|
|
Şedinţa a început la ora 16,10. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dan Radu Ruşanu, secretari.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 195, sunt absenţi 136, din care 28 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentului Camerei, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni, 23, şi marţi, 24 octombrie 2006; programul de lucru pentru perioada 23-28 octombrie 2006; lista rapoartelor depuse în perioada 18-23 octombrie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; în sfârşit, sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi. Vă informez că potrivit deciziei Comitetului liderilor, programul lucrărilor în plen de astăzi se desfăşoară până la ora 18,00, sub rezerva finalizării dezbaterilor generale la Proiectul de Lege privind Agenţia de Integritate. În cazul în care aceste dezbateri sunt în curs, urmează ca programul de lucru să se prelungească până la finalizarea acestor dezbateri generale. Cu această rezervă, de la 18,30, răspunsuri la întrebări. Domnule deputat Tudose, o chestiune de procedură? Vă rog.
|
|
Domnul Mihai Tudose: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Teoretic, avem proiectul de buget de vineri depus la Parlament. Practic, la ora asta, nu ştiu dacă 10% din proiectele de buget care trebuia să ajungă la colegii noştri au fost ridicate de către aceştia. Conform programului aprobat, scadenţarului pe buget, 30 este ultima zi de depunere a amendamentelor, include un week-end relativ lung. Ar trebui ca până pe 30 toate comisiile să-şi depună rapoartele, ţinând cont de amendamentele depuse sau neţinând cont de amendamentele depuse, iar toate amendamentele să intre direct la Comisia pentru buget, finanţe. Dat fiind această, să spun eu, disfuncţionalitate tehnică, vă supun atenţiei dumneavoastră şi aprobării eventuale a Birourilor permanente reunite (înţeleg că mâine este o şedinţă), ca bugetul să fie discutat în comisie după data de 30, după ce curge termenul de depus amendamente, ca toate comisiile să poată lua în discuţie amendamentele depuse de către parlamentari.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule coleg. Proiectul de buget se află de joia trecută la dispoziţia tuturor parlamentarilor, sigur, sub rezerva de a dori să-l ridice, nu-i o operaţiune, fizic, facilă. Iar în ce priveşte programul de lucru, el a fost practic transcris din anii trecuţi. Dacă vor exista propuneri, la nivelul Birourilor permanente reunite, de modificare a acestui program, sigur că vom discuta mâine, la ora 17,00.
|