Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 9,10.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Eserghep Gelil, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Bună dimineaţa!

Scuzaţi, traficul! Mai bine vii pe jos la serviciu în zilele de azi.

Începem şedinţa de intervenţii ale deputaţilor.

V-aş ruga să-mi permiteţi să dau cuvântul întâi domnului Ioan Ghişe. Data trecută am început cu P.S.D.-ul.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică este mai puţin amuzantă. Ea se intitulează "Starea de murdărie de-a lungul Drumului naţional 1 Bucureşti-Braşov este o ruşine internaţională a României".

În data de 7 februarie, de la acest microfon, am sesizat ministrul transporturilor pentru ruşinea pe care o reprezintă modul cum arată, de o parte şi de alta, drumul naţional care duce de la Bucureşti la Braşov.

În data de 3 martie, după trei săptămâni, am primit un răspuns care ar merita ca de la tribună să-l asculte unii dintre colegii noştri, poate şi domnul prim-ministru.

Domnul Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor, spune aşa: "În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.412 din 2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificări şi completări ulterioare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este unitatea aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Compania Naţională a fost înfiinţată în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.84 din 2003, aprobată prin Legea 47 din 2004 privind reorganizarea Regiei Autonome Administraţia Naţională a Drumurilor din România.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin subunităţile sale din teritoriu, direcţii regionale de drumuri şi poduri, secţii de drumuri naţionale, districte, are printre atribuţiile sale şi următoarele: curăţenia de gunoaie, paie, noroaie, cadavre etc. a platformei drumurilor, a talazurilor şanţurilor, locurilor de parcare, fântânilor şi spaţiilor verzi, strângerea materialelor reziduale în grămezi şi transportul în afara zonei drumului, curăţarea trotuarelor.

Menţionăm că programul de curăţenie şi igienizare a drumurilor naţionale, inclusiv D.N.1, se desfăşoară săptămânal. Din punct de vedere legal, reprezentanţii Companiei nu pot lua măsuri punitive împotriva celor care transformă zona drumului în depozit de gunoaie, nu există nici temei legal pentru luarea unor astfel de măsuri.

Stimaţi colegi de la P.S.D., vă rog să fiţi atenţi ce spune domnul ministru al transporturilor: "În perioada fostei guvernări, dezinteresul manifestat în ceea ce priveşte depozitele de gunoaie pe Drumul Naţional 1 şi alte drumuri naţionale s-a concretizat în nealocarea de resurse financiare necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor Companiei Naţionale autostrăzi şi drumuri.

Cu toate acestea, în prezent, Ministerul Transporturilor încearcă identificarea unor soluţii legislative în vederea sancţionării celor care transformă zona drumului în depozit de gunoaie, distrug mobilierul din parcări, distrug sau fură semnele de circulaţie, parapeţii.

Cu deosebită stimă, ministrul transporturilor." (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Ioan Ghişe:

Nu, nu, staţi numai puţin, finalul!

Domnul Valer Dorneanu:

A, aţi aşteptat întâi aplauzele!

Domnul Ioan Ghişe:

Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, pentru că, în opinia mea, un astfel de răspuns din partea ministrului transporturilor, pe un subiect atât de jenant pentru noi, românii, reprezintă ori cinism, ori incompetenţă, ori dispreţ faţă de Parlament, ori toate la un loc. Este inadmisibil ca zeci de mii de cetăţeni români şi străini, zilnic, să vadă munţii de gunoaie din parcările Drumului naţional de la Bucureşti la Braşov.

Este inadmisibil ca un ministru al transporturilor să spună în anul de graţie 2006 că de-aia este murdăria asta pe drumuri datorită fostei guvernări. Este inadmisibil să spună că nu se curăţă decât săptămânal, dar murdărie se face în fiecare zi. Aceia dintre dumneavoastră care veniţi pe acest drum puteţi constata ruşinea internaţională a României de pe acest drum.

De aceea, conform Constituţiei, art.109 alin.1 şi art.112 alin.1 solicit să vină ministrul transporturilor să prezinte: ce salariu lunar net are domnia sa şi directorul general al Companiei Naţionale a Drumurilor; să prezinte Camerei Deputaţilor documente pentru ce a făcut concret din 7 februarie 2006 pentru iniţierea de soluţii legislative, să ne prezinte copii după aceste documente, şi ce a făcut concret pentru curăţenia pe acest drum.

Solicit să răspundă scris dacă se poate face curăţenie zilnic în parcările de pe Drumul Naţional 1. Dacă da, începând de când, cine şi cum va face această curăţenie. Dacă nu se poate face curăţenie zilnic, ce soluţie concretă propune domnul ministru Gheorghe Dobre pentru eliminarea acestei ruşini internaţionale a României.

În final, conform art.169 alin.2 din Regulament, solicit ca domnul ministru să prezinte răspuns în scris la secretariatul Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

V-aş ruga să reflectaţi dacă nu e bine să faceţi acest demers şi la şedinţa de interpelări pentru că acolo aţi putea cere documentele acestea scrise.

Domnul Ioan Ghişe:

Conţinutul declaraţiei mele politice nu ţine nici de interpelări şi nici de răspunsuri la întrebări.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Aţi îmbinat bine subiectul, se vede că unora nu le place "dreptatea şi adevărul" ?!

Domnul Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Bastonul".

"În ciuda faptului că recalcularea şi indexarea pensiilor au fost nişte minciuni neruşinate ale acestui terminator care este Alianţa PNL-PD şi care are din nou curajul de a majora energia electrică şi termică şi celelalte utilităţi de la 1 iulie anul acesta, e un miracol că se mai bucură de susţinerea a 51% din populaţie.

Încurajaţi de o asemenea susţinere, sunt proşti pentru că nu ne extermină mai repede. Oare când ne vom ridica vocea împotriva abuzurilor aşa cum au făcut ucrainienii? Câte tragedii trebuie să se mai întâmple pentru ca în sfârşit să avem curajul de a spune că nu se mai poate"?

Am început cu un citat din scrisoarea unui pensionar bucureştean al cărei titlu este edificator şi disperat: "Cât mai îndurăm?"

Ea exprimă o stare de lucruri generală şi reflectă modul în care populaţia şi în special cei de vârsta a treia percep "binefacerile" actualei guvernări.

De aceea, se caută cu frenezie soluţii pentru a dezamorsa conflicte sociale devastatoare pentru cei care mai deţin încă puterea, dar şi aici propunerile sunt la fel de incoerente: unii susţin majorarea punctului de pensie cu 3% în acest an, alţii propun indexări care să acopere rata inflaţiei, sunt voci care afirmă că mai bine s-ar acorda ajutoare sociale suplimentare celor cu pensii mici.

Atunci când coşul zilnic aproape gol, cozile la medicamente, frigul din case, îi scot pe pensionari în stradă, reprezentanţii internelor le administrează calmante şi medicamente antistres cu efect garantat - bastoanele. Aşa s-a întâmplat recent la Galaţi, aşa se va întâmpla în curând şi în alte oraşe ale ţării. Se va izbi cu dreapta pentru Dreptate şi cu stânga pentru Adevăr.

Este adevărat că pentru toţi viaţa începe cu o lovitură de palmă; pentru cei în vârstă, guvernanţii portocalii au grijă să se încheie cu o lovitură de baston.

Funcţionând pe principiul unui motor cu autoexcitaţie, această construcţie politică funestă se îndreaptă spre culisele istoriei.

Alianţa "Disperare şi avatar" va însemna în curând "Destrămare Aşteptată". Să fie!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul Movilă Petru.

Domnul Petru Movilă:

Domnilor colegi,

Declaraţia se intitulează "CNSAS-ul şi democraţia".

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Larma uriaşă făcută în jurul alegerilor din CNSAS dovedeşte în mod limpede că mai avem încă mult drum de parcurs până la o democraţie modernă, de tip european. Se contestă cu mare înverşunare, cu risipă de argumente, un vot secret dat marţea trecută în consiliu pentru alegerea preşedintelui.

Oare principiul luptei împotriva fostei securităţi trebuie să prevaleze asupra principiului alegerii în funcţie prin vot secret, liber şi democratic? A agita acum ţara, a cere zgomotos şi violent anularea unui vot secret, în numele "împotriva vechilor structuri", înseamnă, şi nu mi-e teamă s-o spun, a ne întoarce la anarhie, la contestarea legii şi a ordinii de drept.

Partidul Democrat doreşte deconspirarea dosarelor securităţii, însă acest lucru nu poate fi făcut prin încălcarea principiilor democratice.

Membrii CNSAS care au fost propuşi Parlamentului de către partidele politice, după ce au fost validaţi, nu mai sunt responsabili în faţa instituţiilor care i-au propus decât poate din punct de vedere moral. în faţa buletinului de vot, omul se află la urma urmei singur, însoţit doar de conştiinţa sa.

În acel moment, nu au valoare cine ştie ce înţelegeri interioare ale unor grupuri mai mari sau mai mici, iar în cazul în speţă o asemenea înţelegere făcută nici nu a existat. Şi mai apare şi un alt aspect foarte important. Am tot respectul pentru suferinţele şi curajul domnului Ticu Dumitrescu, dar de unde ştiu cei care contestă că domnul Turianu nu va corespunde funcţiei în care a fost ales?

Ne aflăm de fapt în faţa unei prezumţii de vinovăţie, lucru inacceptabil din orice unghi ar fi privită chestiunea.

În ceea ce ne priveşte, Partidul Democrat nu va răspunde atacurilor furibunde ale celor care, atunci când nu le convine un vot, aruncă peste bord toate valorile democraţiei şi nu poate, la nivel instituţional, să facă acele practici pe care tocmai Uniunea Europeană le condamnă, şi anume intervenţia politică în activitatea instituţiilor statului.

Sunt lucruri mult mai importante de făcut şi ar trebui să fim preocupaţi de temele din programul de guvernare, de integrarea României în Uniunea Europeană, şi problemele curente ale cetăţenilor, precum şi crearea unor condiţii astfel încât noul CNSAS să-şi poată începe activitatea.

Recentele evenimente arată cu mare claritate că a venit timpul unei Românii stabile, cu respect pentru lege, ordine şi democraţie autentică.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Statul român chiar este cel mai prost administrator?"

Toate guvernele postdecembriste s-au plâns că statul, ca acţionar majoritar, este un prost administrator, că nu realizează decât arierate şi pierderi, iar managerii întreprinderilor de stat care mai există după 15 ani de economie precapitalistă în România, nu au ca unic scop decât îmbogăţirea lor şi ruinarea entităţilor industriale pe care le conduc.

Aceste declaraţii, precum şi lupta dusă împotriva perceptelor socialiste care au dus doar la ruinarea ascunsă a populaţiei, sunt din ce în ce mai dese în ultimul timp, toţi cei implicaţi în procesul de guvernare găsind statul drept ţap ispăşitor.

Dar cine este vinovat, acuzat de toate relele, începând de la ineficienţa economică şi terminând cu înrăutăţirea, pe an ce trece, a nivelului de trai al populaţiei?

Statul este reprezentat în fiecare etapă post-decembristă de cei care ne-au guvernat şi ne guvernează. Aşadar, din start, guvernanţii, indiferent de culoarea politică, au recunoscut cât sunt de proşti administratori sau au aruncat vina asupra predecesorilor. Şi asta pentru că este foarte uşor să critici, mai ales în public, dar foarte greu în practică să aplici reformele economice dure nu numai pentru angajaţii întreprinderilor de stat, ci şi pentru cei ce manageriază activitatea acestora.

De fapt, este şi o încercare de justificare a îngăduinţei faţă de acei directori care nu şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate prin contract. Lucrurile au fost prezentate în aşa fel încât să se înfiereze adânc ideea în mintea oamenilor obişnuiţi că managerul de stat este un fiasco total, deşi experienţa a demonstrat că sunt şi întreprinderi de stat care au obţinut rezultate economico-financiare satisfăcătoare şi chiar foarte bune.

Ceea ce ne spun guvernanţii, fie din necunoştinţă de cauză, fie dintr-o eroare, este că mulţi manageri din sectorul de stat sunt numiţi pe criterii politice, mare parte dintre ei provenind din cu totul alte domenii decât cele pe care trebuie să le coordoneze şi consolideze. În aceste condiţii, dacă coroborăm şi cu slaba pregătire profesională, nu mai miră pe nimeni că statul este un prost administrator.

Însă şi numeroase procese de privatizare au demonstrat contrariul: statul român nu este un prost administrator, ci cel mai mare corupt şi cel mai neinteresat negustor. Cazurile ARO, Combinatul Siderurgic Reşiţa etc. au demonstrat că cei puşi să deruleze un proces de privatizare au fost total neinspiraţi ca să nu spunem neinteresaţi să dorească din punct de vedere economic statutul celor care au participat la privatizarea şi, în final, au cumpărat aceste societăţi.

Dezinteresul lor a costat contribuabilul de rând care a aflat cu stupoare că oamenii plătiţi suficient şi superior faţă de media angajatului din România, fie au dat dovadă de o slabă pregătire profesională, necunoscând foarte bine legile interne şi internaţionale referitoare la dreptul comercial, fie şi-au urmărit propriul interes, adică obţinerea unor foloase necuvenite prin funcţiile deţinute.

Şi atunci, uşor a fost de spus că de fapt statul este un prost administrator şi nu adevărul gol-goluţ: nu ne-am vândut ţara, ci am dat-o pe gratis. Poate de aceea performanţa managerilor de stat este nulă pentru că puşi în faţa unor contracte de privatizare rigide şi nefavorabile atât angajaţilor, cât şi României, s-au văzut nevoiţi pentru a nu fi acţionaţi în instanţă, fie să le respecte, fie să-şi dea demisia. Şi aici mă refer la acei conducători de întreprinderi de stat competenţi, bine pregătiţi profesional, care indiferent de presiunile politice făcute asupra lor nu au plecat capul şi nu făcut mătănii guvernanţilor.

Exemplu de privatizări ineficiente se găsesc la nivelul tuturor judeţelor ţării. Chiar dacă la vremea respectivă atât mass-media, cât şi angajaţii au atras atenţia asupra acestor cazuri, guvernanţii au considerat că deciziile lor sunt corecte şi inatacabile, de aceea nu au ţinut cont de semnalele primite sau, chiar mai rău, nici măcar nu s-au informat despre partenerii de dialog.

Nu a contat decât comisionul primit şi diminuarea poverii reprezentate de întreprinderile de stat ineficiente. Astfel că, în loc să se caute căile de redresare a acestora, din start ele au fost condamnate la moarte sigură.

Prezentate sub forma unor hapuri uşor de înghiţit, toate sloganurile postdecembriste privind întreprinderile de stat din România nu au făcut altceva decât să aducă atingerea binelui public.

Extrapolările pripite, generalizările forţate nu sunt utile decât celor care doresc să folosească starea de confuzie şi cea de letargie drept scuză serioasă pentru propriul interes. Nu-şi dau seama că aruncând vina asupra statului român fie chiar o aruncă asupra lor, fie asupra celor cu care fac afaceri foarte bune şi bănoase.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, dacă s-a prezentat vreunul dintre colegi. Nu.

Vă anunţ, distinşi colegi, că au depus intervenţiile politice domnii deputaţi Ioan Munteanu, Manuela Mitrea, Costică Macaleţi, Vasile Mocanu, Ion Stan, Valeriu Ungureanu, Victor Sanda, aurel Vlădoiu, Puşcaş Vasile, Soporan Vasile, care nu vor mai prezenta şi oral aceste intervenţii.

Dau cuvântul, în continuare, domnului Mircea Grosaru, din partea Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Rog colegii de la Grupul parlamentar al Partidului Conservator când se prezintă careva să-mi spună pentru a intercala, astfel încât fiecare grup parlamentar să-şi poată prezenta intervenţiile.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircea Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este inspirată din problema pensiilor care a fost şi rămâne o problemă de actualitate în România.

De asemenea, titlul pe care l-am ales este inspirat din vechiul şlagăr "Uteciştii de azi, comuniştii sau securiştii de mâine" şi l-am intitulat "Pensionarii de ieri, muritorii de azi".

Asociaţia pensionarilor "Bucovina 2000" cu sediul în municipiul Suceava, str.Petru Rareş, nr.7, este o organizaţie civică care numără circa 6000 de membri, este profund consternată de mersul evenimentelor în România, de modul cum sunt elaborate şi aplicate legile privind pensiile în România, creându-se percepţia că încă nu există un stat de drept, acţionând doar "legea junglei", respectiv dreptul forţei.

Astfel, categorii de persoane din România şi-au stabilit pensiile în mod preferenţial, iar în cele ce urmează vă voi prezenta pe scurt câteva dintre privilegiile acestor categorii care, în mod cu totul nejustificat, considerăm că au încălcat atât legile ţării cât şi art.16 alin.1 şi 2 din Constituţia României, privind egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor.

Legea nr.446/11 iulie 1943, deşi a fost elaborată în timpul premergător celui de-al doilea război mondial, într-o economie austeră, a fost una mult mai justă decât cea actuală, indexările şi recorelările fiind aplicate în mod corect.

În prezent, după apariţia noilor legi, respectiv Legea nr.19/2000, Legea nr.164/2000, Legea nr.303/2004 şi Legea nr.567/2004, la categoriile de mai sus, baza de calcul a punctului de pensie este ultimul venit înainte de pensionare la care se aplică un procent de 80%.

La vechile categorii de pensionari însă, ţinând cont de faptul că până în anul 1962 în cărţile de muncă nu erau înscrise salariile, s-a luat ca bază de calcul salariul minim pe economie, indexările şi recorelările reprezentând de fapt venituri din pensiile celor decedaţi anual, care în judeţul Suceava reprezintă circa 8000 de persoane.

În aceste condiţii, cetăţenii în vârstă ai României nu beneficiază de acelaşi tratament în faţa legii, întrucât la unii baza de calcul este pe puncte de pensie, iar la alte categorii de persoane, baza de calcul o reprezintă procentul din ultimul venit.

Legea nr.19/2000 cuprinde sistemul public, este calculat pe bază de puncte şi nu cuprinde între sistemul de angajaţi, legile speciale, respectiv Legea nr.303/2004, 567/2000 şi Legea nr.164/2000 iau în calcul ultimul venit înainte de pensionare, la care se aplică procentul de 80%.

Chiar şi Legea nr.3/1977, lege cu caracter organic, chiar dacă era o lege care se aplica într-o perioadă de care nu vrem să ne mai amintim, totuşi aplica aceeaşi bază de calcul.

În Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi sociale, cu aplicare din data de 1 aprilie 2001, la art.180 alin.2 se stipula că: "toate pensiile aflate în plată să fie recalculate şi aplicat punctajul", însă cu două zile înaintea aplicării acesteia a apărut Ordonanţa Guvernului nr.49/2001 care a stopat recalcularea pentru dosarele aflate în plată.

Astfel că, o lege organică a fost modificată de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului României, ceea ce este neconstituţional, încălcând prevederile art.115 alin.6 din Constituţia României, care prevede faptul că: "Legile organice nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie".

Abia în anul 2005, actualul Guvern încearcă să îndrepte vechile legi adoptate, însă se vede că nimeni nu este responsabil pentru această perioadă de cinci ani şi nimeni nu răspunde de cele întâmplate în care au fost afectate pensiile a milioane de cetăţeni.

Între diverse categorii de persoane s-au creat discriminări în ceea ce priveşte calcularea pensiilor, astfel că anumite categorii de persoane beneficiază de legi proprii prin care se prevede că aceştia au stabilite două categorii de pensii: una legal obţinută în baza contribuţiilor la bugetul de stat a asigurărilor sociale, şi alta, de serviciu, pentru care nu se ţine cont de contribuţia la bugetul asigurărilor sociale, fiind completate din banul public, iar alta, cum ar fi profesorii şi personalul medical, care beneficiază de o altă modalitate de calcul.

Pentru plata celei de-a doua pensii, în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiecare cetăţean poate cotiza la sistemul privat de pensii şi la societăţile private de asigurare.

Aş dori să ştiu, oare toate aceste probleme ale pensionarilor din România sunt în vederea actualului Guvern, dacă în strategia de dezvoltare a Ministerului Muncii şi Familiei este prevăzută elaborarea vreunei alte legi care, prin caracterul său, să fie aplicabilă tuturor categoriilor de persoane, fără discriminare.

Pensionarii din Bucovina asigură actualul Guvern că vor fi alături de demersurile de distrugere a tuturor rămăşiţelor comunismului, care a creat în România două categorii de persoane în vârstă: bătrâni neputincioşi, neinformaţi şi bătrâni privilegiaţi şi informaţi care şi-au aranjat, prin diverse "manevre" de culise, pensii şi privilegii pe care le-au avut şi pe timpul cât au funcţionat în structuri cel puţin "dubioase" ale statului comunist şi care au constituit întotdeauna o frână în dezvoltarea economico-socială a României.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR dacă s-a prezentat cineva?

Poftiţi, domnule coleg.

Domnul Liviu Câmpanu:

Mă numesc Câmpanu Liviu, sunt deputat al Partidului Naţional Liberal.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi se intitulează "Să nu uităm..."

Prinşi în dispute politice, luaţi de valul scandalului de la C.N.S.A.S., preocupaţi, unii dintre noi, de alegerile parţiale ce aveau să aibă loc în data de 02.04.2006 în multe judeţe, am trecut, mult prea uşor, zic eu, peste o aniversare de săptămâna trecută.

În data de 29 martie.2006 ar fi trebuit să sărbătorim, aşa cum se cuvine, împlinirea a 83 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1923.

Constituţia, conform dicţionarului explicativ al limbii române, este legea fundamentală a unui stat, investită cu o forţă juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esenţiale ale organizării statului, stabileşte drepturile şi datoriile principale ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale, reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat a statului respectiv.

Constituţia de la 1923 era una dintre cele mai moderne constituţii europene şi statua noile realităţi politice, economice şi sociale ale României Mari.

Adoptarea acesteia a constituit momentul culminant al guvernării interbelice a lui Ionel I.C. Brătianu şi urmărea să reflecte noile realităţi ale ţării întregite, dar şi principii liberale. Noua lege electorală cu drept de vot pentru bărbaţii de peste 21 de ani şi avantaje pentru partidul aflat la guvernare, a avut importante repercursiuni asupra vieţii politice, iar doctrina liberală interbelică "prin noi înşine" a marcat viaţa politică românească, printr-o acţiune de consolidare a capitalului dusă până la îngrădirea finanţării internaţionale în anumite sectoare, precum petrolul românesc.

Sigur, astăzi, dincolo de Constituţiile naţionale, vorbim de Constituţia europeană, vorbim de Marea Europă, dar, cu atât mai mult, nu trebuie să ne uităm istoria, chiar şi numai pentru motivul de a avea grijă să nu repetăm greşelile trecutului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă mărturisesc că m-aţi pus în faţa faptului împlinit, pentru că eu, potrivit principiului alternanţei, dădusem cuvântul UDMR-ului, astfel încât poate să ia cuvântul alternativ fiecare grup parlamentar. Şi dumneavoastră mi-aţi furat şi microfonul şi dreptul colegului dumneavoastră de a se exprima.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Arpad Ándrás Antal:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de azi se intitulează "Drepturi fundamentale la porţile Europei".

În ultimele luni, se vorbeşte foarte mult despre drepturile minorităţilor. Unii spun că România a depăşit standardele europene în domeniu. Alţii, că nu ne putem transforma într-un poligon de încercare, iar alţii că ungurii ar trebui să plece din această ţară.

Autorii acestor declaraţii au ceva în comun: toţi ştiu mai bine decât noi ce este bun şi ce este rău pentru comunitatea maghiară, de parcă noi am vrea răul comunităţii noastre, iar ei ar trebui să-i apere.

Ei ştiu că este mai bine pentru noi dacă învăţăm istoria şi geografia în limba română. Vom fi mai fericiţi dacă nu vom avea universitate, vom fi mai deştepţi dacă nu vom gândi în limba maghiară şi, cu siguranţă, vom avea somnul mai adânc dacă vom visa într-o altă limbă decât cea maternă.

Domnul ministru al educaţiei şi cercetării a afirmat zilele trecute că nu este de acord cu înfiinţarea unei universităţi de stat cu predare în limba maghiară. Chiar nu ştie domnul Hărădău, ardelean fiind, ce înseamnă pentru noi această universitate? Dânsul avea 12 ani când comuniştii Ceauşescu şi Iliescu au desfiinţat Universitatea Bolyai, iar prorectorul şi unul dintre profesorii renumiţi s-au sinucis în semn de protest faţă de această decizie.

Chiar nu ştie domnul Hărdău că şi maghiarii plătesc impozite şi, dacă avem o universitate la 400.000 de locuitori, noi am avea dreptul la cel puţin trei universităţi?!

Chiar nu ştie domnul Hărdău că doar 4,4% dintre studenţi sunt de naţionalitate maghiară şi doar 2% dintre ei învaţă limba maternă?

Chiar nu apreciază nimeni că noi ne revendicăm drepturile în Parlament, iar când ieşim în stradă suntem "înarmaţi" doar cu lumânări şi cărţi?

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Voi cita astăzi din Constituţia României.

În art.26 alin.1 se specifică: "Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată".

Putem spune deci că dreptul la viaţa privată este unul dintre drepturile fundamentale ale omenirii.

Şi deoarece unii fac alergie de la cuvântul autonomie, iar alţii nu pot sau nu vor s-o înţeleagă, voi încerca să descriu poate un pic mai inedit această doleanţă a comunităţii maghiare din Transilvania, spunând că ceea ce dorim noi nu este altceva decât dreptul la viaţa privată, dreptul la privatitatea comunităţii noastre.

Şi stimaţi colegi,

Dragi prieteni,

Aveţi încredere în noi. Credeţi-ne că nu vrem să furăm Ardealul, vrem să trăim aici, pe pământul nostru natal împreună cu prietenii noştri români, cu rromii, cu saşii şi evreii care au mai rămas.

Nu cred că cei care trec prin satele saşilor care au fost vânduţi de comunişti nu simt că suntem cu toţii mai săraci fără ei. Nu cred că cei care întâlnesc în drumul lor sinagogi care stau să se dărâme nu se simt şi ei un pic vinovaţi. Nu cred!

Stimaţi colegi,

Integrarea în Uniunea Europeană va fi un moment de regăsire a naţiunilor europene. Depinde de noi, depinde de dumneavoastră dacă vom intra cu fruntea sus. Este interesul României ca maghiarii să se simtă confortabili în această ţară, beneficiind de diverse forme ale autonomiei, având universitate proprie şi ... mulţi prieteni români!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:.

Mulţumesc.

Vă anunţ, stimaţi colegi, că domnul deputat Claudius Mihail Zaharia din Grupul parlamentar al P.N.L. a depus în scris declaraţia şi n-o mai susţine verbal.

Dau în continuare cuvântul doamnei deputat Mirela Adomnicăi din Grupul parlamentar al P.S.D.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre preşedintele jucător".

Încă din timpul campaniei electorale candidatul, pe atunci, la preşedinţia României, domnul Traian Băsescu, ne promitea că, în cazul în care va câştiga alegerile, nu se va resemna în faţa limitelor prerogativelor constituţionale privind funcţia prezidenţială şi va fi un preşedinte jucător.

Dar speranţele alegătorului de bună credinţă, care a votat plin de speranţă luarea de atitudine a candidatului Băsescu, au fost periculos întrecute, până la dezamăgire, de prestaţia celui care, de peste 400 de zile, este preşedintele tuturor românilor.

După ce a jonglat, până la limita competenţelor sale, intervenind în funcţionarea diverselor instituţii publice, după ce a mediat chiar conflictele dintre Gigi Becali şi C.V.Tudor, mai nou, domnul Băsescu a devenit preşedintele-jucător în interiorul Alianţei PD-PNL. Pe acest tărâm bântuit, Traian Băsescu şi PD, pe de o parte, şi Tăriceanu şi PNL, pe de alta, au trecut de la dispute la represalii. În premieră, preşedintele refuză să semneze decretul de numire în funcţie a ministrului propus de premier, deoarece, pretinde el, trebuia să i se ceară părerea. Iar, în opinia sa, omul a devenit expert în inundaţii, nu în relaţia cu Parlamentul şi e mai bine să rămână, în continuare, secretar de stat la MAI.

Tot pentru prima dată, Traian Băsescu se declară, public, "dezamăgit" de liberali, pa care îi acuză că îşi fac imagine aruncând anatema securismului asupra sa, în vreme ce ei înşişi mimează lupta cu acesta.

Paradoxal, preşedintele care susţine că preocuparea sa esenţială este "buna funcţionare a instituţiilor statului", afirmă însă că este "departe" de subiectul CNSAS, o instituţie blocată prin alegerea domnului Corneliu Turianu, propus de PD, şi răspunde evaziv asupra aspectelor de mediere.

Dar picătura care a umplut paharul şi demonstrează că domnul preşedinte Băsescu a renunţat până şi la păstrarea aparenţelor de imparţialitate politică, o reprezintă prezenţa sa la summit-ul popularilor europeni de la Roma, unde şi-a rostit discursul având în spate ecranul cu steagul României, siglele PPE şi PD.

Asocierea imaginii preşedintelui, pe fundalul steagului naţional, cu sigla PD, este inoportună şi ridică reale probleme de constituţionalitate.

Iată că bătălia politică din interiorul Puterii nu mai are azi în centru idei şi strategii, ci vulnerabilităţi personale. Mereu vigilent, Traian Băsescu informează, în mod regulat, poporul că "grupuri mafiote" sunt gata să intre în Palatul Victoria.

Dar, ceea ce contează de fapt, este că aceste conflicte, tot mai dese şi violente, au consecinţe asupra stabilităţii politice şi eficienţei guvernării, sfârşind prin a ne periclita însăşi integrarea europeană care se află încă sub semn de întrebare.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

A depus, vă informez, în scris intervenţia politică şi doamna deputat Monalisa Gălăteanu, din Grupul parlamentar al P.S.D.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Emilian Frâncu, de la P.N.L.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Să nu cădem în capcană".

Pentru prima oară după evenimentele din Decembrie l989, există şanse reale ca o Lege a lustraţiei să fie adoptată de Parlamentul României.

După mai multe încercări eşuate, societatea românească este, în sfârşit, pregătită, prin reprezentanţii ei în forul suprem legislativ al ţării, să facă dreptate celor care, timp de 45 de ani, au suferit persecuţii şi oprimare politică specifice regimului comunisto-securist.

Există bănuieli că unii parlamentari din actuala legislatură au fost, într-o formă sau alta, colaboratori ai Securităţii şi au desfăşurat activităţi de poliţie politică. Alţii au fost lideri ai p.c.r., cu rol important în promovarea unui regim de teroare şi dictatură, condamnat de istorie. De aceea, există riscul ca anumite forţe obscure să încerce şi acum, aşa cum au procedat timp de 6 ani la CNSAS, să facă inoperabilă Legea lustraţiei sau chiar să voteze împotriva ei.

Ni se pare ciudată propunerea colegilor din P.D., ca Guvernul României să promoveze legea prin asumarea răspunderii guvernamentale. Acest lucru ar permite să nu se cunoască modul cum au votat aleşii neamului şi mulţi dintre ei să se ascundă sub "perdeaua" votului secret cu bile, obligatoriu, la asumarea răspunderii de către Guvern.

Cine are interesul să nu îi cunoaştem pe cei care se opun, chiar şi acum, în al 12-lea ceas, curăţeniei morale ce s-ar produce în urma adoptării legii? Cine ar vrea ca să ne privim noi, parlamentarii, cu suspiciune unii pe alţii, neştiind cine a fost pentru şi cine a fost contra acestui proces?

Eu cred că în spatele acestei propuneri se află, de fapt, interese politicianiste. Cu o posibilă moţiune de cenzură, introdusă de P.S.D. şi P.R.M., ar exista toate şansele ca, sub protecţia anonimatului, chiar şi unii parlamentari din arcul guvernamental să voteze moţiunea, aceasta să întrunească numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată şi, în consecinţă, Guvernul să cadă.

Am ajunge rapid la alegeri anticipate, ideea fixă a unor grupuri de interese care de un an de zile torpilează Guvernul cu tot felul de declaraţii în acest sens.

Este o capcană în care, sper, nu vom cădea!

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, dacă s-a prezentat vreunul din cei care s-au înscris: domnul Puchianu, domnul Tabără, domnul Oltean, domnul Traian Igaş, domnul Marius Rogin?

N-am să mai citesc dacă vreunul se prezintă. V-aş ruga să le spuneţi.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

"Biserica ortodoxă română este iubită de Dumnezeu!".

Ordonanţa Gojdu a fost respinsă cu 88 de voturi pentru, 83 împotrivă, 4 abţineri şi 2 neexprimări, fiindcă nu a întrunit majoritatea voturilor celor 177 de deputaţi prezenţi.

Totul a fost neobişnuit joi, 30 martie a.c., la Camera Deputaţilor, începând cu invitarea în premieră a unui secretar de stat care deranja lucrările, pentru a părăsi sala de şedinţe, continuând cu solicitarea demisiei ministrului afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu, cu discuţii referitoare la proceduri, cu certuri, ţipete, jigniri, acuzaţii de furt, şi un final în premieră: respingerea dramatică, la un vot diferenţă, a ordonanţei de ratificare a unui acord internaţional convenit pe cale diplomatică.

Şi este necesar de subliniat că Guvernul a aprobat deja virarea unei sume de 500.000 de euro pentru înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare "Gojdu", ceea ce i-a determinat pe deputaţii liberali, să încerce cele mai diverse subterfugii pentru aprobarea ei tacită.

Conform acordului semnat cu ocazia şedinţei comune din 20 octombrie 2005, a guvernelor român şi ungar, ar urma să se înfiinţeze o nouă Fundaţie Gojdu, supusă legislaţiei maghiare, cofinanţată de cele două state semnatare.

Statul comunist ungar a naţionalizat samavolnic în 1952 bunurile mobile şi imobile din Budapesta, aflate în patrimoniul fundaţiei cu sediul la Sibiu, cunoscute sub numele "Curţile Gojdu" şi care au intrat, în 1990, în proprietatea Primăriei Sectorului 7 din Budapesta.

Deşi în anul 2003, partea română a făcut demersuri pentru ca să reintre în proprietatea bunurilor sale, "Curţile Gojdu" au fost vândute în decembrie 2004 companiei israeliene Autoker Holding RT, care a trecut imediat la renovarea lor. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, statul român şi cel ungar şi-au propus achiziţionarea prin acordul ce s-a supus ratificării, a unei suprafeţe relativ restrânse din cele şapte blocuri care conţin "Curţile Gojdu", adică numai a spaţiilor necesare pentru realizarea muzeului, bibliotecii şi a Institutului Parteneriatului Strategic Româno-Ungar.

Neintenţionat sau mai exact, intenţionat, s-a uitat Acordul Româno-Maghiar din 1938, care consemna clar lista bunurilor Fundaţiei române, cu sediul la Sibiu, ce se găsesc pe teritoriul ungar, acord care a fost ratificat chiar şi de Camera Superioară a Parlamentului Ungar, la 4 aprilie 1940, adică exact acum 66 de ani.

Totodată, ministrul afacerilor externe susţine că biserica ortodoxă a fost despăgubită. Chiar dacă am accepta această minciună, biserica este altceva decât fundaţia. Fundaţia este o persoană juridică de drept privat şi nu trebuie confundată cu instituţia Bisericii Ortodoxe.

Dacă Ungaria a făcut o plată, să zicem nedatorată, Episcopiei Bisericii Ortodoxe Române de la Gyula aceasta este problema Ungariei şi a Bisericii Ortodoxe şi nu a Fundaţiei "Gojdu" de la Sibiu!

Emanuil Gojdu nu a lăsat românilor ortodocşi numai nişte facilităţi: burse, muzee, clădiri, posibilitatea de a se instrui... Emanuil Gojdu a lăsat în primul rând un simbol, un monument de o importanţă deosebită, care se poate încadra strălucit în patrimoniul culturii universale, ca o mărturie a contribuţiei românilor la istoria maghiarilor. Gojdu nu a fost un extremist, ci un român asimilat perfect de către statul maghiar, a fost un excelent cărturar şi în acelaşi timp un mare avocat care a pus o cărămidă de bază la reformarea dreptului penal maghiar contemporan.

De aceea, datoria noastră este să nu lăsăm ca aceste simboluri să dispară, ceea ce de fapt se doreşte. Nu numai clădirile din "Curţile Gojdu" trebuiesc păstrate, ci şi spiritul lor. Prin acest acord, noi cedăm la Budapesta un petic de pământ românesc.

Într-o perioadă în care Parlamentul traversează o catastrofală criză de imagine, votul din Camera Deputaţilor este un prilej de a influenţa în bine politica ţării.

În fond, pe cine reprezentăm noi? Ne-a ales Ministerul Afacerilor Externe? Ne-a ales Ungaria ca să o reprezentăm în Parlamentul României?

Nu, căci în acest caz am concura U.D.M.R.-ul, despre a cărui fidelitate faţă de statul român ne îndoim şi nu avem ce să vorbim. Ne-a ales poporul român şi fiindcă poporul este suveran avem datoria să-i respectăm voinţa.

Parlamentul nu este obligat să aprobe un acord semnat de un Guvern trădător. Tocmai din acest motiv este necesară ratificarea unui tratat de către Parlament.

Ordonanţa privind înfiinţarea la Budapesta a Fundaţiei Publice Româno-Ungare "Gojdu" a căzut la Camera Deputaţilor.

Este de datoria Senatului, în calitate de Cameră decizională, să desăvârşească ceea ce deputaţii au reuşit cu foarte mare greutate. Să dovedească şi ei că Biserica Ortodoxă Română este iubită de Dumnezeu. Fiindcă înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, s-au opus şi se opun acestui acord.

De aceea, în încheiere, voi transmite senatorilor, care urmează să dezbată acest acord, mesajul proaspătului Mitropolit al Clujului, Albei Iulia şi Bihorului, Înalt Prea Sfinţia Sa Bartolomeu Anania: "Parlamentul nu votează acum pro sau contra statului român sau al statului maghiar, sau pro sau contra Bisericii Ortodoxe, ci a copiilor şi a urmaşilor lor, care ar trebui să beneficieze de pe urma averii Gojdu".

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din Grupul parlamentar al Partidului Conservator s-a prezentat cineva? Nu.

Din Grupul Independenţilor, domnul deputat Eugen Bejinariu.

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Termenul de "independent" pentru o persoană, după orice dicţionar, semnifică statutul de a nu depinde de nimeni, de a fi liber, autonom. Iar termenul de autonomie, tot pentru o persoană, exprimă situaţia de a dispune liber de propria voinţă.

În prezent am un astfel de statut şi declaraţiile mele politice, deci şi cea de astăzi, sunt libere de orice constrângere şi exprimă deplina libertate a comunicării şi în Parlamentul României.

Realităţile sociale, economice şi politice păstrează, înlocuiesc sau aduc în spaţiul comunicării cuvinte, grupuri de cuvinte şi diferite exprimări care dobândesc celebritate.

Dacă realităţile economice şi cele sociale nu se schimbă - şi la noi nu se schimbă - păstrăm mereu cuvinte precum sărăcie, greutăţi, lipsa de bani, măriri de preţuri, la lucru în afară, mărirea pensiilor, sărăcie extremă etc.

Schimbările cele mai dinamice privesc domeniul politic şi respectiv succesiunea pe măsură a cuvintelor, grupurilor de cuvinte şi expresiilor care dobândesc celebritate: de la cuvântul răpire ziarişti la scandalul de la CNSAS.

Între aceste cuvinte, care ca timp cuprind actuala guvernare, reţinem: numirea prefecţilor, revocare, fuzionare, alegeri anticipate, celula de criză, stenograme, prostănac, soluţia imorală, Guvernul să iasă din minciună, bunicuţa, scandalul telefonului, greva generală a profesorilor, statutul minorităţilor, termopane şi obiecte de artă, deconspirarea securităţii, alegeri la CNSAS etc.

Şi, totuşi, frecvenţa cea mai mare au avut-o cuvintele: corupţie, negociere, criză, autonomie şi măriri. Dacă vom consulta orice dicţionar vom avea confirmarea sensului acestor termeni (Vasile Breban, Dicţionar al limbii române contemporane, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980).

Autonomie, bunăoară, semnifică: "1. Independenţă în guvernare; 2. Situaţia unei naţiuni care are dreptul de a se autoguverna în cadrul unui stat federal; 3. Situaţia celui ce dispune liber de propria voinţă...". Corupţie înseamnă abatere de la moralitate, iar independenţa pentru o persoană înseamnă că persoana respectivă nu depinde de nimeni, este liberă, autonomă.

Mulţimea cuvintelor cu dinamica lor, mai cu seamă în confruntările politice sterile, nu modifică cu nimic viaţa oamenilor. Şi Alianţa "DA" şi Coaliţia de la guvernare şi P.S.D. au fost şi continuă să fie bune gazde pentru astfel de confruntări sterile.

Mai mult decât caracterul lor steril, acum importantă este transferarea acestor confruntări în zona de linişte din comunităţile locale şi avem aici în vedere mai întâi consiliile judeţene şi consiliile locale. Sunt deja consilii locale care în locul analizelor şi hotărârilor în folosul comunităţii au trecut la confruntări, certuri şi exprimări improprii vieţii rurale şi urbane din Bucovina istorică.

Este o manifestare care se încadrează în moda zilei.

În vreme ce la Suceava şi în alte provincii au venit din nou apele peste oameni, autorităţile centrale se ocupă cu sârg de CNSAS, iar local, liderii şi/sau "aleşii" se ameninţă cu dosarele de la Securitate.

Sperăm în morala şi mintea românului, fie şi cea de pe urmă, că este în puterea oamenilor cu morală unanim recunoscută şi competenţe profesionale să aşeze relaţiile dintre semeni, inclusiv dintre liderii locali şi de la centru, pe baza bunei comunicări, a sincerităţii şi a promovării interesului cetăţeanului, în numele căruia toţi vorbim astăzi.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:.

Mulţumesc.

V-aş ruga să acceptaţi să mai facem patru declaraţii, să prezentăm patru declaraţii public, iar celelalte să le prezentaţi în scris.

Domnul Emil Strungă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice de astăzi este: "Preşedintele faţă în faţă cu istoria recentă". Este o parafrazare a titlului unei celebre piese de teatru.

Constituirea noului Colegiu al CNSAS a fost de natură să amorseze o gravă criză politică, instituţională şi morală. Speranţele tuturor celor care au crezut că deconspirarea fostei Securităţi ca poliţie politică se va realiza în interesul aşezării societăţii româneşti pe temelii sănătoase, în vederea aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, au fost dramatic înşelate.

Este limpede pentru toată lumea că bunul mers al instituţiilor este în mod organic legat de voinţa şi de moralitatea celor care le conduc. Din nefericire, domnul Constantin Turianu este în afara minimei calificări de a conduce activitatea CNSAS, fie şi numai pentru faptul că, în 1999, pe vremea când domnia sa era senator PNŢCD, a făcut parte dintre cei care au masacrat proiectul de lege elaborat şi propus de Constantin Ticu Dumitrescu privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică.

Impunerea domnului Turianu la conducerea instituţiei nu se dovedeşte decât continuarea, pentru următorii şase ani, a "epocii Gh.Onişoru", când obiectivele prioritare ale CNSAS au fost grav compromise.

În altă ordine de idei, dar nu în ultima ca importanţă, P.N.L. constată că Alianţa "DA", realizată împreună cu P.D., un proiect care s-a dovedit de succes până în prezent şi în care s-au pus atâtea speranţe în viitor, se află într-un moment de cumpănă. O combinaţie de o asemenea anvergură politică nu se poate menţine şi nu poate funcţiona benefic în afara respectării cuvântului dat, a minimei onestităţi şi în afara angajării depline a părţilor în sensul reformei instituţionale radicale.

Deconspirarea Securităţii reprezintă esenţa acestei reforme. A sosit momentul în care conducerea P.D., în frunte cu preşedintele său, trebuie să aleagă: ori implicarea, alături de aliaţii săi liberali, în demantelarea sistemului de interese ale Securităţii din interstiţiile societăţii româneşti, ori "Alianţa" imorală şi malefică, în raport cu interesul naţional, cu "serviciile" secrete.

Din nefericire, declaraţiile oficiale ale preşedintelui Băsescu din 30 martie a.c., nu sunt de natură să limpezească lucrurile. Orice om de bună credinţă s-ar fi aşteptat ca Preşedintele ţării să-şi exercite prerogativele şi talentele de "jucător" în dezamorsarea crizei de la CNSAS, criză provocată de P.D., care nu şi-ar fi asumat un asemenea risc fără acordul celui care, dincolo de "apolitismul" impus de funcţia prezidenţială, rămâne liderul necontestat al acestui partid.

În strânsă legătură cu acest subiect, combinat cu tema lustraţiei, declaraţia domnului preşedinte Băsescu a şocat la punctul referitor la necesitatea condamnării drept criminal a regimului comunist. Acest regim se face responsabil de uciderea a sute de mii de români, de distrugerea a milioane de destine, de deturnarea istorică şi strategică a evoluţiei societăţii noastre.

De acord, o condamnare oficială, de la înălţimea fotoliului prezidenţial, presupune un rechizitoriu "ştiinţific". Dar, oare pentru domnul Băsescu dezvăluirile în acest sens, din ultimii şaisprezece ani, să nu însemne nimic? Nici sutele de mărturii ale victimelor? Nici textele cutremurătoare ale lui Paul Goma sau Ion Ioanid? Nici ce s-a aflat despre "experimentul Piteşti?" Nici ceea ce a scos la iveală, cu enorme eforturi, Memorialul Sighet sau "Memorialul Durerii" de la TVR?

Câte disertaţii "ştiinţifice" ar mai trebui să poposească pe augustul birou prezidenţial?

Stimate domnule preşedinte, vă rugăm să înţelegeţi că întinderea acestei coarde a "pragmatismului", care vă face să fiţi atât de înţelegător cu "serviciile", în dauna moralităţii, a dreptăţii şi adevărului, de care aţi făcut atâta caz ca să ajungeţi acolo unde aţi ajuns, vă determină să îi pierdeţi definitiv pe cei care şi-au pus inimile şi sufletul în slujba dumneavoastră.

Nu mizaţi pe faptul că îi aveţi în spate pe cei cărora nu le pasă de suferinţele prin care a trecut neamul românesc, şi care sunt, din păcate, destul de mulţi. Dacă aveţi un minimum de instinct al istoriei, nu ignoraţi faptul că istoria recentă vă va consemna drept cel pe care, la un anumit moment, românii l-au votat pentru că pur şi simplu sunt însetaţi de dreptate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Dumitriu Mihai.

Se pregăteşte domnul deputat Ghervazen, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, apoi, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Pensionarii şi drepturile neonorate".

În România, una din cele mai importante probleme este protecţia socială, nu numai a persoanelor angajate, pe care o asigură cât de cât noul Cod al muncii, a şomerilor, prin acordarea unor ajutoare băneşti, dar şi a celor care în prezent sunt la pensie după o muncă de peste 40 ani.

Autorităţile au emis o serie de acte normative pentru a veni în sprijinul ultimei categorii, printre care şi cele care reglementează calătoriile pe calea ferată. Potrivit acestor acte normative, pensionarii şi familiile lor beneficiază gratuit de tichete pentru 6 călătorii pe an. Însă, nu toţi pensionarii folosesc aceste tichete acordate de Guvernul României, a căror contravaloare este luată în calcul şi stipulată în bugetul de stat pe anul în curs.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004, art. 4, acordă unele facilităţi familiilor de pensionari începând cu anul 2005, prin compensarea în produse alimentare a tichetelor de călătorie neutilizate. Această ordonanţă de urgenţă nu a fost pusă în aplicare de Guvernul Portocaliu al Alianţei D.A., pe motiv că pentru anul 2005 nu fost prevazută suma necesară în bugetul de stat.

Întreb, pe domnul prim-ministru Tăriceanu şi pe membrii Guvernului responsabili cu această problemă, pentru cei care au folosit tichetele de calătorie pe calea ferată în anul calendaristic 2005, Guvernul României nu a plătit contravaloarea lor Societăţii Căilor Ferate Române? Această societate nu a solicitat Guvernului Tăriceanu decontarea sumei pentru contravaloarea tichetelor de calătorie utilizate de pensionari?

Stimaţi colegi,

Am înţeles dintr-un răspuns dat de domnul Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, că aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004 prezintă unele dezavataje: costuri financiare ridicate legate de tipărirea şi gestionarea bonurilor de masă; imposibilitatea valorificării bonurilor de masă în anumite localităţi din ţară, şi mai ales în mediul rural, unde nu există unităţi comerciale autorizate; dificultăţi în verificarea şi controlul atribuirii bonurilor de masă şi în stabilirea echivalenţei valorice a tichetelor de călătorie nefolosite; lipsa fondurilor financiare, deoarece nu au fost prevăzute în bugetul pe anul 2005.

Iar întreb, cum de s-au acordat tichete gratuite pensionarilor pentru cele 6 călătorii anual, dacă contravaloarea lor nu a fost prevăzută în bugetul de stat, pentru a fi decontată Societăţii Căilor Ferate Române?

Compensarea în bani a valorii tichetelor de calătorie nefolosite este o obligaţie a Guvernului şi se poate pune uşor în aplicare, fără costuri suplimentare, astfel: resursele financiare există, întrucât nu se pot acorda călătorii gratuite pe calea ferată pensionarilor sau altor persone fără a se prevedea în bugetul statului pe anul în curs sume pentru decontare; reţeaua folosită la distribuirea tichetelor poate fi utilizată şi la colectarea celor nefolosite; sumele aferente tichetelor neutilizate se pot trece pe cuponul de pensie şi pot fi achitate o dată cu drepturile de pensie; sumele pot fi plătite tuturor beneficiarilor, indiferent de domiciliu.

Stimaţi colegi din Parlament si guvernanţi,

Nu atentaţi la drepturile conferite de lege pensionarilor şi familiilor lor. Suma de cinci sute de mii de lei vechi (50 RON) pentru fiecare tichet nefolosit este o sumă medie, dar şi un balon de oxigen la ieşirea din iarnă a pensionarilor.

În acord cu cele de mai sus, consider necesară şi oportună o iniţiativă legislativă pentru a corecta o mare nedreptate care se face pensionarilor care nu reuşesc să utilizeze toate tichetele pentru cele 6 călătorii acordate gratuit.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Vă informez, stimaţi colegi, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat Ghervazen, că a depus intervenţia scrisă şi domnul deputat Ion Mocioalcă, din partea Grupului PSD.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ghervazen Longher:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la ratificarea de către Polonia a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.

Dacă, la 4 mai 2004, Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski" saluta în plenul acestei Camere aderarea Poloniei la Uniunea Europeană, iată că, în mai puţin de 2 ani, a venit timpul să salutăm şi apropiata şi iminenta aderare a ţării noastre, România, la 1 ianuarie 2007.

După ce, la 10 martie 2006, Seimul Polonez a adoptat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană a României şi Bulgariei, în sesiunea din data de joi, 30 martie 2006, Senatul Polonez a votat în unanimitate ratificarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, legea urmând să fie promulgată în aceste zile de Preşedintele Republicii Polone, Lech Kaczynski.

Astfel cum aprecia recent şi ministrul român al afacerilor externe, "relaţiile româno-poloneze se află într-o evoluţie constant ascendentă, având ca fundament sprijinul Poloniei pentru aderarea României la Uniunea Europeană, o viziune împărtăşită asupra viitorului european al regiunii, precum şi interesul consolidării cooperării între cele două ţări, în vederea promovării obiectivelor comune la nivel european".

Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski" se declară un liant de colaborare între cele două ţări şi va sprijini în continuare dezvoltarea reciprocă a colaborării popoarelor noastre, în cadrul Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul ultimul intervenient, domnul Mircia Giurgiu.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Unde sunt banii de sănătate?"

În urma unor discuţii şi întâlniri pe care le-am avut cu conducerile sindicatelor şi ale unor spitale din judeţul Cluj, am ajuns la concluzia că, în sistemul sanitar, problemele cu care se confruntă se datorează în special conducerii Ministerului Sănătăţii. O să dau doar un singur exemplu, este vorba despre serviciile medicale şi, concret, despre tratarea unui abcces, care implică următoarele costuri: mănuşi sterile - 0,6 lei o bucată, seringă 10 ml - 0,35 lei o bucată (e vorba de lei noi), xilină 1% - 1 leu 2 bucăţi, betadină - 2,1 lei, 20 de ml, lamă bisturiu - 0,37 lei o bucată, fir hemostază - 1 leu o bucată, fir sutură - 12 lei o bucată, cheltuieli personal - 6,3 lei 2 persoane, regie - 0,8 lei, în total, cheltuielile se ridică la 24,52 lei, din care se decontează doar 9,9 lei, restul sumei se adună la fondul de pierderi al spitalului care asigură un astfel de tratament.

Aşadar, cu toate că atât salariaţii, cât şi angajatorii de pe piaţa muncii oficiale din România contribuie la Fondul de Asigurări de Sănătate cu sume importante, aceşti bani nu se regăsesc în tratamentul spitalelor, chiar dacă conducerea Ministerului Sănătăţii se laudă că a alocat cea mai mare sumă anuală din ultimii ani.

Solicit Ministerului Sănătăţii, conducerii acestuia să ia toate măsurile pentru a trata aşa cum se cuvine pacienţii, să trăiască în realitate, şi nu în virtual, să aibă grijă de clienţii care se duc la spital pentru a se trata, şi nu pentru a se îmbolnăvi mai tare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Cu acesta, şedinţa dedicată intervenţiilor politice a luat sfârşit. Urmează a doua parte a lucrărilor şedinţei de astăzi, destinată dezbaterilor proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Aledin Amet:

"Fonduri mai mari destinate judeţului Constanţa"

Fără îndoială, judeţul Constanţa este extrem de important, cu un potenţial economic remarcabil. Beneficiind de un cadru geografic deosebit, această parte a Dobrogei reprezintă, de ani de zile, unul din cei mai însemnaţi contribuabili la bugetul statului. Pentru a se menţine acest ritm, favorizând, în acelaşi timp, dezvoltarea generală şi constantă a întregii ţări, este nevoie, însă, de o reîntoarcere substanţială a sumelor de bani necesare investiţiilor.

Nu putem vorbi de o menţinere şi chiar dezvoltare a infrastructurii zonale, dacă judeţul Constanţa nu este plasat, la repartizarea bugetului, în partea superioară a unui clasament absolut logic. Un oraş precum Constanţa, cu o populaţie semnificativă, un judeţ precum Constanţa, cu numeroase localităţi, au nevoie, anual, de această raportare corectă.

Se poate vorbi de un progres al turismului, doar dacă există, în aceeaşi măsură, investiţii. Clădirile reprezentative, spitalele, instituţiile de cultură, cele de învăţământ, necesită renovări. O atenţie deosebită, din punct de vedere economic, acordată acestei regiuni, înseamnă un nivel superior al prosperităţii.

Putem constata că judeţul pe care-l reprezint în Parlamentul României nu s-a putut considera favorizat. Aspectul nu trebuie privit ca o competiţie, în condiţiile în care şi celelalte judeţe au specificul şi ritmul lor de dezvoltare. Dar nu trebuie omisă importanţa judeţului Constanţa.

Domnul Bogdan Ciucă:

"Dimensiunea învăţământului rural românesc"

In contextul tansformarilor care au caracterizat societatea romaneasca în ultimul deceniu şi jumătate, reforma sistemului de învăţământ ocupă un loc aparte prin dinamică şi cuprindere, ea devansând majoritatea reformelor sectoriale, beneficiind de o importanta mobilizare de resurse umane şi financiare în interior, iar pe plan extern de surse obţinute prin finanţări ale Băncii Mondiale si programe Phare.

Cu excepţia unor masuri specifice, cum ar fi reabilitarea şcolilor, facilitarea transportului pentru elevii din satele îndepartate, racordarea şcolilor rurale la sistemul ROEDUNET, dotarea bibliotecilor scolare, nu au existat programe de dezvoltare de ansamblu si prioritare pentru învaţământul rural. Aceasta a dus la apariţia unor efecte secundare ale reformei, care au afectat echitatea şi au accentuat distanţa care există între mediul rural si mediul urban, discrepanţele dintre elevii din mediul urban si elevii din mediul rural, între ratele participarii, ale absolvirii, ale urmării ciclurilor superioare de învaţământ, ca să nu mai vorbim de discrepanţe în ceea ce priveşte condiţiile materiale, în general, şi cele privind desfăşurarea procesului didactic.

Când vorbim de învăţămâtul rural, memoria noastră ataşează din punct de vedere al semnificaţiei sale sociale două imagini definitorii. Prima este aceea a dascălului de la ţară, apostolul neamului, cel care nu educă doar copiii, ci este şi un educator al comunităţii şi un lider al acesteia. A doua este cea a copiilor de la ţară, cei care pleacă la oraş să înveţe carte, la îndemnul dascălului şi cu sacrificiul părinţilor şi care reuşesc în viaţă, în cultură, în politică. Aceste imagini frumoase de altadata nu mai seamană nici pe departe cu ceea ce se întamplă acum în sistemul de învăţământ românesc. Dascălii se feresc de mediul rural atât din punct de vedere al salariului, mic si diferenţiat, faţă de cel urban, cât şi condiţiile din ce în ce mai proaste de navetă. Primăriile nu-şi mai onorează obligaţia legală de a deconta abonamentele, ca să nu mai vorbim de celelalte facilităţi promise de lege şi neaplicate aproape deloc în 15 ani: hectarul de pământ şi locul de casă. Posturile din învăţământul rural rămân anual neocupate de cei cu pregătire adecvată, fiind necesar înlocuirea lor cu oameni care nu au nici-o treaba cu şcoala.

Problemele învaţământului rural sunt atât de formă cât şi de fond. Raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ pe 2005 ne arată ca prin rata de participare a populaţiei în varstă de 15-25 ani, la toate nivelurile de educaţie, situeaza România pe ultimul loc comparativ cu celelalte ţări europene. In ceea ce priveşte rata şomajului, aceasta tinde să afecteze, din ce în ce mai mult, tinerii până în 24 ani, crescând în perioada 2000-2005 de la 18,6%, la 21% şi o mare parte din aceste procente se înregistrează în randul tinerilor din mediul rural.

Cu toti ştim că banii existenţi pentru învăţământ sunt puţini şi insuficienţi pentru realizarea acestor obiective din mediul rural, cât despre stimulările salariale pentru profesori acestea sunt aproape inexistente, dar trebuie găsite urgent soluţii pentru acoperirea acestor deficite şi relansarea învăţământului rural.

Domnul Gheorghe Chiper:

Declaraţie politică: "Taxa de 16% - opţiune politică sau abuz de reglementare?"

Uniformizarea taxei de 16% a devenit în egală măsură o obsesie guvernamentală, dar şi o încercare utopică de "reformă" fiscală.

Pentru a proba o astfel de afirmaţie este de ajuns să citim declaraţia primului-ministru făcută zilele trecute pe acest subiect, conform căreia în mandatul dânsului celebra taxă nu va fi modificată şi nici abandonată.

Nu se va modifica nici TVA-ul, afirmă premierul, deşi experţii FMI au alte păreri în această privinţă, iar responsabilii noştri cu integrarea europeană ne aduc aminte că participarea noastră la bugetul comunitar este de peste 800 milioane euro, anual, şi aceasta trebuie colectată de undeva.

Aflăm că se doreşte uniformizarea taxei prin aplicarea procentului de 16% şi la alte contribuţii, care până acum erau stabilite la nivele mai mici, unele chiar de 1-2%, ceea ce este, după părerea noastră, o iluzie deşartă, o utopie în toată regula, dacă ţinem seama că nu este posibilă o astfel de "aliniere" la tot ce înseamnă venit impozabil.

Cea mai frapantă iniţiativă pe această temă vine însă din sectorul agriculturii, unde suntem informaţi că se intenţionează, începând de anul viitor, impozitarea cu 16% a tuturor veniturilor agricole.

Făcând abstracţie de faptul că determinarea acestor venituri înseamnă o adevărată "aventură" fiscală, o sursă nouă de birocraţie şi abuz de reglementare, trebuie să spunem că un astfel de impozit ar fi o povară de neacceptat pentru cele mai multe familii de ţărani, pentru majoritatea fermierilor din sector.

Cum să impozitezi ceva ce nu se produce? Cum să aplici o taxă la o activitate ce nu aduce un plus de venit? Matematic, rezultatul acestor operaţiuni se cunoaşte, el fiind nul din toate punctele de vedere.

Mai puţin, probabil, din punctul de vedere al celor care se consideră salvatorii şi reformatorii agriculturii româneşti, dar care în curând nu mai au ce reforma.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Declaraţie politică: "Cerşetoria sau cum ne pierdem demnitatea?"

Cine, plimbându-se prin Bucureşti, nu s-a izbit de ei, cerşetorii?

Zdrenţăroşi, murdari, nefericiţi, implorându-ne să le mai prelungim agonia cu încă 10.000 lei?

De unde apar?

De ce trebuie să îşi ducă zilele pe străzi?

Cine e de vină pentru că aceşti oameni există?

Sunt ei oare singurii vinovaţi sau suntem de vină şi noi ceilalţi?

Societatea este un organism viu şi imperfect. Până la un anumit punct este normal ca ea să aibă asemenea disfuncţionalităţi. Cerşetorii au existat şi vor exista mereu. Problema apare atunci când există o superinflaţie a acestui fenomen.

Cerşetorii români au vizitat Parisul, Londra sau Stockholmul. Pe aceştia i-am văzut la televizor. Dar pe cei din Piaţa Unirii, din autobuzele şi metrourile noastre de ce nu îi vedem? Şi nu sunt puţini, domnilor!

Pe de o parte, este vina statului român care nu a reuşit să corecteze acest handicap al societăţii româneşti. Pe de altă parte, este vina cetăţenilor care nu ştiu cum să se comporte în faţa acestui fenomen.

În România de astăzi este normal să existe o mulţime de cerşetori. Sărăcia este pretutindeni. Ea nu se vede din Palatul Parlamentului şi nici din Palatul Victoria.

Guvernările anterioare nu au reuşit să elimine sărăcia. Au reuşit, eventual, să o elimine din casele lor, închizând adevărate averi între termopane de provenienţă suspectă.

Cum ar putea să nu mă scârbească demagogia P.S.D.-ului? E de ajuns să arunci o privire în jur ca să îţi dai seama că partidul ăsta şi-a bătut joc de România, nu a guvernat-o. e uşor să vorbeşti de problemele oamenilor săraci la televizor când conturile tale sunt pline până la refuz.

Aşadar, statul român se face, în mare parte, vinovat pentru fenomenul cerşetoriei. Este normal ca acolo unde jumătate din populaţie trăieşte pe pragul sărăciei, mulţi să se dedea la asemenea practici.

Doar o dezvoltare economică sănătoasă poate stopa asemenea boli. Este şi vina cetăţenilor pentru că ajută la perpetuarea acestui obicei. Există două moduri în care putem acţiona atunci când vedem un cerşetor. Gândind pe termen scurt, îi putem oferi câţiva lei sperând că îşi va cumpăra o pâine şi nu va muri de foame. Dar, oferind aceşti câţiva lei, pe termen lung nu facem altceva decât să sponsorizăm o boală socială. Este, finalmente, vorba de un proces economic.

Atât timp cât vor fi oameni dispuşi să plătească o pâine vor exista şi unii dispuşi să o producă. La fel, atât timp cât vor exista oameni dispuşi să ofere bani cerşetorilor, vor exista alţii dispuşi să se dedea unor asemenea practici. Încetând să le mai oferim bani, le facem poate un rău cerşetorilor de azi, dar evităm apariţia cerşetorilor de mâine sau de poimâine. Nu în ultimul rând, ar trebui să mai facem o distincţie importantă.

Biserica lucrează cu mila, statul cu legea.

Cerşetoria este interzisă prin lege, iar poliţiştii ar trebui să-i strângă pe aceşti oameni de pe stradă şi să îi supună domniei legii. Nu o fac, dintr-un motiv foarte simplu: le este milă. Dar poliţia este un instrument al statului, şi statul nu are de-a face cu mila. Legea nu cunoaşte acest sentiment. Legea se aplică şi basta!

De marii corupţi de ce nu ne este milă? Sau de hoţi? Suntem toţi egali în faţa legii, fie că locuim într-un canal sau în Zambaccian. Cetăţean român este şi acela care lucrează în frumoasele blocuri de oţel şi de sticlă şi acela care plânge după mila celorlalţi prin Gara de Nord. Toţi cetăţenii români trebuie să răspundă în faţa legilor. Numai aşa putem edifica un stat de drept.

Credeţi că există vreo altă cale de a intra în rândul statelor civilizate?

Nu există.

Eu, unul, nu vreau să mai văd nici corupţi pe holurile Parlamentului, dar nici cerşetori în metrourile Bucureştiului.

Domnul Corneliu Ciontu:

"Lustraţie şi epurare"

Am încercat să înţeleg, în ultimele zile, din punctul de vedere al moralistului, care este diferenţa între lustraţie şi epurare. În fond, ambele noţiuni presupun o acţiune identică: eliminarea adversarilor din vechiul regim, oricare ar fi fost aceştia, din funcţiile de răspundere şi din viaţa politică. Diferenţa constă în prezumţia de moralitate pe care şi-o asumă lustraţia: în timp ce epurările au fost rele, eu, lustraţia, sunt bună, pare a spune aceasta. Paradoxal, exact aceeaşi impresie o aveau cei care conduceau epurările comuniste: că elimină din istorie pe cei ce se făceau vinovaţi de crimele oribile ale regimului anterior.

Atunci, în ce constă diferenţa? Poate în faptul că regimul comunist privea spre soarele călăuzitor al Moscovei, asta făcându-i pe activişti un soi de trădători de ţară. Dar, în aceeaşi manieră, ultranaţionaliştii de mâine ar putea epura membrii actualului Parlament pentru că au acceptat ca soarele să răsară de la Bruxelles.

O noua ipoteză: poate că ura populaţiei face diferenţa între epurări şi lustraţii. În acest caz, am constata că poporul îi detesta pe comunişti, în timp ce pe liberalii lui Tătărescu sau pe ţărăniştii lui Maniu i-a sprijinit tacit. Dar nu se întampla aşa. Cu gustul său sec şi tranşant, poporul român a oferit puterea post-decembristă chiar foştilor comunişti, tratându-i obiectiv, la rece, fără excese de dragoste sau ură. La fel cum au fost trataţi emulii lui Maniu sau Tătărescu, politicieni cu vicii si calităţi, aşa cum stă în firea lucrurilor.

Dacă nici una din aceste variante nu funcţionează, rămâne să ne întrebăm: exista oare o diferenţă reală între lustraţie şi epurare? În teorie, lustraţia ar trebui să elimine din viaţa politică toţi funcţionarii care au facut posibil un regim politic criminal, vinovat în mod evident de genocid şi crime împotriva umanităţii. Un astfel de regim a fost cel nazist. În cazul acestuia, lucrurile sunt clare, limpezi, dincolo de dubii etice. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul sistemului pus pe picioare de Stalin. Dar se mai poate aplica aceeaşi regulă pentru comunismul lui Hrusciov? Sau pentru cel al lui Gorbaciov? Ori pentru Tito?

Adepţii condamnării tranşante a comunismului au obiceiul sa-l trateze pe acesta prin prisma nazismului. Dacă pe nazişti i-am condamnat, întreabarea e, de ce nu am face acelaşi lucru şi în cazul comuniştilor? Ei bine, pentru că naziştii au condus Germania şi Europa timp de 12 ani, adică în răstimpul unei singure generaţii de lideri. Nazismul a reprezentat un regim fix, care nu şi-a schimbat liderii şi metodele: a început cu Hitler şi antisemitismul şi s-a sfârşit exact la fel. Altfel au stat lucrurile în cazul istoriei de 150 de ani ai comunismului. De la 1848, când apărea "Manifestul" lui Marx si Engels, şi până în 1917, când bolşevicii au triumfat în Rusia, comunismul s-a confundat cu scopuri pe care nici azi nu le-am putea respinge. Abia odată cu Lenin, Stalin şi cu accesul la putere, comunismul a devenit criminal. Apoi, după moartea lui Stalin, el şi-a pierdut progresiv caracterul malign, devenind pur şi simplu un regim cenuşiu, plin de vicii, imoral, nedemocratic - dar nu genocidar în sensul stalinist.

În statele din lagărul sovietic, lucrurile se cer privite şi mai nuanţat. Aici, teroarea din anii 50 nu a avut acelaşi caracter neânduplecat şi omogen. În plus, pare imposibil de spus în ce măsură liderii comunişti din "democraţiile populare" au fost nişte ticăloşi sadea sau, pe undeva, nişte personaje ambigue, care au avut misiunea a de a face cât de cât suportabilă presiunea sovietică pentru patria lor. Nu mă tem să afirm că unii lideri comunişti din anii 70 si 80, fie ei din URSS, Ungaria sau Cehoslavacia, s-au dovedit uneori mai cinstiţi şi mai responsabili decât mulţi democraţi de astăzi.

Da, comunismul a fost o eroare. Da, comunismul a fost oribil şi criminal. Dar el nu a avut constant şi nediferenţiat acest caracter. Nu-i cereţi unui utecist din anii 80 să răspundă pentru crimele lui Stalin. Nici nu auzise de ele - şi cu siguranţă nu le-ar fi aprobat. Nu puneţi Gulagul în cârca unui ceapist din Moldova. Ar fi nedrept şi aberant. Regimul lui Ceauşescu a fost, indubitabil, unul stupid şi nenorocit. Dar nu cred că se face vinovat de genocid. Sunt pline Africa, Asia sau America de Sud de autoritarisme de tip Ceauşescu. Marile puteri democratice au pe conştiinţă, în diverse contexte din politica internaţională, mai multe victime decât regimul Ceauşescu. Altfel spus, răul pe care acesta l-a produs nu a trecut în sfera oribilului hitlerist sau comunist. A fost o putere care s-a deteriorat treptat, incompetentă şi abuzivă - însă astfel de regimuri nu justifică legi ale lustraţiei. Dacă le-ar justifica, nu văd de ce condamnarea lui Antonescu ar fi una injustă. Nu văd de ce legionarii nu trebuiau duşi la Canal. Şi nu văd de ce unii politicieni de azi s-ar sustrage unor astfel de răfuieli.

Domnilor,

Indicatorul cel mai sensibil al democraţiei este respectul pentru integritatea fizică şi socială a adversarului. Abia atunci când adversarul nu simte pe propria piele ca ai ajuns la putere se poate vorbi despre un stat de drept. Noi, in România, nu facem, de zeci de ani, decât să ne distrugem inamicii politici. Îi executăm, îi închidem la Doftana, îi trimitem la Canal... Astăzi, în condiţiile în care execuţiile nu mai ne sunt permise, unii au inventat soluţia ceva mai civilizată - a execuţiei politice. Ca şi cum oamenii şi situaţiile se judecă la kilogram. Ca şi cum nu votul cetăţenilor ar trebui să decidă cine a fost vinovat si pentru ce. Ca şi cum răfuielile nu se pot opri nici măcar după 16 ani...

Soluţia pe care o propun, fie şi ca pe o provocare, este una justă şi democratică: referendumul. Dacă lustraţia e într-adevăr o prioritate - şi nu doar un mod de a distrage atenţia opiniei publice sau de a ataca adversarii politici - atunci chiar trebuie să ne aplecăm cu maturitate asupra problemei, organizând dezbateri cu societatea civilă, cu sindicatele, cu mass-media, concluzia acestora urmând a fi chiar votul popular.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte,

stimaţi colegi,

În declaraţia mea politică de astăzi ţin să-mi exprim punctul de vedere în calitate de persoană implicată în evenimentele din decembrie 1989, vizavi de situaţia în care s-a ajuns astăzi în privinţa cercetării dosarelor securităţii.

Iată că, pornind de la refuzul de a-l schimba pe domnul Turianu din funcţia de preşedinte al CNSAS, discuţiile pe marginea activităţii acestei instituţii au ajuns din ce în ce mai complicate.

În această perioadă, în loc să fim preocupaţi de rezolvarea problemelor de pe agenda populaţiei, ne luptăm în declaraţii pe marginea unei probleme care ar putea fi rezolvate foarte uşor: refacerea alegerilor în cadrul CNSAS şi ocuparea de către domnul Ticu Dumitrescu a funcţiei de preşedinte al acestei instituţii.

Nu înţeleg de ce acest fapt care mai devreme sau mai târziu se va realiza este tergiversat atât de lung timp. Câtă vreme mai trebuie oare să protesteze reprezentanţii societăţii civile şi revoluţionarii, cei mai îndreptăţiţi să susţină o persoană pentru ocuparea acestei funcţii, până când această măsură va fi luată?

De ce este nevoie să aşteptăm o perioadă de 3 sau 6 luni să vedem cum funcţionează această instituţie până când persoana dorită de populaţie va prelua conducerea instituţiei care se ocupă cu deconspirarea securităţii?

Mai mult decât atât, recent am aflat că Preşedintele va solicita Guvernului să emită un act normativ în baza căruia ziariştii să aibă acces la dosare.

Deşi consider benefică această iniţiativă de transparentizare a activităţii CNSAS, mă întreb ce vor face ziariştii şi ce dosare vor căuta în imensele arhive ale acestei instituţii. Bineînţeles că vor face publice toate dosarele persoanelor aflate acum la conducere şi vor ajuta astfel la promovarea legii lustraţiei, dar cunosc ei oare persoanele ale căror dosare pot conduce spre identificarea argumentelor pentru condamnarea comunismului? De ce să nu lăsăm o instituţie a statului, condusă de o persoană dorită de societatea civilă, care are o echipă de oameni specialzaţi să se ocupe de aceste dosare în paralel cu presa?

Complementar cu aceste discuţii a mai apărut şi ideea prin care Guvernul ar trebui să-şi asume răspunderea pentru legea lustraţiei, o lege care intră în directa răspundere a Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare. Această idee nu mă poate face să ma gândesc la altceva decât la faptul că există persoane care-şi doresc să se ascundă în spatele votului secret.

Totuşi, apreciez determinarea Preşedintelui Camerei Deputaţilor de a impune asumarea responsabilităţii parlamentarilor pentru susţinerea legii, asumare care nu se poate ascunde în spatele votului secret obligatoriu în cazul asumării răspunderii guvernului, ci prin exprimarea de către fiecare parlamentar a opţiunii sale, prin vot deschis.

Ca urmare, din punctul meu de vedere, consider că s-a mers prea departe cu aceste dezbateri şi afirm că susţin refacerea alegerilor în cadrul CNSAS şi alegerea domnului Ticu Dumitrescu în funcţia de preşedinte al acestei instituţii, singura persoană care poate reprezenta interesele cetăţenilor în acest domeniu.

Vă mulţumesc,

Doamna Cornelia Ardelean:

Stimaţi colegi,

Începând de anul trecut, am primit în mod constant semnale disperate din partea agricultorilor cu privire la preţul grâului. Producătorii au arătat că preţul extrem de scăzut la care îşi pot valorifica producţia îi aruncă în pragul falimentului. Şi asta, să ne amintim, se întâmpla într-un an în care suprafeţe importante cultivate cu grâu au fost afectate de inundaţii. Partidul Conservator a făcut mai multe demersuri pe lângă Ministrul Agriculturii, prin care i-a cerut să intervină pe piaţă în favoarea producătorilor. Am arătat atunci că se protejează o mafie a importatorilor de grâu, care loveşte deliberat în interesele producătorilor, în special a celor mici şi mijlocii. Nu s-a întâmplat însă nimic şi producătorii au fost lăsaţi să-şi gestioneze singuri pierderile.

Mai grav mi se pare că, la nivelul Ministerului Agriculturii, nu s-a învăţat absolut nimic din experienţa anului trecut. Astfel, se prefigurează un an la fel de dificil pentru producătorii de grâu, an care, fiind al doilea consecutiv, va fi şi mai greu de suportat. Solicit responsabililor guvernamentali să găsească o soluţie pentru a evita falimentul producătorilor de grâu.

Este cu atât mai important să se găsească o soluţie viabilă pentru un preţ al grâului care să facă rentabilă producţia din acest an cu cât anul 2006 este ultimul în care îi pregătim pe agricultori pentru mediul concurenţial din Uniunea Europeană. Se ştie că ţările europene sprijină prin subvenţii şi măsuri protecţioniste producătorii proprii. România trebuie să lupte pentru a impune producţia proprie în spaţiul UE, printre altele prin sprijinirea producătorilor români. Este vital, în acest an, ca Guvernul să găsească soluţii pentru ca producătorii din domeniul agriculturii să se prezinte ca structuri profitabile la momentul integrării. Altfel, nu vor avea nici o şansă în Uniunea Europeană, şi mă întreb cine şi cum va gestiona problemele sociale inerente falimentării agriculturii româneşti?

Domnul Costică Macaleţi:

"Condiţiile de viaţă la români - educaţia la sate"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Zilele trecute, Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii rezultatele unei anchete asupra condiţiilor de viaţă ale românilor. Printre altele, cercetările arată faptul că aproximativ 67% din cei care trăiesc în mediul rural au doar studii primare, gimnaziale sau nu au absolvit nici o şcoală, iar în ceea ce-i priveşte pe locuitorii de la sate cu studii superioare, numărul lor nu depăşeşte 14% din totalul populaţiei.

Ciudat este că în aceleaşi ultime zile, distinsul domn Emil Boc, preşedintele Partidului Democrat, solicită guvernului o rectificare bugetară de urgenţă, bani care ar urma să ia inclusiv drumul infrastructurii din educaţie.

Şi atunci vin şi întreb: stimate domnule Emil Boc, chiar nu ştiaţi până acum că învăţământul la sate se desfăşoară în condiţii mai mult decât precare şi că nivelul de educaţie din mediul rural este la cote alarmant de scăzute? Ce anume a făcut până acum guvernul Alianţei D.A. pentru a îmbunătăţi condiţiile în care învaţă copiii ţăranilor? În guvernarea trecută, reprezentanţii Partidului Democrat au luat în derâdere programele guvernamentale ale PSD: "cornul şi laptele", "autobuzele şcolare", "burse pentru elevii de la sate". Însă aceste programe şi-au dovedit utilitatea, au adus elevii la şcoală, au sprijinit studenţii proveniţi din mediul rural. Încet, încet, situaţia începea să se apropie de o normalitate spre care dorim să ne îndreptăm cu toţii. Iată însă că iniţiativele guvernării PSD nu au fost urmate de eforturi similare din parte noilor guvernanţi. Au trebuit să treacă doi ani până să vă daţi seama, domnule Boc, că trebuie să faceţi ceva şi dumneavoastră pentru sprijinirea românilor din mediul rural care au nevoie de o carte de învăţătură necesară unor viitori cetăţeni europeni? A trebuit să se apropie spectrul unor posibile alegeri anticipate ca să vă amintiţi de soarta acestor oameni?

Mă tem însă de ce se va întâmpla în situaţia în care cererea dumneavoastră către guvern este de asemenea o amăgire, o nouă "plasă" a la Băsescu, în năvodul căreia doriţi să înecaţi din nou speranţele românilor care cred într-o viaţă mai bună. Uitaţi-vă şi la realitate, domnule Boc! Priviţi cum posturile de directori de şcoli româneşti de la ţară nu sunt dorite nici măcar de femeile de serviciu pentru că nu sunt condiţii de lucru nici măcar la nivelul decenţei şi bunului simţ. Uitaţi-vă cum copiii de ţărani fac eforturi supraomeneşti călătorind zilnic zeci de kilometri pentru a învăţa în nişte clădiri de şcoli în care tavanele cad iar prin ferestrele sparte sufla vântul. Nu neglijaţi această realitate dumneavoastră şi colegii dumneavoastră de la guvernare, cu care acum sunteţi mult prea ocupaţi să vă scoateţi unii altora ochii decât să-i deschideţi pentru a privi realitatea.

Dacă excedentul bugetar despre care pomeniţi există, folosiţi-l chibzuit şi în interesul cetăţenilor, pentru soarta cărora veţi fi traşi la răspundere.

Domnul Cristian Stănescu:

Se vede cu ochiul liber că lupta dintre cele două palate se încinge din ce în ce mai tare, că scena politică s-a umplut de adevărate măceluri, dar şi de spectacole de operetă, iar ca o consecinţă firească, Alianţa DA e pe cale să-şi dea obştescul sfârşit.

E foarte clar că, deşi mai este puţin timp până la integrarea României în structurile Uniunii Europene, aliaţii de la guvernare sugerează drama de la Turnul Babel şi nu numai că nu se înţeleg între ei, dar sunt pe cale să compromită însăşi demnitatea noastră naţională.

Subiectul acestei declaraţii politice se inspiră din cele mai discutate evenimente la ordinea zilei: preşedinţia CNSAS şi Legea lustraţiei.

Şi una şi cealaltă nedumeresc prin dimensiunile disputelor şi comentariilor, într-un moment când adevăratele probleme ale românilor reprezintă scăderea dramatică a nivelului de trai, necorelarea pensiilor la peste un milion de cetăţeni, scumpirile la utilităţi şi produsele de bază, eşecul luptei împotriva corupţiei, povara impozitelor şi chiar slaba pregătire a României pentru admiterea în U.E.

Constatăm că după 16 ani, primordială devine lupta împotriva comunismului, în timp ce românii mor de foame, iar în loc să se promoveze o creştere economică eficientă, asistăm la băşcălii televizate de eradicare a corupţiei şi de şantajări politice.

Evenimentele care s-au derulat în ultimele zile, n-au adus nici o schimbare: un octogenar decorat de Nicolae Ceauşescu cu Ordinul Muncii, devenit între timp mare luptător anticomunist, proferează pe toate posturile TV nealegerea sa ca preşedinte CNSAS, ca şi cum votul electorilor n-ar constitui un exerciţiu democratic şi drama românilor de aici s-ar trage! Şi nu cred că tinerii atraşi de Ticu Dumitrescu cunosc moralitatea îndoielnică a acestui personaj îngâmfat, a cărui judecată o poţi plasa, prin prisma vârstei, la limita susceptibilului.

În ceea ce priveşte Legea lustraţiei, aceasta este la fel de depăşită ca şi legea care stă la baza CNSAS-ului. Mai degrabă are legătură cu imoralitatea politicianului care luptă numai pentru putere. Era necesară o asemenea lege în anii '90 şi poate mai puţin acum la 16 ani de la Revoluţie.

Ca să nu mai spun că la viitoarele alegeri generale aproape că devine caducă. Nedumerirea porneşte de la faptul că această lege n-a fost pomenită nici în campania electorală, nici la obţinerea mandatului de guvernare, nici înaintea numirii prefecţilor şi subprefecţilor, nici în perioada 1996-2000 când aţi realizat cea mai ineficientă guvernare din istoria recentă a României.

Când va deveni prioritară agenda cetăţeanului, domnilor guvernanţi?

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Dacă acum un an, oficialii români făceau vizite la Bruxelles cu inima strânsă, îngrijoraţi fiind în privinţa capacităţii României de a-şi îndeplini obligaţiile, acum, delegaţiile noastre participă la întâlnirile cu liderii europeni cu fruntea sus, încrezători în materializarea la 1 ianuarie 2007 a destinului nostru european.

La Consiliul European de primăvară de la Bruxelles, delegaţia română a primit asigurări din partea oficialilor europeni că raportul din mai va analiza cu maximă luciditate şi imparţialitate paşii făcuţi de România de la ultimul raport de monitorizare.

Semnalele în acest sens sunt optimiste. De la ultimul raport, din octombrie anul trecut, autorităţile române au luat în serios observaţiile făcute de Comisia Europeană şi au mobilizat toate resursele necesare pentru a grăbi ritmul reformelor în sectoarele marcate cu steguleţe roşii.

Chiar acum câteva zile, în cadrul Consiliului de asociere Uniunea Europeană-România, s-a arătat că ţara noastră a făcut progrese însemnate, mai ales în domeniul justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei, lucru ce va fi evidenţiat în raportul din mai, justiţia scăpând de steguleţul roşu şi primind în schimb unul galben. Acest lucru nu înseamnă că putem răsufla uşuraţi, deoarece integrarea noastră se tranşează abia în toamnă.

De aceea, perioada care urmează, cuprinsă între mai şi noiembrie, va fi una extrem de solicitantă pentru autorităţile române; un tur de forţă şi de mobilizare exemplară, care va oferi Comisiei Europene o foaie de parcurs convingătoare pentru toate capitolele monitorizate.

Să nu uităm că există în continuare pericolul aplicării unor clauze de salvgardare sectoriale, care, deşi nu vor afecta aderarea, vor însemna restricţii în unele domenii, ceea ce ne va împiedica să fructificăm la maxim statutul de stat membru al U.E.

Pe lângă aceste sarcini tehnice, de care sunt convins că ne vom achita în mod onorabil, trebuie să operăm în registrul sensibil al mentalităţii. Până acum eram obişnuiţi să ne raportăm la Uniunea Europeană prin folosirea a doi termeni antagonici, "noi" şi "ei", "problemele noastre" şi "problemele lor".

Aceste stereotipuri care operează în mintea noastră trebuie abandonate, la fel şi laitmotivul "aşa ne cere Europa" ce însoţeşte orice reformă şi să încercăm să ne privim în rolul de membru al Uniunii Europene. Vom aparţine unui grup de ţări care au decis la începuturile proiectului construcţiei europene să pună în comun totul, creând o lume civilizată, o zonă a prosperităţii şi a libertăţilor cetăţeneşti, iar noi va trebui să-i împărtăşim valorile, dar şi eventualele eşecuri.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prefectul judeţului Harghita, domnul Constantin Strujan, într-un interviu acordat revistei "Jurnalului Naţional" la data de 23 februarie 2006 a fost nevoit să recunoască următoarele: "Toate încercările noastre de a stopa acest fenomen, la care au participat şi reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu au dat mari rezultate. Şi vă spun şi de ce: legislaţia, în forma în care se prezintă în acest moment e făcută să permită furtul din pădure".

Parţial sunt de acord cu prefectul judeţului Harghita. Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi a Dezvoltării Rurale, metodologia unor legi din domeniul silvic creează un haos nemaiîntâlnit în silvicultură.

Legislaţia silvică iniţiată de către domnul ministru Gheorghe Flutur contravin legilor adoptate în perioada anilor 2001-2004 şi creează condiţii pentru generalizarea distrugerii vegetaţiei forestiere. Domnul ministru al agriculturii, pădurilor şi a dezvoltării rurale până-n anul 2004 a fost vicepreşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România.

Începând cu anul 2005, domnia sa a devenit cel mai mare duşman al APPR-ului. Prin Ordonanţa de urgenţă nr.139/2005 a interzis gospodărirea pădurilor conform amenajamentelor silvice, pentru că atât statul, cât şi primăriile nu vor realiza nici în zece ani acele amenajamente pe localităţi, care este impusă de lege.

Pe de altă parte, lipseşte voinţa politică pentru stoparea fenomenului infracţional în domeniul silvic. Mafia pădurilor este infiltrată în toate structurile administraţiei locale şi judeţene, care fac tot posibilul pentru acoperirea furturilor de masă lemnoasă.

Cel mai mare pericol însă ar reprezenta modificarea Codului Silvic sub coordonarea domnului secretar de stat pentru păduri, Vasile Lupu. Această iniţiativă a Guvernului o reprezintă un dilentatism fără margini, care va contribui la distrugerea fondului forestier naţional din România.

Stimate domnule ministru Gheorghe Flutur!

Avem o legislaţie silvică acceptabilă în România, însă subalternii dumneavoastră nu vor să respecte legile în vigoare, favorizând pe infractori.

Noi am sperat foarte multe în capacitatea dumneavoastră de a fi un ministru al proprietarilor de păduri în momentul când aţi fost numit în fruntea ministerului care coordonează şi silvicultura. Însă ne-am înşelat amarnic. Numirea unui secretar de stat din "Promoţia de aur" a creat foarte mari daune silviculturii.

Stimate domnule ministru Gheorghe Flutur!

Sunteţi la jumătatea mandatului dumneavoastră, încă e timp să deveniţi acel Gheorghe Flutur în care a sperat foarte mult proprietarii de păduri din România la finele anului 2004.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Declaraţie politică: "Programele pentru dezvoltarea infrastructurii rurale- o oportunitate pentru multe comune din judetul Iasi"

Nu este prima dată când vorbesc despre decalajele majore din foarte multe puncte de vedere între mediile rural şi urban. Din această cauză, deşi, aglomeraţia marilor oraşe creează disconforturi mari din punct de vedere social, economic si de adaptare, numarul celor care decid să ramână în comună/sat este extrem de redus, iar cei care rămân vad în această situaţie un eşec al vieţii/carierei lor.

Ar fi desuet sa vă vorbesc acum despre cauze, despre drumuri desfundate, despre viaţa socială marcată de şomaj, slujbe mizere, protecţie socială ineficientă, asistenţă medicală sporadică, şcoli îngheţate, activitate culturală zero, iar preoţii din sat încearcă să promoveze valori morale şi spirituale, în faţa unui auditoriu îmbătrânit, în biserici care stau să se dărâme.

Paradoxul este că regăsim toate acestea după lungi guvernări social-democratice, guvernări care au avut în platfomele lor "grija faţă de om", "grija faţă de ţăran".

Lansarea pachetului legislativ în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale este singura şansă viabilă pentru locuitorii din mediul rural, şansa de a avea pentru prima data în ultimii 45 de ani terenuri proprietate pe care pot sa-si desfăşoare o activitate specifică sectorului agricol sau zootehnic la standarde europene cu maşini şi utilaje pe care acum şi le pot permite prin programul guvernamental de subvenţionare. Se reglementează pentru prima dată posibilitatea înfiinţării de ocoale silvice private, ceea ce va duce la o gospodărire mult mai eficientă a fondului forestier privat. Ne-am gandit în perspectivă şi am înţeles că este imperios necesar să întinerim populaţia care lucreaza în sectorul agricol şi să le permitem celor care au muncit o viaţă întreagă să se retragă spre o bătrâneţe asigurată şi am introdus programul rentei viagere agicole.

Un element deosebit de important îl reprezintă programul de infrastructură, construire de poduri si podeţe. Toţi primarii cu care am discutat, primari din comunele judeţului Iaşi, văd în acest proiect o oportunitate foarte mult aşteptată şi de ei, ca şi gospodari ai comunelor, dar mai ales de locuitori, existând comune mari chiar (de exemplu Dobrovăţ) în care un sat întreg este izolat de restul comunei de un pârâu, trecerea de pe o parte pe cealaltă facându-se prin vadul apei.

Îmbunătăţirea nivelului cultural al satului românesc, repunerea căminelor culturale în centrul vieţii sociale din mediul rural va fi susţinută de actualul guvern prin programul de renovare a căminelor culturale comunale, program ce înglobează şi iniţiativele de reconstrucţie a bisericilor săteşti.

Văd în acest pachet de reformă o oportunitate reală pentru cele 98 de comune din judeţul Iaşi şi voi susţine fiecare iniţiativă, fiind ferm convins ca în spatele fiecărui proiect se află speranţele de mai bine ale oamenilor din mediul rural.

Domnul Vasile Pruteanu:

Stimaţi colegi,

Iată că autorităţile de la Bruxelles au felicitat România pentru progresul realizat deja în pregătirile de aderare la Uniunea Europeană, dar au cerut ţării noastre să intensifice eforturile şi să soluţioneze chestiunile rămase pentru a putea adera la data programată, în ianuarie 2007.

Consiliul de Asociere a evaluat starea pregătirilor de aderare ale României, ţinând cont în special de raportul de monitorizare al CE din octombrie 2005, care a prezentat chestiunile pe care ţara trebuie să le soluţioneze pentru a fi pregătită de aderare.

Acum, Consiliul Europei urmează să publice următoarele rapoarte de monitorizare pentru Bulgaria şi România în 16 ani. Acestea vor conţine fie recomandarea ca cele două ţări să fie admise în Uniune la începutul anului următor, fie va recomanda amânarea aderării acestora în ianuarie 2008, conform clauzei de salvgardare din tratatul de aderare. Decizia finală va fi luată în luna iunie, la summitul liderilor celor 25 de naţiuni ale blocului.

Tocmai de acea, stimaţi, colegi, cred că trebuie să facem eforturi cu toţii pentru lupta împotriva corupţiei, reforma judiciară, controalele graniţelor şi standardele veterinare deoarece acestea sunt domeniile care au nevoie de îmbunătăţiri suplimentare. De asemenea, în raportul regulat asupra progresului României emis în octombrie, CE a atras atenţia asupra anumitor probleme din domeniile liberei circulaţii a bunurilor, legii firmelor şi reformei administraţiei publice care trebuie, de asemenea, abordate de urgenţă.

Îmi exprim încrederea că România va putea respecta data stabilită pentru intrarea în Uniunea Europeană şi noi toţi vom face tot posibilul ca acest lucru să se încheie într-un mod favorabil pentru ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Liderul PSD, Mircea Geoană, a cerut săptămâna trecută demisia ministrului agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, pe care l-a caracterizat drept "un ministru incompetent şi un pseudo-optician", ameninţând că PSD va acţiona în Parlamentul prin toate mijloacele politice pentru a nu mai lăsa acest tip de politicieni să mai fie voci importante în România.

Cred că această cerere a domnului Mircea Geoană privind demisia ministrului agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, este un simptom al disperării din PSD.

Astfel, îi recomand călduros preşedintelui social-democrat ca înainte de a se cere demisii din alte partide, să se uite în ograda sa şi să-i demită pe colegii săi care au probleme mult mai grave.

Există o diferenţă majoră între politica de stimulare a investiţiilor şi dezvoltare din agricultura de azi şi politica fără orizont şi de mită electorală care s-a practicat ă perioada guvernării PSD.

În ceea ce priveşte moţiunile pe agricultură, PSD a depus deja anul trecut două moţiuni simple şi o moţiune de cenzură, toate trei picând la scor.

Dacă domnul Mircea Geoană vrea să audă din nou cât de coruptă şi slabă a fost politica PSD în agricultură, PNL îi recomandă să constituie să depună moţiuni.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Stimaţi colegi,

"Apel la consensul naţional"

Mai sunt doar 42 de zile până la momentul aflării raportului de ţară. Până atunci este nevoie, mai mult ca oricând, de un consens politic, e nevoie de implicare civică şi e nevoie de bună credinţă din partea tuturor forţelor politice din Parlamentul României. Cu toţii, indiferent de coloratura politică, trebuie să ne concentrăm pentru a doborî cât mai multe dintre steguleţele roşii date ţării noastre de Uniunea Europeană pentru agricultură, lupta împotriva corupţiei şi finanţe.

De actuala generaţie de politicieni depinde ca momentul istoric al Unirii cu Europa să fie un succes al întregii naţiuni române.

Haideţi să lăsăm deoparte lupta dintre cele două palate, Victoria şi Cotroceni, încrâncenarea din interiorul partidelor, hăituirea membrilor principalului partid de Opoziţie din România, PSD. Să lăsăm în urmă circul pe care îl vedem zi de zi la televizor, cu preşedinte regizor şi instituţii ale statului actori. Să ne preocupe mai mult stabilizarea ţării, înscrierea ei pe orbita Uniunii Europene.

Din nefericire, sesizăm cu profundă amărăciune faptul că actuala Putere nu doreşte să cupleze la acest proiect, ca toate forţele politice să facă front comun înaintea integrării în Uniunea Europeană.

Tocmai de aceea, agricultura, domeniu esenţial pentru supravieţuirea noastră ca popor a fost doborâtă la pământ în anul 2005. De aceea, va avea şi clauză de salvgardare. Agricultorii români trebuie să ştie că, după integrarea României, nu vor avea voie să vândă nici un produs din ceea ce cultivă dacă nu îndeplinesc condiţiile Uniunii Europeane. Satul românesc trebuie să se transforme într-un sat european. Să nu lăsăm satul românesc în uitare şi mizerie! Să ducem acolo apă curentă, gaz, străzi bune şi locuri de muncă în industrii legate de agricultură.

Integrarea în Uniunea Europeană este ceea mai bună soluţie pe care o avem la problemele noastre, dar mijloacele concrete prin care ne putem ridica depind în totalitate de noi.

Din păcate, visul frumos al unei Românii prospere este încă departe. Şi cum să nu fie aşa, când în România anului 2006, pensionarii fac mitinguri pentru pensii decente sau sunt umiliţi de un sistem social şi sanitar gândit anapoda de nişte miniştri rupţi de realitate. Turismul este la pământ, suntem mult şi în urma bulgarilor în acest domeniu, care ar putea fi o mină de aur pentru noi, românii. Bulgarii au realizat din turism 2,5 miliarde de euro în anul 2005, noi doar 500 de milioane. Acest lucru spune mult despre capacitatea Alianţei DA de a gestiona domeniul.

Actualii guvernanţi nu au învăţat încă faptul că economia puternică care să ne propulseze în Uniunea Europeană înseamnă mai multă competitivitate pentru întreprinderile româneşti, dar şi locuri de muncă noi în sectoare care nu prezintă interes, încă, pentru investitorii străini.

În 2005, ritmul de creştere al producţiei industriale s-a redus la 2%, iar zeci de mii de oameni din industrie şi-au pierdut locurile de muncă. Cota unică de impozitare nu a produs minunea aşteptată de "portocalii" pentru industria românească, ci doar a umflat conturile unui număr restrâns de potentaţi ai zilei.

Statisticele economice arată că pentru a scăpa de sărăcie avem nevoie de un ritm de creştere constant, de 8%, până în 2020, lucru evident imposibil în condiţiile actuale. De aceea, susţin cu tărie că stabilitatea politică ar putea duce şi la o creştere economică sănătoasă, care ne-ar deschide drumul spre marea familie a Uniunii Europene.

Domnul Dan Mihai Marian:

"Actuala conducere a CNSAS este rezultatul unei lucrături politico-securistică"

De la înfiinţarea sa, CNSAS a produs mai multe scandaluri şi controverse de tot felul decât deconspirarea securiştilor şi turnătorilor care prin tot ceea ce au făcut în timpul comunismului au produs grave prejudicii drepturilor şi libertăţilor românilor. Mâna lungă a Securităţii se face simţită şi după 16 ani de la Revoluţia din decembrie 1989 în manevrarea politică a recentelor alegeri pentru funcţia de preşedinte CNSAS. Alegerea d-lui Corneliu Turianu, autorul unei cărţi de reeducare politică editată pentru uzul torţionarilor lui Constantin Ticu Dumitrescu, în funcţia de preşedinte CNSAS este rezultatul lucrăturii politico-securistice la care am asistat zilele acestea.

Securitatea a reuşit să coaguleze voturile PD, PSD şi PRM într-un rezultat convenabil. În acest mod, speră domniile lor, dosarele grele de pe birourile cercetătorilor CNSAS vor rămâne în continuare acoperite de praful scurgerii timpului şi inevitabilei uitări. Pentru toţi delatorii regimului comunist, PNL are o veste tristă: praful şi uitarea mult dorite nu se vor aşterne curând peste dosarele domniilor lor. Suntem hotărâţi să-l susţinem până-n pânzele albe pe d-l Constantin Ticu Dumitrescu pentru preşedinţia CNSAS. Este singura persoană care are autoritatea morală şi profesională de necontest, probată în lupta pentru deconspirarea Securităţii.

Umbra Securităţii a triumfat asupra activităţii CNSAS odată cu alegerea ca preşedinte al acestei instituţii a domnului Onişoru. PNL şi-a asumat public, în 2002, această greşeală prin retragerea sprijinului politic acordat. Domnul Onişoru ne-a fost recomandat pentru această poziţie de către academicianul Alexandru Zub de la Iaşi, un om a cărei bună-credinţă nu poate fi pusă la îndoială. Reputatul istoric ieşean a fost el însăşi o victimă a persecuţiilor Securităţii. Domnul academician Zub nu avea de unde să ştie că sub masca tânărului istoric Onişoru se ascunde de fapt un conspirator al Securităţii. Practic, domnul Alexandru Zub a garantat pentru integritatea morală a domnului Onişoru. Din nefericire, acesta a preferat să facă jocul Securităţii decât să se ridice la înălţimea încrederii ce-i fusese acordată.

PNL nu doreşte să repete greşeala "Onişoru" şi prin urmare va depune toate eforturile politice pentru revocarea d-lui Corneliu Turianu din funcţia de preşedinte ales al CNSAS. Noi nu dorim ca această revocare să constituie prilej de dispute politice cu colegii noştri de coaliţie, în special cu cei de la PD, şi, cu atât mai puţin, cu preşedintele Traian Băsescu.

Un mare gânditor al zilelor noastre spunea: "adevărul nu poate fi descoperit prin vot, ci numai prin tehnici care exclud marele număr". La astfel de tehnici trebuie să apelăm noi în momentul de faţă. Nu trebuie să ne ascundem nepuţinţa politică în spatele unui vot, fie el şi democratic exprimat, atât timp cât nu am făcut nimc pentru ca o persoană controlabilă politico-securistic să acceadă în funcţia de preşedinte al CNSAS.

Eu nu doresc ca prin intermediul acestei declaraţii parlamentare să-mi acuz colegii de alianţă. Dimpotrivă, doresc să-i asigur pe toţi cei de bună-credinţă de tot respectul şi consideraţiunea mea şi, în acelaşi timp, să-i conving de necesitatea retragerii sprijinului politic domnului Turianu şi găsirea unor proceduri democratice de revocare din funcţie.

Rămânerea domnului Corneliu Turianu, acest autor de manuale de reeducare politică, în funcţia de preşedinte al CNSAS va compromite iremediabil imaginea acestei instituţii nu numai pe plan intern, ci şi extern. Totodată, CNSAS sub conducerea d-lui Turianu nu va reprezenta altceva decât expresia victoriei finale a Securităţii asupra societăţii civile din România. Cu domnul Turianu la conducerea CNSAS reforma morală a clasei politice româneşti nu se va produce niciodată.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi

Întreaga săptămână trecută a fost marcată de scandalul CNSAS. Nu mai vreau să insist acum cine sunt cei care au stat la baza acestui scandal. Sunt cunoscuţi şi se pare că nu au nici o undă de regret. Regrete vor fi, însă mai târziu, când efectele acestui scandal se vor întoarce, la fel ca un bumerang, împotriva celor care l-au generat.

Aceste efecte vor fi însă păgubitoare nu numai pentru cei mai sus amintiţi, ci şi pentru imaginea României. Şi am să explic de ce. Se ştie că în şase ani de activitate, CNSAS nu a avut deloc rezultate notabile în activitatea de deconspirare a Securităţii. Au fost deconspiraţi 134 de informatori/turnători dintr-un total care cred că este de ordinul a câteva sute de mii. Din 201 ofiţeri de securitate despre care existau informaţii că ar fi făcut poliţie politică, deţinătorii de arhive au trimis date doar pentru 68, iar vechiul Colegiu al CNSAS a emis date clare doar pentru 47. De ce acest bilanţ care nici măcar ca o glumă nu poate fi tratat? Pentru că nu a existat voinţa politică a fostei guvernări de a fi deconspirată Securitatea şi colaboratorii ei. Pentru că, în strânsă complicitate cu Puterea, SRI şi ceilalţi deţinători de arhive nu au dorit aflarea adevărului. Şi, nu în ultimul rând, pentru că reprezentanţii PSD şi PRM din Colegiul CNSAS au sabotat sistematic activitatea instituţiei.

Ceea ce s-a întâmplat la CNSAS în primi şase ani de activitate se va întâmpla şi în următorii şase ani.Nu vreau să acuz apriori vreo putere a statutului sau pe deţinătorii de arhive. Nu vreau să acuz pe linie politică pe cei care au încălcat înţelegerea şi i-au dat verde dlui Turianu să candideze. Dar un lucru este clar: cu un preşledinte în persoana lui Corneliu Turianu, lucrurile nu se vor îndrepta. În primul rând, domnul Turianu va fi obligat celor care i-au acordat votul, adică reprezentanţii PSD şi PRM din Colegiul CNSAS. Or, am arătat mai înainte, iar rezultatele Colegiului vorbesc de la sine, reprezentanţii PSD şi PRM din Colegiu, ca şi cele două partide care i-au propus - până la proba contrarie mă refer doar la aceste partide - nu doresc în nici un caz ca Securitatea să fie deconspirată. Drept consecinţă, se va ajunge la următoarea situaţie: tinerii investigatori ai CNSAS vor depista securişti care au făcut poliţie politică, dar în colegiu, cei care l-au votat pe domnul Turianu şi evident domnia sa care le este obligat, vor da aviz negativ dosarelor primite de la investigatori. La fel se va întâmpla şi cu politicienii din cele două partide, şi nu numai, care nu vor fi deranjaţi de echipa din jurul domnului Turianu. Anticipez de acum că foarte multe voturi din Colegiu vor avea următorulrezultat: 6 la 5 (sau chiar 7 şa 4) în favoarea securiştilor.

Dacă domnul Ticu Dumitrescu ar fi preşedintele CNSAS, sunt consvins că vom asista la deconspirări pe bandă rulantă a foştilor securişti. Ori tocmai acest lucru nu se vrea!

PS. 1 Diferenţe între Ticu Dumitrescu şi Corneliu Turianu

1. Guvernul şi PNL au propus pentru Colegiul CNSAS două persoane total apolitice (Mircea Dinescu şi Claudiu Secaşiu) şi una (Ticu Dumitrescu) care nu a fost membru PNL, a fost pânâ în 1999 membru PNŢCD, fiind eliminat tocmai pentru că a vrut o lege adevărată a deconspirării Securităţii. Concluzia: Guvernul şi PNL au respectat ad litteram legea CNSAS aflatăîn vigoare.
2. Domnul Turianu, propus de PD, a fost, este, membru al acestui partid. Prin desemnarea domniei sale, legea a fost încălcată.
3. Dl Ticu Dumitrescu este autorul legii CNSAS.
4. Dl Turianu este cel care a introdus în lege sintagma "poliţie politică", sintagmă care a redus considerabil aria celor ce pot fi deconspiraţi. Împotriva sintagmei "poliţie politică" s-a pronunţat şi ministrul justiţiei, Monica Macovei, ministru propus de acelaşi partid care l-a propulsat în CNSAS şi pe dl Turianu.
5. Dl Ticu Dumitrescu a fost deţinut politic.
6. Dl Turianu a făcut deţinuţi politici.

PS. 2

Pentru a înlătura orice confuzie, atrag atenţia celor care îl consideră pe fostul preşedinte al CNSAS, Gheorghe Onişoru, un produs al PNL, că lucrurile nu stau deloc aşa. Domnul Onişoru a fost propus de PNL, la sugestia unor reprezentanţi ai societăţii civile, din care făcea şi domnia sa parte. Deci nu a fost membru al PNL. După primele derapaje ale sale, PNL l-a avertizat şi i-a retras sprijinul politic. Rog pe toţi amatorii de comparaţii fanteziste să consulte presa din anii 2002 şi 2003.

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

"Între orgoliu şi raţiune!"

Duelul oratoric susţinut, în ultimele zile, între P.N.L. şi P.D., ca "parteneri" ai Alianţei D.A., rămâne cu mult sub nivelul planului de realităţi în care se zbate România.

Calea aleasă de membrii actualei Puteri este incontestabil falsă; ea nu comportă efortul reformator promis în campania electorală.

De la preluarea puterii, Alianţa D.A. nu a făcut decât a se strecura de azi pe mâine printre dificultăţi, căutând numai rezolvări provizorii, fără să identifice, de fapt, politica de stat a ţării.

Dezamăgirea populaţiei este în continuă creştere faţă de atitudinea iresponsabilă a Guvernului Tăriceanu.

Pensionarii sunt din nou în stradă, exasperaţi de sărăcia cruntă spre care îi împinge incompetenţa guvernanţilor. Situaţia din agricultură este critică, iar primii care vor avea de suferit sunt agricultorii, categorie socială ale cărei venituri sunt printre cele mai mici din societatea românească. Oamenii de afaceri sunt complet debusolaţi de haosul fiscal şi instabilitatea legislativă care domină viziunea politică a guvernanţilor.

În ciuda nevoilor tot mai acute ale populaţiei, care necesită acţiuni coerente şi programe eficiente, Executivul condus de premierul Tăriceanu se încăpăţânează să gestioneze economia naţională prin prisma ambiţiilor politice, făcând declaraţii fals-optimiste.

Anul trecut, indicele inflaţiei s-a situat la 8,6%, depăşind nu numai ţinta inflaţiei de 7,5% fixată pentru 2005, dar şi cele mai sumbre previziuni. Preţurile s-au majorat semnificativ, în special din cauza creşterilor salariale generate de cota unică de impozitare, de majorarea creditului în lei şi în valută, precum şi urmare a majorării consumului. De fiecare dată, Banca Naţională a avertizat asupra unei cauze majore în stimularea inflaţiei: explozia preţurilor la energia electrică şi gaze naturale. Guvernul a promis B.N.R. politici fiscale şi salariale mai prudente în anul 2006, dar în condiţiile în care P.D. îşi doreşte alegeri anticipate, este posibil ca în continuare să apară noi derapaje cauzate de "pomenile electorale".

Guvernul condus de premierul Tăriceanu repetă în anul 2006 greşelile de politică macro-economică pe care le-a implementat în 2005. Realitatea ultimului an şi jumătate a demonstrat că Puterea actuală nu doreşte să conducă România pe drumul cel bun.

Lipsa evidentă a unei strategii economice este confirmată, din nefericire, de situaţia explozivă de la Tractorul Braşov. Reducerea drastică a subvenţiilor pentru agricultură a determinat, practic, dispariţia pieţei interne pentru această societate.

Ministrul de resort este preocupat mai cu seamă de fluturarea unor lozinci demagogice şi a unor jigniri iresponsabile la adresa Opoziţiei, decât de soarta economiei româneşti.

Actuala Putere a promis, atât în campania electorală, cât şi în perioada imediat următoare, că va rezolva problemele de la Tractorul Braşov prin privatizarea acesteia.

Revolta angajaţilor de la Tractorul Braşov, care se află în faţa unei perspective sumbre, cea a unui şomaj mascat, demonstrează că a fost vorba numai despre promisiuni populiste ieftine, iar actualul Guvern nu intenţionează să acorde nici măcar un sprijin minim acestei ramuri vitale pentru economia naţională.

Orgoliul politic portocaliu a învins orice raţiune economică.

Domnul Nini Săpunaru:

La sfârşitul săptămânii trecute, P.S.D., prin vocea preşedintelui său, Mircea Geoană, a dat încă o dovadă de ipocrizie, cerând demisia ministrului agriculturii Gheorghe Flutur.

În ultimele săptămâni, P.S.D. a ţinut capul de afiş al mass-media, cu diferitele probleme care macină acest partid, cu rezolvări cominterniste ale conflictelor interne cu decapitări la ceas de noapte. Rezultatele s-au văzut rapid în sondaje.

Disperat, Mircea Geoană încearcă să atragă atenţia de la problemele P.S.D., devenite publice, şi caută un subiect pe care să iasă în faţa opiniei publice.

Limitele politice ale "colosului muribund", a se citi P.S.D., s-au văzut în momentul în care s-a cerut demisia unuia dintre cei mai eficienţi miniştri ai actualului Guvern.

Gheorghe Flutur este cel care, în numai un an, a avut câteva iniţiative salutare, mai ales că se ocupă de un domeniu extrem de important în contextul integrării europene. Astfel, ministrul agriculturii a reuşit să obţină în Parlament o lege privind retrocedarea tuturor proprietăţilor agricole şi nu numai, a iniţiat Programul "Fermierul", un program de reformă structurală a agriculturii româneşti, a gestionat şi gestionează cu deosebită competenţă criza gripei aviare şi a participat activ la înlăturarea urmărilor dezastrului propus de inundaţiile din vara anului trecut.

Cu siguranţă, Geoană nu şi-a ales ţinta potrivită, mai ales că agricultura reprezintă un domeniu care nu face tocmai o reclamă pozitivă P.S.D.-ului. Dacă privim în urmă vedem ceea ce a lăsat P.S.D. în acest domeniu, după ani mulţi de guvernare: o agricultură nerestructurată, mii de procese în justiţie determinate de o politică haotică de retrocedare, dar şi de nedreptăţile girate de P.S.D., defrişarea a zeci de mii de hectare de pădure şi alte asemenea "realizări deosebite".

Mai mult, înainte de a cere demisii de la miniştrii P.N.L., Mircea Geoană ar trebui să se uite în curtea lui şi să-i excludă din funcţiile deţinute în P.S.D. pe liderii corupţi ai acestui partid, precum Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, numindu-i doar pe cei vizaţi sau certaţi de D.N.A.

De aceea, îl invit pe domnul Geoană şi P.S.D.-ul în general să meargă în linişte acolo unde îi este locul, adică în afara scenei politice, şi să lase pe cei care îşi fac treaba să-şi continuie reformele pe care P.S.D.-ul le-a refuzat ani la rând.

Vă mulţumesc.

Domnul Ion Stan:

"Strategia de privatizare a Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. şi a Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" S.A. - o megaescrocherie a actualei Puteri"

Dezbaterea, la nivel parlamentar, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.202/2005 privind strategiile de privatizare a Companiilor Naţionale "Loteria Naţională" şi "Imprimeria Naţională" a ocazionat reluarea argumentelor pro şi contra adoptării acestui act normativ care, în fapt, susţin sau, dimpotrivă, resping categoric oportunitarea şi necesitatea transferului de proprietate în cazul celor doi operatori şi modalităţile concrete prevăzute pentru realizarea respectivului proces.

În acest sens, este relevantă susţinerea actului normativ menţionat la nivel guvernamental, în special de conducerea Ministerului Finanţelor Publice, personal de ministrul Sebastian Vlădescu, care, încă de la sfârşitul anului trecut, s-a pronunţat în favoarea adoptării sale, prin invocarea argumentului formal că, în fapt, nu este vorba de privatizarea propriu-zisă a celor două companii, statul român rămânând în continuare acţionar majoritar, într-o poziţie de control absolut, inclusiv după transferul de proprietate prevăzut a se realiza cu privire la anumite pachete semnificative de acţiuni către terţe instituţii şi, respectiv, diferite persoane fizice sau juridice (investitori).

Poziţii similare au şi unii membri ai Comisiei de buget-finanţe din Senat, care invocă influenţele benefice care se anticipează că vor fi generate pe piaţa de capital prin listarea la Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor celor două companii.

Pe de altă parte, există voci care dezaprobă respectivele intenţii. Care sunt principalele argumente?

1. Inoportunitatea şi inutilitatea transformării în societăţi pe acţiuni şi, ulterior, a privatizării companiilor în cauză, care administrează două monopoluri de stat extrem de profitabile, al căror statut se impune a fi menţinut ca atare, prin păstrarea actualei lor forme de proprietate.
2. Riscul afecătării ulterioare a intereselor statului român, ca urmare a orientării activităţii respectivilor agenţi economici, de reprezentanţii noilor lor acţionari, în direcţia maximizării profiturilor obţinute, inclusiv prin exploatarea contextului favorabil creat de administrarea celor două monopoluri aferente.
3. Influenţele pozitive, anticipat a fi generate pe piaţa de capital prin listarea acţiunilor celor două companii, vor fi nesemnificative şi, în fapt, vor fi favorizaţi exclusiv anumiţi investitori agreaţi, ai căror reprezentanţi, la fel ca şi membrii Consiliului de administraţie şi salariaţii Loteriei Naţionale, susţin adoptarea deciziei de privatizare a respectivilor agenţi economici în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.202/2005 şi nicidecum statul român.

Să nu uităm că, în anul 2005, continuând practicile similare anterioare, conducerea Imprimeriei Naţionale s-a aflat sub "tirul" influenţelor şi presiunilor exercitate de reprezentanţii anumitor grupuri de interese pentru impunera unor firme româneşti sau străine ca parteneri sau intermediari în cadrul celor mai rentabile afaceri derulate de respectivul agent economic, cărora le-au revenit substanţiale profituri.

Consider că instituţiile abilitate ale statului - Parchetul General şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - ar trebui să se autosesizeze şi să dispună de urgenţă desfăşurarea unor investigaţii care să clarifice modul în care au fost derulate anumite afaceri în cadrul acestei instituţii.

Problema principală este cine va administra, din umbră, pachetele de acţiuni ale Loteriei şi Imprimeriei, care vor fi transferate către Fondul Proprietatea, în contextul în care deja "vulturii" pieţei de capital întreprind demersuri subterane pentru preluarea controlului acestei ultime entităţi, prin desemnarea membrilor Consiliului său de Supraveghere, după criterii clientelare, din rândul exponenţilor grupului de interese coagulat în jurul actualei conduceri.

În plus, respectivii "vulturi" - "investitori" care se hrănesc din speculaţii pe piaţa de capital! - au trecut şi la identificarea altor "victime" - persoane fizice cărora le-au fost emise titluri de despăgubire, pe care le contactează în vederea determinării acestora să încheie tranzacţii cu titlurile în cauză, la preţuri subevaluate.

În contextul celor de mai sus, solicit:

1. Procurorului general Ilie Botoş declanşarea unei anchete care să clarifice aspectele cu incidenţă penală a grupurilor de interese care doresc privatizarea celor două companii şi care au demarat deja încheiera unor tranzacţii cu titlurile de despăgubire emise pentru anumite persoane.
2. Agenţiei Naţinale de Administrare Fiscală să declanşeze un control financiar-fiscal la cele două companii supuse privatizării conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.202/2005.
3. Comisiei buget-finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.202/22 decembrie 2005 privind strategia de privatizare a Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. şi a Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" S.A.
4. Primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu să retragă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.202/2005 şi să găsească alte soluţii pentru susţinerea financiară a Fondului Proprietatea şi, de asemenea, să identifice şi să anihileze, cu ajutorul instituţiilor abilitate, grupurile de interese care roiesc deja în jurul acestei megaescrocherii.

Domnul Marius Rogin:

"România, la doi ani de la aderarea în structurile NATO"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Oricât de agitată este viaţa politică din România în aceste zile, nu putem trece mai departe fără a saluta de la această tribună un eveniment de o importanţă deosebită în istoria noastră, cum este cel al aderării României la structurile Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. La data de 2 aprilie 2004, ţara noastră devine parte componentă a acestei organizaţii, membru cu drepturi depline, asemeni celorlalţi membri din cadrul organizaţiei.

La 4 aprilie 1949, la Washington, are loc semnarea unui tratat între zece naţiuni independente din Europa şi două nord-americane, tratat ce are ca principal scop crearea unei alianţe între aceste state, ce vizează cu precădere o apărare reciprocă.

Tratatul prevede ca toate ţările membre să conlucreze pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de apărare. Organizaţia nu este însă deloc una rigidă. Din contră, de-a lungul timpului, a oferit şi altor state, cu precădere celor europene, posibilitatea de a intra în structurile ei. Aceasta, desigur, după parcurgerea unor etape, în urma cărora să poată deveni acel partener nu doar cu drepturi egale, ci şi cel care să poată îndeplini obligaţiile ce-i revin, asemeni celorlalţi parteneri.

Astăzi, Organizaţia numără 26 de state membre. După cele 12 care au pus bazele Organizaţiei (Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite), au urmat apoi alte 14 state - Grecia şi Turcia într-o primă etapă, apoi Germania în cea de-a doua, Spania într-o a treia, Cehia, Ungaria, Polonia în cea de-a patra etapă, iar în cea de-a cincea: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.

Un alt rol important al Organizaţiei este şi cel de coordonare. Astfel, NATO a coordonat operaţiunile de ajutorare a populaţiei afectate în 1998 de inundaţiile din vestul Ucrainei, a iniţiat campanii umanitare pentru ameliorarea gravelor situaţii în care se aflau refugiaţii din Kosovo.

Deşi obiectivul principal al Alianţei este acela de a menţine şi de a asigura siguranţa statelor care fac parte din organizaţie, NATO stabileşte parteneriate şi cu ţări care nu fac parte din Organizaţie. De-a lungul timpului s-a acordat o atenţie deosebită relaţiilor cu Rusia şi Ucraina, relaţii care la un moment dat au cam avut de suferit, dar care, suntem încrezători, vor fi reluate şi se vor dezvolta într-un cadru mai larg.

O altă zonă de interes deosebit este şi Mediterana. Securitatea în Europa este strâns legată şi de securitatea şi stabilitatea în această zonă. Între statele membre NATO şi statele partenere, se stabilesc relaţii de cooperare activă, ajutor în caz de dezastre naturale, precum şi programe ştiinţifice şi ecologice.

Urmărind politica sa de menţinere a păcii, prevenire a războiului, întărire a securităţii şi stabilităţii, în conformitate cu sarcinile sale de securitate, NATO va căuta, ca prin cooperare cu alte organizaţii, să prevină conflictele, sau, în situaţia apariţiei unei crize, să contribuie la gestionarea sa efectivă, cu evidenta aplicare a normelor dreptului internaţional.

România a început demersurile pentru apropierea de NATO imediat după revoluţie. La mai bine de 14 ani după acest eveniment, România participă pentru prima dată la un Summit NATO în calitate de membru cu drepturi depline. Am demonstrat astfel că putem deveni parte a procesului transatlantic de luare a deciziilor în privinţa securităţii. Beneficiem în acest moment de cele mai solide garanţii de securitate din istoria României. Avem şansa de a ne promova interesele naţionale, în cadrul unui sistem de apărare colectivă bazat pe valori democratice.

Pentru că investiţia în securitate este una de lungă durată, integrarea României în NATO este un câştig nu doar în ce priveşte siguranţa ţării noastre, ci şi pentru stabilitatea şi securitatea Europei.

NATO rămâne piatra de temelie a securităţii europene şi fundamentul apărării colective în spaţiul euroatlantic.

Ca ţară europeană, România trebuie să-şi exprime sprijinul pentru o Alianţă puternică şi capabilă să răspundă eficient noilor ameninţări la adresa securităţii. Este important însă ca frontiera comunităţii euro-atlantice să nu se oprească la frontiera estică a României. În acest moment România participă la proiecte multinaţionale de transport strategic aerian şi maritim, contribuie la toate misiunile Alianţei, inclusiv la cele din afara spaţiului euro-atlantic (Irak, Afganistan) şi s-a angajat în acţiunile pentru combaterea terorismului.

Această calitate de membru al Alianţei, pe care ne-am câştigat-o în aprilie 2004, pe care multe state şi-o doresc, dar de care n-au reuşit încă să beneficieze, consolidează posibilităţile noastre de protejare a securităţii. Această securitate nu înseamnă numai putere militară sau apărare, ea presupune şi cooperare, valori comune, capacităţi noi şi o implicare activă a tuturor palierelor societăţii.

Îmi doresc ca România să-şi îndeplinească în continuare misiunile la care va participa şi obligaţiile care-i revin, aşa cum a făcut-o şi până acum.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Pecica, la moment de sărbătoare"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De această dată mi-am promis să vin în faţa dumneavoastră şi să vă vorbesc despre oameni, locuri şi lucruri frumoase. Mi-am propus să las la o parte, pentru câteva momente, toată agitaţia care există în viaţa politică de zi cu zi, toate problemele pe care mi le-am propus a le rezolva şi să vin să vă vorbesc despre Pecica, oraşul meu natal. Nimic nu face un om să fie mai mândru ca atunci când vorbeşte despre locurile unde s-a format, unde a muncit şi unde-i regăseşte întotdeauna pe cei dragi.

Astăzi mi se oferă şansa de a vă vorbi despre pecicani. Astăzi, pot să vorbesc cu mândrie despre consătenii mei, de la o tribună înaltă: cea a Parlamentului României.

În aceste zile, locul care m-a format ca om, sărbătoreşte doi ani de când a trecut, din voinţa pecicanilor, la statutul de oraş. Un oraş tânăr, de doar doi ani, condus de oameni tineri şi plini de iniţiative şi proiecte de dezvoltare pentru comunitatea locală, dar şi pentru localităţile învecinate.

7 aprilie 2004 a fost pentru noi, pecicanii, un motiv de sărbătoare. Cea mai mare localitate a judeţului Arad, ce depăşea ca număr de locuitori toate celelalte oraşe deja existente în judeţ, o localitate în care trăiesc români, maghiari, germani, sârbi, slovaci şi rromi, odinioară şi evrei, a fost declarată, după ani lungi de aşteptare, oraş.

Tinereţea este a oraşului, dar localitatea are istoria ei. O găsim menţionată documentar, încă din anul 1329. O regăsim în paginile istoriei prin răscoala împotriva imperialilor din 1735, condusă de căpitanul de grăniceri Pero Szeghedinaţ, cel care ulterior a plătit cu viaţa această îndrăzneală, fiind executat prin tragere pe roată.

În perioada anului 1816 în localitate se dezvoltă foarte mult breasla fierarilor, rotarilor, ţesătorilor, cizmarilor, cojocarilor şi brutarilor. Pecicanii au fost şi sunt încă oameni mândri. Dumnezeu le-a dat multe, dar n-au aşteptat niciodată "să le şi bage în traistă", după cum bine spune un proverb românesc. Pita de Pecica a fost unul din lucrurile care au făcut cunoscut numele localităţii în întreaga parte de vest a ţării şi poate chiar mai departe. Lucrul este valabil şi astăzi, nicăieri nefiind o pâine mai bună ca cea a locului unde m-am născut şi trăiesc.

Vă spuneam că, după ani lungi de aşteptare şi după o lungă istorie, localitatea a fost declarată oraş. Acest lucru se datorează şi ţin să-l precizez de la această tribună, oamenilor din localitate, consilierilor locali care au contribuit la parcurgerea tuturor etapelor, consilieri locali între care, cu mândrie pot să o spun astăzi, m-am aflat şi eu, dar nu în ultimul rând tânărului primar pe care l-a avut atunci şi îl are şi astăzi, domnul Iustin Cionca. Pecica se poate lăuda cu un primar care n-a făcut niciodată rabat de energie pentru a duce la îndeplinire mai multe proiecte, aşa cum nici acum nu are nici un fel de reţinere când vine vorba de a face ceva pentru Pecica şi pentru oamenii care trăiesc aici. Nu vreau să încep a înşira în faţa dumeavoastră tot ceea ce s-a făcut în Pecica de când şi-a câştigat tânăra echipă pe care o are în primărie şi consiliul local. V-aş reţine prea mult din timpul dumneavoastră. Vreau doar să vă prezint rezultatul acestor eforturi: în 2005 , tânărul primar al Pecicăi, primeşte titlul de cel dintâi primar al ţării, pentru toată activitatea pe care a deşfăşurat-o până acum. Vorbele, cred, sunt de prisos. Acestea sunt dovezile ce vor vorbi mai departe.

Nu pot să nu profit de această ocazie şi să nu vă vorbesc despre planurile şi proiectele oraşului meu. Cel mai important este cel care, atunci când a luat naştere, în perioada 1999-2000, a fost privit de foarte mulţi cu multă neîncredere.

Echipa de consilieri locali din Pecica, împreună cu primarul localităţii, au decis că este momentul ca localitatea să se dezvolte, să ofere cetăţenilor acele locuri de muncă pe care şi le doresc. S-au pus astfel bazele creării unui incubator de afaceri. Acesta va fi situat de-a lungul DN 7 B şi va avea ca principal scop sprijinirea firmelor mici, oferindu-le acestora spaţii pentru închiriat şi pentru diferite servicii. Pentru zona în care în următorii ani vor fi create nu mai puţin de 3000 de locuri de muncă, au fost destinate nu mai puţin de 50 de hectare pentru întregul complex. S-au obţinut actele necesare, au fost întocmite documentaţii şi s-au găsit şi investitorii care ar fi dispuşi să vină aici. Aici va fi înfiinţat un centru de perfecţionare a personalului pentru firme, se va afla un terminal de transport internaţional rutier, o zonă comercială, completat de un adevărat cartier rezidenţial unde se vor construi peste 200 de locuinţe pentru tineri. Vor fi asigurate locuri de muncă, inclusiv pentru cetăţenii din Ungaria, din localităţi apropiate de graniţă, cum ar fi Battonya.

Pentru Pecica şi pentru cetăţenii care locuiesc aici, acest proiect reprezintă dovada unei continue dezvoltări. Odată cu demararea proiectului, vor creşte veniturile la bugetul local, vor fi atraşi investitori străini, dar şi autohtoni, vor creşte veniturile populaţiei, nivelul de trai va fi unul în creştere, iar oraşul meu va deveni mult mai atractiv.

Acestea sunt lucrurile care ne-au determinat să iniţiem acest proiect, pentru mulţi suspicioşi unul mai puţin realizabil. Astăzi pot să spun cu certitudine că el e unul cât se poate de viabil.

Dacă vă spuneam la început că sunt mândru de faptul că sunt pecican, am vrut să vă şi demonstrez că am de ce.

Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră şă gustaţi din pita de Pecica, să cunoaşteţi oameni minunaţi care trăiesc şi muncesc pentru ea. Vă veţi convinge că sunt locuri şi persoane deosebite.

Tuturor pecicanilor le transmit din acest loc în care m-au trimis să-i reprezint, numai gânduri de bine şi sănătate, să le spun că voi încerca să-i reprezint cu cinste aici prin tot ceea ce fac, iar pentru că suntem într-un moment de sărbătoare, oraşului meu îi doresc La mulţi ani!

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Dumitru Avram:

"Isteria lustraţiei"

Acum, când Dunărea revarsă nemilos apele umflate ale Europei peste zeci de localităţi româneşti, un grup de indivizi puşi mereu pe vrajbă agită spiritele cu nişte aberante legi ale lustraţiei, antinomenclatură şi de acuzare a Securităţii ca Poliţie politică, toate adunate la un loc la modul cel mai duşmănos cu putinţă, astfel încât dacă adversarii lor nu intră într-o categorie să fie imediat aruncaţi într-o alta.

Ce i-a apucat pe cei de la Alianţa D.A., când ei sunt la putere, iar ţara o duce tot mai greu, să nege o întreagă perioadă istorică este lesne de înţeles. Departe de a răspunde unei chemări a Europei, unii urmaşi ai kominterniştilor simt că le fuge pământul de sub picioare, că prea desele lor acte de trădare de ţară îi pot arunca oricând după gratii.

A venit vremea naţionalismului luminat şi european care să facă din bătrânul continent o întinsă regiune a unităţii în diversitatea bogăţiei sale spirituale şi materiale, la care fiecare dintre cei care participă la acest imens proiect să contribuie în mod onest şi substanţial.

Trăim vremurile unei dictaturi neruşinate, în care ordonanţele de urgenţă iau locul legilor, ameninţând destinele a mii şi mii, poate chiar milioane de oameni, dacă ne gândim la tragedia economică şi socială pe care o parcurge astăzi România. Are vreun interes Europa să întoarcă această minunată ţară la vremuri mai rele decât cele ale Romei păgâne, sau ar face mai bine să îi sară în ajutor în momentele ei grele? Săptămâni întregi au băltit apele pe câmpiile Timişului, ale Burnasului sau peste adâncurile şi aşa destul de agitate ale Vrancei şi nimeni nu ne-a trimis o barcă sau o echipă de specialişti pentru a înlătura urmările acestor uriaşe dezastre naturale şi a scăpa de altele ce ar putea oricând să vină.

Au devenit CNSAS-ul şi acest Ticu Dumitrescu problema României? A ajuns acest bătrânel speranţa spiritelor negre ale revanşei şi ale răzbunării? Cine le permite aşa-zişilor susţinători ai lui să se adune când şi unde vor, să cheme la nesupunere în faţa legii şi să semene atâta sământţă de ură în societatea românească? Cine sunt ei şi ce au fost, în fapt, revoltele sociale pe care nu încetează să le deteste? Măcar amărâţii aceia luptau pentru o viaţă mai bună (de care, din păcate, nu au nici acum parte), pe când aceşti aşa zişi reprezentanţi ai Societăţii Civile s-au cam săturat de atâta bine, acum vor să conducă ei, incitând la o epurare politică ce poate trimite oricând la vremea de cea mai tristă amintire.

Ce-i interesează pe ei de ţăranii necăjiţi şi de cei care n-au un loc de muncă, ce le pasă lor că sunt rudele apropiate sau urmaşii celor care au practicat cea mai dură Poliţie politică şi de aservire a acestei ţări, la ei nesimţirea are răspunsuri la toate, dacă vreunul dintre ai lor a fost informator, acela a fost obligat să o facă, pe când cei din rândul adversarilor s-au dus de bunăvoie în braţele primitoare ale Securităţii.

Nefericitele dosare ale timpurilor nu tocmai trecute sunt pe cale de a ajunge pe tarabă, oricând poţi să faci din cine vrei un delator infam, oricând pot dispărea file şi chiar volume acuzatoare, totul e să fie unul de-al lor acolo, astfel anulăm votul şi, dacă vrem, schimbăm şi legea. Din dorinţa de a asigura deblocarea şi continuitatea firească a vieţii parlamentare, PRM l-a votat în fruntea Camerei Deputaţilor pe tânărul liberal Bogdan Olteanu. Asta înseamnă dorinţă de normalitate şi progres şi nu sperietoare cu gogoriţa lustraţiei, cărora mulţi nici măcar nu-i cunosc sensul, cu alegerile anticipate şi cu votul uninominal. În România nu vor avea loc niciodată epurări în masă, aşa cum şi-ar dori minţile înfierbântate ale acestor intoleranţi înrăiţi, cărora li se pare că nu au iritat îndeajuns lumea, şi nici alegeri anticipate probabil că nu vor fi, pentru că abia atunci ar avea loc adevăratele alungări de pe scena acestei istorii triste.

Singura soluţie de moment rămâne demisia actualului Guvern şi constituirea unui cabinet de uniune naţională, format din specialişti şi patrioţi autentici. Altfel, rămânem tot mai departe de Europa unde situaţiile foştilor nomencalturişti şi ale acelora care au făcut Poliţie politică au fost judecate cu maximă parcimonie, unde procesul generalului Jaruzelski, autorul Legii marţiale din 1980, din Polonia, n-a început nici astăzi, unde cei legaţi de trecut au fost priviţi nu în raport de ceea ce era consemnat în cărţile lor de muncă, ci strict în funcţie de acţiunile lor, unde căpitani de nave şi aeronave îşi văd în continuare de treburile lor. Nu, la noi este posibil să încalci şi Constituţia şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, numai să rămâi la putere.

Să vorbeşti de limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, adunând la un loc zeci de mii de oameni, dacă nu merituoşi, măcar nevinovaţi, mi se pare un abuz impardonabil în condiţiile în care, chiar în unele situaţii particulare (cazul Sidabras şi Dziautas, un fost inspector şi un fost procuror, ambii ofiţeri KGB, contra Lituaniei, cauza Zdanoca împotriva Letoniei şi altele), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a dat verdicte corecte, în favoarea celor nedreptăţiţi, eliminând orice formă de abuz. Aş vrea să-i văd pe aceşti curajoşi adepţi ai lustraţiei, o inepţie transformată din ritual de purificare într-o prigoană sălbatică, din ce vor plăti ei numeroasele procese pe care românii, alungaţi din propria lor cetate, le vor câştiga la instanţele europene? Nu mai pot ei, treaba lor este să răspândească ura şi fierea, pentru că ponoasele le va plăti tot statul român.

Ei bine, nu e drept, nu e drept să rămână neamendaţi nişte oameni ascunşi deocamdată după imunitatea parlamentară, să vorbească nonşalant, la aproape 16 ani de la căderea fostului regim, despre interzicerea accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care, în perioada comunistă, s-au bucurat de prerogativele conducerii de partid şi au împărtăşit, nu numai forţat, ci şi voluntar, politica şi ideologia comunistă.

Fost deţinut politic şi preşedinte al ţării sale, intelectualul de aleasă ţinută care este Vaclav Havel spunea recent în cotidianul Die Welt că marea problemă a Estului Europei o constituie nu trecutul, ci mafia şi corupţia postcomunistă.

Aşadar, nu minunatul om şi diplomat Ştefan Andrei, pe care îl felicităm încă o dată la aniversarea zilei de naştere, a sa şi a distinsei sale soţii, care poate să aducă în continuare multe servicii acestei ţări trebuie judecat, ci marii pungaşi, fără culoare politică şi nu neapărat cu trecut comunist care au distrus şi au vândut această ţară. Lor le convin şi lustraţia şi lupta cu fosta nomenclatură şi vrajba dosarelor contrafăcute, în care sfâşierea să ajungă până în sânul familiilor de români şi, să fiu iertat, şi starea de sclavie a românilor.

În Polonia şi Cehoslovacia fiinţează încă partide comuniste şi asta nu deranjează pe nimeni. Oligarhia neagră de după 1990 este incomparabil mai rapace şi mai distrugătoare decât a fost cea roşie.

În 1970, Ceauşescu începea prima autostradă din România. Au trecut de atunci 36 de ani, iar drumurile morţii seceră tot mai multe vieţi. Nu scăpăm de trecut atât de simplu, iar problema nu este a acelora care au construit ceva în această ţară, ci a acelora care s-au înfruptat hoţeşte din acel trecut, răpus pe deasupra şi în echilibrul geografiei sale.

Speriaţi de consecinţele sociale ale unei asemenea porniri aflate în afara democraţiei, cei ce se răfuiesc cu perioada de dinainte de '89 încearcă să treacă pe morală, spunând că dacă mărturiseşti ce ai fost nu ţi se întâmplă nimic.

Cine mai poate pune preţ pe asemenea vorbe ca să nu mai spunem de faptul că răul a fost făcut. A reapărut Inchiziţia, iar cei ce trebuie să plece sunt tocmai ei, promotorii pătaţi ai unor asemenea proiecte aberante.

Domnul Vasile Puşcaş:

"Superficialitatea cu care tratează autorităţile române scepticismul organismelor decizionale ale Uniunii Europene"

Doamnelor şi domnilor,

Din februarie 2000, România a derulat negocieri pentru aderarea la UE. Progresele realizate până în decembrie 2004 au determinat Consiliul European să declare negocierile finalizate. În aprilie anul trecut, Guvernul român a semnat tratatul de aderare şi un proces politic de responsabilitate pentru actualul executiv a început atunci: ratificarea tratatului de către cele 25 de state membre ale UE.

Timp de un an am asistat la o rapsodie a coaliţiei guvernamentale care-şi cântă, pe diferite tonuri, succese după succese, şi toate acestea într-o vreme în care mediul politic european şi opinia publică europeană deveneau tot mai sceptice în faţa procesului de extindere a UE. Şi, cu toate acestea, aşa cum se arată în ultimul raport anual al Moody's Investor Service, referitor la capacitatea României de a face faţă unor şocuri economice după aderare, fără a întâmpina dificultăţi la plata datoriilor, politicile macroeconomice practicate de Guvernul de la Bucureşti sunt uneori incoerente.

Cum au reacţionat autorităţile române la aceste semnale venite dinspre mediul politic şi de afaceri extern? Prin clamarea unei noi strategii de politică externă cu multe semne de întrebare; prin inflamarea repetată şi inutilă a relaţiilor franco-române; prin dojenirea acelor comisari europeni care ne arătau băţul, iar nu morcovul; prin declararea stimulării investiţiilor private ca scop al reducerilor de taxe, dar ascunderea realităţii, şi anume că acestea nu au făcut decât să greveze asupra flexibilităţii fiscale într-o ţară care avea deja o pondere scăzută a veniturilor bugetare în PIB.

Unde am ajuns? Avem tot mai mult certitudinea că actuala putere care asigură guvernarea ţării s-a îndepărtat tot mai mult de obiectivul fundamental al României: buna pregătire a aderării la uniunea europeană la 1 ianuarie 2007. Deseori se confundă scopul cu obiectivele şi obiectivele cu mijloacele.

Stimaţi colegi,

Aderarea la uniunea e este numai un obiectiv al României aşa cum a fost şi aderarea la Alianţa Nord Atlantică în anul 2003. Scopul este însă modernizarea şi dezvoltarea României. Din acest motiv, pregătirea internă pentru aderarea la UE ar trebui să aibă o importanţă majoră pentru actualul Guvern, ca de altfel pentru toate forţele politice, societatea civilă şi ONG-uri.

S-a intrat într-o competiţie bizară cu trecutul uitând că Guvernul are responsabilitatea viitorului acestei ţări. Cuantificaţi fiecare bulină roşie pe care v-o acordă, cu generozitate, un oficial sau altul de la Bruxelles sau din statele membre însă vă derobaţi de problemele care sufocă viaţa cetăţeanului. Populaţia este tot mai mult ignorată de autorităţile ţării: la fiecare început de lună bolnavii fac cozi interminabile la farmacii, numărul şomerilor scade pentru că tot mai mulţi tineri emigrează spre statele din UE, reforma fiscală reduce continuu puterea de cumpărare a cetăţeanului de rând şi duce spre majorarea deficitului comercial şi a celui de cont curent, educaţia rămâne un sector subfinanţat şi multe altele. Mediul înconjurător este lăsat în voia sorţii, oamenii trăind cu spaima inundaţiilor şi a abandonării de către autorităţi. Din reforma justiţiei se fac spectacole mediatice crezând că impresionăm Occidentul.

Onoraţi colegi,

Vă miră cumva scepticismul membrilor parlamentelor europene şi al opiniei publice în faţa extinderii UE?

Toată această superficialitate cu care tratează actualul Guvern al România problemele din agenda cetăţeanului este observată şi de cei care vor trebui să se pronunţe referitor la oportunitatea aderării noastre la UE.

Sperăm că România va obţine în 16 mai un raport de monitorizare favorabil, însă ar trebui să vă gândiţi ce costuri pentru ţară va aduce inconsistenţa pregătirii pentru aderare la Uniunea Europeană. Fiecare gest de sfidare şi ignorare a cetăţeanului de astăzi va fi o pată pe imaginea de mâine a cetăţeanului român, viitor membru al UE şi cetăţean european.

Vă amăgiţi inutil dacă mai credeţi că obţinerea unui eventual accept pentru aderarea la UE vă exonerează de datoria pe care o aveţi faţă de această ţară: continuarea procesului de modernizare şi dezvoltare a României, creşterea procentului acceptabilităţii în statele membre, ridicarea standardelor de viaţă ale cetăţenilor români.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

"Bunicuţa în campanie!"

Eşec după eşec, înfrângere după înfrângere...

Îndemnaţi de spiritul totalitar stângist, conducătorii Partidului Social Democrat adoptă măsuri de criză, luând ciocanul într-o mână şi securea în cealaltă. Excluderi peste excluderi, ameninţări... Pare-se că noua conducere, cea tânără şi curată, care a început cu ceva timp în urmă operaţia estetică a partidului, a demarat curăţenia de primăvară. Pumnul în gură sau şutul în dos sunt cele mai noi metode democratice aplicate în cadrul Partidului Social care se vrea şi Democrat, metode ce nu au nimic în comun cu diplomaţia studiată la Washington şi care sperăm ca măcar într-o mică măsură să fie pusă în practică de conducerea "democrată" a PSD.

Aşa că... domnul Iliescu, în ciuda vîrstei înaintate, mai are vigoarea necesară de a reîncepe lupta pentru şefia partidului, lupta pentru dovedirea paternităţii fiului risipitor, a partidului căzut în dizgraţia electoratului.

Astfel, mâna de fier a Bunicuţei nu mai acceptă linia a doua, funcţia onorifică, dovedind în acest fel fragilitatea sistemului de conducere din umbră.

Aşa se întâmplă când un şofer de Dacia se suie într-un bolid de Formula 1. Sunt şanse foarte mari să iasă în decor. Aşa că ne aşteptăm ca în curând acest Michael Schumacher al PSD-ului să înceapă din nou o cursă nebunească prin doctrina pierdută, transformând autobuzul PSD cu mai mulţi şoferi într-un monopost care, ce-i drept, trage un pic către est.

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

"Obiectivele turistice în pericol"

Săptămâna trecută am putut asista cu toţii la o serie de evenimente, care ar trebui să ne reaminească faptul că societatea românească încă se află sub marca lui I.L. Caragiale. Trecem atât de uşor de la comic la tragic şi invers, încât aceşti doi termeni şi-au pierdut proprietăţile şi nu mai pot fi concepuţi separat.

În acest sens, se cere înfiinţarea unui minister al turismului, care să valorifice potenţialul cultural al ţării, dar principalele noastre atracţii turistice se surpă, datorită alunecărilor de teren sau sunt pur şi simplu luate de ape, neluând în seamă starea infrastructurii, pe care fosta guvernare s-a angajat să o refacă, lucru care, fireşte, nu s-a întâmplat.

În cazul Sighişoarei, datorită ploilor abundente, dealul pe care este constrită cetatea medievală a început să se prăbuşească. Primăria a anunţat prefectura, dar prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, a afirmat că principalul responsabil este chiar primarul, Dorin Daneşan, care ar fi trebuit să ia măsuri. La rândul său, acesta se declară neputincios în faţa situaţiilor de gen, pentru că cetatea se află în patrimoniul UNESCO şi doar Ministerul Cultelor poate aproba lucrările în aceste cazuri.

Situaţia este cel puţin paradoxală, dacă formalităţile prevalează asupra patrimoniului naţional şi birocraţia îl condiţionează.

Necesitatea apariţiei Ministerului Turismului ar trebui deci corelată cu urgentarea unor lucrări publice de restaurare şi de îmbunătăţiri funciare în zonele vizate.

Trebuie totodată să ţinem seama de faptul că Ministerul Culturii este o instituţie funcţională, care ar trebui să se autosesizeze în aceste cazuri.

Datoria noastră de reprezentanţi ai cetăţenilor este să simplificăm, prin intermediul unei proceduri legislative, demersul birocratic specific acestor situaţii şi să atragem atenţia Guvernului asupra priorităţilor din domeniul turistic, care să permită funcţionarea unui minister de gen.

Domnul Ion Mocioalcă:

"Despre nivelul de trai"

Apropierea termenului de prezentare a Raportului de monitorizare, precum şi neîncetatele crize din coaliţie şi dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria creează o stare de nelinişte în rândul opiniei publice.

Electoratul se consideră neglijat şi începe să înţeleagă că este respectat de actuala putere numai când este chemat la urne şi este nevoie de votul său. Venirea la putere a coaliţiei portocalii, contrar votului dat în alegerile parlamentare din 2004, s-a dovedit că pentru cei mulţi şi nevoiaşi este dureroasă şi păguboasă. Trecerea de la promisiunile şi sloganurile din campania electorală la realizările actului de guvernare este şovăielnică.

În majoritatea lor, măsurile luate în anul 2005 nu au avut legătură cu Programul de guvernare al Alianţei PNL-PD. Platforma-program din campania electorală, programul de guvernare nu au fost respectate. Deciziile portocalii sunt o dovadă de inconsecvenţă, de amatorism şi de imoralitate politică. Guvernul nu a realizat, practic, nimic în domeniul social, din contră starea de lucruri s-a degradat din ce în ce mai mult.

Partidul Social Democrat a criticat mereu responsabilitatea Guvernului Tăriceanu faţă de climatul economic şi financiar din România, dispreţul faţă de mediul de afaceri şi haosul creat în cadrul legislaţiei fiscale. România se mişcă din inerţie. Nu interesează pe nimeni problemele grave ale economiei, situaţia grea a pensionarilor, soarta tinerilor, situaţia dificilă a mai multor categorii de populaţie defavorizate.

Actuala putere este frământată de lupte interne, nu are timpul şi nici voinţa politică să urmărească performanţa guvernării, să urmărească mersul reformei, să evalueze corect eficienţa demersului guvernării. În aproape un an şi jumătate, Alianţa PNL-PD nu a oferit decât bâlbe, amatorism, minciună, aroganţă şi exerciţii de imagine şi de manipulaare a realităţii. Coaliţia, ori de câte ori are nevoie, afişează cifre supraevaluate ale creşterii economice, ale productivităţii muncii sau inflaţiei.

În timp ce Guvernul întoarce din condei indicatorii macroeconomici, oamenii îşi trăiesc intens sărăcia. Singurele realizări ale actualei puteri sunt haosul şi dezbinarea.

Specialiştii Partidul Social Democrat din domeniul economico-financiar au arătat că adevăratele probleme ale românilor sunt legate de programul economic. Preţul gazelor naturale şi al energiei electrice, precum şi al utilităţilor şi produselor de bază vor deceni, în perioada imediat următoare, insuportabile pentru o bună parte a populaţiei. Sistemul de pensii a ajuns deja la cota de avarii.

De asemenea, realitatea anului 2006 dă puţin speranţe: economia naţională merge prost, divergenţele de opinie între cei aflaţi la guvernare se accentuează, iar instabilitatea politică provoacă nesiguranţă şi regres în mediul de afaceri. Puterea de cumpărare a cetăţeanului a scăzut constant, iar cotaţia punctului de pensie înregistrează cea mai scăzută valoare din ultimii ani.

Prognozele sunt triste şi arată că şi în anul 2006 va avea indicatori economici mediocri, ceea ce va conduce la accentuarea decalajelor şi la înrăutăţirea nivelului de trai. Ritmul de creştere al productivităţii muncii a scăzut substanţial în această perioadă, exporturile au scăzut pe fondul aprecierii continue a monedei naţionale. Competitivitatea economiei şi a produselor româneşti este în continuă scădere.

Guvernul Tăriceanu nu este sensibil nici la atenţionările FMI şi nici la avertismentele Uniunii Europene. Introducerea cotei unice de 16%, mult trâmbiţată în campania electorală, a făcut mai puţin bine şi mai mult rău. Doar un mic procent din populaţia a avut parte de sume considerabile la salarii. Majoritatea românilor nu au simţit binefacerile cotei de 16%, alegându-se doar cu câteva zeci de mii în plus la salariu. Contrar laudelor guvernamentale, acest mod, inechitabil, de impozitare a condus la pierderi fiscale pentru bugetul României şi nu la un câştig.

Aşteptările guvernării portocalii nu s-au îndeplinit: investitorii străini nu au invadat România din cauza instabilităţii fiscale şi politice; diminuarea economiei subterane nu s-a soldat cu rezultatele scontate, din cauza cotei ridicate a contribuţiei la asigurările sociale; creşterea importurilor a diminuat investiţiile autohtone. Guvernul nu are decenţa de a explica că acele creşteri de investiţii străine, comparativ cu anii anteriori, sunt urmarea încasărilor din privatizările demarate de guvernarea PSD.

Pentru a acoperi găurile lăsate de cota de 16%, Guvernul aplică românilor noi şocuri fiscale. După scumpirile din ianuarie, în aprilie şi iulie cetăţenii ţării noastre vor avea parte de noi creşteri de preţuri la gaze şi alimente.

Deşi avem taxele şi impozitele cele mai mari, suntem ţara cu cea mai mică pondere a veniturilor în P.I.B. din Europa.

Domnul Romică Andreica:

"PSD-ul şi Mama Omida"

Am constatat împreună, în ultimul timp, o degringoladă totală în curtea P.S.D.-ului. Nu aş vrea să spun că m-am întristat foarte mult şi nici nu am de gând să comentez cauzele acestor mişcări absolute necesare şi mult aşteptate de electoratul păcălit de PSD.

Aş dori însă să comentez modul în care încearcă acest partid să se scuture de o criză, evidentă pentru toată lumea, şi să arate în presă ca un urs poaspăt trezit din hibernare, tonifiat şi în căutare de hrană.

În realitate, această haită de hiene orbecăie prin savană, în căutare de hrană şi negăsind întotdeauna se mai mănâncă şi între ei.

Am constatat însă şi în ultimul timp o schimbare de strategie la PSD. Este vorba de strategia de a găsi o ţintă şi de a o încolţi, deviind astfel atenţia de la propriile probleme. Astfel, cei de la PSD se unesc, în scopul comun de a ataca pe cel mai temut duşman al lor, şi anume pe domnul Gheroghe Flutur.

În urmă cu puţin timp, am ascultat amuzat cum domnul Geoană a cerut la Iaşi demisia domnului Gheorghe Flutur. Mi-am spus că, având o întîlnire zonală cu marii baroni PSD din Moldova, au dat o rezoluţie pentru a ataca pe cineva din actuala putere, care să fie din Moldova. Acel cineva nu putea fi decât Gheorghe Flutur, având în vedere că este persoana pe care toţi PSD-iştii din Moldova (şi mai ales domnul Mirza) o consideră principalul pericol electoral şi mai ales judiciar, ştiut fiind faptul că domnul Flutur a sesizat multe din jafurile şi hoţiile făcute de aceşti baroni.

Cum o tâmpenie nu poate fi urmată decât de o alta, şefii Partidul Social Democrat au păstrat acelaşi mesaj şi la întâlnirea zonală din Transilvania.

L-am ascultat pe faimosul euroobservator al României la Parlamentul European, domnul Titus Corlăţean, cerând demisia domnului Flutur, din motive absolut imbecile, şi anume proasta gestionare a gripei aviare.

Parcă retrăiesc scenariul de anul trecut, când Traian Băsescu îl acuză pe domnul Gheorghe Flutur că a luat măsuri prea dure după apariţia primului focar de gripă aviară.

Examinând cele două critici, pe aceeaşi temă, la adresa domnului Flutur, nu pot să trag decât o singură concluzie, şi anume că domnul Băsescu a avut un minim de caracter să-şi asume o declaraţiţe greşită şi să-l felicite pe domnul Flutur asupra modului de gestionare a gripei aviare, în timp ce PSD-ul nu are nici un motiv real de a se lega de gripa aviară şi nu face decât să dea în cel mai popular ministru.

Parcă îl şi văd pe domnul Titus Corlăţean cum ia cuvântul în Parlamentul European şi spune că România nu trebuie să intre în Uniunea Europeană pentru că nu ştie să gestioneze criza gripei aviare, în condiţiile în care Gheorghe Flutur a primit felicitări de la comisarii UE privind modul de gestionare a crizei.

Este limpede că PSD-ul încearcă să se refacă şi să se unească, atacând un ministru ce încearcă să facă ce ei nu au avut curajul, să alinieze agricutlura românească la cerinţele şi performanţele Uniunii Europene.

Tot ceea ce încearcă PSD-ul prin aceste atacuri la domnul Gheorghe Flutur nu este decât o strategie de a distrage atenţia de la criza din partid şi de la scandalurile de corupţie ce macină PSD-ul.

Mă întreb dască această strategie este pusă la cale şi cu acordul Mamei Omida din PSD.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"De-a v-aţi ascunselea pe plaiurile democraţiei"

Sunt dezamăgit profund de modul în care se prezintă clasa politică românească: un fel de grădină zoologică, unde toţi pozează în lei, dar acţionează ca nişte cârtiţe, ascunzându-se în spatele degetului.

De fiecare dată când o decizie importantă urmează să fie luată, toată lumea pare să ştie care este varianta corectă. La televizor, toţi sunt pentru şi, ciudat, la numărarea voturilor majoritatea sunt împotrivă. Unii nu înţeleg că sintagma "scena politică" este o metaforă. Sunt actor de atâta amar de vreme şi ştiu foarte bine ce înseamnă să îţi pui o mască. Dar, domnilor, este o mare diferenţă între a juca pe scena unui teatru şi a te juca cu o naţiune întreagă.

Mă gândesc ce s-ar întâmpla în cazul în care o adevărată lege a lustraţiei va ajunge pe masa Parlamentului. Şi nu îmi este greu să îmi imaginez. Tot parlamentarul, cu mic, cu mare, va merge la televizor, va da declaraţii de presă şi va acorda interviuri lăudând un asemenea demers. Mulţi vor urla în gura mare că sprijină acest proiect. Până în clipa votului. Va fi vot secret, pentru că aşa-i democratic, vor spune unii. Şi surpriză! La numărarea voturilor, majoritatea va fi împotriva unei asemenea legi. Ia hoţul de unde nu-i.

De ce nu sunt cei mai mulţi de acord cu votul deschis? Pentru că se ştiu cu "musca pe căciulă". Pentru că ştiu că la televizor joacă teatru. Pentru că le este teamă că vor fi luaţi la întrebări. Şi nu în ultimul rând, pentru că le lipseşte demnitatea şi inteligenţa. Un om demn nu s-ar ascunde în spatele votului secret. Un om demn ar spune şi la televizor că este împotriva unei asemenea legi. Unul inteligent va fi în stare să aducă şi argumente, chiar dacă aceasta l-ar pune în postura de avocat al diavolului. Asta este democraţia, confruntarea liberă de idei, chiar dacă unele sunt greşite. Vorba goală la unison şi votul acordat propriului interes sunt luarea în bătaie de joc a democraţiei şi a 20 de milioane de oameni.

Când vine în Parlamentul României pentru a lucra doar în interesul celor care l-au ales nu se teme de votul deschis. Ba chiar îmi imaginez că acesta este un mod de a le arăta alegătorilor că în campania electorală nu a făcut doar promisiuni.

De ce s-au temut unii să voteze deschis pentru perceziţionarea domnului Adrian Năstase? Pentru că jucau teatru. Dar cetăţenilor le place să vadă doar spectacole în care miza nu este bunul mers al României.

Să nu credeţi că ţin o pledoarie împotriva votului secret. El îşi are rolul său într-un sistem democratic. Dar, într-o ţară ca România, în care foştii activişti de partid şi securişti bântuie în numere enorme clasele politică şi economică nu ne-ar strica mai multă transparenţă.

Parlamentul este instituţia care reprezintă suvernitatea poporului şi, în fine, voinţa acestuia. Ce-i drept, pe cetăţeni îi convocăm la urne doar din patru în patru ani. Dar cred că ţine de bunul-simţ să-i mai ascultăm din când în când. Încercţi! Întrebaţi-i dacă doresc o lege a lustraţiei, dacă vor un DNA funcţional sau un CNSAS care să-i deconspire pe vechii securişti şi să-i elimine din funcţiile publice. Întrebaţi-i dacă vor să-i vadă pe marii corupţi judecaţi şi condamnaţi? Vă vor răspunde într-o mare majoritate covârşitoare că DA! Şi atunci vă întreb, nu le este ruşine unora că îşi înfundă urechile cu ceară şi se prefac că nu aud? Am văzut destule piede de teatru. Vă spun, însă, cu mâna pe inimă, că asta este cea mai proastă şi cu cei mai jalnici actori. Actorii aceştia dacă îşi închipuie că joacă în faţa unui public mereu prost, se înşeală.

Abraham Lincoln spunea că pe unii îi poţi prosti tot timpul, iar pe toţi îi poţi prosti o vreme. Niciodată nu îi poţi prosti tot timpul.

Un adevărat om de stat al secolului XXI nu prosteşte şi nu vrea să prostească pe nimeni.

Dar avem noi, oare, adevăraţi oameni de stat?

Domnul Mircea Ciopraga:

Aspecte ale relaţiei dintre România şi Bulgaria în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Criza politică recentă din Bulgaria declanşată de ameninţarea amânării cu un an a aderării acestei ţări la Uniunea Europeană, confirma însă o serie de trei aspecte pozitive legate de evoluţia recentă a României:

1. Pentru prima oară în ultimii cinci ani România reuşeşte să depăşească handicapul inferiorităţii şi să se plaseze în faţa Bulgariei în procesul de integrare europeană.
2. Pentru prima dată în ultimii 5 ani, aderarea României la Uniunea Europeană nu mai este ameninţată de amânarea pe motiv de corupţie şi lipsă de reformă a justiţiei.
3. Pentru prima dată de la începerea negocierilor de aderare, un guvern român, respectiv Guvernul Tăriceanu, este pe punctul de a reuşi să îşi încheie cu succes şi la termen angajamentele de aderare.

Redau mai jos o scurtă detaliere a acestor concluzii.

Asadar, cu privire la relaţia dintre România şi Bulgaria în procesul de aderare la UE, aceasta a fost marcată în mod constant de poziţia inferioară a României şi de manifestarea ocazională a unei circumspecţii din partea oficialilor bulgari. Sunt de reamintit în acest sens declaraţiile ministrului bulgar al integrarii europene, doamna Meglena Kuneva, exprimate la momentul încheierii negocierilor Bulgariei cu Uniunea Europeană, cânddomnia saanunţa intrarea independentă aBulgariei în Uniunea Europeană şi faptul că România datorează ţării sale încheierea negocierilor cu UE.

Acelaşi ministru bulgar a anunţat însă de curând că Uniunea Europeană ar putea să impună Sofiei clauza de salvgardare pe Justiţie şi Afaceri Interne ca urmare a neînregistrării niciunei îmbunătăţiri de la ultima inspecţie a instanţelor bulgăreşti.

Corupţia şi crima organizată sunt două dintre cele mai importante obstacole în calea aderării Bulgariei la 1 ianuarie 2007. În pofida criticilor recente ale ministrului bulgar de interne cu privire la corectitudinea şi obiectivitatea monitorizării UE în domeniu, există fapte incontestabile şi evaluări ale altor instituţii importante care confirmă că Bulgaria continuă totuşi să se confrunte la modul serios cu cele două fenomene.

Conform unui raport elaborat de Centrul pentru Studiul Democraţiei, cu sediul la Sofia, în Bulgaria, "instituţionalizarea corupţiei politice facilitează preluarea controlului asupra instituţiilor statului de către organizaţiile criminale, permiţând astfel crimei organizate să pătrundă nestingherită în economia legală a Bulgariei şi a Uniunii Europene", în condiţiile în care nici un demnitar nu a fost condamnat pentru acte de corupţie. Potrivit informaţiilor din presă, circa 150 de persoane au fost omorâte în ultimii 5 ani în Bulgaria, în conflicte de tip mafiot, fără a exista vreo condamnare în acest sens.

În cazul României, ţara noastră nu mai este ameninţată de amânarea aderării. Asigurări în acest sens ne-au dat şi oficialii europeni, potrivit cărora măsura amânării a fost o decizie extremă pe care Uniunea a vehiculat-o în 2004, în timpul conducerii P.S.D, când europenii erau sceptici faţă de România.

Aşadar, Guvernul Tăriceanu este pe punctul de a reuşi să îşi încheie cu succes şi la termen angajamentele de aderare. De la preluarea mandatului de conducere, actualul executiv a fost evaluat pozitiv de către Uniunea Europeană. În acest sens, probă este Raportul de ţară pe anul 2005, care înregistrează numeroase progrese faţă de monitorizarea din 2004 din timpul guvernării PSD, mai ales în ceea ce priveşte domeniile cheie ale reformei justiţiei şi de luptă împotriva corupţiei.

La fel de relevantepentru prestaţia guvernului actual sunt declaraţiile oficialilor europeni, potrivit cărora UE este satisfăcută de eforturile şi voinţa politică a noului executiv de la Bucureşti şi de dorinţa acestuia de a-şi respecta obligaţiile.

În concluzie, ţara noastrăse află într-o poziţie extrem de favorabilă în ceea ce priveşte condiţiile aderării la UE. Castat vecin şi partener, România trebuie însă să îşi manifeste solidaritatea pentru a ajuta Bulgaria să-şi depăşească dificultăţile actuale, având în vedere ca pentru Bulgaria, la fel ca şi pentru România, integrarea în UE este un obiectiv naţional fundamental.

Domnul Ion Luchian:

Un subiect foarte important pentru actuala clasă politică românească, care a reuşit în ultimele zile să reapară în atenţia opiniei publice, îl constituie deconspirarea activităţii fostei Securităţi precum şi necesitatea unei legi a lustraţiei.

Deşi diverşi analişti şi oameni politici consideră ca la aproape 17 ani de la Revoluţie aceste lucruri nu mai reprezintă interes pentru români, eu cred că acest subiect este unul important, care trebuie rezolvat chiar şi cu 17 ani întârziere pentru a putea pune în sfârşit punct trecutului şi a ne putea concentra către viitor.

Pentru că atât timp cât nu se va realiza o deconspirare reală a fostei Securităţi va exista tot timpul o suspiciune generală în societatea românească referitor la faptul că foştii securişti activează în continuare în diferite structuri ale statului, atât în sectorul public cât şi în cel privat.

Aici intervine şi necesitatea existenţei unei legi a lustraţiei, care să interzică foştilor securişti şi nomenclaturişti accesul la funcţii publice, lege pe care actuala putere a iniţiat-o deja în parlament. Mai ales în contextul integrării noastre europene, eu consider că o asemenea lege este foarte importantă, chiar dacă ea vine cu întârziere pentru acele persoane care au avut de suferit direct de pe urma activităţii Securităţii.

Este adevărat că deconspirarea fostei Securităţi şi interzicerea accesului securiştilor şi nomenclaturiştilor la funcţii publice era important dacă s-ar fi făcut imediat după Revoluţia din 1989, aşa cum prevedea şi punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, însă puterea politică de atunci, care din păcate a condus România cam în toată perioada post-revoluţionară, nu a dorit acest lucru, preferând să se folosească de foştii securişti şi nomenclaturişti, ţinând România pe loc în calea realelor reforme democratice, lucru observabil şi din întârzierea economică şi instituţională pe care o manifestă România faţă de alte ţări fost comuniste.

Însă, aşa cum spune şi dictonul, "Nniciodată nu e prea târziu", şi este de datoria noastră să rezolvăm acum această situaţie pentru că, aşa cum s-a văzut şi în cazul votului de la CNSAS, elementele fostei Securităţi sunt în continuare active şi doresc cu orice preţ să nu se afle niciodată adevărul.

Domnul Ionel Palăr:

"Dreptul copiilor la familie"

Până acum, ori de câte ori se vorbea despre românii care lucrează în străinatate, singurele referiri erau vizavi de banii pompaţi de aceştia înspre economia naţională. Este un aspect imposibil de neglijat, însă unul la fel de important este şi cel al copiilor rămaşi singuri, în urma părinţilor.

Săptămâna trecută, sinuciderea unui băieţel de 11 ani din judeţul Iaşi zguduia întreaga opinie publică română. Motivul morţii? Plecarea mamei sale la muncă, în Italia şi dorul chinuitor. Gestul copilului a şocat, preţ de o zi-două, societatea românească, făcând-o să lanseze întrebări fără răspuns. Odată aceste zile trecute, alte subiecte, mai "fierbinţi", dominau primele pagini ale ziarelor şi ţineau în priză reporterii de ştiri. În opinia mea, drama acelei familii a fost prea repede uitată şi, odată cu ea, cauzele reale care au dus la producerea ei.

Sunt sute de copii ca Răzvan în România. Copii ai căror părinţi aleg să facă bani mulţi, rapid, în alte ţări, lăsând în urma lor micuţi în derivă. Nimeni nu poate condamna alegerile părinţilor. Majoritatea sunt făcute nobil, întocmai pentru a-şi putea ajuta copiii mai mult, pe viitor. Însă nimeni nu se gândeşte la prezent: ce se întâmplă cu aceşti copii câtă vreme părinţii sunt plecaţi? De cele mai multe ori, ei sunt lăsaţi în grija bunicilor, care, din cauza vârstei, nu-i pot supraveghea aşa cum ar face-o un părinte. În cel mai "bun" caz, copiii profită de lipsa de atenţie şi riscă să cadă în "grija" anturajelor nepotrivite. În cel mai rău caz însă, se produc drame, ca cea de la Iaşi. Departe de mine intenţia de a fi cinic pe marginea unui asemenea subiect. Consider că astfel de cazuri nu mai sunt de mult simple întâmplări "demne" de reportaje sângeroase, ele transformându-se, treptat, într-un fenomen la scară naţională.

Problema este, aşadar, acută şi este momentul ca, deopotrivă, clasa politică şi societatea civilă să formuleze soluţii pentru diminuarea efectelor pe care le au mobilităţile lucrative ale miilor de români. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, împreună cu Direcţiile judeţene pentru protecţia copilului, reprezentanţi ai societăţii civile şi, deopotrivă, membri ai Parlamentului, cu toţii trebuie să găsim soluţii pentru aceşti copii.

Mai cu seamă acum, în pragul aderării, chestiunea devine stringentă. Este important să trasăm un cadru legislativ optim pentru gestionarea acestui fenomen, în condiţiile în care aderarea va aduce cu sine drepturi atât de dorite de milioane de români - dreptul la liberă circulaţie şi mobilitatea forţei de muncă în spaţiul european. Este imperios necesar ca, odată câştigate aceste drepturi, să garantăm şi dreptul copiilor la o creştere cât mai aproape de normalitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005 - o nouă formă de expropriere forţată şi de încalcare a valorilor şi tradiţiilor locale.

La sfârşitul anului trecut, chiar în ultimele zile, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr.195 care a provocat şi continuă să provoace mari convulsii sociale, mai ales în zonele montane rurale. Denumită sec ordonanţă de urgenţă privind protecţia mediului, această lege a apărut în Monitorul Oficial pe 63 de pagini şi încearcă să acopere o serie de măsuri generale, care, aplicate la nivel naţional, bulversează multe domenii de activitate şi încalcă flagrant prevederile altor legi în vigoare.

În calitatea mea de deputat de Braşov, mă văd obligat să semnalez o parte din aceste inadvertenţe legislative, mai ales că multe din prevederile acestei ordonanţe se răsfrâng direct asupra locuitorilor din zona montană-rurală a judeţului.

În forma în care a fost promulgată, Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005 încalcă valorile şi tradiţiile locale strămoşeşti specifice zonei şi aduce o gravă atingere materială proprietarilor de terenuri din zona montană. Această ordonanţă privind protecţia mediului este în contradicţie flagrantă cu prevederile Legii nr.72 - legea zootehniei şi mai ales cu prevederile Legii nr.347 - legea muntelui, ambele din anul 2002, limitând dezvoltarea durabilă a localitaţilor din zona montană şi neţinând cont de strategia locală şi regională de dezvoltare a acestora în raport cu necesităţile locale.

De sute de ani, principala activitate economică din Bazinul Montan Bucegi-Piatra Craiului este creşterea animalelor, urmată în ultimii ani de agroturism, iar comunităţile locale au stabilit deja strategii durabile de dezvoltare în acest sens. În elaborarea acestei ordonanţe, Guvernul a ignorat total autorităţile locale; nu s-a consultat cu acestea, încălcând astfel şi prevederile Legii administraţiei locale, şi astfel s-a ajuns în situaţia în care, în lipsa acordului proprietarilor de drept, limitele suprafeţelor protejate nu sunt cele reale şi multe proiecte locale nu se mai pot aplica.

Efectele acestei ordonanţe vor avea, în timp, şi urmări de ordin demografic; în lipsa unor activităţi, satele vor fi depopulate, iar cei dezrădăcinaţi vor ajunge să îngroaşe rândurile celor care trăiesc din ajutoarele primite de la bugetul statului.

Prin interzicerea păşunatului în ariile protejate se aduc mari pierderi economice locuitorilor din zonă, iar agroturismul care începuse să înflorească a început deja să fie în regres.

Consider că prevederile acestei ordonanţe sunt de fapt o expropriere forţată şi încalcă prevederile constituţionale. Solicit Guvernului şi Ministerului Mediului reanalizarea întregii situaţii create şi limitarea ariilor protejate, cu flora şi fauna specifică, delimitarea actualelor graniţe ale parcurilor şi aplicarea legii numai în interiorul acestor areale protejate.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Cinism, scumpiri şi amnezie post-electorală"

Acum, după ce revoluţia portocalie s-a trasformat în realitate amară, privesc la populaţia de a cărui vot v-aţi folosit pentru a aduce incompetenţa în fruntea ţării. O Românie ieşită cu greu din iarnă va mai primi un şoc din partea celor care le-au promis că vor trăi bine.

De ce nu ne-aţi spus atunci că veţi genera gafe peste gafe, taxe peste taxe, piedici peste piedici, iar ca element de surpriză, scumpiri inimaginabile?

Mă refer aici cu deosebită indignare la următoarea măsură de împovărare a populaţiei prin majorarea accizelor la energia electrică cu peste 73%.

Aţi transformat România într-o ţară a paradoxurilor.

Nivelul tarifelor în unele cazuri depăşeşte valoarea celor din Uniunea Europeană, contribuţiile la asigurările sociale sunt la cele mai mari niveluri din Europa, în timp ce populaţia are venituri de subzistenţă şi drepturi minime.

Poate folosesc cuvinte mari, însă orice vorbă păleşte în raport cu situaţia dramatică în care adânciţi ţara. Populaţia nu e interesată nici de conflictele dintre femeile liberale şi Ludovic Orban, pentru asta ar putea urmări oricare din zecile de telenovele realizate cu ceva mai mult profesionalism, la fel cum nu vă împărtăşeşte nici frustrarea din spatele loviturilor date opoziţiei.

Singura realitate care-i preocupă pe români este nivelul de trai care sub conducerea voastră se deteriorează şi devine de la o zi la alta un lux pentru 95% din populaţie. Nu aţi elaborat nici un proiect prin care să motivaţi creşterea veniturilor populaţiei, în schimb prin introducerea şi creşterea accizei la electricitate, vă compromiteţi propria ţintă de inflaţie, aruncând şi mai mult în aer economia românească.

Toate produsele şi serviciile înglobează energie, iar o majorare de peste 73% va scumpi absolut tot.

Vă sugerez să recitiţi Programul de guvernare fluturat în faţa alegătorilor în decembrie 2004 pentru a vă reîmprospăta memoria şi direcţia de acţiune.

"Venitul minim garantat, care se adresează celor mai sărace segmente sociale, se va acorda astfel încât acestea să depăşească nivelul de sărăcie în care trăiesc, iar venitul se va acorda în funcţie de necesităţile reale." Vi se pare că sună utopic ?

Sunt vorbele voastre aruncate cu cinism, în timp ce în mai puţin de doi ani aţi reuşit marea performanţă de a adăuga la numărul persoanelor sărace din România încă două milioane de români, iar venitul minim garantat e cu mult sub limita supravieţuirii pentru majoritatea locuitorilor ţării.

Mă întreb ce v-ar putea clinti indiferenţa şi cum veţi pleca urechea la nemulţumirile unei populaţii care a trecut de la murmure la strigăte aşteptând cu durere şi teamă ziua de mâine ?

Nu-i veţi mai putea păcăli nici cu steaguri portocalii, nici cu zâmbetul căpitanului în derivă, pentru că faptele voastre vor sta mărturie ruşinii unei guvernări mincinoase.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Steguleţe şi progrese vizibile"

În ultimul timp se vorbeşte foarte mult despre progresele din domeniul agriculturii sau, mai bine zis, despre ritmul încet al politicilor guvernamentale din domeniu în care unii văd numai steguleţele roşii.

Am să încerc să fac o analiză a principalelor probleme din domeniul agriculturii apărute în cadrul audienţelor săptămânale la cabinetul meu din teritoriu sau care mi-au fost semnalate în cadrul discuţiilor cu locuitorii comunelor judeţului Constanţa.

1. Legile retrocedării: în judeţul Constanţa s-au respectat etapele şi termenele de depunere la instituţia prefectului pentru legile nr. 247 şi 10, existând solicitări pentru aproximativ 127.000 hectare teren agricol. Trebuie să menţionez aici că există într-adevăr o problemă, Agenţia Domeniilor Statului dispunând la nivelul judeţului de numai 25.000 hectare, dar sper ca prin înfiinţarea Fondului Proprietatea măcar o parte din beneficiarii acestor legi să îşi primească prin despăgubiri băneşti dreptul la proprietate.
2. Programul Fermierul: reprezintă fără doar şi poate, o investiţie importantă în domeniul agricol de importanţă naţională, spun eu, ce urmăreşte transformarea fermelor de subzistenţă în ferme comerciale. Prin acest program se rezolvă două probleme esenţiale şi anume problema socială în mediu rural dar şi ridicarea standardelor agriculturii româneşti în vederea integrării în Uniunea Europeană.
3. Renta viageră: reprezintă un mijloc de a stimula posesorii de terenuri de până la 10 hectare, cu vârsta de peste 62 de ani, de a-şi ceda folosinţa sau proprietatea în vederea grupării terenurilor arabile pentru înfiinţarea de ferme optime din punct de vedere economic. Persoanele îndreptăţite din judeţul Constanţa vor putea intra în posesia sumelor începând din aceasta săptămână pentru dosarele depuse la Direcţia Agricolă pentru anul 2005. De asemenea, există un act normativ prin care cei care îndeplinesc condiţiile de rentier sau cei care întemeiază o fermă prin Programul Fermierul beneficiază de înlesniri financiare, prin scutirea de plata taxelor notariale cu privire la cadastru, transferul sau reîntregirea proprietăţii.
4. Subvenţii: în acest domeniu s-a respectat strategia guvernamentală pentru anul 2006, când se vor acorda subvenţii, respectând principiul calităţii şi nu atât al cantităţii, mai ales în domeniul zootehniei, unde se poate ajunge până la 50% din valoarea animalelor, adică o sumă cuprinsă între 3 - 10 milioane ROL, în funcţie de calitatea efectivelor. Se va realiza şi subvenţionarea motorinei folosite în agricultură, unde într-adevăr există o nemulţumire a producătorilor referitor la preţul motorinei, aspect la care trebuie amintit faptul că negocierea preţului motorinei şi faptul ca accizele din preţul motorinei să reprezinte sursă la bugetul de stat, s-a realizat prin negocierile guvernulului PSD cu Fondul Monetar Internaţional şi nu de către Guvernul Tăriceanu.

Ministerul Agriculturii a elaborat un act normativ prin care se subvenţionează din fondurile proprii litrul de motorină folosită în agricultură cu 7000 ROL, astfel preţul motorinei ajungând la 0,52 Euro, dar cu condiţia ca producătorii agricoli să fie plătitori de tva.

Se va realiza de asemenea subvenţionarea în sectorul vegetal, dar în anumite condiţii:

• Seminţele semănate trebuie să aibă certificat de calitate
• Culturile trebuie asigurate
• Producătorii să aibă contracte de valorificare a produselor agricole

În OG nr. 20/2006 la Anexa 1 sunt prevăzute culturile subvenţionate, iar la prima vedere producătorii agricoli din judeţul Constanţa ar fi dezavantajaţi, dar dacă luăm în calcul faptul că suprafeţele însămânţate toamna trecută cu grâu, orz, orzoaică, rapiţă, preponderente pe terenurile din Dobrogea, au fost subvenţionate cu bonuri valorice în valoare de 1.750.000 ROL/hectar nu putem vorbi de un dezavantaj, ci doar de orientarea producătorilor către produse comerciabile.

Pentru primăvara anului 2006 au fost subvenţionate culturile de primăvară precum tutun, sfeclă, hamei, dar nu au fost neglijate nici culturile caracteristice zonei de câmpie sau plantaţiile viticole, pomicole sau leguminoasele.

Toate aceste reforme au ca scop clar şi declarat modernizarea şi eficientizarea activităţii economice în mediul rural, dar şi consolidarea clasei de mijloc prin apariţia fermelor familiale dar şi a întreprinderilor mici şi mijlocii cu adevărat productive şi care să ducă la crearea de noi locuri de muncă în agricultură.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Am iniţiat săptămâna trecută un demers extrem de necesar pentru a intra în normalitate în privinţa unei probleme extrem de spinoase, şi anume aceea a construirii autostrăzii Braşov-Borş. Am solicitat, în acest sens, ministrului Gheorghe Dobre, desecretizarea contractului încheiat între statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi compania americană Bechtel, iar Partidul Naţional Liberal a înţeles şi adoptat poziţia avută de mine.

În urma discuţiilor pe care le-am purtat în teritoriu, am fost întrebat de nenumărate ori de ce lucrările la autostrada Transilvania stau pe loc, acest gest fiind interpretat ca un semnal de ignoranţă dinspre Bucureşti către o parte importantă a contribuabililor români. Având în vedere faptul că este vorba de un contract cu bani publici, realizat prin atribuire directă, fără organizarea unei licitaţii, am considerat oportună lămurirea oricăror suspiciuni care aplanează asupra acestui subiect.

Ca parlamentar de Cluj, consider că sunt inacceptabile întârzierile înregistrate în construirea autostrăzii Transilvania. Cred că lucrările stagnează pentru că responsabili de rang înalt din Ministerul Transporturilor dau dovadă de ignoranţă şi dispreţ faţă de contribuabili. Dar cel mai grav este faptul că lucrările au fost oprite, deşi Guvernul a alocat sume importante de la bugetul de stat.

Numai ineficienţa ministrului Gheorghe Dobre împiedică finalizarea autostrăzii de care au nevoie cei din Transilvania. În loc să blocheze construcţia de autostrăzi, ministrul Transporturilor ar trebui să vină cu soluţii pentru dezvoltarea infrastructurii. În loc să se ascundă după semnele de întrebare şi după suspiciunile de corupţie, în care a fost învăluit contractul Bechtel, domnul Gheorghe Dobre ar trebui să desecretizeze acest document.

De aceea, am cerut accesul public la contract şi imediat ce îl voi vedea, voi face publică situaţia reală şi obiectul contractului pentru că trebuie să se ştie adevărul despre autostrada pe care şi-o doresc toţi transilvănenii. De aceea, mă întreb cum va gestiona domnul Dobre, de la 1 ianuarie 2007, fondurile comunitare pentru infrastructură, ţinând cont de ineficienţa crasă de care a dat dovadă în conducerea ministerului.

Ceea ce este, însă, cel mai grav este faptul că, prin atitudinea sa, ministrul Gheorghe Dobre pune în pericol îndeplinirea programului de guvernare şi a promisiunilor electorale ale Alianţei.

Iar temerile mele nu sunt neîntemeiate dacă ne amintim ineficienţa ministrului Transporturilor în gestionarea crizei de pe Valea Oltului. Vă aduc aminte că, deşi a vizitat zilnic zona afectată, nu a reuşit să facă nimic pentru deblocarea DN 7. A fost nevoie de prezenţa fostului său şef pe linie de partid, preşedintele Traian Băsescu, pentru ca lucrurile să se urnească. A fost nevoie ca Preşedintele României să-l apostrofeze şi să-i strige public ineficienţa.

Prin această declaraţie politică, doresc să mai atrag încă un semnal de alarmă asupra unei doleanţe a românilor din Ardeal. Ei, datorită contribuţiilor considerabile la bugetul de stat, sunt îndreptăţiţi să aibă o pune de legătură cu Bucureştiul. Şi consider că este treaba mea să le susţin opiniile în Parlamentul României.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică despre "Agenda Partidului Democrat, o Agendă responsabilă"

S-a vorbit destul de frecvent în ultima vreme despre necesitatea unei rectificări bugetare. Auzim deseori formulându-se plângeri, de altfel, absolut îndreptăţite, despre faptul că sunt insuficienţi banii din sănătate, educaţie, mediu, transporturi.

Operarea unei rectificări nu este o măsură populistă, aşa cum unii rău-voitori afirmă, ci este o necesitate pe care însăşi realitatea economică o cere. Din acest motiv, Partidul Democrat cere Guvernului luarea de urgenţă a unei decizii în acest sens pentru aplicarea rapidă şi eficientă a acestei măsuri.

Nu este adevărat că acest demers ar fi unul iresponsabil, după cum îl califică unii, fiindcă nu există fonduri disponibile pentru aşa ceva. Cei care se opun rectificării nu vor să recunoască beneficiile cotei unice de impozitare, care a adus în vistieria naţională un spor de venituri bugetare.

În trezoreria statului există un excedent care poate să fie folosit foarte bine pentru ceea ce ne doare foarte mult, adică infrastructura. Există bani pentru infrastructura din domenii-cheie cum ar fi transporturile, educaţia, mediul. E nevoie de fonduri pentru măsurile de apărare împotriva inundaţiilor şi împotriva dezastrelor, în general.

Fiecare dintre noi avem cel puţin un vârstnic în familie. Cunoaştem pe deplin tragedia acestor oameni. De aceea, Partidul Democrat consideră că trebuie să se aloce sume importante pentru creşterea pensiilor, mai ales a celor care nu au beneficiat de recalculare. În viziunea Partidului Democrat, acest demers este realizabil prin majorarea punctului de pensie.

În domeniul sănătăţii, este absolut necesar să se rezolve definitiv problema medicamentelor compensate. Este anormal ca, în condiţiile în care cotizanţii nu spun niciodată că nu au bani de dat pentru asigurări, la farmacii să primească invariabil acelaşi răspuns revoltător: nu sunt bani!

Din aceste motive, Partidul Democrat apreciază că nu este acum momentul pentru chestiuni picante, pentru lupte de culise şi aprecieri injuste. Este nevoie, mai mult ca oricând, de coerenţă şi unitate în acţiune. Trebuie să găsim soluţii, iar Partidul Democrat propune în acest sens o Agendă realistă, responsabilă, cu obiective pe deplin realizabile.

Trebuie să înţelegem, odată pentru totdeauna, că politica nu înseamnă certuri, ci cel mult posibile păreri divergente, dar şi acestea exprimate civilizat, că politica nu înseamnă trafic de influenţă având ca unică preocupare îmbogăţirea proprie.

Trebuie să le arătăm celor care ne-au ales că facem ceva concret pentru oameni şi pentru a îmbunătăţi soarta lor, că nu suntem nepăsători faţă de cei care au investit încredere în noi. Şi nu în ultimul rând, să arătăm că ne preocupă cu adevărat interesul naţional, şi anume integrarea României în Uniunea Europeană.

Domnul Iulian Iancu:

"Populaţia României abandonată între durere şi indiferenţă de iresponsabilitatea şi neprofesionalismul Alianţei DA"

Acum, la aproape 500 de zile de guvernare portocalie, gravele abateri privind îndeplinirea proiectelor strategice de interes naţional, care vizează dezvoltarea economică şi socială a României, au avut o singură cauză - "cota unică de impozitare".

Nici moţiunile înaintate de opoziţie, nici intevenţiile directe ale reprezentanţilor FMI, respectiv cei ai Comisiei Europene, nu au putut stopa "ciuma economiei româneşti", pentru simplul motiv că reprezintă angajamentul electoral simbol al alianţei DA.

Instabilitatea fiscală a devenit o caracteristică pentru ultimii 2 ani şi se va continua până se va da răspuns la marea întrebare:se modifică t.v.a. sau "cota unică de impozitare"?

• Dacă se modifică cota unică de 16%, atunci va fi afectată toată populaţia, iar ţinta pentru inflaţie pentru 2006 va fi compromisă.
• Dacă se modifică T.V.A., se va compromite argumentul major de ordin electoral.

Din păcate, deşi am atenţionat asupra acestui eşec încă din campania electorală, iată că a trebuit să se contureze construcţia acestui dezastru la scara 1:1, pentru a fi înţeles de actualii guvernanţi. Economia românească nu mai duduie cum credea primul-ministru, ci gâfâie, după cum observăm cu toţii. Era nevoie însă de aprecierea expresă a comisarului european pentru afaceri economice şi financiare Joacquin Almunia, care a spus cât se poate de explicit că a fost o măsură greşită ce induce mari dificultăţi pentru România, atât în plan economic cât şi social.

"Dezechilibrele macroeconomice s-au mărit în anul 2005. Creşterea economică şi productivitatea muncii au început să se încetinească, chiar în condiţiile unei rapide expansiuni a cererii interne impulsionate de consum.

Ritmul de creştere a importurilor, care l-a depăşit pe cel al exporturilor, a înrăutăţit poziţia contului curent, datoria externă a crescut şi, în pofida unei aprecieri considerabile a monedei interne, inflaţia a rămas ridicată ducând la o accentuată scădere a competitivităţii."

Stimaţi colegi, afirmaţia nu-mi aparţine, v-am citat din declaraţia şefului delegaţiei FMI la Bucureşti, din octombrie 2005, ocazie cu care a şi previzionat o creştere economică de doar 4% şi nu 4,5 - 5% cum anticipa viceguvernatorul Cristian Popa, sau 4,5% cum presupunea ministrul de stat Pogea.

Constatăm, ca o caracteristică a actualului Guvern, enunţarea unor cifre umflate, dar care nu se realizează niciodată. Proiecţiile executivului actual, la numai un an distanţă, conţin abateri astronomice.

Astfel, în Programul economic de preaderare trimis la Bruxelles în februarie anul trecut, figura o creştere economică de 6%. Între 6% şi 4% este o diferenţă de 50%. Despre ce precizie mai poate fi vorba?

Surprinzătoare însă sunt instituţiile statului menite a interveni şi a atenţiona cetăţenii României asupra rezultatelor reale obţinute în urma aplicării politicii guvernamentale.

Aceste instituţii preferă să mintă, iată, cum este cazul Institutului Naţional de Statistică, care la o creştere a preţului gazelor naturale în luna ianuarie 2006 cu 17%, a raportat o creştere a inflaţiei de doar 1% , ceea ce înseamnă că la 10.000.000 lei cheltuiţi, românii dau 863.000 lei pentru pâine şi doar 265.000 lei pentru gaze naturale. Cine poate crede aşa ceva?

Sau Consiliului Concurenţei, care nu are nici o reacţie la decizia PETROM de a nu micşora preţul carburanţilor, în condiţiile în care leul nou s-a apreciat în raport cu euro sau cu dolarul. (Faţă de dolar aprecierea fiind de cca. 7%).

Motivaţia PETROM precum că s-au majorat cotaţiile recente ale produselor petroliere nu se justifică. În primul rând, pentru că aprecierea de cca. 9% pe baril pentru ţiţeiul brut faţă de începutul anului a fost anulată de aprecierea cu cca. 7% a leului faţă de dolar.

În al doilea rând, PETROM utilizează 75% ţiţei din producţia internă, adică din 4 litri procesaţi de PETROM, 3 litri au fost din producţia internă. Aşa că preţul carburanţilor din România depinde mult mai mult de producţia internă decât de cea externă. În aceste condiţii, ar fi motive de ieftinire şi nu de scumpire a carburanţilor în România.

Cel mai grav însă este faptul că nu se înregistrează nici o reacţie din partea Consiliului Concurenţei, în condiţiile în care PETROM comunică şi faptul că în urma aprecierii leului faţă de euro şi dolar s-a înregistrat şi o scădere a accizei cu 4%. Aceşti bani rămân în buzunarul PETROM şi al celorlalte companii petroliere, care nu au nici un interes să-şi diminueze câştigurile şi atunci "se înţeleg la preţ". Adică o practică anticoncurenţială, exact obiectul de activitate al Consiliului Concurenţei.

De altfel, nu putem să uităm că încă din decembrie 2004 populaţia a fost înşelată promiţându-i-se deschiderea Capitolului Energie, pentru a se elimina "preţurile insuportabile la gazele naturale şi energie electrică".

Ce constatăm astăzi? Nu numai că nu au fost micşorate sau îngheţate, ci pur şi simplu au fost dublate în doar un singur an. Mai mult, "Raportul Eurosat" precizează că preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România, exprimat în indicii puterii de cumpărare (PPS) la 100 Kw este dublu faţă de cel plătit de cele mai dezvoltate ţări europene, fiind de 9€/100 Kw, pentru consumatorul individual chiar de 11€/100 Kw

ANRE a fost pusă imediat să dezmintă raportul, sub motiv că nu au fost luaţi în calcul cei 21% de consumatori pe tarif social. Nici nu se putea mai fals, pentru că, între timp, prin modificarea condiţiilor de alocare a tarifului social, aproape 2 milioane de pensionari şi consumatori cu venituri reduse au pierdut practic dreptul la tariful social.

Dar nu numai "Raportul Eurosat", ci şi Studiul Comisiei UE,precizează că pentru cei mai mulţi consumatori din statele membre, nivelul preţului la energie este de 40 - 55 €/Mwh, iar în România a ajuns la 80 €/Mwh, în condiţiile în care veniturile medii sunt de până la 10 ori mai reduse decât în UE.

La fel şi la gazele naturale, unde plătim cel mai mare preţ din Europa, pentru gazele naturale din import. Guvernul actual a înţeles că trebuie să ajungă la standardele din vest dar prima dată cu preţurile.

În ce priveşte preţul gazelor naturale situaţia este absolut specială. Dacă în 2004 pentru 1000 mc consumatorul casnic plătea 4.500.000 lei, acum plăteşte cca.10 mil lei, deci 3 salarii minime pe economie;

În aceste condiţii factura la întreţinere a ajuns să fie mai mare decât veniturile a 40% dintre români, fiind dublă faţă de cea din iarna 2004 -2005.

Guvernul a început să mintă în legătură cu marile proiecte economice, apoi în ciuda poziţiei FMI şi a Comisiei Europene, să mintă în legătură cu cota unică de impozitare, apoi prin modificarea de 5 ori a codului fiscal prin OUG.

Drept compensare, s-au introdus încă 220 de cote , taxe, impozite, care au dublat practic numărul de impozite în România, ajungându-se la 428.

S-a minţit în legătură cu abonamentul la gazele naturale, pentru care agenţii economici ar fi trebuit să plătească 250 mld. lei pe lună numai abonament. S-a minţit cu necesitatea majorării deschiderii de piaţă la energia electrică - la 85%, pentru a veni în sprijinul agenţilor economici din România.

În realitate, "clanurile de interese" din jurul Guvernului, unii dintre ei prezenţi în Parlament, s-au grăbit să intre în categoria băieţilor deştepţi, aşa cum îi definea preşedintele Băsescu, încă din vara anului trecut, grăbindu-se să pună mîna pe "caşcavalul" energiei ieftine.

Această energie, în loc să ajungă la populaţie sau la agenţii economici din România, a fost dirijată în marea ei majoritate la export, pentru susţinerea agenţilor economici din alte ţări. Practic, s-a exportat materie primă energetică şi nu plusvaloare adăugată în produsele finite realizate în România. Cine îşi asumă responsabilitatea disponibilizării energiei ieftine în defavoarea populaţiei României?

În aceste condiţii mai miră pe cineva protestul de stradă al pensionarilor şi sindicaliştilor, primii că nu mai au din ce trăi, iar ceilalţi că vor rămâne şomeri ?!

Mai poate, în aceste condiţii, Guvernul să se joace cu promisiunile când trebuie să intervină cu jandarmii pentru a mai potoli nemulţumirea pensionarilor?

Pe de altă parte, joaca de-a "cota unică" s-a sfârşit. Comisia Europeană cere ori majorarea t.v.a. ori a cotei unice. Europa taxându-ne de ipocrizie, pentru că, pe de o parte, dorim să ne înfruptăm din fondurile europene, iar pe de altă parte, practicăm impozite mici, deci colectăm mai puţine resurse financiare proprii.

Comisia Europeană a considerat actualele cote de impozitare ca fiind parte a unui proces (de impozitare) de durată, iar România are nevoie de resurse financiare pe termen scurt, iar după integrare ne sunt necesare resurse financiare pentru contribuţia României la bugetul comunitar precum şi cofinanţarea proiectelor derulate cu fonduri europene - 2% din p.i.b.

Pentru IMM-uri greul începe abia după integrare.

Cine sunt marii câştigători ?

Pătura bogată a societăţii, singura avantajată de cota unică de impozitare, care s-a reprofilat rapid, investind în imobile şi acţiuni - guvern de jucători la Bursă, care pe de o parte şi-au ferit agoniseala din calea derapajelor economice viitoare şi pe de altă parte găsindu-şi debuşee pe seama viitoarei apartenenţe la UE.

Cine sunt marii perdanţi?

Doar 20% din români declară că trăiesc mai bine decât în 2004. Sunt marii beneficiari ai cotei unice de impozitare a veniturilor şi profiturilor cu 16%. Dar mai mult de 50% trăiesc mai rău sau mult mai rău. Salariile mici nu au beneficiat mai deloc de aplicarea cotei unice de impozitare.

Dacă luăm în calcul şi rata inflaţiei, puterea de cumpărare a cel puţin 60% din salariaţi a scăzut sau a rămas aceeaşi. 1,34 milioane de pensionari nu au beneficiat de nici un leu la recalculare. Cele mai multe însă din pensiile majorate nu au putut ţine pasul cu creşterea preţurilor. Dacă adăugăm şi decizia executivului actual de a elimina gratuitatea unor medicamente şi înlocuirea listei de medicamente gratuite cu altă mincinoasă listă de "compensare cu 100% " , observaţi că au fost afectaţi mai bine de 40 mii de bătrâni.

În aceste condiţii, poporul român, abandonat între durere şi indiferenţă, iresponsabilitate şi neprofesionalism, şi-a pierdut definitiv încrederea în toate partidele politice. Şi ce este cel mai grav, speranţa că ar putea trăi mai bine.

Doamna Manuela Mitrea:

"Phihoza gripei aviare nenoroceşte porumbeii din Mehedinţi!"

Coaliţia care ar trebui să guverneze ţara, oferă românilor un spectacol dezolant, un război generalizat: fiecare cu fiecare şi toţi împotriva tuturor.

Această stare de lucruri se suprapune şi, probabil, încearcă să ascundă lucrurile cu adevărat grave: creşterea economică a scăzut dramatic, preţurile la utilităţi şi la produsele de strictă necesitate au ajuns să fie mai mari decât cele din Uniunea Europeană, de exemplu, din decembrie 2004 şi până acum preţul gazelor s-a dublat, întreg anul trecut România a fost o ţară calamitată, iar în acest an furiei naturii s-a adăugat gripa aviară.

Este inadmisibil ca ministrul Gheorghe Flutur să considere oportună decimarea a sute de mii de păsări doar pe supoziţii şi motive puerile. Norocul copiilor bolnavi de rujeolă, ca ministrul Eugen Nicolăescu are totuşi alte aptitudini manageriale.

Unul dintre cazurile care arată pe deplin că psihoza gripei aviare a cuprins pe toţi reprezentanţii guvernului Tăriceanu, iar subordonaţii ministrului Agriculturii s-au contaminat cu virusul incompetenţei, o dovedeşte şi măsura aberantă luată de Direcţia Sanitar - Veterinară Mehedinţi care a considerat necesar să interzică zborul porumbeilor în acest judeţ.

Astfel, crescătorilor de porumbei din Mehedinţi li s-a interzis să mai scoată păsările din voliere sau din spaţiile în care sunt adăpostite începând cu data de 2 martie 2006. Această măsură a fost luată după ce Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat prezenţa virusului gripei aviare la un porumbel sălbatic găsit mort însă, în alt judeţ al ţării.

În acest sens, membrii asociaţiilor columbofililor din Mehedinţi vor primi amenzi până la şase milioane lei vechi dacă nu-şi vor ţine porumbeii închişi. Li s-a interzis, de asemenea, şi organizarea de expoziţii, concursuri sau comercializarea acestor păsări în pieţe şi târguri.

Numărul porumbeilor, numai cei din specia voiajor, se ridică, în judeţul Mehedinţi, la aproape 4000. Ministrul Gheorghe Flutur are mare noroc că aceste păsări nu pot declanşa o grevă sau să recurgă la alte modalităţi de a protesta împotriva unei măsuri aberante, care îi afectează în mod direct, deoarece nu pot fi scoşi la zbor.

Foarte puţini ştiu că porumbeii au un program de zbor bine stabilit, câte două ore dimineaţa şi seara. Ei se antrenează în jurul crescătoriilor iar această "strălucită" măsură afectează în special puii, care nu pot fi învăţaţi cu împrejurimile în momentul în care trebuie să iasă la zbor.

Ca parlamentar, mă alătur Asociaţiei Columbofililor din Mehedinţi şi susţin că măsura luată de Direcţia Sanitar - Veterinară este abuzivă.

Domnule ministru, înainte de a declanşa psihoza în ceea ce priveşte gripa aviară şi a decima păsările de spaima acesteia, v-aţi gândit măcar un moment să-i ajutaţi pe bieţii producători agricoli şi crescători de animale, în a-i informa asupra acestui virus? Să-i educaţi pur şi simplu, pentru ca oamenii să nu-şi mai omoare tot ce găsesc prin ogradă atunci când le moare vreo pasăre?

Domnule ministru, nu vreau să cred că există interese nelegitime, pe care omul simplu nu le percepe, cu privire la sumele exorbitante alocate firmelor care se ocupă de problema gripei aviare!

Domnule ministru, crescătorii români au nevoie de aceste păsări, românii trebuie să consume carne de pasăre, dar pentru asta ei trebuie să aibă încredere!

Haideţi să-i ajutăm, să-i informăm, să le îndepărtăm suspiciunile şi temerile, să le redăm încrederea şi să-i învăţăm să nu cadă pradă fiecărui zvon nefondat!

Domnul Marius Iriza:

Un naţionalist cu un înalt spirit patriotic, Emanuil Gojdu, a susţinut pe întregul parcurs al vieţii sale cauza românilor din Imperiul Austro-Ungar, iar discursurile sale încercau să convingă românii că: "Noi numai uniţi vom fi în stare să ne impunem şi să câştigăm respectul Europei şi numai aşa va fi în stare naţiunea noastră cea de toţi persecutată să se ridice la rangul ce-l merită."

Pentru a înţelege mai bine ataşamentul lui Emanuil Gojdu faţă de români, reproducem un fragment dintr-un discurs pe care acesta l-a avut în campania electorală ce a premers alegerii lui ca deputat de Tinca în dieta de la Pesta, între anii 1865-1868: "Fraţilor! Voi ziceţi "să trăiască Gojdu". Eu zic ca Gojdu numai până atunci să trăiască până va lucra spre binele vostru şi în ora când va înceta a lucra spre binele vostru, să nu mai trăiască Gojdu."; "Patria mi-o iubesc fără margini şi pentru bunăstarea ei sunt gata în tot momentul a-mi sacrifica viaţa."

Emanuil Gojdu a fost în permanenţă un susţinător al cauzei românilor din Transilvania. Prin testament, acesta a lăsat întreaga sa avere românilor de religie răsăriteană ortodoxă.

După moartea sa, în anul 1870, este înfiinţată "Fundaţia Gojdu", condusă de prietenul său, Andrei Şaguna. De la acea dată, până în 1920, când guvernul ungar a blocat fondurile şi activitatea acesteia, fundaţia a acordat tinerilor care proveneau din familii româneşti ortodoxe nevoiaşe 1000 de ajutoare şi peste 3600 de burse. Mulţi dintre beneficiarii acestor burse au devenit personalităţi de talie naţională şi internaţională, precum: Victor Babeş, Octavian Goga, Andrei Oţetea, Traian Vuia, Constantin Daicoviciu etc.

În 1952, sub regimul comunist, Sfatul Popular din Budapesta transcrie imobilele Gojdu în proprietatea statului ungar. După memoriile Fundaţiei de la Sibiu, intervine Uniunea Sovietică şi "recomandă" celor două state să renunţe la orice pretenţii de despăgubiri.

Mai târziu, după căderea comunismului, în 1996, a fost înfinţată Fundaţia Gojdu şi recunoscută ca urmaşă a celei din 1970 prin hotărâre judecătorească.

În 2005, la 20 octombrie, guvernul Tăriceanu a semnat Acordul cu Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare "Gojdu". Acest acord desfinţează testamentul lui Gojdu şi acoperă vânzarea imobilelor unei companii israeliene, deposedând Fundaţia, proprietarul moştenirii, de drepturile sale.

Scopul Fundaţiei Publice Româno-Ungare "Gojdu", în acordul semnat şi de Guvernul Tăriceanu "constă în cinstirea marelui mecena Emanuil Gojdu şi sprijinirea dezvoltării cooperării între părţile contractante". Acest scop este în contradicţie cu testamentul, deoarece Emanuil Gojdu lasă toate bunurile sale "acelei părţi a naţiunei române din Ungaria şi Transilvania, care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă" şi anume "acelor tineri români de religie răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor"

În urma semnării acestui acord care lezează interesele naţionale ale României, se impune demisia ministrului afacerilor externe, Mihai-Răzvan Ungureanu

Domnul Costache Mircea:

"Partidul România Mare - nădejdea românilor"

Duminică, 2 aprilie 2006 au avut loc alegerile parţiale de primar în comuna Brăieşti, judeţul Buzău.

Duminică, 9 aprilie 2006, va avea loc turul al doilea în care se confruntă candidatul Alianţei Gheorghe Perţea cu candidatul P.R.M. Petre Pleşoiu

Contextul în care fotoliul de primar la Brăieşti a rămas vacant este unul emblematic pentru ultimii 16 ani de jaf şi anarhie prin care trece ţara.

Fostul primar Constantin Dragoe, ajutat de un lung şir de complicităţi, locale şi centrale, a realizat un adevărat palmares al infracţionalităţii.

Dar dintre toate abuzurile şi ilegalităţile, cel mai talentat şi eficient, pentru sine şi pentru susţinătorii lui, s-a dovedit Dragoe în jaful asupra fondului forestier.

Atât a tot tăiat şi atât a tot vândut la masă lemnoasă din 1990 şi până în 2006, încât, la un moment dat, s-a trezit defrişând în judeţul Covasna. Dacă nu îl opreau silvicultorii din judeţul vecin, probabil că ar fi ajuns atât de departe cu tăiatul de arbori nemarcaţi, încât ar fi depăşit graniţele ţării, trecând în Ucraina, poposind, până la urmă, pe undeva prin Siberia, de unde ar fi solicitat ceva revendicări ca deportat şi schingiuit de nedreptul regim postdecembrist.

Deocamdată a fost, în sfârşit, oprit din activitatea de exploatare şi transport de masă lemnoasă, spre marea mirare a unor cetăţeni care nu mai credeau că Dragoe poate fi domolit de cineva. Păi, dacă era plătit ca primar chiar şi în lunile când era anchetat în beciurile poliţiei! Autorităţile considerau, probabil, că de acolo, din arest, primarul Dragoe lucra tot în folosul obştei, din moment ce obştea este tâlhărită de sus până jos de aceleaşi fiare nesătule ale economiei de junglă.

Degeaba fusese el condamnat întâi la 8 ani, apoi la 11 ani prin 2002, că autorităţile tot în primărie îl ţineau cu motivul golănesc: "Păi, dacă e alesul cetăţenilor, cum să-l închidem?" Chiar şi acum, târziu, după o activitate infracţională impresionantă, se spune că este închis, de ochii lumii, ca să scape mai uşor. I s-au dat doar trei ani, situaţie în care se crede că va ieşi după numai câteva luni pentru bună purtare şi îşi va vedea, în continuare, de marile averi acumulate, dar şi de primărie. Că susţinătorii lui s-au gândit la toate.

Îl ţin puţin pe la poliţie (deşi are o condamnare definitivă, el nu a fost încarcerat în penitenciar) până trec alegerile şi dacă iese cine trebuie, totul va intra în normal, adică jaful şi abuzurile vor continua nestingherite.

Da, dar cine trebuie să iasă ca Mafia să demonstreze clar că, de sub gheara ei, România nu mai iese niciodată ?

Să urmărim lista candidaţilor la postul de primar al Brăieştilor : din 6 candidaţi, 2 au fost din familia lui Dragoe şi anume Dragoe Dumitru, fratele puşcăriaşului şi Perţea Gheorghe, ginerele său.

Deci, mafia lemnului a mers, în primul tur, cu doi înlocuitori de nădejde, dar dându-şi seama că Dragoe Dumitru era certat de-adevăratelea cu fratele său, primarul penal l-a îmbrăţişat cu dragoste şi îl susţine cu toate forţele pe ginerele lui Constantin Dragoe, Perţea Gheorghe.

Sătenii ştiu că Perţea va fi doar o marionetă, un om de paie, care va fi manipulat din umbră de socrul său, deocamdată din puşcărie, iar apoi de acolo din conacul său de la Brătileşti.

Din păcate, unii săteni se lasă intimidaţi, ameninţaţi, iar alţii şantajaţi ori mituiţi. Au scornit acum, în campanie, că le dă ajutor de aviară ".., că vor pierde ajutoarele, că nu ştiu ce li se va întâmpla dacă îl votează pe cel din Brăieşti.

Adevărul adevărat este că tot mai mulţi cetăţeni din Pinu, Ivaneţu, Goideşti, Brătileşti şi Brăieşti au înţeles că degeaba se mai duc la sfânta biserică dacă votează hoţi, oameni ai diavolului dedaţi la abuzuri şi fărădelegi. Ei se tem cu temei că într-o zi, de atâta răutate, minciună şi hoţie, satele o vor lua la vale, ca un blestem pentru sprijinirea tâlharilor din comună. Stă în puterea tuturor cetăţenilor cinstiţi, patrioţi şi cu frică de Dumnezeu să stopeze jaful şi să intre în normalitate.

Străbunii noştri au luptat şi au trudit pentru a ne lăsa o ţară ca o floare, "Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai".

Să fim demni de marii noştri înaintaşi, să votăm acum cu dreptatea, cu credinţa şi cu naţionalismul luminat!

Duminică, 9 aprilie, în turul al doilea, toţi cetăţenii trebuie să iasă la vot să-l sprijine pe cel mai drept şi cinstit dintre competitori, Petre Pleşoiu, candidatul P.R.M.

Sus Patria, jos Mafia!

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Domnul Mircea Valer Puşcă:

«Gaura din stratul de ozon şi "bombele" din dosarele fostei Securităţi»

Recentul scandal iscat pe marginea alegerii preşedintelui CNSAS îmi readuce aminte de problematica găurilor din stratul de ozon, adusă în atenţia responsabililor politici mondiali de către oamenii de ştiinţă şi nu numai...

Discuţiile destinate problematicii economice în viziunea "dezvoltării durabile" au provocat tensiuni între statele lumii, cel puţin în ceea ce priveşte abordările legate de limitarea poluării. Argumentul celor care susţin politica de limitare a poluării se sprijină pe constatarea oamenilor de ştiinţă privind legătura cauzală dintre poluare, efectul de seră, subţierea statului de ozon şi pericolele nefiltrării radiaţiei solare prin apariţia găurilor din stratul de ozon... State industrializate, care au aceptat acest punct de vedere şi care au semnat Acordul de la Rio de Janeiro, cumpără dreptul de poluare de la state care deţin păduri şi nu au industrii poluante. La polul opus se situează state care n-au aderat la acord şi care pun bunăstarea propriei naţiuni mai presus de riscurile modificărilor climatice sau ale apariţiei găurilor din stratul de ozon...

Cu siguranţă vor fi unii care nu vor fi înţeles care este legătura dintre "scandalul CNSAS" şi politicile legate de riscul poluării şi al apariţiei găurilor din stratul de ozon. Aparent, cei care nu au înţeles unde este legătura, au motive să fie nedumeriţi! Mai mult, pe fond, chiar nu există legătură... Dar am simţit nevoia să fac o paralelă pentru că o legătură, totuşi!, există între cele două evenimente, anume faptul că şi într-un caz şi în altul înteresele de tip personal prevalează unei soluţii obiective, de "bun-simţ"! Iar în ceea ce înseamnă bunul-simţ, înţelepciunea populară, prin experienţa ei seculară, ne învaţă:

• că e bine să pui "omul potrivit, la locul potrivit";
• că pentru a nu avea surprize neplăcute, "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face";
• că "ce naşte din pisică, şoareci mănâncă" sau
• că "aşchia nu sare departe de copac".

Aşadar, pe fiecare, propriul discurs şi abordarea personală îl "deconspiră", poate, mai mult decât eventualele dosare din arhivele fostei Securităţi... Pentru că, nu-i aşa (?), "gura păcătosului adevăr grăieşte" şi "ce-şi face omul cu mâna lui..."

În egală măsură, atât deconspirarea fostei Securităţi cât şi Legea lustraţiei sunt binevenite şi necesare, dacă vrem cu adevărat însănătoşirea vieţii politice, destructurarea "sistemului ticăloşit" şi eliminarea din poziţiile de decizie a celor care pot fi şantajaţi cu "dosarul" de la Securitate sau cu cel aflat în arhivele fostului PCR!

Este momentul să dovedim acum, în ceasul al 12-lea, voinţa politică de a pune capăt "jocurilor" făcute de cei care, prin şantaj şi/sau de teama de a nu fi deconspiraţi, au "tăiat şi spânzurat" de mai bine de 16 ani... Dacă va fi ratată şi această ocazie, nimic nu ne va scuza şi spăla păcatele... Personal consider că domnul Constantin Ticu Dumitrescu este "omul potrivit" pentru a ocupa funcţia de preşedinte al CNSAS şi că Legea lustraţiei trebuie adoptată, prin vot nominal, în Parlamentul României. Aceasta este "soluţia de bun simţ", aşa cum o simt eu. Şi una şi alta pot fi înfăptuite. Timpul nu este, încă!, pierdut... Trebuie doar voinţă şi respect faţă de promisiunile făcute. Simplu, nu?

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică cu tema "Ce se întâmplă cu Parlamentul României?"

Se întâmplă ceva ciudat în jurul Parlamentului României.

Recent, preşedintele României a refuzat să accepte numirea liberalului Victor Dobre în funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul. Şeful statului a motivat că Dobre este mai util în lupta cu inundaţiile, pentru care s-a calificat anul trecut. Acest lucru nu a împiedicat conducerea PNL să afirme că insistă ca Victor Dobre să fie viitorul ministru pentru relaţia cu Parlamentul.

De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute, liderul PD Emil Boc a propus ca Guvernul să-şi asume răspunderea pentru legea lustraţiei. Cum era şi firesc, ideea democraţilor a fost întâmpinată cu refuzul de rigoare, indiferent că a fost vorba de partidele de la Putere sau de cele din Opoziţie. Acest lucru nu a împiedicat PD să declare că propunerea lor rămâne cea mai bună soluţie pentru ca legea lustraţiei să fie adoptată cât mai repede.

Cele două întâmplări petrecute într-o perioadă foarte scurtă de timp au în comun o anumită stare de spirit. Parlamentul a ajuns să fie considerat, de anumite forţe politice, un loc al nimănui, bun doar pentru schimbul de lovituri sub centură. Aşa se întâmplă când rolul Parlamentului este desconsiderat şi luat de unii în bătaie de joc.

În loc de discuţii, am ajuns să purtăm războaie, în loc de legi, am ajuns să votăm conflicte. În ultimii doi ani, parlamentarii s-au transformat din aleşii cetăţenilor în marionetele guvernanţilor.

În aceste condiţii, vă mai miră că încrederea electoratului în Parlament scade pe zi ce trece ?

Haideţi ca noi, parlamentarii, să redăm forului legislativ, cât mai grabnic, demnitatea pe care o merită. În caz contrar, ne vom trezi că cineva - nu spun cine, persoană importantă! - va trage cortina peste firava democraţie românească.

Doamna Monalisa Găleteanu:

«PSD - "Spaima" actualei puteri»

Într-o perioadă în care România se confruntă cu grave probleme sociale, actuala Putere găseşte de cuviinţă să distragă atenţia românilor, stârnindu-le interesul pentru conflicte de natură politică, artificial create pentru a dezbina PSD-ul.

Recenta scumpire a gazelor, iminentele inundaţii, gripa aviară - reale pericole care afectează viaţa poporului, sunt trecute pe planul al doilea, în măsura în care actuala Putere nu le trece în contul PSD-ului. Acum, pe scena politică, se joacă un teatru ieftin, neprofesionist, cu actori pregătiţi pentru rolul "intrigantului".

Ceea ce nu ştiu cei care încearcă destabilizarea grupului parlamentar PSD este faptul că este un partid puternic, format din oameni cu o gândire bazată pe principii solide şi cu personalităţi foarte puternice, având o scară de valori în care primează interesul pentru binele românilor.

Noi nu ne dorim un război intern, ci o luptă cinstită cu actuala Putere, în care să învingă forţa raţiunii îndreptată către o viaţă mai bună pentru români. Sloganul deja celebru "Să trăiţi bine!" este, de fapt, o replică ironică şi plină de amărăciune în gura românului.

Grupul parlamentar PSD se află acum într-o situaţie în care a ajuns forţat, dar privind partea plină a paharului, putem afirma cu mândrie că ne-am limpezit gândurile, am recunoscut valorile umane, am devenit mai uniţi şi mai puternici. Asta o demonstrează şi faptul că, în condiţiile actuale, tot mai multe persoane se înscriu în PSD. Acestea sunt dornice să demonstreze ceea ce actuala Putere vrea să distrugă: forţa, unitatea, dinamismul şi perseverenţa unui partid care a dovedit şi va dovedi toate acestea prin fapte.

În pofida aserţiunilor promovate de domnul Vasile Dîncu, care în urmă cu câteva zile declara în faţa posturilor naţionale de televiziune că "există câţiva colegi care au avut un moment de rătăcire", referindu-se la intenţia acestora de a-l urma pe Adrian Năstase într-o nouă construcţie politică, dorim să îi atragem atenţia distinsului coleg, precum şi tuturor celor care au gândit ca şi dânsul, că suntem social democraţi prin naştere, prin structură, prin educaţie şi prin identitate, că nu ne putem dezice de valorile stângii democratice moderne europene şi că, asumându-ne inclusiv riscul de a-l dezamăgi pe colegul nostru, vom rămâne în aceeaşi barcă, luptând până la ultima picătură de viaţă, cu sau fără voia domniei sale, pentru echitate socială şi pentru edificarea în România a unui stat de drept, social şi democrat, pentru libera exprimare a voinţei politice a tuturor românilor.

Domnul Ioan Munteanu:

"România francofonă"

Alegerea României ca ţara - gazdă a celui de-al XI lea Summit al francofoniei din septembrie 2006 reprezintă, fără îndoială, o onoare şi un moment favorabil, dar şi o excelentă ocazie de a arăta de ce suntem în stare, acum, înainte de intrarea în Uniunea Europeană.

Pentru câteva zile, Bucureştiul va deveni capitala mondială a francofoniei, capitala primului stat din Europa Centrală şi Orientală, desemnată să găzduiască o manifestare de asemenea anvergură.

Această întâlnire la înalt nivel va reuni 63 de şefi de stat şi de guvern care vor avea ocazia să descopere identitatea francofonă a poporului român, diversitatea şi bogăţia culturii, deosebita calitate intelectuală a francofililor din ţara noastră.

Că România abordează cu toată seriozitatea acest eveniment o dovedesc numeroasele manifestări alternative care se organizează, cât şi pregătirile propriu - zise de ordin administrativ. Încă din ianuarie, cu 8 luni înaintea întâlnirii, România a propus primul text al Declaraţiei de la Bucureşti, a luat în calcul organizarea locului de întâlnire a delegaţiilor naţionale din Parcul Izvor, numit Le Village de la Francophonie şi a întâlnirii a peste 300 de tineri francofoni la Braşov.

Un mare concert a avut loc în 20 martie la Sala Palatului cu participarea a 10 interpreţi din diferite zone ale lumii, iar simpozioanele din săptămâna 20 - 28 martie au fost un excelent prilej de întâlnire şi dezbatere.

Dar cum nu totul poate fi perfect mă voi referi la spectacolul de teatru din 2 aprilie de la Opera Română, care, dincolo de calitatea prestaţiei artistice, a lăsat un gust amar multor participanţi. Mi s-ar fi părut normal ca porţile Operei să fie larg deschise pentru toţi doritorii, dar se pare că organizatorii au subapreciat dorinţa oamenilor şi capacitatea lor de a se implica în actul artistic. Am văzut mulţi universitari, oameni de cultură, actori care n-au putut intra la spectacol (sau, poate, au intrat într-un sfârşit) pentru că n-aveau invitaţii. I-am privit umiliţi, şocaţi de restricţie, incapabili să înţeleagă ce se întâmplă.

Am văzut-o pe doamna Valeria Gagealov, care, împreună cu Andrei Magheru, prezenta "Cerbul de aur" prin anii 80, "pusă la colţ" de către cei care, normal ar fi fost, să-i primească cu amabilitate pe oamenii aceştia, "la créme de la créme" ai intelectualităţii bucureştene.

Accesul în sală s-a făcut printr-o uşă prin care intra o singură persoană, direct prin scenă, iar spaţiul neconvenţional creat în sală, nişte bănci lungi şi incomode, au generat înghesuială şi învălmăşeală.

Spectatorii au fost mulţumiţi că au ieşit cu bine din sală pentru că, ferească Dumnezeu! de vreo nenorocire, nici unul dintre ei n-ar fi reuşit să se salveze.

Fără a supăra pe cineva, am spus aceste lucruri pentru a-mi exprima convingerea că anul francofoniei reprezintă o oportunitate pentru dialog adevărat, pentru apropierea dintre naţiuni, pentru o lume care apără diversitatea culturală.

Şi toate acestea într-o atmosferă elegantă şi deschisă de cooperare autentică, fără asemenea incidente neplăcute.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

A început deja numărătoarea inversă a zilelor care ne mai despart de Raportul de Ţară din această primăvară, document aproape decisiv pentru integrarea României în Uniunea Europeană. Există numeroase semnale, venite atât pe canale neoficiale, cât şi oficiale, care atestă faptul că Raportul de Ţară va fi unul favorabil României. Deci putem spune că situaţia la ora actuală ne permite să fim optimişti, pentru că şi la Bruxelles şi la Strasbourg, unde-mi desfăşor o mare parte din activitate, suntem văzuţi cu ochi buni. Totuşi, sunt obligat să fac publice şi altfel de, să le zic aşa, semnale. Semnale cu o uşoară tentă de îngrijorare faţă de unele evenimente care se petrec în ţară. Şi mă voi referi, în principal, la incidentul petrecut săptămâna trecută la Bucureşti privind preşedinţia Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Am fost întrebat pe culoarele Parlamentului European de ce a izbucnit scandalul de la Bucureşti.. Vă rog să mă credeţi că mi-a fost foarte greu să spun adevărul şi am ocolit subiectul.

Nu este o noutate, nu de puţine ori, noi, euroobservatorii români am fost "interpelaţi" în cadrul unor discuţii bilaterale vis-a-vis de subiectul condamnării comunismului în România. Toată lumea la Bruxelles şi Strasbourg ştie că suntem la distanţă uriaşă faţă de Ungaria, Cehia, Polonia, nu mai vorbesc de partea răsăriteană a Germaniei în chestiunea deconspirării poliţiei politice din România şi de blamare a crimelor regimului comunist. Până la alegerile din 2004, Europa ne-a înţeles. La Putere s-a aflat un partid considerat ca fiind urmaşul PCR şi, în consecinţă, nu s-a dorit să se afle adevărul despre tot ce s-a întâmplat în România anilor 1947 - 1989. Dar acum nu cred că ne va mai cauţiona nimeni. Nimeni nu ne va mai acorda circumstanţe atenuante dacă nu vom scoate secretele la lumină.

La Parlamentul European se ştie că proiectul de lege al lustraţiei aparţine unor liberali care sunt şi euroobservatori. Dar, dacă săptămâna trecută am reuşit să mă eschivez, mă gândesc cu groază la tirul de întrebări la care, sunt convins, voi fi supus în aceste zile. Voi fi întrebat cum este posibil ca o persoană care a avut de pătimit în timpul comunismului, o persoană care a înfiinţat şi conduce o asociaţie civică a foştilor deţinuţi politici şi care ştie la perfecţie care au fost metodele de lucru ale fostei Securităţi să fie blocată şi să nu primească şefia Colegiului CNSAS.

Voi fi întrebat cine a preferat ca o persoană care şi-a început cariera, vorba domnului Mircea Dinescu, ca judecător la un aşa-zis tribunal al poporului - şi toată lumea ştie ce însemnau în perioada comunismului aceste tribunale - să fie paznic la dosarele pe care SRI le scoate de sub cheie, iar un reprezentant al societăţii civile, care este şi autorul legii deconspirării Securităţii, să fie dat la o parte. Vă rog să mă credeţi că îmi va fi foarte greu să spun că împotriva aflării adevărului s-a raliat forţelor oculte, chiar o formaţiune politică pentru care adevărul a fost un stindard în campania electorală.

Domnul Petru Călian:

"UBB câştigă bătălia, MEC punctează victoria"

După multiple interpelări primite pe diverse căi şi după numeroase solicitări ale presei, ministrul educaţiei şi cercetării, dl. Mihail Hărdău, a decis să iasă din tăcerea olimpiană pe care a păstrat-o până acum şi să afirme hotărât poziţia sa relativă la scindarea Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Astfel, aflat săptămâna trecută la Cluj, ministrul Mihail Hărdău a subliniat că nu consideră oportună această scindare a Universităţii "Babeş-Bolyai" în vederea constituirii unei universităţi autonome de stat exclusiv maghiare. În motivarea poziţiei sale, Mihail Hărdău s-a bazat pe reafirmarea conceptului de multiculturalism promovat de UBB şi pe condiţiile optime de învăţământ în limbile minorităţilor maghiară şi germană. Să nu uităm că acest lucru a fost susţinut în mod detaliat şi extrem de bine argumentat cu situaţii concrete de către conducerea universităţii clujene.

Până acum însă, ministrul educaţiei şi cercetării nu a binevoit să ia poziţie faţă de dorinţele manifestate atât de orgolios şi nemotivat de Comitetul de Iniţiativă Bolyai privind scindarea UBB, nici să se implice alături de conducerea acestei prestigioase instituţii de învăţământ superior în stoparea unei campanii de lobby la nivel internaţional condusă de acest comitet, nu fără sprijinul unor personalităţi politice aparţinând UDMR.

Această campanie a fost condusă într-o manieră extrem de agresivă şi eficientă de CIB, fapt care a dăunat imaginii UBB şi nu numai. Am dovedit încă o dată că nu avem capacitatea de a reacţiona rapid faţă de anumite manifestări cu potenţial destabilizator şi că implicarea autorităţilor de drept în neutralizarea unor campanii mincinoase şi defăimătoare la adresa instituţiilor statului sau a valorilor naţionale este egală cu zero.

Dar iată că dacă poziţia ministrului Hărdău a întârziat, ea este totuşi binevenită să puncteze o luptă câştigată pe drept de UBB, prin resurse proprii. După numeroase acţiuni întreprinse de UBB, plecând de la comunicate de presă prin care se urmărea demontarea, în baza unor fapte concrete, a declaraţiilor CIB, şi până la o campanie de informare a personalităţilor ştiinţifice internaţionale şi a opiniei Uniunii Europene asupra realei situaţii din cadrul universităţii, se pare că scandalul iniţiat şi alimentat de CIB a fost dezamorsat.

Nu a fost meritul nici al Ministerului Educaţiei şi Cercetării - care iată acum rupe tăcerea pentru a-şi afirma poziţia - nici al Ministerului de Externe - care a lăsat imaginea UBB şi a României în custodia conducerii universităţii clujene, fără a iniţia nici un demers la nivel înalt, deşi chestiunea este una care ar fi putut afecta raportul de ţară din luna mai. A fost exclusiv meritul conducerii UBB şi al studenţilor care s-au solidarizat pentru menţinerea uneia dintre cele mai europene instituţii de învăţământ superior din bătrânul continent.

Domnul Relu Fenechiu:

Am citit cu surprindere în presa de sâmbătă despre fel de fel de scenarii privind o iminentă cădere a Cabinetului Tăriceanu, imediat după Raportul de Ţară. Sunt prezentate mai multe variante, cea mai des întâlnită fiind cea a ieşirii Partidului Democrat de la Guvernare. Analizele din presă nu au la bază chestiuni certe, declaraţii oficiale, ci se bazează pe informaţii venite pe bază de surse. De asemenea, cei care comentează aceste informaţii dau ca sigure şi inevitabile alegerile anticipate.

Chiar dacă au venit prompt replici prin care se negau intenţiile de ieşire a Partidului Democrat de la guvernare, mă simt dator să abordez tema pusă în discuţie de presă dintr-un cu totul alt unghi, care nu a fost până în prezent adus în discuţie.

Până la proba contrarie, consider că zvonurile care au stat la baza articolelor din presa din ultimele zile nu depăşesc condiţia de..zvon. Totuşi, cum fum fără foc nu există, trebuie să iau în calcul că există anumite forţe oculte, care, din diferite motive, care mie îmi scapă, doresc ca în România să aibă loc alegeri anticipate înainte de integrare.

Sunt însă dator să atrag atenţia celor care ţin cu tot dinadinsul să fie organizate alegeri anticipate - şi mă refer aici la exponenţi ai întregului spectru politic - că a avea alegeri anticipate în acest an ar însemna încălcarea unei promisiuni, a unui angajament politic făcut de toate partidele politice care se respectă, şi anume promovarea sistemului de vot uninominal. Da, în situaţia în care se va ajunge la alegeri anticipate nu va exista timpul fizic pentru elaborarea unei legi care să instituie votul uninominal. Şi vom merge în continuare pe sistemul de vot pe listă, cel pe care îl blamează atât societatea civilă, cât şi - cel puţin declarativ - clasa politică. Va rezulta în urma alegerilor anticipate un Parlament care va avea din start un deficit de imagine şi mai mare decât Parlamentul actual. Mult promisa apropiere a alesului de alegător nu se va realiza nici de această dată. Avertizez deci pe cei care pe faţă sau pe căi oculte promovează acum teza alegerilor anticipate, că ei vor fi principalii responsabili ai nereformării clasei politice. Şi acest lucru va fi taxat de către electorat, care, în orice caz, nu se poate spune că are memoria scurtă.

PS: Într-o discuţie pe care am avut-o ieri cu un analist politic a mai reieşit o variantă legată de cei care agreează organizarea alegerilor anticipate. Votul pe listă avantajează pe politicienii care nu au prea multe de spus, pe cei care nu s-au remarcat prin nimic în Parlament. În eventualitatea unui vot uninominal, în 2008, foarte mulţi dintre cei care acum sunt parlamentari, cu siguranţă nu ar mai obţine sufragiile electoratului. De aceea se doreşte forţarea anticipatelor, pentru punerea la adăpostul "sfintei" liste.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Incertitudine D.A. pentru construcţia autostrăzii Transilvania"

Îmi dau seama tot mai mult de ipocrizia şi nepăsarea pe care actuala Putere o arată în legătura cu construcţia Autostrăzii Transilvania. La nivel declarativ, toţi politicienii, fie ei ardeleni sau nu, sunt de acord că Autostrada Transilvania trebuie construită. Cu siguranţă că este uşor să faci declaraţii pompoase şi să nu faci nimic, să uiţi la un minut după ce declari că acest lucru nu este un joc politic, ci un lucru care odată realizat ar face ca oamenii din această zonă să o ducă mai bine. Sau "Să traiască mai bine". Sau poate, domnilor guvernanţi, această lozincă e doar o lozincă de campanie electorală, interesul dumneavoastră fiind doar câştigarea puterii şi nu bunăstarea oamenilor din Ardeal, cetăţeni care au votat, în majoritate, cu Alianţa D.A. PNL-PD, Departe de Adevăr.

Aţi acuzat Guvernul Năstase de tot felul de nereguli în negocierea contractului cu firma Bechtel. Autostrada Bechtel a trecut pe linie moartă, în fruntea priorităţilor aflându-se Coridorul IV Paneuropean Nădlac - Arad - Deva - Orăştie - Sebeş - Sibiu - Râmnicu-Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Feteşti - Constanţa. Alianţa PNL-PD a oprit robinetul finanţărilor către Bechtel şi, de asemenea, a renegociat contractul cu americanii, termenii acestuia fiind încă secreţi. "Cu tot regretul, va trebui să luăm decizia anulării acestor contracte", a spus premierul Călin Popescu-Tăriceanu în primăvara anului trecut, referindu-se la contractele Bechtel, Strabag şi Vinci. Apoi, situaţia s-a mai nuanţat, ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, anunţând că s-a ajuns la un acord în renegocierea contractului cu Bechtel, care ar fi renunţat la avansul de 250 de milioane de euro, avans plătit de români la început şi justificabil de americani la terminarea lucrărilor. În fine, contractul nu a fost anulat, ci renegociat timp de un an. Buni negociatori are Alianţa şi ministerul.

Nu pot să nu observ că Guvernul României găseşte bani, şi nu puţini, pentru tot felul de proiecte care poate vor avea finalitate sau poate nu. Ne plângem de milă că nu avem bani pentru proiecte, însă nu ne dezvoltăm în nici un fel capacitatea de a absorbi fondurile pe care ni le pun la dispoziţie alţii.

Recent, preşedintele "tuturor românilor", Traian Băsescu, a declarat la Cluj-Napoca că: " Poziţia mea faţă de acest subiect este că un lucru prost început va merge prost, dar dacă tot merge, lasă-l să meargă înainte. Coridorul IV paneuropean nu-i pe acest traseu, dar dacă a început, ducă-se înainte şi asta este". Însă, îmi aduc aminte că Preşedintele a fost in vizită la compania Bechtel în Statele Unite ale Americii şi a avut discuţii cu conducătorii companiei. Oare ce le-a spus Preşedintele Băsescu în legătură cu construcţia autostrăzii ? Ca şi în alte cazuri, Preşedintele face "jocuri de gleznă", de imagine, una declară afară şi alta când revine în ţară. Oare cănd a fost sincer Preşedintele, în SUA sau la Cluj-Napoca?

Oare ce credibilitate va mai avea România în faţa unor investitori străini, cănd Preşedintele României face declaraţii contradictorii, una spune în străinătate şi alta acasă ?

Revin din nou cu aceleaşi declaraţii pe care le-am făcut şi în anterioara mea declaraţie politică referitoare la Autostrada Transilvania:" Vreau să vă fac cunoscută declaraţia pe care am făcut-o atunci când, în calitate de prefect al judeţului Cluj, am făcut apel la clujeni pentru susţinerea construcţiei autostrăzii Transilvania. Este momentul ca cei mulţi, adevăraţii beneficiari ai politicului, să se exprime. Este o ocazie de a lăsa deoparte simpatiile şi antipatiile politice pentru a vedea şi a susţine interesul nostru, al tuturora".

În calitate de deputat de Cluj din partea Partidului Social Democrat, în numele cetăţenilor judeţului Cluj, solicit guvernanţilor actuali şi preşedintelui Traian Băsescu să renunţe imediat la acţiunile îndreptate împotriva construirii autostrăzii.

Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor de la Putere, vă solicit să îi lăsaţi pe românii ardeleni să trăiască bine aşa cum le-aţi promis în campania electorală.

Domnul Tudor Mohora:

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema "Premierul Tăriceanu şi pensiile. Între promisiuni şi realităţi".

În ultima vreme, s-au accentuat protestele pensionarilor adresate Guvernului Tăriceanu, cu privire la puterea de cumpărare din ce în ce mai precară a pensiilor şi faţă de perspectivele înrăutăţirii, în continuare, a nivelului lor de trai.

Pensionarii cer în cadrul acţiunilor de pichetare a prefecturilor, a marşurilor organizate şi a mitingurilor, majorarea imediată a pensiilor cu 12,5%, reducerea TVA la 10% pentru produsele alimentare de bază şi servicii, precum şi asigurarea de fonduri băneşti unităţilor medicale pentru asistenţa medicală şi pentru medicamente compensate sau gratuite.

Confederaţiile sindicale susţin cererile formulate de asociaţiile de pensionari.

În prezent, pensionarii reprezintă un larg segment social care resimte din plin incoerenţa şi incompetenţa politicilor economice şi sociale ale Guvernului Tăriceanu.

În decembrie 2005, pensia medie reală de asigurări sociale, cu toate indexările şi recalculările efectuate, a crescut cu numai 3,8% faţă de decembrie 2004. Pensia medie nominală reprezenta în decembrie 2005 numai 25,3% faţă de câştigul salarial mediu brut pe economie şi 33,5% faţă de câştigul salarial net.

Din totalul de 4,6 milioane pensionari de asigurări sociale de stat, în decembrie 2005, două treimi, respectiv cca. 3,0 milioane pensionari, aveau o pensie medie lunară de numai 330 lei, situându-se la nivelul actual al salariului minim brut pe ţară, iar cca. 90% se găseau la sau sub nivelul minim de trai decent, ceea ce echivalează cu pragul de sărăcie.

Aceste date explică frustrările şi protestele justificate ale pensionarilor din această perioadă.

În Programul de Guvernare pe perioada 2005-2008 este prevăzut că " pensiile vor fi majorate, astfel încât până în anul 2008 pensiile să crească în termeni reali cu aproximativ 30%". Recent, premierul Tăriceanu, aflat în faţa protestelor pensionarilor şi a sindicatelor, a fost nevoit să se desprindă din noianul de probleme politice, mai mult sau mai puţin esenţiale, în care este angrenat şi să-şi reamintească cu această ocazie de unele probleme sociale, respectiv de această prevedere a Programului de Guvernare.

Pentru liniştirea pensionarilor, domnia sa a declarat că se caută soluţii pentru majorarea pensiilor de până la 301 lei lunar cu 3%, începând cu luna mai a.c. şi tot cu 3% pentru restul pensionarilor începând cu luna septembrie a.c.

Efectele aplicării unor astfel de măsuri sunt însă minore. Astfel, majorarea preconizată de 3% începând cu luna mai a.c. acţionează într-o perioadă de numai 8 luni şi numai pentru cca. 45% din totalul pensionarilor, ceea ce poate avea un efect de numai cca. 0,9% asupra creşterii pensiei medii nominale în decembrie 2006, faţă de decembrie 2005.

Creşterea preconizată de 3% pentru restul pensionarilor începând cu luna septembrie a.c. acţionează pentru o perioadă de numai 4 luni şi ar putea avea un efect la finele anului de numai 0,55 %.

În termeni reali însă, ţinând seama de inflaţie, creşterea preconizată a pensiei reale în decembrie 2006 ar reprezenta numai cca. 4,3% faţă de decembrie 2004.

Evident, după 2 ani de guvernare, o creştere reală a pensiilor de numai 4,3%, reprezintă mai puţin de 15% din obiectivul formulat în Programul de Guvernare, de aproximativ 30%, fiind de natură să contribuie la amplificarea nemulţumirilor sociale. Situaţia la care s-a ajuns exprimă nu numai ignorarea problemelor sociale ci şi o lipsă de respect faţă de realizarea unui obiectiv important din Programul de Guvernare.

4. Totodată, oficialităţi guvernamentale, prin diverse declaraţii în mass-media, contribuie la amplificarea confuziei privind creşterea pensiilor. Astfel, ministrul muncii şi solidarităţii sociale a declarat recent, la un post TV, că în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 pensiile au fost majorate cam tot atât cât a fost majorarea realizată în perioada 2001 - 2004 de guvernarea PSD. Aici se face o confuzie, voită sau nevoită, între noţiunea de pensie nominală şi pensie reală.

În perioada 2001 - 2004 pensia reală a crescut cu 22,3%, iar în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006 pensia nominală a crescut cu 20,0%, ceea ce reprezintă o mare diferenţă şi provoacă confuzii, întrucât datorită inflaţiei creşterea reală a fost numai de 9,1%, care în continuare se va diminua pe măsura creşterii inflaţiei, până la finele anului.

5. Guvernul Tăriceanu are datoria să examineze cu seriozitate situaţia gravă în care se află pensionarii şi să renunţe la soluţii de aruncare a prafului în ochii acestora. Pensionarii au nevoie acum de o ameliorare reală a nivelului lor precar de trai şi nu de promisiuni exprimate într-o formă ambiguă, care la o simplă analiză evidenţiază efectele lor minore. De asemenea, ei au nevoie de respect şi nu de dezinformări metodologice, cum ar fi folosirea incorectă a noţiunii de pensie nominală sau de pensie reală.

Totodată, ar fi necesar ca Premierul Tăriceanu să prezinte în Camera Deputaţilor măsurile concrete şi operative ale Guvernului pentru realizarea obiectivului de 30% creştere în termeni reali a pensiilor în anul 2008 faţă de decembrie 2004.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Dura lex, sed Ticu lex"

Este aproape incredibil cum este posibil ca, după ce s-a "furat revoluţia", s-au devalizat bănci şi flote, se devastează pădurile şi munţii, acum asistăm cu stupoare la furtul legilor.

De aici şi pănă la impunerea singurei legi care acţionează în statele totalitare, adică legea tăcerii ,nu credem ca va mai trece multă vreme.

Dar chiar şi pănă atunci, avem obligaţia morală să ne revoltăm cu toată puterea împotriva celor care vor să distrugă imaginea unei personalităţi precum cea a lui Ticu Dumitrescu.

Credem cu toată convingerea că asistăm la un apogeu al pericolului fesenist, care, în aceste zile, a reconfirmat opţiunea românilor de a-i dispreţui pentru incalificabila încercare de a subtiliza şi anula munca de Sisif a lui Ticu Dumitrescu.

Noi, conservatorii, avem certitudinea că aşa cum nimeni din această ţară nu va putea fura paternitatea legii Voiculescu care solicită confiscarea averilor ce nu pot fi impozitate, în mod similar nu va fi posibil ca nici un turian să-şi însuşescă Legea lui Ticu Dumitrescu, singura lege care aşa dură cum este, va duce la deconspirarea securităţii ca poliţie politică "

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Dosarele Securităţii - Angajamentul"

După epidemia Contractului cu România şi prelungirile aferente, Campania militară NATO, în care ne-am comportat ca nişte combatanţi direct implicaţi, vaccinarea prin ordonanţe de urgentă, parastasele mineritului, metalurgiei şi siderurgiei, precum şi a celorlalte ramuri ale defunctei economii naţionale, transferată la buticari, valutişti şi alte soiuri de ,,oameni de afaceri'' mai mici sau mai mari, crizele guvernamentale de legitimitate, sindromurile Ţigareta I, II, III, sanctificările cu Bule şi Indulgenţe la Casa Albă, ONU, FMI sau în Piaţa Golăniei, iată că s-a găsit antidotul care calmează stările euforice şi disconfortul intelectual.... angajamentul la Securitate.

Este documentul care rezolvă toate problemele naţionale, pentru care s-au bătut în văzul lumii, la TV şi pe Bulevardul Victoria Socialismului, în Parlament şi în paginile ziarelor, la simpozioanele şi sesiunile ştiinţifice ale Institutului de Înalte Studii ale Totalitarismului, distinşii nostri tăietori de frunze la câini din Alianţa Civică, formaţiunile de comando din Piaţa Universităţii, posesorii de certificate "..sau liber profesioniştii de pe la anumite edituri umaniste.

Acţiunea "Angajamentul" s-a declanşat după o atentă documentare a specialiştilor în diversiune la CIA, MOSSAD, KGB, BND, Căştile Albastre, Spiritele Întelepţilor Sionului, Mumia lui Tutankamon şi Oracolul din Dămăroaia.

Până şi domnul Vasile Lupu - nume de falnic domnitor - s-a înspăimântat de grozăvia faptei sale, consimtământul de colaborare fiindu-i luat sub presiunea unui pluton de haidamaci, care l-au supus la cazne pe un rotisor special fabricat la IMGB. Imaginaţi-vă ce lupte s-au purtat, ce expresii şi citate despre mamă şi origine s-au consumat pe cale orală, ce cutremur s-a produs în conştiinţa proaspătului botezat, care au răscolit până şi măruntaiele pământului din zona Vrancea. Dar s-a răcorit omul la o bere când a ieşit din camera de tortură şi a putut să strige în gura mare la toată lumea năstrusnica întâmplare şi să mai comande o tură. Ce s-o mai lungim, "organele'' au făcut pe dumnealor de frică şi l-au lăsat în plata Domnului. De atunci a devenit ,,creştin'' şi aproape democrat. Uitaţi-vă bine la el în ce hal a ajuns.

Ceilalţi au fost nişte pigmei, n-au avut demnitatea să demaşte monstruoasa instituţie, asteptând clipa răfuielilor politice pentru a se duela în angajamente. În Aula Parlamentului, în instituţiile publice, la Preşedinţie şi la Guvern, s-au imaginat toate tehnicile şi dispozitivele moderne de atac pentru dobândirea supremaţiei în materie. În semn de solidaritate, împricinaţii sunt pe cale să formeze o majoritate zdrobitoare, care va bate toate recordurile. Numai Ticu Dumitrescu a rămas pe baricade şi şi-a dedicat ultima suflare pentru această cauză nobilă.

Să nu disperăm însă, orice minune la români ţine trei zile, au sosit căldurile mari, ne ameninţă iarăşi inundaţiile, este aşteptat FMI-ul cu sacul plin de bani ca Moş Nicolae, iar angajamentele vor fi bune de aprins focul la iarnă.

Noul sezon se va deschide după vacanţa parlamentară, când se va închide pescuitul la păstrăv şi se va deschide cel în ape tulburi.

Până atunci îşi va dobândi şi Ticu Dumitrecu postul mult râvnit la CNSAS, după ce îşi va învinge toţi adversarii, inclusiv pe Traian Băsescu.

Domnul Florin Iordache:

Apreciem că activitatea Consiliului Superior al Magistraturii se înscrie în efortul comun al întregului sistem judiciar de înfăptuire a unei reale reforme, în vederea creşterii încrederii cetăţeanului în actul de justiţie şi al asigurării unei totale transparenţe.

În anul 2005, au fost marcaţi paşi importanţi în implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar, iar CSM-ul a avut un rol determinant. S-a realizat o comunicare directă între CSM şi instanţe, parchete.

Consider că încercările ministrului justiţiei de a avea rolul hotărâtor în promovarea în funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, revocarea acestora precum şi acele modificări ce vizau organizarea de concursuri în vederea ocupării tuturor funcţiilor de conducere de la instanţele şi parchetele din ţară nu au făcut decât să bulverseze activitatea judiciară.

Consiliul Superior al Magistraturii - pentru a-şi îndeplini cu succes rolul său - are nevoie de bază materială, de personal calificat, dar şi de încredere şi de asigurare a unui climat lipsit de imixtiuni de orice natură, tensiuni ori ameninţări.

Informatizarea constituie un deziderat deoarece doar o parte din instanţe şi pachete beneficiază de sistem informatizat.

Aportul CSM-ului la înfăptuirea unei adevărate reforme a sistemului judiciar va fi cel aşteptat de întreaga societate, iar societatea civilă şi cetăţenii, în general, vor avea o încredere mult mai mare în justiţie.

Domnul Gabriel Sandu:

Mi-aş fi dorit ca această declaraţie politică să nu fie necesară. Credeam că oricine poate vedea limpede necesitatea absolută a condamnării publice a unui regim care a scos, practic, România din Europa.

Noi toţi, cetăţenii acestei ţări, am plătit un preţ mult prea mare din cauza celor 45 de ani de comunism.

Comunismul a aruncat România într-o izolare deplină, ne-a făcut cadou Uniunii Sovietice şi ne-a îngrădit cele mai normale drepturi.

Are rost să ne aducem aminte de oamenii care au fost deportaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare sau de muncă la diferite proiecte grandioase şi fără nici un rost, de monumente istorice dărâmate pentru proiecte megalomane.

Cum poate cineva să se îndoiască de nevoia de a condamna comunismul în momentul în care se mergea la închisoare pentru o carte, pentru o glumă nepotrivită sau pentru ascultarea unui post de radio extern.

Ne aflăm la aproape 17 ani de la revoluţie şi abia începem să vorbim de o lege a lustraţiei, încercăm să dăm publicităţii ce a mai rămas din arhivele fostei securităţi, încercăm să eradicăm mentalităţile care ne ţin prizonieri şi nu ne lasă să ne dezbărăm de apucăturile comuniste.

Adevărul este ca oamenii aflaţi în spatele lui Nicolae Ceauşescu, aşa numitul eşalon doi, s-au adaptat minunat la noua democraţie din România.

Aceştia sunt ultimul bastion al rezistenţei comuniste din România şi numai după dispariţia lor vom putea începe să ne gândim la o societate românească sănătoasă moral.

Aceşti oameni nu au culoare sau convingeri politice, sunt infiltraţi la absolut toate nivelurile şi încă exercită o influenţă excesiv de mare asupra societăţii româneşti. Aparatul alcătuit din aceştia este unul dintre puţinele lucruri care a funcţionat perfect în ultimii ani.

Cel mai bun exemplu în acest sens este circumscripţia electorală unde am fost ales, Brăila, în care foşti secretari de partid au ajuns primari, toată garnitura de nomenclaturişti s-a transformat în prosperi oameni de afaceri, ţinând astfel un judeţ întreg izolat de oportunităţi de afaceri, gonind investitorii şi împiedicând, din răsputeri, pe cei care încearcă să creeze plusvaloare.

Din acest motiv, Brăila a fost numită mulţi ani "oraşul roşu" şi a fost izolată în interiorul ţării, exact cum a fost România izolată în Europa în comunism.

În concluzie, consider că Legea lustraţiei şi condamnarea publică a comunismului constituie, probabil, cele mai importante acte pe care România trebuie să şi le asume, din ultimii 16 ani.

Nu avem voie să nu facem aceste lucruri fără de care "democraţia" nu este decât o sintagmă goală de conţinut şi nu o realitate.

Domnul Victor Sanda:

la înălţime, în timpul vizitelor oficiale ale demnitarilor, ministerul democratului Vasile Blaga a eşuat în lupta cu rromii din Bălteni.

Dacă v-aţi fi aflat, la finele săptămânii trecute în Dâmboviţa, aţi fi rămas impresionaţi de numărul mare de poliţişti mobilizaţi pe tot traseul parcurs de convoiul oficial al preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, în timpul vizitei sale în acest judeţ.

Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră mi-aţi replica acum că preşedintele Camerei Deputaţilor este al treilea om din stat şi protocolul cere o desfăşurare mare de forţe de ordine. Cunosc foarte bine acest protocol din fosta poziţie pe care am deţinut-o în legislatura trecută, aceea de prefect al judeţului Dâmboviţa. Din aceeaşi poziţie, cunosc că, în acelaşi timp, trebuie să respectăm şi protocolul privind asigurarea liniştii şi ordinii publice, a siguranţei tuturor cetăţenilor. Or, sub bagheta şefului internelor, domnul Vasile Blaga, nu aşa se petrece. Cel puţin nu aşa s-a întâmplat în urmă cu o săptămână şi jumătate, în judeţul Dâmboviţa, la Bălteni - zonă cu populaţie preponderent rromă, dar şi cu un potenţial de conflict ridicat. Oare ştie ministrul Blaga că, timp de patru zile, Bălteni a fost scena unui război dintre două tabere de rromi, în care aproape 700 de persoane s-au bătut cu săbii, cuţite, furci şi topoare sub privirile neputincioase ale celor 20 de poliţişti nepregătiţi, care au fost trimişi să dezamorseze o astfel de situaţie periculoasă pentru viaţa cetăţenilor, fie ei rromi sau români. Ştie domnia sa că târziu, la insistenţele autorităţilor locale, au fost disponibilizaţi în zonă jandarmii mascaţi care au reuşit să potolească, pentru moment, furia rromilor? Ce părere are domnul ministru al internelor despre modul cum subordonaţii săi au gestionat şi gestionează această situaţie care nu s-a încheiat nici astăzi?

Spun asta pentru că vineri, în timp ce domnul Bogdan Olteanu vizita judeţul Dâmboviţa, trecând prin zona de conflict Bălteni, înţesată de data aceasta de forţe de ordine, la sediul Primăriei Conţeşti, mai mulţi cetăţeni rromi aparţinând uneia dintre tabere mi se plângeau că nu pot să-şi mai lase copii să meargă la şcoală, fiindcă sunt agresaţi şi bătuţi de cei din tabăra cealaltă. Este domnul Blaga la curent cu această situaţie fără precedent ca durată şi cu grave implicaţii sociale? Ce măsuri a luat domnul ministru împotriva celor care se fac responsabili pentru netrimiterea jandarmilor, imediat ce gradul sporit de periculozitate a conflictului a devenit evident? Ce ne spune oare domnul Blaga despre lipsa de transparenţă a ministerului şi a structurilor subordonate care au ascuns presei acest eveniment, despre care târziu şi din cu totul alte surse a aflat şi relatat Televiziunea Română? Este sau nu un caz de incompetenţă şi o tendinţă de muşamalizare a acestei incompetenţe din partea celor care manageriază internele?

Domnilor colegi, în problema pe care v-am expus-o astăzi, trebuia să fac apel la o astfel de comparaţie ca să înţelegeţi mai bine ceea ce se întâmplă astăzi cu structurile de poliţie sub patronajul domnului ministru Blaga. Căci desfăşurarea de forţe de ordine din timpul vizitei preşedintelui Camerei Deputaţilor în Dâmboviţa a constituit o mostră prin care ministrul internelor, domnul Vasile Blaga, ne-a demonstrat că avem foarte mulţi poliţişti şi că ne putem baza pe ei doar în situaţii de acest gen. Nu însă şi în altele, de criză, când viaţa cetăţenilor este în pericol. Atunci, eficienţa lor nu mai este aceeaşi şi nu din vina lor, ci din vina celor care gestionează, prin Ministerul de Interne şi structurile sale din teritoriu, acest domeniu sensibil al siguranţei cetăţenilor şi al ordinii publice.

(Pauză între orele 10,17-10,30).