Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Gheorghe Albu, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Chiar dacă este mai devreme cu câteva minute decât ora din program, vă propun să începem şedinţa noastră consacrată declaraţiilor politice.

Începm cu Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ioan Stan.

Vă prezentaţi declaraţia, da? Aveţi cuvântul, vă rog.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Doamnelor şi domnilor, bună dimineaţa.

Declaraţia politică se numeşte: "Situaţia persoanelor vârstnice din judeţul Suceava este îngrijorătoare".

În judeţul Suceava trăiesc 207.634 de pensionari şi peste 50.000 de vârstnici care nu au pensie. Datorită decapitării economiei şi a altor unităţi prestatoare de servicii, numărul salariaţilor a scăzut cu mai bine de 30.000 faţă de numărul pensionarilor, iar pensiile pentru limită de vârstă şi vechime sunt cu aproape 10 procente mai mici decât media pe ţară. Situaţia devine şi mai alarmantă, deoarece numărul pensionarilor creşte faţă de numărul salariaţilor într-un ritm din ce în ce mai mare şi, pe zi ce trece, vârstnicii şi pensionarii devin din ce în ce mai săraci, mai umiliţi, batjocoriţi şi mai minţiţi în toată mass-media, de promisiunile populiste ale actualei guvernări.

Sunt mulţi pensionari - şi în cazul judeţului Suceava sunt peste 70.000 - care nu au primit nimic după atât de mult mediatizata recalculare, cât şi după majorarea cu 5% a valorii punctului de pensie din luna septembrie a.c. În schimb, suportă şi ei, la fel ca şi ceilalţi pensionari cărora li s-a majorat pensia cu câţiva lei, consecinţele inflaţiei, ale creşterii abuzive a preţurilor, atât la utilităţi, cât şi la majoritatea produselor alimentare, a medicamentelor şi a asistenţei medicale, a creşterii impozitelor şi taxelor locale, şi mult mai grav este faptul că patronii băncilor iau din banii depuşi de pensionari pentru înmormântare comisioane mult mai mari decât dobânzile acordate.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă voi prezenta un exemplu de felul cum guvernanţii îşi bat joc de pensionari, cum îi umilesc şi îi jignesc, încălcând fără jenă legea, tocmai ei, care ar trebui să o aplice.

Legea nr. 388/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 prevede că valoarea unui punct de pensie nu poate fi mică de 30% şi mai mare de 50% din salariul mediu brut pe economie. Din datele statistice, rezultă că în luna iunie a.c. salariul mediu brut pe economie a fost de 1.122 RON. Până la 31 august 2006, valoarea punctului de pensie a fost de 323,1 RON, reprezentând numai 28,79% din salariul mediu brut pe economie.

Dacă s-ar fi respectat legea la limita minimă, valoarea punctului de pensie în luna iulie a.c. ar fi trebuit să fie de 336,6 RON, şi nu de 323,1 RON, cât a fost în acea perioadă, iar mult trâmbiţata indexare cu 5%, de la 1 septembrie a.c., nu face decât să aducă valoarea punctului de pensie în jurul nivelului de 31,5%, mai puţin decât în anul 2004 cu 4,2 procente. Dacă s-ar folosi procentul de 35,7%, care a fost în anul 2004, valoarea punctului de pensie ar fi în jur de 384,5 RON, la un salariu mediu brut pe economie de 1.077 RON.

Având în vedere datele de mai sus, mulţi pensionari se întreabă: Unde este creşterea cu care se laudă guvernanţii actuali? Întrebare pe care o adresăm şi noi domnului Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Andrian Mihei. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică: "31 octombrie - Ziua internaţională a Mării Negre".

Astăzi, este Ziua internaţională a Mării Negre şi se împlinesc 10 ani de când reprezentanţii tuturor ţărilor riverane Mării Negre: România, Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia şi Ucraina au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protejarea Mării Negre, plan care conţine cel mai cuprinzător set de strategii şi politici iniţiate pentru salvarea şi reabilitarea uneia dintre - după cum spun specialiştii - cele mai poluate mări ale lumii.

Marea Neagră este unică, diferenţiindu-se de celelalte mări ale lumii, printre altele, pentru că este cea mai mare suprafaţă de apă sărată intercontinentală şi pentru că, în lipsa curenţilor verticali, stratul inferior, de la peste 100 - 200 de metri adâncime, este lipsit de oxigen, fiind o zonă total lipsită de viaţă, fapt ce îi determină pe arheologii marini să creadă că în Marea Neagră se pot afla perfect conservate corăbii antice de lemn.

Sărbătorind astăzi Ziua internaţională a Mării Negre, vreau să subliniez două probleme importante legate de ea: aspectele de mediu, legate de reabilitarea şi conservarea acesteia şi de eroziunea costieră, şi potenţialul economic al acesteia, pentru România şi pentru ţările din zonă, în contextul intrării României în Uniunea Europeană.

Conform problemelor cuprinse în planul strategic elaborat în 1996, în ultimii aproximativ 20 de ani au dispărut 85% dintre speciile Mării Negre, printre care 20 dintre cele 26 de specii de peşte cu valoare economică. Datorită cantităţilor mari de fertilizanţi şi de deşeuri menajere aruncate în mare, fitoplanctonul s-a dezvoltat exagerat, iar faptul că acesta intră în descompunere rapid, având o perioadă scurtă de viaţă, implică consumuri de oxigen, determinând concentraţii de oxigen foarte mici în apă, ceea ce a condus la dispariţia masivă a speciilor de vieţuitoare marine, pe de o parte, iar, pe de alta, înmulţirea fitoplanctonului a funcţionat ca un filtru şi, în lipsa luminii, au dispărut şi o serie de alge, precum şi speciile ce depindeau de acesta.

Substanţele petrochimice, pesticidele şi produşii radioactivi aduşi în mare de fluviile care traversează 21 de ţări, locuite de 171 de milioane de oameni, sufocă Marea Neagră, care, fiind o mare închisă, are o perioadă de retenţie a acestor toxine de 140 de ani - foarte lungă, în comparaţie cu 1 - 4 ani, cât are o mare deschisă. Prevenirea poluării Mării Negre trebuie să fie o preocupare constantă a tuturor ţărilor riverane şi a celor pe teritoriul cărora trec râurile şi fluviile care se varsă în mare.

Dispariţia speciilor marine, cauzată de poluare, apariţia speciilor invadatoare şi pescuitul ilegal pun în pericol însăşi meseria de pescar. Conform statisticilor, 150.000 de oameni care lucrau în industria pescuitului pe coastele Mării Negre au fost disponibilizaţi în ultimii ani, ca urmare a împuţinării stocurilor de peşte cu valoare economică.

Nu în ultimul rând, eroziunea plajelor constituie un aspect îngrijorător, care, de asemenea, trebuie să fie în vizorul autorităţilor. Până în anii '60, starea plajelor era influenţată doar de factorii naturali: de volumul de sedimente aduse de Dunăre, viteza şi direcţia vânturilor, forţa valurilor şi a curenţilor marini. După construirea porturilor, a digurilor, după escavările masive efectuate, după construcţia hidrocentralelor pe Dunăre, ţărmul litoral a suferit schimbări majore, determinând o eroziune puternică a plajelor. Digurile de protecţie a şenalelor de navigaţie sunt şi ele obstacole în calea curenţilor marini - care au rolul de a distribui sedimentele de-a lungul litoralului -, determinând reducerea plajelor la mai puţin de jumătate din suprafaţă.

Cunoaştem toţi farmecul litoralului. Sunt convins, stimaţi colegi, că fiecare aveţi amintiri ale frumoaselor vacanţe petrecute la mare: nisipul fierbinte, valurile spărgându-se de mal, pescăruşii, briza răcorind zilele toride. Talasoterapia şi efectele terapeutice ale mării sunt internaţional recunoscute. Trebuie să facem toţi eforturile care ne stau în putere pentru a conserva şi valorifica această bogăţie naturală care ne este, din fericire, cea mai paşnică şi generoasă vecină.

Pe de altă parte, potenţialul regiunii Mării Negre este evident, atât pentru ţările riverane, cât şi pentru întreaga Europă, dată fiind poziţia geografică, ce permite legătura dintre est şi vest, accesul la Marea Mediterană şi interesul economic pe care îl reprezintă. Acest potenţial este recunoscut şi prin mulţimea de organisme şi structuri de cooperare regională care există şi care încearcă să promoveze în zonă cooperarea economică, dezvoltarea unui cadru juridic care să faciliteze interacţiunea statelor în diverse domenii.

Intrarea României în Uniunea Europeană constituie un moment pe care ţara noastră trebuie să îl folosească optim, pentru a demara crearea unei euroregiuni a Mării Negre şi pentru a determina ca această nouă structură să îşi aibă bazele în România. Portul Constanţa este cea mai importantă poartă maritimă din zonă, având un potenţial care îl recomandă să constituie un nod intermodal - o poartă comercială pentru întreaga Europa.

Şi aşa cum Dunărea aduce toate reziduurile deversate şi aluviunile prin ţara noastră, către Marea Neagră, aşa ar trebui să atragem şi mărfurile din Europa centrală şi de vest prin România, constituindu-ne în generatorul acestei euroregiuni, alocându-ne un rol dinamic, nu unul de simplu membru. Stabilirea secretariatului general al euroregiunii în Constanţa trebuie să fie o prioritate, atât a autorităţilor centrale, cât şi a celor locale. Este imperios ca autorităţile locale să se implice determinant, manifestându-se mai presus de interesul local, în favoarea celui regional, interese care de altfel nu se exclud, însă presupun un efort conştient de valorificare a potenţialului local şi de exploatare a acestuia în interesul comunităţii.

Aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, conform specialiştilor, va atrage după sine creşterea traficului de nave, a emigranţilor ilegali, a acţiunilor de contrabandă şi a ameninţărilor teroriste pe mare. Toate aceste aspecte trebuie tratate cu deosebită seriozitate, iar lupta împotriva acestor factori şi măsurile de prevenire trebuie respectate de către toţi factorii implicaţi, pentru a avea cu adevărat rezultate.

Dar tot aderarea la Uniune va da un plus de credibilitate, substanţă şi sustenabilitate iniţiativelor noastre în regiune şi, din acest motiv, toate ministerele implicate trebuie să aibă în agendă, ca prioritate, efectuarea demersurilor şi sprijinirea autorităţilor locale pentru crearea euroregiunii Mării Negre, pentru valorificarea importanţei strategice a vecinătăţii României cu Marea Neagră şi stabilirea bazelor acesteia în Constanţa şi, nu în ultimul rând, promovarea corespunzătoare întru trezirea interesului şi cooptarea ţărilor europene către potenţialul acestui proiect.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul în continuare doamnei deputat Graţiela Iordache, Grupul parlamentar al PD. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea se intitulează: "Străini pentru ceilalţi, români pentru noi".

Data integrării în Uniunea Europeană se apropie. Cu toate acestea, câţi dintre românii plecaţi de acasă, printre străini, simt că această integrare îi implică cu adevărat şi pe ei? Aşteaptă oare ei să fie priviţi acolo, departe de ţară, ca români proaspăt integraţi în spaţul european sau, mai degrabă, vor ca lumea să uite că sunt români şi atât, astfel încât să devină asemenea celorlalţi?

Pentru mulţi dintre aceştia, România a fost un stigmat şi, poate, o povară. Deficienţele istorice ale României, lipsa cronică a unei viziuni realiste asupra imaginii de ţară, toate acestea au făcut ca românul obişnuit, plecat să muncească în străinătate, să-şi dorească să dobândească prin integrarea în Uniunea Europeană nu atât statutul de european cât, mai degrabă, pierderea statului de român. Pentru că, dacă a fost atacat şi jignit, aceasta s-a întâmplat pentru că este român. Şi pentru că nimeni, nici un Guvern de până acum, nu şi-a asumat în mod autentic felul în care România şi, implicit, românii, sunt asimilaţi spaţiului european.

Cu siguranţă, a venit momentul să ne debarasăm de justificări şi de mutarea responsabilităţii de la un regim la altul. Pentru că un astfel de gest este steril. Stă în putera noastră, a celor care am fost aleşi, să facem ceva concret pentru românii din străinătate. Pentru că - nu-i aşa? - înainte de a fi străini în Europa, ei sunt români în România.

Recent, pe site-ul Ministerului român al Afacerilor Externe a fost publicat proiectul de lege intitulat: "Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni". Iniţiativa este salutară, desigur, dar ea rămâne lacunară în conţinut, atâta vreme cât nu pune la îndemână instrumentele prin care instituţiile statului pot sprijini în mod autentic românii de pretutindeni. Şi, apoi, atâta vreme cât statisticile pe care le avem, în ceea ce priveşte numărul celor care muncesc în străinătate, nu sunt exhaustive, cum se poate ca sprijinul nostru să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de el?

Problema românilor plecaţi din ţară este, de bună seamă, o problemă complexă şi stringentă. De aceea, eu spun că aceşti români trebuie mai întâi integraţi în România şi abia după aceea putem vorbi de o integrare europeană a cetăţenilor acestei ţări. Aşadar, stimaţi colegi, să nu mai lăsăm românii de pretutindeni doar ca subiect al proiectelor şi al legilor de care ei nu ştiu a beneficia. Să ni-i asumăm pe cei plecaţi de acasă, acolo unde, vă asigur, nu le este uşor şi, apoi, să vorbim despre intgrare europeană. Pentru că, dincolo de o integrare instituţională, vorbim despre o integrare reală, nu a României, ci a românilor.

Cu alte cuvinte, este momentul ca Guvernul să gândească şi, mai ales, să implementeze o strategie coerentă şi unitară în ceea ce-i priveşte pe românii de pretutindeni. Iar această strategie nu trebuie să rămână acasă, blocată în vreun proces legislativ, ci diseminată atât autorităţilor din ţările cu care am încheiat deja acorduri bilaterale privind circulaţia forţei de muncă, cât şi românilor aflaţi în aceste ţări.

Pentru că degeaba oferi un sprijin celor care nu te ştiu; degeaba vrei să ajuţi pe cineva care nu ştie că i-ai auzit strigătul de ajutor. România ne priveşte pe toţi, dar, să nu uităm, România înseamnă, în primul rând, cetăţenii români. De pretutindeni.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, dau cuvântul în continuare domnului deputat Ştefan Baban. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Radiografia unei luni de toamnă".

Pe zi ce trece se dovedeşte, din ce în ce mai clar, că această alianţă, câştigătoare a unor alegeri guvernate de lupta şi ostilitatea populaţiei împotriva fostei guvernări, este incapabilă să gestioneze economic şi politic această ţară. Numai ultima lună arată incapacitatea actualei Puteri politice de a conduce o ţară care este cu un pas în Uniunea Europeană şi cu un pas în zona balcanică din care se trage.

Dacă în PD nu se întâmplă nimic spectaculos, deoarece mâna de fier a preşedintelui Băsescu, care veghează şi mânuieşte din umbră destinele acestui partid, nu lasă loc de răzmeriţe şi scindări, în schimb, PNL este principalul actor al scenei politice din această lună a anului 2006. Scoaterea în afara partidului a unor membri marcanţi, precum Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Cristian Boureanu, Mircea Cinteză ş.a., arată stilul dictatorial care există în PNL, precum şi delaţiunea care guvernează în acest partid: cine are curajul să iasă în faţă şi să denunţe neregulile din acest partid este supus răzbunării politice. O mişcare foarte înţeleaptă din partea celor ce mânuiesc din umbră scena politică a României. Cum să fie mai uşor să conduci o ţară, decât dezbinând? Premierul Tăriceanu nu înţelege nici la doi ani de la câştigarea puterii că, de fapt, nu are nici o putere.

Cea mai recentă dovadă a acestei afirmaţii o reprezintă faptul că, deşi l-a propus pe domnul Varujan Vosganian ca fiind comisarul României la Uniunea Europeană, deşi a primit mii de asigurări din partea partenerilor de guvernare că sunt de acord cu propunerea, inclusiv şeful SIE şi preşedintele României, în ultimul moment, candidatul propus a cerut să fie nominalizată altă persoană. Oare chiar informaţiile transparente din presă, precum că reprezentanţii Uniunii Europene nu ar fi de acord cu această propunere, să fie reale?

Afirmaţia primului-ministru, precum că ministrul integrării europene din Bulgaria ar fi cunoscut de Comisia Europeană, deoarece gestionează de 5-6 ani acest domeniu, demonstrează involuntar neputinţa politicii româneşti în context european. România nu a ales nici reprezentantul Integrării, nici reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, oameni cunoscuţi, ci pe acei oameni, care, mai mult sau mai puţin, au demonstrat că fac ceea ce li se dictează.

În plan social, luna octombrie a fost caracterizată de ameninţările cu grevă, atât din partea funcţionarilor publici, cât şi a personalului auxiliar din justiţie. Porbabil că şi alte categorii sociale vor recurge la această formă de protest, pentru că, pe zi ce trece, viaţa din această ţară a devenit din ce în ce mai grea, iar caruselul nemulţumilor este abia la început. Deşi se promisese scumpirea gazelor naturale cu data de 01.01.2007, se pare că 01.11.2006 le va aduce românilor o surpriză neplăcută.

În acest timp, guvernanţii se laudă cu realizările economice din ultimul an şi cu faptul că bugetul pentru anul 2007 va fi un adevărat izvor de belşug şi împliniri. Noul an, pe lângă faptul că va aduce integrarea în Uniunea Europeană, va aduce şi o creştere a nivelului de trai, în opinia actualei Alianţe, nemaiîntâlnită în România. Ceea ce uită să specifice guvernanţii este faptul că nivelul cheltuielilor legate de traiul zilnic al omului simplu va creşte mult mai mult decât posibilităţile financiare ale omului obişnuit, că unele ţări europene vor impune clauze atât în domeniul forţei de muncă, cât şi în domeniul migraţiei populaţiei, că suntem priviţi ca un popor corupt şi migrator.

Dar cum ar putea fi altfel, dacă Alianţa D.A., deşi nu ştie cum să guverneze criza generală din România, se remarcă prin declaraţii belicoase privind alegeri anticipate în 2007? Ori nu se realizează ridicolul situaţiei, ori se consideră infailibili, crezând că sondajele de opinie comandate reflectă într-adevăr adevărul.

O lună de toamnă, liniştită şi calmă, întreruptă doar de temperaturile anormale înregistrate în unele zile... şi de neputinţa şi scandalurile din coaliţia aflată la guvernare... cine ştie pentru cât timp!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, dau cuvântul domnului deputat Garda Dezideriu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Becsek-Garda Dezso-Kalman:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Timp de un deceniu, mă lupt cu mijloace parlamentare împotriva mafiei lemnului, împotriva acelor grupuri de interese care prejudiciază fondul forestier naţional. Din păcate, am fost nevoit să constat că, atât organele de poliţie, cât şi procuratura, nu numai că au acoperit infracţiunile şi ilegalităţile în acest domeniu, dar au protejat şi îi protejează în continuare pe infractori.

Un caz deosebit îl reprezintă situaţia Dosarului penal nr. 107/P/2004, în care cercetările erau blocate, motivându-se că din partea Inspectoratului teritorial silvic şi cinegetic nu s-a stabilit cu exactitate valoarea prejudiciului. Am interpelat, în anul 2005, atât la doamna ministru Monica Macovei, cât şi la domnul ministru Gheorghe Flutur, pentru pedepsirea acelor ingineri silvici care au blocat cercetările împotriva celor care au prejudiciat fondul forestier naţional.

Doamna ministru al justiţiei, în răspunsul său, a propus deschiderea unui dosar penal împotriva inginerilor silvici, pentru protejarea infractorilor. Însă şi aceste cercetări au fost blocate de către organele de poliţie.

În vara acestui an, cu scandalul dosariadelor îndreptate împotriva parlamentarilor, şi eu am fost nevoit să cer oficial dosarul meu de urmărire de la CNSAS, care se referea la perioada anilor 1978-1989. După citirea unor texte din acest dosar, am înţeles clar atitudinea poliţiei şi a procuraturii.

Pentru a fi mai clar, aş cita câteva pasaje din acest dosar de urmărire, din data de 10 iulie 1987: "În scopul verificării conţinutului scrierilor sale (se referă la persoana mea), precum şi al cărţilor istorice pe care le deţine la domiciliul său, propun întocmirea unei scrisori anonime, trimise din Aiud, judeţul Alba, unde obiectul posedă moştenirea a o jumătate dintr-un castel, prin care organul local de miliţie să fie sesizat că obiectivul posedă la domiciliul său din Gheorgheni cărţi vechi cu valoare patrimonială, alte bunuri cu valoare patrimonială nedeclarate şi chiar valută nedeclarată".

La aceste demersuri, domnul căpitan Pişta Nicolae, la 21 octombrie 1987, raporta următoarele superiorului său ierarhic: "Condiţiile pentru definitivara combinaţiei sunt create, organele de miliţie şi procuratură fiind sesizate legal şi existând autorizaţia de efectuare a percheziţiei. De comun acord cu ofiţerul de cercetare penală şi cu Direcţia I, propun ca percheziţia să fie efectuată de locotenentul major Moldovan Petru, de la formaţiunea economic, împreună cu un specialist de la Arhivele Statului".

Nu vreau să continuu cu textul raportului, dar faptul că s-a încercat percheziţia domiciliului meu numai pentru faptul că am fost şi sunt om de ştiinţă şi eram autorul numeroaselor studii, cărţi şi articole bazate pe documente autentice este inacceptabil.

Mă deranjează însă mai mult faptul că ofiţerul de poliţie care trebuia să organizeze percheziţia la domiciliul meu este aceeaşi persoană care, începând din toamna anului 2003, îi acoperă şi protejează pe cei care au distrus fondul forestier naţional în judeţul Harghita, iar din anul 2004 tergiversează, împreună cu procurorii, soluţionarea atât a Dosarului nr. 107/P/2004, cât şi cercetările împotriva acelora care îi protejează pe linie profesională pe infractori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Titus Corlăţean, Grupul parlamentar al PSD. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Titus Corlăţean:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimate, stimaţi colegi,

Declaraţie politică de astăzi este intitulată: "Atentat la demnitatea României: în problema comisarului european, Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu au abandonat interesul naţional".

Partidul Social Democrat îşi exprimă consternarea faţă de iresponsabilitatea politică demonstrată de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Călin Popescu-Tăriceanu, care, cu prilejul desemnării comisarului european din partea României, au exportat la Bruxelles războiul dintre Palate.

Debutul nostru în Guvernul European începe cu un scandal politic urât, care plasează România într-o zodie a penibilului.

PSD nu poate accepta încercările palide şi necredibile ale preşedintelui Traian Băsescu de a demonstra echilibru în autoritate în problema desemnării comisarului european propus de România. Traian Băsescu spune că desemnarea lui Varujan Vosganian a fost un eşec, dar uită să adauge că a pus umărul, împreună cu primul-ministru, prin trocul politic pe care l-au făcut, la acest eşec de proporţii pentru imaginea României.

Astfel de tertipuri de imagine, prin care politicianul Traian Băsescu joacă rolul criticului şi salvatorului naţiunii, după ce a provocat problemele, au fost repetate de prea multe ori. Este un circ care nu mai convinge pe nimeni. Atât preşedintele, cât şi premierul au demonstrat că nu sunt oameni de stat adevăraţi şi că nu se ridică la înălţimea momentului reprezentat de aderarea noastră la Uniunea Europeană. Traian Băsescu şi Popescu-Tăriceanu s-au comportat ca doi politicieni de duzină, prizonieri ai micilor războaie dâmboviţene, oameni lipsiţi de viziune şi incapabili să conducă o Românie care devine membru al Uniunii Europene.

România europeană reprezintă o altă epocă, în care domnii Băsescu şi Tăriceanu sunt deja depăşiţi. Amândoi şi-au uitat datoriile, abandonând interesul naţional. Au demonstrat că trăiesc din ură şi răzbunare şi că nu sunt capabili de acte politice solidare, în folosul ţării.

Actele lor iresponsabile riscă să plaseze România la periferia politică a Uniunii Europene. În acelaşi timp, ele amanetează în bună măsură şansele României ca începând cu 2009 să beneficieze de un comisar european cu mandat complet de 5 ani, în condiţiile în care, după această dată, principiul "o ţară - un comisar" va fi abandonat şi, respectiv, înlocuit cu o formulă mult mai restrânsă a Comisiei Europene.

Ratarea şansei de a asigura României, în interiorul Uniunii, un profil puternic, bine determinat şi influenţa politică corespunzătoare unui stat plasat pe poziţia a 7-a în Uniunea Europeană ca potenţial şi putere de vot, se datorează, o spunem de pe acum, actualilor guvernanţi ai României, în primul rând preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu. Atribuirea unui ridicol mandat de comisar european pe probleme de multilingvism,pentru "soluţia de avarie" aleasă de premierul Tăriceanu în disperare de cauză, este cel mai bun exemplu în acest sens. Reprezentantul României la Comisia Europeană ajunge astfel să răspundă de problemele de traduceri, tipărituri şi respectiv de publicaţiile de la Bruxelles, precum vânzătorul de ziare din Grand Place, graţie diletantismului în politica externă în care Băsescu şi Tăriceanu excelează.

Scandalul desemnării comisarului european din partea României este dovada finală a falimentului Guvernării "D.A" ultima demonstraţie de incompetenţă şi patriotism mimat a regimului Băsescu. Este semnalul pentru toţi românii că ţara are nevoie de o altă conducere şi că în Parlamentul European nu vom putea trimite politicienii unei Alianţe care şi-a bătut joc de România.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, dau cuvântul domnului deputat Emil Strungă. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Titlul declaraţiei politice de astăzi este: "PC şi UDMR între opoziţie şi guvernare".

Moţiunea simplă depusă în data de 24 octombrie la Camera Deputaţilor de către Partidul Conservator şi semnată de 4 deputaţi independenţi, 14 parlamentari PSD şi 22 PRM, intitulată: "Autonomia teritorială solicitată de vicepremierul Marko Bela sfidează Constituţia României", are semnificaţia unei furtuni într-un pahar cu apă. În dorinţa sa de a mai ralia o parte din electorat de partea sa, Partidul Conservator apelează la un gest fără precedent în istoria parlamentară a României: sancţionează Guvernul din care el însuşi face parte şi se comportă ca un partid de opoziţie!

Domniile lor - iniţiatorii acestei moţiuni - nu ştiu, poate, că un act de acest gen, îndreptat împotriva unei persoane, nu are ce căuta pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Mai mult, Partidul Conservator dorea şi convocarea C.S.A.T., pentru a răspunde organizării referendumului din Ţinutul Secuiesc, din 4 noiembrie, acţiune care nici măcar nu este organizată de Markó Béla.

Această moţiune a fost un eşec lamentabil, din cauză că nu a avut o bază solidă şi pentru că cei 14 semnatari din partea P.S.D. şi-au retras semnăturile, în urma cererii exprese a liderului Grupului parlamentar al P.S.D. din Camera Deputaţilor, domnul Viorel Hrebenciuc. Astfel, moţiunea nu poate fi depusă, deoarece nu întruneşte susţinerea a cel puţin 50 de deputaţi.

Pe de altă parte, iniţiativa U.D.M.R. de a susţine autonomia teritorială pe criterii etnice nu are nici o bază legală, astfel de revendicări nu sunt conforme cu nici o lege a minorităţilor din cadrul Uniunii Europene, în care ne vom integra în curând. Uniunea Europeană susţine drepturile minorităţilor şi încurajează autonomia culturală, dar nu girează segregări etnice sau enclave lingvistice.

Deşi nu susţinem multe din recentele declaraţii şi acţiuni ale U.D.M.R. şi ale liderului său, Markó Béla, considerându-le ameninţări la integritatea statului român, nu putem aproba gestul iresponsabil al Partidului Conservator. Acest partid a declarat deja, prin vocea preşedintelui Voiculescu, că este la putere, dar nu la guvernare, afirmaţie lipsită de sens, dacă luăm în considerare portofoliile importante din Guvernul României deţinute de membrii Partidului Conservator.

Aceeaşi atitudine ambiguă o au cele două formaţiuni în ce priveşte Proiectul de Lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Ceea ce este clar este faptul că aceste două partide - P.C. şi U.D.M.R. -, aflate în Coaliţia de guvernare, au ignorat de prea multe ori această poziţie a lor, generând tensiuni şi dispute inutile şi periculoase pentru ţara noastră, aflată în pragul aderării.

Este datoria clasei politice româneşti să sancţioneze aceste acţiuni, în mod sever şi consecvent.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Una dintre caracteristicile societăţii româneşti contemporane este decadentismul, care are şi el mai multe cauze.

Şi, cu cât se vorbeşte mai mult de alinierea la standardele europene, despre compatibilizarea cu economiile avansate, despre sincronizarea socio-culturală ... (Sună un telefon mobil, producându-se microfonie.)

Cred că nu din cauza mea se întâmplă ce se întâmplă, da? E cineva căruia au început să nu-i mai placă ...

Doamna Daniela Popa:

Nu din cauza dumneavoastră, domnule deputat. Continuaţi, vă rog.

O voce din sală:

U.D.M.R.-ul!

Domnul Mircea Costache:

Nu, nu, nu. Să ştiţi că adversarii mei nu sunt cei de la U.D.M.R. Adversarii mei sunt cei care au jefuit şi au devastat economia naţională cu legea în mână şi cred că au făcut un lucru bun.

Revin şi spun - chiar dacă unora le place, sau nu - că se pare că ne-am pierdut busola şi, cu cât se vorbeşte mai mult de alinierea la standarde de compatibilizare cu economiile avansate, de sincronizarea socio-culturală cu democraţiile consolidate de pe continent, ca un făcut şi ca un dat, parcă autorităţile fac tot mai puţin în planul realităţii de zi cu zi, pentru a ridica nivelul vieţii publice şi al cetăţenilor la înălţimea acestor comandamente vitale. Nu numai la români, ci şi pe la alte popoare - şi asta nu de ieri, de azi, -, mulţimea se uită la vârf, la comportamentul celor din fruntea ierarhiilor - la Preşedinte, la miniştri, la aşa-zisele elite politice, culturale şi administrative.

Nevoia de modele umane, habituale şi civic comportamentale a existat din toate timpurile. Decadentismul generalizat care caracterizează societatea românească actuală, declinul economic, degenerescenţa moravurilor, regresul cultural sunt toate rezultatul tonului dat de sus, de la cârma treburilor publice, de la liderii şi de la formatorii de opinie.

Ce văd oamenii simpli, tinerii şi în general toţi cetăţenii la conducătorii României de azi, la modelele pe care aceştia le oferă prin concepţia şi stilul lor de viaţă? Păi, ce să vadă şi ce să audă decât penibile panseuri ariviste, parvenitiste şi expresii de cea mai joasă speţă, preluate imediat de toboşarii timpurilor noi şi multiplicate până la saturaţie pe toate canalele media?

Când Preşedintele îşi face un titlu de glorie, evocându-şi trecutul de elev nepremiant, fumător în w.c.-ul şcolii, care, în acelaşi timp, a înţeles că Preşedinte jucător înseamnă a juca geamparalele, când ministreasa integrării face, pasă-mi-te, educaţie anticorupţie, difuzând nişte penibile hârtiuţe, pe care scrie "dacă te mănâncă, să dai", "ţi-o iei" şi, mai nou, un ministru al fiscului, pe care, după aspectul fizic, dacă-l cauţi în beciurile Poliţiei şi-l găseşti la minister, îţi dai seama că aceasta este de fapt societatea românească actuală, face - zice el - educaţie la ora asta, cu purceluşi sub formă de reclamă publicitară, prin care, folosind expresii de cea mai joasă şi îndoielnică anvergură, crede că face educaţie, cui? El, care este un exemplu de om needucat, vrea să facă educaţie folosind, în tonul colegei sale, ministreasa de la integrare, cu "te mănâncă, să dai", "ţi-o iei", vine şi el, mai nou, cu "dacă vrei să ţi-o pui legal, s-o faci legal", sau cam aşa ceva.

Deci, daţi-vă seama că există şi tineri şi vârstnici, care vor vedea în modelele civic-comportamentale ale miniştrilor, ale oamenilor de la vârful ierarhiilor societăţii româneşti, simbolul decadentismului generalizat care paralizează societatea românească actuală. Peste asta nu se mai poate spune nimic. Poţi să te integrezi şi în absolut, poţi să te integrezi şi în Africa de Sud, şi pe alte meridiane. Cu astfel de exemplare care, pe bani publici, difuzează promiscuităţi, nu poţi să ajungi nicăieri. Mâine-poimâine, vor ajunge alţii la concluzia că nu au reuşit să facă din România un partener viabil în Comunitatea Europeană.

Este şi de datoria Parlamentului României să tragă semnale de alarmă în legătură cu aceste pretinse modalităţi de educare a populaţiei care, de fapt, dau cele mai penibile pilde de lipsă de cultură, de lipsă de simţ civic şi de dispreţ faţă de cele mai elementare norme de comportament civilizat.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Iulian Iancu, Grupul parlamentar al P.S.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Bugetul de stat pentru anul 2007 - etalon al minciunii şi instrument de îmbogăţire a celor bogaţi şi de sărăcire a celor săraci".

Bugetul de stat, aşa cum bine se ştie, este cea mai importantă componentă a bugetului public - instrument de previziune prin care statul prevede anual mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor în cadrul economiei publice.

De la 1 ianuarie 2007, avem, însă, o dimensiune europeană a construcţiei acestuia, bazată pe analize economico-financiare şi fiscale foarte exigente. Analizând coordonatele sintetice ale bugetului de stat pentru anul 2007, putem simplu spune că avem din nou în faţă un buget nerealist.

În primul rând, vorbim despre bugetul primului an al integrării europene. Era obligatoriu ca Guvernul să fi elaborat mai întâi o strategie, respectiv un program post-aderare. Era şi este stringent necesar un concept asupra dezvoltării României, odată cu intrarea ţării noastre într-un mediu economic total diferit de cel al tranziţiei, într-un mediu economic ale cărui reguli pot fi tot atâtea obstacole pentru agenţii economici din România. În consecinţă, începând de la 1 ianuarie 2007, trebuie să avem definite alte obiective decât cele ale perioadei de aderare şi se impune un alt mod de finanţare.

Analizând aceste obiective la nivelul Ministerului Economiei şi Comerţului, observăm că nu exită nici strategie, nici măcar program postaderare. În fapt, bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului este cel mai mic buget din ultimii 16 ani şi reprezintă doar 77% din cel al anului 2005.

Înregistrăm această reducere doi ani consecutiv, în condiţiile în care, din 2004 până astăzi, se extrag 600.000 de tone de cărbune mai puţin, 200.000 de tone mai puţin ţiţei. Tot pe aceeaşi pantă descrescătoare este şi industria producerii de alimente. Se produc mai puţin cu 130.000 tone de carne şi preparate din carne, producţia de brânzeturi este la jumătate; industria textilă are căderi de peste 60%. Să adăugăm că producţia de energie a României a scăzut cu 150.000 de tone combustibil convenţional.

Obiectivul central pentru România ar fi trebuit să fie ridicarea gradului de competitivitate al produselor şi serviciilor noastre; în strategie, ar fi trebuit să fie identificate ramurile şi domeniile care pot avea o mai mare şi rapidă capacitate de a deveni concurenţiali, sau de a rezista în faţa competiţiei dure de pe piaţa unică europeană.

La Ministerul Economiei şi Comerţului, observăm că nu numai că nu există o astfel de identificare a nişei de produse şi servicii competitive, ba, mai mult, fondurile alocate acestui capitol au scăzut cu 50% faţă de anul 2006.

Să nu uităm că, spre deosebire de anul 2004, la Geneva, la World Economic Forum, am fost retrogradaţi cu şase locuri în topul competitivităţii timp de doi ani consecutiv, iar motivele au fost: corupţia, favoritismul în deciziile guvernamentale, povara fiscală, spălarea de bani, nerespectarea contractelor şi legilor, emigrarea specialiştilor.

Cu alte cuvinte, declarăm saltul făcut de România, odată parcurs procesul de aderare, dar previzionăm bugetul tot într-o concepţie contabilă, fără să înţelegem necesitatea unei noi concepţii de stimulare a activităţilor de vocaţie competiţională.

Un alt domeniu este cel asumat de Uniunea Europeană, prin Agenda Lisabona, respectiv cel al domeniului rezervat cercetării-dezvoltării. La Ministerul Economiei şi Comerţului, pentru al doilea an consecutiv, înregistrăm o diminuare a fondurilor alocate cercetării cu 60% şi subliniem faptul că bugetul nu are viziune de perspectivă asupra dezvoltării economiei româneşti în condiţiile aderării.

În fapt, pentru Ministerul Economiei şi Comerţului, bugetul pentru anul 2007 este un buget de criză.

În condiţiile în care la nivelul european, Cartea Verde pentru strategia europeană pentru energie durabilă, competitivă şi sigură subliniază importanţa strategică a sectorului energetic, precum şi necesitatea unui program naţional în domeniul energetic convergent cu cel unic european, la noi, bugetul pentru 2007, abandonează până şi proiectele strategice de interes naţional.

Cartea Verde din 2006 defineşte liniile generale ale politicii europene în domeniul energetic: 1. asigurarea securităţii în alimentarea cu energie - la noi, nici măcar stocurile pentru această iarnă nu sunt asigurate; 2. diversificarea producţiei de energie; noi am blocat, timp de doi ani, proiectele strategice de interes naţional pentru producerea de energie pe cărbune, producţia de energie hidro, iar Unitatea nr.2 de la Cernavodă are o întârziere de un an de zile; 3. realizarea pieţei de energie, ca parte integrantă a pieţei unice europene; noi încă suntem în etapa în care lipsa regulilor transparente a transformat piaţa de energie într-o junglă în favoarea "băieţilor deştepţi", cum îi numea domnul Preşedinte Băsescu, continuând să importăm energie electrică la preţ dublu decât vindem; 4. asigurarea protecţiei mediului; bugetul pe 2007 a diminuat deopotrivă atât fondurile pentru închiderile de mină, dar şi cele pentru realizarea echipamentelor de protecţie a mediului în producţia de energie; 5. susţinerea inovării şi cercetării în domeniu; la noi, bugetul pe 2007 înregistrează o diminuare la acest capitol cu 60%.

Iată, deci, în ce priveşte concurenţa, avem o lege a concurenţei, în schimb nu avem concurenţă. Nu este treaba statului, aşa cum spuneau unii decidenţi ieri, să intervină în favoarea unor companii şi să reprime sau să perturbe competiţia economică, aşa cum s-a întâmplat în aceste zile cu preţul gazelor naturale. Preocupările companiilor sunt doar de maximizare a profiturilor, prin tragerea în sus a preţurilor. Şi, iată, în final: populaţia a ajuns să plătească 143 de dolari pe mia de metri cubi la gaze naturale din producţia internă, cât plătea în 2004 pentru gazele naturale din import.

Prin urmare, analizând bugetul anului 2007, observăm că Guvernul actual a preferat demagogia, politicianismul, unei abordări realiste europene. Populaţia României va avea în continuare în procent de 40% statut de asistat social, în condiţiile în care 6 milioane de consumatori nu pot plăti factura la întreţinere.

Pensiile vor creşte cu 17,6% în 2007, dar factura la întreţinere va creşte cu 50% în unele localităţi, iar în altele se va dubla. Preţul alimentelor va creşte cu cel puţin 33%, începând cu 1 ianuarie 2007.

Fondul de şomaj va primi aceleaşi sume ca în 2006, în condiţiile în care 400.000 de persoane au stat mai mult de 12 luni în şomaj şi acum nu mai au nici o formă de venit.

Am devenit atât de săraci, încât 62% din populaţia ţării declară că o duce rău sau mai rău decât acum 2 ani, cu efect de recul şi pentru generaţiile viitoare.

În concluzie, putem spune că Guvernul actual a reuşit, prin bugetul anului 2007, să amaneteze, deopotrivă, prezentul şi viitorul copiilor noştri, doar pentru interesul lor de grup sau de partid, în favoarea celor puţini şi bogaţi, fiindu-le indiferentă soarta celor mulţi şi săraci.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., dau cuvântul domnului deputat Traian Dobre.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Traian Dobre:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

A început să-mi placă această oră de declaraţii politice, că fiecare spune ce vrea, fie că-i adevărat, fie că nu. Dar nu asta este tema declaraţiei politice de astăzi.

"Zilele Iaşiului" au reprezentat şi reprezintă cea mai frumoasă sărbătoare a ieşenilor. Din păcate, de multe ori, în spatele acestei sărbători se ascund interesele dubioase ale autorităţilor locale.

Astfel, nu poate decât să ne mire intruziunea în cadrul "Zilelor Iaşiului" a firmei finului primarului Nichita, Laser Co. După ce au minţit, mai multe zile la rând, că banii pentru pliante, broşuri, steguleţe, afişe şi invitaţii proveneau de la Fabrica de Antibiotice, funcţionarii de la primărie au fost siliţi să recunoască faptul că dubioasa sponsorizare pentru materialele promoţionale a fost opera lui Gabriel Popa, ruda prin alianţă a primarului Nichita.

Această încrâncenare cu care Primăria Iaşi a încercat să ascundă adevărul opiniei publice nu poate decât să ne facă extrem de suspicioşi în legătură cu natura relaţiilor dintre cele două rude. O relaţie care, până astăzi, a consumat o mulţime de bani din buzunarul ieşenilor. Reamintesc faptul că aceeaşi firmă - Laser Co. - s-a îmbogăţit pe seama contractelor derulate cu Regia de Apă-Canal, pe vremea când aceasta era condusă de actualul primar. De asemenea, mai apoi, când naşul a devenit primar, tot firma finului a câştigat licitaţia pentru tipărirea unui album de prezentare a Iaşiului.

Date fiind aceste suspiciuni, cerem instituţiilor de profil să verifice toate informaţiile de mai sus, înainte ca bugetul Iaşiului să fie golit de tot. De altfel, deja primăria a început să se plângă de faptul că nu mai are destui bani pentru salariile numeroşilor săi funcţionari. Acest lucru i-a determinat să încerce să obţină aprobarea unui credit record pentru o emisiune de obligaţiuni de 4 mii de miliarde de lei, bani pe care vor să-i consume astăzi, pentru ca mâine să-i plătească alţii.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ioan Aurel Rus.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Mai întâi, trebuie să fac o remarcă la cele spuse de colegul Dobre. Nu cred că aici se spun minciuni, de la această tribună. Le spun unii care şi le asumă, le spun unii care nu ştiu ce spun, dar, în general, cred că deputaţii nu spun prostii sau minciuni, atunci când vin la acest microfon.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Vrem căldură !"

Luni, 30 octombrie a.c., peste 300 de copii din municipiul Bistriţa au ieşit în stradă, din cauza frigului insuportabil din clase. Societatea furnizoare de căldură PRODITERM Bistriţa trece prin momente grele din punct de vedere financiar, în acest moment având chiar gazul tăiat şi, deci, cu ce să faci căldură?

Municipalitatea, pe timpul verii, a fost preocupată mai mult de înlocuirea bordurilor şi refacerea străzilor amenajate cu un an în urmă, şi nu de rezolvarea problemei PRODITERM.

Primarul Vasile Moldovan a fost mai preocupat de chefurile ocazionale, de tăierile de panglici inaugurale, decât de soarta şcolilor din municipiu. Degeaba a alergat vineri, 27 octombrie a.c., viceprimarul Turc, la Tg. Mureş, la Distrigaz-Nord, să ceară o păsuire în plata datoriei PRODITERM către furnizorul de gaze naturale, că a fost refuzat. RUR Gaz nu-i firmă românească. Ne-am vândut gazul, acum plătim prostia.

Iată că neglijenţa şi slaba preocupare au dus la această grevă spontană făcută de copii, de copiii bistriţenilor nemulţumiţi.

În faţa prefecturii, copiii scandau o lozincă simplă: "Vrem căldură!" Cine să-i asculte? Prefectul? Aaş! Subprefectul? I-a auzit, dar nu a ieşit la copii să le transmită mesajul prefectului, ca în alte locuri, ci, pur şi simplu, a stat ascuns.

Nu credeam vreodată că în anul 2006 copiii din municipiul Bistriţa vor fi siliţi să facă grevă din cauza lipsei de căldură.

Cer domnilor miniştri Blaga şi Hărdău să intervină în rezolvarea grea a problemei. Dacă mai ieri, un grup de profesori buzoieni cereau scoaterea din programa de învăţământ a religiei, astăzi, la Bistriţa, copiii nu au unde învăţa. Frigul e insuportabil în sălile de clasă. Vorba lui Băsescu: "Iarna nu-i ca vara !"

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, dau cuvântul doamnei deputat Cornelia Ardelean.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Cornelia Ardelean:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Culoarul IV Paneuropean, respectiv Autostrada Nădlac-Arad-Timişoara-Piteşti-Bucureşti, ar trebui să constituie o prioritate absolută a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Valorile de trafic, precum şi modul de utilizare a acestui tronson de drum european care străbate România sunt incomparabil cele mai ridicate din ţară. În acest context, mi se pare ciudat că suma alocată în proiectul de buget pe anul 2007 pentru Culoarul IV este insuficientă demarării unui proiect de asemenea anvergură.

Din punct de vedere economic, dar şi practic, având în vedere indicatorii de trafic, o soluţie oportună ar fi alegerea ofertei Băncii Europene de Investiţii, care ar finanţa extrem de avantajos proiectul Culoarului IV Paneuropean.

În opinia mea, întreg spectrul politic ar trebui să se implice pentru a analiza în mod real şi cu pragmatism economic investiţiile viitoare din domeniul autostrăzilor.

Din acest punct de vedere, Bulgaria ne-a luat-o de mult înainte, cu cei peste 600 de kilometri de autostrăzi, în timp ce noi ne chinuim tot timpul să le reparăm pe cele existente. Din păcate, realizarea unor artere cu adevărat europene va dura încă foarte mulţi ani, dacă vom menţine actualul ritm de melc, atât în stabilirea celei mai bune variante, cât şi din punctul de vedere al alocaţiilor bugetare.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Un subiect plictisitor".

Tocmai când credeam că s-a renunţat la această idee fixă, subiectul anticipatelor iese din nou la iveală. Evident, cel care îl relansează este acelaşi preşedinte Băsescu, în opinia căruia mai toate problemele României s-ar rezolva dacă românii ar fi chemaţi, mai devreme decât este normal, la urne. Foarte sigur, în zilele următoare, democraţii vor relua argumentele şefului statului în favoarea anticipatelor, pentru că, - nu-i aşa? -, agenda P.D. este întocmită la Cotroceni. Dimpotrivă, liberalii vor respinge ferm ideea scrutinului devansat, de teamă ca "partenerii" (remarcaţi ghilimelele) democraţi să nu cucerească, printr-o manevră trădătoare, şi Palatul Victoria.

Acest scenariu, cu Băsescu şi P.D. pro anticipate, şi cu P.N.L. contra, care se repetă de mai bine de un an, începe să plictisească teribil. Ai impresia că scopul suprem al României europene a devenit organizarea de alegeri înainte de termen.

Ce ne facem, însă, cu factura de la întreţinere din această iarnă, care va goli instantaneu buzunarele românilor? Cu ruşinea de a ne prezenta total nepregătiţi la nominalizarea pentru funcţia de comisar european? Cu haosul din agricultură? Cu viaţa tot mai grea a pensionarilor? Cu degringolada din Învăţământ şi din Sănătate?

Încă o dată, discuţiile despre anticipate au rolul doar de a abate atenţia populaţiei de la aceste probleme extrem de grave.

Parlamentarii Partidului Social Democrat au mai spus-o, iar eu o repet: nu ne temem de anticipate. Dimpotrivă, suntem pregătiţi pentru alegeri înainte de termen. Dar nu am fost şi nu suntem de acord ca acest subiect să devină perdeaua de fum, care să acopere adevăratele probleme ale ţării.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Despre tragediile pe lângă care trecem în viteză".

Trăim un secol al vitezei. Se pare că viteza este singura care contează în aceste vremuri. Viteza de adaptare, viteza de mişcare, viteza de repliere sunt principii de viaţă, caracteristici necesare supravieţuirii celui mai tare şi celui mai apt. Din păcate, ne trăim şi sentimentele tot în viteză şi la fel şi tragediile.

În urmă cu două zile, în comuna Vâlcele, judeţul Cluj, a avut loc un tragic eveniment rutier, în care şi-au pierdut viaţa doi tineri nevinovaţi şi alţi câţiva au fost grav răniţi. Aflu că şi a treia persoană a decedat.

Tronsonul de drum amintit este, din păcate, recunoscut la nivel naţional pentru numărul mare de victime pe care le primeşte tribut. Tot din păcate, cu cât numărul victimelor creşte, cu atât trecem peste ele mai în viteză, uitând, în scurt timp, tragismul curmării unei vieţi. Nu cred că situaţia de a trăi într-un secol al vitezei ne îndreptăţeşte să devenim inumani, într-o viaţă care seamănă tot mai mult cu o junglă a celui mai tare.

În acest sens, le-am adresat azi o scrisoare deschisă ministrului administraţiei şi internelor, domnul Vasile Blaga, şi preşedintelui Consiliului judeţean Cluj, domnul Marius Nicoară, prin care le solicitam iniţierea unui proiect de asigurare a unei securităţi sporite pe tronsonul de drum Feleac-Vâlcele-Tureni, judeţul Cluj.

Pe scurt, cauza accidentelor de aici este, în principal, viteza excesivă cu care sunt conduse autovehiculele, viteză cumulată cu vizibilitatea redusă către minimum, pe anumite porţiuni, din cauza declinităţilor şi a curbelor periculoase.

Ne vedem puşi în situaţia să apelăm la unele măsuri în vederea reducerii riscului de producere a unor astfel de accidente, sfârşite tragic, prin pierderea de vieţi omeneşti.

Susţin, aşadar, în acest sens, necesitatea amplasării de camere de luat vederi pe tronsonul mai sus amintit, precum şi impunerea restricţiei de viteză la 60 km/h pe lungimea întregului traseu.

Consider că aceste măsuri suplimentare de securitate pe acest sector de drum vor fi de natură să prevină şi să reducă numărul victimelor pe care accidentele rutiere le-au produs în această zonă.

Nici un fel de cheltuială nu este prea mare în încercarea de a stopa acest flagel al vitezei excesive şi chiar dacă restricţiile de la buget nu permit alocarea unor fonduri pentru alte proiecte decât cele prevăzute, consider că acest proiect ar trebui să fie prioritar atât pentru organele de conducere judeţene, cât şi pentru minister şi, nu în ultimul rând, pentru noi toţi.

Sper să nu vi se pară surprinzătoare această declaraţie politică, însă, ştiţi cu toţii că persoanele la care am făcut referire, din păcate, cele decedate, sunt copiii unui coleg de-al nostru. Dumnezeu să-i ierte!

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Mihai Apostolache, Grupul parlamentar al P.S.D.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ne aflăm la începutul unei săptămâni care se anunţă la fel de agitată ca şi perioada de până acum. După ce ne-am făcut de râs în lume în ceea ce priveşte desemnarea comisarului european, situaţia care ne-a oferit prilejul să vedem încă o dată un preşedinte jucător şi un premier pe post de minge, am intrat în perioada de analiză a proiectului bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat.

Două documente extrem de importante pentru România care, din păcate, nu răspund nici pe departe priorităţilor cetăţenilor României, arătând o imensă lipsă de responsabilitate a actualilor guvernanţi faţă de cetăţenii acestei ţări şi de viitorul lor european.

Dincolo de această abordare generală, doresc să-mi exprim dezamăgirea în calitate de prahovean cu privire la construirea acestui buget. Judeţul Prahova este un important contribuitor la bugetul statului, beneficiind de un puternic mediu economic, dovadă vie fiind şi numărul ridicat de societăţi comerciale care au obţinut rezultate economice deosebite şi care au fost premiate de curând de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova.

Firesc ar fi ca o parte semnificativă a sumelor care ajung la nivel central să se întoarcă în judeţ, astfel încât prahovenii cu venituri mici să primească servicii sociale corespunzătoare, tinerii prahoveni aflaţi în aşteptarea unei locuinţe pentru tineret să-şi poată realiza această dorinţă cât mai repede, elevii prahoveni să poată învăţa în şcoli renovate, nu doar văruite şi lipsite de material didactic, infrastructura să poată fi modernizată etc.

De aceea, stimaţi guvernanţi, vă solicit să vă îndreptaţi mult mai multă atenţie asupra judeţului Prahova, nu numai la sfârşit de săptămână, când veniţi pe Valea Prahovei, ci şi în aceste momente când se discută bugetul, şi să cuprindeţi în bugetul pe anul 2007 sumele necesare pentru atingerea tuturor acestor obiective.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea aceluiaşi grup parlamentar al PSD, doamna deputat Mirela Adomnicăi.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "România, victimă colaterală a luptei dintre palate".

România a reuşit din nou să se individualizeze la Bruxelles. Ea nu a reuşit să trimită de la început un candidat care să fie măcar cât al bulgarilor, ceea ce reprezintă o mare umilinţă pentru România, marcată de presa internaţională cu titluri de genul: "Bucureştiul şi-a început drumul în Europa cu stângul". Evident, primul candidat al României nu a fost o personalitate care să se poată susţine singură în faţa Comisiei Europene. Nu avea anvergură internaţională, nu a ocupat funcţii importante în administraţia de la Bucureşti, nu era un mare om de cultură, nu participase la procesul de integrare europeană.

Nu în ultimul rând, Vosganian a fost copleşit de trecutul său, se pare bine cunoscut comisiei. Activitatea sa politică în fruntea UFD şi declaraţiile făcute atunci se pare că au fost contabilizate astăzi, pentru Europa, dreapta fiind adesea sinonimă cu fascismul. Apoi, la Bucureşti nu s-a ţinut seama de ecuaţia politică europeană, ce cuprinde creştin-democraţi, socialişti şi liberali, care îi lăsau din start candidatului PNL puţine şanse de reuşită. Dar, culmea este că nu atât conţinutul, cât forma în care a fost prezentată propunerea României a condus la acest eşec răsunător al Bucureştiului. De la bun început, numele candidatului nu trebuia făcut public. Procedura europeană este ca alesul să fie trimis la Bruxelles pe tăcute, pentru evaluarea în faţa comisiei. Dacă un candidat este respins se trimite altul. Cel care are privilegiul de a-şi anunţa comisarul este preşedintele comisiei, Jose Emanuel Barroso, premierul Guvernului European ce îşi desemnează practic ministrul.

În România, în schimb, numele lui Vosganian a fost făcut public din primul moment, ca urmare a luptei Băsescu - Tăriceanu. Liberalii, prin căpetenia Tăriceanu, au cedat inexplicabil, au pierdut un portofoliu şi-şi dau iluzia unei victorii la Bruxelles.

Dar, colecţionarul de arme Băsescu a câştigat un minister râvnit de mult pentru panoplia sa prezidenţială, unde strălucesc deja Ministerul de Interne şi Serviciile Secrete. În CSAT, fiecare vot contează, iar în prezent în CSAT nu se ştie cine ar mai vota împotriva unei propuneri prezidenţiale.

Dictatura învelită în staniol democratic a preşedintelui Băsescu poate funcţiona însă. Nici o oprelişte, nici o scamă pe reverul puterii prezidenţiale.

În concluzie, liberalii au trimis la Bruxelles un comisar care nu e membru PNL, iar preşedintele Băsescu şi-a adjudecat piesa lipsă în şahul puterii. Dar, în istorie, această luptă va rămâne, aşa cum presa internaţională a consemnat deja. România a pornit cu stângul în Europa.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Liviu Timar.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Liviu Timar:

Doamna preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea se intitulează "Bugetul agriculturii, vai de biet ţăran, săracul..."

Analizând bugetul de stat, alocat de Guvernul României pentru anul 2007 agriculturii, se poate constata o scădere a acestuia cu 12,29% faţă de anul 2006. Suma programată pentru anul viitor este de 3.197.241 mii lei, faţă de 3.645.056 mii lei, sumă actualizată după rectificarea bugetului din acest an.

Agricultura României din ultimii 2 ani s-a confruntat cu probleme deosebit de grele ce s-au reflectat în: obţinerea în anul 2006 a unor producţii medii şi totale pe hectar, foarte mici, respectiv 2.260 kg/ha la grâu, 2.080 kg/ha orz de toamnă, 1.250 kg/ha floarea soarelui, aproximativ 3.030 kg/ha porumb boabe etc; existenţa unor suprafeţe de teren arabil nelucrate de peste 30%, cele mai mari din toate timpurile; falimentul producătorilor agricoli, ce s-a consolidat de la un an la altul; reducerea cu 40% a producţiei din sectorul de creştere a păsărilor.

Astăzi, pentru prima oară, România etalează o populaţie rurală obosită şi abandonată de cei ce guvernează ţara.

Capitolul cel mai important din bugetul de stat pentru agricultură este titlu IV "Subvenţii". Pentru anul 2007, suma alocată este de 1.830.833 mii lei, ceea ce reprezintă 79,83% faţă de programul anului 2006, când suma a fost de 2.293.474 mii lei. În acest caz îmi pun întrebarea: Domnilor de la guvernare, ce-a devenit ţăranul român? sau Domnilor, ce aveţi de gând să faceţi cu 40% din populaţia acestei ţări? Ce faceţi cu agricultorii României? Cunosc răspunsul dat de cei care conduc la această dată destinele României: Urmează să primim fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, lucru adevărat şi corect, dar nu suficient, fiindcă un vechi proverb românesc spune că ,,Niciodată străinul nu te-a făcut gazdă", fapt demonstrat în decursul timpului.

Consider că trebuie făcută o majorare a sumelor alocate de la bugetul de stat pentru agricultură cu cel puţin 1.010.000 mii lei şi majorarea subvenţiilor, de la 1.830.833 mii lei la 2.405.833 mii lei, pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Plăţile directe pe unitatea de suprafaţă de aproximativ 50 euro pe hectar de teren cultivat ce se primeşte de la Uniunea Europeană, reprezintă doar 25% faţă de producătorul agricol din UE şi se primeşte doar în toamna lui 2007. Acest ajutor de la Uniunea Europeană nu influenţează rezultatele anului agricol 2006/2007.

Tocmai pentru a reduce decalajul plăţilor directe dintre statele vechi ale Uniunii Europene şi cele noi (România şi Bulgaria), Guvernul poate, în urma unui acord cu Comisia Europeană, să completeze plăţile directe ale Uniunii Europene, folosind plăţile naţionale complementare cu maxim 30%, fără ca suma totală rezultată să depăşească nivelul aplicat în Uniunea Europeană. Exemplu: Dacă în Uniunea Europeană un producător agricol primeşte 200 EUR/ha în anul 2007, producătorul agricol român primeşte doar 50 EUR/ha de la Uniunea Europeană, dar există posibilitatea legală de a primi încă 60 EUR/ha de la bugetul naţional (200 EUR X 30% = 60 EUR/ha). În acest caz, suma totală ar fi de 110 EUR/ha.

Consider că dacă se doreşte reducerea diferenţelor ce există între producătorii agricoli din Uniunea Europeană şi producătorii agricoli din România, după 1 ianuarie 2007, actualul guvern trebuie să ţină cont de situaţia reală din agricultura românească şi majorarea bugetului de stat pentru agricultură cu suma propusă de Grupul Parlamentar PSD în Comisia pentru agricultură din Parlamentul României. În caz contrar, putem spune, modificând versurile eminesciene: ,,Vai de biet ţăran săracul / îndărăt tot dă ca racul..."

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Emilian Frâncu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Valentin Emilian Frâncu:

"Minciunile şi scornelile PSD nu mai impresionează pe nimeni"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există în limba română o expresie nu tocmai academică prin care se defineşte atitudinea aceluia sau acelora care, în pofida evidenţei contrare, continuă să susţină un punct de vedere absurd, neconform realităţii şi, prin urmare, neacceptat de nimeni.

Auzim astfel ca, bunăoară, Cutare Cutărescu "o ţine langa cum că într-o noapte el a fost răpit de extratereştri, luat la bordul unui OZN şi transportat pe o planetă misterioasă, unde clădirile sunt construite din turtă dulce".

"A o ţine langa" cu ceva anume devine, deci, caracteristica definitorie a cuiva care se încăpăţânează să ne convingă de faptul că ziua-i noapte şi noaptea-i zi, că apa fierbe la zero grade, că lucrurile cad de jos în sus şi că părerile dumnealui sunt singurele acceptabile pe strada noastră, în oraşul nostru, la noi în ţară, pe Terra şi, desigur, în întreg Universul.

Cu toate că, la aproape doi ani după introducerea cotei unice de impozitare în România, beneficiile acestui sistem sunt vizibile cu ochiul liber, PSD continuă să afirme contrariul. "O persoană bogată plăteşte acum acelaşi impozit scăzut ca şi o persoană cu un venit minim. Acum, persoanele bogate plătesc mult mai puţin decât înainte şi, în consecinţă, ele devin şi mai bogate. Din cauza politicii PD-PNL, bogaţii au la dispoziţie mult mai mulţi bani de cheltuit decât aveau acum 2 ani. Tot ei cumpără mult mai multe produse din import, iar pentru că se cumpără mai multe produse din import decât produse româneşti, ţara noastră pierde 1 miliard de euro în fiecare an".

Aşa susţin ideologii PSD, într-o broşură de dezinformare publică pe care activiştii acestui partid o distribuie peste tot în ţară, în speranţa că populaţia o sa-i creadă şi că o să-i voteze cu amândouă mâinile la viitoarele alegeri.

În realitate, reducerea impozitului la 16%, nu doar pe venit, ci şi pe profit, a transformat deja România într-un loc de invidiat în ceea ce priveşte dinamica investiţiilor economice, cu consecinţe directe în domeniul diminuării şomajului la cote mai mici decât în celelalte ţări europene şi în cel al creşterii economice şi a bunăstării generale.

Nici măcar aşa-numiţii "tigri asiatici" nu au o creştere economică la nivelul celei atinse de ţara noastră, motiv care îi determină pe analiştii economici occidentali să se întrebe dacă nu cumva a sosit momentul să introducă termenul de "zimbru românesc" în vocabularul simbolic al analizelor pe care dumnealor le prezintă în prestigioase publicaţii de specialitate cum sunt "The Financial Times" sau "The Wall Street Journal".

Înşişi cetăţenii acestei ţări, de la care nu avem pretenţia să se exprime în analize sofisticate, simt o anumită creştere a bunăstării personale atunci când nu mai sunt nevoiţi să se împrumute pentru absolut orice achiziţie mai importantă din magazine.

Să nu uităm, în acelaşi timp, că bugetul pe 2006 este cel dintâi care nu se mai constituie pe proverbiala "foame de bani" din ultimii 17 ani, că domenii precum agricultura şi dezvoltarea rurală, infrastructura, învăţământul, sănătatea publică, armata şi celelalte dispun de fonduri la care miniştrii de resort din guvernele PSD nici măcar nu cutezau să viseze.

Şi atunci, îi întreb eu pe domnii din PSD: "Cât mai aveţi de gând să o ţineţi langa cu minciunile şi dezinformările? Oare chiar nu vă temeţi că poporul român nu este format din proşti pe care să îi duceţi dumneavoastră cu zăhărelul? Oare chiar nu vă e ruşine de ceea ce gândesc oamenii, în sinea lor sau cu voce tare, atunci când le umpleţi cutiile de scrisori cu broşurele ce mustesc de cea mai jalnică demagogie?"

Şi, încă un lucru. Mulţi - inclusiv Partidul Social Democrat - s-au exprimat că doresc să ducă România undeva înspre mai bine. Guvernul Tăriceanu şi reformele de sorginte liberală au dus România în Uniunea Europeană.

Din păcate, cei din PSD au cam dus-o "în buzunarele lor"!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD dau cuvântul domnului deputat Ion Munteanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Munteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Până unde merg protestele".

După anul 1989 am asistat aproape în fiecare an, de cele mai multe ori în mod justificat, la proteste ale unor categorii sociale.

Cred că guvernanţii, ajutaţi şi de presă, aduc zilnic evenimente care nu sunt de interes direct pentru oameni, care le distrag atenţia. Aş exemplifica aici doar conflictul dintre palate privind retragerea trupelor din Irak, numirea comisarului european şi, uite, aşa cum spuneam, de protestele pensionarilor, nemulţumiţi de pensiile mici care nu le asigură la cei mai mulţi dintre ei nici plata utilităţilor, procurarea medicamentelor sau procurarea unei pâini zilnice, profesorii pentru salariile de mizerie, pentru condiţiile materiale în care îşi desfăşoară activitatea, pentru schimbările aproape anuale a ceea ce înseamnă procesul educativ, pentru modul în care sunt pregătite examenele de final de an, doctorii, asistenţii medicali, umiliţi cu salarii de mizerie, condiţii improprii în unităţile sanitare, de cea mai proastă calitate: frig, hrană, agricultorii, una dintre cele mai batjocorite categorii sociale ajunşi în stadiul de înfometare.

Aş putea să spun protestele tuturor sindicatelor din toate sectoarele de activitate. Dar, cea mai mare performanţă a actualei guvernări este ceea ce s-a întâmplat ieri la Bistriţa. Este de neînchipuit, pentru prima dată, în faţa prefecturii, 400 de copii au protestat. Pentru ce? Pentru condiţiile asigurate. Frigul care i-a scos afară din clase, cred că nimic altceva nu ar fi putut arăta mai bine cum se guvernează astăzi România. Un guvern de amatori, de nepricepuţi. Cu astfel de preocupări există o singură soluţie - plecaţi!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, respectiv Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Iuliu Nosa.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Iuliu Nosa:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cui îi mai pasă de România?"

La o privire superficială sau îngăduitoare, prestaţia celor doi poli de putere - guvern, preşedinţie - din ultimele zile ar putea fi definite drept criza comisarului european.

Am asistat însă încă o dată la ceva mult mai profund şi mai grav, şi anume o demonstraţie de iresponsabilitate şi luptă de orgolii între exponenţii celor două palate: Cotroceni şi Victoria. Un meci primitiv şi brutal care avea ca miză unică monopolul de imagine şi supremaţie în stat. Orice raţiune politică, publică sau de bun simţ, a fost abandonată în acest duel, premier-preşedinte, inclusiv o minimă prudenţă electorală.

Logica în care s-a desfăşurat desemnarea comisarului european în prima variantă, dar şi în cea de-a doua, a fost una de negoţ oriental, de bazar, aflat departe de ordinea lumii occidentale. În această logică, relaţiile contractuale nu au nici o valoare pentru nici unul din negustorii, ambii dispreţuind din start termenii înţelegerii.

Este evident că în schema acestei "înţelegeri" lipseau cu desăvârşite orice argumente care ţineau de interesul naţional, sau de interesul unei Românii europene.

O construcţie unică în istoria României, cum este integrarea europeană a fost compromisă, ştirbită şi lezată grav prin cursa de putere dintre preşedinte şi premier.

Responsabilitatea şi vina pentru pata de ruşine adusă României şi decredibilizarea instituţiilor statului român le revine în egală măsură, celor doi protagonişti ai acestei telenovele în regie proprie.

Nu cunosc un moment mai ruşinos în istoria României, care să fi fost cauzat exclusiv de iresponsabilitatea politică.

Cultura severă şi sobră a politicienilor de la Bruxelles este brutal contrariată în faţa unor asemenea modalităţi primitive de a înţelege politicul ca artă a negocierii.

Ce i-am obligat noi să înţeleagă din politica Bucureştiului? Că toată cultura lor birocratică, toate cerinţele, procedurile şi tehnicile lor sunt doar o poveste frumoasă, acceptată formal în declaraţii pe ecranele TV. În rest şi în fond, politicianul român aflat la putere se comportă dispreţuitor şi arogant faţă de propriul popor şi faţă de cetăţeanul european la al cărui statut şi bani aspiră.

Aceasta a fost, într-o descriere prescurtată, esenţa comportamentului iresponsabil al celor mai importanţi actori ai scenei politice din România, aspiranţi la maximă popularitate internă.

Dacă până în momentul aderării, jocurile murdare din politica românească erau scuzabile din perspectiva maturizării noastre democratice, din acest moment ele pun serios la îndoială capacitatea noastră de a ne conforma la cutumele europene.

Lipsa de scrupule a reprezentanţilor Puterii în a-şi satisface egoismul şi nevoia de imagine ne pune în faţa unei întrebări deloc retorice: Cine conduce România? Ce alte scenarii ieftine ne mai aşteaptă?

Cui îi pasă de România? Alianţei D.A., în nici un caz!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mai sunt colegi în sală care doresc să-şi prezinte declaraţiile politice? Nu sunt. Vă anunţ că o serie dintre colegi au depus în scris declaraţiile politice, şi anume din partea Grupului parlamentar al PSD, doamnele şi domnii deputaţi: Manuela Mitrea, Mihai Dumitriu, Dumitru Bentu, Mihaela Rusu, Ion Mocioalcă, Ion Stan, Gabriela Nedelcu, Eugen Bejinariu, Aurel Vlădoiu, Nicolae Bădălău, Gheorghe Chiper, Matei Cătălin.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Claudiu Zaharia şi Mihai-Adrian Mălaimare.

Din partea Grupului parlamentar al PD, domnii deputaţi: Petre Străchinaru, Traian Igaş, Marius Rogin, Daniel Buda, Aurel Olărean, Ioan Puchianu, Ion Gonţea, Ioan Oltean, Romeo Raicu şi Dan Grigore.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, doamna deputat Anca Petrescu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator Daniela Popa.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

Cu aceasta încheiem şedinţa consacrată declaraţiilor politice, urmând ca la ora 10 să înceapă şedinţa în plen cu problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Declaraţie politică: "Uite comisarul, nu e comisarul"

Avem un preşedinte jucător, ne-a demonstrat-o chiar domnia sa. Ca bun jucător de poker, i-a aplicat o cacealma domnului prim-ministru, care a cedat portofoliul apărării la schimb cu postul de comisar european, în urma unor negocieri "la sânge". Numai că domnul preşedinte a procedat ca de obicei, la fel cum ne-a obişnuit încă de pe când era ministru al transporturilor. Adică l-a lăsat pe primul-ministru să "îşi rupă gâtul", propunându-l pe domnul senator Vosganian, deşi cunoştea foarte bine problemele care pot apărea. Astăzi, domnia sa, foarte relaxat, nu recunoaşte că a fost de acord cu propunerea şi afirmă cu sângele rece - specific jucătorilor, nu-i aşa? - că este momentul să se implice, astfel încât ţara noastră să nu mai cunoască încă un eşec la desemnarea comisarului. Domnul preşedinte admite (în interviul acordat Jurnalului Naţional) că ştia dinainte că nominalizarea lui Vosganian va fi un eşec. Dar ce era să facă, trebuia să îl lase pe domnul Tăriceanu să greşească, după ce PD-ul tocmai negociase cu PNL trocul privind Ministerul Apărării.

Domnia sa se apără spunând că serviciile de informaţii nu i-au furnizat date despre eventuala colaborare a domnului Vosganian cu fosta securitate. Dar singur recunoaşte, în interviul acordat, că nu acuzaţia de colaborare a fost elementul decisiv în respingerea propunerii de către Comisia Europeană, ci conexiunile cu oameni de afaceri controversaţi. Păi bine, bine, nici de asta nu ştiaţi când aţi bătut palma cu Partidul Naţional Liberal pentru a obţine mult doritul portofoliu al Apărării?

Ceea ce ne supără este lipsa de respect faţă de ţară şi faţă de oameni, manifestată de oameni importanţi ai acestei ţări, care îşi bat joc de ea şi de noi. Jocurile politice mizerabile practicate în acest moment la cel mai înalt nivel în România au ajuns în presa internaţională de luni, 30 octombrie. Întreg mapamondul a aflat ieri că nominalizarea românească "a fost o surpriză pentru domnul preşedinte Jose Manuel Barrosso, care a fost iritat de faptul că luptele interne din guvernul României au aruncat procesul de nominalizare în haos" (Financial Times, duminică, 29.10.06). Cuvântul de ordine folosit în mass-media internaţională este jenant (Agenţia France Presse etc.).

Nu este numai ruşinos ce se întâmplă, este foarte grav, deoarece joaca de-a "uite comisarul, nu e comisarul" poate să fie o victorie a domnului Băsescu în micul său război personal cu liberalii, dar este o pierdere de imagine catastrofală pe plan internaţional pentru ţara noastră, al cărei cetăţean este şi domnia sa, chiar dacă deţine temporar o funcţie de stat.

Domnul Aurel Olărean:

"Principiul dominoului pe piaţa muncii din Uniunea Europeana va afecta şi România?"

Oficial, România va fi membră a Uniunii Europene de-abia de la 1 ianuarie 2007, dar problemele deja încep să se arate. Tot de la 1 ianuarie 2007, România va trebui să ocupe unul din posturile de comisar european, dar gafa politică făcută prin desemnarea total neinspirată a domnului Vosganian pentru această funcţie ne-a aruncat deja în bătălia orgoliilor politice. Şi tot până la 1 ianuarie 2007, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să anunţe oficial dacă îşi vor deschide sau nu piaţa muncii pentru noii veniţi: cetăţenii români şi bulgari.

Decizia Marii Britanii şi a Irlandei de a restricţiona accesul muncitorilor români pe piaţa muncii din aceste ţări a venit ca un duş rece când nimeni nu se mai aştepta la asta. Faptul este surprinzător dacă ţinem seama că în 2004 aceste două ţări au fost printre primele care şi-au deschis porţile către forţa de muncă din cele 10 ţări nou venite în UE. Pericolul în sine nu vine de la decizia acestor două ţări, oricum departe de visul muncitorului român de a lucra în străinătate, ci de la precedentul astfel creat. Se declanşează, în cadrul Uniunii Europene, un adevărat efect de dominou imprevizibil şi greu de controlat.

Autorităţile române au fost luate pe nepregătite, aşa că a urmat o serie de declaraţii politice mai mult sau mai puţin agresive la adresa Marii Britanii. Statutul nostru de viitor-actual membru al Uniunii Europene este, în acest moment, destul de ambiguu, aşa că reacţiile verbale necontrolate nu-şi au rostul. A încerca acum să-i tragem palme, chiar şi morale, Marii Britanii denotă lipsă de realism politic, iar urmările pot fi pe termen lung. În fond nu poţi să obligi o ţară veche din UE să te accepte pe piaţa locală a muncii până nu se convinge de seriozitatea şi profesionalismul tău. Marea Britanie are propriile sale probleme interne, piaţa muncii este sufocată de cetăţeni indieni şi pakistanezi, deci răgazul pe care şi-l ia pentru a se convinge de potenţialul nostru este justificat. Probabil că, în timp, prin seriozitate vom convinge şi, astfel, acest "embargo" de moment va fi ridicat.

Pericolul nu pleacă însă de la închiderea acestor porţi europene îndepărtate oricum României. Pericolul real pleacă de la faptul că în cadrul Uniunii Europene există un sistem unitar care trebuie să funcţioneze în favoarea tuturor membrilor, cu alte cuvinte există riscul real ca exemplul Marii Britanii şi al Irlandei să fie urmat şi de alte ţări membre, unde curentul antiimigraţionist este puternic. Până în prezent, doar şapte ţări au făcut un anunţ oficial. Este vorba de Polonia, Finlanda, Slovacia, Estonia şi Lituania care au decis să lase deschise porţile de pe piaţa forţei de muncă locale în favoarea muncitorilor noi veniţi. Din păcate, ţări mai vechi membre UE ca Danemarca, Austria, Germania şi Luxemburg se îndreaptă clar spre măsuri restrictive, iar restul ţărilor europene mai aşteaptă încă luarea unei decizii. Chiar şi ţările care au fost destinaţii clasice ale muncitorilor români emigranţi, ca Italia şi Spania, încep să încline spre unele măsuri restrictive pe piaţa muncii.

La nivelul Uniunii Europene nu există obligativitatea adoptării şi respectării unei măsuri unice privind accesul muncitorilor străini pe piaţa de muncă locală, aceasta fiind o decizie personală a fiecărui membru în parte, însă tendinţele antiimigraţioniste din unele ţări pot cântări greu în luarea unei decizii. Sub presiunea publică, chiar şi cele mai favorabile guverne europene pot să cedeze pentru a nu irita inutil spiritele în favoarea unor nou veniţi.

Oricum, deciziile trebuiesc luate repede, data de 1 ianuarie 2007 nefiind departe şi atunci lucrurile trebuie să fie clare pe piaţa europeană. Abia atunci vor şti românii dacă vor putea, sau nu, să mai muncească în UE şi în ce condiţii. Probabil că mulţi vor fi dezamăgiţi pentru că, pentru mulţi români, aderarea înseamnă un loc de muncă oriunde numai în România nu, aşa că acest vis va fi spulberat.

Să fim optimişti şi să mergem mai departe. România va fi România, oamenii ei vor rămâne aceeaşi oameni săritori şi muncitori, iar guvernele din UE îi vor căuta când vor avea nevoie de ei. Soluţia ar fi o politică economică naţională stabilă şi durabilă, pentru ca nimeni să nu prefere să lucreze în străinătate de pe poziţia de imigrant, când o poate face demn în România. Dacă vom rămâne aceeaşi şi dacă ne vom câştiga cinstit dreptul de a muncii, vom fi acceptaţi mai devreme sau mai târziu, chiar dacă acum suntem consideraţi o naţiune de mâna a doua pe piaţa muncii europene.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: «Românii, europeni de "mâna a doua"».

Parlamentul Marii Britanii a anunţat restricţii pentru muncitorii români de la 1 ianuarie 2007, când ţara noastră va adera la Uniunea Europeană. De asemenea, Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a comunicat şi data ridicării vizelor pentru români: 1 ianuarie 2007.

Muncitorii necalificaţi nu vor mai putea lucra în Marea Britanie decât în sectorul agro-alimentar, la recoltarea legumelor şi fructelor, şi asta numai dacă angajatorul poate dovedi că nu a putut rezolva problema forţei de muncă decât cu muncitori din România şi Bulgaria.

Şi guvernul irlandez a anunţat că va restricţiona accesul românilor pe piaţa muncii după aderarea României la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007.

Restricţiile la care vor fi supuşi cetăţenii români sunt dintre cele mai umilitoare, aceştia fiind condamnaţi să nu poată exploata unul dintre principiile europene, care vizează libera circulaţie a forţei de muncă pe întreg teritoriul european, al cetăţenilor statelor membre ale U.E. Suntem priviţi ca cetăţeni europeni "de mâna a doua" fără a ni se da posibilitatea să dovedim faptul că nu suntem numai un popor de cerşetori şi infractori, ci suntem un popor cu valori care ar putea să contribuie în mod cert la viitorul european.

Când ne-am hotărât să sprijinim, împreuna cu Marea Britanie, Coaliţia Antiteroristă, nu ne-am putut imagina că ne vor întoarce spatele umilindu-ne şi catalogându-ne codaşii Europei. Este drept că unele dintre considerentele care stau la baza acestei situaţii ne aparţin, neştiind să ne gestionăm în mod fructuos poziţia noastră în contextul aderării la Uniunea Europeană. În această situaţie, credem că Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României din Anglia, să aplice acelaşi tratament cetăţenilor britanici care solicită vize pentru România.

În momentul integrării în Uniunea Europeană, ţara noastră va fi pe locul 7 ca putere de influenţare a deciziilor şi constatăm că unele state nu conştientizează încă faptul că suntem egali în drepturi şi obligaţii în spaţiul european.

Domnul Cătălin Lucian Matei:

«Din gama "ce şocuri ne mai dă Alianţa"»

În lungul şir de lupte dintre palatele Cotroceni şi Victoria au mai căzut o serie de victime, unii măcelăriţi chiar de susţinătorii lor, precum fostul ministru al apărării, Teodor Atanasiu, al cărui portofoliu a fost dat la schimb de primul ministru Calin Popescu Tăriceanu contra mult râvnitului post de comisar european. Să nu credem că Atanasiu a fost chiar aşa abandonat şi lăsat de izbelişte ca şi cum ar fi copilul nimănui. El doar a fost mutat într-un loc mai puţin influent, dar producător de mult mai mulţi bani. Uneori, victimele de la Palatul Victoria sunt răscumpărate de către Palatul Cotroceni şi vice versa. Un exemplu elocvent este chiar fostul mare om politic Theodor Baconski, înlăturat de Tăriceanu, şi care a fost numit consilier prezidenţial.

Vicepreşedintele PD, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat săptămâna trecută la Cluj că democraţii şi liberalii se înţeleg ca surzii cu muţii în privinţa alegerilor anticipate. Democraţii vor alegeri, iar liberalii nu. Nici măcar în această privinţă Alianţa DA nu renunţă să spună NU.

Nu a trecut mult timp şi conflictul dintre PNL şi PD, dar mai ales dintre cele două palate, a început să se accentueze şi mai mult, ba chiar am putea spune că deja ne aşteptăm să se introducă oficial acţiunea de divorţ, dacă şi aşa trăiesc despărţiţi, în fapt, de atâta timp.

Nici nu s-a şters bine bruma desemnării candidatului Varujan Vosganian pentru portofoliul de comisar european, că preşedintele Băsescu şi-a scos gheruţele, le-a ascuţit şi a sărit la gâtul premierului, învinovăţindu-l că nu l-a consultat atunci când a stabilit care va fi candidatul desemnat de România pentru a ocupa funcţia de comisar european. Deşi, la început, a încercat să pozeze în postura de "mama Dolores" şi a simulat o tentativă de apărare împotriva acuzaţiilor aduse domnului Varujan Vosganian de ziarul "Jurnalul Naţional", ulterior a pozat în victimă şi a sărit la gâtul premierului, susţinând că el este singurul vinovat pentru ruşinea suferită de ţara noastră cu câteva clipe anterior aderării României la UE.

Totuşi, despre care ruşine vorbea domnul preşedinte Băsescu, dacă însuşi Vosganiana caracterizat informaţiile din presa ca fiind "trunchiate, răuvoitoare şi lipsite de temei real", iar prezentarea acestora drept o "tentativă de manipulare". "Nu există niciun fel de dovadă. Atacul vine din zone care se simt ameninţate de reforma societăţii", a susţinut acesta.

Surse liberale spun ca varianta Mihai-Răzvan Ungureanu i-ar aduce pe liberali din nou la mâna lui Băsescu cu privire la nominalizarea unui nou ministru de externe. Consider că tocmai acesta este motivul pentru care pe lista preferaţilor se află acum vehiculat numele fostului negociator şef la Uniunea Europeană, Ludovic Orban. Ba chiar mai mult, liberalii se tem că preşedintele ar încerca să le impună pe acest post un om agreat de el sau chiar să revendice şi acest minister pentru PD.

În partid domneşte confuzia, liberalii nefiind lămuriţi dacă târgul comisar european contra şefia MApN a fost unul bun pentru PNL. În schimb, la vârf există destui care sunt în mod clar nemulţumiţi.

Cred că dacă această tentativă de alianţă, sau ce a mai rămas din ea, nu îşi va revizui atitudinea, un scandal de proporţii stă să izbucnească, iar printre protagonişti nu se vor afla numai autorităţile române, dar şi Comisia şi Parlamentul Uniunii Europene. În plus, în condiţiile în care pagina întâi a ziarelor şi a ştirilor radio-tv continuă să fie ţinută de experimentele CNSAS în cadrul vestitei "dosariade", acest eveniment capătă conotaţii cu totul speciale.

După prezenţa mai mult decât "discretă" de joi la Comisia Europeană şi dezvăluirile apărute în presă privind trecutul său, Varujan Vosganian, cu o ultimă fărâmă de demnitate, a decis să renunţe la candidatura pentru postul de comisar european. Ca un "mare susţinător" al liberalilor, preşedintele Traian Băsescu a declarat că desemnarea lui Vosganian a fost "un eşec". Dar, "să fie vorba oare doar de eşecul PNL, sau este eşecul Alianţei NU?

După umila mea părere, apreciez că niciunul dintre candidaţii aflaţi pe lista mai lungă sau mai scurtă aflată pe masa negocierilor dintre membrii Alianţei DA nu corespunde cerinţelor reale pentru ocuparea acestui important post, în care într-adevăr cel desemnat nu reprezintă un partid sau o facţiune a grupelor de interese, ci însăşi România!

Domnul Constantin Tămagă:

Sfârşitul lunii octombrie coincide cu strângerea roadelor de pe câmp, cu pregătirea viitoarelor recolte. Ca deputat de Argeş, am străbătut, mai cu seamă, localităţile din sud, acolo unde porumbul se cultivă pe mari suprafeţe. Locuitorii satelor, sprijiniţi şi de rudele de pe la oraşe culeg cu sârg bruma de recoltă, o încarcă în căruţe şi apoi o depozitează în hambarele proprii. Ce producţie a obţinut, ce randament a dat solul la unitatea de suprafaţă nu ştie nimeni. Totul se măsoară din ochi. Oamenii locului sunt mulţumiţi dacă adună în curtea casei atât porumb cât să le ajungă pentru traiul lor zilnic, pentru a creşte un porc şi câteva păsări. De asemenea, fiecare cultivator îşi sortează cu grijă o cantitate de porumb care să-i asigure sămânţa pentru noua recoltă. Din cauza preţurilor ridicate, a lipsei sprijinului financiar din partea statului, majoritatea producătorilor agricoli nu mai apelează la unităţile specializate în tratarea seminţelor. Şi astfel se practică o agricultură fără a se mai ţine cont de tehnologii avansate, de folosirea de soiuri de calitate superioară, soiuri tratate cum se cuvine, în funcţie de zona în care se cultivă.

Ici, colo, câte un tractor sau un plug tras de cai, întorc brazda pentru recolta viitoare de grâu. Şi pentru această cultură, tehnologiile aplicate altădată au fost date uitării. Se ară, se pregăteşte solul şi se însămânţează atunci când omul-ţăranul are puterea economică necesară înfiinţării unei asemenea culturi. Spuneam forţa economică necesară, deoarece pentru cultivarea unui hectar de grâu, aşa cum scrie la carte, ţăranul are nevoie de circa 15 milioane de lei, iar producţia obţinută, dacă este valorificată la preţurile practicate de actualii guvernanţi, nu se ridică nici la 10 milioane. De unde să dispună un ţăran de aceşti bani, dacă nu este ajutat de statul român. Iată de ce, an de an, rămân suprafeţe întinse de pământ nelucrat. Nici până acum, ministrul de resort nu a dat publicităţii o situaţie la zi a lucrărilor din campania agricolă de toamnă (recoltări şi însămânţări), în schimb aflăm din mass-media că demnitarii acestui minister se laudă că au dus agricultura României în Europa, că au reformat satul românesc.

Dacă reforma satului românesc înseamnă ca ţăranul să-şi vândă suprafeţele de teren străinilor cu sume din ce în ce mai modice, înseamnă că suntem pe un drum care nu face cinste actualei guvernări. Ceea ce trebuie să dea de gândit demnitarilor de rang înalt de la noi este faptul că în Franţa, de exemplu, un hectar de pământ se vinde cu 15.000 de euro, iar la noi, în Argeş, îl găseşti şi cu două sute de euro! Aşa cum ministrul agriculturii nu scapă ocazia în a evoca modul de apreciat în care a fost gestionată gripa aviară (o firmă de apartament a ajuns în topul firmelor private după ce a contribuit la combaterea gripei aviare), tot aşa, dacă nu mai bine, ar trebui să se laude cu gestionarea agriculturii româneşti, în general.

Doamna Cornelia Ardelean:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să atrag atenţia asupra unor hotărâri cu un aparent substrat politic emise de Consiliul Judeţean Arad, care sunt susţinute însă pe un fond de nelegalitate. În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Arad, a fost emisă o hotărâre care modifică Regulamentul de organizare şi funcţionare al RA Administraţia Zonei Libere Curtici Arad, în baza Legii 15/1990 privind organizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. Este însă o greşeală - voită sau nu - care trebuie corectată! RA Administraţia Zonei Libere Curtici Arad a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr.449/1999, în temeiul unei legi speciale, Legea 84/1992, modificată prin Legea 244/2004. Regulamentul de funcţionare al Zonei Libere Curtici Arad este prevăzut în anexa unei hotărâri de Guvern şi nu poate fi modificată printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Arad.

Nu vreau să insist asupra faptului că la Arad a fost făcut un troc politic de notorietate între PNL şi PD, prin care alegerea noului vicepreşedinte de Consiliu Judeţean a fost condiţionată de schimbarea unor directori. Cu siguranţă, însă, nu putem accepta ca legalitatea însăşi să fie sacrificată cu prilejul acestor neînţelegeri.

Este absolut necesar ca situaţia juridică a Hotărârii Consiliului Judeţean Arad care modifică Regulamentul de organizare şi funcţionare al RA Administraţia Zonei Libere Curtici Arad să fie lămurită şi corectată cât mai repede cu putinţă. Altfel, riscăm să blocăm şi să aruncăm în haos activitatea unei societăţi care funcţionează la parametrii optimi. În cazul în care, spre exemplu, Consiliul de administraţie al RA Administraţia Zonei Libere Curtici Arad a fost modificat nelegal, consecinţa acestui fapt este că toate deciziile pe care le adoptă au un caracter de nelegalitate.

Consider că lămurirea cât mai rapidă a situaţiei RA Administraţia Zonei Libere Curtici Arad şi scoaterea acestei entităţi de sub influenţa politică sunt extrem de importante. Astfel de practici nu fac decât să împiedice buna funcţionare a mediului economic, cu consecinţe asupra dezvoltării comunităţilor locale.

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică: "În perspectiva integrării în UE trebuie să identificăm soluţii pentru a-i păstra pe români acasă"

Într-o recentă declaraţie de presă, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Gheorghe Barbu, a susţinut că Guvernul de la Bucureşti consideră că, după momentul integrării în Uniunea Europeană, nu vor exista schimbări semnificative în ceea ce priveşte forţa de muncă din ţara noastră, iar acolo unde există deficite se va apela ori la recalificarea muncitorilor români, ori la forţa de muncă din import.

Cu alte cuvinte, în opinia domnului ministru, nici românii plecaţi la muncă nu se vor întoarce acasă, dar nici nu vom asista la un exod al forţei de muncă către vest. De asemenea, autorităţile române consideră că după momentul integrării vor rămâne deficitare aceleaşi domenii care înregistrează o lipsă de forţa de muncă şi în prezent: industria confecţiilor, construcţiile, domeniul sanitar, turismul şi numărul mic de ingineri. Pentru a acoperi acest deficit, Guvernul intenţionează să adopte o hotărâre, pentru un contigent de forţă de muncă din străinătate, dublată de programe de recalificare a şomerilor.

Cu toate că nu este îngrijorat de posibila plecare a muncitorilor români în străinătate după 1 ianuarie 2007, ministrul muncii mai consideră că, pentru păstrarea lor pe piaţa de muncă internă, angajatorii ar trebui să le ofere acestora o motivaţie: condiţii de muncă mai bune şi salarii mai mari.

Desigur că această situaţie a migraţiei forţei de muncă nu poate decât să ne îngrijoreze. Deja se cunoaşte faptul că aproximativ două milioane de concetăţeni de-ai noştri, sătui de condiţiile grele din ţară, au plecat să lucreze în străinătate. Dintre aceştia, 90% muncesc în ţări membre ale Uniunii Europene. Or, în perspectiva integrării europene a României la 1 ianuarie 2007, este cât se poate de probabil ca şi mai mulţi români să emigreze în ţări unde locurile de muncă sunt mai bine plătite şi chiar să-şi ia cu ei şi familiile, având drept exemplu cazul Germaniei care permite muncitorilor străini care lucrează de cel puţin 1 an în această ţară să-şi aducă alături de ei şi familiile. Şi atunci ne întrebăm, pe drept cuvânt, având în vedere şi gravele probleme demografice cu care ne confruntăm, cine va mai rămâne să trăiască şi să muncească în România?

Domnul ministru Barbu spune că "românii vor prefera să rămână acasă, unde au mai multe facilitaţi, printre care cea mai importantă este securitatea socială". Nu înţelegem aceste afirmaţii. Despre ce securitate socială e vorba? Când personalul din învăţământ, sănătate, cultură este remunerat aşa cum este, când sistemul de învăţământ, cel sanitar şi cel al asigurărilor sociale sunt la pământ, despre ce securitate socială vorbeşte domnul ministru Barbu? Deci avem un mecanism de salarizare degradat şi degradant în sistemul de stat. Să ajungem şi la sistemul privat. Nu este un secret pentru nimeni faptul că sistemul fiscal românesc este unul dintre cele mai aspre din Europa. Sufocaţi de impozite şi taxe, dar şi de corupţia din administraţie care a înflorit sub guvernarea portocalie, din ce surse să ofere angajatorii privaţi salarii mai mari angajaţilor pentru ca aceştia să nu fie tentaţi să plece la muncă în străinătate?

Sugerăm Guvernului să iniţieze un amplu program de consultare a specialiştilor din toate partidele politice şi din organizaţiile civice şi profesionale pentru identificarea unor soluţii care să împiedice migrarea cetăţenilor români spre celelalte zone ale spaţiului comunitar, pentru păstrarea forţei de muncă în ţară.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Bugetul de stat pe anul 2007"

Fireşte, un document de o asemenea amploare poate fi oricând perfecţionat, dar nu pot să nu remarc câteva elemente pe care cred că ar trebui să le prezentăm înainte de orice calcul laborios, de orice previziune economică.

Bugetul de stat pe anul 2007 este un buget corect. Nu este pe cât de mare ni l-am dori, dar răspunde categoric realităţii economice româneşti din acest moment. Bugetul a ieşit deja de la comisii, deci este timp pentru a fi aprobat într-un termen rezonabil pentru a fi viabil la începutul anului.

Salutăm decizia premierului de a solicita membrilor cabinetului să participe la discuţiile din comisii. Cred că abia acum vom da greutate morală şi socială votului nostru.

Apreciez în mod deosebit creşterile substanţiale, de până la trei ori în cazul educaţiei, ceea ce denotă o însănătoşire a economiei româneşti, care, prin întreaga strategie a ultimilor ani, devine dintr-o economie subterană, neproductivă în plan social, o economie care ne poate ajuta pe toţi, contribuind, aşa cum e şi firesc, la bugetul de stat.

Nu pot să nu remarc şi schimbarea radicală a modului de a privi sistemul ca atare, multe din bugetele alocate, în diferite domenii, sunt bugete de infrastructură, bugete de investiţii, bugete de creştere şi nu bugete de salarii şi de subzistenţă aşa cum eram obişnuiţi.

Am sentimentul că decizia politică la votarea bugetului de stat pe 2007 nu poate fi bazată pe considerente ce ţin de deciziile partidului din care face parte parlamentarul. Spun acest lucru deoarece consider acest buget ca fiind corect, conform realităţii economice.

Voi vota în cunoştinţă de cauză, asumându-mi responsabilitatea politică a gestului meu şi dându-mi girul pentru strategia economică şi socială pe care o susţin, cea a actualului Guvern.

Domnul Dan Grigore:

Adoptarea Legii nr.249/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali a generat numeroase controverse la nivelul mediului politico-administrativ românesc pe fondul rivalităţilor politice existente.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă situaţia fără precedent creată în cadrul Consiliului judeţean Ialomiţa, de preşedintele Silvian Ciupercă în luna septembrie a.c. Acesta a propus spre adoptare forului legislativ al judeţului un proiect de hotărâre care vizează încetarea de drept a mandatelor unui număr de 5 consilieri judeţeni, ca urmare a schimbării apartenenţei politice, invocând prevederile Legii nr.249/2006. Raportul Comisiei juridice şi de disciplină a Consiliului judeţean evidenţiază o serie de aspecte care contravin prevederilor legale în vigoare. În acest context, este invocată Constituţia României, care la articolul 15 alineatul 2 prevede: "Legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". De asemenea, susţine comisia prin principiul neretroactivităţii legii se înţelege că legea nouă nu poate reglementa raporturi juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare. În condiţiile în care, demisiile din partidele pe listele cărora au candidat în 2004 cei 5 consilieri, au fost înregistrate anterior apariţiei modificărilor la legea privind Statutul aleşilor locali, comisia juridică a propus respingerea proiectului de hotărâre. În paralel, pentru a-şi asigura victoria, preşedintele Consiliului Judeţean a formulat o cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativ. Acesta îşi întemeiază plângerea împotriva instituţiei pe care o conduce deşi putea chema în faţa instanţei doar consilierii în cauză.

Este cel puţin hilar ca preşedintele unei autorităţi publice locale să se dea singur în judecată: potrivit Legii nr.286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, preşedintele Consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi, precum şi în justiţie. Silvian Ciupercă a dat în judecată Consiliul judeţean din care face parte, având şi calitatea de consilier, prin urmare e şi pârât şi reclamant în acelaşi proces.

Vineri 27 octombrie, preşedintele a convocat în şedinţa ordinară Consiliul judeţean, şedinţă la care consilierii alianţei D.A. nu au participat în semn de protest faţă de acţiunile preşedintelui Ciupercă. Neprezentarea la şedinţă este o formă de protest prin care consilierii încearcă să atragă atenţia opiniei publice asupra aspectelor grave care perturbă buna desfăşurare a activităţii la nivelul unei autorităţi a administraţiei publice locale.

Justificarea acţiunilor preşedintelui rezidă în faptul că cei 5 consilieri au fost aleşi pe listele P.S.D. la alegerile din 2004, în consecinţă acesta vrea să scape de cei pe care îi consideră trădători.

Ne aflăm în faţa unei situaţii fără precedent, care afectează clar activitatea unui Consiliu judeţean. Este inadmisibil şi revoltător ca soluţionarea problemelor stringente ale judeţului şi iniţierea de proiecte viabile pentru dezvoltarea durabilă a comunităţii locale, acţiuni care se regăsesc în agenda oricărui preşedinte de Consiliu judeţean, să fie uitate în favoarea orgoliilor personale şi vendetelor politice.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

"Nu toţi românii sunt români"

Evenimentele de săptămâna trecută legate de desemnarea senatorului Varujan Vosganian pentru funcţia de comisar european au confirmat, încă o dată, valabilitatea proverbului românesc, "să moară capra vecinului". De această dată, chiar într-o formă "agravantă". S-a ajuns, din cauza unor binevoitori, să se creeze imaginea unui autogol marcat imaginii României. Cine a sperat că acest autogol va viza PNL s-a înşelat amarnic, pentru că Varujan Vosganian urma să reprezinte România, nu partidul din care face parte.

Şi totuşi, dacă este cineva care are cu adevărat de pierdut în urma evenimentelor din week-end-ul trecut, în nici un caz nu poate fi vorba de Varujan Vosganian, PNL sau premierul Tăriceanu. Concret, de pierdut au numai acele forţe politice şi persoane care, după "război", a se înţelege întoarcerea de la Bruxelles, fără un rezultat cert, a lui Varujan Vosganian, au încercat să devină "eroi".

Despre posibila desemnare a lui Varujan Vosganian se ştia, în proporţie de 90%, cu o săptămână înainte de anunţul oficial al premierului Tăriceanu. Întreaga mass-media contura o alegere între Varujan Vosganian şi ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, acordând şanse ridicate primului. Mai mult, Varujan Vosganian era dat de presă, de mai bine de trei săptămâni, pe lista "celor şapte" posibili. Cu toate acestea, nimeni, din spectrul politic, nu a avut vreo obiecţie împotriva lui Varujan Vosganian, până la întoarcerea de la Bruxelles.

După, au început să curgă criticile atât la adresa celui care a desemnat, cât şi la adresa celui desemnat. Nu mă refer aici la intervenţia securistică de dincolo de Ocean, pentru că este clar că a fost vorba de o diversiune. Toţi cei care au criticat, au dovedit un singur lucru: au pus interesul propriu de partid mai presus de interesul naţional. Vosganian era desemnat să reprezinte România şi din această cauză trebuia să fie apărat. Nu numai că nu a fost apărat, dar a fost şi "lucrat". Se ştie că numeroşi parlamentari europeni, din zona socialistă şi chiar populară, au primit mesaje "anti-Vosganian". Au existat şi persoane care au pus interesul personal mai presus decât cel naţional. Este cazul lui Petre Roman, care a ieşit public şi a afirmat că era mai utilă desemnarea unui fost premier, bănuiesc că nu s-a referit la Adrian Năstase, care este în acest moment are probleme cu DNA, la Mugur Isărescu, acesta fiind la ora actuală indispensabil la BNR şi nici la alţii. Bănuiesc că s-a referit la persoana sa. Mai este şi cazul lui Theodor Stolojan, care a atacat nominalizarea, încercând că cucerească puncte în bătălia pe care o duce împotriva conducerii PNL.

Vosganian a făcut un gest demn, a renunţat la luptă, tocmai pentru a nu periclita - indirect - imaginea României, din cauza deplasării în afara graniţelor a luptei politice interne.

Observ însă că situaţia nu s-a schimbat prea mult nici în ceea ce priveşte noua nominalizare făcută de premierul Tăriceanu. Chiar înainte de confirmarea oficială a desemnării lui Leonard Orban, au ieşit în faţă voci care nu o privesc cu ochi buni. "Nu este o candidatură de mâna întâi, pentru că domnul Orban nu a fost în România niciodată ministru, este sub nivelul de ministru, cum nu este obişnuit la Comisia Europeană. Domnul Orban nu are suficientă notorietate şi nu ştim cât de bine se va descurca în faţa Parlamentului European". Aceste "aprecieri" aparţin unei reprezentante a societăţii civile, dna Alina Mungiu Pippidi. Pe ce considerente se bazează domnia sa în contestarea calităţilor unui tehnocrat care, de şase ani, are drept obiect al muncii problemele legate de integrare, nu ştiu. Şi nu ştiu, pentru că doamna Pippidi nu cred că are competenţe în materie, ci doar parti-pris-uri: " Macovei ar fi una (din persoanele care ar putea deveni comisar european - n.a.), Mircea Geoană ar fi fost a doua, dar nu mai mult de atât. Comentariile sunt inutile în acest caz.

Caz care nu este singular. Un oficial al PSD declara ieri că partidul din care face parte "este prudent în a face lobby pe lângă grupul socialist din Parlamentul European pentru candidatura lui Orban". Iată că şi în această nouă situaţie, în loc ca un candidat al României să fie sprijinit de români, apar contestări. Nu este deloc normal. Este regretabil că unii români nu au un comportament de români atunci când sunt în joc interesele naţionale.

Domnul Daniel Buda:

"Cui îi este frică de români?"

Apropierea aderării României la Uniunea Europeană este de natură să producă temeri, aş spune nefondate, faţă de "invazia forţei de muncă" din România. Recent, Marea Britanie s-a arătat foarte protecţionistă în ceea ce priveşte accesul românilor pe piaţa britanică a forţei de muncă, atitudine care tinde să fie copiată şi de Olanda.

Problema dumping-ului social nu mai este de mult o noutate în ceea ce priveşte realităţile economice şi sociale ale Uniunii Europene. De la realizarea marii pieţe în 1992, marcată de cele patru libertăţi de circulaţie, a devenit limpede pentru toate statele membre ale Uniunii că trebuie să abandoneze orice practici restricţioniste. Până la lărgirea Uniunii Europene cu cele 10 state la 1 mai 2004, între care majoritatea foste state comuniste, problema migraţiei forţei de muncă în interiorul Uniunii a fost una marginală, fenomenul limitându-se la "rudele mai sărace" ale Uniunii, cum ar fi Grecia, Portugalia sau Irlanda. Lărgirea Uniunii la 27 de state membre, într-o formulă care reuneşte un segment important de populaţie provenind din spatele fostei Cortine de fier, pune această problemă într-un moment în care însăşi ţările membre cu state vechi în Comunitate/Uniune erau confruntate cu problema şomajului şi a creşterii economice.

În 2004 a existat şablonul cu frica de "instalatorul polonez", venit în Occident după aderarea Poloniei la UE şi dispus să lucreze pe bani puţini, dar totuşi pe euro, şi făcând concurenţă confraţilor săi de breaslă din Occident. Legile cererii şi ofertei, economia de piaţă au fost cele care au dat răspunsul la temerile în mare parte neîntemeiate faţă de acest aflux al forţei de muncă din Est. În fond, statele occidentale nu au de ce să se teamă de forţa de muncă venită din Est, având în vedere gradul ei de pregătire şi specializare, dar mai ales mentalitatea acesteia.

România este pe cale să repete situaţia de adversitate din parte Occidentului de care au avut parte şi fostele ţări comuniste. Această adversitate este nejustificată. Românii nu plecă pentru prima dată în Europa odată cu 1 ianuarie 2007. În ultimii cinci ani şi mai ales după eliminarea vizelor, lucrătorii români în Occident au devenit o realitate cotidiană, care a fost încurajată chiar de unele state occidentale. Nu pot să nu fac referire la "căpşunarii" din Spania, cărora formaţiunile politice autohtone le-au cerut şi voturile. În afara unor cazuri izolate de infracţionalitate măruntă, românii plecaţi la muncă în Occident s-au dovedit a fi harnici şi muncitori. Poate acesta este unul din motivele care îi îngrijorează pe unii occidentali.

Atitudinea Marii Britanii este regretabilă. De fapt, dacă ar fi să ne uităm mai atent în trecutul nostru istoric, englezii au fost de prea puţine ori alături de români. De la susţinerea Imperiului Otoman în detrimentul independenţei principatelor române în secolul XIX şi până la târgul procentajelor de la Yalta prin contribuţia lui Winston Churchill, românii n-au prea avut ce aştepta din partea Albionului.

Problema eliminării vizelor pentru cetăţenii români a fost amânată succesiv. Acum, când se întrevede posibila eliminare a vizelor sunt anunţate măsuri restrictive pentru accesul pe piaţa muncii. Recenta luare de poziţie a Marii Britanii, prin vocea ministrului său de interne, este cumva curioasă, având în vedere faptul că Guvernul Tony Blair a fost un încurajator şi un susţinător declarat al parcursului european al României. Mai mult, adversitatea fată de autside-ri este o temă favorită a conservatorilor şi nu a laburiştilor.

Anunţatele măsuri pentru limitarea accesului românilor pe piaţă britanică a forţei de muncă are importante raţiuni interne. Partidul Laburist este confruntat cu un fel de uzură a guvernării, problema succesiunii la şefia partidului pluteşte în aer. Pentru a-i contrabalansa pe conservatori, laburiştii au preluat de fapt o temă a acestora, care riscă să se repercuteze acum asupra noastră.

Sunt nevoit să constat că încă o dată interesele românilor ar fi trebuit mai bine apărate de Ministerul de Externe şi de diplomaţia românească şi nu numai la Londra, ci şi la Bruxelles. În fond, Marea Britanie este membră a Uniunii Europene, astfel încât ea trebuie să respecte nu doar litera, ci şi spiritul legislaţiei comunitare şi al tratatelor în ceea ce priveşte cele patru libertăţi de circulaţie.

Atitudinea Marii Britanii nu ar fi probabil îngrijorătoare dacă ar fi singulară. Ea este îngrijorătoare pentru că ar putea provoca o reacţie în lanţ, la nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Nu cred că vreuna dintre capitalele Uniunii ar dori înlocuirea cortinei de fier cu o cortină socială în spatele căreia să se regăsească aceeaşi cetăţeni din fostele state europene. Construcţia Europei unite şi reintegrarea fostelor state comuniste nu se poate baza pe o mentalitate care tinde sa împartă statele şi cetăţenii Uniunii în membri de rangul I şi membri de rangul II. Din momentul ratificării tratatelor de aderare a noilor state membre, membrii tradiţionali ai Uniunii şi-au asumat nu numai drepturi, ci şi obligaţii pentru că în fond Uniunea Europeană este o construcţie bazată pe solidaritate, pe partajarea beneficilor comune, dar şi a dificultăţilor comune. Or, din acest punct de vedere, Marea Britanie, care a ratificat deja Tratatul de aderare al României la UE, ar trebui sa aibă altă abordare.

Cer şi pe această cale Guvernului României şi diplomaţiei româneşti să facă toate demersurile oficiale necesare pentru ca de la 1 ianuarie 2007 să intrăm în Uniunea Europeană cu fruntea sus şi aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi membri ai Uniunii Europene.

Doamna Daniela Buruiană-Aprodu:

Imediat după decesul, neregretat de nimeni, al Convenţiei Democratice, cei 15.000 de specialişti s-au transferat urgent la Alianţa Dreptate şi Adevăr.

Alianţa D.A. este compusă, spre satisfacţia românilor, din Partidul Mica Securitate, reprezentat în PD şi filiala de la Bucureşti a ROMPETROL - Patriciu, adică PNL.

Revenind la cei 15.000 de specialişti care ne aduc bunăstarea şi fericire în România, vă putem informa că s-au reprodus, s-au înmulţit, prin diferite procedee (cum ar fi clonarea) şi au ajuns la vreo 50.000, toţi cu lefuri mari şi afaceri bănoase cu statul cel prost şi păgubos.

Cei 50.000 de specialişti pot fi găsiţi în toate posturile bănoase, începând cu bogătaşii de la Regia de apă-canal, terminând cu pricepuţii miniştri din Guvernul Tăriceanu.

Dintre aceşti toţi mari specialişti, la rândul lor Tăricenu şi Băsescu evidenţiindu-se ca "pricepuţii neamului", l-au găsit pentru funcţia de comisar european pe dl. Varujan Vosganian. Desigur, şi acesta un mare specialist, aşa cum s-a recomandat singur, în economie, cultură, precum şi în ghicitul în palmă şi cafea. Bineînţeles că domnul Vosganian este la fel de nepătat ca şi Băsescu sau Tăriceanu. Adică n-a luat bani de la S.O. Vântu, ci i-a dat, nu se plimba cu maşina lui S.O. Vântu, ci cu cea a surorii acestuia, Ioana Maria Vlas, numai numărul era B-41-SOV.

De asemenea, băiatul priceput nici nu auzise de securitate, ci doar ea de el, şi asta chiar din timpul facultăţii când odioasa instituţie îi pusese pe umăr niscaiva steluţe, fără ca bietul student să ştie sau să-şi dea seama. Iar după dl.Vosganian, AVS (Aport Special Valutar) ar fi prescurtarea de la Alcool, Vin şi Spirt Bragadiru, unde turna în sticle, luptând împotriva comunismului prin turmentarea populaţiei neştiutoarea de carte.

Bineînţeles că dl. Barosso, şeful comisarilor europeni, nu-i venit ieri cu pluta pe Bistriţa şi are informaţii de primă mână despre dl.Vosganian, dar şi despre cei doi păcătoşi care-l voiau comisar - marinarul şi motociclistul. Aşa că le-a arătat la toţi trei un deget - cel mijlociu de mâna dreaptă.

Ca să nu lăsăm ţara în suferinţă şi pe Băsescu într-o criză existenţială, mai ceva decât cea alcoolică, îi vom propune un candidat - pe dl.Ionică Plimbăreţul. Acesta îndeplineşte toate condiţiile necesare funcţiei de comisar: ştie toate limbile pământului (mai ales americana şi engleza), are abilităţi de comunicare (adică te ameţeşte de cap) şi, mai ales, e cunoscut în lumea întreagă ca un tip de calitate.

Ba mai mult, are şi un pseudonim englezesc, foarte drag preşedintelui nostru: Jonny Walker.

Doamna Daniela Popa:

Declaraţie politică privind unele reglementări referitoare la obligativitatea cunoaşterii limbii române de către fiecare cetăţean român.

Legea nr.21/1991, republicată, stabileşte condiţiile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române. Astfel, potrivit art. 4 al acestei legi, cetăţenia română se dobândeşte prin naştere, adopţie şi prin acordare la cerere.

Alin. (1) al art. 5 din Constituţia României prevede că "cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică". Deşi alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că cetăţenia română nu se poate pierde de către persoanele care au dobândit-o prin naştere, există situaţii când autorităţile române trebuie să se sesizeze şi în aceste cazuri. Avem în vedere acele persoane care, deşi trăiesc pe teritoriul statului român, beneficiază de toate drepturile de care beneficiază cetăţenii români, totuşi nu cunosc limba română şi nu o folosesc pe teritoriul statului al căror cetăţeni se declară. Ni se pare o situaţie anormală care trebuie îndreptată.

În opinia noastră sunt necesare o serie de modificări şi completări ale Legii nr. 21/1991, în sensul că cetăţenia română să se retragă şi persoanei care nu cunoaşte sau refuză să înveţe limba română - limba oficială a statului român.

Potrivit legislaţiei în vigoare, "Biroul Cetăţenie" din cadrul Ministerului Justiţiei, asigură secretariatul Comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare, redobândire, retragere a cetăţeniei române şi renunţare la cetăţenia română, compusă din magistraţi desemnaţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Acest birou are următoarele atribuţii cu privire la primirea şi înregistrarea cererilor de acordare, redobândire şi renunţare la cetăţenia română, precum şi a sesizărilor de retragere a cetăţeniei române, împreună cu actele necesare îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege; realizează o evidenţă a acestor cereri şi sesizări, alcătuind dosare pentru fiecare caz în parte, şi asigură publicitatea cererilor în Monitorul Oficial; aplică dispoziţiile comisiei referitoare la solicitarea de acte sau relaţii de la persoane fizice sau de la autorităţile publice, necesare soluţionării cererilor de acordare, redobândire şi renunţare la cetăţenia română; înaintează comisiei, la termenele stabilite, spre examinare, dosarele de acordare, redobândire, retragere a cetăţeniei române şi respectiv renunţare la cetăţenia română; comunică persoanelor şi instituţiilor publice interesate date şi relaţii privind stadiul cererilor înregistrate; întocmeşte proiectele de hotărâri de Guvern pentru acordarea, redobândirea, retragerea cetăţeniei române şi renunţarea la cetăţenia română; redactează certificatele de cetăţenie şi îndeplineşte procedura de rectificare a acestora; asigură solemnitatea depunerii jurământului de credinţă faţă de România şi păstrează evidenţa persoanelor care au depus jurământul de credinţăşi păstrează şi organizează arhiva comisiei.

Comisia pentru constatarea condiţiilor de acordare, redobândire, retragere a cetăţeniei române şi renunţare la cetăţenia română din cadrul Ministerului Justiţiei ar trebui să aibă obligaţia de a identifica persoanele cărora trebuie să li se retragă cetăţenia română din motivul necunoaşterii sau refuzului de a învăţa limba română.

Este anormal ca unii cetăţeni români să se exprime cu greu în limba statului a cărui cetăţeni se declară. Este necesar să se instituie o serie de măsuri, precum cele arătate mai sus, în scopul protejării limbii române şi, în consecinţă, a culturii române.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Primul pas făcut de România în Europa a fost cu stângul"

Oficial, România nu a aderat încă la UE, steagul Uniunii Europene nu a fost încă arborat oficial pe clădirile administraţiei din România, euro-parlamentarii vor fi aleşi de-abia în vara viitoare, şi totuşi am reuşit ca primul pas făcut spre Europa să fie făcut cu stângul. O bâlbâială politică de zile mari a dus la înregistrarea primei gafe în sistemul relaţional dintre executivul autohton şi Comisia Europeană.

Obiectivismul mă obligă să recunosc că aderarea României la Uniunea Europeană este rezultatul eforturilor depuse nu de un Guvern sau altul, nu de un partid sau altul, ci rezultatul muncii întregii naţiuni româneşti în ani de zile. Funcţia de comisar european implică a fi reprezentantul României, nu al unui partid sau Guvern anume, deci orgoliile politice nu îşi au locul aici, persoana desemnată urmând a fi mai presus de micile interese meschine din politica autohtonă. Asta ni s-a cerut şi iată că, din păcate, România nu a fost capabilă, sau nu a înţeles că trebuie să prezinte un candidat credibil. Funcţia de comisar european o merităm pe drept, dar nu avem şi dreptul de a impune unei întregi Comisii Europene să accepte un candidat necunoscut în mediile politice europene şi nerepzentativ pentru România.

Faptul că un aşa zis dosar de securitate al domnului Vosganian a "apărut" în presă la locul potrivit şi la momentul potrivit, adică exact atunci când dânsul a fost nominalizat şi a plecat la Bruxelles pentru un prim contact cu membrii Comisiei Europene, este irelevant şi face ca totul să ne ducă cu gândul la una din manevrele politice autohtone atât de cunoscute nouă în ultima perioadă. Experienţa politică românească ne-a convins demult că în România nu există coincidenţe politice "întâmplătoare", ci numai coincidenţe politice "voite". Dacă acest dosar este real, atunci este grav pentru cei care l-au ţinut în secret până acum; dacă este un fals, atunci este şi mai grav, pentru că s-a aruncat o pată de noroi pe obrazul României în principal, şi nu pe al domnului Vosganian, în special. Indiferent de adevărul trecutului domnului Vosganian, cea care s-a făcut de râs acum a fost România şi primul ministru, care a dat o nouă mostră de dispreţ faţă de interesul naţional şi în afara spiritului european spre care tindem.

Acest dosar şi acuzaţiile din presă, pe această temă, nici măcar nu au cântărit foarte mult în decizia preşedintelui Comisiei Europene. Candidatul a fost, de la bun început, o alegere nefericită a primului ministru, care a decis ca primul reprezentant oficial al României la Uniunea Europeana să fie un om politic şi un economist remarcabil pe plan local, dar neimplicat deloc în politica de aderare a României, adică un necunoscut pentru mediile politice europene.

Toate partidele politice, inclusiv Partidul Democrat, şi-au desemnat candidaţii pentru funcţia de comisar european, dar, privind obiectiv această listă, observăm că numele propuse sunt al unor persoane care au adus ceva în procesul de aderare şi care sunt, mai mult sau mai puţin, cunoscute la Bruxelles. Deci candidaţi eligibili au existat şi există, important era ca să fie uitate orgoliile politice interne, or, la Bucureşti lucrurile au fost înţelese exact pe dos. Uniunea Europeană atât ne-a cerut: să nominalizam pentru această funcţie pe cineva care să fie capabil şi să deţină experienţa necesară unui comisar european, nu local, şi noi nu am fost capabili de asta.

Postul de comisar european a rămas în continuare un apanaj al nostru şi, probabil, ultima nominalizare este mai fericit aleasă, dar faptul rămâne fapt şi Uniunea Europeană ne-a catalogat, la un prim contact, ca o ţară incapabilă să-şi nominalizeze o persoană reprezentativă pentru o funcţie importantă la nivel european. Iar această gafă politică a fost percepută ca o jignire adusă celorlalte ţări membre, fapt greu de iertat. Păcat că întreaga Românie va avea de suferit!

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Declaraţie politică: "Societatea românească faţă în faţă cu exercitarea, pentru prima dată, a dreptului democratic de vot la nivel european"

În aproximativ 7 luni, societatea românească va exercita, din nou, cea mai cunoscută formă de participare politică, votul. Însă, pentru prima dată, acesta va fi exercitat pentru alegerea reprezentanţilor săi din Parlamentul European. Va fi un exerciţiu democratic extrem de important pentru noi şi de aceea consider că trebuie pregătit, la nivel intern, cu toată responsabilitatea.

Pe de-o parte, mă refer la faptul că trebuie să adoptăm în timp util, adică în acest an, Proiectul de Lege privind organizarea alegerilor pentru Parlamentul European. Pe de altă parte, cadrul legal trebuie susţinut de un proces de informare al cetăţenilor atât cu privire la atribuţiile Parlamentului European, sau la îndatoririle europarlamentarilor, cât şi cu privire la modul propriu-zis de desfăşurare a alegerilor. Şi aceasta fiindcă există câteva aspecte care consider că nu pot fi ignorate. În primul rând, există o mare probabilitate ca procentul de participare la aceste alegeri să fie scăzut. În al doilea rând, aşa cum reiese din sondajele de opinie, cunoştinţele românilor cu privire la Parlamentul European sau la regulile referitoare la modul de alegere a parlamentarilor europeni sunt scăzute, situându-se astfel sub nivelul celor ale cetăţenilor din statele membre ale Uniunii. În al treilea rând, la nivel european se înregistrează o prăpastie între europarlamentari şi cetăţeni, numele celor dintâi nefiind, nici măcar cunoscute cetăţenilor.

Art. 38 al Legii de revizuire a Constituţiei României, din anul 2003, prevede că "cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European". Dar, aşa cum am afirmat mai sus, câţi dintre cetăţenii români vor exercita acest drept? Câţi dintre ei ştiu că, de fapt, Parlamentul European reprezintă singura instituţie din cadrul Uniunii Europene în care membrii sunt aleşi direct de către cetăţenii statelor membre, şi că, în consecinţă, îi reprezintă pe aceştia? Sau câţi ştiu că Parlamentul European şi-a sporit continuu puterea şi influenţa prin intermediul tratatelor, că exercită control politic asupra celorlalte instituţii europene, sau că, prin puterea sa legislativă, diferitele domenii ale vieţii cetăţenilor Uniunii sunt influenţate? Şi nu în ultimul rând, câţi dintre cetăţenii români ştiu că reprezentanţii pe care îi vor alege în 2007 vor contribui, la rândul lor, la definirea viziunii politice a Europei?

Consider că cel puţin pentru aceste argumente, pentru faptul că Parlamentul European dă, prin urmare, Uniunii, una dintre caracteristicile democraţiei liberale, aceea de a avea un corp parlamentar, ar trebui depuse toate eforturile pentru ca, la alegerile din 2007, cetăţeanul român să fie un cetăţean informat şi responsabil şi la nivel european, iar prin numărul celor prezenţi la urne, cei care vor fi aleşi să se bucure de legitimitate. Este un vot pe care cetăţeanul îl dă pentru a fi reprezentat la nivelul Uniunii Europene, dar pentru care trebuie educat să aştepte, să fie ascultat, consultat şi implicat, de cei pe care i-a desemnat, în formularea agendei europene.

Şi, poate, aceste alegeri vor deveni în cele din urmă şi un mijloc prin care se va produce reformarea clasei politice româneşti, prin realizarea unei autentice deschideri faţă de dorinţele şi preferinţele cetăţenilor, aducând astfel omul politic foarte aproape de cetăţean, prin creşterea capacităţii acestuia de a identifica căile dezirabile pentru schimbarea socială şi morală, şi nu în ultimul rând, de a genera realizarea consensului la nivelul opiniei publice.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "Unde ne sunt guvernanţii?"

În aceste zile, România este o ţară neguvernată. Energia celor de la putere în loc să fie folosită pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă populaţia înainte de integrare, şi ele nu sunt puţine, este folosită în jocul de interese dintre partidele din alianţă, pentru obţinerea de cât mai multă influenţă şi portofolii în Guvern.

Interesul şi preocuparea lor principală, care le acaparează tot timpul, este cum să scape de aliatul cu care guvernează pentru a-i lua locul şi a pune mâna pe toată puterea. Pentru realizarea acestui scop au ridicat la rang de politică naţională scandalurile, publicarea de dosare compromiţătoare în presă, trocul.

Totul are ca scop puterea, cât mai multă putere, pentru satisfacerea orgoliului şi vanităţii personale a liderilor alianţei. În timp ce portocaliii se ceartă de zor pentru funcţii, mutând din stânga în dreapta aceeaşi oameni, care observăm că se pricep la toate, viaţa devine tot mai grea. Din noiembrie, gazele naturale se scumpesc cu 8,5%, iar în majoritatea oraşelor întreţinerea va fi cu până la 100% mai mare decât în 2005.

Până acum, peste 10.000 de pensionari au fost aruncaţi în stradă pentru că nu şi-au putut plăti întreţinerea, iar noile scumpiri la întreţinere, foarte mari în unele oraşe, pun în pericol mulţi cetăţeni cu venituri mici. Observăm că problemele cu care se confruntă cetăţenii devin din ce în ce mai multe şi mai grave, iar soluţiile guvernanţilor lipsesc cu desăvârşire.

Astfel, stimabililor guvernanţi, vă întreb când aveţi de gând să vă aplecaţi şi asupra problemelor reale ale cetăţenilor şi să guvernaţi odată ţara asta?

Domnul Florin Iordache:

"Cruciada dintre PNL şi PD"

Conflictul inerent dintre PNL şi PD a început să ia amploare şi se accentuează sub ochii noştri pe zi ce trece.

Desemnat ca şi candidat oficial pentru portofoliul de comisar european, Varujan Vosganian a dat-o în bară, cum ar spune unii oameni politici importanţi, şi a adus o pată neagră României, chiar cu puţin timp înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.

Se pare că, anterior prezentării sale în faţa Comisiei Europene, domnul Varujan Vosganian a făcut unele declaraţii care nu au fost tocmai pe placul celor din Comisia Europeană. Printre gafele impardonabile se numără, în principal, cea prin care domnul Vosganian a declarat că va fi reprezentantul fidel al politicii PNL, uitând de fapt mobilul pentru care domnia sa era trimis acolo, şi anume să reprezinte interesele unei ţări şi nu ale unui simplu partid. Mai mult decât atât, domnia sa nu a ezitat nici o clipă să amintească eforturile făcute de PNL în procesul de aderare, veste care nu a bucurat foarte mult urechile auditoriilor de la Bruxelles.

În ciuda greşelilor făcute, domnul Varujan Vosganian "s-a bucurat" peste măsură de sprijinul preşedintelui Băsescu, care nu a ezitat nici o clipă sa afirme că "desemnarea lui Vosganian a fost un eşec." Eu aş îndrăzni să afirm că toată această mascaradă nu este altceva decât vina domnului preşedinte, mai ales că acum încearcă să pozeze în postura de victimă în faţa electoratului, pentru faptul că el nu a fost consultat în această nominalizare şi că acesta este motivul pentru care totul s-a soldat cu un mare eşec. Mă întreb, oare dacă domnia sa era consultat la masa rotundă, care ar fi fost opinia sa sau, mai bine zis, ce argument ar fi avut împotriva lui Varujan Vosganian? Cred că ar trebui să renunţe odată pentru totdeauna la aceste episoade de momente tragice care nu fac altceva decât să adâncească şi mai mult abisul deschis între încrederea cetăţenilor în spusele domniei sale şi lacrimile care curg şiroaie ori de câte ori simte cum pământul îi fuge de sub picioare.

Domnul preşedinte Băsescu ar trebui să se gândească de două ori înainte de a arunca cu pietre în propria armată, cu care a ieşit învingător în războiul purtat în 2004, pentru că odată rămas singur în cetate s-ar putea să fie pasibil de a pierde şi o simplă bătălie, şi nu numai războiul.

Doamna Gabriela Nedelcu:

Declaraţie politică: "Politica second-hand"

Această declaraţie politică o fac cu mâhnire în suflet şi nu vreau să se constituie într-o critică la adresa colegilor din Parlament şi nici într-o lecţie de morală, ci doar un semnal de alarmă care să ne oblige la meditaţie.

Stimaţi colegi, voi încerca să fac o analiză a mediului politic, mai precis să prezint o stare de fapt alarmantă: degradarea valorică a clasei politice româneşti.

Cetăţenii au votat nu doar ideologii şi liste de partid, ci şi oameni de un anumit calibru intelectual, oameni cu o anumită bogăţie simbolică, persoane care aduceau un plus de valoare partidelor. Din păcate, mulţi oameni de calibru moral şi intelectual au fost înlăturaţi, obligaţi să trăiască în semiobscuritate politică. Au rămas în schimb să diriguiască destinele alegătorilor şi să guverneze ţara şmecherii politici care-s animaţi doar de interese. Din nefericire, partidele au devenit "cercuri de afaceri, de influenţă, de intimidare prin putere". Intelectualii şi oamenii deştepţi şi care nu au un trecut pătat sunt marginalizaţi în partide. Poate şi din cauza faptului că nu pot fi şantajaţi si, implicit, nu pot fi controlabili.

Din cauza nenumăratelor scandaluri care au tulburat scena politică, din cauza faptului că modul de promovare pe liste nu a fost bazat pe seriozitatea şi profesionalismul membrilor de partid, ci doar pe criterii precum servilismul şi loialitatea de conjunctură, electoratul nu mai crede în actuala clasă politică. Mai grav, oamenii de rând nu mai cred în aşa-zisele valori servite populaţiei prin intermediul televizorului. Alegătorii vad că printre aceste aşa-zise valori ba se află turnători, ba se află persoane care au nu ştiu ce afaceri dubioase, ba indivizi care fac abuzuri în justiţie. Din această cauză, aproape a devenit un stigmat să fii membru într-un partid politic, calitatea de actor politic fiind aproape sinonimă în percepţia omului de rând cu o întinare a conştiinţei.

Sper ca tinerii să aibă un cuvânt mai greu de spus în schimbarea imaginii şifonate a politicii şi să dea dovadă de mai mult bun simţ şi moralitate. Este de-a dreptul dezgustător să deschizi televizorul şi să te uiţi la ultimele ştiri, să afli încă ceva despre cutare. În politica românească, aproape că nu mai există moralitate. Oamenii nu mai au nevoie de şmecheri în politică. Este nevoie de valoare, oameni nepătaţi. Experienţa se învaţă, iar un om tânăr are această capacitate, se poate adapta schimbării.

Să nu uităm că trăim într-o ţară care se auto-mutilează, în care, conform sondajelor, românii ar emigra în proporţie de peste 50%. Trăim într-o ţară în care populaţia vrea să emigreze nu din motive politice, ci din cauza corupţiei, a hoţiei, lipsei de respect a autorităţilor care se imprimă şi în lipsa de respect a cetăţenilor între ei, intoleranţa extraordinar de mare a românilor unii faţă de alţii.

În concluzie, constat că o mare parte a clasei politice s-a îndepărtat mult de alegători şi aproape total de conceptul de "democraţie".

La toate acestea vă rog să medităm, împreună, stimaţi colegi. Să încercăm să facem ceva pentru a putea spune apoi, cu conştiinţa împăcată, ca o persoană care stă în faţa televizorului şi are astfel de gânduri se află în eroare.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Pierderea este a României"

În ultimele zile am asistam la un delir mediatic greu de imaginat în anul 2006 într-o ţară ce se doreşte europeană.

Despre persoana şi activitatea domnului Varujan Vosganian aş putea vorbi îndelung, dar mai bine decât a făcut-o domnia sa nu cred că se poate.

Faptul că un candidat pentru funcţia de comisar european a fost supus unui tir de denigrări şi acuzaţii a dăunat în primul rând României şi nu numai Partidului Naţional Liberal aşa cum au încercat să arate diverşi analişti sau chiar unii oameni politici.

Apreciez gestul domnului Varujan Vosganian ca fiind unul de înaltă demnitate şi responsabilitate politică într-un moment în care toate forţele politice ar fi trebuit să îşi arate sprijinul faţă de nominalizarea care aparţine României şi nu unui partid sau altul.

Decizia sa, de a renunţa la candidatură, reprezintă un act patriotic situat cu mult deasupra tradiţiei dâmboviţene de "agăţare de putere" şi reprezintă doar o etapă în cadrul activităţii sale politice.

Sunt convins că, aşa cum spunea şi domnia sa, Varujan Vosganian va lupta în continuare pentru aplicare principiilor politice care l-au consacrat în activitatea sa politică de până acum.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Anarhia democraţiei şi rebelul din fiecare"

În acest sfârşit de octombrie, se împlineşte un an de când Parisul era asediat de tineri revoltaţi. După un an, aceste evenimente sunt rememorate la Paris tot prin violenţă. La un an după ce Franţa a şocat lumea, în sens negativ, Budapesta stă sub semnul revoltei populare. În aparenţă, cauzele sunt diferite; în esenţă, vorbim despre aceeaşi stare de nervozitate din partea unei mase de oameni care reacţionează la un anumit stimul. Vorbim despre frustrări cumulate, despre sămânţa de revoltă din fiecare, de mesaje extremiste care, pe termen lung, au efecte dramatice pentru societate. Dacă acum un an tinerii din suburbiile franceze au dat foc miilor de maşini din cartierele oraşelor importante din Franţa pentru că doi semeni de-ai lor au murit urmăriţi de poliţie, la Budapesta revolta a fost stârnită de câteva declaraţii iresponsabile ale prim-ministrului ungar care a recunoscut că a minţit în campania electorală. În mod normal, vorbim despre două întâmplări care, fără anumiţi factori, ar provoca eventual ceva titluri mai incendiare de ziar, reacţii de tot felul, dar în nici un caz o revoltă populară de asemenea anvergură. Cu atât mai puţin într-o ţară membră UE, cu democraţie consolidată.

De data aceasta, pare mai intrigant faptul că revolta populară se întâmplă atât de aproape de noi, într-o ţară care a fost un candidat model la Uniunea Europeană şi care a intrat în acest grup în anul 2004, fiind pentru noi un model pozitiv. Mai mult decât atât, ni s-a arătat de fiecare dată cu degetul, în mod laudativ, către Ungaria, ca un exemplu de societate integrabilă UE. Şi nu mă îndoiesc că este aşa. Pe de altă parte, aceste manifestări de violenţă ne amintesc nouă, românilor, de un moment nu tocmai îndepărtat, pe care l-am trăit cu toţii, înspăimântaţi, unii la televizor, alţii în stradă - evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Sau, de ce nu, de demonstraţiile de forţă ale minerilor, din anii '90, care ne-au adus pe canalele de ştiri din întreaga lume.

Fiind cel mai puţin rău dintre sistemele politice inventate în lume, dar şi cel mai complex, democraţia aflată la baza unei guvernări, s-a dovedit, în istorie, a avea scăpări cauzate tocmai de permisivitatea, libertatea care îi sunt intrinseci. Ceea ce am văzut cu toţii la Paris, apoi la Budapesta, este deopotrivă şocant, greu de crezut, dar sunt evenimente care ar trebui să ne provoace la o regândire a mediului public din România.

După 45 de ani de simţăminte sociale refulate, România post-decembristă a devenit un spaţiu în care "ce-i în guşă, şi-n căpuşă". S-a vorbit pe un ton din ce în ce mai ridicat, cu mesaje din ce în ce mai usturătoare, şi mă refer aici doar la domeniul politicului... Loviturile sub centură au devenit un mod de a fi, pentru a exista. Un ziarist remarca zilele trecute că, în România zilelor noastre, dacă nu eşti un personaj senzaţional sau unul negativ, nu exişti ca om politic. O spunea un lider de opinie care conduce un ziar...

Revenind de unde am plecat, vreau să avertizez că nu trebuie să uităm nici o secundă că suntem într-o continuă construcţie a democraţiei noastre. Prin acţiunile mediului politic, precum şi prin atitudinile adoptate de mass-media, o populaţie poate fi transformată uşor într-un butoi de pulbere. Oricât de primitivă ne-ar părea noţiunea de revoltă populară, ea a căpătat o nouă dimensiune, mult mai sângeroasă, în lumea modernă: vorbim de instituţii publice asediate, de maşini incendiate, de oameni ucişi şi de lupte de stradă...

Sunt un adept înfocat al spectacolului politic, la care uneori particip direct. Nu voi fi de acord, însă, niciodată, cu atitudinile extreme, cu intoleranţa în discurs sau cu atacurile publice la persoană. Felul în care noi creăm scena publică devine, indiscutabil, un factor de stabilitate, respectiv instabilitate pentru mediul social. Creditarea la un nivel mare a unor lideri extremişti în sondajele de opinie este cea mai bună dovadă a nevoii de rebeliune socială. A ignora aceste aspecte şi a da apă la moară, conştient sau inconştient, este echivalent cu a ne condamna la un risc crescut de anarhie.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică pe tema moţiunii simple iniţiate de anumiţi deputaţi ai PC, PRM şi PSD, "Anomaliile unui sistem politic ce se doreşte a fi normal"

Constat cu surprindere, în ultima perioadă, că toate încercările făcute de clasa politică românească în a urma traiectoria corectă pe care o impune o societate normală, sunt dejucate cu cinism şi iresponsabilitate de anumite persoane al căror unic scop este cel de a compromite eforturile celor care doresc ca anomaliile să dispară din spectrul politic.

Mă refer în speţă la un anumit partid aflat în acest moment în arcul guvernamental care se manifestă contrar poziţiei pe care o deţine dar totodată conform naturii sale, dovedind astfel că "lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba".

Partidul Conservator, căci despre el este vorba, prin iniţierea unei moţiuni simple împotriva unui ministru al guvernului din care face parte, insistă cu ardoare să facă parte din opoziţie unde se pare că se simte cel mai bine, atrăgând în capcanele sale şi reprezentanţi ai altor partide politice.

Norocul acestora din urmă este că şi-au dat seama la timp de gafa pe care erau pe punctul să o comită şi s-au retras înainte să cadă în ridicol.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că, pe tot parcursul activităţii mele de parlamentar, nu am întâlnit niciodată o situaţie similară în care o formaţiune politică aflată la guvernare să se asocieze cu reprezentanţi ai Opoziţiei şi să iniţieze o moţiune simplă împotriva unui ministru al Guvernului din care face parte.

Nu neg faptul că afirmaţiile extrem de periculoase ale domnului Marko Bela sunt neconstituţionale, aducând atingere României şi poporului român, dar cred cu tărie faptul că Partidul Conservator a făcut o opţiune periculoasă care dăunează în aceeaşi măsură actualei guvernări.

În cazul domnului Marko Bela, primul-ministru era cel care trebuia să acţioneze ca atare şi să ceară demiterea imediată a vicepremierului, măsură pe care o solicităm şi noi, considerând că o persoană cu asemenea viziuni fanteziste nu are ce căuta în Guvernul României.

Ca urmare a acţiunii întreprinse de Partidul Conservator, alături de demiterea domnului Marko Bela din funcţia de vicepremier, considerăm că este absolut necesar ca acest partid să dea dovadă de bun simţ şi demnitate şi să-şi retragă imediat şi fără echivoc toţi miniştrii şi toţi secretarii de stat din Guvern.

Domnul Ion Gonţea:

Declaraţie politică: "Agenţia Naţională "..de Integritate oare?"

Nu este greu de înţeles de ce anumite partide sau grupuri politice ori numeroşi "lupi moralişti", nu agreează ideea ca Agenţia Naţională de Integritate să fie o instituţie "cu conţinut", puternică şi eficientă.

Faptul că în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a scos din competenţa agenţiei controlul averilor demnitarilor, nu este decât o măsură prin care această instituţie este într-adevăr un "corp fără suflet", o adevărată ficţiune instituţională.

Golită fiind de conţinut, Agenţia Naţională de Integritate, devine o structură decorativă şi aduce nemijlocit o pată de îndoială la întrebarea: Cine şi ce are ceva de ascuns? Concluziona este una singură: că există grupuri de interese care au ceva de ascuns şi care nu lasă ca lucrurile sa fie clarificate în privinţa averilor uriaşe ilicite dobândite.

În fapt, ceea ce nu se vrea a fi înţeles este că Agenţia Naţională de Integritate nu face decât să sesizeze anumite situaţii de fapt cu privire la modul de dobândire a averii, stări de incompatibilitate, conflict de interese şi numai în cazuri temeinic justificate se va merge pe procedura de drept comun unde organe şi instituţii cu atribuţii bine determinate vor avea competenţe de tragere la răspundere. Agenţia nu este decât o verigă lipsă care, practic, ocupă un spaţiu gol la momentul acesta. Este important să facem diferenţa între ce act adoptă Agenţia Naţională de Integritate şi aplicarea sancţiunii propriu-zise, pentru că nu agenţia aplică sancţiunea, de exemplu, în cazul parlamentarilor, sau în cazul magistraţilor, ci corpurile respective, corpul profesional respectiv.

Agenţia Naţională de Integritate nu constată caracterul ilicit al averii, ci caracterul nejustificat al ei, nu intră în casă, nu dispune măsuri asigurătorii, nu interceptează comunicaţii şi mai ales nu confiscă. Deci, are în momentul acesta mai puţine atribuţii decât are un inspector fiscal, pe Codul de procedură fiscală în vigoare în România, astăzi. Sunt două concepte complet diferite şi Curtea Constituţională ne spune exact ce putem confisca în conformitate cu art. 44 din Constituţie, pe care noi îl avem în România şi nu putem să facem abstracţie de el.

Nu putem uita ca raportul Comisiei Europene, din 16 mai 2006, cuprindea, pentru prima oară, o referire explicita la Agenţia Naţionala de Integritate ca o condiţie pe care România trebuie să o îndeplinească în procesul aderării la UE.

Considerăm că trebuie întărită legislaţia cu privire la infracţiunile legate de evaziunea fiscală, realizate proceduri rapide şi eficiente care să asigure structurilor abilitate posibilitatea sa de a-i obliga pe cei ce au dobândit venituri nedeclarate şi neimpozitate, materializate în averi colosale, să plătească impozitul corespunzător acestor venituri şi Agenţia Naţională să fie lăsată de Integritate.

Domnul Ion Luchian:

Bugetul pe anul 2007, aprobat de Guvern şi care va intra în curând în dezbaterea Parlamentului, prevede cel mai mare nivel al veniturilor de după 1990 şi are în vedere în mod special dezvoltarea şi investiţiile, fiind proiectat din perspectiva unei ţări membră UE de la 1 ianuarie 2007.

Aşa cum a arătat şi primul-ministru, dl. Popescu-Tăriceanu, acest buget răspunde priorităţilor şi obligaţiilor României ca viitor stat membru UE, susţinând investiţii de anvergură în domenii strategice - infrastructură, educaţie, sănătate, agricultură - cu scopul de a accelera dezvoltarea României aşa încât să recuperăm cât mai repede decalajul existent faţă de celelalte ţări membre UE.

În privinţa sănătăţii, bugetul alocat în anul 2007 va ajunge la 4,12% din p.i.b., fiind cu 3041 milioane lei mai mare decât cel de anul trecut. Pentru îngrijirea sănătăţii, fiecărui cetăţean îi vor reveni 198 de euro, cu 100 de euro mai mult decât la sfârşitul anului 2004.

Se are în vedere construirea a 8 spitale regionale de urgenţă, construirea sau modernizarea a 36 de spitale judeţene şi de urgenţă, asigurarea asistenţei publice integrate de urgenţă în cadrul unităţilor de primiri urgente, dezvoltarea asistenţei medicale comunitare, dezvoltarea activităţilor profilactice şi de educaţie sanitară, supraveghere epidemiologică şi a bolilor transmisibile, creşterea calităţii serviciilor preventive de sănătate, organizarea, coordonarea, şi monitorizarea activităţilor pentru asigurarea sănătăţii populaţiei, instalarea, repararea şi modernizarea aparaturii medicale de înaltă performanţă, reabilitarea infrastructurii spitalelor prin reparaţii capitale, şi bugetul sănătăţii fiind axat, ca întregul buget de altfel, pe punerea în practică a unor proiecte de politici publice.

În privinţa educaţiei, pentru prima oară după 1990, acest domeniu va primi 5,2% din p.i.b. în anul 2007, suma alocată reprezentând o creştere de 132,1% faţă de bugetul alocat învăţământului în 2006. Aceasta este cea mai mare creştere bugetară pentru educaţie de după 1990 şi eu cred că este în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene care privesc dezvoltarea Europei pe baza cunoaşterii.

Şi alte domenii importante primesc mai mulţi bani de la buget pentru derularea unor proiecte majore: transporturile vor primi 10.849 milioane lei, aceste fonduri vizând modernizarea drumurilor naţionale şi construcţia de autostrăzi, reabilitarea infrastructurii feroviare, modernizarea metroului bucureştean, creşterea capacităţii aeroportuare; bugetul mediului, mai mare cu aproape 400 milioane lei faţă de 2006, are în vedere în principal finanţarea lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor, a programelor de protecţie şi conservare a naturii, a diversităţii biologice; Agricultura va primi cu 34% mai mult decât în acest an, bani cu care vor fi finanţate programele Fermierul, renta viageră, SAPARD; nici cultura nu este neglijată de acest buget, aceasta urmând să primească 722 milioane lei pentru susţinerea Programului "Sibiu - capitala culturală europeană 2007", pentru promovarea creaţiei contemporane în spaţiul european, pentru finanţarea cheltuielilor de organizare a Festivalului Internaţional "George Enescu".

Şi protecţia socială a categoriilor defavorizate ocupă un loc important în acest buget, bugetul Ministerului Muncii reprezentând 8,8% din p.i.b. Suma totală alocată în 2007 protecţiei sociale este aproape dublă faţă de cea alocată în 2004, atunci când ne aflam sub o guvernare aşa-zisă social-democrată. În privinţa pensiilor, bugetul alocat va permite majorarea acestora, în termeni reali cu 15%, urmând să crească atât pensia minimă cât şi valoarea punctului de pensie.

Nu în ultimul rând, acest buget prevede contribuţia pe care România trebuie să o facă la bugetul Uniunii Europene ( aproximativ 1,1 miliarde euro), precum şi cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri europene, acest efort financiar reprezentând circa 1,6% din PIB. În schimb, nivelul fondurilor primite de la UE va creşte cu 0,8% din PIB faţă de anul acesta, el ajungând la 2,1% din PIB în 2007.

Deci, se poate spune că bugetul pe anul 2007 este unul dintre cele mai complete bugete realizate după 1990, nefiind neglijat nici un domeniu important, remarcându-se în special accentul pus pe realizarea de proiecte şi programe.

Domnul Ion Stan:

"Nesăbuiţii deschizători ai cutiei Pandorei"

Societatea românească este cuprinsă de o isterie generată de desecretizarea şi deconspirarea dosarelor întocmite de fosta securitate anumitor categorii socio-profesionale "selectate" cu grijă de serviciile de informaţii, fie pentru a cuminţi clasa politică, fie pentru a arăta că România se deprinde de trecutul securisto-comunist.

Ne punem întrebarea firească dacă scurgerile dirijate de informaţii către mass-media prin CNSAS sau prin alte "surse" servesc procesului de asanare morală a societăţii sau reformării clasei politice atâta vreme cât procedurile legale privind desecretizarea şi deconspirarea au fost aruncate la coş de colegiul CNSAS sau dispreţuite de actuala putere dornică mai degrabă să asiste la un circ naţional şi nicidecum la respectarea legislaţiei în materie.

După aproape trei luni de desecretizări şi deconspirări în care CNSAS a reuşit să dea doar câteva verdicte, potrivit legii, apreciem că acest proces este compromis şi în fapt asistăm la o mare răfuială politică cu cei care nu vor să pupe papucul actualei puteri.

Care sunt consecinţele deja vizibile ale acestei răfuieli?

În primul rând decredibilizarea clasei politice, şi aşa slab coagulate, casabile şi fără repere ideologice solide, ceea ce nu ar putea semnifica decât un atentat la adresa pluralismului politic, pentru că partidul cel mai puternic şi câştigător în această dosariadă îşi va pune la zid adversarii.

În al doilea rând, zdrobirea nemiloasă a celui mai puternic stâlp de rezistenţă naţională şi element fundamental al românismului, de la Sfântul Andrei încoace, Biserica Ortodoxă Română, deoarece este, şi în prezent, o puternică stavilă în calea panslavismului şi a prozelitismului care ne îndepărtează de tradiţiile străbune, omiţându- se că o viitoare Europă Unită nu va supravieţui fără unitatea identităţilor naţionale.

În al treilea rând, terfelirea în mocirla aşa-zisei deconspirări a poliţiei politice a unor personalităţi cu valoare de simbol naţional din lumea sportului, cea mai inocentă ideologic, dar ai cărei reprezentanţi de frunte au adus glorie nepieritoare, faimă internaţională şi măreţie divină României, pentru ca românul, după ce se va îndoi de biserică să nu se mai regăsească nici în puritatea simbolului olimpic.

În al patrulea rând, construirea, pentru Occident, al unui nou brand al României, acela al unei ţări în care românii, fie că sunt parlamentari, înalţi clerici, academicieni, şefi de partide, membri ai Guvernului, voci ale societăţii civile, jurnalişti, magnaţi, sportivi ori "ultimii consilier", sunt în continuă vrajbă şi permanent ameninţaţi cu imprevizibilitatea trecutului lor.

În al cincilea rând, dar poate în primul rând ca importanţă, anularea, pe termen lung, a şanselor de reabilitare a funcţiilor informative secrete, care constituie, dintotdeauna, prima linie a apărării securităţii naţionale, fiindcă după cum este manipulată, deoarece condusă e prea mult şi impropriu spus, această mizeriadă naţională, inevitabil clasa politică a deceniilor viitoare va cere, la rândul ei, deschiderea arhivelor timpurilor noastre, pentru a se război şi ea cu propriul trecut. Urmarea firească a acestei previziuni este că serviciile de informaţii pentru securitate ,,castrate", după cum inspirat se exprima un editorialist, până mai ieri un vehement critic al lor, vor fi ocolite, vreme de cel puţin trei generaţii, timp suficient pentru a ni se întâmpla ceea ce au păţit toate naţiunile lipsite de prima linie de apărare - topirea într-o masă amorfă, fără identitate, pe care creuzetul istoriei o va rejecta, pentru a face loc altora care-i repetă greşelile.

Cu ce glorie vor rămâne nesăbuiţii deschizători ai cutiei Pandorei?

Domnul Ionel Palăr:

Declaraţie politică: "Anticipatele - obsesia la români"

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost condimentată din plin cu declaraţii mistuitoare, mişcări de trupe pe scena politică românească şi ecouri răsunătoare dinspre Bruxelles. Indiferent însă de tema aflată în discuţie într-un moment sau altul al dezbaterilor publice, un singur refren răsuna obsesiv, cântat pe toate vocile din corul politic: anticipate, da ori ba?

Lăsând la o parte faptul că, de cele mai multe ori, subiectele de pe agenda zilei nu aveau nimic în comun cu tema anticipatelor, cum a fost, de pildă, corelaţia cu problema numirii comisarului român, acest subiect a fost şi continuă să fie de maximă actualitate, încă de la câştigarea alegerilor de către actuala alianţă, în toamna anului 2002. Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, suntem penibili. Clasa politică românească reuşeşte, repetând la nesfârşit refrenul anticipatelor, indiferent de context, să-şi creeze imaginea unui copil răzgâiat, care-şi doreşte o jucărie stupidă, de care, de fapt, nici nu are nevoie. Netam nesam, avem sau nu treabă - hop anticipatele! Este subiectul care face vâlvă oricând, care generează audienţe şi care pune paie pe foc.

Însă, totodată, este subiectul care ne face de râs pe plan european şi cu care, dacă mai defilăm mult, vom dovedi tuturor că agenda noastră politică este garnisită de teme false şi că nu avem deloc priorităţi. Ceea ce este complet neadevărat. Ar fi păcat ca, în prag de aderare, clasa politică să fie mult prea ocupată cu fredonarea acestui refren, în detrimentul ultimelor pregătiri pentru o integrare cât mai armonioasă a României în comunitatea europeană.

Doamna Manuela Mitrea:

"Istoria nu trebuie să se repete după 1900 de ani"

Muzeul de Istorie a României, având ca parteneri Ministerul Culturii şi Cultelor şi "Roşia Montană Gold Corporation", a organizat în zilele de 13 - 14 octombrie 2006 o manifestare amplă dedicată celor 1900 de ani de la cucerirea Daciei şi crearea provinciei romane.

Nu pot să înţeleg de ce trebuie să marcăm cucerirea strămoşilor noştri locuitori ai spaţiului Carpato - Danubiano - Pontic de către străini. Păstrând logica, probabil, ar trebui să celebrăm şi cucerirea Transilvaniei de către maghiari, a Dobrogei de către otomani, a Bucovinei şi Basarabiei de către imperiul ţarist, Dictatul de la Viena şi toate celelalte rele care ni s-au întâmplat.

Sărbătorim cucerirea Daciei de către romani, foarte bine. Dar de ce au venit romanii în Dacia, care a fost motivaţia lor? Ca să-i civilizeze pe "barbari" sau au fost interesaţi doar de aurul dacic?

Înţeleg de ce Compania Roşia Montană Gold Corporation a susţinut un astfel de eveniment. Şi ei sunt interesaţi tot de aurul acestei ţări şi este normal să-i omagieze pe ceilalţi jefuitori.

Cum înainte cu 1900 de ani, romanii n-au fost interesaţi de oamenii de aici, tot aşa, nici această companie nu este interesată de oameni şi mediu, ci vrea să ne aducă "binefacerile" extracţiei aurului cu cianuri.

Constat, cu tristeţe, că prin astfel de evenimente ne batem joc de trecutul nostru, iar prin ceea ce se întâmplă la Roşia Montană ne punem în pericol prezentul şi viitorul.

Stimaţi colegi, societatea civilă spune că proiectul Roşia Montană trebuie oprit. Haideţi s-o ascultăm şi să luăm măsurile ce se impun, pentru că acum nu mai este vorba doar de România. Europa aşteaptă de la noi responsabilitate!

Haideţi să salvăm Roşia Montană!

Domnul Mihai Dumitriu:

Declaraţie politică: "Discriminări grave între cadrele militare pensionate înainte şi după 10.04.2001"

În intervenţia de astăzi aduc în atenţia guvernanţilor portocalii şi, în special, ministrului Frunzaverde Sorin o gravă anomalie care există între pensiile cadrelor militare pensionate înainte şi după 10.04.2001.

Declaraţia politică are la bază memoriul a 31 de cadre militare din Iaşi care au fost pensionate înainte de 10.04. 2001.

Ord. Min. Nr. 116 din 05.09.2002 a produs grave discriminări în rândul cadrelor militare trecute în rezervă în baza OUG n. 7 din 1997 creând dezavantaje privind grupa de muncă pentru cei trecuţi în rezervă înainte de 10.04. 2001.

Cadrele militare menţionate mai sus solicită ca Art. 9 de la "Normele metodologice 2001 privind încadrarea în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii specifice pentru cadrele militare în activitate" sa fie corectat astfel încât să rezulte ca de aceste drepturi să beneficieze şi ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii care au trecut în rezervă potrivit prevederilor legale înainte de data de 10.04.2001.

Solicitarea cadrelor militare menţionate mai sus, personal o consider îndreptăţită deoarece militarii care au lucrat în aceleaşi condiţii de muncă, având acelaşi sarcini, au pensii diferite în funcţie de data ieşirii la pensie înainte sau după data de 10.04.2001.

Exemplu: O persoană pensionată pe 05.04.2001 are pensia mult mai mică decât o alta pensionată pe 15.04.2001.

Solicitarea de a modifica HG 1294 şi Ordinul ministrului nr.116, eliminându-se expresia "în activitate", are la bază şi prevederile Legii 164 din 07.04.2001, Art. 3 şi Art. 5 Alin. 1.

Ca argument, memoriul celor 31 de cadre militare din Iaşi consemnează că Ministerul Administraţiei şi Internelor a corectat hotărârea de mai sus şi nu au făcut discriminări între cadrele în activitate, în rezervă sau în retragere.

Guvernanţii din Ministerul Apărării Naţionale refuză însă dreptul cadrelor militare pensionate înainte de 10.04.2001, refuză să modifice Ordinul ministrului Nr. 116 din 05.09.2002 şi a HG nr. 1294 din motive numai de ei ştiute. Mai mult, noua recalculare a pensiilor cadrelor militare a dus la diminuarea cuantumului acestora, deoarece nu li se mai acordă pensiile suplimentare pentru care au contribuit zeci de ani.

De aceea adresez rugămintea ministrului apărării naţionale să intervină pentru revederea modului de calcul al pensiei militare de stat a cadrelor militare trecute în rezervă până la data de 10.04. 2001, deoarece în sistemul actual de aşa zisă recalculare nu figurează pensia suplimentară pentru care toţi cei în cauză au contribuit cu procente de 3-5% lunar din salariul avut, pe întreaga perioadă de activitate, drept bănesc primit până la noua recalculare. Pentru cadrele militare trecute în rezervă înainte de 10.04. 2001, pensia s-a recalculat doar pentru timpul efectiv de lucru fără să se ţină cont de grupa de muncă şi pensia suplimentară.

În concluzie, în calitate de deputat de Iaşi, adresez rugămintea colegilor mei parlamentari, deputaţi şi senatori din Parlamentul României, colegilor din guvernul Tăriceanu, ca, în virtutea prerogativelor pe care le au să-mi susţină demersurile în modificarea şi corectarea Ordinului ministrului Nr.116 din 05.09.2002 şi a HG nr. 1294, cât şi în revederea modului de calcul a pensiei militare de stat a cadrelor militare trecute în rezervă înainte de 10.04.2001 care să aibă în vedere şi adăugarea pensiei suplimentare cu care au contribuit cadrele militare.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Urmărind "Programul de guvernare" şi, în acelaşi timp, îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din spaţiul rural, Guvernul României a aprobat anul acesta, prin ordonanţă de urgenţă, "Programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural", care finanţează proiecte ce vizează construcţia, extinderea sau modernizarea de poduri, podeţe sau punţi pietonale, platforme de deşeuri, sisteme de canalizare şi staţii de tratare a apelor uzate sau sisteme de alimentare cu apă.

În urma interesului foarte mare manifestat de autorităţile locale, un număr de 2.028 de localităţi depunând la Comisia de evaluare proiecte de dezvoltare a infrastructurii, Guvernul a decis "triplarea" bugetului programului şi, totodată, a hotărât extinderea perioadei în care se va derula programul, până în 2009.

In cadrul primei etape, au fost aprobate 633 de proiecte, fiind acordate aproximativ 78 de milioane lei (adică 780 de miliarde lei vechi) pentru proiectarea acestora.

Până în prezent, judeţul Suceava a beneficiat de finanţări în valoare de 769.400 de lei (adică 7 miliarde 694 de milioane lei vechi) pentru programe de reabilitare din localităţi precum Boroaia, Dărmăneşti, Fălticeni, Preuţeşti şi Suceava.

In acelaşi timp, aşteptăm ca în următoarea şedinţă de Guvern, Executivul să aprobe finanţarea a încă aproximativ 700 de proiecte printre care se află şi cele depuse de autorităţi din alte localităţi ale judeţului Suceava şi cu aceasta să creştem contribuţia la dezvoltarea economică a judeţului.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Toamna se numără... sărăcia"

În fiecare an, Guvernul României alcătuieşte un proiect de lege a bugetului de stat, un altul referitor la bugetul asigurărilor sociale de stat, dar, ca de fiecare dată, banii nu sunt suficienţi.

În ciuda repetatelor demersuri făcute de parlamentarii din fiecare judeţ ori de către reprezentanţii diferitelor instituţii sau de către simplii cetăţeni, fondurile guvernamentale nu se regăsesc în bugetul de stat. Şi asta în ciuda aderării României la structurile Uniunii Europene.

Pentru a ne promova ţara cu minunatele ei bogăţii trebuie să beneficiem de o infrastructură pe măsură, adică la atât de vehiculatele standarde europene, dar care, în acest caz, lipsesc cu desăvârşire. Mai mult, sănătatea şi educaţia vor primi, la fel ca în fiecare an, mult prea puţini bani pentru a se ridica la nivelul dorit de populaţie, dar, de altfel, normal într-o ţară civilizată. Agricultura, o prioritate - luând în considerare potenţialul României - nu prea beneficiază de atenţia cuvenită din partea statutului.

Problema cea mai mare este nu că statul nu ajută populaţia, ci că nu oferă sprijinul necesar cetăţenilor pentru a se ajuta singuri, pentru a ieşi din inerţie, pentru a nu deveni o naţie de asistaţi social, pentru a nu încuraja nemunca. Însă, pentru a se putea realiza toate acestea, ar fi necesar să se pună accentul pe om şi nu pe ceea ce reprezintă acesta din patru în patru ani, un vot atât de necesar unora pentru a accede acolo unde uită cine l-a ajutat să devină ceea ce a devenit.

În ciuda numeroaselor fonduri adunate din diferite taxe şi impozite la bugetul de stat, banii nu ajung niciodată. Toate domeniile sunt importante - educaţia, sănătatea, industria, apărarea, agricultura, comunicaţiile -, dar se uită ceea ce e mai important: nimic şi nimeni dintre cei care împart avuţia naţională nu ar fi dacă nu ar exista el, cetăţeanul.

Domnul Miron Ignat:

"Congresul internaţional al conaţionalilor ruşi"

În perioada 23 - 25 octombrie a.c., a avut loc la Sankt - Petersburg, la Palatul Tavriceski, al II-lea Congres al Conaţionalilor Ruşi, manifestare la care au luat parte peste 600 de delegaţi din 78 de ţări. La aceştia s-au alăturat reprezentanţii instituţiilor ministeriale şi asociaţiilor, întreaga manifestare reunind peste 1000 de participanţi. Amploarea acestei manifestări este dată şi de faptul că în toate aceste ţări participante trăiesc peste 32 milioane de oameni aparţinând diasporei ruse.

În cadrul acestui congres au fost abordate multe probleme privind diaspora rusă, care-i uneşte pe ruşii care au părăsit Rusia în secolul XVI, în secolul XVII, în perioada revoluţiilor din 1905 şi 1917, în timpul primului război mondial şi pe cei care au rămas în diferite ţări după cel de-al doilea război mondial sau au cerut azil politic datorită regimului politic din acele timpuri.

Preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin, a prezentat în cuvântarea de la deschiderea acestei manifestări câteva proiecte şi programe cu privire la diaspora rusă, ce urmează a fi puse în aplicare. Printre acestea au fost: programul privind reîntoarcerea conaţionalilor la patria mamă, stabilirea unei comisii de stat care să se ocupe de problemele conaţionalilor din afara graniţelor Rusiei, programul privind reprezentarea conaţionalilor în Camera Superioară a Parlamentului Federaţiei Ruse, programul privind conaţionalii din ţările CSI şi a celor din afara graniţelor tradiţionale ale Rusiei, sărbătorirea "Zilei Diasporei Ruse", organizarea trienală a "Congresului Conaţionalilor", realizarea unui monument consacrat memoriei diasporei ruse, programul privind studierea limbii ruse, declararea anului 2007 drept "Anul Limbii Ruse", precum şi programul de stat pe 2007 al Comisiei pentru problemele diasporei din întreaga lume.

În prima zi a acestui congres, lucrările s-au desfăşurat în plen, sub înaltul patronaj al Preşedintelui Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin, fiind prezenţi şi deputaţii Dumei de Stat, miniştri, precum şi conducători de departamente şi instituţii.

În cea de-a doua zi a acestei manifestări, lucrările s-au desfăşurat pe comisii, acestea fiind în număr de 5, după cum urmează:

1. Formele de bază privind programul de lucru cu diaspora rusă pe perioada 2006 - 2008.
2. Realizarea programelor de stat privind reîntoarcerea în Rusia a celor ce doresc să revină în patria mamă.
3. Programul pentru perioada 2006 - 2010 privind propagarea limbii şi culturii ruse în rândul diasporei şi a celor ce folosesc limba rusă.
4. Societatea civilă în ţările unde trăieşte diaspora rusă; problemele consolidării acestei diaspore; reciprocitatea cu organele de stat.
5. Susţinerea de către regiunile Federaţiei Ruse a conaţionalilor din afara graniţelor şi problemele dezvoltării unor legături de afaceri.

Am avut onoarea de a participa la acest congres ca deputat şi preşedinte al Comunităţii ruşilor lipoveni din România şi chestor al Camerei Deputaţilor, alături de alţi 3 delegaţi din partea organizaţiei noastre. Am avut, de asemenea, onoarea de a fi ales în prezidiul acestei înalte manifestări.

În plenul congresului, şi în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin, am ţinut o cuvântare, evocând existenţa organizaţiei ruşilor lipoveni din România, sprijinul de care se bucură din partea statului român, colaborarea cu alte organizaţii ale minorităţilor naţionale din ţara noastră, editarea de carte în limba rusă, precum şi interesul pentru studiul limbii ruse în şcolile noastre. Am insistat asupra necesităţii unor contacte permanente dintre România şi Federaţia Rusă, a dezvoltării unor relaţii economice pe scară mai mare, precum şi a recepţionării programelor ruseşti de către ruşii lipoveni ce trăiesc pe teritoriul României.

Am luat parte activă în cadrul comisiei din care am făcut parte, prezentând participanţilor situaţia minorităţii ruşilor lipoveni din România, cât şi problemele de perspectivă ale organizaţiei noastre.

La finalul acestui congres a fost prezentată rezoluţia acestei manifestări şi a fost ales Comitetul de coordonare a diasporei ruse, fiind ales să fac parte din acest comitet.

Stimate colege, stimaţi colegi, prin prezenţa delegaţiei române la această manifestare, s-a auzit nu numai vocea minorităţii ruşilor lipoveni, ci şi vocea întregii ţări. În urma acestei întruniri internaţionale, ne bucurăm că legile şi Constituţia României permit reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlamentul României.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Declaraţie politică: "Suntem departe de spiritul european"

Foarte multe voci politice şi mai multe organe media au declanşat o adevărată isterie legată de situaţia generată în jurul desemnării senatorului Varujan Vosganian drept candidat al României la funcţia de comisar european. Cei care au declanşat această isterie au plusat, au exagerat şi au pus o ştampilă care nu a fost pusă la Bruxelles, anume că Varujan Vosganian ar fi fost respins de preşedintele Comisiei Europene. Ceea ce nu este adevărat. Să presupunem că Varujan Vosganian ar fi fost respins. Din diferite motive. Nici în acest caz nu trebuia făcut o tragedie. Să ne amintim ce s-a întâmplat cu nominalizarea comisarului maghiar. Au fost două respingeri. Oficiale. Mai mult, şi la a doua strigare a fost nominalizată aceeaşi persoană, iar după cea de-a doua respingere, oficialii maghiari au desemnat tot persoana care a fost în două rânduri respinsă. În Ungaria nu s-a considerat, după prima respingere, că este vorba de o tragedie. Nici după a doua respingere nu s-a considerat că este vorba de o tragedie. Situaţia a fost tratată cu calm, iar oficialii maghiari au perseverat şi, în cele din urmă, au reuşit să-şi impună candidatul pe care l-au stabilit.

La noi, fără să existe o respingere, ci doar o prelungire de procedură, generată de o serie de atacuri total nefondate apărute în presă, s-a lansat teoria unei candidaturi eronate. La Budapesta nu s-a considerat că Kovacs Laszlo ar reprezenta o candidatură eronată. La noi, atacurile împotriva lui Varujan Vosganian şi a premierului au continuat şi după ce colegul nostru a decis să se retragă. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Varujan Vosganian chiar ar fi fost respins, iar premierul Tăriceanu l-ar fi nominalizat şi a doua oară. Cred că am fi asistat la linşaje, la propriu, s-ar fi declanşat o nouă revoluţie.

Tot ce s-a întâmplat la Bucureşti, începând de vineri, a demonstrat că pentru mulţi dintre noi spiritul european este departe. De solidaritate politică nici nu poate fi vorba. De export în străinătate a bătăliei politice interne, da, se poate vorbi.

Dar lipsa spiritului european nu se opreşte la cele petrecute în urma desemnării lui Varujan Vosganian. Ieri dimineaţă, la un post TV, au început înţepăturile şi la adresa lui Leonard Orban, cel care a fost luni seara acceptat de către Jose Manuel Barroso pentru funcţia de comisar european. Printre rânduri, s-a amintit despre ascendenţa lui Orban, spunându-se că tatăl său ar fi fost cândva ofiţer de securitate. Din nou o dovadă de lipsă de spirit european. În primul rând, autorii informaţiei ar fi trebuit să ştie că un copil nu-şi alege părinţii. În plus, urmaşii nu pot fi judecaţi după ceea ce au făcut părinţii. Astfel de aprecieri erau normale în perioada stalinismului. Noi suntem, la două luni de aderarea la Uniunea Europeană. Cu câteva ore înainte de confirmarea candidaturii, din zona societăţii civile, a ieşit o doamnă, căreia nu vreau să-i pronunţ numele, pentru a nu-i face publicitate gratuită, susţinea la un important post de radio, că nu este vorba de o candidatură de prima mână. Cred că aceste exemple nu sunt singulare, dar confirmă, nu o lipsă de solidaritate a românilor, ci, repet, lipsa unui adevărat spirit european. Ceea ce nu o să vedem la foştii noştri colegi din lagărul comunist, ungurii, polonezii, cehii, viitori colegi în UE.

Domnul Petre Străchinaru:

Sunt nevoit să-mi exprim şi pe această cale indignarea în privinţa modului în care domnul senator Markó Béla, preşedintele UDMR, înţelege să-şi exercite mandatul de vice-primministru al Guvernului României în teritoriu.

Potrivit invitaţiei pe care mi-a adresat-o, în calitatea mea de deputat, domnul Demeter János, preşedintele Consiliului judeţean Covasna, la manifestările prilejuite de finalizarea lucrărilor de restaurare a "Furnalului de la Bodvaj, monument de mare valoare istorică şi tehnică a Ţinutului Trei Scaune, (ce) reprezintă un element istoric deosebit în conştiinţa locală, în special datorită rolului purtat în timpul războiului de independenţă de la 1848-1849" (am citat din textul invitaţiei), domnul Markó a participat în ziua de 27 octombrie a.c., alături de domnul Szekeres Imre, ministrul apărării din Republica Ungară, ca reprezentant al Guvernului României. A confirmat această calitate şi ca răspuns la una dintre întrebările adresate cu acest prilej de reprezentanţii presei de limbă română.

Ca de fiecare dată când a participat la manifestări aniversare, comemorative sau festive organizate de oficialităţile judeţului Covasna, dumnealui nu a catadixit nici acum să se exprime şi în limba oficială a ţării, ratând astfel ocazia să se adreseze, în contextul declaraţiilor sale privitoare la autonomia teritorială pe criterii etnice a "Ţinutului Secuiesc", şi concetăţenilor săi români. Invitaţi la o festivitate pe care aceştia au perceput-o ca făcând parte dintre cele menite a crea simbolistica premergătoare acţiunilor autonomiste, puteau fi liniştiţi dacă li se spunea în limba lor că acea conotaţie "războinică" dată de cadrul sărbătoririi "inaugurării" furnalului, în care au fost turnate tunuri în timpul revoluţiei din 1848, nu are repercusiuni asupra traiului lor în această zonă a României.

Am protestat faţă de cei care m-au invitat, pentru faptul că, asemeni domnului Markó, nici unul dintre vorbitorii care au "ţinut discursuri festive" nu a pronunţat nici măcar un cuvânt românesc. Şi mi s-a dat dreptate! Dar, ca unul care îmi respect concetăţenii participând întotdeauna atunci când sunt invitat la sărbătorile lor, am aflat în ultimul timp, când se intensifică acţiunile celor care îşi amăgesc electoratul cu fantoma autonomiei teritoriale pe criterii etnice, că, în judeţul Covasna, pentru români, "dreptatea umblă cu capul spart".

Domnul Relu Fenechiu:

Declaraţie politică: "Securitatea deţine încă controlul în România"

Evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute, în special cele legate de atacurile la adresa lui Varujan Vosganian, nominalizat la ora respectivă pentru funcţia de comisar european, confirmă ipotezele lansate de mai multe voci publice, şi anume că fosta Securitate încă mai deţine controlul în România, mai mult, pot spune că face jocuri pe scena politică românească.

Cred că nu sunt singurul care îmi pun următoarea întrebare: de ce atacul privind colaborarea cu Securitatea împotriva lui Varujan Vosganian a venit exact în ziua în care a plecat la Bruxelles? Răspunsul este simplu: nu se dorea ca acest reprezentant al PNL să obţină acest post. Nu comentez acum cine nu dorea acest lucru, ci doar arma folosită: un fost securist. Pentru că - şi toată lumea ştie acest lucru - aceasta a fost/este meseria lui Liviu Turcu. Iar acesta a utilizat ceea ce Securitatea ştia cel mai bine: diversiunea.

Nu mă erijez acum în avocatul lui Varujan Vosganian, deşi în calitatea de preşedinte al filialei PNL Iaşi, din care şi colegul meu face parte, aş avea toate drepturile să o fac. Menţionez doar următoarele: dacă Varujan Vosganian nu ar fi fost curat, el ar fi fost "deconspirat" mai demult, pentru că, dacă nu s-a observat, liberalii care au păcătuit în trecut, au "beneficiat" de "prioritate" pe "surse" şi după aceea la CNSAS.

Mai mult, chiar informaţiile provenite de la Liviu Turcu nu au nici o susţinere: "A fost recrutat la începutul anilor '80 de către unul dintre ofiţerii aflaţi direct în subordinea serviciului pe care l-am condus în cadrul Centrului de Informaţii Externe (...) Pentru moment, în cadrul prezentei analize, alte detalii sunt nesemnificative". Atât spune acest individ, pentru că altfel nu pot să-l numesc. Deci, nici o dovadă concretă despre un presupus trecut securistic al lui Varujan Vosganian.

Cred că din cele spuse până acum se poate trage o concluzie privind manevra pur securistică prin care s-a intervenit într-un act politic.

Merg însă mai departe şi consider următoarea afirmaţie mult mai gravă decât atacul la adresa lui Varujan Vosganian: "trebuie avut în vedere că la conducerea structurilor SIE după 1989 au rămas până azi foştii mei colegi, cu cei mai mulţi cunoscându-ne reciproc". Rezultă din această afirmaţie că la 17 ani de la căderea comunismului în România, al doilea serviciu secret al ţării - al doilea ca mărime - este condus, la nivelul corpului de ofiţeri şi agenţi, tot de oamenii vechiului regim. Concret, oameni care au spionat statele occidentale, oameni care au fost pregătiţi în acţiuni anti NATO, se află şi acum în funcţii. Şi aceasta în condiţiile în care România este membră a NATO, iar de la 1 ianuarie 2007 va fi membră a Uniunii Europene.

Consider că se impune de urgenţă ca SIE să facă precizările necesare, şi anume dacă este adevărat că are încă în funcţii de conducere oameni care au lucrat cot la cot cu acest Liviu Turcu. Mai mult, SIE trebuie să precizeze - pentru că situaţia nu este pe deplin clară - care este statutul actual al lui Liviu Turcu. Circulă numeroase legende şi acestea trebuiesc clarificate.

Nu în ultimul rând, teza - repet, nu sunt singurul care o susţin - că fosta Securitate, foştii securişti controlează încă România este confirmată şi de alte afirmaţii ale acestui Liviu Turcu: "Sunt preocupat de teme şi subiecte care privesc în primul rând interesele majore ale ţării" (frază tipică tuturor securiştilor); "îmi propusesem să dau, în sfârşit, o mână de ajutor CNSAS" (sună clar a amestec în scena politică, sună a ameninţate); "Varujan Vosganian nu se afla pe lista scurtă a celor vizaţi de mine" (deci să ne aşteptăm la evenimente şi în viitor")

Cazul "Turcu" nu este, din păcate, singular. Numai că aici s-a acţionat pe faţă. Restul exponenţilor fostei Securităţi acţionează în deplină conspirativitate şi de multe ori ne trezim cu numeroase evenimente aparent inexplicabile. Toate aceste elemente, luate separat sau cumulate, confirmă încă o dată că decizia PNL de a porni o cruciadă împotriva elementului securistic din societatea românească este nu numai benefic, ci foarte necesar.

PS: Este regretabil că mai există persoane în România care acordă credit unor afirmaţii fără acoperire ale unui ofiţer transfug şi nu ţin cont de declaraţiile oficiale ale autorităţilor autorizate, ale premierului şi şefului statului.

Domnul Romeo Marius Raicu:

Declaraţie politică: "Câtă eficienţă operaţională, atâta legitimitate democratică".

Neîncrederea şi prezumţia de vinovăţie pot eroda orice tip de relaţie socială, cu atât mai mult raportul delicat dintre cei doi termeni instituţionali asupra cărora ne concentrăm acum: serviciile de informaţii şi comisiile îndrituite să le supravegheze funcţionarea democratică. Ne propunem să reevaluăm formula: cu cât serviciile au mai multe atribuţii, în numele eficienţei operaţionale, cu atât mai puţin democratic vor funcţiona.

De ce fel de securitate avem într-adevăr nevoie? Credem că doar de o securitate care se fundamentează pe nevoile reale ale populaţiei şi pe cooperare internaţională poate întări cu adevărat legătura dintre pace, dezvoltare şi democraţie. Instituţiile din sectorul de securitate pot ocaziona percepţii contrare scopului pentru care au fost create, dacă entitatea ultimă pe care ar trebui să o apere şi promoveze individul se simte ameninţată în numele unor scopuri mai importante. Ne referim, desigur, la securitatea naţională, societală, grupală, regională sau internaţională... Distincţia dintre securitatea naţională şi cea internaţională devine inoperabilă de îndată ce referinţa principală este individul uman, respectiv cetăţeanul! Atunci când criteriul relevant rezidă în indicii concreţi de calitate a vieţii, în bunăstare, educaţie, sănătate şi, finalmente, demnitate umană.

Legitimitatea îndeplinirii misiunilor serviciilor de informaţii presupune instituirea unor mecanisme care să implementeze garanţiile juridice referitoare la protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Recomandarea 1713 din 23 iunie 2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind Controlul democratic al sectorului de securitate în statele membre fixează criteriile generale ale oricărui astfel de mecanism de control: legalitatea - care presupune existenţa unui cadru legal limpede în domeniu şi monitorizarea respectării acestuia, legitimitatea - adică protecţia drepturilor fundamentale ale omului şi respectarea standardelor de bună guvernare şi eficienţa operaţională pentru care serviciile ar trebui să dispună de resurse suficiente, utilizate optim, iar direcţiile lor de activitate ar trebui să derive din scopurile definite de reprezentanţii liber aleşi ai cetăţenilor.

S-a spus în nenumărate rânduri că serviciile îşi politizează activitatea. Paradoxal, se mai suspectează şi se reproşează contrariul: la fel de amendabil, decidenţii politici ar fi cei manipulaţi, ei neavând acces decât la informaţiile care avantajează serviciile şi protejaţii lor, sau care pot fi folosite pentru a distruge opoziţia politică.

În ce măsură calitatea controlului parlamentar asupra respectării cadrului legal, a drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor este, volens nolens, limitată de numărul de competenţe legal atribuite serviciilor, sau de bugetele acestora?

Credem că a venit timpul ca această relaţie să iasă de sub semnul temerilor, al circumspecţiei sau, mai grav, al acuzelor reciproce. În numele securităţii naţionale promovate prin securitate umană, premisa va trebui să fie aceea de bună voinţă şi credinţă a ambilor termeni. Pericolele la care democraţiile sunt astăzi expuse sunt mult mai importante şi mai dure decât au fost vreodată... Nu ne mai putem permite o ecuaţie a securităţii în care termenii opozabili să fie serviciile de informaţii versus controlul democratic. Normalitatea ar impune ca oamenii politici, din Executiv sau Legislativ deopotrivă, şi cei care lucrează în servicii să se plaseze de aceeaşi parte a baricadei: de partea democraţiei şi a securităţii umane.

Altfel spus, eficienţa operaţională a organizaţiilor de intelligence conferită de atribuţii legale extinse nu poate sta într-un raport invers proporţional cu un control civil la fel de extensiv asupra legalităţii şi eficienţei serviciilor. Veţi întreba, fără doar şi poate, cum se poate traduce în termeni concreţi acest generos deziderat? Suntem aici în cea mai mare parte persoane care participăm la elaborarea legilor în ţările noastre - şi susţin cu tărie că un cadru legal bine alcătuit, care să le ofere şi unora şi altora prerogative intruzive, trecând dincolo de prezumţia de rea credinţă, este primul pas! El trebuie urmat de creşterea expertizei în materie a celor care realizează controlul... precum şi de mai multă iniţiativă şi responsabilitate asumată.

La cea de-a doua ediţie a acestui extraordinar for, domnul Enzo Bianco ne propunea să reflectăm la crearea unui index prin care să avem măsura calităţii controlului parlamentar asupra activităţii serviciilor de informaţii. Suntem convinşi că nu există un model universal (a jack of all trades), care să poată fi implementat indiferent de forma de regim politic sau de tradiţiile ţării respective, dar există în lumea democratică un set de indicatori comuni ai bunelor practici.

Cel mai des sunt citaţi următorii indicatori:

• independenţa faţă de Executiv - considerată esenţială;
• amploarea atribuţiilor de investigare - dacă poate iniţia anchete sau dacă doar răspunde unor plângeri, dacă avizează bugetul şi controlează corectitudinea şi oportunitatea cheltuielilor;
• acces la informaţii clasificate - cu respectarea, fără doar şi poate, a procedurilor de obţinere a certificatelor de securitate şi a regulilor de păstrare şi manipulare a documentelor clasificate;
• abilitatea membrilor comisiilor de supraveghere de a menţine secretul - fiind întâlnite cazuri în care au avut loc "scăpări" către presă, scurgeri de informaţii sau chiar scandaluri;
• sprijin adecvat din partea consilierilor şi experţilor, altfel spus mărimea şi calitatea aparatului de lucru al comisiilor.

Eficienţa sectorului de securitate naţională se cuantifică, în valoare reală, în securitate umană, tradusă prin bunăstare, siguranţă şi premise de dezvoltare durabilă. România traversează un proces amplu de reaşezare a sectorului de securitate în ansamblu, incluzând aici transformarea principalelor servicii de informaţii - intern, extern şi militar - ale căror legi de organizare şi funcţionare fac subiectul dezbaterii publice de aproape un an. Sperăm că rezultatul acestei profunde regândiri a menirii lor şi a modului în care îşi îndeplinesc rolul, în concordanţă cu modelele europene cele mai frecventate, va fi un set de legi care să surprindă o balanţă justă între drepturile şi libertăţile cetăţenilor, mecanismele de control parlamentar şi necesitatea de a acorda atribuţii suficiente încât misiunea serviciilor să fie dusă la îndeplinire "la timp şi în bune condiţiuni". Ne exprimăm de asemenea încrederea că serviciile departamentale vor intra în limitele normalităţii şi vor permite desfăşurarea unui control al celor legitim aleşi asupra modului în care respectă Constituţia şi legile ţării, asemenea celorlalte servicii.

Ieşim de sub imperiul obsesiilor inutile şi inerţiale, pentru a intra sub semnul unei funcţionări eficiente, în care cetăţeanul să nu se teamă nici pentru siguranţa sa, nici pentru intimitatea şi inviolabilitatea sferei private. Toate acestea însă nu îşi pot găsi calea spre împlinire fără o lege privind monitorizarea funcţionării democratice a serviciilor de informaţii, care să dea forţă de jure mecanismelor de control.

Revenim, în final, la ideea că eficienţa şi legitimitatea nu se exclud reciproc şi subliniem că nu credem că funcţionează principiul conform căruia cetăţeanul poate primi doar atâta securitate, câtă libertate este dispus să cedeze!

Domnul Titus Corlăţean:

"Dezastrul a trecut pe lângă Municipiul Făgăraş"

Joi, 19 octombrie 2006, Electrica Transilvania Sud a întrerupt fără somaţie alimentarea cu energie electrică către societăţile de pe platforma chimică Nitramonia.

Pe platforma chimică Nitramonia Făgăraş se află rezerva de nitroglicerină a ţării, precum şi câteva sute de tone de amoniac. Tot acolo se află Uzina de Produse Speciale, singurul producător de explozivi civili din România.

Toate instalaţiile s-au blocat, explozivii civili erau pe fluxul tehnologic, iar în lipsa energiei electrice, procesul de nitrare şi alte reacţii chimice implicate în producţie nu mai puteau fi controlate şi ar fi provocat o deflagraţie.

Din fericire, furnizarea energiei electrice a fost reluată câteva minute mai târziu, altminteri o deflagraţie devastatoare ar fi fost iminentă, municipiul Făgăraş trecând pe lângă o catastrofă.

Având în vedere specificul activităţilor industriale de pe platforma chimică Nitramonia, întreruperea energiei electrice reprezintă un act de inconştienţă!

În repetate rânduri, am atras atenţia prin declaraţii politice, în Parlament şi mass-media, asupra situaţiei explozive de la Nitramonia şi asupra consecinţelor întreruperii alimentării cu energie electrică a platformei chimice. De fiecare dată primeam răspunsuri (la interpelările nr. 376B/14-09-2005, nr. 757B/22-11-2005) care demonstrau superficialitatea şi lipsa de interes a autorităţilor faţă de o problemă reală şi concretă.

Incidentul de ieri demonstrează "grija" şi "preocuparea" guvernanţilor.

Solicit o reacţie rapidă din partea autorităţilor (Ministerului Economiei / Electrica şi AVAS) pentru a evita apariţia unor incidente similare care ridică probleme grave de siguranţă pentru locuitorii judeţului Braşov.

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

"Alianţa ruşinii"

Nimeni şi nimic nu poate perturba continua degringoladă care domneşte în rândul membrilor Alianţei D.A., alianţă aflată vremelnic la conducerea ţării. Ritmul haotic în care acţionează reprezentanţii acesteia nu mai este demult o necunoscută pentru nimeni. În ultimii doi ani, românii s-au obişnuit cu ideea că guvernanţii portocalii acţionează exclusiv în scopul servirii intereselor proprii sau ale unor grupuri de interese limitate, şi nu pentru a le oferi lor, oamenilor din popor, un trai mai bun.

În ciuda unei aşa-zise normalităţi care, cel puţin la nivel declarativ, domneşte în sânul Alianţei, realitatea zilnică este, surprinzător şi, mai ales, îngrijorător şi potrivnic intereselor naţiunii, alta.

La nivelul comunei Întorsura, din judeţul Dolj, conflictele dintre reprezentanţii celor două partide portocalii, (primarul Tudor Florea - PNL şi viceprimarul Drăgoianu Constantin - PD), sunt deja de notorietate.

Primarul eliberează titluri de proprietate într-o ordine preferenţială, prioritate având rudele sale; ca să-l contracareze, viceprimarul procedează la reverificarea măsurătorilor, contestându-le pe cele în baza cărora au fost deja eliberate titluri de proprietate.

Viceprimarul îi aduce acuzaţii grave primarului, susţinând că acesta din urmă a folosit, fără nici o bază legală, fondurile alocate de către guvern pentru reabilitarea drumurilor în 2005, nu în acest scop, ci pentru achiziţionarea mobilierului pentru clădirea primăriei.

Întocmirea caietului de sarcini pentru investiţii privind infrastructura a generat un nou episod tragic-comic între cei doi: fiecare consideră că această îndatorire este în sarcina celuilalt, în consecinţă... caietul de sarcini mai poate aştepta, drumurile de asemenea... cei doi crai au probleme mai importante de tranşat! Iar realitatea că licitaţiile pentru realizarea infrastructurii au fost amânate şi în anul 2005 şi în anul 2006 poate fi uşor ignorată!

Tot viceprimarul Drăgoianu Constantin ne mai dezvăluie, în spiritul respectării dreptului de a fi informat, faptul că, deşi guvernul a alocat, în luna decembrie a anului 2005, suma de 2,3 miliarde lei pentru efectuarea de reparaţii la clădirea în care funcţionează şcoala generală din comună, lucrările efectuate în realitate sunt de foarte proastă calitate şi mai mult, nu au valorat decât 1,7 miliarde lei. Unde mai pui că astăzi, Primăria comunei funcţionează într-o clădire aparţinând Ministerului Educaţiei, în lipsa oricărei decizii legale de atribuire a acestui spaţiu instituţiei mai sus amintite.

Şi pentru că aceste conflicte nu sunt suficiente pentru a umple programul destul de relaxat al celor doi, apariţia unuia în plus era imperativ necesară: primarul este de data aceasta în postura acuzatorului care arată cu degetul, susţinând că viceprimarul este principalul artizan al luptei în urma căreia soţia sa, fost inspector agricol, a fost eliberată din funcţie! Şi acuzaţiile nu se opresc aici: sumele alocate pentru plata ajutorului social nu sunt suficiente şi sunt completate cu bani retraşi din fondurile alocate pentru plata combustibilului...

Iată, aşadar, încă o dovadă clară a incompetenţei de care dau dovadă, pe toate planurile, reprezentanţii Alianţei D. A.. Interesul cetăţeanului nu-şi regăseşte locul în agenda acestora. Problemele reale ale oamenilor nu au nicio relevanţă în faţa unor guvernanţi care au uitat de mult ce promiteau în campania electorală.

Acesta este un exemplu clar de incompetenţă, ignoranţă şi impasibilitate. Cu siguranţă însă asemenea atitudini vor fi amendate de votul popular la următorul tur de scrutin.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Tarabele lui Dinescu"

Televiziunea oferă întotdeauna legitimaţie de acces pe piaţă celor mai neprotocolari, mai ciudaţi şi mai deocheaţi indivizi, care au în sânge vocaţia mahalalei şi folosesc limbajul lumii interlope pentru a intra fără efort intelectual în viata publică. Important este să te manifeşti fără staif în vestimentaţie, gestică şi limbaj, (deseori zglobiu, alteori trivial), să ştii să-ţi foloseşti mimica, ochii, picioarele, mâinile şi unghia de la degetul mic pentru a te scărpina în cap, pe burtă, în nas sau pe unde te mai mănâncă inspiraţia momentului. Acestea dau o notă de popularitate şi ajută la digestie unele categorii sociale non-conformiste.

Taraba lui Dinescu s-a deschis în decembrie 1989, ca prim agent economic (nu de Securitate), când Ion Caramitru l-a fixat pe poziţia ,,Mircea, fă-te că lucrezi! ", fireşte, spre binele naţiunii scăpate de ,,dictator". Întâmplarea face ca şi cel cu telecomanda să se afle tot în treabă la televiziune, pentru filmări omagiale, destinate glorificării în versuri pline de simţire şi osanale ridicate aceluiaşi dictator, coarda lui sensibilă vibrând de plăcere.

Momentul sublim s-a consumat în văzul lumii, când cel adulat şi-a luat zborul şi ne-a lăsat în ceaţă. Din acel moment s-au născut partidele, viitorii candidaţi la certificate, la Preşedinţie, la Parlament, la legi şi fundaţii umaniste, la asociaţii şi societăţi civice şi alte formaţiuni la fel de inspirate. Au venit şi păsările călătoare la împărţirea suferinţei prin care au trecut fraţii lor rămaşi în ţară să mănânce salam cu soia, ba şi investitorii străini de la Viena, lăsând lebedele să-şi vadă liniştite de dansul lor graţios. Nu-i mai luăm în calcul pe cei care aveau să-şi împartă monstruoasa avuţie naţională, scăpată de corsetul care o strângea şi nu-i dădea voie să se dezvolte. Ce să mai vorbim de Fiul Rătăcitor de România, pribeag aproape jumătate de veac pe mapamond, plecat becher cu o garnitură de tren plină de valori şi întors însurat, cu o garnitură de cinci fete, unele de măritat, cărora trebuia să le dea zestre câte un castel, o moşie, o pădure, o stână, o Dudă şi multe altele.

Modelul l-a inspirat şi pe Mircea Dinescu, plecat ca un haiduc prin ţară să achiziţioneze iazuri şi moşii şi să dea spectacole democratice prin sate în fruntea tarafului celor Zece Prăjini, cu dialoguri înţelepte pe uliţe cu câte un moş şi o babă în mijlocul unui cârd de gâşte, sau un dansator beţiv scăpat în libertate. După ce şi-a pus agoniseala la lucru, s-a retras la reşedinţa de la CNSAS unde şi-a deschis o tarabă în stradă, pe care îşi prezintă marfa otrăvită făcută cadou de stat - Dosarele Securităţii. Vă asigur că nu este o marfă greu vandabilă, căci se poate câştiga gras din secretele care o ascund. Iar seara, ca să dormim liniştit, ne vinde gogoşi la taraba televiziunii împreună cu Tănase Scatiu. Acolo cei doi dau în bobi şi îşi pun în valoare întreaga bogăţie de idei şi de isprăvi.

Învăţaţi de la Dinescu cum se face avere! Tarabele aduc bani grei, pentru care nu trebuie să investeşti decât vorbe goale, de duh, ori sudalme savuroase despre origine şi facerea lumii.

Aşteptăm versificarea notelor informative date la Securitate.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

"Sănătatea la mila destinului"

Astăzi, sistemul de sănătate este angrenat într-un proces de haos şi degradare, această stare de fapt fiind rezultatul unei lungi perioade de timp în care nevoile de sănătate au fost neglijate şi tratate superficial.

Pe lângă problemele cu care ne confruntăm de atâta timp şi anume: subfinanţarea sistemului sanitar, numărul mic de medici raportat la numărul bolnavilor ce au nevoie de spitalizare, lipsa de medicamente, existenţa unui număr mare de spitale ce nu sunt dotate cu aparatură medicală şi nu corespund parametrilor pentru a obţine autorizaţia de funcţionare, creşterea numărului de bolnavi TBC, bolilor cardiovasculare, a cancerului, SIDA şi alte boli infecţioase , ne lovim de o realitate ignorată de prea mult timp de cei în măsură să reglementeze această situaţie.

Şi aici mă refer la sănătatea multor mii de români din mediul rural, sănătate ce este lăsată la mila Domnului.

Nu numai că sunt multe localităţi în care nici un cadru medical nu rămâne în mijlocul comunităţii în week-end sau după-amiaza, ba mai mult, sunt localităţi izolate unde nici măcar reţeaua de telefonie fixă nu funcţionează.

Este necesar să menţionăm lipsa de interes a Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aceşti oameni şi aş argumenta afirmaţia printr-un exemplu: în judeţul Tulcea, în mediul rural, avem doar un singur centru de permanenţă şi anume la Murighiol, singura variantă pentru situaţii de urgenţă fiind apelul la Serviciul de ambulanţă, variantă ce nu poate fi luată în calcul în toate cazurile datorita lipsei telefoanelor publice sau a semnalului în reţelele de telefonie mobilă.

Medicii de la ţară sunt nevoiţi să penduleze între trei, patru localităţi, deoarece sunt comune din care aceştia lipsesc, cum lipsesc de altfel şi asistentele şi punctele farmaceutice.

În timpul sezonului, rece situaţia este şi mai critică, posibilităţile de intervenţie fiind şi mai anevoioase, având în vedere că unele localităţi rămân izolate.

Astfel, în Judeţul Tulcea, raportul de un medic la 2700 de locuitori arată situaţia dramatică a asistenţei medicale primare şi chiar aş putea spune situaţia dramatică a unei Românii în pragul lui 2007 în care oamenilor nu li se oferă şansa la viaţă.

Domnul Dumitru Avram:

"Periferia estică a Europei"

Un fost premier ceh spunea, fără să glumească o clipă, că primirea ţării sale în UE nu e deloc un motiv ca oamenii să danseze pe străzi. Şi n-au dansat. Aşa s-a întâmplat şi la Varşovia, şi la Budapesta, în Ţările Baltice, şi la Bucureşti, şi la Sofia. Oamenii nu numai că nu întind hora pe caldarâm, dar devin parcă tot mai neliniştiţi, tot mai neîncrezători în viitorul lor - se spune că României şi Bulgariei le trebuie încă două decenii pentru a ajunge în elita Continentului. Se înmulţesc într-atâta grevele şi alte forme de exprimare a unei nemulţumiri sociale generale, că numai de dansat nu ne arde!

Lumea priveşte spre această parte de Europă, deocamdată calmă, dar anunţând furtuni greu de stăpânit, aşa cum se concentrează asupra catastrofei din Irak, a surprinzătoarei demonstraţii nucleare nord-coreene. Sau asupra aşa-zisei "revoluţii" ungureşti din 1956, cu ecouri iredentiste greu de anticipat, venite din partea unor oameni care fac parte din Guvernul de la Bucureşti. Incluşi, aşadar, în actuala Putere a unei Românii care nu este în stare să-şi desemneze un comisar european credibil, darămite să mai facă şi faţă atacurilor deşănţate la adresa fiinţei sale naţionale. Ministrul de interne britanic a "salutat" intrarea românilor şi bulgarilor în UE prin restricţiile impuse celor ce ar dori să muncească dincolo de Canalul Mânecii.

Vorba cuiva, s-ar putea ca invazia vechii Mesopotamii, aşa dezastruoasă cum a fost, să nu rămână în istorie ca fiind cea mai mare gafă politică şi diplomatică a ultimului mileniu. Măsurile restricţioniste britanice contrastează izbitor cu generoasa primire făcută de Regatul Unit, Irlanda şi Suedia celor 8 ţări central şi est-europene care au aderat la UE în 2004. Potrivit ultimelor măsuri luate la Londra, persoanele instruite din cele 2 state de la Marea Neagră vor putea munci în Anglia la fel ca şi până acum (cât mai mult şi pe bani puţini), însă cu o singură condiţie: să aibă permis de muncă sau să fie înscrise într-un program foarte limitat pentru imigranţii cu specializări înalte. Muncitorii necalificaţi nu trebuie să depăşească cifra de 20.000, reprezentând necesarul maxim pentru industria de prelucrare a alimentelor şi agricultură.

Măsurile de control vor fi mai severe şi mai dese, analizându-se mai ales presiunile exercitate asupra spaţiului locativ şi serviciilor (şcolile, de exemplu) dintr-o localitate britanică sau alta. Britanicii se scuză, spunând că fenomenul imigraţiei a scăpat de sub orice control, prognoza pentru valul de aderare din 2004 - 13.000 de oameni - fiind depăşită cu circa 387.000 de suflete alungate de sărăcia de la periferia Estului. Chiar dacă românii şi bulgarii ar fi atraşi mai degrabă de ţările mediteraneene - Italia sau Spania -, cei de la Londra rămân în continuare prudenţi. Românii şi bulgarii, cu puterea lor precară de cumpărare, vor merge în orice loc.

Stârneşte, pe de altă parte, îngrijorare faptul că noile venite în familia înaltei societăţi europene sunt departe de a fi pregătite pentru aderarea la UE în privinţa corupţiei şi a crimei organizate. Lărgirea UE pare a fi un succes. Dar adeziunea entuziastă la aceasta s-a risipit substanţial în rândul statelor membre mai vechi. Moneda euro continuă să fie privită, paradoxal, ca o ancoră a unificării, ca un proiect pe care istoria va trebui să îl aprecieze drept un eveniment mult mai important decât întreaga zbatere dramatică din Orientul Mijlociu.

Dar ceea ce se vede astăzi în Europa Estică şi Sudică, în Italia şi în Ungaria nu reprezintă altceva decât urmările transformării UE dintr-o uniune de ţări democratice într-un fel de imperiu financiar supranaţional, în care cele mai importante decizii care îi privesc pe cetăţenii săi nu se mai iau prin consultare cu aceştia, ignorându-se, astfel, tradiţia milenară a Bătrânului Continent.

Reducerile bugetare la care sunt constrânşi noii veniţi pentru a se conforma Tratatului de la Maastricht fac aproape imposibil, spun specialiştii, ca Ungaria sau oricare altă ţară nou primită în UE să fie acceptată în zona euro în viitorul previzibil. Aşa s-a întâmplat şi cu Lituania şi Estonia. Deocamdată, se vorbeşte despre o personalizare a monedei comune pentru fiecare membru în parte. Este vorba, şi aşa, numai despre o promisiune, pentru că politicile economice ale ţărilor nou intrate în UE vor fi în continuare stabilite de Bruxelles şi Frankfurt, fără măcar ca acestea să se poată bucura de modestele satisfacţii ale utilizării celor mai noi şi mai costisitoare bilete bancare. O asimetrie ce va adânci dezamăgirea în Est atât faţă de UE, cît şi faţă de conceptul democraţiei parlamentare, în general. Tratatul de la Maastricht i-a transformat pe est-europeni în cetăţeni de mâna a doua.

Publicaţia britanică "The Times" atrăgea atenţia asupra faptului că stângăciile fiscale simultane din Italia, Germania şi această parte de Europă vor însemna aproape încă un "an pierdut" pentru zona euro, performanţele economice scăzând mult sub cele ale Americii, Marii Britanii şi Japoniei. Dar consecinţele pe termen lung ar putea fi şi mai îngrijorătoare. La un moment dat, populaţia Europei ar putea înţelege că partea putredă a sistemului politic o aruncă definitiv pe pista pentru viteza redusă a economiei mondiale - şi care nu poate fi schimbată de nici un proces democratic, indiferent cum votează oamenii...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Declaraţie politică: "Combaterea corupţiei"

A devenit o sintagmă des folosită de către clasa politică în ultimii ani, iar un pas decisiv pentru punerea în practică a acestei idei ar fi fost adoptarea Legii pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

S-a promis acest lucru încă din 2005, dar votarea legii nu a fost grăbită nici măcar după ce vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, le-a scris oficialilor români despre importanţa unui astfel de organism. În timpul vizitei pe care a făcut-o la Bucureşti în data de 31 iulie, acesta a declarat că "a venit vremea să fie aprobată Agenţia de Integritate". Nu era o precondiţie pentru ca România să devină membru al Uniunii Europene, dar această lege are o mare importanţă pentru pachetul politic şi instituţional pe care îl stabilea România.

În toamnă, Comisia Europeană a atras atenţia asupra felului în care politicul poate înfrâna sau stimula rezolvarea problemelor de la capitolul justiţie şi anticorupţie. Se explica importanţa Agenţiei Naţionale de Integritate care trebuie să controleze averi şi să verifice existenţa incompatibilităţilor, precum şi a conflictelor de interese. Este o certitudine faptul că până la raportul din septembrie, când a fost anunţată data certă a primirii României în Uniunea Europeană, clasa politică a susţinut cu ardoare lupta împotriva corupţiei şi necesitatea respectării promisiunilor angajate deja la Bruxelles. Însă numai la câteva săptămâni de la raportul Comisiei Europene, în ciuda avertismentelor oficialilor europeni, această lege continuă să treneze şi se ajunge aproape de transformarea Agenţiei Naţionale de Integritate într-o instituţie formală.

În principiu, toţi suntem de acord că trebuie să existe transparenţă totală, că trebuie eliminat orice dubiu cu privire la averile demnitarilor, existenţa vreunui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, că trebuie să ne respectăm promisiunile, dar când totul trebuie pus în practică încep să primeze interesele personale ale unora şi nu mai suntem cu toţii de acord cu existenţa unei forme de control asupra averilor dobândite.

Nu trebuie să uităm faptul că România este încă monitorizată atent în cadrul aplicării prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană privind clauzele sectoriale de salvgardare şi lipsa unor prevederi serioase şi credibile care să contribuie la prevenirea corupţiei şi să securizeze mediul public va fi de natură să influenţeze în mod direct capacitatea României de a atrage capital european, deşi va fi o ţară membră a Uniunii Europene.

România are nevoie de Agenţia Naţională de Integritate şi trebuie ca aceasta să funcţioneze eficient pentru că ea constituie o garanţie a faptului că există o iniţiativă reală de a combate corupţia în sfera politică şi administrativă.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică: "Refacerea Ministerului Apărării"

Zilele trecute am asistat la schimbarea conducerii Ministerului Apărării, minister care în ultima lună de zile a trecut printr-o perioadă mai agitată din punct de vedere intern. Nu puţini la număr au fost cei care au criticat decizia de schimbare a conducerii acestui minister, folosindu-se de scuza apropiatei aderări a României la structurile Uniunii Europene. Poate tocmai această apropiere de aderare, asociată cu toate nerealizările acestui minister şi neîndeplinirea obiectivelor stabilite de către Uniune, au fost factorii determinanţi pentru decizia de schimbare a conducerii unui minister.

Oricare dintre ministerele existente în prezent are importanţa sa. Nu putem spune că unul este cu mult mai important decât celălalt, fiecare având domeniile sale de activitate, importante în ansamblul executivului. Cu toate acestea, există unele instituţii în care populaţia, cetăţenii unei ţări, au o foarte mare încredere. Aici mă pot referi la Parlament, Biserică şi, nu în ultimul rând, la Armată.

Armata, în ansamblul ei, trece în această perioadă prin momente dificile, aş putea spune chiar fără precedent, în ultimii zece ani, acesta fiind un motiv mai mult decât suficient pentru a se lua decizia unei schimbări. Armata trebuie să-şi concentreze toată energia şi capacitatea pentru operaţionalizarea activităţilor sale, ca de exemplu eficientizarea actului de instrucţie şi creşterea nivelului de pregătire al ofiţerilor şi al militarilor.

Perioada dificilă prin care trece Armata Română în prezent se datorează în mare măsură şi ultimelor prevederi legislative care fac referire la faptul că, începând cu 1 ianuarie 2007, stagiul militar nu va mai fi obligatoriu, el devenind unul opţional. În aceste condiţii, armata trebuie să devină una cât se poate de profesionistă, cu oameni foarte bine pregătiţi. Ea nu va mai deţine un număr atât de ridicat de militari ca şi până acum şi tocmai de aceea, cei care vor face parte din ea, trebuie să facă dovada bunelor lor pregătiri.

Nu este suficient pentru Armata Română să obţină rezultate excelente pe teatrele de luptă externe, asemeni celor din Bosnia-Herţegovina, Irak sau Afganistan. Este nevoie ca acelaşi nivel de profesionalism şi eficacitate să fie atins şi pe plan intern, acolo unde principalul său scop este acela de apărare a teritoriilor naţionale.

Deşi până acum, bugetul Apărării n-a fost unul extrem de ridicat, totuşi aceasta a beneficiat de fonduri destinate îndeplinirii obiectivelor aderării şi, cu toate acestea, fondurile au rămas încă necheltuite, nefolosite. Oare chiar nu se puteau folosi aceste fonduri? Oare chiar nu s-au identificat probleme care aşteaptă de mult a fi rezolvate? E greu de crezut acest lucru în momente în care sunt atâtea lucruri de făcut, probleme de rezolvat şi obiective de îndeplinit.

În cel mai scurt timp, o analiză se impune a fi efectuată. O analiză care să cuprindă toate măsurile ce trebuiesc întreprinse în interiorul Armatei, în aşa fel încât, în cel mai scurt timp să fie îndreptat ceea ce trebuie îndreptat.

Am convingerea că noua conducere va reuşi să ducă la bun sfârşit ceea ce trebuie realizat, astfel încât aderarea în Uniunea Europeană să fie una pe care nu o dorim cu toţii.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Salutăm decizia Uniunii Europene ca România să primească, în perioada 2007-2013, fonduri structurale şi de coeziune în valoare de 19,7 miliarde de euro.

Banii vor fi alocaţi proiectelor din domeniul infrastructurii de bază (60% din suma totală), competitivităţii economice (15%), capitalului uman (20%) şi capacităţii administrative (5%).

Banii provin din Fondul Structural European (FSE), destinat dezvoltării de strategii de ocupare şi pregătire a forţei de muncă, din Fondul de Dezvoltare Regională (FDR) pentru micşorarea disparităţilor dintre nivelurile de dezvoltare la nivel de regiuni şi din Fondurile de Coeziune.

România va trebui să folosească aceste fonduri pentru a "se dezvolta la standarde europene", în domenii cheie precum transportul, formarea profesională, mediul, domeniul energetic, cercetarea, societatea informaţională sau domeniul turismului, prin valorificarea industriei turistice ca motor al dezvoltării economice.

Este cert faptul că România are mare nevoie de aceşti bani şi ştim că aceste fonduri vor fi folosite pentru o dezvoltare la standarde cu adevărat europene.

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

"Mineritului Văii Jiului în contextul aderării la Uniunea Europeană"

Multă vreme după Revoluţia din decembrie, stânga postcomunistă din România a instigat masele de mineri împotriva reformei, paralizând practic orice tentativă de restructurare a mineritului, până în anul 1997. În cârdăşie cu liderii terorişti ai mişcării sindicale, gata oricând să pună la cale o lovitură de stat sub masca inocentă a unor proteste sociale, stânga românească a continuat să frâneze procesul înnoitor al ţării şi demersul de aderare. Este de notorietate modul brutal, lipsit de cea mai elementară diplomaţie, în care Miron Cozma a primit-o la Petroşani, în 1996, pe d-na Karen Fogg, ambasadoarea de atunci a Uniunii Europene, căreia, în loc de Noroc bun!, i-a spus: "Cucoană, ai venit să ne spionezi!"

Din fericire, vremurile acelea s-au dus. Liderii terorişti îşi ispăşesc pedepsele, iar mişcarea sindicală şi-a creat conducători noi, preocupaţi de problemele sociale ale minerilor, nu de propaganda electorală a partidelor de stânga. Mineriadele au dispărut din calendarul vieţii politice româneşti. Restructuarea mineritului s-a produs, eliminându-se excedentul forţei de muncă. Şi, încet, dar sigur, pierderile din exploatare au început să se diminueze în mod constant. Aşezarea preţului energiei şi cărbunelui pe fundamente economice de piaţă a relansat, practic, activitatea minieră a Văii Jiului.

La numai două luni înainte de aderare, Guvernul Alianţei D.A. investeşte 8 milioane Euro în retehnologizarea EM. Lupeni, cândva mina fanion a Văii Jiului. Iar anul viitor, deşi România va fi în U.E., guvernul va aloca alte 20 milioane de Euro pentru modernizarea minelor Livezeni şi Paroşeni.

Uniunea Europeană nu este duşmanul mineritului, aşa cum trâmbiţau adversarii noştri politici. Dimpotrivă, Uniunea Europeană este direct interesată de relansarea producţiei de cărbune din ţările membre, cu condiţia ca aceasta să fie concurenţială şi eficientă. Uniunea Europeană are nevoie de cărbune, în vederea asigurării securităţii energetice a ţărilor membre.

Aşadar, guvernarea D.A., aşa de centru dreapta cum este ea, va continua să susţină mineritul Văii Jiului, câtă vreme acesta demonstrează clar tendinţe de redresare, de adaptare la rigorile exigenţelor economiei de piaţă. Or, acest lucru a fost confirmat din plin de noua conducere a Companiei Naţionale a Huilei, prin rezultatele economico-financiare din ultimii doi ani. Nu e de mirare că, în noul climat instituit, guvernul a cerut minerilor noştri să sporească producţia de cărbune, alocând sume mari de bani pentru modernizarea minelor.

Restructurarea mineritului Văii Jiului, chiar dacă a atras după sine dureroase probleme sociale, a fost un proces inevitabil şi necesar, singura cale de supravieţuire a acestei străvechi activităţi. Iată, a sosit ceasul de bilanţ, când, prin prisma rezultatelor înregistrate, putem califica restructurarea drept un act progresist şi benefic.

Intrarea în Uniunea Europeană nu trebuie să sperie minerii. România unională va avea şi ea mineritul ei, aşa cum se întâmplă cu Marea Britanie, Spania, Germania, Polonia, Grecia, Cehia, Slovacia.

Să fim optimişti. Dacă mineritul nostru îşi va continua evoluţia ascendentă pe aceeaşi linie a restructurării, el va avea un viitor bun. Iată o cauză pentru care noi, parlamentarii, merită să luptăm.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Schimbările de la nivelul Ministerului Apărării".

Aş vrea să-mi permiteţi să mă refer, în câteva minute, la schimbările care s-au efectuat în cursul ultimelor zile la nivelul conducerii Ministerului Apărării şi la o parte din motivele care au determinat aceste schimbări.

E greu să spui despre unul sau altul dintre ministerele pe care le avem în prezent, că ar fi mai mult sau mai puţin important. Fiecare dintre ele îşi are importanţa sa, importanţă pe care nu i-o poate contesta nimeni vreodată. Cu toate acestea, există anumite ministere a căror importanţă şi chiar activitate rămân cu o foarte mare greutate în ochii cetăţeanului de rând. Putem să afirmăm acest lucru şi despre Ministerul Apărării.

Apărarea unui stat rămâne un domeniu foarte important, indiferent de statul la care ne raportăm. De-a lungul timpului, aceasta a jucat un rol deosebit de important şi în devenirea statului nostru. Ceea ce suntem în prezent, un stat independent, naţional, democratic, datorăm în cea mai mare măsură armatei pe care am reuşit s-o construim şi oamenilor aflaţi de-a lungul istoriei la conducerea ei. Nimeni şi nicicând nu le va putea contesta meritele.

Este foarte important ca persoanele numite la conducerea armatei să aibă nu doar o experienţă de guvernare, ci şi pe cea a domeniului pe care-l va coordona. Acestea sunt doar două dintre condiţiile prioritate care pot conduce spre îndeplinirea acelor obiective care au fost stabilite şi care trebuie duse la îndeplinire.

În prezent, o serie de obiective care au fost trasate pentru aderarea la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană şi aducerea armatei române la standardele europene, au rămas încă nerealizate. Anumite domenii beneficiază încă de penalizări din partea Comisiei Europene.

În perioada imediat următoare, noii conduceri de la nivelul Ministerului Apărării îi revine o misiune dificilă: recuperarea tuturor întârzierilor apărute în ultimii doi ani şi aducerea la standarde de funcţionalitate a Armatei Române, pe toate palierele ei.

Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că Armata Română operează pe două planuri şi nu doar pe unul: cel intern, de apărare a teritoriilor statului şi cel extern, de implicare în teatrele de luptă străine. Dacă în cel de-al doilea, armata română s-a remarcat întotdeauna prin profesionalism şi eficacitate, cel intern se impune a fi pus la punct, pentru a putea fi pe deplin în acord cu angajamentele asumate.

Se constată în prezent un lucru mai puţin plăcut: resursa financiară aflată la dispoziţia Ministerului Apărării nu a fost utilizată, cu toate că nevoile armatei nu sunt puţine la număr.

În prezent, la doar două luni până la aderare, constatăm că dispunem de fonduri pe care nu suntem capabili să le gestionăm. În această situaţie, resursele financiare alocate, trebuie cheltuite într-un mod cât se poate de optim, până la sfârşitul anului.

Este foarte important ca toate neînţelegerile existente la nivelul acestui minister să dispară, iar echipa din interiorul acestuia (ministru, şef de stat major, comandanţi de arme sau secretari de stat) să devină una care lucrează doar în interesul securităţii naţionale şi în cel al performanţei armatei. Am convingerea că aceste lucruri se vor şi realiza, chiar dacă timpul rămas la dispoziţie este unul foarte scurt.

Sunt convins că noua conducere a ministerului va şti să-şi stabilească priorităţile, să ducă la bun sfârşit obiectivele propuse şi să readucă în ochii cetăţenilor acea încredere pe care trebuie să o aibă în armata ţării noastre.

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

Tema: "Avem nevoie de siguranţă naţională, nu de Securitate!"

În urmă cu nu foarte mult timp, vă supunem atenţiei o declaraţie politică având tema: Cine conduce, de fapt, România ?, o întrebare retorică, al cărei răspuns devine din ce în ce mai evident: serviciile secrete.

Nu este rău că acestea există! Avem nevoie de siguranţă naţională! Dar, de aici şi până la mascarada iepurelui scos din joben în locul şi la momentul potrivit sub forma unui dosar sau, mai nou, a unui "nevinovat" articol de ziar este o mare diferenţă!

Românii se temeau, înainte de 1989, de braţul nevăzut al Securităţii, de ochii albaştri ai vecinului de apartament, de urechile ascuţite ale colegului de serviciu, de mâna iubitei, care între două scrisori de dragoste ar fi putut scrie şi o notă informativă, de gura prietenului, care ar fi putut şopti, "sus", fleacuri care să te trimită pe tine, cel pârât, undeva foarte jos, în beciurile Securităţii.

De ce au parte românii, azi, la început de mileniu III şi cu două luni înainte de a deveni cetăţeni europeni cu acte în regulă?

De acelaşi trecut cu ochi albaştri, mai diabolic şi mai subtil ca odinioară, mai versat în ţesut iţe şi distrus destine... la comandă.

Nu vreau să mă erijez în avocat al domnului Varujan Vosganian şi, cu atât mai puţin, în avocat al domnului Voiculescu... Dar dumneavoastră nu vi se pare ciudat că, în primul caz, faţa văzută şi plătită din banul public a serviciilor secrete a tăcut, "eficient", întârziind infirmarea unor zvonuri abjecte, iar în celălalt a vorbit, "eficient", exact în momentul decisiv al numirii în funcţie?

Vi se pare normal ca aceste instituţii să fie dirijate sau... să influenţeze ele însele deciziile politice majore, afectând astfel inclusiv imaginea României?

Acesta să fie rostul serviciilor secrete într-o societate pentru a cărei democraţie au murit atâţia oameni nevinovaţi?

Domnul Aledin Amet:

În favoarea unui studio teritorial Constanţa al Societăţii Române de Televiziune.

În judeţul Constanţa, conform unor statistici oficiale recente, numărul de locuitori este de 707.000. Aşadar, această zonă este una bine populată, dar şi importantă din punct de vedere economic. În condiţiile în care Societatea Română de Televiziune îşi dezvoltă, constant, capacitatea tehnică, în condiţiile în care, corect, funcţionează studiouri teritoriale în oraşe importante precum Iaşi, Timişoara, Craiova, de interes credem că este, în momentul de faţă, ideea înfiinţării unui astfel de studio şi în municipiul Constanţa. Dincolo de apariţia informaţiilor locale, extrem de necesare, o astfel de instituţie va creşte, cu siguranţă, prestigiul respectivei zonei.

Dacă ne propunem să realizăm un turism performant, o industrie uşoară care să se dezvolte, este de dorit şi un sistem întregit al mass-media. Considerăm că, pentru Televiziunea Română, prioritară este o astfel de iniţiativă.

În aceeaşi ordine de idei, acest demers ar fi benefic şi pentru judeţele limitrofe. Cu siguranţă, audienţa postului naţional de televiziune ar creşte, iar emisiunile realizate la nivel local vor putea reflecta şi aspecte ale tradiţiilor tuturor comunităţilor etnice existente, în mod deosebit cele din judeţul Constanţa.

De asemenea, un astfel de studio teritorial va putea completa activitatea postului local de radio, deja existent. Eforturile materiale nu trebuie evocate, ţinându-se cont de faptul că şi locuitorii judeţului Constanţa sunt contribuabili ai Societăţii Române de Televiziune.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Despre bugetul portocaliu şi avatarurile sale..."

Hotărât lucru, avem un proiect de buget care nu ne face cinste. În primul rând, datorită elementelor iraţionale care-l susţin, pe de altă parte, din cauza nerealităţii şi necorelării principalelor sale părţi componente.

Pentru cine s-a confruntat cu astfel de probleme este limpede faptul că toţi indicatorii bugetari sunt în mod artificial "corelaţi": avem mai multe venituri, dar creşterea economică nu-i poate susţine; avem spor de productivitate, dar n-avem creşteri salariale şi nici şomaj corespunzător; avem un aport mai substanţial al agriculturii la p.i.b., dar avem, totodată, import majorat de produse alimentare la balanţa consumului. (Realităţi care au doar în mod indirect legături cu construcţia bugetului şi cu perspectivele sale de realizare.)

Surprinde faptul că se marşează pe valenţele bugetare, pe resursele care cresc, pe comparaţii de tip fantasmagoric. Este drept că avem creşteri, dar ele sunt nominale, fără a ţine cont de inflaţie, în bună parte supraestimate, alteori necorelate cu alţi indicatori.

Bunăoară, veniturile fiscale cresc cu 27,8% dar p.i.b.-ul cu numai 13%, iar consumul individual colectiv cu 31,8%, iar impozitul pe profit cu 35%. Deşi se preconizează aceleaşi sporuri şi în domeniul veniturilor individuale, salariul mediu va creşte doar cu 11% în 2007 faţă de 2006, iar numărul de salariaţi cu 1,8%, ceea ce este greu de susţinut, o creştere a veniturilor bugetare din impozit pe venit şi salarii cu 46%.

Şi totuşi, asemenea proiecţii se "validează" de susţinătorii portocalii ai bugetului. Nu contează irealitatea nivelurilor estimate, nu contează efectul lor negativ asupra celorlalte secţiuni bugetare.

Aşa, de exemplu, cu toată creşterea economică, subvenţiile scad cu 23% faţă de prevederile anului 2006, reducerea regăsindu-se mai ales la agricultură (minus 6.000 miliarde lei vechi).

Contrariază şi faptul că la cheltuielile pentru bunuri şi servicii se prevede o creştere de numai 3,9%. Se înţelege de ce alocările de fonduri pentru marile lucrări de infrastructură sunt mult subţiate sau neacoperite cu fonduri; de ce nu se acordă despăgubirile pentru beneficiarii restituirilor la proprietăţile românilor din Bulgaria, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa; de ce însuşi Fondul Proprietatea nu intră în acţiune.

Nu ştiu, toate acestea sunt necunoaştere sau rea voinţă?

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Despre zvon şi încredere"

Propunerea unui comisar european a fost subiect de mare dispută pe malurile Dâmboviţei. Cine să-l numească? Preşedintele, premierul sau poate "boborul"? Într-un final însă, cele două centre ale puterii executive din România au căzut de acord şi Varujan Vosganian a fost propus pentru această onorantă funcţie. Nu o să discut aici despre calităţile sau defectele domnului Vosganian, care, dacă există, le ştim cu toţii pentru că de atâta vreme a fost colegul nostru. Nici nu o să urlu ca din gură de şarpe cât de gravă este respingerea lui Vosganian, chiar dacă ea nu a fost oficială. Nici vorbă despre aşa ceva. De data asta vreau să vorbesc despre manipulare, multă vorbărie goală şi lovituri date sub centură, adică despre standardele morale şi etice ale lumii în care trăim. Cazuistica pe care n-o oferă această recentă întâmplare este fabuloasă.

Varujan Vosganian este propus pentru funcţia de comisar. Nici nu se răcesc bine telefoanele, nici nu ajunge bine domnul Vosganian la Bruxelles că presa începe să vuiască: ba că a fost informator, ba că are afaceri suspecte etc. Şi toate acestea după propunerea lui Varujan Vosganian. Dar, de o săptămână presa ştia că despre el va fi vorba. De ce nu a suflat nimeni o vorbă? De ce nu s-a scris nimic? Pentru că efectul trebuia să fie maxim şi lovitura administrată cu putere. Dacă aceste informaţii ar fi apărut cu două, trei zile înainte, Vosganian nu ar mai fi fost propus.

Acum să analizăm. Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu au declarat, amândoi, că Varujan Vosganian nu are dosar la Securitate. CNSAS, SRI şi SIE au spus acelaşi lucru. Cine a minţit? Preşedintele, prim-ministrul, CNSAS, sau serviciile de informaţii? Sau au făcut-o toate la un loc? Iar dacă toate aceste instituţii ale statului democratic România au spus adevărul, ce să mai spunem despre ziarul în care au apărut informaţiile? Directorul acestui ziar, în virtutea cărui fapt ne predă nouă lecţii de etică? Dacă ar fi teolog sau filozof, aş pleca privirea. Dar este un fost moderator de televiziune, pentru numele lui Dumnezeu, care ne învaţă pe noi cum să fim oameni serioşi. Şi cine publică articolul scandalos? Domnul Turcu. Nu-l ştiţi pe domnul Turcu? Aţi face bine căci s-ar putea să fi avut de suferit de pe urma dumnealui, mare ofiţer de securitate care a dezertat în 1989 şi care a cerut azil politic în SUA. În loc să tacă ruşinat că a sprijinit atâta vreme un regim care a ucis români, acum, deodată, domnul Turcu pare brusc interesat de soarta acestui popor. Din nou, în cine să ne încredem? Într-un director de ziar cu aere de Mafalda care ar face orice ca să vândă sau într-un fost ofiţer de securitate? În celelalte ziare care au scris în căutare de senzaţional? În toate gurile rele care au vorbit şi au făcut dintr-un zvon o ştire continentală care a ajuns în Le Monde sau în Die Welt?

Şi vă întreb acum, unde este dovada că toate cele care s-au scris despre Varujan Vosganian sunt adevărate? Ea nu există şi nici nu va exista vreodată. Nu sunt partizanul domnului Vosganian, nici avocatul său, dar toată această treabă miroase putred. România s-a discreditat în faţa Uniunii Europene. Nu este grav. Ne-au iertat ei atâtea, ne-o iartă şi pe asta.

Ceea ce vroiam eu să subliniez este că românii nu mai pot avea încredere în nimeni. Nici în preşedinte, nici în primul-ministru, nici în CNSAS, SIE, SRI sau presă. Atât de mult s-a minţit şi s-a furat în această ţară, încât în ochii românilor de rând oricine este un parvenit, un mincinos şi un îmbogăţit din afaceri frauduloase cu statul român. Climatul este de suspiciune continuă. Doar într-un asemenea climat un zvon poate nărui o carieră politică şi arunca în dizgraţie un întreg guvern. Minciuna este peste tot în jurul nostru, dar experienţa occidentală ne demonstrează cât se poate de clar că societăţile libere, bogate şi moderne se construiesc pe încredere şi nu pe suspiciune. Cetăţeanul unei democraţii trebuie să aibă încredere măcar în ceva: în mecanismele de control ale Puterii, în justiţie, în presa liberă, primul-ministru etc. Se pot oare românii încrede cu adevărat în cineva? Acesta este un mare semn de întrebare.

Domnul Viorel Oancea:

Declaraţie politică: "Restricţii pentru România".

Săptămâna trecută, Guvernul de la Londra a prezentat primele planuri privind modul în care va fi restricţionat numărul de cetăţeni români şi bulgari care vor putea primi drept de muncă în Marea Britanie.

Acest lucru s-a întâmplat şi pe fondul unei campanii deosebit de agresive, dusă de presa din Marea Britanie, la adresa României.

Cu toate că studiile arată în mod clar că Marea Britanie nu se va confrunta cu un val atât de mare de emigranţi români, în comparaţie cu alte state, precum Spania, Italia sau Grecia, acum s-a făcut primul pas de restricţionare la adresa românilor. Alte state membre ale Uniunii Europene vor face acelaşi lucru în viitorul apropiat.

Mulţi au fost foarte revoltaţi de decizia Marii Britanii. Într-adevăr, putem să ne considerăm nedreptăţiţi. Dar trebuie să luăm în calcul şi cauzele unei astfel de decizii. Acestea sunt multiple şi cele mai multe le găsim în interior, la noi în ţară.

Una dintre ele este proasta reputaţie pe care o au românii peste hotare. După 1989, au plecat din România două categorii de oameni: aceia care au vrut să muncească şi să îşi facă un viitor mai bun, şi aceia care au crezut că dincolo banii se pot face mult mai uşor, prin mijloace necinstite.

Din păcate, a doua categorie a fost mult mai mare şi mai vizibilă. De aici se trage reticenţa străinilor faţă de România. S-a ajuns până acolo încât unele ţări au dat bani cetăţenilor români de etnie rromă pentru a pleca din ţara lor.

Este oarecum de înţeles această reţinere faţă de ţara noastră. România trebuie să găsească soluţii pentru a îndrepta lucrurile. Românii plecaţi dincolo vor trebui să muncească de două ori mai mult pentru a-şi demonstra compentenţa, iar Guvernul să găsească soluţii atât diplomatice, cât şi sociale pentru a îndrepta lucrurile.

Acum, de fapt, plătim pentru greşelile trecutului. Nu este corect, dar aşa stau lucrurile şi, în loc să-i găsim pe vinovaţii fără vină, mai bine căutăm soluţii pentru ameliorarea lucrurilor.

Profesionalism, muncă, cinste şi seriozitate sunt doar câteva dintre cerinţele necesare pentru a demonstra că britanicii şi ceilalţi care ne vor impune restricţii se înşeală.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Declaraţia mea politică de astăzi vine în susţinerea demersurilor iniţiate de mass-media şi de autorităţi în favoarea realizării unui plan de acţiune, care ulterior să genereze o politică naţională a construcţiei de locuinţe în regim de închiriere.

Marile oraşe din România au ajuns să se confrunte cu creşteri anuale semnificative ale chiriilor practicate de proprietari datorită lipsei unui cadru normativ, a concurenţei profesioniste şi a ofertei scăzute. Astăzi, în tot acest sistem, autorităţile nu pot avea nici un cuvânt de spus, piaţa imobiliară pe partea de închirieri de locuinţe nu funcţionează în întregime legal şi nici nu are nici un sistem de referinţă, iar în aceste condiţii, cei care au achiziţionat mai multe apartamente realizează profituri importante, de cele mai multe ori neimpozitate.

Ca parlamentar de Bucureşti şi ca tânăr sunt preocupat de faptul că acest centru universitar, cultural, comercial, investiţional, aflat în momentul actual în plină dezvoltare, începe să devină din ce în ce mai greu accesibil celor care îşi doresc să-şi împingă spre maxim limitele capabilităţilor, iar aici mă refer cu precădere la tinerii din anii terminali ai facultăţii sau licenţiaţi.

Bucureştiul, în special în calitate de viitoare capitală europeană şi principal punct de formare a unei imagini către investitori asupra calităţii forţei de muncă din România, are nevoie să atragă în permanenţă cei mai interesaţi, bine pregătiţi şi cu mare capacitate de muncă români, are nevoie să aibă capacitatea de a asigura un rulaj permanent de resurse umane calificate şi are nevoie să-i poată motiva şi să le asigure o stabilitate celor ce vin să lucreze.

Pentru ca oraşele mari, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Constanţa şi aşa mai departe, să poată deveni ceea ce ne dorim cu toţii să devină, autorităţile, atât centrale, cât şi locale, trebuie să-şi revizuiască total strategia de acţiune, cu precădere în ceea ce ţine de politica de locuinţe în regim de închiriere.

Un oraş în care chiria începe de la 150 de euro pentru o garsonieră, în condiţiile în care salariul mediu net la nivel naţional este de maxim 400 de euro, nu face altceva decât să transforme orice angajat tânăr într-o persoană condamnată la a munci de dimineaţa până seara pentru a-şi asigura existenţa, şi repet: mă refer la tinerii cu o facultate încheiată sau aflaţi în ultimul an.

În aceste condiţii, nici nu mai are rost să ne mirăm de ce tinerii preferă să plece în afară!

Consider că această problemă a marilor oraşe, principalele motoare ale economiei româneşti, trebuie soluţionată într-un termen cât mai scurt, pentru că altfel vom transforma aceste oraşe în zone accesibile doar celor cu putere financiară. În aceste condiţii, atât de trâmbiţata egalitate de şanse se pare că rămâne în atenţia autorităţilor şi a societăţii civile doar între persoanele de pe aceleaşi paliere sociale.

Eu, unul, nu pot să accept creşterea preţurilor, raportându-mă doar la tarifele practicate în ţările membre ale Uniunii Europene, pentru că salariile încă sunt la nivelul celor din România. Din acest punct de vedere, consider că este de datoria autorităţilor să se implice în a frâna această explozie necontrolată a preţurilor la chirii.

Încă la nivel guvernamental nu a apărut decât o singură soluţie, cu posibilitatea de a fi pusă în practică doar peste câţiva ani, care se referă la adoptarea unei legi a chiriilor, menită să introducă facilităţi fiscale pentru dezvoltatorii imobiliari care finanţează construcţia de locuinţe în regim de închiriere.

Din păcate, din punctul meu de vedere, această soluţie nu este suficientă pentru a rezolva o problemă cu care marile oraşe se confruntă deja şi este bazată în mare parte pe previziuni care nu au ca suport cifrele şi analizele. În acest moment este foarte greu ca cineva să poată face o previziune cu privire la dezvoltarea în următorii ani a marilor oraşe din România.

Solicit pe această cale autorităţilor executive să identifice cea mai practică soluţie de rezolvare a acestei probleme şi să o prezinte Parlamentului României.

Domnul Gabriel Sandu:

"Show-ul mediatic românesc"

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a reuşit să îndeplinească cel mai important obiectiv al României: aderarea la termen în Uniunea Europeană.

Aderarea a constituit cea mai mare provocare a Guvernului condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi, în ciuda tuturor impedimentelor din ultimii doi ani, acesta şi-a asumat şi a dus la bun sfârşit acest principal deziderat.

Recentele evenimente nu au reuşit decât să umbrească realizările executivului şi să pună România într-o lumină extrem de nefavorabilă în plan extern.

Faptul care mi se pare extrem de grav şi cred că ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi este că în acest moment în România, un simplu interviu într-un ziar poate influenţa desemnarea unei persoane pentru un post foarte important.

Cel care va ocupa funcţia de comisar european va reprezenta însăşi România şi trebuie să demonstreze că România a meritat statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, asigurând integrarea la toate nivelurile.

Este inacceptabil ca o declaraţie a unei persoane oarecare sau un zvon sau o strategie de imagine fără baze reale, să influenţeze atât de mult decizii politice, care ar trebui luate conform altor criterii.

Consider că s-a creat un precedent foarte periculos şi mă tem că de acum înainte orice declaraţie, indiferent dacă este sprijinită de dovezi sau nu, va putea arunca România într-o degringoladă.

Se pare că în România, prezumţia de nevinovăţie, declaraţiile bazate pe fapte reale şi argumentate cu dovezi pălesc în faţa scandalurilor mediatice şi a show-urilor publice. De asemenea, nu mi se pare normal ca un ziar să publice declaraţiile oricui, fără să aibă dovezi palpabile în acest sens.

Consider că în momentul în care vorbim de interes naţional, senzaţionalul şi spectaculosul ar trebui lăsate la o parte.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

"Desfiinţarea Oncologiei Medicale este o greşeală."

1. Prin Ordinul nr.1044 din 25 august 2006, care desfiinţa oncologia medială, secretarul de stat Vlad Iliescu a avut grijă să îşi salveze propria specialitate, chirurgia cardiovasculară (Anexa I, poziţia 31 din Ordinul M.S. nr.1044/25.08.2006).

Această specialitate nu este recunoscută la nivel european şi totuşi nu a fost desfiinţată, aşa cum s-a întâmplat cu oncologia (vezi tabelul şi Journal Officiel de l'Union européenne din 30.09.2005, Anexa V, pag.61, cu cele 52 de specialităţi recunoscute european, citat ca sursă şi motivaţie de Ministerul Sănătăţii).

Aşadar, pun întrebarea retorică: de ce zelul european al domnului secretar s-a oprit brusc în faţa propriei specialităţi, care a fost salvată? El a avut grijă să schimbe denumirea specialităţii din "Chirurgie cardiacă şi a vaselor mari" în "Chirurgia cardiovasculară", pentru a o face să sune mai european (Art.4 alin.1 din Ordinul MS 1044/25.08.2006), dar la nivel european nu este recunoscută decât "Chirurgia vasculară" (Anexa V, pag.73, din Journal Officiel de l'Union européenne din 30.09.2005), specialitate care există şi la noi.

Astfel, în Anexa V din Ordinul M.S. 1044/25.08.2006 există, la poziţia 31, "Chirurgia Cardiovasculară", care nu este recunoscută de U.E., şi la poziţia 37, "Chirurgia vasculară," care este recunoscută de U.E.).

Au fost păstrate şi alte specialităţi nerecunoscute la nivel european, cum sunt: "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" şi "Medicina legală" (Anexa I. Specialităţi medicale, poziţia 6 şi Specialităţi paraclinice, poziţia 5). Ce criteriu a salvat aceste specialităţi nerecunoscute în condiţiile în care alinierea la normele europene a motivat desfiinţarea altora? Adevărul este că unele au fost salvate şi altele desfiinţate din motive obscure, altele decât recunoaşterea în Europa.

Prin acest ordin se fac două tipuri de discriminare: 1. discriminare între pacienţi, pentru ca unora li se permite accesul la un act medical calificat în timp ce altora (pacienţilor cu cancer) nu li se permite; 2. discriminare între specialităţi. Pentru Oncologie medicală se motivează desfiinţarea specialităţii prin nerecunoaşterea ei europeană (Directiva 2005 a Comisiei Europene/30.09.2005). Alte trei specialităţi nerecunoscute european, "Chirurgia cardiovasculară", "Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice" şi "Medicina Legală" sunt însă menţinute.

2. Se susţine de oficialii Ministerului Sănătăţii că prin asimilarea Oncologiei Medicale de către Medicina internă va creşte de zeci de ori (proporţional cu numărul medicilor internişti) numărul medicilor care vor putea diagnostica pacientul cu cancer, şi acest argument este fals.

Nu Medicina internă se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu cancer.

În diagnosticul pacienţilor cu cancer oricum erau implicate mai multe specialităţi, şi depistarea pacienţilor cu cancer nu a depins nici până acum de cunoştinţele medicului de medicină internă.

Ginecologia stabileşte diagnosticul în cancerele sferei genitale (cancerul de col, cancerul ovarian, cancerul uterin şi aşa mai departe) în 22% (este inclus şi cancerul sânului - 15%).

Urologia stabileşte diagnosticul de cancer în cancerele sferei urogenitale (rinichi, ureter, vezica urinară, uretră) în 22%.

Pneumologia şi Ftiziologia, Radiologia, Medicina Internă, Medicina de familie stabilesc diagnosticul de cancer pulmonar în 12%.

Chirurgia generală în asociere cu Medicina internă, stabileşte diagnosticul în cancerele tractului digestiv (esofag, stomac, colon, anus, pancreas, tumori retroperitoneale) în 25%.

ORL stabileşte diagnosticul de cancer în cancerele sferei ORL (nazofaringe, laringe, limbă, sinusurile osoase) în 6%.

Neurologia stabileşte diagnosticul de cancer în cancerele creierului şi măduvei spinării în 1,7%.

Ortopedia stabileşte diagnosticul de cancer în cancerele osoase (osteosarcom, condrosarcom) în 1%.

Dermatologia stabileşte diagnosticul de cancer în cancerele pielii (melanoame) în 2,8%.

Hematologia stabileşte diagnosticul de cancer în 8%.

Aceste date au fost preluate după International Agency of research on cancer (http://www.iarc.fr/ENG/Databases/index.php).

După cum se observă, Medicina Internă poate contribui la depistarea cancerelor doar în 25% din cazuri numai după intervenţia chirurgicală, cu confirmare histopatologică postoperatorie.

După stabilirea diagnosticului de cancer, tratamentul şi urmărirea pacientului cu cancer se face de către Oncologia Medicală.

Oncologia medicală este specialitatea medicală care asigură tratamentul medicamentos al cancerului: chimioterapie, hormonoterapie, imunoterapie şi tratament de susţinere.

Rolul Oncologiei Medicale este determinant în elaborarea registrului unic naţional de evidenţă al cancerului, în coordonarea modalităţilor terapeutice, în stabilirea modalităţilor de urmărire a pacienţilor cu cancer.

Cele mai multe cazuri noi de cancer ajungeau la Oncologie de la secţiile enumerate mai sus, şi nu de la Medicina Internă. Deci depistarea cazurilor noi nu are cum să fie îmbunătăţită prin fuziunea cu Medicina Internă. Medicina Internă trimite doar cancerele sferei digestive, dar şi acelea după ce erau confirmate de chirurgie.

3. Asimilarea Oncologiei Medicale de către Medicina Internă este justificată de Ministerul Sănătăţii şi din dorinţa ca toate specialităţile medicale din România să fie recunoscute mutual în U.E. şi ca medicii români să poată lucra nestingheriţi în ţările U.E., iar diplomele lor să fie recunoscute, fără a mai da examene suplimentare.

Specialitatea de Oncologie Medicală a fost creată nu pentru medici, ci pentru tratarea şi urmărirea pacienţilor cu cancer.

Se uită că această specialitate a fost creată pentru cei aproape 360.000 de pacienţi cu cancer diagnosticaţi astăzi în România, pentru cei 59.899 pacienţi nou diagnosticaţi cu cancer, şi cei 41.502 de pacienţi care decedează anual.

Medicul de Medicină internă este specializat (în limita capacităţii oricărei persoane de a acumula) în Cardiologie, Gastroenterologie, Nefrologie, Pneumologie, Reumatologie, Imunologie, Hematologie clinică, Alergologie şi acum, şi în Oncologia Medicală.

Care va fi valoarea şi eficienţa unui medic internist, pe probleme de oncologie, care are în programa de pregătire toate aceste specialităţi, şi în urma Ordinului nr.1044 şi specialitatea de Oncologie medicală, fără ca durata de pregătire să fie modificată (Art.7 alin.3, Durata de pregătire în specialităţile de asimilare nu se modifică).

4. Un alt motiv al asimilării Oncologiei Medicale ar fi faptul că aceasta (Oncologia Medicală) nu este o specializare pe organ (cardiologia se ocupă cu inima, gastroenterologia de tractul gastrointestinal, nefrologia de rinichi, şi aşa mai departe). Şi acest argument nu este valabil.

Există cel puţin 12 specialităţi recunoscute european care nu sunt specialităţi de organ: 1. Anestezie-Terapie intensivă; 2. Medicina Internă; 3. Medicina muncii; 4. Medicina de Urgenţă; 5. Radioterapie Oncologică; 6. Medicina legală; 7. Anatomie Patologică; 8. Pediatrie; 9. Geriatrie; 10. Alergologie; 11. Boli infecţioase; 12. Farmacologie clinică.

5. Oficialii Ministerului Sănătăţii susţin că se vor înfiinţa 6 centre noi de Oncologie şi un Institut de Oncologie la Iaşi. Dacă se desfiinţează specialitatea de Oncologie Medicală şi nu mai există medici oncologi, cine va îngriji pacienţii? Cum se pot înfiinţa centre de oncologie fără oncologi? Care este strategia Ministerului Sănătăţii, care vrea să înfiinţeze centre de Oncologie şi Institute Oncologice, şi, pe de altă parte, desfiinţează Oncologia?

În toate centrele de diagnostic şi tratament din Europa şi USA în luarea deciziei şi efectuarea tratamentului colaborează trei specialişti: medicul chirurg, medicul radioterapeut şi medicul de oncologie medicală. Dacă se desfiinţează specialitatea de Oncologie Medicală cine va lua decizii în echipa formată de cei trei specialişti.

Hakan Mellstedt, Preşedintele Societăţii Europene de Oncologie medicală (ESMO), a trimis o scrisoare către Ministrul Sănătăţii, în speranţa că acesta îşi va reconsidera poziţia faţă de Oncologia Medicală, invocând dreptul bolnavilor la un act medical calificat, cât şi majoritatea largă a ţărilor europene în care Oncologia Medicală este recunoscută.

La începutul lui 2007, votul se va relua, iar Comisia Europeană sprijină recunoaşterea Oncologiei Medicale şi foarte probabil Oncologia Medicală va fi recunoscută ca specialitate (Hakan Mellstedt, preşedinte ESMO).

Astfel, peste câteva luni, Oncologia Medicală va fi recunoscută ca specialitate în Uniunea Europeană, în timp ce în România, prin OMS nr.1044/25.08.2006 este desfiinţată o specialitate ce exista din 1980.

Solicităm constituirea unei comisii, sub tutela eminentului profesor, dr. Mircea Ifrim, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, care să analizeze gravele implicaţii şi consecinţe ale aplicării Ordinului nr.1044/25.08.2006 şi care să demonstreze că desfiinţarea Oncologiei Medicale este o eroare ce trebuie remediată.

La elaborarea declaraţiei au fost folosite următoarele documente:

1. Documentul european al UICC World Cancer Congress 2006, din care rezultă că cel puţin în 20 de ţări europene este recunoscută Oncologia Medicală;
2. Scrisoarea preşedintelui ESMO, Hakan Mellstedt;
3. Directiva 2005 a Comisiei Europene/30.09.2005;
4. Lista cu cele 52 de specialităţi medicale recunoscute în Uniunea Europeană.

Domnul Niculae Bădălău:

"Minciuna în sistemul sanitar giurgiuvean"

Mă văd obligat să reiterez mesajul către dumneavoastră.

Este nepermis ca în anul 2006, medicina românească să aibă fundament empiric.

Dovediţi că sunteţi la înălţimea statutului de demnitar pe care îl deţineţi şi deplasaţi-vă în judeţul Giurgiu, pentru a constata minciuna şi, mai grav, încălcarea legii.

Conform Legii nr.95/2006, Titlul VII, art.180, funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, inclusiv în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti.

Alin.3: "Incompatibilităţile şi conflictul de interese sunt aplicabile persoanei fizice care exercită sau intenţionează să exercite funcţia de manager de spital" (Comentariu: cum se poate înscrie la concursul de manager o persoană aflată în multiple incompatibilităţi?)

Alin.4 stipulează că managerul desemnat este obligat, în termen de 30 de zile, să înlăture motivele de incompatibilitate; în caz contrar, contractul de management este reziliat de drept.

În Ordinul M.S. nr.576/25 mai 2006 (Măsuri cu caracter tranzitoriu privind conducerea unităţilor sanitare cu paturi), art.4 alin.1: "începând cu data de 29 mai 2006, conducerea unităţilor sanitare cu paturi va fi asigurată de un manager numit prin ordin al ministrului sănătăţii" (Comentariu: responsabilitatea este directă a ministrului în exerciţiu) şi alin.3 stipulează clar: "Membrilor comitetului director interimar le sunt aplicabile prevederile art.180 şi 187 din Legea nr.95/2006 privind incompatibilităţile şi conflictul de interese.

Având în vedere aceste prevederi legislative, vă informez în cele ce urmează despre sfidarea acestora la nivelul Spitalului judeţean Giurgiu, unitate sanitară reprezentativă a judeţului, având peste 400 de paturi, al cărui manager, dr. Mihai Petre, poate fi acuzat de "abuz în funcţie" sau "fals în declaraţii", deoarece domnia sa, contrar tuturor constrângerilor legislative, îndeplineşte două funcţii de şef de secţie (secţia interne şi secţia cardiologie), desfăşoară activitate medicală la patul bolnavului zilnic (fapt ce poate fi verificat din "foile de observaţie"), face gărzi (dovada - graficele de gardă), este consilier judeţean P.N.L., membru în Biroul permanent al P.N.L., funcţii politice care au stat probabil la baza numirii sale ca manager şi care pot fi "cauza" abuzurilor de mai sus.

Fără să fie incompatibilitate, dr. Mihai Petre deţine şi un cabinet privat, de care se ocupă în timpul liber (???). Cât despre managementul spitalului, nu prea îi rămâne timp, dovadă lipsurile grave de medicamente, materiale sanitare, reactivi, lipsa apei calde, frigul din saloanele bolnavilor etc.

La fel de incompatibil este şi directorul medical dr. Stoica Bazil, care deţine funcţia de şef secţie obstetrică-ginecologie. În ciuda semnalelor din presa locală şi centrală, atât Autoritatea de Sănătate Publică, cât şi ministerul, nu au întreprins nimic, probabil aplicarea legilor reformei în sănătate este facultativă! Sau incompatibilităţile nu se aplică managerilor "portocalii", căci de altă culoare nu mai există.

Domnul Dumitru Bentu:

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Comisarul".

Se discută în aceste zile un subiect care nu trebuia decât să constituie un argument solid în catalogul plusvalorilor pe care România le aduce în Uniunea Europeană începând cu ianuarie 2007 - un comisar european.

Doar pentru că spaţiul politic dâmboviţean este original şi atipic, am oferit decidenţilor de la Bruxelles noi elemente de nedisimulată consternare. Nominalizarea domnului Varujan Vosganian pentru funcţia de membru în Guvernul Uniunii Europene a declanşat reacţii discutate şi disputate, care pot pune în pericol chiar existenţa respectivului executiv comunitar, întrucât votul negativ în Parlamentul European pentru unul din cei doi comisari, bulgar sau român, înseamnă respingerea întregii Comisii.

Sunt experienţe negative în istoria desemnărilor de comisari, cunoscute fiind problemele pe care le-a avut Jose Manuel Barroso cu Rocco Buttiglione, un conservator italian deosebit de radical, cu doamna Ingrida Udre, fost preşedinte al Parlamentului leton, sau cu Laszlo Kovacs, candidatul Ungariei.

Problema excede însă persoana domnului Vosganian, un politician de pluton, totuşi, pentru care saltul de la fost contabil într-o fabrică de bere la cel de membru al executivului de la Bruxelles este totuşi prea mare.

Problema este a celor care l-au desemnat, tributari vanităţilor personale, interminabilului şi extrem de contraproductivului război dintre palate.

S-a creat un imens prejudiciu de imagine României, făcându-i pe unii politicieni vestici să afirme că ţara noastră nu are "elite europene".

Trebuie amendată o asemenea constatare, în sensul că actuala Alianţă nu dispune de astfel de puternice personalităţi, cunoscute şi agreate în Europa. Cel puţin doi oameni politici de la P.S.D. ar fi trecut testul de competenţă la fel de repede şi de convingător cum a făcut-o noul comisar pentru protecţia consumatorilor - candidata Bulgariei, Meglena Kuneva.

De ce ei, bulgarii, au identificat din start soluţia corectă, iar noi facem încă o dată dovada diletantismului politic?

Este clar că am păşit cu stângul într-o Europă care şi aşa nu era extaziată după România şi aspiraţiile ei legitime în primă sau ultimă instanţă.

Pentru a fi intrat cu dreptul, s-ar fi impus o soluţie de stânga.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Atenţia românilor, deviată din nou de la problemele lor acute"

Mediatizarea neacceptării de către Parlamentul European a comisarului european propus de România a deviat din nou subiectul problemelor care afectează viaţa românului de rând. Din nou, zilele trecute, am asistat la un nou circ de numire a comisarului european, care a lăsat România într-o poziţie delicată, o situaţie stânjenitoare. Marea majoritate a românilor participă în aceste zile la acest subiect, la întrebările pe care şi le pun românii: Varujan Vosganian a fost sau nu informator al securităţii? Varujan Vosganian a luat sau nu o decizie înţeleaptă prin retragerea din cursă?

Nu putem spune că desemnarea comisarului european nu ar reprezenta un subiect important, dar proiectul de buget pe anul 2007 consider că reprezintă un subiect primordial pentru cetăţeanul român. Românul ar trebui să cunoască că proiectul de buget pentru 2007 este gândit de Guvern pentru cetăţeanul european, care, după afirmaţiile primului-ministru, "va accelera dezvoltarea României şi creşterea nivelului de trai".

Afirmaţiile nu clarifică exact când va simţi românul "creşterea nivelului de trai". Poate în 2015 sau 2020? s-au întrebat mulţi dintre români. Dacă primul-ministru afirma la conferinţa de presă televizată că "bugetul va fi amplu dezbătut şi vor exista discuţii aprinse în Parlament", considerăm că acest buget pentru anul 2007 are multe lipsuri.

1. Astfel, Guvernul actual a promis în campania electorală că va aloca 6% din PIB pentru învăţământ. În 2007, scris negru pe alb, Ministerului Educaţiei şi Cercetării i se alocă doar 5,2% din PIB, din care trebuie specificat că doar 4,7% din PIB se alocă pentru bugetul educaţiei, iar diferenţa de 0,5% - cercetării. Făcând un calcul, acestea două adunate nu acoperă promisiunile de 6% din PIB. În continuare, se va împiedica accesul de a mai merge la şcoală, mulţi elevi învăţând şi acum în condiţii minime de igienă, fără lumină şi căldură.
2. După bugetul alocat Ministerului Economiei şi Comerţului, Guvernul consideră poate că nu avem nevoie de programe de promovare a exporturilor şi programe de creştere a competitivităţii produselor industriale, alocând un buget redus cu 33% faţă de bugetul anului 2006 acestui important minister.
3. De asemenea, bugetul alocat Ministrului Agriculturii este mai redus faţă de anul 2006 cu 13%.

Sunt numai trei exemple ale unui "buget european", care ar trebui mediatizate mai mult decât un comisar european, pentru ca, pe lângă cel care va fi acceptat comisar european, cetăţenii să ştie ce îi aşteaptă de la 1 ianuarie 2007, odată cu integrarea în Uniunea Europeană.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţie politică: "Înregistrarea cotei de lapte alocată judeţului Vâlcea - un eşec previzibil".

Normele europene în materie prevăd ca fiecare fermier ce va dori să-şi comercializeze producţia de lapte să se înscrie la cota de lapte alocată fiecărei ţări membre a Uniunii Europene. Cota de lapte alocată României prin negocieri cu Uniunea Europeană, pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 martie 2008, este de 3.057 tone. Termenul de înscriere a fermierilor la cota de lapte este de 31 octombrie 2006. Până în prezent, potrivit datelor furnizate de DADR Vâlcea, în judeţul Vâlcea au fost depuse aproximativ 9.000 de cereri din partea celor 29.016 exploataţii cu vaci de lapte. Dintre aceste cereri, au fost înregistrate aproximativ 8000, adică 25%-26% dintre proprietarii de vaci cu lapte din judeţ vor avea voie să-şi comercializeze producţia de lapte.

Având în vedere tradiţia judeţului în ceea ce priveşte creşterea vacilor de lapte în gospodăriile proprii, precum şi absenţa altor posibilităţi de a-şi asigura mijloacele de trai, vă asigure, domnule ministru, că situaţia este mult mai gravă decât se vede de la Bucureşti. Din discuţiile pe care le-am avut în teritoriu cu proprietarii de vaci de lapte am constatat că principala cauză a reticenţei lor este teama că vor fi obligaţi să plătească impozite pentru întreaga cantitate de lapte cu care s-au înscris, chiar dacă nu o vor realiza.

Dacă rezultatele DADR Vâlcea în ceea ce priveşte acest program ar fi mai slabe decât media pe ţară, aş putea spune că singurii vinovaţi sunt specialiştii din judeţ, dar, din păcate, lucrurile nu stau aşa.

Urmare a acestei situaţii dezastruoase la nivel de ţară, fermierii nu îşi pot lua subvenţia pentru lapte, şi aceasta, din cauza proastei coordonări a acestei acţiuni de către specialiştii din Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Domnul Ion Mocioalcă:

Se apropie clipa când cetăţenii acestei ţări vor spune mai clar şi mai direct că Alianţa Portocalie este incompetentă, mincinoasă şi iresponsabilă, pentru că, în loc să vadă de interesul ţării şi de veniturile populaţiei, continuă să se preocupe numai de ceartă, scandal şi vrajbă.

Românii sunt bucuroşi că intrăm la 1 ianuarie 2007 în Europa, dar vor realiza că în România nu se mai poate cu veniturile şi salariile actuale. Există în această ţară pensionari care nu mai pot trăi de pe o lună pe cealaltă. Astăzi, 70% dintre pensionarii României au o pensie sub venitul minim pe economie. Profesorii au ajuns în situaţia de a supravieţui de la o lună la alta, avem şcoli în care se învaţă ca în evul mediu, funcţionarii publici sunt în permanenţă prost plătiţi şi acuzaţi de corupţie.

Partidul Social Democrat consideră că a venit clipa să le spună pensionarilor în mod clar şi direct că au fost minţiţi de către Alianţa Portocalie că le vor creşte pensiile cu 30%, că vor avea o viaţă decentă şi o putere de cumpărare stabilă şi, minciuna minciunilor, că vor beneficia de medicamente compensate. Să le spună că pensionarii au primit majorări doar de 8% şi facturi de întreţinere mai mari cu 50%, preţuri la alimente mai mari cu 20%, medicamente compensate care de abia ajung 2 zile pe săptămână.

A venit clipa să le spună adevărul şi profesorilor acestei ţări, că au fost minţiţi când li s-a promis că li se vor dubla salariile, că vor primi 6% din p.i.b. pentru învăţământ şi că fiecare profesor va primi 4 milioane de lei pentru cumpărarea de cărţi, pentru a se menţine la nivel academic, pe măsura aşteptărilor studenţilor şi elevilor.

Ce au primit în schimb? Majorări salariale reale de 2%, zero lei pentru cărţi, acuzaţii de evaziune fiscală şi jignirea supremă, că profesorii noştri sunt nişte mediocri. Tinerilor, care au votat în număr mare cu Alianţa Portocalie, li s-a promis că vor învăţa în şcoli moderne, că vor locui în cămine curate şi că vor găsi cu uşurinţă un loc de muncă. Alianţa Portocalie le-a dat, în schimb, şcoli fără lumină şi pline de mizeri, iar pentru casa la care visează orice tânăr şi orice familie tânără le trebuie 50 de ani, cu salariile de astăzi, pentru a şi-o cumpăra.

Medicilor şi asistenţilor sociali li s-a promis o reformă. Faimoasa reformă a ministrului Nicolăescu nu a realizat condiţiile de muncă şi salariile decente promise. Dar au primit salariile cele mai mici din Europa, haos în spitale, lipsă de bani pentru medicamente şi echipamente medicale, haos interminabil la farmacii, batjocură pentru bolnavii nevoiţi să împartă patul de spital, să îşi aducă mâncare de acasă şi să-şi cumpere medicamentele.

Au trecut aproape doi ani din mandatul Guvernului Tăriceanu şi nu s-a realizat aproape nimic din ceea ce s-a promis în 2004. Sistemul sanitar este în continuare măcinat de subfinanţare.

Realitatea ne arată numeroasele probleme ale proiectului de buget aprobat de Guvern şi trimis către Parlament pentru dezbatere. Guvernanţii promit mai ceva ca în campania electorală, când au demonizat noţiunile de dreptate şi adevăr, dar principiile pe care este aşezat bugetul lui 2007 sunt şubrede. Veniturile bugetare au fost umflate artificial, pentru a putea susţine cheltuielile publice record prevăzute pentru anul viitor.

Banii pe care autorităţile îi promit cu generozitate pentru educaţie, sănătate şi protecţie socială reprezintă o imensă iluzie. Bani au fost şi anul aceasta, numai că miniştrii Cabinetului Tăriceanu nu au reuşit să-i cheltuiască. În condiţiile în care aceiaşi miniştri vor gestiona şi în 2007 finanţele publice, iar reforma în administraţie şi restructurarea cheltuielilor au fost amânate, sunt slabe şanse ca banii pe care îi promite Guvernul să ajungă acolo unde trebuie.

Banii pe care Premierul Tăriceanu îi promite pensionarilor reprezintă o palidă consolare faţă de scumpirile la utilităţi stabilite pentru anul 2007. Lupta dintre talonul de pensie şi factura de la întreţinere va fi câştigată în mod categoric de cea din urmă.

Din păcate, protecţia socială cu care se laudă autorităţile reprezintă numai 10% din p.i.b., în condiţiile în care, în 2004, suma ajungea la 13% din p.i.b., iar în majoritatea ţărilor europene ea depăşeşte 17% din p.i.b.

S-a promis că agricultura românească va fi un domeniu prioritar, iar astăzi 3 milioane de ţărani au ajuns la faliment, producţia agricolă este în continuă scădere, 1 milion de ha de pământ arabil a rămas nelucrat. România, altădată "grânarul" Europei, a ajuns astăzi importatorul numărul unu de produse agricole.

Agricultorii vor fi anul viitor şi mai năpăstuiţi decât sunt în prezent. Strategia liberalilor, sprijinită de PD şi de Coaliţie în general, urmăreşte să desfiinţeze proprietăţile mici ţărăneşti şi să pună în locul lor ferme agricole de mari dimensiuni, dar fără să gândească şi să proiecteze o strategie viitoare pentru milioanele de ţărani care vor fi nevoiţi să renunţe la pământ, făcând loc fermelor. Cum vor trăi aceşti oameni a căror singură şansă de supravieţuire a fost acea bucată de pământ?

Dacă guvernanţii nu pot răspunde la această problemă, în schimb, au prevăzut în proiectul e buget pentru 2007 scăderea subvenţiilor în agricultură cu 23% faţă de nivelul acestui an. Şi aceasta, în condiţiile în care, începând cu anul viitor, intră în vigoare şi impozitul pe veniturile din agricultură. Bugetul alocat agriculturii este cu 13% mai mic decât în anul 2006, în condiţiile în are va trebui să facem faţă presiunilor de competiţie cu produsele europene după 1 ianuarie 2007.

Vicepreşedintele PSD Mihai Tănăsescu a declarat recent, într-o conferinţă de presă, că problema de buget pe anul 2007 a Guvernului Tăriceanu va creşte deficitul bugetar şi inflaţia. De asemenea, a menţionat că bugetul este construit pe valori nereale şi nu ţine cont de ceea ce se întâmplă în societatea românească.

Este complet anormal ca această guvernare de dreapta să vină să creeze Fondul "Proprietatea", care va mânca 4 miliarde de euro, 4% din p.i.b., doar pentru a putea satisface interesele grupurilor specializate în speculaţiile la bursă. Cum este posibil ca acest Guvern de dreapta, lipsit de orice sensibilitate socială, să-şi propună să dea înapoi marilor industriaşi ai acestei ţări de dinainte de comunism câteva sute de milioane de euro, numai pentru fostul industriaş Auschnit?

Nu cumva aceşti bani ar trebui să meargă către pensionarii acestei ţări, pentru o justă răsplată pentru construcţia economiei pe care acum o privatizăm?

Domnul Eugen Bejinariu:

Declaraţie politică intitulată "Se cere deplina reabilitare".

Pentru anul 2007 proiectele culturale sunt promiţătoare, întrucât vor dispune de 62% mai mulţi bani faţă de 2006. Dacă bugetul pentru anul 2006 prevedea pentru cultură iniţial suma de 148 milioane de lei, bugetul pentru anul 2007 se ridică la suma de 724 milioane de lei.

Cea mai mare sumă, respectiv, 350 milioane de lei, va fi destinată pentru reabilitarea căminelor culturale, a bibliotecilor, a muzeelor şi caselor memoriale. Vor fi reabilitate circa 3.000-3.500 de obiective culturale, care, astăzi, în mare parte au devenit magazine alimentare, sedii pentru societăţi comerciale, spaţii pentru nunţi şi discoteci şi chiar cârciumi.

Ca prevedere bugetară şi ca promisiune, demersurile Ministerului Culturii şi Cultelor sunt de salutat şi de susţinut.

Trecerea la aplicarea unor astfel de măsuri presupune modificare Legii aşezămintelor culturale, prin care Ministerul Culturii şi Cultelor să poată investi şi în clădirile care aparţin administraţiilor publice locale. Autorităţile locale vor trebui să trimită pentru avizare şi finanţare aceste proiecte de reabilitate. Vor fi necesare şi sume de la Uniunea Europeană, pentru care sunt necesare, iarăşi, proiecte temeinic susţinute.

Odată cu promovarea acestor proiecte de reabilitare a spaţiilor căminelor culturale şi a altor instituţii de cultură sunt necesare măsuri pentru "reabilitarea" managementului cultural de la sate, începând cu organigrama instituţiilor culturale. Nu putem rămâne doar la organizarea de discoteci pentru tineri, cele mai multe fiind în afara zonei de educaţie. În multe din aceste discoteci au loc tot felul de agresivităţi şi violenţe, comunicare degradantă, limbaj şi ţinută indecente, consum exagerat de băuturi alcoolice şi se distribuie droguri. Dacă astfel de manifestări se extind şi în satele româneşti, şi acest lucru se întâmplă, sate caracterizate până acum prin bună înţelegere şi bună-cuviinţă, prin conduită demnă şi bune relaţii la bine şi la greu între semeni de orice vârstă, înseamnă că semnalul de alarmă a fost tras, dar încă fără măsuri din partea autorităţilor.

Prin urmare, sume importante se cer investite în promovarea fenomenului cultural, de la bibliotecă şi până la formaţii muzicale sau de dansuri populare. Doar reabilitarea căminelor culturale din punct de vedere material va fi un demers realizat pe jumătate sau chiar mai puţin de atât. Căminele culturale, bibliotecile, muzeele, casele memoriale trebuie să-şi intre în rolul lor, şi de acestea să poată beneficia comunităţile locale şi în special tineretul care a mai rămas în mediul rural.

Eforturi financiare sunt necesare şi pentru cointeresarea intelectualilor de la sate, aşa încât să intrăm în structurile europene cu averea noastră culturală, reprezentată de tradiţii, obiceiuri şi datini.

Cea mai mare libertate pentru oameni este cultura. Cerem Guvernului, Ministerului Culturii şi Cultelor să dezvolte demersuri pentru asigurarea demnităţii culturale în toate comunităţile rurale din România.