deportaţi în Transnistria unde au fost lasaţi pe bancurile râului Bug, fără a avea unde să muncească şi fără suficiente mijloace de subzistenţă. Aproximativ jumatate dintre ei au murit acolo.

Sub regimul comunist, toţi erau egali în faţa legii. Însă acest regim nu le-a recunoscut romilor statutul de minoritate etnică şi, ca o consecinţă, nu li s-a acordat o educaţie în limba lor maternă şi nu s-a ţinut cont de specificul lor cultural. În acele timpuri, datorită politicii angajării totale, fiecare avea un loc de muncă şi un câştig, care îi asigura persoanei îngrijire medicală gratuită, un număr de zile de concediu şi dreptul la pensie.

Mulţi romi au lucrat ca muncitori necalificati în uzine mari sau în cooperativele agricole de producţie. O dată cu închiderea unor mari uzine sau cu reducerea forţei de muncă la un nivel mai competitiv, şi cu retrocedarea terenurilor cooperativelor către proprietarii originari, majoritatea romilor şi-au pierdut slujbele. Mulţi dintre ei şi-au reluat modul de viaţă tradiţional, incluzând reîntoarcerea la nomadism, iar alţii s-au adaptat la noua situaţie. Unii dintre ei s-au integrat, făcându-şi o profesie şi prietenii, în timp ce alţii au rămas victime ale discriminării, neavând nici un mijloc de supravietuire.

În România, minoritatea romă este recunoscută şi beneficiază de protecţie prin Constituţie şi prin legislaţia domestică adoptată cu privire la minorităţile naţionale. De asemenea, le sunt garantate o serie de drepturi prin acordurile internaţionale pe care le-a semnat România. În plus, din 1990 au fost înfiinţate un număr semnificativ de organizaţii ale romilor. Teritoriul în care locuiesc este foarte dispersat. Există comunităţi de romi în toată ţara, iar conform recensământului din 2002, numărul acestora este de 535.250 romi, adică 2,5% din populaţia României. Alte estimări, conform unor organizaţii internaţionale, susţin că numărul lor atinge aproape 2,5 milioane. Majoritatea romilor din România sunt ortodocşi. Trebuie menţionat şi faptul că mulţi care îşi zic "români" îşi au originea, de fapt, în etnia romă, mulţi fiind "romanitaţi" mai mult decât "românizaţi". De asemenea, în numeroase familii mixte ambii soţi s-au declarat cetăţeni români.

Până în 1966, printre romi se înregistra cel mai ridicat nivel de analfabetism. Ei nu frecventau liceul şi cu atât mai puţin învăţământul superior. În urma politicilor de asimilare promovate de statul comunist, familiile de romi erau obligate să îşi înscrie copiii la şcoală. Acesta a fost un lucru bun, pe de o parte, deoarece li se ofereau copiilor romi aceleaşi oportunităţi ca şi celorlalţi - din 1966 încoace mulţi romi beneficiind de o educaţie elementară, unii dintre ei începând să frecventeze şcoli profesionale şi tehnice. Pe de altă parte, acest lucru a avut şi consecinţe negative, deoarece mulţi dintre ei au început să-şi nege apartenenţa etnică, temându-se de discriminare şi dorind să obţină poziţii mai înalte în structura socială.

Aşa se întâmplă că, sărind câteva secole de robiri, dezrobiri, prigoniri, bulversări şi asimilări, unii novici încearcă anumite sentimente prin contemplarea "exotismului" culturii romani, un exotism al unei "existeţe libere", al unui spirit transcendental neîncătuşabil şi non-sedentar, al unei căutări interminabile...

Lungul drum al pribegiei romilor prin lume (inclusiv prin Europa) are o motivaţie mult prea dramatică pentru a invoca un boemism atavic (culmea, romii chiar erau identificati etnic ca "boemi" într-un stat european). Migraţia romilor nu poate fi concepută ca o miscare hippy avant-la-lettre, astfel încât te şi întrebi, la un moment dat, dacă nu este mai respectabilă ignoranţa multora, decât superficialitatea unor astfel de pretinşi cunoscători. La urma urmelor, doar romii înşişi cunosc cu exactitate preţul plătit pentru "libertatea" lor.

Nu ne rămâne decât să salutăm faptul că la 20 februarie s-au împlinit 150 de ani de la abolirea sclaviei romilor, iar de curând Parlamentul României a fost de acord cu declararea zilei de 8 aprilie ca zi internaţională a etniei romă.

Domnul Costică Macaleţi:

"Migraţia forţată a aleşilor locali către Partidul Democrat"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la un aspect deloc de neglijat în viaţa politică românească. Este vorba de efortul fără precedent pe care îl duce Partidul Democrat, membru de bază al coaliţiei guvernamentale, de a racola cu forţa primari ale celorlalte formaţiuni politice.

Astfel, dacă ar fi să vorbesc numai despre judeţul Botoşani, pe care îl reprezint în Parlament (deşi fenomenul este generalizat la nivelul întregii ţări), am constatat că se exercită presiuni fără precedent asupra primarilor şi consilierilor membri ai Partidului Social Democrat pentru a demisiona din partid şi de a se înscrie în Partidul Democrat. Aceste eforturi se materializează după o strategie bine definită ce implică şantaje, ameninţări cu dosare fabricate şi nu în ultimul rând oferirea de bani şi avantaje materiale pentru cei care ar trece la PD.

Există două aspecte ce privesc acest tip de acţiuni: unul legal şi unul moral. Din punct de vedere legal poate că responsabilii puterii se vor dovedi destul de abili încât să "dribleze" la limita legii şi să-şi acopere ilegalităţile cu aceeaşi pricepere pe care au mai dovedit-o şi cu alte ocazii. Dar din punct de vedere al moralităţii şi al eticii democratice este evident că nu există nici o acoperire pentru gestul mai mult decât neelegant al adversarilor noştri politici. Şi culmea, toate aceste acţiuni sunt conduse de aceeaşi oameni care prin vocea lui Emil Boc strigau ca din gură de şarpe că are loc pesedizarea României!

Dar, domnilor din Partidul Democrat, îmi puteţi spune ce e democratic în comportamentul dumneavoastră? Să şantajezi un om, să încerci să-l tăvăleşti prin noroi şi să-i ştirbeşti credibilitatea atacându-l cu dosare fabricate, să-i tai din resursele financiare destinate comunităţii care l-a ales, doar-doar l-ai convinge să se înscrie în Partidul Democrat? Aşa înţelegeţi dumneavoastră să faceţi politică?

Ca reprezentant al cetăţenilor care m-au votat în alegeri libere şi democratice denunţ aceste constrângeri cu caracter totalitar şi anti-democratic pe care Partidul Democrat le face în scopul migraţiei forţate a aleşilor locali ai opoziţiei înspre putere. Şi, de asemenea, adresez un mesaj de sprijin tuturor colegilor mei care sunt hărţuiţi, ameninţaţi şi presaţi de reprezentaţii puterii să nu renunţe la demnitatea lor şi să-şi îndeplinească până la capăt mandatul care le-a fost încredinţat în alegerile în care au candidat sub semnul scocial-democraţiei, ale căror valori noi nu le vom trăda aşa cum au făcut membrii Partidului Democrat.

Domnul Marius Iriza:

După o primă privatizare nereuşită la C.M. Bocşa S.A. anulată în anul 2004, în prezent societatea se află în plin proces de lichidare coordonat de Maestro S.R.L. Constanţa.

În acelaşi an, 2004, în mod cel puţin curios Comodi S.R.L. Oradea (fabrică de pantofi) cumpără tot feluri de terenuri şi hale în contul datoriilor pe care C.M. Bocşa S.A. le avea de plătit la stat, pentru a vinde mai apoi o parte din hale. Tot acest proces de privatizare şi mai apoi lichidarea intreprinderii au fost făcute în totalul dispreţ al legii, "grupurile de interese" colaborând perfect cu instituţiile statului.

Dacă la C.M. Bocşa S.A. în 1990 cei 5.200 de angajaţi produceau peste 4.000 de tone construcţii metalice pe lună, în toamna anului 2005, cei 260 de angajaţi ce mai rămăseseră în intreprindere şi care după aceea au fost şi ei disponibilizaţi, produceau nu mai mult de 40 de tone construcţii metalice pe lună. În acest moment se taie fabrica bucată cu "bucată "Acesta este exportat ulterior prin mafia fierului din Portul Constanţa.

Cum e posibil ca ing. Florentin Creangă, director general într-o anumită perioadă, să deconteze peste 1 miliard de lei după o singură deplasare la Bucureşti? Din spusele unora, ar exista şi deconturi de aproape 2 miliarde de lei la o deplasare.

A existat un control al Curţii de Conturi? Dacă da, care sunt concluziile şi ce măsuri s-au luat?

Cum s-au implicat instituţiile statului pentru a verifica şi supraveghea corectitudinea procesului de privatizare (A.V.A.S. ...) ?

Care sunt legăturiile dintre fosta conducere a C.M. Bocşa S.A. (ing. Florentin Creangă), fostul A.P.A.P.S. ( director Musliu) şi mafia fierului vechi din Portul Constanţa, patronată se pare, de un anume Sorescu, care între timp a cumpărat aproape jumătate din intreprindere numai pentru a o tăia şi vinde la fier vechi?

Trebuie verificat de urgenţă modul cum s-a desfăşurat întregul proces de privatizare la C.M. Bocşa S.A. şi în special după anularea privatizării.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică: "Poliţia Română la ceas aniversar"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ziua de 24 martie este ziua în care sărbătorim Poliţia Română. Se cuvine deci să aruncăm o privire asupra activităţii ei de până acum şi să exprimăm câteva gânduri care nu sunt altele decât cele ale oricărui cetăţean. La fel ca şi în Armata Română, o bună parte şi deloc de neglijat, din încrederea românilor se îndreaptă şi spre poliţie. Nu cred că există vreun cetăţean care să nu-şi dorească o siguranţă mai mare atât pentru el, pentru cei apropiaţi, sau pentru bunurile pe care de-a lungul timpului le agoniseşte, de cele mai multe ori cu greu. Cu toţii ne dorim ca această siguranţă să vină din partea Poliţiei Române. Aşa după cum exprima şi premierul Tăriceanu, ne dorim cu toţii o poliţie în slujba cetăţeanului şi nicidecum invers.

Deşi sunt multe laturile sociale în care se impune intervenţia poliţiei, în ultima vreme au apărut câteva noutăţi care trebuie să fie pentru noi toţi un semnal de alarmă. Combaterea criminalităţii juvenile şi în special a criminalităţii din şcoli, sunt doar două dintre sectoarele care au în ultimul timp un număr din ce în ce mai îngrijorător de cazuri. Sunt doar două dintre sectoarele unde se impune din partea poliţiei un plan bine pus la punct prin care să se poată interveni astfel încât numărul îngrijorător de cazuri care apar, să nu mai ia amploare.

La o primă evaluare a activităţii Poliţiei Române pentru anul 2005, trebuie remarcaţi paşii făcuţi de aceasta în vederea alinierii acesteia la cerinţele Uniunii Europene. S-au făcut paşi deosebit de importanţi în ceea ce priveşte combaterea marii criminalităţi, a criminalităţii economico-financiare, pentru combaterea reţelelor de crimă organizată, a traficului de droguri şi a traficului de fiinţe umane. Pentru aceasta se cuvine să aducem mulţumirile noastre domnului ministru al administraţiilor şi internelor, Vasile Blaga, a cărui activitate ne-o dorim în continuare la fel de eficientă.

Strategia de modernizare s-a implementat prin promovarea unei alte politici manageriale ce a vizat cu precădere: euroconformizarea legislativă, eficientizarea şi modernizarea managementului poliţienesc, reorganizarea instituţională, modernizarea managementului resurselor umane, dezvoltarea cooperării tehnico-operative, transparenţă şi apropiere de comunitate.

Paşii făcuţi de către Poliţia Română n-au trecut neobservaţi nici de către experţii Uniunii Europene care au afirmat că "aceasta a introdus un proces de selecţie democratic pentru funcţiile de conducere, care a dus la alegerea unor manageri independenţi şi mai tineri".

Trebuie salutată şi acţiunea îndreptată în vederea combaterii corupţiei interne. Pentru aceasta s-au făcut reevaluări ale tuturor şefilor care aveau o vechime mai mare de 5 ani pe acelaşi post. În urma acestei evaluări nu mai puţin de 681 de posturi au fost eliberate, cu precădere datorită unui management defectuos. Nu putem să nu salutăm respectarea de către minister a întregului parcurs pentru aderare. Se poate afirma cu certitudine că din cele 265 de măsuri incluse pe segmentul afacerilor interne şi cele 58 de măsuri din segmentul administraţiei publice, au fost realizate integral, şi chiar mai mult decât atât, au fost realizate în avans o serie de alte măsuri.

Paşi importanţi au fost făcuţi şi pentru serviciile de eliberare a paşapoartelor, permiselor auto şi înmatriculărilor auto, timpul pentru eliberarea acestora devenind mai scurt, iar aceste servicii şi-au ridicat nivelul de operativitate. Sunt lucruri făcute în interesul cetăţenilor şi nu putem să nu le remarcăm. Alte rezultate, nu lipsite de importanţă, au fost obţinute şi în ce priveşte marea criminalitate. Nu mai puţin de 4 700 de dosare penale au fost soluţionate în perioada anului anterior. În ce priveşte crima organizată, şi aici s-a muncit la modul serios. Au fost constatate peste 5 500 de infracţiuni, 3 758 de persoane au fost invinuite şi 470 arestate preventiv, ceea ce reprezintă un procent cu 29% mai mare decât cel al anului premergător.

Trebuie remarcaţi însă şi paşii făcuţi de Poliţia de Frontieră, care anul trecut a suplimentat cu 3 100 numărul locurilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ şi a angajat personal suplimentar.

Reforma Poliţiei Române trebuie însă să continue, toţi cetăţenii îşi doresc un număr cât mai mic de poliţişti care să stea în birouri şi unul cât mai mare pe stradă, în mijlocul cetăţenilor şi cât mai aproape de aceştia. Această reformă însă trebuie să continue şi cu acţiuni asupra legislaţiei. Cea actuală impune unele modificări şi completări cu acte normative, multe dintre cele existente nemaifiind de actualitate sau chiar depăşite.

Raportul comprehensiv de monitorizare a României pe anul 2005 apreciază în mod pozitiv evoluţiile înregistrate la nivelul Poliţiei Române, concluziile fiind similare cu cele prezentate în Raportul de progrese şi Addendum-ul la acesta: "România îndeplineşte, în general, angajamentele asumate în cadrul negocierilor de aderare şi se aşteaptă să fie capabilă să implementeze până la aderare acquis-ul în domeniu."

Nu poate decât să ne bucure aceste aprecieri, dorim ca ele să nu se oprească aici, să continue, iar pentru că suntem la ceas aniversar, dorim Poliţiei Române să aibă parte de cât mai puţine probleme, cât mai puţini infractori, felicităm ministerul şi conducerea acestuia pentru toate reuşitele şi dorim tuturor poliţiştilor români putere de discernământ şi sănătate pentru a-şi îndeplini cât se poate de bine responsabilităţile.

"La mulţi ani, Poliţiei Române!"

Vă mulţumesc frumos!

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi are tema "Câteva argumente pentru susţinerea moţiunii depuse de P.S.D., "Simptomele unei economii îmbolnăvite"

Fără îndoială, după un an de guvernare a Alianţei D.A., un mare eşec s-a concretizat în scăderea creşterii economice de la 8,3% în 2004 la 4,1% în 2005.

Consecinţele acestui eşec se reflectă atât în menţinerea unui nivel redus al puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor, precum şi în general a veniturilor băneşti ale populaţiei, cât şi în stagnarea gradului de ocupare a populaţiei active.

Cu un câştig salarial mediu net pe economie în ianuarie 2006 de 228 euro, un salariu minim brut pe ţară de 91 euro şi o pensie medie de asigurări sociale de stat de numai 83 euro, populaţia României se poziţionează cu claritate în coada ţărilor membre ale Uniunii Europene în privinţa nivelului de trai.

Câştigul salarial mediu pe economie în România este mai mic decât salariul minim din Ungaria ( 232 euro în ianuarie 2005 ).

Cu astfel de "realizări" ale politicilor economice şi sociale ale Alianţei D.A., au fost create premisele pentru accelerarea polarizării societăţii româneşti, cu toate consecinţele legate de deteriorarea, în continuare, a nivelului de trai al celor mulţi.

Stagnarea gradului de ocupare s-a reflectat prin menţinerea numărului total de salariaţi pe economie în cursul anului 2005 la cca 4,5 milioane, deşi Programul de guvernare al Alianţei D.A. prevedea realizarea unui număr total de salariaţi de 4,75 milioane. Menţinerea acestui fenomen creează mari greutăţi în găsirea unui loc de muncă, îndeosebi pentru tineri, cu consecinţele negative legate de nivelul de trai.

Înlăturarea acestor fenomene negative, datorate proastei gospodăriri a resurselor materiale şi umane ale economiei noastre de către actuala guvernare a Alianţei D.A., nu poate fi concepută fără măsuri hotărâte pentru accelerarea creşterii economice, cu imprimarea unei rate mai ridicate faţă de cele realizate de ţările membre ale U.E., în scopul reducerii sau eliminării, pe această cale, a decalajelor economice şi de nivel de trai existente faţă de ţările comunităţii europene. Altfel, decalajele economice nu se vor înlătura ci, dimpotrivă, ele se vor adânci în continuare.

Potrivit datelor Băncii Mondiale, în anul 2004 România avea o pondere de 4,5% din totalul populaţiei ţărilor membre şi candidate la U.E., însă numai de 0,5% din totalul venitului naţional brut, realizat de aceste ţări. Toate ţările membre ale U.E. au realizat rate ale creşterii economice în perioada 2003-2004 între 1,1% (Portugalia) şi 2,6% (Belgia şi Spania), 3,8% (Grecia), 4,6% (Ungaria), 5,4% (Polonia), 5,5% (Rep.Slovacă) sau 6,1% (Bulgaria), nivelul venitului naţional pe locuitor, cu excepţia Bulgariei, fiind de 2-4 ori mai ridicat faţă de România, calculat în parităţi ale puterii de cumpărare.

Ţinând seama de rata creşterii economice realizată de celelalte ţări membre ale U.E., eliminarea decalajelor economice faţă de România ar necesita 50-100 ani în cazul realizării unei rate medii anuale a creşterii economice de 5% şi chiar 170 de ani în cazul Ungariei care a realizat o rată de 4,6% sau niciodată în cazul Republicii Slovace şi Poloniei, care au realizat rate de creştere economică superioare (5,5%, respectiv 5,4%).

A aştepta 2-3 generaţii pentru eliminarea decalajelor economice existente, inclusiv a celor privind nivelul de trai, nu pare nici rezonabilă şi nici suportabilă. De aceea, este necesară conjugarea eforturilor tuturor factorilor din ţara noastră pentru realizarea unei creşteri economice medii anuale de 8%, mai ridicată chiar şi faţă de 6-7% preconizată în moţiunea PSD. Chiar şi în aceste condiţii, eliminarea decalajelor existente necesită 20-30 de ani.

Realizarea unei astfel de creşteri economice presupune :

Stimularea dezvoltării producţiei industriale la un nivel tehnologic, calitativ şi de preţuri competitive, în scopul reducerii pe această cale a importurilor de produse alimentare şi nealimentare care au invadat piaţa românească, producând importante deficite ale balanţei comerciale şi ale contului curent al balanţei de plăţi.

Amplificarea maximă a volumului de investiţii prin folosirea integrală a alocaţiilor financiare oferite de Uniunea Europene, precum şi prin eforturi sporite pentru atragerea capitalului autohton şi străin.

Trecerea accelerată la realizarea uriaşelor lucrări de infrastructură, în scopul recuperării pierderii inutile de peste 1,5 ani, datorită unor decizii eronate de suspendare a lucrărilor contractate la principalele autostrăzi.

Valorificarea cu mai multă celeritate al uriaşului potenţial al agriculturii noastre şi satisfacerea pe această cale a cerinţelor, în creştere, ale pieţei interne şi a celei externe.

Prin punerea în aplicare a unor astfel de măsuri se va crea posibilitatea apariţiei unor noi locuri de muncă ( 100- 200 mii pe an ) şi pentru o mai bună ocupare a forţei de muncă active. Crearea de noi locuri de muncă şi asigurarea unor condiţii stabile de muncă reprezintă, totodată, cea mai bună protecţie socială.

În măsura în care actualii guvernanţi nu se consideră capabili să răspundă şi să soluţioneze astfel de probleme fundamentale ale politicii economice şi sociale, este cazul să lase altor forţe mai credibile să asigure un viitor mai bun pentru toţi românii prin solidarizarea acestora pentru o creştere economică sănătoasă şi nu prin polarizarea din ce în ce mai mare a societăţii.

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică: "Odorheiul Secuiesc - un carnaval cu măşti groteşti"

Săptămâna trecută s-a desfăşurat un adevărat carnaval politic. Mă refer la manifestaţia de la Odorheiul Secuiesc din data de 15 martie, prilejuită de sărbătorirea zilei naţionale a Ungariei.

De ce carnaval? Pentru că am asistat la o paradă a măştilor extremist naţionaliste, cu tente şovine pe alocuri şi garnisite cu incitări care numai datorită bunului simţ al participanţilor la manifestare nu au degenerat într-un al doilea Târgu Mureş 1990. Actorii principali ai desfăşurării mascate au fost, şi de această dată, Laszlo Tokes, Marko Bela, Consiliul Naţional al Secuilor. Marko Bela însă s-a remarcat de departe şi ar fi câştigat cu siguranţă un premiu pentru cea mai incendiară mască. UDMR, o uniune ce se declară democratică, inovatoare şi europeană şi-a pus masca feudală a autonomiei pentru Ţinutul Secuiesc, mască cu accente groteşti tocmai prin falsitatea tonului şi argumentelor folosite. De subliniat şi rapiditatea cu care măştile au fost schimbate: ba secui pur sânge, ba maghiar aflat de secole în Transilvania, Marko Bela s-a aflat când de-o parte, când de cealaltă a baricadei a două popoare net distincte - secuii şi maghiarii - pe scena unei istorii devenită marionetă în mâna unui păpuşar maestru.

Dincolo de ridicolul acestei situaţii, ridicol punctat pe alocuri chiar de participanţii la manifestare, care fie nu ştiau ce presupunea autonomia invocată de lideri, fie nu erau de acord cu deschiderea acestei cutii a Pandorei, Marko Bela a făcut nişte declaraţii extrem de grave. Conform opiniei sale ce denotă o mentalitate care nu a depăşit feudalismul statelor fărâmiţate în numele unor orgolii de grofi mărunţi, funcţionarii din aşa numitele judeţe secuieşti ar trebui să înveţe obligatoriu limba maghiară, pentru că mănâncă "pâinea noastră, a secuilor".

Afirmaţiile sale sunt cu atât mai grave cu cât Marko Bela este vicepremier al României şi nicidecum vicepremier al Ţinutului Secuiesc. La învestire, a jurat cu mâna pe Constituţia României şi nu pe Declaraţia de Autonomie a Ţinutului Secuiesc. A jurat să apere interesele României şi ale tuturor cetăţenilor ei şi nu pe cele ale vreunei minorităţi naţionale, fie aceasta maghiară, secuiască sau de altă etnie.

Dacă acţiunile şi declaraţiile domnului Marko Bela contrazic flagrant jurământul pe care l-a depus, câtă credibilitate mai poate avea el în faţa electoratului său? Pe de altă parte, dacă interesul său este atât de puternic pentru minoritatea secuiască, de ce nu a candidat din partea unei formaţiuni politice a acestei minorităţi?

Ca o replică la aceste declaraţii pe care noi le catalogăm şovine, iraţionale şi fără un fundament de drept, duminică am organizat împreună cu filiale PC din Transilvania o adunare la Alba-Iulia. Scopul declarat a fost repunerea într-o ordine normală a valorilor pe care cetăţenii acestei ţări ar trebui să le aibă. Rezoluţia semnată cu această ocazie este o concluzie la toate discursurile care au avut loc cu acest prilej.

Limba română este un garant al libertăţii şi egalităţii tuturor cetăţenilor români, un mijloc de difuzare a gândirii, culturii şi valorilor tradiţionale, un drept şi o obligaţie în acelaşi timp pentru toţi locuitorii acestui pământ. Dincolo de limba română, orice altă limbă este considerată limbă străină în România, şi oricărei persoane îi este recunoscut dreptul de a învăţa limbi străine. Dar nu şi obligaţia de a învăţa în România limba maghiară.

Vă multumesc.

Domnul Petru Movilă:

În calitatea mea de parlamentar de Iaşi vreau să atrag atenţia asupra situaţiei cu care se confruntă Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi".

În ultimii doi ani, peste 40 de cadre de valoare de la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi au părăsit ţara. Alte zeci de dascăli au renunţat la catedră în favoarea unor posturi mult mai bine remunerate din zona firmelor private.

Motivele acestui exod sunt salariile extrem de mici de la Universitate, mai ales pentru tinerii universitari, precum şi absenţa unor perspective profesionale.

De 16 ani, nu s-a făcut nimic în această privinţă. În spatele autonomiei universitare s-au ascuns atît neputinţa guvernanţilor de a întinde o mînă de ajutor specialiştilor de la Universităţile tehnice, cît şi impostura unor dascăli care, în locurile lăsate libere de tinerii valoroşi, şi-au adus odrasle incompetente şi agramate.

La Universitatea tehnică ieşeană funcţionează şi un centru de inventică - cel mai puternic din ţară. Este încă o carte de vizită ce dovedeşte calitatea învăţămîntului ieşean. Totuşi, această şcoală inventată de marele dascăl Gheorghe Asachi are încă nevoie de un minim ajutor din partea statului.

Sperăm că există soluţii pentru ieşirea din criză a învăţămîntului tehnic ieşean şi românesc.

Vă mulţumesc,

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Potrivit prevederilor art. 24 alin (2) din Tratatul de aderare a Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, România s-a obligat să organizeze alegeri pentru Parlamentul European înainte de 31 decembrie 2007.

Astfel, Partidul Naţional Liberal a finalizat propunerea legislativă privind alegerile pentru Parlamentul European, aceasta urmând să fie discutată la nivelul Alianţei D.A., pentru ca, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, proiectul să fie adoptat de Legislativ.

PNL propune ca alegerea celor 35 de euro-parlamentari să fie prin vot pe liste la nivel naţional, cu repartizarea proporţională a mandatelor, iar pragul electoral să fie de 5 %. De asemenea, proiectul PNL prevede înfiinţarea unei singure circumscripţii electorale la nivel naţional.

PNL consideră că este foarte importantă asigurarea transparenţei şi a corectitudinii procesului electoral.

În plus, este necesar ca românii din diasporă să aibă un acces facil şi neîngrădit la votul pentru Parlamentul European. Astfel vor fi luate măsuri speciale pentru populaţia românească din state precum Spania, Italia şi Israel, astfel încât aceşti cetăţeni să aibă acces la vot.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Cum se compromite o instituţie de dragul propriei persoane"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În aceste zile, agitate din punct de vedere politic, Parlamentul României are, în afara atribuţiilor sale clar stabilite, o sarcină ce trebuie tratată cu mare seriozitate: aceea de refacere a propriei imagini.

În România, modul în care în ultimii 16 ani unii au înţeles să facă politică, a dat şansa unor aşa-zişi oameni politici să urce foarte repede în funcţii foarte importante în stat. Cum orice urcare rapidă este datorată unor practici mai mult sau mai puţin "ortodoxe", este absolut previzibil că, pentru aceştia, la fel de rapidă va fi şi coborârea. Această teorie ne-a fost demonstrată, dacă mai era cazul, chiar în cursul zilelor trecute. Cu toţii am asistat la întreg circul pe care domnul Adrian Năstase a ţinut cu dinţii să ni-l susţină, încercând prin orice mijloace să se sustragă din faţa unor acţiuni juridice de la care nici un cetăţean, indiferent cine ar fi acesta, nu are dreptul.

Orice cetăţean al acestei ţări ştie că "nimeni nu e mai presus de lege" şi mai ştie un lucru: nimeni nu are dreptul la tratamente preferenţiale, indiferent pe ce poziţie s-ar afla sau ce funcţie ocupă în stat. Sunt două lucruri pe care juristul Adrian Năstase le cunoaşte, dar pe care niciodată nu s-a obosit să le ia în considerare. N-a făcut acest lucru pentru că atât domnia sa, cât şi mulţi alţii asemeni lui, au înţeles să facă politică în România altfel decât după canoanele democraţiei.

Pentru el şi pentru cei pe care a reuşit să şi-i strângă în juru-i, democraţia n-a fost altceva decât o posibilitate de a perpetua oligarhia, un mod de a-i conduce pe ceilalţi doar pentru scopuri personale şi o posibilitate de a subjuga toate puterile statului în propriile mâini.

Dacă privim puţin în urmă îl vom regăsi pe Adrian Năstase, imediat după revoluţia din ´89, în unele dintre cele mai importante funcţii ale statului: ministru de externe, prim-ministru, preşedinte al partidului care din nefericire s-a aflat la guvernare atâţia ani, iar apoi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ne-a ferit Dumnezeu să-l vedem în cea mai înaltă funcţie, aceea de preşedinte al ţării.

În toţi aceşti ani a fost unul dintre cele mai înalte capete din viaţa politică românească, dar pe cât de rapidă i-a fost urcarea, tot aşa a fost şi prăbuşirea. Cu toate acestea a încercat până în ultimul moment să pună piedici justiţiei care, din toamna anului 2004, începuse în sfârşit să-şi facă datoria. A avut pretenţia, datorită funcţiei pe care o ocupa, să creadă că are dreptul la tratamente preferenţiale, uitând de faptul că, în faţa legii, cu toţii suntem egali.

Deşi asupra sa planau acuzaţii deosebit de grave, până în ultimul moment pune pe primul loc interesul propriu, nicidecum al partidului la şefia căruia se număra, şi, ceea ce este mai grav, cu atât mai puţin al Camerei Deputaţilor pe care, din păcate, o conducea. A ţinut cu dinţii de scaunul de preşedinte al uneia dintre camerele Parlamentului, reuşind să aducă acestei instituţii o umbră de îndoială, o palmă de noroi în faţa Uniunii Europene sub lupa căreia ne aflăm. Ce credibilitate ar mai fi putut avea Parlamentul când la cârma uneia dintre camere se află un om corupt, un om care a reuşit să se înconjoare de alţi oameni corupţi, care n-ar trebui să se afle aici sau în orice altă instituţie? Sunt, iată, câteva aspecte care nu ne fac deloc să fim mândri şi care atunci când ni se vor pune în faţă de către reprezentanţi ai unor democraţii autentice şi cu tradiţie de pe mapamond, ne vor pune din nou în spatele altor ţări.

Drumul pe care l-a început justiţia română este unul bun, în sfârşit, salutat de toţi reprezentanţii marilor puteri. Sperăm ca el să continue, să nu fie oprit, să nu se oprească aici pentru că, asemeni domnului Năstase, mai sunt încă mulţi "peşti", unii mai mari, alţii mai mici, care sperăm noi să nu rupă năvodul aruncat în calea lor de către justiţie. Nu trebuie însă să pierdem din vedere faptul că toate aceste ilegalităţi ce s-au săvârşit n-au fost posibile decât cu sprijinul tacit al acelora asemeni domnului Năstase, pe care acesta i-a sprijinit şi protejat la sânu-i cald, care au crescut foarte mult, care s-au jucat cu legea cum au vrut dânşii, şi-au umplut conturile şi şi-au crescut averile, reuşind să aducă această ţară într-o stare deplorabilă. Sperăm ca justiţia să continue lupta începută şi cu aceştia pentru că redăcinile corupţiei sunt multe, adânci şi, iată, ajunse până în Parlament.

Revin la comportamentul "politicianului" Năstase. Până în prezent a fost considerat un mare om politic. Un politician cu multă experienţă, care a reuşit să atragă simpatia unui procent mult prea ridicat. A avut zilele trecute ocazia să-şi dovedească "înalta clasă politică" pe care a parcurs-o. În orice altă ţară, europeană sau nu, se respectă şi se pune accent pe democraţie şi orice umbră de îndoială ar fi apărut pe faţa unui politician ce se respectă l-ar fi determinat să renunţe nu numai la funcţiile politice, cât mai mult la cele publice. Nu poţi să pui în pericol imaginea unei instituţii, indiferent de importanţa acesteia, doar pentru a-ţi proteja propria persoană şi propriile interese. Dacă ştii ce înseamnă demnitatea, ţi se oferă posibilitatea să demonstrezi că o ai. N-a folosit-o, a pătat nu numai imaginea sa, ci şi pe cea a Parlamentului.

Datorăm acest lucru domnului Adrian Năstase, a cărui viaţă politică a luat sfârşit. Lăsăm pe cei îndreptăţiţi, timpul şi istoria, să-l judece mai departe.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice este "Pledoarie conservatoare pentru părinţi"

Unul din cele mai mari eşecuri ale sistemului legislativ postdecembrist, este, fără îndoială, aplicarea diferenţiată a sistemului de recorelare a pensiilor.

Aproape că îndrazneam să sperăm, alături de marea majoritate a pensionarilor, că injustetea aplicată parinţilor noştri, care au contribuit aproximativ egal la bugetul de stat, se va incheia dupa anul 2004.

Dar n-a fost să fie, speranţele portocalii s-au năruit pentru pensionari în acelasi mod ca şi în urmă cu alţi 4 ani. În dezamagirea lor îşi amintesc doar de înşelatoarele apariţii media ale unor politicieni care le plangeau de milă cu lacrimi de crocodil.

Aceşti pensionari sunt totuşi încă parinţii noştri şi oricăt cinism ar curge prin sângele celor care i-au minţit, noi, conservatorii, ne simţim datori să-i determinăm pe cei care şi-au uitat promisiunile să le ceară cel puţin scuze.

Evident că scuzele politicienilor tv, nu le vor umple plasele goale pe care le plimbă între piaţă şi farmacie şi nici nu le vor îndepărta spaima pentru ziua de mâine.

Noi, conservatorii, am încercat, cel puţin ca la produsele alimentare, ca preţurile să fie mai accesibile. N-am reuşit, pentru că aceiaşi politicieni tv, acum ajunşi eoroparlamentari sau miniştri, şi-au schimbat priorităţile şi discursul demagogic.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică " Între adevărul istoric şi interesul politic".

Evenimentele politice se încarcă din când în când cu interpretarea unor evenimente istorice. Nu întotdeauna interpretarea politică se face având la bază adevărul istoric. În multe situaţii, interesul politic de moment se ridică deasupra istoriei, reuşind prin ignoranţă şi interes meschin să se exprime dorinţa alinierii istorice la obiectivele puternic definite ale zilei.

În timp, sunt cunoscute asemenea abordări şi mă aşteptam din partea mai tinerilor istorici şi politicieni la o altă abordare, una corectă şi adevărată. Nu este aşa, punerea în dezbatere a autonomiei Ţinutului Secuiesc a determinat luări de poziţie care nu au nimic de a face cu noua construcţie politică pe care o declară unii.

În argumentaţia celor afirmate vine emisiunea de pe postul Antena 3 "Ştirea zilei" din seara de 10 martie 2006, unde invitaţii doamnei Gabriela Vrânceanu Firea au fost domnii Adrian Severin şi Adrian Cioroianu. Tema dezbaterii a fost legată de iminenta proclamare a autonomiei Ţinutului Secuiesc. Cu acest prilej, domnul Adrian Cioroianu, istoric al perioadei contemporane, dar "specialist" în toate şi în toată istoria României, inclusiv a Transilvaniei, a emis câteva inepţii care trebuiesc corectate pentru a nu mai fi perpetuate.

Astfel, domnul Cioroianu a spus că românii trebuie să le mulţumească secuilor pentru ce au făcut aceştia pentru ei (pentru români) de-a lungul istoriei! După ştiinţa noastră, în regiunile locuite de secui numărul românilor s-a diminuat dramatic de-a lungul secolelor, pe alocuri doar toponimia şi onomastica, precum şi cimitirele vechi mai amintesc de faptul că pe acolo au trăit şi români. Nu mai vorbim de faptul că românilor nu le-a fost permisă prezenţa în structurile administrative locale numite secole la rând scaune (despre care voi vorbi mai jos). Să amintim că distinsul savant clujean I.I. Rusu a elaborat o lucrare, publicată postum în 1990, Românii şi secuii, în care a demonstrat cu argumente lingvistice, etnografice, demografice, în baza documentelor istorice, că în secuime românii au fost majoritari cândva, dar că au fost treptat asimilaţi devenind până azi o minoritate. Această lucrare a fost cumpărată masiv în primăvara tulbure a anului 1990, existând tentativa de trecere în anonimat a unei cărţi temeinice, ştiinţifice, greu de combătut.

Apoi, domnul Cioroianu a mai greşit atunci când a aruncat pe seama Habsburgilor desfiinţarea autonomiei secuilor. Fireşte, austriecii au dorit o eliminare a unor particularisme administrative locale care îngreunau administraţia Transilvaniei, reuşind pentru scurt timp (în timpul împăratului Iosif al II-lea, timp de câţiva ani: 1785-1790, sau între 1850-1861) să desfiinţeze scaunele secuieşti, săseşti. Dar suprimarea autonomiei scaunelor secuieşti (nu ţinutului, sau "ţării" secuieşti) a fost făcută de statul maghiar dualist în 1876!

După încheierea cuceririi Transilvaniei de către regatul Ungariei, în partea de sud-est a Transilvaniei au fost aşezaţi în a doua jumătate a secolului al XII-lea şi la începutul secoluluial XIII-lea secuii, pentru consolidarea dominaţiei politice într-o ţară românească şi pentru apărarea graniţelor împotriva ultimilor migratori asiatici.

În spiritul tradiţiei medievale, această populaţie colonizată a cărei origine etnică este incertă şi discutabilă (hunică, pecenegă, maghiară, avară, gepidă, cumanică etc.), a beneficiat de anumite privilegii administrative, fiscale etc. Începând cu secolul al XIV-lea, în documente apar menţionate mai multe scaune, acestea fiind formele de organizare administrativ-teritoriale ale secuilor, asemănătoare cu scaunele saşilor. Numărul scaunelor secuieşti a variat în timp, după tradiţie erau 7 scaune, apoi numărul lor a crescut la 12, pentru ca după 1562 numărul lor să se stabilească la 5: Odorhei, Mureş, Trei Scaune, Arieş, Ciuc. Acest număr de scaune secuieşti s-a menţinut până în epoca modernă când au fost desfiinţate de către statul maghiar prin legile XXX şi XXXIII din 1876.

În fruntea scaunelor erau câte un jude local cu atribuţii judecătoreşti şi câte un jude regesc, numit de regalitate, Un rol important în scaunele secuieşti avea căpitanul care comanda oştirea scaunului respectiv, dar avea şi atribuţii administrative şi judecătoreşti, fiind superior în rang celor doi juzi scăunali. Peste toţi se afla comitele supreme al secuilor (comes Siculorum), numit de rege, care avea rol politic, militar, administrativ, judecătoresc asupra tuturor scaunelor. De multe ori, cei mai puternici voievozi ai Transilvaniei erau învestiţi şi recunoscuţi de rege şi cu calitatea de comiţi supremo ai secuilor, ceea ce arată că aşa-zisa autonomie secuiască a fost întotdeauna strâns controlată de către puterea centrală maghiară.

Un document din 1222 de la regele Andrei II aminteşte de Terra Siculorum, însă această sintagmă nu acoperă de-a lungul secolelor şi o zonă unitară cu o autonomie totală, corespunzând mai degrabă perioadei de dinaintea organizării scaunelor. De altfel, după 1321, când încep să fie atestate denumirile scaunelor, nu mai apare menţionată Terra Siculorum ca o entitate distinctă. Fireşte, scaunele s-au bucurat până la 1876 de anumite privilegii şi prerogative în materie de viaţă administrativă, economică, fiscală, militară etc.

Statul maghiar din epoca modernă (din raţiuni precum centralizarea excesivă şi sporirea eficienţei administraţiei locale) a dorit suprimarea oricăror forme de autonomie locală ale diverselor naţionalităţi în Transilvania, astfel că cele două districte româneşti ale Năsăudului şi Făgăraşului, cele nouă scaune săseşti şi cinci scaune secuieşti au dispărut. În conformitate cu legile XXX şi XXXIII din 1876, comitatele, districtele şi scaunele care alcătuiseră Transilvania erau desfiinţate, locul lor fiind luat de comitate ca singura formă de organizare administrativ-teritorială admisă pe teritoriul Ungariei.

Prin urmare, nu statul român după 1918 a suprimat autonomia secuilor, ci statul maghiar dualist la 1876, pe acesta să-l blameze cei care astăzi doresc reintroducerea unor forme de organizare administrativ-teritorială care aduc aminte de lumea medievală.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Meniul".

Cea mai succintă definiţie a democraţiei străbate veacurile şi este coborâtoare de la înălţimea Acropolei. Ea se prezintă ca o formă de organizare şi conducere politică a societăţii care proclamă principiul exercitării puterii de către popor şi în folosul exclusiv al acestuia.

Transpunerea în practică a respectivului principiu se face prin intermediul unor instituţii, una dintre acestea fiind, pentru multe state, preşedinţia. Este şi cazul României care, în perioada ultimelor două decenii, a cunoscut translaţia de la preşedintele-dictator la preşedintele jucător (pentru ultimul, atenţie şi la tendinţe şi la tentaţii!)

În ultimă sau în primă instanţă, preşedintele este şi el om şi domnul Traian Băsescu nu face nici un secret din asta, încercând să ne furnizeze imaginea unui cetăţean, ajuns conjuctural în funcţia respectivă şi care ne demonstrează că strămoşii noştri latini aveau dreptate "sunt om şi nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin" ne repetă inductiv domnia sa.

Aşa se explică prestaţia mai mult neprotocolară decât supusă regulilor stricte a modului său de relaţionare. Baleiază cu dezinvoltură între recepţii oficiale şi prezenţa pe stadioane, între primirea unor scrisori de acreditare şi botezuri rurale, între şedinţe de analiză şi vizite repetate pe văile unor artere hidrografice (vezi Oltul, Buzăul, Siretul etc.).

Aceluiaşi cadru nemorganitic îi aparţin şi modalităţile de relaxare fie în vacanţe, fie la sfârşitul săptămânilor. Aşa s-a întâmplat şi în ultima ieşire de sâmbătă, 11 martie 2006, petrecută nu la ultracunoscutul Golden Blitz, ci la restaurantul Jariştea. Nu acest lucru ne-a atras atenţia, ci lista bucatelor care au satisfăcut organoleptic şi cantitativ apetitul său, neverosimil de dezvoltat. Este posibil să fie atins de ceea ce specialiştii numesc bulimie de stres.

Antreurile au cuprins: mezeluri, ruladă de prapur, învârtitură de somon, muşchi de viţeluşă (observaţi pedanteria culinară cuprinsă la extrem), ficat de gâscă, brânză de oaie, caşcaval macedonean, icre, zacuscă, vinete, roşii, castraveţi.

A urmat, firesc, felul doi care, după aceste meandrări ale concretului culinar, s-a relevat sub forma unui piept de pui la grătar, însoţit de ardei copţi. Ecourile unei copilării în spaţiul dobrogean şi poate frustrate în multe cazuri, au fost estompate la desert: sarailie, pepene galben şi roşu, iar sucul proaspăt de portocale a lubrefiat actul reflex al deglutiţiei.

Din acest moment încep însă întrebările, multe dintre ele doar retorice. În timpul festinului, domnul preşedinte s-o fi gândit la sutele de mii de pensionari care şi-or fi început ziua cu un ceai neîndulcit şi cu o felie de pâine cu margarină, iar unii au sărit peste micul dejun? S-o fi gândit la sutele de mii de elevi care dimineaţa mănâncă doar cornul şi laptele introduse în hrana lor zilnică de hulitul PSD?

Şi-or fi imaginat prânzul altor mii de români compus din supa de cartofi şi, în cel mai bun caz, de câteva coaste mucegăite rămase de la Crăciunul-eveniment?

S-o fi gândit la cei care-şi caută mâncarea prin tomberoanele şi europubelele pline de resturi menajere?

Şi-o fi amintit de muncitorii de la Mărăcineni care astă vară nici apă nu aveau, în timp ce domnia sa îi zorea părinteşte să lucreze neîncetat?

Dacă a făcut-o, chiar şi fără a-şi strivi între gene o lacrimă prezidenţială, e bine.

Dar dacă n-a făcut-o iarăşi e bine, pentru domnia sa, pentru anturaj, pentru grupurile de interese.

Poporul se află în postul Paştelui şi îşi leagă speranţa de clorofila ce va izbucni în frunzele de urzici, grâuşor, ştevie.

Din celebrul spectru ROGVAIV, preşedintele şi ai săi au optat pentru alte culori.

Să le fie de bine!

Domnul Ioan Oltean:

«Moţiunea "Simptomele unei economii îmbolnăvite", un demers inutil al unei opoziţii disperate»

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Încă de săptămâna trecută, PSD a ameninţat cu depunerea unei moţiuni simple, neinspirat intitulată "Simptomele unei economii îmbolnăvite", text redactat în grabă, într-un limbaj din alţi ani şi în spiritul acelor timpuri.

Nu trebuie să ne mire faptul că exact în aceste momente s-a petrecut acest lucru. Este doar o încercare disperată a celor de la PSD de a ne distrage atenţia atât nouă, cât şi opiniei publice de la problemele grave care există în acest partid.

Orice critică adresată Guvernului care are pretenţia de a se ridica la rang de moţiune parlamentară, trebuie să se bazeze, în primul rând, pe moralitate, iar aceasta trebuie să decurgă din consecvenţa principiilor şi a atitudinilor. Dar pentru PSD, acestea sunt doar vorbe goale.

Semnatarii moţiunii acuză lipsuri în activitatea, dar şi în concepţia Guvernului privind starea economiei româneşti. Ei arată cu degetul situaţia dezastruoasă a României, uitând că dumnealor au fost cei care, în încercarea de a arăta performanţele unei creşteri economice inexistente în timpul guvernării PSD, aplicau aşa-numitele rectificări statistice.

Sigur, în planul real al indicatorilor economici, aceste aspecte au o importanţă deosebită, dar modul de abordare al celor care se pretind acum a fi critici pertinenţi este superficial şi nu se bazează pe o analiză documentată şi aprofundată. Cu siguranţă că doar contraperformanţele economice ale guvernării celor care semnează această moţiune i-au putut determina pe aceştia să realizeze acest demers.

După ce timp îndelungat, printr-o sistematică politică păguboasă, PSD a dus economia românească în pragul dezastrului, foştii guvernanţi vin acum şi, prin această moţiune, fără nici o jenă, reclamă că economia ţării este îmbolnăvită.

Se pune acum întrebarea firească, de ce au descoperit abia acum, cei de la PSD, acest aşa-zis adevăr? După tot ce au întreprins în aceşti ultimi ani, nu dumnealor sunt în măsură să ne dea astfel de lecţii! Miniştrii cabinetului Tăriceanu ştiu ce au de făcut, au sarcini precise şi găsesc soluţiile cele mai bune.

Această moţiune este simplă, dar este şi prea simplistă şi superficială ca să-şi producă efecte în plan economic. Este demagogică şi, de aceea, nu va avea efecte nici în plan politic şi parlamentar.

Noi avem ferma convingere că, dacă nu toţi, cel puţin o parte din semnatarii acestei moţiuni, va aprecia reuşita acestei guvernări, fie şi pentru simplul motiv că există un risc real ca la următoarele alegeri aceştia să nu mai acceadă în Parlament.

Domnul Constantin Tămagă:

Pachetul de legi privind reforma sănătăţii, intrat în vigoare prin asumarea răspunderii de către Guvernul Tăriceanu şi după respingerea moţiunii de cenzură depusă de opoziţie în Parlament, a şi început să-şi arate roadele nefaste. Deşi domnul Nicolăescu, ministrul liberal de resort, ne asigură că proiectul domniei sale urmăreşte realizarea unui sistem de sănătate modern, pus permanent în slujba cetăţeanului, iată-ne azi în faţa unei noi crize - cea a medicamentelor fără reţetă.

De câteva săptămâni, cea mai mare parte a medicamentelor, inclusiv unele pe care bolnavii le folosesc în mod curent, din propria lor experienţă, nu se mai pot procura fără reţetă. Parcă n-ar fi fost de ajuns lipsa unor produse farmaceutice de import, parcă nu era suficientă odiseea medicamentelor compensate, ne mai lipsea strategia reţetelor pentru banalele fiole de algocalmin sau comprimatele de penicilină. În condiţiile în care societatea românească este atât de bolnavă la propriu, nu doar la figurat, medicul de familie este extrem de solicitat. Ne întrebăm noi, şi nu domnul ministru, ce va fi de aici înainte la uşa unui astfel de cabinet medical? Practic, medicul de familie va trebui să lase deoparte stetoscopul şi să stea doar cu pixul şi ştampila în mână.

Înţelegem bine gestul farmacistului de a solicita reţete, în cazul unor medicamente de înaltă tehnologie, cum ar fi cele derivate din sânge uman sau plasmă umană, substanţele imunologice sau produsele radiofarmaceutice. Înţelegem, de asemenea, etica şi profesionalismul farmacistului de a nu elibera fără reţetă substanţe care nu se pot obţine decât în baza prescripţiilor medicale speciale sau restrictive, dar nu pricepem de ce o asemenea rezervă faţă de produsele care de acum au intrat în uzul tradiţional al nostru. Temerile enunţate de Ministerul Sănătăţii, în faţa abuzului de medicamente, a creării de stocuri, la preţurile la care se vând produsele farmaceutice, sunt neîntemeiate. După cum neîntemeiată se dovedeşte neliniştea care-i încearcă pe unii farmacişti, invocând posibilitatea ca bolnavul să-şi curme viaţa cu ajutorul unor medicamente obţinute fără reţetă. La urma urmei, cine vrea să recurgă la un asemenea gest necugetat poate să-şi cumpere medicamente pe bază de reţetă, dar să le consume cu ghiotura, împotriva indicaţiilor din prospect, de pe ambalajul primar ori secundar sau a indicaţiilor pe care le primeşte, de regulă, de la farmacist. Riscul este al bolnavului, şi nu al farmacistului.

Credem că, pe cât de neîntemeiată este exigenţa farmacistului de a nu elibera medicamente care au neapărată nevoie de prescripţie medicală, pe atât de înţelegătoare trebuie să fie atitudinea acestuia faţă de bolnavul nevoit să piardă, pentru orice medicament, câteva ore, alergând după reţetă.

Să ne gândim că dacă pentru un sfert din cele 1200 de medicamente care se pot obţine fără recomandare medicală ni s-ar cere totuşi reţete, n-am mai putea vorbi despre o îmbunătăţire a ocrotirii sănătăţii, ci despre un haos în acest domeniu vital.

Noi credem că, aşa cum a jurat la absolvirea facultăţii, farmacistul se va dovedi, în întreaga sa activitate, răbdător şi înţelegător faţă de cel care, datorită bolii, nu-i acordă respectul cuvenit. Medicul, ca şi farmacistul, trebuie să-i trateze pe bolnavi cu raţiune, dar şi cu căldură sufletească, şi nu cu indiferenţa şi răceala funcţionarului care nu vede în faţa ochilor viaţa decât prin prisma cifrelor reci.

(pauză între orele 10,00 -10,05.)